timp

Infiintare firma,srl in 2018.Acte,Timp,Procedura,Costuri si Taxe

de

Pentru a demara cat mai repede procedura de inregistrare a unei societati cu raspundere limitata SRL vom avea nevoie:

 

 

  •  Copie B.I./C.I./Pasaport – Asociat(i);
  • Copie B.I./C.I./Pasaport – Administrator(i);
  • Copie document de proprietate (contract de vanzare – cumparare, contract de inchiriere, succesiune) – al locatiei in care se va afla sediul social.
  • Trei variante de denumire a societatii, se vor alege trei variante de denumire existand posibilitatea ca una sau mai multe denumiri de societate sa fie deja rezervate.

Dosarul se va mai completa cu:

  •  Actul Constitutiv (redactat de catre avocatii nostri);
  • Contractul de Comodat – daca este cazul (redactat de catre avocatii nostri);
  • Adeverinta Asociatie de Proprietari (doar in cazul in care sediul social se va afla intr-un bloc de locuinte) – semnata si stampilata de catre Presedintele Asociatiei de locatari, precum si de vecinii imobilului, in care se va stabili sediul social;
  • Declaratiile de Asociat / Asociat Unic si Administrator;
  • Copie de pe dovada depunerii capitalului social;
  • Specimenul de Semnatura al Administratorului.

De la momentul definitivarii dosarului, acesta se va depune la Registrul Comertului, documentele de imatriculare a societatii fiind gata in maxim 3 zile de la data depunerii.

De cele mai mult ori cei care isi infiinteaza o societate intampina problema gasirii unui sediu social. In cazul, in care nu veti gasi un sediu social pentru societatea dumneavoastra atunci noi va putem pune la dispozitie sediul social timp de un an vezi tarif – link la tarif pe sediu social.

Infiintarea unei societati este o procedura, ce implica mult timp pierdut si de cele mai multe ori batai de cap, in ceea ce priveste relatiile cu autoritatile, prin urmare avocatii nostri va stau la dispozitie pentru a va sprijini in acest demers.

In cazul studentilor, care vor sa isi infiinteze o societate comerciala, si care vor sa beneficieze de facilitatile fiscale oferite de catre statul roman, asa cum sunt prevazute de HG nr. 166/2003 in afara documentelor expuse mai sus, ar mai fi nevoie de:

  • Adeverinta de la unitatea de invatamant superior acreditata, din care sa rezulte ca sunt indeplinite conditiile pentru obtinerea facilitatii.

Vezi https://www.coltuc.ro

Restrictii de trafic in centrul Bucurestiului, in decembrie

de

Traficul in Bucuresti va fi restrictionat, incepand cu 1 decembrie, in mai multe zone centrale ale orasului, din cauza organizarii unei serii de evenimente dedicate sarbatorilor de iarna si Revelionului 2009 de catre Centrul de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare al Municipiului Bucuresti si ArCuB, din Primaria Capitalei.

Astfel, municipalitatea anunta ca va fi interzisa circulatia pe 1 decembrie, de la ora 15,00, pana pe 5 ianuarie 2009, la ora 7,00, pe strada Edgar Quinet, iar din 2 decembrie pana pe 6 decembrie, in zona bulevardului Unirii, intre piata Regina Maria si piata Constitutiei.

In timpul acestei zile, va fi inchisa parcarea iar in timpul noptii sunt inchise parcarea si banda I.

In perioada 6 decembrie, ora 16,00 – 4 ianuarie, ora 16,00, traficul va fi de asemenea restrictionat in zona Unirii, intre b-dul I. C. Bratianu si b-dul Libertatii, iar intre 31 decembrie, ora 21,00 – 1 ianuarie, ora 10,00, in zona b-dului Libertatii, intre calea 13 Septembrie si b-dul Natiunile Unite.

Faptă anticoncurenţială. Sancţionare. Insuficienţa probelor. Consecinţe.

de

Prin sentinţa civilă nr.981 din 3.05.2006 Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal   a   respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC”CH”SA în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.

În motivarea sentinţei se reţine că reclamanta a solicitat, în principal anularea deciziei nr.94/2005, prin care a fost amendată cu suma de 313.218.312.660 lei (6% din cifra sa afaceri pe anul 2004), iar în subsidiar să se dispună reducerea amenzii, constatându-se că pârâta a efectuat o greşită individualizare a sancţiunii aplicate.

Instanţa de fond a constatat că decizia atacată este temeinică şi legală, deoarece atât reclamanta SC”CH”SA, cât şi celelalte două societăţi implicate, respectiv SC”L”SA şi SC”HR”SA, au încălcat dispoziţiile art.5 alin. (1) lit.a) din Legea concurenţei nr.21/1996, din analiza comportamentului acestor producători pe piaţa cimentului din România rezultând creşteri simultane sau la intervale nesemnificative ale preţurilor în perioada 2000 – trimestrul I 2004.

S-a argumentat, în considerentele sentinţei, că acest comportament paralel al societăţilor menţionate,  de stabilire a preţurilor de listă, nu poate fi justificat, în condiţiile investiţiilor efectuate cu  modernizarea unităţilor de producţie şi ale menţinerii unor cote de piaţă constante şi simetrice, decât prin existenţa unei înţelegeri între acestea, cu afectarea relaţiilor concurenţiale pe piaţa cimentului.

