Stire oficiala : 140 de recuperatori de creanţe şi intermediari credite au notificat Protecţia Consumatorului

Până la 21 martie, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) trebuie să întocmească Registrul Unic, Normele metodologice şi pe cele procedurale şi de lucru pentru a putea desfăşura o activitate similară cu cea a BNR. Instituţia se va ocupa de autorizarea şi monitorizarea recuperatorilor de creanţe şi a brokerilor de credite, entităţi care nu se află sub supravegherea BNR. ANPC va colabora şi va putea cere informări inclusiv de la BNR.

Până la data de 31 decembrie, recuperatorii de creanţe din România şi brokerii de credite aveau obligaţia conform OUG 52/2016 care transpune în legislaţia românească Directiva 17 europeană/2014, să se înregistreze la ANPC

Dintre prevederile OUG 52, adoptată în luna septembrie a anului trecut, menţionăm interdicţia, între altele, de cesionare a contractului de credit şi a accesoriilor, a creanţei către o entitate care nu are sediul social, sucursală sau reprezentant în România, dar şi utilizarea de tehnici care să hărţuiască sau să abuzeze orice persoană în legătură cu recuperarea creanţelor, contactarea consumatorului la locul de muncă, precum şi comunicarea entităţii de recuperare creanţe cu consumatorul în intervalul orar 20,00 – 9,00.

Aspecte precum reglementarea comisioanelor, comunicarea cu debitorii sau convertirea creditului sunt transpuse la nivel național din dispoziţiile Directivei nr. 2014/17/UE şi reglementează practicile naţionale. Potrivit acestora, este permisă conversia creditelor într-o altă valută de câte ori se constată o depreciere mai mare de 20%, iar rata creditului imobiliar trebuie să scadă cu minimum 10% în acest caz. OUG prevede clar ce fel de comisioane au voie băncile să perceapă şi în ce condiţii acestea pot sau nu să fie modificate în deplin acord şi cu semnătura clientului, pentru a preîntâmpina apariţia clauzelor abuzive în contractul de credit pentru achiziţia unui imobil. În cazul în care clientul nu este de accord cu noile condiţii cerute de bancă, banca este obligată să continue contractul în forma iniţială.

 

Lasă un comentariu