titlu

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că persoanele juridice nu pot fi reprezentate în instanță de alte persoane juridice nici în faza de înregistrare a cererii de executare silită

de

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că persoanele juridice nu pot fi reprezentate în instanță de alte persoane juridice nici în faza de înregistrare a cererii de executare silită

De ce contează. Firmele care dețin creanțe asupra debitorilor nu mai pot încheia contracte de reprezentare convențională cu alte firme. Băncile, companiile de comunicații sau utilități sau firmele de recuperare creanțe cu sediul în străinătate nu mai pot încheia contracte de mandat cu altă firmă de recuperare creanțe care să meargă în instanță pentru începerea procedurii de executare silită. Firmele vor trebui să trimită un consilier juridic angajat sau să angajeze un avocat. Până în prezent, firmele puteau angaja o firmă specializată în recuperarea creanțelor, care se ocupa de faza de executare silită cu proprii experți juridici sau avocați, în schimbul unui comision fix sau a unui procent din creanța recuperată. Spre exemplu, o firmă de telefonie mobilă apela la un recuperator care să se ocupe de extragerea sumelor restante de la un debitor persoană fizică sau juridică. Sau o firmă de recuperare creanțe înregistrată într-o țară cu fiscalitate mai redusă – Olanda, Luxemburg, Cipru – încheia un contract de mandat cu subsidiara din România, care se ocupa efectiv de recuperarea sumelor în instanță. De asemenea, băncile sau instituțiile financiare nebancare, dacă nu voiau să vândă creanța, puteau mandata o firmă de recuperare să se ocupe de recuperarea banilor. Aceste lucruri nu vor mai fi posibile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Dispare, astfel, o întreagă relație de afaceri între companii și companiile de recuperare. Decizia nu afectează, însă, creanțele cumpărate de la terți pentru care firmele de recuperare merg direct cu reprezentantul în instanță, pentru că cei din urmă au mandat direct de la firma care deține creanța, fără intermediari. Ce a decis ÎCCJ ÎCCJ a pronunțat o hotărâre prealabilă, pe o trimitere a Tribunalului Sibiu, prin care stabilește că reprezentarea convențională a persoanelor juridice nu poate fi realizată prin mandat de către o altă persoană juridică în procedura de înregistrare a cererii de executare silită.

 

Lege nr. 269/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 96/2007 privind exercitarea profesiei de tehnician dentar, precum si infiintarea, organizarea si functionarea Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania

de

Art. I. – Legea nr. 96/2007 privind exercitarea profesiei de tehnician dentar, precum si infiintarea, organizarea si functionarea Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Articolul 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 1. – (1) Profesia de tehnician dentar se exercita, pe teritoriul Romaniei, in conditiile prezentei legi, de catre persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare in profesia de tehnician dentar, care pot fi:
a) cetateni ai statului roman;
b) cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat apartinand Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene;
c) membri de familie ai unui cetatean al unuia dintre statele prevazute la lit. b), asa cum sunt definiti la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 260/2005, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) cetateni ai statelor terte, beneficiari ai statutului de rezident permanent in Romania;
e) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung, acordat de catre unul dintre statele prevazute la lit. b).
(2) In sensul prezentei legi, prin titlu oficial de calificare in profesia de tehnician dentar se intelege diplomele, titlurile sau certificatele care atesta formarea si perfectionarea in profesia de tehnician dentar, dobandite de persoanele prevazute la alin. (1) in Romania sau intr-un stat membru al Uniunii Europene, intr-un stat apartinand Spatiului Economic European sau in Confederatia Elvetiana si recunoscute conform legii.
(3) Diplomele, titlurile sau certificatele care atesta formarea si perfectionarea in profesia de tehnician dentar, dobandite intr-un alt stat decat cele prevazute la alin. (2) de catre persoanele prevazute la alin. (1), se echivaleaza potrivit legii. Exceptie de la aceste prevederi fac cele care au fost recunoscute de un stat membru al Uniunii Europene, de un stat apartinand Spatiului Economic European sau de Confederatia Elvetiana.”
2. La articolul 3 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:
„(2) Ordinul Tehnicienilor Dentari din Romania are obligatia furnizarii datelor si a informatiilor privind exercitarea profesiei de tehnician dentar catre coordonatorul national de recunoastere a calificarilor profesionale.”
3. Articolul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 4. – Profesia de tehnician dentar se exercita in regim independent si/sau in regim salarial, cu respectarea prevederilor prezentei legi.”
4. La articolul 7, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 7. – (1) Profesia de tehnician dentar poate fi exercitata pe teritoriul Romaniei de orice persoana prevazuta la art. 1 alin. (1), care indeplineste urmatoarele conditii:
a) este posesoare a unui titlu oficial de calificare in profesia de tehnician dentar, prevazut de prezenta lege;
b) este apta din punct de vedere medical pentru exercitarea acestei profesii;
c) nu are antecedente penale;
d) este membra a Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania.”
5. La articolul 8, litera d) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„d) sa se perfectioneze prin programe cu continut si durata specifice, in specializarile prevazute de prezenta lege;”.
6. La articolul 9, litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„c) sa se pregateasca prin programe de educatie profesionala continua, avizate de Ordinul Tehnicienilor Dentari din Romania si de Centrul National de Perfectionare in Domeniul Sanitar;”.
7. Articolul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 10. – (1) Exercitarea profesiei de tehnician dentar se face pe baza certificatului de membru al Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania, eliberat pe baza urmatoarelor documente:
a) diploma, titlul sau certificatul de absolvire a unei forme de invatamant cu profil de tehnica dentara;
b) certificatul de cazier judiciar;
c) certificatul de sanatate fizica si psihica.
(2) Documentul prevazut la alin. (1) lit. c) este valabil 3 luni de la data emiterii.”
8. Articolul 11 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 11. – (1) In Romania, accesul tehnicienilor dentari cetateni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spatiului Economic European sau ai Confederatiei Elvetiene la activitatile profesionale exercitate in regim temporar sau ocazional, precum si recunoasterea titlurilor oficiale de calificare de tehnician dentar, eliberate de aceste state persoanelor prevazute la art. 1 alin. (1), se fac in conditiile prevazute de Legea nr. 200/2004 privind recunoasterea diplomelor si calificarilor profesionale pentru profesiile reglementate din Romania, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Prin exceptie de la prevederile art. 10, in caz de prestare temporara sau ocazionala de servicii, tehnicienii dentari care intrunesc conditiile prevazute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau e) trebuie sa instiinteze Ministerul Sanatatii Publice cu privire la prestarea temporara sau ocazionala de servicii medicale pe teritoriul Romaniei si sa fie inregistrati pe aceasta perioada la Ordinul Tehnicienilor Dentari din Romania.”
9. Articolul 12 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 12. – In Romania, formarea tehnicienilor dentari se realizeaza in institutii de invatamant de profil recunoscute de lege.”
10. Articolul 13 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 13. – (1) Specializarea tehnicianului dentar se realizeaza prin programe specifice, cu durata de 6 luni, in unitati de invatamant cu profil de tehnica dentara acreditate.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) tehnicienii dentari cu vechime de cel putin 5 ani in domeniul tehnicii dentare sau in institutii de invatamant si cercetare cu profil biomedical.”
11. Articolul 14 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 14. – Programele de pregatire profesionala continua se realizeaza de furnizori acreditati, cu avizul Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania.”
12. Articolul 16 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 16. – Activitatile de tehnica dentara se exercita in Romania cu titlul profesional de tehnician dentar.”
13. Articolul 17 se abroga.
14. La articolul 26, literele d), h) si k) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„d) elaboreaza Codul de etica si deontologie a profesiei de tehnician dentar;
………………………………………………………………………………………………………
h) elaboreaza reglementarile privind inregistrarea in Registrul unic al tehnicienilor dentari din Romania;
………………………………………………………………………………………………………
k) intocmeste, actualizeaza permanent Registrul unic al tehnicienilor dentari din Romania si administreaza pagina de internet pe care este publicat.”
15. La articolul 27, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 27. – (1) Membrii Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania sunt inscrisi in Registrul unic al tehnicienilor dentari din Romania.”
16. La articolul 42 alineatul (1), litera d) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„d) retragerea calitatii de membru al Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania.”
17. Dupa articolul 50 se introduce un nou articol, articolul 501, cu urmatorul cuprins:
„Art. 501. – Prevederile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 200/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.”