Instanţa de fond a mai reţinut că dovada schimbului de informaţii dintre producătorii de ciment o constituie existenţa unui înscris aparţinând preşedintelui în funcţie la acea dată al SC”HR”SA în care se menţionează că SC”L”SA „va reduce disconturile” şi „trebuie urmat cu foarte mare atenţie”.

S-a mai argumentat că o altă dovadă a comportamentului anticoncurenţial al reclamantei o reprezintă preluarea de către aceasta a controlului asupra societăţii TR SA Fieni singura care nu s-a aliniat   practicii  concertate  a  altor trei  producători investigaţi, prin preţuri cu o tendinţă descrescătoare începând cu anul 2001, astfel că fabrica a fost preluată de reclamantă, efectul imediat fiind creşterea preţului cimentului produs de aceasta cu 30%.

Din punct de vede procedural s-a reţinut că investigaţia s-a desfăşurat  în conformitate cu prevederile legale cuprinse atât în Legea nr.21/1996 cât şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Concurenţei, motivele de nulitate invocate de reclamantă fiind neîntemeiate.

Referitor la individualizarea sancţiunii instanţei de fond a constatat că aceasta s-a făcut corect în conformitate cu Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art.56 din Legea nr.21/1996, fiind aplicate procentele corespunzătoare pentru fiecare din elementele implicate, respectiv gravitatea faptei, durata încălcării şi circumstanţele atenuante.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta,    susţinând nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond  asupra existenţei pretinselor fapte anticoncurenţiale.

Se arată că graficele prezentate de echipa de investigaţie şi însuşite de instanţa de fond ca probă în sprijinul soluţiei de respingere a acţiunii au fost tendenţios întocmite, întrucât în încercarea de a se demonstra un  paralelism al preţurilor, se utilizează aceeaşi unitate de măsură pentru reprezentarea unor intervale de timp care variază între 2 zile şi 4 luni, iar redarea „la scară” a acestor grafice ar evidenţia că în realitate, preţurile nu au evoluat paralel, astfel cum susţine pârâta-intimată, ci au variat considerabil (în condiţiile în care însăşi autoritatea pârâtă recunoaşte, în cadrul întâmpinării, că o diferenţă de 10.000 lei la preţul unui sac de ciment este suficientă pentru a determina reorientarea clienţilor către un alt producător).

De asemenea, recurenta arată că nu au fost analizate apărările sale de fond privind existenţa unor importanţi factori economici care au stat la baza creşterii preţurilor stabilite de societate, şi anume: procesul inflaţionist (fenomen economic notoriu în perioada ce a făcut obiectul investigaţiei), creşterea preţurilor cimentului la nivel  mondial    (în  unele  ţări  cu până la 37% în perioada 2002 – 2004, în condiţiile unei inflaţii reduse în acele ţări) şi practicarea de către societate a unor preţuri mai reduse decât în celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est. Totodată, nu s-a ţinut seama de diferenţele dintre preţurile nete (efective, rezultate în urma aplicării disconturilor) practicate de fiecare societate, fiind aproape imposibil de realizat o coordonare a comportamentului concurenţial prin acordarea discount – urilor, acestea rămânând constante la acelaşi producător timp de un an şi variind de la un producător la altul.

În legătură cu faptele anticoncurenţiale reţinute de prima instanţa, recurenta susţine că în mod nelegal şi cu depăşirea limitelor sesizării a fost reţinută „existenţa unei înţelegeri între societăţile producătoare de ciment de a menţine cote de piaţă egale, cu afectarea relaţiilor concureţiale…”. Ori, nici Raportul de Investigaţie, nici Deciziile nu au reţinut încălcarea  art.5 alin. (1) lit.c) din Legea concurenţei, care se referă la înţelegeri asupra cotelor de piaţă, ci încălcarea doar a art.5 alin.(1) lit.a) din aceeaşi lege.

În fine, recurenta arată că sub aspect probatoriu instanţa de fond nu a ţinut seama că elementele invocate de pârâta-intimată nu îndeplinesc condiţiile legale şi sunt lipsite de orice concludenţă. Astfel, nu poate fi reţinută ca relevantă o notă personală a preşedintelui SC”HR”SA, prin care acesta face presupuneri asupra comportamentului viitor şi incert al concurenţilor şi îşi propune să urmărească (supravegheze) majorările de preţuri ale SC”L”SA – comportament normal într-o economie de piaţă concurenţială.  Se subliniază, de către recurentă, că nici una din societăţi nu a efectuat vreo modificare de preţuri la datele menţionate în document sau în preajma datelor menţionate şi, în plus, nu rezultă în nici un fel vreun schimb de informaţii în care ea să fie implicată. Pe lângă faptul că menţiunile cuprinse în document sunt confuze  şi  documentul emană de la terţă societate, acesta nu este nici datat, astfel ca societatea-reclamantă să poată face unele aprecieri legate de contextul şi semnificaţia redactării înscrisului.

În aceeaşi ordine de idei, a probelor pe care se sprijină soluţia primei instanţei, recurenta susţine totala lipsă de concludenţă a preluării controlului asupra societăţii R Fieni, operaţiune aprobată de Consiliul Concurenţei, faţă de fapta anticoncurenţială reţinută, creşterea preţurilor cimentului produs de această societate fiind consecinţa firească a schimbării acţionariatului şi a aplicării politicii de preţuri a acestuia.

Recursul este fondat.

