1. Data începerii proiectului: ianuarie 2007;

 

 

2. Cadrul instituţional:

 

Pentru realizarea acestui proiect, comisia constituită la nivelul Ministerului Justiţiei a beneficiat de asistenţa tehnică a Fundaţiei Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională IRZ (Deutsche Stiftung für Internationale Rechtliche Zusammenarbeit), în cadrul proiectului „Reforma sistemului judiciar“, proiect finanţat prin împrumutul Băncii Mondiale RO-4811 acordat Ministerului Justiţiei.

 

3. Componenţa comisiei pe profesii:

 

–         profesori universitari: 2

–         judecători: 10

–         procurori: 5

–         avocaţi: 2

–         reprezentant Consiliul Legislativ: 1

 

4. Sistematizarea

 

     Proiect:

 

–         nr.articole: 607

–         nr.titluri: 12

–         nr.capitole: 47

–         nr.secţiuni: 53

 

Partea generală:

 

      –    nr.articole: 284

–         nr.titluri: 6

–         nr.capitole: 23

–         nr. secţiuni: 24

 

 

Partea specială:

 

      –    nr.articole: 323

–         nr.titluri: 6

–         nr.capitole: 24

–    nr. secţiuni: 29

 

 

5. Instituţii reformate sau nou introduse, efectele acestora:

 

Proiectul noului Cod de procedură penală are drept scop esenţial crearea unui cadru legislativ modern în materie procesual penală, care să răspundă pe deplin imperativelor funcţionării unei justiţii moderne, adaptate aşteptărilor sociale, precum şi necesităţii creşterii calităţii acestui serviciu public.

Dispoziţiile proiectului noului Cod de procedură penală urmăresc să răspundă unor cerinţe actuale, precum accelerarea duratei procedurilor penale, simplificarea acestora şi crearea unei jurisprudenţe unitare, în acord cu jurisprudenţa CEDO.

            În egală măsură, proiectul urmăreşte să răspundă şi exigenţelor de previzibilitate a procedurilor judiciare ce decurg din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, implicit, din cele statuate în jurisprudenţa CEDO.

Obiectivele urmărite de proiectul noului Cod de procedură penală sunt următoarele:

            1. crearea unui cadru legislativ în care procesul penal să fie mai rapid şi mai eficient, prin urmare, în mod semnificativ mai puţin costisitor;

            2. protecţia unitară a drepturilor omului şi a libertăţilor garantate de Constituţie şi de  instrumentele juridice internaţionale;

            3. armonizarea conceptuală cu prevederile proiectului noului Cod penal, o atenţie deosebită fiind acordată noii definiţii a faptei care constituie infracţiune;

            4. reglementarea adecvată a obligaţiilor internaţionale asumate de ţara noastră privind actele normative din domeniul dreptului procesual penal;

            5. stabilirea unui echilibru corespunzător între cerinţele pentru o procedură penală eficientă, protejarea drepturilor procedurale elementare, dar şi a celor fundamentale ale omului pentru participanţii la procesul penal şi respectarea unitară a principiilor care privesc desfăşurarea echitabilă a procesului penal.

            Noul Cod de procedură penală reglementează în mod expres principiile fundamentale ale procesului penal. În proiect au fost introduse, alături de principiile clasice (al aflării adevărului, al prezumţiei de nevinovăţie, al dreptului la apărare, al respectării demnităţii umane) principii noi, precum cel al dreptului la un proces echitabil desfăşurat într-un termen rezonabil, al separării funcţiilor judiciare în procesul penal, al obligativităţii acţiunii penale strâns legat de cel subsidiar al oportunităţii, non bis in idem, al dreptului la libertate şi siguranţă, iar în materia probaţiunii, al loialităţii în obţinerea probelor.

            Cât priveşte reglementarea acţiunii civile, aceasta se exercită în cadrul procesului penal numai în măsura în care prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului.

            În privinţa participanţilor în procesul penal, proiectul aduce câteva modificări substanţiale în raport de actuala reglementare. Astfel, în cadrul organelor judiciare, alături de instanţele judecătoreşti şi organele de urmărire penală, au fost cuprinşi: judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară, care vor avea atribuţii specifice în materia drepturilor şi libertăţilor suspectului sau inculpatului, respectiv în verificarea legalităţii administrării probelor în faza de urmărire penală şi a legalităţii sesizării instanţei de judecată de către procuror.

            De asemenea, au fost definite părţile în procesul penal (inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente), cu drepturile şi obligaţiile acestora. Alături de părţi, printre participanţii la procesul penal figurează şi subiecţii procesuali principali (suspectul şi persoana vătămată), precum şi alţi subiecţi procesuali (martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, etc.).

În raport cu actuala reglementare, proiectul noului Cod de procedură penală îşi propune o echilibrare a competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti, în paralel cu o reaşezare a căilor de atac, cu aplicarea principiului apropierii justiţiei de cetăţean. A fost regândită împărţirea competenţei de primă instanţă între tribunale şi judecătorii, cu precizarea că tribunalele vor avea competenţa generală, iar judecătoriile o competenţă limitată la cazurile de mai mică importanţă. Astfel, judecătoria va judeca în primă instanţă infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi cele pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult cinci ani.

            Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară este, de asemenea, stabilită ţinându‑se seama de atribuţiile specifice ale acestor organe judiciare.  Judecătorul de drepturi şi libertăţi va soluţiona cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări referitoare la măsurile preventive, la măsurile asigurătorii, la măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, la actele procurorului, în cazurile prevăzute de lege, la autorizarea percheziţiilor, a tehnicilor speciale de supraveghere sau de cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii, la administrarea anticipată a probelor, precum şi orice alte cazuri prevăzute de lege.

            Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală şi a trimiterii în judecată, soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, precum şi orice alte cazuri prevăzute de lege.

Într-o secţiune distinctă sunt reglementate organele de urmărire penală şi competenţa acestora.

            Proiectul a regândit poziţia procurorului în cadrul organelor de urmărire penală precum şi competenţa acestuia. Procurorul conduce şi supraveghează activitatea organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi ale organelor de cercetare penală speciale. Acesta poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce şi le supraveghează. Procurorul efectuează urmărirea penală în cazul infracţiunilor pentru care competenţa de judecată în primă instanţă aparţine curţii de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

            Proiectul renunţă la enumerarea limitativă a mijloacelor de probă, prevăzând că pot fi folosite în cadrul procesului penal orice mijloace de probă care nu sunt interzise de lege.

            În vederea asigurării echitabilităţii procedurii în faza administrării probatoriului, proiectul aduce o îmbunătăţire esenţială a dispoziţiilor referitoare la dreptul de a solicita administrarea de probe, reglementând în mod expres cazurile în care organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe: când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză; când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; când proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu; când proba este imposibil de obţinut; când cererea a fost formulată în scopul vădit al tergiversării procesului; când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită.

Proiectul reglementează pentru prima oară în mod expres principiul loialităţii procedurilor în administrarea probelor, în vederea evitării utilizării oricăror mijloace ce ar putea avea ca scop administrarea cu rea‑credinţă a unui mijloc de probă sau care ar putea avea ca efect provocarea comiterii unei infracţiuni, în scopul protejării demnităţii persoanei precum şi a dreptului acesteia la un proces echitabil şi  la viaţă privată.

            Instituţia excluderii probelor nelegal sau neloial administrate cunoaşte o  reglementare detaliată, fiind însuşită teoria legitimităţii, care plasează dezbaterea într-un context mai larg, având în vedere funcţiile procesului penal şi ale hotărârii judecătoreşti cu care acesta se finalizează. Având în vedere natura acestei instituţii (preluată în sistemul de drept continental din tradiţia common-law), precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, excluderea mijloacelor de probă administrate se poate dispune numai în cazul în care se constată o încălcare substanţială şi semnificativă a unei dispoziţii legale privind administrarea probatoriului care, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menţinerea mijlocul de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal în ansamblu.

O altă instituţie nou introdusă este excluderea probei derivate (doctrina „efectului la distanţă” sau „fructele pomului otrăvit”) ce are ca obiect înlăturarea mijloacelor de probă administrate în mod legal, dar care sunt derivate din probe obţinute în mod ilegal.

În acord cu jurisprudenţa CEDO, se realizează reglementarea explicită a principiului proporţionalităţii oricărei măsuri preventive cu gravitatea acuzaţiei aduse unei persoane, precum şi a principiului necesităţii unei astfel de măsuri pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa. Ca regulă generală, s-a reglementat necesitatea informării scrise a persoanei supuse oricărei măsuri preventive asupra tuturor drepturilor pe care legea i le recunoaşte.

În privinţa arestării preventive, este prevăzut, la nivel de principiu, caracterul său excepţional şi, totodată, caracterul subsidiar al acesteia în raport cu celelalte măsuri preventive neprivative de libertate. Ca noutate absolută pentru legislaţia procesual penală românească, se propune reglementarea unei noi măsuri preventive, respectiv arestul la domiciliu, după modelul Codului de procedură penală italian, urmărindu-se, prin introducerea acestei instituţii, lărgirea posibilităţilor de individualizare a măsurilor preventive, în raport cu principiile anterior menţionate.

Pentru a asigura respectarea caracterului eminamente preventiv al arestării dispuse în cursul unui proces penal în desfăşurare, proiectul, inspirându-se din Codul de procedură penală italian, propune instituirea unor termene maxime ale arestării preventive şi pentru faza de judecată.

Pentru a răspunde cerinţei de desfăşurare cu celeritate a procesului penal, proiectul propune o simplificare a etapei de urmărire penală, regândirea acestei, inclusiv prin prisma reaşezării rolului procurorului de a conduce şi supraveghea această activitate, în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, precum şi introducerea principiului oportunităţii. Un alt element de noutate, îl constituie regândirea categoriilor soluţiilor de neurmărire. Se are în vedere, în primul rând, ca o consecinţă a principiului oportunităţii, reglementarea soluţiilor alternative la urmărire, date în competenţa procurorului, respectiv a renunţării la urmărire.

