Recuperare creante – Declarant SIMA SRL

Recuperare creante – Declarant SIMA SRL

Firma SIMA SRL are creante fata de firma PECONS SRL.

Suma de recuperat: 3038 EUR.

Statistici companie SIMA SRL

1 marfuri publicate

18 camioane publicate

Statistici companie PECONS SRL

1044 marfuri publicate

16 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant EXPEDITII TRANSGHE SRL

Recuperare creante – Declarant EXPEDITII TRANSGHE SRL

Firma EXPEDITII TRANSGHE SRL are creante fata de firma DABY TRANS SRL.

Suma de recuperat: 4823 RON.

Statistici companie EXPEDITII TRANSGHE SRL

27521 marfuri publicate

346 camioane publicate

Statistici companie DABY TRANS SRL

4 marfuri publicate

4 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT SRL

Recuperare creante – Declarant ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT SRL

Firma ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT SRL are creante fata de firma MOJITO SRL.

Suma de recuperat: 8968 RON.

Statistici companie ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT SRL

13891 marfuri publicate

1645 camioane publicate

Statistici companie MOJITO SRL

2521 marfuri publicate

85 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant REGIOM TRANS SRL

Recuperare creante – Declarant REGIOM TRANS SRL

Firma REGIOM TRANS SRL are creante fata de firma L.S.C. BUSINESS DIVISION SRL.

Suma de recuperat: 1736 RON.

Statistici companie REGIOM TRANS SRL

4 camioane publicate

Statistici companie L.S.C. BUSINESS DIVISION SRL

3925 marfuri publicate

82 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant ROTRANS SRL

Recuperare creante – Declarant ROTRANS SRL

Firma ROTRANS SRL are creante fata de firma BLUE HOUSE SERVICES SRL.

Suma de recuperat: 4224,46 RON.

Statistici companie ROTRANS SRL

280 marfuri publicate

1080 camioane publicate

Statistici companie BLUE HOUSE SERVICES SRL

371 marfuri publicate

1 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant REM BORBELY SRL

Recuperare creante – Declarant REM BORBELY SRL

Firma REM BORBELY SRL are creante fata de firma L.S.C. BUSINESS DIVISION SRL.

Suma de recuperat: 1674 RON.

Statistici companie REM BORBELY SRL

4 marfuri publicate

6 camioane publicate

Statistici companie L.S.C. BUSINESS DIVISION SRL

3925 marfuri publicate

82 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant RIA CLASS EXCLUSIV SRL

Recuperare creante – Declarant RIA CLASS EXCLUSIV SRL

Firma RIA CLASS EXCLUSIV SRL are creante fata de firma RANDU LOGISTIC SRL.

Suma de recuperat: 2728 RON.

Statistici companie RIA CLASS EXCLUSIV SRL

7 marfuri publicate

60 camioane publicate

Statistici companie RANDU LOGISTIC SRL

2232 marfuri publicate

476 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant EURO CARGO TRANS EXIM SRL

Recuperare creante – Declarant EURO CARGO TRANS EXIM SRL

Firma EURO CARGO TRANS EXIM SRL are creante fata de firma FRIGO TRANS 2012 EOOD.

Suma de recuperat: 1950 EUR.

Statistici companie EURO CARGO TRANS EXIM SRL

12 marfuri publicate

77 camioane publicate

Statistici companie FRIGO TRANS 2012 EOOD

127marfuri publicate

58 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant TRANSMEC RO SRL

Recuperare creante – Declarant TRANSMEC RO SRL

Firma TRANSMEC RO SRL are creante fata de firma MBM TRANS GRUP SRL.

Suma de recuperat: 6469,7 RON.

Statistici companie TRANSMEC RO SRL

22990 marfuri publicate

1033 camioane publicate

Statistici companie MBM TRANS GRUP SRL

137 marfuri publicate

50 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Lichidarea pasivului succesoral

Lichidarea pasivului succesoral

lichidarea pasivului succesoral, operaţiune de împărţire între comoştenitori a pasivului succesoral, respectiv a datoriilor şi sarcinilor succesiunii. Lichidarea pasivului succesoral este guvernată de principiul diviziunii acestuia de plin drept între comoştenitori, chiar de la data deschiderii succesiunii, proporţional cu partea din moştenire la care este îndreptăţită, iar nu cu aceea pe care o ia efectiv, indiferent de faptul că succesiunea a fost acceptată de către aceştia pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar. Consecinţele acestui principiu sunt: a) pot exista situaţii în care emolumentul cules efectiv de către moştenitor să fie mai mic decât partea la care a fost îndreptăţit; b) creditorii vor trebui să-şi divizeze urmărirea, cerând de la fiecare comoştenitor să contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor, numai proporţional cu partea la care a fost îndreptăţit; c) insolvabilitatea oricăruia dintre moştenitori nu va fi suportată de către ceilalţi, ci de către creditorul urmăritor. De la principiul succesoral există şi unele excepţii: a) existenţa dreptului de gaj general pe care creditorii îl au asupra bunurilor succesorale, drept care, fiind indivizibil pe toată durata indiviziunii succesorale, dă posibilitatea creditorilor să urmărească toate bunurile lăsate de debitorul lor, fară ca până la efectuarea împărţirii moştenirii să li se poată opune principiul amintit; b) situaţia în care creanţa unui creditor se referă la un bun individual determinat aflat în posesia unui moştenitor care va fi ţinut singur la executarea acelei obligaţii; c) situaţia în care unul dintre comoştenitori a fost însărcinat prin titlu să execute singur o obligaţie, creditorul putându-1 urmări pentru aceasta numai pe el; d) situaţia în care, obligaţia fiind indivizibilă prin însăşi natura ei sau prin convenţia părţilor, creditorul poate urmări, pentru întregul ei, pe oricare dintre comoştenitori; e) situaţia în care, în lotul unuia dintre comoştenitori a intrat un bun imobil ipotecat, creditorul creanţei ipotecare putându-1 urmări numai pentru aceasta pentru întreaga creanţă; f) situaţie în care, după deschiderea succesiunii, comoştenitorii au stabilit prin convenţie că datoriile şi sarcinile succesiunii, ori o parte dintre ele, vor fi achitate numai de către unul dintre ei.

lichidarea pasivului succesoral, 1. Sediul reglementării 2. Conţinutul procedurii de Lichidare a pasivului succesoral

1. Sediul reglementării

Adoptarea unui Nou cod civil nu a adus în ansamblu schimbări fundamentale în domeniul succesoral, iar art. 91 din LPA menţine logic toate moştenirile deschise înainte de 1 octombrie 2011 sub imperiul Codului civil din 1864. Există totuşi unele aspecte în care se constată modificări mai importante: reprezentarea nedemnului, schimbarea cotelor de rezervă şi a caracterului acesteia, dispariţia testamentului mistic, relaxarea substituţiilor fideicomisare, schimbările din materia opţiunii succesorale şi, nu în ultimul rând, schimbarea efectului partajului din declarativ în translativ de drepturi (art. 1143 alin. 2 coroborat cu art. 680 alin. 1 NCC).

Art. 1143 – Starea de indiviziune

(1) Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.

(2) Dispoziţiile art. 669 – 686 se aplică şi partajului succesoral în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta.

Art. 680 – Efectele juridice ale partajului

(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Raţiunea reformei a fost de a pune ordine în transmisiunea succesorală. Era nevoie de o astfel de ordonare din două motive.

Pe de o parte, vechiul Cod civil, după modelul

francez din 1804, nu reglementa un regim organizat al transmisiunii activului şi pasivului succesoral. Aceasta era teoretic gerată de moştenitorii sezinari sau de executorii testamentari, fiind în fapt de multe ori sursă de ambiguităţi.

Pe de altă parte, acceptarea sub beneficiu de inventar fusese reglementată -în vechiul cod ca o variantă aptă să preîntâmpine surprizele neplăcute pentru succesibilul ce nu cunoaşte întinderea pasivului autorului său. Dar reducerea în 1951 a termenului de opţiune succesorală de la treizeci de ani (art. 700 alin. 1, ce trimitea la art. 1890 c.civ.) la şase luni a redus drastic aplicabilitatea practică a acceptării sub beneficiu de inventar.

Să nu uităm nici faptul că succesorii nu se grăbeau în fapt să declare existenţa vreunui pasiv succesoral, chestiune ce nu îi interesa în mod evident.

Consecinţa reformei aduse de noul cod este că la data deschiderii succesiunii operează de drept o transmisiune către moştenitorii aflaţi în indiviziune:

Art. 1114 – Efectele acceptării

(1) Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului.

Soluţia era, până aici, cunoscută şi sub vechiul cod; acum însă, lucrurile merg altfel în sensul că la data partajului moştenitorii dobândesc numai activul succesoral, pasivul urmând să fie lichidat în perioada intermediară cuprinsă între data deschiderii moştenirii şi partaj.

Noul cod avea însă la nivelul anului 2009 o problemă: nu reglementa lichidarea pasivului succesoral. Problema nu a fost rezolvată nici prin LPA. Codul civil al Quebec-ului, sursă de inspiraţie de multe ori pentru legiuitorul român din 2009, are un Titlul 5 în cartea a IlI-a, intitulat: De la liquidation de la succession. Codul nostru, atât în forma promulgată în 2009 cât şi în cea intrată în vigoare în 2011, conţine numai art. 1115 cu privire la opţionala facere a inventarului.

Art. 1115 – întocmirea inventarului

(1) Succesibilii, creditorii moştenirii şi orice persoană interesată pot cere notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, toate cheltuielile care se vor face în acest scop fiind în sarcina moştenirii.

(2) Dacă succesibilii sau persoanele care deţin bunuri din patrimoniul succesoral se opun, efectuarea inventarului este dispusă de către instanţa judecătorească de la locul deschiderii moştenirii.

(3) Inventarul se efectuează de către persoana desemnată prin acordul succesibililor şi al creditorilor sau, în lipsa unui asemenea acord, de către persoana desemnată fie de notar, fie, după caz, de instanţa de judecată competentă.

Proiectul de modificare a Legii nr. 36/1995, în forma sa din 2011, conţinea un art. 81 prin care se încredinţa Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 modificată reglementarea ulterioară a procedurii lichidării pasivului succesoral. Art. 781 Legea nr. 36/1995, introdus prin art. I pct. 91 Legea nr. 77/2012 merge însă pe reglementarea acesteia în Lege.

Sursa de inspiraţie a fost Titlul 5 cartea a IlI-a CCQ: De la liquidation de la succession, adaptat la nevoile specifice ale unei proceduri succesorale notariale ca cea existentă în România. El este rezultatul observaţiilor şi adăugirilor consistente făcute de UNNPR la forma iniţială propusă de Ministerul Justiţiei. Aceste intervenţii au urmărit să menţină procedura în cauză cât mai mult în sfera de control a notarului public, ţinând cont că modelul canadian o proiectase pentru alţi profesionişti ai dreptului decât notarii.

2. Conţinutul procedurii de Lichidare a pasivului succesoral

Legea nr. 77/2012 enunţă la pct. 91 al art. I introducerea în noua formă a Legii notarilor publici a unui text cu valoare de dispoziţie generală:

91. După articolul 78 se introduce un nou articol, articolul 78*, cu următorul cuprins:

Art. 781 – Dacă prin lege nu se prevede altfel, la cererea moştenitorilor legali sau testamentari, notarul

public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, înstrăinarea activului sau partajarea şi atribuirea bunurilor, potrivit acordului moştenitorilor.

Concretizarea vine în textele cu indice ce însoţesc art. 85 din Lege şi care la indice 1-3 descriu în mare aspectele esenţiale ale procedurii:

Art. 85″

în cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public va putea proceda la lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor.

Art. 852 – Procedura de lichidare constă în:

a) recuperarea tuturor creanţelor defunctului;

b) plata tuturor datoriilor aferente succesiunii, respectiv a pasivului succesoral, indiferent dacă acestea sunt datorii ale defunctului sau datorii generate pentru dezbaterea procedurii succesorale;

c) executarea legatelor particulare;

d) valorificarea bunurilor mobile/imobile ale defunctului, în vederea acoperirii stingerii pasivului succesoral, în cazul în care în activul succesoral nu există lichidităţi care să acopere pasivul succesiunii sau în cazul în care moştenitorii nu înţeleg să încheie cu creditorii succesiunii o convenţie prin care să se stabilească modalitatea de stingere amiabilă a pasivului. (art. 776 CCQ)

Art. 853 – (1) Lichidarea se face de către notarul public învestit cu dezbaterea procedurii succesorale sau sub supravegherea acestuia, ori de câte ori în masa succesorală este dovedit un pasiv exigibil.

(2) Pentru stabilirea pasivului, notarul public va întocmi inventarul (art. 794 CCQ) şi va solicita moştenitorilor declaraţii autentice sau orice alte probe despre existenţa pasivului şi caracterul cert, lichid şi exigibil al acestuia, va verifica Registrul naţional notarial de evidenţă a creditorilor persoanelor fizice şi a opoziţiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), prevăzut la art. 1002, şi va primi cereri de la creditorii defunctului în vederea recuperării creanţelor acestora, întocmind tabloul creditorilor. Tabloul creditorilor se definitivează în 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având creanţele bugetare.

Având în vedere dispoziţiile art. 851 din Legea nr. 36/1995, modificată prin Legea nr. 77/2012, în cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor.

Conform acestor dispoziţii legale, procedura lichidării pasivului succesoral, se aplică dacă sunt întrunite toate condiţiile legale, atât moştenirii legale, cât şi celei testamentare, precum şi în cazul unei moşteniri vacante.

Condiţiile legale, pentru a putea proceda la lichidarea pasivului succesoral, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 85″ – 8512 din lege sunt:

1. existenţa unui activ succesoral;

2. existenţa unui pasiv succesoral;

3. lipsa lichidităţilor necesare satisfacerii creanţelor, respectiv a pasivului succesoral;

4. acordul tuturor moştenitorilor asupra lichidării pasivului succesoral, precum şi autorizarea instanţei de tutelă, în cazul în care printre moştenitori există minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească (având în vedere şi dispoziţiile art. 145 Cod civil).

Legea nu impune existenţa mai multor creditori succesorali. Se poate proceda la lichidare chiar dacă există un singur creditor, dacă toate condiţiile stipulate de către lege sunt îndeplinite.

In vederea stabilirii activului succesoral, precum şi a pasivului succesoral, notarul public va proceda în mod obligatoriu la inventarierea tuturor bunurilor ce au aparţinut defunctului, conform procedurii reglementate de art. 1115-1118 Cod civil, va avea în vedere declaraţiile în formă autentică date de către succesi-bili (art. 853 alin. 3 din lege) cu privire la datoriile defunctului, precum şi înscrisurile probante ale drepturilor de proprietate asupra bunurilor ce au aparţinut defunctului.

De asemenea, în vederea stabilirii pasivului succesoral, notarul public va verifica RNNEC, RNERM, precum şi efectuarea adreselor către instituţiile statului (Direcţia Impozite şi Taxe Locale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală etc.).

în cadrul procedurii succesorale de lichidare a pasivului succesoral se vor avea în vedere toate creanţele certe, lichide şi exigibile la data deschiderii succesiunii. Nu vor face obiectul procedurii acele creanţe care nu sunt exigibile la data deschiderii succesiunii (acestea urmând procedura dreptului comun).

Participanţii la această procedură sunt:

– moştenitorii defunctului;

– creditorii succesorali (nu şi creditorii moştenitorilor, care pot solicita numai deschiderea procedurii succesorale, acceptarea moştenirii în numele şi pe seama succesibilului, dar nu pot solicita lichidarea pasivului succesoral).

în ceea ce priveşte categoria creditorilor, se au în vedere:

– creditorii privilegiaţi, titulari ai unei creanţe certe, lichide şi exigibile la data deschiderii succesiunii, a căror creanţă este garantată cu o garanţie reală mobiliară / imobiliară;

– creditorii succesorali ehirografari;

– statul prin instituţiile sale (D.I.T.L. etc.), cu privire la creanţele rezultate din impozite pe proprietate, amenzi auto, contribuţiile de asigurare la sistemul de sănătate, impozitul pe profit, impozitul pe venit etc.;

– creditorii titulari ai creanţelor rezultate din obligaţiile asumate de către defunct, în calitate de debirentier, creanţe exigibile la data deschiderii succesiunii.

Poate fi creditor şi unul dintre moştenitori, titular al unei creanţe deţinute împotriva defunctului.

Procedura lichidării pasivului succesoral poate fi cerută notarului public şi de către creditorii succesorali, ea nu se poate realiza însă decât cu acordul tuturor moştenitorilor.

După stabilirea activului succesoral şi a pasivului succesoral, în termen de trei luni de la data deschiderii procedurii succesorale notarul public va proceda la întocmirea tabloului creditorilor şi a ordinii de preferinţă a acestora.

întocmirea acestui tablou se va face în prezenta moştenitorilor, precum şi a creditorilor succesorali care au înţeles să participe la această procedură.

în tabloul creditorilor vor fi incluşi toţi creditorii titulari de creanţe, care îndeplinesc condiţiile mai sus arătate.

în ceea ce priveşte ordinea de preferinţă vor fi avute în vedere atât dispoziţiile codului de procedură civilă (art. 854 noul Cod procedură civilă), dar şi dispoziţiile art. 2324 alin. 3 şi 4 Cod civil, precum şi cele în materie de societate civilă, sau fiducie.

în conformitate cu dispoziţiile art. 854 din lege, notarul public învestit cu dezbaterea procedurii succesorale, cu acordul tuturor moştenitorilor, în vederea emiterii certificatului succesoral de lichidare, va autentifica acordul de lichidare a pasivului succesoral.

Desemnarea lichidatorului

Conform art. 85^, lichidatorul poate fi desemnat:

– de către defunct, prin testament sau prin înscris autentic, fie ca executor testament, fie ca lichidator;

– de către moştenitorii defunctului, fie dintre aceştia, fie un terţ;

– de către instanţa de judecată în cazul în care apar neînţelegeri între moştenitori cu privire la desemnarea lichidatorului sau în cazul imposibilităţii desemnării ori înlocuirii lui de către acestea.

Dat fiind că lichidatorul îşi exercită atribuţiile sub supravegherea notarului public instrumentator al procedurii succesorale şi având în vedere sarcinile lichidatorului, notarul public investit cu dezbaterea procedurii succesorale nu poate fi şi lichidator în cadrul procedurii succesorale de lichidare.

Conform art. 855 alin. 1, lichidarea pasivului succesoral poate fi făcută de către unul sau mai mulţi lichidatori, care vor acţiona separat sau împreună (cu respectarea regulilor de la mandat prevăzute de Codul civil).

Atribuţiile lichidatorului:

Articolul 858 din lege reglementează atribuţiile lichidatorului, prevăzând că îndeplineşte următoarele

operaţiuni:

a) realizează creanţele succesiunii;

b) plăteşte datoriile succesiunii, utilizând în acest scop sumele existente în activul succesoral, precum şi cele provenite din realizarea creanţelor;

c) valorifică bunurile mobile/imobile ale defunctului. Valorificarea acestor bunuri va putea fi făcută fie prin vânzarea bunurilor la licitaţie publică fie prin încheierea unor acte de dare în plată cu creditorii succesiunii, în condiţiile legii.

Modalitatea de valorificare a bunurilor de către lichidator se va face în baza acordului expres al moştenitorilor exprimat în formă autentică, printr-un mandat special.

Lichidatorul va putea valorifica bunurile prin:

– licitaţie publică, sens în care va sesiza Camera Notarilor Publici, în vederea organizării licitaţiei publice;

– acte de dare în plată;

– vânzare directă;

– cesiune de creanţă, executare silită etc.

Toate sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor, încasarea creanţelor, se vor vira în contul lichidatorului.

în situaţia în care în masa succesorală sunt incluse cote părţi din bunuri, ca urmare a lichidării comunităţii de bunuri, soţul supravieţuitor îşi va exprima consimţământul expres cu privire la valorificarea în cadrul procedurii a întregului bun, caz în care actul juridic de înstrăinare va fi semnat şi de către el, cu precizarea că partea de preţ aferentă cotei ce o deţinea urmează a fi încasată de către acesta.

Plata datoriilor succesiunii de către lichidator se va face având în vedere ordinea de preferinţă prevăzută atât de Legea nr. 77/2012, cât şi de Codul de procedură civilă.

Drepturile lichidatorului

Lichidatorul are dreptul la remuneraţie şi rambursare a cheltuielilor efectuate cu procedura lichidării, conform art. 857 din Lege.

Obligaţiile lichidatorului

– Lichidatorul, având în vedere că acţionează ca un mandatar remunerat al moştenitorilor, are obligaţiile prevăzute de codul civil cu privire la mandatul cu titlu oneros (art. 2018, 2019 şi 2020 Cod civil);

– Lichidatorul nu îşi poate substitui o altă persoană, în vederea îndeplinirii sarcinilor primite;

– darea de seamă.

Durata procedurii lichidării

– un an de zile de la data deschiderii procedurii succesorală, art. 8511 din Lege, poate fi prelungită cu acordul tuturor moştenitorilor.

încetarea funcţiei de lichidator:

– în caz de deces;

– prin renunţare ori împiedicare în exercitarea funcţiei;

– prin înlocuire (art. 8511 alin. 2 din Lege).

Lichidarea pasivului succesoral trebuie analizată în contextul general al transmisiunii activului şi pasivului moştenirii. în cele ce urmează nu ne vom referi decât enunţiativ la unele reglementări importante din noul Cod civil cum sunt:

– posibilitatea acceptării moştenirii de către creditori (art. 1107);

– reducerea termenului de opţiune, măsură ce poate fi dispusă de instanţă la cererea oricărei persoane interesate (art. 1113);

– efectele acceptării care consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului şi limitează răspunderea moştenitorilor cu vocaţie universală pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai la bunurile din patrimoniul succesoral, potrivit cu cota fiecăruia (art. 1114);

– întocmirea inventarului şi cuprinsul procesului-verbal de inventariere (art. 1115 şi 1116) şi altele.

Obiectul transmisiunii succesorale îl constituie patrimoniul defunctului, privit ca universalitate de drepturi şi obligaţii.

De principiu ca şi în dreptul francez, transmisiunea succesorală operează pe deplin de la data deschiderii moştenirii, ca o consecinţă a principiului că un patrimoniu nu poate rămâne niciun moment fară titular.

Titularii lui devin numai acei succesibili care optează pentru acceptarea moştenirii: noul cod civil menţine principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să moştenească, iar cel care renunţă nu dobândeşte niciun drept asupra succesiunii.

Sub acest aspect, situaţia renunţătorului este privilegiată din următoarele motive:

– nu răspunde de datoriile şi sarcinile moştenirii;

– nu datorează raportul;

– păstrează donaţiile primite de la decujus în limitele cotităţii disponibile;

– se menţin actele de conservare şi de administrare provizorie făcute de acesta anterior exercitării renunţării în considerarea faptului că profită moştenirii (art. 1120 şi 1121 Cod civil).

Cei care acceptă succesiunea sunt titulari ai drepturilor ce au aparţinut defunctului şi în egală măsură devin obligaţi personal pentru datoriile succesorale, de care însă sunt ţinuţi să răspundă numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia (art. 1114 alin. 1 şi 2 din Cod civil). Din reglementarea materiei moştenirii din noul cod civil a dispărut acceptarea pură şi simplă cu inconvenientul

răspunderii pentru pasiv ultra vires hereditatis, cu propriile bunuri ale moştenitorului ceea ce justifică interesul de care se bucură problema lichidării pasivului succesoral; sub acest aspect, nu doar succesibilii sunt interesaţi în stabilirea calităţii de moştenitor ci şi creditorii pentru că în acest mod sunt identificate persoanele ţinute să răspundă pentru executarea obligaţiilor defunctului. Alături de datoriile succesiunii în pasiv sunt cuprinse şi sarcinile ce o grevează, noţiune în care sunt incluse toate cheltuielile făcute cu identificarea, conservarea şi administrarea patrimoniului succesoral până la momentul valorificării bunurilor în scopul de a-i plăti pe creditori.

De principiu, legatarii cu titlu particular nu sunt ţinuţi la plata datoriilor succesorale (decât în măsura în care au fost obligaţi prin voinţa defunctului sau dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum este o moştenire culeasă de testator şi nelichidată încă – art. 1114 alin. 3 lit. a şi b din Codul civil). în ce-i priveşte pe legatarii cu titlu particular, noul cod civil a operat o clarificare esenţială ce atenuează principiul enunţat anterior: astfel aceştia sunt obligaţi să suporte datoriile si sarcinile moştenirii si în cazul când celelalte bunuri ale ce compun masa succesorală – în privinţa cărora operează transmisiunea universală – sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor (art. 1114 alin. 3 lit. c din Codul civil).

Această dispoziţie explică de ce în activitatea notarială vor exista situaţii în care legatele cu titlu particular având ca obiect bunuri individual determinate iar nu numai sume de bani sau bunuri fungibile, nu vor mai putea fi executate de moştenitorii cu vocaţie universală, dacă bunurile ce le revin acestora (adică celor ţinuţi să le plătească) vor fi insuficiente pentru a acoperi pasivul succesiunii. în această situaţie, primii vor fi plătiti creditorii succesiunii si abia apoi legatarii cu titlu particulari, conform principiului nimeni nu poate face liberalităţi dacă nu şi-a plătit datoriile (nemo liberalis nisi liberatus). Adagiul de drept roman cunoscut din doctrină este ridicat de noul cod civil la rangul de normă apărând expres în conţinutul art. 12 alin.2 din Codul civil”

– libertatea de a dispune. Aceasta constituie prima constatare cu caracter general cât priveşte derularea efectivă a procedurii succesorale: creditorii moştenirii vin înaintea legatarilor cu titlu particular.

O ultimă precizare de ordin general: masa succesorală rămasă de pe urma oricărei persoane decedate

va constitui, în patrimoniul moştenitorului, obiectul unei diviziuni în sensul art. 31 alin. 2 din noul Cod civil. Această înseamnă că drepturile şi obligaţiile asupra bunurilor ce o compun trebuie identificate în scopul afectării lor pentru plata creditorilor succesiunii în rândul cărora intră: creditorii ale căror creanţe s-au născut anterior deschiderii succesiunii şi creditorii ale căror creanţe provin din conservarea şi/sau administrarea bunurilor moştenirii; în rândul acestora pot fi incluşi şi unii dintre moştenitori deoarece între mase patrimoniale distincte din patrimoniul aceleaşi persoane nu operează confuziunea; de asemenea, aceştia pot fi, după cum s-a precizat anterior, şi creditorii care au făcut cheltuieli în scopul identificării bunurilor precum şi notarul pentru plata onorariului datorat pentru măsurile cerute de succesibili sau de creditori în acest scop, şi anume: facerea inventarului, aplicarea de sigilii, păstrarea unor valori în depozit etc. în acest sens, ca argument de text, ne referim atât la prevederile art. 1155 alin.2 cât şi la cele ale art. 1118 alin.2 lit.c din Codul civil.2

Această constituie a doua regulă referitoare la executarea obligaţiilor către creditori: creditorii succesiunii trebuie plătiţi înaintea creditorilor personali ai moştenitorilor. Important este şi determinarea momentului când aceste plăţi pot fi cerute de către primii dintre cei îndreptăţiţi: înainte de partajul succesoral, din bunurile aflate în stare de indiviziune (art. 1155 lit. b teza 1 din Codul civil).

Este dreptul creditorilor succesiunii şi a creditorilor ale căror creanţe provin din conservarea şi administrarea bunurilor moştenirii să aleagă între a obţine îndestularea lor pe cale amiabilă, adică prin procedura notarială reglementată amănunţit prin noi norme introduse în Legea nr.36/1995 prin Legea nr.77/2012 sau pe calea executării silite asupra acestor bunuri.

Dacă se alege ultima cale, creditorii au la îndemână toate garanţiile prevăzute în cuprinsul cărţii a V-a din codul de procedură civilă de la 1865, prin în care se reglementează executarea silită (sechestrarea bunurilor mobile urmăribile în condiţiile art. 411, proprirea sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor mobile incorporale urmăribile datorate succesiunii de către un terţ – art. 452, înscrierea somaţiei de plată a imobilelor în cartea funciară – art. 497, numirea unui administra-tor-sechestru pentru buna administrare a imobilelor urmărite şi încasarea veniturilor acestora – art. 501 etc).

în cadrul executării silite însă, debitorul, în cazul nostru moştenitorii legali şi legatarii, nu vor putea licita bunuri aparţinând succesiunii nici personal, nici prin intermediul altor persoane. Această incapacitate, rezultată din art. 507 Cod procedură civilă nu operează, după opinia noastră în cazul lichidării notariale întrucât, până la finalizarea acestei proceduri, masa succesorală constituie o masă patrimonială distinctă de cea a bunurilor proprii ale moştenitorului, astfel încât acesta îşi poate folosi veniturile rezultate din ultima, pentru a achiziţiona bunuri din prima. De altfel, textul codului de procedură civilă la care ne-am referit este anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, care stabileşte în art. 31-33, după cum s-a mai arătat, principiul potrivit căruia patrimoniul unic al unei persoane este susceptibil de diviziune, iar potrivit art. 1624 alin. 2 Cod civil confuziunea nu operează dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu, dar în mase de bunuri diferite.

în acest context, moştenitorul poate fi în acelaşi timp şi poate apărea în acelaşi raport juridic atât în calitate de debitor pentru datoriile şi sarcinile succesiunii cât şi de creditor, pentru bunul sau bunurile succesorale pe care va dori să le dobândească în masa bunurilor sale proprii sau după caz, în devălmăşie cu soţul său, după cum este sau nu căsătorit ori, în funcţie de efectele regimului matrimonial adoptat.

în această ordine de idei, notarul public va prezenta moştenitorilor şi creditorilor avantajele lichidării succesorale pe cale calea amiabilă preferabilă nu numai prin flexibilitatea ei şi prin modalităţile variate de valorificare a bunurilor succesorale în scopul achitării datoriilor, ci şi prin timpul mai scurt în care se poate desfăşură cât şi prin costurile mai scăzute faţă de cele ale executării silite.

în cele ce urmează, pentru a defini în ce constă lichidarea moştenirii vom enumera acelor operaţii care urmează a fi îndeplinite de notarul public pentru soluţionarea unei cauze succesorale în care pasivul se lichidează pe cale amiabilă.

Fără a intra în amănunte, această procedură va cuprinde următoarele etape:

a) întocmirea inventarului în condiţiile art. 1115 şi 1116 din Codul civil. De remarcat că se poate proceda în mod tradiţional, prin deplasarea notarului sau a persoanei delegate de acesta (secretarul biroului notarial, de exemplu) la domiciliul şi/sau la reşedinţa

lui decujus, în scopul redactării unui inventar fidel şi exact al bunurilor succesorale. Alternativ însă, noul cod civil oferă posibilitatea ca moştenitorii şi creditorii să îşi asume ei înşişi obligaţia de a întocmi inventarul, pe care apoi să-l depună la dosarul succesoral, în această situaţie, rolul notarului se rezumă la a le pune în vedere că vor putea fi valorificate doar bunurile care au o oarecare valoare. în acest sens, un reper îl poate constitui dispoziţia art.821 Cod civil potrivit căreia bunurile de uz personal ale defunctului se pot valorifica doar dacă depăşesc valoarea în lei a sumei de 100 euro pentru fiecare obiect; în caz contrar, deşi apare în inventarul depus la biroul notarial, ele nu vor fi cuprinse în activul succesoral ce urmează a fi lichidat;

b) luarea unor măsuri speciale de conservare a bunurilor care pot consta în:

• sigilii pe uşile locuinţei defunctului în care se află bunuri ce urmează a fi valorificate, procedură ce poate fi îndeplinită numai de notarul public nu şi persoana delegată;

• predarea bunurilor unui custode spre a fi conservate; această calitate o poate îndeplini unul dintre succesibili sau altă persoană desemnată de notar;

• numirea unui curator special în scopul administrării provizorii a bunurilor succesorale, dacă notarul nu a procedat la numirea unui custode, iar conservarea lor necesită şi efectuarea unor cheltuieli (această măsuţă se poate lua atât în succesiunea în care există succesibili cunoscuţi, cât şi în cazul în care urmează a fi declarată vacantă, în condiţiile art. 1136 din Codul civil);

• primirea în depozit notarial a unor sume sau valori, ori depunerea lor la o instituţie specializată.

Dacă predarea nu a avut loc concomitent cu inventarierea, bunurile date în custodie sau spre administrare se predau pe bază de proces-verbal semnat de notar şi custode sau curator. Custodele sau curatorul au obligaţia să restituie bunurile în starea în care le-au primit şi să dea socoteală despre modul în care şi-au exercitat această sarcină. Măsura de conservare şi/sau administrare poate fi contestată separat de celelalte lucrări de la dosar, prin plângere la instanţa de judecată.

A. Aceste proceduri se vor putea îndeplini şi atunci când din actele dosarului succesoral nu rezultă dacă există succesibili cunoscuţi ori aceştia nu s-au decis încă dacă să accepte sau să renunţe la moştenire. Soluţia la care s-a oprit legiuitorul este complexă şi constă alternativ fie în: acordarea puterii de administrare unuia dintre moştenitori prin voinţa comună a moştenitorilor prezenţi, sau la numirea unui terţ ca

administrator provizoriu al succesiunii; misiunea acestuia din urmă va consta doar în a gestiona succesiunea.

B. Dacă prin acceptarea succesiunii de către cei îndreptăţiţi transmiterea activului succesoral se realizează de drept de la data deschiderii moştenirii, exercitarea efectivă a drepturilor şi a acţiunilor defunctului precum şi dreptul de a administra masa succesorală (sau într-un cuvânt stăpânirea de fapt asupra succesiunii) se transmit către moştenitorii nesezinari numai prin intermediul instituţiei reglementate sub numele de sezină şi se concretizează prin eliberarea certificatului de moştenitor. Se remarcă suprapunerea exactă operată de dispoziţiile noului cod civil între moştenitorii care au calitatea de rezervatari şi de sezi-nari. Astfel, soţul, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi în calitate de sezinari se bucură de dreptul de a administra averea succesorală, precum şi de exerciţiul imediat al drepturilor şi acţiunilor ce au aparţinut defunctului, întrucât titlul lor este prezumat valabil şi prezintă o aparenţă suficient de sigură că sunt succesori ai defunctului.

Legat de analiza sumară a sezinei şi efectelor ei ţinem să precizăm că pentru prima dată, într-o lege de anvergura codului civil, apare reglementat certificatul de moştenitor (art. 1132 şi următoarele din Codul civil); se menţionează de asemenea, toate cele trei efecte pe care Legea nr. 36/1995 şi doctrina i le precizase anterior şi anume:

– stabilirea numărului şi calităţii moştenitorilor, precum şi a cotelor ce le revin (caracterul probator):

– dobândirea prin intermediul certificatului de moştenitor a sezinei de către moştenitorii nesezinari (art. 1127 Cod civil), deci constituie un mijloc de însezinare:

– în loc să se susţină aşa cum se preciza anterior că nu constituie titlu de proprietate certificatului de moştenitor i se recunoaşte caracterul translativ morţiş causa. deci rolul în dovedirea dreptului de proprietate asupra bunurilor cuprinse în masa succesorală. Această probă se realizează sub condiţia ca autorul succesiunii să fi stăpânit el însuşi sub nume de proprietar; corelativ, certificatul de moştenitor face dovada şi a altor drepturi reale, respectiv a superfi-ciei, servituţii ori dreptului de concesiune care s-au aflat în patrimoniul defunctului şi s-au transmis către moştenitori. De asemenea, s-ar putea adăuga că prin certificatul de moştenitor se face dovada caracterului constitutiv al unor drepturi reale transmise prin legat (de exemplu, uzufruct, uz, abitaţie etc).

La eliberarea certificatului de moştenitor precizăm că dacă decujus a fost căsătorit, notarul public are obligaţia de a proceda mai întâi la lichidarea regi

mului matrimonial. în condiţiile art. 355 alin. 3 Cod civil: dacă regimul comunităţii încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat. în acest caz, obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori, proporţional cu cotele ce le revin din moştenire.

A contrario, dacă soţii au ales regimul separaţiei de bunuri, lichidarea nu este necesară decât în situaţia în care părţile au stipulat prin convenţia matrimonială clauza prevăzută de art. 360 alin. 2 Cod civil privind lichidarea acestui regim. De asemenea, dacă defunctul a fost profesionist astfel cum această noţiune este definită prin art. 3 Cod civil, în caz de deces se va proceda şi la lichidarea pasivului ce grevează masa patrimonială afectată exercitării, în mod individual sau colectiv, a profesiei autorizate pe care a des-faşurat-o. Sub acest aspect, lichidarea pasivului ce grevează patrimoniul profesional se face potrivit prevederilor art. 33 alin. 3 din Codul civil, după dispoziţiile aplicabile lichidării societăţii civile (art. 1941-1948) chiar dacă exercitarea profesiei individual.

Fără a intra în detalii, concluzionăm că lichidarea propriu-zisă a pasivului succesoral trebuie precedată de lichidarea realizată asupra fiecărei mase de bunuri identificate în patrimoniul defunctului, dacă acesta a făcut obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni: cea afectată exercitării unei profesii autorizate, a comunităţii de bunuri sau a comunităţii de achiziţii, în regimul separaţiei de bunuri.

Din punct de vedere procedural, reglementarea amănunţită a etapelor lichidării pasivului succesoral în cadrul capitolului cu acelaşi nume din Legea nr. 36/1995 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 77/2012 constituie, pentru notarul public, un ajutor esenţial în realizarea ei.

Legea nr.77/2012 gradează procedura împărţind-o în două etape principale:

– una cuprinsă între momentul deschiderii procedurii succesorale şi eliberarea certificatului succesoral de lichidare;

– a doua cuprinzând lichidarea propriu-zisă, prezentarea dării de seamă finale de către lichidator şi eliberarea certificatului de moştenitor în care se va evidenţia produsul net al lichidării: bunurile ce urmează să intre, libere de obligaţii, în stăpânirea moştenitorilor, concretizată în general printr-o sumă de bani, sau după caz deficitul pe care îl suportă creditorii succesiunii, dacă pasivul a fost mai mare decât activul.

Dar după opinia noastră, chiar în lipsa acestei reglementări cu caracter special reperele lichidării în materie succesorală se regăsesc în însuşi cuprinsul Codului civil, care nu etapizează însă şi procedura realizării ei. în această situaţie, până când prevederile

Legii nr.77/2012 vor fi aplicabile, notarul public va putea realiza lichidarea după modelul clasic şi anume:

– va elibera certificatul de moştenitor, care cuprinde enumerarea amănunţită a activului şi pasivului succesoral rezultate din inventar şi din celelalte dovezi prezentate până la acel moment;

– dacă moştenitorii au convenit cu creditorii cum să decurgă valorificarea activului, în baza certificatului de moştenitor se va proceda la vânzarea bunurilor succesorale şi la plata datoriilor. Notarul va putea lua act de orice altă modalitate prin care să fie satisfăcute pretenţiile creditorilor, întrucât fără consimţământul acestora nu se va putea proceda la degrevarea bunurilor de sarcinile reale constituite asupra lor (de exemplu, radierea ipotecilor mobiliare şi imobiliare).

Din contră, dacă creditorii consideră mai potrivită cu interesele lor lichidarea judiciară pot urma procedura executării silite, reglementată de prevederile codului de procedură civilă.

Consecinţe:

După ce aplicarea dispoziţiilor din legea notarilor publici referitoare la lichidarea pe cale amiabilă, alegerea lichidării va duce la eliberarea certificatului succesoral de lichidare care va seamănă întru-totul cu actualul certificat de moştenitor şi va cuprinde toate precizările la care ne-am referit mai sus. în baza lui, se vor valorifica bunurile şi drepturile succesorale în scopul achitării datoriilor. Procedural, prin eliberarea certificatului succesoral de lichidare se va soluţiona dosarul succesoral iniţial; ulterior se va proceda la repunerea lui pe rol sub un nou număr de înregistrare, în vederea consemnării rezultatului lichidării: bunurile rămase, de regulă sume de bani în cazul succesiunii solvabile sau deficitul succesoral în caz de insolvabilitate.

în privinţa transmiterii pasivului succesoral, noul Cod civil menţine principiul diviziunii de drept a pasivului moştenirii (art. 1155 alin. 1): pasivul li se transmite moştenitorilor universali şi cu titlu universal divizat, împărţit între ei, ceea ce înseamnă că aceştia contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce-i revine fiecăruia.

Sub acest aspect o noutate o aduce calificarea uzufructului întregii moşteniri, a tuturor bunurilor mobile sau după caz imobile sau al unei cote – părţi din moştenire ori din bunurile mobile sau imobile ca legat cu titlu universal (art. 1056 din Codul civil). Datorită acestei noi calificări şi beneficiarii acestui tip de legat vor fi obligaţi la plata proporţională a pasivului succesoral. Vechiul Cod civil le limita răspunderea la dobânzile pasivului succesoral întrucât legatul era considerat ca fiind cu titlu particular (a se vedea Francisc Deak – Tratat de drept succesoral -ediţia a- II- a, Universul Juridic 2002 pag. 219 şi următoarele); din acest motiv, dreptul lor se întindea doar la veniturile patrimoniului succesoral nu şi la capital (art. 552 din codul civil de la 1864 redactat după modelul art. 612 din Codul civil francez).

De principiu, creditorii trebuie să urmărească pe fiecare moştenitor pentru o parte din pasiv, corespunzătoare părţii ce-i revine din activul succesoral. Cu toate acestea, noul Cod civil a instituit regula potrivit căreia pentru anumite creanţe, creditorii succesorali au dreptul să urmărească indiviziunea. adică masa succesorală indiviză astfel cum a fost lăsată de defunct (soluţie adoptată de Codul Civil Francez încă din 1976, prin art. 815-817). Astfel pot cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune, înainte de partajul succesoral:

– toţi creditorii ale căror creanţe s-au născut înainte de deschiderea moştenirii şi

– creditorii ale căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii.

Consecinţele specifice ale limitării răspunderii moştenitorilor la pasivul succesoral constau în faptul că aceştia pot plăti cu banii lor proprii datoriile succesiunii, căci nu operează confuziunea dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu dar în mase patrimoniale diferite (art. 1624 alin. 2 Cod civil). Alt mod de stingere a obligaţiei îl poate constitui darea în plată, adică executarea de către moştenitor a altei obligaţii decât cea pe care a contractat-o decujus, inclusiv prin transferul către creditor a unui bun în contul creanţei. De asemenea, obligaţiile se pot stinge şi prin cesiunea de creanţă făcută în scop de plată (art. 1567 alin. 2 Cod civil), sau în orice alt mod convenit de moştenitori cu creditorii.

în precedentul cod civil, problema lichidării pasivului se punea doar în cazul acceptării sub beneficiu de inventar, ori în cazul obţinerii separării de patrimonii de către creditori, iar lichidarea pasivului se făcea numai pe cale judiciară: vânzarea mobilelor prin licitaţie publică, iar a imobilelor prin aceeaşi procedură dar cu autorizarea (sub supravegherea) instanţei.

I. Singura lichidare voluntară reglementată printr-un set de reguli stabilit de noul cod civil o reprezintă execuţiunea testamentară, dacă decujus a dispus ca executorul instituit prin testament să fie învestit cu puteri în acest scop.

Executorul testamentar are administrarea patrimoniului succesoral pentru cel mult doi ani de la deschiderea moştenirii, chiar dacă testatorul nu i-a conferit expres acest drept (art. 1079 Cod civil).

Dreptul de administrare poate fi restrâns prin voinţa testatorului, doar la o parte din patrimoniu sau va putea fi exercitat pentru un termen mai scurt.

Instanţa poate prelungi termenul de doi ani prin acordarea unor termene succesive de câte un an.

Puterile executorului testamentar vor consta în determinarea masei succesorale căci executorul este îndreptăţit să stăruie în inventarierea bunurilor moştenirii în prezenţa sau cu citarea moştenitorilor; de asemenea, executorul va putea încasa creanţele moştenirii, dar va plăti datoriile moştenirii numai dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament sau cu încuviinţarea instanţei, în această operaţie juridică concretizându-se efectiv lichidarea pasivului succesoral.

Misiunea executorului testamentar ar putea fi continuată în cazul decesului acestuia doar dacă a fost desemnat în considerarea unei funcţii determinate: notar, executor judecătoresc, avocat, inclusiv lichidator (art.848 cod civil).

La sfârşitul fiecărui an şi la încetarea misiunii sale, executorul are obligaţia să dea socoteală pentru gestiunea sa (iar dacă decedează, de această obligaţie sunt ţinuţi moştenitorii săi). Dacă au fost desemnaţi mai mulţi executori, răspunderea acestora este solitară, excepţie făcând cazul în care atribuţiile le-au fost limitate prin voinţa testatorului.

Executorul testamentar răspund ca un mandatar pentru executarea dispoziţiilor testamentare şi anume:

– dacă mandatul e cu titlu oneros, cum este cel dat unui profesionist, cu diligenţa unui bun proprietar;

– dacă e cu titlu gratuit cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri (art. 2018 Cod civil). Toate cheltuielile execuţiunii testamentare sunt în sarcina moştenirii.

în concluzie, puterea de a lichida succesiunea îi poate fi conferită executorului testamentar de către defunct, dar lichidarea propriu-zisă a bunurilor succesorale în scopul executării obligaţiilor se poate face doar în condiţiile expres arătate în această materie şi numai dacă a fost împuternicit expres prin testament, sau, în caz contrar doar cu încuviinţarea instanţei care, de asemenea, va fi singura îndreptăţită să dispună vânzarea bunurilor succesorale. Se poate observa că încuviinţarea instanţei este necesară nu numai pentru vânzarea imobilelor ca în precedentul cod, ci şi a mobilelor; imobilele se pot vinde cu încuviinţarea instanţei doar dacă nu există moştenitori rezervatari. Existenţa acestora face ca doar în puterea lor, iar nu a executorului testamentar şi nici măcar a instanţei, să stea dreptul de a lichida bunurile succesorale în scopul plăţii obligaţiilor. Este principala delimitare care poate opera în privinţa lichidării moştenirii de

către executorul testamentar şi anume: dacă există moştenitori rezervatari numai aceştia pot hotărî lichidarea moştenirii, nu şi executorul testamentar chiar mandatat de testator în acest scop şi nici măcar instanţa judecătorească, dacă ei se opun justificat.

