Procedura divorţului

Procedura divorţului

procedura dialogului competitiv, varietate a procedurii privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, la care orice operator economic are dreptul de a-şi depune candidatura şi prin care autoritatea contractantă conduce un dialog cu candidaţii admişi, în scopul identificării uneia sau mai multor soluţii apte să răspundă necesităţilor sale, urmând ca, pe baza soluţiei/soluţiilor, candidaţii selectaţi să elaboreze oferta finală. P.d.c. presupune respectarea următoarelor reguli şi formalităţi:

1) Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica p.d.c. pentru atribuirea unui contract de achiziţie publică dacă se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii: a) contractul în cauză este considerat a fi de complexitate deosebită; are acest caracter acel contract de achiziţie publică pentru care autoritatea contractantă nu este, în mod obiectiv, în măsură: să definească specificaţiile tehnice capabile să îi satisfacă necesităţile şi exigenţele şi/sau să stabilească montajul financiar şi/sau cadrul juridic de implementare a proiectului; b) aplicarea procedurii de licitaţie deschisă sau restrânsă nu ar permite atribuirea contractului de achiziţie publică în cauză.

2) P.d.c. se desfăşoară în trei etape:

a) etapa de preselecţie a candidaţilor; b) etapa de dialog cu candidaţii admişi în urma preselecţiei, pentru identificarea soluţiei/soluţiilor apte să răspundă necesităţilor autorităţii contractante şi în baza căreia/cărora candidaţii vor elabora şi vor depune oferta finală; c) etapa de evaluare a ofertelor finale depuse.

3) Dialogul competitiv se iniţiază prin transmiterea spre publicare a unui anunţ de participare prin care se solicită operatorilor economici interesaţi depunerea de candidaturi. în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziţie publică depăşeşte o anumită valoare prevăzută de lege, perioada cuprinsă între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi data limită de depunere a candidaturilor trebuie să fie de cel puţin 37 de zile. în cazul în care anunţul de participare este transmis în format electronic spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, această perioadă se poate reduce cu 7 zile. Dacă valoarea contractului de achiziţie este egală sau mai mică decât cea prevăzută de lege, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite anunţul de participare spre publicare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) cu cel puţin 30 de zile înainte de data limită de depunere a candidaturilor.

4) Orice operator economic are dreptul de a-şi depune candidatura pentru a participa la procedura de dialog competitiv.

5) Atunci când preselectează candidaţii, autoritatea contractantă are obligaţia de a aplica criterii obiective şi nediscriminatorii referitoare numai la capacitatea tehnică şi cea economico-financiară a candidaţilor. Autoritatea contractantă are obligaţia de a indica în anunţul de participare criteriile de preselecţie şi regulile aplicabile, numărul minim al candidaţilor pe care intenţionează să îi preselec-teze şi, dacă este cazul, numărul maxim al acestora. Numărul minim indicat în anunţul de participare nu trebuie să fie mai mic de trei. Numărul de candidaţi admişi în cea de-a doua etapă a dialogului competitiv trebuie să fie cel puţin egal cu numărul minim indicat în anunţul de participare. în cazul în care numărul candidaţilor care îndeplinesc criteriile de preselecţie este mai mic decât numărul minim indicat în anunţul de participare, autoritatea contractantă are dreptul:

а) fie de a anula procedura de dialog competitiv; b) fie de a continua procedura de dialog competitiv numai cu acei candidaţi care îndeplinesc criteriile solicitate, în măsura în care numărul acestora este totuşi suficient pentru a asigura o concurenţă reală.

б) Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite, concomitent, o invitaţie de participare la etapa a doua a procedurii de dialog competitiv tuturor candidaţilor admişi. Este interzisă invitarea la etapa a doua a dialogului competitiv a unui operator economic care nu a depus candidatura în prima etapă sau care nu a îndeplinit criteriile de preselecţie. Invitaţia de participare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii:

a) referinţe privind anunţul de participare publicat; b) adresa la care va avea loc dialogul şi data lansării acestuia; c) limba/limbile în care se va derula dialogul; d) dacă este cazul, precizări referitoare la documentele suplimentare pe care operatorii economici trebuie să le prezinte în scopul verificării declaraţiilor sau completării documentelor, prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacităţii tehnice şi economico-financiare.
Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite invitaţia de participare însoţită de un exemplar al documentaţiei de atribuire, care va include şi documentaţia descriptivă. în cazul în care documentaţia de atribuire este accesibilă direct prin mijloace electronice în SEAP, autoritatea contractantă are obligaţia de a include în invitaţia de participare informaţii privind modul de accesare a documentaţiei respective.

7) Autoritatea contractantă are obligaţia de a include în cadrul documentaţiei descriptive cel puţin o descriere a necesităţilor, obiectivelor şi constrângerilor autorităţii contractante, pe baza cărora se va derula dialogul pentru identificarea soluţiilor viabile, precum şi, dacă este cazul, primele care vor fi acordate participanţilor la dialog. Autoritatea contractantă are dreptul să prevadă în cadrul documentaţiei descriptive posibilitatea de a realiza dialogul în runde succesive, cu scopul de a reduce numărul de soluţii discutate. Reducerea succesivă a soluţiilor discutate se realizează numai pe baza factorilor de evaluare care au fost stabiliţi în documentaţia de atribuire.

8) Autoritatea contractantă derulează dialogul cu fiecare candidat admis, în parte. în cadrul acestui dialog se discută opţiunile referitoare la aspectele tehnice, montaje financiare, mod de rezolvare a unor probleme legate de cadrul juridic, precum şi orice alte elemente ale viitorului contract, astfel încât soluţiile identificate să corespundă necesităţilor obiective ale autorităţii contractante. Pe durata dialogului, autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura aplicarea principiului tratamentului egal faţă de toţi participanţii. în acest sens, autoritatea contractantă nu are dreptul de a furniza informaţii într-o manieră discriminatorie, care ar putea crea unuia/unora dintre participanţi un avantaj suplimentar în raport cu ceilalţi. Autoritatea contractantă are obligaţia de a nu dezvălui, fără acordul participantului în cauză, soluţia propusă şi alte informaţii confidenţiale prezentate de acesta. Autoritatea contractantă derulează dialogul până când identifică soluţia/soluţiile corespunzătoare necesităţilor sale obiective.

9) După ce a declarat închisă etapa de dialog şi a anunţat participanţii cu privire la acest aspect, autoritatea contractantă are obligaţia de a invita participanţii selectaţi să depună oferta finală, ofertă care se elaborează pe baza soluţiei/soluţiilor identificate în cursul acestei etape şi care trebuie să conţină toate elementele necesare prin care se prezintă modul de îndeplinire a viitorului contract. Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite invitaţia de depunere a ofertei finale cu un număr suficient de zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, astfel încât fiecare participant selectat să beneficieze de o perioada rezonabilă pentru elaborarea ofertei finale. Perioada acordată pentru elaborarea ofertei finale nu trebuie să fie mai mică decât o perioadă minimă stabilită de comun acord cu participanţii selectaţi pe parcursul derulării celei de-a doua etape a procedurii de dialog competitiv. Invitaţia de depunere a ofertei finale trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: a) referinţe privind anunţul de participare publicat; b) data limită stabilită pentru depunerea ofertelor; c) adresa la care se transmit ofertele; d) limba sau limbile în care trebuie elaborată oferta; e) data deschiderii ofertelor;

f) dacă este cazul, precizări referitoare la documentele suplimentare pe care operatorii economici trebuie să le prezinte în scopul verificării declaraţiilor sau completării documentelor, prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacităţii tehnice şi economico-financiare.

