Se poate prescrie un credit neplatit din 2008?

In 2008 m-am intors din Italia si fostul sot a ramas acolo sa achite un credit de 10000 euro pe care eu eram titular si el co-platitor.

Dupa atatia ani am aflat ca m-a mintit si nu a platit nimic. Acel credit mai exista, a fost doar pasat de la o firma de recuperari la alta. se poate prescrie? Ce ar trebui sa fac?

 

Stimata doamna,

Codul Civil spune ca datoriile la un credit se pot anula (prescrie) daca firma creditoare (banca sau IFN-ul) nu incearca, timp de trei ani, sa recupereze datoriile de la client (debitor), prin executare silita.

Cu alte cuvinte, daca dumneavoastra nu ati primit, timp de trei ani, nicio notificare de executare silita de la banca sau de la o firma de recuperare creante, exista posibilitatea ca datoria sa se anuleze.

Banca si firmele de recuperare creante sunt obligate sa-si notifice clientii cu privire la declansarea procedurilor de executare silita.

Pe de alta parte, s-ar putea ca banca sa fi inceput procedura de executare silita, inainte de termenul de trei ani, dar dumneavoastra nu stiti, din diverse motive, precum schimbarea domiciliului, adresa gresita sau alte cauze.

In acest caz, creditul s-ar putea sa nu poata fi prescris. Mai mult, ati putea avea de platit si dobanzi pentru intarziere si alte costuri aferente executarii silite.

Va rog sa reveniti daca doriti informatii suplimentare sau aveti nevoie de ajutor pentru rezolvarea problemei.

Diplomele pentru studiile neacreditate efectuate înainte de 2011 vor fi recunoscute de stat.Cele din 2012 la zi nu sunt recunoscute decat in instanta

Diplomele pentru studiile neacreditate efectuate înainte de 2011 vor fi recunoscute de stat.Cele din 2012 la zi nu sunt recunoscute decat in instanta

Diplomele obţinute de absolvenţii de studii neautorizate până în 2011, majoritatea provenind de la Universitatea Spiru Haret, vor fi recunoscute de către Ministerul Educaţiei, potrivit unui document promulgat astăzi de preşedintele ţării şi care, pentru a se aplica, mai are nevoie doar de publicarea în Monitorul Oficial.

La începutul lunii septembrie a anului trecut au intrat în vigoare prevederile OG nr. 42/2015 privind dreptul absolvenţilor de a beneficia de acte de studii recunoscute la finalizarea unor studii neautorizate şi sancţionarea instituţiilor de învăţământ care şcolarizează fără autorizaţie, un act normativ potrivit căruia absolvenţii care au fost înscrişi înainte de 2011 la programe neautorizate au dreptul să beneficieze de acte de studii recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor.

Concret, documentul publicat pe 31 august 2015 în Monitorul Oficial vizează recunoaşterea studiilor pe care absolvenţii le-au urmat la programe reconsiderate ca neacreditate ca urmare a intrării în vigoare a noii legi a educaţiei. Este vorba, în special, de absolvenţii Universităţii Spiru Haret, în total aproximativ 70.000 de diplome care urmează să fie recunoscute de stat şi Ministerul Educaţiei

Pentru a putea produce efecte în continuare, toate ordonanţele emise de Guvern trebuie aprobate prin lege de către Parlament, această procedură fiind obligatorie. Prin urmare, Proiectul de lege pentru aprobarea OG nr. 42/2015 a primit votul final al deputaţilor pe 8 iunie, iar astăzi a fost promulgat de către şeful statului, ceea ce înseamnă că, pentru a intra în vigoare, documentul mai trebuie doar publicat în Monitorul Oficial.

Practic, în forma adoptată de deputaţi şi aprobată azi de Klaus Iohannis, proiectul de lege stabileşte că şi absolvenţii de studii neautorizate vor beneficia de diplome recunoscute, măsură luată de Guvern ca urmare a numărului mare de procese pe care Ministerul Educaţiei le-a pierdut pe această speţă.

„Au dreptul de a beneficia de acte de studii recunoscute de către stat, care atestă finalizarea studiilor, absolvenţii înmatriculaţi anterior începerii anului universitar 2011-2012, care au promovat examene de finalizarea studiilor (…) la instituţii de învăţământ superior acreditate şi care au fost înmatriculaţi, după caz: la programe de studii organizate la forme de învăţământ şi/sau în locaţii geografice neautorizate, la programe de studii organizate în limbă de predare neautorizată, peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată, la programe de studii aflate în curs de autorizare, la data înmatriculării şi la programe autorizate/acreditate, cu nerespectarea condiţiilor de înmatriculare sau mobilitate”, scrie în OG nr. 42/2015, ale cărei prevederi se vor regăsi şi în forma finală a documentului, ce va apărea în Monitor.

Asta în ciuda faptului că, în forma iniţială, adoptată de senatori, era stabilit că diplomele obţinute până în 2011 de către absolvenţii de studii organizate la forme de învăţământ şi/sau în locaţii geografice neautorizate, la programe de studii organizate într-o limbă de predare neautorizată sau la programe de studii aflate în curs de autorizare, la data înmatriculării, nu vor mai fi recunoscute de către Ministerul Educaţiei, prevederi ce au fost însă eliminate în totalitate de către comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Universităţile care încalcă dispoziţiile referitoare la şcolarizarea studenţilor riscă lichidarea

O altă prevedere din OG nr. 42/2015, păstrată în proiectul de act normativ promulgat azi de şeful statului, este cea care stabileşte sancţiuni drastice pentru universităţile care încalcă dispoziţiile legale referitoare la capacitatea de şcolarizare şi înmatricularea studenţilor.

Concret, instituţiile de învăţământ superior care nu vor respecta legea vor fi sancţionate, începând cu anul şcolar 2017-2018, astfel:

programul de studii respectiv va intra în lichidare, în cazul în care încălcarea dispoziţiilor legale se referă la un singur an universitar şi la un singur program de studii;
universitatea va intra în lichidare şi se vor efectua demersurile legale pentru desfiinţare, în cazul în care se constată încălcarea dispoziţiilor legale la două sau mai multe programe de studii universitare sau dacă încălcarea prevederilor legale are loc pe parcursul a cel puţin doi ani universitari consecutiv.
În plus, tot începând cu anul şcolar 2017-2018, instituţiile de învăţământ care vor înmatricula studenţi peste capacitatea maximă de şcolarizare aprobată pentru respectivul program de studii vor fi sancţionate cu o amendă al cărei cuantum va fi egal cu de zece ori valoarea taxelor de şcolarizare încasate. Aceeaşi sancţiune va fi aplicată şi instituţiilor învăţământ superior care vor şcolariza la un program de studii organizat ca neautorizat.

În altă ordine de idei, angajatorii vor fi obligaţi, începând cu a 30-a zi de la publicarea documentului în Monitorul Oficial, să recunoască valabilitatea diplomelor eliberate de către instituţiile de învăţământ superior acreditate. În caz contrar, aceştia vor fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

avocat COLTUC MARIUS VICENTIU

Recunoastere Diplome Spiru Haret – Ordonanta se aplica pentru absolventii pana in 2011.Pentru 2012,2013,2014 nu sunt recunoscute din oficiu

După ce în urmă cu 6 ani, Ministerul Educaţiei nu recunoştea 56.000 de diplome pentru licenţă şi 19.000 de diplome pentru masterat trimise la avizat de către reprezentanţii Universităţii Spiru Haret, absolvenţii facultăţilor particulare au dat Ministerul Educaţiei în judecată şi au câştigat proces după proces. De anul trecut şi până în prezent,

Ministerul Educaţiei a pierdut prin aceste procese 1.750.000 de lei. Pentru a pune capăt acestor pierderi, ministrul Sorin Cîmpeanu vrea să dea o ordonanţă de ugenţă prin care să recunoască studiile pe care absovenţii le-au urmat la programe neacreditate până în 2011, atunci când a intrat în vigoare noua lege a educaţiei. Actul normativ vizează în mare parte absolvenţi de la Universitatea Spiru Haret, dar este vorba şi de universităţi de prestigiu precum: Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş Bolyai din Cluj Napoca, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi,  Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti sau Universitatea Politehnică din  Timişoara.

sursa Gandul

Eliberare Diplome Spiru Haret 2015 din promotiile 2009,2010,2011,2012,2013

01.04.2015
Ora estimata: 08:30
Complet: C8 CAF
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Universitatea Spiru Haret şi obligă pârâta să elibereze reclamantei diploma de licenţă şi a suplimentului la diploma de licenţă. Respinge acţiunea formulată împotriva pârâtului MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE. Admite in parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea Spiru Haret în contradictoriu cu chematul în garanţie MECS şi obligă chematul în garanţie să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licenţă şi suplimentul la diplomă pentru reclamantă. Ia act că reclamanta nu solicit cheltuieli de judecată. Admite în parte cererea privind cheltuielile de judecată formulată de chemata în garanţie şi obligă pe chematul în garanţie la plata către pârâta Universitatea Spiru Haret a sumei de 150 lei,cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj.
Document: Hotarâre  646/2015  01.04.2015

 

Nr. unic (nr. format vechi) : 14678/63/2014

Pasii pentru dobandirea diplomelor de catre fostii absolventi ai Spiru Haret 2009,2010,2011,2012,2013

PROCEDURA  RESTITUIREA  DIPLOMELOR  USH:

1.       Procedura antejudiciara:

  • Redactare si depunere Plangere prealabila catre Universitatea Spiru Haret (USH);
  • Redactare si depunere Plangere prealabila catre  Ministerul Educatiei (MECTS)

2.       Procedura  judiciara:

a)      Prima instant (instanta de fond)

Instanta competenta :  TRIBUNALUL  BUCURESTI

–          redactare/depunere  cerere de chemare in judecata;

–          asistare reprezentare in contradictoriu cu MECTS  si USH

–          redactare/depunere raspuns la intampinare;

–          redactare/depunere concluzii scrise

b)      Recurs:

Instanta competenta:  CURTEA  DE  APEL  BUCURESTI

–          asistare reprezentare in contradictoriu cu MECTS  si USH;

–          redactare/depunere intampinare la recursul formult de  recurent;

–          redactare depunere concluzii scrise.

Finalitatea  acestei proceduri este  obtinerea  unei sentinte/decizii care obliga Universitate Spiru  Haret  la eliberarea diplomelor reclamantilor precum si obligarea Ministerului Educatiei Cercetarii Tinererului si Sportului (MECTS) la eliberarea avixelor necesare pentru tiparirea diplomelor si recunoasterea acestora.

Sentinta sau Decizia obtinuta in instant va tine loc de diploma pana la eliberarea efectiva a acesteia. Diploma ce nu difera cu nimic de cea obtinuta la o Universitate de Stat

OUG de modificare a programului „Prima casa“- 2013

OUG de modificare a programului „Prima casa“- 2013.In Monitorul Oficial nr. 444 din 19 iulie 2013 a fost publicata Legea nr. 237/2013 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2012 pentru completarea art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului „Prima casa“ si adoptarea unor masuri in vederea imbunatatirii conditiilor de derulare a programului „Prima casa“.

In cadrul actului normativ se arata:

Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94 din 18 decembrie 2012 pentru completarea art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009 privind unele masuri in vederea implementarii programului „Prima casa“ si adoptarea unor masuri in vederea imbunatatirii conditiilor de derulare a programului „Prima casa“, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 878 din 21 decembrie 2012

Proiectul Codului Insolventei-2013

Proiectul Codului Insolventei-2013.“Acest proiect de Cod al insolventei este parte integranta a Programului pentru reforma sistemului judiciar si beneficiaza de asistenta tehnica a unui consortiu care reuneste expertiza juridica, dar si a unui grup de experti care include judecatori, avocati, reprezentanti ai mediului bancar, Banca Nationala a Romaniei, Autoritatea de Supraveghere Financiara, Consiliul Superior al Magistraturii”, a declarat miercuri Florin Motiu, secretar de stat in Ministerul Justitiei, la un seminar pe tema insolventelor organizat de BNR.

El a precizat ca zilele trecute a avut loc o intalnire la ministerul de resort unde au fost discutate materialele puse la dispozitie de consultant, urmand ca pana la 15 iulie grupul de experti sa propuna observatii care sa fie inaintate consultantului, iar acesta sa refaca proiectul.

“De la 1 august sa intrati pe site-ul ministerului sa vedeti fiecare dispozitie propusa in acest Cod. Procedura insolventei nu poate face abstractie de modificarea intervenita intre timp in ceea ce priveste Codul de Procedura Civila si, ca atare, vor fi preluate solutiile din Codul de Procedura Civila, insa la fel, cu diferentieri datorate specificului acestei proceduri a insolventei, care presupune termene scurte si judecarea cu celeritate”, a afirmat Motiu.

Asociatia Română de Stiinte Penale – 2013

PUŞCAŞ MIRCEA, judecător la Curtea de Apel Oradea, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă şi
PIŞTUCA MARCEL, persoană fără calitate specială, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

Prezentăm comunicatul de presă al DNA pe acest subiect:

„Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, inculpatul Puşcaş Mircea, judecător la Tribunalul Bihor, a pretins şi primit de la un denunţător suma de 1.500 de euro pentru a interveni pe lângă un judecător din cadrul unei instanţe din Oradea şi pentru a-l determina să pronunţe faţă de denunţător o pedeapsă cu suspendare condiţionată.
De asemenea, în cursul anului 2011, inculpatul Puşcaş Mircea a pretins de la acelaşi denunţător suma de 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea şi pentru a-i determina să pronunţe faţă de denunţător o soluţie de achitare într-o altă cauză penală. Banii au fost pretinşi prin intermediul inculpatului Piştuca Marcel. Din aceşti bani, inculpatul a primit de la denunţător numai suma de 20.000 de euro, atât direct cât şi prin intermediar, iar diferenţa, care urma să fie remisă la soluţionarea cauzei, nu a mai fost dată. Denunţătorul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea. De asemenea, la scurt timp, instanţa de judecată l-a condamnat pe denunţător la pedeapsa cu închisoarea şi în cauza penală pentru a cărei soluţionare favorabilă acesta a remis inculpatului Puşcaş Mircea suma de 1.500 de euro în anul 2009.

La data de 24 ianuarie 2013, Consiliul Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători a încuviinţat arestarea preventivă a învinuitului Puşcaş Mircea, judecător la Curtea de Apel Oradea.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 25 ianuarie 2013, procurorii au dispus reţinerea inculpatului Piştuca Marcel pe un termen de 24 de ore.

Ambii inculpaţi urmează a fi prezentaţi Curţii de Apel Oradea, la data de 26 ianuarie 2013, cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile (în cazul inculpatului Piştuca Marcel) şi 30 de zile, în cazul inculpatului Puşcaş Mircea”.

Cursuri drept penal special – 2013

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus extinderea cercetărilor, începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de Vlad Dumitru Catalin, procuror la Parchetul Curții de Apel București, fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, ulterior procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București (la data comiterii faptelor) în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni:
– luare de mită,

– asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni,
– instigare la infracțiunea de spălare de bani,
– participație improprie la infracțiunea de fals intelectual,

VLAD (RĂDULESCU) NICULINA, mama învinuitului Vlad Dumitru Cătălin, în sarcina căreia s-au reținut următoarele infracțiuni:
– complicitate la infracțiunea de luare de mită,
– asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni,
– participație improprie la infracțiunea de fals intelectual,
– spălare de bani.

Din Ordonanța de punere în mișcare a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

La data de 9 aprilie 2009, inculpatul Vlad Dumitru Cătălin, la acel moment, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a primit de la un denunțător, cu titlu de mită, un teren în suprafață de 1.000 m2 situat în intravilanul comunei Jilava, pentru a instrumenta favorabil un dosar penal în care denunțătorul avea calitatea de reclamant.
Inculpatul Vlad Dumitru Cătălin a dobândit acest teren prin intermediul mamei sale Rădulescu (Vlad) Niculina care a semnat, în calitate de cumpărător, un contract de vânzare – cumpărare în formă autentică, tocmai pentru a crea aparența de legalitate menită să disimuleze primirea acestui teren cu titlu de mită. Acest teren, în valoare de 70.000 de euro, a fost achitat de denunțător prin intermediar.

Față de inculpații Vlad Dumitru Cătălin și Vlad (Rădulescu) Niculina procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pentru o perioadă de 30 de zile.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Decizie de incetare contract de munca conform art. 55 lit. B din CODUL MUNCII – 2013

S.C. ………………………

Sediul: ……………………

Cod unic: …………………

Telefon: ………………….

DECIZIE nr………..

din data de………………

S.C. ………………………………………………………………….. reprezentată prin d-l (d-na) ………………………………….……………………………………..

Având în vedere prevederile Legii nr.31/1990 cu modificările şi completările ulterioare cu privire la organizarea, funcţionarea şi conducerea societăţilor comerciale;

Având în vedere cererea de încetare a raporturilor de muncă nr. …………..….. din …………………. a salariatului ………………………………………………….. angajat în funcţia de …………..……………….., precum şi acceptul conducerii în acest sens;

Vizând şi dispoziţiile art. 55 lit. b din Codul Muncii (Legea 53/2003);

DECIDE :

 

Art. 1. Începând cu data de ………………………… încetează raporturile de muncă a societăţii cu angajatul ………………………………………. în funcţia de …………………………. la S.C. ……………………………………………. cu acordul părţilor în conformitate cu prevederile art. 55 lit. b din Codul Muncii (Legea 53/2003).

Art. 2. Compartimentul juridic, personal şi financiar contabil vor duce la îndeplinire prezenta.

Art. 3. Împotriva prezentei decizii de încetare a contractului de muncă, susnumitul se poate adresa cu contestaţie la ………………….…………………. în termen de 30 de zile de la comunicare.

Art. 4. În termen de 5 zile de la încetarea raporturilor de muncă, prezenta decizie se va comunica la Inspectoratul Teritorial de Muncă în raza căruia societatea comercială îşi are sediul social.

                                                                                    Administrator ……………

                                                                                    Director ………………….

Luat la cunoştinţă,

Salariat ………………………………

CERERE-TIP PENTRU SOLICITARE DE INFORMATII DE INTERES PUBLIC – 2013

 Domnule inspector şef (sau responsabil cu difuzarea informaţiilor de interes public)

Prin prezenta formulez o cerere conform Legii privind liberul acces la informaţiile de interes public. Doresc să primesc o copie a următoarelor documente (petentul este rugat să enumere documentele sau informaţiile solicitate cât mai concret):

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Doresc ca informaţiile solicitate să-mi fie furnizate în format electronic, la urmatoarea adresa de e-mail (optional): …………………………………………………..

Sunt dispus să plătesc taxele aferente serviciilor de copiere a documentelor solicitate (dacă se solicită copii în format scris).

            Data _____________

………………………………

(semnătura petentului)

Domnului inspector şef al I.T.M. Bacău (sau responsabil cu difuzarea informaţiilor de interes public)

Numele şi prenumele petentului: ……………………………………………………………………………………………………

Adresa: …………………………………………….

Profesia (opţional):……………………………..……

Telefon (opţional): ……………………………..……

Fax (opţional): …………………………………….

Concediere conform art. 65 din CODUL MUNCII – 2013

 DECIZIA DE CONCEDIERE Nr. …………..

din data de …………………………………….

S.C. …………………………………………………………….. reprezentată prin d-l (d-na) …………………………………………….. în calitate de …………………………………………

Având în vedere prevederile Legii nr. 31/1990 cu privire la organizarea, funcţionarea şi conducerea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere:

  1. Desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariatul …………………………………………………… ca urmare a dificultăţilor economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activităţii, aşa cum rezultă din ………………………………………………………………………………………..;
  2. Imposibilitatea angajatorului de a oferi salariatului alt loc de muncă compatibil cu pregătirea sa profesională, aşa cum rezultă din …………………………………………………………………… ;
  3. Adresa nr. ……………./……………….. prin care angajatorul a solicitat sprijinul A.J.O.F.M. în vederea redistribuirii salariatului ……………………………………………… corespunzător pregătirii sale profesionale şi răspunsul salariatului în acest sens .

