Art. 20 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil
CAPITOLUL II
Calculul profitului impozabil
Art. 20
Venituri neimpozabile
Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:
a) dividendele primite de la o persoană juridică română;
b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data cesionării, transmiterii cu titlu gratuit, retragerii capitalului social sau lichidării persoanei juridice la care se deţin titlurile de participare;
c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, veniturile din restituirea ori anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice;
d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative.
e) în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacţionarea titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. În aceeaşi perioadă, cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a acestor titluri de participare, precum şi cheltuielile înregistrate cu ocazia desfăşurării operaţiunilor de tranzacţionare reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.
f) veniturile din impozitul pe profit amânat determinat şi înregistrat de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară;
g) veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare/activelor biologice, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară. Aceste sume sunt impozabile concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor investiţii imobiliare/active biologice, după caz.
Codul Fiscal actualizat prin:
OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;
OUG 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;
OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;
OUG 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, Monitorul Oficial 705/2008;
Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;
Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;
OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;
Art. 201
Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene
(1) După data aderării României la Uniunea Europeană sunt, de asemenea, neimpozabile şi:
a) dividendele primite de o persoană juridică română, societate-mamă, de la o filială a sa situată într-un stat membru, dacă persoana juridică română întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
1. plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;
2. deţine minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele;
3. la data înregistrării venitului din dividende deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 2, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.
Sunt, de asemenea, neimpozabile şi dividendele primite de persoana juridică română prin intermediul sediului său permanent situat într-un stat membru, în cazul în care persoana juridică română îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1-3;
b) dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice străine din alte state membre, societăţi-mamă, care sunt distribuite de filialele acestora situate în state membre, dacă persoana juridică străină întruneşte, cumulativ, următoarele condiţii:
1. are una dintre formele de organizare prevăzute la alin. (4);
2. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este considerată a fi rezident al statului membru respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene;
3. plăteşte, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia;
4. deţine minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele;
5. la data înregistrării venitului din dividende de către sediul permanent din România, persoana juridică străină deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 4, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.
(2) Prevederile alin. (1) lit. a) şi b) nu se aplică profiturilor repartizate persoanelor juridice române, respectiv sediilor permanente din România ale unor persoane juridice străine dintr-un stat membru, în legătură cu lichidarea unei filiale dintr-un stat membru.
(3) În aplicarea prevederilor prezentului articol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)stat membru – stat al Uniunii Europene;
b)filială dintr-un stat membru – persoana juridică străină al cărei capital social include şi participaţia minimă prevăzută la alin. (1) lit. a) pct. 2 şi lit. b) pct. 4, deţinută de o persoană juridică română, respectiv de un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine dintr-un stat membru;
c)stat terţ – oricare alt stat care nu este stat membru al Uniunii Europene.
(4) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. b) pct. 1, formele de organizare pentru persoanele juridice străine sunt:
a) societăţile înfiinţate în baza legii belgiene, cunoscute ca socit anonyme/naamloze vennootschap, socit en commandite par actions/commanditaire vennootschap op aandelen, socit prive responsabilit limite/besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid, socit cooperative responsabilit limite/cooperatieve vennootschap met beperkte aansprakelijkheid, socit cooperative responsabilit illimite/cooperatieve vennootschap met onbeperkte aansprakelijkheid, socit en nom collectif/vennootschap onder firma, socit en commandite simple/gewone commanditaire vennootschap, întreprinderi publice ce au adoptat una dintre formele juridice menţionate mai sus, şi alte societăţi constituite conform legii belgiene, supuse impozitului pe profit belgian;
a1) societăţi înfiinţate în baza legii bulgare, cunoscute ca „, „, „, „, „, „, „, „, ” şi care desfăşoară activităţi comerciale;
a2) societăţi aflate sub incidenţa legislaţiei croate, denumite dioniko drutvo”, drutvo s ogranienom odgovornou” şi alte societăţi constituite în conformitate cu legislaţia croată şi care sunt supuse impozitului pe profit în Croaţia;
b) societăţile înfiinţate în baza legii daneze, cunoscute ca aktieselskab şi anpartsselskab, alte societăţi supuse impozitării, conform legii impozitului pe profit, în măsura în care venitul lor impozabil este calculat şi impozitat în conformitate cu regulile generale ale legislaţiei fiscale aplicabile la aktieselskaber;