10) Pe parcursul etapei de evaluare, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări, detalieri şi nuanţări ale ofertei. Evaluarea ofertelor se realizează pe baza criteriilor prevăzute în documentaţia de atribuire, iar oferta câştigătoare se stabileşte pe baza criteriului ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic. Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertantului identificat că a depus cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic să reconfirme anumite elemente ale ofertei sau anumite angajamente asumate în cadrul acesteia. în oricare dintre situaţiile mai sus prezentate, clarificările, detalierile, nuanţările, informaţiile suplimentare sau reconfirmările prezentate nu trebuie să conducă la modificări ale caracteristicilor de bază ale ofertei sau ale soluţiilor care au stat la baza lansării invitaţiei de depunere a ofertelor finale, modificări care ar determina distorsionarea concurenţei sau crearea unui avantaj suplimentar în raport cu ceilalţi ofertanţi. P.d.c. este reglementată de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii [v. şi procedura privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii].

Acte divort 2011 – Procedura divortului

Acte divort 2011 – Procedura divortului

Unde se efectueaza divortul. Unde se depun actele de divort

1. Prin instanta

In cazul divortului prin instanta, in ceea ce priveste competenta materiala, instanta competenta este Judecatoria.


Regula este ca instanta competenta teritoriala sa solutioneze actiunea de divort este instanta ultimului domiciliu comun al sotilor, daca cel putin unul dintre soti mai locuieste in circumscriptia acelei Judecatorii.


2. Pe cale administrativa – doar pentru divorturi prin acord

In baza Codului Civil, in cazul divorturilor prin acord, cererea de divort poate fi depusa la primaria unde s-a incheiat casatoria, sau la un notar public de la locul casatoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor. In aceste doua cazuri, se vor acorda sotilor mai intai un termen de gandire de 30 de zile pentru eventuala retragere a cererii de divort. La expirarea acestui termen, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public verifica daca sotii staruie sa divorteze si daca, in acest sens, consimtamantul lor este liber si neviciat.
Daca depunerea cererii de divort se poate face, in anumite situatii, si prin mandatar, la termenul de verificare a consimtamantului, prezenta ambilor soti este necesara.


Daca sotii staruie in divort, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public elibereaza certificatul de divort fara sa faca vreo mentiune cu privire la culpa sotilor. Daca sotii nu se inteleg asupra unui aspect accesoriu cererii de divort, ofiterul de stare civila sau, dupa caz, notarul public emite o dispozitie de respingere a cererii de divort si indruma sotii sa se adreseze instantei de judecata, potrivit prevederilor art. 38.

Solutionarea cererilor privind alte efecte ale divortului asupra carora sotii nu se inteleg este de competenta instantei judecatoresti.

Procedura divortului – Avocat divort

Procedura divortului – Avocat divort

 

In cazul divortului, partile sunt obligate sa se infatiseze in persoana, in fata instantelor de fond. Fireste, aceasta obligatie nu exclude posibilitatea partii de a fi asistata de un avocat.

In fata instantei de apel sau recurs partile pot sa-si exercite drepturile procesuale prin avocati.

Exceptiile privind obligativitatea de infatisare personala a sotilor in fata instantelor de fond sunt prevazute de art. 614 Cod procedura civila:

·       cand unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate;

·       cand unul dintre soti este impiedicat de o boala grava;

·       cand unul dintre soti este pus sub interdictie;

·       cand unul dintre soti are resedinta in strainatate.

In situatiile mentionate, partile se vor putea infatisa prin mandatar.

Important:pentru termenul de judecata in prima instanta (numai in fata judecatoriei) se impune prezenta obligatorie a reclamantului.

Daca acesta lipseste nejustificat si se prezinta numai paratul cererea va fi respinsa ca nesustinuta !!!!

In cazul divortului pe baza acordului partilor, la termenul de judecata in prima instanta, se impune prezenta ambilor soti, tocmai pentru a se verifica staruinta lor in desfacerea casatoriei.

Hotararea de divort. Caile de atac.

Daca ambele parti solicita acest lucru instanta de judecata nu va motiva hotararea prin care se pronunta divortul.

Hotararea de divort poate fi atacata cu apel sau cu recurs in termen de 30 (treizeci) de zile de la comunicarea hotararii.