În temeiul art. 40 alin. (1) lit. „a”, art. 65, 66, 67, art. 73 alin. (1) şi art. 74 din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii);

 

DECIDE :

Art. 1. Începând cu data de…………………., dată la care expiră cele ………….. zile lucrătoare de preaviz acordate conform contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă, regulamentului intern, contractul individual de muncă al d-lui(d-nei) …………………………………………………. încadrat în meseria (funcţia) de ………………………………. la S.C. …………………………………………. încetează conform art. 65 din Legea nr. 53/2003 (Codul Muncii) ca urmare a …………………………………………………………………………;

Art. 2. Compartimentele juridic, resurse umane şi financiar – contabil vor duce la îndeplinire prezenta decizie de concediere;

Art. 3.  Împotriva prezentei decizii de concediere , salariatul se poate adresa cu plângere la ………………………………………………….. în termen de 30 de zile de la comunicare.

ANGAJATOR

 

 

Spre luare la cunoştinţă şi ducere la îndeplinire :

  1. Comp. Juridic
  2. Comp. Resurse umane
  3. Comp. Financiar – contabil

Am luat la cunoştinţă

Salariat …………………………………

B.I. (C.I.) ………………………………

Data …………………………………….

Semnătura …………………………….

Concediere conform art. 61 lit. D din CODUL MUNCII – 2013

 DECIZIA  DE CONCEDIERE nr………..………

Din data de ………………………………………..

S.C. …………………………………………………………………………… reprezentată prin d-l (d-na) ………………………………………….. în calitate de ……………………………………………..

Având în vedere prevederile Legii nr.31/1990 cu privire la organizarea, funcţionarea şi conducerea societăţilor comerciale, cu modificările şi completările ulterioare;

Având în vedere :

  1. Referatul nr. ………………../………………… prin care s-a consemnat necorespunderea profesională , constata pentru următoarele ……………………………………………………………………. ;
  2. Prezentarea/neprezentarea salariatului la convocarea făcută prin adresa nr. …………/……………, motivându-şi gravitatea faptei prin ………………………………………………………, aparari care au fost/nu au fost luate în considerare din următoarele motive…………………………………………. ;
  3. Rezultatul cercetării disciplinare prealabile, consemnată prin procesul verbal de cercetare nr…………../………………  ;
  4. Imposibilitatea angajatorului de a oferi salariatului alt loc de muncă compatibil cu pregătirea sa profesională ………………………, aşa cum rezultă din ………………………………………………….. ;
  5. Adresa nr. …………../………………. prin care angajatorul a solicitat sprijinul A.J.O.F.M. în vederea redistribuirii salariatului …………………………………………….. corespunzător pregătirii sale profesionale şi răspunsul salariatului în acest sens .

În temeiul art. 39 alin. (2) lit. „a”, art. 40 alin. (1) lit. „a”, „b” şi „d”, art. 61 lit. „d”, art. 64 alin(1)-(4), art. 73 alin. (1) din Legea nr.53/2003 (Codul Muncii) şi art. ………….. din Regulamentul intern (contractul colectiv de muncă nr. ………….) ;

DECIDE :

 

Art.1. Începând cu data de …………….., dată la care au expiră cele …………. zile lucrătoare de preaviz (dacă salariatul nu se află în perioada de probă) acordate conform contractului individual de muncă şi (contractului colectiv de muncă, regulamentului intern), contractul individual de muncă al d-lui(d-nei) ………………………………………………………… încadrat în meseria (funcţia) de ………………………….. la S.C. ……………………………………………… încetează  conform art.61 lit. „c” din Legea nr.53/2003 (Codul Muncii) ;

Art.2. Salariatul ………………………………………………….. beneficiază de o compensaţie în sumă de …………………………. , conform contractului individual de muncă şi art. ……….. din contractul colectiv de muncă (regulamentului intern) care va fi plătită întocmai;

Art.3. Compartimentele juridic, resurse umane şi financiar-contabil vor duce la îndeplinire prezenta decizie de concediere;

Art.4. Împotriva prezentei decizii de concediere, salariatul se poate adresa cu plângere la ……………………………………….. în termen de 30 de zile de la comunicare.

ANGAJATOR

Spre luare la cunoştinţă şi ducere la îndeplinire:

  1. Comp. Juridic
  2. Comp. Resurse umane
  3. Comp. Financiar – contabil

Am luat la cunoştinţă

Salariat ……………………………………..

B.I.(C.I.) ……………………………………

Data …………………………………………

Semnătura ………………………………..

Decizie de concediere conform art. 56 lit. a-k din CODUL MUNCII – 2013

S.C. ………………………

Sediul: ……………………

Cod unic: …………………

Telefon: ………………….

DECIZIE nr…………..
din data de……………..

S.C. ………………………………………………………………….. reprezentată prin d-l (d-na) …………………………………………..……………………………….
Având în vedere prevederile Legii nr. 31/1990 cu modificările şi completările ulterioare cu privire la organizarea, funcţionarea şi conducerea societăţilor comerciale;
Având în vedere motivul în fapt al încetării ………………………………………
……………………………………………………………………………….……
Având în vedere dispoziţiile art. 56 lit. a-k din Codul Muncii (Lg.53/2003);

DECIDE :

Art. 1. Contractul de muncă al d-lui (d-nei)  ………………………………………………….. meseria (funcţia) ………………………………………….  la S.C. ……………………………….. încetează de drept începând cu data de ………………………  conform art. ………… din Codul Muncii.
Art. 2. Compartimentul juridic, personal şi financiar-contabil va duce la îndeplinire prezenta decizie.
Art. 3. Împotriva prezentei decizii de încetare de drept a contractului de muncă, susnumitul se poate adresa cu contestaţie la ……………………………………………….. în termen de 30 de zile de la comunicare.
Art. 4. În termen de 5 zile de la încetarea raporturilor de muncă prezenta decizie se va comunica la Inspectoratul Teritorial de Muncă din raza căruia societatea comercială îşi desfăşoară activitatea.

Administrator………………
Director…………………….

Litigii de munca drepturi banesti – 2013

Dosar nr. 3163/83/2007SENTINŢA CIVILĂ Nr. 118/D/09 Februarie 2009Drepturile omului. Eroare judiciară. Despăgubiri. Prin acţiunea civilă înregistrată la instanţă sub dosar cu nr.de mai sus,reclamantul D a chemat în judecată, în calitate de pârât, STATUL ROMÂNreprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea pârâtului la platasumei de 1.500.000 lei (RON), cu titlu de daune morale; obligarea pârâtului la plataunei sume de bani, reprezentând venitul nerealizat pe perioada suspendării lui dinfuncţia de executor judecătoresc, cuprinsă între 5 octombrie 2004 şi 6 octombrie2006; cu cheltuieli de judecată.

În fapt, arată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Marea fost trimis în judecată, fiind învinuit de comiterea infracţiunii de abuz în serviciucontra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art.248, raportat la art.248/1Cod penal. Urmare acestei trimiteri în judecată, prin Ordinul Ministrului justiţiei din 5octombrie 2004 a fost suspendat din funcţia de executor judecătoresc, în temeiulart.47 al.1 şi art.48 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Prin sentinţa penală din data de 2 februarie 2006 pronunţată de JudecătoriaSebeş reclamantul a fost achitat în temeiul prevederilor art.11 alin, 2 lit.a) Codprocedură penală raportat la art.10 lit.d) Cod procedură penală – faptei lipsindu-i unuldintre elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul săvârşirii infracţiunii deabuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art.248 Codpen. raportat la art.248 ind.1 Cod pen.

Această sentinţă a rămas definitivă prin respingerea apelului şi a recursului,care au fost declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sebeş şi, respectiv.Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi Autoritatea pentru Valorificarea ActivelorStatului Bucureşti.

Anterior suspendării sale, îndeplinea funcţia de executor judecătoresc, fiindînscris la Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Oradea şiavea competenţă de exercitare a profesiei în circumscripţia Judecătoriei Satu Mare.

Ulterior, prin sentinţa civilă pronunţată la data de 11 septembrie 2006 de cătreCurtea de Apel Oradea a fost admisă acţiunea reclamantului în anularea OrdinuluiMinistrului Justiţiei din data de 5 octombrie 2004 – de suspendare din funcţie – şi, pecale de consecinţă, a fost anulat, iar reclamantul a fost repus în drepturile avuteanterior emiterii acestui act administrativ.

În legătură directă de cauzalitate cu începerea urmăririi penale împotrivareclamantului în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi cu trimitereaîn judecată a fost suspendarea lui din funcţia de executor judecătoresc pe o perioadăde peste 2 ani, în baza Ordinului Ministrului Justiţiei mai sus menţionat.

În urma achitării sale este evident că urmărirea, anchetarea şi trimiterea lui înjudecată au fost nelegale, abuzive, lipsite de temei şi i-au cauzat prejudicii,deopotrivă materiale şi morale.

1. Prejudiciile materiale, constau în:

a). Sumele de bani pe care reclamantul le-ar fi câştigat cu titlu de onorarii deexecutare, dacă nu ar fi fost suspendat abuziv, din data de 5 octombrie 2004 şi pânăla data de 11 septembrie 2006, din dreptul de a exercita profesia de executorjudecătoresc prin Ordinul Ministrului Justiţiei mai sus indicat şi care a fost anulatAceste sume de bani nu le poate preciza şi solicită determinarea lor printr-o expertizăcontabilă, pe baza câştigurilor pe care le-a realizat în anii anteriori suspendării, cuaplicarea evident a indicilor de inflaţie şi de creştere a preţurilor.

b). Cheltuielile cu avocaţi, constând în onorarii avocaţiale pe de o parte, iar, pede altă parte în cheltuieli de deplasare ale acestora la diferite instanţe, printre care:Judecătoria Sebeş, Tribunalul Alba, Curtea de Apel Alba lulia, Curtea de ApelOradea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, etc). Această sumă de ridică laaproximativ 20. 000 lei (RON). Repararea acestui prejudiciu se poate face exclusivprin obligarea Statului Român la plata acestei sume de bani.

2. Prejudiciul moral: este dincolo de orice îndoială că, ab initio, urmărireapenală a reclamantului, anchetarea şi trimiterea în judecată pentru comitereainfracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită deart.248 Cod pen. a avut ca scop discreditarea ca persoană publică în oraşul SatuMare.

Era evident că, învinuirea care i s-a adus nu a fost altceva decât un pretextpentru înlăturarea reclamantului din funcţia de executor judecătoresc, cu competenţăteritorială pe raza Judecătoriei Satu Mare.

În urma suspendării reclamantului din funcţie şi a trimiterii în judecată penalăconsecinţele au fost dintre cele mai neplăcute în plan personal. Astfel, imaginea şiprestigiul profesional al reclamantului au fost grav afectate, opinia publică avândreprezentarea că este un infractor periculos care s-a folosit de funcţia de executorjudecătoresc în mod abuziv, pentru a crea unor persoane prejudicii; fiind învinuit de oinfracţiune în legătură cu serviciul, adică în exercitarea acestuia, opinia publicăsătmăreană a fost,,contaminată” – evident intenţionat – cu ideea că reclamantul esteincompetent profesional, şperţar şi escroc; a fost pus în situaţia de a constata cudisperare crunta realitate de a nu avea din ce trăi. Fiind suspendat din funcţie şineavând dreptul de a desfăşura alte activităţi aducătoare de venituri – conformprevederilor legale cuprinse în Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti -veniturile sale au fost practic sistate.

Astfel, nu numai că nu a putut să-şi asigure cele necesare traiului, dar şifamilia lui a avut de suferit. Mai ales fiul său care, minor fiind, avea şi are nevoie debani pentru a-l putea creşte, îngriji şi educa aşa cum trebuie. De aceea, a fost nevoitsă recurgă la fel de fel de împrumuturi, care unele i se dădeau, iar altele nu, laamânarea unor plăţi sau chiar la sistarea unor servicii contractate. Este cazulserviciilor de telefonie de la birou, ale celor de internet, televiziune, livrare de gazenaturale, curent electric, etc. Pentru a face faţă unor nevoi stringente şi minime a fostconstrâns să vândă unele dintre bunurile sale sau ale biroului.

Menţionează că în rândul colegilor săi, executori judecătoreşti, prestigiulreclamantului profesional a fost grav afectat, iar sentimentele de satisfacţie pentrunecazul prin care trecea au fost cât se poate de explicit exprimate şi erau fărăechivoc răutăcios-bucuroase. De altfel, unii chiar s-au exprimat în sensul că nu vamai pupa” această profesie. Cert este că niciunul nu a manifestat vreun sentimentde compasiune faţă de încercările de distrugere a reclamantului.

A fost supus la calvarul unui proces penal cu tot ce implică el: cheltuială debani, de timp, de nervi. Zeci şi zeci de drumuri făcute pe la instanţe, inclusiv la ÎnaltaCurte de Casaţie şi Justiţie, căreia i-a solicitat strămutarea judecării cauzei pe motivde bănuială legitimă.

Nu în ultimul rând, trimiterea în judecată i-a traumatizat familia. Mamareclamantului a fost întrebată la modul obsesiv ce a făcut de a fost suspendat dinfuncţie, iar fraţii lui la fel. Cel mai rău a fost pentru fiul său, care la fel era tachinat laşcoală de către colegii lui pe tema tăvălirii” tatălui său.

Culpa pârâtului, prin prepuşii săi, în cauzarea unei astfel de situaţii esteevidentă, în primul rând, actul de trimitere în judecată emis de procurorul Parchetuluide pe lângă Tribunalul Satu Mare a fost profund abuziv (dovadă fiind achitareafermă). De fapt, acesta a fost elementul declanşator al celorlalte efecte negative.

Prin cele mai sus arătate, a dorit să releve faptul că după ce a fost suspendatdin funcţie nu a stat pasiv şi a aşteptat rezolvarea lucrurilor de la sine. A încercat printoate mijloacele posibile să atragă atenţia organelor în drept ale pârâtului că manierala care s-a procedat cu reclamantul este dintre cele mai abuzive şi dăunătoare nunumai în plan profesional şi particular, dar şi însăşi imaginii acestuia, aflat în plinproces de integrare în Uniunea Europeană.

Temeiul juridic al răspunderii pârâtului Statul Român îl reprezintă culpa înalegerea şi instruirea prepuşilor săi în funcţia de procuror – culpa in eligendo. Opiniareclamantului este că pârâtul nu îşi alege aşa cum trebuie oamenii pentru exercitareaacestei funcţii. Iar dacă alegerea este potrivită nu face suficiente demersuri pentru a-iîmpiedica să greşească la maniera de a trimite în judecată penală oameni nevinovaţi-culpa in vigilendo.

Prin urmare, consideră că ne aflăm în prezenţa unei răspunderi asemănătoarecelei a comitenţilor pentru faptele săvârşite de către prepuşii lor în exercitareafuncţiilor care le-au fost încredinţate, prevăzută de art. 1000 alin. 3 din Cod civ.,Diferenţele constau în două: statul şi magistratul nu răspund solidar faţă de victimă(raţiunile sunt lesne de înţeles, principala fiind aceea de protejare a magistratului, deasigurare a independenţei lui); statul răspunde independent de culpa sau de lipsa deculpă a magistratului în săvârşirea erorii judiciare.

Temeiul de drept al acţiunii constă în prevederile: art.52 alin.3 din ConstituţiaRomâniei, cu aplicarea art.96 alin.1 şi art.97 lit.j) din Legea nr.303/2004 privindStatutul judecătorilor şi procurorilor, republicată; art.1000 al.3 Cod civil, art.5 şi art.6din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilorfundamentale.

În probaţiune, depune toate hotărârile judecătoreşti la care a făcut referire încuprinsul acţiunii. De asemenea, solicită efectuarea unei expertize contabile pentrustabilirea sumei de bani de care a fost lipsit, reprezentând venitul nerealizat caurmare a suspendării din funcţie, audierea unor martori pentru dovedirea celor maisus arătate şi administrarea altor mijloace de probă pe care desfăşurarea procesuluile va necesita.

Prin întâmpinarea formulată STATUL ROMÂN reprezentat prin MINISTERULECONOMIEI ŞI FINANŢELOR prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELORPUBLICE A JUDEŢULUI SATU MARE, solicită respingerea acţiunii formulată dereclamant.

În fapt, arată că prin acţiunea civilă formulată, reclamantul solicită instanţei dejudecată ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză să dispună: obligareastatului la plata sumei de 1.500.000 lei (Ron) reprezentând daune morale; obligareastatului la plata unei sume de bani reprezentând venitul nerealizat în cursulsuspendării sale din funcţia de executor judecătoresc în perioada 05.10.2004-06.10.2006.

Deci, are dreptul la despăgubiri pentru paguba suferita orice persoana care afost condamnata definitiv daca în urma rejudecării cauzei se dispune prin hotărâredefinitivă achitarea inculpatului ori împotriva căreia s-a luat o măsura privativa delibertate, iar ulterior a fost scoasă de sub urmărire penală sau achitată.

Ca atare, răspunderea statului este strict circumscrisă celor două ipotezeavute în vedere de către legiuitor, respectiv arestarea, ca măsura preventiva sicondamnarea definitivă.

În opinia reclamantului răspunderea statului poate fi angajată raportat lacircumstanţele cauzei în baza disp.art.1000 alin.3 Cod civil, acesta fiind în culpă înalegerea şi instruirea prepuşilor săi în funcţie de procuror, fiind o culpă in eligendo,considerând că actul de trimitere în judecată emis de procurorul Parchetului de pelângă Tribunalul Satu Mare a fost abuziv şi reprezintă elementul declanşator alcelorlalte efecte negative privind declanşarea procesului penal. Aceastăfundamentare a răspunderii statului comitent se bazează pe ideea de culpă înalegerea prepusului, culpa in eligendo sau în supravegherea prepusului, culpa invigilando, culpă ce se poate manifesta sub forma neglijenţei şi imprudenţei, distincţiece are semnificaţie în procesul penal cu ocazia stabilirii răspunderii penale, iar înstabilirea răspunderii civile această distincţie nu are importanţă, concluzia fiindaceeaşi – repararea integrală a prejudiciului indiferent de forma de culpă.

Procurorul, conform art.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraţilor,are calitatea de magistrat, conform acestui text de lege magistratura este activitateajudiciară desfăşurată de judecători.şi de procurori.” iar între stat şi magistrat nuexistă un raport de prepusenie în înţelesul art.1000 alin.3 Cod civil şi nici nu se poateasimila raportul stat-magistrat cu un astfel de raport, care presupune o subordonareîntre prepus şi comitent, cel din urmă având dreptul de a da dispoziţii obligatorii şi dea dirija activitatea primului. Magistraţii reprezintă o categorie profesională cu un statutspecific, care exercită puterea judecătorească în baza unui raport de muncă sui-generis, concluzii ce rezultă atât din conţinutul Deciziei civile nr.275/2000 a CurţiiConstituţionale, cât şi din concluziile analizării raportului de muncă al magistraţilor îndreptul muncii (Tratatului de dreptul muncii – Alexandru Ţiclea – Ed.Rosetti 2006).

În considerentele deciziei civile nr.422/17.01.2006, Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie, cu ocazia judecării cererii având ca obiect despăgubiri pentru abuzurileorganelor de urmărire penală a reţinut că răspunderea statului este o răspunderedirectă de apartenenţa dreptului public, limitată însă doar la prejudiciile cauzate prinerori judiciare săvârşite în procesele penale”. Aşa cum prevăd disp.art.52 alin.3 dinConstituţie, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorilejudiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlăturărăspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea credinţă sau gravăneglijenţă”.

Conform disp.art.96 din Lg.nr.303/2004 privind Statutul magistraţilor, la alin.1se prevede că statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorilejudiciare”.

Alin.2 răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlăturărăspunderea judecătorilor şi procurorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţăsau gravă neglijenţă”.

