Model de plangere penala pentru neplata pensiei de intretinere

DOMNULE PRIM PROCUROR,

Subsemnata …………………………., cu domiciliul in ……………., str. ………….., nr ………, sect ………, formulez prezenta

PLANGERE PENALA

impotriva numitului ……………….., fiul lui ……… si ………….., nascut la data de xx.xx.xxxx in ………….., str ……………………, nr ………., solicitandu-se ca in urma cercetarilor sa se constate ca acesta se face vinovat de infractiunea de abandon de familiei, prevazuta si sanctionata de art. 305 C.o, pentru neplata cu rea-credinta a pensiei de intretinere a minorei …………………

In fapt, impotriva numitului ……………a fost data sentinta penala nr xxx/xx.xx.xxxx prin care a fost condamnat la xxxxxxx cu suspendarea conditionata a executarii penale pe o perioada de 3 ani, reprezentand termen de incercare, pentru neplata, cu rea-credinta, a pensiei de intretinere, stabilita prin senstinta civila nr. xxxx/xx.xx.xxxx.

Mentionez ca nici pana in prezent, numitul ………………….nu s-a indeplinit obligatia stabilita prin sentinta civila, pentru care a fost condamnat prin sentinta penala sus mentionata.

…. (detalii cote si plati, mentiuni tipuri probe si motivare in drept)

Va multumesc

Plangere impotriva procesului-verbal de aplicare a sanctiunii contraventionale cu amenda

DOMNULE PRESEDINTE,     

Subsemnatul(a) …………, domiciliat(a) in …………………  

Formulez: 

PLANGERE CONTRAVENTIONALA 

 

 impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor nr. …….. din ………. incheiat de ………. prin care in baza art. 3 lit. … din Legea nr. 61/1990 am fost sanctionat(a) cu …………. lei amenda contraventionala. 

  Va rog sa admiteti aceasta plangere si sa anulati procesul-verbal de constatare a contraventiilor prin care mi s-a aplicat amenda in suma de …….. lei. 

Motivele plangerii:   

In fapt, prin procesul-verbal enuntat, am fost sanctionat(a) cu ……… lei amenda, retinandu-se in seama mea faptul ca …………..   Consider ca sanctiunea care mi s-a aplicat este nelegala si netemeinica pentru ca …………..   De aceea, cer admiterea plangerii si anularea procesului-verbal atacat.  

In drept, imi intemeiez plangerea pe dispozitiile art. 8 din Legea nr. 61/1990.  

Dovada o fac cu ……………..   Anexez procesul verbal a carui anulare o cer.   

Data depunerii   ………….. Semnatura, ……….    

DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI …………………..

 

Plangere prealabila de punere in miscare a actiunii penale

DOMNULE PRESEDINTE,   

 

Subsemnatul(a) …………, domiciliat(a) in ……………., formulez: 

 PLANGERE PREALABILA DE PUNEREA IN MISCARE A ACTIUNII PENALE  

impotriva inculpatului(ei) ………….., fiul (fiica) lui …………, si al(a) …………, nascut(a) la data de ……….., in …………, domiciliat(a) in ………., pentru savarsirea infractiunii prevazute si pedepsite de art. 180 alin. 2 din Codul penal, comisa la data de ……….  

De asemenea, cer obligarea inculpatului(ei) la plata sumei de ……… lei, despagubiri civile si a sumei de ………. lei, cheltuieli judiciare.   In fapt, la data de ……….., inculpatul(a) m-a lovit cu ……………, cauzandu-mi leziuni pentru a caror vindecare am avut nevoie de …….. zile ingrijiri medicale, perioada in care am suferit un prejudiciu in suma de ………. lei, reprezentand veniturile pe care le puteam realiza daca nu eram victima agresiunii inculpatului.  

Dovada plangerii inteleg s-o fac cu certificatul medico-legal nr. ……… din ……… eliberat de ………. si cu declaratiile martorilor: …………   In drept, fapta inculpatului constituie infractiunea de lovire sau alte violente, prevazute si pedepsite de art. 180 alin. 2 C. pen., text in baza caruia cer condamnarea inculpatului si obligarea sa la plata sumei de ……… lei, reprezentand prejudiciul material pe care l-am suferit si ……… lei cheltuieli judiciare compuse din onorariu aparator, taxa certificat medico-legal si cheltuieli cu deplasarea mea si a martorilor la instanta. 

Anexez certificatul medico-legal.   

Data depunerii   ………….. Semnatura, ……….    

DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI

Impotriva masurii sau actului de urmarire penala

DOMNULE PRIM-PROCUROR,   

Subsemnatul(a) …………, domiciliat(a) in ………… inculpat(a), parte vatamata, parte civila, parte responsabila civilmente, expert etc. in dosarul de cercetare penala nr. ………….

MA PLANG IMPOTRIVA MASURII SAU ACTULUI DE URMARIRE PENALA,

prin care mi s-a confiscat ……….. sau mi s-a aplicat o amenda administrativa de ……… lei, considerandu-se ca fapta este lipsita de pericol social.  

Prin luarea masurii respective mi s-a adus o vatamare a intereselor mele legitime, pentru ca am fost lipsit(a) de folosinta bunului confiscat fara nici un drept, iar cat priveste amenda este nelegala, intrucat fapta pretinsa nu s-a comis sau a fost amnistiata prin art. …… din Dec. nr. …….. sau ca a intervenit impacarea partilor.  

De aceea, in temeiul art. 275 sau art. 278 C. proc. pen., va rog sa desfiintati masura sau actul atacat.  

Dovada ca masura sau actul atacat mi-au adus o vatamare a intereselor mele legitime, inteleg s-o fac cu urmatoarele probe: ………………………….   

Data depunerii   ………….. Semnatura, ……….   

DOMNULUI PRIM PROCUROR AL PARCHETUL DE PE   LANGA JUDECATORIA ……………….

 

 

Model plangere contraventionala

DOMNULE PRESEDINTE,

   Subsemnatul(a) ………….., domiciliat(a) in ……………..
   Formulez:
 PLANGERE CONTRAVENTIONALA

 impotriva procesului-verbal de contraventie nr. …….., din …………, incheiat de ……….., prin care, in baza art. …, din ………., am fost sanctionat(a) cu a carui anulare o cer.

Motivele plangerii:

   In fapt am fost sanctionat(a) cu ……….. pentru faptul ca ………… In realitate, nu sunt vinovat(a) de savarsirea faptei, deoarece ………… motiv pentru care cer admiterea plangerii, ii anularea procesului verbal de contraventie citat.
   In drept, imi intemeiez plangerea pe dispozitiile art. 31 si art. 34 din Legea nr. 32/1968.
   In dovedirea motivelor enuntate inteleg sa ma folosesc de proba cu acte, proba cu expertiza tehnica si proba cu urmatorii martori: ……….. ……….

   Data depunerii
   …………..
 Semnatura,
 ……….

   DOMNULUI PRESEDINTE AL JUDECATORIEI ………………

Obligaţiile cărăuşului la punctul de pornire

În virtutea contractului de transport, prestaţiile cărăuşului la punctul de pornire constau în:
a) acceptarea cererii de transport;
b) procurarea unui vehicul corespunzător;
c) preluarea mărfii de la expeditor;
d) încărcarea ei;
e) eliberarea documentului de transport.

a) Acceptarea cererii de transport

Cărăuşul, aflându-se în stare permanentă de ofertă de servicii adresată publicului, trebuie, în principiu, să dea urmare oricărei cereri sau comenzi de a efectua un transport de bunuri.

Simpla adeziune a expeditorului solicitant la condiţiile lui realizează consimţământul contractual.

b) Procurarea unui mijloc de transport corespunzător

Cărăuşul are obligaţia să garanteze îndeplinirea cerinţelor transportului din proprie iniţiativă şi independent de orice verificare prealabilă exercitată de către contractant, deoarece predătorul mărfii sau călătorul, de cele mai multe ori, nu sunt în măsură să examineze starea mijlocului de transport.

Momentul punerii la dispoziţie a mijlocului de transport se stabileşte prin contract.

c) Luarea în primire a mărfii de către cărăuş.

Data şi locul acestei operaţiuni coincid, de obicei, cu termenul şi punctul convenite pentru predarea mărfii de către expeditor, obligaţiile părţilor fiind corelative.

Cărăuşul are dreptul de a proceda la verificări, inclusiv cântărirea mărfii.

Transportul de colectare şi mesagerii obligă cărăuşul să verifice numărul coletelor, starea ambalajelor, greutatea expediţiei.

În cazul folosirii unor vehicule închise, cărăuşul este obligat să verifice natura transportului, respectarea regulilor tehnice de încărcare, sigiliile aplicate de expeditor.

Cântărirea este, de asemenea, obligatorie, cu titlu general şi independent de felul încărcăturii în cazul mărfurilor ce se transportă pe cale aeriană.

Cărăuşul poate refuza marfa spre transport în următoarele cazuri:

– coletele sunt necorespunzător ambalate;

– mărfurile au fost încărcate fără respectarea regulilor tehnice de încărcare;

– mărfurile încărcate în mijloace de transport închise nu au sigiliul expeditorului, iar cele încărcate în mijloace de transport deschise nu au marcaje sau semne corespunzătoare;

– mărfurile sunt interzise la transport.

d) Încărcarea mărfii în mijlocul de transport

Obligaţia de a introduce bunurile supuse transportului în spaţiul interior al vehiculului revine cărăuşului, numai dacă părţile au convenit în acest sens. Această îndatorire cade în sarcina expeditorului.

În toate cazurile cărăuşul stabileşte normele tehnice de încărcare sau aşezare, stivuire etc.

În lipsa unor rezerve consemnate în documentul de transport, acceptarea de către cărăuş a mărfii prezentate pentru transport este deplină şi definitivă.

Primirea fără rezerve a mărfii spre transport angajează răspunderea cărăuşului pentru executarea deplasării până la eliberarea ei destinatarului.

e) Eliberarea documentului de transport

Cărăuşul are îndatorirea să emită un document de transport complet, incluzând toate menţiunile esenţiale.

De cele mai multe ori, eliberarea documentului de transport se consumă imediat

Obligaţiile părţilor in cursul deplasării mărfii

Din punct de vedere al executării obligaţiei de deplasare a mărfii deosebim trei categorii de transporturi:
a. cele efectuate în condiţiile iniţial convenite;
b. cele care suferă devieri de la itinerarul iniţial din voinţa expeditorului;
c. cele perturbate de împrejurări de forţă majoră

Prin excepţie, expeditorul poate fi ţinut, în cazul unor transporturi ce necesită îngrijiri speciale pe parcurs, să pună la dispoziţia cărăuşului însoţitori.Însoţirea este facultativă când marfa se transportă pe riscul expeditorului şi obligatorie în următoarele situaţii:

– se transportă în mijloace de transport complete;

– transportul se execută cu mijloace auto şi cuprinde mărfuri în vrac ce nu se pot preda spre transport prin cântărire, număr de colete, bucăţi ori volum sau când produsele în vrac nu pot fi recântărite de destinatar.

b) Obligaţiile cărăuşului

În esenţă, obligaţiile cărăuşului sunt următoarele:

– respectarea ordinii expediţiilor;

– parcurgerea rutei prestabilite;

– executarea transportului în termenul fixat;

– conservarea mărfii pe întreg parcursul până la destinaţie.

2. Transporturi modificate prin voinţa expeditorului

Art.421 Cod comercial îngăduie, în anumite condiţii, modificarea contractului de transport prin voinţa unilaterală a expeditorului exprimată printr-un act juridic numit contra-ordin.

Posibilitatea acestor schimbări îşi găseşte temeiul juridic în dispoziţia finală din art.969 alin.2 Cod civil.

Textul precizează că revocarea convenţiei este îngăduită nu numai prin consimţământul mutual al părţilor, dar şi din „Cauze autorizate de lege”. O asemenea cauză este derogarea consacrată de art.421 Cod comercial.

Printre argumentele invocate pot fi semnalate următoarele:

– expeditorul schimbă ruta deoarece a descoperit o piaţă cu condiţii mai avantajoase;

– destinatarul iniţial, persoană fizică, a decedat sau societatea comercială s-a dizolvat;

– cumpărătorul cade în faliment.

Expeditorul are dreptul în aceste situaţii nu numai să suspende transportul, dar şi să ceară restituirea lucrurilor transportate, plătind cărăuşului cheltuielile făcute şi pagubele directe şi imediate rezultând din executarea acestui contra-ordin.

Dispoziţia dată de expeditor are caracter imperativ pentru cărăuş.

Facultatea expeditorului de a schimba contractul de transport în condiţiile arătate poate fi transmisă, după caz, destinatarului sau unei terţe persoane.

3. Transporturi perturbate

Obstacole de natură obiectivă pe care le are în vedere, art.421 Cod comercial sunt cazul fortuit şi forţa majoră.

Cazul fortuit şi forţa majoră sunt de natură să producă întârzierea executării obligaţiilor cărăuşului sau imposibilitatea definitivă de a le aduce la îndeplinire.

Cărăuşul trebuie să-l informeze pe expeditor, în calitatea expeditorului de partener contractual, expeditorul putând hotărî menţinerea contractului, acceptând o decalare a datei de expediere sau continuarea transportului sau rezilierea acestuia.

Obligaţiile părţilor la destinaţie

La destinaţie cărăuşul are următoarele îndatoriri:
a) identificarea şi avizarea destinatarului despre sosirea mărfii;
b) eliberarea încărcăturii la locul şi la data convenite;
c) descărcarea lucrurilor din mijlocul de transport.
Dacă transportul s-a efectuat în temeiul unui titlu de transport, precum scrisoarea de trăsură ori contractul de navlosire, persoana destinatarului este indicată nominal. În această situaţie, legitimarea destinatarului este o obligaţie elementară a cărăuşului

Obligaţiile destinatarului

Primind documentul de transport sau al recepţiei încărcăturii, destinatarul are următoarele obligaţii:

– să ia în primire marfa ajunsă la punctul de sosire;

– să elibereze mijlocul de transport;

– să plătească sumele restante datorate cărăuşului;

– să conserve acţiunile judiciare sau arbitrale împotriva cărăuşului pentru repararea eventualelor pagube produse pe timpul transportului.

Luarea în primire a mărfii transportate impune destinatarului verificarea documentelor de transport, starea în care se află lucrurile transportate, verificarea sigiliilor şi marcajelor, verificarea cantitativă şi calitativă a mărfii.

Eliberarea mijlocului de transport trebuie realizată în timp util, timp stabilit prin contract.

Depăşirea timpului util atrage plata unor penalităţi în sarcina destinatarului.

Primirea mărfii de către destinatar duce la încetarea posesiei exercitate de cărăuş.

Preluarea încărcăturii la punctul terminus al deplasării, cu verificările preliminare de rigoare, încheie executarea contractului de transport de către cărăuş. În completare, destinatarul trebuie să procedeze la încă un control după aducerea mărfurilor în depozitul propriu.

Art.434 alin.2 Cod comercial arată că destinatarul care primeşte lucrurile e obligat să plătească tot ceea ce se datorează pentru transport, precum şi toate celelalte cheltuieli.

Obiectul plăţii îl poate forma taxa de transport restantă sau anumite cheltuieli legate de operaţiunile conexe transportului cum ar fi cheltuielile de descărcare a mărfii din vehicul sau de transbordare pe parcurs.

Neplata integrală sau parţială a sumelor datorate justifică sechestrarea mărfii la cererea cărăuşului, prin hotărârea instanţei competente.

În transporturile deficitare, destinatarul poate avea pretenţii de despăgubiri asupra cărăuşului pentru pierderea sau avarierea mărfii ori pentru deficit cantitativ.

Transmiterea proprietăţii şi riscurilor asupra mărfii aflate în curs de transport

Transferul dreptului de proprietate şi a riscurilor de la vânzător la cumpărător are loc, potrivit legii române, în condiţii diferite, după cum obiectul vânzării îl formează mărfuri determinate în individualitatea lor sau numai generic.

În situaţia mărfurilor determinate în individualitatea lor, efectul translativ referitor la dreptul de proprietate şi la riscurile aferente operează în conformitate cu art.971 şi art.1295 Cod civil, de la data încheierii contractului comercial şi independent de data livrării sau preluării mărfii de către cumpărător.
Când obiectul vânzării îl formează bunuri determinate prin caractere generice, transferul dreptului de proprietate are loc în lipsă de clauză diferită, în momentul când marfa este individualizată, şi nu la data încheierii contractului comercial.

Modalităţile individualizării mărfii diferă potrivit uzanţelor comerciale, după cum livrarea implică circulaţia efectivă a mărfii sau numai circulaţia documentelor care o reprezintă.

În primul caz, marfa se individualizează în momentul predării cumpărătorului sau transportatorului terestru, maritim sau aerian.

Transportatorul, răspunzând de integritatea mărfii, are interesul, dar şi obligaţia, să se asigure de identitatea ei cantitativă şi calitativă printr-o individualizare adecvată la data încărcării în vehicul sau pe navă.

Dacă însă vânzarea se consumă prin circulaţia documentelor reprezentative ale mărfii, predarea este adusă la îndeplinire prin remiterea acestora cumpărătorului.

În toate cazurile arătate, transmiterea dreptului de proprietate operează o dată cu individualizarea mărfii prin predare sau prin remiterea documentelor care o reprezintă.

De cele mai multe ori, părţile din contractul principal, contract pe care se grefează transportul, reglementează momentul când se tranferă dreptul de proprietate şi riscurile de la vânzător la cumpărător prin clauze contractuale.

Acestea pot specifica data transferului fie direct prin prevederi contractuale, fie indirect prin referire la anumite uzanţe comerciale unificate şi de largă circulaţie.

Reglementarea directă prin clauze inserate în contractul comercial de bază poate folosi două forme diferite de exprimare:

– prin convenirea unor elemente de fapt cu caracter temporal (de exemplu „la data încărcării mărfii în mijlocul de transport” sau „la data trecerii frontierei ţării vânzătorului”);

– prin indicarea unui element de fapt cu caracter spaţial constând în locul unde se produce predarea bunului şi transmiterea proprietăţii asupra acestuia. În acest caz, punctul geografic ales de părţi stabileşte data

dobândirii proprietăţii de către cumpărător.

Data şi locul arătat produce între contractanţi trei consecinţe principale:

– identifică pe proprietarul mărfii;

– stabilesc momentul când riscurile de pierdere ori de avariere a mărfii trec în sarcina cumpărătorului;

– servesc la departajarea cheltuielilor vânzării

Dreptul de retenţie al carăuşului

Poziţia cărăuşului, ca prestator de servicii aflate pe piaţă în stare juridică de ofertă permanentă, îl obligă să accepte cererile agenţilor economici sau ale cetăţenilor fără să poată efectua un control prealabil de solvabilitate a solicitanţilor.
Apar riscuri de neplată, fapt de natură să aducă prejudicii grave cărăuşului.

Tipuri de drept de retenţie

Posibilitatea creditorului de a refuza un lucru debitorului prezintă în dreptul comun două variante:

a) o serie de contracte justifică exercitarea dreptului de retenţie de către creditor în raporturile sale cu celălalt contractant (debitorul), în scopul de a-şi încasa preţul lucrului transmis, chiria pentru folosinţă sau echivalentul prestaţiei efectuate.

În acest sens pot fi exemplificate prevederile art.1322 şi 1619 Cod civil şi ale art.433 Cod comercial.

b) dreptul de retenţie se poate naşte în virtutea legii, chiar independent de existenţa unui contract în raporturile dintre creditor şi debitorul, care solicită predarea lucrului deţinut de către cel dintâi.

În sensul arătat sunt prevederile art.481 şi 771 Cod civil.

4. Exercitarea dreptului de retenţie

Posibilitatea exercitării dreptului de retenţie de către creditor este grevat de anumite condiţii:

a) existenţa unui text de lege;

b) existenţa unei creanţe împotriva proprietarului lucrului, care să reprezinte o datorie certă, lichidă şi exigibilă;

c) detenţia exercitată de titularul dreptului de retenţie să nu fie viciată prin fraudă, iar obiectul detenţiei să fie un bun corporal, alienabil şi sesizabil;

d) exercitarea dreptului de retenţie se justifică numai dacă între creanţă şi lucrul a cărui eliberare este refuzată există o anumită legătură.

Conexitatea poate fi obiectivă (materială) sau subiectivă (juridică).

Conexitatea obiectivă sau materială defineşte dreptul de retenţie ca întemeiat pe existenţa unei creanţe generată de cheltuielile efectuate pentru conservarea, îmbunătăţirea sau transformarea lucrului.

Conexitatea subiectivă sau juridică defineşte dreptul de retenţie întemeiat pe existenţa unei creanţe întemeiate pe îndeplinirea obligaţiei asumate de creditor, iar debitorul este în restanţă cu plata datorată.

Dreptul de retenţie are ca efecte:

– opozabilitatea acestuia faţă de debitor, cauză cu titlu universal, succesorii cu titlu particular ai debitorului;

– orice fracţiune a datoriei este garantată până la stingerea ei integrală prin lucrul ce formează obiectul dreptului de retenţie;

– orice componentă a lucrului răspunde pentru totalitatea datoriei.

5. Particularităţi ale dreptului de retenţie al cărăuşului

Dreptul de retenţie al cărăuşului decurge dintr-o dispoziţie legală, art.433 Cod comercial.

Dreptul de retenţie al cărăuşului se exercită asupra mărfurilor supuse transportului dacă sunt bunuri mobile corporale.

Dreptul de retenţie poate fi exercitat de cărăuş numai pentru o creanţă derivată din contractul de transport pe care destinatarul o recunoaşte şi nu o onorează.

În orice alte cazuri, refuzul eliberării mărfii este abuziv

Privilegiul cărăuşului asupra mărfii

Reglementările privitoare la privilegiul cărăuşului asupra mărfii transportate sunt răspândite în acte normative diferite.
Dispoziţia legală de bază o constituie art.1730 pct.7 Cod civil.
Dispoziţia comercială de drept comun este enunţată de art.437 Cod comercial.

Tot Codul comercial, cartea a doua intitulată „Despre comerţul maritim şi despre navigaţie”, cuprinde titlul IX care are ca obiect creanţele privilegiate, fie asupra lucrurilor îmbarcate (art.683-684), fie asupra navlului (art.685), fie asupra navei (art.686-694). În plus art.678-682 Cod comercial stabilesc reguli speciale, derogatorii de la cele ale Codului civil, în materia concursului între privilegii diferite.

În prezent majoritatea literaturii de specialitate consideră că privilegiul cărăuşului decurge dintr-un gaj tacit pe care expeditorul i-l recunoaşte o dată cu încheierea contractului de transport şi remiterea încărcăturii spre a fi deplasată la destinaţie. Are loc, cu alte cuvinte, conjugarea situaţiei materiale cu voinţa prealabilă a părţilor, detenţiunea lucrului transportat fiind dublată de intenţia de a-l afecta plăţii transportului, astfel ideea de gaj tacit îşi află aici o deplină realizare.

3. Creanţele garantate

În raport cu regimul legal evocat se consideră că în sfera creanţei garantate cu privilegiul sau gajul cărăuşului se înglobează următoarele sume privitoare la transport:

– costul deplasării încărcăturii;

– cheltuieli suportate de cărăuş cu titlu de operaţiuni accesorii transportului, precum cele de încărcare, transbordare, remorcare, descărcare, cântărire, magazinaj;

– cheltuielile ocazionate de îndeplinirea obligaţiilor vamale, îndeosebi din cauza amenzilor plătite de cărăuş ca efect al unor declaraţii inexacte făcute de expeditor.

Sechestrarea mărfurilor aflate în curs de transport

Sechestrul asigurator constă în indisponibilizarea bunurilor mobile ale debitorului până la terminarea judecăţii pentru ca astfel creditorul să le poată urmări pentru realizarea drepturilor sale atunci când va obţine un titlu executor, iar debitorul nu va executa de bunăvoie.

Cadrul legal
Reglementările aplicabile în materiale sunt în principal cele ale art.907 şi 908 Cod comercial.

Instituirea sechestrului asigurator

Partea interesată o va putea solicita instanţei competente o dată cu introducerea acţiunii (art.907 alin.1 Cod comercial). Concomitent trebuie depusă şi cauţiunea aferentă, sub sancţiunea nulităţii acestei cereri.

5. Încetarea sechestrului asigurator

Cauzele care pot conduce la ridicarea sechestrului asigurator sunt următoarele:

– respingerea acţiunii principale prin care creditorul îşi valorifică în justiţie pretenţiile împotriva debitorului;

– declaraţia expresă a creditorului că renunţă la sechestrul asigurator;

– dovada prezentată instanţei de către debitor că a consemnat suma pentru care s-a înfiinţat acel sechestru.

6. Sechestrul asigurator solicitat de cărăuş

Transportatorul poate recurge la această măsură când marfa soseşte la destinaţie, iar destinatarul nu poate fi găsit sau se ivesc neînţelegeri în privinţa bunurilor transportate, după descărcarea mărfii din mijlocul de transport.

Art.438 Cod comercial prevede că această cerere are caracter de sine stătător şi nu accesoriu, se rezolvă pe calea ordonanţei preşedinţiale şi nu necesită depunerea unei cauţiuni.

Particularităţi ale răspunderii cărăuşului în transportul de mărfuri

Potrivit art.425 Cod comercial „cărăuşul este răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor care i-au fost încredinţate spre transport din momentul în care le primeşte până la acela al predării lor destinatarului”.

În mod asemănător, art.82.1 din Regulamentul de transport C.F.R. din 1997 prevede următoarele: „Calea ferată care a primit la transport marfa cu scrisoarea de trăsură este răspunzătoare de executarea transportului şi de integritatea mărfii pe întreg parcursul până la eliberare”.
Expresia „pierderea sau stricăciunea lucrurilor” folosită de legiuitorul comercial, la fel cu sintagma „integritatea mărfii”, pe care o întâlnim în textele Regulamentului din 1997, denotă că în sfera lor se includ atât lipsurile cantitative, cât şi cele calitative ale bunurilor transportate.

În transportul de mărfuri răspunderea cărăuşului poate fi antrenată pentru:

a) pierderea totală a mărfii;

b) pierderea parţială a mărfii;

c) avaria;

d) depăşirea termenului contractului de transport.

Culpa cărăuşului este prezumată în următoarele situaţii:

– marfa n-a fost eliberată destinatarului sau pusă la dispoziţia lui în termen de 30 de zile de la data care urmează termenului de eliberare;

– în situaţia lipsurilor cantitative ce apar când cărăuşul a cântărit marfa pe cântarele sale sau n-a cântărit-o, dar avea obligaţia să o facă.

În situaţia culpei dovedite, cărăuşul răspunde şi în următoarele cazuri:

– lipsuri cantitative din mărfurile a căror cântărire nu este obligatorie şi nu au fost cântărite de cărăuş, iar mijlocul de transport închis a sosit fără urme de violare, scurgere, sustragere, avarie şi cu sigiliile intacte sau, în cazul mijloacelor de transport deschise, sosite cu semnele intacte;

– în cazul substituirii, diluării, alterării sau avariei mărfii în cursul transportului, când mijloacele de transport închise nu au fost violate sau în cazul mijloacelor de transport deschise, când semnele de pe mărfurile transportate sunt intacte.

Răspunderea pentru pierderea mărfii

Prin pierderea mărfii se înţelege neeliberarea mărfii la destinaţie generată de distrugerea sau rătăcirea ei, eliberarea unei alte mărfi, eliberarea către un alt destinatar, folosirea mărfii de către cărăuş sau neeliberarea ei în termen de 30 de zile de la scadenţa termenului tarifar de eliberare.

Pierderea mărfii poate fi totală sau parţială.

Pierderea totală presupune lipsa întregului transport (vagon complet, colete care nu au sosit la destinaţie).

Pierderea parţială poate fi determinată de erori de cântărire, sustrageri sau de starea necorespunzătoare a mijlocului de transport.

În cazul pierderii totale, cărăuşul plăteşte despăgubiri echivalente cu contravaloarea mărfii, calculate după preţul din factură, iar în cazul în care transportul se face fără factură, după preţul curent stabilit de organele competente.

Dacă aceste preţuri nu există, despăgubirea se calculează după preţul mărfurilor de aceeaşi natură şi calitate la locul şi la data la care marfa a fost primită la transport.

Pe lângă acestea, cărăuşul este obligat să restituie tariful de transport, taxele vamale şi celelalte sume plătite de client.

Răspunderea pentru avaria mărfii

Nerespectarea de către cărăuş a obligaţiilor privind paza, supravegherea, integritatea mărfii ori punerea la dispoziţie a unui mijloc de transport corespunzător poate avea drept consecinţă deprecierea ei. Suntem în prezenţa unor factori ce influenţează calitatea mărfii şi integritatea ei.

Terminologia folosită de legiuitor este diferită: Codul comercial foloseşte termenul stricăciunea lucrurilor, Regulamentul de transport C.F.R. din 1997, termenul de avarie, celelalte acte normative folosesc termenii de substituire, diluare, denaturare, alterare şi avarie.

Pentru a stabili corect situaţia care antrenează răspunderea cărăuşului se impune determinarea conceptelor enunţate.

Prin avarie se înţelege schimbarea care a avut loc în starea exterioară sau interioară a mărfii datorată unor factori externi ce ţin de natura specifică a mărfii, schimbare ce are consecinţă modificarea cantitativă sau calitativă.

Substituire – înlocuirea unei mărfi cu altă marfă, de aceeaşi natură sau de altă natură, dar cu alte însuşiri.

Diluare micşorarea concentraţiei unui produs aflat în stare lichidă.

Denaturare schimbare intenţionată a naturii unui produs prin deformare, falsificare, adăugarea unei substanţe străine spre a-l face improprie scopurilor pentru care a fost destinat iniţial.

Alterare transformarea însuşirilor unui produs sub influenţa unor factori externi, având ca efect descompunerea, degradarea, stricarea acestuia.

Din analiza întreprinsă rezultă că termenul de avarie este cel mai cuprinzător concept.

În cazurile când avarierea mărfurilor este imputabilă cărăuşului acesta plăteşte o sumă de bani ca despăgubiri, corespunzătoare cu deprecierea valorii mărfii.

În cazul avariei parţiale a mărfii, despăgubirea este echivalentul pentru recondiţionarea acesteia, neputând depăşi suma ce s-ar fi plătit pentru prinderea părţii avariate.

Răspundere pentru depăşirea termenului contractului

Depăşirea de către cărăuş a termenului convenit pentru executarea transportului comportă ca sancţiune plata unor despăgubiri. Cuantumul lor, stabilit de art.428 Cod comercial, variază în funcţie de intervalul de timp al întârzierii.

În cazul unei întârzieri mai mici decât dublul duratei convenite, cărăuşul pierde o parte din preţul transportului, proporţional cu durata întârzierii.

În cazul unei întârzieri egale cu dublul duratei convenite, cărăuşul pierde întreg preţul transportului.

Dacă preţul deplasării nu acoperă daunele, destinatarul poate cere diferenţa de la cărăuş dacă probează că ele au provenit din această cauză.

Pentru plata clauzei penale nu se cere ca paguba să fie probată deoarece calculul se bazează exclusiv pe criteriile prestabilite de părţi.

Particularităţi ale răspunderii cărăuşului în transportul de persoane şi bagaje

Răspunderea cărăuşului faţă de călători diferă de răspunderea la transportul de mărfuri atât legislativ, cât şi material.
În cadrul contractului de transport de persoane, cărăuşul îşi asumă obligaţia de a garanta securitatea acestora pe toată durata deplasării.
Autonomia călătorului nu restrânge posibilităţile cărăuşului de a-şi îndeplini sarcinile specifice de conducere a mijlocului de transport.

Transportul de bagaje

În prezent, bagaje sunt considerate obiecte sau alte bunuri necesare călătorului cu ocazia călătoriei şi constau în valize, pachete etc. formând aşa-numitele bagaje de mână.

O altă categorie poartă denumirea de bagaje înregistrate şi sunt constituite din obiectele călătorului predate cărăuşului pentru a fi transportate sub supravegherea acestuia.

Ele sunt enumerate de art.22 din Regulamentul de transport pe C.F.R. din 1997.

Potrivit textului menţionat sunt admise la transport următoarele bagaje înregistrate:

– fotolii portative sau pe roţi pentru bolnavi;

– cărucioare pentru copii;

– instrumente muzicale în cutii sau huse;

– instrumente de inginerie până la 4 m lungime;

– biciclete, motorete cu un loc cu accesoriile demontate şi rezervorul golit;

– săniuţe, schiuri, vele;

– cufere cu eşantioane.

Delimitarea dintre cele două categorii de bagaje prezintă interes atât din punctul de vedere al taxei de transport, cât şi al răspunderii cărăuşului.

Bagajele de mână sunt deplasate odată şi împreună cu pasagerul în acelaşi vehicul şi nu comportă plata unor taxe adiţionale. Bagajele de mână rămân la dispoziţia şi în grija călătorului. Cărăuşul nu le preia în detenţia sa.

Bagajele înregistrate circulă de la pornire şi până la destinaţie prin grija şi sub paza cărăuşului, separat de persoana căreia îi aparţin. Bagajele înregistrate sunt supuse regimului răspunderii contractuale.

Constituirea si repartizarea dosarului

Cererea de chemare în judecată se depune la registratura instanţei fie personal, fie prin reprezentant sau prin poştă.
Cererea se înregistrează, apoi primeşte prin intermediul unei aplicaţii informatice un număr unic pe ţară şi devine dosar. Persoana care a formulat cererea devine reclamant. Persoana împotriva căreia s-a formulat cererea devine pârât.

Ca şi în cazul cererii de chemare în judecată, întâmpinarea trebuie depusă în atâtea exemplare câţi reclamanţi sunt în cauză, plus un exemplar pentru instanţă. Dacă în cauză aveţi calitatea de pârât alături de alte persoane, puteţi depune o singură întâmpinare pentru toţi pârâţii sau numai pentru cei care doresc să o formuleze.
Întâmpinarea poate fi depusă cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.
În situaţia în care nu aţi depus întâmpinare, la prima zi de înfăţişare, instanţa vă va pune în vedere să arătaţi excepţiile, dovezile şi mijloacele de apărare la cererea formulată de reclamant. La solicitarea dumneavoastră, instanţa vă poate acorda un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării.

