Interes

Interes

interes – obiectiv urmărit de o anumită persoană prin desfăşurarea unei activităţi. ~ legal (legitim) – interes consacrat şi protejat legal. Cauzarea unei vătămări intereselor legitime ale unei persoane de către un funcţionar realizează în condiţiile legii elementele unor infracţiuni de serviciu (abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor, abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, neglijenţa în serviciu). Apărarea unui interes legitim poate constitui uneori o cauză care înlătură caracterul penal al faptei (de ex., în cazul legitimei apărări, al calomniei). ~ material – avantaj material. Săvârşirea unei infracţiuni din interes material constituie uneori o circumstanţă agravantă legală specială (de ex., în caz de omor calificat, lipsire de libertate în mod ilegal etc.). Satisfacerea sau realizarea unor interese materiale constituie scopul urmărit de făptuitor prin săvârşirea celor mai multe dintre infracţiunile contra patrimoniului—al statului – obiectiv de politică a statului care trebuie ocrotit prin normele juridice penale; atingerea adusă interesului statului din culpă constituie neglijenţa în păstrarea secretului de stat. ~ public – valoare care datorită importanţei sale sociale trebuie ocrotită prin normele juridice penale; uneori comiterea unei fapte prevăzute de legea penală este justificată de apărarea unui interes public (legitima apărare, starea de necesitate).

interes, stimulent al comportamentului şi al activităţii oamenilor în cadrul relaţiilor sociale. I. material, folos, avantaj, beneficiu material concretizat. Săvîrşirea unei infracţiuni din i. m. constituie uneori o circumstanţă agravantă legală specială (de exemplu, în caz de omor calificat, provocare ilegală a avortului, lipsire de libertate în mod ilegal etc.). Satisfacerea sau realizarea unor i.m. constituie scopul urmărit de făptuitor prin săvîrşirea celor mai multe dintre infracţiunile contra patrimoniului. I. procesual, i., ocrotit de lege, prin care părţile îl au în cadrul realizării procesului penal. Astfel, inculpatul, cînd nu a încălcat legea penală, are i. de a demonstra că este nevinovat sau că vina sa este mai redusă, în cazurile cînd aceasta a fost dovedită; partea civilă are i. să obţină o justă şi integrală reparaţie a prejudiciului suferit prin săvirşirea infracţiunii ş.a.m.d. Poziţia contradictorie a părţilor în procesul penal este determinată, de regulă, de împrejurarea că i. lor sînt opuse, în anumite cazuri i. p. ale părţilor pot să coincidă. De pildă, stabilirea exactă a situaţiei de fapt prin promovarea consecventă a principiului aflării adevărului, fără nici o deformare a realităţilor in favoarea vreunei părţi, constituie un i. al tuturor participanţilor în cauza penală. Întreaga reglementare procesuală cu ansamblul său de garanţii procesuale urmăreşte asigurarea cît mai eficace a realizării tuturor i.p.

INTERESUL, este folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale ce intră în conţinutul acestuia. Interesul poate fi material dar şi moral, trebuind să îndeplinească următoarele cerinţe: să fie legitim, juridic, să fie născut şi actual, să fie personal şi direct.

Liberul acces la informaţiile de interes public

Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României.

Art. 2. – În sensul prezentei legi:
a) prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate sau instituţie publică, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, potrivit Constituţiei;
b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei;
c) prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.

CAPITOLUL II
Organizarea şi asigurarea accesului la informaţiile de interes public

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune privind accesul la informaţiile de interes public