Art. II
Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. III
Legea nr. 96/2007 privind exercitarea profesiei de tehnician dentar, precum si infiintarea, organizarea si functionarea Ordinului Tehnicienilor Dentari din Romania, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007, cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, se va republica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.

Taxă vamală. T.V.A. Garanţie. Restituire

de

Reclamanta SC ”N.R.” SRL, la data  de 18 iunie 2001 a solicitat obligarea autorităţilor vamale să soluţioneze reclamaţia cu privire la restituirea  garanţiei pentru plata taxelor vamale şi TVA şi să restituie suma de 1.990.396.936 lei ce reprezintă garanţia pentru plata taxelor vamale şi TVA, ce a fost achitată cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

In motivarea acţiunii, reclamanta a menţionat că la 18 ianuarie 2001 a derulat prin Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii o operaţiune de import Cafea solubilă „Classic”,  iar  pârâta a calculat, cu titlu de garanţii pentru plata taxelor vamale şi TVA, suma sus-menţionată, reprezentând taxă vamală, calculată la diferenţa dintre valoarea de tranzacţie şi valoarea de comparaţie şi comisionul vamal şi TVA; că suma  a şi fost achitată cu OP nr.215 din 18 ianuarie 2001.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.80 din 31 ianuarie 2002,  a admis în parte acţiunea,  în sensul că a constatat refuzul nejustificat al Direcţiei generale a vămilor  de a soluţiona cererea reclamantei privind restituirea garanţiei vamale, conform art.1 din Legea nr.29/1990 şi a obligat pârâta  să emită un act administrativ  numai în acest sens în baza art.11  alin.1 din Legea nr.29/1990 şi art.77(5) din Legea nr.141/1997. A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reţinute cu titlu de garanţie pentru plata taxelor vamale şi TVA ca prematur formulată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a răspuns reclamaţiei făcute de reclamantă care este vătămată în drepturile sale prin acest refuz nejustificat, dar că cererea de restituire este prematur formulată atât timp cât pârâta nu a emis o decizie motivată în soluţionarea reclamaţiei.

Impotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, în legătură cu care se reţin următoarele:

Urmare operaţiunii de import cafea la data de 18 ianuarie 2001, şi conform declaraţiei de valoare în vamă depusă de reclamantă, Direcţia generală a vămilor şi Biroul  vamal Tîrguri şi Expoziţii, i-a stabilit reclamantei cu titlu de garanţie vamală şi TVA o obligaţie  în valoare de 1.990.396.936 lei, pe care reclamanta-recurentă a achitat-o cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

Pentru determinarea definitivă a valorii în vamă, reclamanta a depus actele necesare, dar pârâta nu a dat curs obligaţiei legale de a determina definitiv valoarea în vamă pentru operaţiunea de import cafea din 18 ianuarie 2001 pe baza valorii de tranzacţionare, sau pe altă bază, şi, apoi, urmare deciziei luate, să restituie sau nu garanţia reţinută.

Curtea Europeană a Dreptului Omului a impus o serie de norme şi  în ce priveşte  natura fazei prealabile a contenciosului şi anume în procedurile administrative prealabile a fost prevăzută obligaţia autorităţilor administrative de a motiva răspunsurile la  recursul graţios. Aceste norme se regăsesc în legislaţia  naţională, (art.7 din OG nr.13/2000 şi Legea nr.29/1990).