Dosarul este repartizat în funcţie de obiectul cererii unui complet de judecată care judecă în materia respectivă ales aleatoriu prin intermediul unui sistem informatic

Decăderea

Decăderea constituie o sancţiune care determină stingerea unui drept procedural ce nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.29
În conformitate cu dispoziţiile art. 103 Codul de procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei

Sancţiunea decăderii nu este numai expres prevăzută, ci poate apărea şi virtual, prin norme care fixează termenul, ca în cazul art. 38 alin. 1 Codul de procedură civilă.

Din acest considerent doctrina precizează că toate termenele, legale imperative sunt prezumate a fi statornicite sub sancţiunea decăderii.
Condiţiile esenţiale ale decăderii rezultă din chiar conţinutul art. 103 alin. 1 Codul de procedură civilă şi pot fi enunţate sintetic astfel:
– existenţa unui termen imperativ care să impună obligaţia exercitării dreptului în interiorul acelui termen;
– neexercitarea dreptului procedural înăuntrul acelui termen imperativ, legal;
– să nu existe o derogare expresă de la sancţiunea decăderii.
Chiar dacă elementul timp este de esenţa decăderii, s-a observat în mod judicios în doctrină că sancţiunea intervine şi atunci când anumite acte trebuie făcute într-o anumită ordine (de ex.: în materia probelor).
În ceea ce priveşte mijlocul prin care se va invoca decăderea, sunt incidente elementele circumscrise nulităţii. Aşadar, în cursul procesului, decăderea este invocată pe cale de excepţie, cu distincţia de condiţii între excepţia absolută şi cea relativă şi ţinând cont de regula că sarcina probei revine celui care invocă excepţia. În acest sens, dacă norma încălcată este imperativă, decăderea poate fi invocată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, pe când, în cazul încălcării unei norme dispozitive, numai partea interesată poate invoca decăderea.
Aceeaşi distincţie se impune în privinţa momentului în care este invocată decăderea: dacă priveşte o normă imperativă, decăderea poate fi invocată în orice moment procesual, dar dacă priveşte o normă dispozitivă, termenul limită îl reprezintă primul termen de judecată ce urmează termenului la care partea a luat cunoştinţă de motivul decăderii.
Dacă procesul s-a soluţionat în primă instanţă, decăderea poate fi invocată pe calea apelului iar dacă se soluţionează şi apelul, decăderea poate fi invocată pe calea recursului. Şi în acest caz, ca şi în materia nulităţii, se impune precizarea că, dacă decăderea priveşte o normă dispozitivă va putea fi invocată prin intermediul cererii de apel, respectiv de recurs, numai dacă a fost invocată în cursul judecăţii pe cale de excepţie.
Din însăşi definiţia decăderii rezultă ca efect al său, stingerea unui drept procedural ori, altfel spus, stingerea posibilităţii de punere în valoare a dreptului neexercitat în termenul legal.
Trebuie subliniat că sancţiunea nu aduce atingere dreptului subiectiv ce se valorifică pe cale de acţiune dar poate duce indirect la pierderea dreptului la acţiune, în componenţa sa, dreptul de a obţine condamnarea pârâtului.
Tot în cuprinsul art. 103 Codul de procedură civilă este prevăzută o cauză de înlăturare a efectelor decăderii, şi anume instituţia repunerii în termen. Aceasta presupune ca partea interesată să facă dovada că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei să săvârşească respectivul act de procedură în termen. După cum legea nu distinge, apreciem că instituţia repunerii în termen este compatibilă oricărui act ce
trebuie exercitat într-un termen, pentru care, în caz contrar se aplică sancţiunea decăderii.
Odată cu cererea de repunere în termen se arată şi motivele împiedicării iar un nou termen de 15 zile va curge de la data încetării împiedicării pentru a se efectua respectivul act de procedură (art. 103 alin. 2 Codul de procedură civilă).
Cererea de repunere în termen se soluţionează de instanţa competentă să efectueze actul de procedură ori să judece calea de atac şi se va pronunţa fie prin încheiere, fie prin hotărâre, după caz.
Dat fiind că atât nulitatea, cât şi decăderea sunt sancţiuni procedurale care determină ineficacitatea actului nul, respectiv tardiv, cât şi faptul că atât decăderea cât şi prescripţia au ca efect stingerea drepturilor ce nu au fost exercitate în timpul prevăzut de lege, între cele trei instituţii se pot stabili anumite raporturi.
Pe de o parte există asemănări între nulitate şi decădere dar şi deosebiri de regim juridic între acestea.

Excepţia de necompetenţă

Excepţia de necompetenţă este mijlocul procesual prin care se invocă necompetenţa instanţei sesizate, în cursul judecăţii în fond ori într-o cale de atac.
Dacă necompetenţa se invocă după ce s-a pronunţat o hotărâre, mijlocul procesual prin care se invocă necompetenţa nu mai poate fi excepţia de necompetenţă, ci, după caz, apelul sau recursul.

Astfel, excepţia de necompetenţă absolută (pentru competenţa generală, materială sau teritorială exclusivă) poate fi invocată de oricare dintre părţi şi de procuror sau instanţă din oficiu, în orice stare a pricinii.
Excepţia de necompetenţă relativă (pentru competenţa teritorială de drept comun şi alternativă) poate fi ridicată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare şi cel mai târziu la prima zi de înfăţişare; mai mult această excepţie trebuie invocată înaintea altor excepţii.
Excepţia de necompetenţă este o excepţie de procedură, absolută ori relativă, după caz, dilatorie căci tinde la amânarea soluţionării fondului dreptului dedus judecăţii. Când competenţa generală nu aparţine instanţelor de judecată, ci unui organ jurisdicţional, excepţia de necompetenţă este dirimantă (peremtorie), căci ceea ce se urmăreşte prin invocarea excepţiei este chiar respingerea cererii.
Procedura de soluţionare a excepţiei este aceeaşi indiferent de felul necompetenţei şi presupune în mod obligatoriu respectarea principiului contradictorialităţii.
Dacă excepţia este respinsă, instanţa se pronunţă prin încheiere interlocutorie, care poate fi atacată numai odată cu fondul, conform art. 158 alin. (2) Codul de procedură civilă.
Dacă excepţia este admisă, instanţa se declară necompetentă şi stabileşte cui revine competenţa de soluţionare a cauzei, pronunţându-se prin hotărâre.
Dacă instanţa constată că litigiul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, ci de competenţa unui organ al statului fără activitate jurisdicţională, ori de competenţa unui organ de jurisdicţie din alt stat, (când există un element de extraneitate), cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, respectiv ca nefiind de competenţa instanţelor române.
Hotărârea de declinare a competenţei nu are doar efectul de a dezinvesti instanţa care a pronunţat-o, dar şi investeşte instanţa ori organul jurisdicţional, stabileşte competenţe, efecte care se produc la momentul în care rămâne irevocabilă.
Are putere de lucru judecat numai în ce priveşte instanţa care se dezinvesteşte. Poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, după cum dispune art. 158 alin. (3) Codul de procedură civilă.
În conformitate cu art. 105 alin. (1) Codul de procedură civilă, actele îndeplinite de instanţe necompetente sunt lovite de nulitate, urmând a fi refăcute, cu excepţia probelor care, de principiu, rămân câştigate judecăţii.

Strămutarea pricinilor

Sediul materiei îl constituie art. 34-40 Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 37 Codul de procedură civilă strămutarea pricinii de la o instanţă la alta de acelaşi grad se poate cere:
– când una dintre părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii instanţei;
– pentru motive de bănuială legitimă;
– pentru motive de siguranţă publică.

Motivele diferite atrag şi momente diferite până la care poate fi primită cererea de strămutare: în primul caz, înainte de începerea oricărei dezbateri, iar în celelalte cazuri, strămutarea se poate cere oricând (rezultă din art. 38 Codul de procedură civilă).
De asemenea, trebuie să distingem, căci, conform art. 39, în primul caz cererea se depune la instanţa imediat superioară iar în celelalte două cazuri, la instanţa supremă.
Art. 40 Codul de procedură civilă dispune că cererea se judecă în camera de consiliu după procedura anume reglementată în conţinutul său.
Dacă se admite cererea de strămutare, pricina se trimite spre judecare unei alte instanţe de acelaşi grad. Dacă se respinge cererea, instanţa iniţial sesizată este competentă să continue judecata.
Dacă această instanţă a efectuat acte de procedură ulterior strămutării, acestea sunt desfiinţate de drept, prin efectul admiterii cererii de strămutare (art. 40 alin. (5) Codul de procedură civilă).
În legătură cu faptul că hotărârea asupra strămutării nu este supusă nici unei căi de atac, după cum prevede art. 40 alin (4) Codul de procedură civilă, au fost exprimate opinii variate în literatură.

Competenţa în materia litigiilor de muncă

În sistemul nostru actual de drept, regula este dată de faptul că în materia litigiilor de muncă, competenţa aparţine instanţelor judecătoreşti. Această reglementare cu valoare de principiu rezultă în special din art. 126 din Constituţie care instituie realizarea justiţiei prin intermediul instanţelor şi stabileşte structura sistemului judiciar şi din art. 281-291 din Codul Muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003,39 care stabileşte în art. 284 regulile de competenţă materială şi teritorială în materie: competenţa generală a instanţelor şi competenţa teritorială după domiciliul, reşedinţa ori sediul (după caz) reclamantului.

În anumite profesii funcţionează organe jurisdicţionale cu competenţă de instanţe disciplinare.
În acest sens amintim:
– Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă disciplinară pentru magistraţi, după cum dispune Constituţia în art. 133- 134, dar şi legea organică în materie, Legea nr. 317/2004 privind
Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, în art. 44-50 cât şi, Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor, republicată, care în art. 94-101 dispune asupra instituţiei răspunderii magistraţilor.
– Comisia de disciplină a baroului, care potrivit art. 72 din Legea nr. 51/199543 republicată şi modificată, judecă abaterile disciplinare, iar hotărârile acesteia pot fi atacate la Comisia Centrală de Disciplină a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, în conformitate cu procedura de judecată stabilită prin Statutul profesiei de avocat.
– Consiliul de disciplină prevăzut în art. 40 din Legea nr. 36/199544, care judecă acţiunea disciplinară, conform procedurii stabilite prin regulament, în cazul abaterilor disciplinare ale notarilor publici.
Activitatea consiliului poate fi atacată în instanţă.  Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti,
judecă acţiunea disciplinară pentru abaterile disciplinare ale executorilor judecătoreşti, în conformitate cu art. 45 din Legea nr. 188/2000.
Hotărârea Comisiei superioare de disciplină este definită şi poate fi atacată cu recurs la instanţa competentă.
– Comisia de disciplină, respectiv Comisia superioară de disciplină care funcţionează la nivelul fiecărui colegiu teritorial, respectiv la nivelul Colegiului Medicilor din România, şi care judecă plângerile formulate împotriva medicilor, având ca obiect abateri disciplinare. Actele normative în materia acţiunii disciplinare a medicilor sunt: Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea
şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România şi Legea nr. 308/2004  privind executarea profesiei de medic dentist precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România.

Calitatea procesuală

Calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitatea procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde obligat în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală pasivă).

După ce a fost sesizată, instanţa trebuie să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, fie înainte de începerea dezbaterilor, dacă acest lucru este posibil, fie în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului.
În cursul procesului, drepturile şi obligaţiile procedurale pot fi transmise, ceea ce echivalează cu o transmisiune a calităţii procesuale, fie activă, fie pasivă.
Transmisiunea calităţii procesuale poate fi legală sau convenţională.
Transmisiunea legală intervine în cazul persoanelor fizice prin intermediul moştenirii (moştenitorii care acceptă moştenirea preiau poziţia procesuală pe care o avea defunctul, exceptându-se cazurile nepermise de lege), iar în cazul persoanei juridice, prin intermediul reorganizării sau transformării persoanei juridice care este parte în proces.
Transmisiunea convenţională intervine în cazul cesiunii de creanţă, vânzării sau donării bunului litigios, preluării datoriei cu consimţământul creditorului.
Din punctul de vedere al întinderii transmisiunii calităţii procesuale, transmisiunea poate fi: universală, cu titlu universal, sau cu titlu particular.
În cazul transmisiunii universale sau cu titlu universal, drepturile şi obligaţiile care constituie o fracţiune din universalitate trec de la un subiect de drept la altul.
În cazul transmisiunii cu titlu particular drepturile şi obligaţiile se transmit de la un subiect la altul, numai cu privire la anumite bunuri determinate.
Subiectul care dobândeşte calitatea procesuală ca efect al transmisiunii preia procesul în starea în care se găseşte în acel moment, iar actele procedurale îndeplinite de autorul său îi sunt opozabile.
Lipsa calităţii procesuale poate fi invocată pe cale de excepţie.
Excepţia lipsei calităţii procesuale este o excepţie de fond, absolută şi peremtorie, ce poate fi invocată de partea interesată, procuror şi instanţă din oficiu în orice fază procesuală.
Dacă se constată lipsa calităţii procesuale, instanţa, va respinge cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă sau fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Drepturile şi îndatoririle procesuale ale părţilor

Calitatea de parte în raportul procesual civil conferă acesteia, ca subiect de drept procesual, o serie de drepturi procesuale şi impune o serie de obligaţii procesuale.

În Codul de procedură civilă nu există o secţiune aparte care să reglementeze drepturile şi obligaţiile procesuale ale părţilor, ci asemenea reglementări există disparat în structura Codului: cu titlu de exemplu vom enumera articole din cadrul primelor două titluri ale primei cărţi, în care sunt stipulate prevederi ce conferă părţilor drepturi procesuale: art. 57 Codul de procedură civilă, art. 65 Codul de procedură civilă, art. 67 Codul de procedură civilă

Drepturile procesuale cel mai des amintite în doctrină sunt:
– dreptul părţii de a adresa cereri instanţei de judecată;
– dreptul de a participa la judecată; în structura căruia se cuprinde dreptul de citare cât şi dreptul de a participa la dezbateri;
– dreptul de apărare care presupune folosirea tuturor mijloacelor procesuale şi procedurale necesare, în maniera stabilită de lege;
– dreptul de a conduce procesul personal ori prin mandatar ori chiar beneficiind de asistenţă judiciară conform art. 74 şi urm. Codul de procedură civilă, în anumite condiţii;
– dreptul de a recuza judecători, procurori, grefieri, experţi;
– dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor de judecată, în cazul în care partea va câştiga procesul;
– dreptul de dispoziţie asupra procesului, care se exercită numai personal de către parte sau prin mandatar, în baza unei procuri speciale (inclusiv pentru situaţia reprezentării prin avocat).
Din această succintă enumerare a drepturilor procesuale rezultă şi faptul că unele dintre aceste drepturi se ridică la rangul de principii fundamentale ale procesului civil, asemenea drepturi subscriindu-se principiului dreptului la apărare, principiului egalităţii părţilor, principiului disponibilităţii, principiilor publicităţii şi oralităţii.
Indiferent însă de natura dreptului procesual pe care legea îl conferă părţii, aceasta trebuie să îl exercite cu bună-credinţă, supunându-se întocmai prevederilor art. 723 Codul de procedură civilă, aşa încât exerciţiul oricărui drept să nu conducă la săvârşirea unui abuz de drept.
Cum este şi firesc, exercitarea unor drepturi procesuale este indisolubil legată de îndeplinirea unor obligaţii, îndatoriri procesuale şi procedurale din partea subiectului acelui raport de drept procesual.
Doctrina a statuat fără echivoc obligaţia părţii de a exercita drepturile procesuale cu bună-credinţă şi potrivit scopului în care au fost recomandate de lege. De altfel faptul că în art. 723 alin. (2) Codul de procedură civilă prevede şi o sancţiune în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii întăreşte ideea importanţei ce o are în economia procesului civil.
Şi în ceea ce priveşte sediul materiei pentru obligaţiile procesuale ale părţilor se menţine faptul că ele sunt stipulate în mod disparat în Codul de procedură civilă, cu titlu de exemplu amintim: art. 129 alin. (1) Codul de procedură civilă, art. 114¹ Codul de procedură civilă, art. 136 Codul de procedură civilă, art. 146 Codul de procedură civilă, art. 153 Codul de procedură civilă, art. 155¹ Codul de procedură civilă.
De asemenea, reţinem din doctrină34 ca principale obligaţii procesuale ce revin părţii în procesul civil:
– obligaţia de a îndeplini actele de procedură respectând întocmirea prevederilor art. 129 Codul de procedură civilă ;
– obligaţia de a proba cererile şi apărările;
– obligaţia de a depune copii certificate de pe înscrisurile invocate ca mijloace materiale de probă;
– obligaţia de a suporta cheltuielile de judecată, în conformitate cu prevederile art. 274 – 277 Codul de procedură civilă .
Îndeplinirea obligaţiilor procesuale este prevăzută de legea procesuală sub diverse sancţiuni precum cea a nulităţii, perimării, decăderii, răspunderii pentru paguba pricinuită.

Am fost victima unei agresiuni sexuale

Daca ai probleme de sanatate du-te mai intai sa-ti ingrijesti starea de sanatate probabil alterata de agresiunea suferita. in spital anunta ce ai patit. Medicii sunt obligati sa anunte politia care, in cazul in care te vei interna, vor veni sa-ti ia declaratia in spital.

Daca trebuie sa te internezi urmeaza indicatia medicilor si interneaza-te iar apoi cand vei iesi din spital cauta-ti dreptatea.

  • Daca nu ai probleme de sanatate si iti mai e si frica, du-te in primul rand la politie. Ei te vor indruma ce sa faci. in plus te vor insoti pentru a face examinarea de contatare a leziunilor traumatice la institutia medico-legala. Nu uita sa ai bani in buzunar, intrucat orice examinare medico-legala este contra cost (vezi servicii/tarife prestatii).
    in problemele acestea care sunt grave ia obligatoriu legatura cu politia si numai dupa aceea cauta sa vii la institutia medico-legala. Poate ar fi bine sa ai si un avocat care sa te consilieze.

Ce sa fac daca am fost victima unei agresiuni fizice

Am fost victima unei agresiuni fizice (am fost batut/a) si am fost lovit (a).

Du-te mai intai sa-ti ingrijesti starea de sanatate probabil alterata de bataia primita.
Nu uita sa ceri din spital acte medicale care sa dovedeasa ca ai fost acolo (pe foi cu antet original, datate, cu stampila institutiei si parafa medicului) precum si rezultatele de la orice alt tip de investigatie (radiografie,ecografie, etc.) in caz ca a trebuit sa faci asa ceva.
Daca trebuie sa te internezi urmeaza indicatia medicilor si interneaza-te iar apoi cand vei iesi din spital cauta-ti dreptatea

Ai timp 30 zile sau pana cand leziunile au disparut de pe corpul tau. Vei primi un certificat medico-legal.

  • in continuare gandeste-te bine ce vrei sa faci si daca vrei sa mergi mai departe du-te la sectia de politie pe raza careia s-a intamplat evenimentul si declara ce ai patit. Se va deschide un dosar de urmarire penala si se angreneaza sistemul juridic. Poate ar fi bine in acest caz sa ai si un avocat care sa te consilieze.
  • Daca din anumite motive (nehotarare, boala) nu ai putut sa te prezinti spre a fi examinat sau intre timp dei nu au trecut 30 zile leziunile de pe corpul tau au disparut du-te obligatoriu la politie si anunta ce ai patit si explica de ce ai intarziat. Vei primi o adresa cu care sa te prezinti la institutia medico-legala in vederea examinarii. Nu uita sa ai bani in buzunar, intrucat orice examinare medico-legala este contra cost (vezi servicii/tarife prestatii).
  • Vrei sa anunti de la inceput politia
    • Du-te la sectia de politie pe raza careia s-a intamplat evenimentul si declara ce ai patit. Se va deschide un dosar de urmarire penala si se angreneaza sistemul juridic. Vei primi o adresa cu care sa te prezinti la institutia medico-legala in vederea examinarii. Calea este oficiala, politia fiind in cunostiinta de cazul tau inca de la inceput, ea fiind cea care cere examinarea. Poate ar fi bine ca si in acest caz sa ai un avocat care sa te consilieze. Nu uita sa ai bani in buzunar, intrucat orice examinare medico-legala este contra cost (vezi servicii/tarife prestatii).
  •                                                                                                                       Sursa: www.legmed.ro

    Excluderea si retragerea asociatilor

    Poate fi exclus din societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata:

    a) asociatul care, pus in intarziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
    b) asociatul cu raspundere nelimitata in stare de faliment sau care a devenit legalmente incapabil;
    c) asociatul cu raspundere nelimitata care se amesteca fara drept in administratie
    d) asociatul administrator care comite frauda in dauna societatii sau se serveste de semnatura sociala sau de capitalul social in folosul lui sau al altora.
    Hotararea irevocabila de excludere se va depune, in termen de 15 zile, la oficiul registrului comertului pentru a fi inscrisa, iar dispozitivul hotararii se va publica la cererea societatii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a. Asociatul exclus raspunde de pierderi si are dreptul la beneficii pana in ziua excluderii sale, insa nu va putea cere lichidarea lor pana ce acestea nu sunt repartizate conform prevederilor actului constitutiv. Asociatul exclus nu are dreptul la o parte proportionala din patrimoniul social, ci numai la o suma de bani care sa reprezinte valoarea acesteia.
     
    Asociatul exclus ramane obligat fata de terti pentru operatiunile facute de societate, pana in ziua ramanerii definitive a hotararii de excludere. Daca, in momentul excluderii, sunt operatiuni in curs de executare, asociatul este obligat sa suporte consecintele si nu-si va putea retrage partea ce i se cuvine decat dupa terminarea acelor operatiuni.
     
    Asociatul in societatea in nume colectiv, in comandita simpla sau in societatea cu raspundere limitata se poate retrage din societate:
    a) in cazurile prevazute in actul constitutiv;
    b) cu acordul tuturor celorlalti asociati;
    c) in lipsa unor prevederi in actul constitutiv sau cand nu se realizeaza acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, in baza unei hotarari a tribunalului, supusa numai recursului, in termen de 15 zile de la comunicare.

    Reducerea sau majorarea capitalului social

    Capitalul social poate fi redus prin:
    a) micsorarea numarului de actiuni sau parti sociale;
    b) reducerea valorii nominale a actiunilor sau a partilor sociale;
    c) dobandirea propriilor actiuni, urmata de anularea lor.
    Capitalul social mai poate fi redus, atunci cand reducerea nu este motivata de pierderi, prin:
    a) scutirea totala sau partiala a asociatilor de varsamintele datorate;
    b) restituirea catre actionari a unei cote-parti din aporturi, proportionala cu reducerea capitalului social si calculata egal pentru fiecare actiune sau parte sociala;
    c) alte procedee prevazute de lege.
    Reducerea capitalului social va putea fi facuta numai dupa trecerea a doua luni din ziua in care hotararea a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a
    Hotararea va trebui sa respecte minimul de capital social, atunci cand legea il fixeaza, sa arate motivele pentru care se face reducerea si procedeul ce va fi utilizat pentru efectuarea ei.
    Creditorii societatii, ale caror creante sunt anterioare publicarii hotararii, vor fi indreptatiti sa obtina garantii pentru creantele care nu au devenit scadente pana la data respectivei publicari.
    Acestia au dreptul de a face opozitie impotriva acestei hotarari. Reducerea capitalului social nu are efect si nu se fac plati in beneficiul actionarilor, pana cand creditorii nu vor fi obtinut realizarea creantelor lor sau garantii adecvate sau pana la data la care instanta, considerand ca societatea a oferit creditorilor garantii adecvate ori ca, luandu-se in considerare activul societatii, garantiile nu sunt necesare, nu va fi respins cererea creditorilor, prin hotarare judecatoreasca irevocabila.
    Cand societatea a emis obligatiuni, nu se va putea proceda la reducerea capitalului social prin restituiri facute actionarilor din sumele rambursate in contul actiunilor, decat in proportie cu valoarea obligatiunilor rambursate.
     
    Capitalul social se poate mari prin emisiunea de actiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a actiunilor existente in schimbul unor noi aporturi in numerar si/sau in natura.
    Marirea capitalului social prin majorarea valorii nominale a actiunilor poate fi hotarata numai cu votul tuturor actionarilor, in afara de cazul cand este realizata prin incorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune.
     
    Hotararea adunarii generale pentru majorarea capitalului social se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, acordandu-se pentru exercitiul dreptului de preferinta un termen de cel putin o luna, cu incepere din ziua publicarii. Societatea pe actiuni isi va putea majora capitalul social, cu respectarea dispozitiilor prevazute pentru constituirea societatii.
     
    Majorarea capitalului social al unei societati prin oferta publica de valori mobiliare si/sau prin acordarea posibilitatii actionarilor de a-si tranzactiona drepturile de preferinta pe piata de capital este supusa prevederilor legislatiei specifice pietei de capital. In caz de majorare a capitalului social prin oferta publica, administratorii sunt solidar raspunzatori de exactitatea celor aratate in prospectul de emisiune, in publicatiile facute de societate sau in cererile adresate oficiului registrului comertului, in conformitate cu prevederile legislatiei privind piata de capital.

    Fuziunea si divizarea societatilor

    Fuziunea este operatiunea prin care:

     

    a) una sau mai multe societati sunt dizolvate fara a intra in lichidare si transfera totalitatea patrimoniului lor unei alte societati, in schimbul repartizarii de actiuni la societatile beneficiare si, eventual, al unei plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate; sau

    b) mai multe societati sunt dizolvate fara a intra in lichidare si transfera totalitatea patrimoniului lor unei societati pe care o constituie, in schimbul repartizarii de actiuni la societatile beneficiare si, eventual, al unei plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate catre actionarii societatii divizate

    Divizarea este operatiunea prin care:
    a) o societate, dupa ce este dizolvata fara a intra in lichidare, transfera mai multor societati totalitatea patrimoniului sau, in schimbul repartizarii de actiuni la societatile beneficiare si, eventual, al unei plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate catre actionarii societatii divizate;
     
    b) o societate, dupa ce este dizolvata fara a intra in lichidare, transfera toate activele si pasivele sale mai multor societati nou-constituite, in schimbul repartizarii de actiuni la societatile beneficiare si, eventual, al unei plati in numerar de maximum 10% din valoarea nominala a actiunilor astfel repartizate catre actionarii societatii divizate. Fuziunea sau divizarea se poate face si intre societati de forme diferite.
    Fuziunea sau divizarea poate fi efectuata chiar daca societatile dizolvate sunt in lichidare, cu conditia ca acestea sa nu fi inceput inca distribuirea intre asociati a activelor ce li s-ar cuveni in urma lichidarii Administratorii societatilor care urmeaza a participa la fuziune sau la divizare vor intocmi un proiect de fuziune sau de divizare, care va cuprinde:
    a) forma, denumirea si sediul social ale tuturor societatilor implicate in fuziune sau divizare;
    b) fundamentarea si conditiile fuziunii sau ale divizarii;
    c) conditiile alocarii de actiuni la societatea absorbanta sau la societatile beneficiare;
    d) data de la care actiunile sau partile sociale prevazute la lit. c) dau detinatorilor dreptul de a participa la beneficii si orice conditii speciale care afecteaza acest drept;
    e) rata de schimb a actiunilor sau partilor sociale si cuantumul eventualelor plati in numerar;
    f) cuantumul primei de fuziune sau de divizare;
    g) drepturile conferite de catre societatea absorbanta sau beneficiara detinatorilor de actiuni care confera drepturi speciale si celor care detin alte valori mobiliare in afara de actiuni sau masurile propuse in privinta acestora;
    h) orice avantaj special acordat expertilor la care se face referire la art. 2433 si membrilor organelor administrative sau de control ale societatilor implicate in fuziune sau in divizare;
    i) data la care au fost aprobate situatiile financiare ale societatilor participante, care au fost folosite pentru a se stabili conditiile fuziunii sau ale divizarii;
    j) data de la care tranzactiile societatii absorbite sau divizate sunt considerate din punct de vedere contabil ca apartinand societatii absorbante sau uneia ori alteia dintre societatile beneficiare;
    k) in cazul divizarii: – descrierea si repartizarea exacta a activelor si pasivelor care urmeaza a fi transferate fiecareia dintre societatile beneficiare; – repartizarea catre actionarii sau asociatii societatii divizate de actiuni, respectiv parti sociale, la societatile beneficiare si criteriul pe baza caruia se face repartizarea Proiectul de fuziune sau de divizare, semnat de reprezentantii societatilor participante, se depune la oficiul registrului comertului unde este inmatriculata fiecare societate, insotit de o declaratie a societatii care inceteaza a exista in urma fuziunii sau divizarii, despre modul cum a hotarat sa stinga pasivul sau.
     
    Proiectul de fuziune sau de divizare, vizat de judecatorul delegat, se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala partilor, integral sau in extras, potrivit dispozitiei judecatorului delegat sau cererii partilor, cu cel putin 30 de zile inaintea datelor sedintelor in care adunarile generale extraordinare urmeaza a hotari asupra fuziunii/divizarii.
     
    Creditorii societatilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protectie adecvata a intereselor lor. In cazul unei fuziuni, detinatorilor de valori mobiliare, altele decat actiuni, care confera drepturi speciale, trebuie sa li se acorde in cadrul societatii absorbante drepturi cel putin echivalente cu cele pe care le detineau la societatea absorbita, cu exceptia cazului in care modificarea drepturilor in cauza este aprobata de o adunare a detinatorilor de astfel de titluri ori individual de catre detinatorii de astfel de titluri sau a cazului in care detinatorii au dreptul de a obtine rascumpararea titlurilor lor.
     
    In cazul unei divizari, detinatorilor de valori mobiliare, altele decat actiuni, care confera drepturi speciale, trebuie sa li se acorde in cadrul societatilor beneficiare carora li se pot opune drepturile decurgand din asemenea valori mobiliare, in conformitate cu proiectul de divizare, drepturi cel putin echivalente cu cele de care beneficiau in societatea divizata, cu exceptia cazului in care modificarea drepturilor in cauza este aprobata de o adunare a detinatorilor de astfel de valori mobiliare ori de catre acestia in mod individual sau a cazului in care detinatorii au dreptul de a obtine rascumpararea valorilor mobiliare detinute.
     
    Fuziunea/divizarea produce efecte:
     
    a) in cazul constituirii uneia sau mai multor societati noi, de la data inmatricularii in registrul comertului a noii societati sau a ultimei dintre ele;
    b) in alte cazuri, de la data inregistrarii hotararii ultimei adunari generale care a aprobat operatiunea, cu exceptia cazului in care, prin acordul partilor, se stipuleaza ca operatiunea va avea efect la o alta data, care nu poate fi insa ulterioara incheierii exercitiului financiar curent al societatii absorbante sau societatilor beneficiare, nici anterioara incheierii ultimului exercitiu financiar incheiat al societatii sau societatilor ce isi transfera patrimoniul Fuziunea sau divizarea are urmatoarele consecinte:
    a) transferul, atat in raporturile dintre societatea absorbita sau divizata si societatea absorbanta/societatile beneficiare, cat si in raporturile cu tertii, catre societatea absorbanta sau fiecare dintre societatile beneficiare al tuturor activelor si pasivelor societatii absorbite/divizate; acest transfer va fi efectuat in conformitate cu regulile de repartizare stabilite in proiectul de fuziune/divizare;
    b) actionarii sau asociatii societatii absorbite sau divizate devin actionari, respectiv asociati ai societatii absorbante, respectiv ai societatilor beneficiare, in conformitate cu regulile de repartizare stabilite in proiectul de fuziune/divizare;
    c) societatea absorbita sau divizata inceteaza sa existe. Nulitatea unei fuziuni sau divizari poate fi declarata numai prin hotarare judecatoreasca.

    Lichidarea societatilor in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata

    Numirea lichidatorilor in societatile in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata va fi facuta de toti asociatii, daca in contractul de societate nu se prevede altfel.

    Daca nu se va putea intruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi facuta de instanta, la cererea oricarui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor asociatilor si administratorilor.

    Impotriva sentintei se poate declara numai recurs de catre asociati sau administratori, in termen de 15 zile de la pronuntare.

    Dupa terminarea lichidarii societatii in nume colectiv, in comandita simpla sau cu raspundere limitata, lichidatorii trebuie sa intocmeasca situatia financiara si sa propuna repartizarea activului intre asociati.

    Situatia financiara semnata de catre lichidatori se inainteaza spre a fi inregistrata si publicata pe pagina de internet a oficiului registrului comertului.

    Asociatul nemultumit poate face opozitie in termen de 15 zile de la notificarea situatiei financiare de lichidare si a proiectului de repartizare.

    Pentru solutionarea opozitiei, problemele referitoare la lichidare vor fi separate de acelea ale repartizarii, fata de care lichidatorii pot ramane straini

    Lichidarea societatilor pe actiuni

    Numirea lichidatorilor in societatile pe actiuni si in comandita pe actiuni se face de adunarea generala, care hotaraste lichidarea, daca, prin actul constitutiv, nu se prevede altfel. 
    Adunarea generala hotaraste cu majoritatea prevazuta pentru modificarea actului constitutiv.

    In cazul in care majoritatea nu a fost obtinuta, numirea se face de tribunal, la cererea oricaruia dintre administratori, respectiv dintre membrii directoratului, sau dintre asociati, cu citarea societatii si a celor care au cerut-o. Impotriva sentintei tribunalului se poate declara numai recurs, in termen de 15 zile de la pronuntare.

     

    Lichidatorii au dreptul sa aprobe darea de seama si sa faca sau sa sustina eventualele contestatii cu privire la aceasta
    In cazul in care unul sau mai multi administratori, respectiv membri ai directoratului, sunt numiti lichidatori, darea de seama asupra gestiunii administratorilor, respectiv a directoratului, se va depune la oficiul registrului comertului si se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, impreuna cu bilantul final de lichidare.

    Cand gestiunea trece peste durata unui exercitiu financiar, darea de seama trebuie anexata la prima situatie financiara pe care lichidatorii o prezinta adunarii generale.

    Daca lichidarea se prelungeste peste durata exercitiului financiar, lichidatorii sunt obligati sa intocmeasca situatia financiara anuala, conformandu-se dispozitiilor legii si actului constitutiv.