În mod greşit s-a apreciat, fără dovezi concludente, că există o încălcare a art.5 alin. (1) lit.a) din Legea concurenţei 21/1996, săvârşită de   SC”CH”SA.

Astfel, instanţa de fond şi-a însuşit concluziile autorităţii pârâte, în sensul că societatea a participat la un cartel de fixare a preţurilor pe piaţa cimentului, sub forma unei practici concertate de stabilire a preţurilor de listă, fără a verifica apărările reclamantei cu privire la existenţa unor intervale de timp semnificative între creşterile practicate de SC”C” SA  şi cele practicate  de alte societăţi şi nici  apărările privind motivaţiile economice care au determinat creşterile de preţ, dintre acestea cele mai  evidente fiind rata inflaţiei în perioada investigată şi creşterea preţurilor la ciment pe plan internaţional. În cadrul graficelor efectuate s-au consemnat şi intervale de timp de patru luni la care producătorii au efectuat modificări, ceea ce înlătură în bună parte concluzia paralelismului , fiind vorba şi de un caracter sezonier al acestei industrii.

Distinct însă de existenţa unor creşteri de preţuri, pentru a se reţine încălcarea prevederilor art.5 lit.a) din Legea concurenţei nr.21/1996 ar fi fost esenţialmente necesar să se facă dovada participării SC”CH” SA  la o înţelegere (expresă sau tacită) ori o practică concertată (coordonată), a două sau mai multe societăţi.

Conform speţelor „A Ahlstrom Osakeyhtio şi alţii contra Comisiei  Europene” şi Italiana Vetro SpA Fabrica Pisana SpA şi PPG Vernante Pennitalia SpA contra Comisiei Europene”, într-o piaţă de oligopol (cum este şi cazul pieţei pe care activează SC”CH” SA ) concurenţii pot să-şi adapteze inteligent comportamentul în funcţie de condiţiile pieţei, revenind autorităţii de concurenţă sarcina să demonstreze pe bază de probe şi argumentat de ce nu ar fi plauzibile alte explicaţii ce ar putea sta la baza creşterii preţurilor pe piaţa respectivă, astfel încât să rezulte fără dubiu că  doar existenţa unor practici  concertate poate să fie o astfel de justificare.

În speţa dedusă judecăţii proba considerată cea mai puternică, existenţa unui înscris, este departe de a fi probat „fără dubiu” participarea la o înţelegere expresă sau tacită, fiind vorba de un document olograt nedatat, nesemnat, cuprinzând însemnări prescurtate în limba engleză despre creşteri de preţuri la societăţile concurente, la date scrise astfel: „June 30” sau „June 28”. Nu s-a făcut dovada unor creşteri de preţuri legate de acele date şi nu există nici un indiciu că SC”CH” SA  ar fi furnizat astfel de date autorului documentului (notei), care era la acea dată preşedintele SC”HR”SA.

Un astfel de înscris nu poate fi opus reclamantei-recurente, care nu a participat  în nici un fel la redactarea lui şi relevă informaţii eliptice, a căror sursă şi semnificaţie doar autorul le poate cunoaşte.

Celelalte fapte reţinute în sentinţă ca bază a unor prezumţii – respectiv menţinerea unor cote de piaţă constante şi achiziţionarea de către reclamantă a SC”T” SA – nu pot fi  considerate ca elemente ale unui comportament anticoncurenţial, în lipsa unor dovezi de participare la  o înţelegere expresă sau tacită a societăţii.

Recursul a fost admis.

Marca temporala. Norme tehnice si metodologice

de

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 754 din 7 noiembrie 2008 a fost publicata Decizia nr. 896 din 2 octombrie 2008 a presedintelui Autoritatii Nationale pentru Comunicatii privind normele tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 451/2004 privind marca temporala.

Normele se aplica activitatii de marcare temporala si stabilesc procedura de notificare a Autoritatii Nationale pentru Comunicatii in vederea inceperii furnizarii serviciilor de marcare temporala, procedurile de generare si verificare a marcilor temporale, precum si conditiile de creare si mentinere a registrului electronic de evidenta a furnizorilor de servicii marcare temporala.

In acest sens, se stabileste ca furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa notifice ANC, cu 30 de zile inainte de inceperea activitatii, precum si orice intentie de modificare a procedurilor de securitate a sistemului informatic utilizat, cu precizarea datei si a orei la care modificarea intra in vigoare, precum si obligatia de a confirma in termen de 24 de ore modificarea efectuata.

De asemenea, este prevazut si mecanismul marcarii temporale a documentelor, stabilindu-se ca furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa utilizeze informatia de timp furnizata de furnizorul unic in baza de timp, respectiv Sistemul informatic pentru furnizarea orei oficiale a Romaniei, realizat de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.

Se mai arata ca ANC are dreptul de a efectua controale asupra furnizorilor de servicii de marcare temporala, din oficiu sau la solicitarea oricarei persoane interesate, fiind abilitata sa dispuna, prin decizie, suspendarea activitatii furnizorului pana la incetarea cauzelor care au determinat luarea masurii, in urmatoarele situatii:
1. furnizorul nu respecta politica de marcare temporala si procedurile de securitate declarate, intr-un mod in care afecteaza securitatea procesului de marcare temporala;
2. furnizorul isi incalca obligatia de a crea si de a mentine un registru electronic operativ de evidenta cuprinzand momentul de timp la care au fost emise marcile temporale;
3. odata cu aplicarea sanctiunilor contraventionale prevazute de art. 12 din Legea nr. 451/2004;
4. furnizorul nu comunica ANC in avans intentia de a modifica procedurile de securitate a sistemului informatic utilizat;
5. furnizorul de servicii de marcare temporala nu utilizeaza informatia de timp furnizata de furnizorul unic de baza de timp.

