Curtea Constituţională a decis, recent, că dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori sunt constituţionale în raport cu criticile formulate de câteva bănci.
Potrivit art. 12, în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la Art. 8 (reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice) vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului (n.r. banca), solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
Alineatul 3 spune că asociaţiile pentru protecţia consumatorului îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conţin clauze abuzive pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, prin eliminarea clauzelor abuzive.
Articolul 13 precizează că instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale. Instanţa va aplica şi amendă contravenţională (de la 200 la 1000 de lei).
Astfel, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Volksbank România – din Bucureşti (preluată în urma fuziunii prin absorbţie de Banca Transilvania – S.A. din Cluj-Napoca) în Dosarul nr. 11.332/117/2013 al Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, de ING Bank N.V. Amsterdam din Bucureşti – Sucursala Bucureşti, de Raiffeisen Bank – S.A. din Bucureşti şi de Banca Comercială Română – S.A. din Bucureşti în dosarele nr. 3.541/2/2015, nr. 1.409/2/2015 şi nr. 3.405/2/CA/2015 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată de bănci, Curtea constată că acţiunea prevăzută la art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 este o acţiune în încetare ale cărei efecte se produc numai pentru viitor.
CCR mai precizează în motivare: „Acţiunea în încetare prevăzută de lege are, în principiu, un caracter sancţionator şi nu de indemnizare a consumatorilor şi are rolul de a descuraja agenţii economici de la adoptarea unor comportamente contrare legii. În cadrul acestor acţiuni, judecătorul procedează la examinarea in abstracto a clauzelor din contractele de adeziune, adică analizează dacă respectiva clauză este susceptibilă să cauzeze un dezechilibru economic semnificativ între consumator şi profesionist, în general, dezechilibru generat de raportul inegal de forţe şi care este de natură obiectivă, fiind apreciat de către judecător prin raportare la un echilibru ideal. Nu este esenţial ca efectul clauzei să fie pe cale să se producă sau să se fi produs. Cu alte cuvinte, în această ipoteză, nu este neapărat necesar ca o astfel de clauză să fi produs efecte asupra patrimoniului consumatorului. (…) Prin Decizia nr. 11 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 25 februarie 2013, Curtea Constituţională a statuat, în legătură cu prevederile art. 7 din Legea nr. 193/2000, că dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului, care a adoptat aceste măsuri ca urmare a constatării faptului că foarte multe dintre contractele încheiate între profesionişti şi consumatori sunt contracte de adeziune, în care consumatorii nu au, în realitate, decât posibilitatea de a accepta sau nu semnarea unui contract (din cauze care ţin, în general, de poziţia pe piaţă a respectivilor profesionişti), fără o negociere a clauzelor contractuale care sunt impuse de către profesionişti. Legea nr. 193/2000 conţine în anexa sa şi o listă exemplificativă a clauzelor considerate ca fiind abuzive. Aşadar, profesioniştii au la dispoziţie un instrument legal care le oferă posibilitatea să îşi adapteze în timp util conduita în cazul în care propun bunuri şi servicii unor consumatori.
Curtea Constituţională reţine că, în prezent, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prevede că instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, şi nu cele deja executate, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale”.
Băncile au precizat că legea încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi social, în sensul unei protecţii exagerate a consumatorilor.
CCR menţionează: „Curtea constată, în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, că Directiva nr. 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găseşte pe o poziţie de inferioritate faţă de un profesionist în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de acesta, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora”.
În legătură cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, prevăzut de Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare: „Rezultă că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor. Dispoziţiile legale care prevăd dreptul instanţei judecătoreşti să dispună înlăturarea din toate contractele încheiate de profesionist a clauzelor abuzive sunt norme de procedură care sunt de imediată aplicare, fără a încălca exigenţele art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Aşadar, Curtea Constituţională constată că această competenţă conferită instanţei judecătoreşti învestite cu judecarea unei astfel de acţiuni nu vizează desfiinţarea unei clauze abuzive pentru trecut, ci numai pentru viitor, astfel încât prestaţiile deja efectuate în baza contractului nu pot fi desfiinţate. În realitate, profesionistul invocă faptul că, având deja încheiat un contract cu consumatorul, este obligat să îl modifice, în sensul eliminării pe viitor a clauzelor constatate ca fiind abuzive. Este evident că profesionistul nu mai poate beneficia pentru viitor de avantajele obţinute în baza clauzelor abuzive, dar această situaţie nu poate acredita ideea că hotărârea judecătorească adoptată în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 retroactivează. Pe de altă parte, dispoziţiile legale care prevăd dreptul instanţei de a obliga pe profesionist la modificarea clauzelor abuzive în toate contractele de adeziune în curs de executare sunt norme de procedură care sunt de aplicare imediată”.
CCR menţionează în motivare: „Sancţiunea obligării profesionistului să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare nu are natură contravenţională, ci are o natură civilă, fiind legată de un contract civil. Sancţiunea civilă intervine pentru săvârşirea, cu vinovăţie, a unei fapte ilicite şi, în subsidiar, pentru cauzarea de prejudicii (…), chiar dacă, potrivit legii, profesionistul nu este obligat la plata unor despăgubiri. Este adevărat că, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, în cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va aplica şi amenda contravenţională prevăzută la art. 16, în cazul încălcării obligaţiei de a nu stipula clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (cu privire la aplicarea pentru viitor a altor sancţiuni decât cele contravenţionale, a se vedea şi Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015), dar sancţiunea contravenţională intervine ca urmare a încălcării unei obligaţii stabilite printr-o normă de drept public”.