Prin urmare, moştenitorii rezervatari sunt îndreptăţiţi să facă opoziţie la încuviinţarea de către instanţă a începerii urmăririi silite, dacă realizează că pentru ei este preferabilă lichidarea pe cale amiabilă, notarială a moştenirii, dar trebuie să obţină în acest scop o înţelegere cu creditorii succesiunii.

în concluzie, se poate aprecia că obligaţiile ce-i revin executorului testamentar împuternicit cu lichidarea moştenirii respectă criteriile trasate pentru orice persoană care are drept obligaţie să administreze bunurile altuia; inventarierea lor, dacă este profesionist asigurarea unor garanţii pentru executare, prezentarea câte unei dări de seamă anuale şi a uneia finale (art.792 -857 cod civil).

II. Aceleaşi obligaţii vor putea fi regăsite şi în cazul în care moştenitorii îşi asumă ei înşişi sarcina lichidării moştenirii; regulile după care se realizează această activitate vor fi cele cuprinse în legea notarilor publici şi a activităţii notariale, în capitolul referitor la lichidarea pasivului succesoral cu următoarele precizări:

– administrarea averii succesorale le revine ab ini-tio doar moştenitorilor sezinari;

– cei nesezinari trebuie să ceară trimiterea în posesie fie prin eliberarea certificatului de moştenitor fie a certificatului succesoral de lichidare;

– moştenitorii nu au nevoie de vreo autorizare pentru a vinde bunurile succesorale întrucât sunt proprietarii acestora;

– aceştia pot răspunde doar pentru culpă gravă şi, în mod excepţional, li se poate ridica dreptul de a administra averea succesorală sau de a mânui sume de bani;

– contravaloarea imobilului ipotecat ce s-a vândut trebuie vărsată de lichidator direct către creditorii ipotecari, iar moştenitorilor li se va restitui doar acea parte care întrece cuantumul obligaţiilor;

– ordinea de prioritate a creditorilor este dată de lege şi de natura garanţiei pe care o au. Astfel:

– în cazul garanţiilor reale se vor îndestula cu prioritate din vânzarea bunului asupra cărora acestea poartă, fiecare în raport de rangul pe care-1 au;

– creditorii ehirografari se vor îndestula din bunurile grevate de garanţii reale numai dacă a mai rămas ceva din preţul lor, după îndestularea creditorilor cu garanţii reale;

– în schimb, creditorul ipotecar neîndestulat prin executarea bunului obiect al garanţiei sale, poate veni

pentru diferenţă în calitate de creditor chirografar;

– dacă sumele obţinute nu sunt suficiente pentru plata lor, creanţele chirografare se reduc toate deodată şi proporţional.

Ultima concluzie cu care dorim să încheiem acest capitol al lucrării se referă la o constatare de natură legislativă: după opinia noastră, principiile generale ale lichidării moştenirii sunt cuprinse în însăşi structura codului civil, regăsindu-se în capitolul referitor la administrarea bunurilor altuia (titlul V) din cartea a IlI-a despre bunuri. Acesta se completează cu dispoziţiile ale art.31-33 din Codul civil referitoare la reglementarea patrimoniului în baza cărora putem stabili că masa succesorală (sau partea din ea ce revine unui anumit moştenitor) va constitui o diviziune a patrimoniului acestuia; trecerea ei în masa patrimonială a bunurilor sale proprii nu constituie înstrăinare, dar se poate realiza numai pentru acea parte ce va depăşi valoric pasivul succesoral de plata căruia este ţinut.

Se poate observa că prin reglementarea cuprinsă în capitolul referitor la lichidarea pasivului succesoral din Legea nr. 36/1995, astfel cum a fost introdus de Legea nr. 77/2012 se regăsesc, prin analogie, aceleaşi reguli după care este reglementată altă masă patrimonială şi anume, fiducia. în mod similar cu dispoziţiile legale ce-1 privesc pe lichidator, în codul civil se găsesc, în cadrul fiduciei, reglementări privind: stabilirea puterilor ce-i pot fi conferite fiduciarului şi remunerarea acestuia; obligaţia sa de a da socoteală; răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare a masei patrimoniale; limitarea răspunderii în funcţie de separaţia maselor patrimoniale (art.773-791).

La data intrării în vigoare a dispoziţiilor referitoare la lichidarea pasivului succesoral {Legea nr. 77/2012 urmează a fi aplicată de la data de 1 ianuarie 2013) se va clarifica atât rolul pe care notarul îl are în procedura de lichidare a pasivului succesoral cât şi etapele acestei proceduri. Acest rol va consta, în toate cazurile în supravegherea modului de desfăşurare a procedurii, iar dacă moştenitorii au hotărât astfel, notarul poate fi şi executantul propriu-zis al lichidării (adică lichidator potrivit art. 854 din Legea nr. 36/1995).

Prima fază se referă la lichidarea propriu-zisă care, potrivit art. 852 din legea notarilor publici va consta în:

a) recuperarea creanţelor defunctului dintre care unele beneficiază de un termen la care să fie executate, iar altele pot fi afectate de o condiţie suspensivă; chiar în aceste situaţii ele vor putea fi cedate de către moştenitori prin intermediul lichidatorului către acei creditori care vor înţelege să-şi satisfacă pretenţiile în acest mod.

b) valorificarea bunurilor mobile şi/sau imobile ale defunctului dacă nu există lichidităţi care să acopere pasivul succesiunii va preceda, după opinia noastră, executarea legatelor particulare deoarece, aşa cum s-a arătat deja şi legatarii cu titlu particular sunt ţinuţi la plata pasivului dacă celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii (conform art. 1114 alin.3 lit.c) din Codul civil).

c) abia după plata creditorilor succesiunii, inclusiv pentru creanţele rezultate din administrarea acesteia poate avea loc predarea legatelor cu titlu particular, conform art. 1129 Cod civil.

Se admite ca lichidatorul stabilit prin voinţa moştenitorilor să încheie cu creditorii succesiunii orice convenţie prin care să se stabilească o modalitate de executare pe cale amiabilă a obligaţiilor ce le revin, între aceste variante se poate include convenţia de suspendare a partajului, a cărei durată nu poate depăşi 5 ani conform art.672 Cod civil, dacă momentul la care se raportează lichidarea, respectiv vânzarea bunurilor succesorale nu este prielnic pentru obţinerea celui mai bun preţ.

în privinţa creditorilor, în art. 853 alin.2 se instituie obligaţia pentru notar de a le primi cererile şi de a le întocmi evidenţa, numită tabloul creditorilor.

De precizat că, potrivit art. 1156 alin.5 din Codul civil se instituie o cauză de preferinţă în favoarea lor faţă de creditorii personali ai moştenitorilor chiar dacă indiviziunea succesorală încetase prin partaj (de exemplu moştenitorii nu cunoscuseră decât ulterior existenţa respectivei creanţe şi obligaţia lor de a o plăti). De asemenea, creditorii moştenirii sunt preferaţi şi faţă de legatarii cu titlu particular; când obiectul legatului constă într-un bun individual determinat, aceştia suportă pasivul asemenea celor care au vocaţie universală sau cu titlu universal la moştenire, potrivit dispoziţiilor art.1114 alin.3 lit.c. Dreptul de preferinţă al creditorilor succesiunii faţă de legatarii ale căror legate au ca obiect o sumă de bani sau bunuri fungi-bile este conferit de art. 1156 alin.6 Cod civil.

De subliniat este şi faptul că, aşa cum s-a arătat deja, noul Cod civil menţine principiul divizării de drept a pasivului succesoral enunţat în art. 1155 alin. 1 şi 2. Alin. 2 al art. 1155 stabileşte dreptul de preferinţă al creditorilor succesiunii (ale căror creanţe s-au născut înainte de deschiderea moştenirii, dar şi cei a căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii) faţă de creditorii personali ai moştenitorilor, dar si dreptul lor de a cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune. Prin urmare, dacă nu se realizează o înţelegere privind suspendarea partajului între moştenitori, pe de-o parte şi cre

ditorii moştenirii, pe de alta, în folosul celor din urmă poate opera opoziţia lor la partajul moştenirii.

De remarcat, de asemenea, că divizarea de drept a pasivului succesoral nu operează întotdeauna, ci există şi excepţii de la această regulă atunci când:

a) obligaţia este indivizibilă;

b) obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie determinată asupra unui astfel de bun;

c) obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală, caz în care moştenitorul care primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun, iar participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător;

d) unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaţia. în acest caz, dacă titlul îl reprezintă testamentul, scutirea celorlalţi moştenitori constituie o liberalitate, supusă reducţiunii dacă este cazul (art. 1155 alin.3 cod civil).

Aceste reguli la care ne-am referit vor fi avute în vedere nu numai de notarul care supraveghează lichidarea, dar şi de cel care are calitatea de lichidator ca şi de orice persoană care vor îndeplini această funcţie, nu numai la întocmirea tabloului creditorilor, ci şi pentru stabilirea modului în care urmează să fie satisfăcute pretenţiile acestora.

în acest context, termenul de 3 luni stabilit în teza ultimă a alin.2 al art. 853 pentru întocmirea tabelului creditorilor nu poate avea, în opinia noastră decât un caracter de recomandare. Nu este exclus ca creditorii să afle, după împlinirea acestui termen că debitorul lor a decedat, astfel încât apare notabilă propunerea (cuprinsă în proiectul de regulament de punere în aplicare a Legii nr.36/1995) de a se înfiinţa o evidenţă centralizată care să-i cuprindă pe toţi creditorii chiro-grafari – evidenţă ce va fi ţinută de Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale.

în privinţa cauzelor de preferinţă în afară de cele la care ne-am referit, în materia lichidării au relevanţă cele stabilite de art.2327 cod civil, respectiv privilegiile, ipotecile şi gajul.

Ca principiu, preţul bunurilor unui debitor se împarte între creditori proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia, afară de cazul în care există între ei cauze de preferinţă ori convenţii cu privire la ordinea îndestulării lor. Creditorii care au acelaşi rang au deopotrivă drept la plată, proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia dintre ei (art. 2326 Cod civil).

Cât priveşte creanţele bugetare, art.2328 care se referă la preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor, arată că, de principiu aceste clauze se reglementează prin legi

speciale. De remarcat că, în acelaşi articol se arată faptul că o asemenea preferinţă nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terţi.

Faţă de această normă imperativă se poate pune problema cum poate notarul să aducă la îndeplinire dipozi-ţiile cuprinse în teza finală a art.853 din Legea nr.36/1995 potrivit căruia tabloul creditorilor se definitivează în trei luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având creanţele bugetare.

De altfel, şi în cadrul capitolului ce reglementează executarea silită din Codul de procedură civilă găsim referiri în privinţa eliberării şi distribuirii sumelor realizate prin această procedură (art.562 -564), adică o ordine în privinţa drepturilor creditorilor. Astfel, art.563 stabileşte că, creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale se află pe locul patru cât priveşte ordinea de preferinţă a executării lor; în această ordine de idei faţă de creanţele bugetare sunt preferate următoarele categorii de creanţe:

a) creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, precum şi orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor. în privinţa literei a), preferinţa acestor creanţe reiese din dreptul celor care au făcut cheltuielile în legătură cu succesiunea de a veni înaintea altor creditori în scopul îndestulării creanţelor.

b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; c)creanţele rezultând din obligaţia de întreţinere, alocaţii pentru copii sau obligaţia de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă (art.563 Cod de procedură civilă).

Aşadar, situaţiile reglementate la lit.b şi c) ale art. 563 Cod procedură civilă vin, ca ordine de preferinţă înaintea creanţelor bugetare. în privinţa unor astfel de creanţe există o reglementare specială şi în dreptul substanţial. Astfel, art. 1118 alin.2 din Codul civil dispune că din sumele de bani găsite la inventariere se vor lăsa moştenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul şi gospodăreau împreună cu acesta necesarul pentru:

• întreţinerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru maximum 6 luni;

• plata sumelor datorate în baza contractelor individuale de muncă sau pentru plata asigurărilor sociale;

• acoperirea cheltuielilor pentru conservarea şi administrarea bunurilor moştenirii.

De asemenea, prevederi speciale referitoare la ordinea stingerii datoriilor există şi în Codul de procedură fiscală. Astfel potrivit articolului 115, (1) dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat o eşalonare la plată, precum şi dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii acordate;

b) toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii. în cazul stingerii creanţelor fiscale prin dare în plată, se aplică prevederile art. 175 alin.

(41);

c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonarea, până la concurenţa cu suma eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plată împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere datorată pe perioada amânării, după caz;

d) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.

(2) Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel:

a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;

b) în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;

c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal

a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil.

(4) Organul fiscal competent va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzută la alin. (1), cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.

Se pune întrebarea care va fi interpretarea dată dispoziţiilor art. 853 alin. 2 ultima teză din Legea nr. 77/2012 raportate la prevederile din Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală. Din punctul nostru de vedere, trebuie să se plece de la constatarea că celelalte creanţe a căror ordine este stabilită prin textele de lege care le-am redat mai sus, apar mai rar în cadrul procedurii succesorale notariale, dar totuşi prevederea din legea notarilor publici nu poate constitui o dispoziţie cu caracter derogator faţă de dreptul comun, deoarece teza a Il-a din art. 2328 Cod civil stabileşte un nou principiu de drept.

Revenind la procedura stabilită prin Legea nr.77/2012 certificatul succesoral de lichidare este identic în privinţa conţinutului său cu certificatul de moştenitor emis în prezent care însă trebuie să cuprindă nu numai drepturile şi bunurile din activul succesoral ci şi mai ales fară a se omite obligaţiile ce i-au aparţinut defunctului şi revin moştenitorilor săi, adică pasivul (art. 854).

Certificatul succesoral de lichidare îi va cuprinde pe toţi moştenitorii legali şi/sau pe toţi legatarii, cu menţionarea drepturilor sau bunurilor ce revin fiecăruia. Emiterea acestui certificat este, după cum s-a arătat, esenţială pentru moştenitorul legal nesezinar, întrucât în lipsa lui, acesta nu poate fi urmărit în calitate de moştenitor (art. 1127 alin. 2 Cod civil). în schimb, predarea legatelor cu titlu particular se va face, în întregime sau numai parţial doar la eliberarea certificatului de moştenitor, prin urmare după faza de lichidare propriu-zisă a pasivului realizată prin plata creditorilor.

Specific certificatului succesoral de lichidare este complementaritatea lui cu actul autentificat la care face trimitere art.859 şi care va cuprinde numirea lichidatorului, stabilirea puterilor acestuia , respectiv a limitelor în care va acţiona; modul în care se va realiza lichidarea (prin vânzare, prin bună-învoială sau prin licitaţie publică, prin dare în plată) cât şi manda-tarea lichidatorului pentru toate operaţiile pe care le comportă această fază precum şi termenul de finalizare a lichidării dacă acesta poate fi estimat. Ultimul aliniat al acestui articol stabileşte obligaţia notarului de a realiza publicitatea certificatului succesoral de lichidare, măsură care apare concretizată în propunerea de modificare a Regulamentului de punere în

aplicare a Legii nr. 36/1995. Potrivit art. 263 alin. 4 din proiect, anunţurile de vânzare vor cuprinde descrierea bunurilor şi preţul de pornire a vânzării şi se vor afişa, cu cel puţin 5 zile înainte de data organizării licitaţiei, la locul la care aceasta se va ţine urmând să fie publicate într-un ziar de largă circulaţie precum şi pe site-ul Camerei.

Una din modalităţile prin care moştenitorii pot valorifica bunurile succesorale este licitaţia publică ce urmează a fi organizată la nivelul fiecărei camere pe raza căreia există asemenea bunuri, dar sub supravegherea notarului public indiferent că acesta acţionează în calitate de persoană învestită cu soluţionarea cauzei sau şi ca lichidator. Procedura de organizare a licitaţiei publice este stabilită conform dispoziţiilor art. 8510 din lege, tot prin proiectul Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr.36/1995, care preconizează şi înfiinţarea un sistem de evidenţă al creditorilor persoanelor fizice, pentru ca aceştia să beneficieze de un mod de publicitate adecvat al creanţelor deţinute împotriva debitorilor lor. După înfiinţarea ei, verificarea acestei evidenţe va fi obligatorie în cauzele succesorale (art. 258 alin.l din proiect).

Altă măsură de publicitate se va realiza prin intermediul site-ului fiecărei camere care va publica într-un folder separat atât începerea procedurii de lichidare pe cale notarială, cât şi ulterior tabloul creditorilor (art. 258 alin. 1 teza 2 şi 259 alin. 2 din proiect). De altfel, dacă succesiunea ce urmează a fi lichidată cuprinde imobile, începerea lichidării va fi notată în cartea funciară, la cererea moştenitorilor adresată notarului public instrumentator. Se remarcă astfel o simetrie faţă de obligaţiile stabilite de Codul de procedură civilă în sarcina executorului judecătoresc învestit cu procedura de executare silită: art. 497 alin.l teza a II dispune că somaţia de plată ce va fi comunicată debitorului va cuprinde menţiunea că s-a luat măsura înscrierii ei în cartea funciară. Creditorii succesiunii nu pot administra ei înşişi bunurile succesorale, dar moştenitorii au dreptul să-i numească pe aceştia în calitate de lichidatori.

Publicitatea va fi continuată pe site-ul Camerei dacă în vederea lichidării pasivului succesoral se va organiza licitaţie publică (art. 263 alin. 4); de asemenea, data şi locul licitaţiei urmează să se publice şi într-un ziar .

Vânzarea la licitaţie se face în mod public după trei strigări începând cu preţul comunicat în anunţ. Dacă nu se obţine cel puţin preţul de pornire a licitaţiei, lichidatorul, cu acordul moştenitorilor şi al creditorilor prezenţi sau în lipsa acestora pe baza puterii conferite lui prin înscrisul autentificat de numire ca lichidator, va cere diminuarea preţului de vânzare la valoarea stabilită de aceştia, iar respectiva etapă se va consemna în procesul-verbal. Licitaţia se va finaliza prin încheierea unui proces – verbal care se va semna de către lichidator, comisia de organizare a licitaţiei şi dobânditorul bunului. Pe baza procesului – verbal Camera va emite un certificat care atestă rezultatul licitaţiei şi care va constitui dovada dobândirii bunurilor mobile. Acesta va sta la baza întocmirii actului autentic pentru bunurile imobile. Actul notarial se va încheia între lichidator şi dobânditor iar în cuprinsul său se va stabili şi modul de stingere a sarcinilor care grevează bunul; pentru simplificarea procedurii nu excludem ca notarul care îndeplineşte funcţia de lichidator să poată fi împuternicit şi de creditori ca, în numele lor, să consimtă la radierea sarcinilor înscrise în registrele constitutive sau de publicitate.

Sumele de bani rezultate în urma vânzării la licitaţie se vor consemna într-un cont bancar separat deschis pe numele lichidatorului, acesta urmând să efectueze plăţile în ordinea stabilită de lege, dispoziţiile art. 2333, art. 2342 şi art. 1155 Cod civil fiind aplicabile în mod corespunzător.

La finalizarea procedurii de lichidare, dosarul de moştenire în care s-a eliberat certificatul succesoral de lichidare se va repune pe rol la cererea moştenitorilor, a lichidatorului sau din oficiu de către notarul public instrumentator, după care se va putea proceda la prezentarea dării de seamă finale. Acest ultim act procedural al lichidatorului va specifica toate operaţiunile îndeplinite în vederea recuperării creanţelor, a valorificării activului succesoral şi modalitatea, precum şi măsura în care s-a stins pasivul succesoral.

Notarul public instrumentator va lua act de concluziile lichidatorului prin încheiere (art. 8512), apoi va proceda la eliberarea ultimului înscris ce marchează finalizarea lichidării, certificatul de moştenitor; în masa succesorală va urma să fie evidenţiat produsul net al lichidării, adică beneficiul rămas şi care urmează a se împărţi între moştenitorii şi/sau legatarii identificaţi prin certificatul succesoral de lichidare sau după caz, deficitul succesiunii (art. 8513).

In cauzele succesorale în care activul succesoral este grevat de pasiv, partajul succesoral se va face doar după emiterea certificatului de moştenitor final, eliberat după lichidare (art. 8514); dacă s-ar proceda altfel, creditorii succesiunii vor fi în drept să se opună ieşirii din indiviziune.

în concluzie, completarea făcută prin Legea nr.77/2012 în materia procedurii succesorale notariale, îi permite notarului să realizeze lichidarea pasivului succesoral, după reguli care fac ca lichidarea amiabilă să fie compatibilă cu cea realizată anterior, mai ales pe calea executării silite. Modelul avut în vedere este cel oferit de Codul civil al provinciei Quebec care a constituit una din sursele de inspiraţie ale însuşi noului Cod civil.

Bibliografie generală:

– D.Chirică-Drept civil. Succesiuni şi testamente. Editura Rosetti 2003, pag.404, 471;

– Fr.Deak- Tratat de drept succesoral. Universul Juridic 2002, pag. 379, 449;

– M.Eliescu – Curs de succesiuni – Editura Humanitas 1997, pag.291-416.

Recuperare creante – Declarant WEST STOP SRL

Recuperare creante – Declarant WEST STOP SRL

Firma WEST STOP SRL are creante fata de firma BLUE HOUSE SERVICES SRL.

Suma de recuperat: 4224,46 RON.

Statistici companie WEST STOP SRL

280 marfuri publicate

1080 camioane publicate

Statistici companie BLUE HOUSE SERVICES SRL

371 marfuri publicate

1 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant BAGOLY LOGISTIC SRL

Recuperare creante – Declarant BAGOLY LOGISTIC SRL

Firma BAGOLY LOGISTIC SRL are creante fata de firma SANNIN TEA & COFFEE SRL.

Suma de recuperat: 1326,99 RON.

Statistici companie BAGOLY LOGISTIC SRL

268 marfuri publicate

491 camioane publicate

Statistici companie SANNIN TEA & COFFEE SRL

3 marfuri publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant CRISTIANU IMPEX SRL

Recuperare creante – Declarant CRISTIANU IMPEX SRL

Firma CRISTIANU IMPEX SRL are creante fata de firma INTERFRIGO COM SRL.

Suma de recuperat: 2976 EUR.

Statistici companie CRISTIANU IMPEX SRL

105 marfuri publicate

705 camioane publicate

Statistici companie INTERFRIGO COM SRL

3797 marfuri publicate

3490 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant ERMI COM SRL

Recuperare creante – Declarant ERMI COM SRL

Firma ERMI COM SRL are creante fata de firma FARTRANS SRL.

Suma de recuperat: 15418,97 RON.

Statistici companie ERMI COM SRL

64 marfuri publicate

1244 camioane publicate

Statistici companie FARTRANS SRL

1375 marfuri publicate

322 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant BALASA G. MIHAIL II

Recuperare creante – Declarant BALASA G. MIHAIL II.

Recuperare creante – Declarant BALASA G. MIHAIL II

Firma BALASA G. MIHAIL II are creante fata de firma GHEVAS PIESE AUTO SRL.

Suma de recuperat: 1371,29 RON.

Statistici companie BALASA G. MIHAIL II

73 marfuri publicate

498 camioane publicate

Statistici companie GHEVAS PIESE AUTO SRL

225 marfuri publicate

1 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant BALASA G. MIHAIL II

Recuperare creante – Declarant CRISTIANU IMPEX SRL

Recuperare creante – Declarant CRISTIANU IMPEX SRL

Firma CRISTIANU IMPEX SRL are creante fata de firma MOJITO SRL.

Suma de recuperat: 3200 EUR.

Statistici companie CRISTIANU IMPEX SRL

14 marfuri publicate

342 camioane publicate

Statistici companie MOJITO SRL

2521 marfuri publicate

85 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant BETA LOGISTIK SRL

Recuperare creante – Declarant BETA LOGISTIK SRL

Firma BETA LOGISTIK SRL are creante fata de firma DSV GRUP & CO SRL.

Suma de recuperat: 3200 EUR.

Statistici companie BETA LOGISTIK SRL

76 marfuri publicate

78 camioane publicate

Statistici companie DSV GRUP & CO SRL

66 marfuri publicate

4 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant TRANS SAVIUC SRL

Recuperare creante – Declarant TRANS SAVIUC SRL

Firma TRANS SAVIUC SRL are creante fata de firma ERTRAG SRL.

Suma de recuperat: 806 RON.

Statistici companie TRANS SAVIUC SRL

86 marfuri publicate

8663 camioane publicate

Statistici companie ERTRAG SRL

1649 marfuri publicate

2 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant GLOBUS TRANSPEDITION SRL

Recuperare creante – Declarant GLOBUS TRANSPEDITION SRL

Firma GLOBUS TRANSPEDITION SRL are creante fata de firma EUROTRANS SRL.

Suma de recuperat: 35697,13 EUR.

Statistici companie GLOBUS TRANSPEDITION SRL

86 marfuri publicate

8663 camioane publicate

Statistici companie EUROTRANS SRL

2759 marfuri publicate

3421 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant TUDOR CRISCOS SPEDITION SRL

Recuperare creante – Declarant TUDOR CRISCOS SPEDITION SRL

Firma TUDOR CRISCOS SPEDITION SRL are creante fata de firma GOWI SPED SRL.

Suma de recuperat: 703,93 EUR.

Statistici companie TUDOR CRISCOS SPEDITION SRL

273 marfuri publicate

1197 camioane publicate

Statistici companie GOWI SPED SRL

671 marfuri publicate

199 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant NICODIN SRL

Recuperare creante – Declarant NICODIN SRL

Firma NICODIN SRL are creante fata de firma SOLEMN SRL.

Suma de recuperat: 11290,13 EUR.

Statistici companie NICODIN SRL

89 marfuri publicate

400 camioane publicate

Statistici companie SOLEMN SRL

27 marfuri publicate

114 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant LAW EXPED TRANS SRL

Recuperare creante – Declarant LAW EXPED TRANS SRL

Firma LAW EXPED TRANS SRL are creante fata de firma CONFORTES MAXIMA SRL.

Suma de recuperat: 11290,13 EUR.

Statistici companie LAW EXPED TRANS SRL

721 marfuri publicate

556 camioane publicate

Statistici companie CONFORTES MAXIMA SRL

40 marfuri publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Licitaţie publică

Licitaţie publică

licitaţie publică, 1. mijloc procedural prin care se asigură valorificarea bunurilor debitorului prin vânzarea silită a acestora, la care se recurge ori de câte ori recuperarea creanţei nu poate fi făcută pe o altă cale mai convenabilă creditorulul. 1) în cazul bunurilor mobile, executorul judecătoresc poate proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la l.p., vânzare directă şi prin alte modalităţi admise de lege. Dacă valorificarea bunurilor urmează să se facă prin vânzare la l.p., executorul judecătoresc, în termen de cel mult o zi de la întocmirea procesului-verbal de sechestru a bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, va fixa data, ora şi locul l. Vânzarea la l. se va face la locul unde se află bunurile sechestrate sau, pentru motive temeinice, în alt loc. Executorul judecătoresc îl va înştiinţa pe debitor despre data, ora şi locul vânzării l. Vânzarea nu se va putea face în mai puţin de două săptămâni, nici în mai mult de două luni de la data procesului-verbal de
sechestru; termenul vânzării se va putea scurta sau prelungi, cu acordul atât al creditorului, cât şi al debitorului; de asemenea, dacă bunurile sunt supuse pierii sau stricăciunii, executorul judecătoresc va putea chiar din oficiu să scurteze termenul de vânzare. Cu cel puţin 3 zile înainte de ţinerea l., executorul judecătoresc va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare la locul l., la sediul organului de executare, al primăriei de la locul vânzării bunurilor şi al instanţei de executare, iar atunci când apreciază că este necesar, vânzarea la l. va fi anunţată şi într-un ziar de largă circulaţie. Publicaţiile şi anunţurile de vânzare vor cuprinde data, ora şi locul licitaţiei, enumerarea bunurilor ce vor fi oferite spre vânzare, cu indicarea pentru fiecare a preţului de începere a l., care este preţul prevăzut în procesul-verbal de sechestru sau, după caz, cel stabilit prin expertiză. La l. poate participa orice persoană care, cel mai târziu până la începerea vânzării la l.p., a consemnat la Trezoreria Statului, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. sau la orice instituţie bancară, la dispoziţia executorului judecătoresc, cel puţin 10% din preţul de începere a l. pentru bunurile pe care intenţionează să le cumpere. Desfăşurarea procedurii l. parcurge următoarele momente mai importante: în ziua publicată pentru vânzare, executorul judecătoresc însărcinat cu urmărirea va merge la locul unde se află obiectele, verificând starea şi numărul lor pe baza procesului-verbal de urmărire şi le preia de la custode, dându-i acestuia chitanţă de eliberare, iar acesta va prezenta toate obiectele ce i s-au încredinţat şi aşa cum i s-au încredinţat; vânzarea la l. se va face în mod public de către executorul judecătoresc, care va oferi spre vânzare fiecare bun în parte sau mai multe bunuri împreună, în funcţie de natura şi destinaţia lor; preţul de la care începe l. este cel prevăzut în publicaţii sau anunţuri; bunul se adjudecă aceluia care, după trei strigări succesive, făcute la intervale de timp care să permită opţiuni şi supralicitări, oferă preţul cel mai mare, chiar şi atunci când, în lipsă de alţi concurenţi, acesta a fost singurul ofertant; dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit; în toate cazurile la preţ egal, va fi preferat cel care are un drept de preempţiune asupra bunului urmărit; creditorii urmăritori sau interve-nienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din preţul de începere a l.; în cazul în care adjudecatar este însuşi creditorul urmăritor, iar la urmărire nu participă alţi creditori sau aceştia se află într-un rang de preferinţă inferior creditorului adjudecatar, el va putea depune în contul preţului creanţa sa, în tot sau în parte; după adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat să depună de îndată întregul preţ, în numerar ori cu ordin de plată sau orice alt instrument legal de plată; la cererea sa, încuviinţată de executorul judecătoresc, preţul se va putea depune în cel mult 5 zile; dacă preţul nu se va depune în aceste condiţii, se va relua l. sau, după caz, o altă modalitate de valorificare a bunului, iar primul adjudecatar este răspunzător atât de scăderea preţului obţinut la a doua vânzare, cât şi de cheltuielile făcute pentru aceasta; sumele se vor stabili de către executorul judecătoresc prin proces-verbal cu putere de titlu executoriu şi se vor reţine cu precădere din suma depusă; executorul judecătoresc va consemna de îndată sumele de bani încasate, păstrând dovada consemnării; despre aceasta el va face menţiune şi în procesul-verbal de l. Licitaţia se va închide de îndată ce din sumele obţinute se pot acoperi creanţele ce se urmăresc, precum şi toate cheltuielile de executare. După închiderea l., executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal despre desfăşurarea şi rezultatul acesteia, care va fi semnat de executor, creditor, debitor, precum şi de adjudecatar. 2) Imobilele urmărite silit se valorifică prin vânzare la l.p., vânzare directă şi prin alte modalităţi admise de lege. In cazul în care obiectul executării silite îl formează mai multe bunuri imobile distincte ale debitorului, procedura de vânzare prin l.p. se va îndeplini pentru fiecare bun în parte. în vederea identificării imobilului urmărit, executorul judecătoresc se va deplasa la locul unde este situat acesta şi va încheia un proces-verbal de situaţie, după care executorul îl va soma pe debitor că, în cazul în care nu va plăti, se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în acest proces-verbal. Dacă în termen de 15 zile de la primirea somaţiei debitorul nu plăteşte datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare.

Executorul va stabili preţul imobilului, putând cere părerea unui expert, în cazul în care consideră necesar. Totodată, executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale şi alte sarcini care grevează imobilul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi înştiinţaţi despre executare şi vor fi citaţi la termenele fixate pentru vânzarea imobilulul. După emiterea somaţiei şi în tot cursul executării silite executorul judecătoresc poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară în vederea unei mai bune administrări a imobilului urmărit; administratorul-sechestru poate fi numit şi la cererea creditorulul. în termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului, executorul va întocmi şi va afişa publicaţia de vânzare a acestuia la sediul organului de executare şi al instanţei de executare, la locul unde se află imobilul urmărit, la sediul primăriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul, precum şi la locul unde se desfăşoară l., dacă acesta este altul decât locul unde este situat imobilul. în cazul în care se urmăreşte imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie, o copie de pe publicaţia de vânzare a imobilului se depune şi la parchetul de pe lângă instanţa de executare. Executorul judecătoresc, la cererea celui interesat, va anunţa vânzarea la l. şi într-un ziar de largă circulaţie. Debitorul va fi înştiinţat despre data, ora şi locul vânzăril. Termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 30 de zile şi nici mai lung de 60 de zile de la afişarea publicaţiei de vânzare la locul unde va avea loc l. Persoanele care vor să cumpere imobilul la l. sunt obligate să depună la Trezoreria Statului, Casa de Economii şi Con-semnaţiuni C.E.C.-S.A. sau la orice instituţie bancară, la dispoziţia executorului judecătoresc, până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauţiune reprezentând 10% din preţul la care a fost evaluat imobilul; dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare. Nerespectarea acestei obligaţii antrenează inadmisibilitatea participării la l. a persoanelor în cauză. codul de procedură civilă nu determină expres persoanele care pot participa la l.; pentru aceasta trebuie să se ţină seama de principiul instituit de art. 1306 C. civ., potrivit căruia pot cumpăra şi vinde toţi cei cărora nu le este oprit prin lege; sunt incapabili de a contracta minorii şi persoanele puse sub interdicţie; potrivit art. 1308 C. civ., nu pot fi adjudecatari, nici direct, nici prin persoane interpuse: a) tutorii, pentru averea celor puşi sub tutelă; b) mandatarii, pentru averea ce sunt însărcinaţi să o vândă; c) administratorii, pentru averea comunelor sau stabilimentelor încredinţate îngrijirii lor; d) funcţionarii publici, pentru averile statului ale căror vânzări se fac prin intermediul lor. De asemenea, nu pot fi cesionari de drepturi litigioase judecătorii, membrii ministerului public şi avocaţii din raza teritorială a instanţei unde se desfăşoară l. Persoanele care participă la l. o pot face personal sau prin mandatar, cu procură specială autentificată, care se va depune la dosarul cauzel. Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin alte persoane. Vânzarea se face la sediul organului de executare sau al instanţei de executare ori la locul unde este situat imobilul sau în orice alt loc, dacă se consideră că este mai potrivit pentru buna valorificare a acestuia; în comune vânzarea se poate efectua şi la sediul primăriei în raza căreia este situat imobilul. Vânzarea la l. se face în mod public şi se va ţine separat pentru fiecare imobil sau corp de proprietate; dacă mai multe corpuri de proprietate sunt grevate cu aceeaşi ipotecă sau dacă corpul de proprietate este compus din mai multe parcele, executorul judecătoresc va putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmăritor, ca vânzarea să se facă în acelaşi timp pentru mai multe corpuri de proprietate sau separat pentru fiecare parcelă în parte. l. începe prin citirea de către executor a publicaţiei de vânzare şi a ofertelor primite până la acea dată. Imobilul va fi oferit spre vânzare, prin strigări succesive, la intervale de timp care să permită opţiuni şi supralicitări, pornind de la preţul oferit care este mai mare decât cel la care s-a făcut evaluarea sau, în lipsa unei asemenea oferte, chiar de la acest preţ; legea nu stabileşte durata de timp dintre strigările succesive; ea trebuie să fie raţională pentru a se realiza scopul urmărit prin instituirea acestei regull. Dacă imobilul este grevat de vreun drept de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de vânzare strigările vor începe de la preţul cel mai mare oferit sau, în lipsă, de la cel fixat în publicaţie, scăzut cu valoarea acestor drepturi; dacă din cauza existenţei acestor drepturi nu s-a putut obţine un preţ suficient pentru acoperirea creanţelor ipotecare înscrise anterior, socotite după datele din cartea funciară, executorul judecătoresc va relua în aceeaşi zi l. pentru vânzarea imobilului liber de acele drepturi; în acest caz, strigările vor începe de la preţul menţionat în publicaţia de vânzare; dacă nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, la acest termen l. începând de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat; dacă nu se obţine preţul de începere a l., la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe l. Va fi declarat adjudecatar persoana care, la termenul de l., a oferit preţul de vânzare potrivit acestor dispoziţii; la preţ egal va fi preferat cel care are un drept de preempţiu-ne asupra bunului urmărit. în toate cazurile, creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Executorul va întocmi un proces-verbal despre desfăşurarea şi rezultatul fiecărei l., care va fi semnat de executor, creditor, debitor şi de adjudecatar. Dacă adjudecatarul nu depune preţul în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării, se va organiza o nouă l. în contul acestuia, el fiind obligat să plătească cheltuielile şi eventuala diferenţă de preţ.La termenul de l. adjudecatarul va putea să achite preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua l.; dacă însă la noul termen imobilul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea imobilului; 2. mijloc procedural prin care se asigură valorificarea bunurilor ce fac obiectul cererii de partaj, prin vânzare acestora, în cazul în care partajul nu se poate realiza în natură sau prin atribuirea bunului unui copărtaş, iar vânzarea prin bună învoială nu s-a realizat în termenul stabilit de instanţă. în aceste condiţii, instanţa, prin încheiere, va dispune ca vânzarea să fie efectuată de executorul judecătoresc; încheierea poate fi atacată separat cu apel; dacă nu a fost astfel atacată, aceasta nu mai poate fi supusă apelului odată cu hotărârea asupra fondului procesulul. După rămânerea irevocabilă a încheierii prin care s-a dispus vânzarea bunului de către executorul judecătoresc, acesta va proceda la efectuarea vânzării la l.p. Executorul va fixa termenul de l., care nu va putea depăşi 30 de zile pentru bunurile mobile şi 60 zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii încheierii, şi va înştiinţa coproprietarii despre data, ora şi locul vânzăril. Pentru termenul de l. a bunurilor mobile, executorul va întocmi şi va afişa publicaţia de vânzare, cu cel puţin 5 zile înainte de acel termen; în cazul vânzării unui bun imobil, executorul va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul de l. Coproprietarii pot conveni ca vânzarea bunurilor să se facă la oricare preţ oferit de participanţii la l. Dispoziţiile privind vânzarea la l.p. se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile Capitolelor II, III şi IV din Cartea a V-a a Codului de procedură civilă privind vânzarea la l. a bunurilor mobile şi imobile; sumele rezultate din vânzare vor fi împărţite de instanţă potrivit dreptului fiecărui coproprietar.

Îmbogăţire fără justă cauză

Îmbogăţire fără justă cauză

îmbogăţirea fără justă cauză, Consideraţii introductive. Noţiune. Origine. Reglementare. Definiţie. Condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. Efectele îmbogăţirii fără justă cauză. Prescripţia dreptului la acţiune.

Consideraţii introductive. Noţiune. Origine.

Vechiul cod civil nu cuprindea niciun text în care să se consacre expres, cu valoare de principiu, îmbogăţirea fară justă cauză, izvor de obligaţii civile distinct, de sine stătător, deşi existau numeroase texte care făceau aplicarea ideii de îmbogăţire fară justă cauză şi prevedeau obligaţia de restituire în sarcina celui care şi-a mărit patrimoniul prin micşorarea corelativă a patrimoniului altei persoane. Dintre aceste aplicaţii practice, exemplificăm: art. 484 din vechiul Cod civil prevedea că fructele se cuvin proprietarului bunului frugifer, dar are obligaţia de a plăti semănăturile, arăturile şi munca depusă de alţii; art. 493 din vechiul Cod civil prevede că cei care a ridicat o construcţie, a făcut o plantaţie sau o altă lucrare pe terenul său, cu materialele altuia, este obligat să plătească contravaloarea acelor materiale; art. 494 din vechiul Cod civil, potrivit căruia proprietarul unui teren care dobândeşte prin accesiune o construcţie, plantaţie sau lucrare realizată de altul pe acel teren este obligat să-l despăgubească pe constructor, indiferent că este de bună sau de rea-credinţă; art. 997 din vechiul Cod civil, în materia plăţii nedatorate, confonn căruia solvens era obligat să-i plătească lui accipiens toate impensele necesare şi utile; art. 1618 din vechiul Cod civil, în materia contractului de depozit; art. 1691 din vechiul Cod civil referitor la creditorul gajist etc. Toate aceste exemple se regăsesc şi în actualul Cod civil, alături însă de o reglementare principală a îmbogăţirii fară justă cauză. Având în vedere aceste aplicaţii practice, precum şi altele, practica judiciară şi doctrina juridică elaboraseră o adevărată teorie generală a îmbogăţirii fară justă cauză, izvor distinct de obligaţii. în mare parte, filonul acestei teorii generale a îmbogăţirii fară justă cauză este cel francez — marea parte a observaţiilor doctrinei fiind împrumutate din acest spaţiu juridic. La rândul său, dreptul francez, într-o autentică tradiţie civilistă dezvoltase regulile îmbogăţirii fără justă cauză preluate din dreptul roman unde portanţa îmbogăţirii fără justă cauză era cu adevărat colosală şi regăsibilă în toate sistemele civiliste de drept cu aproximativ aceleaşi coordonate tehnico-juridice, dar şi în sistemul anglo-saxon de drept. Indiferent de denumirea care se dădea mecanismului îmbogăţirii fară justă cauză, importanţa sa teoretică şi practică de drept comun al restituirilor, reclama o reglementare expresă. Această reglementare, ţinând seama de concluziile doctrinei şi jurisprudenţei în materie se regăseşte astăzi în noul Cod civil.

Reglementare. Definiţie.

Reglementarea principală a îmbogăţirii fară justă cauză face obiectul art. 1345-1348 noul Cod Civil, compunând secţiunea a 3-a a Capitolului III („Faptul juridic licit”), din Titlul II („Izvoarele obligaţiilor”) al Căiţii a V-a („Despre obligaţii”). Pe lângă această reglementare principială, regăsim numeroase alte reglementări specializate care reprezintă aplicaţii practice ale mecanismului îmbogăţirii fără justă cauză, în materia drepturilor reale, succesiunilor şi în materia contractelor. În noua reglementare există numeroase aplicaţii speciale ale regulilor deduse din îmbogăţirea fară justă cauză. De exemplu, în materie de accesiune, întregul mecanism al despăgubirilor subsecvente porneşte de fapt, de la regulile îmbogăţirii fară justă cauză când autorul lucrărilor este de bună-credinţă (a se vedea art. 581 şi unn.); în materie de fructe şi producte, art. 550 alin. (4) noul Cod Civil prevede că „Cel care, fără acordul proprietarului, avansează cheltuielile necesare pentru perceperea fructelor sau productelor poate cere restituirea cheltuielilor” etc.

în doctrină, îmbogăţirea fară justă cauză este definită ca fiind: faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micşorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fară ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic. O asemenea definiţie este astăzi susţinută de prevederile art. 1345 noul Cod Civil care enumeră în maniera unei definiţii, condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. Acest fapt juridic generează un raport juridic în conţinutul căruia se regăseşte obligaţia celui ce şi-a sporit patrimoniul de a restitui celui însărăcit valoarea cu care s-a îmbogăţit. Creditorul se numeşte însărăcit, iar debitorul îmbogăţit. Atunci când îmbogăţitul nu-şi îndeplineşte obligaţia, însărăcitul poate introduce o acţiune în justiţie prin care pretinde restituirea, numită, după tradiţia romană a acestui mecanism, actio de in rem verso.

Condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.

Pentru ca îmbogăţirea fară justă cauză să dea naştere raportului juridic de obligaţii şi acţiunea în restituire să fie admisă, art. 1345 noul Cod Civil, urmând concluziile mai vechi ale literaturii de specialitate şi practicii judiciare, a prevăzut necesitatea îndeplinirii anumitor condiţii. Aceste condiţii sunt de două feluri: materiale şi juridice.

