Vreau sa divortez de sotie

Vreau sa divortez de sotie.divortul soţilor care au copii minori născuţi din casatorie, din afara casatoriei sau adoptaţi, dacă soţii convin asupra tuturor aspectelor referitoare la: – …

Vreau sa divortez de sotie
Vreau sa divortez de sotie

 

Vreau să divorţez şi nu ştiu cum să procedez daca avem copii minori?

Nu ştiu dacă este posibilă desfacerea căsătoriei la notar, sau dacă ar fi mai avantajos un divorţ de comun acord, având în vedere că avem copii minori, şi nu avem încă un punct de vedere comun cu privire la pensia alimentară, domiciliul la care vor locui copii minori, stabilirea programului de vizită.

M-ar ajuta în luarea deciziilor, dacă aş cunoaşte cat costa un divort la notar, precum şi costurile pe care le-ar presupune să apelez la un avocat specializat în dreptul familiei, cu atât mai mult cu cât un cabinet de avocat este locul în care m-aş lămuri cu privire la toate aspectele pe care le-ar presupune desfacerea căsătoriei, pensia alimentara, partajul bunurilor, actele necesare divorţului.

Toate aceste întrebări frământă adesea pe unii dintre soţi, care, din justificate motive,  doresc să iniţieze procedura de divort, dar care, neavând cunoştinţe juridice, nu dispun de elementele de drept necesare pentru a obtine un rezultat favorabil, care să mulţumească, dacă este posibil, ambii soţi, dar mai ales, ca procedura de divort să fie una rapidă, să nu presupună prezenţa la proces a soţilor aflaţi în strainatate, iar în ipoteza în care din căsătorie au rezultat copii care sunt minori, desfăşurarea procesului să nu le producă traume, astfel ca, ulterior divortului, ambii soţi să contribuie la crearea unei motivaţii temeinice pentru copii, de adaptare la noua situaţie familială.

Vreau sa divortez de sotie

Vreau sa divortez in Romania si sunt in strainatate

Vreau sa divortez in Romania si sunt in strainatate

Vreau sa divortez in Romania si sunt in strainatate

 

Citeste mai mult pe https://coltucsiasociatii.ro/afla-cum-divortezi-in-romania-daca-esti-in-strainatate/livecoltucsiasociatii

Ghid partaj . Totul despre partaj

avocat partaj

Toate modelele de cereri pentru partaj le gasiti aici Avocat Coltuc

 

Întâi de toate, trebuie să precizăm un lucru: legea nu obligă pe nimeni să facă un partaj. Se poate rămâne în coproprietate până când foștii soți se decid să ia măsuri și să-și separe bunurile. Uneori, partajul nu se face din rațiuni bănești, de pildă.

 

„Dacă regimul comunității de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei (adică divorț, în cazul de față – n.red.), foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia„, scrie în Codul civil, acolo unde este tratat regimul comunității de bunuri ale soților și tot ceea ce ține de partaj.

Important! Aici vorbim de cazul soților care nu au optat, încă de la începutul căsătoriei sau pe parcursul ei, pentru regimul separației de bunuri. În astfel de cazuri, bunurile pe care le dobândește fiecare pe timpul mariajului rămân ale fiecăruia, celălalt neavând pretenții la ele. Din rațiuni strict „matematice” și pentru evitarea unor bătăi de cap ulterioare, regimul separației de bunuri e o variantă preferabilă.

Comunitatea de bunuri încetează atunci când soții divorțează. De la momentul când divorțul este oficial, ei rămân coproprietari (devălmași) asupra bunurilor lor comune, putând să facă oricând partajul acestor bunuri. Vorbim de bunuri comune, iar nu de cele proprii și e necesar să explicăm puțin aceste două noțiuni, conform Codului civil:

  • bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților; inclusiv veniturile din muncă obținute de soți (salarii, pensii etc.) sunt bunuri comune;
  • bunuri proprii ale fiecărui soț sunt, de exemplu: bunurile dobândite prin moștenire legală, legat sau donație, cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune; bunurile de uz personal; bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri; indemnizația de asigurare și despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau moral adus unuia dintre soți; bunurile dobândite înainte de căsătorie rămân ale fiecăruia.
  • vezi si https://www.coltuc.ro

