Ai probleme legate de relatia cu salariatii tai? Esti un salariat care are probleme cu angajatorul?

Ai probleme legate de relatia cu salariatii tai

Codul Muncii prevede o serie de sancțiuni pentru angajatorii care încalcă legislatia muncii, cea mai aspră dintre ele fiind închisoarea.

Condițiile generale pentru angajarea rșspunderii angajatorului sunt aceleași ca și în cazul răspunderii salariatului față de angajator:

  • Existența unei fapte ilicite a angajatorului;
  • Salariatul să fi suferit un prejudiciu material sau moral.

Exemple de acțiuni pentru care angajatorul poate răspunde patrimonial: împiedicarea accesului salariatului la munca, plata cu întârziere a salariului, concedierea nelegală, săvârșirea unui act discriminator, neachitarea unor drepturi bănești cuvenite, neacordarea concediului de odihnă, rechemarea abuzivă din concediul de odihnă.

Cum se repară prejudiciul

Prejudiciul poate fi reparat fie prin acordul părților, fie prin acțiune în instanță. Se va repara întregul prejudiciu care poate fi dovedit de salariat, atât cel efectiv, cât și eventualele beneficii nerealizate.

Totodată, prejudiciul poate fi acutalizat cu dobânda legala și indicele de inflație. Specialistul Grosu și Asociații atrage atenția că sunt acceptate clauzele de prestabilire și agravare a răspunderii angajatorului în cadrul contractului de muncă sau în cadrul unor acte adiționale.

Raspunderea contravențională – ce amenzi riscă angajatorii

Răspunderea contravențională intervine atunci când fapta a fost săvârșită cu vinovăție de către angajator sau atunci când fapta este sancționată printr-un act normativ.

În ceea ce privește organul de constatare și sancționare, acesta este de regulă inspectorul de munca, iar procedura aplicabilă este cea prevăzută de OG nr. 2/2001. Contravențiile se pot sancționa în 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar contravențiile continue se pot sancționa în termen de 6 luni de la data constatării faptei (termen de prescripție).

Contravențiile se constată și se sancționeaza prin Proces-verbal, care poate fi contestat în 15 zile de la comunicare la Judecatoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.

Răspunderea contravenționala intervine pentru următoarele situații și va fi sancționată astfel:

a) nerespectarea dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe țară – amendă de la 300 lei la 2.000 lei;

b) refuzul angajatorului de a elibera unui salariat/fost salariat un document care să ateste activitatea desfășurată de acesta, durata activității, salariul, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate – amendă de la 300 lei la 1.000 lei;

c) împiedicarea sau obligarea, prin amenințări ori prin violențe, a unui salariat sau a unui grup de salariați să participe la greva ori să muncească în timpul grevei – amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;

d) stipularea în contractul individual de muncă a unor clauze contrare dispozițiilor legale – amenda de la2.000 lei la 5.000 lei;

e) primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă – amendă de la3.000 lei la 4.000 lei
pentru fiecare persoană identificata, fără a depăși valoarea cumulată de 100.000 lei;

f) încalcarea de către angajator a prevederilor privind pauza de masă și repausul zilnic – amendă de la5.000 lei la 10.000 lei;

g) încalcarea obligației prevăzute la art. 135 (Salariații au dreptul, între două zile de muncă, la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive) – amendă de la 5.000 lei la 20.000 lei;

h) nerespectarea dispozițiilor privind munca suplimentară – amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;

i) nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal – amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei;

j) neacordarea indemnizației prevăzute la art. 53 alin. (1), în cazul în care angajatorul își intrerupe temporar activitatea cu menținerea raporturilor de muncă – amendă de la 1.500 lei la 5.000 lei;

k) încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte – amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei.

De asemenea, HG 500/2011 privind Registrul General de Evidență a Salariaților prevede amenzi pentru angajatori cuprinse între 300 si 10.000 lei. Mai mult, actul normativ prevede posibilitatea de achitare în 48 de ore a ½ din minimul legal al amenzii, cu excepția contravenției ce constă în netransmiterea Registrului completat cu un nou CIM, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză.