A. Condiţiile materiale ale intentării acţiunii în restituire sunt:

a) să existe o îmbogăţire a pârâtului (art. 1345 noul Cod Civil). îmbogăţirea poate consta în mărirea patrimoniului prin dobândirea unui bun sau a unei creanţe, îmbunătăţirea unui lucru al proprietarului de către o altă persoană, edificarea unei construcţii, facerea unei plantaţii sau executarea unei lucrări pe terenul altuia etc. îmbogăţirea este posibil să aibă loc şi prin evitarea unei cheltuieli obligatorii, cum sunt: plata unei datorii, remiterea de datorie, prestarea unei munci sau a unor servicii de către altul în favoarea pârâtului, folosirea de un bun care aparţine altuia etc. în sinteză, se poate spune că există îmbogăţire, de fiecare dată când în patrimoniul îmbogăţitului se poate înregistra „orice avantaj care poate fi evaluat în bani”, fară să fie necesară o creştere a activului patrimonial, fiind suficientă şi o diminuare a pasivului (chiar dacă matematic şi contabil duce la exact acelaşi rezultat) -rămâne discutabil dacă este posibilă invocarea unui avantaj moral cu titlu de îmbogăţire (de exemplu, în cazul copilului care a beneficiat de educaţie privată, fară ca părinţii acestuia să achite costurile acestei educaţii profesorului), astfel cum o anumită jurisprudenţă mai veche a admis (a se vedea J. Flour, J.L. Aubert, op. cit., p. 38, nota 8). Temeiurile sunt mai degrabă sunt diferite, de cele mai multe ori, fiind vorba de un contract neonorat, dar nefiind exclusă şi aplicarea mecanismului îmbogăţirii fără justă cauză.;

b) să existe o însărăcire a reclamantului (art. 1345 noul Cod Civil). însărăcirea poate rezulta dintr-o pierdere economică, cum ar fi: ieşirea unei valori din patrimoniu (bun sau creanţă), prestarea unor activităţi sau servicii care nu au fost remunerate de beneficiarul lor, efectuarea unor cheltuieli în favoarea îmbogăţitului (cheltuieli de conservare sau de îmbunătăţire a unui bun proprietatea altuia) etc. însărăcirea nu trebuie să constea neapărat într-o diminuare a patrimoniului şi tocmai de aceea se includ în această categorie ipotezele de prestare a unui serviciu (obligaţiile de a face) executate de însărăcit, fară a fi plătit pentru contravaloarea lor;

c) între îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantului să fie o legătură sau corelaţie directă (dedusă din acelaşi art. 1345 noul Cod Civil). Cu alte cuvinte, cele două fenomene trebuie să aibă o cauză unică sau aceeaşi origine. Menţionăm că nu este necesar să existe o legătură cauzală necesară între îmbogăţirea unuia şi însărăcirea celuilalt, deoarece o asemenea legătură poate fi concepută numai între o faptă şi rezultatul ei. în acest sens, s-a precizat că este: „indiferent dacă însărăcirea şi îmbogăţirea corelativă rezultă din fapta păgubitului, a îmbogăţitului, a unei terţe persoane sau fortuit, fiind suficient ca ele să aibă o cauză comună – un act sau un eveniment”. în doctrină se vorbeşte în acest sens de „indivizibilitatea de origine” pentru a se sublinia că, acelaşi fapt atrage îmbogăţirea şi însărăcirea, fară ca în mod necesar una să fie cauza celeilalte;

B. Condiţiile juridice ale acţiunii în restituire sunt:

a) îmbogăţirea şi însărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice (art. 1345 noul Cod Civil vorbeşte de „îmbogăţit fară justă cauză” cu sensul de îmbogăţit fară temei juridic, pentru că, un temei de fapt, cauzal, există întotdeauna). îmbogăţirea unei persoane are justă cauză atunci când a avut loc în temeiul unui act juridic (de exemplu, un contract de vânzare executat), al unei hotărâri judecătoreşti (de exemplu, o hotărâre judecătorească prin care s-au acordat despăgubiri victimei unui accident) sau al legii (de exemplu, prin moratoriul legal), prin uzucapiune (dobândirea unui bun prin posesie îşi găseşte justa cauză în consecinţele pe care legea le leagă de această posesie) sau posesie de bună-credinţă (dobândirea fructelor bunului frugifer îşi găseşte justa cauză în consecinţele pe care legea le leagă de posesie şi de bună-credinţă). Pentru a întări această condiţie, art. 1346

C. civ. prevede trei cazuri în care îmbogăţirea trebuie considerată justificată: i. în ipoteza în care îmbogăţirea rezultă din executarea unei obligaţii valabile  (de exemplu, vânzătorul primeşte preţul contractului valabil încheiat) – Orice soluţie contrară ar fi de natură să perturbe grav unnările elementare ale principiului foitei obligatorii a contractului. De aceea, chiar dacă vânzătorul vinde în schimbul unui preţ mai mare decât cel de piaţă sau dacă un cumpărător cumpără la un preţ inferior celui al pieţei, nu înseamnă că utilizând mecanismul unei îmbogăţiri fară justă cauză vreuna din părţi ar putea utiliza împotriva celeilalte adio de in rem verso solicitând restituirea diferenţei. Excepţia şi revenirea la regulile îmbogăţirii fară justă cauză, s-ar regăsi în ipoteza leziunii (a se vedea, pentru aceste observaţii, J. Flour, J.L. Aubert, op. cit., p. 43, nr. 45). De altfel, întreaga jurisprudenţă care anterior intrării în vigoare a prezentului cod, consacra teoria nominalismului monetar şi înlătura ideea impreviziunii, se baza tocmai pe ipoteza descrisă.; ii. în ipoteza neexercitării de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogăţit (de exemplu, victima unei fapte ilicite nu înţelege să pretindă de la autorul acesteia repararea prejudiciului cauzat – în această limită, autorul faptei ilicite este îmbogăţit just pentru că evită o micşorare a patrimoniului său)1; iii. când îmbogăţirea rezultă dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său” ori, după caz, cu intenţia de a gratifica (de exemplu, o persoană investeşte în calitatea drumului de acces către depozitele sale, transfonnându-1 în cale de acces pentru vehicule de mare tonaj; această calitate a drumului nu interesează pe un alt beneficiar al drumului care nu are nevoie de un drum de acces care să prezinte asemenea caracteristici întrucât activitatea sa este de altă natură) – Textul indică şi ipoteza clasică a intenţiei de a gratifica – existenţa intenţiei de a gratifica exclude ideea de lipsă a cauzei. De fiecare dată când se constată intenţia liberală, cauza justă se regăseşte în această intenţie, fară a mai fi nevoie de o altă justificare. Poate fi vorba de o asemenea intenţie în cele mai variate situaţii. în exemplul dat mai sus, în care victima unei fapte ilicite nu reclamă despăgubiri în justiţie pentru prejudiciul care i-a fost cauzat, resortul pasivităţii sale poate să constea tocmai într-o asemenea intenţie liberală a victimei care doreşte să îl ierte pe autor de datoria sa de despăgubire.;

b) îmbogăţitul să fie de bună-credinţă. Această condiţie rezultă astăzi din interpretarea art. 1345 noul Cod Civil care vorbeşte de „cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fară justă cauză (…)”. Neimputabilitatea îmbogăţirii este echivalentă de fapt, cu buna-credinţă a îmbogăţitului. Buna-credinţă se prezumă şi deci nu trebuie dovedită. Aşadar, în cazul îmbogăţirii fară justă cauză, îmbogăţitul nu trebuie să fie în culpă. Fundamentul acţiunii de in rem verso nu constă într-o conduită culpabilă a debitorului, ci rezidă în îndatorirea generală de a nu ne îmbogăţi în dauna altuia. Această îndatorire morală presupune absenţa oricărei culpe din partea îmbogăţitului, el fiind obligat să restituie, aşa cum vom vedea, numai valoarea îmbogăţirii sale, chiar dacă însărăcirea reclamantului este mai mare. Dacă îmbogăţitul a fost de rea-credinţă, nu suntem în prezenţa îmbogăţirii fară justă cauză, fiind vorba de o faptă ilicită care antrenează angajarea răspunderii civile delictuale. In acest caz, însărăcitul va putea promova o acţiune pentru repararea în întregime a pagubei ce i-a fost cauzată, constând în valoarea însărăcirii sale, chiar dacă îmbogăţirea pârâtului este inferioar – Pentru că temeiul unei asemenea acţiuni este răspunderea delictuală care nu mai cunoaşte limitările specifice mecanismului îmbogăţirii fără justă cauză. Limita este dată de valoarea prejudiciului încercat de victima faptei ilicite şi nu de cuantumul îmbogăţirii autorului faptei ilicite. ;

c) însărăcitul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului. Aşa cum se afirmă, act io de in rem verso are caracter subsidiar şi poate fi exercitată numai în absenţa oricărui alt mijloc  juridic de recuperare a pierderii suferite. Această condiţie este astăzi prevăzută expres de art. 1348 noul Cod Civil, confonn căruia: „Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat”. Dacă reclamantul are la dispoziţie acţiunea bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligaţii (între care trebuie să includem neapărat şi legea)3, nu se poate intenta acţiunea bazată pe îmbogăţirea fară justă cauză. De asemenea, adio de in rem verso este inadmisibilă în ipoteza în care reclamantul urmăreşte în realitate obţinerea unei reparaţii pe care ar fi putut să o obţină pe calea unei acţiuni prescrise sau care este paralizată prin altă excepţie ce pârâtul este în drept să o invoce. Caracterul subsidiar al acţiunii întemeiată pe îmbogăţirea fară justă cauză are de fapt rolul de a împiedica o utilizare abuzivă a instituţiei prin care să fie deturnate alte instituţii ale dreptului privat în toate ipotezele în care se poate vorbi de o îmbogăţire şi o însărăcire deşi există temei juridic pentru ambele. în toate cazurile în care însărăcitul dispune de o acţiune, alta decât de in rem verso, fie că ea poate fi intentată împotriva îmbogăţitului, fie împotriva unei terţe persoane, mecanismul îmbogăţirii fară justă cauză nu este funcţional. Se observă astfel că, deşi aparent domeniul îmbogăţirii fară justă cauză este extins deoarece se bazează pe un mecanism universal, în realitate, domeniul său este extrem de restrâns datorită tocmai caracterului subsidiar al actio de in rem verso.

Efectele îmbogăţirii fără justă cauză.

Îmbogăţirea fară justă cauză dă naştere unui raport obligaţional între îmbogăţit şi însărăcit. îmbogăţitul este debitorul, iar însărăcitul este creditorul obligaţiei de restituire. Restituirea trebuie să se facă, ori de câte ori este posibil, în natură. în toate celelalte cazuri, restituirea se face prin echivalent bănesc. Astăzi, întreaga problematică a restituirilor subsecvente îmbogăţirii fară justă cauză este simplificată prin faptul că, art. 1347 alin. (2) noul Cod Civil trimite la regulile restituirii prevăzute de art. 1639 şi urm. noul Cod Civil, adică la exact aceleaşi reguli ca şi la restituirea plăţii nedatorate. Cu toate acestea, din prevederile art. 1347 alin. (1) şi din cele ale art. 1345 noul Cod Civil se deduc şi reguli proprii doar îmbogăţirii fară justă cauză. Pentru o corectă înţelegere a regulilor cărora le sunt supuse efectele restituirii prestaţiilor, trebuie să facem următoarele precizări:

a) limitele restituirii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză. în primul rând, astfel cum s-a spus în literatura juridică şi cum astăzi se deduce din prevederile art. 1345 noul Cod Civil, obligaţia de restituire are o dublă limită: i. îmbogăţitul este obligat să restituie însărăcitului numai valoarea îmbogăţirii sale, chiar dacă însărăcirea reclamantului este mai mare. Astfel, de exemplu, el nu poate fi ţinut să restituie fructele civile. Explicaţia rezidă în faptul că îmbogăţitul este de bună-credinţă şi că din partea lui nu există culpă; ii. însărăcitul are dreptul de a i se restitui doar valoarea însărăcirii sale, chiar dacă foloasele obţinute de îmbogăţit sunt mai mari. Aşadar, obligaţia îmbogăţitului este de a restitui însărăcitului valoarea îmbogăţirii sale, numai în limita însărăcirii corelative, îmbogăţirea şi însărăcirea fiind limite reciproce. A se vedea TS, col. civ., dec. nr. 102/1968. în RRD nr. 6/1968, p. 171; cum s-a subliniat în doctrină, restituirea presupune „cea mai slabă” dintre sumele reprezentând cele două aspecte ale îmbogăţirii, respectiv însărăcirii (J. Flour, J.L. Aubert, op. cit., p. 56, nr. 57). Regula se bazează pe importante considerente de echitate care îşi au originea în valoarea universală şi circulară a mecanismului îmbogăţirii fără justă cauză. Obligarea pârâtului la o restituire superioară celei a îmbogăţirii de care a beneficiat echivalează cu o însărăcire injustă, după cum, acordarea în favoarea reclamantului a unei restituiri superioare însărăcirii sale, echivalează cu o îmbogăţire injustă. Dacă însă îmbogăţirea fară justă cauză se datorează relei credinţe a îmbogăţitului, nu ne mai putem plasa pe terenul acestei instituţii. De aceea, în literatura de specialitate s-a încercat să se găsească un alt temei juridic pentru acţiunea în restituire pe care, fară îndoială, o poate introduce cel păgubit. S-au conturat două opinii. într-o primă teză s-a spus că este necesară extinderea dispoziţiilor aplicabile plăţii nedatorate referitoare la tratamentul juridic al aceipiensului de rea-credinţă. în cea de-a doua teză, pe care o împărtăşim, se va angaja răspunderea civilă delictuală a celui care a obţinut cu rea-credinţă foloasele. Reaua-credinţă a îmbogăţitului determină ieşirea din sfera cvasicontractelor – izvoare de obligaţii civile – şi intrarea în sfera delictelor civile, adică a faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii.

b) momentul la care se raportează obligaţia de restituire. Pentru ca îmbogăţirea fară justă cauză să genereze acţiunea în restituire este necesar, confonn art. 1347 alin. (1) noul Cod Civil ca îmbogăţirea să subziste la data sesizării instanţei. Pe de altă parte, rămânând în sfera îmbogăţirii fară justă cauză este necesar să determinăm momentul în funcţie de care se stabileşte întinderea obligaţiei de restituire. Există unanimitate de opinii şi soluţii în sensul că pentru a stabili sau evalua măsura îmbogăţirii pârâtului şi deci întinderea obligaţiei de restituire, instanţele de judecată se plasează în ziua introducerii acţiunii de către însărăcit. în consecinţă, dacă îmbogăţirea pârâtului a încetat până la acea dată, pentru motive independente de voinţa sa, raportul obligaţional se stinge. Regula de mai sus este, în opinia noastră, un caz de aplicare a teoriei impreviziunii. Altfel, în perioadele de depreciere a puterii de cumpărare a banilor, acţiunea de rem in verso riscă a fi derizorie, dacă îmbogăţirea s-a realizat într-o perioadă de timp anterioară momentului sesizării instanţei de judecată. De aceea, soluţia logică este reevaluarea însărăcirii şi îmbogăţirii corelative, în funcţie de întinderea lor în momentul judecăţii. Aşadar, suntem în prezenţa unei excepţii de la principiul nominalismului monetar. De aceea, în doctrină, s-a subliniat că indemnizaţia generată de îmbogăţirea fără justă cauză are natura unei datorii de valoare;

c) Restituirea este subordonată regulilor generale ale dreptului restituirilor prevăzute de art. 1639 şi urm. noul Cod Civil în această privinţă, trebuie să subliniem că este vorba de reguli principial aplicabile acţiunii în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fară justă cauză – adică este vorba doar de reguli virtual aplicabile. Aceste reguli trebuie subordonate celor două reguli pe care le-am expus mai sus. în măsura în care vreuna din dispoziţiile restituirilor astfel cum sunt ele reglementate de art. 1639 şi unn. noul Cod Civil de dovedeşte incompatibilă cu limitele restituirii aferente îmbogăţirii fară justă cauză, ea va fi aplicată cu ajustările de rigoare. Astfel, de exemplu, distincţia făcută de art. 1645 alin. (1) şi (2) noul Cod Civil în sensul restituirii sau nu a fructelor bunului frugifer sau a cheltuielilor necesare şi utile ale acestuia după cum cel obligat la restituire a fost sau nu de bună-credinţă sau după cum cauza restituirii îi este sau nu imputabilă, este complet invalidă în privinţa îmbogăţirii fară justă cauză, în contextul căreia îmbogăţitul (deci cel obligat la restituire) trebuie să fie întotdeauna de bună-credinţă, în caz contrar situându-ne pe terenul răspunderii civile delictuale. Pe de altă parte însă, restituirea va urma principiile generale ale restituirii, astfel cum acestea sunt descrise de art. 1639 şi unn. C. civ.

Prescripţia dreptului la acţiune.

Acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fară justă cauză se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani. Conform art. 2517 C. civ. termenul general de prescripţie este de 3 ani. Din moment ce nu se prevede un alt termen de prescripţie pentru cazul acţiunii în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fară justă cauză, acest termen general îi este şi ei aplicabil. Pe de altă parte, conform art. 2523 noul Cod Civil, „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”. Ceea ce presupune în cazul special al îmbogăţirii fară justă cauză că, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care însărăcitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât însărăcirea sa lipsită de o cauză justă, cât şi persoana îmbogăţitului.

în legătură cu momentul în care tennenul de prescripţie începe să curgă atunci când îmbogăţirea şi însărăcirea corelativă s-au produs ca urmare a faptului că însărăcitul a efectuat anumite lucrări de îmbunătăţire a locuinţei îmbogăţitului, locuinţă pe care o folosea însărăcitul, s-a statuat că acesta coincide cu data când reclamantul a încetat să mai folosească acea locuinţă. Apreciem că soluţia este aplicabilă şi altor cazuri identice sau asemănătoare. în realitate, această soluţie se bazează pe un mecanism simplu inerent cursului prescripţiei şi anume pe ideea unei recunoaşteri a datoriei a cărei acţiune se prescrie. Rămânerea în posesie a imobilului echivalează pentru îmbogăţit cu o recunoaştere a datoriei pe care o are faţă de însărăcit, ori recunoaşterea datoriei atrage întreruperea cursului prescripţiei extinctive (art. 2537-2538 noul Cod Civil).

îmbogăţire fără justă cauză, fapt juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului unei alte persoane, fară ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Aceasta constituie un izvor de obligaţii, deoarece cel care a beneficiat de mărirea patrimoniului este obligat să restituie ceea ce a primit în mod necuvenit (de ex.: restituirea cheltuielilor necesare şi utile făcute de depozitar, restituirea sumelor plătite nedatorat sau a contravalorii serviciilor de care o persoană a beneficiat fară drept. Acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, se poate exercita numai în cazurile în care între mărirea patrimoniului unei persoane şi micşorarea patrimoniului celeilalte există o legătură, iar reclamantul nu are la dispoziţie pentru recuperarea pierderii suferite nici o altă acţiune izvorâtă din contract, delict sau alte fapte juridice.

Recuperare creante – Declarant ATLAS BETA SUD SRL

Recuperare creante – Declarant ATLAS BETA SUD SRL

Firma ATLAS BETA SUD SRL are creante fata de firma GLOBAL LINE SPEDITION & TRANSPORT SRL.

Suma de recuperat: 1095,61 EUR.

Statistici companie ATLAS BETA SUD SRL

8 marfuri publicate

102 camioane publicate

Statistici companie GLOBAL LINE SPEDITION & TRANSPORT SRL

111 marfuri publicate

5 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant ATLAS BETA SUD SRL

Recuperare creante – Declarant ATLAS BETA SUD SRL

Firma ATLAS BETA SUD SRL are creante fata de firma DREAM ESTRAG SRL.

Suma de recuperat: 1116 RON.

Statistici companie ATLAS BETA SUD SRL

8 marfuri publicate

102 camioane publicate

Statistici companie DREAM ESTRAG SRL

232 marfuri publicate

172 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant DIVERTS RADU FOREST 2005 SRL

Recuperare creante – Declarant DIVERTS RADU FOREST 2005 SRL

Firma DIVERTS RADU FOREST 2005 SRL are creante fata de firma CRX SUPORT CURIER EXPRES SRL.

Suma de recuperat: 620 RON.

Statistici companie DIVERTS RADU FOREST 2005 SRL

31 marfuri publicate

1236 camioane publicate

Statistici companie CRX SUPORT CURIER EXPRES SRL

155 marfuri publicate

2 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant CREMA VIC PALAMUT SRL

Recuperare creante – Declarant CREMA VIC PALAMUT SRL

Firma CREMA VIC PALAMUT SRL are creante fata de firma MAD COM SRL.

Suma de recuperat: 1240 EUR.

Statistici companie CREMA VIC PALAMUT SRL

1515 marfuri publicate

1559 camioane publicate

Statistici companie MAD COM SRL

815 marfuri publicate

1 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Model de acțiune în pretenții întemeiată pe dreptul de regres al asigurătorului

Model de acțiune în pretenții întemeiată pe dreptul de regres al asigurătorului

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnata S.C. [2]_ , cu sediul în_, numărul de înmatriculare în registrul comerţului_, codul unic de înregistrare _, contul bancar_, prin reprezentant legal_, în calitate de reclamantă, chem în judecat pe [3]_, domiciliat în _, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la plata sumei de_, reprezentând despăgubiri

De asemenea, solicităm să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: Ne întemeiem acţiunea pe dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România art. 7201 C. proc. civ.

Probe [6]: în dovedire, solicităm următoarele probe:_

Anexăm: înscrisuri, respectiv:_, chitanţa privind plata taxei

judiciare de timbru în valoare de lei, timbrul judiciar de_

lei [7], precum şi dovada îndeplinirii procedurii concilierii directe.

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. Este o acţiune în realizare, patrimonială, personală, prin care asigurătorul se întoarce împotriva persoanei responsabile de producerea accidentului de autovehicul, pentru recuperarea sumei plătite terţului cu titlu de despăgubire.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are asigurătorul.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are persoana responsabilă de producerea accidentului.

[4] Motivele de fapt. Se va arăta că asigurătorul a plătit despăgubirea terţului prejudiciat prin accidentul de autovehicul produs din culpa pârâtului şi că este incident unul din cazurile prevăzute de lege în care asigurătorul are drept de regres.

Dreptul se regres se aplică în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, şi anume:

a) accidentul a fost produs cu intenţie;

b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri, sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie;

c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire;

d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimţământul asiguratului.

[5] Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 172/2004, precum şi ale art. 720″ C. proc. civ. în ce priveşte îndeplinirea procedurii concilierii directe.

[6] Probe. Sunt aplicabile normele de drept comun, respectiv înscrisuri şi, eventual, interogatoriul pârâtului. Se depun, obligatoriu, poliţa de asigurare, dosarul de daună, dovada achitării despăgubirii, precum şi celelalte înscrisuri necesare pentru dovedirea faptelor a căror săvârşire îndreptăţeşte asigurătorul să recupereze sumele plătite terţilor. în cazul prevăzut de art. 58 lit. d) din lege se poate administra şi proba cu martori pe aspectul avut în vedere de această împrejurare.

Se anexează, obligatoriu, înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs concilierii directe, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile. Dovada acesteia se face cu înscrisul reprezentând confirmarea de primire a convocării.

[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea obiectului pricinii, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea obiectului cererii, stabilindu-se conform prevederilor art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – potrivit art. 5 C. proc. civ., cererea se face la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului;

b) material – este competentă judecătoria, pentru cererile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei (art. 1 pct.l C. proc. civ.), sau tribunalul, pentru litigiile al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Recuperare creante – Declarant ALTMAN 2006 SRL

Recuperare creante – Declarant ALTMAN 2006 SRL

Firma ALTMAN 2006 SRL are creante fata de firma CARGO POINT LOGISTICS SRL.

Suma de recuperat: 434 EUR.

Statistici companie ALTMAN 2006 SRL

24 marfuri publicate

56 camioane publicate

Statistici companie CARGO POINT LOGISTICS SRL

232 marfuri publicate

3 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant L-TRANZIT IMPEX SRL

Recuperare creante – Declarant L-TRANZIT IMPEX SRL

Firma L-TRANZIT IMPEX SRL are creante fata de firma SC ALTEX ROMANIA SRL.

Suma de recuperat: 1116 RON.

Statistici companie L-TRANZIT IMPEX SRL

7517 marfuri publicate

4245 camioane publicate

Statistici companie SC ALTEX ROMANIA SRL

3920 marfuri publicate

82 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant CLAU & BURG SRL

Recuperare creante – Declarant CLAU & BURG SRL

Firma CLAU & BURG SRL are creante fata de firma MOJITO SRL.

Suma de recuperat: 8578,07 RON.

Statistici companie CLAU & BURG SRL

4 marfuri publicate

15 camioane publicate

Statistici companie MOJITO SRL

2521 marfuri publicate

85 camioane publicate

6 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant LICURICI IMPEX SRL

Recuperare creante – Declarant LICURICI IMPEX SRL

Firma LICURICI IMPEX SRL are creante fata de firma L.S.C. BUSINESS DIVISION SRL.

Suma de recuperat: 1364 RON.

Statistici companie LICURICI IMPEX SRL

23 marfuri publicate

71 camioane publicate

Statistici companie L.S.C. BUSINESS DIVISION SRL

3923 marfuri publicate

82 camioane publicate

2 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant EURO DMDCARGO SRL

Recuperare creante – Declarant EURO DMDCARGO SRL

Firma EURO DMDCARGO SRL are creante fata de firma PREMIUM SCHNEIDER SPED SRL.

Suma de recuperat: 372 EUR.

Statistici companie EURO DMDCARGO SRL

46 marfuri publicate

68 camioane publicate

Statistici companie PREMIUM SCHNEIDER SPED SRL

425 marfuri publicate

73 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant NATI OLIMPIA SRL

Recuperare creante – Declarant NATI OLIMPIA SRL

Firma NATI OLIMPIA SRL are creante fata de firma ECO STAR REL SRL.

Suma de recuperat: 4437,62 RON.

Statistici companie NATI OLIMPIA SRL

160 marfuri publicate

673 camioane publicate

Statistici companie ECO STAR REL SRL

555 marfuri publicate

2 camioane publicate

2 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant OST TRANSPORT SRL

Recuperare creante – Declarant OST TRANSPORT SRL

Firma OST TRANSPORT SRL are creante fata de firma POLACH IMPEX SRL.

Suma de recuperat: 1054 RON.

Statistici companie OST TRANSPORT SRL

211 marfuri publicate

241 camioane publicate

Statistici companie POLACH IMPEX SRL

1001 marfuri publicate

4275 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Model de acțiune întemeiată pe gestiunea de afaceri

Model de acțiune întemeiată pe gestiunea de afaceri

ACŢIUNE ÎNTEMEIATA PE GESTIUNEA DE AFACERI

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ , domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, domiciliat în_ în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la plata sumei de_,

cu titlu de indemnizaţie pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-am efectuat cu privire la [4]_

De asemenea, vă solicit să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile

Probe [7]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu: _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul

judiciar de_lei. [8]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [9]

Explicații

[ 1 ] Natura juridică. Gestiunea intereselor altei persoane (gestiunea de afaceri) este un fapt juridic licit constând în operaţiunea prin care o persoană (gerant) intervine, prin fapta sa voluntară şi unilaterală, şi săvârşeşte acte materiale sau juridice în interesul altei persoane (gerat), fără a fi primit mandat din partea acesteia din urmă.
Acţiune întemeiată pe gestiunea de afaceri este o acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte fie recuperarea de către gerant a cheltuielilor făcute în interesul geratului, fie repararea prejudiciului cauzat geratului prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune de către gerant.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are, după caz, fie persoana care pretinde că a gerat interesele alteia (gerantul), fie cea care pretinde că interesele sale au fost gerate de o altă persoană (geratul).

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are, după caz, în funcţie de persoana care a introdus acţiunea, geratul sau gerantul.

[4] Obiectul acţiunii poate consta în orice obligaţii care să se circumscrie raporturilor juridice născute din gestiunea de afaceri, cum ar fi: obligarea geratului la plata cheltuielilor necesare şi utile făcute de gerant în legătură cu un imobil al geratului; obligarea deponentului, în calitate de gerat, la restituirea cheltuielilor necesare şi utile efectuate de către depozitar, în calitate de gerant, asupra bunului dat în depozit; obligarea gerantului la repararea prejudiciului cauzat geratului prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune etc.

[5] Motivele de fapt. Se va menţiona şi argumenta în fapt îndeplinirea condiţiilor gestiunii de afaceri25, după cum urmează:

a) se va individualiza obiectul gestiunii, care poate consta în acte de administrare, fie ele acte materiale, cum ar fi repararea unui bun al geratului, fie acte juridice, cum ar fi plata unor taxe sau impozite, angajarea celui care urmează să efectueze reparaţia, vinderea unor bunuri ale geratului supuse pieirii sau stricăciunii etc. Actele juridice se pot încheia de gerant în nume propriu, dar cu intenţia ca ele să profite geratului;

b) se va justifica utilitatea gestiunii, arătându-se care este pierderea patrimonială evitată geratului prin raportare la momentul săvârşirii actului de gestiune;

c) se va invoca faptul căgeratul nu a ştiut de operaţiunea efectuată în folosul său de către gerant, pentru că, altfel, acea operaţiune ar avea valoarea unui mandat tacit;

d) se va invoca faptul că gerantul a acţionat în interesul altei persoane, dar nu cu intenţia de a-i face o liberalitate, ci cu intenţia de a o obliga la restituirea cheltuielilor efectuate în folosul acesteia.

[6] Temeiul de drept diferă în funcţie de obiectul acţiunii întemeiate pe gestiunea de afaceri. Astfel, dacă gerantul, fie el şi un depozitar, cere obligarea geratului la plata unei indemnizaţii pentru cheltuielile necesare şi utile efectuate în legătură cu un bun al acestuia, temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 991 teza a Il-a C. civ.

Dacă geratul cere obligarea gerantului la repararea prejudiciului ce i l-a cauzat prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune temeiul de drept îl constituie art. 989-990 C. civ. etc.
[7] Probe:

a) înscrisuri – sunt necesare pentru dovedirea de către gerant a operaţiunilor ce intră în obiectul gestiunii de afaceri, dacă este vorba despre acte juridice ce nu pot fi dovedite decât cu înscrisuri, conform regulilor cu privire la proba actelor juridice;

b) interogatoriul pârâtului – cu privire la fapte personale ce ţin de condiţiile gestiunii de afaceri. De pildă, dacă pârâtul este gerantul, el poate fi interogat cu privire la actele efectuate pentru gerat şi la condiţiile efectuării acestora;

c) martori – pe aspectul operaţiunilor ce intră în obiectul gestiunii, dacă acestea sunt fapte materiale, precum şi dacă sunt acte juridice în cazul în care proba lor se invocă de gerat, întrucât acesta este un terţ faţă de respectivele acte, putându-le, deci, dovedi cu orice mijloc de probă;

d) expertiză de evaluare a prejudiciului sau indemnizaţiei pretinse prin acţiune -în măsura în care acestea nu au fost recunoscute de pârât sau dovedite cu mijloacele de probă anterior menţionate.

[8] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr.l46/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea pretenţiilor solicitate, potrivit art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Instanţa competentă:

a) teritorial-este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art. 5 C. proc. civ.;

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Model de acțiune în restituirea plății lucrului nedatorat

Model de acțiune în restituirea plății lucrului nedatorat

ACŢIUNE IN RESTITUIREA PLAŢII LUCRULUI NEDATORAT

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ __domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la restituirea sumei de__ cu titlu de plată nedatorată.

De asemenea, vă solicit să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 1092 C. civ.

Probe [6]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul

judiciar de_lei. [7]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

Explicații

[1] Natura juridică. Acţiune în restituirea plăţii lucrului nedatorat este o acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte recuperarea plăţii făcute de persoana care, din eroare, s-a crezut debitor, plătind o datorie inexistentă sau care nu-i incumba.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are orice persoană care pretinde că a făcut o plată nedatorată altei persoane (solvens).
[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are persoana căreia i se impută primirea unei plăţi ce nu i se cuvenea (accipiens); în situaţia în care sunt întrunite condiţiile art. 993 alin. (2) C. civ., acţiunea trebuie îndreptată împotriva adevăratului debitor (respectiv atunci când, deşi reclamantul a făcut o plată nedatorată, creditorul, cu bună-credinţă, a desfiinţat titlul său de creanţă).

[4] Motivele de fapt. Se va menţiona şi argumenta în fapt îndeplinirea condiţiilor plăţii nedatorate, după cum urmează:

a) reclamantul să fi efectuat în favoarea pârâtului o prestaţie cu titlu de plată, indiferent de obiectul ei, care poate consta într-o sumă de bani, într-un bun individual determinat sau într-un bun determinat generic;

b) datoria pentru stingerea căreia s-a făcut plata nu există din punct de vedere juridic. Prin excepţie de la această regulă, sunt şi cazuri în care plata unei datorii existente, valabilă din punct de vedere juridic, dă dreptul la restituire, şi anume atunci când plata unei asemenea datorii nu a fost făcută creditorului, ci unei alte persoane;

c) plata a fost făcută din eroare, ceea ce înseamnă că reclamantul a plătit având credinţa că este debitor al pârâtului [art. 993 alin. (1) C. civ.], pentru că altfel, dacă el a plătit ştiind că nu este dator, o atare plată poate fi interpretată fie ca o liberalitate, fie ca o gestiune a intereselor altei persoane. De menţionat că şi dolul se asimilează cu eroarea în efectuarea plăţii şi că sunt şi situaţii în care restituirea nu este condiţionată de eroarea solvensului, respectiv situaţia în care acesta şi-a plătit o datorie faţă de creditorul său, după care, pentru că a pierdut chitanţa liberatorie, o plăteşte din nou pentru a scăpa de urmărirea creditorului, apoi găseşte chitanţa liberatorie astfel că cea de-a doua plată apare ca lipsită de cauză şi va fi supusă restituirii, deşi nu a fost făcută din eroare. De asemenea, şi în situaţia în care plata a fost efectuată în temeiul unei obligaţii lovite de nulitate absolută se naşte dreptul la restituire, căci, deşi debitorul a plătit ştiind că obligaţia asumată este nulă, părţile trebuie repuse în situaţia anterioară încheierii actului lovit de nulitate absolută.

[5] Temeiul de drept este dat de dispoziţiile art. 1092 C. civ.

[6] Probe:

a) înscrisuri – orice înscrisuri de natură să dovedească actul juridic al plăţii;

b) interogatoriul pârâtului – pe aspectul primirii plăţii şi al cauzei acestei operaţiuni;

c) martori – pe aspectul actului juridic al plăţii atunci când aceasta are o valoare mai mică de 250 lei sau în cazul imposibilităţii materiale sau morale de preconstituire a probei scrise (art. 1198 C. civ.), precum şi pe aspectul cauzei datoriei în vederea stingerii căreia s-a făcut plata şi al poziţiei subiective a reclamantului la momentul efectuării plăţii.

[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea pretenţiilor solicitate, după distincţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art. 5 C. proc. civ.;

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Model de acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză

Model de acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză

ACŢIUNE ÎNTEMEIATA PE ÎMBOGĂŢIREA FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la plata_[4]

De asemenea, vă solicit să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art.
Probe [7]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul

judiciar de_lei. [8]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [9]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. îmbogăţirea fără justă cauză este un fapt juridic licit care constă în sporirea activului sau micşorarea pasivului patrimoniului unei persoane în dauna unei alte persoane care suferă o micşorare corespunzătoare a patrimoniului său, în lipsa oricărui temei juridic (legal sau contractual) care să o justifice Acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză (actio de in rem verso) este o acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte recuperarea pierderii suferite pe seama îmbogăţirii corespunzătoare de către o altă persoană, în măsura îmbogăţirii acesteia, dar nu mai mult decât valoarea sărăcirii.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are orice persoană care pretinde micşorarea patrimoniului său pe seama măririi nelegitime a patrimoniului altei persoane.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are persoana căreia i se impută majorarea nelegitimă a patrimoniului pe seama micşorării patrimoniului altei persoane.

[4] Obiectul acţiunii. Se va menţiona pretenţia concretă ce se cere prin această acţiune, spre exemplu: obligarea pârâtului la plata contravalorii îmbunătăţirilor necesare şi utile efectuate de reclamant, în calitate de chiriaş, la imobilul proprietatea pârâtului; obligarea pârâtului la restituirea alocaţiei de stat încasate pentru copilul minor încredinţat reclamantului; obligarea pârâtului-proprietar care a cules fructele la plata semănăturilor, arăturilor şi a muncii suportate de reclamantul; obligarea pârâtului-proprietar care a ridicat o construcţie pe terenul său cu materialul reclamantului să-i plătească acestuia contravaloarea materialelor; obligarea pârâtului-proprietar care a reţinut construcţia edificată pe terenul său de către reclamant la restituirea către acesta a valorii materialelor şi a preţului muncii sau a sporului de valoare adus terenului; obligarea pârâtului-proprietar la restituirea cheltuielilor făcute de reclamant cu conservarea bunului încredinţat etc.

[5] Motivele de fapt. Se vor menţiona şi argumenta în fapt condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză2), şi anume:

a) mărirea patrimoniului pârâtului prin dobândirea unui bun, a unei sume de bani, a unei creanţe, îmbunătăţirea unui Iucru-proprietatea sa de către o altă persoană sau folosirea unui bun aparţinând altuia;

b) micşorarea patrimoniului reclamantului cu aceeaşi valoare cu care s-a mărit patrimoniul pârâtului;

c) existenţa unei legături între mărirea patrimoniului pârâtului şi micşorarea patrimoniului reclamantului, în sensul că ambele modificări patrimoniale sunt efectul aceleiaşi cauze;

d) inexistenţa unei cauze legitime pentru mărirea patrimoniului pârâtului în detrimentul patrimoniului reclamantului, ceea ce înseamnă că dezechilibrul patrimonial produs între părţile litigante nu are un temei legal, cum ar fi un contract, o dispoziţie legală, o hotărâre judecătorească;

e) inexistenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite de către reclamant, ceea ce înseamnă că acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză are un caracter subsidiar, neputând fi folosită dacă există vreo altă acţiune pentru realizarea dreptului său la restituire. De exemplu, proprietarul unui bun individual determinat nu are deschisă acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză pentru restituirea acestui bun, deoarece el îşi poate valorifica dreptul la restituire pe calea acţiunii în revendicare etc.

[6] Temeiul de drept. Nu există o consacrare legală a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, ci doar aplicaţii ale acestuia – art. 484 C. civ., art. 493 C. civ., art. 494 C. civ., art. 997 C. civ., art. 1618 C. civ., art. 1691 C. civ. Prin urmare, ori de câte ori pretenţia reclamantului nu se regăseşte într-una dintre aplicaţiile principiului îmbogăţirii fără justă cauză, consacrată într-o normă legală, se va invoca ca temei de drept chiar principiul.

[7] Probe:

a) înscrisuri – orice înscrisuri de natură să dovedească condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză;

b) interogatoriul pârâtului – pe aspectul dezechilibrului patrimonial pretins de reclamant şi al cuantumului pagubei, atunci când restituirea s-a cerut prin echivalent, întrucât nu mai este posibilă restituirea în natură;

c) martori – pe aspectul îndeplinirii condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, care vizează, în principiu, fapte juridice, ce pot fi dovedite cu orice mijloc de probă;

d) expertiză de evaluare a despăgubirilor – atunci când restituirea s-a cerut prin echivalent, dacă cuantumul diminuării patrimoniale suportate de reclamant nu a fost recunoscut de pârât sau probat cu celelalte mijloace de probă sus-menţionate.

[8] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea obiectului pricinii, conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013.

Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea obiectului pricinii, după distincţiile prevăzute în art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Instanţa competentă

a) teritorial- este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art. 5 C. proc. civ.;

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Model de acțiune în daune-interese moratorii / compensatorii

Model de acțiune în daune-interese moratorii / compensatorii

ACŢIUNEA ÎN DAUNE-INTERESE MORATORII

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2a]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3a]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi obligarea pârâtului la

Plata de daune-interese moratorii (despăgubiri)

în valoare de_lei, reprezentând echivalentul prejudiciului pe

care mi l-a cauzat prin executarea cu întârziere a obligaţiei contractuale asumate de acesta.

De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 1073 coroborat cu art. 1082 şi art. 1084-1086 C. civ.

Probe [6]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de lei şi timbrul

judiciar de_lei. [7]

Semnătura,
Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

ACŢIUNEA ÎN DAUNE-INTERESE COMPENSATORII

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2b]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3b]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi obligarea pârâtului la

Plata de daune-interese compensatorii

în sumă de_lei, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care mi l-a cauzat prin neexecutarea (totală sau parţială) obligaţiei contractuale asumate de acesta.

De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 1073 coroborat cu art._

Probe [6]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_,

precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de lei şi timbrul judiciar de_lei. [7]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

Comentariu

[1] Natura juridică. Răspunderea civilă contractuală este o formă a răspunderii derogatorie de la dreptul comun, dat de răspunderea civilă delictuală, care este angajată în cazul neexecutării sau a executării necorespunzătoare a unui contract de către una din părţile contractante.

Atât acţiunea privind plata de daune-interese moratorii, cât şi cea privind plata de daune-interese compensatorii sunt acţiuni personale prin care se urmăreşte recuperarea echivalentului prejudiciului încercat de una dintre părţile contractante ca urmare executării cu întârziere a obligaţiei celeilalte părţi din contract (daune-interese moratorii) sau, după caz, ca urmare a neexecutării totale sau parţiale a obligaţiei de către cealaltă parte (daune-interese compensatorii).

[2] Calitate procesuală activă (reclamant).

2a. Are partea contractantă care pretinde despăgubiri pentru executarea cu întârziere a obligaţiei asumate de cocontractantul său.

2b. Are partea contractantă care pretinde despăgubiri pentru neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei asumate de cocontractantul său.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât).

3a. Are cocontractantul căruia i se impută executarea cu întârziere a obligaţiei asumate prin contract.

3b. Are cocontractantul căruia i se impută neexecutarea totală sau parţială a unei obligaţii asumate.

[4] Motivele de fapt. Se va menţiona contractul ce constituie cauza obligaţiei pârâtului, precum şi condiţiile răspunderii civile contractuale, respectiv:

a) săvârşirea unei fapte ilicite de către pârât, constând în executarea cu întârziere, respectiv neexecutarea obligaţiei asumate de el prin contract;

b) producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, adică a unei pagube ce se poate cuantifica băneşte;

Evaluarea prejudiciului se poate face pe cale judecătorească (evaluarea judiciară), prin lege (evaluarea legală) sau prin convenţia părţilor (evaluarea convenţională).

• evaluarea judiciară are la bază principiile consacrate de art. 1084-1086 C. civ., respectiv: principiul după care prejudiciul trebuie să cuprindă atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât şi câştigul nerealizat de creditor Qucrum cessans); principiul că debitorul va fi ţinut să repare numai prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului, cu excepţia cazului în care vina debitorului în neexecutarea obligaţiei contractuale îmbracă forma intenţiei, când debitorul este ţinut să răspundă şi pentru prejudiciul imprevizibil la momentul încheierii contractului; principiul potrivit căruia, în toate cazurile, este reparabil numai prejudiciul direct, aflat în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea contractului, nu şi prejudiciul indirect;
• evaluarea legală există în cazul obligaţiilor având ca obiect o sumă de bani, când, potrivit art. 1088 C. civ., debitorul poate fi obligat la plata de daune moratorii (pentru întârziere) care nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, fidejusiune şi societate, dobândă datorată din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, de exemplu în materia contractului de mandat (art. 1550 C. civ.);

• evaluarea convenţională – părţile pot conveni asupra cuantumului despăgubirilor datorate de debitor fie după producerea prejudiciului, fie înainte de producerea prejudiciului, prin inserarea unei clauze exprese în contract (clauză penală).

c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului şi prejudiciul pretins de reclamant, în sensul că fapta ilicită săvârşită de pârât este cauza prejudiciului pretins de reclamant, altfel spus ea a determinat producerea acelui prejudiciu;

d) existenţa vinovăţiei pârâtului în săvârşirea faptei ilicite, sub forma intenţiei sau a culpei, pârâtul urmând a răspunde pentru culpa cea mai uşoară;

e) punerea în întârziere a debitorului în una din formele prevăzute de lege: notificarea prin intermediul executorilor judecătoreşti [art. 1079 alin. (1) C. civ.] sau cererea de chemare în judecată a debitorului prin care s-a cerut executarea obligaţiei de către pârât.

Condiţia punerii în întârziere nu se cere în situaţia în care debitorul este de drept în întârziere, respectiv: în cazurile expres prevăzute de lege [art. 1079 alin. (2) pct. 1 C. civ.] ca, de exemplu, în materia vânzării de produse şi lucruri mobile (art. 1370 C. civ.); când părţile au convenit expres că debitorul este de drept în întârziere Ia împlinirea termenului la care trebuia să-şi execute obligaţia, fără îndeplinirea vreunei formalităţi [art. 1079 alin. (2) pct. 2 C. civ.]; când obligaţia, prin natura sa, nu putea fi îndeplinită decât într-un termen determinat, pe care debitorul l-a lăsat să treacă fără a-şi executa obligaţia [art. 1079 alin. (2) pct. 3 C. civ.]; în cazul obligaţiilor continue, cum sunt cele având ca obiect furnizarea energiei electrice, a apei sau aceea de întreţinere a unui anumit bun; în cazul încălcării obligaţiilor de a nu face (art. 1078 C. civ.);

0 inexistenţa unei clauze de neresponsabilitate. Părţile contractante pot conveni (înainte de producerea prejudiciului în patrimoniul creditorului) asupra modificării consecinţelor executării cu întârziere, respectiv neexecutării obligaţiei debitorului, în sensul agravării, înlăturării sau restrângerii răspunderii debitorului, iar în cazul în care au convenit asupra înlăturării răspunderii debitorului creditorul nu mai poate obţine repararea prejudiciului datorat pentru executarea cu întârziere, respectiv neexecutarea obligaţiei debitorului. Cu toate acestea, convenţiile de neresponsabilitate sunt valabile numai în cazul în care vina debitorului îmbracă una din formele culpei (neglijenţa sau imprudenţa), nu şi forma intenţiei.

[5] Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 1073-1090 C. civ.
[6] Probe:

a) înscrisuri – obligatoriu trebuie înfăţişat contractul a cărui întârziere în executare se pretinde, precum şi orice alte înscrisuri de natură să dovedească îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale;

b) interogatoriul pârâtului – pe aspectul datei executării obligaţiei asumate faţă de reclamant, al producerii prejudiciului şi al cuantumului acestuia, al vinovăţiei sale în executarea cu întârziere a obligaţiei şi al punerii sale în întârziere;

c) martori – pe aceleaşi aspecte vizate şi de interogatoriu, mai puţin cuantumul prejudiciului dacă părţile au prevăzut în contractul lor o clauză penală, adică au determinat anticipat, prin acordul lor de voinţă, întinderea prejudiciului şi cuantumul daunelor ce-1 vor acoperi41;

d) expertiză de evaluare a prejudiciului – în cazul în care cuantumul acestuia nu a fost recunoscut de pârât sau dovedit cu celelalte mijloace de probă menţionate anterior; expertiza de evaluare a prejudiciului nu se impune atunci când părţile au inserat în contract o clauză penală, prin care au evaluat anticipat, prin voinţa lor, cuantumul prejudiciului în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează în funcţie de valoarea despăgubirilor pretinse prin acţiune, conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013.

Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea despăgubirilor solicitate, conform art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare61.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa de Ia domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art.5 C. proc. civ., sau cea de la locul executării contractului, conform art. 10 pct. 1 C. proc. civ.(competenţă teritorială alternativă);

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea despăgubirilor pretinse este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Acţiune în anularea unor acte juridice ale debitorului în procedura insolvenţei

Acţiune în anularea unor acte juridice ale debitorului în procedura insolvenţei

acţiune în anularea unor acte juridice ale debitorului în procedura insolvenţei, cerere adresată de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator judecătorului sindic prin care se solicită anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii. Administratorul judiciar/lichidatorul poate introduce la jude-cătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte: acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar; operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile; acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer; constituirea ori perfectarea unei garanţii
reale pentru o creanţă care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii; plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii; actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda o persoană fizică sau juridică faţă de care era la data efectuării transferului unor operaţiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la îndeplinire a unui acord de compensare bilaterală (netting), realizate în baza unui contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor, în sensul legii (art. 79 din Legea nr. 85/2006).

