Ghid practic pentru declararea insolventei persoanei fizice

Ghid practic pentru declararea insolventei persoanei fizice

In data de 20 mai 2015, Parlamentul Romaniei a adoptat Legea privind procedura insolventei persoanelor fizice (“LIPF”). In scopul facilitarii cunoasterii si intelegerii prevederilor legii noi de catre persoanele interesate, Reff si Asociatii, societatea de avocati reprezentand Deloitte Legal in Romania, a pregatit un material informativ sumarizand principalele dispozitii ale acesteia. LIPF va intra in vigoare in termen de 6 luni de la publicarea sa in Monitorul Oficial al Romaniei.

In scopul redactarii prezentului material informativ am formulat interpretari limitative cu privire la anumite aspecte insuficient/neclar reglementate de catre LIPF. Dat fiind caracterul de noutate al legii si, prin urmare, lipsa oricarei jurisprudente pe subiect, nu putem garanta faptul ca interpretarile in cauza vor fi validate in practica.

DEFINITII

BPI inseamna Buletinul procedurilor de insolventa

CI inseamna comisia de insolventa

ILA inseamna Procedura Judiciara de Insolventa prin Lichidare de Active

IPRD inseamna Procedura Administrativa de Insolventa pe baza de Plan de Rambursare a Datoriilor

LIPF inseamna Legea privind procedura insolventei persoanelor fizice

PSI inseamna Procedura Simplificata de Insolventa

ASPECTE DE INTERES

  1. Scopul legii

– Instituirea unei proceduri colective pentru redresarea situatiei financiare a unui debitor persoana fizica, de buna-credinta, printr-un plan de rambursare a datoriilor;

– Acoperirea intr-o masura cat mai mare a pasivului acestuia;

– Descarcarea de datorii reziduale, in conditiile LIPF.

  1. Definitia insolventei personale

– Inseamna acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor, pe masura ce acestea devin scadente;

– Insolventa debitorului se prezuma atunci cand acesta, dupa trecerea unui termen de 90 de zile de la data scadentei, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori (prezumtie relativa).

  1. Domeniul de aplicare al LIPF

Procedurile prevazute de LIPF se aplica debitorului persoana fizica de buna-credinta, ale carui obligatii nu rezulta din exploatarea unei intreprinderi (in sensul art. 3 din Codul civil) si care:

  1. a) are domiciliul, resedinta sau resedinta obisnuita in Romania de cel putin 6 luni anterior depunerii cererii;
  2. b) este in stare de insolventa (in sensul Sectiunii B de mai sus) si nu exista o probabilitate rezonabila de a redeveni, intr-o perioada de maximum 12 luni, capabil sa-si execute obligatiile astfel cum au fost contractate, cu mentinerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine si pentru persoanele pe care le are in intretinere (LIPF prevede indicatii privind modul de apreciere al acestei probabilitati rezonabile);
  3. c) cuantumul total al obligatiilor sale scadente este cel putin egal cu 15 salarii minime pe economie (in situatia unei IPRD sau ILA) si de maximum 10 salarii minime pe economie (in cazul PSI).
  4. Debitori carora nu li se aplica prevederile LIPF

Procedurile prevazute de LIPF nu sunt aplicabile debitorului care:

– a mai fost subiect al unei astfel de proceduri, finalizate cu eliberarea de datoriile reziduale, cu mai putin de 5 ani anterior formularii unei noi cereri de deschidere a procedurii insolventei;

– a fost condamnat definitiv pentru savarsirea unei infractiuni de evaziune fiscala, a unei infractiuni de fals sau a unei infractiuni intentionate contra patrimoniului prin nesocotirea increderii (cu exceptia situatiei in care intre timp a fost reabilitat);

– a fost concediat in ultimii 2 ani din motive ce ii sunt imputabile;

– desi apt de munca si fara un loc de munca sau alte surse de venit, (i) nu a depus diligenta rezonabila necesara pentru a -si gasi un loc de munca sau (ii) care a refuzat, in mod nejustificat, un loc de munca propus sau o alta activitate aducatoare de venit;

– a acumulat datorii noi, prin cheltuieli voluptuare, in timp ce stia sau ar fi trebuit sa stie ca este in stare de insolventa;

– a determinat sau a inlesnit ajungerea in stare de insolventa, cu intentie sau din culpa grava. LIPF reglementeaza anumite comportamente ale debitorului prezumate in mod relativ a avea un asemenea efect, spre exemplu:

– in ultimii 3 ani anterior formularii cererii de deschidere a procedurii insolventei, debitorul:

  • si-a asumat obligatii excesive prin raportare la (i) starea sa patrimoniala, (ii) la avantajele pe care le obtine din contract ori (iii) la ansamblul circumstantelor care au contribuit semnificativ la incapacitatea debitorului de a -si plati datoriile (altele decat cele datorate de catre acesta persoanelor cu care a contractat astfel);
  • a efectuat plati preferentiale, care au contribuit in mod semnificativ la reducerea sumei disponibile pentru plata celorlalte datorii;
  • a transferat bunuri sau valori din patrimoniul sau in patrimoniul altei persoane fizice sau juridice, in timp ce stia sau ar fi trebuit sa stie ca prin aceste transferuri va ajunge in stare de insolventa.

– in ultimele 6 luni anterior formularii cererii de deschidere a procedurii insolventei, debitorul:

  • a contractat datorii care reprezinta cel putin 25% din valoarea totala a obligatiilor, cu exceptia obligatiilor excluse (astfel cum acestea sunt definite de LIPF – ex: obligatii legale sau conventionale de intretinere, obligatii rezultate din atragerea raspunderii penale si contraventionale);
  • a incetat un contract de munca prin acordul partilor sau prin demisie.

