Afla ce drepturi noi ai daca esti expropriat.Exproprierea reprezintă acea operațiune juridică care are ca efecte principale trecerea forțată a unui bun din proprietatea privată în proprietatea publică, în vederea executării unor lucrări de utilitate publică, precum și plata unor despăgubiri.

Vezi https://www.coltuc.ro

Actul normatic în materie este Legea privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local,nr. 255/2010.

Ce aduce nou Legea nr. 233/2018?

Potrivit modificărilor, sunt declarate de utilitate publică următoarele lucrări:
– lucrările de interes public de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, aducțiunilor, inclusiv a stațiilor de captare și tratare, a infrastructurii de apă uzată și lucrările de construcție, reabilitare și modernizare a stațiilor de epurare;
– lucrări de interes public național de construcție, reabilitare, modernizare și reconversie funcțională, pentru construcții administrative necesare funcționării sistemului judiciar.
– lucrări de interes public local de conservare a spațiilor verzi existente, definite conform prevederilor Legii nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și/sau de amenajare de noi spații verzi, în orașe și municipii;
– lucrări de interes public local de regenerare urbană a terenurilor neconstruite și a imobilelor care au avut destinație industrială din intravilanul orașelor și municipiilor și care în prezent nu sunt funcționale;
– lucrări de interes public local de conservare și protejare a clădirilor de patrimoniu degradate;
– lucrări de construcție, modernizare și extindere a obiectivelor cu caracter militar;
– lucrări de construire – construcții și infrastructură – reabilitare, modernizare, reconversie funcțională pentru construcții administrative necesare funcționării administrației publice centrale;
– lucrări de construire, reabilitare, modernizare, reconversie funcțională pentru proiecte de regenerare urbană inițiate de autoritățile publice centrale;
– lucrări de interes public național, regional, interjudețean, județean și local de construcție, reabilitare și modernizare necesare funcționării sistemului de sănătate în municipiul București, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora.

În termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării intenției de expropriere, proprietarii imobilelor cuprinse în lista de expropriere au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea depunerii documentelor care să ateste dreptul de proprietate sau alt drept real pentru stabilirea unei juste despăgubiri.

Modificări importante sunt și în cazul transferului dreptului de proprietate. Astfel, decizia de expropriere se emite și își produce efectele în condițiile prezentei legi și în situația în care proprietarii imobilelor sau moștenitorii legali ai acestora au bunurile imobile supuse unor măsuri asiguratorii de către organele de urmărire penală/executare silită sau sunt ipotecate ca efect al unor contracte de împrumut, în anumite condiții.

Actul normativ menţionat a intrat în vigoare încă de vinere, 17 august.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr.404/2/2007, reclamanta Asociaţia S a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României – Secretariatul General, ca prin sentinţa ce va pronunţa instanţa să dispună anularea deciziei din 26 aprilie 2006 de respingere a cererii sale de acordare a statutului de utilitate publică solicitat în baza art.40 din O.G. nr.26/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pârâtul urmând a fi obligat să emită o nouă decizie prin care să i se acorde acest titlu.

Reclamanta şi-a motivat acţiunea în sensul că hotărârea emisă de pârât în 24 aprilie 2006, de respingere a cererii sale, este netemeinică şi nelegală, întrucât din documentaţia depusă în susţinerea cererii pentru acordarea statului de utilitate publică, rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.38 alin. (1) din O.G. nr.26/2000, iar Ministerul Culturii şi Cultelor prin adresa nr.2235 din 30 iunie 2006 a propus Guvernului recunoaşterea asociaţiei ca fiind de utilitate publică, şi cu toate acestea cererea i-a fost respinsă fără nici o motivare.

Pârâtul Guvernul României, a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Urmare analizării actelor şi lucrărilor din dosar, instanţa de fond a pronunţat sentinţa civilă nr.859 din 21 martie 2007, prin care a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi admiţând acţiunea formulată de reclamantă a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de recunoaştere a acesteia ca fiind o asociaţie de utilitate publică, obligând totodată pe pârât de a reanaliza cererea reclamantei asociaţiei şi de a-i recunoaşte acesteia prin hotărâre de Guvern statutul de asociaţie de utilitate publică, în condiţiile art.38 şi următorii din O.G. nr.26/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr.246/2005.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că din dovezile de la dosar a rezultat că petenta reclamantă asociaţie a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor cumulativ prevăzute de art.38 alin. (1) din O.G. nr.26/2000 aprobată cu modificări prin Legea nr.246/2005 cap.6 pentru a fi recunoscută ca fiind de utilitate publică, astfel că deşi pârâtul invocă, ca o justificare, caracterul supletiv al normelor de reglementare, refuzul acordării acestui statut este nejustificat, astfel că sunt întrunite dispoziţiile art.8 alin. (1) coroborat cu art.2 alin. (2) din Legea nr.554/2004, petenta fiind astfel vătămată în drepturile sale.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Guvernul României, a declarat recurs, susţinând că instanţa de fond în mod greşit a obligat Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului să reanalizeze cererea în sensul recunoaşterii prin hotărâre de Guvern a Asociaţiei S ca fiind de utilitate publică, atâta timp cât hotărârile de recunoaştere se adoptă de către Guvern şi nu de Secretariatul General al Guvernului, acesta din urmă îndeplinind doar un rol de coordonator, cu unică atribuţie stabilită prin lege – identificarea autorităţii competente din punct de vedere al obiectului de activitate al petentei şi transmiterea documentaţiei către aceasta.