    Dupa terminarea lichidarii, lichidatorii intocmesc situatia financiara finala, aratand partea ce se cuvine fiecarei actiuni din repartizarea activului societatii, insotita de raportul cenzorilor sau, dupa caz, raportul auditorilor financiari.

    Situatia financiara, semnata de lichidatori, se va depune, pentru a fi mentionata, la oficiul registrului comertului si se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
    Sumele cuvenite actionarilor, neincasate in termen de doua luni de la publicarea situatiei financiare, vor fi depuse la o banca sau la una dintre unitatile acesteia, cu aratarea numelui si prenumelui actionarului, daca actiunile sunt nominative, sau a numerelor actiunilor, daca ele sunt la purtator.

    Plata se va face persoanei aratate sau posesorului actiunilor, retinandu-se titlul.

    In cazul in care societatea aflata in lichidare este in stare de insolventa, lichidatorul este obligat sa ceara deschiderea procedurii insolventei. In conditiile legislatiei insolventei, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolventei fata de societatea aflata in curs de lichidare.

    Procedura somaţiei de plată

    Procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.

    Cererea va cuprinde:
    a) numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul creditorului;
    b) numele şi domiciliul debitorului persoană fizică, iar în cazul debitorului persoană juridică, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, numărul certificatului de înmatriculare în registrul comerţului sau în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar;
    c) sumele temeiul de fapt şi de drept al obligaţiilor de plată, perioada la care se referă acestea, termenul la care trebuia făcută plata şi orice element necesar pentru determinarea datoriei.
    La cerere se anexează contractul sau orice alt înscris doveditor al sumelor datorate.
    Cererea şi actele anexate la aceasta se depun în copie în atâtea exemplare câte părţi sunt, plus unul pentru instanţă.

    În cazul în care creditorul primeşte plata datoriei ori declară că este mulţumit cu înţelegerea asupra plăţii, judecătorul va lua act despre aceasta şi va proceda la închiderea dosarului, pronunţând o încheiere irevocabilă. Încheierea privind înţelegerea părţilor asupra plăţii constituie titlu executoriu.

    Dacă nu a intervenit închiderea dosarului judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum şi a explicaţiilor şi lămuririlor părţilor, ce i-au fost prezentate.
    Când în urma examinării constată că pretenţiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanţa care va conţine somaţia de plată către creditor, precum şi termenul de plată.
    Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile şi nici nu va depăşi 30 de zile. Judecătorul va putea stabili alt termen potrivit înţelegerii părţilor.

    Ordonanţa prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. În acest caz, precum şi în cazul în care prin ordonanţă cererea sa a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun. Debitorul poate formula acţiune în anulare în termen de 30 de zile de la data înmânării sau comunicării acesteia. Acţiunea în anulare se soluţionează de instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă. Acţiunea în anulare se depune la instanţa la care funcţionează judecătorul care a dat ordonanţa.
    Dacă instanţa învestită admite acţiunea în anulare, aceasta va anula ordonanţa, iar la cererea creditorului va proceda, în condiţiile dreptului comun, la judecarea în fond a cauzei.
    Hotărârea prin care a fost respinsă acţiunea în anulare poate fi atacată cu recurs de către debitor.

    Cotractul de franciza

    Contractul de franciza este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros , intuitu personae , ce implica colaborare stransa intre parti, independente din punct de vedere financiar. Acest document reprezinta temelia unui parteneriat solid intre cele doua parti beneficiare : francizorul si francizatul (beneficiarul) .

    Calitatea de francizor : Pentru ca un agent economic sa devina francizor , trebuie sa indeplineasca, conform legislatiei trei conditi de baza: – sa aiba o marca inregistrata la OSIM

    afacerea francizabila sa fie derulare

     – sa aiba experienta necesara in a pune la dispozitia viitorului francizat un set de cunostiinte elementare in demararea afacerii ( know-how)

     
    Prima operatie pentru incheierera unui contract de franciza o reprezinta faza pre-contractuala , care permite fiecarei parti sa-si confirma decizia de a colabora .

    Au loc schimb de informatii si discutii preliminare, in care ambele parti incearca sa stabileasca termenii si conditiile unei viitoare cooperari .  Francizorul trebuie sa puna la dispozitia beneficiarului informatii, cum ar fii :

     – experienta dobandita si transferabila

     – conditiile financiare ale contractului ( taxa de intrare in retea, redevente anuale , alte contributii finaciare)

     – lista cu actualii francizati si date de contact ale ecestora. Beneficiarul poate asfel sa afle de la sursa cat de viabila va fi viitoarea cooperare.

     
    In cazul in care cele doua parti cad la un acord echitabil, faza precontractuala se incheie cu semnarea unui contract de rezervare . Acesta reprezinta un document prin care francizatul se angajeaza sa nu divulge nici o informatie care ar putea dauna imaginii sau bunei derulari a relatiilor dintre parti. In acelasi timp, francizorul are obligatia de a nu cauta alt partener in aceeasi zona, fara acordul actualului partener. Cea mai importanta parte a contractului de rezervare o reprezinta clauza de confidentialitate si non-concurenta , prin care ambele parti se obliga, indiferenta de rezultatele negocierilor sa nu foloseasca informatii intr-un mod care ar dezavantaja cealalta parte.

    Dupa acordul de vointa din partea celor doua parti, urmeaza intalnirea la masa tratativelor. Negocierea contractului in vederea semnarii are in vedere o serie de termene si conditii asupra carora cele doua parti trebuie sa cada de acord. Important de mentionat , negocierea contractului reprezinta o parte esentiala cu efecte pe toata durata derularii contractului.. Reprezentantii trebuie sa fie insotiti de o echipa de specialisti capabili sa rezolve orice problema aparuta:

     – un jurist , bun cunoscator al legislatiei si procedurilor legale in vigoare

     – un expert contabil, pentru a evalua forta financiata si capacitatea partenerului de a-si respecta obligatiile contractuale

     – un consultant in domeniul francizei , experimentat si familiarizat cu termenii din contract.

    Conform art.6 – Legea 79/1998 , contractul de franciza trebuie sa contina :

     – obiectul contractului

     – drepturile si obligatiiler partilor

     – conditiile financiare

     – durata contractului.

     – garantii

     – clauze de neconcurenta

     – cesiunea drepturilor contractuale

     – forta majora

     – litigii

     – conditii de modificare, prelungire si reziliere

     – dipozitii generale.

    Drepturile si obligatiile partilor reprezinta partea cea mai importanta a contractului. In acest capitol sunt stipulate expres conditiile de functionare a contractului.

    Obligatiile francizorului:

    1. Transmiterea know-how-ului . Pentru a fi eligibil, acesta trebuie sa indeplineasca trei conditii :

     – sa apartina francizorului .

     -sa reprezinte un ansamblu de cunostiinte noi, aplicabile si probate de francizor in intreprinderea proprie.

     – sa fie transmisibil francizatului.

    2. Asistenta tehnica si comerciala . Francizorul este obligat pe tot parcursul contractului sa acorde asistenta pentru a permite francizatului implemantarea si dezvoltarea cu succes a retetei afacerii si a cunostiintelor implicare de know-how.

    3. Obligatia de aprovizionare . Daca, in temeiul conventiei, francizatul vinde produse pe care trebuie sa le procure de la francizor , acesta din urma trebuie sa livreze primului produsele care ii sunt comandate. Francizorul se va afla in pozitia unui vanzator si isi va asuma responsabilitatiile.

    4. Exclusivitate teritoriala . Prin folosirea unor firme ,embleme sau marci francizatul beneficiza de o clientela preconstituita, dar instalarea unui alt francizat in apropiere, va duce la diluarea pietei. De aceea ,contractul de franciza trebuie sa contina clauze privind exclusivitatea teritoriala in beneficiul francizatului, insa aceasta este conditionata de cifra minima de afaceri, numarul consumatorilor si perspectiva cresterii acestora.

      Obligatiile francizatului

      1. Respectarea regulilor propuse de francizor.

     Eficacitatea retelei de franciza depinde de modul in care francizatii se prezinta consumatoriilor. Un astfel de rezultat presupune ca francizorul si-a stabilit si definit conceptia nu doar in ansamblu, ci pana la detalii : alegerea locatiilor, forma acestora, amenajarea interioara si exterioara, lista produselor si serviciilor oferite, prezentarea generala a marfurilor , tinuta vestimentara a personalului.

     2. Pastrarea secretului know-how-lui.

     Valoarea comerciala a acestuia este data de faptul ca nu este cunoscut publicului, iar legea romana instituie pentru francizat obligatia de a  nu divulga la terte persoane know-how-ul furnizat de catre francizor, atat pe toata durata contractului de franciza, cat si ulterior

     3. Plata taxelor si redeventelor : francizatul datoreaza, in schimbul serviciilor si drepturilor de folosinta :

     – Taxa de intrare ( front money) . aceasta suma, exigibila de regula la incheierea contractului sau la un termen stabilit prin contract, remunereaza transmitarea know-how-lui si asistenta la demararea afacerii.

     – Redevente ( royalties) , remunerearea pentru formarea si asistenta continua asigurata pe durata contractului . Reprezinta un procent din cifra de afaceri anuala.

     4. Obligatia de non-concurenta . Contractul de franciza nu trebuie sa conduca la impartirea pietei intre membrii retelei de franciza . Concurenta este benefica pentru o economie, dar in cazul francizei, aceasta ar putea pune piedici in dezvoltare ambelor parti. De aceea , in contract se stipuleaza clar termenele de non-concurenta.

     5. Realizarea cifrei minime de afaceri -clauza are menirea sa asigure francizorului un venit minim cert , atunci cand redeventa datorata de francizat se stabileste proportional cu cifra de afaceri. Realizarea cifrei de afaceri minime poate avea valoarea unei conditii rezolutorii sau poate permite francizatului exercitarea dreptului de reziliere anticipata a contractului.

     Drepturile si obligatiile partilor sunt rezumate de articolul 4 aliniatul 1 din Ordonanata nr.52/1997

    Contractul de franciza trebuie sa reflecte interesele membrilor retelei de franciza , protejnad drepturile de proprietate intelectuala si industriala ale francizorului prin mentinerea identitatii comune si a reputatiei retelei, si trebuie sa defineasca, fara ambiguitate, obligatiile si responsabilitatiile fiecarei parti.

    Manualul de franciza reprezinta un ansamblu de regului, informatii, instructiuni cuprinse intr-un document mai larg, care permit francizatului sa-si creeze o imagine de ansamblu asupra intregii afacerii de franciza, si in acelasiu timp ajuta la implemantarea acestora in dezvoltarea viitoare.

     Scopul – sa prezinte intr-o forma scrisa modul in care este condusa activitatea in cadrul francizei- adica lucrare utila concesionarilor dupa scolarizare .

     – sa il ajute pe proprietar sa isi protejeze ideile, know-how-ul si secretele comerciale.

    Continutul – o introducere care sa prezinte , in general, ceea ce doreste proprietarul de la concesionar.

     – descriere a sistemului de functionare.

     – Un inventar al echipamentelor necesare si modul lor de intretinere.

     – Indicatii detaliate privind functionarea:

     – ora de deschidere.

     – descrierea activitatii pe posturi

     – Politici de achizie a marfurilor

     – standarde pentru produse si servicii

     -Metode contabile

     -Tehnici privind marketingul si publicitatea

     – Formulare care trebuie utilizate pentru diversele operatiuni, precum si pentru alte situatii .

     – Persoanele si organizatiile cu care se poate lua legatura in cazul unor probleme specilale.

    Potrivit articolului 7 din Ordonanta nr 52/ 1997, contractul de franciza va respecta urmatoarele principii :

     – Termenul va fi fixat astfel incat sa permita beneficiarului amortizarea investitiilor specifice francizei . In majoritatea cazurilor, 5 ani este perioada minima de amortizare

     – Francizorul va instiinta pe beneficiar, cu un preaviz suficient de mare, asupra intentiei de a nu reinoi contractul la data expirarii.

     – Obligatiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate si vor fi determinate astfel incat sa favorizeze atingerea obiectivelor comune.

     Incetarea contractului de franciza .

    1. Incetarea existentei uneia dintre parti. Intervine in cazul decesului uneia dintre parti, sau ,in cazul persoanelor juridice, al faimentului declarat de instanta de drept .

    2. Expiratea termenului pentru care a fost incheiat contractul de franciza

     Potrivit articolului 6 OU 52 /1997 , contractul de franciza trebuie sa cuprinda si durata acestuia, si conditiile de modificare , prelungire si reziliere. Dar in articolul 7 se prevede ca francizorul va instiinta pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra intentiei de a nu reinnoi contractul la data expirarii. Cu alte cuvinte, un contract de franciza ajuns la termen este considerat prelungit de drept daca francizorul nu si-a exprimat opunerea, intr-un termen suficient de mare.

    3 . Anularea contractului de franciza. Poate fi anulat in conditiile dreptului comun. Are in vedere vicii de consimtamant, dol sau eroare in momentul semnarii. Potrivit art 14 din OU 52 /1997 , contractul se anuleaza la cererea uneia dintre parti daca sunt prezente vicieri de consimtamant sau daca contractul contine informatii eronate sau ambiguue.

    4 Reazilierea contrectului de franciza.

     Sanctiune care intervine in cazul neexecutarii culpabile a obligatiilor izvorate din contracte sinalagmatice

     Efectele incetarii contractului de franciza

    Atunci cand contractul de franciza inceteaza, drepturile incorporate transmise spre folosinta francizatului vor fi restituite francizorului. Francizatul nu va mai putea folosi nici marca, nici alte semne distinctive si nu va mai putea uza de know-how-ul transmis.

    Licitatia deschisa si licitatia restransa

    Contractul de achiziṭie publică este un contract cu titlu oneros, încheiat între una sau mai multe autorităṭi contractante, pe de o parte, ṣi unul sau mai mulṭi operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuṭia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii.

    Procesul de achiziṭii publice există cu scopul de a creea cadrul necesar cheltuirii fondurilor alocate autorităṭilor contractante. Acestea trebuie să gestioneze fondurile alocate astfel încât, pe parcursul anului, să-ṣi poată desfăṣura activitatea în condiṭii optime.
    Pentru atribuirea contractului de achiziṭie publică se folosesc mai multe proceduri:

    •licitaṭia deschisă;
    •licitaṭia restrânsă;
    •dialogul competitiv;
    •negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunṭ de participare;
    •negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunṭ de participare;
    •cererea de oferte;
    •concursul de soluṭii
    Licitaṭia deschisă se desfăṣoară, de regulă, într-o singură etapă ṣi se iniṭiază prin transmiterea spre publicare a unui anunṭ de participare în SEAP ṣi în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a- Achiziṭii Publice ṣi după caz, în funcṭie de valoarea estimată a contractului, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, prin care se solicită operatorilor economici interesaṭi depunerea de oferte.
    Licitaṭia restrânsă se iniṭiază prin transmiterea spre publicare a unui anunṭ de participare prin care se solicită operatorilor economici interesaṭi depunerea candidaturii. Invitaṭia de participare este însoṭită de un exemplar al documentaṭiei de atribuire ṣi trebuie să conṭină cel puṭin următoarele informaṭii :
    -referinṭe privind anunṭul de participare publicat;
    -data limită stabilită pentru depunerea ofertelor;
    -adresa la care se transmit ofertele;
    -limba sau limbile în care trebuie elaborată oferta;
    -data deschiderii ofertelor;
    -precizări referitoare la documentele suplimentare pe care operatorii economici trebuie să le prezinte în scopul verificării declaraṭiilor sau completării documentelor prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacităṭii tehnice ṣi economico-financiare.

    Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunṭ de participare

    Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunṭ de participare se aplică în următoarele cazuri:
    -atunci când în urma aplicării licitaṭiei deschise, licitataṭiei restrânse sau a dialogului competitiv au fost depuse numai oferte inacceptabile sau neconforme;
    -atunci când natura lucrărilor/produselor/serviciilor  nu permit o estimare iniṭială globală a preṭului viitorului contract de achiziṭie publică;

    -atunci când serviciile care urmează să fie achiziṭionate, îndeosebi serviciile financiare sau serviciile intelectuale sunt de aṣa natură încât caietul de sarcini nu poate fi elaborat cu precizia pe care o impune atribuirea unui contract de achiziṭie publică prin aplicarea licitaṭiei deschise sau licitaṭiei restrânse;
    -aunci când lucrările ce urmează a fi executate sunt necesare exclusiv în scopul cercetării ṣtiinṭifice, dezvoltării tehnologice ṣi dăcă acestea nu se realizează pentru obṭinerea unui profit
    Această procedură se iniṭiază prin transmiterea spre publicare a unui anunṭ de participare prin care se solicită operatorilor economici depunerea de candidaturi.

    Autoritatea contractantă derulează negocieri cu fiecare candidat preselectat în parte
    Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunṭ de participare se desfăṣoară în următoarele cazuri:
    – atunci când în urma aplicării licitaṭiei deschise sau restrânse nu a fost prezentată nici  o ofertă sau au fost prezentate numai oferte necorespunzătoare, datorită faptului că acestea sunt complet irelevante în raport cu obiectul contractului;
    -atunci când din motive tehnice, artisitce contractul de achiziṭie publică poate fi atribuit numai unui operator economic;
    -atunci când produsele ce urmează a fi livrate sunt fabricate exclusiv în scopul cercetării ṣtiinṭifice, studiilor sau dezvoltării tehnologice si nu se urmăreṣte obṭinerea unui profit;
    -atunci când este necesară achiziṭionarea, de la furnizorul iniṭial, a unor cantităṭi suplimentare de produse destinate înlocuirii parṭiale sau extinderii echipamentelor/ instalaṭiilor livrate anterior;
    -atunci când produsele sunt cotate la bursa de mărfuri, iar achiziṭia acestora se realizează prin operaṭiuni pe piaṭa de disponibil;
    -atunci când produsele pot fi achiziṭionate în condiṭii avantajoase, de la un operator economic care îṣi lichidează definitiv afacerile;;
    -atunci când este necesară achiziṭionarea unor lucrări sau servicii suplimentare, care nu au fost incluse în contractul iniṭial
     
    Cererea de oferte se aplică numai în cazul în care valoarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziṭie publică este mai mică decât echivalentul în lei a următoarelor praguri:
    •    pentru contractul de furnizare: 40.000 euro;
    •    pentru contractul de servicii: 40.000 euro;
    •    pentru contractul de lucrări: 250.000 euro

    Clasificarea societatilor comerciale

    În doctrina dreptului afacerilor sunt folosite mai multe criterii de clasificare a societăţilor comerciale, de exemplu:

    -după natura lor  societăţile comerciale sunt:
    -societăţi de persoane, care se constituie dintr-un număr mic de persoane, pe baza cunoaşterii şi încrederii reciproce în calităţile personale ale asociaţilor. Includem în această categorie SNC şi SCS;

    după numărul de membri asociaţi impus de lege sunt:
    -societăţi de asociat unic SRL
    -societăţi cu număr maxim de acosiţi (maxim 50 permite legea tot pentru SRL)
    -societăţi cu număr minim de asociaţi (5 pentru SA)

    după posibilitatea de a emite titluri:
    -societăţi care pot emite titluri (acţiuni şi obligaţiuni) sunt SA şi SCA
    -societăţi care nu pot emite titluri de valoare sunt SRL, SNC şi SCS

    după forma de răspundere a asociaţilor
    -societăţi comerciale pentru care membrii asociaţi răspunde nelimitat şi solidar, inclusive cu bunurile proprii SNC
    -societăţi pentru care membrii asociaţi răspunde limitat doar la valoarea capitalului social subscris sunt SRL şi SA
    -societăţi ai căror membri asociaţi au răsundere mixtă (adică unii dintre membrii asociaţi răspunde limitat la valoarea aportului aufds în societate iar alţii răspund nelimitat, inclusive cu bunurile personale) sunt SCA şi SCS.

    după modul de împărţire a capitalului social

    -sunt societăţi cu capitalul social împărţit în acţiuni SA şi SCA
    -sunt societăţi comerciale cu capitalul socil împărţit în părţi sociale SCS, SRL şi SNC

    după durată pentru care a fost înfiinţată societatea
    -sunt societăţi comerciale cu durată de înfiinţare nelimitată
    -membrii ascoiaţi pot decide ca societatea să aibă o durată de viaţă determinată

    după provenienţa capitalului social al societăţii
    -societăţi cu capitat integral autohton
    -societăţi comerciale cu capital străin
    -societăţi comerciale cu capital mixt

    Denumirea şi sediul persoanei juridice

    Denumirea persoanei juridice este mijlocul de identificare a subiectului colectiv de drept civil reprezentat de cuvântul sau de grupul de cuvinte cu acest înţeles, în condiţiile legii.
    Reglementarea generală privind stabilirea denumirii persoanei juridice este conţinută de Decretul nr. 31/1954: Persoana juridică va purta denumirea stabilită prin actul de înfiinţare sau prin statul (art. 38). Reglementări speciale cu privire la denumirea unor persoane juridice apar în următoarele acte normative: Legea nr. 31/1990

    Naţionalitatea
    Naţionalitatea persoanei juridice, reprezintă originea sa, în funcţie de statul în care a luat fiinţă şi de sistemul de drept naţional căruia îi aparţine. Pentru dreptul civil, naţionalitatea persoanei juridice are importanţă în ceea ce priveşte capacitatea acesteia, legi speciale stabilind mai multe legi în domeniu.
    Contul bancar
    Contul bancar este mijlocul de identificare a persoanei juridice prin intermediul unui simbol cifric al sucursalei băncii unde aceasta are deschis, pe bază de contract, contul bancar.
    Codul fiscal. Firma. Telefon, telex, fax
    Codul fiscal este un mijloc de identificare având rolul de a individualiza persoana juridică în raporturile financiare şi în raporturile privind evidenţa statistică. Firma – în ceea ce priveşte persoana juridică este un mijloc de identificare specific comercianţilor (în sensul dat noţiunii de dreptul comercial).
    Marca este mijlocul de identificare al persoanei juridice prin care aceasta îşi individualizează produsele, lucrările şi serviciile, în raport cu cele identice sau asemănătoare ale altor participant la circuitul civil. Telefonul, telexul, faxul sunt mijloace de identificare a persoanei juridice prin simboluri numerice, ce se înscriu, de regulă, în actele juridice pe care aceasta le încheie şi pe imprimatele pe care le foloseşte.

    Ce garantii trebuie sa prezinte un angajat in functia de gestionar ?

    Cf. art 10 din Legea nr 22/1969 , stipuleaza ca angajatorul poate solicita pt angajarea unei persoane in functia de gestionar , poate pretinde acestuia , 2 feluri de garantii :

    -garantie in numerar , o suma de bani care sa reprezinte echivalentul a trei salarii , suma care trebuie depusa de gestionar odata cu semnarea contractului individual de munca , fie angajatorul poate retine din salariu o suma reprezentand garantie materiala , nu mai mult de 10% din salariu si nu peste echivalentul a trei salarii ; aceste sume se vor depune la banca sau la cec , unde se va crea un cont ( depozit ) pe numele salariatului caruia i s-a retinut garantia .

    -garantii suplimentare – in functie de marimea gestiunii( valoarea bunurilor gestionate) , angajatorul poate pretinde angajatului in functia de gestionar :

    Capacitatea juridica a persoanei fizice care se incadreaza in munca

    Capacitatea deplina de a incheia un contract de munca se dobandeste la implinirea varstei de 16 ani . Prin exceptie pt anumite functii ( posturi ) capacitatea deplina de a incheia un contract de munca se dobandeste numai la varsta de 18 ani ( gestionari ), 20 ani ( domeniul silvic ).

    Varsta minima de incadrare in munca este de 15 ani ,  potrivit Constitutiei . Intre 15 si 16 ani , persoana dispune de o capacitate restransa de a se incadra in munca, respectiv se poate incadra numai cu incuviintarea parintilor sau a tutorilor si in munci potrivite pt dezvoltarea fizica , aptitudinile si cunostiintele lor.

    Incuviintarea trebuie data de ambii parinti ( cu exceptia cazului cand unul dintre ei este decazut din drepturile parintesti , pus sub interdictie sau se afla in neputinta , din orice imprejurare , de a-si manifesta vointa ).
    Incuviintarea parintilor  , pentru tanarul intre 15 si 16 ani , trebuie sa fie prealabila sau cel mult concomitenta inchieierii contr de munca, speciala ( sa vizeze un anumit contract ) si expresa ( sa aiba o forma clara, precisa ) . Lipsa incuviintarii antreneaza nulitatea absoluta a contractului de munca ; este insa o  nulitate remediabila.

    Conditiile de pensionare

    Pensia pentru limita de varsta constituie o prestatie de asigurari sociale, care se acorda la implinirea unei anumite varste, pe tot restul vietii beneficiarului. Conditiile pensionarii pentru limita de varsta sunt prevazute in Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, modificata ulterior in mod repetat.

    Astfel, varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei si de 65 de ani pentru barbati. Aceasta varsta va fi atinsa in martie 2015; pana atunci, varsta de pensionare si stagiul necesar pentru pensionare se modifica, din 6 in 6 luni.

    Stagiul minim de cotizare atat pentru femei, cat si pentru barbati este de 15 ani. Cresterea stagiului minim de cotizare se va realiza esalonat, de asemenea, pana in 2015. Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei si de 35 de ani pentru barbati. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza, prin acelasi mecanism, pana in 2015, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei si 30 de ani pentru barbati.

    Salariatii care au depasit stagiul de cotizare in sistemul public de pensii cu cel putin 10 ani pot solicita acordarea pensiei anticipate.
    Indeplinirea conditiilor pentru pensionare pentru limita de varsta nu atrage in mod automat incetarea calitatii de salariat a beneficiarului. Dimpotriva, salariatul pensionabil are, potrivit legii, doua posibilitati:

    = Sa faca cerere de pensionare. Din acest moment, salariatul pensionabil nu mai poate fi concediat in temeiul art. 61 lit. e) din Codul muncii, indiferent cat timp se scurge pana la comunicarea deciziei de pensionare.

    El va continua sa presteze munca pana la data la care ii va fi comunicata decizia de pensionare; in tot acest interval va avea dreptul la salariu, dupa cum va avea toate drepturile si obligatiile oricarui alt salariat. La data la care ii va fi comunicata decizia Casei de pensii, contractul sau de munca va inceta de drept, in temeiul art. 56 lit. d din Codul muncii.

    = Sa nu faca cerere de pensionare. Pe de o parte, in acest caz se expune concedierii in temeiul art. 61 lit. e) din Codul muncii, dar, pe de alta parte, daca o concediere nu va interveni, el va putea continua sa presteze munca, pe termen nelimitat, fiind evident in acest interval salarizat.
    Daca salariatul face cerere de pensionare, angajatorul nu va putea decat sa astepte comunicarea deciziei de pensionare, din partea Casei de pensii. Dar daca salariatul nu face o astfel de cerere, angajatorul va avea, la randul sau, doua posibilitati:

    = va putea opta pentru mentinerea salariatului in activitate, continuand raportul de munca in modalitatea in care acesta s-a derulat pana in prezent;

    = va putea opera concedierea salariatului pensionabil, in temeiul art. 61 lit. e) din Codul muncii.

    Concedierea salariatului pensionabil

    Potrivit art. 61 lit. e) din Codul muncii, introdus prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 65/2005, publicata in Monitorul Oficial nr. 576 din 5 iulie 2005, aprobata prin Legea nr. 371/2005, publicata in Monitorul Oficial nr. 1147 din 19 decembrie 2005, salariatul poate fi concediat in cazul in care indeplineste conditiile de varsta standard si stagiul de cotizare si nu a solicitat pensionarea in conditiile legii.

    Introducerea acestui nou text este determinata de modificarea unei alte reglementari, si anume a art. 56 lit. d) din Codul muncii. Initial, contractul de munca al salariatului inceta de drept in momentul in care acesta indeplinea conditiile de pensionare. Simpla indeplinire a acestor conditii conducea asadar, automat si fara manifestarea de vointa a angajatorului sau a salariatului, la incetarea contractului de munca.

    Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 65/2005 a modificat aceasta prevedere, aratand ca un atare contract de munca inceteaza de drept la data la care a fost comunicata decizia de pensionare, ceea ce presupune manifestarea de vointa a salariatului care a depus o atare cerere de pensionare.

    Dar daca salariatul nu depune cererea de pensionare, angajatorul s-ar fi vazut in situatia de a nu putea pune capat acestui raport de munca.

    Cum problema continuarii raportului de munca nu putea fi lasata integral la latitudinea salariatului, legea a inserat si acest nou temei de concediere, care presupune ca salariatul nu doreste pensionarea, dar angajatorul nu intentioneaza mentinerea salariatului.

    Practic, art. 61 lit. e) din Codul muncii este posibil sa nici nu ajunga realmente sa se aplice. Salariatul concediat in acest temei este foarte dezavantajat (el neavand dreptul nici la indemnizatie de somaj, nici la pensie). Dar simpla prezenta a acestui text in legislatie va determina salariatul pensionabil, in conditiile in care angajatorul nu doreste mentinerea lui in functie, sa-si depuna cerere de pensionare.

    Incetarea de drept a contractului de munca

    La data comunicarii deciziei de pensionare, raportul de munca inceteaza de drept, fara sa fie necesara concedierea. Temeiul juridic il constituie art. 56 lit. d) din Codul muncii, potrivit caruia contractul individual de munca inceteaza de drept la data comunicarii deciziei de pensionare pentru limita de varsta, pensionare anticipata, pensionare anticipata partiala sau pensionare pentru invaliditate a salariatului, potrivit legii.

    O problema frecvent ridicata de practicieni priveste insa faptul ca, in mod obisnuit, Casa de pensii comunica numai salariatului ca cererea i-a fost admisa. Angajatorul nu primeste o asemenea comunicare. Deci este posibil – si lucrul acesta chiar se intampla uneori in practica – ca angajatorul sa nu cunoasca faptul ca cererea salariatului a fost admisa, ca deci contractul acestuia i-a incetat de drept, si sa continue sa il primeasca la munca si sa il salarizeze, desi nu ar mai avea nevoie de el.

    Ca urmare, angajatorul este in situatia de a identifica persoanele pensionabile si de a monitoriza situatia dosarului de pensionare al acestora. De subliniat ca incetarea de drept a contractului ramane singura solutie in acest sens. Daca o persoana pensionabila refuza sa faca cerere de pensionare, ea va putea fi concediata in temeiul art. 61 lit. e) din Codul muncii, dar daca face o astfel de cerere, concedierea nu mai poate interveni.

    De semnalat ca, potrivit art. 50 din Contractul colectiv de munca incheiat la nivel national pe anii 2007 – 2010, publicat in Monitorul Oficial nr. 5 din 29 ianuarie 2007, salariatii care se pensioneaza pentru limita de varsta primesc o indemnizatie egala cu cel putin doua salarii de baza avute in luna pensionarii.

    Reincadrarea pensionarului

    Dupa ce a intervenit pensionarea salariatului, nimic nu se opune ca acesta sa se reincadreze, la acelasi angajator sau la altul. Pe tot parcursul noului sau contract de munca, persoana va cumula pensia cu salariul.

    Reincadrarea pensionarului se va putea face:

    = cu contract pe durata nedeterminata, urmand sa fie supus, in caz de concediere, tuturor normelor privitoare la aceasta;

    = cu contract de munca pe durata determinata. Astfel, potrivit 81 lit. d3), introdus in textul Codului muncii prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 65/2005, contractul poate fi incheiat pe durata determinata in cazul angajarii pensionarilor care, in conditiile legii, pot cumula pensia cu salariul.

    Sunt avuti in vedere numai pensionarii pentru limita de varsta, ca si pensionarii pentru invaliditate de gradul III.

    Intr-adevar, in raport cu cerintele locului de munca si cu gradul de reducere a capacitatii de munca, invaliditatea este:

    = de gradul I, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca, a capacitatii de autoservire, de autoconductie sau de orientare spatiala, invalidul necesitand ingrijire sau supraveghere permanenta din partea altei persoane;

    = de gradul II, caracterizata prin pierderea totala a capacitatii de munca, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se autoconduce si de a se orienta spatial, fara ajutorul altei persoane;

    = de gradul III, caracterizata prin pierderea a cel putin jumatate din capacitatea de munca, invalidul putand sa presteze o activitate profesionala.

    Dintre aceste categorii de pensionari de invaliditate, numai cei incadrati la gradul III pot fi reincadrati. Ceilalti pensionari pentru invaliditate nu vor putea incheia contracte de munca si nu vor putea cumula pensia cu salariul, deoarece insasi notiunea de invaliditate de gradul I sau II exclude posibilitatea de a munci.

    Cum demisionam?

    Angajatul, printr-o notificare scrisa, poate sa comunice angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz – de 15 zile calendaristice pentru salariatii cu functii de executie, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariatii care ocupa functii de conducere.

    Salariatul are dreptul sa nu-si motiveze demisia, dar manifestarea sa de vointa in acest sens trebuie sa fie clara, precisa, lipsita de echivoc. Demisia trebuie semnata de salariatul in cauza, sub sanctiunea nulitatii. Demisia nu trebuie aprobata de angajator.

    Din punct de vedere procedural, legea impune salariatului o singura conditie de ordin formal si anume sa instiinteze angajatorul despre hotararea de a denunta contractul.
    Avantajele acestei modalitati : instiintarea facuta de salariat capata astfel data certa; de la aceasta data se calculeaza termenul de preaviz; prezumtia luarii la cunostinta de catre angajator este, am putea spune, absoluta.

    Insa dezavantajul il poate constitui refuzul inregistrarii care sa nu poata fi probat – prin diferite cai – incat angajatorul sa obtina timpul suficient pentru a initia el concedierea, pentru motive imputabile salariatului. 

     
    Refuzul angajatorului de a inregistra demisia da dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloc de proba, dar masurile de precautie duc la evitarea acestui drept-obligatie in sarcina salariatului.

    Preavizul

    Termenul de preaviz
    incepe sa curga de la comunicare, dar nu include si ziua comunicarii din doua motive: primul, legiuitorul a stabilit ca este vorba de zile lucratoare, deci se ia in calcul timpul integral de lucru, al doilea, s-ar scurta durata termenului respectiv cu o zi.
     

