Procedura concilierii prealabile. Cerere de chemare în garanţie. Subiecţii activi ai obligaţiei parcurgerii procedurii prealabile – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

–          chemare în garanţie

–          excepţia lipsei calităţii procesuale pasive

–          îmbogăţire fără justă cauză

–          procedura concilierii prealabile

 

C. proc. civ., art. 60, art. 720¹, art. 720⁵

Cererile cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece raţiunea posibilităţii exercitării lor a fost aceea de rezolvare concomitentă cu cererea principală a unor situaţii litigioase concurente, raţiune care vine în contradicţie cu efectul dilatoriu al parcurgerii procedurii de conciliere.

          Ca atare, cererea de chemare în garanţie formulată în procesul în care reclamantul a parcurs procedura prevăzută de art. 720¹ C. proc. civ. nu este supusă obligaţiei parcurgerii acestei proceduri, prin voinţa legiuitorului.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 484 din 12 februarie 2013

Prin sentinţa nr. 1154 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Timiş a admis acţiunea promovată de reclamanta SC C. SA Timişoara, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta FC R. 2000 SA Timişoara pe care, în consecinţă, a obligat-o la contravaloarea lucrărilor de construcţie şi amenajare solicitate.

S-a admis, prin aceeaşi sentinţă, şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, precizată, pe care le-a obligat la plata aceleiaşi sume către pârâtă şi s-a respins cererea de chemare în garanţie a Asociaţiei Sportive Clubul „F.T.”.

Instanţa de fond, în pronunţarea sentinţei, a avut în vedere poziţia procesuală a pârâtei de achiesare la pretenţiile reclamantei, iar cu privire la cererea de chemare în garanţie, faţă de poziţia procesuală a chematului în garanţie Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, a administrat probe, fiind administrată proba cu o expertiză tehnică şi una contabilă în dovedirea calităţii sale de chemat în garanţie şi a realităţii susţinerilor pârâtei cu privire la temeinicia refuzului său în recuperarea sumei pe care o datorează reclamantei.

Pe baza probelor administrate, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie şi, pe fond, a apreciat ca întemeiată cererea de chemare în garanţie promovată de pârâtă faţă de acest chemat în garanţie reţinând că terenul pe care reclamanta a efectuat investiţiile se află în patrimoniul chematului în garanţie căruia acestea îi profită şi al căror beneficiar este, aşa încât, în raport de prevederile art. 60 şi urm. C. proc. civ., şi, pe fond, a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, cererea pârâtei a fost admisă.

Prealabil, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie pe temeiul art. 720¹ C. proc. civ. invocată de acest chemat în garanţie cu motivarea că acestei cereri i se aplică regimul juridic prevăzut de art. 720⁵ C. proc. civ. pentru cererea reconvenţională.

Împotriva sentinţei a declarat apel chematul în garanţie Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş prin care a solicitat, în principal, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi, subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie în ce îl priveşte, prin admiterea excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive şi, în caz de respingere a excepţiilor, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie ca neîntemeiată.

În susţinerea apelului, chematul în garanţie a invocat probele cu privire la dovada proprietăţii şi lipsa unor raporturi contractuale cu pârâta.

Curtea de Apel Timişoara, prin decizia nr. 3 din 9 ianuarie 2012, a respins apelul declarat de chematul în garanţie ca nefondat.

Cu privire la excepţiile invocate în faţa instanţei de fond s-a apreciat corecta aplicare a prevederilor art. 720⁵ C. proc. civ., cât şi a prevederilor art. 60 şi urm. C. proc. civ.

În legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, deoarece în prezent are calitate Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, instanţa de apel a constatat că, de fapt, este vorba de o schimbare de denumire, iar nu de o veritabilă excepţie, că prima instanţă a soluţionat corect cauza sub aspectul pe care-l consideră hotărâtor, anume calitatea de titular al dreptului de proprietate privind complexul sportiv asupra căruia s-au efectuat amenajările şi construcţiile pretinse de reclamantă.