Procedurile prevazute de LIPF nu sunt aplicabile nici debitorului in cazul caruia a fost inchisa, din motive ce ii sunt imputabile, o IPRD, ILA sau PSI, cu mai putin de 5 ani anterior formularii unei noi cereri de deschidere a procedurii insolventei.

Suplimentar, debitorul nu poate solicita deschiderea procedurii insolventei daca la data formularii cererii respective are deja deschisa o alta procedura de insolventa.

  1. Formele procedurii de insolventa

– Procedura Administrativa de Insolventa pe baza de Plan de Rambursare a Datoriilor (IPRD);

– Procedura Judiciara de Insolventa prin Lichidare de Active (ILA);

– Procedura Simplificata de Insolventa (PSI).

  1. IPRD (Procedura Administrativa de Insolventa pe baza de Plan de Rambursare a Datoriilor)
  2. Initierea IPRD la cererea debitorului
  • Creditorii debitorului nu pot solicita initierea IPRD cu privire la acesta;
  • Debitorul trebuie sa notifice intentia sa de deschidere a procedurii fiecarui creditor cunoscut, cu cel putin 30 de zile inainte de depunerea cererii de deschidere a IPRD;
  • Cererea de deschidere a IPRD se depune de catre debitor (sau, dupa caz, de catre ambii soti sau logodnici) la CI competenta;
  • Informatiile ce trebuie oferite de debitor privesc, printre altele:

– motivele care au condus la ajungerea in stare de insolventa;

– datele de identificare ale creditorilor; tipul creantei, suma si dreptul sau cauza de preferinta (daca este cazul);

– actiunile judiciare impotriva averii sale (inclusiv procedurile de executare silita incepute si masurile asiguratorii aplicate), precum si litigiile in curs sau finalizate (in care debitorul este sau a fost parte ), care ar putea sa afecteze in orice fel patrimoniul acestuia;

– demersurile de renegociere extrajudiciara a anumitor datorii pe care le-a intreprins;

– veniturile sale (ex: salariu, pensie, dividende, drepturi de proprietate intelectuala etc.) incasate intr-o perioada de 3 ani anterior depunerii cererii, precum si schimbarile previzionate in urmatorii 3 ani;

– bunurile sale, precum si alte drepturi reale pe care le detine asupra bunurilor altor persoane;

– conturile deschise la institutiile de credit sau la SSIF-uri si disponibilul din aceste conturi;

– creantele al caror titular este;

– actele cu titlu gratuit, precum si tranzactiile de peste 10 salarii minime pe economie incheiate in ultimii 3 ani anterior formularii cererii;

– denumirea societatilor la care a avut calitatea de asociat unic, administrator sau asociat/actionar in ultimii 2 ani anterior introducerii cererii, numarul sau procentul actiunilor/partilor sociale/partilor de interes detinute;

– calitatea de persoana fizica autorizata (PFA), titular al unei intreprinderi individuale sau membru al unei intreprinderi familiale detinuta in ultimii 2 ani anterior introducerii cererii.

  • Impreuna cu cererea de deschidere a IPRD trebuie sa fie depuse si anumite documente, spre exemplu:

– un raport complet de la Biroul de Credit, emis cu maximum 30 de zile inainte de data depunerii cererii la CI;

– o propunere de plan de rambursare a datoriilor (Plan de Rambursare).

  1. Decizia CI

In termen de 30 de zile de la primirea cererii, dupa caz, CI va emite:

  1. a) o decizie de admitere in principiu a cererii de deschidere a IPRD, prin care desemneaza si un administrator al procedurii si in care indica si daca sunt necesare masuri provizorii;

– decizia se publica de indata in BPI, Sectiunea „Debitori – persoane fizice cu obligatii ce nu decurg din exploatarea unei intreprinderi” si se comunica debitorului, creditorilor cunoscuti si administratorului.

  1. b) o decizie prin care constata ca situatia financiara a debitorului este iremediabil compromisa si prin care, numai dupa obtinerea acordului debitorului, sesizeaza instanta pentru deschiderea ILA (in cazul in care debitorul are bunuri si/sau venituri urmaribile).

Daca CI observa ca sunt indeplinite conditiile PSI, cu acordul debitorului, va urma procedura speciala aplicabila.

  1. c) o decizie de respingere a cererii de deschidere a IPRD – spre exemplu in cazul in care debitorul are bunuri valorificabile, (i) din al caror pret se poate acoperi totalitatea creantelor sau (ii) cuantumul datoriilor ce ar ramane neplatite este mai mic decat 15 salarii minime pe economie;

– decizia de respingere va fi comunicata doar debitorului (nu va fi accesibila in mod public);

– in situatia in care respingerea se datoreaza neindeplinirii conditiei de la Sectiunea C litera b) de mai sus, debitorul nu mai poate cere instantei deschiderea ILA;

– daca exista o modificare a starii de fapt, debitorul poate formula o noua cerere de deschidere a IPRD sau ILA numai dupa trecerea unei perioade de minimum 6 luni de la data ramanerii definitive a deciziei CI.