Alin.3 cazurile în care persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilorcauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele penale sunt stabilite de Codul deprocedură penală”.

Alin.4 dreptul persoanei vătămare la repararea prejudiciilor materiale cauzateprin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va puteaexercita decât în cazul în care s-a stabilit în prealabil printr-o hotărâre definitivărăspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procuroruluipentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este denatură să determine o eroare judiciară”.

Alin.7 după ce prejudiciul a fost acoperit de stat în temeiul hotărâriiirevocabile, dată cu respectarea prevederilor alin.6, statul se poate îndrepta cu oacţiune în despăgubiri împotriva judecătorului sau procurorului care cu rea credinţăsau gravă neglijenţă a săvârşit eroarea judiciară cauzatoare de prejudicii”.

Faţă de aceste texte de lege în procesele penale răspunderea directă astatului poate fi angajată pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, fiind exclusăo răspundere obiectivă a statului în baza disp.art.1000 alin.3 Cod civil.

În baza acestui text de lege, răspunderea comitentului se angajează în situaţiaîn care în persoana prepusului sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictualepentru fapta proprie, prev.de disp.art.998, 999 Cod civil, respectiv:

– existenţa prejudiciului;

– existenţa faptei ilicite a prepusului,

– existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu;

– existenţa vinei prepusului în comiterea faptei ilicite.

Raportat la aceste condiţii fapta procurorului ce a dispus trimiterea în judecatăa persoanei nu poate fi considerată o faptă ilicită abuzivă, aşa cum s-a reţinut şi încadrul deciziei civile nr.6976/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţinând căactele de procedură săvârşite de organele de urmărire penală nu pot fi incluse încategoria erorilor judiciare pe toată perioada cercetării penale reclamantul abeneficiat de prezumţia de nevinovăţie”.

Din actele dosarului, în privinţa procurorului nu s-a putut reţine că s-aconstatat reaua credinţă sau gravă neglijenţă în instrumentarea dosarului penal.

Înlăturând acest temei de drept, invocat de reclamant, tribunalul opinează căîn cauză sunt incidente disp.art.1 Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană aDrepturilor Omului, temei de drept ce a fost dispus în discuţia contradictorie a părţilorprin încheierea şedinţei publice din 19.12.2008, părţile fiind invitate să depunăconcluzii scrise cu privire la acest temei.

Din perspectiva acestui Protocol adiţional la Convenţie, tribunalul aratăurmătoarele:

Conform art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 Orice persoană fizică sau juridică aredreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sadecât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi deprincipiile generale ale dreptului internaţional”

Alin.2 prevede că Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelorde a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţabunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altorcontribuţii sau a amenzilor”.

Din perspectiva alin.1 al art.1 din Protocolul nr.1, prin suspendareareclamantului din funcţia de executor judecătoresc în baza Avizului MinistruluiJustiţiei nr.27651/5.10.2004, acesta a pierdut dreptul de proprietate asupra clienteleicăreia CEDO în jurisprudenţa sa a recunoscut o valoare economică având în vederecă rezultă din exerciţiul unei activităţi profesionale. În acest context, reclamantul prinbiroul său de executor judecătoresc a dispus de o clientelă din care şi-a asiguratvenituri, fiind chiar singura sursă de a obţine astfel de venituri necesar pentru a-şiasigura un nivel de trai normal atât pentru sine, cât şi pentru familia sa.

Suspendarea a fost dispusă în baza disp.art.47 alin.1 din Lg.nr.188/2000privind executorii judecătoreşti, care a prevăzut că în cazul în care împotrivaexecutorului judecătoresc s-a luat măsura reţinerii, arestării preventive sau trimiteriiîn judecata penală, Ministrul Justiţiei din oficiu sau la propunerea Consiliului UniuniiNaţionale a Executorilor Judecătoreşti va lua măsura suspendării din funcţie aacestuia până la soluţionarea procesului penal potrivit legii”.

Acest text de lege a fost modificat prin Lg.nr.332/2006 privind aprobarea OUGnr.190/2005 pentru realizarea unor măsuri necesare în procesul de integrareeuropeană, în sensul că suspendarea se va putea dispune în cazul în care împotrivaexecutorului judecătoresc s-a luat măsura arestării preventive sau în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească de condamnare la o pedeapsă privativă delibertate în primă instanţă”.

În urma acestei modificări a fost eliminată dispoziţia de lege în baza căreia seputea dispune suspendarea executorului judecătoresc în cazul trimiterii acestuia înjudecată.

Prin suspendarea reclamantului din funcţia sa de executor judecătoresc, carea avut ca consecinţă privarea sa de dreptul de proprietate asupra clientelei, tribunalulconsideră că a avut loc o ingerinţă în dreptul reclamantului la respectarea bunurilorsale. În spiritul textului de lege al art.1 din Protocolul nr.1 o astfel de ingerinţă trebuiesă menţină un just echilibru între interesul general şi cerinţele cu privire larespectarea drepturilor individuale.

Cu privire la scopul ingerinţei, tribunalul reţine că aceasta urmărea un scoplegitim, în acest sens Curtea Constituţională prin decizia nr.266/2005 verificândconstituţionalitatea textului de lege din art.47 a Lg.nr.188/2000 raportat la textulconstituţional din art.16 a menţionat că luarea măsurii suspendării din funcţie aexecutorului judecătoresc în cazul în care acesta a fost reţinut, arestat preventiv sautrimis în judecată penală este justificată de necesitatea preîntâmpinării prejudicieriiimaginii şi prestigiul profesiei de executor judecătoresc.

Cu privire la proporţionalitatea ingerinţei tribunalul reţine că deşi suspendareaa fost legală, fiind dispusă în baza Lg.nr.188/2000, cu toate acestea, CurteaEuropeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa a stabilit că trebuie să existe orelaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopurile urmărite(cauza Buzescu c/a României, cerere nr.61302/2000, Hot.din 29.05.2005).

În opinia tribunalului, o astfel de proporţionalitate nu a fost respectată,intervenind achitarea inculpatului cu privire la săvârşirea infracţiunilor pentru care s-adispus trimiterea în judecată a acestuia, conform hotărârilor judecătoreşti expuse maisus.

Această ingerinţă a fost una gravă determinând privarea reclamantului dedreptul de proprietate asupra clientelei pe o perioadă cuprinsă între 05.10.2004 -06.10.2006, când a fost repus în funcţie prin emiterea Ordinului nr.229/06.10.2006,repunere ce a reprezentat o consecinţă a modificării textului art.47 dinLg.nr.188/2000 prin Lg.nr.332/2006, astfel cum au fost expuse mai sus.

Faţă de circumstanţele cauzei, privarea de proprietate a reclamantului nupoate fi calificată proporţională, datorită acestor incertitudini legislative în materiasuspendării executorilor judecătoreşti. Modificarea textului de lege reprezintă unargument în opinia tribunalului cu privire la caracterul excesiv al măsurii suspendăriiîn situaţia în care executorul judecătoresc este trimis în judecată.

Pentru aceste considerente, tribunalul consideră că a avut loc o violare a art.1din Protocolul nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la prejudiciile materiale şi morale determinate de această ingerinţăîn dreptul de proprietate al reclamantului, tribunalul arată că, aşa cum s-a stabilitjurisprudenţial de CEDO trebuie să existe o legătură clară de cauzalitate întredespăgubirile pretinse şi privarea de proprietate (cauza Boc c/a României, Hot.din17.12.2008). O astfel de legătură clară de cauzalitate poate fi stabilită în privinţapierderii câştigurilor pe perioada suspendării, al căror cuantum a fost stabilit în bazaexpertizei realizate de exp.contabil Esztinka Paul la suma de 199.161 lei conformconcluziilor stabilite în sensul că reclamantul este în drept să beneficieze de câştigulmediu anual net pe perioada suspendării 2005-2006, această cale fiind singuraposibilitate pentru reclamant de a-şi recupera veniturile de care a fost privat peperioada suspendării.

În privinţa prejudiciilor materiale determinate de vânzarea unor imobile la unpreţ mult inferior valorii de piaţă în baza contractului de vânzare-cumpărare din18.02.2005, precum şi plata sumei de 60.000 Euro de către reclamant cu titlu dearvună în baza antecontractului de vânzare-cumpărare din 15.03.2006 (fila 60 dindosar), tribunalul reţine că aceste prejudicii au un caracter incert în legătură cuîncălcarea art.1 din Protocolul nr.1, având în vedere că, pe de o parte, valoarea decirculaţie a unui imobil depinde de mai mulţi factori, printre care şi de raportul dintrecerere şi ofertă existentă la momentul dat pe piaţa imobiliară, iar, pe de altă parte,nerespectarea unui raport contractual nu poate fi imputat statului în condiţiile în careriscul contractului a fost asumat de către reclamant.

Cu privire la cuantumul daunelor morale, tribunalul va statua în echitate,ţinând cont de următoarele criterii: perioada de suspendare de 2 ani, consecinţelesuspendării cu privire la imaginea profesională a reclamantului, care a fost lezată înurma denigrării morale şi profesionale a acestuia, de asemenea se va avea în vedereconsecinţele asupra vieţii de familie a reclamantului, care nu a avut posibilitatea peperioada suspendării să asigure condiţii normale de creştere şi educare copilului săuminor, neavând surse de venituri, fiind lezată şi imaginea de părinte a acestuia înurma mediatizării cauzei penale şi a cercetărilor la care a fost supus reclamantul,aspecte ce au fost reţinute de instanţă din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză. Laaprecierea cuantumului prejudiciului moral tribunalul va avea în vedere şi aspecteleinvocate în formularea pierderilor materiale, considerate incerte pentru a fi cuprinseîn categoria prejudiciilor materiale, reţinând aceste criterii tribunalul va obliga statulsă plătească reclamantului, cu titlu de daune morale, suma de 100.000 lei RON.

Ca şi temei de drept al acţiunii au mai fost invocate de către reclamant,disp.art.3 şi 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu privire la care sereţine următoarele:

Art.5 nu este aplicabil reclamantului, având în vedere că nu a fost privat delibertate, iar în privinţa art.6 din Convenţie privind dreptul reclamantului la un procesechitabil, tribunalul apreciază că reclamantul nu a avut o durată excesivă a durateiprocedurii procesului penal, având în vedere că în materia penală această durată aprocedurii trebuia analizată în lumina împrejurărilor particulare ale cazurilor, ţinândcont de criteriile stabilite în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului,respectiv complexitatea cauzei, comportamentul reclamanţilor şi al autorităţilor,criterii ce au fost reţinute de către Curte în cauza Ianosevic c/a Suediei şi VastbergaTaxi Aktiebolag şi Vulic c/a Suediei, Hot.nr.23/2002).

Raportat la aceste criterii, tribunalul consideră că nu a avut loc o încălcare adisp.art.6 pct.1 din Convenţie, din jurisprudenţa Curţii se desprinde concluzia că în materie penală durata procedurii se socoteşte de la acel moment la care există unact oficial al statului care să conţină o acuzaţie formală îndreptată împotrivareclamantului, ca de exemplu punerea în mişcare a acţiunii penale, act ce a fost luatîn considerare de exemplu în cauza Tudorache c/a României, cererea nr.7048/2001.

 

În cadrul desfăşurării procesului penal în acest interval nu s-a putut constata opasivitate a autorităţilor, dilatarea procedurii s-a datorat comportamentuluireclamantului prin formularea unei cereri de strămutare a cauzei penale, formulareaexcepţiei de neconstituţionalitate, atacarea încheierii de respingere a suspendăriiordinului ministrului.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale a statului invocată de DGFPSatu Mare, tribunalul consideră că această excepţie este nefondată, raportat latemeiul de drept reţinut de către instanţă, respectiv disp.art.1 din Protocolul nr.1 laConvenţie. În art.33 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se precizează căcererile statale vizează orice încălcare a dispoziţiilor Convenţiei şi Protocoalelorsale”, care este considerată de către reclamant imputabilă unei alte părţicontractante”. Art.34 din Convenţie se referă la o încălcare de către una din înaltelepărţi contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie şi Protocoalele sale. Înacest context, calitate procesuală pasivă are statul, care a comis încălcareadrepturilor prevăzute de Convenţie şi de Protocoalele sale sau căruia încălcarea îieste imputabilă

Litigii de munca spete – 2013

Încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale necesită întrunirea cumulativă a criteriilor prevăzute de HG nr.1025/2003. Nedepunerea documentaţiei legale în termenul prevăzut de lege. Stabilirea culpei în nerespectarea termenului.Reducerea activităţii unităţii pentru lipsa comenzilor, cu consecinţa imposibilităţii finalizării documentaţiei prevăzute de lege, nu poate fi imputată societăţii.

Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 442/16 aprilie 2009

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Alba în dosar nr. 1188/107/2007 formulată şi precizată de reclamantul P.N. Nistor împotriva pârâtei S.C. U.M.C S.A. s-a solicitat obligarea pârâtei să achite reclamantului contravaloarea sumelor ce reprezintă diferenţa dintre pensia pe care o primeşte în prezent în baza Legii nr.19/2000 şi pensia de care ar fi beneficiat calculată în baza Legii nr.226/2006 începând cu septembrie 2006 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pârâta avea obligaţia să elaboreze şi să depună la M.M.T.S. documentaţia prevăzută de H.G. nr. 1025/2003 prin care ar fi obţinut pentru societate încadrarea în condiţii speciale de muncă, ceea ce ar fi conferit salariaţilor societăţii un statut special în calculul pensiilor pentru vechime în muncă şi limită de vârstă. Alte societăţi de acelaşi profil şi-au îndeplinit obligaţiile şi au obţinut acest statut , în timp ce salariaţii pârâtei au rămas nedreptăţiţi în calculul pensiei întrucât punctul de pensie se calculează prin împărţire la 30 şi nu prin împărţire la 25 ca şi în cazul statutului special.

Prin sentinţa civilă nr.356 din 31.03.2008 pronunţată în cauză, Tribunalul Alba a respins acţiunea civilă formulată şi precizată de către reclamantul P.N. împotriva pârâtei S.C. UMC S.A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost salariatul pârâtei până la data de 10.01.2004 şi beneficiază de pensie pentru vechime în muncă şi limită de vârstă, având dosarul depus la 19.06.2006 în baza Legii nr. 19/2000. A mai reţinut că reclamantul a lucrat în condiţiile grupei I de muncă o perioadă de peste 17 ani, iar prin decizia de pensie nu s-au reţinut condiţii speciale prevăzute de Legea nr. 226/2006.

De asemenea, că potrivit art. 20 alin 2 din Legea nr.19/2000 locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele reglementate expres de alin. 1 al aceluiaşi articol şi cele expres stabilite prin lege. Criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale se stabilesc prin Hotărârea Guvernului în acest sens a fost adoptată H.G. nr.1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, modificată şi completată de H.G. nr.2280/2004 şi de Legea nr. 226/2006.

Depunerea documentaţiei în baza celor două hotărâri de guvern se putea realiza până la data de 30.06.2005 la Comisia pentru avizarea îndeplinirii procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale înfiinţată tocmai pentru aplicarea dispoziţiilor acestor hotărâri.

Pârâta a depus documentaţia la 16 mai 2006, dată la care comisia nu mai funcţiona pentru primirea documentelor, astfel că această documentaţie i-a fost restituită.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi din depoziţia martorului audiat s-a reţinut că societatea pârâtă a început demersurile prevăzute de lege, însă documentaţia nu a putut fi finalizată întrucât societatea nu a mai desfăşurat activitate la capacitatea normală, iar verificările şi măsurătorile nu s-au mai putut efectua din acest motiv.

În aceste condiţii a reţinut că prejudiciul suferit de reclamant nu este cauzat de angajator întrucât acesta s-a aflat în imposibilitatea depunerii documentaţiei prevăzută de lege datorită încetării activităţii productive.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul P.N. solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii sale aşa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la achitarea contravalorii sumelor ce reprezintă diferenţa dintre pensia pe care o primeşte în prezent în baza Legii nr. 19/2000 şi pensia de care ar fi beneficiat în baza Legii nr. 226/2006.

În expunerea de motive a arătat că prima instanţă a respins acţiunea reţinând în mod greşit că angajatorul a demarat în termen legal demersurile pentru depunerea documentaţiei şi că din cauza încetării activităţii productive nu s-a putut finaliza documentaţia. Această documentaţie putea fi depusă până la data de 30.06.2005, iar pârâta a depus-o la 16.05.2006 datorită neglijenţei persoanelor din conducerea societăţii pârâte care au manifestat indiferenţă şi nepăsare pentru salariaţi.

A precizat că lipsa mai multor comenzi la nivelul întreprinderii şi faptul că se lucra la o mică parte din capacitate nu este imputabil reclamantului şi nici de natură să fie acesta prejudiciat pentru culpa ce aparţine fabricii.

Prin întâmpinare pârâta S.C. UMC S.A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei ca temeinică şi legală întrucât în mod corect prima instanţă a reţinut din probele administrate că unitatea nu a îndeplinit în mod cumulativ condiţiile cerute de actul normativ aplicabil şi ca atare în mod obiectiv nu a putut fi întocmită şi depusă la timp documentaţia privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale.

Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, Curtea a reţinut că recursul este nefondat.

Potrivit art. 2 – (1) din HG nr. 1025/2003 Criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiţii speciale sunt următoarele:

a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001;

b) desfăşurarea activităţii în condiţii speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a);

c) existenţa la locurile de muncă în condiţii speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturaţi, în condiţiile în care s-au luat măsurile tehnice şi organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislaţia de protecţie a muncii în vigoare;

d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale şi înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani;

e) efecte asupra capacităţii de muncă şi stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacităţii de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani.

(2) Încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale se va realiza în condiţiile îndeplinirii tuturor criteriilor menţionate la alin. (1).”

Din probele administrate în mod corect prima instanţă a reţinut că documentaţia prevăzută de acest act normativ nu a putut fi finalizată întrucât societatea nu a mai desfăşurat activitate la capacitatea normală, astfel că nu întrunea toate cerinţele ce trebuiau îndeplinite cumulativ, conform alin.2 al art. 2 mai sus citat.

Contrar celor susţinute de recurent, din depoziţia martorului G.C., fost lider de sindicat până la data de 29.12.2007, rezultă că s-a început procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale la Secţia Mecanică 6, însă în acea perioadă erau foarte puţine comenzi şi se lucra doar câteva zile, secţia fiind menţinută având produse pe stoc şi din acest motiv mai mult de un an expertiza nu a putut fi finalizată.

Or, în condiţiile în care nu s-a prestat o activitate productivă salariaţii pârâtei care au lucrat pentru conservarea patrimoniul sau alte activităţi administrative nu puteau fi încadraţi în locuri de muncă în condiţii speciale pentru că activitatea pe care ei o desfăşurau oricum nu se încadra în acest fel de condiţii.

Lipsa contractelor, ca problemă de management contestată de recurent, excede prezentei cauze unde pot fi verificate doar îndeplinirea sau nu a cerinţelor prevăzute de HG nr. 1025/2003, respectiv a obligaţiilor ce revin societăţii intimate, conform metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiţii speciale.

Conflicte de munca – 2013

Actele şi procedura de urmat pentru întocmirea carnetului de şomaj. Organele competente.Cererea pentru luarea în evidenţă ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă nu echivalează cu cererea pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj. Depunerea acestor acte trebuie făcută la organul competent teritorial. Stabilirea competenţei se face după menţiunile existente în cartea de identitate a solicitantului.

Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale – Decizia civilă nr. 728/11 iunie 2009.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. 4189/107/2008 reclamanta B.R. a chemat în judecată pârâta AJOFM Suceava solicitând obligarea AJOFM la întocmirea carnetului de şomer până la data de 07.11.2007 şi pe cale de consecinţă să-i elibereze adeverinţa aferentă perioadei 18.09.2007-7.11.2007 care să ateste calitatea de şomer.