    Salariatul poate demisiona fara preaviz numai in situatia in care angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca, de exemplu, nu plateste salariul, nu ia masuri pe linia asigurarii sanatatii ori securitatii in munca, nu creeaza conditii optime pentru indeplinirea normelor de munca etc.

    Subventii acordate angajatorilor pentru incadrarea in munca a absolventilor

    Beneficiarii subventiilor din bugetul asigurarilor pentru somaj sunt angajatorii care incadreaza in munca, pe perioada nedeterminata, absolventi ai institutiilor de invatamant preuniversitar si superior, autorizate sau acreditate. Prin absolvent al unei institutii de invatamant se intelege persoana care a obtinut o diploma sau un certificat de studii, in conditiile legii, in una dintre institutiile de invatamant gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat in conditiile legii

    2. Conditii pentru acordarea subventiei
    – sa angajeze absolventi ai ultimei promotii, ai institutiilor de invatamant preuniversitar si superior autorizate si acreditate, inregistrati in evidenta agentiei pentru ocuparea fortei de munca.

    sa incadreze absolventi, pe perioada nedeterminata numai pe posturi vacante. Nu sunt considerate posturi vacante posturile care au fost reinfiintate dupa mai putin de 6 luni de la data incetarii raporturilor de munca sau de serviciu pe motivul reducerii personalului.
        

    – sa incheie anual o conventie cu agentia pentru ocuparea fortei de munca pentru fiecare promotie de absolventi ai institutiilor de invatamant.
         In vederea incheierii conventiei angajatorii vor depune la agentiile pentru ocuparea fortei de munca urmatoarele documente:
    a) tabel nominal cu absolventii institutiilor de invatamant incadrati in munca munca urmatoarele documente:
    b) certificate eliberate de organul competent potrivit dispozitiilor legale, care sa dovedeasca handicapul pentru persoanele absolvente de invatamant incadrate in munca, daca este cazul.
         Absolventii pot fi incadrati in conditiile prevazute de legea nr. 76/2002, o singura data pentru fiecare forma de invatamant, in termen de 12 luni de la data absolvirii studiilor.
        
    3. Durata acordarii subventiei
         Subventia se acorda angajatorilor pe o perioada de 12 luni, iar in cazul absolventilor din randul persoanelor cu handicap de 18 luni de la data incheierii conventiei.
        
    4. Cuantumul subventiei
         Cuantumul subventiei pentru fiecare absolvent incadrat in munca este suma reprezentand un salariu de baza minim brut pe tara, iar pentru absolventii din randul persoanelor cu handicap de 1,5 salarii de baza minime brute pe tara in vigoare in luna pentru care se face plata.
         Suma lunara se acorda angajatorilor proportional cu timpul efectiv lucrat de absolventi in luna respectiva.
         Suma lunara se acorda si pentru perioada concediului de odihna.
         Pentru perioada in care raporturile de munca sau de serviciu ale absolventilor sunt suspendate subventia nu se acorda.
         Pentru stabilirea sumei lunare, angajatorii vor depune la agentia pentru ocuparea fortei de munca judeteana sau a municipiului Bucuresti, o data cu declaratia lunara privind obligatiile de plata catre bugetul asigurarilor pentru somaj, si un tabel nominal.
         Sumele cuvenite vor fi deduse din contributia pe care angajatorul este obligat, conform legii, sa o vireze in contul bugetului asigurarilor pentru somaj.
         In cazul in care suma cuvenita va fi mai mare, diferenta se va recupera prin intermediul agentiei pentru ocuparea fortei de munca judetene sau a municipiului Bucuresti, din bugetul asigurarilor pentru somaj, in termen de 5 zile de la data depunerii o data cu declaratia lunara privind obligatiile de plata catre bugetul asigurarilor pentru somaj, a tabelului nominal cu absolventii incadrati in munca.
        
    5. Obligatiile angajatorului
         – sa mentina raporturile de munca sau de serviciu ale absolventilor cel putin 3 ani de la data incadrarii.
         Daca in aceasta perioada raporturile de munca sau de serviciu ale absolventilor inceteaza din initiativa angajatorului, acesta este obligat sa restituie in totalitate sumele incasate pentru fiecare absolvent plus dobanda aferenta, calculata la nivelul celei acordate de trezoreria statului pentru bugetul asigurarilor pentru somaj.
         Exceptie face cazul in care raporturile de munca sau de serviciu inceteaza din initiativa sau din motive imputabile angajatului:
         A. pentru raporturile de munca:
         a) desfacerea contractului individual de munca din initiativa angajatului, potrivit art. 135 din Codul muncii;
         b) desfacerea contractului individual de munca din initiativa angajatorului, in temeiul art. 130 alin. (1) lit. i), j), k) si l) din Codul muncii;
         B. pentru raporturile de serviciu ale functionarilor publici:
         a) demisia, conform art. 90 din Legea nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare;
         b) destituirea din functie, conform art. 94 din Legea nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare.

    Formarea profesionala

    Partile inteleg:
    a) prin termenul de formare profesionala – orice procedura prin care o persoana dobandeste o calificare atestata printr-un certificat sau o diploma, eliberate conform legii;
    b) prin termenul de formare profesionala continua – procedura prin care o persoana avand deja o calificare ori o profesie, dobandeste noi competente cognitive si functionale (deprinderi);

    ) prin Comitete Sectoriale de Formare Profesionala – structuri de dialog social autonom care dezvolta, actualizeaza si valideaza calificarile din ramura respectiva de activitate.

    Partile semnatare convin sa participe la elaborarea si utilizarea, pentru ramura lor de activitate, a sistemului de formare si evaluare bazat pe competente, sa copleteze si sa elaboreze standardele ocupationale.
    Partile semnatare convin sa acorde intregul sprijin solicitat de catre CNFPA – ca Autoritate Nationala a Calificarilor – pentru elaborarea sistemului de standarde ocupationale, bazat pe competente si a calificarilor care vor fi validate si introduse in Registrul national al calificarilor. Sistemul va fi utilizat la evaluarea si certificarea calificarii salariatilor.
     
    Formarea profesionala a lucratorilor se organizeaza pentru ocupatii, meserii, specialitati si profesii – numite la modul general – ocupatii, cuprinse in „Clasificarea Ocupatiilor din Romania” – COR, pe baza „standardelor ocupationale” si a clasificarilor elaborate de comitetele sectoriale.
     
    Partile convin sa acorde sprijin membrilor lor, pentru dezvoltarea activitatii Comitetelor Sectoriale, precum si pentru dezvoltarea in sistem de parteneriat, la nivelul ramurilor de activitate, a unor activitati proprii de formare profesionala, inclusiv prin sprijinirea proiectelor destinate atragerii de fonduri necesare.
     
    Pe perioada in care participa la programe de formare profesionala finantate de catre angajatori, lucratorii primesc drepturile stabilite prin contractele colective de munca aplicabile, pentru program normal de lucru.
     
    La incheierea contractelor colective de munca la nivel de unitati, pentru partea privind formarea profesionala se va tine seama cel putin de urmatoarele:
    a) identificarea posturilor pentru care este necesara formarea profesionala, a cailor de realizare, adoptarea programului anual si controlul aplicarii acestuia se vor face de comun acord de catre sindicat si angajator; cheltuielile pentru activitatea de formare profesionala a salariatilor se suporta de catre unitati;
    b) sindicatul va participa, prin imputernicitii sai, la orice forma de examinare organizata in vederea absolvirii unui curs de formare profesionala in cadrul unitatii;
    c) in cazul in care unitatea urmeaza sa-si schimbe partial sau total profilul de activitate, aceasta va informa si consulta sindicatul cu cel putin 2 luni inainte de aplicarea masurii si va oferi propriilor salariati posibilitatea de a se califica sau recalifica inainte de a apela la angajari de forta de munca din afara;
    d) in cazul in care un salariat identifica un curs de formare profesionala pe care ar dori sa-l urmeze, organizat de un tert, angajatorul va analiza cererea impreuna cu sindicatul, ramanand la aprecierea angajatorului daca si in ce conditii va suporta contravaloarea cursului;
    e) salariatii care au incheiat acte aditionale la contractul individual de munca si au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesionala mai mare de 60 de zile cu scoaterea integrala din activitate, daca paradesc unitatea din motive imputabile lor inainte de implinirea unui termen de 3 ani de la data absolvirii cursurilor, sunt obligati sa suporte cheltuielile ocazionate de aceasta,proportional cu perioada nelucrata din perioada stabilita conform actului aditional la contractul individual de munca.

    Contractul individual de munca

    Contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu.

    Incheierea CIM se face pe baza conditiilor stabilite de lege, cu respectarea drepturilor fundamentale ale cetateanului si numai pe criteriul aptitudinilor si competentei profesionale.
    In cazul in care angajarea se face prin concurs, daca un salariat si o persoana din afara unitatii obtin aceleasi rezultate, salariatul are prioritate la ocuparea postului.
    Incheierea CIM se va face pe perioada nedeterminata.
    Contractele individuale se pot incheia si pe durata determinata, in cazurile si in conditiile prevazute de lege. 
    Contractele individuale de munca se incheie in scris, cate un exemplar pentru fiecare parte, prin grija celui care angajeaza.
     
    CIM se poate modifica in ceea ce priveste felul muncii, locul muncii si drepturile salariale prin acordul partilor sau din initiativa uneia din parti in cazurile prevazute de Codul muncii.
    Refuzul salariatului de a accepta o modificare a clauzelor referitoare la felul muncii, locul muncii sau drepturile salariale nu da dreptul celui care angajeaza de a proceda la desfacerea unilaterala a CIM pentru acest motiv.
     
    Incetarea CIM poate avea loc  prin unul din urmatoarele moduri:
    a) de drept;
    b) ca urmare a conventiei partilor, la data convenita de acestea;
    c) ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, in cazurile si conditiile limitative prevazute de lege.
     
    In perioada preavizului, salariatii au dreptul sa absenteze patru ore pe zi de la programul unitatii, pentru a-si cauta un loc de munca, fara ca aceasta sa afecteze salariul si celelalte drepturi. Orele absentate se pot acorda prin cumul, in conditiile stabilite de angajator.
     
    Sub sanctiunea nulitatii absolute, nici o sanctiune nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.
    Pentru cercetarea abaterii disciplinare si propunerea sanctiunii, angajatorul constituie o comisie. Din comisie va face parte fara drept de vot, in calitate de observator, si un reprezentant al organizatiei sindicale al carui membru este salariatul cercetat.
     
    In cadrul cercetarii se vor stabili faptele si urmarile acestora, imprejurarile in care au fost savarsite, precum si orice date concludente dupa care sa se poata stabili existenta sau inexistenta vinovatiei. Ascultarea si verificarea apararilor salariatului cercetat sunt obligatorii.
     
    Activitatea de cercetare a abaterii disciplinare impune stabilirea urmatoarelor aspecte:
    a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita;
    b) gradul de vinovatie a salariatului;
    c) consecintele abaterii disciplinare;
    d) comportarea generala in serviciu a salariatului;
    e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta. 
    Salariatul are dreptul sa cunoasca toate actele si faptele cercetarii si sa solicite in aparare probele pe care le considera necesare.

    Detasarea

    Este actul prin care se dispune schimbarea temporara a locului de munca din dispozitia angajatorului la un alt angajator, in scopul executarii unor lucrari sau prestarii unor activitati in interesul acestuia din urma.

    Detasarea poate fi dispusa pe o perioada de cel mult 1 an. In mod exceptional, perioada detasarii poate fi prelungita pentru motive obiective ce impugn prezenta salariatului la angajatorul cesionar, cu acordul ambelor parti, din 6 in 6 luni. Salariatul poate refuza detasarea numai pentru motive personale temeinice. In lipsa acestor motive refuzul ar putea atrage raspunderea disciplinara.
    Efecte:-pe perioada detasarii salariatul isi pastreaza functia;
    -salariatul detasat are dreptul la plata cheltuielor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de detasare in conditiile prevazute de lege sau de contractile colective de munca.

    Delegarea

    Delegarea reprezinta exercitarea temporara din dispozitia angajatorului de catre salariat a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare pregatirii si atributiilor sale de serviciu in afara locului de munca stabilit in contract.

    Delegarea poate fi dispusa pentru cel mult 60 de zile si se poate prelungi numai cu acordul salariatului cu cel mult inca 60 de zile.

    Delegarea se dispune printr-un ordin sau dispozitie a angajatorului si este o masura obligatorie pentru salariat, care in caz de refuz nejustificat poate fi sanctionat disciplinar.

    Incetarea delegarii poate avea loc in urmatoarele situatii: la expirarea termenului pentru care a fost dispusa; la terminarea activitatilor pentru care a fost dispusa; prin revocare de catre angajator; ca urmare a incetarii contractului individual de munca prin orice modalitate.

    Suspendarea contractului de munca din initiativa angajatorului

       Suspendarea contractului de munca din initiativa angajatorului are loc in urmatoarele situatii :
    -pe durata cercetarii disciplinare prealabile ;
    -ca sanctiune disciplinara generala conform art.264 alin.1 lit.b Codul muncii sau cu tiltu de sanctiune disciplinara speciala

    -in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte care il fac incompatibil cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti

    Suspendarea contractului de munca din initiativa salariatului

    Potrivit Codului muncii contractul de munca este suspendat din initiativa salariatului in urmatoarele situatii :
    -concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani si in cazul copilului cu handicap, pana la 3 ani ;
    -concediu pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani, iar in cazul copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, pana la 18 ani 

    -in caz de concediu paternal ;
    -in caz de concediu pentru formare profesionala ;
    -in caz de exercitare a unor functii elective in cadrul organismelor constituite la nivel central sau local pe toata durata mandatului ;
    -in caz de participare la greva.

    Concediul de odihna

    Dreptul la concediu de odihna anual platit este garantat tuturor salariatilor. Dreptul la concediu de odihna anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitari.
        Durata minima a concediului de odihna anual este de 20 de zile lucratoare.

    Contractul colectiv de munca la nivel national prevede o durata minima a concediului de odihna de 21 de zile lucratoare.
        Sarbatorile legale in care nu se lucreaza, precum si zilele platite stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil nu sunt incluse in durata concediului de odihna anual.
        Concediul de odihna se efectueaza in fiecare an.

        Angajatorul este obligat sa acorde concediu pana la sfarsitul anului urmator, tuturor salariatilor care intr-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.

    Formele timpului de odihna

    Pauza de masa
         Daca durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 6 ore, salariatii au dreptul la pauza de masa.
         Potrivit Contractului colectiv de munca la nivel national pe 2006-2007, durata pauzei de masa nu poate fi mai mica de 15 minute. Repausul mai mic de 15 minute pentru servirea mesei este inclus in programul de lucru.

    Tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de o pauza de masa de cel putin 30 de minute, in cazul in care durata zilnica a timpului de munca este mai mare de 4 ore si jumatate.
         Pauzele nu se vor include in durata zilnica normala a timpului de munca.

        2. Timpul de odihna intre doua zile de munca
        Salariatii au dreptul intre doua zile de munca la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.
    3. Repausul saptamanal
        Repausul saptamanal se acorda in doua zile consecutive, de regula sambata si duminica. In cazul in care repausul in zilele de sambata si duminica ar prejudicia interesul public sau desfasurarea normala a activitatii, repausul saptamanal poate fi acordat si in alte zile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.
        In situatii de exceptie, zilele de repaus saptamanal sunt acordate cumulat, dupa o perioada de activitate continua ce nu poate depasi 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de munca si cu acordul sindicatului.
        Salariatii al caror repaus saptamanal a fost suspendat au dreptul la un spor de 150% din salariul de baza.

        4. Zilele de sarbatori legale si alte zile in care nu se lucreaza
        Potrivit Codului muncii, zilele de sarbatoare legala in care nu se lucreaza sunt : 1 si 2 ianuarie, prima si a doua zi de Pasti ; 1mai ; 1decembrie ; primasi a doua zi de Craciun sau doua zile pentru fiecare dintrec cele doua sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.
        Acordarea zilelor libere se face de catre angajator.
       Aceste prevederi nu se aplica in locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caraterului procesului de productie sau specificului activitatii.
    In cazul in care, din motive justificate, nu se acorda zile libere, salariatii beneficiaza, pentru munca prestata in zilele de sarbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru.

    Munca suplimentara

    Munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal de 40 de ore este considerata munca suplimentara. Munca suplimentara nu poate fi efectuata fara acordul salariatului, cu exceptia cazului de forta majora.

    Sporul pentru munca suplimentara se stabileste prin negociere, in cadrul contractului colectiv de munca si nu poate fi mai mic de 75% din salariul de baza.
    Tinerii in varsta de pana la 18 ani nu pot presta munca suplimentara

    Munca de noapte

    Munca prestata intre orele 22˚˚-6˚˚ este considerata munca de noapte.
        Salariatul de noapte reprezinta :
    -salariatul care efectueaza munca de noapte cel putin 3h din timpul zilnic de lucru ;
    -salariatul care efectueaza munca de noapte in proportie de cel putin 30% din timpul sau
        Durata normala a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte nu va depasi o medie de 8H/zi, calculata pe o perioada de referinta de maximum 3l calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul saptamanal.

    Salariatul de noapte beneficiaza :
    – fie de program de lucru redus cu 1h fata de durata normala a zilei de munca, pentru zilele in care efectueaza cel putin 3h de munca de noapte, fac aca aceasta sa duca la scaderea salariului de baza ;
    – fie un spor de salariu de minimum 15% din salariul de baza pentru fiecare ora de munca de noapte prestata

     
        Salariatii care desfasoara munca de noapte si au probleme de sanatate recunoscute ca avand legatura cu aceasta trebuie trecuti la o munca de zi pentru care sunt apti.
        Tinerii care nu au implinit varsta de 18 ani nu pot presta munca de noapte. Femeile gravide, lauzele si cele care alapteaza nu pot fi obligate sa presteze munca de noapte.

    Timpul de munca

    Timpul de munca reprezinta orice perioada in care salariatul presteaza munca, se afla la dispozitia angajatorului si indeplineste sarcinile si atributiile sale, conform prevederilor contractului individual de munca, contractului colectiv de munca aplicabil si alte legislatii in vigoare.

    Pentru salariatii angajati cu norma intreaga durata normala a timpului de munca este de 8 ore pe zi si de 40 de ore pe saptamana.

    In cazul tinerilor in varsta de pana la 18 ani durata timpului de munca este de 6 ore pe zi si de 30 de ore pe saptamana.

        Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare.
        Cand munca se efectueaza in schimburi, durata timpului de munca va putea fi prelungita peste 8 ore pe zi si peste 48 de ore pe saptamana, cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada maxima de 3 saptamani, sa nu depaseasca 8 ore pe zi sau 48 de ore pe saptamana.

        Aceste regului exceptionale privind prelungirea duratei timpului de munca nu se aplica tinerilor care nu au implinit varsta de 18 ani.
        Durata zilnica a timpului de munca de 12 ore va fi urmata de o perioada de repaus de 24 de ore.

    Munca la domiciliu

    Potrivit Codului muncii sunt considerati salariati cu munca la domiciliu acei salariati care indeplinesc, la domiciliul lor, atributiile specifice functiei pe care o detin.
        In vederea indeplinirii sarcinilor de serviciu ce le revin, salariatii cu munca la domiciliu isi stabilesc singuri programul de lucru. Angajatorul este in drept sa verifice activitatea salariatului cu munca la domiciuliu, in conditiile stabilite prin contractul individual de munca.

    Contractul individual de muna la domiciuiu se incheie numai in forma scrisa si contine :
    -precizarea expresa ca salariatul lucreaza la domiciliu ;
    -programul in cadrul caruia angajatorul este in drept sa controleze activitatea salariatului sau si modalitatea concreta de realizare a controlului
    -obligatia angajatorului de a asigura transportul la si de la domiciliul salariatului, al materiilor prime si materialelor pe care le utilizeaza in activitate, precum si al produselor finite pe care le realizeaza
        Salariatul cu munca la domiciliu se bucura de toate drepturile recunoscute prin lege si prin contractele colective de munca aplicabile salariatilor al caror loc de munca este la sediul angajatorului.

    Suspendarea de drept a contractului de munca

    Suspendarea de drept a contractului individual de munca opereaza independent de existenta unei manifestari de vointa a partilor.

    Cazurile in care opereaza suspendarea de drept:
    – concediul de maternitate;
    -concediul pentru incapacitate temporara de munca (concediul medical sau de boala);
    -carantina;
    -fectuarea stagiului militar obligatoriu;

    -exercitarea unei functii in cadrul unei autoritati executive, legislative, judecatoresti pe toata durata mandatului;
    -in cazul indeplinirii unei functii de conducere salarizate in sindicat;
    -in caz de forta majora;
    -in cazul in care salariatul este arestat preventiv;
    -in alte cazuri expres prevazute de lege

    Demisia

    Demisia reprezinta denuntarea contractului individual de munca de catre salariat. Actul unilateral de vointa a salariatului trebuie exprimat intr-o notificare scrisa care nu trebuie motivata.
        Demisia este o notificare ferma a incetarii acestuia. Demisia nu poate fi refuzata deoarece este un act unilateral, o denuntare permisa de lege.

    Termenul de preaviz este cel convenit de parti in contractul individual de munca sau dupa caz cel stabilit prin contractul colectiv de munca aplicabil si nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariatii cu functii de executie si respectiv 30 de zile calendaristice in cazul celor care ocupa functii de conducere. Pe durata preavizului contractul de munca isi produce toate efectele.  

        Nerespectarea preavizului poate atrage aplicarea de sanctiuni disciplinare de catre angajator.
        Salariatul poate demisiona fara preaviz daca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca.

        Contractul de munca inceteaza la data expirarii termenului de preaviz sau la data renuntarii totale sau partiale la acest termen de catre angajator.
        Termenul de previz curge de la data comunicarii demisiei de catre angajator.
        Refuzul angajatorului de a inregistra demisia da dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloc de proba.

    Pensia de stat/ Pensia privata

    Pensia privata obligatorie este, de fapt, o parte a pensiei de stat, administrata privat. In prezent, fiecare angajat plateste pentru pensia de stat 9,5% din salariu. Incepand de anul viitor, o parte, mai precis 25% din cei 9,5% vor fi transferati catre o companie de pensii privata. Aceasta inseamna ca o parte din pensia de stat va fi administrata de companiile private de pensii. Procentul de pensie privata de 2% va fi majorat gradual la 6% pana in 2016 sau chiar mai devreme.

    3.Varsta de pensionare, strict reglementata, este din ce in ce mai ridicata, acum 60/65(femei/barbati).
    4.Durata de contributie este de minim 15 ani, iar stagiul complte de cotizare este de 30/35 ani.
    5.Este in dezavantajul celor care nu au stagiul complet de cotizare si a celor care, fie au salarii mici, fie au salarii mari.
    6.Valoarea pensiei este mica in comparatie cu sumele retinute(nu are nici o legatura cu sumele retinute, fiind doar influentata de situatia economica a tarii, in ansamblu).
    7.Nu se poate afla cu exactitate care sunt sumele acumulate
    8.Nu se stie exact unde se duc banii!!!
    9.Din contributiile colectate seplatesc pensiile actualilor pensionari, neexistand capitalizare, dobanda.
    10.In cazul decesului, banii aferenti pensiei de stat se pierd!!!
    11.Banii retinuti sunt inaccesibili contribuabilului!
    12.Nu ofera alte beneficii
    13.Forma unica a pensiei(in sistem viager)
    14.Nu poate fi mostenita
    14.Este obligatorie

    Pensia privata
    1.Valoarea pensiei poate fi stabilita in functie de sumele economisite, de perioada de capitalizare, de perioada de incasare a anuitatilor.
    2.Lunar, valoarea pensiei creste odata cu cresterea venitului.
    3.CLIENTUL alege varsta de pensionare.
    4.Durata de economisire/contributie pentru pensia suplimentara este de minim 10 ani.
    5.Este creata in functie de necesitatile si posibilitatile fiecarui client.
    6.Valoarea pensiei este calculata in functie de contributia fiecarui client si de performantele plasamentelor financiare.
    7.Clinetul poate afla in orice moment care este situatia contului sau.
    8.Banii sunt investiti in instrumente financiare cu grad de risc zero si scazut:
    – bonuri de tezaur (risc zero)
    – depozite bancare (risc scazut)
    9.In cazul de cesului, beneficiarii stabiliti de client incaseaza suma asigurata/rentele de urmas, precum si valoarea contului(sumele de bani la care clentul s-a asigurat si banii depusi, cu dobanda aferenta).
    10.Banii economisiti pot fi folositi de catre client inainte de data pensionarii, prin solicitari de rascumparari.
    11.Beneficii si avantaje suplimentare:
    -asigurare de viata
    -asigurare de invaliditate
    -asigurari de sanatate pt toata familia
    -preluarea platii primelor, etc(doar in cazul in care clentul este interesat si de latura de protectie)
    12.Trei tipuri de pensie:
    -viagera
    -pe perioada determinata
    -combinata(sot supravietuitor, copil, nepot)
    13.Poate fi incasata si dupa decesul clientului
    14.Este obligatorie pentru persoanele in varsta de pana la 35 de ani si facultativa pentru persoanele intr 36- 45 de ani care sunt deja asigurate si contribuie la sistemul public de pensii.

    Contracte speciale in dreptul muncii

    În Codul Muncii sunt reglementate contractele speciale de formare profesională organizate de angajator şi, separat, contractul de ucenicie la locul de muncă.
    Sunt considerate contracte speciale de formare profesională:

     

    a) Contractul de calificare profesională
    Este contractul în baza căruia salariatul în vârstă de peste 16 ani se obligă să urmeze cursurile de formare organizate de angajator, cu o durată cuprinsă între 6 luni şi 2 ani. Aceste contracte pot fi încheiate de cei care nu au dobândit o calificare sau au dobândit o calificare ce nu le permite menţinerea locului de muncă la angajatorul în cauză. Pot fi parte într-un contract de calificare profesională numai angajatorii autorizaţi de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

     
    b) Contractul de adaptare profesională. Se încheie în vederea adaptării salariaţilor debutanţi la o funcţie nouă, la un nou loc de muncă sau în cadrul unui nou colectiv, pe o durată ce nu poate fi mai mare de un an.
    La expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de adaptare profesională, salariatul poate fi supus unei evaluări în vederea stabilirii măsuri în care face faţă funcţiei noi, locului de muncă nou sau colectivului nou.
    Codul Muncii nu se referă în mod expres la natura juridică a contractului de calificare profesională şi a contractului de adaptare profesională. Ambele contracte vor fi reglementate prin lege specială.
     
    c) Contractul de ucenicie la locul de muncă, este un contract individual de muncă de tip particular, încheiat pe durată determinată, în temeiul căruia o persoană fizică, denumită ucenic, se obligă să se pregătească profesional şi să muncească pentru şi sub autoritatea unei persoane juridice sau fizice denumite angajator, care se obligă să-i asigure plata salariului şi toate condiţiile necesare formării profesionale (art. 4 alin. 1 din Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă). Durata contractului de ucenicie nu poate fi mai mare de 3 ani şi mai mică de 6 luni (art. 7 alin. 1 din Legea nr. 279/2005).

    Model intampinare

    Domnule Presedinte,

    Subsemnatul […], domiciliat in[…], in calitate de parat in dosarul nr.[…], cu termen la[….], depun prezenta

    Intampinare

    Prin care va solicitam respingerea cererii de chemare in judecata formulata de reclamantul[…].

    Motivele intampinarii:

    In fapt, aratam ca, prin cererea de chemare in judecata formulata de[…], s-a solicitat[…]
    Avand in vedere faptul ca ( se arata mai intai exceptiile )[…], solicitam respingerea actiunii.
    In ceea ce priveste cererea reclamantului, situatia in fapt si in drept este cu totul alta ( se raspunde la fiecare capat de cerere cat si la elementele de drept invocate in cerere)[…]
    In drept, imi intemeiez cererea pe dispozitiile art.115-118 C.proc.civ.

    Dovada cererii inteleg sa o fac cu : acte( trebuie enumerate si depuse copii de pe acestea), interogatoriul reclamantului, martori ( trebuie aratat numele si adresele acestora), expertiza( trebuie aratate obiectivele acesteia si ce anume vrea sa dovedeasca cu ea).

    Depun intampinarea si actele de care am facut vorbire in[…]exemplare, unul pentru instanta si […] pentru a fi comunicate reclamantului.

    Data[…]

    Semnatura[…]

    Domnului Presedinte al….

    Identificarea criminalistica

    Definiţia şi obiectul identificării criminalistice
    Identificarea reprezintă „problema centrală a investigaţiei crimi-nalistice”.
    „Identificarea criminalistică poate fi definită ca un proces de con-statare a identităţii unor persoane, obiecte sau fenomene, aflate în legătură cauzală cu fapte ilicite, prin metode ştiinţifice criminalistice, în scopul sta-bilirii adevărului în procesul judiciar.” 
    Realizarea identificării presupune a se stabili nerepetabilitatea unui obiect prin evidenţierea deosebirilor faţă de orice alt obiect.
    .2. Premisele ştiinţifice ale identificării criminalistice
    a. Individualitatea (irepetabilitatea);

    b. Stabilitatea relativă:

    După gradul de modificabilitate, obiectele examinate pot fi:
    • nemodificabile (desenele papilare);
    • relativ modificabile (scrisul de mână);
    • modificabile în timp (prin uzură) ori modificabile artificial (de-ghizarea sau ştergerea urmelor).

    c. Reflectivitatea (însuşirea obiectelor de a se reflecta şi a fi reflec-tate).

    După natura lor, reflectările pot fi:
    • Reflectare sub formă de urme statice, de contur (de stratificare sau de destratificare) ori dinamice (tăiere, despicare), care redau particu-larităţile exterioare ale obiectelor şi fiinţelor.
    • Reflectare sub forma deprinderilor (de mers, de scriere).
    • Reflectare sub forma imaginilor mentale (relatate oral, în scris etc.).
    • Reflectare sub forma imaginilor vizuale (fotografii, film, bandă video).

    În procesul de identificare criminalistică interesează reflectarea care constă într-o modificare de substanţă pe sau într-un obiect, astfel că obiectul creator va fi cel reflectat, iar obiectul primitor cel care reflectă. 

    Identificarea se poate face şi fără un contact nemijlocit, tactil sau vi-zual:
    a. după imaginile fixate material (prin compararea urmelor desco-perite în cazul infracţiunii cu urme experimentale);
    b. din memorie (identificarea persoanelor sau obiectelor după sem-nalmente, declaraţii);
    c. pe baza înregistrărilor (cartoteci, colecţii, fişe): dactiloscopică, cadavre şi persoane cu identitate necunoscută, persoane dispărute, scrisul de mână, opere de artă, autovehicule etc.;
    d. după modus operandi (specializarea infractorilor pe genuri de infracţiuni).

    1.3. Principiile identificării criminalistice 

    a. Principiul identităţii (identitatea cu sine trebuie completată cu deosebirea de orice este altul).
    b. Principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice în obiecte scop al identificării şi obiecte mijloc de identificare.
    • Obiectul scop al identificării este un obiect material, aflat în le-gătură cauzală cu fapta ilicită şi concretizat în diverse ipostaze (persoana infractorului sau a victimei, instrumentele ce au servit sau erau destinate să servească la săvârşirea faptei, procedeul infracţiunii etc.)
    • Obiectul mijloc de identificare este alcătuit din urmele obiectu-lui scop şi din modelele de comparaţie.
    c. Principiul stabilităţii relative a caracteristicilor de identifica-re.
    d. Principiul dinamicităţii şi interdependenţei cauzale.

    1.4. Etapele identificării criminalistice
    a. Stabilirea apartenenţei după gen
    Se realizează pe calea examinării caracteristicilor generale care defi-nesc o anumită categorie de obiecte.
    b. Identificarea individuală
    Se realizează o îngustare a sferei obiectelor cu aceleaşi caracteristici până la individualizarea corectă.
    Identificarea individuală reprezintă afirmarea identităţii (Lucian Io-nescu).
    Identificarea generică şi identificarea individuală sunt părţi compo-nente ale procesului unic de identificare criminalistică.
    c. Identificarea după urmele lăsate la locul faptei de către obiecte sau fiinţe (modalitatea cea mai frecventă şi cea mai preferată).

    2. Metodologia identificării criminalistice
    2.1. Fundamentul metodologic al identificării criminalistice constă din selectare şi comparare.

    Identificarea criminalistică are două faze:

    a. Examinarea separată a urmelor şi a modelelor de comparaţie, stabilindu-se caracteristicile de gen şi individuale; sunt excluse cele cu par-ticularităţi deosebite.
    b. Examinarea comparativă
    Presupune stabilirea coincidenţei sau concordanţei ori a deosebiri-lor sau neconcordanţei dintre urmă şi modelele de comparaţie.
    Examinarea se face prin următoarele metode:
    • metoda confruntării (microscoape comparatoare, lămpi cu radiaţii ultraviolete, fotografia de examinare etc.)
    • metoda juxtapunerii (care constă în aşezarea urmelor [obiectelor] de comparat în acelaşi câmp vizual, cât mai aproape unul de celălalt)
    • metoda îmbinării sau îmbucşării pentru obţinerea continuităţii li-niare (urme de tăiere, striaţii de pe gloanţe etc.)
    • metoda suprapunerii, care constă în aşezarea urmelor una peste cealaltă, în vederea determinării identităţii formale
    • metoda proiectării concomitente pe acelaşi ecran a imaginilor comparate, juxtapuse sau suprapuse.

    2.2. Reguli pentru obţinerea modelelor de comparaţie
    a. să se cunoască persoana sau obiectul de la care provin;
    b. la obţinerea modelelor de comparaţie să se ţină cont de condiţiile în care s-a format urma la locul faptei;
    c. urma şi modelele tip de comparaţie să conţină suficiente elemente caracteristice de individualizare a factorului creator;
    d. în momentul examinării să fie folosite modele similare, având aceeaşi provenienţă.