Odata cu comunicarea deciziei de suspendare temporara a activitatii, ANC comunica furnizorului un termen in care trebuie sa remedieze problemele ce au determinat aceste masuri, fara ca acest termen sa poata fi mai mic de 30 de zile. Suspendarea activitatii va inceta in momentul in care furnizorul face dovada incetarii cauzelor care au determinat luarea masurii.

Funcţie publică. Drept disciplinar. Sancţiune disciplinară. Termenul de exercitare a acţiunii în anulare

de

Reclamantul M. D. C.  a chemat în judecată Ministerul Finanţelor, solicitând anularea ordinului emis de acesta, deoarece, prin ordinul menţionat a fost sancţionat deosebit de sever pentru „acces neautorizat în reţeaua Ministerului Finanţelor”, faptă care, oficial, nu i-a fost adusă la cunoştinţă şi care greşit a fost considerată drept o abatere foarte gravă, atâta vreme cât orice salariat al ministerului poate accesa reţeaua acestuia.

În opinia reclamantului, ordinul este şi nelegal, fiind emis cu încălcarea procedurii instituite de dispoziţiile Legii nr.188/ 22.10.1999, în conformitate cu care, sancţiunea nu putea fi aplicată decât după audierea sa de către Comisia de Disciplină, comisie inexistentă la data emiterii ordinului.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a admis acţiunea şi a anulat ordinul contestat, reţinând că fapta reclamantului nu reprezintă o abatere disciplinară de vreme ce nu există o normă internă care să reglementeze şi să sancţioneze comportamentul utilizatorului.

Sub aspectul legalităţii, instanţa reţine că măsura dispusă încalcă dispoziţiile Legii nr.188/1999, nefiind propusă de Comisia de Disciplină.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Finanţelor care a susţinut excepţia prescrierii dreptului la acţiune faţă de împrejurarea că reclamantul nu a sesizat instanţa în termen de 30 zile de la comunicarea ordinului.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.188/1999, art.74, funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

Astfel fiind, şi cum legiuitorul nu a prevăzut un termen expres, urmează a se aprecia că termenul de sesizare al instanţei de contencios nu poate fi decât termenul de prescripţie de 30 de zile, prevăzut de art.5 din Legea nr.29/1990, termen ce curge de la comunicarea măsurii dispuse.

Faţă de împrejurarea că reclamantului i-a fost comunicat ordinul de sancţionare la 10.10.2001, acţiunea formulată la 25.03.2002, s-a făcut cu depăşirea acestui termen.

Susţinerea reclamantului potrivit căreia termenul de sesizare este cel prevăzut de art.5 alin. ultim din Legea nr.29/1990, este nefondată  şi urmează a fi  respinsă. Acest termen de 1 an, este un termen limită, de decădere, înlăuntrul căruia persoana vătămată într-un drept al său recunoscut de lege poate cere anularea actului administrativ vătămător. El a fost prevăzut din necesitatea de a nu lăsa prea mult timp ca actele administrative nelegale să-şi producă toate efectele.

În speţă, actul dedus judecăţii este un act administrativ, fiind emis de o autoritate a administraţiei publice centrale, dar care în acelaşi timp vizează un raport de muncă supus unei reglementări speciale, potrivit căreia el poate fi contestat în termen de 30 zile de la comunicare.

Astfel fiind, urmează a se reţine că în mod greşit instanţa fondului a considerat acţiunea ca fiind formulată în termen.

Recursul a fost admis, iar acţiunea a fost respinsă ca tardivă.

Victimele subteranului/12 morţi la Exploatarea Minieră Petrila

de
Două explozii au avut loc sâmbătă în mina Petrila, în urma cărora 12 mineri şi salvatori au murit şi alte 13 persoane au fost rănite. Şirul evenimentelor a început încă de vineri, când, în urma unei explozii, un miner a fost rănit. Apoi, ieri, în jurul orei 15:00 s-a produs o explozie soldată cu opt morţi şi opt răniţi. La acea oră, aproximativ 100 de ortaci se aflau în subteran. Explozia a avut loc la 950 metri adâncime, cauza fiind o acumulare de metan. La faţa locului au fost trimise echipaje SMURD, răniţii fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Supărate că nu au primit timp de mai multe ore nici o informaţie, rudele minerilor au năvălit peste forţele de ordine.

