GHID DE ÎNFIINŢARE STRUCTURI SPORTIVE

GHID DE ÎNFIINŢARE STRUCTURI SPORTIVE Legislaţie aplicabilă: 1.Legea nr. 69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, publicată în Monitorul Oficial nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare; 2.Hotărârea Guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 578 din 14 septembrie 2001;

3.Hotărârea Guvernului nr. 759/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sport, publicată în Monitorul Oficial nr. 497 din 9 iulie 2003; 4.Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii si fundaţi În sensul Legii nr.69/2000 a educaţiei fizice şi sportului, sunt considerate structuri sportive: a) asociaţiile sportive; b) cluburile sportive, inclusiv cele organizate ca societăţi comerciale, unităţile de învăţământ cu program sau profil sportiv, palatele şi cluburile copiilor şi elevilor;; c) asociaţiile judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport; d) ligile profesioniste; e) federaţiile sportive naţionale; f) Automobil Clubul Român, pentru activitatea de automobilism sportiv şi karting sportiv; g) alte organizaţii sportive naţionale. Cluburile sportive persoane juridice de drept privat fără scop lucrativ Se pot înfiinţa numai în ramurile de sport recunoscute în România. În condiţiile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii Clubul este o asociaţie, persoană juridică de drept privat făra scop patrimonial. Potrivit Legii educatiei fizice si sportului nr.69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Clubul este o structură sportivă, club sportiv de drept privat, fără scop lucrativ, persoană juridică nonprofit. În consecinţă, este obligatoriu ca în denumirea persoanei juridice să apară denumirea de club, ţinând cont că asociaţiile sportive sunt structuri sportive fără personalitate juridică, iar asociaţiile nu sunt structuri sportive. Clubul se poate constitui ca o structură monosportivă sau polisportivă. Cluburile sportive au regim propriu de administrare şi de gestionare a bugetului şi a patrimoniului, aprobat de adunările generale ale acestora, în condiţiile legii. Cluburile sportive se supun în fiecare an verificărilor financiare, potrivit legii. În cazul dizolvării unui club sportiv, patrimoniul său net va fi îndreptat spre realizarea unor activităţi sportive, Adunarea generală urmând să stabilească destinaţia sa concretă, cu respectarea prevederilor art. 60 din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 şi statutului propriu. Cluburile sportive, vor respecta prevederile specifice din normele şi regulamentele federaţiilor naţionale din ramura de sport respectivă. Scopul Clubului îl constituie desfăşurarea de activităţi sportive într-una sau mai multe ramuri de sport, respectiv selecţionarea, iniţierea şi pregătirea de sportivi în acest domeniu, participarea la competiţii sportive interne şi internaţionale, precum şi alte activităţi conexe acestora. Obiectivele Clubului decurg şi din reglementările federaţiilor sportive naţionale, precum şi din statutele si regulamentele federaţiilor sportive internationale. Cluburile sportive nu pot avea în scopul pentru care s-au înfiinţat, activităţi aparţinând altor domenii de activitate. Cluburile pot înfiinţa secţii pe ramură de sport. Cluburile pot înfiinţa societăţi comerciale. Dividendele obţinute din activităţile acestor societăţi comerciale, dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi comerciale, se folosesc obligatoriu pentru realizarea scopului clubului. Cluburile sportive pot desfăşura orice alte activităţi economice directe, dacă acestea au caracter accesoriu şi sunt în strânsă legătură cu scopul principal al persoanei juridice. În vederea dobândirii personalităţii juridice asociaţii încheie actul constitutiv şi statutul în forma autentică sau atestată de avocat. Actul constitutiv are rolul de a consfinţi dorinţa fondatorilor de a crea o asociaţie anume. Statutul descrie asociaţia şi precizează principalele reguli după care aceasta lucrează. Statutul unui club sportiv persoană juridică de drept privat fără scop lucrativ cuprinde următoarele elemente:  