Instigare

Instigare

instigare – formă a participaţiei penale care constă în determinarea, cu intenţie, a unei persoane la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (art. 25 C. pen.). în funcţie de diferite criterii de clasificare, se distinge între tipuri distincte de instigare: individualizată – se adresează unei sau unor persoane determinate; publică – este adresată unui grup cuprinzând un număr indeterminat de făptuitori având calitatea de coinstigatori; izbutită – activitate de determinare care nu a avut ecoul scontat asupra persoanei instigate, nereuşind să conducă la formarea rezoluţiei infracţionale în mintea acesteia; izbutită – instigare reuşită, care a dus la determinarea persoanei să comită o faptă prevăzută de legea penală; neurmată de executare – activitate de determinare care a avut efectul scontat asupra persoanei instigate, dar aceasta nu a trecut la executarea activităţii infracţionale sau s-a desistat ori a împiedicat producerea rezultatului. Se pedepseşte numai dacă pedeapsa pentru infracţiunea la comiterea căreia s-a instigat este mai mare de doi ani. Pedeapsa pentru acest tip de instigare va fi cuprinsă între minimul general al pedepsei cu închisoarea şi maximul special stabilit pentru infracţiunea la care s-a instigat (art. 29 C. pen.); urmată de executare – activitate de determinare care a dus la formarea hotărârii instigatului de a comite infracţiunea, hotărâre care a şi fost ulterior pusă în executare. ~ publică şi apologia infracţiunilor – infracţiune prevăzută de art. 324 C. pen., care constă în fapta de a determina publicul prin grai, scris sau prin orice mijloace, de a nu respecta legile, ori de a săvârşi fapte ce constituie infracţiuni, precum şi în fapta de a lăuda în public pe cei care au săvârşit infracţiuni sau infracţiunile comise de aceştia. Fapta este mai gravă atunci când este comisă de un funcţionar public ce îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori de către o persoană ce ocupă o funcţie importantă de stat sau publică; când a avut ca urmare săvârşirea infracţiunii la care s-a instigat; când pentru realizarea infracţiunii s-au purtat în public o uniformă, emblemă, insignă sau alte asemenea semne distinctive neautorizate.

instigare, formă a participaţiei care constă in determinarea, cu intenţie, a unei persoane la săvîrşirea unei fapte prevăzute de legea penală. I. poate fi simplă, cînd s-au folosit mijloace obişnuite de convingere sau calificată, cînd s-au folosit mijloace de corupere sau de constrîngere. I. poate fi directă, îind se arată celui instigat ce anume infracţiune trebuie să săvîrşească, sau indirectă, cînd nu se comunică rezoluţia infracţională în mod explicit, ci se creează o stare de spirit care face să se nască în mintea instigatului hotărîrea săvîrşirii faptei. I. poate f. individuală, cînd se adresează unei sau unor persoane determinate, sau publică, atunci cînd este adresată unui grup, cuprinzînd un număr nedeterminat de persoane. I. neurmată de executare, acte de instigare neurmate de executare ori urmate de desistarea autorului sau de împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului. Aceste acte au un regim de sancţionare aparte şi în general mai uşor.

INSTIGARE, formă a participaţiei, constând în fapta persoanei care, cu intenţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Instigatorul se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autorul infracţiunii, însă la stabilirea în concret a pedepsei, instanţa va trebui să ţină seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de celelalte criterii generale de individualizare a sancţiunii. Instigatorul nu se pedepseşte dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, împiedică consumarea acesteia; dacă actele săvârşite până la momentul împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală, instigatorului i se aplică pedeapsa pentru această faptă.

instigarea militarilor la nerespectarea obligaţiilor – comportament care constă în instigarea prin orice mijloace a militarilor de a nu se supune legilor sau de a-şi călca jurământul sau obligaţiile militare ori în instigarea militarilor chemaţi de instanţa de judecată să nu răspundă acestei obligaţii sau a personalului civil din serviciul armatei de a nu-şi îndeplini obligaţiile legale de apărare naţională. Se preconizează ca acest comportament să dobândească în viitor semnificaţie penală proprie

Instigare. Complicitate. Diferentiere.

Inculpatul a fost condamnat pentru instigare la furt calificat si pentru vomplicitate la aceeasi infractiune, retinandu-se ca oferind-o pe minora unui turist german pentru intretinerea de raporturi sexuale si afland ca acesta poseda o suma importanta de bani, a instruit-o cum sa-l deposedeze.

In seara urmatoare, potrivit planului elaborat de inculpat, minora a patruns in camera turistului si a luat geanta in care se gasea valuta, banii find ulterior impartiti intre ei.

Prin fapta sa, inculpatul a comis numai infractiunea de instigare la furt calificat, prevazuta de art. 25 raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 lit. a, e g C. pen., nu si pe cea de complicitate la furt calificat, impartirea banilor ulterior savarsirii furtului neavand semnificatia juridica a ajutorului sau inlesnirii la care face referire art. 26 C. pen. motiv pentru care, inculpatul a fost achitat pentru complicitate la furt calificat.

Decizia nr. 74 din 16 februarie 1998

Instigarea

Consta in activitatea de determinare cu intentie la savarsirea, de catre o alta persoana, a unei fapte prevazute de legea penala.
Conditii :
sa aiba loc o activitate de determinare a unei persoane la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Activitatea de determinare trebuie sa indeplineasca anumite cerinte, respectiv : de a fi reala, efectiva, deci de a conduce la insusirea hotararii de comitere a faptei de catre o alta persoana.
Determinarea trebuie sa fie urmata de executare, prin comiterea de catre cel instigat a unei fapte relevanta penal- ca fapta consumata sau ca tentativa pedepsibila.
Activitatea de determinare se poate realiza prin recurgere la anumite mijloace, de catre una sau mai multe persoane, asupra unei alte persoane sau mai multor persoane.
Feluri ale instigarii : instigare simpla sau calificata ; imediata sau mediata ; directa sau indirecta, instigare cu un singur instigator sau concurs de instigari ; instigare individuala sau colectiva.

activitatea de determinare sa se realizeze cu intentie. Activitatea de instigare se comite intotdeauna cu intentie, neexistand instigare din culpa.
Cand cel instigat trece la executarea faptei lucrand de pe aceeasi pozitie psihica ca si instigatorul, instigarea este proprie. Cand cel instigat savarseste fapta prevazuta de legea penala cu forma de vinovatie a culpei sauf ara vinovatie penala, instigarea este improprie.

Instigatorul mai este denumit autor moral, iar persoana instigata este autorul material al faptei.