Osama ben Laden a fost ucis.

„Astăzi, pot anunţa poporul american şi întreaga lume că Statele Unite au efectuat o operaţiune în urma căreia a fost ucis Osama ben Laden, liderul al-Qaida”, a afirmat Obama.

 

Preşedintele american a precizat că operaţiunea militară americană a avut loc în Pakistan.

Obama a afirmat că a fost informat, în august, că SUA au o posibilă pistă către ben Laden, constând în informaţii privind o posibilă ascunzătoare a acestuia, situată în Pakistan. Preşedintele american a adăugat că, săptămâna trecută, a decis că informaţiile permit declanşarea unei operaţiuni.

General Motors a depus luni cererea pentru intrarea în faliment

Falimentul inevitabil, confirmat de oficiali ai administraţiei Obama, este cel de-al treilea ca mărime din istoria Statelor Unite şi cel mai mare din sectorul industrial.

Decizia de a plasa GM într-un faliment rapid şi de a oferi alte 30 miliarde dolari din banii contribuabililor pentru restructurarea companiei, în contextul competiţiei cu rivalii asiatici, reprezintă un risc uriaş pentru Barack Obama.

Dar oficialii administraţiei nu au avut altă opţiune, într-un moment în care rata şomajului creşte, având în vedere că GM are 92.000 de angajaţi pe teritoriul Statelor Unite şi este responsabil direct de 500.000 de pensionari.

Sursa: NewsIn

Obama tells Treasury to begin cutting taxes

WASHINGTON (Reuters) – President Barack Obama ordered the U.S. Treasury on Saturday to implement tax cuts for 95 percent of Americans, fulfilling a campaign pledge he hopes will help jolt the economy out of recession.

 

The tax cuts are part of a $787 billion economic recovery plan passed by the Democratic-controlled Congress over Republican opposition. The aim is to put more money in the pockets of Americans and stimulate the economy by increasing consumer spending.

„I’m pleased to announce that this morning the Treasury Department began directing employers to reduce the amount of taxes withheld from paychecks, meaning that by April 1st, a typical family will begin taking home at least $65 more every month,” Obama said in his weekly radio address.

 

cnn.com

Preşedintele SUA Barack Obama a demonstrat că le ştie pe toate

2222

Astfel, în cartea sa publicată în 1995, „Dreams from My Father”, povesteşte despre copilăria sa, despre consumul de alcool, marijuana şi cocaină

 

 

 

 din adolescenţă.  Obama a câştigat şi un premiu Grammy în 2004, pentru cel mai bun album vorbit, audiobook-ul Dreams From My Father.

Aici, preşedintele SUA poate fi auzit pronunţând cu patos tot felul de înjurături în care apar des cuvinte precum: c**vă, bul**giu şi altele. Astfel, printre expresiile cel mai des folosite se regăsesc: This s**t, Ignorant motherf*****s, Sorry ass motherf*****”, şi my bi*ch, toate făcând parte din vocabularul folosit în tinereţe de Obama

 

libertatea

Obama nu-i mai breaz ca Boc: liderul american cere o lună pentru adoptarea unui plan anticriză

Preşedintele american Barack Obama a declarat sâmbătă, în prima sa alocuţiune radiodifuzată în calitate de şef al statului, că speră să promulge vastul său plan pentru relansarea economiei, evaluat la 825 de miliarde de

 dolari, în mai puţin de o lună, relatează AFP. „Cele două partide din Congres lucrează deja activ la acest plan şi sper să îl promulg în mai puţin de o lună”, a declarat Obama, care urmează să se întâlnească în cursul zilei de sâmbătă cu echipa sa economică, pentru a stabili priorităţile bugetare ale noului Guvern. Preşedintele a avertizat că rezolvarea problemelor economice necesită timp, dar s-a declarat încrezător că o acţiune curajoasă va ajuta ţara să se repună pe picioare. Declaraţiile au intervenit în condiţiile în care rata şomajului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 26 de ani, ceea ce scoate în evidenţă provocarea cu care se confruntă noua administraţie americană. Obama a avertizat că, dacă nu vor fi luate măsuri, rata şomajului ar putea depăşi 10%. El a afirmat că planul său de relansare vizează să stimuleze sectoare vaste ale economiei, creând în acelaşi timp între trei şi patru milioane de locuri noi de muncă. „(Trebuie – n.red.) să investim în priorităţile noastre, ca energia şi educaţia, sănătatea şi noile infrastructuri, care sunt necesare pentru a ne simţi puternici şi competitivi în secolul al XXI-lea”, a subliniat el.

gardianul

Planul lui Obama pentru Irak gata sa devina realitate

Saad Eskander, directorul Bibliotecii si al Arhivelor Nationale din Irak nu a uitat ziua de 20 noiembrie 2006, atunci cand actualul presedinte al Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a declarat, intr-un discurs ce defineste politica lui despre razboi, ca Irak-ul „se indrepta spre haos” si a ordonat retragerea trupelor americane.