  1. Contestarea deciziei CI
  • Debitorul sau creditorii sai pot ataca cu contestatie decizia CI, la instanta competenta, in termen de 7 zile de la comunicare;
  • Contestatia suspenda executarea deciziei CI;
  • Sentinta nu e executorie si poate fi atacata cu apel la tribunal, in acelasi termen.
  1. Suspendarea executarilor silite in curs
  • La data emiterii deciziei de admitere in principiu a cererii de deschidere a IPRD, executarile silite incepute potrivit averii debitorului se suspenda de drept;
  • Suspendarea dureaza pana cel mai tarziu la: (i) data aprobarii Planului de Rambursare, sau, dupa caz, (ii) pana la ramanerea definitiva a sentintei prin care se solutioneaza cererea de confirmare a Planului de Rambursare, sau (iii) pana la expirarea termenului de formulare a cererii de confirmare a Planului de Rambursare;
  • Ca regula generala, perioada suspendarii nu poate depasi 3 luni, cu exceptia situatiei in care instanta a incuviintat prelungirea suspendarii provizorii, pentru durate de pana la 3 luni, daca in lipsa acestei masuri situatia financiara a debitorului ar deveni iremediabil compromisa, existand un risc cert ca Planul de Rambursare sa nu se poata realiza.
  1. Tabelul Preliminar de Creante
  • In termen de 30 de zile de la data publicarii in BPI a notificarii pregatite de catre administrator, creditorii au obligatia de a-i furniza acestuia informatii cu privire la:

– cuantumul si tipul creantei impotriva averii debitorului;

– o evaluare a bunului grevat de o cauza de preferinta (daca este disponibila);

– masurile de restructurare a creantei pe care le-ar putea accepta.

  • In termen de 60 de zile de la publicarea notificarii in BPI, administratorul pregateste Tabelul Preliminar de Creante, care include informatii cu privire la:

– suma solicitata de catre creditor;

– suma pe care a acceptat-o;

– informatii privind cauza de preferinta de care beneficiaza creanta;

– rangul de prioritate al cauzei de preferinta.

  • Codebitorul sau tertul garant care a facut plata in locul debitorului va fi inregistrat in tabelul de creante in limita sumei platite (art. 1596 Cod civil );
  • Creantele beneficiare ale unei cauze de preferinta se inscriu in Tabelul Preliminar de Creante (inclusiv cu dobanzile), pana la valoarea de piata a bunului afectat cauzei de preferinta, stabilita prin evaluare;
  • Daca valorificarea activelor asupra carora poarta cauza de preferinta se va face la un pret mai mare decat suma inscrisa in Tabelul Definitiv de Creante, diferenta favorabila va reveni tot creditorului garantat, chiar daca (i) o parte din creanta sa fusese inscrisa drept creanta chirografara sau (ii) daca i -ar fi fost redusa suma aferenta dobanzilor acumulate (in orice caz nu mai mult decat suma datorata);
  • Debitorul sau creditorii sai pot ataca cu contestatie Tabelul Preliminar de Creante, la instanta competenta, in termen de 7 zile de la primirea sa de la administratorul procedurii;
  • Instanta va rezolva contestatiile in termen de 20 de zile de la inregistrarea ultimei contestatii;
  • Sentinta poate fi atacata cu apel, la tribunal, in termen de 7 zile de la comunicare.
  1. Tabelul Definitiv de Creante
  • In lipsa oricaror contestatii, Tabelul Preliminar de Creante devine definitiv si este depus la CI si notificat debitorului si creditorilor de catre administratorul procedurii;
  • In caz contrar, in termen de 15 zile de la data ramanerii definitive a sentintei, administratorul pregateste Tabelul Definitiv de Creante, care e notificat debitorului si creditorilor si depus la CI.
  1. Planul de Rambursare
  1. a) Redactare

In termen de 30 de zile de la notificarea debitorului si creditorilor cu privire la Tabelul Definitiv de Creante, debitorul, impreuna cu administratorul procedurii, elaboreaza un Plan de Rambursare a datoriilor.

  1. b) Continut obligatoriu

LIPF stabileste continutul obligatoriu al Planului de Rambursare, spre exemplu:

– cota de acoperire a creantelor stabilita prin Planul de Rambursare trebuie sa fie superioara: (i) cotei de acoperire ce ar putea fi obtinuta de creditori in ILA; si (ii) valorii bunurilor urmaribile ale debitorului, reprezentata ca procent din totalul valoric al bunurilor si veniturilor urmaribile ale debitorului;

– masurile pentru redresarea situatiei financiare a debitorului, care pot include si denuntarea unor contracte, constituirea de garantii suplimentare etc. ;

– masurile pentru asigurarea platii creantelor curente. Exista si anumite obligatii excluse (astfel cum sunt definite de LIPF), care nu pot fi reduse sau esalonate.

  1. c) Durata maxima de executare
  • 5 ani de la data ramanerii definitive a deciziei de deschidere a IPRD;
  • Executarea poate fi prelungita cu maximum 12 luni.
  1. d) Locuinta familiei

Planul de Rambursare trebuie sa contina si abordarea propusa in cadrul IPRD cu privire la locuinta familiei debitorului (respectiv daca aceasta va fi sau nu valorificata in vederea acoperirii pasivului debitorului, etc.).