Raspunderea penala – în ce situații intervine?

Conform Codului Muncii, răspunderea penala poate interveni în anumite condiții, în cazul următoarelor fapte:

1. Neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind plata salariilor;
2. Neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive privind reintegrarea în muncă;
3. Stabilirea în mod repetat pentru salariații încadrați în baza CIM salarii sub nivelul salariului minim brut pe țară;
4. Refuzul repetat al unei persoane de a permite, potrivit legii, accesul inspectorilor de munca în oricare din spațiile unității sau de a pune la dispoziția acestora documentele solicitate;
5. Munca fără forme legale pentru mai mult de 5 persoane;
6. Încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condițiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activități cu încalcarea prevederilor legale;
7. Primirea la muncă a unei persoane aflată în situație de ședere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane.

De asemenea, Codul Muncii permite aplicarea de sancțiuni complementare care vizează:

a) Pierderea până la 5 ani a accesului la fonduri publice, inclusiv la cele europene;
b) Interzicerea până la 5 ani de a participa la atribuirea contractelor de achiziții publice;
c) Recuperarea unor prestații din fonduri publice pentru ultimele 12 luni anterioare infracțiunii;;
d) Închiderea definitivă/temporară a punctelor de lucru;
e) Retragerea licenței de desfășurare a activității.

Un comentariu la „Ai probleme legate de relatia cu salariatii tai? Esti un salariat care are probleme cu angajatorul?”

  1. Domnule avocat,locuiesc in loc. Fagaras ,jud. Brasov si am o problema….in anul 2006 am fost angajat la Admiistratia Bazinala de apa Olt pana in anul 2013,dupa care am fost concediat.Motivele concedierii au fost urmatoarele: -desfiintarea postului din noua organigrama a S.G.A. Brasovvalabila de la data de 01.09.2013; -necesitatea adoptarii de masuripentru aplicareaO.U.G. nr.77/2013 la nivelul Administratiei Bazinale de apa Olt care sa asigure reducerea cheltuielilor de personal si a numarului de posturi; -necesitatea adoptarii masurii concedierii individuale pentru motive care nu tin de persoana salariatului si desfiintarea unui post de……….din statul de functii al S.G.A. Brasov; -desfiintarea locului de munca se impune ca o masura efectiva cu cauze reale si serioase. Motivul de drept al concedierii individuale il constituie art,65-67 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii,republicata,cu modificarile si completaril ulterioare. Administrati Bazinala de Apa Olt-S.G.A. Brasov nu va poate pune la dispozitie un alt loc de munca,avand in vedere prevederilor din O.U.G. 77/2013 prin care s-au desfiintat posturile vacante,iar ocuparea posturilor vacante unice se face doar cu aprobarea Guvernului,prin memorandum,cu conditia incadrarii in cheltuielile de personal aprobate prin buget. Astea au fost motivele invocate prin care am fost concediat.Oalta problema e ca anul acesta ,in luna Mai,am primit o notificare de la S.G.A. Brasov,in care spunea urmatoarele; Prin prezenta va comunicam ca prin Decizia 55/2014 a Curtii Constitutionale a Romaniei,O.U 77/2013 afost declarata neconstitutionala,drept pentru careva rugam ca in termen de 5 zile calendaristice de la data primirii prezentei,sa va exprimati in scris consimtamantul cu privire la reangajarea in institutia noastra.In conformitate cu prevederile Legii 53/2003-modificata,daca in termenul prevazut mai sus,nu va manifestati in scris consimtamantulsau refuzul,angajatorulnu mai este obligat sa va reangajeze. Eu le-am trimis confirmarea mea cu acceptul de a ma reangaja in aceasta institutie…..dar pana in momentul de fata nu am primit nici un raspuns…..va rog sa ma indrumati pentru a sti ce pot face in acest sens.Va multumesc mult.

Lasă un comentariu

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!