În motivarea acţiunii se arară că la data de 18.07.2007 a absolvit cu diplomă de licenţă Universitatea din Oradea şi la data de 7.08.2007 s-a adresat la AJOFM Suceava pentru a fi luată în evidenţă de către această instituţie.

Potrivit art. 38 alin.1 şi 2 din Legea nr. 76/2002 reclamanta avea la dispoziţie 90 de zile pentru întocmirea dosarului de şomaj.

Deşi s-a prezentat în termenul de 60 de zile pentru luarea în evidenţă, pârâta nu i-a întocmit carnet de şomer.

În cel de-al doilea termen de 30 de zile reclamanta s-a prezentat din nou pentru luarea în evidenţă, în acest timp căsătorindu-se şi schimbându-şi domiciliul în judeţul Alba.

Şi de această dată s-a lovit de refuzul funcţionarului din cadrul AJOFM de a fi luată în evidenţă.

Pentru că angajaţii AJOFM Suceava nu şi-au îndeplinit atribuţiile şi nu au întocmit reclamantei carnet de şomer, perioada 18.09.2007-07.11.2007 nu este acoperită cu stagii asimilate conform art. 1 alin.2 din OUG nr. 148/2005, astfel că nu poate benefica de indemnizaţia pentru creşterea copilului până la vârsta de 2 ani.

Pârâta AJOFM Suceava a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii având în vedere că reclamanta a formulat la AJOFM Suceava doar cerere pentru a fi luată în evidenţă ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, pentru care nu se întocmeşte carnet de şomaj, şi nu cerere de acordare a indemnizaţiei.

Cererea de acordare a indemnizaţiei de şomaj şi întocmirea carnetului de şomaj trebuia să o depună la Alba, acolo unde domiciliază.

Prin sentinţa civilă nr. 138/2009 Tribunalul Alba a admis acţiunea formulată de reclamantă, pârâta fiind obligată să procedeze la întocmirea şi comunicarea carnetului de şomer şi a adeverinţei privind realizarea stagiului asimilat, corespondent perioadei 18.09.2007-07.11.2007.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamanta a solicitat luarea în evidenţă ca fiind în căutarea unui loc de muncă în termenul de 60 de zile prevăzut de lege, dar la începutul lunii octombrie 2007 nu era în măsură să depună cartea de identitate în original şi în copie, ci doar certificatul de căsătorie. Din conţinutul acestui act funcţionarul a tras concluzia că nu mai este competent, deoarece reclamanta se căsătorise în judeţul Alba.

Instanţa a concluzionat că funcţionarul a refuzat să-i înmâneze reclamantei cererea tip pentru a fi completată de către reclamantă, prezenţa reclamantei la AJOFM Suceava fiind dovedită, în aprecierea primei instanţe, prin depoziţia martorului şi aprovizionarea cu benzină a autovehiculului în oraşul Vatra Dornei, oraş apropiat de oraşul Suceava.

Întrucât reclamanta s-a adresat pârâtei în termenul legal, iar pârâta a refuzat să înmâneze cererea tip pentru înscrierea reclamantei în şomaj, s-a apreciat că acţiunea este întemeiată, motiv pentru care a fost admisă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs pârâta AJOFM Suceava prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii.

În motivarea recursului se arată că pârâta nu putea elibera carnet de şomaj şi adeverinţă deoarece reclamanta nu a depus o serie de acte solicitate de lege pentru a se putea proceda în acest sens.

Pârâta nu poate acorda ceva ce nu s-a cerut şi nu există depuse acte doveditoare în acest sens.

Se contestă reţinerea instanţei care a considerat probă bonul de benzină, având în vedere că Vatra Dornei este o staţiune balneo-climaterică situată la 115 km de municipiul Suceava, data fiind plasată în cadrul săptămânii de miere a reclamantei.

Acest bon nu ţine de loc de cerere prin care reclamanta să solicite acordarea indemnizaţiei de şomaj, alături de aceasta reclamanta trebuind să prezinte şi alte documente.

Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului considerând că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a probelor administrate, reclamanta îndeplinindu-şi toate obligaţiile care îi reveneau, în termenele prevăzute de lege.

CURTEA, analizând sentinţa atacată prin raportare la criticile aduse şi în limitele prevăzute de art. 3041 Cod procedură civilă a reţinut că recursul este fondat.

Potrivit Ordinului MMSS nr. 85/2002 înregistrarea persoanei în căutarea unui loc de muncă se face la agenţia locală pentru ocuparea forţei de muncă ori la punctul de lucru în a cărui rază îşi are domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantul, prin completarea fişei tip.

La aceeaşi agenţie persoana care nu a putut fi repartizată corespunzător pregătirii sale profesionale şi nivelului studiilor va depune o cerere pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj.

Rezultă că la primirea oricăreia dintre cererile menţionate, funcţionarul trebuie mai întâi să verifice dacă este competent să soluţioneze o astfel de cerere.

Acesta este şi motivul pentru care solicitantul va ataşa întotdeauna şi o copie a actului de identitate.

Chiar dacă s-ar lua în considerare afirmaţia reclamantei că s-a prezentat la sediul AJOFM Suceava, funcţionarul care primea actele nu a putut stabili dacă este sau nu competent teritorial, având în vedere că reclamanta nu era în posesia cărţii sale de identitate.

Ţinând cont că aceasta a fost eliberată de către SPCLEP Alba Iulia abia la data de 31.10.2007, este evident că reclamanta după încheierea căsătoriei şi-a depus actele pentru preschimbarea numelui şi a domiciliului.

În consecinţă, la data la care reclamanta susţine că s-a prezentat la sediul AJOFM Suceava aceasta nu putea dovedi că mai are domiciliul în judeţul Suceava, cu atât mai mult cu cât deja demarase formalităţile pentru schimbarea domiciliului în judeţul Alba.

Prin urmare, funcţionarul nici nu avea cum să preia actele reclamantei în condiţiile în care aceasta nu făcea dovada domiciliului în judeţul Suceava.

Pe de altă parte, din nici un act de la dosar nu rezultă că reclamanta ar fi depus la pârâtă o cerere prin care să fi cerut în termenul de 30 de zile acordarea indemnizaţiei de şomaj.

Or, condiţia pentru acordarea indemnizaţiei de şomaj este formularea unei cereri în acest sens.

În situaţia în care, conform spuselor reclamantei, funcţionarul de la AJOFM a refuzat primirea cererii, nimic nu o împiedica pe aceasta să trimită cererea prin poştă înăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 38 din Legea nr. 76/2002.

Cum la sediul pârâtei nu a fost înregistrată nici o cerere semnată de către reclamantă prin care să fie solicitată indemnizaţia de şomaj, în mod corect pârâta nu a putut elibera carnetul de şomer şi adeverinţa privind realizarea stagiului asimilat.

Modificarea contractului de munca – 2013

La data de 11 05 2007, contestatorul S.C. a chemat în judecată intimata intimat SC”ITALFASHIONSP 259″S.R.L. solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să constate nulitatea absolută a deciziei prin care i s-a modificat salariul unilateral precum şi a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă in temeiul art. 61 lit. d, Codul Muncii din 29 07 2006, ambele decizii emise de

intimată, cu obligaţia unităţii la plata diferenţei de salariu de la 370 lei la 730 lei, cu celelalte sporuri şi adaosuri cuvenite contestatorului de la data desfacerii ilegale a contractului individual de muncă şi până la plata efectivă a indemnizaţiei de şomaj solicitând totodată obligarea intimatei la 10000 lei daune morale şi 5000 lei daune materiale, sume ce vor fi reactualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naţionale cu coeficientul de devalorizare.

In motivare a arătat că intimata i-a modificat salariul de la 730 lei la 370 lei fără acordul său,iar la data de 29 07 2006 i-a desfăcut in mod abuziv contractul individual de muncă, din funcţia de şef de bandă potrivit art. 61 lit. d Codul muncii, decizii care nu i-au fost comunicate niciodată şi care sunt nule de drept, nefiind motivate nici in fapt,. nici in drept şi nu conţin termenul şi organul de contestare.

A mai arătat că decizia de desfacere a contractului individual de muncă este nulă şi pentru că intimata nu a respectat condiţiile prevăzute de art. 64 al 1 şi 2 Codul muncii, nu cuprinde termenul de preaviz şi nici lista locurilor vacante.

A menţionat că, din culpa unităţii, deşi a fost trecut in şomaj la 29 07 2006, a început să primească indemnizaţia de şomaj din 23 01 2007 intimata datorându-i diferenţele salariale de la 370 lei la 730 lei până la această dată.

Contestatorul a menţionat că este îndreptăţit la daune morale şi materiale deoarece a fost umilit faţă de colegi şi prieteni de către conducerea unităţii ajungând in situaţia imposibilităţii achitării datoriilor la utilităţile casnice, suferind fizic şi psihic odată cu efectuarea a numeroase cheltuieli de deplasări la serviciu pentru a i se elibera adeverinţe cu stagii de cotizare şi cheltuieli de rebranşare la utilităţi.

In drept, şi-a întemeiat contestaţia pe dispoziţiile art. 64, 75 şi 76 din Codul muncii.

In dovedire, a depus adeverinţa nr. 359/19 12 2006 cu stagiul de cotizare şi răspunsul intimatei către ANICADO la adresa nr. 360/20 12 2006.

La data de 18 07 2007 contestatorul a depus procură specială de împuternicire a numitului Nicola Marius să-l reprezinte şi să-i susţină interesele în cauza de faţă şi precizare la contestaţie prin care a arătat că solicită anularea deciziei de modificare a salariului începând cu 01 05 2006 până la 01 07 2006 şi a deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, începând cu iulie 2006, cu obligarea intimatei să-i refacă decizia de salarizare pe lunile mai – iunie 2006 de la salariul de 370 lei şi să-i plătească diferenţa de salarizare şi să-i vireze contribuţiile de asigurări sociale cu operarea in carnetul de muncă a menţiunilor corespunzătoare.

A solicitat şi reintegrarea sa in muncă, începând cu 01 07 2006 şi până la 23 01 2007 când i-a emis decizia de acordare a şomajului, cu plata salariului integral şi a sporurilor pe această perioadă, menţinând celelalte drepturi din contestaţia introductivă.

A mai depus o serie de înscrisuri, în copie: cartea de muncă, dispoziţia nr. 516/23.01.2007, de stabilire a şomajului, adeverinţa nr. 359/19 12 2006, chitanţe contract de amant, înştiinţări de plată, ordin de debranşare.

Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea contestaţiei, motivând că reclamantul în calitate de şef de bandă potrivit contractului individual de muncă nr. 44814/2005, controla toate operaţiile tehnologice şi produsele de îmbrăcăminte muncitoarelor dar cu timpul, activitatea desfăşurată de acesta a devenit necorespunzătoare specificului muncii datorită unei boli de ochi

A mai arătat că, întrucât contestatorul a recunoscut că datorită stării de boală nu-şi mai poate exercita corespunzător atribuţiile de serviciu, având o situaţie materială grea,părţile au convenit de comun acord să nu fie concediat dar să-i şi micşoreze salariul la nivelul minim pe economie printr-un act adiţional la contractul individual de muncă.

Ulterior, s-a convenit trecerea contestatorului în şomaj iar intimata i-a onorat în totalitate solicitările acestuia privind plata bonurilor de masă şi salariul restant şi a contribuţiilor sociale la bugetele de stat.

Intimata a menţionat că micşorarea salariului de la 730 lei la 370 lei s-a făcut cu acordul reclamantului iar contestaţia acestuia a nefondată, precum şi celelalte cereri privind acordarea de daune morale, materiale şi alte diferenţe salariale.

In susţinere, intimata a depus in copie, un set de înscrisuri: actul adiţional la contractul individual de muncă de modificare a salariului înregistrat la Inspectoratul Teritorial al Muncii Dolj la 14.06.2006, decizia de încetare a contractului individual de muncă cu nr. 38351 / 2 08 2006, declaraţia contestatorului din 19 12 2006 şi răspunsul intimatei cu nr. 360/20 12 2006 către AMICADO.

La dosar, procurator pentru contestator, a depus o serie de acte medicale,plângerea penală din 06 11 2007 şi adresă de la asociaţia de locatari privind debitul înregistrat de contestator.

In cauză a fost administrată proba cu interogatoriul intimatei la solicitarea procuratorului Nicolae, răspunsurile fiind consemnate şi dosare la dosar instanţa încuviinţând şi proba cu interogatoriul contestatorului la cererea apărătorului intimatei, acesta fiind consemnat şi depus la doar la termenul din 21 11 2007.

Intimata a mai depus declaraţii ale contestatorului şi declaraţii extrajudiciare ale salariaţilor săi.

Prin încheierea de şedinţă de la 05 12 2007, instanţa a respins ca nefiind utilă şi pertinentă cauzei cererea procuratorului contestatorului privind proba testimonială în vederea dovedirii daunelor materiale şi morale.

La dosar s-au mai depus concluzii scrise de către ambele părţi, adresa nr.11320/P/2007/31.01.2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova şi răspunsul Inspectoratului Teritorial al Muncii Dolj cu nr. 5036/28.01.2006 prin care a comunicat data la care contestatorul şi-a ridicat carnetul de muncă.

La termenul din 30 01 2008, intimata a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a formula contestaţie, contestatorul având cunoştinţă de cele două decizii – de modificare a salariului şi respectiv, de încetare a contractului individual de muncă, începând cu data ridicării carnetului d muncă, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei precizate.

Prin sentinţa nr. 200/04.02.2008, pronunţată în dosarul nr. 10078/63/2007, Tribunalul Dolj a admis excepţia prescripţiei dreptului la contestaţie invocată de intimată şi, în consecinţă a respins contestaţia precizată formulată de contestator.

Curtea de Apel Craiova, prin Decizia nr. 8571/08.10.2008, a admis recursul declarat de contestator, a casat sentinţa Tribunalului şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În esenţă sentinţa a fost considerată nelegală, întrucât comunicarea decizie contestate nu s-a efectual legal, cauza fiind trimisă spre rejudecare pentru cercetarea fondului.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 18194/63/2008.

La solicitarea contestatorului, instanţa a încuviinţat administrarea probelor cu înscrisuri, respectiv acte din care să rezulte că s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de art. 63 Codul Muncii, achiesării contestatorului la modificarea salariului.

Intimata a solicitat administrarea probei cu interogatoriu şi proba testimonială, probe încuviinţate de instanţă. De asemenea a fost încuviinţată şi proba testimonială solicitată, în contraprobă, de contestator.

Instanţa a dispus ca intimata să depună copie contractului individual de muncă al contestatorului.

A fost administrată proba cu interogatoriu a contestatorului, consemnată şi ataşată la dosar.

În şedinţa publică de la 03.06.2009 intimata arată că este în imposibilitate să depună înscrisurile solicitate de contestator şi de instanţă, ca urmare a faptului că unitatea intimată nu mai are activitate. În lipsa acestor acte, părţile au arătat că nu mai insistă în administrarea probei testimoniale, nefiind de altfel în măsură să identifice foşti salariaţi ai unităţii.

Prin sentinţa nr. 2326/09.06.2009 instanţa a reţinut următoarele:

Contestatorul a fost salariatul societăţii intimate cu contract individual de muncă ocupând funcţia de şef de bandă începând cu data de 01 11 2005.

Prin actul adiţional înregistrat la Inspectoratul Teritorial al Muncii Dolj sub nr. 30797/14.06.2006 şi semnat de contestator, intimata i-a modificat salariul tarifar brut, micşorându-l de la 730 lei la 370 lei, începând cu data de 01 05 2006.

Ulterior, prin decizia înregistrată sub nr.38351/02.08.2006, intimata a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului începând cu data de 29.07.2006 în temeiul art. 61 al 1 lit. d Codul muncii.

Referitor la modificarea salariului, instanţa reţine că potrivit art. 41 Codul Muncii, acesta poate fi modificat prin acordul părţilor. Constatând că intimata a încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă al contestatorului, privind această modificare, ce poartă semnătura acestuia, instanţa constată că cererea privind anularea actului adiţional nu este întemeiată.

În ceea ce priveşte decizia de concediere, instanţa constată că potrivit art. 61 alin. 1 lit. d Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea salariatului în cazul în care acesta nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat.

Potrivit art. 62 alin. 2 Codul Muncii, decizia se emite în scris şi trebuie să conţină motivarea în fapt şi drept, să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care poate fi contestată. De asemenea, potrivit art. 63 alin. 2 Codul Muncii, concedierea poate fi dispusă doar după evaluarea prealabilă a salariatului conform procedurii prevăzută de contractul colectiv de muncă aplicabil, la nivel naţional, de ramură sau unitate ori de Regulamentul de Ordine Interioară.

Instanţa constată că decizia de concediere contestată nu cuprinde elementele prevăzute de art. 62 alin. 2 Codul Muncii şi, pe de lată parte, unitatea intimată nu a făcut dovada efectuării procedurii de evaluare profesională a contestatorului.

Nerespectarea acestor dispoziţii legale, atrage nulitatea absolută a deciziei de sancţionare, aşa cum prevăd dispoziţiile legale enunţate.

Faţă de considerentele expuse instanţa constată întemeiată contestaţia formulată de contestator împotriva deciziei de concediere înregistrată sub nr. 38351/02.08.2006 emisă de intimată, urmând să constate nulitatea absolută a acesteia.

Faţă de dispoziţiile art. 78 Codul Muncii, instanţa va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară şi va obliga intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate, şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care salariatul ar fi beneficiat de la data concedierii – 29.07.2006 şi până la data de 22.01.2007, dată de la care a beneficiat de indemnizaţie de şomaj.

Cererea contestatorului privind plata daunelor morale şi materiale va fi respinsă pentru următoarele considerente.

Cererea privind daunele materiale se grevează pe imposibilitatea contestatorului de a suporta cheltuielile aferente utilităţilor, ca urmare a neachitării de către intimată a drepturilor salariale corespunzător contractului individual de muncă şi a încetării abuzive a raporturilor de muncă.

Actele depuse la dosar de contestator fac dovada existenţei unor restanţe la plata de utilităţi anterioare emiterii decizie de încetare a raporturilor de muncă. Singurul act emis la data de 01.07.2007 reprezintă un act de înştiinţare privind întreruperea curentului electric din 17.07.2007, însă nu precizează creanţele şi perioada pentru care au fost constatate.

Pe de altă parte, pentru motivele arătate anterior, instanţa a respins cererea privind anularea actului adiţional, constatând că diminuarea veniturilor a intervenit prin acordul părţilor.

Ca urmare, instanţa constată că nu există dovezi produse de contestator din care să rezulte prejudiciul material suferit de acesta.

Referitor la daunele morale, instanţa constată că, de asemenea, contestatorul nu a făcut dovada existenţei unui astfel de prejudiciu suferit din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu, aşa cum prevede art. 269 Codul Muncii.

În consecinţă, instanţa constată neîntemeiate aceste cereri, urmând să le respingă.