    Concluziile pot fi:

    a. Categorice, concretizate într-un răspuns pozitiv sau negativ fără echivoc.
    Concluzia expertului nu are valoare absolută. Veridicitatea urmează să fie stabilită de organul judiciar prin coroborare cu celelalte probe admi-nistrate în cauză.

    b. Concluzii de probabilitate
    Probabilitatea se exprimă printr-o funcţie de frecvenţă (Lucian Ionescu), de tipul: 0 < P(A) < 1, în care 0 = imposibil (probabilitate 0); 1 = certitudine (probabilitate de 100%); P = probabilitatea; A = elementul întâmplător.
    Probabilitatea repetabilităţii depinde de experienţa expertului (apreciere subiectivă), volumul datelor centralizate, de studii experimen-tale şi cercetări fundamentale (apreciere obiectivă).
    Concluziile cu caracter de probabilitate sunt considerate de cei mai mulţi teoreticieni ca utile şi pertinente (Buus Alexandru), urmând a fi co-roborate cu celelalte probe.

    c. Concluzii de imposibilitate, exprimate prin formula „Nu se poate stabili” (NSP), ca urmare a unor factori, de regulă, obiectivi (starea obiecte-lor examinate; insuficienţa materialelor de comparaţie; limitele cunoaşterii ori o dotare tehnică proastă), dar şi subiectivi (superficialitate, alegerea de-fectuoasă a unei metode, lipsa pregătirii etc.).
    Este important de subliniat însă că NSP este o concluzie de probabi-litate, adică fapta incriminată nu se exclude. (Lucian Ionescu)

    2.4. Suplimentul de expertiză şi noua expertiză

    a. Suplimentul de expertiză se dispune când se solicită lămurirea unor aspecte noi sau clarificarea unor afirmaţii (art. 124 C. pr. pen.). Poate fi efectuată de către acelaşi expert.

    b. Noua expertiză (contraexpertiză) este dispusă din oficiu sau la ce-rerea unei părţi interesate, urmărindu-se verificarea primei expertize de către un alt expert sau de către o comisie de experţi (art. 125 C. pr. pen.).
    Prima expertiză se efectuează la laboratoarele interjudeţene (Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara), iar noua expertiză la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice al Ministerului de Justiţie.

    Legea nu limitează numărul de expertize. Organul judiciar trebuie să-şi formeze propria părere şi nu să opteze pentru concluziile majoritare. Lucian Institutul Naţional de Expertize Criminalistice efectuează şi prima expertiză în cazurile de mare complexitate pentru care laboratoarele interju-deţene nu au dotarea necesară. Are următoarea structură:

    2.4.1. Sectorul „Identificării criminalistice”, cu secţiile:
    a. Expertiza documentelor;
    b. Expertiza dactiloscopică, traseologică şi balistică;
    c. Expertiza fizico-chimică şi biologică.

    2.4.2. Sectorul „Inginerie criminalistică”, cu secţiile:
    a. Expertiza în accidentele de trafic şi de muncă;
    b. Expertiza în incendii şi explozii;
    c. Expertiza înregistrărilor audio-video şi foto.

    2.5. Poliţia română este abilitată prin legea nr. 218 din 23 aprilie 2002 să efectueze expertize criminalistice şi constatări tehnico-ştiinţifice prin laboratoarele şi specialiştii proprii acreditaţi.

    Semnăturile falsificate prin imitaţie

    Semnăturile imitate servil necesită o tehnică de execuţie apropiată de cea a desenului. Grafismele obţinute prin acest procedeu vor prezenta foarte rar elemente grafice specifice autorului, situaţie ce conduce la imposibilitatea identificării acestuia.

    Majoritatea semnăturilor falsificate în acest mod au aspect hibrid, construcţiile reţinând atât elemente analoage celor prezente la semnăturile autentice, cât şi grafisme de altă structură, ce pot reprezenta litere, trasee, semne diacritice. Prin numărul şi mai ales prin valoarea lor identificatoare, acestea pot constitui baza unor examinări în vederea identificării autorului.

    Semnăturile falsificate prin imitaţie după exerciţii prealabile

    Identificarea autorului unei semnături executate printr-un astfel de procedeu este extrem de dificilă, datorat faptului că scriptorul, de obicei versat, redă modelul destul de veridic, graţie studiului întreprins asupra acestuia şi exersării repetate.

    Semnăturile realizate prin imitaţie liberă din memorie

    Grafismul realizat pe baza evocării unei imagine străine va conţine şi numeroase construcţii din scrisul falsificatorului, silit să suplinească lacunele memoriei prin execuţii desfăşurate conform propriilor sale deprinderi.

    Fotografia judiciara

    Fotografia judiciară reprezintă totalitatea metodelor fotografice aplicate în cercetările criminalistice, atât în munca de teren cât şi în activi-tatea de laborator, prin adaptarea la necesităţile de cercetare a metodelor folosite în tehnica fotografică.

    Clasificarea fotografiei judiciare:
    I. Fotografia judiciară operativă (de fixare):
    a. fotografia locului faptei;
    b. fotografia de identificare după semnalmente;
    c. fotografia de fixare a rezultatelor unor activităţi de urmărire penală.
    II. Fotografia de examinare:
    a. fotografia de examinare în radiaţii vizibile;
    b. fotografia de examinare în radiaţii invizibile;
    c. Microfotografia şi holografia.
     . Fotografia judiciară a locului faptei cuprinde:
    • fotografia de orientare sau de ansamblu

    Fixează imaginea de ansamblu, pentru identificarea şi recunoaşterea locului faptei după puncte de reper sau de orientare.
    Tehnica folosită diferă în raport cu natura locului cercetat (spaţiu în-chis sau loc deschis), putând fi realizată dintr-o singură imagine sau din imagini succesive, care ulterior se unesc (fotografie panoramică: liniară sau circulară);

    • fotografia schiţă
    Priveşte, în exclusivitate, locul săvârşirii faptei, cu toate caracteristici-le sale. Se realizează în faza statică a cercetării locului faptei, cu aparatul si-tuat la înălţimea medie a ochilor (cca 1,60 m).
    Fotografiile schiţă pot fi: unitare; în serie (mai multe fotografii din poziţii diferite), panoramice (liniare sau circulare); fotografii schiţă pe sec-toare (care redau porţiuni ale locului faptei cu acelaşi obiectiv, la aceeaşi scară şi în condiţii similare de iluminare); fotografia schiţă încrucişată, care înlătură zonele „oarbe”. Fotografia panoramică liniară se realizează depla-sându-se aparatul pe o linie orizontală, iar cea panoramică circulară prin ro-tirea aparatului pe trepied sau cu aparate speciale care au obiectiv rotativ;

    • fotografia obiectelor principale (cadavru, obiecte corp-delict)
    Se face în faza statică a cercetării locului faptei, dintr-un plan perpen-dicular pe obiect, prin iluminare directă sau laterală. Obiectele principale se marchează cu numere, iar între ele se aşează o riglă, centimetru sau bandă gradată, pentru aprecierea dimensiunilor şi a distanţelor.
    Fotografiile de interior necesită blitz, lampă, proiector şi sursă cu di-verse lungimi de undă (polilight). La exterior se foloseşte lumina naturală, dacă este suficientă. Dacă cercetarea s-a făcut noaptea, se recomandă relua-rea fotografierii ziua;

    • fotografia de detaliu
    Este specifică fazei dinamice a cercetării câmpului infracţional. Deta-liile sunt fotografiate din apropiere, cu sursele de lumină dispuse lateral şi în spatele aparatului fotografic. Lângă detaliu se aşează o unitate de măsură la o scară cât mai mare. Fotografierea se efectuează înainte de prelevarea urmelor. La obiectivul aparatului se adaugă inele intermediare pentru o apropiere cât mai mare de urmele de dimensiuni mici. La aparatele moder-ne inelele sunt înlocuite cu obiectivul „zoom”. Aparatul trebuie plasat per-pendicular pe urmă.
    Fotografia digitală prezintă avantajul că poate fi transmisă, prin cu-plarea cu un telefon celular, la laborator şi poate fi preluată în sistemul AFIS 2000. Se câştigă astfel un timp preţios pentru investigaţie.

    b. Fotografia de identificare după semnalmente
    • Fotografia de identificare a persoanelor
    Se execută două fotografii bust, din faţă şi din profil; în unele ţări se folosesc şi fotografii din semiprofil. Persoana va fi cu capul descoperit, fără ochelari, bărbierită şi pieptănată, cu urechea dreaptă descoperită.

    • Fotografia de identificare a cadavrelor cu identitate necunoscută
    Înainte de fotografiere, cadavrul se toaletează: faţa va fi spălată de urme de sânge sau de murdărie, plăgile vor fi cusute. Ochii vor fi trataţi, in-jectându-se o soluţie de apă cu glicerină în spatele globului ocular, iar dacă sunt distruşi sau lipsă, vor fi înlocuiţi cu ochi de sticlă. Ţesuturile tumefiate vor fi ameliorate prin incizii în interiorul gurii. Faţa se unge apoi cu vaseli-nă şi se pudrează cu talc. Dacă este posibil, cadavrul va fi fotografiat pe scaun, cu ochii deschişi îndreptaţi în faţă, dacă nu, cadavrul va fi fotografiat în poziţie culcată.

    • Fotografia de urmărire. Are menirea să surprindă infractorii în flagrant delict sau în derularea unor activităţi ilicite. Se execută în condiţiile prevăzute de lege, cu aparate speciale, de format mic, camuflate în obiecte de uz personal (poşete, umbrele, ochelari, brichete, ceasuri etc.), fără ştirea persoanei urmărite.

    c. Fotografia de fixare a rezultatelor unor activităţi de urmărire penală
    • Fotografia de fixare a rezultatelor percheziţiei
    Sub raport tehnic, fotografia poate fi: de orientare, schiţă, a obiectelor principale şi de detaliu. Distingem, astfel, fotografia locului percheziţionat (de orientare), fotografia locului unde au fost ascunse obiectele descoperite (se aseamănă cu fotografia obiectelor principale) şi fotografia obiectelor descoperite (va reda fiecare obiect în mod izolat).  

    • Fotografia de fixare a rezultatelor reconstituirii
    Fotografia de fixare se foloseşte pentru a ilustra constatările din pro-cesul-verbal. Locul reconstituirii, în ansamblul său, nu va fi fotografiat
    decât dacă prezintă interes pentru interpretarea unor detalii. Fotografia va surprinde numai momentele esenţiale: pătrunderea infractorului în locul co-miterii faptei, activităţile concrete executate, momentul ieşirii etc. Pe imagi-ne nu trebuie să apară decât persoanele implicate în cauză. Dacă reconsti-tuirea se repetă, nu este necesar să se execute de fiecare dată fotografii.

    • Fotografia de fixare a rezultatelor prezentării pentru recu-noaştere
    Prezintă caracteristicile unei fotografii schiţă unitară, combinată cu o fotografie de detaliu, executată cu aparatură normală.

    Urmele de picioare

    Clasificarea urmelor de picioare:
    Urme de picior desculţ (urmă papilară): se identifică direct persoana.
    Urme de picior cu ciorap: se identifică fie persoana, după urmele de contur ale tălpii, fie ciorapul, după textura materialului.
    Urme de picior încălţat: se identifică încălţămintea, deci indirect persoana.
    Urmele plantei piciorului sunt cele mai valoroase pentru individualizare, deoarece amprenta plantară poate servi la o identificare certă, echivalentă cu identificarea bazată pe amprentele digitale.

    Planta piciorului se împarte în patru regiuni distincte :
    • regiunea metatarsofalangiană, cea mai importantă pentru identificare, cuprinsă între vârful degetelor şi o linie imaginară, perpendiculară pe axa longitudinală a plantei, care trece prin articulaţia situată între falanga a doua a degetului mare şi metatars;
    • regiunea metatarsiană, cuprinsă între regiunea metatarsofalangiană şi o linie imaginară, perpendiculară pe axa longitudinală a plantei, care trece prin articulaţia tarsului cu metatarsul;
    • regiunea tarsiană, imprimată parţial, cuprinsă între regiunea metatarsiană şi călcâi;
    • regiunea călcâiului, caracterizată prin alterări ale desenului papilar, din cauza bătăturilor sau cicatricelor.
    Urmele piciorului cu ciorap reproduc forma generală a plantei piciorului, a regiunilor sale şi a ţesăturii. Pot servi la determinări de grup şi chiar la identificare, dacă prezintă elemente de individualizare (uzuri sau cusături specifice).
    Urmele de adâncime (statice, de adâncime, în pământ moale) pot re-flecta unele caracteristici utile identificării.
    Urmele de picioare se pretează la toate formele cunoscute, de su-prafaţă şi de adâncime, de stratificare şi de destratificare, vizibile şi la-tente (mai rar), statice şi dinamice.
    Calitatea urmei depinde atât de modul de călcare, cât şi de proprietăţile plastice ale obiectului primitor, mai ales în cazul urmelor de adâncime. La ur-mele de suprafaţă şi de stratificare – prezintă interes natura substanţei aderen-te şi gradul de uzură a tălpii.
     
    Cărarea de paşi
    La locul faptei pot exista mai multe urme care indică drumul parcurs de infractor. Prima operaţie constă în trierea urmelor pentru a stabili dacă în acel loc au călcat mai multe persoane.
    Cărarea de paşi poate indica:
    • Direcţia de mişcare dată de axa longitudinală, adică linia dreaptă care trece printre urmele lăsate de piciorul drept şi de piciorul stâng.
    • Linia mersului, o linie frântă care uneşte părţile din spate ale fiecărei urme. Unghiurile formate sunt mici sau mari, în raport cu lungimea pasului.
    • Lungimea pasului, distanţa dintre două urme consecutive ale picioru-lui drept şi stâng, măsurată la partea din spate sau din faţă a urmelor. Se mă-soară între extremitătile călcâielor celor două urme.
    • Lăţimea pasului, distanţa cuprinsă între partea exterioară ori interioa-ră a urmelor piciorului stâng sau drept.
    • Unghiul de mers, format de axa longitudinală a tălpii cu axa direcţiei de mers. Diferă de la o persoană la alta şi este constant, fiind mai mic la fe-mei, copii şi bătrâni în comparaţie cu bărbaţii maturi.
    Cărarea de paşi poate oferi informaţii cu privire la: numărul de persoa-ne, greutatea, înălţimea, sexul, vârsta, defecte anatomice (şchiopătare, plat-fus), viteza şi modalitatea deplasării (prin alergare, prin sărire, lent, rapid etc.), starea psihică (beţie, boală, stres).
    De asemenea, poate indica alte date de interes operativ: dacă autorul cunoaşte locul; dacă a stat la pândă, de unde a intrat, pe unde a ieşit, simula-rea direcţiei de mers („de-a-ndăratelea”).

     Fixarea şi ridicarea urmelor de picioare

    Criminalistica recomandă fixarea urmelor de picioare, astfel:
    a. prin descriere în procesul-verbal de cercetare a locului faptei:
    • se precizează zona în care se află;
    • proprietăţile suportului;
    • descrierea urmelor în mod amănunţit, cu toate detaliile stabilite prin măsurători (număr, formă, contur, relief, dimensiuni, dacă sunt integrale sau fragmente, alte caracteristici);
    • la urmele de încălţăminte se precizează dacă sunt de adâncime ori de suprafaţă (de stratificare sau de destratificare);
    • la urmele create de piciorul desculţ se precizează dacă se disting ca-racteristicile desenului papilar, urmele degetelor;
    • elementele cărării de urme.
    b. prin fotografiere:
    • urmele de picioare se fotografiază în ansamblu şi se fixează poziţiile ce le au unele faţă de altele, raporturile în care se află cu obiectele din apro-piere (fotografia obiectelor principale); aparatul fotografic se aşează pe stativ, cu obiectivul orientat perpendicular pe urmă, la o înălţime adecvată, cu lumi-nare naturală sau, dacă nu este posibil, cu lumina becurilor mate;
    • urmează fotografierea de detaliu a fiecărei urme, aparatul fotografic având obiectivul perpendicular pe urmă, recurgându-se la inele intermediare între obiectiv şi camera obscură, cu iluminare laterală sau din spatele aparatului.
    • fotografia la scară: se aşează alături şi paralel de urmă o riglă gradată în centimetri.
    c. fixarea prin mulare a urmelor de adâncime:
    • mulare cu ceară, parafină sau răşină, prin trasarea peste suprafaţa urmei a unui strat subţire de parafină sau ceară topită, după care se pulverizează pudră de talc;
    • pasta de ghips se pregăteşte din ghips dentar şi apă, într-o capsulă de cauciuc, amestecându-se până ce pasta ajunge la gradul de fluidizare necesar, după care se toarnă, cu lingura, în urmă. La o temperatură a aerului de 20–30oC, mulajul de ghips face priză în 30–40 minute. Uscarea completă se face în 2–3 zile, după care se spală cu o pensulă;
    • urmele de adâncime create în zăpadă sau în gheaţă se pot fixa prin mulaje de ghips sau de sulf topit;
    • urmele fiabile (nisip) se pulverizează în prealabil cu şerlac, colodion sau fixativ de păr. Dacă urma este umedă, în prealabil se presară talc sau praf de ghips, care absoarbe apa.
    d. Copierea cu peliculă adezivă a urmelor de suprafaţă
    Negativul obţinut prin fotografierea urmei de pe pelicula adezivă va fi aşezat în aparatul de mărit, pentru obţinerea imaginii pozitive, cu emulsia spre sursa de lumină.
    e. ridicarea prin decuparea suportului purtător de urme (de exemplu călcarea pe hârtie)
    f. prin transferul electrostatic
    Deasupra urmei se aplică o folie din vinilin sau poliester, laminată pe o parte cu un strat de metal bun conducător de electricitate. Sub obiectul purtă-tor de urmă se plasează o placă din metal care este conectată, ca şi filmul, la o sursă de înaltă tensiune (10.000–15.000 V). La trecerea curentului electric se produce o încărcare statică a filmului, care atrage şi fixează particule de mur-dărie sau reziduuri ce conturează urma de picior.

    Cum te lasa falit reducerile: 4 strategii secrete folosite de magazine

    In timpul Sarbatorilor, in perioadele de reduceri si cam in orice alte zile, vanzatorii reusesc prin niste metode secrete sa te pacaleasca, citim pe Solvabil.ro.  Chiar daca intri in magazin fara chef, obosit si hotarat sa nu cumperi nimic, peste jumatate de ora esti la casa cu bratul plin de lucruri si un zambet pana la urechi. Cum reusesc asta?!1. Ascunderea produselor ieftine

    Produsele din magazine nu sunt aranjate in functie de culoare, material, interes sau cine stie ce alt criteriu “nevinovat.” Sunt aranjate in functie de PRET.

    Statistic, primul loc in care clientii se uita cand intra intr-un magazin este imediat in dreapta. De aceea, magazinele pun acolo produsele cele mai scumpe: cat mai aproape de intrare si spre dreapta. La fel, orice produs pus intr-o vitrina speciala, inconjurat de panglici, lumini sau evidentiat in orice fel, este sigur cel care aduce cel mai mare profit magazinului.

    Produsele ieftine sunt ascunse cat mai bine, fie pe rafturi inferioare, fie in spatele magazinului, ca sa nu le gasesti cu usurinta si sa cumperi ceva scump.

    Alte tehnici similare de “pacalire”:
     
    – aruncarea unor produse intr-un cos ca sa dea senzatia ca sunt la pret redus cand de fapt nu sunt;

    – aruncarea unor produse scumpe in cos alaturi de unele care chiar sunt la reduceri;

    – parfumarea magazinului cu esente care sa creeze o stare de confort si de relaxare, asa incat clientul sa petreaca mult timp printre rafturi (Similar si pentru muzica reconfortanta sau ultra-moderna care razbate din difuzoare ca sa te indemne sa cumperi si sa fii la moda).

    – plasarea pe drumul de iesire din magazin a unor produse care atrag privirea – de multe ori accesorii sau bijuterii stralucitoare, produse mici, dar vandute la pret dublu – ca o ultima incercare de a te ispiti.  

    Sfatul nostru: acum ca ai aflat aceste secrete de pozitionare, indreapta-te mai intai catre spatele magazinelor, apoi revino spre intrare. In felul acesta vei gasi mai intai articolele cu pret redus si iti va trece pofta de cumparaturi pana ajungi si la cele scumpe.

    2. Sentimentul de urgenta

    “Ultimele zile de Reduceri!”, “Mai sunt 5 zile pana la Craciun!” – iti suna cunoscut? Vanzatorii vor sa intri intr-un fel de panica. Vor sa crezi ca esti ultimul zgarcit care n-a cumparat cadouri intregii familii si celor 20 de colegi de serviciu. Vor sa iti dea impresia ca ratezi sansa vietii tale daca nu “profiti” de reduceri.

    Inaintea Sarbatorilor, magazinele chiar inchid mai tarziu din acelasi motiv. Ca sa iti dea timp si tie sa cumperi prea multe lucruri pe care nu ti le permiti!

    Sfatul nostru: Nu merge la cumparaturi daca te stii influentabil. Daca este posibil, cumpara online ce-ti trebuie. Daca nu gasesti produsul online, mergi la cumparaturi in zile mai putin aglomerate sau dimineata, cand lumea nu da buzna peste tine sa-ti fure produsele din mana. Vei avea timp sa-ti cantaresti bine deciziile si nu vei avea sentimentul ca daca toti cumpara, tu nu poti ramane in urma!  

    3. Incurajarea lacomiei

    “Cumpara produse in valoare de 300 de lei si platesti 200!”, “Ia trei perechi de blugi si iti mai dam o pereche!”, “La patru produse cumparate, al cincilea e gratuit!”

    Chiar iti trebuie trei perechi de blugi? Iti lipsesc cele doua camasi, trei curele si doua hanorace pe care vrei sa ti le iei doar ca sa ajungi la 300 de lei?

    Daca tu intrasei sa cumperi o camasa de 100 de lei si platesti dublu ca sa mai iei si niste lucruri care nu-ti trebuie, unde e reducerea?

    Sfatul nostru: Inainte sa ajungi la casa, intreaba-te: daca nu ar fi fost “super-oferta,” as fi cumparat produsul acesta?

     

    sursa

    http://economie.hotnews.ro/consumator

    Google lanseaza o aplicatie prin care rezultatele cautarilor pot fi personalizate

    Google a lansat o aplicatie prin care utilizatorii isi pot personaliza rezultatele cautarii pe internet, noteaza The Telegraph. Serviciul SearchWiki permite schimbarea ordinii rezultatelor unei cautari, utilizatorii pot sterge rezultatele care nu le plac, iar data viitoare cand se vor autentifica, schimbarile facute vor fi retinute.

    Utilizatorii Google pot ordona rezultatele unei cautari in functie de preferinte si de cat de utile li se par.

    „Intotdeauna am spus ca cel mai bun motor de cautare e acela care intelege exact ce vrea utilizatorul individual”, spune Juergen Galler, directior de management de produs la Google. El adauga ca noua aplicatie ofera un nivel de personalizare fara precedent deoarece „oamenii stiu cel mai bine ce fel de rezultate cauta”.

    Google spune ca noua aplicatie este revolutionara, si nu un simplu pas mic in web searching. Ideea e ca utilizatorii sa aiba mai mult control asupra cautarilor pe internet, insa sunt voci in industrie care spun ca aplicatia nu va fi preluata de prea multi.

    Pentru marea majoritate nu va conta ca un anumit rezultat al cautarii e cu o pozitie mai jos sau mai sus. Search Wiki va fi folosita de numai cativa useri motivati, de elita, care vor cu adevarat sa ia parte in acest program, crede Greg Sterling editor la SearchEngineLand.com, citat de BBC.

    Utilizatorii pot pune si comentarii la rezultatele cautarilor si le pot revedea cand intra din nou pe contul Google.

    Iata un film demonstrativ cu SearchWiki.
     
    http://economie.hotnews.ro/stiri-it-5157575-video-google-lanseaza-aplicatie-prin-care-rezultatele-cautarilor-pot-personalizate.htm

    Traian Basescu: Am cumparat produse romanesti si le-am gasit usor. E o minciuna ce se spune la televizor, ca 80% din produsele din supermarket-uri sunt straine. Peste 80% din produse sunt romanesti

    Presedintele Traian Basescu a afirmat, vineri, ca s-a tinut de promisiunea facuta la inceputul saptamanii – seful statului spune ca a inceput deja sa circule cu un automobil Dacia Logan, iar atunci cand a mers la cumparaturi, a ales numai produse romanesti: „Am cumparat produse romanesti si le-am gasit usor. E o minciuna ce se spune la televizor, ca 80% din produsele din supermarket-uri sunt straine. Peste 80% din produse sunt romanesti”, a declarat Traian Basescu

    Seful statului a vizitat, vineri, societatea UPETROM Ploiesti, si va mai merge, in aceeasi zi, la fabrica Nokia de la Jucu, din judetul Cluj si la combinatul Mechel din Campia Turzii.

    Saptamana aceasta, Traian Basescu a efectuat o serie de vizite la marile companii din tara. Astfel, presedintele s-a aflat luni la uzina Dacia Pitesti si combinatul Oltchim Ramnicu Valcea, unde a discutat despre posibile solutii pentru contracararea efectelor crizei economice si asigurarea locurilor de munca, precum si la Uzina Ford de la Craiova pentru a se interesa de evolutia investitiilor. Presedintele Traian Basescu a fost apoi, miercuri, în vizita la Combinatul ArcelorMittal din Galati, la santierul Naval Damen si la santierele navale din Mangalia si Constanta

    30.000 de someri in plus nu sunt o problema, dar cifra ar putea fi si mai mare.Dvs. ce spuneti?

    O crestere a numarului somerilor cu 30.000, ce reprezinta 0,5% din forta de munca, nu ar reprezenta o problema pentru somaj la nivel national, dar acesta ar putea creste peste estimarile actuale, a spus, joi, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, la gala Ziarului Financiar.

    Cu toate acestea, guvernatorul BNR a atentionat ca numarul somerilor ar putea creste cu mai mult de 30.000 de persoane.

    „Exemplul pe care l-am dat nu diminueaza pericolul ratei somajului. S-ar putea ca cifra sa fie mai mare”, a adaugat guvernatorul bancii centrale.

    Referitor la nivelul produsului intern brut (PIB), Isarescu a precizat ca nivelul estimat pentru anul acesta de 140 miliarde euro reprezinta un PIB pe locuitor de 6.500 euro, mult mai mare decat cel de acum noua ani, cand Romania era sa intre in incapacitate de plata.

    „In 1999, PIB-ul total a fost de 33 miliarde euro, iar pe locuitor – de 1.500 euro. Bugetul actual al Romaniei este mai mare decat intregul produs intern brut din ultimii zece ani”, a explicat Isarescu.

    Miercuri seara, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, declarase ca Romania ar putea inregistra anul acesta o crestere economica cuprinsa intre 4-4,5%.

    Ajustarea consumului nu poate intarzia, contextul extern nu mai lasa timp de ezitari

    Intrebarea cruciala in momentul de fata este ce se va ajusta mai intai in Romania, consumul sau investitiile, in conditiile in care contextul extern nu lasa prea mult timp pentru ezitari, a declarat joi guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu.

    „Sper ca intelepciunea sa prevaleze in fata nerabdarii, iar riscul unui derapaj sever sa nu se materializeze”, a spus Isarescu.

    El a explicat ca ajustarea ritmului de crestere a economiei romanesti va veni „chiar daca nu vrem” si va trebui sa se produca dupa un numar de ani de crestere semnificativa a consumului, in conditiile in care aspiratiile s-au decuplat de posibilitati.

    „E bine sa ne gandim sa ajustam cererea interna mai devreme, nu mai tarziu, cat timp avem inca o crestere economica semnificativa. Intrebarea este ce se va ajusta mai intai: consumul sau investitiile”, a mentionat guvernatorul BNR.

    „Ajustarea cererii nu poate intarzia. Avem de ales: fie ajustare lina, facuta cu eforturi din interior, fie indusa de piata de capital din exterior, caz in care nu va fi nici lina, nici de proportii rezonabile”, a adaugat el.

    Isarescu a precizat ca momentul actual este critic, in conditiile crizei financiare internationale, care se suprapune dezechilibrului extern al Romaniei, si a vorbit despre amputarea standardelor de viata, tocmai din incurajarea consumului in detrimentul investitiilor si dintr-un ritm al cresterilor salariale peste cel al productivitatii.

    „Daca ne pastram optiunea de a cumpara masini fara resurse si infrastructura, vom ajunge la un blocaj al traficului, iar consumul suplimentar va fi doar de monoxid de carbon din tevile de esapament”, a spus Isarescu, la gala Ziarului Financiar.

    Guvernatorul a aratat ca, atat timp cat Romania are un deficit de cont curent mare, in conditiile crizei financiare internationale, cresterile salariale vehiculate in acest moment nu pot fi finantate.

    „Dupa doi ani de cresteri salariale de 20-25%, pentru 2009 erau vizate cresteri de 50-60% si stim ca, nici in acordurile cu sindicatele, avansul nu coboara sub 30%. In contextul international defavorabil si al dezechilibrului extern, nu mai are cine sa finanteze asa ceva”, a spus Isarescu, care a adaugat ca astfel de cresteri salariale, pe langa faptul ca se risipesc prin inflatie, afecteaza si potentialul de crestere a investitiilor in Romania.

    Retrogradarea Romaniei de catre agentiile de rating, nefondata

    Guvernatorul a calificat drept nefondata decizia agentiilor de rating Standard & Poor’s si Fitch de a retrograda Romania si a explicat ca, in moementul de fata, are un sentiment de deja vu, in conditiile in care agentiile de rating au tratat Romania cu foarte multa cirscumpectie si cu ani in urma, cand se vorbea despre incetarea platilor externe.

    Facand referire la raportul agentiei de rating Standard & Poor’s, Isarescu a precizat ca acesta nu trateaza nivelul datoriei externe a Romaniei si nici pe cel al rezervelor valutare.

    Clasificarea medico-legală a morţii

    Moartea neviolentă
    Moartea neviolentă este moartea care se produce fără a se încălca dreptul la viaţă al fiinţei umane şi/sau fără intervenţia unui agent traumatic extern organismului; determinată exclusiv de cauze interne, moartea neviolentă poate fi:

    Moartea violentă
    Moartea violentă poate fi definită ca fiind moartea ce se produce ca urmare a nerespectării dreptului la viaţă al fiinţei umane, datorită intervenţiei unui agent traumatic (factor) extern organismului.
    Moartea violentă poate surveni în următoarele împrejurări:
    a) accidente, situaţie în care forma de vinovăţie este culpa, fie a persoanei însăşi (spre exemplu, nerespectarea regulilor de protecţia muncii, conducerea unui autovehicul cu defecţiuni mecanice majore sau sub influenţa băuturilor alcoolice etc.) cu pierderea controlului autovehiculului  şi producerea unui accident cu decesul şoferului etc.) fie a autorului; deci moartea se produce întâmplător, fără să se fi urmărit ori acceptat deznodământul fatal (accidente de muncă, casnice, rutiere, feroviare etc.).
    Tot în categoria morţilor violente-accidentale este inclus şi decesul, consecinţă a unor deficienţe, greşeli în activitatea de asistenţă sanitară, respectiv o conduită terapeutică inadecvată situaţiei respective: tratament incorect efectuat sau aplicat cu întârziere, nesupravegherea competentă a pacientului etc. Decesul, rezultat ca urmare a încălcării normelor deontologice medicale, poate surveni• (şi) când procesul tanatogen este declanşat de acţiunea unui agent traumatic exogen (deci ar fi vorba de o moarte violentă): [exemplu: traumatism abdominal prin agresiune → ruptură de splină → nu se intervine operator în timp util → deces prin hemoragie
    internă]; • (şi) când cauza tanatoiniţială este reprezentată printr-o boală, afecţiune internă (deci o moarte neviolentă) care a fost neglijată sau tratată cu superficialitate de către medic. [exemplu: apendicită acută →nu se intervine chirurgical la timp, temporizându-se în mod nejustificat tratamentul operator → peritonită → stare toxico-septică → deces].
    b) sinucideri, acte autolitice produse, de cele mai multe ori, cu intenţie (directă) dar şi, în unele cazuri, din culpă, accidental spre exemplu în încercarea iluzorie de obţinere a satisfacţiei erotice pe alte căi decât cele naturale, multe persoane, de regulă tinere, au decedat prin diverse forme de asfixie mecanică
    c) crime, omucideri heteroagresive, produse cu intenţie (directă sau indirectă) ori cu praeterintenţie; tot în această categorie a omuciderilor este inclus şi omorul săvârşit la rugămintea sau cu acceptul victimei.
    d) execuţie capitală (pedeapsa cu moartea) este o împrejurare particulară de deces a unei persoane care a fost condamnată printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă a unei instanţe de judecată legal investită;
    Pedeapsa cu moartea se realizează cel mai frecvent prin: decapitare (mai ales în trecut), spânzurare (mai rar), electrocuţie pe „scaunul electric” sau prin injecţie letală.
     
    Moartea suspectă de a fi violentă
    Inainte de efectuarea autopsiei medicolegale, cu ocazia cercetărilor judiciare efectuate la faţa locului sau în cadrul anchetei preliminare, declanşate cu ocazia descoperirii unui cadavru uman, la limita dintre cele două tipuri, diametral opuse de moarte (violentă şi neviolentă) poate fi descrisă moartea suspectă de a fi violentă.
    Se consideră moarte suspectă de a fi violentă în următoarele situaţii:
    a) decesul unei persoane a cărei sănătate, prin natura serviciului, a fost verificată periodic din punct de vedere medical;
    b) deces care survine în timpul unei misiuni de serviciu, în incinta unei întreprinderi sau instituţii;
    c) deces care survine în custodie (moartea persoanelor aflate în detenţie sau private de libertate, în spitalele psihiatrice, decesele în spitale penitenciare, în închisoare sau în arestul poliţiei), moartea asociată cu activităţile poliţiei sau armatei în cazul în care decesul survine în cursul manifestaţiilor publice sau orice deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, cum este suspiciunea de tortură sau orice altă formă de tratament violent sau inuman;
    d) multiple decese repetate, în serie sau concomitente într-o comunitate;
    e) cadavre neidentificate sau scheletizate;
    f) decese survenite în locuri publice sau izolate;
    g) când moartea survine la scurt interval de timp (de regulă, până la 24 ore) de la internarea într-o unitate sanitară, timp în care nu s-a putut stabili un diagnostic (prin care să se poată explica decesul), care să excludă o moarte violentă;
    h) când moartea este pusă în legătură cu o deficienţă în acordarea asistenţei medicale sau în aplicarea măsurilor de profilaxie ori de protecţie a muncii;
    i) decesul pacientului a survenit în timpul sau la scurt timp după o intervenţie diagnostică sau terapeutică medico-chirurgicală.
    j) moartea subită (deces survenit brusc, rapid, în plină stare de sănătate, la o persoană fără o patologie diagnosticată ori cu o afecţiune cronică, aflată în tratament şi a cărei evoluţie nu presupunea acest
    deznodământ).
    k) moartea prin inhibiţie (moartea reflexă), ce se produce la indivizi sănătoşi (cu „autopsie albă”), dar cu o reactivitate particulară, la care datele de anchetă pun în evidenţă un moment traumatic, petrecut cu puţin timp anterior decesului, asupra unei zone recunoscute ca reflexogene:
    − subcutanată: regiunea laringiană, regiunea epigastrică, scrotul, faţa anterioară a tibiei, globii oculari (prin comprimare);
    − mucoasă: laringiană, a colului uterin, a anusului (dilatarea bruscă → deces);
    − seroasă: pleure, uneori pericard sau peritoneu (la puncţii).
    e) moartea funcţională sau moartea dinamică (Claude Bernard) în care la autopsie nu se pun în evidenţă nici un fel de leziuni sau modificări organice („autopsie albă”) iar din datele de anchetă nu se pot obţine elemente care, măcar să sugereze o acţiune traumatică.

