Fostul antrenor al echipei naţionale de gimnastică feminină, Karoly Bela, candidează din partea UDMR pentru un fotoliu de deputat. Ieri, antrenorul a fost înscris, oficial, în cadrul festiv al lansării candidaţilor Uniunii, în lupta pentru colegiul Statele Unite şi America de Nord şi de Sud.
UDMR are pretenţii electorale serioase pentru oricare colegiu electoral, motiv pentru care, după calcule minuţioase şi-a desemnat şi candidaţii. Chiar dacă din interiorul ţării colegiul Statele Unite şi America de Nord şi de Sud pare mai mult o destinaţie exotică decât o miză electorală, partidele se bat pe voturile românilor de pe respectivele continente. Karoly Bela a fost desemnat de UDMR candidat pentru zona respectivă dintr-un simplu raţionament, cel al relaţiilor şi a influenţei pe care le are fosta sa elevă, Nadia Comăneci în SUA şi împrejurimi. Karoly Bela a fost cel care a instruit-o pe cea mai celebră româncă să ia prima notă de zece din istoria gimnasticii. Cei doi foşti sportivi au rămas buni prieteni peste ani, lucru deloc de neglijat pentru o campanie electorală. Nadia Comăneci este simbolul românilor de peste ocean, iar influenţa ei asupra acestora nu o poate contesta nimeni.
Gimnasta a fost curtată şi de PSD
Celebra gimnastă, Nadia Comăneci, a fost curtată pentru a candida la Camera Deputaţilor de toate partidele. Chiar dacă la uşa sa au făcut coadă formaţiunile politice româneşti, Nadia a preferat să le refuze politicos. Singurul partid care s-a încăpăţânat să o anunţe drept candidată a fost PSD. Doar după ce a primit un răspuns destul de nervos de la fosta gimnastă, care se afla la Olimpiada de la Beijing, PSD s-a pus pe căutat alt candidat. Nadia nu are preocupări politice, dar este recunoscută pentru faptul că ar face aproape orice pentru prietenii săi, mai ales pentru cei care au ajutat-o în carieră.