Decizia de incetare a contractului de munca – 2013

Refuzul angajatorului de reintegrare a contestatorului în funcţia de şef serviciu, în executarea unei hotărâri judecătoreşti de anulare a măsurii de modificare unilaterală a contractului său de muncă. Concedierea salariatului pentru desfiinţarea serviciului pe care îl conducea. Acte adiţionale încheiate la un contract care nu mai era în fiinţăÎn temeiul hotărârii judecătoreşti definitive şi executorii,

angajatorul are obligaţia să dispună reintegrarea salariatului pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei a cărei nelegalitate s-a constatat, neputând practic să fie dispusă concedierea din acest post fără ca acesta să fie în prealabil, în mod legal reintegrat.Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 186/06.03.2009Prin sentinţa civilă nr.1720/31.10.2008, Tribunalul Iaşi a respins contestaţia împotriva deciziei nr. 1/2175/4.07.2008 şi acţiunea formulată de reclamantul B.S.Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:Prin decizia nr. 1/2175 din 4.07.2008, S.N.T.F.C. C.F.R. Călători” S.A. a dispus concedierea salariatului B.S. în temeiul art. 55 lit.c) coroborat cu art. 65 alin.1 din Codul Muncii, motivat de faptul că s-a desfiinţat locul de muncă ocupat, respectiv şef serviciu marketing – M.T., ca urmare a reorganizării activităţi.În decizie, angajatorul a menţionat că i se propune un nou loc de muncă salariatului, respectiv şef secţie I – Staţia P. – Regionala T.F.C. Iaşi.Prin Hotărârea nr. 6/30.06.2008, Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat structura organizatorică a S.N.T.F.C. C.F.R. Călători” – S.A., din anexa 1 şi a Regionalelor de T.F.C., din anexele 2, 2 a, 2 b şi 2 c, cu aplicare din data de 01.07.2008 cu încadrare în bugetul de venituri şi cheltuieli al S.N.T.F.C. C.F.R. Călători” S.A. şi în numărul de posturi aprobat. La luarea hotărârii au fost avute în vedere notele nr. 40/21/1/42/2008, nr. 20/14/a/236/2008 şi nr. 20/11/a/776/2008 având ca având ca obiect reorganizarea activităţi Serviciului Marketing la nivel central S.N.T.F.C. şi în cadrul Regionalelor T.F.C., în vederea implementări studiului efectuat de H.G.Ltd.”.În anexa 2b la Hotărârea A.G.A. nr. 6/2008 nu este prevăzut serviciul marketing – M.T. Prin urmare, fiind desfiinţat acest serviciu, a fost desfiinţat şi postul de şef serviciu ce a fost ocupat de contestator.

Prima instanţă a mai reţinut că prin fraudă la lege se înţelege acea operaţiune care constă în folosirea anumitor dispoziţii legale la încheierea unui act juridic, în scopul de a încălca alte dispoziţii legale imperative. În legătură cu acest aspect, contestatorul nu a precizat prin încheierea cărui act juridic s-a încercat încălcarea dispoziţiilor imperative ale Codului Muncii.Susţinerea contestatorului potrivit căreia scopul angajatorului a fost obţinerea definitivă a rezultatului atins doar temporar prin decizia nr. 1/1284/21.04.2008 este neîntemeiată, în speţă, făcându-se dovada că a fost modificată structura organizatorică a tuturor Regionalelor T.F.C., nu numai a celei din Iaşi.Potrivit dispoziţiilor art. 41(1) Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai prin acordul părţilor.Actele adiţionale la contractul individual de muncă nr. 1/142/07.05.2008 şi nr. 1/2000/24.06.2008 au fost semnate de salariat. Aceste acte privesc prestarea de contestator a activităţilor specifice funcţiei de şef staţie I.Pentru aceste considerente, s-a reţinut că cererile privind anularea şi constatarea nulităţi actelor adiţionale sunt neîntemeiate.În baza art. 274 Cod procedură civilă, s-a respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs reclamantul B.S., considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:Recurentul a fost angajat la Societatea Naţională de T.F.C. C.F.R. Călători” S.A., cu contract individual de muncă, în funcţia de şef serviciu la serviciul marketing – M.T., în cadrul Regionalei T.F.C. Iaşi.La data de 21.04.2008, societatea angajatoare a emis decizia nr.1/1284, act prin care a modificat în mod unilateral contractul individual de muncă încheiat cu recurentul, în ceea ce priveşte felul muncii, locul muncii şi salariul.Prin sentinţa civilă nr.926/18.06.2008 a Tribunalului Iaşi a fost anulată această decizie şi s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia de şef serviciu la serviciul marketing – M.T., deţinută anterior emiterii acestei decizii, sentinţă ce a rămas irevocabilă.În ziua următoare pronunţării acestei hotărâri judecătoreşti, angajatorul a întocmit Nota de fundamentare având ca obiect reorganizarea activităţii serviciului de marketing la nivel central S.N.T.F.C. şi în cadrul Regionalelor de T.F.C. Iaşi, în vederea implementării studiului efectuat de H.G.Ltd.”.

Recurentul a mai arătat că, deşi activitatea de marketing a angajatorului se realiza exclusiv prin serviciile de marketing de la nivel central şi de la nivel regional, deşi prin studiul făcut în vederea eficientizării activităţii s-a subliniat insuficienţa numerică a acestui serviciu, comparativ cu numărul total de angajaţi ai intimatei şi cu toate că în raportul ce a stat la baza notei de fundamentare nu se propunea ca soluţie desfiinţarea serviciilor de marketing, ci eficientizarea acestora, angajatorul a folosit prilejul de a scăpa de ocupantul postului de şef serviciu la serviciul marketing – M.T. din cadrul Regionalei Iaşi, inserând în nota de fundamentare propunerea desfiinţării acestui serviciu, concomitent cu reorganizarea activităţii sectorului de marketing.Astfel cum rezultă din actul înregistrat sub nr.601/1/1931 din 02.10.2008, serviciul marketing de după reorganizare are aceleaşi posturi, ocupate de aceleaşi persoane, cu cel care exista anterior.De altfel, intimata, prin răspunsul la întrebarea nr.6 a confirmat faptul că reorganizarea sectorului de marketing s-a concretizat prin mărirea numărului de posturi normate pentru această activitate în limita posturilor vacante existente.Prin urmare, recurentul a arătat că desfiinţarea locului său de muncă nu este efectivă, că în strategia de marketing a angajatorului nu există ca obiectiv reducerea personalului, ci, dimpotrivă sporirea numerică a acestuia, odată cu luarea unor măsuri organizatorice concrete şi mai diversificate decât în trecut pentru eficientizarea serviciilor oferite clienţilor de angajator.Astfel, s-a arătat că în mod greşit tribunalul a reţinut că postul recurentului a dispărut odată cu desfiinţarea serviciul marketing – M.T., fără a observa că prin acelaşi act a fost înfiinţat un nou serviciu de marketing, atât la nivel central, cât şi la nivel regional, serviciu ce are în toate regionalele aceleaşi posturi ca şi serviciul de marketing anterior, posturile fiind ocupate de aceleaşi persoane. Aceasta a fost situaţia şi în Regionala Iaşi, postul fiind ocupat de persoana cu care fusese înlocuit recurentul în Serviciul marketing cu denumirea anterioară hotărârii A.G.A. nr.6/2008.

Recurentul a arătat astfel că desfiinţarea postului nu a fost efectivă şi a avut un scop imoral şi ilicit, respectiv obţinerea definitivă a rezultatului atins doar temporar prin decizia nr.1/1284/21.04.2008.S-a mai arătat că, în realizarea aceluiaşi scop, angajatorul l-a determinat pe contestator să semneze actele adiţionale din 9.07.2008 şi 14.07.2008, acte având ca obiect schimbarea funcţiei de şef al serviciului marketing – M.T., cu cea de şef staţie I.Recurentul a mai arătat că a solicitat în scris angajatorului executarea sentinţei civile nr.926/18.06.2008 a Tribunalului Iaşi, iar reacţia acestuia a fost schimbarea formală a structurii sale organizatorice.În acest context, recurentul a primit răspunsul din data de 07.07.2008, prin care angajatorul îşi exprima acordul în ceea ce priveşte punerea în executare a hotărârii judecătoreşti doar în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale cuvenite potrivit acesteia.Recurentul a primit şi decizia contestată în cauză şi după două zile, silit de împrejurări şi de presiunea exercitată de angajator, a semnat primul act adiţional la contractul individual de muncă, după care, în urma unor discuţii privind data intrării în vigoare a acestuia, înscrisă iniţial ca fiind 01.05.2008, i s-a dat spre semnare un nou act adiţional, cu menţiunea că acesta intră în vigoare de la data de 01.07.2008. Modalitatea în care a acţionat angajatorul în raporturile juridice cu contestatorul începând cu luna aprilie 2007, când i-a modificat contractul individual de muncă, a condus la crearea unei continue presiuni asupra psihicului recurentului pentru a obţine formal acordul de modificare a raporturilor de muncă.S-a mai susţinut că în mod greşit angajatorul a încheiat acte adiţionale la contractul individual de muncă şi nu un nou contract de muncă pentru noul post.Recurentul a mai susţinut că repunerea sa în situaţia anterioară, respectiv obligarea intimatei de a-l reintegra în funcţia de şef serviciu care a fost reorganizat sub o nouă denumire, de Cercetare Piaţă, Vânzări, Mers de Tren, se impune întrucât numai astfel s-ar atinge scopul judecăţii, respectiv reparaţia echitabilă a vătămării pe care angajatorul i-a provocat-o cu vinovăţie angajatului prin actele ce fac obiectul prezentei contestaţii.

Prin întâmpinarea formulată, S.N.T.F.C. C.F.R. Călători” S.A. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.Analizând recursul formulat de reclamantul B.S., prin prisma disp.art.3041 C.pr.civ., curtea a constatat că acesta este fondat pentru următoarele considerente.Potrivit contractului individual de muncă nr.171011/21.03.2003, recurentul a ocupat, începând cu data de 24.03.2003, funcţia de şef de serviciu marketing, M.T. în cadrul Regionalei T.F.C. – Iaşi.Prin actul adiţional nr.171884/30.05.2007 la contractul individual de muncă, recurentului, începând cu data de 01.06.2007, i s-a majorat salariul de bază la care era îndreptăţit, în calitate de Şef de Serviciu Marketing, Mers Tren, prin acordarea unei indemnizaţii de conducere de 30\%, ce atestă faptul că activitatea sa pe această funcţie a fost apreciată de conducerea societăţii intimate.La data de 21.04.2008, societatea angajatoare a emis decizia nr.1/1284, act prin care a modificat în mod în mod unilateral contractul individual de muncă încheiat cu recurentul, în ceea ce priveşte funcţia şi salariul.Prin sentinţa civilă nr.926/18.06.2008 a Tribunalului Iaşi, rămasă irevocabilă, a fost anulată decizia nr.1/1284 din 21.04.2008 emisă de S.N.T.F.C. C.F.R. Călători” S.A. şi s-a dispus reintegrarea contestatorului în funcţia de şef serviciu marketing, M.T., deţinută anterior emiterii acestei decizii.S-a reţinut în acest sens că modificarea unor elemente esenţiale ale contractului individual de muncă al contestatorului s-a efectuat cu încălcarea disp.art.41 din Codul muncii.La data de 04.07.2008, prin decizia nr.1/2175, recurentul B. S., având funcţia de şef serviciu marketing, M.T. în cadrul Regionalei T.F.C. – Iaşi” a fost concediat în temeiul disp.art.55 lit.c) coroborat cu art.65 alin.1 din Codul muncii, pe motivul desfiinţării locului său de muncă, avându-se în vedere Hotărârea A.G.A. nr. 6/30.06.2008 şi Nota nr.20/11/a/776/19.06.2008.La data de 07.07.2008, a fost comunicată recurentului adresa nr.1/2120/2008, prin care intimata a răspuns cererii acestuia de executare a sentinţei nr. 926/18.06.2008 a Tribunalului Iaşi, în sensul că îi vor fi acordate doar despăgubirile la care era îndreptăţit, reintegrarea sa nefiind posibilă, având în vedere faptul că, prin Hotărârea A.G.A. nr. 6/30.06.2008, Serviciul marketing – M.T. a fost desfiinţat.

Prin cererea înregistrată la societatea intimată sub nr.1/2304/11.07.2008, recurentul a precizat că desfiinţarea serviciului i-a fost adusă la cunoştinţă doar la momentul când a primit decizia de concediere, deşi nota de fundamentare fusese emisă la data de 30.06.2008 şi în ipoteza în care nu i s-ar fi modificat în mod unilateral contractul de muncă, ar fi fost propozabil pentru funcţia de şef al noului serviciu creat prin Hotărârea A.G.A. nr. 6/30.06.2008, care are acelaşi obiect de activitate ca şi cel desfiinţat. A mai precizat că a luat cunoştinţă de propunerea de a ocupa un alt loc de muncă vacant pe unitate – şef staţie I – Staţia P., funcţie pe care consimte să o exercite pentru a nu fi pus în situaţie de a-i înceta contractul de muncă.Prin actul adiţional nr.1/1422/07.05.2008, semnat de recurent la data de 09.07.2008, recurentul a fost trecut pe funcţia de şef staţie I – Staţia P., începând cu data de 01.05.2008.Prin actul adiţional nr.1/2000/24.06.2008, semnat de recurent la data de 14.07.2008, s-a majorat salariul cuvenit recurentului, pe funcţia de şef staţie I – Staţia P., începând cu data de 01.07.2008.Curtea a reţinut că în mod greşit prima instanţă a constatat legalitatea şi temeinicia deciziei de concediere, pentru următoarele motive:S-a reţinut că, în executarea sentinţei civile nr.926/18.06.2008 a Tribunalului Iaşi, prin care s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei nelegale, angajatorul avea obligaţia de a-l reintegra pe contestator pe funcţia de şef serviciu marketing, M.T. începând cu data de 21.04.2008, ca şi când raporturile de muncă nu ar fi fost niciodată modificate, astfel cum s-a stabilit în doctrina de dreptul muncii şi practica judiciară în domeniu şi nu începând cu data pronunţării hotărârii ce constituie titlu executoriu.Ori, astfel cum rezultă din organigrama depusă la fila nr.36 dosar de fond, această funcţie a continuat să existe după data de 21.04.2008, iar prin Hotărârea A.G.A. nr. 6/30.06.2008 s-a aprobat noua structură organizatorică a regionalelor de transport feroviar de călători, cu aplicare de la data de 01.07.2008″.

Prin urmare, în temeiul hotărârii judecătoreşti definitive şi executorii, angajatorul avea obligaţia să dispună reintegrarea recurentului pe funcţia deţinută anterior emiterii deciziei a cărei nelegalitate s-a constatat, neputând practic să fie dispusă concedierea sa din acest post fără ca acesta să fie în prealabil în mod legal reintegrat.De altfel, contradictorie este în acest sens şi poziţia angajatorului, care, pe de o parte, răspunde recurentului la cererea de executare a sentinţei civile nr.926/18.06.2008 că nu poate dispune reintegrarea întrucât a fost desfiinţată funcţia de şef serviciu marketing, M.T., dar, pe de altă parte prevede chiar în decizia contestată că, la data de 04.07.2008, data emiterii deciziei, acesta avea funcţia de şef serviciu marketing, M.T. în cadrul Regionalei T.F.C. – Iaşi.Este logic că atâta timp cât recurentul nu ocupa o anumită funcţie, nu putea fi nici să înceteze contractul său de muncă pentru această funcţie.Pe lângă acest prim motiv de nelegalitate a deciziei, s-a mai reţinut că în mod greşit prima instanţă a constatat că angajatorul ar fi dovedit în speţă că desfiinţarea locului de muncă al recurentului ar fi fost efectivă şi că ar fi avut o cauză reală şi serioasă.Astfel, la data de 19.06.2008, la o zi după pronunţarea sentinţei civile nr.926/2008 de Tribunalul Iaşi, angajatorul a întocmit Nota de fundamentare nr.20/11/a/776/19.06.2008.Prin această notă, întocmită în urma studiului efectuat de H.G. Ltd.”, s-a concluzionat că personalul de marketing reprezintă doar 4,2\% din totalul angajaţilor care lucrează în domeniul administrativ C.F.R. Călători, astfel încât resursele umane din cadrul departamentului de marketing au puţine posibilităţi de dezvoltare eficientă a proiectelor promoţionale şi a structurilor de preţuri pe lângă activitatea principală de proiectare a mersului trenurilor.După cum rezultă din această notă de fundamentare, acestea sunt concluziile pe baza cărora s-a hotărât desfiinţarea serviciul marketing la nivel central şi a serviciului marketing – M.T. la nivel regional, deşi, astfel cum am precizat anterior, studiul efectuat de H.G.Ltd.” a reţinut tocmai procentajul redus al personalului de marketing din cadrul societăţii, nefiind dovedit de intimat, cu probele administrate în cauză, caracterul real şi serios al desfiinţării funcţiei recurentului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin aceeaşi notă s-a decis ca, la nivel regional, activitatea de marketing să fie definită de Serviciul Cercetare Piaţă, Vânzări, Mers de Tren, cu un necesar de personal de maxim 6 posturi care, la nivelul Regionalei Iaşi, au rămas exact aceleaşi ca în vechiul serviciu.S-a mai reţinut că, analizând comparativ activităţile ce reveneau vechiului serviciu, cu cele ale serviciului nou, acestea nu sunt modificări de esenţă, motiv pentru care au şi fost păstrate în noua schemă de personal toate funcţiile existente anterior, ocupate de aceiaşi salariaţi.Astfel, nu se poate vorbi de o desfiinţare efectivă, din cauze reale şi serioase a locului de muncă al recurentului atâta timp cât, din înscrisul depus dosarul de fond, ce cuprinde lista cu personalul serviciului marketing – M.T. în luna iunie 2008, conform statului de funcţii aprobat cu nr.1/1100/2008 şi lista cu personalul Serviciului Cercetare Piaţă, Vânzări, Mers de Tren, conform statului de funcţiuni aprobat cu nr.1/2280/2008, rezultă că în cele două servicii există identitate de funcţii şi salariaţi.Chiar dacă, astfel cum a reţinut prima instanţă, prin Anexa 2b la această Hotărârea A.G.A. nr.6/30.06.2008, s-a aprobat noua organigramă, în care apare doar Serviciul Cercetare Piaţă, Vânzări, Mers de Tren, acesta a preluat de fapt principalele atribuţii ale serviciului marketing – Mers Tren, dar ceea ce este esenţial, în speţă, a preluat integral toate posturile din vechiul serviciu, care sunt ocupate de aceleaşi persoane.S-a mai reţinut din cuprinsul aceluiaşi înscris că şeful serviciului marketing – M.T., în luna iunie 2008, era S.I., care ocupa în luna iulie 2008, aceeaşi funcţie, în cadrul serviciului reorganizat, denumit Cercetare Piaţă, Vânzări, Mers de Tren.De aici se desprinde cu certitudine concluzia că desfiinţarea funcţiei de şef serviciu marketing – M.T. în cadrul Regionalei T.F.C. – Iaşi nu a fost reală şi serioasă, nefiind impusă de necesităţi evidente privind îmbunătăţirea activităţii.Astfel, deşi s-a invocat ca motiv de concediere a recurentului faptul că s-ar fi desfiinţat funcţia de şef serviciu marketing – M.T. în cadrul Regionalei T.F.C. – Iaşi, în realitate, din analiza aceloraşi înscrisuri depuse la dosar de angajator se desprinde concluzia că, deşi serviciul marketing – M.T. a fost desfiinţat, nici un moment nu s-a pus problema de a fi concediat ocupantul acestui post în luna iunie 2008, conform listei de personal depuse la dosar, ci acesta a rămas în continuare şef al noului serviciu.

Nu se poate considera că în cazul unui salariat desfiinţarea locului de muncă – şef serviciu marketing – M.T. – a condus la modificarea raporturilor de muncă, iar în cazul recurentului, desfiinţarea aceluiaşi post, constituie un motiv de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.De altfel, acest aspect aduce în discuţie din nou nelegalitatea deciziei contestate, având în vedere faptul că recurentul B.S. a fost concediat din funcţia de şef serviciu marketing – M.T., fără a fi în prealabil reintegrat pe acest post, funcţie pe care o ocupa însă, la data desfiinţării acestui serviciu, S. I.În consecinţă, s-a reţinut că, prin modul în care a acţionat, angajatorul a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul legalităţii, astfel încât se impune anularea deciziei nr. 1/2175 din 4.07.2008 emisă de intimata S.N.T.F.C. – C.F.R. Călători” S.A. şi obligarea intimatei la plata despăgubirilor cuvenite recurentului potrivit disp.art.78 din Codul muncii.De asemenea, s-a mai reţinut că, în ipoteza în care nu s-ar fi modificat în mod unilateral contractul individual de muncă în luna aprilie 2008, modificare pe care instanţele au considerat-o nelegală, recurentul, urmărind situaţia pe care a avut-o persoana care l-a înlocuit în funcţie, ar fi fost îndreptăţit să preia funcţia de conducere a Serviciului Cercetare Piaţă, Vânzări, Mers de Tren, ce a rezultat în urma restructurării serviciului marketing – M.T., fără a interveni nici o modificare în privinţa personalului care era în funcţie la data desfiinţării vechiului serviciu.Curtea a reţinut astfel că, fără repunerea recurentului în situaţia anterioară concedierii, atingerea adusă dreptului la muncă al salariatului nu s-ar repara şi nu s-ar asigura stabilitatea raporturilor de muncă.În ceea ce priveşte actele adiţionale înregistrate sub nr. 1/1422/07.05.2008 şi nr. 1/2000/24.06.2008, s-a constatat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că acestea sunt valabil încheiate, deoarece recurentul şi-ar fi dat consimţământul la modificarea contractului său de muncă.

