Normele juridice pentru alegerile locale din 2008

Candidaturile

 

 

Numărul consilierilor pentru consiliile locale şi pentru consiliile judeţene este cel stabilit prin ordin al prefectului, potrivit prevederilor Legii administraţiei publice locale nr.215/2001

Propunerile de candidaţi pentru consilierii locali, consilierii judeţeni şi pentru primari se fac pe circumscripţii electorale şi se depun la birourile electorale de circumscripţie cel mai târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor

Propunerile de candidaţi se fac în scris, în 4 exemplare, de către partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participa la alegeri, sub semnatura conducerii organizatiilor judetene ale acestora, iar în cazul candidatilor independenti, pe baza listei sustinatorilor.

 

In cazul alianţelor electorale dintre partide politice, listele cu propuneri de candidaţi trebuie semnate şi de conducerile judeţene ale fiecărui partid din alianţă. Dacă alianţele electorale se constituie la nivel comunal, orăşenesc, municipal sau de sector al municipiului Bucureşti, listele se semnează de conducerea alianţei şi se contrasemnează de conducerea fiecărei organizaţii locale din coaliţie.

 

Listele de candidaţi trebuie să cuprindă numele, prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul, conform actului de identitate, denumirea, seria şi numărul actului de identitate, ocupaţia, profesiunea şi apartenenţa politică a candidaţilor, iar în cazul alianţelor, şi partidul care i-a propus.

 

Listele de candidaţi trebuie să fie însoţite de declaraţiile de acceptare a candidaturii, scrise, semnate şi datate de candidaţi.

 

Declaraţia de acceptare a candidaturii cuprinde numele, prenumele, domiciliul, partidul politic sau alianţa care 1-a propus, profesiunea, ocupaţia şi apartenenţa politică a candidatului, consimţământul expres al acestuia de a candida pentru funcţia respectivă, precum şi precizarea că întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru a candida.

O persoană nu poate accepta candidatura decât pentru o singură circumscripţie electorală, cu excepţia cazului în care candidatura se depune atât pentru un consiliu local, cât şi pentru consiliul judeţean.

Partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale pot propune câte o listă de candidaţi în fiecare circumscripţie electorală pentru consiliul local, pentru consiliul judeţean şi câte un candidat pentru funcţia de primar.

Candidaţii independenţi pentru funcţia de consilier trebuie să fie susţinuţi de minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente din circumscripţia respectivă, dar nu mai puţin de 50 în cazul comunelor, 100 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de l .000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul I.

 

Pentru funcţia de primar, candidaţii independenţi trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 2% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 200 în cazul comunelor, 300 în cazul oraşelor, 1.000 în cazul municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti şi 5.000 în cazul municipiului Bucureşti.

 

Nu se admit liste de candidaţi independenţi pentru funcţia de consilier.

 

Secţiile de votare

 

Secţiile de votare se organizează după cum urmează:

a.       în localităţile urbane, câte o secţie de votare la 1.000 – 2.000 de locuitori;

b.       în comune, câte o secţie de votare la 500-2.000 de locuitori, de regulă în fiecare sat; pot fi organizate secţii de votare şi în satele sau grupurile de sate cu populaţie de până la 500 de locuitori..


Militarii în termen votează numai la secţiile de votare din localitatea de domiciliu, în limitele prevederilor regulamentelor militare.

La aceeaşi secţie de votare, alegătorii votează pentru consiliul local, consiliul judeţean şi pentru primar.

 

In municipiul Bucureşti, la aceeaşi secţie de votare, alegătorii votează pentru consiliul local al sectorului, pentru primarul sectorului, pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi pentru primarul general al municipiului Bucureşti.

Delimitarea şi numerotarea secţiilor de votare se fac de către primari, prin dispoziţie, care se aduce la cunoştinţa alegătorilor în termen de cel mult 20 de zile de la stabilirea datei alegerilor

 

Listele electorale

 

Listele electorale permanente se întocmesc şi se actualizează de primar împreună cu serviciile de evidenţă informatizată a persoanei din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Listele electorale permanente cuprind pe toţi cetăţenii cu drept de vot care au domiciliul în localitatea pentru care se întocmeşte lista.