Instanţa de fond avea obligaţia să stăruie prin toate mijloacele, pentru aflarea adevărului şi în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

In acest sens, trebuie să dispună  măsurile necesare ca să i se  comunice aceste răspunsuri motivate pentru a putea soluţiona acţiunea, şi  nu să respingă ca prematur formulatiă cererea de restituire.

Cum instanţa de fond a respins greşit ca prematură cererea de restituire a garanţiei, fără a depune diligenţele cerute de art.129(5) Cod procedură civilă, s-a admis recursul şi s-a casat hotărârea atacată, şi s-a trimis cauza spre  rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra cererii privind restituirea, sau nu, a garanţiei reclamate.

Avocat. Refuzul primirii în profesie cu scutire de examen. Daune morale

de

Prin sentinţa civilă nr.618 pronunţată la data de 13 iunie 2002 în dosarul nr.804/2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul T.R. în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România şi:

– a anulat decizia nr.8763/23 martie 2002 emisă de Consiliul Uniunii, precum şi decizia nr.1287/14 decembrie 2001 emisă de Comisia permanentă;

– a obligat Uniunea Avocaţilor din România să emită o decizie pentru primirea reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen;

– a obligat pârâta la plata sumei de 100 milioane daune morale.

Curtea de apel a reţinut că actele administrative emise de Comisia permanentă şi Consiliul  Uniunii Avocaţilor din România sunt nelegale şi netemeinicie, reclamantul îndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) din Legea 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, republicată şi având avizul favorabil al Baroului Bucureşti, pentru a putea fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.

Cu referire la acordarea daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că obligarea uniunii pârâte se justifică deoarece soluţionarea cererii reclamantului s-a făcut cu o mare întârziere.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs Uniunea Avocaţilor din România, susţinând că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice, intimatul reclamant neîndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) lit.6) din Legea nr.51/1995, republicată.

Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

La data de 28 mai 2000, intimatul reclamant s-a adresat Baroului Bucureşti, care, la data de 11 octombrie 2001, a avizat favorabil primirea acestuia în profesia de avocat cu scutire de examen, constatând îndeplinirea condiţiilor legale şi statutare.

Prin decizia nr.1287/14 decembrie 2001, Comisia permanentă a Uniunii Avovocaţilor din România a respins cererea de acordare a scutirii de examen pentru primirea în profesia de avocat a intimatului – reclamant, cu motivarea că nu îndeplineşte condiţia cerută de art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, neîndeplinind funcţiile de jurisconsult şi /sau consilier juridic cel puţin 10 ani.

Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, prin decizia nr.8763/23 martie 2002, a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr.1287/14 decembrie 2001, cu aceeaşi motivare.

Din probele administrate în cauză, rezultă că intimatul reclamant, absolvent al Facultăţii de Drept Bucureşti în anul 1975,  după ce a îndeplinit alte funcţii, începând cu 01 aprilie 1991 a îndeplinit funcţiile de jurisconsult şi consilier juridic, astfel că, la data formulării cererii, îndeplinea cerinţa de a fi activat cel puţin 10 ani în aceste funcţii.

Astfel fiind, în mod greşit s-a reţinut de către cele două instanţe ale Uniunii Avocaţilor din România că intimatul reclamant nu ar fi îndeplinit condiţia de vechime în cele două funcţii, potrivit prevederilor art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, actele administrative emise fiind netemeinice şi nelegale.

Dar, soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata sumei de 100 milioane lei cu titlu  de daune morale.

Potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, în cazul admiterii cererii, instanţa va hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale cerute. Dar, acestea vor putea fi acordate numai dacă şi în măsura în care au fost dovedite.

Or,  instanţa de fond a dispus obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata unor daune morale fără ca în cauză să fi existat probe în privinţa existenţei acestora, a unor suferinţe morale care să fi fost produse ca urmare a soluţionării nefavorabile a cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Dimpotrivă, din probele existente, cât şi din propriile susţineri, a rezultat că intimatul – reclamant, în perioada soluţionării cererii, cât şi ulterior, a continuat să-şi desfăşoare activitatea în condiţii şi cu rezultate similare cu acelea din perioada anterioară.