Următoarele operaţiuni vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor şi sunt încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul: cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată; cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic; cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acţiuni; cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă; cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie dominantă asupra debitorului sau a activităţii sale; cu un coindivizar asupra unui bun comun (art. 80 din Legea nr. 85/2006) Acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. Dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu formulează această acţiune, comitetul creditorilor o poate introduce la judecătorul-sindic (art. 81 din Legea nr. 85/2006). Nu se poate cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale curente (art. 82 din Legea nr. 85/2006).

Calitate procesuală pasivă au debitorul şi, după caz, cocontractantul său. Debitorul va fi citat în calitate de pârât prin administratorul special.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 79 şi 80, se instituie o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor. Prezumţia poate fi răsturnată de către debitor. Ea nu se extinde la terţul dobânditor sau subdobânditor. Prezumţia de fraudă se păstrează şi în cazul în care, prin abuz de drepturi procesuale, debitorul a întârziat momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele la care se referă art. 79 şi art. 80 (art. 85 din Legea nr. 85/2006).

Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor legii, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru.

Acţiune de recuperare a bunului transferat de debitorul aflat în procedura insolvenţei

Acţiune de recuperare a bunului transferat de debitorul aflat în procedura insolvenţei

 acţiune de recuperare a bunului transferat de debitorul aflat în procedura insolvenţei, acţiunea prin care administratorul judiciar, lichidatorul sau comitetul creditorilor urmăreşte recuperarea de la subdobânditor a bunului ori valorii bunului transferat de către debitorul aflat în procedura insolvenţei. Acţiunea poate fi formulată numai dacă subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului şi cunoştea sau trebuia să cunoască faptul că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat. în situaţia în care subdobânditorul este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv al debitorului, se prezumă relativ că nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului şi că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat (art. 84 din Legea nr. 85/2006). Acţiunea este scutită de plata taxei de timbru.

Activităţi curente ale debitorului în perioada de observaţie

Activităţi curente ale debitorului în perioada de observaţie

activităţi curente ale debitorului în perioada de observaţie, faptele de comerţ şi operaţiunile financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie, în cursul normal al comerţului său, cum ar fi continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate; efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora; lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea desfăşurată (art. 2 pct. 1 din Legea nr. 32/2000). A. de a. se desfăşoară sub forma asigurărilor de viaţă şi a celor generale, facultative sau obligatorii, în condiţiile legii şi se grupează în asigurări de viaţă şi asigurări generale, cu excepţia asigurătorilor cu activitate compozită (art. 3 din Legea nr. 32/2000, art. 3 din Legea nr. 136/1995). în România a. de a. poate fi exercitată numai de persoane juridice române, constituite ca societăţi pe acţiuni şi/sau societăţi mutuale, autorizate de C.S.A.;

asigurători sau reasiguratori autorizaţi în statele membre, care desfăşoară activitate de asigurare sau de reasigurare pe teritoriul României în conformitate cu dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii; sucursale aparţinând unor societăţi-mamă guvernate de legi dintr-un stat terţ, autorizate de C.S.A.; filiale ale unor asigurători sau reasiguratori din state terţe, autorizaţi de C.S.A.; asigurători sau reasiguratori care adoptă forma de companie europeană pe acţiuni (SE – Societas Europaea). Asigurătorul nu poate fi înregistrat în registrul comerţului fară avizul prealabil în vederea înregistrării emis de C.S.A. (art. 11 din Legea nr. 32/2000).

Acţiuni succesorale

Acţiuni succesorale

acţiuni succesorale, sintagmă ce desemnează în mod generic întregul set de acţiuni în justiţie reglementate de lege pentru a fi utilizate în raporturile dintre moştenitori şi dintre aceştia şi terţi, în vederea punerii în valoare a unor drepturi succesorale ori a unor drepturi ce au o anumită legătură cu o moştenire sau cu calitatea de moştenitori a unor persoane. A.s. pot fi grupate după cum urmează: a) a.s. propriu-zise şi a.s. privitoare la moştenire; b) a.s. specifice şi a.s. nespecifice. Au caracter de a.s.: acţiunea în petiţie de ereditate; acţiunea de partaj succesoral; acţiunea în reducţiune succesorală; acţiunea de raport succesoral; acţiunea împotriva măsurilor de conservare a patrimoniului succesoral luate în cursul procedurii succesorale notariale; acţiunea în anulare (vizând certificatul de moştenitor, certificatul de vacanţă succesorală, renunţarea la succesiune, testamentul); acţiunea în contestare (având ca obiect validitatea unui testament, existenţa şi întinderea masei succesorale, apartenenţa sau neapartenenţa unor bunuri la masa succesorală, calitatea de legatar universal a reclamantului în baza unui testament olograf); acţiunea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii; acţiunea întemeiată pe obligaţia de garanţie a împărţelii moştenirii; acţiunea fundamentată pe gestiunea de afaceri (având ca finalitate recuperarea de către reclamant de la ceilalţi moştenitori a datoriilor succesiunii plătite de el peste partea sa); acţiunea întemeiată pe ideea de subrogaţie personală (având aceeaşi finalitate); acţiunea referitoare la administrarea bunurilor în perioada indiviziunii succesorale; acţiunea vizând darea socotelilor; acţiunea pentru predarea legatului particular; acţiunea creditorilor (ipotecari sau chiro-grafari) ce formulează pretenţii asupra succesiunii etc. Competenţa soluţionării a.s. revine, prin derogare de la regulile de drept comun, instanţei de judecată în raza teritorială a căreia defunctul a avut ultimul domiciliu (dacă acest ultim domiciliu a fost în ţară) sau instanţei de judecată a locului unde se află principalele bunuri ereditare (dacă ultimul domiciliu al defunctului a fost în străinătate).

acţiuni succesorale nespecifice, varietate de acţiuni succesorale de specificul cărora este faptul că sunt susceptibile de utilizare şi în alte domenii decât acela al moştenirii. Fac parte din această grupă: acţiunea creditorilor (ipotecari sau chirografari) ce formulează pretenţii asupra succesiunii; acţiunea în contestare (vizând validitatea unui testament, calitatea de legatar universal a reclamantului în baza unui testament olograf); acţiunea în anulare (având ca obiect certificatul de moştenitor, certificatul de vacanţă succesorală, renunţarea la succesiune, testamentul); acţiunea în gestiune de afaceri (urmărind ca finalitate recuperarea de către reclamant de la ceilalţi moştenitori a datoriilor succesiunii plătite de el peste partea sa) etc.

acţiuni succesorale privitoare la moştenire, varietate de acţiuni succesorale care, fără a avea ca obiect recunoaşterea şi realizarea drepturilor succesorale, au totuşi o strânsă legătură cu o moştenire deschisă. Fac parte din această grupă: acţiunea în constatarea existenţei şi întinderii masei succesorale; acţiunea în constatarea apartenenţei şi neapartenenţei unor bunuri la masa succesorală; acţiunea întemeiată pe gestiunea de afaceri; acţiunea referitoare la administrarea bunurilor în perioada indiviziunii succesorale etc. [v. şi acţiuni succesorale]

acţiuni succesorale specifice, varietate de acţiuni succesorale care se disting prin aceea că sunt susceptibile a fi exercitate exclusiv în materie succesorală. Au acest caracter: acţiunea în petiţie de ereditate; acţiunea în reducţiune succesorală; acţiunea de raport succesoral; acţiunea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii; acţiunea în predarea legatului particular etc.

Acţiune întemeiată pe gestiunea de afaceri

Acţiune întemeiată pe gestiunea de afaceri

acţiune întemeiată pe gestiunea de afaceri, acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte fie recuperarea de către gerant a cheltuielilor făcute în interesul geratului, fie repararea prejudiciului cauzat geratului prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune de către gerant. Calitate procesuală activă are, după caz, fie persoana care pretinde că a gerat interesele alteia (gerantul), fie cea care pretinde că interesele sale au fost gerate de o altă persoană (geratul), iar calitate procesuală pasivă are geratul sau gerantul, în funcţie de persoana care a introdus acţiunea. Obiectul acţiunii poate consta în orice obligaţii care să se circumscrie raporturilor juridice născute din gestiunea de afaceri, cum ar fi: obligarea geratului la plata cheltuielilor necesare şi utile făcute de gerant în legătură cu un imobil al geratului; obligarea deponentului, în calitate de gerat, la restituirea cheltuielilor necesare şi utile efectuate de către depozitar, în calitate de gerant, asupra bunului dat în depozit; obligarea gerantului la repararea prejudiciului cauzat geratului prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune etc.

Temeiul de drept diferă în funcţie de obiectul a.î.g.a.; astfel, dacă gerantul, fie el şi un depozitar, cere obligarea geratului la plata unei indemnizaţii pentru cheltuielile necesare şi utile efectuate în legătură cu un bun al acestuia, temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 991 teza a ll-a C. civ.; dacă geratul cere obligarea gerantului la repararea prejudiciului ce i l-a cauzat prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune, temeiul de drept îl constituie art. 989 şi art. 990 C. civ. etc.

Acţiune în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, actio de in rem verso

Acţiune în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, actio de in rem verso

acţiune în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, acţiunea civilă prin care persoana care a suferit o diminuare a patrimoniului său, ca urmare a îmbogăţirii fără justă cauză a patrimoniului altei persoane, se adresează justiţiei, solicitând obligarea acesteia din urmă la restituirea valorii îmbogăţirii realizate în detrimentul său. Promovarea a.r.î.j.c. este subordonată îndeplinirii a două grupe de condiţii cumulative, şi anume: I) condiţii materiale: a) să existe o mărire a patrimoniului pârâtului şi o scădere a patrimoniului reclamantului; b) între sporirea patrimoniului pârâtului şi diminuarea patrimoniului reclamantului să existe o legătură (să fie efectul unei cauze unice); şi 2) condiţii juridice: a) îmbogăţirea şi sărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice; b) îmbogăţitul să fie de bună-credinţă; buna lui credinţă fiind prezumată, nu trebuie dovedită; c) sărăcitul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului. A.r.î.j.c. are caracter subsidiar şi, în consecinţă, poate fi exercitată numai în absenţa oricărui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite. în cazul în care sărăcitul reclamant are la dispoziţie acţiunea bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligaţii, nu poate fi promovată a.r.î.j.c. Tot astfel, a.r.î.j.c. este inadmisibilă şi atunci când reclamantul urmăreşte, în realitate, să obţină o reparaţie pe care este îndreptăţit să o pretindă pe calea unei acţiuni prescrise sau care este susceptibilă de a fi paralizată de către pârât prin invocarea unei excepţii având acest efect. Dreptul sărăcitului de a promova a.r.î.j.c. nu este dependent de capacitatea de exerciţiu a acestuia, după cum exercitarea acestui drept nu este dependentă nici de capacitatea civilă a îmbogăţitului pârât, deoarece atât dreptul la restituire, cât şi obligaţia de restituire a îmbogăţirii fără justă cauză nu au ca sursă un act juridic, ci izvorăsc din faptul juridic licit al îmbogăţirii fără justă cauză. în ipoteza când îmbogăţitul este un incapabil, întinderea obligaţiei sale de restituire se limitează la valoarea îmbogăţirii aflată încă în patrimoniul său. într-o atare ipoteză, urmează a se lua în considerare şi ideea subrogaţiei reale cu titlu particular. în toate cazurile, regula privind întinderea obligaţiei de restituire este că pentru a stabili sau evalua măsura îmbogăţirii pârâtului şi, deci, dimensiunile obligaţiei de restituire, instanţa de judecată urmează a se raporta la data introducerii acţiunii.

Ca urmare, dacă îmbogăţirea pârâtului a încetat, din motive independente de voinţa sa, până la acea dată, raportul obligaţional se stinge. Pentru a se evita prejudicierea intereselor sărăcitului, se impune însă reevaluarea sărăcirii şi îmbogăţirii corelative, în funcţie de întinderea lor în momentul judecăţii. Se creează, astfel, o excepţie justificată de la principiul nominalismului monetar. Cât priveşte proba într-o a.r.î.j.c., se vor aplica regulile de drept comun în materie, în principiu, fiind vorba de fapte juridice, dovada lor se poate face prin orice mijloc de probă. Dacă se va invoca un act juridic, se vor aplica regulile cu privire la proba actelor juridice (art. 1191 C. civ.). A.r.î.j.c. se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani. Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, acest termen începe să curgă din momentul când sărăcitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât îmbogăţirea altuia în detrimentul său, cât şi persoana care a realizat acea îmbogăţire [sin. actio de in rem verso].

Acţiune în daune-interese

Acţiune în daune-interese

acţiune în daune-interese, acţiune personală întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, prin care se urmăreşte recuperarea echivalentului prejudiciului încercat de una dintre părţile contractante ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei celeilalte părţi din contract (daune-interese moratorii) sau, după caz, ca urmare a neexecutării totale sau parţiale a obligaţiei de către cealaltă parte (daune-interese compensatorii). Condiţiile răspunderii civile contractuale sunt: a) săvârşirea unei fapte ilicite de către pârât, constând în executarea cu întârziere, respectiv neexecutarea obligaţiei asumate prin contract; b) producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, adică a unei pagube ce se poate cuantifica băneşte; evaluarea prejudiciului se poate face pe cale judecătorească (evaluarea judiciară), prin lege (evaluarea legală) sau prin convenţia părţilor (evaluarea convenţională); c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului şi prejudiciul pretins de reclamant, în sensul că fapta ilicită săvârşită de pârât este cauza prejudiciului pretins de reclamant; d) existenţa vinovăţiei pârâtului în săvârşirea faptei ilicite, sub forma intenţiei sau a culpei, pârâtul urmând a răspunde pentru culpa cea mai uşoară; este prezu-mată în cazul obligaţiilor de rezultat; această prezumţie este însă relativă, putând fi răsturnată de debitor prin proba contrară a existenţei unei cauze străine; prezumţia de culpă operează de îndată ce creditorul face dovada că debitorul nu a realizat sau nu a obţinut rezultatul la care s-a obligat; e) punerea în întârziere a debitorului în una din formele prevăzute de lege: notificarea prin intermediul executorilor judecătoreşti sau cererea de chemare în judecată a debitorului prin care s-a cerut executarea obligaţiei de către pârât.

Condiţia punerii în întârziere nu se cere în situaţia în care debitorul este de drept în întârziere, respectiv: în cazurile expres prevăzute de lege, ca, de exemplu, în materia vânzării de produse şi lucruri mobile; când părţile au convenit expres că debitorul este de drept în întârziere la împlinirea termenului la care trebuia să-şi execute obligaţia, fără îndeplinirea vreunei formalităţi; când obligaţia, prin natura sa, nu putea fi îndeplinită decât într-un termen determinat, pe care debitorul l-a lăsat să treacă fără a-şi executa obligaţia; în cazul obligaţiilor continue, cum sunt cele având ca obiect furnizarea energiei electrice, a apei sau aceea de întreţinere a unui anumit bun; în cazul încălcării obligaţiilor de a nu face; f) inexistenţa unei clauze de nerespon-sabilitate. Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 1073-1090 C. civ.

Acţiune ipotecară

Acţiune ipotecară

acţiune ipotecară, acţiune reală ce se naşte din ipotecă şi care serveşte creditorului ipotecar la recuperarea creanţei sale ajunse la scadenţă, prin urmărirea bunului ipotecat. O atare acţiune se promovează de către creditorul ipotecar.

MODEL DE CERERE DE EXECUTARE SILITĂ

MODEL DE CERERE DE EXECUTARE SILITĂ

Domnule executor Judecătoresc, [1]

Subsemnatul ____, domiciliat în_, în calitate de creditor, vă solicit

Punerea în executare silită_[2]

a titlului executoriu reprezentat de_[3], împotriva debitorului

_, domiciliat în_

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 372-373^2 C. proc. civ. raportat la art.__

Anexez alăturat hotărârea judecătorească/înscrisul ce constituie titlu executoriu.

Semnătura,

Domnului Executor Judecătoresc [6]

Explicaţii teoretice

[1] Natura juridică. în doctrină se defineşte executarea silită ca fiind procedura prin care titularul unui drept subiectiv recunoscut printr-un titlu executoriu constrânge, cu ajutorul organelor de stat competente, pe acel care îi încălcase dreptul să execute prestaţia specificată în titlu, spre a se asigura astfel respectarea dreptului şi restabilirea ordinii de drept încălcate.

Ori de câte ori titlul executoriu îl reprezintă o hotărâre judecătorească, executarea silită este a doua parte a procesului civil, care începe cu introducerea cererii de chemare în judecată şi sfârşeşte cu finalizarea executării hotărârii pronunţate în cauză. Atât în acest caz, cât şi atunci când titlul executoriu nu emană de la o instanţă judecătorească, executarea silită este un adevărat „proces de execuţie”, ţinând de dreptul de jurisdicţie al instanţei, întrucât instanţa are competenţa de a învesti înscrisurile prevăzute de lege cu formulă executorie, de a încuviinţa începerea executării silite şi de a judeca pe tot parcursul executării contestaţiile la executare, executorul judecătoresc fiind doar un organ auxiliar al justiţiei, care lucrează din ordinul acesteia şi sub controlul ei, neavând dreptul să decidă singur atunci când întâlneşte o piedică la executare, ci el trebuie să se adreseze instanţei de executare pentru a decide.

[2] Forma executării. Se va putea indica şi forma de executare silită aleasă de creditor, respectiv mobiliară, imobiliară, prin poprire etc.

[3] Titlul executoriu. Se va indica în ce constă titlul executoriu, respectiv o hotărâre judecătorească învestită cu formulă executorie sau orice alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu (art. 372 coroborat cu art. 374 C. proc. civ.). Din această ultimă categorie fac parte, de exemplu: orice titlu constatator al creanţei Oficiului de Recuperare a Creanţelor Bancare, precum şi orice act încheiat de acesta pentru realizarea creanţelor preluate potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, fără să fie necesară învestirea cu formulă executorie; contractul de credit ipotecar, precum şi garanţiile reale şi personale subsecvente acestuia, învestite cu formulă executorie; actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă, de la data exigibilităţii acesteia; contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale constituite în scopul garantării creditului bancar; contractele de credit încheiate de CEC, în calitate de creditor; declaraţia vamală în detaliu în detaliu şi actele constatatoare încheiate de autoritatea vamală; contractul de vânzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire a locuinţei şi contractul de împrumut, încheiate în condiţiile Decretului-Lege nr. 61/1990; convenţiile, contractele sau orice alte angajamente de creditare încheiate de Banca Naţională a României, pentru întregul sold al creanţei de plătit, inclusiv dobânzile sau alte costuri aferente; contractele de leasing; contractul de garanţie reală mobiliară-art. 17 din Legea nr. 99/1999 şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 137/2002; decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului, emisă în procedura Legii nr. 10/2001; etc.

[4] Motivele de fapt. Se va arăta în ce constă obligaţia debitorului stabilită prin titlul executoriu, de exemplu plata unei sume de bani, restituirea unui bun, precum şi faptul că debitorul refuză să-şi execute de bunăvoie această obligaţie.

[5]Temeiul de drept include, pe lângă normele cadru din art. 372-3732 C. proc. civ., normele specifice formei de executare aleasă de creditor, de exemplu, pentru executarea silită mobiliară art. 406-449 C. proc. civ., pentru executarea silită imobiliară art. 488-523 C. proc. civ., pentru executarea prin poprire art.452-461 C. proc. civ.

[6] Depunerea cererii. Cererea de executare se depune la executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea, conform art. 373 alin. (1) C. proc. civ.

MODEL DE CERERE DE SECHESTRU ASIGURĂTOR

MODEL DE CERERE DE SECHESTRU ASIGURĂTOR

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, chem în judecată pe pârâtul [3]_, domiciliat în_, solicitându-vă ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Înfiinţarea unui sechestru asigurător

asupra bunurilor mobile si imobile ale pârâtului până la concurenta sumei de_lei. [4]

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 591 C. proc. civ.

Probe [7]: în dovedirea pretenţiilor, solicit proba cu_

Anexez alăturat copii certificate de pe următoarele înscrisuri

_, taxa judiciară de timbru de 91.000 lei şi timbrul judiciar de

1.500 lei [8], precum si recipisa de plată a cauţiunii în valoare de _lei. [9]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [10]

Explicaţii teoretice

[1] Natura juridică. Sechestrul asigurător este un mijloc procedural pus Ia îndemâna creditorului pentru conservarea, pe timpul judecării cauzei, a averii debitorului, prin prevenirea actelor de înstrăinare de bunuri mobile ale debitorului de rea-credinţă, care ar putea periclita executarea silită în viitor a hotărârii ce se va obţine. Prin funcţia pe care o îndeplineşte, sechestrul asigurător este o măsură asigurătorie, care constă în indisponibilizarea unei cantităţi de bunuri mobile ale debitorului-pârât, din care urmează să se îndestuleze creanţa reclamantului, dacă în momentul în care acesta va obţine o hotărâre judecătorească definitivă, debitorul nu îşi va executa de bunăvoie obligaţia.

[2] Calitate procesuală activă are creditorul interesat să indisponibilizeze o anumită cantitate de bunuri mobile ale debitorului său, în limita creanţei sale, în scopul asigurării realizării acestei creanţe în momentul în care ea va fi constatată prin hotărâre judecătorească definitivă, dacă debitorul nu-şi va executa de bunăvoie obligaţia.

[3] Calitate procesuală pasivă are debitorul titularului cererii de sechestru.

[4] în obiectul sechestrului asigurător intră bunurile mobile şi imobile ale debitorului-pârât, indiferent dacă acestea se află la el sau la un terţ, până la concurenţa valorii creanţei pretinse împotriva lui de creditor; de aceea, reclamantul-creditor trebuie să indice în cerere cuantumul creanţei rezultând din actul scris ce o constată sau din cererea principală de chemare în judecată.

Obiectul este elementul ce face diferenţa între sechestrul asigurător şi poprirea asigurătorie.

[5] Motivele de fapt. Se va menţiona, în primul rând, dacă creanţa reclamantului este constatată sau nu prin act scris.

Dacă creanţa este constatată prin act scris se va arăta în continuare care este actul constatator al creanţei, valoarea acesteia şi data când a devenit exigibilă, precum şi faptul că pentru această creanţă s-a intentat acţiune în justiţie; dacă creanţa nu a devenit exigibilă se va justifica, în plus, necesitatea sechestrului fie prin aceea că debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului, fie prin aceea că debitorul nu a dat asigurările promise, fie prin faptul că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea, arătându-se totodată că se va depune cauţiunea ce se va fixa de instanţă.

Dacă nu există act scris constatator al creanţei se va arăta că s-a pornit procedura judiciară de recuperare a acesteia şi că s-a plătit o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată prin acţiunea principală.

[6] Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 591 şi următoarele C. proc. civ.

[7] Probe. Se poate cere administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege, cu respectarea regulilor de drept comun în materie.

Ca înscrisuri se depun, în mod obligatoriu, actul constatator al creanţei, dacă un asemenea act există, copia cererii principale de chemare în judecată şi dovada înregistrării acesteia la instanţă, respectiv un certificat de grefă care să ateste existenţa procesului de fond pe rolul instanţei.

[8] Timbraj. Taxa judiciară de timbru este de 91.000 lei (la nivelul anului 2005) iar timbrul judiciar este de 1.500 lei, fiind prevăzute de art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Cauţiunea.

9.1. în cazul creanţei constatate prin act scris şi ajunsă la scadenţă, depunerea cauţiunii este lăsată la aprecierea instanţei, aşa încât în această situaţie nu se poate depune vreo cauţiune o dată cu cererea de sechestru.

Dacă creanţa este constatată prin act scris, dar nu a ajuns la scadenţă, cauţiunea este obligatorie, însă cuantumul acesteia se stabileşte de instanţă după propria apreciere, aşa încât nici în această situaţie cauţiunea nu se poate depune o dată cu cererea de sechestru.

Potrivit art. 592 alin. (4) C. proc. civ., nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului.

9.2. în cazul creanţei care nu este constatată în scris, cauţiunea, în cuantum de jumătate din valoarea pretinsă prin acţiunea principală, trebuie depusă obligatoriu o dată cu cererea de sechestru.

[10] Instanţa competentă, material şi teritorial, este cea învestită cu judecata în primă instanţă a acţiunii principale, indiferent de etapa procesuală – primă instanţă, apel, recurs-în care se află judecata acestei cereri [art. 592 alin. (1) C. proc. civ.].

MODEL DE CERERE DE POPRIRE ASIGURĂTORIE

MODEL DE CERERE DE POPRIRE ASIGURĂTORIE

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, chem în judecată pe pârâtul-debitor [3]_, domiciliat în_, şi pe pârâtul-terţ poprit_, domiciliat în_, solicitându-vă ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Înfiinţarea unei popriri asigurătorii

asupra_, până la concurenţa sumei de_lei. [4]

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 597 C. proc. civ. raportat la art. 591-595 C. proc. civ.

Probe [7]: în dovedirea cererii, solicit încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Anexez alăturat copii certificate de pe următoarele înscrisuri

_, taxa judiciară de timbru de 91.000 lei şi timbrul judiciar de

1.500 lei [8], precum si recipisa de plată a cauţiunii în valoare de _lei. [9]

Semnătura,
Domnului preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [10]

Explicaţii teoretice

[ 1 ] Natura juridică. Poprirea asigurătorie este o măsură de asigurare de care poate uza creditorul pentru realizarea în viitor a creanţei sale, după obţinerea titlului executoriu, şi ea constă în indisponibilizarea sumelor de bani sau efectelor pe care debitorul său le are ori le va avea de primit de la un terţ debitor al lui.

[2] Calitate procesuală activă are creditorul interesat să indisponibilizeze sumele de bani sau efectele (titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile) pe care debitorul său le are sau le va avea de primit de la un terţ debitor al lui, în scopul asigurării realizării creanţei din aceste sume/efecte după obţinerea titlului executoriu.
[3] Calitate procesuală pasivă are atât debitorul titularului cererii de poprire, cât şi debitorul debitorului acestuia (terţul poprit).

[4] în obiectul popririi asigurătorii pot intra sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile, datorate debitorului de terţul poprit sau pe care aceasta i le va datora în viitor, dar în temeiul unor raporturi juridice existente, în condiţiile art. 591 C. proc. civ. Titularul cererii trebuie să indice expres asupra căror bunuri dintre cele enumerate anterior doreşte să se înfiinţeze poprirea asigurătorie, iar când se opreşte la efecte, după ce le individualizează, trebuie să menţioneze suma până la a cărei concurenţă solicită indisponibilizarea respectivelor efecte, sumă ce reprezintă valoarea creanţei rezultând din actul ce o constată sau, după caz, din cererea principală de chemare în judecată.

Obiectul este elementul ce deosebeşte poprirea asigurătorie de sechestrul judiciar.

[5] Motivele de fapt Se va invoca existenţa dublului raport obligaţional ce trebuie să stea la baza popririi asigurătorii [ dedus din dispoziţiile art. 597 alin. (1) C. proc. civ. ], respectiv cel între reclamantul-popritor şi debitorul urmărit, în sensul că reclamantul-popritor este creditorul debitorului urmărit, şi cel între debitorul urmărit şi terţul poprit, în sensul că debitorul urmărit este creditorul terţului poprit, arătându-se totodată împrejurările şi actele din care rezultă ambele raporturi.

Se va menţiona apoi dacă creanţa reclamantului este constatată sau nu prin act scris. Dacă creanţa este constatată prin act scris, se va arăta în continuare care este acesta, valoarea creanţei şi data când a devenit exigibilă, precum şi faptul că pentru această creanţă s-a intentat acţiune în justiţie, iar dacă creanţa nu a devenit exigibilă se va justifica, în plus, necesitatea popririi asigurătorii prin una din ipotezele reglementate de art. 591 alin. (3) C. proc. civ. – debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea arătându-se totodată că se va depune cauţiunea ce se va fixa de instanţă.

Dacă nu există act scris constatator al creanţei se va arăta că s-a pornit procedura judiciară de recuperare a acesteia şi că pentru poprire s-a plătit o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată prin acţiunea principală.

[6] Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 597 C. proc. civ. cu raportare la dispoziţiile art. 591-595 C. proc. civ.

[7] Probe. Se poate cere orice mijloc de probă admis de lege, cu respectarea regulilor de drept comun în materie.

Ca înscrisuri se depun în mod obligatoriu actul constatator al creanţei, dacă un asemenea act există, copia cererii principale de chemare în judecată şi dovada înregistrării acesteia Ia instanţă, respectiv un certificat de grefă care să ateste existenţa procesului de fond pe rolul instanţei.

[8] Timbraj. Taxa judiciară de timbru este de 91.000 lei (la nivelul anului 2005) iar timbrul judiciar este de 1.500 lei, fiind prevăzute de art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
[9] Cauţiunea.
9.1. în cazul creanţei constatate prin act scris şi ajunsă la scadenţă, depunerea cauţiunii este lăsată la aprecierea instanţei, aşa încât în această situaţie nu se poate depune vreo cauţiune o dată cu cererea de sechestru.
Dacă creanţa este constatată prin act scris, dar nu a ajuns la scadenţă, cauţiunea este obligatorie, însă cuantumul acesteia se stabileşte de instanţă după propria apreciere, aşa încât nici în această situaţie cauţiunea nu se poate depune o dată cu cererea de sechestru.
Potrivit art. 592 alin. (4) C. proc. civ., nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului.
9.2. în cazul creanţei care nu este constatată în scris, cauţiunea, în cuantum de jumătate din valoarea pretinsă prin acţiunea principală, trebuie depusă obligatoriu o dată cu cererea de sechestru.
[10] Instanţa competentă, material şi teritorial, este cea învestită cu judecata în primă instanţă a acţiunii principale, indiferent de etapa procesuală – primă instanţă, apel, recurs-în care se află judecata acestei cereri [art. 592 alin. (1) C. proc. civ.].

Model de cerere de revizuire – CAZUL DE REVIZUIRE PREVĂZUT DE ART. 322 PCT. 3 C. PROC. CIV.

Model de cerere de revizuire – CAZUL DE REVIZUIRE PREVĂZUT DE ART. 322 PCT. 3 C. PROC. CIV.

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ _, domiciliat în_, formulez în contradictoriu cu intimatul [3]_, domiciliat în_, în termen legal [4], prezenta cerere de

Revizuire

împotriva sentinţei/deciziei civile nr. [5] / pronunţată de Judecătoria/Tribunalul/Curtea de Apel_/înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi_[6]

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [7]:_

Temeiul de drept [8]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ.

Pentru dovedirea depunerii în termen a cererii de revizuire solicit încuviinţarea probei cu înscrisuri, iar pentru dovedirea temeiniciei motivului de revizuire invocat solicit ataşarea la prezenta cauză a dosarului în care s-a pronunţat hotărârea atacată, precum şi următoarele probe _, pe aspectul_[9]

Anexez copia hotărârii atacate, copii certificate de pe alte înscrisuri, respectiv_, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de 91.000 lei şi timbrul judiciar de 1.500 lei. [10]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [11]_

Explicaţii:

[1] Natura juridică. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare, prin care se poate obţine, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., retractarea hotărârii definitive atacate.
[2] Calitate procesuală activă (revizuient) poate avea oricare dintre părţile interesate care au figurat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii sau, după caz, succesorii lor în drepturi, precum şi procurorul, în temeiul art. 45 alin. (5) C. proc. civ., indiferent dacă acesta a participat sau nu la judecata finalizată cu hotărârea pe care doreşte să o atace.
[3] Calitate procesuală pasivă (intimat) au celelalte părţi din procesul finalizat cu hotărârea atacată, care nu au formulat cererea de revizuire sau, după caz, succesorii în drepturi ai acestora.

[4] Termenul de introducere. Pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi curge de la cel din urmă act de executare. Este vorba de ultimul act de executare săvârşit în procedura concretă de executare pornită de creditor pentru recuperarea obiectului la a cărui predare a fost obligat debitorul.

în ce priveşte modul de calcul al termenului, a se vedea art. 101 C. proc. civ., iar referitor la repunerea în termen – art. 103 C. proc. civ.

[5] Obiectul revizuirii. Idem, supra, nr. 31a – Cazul de revizuire prevăzut de art. 322pct. 1 C. proc. civ., pct. 5.

în cazul hotărârilor cu condamnare alternativă, cererea de revizuire este lipsită de interes, deoarece debitorul poate fi obligat, în temeiul unei asemenea hotărâri, să plătească suma de bani stabilită de instanţă ca reprezentând contravaloarea lucrului.

[6] Se va indica expres soluţia urmărită prin admiterea revizuirii întemeiată pe pct. 3 al art. 322, respectiv se va solicita modificarea hotărârii atacate în sensul obligării pârâtului la plata echivalentului obiectului pierit, la a cărui predare în natură fusese obligat iniţial.

[7] Motivele de fapt. Se va arăta că motivul reglementat de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. este cel dedus judecăţii şi se va argumenta îndeplinirea condiţiilor acestui motiv prin raportare Ia situaţia concretă din hotărârea atacată.

Punctul 3 al art. 322 deschide calea revizuirii pentru situaţia în care obiectul pricinii nu se mai află în fiinţă; acest motiv de revizuire este o facultate pusă la îndemâna creditorului în scopul de a obţine executarea prin echivalent a hotărârii de condamnare la predarea unui lucru cert şi determinat, care a pierit după pronunţarea hotărârii, ceea ce face imposibilă executarea ei în natură.

în consecinţă, revizuientul trebuie să arate probele din care rezultă că bunul cu privire la care s-a dispus predarea prin dispozitivul hotărârii atacate a pierit după data pronunţării hotărârii.

[8] Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., iar dacă s-a solicitat şi suspendarea executării hotărârii atacate, acest temei de drept se întregeşte cu dispoziţiile art. 325 C. proc. civ.

[9] Probele. Probaţiunea se structurează pe două aspecte: cel legat de formularea în termen a cererii de revizuire şi cel legat de motivul propriu-zis de revizuire.
Privitor la primul aspect, probele relevante sunt înscrisurile care să ateste stadiul executării hotărârii supuse revizuirii, întrucât termenul limită al revizuirii pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. este ultimul act de executare.

în ceea ce priveşte aspectul de fond, legat de verificarea motivului de revizuire invocat de parte, acesta impune ataşarea dosarului în care s-a pronunţat hotărârea atacată şi administrarea oricărui alt mijloc de probă care să dovedească pieirea bunului a cărui predare s-a dispus prin hotărâre şi valoarea acestuia, cum ar fi înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză de evaluare.

[10] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru, în cuantum de 91.000 lei (la nivelul anului 2005), şi timbrul judiciar, în valoare de 1.500 lei, sunt cele prevăzute de art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
Dacă se solicită şi suspendarea executării hotărârii atacate, se datorează în plus o taxă judiciară de timbru de 91.000 lei şi un timbru judiciar de 3.000 lei, conform art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, respectiv, art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995.
[11] Instanţa competentă este cea care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere [art. 323 alin. (1) C. proc. civ.]

Model de cerere de chemare în judecată – acţiune în răspundere civilă delictuală

Model de cerere de chemare în judecată – acţiune în răspundere civilă delictuală

MODEL DE CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

Prezentăm un singur model de cerere de chemare în judecată care poate fi adaptat la oricare dintre cele 9 cazuri prezentate cu titlu orientativ, ce se pot ivi în practica judiciară.

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a)_, domiciliat(ă) în_, chem în judecată şi personal la interogatoriu pe părâtul(a)_, domiciliat(ă)_, pentru a fi obligat(ă):

1) să-mi restituie cantitatea de_kg fân, fructe, porumb, etc. pe care le-a ridicat jară drept de pe terenul proprietatea mea, sau contravaloarea în sumă de_lei;

2) să-mi plătească suma de_lei, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile pe care mi le-a distrus;
3. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând repararea prejudiciului pe care mi l-a cauzat prin neglijenţa sa, constând în aceea că a uitat deschis robinetul la apă şi mi-a inundat apartamentul, mi-a degradat mobila şi o parte din bunurile mobile;

4. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând prejudiciul pe care mi l-a cauzat jiul său minor__ care mi-a spart geamurile de la maşină;

5. să-mi plătească suma de lei, ce reprezintă repararea prejudiciului pe

care mi l-a cauzat elevul intern_care, nejiind supravegheat, mi-a cules recolta de căpşuni, de mere, mi-a spart geamurile de la casă etc.;

6. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând paguba pe care mi-au cauzat-o animalele şi păsările sale, care, scăpat de sub supraveghere au pătruns pe terenul mei şi mi-au distrus recolta de porumb, cartofi etc.;

7. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând repararea prejudiciului care mi s-a cauzat de prepusul său_, care, din neatenţie, m-a accidentat cu maşina

pe care o conducea, provocându-mi o invaliditate permanentă de gradul al II-lea;

8. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând paguba pe care mi-a cauzat-o prin faptul că zăpada de pe acoperişul casei sale, nejiind îndepărtată la timp, a căzut şi mi-a produs o gravă vătămare a sănătăţii şi integrităţii corporale şi invaliditate de gradul al II-lea;

9. să-mi plătească suma de __lei, la care am fost obligat faţă de victima_,

prin hotărârea nr. _din_a Judecătoriei_, deoarece pârâtul a accidentat

grav pe victimă în timp ce conducea maşina societăţii, prejudiciul cauzat fiind cel enunţat şi pe care l-am plătit victimei.

Cer, de asemenea, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor pe care le voi face cu judecarea acestei cauze.

Motivele acţiunii:

în fapt, la data de_(se enunţă obiectul cererii şi valoarea sa, apoi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea şi dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.

Aceasta fiind starea de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, vă rog să admiteţi acţiunea şi să obligaţi pe pârât(ă) la(sau să-mi)

în drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 998-999, 1000 alin._,

1001 sau 1002 C. civ.

în dovedirea acţiunii înţeleg să mă servesc de interogatoriul pârâtului(ei) care urmează a fi citat cu această menţiune, de proba cu acte, expertiză tehnică, cercetare locală şi de martorii:_.

Depun prezenta acţiune în dublu exemplar, timbru fiscal în valoare de lei şi timbrul judiciar în valoare de_lei.

Data depunerii__

Semnătura_

DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI_

Explicaţii teoretice

1. RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

1. CONSIDERAŢII PREALABILE

Răspunderea civilă delictuală este reglementată de dispoziţiile art. 998-1003 C. civ. iar o importantă pondere în activitatea instanţelor de judecată o au acţiunile civile născute din delicte sau cvasidelicte.

Domeniul răspunderii civile delictuale, este uneori mai întins decât domeniul răspunderii civile contractuale. Explicaţia constă în aceea că există un număr imens de fapte producătoare de prejudicii şi totodată această răspundere are în vedere, în afară de răspunderea pentru fapta proprie (art. 998 – 999 C. civ.), răspunderea pentru fapta altuia (art. 1000 C. civ.), cât şi răspunderea pentru lucruri, animale şi edificii (art. 1000 alin. 1, art. 1001 şi 1002 C. civ.).

Pentru a înţelege cât mai bine mecanismul răspunderii civile delictuale vom examina modul cum este ea reglementată de dreptul material şi vom încheia cu reglementările pe plan procesual civil, respectiv cum poate obţine cel păgubit repararea integrală a pagubei ce i-a fost cauzată. O parte din problemele pe care le vom examina, şi anume condiţiile răspunderii civile delictuale, sunt valabile şi în cadrul răspunderii civile contractuale, şi de aceea nu vom mai insista asupra lor când ne vom ocupa de aceasta.

Potrivit art. 998 C. civ. „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara”, iar art. 999 C. civ. prevede: „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”.

Din simpla lectură a acestor texte rezultă că răspunderea delictuală ia naştere în momentul în care cu intenţie, din neglijenţă sau din imprudenţă s-a comis o faptă prin care s-a cauzat un prejudiciu unei alte persoane. Când fapta se comite cu intenţie de a vătăma, de a produce un prejudiciu altuia, spunem că s-a comis un delict, iar când fapta s-a comis din greşeală sau din imprudenţă înseamnă că este vorba de un „cvasidelict”, deosebire pe care legea nu o face expressis verbis.

în practica judiciară această diferenţiere nu prezintă de altfel importanţă, pentru că în ambele situaţii, fiind vorba de fapte cauzatoare de prejudiciu, acesta trebuie reparat integral.
2. CONDIŢIILE RĂSPUNDERII DELICTUALE PENTRU FAPTA PROPRIE

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie poate fi angajată numai dacă autorul avea discernământ în momentul comiterii ei. Alienaţii mintali şi debilii mintali nu răspund, iar minorul sub 14 ani răspunde numai în cazul în care se dovedeşte că a lucrat cu discernământ.

Pentru ca o persoană care are discernământ să poată răspunde de fapta sa proprie se cer îndeplinite următoarele condiţii:

1) existenţa unei fapte ilicite;

2) existenţa unui prejudiciu;

3) vinovăţia autorului;

4) legătura dintre prejudiciu şi vinovăţie, pe care le vom examina.

1. Existenţa unei fapte ilicite

Art. 998 şi 999 C. civ. vorbesc despre „faptă”.

Jurisprudenţa şi literatura de specialitate consideră că numai fapta ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală, înţelegând prin aceasta fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.

Datorită modului de redactare a dispoziţiilor articolelor 998 şi 999 C. civ., uneori fapta ilicită se confundă cu culpa fără să se aibă în vedere că fapta ilicită are un caracter obiectiv, în timp ce culpa constituie principalul element subiectiv al răspunderii civile, aspect asupra căruia vom reveni în cadrul examinării culpei ca element al răspunderii civile delictuale.

A comite o faptă ilicită înseamnă că cel care a săvârşit-o a nesocotit dreptul subiectiv ocrotit şi recunoscut în favoarea unei alte persoane, dar, în acelaşi timp, el încalcă şi dreptul obiectiv, adică normele de drept care aveau rolul să apere dreptul subiectiv şi care au fost nesocotite, încălcate prin acţiunea sau inacţiunea sa.

Faptele ilicite comisive sau omisive sunt numeroase şi variate şi de aceea o enumerare a lor este destul de dificilă. Cele mai frecvent întâlnite în practica judiciară sunt faptele de distrugere sau degradare a unor bunuri, de vătămare a sănătăţii şi integrităţii corporale, de însuşire pe nedrept a unor bunuri (când fapta nu are caracter penal), omisiunea îndeplinirii unor obligaţii cu consecinţa producerii unor pagube în dauna altei persoane etc. Caracterul ilicit rezultă fie din împrejurarea că fapta este interzisă de lege, fie că nu s-a respectat o anumită obligaţie impusă de lege.

Avem însă şi cazuri când făptuitorul nu răspunde de prejudiciul cauzat, pentru că o anumită împrejurare în care s-a săvârşit fapta înlătură caracterul ilicit al acesteia, cum ar fi:

1) Legitima apărare. Dacă se dovedeşte că fapta s-a săvârşit:

– „pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.”

– „pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semnele de marcare.”
– „din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul” (v. art. 44 C. pen.).

2) Starea de necesitate. Dacă se dovedeşte că fapta s-a săvârşit:

– „pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc.”

– „în momentul în care a săvârşit fapta nu şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat” (v. art. 45 C. pen.).

3) Constrângerea fizică şi constrângerea morală, căreia făptuitorul nu i-a putut rezista. Constrângerea morală poate fi exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia, şi care nu putea fi înlăturată în alt mod (v. art. 46 C. pen.).

4) Consimţământul victimei Dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol (v. art. 25 proiectul noului Cod penal).

2. Existenţa unui prejudiciu

Răspunderea civilă delictuală este antrenată numai în măsura în care este cauzatoare de prejudiciu.

Prejudiciul trebuie să fie patrimonial, adică susceptibil de a fi exprimat şi compensat în bani, să fie sigur, cert, adică să se fi produs şi să poată fi dovedit; să fie determinat, adică să poată fi stabilit sub aspect pecuniar, să fie direct, adică consecinţa faptei ilicite şi actual, nu viitor.

Este supus reparării şi prejudiciul viitor dacă există siguranţa producerii sale, precum şi elemente îndestulătoare pentru a-i determina întinderea. Prejudiciul viitor se întâlneşte destul de frecvent în practica judiciară, şi anume când este vorba de o incapacitate de muncă temporară sau permanentă. în aceste cazuri, pentru calcul se stabileşte venitul net lunar pe ultimele 3 luni, pe care cel prejudiciat îl realiza anterior ivirii incapacităţii de muncă, din care se scade venitul realizat prin încasarea ajutorului de boală sau a pensiei, iar diferenţa reprezintă prejudiciul viitor şi în acelaşi timp cert.

Dacă este vorba de prejudiciu eventual al cărui cuantum nu poate fi stabilit nici pentru viitor, victima are dreptul să ceară repararea pagubei în momentul când aceasta poate fi determinată.

3. Vinovăţia autorului

Constituie elementul subiectiv principal al responsabilităţii persoanei care a săvârşit fapta şi reclamantul (victima prejudiciului) trebuie să o dovedească. Nu trebuie confundată cu fapta ilicită pentru că pot exista fapte ilicite neculpabile.

Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o în momentul comiterii faptei, care este determinată de un factor intelectiv şi de un factor volitiv. Existenţa primului factor înseamnă că el şi-a dat seama de caracterul antisocial al faptei, l-a prevăzut şi a avut reprezentarea urmărilor posibile ale faptei sale. Factorul volitiv completează pe primul, el constând în intenţia sau dorinţa pârâtului ca urmările, consecinţele faptei sale să se producă sau nu. Poate consta şi în indiferenţa producerii urmărilor posibile ale faptei sale.