Art. 3. – Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop.
Art. 4. – (1) Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
(2) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea compartimentelor de relaţii publice se stabilesc, pe baza dispoziţiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii sau instituţiei publice respective.
Art. 5. – (1) Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public:
a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;
b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
f) programele şi strategiile proprii;
g) lista cuprinzând documentele de interes public;
h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1).
(3) Autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a.
(4) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin:
a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie;
b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui scop.
Art. 6. – (1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.
(3) Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente:
a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea;
b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public;
c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului.
Art. 7. – (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
(2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.
(3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic.
Art. 8. – (1) Pentru informaţiile solicitate verbal funcţionarii din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice au obligaţia să precizeze condiţiile şi formele în care are loc accesul la informaţiile de interes public şi pot furniza pe loc informaţiile solicitate.
(2) În cazul în care informaţiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este îndrumată să solicite în scris informaţia de interes public, urmând ca cererea să îi fie rezolvată în termenele prevăzute la art. 7.
(3) Informaţiile de interes public solicitate verbal se comunică în cadrul unui program minim stabilit de conducerea autorităţii sau instituţiei publice, care va fi afişat la sediul acesteia şi care se va desfăşura în mod obligatoriu în timpul funcţionării instituţiei, incluzând şi o zi pe săptămână, după programul de funcţionare.
(4) Activităţile de registratură privind petiţiile nu se pot include în acest program şi se desfăşoară separat.
(5) Informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore.
Art. 9. – (1) În cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condiţiile legii.
(2) Dacă în urma informaţiilor primite petentul solicită informaţii noi privind documentele aflate în posesia autorităţii sau a instituţiei publice, această solicitare va fi tratată ca o nouă petiţie, răspunsul fiind trimis în termenele prevăzute la art. 7 şi 8.
Art. 10. – Nu este supusă prevederilor art. 7-9 activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice de răspunsuri la petiţii şi de audienţe, desfăşurată potrivit specificului competenţelor acestora, dacă aceasta priveşte alte aprobări, autorizări, prestări de servicii şi orice alte solicitări în afara informaţiilor de interes public.
Art. 11. – (1) Persoanele care efectuează studii şi cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorităţii sau al instituţiei publice pe baza solicitării personale, în condiţiile legii.
(2) Copiile de pe documentele deţinute de autoritatea sau de instituţia publică se realizează în condiţiile art. 9.
Art. 12. – (1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informaţii:
a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;
b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii;
d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;
f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces;
g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.
(2) Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi instituţiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informaţiilor.
Art. 13. – Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii de interes public.
Art. 14. – (1) Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice.
(2) Informaţiile publice de interes personal nu pot fi transferate între autorităţile publice decât în temeiul unei obligaţii legale ori cu acordul prealabil în scris al persoanei care are acces la acele informaţii potrivit art. 2.

SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii speciale privind accesul mijloacelor de informare
în masă la informaţiile de interes public

Art. 15. – (1) Accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public este garantat.
(2) Activitatea de culegere şi de difuzare a informaţiilor de interes public, desfăşurată de mijloacele de informare în masă, constituie o concretizare a dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public.
Art. 16. – Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să desemneze un purtător de cuvânt, de regulă din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice.
Art. 17. – (1) Autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună, conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de interes public.
(2) În cadrul conferinţelor de presă autorităţile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informaţii de interes public.
Art. 18. – (1) Autorităţile publice au obligaţia să acorde fără discriminare acreditare ziariştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă.
(2) Acreditarea se acordă la cerere, în termen de două zile de la înregistrarea acesteia.
(3) Autorităţile publice pot refuza acordarea acreditării sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist, în condiţiile şi în limitele legii.
(4) Refuzul acordării acreditării şi retragerea acreditării unui ziarist se comunică în scris şi nu afectează dreptul organismului de presă de a obţine acreditarea pentru un alt ziarist.
Art. 19. – (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să informeze în timp util mijloacele de informare în masă asupra conferinţelor de presă sau oricăror alte acţiuni publice organizate de acestea.
(2) Autorităţile şi instituţiile publice nu pot interzice în nici un fel accesul mijloacelor de informare în masă la acţiunile publice organizate de acestea.
(3) Autorităţile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare şi funcţionare să desfăşoare activităţi specifice în prezenţa publicului sunt obligate să permită accesul presei la acele activităţi, în difuzarea materialelor obţinute de ziarişti urmând să se ţină seama doar de deontologia profesională.
Art. 20. – Mijloacele de informare în masă nu au obligaţia să publice informaţiile furnizate de autorităţile sau de instituţiile publice.