datele de identificare a asociaţilor: numele sau denumirea şi, după caz, domiciliul sau sediul acestora;  exprimarea voinţei de asociere şi a scopului propus;  denumirea clubului  sediul clubului  durata de funcţionare al clubului – pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului sau, după caz, pe termen nedeterminat;  patrimoniul iniţial al asociaţiei. Activul patrimonial, în valoare de cel puţin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociaţiei (sau la data reorganizării, după caz), este alcătuit din aportul în natură, caz în care forma autentică e obligatorie şi/sau în bani al asociaţilor;  explicitarea scopului şi a obiectivelor clubului;  nominalizarea expresă a secţiilor pe ramură de sport;  drepturile şi îndatoririle membrilor;  cerinţele şi procedura de dobândire şi de pierdere a calităţii de membru;  regimul de disciplină pentru membrii clubului: recompense şi sancţiuni, condiţiile de acordare a acestora;  categoriile de resurse patrimoniale ale clubului;  atribuţiile organelor de conducere, administrare şi control ale clubului;  însemnele şi culorile;  destinaţia bunurilor, în cazul dizolvării clubului;  semnăturile asociaţilor. Actul constitutiv va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii:  datele de identificare a asociaţilor (aceştia pot fi şi persoane juridice): numele sau denumirea şi, după caz, domiciliul sau sediul acestora;  exprimarea voinţei de asociere şi a scopului propus;  denumirea asociaţiei ;  sediul asociaţiei;  durata de funcţionare a asociaţiei – pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului sau, după caz, pe termen nedeterminat;  patrimoniul iniţial al asociaţiei. Activul patrimonial, în valoare de cel puţin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociaţiei (sau la data reorganizării, după caz), este alcătuit din aportul în natură, caz în care forma autentică e obligatorie şi/sau în bani al asociaţilor;  componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei;  persoana sau persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice sau modificare, completare a statutului iniţial, după caz;  semnăturile asociaţilor. Clubul se constituie din 3 sau mai multe persoane care alcătuiesc adunarea generală, organul suprem de conducere al asociaţiei. Consiliul director asigură punerea în executare a hotărârilor adunării generale. El poate fi alcătuit si din persoane din afara asociaţiei, în limita a cel mult o pătrime din componenţa sa. Nu poate fi membru al consiliului director, iar dacă era, pierde aceasta calitate orice persoană care ocupă o funcţie de conducere în cadrul unei instituţii publice, dacă asociaţia respectivă are ca scop sprijinirea activităţii acelei instituţii publice. Consiliul director poate împuternici una sau mai multe persoane cu funcţii executive, inclusiv persoane care nu au calitatea de asociat ori sunt străine de asociatie, pentru a exercita următoarele atribuţii : – încheie acte juridice în numele si pe seama asociaţiei; – îndeplineste orice alte atributii prevazute în statut sau stabilite de adunarea generala. Controlul financiar intern este asigurat de un cenzor. Dacă numărul asociaţilor este mai mare de 15, numirea unui cenzor este obligatorie, care poate fi o persoană din afara asociaţiei. În cazul în care nu există obligaţia numirii unui cenzor, fiecare dintre asociaţi care nu este membru al consiliului director poate exercita dreptul de control. Pentru cluburile cu mai mult de 100 de membri înscrişi pâna la data întrunirii ultimei adunari generale, controlul financiar intern se exercita de catre o comisie de cenzori. Comisia de cenzori este alcatuita dintr-un număr impar de membri, din care majoritatea este formata din asociati. Membrii consiliului director nu pot fi cenzori. Cel putin unul dintre cenzori trebuie sa fie contabil autorizat sau expert contabil, în condiţiile legii. La autentificarea actului constitutiv şi a statutului se va prezenta dovada eliberată de Ministerul Justiţiei privind disponibilitatea denumirii sau refuzul motivat al eliberării acesteia. Av.COLTUC MARIUS VICENTIU

Lasă un comentariu