Codul civil nu precizează conţinutul noţiunii de vinovăţie sau de culpă, cu toate că faptele ilicite se comit fie intenţionat, fie din neglijenţă sau imprudenţă. O asemenea precizare o găsim în Codul penal, unde se evidenţiază că, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. 1, vinovăţia exista când fapta care prezintă pericol social este comisă cu intenţie (directă sau indirectă), sau din culpă sau cu intenţie depăşită

Fapta este săvârşită cu intenţie directă atunci când persoana care a comis-o a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea acelei fapte, sau cu intenţie indirectă când persoana, deşi prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-1 urmăreşte, rămâne indiferentă, acceptând posibilitatea producerii lui (art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a-b C. pen).

Fapta este săvârşită din culpă (imprudenţă) când persoana respectivă prevede rezultatul faptei sale, pe care nu-1 doreşte, nu-1 acceptă, dar socoteşte fără temei, în mod uşuratic, că nu se va produce, cât şi în cazul în care, din neatenţie, uşurinţă, nepăsare, neglijenţa etc., nu prevede rezultatul faptei sale, deşi – după împrejurările cunoscute – trebuia şi putea să-l prevadă (art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a-b C. pen).

Dacă persoana respectivă nu a putut să prevadă consecinţele faptei sale şi analizând împrejurările în care fapta s-a comis nu putea să le prevadă, nu acţionează cu vinovăţie şi nu răspunde de consecinţele faptei sale.

Examinată în cadrul practicii judiciare, vinovăţia poate avea caracter pozitiv (distrugerea sau degradarea unui bun, lovirea unei alte persoane – când nu au caracter penal -, refuzul de a-şi îndeplini anumite obligaţii etc.) sau negativ (nesupravegherea copiilor, lipsa de pază a animalelor, omisiunea de a lua măsuri de reparare a unui imobil care se prăbuşeşte etc.), fapte care se soldează cu cauzarea unui prejudiciu material unei alte persoane.

Sarcina probei vinovăţiei revine victimei prejudiciului, adică celui care reclamă în justiţie (art. 1169 C. civ.) şi cere despăgubiri civile. Dacă reclamantul reuşeşte să dovedească vinovăţia autorului faptei, acesta nu se poate exonera de răspundere decât făcând dovada existenţei cazului fortuit (cu valoare exoneratorie. sau a forţei majore, vina reclamantului sau unei terţe persoane, ori că a acţionat în temeiul unui drept exercitat normal, cu suficientă grijă şi diligenţă, nu abuziv etc.

4. Legătura între fapta comisă şi prejudiciu

Reclamantul are obligaţia să mai dovedească că prejudiciul cauzat s-a datorat faptei pe care pârâtul a săvârşit-o cu vinovăţie. Este vorba de legătura de cauzalitate dintre fapta comisă cu vinovăţie şi pagubă, probă care incumbă reclamantului, cu excepţia cazului când ea se prezumă, situaţie pe care o întâlnim în cadrul răspunderii pentru lucruri.

Proba legăturii cauzale dintre cele două elemente este uneori destul de greu de dovedit şi acest lucru rezultă cu prisosinţă din analiza practicii judiciare. Instanţele judecătoreşti au însă obligaţia ca, în baza rolului activ, să se preocupe de stabilirea în concret, în speţa anume cercetată, dacă există ori nu o legătură cauzală între fapta comisă cu vinovăţie şi prejudiciu, pentru că numai în acest caz poate fi antrenată răspunderea materială a autorului faptei.
3. RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTEI PERSOANE, LUCRURI ŞI ANIMALE

Răspunderea civilă delictuală are în vedere numai fapta proprie.

In anumite situaţii determinate de lege o persoană are obligaţia să răspundă şi de prejudiciul cauzat prin fapta altei persoane, precum şi de pagubele cauzate de lucrurile, edificiile şi animalele aflate în paza sa. Este vorba de dispoziţiile art. 1000 — 1002 C. civ., care instituie, în scopul unei mai largi ocrotiri a intereselor victimei prejudiciului, o prezumţie de vinovăţie în persoana autorului faptei. Victimei îi revine sarcina să dovedească celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale şi care impun aplicarea prezumţiei legale de vinovăţie.

Răspunderea prevăzută de dispoziţiile art. 1000 – 1002 C. civ., este tot o răspundere pentru fapta proprie, pentru că această faptă se află la originea faptelor săvârşite în condiţiile enunţate de textele citate, fapta proprie constând în lipsa de supraveghere a copiilor minori, a elevilor, a unui animal scăpat de sub pază, a unui edificiu care a fost lăsat să ajungă în situaţia de a cauza un prejudiciu etc.

Ţinând seama că, prin dispoziţiile art. 1000 – 1002 C. civ., răspunderea pentru fapta altuia, pentru prejudiciile cauzate de edificii, animale şi lucruri este reglementată în mod deosebit, fapt care a dat naştere la discuţii în legătură cu prezumţia de culpă, urmează să le examinăm separat.

1. Răspunderea pentru fapta copiilor, elevilor şi ucenicilor

Această răspundere are la bază prezumţia de culpă constând în lipsa de supraveghere din partea părinţilor, a institutorilor şi a meşteşugarilor şi este prevăzută de dispoziţiile art. 1000 C. civ., răspundere pe care o vom examina în continuare.

1) Tatăl şi mama, după moartea bărbatului. Potrivit art. 1000 alin. 2 C. civ., sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu ei, excepţie făcând cazul când reuşesc să probeze că n-au putut împiedica fata ilicită comisă de copilul minor. Dacă părinţii nu locuiesc împreună şi nu se înţeleg la care dintre ei să locuiască copilul minor, va hotărî instanţa judecătorească (art. 100 C. fam.), caz în care va răspunde numai părintele la care s-a hotărât să locuiască minorul şi la care locuieşte efectiv.

Dacă copiii sunt elevi interni ai unei şcoli, pentru consecinţele faptelor comise de ei răspund cei ce îi supraveghează.3 Soluţia este corectă din moment ce copilul se afla la şcoală, fiind vorba de culpa în supraveghere a educatorului, care nu poate coexista cu culpa în supraveghere a părinţilor. Cu toate acestea, sunt situaţii când la culpa în supraveghere a educatorului asupra elevului minor care a săvârşit – în timpul şcolarizării – o faptă prejudiciabi-lă se adaugă – ca o contribuţie concurentă la producerea pagubei – şi o culpă în legătură cu educaţia necorespunzătoare dată elevului în familie, caz în care răspund civil şi părinţii copilului minor, în raport cu gravitatea culpei lor, în solidar cu făptuitorul.

în baza art. 998 şi art. 999 C. civ. pot răspunde şi alte persoane care au obligaţii pe linia supravegherii copiilor, şi anume persoanele (altele decât părinţii) cărora copilul le-a fost încredinţat, dat în plasament familial, la care se află în vacanţă etc.

2) Educatorii, învăţătorii, profesorii, meseriaşii. Toţi cei ce educă sau învaţă pe alţii, potrivit art. 1000 alin. 3 C. civ., răspund de prejudiciul cauzat de elevii şi ucenicii lor, în tot timpul ce se găsesc sub a lor supraveghere.

în consecinţă, toţi cei ce educă sau învaţă pe alţii, răspund de pagubele cauzate de cei pe care-i învaţă, indiferent dacă sunt minori sau majori. Dacă sunt interni, răspund de prejudiciile cauzate şi în zilele de sărbătoare, pentru că se consideră că minorul este tot sub supravegherea lor, cu excepţia cazului când elevii sau ucenicii se găsesc în vacanţă şi când răspunderea revine părinţilor sau persoanei sub a cărei supraveghere se găseşte elevul sau ucenicul.

Victima trebuie să dovedească calitatea de elev sau ucenic a autorului faptei la data când fapta s-a comis, pentru a se putea stabili dacă autorul se afla sub supravegherea celor chemaţi să răspundă.

Elevul sau ucenicul cu capacitatea delictuală şi care se află în culpă poate răspunde personal, în baza art. 998 şi art. 999 C. civ., cât şi solidar cu cei în a căror supraveghere s-a aflat. în acest ultim caz, el poate fi chemat în judecată ulterior, în acţiune de regres, pentru a restitui sumele plătite de cei cu care a fost obligat în solidar, acţiune care se întemeiază pe dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ.

3. Răspunderea civilă delictuală a comitenţilor pentru fapta PREPUŞILOR

Potrivit art. 1000 alin. 3 C. civ., comitenţii sunt răspunzători de prejudiciile cauzate de prepuşii lor în funcţiile ce Ii s-au încredinţat.

Pentru ca o persoană să fie comitent în raport cu o altă persoană, numită prepus, între ele trebuie să existe un raport de subordonare. Prepusul este subordonat comitentului, în sensul că primeşte şi execută ordinele acestuia, care-i poate controla, dirija şi supraveghea modul cum îşi îndeplineşte obligaţiile încredinţate.

Principalele raporturi de subordonare în societatea noastră există în cadrul contractelor de muncă încheiate între patron şi salariaţi. Patronul are calitatea de comitent şi salariatul pe cea de prepus.

Comitentul răspunde de pagubele cauzate de prepus numai în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile pentru fapta proprie, şi anume:

a) săvârşirea de către prepus„în funcţiile ce i-au fost încredinţate” a unei fapte ilicite;

b) cauzarea unui prejudiciu unei terţe persoane;

c) culpa prepusului;

d) legătura cauzală între faptă şi prejudiciu.

îndeplinirea acestor condiţii dă dreptul victimei să cheme în judecată pe comitent pentru a fi obligat la plata prejudiciului cauzat de prepus, culpa comitentului fiind prezumată.

Victima nu este obligată să cheme în judecată numai pe comitent (acesta este un drept, nu o obligaţie), ea putând chema în judecată numai pe prepus, în condiţiile art. 998 -999 C. civ., sau îi poate chema pe ambii.
Legea instituie o dispoziţie de favoare pentru victimă ca să poată obţine cât mai urgent şi integral acoperirea pagubei ce i s-a cauzat, fie de la comitent, fie de la prepus, fie să-i oblige în solidar.

Dacă paguba a fost cauzată de mai mulţi prepuşi, ei răspund solidar împreună cu comitentul.

De asemenea, dacă sunt mai mulţi comitenţi, ei răspund tot solidar, pentru că şi prepuşii lor au aceeaşi răspundere solidară.

4. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

Potrivit art. 1001 C. civ., proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte de el, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află sub paza sa, sau că a scăpat.

Textul enunţat se referă atât la animalele domestice, cât şi la cele sălbatice, cu condiţia ca acestea să se afle sub paza omului, iar răspunderea revine proprietarului sau aceluia care are paza animalului în virtutea unui alt titlu (locaţie, uzufruct etc.).

In cadrul acestei răspunderi trebuie să distingem între cel ce are paza juridică a animalului în momentul comiterii prejudiciului (spre exemplu, proprietarul, locatorul, uzufruc-tuarul etc.) şi cel ce exercită paza materială, şi care poate fi o altă persoană decât proprietarul, cum ar fi vizitiul sau văcarul ce i-a în primire animalul pentru a-1 duce la păşune.

Numai persoana care are paza juridică răspunde pentru prejudiciul cauzat de animal, răspundere care are la bază prezumţia de culpă constând în nesupravegherea animalelor.

Dacă sunt mai multe persoane care au paza juridică, acestea răspund solidar.

5. Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate DE LUCRURI. Potrivit art. 1000 alin. 1 C. civ., omul este responsabil şi de prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza sa. Este vorba de toate lucrurile neînsufleţite, indiferent de natura lor (mobile sau imobile., care se află ori nu în mişcare, sunt ori nu periculoase şi pentru care nu există reglementată o răspundere specială.

Răspunderea pentru paguba cauzată de lucruri revine persoanei care le are sub paza sa juridică. Paza este determinată de calitatea de proprietar al lucrului, dar şi de aceea de posesor, pentru că şi acesta are obligaţia de supraveghere şi control asupra lucrului, în afara proprietarului lucrului. Posesorul este obligat să manifeste o grijă continuă pentru a preveni cauzarea unor pagube de către lucrurile pe care le posedă.

4. ACŢIUNEA ÎN RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

1. Dreptul la acţiune. Transmitere. Prescripţie. Dreptul la acţiune în răspunderea civilă delictuală aparţine persoanei care a suferit direct un prejudiciu printr-o faptă considerată delict sau cvasidelict civil. Acest drept poate fi exercitat personal de către cel păgubit sau prin reprezentare legală sau convenţională. Minorul până la vârsta de 14 ani şi interzisul îşi exercită acest drept prin reprezentantul legal: părinţi, tutore sau curator, iar minorul între 14 -18 ani îşi exercită personal dreptul la acţiune, dar cu asistenţa ocrotitorului său legal (art. 105 alin. 2 şi 3 C. fam.).

Pentru că dreptul la acţiune are ca obiect repararea unui prejudiciu patrimonial, în cazul în care cel prejudiciat refuză sau neglijează să exercite acţiunea, creditorii săi pot exercita acţiunea în numele său, în condiţiile art. 974 C. civ., adică acţiunea oblică.

Dreptul la acţiune se poate transmite prin moştenire sau act juridic.

Acţiunea de chemare în judecată trebuie introdusă în termenul general de 3 ani, prevăzut de art. 3 Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, şi curge din momentul în care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea (art. 8 Decretul nr. 167/1958).

2. Persoanele împotriva cărora se îndreaptă acţiunea

Prin acţiune trebuie chemată în judecată persoana care a comis fapta (art. 998 – 999 C. civ.) sau care răspunde pentru fapta altuia sau pentru prejudiciul cauzat de lucruri, edificii şi animale (art. 1000 – 1002 C. civ., rap. la art. 35 şi art. 37 din Decretul nr. 31/1954 şi la art. 25 alin. 3 din Decretul nr. 32/1954). în caz de deces al persoanei responsabile pot fi chemaţi în judecată moştenitorii, legatarii sau donatarii de bunuri viitoare, asupra cărora trece obligaţia şi care au acceptat succesiunea, legatul sau donaţia.

Moştenitorul chemat în judecată şi obligat la plata despăgubirilor civile nu poate reveni asupra acceptării succesiunii în scopul de a fi exonerat de plata despăgubirilor civile.

3. Competenţa

Competenţa instanţei este determinată de domiciliul pârâtului, potrivit regulii prevăzută de art. 5 C. proc. civ. în afară de această instanţă, reclamantul, la alegerea sa, poate introduce cererea de chemare în judecată şi la instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta (art. 10 pct. 8 C. proc. civ.).

4. Obiectul cererii şi valoarea lui

Obiectul îl constituie pretenţia, formulată de reclamant împotriva pârâtului, de reparare a pagubei; aceasta se poate face în natură sau prin echivalent.

Repararea în natură poate avea loc prin restituirea lucrului şi prin restabilirea situaţiei de fapt anterioară săvârşirii delictului civil (art. 14 C. proc. pen.).

Repararea prin echivalent se impune ori de câte ori repararea în natură nu mai este posibilă, pentru că, de exemplu, bunul a fost distrus, şi de obicei se face sub forma unei sume de bani. Cel păgubit nu poate fi obligat, decât dacă consimte, să primească un alt echivalent în afară de bani.

Reclamantul are dreptul să pretindă repararea integrală a prejudiciului, respectiv atât pierderea suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul de care a fost lipsit (lucrum cessans).
5. Motive, sarcina probei şi timbrarea acţiunii

Reclamantul are obligaţia să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază acţiunea, precum şi dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, aplicându-se dispoziţiile art. 1169 C. civ., potrivit căruia„cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să

o dovedească” (actori incumbit onus probandi). Dacă reclamantul reuşeşte să dovedească existenţa elementelor răspunderii civile delictuale, pârâtul se poate apăra făcând dovada existenţei unor împrejurări care micşorează răspunderea sau îl exonerează de răspundere: legitimă apărare, starea de necesitate, executarea unui drept, exercitarea unei obligaţii de serviciu sau consimţământul victimei etc.

Sarcina probei revine reclamantului care, în dovedirea acţiunii se poate folosi de orice mijloc de probă: prezumţii, interogatoriu, martori, expertize, cercetare locală etc.

Orice acţiune în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 – 1002 C. civ., se timbrează la valoarea pretenţiei pe care reclamantul o cere.

Jurisprudenţă

1. Acordarea unei sume mai mari decât s-a solicitat. Este nelegală acordarea de către instanţă a unei sume mai mari decât cea solicitată de partea vătămată.

2. Bun furat şi vândut unei persoane de bună credinţă. Inculpatul condamnat pentru furt a vândut radiocasetofonul sustras, iar cumpărătorul la revândut, fiind ridicat de la ultimul cumpărător şi predat posesorului. în acest caz, inculpatul trebuie obligat să despăgubească pe ultimul cumpărător, în calitatea sa de subdobânditor de bună credinţă, iar măsura confiscării speciale a radiocasetofonului să nu fie luată.

Cumpărătorul de bună credinţă are dreptul să se constituie parte civilă în procesul penal pentru ca inculpatul să fie obligat să-i restituie preţul pe care l-a plătit pe bunul ce i-a fost ridicat şi restituit părţii vătămate.

3. Calcularea despăgubirilor. Ucidere din culpă. în cazul acesta, la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avut în vedere cuantumul salariului pe care victima l-ar fi primit la data pronunţării hotărârii şi valoarea, la aceeaşi dată, a celorlalte eventuale venituri, ci nu veniturile pe care victima le realiza înainte de deces.

4. Cheltuieli de înmormântare, parastase şi ridicarea unui monument funerar. Cheltuielile de înmormântare a victimei, cât şi cele ocazionate de comemorările ulterioare, potrivit tradiţiei religioase a locului, trebuie acordate părţii civile dacă între aceste cheltuieli şi infracţiune există legătură cauzală. Deci, în caz de omor, paguba suferită nu se limitează la cheltuielile de înmormântare a victimei.

Dacă cheltuielile de înmormântare le-a plătit unitatea la care victima lucra, ca un ajutor dat familiei sale, aceasta nu-1 exonerează pe inculpat de la plata integrală a prejudiciului cauzat prin fapta sa.
Cuantumul cheltuielilor ocazionate cu înmormântarea, cu comemorările ulterioare, potrivit tradiţiei locale şi cu ridicarea unui monument funerar, se va stabili pe baza unor probe ce trebuie administrate de instanţa de judecată. La stabilirea cuantumului acestor cheltuieli trebuie avută în vedere şi majorarea de preţuri intervenită până la pronunţarea hotărârii.

5. Coautor. Persoana care a săvârşit infracţiunea de furt, în calitate de coautor, în mod legal a fost obligată la plata întregului prejudiciu, fiind fără relevanţă că a beneficiat numai de o parte din bunurile sustrase.

6. Comitent şi prepus. Pârâtul în calitatea sa de medic de specialitate, aflându-se în serviciul de gardă, în executarea funcţiei încredinţate şi a atribuţiilor sale de serviciu, a acordat o asistenţă medicală necorespunzătoare fiicei minore a reclamanţilor, care a determinat invaliditatea permanentă a membrului ei superior drept. în atare situaţie, unitatea sanitară, în calitate de comitent, răspunde pentru prejudiciul cauzat de medic.

în aceste cazuri trebuie să se reţină existenţa raportului de prepuşenie, iar prepusul să fi săvârşit fapta în funcţiile ce i-au fost încredinţate.

Comitentul răspunde solidar cu prepusul, dar numai proporţional cu culpa acestuia.

7. Copiii minori ai victimei. Obligaţia inculpatului, soţul victimei, la despăgubiri faţă de copilul minor, întemeiată pe disp. art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ, este independentă de obligaţia de întreţinere derivând din disp. art. 86 C. fam, iar durata obligaţiei de plată a despăgubirilor este până la împlinirea majoratului copilului, iar nu până la terminarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 25 ani.

Printr-o altă hotărâre, aceeaşi instanţă a hotărât că despăgubirea trebuie acordată şi după ajungerea la majorat a copiilor minori, cu condiţia ca aceştia să se afle în continuarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.

Pentru a exista un punct de vedere unitar în această problemă, aceeaşi instanţă în compunerea prev. de art. 39 alin. 2 şi 3 din Legea pentru organizarea judecătorească, a decis că la împlinirea vârstei de 18 ani, minorul care a beneficiat de despăgubire periodică, pe calea unei acţiuni civile separate, poate solicita instanţei, plata în continuare a despăgubirilor pe timpul studiilor până la împlinirea vârstei de 25 ani.

8. Culpă comună. Despăgubirea trebuie să cuprindă suma efectiv alocată de victimă, în timpul vieţii, din câştigul ei din muncă, pentru întreţinerea copilului minor, din care se deduce cota stabilită de instanţă, corespunzătoare culpei victimei, precum şi contravaloarea pensiei de urmaş stabilită pentru copil.

9. Daune morale. Soţul victimei unei infracţiuni în urma căreia aceasta şi-a pierdut viaţa, are dreptul de daune morale, al căror cuantum se apreciază în raport cu suferinţele psihice cauzate prin infracţiune părţii civile. Dacă agresiunea s-a produs cu ocazia îndeplinirii sarcinilor de serviciu, se angajează şi răspunderea civilă a comitentului pentru fapta prepusului, în temeiul art. 1000 alin. 3 C. civ.

Inculpaţii care au săvârşit infracţiunea de perversiune sexuală asupra unei minore, pot fi obligaţi la daune morale faţă de minoră.

De asemenea, victima, elevă în vârstă de 10 ani, pentru a evita să fie violată s-a aruncat de pe motocicleta inculpatului pe partea carosabilă a drumului, suferind grave leziuni ce i-au pus viaţa în pericol şi i-au produs o invaliditate de gradul III pe timp de 12 luni, poate pretinde de la inculpat daune morale cauzate prin infracţiunea comisă.

Faţă de împrejurarea că inculpatul a lovit partea civilă cauzându-i leziuni corporale pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale de 14-16 zile, iar ca urmare a agresiunii şi-a pierdut un dinte, se impune să i se acorde daune morale care să-i ofere satisfacţie şi o uşurare pentru suferinţele îndurate.

Părinţii unui copil accidentat mortal de un autovehicul ce circula neregulamentar pe drumurile publice, au solicitat, pe lângă despăgubiri civile şi daune morale, ce au fost acordate, cu motivarea că acestea au, ca orice prejudiciu, un caracter păgubitor ce dă naştere la obligaţia de reparare

10. Despăgubirea soţiei casnice. Ceea ce trebuie să aibă relevanţă în cauză este faptul că partea civilă, prin decesul soţului ei, nu mai beneficiază de cota pe care acesta i-o aloca din veniturile sale, cotă ce trebuie stabilită şi acordată părţii civile. Faptul că partea civilă este capabilă de muncă şi după moartea soţului său s-a încadrat în muncă, această împrejurare nu înlătură dreptul său la asigurarea aceleaşi stări materiale cu aceea pe care ar fi avut-o dacă soţul ar fi trăit.

11. Determinarea valorii bunurilor sustrase. Instanţa trebuie să aibă rol activ în determinarea valorii bunurilor sustrase, ţinând seama de uzura acestora, scop în care poate fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice.

12. Eroare judiciară. Daune morale. Este vorba de aplicarea art. 504 alin. 1 şi 2 din C. proc. pen., care nu distinge între prejudiciul material sau moral. De aceea, este normal să fie acordate daune materiale persoanelor ce au suferit daune morale, compensaţii care se vor stabilii prin apreciere şi care vor avea în vedere criterii, rezultând din cazul concret supus judecăţii.,

în aceste situaţii, statul răspunde pentru organele sale coercitive care au aplicat greşit legea, iar când se constată că legea s-a aplicat cu rea credinţă sau din gravă neglijenţă, statul are acţiune în regres împotriva persoanei vinovate, în baza art. 507, C. proc. pen.

Pentru stabilirea daunelor morale este necesar să se administreze probe care să contureze atât dimensiunea suferinţelor fizice şi întinderea prejudiciilor morale la care a fost supusă victima, cât şi echivalentul lor valoric.
Daunele morale se acordă numai persoanei vătămate direct prin infracţiune, celei care a fost supusă suferinţelor fizice şi traumei psihice, nu şi soţului victimei decedate sau altei persoane, care a suferit din cauza morţii acesteia, dar nu i s-au cauzat vătămări fizice din care să fi decurs şi situaţii traumatizante.

13. Furt de folosinţă. în cazul furtului unui tractor în scopul de a-1 folosi pe nedrept, prejudiciul constă numai din contravaloarea carburanţilor şi amortismentului pe durata folosirii sale pe nedrept, iar nu în contravaloarea tractorului.

14. Incapacitatea de muncă urmarea unei infracţiuni. Atâta vreme cât incapacitatea de muncă a părţii civile – mama victimei – a fost determinată cauzal de şocul psihic suferit în urma morţii fiului său, decedat în condiţiile unui accident de circulaţie provocat de inculpat, obligarea acestuia la plata unor despăgubiri civile apare legală şi temeinică/

Despăgubirile periodice lunare trebuie acordate până la încetarea stării de invaliditate, ci nu până la data când victima urma să fie supusă unei noi expertize medicale.

15. Inundarea unui apartament. Locatarul unui apartament care a provocat inundarea şi degradarea altui apartament, ca urmare a faptului că a lăsat deschis robinetul de apă, răspunde pentru cauzarea prejudiciului cauzat.

16. Iresponsabilitate. Achitarea făptuitorului pentru iresponsabilitatea acestuia nu constituie o cauză pentru nerezolvarea acţiunii civile, lipsa discernământului având urmări numai cu privire la răspunderea penală, nu şi la cea civilă. Deci, el trebuie obligat la repararea prejudiciului cauzat.

17. încredinţarea volanului unei persoane care nu are permis de conducere. Această persoană răspunde solidar cu coinculpatul ce a condus autoturismul fără să aibă permis de conducere, pentru prejudiciul cauzat.

18. însuşirea unei sume de bani. Dacă s-a însuşit o sumă de bani ce trebuia depusă la bancă, despăgubirile vor cuprinde pe lângă suma însuşită şi dobânda aferentă acestei sume, calculată de la data însuşirii sumei şi până la recuperarea ei.

19. Majorarea ulterioară a despăgubirilor. Având în vedere principiul reparaţiei integrale a prejudiciului dacă ulterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive de obligare la despăgubiri civile, au apărut noi consecinţe ale aceleiaşi fapte prejudiciabile, cel prejudiciat are dreptul să promoveze o nouă acţiune pentru majorarea daunelor. în acest proces nu i se poate invoca autoritatea de lucru judecat, deoarece în primul proces s-a avut în vedere numai prejudiciul existent la aceea dată.
20. Obligarea şi la beneficiul nerealizat. Inculpatul condamnat pentru distrugerea unui autobuz, trebuie obligat la echivalentul costului reparaţiilor acelui autobuz, cât şi la beneficiul nerealizat prin indisponibilizarea autobuzului în perioada în care a fost supus reparaţiilor.

21. Parte responsabilă civilmente. Fiind dovedit că inculpata a folosit banii din gestiunea unităţii, printre altele, pentru întreţinerea familiei, a soţului bolnav cu care gospodărea împreună, introducerea în cauză a acestuia ca parte responsabil civilmente, este legală2.

22. Prejudiciu. Revizuire. Prin decizia penală nr. 344 din 7 august 1997, a fost obligat să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri o rentă lunară de 400.000 lei, începând cu data producerii accidentului, 5 februarie 1996, şi până la încetarea stării de nevoie.

Potrivit art. 998 C. civ., repararea prejudiciului se face integral, iar hotărârea pronunţată în această materie se bucură de autoritate de lucru judecat relativă, în sensul că soluţia se impune numai cât timp se menţin împrejurările de fapt ce au impus pronunţarea ei.

In speţă, revizuirea despăgubirilor se impune, având în vedere că renta s-a stabilit în raport de starea de nevoie a reclamantului, suma stabilită reprezentând costul celor necesare traiului, al medicamentelor şi al tratamentului medical.

Conform certificatului de la dosar, eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a persoanelor cu handicap, reclamantul prezintă un handicap permanent, astfel încât nu se mai impune revizuirea stării sale de sănătate.

Prin urmare, starea de nevoie a reclamantului nu a încetat, ci se impune ca suma pe care i-o datorează pârâtul să acopere prejudiciul ce i-a fost cauzat, reprezentând salariul de care a fost lipsit şi din care ar fi putut să-şi procure cele necesare traiului, inclusiv medicamentele şi tratamentul medical.

în lipsa altor probe, Curtea a apreciat că potrivit art. 998 C. civ., suma reprezentând venitul minim pe economie garantat reprezintă despăgubirea cuvenită reclamantului până la încetarea stării de nevoie a acestuia. în acest mod asigurându-se permanent repararea prejudiciului resimţit de reclamant, această valoare fiind indexată prin hotărâre de guvern.

23. Proces inflaţionist. în condiţiile evoluţiei procesului inflaţionist trebuie stabilită suma datorată drept despăgubiri, ţinându-se cont de rata de inflaţie, prejudiciu ce trebuie apoi majorat cu dobânda legală datorată pe toată perioada până la punerea în execuţie a hotărârii definitive.

24. Provocare. Dacă se reţine existenţa provocării, despăgubirile civile pretinse trebuie reduse ca urmare a reţinerii culpei comune/

25. Răspunderea pentru paza bunului. Potrivit art. 1000 alin. 1, C. civ., cel ce are sub paza sa un lucru răspunde de prejudiciile cauzate de el. Cazul fortuit nu exonerează de răspundere.

26. Răspundere subsidiară. Repararea daunelor suferite trebuie să cuprindă atât pierderea survenită prin diminuarea produsă patrimoniului ei ca urmare a infracţiunii de delapidare, cât şi beneficiul nerealizat. Dauna efectivă şi dobânda legală, constituie componente ale pagubei suferite de partea civilă. De aceea părţile responsabil civilmente trebuie obligate atât la plata despăgubirilor, pentru daunele efectiv rămase neacoperite, cât şi la dobânzile legale aferente, din moment ce acestea nu se mai pot recupera de la autorul direct, ca urmare a constatării insolvabilităţii acestuia.

27. Solidaritate. Potrivit art. 1003 C. civ., dacă delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubire. Acest text devine aplicabil când se stabileşte că paguba rezultă din unul şi acelaşi fapt, săvârşit de mai multe persoane, care au acţionat în baza unei înţelegeri comune (unicitate de rezoluţie delictuală).

28. Uciderea din culpă. Inculpatul trebuie obligat la repararea integrală a prejudiciului, în cuantumul sumei pe care tatăl ucis din culpa inculpatului a destinat-o fiecăruia din copiii săi minori, iar nu în raport cu nevoile celor prejudiciaţi şi de posibilităţile de plată ale inculpatului.

La stabilirea veniturilor victimei, se vor lua în calcul veniturile realizate din salariu, cât şi alte venituri pe care aceasta le realiza, inclusiv prin munca depusă în gospodărie. Totodată, la calculul prejudiciului se va ţine seama şi de majorările de salarii şi de indemnizaţiile survenite până la rămânerea definitivă a hotărârii.

29. Victima în stare de ebrietate aflată pe marcajul pietonal. Dacă victima se află în zona marcajului pietonal, în zona în care conducătorul auto are obligaţia să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol, nu prezintă importanţă că era în stare de ebrietate, deci nu are culpă, trebuie despăgubită pentru prejudiciul cauzat, fiind încadrată în gradul II de invaliditate.

Acțiune în repetițiune. Anularea printr-o hotărâre judecătorească a actului în baza căruia s-a făcut plata. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.Jurisprudenta ICCJ 2014

Acțiune în repetițiune. Anularea printr-o hotărâre judecătorească a actului în baza căruia s-a făcut plata. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Acțiunea în repetițiune. Prescripție.

Index alfabetic : acțiune în repetițiune

– prescripție

– plată nedatorată

C.civ., art. 1092

*Notă : Au fost avute în vedere dispozițiile Codului civil, astfel cum erau în vigoare la data sesizării instanței de judecată.

 

În situația în care o sumă de bani a fost plătită în temeiul unei hotărâri judecătorești  și, ulterior, tot printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că actul care a stat la baza emiterii titlului executoriu este nul, cel care a plătit în temeiul acestui act nul are dreptul la restituire, deoarece nulitatea are efect retroactiv, deci obligaţia apare ca şi când nu a existat niciodată, iar părţile urmează a fi repuse în situaţia anterioară.

În acest caz, termenul de prescripție curge nu de la momentul efectuării plăţii, potrivit regulilor generale, ci de la data la care plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel în care hotărârea judecătorească de anulare a actului, în temeiul căreia a fost făcută plata, a devenit definitivă.

 

Secția I civilă, decizia nr. 917 din 22  februarie 2013

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 08.11.2010, reclamanta S.C. E. Bucureşti S.A. prin Sucursala E. Bucureşti, a formulat cerere în restituirea plăţii nedatorate împotriva pârâtului I.A., solicitând să fie obligat pârâtul la plata sumei de 550.793 lei, reprezentând plată nedatorată; plata sumei de 366.442,58 lei, reprezentând actualizarea creanţei cu indicele total de inflaţie de la data 16.07.2003, dată de la care suma a fost transferată către pârât, urmare a executării silite prin poprire până la data de 31.08.2010; actualizarea sumei de 550.793 lei, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data executării efective a obligaţiei, cu indicele total de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

În motivare, s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 662 din 28.09.2001, s-a dispus admiterea acţiunii formulată de I.A., obligarea Sucursalei E. Bucureşti la plata sumei de 4.689.750.000 ROL (468.975 lei noi) reprezentând drepturi băneşti cuvenite inventatorului, rezultate din utilizarea brevetului de către Sucursala E. Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe Sucursala E. Bucureşti a formulat apel, apel respins prin decizia civilă nr. 164A/2002, iar în termenul legal s-a formulat recurs de către Sucursala E. Bucureşti şi, urmare a respingerii acestuia, sentinţa civilă nr. 662/2001 a devenit definitivă și irevocabilă, fiind ulterior învestită cu formulă executorie şi pusă în executare de către reclamantul I.A.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.05.2003, Judecătoria sector 6 a admis cererea de încuviinţare a executării, pentru suma de 5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), reprezentând creanţa constatată prin sentinţa civila nr.662/2001, actualizata cu indicele total de inflaţie.

Urmare a încuviinţării executării silite, Banca B., în calitate de terţ poprit, la solicitarea executorului, a procedat la consemnarea sumei conform procesului verbal întocmit de executor şi, ulterior, în data 16.07.2003, la virarea acesteia către debitorul I.A.

Conform convenţiei de funcţionare depozit din 06.06.2003, notelor contabile ale Băncii B., suma încasată prin poprire de către I.A. este de 5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), sumă care este plată nedatorată ca urmare a faptului că brevetul care a stat la baza litigiului care a determinat plata acestei sume, a fost anulat. Astfel, brevetul de invenţie nr. 113185 CI cu titlul Procedeu şi instalaţie de preîncălzire a apei de adaos, având ca titular pe I.A., a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 193/2006 de Tribunalul Municipiului Bucureşti.

Conform art. 54 pct. 3 din Legea nr. 64/1991, „anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit”.

De asemenea, potrivit principiului retroactivităţii efectelor nulităţii reglementat în dreptul civil, anularea unui act juridic are efect retroactiv. Totodată conform principiului repunerii în situaţia anterioară, în situaţia în care anularea a intervenit după executarea actului, nu presupune numai desfiinţarea retroactivă a actului, ci şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat, motiv pentru care plata drepturilor patrimoniale către I.A., în aceste condiţii reprezintă o plata nedatorată şi impune restituirea acesteia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, precum şi pe dispoziţiile art. 992-994 şi 1092 din C.civ.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat prescripţia dreptului material la acţiune, afirmând că pentru recuperarea sumei pretinse s-a împlinit termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Prin sentinţa civilă nr. 1303 din 28.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti,  Secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă cererea ca fiind prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut următoarele:

Art.8 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul material la acţiune pentru repararea pagubei, dar şi pentru îmbogăţirea fără justă cauză, începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit a cunoscut, sau putea să cunoască paguba, precum şi persoana responsabilă.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului şi persoana pârâtului, căreia i-a efectuat plata în anul 2003, având în vedere că, în litigiul privind obligaţia sa la încheierea unui contract de exploatare pentru utilizarea soluţiei tehnice şi totodată a plăţii drepturilor băneşti cuvenite inventatorului pentru utilizarea brevetului, a invocat nulitatea brevetului pentru lipsa condiţiei noutăţii.

Prin urmare, momentul de început al calculării termenului de prescripţie îl constituie momentul plăţii situat în lunile iunie şi iulie 2003, moment faţă de care introducerea acţiunii, la data de 21.12.2010, depăşeşte termenul general de prescripţie de 3 ani.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 56A din 20 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că momentul la care plata realizată pe cale silită a dobândit caracter nedatorat a fost momentul la care a rămas definitivă hotărârea prin care a fost anulat brevetul, până la acel moment plata având caracter datorat.

Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs, intimatul-pârât pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea acestora, s-a arătat că în mod greşit a considerat că termenul de prescripţie începe să curgă la data de 23.10.2008, odată cu pronunţarea deciziei civile 235A de către Curtea de Apel Bucureşti, întrucât art. 8 din Decretul nr.167/1958 prevede imperativ că dreptul material la acţiune pentru repararea pagubei, dar si pentru îmbogăţirea fără justă cauză, începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit a cunoscut sau putea să cunoască paguba precum şi persoana responsabilă.

Reclamanta a cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului şi persoana pârâtului căruia i-a efectuat plata în anul 2003, având în vedere că litigiul privind obligarea sa la încheierea unui contract de exploatare pentru utilizarea soluţiei tehnice şi totodată a plăţii drepturilor băneşti cuvenite inventatorului pentru utilizarea brevetului, a invocat lipsa caracterului de noutate a  invenţiei  brevetate, aceasta fiind singura apărare în fond a pricinii.

Astfel, momentul de început al calculării termenului de prescripţie îl constituie momentul plăţii, mai precis iunie-iulie 2003, moment faţă de care introducea acţiunii la data de 21.11.2010, depăşeşte termenul general de prescripţie de 3 ani.

Aşa cum recunoaşte apelanta prin cererea de chemare în judecată, sumele achitate de către aceasta au avut la bază existenţa unui brevet de invenţie, precum şi ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de obligare a acesteia la plata drepturilor cuvenite pentru folosirea elementelor din brevetul de invenţie.

Plata s-a realizat doar ca urmare a unei executări silite şi nicidecum prin grija reclamantei de a respecta drepturile izvorâte din brevet, în anul 2003.

Decretul nr. 167/1958 prevede imperativ că dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se prescrie într-un termen general de prescripţie de trei ani.

De altfel chiar şi în cadrul dosarului prin care a fost obligată la plată, astăzi nedatorată, a invocat ca apărare de fond lipsa noutăţii brevetului de invenţie, ca şi cauză de nevalabilitate a acesteia. Deci, încă de la data plăţii aceasta a cunoscut paguba precum şi pe cel îndreptăţit la restituire. Chiar şi după acest moment, respectiv la data introducerii acţiunii de anulare a brevetului de invenţie, soluţionată definitiv prin decizia civilă nr. 235A de către Curtea de Apel Bucureşti, invocată de către instanţa de apel, reclamanta nu a înţeles să-şi valorifice dreptul material la acţiune în sensul reparării pagubei pricinuite prin eliberarea brevetului de invenţie atacat.

Este cât se poate de firesc şi evident că reclamanta, în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii acţiunii de anulare a brevetului de invenţie avea cunoştinţă de motivele de anulabilitate a brevetului şi totodată de persoana ce a primit plata nedatorată.

Acest moment, al formulării acţiunii de anulare a brevetului, este datat 16.03.2004.

Nimeni şi nimic nu au împiedicat pe reclamantă să solicite restituirea prestaţiei, în cadrul acţiunii de anulare amintită sau separat.

Acţiunea în anulare nu a întrerupt cursul prescripţiei, întrucât prin petit nu s-a formulat un capăt de cerere în legătură cu prezenta cauză.

Faţă de cele învederate instanţa de apel a făcută o greşită aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că a nesocotit această normă cu privire la momentul începerii cursului prescripţiei extinctive.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Acţiunea de faţă are natura juridică a unei acţiuni în repetiţiune, deoarece ne aflăm în prezenţa executării unei obligaţii de care partea reclamantă nu mai este ţinută.

Conform art. 1092 Cod civil „ceea ce s-a plătit fără a fi debit este supus repetiţiunii”.

Astfel, reclamanta a fost obligată la plata unei sume prin hotărâre judecătorească, iar executarea acesteia s-a realizat silit asupra întregii sume. Întrucât tot printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că actul care a stat la baza emiterii titlului executoriu este nul, cel care plăteşte în temeiul acestui act nul are dreptul la restituire deoarece nulitatea are efect retroactiv, deci obligaţia apare ca şi când nu a existat niciodată, iar părţile urmează a fi repuse în situaţia anterioară.

Acţiunea în repetiţiune este o acţiune patrimonială, astfel că ea va putea fi intentată în termenele de prescripţie de drept comun, care încep să curgă de la momentul efectuării plăţii.

În cazul de faţă, această regulă nu este aplicabilă, întrucât la momentul la care se efectuase plata, aceasta nu avea caracter de plată nedatorată, fiind efectuată în temeiului unui titlu executoriu valabil, care a fost pus în executare pe cale silită.

Potrivit art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958 „Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.”

Deşi în speţă nu este vorba despre săvârşirea unei fapte ilicite, ci despre o pagubă constând în plata unei sume devenită nedatorată prin anularea actului care a stat la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti care a constituit titlul executoriu, termenul de prescripţie va începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Or, acest moment nu poate fi decât acela în care plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel în care hotărârea judecătorească de anulare a brevetului de invenţie a devenit definitivă, respectiv la data de 23.10.2008, odată cu pronunţarea deciziei civile 235A de către Curtea de Apel Bucureşti.

           În determinarea momentului la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, nu poate fi avută în vedere atitudinea subiectivă a păgubitului, respectiv data la care acesta a invocat în instanţă lipsa noutăţii brevetului de invenţie, ca şi cauză de nevalabilitate a acesteia sau alte cauze de nulitate a brevetului învederate ulterior, în acţiunea de constatare a nulităţii brevetului, întrucât acestea constituiau simple susţineri asupra cărora numai instanţa de judecată, după soluţionarea căii de atac a apelului, când decizia a devenit definitivă, putea să aprecieze asupra justeţii  acestor  susţineri,  astfel încât paguba să  poată  fi determinată cu certitudine.

Pentru argumentele menţionate anterior, Înalta Curte a considerat că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958, motivul de recurs invocat nefiind incident în cauză astfel încât, în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.

Contract de vânzare-cumpărare încheiat în cadrul unei proceduri execuţionale demarate de organele fiscale. Nerespectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 268/2001 aplicabile activelor supuse vânzării. Consecinţe – Jurisprudenta ICCJ 2014

Contract de vânzare-cumpărare încheiat în cadrul unei proceduri execuţionale demarate de organele fiscale. Nerespectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 268/2001 aplicabile activelor supuse vânzării. Consecinţe – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acţiune în constatare

–          nulitate absolută

–          contract de vânzare-cumpărare active

–          executare silită fiscală

Legea nr. 268/2001, art. 24

O.G. nr. 92/2003, art. 142 alin. (2), art. 160, art. 166

Din economia dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 268/2001 rezultă faptul că vânzarea activelor societăţii comerciale deţinătoare de terenuri cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului statului, având ca unic acţionar Agenţia Domeniilor Statului, se face la propunerea consiliului de administraţie al acesteia, cu avizul A.D.S. şi aprobarea adunării generale, pe bază de licitaţie sau plic închis, la preţul cel mai bun oferit.

Astfel, împrejurarea că vânzarea s-a realizat în cadrul unei proceduri execuţionale demarate de organele fiscale, în condiţiile art. 160 şi art. 166 din O.G. nr. 92/2003, nu înlătură respectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 268/2001 aplicabile activelor supuse vânzării, acordul organului de executare fiscală pentru vânzarea prin înţelegerea părţilor neputând conferi valabilitate actului încheiat cu încălcarea unor dispoziţii legale speciale de ordine publică cu privire la bunurile ce au făcut obiectul vânzării, în acest sens fiind şi prevederea cuprinsă în art. 142 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 637 din 19 februarie 2013

 

Notă: În decizie a fost avută în vedere forma Legii nr. 268/2001 în vigoare la data de 27 mai 2006

 

1. Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Buzău în primă instanţă.

Prin acţiunea introductivă de instanţă înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău reclamanta A.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu  pârâtele SC S. SA şi SC M.C. SA să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte  autentificat sub nr. 1225 din 15.09.2010  de  BNP F.N. şi să se dispună rectificarea cărţii funciare nr. 1234 şi 12346 a localităţii Cislău privind titularul dreptului de proprietate.

În motivare reclamanta a arătat în temeiul Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare  terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă, pârâta SC S. SA a intrat în portofoliul A.D.S. care a devenit unic acţionar al societăţii cu statut de societate comercială pe acţiuni.

A susţinut reclamanta că prin contractul de vânzare–cumpărare  încheiat la 15 septembrie 2010 între SC S. SA, în calitate de vânzător şi  SC M.C. SA în calitate de cumpărător au fost înstrăinate activele fermei Cislău (construcţii şi terenuri) cu fraudarea legii şi a drepturilor acţionarului unic A.D.S.

Potrivit reclamantei valorificarea bunurilor s-a făcut direct de către directorul general, fără aprobarea AGA şi a consiliului de administraţie şi fără să se ţină seama de prevederile Legii nr. 268/2001.

Pârâta SC M.C. SA s-a apărat prin întâmpinare formulată în cauză susţinând că vânzarea activelor s-a făcut în baza unei proceduri de executare silită fiscală, cu acordul DGFP, bunurile fiind sub sechestru.

Astfel investit, Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 3668 din 25 octombrie 2011, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta reţinând în baza probelor administrate că vânzătoarea SC S. SA  înregistra debite către AFP Sector 1 Bucureşti, motiv pentru care organele fiscale au aplicat sechestru asupra bunurilor debitoarei, respectiv imobile de la Ferma Cislău, care au fost valorificate în conformitate cu art. 160 şi 164 din O.G. nr. 92/2003 vânzarea încheindu-se prin acordul părţilor.

În acest context, tribunalul a apreciat că nu se impunea aprobarea  adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie, fiind suficient acordul DGFP pentru vânzarea bunurilor aflate sub sechestru, dispoziţiile Legii nr. 268/2001 nefiind aplicabile în procedura demarată de  organele fiscale în vederea executării creanţelor bugetare.