A doua

Tot sâmbătă, în jurul orei 18:40, s-a produs cea de-a doua explozie, care a produs din nou pierderi de vieţi omeneşti şi răniţi, bilanţul final fiind 12 mineri şi salvatori morţi şi 13 persoane rănite. Medicii au declarat că răniţii au şanse de supravieţuire, chiar dacă unii au arsuri pe 10-40% din suprafaţa corpului. Preşedintele Traian Băsescu a ajuns ieri-seară, în jurul orei 21:00 cu un elicopter la Craiova, de unde a plecat cu o maşină spre Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde a ajuns în jurul orei 23:00. Şeful statului nu a făcut nici o declaraţie presei. Iniţial, în spital a fost permis accesul a trei cameramani, dar ulterior, preşedintele a dispus evacuarea acestora. La Petrila erau aşteptaţi ieri-seară miniştrii Economiei şi Internelor, Varujan Vosganian şi, respectiv, Cristian David. În cursul zilei de azi la Petrila sunt aşteptaţi premierul Călin Popescu – Tăriceanu şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Operaţiunile de scoatere a minerilor morţi din subteranul minei Petrila au fost sistate ieri seară, pentru 48 de ore. Procurorul General al României, Laura Kodruţa Kovesi, a declarat, sâmbătă seară, că a fost trimisă o echipă de procurori la Petrila, care să investigheze cauzele producerii exploziei.

Istoria neagră a minelor din România

Lista accidentelor miniere din România este lungă, de-a lungul timpului zeci de ortaci pierzându-şi viaţa sau suferind răni grave. În special Mina de la Petrila are o istorie neagră: în 1996, opt mineri au murit în această exploatare şi au urmat alte accidente în 2002 şi în 2005.
Mina Vulcan din Valea Jiului deţine recordul negativ al accidentelor. Aici şi-au pierdut viaţa peste 60 de mineri în urma a trei accidente de lucru produse între 1986 şi 1994. Aproape acelaşi număr de oameni au murit însă într-un singur accident, în vara anului 1995, în cariera Lespezi: o detonare accidentală a încărcăturilor de dinamită şi 57 de mineri şi-au pierdut viaţa. Valea Jiului face din nou victime în 1996: 10 mineri şi-au pierdut viaţa în urma a două accidente produse la minele Uricani şi Petrila. În 1999 o explozie produsă la Mina Boteni, din judeţul Argeş afăcut trei victime şi alte două persoane au fost rănite. A fost cel mai grav accident care a avut loc la exploatarea argeşeană de la înfiinţarea acesteia.
O explozie similară celei de la Lespezi a avut loc în mai 2000 la exploatarea minieră de la Hudeşti din judeţul Botoşani. Şapte lucrători şi-au pierdut viaţa, surprinşi de suflul unei explozii accidentale produse la suprafaţă. Anii 2001 şi 2002 au fost marcaţi din nou de accidentele de la minele din Valea Jiului, respectiv Vulcan şi Petrila: 25 de mineri au murit şi alţi 14 au fost răniţi în urma exploziilor de gaz metan.
Unul dintre cele mai grave accidente în mină s-a produs în 2006 la Anina: şapte mineri au murit şi alţi cinci au fost răniţi în urma unei puternice explozii în subteran. Deflagraţia a fost provocată de acumularea de gaz metan care s-a aprins de la o scânteie electrică produsă de un scurtcircuit. Vinovaţi au fost găsiţi cei care lucrau acolo, în frunte cu directorul general. O săptămână mai târziu, la mina Rovinari, un alt miner şi-a pierdut viaţa. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, trebuia să dezasambleze un generator de sudură cu acetilenă. Din cauza presiunii, capacul generatorului a sărit în aer şi l-a lovit pe muncitor.
Specialiştii în domeniu spun că sâmbătă la Petrila  a avut loc cel mai grav accident minier din ultimii 20 de ani.

Timpul de munca si timpul de odihna

de

CAPITOLUL I Timpul de munca SECTIUNEA 1                                                                                                        Durata timpului de munca

„Art. 108. – Timpul de munca reprezinta orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si/sau ale legislatiei in vigoare.” (O.U.G, nr, 55/2006)

Art. 109. – (1) Pentru salariatii angajati cu norma intreaga durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana.
(2) in cazul tinerilor in varsta de pana la 18 ani durata timpului de munca este de 6 ore pe zi si de 30 de ore pe saptamana.

Art. 110. – (1) Repartizarea timpului de munca in cadrul saptamanii este, de regula, uniforma, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu doua zile de repaus.
(2) in functie de specificul unitatii sau al muncii prestate, se poate opta si pentru o repartizare inegala a timpului de munca, cu respectarea duratei normale a timpului de munca de 40 de ore pe saptamana.

Art. 111. – (1) Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare.
(2) Prin exceptie, durata timpului de munca, ce include si orele suplimentare, poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamana, care include si orele suplimentare, cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinta de maxim o luna calendaristica 3 luni calendaristice sa nu depaseasca 48 de ore pe saptamana (Legea nr. 371/2005).
(2¹) Pentru anumite sectoare de activitate, unitati sau profesii stabilite prin contractul colectiv de munca unic la nivel national, se pot negocia, prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura de activitate aplicabil, perioade de referinta mai mari de o luna 3 luni, dar care sa nu depaseasca 12 luni (Legea nr. 371/2002).
(2²) La stabilirea perioadelor de referinta prevazute la alin. (2 si (2¹) nu se iau in calcul durata concediului de odihna anual si situatiile de suspendare a contractului indivudual de munca.
(3) Prevederile alin. (1) (2) si (2¹) nu se aplica tinerilor care nu au implinit varsta de 18 ani. (O.U.G. nr. 65/2005)

Art. 112. – (1) Pentru anumite sectoare de activitate, unitati sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durata zilnica a timpului de munca mai mica sau mai mare de 8 ore.
(2) Durata zilnica a timpului de munca de 12 ore va fi urmata de o perioada de repaus de 24 de ore.