 

în termen de 10 zile de la stabilirea datei alegerilor, potrivit prevederilor art.9 alin.(l), primarul este obligat să pună la dispoziţia partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale, la cererea şi pe cheltuiala acestora, copii de pe listele electorale permanente, precum şi de pe listele electorale suplimentare.

 

Cetăţenii au dreptul să verifice înscrierile făcute în listele electorale permanente, întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite sau oricăror erori din liste, se fac în scris şi se depun la primar.

 

Primarul este obligat să se pronunţe, în scris, în cel mult 3 zile de la înregistrarea întâmpinării.

 

împotriva soluţiei date de primar se poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare. Contestaţia se soluţionează în termen de cel mult 3 zile de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea. Hotărârea judecătorească este definitivă şi irevocabilă şi se comunică persoanei interesate şi primarului în termen de 24 de ore de la pronunţare.

 

Primarii, împreună cu serviciile de evidenţă informatizată a persoanei, execută copii de pe listele electorale permanente, care cuprind alegătorii din fiecare secţie de votare. Copiile de pe listele electorale permanente se înaintează de către primar, în două exemplare, birourilor electorale ale secţiilor de votare, cu 3 zile înainte de data alegerilor. Un exemplar este pus la dispoziţie alegătorilor pentru consultare, iar celalalt este utilizat în ziua alegerilor. Un exemplar al copiei se păstrează de către primar.

 

Orice neconcordanţă între lista electorală permanentă şi copia întocmită potrivit alin. (6) se soluţionează de primar, de îndată, pe baza datelor cuprinse în lista electorală permanentă.

 

Orice modificare intervenită în lista electorală permanentă, după trimiterea copiilor la biroul electoral al secţiei de votare, se comunică acestuia de către primar, în termen de cel mult 24 de ore.

 

Copiile de pe listele electorale permanente se semnează de către primar, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi şeful serviciului de evidenţă informatizată a persoanei.(9) Copiile de pe listele electorale permanente se semneaza de catre primar, secretarul unitatii administrativ-teritoriale si seful serviciului de evidenta informatizata a persoanei.

 

 

 

Stabilirea rezultatelor votării

 

După încheierea votării, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare procedează la anularea buletinelor de vot neîntrebuinţate şi, după verificarea integrităţii sigiliilor, la deschiderea urnelor. Anularea buletinelor neîntrebuinţate se face prin înscrierea pe acestea a cuvântului „ANULAT” sau prin aplicarea unei ştampile conţinând acest cuvânt. Deschiderea urnelor se face numai în prezenţa membrilor biroului şi, după caz, a persoanelor care au dreptul să asiste la votare. La numărarea voturilor pot participa, ca delegaţi, reprezentanţii tuturor partidelor politice, alianţelor politice şi alianţelor electorale care au participat la alegeri şi nu au reprezentanţi în biroul electoral al secţiei de votare şi sunt mandataţi de către conducătorii organizaţiilor judeţene ale acestora.

 

Preşedintele citeşte cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin, lista de candidaţi care a fost votată sau, după caz, numele candidatului independent ori numele şi prenumele candidatului pentru funcţia de primar care a fost votat şi arată buletinul de vot celor prezenţi. Buletinele de vot deschise sunt aşezate pe partide politice, alianţe politice, alianţe electorale şi pe candidaţi independenţi şi sunt numărate şi legate separat.

 

Sunt nule buletinele care nu poartă ştampila de control a secţiei de votare, buletinele de alt model decât cel legal aprobat, buletinele care nu au aplicată ştampila cu menţiunea „votat” sau la care ştampila este aplicată pe mai multe patrulatere sau în afara acestora; aceste buletine nu intră în calculul voturilor valabil exprimate. Votul este valabil în cazul în care ştampila a depăşit limitele unui patrulater dacă opţiunea alegătorului este, totuşi, evidentă.