2. Apelul. Decizia pronunţată de instanţa de control judiciar la 13 februarie 2012.

Împotriva sentinţei fondului a declarat apel reclamanta ADS pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate în cadrul cărora a reiterat susţinerile şi argumentele formulate în primă instanţă.

Examinând criticile formulate, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 13 din 13 februarie 2012, a admis apelul reclamantei ADS şi, în consecinţă, a schimbat în tot sentinţa nr. 3668 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău în primă instanţă, în  sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1225 din 15 septembrie 2010 de BNP F.N.; totodată, s-a dispus rectificarea cărţilor funciare ale localităţii Cislău, Jud. Buzău cu privire la imobilele ce  au făcut  obiectul contractului anulat.

Curtea de apel a apreciat că vânzarea –cumpărarea activelor fermei Cislău în cadrul procedurii speciale prevăzute de O.G. nr. 92/2003, respectiv art. 160 şi 164 alin. (5), s-a făcut prin acordul părţilor, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 republicată, privind societăţile comerciale, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat de directorul societăţii fără aprobarea adunării generale şi fără înştiinţarea consiliului de administraţie cu privire la vânzare şi preţul oferit de cumpărător.

A reţinut instanţa că dispoziţiile art. 142 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 prevăd expres că bunurile supuse unui regim de circulaţie special, în categoria cărora se încadrează şi activele Fermei Cislău, pot fi urmărite cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, condiţii care au fost încălcate, ceea ce impune anularea contractului de vânzare-cumpărare, astfel încheiat.

3.     Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC M.C. SA, solicitând în principal admiterea recursului şi casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerii hotărârii fondului.

3.1. Recurenta şi-a întemeiat criticile formulate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5,7,9 şi 10 C. proc. civ., aducând, în esenţă, următoarele argumente, în sprijinul motivelor invocate.

Sub un prim aspect recurenta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe  prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, natura comercială a litigiului şi caracterul său evaluabil în bani impuneau îndeplinirea procedurii concilierii prealabile, condiţie neîndeplinită de reclamanta anterior introducerii acţiunii, aşa încât, dat fiind caracterul de ordine publică al încălcării, ce nu necesită verificări de fapt, soluţia respingerii acţiunii ca inadmisibilă în temeiul acestei excepţii poate fi  dispusă şi în recurs.

Din perspectiva soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990 (art. 111, 113 şi 142) care nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor nefiind invocate de reclamanta ADS prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 268/2001.

Potrivit recurentei, nerespectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare atrag incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea hotărârii.

Procedând astfel, a susţinut recurenta, instanţa a pronunţat o hotărâre  întemeiată pe motive străine de natura pricinii, sancţionată de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

            Cu privire la motivul vizând aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) recurenta a arătat că dispoziţiile Legii nr. 31/1990 nu îi sunt  aplicabile reclamantei care a fost înfiinţată prin H.G. nr. 199/1991 ca societate comercială pe acţiuni în domeniul sericiculturii şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile şi statutul propriu, care stabileşte în art. 20 alin. (8) şi (9) că preşedintele Consiliului de Administraţie îndeplineşte funcţia de director general al societăţii pe care o reprezintă în relaţiile cu terţii.

            A arătat recurenta că şi în ipoteza în care s-ar avea în vedere dispoziţiile Legii nr. 31/1990 ele trebuiau coroborate cu dispoziţiile art. 15322 din Legea Societăţilor Comerciale, care permit directorilor să dobândească sau să înstrăineze bunuri aflate în patrimoniu societăţii a căror valoare nu depăşeşte  jumătate din valoarea contabilă a activelor la data încheierii actului, aspecte neverificate  de instanţă.

            Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. recurenta a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra faptului esenţial  rezultând din probele administrate, respectiv încheierea contractului în scopul  acoperirii unor creanţe bugetare în cadrul unei proceduri de executare silită prevăzute de O.G. nr. 92/2003, cu acordul organului de executare şi al părţilor  semnatare ale actului neputându-se reţine vreo vătămare a ADS-ului.

            Prin întâmpinarea formulată în această fază procesuală, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

            Potrivit intimatei, vânzarea s-a făcut fără aprobarea AGA şi înştiinţarea  Consiliului de Administraţie, cu nerespectarea metodelor legale de valorificare prevăzute de legea specială care guvernează administrarea SC S. SA, vânzarea având o cauză  ilicită aşa cum a constatat şi corpul de control al MADR în nota de constatare nr. 206181 din 1 noiembrie 2010 ataşată cererii de chemare în judecată.

            3.2. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, a constatat că recursul este nefondat  pentru considerentele ce urmează:

            Excepţia inadmisibilităţii acţiunii introductive, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzute de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., excepţie invocată pentru prima dată în această fază procesuală, nu se susţine.

            Regula înscrisă în art. 7201 din Capitolul XIV din Codul de procedură civilă intitulat Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială are ca scop declarat încercarea de soluţionare pe cale amiabilă a litigiilor înainte de introducerea cererii de chemare în judecată şi, totodată, prevenirea introducerii unor cereri intempestive care să pună în dificultate cealaltă parte, şi nu în ultimul rând soluţionarea cu celeritate a  litigiilor comerciale.

            Aşa fiind, nerespectarea acestei proceduri prealabile poate constitui un fine de neprimire cu consecinţa respingerii cererii ca inadmisibilă sau prematură, numai în măsura în care a fost invocată în faţa primei instanţe până la prima zi de înfăţişare, faţă de raţiunea reglementării.

            Invocarea acestei proceduri prealabile pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, după parcurgerea a două grade de jurisdicţie şi în condiţiile în care partea, pârâta în cauză, care se prevalează de nerespectarea acestor dispoziţii şi-a  formulat apărări pe fondul cauzei, are un caracter pur formal, fiind de domeniul  evidenţei că o soluţionare amiabilă nu mai este posibilă şi în egală măsură, că pârâta, valorificându-şi apărările pe fondul cauzei, nu a suferit nicio vătămare prin necomunicarea  prealabilă a pretenţiilor reclamantei.

            Astfel spus, din argumentele recurentei în sprijinul acestei excepţii nu rezultă nici expres, nici implicit vătămarea drepturilor sale procesuale deduse  din nerespectarea procedurii prealabile, ceea ce conferă excepţiei astfel invocate un caracter formal, contrar scopului reglementării, de soluţionare cu celeritate a litigiilor comerciale.

            3.3. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe ipoteza  reglementată de art. 304 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ. care vor fi analizate împreună, deoarece argumentele invocate se întrepătrund, Curtea a constatat următoarele:

            În esenţă, recurenta a susţinut că dispoziţiile Legii nr. 31/1990 pe care se întemeiază instanţa de apel nu au fost  invocate de reclamantă prin acţiune şi nu au fost avute în vedere de prima instanţă, context în care trebuiau puse în discuţia contradictorie a părţilor.

            Or, un examen obiectiv al actelor şi lucrărilor din dosar infirmă susţinerile  recurentei.

            Reclamanta şi-a întemeiat întregul demers judiciar pe lipsa aprobării adunării generale cu privire la înstrăinarea consimţită numai de directorul general al societăţii vânzătoare fără acordul AGA şi al Consiliului de administraţie cu încălcarea dispoziţiilor speciale sub incidenţa căreia funcţionează societatea, dar şi a celor din actul constitutiv.

            Aceste aspecte au fost analizate şi de prima instanţă, care a apreciat că nu se impunea acordul organelor statutare, fiind suficient acordul D.G.F.P. pentru vânzarea activelor în procedura execuţională demarată pentru recuperarea unor creanţe bugetare împotriva societăţii vânzătoare.

            Instanţa de apel, cu respectarea dispoziţiilor privitoare la judecarea apelului (art. 294 şi urm. C. proc. civ.) şi în raport de motivele invocate prin cererea de apel le-a reexaminat, apreciind că procedura specială pentru recuperarea creanţelor statului trebuia coroborată cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, invocând şi prevederile art. 142 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

            Prin urmare, Înalta Curte a constatat că în cauză instanţa de apel nu a  încălcat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, judecata apelului derulându-se potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, dezlegarea dată fiind  argumentată în fapt şi în drept pe chestiunile deduse judecăţii prin susţinerile şi  apărările părţilor, astfel încât criticile întemeiate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. se vădesc nefondate.

            3.4. Aspectele de nelegalitate puse în discuţie de recurentă prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează statutul juridic al societăţii vânzătoare SC S. SA şi dispoziţiile legale care reglementează funcţionarea sa.

            Sub un prim aspect, Curtea observă o anumită inconsecvenţă a raţionamentului juridic expus de recurenta-pârâtă pe parcursul derulării fazelor procesuale, în condiţiile în care în primă instanţă şi în apel a susţinut că dispoziţiile  Legii nr. 268/2001 nu sunt incidente în cauză, iar în prezentul recurs  susţine că în egală măsură nu sunt aplicabile nici dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicată care au în vedere societăţile pe acţiuni al căror număr de acţiuni nu poate fi mai  mic de doi acţionari, fără a conchide însă asupra statutului juridic al societăţii pârâte pe care îl pune în discuţie.

            Actele dosarului atestă că SC S. SA a fost înfiinţată prin H.G. nr. 199/1991 ca societate comercială pe acţiuni în domeniul sericiculturii având ca acţionar Statul român.

            Potrivit art. 3 din hotărârea de înfiinţare, societăţile comerciale din domeniul sericiculturii (menţionate in anexa 2 pct. 20) îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu statutul propriu din anexa 2.1 la hotărâre, anexe care fac parte integrantă din actul de înfiinţare. Totodată, în art. 35 din statutul aprobat se menţionează expres că dispoziţiile sale se completează cu dispoziţiile legale referitoare la societăţile comerciale.

 În temeiul Legii nr. 268/2001 societatea a intrat în portofoliul ADS care a devenit unic acţionar, în numele statului, fiind menţionată în Anexa 1 la lege poziţia 572 din lista societăţilor comerciale pe acţiuni deţinătoare de terenuri cu destinaţie agricolă preluate de ADS.

            Potrivit dispoziţiilor cuprinse în Secţiunea 1 din Legea nr. 268/2001, ADS exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului şi asigură  gestionarea şi exploatarea  eficientă a patrimoniului de  stat, al cărui proprietar mandatat este precum şi privatizarea societăţilor comerciale deţin terenuri agricole.

            Prin urmare, societatea vânzătoare este constituită şi funcţionează ca o societate pe acţiuni, cu unic acţionar ADS, în numele statului, fiind supusă  dispoziţiilor generale din Legea nr. 31/1990 L.S.C. transpuse în statutul său şi dispoziţiilor speciale din Legea nr. 268/2001, fiind o societate comercială care deţine terenuri cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului statului.

            Cu privire la vânzarea de acţiuni aparţinând societăţilor comerciale care fac obiectul Legii nr. 268/2001, în capitolul IV din lege secţiunea a II-a art. 24 se prevede expres că vânzarea se va face la propunerea consiliului de administraţie al societăţii, cu avizul ADS şi aprobarea adunării generale, pe bază de licitaţie sau plic închis, la preţul cel mai bun oferit.

            Aplicarea acestor dispoziţii legale incidente la circumstanţele cauzei impune concluzia că vânzarea-cumpărarea activelor societăţii, respectiv Ferma Cislău  (clădiri şi 26.302 mp teren extravilan) s-a făcut cu încălcarea  flagrantă a acestor  prevederi obligatorii, fără aprobare AGA şi avizul ADS.

            Împrejurarea că vânzarea s-a realizat în cadrul unei proceduri execuţionale  demarate de organele fiscale în condiţiile art. 160 şi 166 din O.G. nr. 92/2003, respectiv prin acordul părţilor, nu înlătură respectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 267/2001 aplicabile activelor supuse vânzării, aşa cum se prevede expres şi în cuprinsul O.G. nr. 92/2003 art. 142 alin. (2) după care ,,bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea  condiţiilor  prevăzute de lege.

            În sfârşit, în egală măsură, acordul organului de executare fiscală pentru vânzare prin înţelegerea părţilor, de care se prevalează recurenta, nu poate  conferi valabilitate actului încheiat cu încălcarea unor dispoziţii legale speciale de ordine publică cu privire la bunurile ce au făcut obiectul vânzării, în condiţiile în care cumpărătorul a contractat cunoscând statutul juridic al societăţii vânzătoare şi natura activelor ce au făcut obiectul vânzării, respectiv calitatea de unic acţionar al ADS al cărui acord exprimat în cadrul unei adunări generale convocată pentru vânzare nu a existat la data încheierii actului.

            3.5. În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Curtea aminteşte că pct. 10 al art. 304 a fost abrogat prin art. 1 pct. 11 din O.U.G. nr. 138/2000 şi ca atare, aspectele de netemeinicie subsumate acestui motiv nu mai pot fi examinate în actuala reglementare a recursului.

            Distinct de acesta, Curtea apreciind că unele chestiuni puse în discuţie prin acest ultim motiv se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 le-a examinat   în cadrul considerentelor de la pct. 3.4.

            Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte, constatând că motivele invocate nu relevă aspecte de nelegalitate de natură să atragă casarea sau modificarea deciziei  atacate, a respins recursul ca nefondat.

Procedura concilierii prealabile. Cerere de chemare în garanţie. Subiecţii activi ai obligaţiei parcurgerii procedurii prealabile – Jurisprudenta ICCJ 2014

Procedura concilierii prealabile. Cerere de chemare în garanţie. Subiecţii activi ai obligaţiei parcurgerii procedurii prealabile – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

–          chemare în garanţie

–          excepţia lipsei calităţii procesuale pasive

–          îmbogăţire fără justă cauză

–          procedura concilierii prealabile

 

C. proc. civ., art. 60, art. 7201, art. 7205

Cererile cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece raţiunea posibilităţii exercitării lor a fost aceea de rezolvare concomitentă cu cererea principală a unor situaţii litigioase concurente, raţiune care vine în contradicţie cu efectul dilatoriu al parcurgerii procedurii de conciliere.

          Ca atare, cererea de chemare în garanţie formulată în procesul în care reclamantul a parcurs procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. nu este supusă obligaţiei parcurgerii acestei proceduri, prin voinţa legiuitorului.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 484 din 12 februarie 2013

Prin sentinţa nr. 1154 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Timiş a admis acţiunea promovată de reclamanta SC C. SA Timişoara, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta FC R. 2000 SA Timişoara pe care, în consecinţă, a obligat-o la contravaloarea lucrărilor de construcţie şi amenajare solicitate.

S-a admis, prin aceeaşi sentinţă, şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, precizată, pe care le-a obligat la plata aceleiaşi sume către pârâtă şi s-a respins cererea de chemare în garanţie a Asociaţiei Sportive Clubul „F.T.”.

Instanţa de fond, în pronunţarea sentinţei, a avut în vedere poziţia procesuală a pârâtei de achiesare la pretenţiile reclamantei, iar cu privire la cererea de chemare în garanţie, faţă de poziţia procesuală a chematului în garanţie Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, a administrat probe, fiind administrată proba cu o expertiză tehnică şi una contabilă în dovedirea calităţii sale de chemat în garanţie şi a realităţii susţinerilor pârâtei cu privire la temeinicia refuzului său în recuperarea sumei pe care o datorează reclamantei.

Pe baza probelor administrate, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie şi, pe fond, a apreciat ca întemeiată cererea de chemare în garanţie promovată de pârâtă faţă de acest chemat în garanţie reţinând că terenul pe care reclamanta a efectuat investiţiile se află în patrimoniul chematului în garanţie căruia acestea îi profită şi al căror beneficiar este, aşa încât, în raport de prevederile art. 60 şi urm. C. proc. civ., şi, pe fond, a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, cererea pârâtei a fost admisă.

Prealabil, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie pe temeiul art. 7201 C. proc. civ. invocată de acest chemat în garanţie cu motivarea că acestei cereri i se aplică regimul juridic prevăzut de art. 7205 C. proc. civ. pentru cererea reconvenţională.

Împotriva sentinţei a declarat apel chematul în garanţie Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş prin care a solicitat, în principal, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi, subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie în ce îl priveşte, prin admiterea excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive şi, în caz de respingere a excepţiilor, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie ca neîntemeiată.

În susţinerea apelului, chematul în garanţie a invocat probele cu privire la dovada proprietăţii şi lipsa unor raporturi contractuale cu pârâta.

Curtea de Apel Timişoara, prin decizia nr. 3 din 9 ianuarie 2012, a respins apelul declarat de chematul în garanţie ca nefondat.

Cu privire la excepţiile invocate în faţa instanţei de fond s-a apreciat corecta aplicare a prevederilor art. 7205 C. proc. civ., cât şi a prevederilor art. 60 şi urm. C. proc. civ.

În legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, deoarece în prezent are calitate Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, instanţa de apel a constatat că, de fapt, este vorba de o schimbare de denumire, iar nu de o veritabilă excepţie, că prima instanţă a soluţionat corect cauza sub aspectul pe care-l consideră hotărâtor, anume calitatea de titular al dreptului de proprietate privind complexul sportiv asupra căruia s-au efectuat amenajările şi construcţiile pretinse de reclamantă.

Cu privire la criticile pe fond, instanţa de apel a administrat noi probe în apel, respectiv o contraexpertiză precum şi o cercetare la faţa locului.

În raport cu probele administrate instanţa de apel a concluzionat în sensul temeiniciei şi legalităţii sentinţei pe fond.

Reţinând că ultima înscriere a terenului pe care s-au efectuat investiţii în cartea funciară este notată în patrimoniul chematului în garanţie, s-a constatat că aceasta este singura entitate care are calitate procesuală pasivă în litigiu, restul chemaţilor în garanţie neavând legătură cu litigiul de faţă.

Reţinând, de asemenea, ca dovedite relaţiile contractuale existente între părţi cu înscrisurile depuse la dosar şi că în privinţa cuantumului despăgubirilor, contraexpertiza dispusă în apel a constatat chiar un cuantum mai mare decât cel reţinut la fond, instanţa de apel a respins apelul ca nefondat.

În contra deciziei instanţei de apel a declarat recurs chematul în garanţie Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara invocând atât motive de casare cât şi de modificare.

Intimatele – M.F.P. – D.G.F.P. a judeţului Timiş şi SC C. SA au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acestuia şi menţinerea hotărârilor pronunţate în cauză pe ale căror argumente îşi fundamentează cererile.

Intimata Asociaţia Sportivă Clubul „F.T.”, prin întâmpinarea depusă, a solicitat admiterea recursului apreciind ca întemeiate criticile formulate în raport de situaţia de fapt pe care o reiterează şi care nu relevă, în opinia intimatei, o îmbogăţire fără justă cauză a recurentului chemat în garanţie.

I Motivele de casare:

1. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Nesocotirea de către ambele instanţe a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care sancţionează cu anularea cererii nerespectarea obligaţiei de timbrare. Consideră recurentul că în mod greşit s-a acordat termen în cererea de reexaminare formulată peste termenul de decădere de 3 zile şi invocă vătămarea produsă în raport de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Aprecierea Înaltei Curţi

Critica de nelegalitate formulată nu poate fi reţinută, deoarece, pe de o parte, obligaţia reclamantului, respectiv a pârâtei în cererea de chemare în garanţie, de plată a taxei judiciare de timbru este o obligaţie de natură fiscală, raportul juridic de drept fiscal fiind legat între instanţă, ca autoritate administrativă, în acest caz, şi titularul cererii, debitor fiscal, aşa încât orice neregulă poate fi remediată sau sancţionată între părţile raportului juridic de drept fiscal şi cu privire la obiectul acestuia, respectiv obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru fiind o lege fiscală.

Pe de altă parte, din chiar dezvoltarea criticii rezultă că în cauză s-a formulat o cerere de reexaminare taxă judiciară de timbru, iar aceasta se soluţionează printr-o hotărâre distinctă, titularul cererii de reexaminare fiind debitorul fiscal, hotărâre prevăzută cu propriile ei căi de atac în limitele cadrului procesual fixat de legea fiscală.

2. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor în raport de menţiunile existente în Cartea funciară la rubrica situaţia juridică unde este notat „în administrare”, faţă de faptul că în litigiile privitoare la dreptul de administrare conform Legii nr. 213/1998, art. 12 alin. (5), statul este reprezentat prin Ministerul de Finanţe şi faţă de faptul că obiectul acţiunii îl formează pretenţii, nu dreptul de administrare asupra terenului, instanţa nepronunţându-se asupra cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Aprecierea Înaltei Curţi

Motivul de nelegalitate astfel cum a fost dezvoltat, sub aspectul primei critici prin care se susţine de fapt lipsa calităţii procesuale pasive a recurentului prin opoziţie cu identificarea acestei calităţi în persoana chematului în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor, numai parţial se încadrează în cazul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Calitatea procesuală pasivă a chemaţilor în garanţie, respectiv a recurentului, a fost stabilită de instanţe pe bază de probe. Cu privire la probele administrate, respectiv înscrierile în cartea funciară, recurentul invocă greşita lor apreciere.

Or, se impune observaţia, din acest punct de vedere, că aspectele de apreciere a probelor ţin de temeinicia hotărârii atacate, iar examinarea instanţei de recurs este limitată de art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, exclusiv la nelegalitatea acesteia. Înalta Curte observă, însă, că, în raport de situaţia de fapt reţinută, instanţele de fond şi apel au făcut o corectă aplicare prevederilor Legii nr. 213/1998 în stabilirea naturii şi titularului dreptului privind imobilul în speţă.

Nu poate fi primită nici critica admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul de Finanţe, critică care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, recurentul nu prezintă calitate procesuală, nefiind parte a acestui raport procesual, sentinţa şi respectiv încheierea din 16 septembrie 2009 prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul de Finanţe, nefiind atacate de pârâtă, de titulara cererii de chemare în garanţie, intrând astfel, în puterea lucrului judecat sub acest aspect.

Calitatea procesuală a recurentului s-ar fi justificat, în acest caz, în condiţiile în care, la rândul său, în temeiul art. 60 şi urm. C. proc. civ., ar fi formulat o cerere de chemare în garanţie a  Ministerului de Finanţe.

Numai în propria sa cerere de chemare în garanţie ar fi devenit operante juridic temeiurile şi criticile pe care le invocă, raportul procesual dintre pârâtă şi fiecare dintre chemaţii în garanţie având independenţă procesuală, temeiurile fiind diferite, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în considerentele deciziei instanţei de apel s-a reţinut că numai recurentul este singurul chemat în garanţie care justifică această calitate procesuală, în raport cu probele administrate.

Este de observat că pârâta şi-a precizat cererea de chemare în garanţie succesiv, la 28 noiembrie 2008, 26 mai 2010, 21 mai 2010, iar în ce priveşte Statul Român care nu poate sta în judecată, astfel cum chiar recurentul susţine, decât prin Ministerul de Finanţe şi în ce priveşte Ministerul Apărării Naţionale, excepţiile lipsei calităţii lor procesuale au fost admise de instanţa de fond prin încheierea de la termenul din 16 iunie 2009, termen la care a fost soluţionată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.

II  Motivele de modificare.

1. Motivul de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Greşita respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului chemat în garanţie şi a excepţiei prematurităţii şi inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie prin încheierea din 16 iunie 2009.

Susţine recurentul că dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ. au fost greşit aplicate, deoarece ipoteza pe care o reglementează nu este a cererii reconvenţionale când obligaţiile izvorăsc din acelaşi raport juridic, or nici între recurentul chemat în garanţie şi pârâtă şi nici între acesta şi reclamantă nu există un raport juridic direct.

Mai susţine recurentul că prima instanţă a reţinut ca temei pentru justificarea calităţii sale art. 969 C. civ., fără a referi la vreun contract.

Opinia Înaltei Curţi

Acest motiv de recurs, ca şi precedentele, nu este fondat.

Art. 7201 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data la care pârâta a promovat cererea de chemare în garanţie a recurentului, instituie pentru reclamant obligaţia parcurgerii procedurii prealabile de conciliere, iar art. 7205alin. (1) C. proc. civ. dispensează pe pârâtul-reconvenient de parcurgerea unei atare proceduri.

Cererile cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece raţiunea posibilităţii exercitării lor a fost aceea de rezolvare concomitentă cu cererea principală a unor situaţii litigioase concurente, raţiune care vine în contradicţie cu efectul dilatoriu al parcurgerii procedurii de conciliere.

Ca atare, cererea de chemare în garanţie formulată în procesul în care reclamantul a parcurs procedura art. 7201 fiind sustrasă de la obligativitatea parcurgerii acestei proceduri prin voinţa legiuitorului, pârâtul în cererea de chemare în garanţie, similar cu poziţia lui în cererea reconvenţională, nu este subiect activ al obligaţiei parcurgerii procedurii prealabile, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel.

De altfel, în actuala reglementare, art. 7201 C. proc. civ. instituie obligaţia concilierii prealabile când în respectivul litigiu ambele părţi: reclamant şi pârât au calitatea de profesionişti. Or, în persoana recurentului chemat în garanţie nu se identifică o atare calitate.

Prin urmare, soluţia instanţelor asupra excepţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. este una legală.

În ce priveşte alegaţiile recurentului cu privire la motivarea în drept a primei instanţe pentru reţinerea calităţii sale procesuale pasive se impune observaţia că obiect al recursului îl formează decizia instanţei de apel, nu sentinţa, pe de o parte, iar, pe de altă parte, critica soluţiei asupra excepţiei a fost antamată în cadrul motivului de recurs anterior.

2. Motivul de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii.

Recurentul arată că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe contractul de lucrări nr. 101 din 15 ianuarie 2008 şi actul adiţional nr. 1 din 15 martie 2008 încheiate cu pârâta, dar între pârâtă şi recurentul chemat în garanţie nu există niciun raport contractual care să-i atragă răspunderea în baza art. 969 C. civ., iar contractul de comodat încheiat în 2002 cu Asociaţia Sportivă „F.T.” a fost reziliat la 22 iunie 2006, anterior începerii lucrărilor realizate de reclamantă.

Opinia Înaltei Curţi 

Dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se încadrează în ipotezele legale pe care acesta le reglementează. Modificarea unei hotărâri poate fi atrasă în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Or, recurentul susţine inexistenţa unui act juridic, nu greşita lui interpretare de o manieră care să-i schimbe natura sau înţelesul lămurit.

3. Motivul de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub acest motiv, recurentul critică greşita reţinere ca temei pentru chemarea în garanţie a îmbogăţirii fără justă cauză faţă de faptul că un asemenea temei este subsidiar cât timp se poate cere, conform art. 111 C. proc. civ., realizarea dreptului, instanţele interpretând greşit însăşi definiţia îmbogăţirii fără justă cauză.

Totodată, instanţele nu au avut în vedere că în circumstanţele speţei nu s-a realizat o îmbogăţire, expertiza întemeindu-se pe înscrisuri care au provenit numai de la pârâtă, litigiul fiind, de fapt, unul fictiv.

Opinia Înaltei Curţi

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Cererea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu este o acţiune în constatare în sensul art. 111 C. proc. civ. Prin finalitatea ei, este tot o acţiune în realizare, iar raportarea la un contract în care chematul în garanţie nu este parte, acesta indicând că astfel pârâta parte în respectivul contract are calea acţiunii în realizare, excede ipotezei de reglementare a art. 111 C. proc. civ. care raportează ambele cereri, în constatare sau realizare, la aceleaşi părţi contractante.

În ce priveşte existenţa sau nu a unei îmbogăţiri în raport de probele administrate, Înalta Curte revine cu aceeaşi observaţie în sensul că verificarea hotărârii atacate cu recurs este limitată legal numai la controlul de legalitate.

Se mai impune observaţia că însăşi dezvoltarea criticii este lipsită de concreteţe şi de rigoare, în contextul în care în cursul procesului s-au administrat trei expertize, una contabilă şi una tehnică în faţa instanţei de fond, şi o contraexpertiză în apel, precum şi o cercetare locală, iar recurentul referă generic la „raportul de expertiză” şi „proiectele prezentate expertului”.

4. Motivul de recurs cu privire la critica acordării cheltuielilor de judecată.

Deşi recurentul referă la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în dezvoltarea criticilor acesta referă la probele în dovedirea cheltuielilor de judecată a căror apreciere este de atributul exclusiv al instanţei în faţa căreia au fost administrate, ca de altfel şi aprecierea asupra posibilităţii diminuării sau nu a onorariilor de avocat în raport cu munca prestată de aceştia, faţă de înscrisurile de la dosar, aşa încât aceste critici nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ele vizând temeinicia hotărârii atacate.

Prin urmare, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.

Deschiderea procedurii falimentului în formă sAcţiune formulată în temeiul dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Inadmisibilitate – Jurisprudenta ICCJ 2014

Deschiderea procedurii falimentului în formă sAcţiune formulată în temeiul dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Inadmisibilitate – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcţionarea societăţilor

Index alfabetic: obligaţie de a face

– autorizare convocare AGA

– excepţia lipsei calităţii procesuale active

– excepţia lipsei de interes

– faliment

Legea nr. 31/1990, art. 119 alin. (3)

Legea nr. 85/2006

Potrivit dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă prevăzută la art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida.

O astfel de acţiune nu mai poate fi formulată de către asociaţii debitoarei după deschiderea procedurii falimentului, întrucât în această etapă nu mai este posibilă modificarea actului constitutiv, toate operaţiunile fiind orientate exclusiv către lichidarea averii debitoarei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 403 din 5 februarie 2013

 

Prin cererea  introdusă la Tribunalul Botoşani reclamanţii A.E., A.C., A.E., B.M.C., B.E., B.R., B.C., B.A., B.G., B.V., C.E., C.M., C.O., D.M.,  D.S., F.E., G.D., G.P., G.V., H.V., H.A., I.F., I.V., L.O., L.R., M.E., M.V., M.I., M.G., N.I., O.E., O.M., O.E., P.V., P.A., P.M., P.T., P.C., P.M., P.E., P.L., P.A., S.N., S.C., S.E., Ş.N., Ş.G., T.M., T.M., U.V. şi V.A. au solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, să autorizeze convocarea adunării generale extraordinare a SC A.E. SA, să aprobe ordinea de zi propusă, să stabilească data de referinţă cu 4 zile înainte de data stabilită pentru ţinerea adunării generale, să stabilească data ţinerii adunării generale propunând ca data ţinerii adunării să fie stabilită în termen de maxim 45 de zile de la data pronunţării încheierii asupra cererii şi să stabilească persoana care va prezida adunarea generală propunând în acest sens pe acţionarul M.I.

Ordinea de zi propusă a vizat aprobarea divizării societăţii, schimbarea sediului social al societăţii, conversia acţiunilor din acţiuni nominative în acţiuni la purtător şi stabilirea formei materiale a acţiunilor la purtător, precum şi data limită de tipărire şi de predare a acestora.

Prin încheierea nr. 957 din 6 octombrie 2009, Tribunalul Botoşani a admis acţiunea reclamanţilor.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta SC A.E. SA. În această etapă procesuală, prin încheierea nr. 1597 din 6 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Cluj.

Prin decizia civilă nr. 172 din 15.11.2010, Curtea de Apel Cluj a admis apelul, a desfiinţat încheierea civilă nr. 957 din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Botoşani şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Cluj cu îndrumarea de a proceda la o rejudecare a pricinii, reţinându-se, în esenţă, că prima instanţă a soluţionat cauza fără a realiza o cercetare efectivă a fondului litigiului.

Prin sentinţa comercială nr. 3931/2011, Tribunalul Comercial Cluj a respins cererea reclamanţilor.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin încheierea nr. 159 din 20.12.2010, Tribunalul Suceava a dispus deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată împotriva pârâtei SC A.E. SA fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C.I.I. B.S. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia  nr. 1637 din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Suceava.

A reţinut tribunalul că reclamanţii nu îşi mai justifică calitatea procesuală activă de vreme ce faţă de pârâtă s-a deschis procedura falimentului în formă simplificată, împrejurare în care drepturile acţionarilor pot fi exercitate doar de către administratorul special desemnat în condiţiile Legii nr. 85/2006, iar întreaga activitate pe care debitoarea o derulează se circumscrie scopului de acoperire a pasivului şi recuperare a creanţelor în favoarea creditorilor, dispoziţiile Legii nr. 31/1990 de care s-au prevalat reclamanţii nemaifiind aplicabile din momentul intrării debitoarei în faliment.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 15/2012, Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul reclamanţilor şi a menţinut în întregime sentinţa comercială nr. 3931 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj la data de 16 iunie 2011.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că momentul deschiderii procedurii falimentului împotriva pârâtei marchează transferul controlului de la acţionari la creditori arătând că argumentele de fapt şi de drept reliefate prin sentinţa apelată sunt corecte, însă acestora trebuia să li se dea relevanţă din perspectiva unei alte condiţii de exercitare a acţiunii civile şi anume cea a interesului, iar nu a calităţii procesuale active. Aceasta întrucât în etapa falimentului nu mai este posibilă modificarea actului constitutiv în sensul dorit de apelanţi (divizare, schimbare sediu, conversie acţiuni), ci toate operaţiunile sunt orientate exclusiv către lichidarea averii pârâtei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor. Ca atare, lichidarea nu se realizează în interesul acţionarilor cum în mod greşit pretind apelanţii, ci în interesul creditorilor.

Instanţa de apel a respins criticile reclamanţilor ce vizau faptul că soluţia asupra căreia s-a oprit instanţa de fond contravine îndrumărilor date de instanţa de apel cu ocazia desfiinţării primei sentinţe şi trimiterii cauzei spre rejudecare arătând că ivirea stării de insolvenţă a avut loc după momentul soluţionării apelului şi nu putea fi ignorată de către tribunal întrucât determină schimbări majore atât în ce priveşte reprezentarea societăţii cât şi în privinţa regulilor după care se conduce o astfel de societate, motiv pentru care nu putea să procedeze la analizarea pe fond a cererii fără a analiza efectele pe care normele speciale ale Legii nr. 85/2006 le produce asupra situaţiei pârâtei şi asupra demersului judiciar iniţiat de reclamanţi.

Totodată, instanţa de apel a înlăturat apărarea reclamanţilor potrivit căreia aceştia aveau obligaţia să îşi justifice calitatea procesuală activă doar la momentul investirii instanţei de judecată, deoarece condiţiile de exercitare a acţiunii civile trebuie îndeplinite pe tot parcursul judecăţii.

Concluzionând, instanţa de apel a reţinut că deşi acţiunea reclamanţilor trebuia respinsă ca lipsită de interes, nu se justifică admiterea căii de atac a apelului, deoarece apelanţii nu ar obţine nici un folos practic prin adoptarea unei astfel de soluţii, acţiunea acestora urmând a fi respinsă tot în temeiul unei excepţii peremptorii de fond, respectiv cea a lipsei de interes în loc de cea a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

            Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A.E., A.C., A.E., B.M.C., B.E., B.R., B.C., B.A., B.G., B.V., C.E., C.M., C.O., D.M.,  D.S., F.E., G.D., G.P., G.V., H.V., H.A., I.F., I.V., L.O., L.R., M.E., M.V., M.I., M.G., N.I., O.E., O.M., O.E., P.V., P.A., P.M., P.T., P.C., P.M., P.E., P.L., P.A., S.N., S.C., S.E., Ş.N., Ş.G., T.M., T.M., U.V. şi V.A. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenţii au arătat că instanţa de apel a ignorat criticile formulate de aceştia pe fondul cauzei şi reţinând că respingerea acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale active este greşită, în loc să îndrepte greşeala trimiţând cauza spre rejudecare cu îndrumările cuvenite, a judecat cauza pe excepţia lipsei de interes, excepţie ce nu făcea obiectul apelului.

Prin cea de a doua critică, subsumată motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa a pronunţat o soluţie nelegală, judecând cauza fără să analizeze motivele de apel şi fără să soluţioneze aspectele importante legate de cauza dedusă judecăţii.

Recurenţii au arătat că atât tribunalul cât şi curtea de apel ar fi putut soluţiona cererea pe fond fără nici un impediment însă acestea, soluţionând cererea pe excepţie, le-au încălcat accesul la justiţie.

Totodată, au precizat că în apel au criticat soluţia instanţei de fond ce a vizat excepţia lipsei calităţii procesuale active, dar instanţa de apel, deşi a reţinut nelegalitatea sentinţei apelate, a pronunţat o soluţie greşită, invocând din oficiu o excepţie care nu a făcut obiectul apelului, şi anume excepţia lipsei de interes.

În acest context s-a susţinut că atât tribunalul cât şi instanţa de apel au pronunţat hotărâri nelegale întrucât au analizat o situaţie apărută ca urmare a declanşării procedurii de lichidare arătând totodată că în cauză nu se justifică incidenţa prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

         Analizând criticile deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte a constatat că acestea sunt nefondate, recursul reclamanţilor fiind respins, pentru următoarele considerente:

       Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că a răspuns criticilor formulate de reclamanţi în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, astfel încât hotărârea pronunţată respectă exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cu consecinţa înlăturării criticii formulate sub acest aspect.

Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.”

 Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenţii au pus în discuţie faptul că, deşi instanţa de apel a reţinut că respingerea acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale active este greşită, a pronunţat de asemenea o soluţie greşită, fondată pe excepţia lipsei de interes.

          Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă, întrucât instanţa de apel nu a modificat soluţia primei instanţe, ci dimpotrivă a considerat că argumentele de fapt şi de drept reliefate prin sentinţa apelată sunt corecte, reţinând că hotărârea primei instanţe, ca mod de soluţionare a litigiului, este corectă, chiar dacă a avut în vedere şi alte considerente.

Se apreciază ca nefondată şi critica formulată în legătură cu faptul că instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, judecând cauza pe excepţie, fără să analizeze motivele de apel şi fără să soluţioneze aspectele importante legate de cauza dedusă judecăţii. Instanţa de apel în mod corect a reţinut că în etapa falimentului nu mai este posibilă autorizarea convocării adunării generale a acţionarilor în vederea modificării actului constitutiv în sensul dorit de reclamanţi ci toate operaţiunile sunt orientate exclusiv către lichidarea averii pârâtei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor, această situaţie având consecinţe directe asupra interesului actual al reclamanţilor în susţinerea  acţiunii.

            Nu se justifică nici critica reclamanţilor conform căreia instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală întrucât a analizat o situaţie apărută ulterior, ca urmare a declanşării procedurii de lichidare, în condiţiile în care în cauză nu se justifică incidenţa prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

            Critica este neîntemeiată întrucât instanţa de apel nu a procedat la suspendarea judecării cauzei în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, ci a reţinut în mod corect că  ivirea stării de insolvenţă a avut loc după momentul soluţionării apelului şi nu putea fi ignorată de către tribunal întrucât determină schimbări majore atât în ce priveşte reprezentarea societăţii, cât şi în privinţa regulilor după care se conduce o astfel de societate. În acest context, tribunalul nu putea să procedeze la analiza pe fond a cererii fără a analiza efectele pe care normele speciale ale Legii nr. 85/2006 le produce asupra situaţiei pârâtei şi asupra demersului judiciar iniţiat de reclamanţi.

       Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul.

Recuperare creante – Declarant REMSERVICE SRL

Recuperare creante – Declarant REMSERVICE SRL

Firma REMSERVICE SRL are creante fata de firma RIKKO STEEL SRL.

Suma de recuperat: 6628,78 RON.

Statistici companie MARA GETIC SRL

3 marfuri publicate

4 camioane publicate

Statistici companie RIKKO STEEL SRL

3920 marfuri publicate

82 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant GELERIN SRL

Recuperare creante – Declarant GELERIN SRL

Firma GELERIN SRL are creante fata de firma L.S.C. BUSINESS DIVISION SRL.

Suma de recuperat: 1116 RON.

Statistici companie GELERIN SRL

Statistici companie L.S.C. BUSINESS DIVISION SRL

3920 marfuri publicate

82 camioane publicate

2 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant MARA GETIC SRL

Recuperare creante – Declarant MARA GETIC SRL

Firma MARA GETIC SRL are creante fata de firma RIKKO STEEL SRL.

Suma de recuperat: 5052,38 RON.

Statistici companie MARA GETIC SRL

144 marfuri publicate

739 camioane publicate

Statistici companie RIKKO STEEL SRL

1791 marfuri publicate

24 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant THEOREMA CONSTRUCT SRL

Recuperare creante – Declarant THEOREMA CONSTRUCT SRL

Firma THEOREMA CONSTRUCT SRL are creante fata de firma VASICTRANS 2003 SRL.

Suma de recuperat: 1163,86 RON.

Statistici companie THEOREMA CONSTRUCT SRL

14 camioane publicate

Statistici companie VASICTRANS 2003 SRL

58 marfuri publicate

2 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

 

Acţiune prin care se tinde la obţinerea unui titlu executoriu având acelaşi obiect şi cauză cu titlul executoriu constituit de un contract de ipotecă. Condiţii de admisibilitate din perspectiva prescripţiei dreptului material la acţiune – Jurisprudenta ICCJ 2014

Acţiune prin care se tinde la obţinerea unui titlu executoriu având acelaşi obiect şi cauză cu titlul executoriu constituit de un contract de ipotecă. Condiţii de admisibilitate din perspectiva prescripţiei dreptului material la acţiune – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Executarea silită

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

–          contract de credit

–          contract de ipotecă

–          titlu executoriu

–          prescripţia dreptului de a cere executarea silită

C. proc. civ., art. 108 alin. (2)-(3), art. 201, art. 132, art. 134, art. 405

Legea nr. 58/1998, art. 79

Prin prescripţia dreptului de a cere executarea silită se stinge forţa executorie a titlului, nu şi dreptul material la acţiune, dacă acesta nu este prescris, cel interesat putând să obţină un nou titlu executoriu, în condiţiile legii, aceasta deoarece dreptul la acţiune în sens procesual, respectiv dreptul de a sesiza o instanţă pentru obţinerea unui titlu executoriu este imprescriptibil dacă dreptul material la acţiune nu este prescris, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 405 C. proc. civ.

Astfel, în cazul în care dreptul material la acţiune este valorificat înăuntrul termenului său distinct de prescripţie şi, în măsura în care reclamanta dovedeşte un interes legitim în promovarea acţiunii având ca obiect obţinerea unui nou titlu executoriu, nu există niciun temei legal pentru respingerea cererii sale ca inadmisibilă.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr.143 din 22 ianuarie 2013

 

Notă: Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară a fost abrogată O.U.G. nr. 99/2006 începând cu data de 1 ianuarie 2007

 

1.     Circumstanţele cauzei:

În perioada 21 iunie 1996 – 7 iunie 1997, între fosta Bancă de Credit Industrial şi Comercial SA actualmente C.E. Bank SA şi SC A.C. SRL s-au încheiat mai multe contracte de credit, după cum urmează: contractul de credit nr. 166 din 21 iunie 1996 prin care s-a acordat societăţii un credit de 860.000 USD, contractul de credit nr. 269 din 18 octombrie 1996 prin care s-a acordat  societăţii  un credit  de 1.200.000.000 Rol, contractul nr. 87 din 12.05.1997, pentru un credit de 250 000 USD, contractul nr. 150 din 26.06.1997 pentru un credit de 555.000 USD şi contractul nr. 159 din 07.07.1997 pentru un credit de  250.000 USD, împrumuturile fiind garantate prin încheierea unor contracte de ipotecă cu garanţii ipotecari S.E., S.I., M.S.Ş., A.R., A.V., O.N. şi O.L.

Prin convenţiile nr. 350 din 28 noiembrie 1997, nr. 290 din 30 iunie 1998 şi actul adiţional nr. 1 din 27 ianuarie 1999, încheiate între  Bancă şi societate termenul de rambursare a împrumuturilor a fost prelungit  succesiv până la data de 18 februarie 1999.

2. Cererea de chemare în judecată şi ciclurile procesuale parcurse; evoluţia cadrului procesual.

2.1. Prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 14 aprilie 1999 pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanta, fostă Banca de Credit Industrial şi Comercial SA, actualmente C.E. Bank SA a solicitat obligarea pârâtei SC A.C. SRL în calitate de debitor şi a pârâţilor O.N. şi O.L., S.I., M.S.Ş., A.R., A.V. şi S.E., în calitate de codebitori garanţi la restituirea creditelor restante rezultate din contractele de credit încheiate cu societatea în cuantum de 1.164.899 USD şi 4.863.749.232 lei şi a dobânzilor datorate până la 31 martie 1999.

2.2. În primul ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2860 din 26 mai 1999, a admis acţiunea şi a obligat societatea pârâtă şi garanţii, în solidar, la rambursarea creditelor acordate în valoare de 1.164.899 USD şi 4.863.749.232 lei şi a dobânzilor restante.

2.3. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia comercială, prin decizia nr. 269 din 28 ianuarie 2000, a anulat ca insuficient timbrate apelurile declarate de pârâţii O.N., O.L., S.I. şi M.S.Ş. şi a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâţii A.R. şi A.V., menţinând astfel sentinţa fondului.

2.4. Prin decizia civilă nr. 5328 din  25 septembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de pârâţii O.N. şi O.L. împotriva deciziei nr. 269/2000, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre  rejudecare apelului.

2.5. Astfel învestită Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia nr. 34/2003 a admis apelul formulat de pârâţii O.N. şi O.L. şi a anulat sentinţa pronunţată de tribunal ca primă instanţă.

Urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 83 din 22.06.2004, şi-a declinat    competenţa de soluţionare a cauzei pe fond în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2.6. În cursul derulării procesului în faţa acestei instanţe, reclamanta a depus o cerere de renunţare la judecata în privinţa pârâtei SC A.C. SRL aflată în procedura falimentului şi a pârâţilor A.R. şi A.V. ca urmare a încheierii cu aceştia a Convenţiei de  dare în plată autentificată sub nr. 4439 din 18 octombrie 1999 rectificată prin Încheierea nr. 6740 din 4 noiembrie 1999.

Prin Încheierea de şedinţă din 26 ianuarie 2007, tribunalul a luat act de renunţarea la  judecată faţă de pârâta SC A.C. SRL, precum şi faţă de pârâţii A.R. şi A.V.