  1. e) Notificarea creditorilor

Planul de Rambursare va fi notificat creditorilor cunoscuti, impreuna cu evaluarea pregatita de CI

  1. f) Procedura de conciliere

In termen de 30 de zile de la data notificarii creditorilor, administratorul procedurii invita creditorii si debitorul la conciliere asupra Planului;

  • Durata procesului de conciliere este de cel mult 60 de zile, dar poate fi prelungita cu inca 30 de zile de catre CI;
  • Concilierea poate fi realizata prin corespondenta, inclusiv pe cale electronica.
  1. g) Aprobarea Planului de Rambursare
  • Planul de Rambursare este aprobat daca creditorii reprezentand minimum 55% din valoarea totala a creantelor si 30% din valoarea creantelor ce beneficiaza de cauze de preferinta au votat in favoarea acestuia;
  • Majoritatea mentionata anterior nu va fi considerata intrunita daca ea nu ar fi fost realizata fara votul creditorilor inruditi cu debitorul (astfel cum sunt definiti de LIPF);
  • Creditorii care nu si -au exprimat votul (fiind notificati in acest sens) vor fi considerati ca au votat in favoarea Planului de Rambursare.
  1. h) Neaprobarea Planului de Rambursare. Confirmarea acestuia
  • Administratorul procedurii depune la CI un proces -verbal care contine opinia sa cu privire la: (i) motivele neaprobarii; (ii) caracterul echitabil fata de creditori al masurilor propuse si (iii) fezabilitatea acestor masuri, in termen de 3 zile de la finalizarea procesului de votare;
  • In cazul in care CI infirma rezultatul votului, procesul de votare se reia; in caz contrar, Planul de Rambursare neaprobat, impreuna cu procesul-verbal al administratorului procedurii, se comunica debitorului;
  • In termen de 7 zile de la primirea procesului-verbal, debitorul poate solicita in instanta: (i) confirmarea Planului de Rambursare; sau (ii) initierea ILA;
  • Instanta competenta poate confirma Planul de Rambursare numai in masura in care conditiile prevazute de LIPF sunt indeplinite;
  • Sentinta poate fi atacata cu apel.
  1. Deschiderea IPRD
  1. a) Daca Planul de Rambursare este aprobat sau considerat aprobat, CI constata, prin decizie, deschiderea IPRD:

– Decizia se comunica persoanelor interesate (precum si autoritatilor publice, in vederea inregistrarii in registrele publice) si este publicata in BPI;

– Creditorii care au votat impotriva Planului de Rambursare pot contesta in instanta decizia CI, in termen de 7 zile de la comunicare – contestatia suspenda efectele deciziei; sentinta poate fi atacata cu apel.

  1. b) Daca instanta a confirmat Planul de Rambursare printr-o decizie definitiva, comunica decizia catre CI, in vederea aplicarii procedurii IPRD.

– CI comunica hotararea definitiva debitorului/creditorilor/administratorului si o publica in BPI.

  1. Suspendare de drept
Ce se suspenda? Cand incepe suspendarea? Cand inceteaza?
Toate masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra patrimoniului debitorului (suspendarea nu se aplica cu privire la masurile impotriva codebitorilor si garantilor) Data aprobarii Planului de Rambursare 1) Ramanerea definitiva a sentintei prin care s-a solutionat cererea de eliberare de datorii ; 2) Inchiderea, din motive imputabile debitorului, a IPRD ; 3) Inchiderea ILA (in cazul in care toti creditorii si -au exprimat acordul pentru intrarea in ILA ) .
Curgerea dobanzilor, penalitatilor, majorarilor de intarziere, precum si a oricaror alte asemenea accesorii ale obligatiei de plataExceptie: accesoriile creantelor care beneficiaza de cauze de preferinta se calculeaza conform actelor din care rezulta creanta, in limita valorii bunului grevat de cauza de preferinta Data definitivarii tabelului de creanteN.B. Retroactiv, suspendarea nu opereaza daca Planul de Rambursare nu e confirma Ramanerea definitiva a sentintei prin care s-a solutionat cererea de eliberare de datorii
Prescriptia dreptului creditorilor de a cere executarea silita a creantelor acestora impotriva debitorului LIPF nu este clara – intr-o interpretare se poate sustine ca suspendarea incepe la data definitivarii tabelului de creante Data ramanerii definitive a sentintei prin care s -a respins Planul de Rambursare
  1. Dreptul creditorilor titulari ai unei creante care beneficiaza de o cauza de preferinta de a solicita ridicarea suspendarii
  • Un creditor al carei creante beneficiaza de o cauza de preferinta poate solicita in instanta ridicarea suspendarii cu privire la creanta sa si valorificarea imediata (in afara procedurii de insolventa) a bunului asupra caruia poar ta cauza de preferinta, daca, cumulativ:

– Valoarea obiectului garantiei este pe deplin acoperita de valoarea creantei garantate cu acel obiect;

– Nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate in raport cu obiectul garantiei, din cauza (i) diminuarii valorii obiectului garantiei, (ii) existentei unui pericol real ca acesta sa sufere o diminuare apreciabila sau (iii) a lipsei unei asigurari a obiectului garantiei impotriva riscului pieirii sau deteriorarii;

– Obiectul cauzei de preferinta nu prezinta importanta pentru indeplinirea Planului de Rambursare.

  • Aceste prevederi nu sunt aplicabile in cazul in care obiectul garantiei este imobilul locuinta a familiei.
  1. Contractele in curs de derulare la data admiterii in principiu a deschiderii IPRD
  • Debitorul nu va fi decazut din beneficiul niciunui termen cat timp se afla in stare de insolventa sau in cursul procedurii de insolventa (art. 1417 din Codul civil nu va fi aplicabil);
  • Orice clauze contractuale care prevad (i) desfiintarea contractelor in derulare, (ii) decaderea din beneficiul termenului sau (iii) declararea exigibilitatii anticipate, pentru motivul deschiderii procedurii insolventei, sunt nule.
  1. Contractarea de imprumuturi

Pe durata executarii Planului de Rambursare/ILA, debitorul poate contracta noi imprumuturi doar cu acordul CI (in orice caz numai cu avizul administratorului procedurii) si numai pentru rezolvarea unei situatii grave si urgente de pericol pentru viata sau sanatatea sa ori a persoanelor aflate in intretinerea sa.