    Asfixiile mecanice prin obstrucţie

    Sufocarea
    Este o formă de asfixie mecanică realizată prin astuparea orificiilor respiratorii superioare (nasul, gura) şi făcând imposibilă
    pătrunderea aerului prin căile respiratorii spre plămân (spre alveolele pulmonare).

    Această modalitate de realizare a sufocării nu poate fi acceptată în cazul în care corpul victimei a fost imobilizat (cu faţa) de un plan dur (ciment, perete etc.), deoarece relieful natural al feţei nu permite obstrucţionarea completă a orificiilor respiratorii;
    − prin aplicarea unor pungi de plastic pe cap, strânse pe gât, sub mandibulă;
    − prin fixarea unor benzi adezive (tip scotch) pe orificiile respiratorii externe.

    II. Înecarea
    Este o formă de asfixie mecanică ce se realizează prin obstrucţia căilor respiratorii/alveolelor pulmonare cu lichide ce înlocuiesc aerul respirat, consecutiv contactului parţial (numai capul sau numai orificiile respiratorii) sau total al organismului (scufundare) cu lichidul respectiv.
    Înecarea se poate realiza în apă („dulce”, cu o concentraţie osmotică mai mică decât a sângelui, „sărată”, cu o concentraţie osmotică superioară sângelui sau în apă cu osmolaritate intermediară – apa de piscină), petrol, vin, bere, uleiuri etc.
    Fazele înecării
    În prima fază, preasfixică sau de rezistenţă, are loc oprirea voluntară sau reflexă a respiraţiei (apnee) care durează până când concentraţia de CO2 din sânge creşte suficient de mult pentru a declanşa automat mişcările respiratorii (inspirul); glota se deschide şi apa pătrunde în căile respiratorii (dispnee inspiratorie). Contactul apei cu căile respiratorii declanşează un reflex de apărare, în încercarea de eliminare a lichidului, manifestat prin dispnee expiratorie.
    Faza a doua sau convulsivă se caracterizează prin pierderea stării de conştienţă (în aproximativ 1 minut) şi apariţia convulsiilor – victima pare că încearcă să iasă la suprafaţa apei.
    Faza a treia, de comă, cu respiraţii ample terminale (acum se înghite şi se aspiră cea mai mare cantitate de lichid) şi instalarea progresivă a asfixiei; deoarece funcţiile vitale diminuă treptat iniţial se opreşte respiraţia şi ulterior activitatea cardio-vasculară), această fază se mai numeşte şi etapa morţii aparente.
    Ulterior, cadavrul se deplasează în apă, parcurgând următoarele etape:
    → de cădere la fundul apei; sub acţiunea forţei gravitaţionale, cadavrele se îndreaptă către fundul apei cu capul în jos. Datorită dispoziţiei diferite a stratului de grăsime, de regulă cadavrele rămân la fundul apei:
    – cele de bărbat = în decubit ventral (cu faţa în jos);
    – cele de femeie = în decubit dorsal (cu faţa în sus);
    → de ridicare către suprafaţa apei, datorită putrefacţiei, proces numit flotaţie;
    → de deplasare propriu-zisă prin apă – supranataţia.
    Modificări specifice
    − datorate contactului organismului cu mediul lichid: „pielea de găină” macerarea pielii (apariţia „mâinii de spălătorească”), detaşarea epidermului („mănuşa morţii”), căderea părului, colonizarea cu alge, adipoceara, putrefacţia (cap negru, balonizare etc.)
    − datorate înecării – peteşii plurale, prezenţa apei şi a elementelor din apă în căile respiratorii şi digestive „ciuperca” înecaţilor etc.
    − datorate vieţuitoarele acvatice: lipsa unor părţi moi etc.
    − datorate deplasării cadavrului cu apariţia unor leziuni traumatice de târâre etc.
    − datorate manevrelor de reanimare.

    Clasificarea plăgilor

    în funcţie de adâncime:
    • plăgi superficiale, ce interesează numai pielea;
    • plăgi profunde:
    – nepenetrante;
    – penetrante în cavităţile naturale [toracică (pleurală, pericardică), abdominală etc.] Acestea, la rândul lor, pot fi perforante, ce pătrund într-un organ sau ţesut sau transfixiante, care traversează organul sau ţesutul respectiv

    din punct de vedere medico-legal şi criminalistic, se pot deosebi:
    • plăgi de atac, care vizează anumite regiuni ale corpului victimei, caz în care plăgile interesează proiecţia unor organe vitale, desfigurarea – plăgile sunt localizate mai ales la nivelul viscerocraniului, ameninţarea – în mod frecvent interesează regiunile a căror funcţionalitate nu este de importanţă vitală;

    • plăgi de apărare, ca urmare a încercărilor victimei de a se apăra:
    – ofensive sau plăgi de apărare activă, localizate în special la nivelul palmelor;
    – victima încearcă să apuce arma albă;
    – defensive sau plăgi de apărare pasivă, localizate, de regulă, la nivelul antebraţelor – victima încearcă să pareze lovitura.
    în funcţie de aspectul morfologic (în activitatea practică medico-legală şi criminalistică, plăgile sunt denumite în funcţie de agentul traumatic sau de mecanismul de producere):
    1. plaga contuză sau plaga zdrobită; se produce, de regulă, prin lovire cu sau de un corp dur.
    Caracteristici:
    • profunzime mică (şi în consecinţă sângerare redusă);
    • margini neregulate, zdrenţuite (ce alternează uneori cu suprafeţe de piele intactă), inegale ca mărime, cu zone excoriate şi/sau echimoze adiacente;
    • pereţii denivelaţi sunt uniţi din loc în loc prin punţi tisulare;
    • fundul anfractuos cu cheaguri de sânge.
    2. plaga înţepată (înţepătura ori împunsătura) este rezultatul acţiunii agenţilor traumatici duri, cu vârful ascuţit, printr-o manevră de împingere sau de împingere-răsucire, astfel încât ţesuturile sunt îndepărtate către lateral; elementele caracteristice ale unei plăgi înţepate sunt: orificiul de intrare sau plaga cutanată primară, canalul şi orificiul de ieşire sau plaga cutanată secundară.
    3. plaga tăiată este produsă de obiecte vulnerante dure, cu lamă ascuţită (tăietoare), printr-o acţiune combinată de apăsare-alunecare pe suprafaţa corpului (tegumentului).
    Plăgile tăiate pot fi:
    • liniare, când obiectul tăietor acţionează perpendicular pe piele;
    • cu lambou (limb) cutanat, când instrumentul ascuţit acţionează oblic faţă de planul tegumentului, detaşând parţial pielea de statul subiacent;
    • cu amputare (mutilante): a unui fragment de membru (spre exemplu a unui deget), a urechii etc.
    Caracteristicile plăgii tăiate:
    − marginile plăgii sunt regulate, netede;
    − unghiurile sunt ascuţite, fiind mai profunde la debut.
    − plăgile vitale sunt dehiscente spre deosebire de cele produse post-mortem, la care marginile sunt apropiate.
    4. plaga înţepat-tăiată sau plaga înjunghiată (când este lungă şi adâncă se numeşte şi plagă spintecată, situată mai frecvent la nivelul abdomenului) este produsă cu arme înţepător –tăietoare, ce acţionează în doi timpi: de înţepare-penetrare şi de tăiere-secţionare.
    5. plaga despicată (tăiată-despicată) este rezultatul acţiunii unor obiecte dure, grele, prevăzute cu o lamă tăietoare (mai mult sau mai puţin ascuţită), numite şi instrumente contondent-tăietoare; leziunile traumatice sunt consecinţa forţei de lovire (determinată de viteza cu care se acţionează şi de greutatea obiectului vulnerant şi favorizată de ascuţimea lamei);
    – însumează caracteristicile plăgilor tăiate (ce predomină când lama este bine ascuţită) şi a celor contuze (mai evidente când lama este boantă);
    – este profundă (adâncimea plăgii depăşeşte, de regulă, lungimea lamei); se însoţeşte frecvent de leziuni traumatice grave ale ţesuturilor subiacente: rupturi sau zdrobiri de organe, fracturi etc.;

    Semnele vitale

    Semnele vitale (aşa cum reiese şi din denumire) indică posibilitatea ca subiectul să fi fost în viaţă în momentul producerii leziunilor traumatice; acest fapt nu poate fi însă afirmat cu certitudine

    Exemple:
    • „ciuperca” de spumă, la cadavrele scoase din apă;
    • funinginea din jurul orificiilor nazale sau a gurii la cadavrele găsite la locul incendiilor;
    • protruzia limbii între arcadele dentare, mai ales la cadavrele la care cauza morţii o constituie asfixia mecanică;
    • „emisia” spermatică (prezenţa spermei exteriorizată la nivelul regiunii genitale);
    • prezenţa sângelui în jurul cadavrului:

    – sub forma unor stropi împrăştiaţi la distanţe diferite, ceea ce orientează diagnosticul către o posibilă hemoragie externă de natură arterială (în această situaţie sângele are o coloraţie mai deschisă – sânge roşu-viu);
    − sub formă de „baltă” în imediata apropiere a cadavrului, ceea ce ar sugera o hemoragie externă de natură venoasă (în această situaţie sângele are o coloraţie mai închisă – sânge negricios).
    Reacţia vitală propriu-zisă
    În această grupă sunt incluse modificările posttraumatice cu caracter cert vital, care în mod sigur au survenit în timpul vieţii.
    1. Reacţii vitale propriu-zise locale
    Acestea, de regulă, sunt descrise în morţile lente, cu agonie îndelungată.
    Din această categorie fac parte:
    a) hemoragia tisulară – leziune infiltrativ-hemoragică, numită frecvent în activitatea practică „infiltrat sanguin”, „infiltrat hemoragic” sau „infiltrat de sânge”.
    – poate fi pusă în evidenţă la nivelul:
    • ţesutului moale: muşchi, ţesut subcutanat, organe;
    • ţesutului dur: oase, dinţi;
    – este consecinţa fisurării vaselor de sânge (indiferent de calibru), cu extravazarea consecutivă a sângelui care se fixează în ţesuturile din jur;
    – apare ca o zonă roşietică-negricioasă ce contrastează cu ţesutul din jur şi care nu poate fi îndepărtată de jetul de apă („prin spălare”), fiind aderentă.
    Corespondentul tegumentar al hemoragiei tisulare este echimoza.
    b) coagularea (proprietate a sângelui care se pierde după moarte):
    − cheagurile de sânge care se formează în timpul vieţii (coaguli intravitali) sunt aderente de ţesut (spre exemplu de marginile plăgii sau de peretele vascular), au suprafaţa rugoasă, sunt friabile şi au un aspect mat-uscat.
    − cheagurile de sânge care se produc postmortem (coaguli cruorici) nu sunt aderente de ţesut/perete vascular şi au suprafaţa netedă, lucioasă, umedă.
    Printr-o serie de determinări de laborator cantitatea de fibrină din cheagul de sânge poate fi cuantificată; cu cât coagularea s-a declanşat mai tardiv faţă de momentul morţii, cu atât şi cantitatea de fibrină este mai redusă.
    c) crusta, etapă în evoluţia spre vindecare a plăgilor sau excoriaţiilor şi care necesită un interval mai mare de supravieţuire pentru a se putea forma. În aceeaşi categorie poate fi inclusă şi cicatricea;
    d) retracţia ţesuturilor secţionate – îndepărtarea (dehiscenţa) marginilor plăgii, ce dă impresia de lipsă de ţesut;
    − pielea şi muşchii au cea mai mare capacitate de a se retracta; dacă traiectul de secţiune este perpendicular pe fibrele elastice (din tegument) sau pe cele musculare, distanţa dintre marginile plăgii este maximă;
    − în plăgile produse postmortem marginile acestora nu sunt îndepărtate (nu există dehiscenţă), sunt mai moi şi netumefiate.
    e) inflamaţia – reacţia de răspuns (de protecţie) a organismului viu la acţiunea unor factori sau agenţi ai mediului*, având drept scop anularea sau diminuarea consecinţelor posttraumatice (repararea ţesutului lezat).
    La cadavru, inflamaţia se poate recunoaşte:
    – macroscopic prin:
    • tumefiere (tumor);
    • roşeaţă (rubor) – în primele ore de la deces. [Celelalte semne macroscopice ale inflamaţiei la persoanele vii sunt: căldura locală (calor), durerea (dolor) şi alterarea funcţională (functio lesa)].
    − microscopic prin reacţia leucocitară (leucocitoză → marginaţie
    → diapedeză → aglomerare perivasculară locală), al cărei debut a fost semnalat la 15 minute posttraumatic (V. Beliş).
    f) transformările hemoglobinei** din infiltratele sanguine posttraumatice; astfel, în funcţie de etapele de degradare a hemo-globinei, pot fi descrise o serie de variaţii de culoare:
    − iniţial coloraţie roşie (posttraumatică);
    Hemoglobina este un pigment sanguin de culoare roşie, conţinută în hematii (eritrocite), având rol în fixarea oxigenului (O2) în vederea transportului acestuia către locurile de utilizare (celule).
    − începând cu zilele 2-3, infiltratul de sânge capătă o coloraţie ruginie sau galben-ocră, datorită formării hemosiderinei;
    − ulterior, începând cu ziua a 11-a de la constituirea infiltratului sanguin, apare o coloraţie gălbui-brună cu tentă roşiatică, prin formarea bilirubinei (hematoidină).
    g) reacţii enzimatice  prin care pot fi diferenţiate infiltratele sanguine de lividităţile cadaverice.
    2. Reacţii vitale propriu-zise generale
    a) aspiratul pulmonar
    Punerea în evidenţă la nivelul alveolelor pulmonare (ultimele ramificaţii ale căilor respiratorii, mici cavităţi, care în mod normal, conţin doar aer) – deci nu în conductele respiratorii (trahee, bronhii, bronhiole), unde pot ajunge şi după moarte – diferite elemente: sânge, conţinut gastric, funingine, apă, pământ etc., face dovada existenţei respiraţiei în momentul contactului cu materialul aspirat.
    b) conţinutul gastric
    Prezenţa în stomac şi/sau duoden (prima porţiune a intestinului subţire, care este separată de stomac prin sfincterul piloric, ce se contractă postmortem în cadrul procesului general al rigidităţii cadaverice şi nu mai permite trecerea conţinutului gastric în intestin) de sânge, funingine, apă, pământ etc poate fi interpretată ca reacţie vitală, cu anumite rezerve.
    c) embolia
    În medicina legală, prin embolie se înţelege prezenţa în vasele sanguine a unui element/material care, în mod normal, nu face parte din (nu se găseşte) în sânge, denumit embol.
    Din punct de vedere al compoziţiei, acesta poate fi:
    – lichid: grăsimi, lichid amniotic etc.;
    – solid: fragmente de ţesut, corpi străini (plancton);
    – gazos: aer, azot. şi poate fi pus în evidenţă prin anumite tehnici la autopsie.
    d) anemia (an = fără + emia = sânge) – consecinţă a unor pierderi mari de sânge (hemoragie extenrnă sau internă), cu expresie necroptică macroscopică şi microscopică.
    e) septicemia – infecţie generalizată a organismului, caracterizată prin triada: focar septic (primar), unde debutează infecţia şi se multiplică germenii + prezenţa microbilor în sânge (septicopioemie) + însămânţări septice la distanţă (secundare) în diverse organe.
    f) şocul – reacţie complexă neuro-endocrino-umorală de răspuns al organismului la acţiunea unui stimul agresogen (traumatism, stare conflictuală etc.)
    g) depistarea substanţelor toxice în sânge şi/sau în diferite organe (ficat, rinichi). Exemplu: prezenţa carboxihemoglobinei (compus rezultat din combinaţia hemoglobinei cu oxidul de carbon) în sânge (în cazul persoanelor decedate în incendii) sau în ţesutul adiacent orificiului de intrare (în cazul împuşcării în limita de acţiune a factorilor secundari); prezenţa toxicelor numai în stomac ridică semne de întrebare asupra momentului în care au fost administrate/introduse!

    Judecata in procesul penal

    Judecata este modul în care instanţa de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ.
    Instanţa de judecată înseamnă un complet de judecată format din judecători, în compunerea prevăzută de lege, şi din grefier, cu participarea procurorului.
    Compunerea instanţei se impune a fi aceeaşi pe tot parcursul  procesului.

    Neprezentarea părţilor legal citate nu împiedică judecarea unei cauze.
    Judecătorul, dacă apreciază că este necesară prezenţa unei părţi care nu s-a prezentat, ia măsuri pentru prezentarea acesteia, în sensul că  poate dispune aducerea părţii la instanţă cu mandat  de aducere sau mandat de aducere cu însoţitor (un poliţist), care se execută de lucrătorii de poliţie de la unitatea în raza căreia locuieşte partea.

     
    Când o cauză penală se amână, indiferent de motivul amânării, părţile prezente nu se mai citează pentru termenul următor şi primesc termen în cunoştinţă, fiind citate doar părţile care lipsesc.
    Obligatoriu se citează de fiecare dată, indiferent dacă sunt prezenţi sau nu la judecată, militarii în termen şi deţinuţii.
    Părţile pot participa la proces chiar dacă nu au fost citate sau nu au primit citaţia.

    2.Cum se organizează  şi se desfăşoară o şedinţă de judecată :

    Potrivit dispoziţiilor art. 295 Cod procedură penală, preşedintele completului de judecată (judecătorul) are obligaţia să ia din timp toate măsurile necesare pentru buna desfăşurare a procesului.
    Este bine de ştiut că, dosarele penale înregistrate la instanţă, sunt repartizate aleatoriu, adică prin intermediul unui program computerizat ( Ecris sau MJREP). În acest fel, computerul stabileşte ziua şedinţei de judecată a unei cauze şi completul care va judeca cauza.

     
    După fixarea zilei de judecată şi desemnarea completului, în modul arătat mai sus, se întocmeşte o listă cu toate cauzele fixate pentru judecată în ziua respectivă, care se afişează la vedere, cu 24 de ore înaintea termenului de judecată.    
    Şedinţa de judecată începe la ora comunicată pe citaţie.
    După ce judecătorul declară deschisă şedinţa de judecată, întreabă părţile prezente dacă dosarul în care au fost citate se amână fără discuţii, din motive legale şi temeinice iar aceste dosare se strigă în ordinea în care au fost cerute sau potrivit ordinii stabilită de  judecător.
     
    Dacă nu mai sunt alte cereri din partea părţilor sau apărătorilor, grefierul începe să strige cauzele în ordinea lor de pe lista de şedinţă afişată la uşa instanţei sau, după cum dispune judecătorul.
    Dacă sunteţi parte într-o asemenea cauză sau martor, când vă auziţi numele strigat, răspundeţi prezent şi vă prezentaţi în faţa judecătorului, cu actul de identitate şi urmaţi indicaţiile acestuia.
    Preşedintele completului de judecată sau judecătorul are obligaţia să ia  măsuri pentru menţinerea ordinii şi solemnităţii şedinţei de judecată,  putând limita accesul publicului în sala de judecată,  în raport de mărimea sălii de şedinţă.
     
    Când o persoană tulbură şedinţa de judecată sau nesocoteşte măsurile luate de judecător, se poate dispune îndepărtarea sa din sala de judecată, iar chemarea ei în sală se face numai după strigarea cauzei în care a fost chemat. Dacă aţi fost îndepărtat din sală, când reveniţi, judecătorul trebuie să vă aducă la cunoştinţă actele esenţiale efectuate în lipsa sa sau vă citeşte declaraţiile celor ascultaţi.
     
    Dacă în cursul şedinţei de judecată aţi săvârşit o faptă prevăzută în codul penal (ultraj, insultă, calomnie, etc.) preşedintele completului de judecată sau judecătorul constată săvârşirea acelei fapte (denumită şi infracţiune de audienţă), identifică persoana respectivă, poate dispune  arestarea şi încheie un proces verbal care se înaintează procurorului pentru a fi efectuate cercetări penale (dacă aţi fost  arestat, sunteţi trimis la procuror odată cu procesul verbal).
     
    Şedinţa de judecată se înregistrează prin mijloace tehnice adecvate, înregistrările fiind păstrate la arhiva instanţei. Dacă aveţi dubii cu privire la conţinutul unei încheieri de şedinţă întocmite de grefier puteţi solicita, în scris, comunicarea unei transcrieri după înregistrarea efectuată în şedinţa de judecată din ziua respectivă,privind cauza dumneavoastră.
    În cursul judecăţii  puteţi formula cereri de probe, invoca excepţii sau  pune concluzii.  Asupra tuturor cererilor şi excepţiilor, judecătorul este obligat să se pronunţe prin încheiere motivată, după ce le-a pus în discuţia  tuturor părţilor.
     
    3.Ce înscrisuri (acte procedurale) sunt întocmite de judecător în cadrul unei judecăţi:

    La fiecare termen de judecată, toate aspectele discutate în şedinţa publică în legătură cu un dosar, sunt consemnate de către grefierul de şedinţă într-un caiet, după care acesta întocmeşte  încheierea de şedinţă care se semnează apoi de judecător sau preşedintele completului de judecată.

     
    Dacă se judecă cauza pe fond, se pronunţă o hotărâre judecătorească care se motivează ulterior. Pronunţarea hotărîrii se  face în aceeaşi zi sau se poate amâna, situaţie în care se întocmeşte o încheiere în care se menţionează aceasta. Rezultatul deliberării se consemnează într-o minută. Minuta este scrisă şi semnată de judecător şi trebuie să fie la dosar, separat de hotărârea motivată.
    Minuta se pronunţă în şedinţă publică de către preşedintele completului de judecată asistat de grefier.
     
    Atât minuta întocmită cât şi amânarea pronunţării sunt menţionate în condica de şedinţă pe care o puteţi consulta la arhiva instanţei.
    Prin soluţionarea cauzei, judecătorul pronunţă o hotărâre care trebuie să rezolve atât  latura penală a cauzei (cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia unui inculpat) cât şi  latura civilă (pretenţiile formulate de partea civilă). Totodată, sunt fixate şi cheltuieli judiciare, cu arătarea persoanei care trebuie să le achite. Se mai pot dispune confiscări, anulări de acte (înscrisuri), restituiri de bunuri.
     
    Hotărârea se motivează în 20 de zile de la pronunţare.
    Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural pot fi îndreptate,din oficiu sau la solicitarea părţii. Aceasta se dispune prin proces-verbal la urmărire penală sau prin încheiere la instanţă. Pentru lămuriri suplimentare puteţi fi chemat la organul de urmărire penală sau la instanţă.  Omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra sumelor de bani pretinse de martori, experţi, interpreţi, apărători, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurator

    4.Alte aspecte referitoare la judecată:

    -judecarea unei persoane aflate în detenţie se face în prezenţa acesteia, fiind obligatorie aducerea ei în instanţă;
    -actul de sesizare a instanţei (rechizitorul întocmit de procuror) în copie, trebuie comunicat inculpatului;
    -dacă asistenţa juridică este obligatorie, va fi prezent şi apărătorul ales sau desemnat din oficiu de instanţă;
    -înainte de începerea audierii părţilor, judecătorul dispune citirea în şedinţă publică a actului de sesizare (rechizitorului);
    -părţile vătămate şi părţile civile se ascultă primele după care se audiază inculpatul;
    -părţile dintr-o cauză penală îşi pot pune reciproc întrebări, prin intermediul preşedintelui completului de judecată;
    -poate respinge o întrebare dacă apreciază că nu este necesară cauzei;
    -judecătorul dictează grefierului de şedinţă,după audierea unei părţi,conţinutul declaraţiei date de aceasta;
    -martorii sunt îndepărtaţi din sală când sunt audiate părţile, fiind chemaţi apoi, pe rând, pentru audiere;    
    -în cursul procesului penal, judecătorul poate dispune sancţionarea pecuniară (amendarea judiciară) a martorilor, experţilor, interpreţilor, etc;
    -pentru motive întemeiate se poate dispune, la cererea părţilor sau din oficiu, ascultarea expertului sau interpretului din cauză;
    -la finele dezbaterilor trebuie să fie acordat obligatoriu, ultimul cuvânt inculpatului;
    -într-o cauză penală se pot depune şi concluzii scrise de către partea interesată;
    -hotărârea judecătorească penală  nu se comunică părţilor care au fost prezente la dezbateri (la judecarea pe fond a cauzei).
    Comunicarea dispozitivului hotărârii se face doar părţilor care au lipsit de la judecată, totdeauna persoanelor juridice care sunt părţi într-o cauză penală (unităţi, instituţii, etc.) şi inculpaţilor arestaţi  precum şi la locul de detenţie al acestora.

    Modurile de sesizare a organelor judiciare

    Orice persoană căreia i s-a cauzat o vătămare printr-o infracţiune, sau are cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni poate sesiza organele judiciare prin plângere, denunţ sau plângere prealabilă.
    De asemenea, organele de urmărire penală se pot sesiza şi din oficiu când află pe orice altă cale că s-a săvârşit o infracţiune.

    1. Plângerea  este încunoştinţarea făcută de o persoană fizică sau de o persoană juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a pricinuit prin săvârşirea unei infracţiuni.
    Plângerea trebuie să cuprindă: numele, prenumele, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului dacă este cunoscut şi a mijloacelor de probă.
    Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatarul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii.

    2. Denunţul este încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau de către o persoană juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.
    Denunţul trebuie să conţină aceleaşi date ca şi plângerea, să fie semnat de denunţător, iar în cazul denunţului oral, acesta se consemnează într-un proces verbal de către organul în faţa căruia a fost făcut.
        

    3. Plângerea prealabilă

    Punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară astfel de plângere.

     
    Plângerea prealabilă se adresează direct instanţei de judecată în cazul următoarelor infracţiuni: lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 180 din Codul penal, vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 din Codul penal, ameninţarea prev. de art. 193 din Codul penal, insulta prev. de art. 205 Cod penal, calomnia prev. de art. 206 Cod penal, furtul săvârşit între soţi ori rude apropiate sau de către un minor în paguba tutorelui său, ori de cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta prev. de art. 210 din Codul penal, abuzul de încredere prev. de art. 213 Cod penal şi tulburare de posesie prevăzut de  art. 220 Cod penal.
     
    Când făptuitorul este necunoscut, persoana vătămată se poate adresa organului de cercetare penală pentru identificarea lui.
    Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului în cazul următoarelor infracţiuni: vătămare corporală prevăzută de art. 181 Cod penal, vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal, violarea de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 Cod penal, violarea secretului corespondenţei prev. de art. 195 Cod penal, divulgarea secretului profesional prev. de art. 196 Cod penal, violul prev. de art. 197 alin. 1 Cod penal, gestiunea frauduloasă prev. de art. 214 Cod penal, adulterul prev. de art. 304 Cod penal, abandonul de familie prev. de art. 305 Cod penal, nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului prev. de art. 307 Cod penal.
     
    Plângerea prealabilă se adresează organului competent să efectueze urmărirea penală când este îndreptăţită contra unui judecător, procuror, notar public, militar, judecător şi controlor financiar de la camera de conturi judeţeană, controlor financiar de la Curtea de Conturi.
     
    Plângerea prealabilă trebuie să cuprindă descrierea faptei, indicarea autorului, arătarea mijloacelor de probă, indicarea adresei părţilor şi a martorilor, precizarea dacă persoana vătămată se constituie parte civilă şi atunci când este cazul, indicarea persoanei responsabilă civilmente.
     
    În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede că este necesară o plângere prealabilă, aceasta trebuie să fie introdusă în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.
     
    Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de  2 luni curge de la data când persoana îndreptăţită a reclama a ştiut cine este făptuitorul.
     
    Plângerea prealabilă greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite organului competent. În aceste cazuri, plângerea se consideră valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul necompetent.
                                                                                                         Sursa: Ghidul justitiabilului

    Ce trebuie să cunoaşteţi despre punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti:

    Hotărârârile  instanţei penale devin executorii la data când au rămas definitive. Hotărârile nedefinitive sunt executorii atunci când legea dispune aceasta.
    Hotărârile primei instanţe rămân definitive:
    1.la data pronunţării, când hotărârea nu este supusă apelului şi nici recursului;

    2.la data expirării termenului de apel:
     – când nu s-a declarat apel în termen;
     –  când apelul declarat a fost retras înăuntrul termenului;
    a.a data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel;
    b.la data expirării termenului de recurs în cazul hotărârilor nesupuse apelului sau dacă apelul a fost respins:
        i.când nu s-a declarat recurs în termen;
        ii.când recursul declarat a fosr retras înăuntrul termenului;

    c.la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârilor menţionate
    Hotărârile instanţei de apel rămân definitive:
    1.la data expirării termenului de recurs;
    a.când apelul a fost admis fără trimitere pentru rejudecare şi nu s-a declarat recurs în termen;
    b.când recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la lit.a) a fost retras înăuntrul termenului;
     
    2.la data retragerii recursului declarat împotriva hotărârii menţionate la lit.a), dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de recurs;
     
    3.la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva hotărârii menţionate la lit.a).
     
     
    Hotărârile instaţei de recurs rămân definitive la data pronunţării acesteia când :
    a)recursul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de recurs, fără rejudecare;
    b)cauza a fost rejudecată, după admiterea recursului;
    c)cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.
     
    Hotărârile penale definitive se pun în executare de către prima instanţă de judecată, care este instanţa de executare.
     
    Executarea unei hotărâri penale parcurge două etape:
    a)instanţa de executare emite mandatul de executare, pe care îl comunică organelor de poliţie şi urmăreşte punerea în executare a hotărârii;
    b)organul de poliţie pune în executare mandatul.
     
    Pedepsele dispuse printr-o hotărâre judecătorească pot fi diferite: detenţiunea pe viaţă, pedeapsa închisorii (care poate avea modalităţi diferite de executare: suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea sub supraveghere, executarea pedepsei la locul de muncă), pedeapsa amenzii penale, pedepse complementare şi pedepse accesorii. De asemenea, printr-o hotărâre judecătorească penală, instanţa poate dispune măsuri de siguranţă.
     
    În condiţiile prevăzute de art. 90 din Codul penal, instanţa poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, respectiv: mustrarea, avertismentul şi amenda administrativă.
     
    În executarea unor hotărâri penale pot interveni anumite schimbări, cum ar fi :
    -revocarea sau anularea suspendării condiţionate;
    -revocarea sau anularea executării pedepsei la locul de muncă;
    -înlocuirea pedepsei detenţiei pe viaţă;
    -înlocuirea pedepsei amenzii, în cazul în care cel condamnat se sustrage de la executarea amenzii;
    -liberarea condiţionată a condamnatului în condiţiile prevăzute de art. 59 – 60 din Codul penal;
    -încetarea executării pedepsei la locul de muncă;
    -înlocuirea executării pedepsei pentru militari,
    -reducerea pedepsei pentru militari,
    -amânarea sau întreruperea executării pedepsei.

    Cazurile în care puteţi solicita să se amâne sau să se întrerupă executarea pedepsei

    Cazurile în care puteţi solicita să se amâne sau să se întrerupă executarea pedepsei la care aţi fost condamnat  printr-o hotărâre penală definitivă:
    1.Când se constată printr-o expertiză medico-legală că suferiţi de o boală care vă pune în imposibilitate de a executa pedeapsa. Este deci necesar ca expertiza medico-legală, şi nu un simplu certificat medical, efectuată de instituţia medicală competentă, să stabilească atât gravitatea bolii, cât şi împrejurarea că aceasta nu poate fi tratatată corespunzător în penitenciar. Pentru acest motiv, executarea poate fi amânată până când vă veţi afla în situaţia de a putea executa pedeapsa închisorii
    .Când din cauza unor împrejurărispeciale executarea imediată a pdepsei ar avea consecinţe grave pentru dumneavoastră, familie sau unitatea unde lucraţi. Legea nu defineşte restrictiv „împrejurărispeciale”, astfel că rămâne la aprecierea instanţei analizarea motivelor invocate de dumneavoastră care, în orice caz, trebuie să îndeplinească o dublă căndiţie: săaibă o natură deosebită şi să ducă la consecinţe grave, în cazul aţi începe executarea. Pentru acest caz, executarea poate fi amânată o singură dată şi, pentru cel mult, 3 luni.

     
     
    Cine poate solicita amânarea începerii executării pedepsei şi unde se adresează cererea:
    •Cererea de amânare, însoţită de actele justificative pe care se întemeiază, se adresează instanţei de executare. Ea poate fi făcută de condamnat, de reprezentantul său legal, soţul condamnatului, de către apărătorul său, precum şi de procuror.
     În cazul prevăzut la punctul 3, cererea o poate formula şi conducerea unităţii la care lucrează condamnatul.
     
    •Cererea de întrerupere a executării pedepsei se adresează fie instanţei care a pus în executare hotărârea, fie instanţei în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere, corespunzătoare în grad instanţei de executare.
     
    •Timpul cât executarea a fost întreruptă, după cum este firesc, nu se socoteşte în durata pedepsei.

    Reabilitare : ce realizaţi prin reabilitare, după ce aţi fost condamnat pentru o infracţiune?