Notă: Creditorii unuia dintre soți, dacă are nevoie de asta, poate cere să se facă partajul bunurilor comune ale soților, dar numai în măsura necesară acoperirii datoriei pe care o urmărește. Ceea ce trebuie reținut e că partaj se poate face și dacă soții nu ajung la divorț, deci, în timpul căsătoriei. „În timpul regimului comunității, bunurile comune pot fi împărțite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de neînțelegere”, scrie în Cod.

De citit si https://www.coltuc.ro/blog/ghid-practic-pentru-procedura-partajului-judiciar/avocat-partajul-sotilor-dupa-divort/

La notar sau în instanță

Partajul se poate face ori la notar, ori la instanță, în funcție de cum se înțeleg foștii soți. La notar, vorbim, desigur, de o procedura mult mai rapidă și mai puțin costisitoare, întrucât nu mai trebuie să plătim și un avocat. Problema e că nu se poate face altcumva decât prin acordul părților. Asta înseamnă că foștii soți pot să convină să împartă bunurile și altfel decât 50-50, unul luând un imobil în întregime, altul o sultă în schimb.

În fața unui judecător se ajunge însă dacă soții nu se pot înțelege deloc asupra împărțirii bunurilor. Și în instanță se poate face partaj prin acordul soților, așa cum prevede Codul de procedură civilă, pentru că judecătorul va stărui pe tot parcursul judecății ca partajul să se facă amiabil.

Potrivit OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererile în materia partajului se taxează astfel:

  • stabilirea bunurilor supuse împărțelii – 3% din valoarea acestora;
  • stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar;
  • creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună – 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită;
  • cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3% din valoarea masei partajabile.

Instanța va face împărțeala în natură, se prevede în procedura civilă. „La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea”, prevede Codul.

Ceea ce nu e poate partaja în natură, se va atribui unuia și celălalt va primi în schimb o sultă. Bunul cu pricina va putea fi chiar vândut la licitație și suma va fi împărțită între foștii soți. Se pornește de la ideea că cei doi soți au contribuit în mod egal la bunurile respective, dar contrariul poate fi dovedit prin orice mijloc de probă pe care părțile îl au la dispoziție.

Fii la curent cu toate modificările legislative care îți afectează compania sau activitatea profesională! https://www.coltuc.ro/blog

 

 