CAPITOLUL III
Sancţiuni

Art. 21. – (1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.
(2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către persoana lezată.
(3) Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.
Art. 22. – (1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
(2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.
(3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.
(4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.
(5) Atât plângerea, cât şi apelul se judecă în instanţă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de timbru.

CAPITOLUL IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 23. – (1) Prezenta lege va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va elabora, la iniţiativa Ministerului Informaţiilor Publice, normele metodologice de aplicare a acesteia.
Art. 24. – (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Informaţiilor Publice, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Ministerul Finanţelor Publice vor înainta Guvernului propuneri privind măsurile necesare pentru ca informaţiile de interes public să devină disponibile în mod progresiv prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile publicului la nivel naţional.
(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) vor privi inclusiv dotarea autorităţilor şi instituţiilor publice cu echipamentele de tehnică de calcul adecvate.
Art. 25. – Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice prevederi contrare.

Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 13 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
PAUL PĂCURARU

Conflictele de munca

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 248. – (1) Conflictul de munca reprezinta orice dezacord intervenit intre partenerii sociali, in raporturile de munca.
(2) Conflictele de munca ce au ca obiect stabilirea conditiilor de munca cu ocazia negocierii contractelor colective de munca sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariatilor, denumite conflicte de interese.
(3) Conflictele de munca ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau indeplinirea unor obligatii decurgand din legi ori din alte acte normative, precum si din contractele colective sau individuale de munca sunt conflicte referitoare la drepturile salariatilor, denumite conflicte de drepturi.

Art. 249. – Procedura de solutionare a conflictelor de munca se stabileste prin lege speciala.

CAPITOLUL II
Greva

Art. 250. – Salariatii au dreptul la greva pentru apararea intereselor profesionale, economice si sociale.

Art. 251. – (1) Greva reprezinta incetarea voluntara si colectiva a lucrului de catre salariati.
(2) Participarea salariatilor la greva este libera. Nici un salariat nu poate fi constrans sa participe sau sa nu participe la o greva.
(3) Limitarea sau interzicerea dreptului la greva poate interveni numai in cazurile si pentru categoriile de salariati prevazute expres de lege.

Art. 252. – Participarea la greva, precum si organizarea acesteia cu respectarea legii nu reprezinta o incalcare a obligatiilor salariatilor si nu pot avea drept consecinta sanctionarea disciplinara a salariatilor grevisti sau a organizatorilor grevei.

Art. 253. – Modul de exercitare a dreptului de greva, organizarea, declansarea si desfasurarea grevei, procedurile prealabile declansarii grevei, suspendarea si incetarea grevei, precum si orice alte aspecte legate de greva se reglementeaza prin lege speciala.

Noua recursuri in interesul legii admise

In sedinta din 22 septembrie 2008, Inalta Curte de Casatie si Justitie, constituita in Sectii Unite, a solutionat un numar de 9 dosare penale in care au fost declarate recursuri in interesul legii de catre Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pronuntandu-se urmatoarele solutii:

1. Prin decizia nr. 34, admitandu-se recursul in interesul legii, s-a stabilit ca: In interpretarea dispozitiilor art. 132 din Codul penal, in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale este conditionata de introducerea unei plangeri prealabile de catre persoana vatamata si asistenta juridica este obligatorie, potrivit art. 171 alin. 2 si 3 din Codul de procedura penala, instanta dispune incetarea procesului penal ca urmare a impacarii partilor numai in prezenta aparatorului ales sau a aparatorului din oficiu.

2. Prin decizia nr. 35, admitandu-se recursul in interesul legii, s-a stabilit ca: In ipoteza in care obiectul material al infractiunii de profanare de morminte prevazuta de art. 319 din Codul penal este un cadavru, iar inculpatul, prin dezmembrarea ori incendierea cadavrului urmareste ascunderea faptei de omor comisa anterior, se vor retine in concurs real infractiunea de omor si infractiunea de profanare de morminte.