Prin instituţia camerei preliminare, proiectul urmăreşte să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal. Prin reglementarea camerei preliminare se urmăreşte rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii în judecată şi de legalitatea administrării probelor, asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei în fond. În acest mod, sunt eliminate unele dintre deficienţele care au condus condamnarea României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea duratei excesive a procesului penal.

Judecata în fond a fost concepută ca un complex de acte procesuale şi procedurale specifice, având ca scop pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, întemeiată în egală măsură pe lege şi pe adevăr.

În scopul asigurării celerităţii procesului penal şi a reducerii duratei de soluţionare a cauzei penale, în condiţiile în care au fost sporite garanţiile în faza de urmărire penală şi la judecata în primă instanţă, în materia căilor de atac, proiectul prevede calea ordinară de atac a apelului, integral devolutivă.

            Proiectul codului de procedură penală propune modificări de substanţă în materia căilor extraordinare de atac. Recursul va fi o cale extraordinară de atac, exercitată doar în cazuri excepţionale, numai pentru motive de nelegalitate. Proiectul renunţă la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare şi propune modificări importante în ceea ce priveşte revizuirea şi recursul în interesul legii.

            Proiectul noului Cod de procedură penală cuprinde unele proceduri speciale, în scopul asigurării eficacităţii administrării actului de justiţie. Sunt prevăzute reglementări care asigură accesul justiţiabililor la mijloace şi forme procedurale mai simple, avându-se în vedere accelerarea procedurii, pentru asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor. Introducerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, chiar şi cu limitările la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 5 ani, presupune o schimbare radicală a procesului penal român. Procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu numai că reduce durata judecării cauzei, dar simplifică şi activitatea din cadrul urmăririi penale. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este instituţia propusă ca o soluţie legislativă inovatoare ce va asigura soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unei deficienţe majore a sistemului judiciar român, respectiv durata mare a desfăşurării procedurilor judiciare.

            Acordul se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 5 ani, şi numai atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.

            Acordul este supus controlului instanţei cu privire la obiectul său şi la condiţiile încheierii, iar în cazul admiterii instanţa va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă ce nu poate fi mai mare decât cea solicitată de procuror prin acord.

            Proiectul reglementează distinct obiectul şi exercitarea acţiunii penale faţă de reprezentantul persoanei juridice, competenţa teritorială a organelor judiciare urmând a se stabili potrivit regulilor din partea generală. Dacă persoana juridică nu şi-a numit un mandatar în cazul în care urmărire penală se efectuează şi împotriva reprezentantului legal al acesteia, acesta este numit de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

            Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecării cauzelor cu minori, proiectul prevede obligativitatea citării serviciului de probaţiune, precum şi a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului din localitatea unde se desfăşoară audierea.

            Desfăşurarea judecăţii se face în acord cu regulile procesului de tip adversial în ce priveşte ordinea cercetării judecătoreşti, iar pentru protecţia suplimentară a minorului in faţa instanţei s-a prevăzut regula unei singure ascultări a acestuia, cu posibilitatea reascultării în cazuri temeinic justificate. În cauzele în care sunt judecaţi inculpaţi minori cu majori, competenţa va aparţine întotdeauna instanţei specializate pentru minori şi familie.

 

 

 

6. Componenţa nominală a comisiei

 

    – procuror Katalin-Barbara Kibedi, consilier al ministrului justiţiei, preşedinte al Comisiei;

    – profesor universitar dr. Nicolae Volonciu, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti;

    – profesor universitar dr. Grigore Theodoru, Facultatea de Drept, Universitatea Alexandru  Ioan Cuza din Iaşi

    – judecător Mihail Udroiu, Tribunalul Bucureşti, detaşat la Ministerul Justiţiei;

    – judecător Andreea Stoica, Curtea de Apel Bucureşti, detaşat la Consiliului Superior al Magistraturii;

     – judecător dr. Ioan Griga, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

     – judecător Ana Cristina Lăbuş, membru al Consiliului Superior al Magistraturii;

      – procuror Mirela Negruţiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Deva;

      – judecător Dana Tiţian, consilier al Procurorului General, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

      – judecător Raluca Moroşanu, Curtea de Apel Bucureşti;

      – procuror general dr. Valentin Mirişan, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

      – judecător Iulia Ciolcă, Tribunalul Bucureşti;

      – avocat Dan Mihai;

       – colonel magistrat Dorel Andrieş, judecător Curtea Militară de Apel;

    – colonel magistrat Vasilache Ioan, procuror, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Militară;

   – judecător Viorica Simona Matei, Tribunalul Bucureşti, detaşat la Ministerul Justiţiei, director Direcţia Analiză şi Avizare Acte Normative;

    – judecător Marius Iosif, Tribunalul Braşov, detaşat la Ministerul Justiţiei;

    – procuror Liviu Popescu, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

    – avocat Ion Marcu;

    – consilier Elena Cismaru, şef sector – Sectorul de legislaţie penală şi contravenţională – Consiliul Legislativ, reprezentantul Consiliului Legislativ, în temeiul art.26 alin.(2) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.