Prima decizie a Curtii Europene de Justitie (CEJ), adica cauzele conexate C-80/11 si C-142/11, va arata daca un stat membru are dreptul sa ceara documente suplimentare deducerii TVA, altele decat factura”. Cu alte cuvinte,
noutatea pe care o va aduce prima decizie (cauzele conexate C-80/11 si C-142/11) va fi aceea ca va arata care sunt conditiile in care vor trebui cerute date suplimentare, in plus fata de factura doveditoare, si unde nu va trebui cerut mai mult decat este necesar pentru aplicarea TVA. Pentru ca, explica Vizoli din experienta, desi teoretic este suficient sa demonstrezi cu o factura intocmita in conformitate cu prevederile legale faptul ca ai efectuat o operatiune in scopuri de TVA, in practica, nu se rezuma totul la o factura.
„Instanta de trimitere solicita, in esenta, sa se stabileasca daca articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a) si articolul 273 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate in sensul ca se opun unei practici nationale in temeiul careia autoritatea fiscala refuza dreptul de deducere pentru motivul ca persoana impozabila nu s‑a asigurat ca emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se solicita exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoana impozabila, ca dispunea de bunurile in cauza si era in masura sa le livreze si ca a indeplinit obligatiile privind declararea si plata TVA‑ului sau pentru motivul ca persoana impozabila respectiva nu dispune, in plus fata de factura mentionata, de alte documente de natura sa demonstreze ca imprejurarile mentionate sunt intrunite”, se arata in textul hotararii ce a intrat in procedura prealabila.
„In aceasta privinta, din decizia de trimitere si, in special, din prima intrebare, reiese ca intrebarile adresate sunt intemeiate pe premisa potrivit careia conditiile de fond si de forma prevazute de Directiva 2006/112 pentru exercitarea dreptului de deducere sunt indeplinite, in special cea care impune ca persoana impozabila sa dispuna de o factura care atesta realizarea efectiva a livrarii de bunuri si care sa fie conforma cerintelor directivei mentionate. Astfel, avand in vedere raspunsul de la punctul 50 din prezenta hotarare, care este valabil de asemenea in cazurile de livrari de bunuri, dreptul de deducere nu poate fi refuzat decat atunci cand se dovedeste, avand in vedere elemente obiective, ca persoana impozabila respectiva stia sau ar fi trebuit sa stie ca operatiunea invocata pentru a justifica dreptul de deducere era implicata intr‑o frauda savarsita de furnizor sau de un alt operator care intervine in amonte in lantul de livrare”, mai spune Hotararea.
Potrivit jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, operatorii care iau toate masurile care pot fi pretinse in mod rezonabil de la un operator pentru a se asigura ca operatiunile lor nu sunt implicate intr‑o frauda, indiferent daca este vorba de o frauda privind TVA‑ul sau de alte fraude, trebuie sa se poata baza pe legalitatea acestor operatiuni fara a risca sa piarda dreptul de deducere a TVA‑ului achitat in amonte (a se vedea Hotararea Kittel si Recolta Recycling,).
In schimb, nu este contrar dreptului Uniunii sa se pretinda ca un operator sa ia orice masura care i s‑ar putea solicita in mod rezonabil pentru a se asigura ca operatiunea pe care o efectueaza nu determina participarea acestuia la o frauda fiscala.
In plus, conform articolului 273 primul paragraf din Directiva 2006/112, statele membre pot impune alte obligatii decat cele prevazute in aceasta directiva pe care le considera necesare pentru a asigura colectarea in mod corect a TVA‑ului si pentru a preveni evaziunea. „Nu pot spune ca nu e de inteles in unele cazuri ca o factura nu este suficienta. In cazul unei facturi de servicii, de pilda, statul nu-si poate da seama in ce masura au contribuit serviciile la operatiunile taxabile ale persoanei respective”, explica si Adina Vizoli.
Cu toate acestea, chiar daca aceasta dispozitie confera o marja de apreciere statelor membre (a se vedea Hotararea din 26 ianuarie 2012, Kraft Foods Polska, C‑588/10, nepublicata inca in Repertoriu, punctul 23), aceasta posibilitate nu poate fi utilizata pentru a impune obligatii de facturare suplimentare celor stabilite in capitolul 3, intitulat „Facturare”, din titlul XI, intitulat „Obligatiile persoanelor impozabile si ale anumitor persoane neimpozabile”, din directiva mentionata si, in special, in articolul 226 din aceasta.
Dar masurile pe care statele membre au posibilitatea sa le adopte in vederea colectarii in mod corect a taxei si a prevenirii evaziunii fiscale nu trebuie sa depaseasca ceea ce este necesar pentru atingerea unor astfel de obiective. „Prin urmare, acestea nu pot fi utilizate astfel incat sa repuna in discutie in mod sistematic dreptul de deducere a TVA‑ului si, prin urmare, neutralitatea TVA‑ului, care constituie un principiu fundamental al sistemului comun de TVA”, mai mentioneaza Curtea.