Google vs. Avocat

Seara trecuta am avut o discutie foarte interesanta cu un client. Un tanar. Generatia Colectiv. Mi-a facut o extraordinara placere atat persoana, cat si gandirea. Si, prin el, cred ca Romania are o sansa in viitor. Voi scrie astazi un articol diferit. Poate va iesi un editorial, ca tot este la moda, sau poate altceva. Dar vom vorbi de ce este bine sa mergi la avocat, atunci cand ai probleme de natura juridica.
Romanii sunt, prin esenta, saraci, dar si buni la toate. Saracia i-a invatat sa fie buni la toate. Google ii ajuta, bine sau rau, nu conteaza, ca oricum romanul nu are de unde sa stie daca informatia data este 100% corecta. Romanii isi fac singuri remediile pentru raceli, boli, isi fac singuri injectia, repara chiuvete, monteaza cazi, lustre, parchet, regleaza geamuri, chiar daca nu au nicio pregatire in asta! Romanii toti sunt extrem de descurcareti si au solutii – ori improvizeaza – orice. Lita de la panoul electric, priza, teava de gaz, tencuieli sau reparatii, umpleri sau reglari de centrale termice, ba chiar isi fac singuri casa. De la zero! Cat de greu este sa faci betoane, nu?! Invata de pe youtube sau google. Insa, crezand ca fac ceva ieftin, ieftin dureaza. De multe ori costurile „refacerii” sunt inzecite, alteori insutite. Nu vorbesc de riscurile pierderii de vieti, bunuri sau alte nenorociri ce se pot evita, cu un cost oarecare. Sigur, totul costa, nu este nimic gratis. Nici painea. Nici biletul de transport. Nici chiar iubirea, in zilele noastre. Dar, invatand sa folosim specialisti, putem castiga mai mult. Amatorii costa insutit mai mult decat specialistii. Este dovedit. Prin urmare, de ce trebuie sa angajam un avocat?
1. Cine este avocatul?
Avocatul este, in primul rand, un om obisnuit. Un om care a invatat mai mult despre un domeniu nobil – drepturile si obligatiile cetateanului, decat oricare altcineva.
Apoi, ca si medicul, ca si instalatorul ori tamplarul, ca si ceasornicarul ori preotul – este un specialist.
El vinde cuvinte si acte. 
Este amuzant sa spui ca face bani din vorbe, nu? Dar in spatele oricarei discutii veti afla sinteza legislativa complexa a cazului dvs – ce e posibil si ce nu, cum s-ar rezolva sau ce sanse sunt. Estimarile si solutiile lui tin de rutina unei meserii de toceala. Ceea ce google nu va face niciodata. Nici youtube. Pentru ca, in spatele cuvintelor lui se afla ani de studiu si de experienta. Zeci sau sute de oameni cu care vorbeste intr-un an. Povestile lor de viata sunt toate transpuse in studii variate.
Avocatul este – sau trebuie sa fie – o biblioteca ambulanta de legi si norme, pe care sa le stie si sa ti le explice atunci cand vii la el. Cand il intrebi „ce este de facut” iti cauta cea mai potrivita solutie, in toata stiinta lui. Este precum ai da un search pe google despre cum sa montezi un stergator la parbriz. Ai avea in cateva secunde raspunsul la intrebare. Raspunsul sigur, personalizat nevoilor tale. Ai avea o idee despre durata, costuri, etape, implicatii. Un peisaj de ansamblu, o „oferta” nepretuita, pe care nu ti-o poate da nimeni altcineva.
2. Cu ce se ocupa avocatul si cum ne poate ajuta?
Poti sa-l cauti atunci cand ai nevoie de acte sau dreptate. Ori atunci cand ai nevoie de aparare.Ori cand vrei sa ii auzi parerea despre o problema juridica care iti nelinisteste somnul.
Insa, il poti cauta oricand ai nevoie de cineva care:
  • Sa iti recupereze creantele de la debitori, contracte de imprumut, etc. Aici stie ce cale de recuperare este cea mai potrivita, cea mai scurta. Cea mai sigura. Dar mai stie sa se adapteze la orice particularitate a cazului tau.
  • Ai nevoie sa iti faci o firma. El stie cel mai bine ce acte iti trebuie, ce cod CAEN este necesar activitatii tale, ce regim de impozitare ai de ales, stie sa-ti intocmeasca dosarul astfel incat sa nu pierzi timpul pe drumurile intortocheate ale birocratiei romanesti, stie cat te costa, cat dureaza.
  • Vrei sa divortezi, sa stabilesti incredintarea copiilor tai sau pensia alimentara, ori cand vrei sa iti faci partajul dupa divort.
  • Ai nevoie de asistenta la negocieri de contracte de imprumut, de credit, ori de munca.
  • Esti chemat la cercetare disciplinara la serviciu 
  • Vrei sa emiti somatii, notificari sau scrisori ori proceduri prealabile actelor de a caror rezolvare nu esti multumit
  • Vrei sa semnezi un act, contract, acord ori intelegere si ai nevoie de atestare juridica a datei, continutului si identitatii semnatarilor
  • Vrei sa inchei o tranzactie judiciara
  • Esti implicat intr-un proces sau vrei sa demarezi un proces
  • Vrei sa iti redacteze o actiune, intampinare ori un apel sau recurs
  • Vrei sa te asiguri ca ceea ce semnezi corespunde juridic nevoilor si puterilor tale si nu exista clauze ascunse, ori pe care nu le intelegi
  • Vrei sa iti stii drepturile si obligatiile intr-o anume situatie
  • Vrei sa preintampini orice sansa de risc

Practic, oricand ai de a face cu o problema juridica, poti apela la un avocat. Chiar daca nu iti permiti unul de la A-Z, macar trebuie sa iti aloci resursele pentru o informare completa si corecta. 

