Art. 285 Cod Fiscal 2014 Facilităţi comune

Art. 285 Cod Fiscal 2014 Facilităţi comune

CAPITOLUL XI
Facilităţi comune

Art. 285

Facilităţi pentru persoanele juridice

(1) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe locale precizate la art. 282 şi art. 283 nu se aplică:

a) oricărei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice;

b) fundaţiilor testamentare constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;

c) organizaţiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii.

(2) Impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenurile acestora se reduc cu 50% pentru acele imobile situate pe litoralul Mării Negre deţinute de persoane juridice şi care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de minimum 6 luni în cursul unui an calendaristic.

(3) Impozitul pe clădiri se reduce cu 50% pentru clădirile nou construite deţinute de cooperaţiile de consum sau meşteşugăreşti, dar numai pentru primii 5 ani de la data achiziţiei clădirii.

(4) Nu se datorează impozit pe teren pentru terenurile forestiere administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, cu excepţia celor folosite în scop economic.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, Monitorul Oficial 627/2011;

OUG 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, Monitorul Oficial 705/2008;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 2851

Scutiri şi facilităţi pentru persoanele juridice

Elementele infrastructurii feroviare publice, inclusiv terenurile pe care sunt amplasate, precum şi terenurile destinate acestui scop, sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

Lasă un comentariu