Autoritatea

Liberul acces la informaţiile de interes public

de

Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României.

Art. 2. – În sensul prezentei legi:
a) prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate sau instituţie publică, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, potrivit Constituţiei;
b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei;
c) prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.

CAPITOLUL II
Organizarea şi asigurarea accesului la informaţiile de interes public

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune privind accesul la informaţiile de interes public

Art. 3. – Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop.
Art. 4. – (1) Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
(2) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea compartimentelor de relaţii publice se stabilesc, pe baza dispoziţiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii sau instituţiei publice respective.
Art. 5. – (1) Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public:
a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;
b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
f) programele şi strategiile proprii;
g) lista cuprinzând documentele de interes public;
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a.
(4) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin:
a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie;
b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui scop.
Art. 6. – (1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.
(3) Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente:
a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea;
b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public;
c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului.
Art. 7. – (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.
(3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic.
Art. 8. – (1) Pentru informaţiile solicitate verbal funcţionarii din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice au obligaţia să precizeze condiţiile şi formele în care are loc accesul la informaţiile de interes public şi pot furniza pe loc informaţiile solicitate.
(2) În cazul în care informaţiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este îndrumată să solicite în scris informaţia de interes public, urmând ca cererea să îi fie rezolvată în termenele prevăzute la art. 7.
(3) Informaţiile de interes public solicitate verbal se comunică în cadrul unui program minim stabilit de conducerea autorităţii sau instituţiei publice, care va fi afişat la sediul acesteia şi care se va desfăşura în mod obligatoriu în timpul funcţionării instituţiei, incluzând şi o zi pe săptămână, după programul de funcţionare.
(4) Activităţile de registratură privind petiţiile nu se pot include în acest program şi se desfăşoară separat.
(5) Informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore.
Art. 9. – (1) În cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condiţiile legii.
(2) Dacă în urma informaţiilor primite petentul solicită informaţii noi privind documentele aflate în posesia autorităţii sau a instituţiei publice, această solicitare va fi tratată ca o nouă petiţie, răspunsul fiind trimis în termenele prevăzute la art. 7 şi 8.
Art. 10. – Nu este supusă prevederilor art. 7-9 activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice de răspunsuri la petiţii şi de audienţe, desfăşurată potrivit specificului competenţelor acestora, dacă aceasta priveşte alte aprobări, autorizări, prestări de servicii şi orice alte solicitări în afara informaţiilor de interes public.
Art. 11. – (1) Persoanele care efectuează studii şi cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorităţii sau al instituţiei publice pe baza solicitării personale, în condiţiile legii.
(2) Copiile de pe documentele deţinute de autoritatea sau de instituţia publică se realizează în condiţiile art. 9.
Art. 12. – (1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informaţii:
a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;
b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii;
d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;
f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces;
g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.
(2) Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi instituţiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informaţiilor.
Art. 13. – Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii de interes public.
Art. 14. – (1) Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice.
(2) Informaţiile publice de interes personal nu pot fi transferate între autorităţile publice decât în temeiul unei obligaţii legale ori cu acordul prealabil în scris al persoanei care are acces la acele informaţii potrivit art. 2.

SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii speciale privind accesul mijloacelor de informare
în masă la informaţiile de interes public

Art. 15. – (1) Accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public este garantat.
(2) Activitatea de culegere şi de difuzare a informaţiilor de interes public, desfăşurată de mijloacele de informare în masă, constituie o concretizare a dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public.
Art. 16. – Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să desemneze un purtător de cuvânt, de regulă din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice.
Art. 17. – (1) Autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună, conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de interes public.
(2) În cadrul conferinţelor de presă autorităţile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informaţii de interes public.
Art. 18. – (1) Autorităţile publice au obligaţia să acorde fără discriminare acreditare ziariştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă.
(2) Acreditarea se acordă la cerere, în termen de două zile de la înregistrarea acesteia.
(3) Autorităţile publice pot refuza acordarea acreditării sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist, în condiţiile şi în limitele legii.
(4) Refuzul acordării acreditării şi retragerea acreditării unui ziarist se comunică în scris şi nu afectează dreptul organismului de presă de a obţine acreditarea pentru un alt ziarist.
Art. 19. – (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să informeze în timp util mijloacele de informare în masă asupra conferinţelor de presă sau oricăror alte acţiuni publice organizate de acestea.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice nu pot interzice în nici un fel accesul mijloacelor de informare în masă la acţiunile publice organizate de acestea.
(3) Autorităţile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare şi funcţionare să desfăşoare activităţi specifice în prezenţa publicului sunt obligate să permită accesul presei la acele activităţi, în difuzarea materialelor obţinute de ziarişti urmând să se ţină seama doar de deontologia profesională.
Art. 20. – Mijloacele de informare în masă nu au obligaţia să publice informaţiile furnizate de autorităţile sau de instituţiile publice.