Potrivit CCR, nicăieri în lege nu este prevăzută o sancţiune împotriva profesionistului care, obligat de instanţă să elimine clauzele constatate ca fiind abuzive, nu s-a conformat hotărârii judecătoreşti, dar efectul acesteia este în sensul că profesionistul fie va negocia cu consumatorul şi le va modifica, fie va elimina pur şi simplu clauzele abuzive din contractele preformulate, urmând ca verificarea îndeplinirii hotărârii judecătoreşti să fie făcută ulterior de către autorităţile competente.
Potrivit motivării, băncile nu mai pot să încaseze pe viitor sumele de bani stabilite în baza clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive, nepunându-se în discuţie, în cadrul acţiunii în încetare, restituirea sumelor de bani deja încasate.
Curtea constată că Legea fundamentală nu ocroteşte şi nu garantează dreptul de proprietate privată în legătură cu sumele rezultate din clauze abuzive, deci cu încălcarea legii: „Dimpotrivă, Constituţia obligă pe legiuitor să reglementeze căi/modalităţi de recuperare a sumelor astfel dobândite (cum ar fi acţiunea oblică/pauliană, confiscarea, acţiunea în anulare etc.). Cu atât mai mult, legiuitorul trebuie să reglementeze un cadru legislativ apt privind prevenirea intrării în patrimoniul creditorului a sumelor ce sunt susceptibile de a fi plătite în viitor în urma stipulării unor clauze abuzive”.
Curtea mai menţionează: „Clauzele abuzive sunt interzise în baza art. 4 din Legea nr. 193/2000, iar lista exemplificativă a acestora este cuprinsă în anexa la lege. În consecinţă, din momentul în care se constată caracterul lor abuziv de către instanţă, ele nu pot continua să producă efecte în privinţa contractelor de adeziune în curs de derulare, astfel cum susţin autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, ele trebuind să fie eliminate. De asemenea, profesionistul este obligat să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale. De altfel, art. 6 din lege prevede că «Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua». De asemenea, art. 12 alin. (3) din lege prevede necesitatea modificării contractelor aflate în curs de executare, în urma hotărârii judecătoreşti, prin înlăturarea clauzelor abuzive.
În concluzie, pentru ca un contract în derulare să îşi mai poată produce efecte juridice după intervenţia hotărârii judecătoreşti prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, părţile la contract urmează să renegocieze condiţiile contractuale; profesionistului îi revine, ca o consecinţă logică, obligaţia de a invita consumatorul la această renegociere şi de a elimina clauzele abuzive din contract, astfel încât contractul în întregul său să respecte prevederile legale şi, implicit, drepturile consumatorului”.
Practic Curtea Constituțională consideră că modificările la Legea clauzelor abuzive nu acționează retroactiv și nu încalcă dreptul creditorilor la proprietate, se arată în motivarea deciziei Curții. Profesioniștii sunt obligați să invite clienții la renegocierea contractelor, în cazul în care instanțele constată că există clauze abuzive, spune CCR. Soluția este relevantă nu numai pentru cele câteva zeci de procese prin care Protecția Consumatorilor a cerut instanțelor să modifice portofolii întregi de contracte de credit ale băncilor pe motiv că sunt împănate de clauze nelegale, ci oferă și indicii despre cum ar putea judeca Curtea în cazul Legii dării în plată.
Aplicarea la contractele în derulare nu e retroactivă! Deci de aici vom putea desprinde concluzia pe viitor, ca si pentru legea darii in plata, CCR va considera ca aceasta nu retroactiveaza si astfel legea va fi intangibila.
Curtea spune că legea nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi.
“Așadar, Curtea Constituțională constată că această competență conferită instanței judecătorești învestite cu judecarea unei astfel de acțiuni nu vizează desființarea unei clauze abuzive pentru trecut, ci numai pentru viitor, astfel încât prestațiile deja efectuate în baza contractului nu pot fi desființate”.
Astfel, o decizie a instanței elimină efectele clauzei abuzive doar pentru viitor dar că, în cadrul aceleași acțiuni, nu poate fi vorba de returnarea sumelor încasate de la consumatori în baza clauzelor viciate. Acest lucru se întâmplă pentru că e vorba despre o acțiune în încetare, spune Curtea, în comparație cu acțiunea în anulare prin care debitorii și-au recuperat banii în procese individuale sau de grup. Această interpretare a Curții, anticipată de mai multe decizii ale Tribunalului București, arată că debitorii nu-și vor putea recupera banii decât eventual printr-un proces separat.
De ce este important sa denuntam clauzele abuzive din contracte?Cum se denunta? Doar in instanta de judecata!
In conditiile in care avem un banal comision de administrare, prin eliminarea lui din contract, este posibil ca rata sa scata cu 1/3 sau mai exact la o rata de 1000 de lei prin eliminarea comisionului, sa mai platim o rata de 660 de lei in loc de 1000 de lei