Asociatii de proprietari 2019 : Penalitățile nu pot depăși suma datorată.

prescriere datorii asociatia de proprietari

Asociatii de proprietari 2019 : Penalitățile nu pot depăși suma datorată.

 

 

Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor stabilește, la Art 77: (1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalități pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalitățile nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile de la termenul scadent pentru plată, fără ca suma penalităților să poată depăși suma la care s-au aplicat. (2) Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 30 de zile calendaristice de la data afișării. Sumele rezultate se vor utiliza cu prioritate pentru plata penalităților impuse asociației de proprietari de către terți, precum și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune, reabilitarea termică sau consolidarea condominiului.

https://www.coltuc.ro

Avocat asociatii de proprietari 2019 : Ipotecă pe apartamentele cu datorii

Asistam la cea mai consistenta modificare a legislatiei privind asociatiile de proprietari!

Avocat asociatii de proprietari 2019 : Ipotecă pe apartamentele cu datorii

LIBERTATEA TE AJUTĂ: Ipotecă pe apartamentele cu datorii. Cine și în ce condiții are dreptul să recurgă la această măsură

 

 

Maria Teodorescu, din București, ne întreabă dacă, pe apartamentul cuiva care are restanțe mari la întreținere, asociația de proprietari are dreptul legal să pună ipotecă.

 

 

RĂSPUNS: Da. Potrivit Art 80, din Legea nr 196/2018 privind asociațiile de proprietari, „asociația are ipotecă legală asupra apartamentelor și altor spații- proprietăți individuale ale proprietarilor din condominiu, precum și un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari’. Ipoteca imobiliară legală se înscrie în cartea funciară la cererea președintelui asociației, pe baza extraselor de pe ultima listă lunară de plată a cotelor de contribuție, din care rezultă suma datorată cu titlu de restanță, dar numai după 60 de zile de la termenul scadent de plată, respectiv, după 90 zile de la data afișării listei. Ipoteca imobiliară legală se radiază la cererea președintelui asociației de proprietari sau a proprietarului, pe baza chitanței ori a altui înscris, prin care asociația confirmă plata sumei datorate. Președintele asociației are obligația radierii ipotecii, în termen de cel mult 10 zile de la data la care suma datorată cu titlul de restanță a fost plătită.

https://www.coltuc.ro