Cu privire la criticile pe fond, instanţa de apel a administrat noi probe în apel, respectiv o contraexpertiză precum şi o cercetare la faţa locului.

În raport cu probele administrate instanţa de apel a concluzionat în sensul temeiniciei şi legalităţii sentinţei pe fond.

Reţinând că ultima înscriere a terenului pe care s-au efectuat investiţii în cartea funciară este notată în patrimoniul chematului în garanţie, s-a constatat că aceasta este singura entitate care are calitate procesuală pasivă în litigiu, restul chemaţilor în garanţie neavând legătură cu litigiul de faţă.

Reţinând, de asemenea, ca dovedite relaţiile contractuale existente între părţi cu înscrisurile depuse la dosar şi că în privinţa cuantumului despăgubirilor, contraexpertiza dispusă în apel a constatat chiar un cuantum mai mare decât cel reţinut la fond, instanţa de apel a respins apelul ca nefondat.

În contra deciziei instanţei de apel a declarat recurs chematul în garanţie Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara invocând atât motive de casare cât şi de modificare.

Intimatele – M.F.P. – D.G.F.P. a judeţului Timiş şi SC C. SA au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acestuia şi menţinerea hotărârilor pronunţate în cauză pe ale căror argumente îşi fundamentează cererile.

Intimata Asociaţia Sportivă Clubul „F.T.”, prin întâmpinarea depusă, a solicitat admiterea recursului apreciind ca întemeiate criticile formulate în raport de situaţia de fapt pe care o reiterează şi care nu relevă, în opinia intimatei, o îmbogăţire fără justă cauză a recurentului chemat în garanţie.

I Motivele de casare:

1. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Nesocotirea de către ambele instanţe a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care sancţionează cu anularea cererii nerespectarea obligaţiei de timbrare. Consideră recurentul că în mod greşit s-a acordat termen în cererea de reexaminare formulată peste termenul de decădere de 3 zile şi invocă vătămarea produsă în raport de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Aprecierea Înaltei Curţi

Critica de nelegalitate formulată nu poate fi reţinută, deoarece, pe de o parte, obligaţia reclamantului, respectiv a pârâtei în cererea de chemare în garanţie, de plată a taxei judiciare de timbru este o obligaţie de natură fiscală, raportul juridic de drept fiscal fiind legat între instanţă, ca autoritate administrativă, în acest caz, şi titularul cererii, debitor fiscal, aşa încât orice neregulă poate fi remediată sau sancţionată între părţile raportului juridic de drept fiscal şi cu privire la obiectul acestuia, respectiv obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru fiind o lege fiscală.

Pe de altă parte, din chiar dezvoltarea criticii rezultă că în cauză s-a formulat o cerere de reexaminare taxă judiciară de timbru, iar aceasta se soluţionează printr-o hotărâre distinctă, titularul cererii de reexaminare fiind debitorul fiscal, hotărâre prevăzută cu propriile ei căi de atac în limitele cadrului procesual fixat de legea fiscală.

2. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor în raport de menţiunile existente în Cartea funciară la rubrica situaţia juridică unde este notat „în administrare”, faţă de faptul că în litigiile privitoare la dreptul de administrare conform Legii nr. 213/1998, art. 12 alin. (5), statul este reprezentat prin Ministerul de Finanţe şi faţă de faptul că obiectul acţiunii îl formează pretenţii, nu dreptul de administrare asupra terenului, instanţa nepronunţându-se asupra cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Aprecierea Înaltei Curţi

Motivul de nelegalitate astfel cum a fost dezvoltat, sub aspectul primei critici prin care se susţine de fapt lipsa calităţii procesuale pasive a recurentului prin opoziţie cu identificarea acestei calităţi în persoana chematului în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor, numai parţial se încadrează în cazul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Calitatea procesuală pasivă a chemaţilor în garanţie, respectiv a recurentului, a fost stabilită de instanţe pe bază de probe. Cu privire la probele administrate, respectiv înscrierile în cartea funciară, recurentul invocă greşita lor apreciere.