 
In toata saracia, este recomandat macar sa iti asiguri redactarea actiunii ori intampinarii sau a cailor de atac (apel/recurs) de catre un avocat. Ori o consultanta juridica.
Printr-o minima cheltuiala – comparativ cu anvengura sau costurile unui dosar complex – isi maximizezi sansele ori iti minimalizezi riscurile, daca hartia ta vorbeste limba judecatii. Stim cu totii ca dosarele se judeca de judecatori – de aceea este foarte important ca actiunea ori intampinarea, ori apelul sau recursul dvs sa vorbeasca pe limba lor! Din pacate nu exista vreun serviciu Google care sa „traduca” limba juzilor, altul decat avocatii.
Preturile unei consultatii (de 1 ora) variaza intre 100 lei si cateva sute de Euro, dar poti intreba costurile atunci cand doresti sa iti faci programarea si poti refuza politicos intalnirea, daca sumele nu sunt pentru posibilitatile tale. Si poti cauta in alta parte, pe altcineva, insa, pretul mic, sau foarte mic nu inseamna intotdeauna servicii pricepute, precum nici pretul mare, ori foarte mare, nu echivaleaza, neaparat, cu servicii de excelenta. Am intalnit, in meseria mea, deopotriva, avocati foarte bine pregatiti si rutinati, cu suflet si pasiune la 100 lei/ora, dar si avocati nepregatiti, mandri de ei si vanituosi pentru simplul fapt ca activau intr-o casa de renume si percepeau 280 euro/ora.
Pretul unei redactari de actiune variaza si el, cu tarife plecand de la 300 lei, in functie de complexitatea spetei. Maximul e diferit si face diferenta. Cu cat este mai complex dosarul – pretentiile sunt ridicate, partile sunt multe sau implica statul, instanta este de rang inalt, istoricul este amplu, actiunea implica calcule sau anexe, dosarul este stufos, etc, cu atat volumul de munca creste, prin urmare si costul unei asemenea redactari. Dar, opinez ca orice boala am avea, nu se trateaza cu ceaiuri de 5 lei.
De asemenea, pretul creste daca timpul preseaza. Orice lasati pe ultimele 1-7 zile duce la un cost suplimentar, datorat urgentei. Chestiunea cu urgenta trebuie inteleasa din perspectiva planning-ului fiecaruia. Orice om are o lista de infaptuit, intr-un anumit termen. Ceea ce survine peste aceasta lista, duce la presiune, timp suplimentar, deci costuri. Nu amanati! 
3. Ce trebuie sa facem cand mergem la avocat?
Cand mergeti la biserica – luati lumanari, la doctor – cardul de sanatate sau fisele medicale, la mecanic – duceti masina, dar la avocat? La avocat mergeti cu toate actele in discutie, de la a-z, in copii xerox. Copia o lasati avocatului, daca va cere. Nu lasati niciodata originale, dar sa le aveti intodeauna la dvs, pentru confruntarea cu copiile. Asigurati-va ca stiti bine povestea, daca mergeti pentru altcineva.
 