Hotararea prin care s-a pronuntat divortul prin acordul partilor este definitiva si irevocabila in ceea ce priveste divortul. In acest caz hotararea nu poate fi atacata nici cu apel si nici cu recurs.

Insa, aceste horarari pot fi atacate cu apel sau recurs numai cu privire la cererile accesorii divortului.

Casatoria este desfacuta din ziua in care hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila.

 

Procedura divort-Avocat divort

Avocat divort. Procedura divortului. Desfacerea casatoriei

In codul civil este reglemnatata posibiliatea ca sotii sa poata divorta de comun acord, caz in care nu se administreaza probe cu privire la motivele de divort si nu se audiaza martori. Casatoria se va desface fara a se preciza cui apartine culpa, ea fiind definitiva si irevocabila.

Situatiile in care se poate pronunta divortul sunt urmatoarele:
– din culpa exclusiva a unuia dintre soti, la cererea celuilalt sot;
– din culpa comuna, la cererea unuia dintre soti;
– fara a se stabili o culpa, atunci cand se desfasoara procedura simplificata a divortului prin acord, prin cererea ambilor soti;
– la cererea unuia dintre soti, dupa o separare in fapt care a durat cel putin 2 ani;
– la cererea aceluia dintre soti a carui stare de sanatate face imposibila continuarea casatoriei.

Modalitatile de desfacere a casatoriei:

–          Divortul classic (in instanta) pe cale judecatoreasca;

–          Divortul pe cale administrativa – numai cand partile divorteaza de comun acord

Divortul pe cale administrativa poate fi pronuntat de ofiterul de stare civila sau de un notar public. Divortul de comun acord mai poate fi facut si la un  mediator autorizat care poate rezolva litigiul pe cale amiabila.

Durata unui proces de divort este intre 1 luna si un an jumatate variand in functie de modalitatea de desfacerea a casatoriei (pe cale administrativa sau pe cale judecatoreasca).

Conform prevederilor Noului Cod Civil, sotul care se face responsabil de destramarea relatiilor familiale poate fi obligat la plata unor despagubiri catre celalalt sot.  Sotul care initiaza procedura de divort trebuie sa se prezinte personal la depunerea cererii de divort.

Procedura divortului. Avocat divort

In cazul divortului, partile sunt obligate sa se infatiseze in persoana, in fata instantelor de fond. Fireste, aceasta obligatie nu exclude posibilitatea partii de a fi asistata de un avocat.

 

In fata instantei de apel sau recurs partile pot sa-si exercite drepturile procesuale prin avocati.

Exceptiile privind obligativitatea de infatisare personala a sotilor in fata instantelor de fond sunt prevazute de art. 614 Cod procedura civila:

·       cand unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate;

·       cand unul dintre soti este impiedicat de o boala grava;

·       cand unul dintre soti este pus sub interdictie;

·       cand unul dintre soti are resedinta in strainatate.

In situatiile mentionate, partile se vor putea infatisa prin mandatar.

Important:pentru termenul de judecata in prima instanta (numai in fata judecatoriei) se impune prezenta obligatorie a reclamantului.

Daca acesta lipseste nejustificat si se prezinta numai paratul cererea va fi respinsa ca nesustinuta !!!!

In cazul divortului pe baza acordului partilor, la termenul de judecata in prima instanta, se impune prezenta ambilor soti, tocmai pentru a se verifica staruinta lor in desfacerea casatoriei.

Hotararea de divort. Caile de atac.

Daca ambele parti solicita acest lucru instanta de judecata nu va motiva hotararea prin care se pronunta divortul.

Hotararea de divort poate fi atacata cu apel sau cu recurs in termen de 30 (treizeci) de zile de la comunicarea hotararii.

Hotararea prin care s-a pronuntat divortul prin acordul partilor este definitiva si irevocabila in ceea ce priveste divortul. In acest caz hotararea nu poate fi atacata nici cu apel si nici cu recurs.

Insa, aceste horarari pot fi atacate cu apel sau recurs numai cu privire la cererile accesorii divortului.

Casatoria este desfacuta din ziua in care hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas irevocabila.

 

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

0745150894

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!