„Desigur, atunci cand exista indicii care permit sa se presupuna existenta unor nereguli sau a unei fraude, un operator avizat ar putea, potrivit imprejurarilor situatiei, sa se vada obligat sa obtina informatii cu privire la un alt operator de la care intentioneaza sa achizitioneze bunuri sau servicii pentru a se asigura de fiabilitatea acestuia. Cu toate acestea, administratia fiscala nu poate impune in general persoanei impozabile care doreste sa exercite dreptul de deducere a TVA‑ului, pe de o parte, sa verifice ca emitentul facturii aferente bunurilor si serviciilor pentru care se solicita exercitarea acestui drept dispune de calitatea de persoana impozabila, ca dispunea de bunurile in cauza si era in masura sa le livreze si ca a indeplinit obligatiile privind declararea si plata TVA‑ului pentru a se asigura ca nu exista nereguli sau fraude la nivelul operatorilor din amonte sau, pe de alta parte, sa dispuna de documente in aceasta privinta”, se insista in decizia Curtii.
Astfel, in principiu, este de competenta autoritatilor fiscale sa efectueze controalele necesare asupra persoanelor impozabile pentru a detecta nereguli si fraude privind TVA‑ul, precum si sa aplice sanctiuni persoanei impozabile care a savarsit aceste nereguli sau aceste fraude.
Potrivit jurisprudentei Curtii, statele membre sunt obligate sa verifice declaratiile persoanelor impozabile, conturile acestora si celelalte documente pertinente.
In acest scop, Directiva 2006/112 impune obligatia fiecarei persoane impozabile de a tine o contabilitate suficient de detaliata in scopul de a permite aplicarea TVA si controlarea aplicarii TVA‑ului de catre autoritatile fiscale. Pentru a facilita exercitarea acestei sarcini, directiva prevede si dreptul autoritatilor competente de a avea acces la facturile pe care persoana impozabila este obligata sa le stocheze potrivit articolului 244 din directiva mentionata.
„In consecinta, prin impunerea, din cauza riscului unui refuz al dreptului de deducere, in sarcina persoanelor impozabile a masurilor enumerate, administratia fiscala ar transfera persoanelor impozabile, contrar dispozitiilor mentionate, propriile atributii de control”, se arata in decizie.
TVA cost in vederea realizarii unei investitii?
Cea de-a doua decizie C-257/11 Gran Via Moinesti analizeaza, potrivit Adinei Vizoli, in ce masura o societate care a achizitionat un teren si a demolat o cladire aflata in stadiu avansat de deteriorare de pe acel teren isi poate sustine dreptul de deducere a TVA.
„Gran Via aduce in favoarea sa argumentul ca, in conformitate cu legislatia si jurisprudenta europeana, achizitia terenului si a constructiilor aferente, precum si executarea lucrarilor de demolare sunt actiuni premergatoare realizarii unei activitati economice si, prin urmare, Gran Via este beneficiara dreptului de deducere”, spune Senior Tax managerul de la NNDKP.
„Daca in conformitate cu jurisprudenta CEJ este suficient ca o companie sa dovedeasca intentia de a realiza operatiuni taxabile pentru a putea deduce TVA aferenta investitie, chiar si in cazul in care investitia nu se finalizeaza, considera cu atat mai evident faptul ca Gran Via avea dreptul sa deduca TVA aferenta achizitiei Constructiilor fara obligatia de ajustare la demolarea acestora, intrucat constructiile au fost achizitionate si ulterior demolate in scopul realizarii unei investitiii ce urmeaza a fi folosita pentru operatiuni taxabile”, se arata si in hotararea CEJ aflata in pronuntare.
Achizitionarea unor constructi supuse demolarii, impreuna cu o suprafata de teren de catre o societate comerciala platitoare de TVA, in vederea construirii unui complex rezidential pe respectiva suprafata de teren, de catre o societate comerciala platitoare de TVA , poate reprezenta o activitate premergatoare, respectiv o cheltuiala de investitie pentru realizarea complexului rezidential , pentru a beneficia de deducerea TVA aferent achizitionarii constructiilor.
In plus, demolarea constructiilor supuse demolarii, achizitionate impreuna cu suprafata de teren, in vederea ridicarii unui complex rezidential pe respectiva suprafata de teren, este supusa ajustarii de TVA aferent achizitionarii constructiilor.
„Problema ce se impune a fi lamurita este daca achizitionarea, de catre un agent economic care are ca obiect de activitate a unui imobil compus dintr-o suprafata de teren si constructii supuse demolarii, cu intentia declarata de a finaliza activitatea de demolare a constructiilor si de a ridica acolo un complex rezidential, da dreptul agentului economic la deducerea TVA si pentru constructiile achizitionate si demolate, achizitionarea acestora putand fi considerata ca reprezentand o activitate premergatoare, respectiv o cheltuiala de investitie pentru realizarea complexului rezidential, in raport cu dispozitiile articolelor 167 si 168 din Directiva 2006/112/CE din 28 noiembrie 2006, privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata”, se arata in hotararea CEJ-av.Coltuc Marius,fondator C.A.Coltuc