Aveti in seama ca daca nu va pregatiti copiile, pentru xeroxarea documentelor dvs veti putea datora bani. Sa nu uitam ca totul costa. Avocatul nu va poate face xerox-urile gratuit – hartia, tonnerul, curentul, chiar si aparatura, totul costa. Si tariful nu este cel din targ, cu 0,15 bani/foaie! Avocatul nu are firma de xerox, deci costurile lui sunt cel putin duble.
Sunt avocati – ori case de avocatura – care va taxeaza suplimentar pentru fiecare telefon, email, fax ori corespondenta emisa in cazul dvs., ori alte costuri tehnice. Nu va fie rusine sa intrebati daca exista asemenea tarife si cat costa. Ce limita de conversatii lunare aveti si cat estimeaza ca vor costa toate aceste servicii secundare. De regula aceste servicii sunt incluse in onorariul final de dosar. Alteori pot fi separate ori conditionate. Intrebati!
Daca aveti procesul deja deschis va recomand sa va duceti cu o copie completa din dosarul instantei – mai putin xeroxati citatiile sau actele de procedura precum sunt dovezile de comunicare de acte ale instantei. Celor ce nu au bani de xerox complet, de la a-z, macar sa xeroxeze actiunea, intampinarea, raspunsul la intampinare si toate incheierile de sedinta. Daca vor mai fi acte de prezentat, avocatul va spune ce nevoi sunt.
Cu cat avocatul dvs este mai cunoscut – sau vizibil pe internet, ori TV – ori cu cat are mai multe diplome pe pereti, cu atat costul lui creste, intrucat toate acestea l-au costat si pe el, timp si bani, alocati studiilor, renumelui sau specializarii. Insa, trebuie sa tineti seama de toate aceste detalii atunci cand alegeti! 
 
4. Ce mai trebuie sa stim? 
  • In primul rand, asigurati-va ca avocatul ales de dvs este specializat pe problema dvs.

Atunci cand sunati si va faceti o programare, descrieti pe scurt problema dvs – sunt x, vreau sa am o discutie pe executare silita, am primit o somatie de la un executor… 

Dupa descrierea scurta a problemei, intrebati avocatul daca este specializat pe acest domeniu. Avocatii, de regula, sunt general-specializati, insa aplecarea frecventa catre anume domenii, atat prin rutina, cat si prin experienta dobandita, il face mai cunoscator in anumite genuri de probleme.
  • Nu solicitati consultatii juridice prin telefon!

Oricat ati fi de inghesuit financiar, nu fortati limita! Nu cereti sfaturi prin telefon unui avocat! Nu incepeti cu „sunt Y, v-am gasit telefonul pe internet, am si eu o intrebare!” Nu se cade si veti fi surprins, fie de refuz, fie de raspunsul evaziv de genul „va pot programa la discutii”. Nu o luati in nume rau! Avocatul nu are voie, prin Statut, sa asigure consulatii juridice prin telefon, ori gratuite!

  • Nu sunati seara, dupa orele 18.00 sau in weekend, ori sarbatorile legale!

Oricat ar fi de urgenta, importanta ori deosebita problema dvs, respectati orele de munca! Nimeni nu poate face nimic pentru dvs dupa ce pleaca de la birou, cand este liber ori in sarbatorile nationale! Cel mult dati un sms cu problema dvs pe scurt si rugati sa fiti contactat, ori scrieti un mail si va va raspunde!

 
Regula aceasta nu este decat una de bun-simt, caci si noi, la randul nostru, nu ne-am dori sa fim deranjati de la job, in afara acestuia, nu? Tuturor ne place sa beneficiem de timpul liber, detasati de orice problema de serviciu, corect?
  • Cand aveti fixata o intalnire – NU INTARZIATI sau NU VENITI MAI DEVREME. 

La avocat nu este ca la doctor – mergeti la ora 15.00 si intrati la 17.35. Orele lui sunt stabilite initial – clientul se programeaza din timp cu 1 ora sau 1.30, ori mai mult. Cand vi s-a stabilit ora, sa fiti siguri ca ora aceea este fixata in cuie. Orice intarziere a dvs ii da avocatului agenda peste cap.

Daca ajungeti mai devreme, nu-i nimic! La avocatii care se respecta, veti avea cu siguranta un loc de asteptare.
  • Daca intarziati ori nu puteti veni SUNATI CU MINIM 3 ORE INAINTE

Este bine sa ne respectam! Nu doar ca il respectati pe avocat, anuntand, dar respectati si pe ceilalti cetateni care vin dupa sau inainte de dvs. Ori dati sansa, altora, sa ajunga la intalnire in locul dvs, daca nu mai puteti ajunge. Avocatul este un „bun al societatii”, de serviciile sale trebuie sa beneficieze, la alegere, oricare dintre noi. Lipsa dvs, neanuntata, poate echivala cu refuzul dat unui alt cetatean, care, desi era intr-o cauza disperata ori urgenta, nu a putut fi programat peste dvs. in ziua respectiva.