  1. CI are atributii de supraveghere in perioada de executare a Planului de Rambursare
  2. Atributiile administratorului procedurii
  • Cu titlu exemplificativ:

– Aprobarea actelor de dispozitie privitoare la bunurile urmaribile ale debitorului;

– Intocmirea rapoartelor bianuale ce trebuie puse la dispozitia CI;

– Intocmirea raportului final cu privire la executarea Planului de Rambursare, in termen de 30 de zile de la finalizarea planului – creditorii pot contesta raportul in termen de 7 zile de la comunicare;

– Sesizarea CI in vederea inchiderii IPRD in termen de 15 zile de la ramanerea definitiva a raportului.

  • Administratorul poate fi inlocuit urmand procedura reglementata de LIPF.
  1. Plangerea impotriva masurilor administratorului adoptate in aplicarea IPRD
  • Plangerea va fi depusa la CI in termen de 7 zile de la luarea la cunostinta, dar nu mai tarziu de 30 de zile de la adoptarea masurii contestate;
  • Decizia CI poate fi contestata la instanta in termen de 7 zile de la comunicare si se publica in BPI.
  1. Modificarea Planului de Rambursare
  • Motive: schimbari semnificative ale veniturilor sau ale valorii activelor debitorului; • Modificarile pot fi realizate:
  1. a) La solicitarea CI:

– CI notifica debitorul si administratorul cu privire la necesitatea elaborarii unei propuneri de modificare a Planului de Rambursare (a fi pregatita in termen de 30 de zile de la notificare).

  1. b) La solicitarea:

– debitorului si/sau a administratorului – in aceasta situatie, trebuie sa fie depuse acte si informatii care sa justifice o modificare a planului, precum si propunerea de modificare;

– unuia sau mai multor creditori – nu este necesara depunerea unor dovezi care sa justifice modificarea sau a propunerii pentru modificarea Planului de Rambursare (aceasta propunere va fi elaborata de catre debitor si administrator, la notificarea in acest sens de catre CI).

  • Cererea de modificare va fi depusa la CI, care o va solutiona in termen de15 zile;
  • Propunerea de modificare a Planului de Rambursare va fi aprobata de catre creditori in aceleasi conditii ca si planul initial.
  1. Inchiderea IPRD
  1. a) Ca efect al executarii Planului de Rambursare
  • Inchiderea IPRD va fi constatata de CI printr -o decizie emisa in termen de 30 de zile de la primirea raportului final al administratorului;
  • Decizia se va publica in BPI.
  1. b) Ca efect al imposibilitatii executarii Planului de Rambursare

b1) Pentru motive neimputabile debitorului

– Debitorul si/sau administratorul poate solicita CI inchiderea IPRD si deschiderea ILA – CI va inainta cererea catre instanta competenta;

– Creditorii pot cere deschiderea ILA impotriva debitorului, daca nu au fost efectuate platile prevazute in Planul de Rambursare cel putin 6 luni de la scadenta acestora;

– Prin exceptie, creditorii curenti (creditori care detin o creanta certa, lichida si exigibila, nascuta in cursul procedurii insolventei si care au dreptul de a -si satisface creanta cu prioritate), pot cere deschiderea ILA impotriva debitorului, daca nu au fost efectuate platile prevazute in planul de rambursare cel putin 90 de zile de la scadenta acestora;

– Instanta va inchide ILRD (constatand neindeplinirea Planului de Rambursare pentru motive neimputabile debitorului) si va deschide ILA impotriva debitorului.

b 2) Pentru motive imputabile debitorului

– Daca masurile prevazute de Planul de Rambursare fie (i) nu sunt executate sau (ii) sunt executate cu intarziere sau in mod incomplet, orice creditor, administratorul sau CI poate cere, de indata, instantei inchiderea IPRD;

– Instanta va pronunta inchiderea IPRD (constatand neindeplinirea Planului de Rambursare din motive imputabile debitorului) si, daca toti creditorii isi exprima acordul si formuleaza o cerere in acest sens, poate dispune deschiderea ILA impotriva debitorului.

  • Sentinta instantei poate fi atacata cu apel in termen de 7 zile de la comunicare;
  • Hotararea judecatoreasca referitoare la inchiderea IPRD ramasa definitiva se publica in BPI.

In cazul inchiderii IPRD din cauza imposibilitatii de executare a Planului de Rambursare (indiferent de motive):

– debitorul nu beneficiaza de eliberarea de datoriile reziduale; si

– debitorul este tinut sa acopere creantele cuprinse in Tabelul Definitiv de Creante, in integralitatea lor (inclusiv accesoriile temporar suspendate).

  1. ILA (Procedura Judiciara de Insolventa prin Lichidare de Active)
  1. Deschiderea ILA
  1. a) La cererea debitorului (in stare de insolventa), daca, alternativ:

– Acesta considera ca situatia sa financiara este iremediabil compromisa;

– Cererea sa de deschidere a IPRD a fost respinsa de CI, cu propunerea de deschidere a ILA;

– Nu a fost aprobat/confirmat nici un Plan de Rambursare;

– Planul de Rambursare nu poate fi adus la indeplinire din motive ce nu ii sunt imputabile.

