Judecătoriile din țară au început să dea decizii pe contestațiile băncilor la notificările de dare în plată depuse de clienți. Debitorii primesc în proporție covârșitoare hotărâri favorabile, fie prin faptul că resping contestațiile creditorilor, fie pentru că le anulează ca fiind neconforme.
Legea dării în plată, care permite persoanelor fizice să renunțe la locuințele luate pe credit în schimbul ștergerii datoriilor la bănci, a născut un val de procese pe rolul instanțelor din țară. Peste 1.900 de dosare sunt deja înregistrate, deși legea e de două luni în vigoare.
Cele mai multe dosare sunt generate de contestațiile băncilor, prin care își manifestă opoziția la notificările de dare în plată primite de la clienți, care suspendă plata ratelor sau procedurile de executare silită.
Cum instanțele sunt vacanță judecătorească, în cele mai multe dosare nu s-a judecat nimic până acum. Există însă și decizii de la judecătoriile din toată țara, responsabile cu judecarea pe fond a cererilor de darea în plată ori a contestațiilor băncilor și până acum decizia înclină în favoarea debitorilor care vor să închidă socotelile cu băncile. Scorul e de 27 la 4 pentru debitori, potrivit informațiilor consultate de Profit.ro, disponibile pe portalul instanțelor de judecată.
Judecătoria Rădăuți a respins contestația BRD Societe Generale, a doua cea mai mare bancă de pe piața locală, la notificarea unui client de dare în plată ca nefondată. O decizie similară a luat și Judecătoria Slatina în cazul unui litigiu între Raiffeisen Bank, bancă de top cinci, și un client care a apelat la darea în plată. Judecătorul din Slatina a respins și solicitarea băncii de a trimite legea la Curtea Constituțională și a acordat și cheltuieli de judecată de 1.800 de lei debitorului.
Cele mai multe dosare sunt deschise de grupul turcesc Credit Europe, cu peste 300 de litigii, urmat în clasament de Bancpost, cu peste 270 și Banca Transilvania și Raiffeisen Bank cu circa 220. Creditele în franci elvețieni acordate înainte de criză reprezintă numitorul comun al băncilor cu litigii numeroase pe darea în plată.