    Redobândiţi drepturile cetăţeneşti care v-au fost interzise prin hotărârea de condamnare. Faceţi să înceteze decăderile, interdicţiile şi incapacităţile care rezultă din condamnare, vă reintegraţi din punct de vedere social şi redobândiţi respectul social deplin. Cu alte cuvinte, ştergeţi consecinţele unei condamnări, efectele ei privative sau restrictive asupra drepturilor dumneavoastră.

    Cum obţineţi reabilitarea:
     
    Faceţi o cerere prin care solicitaţi reabilitarea, pe care o depuneţi fie la instanţa care a soluţionat cauza în primă instanţă, fie la instanţa de acelaşi grad în a cărei rază teritorială aveţi domiciliul. Deşi puteţi alege între cele două instanţe, recomandabil este ca în cazul când instanţa care a judecat cauza în fond nu este prea îndepărtată, să va adresaţi acesteia, deoarece atât dosarul în care aţi fost condamnat cât şi datele referitoare la executarea pedepsei se află în arhiva acestei instanţe, astfel că procedura reabilitării poate fi efectuată mai repede şi mai uşor.
     
    Ce trebuie să ştiţi despre condiţiile în care se cere reabilitarea:
    Deşi puteţi solicita reabilitarea pentru orice condamnare, indiferent de gravitatea faptei săvârşite, totuşi, cererea de reabilitare o veţi putea face numai după trecerea unor termene care diferă după gravitatea pedepselor aplicate.
     
    Mai trebuie să ştiţi, că  aceste termene se calculează de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei cu închisoare sau cu amendă, ce v-a fost aplicată prin hotărârea de condamnare, sau de la data când s-a împlinit termenul de prescripţie a executării acestora.
     
    Dacă aţi suferit mai multe condamnări, reabilitarea nu se poate cere pentru fiecare condamnare în parte, ci pentru toate la un loc. În acest caz, stabiliţi termenul în raport de pedeapsa cea mai mare şi calculaţi data la care se împlineşte faţă de data la care a luat sfârşit executarea ultimei pedepse.
     
    Dacă pedeapsa la care aţi fost condamnat este o amendă penală, calculaţi împlinirea termenului de la data la care aţi plătit amenda sau la care obligaţia de a o plăti s-a stins în alt mod (ex. s-a prescris executarea pedepsei după 3 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cu pedeapsa constând într-o amendă penală).    
     
    Cererea de reabilitare poate fi făcută numai de condamnat, iar după moartea lui, de soţ sau de rudele apropiate. Acestea din urmă, au totodată posibilitatea să continue procedura reabilitării începută anterior decesului condamnatului.
    În raport de timpul care trebuie să treacă de la executarea pedepsei la care aţi fost condamnat, până la data la data la care puteţi cere să fiţi reabilitat pentru această condamnare, reabilitarea este de drept şi judecătorească.
     
    Sunteţi reabilitat de drept, după trecerea unui timp de 3 ani, în cazul că aţi fost condamnat la o pedeapsă cu amendă penală sau la pedeapsa închisorii de un an sau mai mică, dacă în decursul acestui timp nu aţi mai săvârşit altă infracţiune.
    La 3 ani de la data executării pedepsei, dacă nu aţi săvârşit în această perioadă altă infracţiune, sunteţi reabilitat automat, fără altă formalitate şi fără intervenţia instanţei de judecată. În consecinţă, veţi fi sos din evidenţa cazierului judiciar de drept, direct de organele de poliţie, fără a fi necesară cererea dumneavoastră.
     
    Cu toate acestea, vă puteţi adresa şi instanţei de judecată pentru a da o hotărâre prin care să ateste că sunteţi reabilitat de drept.
    În cazul că aţi fost condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de un an sau la pedeapsa detenţiunii pe viaţă care a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii, pentru a fi reabilitat, trebuie să vă adresaţi cu cerere la instanţa de judecată, după trecerea unui termen care depinde de gravitatea pedepsei.
    Trebuie să mai ştiţi, că în cazuri excepţionale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, poate dispune reducerea termenelor prevăzute de lege.
     
    Ce trebuie să cuprindă cererea de reabilitare:
    •numele şi adresa condamnatului sau a persoanei care o face în numele său (când acesta a decedat);
    •precizarea condamnării pentru care se face reabilitarea, precum şi a faptei pentru care s-a pronunţat condamnarea;
    •localităţile unde a locuit condamnatul, locurile de muncă avute în intervalul scurs de la executarea pedepsei până la formularea cererii;
    •temeiurile cererii;
    •indicaţii utile pentru identificarea dosarului şi orice alte date pentru soluţionarea cererii.
    La cererea astfel întocmită se vor anexa actele care dovedesc că sunt îndeplinite anumite condiţii.
     
    Anularea reabilitării:
    Dacă după ce aţi fost reabilitat, se constată că aţi mai suferit o condamnare, care dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de reabilitare, reabilitarea judecătorească va fi anulată. Anularea nu va avea loc şi veţi rămâne reabilitat, dacă instanţa a cunoscut că aţi mai fost condamnat, însă nu aţinut cont de această condamnare

    Care sunt drepturile unui apărător

    Apărătorul dumneavoastră are dreptul să vă asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală care vă priveşte, poate formula cereri şi depune memorii.
    Este importat de reţinut faptul că – lipsa apărătorului nu împiedecă efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovezi că a fost înştiinţat de data şi ora la care trebuie să fie prezent să vă asiste şi nu se prezintă.  
    În situaţia în care sunteţi reţinut sau arestat într-o cauză, apărătorul ales sau cel desemnat din oficiu, are dreptul să ia legătura cu dumneavoastră, asigurându-se confidenţialitatea convorbirii.

    Apărătorul, dacă este împiedicat în orice mod, să efectueze o apărare corespunzătoare, potrivit legii, poate formula plângere către procurorul care efectuează cercetare penală sau celui desemnat cu supravegherea cercetării penale efectuate de poliţist şi să arate vătămările care  sunt aduse intereselor legitime.    
    Formularea unei asemenea cereri nu suspendă continuarea cercetărilor penale sau întocmirea actului care face obiectul plângerii.

    b). În cursul cercetării judecătoreşti
    Şi în această fază de cercetare penală, apărătorul are dreptul să vă asiste, dacă aveţi calitatea de inculpat, la fiecare termen de judecată şi să exercite drepturile procesuale pe care le aveţi.

     
    Pe tot parcursul cercetărilor penale aveţi dreptul să luaţi contact cu avocatul dumneavoastră.
    Este bine de ştiut că, atât în cursul urmăririi penale cât şi a cercetării judecătoreşti, dacă apărătorul nu-şi îndeplineşte obligaţiile legale sau le îndeplineşte în mod defectuos, atât procurorul cât şi judecătorul poate să dispună sancţionarea sa potrivit dispoziţiilor art.198 alin. 2 din  Codul de  procedură penală.
     
    Nu numai învinuitul sau inculpatul are dreptul la apărare. Potrivit dispoziţiilor art. 173 Cod procedură penală, dacă aveţi calitatea de partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, aveţi asigurat acelaşi drept, respectiv de a fi asistat de  apărător, atât la efectuarea actelor de urmărire penală cât şi în cursul judecăţii.    
     
    În cursul cercetării judecătoreşti, dacă aveţi calitatea de parte vătămată, parte civilă sau parte civilmente responsabilă, instanţa poate dispune, din oficiu, să fiţi asistat de un apărător, când se apreciază că, din anumite motive, nu sunteţi în măsură să vă faceţi singur apărarea.    

    Principiul oralităţii

    De-a lungul timpului, procesul civil a cunoscut atât procedura orală, cât şi procedura scrisă, dar în prezent majoritatea sistemelor de drept reglementează procedura mixtă, care îmbină elemente ale procedurii orale cu elemente ale procedurii scrise. Principiul oralităţii este prevăzut în art. 127 Codul de procedură civilă. Potrivit textului de lege menţionat, pricinile se dezbat verbal dacă legea nu dispune altfel.

    29 alin. 1 Codul de procedură civilă); dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală făcută în instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă (art. 68 alin. 2 Codul de procedură civilă); în cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, preşedintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţă (art. 118 alin. 3 Codul de procedură civilă); preşedintele va da mai întâi cuvântul reclamantului şi pe urmă pârâtului (art. 128 alin. 2 Codul de procedură civilă); părţile vor putea fi îndatorate după încheierea dezbaterilor să depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale (art. 146 Codul de
    procedură civilă); partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuşi să se apere discutând în fapt şi în drept temeinicia susţinerii şi a dovezilor părţii potrivnice (art. 171 Codul de procedură civilă); când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuşi prin cerere şi întâmpinare (art.186 alin. 1 Codul de
    procedură civilă); dacă experţii pot să-şi dea de îndată părerea, vor fi ascultaţi chiar în şedinţă, iar părerea lor se va trece într-un proces-verbal întocmit potrivit art. 198 Codul de procedură civilă (art. 207 Codul de procedură civilă); se va putea încuviinţa chemarea la interogator, când este privitor la fapte personale, care, fiind în legătura cu pricina, pot duce la dezlegarea ei (art. 218 Codul de procedură civilă); cel chemat va fi întrebat de către preşedinte asupra fiecărui fapt în parte (art. 219 alin. 1 Codul de procedură civilă).

     
    Oralitatea presupune obligaţia preşedintelui completului de judecată, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, de a da părţilor cuvântul pentru a-şi susţine verbal pretenţiile, a discuta regularitatea actelor de procedură, a propune probe şi a formula concluzii.
    În cazul că părţile lipsesc dar cel puţin una din ele a solicitat judecata în lipsă, pricina se va putea judeca pe baza actelor de la dosar, deci fără dezbateri orale. (art. 242 alin. 2 Codul de procedură civilă).
    Faţă de cele arătate rezultă că oralitatea asigură respectarea celorlalte principii şi anume publicităţii, contradictorialităţii, dreptului de apărare, nemijlocirii, rolului activ al judecătorului.
     
    Este adevărat că oralitatea vizează întreagă activitate de judecată, însă, unele acte de procedură trebuie să îmbrace forma scrisă, cum ar fi, cererea de chemare în judecată, întâmpinarea, cererea reconvenţională, cererea de intervenţie, hotărârea judecătorească.
    De asemenea, susţinerile orale ale părţilor şi ale altor participanţi, se consemnează în acte scrise, precum încheieri, depoziţii de martori, procese-verbale, concluzii scrise.
     

    Prescriptia raspunderii penale

    Institutia prescriptiei raspunderii penale este cauza de inlaturare a raspunderii penale dupa trecerea unui anumit interval de timp prevazut de lege de la data comiterii infractiunii, prin stingerea dreptului statului de a aplica pedeapsa, respectiv a obligatiei infractorului de a suporta consecintele faptei sale.

    25ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii pe viata ;

     
    20 de ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa detentiunii severe ;
     
    15 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii stricte mai mare de 10 ani ;
     
    10 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii stricte mai mare de 5 ani, dar care nu depasesc 10 ani ;
     
    5 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii stricte intre un an si 5 ani ;
     
    3 ani, cand legea prevede pentru infractiunea savarsita pedeapsa inchisorii, amenda sub forma zilelor amenda-amenda ori munca in folosul comunitatii.In cazul infractiunilor continue termenul curge de la data incetarii actiunii sau inactiunii, iar in cazul infractiunilor continuate, de la data savarsirii ultimei actiuni sau inactiuni.
     
    Termenele de prescriptie a raspunderii penale se reduc la jumatate pentru cei care la data savarsirii infractiunii erau minori.
    Intreruperea cursului prescriptiei produce efecte fata de toti participantii la infractiune, chair daca actul de intrerupere priveste numai pe unul dintre ei.
    Intervenirea unei cauze de suspendare conduce la oprirea cursului prescriptiei de la data aparititei si pana la incetare, prescriptia urmand sa isi reia cursul din ziua in care a incetat cauza de suspendare.

    Termenele

    Atunci cand pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitiul dreptului si nulitatea actului facut peste termen.

    La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socoteste ora sau ziua de la care incepe sa curga termenul, nici ora sau ziua in care acesta se implineste.
    Termenele socotite pe luni sau pe ani expira, dupa caz, la sfarsitul zilei corespunzatoare a ultimei luni ori la sfarsitul zilei si lunii corespunzatoare din ultimul an.
    Daca aceasta zi cade intr-o luna ce nu are zi corespunzatoare, termenul expira in ultima zi a acelei luni.
    Cand ultima zi a unui termen cade intr-o zi nelucratoare, termenul expira la sfarsitul primei zile lucratoare care urmeaza.
    Actul depus inauntrul termenului prevazut de lege la administratia locului de detinere ori la unitatea militara sau la oficiul postal prin scrisoare recomandata este considerat ca facut in termen. Inregistrarea sau atestarea facuta de catre administratia locului de detinere pe actul depus, recipisa oficiului postal, precum si inregistrarea ori atestarea facuta de unitatea militara pe actul depus, servesc ca dovada a datei depunerii actului.
    Cu exceptia cailor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca facut in termen, daca data la care a fost trecut in registrul de iesire al parchetului este inauntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului.
    In calcularea termenelor privind masurile preventive, ora sau ziua de la care incepe si cea la care se sfarseste termenul intra in durata acestuia.

    Judecata

    Dupa înregistrarea dosarului la instanta se acorda termen de judecata si se citeaza persoanele chemate în judecata.
    La primul termen de judecata partile pot formula cereri a caror rezolvare este necesara înainte de intrarea în fondul cauzei (amânarea judecarii cauzei pentru angajarea aparatorului sau pentru a lua cunostinta de actele dosarului, constituirea partii vatamate ca parte civila în cauza prin formularea pretentiilor la despagubiri etc

    si pot invoca exceptii (privind sesizarea instantei, competenta de solutionare a cauzei etc.).

    Cercetarea judecatoreasca începe prin citirea de catre grefier a actului de sesizare a instantei.
    În cadrul cercetarii judecatoresti se administreaza urmatoarele mijloace de proba :
    • declaratiile învinuitului sau ale inculpatului- primul mijloc de proba ce se administreaza în cercetarea judecatoreasca
    • declaratiile celorlalte parti din proces,
    • declaratiile martorilor,
    • depuneri de înscrisuri,
    • expertize,
    • cercetari la fata locului etc.
    În cursul cercetarii judecatoresti, instanta poate dispune :
    • restituirea cauzei la procuror pentru completarea urmaririi penale;
    • schimbarea încadrarii juridice;
    • extinderea procesului penal cu privire la alte persoane.
    Presedintele completului de judecata, constatând cercetarea judecatoreasca încheiata, acorda cuvântul în fond partilor (ca sa-si expuna punctul lor de vedere cu privire la situatia de fapt si de drept rezultata din cercetarea judecatoreasca).
    Ultimul cuvânt îl are inculpatul personal.
    Dupa terminarea dezbaterilor, instanta delibereaza, adoptând o hotarâre pe care o aduce la cunostinta generala prin pronuntare în sedinta publica.

    Urmarirea penala

    În situatia în care unei persoane i-au fost vatamate drepturile prin savârsirea unor/unei infractiuni de catre o alta persoana poate face plângere penala.

    Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul, care trebuie sa fie special (respectiv, sa fie autentificat la un notar public), se depune împreuna cu plângerea.

    Plângerea se poate face si de catre unul dintre soti pentru celalalt sot, de catre copilul major pentru parinti, de catre reprezentantul legal al persoanei lipsita de capacitatea de exercitiu.
    Pentru a fi luata în considerare, plângerea trebuie sa cuprinda:
    • Numele si prenumele
    • Datele de identificare (adresa, CNP)
    • Indicarea faptuitorului, daca este cunoscut
    • Descrierea faptei care formeaza obiectul plângerii
    • Indicarea mijloacelor de proba
    • Data si semnatura
    Daca cineva are cunostinta despre savârsirea unor fapte penale, dar care nu i-au produs lui vreo vatamare, poate
    face un denunt, pentru a le aduce la cunostinta organelor judiciare. Denuntul va cuprinde aceleasi elemente, ca si plângerea.
    Urmarirea penala se efectueaza de catre procuror si de catre organele de cercetare penala.
    Aceasta etapa dureaza între momentul începerii urmaririi penale si momentul emiterii solutiei de catre procuror.
    Organul de urmarire penala este obligat sa explice învinuitului sau inculpatului precum si celorlalte parti drepturile lor procesuale.
    Exista infractiuni pentru care plângerea se depune direct la instanta, urmarirea penala ca faza distincta nemaiavând loc.

    Drepturile si obligatiile partilor din procesul penal

    Drepturi:  Orice parte are dreptul sa fie asistata de aparator, în tot cursul procesului penal;  Aparatorul partii vatamate, al partii civile si al partii responsabile civilmente are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala. Acesta poate formula cereri si depune memorii;  În cursul procesului penal, partile pot propune probe si pot cere administrarea lor. Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsa, daca proba este concludenta si utila;  Orice persoana poate face plângere împotriva masurilor si actelor de urmarire penala, daca prin acestea s-a adus o vatamare intereselor sale legitime.

    Obligatii:  Plângerea sau denuntul trebuie sa faca referire la fapte reale (învinuirea mincinoasa facuta prin denunt sau plângere este la rândul ei infractiune);  Persoana chemata ca martor este obligata sa se înfatiseze la locul, ziua si ora aratate în citatie.
    Obligatiile organelor de urmarire penala:
      Sa efectueze urmarirea penala numai potrivit dispozitiilor prevazute de lege;
      Sa strânga probele necesare pentru aflarea adevarului si pentru lamurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei solutionari a acesteia;
      Sa adune probele atât în favoarea, cât si în defavoarea învinuitului sau inculpatului;
      Sa garanteze dreptul la aparare pentru toate partile (persoanele) implicate în procesul penal;
      Sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în conditiile prevazute de lege;
      Sa dispuna asupra actelor sau masurilor procesuale prin ordonanta sau rezolutie motivata;
      Sa nu întrebuinteze violente, amenintari ori alte mijloace de constrângere, precum si promisiuni sau îndemnuri, în scopul de a se obtine probe;
      Sa cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vatamare prin infractiune, precum si persoana responsabila civilmente;
      Sa rezolve plângerea împotriva masurilor si actelor de urmarire penala în termen de cel mult 20 de zile de la primire si sa comunice de îndata persoanei care a facut plângerea modul în care a fost rezolvata.

    Cai de atac împotriva solutiilor date de procuror

    Împotriva solutiilor de neîncepere a urmaririi penale, clasare, scoatere de sub urmarire penala sau încetare a urmaririi penale, se poate formula plângere, în termen de 20 de zile de la înstiintarea persoanelor interesate.

    Plângerea va fi rezolvata de procurorul ierarhic superior celui care a dat solutia, în termen de cel mult 20 de zile de la primirea acesteia.

     Modul în care a fost rezolvata plângerea se comunica, de îndata, persoanei care a facut-o.
    Daca plângerea a fost respinsa, persoana vatamata poate face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicarii modului de rezolvare la instanta careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza în prima instanta.
    CASA DE AVOCATURA COLTUC

    Drept procesual penal

    Dispoziţii generale şi principiile procesului penal. Subiecţii procesului penal şi particularităţile statutului lor. Teoria probelor în procesul, mijloacele de probă şi procedeele probatorii. Sistemul măsurilor procesuale. Chestiunile patrimoniale în procesul penal. Urmărirea penală. Judecarea cauzei penale în primă instanţă. Căile ordinare de atac în procesul penal

    Căile extraordinare de atac în procesul penal. Executarea sentinţei şi a altor hotărâri judecătoreşti. Procedura în cauzele privind minorii. Procedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical. Procedura privind acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Procedura de suspendare condiţionată a urmăririi penale şi de liberare de răspundere penală. Procedura de urmărire şi judecare a unor infracţiuni flagrante. Procedura privind urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind infracţiunile săvârşite de persoane juridice. Procedura de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală şi ale instanţelor judecătoreşti. Procedura de restabilire a documentelor judiciare dispărute. Asistenţa juridică internaţională în materie penală.

    CONSTITUŢIA ROMÂNIEI

    România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

    4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.

    (5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

     
    Suveranitatea ARTICOLUL 2
    (1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum.(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu.

     
    Teritoriul ARTICOLUL 3
    (1) Teritoriul României este inalienabil.(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.

    (3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

    (4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine.

     
    Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni ARTICOLUL 4
    (1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi.(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

     
    Cetăţenia ARTICOLUL 5
    (1) Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică.(2) Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere.

     
    Dreptul la identitate ARTICOLUL 6
    (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.(2) Măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români.

     
    Românii din străinătate ARTICOLUL 7
    Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.
     
    Pluralismul şi partidele politice ARTICOLUL 8
    (1) Pluralismul în societatea românească este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale.(2) Partidele politice se constituie şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

     
    Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale ARTICOLUL 9
    Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea drepturilor şi la promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.
     
    Relaţii internaţionale ARTICOLUL 10
    România întreţine şi dezvoltă relaţii paşnice cu toate statele şi, în acest cadru, relaţii de bună vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional.
     
    Dreptul internaţional şi dreptul intern ARTICOLUL 11
    (1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

    (3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei.

     
    Simboluri naţionale ARTICOLUL 12
    (1) Drapelul României este tricolor; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.(2) Ziua naţională a României este 1 Decembrie.

    (3) Imnul naţional al României este „Deşteaptă-te române”.

    (4) Stema ţării şi sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.

     
    Limba oficială ARTICOLUL 13
    În România, limba oficială este limba română.
     
    Capitala ARTICOLUL 14
    Capitala României este municipiul Bucureşti.

    REGULAMENTUL CAMEREI DEPUTAŢILOR

    Camera Deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare emis de Preşedintele României, în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată.

     

    Art. 2. – (1) Până la alegerea Biroului permanent lucrările Camerei Deputaţilor sunt conduse de cel mai în vârstă deputat, în calitate de preşedinte de vârstă, asistat de cei mai tineri 4 deputaţi, în calitate de secretari.

    (2) Imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către preşedintele de vârstă sau de către unul ori mai mulţi secretari prevăzuţi la alin. (1) atrage de drept înlocuirea acestora cu deputatul cel mai în vârstă sau, după caz, cu cei mai tineri deputaţi din rândul celor prezenţi.

    (3) În intervalul de timp prevăzut la alin. (1) nu pot avea loc dezbateri parlamentare, cu excepţia celor care privesc validarea mandatelor de deputat.

    Art. 3. – (1) Pentru validarea mandatelor, Camera Deputaţilor alege în prima sa şedinţă o comisie compusă din 30 de deputaţi, care să reflecte configuraţia politică a Camerei Deputaţilor, aşa cum aceasta rezultă din constituirea grupurilor parlamentare.

    (2) Comisia de validare funcţionează pe întreaga durată a mandatului Camerei Deputaţilor.

    Art. 4. – (1) Numărul deputaţilor care vor fi desemnaţi în Comisia de validare de către fiecare grup parlamentar se stabileşte în funcţie de proporţia membrilor săi în numărul total al deputaţilor.

    (2) Propunerile pentru stabilirea numărului de deputaţi care revine fiecărui grup parlamentar se fac, în condiţiile art. 12, de către liderii acestor grupuri şi se transmit secretarilor Camerei Deputaţilor.

    (3) Preşedintele de vârstă prezintă Camerei aceste propuneri în ordinea descrescătoare a numărului membrilor grupurilor parlamentare, iar plenul Camerei Deputaţilor hotărăşte asupra lor cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

    (4) Propunerile pentru componenţa nominală a Comisiei de validare se fac de către grupurile parlamentare, în limita numărului de locuri aprobat.

    (5) Componenţa Comisiei de validare este aprobată cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

    Art. 5. – Comisia de validare îşi alege un preşedinte, un vicepreşedinte şi un secretar, care alcătuiesc biroul comisiei, şi se organizează în 9 grupe de lucru, compuse din câte 3 membri, cu respectarea proporţiei prevăzute la art. 4 alin. (1).

    Art. 6. – (1) Biroul Comisiei de validare repartizează grupelor de lucru dosarele referitoare la alegerea deputaţilor, primite de la Biroul Electoral Central, cu excepţia celor privind membrii grupelor de lucru.

    (2) Verificarea legalităţii alegerii deputaţilor care compun grupele de lucru se face de către biroul Comisiei de validare.

    (3) Biroul Comisiei de validare şi grupele de lucru sunt obligate să prezinte comisiei propunerile privind validarea sau invalidarea mandatelor de deputat, în scris, în termen de cel mult 3 zile de la constituirea comisiei. Aceste propuneri se adoptă cu votul majorităţii membrilor biroului sau al grupelor de lucru.

    (4) După expirarea termenului de 3 zile, discutarea dosarelor nesoluţionate se face în plenul Comisiei de validare.

    (5) Comisia de validare verifică şi se pronunţă în următoarele situaţii:

    a) asupra contestaţiilor conţinute în dosarele primite de la Biroul Electoral Central, nesoluţionate sau a căror soluţionare s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la procedura de soluţionare;
    b) asupra îndeplinirii de către fiecare deputat a condiţiilor de eligibilitate şi a depunerii la dosar a tuturor documentelor cerute de legislaţia în vigoare pentru validarea mandatelor.

    Art. 7. – (1) Comisia de validare, în cel mult 4 zile de la constituirea sa, întocmeşte un raport în care vor fi nominalizaţi deputaţii pentru care se propune validarea, invalidarea sau, după caz, amânarea validării mandatelor, cu motivarea pe scurt a propunerilor de invalidare sau de amânare.

    (2) Comisia de validare propune validarea mandatelor deputaţilor ale căror dosare sunt complete şi se constată că alegerea respectivilor deputaţi a fost făcută în conformitate cu prevederile legale.

    (3) Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat în cazul în care constată încălcarea prevederilor legale privind condiţiile de eligibilitate şi în cazul în care există o hotărâre judecătorească de condamnare, rămasă definitivă şi irevocabilă, privind săvârşirea de către respectivul deputat a unor infracţiuni legate de derularea procesului electoral.

    (4) Amânarea validării mandatului unui deputat se propune de către Comisia de validare plenului Camerei Deputaţilor, pentru o dată ulterioară, dacă nu s-au putut clarifica, în termenul prevăzut, toate aspectele legate de soluţionarea unor contestaţii şi dacă deputatul în cauză nu a depus toate documentele cerute de legislaţia în vigoare pentru validarea mandatului său. În termen de cel mult 10 zile de la clarificarea problemelor care au justificat amânarea, Comisia de validare va propune validarea sau invalidarea mandatului, după caz.

    Art. 8. – Raportul este aprobat de către Comisia de validare cu votul majorităţii membrilor acesteia.

    Art. 9. – (1) Camera Deputaţilor se întruneşte în şedinţă, de drept, în a 5-a zi de la constituirea Comisiei de validare, pentru dezbaterea raportului acesteia.

    (2) Raportul Comisiei de validare se prezintă de către preşedintele acesteia plenului Camerei Deputaţilor.

    Art. 10. – (1) În cazul deputaţilor pentru care nu există motive de invalidare potrivit art. 7 alin. (3), se întocmeşte, pe circumscripţii electorale, o listă cu numele şi prenumele acestora, asupra căreia Camera Deputaţilor se pronunţă printr-un singur vot. În cazul deputaţilor pentru care a fost propusă invalidarea mandatului, Camera Deputaţilor dezbate şi se pronunţă prin vot pentru fiecare caz în parte.

    (2) Validarea sau invalidarea mandatelor de deputat se face cu votul majorităţii deputaţilor.

    Art. 11. – (1) Camera Deputaţilor este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi şi după depunerea jurământului de către aceştia.

    (2) Deputaţii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi invalidaţi. Refuzul depunerii jurământului se constată de către preşedintele de şedinţă.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Grupurile parlamentare

    Art. 12. – (1) Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor. Ele se pot constitui din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid politic, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice sau alianţe electorale.

    (2) Deputaţii unui partid politic sau ai unei formaţiuni politice nu pot constitui decât un singur grup parlamentar.

    (3) Deputaţii care au candidat pe listele unei alianţe politice sau alianţe electorale şi fac parte din partide politice diferite pot constitui grupuri parlamentare proprii ale partidelor politice din care fac parte.

    (4) Deputaţii partidelor politice, formaţiunilor politice, alianţelor politice sau alianţelor electorale care nu întrunesc numărul necesar pentru a forma un grup parlamentar, precum şi deputaţii independenţi se pot reuni în grupuri parlamentare mixte ori se pot afilia altor grupuri parlamentare constituite potrivit alin. (1).

    (5) Deputaţii care reprezintă organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au obţinut mandatul de deputat în conformitate cu art. 62 alin. (2) din Constituţia României, republicată, pot constitui un singur grup parlamentar.

    Art. 13. – (1) Deputaţii care nu au devenit membri ai unor grupuri parlamentare constituite la întrunirea Camerei Deputaţilor, deputaţii ale căror grupuri parlamentare s-au desfiinţat, precum şi deputaţii deveniţi independenţi, prin demisie, prin excludere din partid, prin părăsirea unui grup parlamentar, dacă nu s-au constituit în grupuri parlamentare în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1)-(4), au următoarele drepturi:

    a) să intervină la dezbaterile generale, respectiv la dezbaterea moţiunilor, într-un interval de 20 de secunde, având posibilitatea să-şi cumuleze aceste secunde pentru o singură intervenţie realizată printr-un reprezentant comun;
    b) să delege un reprezentant comun, în calitate de observator fără drept de vot la lucrările Comitetului liderilor grupurilor parlamentare;
    c) să participe la delegaţiile în străinătate ale grupurilor de prietenie, ale comisiilor permanente sau pe bază de invitaţii personale, cu acordul Biroului permanent.

    (2) Deputaţilor prevăzuţi la alin. (1) li se vor pune la dispoziţie pentru folosinţă comună, de către secretarul general, pe baza deciziei Biroului permanent, o sală de şedinţă, logistica adecvată, un autoturism şi personal tehnic compus dintr-un şofer şi o secretară.

    Art. 14. – (1) În prima sa şedinţă, fiecare grup parlamentar, după constituire, procedează la desemnarea conducerii proprii alcătuite din lider şi, după caz, din unul sau mai mulţi vicelideri şi un secretar.

    (2) Liderul grupului parlamentar are următoarele atribuţii:

    a) prezintă Camerei Deputaţilor denumirea grupului parlamentar, componenţa numerică, nominală şi conducerea acestuia, precum şi orice modificări care survin pe parcursul mandatului;
    b) propune Camerei Deputaţilor reprezentanţii grupului parlamentar în Comisia de validare;
    c) reprezintă grupul parlamentar şi negociază în numele acestuia;
    d) nominalizează reprezentanţii grupului său parlamentar în comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor, în comisiile speciale sau de anchetă ale acesteia ori în comisiile comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului;
    e) nominalizează reprezentanţii grupului său parlamentar în instituţiile sau autorităţile publice aflate în subordinea Parlamentului României, în grupurile de prietenie interparlamentare, în structuri parlamentare internaţionale la care România este parte;
    f) face propuneri şi prezintă candidaţii grupului său parlamentar pentru funcţiile de conducere şi pentru reprezentanţii acestuia în diverse structuri ale Camerei Deputaţilor, funcţii care îi revin de drept, conform ponderii grupului său parlamentar în configuraţia politică iniţială a Camerei Deputaţilor şi negocierilor între liderii de grup;
    g) solicită revocarea din funcţie sau înlocuirea reprezentanţilor grupului său parlamentar din structurile Camerei Deputaţilor;
    h) participă la şedinţele Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi la dezbaterile acestuia fără a avea drept de vot;
    i) poate cere plenului Camerei Deputaţilor: pauză pentru consultări, verificarea cvorumului, ţinerea unor şedinţe nepublice ale plenului, încheierea dezbaterilor în Camera Deputaţilor;
    j) informează membrii grupului său parlamentar asupra activităţilor Camerei Deputaţilor şi ale structurilor acesteia;
    k) prezintă plenului Camerei Deputaţilor reprezentantul grupului său parlamentar care participă la dezbaterile generale;
    l) prezintă amendamentele grupului său parlamentar la proiectele de lege şi propunerile legislative aflate în dezbaterea comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor;
    m) propune retrimiterea la comisie a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative, în condiţiile prezentului regulament;
    n) propune plenului Camerei Deputaţilor modalitatea de vot;
    o) prezintă punctul de vedere al grupului său parlamentar cu privire la propunerea de ridicare a imunităţii parlamentare a unuia dintre membrii propriului grup;
    p) îşi poate delega atribuţiile unuia dintre membrii conducerii grupului său parlamentar; în lipsa acestora se pot delega atribuţiile sale oricărui membru al grupului.

    (3) Unul dintre viceliderii grupului parlamentar îl înlocuieşte de drept pe lider în lipsa acestuia sau ori de câte ori este nevoie. În absenţa atât a liderului grupului parlamentar, cât şi a viceliderilor şi a secretarului acestuia, grupul parlamentar decide desemnarea unui înlocuitor pe durata absenţei acestora.

    (4) Secretarul grupului parlamentar ţine evidenţa prezenţei deputaţilor grupului, asigură redactarea proceselor-verbale şi îndeplineşte orice alte atribuţii ce sunt stabilite de grupul parlamentar căruia îi aparţine.

    Art. 15. – În prima şedinţă de constituire a Camerei Deputaţilor, grupurile parlamentare sunt prezentate în ordinea mărimii acestora, rezultată în urma alegerilor.

    Art. 16. – (1) Grupurile parlamentare, în funcţie de ponderea lor în Camera Deputaţilor, au la dispoziţie personal angajat pentru munca de secretariat şi de specialitate, logistica necesară în vederea desfăşurării activităţii şi autoturisme, potrivit hotărârii Biroului permanent.

    (2) Numirea şi schimbarea din funcţie a personalului angajat se fac la propunerea liderului grupului parlamentar respectiv, în condiţiile legii. În condiţiile în care un angajat care lucrează pentru grupul parlamentar nu mai este agreat de către parlamentarii acelui grup sau dacă acel grup parlamentar se desfiinţează, angajatul sau angajaţii acelui grup parlamentar vor fi transferaţi pe funcţii echivalente, prin grija secretarului general al Camerei Deputaţilor.

    Art. 17. – Preşedintele Camerei Deputaţilor împreună cu liderii grupurilor parlamentare repartizează, la începutul primei sesiuni a legislaturii, locurile în sala de şedinţe pentru fiecare grup parlamentar.