  1. b) La cererea oricaruia dintre creditori, daca Planul de Rambursare nu a putut fi adus la indeplinire din motive neimputabile debitorului;
  2. c) La cererea tuturor creditorilor, daca Planul de Rambursare nu a putut fi adus la indeplinire din motive neimputabile debitorului.
  • Instanta va pronunta o sentinta de deschidere a ILA impotriva debitorului (se publica in BPI si se comunica creditorilor cunoscuti si debitorului; este supusa apelului in termen de 7 zile) si va desemna un lichidator;
  • Daca ILA este deschisa ulterior unei IPRD, administratorul procedurii va putea fi numit lichidator.
  1. Efectele deschiderii procedurii
  • Debitorul nu mai poate exercita dreptul de dispozitie asupra bunurilor si veniturilor urmaribile din averea sa;
  • Suspendarea de drept a:

– Executarilor silite impotriva debitorului (daca nu a operat anterior, ca efect al IPRD);

– Prescriptiei dreptului creditorilor de a cere executarea silita a creantelor acestora;

– Curgerii dobanzilor, penalitatilor, majorarilor de intarziere si a oricaror alte accesorii ale obligatiilor de plata ale debitorului (doar in cazul ILA deschisa conform Sectiunii G.1, lit. a) si b) de mai sus) – aceasta suspendare nu opereaza daca debitorul a incheiat sau comis orice acte frauduloase impotriva creditorilor anterior deschiderii ILA.

  1. Atributiile lichidatorului
  • Cu titlu exemplificativ:

– Intocmirea unui raport cu privire la situatia financiara a debitorului;

– Evaluarea si exploatarea bunurilor debitorului;

– Intocmirea (daca nu au fost intocmite in cadrul IPRD) sau reactualizarea Tabelului Preliminar si Definitiv de Creante;

– Efectuarea platilor catre creditori, potrivit Planului de Distribuire;

– Denuntarea unor contracte;

– Exercitarea drepturilor procedurale ale debitorului in actiuni judiciare;

– Supravegherea post -ILA, sub controlul CI.

  • LIPF prevede procedura pentru inlocuirea lichidatorului.
  1. Contestarea masurilor lichidatorului in cadrul ILA

Contestatiile pot fi depuse la instanta , in termen de 7 zile de la data luarii la cunostinta, dar nu mai tarziu de 30 de zile de la adoptarea masurii respective de catre lichidator.

  1. Notificarea creditorilor
  • In termen de 30 de zile de la primirea notificarii, creditorii vor transmite o informare referitoare la: (i) cuantumul creantei; (ii) valoarea de piata a bunului grevat; (iii) un raport de evaluare (daca dispun de acesta);
  • Creditorii ale caror creante au fost inregistrate in Tabelul Definitiv de Creante vor transmite informatii doar cu privire la creantele nascute dupa data intocmirii acestuia.
  1. Tabelul Preliminar de Creante
  • In termen de 15 zile de la primirea informarii, lichidatorul intocmeste Tabelul Preliminar de Creante;
  • Sunt prevazute reglementari asemanatoare cu IPRD (a se vedea Sectiunea F.5 . de mai sus) ;
  • Creantele constand in obligatii care nu au fost calculate in valoare monetara (sau a caror valoare este supusa modificarii) vor fi calculate si inregistrate de lichidator la valoarea nominala de la data deschiderii procedurii;
  • Creantele exprimate in valuta vor fi inregistrate la valoarea lor in lei (la cursul BNR de la data deschiderii procedurii);
  • Debitorul si creditorii pot formula contestatii cu privire la Tabelul Preliminar de Creante, in termen de 7 zile de la comunicarea lui de catre lichidator;
  • Prima instanta va solutiona contestatiile in termen de 20 de zile de la inregistrarea ultimei contestatii;
  • Sentinta poate fi atacata cu apel la tribunal, in termen de 7 zile de la comunicare.
  1. Tabelul Definitiv de Creante

In termen de 15 zile de la ramanerea definitiva a hotararii instantei, administratorul va intocmi Tabelul Definitiv de Creante, care este notificat debitorului si creditorilor acestuia.

  1. Inventarierea bunurilor debitorului

In termen de 30 de zile de la deschiderea ILA (termen care poate fi prelungit), lichidatorul va efectua inventarul bunurilor debitorului (inclusiv drepturi de creanta contra tertilor si drepturi reale asupra bunurilor altor persoane).