În sfârşit, tot în cursul derulării procesului în faţa Tribunalului Bucureşti, învestit prin declinare de competenţă, între reclamantă şi pârâţii S.I. şi M.S.Ş. s-a încheiat contractul de tranzacţie autentificat sub nr. 1288 din 31 mai 2007, iar între reclamantă şi pârâtul S.E., contractul de tranzacţie autentificat sub nr. 1335 din 5 iunie 2007, prin care pârâţii garanţi ipotecari au acceptat ca bunurile ipotecate  să fie valorificate conform contractelor de ipotecă, atât  reclamanta cât şi pârâţii declarând că nu mai au nicio pretenţie referitoare la contractele comerciale ce au făcut obiectul tranzacţiei.

Reclamanta şi-a precizat la data de 23 mai 2008 atât cadrul procesual cât şi cuantumul creanţei, obiectul cererii urmând să-i vizeze numai pe pârâţii O.L. şi O.N. în sensul obligării acestora la plata sumei de 1.200.000.000 lei (vechi), a echivalentului în lei a sumei de 300.000 USD, precum şi a dobânzilor aferente  conform contractului de credit nr. 269 din 18 octombrie 1996 şi a contractului de ipotecă nr. 7487 din 18 octombrie 1996, respectiv conform contractului de credit nr. 166 din 21 iunie 1996 şi a contractului de ipotecă nr. 6888 din 18 septembrie 1996.

3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, la data de 18 martie 2011.

Prin sentinţa comercială nr. 3123, Tribunalul Bucureşti ca primă instanţă, în al doilea ciclu procesual, a admis acţiunea, aşa cum a fost modificată, formulată de reclamanta C.E. Bank SA şi a obligat pârâţii O.L. şi O.N. la plata următoarelor sume: 120.000 lei reprezentând credit restant conform contractului de credit nr. 7487 din 18 octombrie 1996, 688.809,1 lei reprezentând credit restant  conform contractului de credit nr. 166 din 21 iunie 1996 şi a contractului de ipotecă nr. 6888 din 18 septembrie 1996 şi la 4.816.537,9 lei dobânzi şi creanţe ataşate.

Totodată, tribunalul a constatat înţelegerea dintre reclamante şi pârâţii S.I. şi M.S.Ş. conform tranzacţiei nr. 1228 din 31 mai 2009, precum şi înţelegerea încheiată cu pârâtul S.E. conform tranzacţiei nr. 1335 din 5 iunie 2007, conţinutul tranzacţiilor susmenţionate fiind consfinţit în cuprinsul dispozitivului sentinţei pronunţate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între reclamantă şi pârâta SC A.C. SRL s-a încheiat la 21 iunie 1996 contractul de credit nr. 166 pentru o linie de credit de 700.000 USD utilizabilă în lei sau USA, cu o dobândă de 13% pentru USD, iar prin acte adiţionale ulterioare plafonul s-a majorat la 160.000 USD, respectiv 1 milion USD, apoi s-a diminuat la 860.000 USD.

La data de 8 octombrie 1996, între cele două părţi se încheie contractul de credit nr. 269 prin care reclamanta acordă societăţii un împrumut de 1.200.000.000 lei vechi cu o dobândă de 65%, sumele rezultate din cele două contracte fiind garantate prin încheierea unor contracte de ipotecă cu pârâţii din prezenta cauză.

Referitor la pârâţii O.N. şi O.L., instanţa a reţinut că prin contractele de ipotecă autentificate sub nr. 6888 din 18 septembrie 1996 şi nr. 7487 din 18 octombrie 1996, aceştia au garantat un credit de 300.000 USD din suma  acordată societăţii A.C. SRL conform contractului de credit nr. 166/1996 şi întregul credit de 1.200.000.000 lei acordat prin contractul de credit nr. 269/1996.

În raport de concluziile expertizei contabile dispusă în cauză, care a stabilit structura soldurilor celor două contracte la data de 18 februarie 1999, data scadenţei, instanţa a obligat pârâţii O.N. şi O.L. la plata sumelor solicitate de reclamantă, respectiv 120.000 Ron şi 688.809,1 Ron cu titlu de credite restante şi la plata sumei de 4.816.537,9 Ron dobânzi şi creanţe ataşate.

4. Apelul. Decizia civilă nr. 17 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă.

Împotriva sentinţei fondului au declarat apel pârâţii O.N. şi O.L.

Motivele de apel au vizat, în sinteză, inadmisibilitatea acţiunii introductive prin care se  urmăreşte obţinerea unui titlu executoriu având acelaşi obiect cu titlul executoriu reprezentat de contractele de ipotecă, inadmisibilitatea modificării acţiunii cu prilejul rejudecării cauzei în fond după casare, încuviinţarea probei cu expertiză cu depăşirea termenului legal înăuntrul căruia se putea cere, precum şi întinderea obligaţiei stabilite în sarcina pârâţilor.

Prin decizia nr. 17 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul pârâţilor apreciind ca legală şi temeinică hotărârea fondului.

Răspunzând criticilor formulate instanţa a apreciat că recunoaşterea calităţii de titlu executoriu contractelor de credit bancar, precum şi a garanţiilor  reale accesorii acestora conform dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, aşa cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu exclud imperativ dreptul de opţiune al creditorului, care poate alege calea mai puţin avantajoasă pentru sine, dar pe deplin favorabilă debitorilor, a acţionării în judecată pentru obţinerea unui titlu, reprezentat de o hotărâre judecătorească.

Totodată, instanţa a reţinut că la data sesizării instanţei cu cererea de chemare în judecată, practica judiciară în materie referitor la valoarea de titlu executoriu a contractelor de credit şi a garanţiilor reale accesorii încheiate  anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/1998 nu era unitară.

Referitor la cererea din data de 4 martie 2005 prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumelor garantate prin contractele de ipotecă, revenind asupra solicitării iniţiale de obligare a pârâţilor în solidar cu societatea debitoare, instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. au fost respectate cererea fiind formulată la prima zi de înfăţişare, în fond, după anularea hotărârii pronunţate în primă instanţă, şi, prin urmare, judecata a fost reluată de la singurul act neafectat de anulare, respectiv cererea de chemare în judecată.

Referitor la cererea precizatoare formulată de reclamantă la data de 23 mai 2008, instanţa a apreciat că, faţă de conţinutul său, cererea se circumscrie dispoziţiilor  art. 132 alin. 2 pct. 2 C. proc. civ.

În ce priveşte proba cu expertiză tehnică de specialitate, instanţa a reţinut că încuviinţarea acesteia s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 201 alin. 1 C. proc. civ. raportat la apărările invocate de pârâţi cu privire la întinderea despăgubirilor datorate.

Cu privire la fondul litigiului instanţa a constatat că pârâţii sunt ţinuţi a răspunde în temeiul contractelor de ipotecă prin care au constituit garanţii reale asupra bunurilor aflate în proprietatea lor şi întrucât dreptul de ipotecă a fost instituit de o terţă persoană, fidejusor, garanţia reprezintă o cauţiune reală, ceea ce  conferă creditorului dreptul, în caz de neexecutare din partea debitorului, să urmărească direct pe fidejusor pentru executarea creanţei conform dispoziţiilor art. 1666 C. civ. incident în cauză.

5. Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva deciziei nr. 17 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, au declarat recurs, în termen legal, pârâţii O.N. şi O.L. solicitând, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, iar, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă şi lipsită de interes sau ca neîntemeiată.

Recurenţii şi-au întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.ă vizând încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 C. proc. civ., art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizând nemotivarea hotărârii cu privire la toate criticile formulate, şi art. 304 pct. 9 referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

În argumentarea criticilor de nelegalitate, astfel cum au fost încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în sinteză, următoarele:

5.1. Instanţa de apel a reţinut nelegal, cu încălcarea formelor de procedură, că modificarea cererii de chemare în judecată la 4 martie 2005 cu prilejul rejudecării cauzei după casarea cu trimitere este admisibilă, deoarece  prin casarea deciziei s-a fixat în mod definitiv cadrul procesual al cererii de chemare în judecată.

   Au susţinut recurenţii, în acest sens, că în primul ciclu procesual pârâţii au fost chemaţi să răspundă de calitatea lor de codebitori principali obligaţi personal să restituie, calitate şi cauză pe care reclamanta nu le mai putea schimba după casarea cu trimitere, invocând ca izvor generator al drepturilor pretinse contractele de ipotecă.

În sprijinul acestei susţineri recurenţii au invocat şi dispoziţiile art. 315  alin. 3 C. proc. civ. care au în vedere mijloacele de apărare formulate în faţa primei instanţe, fără să se modifice obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată.

În plus, au susţinut recurenţii, instanţa  de apel nu s-a pronunţat cu privire la cererea precizatoare la cererea din 23 mai 2008 considerând greşit că s-a formulat cu respectarea dispoziţiilor art. 132 şi 134 C. proc. civ.

5.2. Dezlegarea dată de instanţa de apel cu privire la inadmisibilitatea acţiunii principale şi lipsa sa de interes este nelegală în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată se urmăreşte obţinerea unui titlu executoriu pe fondul dreptului având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză cu titlul executoriu  reprezentat de contractele de ipotecă, existând riscul ca instanţa să pronunţe o hotărâre contrară titlului executoriu deja existent.

Potrivit recurenţilor, caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit  încheiate anterior Legii nr. 58/1998 a fost stabilit în mod definitiv, irevocabil şi general obligatoriu prin  Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a  Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi  de Casaţie şi Justiţie, iar împrejurarea că acţiunea de faţă a fost pornită anterior pronunţării acestei decizii este lipsită de relevanţă, deoarece  deciziile pronunţate în recurs în înţelesul legii sunt de imediată aplicare.

Prin acţiunea promovată, reclamanta a încercat să obţină un nou titlu executoriu, eludând prevederile imperative, de ordine publică în materie de prescripţie, deoarece faţă de data scadenţei, 18 februarie 1999, când obligaţia a devenit exigibilă, a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă a dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu.

Referitor la argumentele instanţei bazate pe principiul disponibilităţii,  recurenţii au susţinut că sunt nelegale, deoarece legea nu prevede niciun drept de opţiune pentru creditor.

5.3. Sub un alt motiv, întemeiat tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9, recurenţii au criticat soluţia instanţei de apel  care a considerat în mod nelegal că încuviinţarea  probei cu expertiză contabilă la termenul din 20 martie 2009 s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 201 alin. 1 C. proc. civ., deşi cererea era  tardiv formulată.

Au susţinut recurenţii că încălcarea dispoziţiilor procedurale reprezintă şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO.

Subsumat acestui motiv, recurenţii au pus în discuţie obiectivele încuviinţate de instanţă care, în opinia lor, exced cererii iniţiale, obiectivele fiind legate de cererea modificatoare şi precizatoare, care trebuiau respinse ca inadmisibile, iar expertiza efectuată în aceste condiţii în mod greşit a vizat toate cele  şase contracte de credit, deşi în discuţie erau doar două.

5.4. Printr-un ultim motiv de recurs, recurenţii au considerat că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile legale în materia garanţiilor.

Potrivit recurenţilor, au fost obligaţi la plata unor sume exorbitante, fără a se stabili ce reprezintă aceste sume şi fără a se face referire la faptul că sunt doar  garanţi ipotecari care răspund numai în limita valorii imobilului ipotecat, întrucât doar cu această valoare s-au obligat să garanteze, ipoteca fiind o garanţie reală, neputând fi obligaţi la plata întregului credit şi a accesoriilor.

Pentru aceste motive, recurentele au solicitat admiterea recursului astfel cum au precizat în petitul cererii de recurs.

Intimata C.E. Bank SA a formulat întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând punctual motivele de recurs invocate intimata a concluzionat că instanţa de apel, prin decizia nr. 172 din 16 ianuarie 2012, a statuat în mod corect în sensul respingerii apelului pârâţilor O.L. şi O.N. cu consecinţa menţinerii sentinţei fondului.

6. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de motivele invocate, a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

6.1. Motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere neregularităţi de ordin procedural care atrag sancţiunea nulităţii în condiţiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ., respectiv producerea unei vătămări părţii care o invocă, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Recurenţii au susţinut, din perspectiva acestui motiv, că primirea cererii modificatoare depusă de reclamanta-intimată la termenul din 4 martie 2005 şi a cererii precizatoare din 23 mai 2008, în faţa primei instanţe în fond după casarea deciziei pronunţate în primul ciclu procesual, încalcă dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi ale art. 132 C. proc. civ., dispoziţii care impuneau respingerea cererilor ca inadmisibile.

Înalta Curte a constatat, din verificarea  actelor şi lucrărilor din dosar, că susţinerile recurenţilor pe acest aspect nu subzistă.

Aşa cum s-a arătat în preambulul acestei decizii, în primul ciclu procesual, Curtea Supremă, prin decizia nr. 5328/2008, a admis recursul pârâţilor O.L. şi O.N. împotriva deciziei instanţei de apel care a anulat apelul acestora ca insuficient timbrat şi a casat cu trimitere spre rejudecarea apelului cu motivarea că instanţa de apel în mod greşit a reţinut incidenţa excepţiei netimbrării, fără a înainta D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti contestaţia  pârâţilor cu privire la calculul taxei de timbru, potrivit reglementărilor în vigoare la acea dată.

Curtea de Apel, investită cu rejudecarea apelului pârâţilor O.L. şi O.N., a admis apelul şi a anulat sentinţa fondului având în vedere şi susţinerile pârâţilor în sensul că în faţa primei instanţe procedura de citare a fost nelegal îndeplinită cu aceştia. Faţă de valoarea litigiului, Curtea de apel a reţinut cauza pentru judecare pe fond, ca primă instanţă.

Prin sentinţa nr. 83/2004, Curtea de apel, urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă, Curtea de apel şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca primă instanţă.

Aşa fiind, ca efect al anulării sentinţei primei instanţe, judecata s-a reluat în faţa Tribunalului Bucureşti investit prin declinare de competenţă, de la singurul act neafectat de nulitate, respectiv cererea de chemare în judecată.

În faţa Tribunalului Bucureşti, reclamanta a depus la termenul din 4 martie 2005 o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată cu respectarea dispoziţiilor art. 132 şi art. 134 C. proc. civ., respectiv la prima zi de înfăţişare când părţile legal citate pot pune concluzii, în condiţiile în care, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, la termenele anterioare acordate de tribunal, după înregistrarea cauzei pe rolul acestei instanţe, procedura de citare cu părţile nu a fost legal îndeplinită.

Prin urmare, la data depunerii cererii modificatoare, dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., pretins încălcate în opinia recurenţilor, nu-şi mai găseau incidenţa, ele producându-şi efectul cu ocazia rejudecării apelului finalizat cu anularea sentinţei fondului pentru neregularităţi procedurale invocate de pârâţii-recurenţi.

Distinct de acestea, Curtea aminteşte că norma înscrisă în art. 132 C. proc. civ. are caracter dispozitiv, deoarece reclamantul poate să-şi modifice acţiunea şi după prima zi de înfăţişare dacă pârâtul consimte expres sau tacit, nulitatea sancţionată de nerespectarea acestor dispoziţii având un caracter relativ.

Or, după art. 108 alin. 2 şi 3 C. proc. civ., nulităţile relative se declară numai după cererea părţii care are interes să o invoce şi se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate.

Actele dosarului relevă că pârâţii O.L. şi O.N. au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii modificatoare depusă la 4 martie 2005 cu depăşirea termenului defipt în art. 108 alin. 2, respectiv la 28 mai 2008, până la acest moment, deşi în cauză s-au acordat mai multe  termene în care procedura a fost legal îndeplinită, iar pârâţii au fost prezenţi la dezbateri, nu au avut nicio obiecţie cu privire la conţinutul modificării prin care reclamanta solicită obligarea lor la plata sumelor garantate prin contractele de ipotecă consimţite, conform recunoaşterii pârâţilor explicită în sensul că datorează numai sumele garantate prin contractele de ipotecă.

Cu alte cuvinte, reclamanta nu a schimbat cauza cererii de chemare în judecată faţă de pârâţii O.L. şi O.N. chemaţi a răspunde în temeiul contractelor de ipotecă consimţite de aceştia, ci, dimpotrivă a renunţat la cererea de obligare a acestora în solidar cu debitoarea, societatea comercială împrumutată, modificare ce nu poate fi calificată ca producându-le o vătămare pârâţilor, de vreme ce era în sensul apărărilor lor constante.

În privinţa cererii din 23 mai 2008, Curtea a constatat că aceasta este o veritabilă cerere precizatoare în sensul art. 132 pct. 2 C. proc. civ. deoarece  vizează câtimea pretenţiilor urmare încheierii pe parcursul derulării procesului până la acel moment a unor tranzacţii între reclamantă şi o parte din pârâţii garanţi ipotecari.

Totodată, Curtea observă că această cerere precizatoare a fost depusă de reclamantă la solicitarea expresă a tribunalului consemnată în încheierea din data de 28 martie 2008, sens în care s-a acordat termen la 23 mai 2008 când  reclamanta s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Aşa fiind, Curtea constată că argumentele recurenţilor cu privire la inadmisibilitatea celor două cereri modificatoare şi precizatoare analizate nu relevă încălcarea dispoziţiilor legale incidente.

6.2. Cu privire la motivul de nelegalitate vizând inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată întrucât se urmăreşte obţinerea unui titlu executoriu pe fondul dreptului având acelaşi obiect şi cauză cu titlul executoriu conferit contractelor de ipotecă de dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 58/1998.

În esenţă, recurenţii contestă dreptul reclamantei de a sesiza instanţa de drept comun pentru obţinerea unui nou titlu executoriu, în condiţiile în care caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit şi garanţie încheiate anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 58/1998 a fost stabilit definitiv şi irevocabil prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi  de Casaţie şi Justiţie.

Cum argumentele recurenţilor se circumscriu excepţiei lipsei de interes a  reclamanţilor, în sensul că inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată este o consecinţă a faptului că aceştia nu mai justifică un interes actual şi legal în obţinerea unui titlu executoriu  faţă de caracterul conferit contractelor de credit bancar şi contractelor de garanţie de art. 79 din Legea nr. 58/1998, Curtea va analiza sub un prim aspect condiţia interesului ca o cerinţă necesară pentru  existenţa dreptului la acţiune.

Prin declanşarea procedurii judiciare la data de 14 aprilie 1999 reclamanta a urmărit valorificarea drepturilor conferite de contractele de credit şi de ipotecă, în condiţiile în care dispoziţiile art. 79 alin. II din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară nu atribuiau expres caracterul de titlu executoriu contractelor bancare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/1998.

Or, în cauză contractele bancare şi cele de ipotecă au fost încheiate în perioada iunie 1996-iunie 1997, astfel încât demersul reclamantei de a promova acţiunea în 1999 după expirarea scadenţei obligaţiilor (la data de 18 februarie 1999) justifică un interes legitim şi actual faţă de caracterul imprecis al normei din art. 79, care a generat după intrarea ei în vigoare o practică neunitară cu privire la caracterul contractelor de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Altfel spus, nepromovarea cererii de chemare în judecată şi rămânerea în pasivitate ar fi expus reclamanta riscului de a nu-şi mai putea valorifica drepturile conferite de contractele de credit şi de ipotecă, drepturi cu caracter patrimonial supuse prescripţiei de trei ani de la scadenţa obligaţiilor asumate.

Împrejurarea că la aproape şapte ani de la introducerea cererii de chemare în judecată, prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 s-a statuat de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că dispoziţiile art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară se aplică şi contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a legii confirmă, o dată în plus, interesul şi legitimitatea demersului judiciar al reclamantei de a promova prezenta acţiune în anul 1999 – imediat după ce obligaţiile au devenit scadente pentru a evita incertitudinea şi nesiguranţa juridică, într-un context legislativ controversat la nivelul practicii judiciare în ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998.

Sub un al doilea aspect, recurenţii au susţinut că, prin obţinerea unui nou titlu executoriu, reclamanta a încercat să eludeze dispoziţiile de ordine publică privind termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, termen care a început să curgă de la data scadenţei, 18 februarie 1999.

Curtea observă, însă, că acest raţionament al recurenţilor se întemeiază pe o ipoteză falsă, deoarece la data promovării prezentei acţiuni, 14 aprilie 1999, dreptul material la acţiune, dar nici dreptul de a cere executarea silită a contractelor, nu era prescris.

În măsura în care caracterul lor de titlu executor nu ar fi fost controversat în practica judiciară, nimic nu o împiedică pe reclamantă să ceară punerea lor în executare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită fiind abia la începutul curgerii termenului.

Prin urmare, nu se poate aprecia că reclamanta prin demersul său a urmărit eludarea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, neexistând niciun argument logic şi juridic, ca reclamanta să nu recurgă la procedura simplificată de recuperare a sumelor împrumutate, beneficiind de caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit dacă dispoziţiile art. 79  alin. 2 ar fi fost clare şi precise în acest sens, or, promovarea şi admiterea recursului în interesul legii prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006, atestă contrariul.

Pe de altă parte, stingerea dreptului de a cere executarea silită, drept distinct de dreptul la acţiune în sens material, nu semnifică ex ipso şi stingerea dreptului material la acţiune, care se stinge independent.

Altfel spus, prin prescripţia dreptului de a cere executarea silită se stinge forţa executorie a titlului, nu şi dreptul material la acţiune, dacă acesta nu este prescris, cel interesat putând să obţină un nou titlu executoriu, în condiţiile legii, şi aceasta deoarece dreptul la acţiune în sens procesual, respectiv dreptul de a sesiza o instanţă pentru obţinerea unui titlu executoriu este imprescriptibil, dacă dreptul material la acţiune nu este prescris, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 405 C. proc. civ.

Or, în circumstanţele concrete şi speciale ale cauzei, dreptul material la acţiune a fost valorificat înăuntrul termenului său distinct de prescripţie, şi, în măsura în care reclamanta a dovedit un interes legitim în promovarea acţiunii, aşa cum Curtea a reţinut în considerentele anterioare, nu există niciun temei  legal pentru respingerea cererii sale ca inadmisibilă.

Cu alte cuvinte, în condiţiile în care reclamanta nu a beneficiat de recunoaşterea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit şi ipotecă statuată irevocabil prin decizia pronunţată în recursul în interesul legii în anul 2006, când executarea era deja prescrisă, din motive ce ţin de contextul  legislativ, şi nu de pasivitatea sa, respingerea ca inadmisibilă a prezentei acţiuni prin care reclamanta urmăreşte pe calea dreptului comun să îşi valorifice dreptul izvorât din contracte, acţiune introdusă înăuntrul termenului de prescripţie al dreptului material, semnifică transformarea unei dispoziţii legale, statuată exclusiv în favoarea sa în calitate de creditor, într-o sancţiune, ceea ce  echivalează cu o fraudă la lege.

Cum dreptul material la acţiune îmbracă atât forma dreptului la acţiune în realizare, cât şi a dreptului la acţiune în executare, iar la data promovării prezentei acţiuni, dat fiind contextul legislativ evocat, reclamanta nu avea certitudinea că deţine un titlu executoriu, demersul său procesual de obţinere a unui titlu executoriu este pe deplin  admisibil.

6.3. Cu privire la cel de al treilea motiv de recurs vizând încuviinţarea probei cu expertiză contabilă de către prima instanţă, precum şi criticile aduse obiectivelor stabilite de instanţa fondului, Curtea constată că argumentele recurenţilor nu relevă aspecte de nelegalitate care să se circumscrie motivului  prevăzut de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., aşa cum susţine recurenţii, ci chestiuni de netemeinicie şi de reapreciere a probatoriului administrat care scapă controlului de legalitate exercitat pe calea recursului în actuala sa reglementare.

Actele dosarului relevă că încuviinţarea probei cu  expertiză contabilă la termenul din 23 ianuarie 2009 după administrarea probei cu înscrisuri de către ambele părţi, respectă întrutotul prevederile art. 201 C. proc. civ. potrivit cărora  efectuarea expertizei este lăsată la aprecierea instanţei care va decide dacă pentru lămurirea unor împrejurări de fapt este necesară părerea  unor specialişti.

Faţă de noul mod de calcul al valorii creditelor şi dobânzilor depus de reclamantă urmare intervenirii tranzacţiilor cu o parte din pârâţi, instanţa a apreciat corect, în interesul bunei administrări a justiţiei şi faţă de complexitatea cauzei, necesitatea administrării probei cu expertiză, a cărei pertinenţă şi utilitate nu este combătută prin motivele de recurs.

Curtea observă, totodată, că ambele părţi au beneficiat de un expert parte, iar obiecţiunile recurenţilor-pârâţi la raportul de expertiză au fost încuviinţate, iar după depunerea răspunsului la obiecţiuni şi luarea la cunoştinţă, la termenul din 18 februarie 2011, a acordat  cuvântul pe fond, pârâţii nemaiformulând alte cereri, aşa cum este menţionat în încheierea de dezbateri.

4.4. Cu privire la ultimul motiv de recurs recurenţii susţin că având vedere natura garanţiei pe care au constituit-o, cauţiune reală, prin ipotecarea unor imobile, nu puteau fi obligaţi la plata tuturor sumelor reţinute prin dispozitivul sentinţei, ci numai în limitele garanţiei aduse prin contractele de ipotecă.

Critica  recurenţilor, astfel cum a fost motivată, se vădeşte neîntemeiată.

Instanţa de apel reţine in terminis în considerentele hotărârii că pârâţii O.L. şi O.N. sunt ţinuţi a răspunde în temeiul contractelor de ipotecă prin care au constituit garanţii reale asupra bunurilor aflate în proprietatea lor, ceea ce conferă creditorului în beneficiul căruia au fost constituite un drept de preferinţă şi un drept de urmărire, garanţia reprezentând o cauţiune reală.

Aceste considerente nu relevă, aşa cum susţin recurenţii, o încălcare a dispoziţiilor legale referitoare la cauţiunea reală prin confundarea calităţii de fidejusor cu calitatea de garant ipotecar, de vreme ce instanţa de apel reţine că reclamanta este îndreptăţită să-şi ,,valorifice garanţiile constituite”, cu alte cuvinte, să urmărească sumele solicitate  în limita garanţiilor constituite.

Or, pentru garantarea contractului de credit nr. 269/1996 pârâţii au consimţit la încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 7487/1996, iar pentru garantarea contractului de credit nr. 166/1996 pârâţii au consimţit la încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 6888/1996, răspunderea lor fiind angajată în limita specializării ipotecilor consimţite, respectiv în limita  valorii bunurilor aduse în garanţie şi care sunt identificate în cele două contracte de ipotecă.

Cum această concluzie rezultă explicit din considerentele instanţei de apel, motivul de nelegalitate invocat apare ca lipsit de suport real.

             Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

 

TVA. Societate comercială cu obiect unic de activitate. Imposibilitatea dobândirii calităţii de persoană impozabila cu regim mixt. – Jurisprudenta ICCJ 2014

TVA. Societate comercială cu obiect unic de activitate. Imposibilitatea dobândirii calităţii de persoană impozabila cu regim mixt. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: persoană impozabila cu regim mixt

                                   Societate comercială. Obiect unic de activitate

                                   TVA. Drept de deducere

 O societate care, potrivit legii este obligată să aibă un obiect unic de activitate, şi care beneficiază în temeiul art. 141 din Codul fiscal, de scutire de TVA pentru operaţiunile de interes general desfăşurate, nu poate obţine dreptul de deducere a TVA pentru achiziţionarea unor bunuri utilizate în alt scop decât acela pentru care este autorizată, regimul fiscal mixt neoperând în această situaţie.

Decizia nr. 734 din 13 februarie 2013

            Prin acţiunea înregistrată la 7 iunie 2010, reclamanta S.C. „MED” S.R.L.  Galaţi a  solicitat anularea  deciziei   de impunere nr. 140/16.02.2010 şi a deciziei nr. 90/14.04.2010 întocmite de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Galaţi cu privire  la TVA  în sumă  de 624.164 lei.

            În motivarea   acţiunii, reclamanta   a  susţinut că în mod    nelegal   organul   de inspecţie   fiscală   nu i-a  acordat  drept de rambursare pentru TVA  în sumă   de 657.016,40   lei aferentă echipamentului   medical „Sistem  de imagistică prin Rezonanţă Magnetică YY 1,5T”, achiziţionat   în scopul încheierii  după efectuarea operaţiunilor de instalare şi efectuare a   probelor către   S.C. „R” S.R.L.

            Reclamanta a  considerat că organul   fiscal   a   confundat activitatea   referitoare  la sănătatea   umană, ca operaţiune scutită şi fără drept de deducere a  taxei   pe valoare adăugată, cu achiziţia aparaturii  necesare pentru   desfăşurarea   acestei  activităţi, care  este   o operaţiune taxabilă.

            2.Soluţia   instanţei  de fond

            Curtea de Apel   Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal  a pronunţat  sentinţa   nr. 336/26.10.2011, prin care  a respins acţiunea ca nefondată, constatând legalitatea actelor   administrativ – fiscale prin  care  nu s-a acordat reclamantei drept de rambursare   pentru TVA în sumă  de  624.164 lei.

            Reţinând că   reclamanta   are ca obiect   de activitate  furnizarea de servicii medicale, respectiv activităţi de radiodiagnostic  şi imagistică medicală, instanţa de fond a  constatat  că aceasta, în calitate de cabinet medical  cu personalitate juridică, trebuia să aibă un obiect unic de   activitate, în   conformitate   cu dispoziţiile  art. 15 alin. 1 lit. a din Ordonanţa   Guvernului   nr. 124/1998 şi   Ordinului   nr. 153/2003.

Cu toate acestea, s-a avut în vedere că, în perioada   septembrie 2008 – martie 2009, reclamanta a închiriat echipamentul  medical achiziţionat  în baza   contractului de leasing financiar nr. 419/19.05.2008 unei alte societăţi comerciale, având acelaşi   sediu social şi acelaşi administrator unic, deşi   închirierea   bunului   era   interzisă fără    acordul   scris   al   finanţatorului.

Dat fiind că echipamentul medical achiziţionat nu a  fost   folosit în vederea furnizării   de servicii  medicale, fiind   închiriat în scopul   obţinerii  de profit, instanţa de fond a constatat  că reclamanta nu poate beneficia de dreptul   de deducere a  TVA   aferentă  în  sumă de   657.016,40 lei, conform  dispoziţiilor   art. 141 alin. 1 lit. a  din Legea  nr. 571/2003.

Împotriva  acestei  sentinţe, a  declarat   recurs   reclamanta S.C. „MED” S.R.L.  Galaţi, solicitând   ca,   în temeiul  dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi pct. 9 Cod procedură civilă, să fie   modificată hotărârea   atacată, în sensul   admiterii   acţiunii şi anulării celor   două   decizii   contestate.

Recurenta  a  susţinut  că hotărârea  instanţei de fond este   netemeinică   şi nelegală, cuprinzând motive  străine de natura  pricinii, cum   sunt   cele   referitoare   la clauzele contractului   de leasing, care   a  fost denunţat unilateral şi reprezentând totodată o greşită   aplicare a  legii.

Recurenta a   învederat  că din anul 2007 a fost   autorizată  de  Ministerul Sănătăţii să funcţioneze   ca societate comercială, având ca obiect principal de activitate „activităţi referitoare la sănătate umană” şi ca  activităţi secundare „activităţi de închiriere şi leasing” şi a  fost înregistrată în scopuri  TVA la Administraţia Finanţelor Publice Galaţi, ceea   ce dovedeşte  că a   dobândit dreptul   de deducere a   TVA prin efectul dispoziţiilor  art. 147 din Codul fiscal, aplicate  de   altfel  de organele   fiscale la acordarea dreptului de deducere a   TVA   aferentă  achiziţionării  unui alt echipament medical prin raportul de inspecţie fiscală  din data de   6.05.2008.

În privinţa  echipamentului   medical  pentru care   a fost contestat   în cauză  dreptul   de deducere a  TVA   aferentă, s-a  arătat   că dreptul  de proprietate a   fost   dobândit la data de   10 martie  2009 (când s-a achitat   preţul  cu creditul   obţinut   în baza   contractului  de  credit nr. 21/2009 încheiat cu Banca Transilvania), iar nu  prin  contractul  de leasing  financiar, denunţat unilateral  la 5.11.2008 de către   finanţator   S.C. „M Leasing IFN” S.A.

Recurenta  a   precizat   că, anterior   denunţării   contractului  de leasing financiar   şi  dobândirii   dreptului   de proprietate  prin plata   preţului, echipamentul medical a fost   închiriat în baza contractului   nr. 23/1.09.2008 încheiat cu   S.C. „R” S.R.L., astfel   că este   evident că bunul   nu a  fost   achiziţionat în scopul   prestării   de servicii  medicale, ci pentru   realizarea   celuilalt obiect de activitate  „închirieri echipamente medicale şi operaţiuni  de leasing”, ca  operaţiune   taxabilă.

Fiind   o persoană    impozabilă   cu regim   mixt în sensul   dispoziţiilor   art. 147 alin. 1 din Codul fiscal recurenta   a arătat  că avea   dreptul  să deducă TVA   pentru   bunurile  achiziţionate în scopul   desfăşurării   operaţiunilor taxabile, fapt   confirmat de   Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia de legislaţie  în domeniul TVA prin adresa nr. 341278/11.01.2010.

Referitor  la posibilitatea  de a  solicita anularea   înregistrării  sale în scopuri de TVA, recurenta   a  învederat  că  această posibilitatea  a  fost   recunoscută persoanelor  impozabile numai   prin  dispoziţiile  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, în vigoare  de la  data de 13.10.2009 şi numai dacă   încetează  desfăşurarea de operaţiuni care dau drept  de deducere, ceea ce  în cazul   său  nu s-a  realizat, astfel că, singura  în măsură   să dispună anularea   înregistrării ca   plătitor de TVA   era  intimata.

Din acest   motiv, recurenta   a  considerat   că intimata   a  invocat propria culpă în argumentarea deciziei   de respingere a cererii   de rambursare  a  TVA, susţinând  că   societatea a  fost   greşit  înregistrată  ca plătitor de TVA   şi că   aceasta  avea obligaţia  de a  solicita anularea   înregistrării.

Considerentele   Înaltei Curţi   asupra   recursului:

            Recurenta   S.C. „MED” S.R.L. Galaţi a  fost   autorizată de   Ministerul Sănătăţii să desfăşoare activităţi medicale (de radiodiagnostic şi imagistică medicală, tomografie computerizată, rezonanţă magnetică nucleară) şi a  fost   înregistrată în scopuri  de TVA   din data de 4 iulie 2007 la  Administraţia Finanţelor Publice Galaţi.

În perioada   septembrie  2008 – martie 2009, recurenta   a  închiriat echipamentul  medical „Sistem de imagistică prin rezonanţă magnetică tip A 1,5 T” în baza  contractului nr. 23/1.09.2008 încheiat cu S.C. „R” S.R.L, având acelaşi  sediu social şi acelaşi administrator.

            Închirierea  astfel efectuată reprezintă   o operaţiune taxabilă din punct de vedere  al taxei   pe valoarea   adăugată, pentru care   organele  de inspecţie   fiscală au aplicat  corect  dispoziţiile  art. 1473 alin. 9 din Codul fiscal şi nu au acordat drept   de rambursare  pentru   TVA în sumă   de 626.164 lei, aferentă achiziţionării echipamentului medical   închiriat, deoarece  recurenta   cunoştea   că  achiziţiile efectuate sunt   destinate  realizării de servicii   medicale, care sunt  operaţiuni   scutite   fără   drept   de deducere conform   prevederilor  art. 141 alin. 1   lit. a   din Codul   fiscal.

            Reglementarea   susmenţionată prevede  expres că sunt  operaţiuni   de interes   general   scutite    de taxă activităţile   reprezentând   spitalizarea ,îngrijirile medicale  şi operaţiunile strâns legate   de acestea, desfăşurate   de unităţi   autorizate pentru astfel   de   activităţi, indiferent de forma  de organizare, precum:spitale,  sanatorii, centre de sănătate rurale   sau urbane, dispensare, cabinete   şi laboratoare medicale, centre   de îngrijire medicală şi de  diagnostic, baze   de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte   unităţi  autorizate să desfăşoare astfel   de activităţi.

            Fiind  autorizată să funcţioneze ca unitate   medico – sanitară   cu personalitate  juridică , recurenta   nu avea   dreptul   să  realizeze  operaţiuni   de închiriere a  echipamentului   medical faţă de  dispoziţiile art. 15 alin. 1 din  Ordonanţa  Guvernului nr. 124/1998, republicată, care  prevăd că, unităţile  medico-sanitare cu   personalitate   juridică, înfiinţate   potrivit Legii   nr. 31/1990, trebuie să aibă   obiect  de activitate  unic, constând în furnizarea de servicii   medicale, cu   sau fără   activităţi conexe acestora.

            În consecinţă, activitatea pentru care   a  fost   autorizată societatea   recurentă constă în operaţiuni scutite   fără drept de deducere, iar    realizarea   unor  operaţiuni taxabile, cu încălcarea   normelor imperative menţionate  anterior, nu poate   determina  aplicarea unui alt regim fiscal şi implicit, recunoaşterea  dreptului  la deducere pentru TVA aferentă achiziţionării bunurilor   utilizate în alt scop  decât  acela de furnizare a  serviciilor   medicale.

            Apărarea   recurentei  că  este   persoană   impozabilă cu regim   mixt, în sensul  dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din   Codul fiscal a  fost formulată numai   în recurs   şi se dovedeşte a  fi neîntemeiată, întrucât autorizarea ca unitate   medico – sanitară  în condiţiile  Ordonanţei Guvernului   nr. 124/1998 exclude realizarea   altui  obiect de activitate decât furnizarea   de servicii medicale, iar   evidenţa   contabilă  a  societăţii   nu cuprinde   înregistrări specifice acestui   regim   mixt de taxare.

            Cum recurenta  a  fost autorizată pentru  realizarea   de operaţiuni scutite   fără drept de deducere, se   constată că este   lipsită de relevanţă în cauză modalitatea de achiziţionare a   echipamentului închiriat, esenţial   fiind scopul   achiziţiei şi anume, închirierea, ca operaţiune   taxabilă.

            Din acest   motiv, vor fi   respinse ca nefondate criticile   aduse   în recurs situaţiei de   fapt avută   în vedere  de prima  instanţă cu privire la data şi modul de dobândire de către recurentă a  dreptului   de proprietate  asupra echipamentului  medical închiriat în baza   contractului nr. 23/1.09.2008 încheiat   cu   S.C. „R”  S.R.L.

            Astfel, nu pot fi   reţinute  în  soluţionarea  cauzei  susţinerile  din recurs privind denunţarea unilaterală la 5.11.200 a contractului  de leasing  financiar nr. 419/19   mai 2008 şi  plata  echipamentului  medical  cu   creditul   obţinut  în baza  contractului   nr. 21/5 martie 2009 încheiat   cu Banca X.

            De asemenea, se dovedesc a  fi   nefondate  susţinerile   recurentei privind   înregistrarea sa greşită la 4.07.2007 ca plătitor  de TVA şi  obligaţia  intimatei de a anula din oficiu această înregistrare, întrucât  s-a confirmat  prin memoriul de recurs  că,   potrivit dispoziţiilor  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului  nr. 109/2009, radierea   din evidenţa   plătitorilor  de TVA   este   condiţionată de încetarea desfăşurării de operaţiuni care  dau drept de deducere a   TVA sau de încetarea  a activităţii   economice.

            Nefiind   îndeplinită   această   condiţie, care   depinde exclusiv de activitatea   societăţii   şi de   voinţa   asociaţilor săi,  s-a  invocat  fără temei culpa   autorităţii   intimate în efectuarea şi în menţinerea   înregistrării   recurentei ca plătitor de TVA.

            Adresa   nr. 341278/11.01.2010 emisă de Ministerul Finanţelor Publice   – Direcţia   de  legislaţie   în domeniul   TVA  cuprinde opinii   cu privire la modul   de stabilire   a  TVA  în mai multe  ipoteze juridice, dar   nu poate  fi avută  în vedere la soluţionarea   cauzei, întrucât nu se referă   la situaţia   concretă constatată   prin cele  două   decizii   deduse judecăţii   şi nu are   valoarea   juridică  a  unei norme, opozabilă tuturor   părţilor din  raportul   juridic   fiscal.

            Pentru   considerentele care   au fost   expuse, constatând   că nu   există   motive   de casare  sau de   modificare a hotărârii pronunţate  de instanţa de fond, Înalta Curte a respins  recursul   ca nefondat.

Principiul contradictorialităţii în procedura administrării probelor. Încălcare. Consecinţe. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Principiul contradictorialităţii în procedura administrării probelor. Încălcare. Consecinţe. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Pentru asigurarea respectării exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor, nicio măsură  nu poată fi  dispusă de  instanţă fără a fi  fundamentată pe mijloace  de probă administrate  în cursul   judecăţii şi care  au  făcut   obiectul unei  dezbateri contradictorii,  în care fiecare  parte  a avut posibilitatea  să-şi exprime  punctul de  vedere  cu privire la  fiecare  probă admisă  de  către  instanţă.

             Din această perspectivă, înlăturarea tuturor cererilor de probatorii ale unei părţi, fără a  motiva propriu-zis,  cu  claritate  şi  pertinenţă, măsura  astfel dispusă, în special  pentru a demonstra că nu este  încălcat  dreptul la un proces echitabil, face ca hotărârea astfel pronunţată să fie nelegală, impunându-se – pentru respectarea principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului civil, inclusiv din perspectiva asigurării dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie – soluţia casării cu trimitere.

Decizia nr. 413 din 29 ianuarie 2013

Notă: Instanţa a avut în vedere dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865, în forma actualizată, aflat în vigoare la data introducerii acţiunii.

 

1.Circumstanţele cauzei. Cadrul  procesual 

Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. MM SRL a solicitat desfiinţarea deciziei nr.14.324/ 08.07.2010 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de petentă (fosta S.C. S S.R.L.) şi suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat.

În  motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că intimata a stabilit în sarcina sa un debit de 4.832.592,72 lei, prin procesul-verbal de constatare din data de 11.05.2010, la sesizarea Oficiului pentru Luptă Antifraudă (OLAF), dar nu este de acord cu constatările şi aspectele reţinute de OLAF.

Petenta a mai invocat faptul că aceiaşi funcţionari care le-au dat avizele pentru derularea contractului au fost cei care îi fac răspunzători în situaţia în care sesizarea OLAF ar fi întemeiată, precum şi faptul că a respectat cu rigurozitate toate procedurile pentru achiziţiile de utilaje necesare retehnologizării şi modernizării.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că emiterea procesului verbal de constatare nr. 9226/12.05.2010 s-a făcut de către APDRP,  urmare a încălcării dispoziţiilor din contractul de finanţare şi implicit nerespectării prevederilor din Ghidul Solicitantului, Măsura 1.1. – îmbunătăţirea prelucrării si marketingului produselor agricole si piscicoleprevederi avute în vedere de beneficiar şi impuse acestuia încă de la întocmirea cererii de finanţare şi a documentelor aferente acesteia în vederea semnării contractului de finanţare menţionat.

2.Soluţia  instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1199 din  28 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. MM SRL, prin administrator judiciar RA S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, ca nefondată.

Pentru  a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, sub aspectul cererii de suspendare a executării, că aceasta este inadmisibilă, în condiţiile neachitării cauţiunii fixate, conform art. 215 alin.2 Cod procedură fiscală; cauţiunea a fost fixată spre minim, ţinând cont de situaţia de insolvenţă a petentei, cu toate că suma contestată este foarte mare şi, cu toate acestea, cauţiunea nu s-a achitat.

Pe fondul cererii, instanţa a constatat că petenta a primit finanţare nerambursabilă din partea intimatei în baza contractului nr. C 1.1214173400038/ 07.03.2005 (75% din partea CEE, iar 25% din partea statului), ambele componente fiind gestionate de MFP conform O.U.G. nr. 63/1999, că banii erau acordaţi pentru Proiectul  Retehnologizarea şi modernizarea abatorului şi procesare carne din localitatea M, jud. S, iar OLAF a sesizat nerespectarea clauzelor contractului de finanţare şi a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate, procedura de recuperare fiind demarată de intimată conform O.G. nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, emiţându-se actele contestate de petentă. S-a reţinut că au existat indicii de fraudă cu privire la procedura de achiziţie a echipamentelor abatorului din Germania.

Instanţa de fond a reţinut că din cuprinsul procesului-verbal de constatare atacat de petentă a rezultat clar că OLAF a recomandat iniţierea procedurii de recuperare a fondurilor, indiferent de rezultatul anchetei DNA, fiind suspiciuni de nereguli grave, respectiv prezentarea unor documente false în cadrul unei proceduri de selecţie de oferte.

Curtea a apreciat că standardul impus de H.G. nr.1306/2007 este foarte înalt, fiind suficiente nereguli ce constituie “suspiciuni de fraudă”, or în cauză nimeni nu poate să conteste faptul că OLAF şi Biroul Vamal din Munchen au avansat indicii de nereguli şi suspiciuni de fraudă la achiziţie. Aceasta apare cu evidenţă, întrucât Biroul Vamal din Munchen a arătat că firma H este birou de arhitectură şi  nu se ocupă cu comercializarea maşinilor.

 S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, atâta timp cât au apărut suspiciuni de fraudă, iar art. 5 din H.G. nr.1306/ 2007 permite recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli care constituie în acelaşi timp şi suspiciuni de fraudă, se consideră că intimata a procedat legal.

S-a apreciat de către instanţă că H.G. nr.1306/2007 nu impune existenţa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare sau a unor  rechizitorii ale DNA, fiind suficiente suspiciunile de fraudă, constatate de  autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare.

Deşi petenta a solicitat proba cu expertiză, Curtea de apel a apreciat că această probă este nerelevantă, în raport de adresele OLAF  (reluate în procesul-verbal), prin care s-a reţinut că petenta ar fi comis infracţiuni în conformitate cu legislaţia naţională, OLAF comunicând toate informaţiile către DNA pentru a lua în considerare deschiderea unei anchete penale, recomandând şi demararea procedurii administrative de recuperare a tuturor fondurilor decontate în cadrul acestui proiect, indiferent de rezultatul anchetei DNA, întrucât consideră că există dovezi suficiente că s-a produs o neregulă gravă, respectiv prezentarea de documente false în cadrul unei proceduri de selecţie de oferte.

