#gripa – Cum recunoști simptomele gripei și cum te ferești de #virus(coltucsiasociatii.ro)

#gripa - Cum recunoști simptomele gripei și cum te ferești de #virus(coltucsiasociatii.ro)

#gripa – Cum recunoști simptomele gripei și cum te ferești de #virus

Care sunt simptomele gripei? Principalele simptome ale gripei, prin care aceasta se diferențiază de alte afecțiuni respiratorii, sunt febra mare (39-40 de grade). Durerea de cap, durerile musculare puternice: „Te doare capul, faci febră 39-40, te dor muşchii, te simţi ca şi cum ai fi bătut. Ai gripă!”

Virusul gripal se răspândește la frig

se răspândește cel mai bine când temperaturile scad aproape de zero grade noaptea, iar ziua, temperatura este undeva în jurul a 10 grade Celsius. „Virusului gripal îi plac temperaturile mai scăzute, nu chiar îngheț, dar undeva între zero și 10 grade, . Aceea este temperatura cea mai bună pentru virusul gripal, mai ales dacă este și umezeală”  .Vezi www.coltucsiasociatii.ro, COLTUC MARIUS VICENTIU

Cum să te ferești de gripă în timpul epidemiei. Recomandările medicilor și ale autorităților:

1. Pentru populație:

•    Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa, inclusiv pentru a stabili o eventuală indicație de spitalizare;
•    Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
•    Respectarea etichetei tusei și strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau tușe/strănut la nivelul regiunii interne a articulației cotului);
•    Igienă adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
•    Evitarea aglomerațiilor;
•    Triaj epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie;
•    Continuarea vaccinării antigripale;

2. Pentru spitale:

•    Limitarea accesului vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc;
•    Expunerea de materiale informative (pliante, postere);
•    Triaj epidemiologic zilnic pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie;
•    Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de către vizitatori și personalul medical;
•    Purtarea măștii de către pacient în UPU, pe traseul de la UPU la salon și când părăsește salonul de izolare/grupare;
•    Refacerea urgentă a stocurilor de antivirale de către spitalele care internează cazuri de infecții respiratorii acute;
•    Instituirea terapiei antivirale imediat după internare la toți pacienții care prezintă tablou clinic compatibil cu gripă, fără a aștepta rezultatul de laborator;
•    Instituirea tratamentului profilactic cu antivirale la contacții apropiați ai pacienților confirmați internați, inclusiv personal medico-sanitar, chiar dacă fuseseră vaccinați (vaccinat = cu minimum 2 săptămâni înaintea expunerii);

•    Vaccinarea urgentă a personalului medico-sanitar și auxiliar nevaccinat;

•    Refacerea urgentă a stocurilor de echipament de protecție și utilizarea corespunzătoare a acestuia;
•    Refacerea urgentă a stocurilor de săpun lichid, prosoape de hârtie, antiseptice și dezinfectante, pentru o igienă riguroasă a mâinilor și a suprafețelor;
•    Respectarea protocoalelor de management al cazului de gripă, inclusiv severă, al contacților și al focarelor;
•    Oportunitatea menținerii deciziei de limitare a accesului vizitatorilor în spitale, în special în secțiile cu risc, va fi evaluată și eventual suspendată la recomandarea DSP, în funcție de situația epidemiologică existentă la nivel local.

 

Cum vă protejaţi de virusul AH1N1

Pandemia de gripă de tip nou a alertat tot globul. În lume sunt confirmate peste 440 de mii de cazuri de îmbolnăvire şi peste 5.700 de decese provocate de virusul gripal.

ATENŢIE! Simptomele infecţiei cu virusul gripal A/H1N1 sunt asemănătoare cu cele ale virozelor respiratorii! Vorbim de rinoree, jenă în gât şi tuse seacă, febră de peste 37 grade, stare generală proastă. Dacă aveţi aceste simptome, este cazul să vă izolaţi în casă şi să vă sunaţi medicul de familie.

Dacă prezenţa virusului este confirmată într-o comunitate, cazurile uşoare pot fi tratate acasă, doar pentru cele severe fiind necesară internarea.
Cazurile severe sunt considerate cele în care pacientul este slăbit, nu se poate deplasa, respiră cu dificultate, are convulsii, nu poate bea lichide şi are febră mare.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a emis un set de reguli ce trebuie respectate pentru a preveni atât îmbolnăvirea cât şi răspândirea virusului A H1N1: păstrarea distanţei faţă de persoanele ce prezintă simptome specifice gripei, evitarea aglomeraţiei, spălarea pe mâini cu apă şi săpun, utilizarea şerveţelelor de unică folosinţă în cazul acceselor de tuse sau strănut şi aerisirea locuinţei.

Ministerul Sănătăţii atenţionează populaţia să respecte recomandările medicilor cu privire la gripa nouă:

– Nasul şi gura vor fi acoperite cu batista personală în timpul strănutului sau al tuşitului. Batistele personale nu se împrumută;
– Mâna nu va fi dusă la ochi sau la gură decât după ce a fost spălată cu apă şi săpun;
– Se vor evita pe cât posibil aglomeraţiile;
– Se va evita contactul apropiat cu persoane care prezintă semne clinice
evidente de afecţiuni acute respiratorii (febră, tuse, strănut, ochii congestionaţi etc.);
– Persoanele care prezintă simptome asemănătoare gripei se vor izola de restul familiei şi se vor prezenta la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice.

Autorităţile sanitare recomandă dezinfectarea obiectelor folosite de mai mulţi oameni, cum ar fi tastaturile calculatoarelor, receptoarele şi butoanele telefoanelor fixe, butoanele lifturilor sau mânerele uşilor.
Folosirea măştilor în spaţiilor publice ar putea reduce riscul de contaminare, dar, potrivit experţilor OMS, ar fi mai eficient dacă persoanele bolnave ar purta măştile şi nu persoanele sănătoase.

Gripa porcină şi cum se transmite

Gripa porcină este o maladie respiratorie, specifică porcilor din crescătorii, un virus gripal de tip A. Boala se poate răspândi rapid. Gripa porcină trece ocazional la om, în general la persoane care vin în contact cu aceste animale.

 

 Ea nu se transmite mâncând carne de porc, ci pe cale aeriană, de la om la om. Temperatura de preparare a cărnii (71 de grade Celsius) distruge virusurile şi bacteriile, precizează Centrul american pentru controlul bolilor (CDC).

Există şi cazuri de transmitere de la om la om. În Statele Unite, au fost înregistrate două decese, în 1976 şi 1988. CDC a raportat la 17 aprilie două cazuri la copii de 9 şi 10 ani, care nu intraseră în contact cu porci.

 

realitatea