Faptul că recurentul nu a fost de acord cu modificarea contractului său de muncă sub aspectul funcţiei, locului muncii şi salarizării rezultă şi din actul adiţional nr.1/1285/21.04.2008 pe care angajatorul a încercat să îl încheie cu acest salariat şi care nu a fost semnat de contestator.Curtea a reţinut faptul că aceste acte adiţionale au fost semnate însă de recurent la datele de 09.07.2008 şi 14.07.2008. Ori, după încetarea contractului său de muncă, la data comunicării deciziei de concediere, 07.07.2008, potrivit art.75 din Codul muncii, acesta nu mai avea posibilitatea de a-şi da acordul la modificarea acestuia.Practic, pentru încheierea valabilă a unor astfel de acte adiţionale la contractul de muncă era necesar ca manifestarea de voinţă a părţilor în sensul modificării funcţiei, locului muncii şi salariului, elemente esenţiale ale contractului să se întâlnească anterior emiterii deciziei de concediere.Decizia de încetare a contractului de muncă trebuia emisă doar în ipoteza în care nu se ajungea la un acord privind ocuparea postului vacant oferit de unitate. În cazul în care salariatul accepta noul post, se încheia într-adevăr un act adiţional valabil de modificare a locului său de muncă.De altfel, potrivit disp.art.17 alin.1 din Codul muncii, anterior modificării contractului individual de muncă, angajatorul avea obligaţia de a informa salariatul cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţiona să le modifice, obligaţie pe care în speţă intimatul nu şi-a îndeplinit-o, decizia de concediere neputând fi calificată ca având un asemenea caracter. Astfel cum rezultă din actele dosarului, chiar răspunsul la cererea recurentului de reintegrare în baza sentinţei nr. nr.926/2008 a Tribunalului Iaşi, a fost comunicat ulterior deciziei de încetare a contractului.În acest context, deşi obligaţia de informare a salariatului se consideră, conform disp.art.17 alin.2 Codul muncii, îndeplinită la data semnării actului adiţional, se reţine că legiuitorul avut în vedere în acest caz, desigur, doar actele adiţionale încheiate în timpul cât contactul de muncă este în fiinţă, nu după comunicarea deciziei de concediere.Pentru aceste considerente, Curtea a admis recursul formulat de reclamant, a modificat în tot sentinţa prime instanţe, a admis contestaţia promovată, a dispus anularea deciziei nr.1/2175/2008 emisă de intimată şi a actelor adiţionale înregistrate sub nr.1/1422/07.05.2008 şi nr.1/2000/24.06.2008 la contractul individual de muncă încheiat între părţi. S-a dispus totodată reintegrarea contestatorului pe funcţia de şef serviciu cercetare piaţă, vânzări, mers de tren, intimata fiind obligată să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data de 04.07.2008 şi până la reintegrarea efectivă.

Fisele postului – 2013

Clauza de neconcurenţă este justificată de natura activităţii angajatoruluişi de necesitatea protejării secretelor comerciale şi a condiţiilor speciale de pregătire a salariaţilor.Decizia civilă nr. 546/R/15.05.2009 a Curţii de Apel GalaţiPrin sentinţa civilă nr. 1558/08.12.2008 pronunţată de către Tribunalul Galaţi în dosarul nr. 5858/121/2008, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Galaţi în contradictoriu cu pârâtul B.D.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:Prin cererea formulată şi înregistrată sub nr. 5858/121/2008 pe rolul Tribunalului Galaţi reclamanta SC A. SRL Galaţi a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. D. L., obligarea acestuia la plata sumei de 48352 lei reprezentând despăgubiri pentru nerespectarea clauzei de neconcurenţă şi cuantumul indemnizaţiilor acordate acestuia pentru clauza de neconcurenţă.Motivându-şi în fapt cererea, reclamanta a arătat că pârâtul a fost salariat al societăţii în funcţia de agent comercial până la data de 15.03.2008.A susţinut că prin contractul individual de muncă 12801/18.05.2006 s-a prevăzut clauza de neconcurenţă.Potrivit actului adiţional menţionat, pârâtul în calitate de salariat al reclamantei se obligă ca pe perioada de un an de la încetarea contractului individual de muncă să nu presteze activităţile menţionate în actul adiţional la societăţile cu obiect similar de activitate ca al reclamantei.A precizat că pârâtul avea la dispoziţie o listă cu societăţile enumerate ce putea fi vizualizată la Serviciul Resurse Umane, începând cu data încetării contractului individual de muncă.Reclamanta a mai menţionat că pe lista societăţilor comerciale concurente se află şi SC F.S. SRL, societate la care fostul salariat activează în prezent.În susţinerea acţiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.În drept, a invocat disp. art. 21, art. 22 şi 39 din Codul Muncii, respectiv 969 şi urm. din Codul civil, precum şi disp. art. 1073 din Codul civil.Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a arătat că în clauza de neconcurenţă se menţionează că salariatul se obligă să nu presteze activităţi de vânzare a materialelor de construcţii şi finisaje, a produselor pe bază de lemn şi feroneria societăţi care au acelaşi obiect de activitate pe teritoriul judeţelor Prahova şi Ploieşti ce fac parte din aria de activitate a punctului de lucru Ploieşti. A arătat că în clauza de neconcurenţă nu sunt cuprinşi terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, că acea listă nu a putut fi niciodată consultată de vreun salariat, că la societatea la care s-a angajat a prestat activitate într-o altă zonă geografică, respectiv în judeţele Ilfov, Bucureşti şi Giurgiu, a precizat că la societatea reclamantă a lucrat pe departamentul Pal, iar la noua societate pe departamentul termo şi hidroizolaţii, că această clauză nu poate interzice în mod absolut exercitarea profesiei. În concluzie, a solicitat respingerea acţiunii.În drept, a invocat disp. art. 115 -119 din C.pr.civilă.Analizând şi coroborând materialul probator administrat în cauză, prima instanţa a reţinut următoarele:

Pârâtul a fost salariat al societăţii reclamante SC A. SRL Galaţi în funcţia de agent comercial, potrivit copiei contractului individual de muncă.Prin contractul individual de muncă părţile au convenit asupra includerii unei clauze de neconcurenţă.Pârâtul a denunţat unilateral contractul individual de muncă la data de 15.03.2008, în temeiul disp. art. 79 din Codul muncii, raporturile de muncă cu societatea reclamantă încetând la data de 15.03.2008.Se mai reţine din contractul individual de muncă 1028131/2008 pârâtul s-a angajat la SC F.S. SRL începând cu 17.03.2008, având funcţia de reprezentant vânzări, salariatul desfăşurându-şi activitatea în judeţele Ilfov, Bucureşti şi Giurgiu.Conform clauzei de neconcurenţă, pârâtul se obligă ca pe perioada de un an de la încetarea contractului individual de muncă să nu presteze activităţile menţionate în actul adiţional, la societăţile cu obiect similar de activitate cu al reclamantei SC A. SRL, în caz de nerespectare a acestei clauze, fiind obligat la restituirea indemnizaţiei de neconcurenţă plătită de către angajator şi la plata cu titlu de despăgubire a unei sume echivalente cu venitul salarial brut obţinut de acesta în ultimul an de activitate în cadrul angajatorului.Potrivit disp. art. 21(1) (2) (3) din Codul Muncii, clauza de neconcurenţă îl obligă pe salariat să nu presteze în interesul său propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, ori să nu presteze o activitate în favoarea unui terţ care se află în relaţii de concurenţă cu angajatorul său, şi îl obligă pe angajator să îi plătească salariatului o indemnizaţie lunară (2) clauza de neconcurenţă îşi produce efectele numai dacă în cuprinsul contractului individual de muncă sunt prevăzute în mod concret activităţile ce sunt interzise salariatului pe durata contractului (3) indemnizaţia datorată salariatului se negociază şi este de cel puţin 25\% dar salariu, indemnizaţia trebuie plătită întocmai şi la timp.Din cuprinsul apărărilor invocate de pârât instanţa reţine una, pe care o consideră esenţială: prevederea unei clauze de neconcurenţă nu echivalează cu îngrădirea absolută a dreptului la muncă. Prin urmare, este pertinentă observaţia că această interdicţie ar trebui să opereze pe o arie geografică precis determinată. Această arie este descrisă în contractul individual de muncă ca fiind a judeţelor Prahova şi Dâmboviţa. Este adevărat că societatea la care pârâtul s-a angajat are sediul în Ploieşti, nu are puncte de lucru în alte localităţi. Însă, în contractul individual de muncă al pârâtului încheiat cu a doua societate se menţionează expres că activitatea o va desfăşura pe o altă zonă geografică, respectiv Ilfov, Bucureşti şi Giurgiu. Aceasta este potrivit contractului zona de lucru a pârâtului şi, în acest mod, nu se aduce nici o atingere clauzei de neconcurenţă. Dimpotrivă, s-a găsit o modalitate ca, respectând această clauză, pârâtul să-şi poată desfăşura raporturile de muncă. S-a susţinut că actul este întocmit pro causa, deşi la data încheierii lui nu exista nici un litigiu, însă nu s-a făcut nici o probă în sensul că pârâtul ar fi desfăşurat în concret activităţi în aria interzisă prin clauza de neconcurenţă.Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. Galaţi, considerând-o nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive.

Pârâtul intimat avea la dispoziţie o listă cu societăţile concurente ce putea fi vizualizată la Serviciul Resurse Umane. Pe această listă se afla şi S.C. F.S. S.R.L. cu puncte de lucru în Ploieşti. La dosar este depus un certificat emis de Oficiul Registrului Comerţului din care rezultă că societatea are puncte de lucru doar în Ploieşti şi nicidecum în aria geografică în care susţine pârâtul că îşi desfăşoară activitatea.

În final, recurenta emite solicitări contradictorii şi anume: solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare iar în fraza ulterioară, solicită să se constate că acţiunea este întemeiată şi admiterea acesteia.

În această situaţie, curtea aminteşte faptul că motivele de recurs invocate nu se încadrează în cauzele de casare cu trimitere în rejudecare prevăzute de art. 312 alin. 5 C.pr. civilă ci în cauzele de modificare a unui hotărâri şi de reţinere cu rejudecare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9, art. 312 alin. 3 C.pr. civilă.

Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât prima instanţă a pronunţat o hotărârea legală şi temeinică.

A învederat că din conţinutul clauzei de neconcurenţă se poate observa faptul că nu cuprinde terţii în favoarea cărora se interzice prestarea activităţii, ci se face doar o trimitere la lista societăţilor.

De asemenea, a arătat că a respectat clauza de neconcurenţă în ce priveşte aria geografică, întrucât şi-a desfăşurat activitatea ca reprezentant de vânzări pe judeţele Ilfov, Bucureşti şi Giurgiu.Prin decizia civilă nr. 546/R/15.05.2009 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul declarat de recurenta SC A. SRL, împotriva sentinţei civile nr.1558/8.12.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.5858/121/2008.A fost modificată în tot sentinţa civilă nr.1558/8.12.2008 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:A fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Galaţi.A fost obligat pârâtul B. D. L. să plătească reclamantei suma de 48.352 lei actualizată cu indicele de inflaţie până la recuperarea integrală a acestuia.Curtea a apreciat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:Aşa cum corect a învederat recurenta reclamantă, intimatul-pârât B. D. L. a încălcat prevederile contractului individual de muncă nr. 12801, încheiat la data de 18.05.2006 în sensul nerespectării clauzei de neconcurenţă.Clauza de neconcurenţă a început să activeze începând cu data de 15.03.2008, dată la care s-a desfăcut contractul individual de muncă al intimatului.Clauza de neconcurenţă prevede că, pe perioada de un an de la încetarea contractului de muncă, salariatul intimat să nu presteze activităţile menţionate în actul adiţional, la societăţi cu obiect similar de activitate ca al S.C. A. S.R.L., care activează pe teritoriul jud. Prahova şi Dîmboviţa, societăţi ce fac parte din aria de activitate a punctului de lucru Ploieşti. În acelaşi contract este prevăzut că lista exemplificativă a societăţilor concurente existente este disponibilă la Serviciul Resurse Umane şi va putea fi consultată de salariat la momentul încetării contractului său individual de muncă.Intimatul pârât a semnat contractul individual de muncă.Atât prima instanţă cât şi intimatul pârât apreciază că nu a fost încălcată clauza de neconcurenţă pentru faptul că interzicerea viza doar angajarea la societăţile existente pe teritoriul jud. Prahova şi Dâmboviţa, ori acesta şi-a desfăşurat activitatea în zona de vânzări din judeţele Ilfov, Giurgiu şi în mun. Bucureşti, potrivit contractului individual de muncă încheiat între pârât şi S.C. F. S. SRL.Instanţa de recurs nu reţine ca fiind întemeiat acest argument.Clauza contractuală este clară şi nu suportă alte interpretări: fostul salariat nu se poate angaja pe o anumită perioadă la nici una din societăţile înscrise în lista exemplificativă, criteriul avut în vedere de angajator fiind acela al similarităţii obiectului de activitate cu cel al angajatorului.În cadrul listei cu societăţi concurente S.C. A. SRL este cuprinsă şi S.C. F. S. SRL Ploieşti. Pârâtul afirmă că nu a luat cunoştinţă de lista cu societăţile respective însă această afirmaţie nu poate fi reţinută deoarece, acesta a semnat actul adiţional în care era inserată clauza de neconcurenţă cu menţiunea că societăţile concurente se află înscrise într-o listă ce se află la Serviciul Resurse Umane unde poate fi consultată, fiind respectate astfel prevederile art. 21 alin. 2 din Codul muncii.

Practic, intimatul pârât îşi invocă propria culpă prin faptul că a fost lipsit de diligenţă, în condiţiile în care societatea şi-a respectat obligaţiile asumate şi a achitat acestuia indemnizaţia pentru respectarea clauzei de neconcurenţă.În cazul în care intimatul ar fi considerat că este prea oneroasă interzicerea exercitării profesiei pe perioada determinată, avea posibilitatea de a uza de procedura prevăzută de art. 23 alin. 2 din Codul muncii, în vederea diminuării efectelor clauzei de neconcurenţă. Ori, intimatul a acceptat clauza astfel cum a fost negociată, a semnat contractul individual de muncă şi astfel, şi-a însuşit prevederile acesteia.Faptul că pârâtul intimat şi-a desfăşurat activitatea în zona de vânzări din judeţele Ilfov, Giurgiu şi mun. Bucureşti nu are nici o relevanţă în cauză şi nu înlătură răspunderea intimatului.Astfel, se pierde din vedere scopul inserării unei clauze de neconcurenţă.Clauza de neconcurenţă este justificată de natura activităţii angajatorului, necesitatea protejării secretelor comerciale şi a condiţiilor speciale de pregătire a salariaţilor.Conform art. 21 din Codul muncii, la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauză de neconcurenţă prin care salariatul să fie obligat ca, după încetarea contractului, să nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se află în concurenţă cu cea prestată la angajatorul său, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţă lunare pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurenţă.Această reglementare constituie o excepţie de la dispoziţiile imperative ale art. 38 din Codul muncii în sensul că salariatului i se permite, legal, să accepte anumite restrângeri ale libertăţii muncii sale în schimbul obţinerii unui avantaj suplimentar, de natură pecuniară.Obligaţia de neconcurenţă este interpretată ca făcând parte din conţinutul obligaţiei generale de fidelitate a salariatului faţă de angajatorul său, prevăzută de art. 39 alin. 2 lit. d din Codul muncii.Contrar susţinerilor primei instanţe, raţiunea instituirii textului a fost protecţia angajatorului iar interesul încheierii unui acord privind clauza de neconcurenţă aparţine acestuia întrucât societatea apreciază dacă poate fi prejudiciata de angajarea fostului salariat la un concurent, iar salariatul nu este prejudiciat fiind despăgubit astfel că protecţia materială este instituită..În consecinţă, intimatul pârât nu avea posibilitatea de a se angaja la S.C. F. S. SRL Ploieşti întrucât era o societate considerată concurentă de către angajator, era înscrisă în listă şi, în aceste condiţii, nu are nici o importanţă în ce regiune îşi desfăşura fostul salariat activitatea, încălcarea clauzei având loc chiar prin angajarea la societatea concurentă şi nu prin desfăşurarea activităţii într-o anumită rază geografică. Clauza prevede interzicerea prestării unei activităţi similare la societăţi existente pe teritoriul jud. Prahova şi Dâmboviţa, ori expresia existente” înseamnă locul sediului societăţii şi nu alte locuri unde reprezentanţii de vânzări îşi desfăşoară diverse activităţi, aceştia putând efectua vânzări şi în afara graniţelor naţionale. În speţa de faţă, aşa cum rezultă din certificatul emis de către Oficiul Registrului Comerţului, S.C. F. S. SRL are sediul în localitatea Ploieşti din jud. Prahova, fiind, în concluzie, o societate aflată în concurenţă cu S.A. A. S.R.L.

Angajatorul are în vedere ca salariatul să nu se angajeze la o altă societate ce îi poate face concurenţă, în aceasta constând prejudiciul societăţii şi astfel, nu este necesar, aşa cum greşit susţine intimatul, ca societatea să probeze producerea unui prejudiciu, acesta fiind deja produs prin angajarea la societatea concurentă.Deşi intimatul susţine că S.C. F. S. SRL nu este o societate concurentă S.A. A. S.R.L., acest lucru nu se confirmă întrucât, comparând obiectul de activitate al celor două societăţi, se observă că sunt similare, cu privire la materiale de construcţie.În consecinţă, pârâtul datorează despăgubiri pentru nerespectarea clauzei de neconcurenţă, despăgubiri prevăzute în contractul individual de muncă.

Suspendare contract munca – 2013

Începând cu data de 01.01.2008, intimata a prestatactivitate specifică funcţiei de administrator în interesulreclamantei.La data de 20 martie 2008 a fost organizat un concurs învederea ocupării funcţiei de administrator, la care a participat şiintimata, dar a fost ocupat de o altă persoană, astfel că intimataa predat documentele contabile la data de 01.04.2008.Constatarea existenţei raportului de muncă şi

după organizareaconcursului de către recurentă este în contradicţie cu voinţapărţilor care au înţeles să revoce actul încheiat, în condiţiileart.55 lit.b din Codul Muncii, dar şi cu dispoziţiile art.16 dinacelaşi cod, care impun pentru încheierea contractului de muncă,acordul angajatorului şi al angajatului.Faţă de acest argument, instanţa de fond trebuia să constateexistenţa raportului juridic de muncă dintre părţi numai pentruperioada 01.01.2008 – 01.04.2008, nu şi pe viitor, fiindcă procedândastfel, a constatat existenţa unui raport de muncă în lipsa acordului angajatorului.(Decizia civilă nr.1160/R-CM din 19 iunie 2009)

Munca de – 2013

Tichetele de masă solicitate de reclamantă în calitate de salariată a spitalului şi finanţate în cazul acestora de la bugetul de stat suntreglementate prin dispoziţiile art.1 din Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, modificată, numai ca vocaţie.