Este probabil ca nanomaterialele sa ucida oameni, precum a facut si azbestul in trecut, daca nu se vor adopta reguli stricte si nu se vor face verificari amanuntite, informeaza Comisia Regala

 

http://revistapresei.hotnews.ro/

Daewoo, filiala sud-coreeană a General Motors, şi-ar putea închide temporar uzinele. Criza economica este de vina?

Daewoo, filiala sud-coreeană a constructorului american de maşini General Motors, a anunţat, marţi, că şi-ar putea închide, temporar, uzinele, ca urmare a scăderii vânzărilor şi încetinirii progresului economic mondial. „Am studiat posibilităţile suspendării producţiei. O decizie în acest sens va fi luată la sfârşitul lunii noiembrie”, a declarat purtătorul de cuvânt GM Daewoo, citat de AFP. „Ca alţi giganţi, General Motors e afectat de criza financiară mondială”, a adăugat oficialul.

Potrivit presei sud-coreene, GM Daewoo şi-ar putea închide uzinele timp de 10 zile, începând cu 20 decembrie. Aceasta ar fi prima închidere temporară a uzinelor după anul 2002, când General Motors a preluat pachetul majoritar al Daewoo Motors, după ce grupul din urmă a intrat în faliment.

În luna octombrie, Geneal Motors a anunţat o scădere a vânzărilor de 11.3 procente, faţă de aceeaşi perioadă din 2007.

Acest anunţ intervine după ce General Moros a cerut ajutor financiar din partea autorităţilor federale, fără să mai aştepte ca administraţia Obama să intre în funcţiune, în ianuarie.

Geoană: Victoria lui Obama-victorie a stângii, SUA vor fi partenere ale unui nou guvern de la Bucureşti

Liderul PSD Mircea Geoană consideră victoria lui Barack Obama „o victorie a stângii” şi, invocând prietenia cu vicepreşedintele Joe Biden, îşi exprimă încrederea că SUA vor fi parteneri ai unui „unui nou guvern de la Bucureşti care va şti să reaşeze România pe harta lumii”.

Geoană spune că speră să lucreze împreună cu preşedintele Barack Obama şi cu vicepreşedintele Joe Biden pentru „o schimbare benefică” ambelor naţiuni.

„Prietenia care mă leagă de vicepreşedintele Joe Biden, un om cu experienţă şi înţelepciune în politica externă, îmi dă încrederea că SUA vor fi parteneri de nădejde ai unui nou guvern de la Bucureşti care va şti să reaşeze România pe harta lumii. Îi felicit pe noul preşedinte american Barack Obama şi pe vicepreşedintele Joe Biden şi aştept să lucrăm împreună pentru o schimbare benefică ambelor noastre naţiuni”, afirmă Geoană.

Liderul social-democrat se declară convins că relaţia Statelor Unite cu România va continua să fie una specială.

„Barack Obama şi Partidul Democrat au câştigat încrederea americanilor pentru că s-au aplecat asupra preocupărilor lor esenţiale şi s-au angajat să le ofere soluţii viabile: un sistem de sănătate mai bun şi

accesibil tuturor, educaţie pentru copiii lor, reducerea inegalităţilor sociale, însănătoşirea economiei. Este o victorie a principiilor fundamentale ale social-democraţiei, care sunt sigur că va insufla încredere într-o politică socială responsabilă şi electoratului european, inclusiv celui român. Aceasta nu este însă doar o victorie a stângii, este o victorie a încrederii în posibilitatea autodepăşirii, a învăţării din greşelile trecutului şi a curajului mobilizării pentru un viitor mai bun”, afirmă Mircea Geoană, fost ministru de Externe şi fost ambasador al României în SUA.

El consideră că alegerea lui Obama reprezintă „un moment istoric nu doar pentru aliaţii nostri, ci pentru întreaga lume, inclusiv România”.

Geoană remarcă faptul că victoria lui Barack Obama vine într-un moment crucial, de reaşezare a ordinii politice mondiale, de decizii economice fundamentale pentru binele fiecăruia dintre cetăţenii planetei.