3. Motivele  de  recurs înfăţişate de  recurenta-reclamantă

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. MM SRL, prin administrator judiciar RA S.P.R.L. Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate  motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.5, 8 şi 9 precum şi dispoziţiile  art. 3041 Cod procedură civilă,  recurenta-reclamantă  a  solicitat, în principal, urmare  admiterii  recursului declarat, casarea  hotărârii primei instanţe şi trimiterea  cauzei spre  rejudecare  în fond, pentru suplimentarea materialului probator cu înscrisuri şi expertize, probe respinse de instanţa de fond, conform art. 304 pct.5.

În subsidiar, recurenta-reclamantă,  a solicitat  potrivit  art.304 pct.8 şi 9  Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea  în tot a sentinţei  şi admiterea  contestaţiei  în sensul  solicitat, al  anulării deciziei nr. 14.324/8.07.2010 şi a Procesului verbal nr.9226/ 12.05.2010, cu consecinţa  exonerării sale de  la plata sumei  de  4.832.592,72 lei.

Prin motivele de recurs dezvoltate, în esenţă, au fost  înfăţişate următoarele  critici  faţă de  hotărârea  primei instanţe:

-hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea formelor de  procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art.105 Cod procedură civilă, sens în  care se atacă ca nelegală şi  încheierea  de  şedinţă  din  11 februarie  2011 prin care  au fost  respinse  probele  solicitate, respectiv înscrisuri, expertiză contabilă şi proba cu  expertiza  grafologică, instanţa  fiind, în aprecierea recurentei, total  lipsită de rol  activ, ceea ce  a condus la  pronunţarea  unei  soluţii  nelegale;

– în cadrul probei cu  înscrisuri, a fost  nesocotită cererea  de depunere la dosar a întregii documentaţii ce a stat la baza  proiectului SAPARD, cu atât mai mult  cu cât a fost  contestată traducerea documentelor şi a fost respinsă  şi  cererea de desemnare  a  unui traducător autorizat, conform  art. 141 Cod procedură civilă;

-în lipsa probelor  a căror  administrare nu a fost  încuviinţată, instanţa de fond a pronunţat  hotărârea  fără a fi cercetat fondul cauzei;

-pe fondul cererii de  anulare  a  actelor  administrative atacate, instanţa a  făcut o  greşită  aplicare  şi interpretare  a  prevederilor  legale  incidente, cu referire specială la  art.2 pct.2 din HG nr 1306/2007, apreciind eronat  că  dreptul de  ascultare  al petentei  este  asigurat   prin accesul la justiţie, deşi  principiul consacrat  de  Codul de  procedură fiscală şi transpus  inclusiv în normele de  aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.79/2003 este acela al convocării  şi  ascultării  persoanei controlate;

-nu s-a avut  în vedere că  procesul  verbal  nr. 9226/12.05.2010 a  fost  încheiat  cu  încălcarea   prevederilor  art.2 lit.g) din O.G.  nr.79/2003, acordându-se valoare absolută recomandărilor  OLAF, în lipsa  unei  evaluări  complete, cuprinsă  într-un raport final de control;

-dispunând recuperarea  integrală a  fondurilor, a fost  încălcat  principiul proporţionalităţii  sancţiunilor  administrative, statuat  în  legislaţia comunitară care   obligă autorităţile  competente să  aplice  sancţiuni proporţionale cu gravitatea  greşelilor, a neregulilor sau a  fraudei;

– nu s-a avut în vedere împrejurarea că în conţinutul  procesului verbal de constatare nu a fost  indicat  temeiul  de drept  care justifică  măsura  stabilirii  în  sarcina   Beneficiarului  a obligaţiei de a suporta sumele, deşi o atare menţiune era  obligatorie;

– nu au  fost arătate şi redate  prin  actele  de  control nici contextul  în care s-au produs  neregulile  şi nici măcar nu s-a  arătat  care sunt  respectivele  nereguli;

-instanţa de fond nu a  analizat nici modalitatea de  derulare  a  procedurii de selecţie, apreciind  ca pertinentă simpla  declaraţie a unui  ofertant necâştigător  al  licitaţiei.

4.Procedura de  soluţionare a  recursului

Intimata Agenţia de Plăţi pentru  Dezvoltare  Rurală şi Pescuit (APDRP) a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale recurentei-reclamante, solicitând, în esenţă,  respingerea  recursului declarat  ca  nefondat şi menţinerea  ca temeinică şi legală  a hotărârii atacate.

În contextul unei  detaliate prezentări a  situaţiei  generale, intimata-pârâtă a  arătat că nerespectarea  clauzelor  contractului de finanţare nr. C1.1214173400038/7.03.2005 de către recurenta-reclamantă a fost  semnalată  de  către  Oficiul European de  Luptă Antifraudă  (OLAF), instituţie  care  a  şi recomandat recuperarea  integrală a fondurilor comunitare acordate în cadrul acestui contract.

În fine, s-a mai arătat că motivele de  recurs sunt neîntemeiate, instanţa de fond  în mod corect  a  respins  probele  solicitate  ca nefiind  utile şi  pertinente în  soluţionarea   cauzei, după cum  a realizat  şi o corectă  interpretare  şi aplicare  a prevederilor  legale incidente.

În cursul  soluţionării recursului, în condiţiile art.305 teza a II-a Cod procedură civilă au fost depuse la dosar de către recurenta-reclamantă înscrisuri, respectiv corespondenţe purtate între DLAF şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, rezoluţia din 8 februarie 2012 de  neîncepere  a urmăririi penale faţă de numitul FN sub aspectul  săvârşirii  infracţiunilor prevăzute de  art.181 alin.1, 3 din Legea nr.78/2000 şi alte acte apreciate ca relevante.

La data de  27  noiembrie  2012 intimata-pârâtă  a depus la   dosar  Raportul  final întocmit  de  OLAF (filele 101-329 dosar recurs), comunicat  şi  părţii  recurente.

5.Soluţia  şi considerentele  Înaltei Curţi

Examinând  sentinţa atacată prin prisma  criticilor  ce i-au fost  aduse, faţă de  actele şi  lucrările  dosarului, dar şi  prin  prisma   apărărilor şi a probelor administrate în etapa soluţionării recursului, Înalta Curte  reţine că  recursul de faţă  este  întemeiat  în  sensul şi  pentru  considerentele în continuare  arătate.

Instanţa de fond a fost investită cu acţiunea recurentei-reclamante  prin care  aceasta a  solicitat  desfiinţarea  deciziei  nr.14324/ 8.07.2010 emisă  de autoritatea intimată şi exonerarea  de la plata  sumei de 4.832.592,72 lei  stabilită  în sarcina sa prin  procesul verbal  de constatare  din  11 mai  2010, la  sesizarea  OLAF.

Prin  sentinţa atacată a fost respinsă  ca nefondată acţiunea reclamantei, judecătorul  fondului  apreciind   că  actele atacate au fost legal  emise  întrucât, indiferent de rezultatul   anchetei  DNA, suspiciunile  unor  nereguli grave  au fost  demonstrate.

Totodată, prin sentinţa atacată, s-a considerat că probele  solicitate de  reclamantă, cu referire specială  la expertizele  de specialitate, sunt  nerelevante  faţă de  suspiciunile  de  fraudă constatate  de  autorităţile cu competenţe  în  gestionarea fondurilor  comunitare.

Înalta Curte reţine  temeinicia criticilor  recurentei strict  din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigenţelor impuse de principiul  contradictorialităţii şi în considerarea probelor noi  administrate în  etapa  recursului, probe  pe care  recurenta-reclamantă  nu a avut, în mod  obiectiv, posibilitatea de  a le  combate  în orice mod.

Or, exigenţa  fundamentală a contradictorialităţii  impune  ca nicio măsură  să nu fie  dispusă de  instanţă fără a fi  fundamentată pe mijloace  de probă administrate  în cursul   judecăţii şi care  au  făcut   obiectul unei  dezbateri contradictorii,  fiecare  parte  având  posibilitatea  de a-şi exprima  punctul de  vedere  cu privire la  fiecare  probă admisă  de  către  instanţă.

             Din această perspectivă Înalta Curte  reţine,  pe de o parte, că prima instanţă, cu nesocotirea prevederilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă a înlăturat toate cererile de probatorii ale  reclamantei-recurente, fără a  motiva propriu-zis,  cu  claritate  şi  pertinenţă măsura  astfel dispusă, în special  pentru a demonstra că nu este  încălcat  dreptul la un proces echitabil.

            Pe de altă parte, în respectarea aceluiaşi principiu, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin.3 teza a II-a Cod procedură civilă  a apreciat că se impune casarea  hotărârii cu trimiterea cauzei spre  rejudecare în vederea luării în  considerare a  probelor  noi administrate  de  pârâta intimată în recurs  şi pe care  recurenta, în mod  efectiv nu a avut posibilitatea de a le  combate eventual, şi/sau de a–şi  formula un  punct de vedere în apărare.

            Aşa fiind, casarea  cu trimitere corespunde unei  nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de  jurisdicţie.

            Instanţa de rejudecare este datoare să  pună în discuţia părţilor şi probele noi administrate, statuând motivat  şi argumentat  asupra oricăror  cereri de suplimentare a probatoriului raportat  desigur  la  utilitatea  şi  pertinenţa  acestora şi să analizeze  şi celelalte  motive  de  recurs ale recurentei, ce  vizează  fondul cauzei, ca apărări de fond.

Act administrativ emis în temeiul art.1312 alin.(3) şi (4) din Legea nr.8/1996. Stabilirea naturii juridice. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Act administrativ emis în temeiul art.1312 alin.(3) şi (4) din Legea nr.8/1996. Stabilirea naturii juridice. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Actul emis de ORDA în vederea convocării părţilor în procedura arbitrală potrivit art.1312 alin.(4) din Legea nr.8/1996 nu are caracterul juridic al unui act administrativ în sensul art. 2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004. În succesiunea operaţiunilor prin care se realizează negocierea metodologiilor la care se referă art.130, 131, 1311 şi 1312 din Legea nr.8/1996, actul care produce efecte juridice îl reprezintă metodologiile negociate, iar activităţile anterioare, premergătoare au valoarea juridică a unor operaţiuni administrative sau simple operaţiuni materiale care pregătesc, însoţesc adoptarea actului producător de efecte juridice.

 

Decizia nr. 59 din 10 ianuarie 2013

 

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele S.C. A. TV G. SA – A., S.C. P. TV SA – P. Tv, S.C. SBS B.M. SRL – P. Tv şi Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), suspendarea executării Deciziei nr.4572 din 17.05.2012, act administrativ prin care s-a dispus declanşarea procedurii arbitrale prevăzute la art.1312 din Legea nr.8/1996, formându-se dosarul de arbitraj nr.x/2012, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la cererea de anulare a acestei decizii.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că includerea în procedura de arbitraj a unui organism de gestiune colectivă, respectiv UNART, care nu a făcut parte din comisia de negociere instituită prin Decizia ORDA nr.211/2011, decizie care trebuia avută în vedere ca bază de deschidere a dosarului de arbitraj în cauză, este contrară dispoziţiilor art.131-1312 din Legea nr.8/1996.

Astfel, apariţia în arbitraj a unor părţi noi, care nu au fost incluse în comisia de negociere, contravine atât legii cât şi sensului procedurii de arbitraj, în forma prevăzută de Legea nr.8/1996, care se produce între părţile iniţiale şi nu între părţi care apar ulterior încheierii procedurii de negociere care nu s-a finalizat cu o metodologie.

          În concluzie, reclamantele au susţinut că sunt îndeplinite condiţiile art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea Deciziei ORDA nr.4572 din 17.05.2012, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acesteia,  prin aceea că există un caz bine justificat,  fiind constatate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, şi o pagubă iminentă, având în vedere că în cazul în care, ulterior,  va fi anulată decizia atacată, întreaga procedură de arbitraj va rămâne fără obiect, iar onorariul plătit arbitrilor nu va putea fi recuperat.

           Prin întâmpinare, pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că adresa ORDA din 17.02.2012, în mod greşit numită „Decizia ORDA” de către reclamante, este o adresă de convocare a părţilor implicate în procedura arbitrală emisă de ORDA, în temeiul art.1312 alin.(4) din Legea nr. 8/1996.

Totodată, aşa – zisa apariţie în arbitraj a unor părţi noi care nu au fost incluse în comisia de negociere, urmează a fi analizată de arbitrii care alcătuiesc completul învestit cu soluţionarea cauzei, la momentul la care cele două organisme de gestiune colectivă vor depune cereri de intervenţie în arbitraj, la primul termen al arbitrajului.

 Referitor la prevenirea unei pagube iminente, în opinia sa,  nu pot fi reţinute argumentele privind plata onorariilor arbitrale în raport cu jurisprudenţa în materie, potrivit cu care nerecuperarea acestora reprezintă un risc asumat, iar, pe de altă parte, onorariul nu este determinat de actul atacat.

 În speţă, s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către Uniunea Producătorilor de Fonograme din România,  prin care s-a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că respectiva „decizie” nu reprezintă un act administrativ în sensul dispoziţiilor art.2 din Legea nr.554/2004, ci o invitaţie a părţilor implicate în negocierea Metodologiei pentru a fi desemnaţi arbitrii prin tragere la sorţi şi că nu există o decizie  ORDA prin care să se dispună „includerea celor două organisme în procedura arbitrajului” iar prezenţa lor este permisă tocmai prin prisma calităţii lor de organisme de gestiune colectivă ce reprezintă drepturile titularilor faţă de care reclamantele în cauză au obligaţia achitării unor remuneraţii, daunele invocate fiind astfel nejustificate.

Curtea de apel a calificat cererea de intervenţie în interes propriu ca fiind o cerere de intervenţie în interesul pârâtului Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, dispunând încuviinţarea în principiu a acesteia, în temeiul art. 49 alin.(3) din  C.proc.civ.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr.4009 din 14 iunie 2012, a admis  acţiunea formulată de reclamante şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei ORDA nr.4572 din 17.05.2012 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii de anulare a acesteia.

Totodată, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.

           Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă  a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr.4572 din 17.05.2012,  emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, au fost convocate în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a arbitrilor, părţile Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă, Comisie constituită prin Decizia ORDA nr.211 din 07.06.2011, precum şi Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi (ARAIEX) şi Uniunea Naţională a Artiştilor din România (UNART).

Emiterea  deciziei atacate s-a realizat în temeiul art. 1312 alin.(4) din Legea nr.8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a cererii înregistrate la ORDA sub nr. RGII/4572 din 15.05.2012 prin care Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) solicita iniţierea procedurilor de arbitraj pentru stabilirea formei finale a Metodologiei, iar împotriva acestei decizii reclamantele au formulat plângere prealabilă, prin care au solicitat revocarea acesteia

Prima instanţă a reţinut că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ în accepţiunea art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004, întrucât este un act unilateral, emis de o autoritate publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naştere unor raporturi juridice reprezentate de iniţierea procedurii de arbitraj pentru stabilirea formei finale a Metodologiei, în condiţiile art. 1312 alin. (3) şi urm. din Legea nr.8/1996.

Cu privire la existenţa unui caz bine justificat, prima instanţă a reţinut că  reclamantele au furnizat argumente juridice aparent valabile, de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat.

Astfel, procedura de stabilire a Metodologiei a fost declanşată prin Decizia ORDA nr.211 din 07.06.2011, iar potrivit art.131 şi urm. din Legea nr.8/1996, această decizie nu constituie doar baza primei etape de elaborare a Metodologiei, ci stă la baza întregii proceduri de adoptare a acesteia.

Cum părţile participante în prima etapă sunt cele menţionate în Decizia ORDA nr.211 din 07.06.2011, convocarea realizată de ORDA în vederea desemnării prin tragere la sorţi a arbitrilor, adresată şi organismelor de gestiune colectivă ARAIEX şi UNART, care nu fac parte din Comisia de negociere a Metodologiei, este de natură să creeze o îndoială serioasă sub aspectul respectării cadrului legal în care urmează a se desfăşura cea de-a doua etapă de elaborare a Metodologiei, respectiv etapa arbitrajului.

Referitor la îndeplinirea condiţiei privind paguba iminentă, prima instanţă a reţinut că şi aceasta este îndeplinită, în considerarea cheltuielilor ocazionate de procedura arbitrajului ce se impune a fi suportate de părţi şi care nu vor fi recuperate în ipoteza în care hotărârea arbitrală va fi anulată, ca o consecinţă a constatării nulităţii actului de iniţiere a procedurii de arbitraj reprezentat de Decizia nr. 4572 din 17.05.2012.

 Împotriva acestei soluţii a formulat recurs autoritatea pârâtă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) care a invocat în mod generic dispoziţiile art.304 C.proc.civ., susţinând critici care se subsumează motivelor de recurs prevăzute la pct.8 şi, respectiv, pct.9 din textul invocat.

Astfel, autoritatea pârâtă a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, fiind adoptată ca urmare a interpretării greşite a actului dedus judecăţii, actul cu nr. RG II/4572 din 17.12.2012 nefiind un act administrativ, ci o adresă prin care s-a realizat convocarea părţilor în procedura arbitrală potrivit art.1312 alin.(4) din Legea nr.8/1996 (art.304 pct.8 C.proc.civ.).

De asemenea, a mai susţinut autoritatea pârâtă că instanţa de fond a pronunţat soluţia atacată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, reţinând existenţa unui caz bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube.

În concluzie, autoritatea pârâtă a solicitat admiterea recursului şi respingerea cererii de suspendare pentru motivele invocate.

Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a depus concluzii scrise prin care a răspuns criticilor recursului, susţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.

Intimata-intervenientă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod corect că actul a cărui suspendare a dispus-o este un veritabil act administrativ care prejudiciază drepturile şi interesele legitime ale reclamantelor.

De asemenea, a mai susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod legal că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art.14 din Legea nr.554/2004, ceea ce impunea suspendarea actului administrativ.

Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză este necontestat că obiectul cererii de suspendare îl formează Adresa nr. RGII/4572 din 15.05.2012, comunicată de ORDA părţilor din dosarul de arbitraj nr.x/2012, între care şi intimatele-reclamante, care avea ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor din comerţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, la solicitarea UPFR, în conformitate cu prevederile art.1312 alin.3 lit.b) din Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

Convocarea s-a făcut pentru data de 18.05.2012, ora 14.00, la sediul ORDA, în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a 5 arbitri titulari care urmau să constituie completul de arbitraj şi a 3 arbitri de rezervă.

Instanţa de fond, aşa cum s-a arătat la pct.1 al acestor considerente, a calificat acest act, denumit de părţile reclamante ca fiind Decizia nr.457/2012, ca fiind un act administrativ producător de efecte juridice care vatămă drepturile şi interesele legitime.

Autoritatea recurentă a susţinut în criticile sale, în primul rând, că actul dedus judecăţii nu are valoarea juridică a unui act administrativ, în sensul Legii nr.554/2004.

            Într-adevăr, actul dedus judecăţii a fost emis în temeiul art.1312 alin.(3) şi (4) din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, potrivit cărora: „(3) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri în următoarele situaţii: a) entităţile care alcătuiesc o parte ce urmează să participe la negociere nu au putut conveni asupra punctului de vedere comun ce trebuie prezentat celeilalte părţi; b) cele două părţi aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin.1; c) organismele de gestiune colectivă nu au putut conveni încheierea unui protocol de repartizare as remuneraţiilor şi de stabilire a comisionului datorat colectorului unic. (4) ORDA, în termen de 5 zile de la solicitarea arbitrajului, convoacă părţile în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a 5 arbitri titulare care vor constitui completul de arbitraj şi 3 arbitri de rezervă. Aceştia din urmă îi vor înlocui în ordinea tragerii la sorţi pe arbitrii titulari indisponibili. Desemnarea arbitrilor prin tragere la sorţi se face şi în cazul absenţei părţilor convocate”.

            Potrivit art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004 – Legea contenciosului administrativ, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

            Or, în cauză, este evident că efectele juridice urmau să fie produse de Metodologia care trebuia să fie adoptată într-o formă unică, în urma arbitrajului la care au apelat părţile.

            Astfel, instanţa de recurs reţine că, în succesiunea operaţiunilor prin care se realizează negocierea metodologiilor la care se referă art.130, 131, 1311 şi 1312 din Legea nr.8/1996, actul care produce efecte juridice îl reprezintă metodologiile negociate, iar activităţile anterioare/ premergătoare au valoarea juridică a unor operaţiuni administrative sau simple operaţiuni materiale care pregătesc/ însoţesc adoptarea actului producător de efecte juridice.

            Astfel fiind, Actul nr. RGII/4572 din 15.05.2012 are valoarea unei operaţiuni administrative premergătoare adoptării actului producător de efecte juridice, ceea ce face să poată fi cenzurat de instanţa de contencios, potrivit art.18 alin.(2) din Legea nr.554/2004, doar odată cu actul producător de efecte juridice.

            În concluzie, acest motiv de recurs este întemeiat, recursul fiind admis cu consecinţa desfiinţării sentinţei pronunţate şi respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă.

            Totodată, a fost admisă cererea de intervenţie pe care U.P.F.R. a formulat-o, calificată de instanţa de fond ca fiind în favoarea ORDA.

Recuperare creante – Declarant GARANT-TRANSPORT SRL

Recuperare creante – Declarant GARANT-TRANSPORT SRL

Firma GARANT-TRANSPORT SRL are creante fata de firma L.S.C. BUSINESS DIVISION SRL.

Suma de recuperat: 992 RON.

Statistici companie GARANT-TRANSPORT SRL

15 marfuri publicate

60 camioane publicate

Statistici companie L.S.C. BUSINESS DIVISION SRL

3914 marfuri publicate

82 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant EXIM PROD COLECT SRL

Recuperare creante – Declarant EXIM PROD COLECT SRL

Firma EXIM PROD COLECT SRL are creante fata de firma SALUB SPA SRL.

Suma de recuperat: 9402,52 RON.

Statistici companie EXIM PROD COLECT SRL

9 marfuri publicate

88 camioane publicate

Statistici companie SALUB SPA SRL

166 marfuri publicate

2 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant JACK EUROPEAN AUTOTRANSPORT SRL

Recuperare creante – Declarant JACK EUROPEAN AUTOTRANSPORT SRL

Firma JACK EUROPEAN AUTOTRANSPORT SRL are creante fata de firma OVIMAX COMPREST SRL.

Suma de recuperat: 4925 EUR.

Statistici companie JACK EUROPEAN AUTOTRANSPORT SRL

285 marfuri publicate

31 camioane publicate

Statistici companie OVIMAX COMPREST SRL

326 marfuri publicate

229 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT SRL

Recuperare creante – Declarant ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT SRL

Firma ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT SRL are creante fata de firma SEDA-INVEST SRL.

Suma de recuperat: 1041,6 RON.

Statistici companie ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT SRL

13774 marfuri publicate

1645 camioane publicate

Statistici companie SEDA-INVEST SRL

1051 marfuri publicate

41 camioane publicate

1 incidente de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT SRL

Recuperare creante – Declarant ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT SRL

Firma ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT SRL are creante fata de firma OVIMAX COMPREST SRL.

Suma de recuperat: 2202,39 RON.

Statistici companie ROUTIER EUROPEAN TRANSPORT SRL

13774 marfuri publicate

1645 camioane publicate

Statistici companie OVIMAX COMPREST SRL

1440 marfuri publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Art. 255 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 255 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA a 2-a
Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor
Art. 255

(1) Dacă cuantumul drepturilor nu a fost achitat în termenul stabilit:

a) autoritatea vamală utilizează toate căile prevăzute de legislaţia în vigoare, inclusiv executarea silită, pentru a asigura plata acelei sume. Prin regulamentul vamal se pot stabili prevederi speciale cu privire la garanţi în cadrul regimului de tranzit;

b) se percep majorări de întârziere, potrivit normelor în vigoare.

(2) Autoritatea vamală poate renunţa să ceară majorări de întârziere în cazurile în care:

a) datorită situaţiei debitorului, s-ar putea crea serioase dificultăţi economice şi sociale;

b) cuantumul drepturilor nu depăşeşte nivelul stabilit prin regulamentul vamal;

c) cuantumul drepturilor este achitat în 5 zile de la expirarea termenului prevăzut pentru plată.

(3) Autoritatea vamală poate stabili:

a) perioade minime pentru calcularea majorărilor de întârziere;

b) sume minime de achitat ca majorări de întârziere.

(4) Prin regulamentul vamal se pot stabili criterii pentru aplicarea prevederilor alin. (3).

Art. 254 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 254 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA a 2-a
Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor
Art. 254

Cuantumul drepturilor datorate poate fi achitat de o terţă persoană în locul debitorului.

Art. 253 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 253 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA a 2-a
Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor
Art. 253

Indiferent de facilităţile de plată acordate debitorului, acesta poate plăti în orice situaţie, total sau parţial, cuantumul drepturilor, fără să aştepte expirarea termenului care i-a fost acordat.

Art. 252 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 252 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA a 2-a
Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor
Art. 252

(1) Autoritatea vamală poate acorda debitorului alte facilităţi de plată decât amânarea plăţii. Acordarea unor astfel de facilităţi de plată trebuie:

a) să fie condiţionată de constituirea unei garanţii. Nu este necesar să se solicite o astfel de garanţie când, datorită situaţiei debitorului, solicitarea acesteia ar crea grave dificultăţi economice sau sociale;

b) să aibă ca rezultat perceperea, în plus faţă de cuantumul drepturilor, a unei dobânzi pe credit. Dobânda pe credit se datorează pe întreaga perioadă amânată sau care face obiectul unei alte facilităţi la plată şi se calculează în aşa fel încât să fie echivalentă cu cuantumul care ar fi solicitat în acelaşi scop pe piaţa monetară sau financiară naţională.

(2) Autoritatea vamală poate să nu ceară dobânda pe credit dacă prin aceasta s-ar crea grave dificultăţi economice sau sociale pentru debitor.

Art. 251 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 251 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA a 2-a
Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor
Art. 251(1) Amânarea plăţii nu se acordă pentru cuantumul drepturilor care, deşi corespunzătoare unor mărfuri plasate sub un regim vamal care presupune obligaţia de a plăti astfel de drepturi, sunt totuşi înscrise de autoritatea vamală în evidenţa contabilă în conformitate cu dispoziţiile în vigoare referitoare la acceptarea declaraţiilor incomplete, deoarece declarantul nu a oferit, până la expirarea termenului stabilit, informaţiile necesare pentru determinarea definitivă a valorii în vamă a mărfurilor sau nu a furnizat datele sau documentul care lipsea când a fost acceptată declaraţia incompletă.

(2) Amânarea plăţii poate fi acordată în cazurile prevăzute la alin. (1) numai în situaţia în care cuantumul drepturilor de recuperat este înscris în evidenţa contabilă înaintea expirării unui termen de 30 de zile, calculat de la data la care cuantumul stabilit iniţial a fost înscris în evidenţa contabilă sau, dacă nu a fost înscris, de la data la care a fost acceptată declaraţia referitoare la mărfurile respective. Durata amânării plăţii acordate în astfel de condiţii nu poate fi prelungită dincolo de data expirării termenului care, în conformitate cu prevederile art. 250, a fost acordat cu privire la cuantumul drepturilor stabilit iniţial sau care ar fi fost acordat dacă cuantumul drepturilor legal datorat ar fi fost înscris în evidenţa contabilă când au fost declarate mărfurile respective.

Art. 250 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 250 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA a 2-a
Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor
Art. 250

(1) Termenul cu care este amânată plata este de 30 de zile. Acesta se calculează astfel:

a) în cazul în care plata este amânată în conformitate cu art. 249 lit. a), termenul se calculează începând cu ziua următoare celei în care cuantumul drepturilor este înscris în evidenţa contabilă de către autoritatea vamală. În cazul în care se aplică prevederile art. 242, termenul de 30 de zile se reduce cu numărul zilelor corespunzătoare termenului utilizat pentru înscrierea în evidenţa contabilă, mai puţin două zile;

b) în cazul în care plata se amână în conformitate cu prevederile art. 249 lit. b), termenul se calculează începând cu ziua următoare celei în care expiră perioada de globalizare. Termenul se reduce cu numărul de zile corespunzător unei jumătăţi din numărul de zile din perioada de globalizare;

c) în cazul în care plata se amână în conformitate cu art. 249 lit. c), termenul se calculează din ziua următoare celei în care expiră perioada în care mărfurilor respective li s-a acordat liberul de vamă. Termenul se reduce cu un număr de zile corespunzător jumătăţii numărului de zile aferent perioadei în cauză.

(2) În cazul în care numărul zilelor din termenele menţionate la alin. (1) lit. b) şi c) este impar, numărul de zile ce se scad din termenul de 30 de zile în conformitate cu alin. (1) lit. b) şi c) este egal cu jumătate din numărul par imediat inferior acestui număr impar.

(3) Pentru simplificare, în cazul în care termenele menţionate în alin. (1) lit. b) şi c) sunt o săptămână calendaristică sau o lună calendaristică, plata cuantumului drepturilor care a făcut obiectul amânării se poate efectua:

a) în ziua de vineri a săptămânii a patra următoare celei în cauză, dacă termenul este de o săptămână calendaristică;

b) cel târziu până în ziua a şaisprezecea a lunii următoare, dacă termenul este o lună calendaristică.

Art. 249 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 249 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA a 2-a
Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor
Art. 249

Autoritatea vamală decide care dintre următoarele proceduri se foloseşte când se acordă amânarea plăţii:

a) separat, pentru fiecare cuantum al drepturilor înscrise în evidenţa contabilă, în condiţiile prevăzute la art. 241 alin. (1) teza întâi sau art. 243 alin. (1);

b) global, cu privire la totalul cuantumurilor drepturilor înscrise în evidenţa contabilă în condiţiile prevăzute la art. 241 alin. (1) teza întâi, pe o perioadă stabilită de autoritatea vamală, care să nu depăşească 31 de zile;

c) global, cu privire la totalul cuantumurilor drepturilor care au făcut obiectul unei singure înscrieri în evidenţa contabilă, în conformitate cu prevederile art. 241 alin. (i) teza a doua.

Art. 248 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 248 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA a 2-a
Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor
Art. 248

Acordarea amânării plăţii este condiţionată de constituirea unei garanţii de către solicitant.

 

Art. 247 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 247 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA a 2-a
Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor
Art. 247

În cazul în care cuantumul drepturilor ce trebuie plătite de persoana în cauză se referă la mărfurile declarate pentru un regim vamal care presupune obligaţia de a plăti astfel de drepturi, autoritatea vamală poate acorda, la cererea persoanei respective, amânarea plăţii acelei sume în condiţiile prevăzute în prezenta secţiune.

ARTICOLUL 34 Constitutia Romaniei 2014 Dreptul la ocrotirea sănătăţii Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 34 Constitutia Romaniei 2014 Dreptul la ocrotirea sănătăţii Drepturile şi libertăţile fundamentale

Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 34

Dreptul la ocrotirea sănătăţii

(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

Art. 246 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 246 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA a 2-a
Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor
Art. 246

Plata se face conform dispoziţiilor legale în vigoare, în numerar sau prin orice alt mijloc cu acelaşi efect de stingere a debitului ori prin compensare.

Art. 245 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 245 Codul vamal 2014 Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA a 2-a
Termene şi modalităţi de plată a cuantumului drepturilor
Art. 245

(1) Cuantumul drepturilor care a făcut obiectul comunicării prevăzute la art. 244 se achită de debitor în următoarele termene:

a) dacă această persoană nu are dreptul la nici una dintre facilităţile de plată prevăzute în prezenta secţiune, plata se face în termenul prevăzut în regulamentul vamal;

b) dacă persoana are dreptul la oricare dintre facilităţile de plată prevăzute în prezenta secţiune, plata se face până cel târziu la expirarea termenului sau termenelor stabilite în cadrul acelor facilităţi.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit.a), fără a se înlătura aplicarea suspendărilor prevăzute în cazul exercitării unei acţiuni, termenul de plată nu poate depăşi 10 zile de la comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor datorate, iar în cazul înscrierii cumulate în evidenţa contabilă, în condiţiile prevăzute la art. 241 alin. (1) teza a doua, acesta se stabileşte în aşa fel încât să nu îi permită debitorului să obţină un termen pentru plată mai lung decât dacă i s-ar fi acordat o amânare a plăţii.

(3) Termenul prevăzut la alin. (2) se prelungeşte, din oficiu, dacă se constată că persoana în cauză a primit înştiinţarea prea târziu pentru a putea să plătească în termenul prevăzut. Prelungirea termenului mai poate fi acordată de autoritatea vamală la cererea debitorului, în cazul în care cuantumul drepturilor ce trebuie plătit rezultă în urma unei acţiuni de recuperare ulterioară. Fără a se înlătura aplicarea facilităţilor de plată, prelungirile nu pot depăşi timpul necesar debitorului pentru a se achita de obligaţie.

(4) Prin regulamentul vamal se pot stabili situaţiile şi condiţiile în care se suspendă obligaţia debitorului de a plăti drepturile când:

a) se întocmeşte o cerere de remitere a drepturilor, conform prevederilor legale;

b) mărfurile sunt puse sub sechestru, în vederea confiscării ulterioare potrivit prevederilor legale;

c) datoria vamală a luat naştere în conformitate cu prevederile art. 225 şi există mai mulţi debitori.

Art. 244 Codul vamal 2014 Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 244 Codul vamal 2014 Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA 1
Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor
Art. 244

(1) După înscrierea în evidenţa contabilă, cuantumul drepturilor se comunică debitorului potrivit normelor legale.

(2) Când cuantumul drepturilor datorate a fost înscris cu titlu orientativ în declaraţia vamală, autoritatea vamală poate stabili faptul că acesta nu se comunică debitorului, în conformitate cu alin. (1), decât în situaţia în care cuantumul nu corespunde cu cel stabilit de autoritatea vamală. Fără a se înlătura aplicarea prevederilor art. 241 alin. (1) teza a doua, dacă se face uz de posibilitatea prevăzută în prezentul alineat, acordarea liberului de vamă pentru mărfuri de către autoritatea vamală echivalează cu comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor înscrise în evidenţa contabilă.

(3) Comunicarea către debitor nu poate fi făcută după expirarea unui termen de 5 ani de la data la care a luat naştere datoria vamală. Acest termen se suspendă din momentul introducerii unei acţiuni, în conformitate cu prevederile prezentului cod, pe durata acestei proceduri.

(4) Când datoria vamală este rezultatul unui act pentru care s-a pornit urmărirea penală, cuantumul drepturilor poate fi comunicat debitorului, în conformitate cu condiţiile prevăzute în dispoziţiile legale în vigoare, după expirarea termenului menţionat la alin. (3).

Art. 243 Codul vamal 2014 Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 243 Codul vamal 2014 Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA 1
Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor
Art. 243

(1) În cazul în care cuantumul datoriei vamale nu a fost înscris în evidenţa contabilă în conformitate cu prevederile art. 241 şi 242 sau a fost înscris la un nivel inferior sumei datorate legal, cuantumul drepturilor ce urmează a fi recuperate se înscrie în evidenţa contabilă în cel mult două zile de la data la care autoritatea vamală a luat cunoştinţă de această situaţie şi poate calcula suma datorată legal şi stabili debitorul. Această operaţiune reprezintă înscriere ulterioară în evidenţa contabilă. Acel termen poate fi prelungit în conformitate cu prevederile art. 242.

(2) Cu excepţia cazurilor menţionate la art. 240 alin. (2) şi (3), înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă nu este posibilă dacă:

a) decizia iniţială de a nu înscrie drepturile în evidenţa contabilă sau de a le înscrie la o sumă mai mică decât cea legal datorată a fost luată pe baza dispoziţiilor generale invalidate la o dată ulterioară de o hotărâre judecătorească;

b) cuantumul drepturilor legal datorate nu a fost înscris în evidenţa contabilă ca urmare a unei erori din partea autorităţii vamale care nu ar fi putut fi detectată în condiţii rezonabile de către persoana obligată să plătească, aceasta la rândul său acţionând cu bună-credinţă şi respectând toate dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare cu privire la declaraţia vamală;

c) prin regulamentul vamal se poate stabili că autoritatea vamală nu procedează la înscrierea ulterioară în evidenţa contabilă a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), când se stabileşte statutul preferenţial al mărfurilor pe baza unui sistem de cooperare administrativă care implică autorităţile unei alte ţări, dacă eliberarea unui certificat de către aceste autorităţi se dovedeşte incorectă, aceasta constituie o eroare care nu ar fi putut fi detectată în mod rezonabil. Cu toate acestea, eliberarea unui certificat incorect nu constituie o eroare în cazul în care certificatul se bazează pe prezentarea incorectă a faptelor de către exportator, cu excepţia cazului în care, mai ales, este evident că autorităţile care au eliberat certificatul au ştiut sau ar fi trebuit să ştie că mărfurile nu îndeplineau condiţiile prevăzute pentru a beneficia de tratamentul preferenţial. Se poate invoca buna-credinţă a debitorului când acesta poate demonstra că, în timpul operaţiunilor comerciale în cauză, a depus toate diligenţele pentru a se asigura că toate condiţiile pentru tratamentul preferenţial au fost respectate.

Art. 242 Codul vamal 2014 Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 242 Codul vamal 2014 Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA 1
Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor
Art. 242

(1) Termenele pentru înscrierea în evidenţa contabilă prevăzute la art. 241 pot fi prelungite când circumstanţe speciale împiedică autoritatea vamală să le respecte. Prelungirea termenului nu poate depăşi 14 zile.

(2) Termenele prevăzute la alin. (1) nu se aplică în situaţii de caz fortuit sau de forţă majoră.

Art. 241 Codul vamal 2014 Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 241 Codul vamal 2014 Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA 1
Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor
Art. 241

(1) Când ia naştere o datorie vamală în urma acceptării declaraţiei pentru mărfuri pentru un alt regim vamal decât admiterea temporară cu exonerare parţială de drepturi de import sau a oricărui alt act cu acelaşi efect juridic ca această acceptare, cuantumul corespunzător acestei datorii vamale este înregistrat în evidenţa contabilă a biroului vamal de îndată ce a fost calculat şi cel mai târziu în ziua următoare celei în care mărfurilor li s-a acordat liberul de vamă. Cu toate acestea, dacă a fost constituită o garanţie, totalul cuantumului drepturilor aferente mărfurilor cărora li s-a acordat liberul de vamă şi care au fost declarate de aceeaşi persoană într-o perioadă stabilită de autoritatea vamală, care nu poate depăşi 31 de zile, poate fi înregistrat o singură dată în evidenţa contabilă, la sfârşitul perioadei respective. O astfel de înregistrare în evidenţa contabilă se face în termen de 5 zile de la expirarea perioadei respective.

(2) Când liberul de vamă se acordă cu condiţia îndeplinirii prevederilor legale care reglementează fie stabilirea cuantumului drepturilor, fie modul de încasare a acestora, înscrierea în evidenţa contabilă se face în cel mult două zile de la data la care a fost stabilit sau fixat cuantumul ori obligaţia de a plăti drepturile rezultate din această datorie. Dacă datoria vamală este legată de o taxă antidumping sau compensatorie provizorie, această taxă se înscrie în evidenţa contabilă în cel mult două luni de la instituirea acelei taxe.

(3) Când se naşte o datorie vamală în alte condiţii decât cele menţionate la alin. (1), cuantumul corespunzător al drepturilor este înscris în evidenţa contabilă în cel mult două zile de la data la care autoritatea vamală poate calcula cuantumul drepturilor şi stabili debitorul acestora.

Art. 240 Codul vamal 2014 Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

Art. 240 Codul vamal 2014 Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor Recuperarea cuantumului datoriei vamale

CAPITOLUL III
Recuperarea cuantumului datoriei vamale

SECŢIUNEA 1
Înscrierea în evidenţa contabilă şi comunicarea către debitor a cuantumului drepturilor
Art. 240

(1) Cuantumul drepturilor de import sau export care rezultă dintr-o datorie vamală, denumit în continuare cuantumul drepturilor, se calculează de autoritatea vamală în momentul în care se află în posesia datelor necesare şi este înregistrat de aceasta în evidenţele contabile sau pe alt suport echivalent.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică:

a) când a fost introdusă o taxă antidumping sau compensatorie provizorie;

b) când cuantumul drepturilor legal datorate îl depăşeşte pe cel stabilit pe baza unei informaţii obligatorii;

c) în cazul în care prin regulamentul vamal se prevede neînscrierea în evidenţa contabilă a cuantumului drepturilor aflat sub un anumit plafon.

(3) Autoritatea vamală poate să nu înregistreze în evidenţele contabile cuantumul drepturilor care nu a putut fi comunicat debitorului din cauza expirării termenului prevăzut la art. 244 alin. (3).

Recuperare creante – Declarant CREMA VIC PALAMUT SRL

Recuperare creante – Declarant CREMA VIC PALAMUT SRL

Firma CREMA VIC PALAMUT SRL are creante fata de firma EASI LOGISTIC SRL.

Suma de recuperat: 2516 EUR.

Statistici companie CREMA VIC PALAMUT SRL

1507 marfuri publicate

1555 camioane publicate

Statistici companie EASI LOGISTIC SRL

3610 marfuri publicate

8 camioane publicate

2 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant VAGO TRANS SERV SRL

Recuperare creante – Declarant VAGO TRANS SERV SRL

Firma VAGO TRANS SERV SRL are creante fata de firma VASICTRANS 2003 SRL.

Suma de recuperat: 1123,34 RON.

Statistici companie VAGO TRANS SERV SRL

123 marfuri publicate

372 camioane publicate

Statistici companie VASICTRANS 2003 SRL

58 marfuri publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant ALIS SPRINTER SRL

Recuperare creante – Declarant ALIS SPRINTER SRL

Firma ALIS SPRINTER SRL are creante fata de firma SORIN & PAULA SRL.

Suma de recuperat: 9712 RON.

Statistici companie ALIS SPRINTER SRL

1 marfuri publicate

Statistici companie SORIN & PAULA SRL

703 marfuri publicate

185 camioane publicate

2 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant BELLA LAND SRL

Recuperare creante – Declarant BELLA LAND SRL

Firma BELLA LAND SRL are creante fata de firma MOJITO SRL.

Suma de recuperat: 2046 EUR.

Statistici companie BELLA LAND SRL

11 marfuri publicate

39 camioane publicate

Statistici companie MOJITO SRL

2521 marfuri publicate

85 camioane publicate

6 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant DUO RAUL COMPANY SRL

Recuperare creante – Declarant DUO RAUL COMPANY SRL

Firma DUO RAUL COMPANY SRL are creante fata de firma PRIVAT-TRANS SRL.

Suma de recuperat: 2150 RON.

Statistici companie DUO RAUL COMPANY SRL

4 marfuri publicate

16 camioane publicate

Statistici companie PRIVAT-TRANS SRL

4699 marfuri publicate

38 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant SIBO-MET TRANS SRL

Recuperare creante – Declarant SIBO-MET TRANS SRL

Firma SIBO-MET TRANS SRL are creante fata de firma M&M MILITZER&MUNCH ROMANIA SRL.

Suma de recuperat: 2294 EUR.

Statistici companie SIBO-MET TRANS SRL

94 marfuri publicate

72 camioane publicate

Statistici companie M&M MILITZER&MUNCH ROMANIA SRL

1654 marfuri publicate

570 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant GERMAN SERV SRL

Recuperare creante – Declarant GERMAN SERV SRL

Firma GERMAN SERV SRL are creante fata de firma BOTRACO SRL.

 Suma de recuperat: 434 RON.

Statistici companie GERMAN SERV SRL

391 marfuri publicate

1614 camioane publicate

Statistici companie BOTRACO SRL

195 marfuri publicate

3659 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant CARGO TRANS SRL

Recuperare creante – Declarant CARGO TRANS SRL

Firma CARGO TRANS SRL are creante fata de firma SYNERGY CONSTRUCT.

 Suma de recuperat: 5208 RON.

Statistici companie CARGO TRANS SRL

47478 marfuri publicate

7322 camioane publicate

Statistici companie SYNERGY CONSTRUCT

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant TRANSALIA VPG SRL

Recuperare creante – Declarant TRANSALIA VPG SRL

Firma TRANSALIA VPG SRL are creante fata de firma ECORECA FOOD.

 Suma de recuperat: 12635,5 RON.

Statistici companie TRANSALIA VPG SRL

416 marfuri publicate

206 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant TRANSALIA VPG SRL

Recuperare creante – Declarant TRANSALIA VPG SRL

Firma TRANSALIA VPG SRL are creante fata de firma ECORECA FOOD.

Suma de recuperat: 4938,3 RON.

Statistici companie TRANSALIA VPG SRL

416 marfuri publicate

206 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant DANIELA INTERNATIONAL SRL

Recuperare creante – Declarant DANIELA INTERNATIONAL SRL

Firma DANIELA INTERNATIONAL SRL are creante fata de firma SAWA SA.

Suma de recuperat: 1240 RON.

Statistici companie DANIELA INTERNATIONAL SRL

27 marfuri publicate

24 camioane publicate

Statistici companie SAWA SA

3928 marfuri publicate

367 camioane publicate

3 incidente de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant LUCA STYLE DESIGN SRL

Recuperare creante – Declarant LUCA STYLE DESIGN SRL

Firma TRANSALIA VPG SRL are creante fata de firma EGDAHL TRANS SRL.

Suma de recuperat: 496 RON.

Statistici companie LUCA STYLE DESIGN SRL

38 marfuri publicate

2346 camioane publicate

116 contracte camioane

Statistici companie EGDAHL TRANS SRL

884 marfuri publicate

9 camioane publicate

1 contracte marfa

5 incidente de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant TRANSALIA VPG SRL

Recuperare creante – Declarant TRANSALIA VPG SRL

Firma TRANSALIA VPG SRL are creante fata de firma ECO STAR REL SRL.

Suma de recuperat: 10781,8 RON.

Statistici companie TRANSALIA VPG SRL

416 marfuri publicate

206 camioane publicate

Statistici companie ECO STAR REL SRL

553 marfuri publicate

2 camioane publicate

1 intarzieri de plata active

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Recuperare creante – Declarant TRANSALIA VPG SRL

Recuperare creante – Declarant TRANSALIA VPG SRL

Firma TRANSALIA VPG SRL are creante fata de firma ECORECA FOOD.

Suma de recuperat: 8377,89 RON.

Statistici companie TRANSALIA VPG SRL

416 marfuri publicate

206 camioane publicate

Pentru detalii, va rog sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!