Art. 113. – (1) Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal in cadrul saptamanii de lucru de 40 de ore, precum si in cadrul saptamanii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de munca la nivelul angajatorului sau, in absenta acestuia, va fi prevazut in regulamentul intern.
(2) Programul de lucru inegal poate functiona numai daca este specificat expres in contractul individual de munca.

Art. 114. – Programul de munca si modul de repartizare a acestuia pe zile sunt aduse la cunostinta salariatilor si sunt afisate la sediul angajatorului.

Art. 115. – (1) Angajatorul poate stabili programe individualizate de munca, cu acordul sau la solicitarea salariatului in cauza, daca aceasta posibilitate este prevazuta in contractele colective de munca aplicabile la nivelul angajatorului sau, in absenta acestora, in regulamentele interne.
(2) Programele individualizate de munca presupun un mod de organizare flexibil a timpului de munca.
(3) Durata zilnica a timpului de munca este impartita in doua perioade: o perioada fixa in care personalul se afla simultan la locul de munca si o perioada variabila, mobila, in care salariatul isi alege orele de sosire si de plecare, cu respectarea timpului de munca zilnic.
(4) Programul individualizat de munca poate functiona numai cu respectarea dispozitiilor art. 109 si 111.

Art. 116. – Angajatorul are obligatia de a tine evidenta orelor de munca prestate de fiecare salariat si de a supune controlului inspectiei muncii aceasta evidenta ori de cate ori este solicitat.

SECTIUNEA 2
Munca suplimentara

Art. 117. – (1) Munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazuta la art. 109, este considerata munca suplimentara.
(2) Munca suplimentara nu poate fi efectuata fara acordul salariatului, cu exceptia cazului de forta majora sau pentru lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor unui accident.

Art. 118. – (1) La solicitarea angajatorului salariatii pot efectua munca suplimentara cu respectarea prevederilor art. 111 sau art. 112, dupa caz.
(2) Efectuarea muncii suplimentare peste limita stabilita potrivit prevederilor art. 111 sau art. 112, dupa caz, este interzisa, cu exceptia cazului de forta majora sau pentru alte lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor unui accident. (O.U.G. nr. 65/2005)

Art. 119. – (1) Munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 30 de zile dupa efectuarea acesteia.
(2) in aceste conditii salariatul beneficiaza de salariul corespunzator pentru orele prestate peste programul normal de lucru.

Art. 120. – (1) in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prevazut de art. 119 alin. (1) in luna urmatoare, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator duratei acesteia.
(2) Sporul pentru munca suplimentara, acordat in conditiile prevazute la alin. (1), se stabileste prin negociere, in cadrul contractului colectiv de munca sau, dupa caz, al contractului individual de munca, si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza.

Art. 121. – Tinerii in varsta de pana la 18 ani nu pot presta munca suplimentara.

SECTIUNEA 3
Munca de noapte

Art. 122. – (1) Munca prestata intre orele 22,00 – 6,00 este considerata munca de noapte.
„(1¹) Salariatul de noapte reprezinta, dupa caz:
a) salariatul care efectueaza munca de noapte cel putin 3 ore din timpul sau zilnic de lucru;
b) salariatul care efectueaza munca de noapte in proportie de cel putin 30% din timpul sau lunar de lucru.” (O.U.G. nr. 55/2006)
 „(2) Durata normala a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depasi o medie de 8 ore pe zi, calculata pe o perioada de referinta de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul saptamanal.” (O.U.G. nr. 55/2006)
„(2¹) Durata normala a timpului de lucru, pentru salariatii de noapte a caror activitate se desfasoara in conditii speciale sau deosebite de munca, stabilite potrivit dispozitiilor legale, nu va depasi 8 ore pe parcursul oricarei perioade de 24 de ore, in care presteaza munca de noapte.” (O.U.G. nr. 55/2006)
(3) Angajatorul care, in mod frecvent, utilizeaza munca de noapte este obligat sa informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de munca.

„Art. 123. – Salariatii de noapte beneficiaza:
a) fie de program de lucru redus cu o ora fata de durata normala a zilei de munca, pentru zilele in care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte, fara ca aceasta sa duca la scaderea salariului de baza;
b) fie de un spor la salariu de minimum 15% din salariul de baza pentru fiecare ora de munca de noapte prestata.” (O.U.G. nr. 55/2006)

„Art. 124. – (1) Salariatii care urmeaza sa desfasoare munca de noapte in conditiile art. 122 alin. (11) sunt supusi unui examen medical gratuit inainte de inceperea activitatii si dupa aceea, periodic.” (O.U.G. nr. 55/2006)
(2) Conditiile de efectuare a examenului medical si periodicitatea acestuia se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin comun al ministrului muncii si solidaritatii sociale si al ministrului sanatatii si familiei.
(3) Salariatii care desfasoara munca de noapte si au probleme de sanatate recunoscute ca avand legatura cu aceasta vor fi trecuti la o munca de zi pentru care sunt apti.

Art. 125. – (1) Tinerii care nu au implinit varsta de 18 ani nu pot presta munca de noapte.
(2) Femeile gravide, lauzele si cele care alapteaza nu pot fi obligate sa presteze munca de noapte.