c) societăţile înfiinţate în baza legii germane, cunoscute ca Aktiengesellschaft, Kommanditgesellschaft auf Aktien, Gesellschaft mitbeschrănkter Haftung, Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit, Erwerbs-und Wirtschaftsgenossenschaft, Betriebe gewerblicher Art von juristischen Personen des offentlichen Rechts, şi alte societăţi constituite conform legii germane, supuse impozitului pe profit german;
d) societăţile înfiinţate în baza legii greceşti, cunoscute ca ‘, (E..E) şi alte societăţi constituite conform legii greceşti, supuse impozitului pe profit grec;
e) societăţile înfiinţate în baza legii spaniole, cunoscute ca sociedad anonima, sociedad comanditaria por acciones, sociedad de responsabilidad limitada, organsime de drept public care funcţionează în baza legii private; alte entităţi constituite conform legii spaniole, supuse impozitului pe profit spaniol (Impuesto sobre Sociedades);
f) societăţile înfiinţate în baza legii franceze, cunoscute ca socit anonyme, socit en commandite par actions, socit a responsabilit limite, socits par actions simplifies, socits dassurances mutuelles, caisses dpargne et de prvoyance, socits civiles, care sunt automat supuse impozitului pe profit, coopratives, unions de coopratives, întreprinderi publice industriale şi comerciale, precum şi alte societăţi constituite conform legii franceze, supuse impozitului pe profit francez;
g) societăţile înfiinţate sau existente în baza legii irlandeze, organisme înfiinţate în baza Legii asociaţiilor industriale şi de aprovizionare, societăţi de construcţii înfiinţate în baza Legii asociaţiilor de construcţii şi trusturi bancare de economii, înfiinţate în baza Legii trusturilor bancare de economii, 1989;
h) societăţile înfiinţate în baza legii italiene, cunoscute ca societ per azioni, societ in accomandita per azioni, societ a responsabilit limitata, societ cooperative, societ dimutua assicurazione, şi entităţi publice şi private a căror activitate este în întregime sau în principal comercială;
i) societăţile înfiinţate în baza legii statului Luxemburg, cunoscute ca socit anonyme, socit en commandite par actions, socit responsabilit limite, socit cooperative, socit cooperative organise comme une socit anonyme, association dassurances mutuelles, association dpargne-pension entreprise de nature commerciale, industrielle ou minire de lEtat, des communes, des syndicats de communes, des tablissements publics et des autres personnes morales de droit public, şi alte societăţi constituite în baza legii luxemburgheze, supuse impozitului pe profit luxemburghez;
j) societăţile înfiinţate în baza legii olandeze, cunoscute ca naamloze vennootschap, besloten vennootschap metbeperkte aansprakelijkheid, Open commanditaire vennootschap, Cooperaţie, onderlinge waarborgmaatschappij, Fonds voor gemene rekening, vereniging op cooperatieve grondslag, vereniging welke op onderlinge grondslag als verzekeraar of kredietinstelling optreedt, şi alte societăţi constituite în baza legii olandeze şi supuse impozitului pe profit olandez;
k) societăţile înfiinţate în baza legii austriece, cunoscute ca Aktiengesellschaft, Gesellschaft mit beschrănkter Haftung, Versicherungsvereine auf Gegenseitigkeit, Erwerbs- und Wirtschaftsgenossenschaften, Betriebe gewerblicher Art von Korperschaften des offentlichen Rechts, Sparkassen, şi alte societăţi constituite în baza legii austriece şi supuse impozitului pe profit austriac;
l) societăţile comerciale sau societăţile de drept civil ce au o formă comercială şi întreprinderile publice înfiinţate în conformitate cu legea portugheză;
m) societăţile înfiinţate în baza legii finlandeze, cunoscute ca osakeyhtyi/aktiebolag, osuuskunta/andelslag, sstopankki/sparbank and vakuutusyhti/frskringsbolag;
n) societăţile înfiinţate în baza legii suedeze, cunoscute ca as aktiebolag, forskringsaktiebolag, ekonomiska freningar, sparbanker, msesidiga frskringsbolag;
o) societăţile înfiinţate în baza legii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;
p) societăţile înfiinţate în baza Reglementării Consiliului nr. 2.157/2001/CE, din 8 octombrie 2001, privind Statutul societăţii europene (SE) şi a Directivei 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001, de completare a Statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor şi asociaţiile cooperatiste înfiinţate în baza Reglementării Consiliului (CE) nr. 1.435/2003, din 22 iulie 2003, privind Statutul Societăţii Cooperative Europene (SCE) şi a Directivei Consiliului 2003/72/CE, din 22 iulie 2003, de completare a Statutului Societăţii Cooperative Europene cu privire la implicarea angajaţilor;
q) societăţile înfiinţate în baza legislaţiei cehe, cunoscute ca akciov spolenost, spolenost s ruenm omezenym;
r) societăţile înfiinţate în baza legii estoniene, cunoscute ca tishing, usaldushing, osahing, aktsiaselts, tulundushistu;
s) societăţile înfiinţate în baza legii cipriote, cunoscute ca ‘, supuse impozitului pe profit cipriot;
ş) societăţile înfiinţate în baza legii letone, cunoscute ca akciju sabiedrba, sabiedrba ar ierobeotu atbildbu;
t) societăţile înfiinţate în baza legii lituaniene;
ţ) societăţile înfiinţate în baza legii ungare, cunoscute ca kzkereseti trsasg, betti trsasg, kzs vllalat, korltolt felelsseg trsasg, rszvnytrsasg, egyesles, kzhaszn trsasg, szvetkezet;
u) societăţile înfiinţate în baza legii malteze, cunoscute ca Kumpaniji ta Responsabilita Limitata, Sojetajiet en commandite li l-kapital taghom maqsum fazzjonijiet;
v) societăţile înfiinţate în baza legii poloneze, cunoscute ca splka akcyjna, splka z ograniczon, odpowiedzialnoci,’;
w) societăţile înfiinţate în baza legii slovene, cunoscute ca delnika druba, komanditna druba, druba z omejeno odgovornostjo;
x) societăţile înfiinţate în baza legislaţiei slovace, cunoscute ca akciov spolonost, spolonost s rucnm obmedzenm, komanditn spolocnost.
(5) Dispoziţiile prezentului articol transpun prevederile Directivei 2011/96/UE a Consiliului din 30 noiembrie 2011 privind regimul fiscal comun care se aplică societăţilor-mamă şi filialelor acestora din diferite state membre.
Codul Fiscal actualizat prin:
OG 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;
OUG 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, Monitorul Oficial 384/2012;
Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;