Deschiderea procedurii falimentului în formă sAcţiune formulată în temeiul dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Inadmisibilitate – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcţionarea societăţilor

Index alfabetic: obligaţie de a face

– autorizare convocare AGA

– excepţia lipsei calităţii procesuale active

– excepţia lipsei de interes

– faliment

Legea nr. 31/1990, art. 119 alin. (3)

Legea nr. 85/2006

Potrivit dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă prevăzută la art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida.

O astfel de acţiune nu mai poate fi formulată de către asociaţii debitoarei după deschiderea procedurii falimentului, întrucât în această etapă nu mai este posibilă modificarea actului constitutiv, toate operaţiunile fiind orientate exclusiv către lichidarea averii debitoarei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor.

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 403 din 5 februarie 2013

Prin cererea introdusă la Tribunalul Botoşani reclamanţii A.E., A.C., A.E., B.M.C., B.E., B.R., B.C., B.A., B.G., B.V., C.E., C.M., C.O., D.M., D.S., F.E., G.D., G.P., G.V., H.V., H.A., I.F., I.V., L.O., L.R., M.E., M.V., M.I., M.G., N.I., O.E., O.M., O.E., P.V., P.A., P.M., P.T., P.C., P.M., P.E., P.L., P.A., S.N., S.C., S.E., Ş.N., Ş.G., T.M., T.M., U.V. şi V.A. au solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, să autorizeze convocarea adunării generale extraordinare a SC A.E. SA, să aprobe ordinea de zi propusă, să stabilească data de referinţă cu 4 zile înainte de data stabilită pentru ţinerea adunării generale, să stabilească data ţinerii adunării generale propunând ca data ţinerii adunării să fie stabilită în termen de maxim 45 de zile de la data pronunţării încheierii asupra cererii şi să stabilească persoana care va prezida adunarea generală propunând în acest sens pe acţionarul M.I.

Ordinea de zi propusă a vizat aprobarea divizării societăţii, schimbarea sediului social al societăţii, conversia acţiunilor din acţiuni nominative în acţiuni la purtător şi stabilirea formei materiale a acţiunilor la purtător, precum şi data limită de tipărire şi de predare a acestora.

Prin încheierea nr. 957 din 6 octombrie 2009, Tribunalul Botoşani a admis acţiunea reclamanţilor.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta SC A.E. SA. În această etapă procesuală, prin încheierea nr. 1597 din 6 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Cluj.

Prin decizia civilă nr. 172 din 15.11.2010, Curtea de Apel Cluj a admis apelul, a desfiinţat încheierea civilă nr. 957 din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Botoşani şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Cluj cu îndrumarea de a proceda la o rejudecare a pricinii, reţinându-se, în esenţă, că prima instanţă a soluţionat cauza fără a realiza o cercetare efectivă a fondului litigiului.

Prin sentinţa comercială nr. 3931/2011, Tribunalul Comercial Cluj a respins cererea reclamanţilor.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin încheierea nr. 159 din 20.12.2010, Tribunalul Suceava a dispus deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată împotriva pârâtei SC A.E. SA fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C.I.I. B.S. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1637 din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Suceava.

A reţinut tribunalul că reclamanţii nu îşi mai justifică calitatea procesuală activă de vreme ce faţă de pârâtă s-a deschis procedura falimentului în formă simplificată, împrejurare în care drepturile acţionarilor pot fi exercitate doar de către administratorul special desemnat în condiţiile Legii nr. 85/2006, iar întreaga activitate pe care debitoarea o derulează se circumscrie scopului de acoperire a pasivului şi recuperare a creanţelor în favoarea creditorilor, dispoziţiile Legii nr. 31/1990 de care s-au prevalat reclamanţii nemaifiind aplicabile din momentul intrării debitoarei în faliment.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 15/2012, Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul reclamanţilor şi a menţinut în întregime sentinţa comercială nr. 3931 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj la data de 16 iunie 2011.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că momentul deschiderii procedurii falimentului împotriva pârâtei marchează transferul controlului de la acţionari la creditori arătând că argumentele de fapt şi de drept reliefate prin sentinţa apelată sunt corecte, însă acestora trebuia să li se dea relevanţă din perspectiva unei alte condiţii de exercitare a acţiunii civile şi anume cea a interesului, iar nu a calităţii procesuale active. Aceasta întrucât în etapa falimentului nu mai este posibilă modificarea actului constitutiv în sensul dorit de apelanţi (divizare, schimbare sediu, conversie acţiuni), ci toate operaţiunile sunt orientate exclusiv către lichidarea averii pârâtei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor. Ca atare, lichidarea nu se realizează în interesul acţionarilor cum în mod greşit pretind apelanţii, ci în interesul creditorilor.

Instanţa de apel a respins criticile reclamanţilor ce vizau faptul că soluţia asupra căreia s-a oprit instanţa de fond contravine îndrumărilor date de instanţa de apel cu ocazia desfiinţării primei sentinţe şi trimiterii cauzei spre rejudecare arătând că ivirea stării de insolvenţă a avut loc după momentul soluţionării apelului şi nu putea fi ignorată de către tribunal întrucât determină schimbări majore atât în ce priveşte reprezentarea societăţii cât şi în privinţa regulilor după care se conduce o astfel de societate, motiv pentru care nu putea să procedeze la analizarea pe fond a cererii fără a analiza efectele pe care normele speciale ale Legii nr. 85/2006 le produce asupra situaţiei pârâtei şi asupra demersului judiciar iniţiat de reclamanţi.