„Ştiu că preşedintele Obama se va confrunta curând cu provocări importante, dar am încredere că va şti să fie acel factor de echilibru şi raţiune atât de necesar acum”, declară liderul PSD.

În opinia sa, alegerea lui Barak Obama ca preşedinte al SUA „este o victorie a unui nou tip de politician, tânăr, lipsit de prejudecăţile, de temerile trecutului, care a reuşit în aceste alegeri încă o victorie istorică: a mobilizat electoratul tânăr, i-a ascultat dorinţele şi l-a cooptat la efortul comun pentru mai bine”.

Geoană apreciază că intenţia anunţată de noul preşedinte al SUA de a lucra împreună cu competitorii săi republicani, într-un spirit de unitate care să pună capăt „luptelor între interese meschine şi imaturităţii politice” în numele responsabilităţii faţă de electorat, ar trebui să fie un exemplu pentru toată lumea.

Băsescu îi transmite lui Obama succes în îndeplinirea mandatului

Preşedintele Traian Băsescu a adresat un mesaj de felicitare lui Barack Obama, preşedintele ales al SUA, cu ocazia victoriei în alegeri, şi a adresat urări de succes în îndeplinirea mandatului care i-a fost încredinţat de poporul american, precizează, miercuri, site-ul Preşedinţiei.

Conform mesajului transmis de către şeful statului român, campania de succes promovată de către Obama a atras interesul românilor şi al naţiunilor din întreaga lume şi a consolidat încrederea în democraţia americană, se precizează în comunicatul Adminstraţiei Prezidenţiale.

De asemenea, se mai arată că „alegerea lui Barack Obama în funcţia de Preşedinte al Statelor Unite ale Americii survine la un moment de vârf al parteneriatului strategic româno-american”.

„Dialogul substanţial politic şi de securitate s-a îmbogăţit, în ultima perioadă, datorită sporirii investiţiilor americane în ţara noastră şi a legăturilor comerciale bilaterale în creştere”, menţionează sursa citată.

În cadrul mesajului, şeful statului a exprimat importanţa pe care o are parteneriatul transatlantic pentru România, în calitatea sa de stat membru NATO şi UE.

Democratul Barack Obama a obţinut, marţi, o victorie istorică, devenind primul preşedinte ales de culoare al Statelor Unite, conform presei americane, care a estimat că acesta a depăşit numărul necesar de electori pentru a fi ales în funcţie.

Efectul Obama: Bursele europene pe rosu

Bursele europene afisau miercuri scaderi, dupa anuntul castigatorului cursei pentru Casa Alba, Barack Obama. Investitorii europeni se pare ca nu au incredere in viitoarea politica economica americana si aleg sa isi marcheze profiturile. Este totusi prea devreme sa se vorbeasca despre viitorul economiei americane, insa investitorii la bursa sunt primii care reactioneaza si trag semnale de alarma. Recesiunea economica de la nivel global nu se poate opri doar prin alegerea unui nou lider si de aceea investitorii asteapta si alte semnale.

Finalizarea alegerilor din Statele Unite a inlaturat o singura incertitudine, insa au ramas multe alte probleme in suspensie.

Indicele Footsie 100 al bursei londoneze a coborat cu 94 puncte, adica 2,02%, la 4545 puncte. In sectorul minier, actiunile Xstrata au pierdut 7,36%, in vreme ce titlurile Rio Tinto au scazut cu 4,82%
Actiunile Royal Bank of Scotland au crescut cu 3,53%, in vreme ce actiunile asiguratorului Aviva s-au depreciat cu 0,48%.

La Paris, indicele CAC 40 a scazut cu 2,29%, iar titlurile Alstom au pierdut 6,15%. Grupul metalurgic Arcelor- Mittal a anuntat ca va reduce productia cu 30% la nivel mondial, din cauza scaderii cererii. Investitorii au reactionat imediat si actiunle Arcelor- Mittal de pe bursa franceza au pierdut 17,16% din valoare.

La Frankfurt, indicele DAX a scazut cu 1,58%, iar liderul scaderilor a fost grupul siderurgic ThyssenKrupp ale carui actiuni s-au depreciat cu 9,64%.
Indicele Swiss Market al bursei de la Zurich a coborat cu 2,49% din valoare, iar indicele bursei nordice, OMX Stockholm 30 Index, s-a depreciat cu 1,86%. Indicele IBEX 35 al bursei de la Madrid a pierdut 0,18% din valoare, in vreme ce indicele ATX al bursei austriece a urcat cu 4,03%.