Aceasta, deoarece potrivit art.1 alin.2 din lege, acordarea lor este condiţionată de alocarea fondurilor bugetare, din moment ce se face în limitaprevederilor bugetului de stat.

Natura acestui beneficiu şi anume a tichetelor de masă, a fost examinată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului îninteresul legii prin Decizia nr.14/18 februarie 2008, prin care s-a statuat că pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor,instituţii finanţate de la bugetul de stat, beneficiul prevăzut de dispoziţiile art.1 alin.1 şi 2 din Legea nr.142/1998 nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realiza în condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.

Lipsa uneia dintre cele două condiţii: negociere şi alocare de fonduri, împiedică realizarea vocaţiei.

În speţă, pentru reclamante, ca angajate ale spitalului, nu au fost alocate fonduri de la bugetul de stat, fapt ce rezultă din interpretarea per acontrario a prevederilor art.411 din O.U.G. nr.115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publicedin sectorul sanitar, modificată prin O.G. nr.23/2007, text de lege care nu menţionează printre beneficiarii tichetelor de masă pe anii 2007 şi 2008personalul medical încadrat în spitale, care lucrează în cabinetele medicale din şcoli.(Decizia civilă nr.1218/R-CM din 14 iulie 2009)Prin cererea înregistrată la data de 09.09.2008, reclamantele V.C. şi L.M., reprezentate de Sindicatul Sanitas Argeş, au chemat în judecată pe pârâtulSpitalul Dr.I.C.” Călineşti pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligat la plata contravalorii tichetelor de masă de care trebuiau săbeneficieze pentru perioada 2005-2008, potrivit art.23 din OUG nr.115/2004, cu modificările ulterioareÎn motivarea acţiunii reclamantele au arătat că sunt salariate în cadrul cabinetelor medicale şcolare, subunităţi aflate în structura Spitalului Dr.I.C.Călineşti şi au desfăşurat activitate în perioada 2005 – 2008 fără a beneficia de tichetele de masă prevăzute de actul normativ menţionat mai sus.Reclamantele sunt salariatele spitalului chemat în judecată în baza contractelor individuale de muncă încheiate cu această unitate sanitară publică.Deoarece spitalele sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, conform art.188 alin.1 din Legea nr.95/2006, personalul încadrat înaceste unităţi sanitare beneficiază lunar, potrivit art. 23 din OUG nr.115/2004 cu modificările ulterioare de maximum 20 de tichete de masă, fără a ficondiţionate sursele prin care unele subunităţi aflate în structura spitalelor primesc anumite fonduri de la bugetul de stat.Au precizat reclamantele că serviciile medicale acordate de cabinetele medicale din şcoli şi grădiniţe integrate spitalelor teritoriale se suportă dinfondul de asigurări sociale de sănătate conform art.1 alin.2 din OMS nr.653/2001.De asemenea dreptul la tichete de masă este reglementat prin art. 139 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe anii 2005 -2007.Prin întâmpinare pârâtul Spitalul Dr.I.C. a formulat următoarele apărări:Chiar dacă sunt angajaţi ai spitalului, cadrele medicale din cabinetele şcolare nu realizează venituri proprii fiind finanţate integral de la bugetul destat.Ministerul Sănătăţii şi Legea nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă precizează că se pot acorda aceste tichete numai unităţilor finanţateintegral din venituri proprii.De aceea pârâtul nu poate să acorde tichete de masă respectivelor cabinete medicale.Prin sentinţa civilă nr.550/CM/16.03.2009, Tribunalul Argeş a admis acţiunea şi a obligat pe pârât la plata către reclamante a drepturilor băneştireprezentând contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 09.09.2005 – 31.12.2008, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.A respins cererea de plată a cheltuielilor de judecată.Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în fapt şi în drept următoarele:

Reclamantele, membre de sindicat, sunt angajate ale Spitalul Dr. I.C.” Călineşti, aşa cum rezultă din carnetele de muncă.

Tichetele de masă reprezintă o alocaţie individuală de hrană acordată titularilor unui contract individual de muncă, suportate integral depersoana fizică ori persoana juridică care are calitatea de angajator, aşa cum rezultă din art.1 alin.1 din Legea nr.142/1998.

În cazul în care la nivel de ramură de unitate a fost negociat în contract colectiv de muncă, modalitatea şi condiţiile de acordare a tichetelorde masă sunt stabilite prin intermediul acestui contract.

Potrivit art.23 din OUG nr.115/2004, text pe care reclamanţii şi-au întemeiat pretenţiile Începând cu data intrării în vigoare a prezenteiordonanţe de urgenţă, personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale desănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.”

De asemenea, potrivit art.139 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 – 2007 Angajatorul este obligat săacorde tichetele de masă potrivit Legii nr. 142/1998, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unităţi finanţate de la bugetul de stat şi dela bugetul asigurărilor sociale de sănătate.”

Potrivit art.188 din Legea nr.95/2006 Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii şi funcţionează pe principiul autonomiei financiare. Veniturile proprii ale spitalelor publice provin din sumele încasate pentru serviciile medicale, alte prestaţii efectuate pebază de contract precum şi din alte surse conform legii.”

Singura condiţie pentru a beneficia de tichetele de masă este aceea a încadrării într-o unitate sanitară publică finanţată din venituri proprii,criteriul angajării într-o subunitate fără personalitate juridică nefiind relevant atâta timp cât această subunitate este cuprinsă în structuraorganizatorică a unităţii sanitare publice.

S-a constatat că reclamantele au contracte individuale de muncă încheiate cu spitalul pârât în cauză, deci raportul juridic este stabilit direct şinecondiţionat cu acest angajator pe de o parte, iar pe de altă parte nu se poate trece peste raporturile de muncă stabilite cu angajatorul în favoareacriteriului locului efectiv de desfăşurare activităţii, întrucât acesta ar fi un criteriu discriminatoriu, care ar încălca grav dispoziţiile art.5 alin.1şi art.39 alin.1 lit.d) din Codul Muncii, care consacră principiul egalităţii de tratament în cadrul relaţiilor de muncă.

În domeniul sanitar, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr.95/2006, care în art.188 alin.1 definesc spitalele ca fiind instituţii publice finanţateintegral din venituri proprii, ce funcţionează pe principiul autonomiei financiare şi de asemenea, sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr.115/2004 potrivitcu care – art.23 – personalul încadrat in unităţile sanitare publice finanţate integral din venituri proprii, realizate prin sistemul asigurărilor socialede sănătate beneficiază lunar de 20 tichete de masă.

Nici legile bugetului de stat nu contravin acestor reglementări aplicabile domeniului sanitar, deoarece acestea prevăd că instituţiile finanţateintegral din venituri proprii sunt excluse din categoria instituţiilor publice in bugetele cărora nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor demasă.

În consecinţă, instanţa a reţinut că reclamantele, angajate ale unităţii sanitare pârâte, au dreptul la acordarea tichetelor de masă, acţiuneaformulată fiind întemeiată.Actualizarea cu indicele de inflaţie a contravalorii acestor tichete de masă a fost dispusă în baza art.161 alin.4 C.muncii.

În ceea ce priveşte cererea de plată a cheltuielilor de judecată, s-a avut în vedere că la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi privindcheltuielile efectuate.Împotriva sentinţei a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Spitalul Dr.I.C. Călineşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, astfel:Potrivit prevederilor H.G. nr.529/2002 privind finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi Familiei,cheltuielile de personal pentru salariaţii ce-şi desfăşoară activitatea în cabinete medicale şcolare din grădiniţe, şcoli şi unităţi de învăţământsuperior se finanţează de la bugetul de stat.Pentru articolul bugetar 10.02 tichete de masă” nu a existat prevedere bugetară, de aceea nu au fost efectuate cheltuieli cu această destinaţie.Încă din anul 2004, legile bugetului de stat prevăd că nu beneficiază de tichete de masă personalul finanţat de la acest buget.Pentru salariaţii care au participat efectiv la realizarea de venituri proprii, spitalul a acordat lunar un număr de 20 tichete de masă. Veniturileproprii provin din contractele încheiate cu Casa de Asigurări de Sănătate Argeş pentru furnizarea de servicii medicale servicii la care personaluldin cabinetele şcolare nu contribuie.O altă critică a fost aceea potrivit căreia Spitalul Dr.I.C. nu ar trebui să se constituie parte în acest proces deoarece finanţarea personalului dincadrul cabinetelor şcolare se asigură de la bugetul de stat, de către Ministerul Sănătăţii Publice prin D.S.P. Argeş.Recursul a fost privit ca întemeiat şi admis ca atare, iar sentinţa a fost modificată în sensul respingerii acţiunii, reţinându-se următoarele:A rezultat din înscrisurile aflate la dosar şi din susţinerile părţilor că reclamantele sunt salariatele Spitalului Dr. I.C. Călineşti, dar lucrează încabinetele medicale din şcoli.Potrivit pct.I. 11 din Anexa la H.G. nr. 529/2002 privind finanţarea unităţilor sanitare şi a instituţiilor din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi Familiei,cabinetele medicale din şcoli sunt unităţi sanitare finanţate integral de la bugetul de stat.Întrucât acest cabinet medical funcţionează în structura Spitalului Dr. I.C. Călineşti, unitate cu finanţare extrabugetară provenită inclusiv dincontractele cu casele de asigurări de sănătate conform pct. II. 4 din Anexa la H.G. nr. 529/2002, finanţarea de la bugetul de stat se face prin MinisterulSănătăţii şi Familiei, de la titlul Transferuri”.Sistemul de finanţare nu înlătură calitatea procesuală pasivă a pârâtului câtă vreme spitalul are calitatea de ordonator terţiar de credite, princonducătorul său şi, nu în ultimul rând, de angajator al reclamantelor. A se vedea în acest sens dispoziţiile art. 1 şi următoarele din actul normativmenţionat mai sus.Din această perspectivă, critica vizând lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului este nefondată.De asemenea, organizarea cabinetelor medicale din şcoli ca structuri ale spitalelor nu are relevanţă în privinţa încadrării acestora prin lege încategoria unităţilor sanitare finanţate de la bugetul de stat.Excepţia de la regula finanţării cabinetelor medicale din şcoli de la bugetul de stat o constituie numai finanţarea serviciilor medicale curative,conform art.1 alin. 2 din O.M.S. nr. 653/2001. Aceasta înseamnă că celelalte cheltuieli, cum sunt cele de personal, se suportă de la bugetul de stat.De aceea, prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, potrivit cărora personalul încadrat în unităţile sanitare publice finanţate din venituri propriirealizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă trebuie interpretate prin raportare latextul enunţat mai sus în sensul că vizează personalul ale cărui drepturi băneşti sunt finanţate din veniturile realizate de spital, şi nu personalulpentru care plata drepturilor băneşti se suportă de la bugetul de stat.Tichetele de masă solicitate de reclamante şi finanţate, în cazul acestora, de la bugetul de stat, sunt reglementate prin dispoziţiile art. 1 din Legeanr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă modificată, numai ca vocaţie.Aceasta deoarece potrivit art.1 alin. (2) din lege, acordarea lor este condiţionată de alocarea fondurilor bugetare, din moment ce se face în limitaprevederilor bugetului de stat.Natura acestui beneficiu – tichetele de masă – a fost examinată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legiiprin Decizia nr.14/18.02.2008, prin care a statuat că pentru personalul contractual din cadrul instanţelor şi parchetelor, instituţii finanţate de labugetul de stat, beneficiul prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 142/1998 nu reprezintă un drept, ci o vocaţie, ce se poate realizaîn condiţiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinaţie şi acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective demuncă.Din analiza termenilor utilizaţi de legiuitor salariaţii din sectorul bugetar pot primi o alocaţie individuală de hrană sub forma tichetelor de mas㔺i tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat pentru unităţile din sector bugetar” rezultă că vocaţia se realizează în momentulîn care tichetele sunt prevăzute atât în negocierea colectivă, cât şi în fondurile alocate de la bugetul de stat.

Lipsa uneia dintre cele două condiţii: negociere şi alocare de fonduri împiedică realizarea vocaţiei.Negocierea realizată prin prevederile art.139 din contractul colectiv de muncă nr.2678/14/12.12.2005 la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 – 2007este necesară, nu şi suficientă pentru realizarea vocaţiei.Mai mult, s-a stabilit că angajatorul va acorda tichetele de masă în conformitate cu prevederile legale pentru unităţile finanţate de la bugetul de stat.Or, prin Legile nr. 511/2004, 379/2005, 486/2006 şi 338/2007, ale bugetului de stat pe anii 2005 – 2008, la art. 40, art. 24, respectiv anexele acestoraeste interzisă sau nu este prevăzută alocarea de fonduri de la bugetul de stat pentru acordarea tichetelor de masă acestei categorii de personal.Nealocarea de fonduri de la bugetul de stat rezultă şi din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 411 din O.U.G. nr. 115/2004 privindsalarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar, modificată prin O.G. nr. 23/2007, text delege care nu menţionează printre beneficiarii tichetelor de masă pe anii 2007 şi 2008 personalul medical încadrat în spitale, care lucrează în cabinetelemedicale din şcoli.Altfel spus, fondurile alocate de la bugetul de stat pe anii 2007 şi 2008 pentru acordarea tichetelor de masă au vizat numai categoriile de personalsanitar enumerate la art. 411 din O.U.G. nr. 115/2004

Sanatate si securitate in munca – 2013

Prin cererea înregistrată sub nr.2994/88/18 decembrie 2008 la Tribunalul Tulcea, reclamantul Prefectul Judeţului Tulcea, a chemat în judecată pe pârâtul Primarul com……….., jud.Tulcea, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea dispoziţiei nr.480/11.12.2008 emisă de Primarul com……….., ca nelegală.

 

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin dispoziţia nrt.480/11.12.2008 Primarul com……….. a aprobat acordarea unui spor lunar de dificultate pentru anul 2008, personalului Primăriei com……….. implicat în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, în calitate de membri ai Comisiei comunale constituită în baza art.12 din Legea nr.18/1991.

Au fost invocate ca temei legal, la emiterea dispoziţiei, prevederile art.2 şi 3 din Legea nr.263/27.06.2006 privind aprobarea OUG nr.209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, modificată şi completată prin OUG nr.209/2006.

Apreciază reclamantul că, dispoziţia este nelegală întrucât sporul de dificultate se asigură din bugetele administraţiei publice centrale sau locale la nivelul cărora sunt numite ori alese persoanele respective şi se acordă pe o perioadă de un an, calculată cu începere de la data intrării în vigoare a OUG nr.136/22.12.2006 (art.2).

În drept, acţiunea este întemeiată pe prevederile art.26 din Legea nr.340/2004, Legea nr.554/2004, OUG nr.136/2006, Legea nr.263/2006.

În dovedirea acţiunii s-a depus în copie dispoziţia nr.480/2008.

Pârâtul Primarul com……….. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată, motivat e faptul că, stabilirea salariaţilor care beneficiază de acest spor şi cuantumul lui se face anual de către conducătorul instituţiei implicate în aplicarea dispoziţiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietăţii funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Totodată, pârâtul a depus la dosarul cauzei, actele care au stat la baza emiterii dispoz.nr.480/2008.

Examinând actele şi lucrările dosarului se reţin următoarele:

Potrivit prevederilor art.2 al.1 din Legea nr.263/2006 salariaţii instituţiilor publice implicaţi în mod direct în aplicarea legilor fondului funciar, membri în comisiile constituite în baza art.12 din Legea nr.18/1991, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50\% din salariul de încadrare, pe o perioadă de un an calculată de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Stabilirea salariaţilor care beneficiază de acest drept şi a cuantumului sporului ce se acordă se face anual de către conducătorul instituţiei implicate în aplicarea dispoziţiilor legale privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra proprietăţii funciare, în limita fondurilor alocate pentru plata salariilor.

Art.3 al.1 din OUG nr.136/2006 prevede că, persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică alese sau numite, din administraţia publică centrală şi locală, beneficiază de un spor lunar de dificultate de până la 50\% din indemnizaţia corespunzătoare funcţiei respective sau din salariul de încadrare în cazul în care sunt implicate în aplicarea legii fondului funciar nr.18/1991 (lit.b).

Totodată, potrivit art.2 din OUG nr.136/22.12.2006, sporul de dificultate prevăzut la art.1 se asigură din bugetele administraţiei publice centrale sau locale la nivelul cărora sunt numite sau alese persoanele respective şi se acordă pe o perioadă de un an, calculate cu începere de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Prin urmare, OUG nr.136/2006 pentru completarea Legii nr.263/2006 privind aprobarea OUG nr.209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii, prevede că sporul de dificultate se acordă pe o perioadă de un an calculată de la intrarea în vigoare a acestei ordonanţe, respectiv 22 decembrie 2006, astfel încât acest spor nu poate fi acordat decât pentru perioada 22 dec.2006 – 22 dec.2007.

Dispoziţia nr.480/11.12.2008 emisă de Primarul com……….. ce face obiectul prezentei cauze, este nelegală întrucât sporul lunar de dificultate acordat personalului Primăriei com……….. implicat în aplicarea legilor fondului funciar este acordat pentru anul 2008, perioadă pentru care nu mai există temei legal.

Pentru aceste considerente, urmează a admite acţiunea şi a anula dispoziţia

 

Legislaţia muncii – 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr.2686/88/2008 reclamantul………. a chemat în judecată Ministerul Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti şi Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa aceştia să fie obligaţi să îi plătească salariul lunar cuvenit ca poliţist, pentru funcţia de şef serviciu, fără

a prejudicia salariul cu echivalentul sumelor primite de la instituţia unde este detaşat, pentru orele suplimentare, diferenţa de 5\% dintre suma salariului de merit oferit de Primăria Municipiului Tulcea şi cea pe care o oferă MIRA pentru toţi poliţiştii începând cu data de 1 aprilie 2005. sume actualizate la data plăţii efective, prin aplicarea coeficientului de inflaţie şi a dobânzii legale, pentru perioada 1 aprilie 2005 – septembrie 2008.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că începând cu data de 1.04.2005 a fost detaşat ca poliţist de la MIRA – Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti, la Consiliul Local al Municipiului Tulcea – Serviciul Public Comunitar Local de evidenţă al persoanelor.

Drepturile salariale ale poliţiştilor detaşaţi în afara MIRA, sunt reglementate prin anexa 4 din OG nr.38/2003, privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, potrivit cărora poliţiştii detaşaţi beneficiază de salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii, sporuri şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unităţile unde îşi desfăşoară activitatea, iar salariul pentru gradul profesional şi gradaţiile calculate la aceasta sunt plătite din fondurile Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti.

S-a mai arătat că potrivit OG nr.38/2003, anexa 4 pct.1 lit.c, dacă drepturile salariale sunt mai mici decât cele ce i s-ar cuveni ca poliţist pe funcţie similară în unităţile de poliţie, Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor trebuie să-i plătească această diferenţă la salariu, dar aceasta a stabilit un salariu virtual pe care i-l plăteşte lunar.

S-a mai arătat că în baza hotărârii Consiliului Local nr.8/7.01.2005 reclamantul are funcţia de şef serviciu la Consiliul Local Tulcea, iar salarizarea se efectuează conform prev. OG nr.6/2007 şi că beneficiază atât de prime lunare, de ore suplimentare, salariu de merit cât şi de majorarea salariilor.

Reclamantul susţine că pârâta Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti îi reţine din sumele de bani pe care ar fi trebuit să i le plătească şi oricât i s-ar majora salariul, nu poate beneficia de acest drept.

Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe disp. Legii nr.353/2003, pentru aprobarea OG nr.38/2003, OG nr.6/2007, Ordinul MIRA nr.S/629/2008, art.164 al.1 din Legea nr.53/2003.

Prin adresa nr.20060/20.01.2009 Consiliul Local al Municipiului Tulcea – Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor a Municipiului Tulcea, la solicitarea instanţei a comunicat relaţii cu privire la faptul că reclamantul are calitatea de funcţionar public cu statut special, fiind detaşat ca poliţist la acest serviciu şi încadrat pe funcţia de şef serviciu prin HCL al Municipiului Tulcea nr.8/27.01.2005.