Pe de altă parte, susţine recurentul-pârât, din interpretarea textului de lege – art.38 alin. (1) din O.G. nr.26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.246/2005, rezultă că o asociaţie sau fundaţie, poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică, deci simplul fapt că sunt întrunite condiţiile cerute de text nu obligă Guvernul la o recunoaştere ipso facto.

Mai precizează recurentul că legiuitorul, prin modul în care este formulat textul de lege, a lăsat la latitudinea executivului să hotărască dacă este oportun sau nu să adopte o hotărâre prin care o asociaţie sau fundaţie să fie recunoscută ca fiind de utilitate publică.

Recursul este fondat.

Prima critică referitoare la greşita obligare a Secretariatului General al Guvernului la reanalizarea cererii în sensul recunoaşterii prin hotărâre de Guvern a Asociaţiei S ca fiind asociaţie de utilitate publică, este întemeiată.

Astfel, art.39 alin. (1) din O.G. nr.26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, prevede că „Recunoaşterea unei asociaţii sau fundaţii de utilitate publică se face prin hotărâre a Guvernului. În acest scop, asociaţia sau fundaţia interesată adresează o cerere Secretariatului General al Guvernului, care o înaintează în termen de 15 zile ministerului sau organului de specialitate al administraţiei publice centrale în a cărei sferă de competenţă îşi desfăşoară activitatea”.

În speţă, Secretariatul General al Guvernului a înaintat cererea ministerului de resort şi anume Ministerului Culturii şi Cultelor care şi-a dat avizul favorabil pentru obţinerea statutului de asociaţie de utilitate publică.

Având în vedere şi dispoziţiile art.108 alin. (1) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora, „Guvernul adopta hotărâri şi ordonanţe”, apare evident faptul că Secretariatul General al Guvernului, nu are decât rolul de a asigura derularea operaţiunilor tehnice aferente actului de guvernare, aşa cum de altfel menţionează şi prevederile art.1 din H.G. nr.405/2007 referitoare la funcţionarea Secretariatului General al Guvernului.

Cea de-a două critică formulată de pârât în sensul că întrunirea condiţiilor stabilite de lege pentru dobândirea statutului de asociaţie de utilitate publică, nu obligă guvernul la o recunoaştere ipso facto, este şi ea întemeiată.

Art.38 alin. (1) din O.G. nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.246/2005, prevede că „o asociaţie sau fundaţie, poate fi recunoscută de Guvernul României”, ca fiind de utilitate publică.

Din modul de exprimare al legiuitorului, rezultă ca simplul fapt al întrunirii condiţiilor nu obliga Guvernul să emită o hotărâre prin care să recunoască asociaţiei sau fundaţiei respective statutul de utilitate publică.

Mai mult, art.40 alin. (2) din O.G. nr.26/2000, menţionează că „în cel mult 90 de zile de la data depunerii cererii, precum şi a tuturor documentelor necesare luării deciziei” Guvernul României decide asupra propunerii de recunoaştere.

Dacă propunerea se respinge, soluţia va fi comunicată asociaţiei sau fundaţiei de către autoritatea administrativă la care s-a înregistrat cererea de recunoaştere, în termen de 120 zile de la data depunerii cererii şi a documentelor necesare luării deciziei”.

Concluzia ce se desprinde este aşadar, aceea că deşi întrunite condiţiile prevăzute de lege, Guvernul poate să respingă un proiect de act normativ privind recunoaşterea unei asociaţii ca fiind de utilitate publică, acesta având posibilitate de a aprecia în funcţie şi de oportunitatea adoptării unui astfel de act.

De altfel, asupra oportunităţii adoptării acestui statut se apreciază nu numai în funcţie de condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a ne afla în sfera utilităţii publice definită ca fiind „orice activitate care se desfăşoară în domenii de interes public general sau al unor colectivităţi”, ci şi în raport de consecinţele recunoaşterii utilităţii publice care conferă asociaţiei sau fundaţiei anumite drepturi şi obligaţii cel puţin faţă de acestea din urmă Guvernul fiind cel mai în măsură să aprecieze asupra admisibilităţii unei astfel de cereri.

Dar, trebuie observat, că chiar şi instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art.38 alin. (1) din O.G. nr.26/2000, au un caracter supletiv, deci nu imperativ, caracter justificat de folosirea sintagmelor „poate fi recunoscută de Guvernul României, ca fiind de utilitate publică” sau „dacă propunerea se respinge”.

Refuzul pârâtului de recunoaştere a statutului de utilitate publică, nu este aşadar unul nejustificat, aşa cum în mod nelegal reţine prima instanţă prin hotărârea pronunţată, aceasta dând o interpretare greşită dispoziţiilor O.G. nr.26/2006 şi considerând că dacă sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege, în mod automat executivul trebuie să adopte actul administrativ solicitat, în speţă hotărârea de Guvern prin care să i se recunoască petentei statutul de asociaţie de utilitate publică.

Recursul a fost astfel admis.