Principalul indice al Bursei de la Bruxelles, BEL 20, a coborat cu 1,36%, in vreme ce indicele olandez AEX a inregistrat o depreciere de 3,46%.
In Europa de Est, indicele polonez WIG 20 a coborat cu 2,22%, iar indicele SOFIX al Bursei din Bulgaria a urcat cu 1,64%. Indicele PX al bursei de la Praga s-a apreciat in aceasta sedinta de tranzactionare cu 2,85%, in timp ce indicele ungar BUX a scazut cu 4,32%.

Obama nu se alegea în România

Nu pentru că ar fi el mai altfel şi românilor le-ar ieşi bube când văd un ten mai tuciuriu. Şi nici din cauza lipsei de experienţă politică pe care o incriminează adversarii săi.

Dacă ar fi candidat în România, Barack Obama nu ar fi obţinut, garantat, victoria, pur şi simplu pentru că nu ar fi fost cunoscut. Sistemul electoral românesc, după toate reformările şi deformările, rămâne unul dintre cele mai stupide modele ale relaţiei dintre alegători şi cei pe care aceştia trebuie să-i aleagă. Pe liste sau uninominal, la locale, parlamentare sau prezidenţiale, în orice scrutin din România există o prevedere legală prin care se măsoară dispreţul politicului faţă de cetăţeanul votant: depunerea candidaturilor se face cu treizeci de zile înainte de data alegerilor. O lună, atât le lasă timp partidele românilor dornici să bage buletinul în urnă ca să afle pe cine vor pune ştampila în cabină.

Ani buni, argumentul listelor-paravan, sub care se ascundeau armate de impostori şi infractori în căutare de imunitate, avea măcar o justificare pervers-formală: şi-aşa lumea votează sigle de partid, n-are importanţă ce nume sunt pe liste. Justificarea de bază a uninominalului era însă tocmai ieşirea din anonimat a candidaţilor pentru Parlament, prezenţa lor în faţa votanţilor, cu chip, nume, voce, biografie. Era deci elementar ca aceia care vor să devină reprezentanţii direcţi ai alegătorilor dintr-un colegiu să fie puşi în vitrină un an sau măcar şase luni înainte de vot, ca toată lumea să-i vadă, să-i pipăie, să se convingă.

Dacă mai era nevoie de încă o dovadă că uninominalul 2008 e tot un soi de vot pe liste boit să semene a reformă, o avem tocmai în articolul care prevede aceeaşi limită de treizeci de zile pentru candidaturi. Cum poţi cere cuiva să aleagă în cunoştinţă de cauză atâta vreme cât îl pui în faţa unor nume pe care abia poate să le silabisească? Pe 30 noiembrie, în cabina de vot, majoritatea alegătorilor se vor trezi în faţa unei situaţii ridicole: oameni pe care şi-ar fi dorit să îi voteze nu sunt în colegiul lor, în schimb vor primi cu forţa o ofertă cu care nu au ce face. Dacă ne gândim din nou la modelul american, constatăm că diferenţa e uriaşă între decizia pe repede-înainte cerută românilor şi cei doi ani de expunere publică a candidaţilor de peste Ocean.

Americanii au avut timp să afle nu doar cum îi cheamă pe copiii şi bunicii candidaţilor sau ce au fumat când erau la liceu, dar şi ce au de gând să facă la taxe şi impozite, în politica de imigrare sau în cea de securitate naţională. La noi, în treizeci de zile, nu auzi decât Logane şi slogane, nu vezi decât baloane zburând şi andrele tricotând. Dacă cineva doreşte cu adevărat să reformeze clasa politică şi sistemul electoral din România ar trebui să opereze câteva modificări în lege, obligatorii: depunerea candidaturilor cu cel puţin şase luni înainte de alegeri, publicarea programului de guvernare şi anunţarea numelui viitorului premier cu un an în avans şi definirea, măcar în linii de principiu, a viitoarei politici de alianţe. Ca să nu mai fim chemaţi de proşti la urne, să votăm pe cine nu-ştim-cine, iar pe urmă să se împerecheze ei cum vor şi să guverneze cum le-o ieşi, fără nici o legătură cu ce-am votat noi. Altfel mai bine desfiinţăm votul popular şi organizăm un iarmaroc politic, la care să-şi vândă şi să-şi cumpere între ei scaune şi portofolii.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!