CAPITOLUL III
Sancţiuni

Art. 21. – (1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.
(2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către persoana lezată.
(3) Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.
Art. 22. – (1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
(2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.
(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.
(4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.
(5) Atât plângerea, cât şi apelul se judecă în instanţă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de timbru.

CAPITOLUL IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 23. – (1) Prezenta lege va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va elabora, la iniţiativa Ministerului Informaţiilor Publice, normele metodologice de aplicare a acesteia.
Art. 24. – (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Informaţiilor Publice, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Ministerul Finanţelor Publice vor înainta Guvernului propuneri privind măsurile necesare pentru ca informaţiile de interes public să devină disponibile în mod progresiv prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile publicului la nivel naţional.
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) vor privi inclusiv dotarea autorităţilor şi instituţiilor publice cu echipamentele de tehnică de calcul adecvate.
Art. 25. – Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice prevederi contrare.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 13 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
PAUL PĂCURARU

Suspendarea cauzei pentru motive ce ţin de culpa părţii

de

Prin acţiunea introdusă la Tribunalul Bucureşti la data de 13 iunie 2005, S I, deţinut în Penitenciarul Bucureşti – Jilava a chemat în judecată Administraţia Naţională a Penitenciarelor, solicitând să se constate refuzul nejustificat al acestei pârâte de a-i soluţiona, în termenul legal, petiţia înregistrată sub nr. 2560 din 5 mai 2005.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin nesoluţionarea acelei cererii i s-au nesocotit mai multe drepturi constituţionale şi anume, dreptul la petiţionare, cel referitor la liberul acces la justiţie, inclusiv dreptul la asistenţă şi tratament medical.

Prin aceeaşi acţiune, el a cerut obligarea pârâtei să-i răspundă la petiţie, la recunoaşterea drepturilor pretinse precum şi la plata unor daune morale.

În termenul din 25 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal , investită cu soluţionarea cauzei ca urmare a sentinţei civile nr. 1181 din 7 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti- Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal , a pronunţat încheierea de suspendare a judecăţii conform art. 1551 din Codul de procedură civilă.

Din considerentele acestei încheieri rezultă că măsura suspendării a fost determinată de omisiunea reclamantului de a depune în dosar copia petiţiei nr. 2560 din 5 mai 2005 şi a înregistrării sale la autoritatea publică pârâtă.

Împotriva încheierii de suspendare reclamantul a declarat recurs, susţinând că în mod greşit prima instanţă a dispus suspendarea judecăţii cauzei, ignorând atât situaţia în care el se află, anume aceea de deţinut, cât şi împrejurarea că petiţia la care nu a primit răspuns se află în posesia părţii adverse şi putea fi solicitată acesteia, în copie.

Motivul de recurs este întemeiat.

Potrivit art. 1551 din Codul de procedură civilă, atunci când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.

În speţă, cerinţele textului legal mai sus enunţat nu sunt îndeplinite, deoarece nu poate fi vorba de vina reclamantului SI de a fi împiedicat derularea firească a unui litigiu de contencios administrativ, în condiţiile în care el se află în executarea unei pedepse privative de libertate şi a precizat în cuprinsul acţiunii introductive ca petiţia rămasă nesoluţionată se află în posesia autorităţii publice pârâte.

Deşi dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 554/2004 stabilesc obligaţia reclamantului de a anexa la acţiune o copie după cererea la care nu a primit răspuns, instanţa sesizată, ţinând seama de situaţia specială în care acesta se găseşte, putea şi trebuia să solicite copia respectivă de la autoritatea publică pârâtă, ce deţine actul original, mai ales că la 25 octombrie 2006, era primul termen de judecată cu procedura completă.

Neprocedând în modul arătat şi suspendând cursul judecăţii în lipsa ambelor părţi, curtea de apel a pronunţat o încheiere nelegală, de natură a-l prejudicia pe recurentul-reclamant.

Faţă de considerentele expuse recursul a fost admis şi încheierea atacată casată  cu trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă de fond.

Scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea ei unei alte secţii aparţinând aceleiaşi instanţe. Caracterul încheierii. Inadmisibilitatea atacării acesteia separat de fondul cauzei.

de

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din 4 aprilie 2006, pronunţându-se asupra excepţiei competenţei funcţionale a secţiei invocată de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti, a dispus scoaterea cauzei având ca obiect acţiunea reclamantei S.C. CIT SA de pe rolul acestei secţii şi înaintarea ei unei secţii Comerciale a aceleiaşi Curţi de Apel.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art.45 din O.U.G. nr 51/1998, privind valorificarea unor active bancare, modificată şi completată prin O.U.G. nr 23/2004, republicată, cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art.38 sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul său, după caz, domiciliul pârâtului şi se judecă de urgenţă şi cu precădere.