SECTIUNEA 4
Norma de munca

Art. 126. – Norma de munca exprima cantitatea de munca necesara pentru efectuarea operatiunilor sau lucrarilor de catre o persoana cu calificare corespunzatoare, care lucreaza cu intensitate normala, in conditiile unor procese tehnologice si de munca determinate. Norma de munca cuprinde timpul productiv, timpul pentru intreruperi impuse de desfasurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale in cadrul programului de munca.

Art. 127. – Norma de munca se exprima, in functie de caracteristicile procesului de productie sau de alte activitati ce se normeaza, sub forma de norme de timp, norme de productie, norme de personal, sfera de atributii sau sub alte forme corespunzatoare specificului fiecarei activitati.

Art. 128. – Normarea muncii se aplica tuturor categoriilor de salariati.

Art. 129. – (1) Normele de munca se elaboreaza de catre angajator, conform normativelor in vigoare sau, in cazul in care nu exista normative, normele de munca se elaboreaza de catre angajator cu acordul sindicatului ori, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor.
(1¹) in cazul unui dezacord cu privire la normele de munca, partile vor apela la arbitrajul unui tert ales de comun acord. (O.U.G. nr. 65/2005)
(2) in situatia in care normele de munca nu mai corespund conditiilor tehnice in care au fost adoptate sau nu asigura un grad complet de ocupare a timpului normal de munca, acestea vor fi supuse unei reexaminari.
(3) Procedura de reexaminare, precum si situatiile concrete in care poate interveni se stabilesc prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.

CAPITOLUL II
Repausuri periodice

„Art. 1291. – Perioada de repaus reprezinta orice perioada care nu este timp de munca.” (O.U.G. nr. 55/2006)

SECTIUNEA 1
Pauza de masa si repausul zilnic

Art. 130. – (1) In cazurile in care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 6 ore, salariatii au dreptul la pauza de masa si la alte pauze, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.
(2) Tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de o pauza de masa de cel putin 30 de minute, in cazul in care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 4 ore si jumatate.
(3) Pauzele, cu exceptia dispozitiilor contrare din contractul colectiv de munca aplicabil si din regulamentul intern, nu se vor include in durata zilnica normala a timpului de munca.

Art. 131. – (1) Salariatii au dreptul intre doua zile de munca la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.
(2) Prin exceptie, in cazul muncii in schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore intre schimburi.

„Art. 131¹. – (1) Munca in schimburi reprezinta orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit caruia salariatii se succed unul pe altul la acelasi post de munca, potrivit unui anumit program, inclusiv program rotativ, si care poate fi de tip continuu sau discontinuu, implicand pentru salariat necesitatea realizarii unei activitati in intervale orare diferite in raport cu o perioada zilnica sau saptamanala, stabilita prin contractul individual de munca.
(2) Salariat in schimburi reprezinta orice salariat al carui program de lucru se inscrie in cadrul programului de munca in schimburi.” (O.U.G. nr. 55/2006)

SECTIUNEA 2
Repausul saptamanal

Art. 132. – (1) Repausul saptamanal se acorda in doua zile consecutive, de regula sambata si duminica.
(2) in cazul in care repausul in zilele de sambata si duminica ar prejudicia interesul public sau desfasurarea normala a activitatii, repausul saptamanal poate fi acordat si in alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) in situatia prevazuta la alin. (2) salariatii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca.
„(4) in situatii de exceptie zilele de repaus saptamanal sunt acordate cumulat, dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului sau, dupa caz, al reprezentantilor salariatilor.” (O.U.G. nr. 55/2006)
(5) Salariatii al caror repaus saptamanal se acorda in conditiile alin. (4) au dreptul la dublul compensatiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2).

Art. 133. – (1) in cazul unor lucrari urgente, a caror executare imediata este necesara pentru organizarea unor masuri de salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru inlaturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalatiilor sau cladirilor unitatii, repausul saptamanal poate fi suspendat pentru personalul necesar in vederea executarii acestor lucrari.
(2) Salariatii al caror repaus saptamanal a fost suspendat in conditiile alin. (1) au dreptul la dublul compensatiilor cuvenite potrivit art. 120 alin. (2).

SECTIUNEA 3
Sarbatorile legale

Art. 134. – (1) Zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt:
– 1 si 2 ianuarie;
– prima si a doua zi de Pasti;
– 1 mai;
– 1 decembrie;
– prima si a doua zi de Craciun;
– 2 zile pentru fiecare dintre cele doua sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.
(2) Acordarea zilelor libere se face de catre angajator.

Art. 135. – Prin hotarare a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitatile sanitare si pentru cele de alimentatie publica, in scopul asigurarii asistentei sanitare si, respectiv, al aprovizionarii populatiei cu produse alimentare de stricta necesitate, a caror aplicare este obligatorie.

Art. 136. – Prevederile art. 134 nu se aplica in locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii.

Art. 137. – (1) Salariatilor care lucreaza in unitatile prevazute la art. 135, precum si la locurile de munca prevazute la art. 136 li se asigura compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile.
(2) in cazul in care, din motive justificate, nu se acorda zile libere, salariatii beneficiaza, pentru munca prestata in zilele de sarbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100 % din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru.

Art. 138. – Prin contractul colectiv de munca aplicabil se pot stabili si alte zile libere.

CAPITOLUL III
Concediile

SECTIUNEA 1
Concediul de odihna anual si alte concedii ale salariatilor

Art. 139. – (1) Dreptul la concediu de odihna anual platit este garantat tuturor salariatilor.
(2) Dreptul la concediu de odihna anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitari.