Or, se impune observaţia, din acest punct de vedere, că aspectele de apreciere a probelor ţin de temeinicia hotărârii atacate, iar examinarea instanţei de recurs este limitată de art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, exclusiv la nelegalitatea acesteia. Înalta Curte observă, însă, că, în raport de situaţia de fapt reţinută, instanţele de fond şi apel au făcut o corectă aplicare prevederilor Legii nr. 213/1998 în stabilirea naturii şi titularului dreptului privind imobilul în speţă.

Nu poate fi primită nici critica admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul de Finanţe, critică care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, recurentul nu prezintă calitate procesuală, nefiind parte a acestui raport procesual, sentinţa şi respectiv încheierea din 16 septembrie 2009 prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul de Finanţe, nefiind atacate de pârâtă, de titulara cererii de chemare în garanţie, intrând astfel, în puterea lucrului judecat sub acest aspect.

Calitatea procesuală a recurentului s-ar fi justificat, în acest caz, în condiţiile în care, la rândul său, în temeiul art. 60 şi urm. C. proc. civ., ar fi formulat o cerere de chemare în garanţie a  Ministerului de Finanţe.

Numai în propria sa cerere de chemare în garanţie ar fi devenit operante juridic temeiurile şi criticile pe care le invocă, raportul procesual dintre pârâtă şi fiecare dintre chemaţii în garanţie având independenţă procesuală, temeiurile fiind diferite, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în considerentele deciziei instanţei de apel s-a reţinut că numai recurentul este singurul chemat în garanţie care justifică această calitate procesuală, în raport cu probele administrate.

Este de observat că pârâta şi-a precizat cererea de chemare în garanţie succesiv, la 28 noiembrie 2008, 26 mai 2010, 21 mai 2010, iar în ce priveşte Statul Român care nu poate sta în judecată, astfel cum chiar recurentul susţine, decât prin Ministerul de Finanţe şi în ce priveşte Ministerul Apărării Naţionale, excepţiile lipsei calităţii lor procesuale au fost admise de instanţa de fond prin încheierea de la termenul din 16 iunie 2009, termen la care a fost soluţionată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 720¹ C. proc. civ.

II  Motivele de modificare.

1. Motivul de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Greşita respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului chemat în garanţie şi a excepţiei prematurităţii şi inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie prin încheierea din 16 iunie 2009.

Susţine recurentul că dispoziţiile art. 720⁵ C. proc. civ. au fost greşit aplicate, deoarece ipoteza pe care o reglementează nu este a cererii reconvenţionale când obligaţiile izvorăsc din acelaşi raport juridic, or nici între recurentul chemat în garanţie şi pârâtă şi nici între acesta şi reclamantă nu există un raport juridic direct.

Mai susţine recurentul că prima instanţă a reţinut ca temei pentru justificarea calităţii sale art. 969 C. civ., fără a referi la vreun contract.

Opinia Înaltei Curţi

Acest motiv de recurs, ca şi precedentele, nu este fondat.

Art. 720¹ C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data la care pârâta a promovat cererea de chemare în garanţie a recurentului, instituie pentru reclamant obligaţia parcurgerii procedurii prealabile de conciliere, iar art. 720⁵alin. (1) C. proc. civ. dispensează pe pârâtul-reconvenient de parcurgerea unei atare proceduri.

Cererile cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece raţiunea posibilităţii exercitării lor a fost aceea de rezolvare concomitentă cu cererea principală a unor situaţii litigioase concurente, raţiune care vine în contradicţie cu efectul dilatoriu al parcurgerii procedurii de conciliere.

Ca atare, cererea de chemare în garanţie formulată în procesul în care reclamantul a parcurs procedura art. 720¹ fiind sustrasă de la obligativitatea parcurgerii acestei proceduri prin voinţa legiuitorului, pârâtul în cererea de chemare în garanţie, similar cu poziţia lui în cererea reconvenţională, nu este subiect activ al obligaţiei parcurgerii procedurii prealabile, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel.