Totodată, instanţa de apel a înlăturat apărarea reclamanţilor potrivit căreia aceştia aveau obligaţia să îşi justifice calitatea procesuală activă doar la momentul investirii instanţei de judecată, deoarece condiţiile de exercitare a acţiunii civile trebuie îndeplinite pe tot parcursul judecăţii.

Concluzionând, instanţa de apel a reţinut că deşi acţiunea reclamanţilor trebuia respinsă ca lipsită de interes, nu se justifică admiterea căii de atac a apelului, deoarece apelanţii nu ar obţine nici un folos practic prin adoptarea unei astfel de soluţii, acţiunea acestora urmând a fi respinsă tot în temeiul unei excepţii peremptorii de fond, respectiv cea a lipsei de interes în loc de cea a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A.E., A.C., A.E., B.M.C., B.E., B.R., B.C., B.A., B.G., B.V., C.E., C.M., C.O., D.M., D.S., F.E., G.D., G.P., G.V., H.V., H.A., I.F., I.V., L.O., L.R., M.E., M.V., M.I., M.G., N.I., O.E., O.M., O.E., P.V., P.A., P.M., P.T., P.C., P.M., P.E., P.L., P.A., S.N., S.C., S.E., Ş.N., Ş.G., T.M., T.M., U.V. şi V.A. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenţii au arătat că instanţa de apel a ignorat criticile formulate de aceştia pe fondul cauzei şi reţinând că respingerea acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale active este greşită, în loc să îndrepte greşeala trimiţând cauza spre rejudecare cu îndrumările cuvenite, a judecat cauza pe excepţia lipsei de interes, excepţie ce nu făcea obiectul apelului.

Prin cea de a doua critică, subsumată motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa a pronunţat o soluţie nelegală, judecând cauza fără să analizeze motivele de apel şi fără să soluţioneze aspectele importante legate de cauza dedusă judecăţii.

Recurenţii au arătat că atât tribunalul cât şi curtea de apel ar fi putut soluţiona cererea pe fond fără nici un impediment însă acestea, soluţionând cererea pe excepţie, le-au încălcat accesul la justiţie.

Totodată, au precizat că în apel au criticat soluţia instanţei de fond ce a vizat excepţia lipsei calităţii procesuale active, dar instanţa de apel, deşi a reţinut nelegalitatea sentinţei apelate, a pronunţat o soluţie greşită, invocând din oficiu o excepţie care nu a făcut obiectul apelului, şi anume excepţia lipsei de interes.

În acest context s-a susţinut că atât tribunalul cât şi instanţa de apel au pronunţat hotărâri nelegale întrucât au analizat o situaţie apărută ca urmare a declanşării procedurii de lichidare arătând totodată că în cauză nu se justifică incidenţa prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Analizând criticile deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte a constatat că acestea sunt nefondate, recursul reclamanţilor fiind respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că a răspuns criticilor formulate de reclamanţi în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, astfel încât hotărârea pronunţată respectă exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cu consecinţa înlăturării criticii formulate sub acest aspect.

Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.”

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenţii au pus în discuţie faptul că, deşi instanţa de apel a reţinut că respingerea acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale active este greşită, a pronunţat de asemenea o soluţie greşită, fondată pe excepţia lipsei de interes.

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă, întrucât instanţa de apel nu a modificat soluţia primei instanţe, ci dimpotrivă a considerat că argumentele de fapt şi de drept reliefate prin sentinţa apelată sunt corecte, reţinând că hotărârea primei instanţe, ca mod de soluţionare a litigiului, este corectă, chiar dacă a avut în vedere şi alte considerente.

Se apreciază ca nefondată şi critica formulată în legătură cu faptul că instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, judecând cauza pe excepţie, fără să analizeze motivele de apel şi fără să soluţioneze aspectele importante legate de cauza dedusă judecăţii. Instanţa de apel în mod corect a reţinut că în etapa falimentului nu mai este posibilă autorizarea convocării adunării generale a acţionarilor în vederea modificării actului constitutiv în sensul dorit de reclamanţi ci toate operaţiunile sunt orientate exclusiv către lichidarea averii pârâtei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor, această situaţie având consecinţe directe asupra interesului actual al reclamanţilor în susţinerea acţiunii.

Nu se justifică nici critica reclamanţilor conform căreia instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală întrucât a analizat o situaţie apărută ulterior, ca urmare a declanşării procedurii de lichidare, în condiţiile în care în cauză nu se justifică incidenţa prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Critica este neîntemeiată întrucât instanţa de apel nu a procedat la suspendarea judecării cauzei în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, ci a reţinut în mod corect că ivirea stării de insolvenţă a avut loc după momentul soluţionării apelului şi nu putea fi ignorată de către tribunal întrucât determină schimbări majore atât în ce priveşte reprezentarea societăţii, cât şi în privinţa regulilor după care se conduce o astfel de societate. În acest context, tribunalul nu putea să procedeze la analiza pe fond a cererii fără a analiza efectele pe care normele speciale ale Legii nr. 85/2006 le produce asupra situaţiei pârâtei şi asupra demersului judiciar iniţiat de reclamanţi.