110 milioane lei pentru reabilitarea şi modernizare a două drumuri judeţene din Moldova

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a semnat luni două contracte în valoare de aproximativ 110 milioane lei, care prevăd reabilitarea şi modernizarea a două drumuri judeţene din nord-estul ţării, informează MEDIAFAX.

Primul contract, în valoare de aproximativ 51 milioane lei, a fost semnat cu Consiliul Judeţean Iaşi şi vizează reabilitarea şi modernizarea drumului regional DJ 208, limita judeţului Neamţ-Iaşi-limita judeţului Suceava. Durata proiectului este de 29 de luni, se arată într-un comunicat al ministerului.

Cel de-al doilea contract are drept obiectiv reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 248 Iaşi-Vaslui.

Valoarea eligibilă a proiectului este de aproximativ 59 milioane lei, perioada estimată de implementare fiind de 18 luni.

Proiectul va fi realizat, în parteneriat, de Consiliul Judeţean Iaşi şi Consiliul Judeţean Vaslui, ambele proiecte fiind cofinanţate prin Programul Operaţional Regional, Axa 2, Îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport.

Lucrările la autostrada Bucureşti Braşov înaintează greu din cauza preţurilor umflate la terenuri

Lucrările la autostrada Bucureşti-Braşov, cel mai nou proiect al Ministerului Transporturilor, bat pasul pe loc. De această dată nu din cauza constructorilor, ci a birocraţiei, dar şi a celor care au umfat mult preţurile, cu speranţa că vor face o afacere profitabilă pe banii statului.

Printre cei care vor fi expropriaţi se află şi nume cu greutate: miliardarul Robert Negoiţă, afaceristul George Prelea sau primarul comunei Ştefăneşti, Anghel Rababoc. Deşi decizia de expropriere a fost emisă printr-o hotărâre de guvern încă din aprilie, oamenii n-au primit nici până încă vreo înştiinţare oficială de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri.

„Lucrurile se mişcă destul de prost, totuşi am înţeles că ar fi o decizie din luna aprilie, dar până acum mi se pare în neregulă că nimeni nu ne-a contractat”, a spus Robert Negoiţă.

Cât despre Primarul de Ştefăneşti, Anghel Rababoc, el nici măcar nu recunoaşte că are teren pe traseul viitoarei autostrăzi spre Braşov, deşi actele îl contrazic.

Oficialii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri recunosc că au o problemă cu exproprierile, mai ales pe primul tronson, între Bucureşti şi Moara Vlăsiei. De asemenea, prin vânzarile repetate, preţurile terenurilor au crescut mult, iar o cotaţie oficială nici nu există.

Oficialii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri spun că au pus deja la bătaie o parte din cele peste 110 de milioane de lei pentru exproprieri şi că pe tronsonul Moara Vlăsiei – Ploieşti aproape două treimi dintre proprietari au renunţat la terenuri. De altfel, 30 de kilometri de autostradă sunt deja la stadiul de fundaţie.

Până în momentul de faţă au fost achitate aproximativ 20 de milioane. Dacă lucrările merg conform planului, tronsonul de autostradă Bucureşti – Ploieşti ar trebui să fie gata în 2010.

Sursa principala