În raport de atribuţiile Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi de sfera de aplicare a procedurii de executare silită reglementată de această ordonanţă, instanţa a reţinut că raportul dedus judecăţii este unul comercial.

În speţă, reclamanta societatea comercială a contestat adresa GC/24953/20 iunie 2005 emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului – Direcţia Generală Executări Silite şi Licitaţii prin care a fost înştiinţată că, urmare a nerespectării condiţiilor şi termenelor în care s-au acordat înlesniri la plată prin Convenţia de acordare a înlesnirilor la plată a obligaţiilor la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, facilităţile au fost anulate, astfel încât se continuă executarea.

Chiar dacă reclamanta a solicitat şi anularea acesteia din urmă adrese şi s-a adresat instanţei de contencios administrativ, în esenţă, în cauză începuse procedura de executare silită în temeiul O.U.G. nr 51/98, republicată, pentru două creanţe, una fiscală şi una bancară, ce au format obiectul unei convenţii de eşalonare,  convenţie anulată unilateral de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, astfel încât această măsură poate forma obiectul unei contestaţii la executare.

În contextul în care debitorul sumelor pentru care s-a început executarea silită este o societate comercială, chiar  dacă una dintre creanţe este o creanţă bugetară de asigurări sociale, executarea silită pornită de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului în temeiul O.U.G. nr. 51/1998 şi implicit contestaţiile la executare nu sunt  de competenţa instanţelor de contencios – administrativ, ci a instanţelor specializate în judecarea litigiilor legate de aplicarea acestei ordonanţe, respectiv secţia comercială a Curţii de Apel Bucureşti.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, apreciind că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, întrucât actele a căror anulare s-a solicitat au fost emise de o autoritate a administraţiei publice centrale pentru sume ce reprezintă obligaţii fiscale datorate către bugetul fondului naţional unic de asigurări de sănătate, astfel încât, în temeiul art.10 din Legea nr. 554/2004 şi art.45 din O.U.G. nr. 51/1998,  competenţa de soluţionare a cauzei revenea secţiei de contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Bucureşti.

La termenul de judecată din 9 ianuarie 2007, în considerarea dispoziţiilor  art.316, coroborat cu art.298 şi 136 Cod proc. civ. instanţa a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţie  pusă în discuţia părţilor la acelaşi termen.

Pronunţându-se asupra acestei excepţii, în condiţiile art.137 Cod proc. civ. Înalta Curte constată că este întemeiată. Astfel, în conformitate cu prevederile art.299 alin. (1) Cod proc. civ. pot forma obiect al recursului numai hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, dispoziţiile art.282 alin. (2) fiind aplicabile în mod corespunzător.

Prin urmare raportat la această trimitere realizată de textul de primă referinţă în ceea ce priveşte recursul, încheierile premergătoare pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul, afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.

În speţă prin încheierea atacată s-a examinat doar regularitatea formală a sesizării  secţiei de contencios administrativ şi fiscal, prin prisma competenţei funcţionale a acesteia, dispunându-se scoaterea cauzei de pe rol şi înaintarea ei unei secţii comerciale.

Soluţia astfel adoptată nu echivalează  cu o dezinvestire a instanţei prin declinarea competenţei pentru a putea fi atacată în condiţiile art.158 alin.(3) Cod proc. civ. întrucât necompetenţa nu poate viza decât instanţele, ca entităţi juridice de sine stătătoare, iar nu structurile interne ale acestora.

Reţinând aşadar că încheierea din discuţie are caracterul unei încheieri premergătoare, atacabilă numai odată cu fondul, în condiţiile art.316 coroborate cu art.299 şi art.282 alin. (2) Cod proc. civ. Înalta Curte a respins recursul declarat împotriva acesteia ca inadmisibil.

Citare prin afişare la sediul părţii. Domiciliu ales. Procedură viciată. Dreptul la un proces echitabil.

de

La data de 23 martie 2006, SC „BG” SRL Timişoara a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului – Autoritatea Rutieră Română, precum şi cu SC A SA Timişoara să se dispună anularea unui număr de 4 licenţe de execuţie eliberate în favoarea pârâtei secunde pentru traseele precizate în petitul acţiunii, ca nelegale.

Curtea de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal investită ca urmare a unui regulator de competenţă, a respins acţiunea ca fiind lipsită de obiect.

Reclamanta a declarat recurs, susţinând că hotărârea atacată este nelegală întrucât prima instanţă a procedat la judecarea pricinii, fără a observa că procedura de citare, în ceea ce o priveşte, a fost efectuată pentru termenul de judecată din 10 aprilie 2007, cu încălcarea dispoziţiilor art.85 şi 93 din C.proc. civ.

