Testul betivului in Codul Rutier: Si o bere ar putea fi penala!

Noul Cod Rutier, trimis catre Parlament de Politia Rutiera, propune introducerea „testului betivului” pentru determinarea starii de ebrietate a soferului.

Odata cu introducerea notiunii de stare de ebrietate, soferii bauti vor putea fi trasi la raspundere penala chiar daca alcoolemia este sub limita legala, si mai ales daca reflexele lor sunt grav afectate de alcool.

Testul presupune ca soferii sa incerce sa-si atinga varful nasului cu mana sau sa mearga in linie dreapta pentru a demonstra ca nu sunt afectati de bautura, relateaza Adevarul.

In prezent, conducerea pe drumurile publice de catre o persoana care are o alcoolemie de peste 0,80 grame/litru alcool in sange este pedepsita cu inchisoare de la unu la cinci ani. In plus, ei se aleg doar cu amenda si cu permisul suspendat pentru 90 de zile.

Spre deosebire de imbibatia alcoolica, ce nu poate fi stabilita decat prin mijloace tehnice, diagnosticul clinic al starii de ebrietate se bazeaza pe modul de comportare.

Soferii afectati de consumul de alcool nu-si tin echilibrul sau au dificultati de vorbire, sunt confuzi si dezorientati.

Proiectul de modificare a Codului Rutier a fost inaintat inca din primavara acestui an, dar dezbaterile pe aceasta tema au fost amanate din cauza campaniei electorale si a vacantei parlamentarilor.

Politia Rutiera mai are si alte propuneri de modificari, cum ar fi sanctionarea ca infractiune a punerii in circulatie pe drumurile publice atat a autovehiculelor, cat si a vechiculelor neinmatriculate sau neinregistrate.

Lasă un comentariu