  1. Deschiderea unui cont de lichidare in numele debitorului, pentru virarea veniturilor urmaribile si sumelor rezultate din valorificarea bunurilor urmaribile
  • Sumele aflate in conturile debitorului la data deschiderii procedurii si cu privire la care exista cauze de preferinta se vor transfera in contul de lichidare doar cu acordul creditorului titular al cauzei de preferinta;
  • Debitorul poate folosi doar acele sume stabilite cu titlu de venituri neurmaribile (conform definitiei date de LIPF).
  1. Valorificarea bunurilor debitorului (bunuri pe care creditorii le pot executa silit pentru recuperarea creantelor acestora)
  • Indata ce a fost finalizat inventarul bunurilor si a fost intocmit Tabelul Definitiv de Creante, bunurile urmaribile sunt vandute conform prevederilor Codului de procedura civila;
  • Lista bunurilor ce urmeaza a fi valorificate se va publica pe site -urile UNPIR, UNEJ, UNBR si UNNPR;
  • Daca vanzarea bunurilor se face prin licitatie publica, procesul -verbal de adjudecare semnat de lichidator constituie titlu de proprietate – cand legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentica, contractele sunt perfectate de notarul public pe baza procesului – verbal de licitatie;
  • Bunurile se dobandesc libere de orice sarcini.
  1. Darea in plata speciala
  • Daca lichidatorul nu poate valorifica un bun urmaribil in termen de 2 ani de la finalizarea inventarierii si a Tabelului Definitiv de Creante, va notifica creditorii, care pot opta pentru dobandirea proprietatii bunului in contul creantei;
  • LIPF reglementeaza o procedura speciala in acest sens.
  1. Anularea actelor frauduloase
  • Cine poate solicita anularea actelor frauduloase ale debitorului: lichidatorul sau oricare dintre creditori;
  • Cui se adreseaza cererea: instantei de judecata;
  • In ce termen: 1 an de la deschiderea ILA/ exprimarea acordului creditorilor de a mentine debitorul in insolventa;
  • Conditie: Planul de Rambursare din cadrul IPRD nu a fost executat din motive imputabile debitorului si, ca urmare a solicitarii tuturor debitorilor, instanta a dispus inchiderea IPRD si deschiderea ILA;
  • Ce acte/operatiuni incheiate in dauna creditorilor ar putea fi anulate – lista limitativa prevazuta de LIPF;
  1. a) Operatiuni/acte efectuate/incheiate in cele 6 luni anterioare deschiderii ILA:
  1. Operatiuni in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita;
  2. Acte de transfer de proprietate catre un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau in folosul acestuia, daca suma pe care creditorul ar putea sa o obtina in ILA este inferioara valorii actului de transfer;
  3. Constituirea unui drept de preferinta pentru o creanta care era chirografara;
  4. Platile anticipate ale datoriilor, daca scade nta lor fusese stabilita pentru o data ulterioara deschiderii procedurii.

Actele/operatiunile enumerate la punctele 2 -4 de mai sus nu pot fi anulate daca au fost incheiate in executarea unui acord intre debitor si creditorii sai, cu buna – credinta, ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului.

  1. b) Operatiuni/acte efectuate/incheiate in cei 2 ani anteriori deschiderii ILA:
  • Acte incheiate cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile;
  • Acte sau operatiuni incheiate cu un creditor inrudit (conform definitiei date de LIPF – de exemplu, o societate controlata de debitor).
  1. LIPF prevede reguli speciale pentru distribuirea fondurilor
  2. Inchiderea ILA
  3. a) In termen de 30 de zile de la finalizarea lichidarii, lichidatorul intocmeste raportul final, la care se anexeaza o prezentare a situatiei veniturilor debitorului:

– Creditorii pot contesta in instanta raportul final in termen de 7 zile de la comunicarea acestuia; sentinta instantei poate fi atacata cu apel in acelasi termen;

– In termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a raportului final, instanta, la cererea lichidatorului, pronunta inchiderea ILA si stabileste proportia din veniturile urmaribile ale debitorului care, dupa inchiderea procedurii, poate fi afectata acoperirii pasivului acestuia.

  1. b) In orice stadiu al procedurii, daca se descopera ca debitorul a incheiat acte sau a actionat in orice mod in frauda creditorilor (fie anterior deschiderii procedurii sau pe durata acesteia), orice creditor poate solicita instantei inchiderea ILA;

– Totusi, daca toti creditorii isi exprima acordul, ILA poate continua, dar (i) debitorul nu va beneficia de eliberarea de datorii reziduale, si (ii) debitorul va fi tinut sa acopere creantele cuprinse in tabelul de creante, in integralitatea lor (inclusiv dobanzile si penalitatile care ar fi curs in absenta suspendarii).

  • Hotararea judecatoreasca definitiva de inchidere a procedurii se publica in BPI si se comunica CI.
  • Lichidatorul ramane investit cu atributiile de supraveghere a debitorului post -inchidere ILA, pana la data ramanerii definitive a hotararii de eliberare de datorii.
  1. PSI (Procedura Simplificata de Insolventa)
  2. Cui se aplica

PSI se aplica debitorului care, cumulativ:

  1. a) se afla in stare de insolventa;
  2. b) indeplineste conditiile de la Sectiunea C lit. a) si b) de mai sus;
  3. c) nu se afla in niciuna dintre situatiile descrise la Sectiunea D de mai sus;
  4. d) cuantumul total al obligatiilor sale este de cel mult 10 salarii minime pe economie;
  5. e) nu are bunuri sau venituri urmaribile (dupa cum sunt definite de LIPF);
  6. f) are peste varsta standard de pensionare sau si -a pierdut total (sau cel putin jumatate din) capacitatea de munca.
  7. Efecte

De la data ramanerii definitive a sentintei de deschidere a PSI, se suspenda (i) toate masurile de executare silita impotriva debitorului, (ii) acumularea oricaror accesorii ale obligatiilor debitorului si (iii) prescriptia dreptului creditorilor de a cere executarea silita a creantelor.

  1. Aspecte cheie
  • In termen de 15 zile de la ramanerea definitiva a sentintei, CI notifica debitorul cu privire la admiterea cererii sale de aplicare a PSI si ii pune in vedere ca , pe durata a 3 ani de la notificare, are urmatoarele obligatii:

– Sa plateasca creantele curente, pe masura ce devin scadente; – Sa nu contracteze noi imprumuturi;

– Sa furnizeze, anual, CI o informare cu privire la situatia sa patrimoniala;

– Sa informeze de indata CI cu privire la obtinerea oricaror venituri suplimentare (de peste ½ din salariul minim pe economie) fata de nivelul declarat prin cererea de aplicare a PSI si cu privire la dobandirea cu orice titlu, inclusiv mosteniri sau donatii, de bunuri si servicii a caror valoare depaseste salariul minim pe economie.