Art. 140. – (1) Durata minima a concediului de odihna anual este de 20 de zile lucratoare.
(2) Durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil, este prevazuta in contractul individual de munca si se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.
(3) Sarbatorile legale in care nu se lucreaza, precum si zilele libere platite stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil nu sunt incluse in durata concediului de odihna anual.
(4) Durata concediului de odihna annual pentru salariatii cu contract individual de muncp cu timp partial se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat. (Abrogat de O.U.G. nr. 65/2005)

Art. 141. – (1) Concediul de odihna se efectueaza in fiecare an.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului in anul urmator este permisa numai in cazurile expres prevazute de lege sau in cazurile prevazute in contractul colectiv de munca aplicabil.
(3) Angajatorul este obligat sa acorde concediu, pana la sfarsitul anului urmator, tuturor salariatilor care intr-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.
(4) Compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca.

Art. 142. – Salariatii care lucreaza in conditii grele, periculoase sau vatamatoare, nevazatorii, alte persoane cu handicap si tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de cel putin 3 zile lucratoare.

Art. 143. – (1) Efectuarea concediului de odihna se realizeaza in baza unei programari colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor, pentru programarile colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programarile individuale. Programarea se face pana la sfarsitul anului calendaristic pentru anul urmator.
(2) Prin programarile colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de munca.
(3) Prin programare individuala se poate stabili data efectuarii concediului sau, dupa caz, perioada in care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioada care nu poate fi mai mare de 3 luni.
(4) in cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin. (2) si (3) salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel putin 60 de zile anterioare efectuarii acestuia.
(5) in cazul in care programarea concediilor se face fractionat, angajatorul este obligat sa stabileasca programarea astfel incat fiecare salariat sa efectueze intr-un an calendaristic cel putin 15 zile lucratoare de concediu neintrerupt.

Art. 144. – Salariatul este obligat sa efectueze in natura concediul de odihna in perioada in care a fost programat, cu exceptia situatiilor expres prevazute de lege sau atunci cand, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.

Art. 145. – (1) Pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu, care nu poate fi mai mica decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevazute in contractul individual de munca.
(2) Indemnizatia de concediu de odihna reprezinta media zilnica a drepturilor salariale prevazute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu. (O.U.G. nr. 65/2005)
(3) Indemnizatia de concediu de odihna se plateste de catre angajator cu cel putin 5 zile lucratoare inainte de plecarea in concediu.

Art. 146. – (1) Concediul de odihna poate fi intrerupt, la cererea salariatului, pentru motive obiective.
(2) Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihna in caz de forta majora sau pentru interese urgente care impun prezenta salariatului la locul de munca. in acest caz angajatorul are obligatia de a suporta toate cheltuielile salariatului si ale familiei sale, necesare in vederea revenirii la locul de munca, precum si eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a intreruperii concediului de odihna.

Art. 147. – (1) in cazul unor evenimente familiale deosebite, salariatii au dreptul la zile libere platite, care nu se includ in durata concediului de odihna.
(2) Evenimentele familiale deosebite si numarul zilelor libere platite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.

Art. 148. – (1) Pentru rezolvarea unor situatii personale salariatii au dreptul la concedii fara plata.
(2) Durata concediului fara plata se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.

SECTIUNEA 2
Concediile pentru formare profesionala

Art. 149. – (1) Salariatii au dreptul sa beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesionala.
(2) Concediile pentru formare profesionala se pot acorda cu sau fara plata.
Art. 150. – (1) Concediile fara plata pentru formare profesionala se acorda la solicitarea salariatului, pe perioada formarii profesionale pe care salariatul o urmeaza din initiativa sa.
(2) Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai cu acordul sindicatului sau, dupa caz, cu acordul reprezentantilor salariatilor si numai daca absenta salariatului ar prejudicia grav desfasurarea activitatii.
Art. 151. – (1) Cererea de concediu fara plata pentru formare profesionala trebuie sa fie inaintata angajatorului cu cel putin o luna inainte de efectuarea acestuia si trebuie sa precizeze data de incepere a stagiului de formare profesionala, domeniul si durata acestuia, precum si denumirea institutiei de formare profesionala.
(2) Efectuarea concediului fara plata pentru formare profesionala se poate realiza si fractionat in cursul unui an calendaristic, pentru sustinerea examenelor de absolvire a unor forme de invatamant sau pentru sustinerea examenelor de promovare in anul urmator in cadrul institutiilor de invatamant superior, cu respectarea conditiilor stabilite la alin. (1).
Art. 152. – (1) in cazul in care angajatorul nu si-a respectat obligatia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesionala in conditiile prevazute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesionala, platit de angajator, de pana la 10 zile lucratoare sau de pana la 80 de ore. (O.U.G. nr. 65/2005)
(2) In situatia prevazuta la alin. (1) indemnizatia de concediu va fi stabilita conform art. 145.
(3) Perioada in care salariatul beneficiaza de concediul platit prevazut la alin. (1) se stabileste de comun acord cu angajatorul. Cererea de concediu platit pentru formare profesionala va fi inaintata angajatorului in conditiile prevazute la art. 151 alin. (1).
Art. 153. – Durata concediului pentru formare profesionala nu poate fi dedusa din durata concediului de odihna anual si este asimilata unei perioade de munca efectiva in ceea ce priveste drepturile cuvenite salariatului, altele decat salariul.