Deci, cum în cauză nu există dovezii cu privire la existenţa unor suferinţe morale şi a unor daune morale care să fi fost produse împotriva intimatului reclamant, instanţa de fond nu avea temei legal pentru obligarea uniunii recurente la plata vreunei sumei cu titlu de daune morale.

Din acest punct de vedere recursul fiind întemeiat a fost admis, sentinţa atacată a fost  modificată în sensul înlăturării obligării la plata sumei 100 milioane lei cu titlu de daune morale,   menţinându-se celelalte dispoziţii.

Impozite. Regie autonomă. Lipsa de resurse financiare

de

Colegiul jurisdicţional Mehedinţi al Curţii de Conturi a admis actul de sesizare formulat de procurorul financiar şi a obligat pe pârâta Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare – Sucursala R.-T. D. T.-S. să plătească la bugetul local al comunei I. B. următoarele sume de bani:

– 6.392.688.732 lei, cu titlu de impozit pe salarii;

– 5.336.847.323 lei, majorări de întârziere aferente calculate până la 8 iunie 2000 şi în continuare până la stingerea efectivă a debitului;

-639.268.873 lei, cu titlu de penalizări.

Colegiul jurisdicţional a reţinut că sucursala menţionată a regiei autonome nu a virat la bugetul local comunal cotele datorate din impozitul pe salarii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1999.

În aceste condiţii, organele de control financiar au calculat majorări de întârziere aferente impozitului şi penalizări conform normelor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr.53/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr.258/1998. S-au invocat totodată, dispoziţiile Legii bugetare nr.36/1999 şi cele conţinute în Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr.108/1996.

Împotriva sentinţei a declarat recurs jurisdicţional Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin.

Curtea de Conturi a României, Secţia Jurisdicţională a respins recursul jurisdicţional ca nefondat, deoarece lipsa resurselor financiare ca urmare a neasigurării finanţării producţiei de apă grea, nu constituie un motiv de înlăturare a obligaţiei bugetar-fiscale care revine pârâtei conform legii.

Şi această ultimă hotărâre a fost atacată de către regia autonomă cu recurs.

Recurenta a reiterat susţinerea făcută în recursul jurisdicţional, arătând că neplata impozitului pe salarii s-a datorat exclusiv inexistenţei disponibilităţilor băneşti  necesare pentru desfăşurarea activităţii în anul 1999.

Critica este neîntemeiată.

Potrivit art.8 alin.3 din Legea nr.189/1998 privind finanţele publice locale şi art.32 alin.2 din Legea nr.36/1999, unitatea plătitoare are obligaţia să vireze din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, cote diferenţiate la bugetul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi desfăşoară activitatea, precum şi la bugetul judeţean.

Neplata cotelor de impozit datorate constituie abatere fiscală.

În condiţiile unui raport juridic cu caracter bugetar-fiscal, obligaţia fiscală generată de acesta decurge din legea sau un alt act normativ cu valoare de lege, care instituie şi reglementează venitul la bugetele de stat şi locale.

Neexecutarea la termen a acelei obligaţii atrage răspunderea unităţii plătitoare care implică atât plata impozitului propriu-zis, cât şi a majorărilor de întârziere şi penalizărilor aferente.

Aşa cum corect s-a reţinut în decizia atacată, împrejurarea că regia autonomă recurentă nu a dispus de resurse financiare din cauza neasigurării finanţării producţiei de apă grea, nu poate constitui un temei pentru înlăturarea obligaţiei bugetare, care are caracter legal.

În sfârşit, nici faptul achitării ulterioare a unei părţi din creanţele fiscale menţionate în actul de sesizare, dovedit cu înscrisurile noi depuse de regie în recurs, nu justifică măsura reformării soluţiei criticare, care se vădeşte legală şi temeinică.

Faţă de considerentele expuse, recursul s-a  respins ca nefondat.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!