 

Contravenţii şi infracţiuni

 

Constituie contravenţii următoarele fapte:

a.       înscrierea, cu bună ştiinţă, a unui alegător, în mai multe liste electorale; înscrierea în listele electorale a unor persoane fictive ori care nu au drept de vot, semnarea listei susţinătorilor cu încălcarea prevederilor art.45;

b.       încălcarea dispoziţiilor referitoare la afişarea listelor de candidaţi şi a candidaturilor independente sau la folosirea semnelor electorale;

c.        păstrarea registrelor cu listele electorale permanente în condiţii necorespunzătoare;

d.       neefectuarea, la termen, a comunicărilor prevăzute de lege şi neoperarea acestora în listele electorale permanente;

e.       efectuarea de operaţiuni în listele electorale permanente de către persoane neautorizate;

f.         necomunicarea către judecătorii a modificărilor operate în exemplarul listei electorale permanente existente la primărie;

g.       neluarea de către organizatori a măsurilor necesare desfăşurării normale a adunărilor electorale, precum şi distribuirea, inclusiv de către candidaţi, de băuturi alcoolice în timpul adunărilor sau, în ziua votării, în perimetrul secţiilor de votare, delimitat potrivit art.76 alin.(1);

h.       distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice alt mod a listelor electorale, a platformelor – program afişate sau a oricăror alte afişe ori anunţuri de propagandă electorală;

i.         afişarea mijloacelor de propagandă electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale;

j.         acceptarea de către o persoană a înscrierii sale în mai multe liste de candidaţi pentru aceeaşi autoritate publică;

k.        neaducerea la cunoştinţa publică, de către membrii birourilor electorale de circumscripţie, a propunerilor de candidaturi;

l.         refuzul de a permite accesul în localul de vot al persoanelor prevăzute la art.76 alin. (5);

m.     refuzul de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi, potrivit dispoziţiilor art.76

n.       refuzul nejustificat de a înmâna buletinul de vot şi ştampila de votare alegătorului înscris în listă, care prezintă actul de identitate, precum şi înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă actul de identitate;

o.       încălcarea de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare a prevederilor art.85 şi întocmirea proceselor-verbale cu încălcarea dispoziţiilor art.86;

p.       părăsirea de către membrii biroului electoral a localului secţiei de votare înainte de stabilirea rezultatului alegerilor şi de semnarea procesului-verbal;

q.       continuarea propagandei electorale, după încheierea campaniei electorale potrivit dispoziţiilor art.57, precum şi sfatuirea, în ziua votării, a alegătorilor, la sediul secţiilor de votare sau în perimetrul prevăzut la art.76 alin.(1), să voteze sau să nu voteze anumite partide politice, alianţe politice, alianţe electorale sau candidaţi independenţi;

r.         purtarea, pe durata votării, de către membrii biroului electoral al secţiei de votare sau de către persoanele acreditate, de ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală;

s.       absenţa nejustificată a preşedintelui, a locţiitorului acestuia sau a membrilor birourilor electorale, stabiliţi potrivit prevederilor prezentei legi, de la activitatea acestora;

t.         (ş) refuzul preşedintelui biroului electoral sau a locţiitorului acestuia de a elibera o copie certificată de pe procesul-verbal persoanelor îndreptăţite potrivit prevederilor prezentei legi;

u.       (t) nerespectarea de către primar a prevederilor art.16 alin. (2).

Contravenţiile prevăzute la art.99 lit h), i), 1) şi t) se sancţionează cu o amendă de la 3.000.000 la 5.000.000 lei, cele prevăzute la lit. c), d), e) şi f) cu amendă de la 5.000.000 la 7.000.000 lei, cele de la lit. j), k), o), p), q), r), s) şi ş) cu amendă de la 7.000.000 la 10.000.000 lei, iar cele prevăzute la lit. a), b), g), m) şi n) cu amendă de la 11.000.000 la 15.000.000 lei.

 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art.99, respectiv art.100, se fac de:

a.       poliţişti pentru faptele prevăzute la lit. a), b), g), h), i), k), 1), m), n) şi q);

b.       primari şi împuterniciţii acestora, pentru faptele prevăzute la lit. e) şi h);

c.        preşedintele biroului electoral de circumscripţie, pentru faptele prevăzute la lit. j), o), p) şi r);

d.       preşedintele biroului electoral, în cazul săvârşirii contravenţiilor de către membrii biroului electoral, ori preşedintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul săvârşirii contravenţiilor de către preşedinţii birourilor electorale ierarhic inferioare sau de către locţiitorii acestora, pentru faptele prevăzute la lit. s) şi ş);

e.       împuterniciţii preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente pentru faptele prevăzute la lit. a), b), c), d), e) şi f);

f.         prefecţi şi subprefecţi, pentru faptele prevăzute la lit t).

 

 

 

 

av.COLTUC MARIUS VICENTIU

 

 

 

Lasă un comentariu