  • Avocatul este direct interesat sa va castige dosarul, pentru palmaresul lui!

Nu uitati ca dosarul dvs, pentru avocat, este o provocare! El pleaca la drum cu ideea absoluta de a castiga batalia! Niciodata nu veti intalni un avocat care sa vrea sa piarda vreo lupta! Si pe premisa asta sa ganditi ca, atunci cand plecati la drum, este cel mai putin probabil om dintre oameni, care sa vrea sa va „infunde”. 

  • Plangeti, daca simtiti. Descatusati-va emotiile fara jena.
Daca ati ajuns la un avocat bun, veti simti nevoia sa va descarcati emotiile, daca sunteti o fire sensibila. Un avocat bun are mereu pe masa o cutie de servetele. Preventiv. Nu va sfiiti sa dati frau liber emotiei. In fata mea au plans, deopotriva, si femei si barbati. Nu este slabiciune, este descarcare! In plus, ganditi-va ca avocatul, ca rol in Statutul sau, este confidentul cel mai de taina. Daca aveti incredere, plangeti! Fericiti cei ce vor rade la urma!
  • Nu mintiti! Nu omiteti adevarurile care nu va plac!

Astazi sau maine, avocatul tot va afla adevarul dvs.! De la voi, sau de la altii, il va afla! Nu cred ca va doriti sa stricati o relatie profesionala pentru omisiunea de a spune lucrurilor pe nume! Cand va afla adevarul, va asigur ca nu va mai avea incredere in dvs si nici nu va mai putea fi la fel de sincer. Ori se va retrage! Nu uitati ca e om! In plus, stiind adevarul dvs, va sti cum sa evite lucrurile!

  • Nu intarziati cu platile. Nu ramaneti dator!

Avocatul traieste din serviciile dvs. Cu asta isi plateste sediul, impozitele, creditele sau isi creste familia. Este unica lui sursa de venit. Daca ii veti ramane dator sau il veti ocoli cu platile, fiti sigur ca va sista orice ajutor, imediat si fara vreo notificare sau explicatie. Ba chiar va pune in executare silita intelegerea. Nu cu rautate, ci pentru acoperirea ei. E o regula de bun simt. Toti am face la fel.

  • Aveti incredere in el! Nu il dezonorati, nu il amenintati!

Daca l-ati ales, este bun. Sau era la momentul alegerii dvs. Pe parcurs, daca credeti ca va inseala increderea, daca il banuiti de orice, spuneti-i! Spuneti-i ca nu il mai doriti sa va apere si ca doriti incetarea contractului! Alegerile omului pot cunoaste schimbari. Poate nu exista „simbioza”, ori atractie, ori comunicare. Sau rezultat?! Nu amenintati – amenintarea contra avocatului constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea. Si credeti-ma ca o va face! E meseria lui! Incheiati lucrurile la fel de frumos cum le-ati inceput.

  • Nu il trageti raspunzator de rezultat.

Castigati sau pierdeti, oricand ar fi, numai judecatorul iti da solutia, nu avocatul. Daca stii ca s-a straduit, ca a fost prezent la termene, ca a scris si ca a facut ce s-a putut, nu il blama pe avocat!Nu el face judecata!

  • Sunteti multumit, recomadati-l!

Avocatul nu are voie, prin lege, sa isi faca reclama. Daca credeti ca este bun, daca il apreciati ori daca sunteti multumit, recomandati-l! Scrieti pe forum-uri numele lui. Acesta este unicul fel in care l-ati putea recompensa, dar, totodata, ati ajuta si alti cetateni la nevoie sau in cumpana, cu un avocat bun. Bine, mai merg si ghivecele de flori ori buchetele, la doamne, ori ceva bautura, la domni, dar pentru un avocat bun, o recomandare este mai mult decat o mie de cuvinte de apreciere.

Si noi, romanii, trebuie sa invatam ca amatorii costa mai mult, la final, decat orice alt , chiar si neindemanatic, specialist.