  • La expirarea termenului de 3 ani:
  1. a) Daca debitorul si -a indeplinit obligatiile – CI emite o decizie de incetare a PSI (constatand indeplinirea obligatiilor debitorului) si de eliberare de datorii reziduale;
  2. b) Altfel – CI emite o decizie prin care constata incetarea aplicarii PSI; debitorul va fi tinut sa acopere creantele anterioare deschiderii PSI (inclusiv accesoriile).
  • Decizia CI poate fi contestata la instanta in termen de 7 zile de la comunicare; decizia ramasa definitiva se publica in BPI.
  1. Eliberarea de datorii reziduale ca efect al respectarii Planului de Rambursare conform IPRD sau al indeplinirii obligatiilor debitorului conform PSI
  • Se refera la eliberarea de datorii inregistrate in tabelul de creante care depasesc cota de acoperire stabilita prin Planul de Rambursare sau care nu au fost achitate in cursul PSI;
  • Nu se sting obligatiile codebitorilor sau ale tertilor garanti;
  • Debitorul poate formula o cerere de eliberare de datoriile reziduale (datoriile care depasesc cota de acoperire stabilita prin Planul de Rambursare) in termen de 60 de zile de la emiterea deciziei de inchidere a IPRD/PSI;
  • Sentinta instantei de eliberare de datorii poate fi atacata cu apel in termen de 7 zile de la comunicare;
  • Hotararea judecatoreasca ramasa definitiva referitoare la eliberarea de datorii se publica in BPI – din acest moment, debitorul nu mai poate fi supus vreunei interdictii sau limitari a drepturilor in legatura cu insolventa acestuia.
  1. Eliberarea de datorii in cazul ILA
  • Se refera la eliberarea de datorii dupa perioada de supraveghere post-inchidere ILA;
  • Nu se sting obligatiile codebitorilor sau ale tertilor garanti;
  • Dupa inchiderea ILA deschisa conform Sectiunii G.1 lit. a) sau b) de mai sus, debitorul va continua sa faca plati catre creditori, conform prevederilor LIPF (a se vedea durata, valoarea veniturilor urmaribile stabilita de CI/instanta, interdictii aplicabile/obligatii etc.);
  • Instanta va putea decide eliberarea de datorii daca:
  1. a) dupa 1 an de la inchiderea ILA, debitorul a acoperit cel putin 50% din valoarea datoriilor sale si a respectat toate obligatiile si interdictiile prevazute de LIPF;
  2. b) dupa 3 ani de la inchiderea ILA, debitorul a acoperit cel putin 40% din valoarea datoriilor sale si a respecta toate obligatiile si interdictiile prevazute de LIPF – daca, cu toate diligentele debitorului, acesta nu a reusit sa acopere cel putin aceasta cota, la cererea debitorului, conform prevederilor LIPF, instanta poate decide eliberarea de datorii reziduale doar dupa expirarea unei perioade de 5 ani de la inchiderea ILA.
  • Hotararea instantei referitoare la eliberarea de datorii poate fi atacata cu apel in termen de 7 zile de la comunicare;
  • In cursul perioadelor mentionate anterior:
  1. a) debitorul trebuie sa indeplineasca anumite obligatii si trebuie sa respecte anumite interdictii – de exemplu: – nu poate contracta noi imprumuturi (cu exceptia celor necesare pentru rezolvarea unei situatii grave si urgente de pericol pentru viata sau sanatatea sa sau a persoanelor aflate in intretinerea sa, caz in care este necesar avizul prealabil al CI); – nu poate face donatii, nu poate refuza donatii, nu poate renunta la mosteniri etc.
  2. b) debitorul va figura in BPI cu mentiunea „debitor aflat in supraveghere postprocedura de insolventa”.
  • LIPF reglementeaza atributiile specifice ale CI si ale lichidatorului in perioada de supraveghere post-procedura de insolventa;
  • Daca se respinge eliberarea de datorii, in conditiile LIPF, debitorul va fi tinut sa acopere creantele in integralitatea lor (inclusiv accesorii suspendate temporar);
  • Daca, in termen de 3 ani de la pronuntarea hotararii privind eliberarea de datorii, se descopera ca debitorul a incheiat acte in frauda creditorilor, anterior procedurii de insolventa sau pe durata acesteia, orice creditor poate solicita instantei revocarea beneficiului eliberarii de datoriile reziduale;
  • Debitorul caruia i-a fost revocat beneficiul eliberarii de datorii nu mai poate formula o noua cerere de deschidere a procedurii de insolventa potrivit LIPF pe o durata de 5 ani de la data pronuntarii hotararii de revocare.
  1. Interdictii
  • La cererea oricarei persoane interesate sau din oficiu, instanta poate dispune prin hotararea de inchidere a procedurii, din motive imputabile debitorului sau, dupa caz, prin hotararea de revocare a beneficiului eliberarii de datorii una dintre urmatoarele interdictii:

– Interdictia de a fi desemnat administrator/director al unei persoane juridice de drept public sau privat, timp de 5 ani de la inchiderea procedurii/revocarea beneficiului eliberarii de datorii;

– Interdictia de a exercita calitatea de ordonator de credite sau atributii specifice ordonatorului de credite, timp de 5 ani de la inchiderea procedurii/revocarea beneficiului eliberarii de datorii;

– Daca debitorul are una dintre aceste calitati, va fi decazut din acest drept, pentru aceeasi perioada.

  1. Norme de completare
  • In masura compatibilitatii, prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila vor completa prevederile LIPF.
  • In termen de 60 de zile de la publicarea LIPF in Monitorul Oficial, Guvernul va emite normele de aplicare ale LIPF.

 

Lasă un comentariu