3. Prin decizia nr. 36, admitandu-se recursul in interesul legii, s-a stabilit ca: Dispozitiile Legii nr. 543/2002, privind gratierea unor pedepse si inlaturarea unor masuri si sanctiuni, nu sunt aplicabile pedepselor stabilite pentru infractiunile privind regimul vamal prevazute de art. 72 si art. 73 din Legea nr. 30/1978, cu aplicarea art. 13 din Codul penal.

4. Prin decizia nr. 37, admitandu-se recursul in interesul legii, s-a stabilit ca: In interpretarea dispozitiilor art. 306 din Codul penal, infractiunile de lovire sau alte violente prevazute de art. 180 din Codul penal, vatamare corporala prevazuta de art. 181 din Codul penal si lipsire de libertate in mod ilegal prevazuta de art. 189 din Codul penal, dupa caz se vor retine in concurs ideal cu infractiunea de rele tratamente aplicate minorului, in cazul faptei parintelui sau persoanei careia minorul i-a fost incredintat spre crestere si educare, care abuzeaza de autoritatea sa si contrar intereselor minorului, exercita acte de violenta sau lipsire de libertate impotriva acestuia, cu intentia de a-i produce suferinte, vatamari fizice sau morale si care au pus in primejdie grava dezvoltarea fizica, intelectuala sau morala a minorului.

5. Prin decizia nr. 38, admitandu-se recursul in interesul legii, s-a stabilit: Dispozitiile art. 10 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri se interpreteaza in sensul ca: fapta de organizare, conducere sau finantare a actiunilor prevazute de art. 2 – 9 din Legea nr. 143/2000 constituie o infractiune distincta si nu o forma agravata a infractiunilor prevazute de art. 2 – 9 din aceeasi lege.

6. Prin decizia nr. 39, admitandu-se recursul in interesul legii s-a stabilit: Dispozitiile art. 81 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 224/2006 se interpreteaza in sensul ca: emiterea mandatului european de arestare nu presupune intocmirea unei incheieri, nefiind o procedura jurisdictionala.

7. Prin decizia nr. 42, admitandu-se recursul in interesul legii, s-a stabilit ca: In cazul in care instanta este investita prin acelasi act de sesizare cu judecarea a doua infractiuni intentionate, savarsite de acelasi inculpat, din care, una anterior si cealalta ulterior ramanerii definitive a hotararii de condamnare cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispozitiile art. 85 din Codul penal.

Pedeapsa ce va fi executata urmeaza a fi determinata astfel:
– se vor aplica pedepse pentru fiecare din cele doua infractiuni deduse judecatii;
– se va dispune anularea suspendarii conditionate a executarii pedepsei pronuntate anterior;
– se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infractiuni, pedeapsa a carei executare a fost initial suspendata conditionat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, putandu-se adauga un spor de pedeapsa;
– pedeapsa rezultanta, astfel determinata, se va contopi, dupa caz, conform regulilor prevazute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediara, cu cea stabilita pentru fapta savarsita in termenul de incercare, putandu-se adauga un spor de pedeapsa.

8. Prin decizia nr. 43, admitandu-se recursul in interesul legii, s-a stabilit ca: Instanta penala investita cu judecarea infractiunilor prevazute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificarile ulterioare, nu va solutiona actiunea civila alaturata actiunii penale, urmand a pronunta respingerea ca inadmisibila a actiunii civile.

9. Prin decizia nr. 44, admitandu-se recursul in interesul legii, s-a stabilit ca: In cazul plangerii formulata, in baza art. 278 indice 1 din Codul de procedura penala, de persoana fata de care s-a dispus netrimiterea in judecata si care solicita schimbarea temeiului de drept al solutiei dispuse prin rezolutie sau ordonanta ori dispozitia cuprinsa in rechizitoriu, in ipoteza unei instrumentari complete, instanta poate dispune schimbarea acestuia, in conditiile art. 278 indice 1 alin. 8 lit. b din Codul de procedura penala.

Dupa redactarea considerentelor si semnarea deciziilor, acestea se vor publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Purtator de cuvant al Inaltei Curti de Casatie si Justitie
Judecator Cristina Madalina Buta

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!