Critica este întemeiată.

Prin acţiunea introdusă, reclamanta a făcut precizarea că şi-a ales sediul pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul Societăţii civile de avocaţi – DC, situat în oraşul SM,  judeţul Timiş.

Ignorând această precizare, Curtea de Apel Timişoara a citat reclamanta numai la sediul său din municipiul Timişoara.

Or, potrivit art.93 din C.proc.civ. în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.

Instanţa de fond nu a sesizat nici faptul că citarea reclamantei la sediul său situat în municipiul Timişoara era viciată întrucât a fost efectuată prin afişare, contrar prevederilor conţinute în art.921 din C.proc.civ.

Este deci evident că procedând la soluţionarea cauzei în fond, deşi procedura de citare a reclamantei nu era legal îndeplinită, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, care nesocoteşte dreptul societăţii la un proces echitabil, cu componenta sa, respectiv dreptul la apărare.

Faţă de considerentele expuse recursul a fost admis,  sentinţa atacată casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Citare prin afişare la sediul părţii. Domiciliu ales. Procedură viciată. Dreptul la un proces echitabil.

de

La data de 23 martie 2006, SC „BG” SRL Timişoara a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului – Autoritatea Rutieră Română, precum şi cu SC A SA Timişoara să se dispună anularea unui număr de 4 licenţe de execuţie eliberate în favoarea pârâtei secunde pentru traseele precizate în petitul acţiunii, ca nelegale.

Curtea de Apel Timişoara – Secţia de contencios administrativ şi fiscal investită ca urmare a unui regulator de competenţă, a respins acţiunea ca fiind lipsită de obiect.

Reclamanta a declarat recurs, susţinând că hotărârea atacată este nelegală întrucât prima instanţă a procedat la judecarea pricinii, fără a observa că procedura de citare, în ceea ce o priveşte, a fost efectuată pentru termenul de judecată din 10 aprilie 2007, cu încălcarea dispoziţiilor art.85 şi 93 din C.proc. civ.

Critica este întemeiată.

Prin acţiunea introdusă, reclamanta a făcut precizarea că şi-a ales sediul pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la sediul Societăţii civile de avocaţi – DC, situat în oraşul SM,  judeţul Timiş.

Ignorând această precizare, Curtea de Apel Timişoara a citat reclamanta numai la sediul său din municipiul Timişoara.

Or, potrivit art.93 din C.proc.civ. în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.

Instanţa de fond nu a sesizat nici faptul că citarea reclamantei la sediul său situat în municipiul Timişoara era viciată întrucât a fost efectuată prin afişare, contrar prevederilor conţinute în art.921 din C.proc.civ.

Este deci evident că procedând la soluţionarea cauzei în fond, deşi procedura de citare a reclamantei nu era legal îndeplinită, curtea de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, care nesocoteşte dreptul societăţii la un proces echitabil, cu componenta sa, respectiv dreptul la apărare.

Faţă de considerentele expuse recursul a fost admis,  sentinţa atacată casată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Legea nr. 270/2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice

de

Articol unic

Legea nr. 17/2000 privind asistenta sociala a persoanelor varstnice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 157 din 6 martie 2007, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 30 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 30. – (1) Autoritatea tutelara sau, dupa caz, consilierii juridici angajati ai consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica au obligatia de a acorda, la solicitarea acesteia, consiliere gratuita in vederea incheierii actelor juridice de vanzare-cumparare, donatie sau imprumuturi cu garantii imobiliare care au drept obiect bunurile mobile sau imobile ale persoanei varstnice respective.
(2) Persoana varstnica, astfel cum este definita la art. 1 alin. (4), va fi asistata, la cererea acesteia sau din oficiu, dupa caz, in vederea incheierii unui act juridic de instrainare, cu titlu oneros ori gratuit, a bunurilor ce ii apartin, in scopul intretinerii si ingrijirii sale, de un reprezentant al autoritatii tutelare a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica respectiva.”
2. Articolul 34 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 34. – (1) In termen de 24 de ore de la inregistrarea sesizarii, autoritatea tutelara va solicita serviciului public de asistenta sociala sau, dupa caz, compartimentului de specialitate constituit conform legii in subordinea consiliului local in a carui raza teritoriala isi are domiciliul persoana varstnica sa efectueze o ancheta sociala in maximum 10 zile de la solicitare.
(2) Autoritatea tutelara a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica, sesizata in conditiile art. 33 si in baza anchetei sociale, va propune masurile necesare de executare legala a dispozitiilor inscrise in actul juridic incheiat si va putea solicita in instanta judecatoreasca rezilierea contractului de intretinere in nume propriu si in interesul persoanei intretinute.”

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.