Au fost depuse în copie la dosar hotărârea consiliului local, mai sus menţionată, adresa Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti din 13.01.2005 prin care îşi exprimă acordul pentru numirea reclamantului în funcţia de şef serviciu, statul de funcţii al Consiliului Local Tulcea, anexa nr.1 la HCL nr.8/2005, adeverinţa nr.703189/22.01.2009, a INEP, prin care se atestă faptul că reclamantul este încadrat ca funcţionar public cu statut special începând din 15 septembrie 2003 şi până în prezent, fiind detaşat de la data de 1 aprilie 2005 la Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor a municipiului Tulcea.

Analizând cu prioritate excepţia invocată de către pârâta MIRA prin reprezentant, la termenul din 6.02.2009 cu privire la prescripţia dreptului la acţiune a reclamantului, pentru perioada 1 aprilie 2005 – 1 septembrie 2005, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată.

Astfel, reclamantul a înţeles să promoveze prezenta cerere în luna octombrie 2008 iar drepturile salariale sunt solicitate începând cu 1 aprilie 2005 şi până la data de 1 septembrie 2005 sunt prescrise, întrucât dreptul la acţiune în ceea ce priveşte plata acestor drepturi este prescris, fiind situat în afara termenului general de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958.

Prin urmare, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a reclamantului pentru această perioadă este întemeiată urmând a fi admisă cu privire la perioada 1 aprilie – septembrie 2005.

În ceea ce priveşte plata drepturilor salariale pentru perioada octombrie 2005 – septembrie 2008, instanţa reţine următoarele:

Aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, reclamantul………. are calitatea de funcţionar public cu statut special (poliţist) şi începând cu data de 1 aprilie 2005, acesta a fost detaşat din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative Bucureşti la Serv Public Comunitar de Evidenţă al persoanelor al municipiului Tulcea.

Prin urmare, drepturile salariale solicitate sunt reglementate în mod expres prin OG nr.38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor anexa 4, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.553/2003 cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor din anexa 4 la OG nr.-38/2003, pct.1 lit. a şi b, poliţiştii detaşaţi să îndeplinească funcţii în afara ministerului internelor şi reformei administrative, beneficiază de salariul de bază al funcţiei îndeplinite, sporul de vechime în muncă, indemnizaţii, premii şi alte drepturi care se acordă personalului civil din unităţile unde îşi desfăşoară activitatea, drepturi plătite din fondurile instituţiilor unde aceştia sunt detaşaţi, precum şi de salariul pentru gradul profesional şi gradaţiile calculate la acesta, care se acordă în mod separat din fondurile Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti.

Potrivit pct.1 lit.c din anexa 4 la OG nr.38/2003 atunci când aceste drepturi salariale sunt mai mici decât cele care li s-ar cuveni poliţiştilor încadraţi în unităţile de poliţie pe funcţii similare celor pe care le îndeplinesc la unităţile unde sunt detaşaţi, cei în cauză pot opta pentru drepturile salariale poliţiştilor încadraţi în unităţile de poliţie.

În această situaţie drepturile salariale cuvenite în raport de legislaţia aplicabilă personalului unităţilor de poliţie unde poliţiştii sunt detaşaţi se acordă de aceste unităţi iar diferenţa până la totalul drepturilor se acordă de Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor Bucureşti.

Prin totalul drepturilor salariale cuvenite ca poliţişti, se înţelege salariul de bază corespunzător funcţiei de poliţist, asimilată, precum şi celelalte sporuri şi indemnizaţii stabilite prin ordin al Ministrului internelor şi reformei administrative.

În aceste condiţii însă, plata primelor, premiilor, a altor drepturi, ore suplimentare au legătură cu locul de muncă unde sunt detaşaţi poliţiştii şi se pot acorda în funcţie de rezultatele activităţii desfăşurate, natura acestei activităţi – care ar impune efectuarea de ore suplimentare – existenţa fondurilor băneşti din care se finanţează plata premiilor şi a orelor suplimentare.

Noul cod al muncii – 2013

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 2902/88/2008, formulată de reclamanţii:……., toţi prin reprezentant legal SINDICATUL…….. – LEGAL REPREZENTAT PRIN LIDER FILIALA JUDEŢEANĂ -…….. au chemat în judecată D.G.F.P. TULCEA, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – Bucureşti şi MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR BUCUREŞTI pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea la plata sporurilor salariale

cuvenite, constând în suplimentul postului în procent de 25\% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare de asemenea în procent de 25\% din salariul de bază, începând cu data de 22 martie 2004 şi până în prezent, actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective a acestora, precum şi efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cărţile de muncă.

In motivare, reclamanţii arată că, la solicitarea de acordare a sporurilor arătate, pârâţii au comunicat că nu se pot plăti aceste sume pentru că nu au fost prevăzute în bugetul instituţiei, capitole cu această destinaţie, cu toate că aceste drepturi trebuiau acordate începând cu 15 noiembrie 2001, fiind introduse în Legea nr. 188/1995 prin Legea nr. 161/2003, după care prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, s-a suspendat aplicarea respectivelor dispoziţii pentru perioada 2004 – 2006.

Se mai învederează că nici executivul, şi nici legiuitorul nu putea suspenda sau abroga acest drept întrucât un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu mai poate fi anulat, iar cenzurarea legalităţii suspendării succesive a actului normativ revine instanţei, sub sancţiunea denegării de dreptate, şi nu Curţii Constituţionale.

Reclamanţii precizează, în continuare, că normele legale de suspendare contravin art. 41 şi art. 53 din Constituţie pentru că un drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică dar contravin şi art. 16 alin. 1 din Constituţie pentru că se creează o situaţie de discriminare faţă de celelalte categorii de persoane încadrate în muncă şi art. 15 alin. 2 deoarece aceste norme legale sunt retroactive, suspendând un drept câştigat sub imperiul Legii nr. 188/1999 în mod retroactiv, încălcându-se şi art. 1 din Protocolul adiţional la C.E.D.O., în condiţiile în care sporurile solicitate reprezintă un drept de creanţă, respectiv un bun în înţelesul protocolului.

Se subliniază, de asemenea, că s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi că suspendările succesive au întrerupt cursul prescripţiei extinctive ce şi-a reluat cursul după încetarea suspendării, invocându-se şi dispoziţiile art. 1 alin. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 137/2000 întrucât se creează discriminare faţă de categoriile de funcţionari publici ce au câştigat aceste drepturi.

In apărare, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a depus întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii reclamanţilor, ca nefondată.

Examinând cauza, în raport cu probele administrate, instanţa reţine că, reclamanţii sunt funcţionari publici în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată, forma în vigoare începând cu 1 aprilie 2004, pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul de vechime în muncă, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

In perioada 2004 – 2006, dispoziţiile cuprinse la literele c) şi d) din textul legal menţionat au fost suspendate prin acte normative succesive: O.U.G. nr. 92/2004, Legea nr. 76/2005, O.U.G. nr. 2/2006 şi Legea nr. 417/2006.

Deşi este prevăzut în mod expres că în compunerea salariului funcţionarului public, pe lângă salariul de bază şi sporul de vechime, intră şi suplimentul postului, precum şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare, legiuitorul nu a stabilit şi cuantumul sporurilor în discuţie sau un minim de criterii în baza cărora să poată fi determinate, limitându-se la precizarea că suplimentul prevăzut la lit. d) din art. 31 se stabileşte în raport cu treapta de salarizare.

In aceste condiţii, este evident că stabilirea cuantumului celor două suplimente a fost lăsată de legiuitor în competenţa Administraţiei a cărei activitate fundamentală este aceea a organizării legii sau a executării în concret a legii.

In consecinţă, este atributul exclusiv al Administraţiei să execute în concret prevederile cuprinse în art. 31 din Legea nr. 188/1999 şi care beneficiază de o largă marjă de apreciere din moment ce singurul criteriu impus de legiuitor fiind cel relativ la treapta de salarizare pentru fiecare categorie de funcţionari publici.

A stabili la acest moment legalitatea sau nelegalitatea dispoziţiilor de suspendare nu este relevant în speţă pe de o parte pentru că perioada de suspendare a expirat, iar pe de altă parte, pentru că suspendarea nu a vizat decât plata acestor drepturi salariale şi nu existenţa acestora, ce nu a fost înlăturată, prevederile legale ce reglementau dreptul la cele două tipuri de sporuri producându-şi efectele şi în continuare.

Insă, în lipsa unui act infralegislativ emis sau adoptat de către Administraţie, prin care să fie stabilit cuantumul sau procentul celor două suplimente solicitate de reclamantă, instanţa nu are competenţa de a determina ea însăşi întinderea drepturilor salariale deoarece s-ar substitui Administraţiei, ipoteză în care ar încălca principiul separaţiei puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituţia României.

Prin urmare, funcţionarii publici, înainte de a solicita plata respectivelor suplimente, ar trebui să acţioneze în sensul determinării Administraţiei să-şi îndeplinească atribuţiile de stabilire a cuantumului sau procentului sporurilor, după ce a rămas în pasivitate o atât de îndelungată perioadă de timp, profitând de faptul că s-a dispus suspendarea temporară a plăţilor acestora.

Este lipsit de eficienţă că, la acest moment, să se dispună plata celor două sporuri salariale, în mod generic, întrucât, ulterior, în condiţiile în care Administraţia persistă într-o atare atitudine de pasivitate, o hotărâre pronunţată în sensul arătat ar fi imposibil de executat, în lipsa unor minime criterii de determinare, după cum s-a arătat.

De asemenea, chiar dacă se verifică o situaţie discriminatorie în raport cu alţi funcţionari publici ce au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care s-au admis acţiunile, o atare discriminare este doar aparentă întrucât, aşa cum s-a învederat, acele hotărâri nu pot fi puse în executare pentru că nu se poate determina modul de plată.

In măsura în care intervine Administraţia şi în îndeplinirea atribuţiilor sale, precizează modul de calcul al sporurilor respective, iar instituţia pârâtă persistă în refuzul de plată al sumelor la care reclamanta şi ceilalţi funcţionari publici au dreptul, nimic nu o împiedică pe reclamantă să promoveze o altă acţiune, fără a intra în discuţie o autoritate de lucru judecat.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge ca nefondată acţiunea promovată.

Urmează, totodată, a fi respinse excepţiile invocate de A.N.A.F. BUCUREŞTI privind lipsa calităţii procesuale pasive şi a necompetenţei materiale a Tribunalului Tulcea ca nefondate.

Legislatia muncii – 2013

Dosar nr. 2102/88/2008TRIBUNALUL TULCEASECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIVSENTINTA CIVILA Nr. 155 Şedinţa publică Din data de 04 Februarie 2009.Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.2102/88/2008, reclamanţii………………, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată Curtea de Conturi a României la plata unei despăgubiri proporţională cu prejudiciul suferit, reprezentând contravaloarea primelor de concediu neacordate pentru perioada 2001 – 2007, actualizată cu coeficientul de inflaţie, calculat de la data la care trebuiau plătite drepturile, până la data achitării integrale a acesteia şi în continuare.

În drept şi-au întemeiat solicitările pe dispoz. art.1(2), lit.e(i), art.2(1) şi art.27 din OG nr.137/2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi ale art.161(4) şi art.269 din Legea nr.53/2003 din MUNCII

În motivare s-a arătat că, au calitatea de angajaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată, aflaţi în raporturi de muncă cu angajatorul Curtea de Conturi a României, raporturi guvernate de Legea nr.53/2003, Codul muncii.

Pentru activitatea desfăşurată beneficiază de un salariu sub formă de indemnizaţie, care reprezintă contravaloarea muncii prestate, la fel ca şi funcţionarii publici. În vederea aplicării principiului egalităţii de tratament, consideră că ar fi trebuit să beneficieze de prima de concediu pentru anii 2001 – 2007, potrivit disp. art.35(2) din Legea nr.188/1999, republicată în Monitorul Oficial nr.365/29 mai 2007, care precizează că funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat, în condiţiile în care legile bugetului de stat pe anii 2006 – 2007 nu mai suspendă acordarea acestei prime. De altfel, în anul 2007 prima de concediu a fost plătită tuturor funcţionarilor publici, neexistând restricţii în acest sens, prin legea bugetară anuală, iar art.23, alin.1 din Ordonanţa Guvernului nr.6/24 ianuarie 2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale ale funcţionarilor publici menţionează: La plecarea în concediul de odihnă funcţionarii publici au dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu.

În drept, şi-au întemeiat acţiunea pe următoarele reglementări: prevederile Constituţiei României revizuite, republicată în MO, partea I, nr.767/31 octombrie 2003, preved.art.39 din Legea nr.53/2003 din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, preved. art.27 din OG nr.137/2000 republicată, disp. art.35 (2) şi art.114 din Legea nr.188/1999 republicată, rap.la disp.art.1(2) din Legea nr.94/1992, republicată cu modificările şi completările ulterioare, preved.Deciziei nr.LXXVII(77)/5.11.2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, preved. OUG nr.146/19.12.2007 publicată în MO nr.877/20.12.2007, prin care Guvernul României a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 – 2006.

În apărare, Curtea de Conturi a României a depus la dosarul cauzei: întâmpinare, hotărârea nr.282/21.05.2008 pronunţată de C.N.C.D., cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi precizări.

Coplata – 2013

“In vederea rezolvarii dezechilibrelor financiare din sectorul de sanatate, suntem hotarati sa aplicam urmatoarele masuri:In martie 2013, vom incepe introducerea coplatii, reprezentand o suma fixa modesta in functie de serviciile furnizate, in sectorul spitalicesc, exceptand serviciile de urgenta; vom continua sa revizuim lista medicamentelor compensate si vom introduce mecanisme pentru

reducerea perioadei de spitalizare si cresterea gradului de utilizare a serviciilor ambulatorii”, se arata in document.

Fonduri structurale – 2013

Centrul de Informare pentru Instrumente Structurale (CIIS), ce funcţionează sub egida Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale, a lansat site-ul naţional dedicat beneficiarilor de proiecte finanţate din Instrumente Structurale – http://b.fonduri-ue.ro/ – Comunicat de presa

Site-ul este o platformă interactivă de promovare a beneficiarilor, a proiectelor implementate cu finanţare din fondurile structurale precum şi a rezultatelor obţinute în cadrul acestora. Pentru orice sugestii sau întrebări vă rugam să contactaţi email:beneficiar@fonduri-ue.ro sau la numarul 021 9340

Accesare fonduri europene – 2013

Acest articol dezvaluie:

  • De ce s-au ambitionat oficialii Uniunea Europeana oferind in 2013 fonduri europene pe banda rulanta tuturor antreprenorilor mici si mijlocii din Romania! Afla cum sa prinzi si tu acest tren acum ori niciodata!

 

  • Ai idei de afaceri, vrei sa aflii daca esti eligibil si cum sa obtii fonduri europene nerambursabile? In 2013 obtii finantare in 2 luni si 17 zile, afla exact ce ai de facut incepand cu prima zi!
  • Vrei ca in 2013 sa incepi propria afacere? Afla cati bani primesti de la UE, si in cat timp afacerea iti poate asigura un venit constant tie si familiei tale?
  • Descopera de ce afacerile din Agricultura, Turism, Auto, Constructii, Educatie si Sanatate vor primii fonduri europene mult prea usor!
  • De ce sa nu te mai temi in 2013 de birocratie si tot ce te impiedica pana acum sa ajungi la fondurile europene nerambursabile?

Daca afacerea ta se incadreaza in unul din domeniile de mai jos atunci am trecut de prima etapa. Ia o foaie de hartie noteaza-ti ideile de afaceri si verifica care sunt eligibile:

  • AGRICULTURA, silvicultura si pescuit
  • Productia si compercializarea ciupercilor
  • Arbusti fructiferi (afin, zmeura, catina, coacaz, agris)
  • Achizitia de utilaje agricole
  • Cresterea animalelor. Ferme de animale
  • Ferme de porci. Comercializarea preparatelor din carne de porc
  • Cultivarea plantelor medicinale
  • Ferme de melci. Comercializarea melcilor
  • Sera de flori si pepiniera, pomi ornamentali
  • Plantatie de vita de vie. Productie vin
  • Cresterea racilor
  • Ferma de struti. Comercializarea preparatelor din carne de strut
  • Productia de bauturi racoritoare nealcoolice; productia de ape minerale si alte ape imbuteliate
  • Fabricarea si Finisarea materialelor textile
  • Fabricarea da covoare, mochete, franghii, sfori, s.a.m.d.
  • Fabricarea articolelor de imbracaminte
  • Fabricarea articolelor de voiaj, Marochinarie si Incaltaminte
  • Fabricarea produselor din lemn (lista intreaga cu activitati bazate pe prelucrarea lemnului – vezi pag. 18)
  • Fabricarea de mobila
  • Fabricarea jocurilor si jucariilor
  • Repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor
  • Service auto / Spalatorie auto
  • Colectarea deseurilor
  • CONSTRUCTII
  • Lucrari de instalatii electrice si tehnico-sanitare, plus alte lucrari de instalatii pentru constructii
  • Lucrari de tamplarie si dulgherie
  • Transport si depozitare
  • Intertinerea si repararea masinilor si a motocicletelor
  • TURISM
  • Pensiune turistica / agro-turistica
  • Hoteluri
  • Stranduri, Piscine si Baze Sportive
  • RESTAURANTE si alte activitati de servicii de alimentatie
  • Activitati de posta si curierat
  • Activitati de editare a cartilor, ziarelor, revistelor si alte activitati de editare

Fondul de Solidaritate al Avocatilor

Fondul de Solidaritate al Avocatilor, fond distinct de sistemul Casei de Asigurari a Avocatilor (CAA), va fi utilizat in vederea acordarii de ajutoare exceptionale, pentru cazuri medicale grave, avocatilor sau membrilor familiei aflati in intretinerea nemijlocita a acestora.

Fondul va functiona sub autoritatea barourilor, prin Consiliul U.N.B.R., fiind constituit din contributiile lunare obligatorii ale fiecarui avocat cu drept de exercitare a profesiei, in cuantum de cinci lei. Avocatii stagiari si avocatii definitivi vor contribui cu aceeasi suma. Refuzul de a contribui la constituirea fondului cu suma lunara constituie abatere disciplinara, neplata sumei atragand pierderea dreptului avocatului de a beneficia de ajutor din partea Fondului. Suma lunara va fi achitata in primele 25 de zile ale fiecarei luni pentru luna anterioara.

Sumele de bani din care se constituie Fondul vor fi incasate de barouri si vor fi evidentiate intr-un cont unic national distinct. Virarea de catre barouri a sumelor incasate pentru Fond se va face trimestrial in contul unic national. Fondul de solidaritate va putea fi alimentat si cu sume de bani provenite din donatii, iar gestiunea curenta a acestuia va fi asigurata de Comisia Permanenta a U.N.B.R.

Pentru a se asigura acumularea resurselor financiare necesare folosirii Fondului in scopul pentru care a fost creat, se instituie un termen de gratie de doi ani, interval de timp in care sumele colectate nu vor fi folosite pentru acordarea ajutoarelor medicale. In cazul in care acumularea de resurse financiare permite, ajutoarele pot fi acordate dupa trecerea unui an.

Aprobarea cererilor de acordare a ajutoarelor medicale prin intermediul Fondului se va face de catre Comisia Permanenta a U.N.B.R., in baza actelor medicale depuse in sustinerea cererii de acordare a ajutorului si va fi supusa ratificarii de catre Consiliul U.N.B.R. Solicitarile vor fi depuse in scris, direct sau prin corespondenta, la secretariatul U.N.B.R. si vor fi insotite de inscrisuri doveditoare. Solicitarea va fi facuta de avocat, iar in cazul in care acesta nu se poate adresa personal, de sot/sotia sau copiii avocatului.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!