De altfel, în actuala reglementare, art. 720¹ C. proc. civ. instituie obligaţia concilierii prealabile când în respectivul litigiu ambele părţi: reclamant şi pârât au calitatea de profesionişti. Or, în persoana recurentului chemat în garanţie nu se identifică o atare calitate.

Prin urmare, soluţia instanţelor asupra excepţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 720¹ C. proc. civ. este una legală.

În ce priveşte alegaţiile recurentului cu privire la motivarea în drept a primei instanţe pentru reţinerea calităţii sale procesuale pasive se impune observaţia că obiect al recursului îl formează decizia instanţei de apel, nu sentinţa, pe de o parte, iar, pe de altă parte, critica soluţiei asupra excepţiei a fost antamată în cadrul motivului de recurs anterior.

2. Motivul de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii.

Recurentul arată că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe contractul de lucrări nr. 101 din 15 ianuarie 2008 şi actul adiţional nr. 1 din 15 martie 2008 încheiate cu pârâta, dar între pârâtă şi recurentul chemat în garanţie nu există niciun raport contractual care să-i atragă răspunderea în baza art. 969 C. civ., iar contractul de comodat încheiat în 2002 cu Asociaţia Sportivă „F.T.” a fost reziliat la 22 iunie 2006, anterior începerii lucrărilor realizate de reclamantă.

Opinia Înaltei Curţi 

Dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se încadrează în ipotezele legale pe care acesta le reglementează. Modificarea unei hotărâri poate fi atrasă în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Or, recurentul susţine inexistenţa unui act juridic, nu greşita lui interpretare de o manieră care să-i schimbe natura sau înţelesul lămurit.

3. Motivul de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub acest motiv, recurentul critică greşita reţinere ca temei pentru chemarea în garanţie a îmbogăţirii fără justă cauză faţă de faptul că un asemenea temei este subsidiar cât timp se poate cere, conform art. 111 C. proc. civ., realizarea dreptului, instanţele interpretând greşit însăşi definiţia îmbogăţirii fără justă cauză.

Totodată, instanţele nu au avut în vedere că în circumstanţele speţei nu s-a realizat o îmbogăţire, expertiza întemeindu-se pe înscrisuri care au provenit numai de la pârâtă, litigiul fiind, de fapt, unul fictiv.

Opinia Înaltei Curţi

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Cererea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu este o acţiune în constatare în sensul art. 111 C. proc. civ. Prin finalitatea ei, este tot o acţiune în realizare, iar raportarea la un contract în care chematul în garanţie nu este parte, acesta indicând că astfel pârâta parte în respectivul contract are calea acţiunii în realizare, excede ipotezei de reglementare a art. 111 C. proc. civ. care raportează ambele cereri, în constatare sau realizare, la aceleaşi părţi contractante.

În ce priveşte existenţa sau nu a unei îmbogăţiri în raport de probele administrate, Înalta Curte revine cu aceeaşi observaţie în sensul că verificarea hotărârii atacate cu recurs este limitată legal numai la controlul de legalitate.

Se mai impune observaţia că însăşi dezvoltarea criticii este lipsită de concreteţe şi de rigoare, în contextul în care în cursul procesului s-au administrat trei expertize, una contabilă şi una tehnică în faţa instanţei de fond, şi o contraexpertiză în apel, precum şi o cercetare locală, iar recurentul referă generic la „raportul de expertiză” şi „proiectele prezentate expertului”.

4. Motivul de recurs cu privire la critica acordării cheltuielilor de judecată.

Deşi recurentul referă la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în dezvoltarea criticilor acesta referă la probele în dovedirea cheltuielilor de judecată a căror apreciere este de atributul exclusiv al instanţei în faţa căreia au fost administrate, ca de altfel şi aprecierea asupra posibilităţii diminuării sau nu a onorariilor de avocat în raport cu munca prestată de aceştia, faţă de înscrisurile de la dosar, aşa încât aceste critici nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ele vizând temeinicia hotărârii atacate.

Prin urmare, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.