    Art. 18. – Formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor este interzisă.

    Art. 19. – (1) Orice modificare intervenită în componenţa unui grup parlamentar se aduce la cunoştinţă preşedintelui Camerei Deputaţilor sub semnătura liderului grupului şi, după caz, a deputatului care îşi schimbă apartenenţa la grupul parlamentar.

    (2) Preşedintele Camerei Deputaţilor informează deputaţii, în şedinţă publică, asupra modificărilor intervenite în componenţa grupurilor parlamentare.

    (3) Orice deputat are dreptul să aducă la cunoştinţă plenului Camerei Deputaţilor orice modificare privind apartenenţa sa la un grup parlamentar.

    SECŢIUNEA a 3-a
    Alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a celorlalţi membri ai Biroului permanent

    Art. 20. – (1) După constituirea legală a Camerei Deputaţilor se aleg preşedintele Camerei Deputaţilor şi apoi ceilalţi membri ai Biroului permanent al acesteia.

    (2) Preşedintele Camerei Deputaţilor face parte din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi este preşedintele acestuia. Din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor mai fac parte 4 vicepreşedinţi, 4 secretari şi 4 chestori.

    (3) Biroul permanent al Camerei Deputaţilor este format în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică a Camerei Deputaţilor, aşa cum rezultă din constituirea iniţială a grupurilor parlamentare.

    (4) Calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor sau cea de membru al Biroului permanent încetează în urma demisiei, a revocării sau a pierderii calităţii de deputat.

    Art. 21. – (1) Preşedintele Camerei Deputaţilor este ales pe durata mandatului Camerei, prin vot secret, cu buletine de vot pe care sunt înscrise, în ordine alfabetică, numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.

    (2) Este declarat ales preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor.

    (3) Dacă nici un candidat nu a întrunit, după două tururi, votul majorităţii deputaţilor, se organizează noi tururi de scrutin, în urma cărora va fi declarat preşedinte al Camerei Deputaţilor candidatul care a obţinut majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi, în condiţiile întrunirii cvorumului prevăzut la art. 67 din Constituţia României, republicată.

    Art. 22. – Odată cu alegerea preşedintelui Camerei Deputaţilor, activitatea preşedintelui de vârstă ales conform art. 2 încetează de drept.

    Art. 23. – (1) Alegerea vicepreşedinţilor, a secretarilor şi a chestorilor care compun Biroul permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora potrivit configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor şi negocierii liderilor grupurilor parlamentare.

    (2) În vederea depunerii propunerilor, Camera Deputaţilor aprobă numărul de locuri din Biroul permanent, negociat de liderii grupurilor parlamentare, aşa cum revin, pe funcţii, grupurilor parlamentare constituite potrivit configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor.

    (3) Propunerile nominale pentru funcţiile prevăzute la alin. (1) se fac de către liderii grupurilor parlamentare, în limita numărului de locuri stabilit potrivit alin. (2). Lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu majoritatea voturilor deputaţilor. Dacă nu se realizează această majoritate, se organizează un nou tur de scrutin, în care lista este aprobată cu majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi. Votul este secret şi se exprimă prin bile.

    Art. 24. – Vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerei Deputaţilor sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni ordinare, la propunerea grupurilor parlamentare cărora le-au fost repartizate locurile respective, în conformitate cu prevederile art. 23.

    Art. 25. – Preşedintele Camerei Deputaţilor şi orice alt membru al Biroului permanent pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului, cu votul majorităţii deputaţilor. Votul este secret şi se exprimă prin buletine de vot în cazul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi prin bile în cazul celorlalţi membri ai Biroului permanent. Propunerea de revocare se face în scris şi este însoţită de semnăturile iniţiatorilor.

    Art. 26. – (1)*) Revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor poate fi propusă, când se schimbă majoritatea politică din Camera Deputaţilor, de către majoritatea deputaţilor.

    (2)*) Revocarea din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor poate fi propusă şi la cererea a minimum o treime din numărul total al deputaţilor, în una dintre următoarele situaţii:

    a) încalcă prevederile Constituţiei României;
    b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor sau ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

    (3) Revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor poate fi cerută de grupul parlamentar care l-a propus.

    (4)*) Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent, care verifică, din punct de vedere formal, îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1), (2), (3) şi (7), după caz, urmând ca acesta să introducă în proiectul ordinii de zi a următoarei şedinţe de plen propunerea de revocare. Dezbaterea asupra propunerii de revocare se va realiza cu respectarea prevederilor art. 227. Dezbaterea se realizează pe baza unui aviz consultativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în legătură cu situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b).

    (5) Preşedintele Camerei Deputaţilor căruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce şedinţa Biroului permanent sau cea a plenului în care se discută revocarea sa. El va fi înlocuit prin votul Biroului permanent de unul dintre vicepreşedinţi.

    (6) Dacă propunerea de revocare este aprobată de plenul Camerei, se organizează alegerea unui nou preşedinte, în conformitate cu prevederile art. 21.

    (7)*) În cazul în care este revocat preşedintele Camerei Deputaţilor, la cererea majorităţii politice nou-formate, din rândul căreia a fost ales noul preşedinte, aceasta va ceda o funcţie de vicepreşedinte pentru tot restul legislaturii grupului parlamentar care a deţinut funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, pentru a se respecta configuraţia politică, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (3). Funcţia de vicepreşedinte, care este cedată, va fi stabilită prin renegociere în interiorul majorităţii politice respective şi va fi precizată în cererea de revocare înaintată Biroului permanent. În cazul în care noul preşedinte ales aparţine unui grup parlamentar din cadrul majorităţii politice care a propus revocarea, respectarea configuraţei politice se realizează prin renegociere în cadrul acestei majorităţi.

     

    *) Declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005; şi-a încetat efectele juridice în data de 2 ianuarie 2006, conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

    Art. 27. – (1) Revocarea din funcţie a oricăruia dintre ceilalţi membri ai Biroului permanent poate fi solicitată de grupul parlamentar care l-a propus.

    (2)*) Revocarea din funcţie a oricăruia dintre ceilalţi membri ai Biroului permanent poate fi propusă şi la cererea a minimum o treime din numărul total al deputaţilor, în una dintre următoarele situaţii:

    a) încalcă prevederile Constituţiei României;
    b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor sau ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

    (3) Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent, care verifică, din punct de vedere formal, îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) sau (2)*), după caz, urmând ca acesta să introducă în proiectul ordinii de zi a următoarei şedinţe de plen propunerea de revocare. Dezbaterea asupra propunerii de revocare se va realiza cu respectarea prevederilor art. 227. Dezbaterea se realizează pe baza unui aviz consultativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, în legătură cu situaţiile prevăzute la alin. (2)*) lit. a) şi b).

    (4) Membrii Biroului permanent al Camerei Deputaţilor cărora li s-a cerut revocarea nu pot conduce sau, după caz, nu pot participa la conducerea lucrărilor Biroului permanent sau a şedinţei în plen a Camerei Deputaţilor în care se discută revocarea lor; ei vor fi înlocuiţi, prin votul Biroului permanent, de unul dintre membrii Biroului permanent care îndeplineşte condiţiile regulamentare, dar pot fi prezenţi în calitate de parte interesată.

    (5) Dacă propunerea de revocare este aprobată de plenul Camerei Deputaţilor, se organizează alegerea unui nou membru al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, cu respectarea configuraţiei politice iniţiale a Camerei, în conformitate cu prevederile art. 23.

    (6) Dacă un grup parlamentar din Camera Deputaţilor s-a desfiinţat, funcţiile aferente acelui grup parlamentar se redistribuie celorlalte grupuri parlamentare rămase, în mod proporţional.

     

    *) Declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005; şi-a încetat efectele juridice în data de 2 ianuarie 2006, conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

    Art. 28. – (1) Funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, devenită vacantă în timpul legislaturii din alte motive decât revocarea, se ocupă cu respectarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) şi ale art. 21.

    (2) Funcţiile din Biroul permanent devenite vacante în timpul sesiunii din alte motive decât revocarea se ocupă la propunerea grupului parlamentar căruia i-a fost repartizată funcţia respectivă, în condiţiile prevăzute la art. 23.

    Art. 29. – Odată cu alegerea Biroului permanent, activitatea secretarilor desemnaţi în condiţiile art. 2 alin. (1) încetează.

    Art. 30. – Hotărârile prevăzute la art. 1-29 se adoptă prin vot deschis, în afară de cazurile în care se prevede altfel.

    SECŢIUNEA a 4-a
    Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare

    Art. 31. – (1) Biroul permanent al Camerei Deputaţilor are următoarele atribuţii:

    a) propune Camerei data începerii şi data încheierii sesiunilor parlamentare;
    b) solicită preşedintelui Camerei convocarea unei sesiuni extraordinare;
    c) supune aprobării Camerei Deputaţilor regulamentul acesteia, precum şi propunerile de modificare;
    d) prezintă Camerei Deputaţilor spre aprobare proiectul de buget al acesteia şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar. Proiectul de buget se distribuie către deputaţi împreună cu nota de fundamentare şi anexele acestuia, cu cel puţin 7 zile înainte de data supunerii spre aprobare plenului Camerei;
    e) pregăteşte şi asigură desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor Camerei Deputaţilor;
    f) primeşte sub formă electronică şi asigură difuzarea pe site-ul Camerei Deputaţilor a proiectelor de legi, propunerilor legislative, proiectelor de hotărâri ale Camerei Deputaţilor, amendamentelor primite de la Guvern şi rapoartelor comisiilor parlamentare, în ordinea depunerii acestora la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor. Documentele menţionate pot fi transmise şi pe suport hârtie, la solicitarea scrisă a deputaţilor, formulată la începutul fiecărei sesiuni;
    g) hotărăşte, în cazul iniţiativelor legislative, reţinerea lor spre dezbatere şi adoptare ca primă Cameră sesizată sau trimiterea la Senat a celor pentru care Camera Deputaţilor este Cameră decizională;
    h) difuzează la casetele deputaţilor programul de lucru, ordinea de zi, informarea cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, proiectele de hotărâri ale Camerei Deputaţilor, legile adoptate cu privire la care deputaţii pot sesiza Curtea Constituţională, precum şi alte documente care nu sunt menţionate la lit. f);
    i) întocmeşte proiectul ordinii de zi a şedinţelor Camerei Deputaţilor şi al programului de lucru al acesteia, pe care le transmite Comitetului liderilor grupurilor parlamentare spre dezbatere şi aprobare;
    j) rezolvă orice sesizare privind situaţia de incompatibilitate, vacantare, blocaj, obstrucţionare sau comportament abuziv din partea biroului comisiei sau a unui grup de deputaţi al unei comisii permanente, nerezolvată de comisia respectivă;
    k) organizează relaţiile Camerei cu parlamentele altor state şi cu organizaţiile parlamentare pe baza consultării, în funcţie de natura acţiunilor avute în vedere, a Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare, a grupurilor parlamentare, a Comisiei de politică externă şi a altor comisii permanente, informând Camera Deputaţilor asupra măsurilor stabilite, inclusiv cu privire la componenţa nominală a delegaţiilor;
    l) supune spre aprobare Camerei Deputaţilor componenţa delegaţiilor permanente la organizaţiile parlamentare mondiale sau regionale, pe baza consultării grupurilor parlamentare şi cu respectarea configuraţiei politice iniţiale a Camerei;
    m) avizează şi supune aprobării plenului Camerei structura organizatorică, statul de funcţii şi regulamentul serviciilor Camerei Deputaţilor;
    n) conduce şi controlează serviciile Camerei Deputaţilor;
    o) aprobă regulamentul privind paza şi accesul persoanelor în sediul Camerei Deputaţilor;
    p) propune Camerei Deputaţilor numirea secretarului general şi a secretarului general adjunct;
    r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezentul regulament, alte dispoziţii legale sau însărcinări date de Camera Deputaţilor.

    (2) La lucrările Biroului permanent participă reprezentantul Guvernului pentru relaţia cu Parlamentul, liderii grupurilor parlamentare constituite în Cameră, iar la lucrările care vizează activităţile comisiilor participă preşedinţii comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

    (3) Dezbaterile din Biroul permanent se consemnează în stenograme şi se introduc pe site-ul Camerei Deputaţilor, cu excepţia celor declarate confidenţiale.

    (4) Deputaţii pot consulta stenogramele sau pot obţine o copie de pe acestea, cu excepţia celor declarate confidenţiale de către Biroul permanent, care pot fi numai consultate.

    Art. 32. – Biroul permanent se convoacă la cererea preşedintelui Camerei Deputaţilor sau la cererea a cel puţin 4 membri ai săi.

    Art. 33. – Preşedintele Camerei Deputaţilor are următoarele atribuţii:

    a) convoacă deputaţii în sesiuni ordinare sau extraordinare, conform prevederilor prezentului regulament;
    b) conduce lucrările plenului Camerei Deputaţilor, asistat obligatoriu de 2 secretari, şi asigură menţinerea ordinii în timpul dezbaterilor, precum şi respectarea prevederilor prezentului regulament;
    c) acordă cuvântul, moderează discuţiile, sintetizează problemele puse în dezbatere, stabileşte ordinea votării, precizează semnificaţia votului şi anunţă rezultatul acestuia;
    d) conduce lucrările şedinţelor Biroului permanent;
    e) sesizează Curtea Constituţională în condiţiile prevăzute la art. 146 lit. a), b), c) şi e) din Constituţia României, republicată;
    f) asigură trimiterea de îndată la Senat, spre dezbatere, a proiectelor de legi adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ori, după caz, Preşedintelui României, spre promulgare, a legilor votate, în termenele legale;
    g) reprezintă Camera Deputaţilor în relaţiile interne şi externe;
    h) prezintă rapoarte justificative, anual, în faţa plenului asupra utilizării fondului preşedintelui;
    i) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezentul regulament, precum şi însărcinările date de plenul Camerei Deputaţilor.

    Art. 34. – Vicepreşedinţii îndeplinesc, prin rotaţie, atribuţiile preşedintelui, la cererea sa sau în caz de indisponibilitate a acestuia, precum şi alte sarcini încredinţate de Biroul permanent.

    Art. 35. – Secretarii întocmesc lista înscrierilor la cuvânt, pe baza solicitărilor, în ordinea în care acestea au fost făcute; prezintă propunerile, amendamentele şi orice alte comunicări adresate plenului Camerei Deputaţilor, efectuează apelul nominal, consemnează rezultatul votului, ţin evidenţa hotărârilor adoptate, veghează la întocmirea stenogramelor şedinţelor plenului Camerei Deputaţilor, îl asistă pe preşedintele Camerei Deputaţilor în realizarea atribuţiilor ce îi revin şi îndeplinesc orice alte sarcini primite de la acesta sau de la Biroul permanent.

    Art. 36. – (1) Chestorii verifică modul de gestionare a patrimoniului, funcţionarea şi calitatea serviciilor Camerei Deputaţilor şi fac propuneri corespunzătoare Biroului permanent. Aceştia exercită controlul financiar asupra cheltuielilor efectuate, prezintă Biroului permanent proiectul de buget al Camerei Deputaţilor şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar anual, asigură menţinerea ordinii în sediul Camerei Deputaţilor şi îndeplinesc alte atribuţii, în conformitate cu dispoziţiile preşedintelui acesteia sau ale Biroului permanent.

    (2) În exercitarea atribuţiilor de control financiar-contabil chestorii sunt sprijiniţi de un corp de control compus din 2 experţi contabili şi sunt subordonaţi numai plenului Camerei Deputaţilor.

    (3) La sfârşitul fiecărei sesiuni parlamentare chestorii prezintă plenului Camerei Deputaţilor un raport cu privire la rezultatele controalelor efectuate.

    Art. 37. – Comitetul liderilor grupurilor parlamentare este alcătuit din liderii grupurilor parlamentare constituite conform configuraţiei politice iniţiale şi are următoarele atribuţii:

    a) aprobă ordinea de zi a şedinţelor Camerei Deputaţilor şi programul de lucru al acesteia, precum şi modificările sau completările aduse ordinii de zi ori programului de lucru;
    b) propune plenului Camerei Deputaţilor modul de organizare a dezbaterilor în plenul Camerei Deputaţilor prin alocarea pentru fiecare grup parlamentar, în funcţie de ponderea sa în numărul total al deputaţilor, a timpului afectat pentru luările de cuvânt în şedinţa plenară a Camerei Deputaţilor; alocarea timpului afectat dezbaterilor este obligatorie la dezbaterile politice şi facultativă la dezbaterile generale asupra unui proiect de lege sau asupra unei propuneri legislative;
    c) poate include în ordinea de zi dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative la care termenul de depunere a raportului a fost depăşit.

    Art. 38. – (1) Comitetul liderilor grupurilor parlamentare hotărăşte cu majoritatea rezultată din ponderea votului fiecărui membru prezent. Ponderea este dată de proporţia grupului parlamentar reprezentat de lider în numărul total al deputaţilor, conform configuraţiei politice iniţiale.

    (2) La lucrările Comitetului liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor participă, fără drept de vot, preşedintele Camerei Deputaţilor şi, dacă este cazul, reprezentantul Guvernului României sau preşedintele comisiei parlamentare care a depăşit termenul de depunere a raportului.

    (3) Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor se întruneşte săptămânal, de regulă miercurea şi ori de câte ori este nevoie, la cererea unui lider de grup parlamentar, a preşedintelui Camerei Deputaţilor sau a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor.

    (4) Comitetul liderilor grupurilor parlamentare se întruneşte şi lucrează în mod regulamentar în prezenţa a mai mult de jumătate din numărul liderilor grupurilor parlamentare, care reprezintă majoritatea deputaţilor, fiind prezidat de preşedintele Camerei Deputaţilor.

    SECŢIUNEA a 5-a
    Comisiile Camerei Deputaţilor

    1. Dispoziţii comune

    Art. 39. – Comisiile Camerei Deputaţilor sunt organisme de lucru ale acesteia, înfiinţate cu scopul de a îndeplini atribuţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament. Comisiile Camerei Deputaţilor pregătesc documentele de lucru pentru lucrările în plen ale acesteia şi exercită controlul parlamentar.

    Art. 40. – (1) Camera Deputaţilor constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale.

    (2) Camera Deputaţilor constituie, de asemenea, comisii de mediere sau alte comisii comune cu Senatul.

    (3) Comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor sunt formate dintr-un număr de 11-33 de deputaţi, cu excepţia Comisiei pentru regulament, care se compune din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar din Camera Deputaţilor. Numărul membrilor comisiilor permanente se stabileşte, pentru fiecare caz în parte, de plenul Camerei Deputaţilor, la propunerea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor. Obiectivele, numărul membrilor, componenţa nominală şi conducerea comisiilor de anchetă sau speciale ale Camerei Deputaţilor se aprobă de plenul acesteia odată cu constituirea acestora.

    (4) Un deputat face parte, în mod obligatoriu, dintr-o singură comisie permanentă, cu excepţia membrilor Comisiei pentru regulament, Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi ai Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, care pot face parte şi din altă comisie permanentă. Pe durata mandatului, membrii Biroului permanent pot opta pentru una dintre comisiile permanente.

    Art. 41. – (1) Alcătuirea comisiilor Camerei Deputaţilor se face cu respectarea configuraţiei politice iniţiale a acesteia.

    (2) Pentru fiecare comisie numărul de locuri care revine fiecărui grup parlamentar sau deputaţilor independenţi se aprobă prin hotărâre a Camerei Deputaţilor, la propunerea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.

    Art. 42. – Propunerile de membri ai comisiilor Camerei Deputaţilor se vor face de grupurile parlamentare, în limita locurilor aprobate de plenul Camerei Deputaţilor, potrivit prevederilor prezentului regulament, în termenul stabilit de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

    Art. 43. – (1) Numărul membrilor fiecărei comisii a Camerei Deputaţilor este stabilit, prin acordul liderilor grupurilor parlamentare, cu respectarea configuraţiei politice iniţiale a Camerei Deputaţilor.

    (2) În cazul în care nu există dezacord asupra numărului membrilor în comisiile Camerei Deputaţilor potrivit alin. (1), plenul Camerei Deputaţilor va aproba, prin hotărâre, componenţa numerică şi nominală a comisiilor acesteia cu votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi.

    Art. 44. – Dacă grupurile parlamentare nu ajung la un acord asupra componenţei uneia sau a mai multor comisii, Biroul permanent supune spre aprobare şi Camera Deputaţilor hotărăşte, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, asupra candidaturilor susţinute de fiecare dintre grupurile parlamentare, respectându-se configuraţia politică iniţială a Camerei.

    Art. 45. – (1) În prima lor şedinţă, convocată de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, comisiile permanente îşi aleg birourile, compuse din câte un preşedinte, 2 vicepreşedinţi şi 2 secretari, cu excepţia Comisiei pentru regulament, al cărei birou este compus din preşedinte, un vicepreşedinte şi 2 secretari. Funcţiile din biroul Comisiei pentru regulament sunt ocupate în ordinea mărimii grupurilor parlamentare.

    (2) Componenţa biroului comisiei se stabileşte prin negocieri între liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică iniţială a Camerei, aşa cum rezultă din constituirea iniţială a grupurilor parlamentare.

    (3) Propunerile nominale pentru funcţiile prevăzute la alin. (1) se fac de către liderii grupurilor parlamentare, în cadrul numărului de locuri stabilit potrivit alin. (2).

    (4) Lista candidaţilor pentru biroul comisiei se supune în întregime votului membrilor acesteia şi se aprobă cu majoritatea voturilor deputaţilor prezenţi.

    (5)*) Revocarea unui membru din biroul comisiei se hotărăşte cu votul majorităţii deputaţilor din comisie, la solicitarea grupului parlamentar care l-a propus sau a mai mult de jumătate din numărul membrilor comisiei.

     

    *) Teza finală a acestui text a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005; şi-a încetat efectele juridice în data de 2 ianuarie 2006, conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

    Art. 46. – Biroul fiecărei comisii a Camerei Deputaţilor:

    a) propune ordinea de zi a şedinţelor, prezentând comisiei lista cuprinzând toate iniţiativele legislative şi celelalte probleme de competenţa acesteia;
    b) propune proiectul regulamentului de funcţionare a comisiei şi orice modificare a acestuia;
    c) propune sarcinile ce revin deputaţilor din comisie;
    d) adoptă hotărâri în chestiuni care interesează bunul mers al activităţii comisiei, stabileşte atribuţiile personalului tehnic de specialitate al comisiei şi controlează îndeplinirea acestora;
    e) constituie, cu aprobarea comisiei, dacă este necesar, subcomisii, desemnându-le misiunea, componenţa şi conducerea;
    f) invită să ia parte la lucrările comisiei reprezentanţi ai societăţii civile, ai asociaţiilor patronale, profesionale sau sindicale, ai administraţiei publice centrale ori locale, precum şi ai altor persoane juridice, precum şi persoane fizice, la solicitarea membrilor comisiei, a Guvernului şi a persoanelor interesate;
    g) organizează, la propunerea membrilor comisiei, şedinţe de consultări cu reprezentanţi ai societăţii civile, ai asociaţiilor patronale şi profesionale, ai sindicatelor, ai administraţiei publice centrale sau/şi locale;
    h) aprobă prezenţa persoanelor interesate să ia parte la lucrările comisiei în condiţiile prevăzute la art. 140 alin. (1) teza a II-a.

    Art. 47. – Preşedintele comisiei:

    a) conduce şedinţele comisiei;
    b) poate propune ca la lucrările comisiei, în scopul realizării lor în bune condiţii, să ia parte şi alte persoane;
    c) convoacă biroul comisiei pentru a stabili modalităţile de îndeplinire a activităţilor reglementate la art. 46;
    d) asigură reprezentarea comisiei în raporturile cu Guvernul României, cu Biroul permanent al Camerei şi cu celelalte comisii ale Camerei Deputaţilor şi ale Senatului;
    e) îndeplineşte alte atribuţii cerute de desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor comisiei prevăzute în prezentul regulament, în Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, precum şi în regulamentul comisiei;
    f) solicită Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pentru activitatea comisiei şi a membrilor acesteia, personal de secretariat şi de specialitate, logistica necesară în vederea desfăşurării activităţii comisiei, autoturisme, în mod similar cu liderul de grup.

    Art. 48. – Vicepreşedinţii comisiilor îndeplinesc, pe rând, atribuţiile preşedintelui, în absenţa sau potrivit delegării date de către acesta.

    Art. 49. – Secretarii comisiilor:

    a) ţin evidenţa prezenţei membrilor comisiei la şedinţele acesteia;
    b) asigură redactarea tuturor actelor comisiei;
    c) numără voturile exprimate în şedinţele comisiei;
    d) urmăresc întocmirea proceselor-verbale, realizarea stenogramelor sau înregistrarea şedinţelor comisiei, după caz;
    e) urmăresc buna funcţionare a dotărilor comisiei, precum şi activitatea personalului;
    f) îndeplinesc orice alte activităţi necesare bunului mers al activităţii comisiei, ca urmare a dispoziţiilor biroului sau ale preşedintelui acesteia.

    Art. 50. – Înainte de aprobarea ordinii de zi preşedintele de şedinţă este obligat să supună votului toate propunerile de modificare sau de completare a ordinii de zi.

    Art. 51. – (1) Convocarea şedinţelor comisiei se face cu cel puţin 24 de ore înainte de către preşedintele acesteia sau, în lipsa lui, de un vicepreşedinte care îl înlocuieşte.

    (2) Participarea deputaţilor la şedinţele comisiilor este obligatorie.

    (3) Pentru ca şedinţele comisiei să se desfăşoare în mod regulamentar este necesară prezenţa majorităţii membrilor.

    (4) Hotărârile comisiilor Camerei Deputaţilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi.

    (5) În caz de absenţă nejustificată de la lucrările comisiei, deputatului i se reţine din indemnizaţia lunară, pentru fiecare zi de absenţă, o sumă de bani ce reprezintă a 21-a parte din indemnizaţia lunară, la care se adaugă diurna de deplasare.

    (6) Deputatul care absentează de la lucrările comisiei poate fi înlocuit de un alt deputat din acelaşi grup, pe baza împuternicirii semnate de liderul grupului parlamentar.

    Art. 52. – (1) Şedinţele comisiilor parlamentare pot avea loc în acelaşi timp cu cele ale plenului Camerei Deputaţilor, pe baza aprobării date de Biroul permanent, la solicitarea preşedintelui de comisie.

    (2) Şedinţele comisiilor parlamentare nu pot avea loc concomitent cu şedinţa plenului dedicată votului final, potrivit ordinii de zi. De asemenea, lucrările comisiei se suspendă de drept în cazul în care preşedintele de şedinţă al Camerei Deputaţilor solicită prezenţa deputaţilor la lucrările în plen.

    (3) Activitatea comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor se desfăşoară, de regulă, la sediul Parlamentului. În cazuri excepţionale şi cu aprobarea prealabilă a Biroului permanent, activitatea comisiilor se poate desfăşura în afara sediului Parlamentului.

    Art. 53. – Şedinţele comisiilor Camerei Deputaţilor sunt publice, cu excepţia cazurilor în care plenul acestora prevede altfel. Lucrările comisiilor Camerei Deputaţilor pot fi transmise pe reţeaua internă de televiziune a Camerei Deputaţilor şi la posturile de radio şi televiziune.

    Art. 54. – (1) Miniştrii au acces la lucrările comisiilor. Dacă li se solicită participarea, prezenţa lor devine obligatorie. Guvernul trebuie înştiinţat, prin preşedintele comisiei, cu cel puţin 24 de ore înainte, cu privire la data, ora şi locul desfăşurării şedinţelor comisiilor.

    (2) O dată pe sesiune miniştrii prezintă un raport de activitate şi strategia ministerului în faţa comisiei de resort a Camerei Deputaţilor.

    Art. 55. – (1) La şedinţele comisiilor vor fi invitaţi să participe deputaţii şi senatorii care au făcut propuneri, care stau la baza lucrărilor acestora, cum ar fi autori de propuneri legislative, de amendamente etc., precum şi, la cererea preşedintelui comisiei, specialişti ai Consiliului Legislativ.

    (2) Comisiile pot invita să participe la lucrări persoane interesate, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale şi specialişti din partea unor autorităţi publice sau a altor instituţii specializate. Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi specialiştii invitaţi pot să îşi prezinte opiniile cu privire la problemele discutate în comisie sau pot înmâna preşedintelui comisiei documentaţii ce vizează tematica pusă în discuţie.

    (3) Numai deputaţii care sunt membri ai comisiei permanente sau înlocuitorii împuterniciţi au drept de vot la lucrările comisiei.

    (4) Comisia poate hotărî, la propunerea biroului comisiei, a preşedintelui sau a unui deputat, limitarea duratei luărilor de cuvânt. Deputaţii, senatorii şi invitaţii sunt obligaţi să se refere exclusiv la chestiunea supusă dezbaterii. În caz contrar preşedintele poate retrage cuvântul. Nimeni nu poate lua cuvântul decât dacă îi este dat de preşedinte.

    Art. 56. – (1) La începerea dezbaterii unui punct aflat pe ordinea de zi, comisia desemnează, la propunerea preşedintelui sau a unui alt membru, unul ori mai mulţi raportori dintre membrii săi.

    (2) Raportorul va participa la redactarea raportului sau a avizului comisiei, care va fi supus aprobării acesteia, şi poate susţine raportul în plenul Camerei.

    (3) Rapoartele şi avizele vor cuprinde, în mod obligatoriu, pe lângă opinia majorităţii membrilor comisiei, atât amendamentele admise, cât şi părerea contrară motivată a celorlalţi deputaţi din comisie şi amendamentele respinse.

    Art. 57. – (1) Votul în comisie este, de regulă, deschis.

    (2) În anumite situaţii, hotărâte prin vot de membrii acesteia, se poate recurge şi la vot secret.

    Art. 58. – (1) Cu privire la desfăşurarea şedinţelor comisiilor se încheie procese-verbale şi se pot realiza stenograme sau înregistrări, care pot fi consultate de deputaţi.

    (2) La sfârşitul fiecărei şedinţe, prin grija biroului comisiei se redactează sinteza lucrărilor şi un comunicat de presă.

    (3) Sinteza lucrărilor fiecărei comisii se publică săptămânal în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a. Sinteza cuprinde problemele dezbătute, rezultatul votului asupra articolelor şi proiectelor de legi, numele şi prenumele celor prezenţi şi ale celor absenţi.

    2. Comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor

    Art. 59. – Comisiile permanente se aleg pe întreaga durată a legislaturii. Denumirile şi domeniile de activitate ale comisiilor permanente sunt următoarele:

    1. Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare

    • restructurarea economiei la nivel macroeconomic şi la nivel sectorial; programe de reconstrucţie şi dezvoltare; prognoză economică; mijloace şi instituţii specifice ale economiei de piaţă; problemele preţurilor şi concurenţei; libera iniţiativă; privatizarea; activitatea economică a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a societăţilor de investiţii financiare, a regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital integral de stat sau mixt; importul şi exportul de capital;
    • alte probleme privind strategia dezvoltării economice şi politica reformei.

    2. Comisia pentru buget, finanţe şi bănci

    • bugetul de stat şi execuţia bugetară; bugetul asigurărilor sociale de stat şi execuţia acestuia; politica financiară; sistemul de impozite şi taxe, asigurări şi reasigurări; echilibrul monetar, circulaţia bănească, credite şi sisteme de credite, dobânzi, scont; bursa de valori şi efecte; împrumuturi externe ale statului sau garantate de stat; investiţii realizate din credite bugetare.

    3. Comisia pentru industrii şi servicii

    • industria şi ramurile ei; transporturi, comerţ (interior şi exterior), turism; protecţia consumatorilor; strategii de dezvoltare a industriilor şi a serviciilor; asigurarea resurselor de materii prime şi energie pentru economia naţională; dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în industrie şi în servicii; probleme specifice ale privatizării în industrie şi servicii, ale dezvoltării sectorului privat în aceste ramuri; bursele de mărfuri industriale şi servicii; strategii de investiţii; calitatea produselor industriale şi a serviciilor; standarde şi mărci; protecţia investiţiilor şi a mărcilor; progresul tehnic şi dezvoltarea tehnologică; eficienţa şi capacitatea concurenţială a produselor şi serviciilor pe piaţa internă şi externă.

    4. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice

    • programe în domeniul agriculturii, horticulturii, zootehniei, pisciculturii, silviculturii, fondului cinegetic; probleme specifice ale privatizării în agricultură; libera iniţiativă, forme de proprietate, de asociere, creditare, arendare; gospodărirea fondului funciar; activitatea societăţilor şi regiilor cu capital de stat sau mixt din agricultură, silvicultură şi alimentaţie; servicii pentru agricultură, îmbunătăţiri funciare, industrie alimentară şi silvicultură.

    5. Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

    • drepturile omului şi ale cetăţeanului; problemele minorităţilor; libertatea de conştiinţă; problemele cultelor religioase; libertatea de exprimare prin alte mijloace decât prin cele de informare în masă.

    6. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic

    • autonomia locală; reforme administrative; organizarea administrativ-teritorială; statutul funcţionarului public; sisteme urbane; reţele urbane şi rurale; finanţele publice locale; sisteme ecologice şi echilibru ecologic; calitatea aerului, apei, solului; protecţia florei, faunei şi aşezărilor umane; recuperarea zonelor deteriorate; tehnologii pentru controlul şi eliminarea emisiilor poluante; gospodărirea apelor; amenajarea teritoriului; construcţii.

    7. Comisia pentru muncă şi protecţie socială

    • raporturile individuale de muncă (contractul individual de muncă, timpul de lucru, concediile, protecţia muncii, sistemul de salarizare, jurisdicţia muncii, statutul juridic al femeii salariate); raporturile colective de muncă (negocierea colectivă, contractul colectiv de muncă, jurisdicţia conflictelor colective de muncă); statutul juridic al sindicatelor şi al organizaţiilor patronale; sistemul asigurărilor sociale (pensii, indemnizaţii, ajutor de şomaj, alocaţie de stat); asistenţa socială (ajutoare materiale, gratuităţi); ajutoare materiale pentru persoane defavorizate: bătrâni, persoane cu handicap, minori şi altele; problematica ocupării forţei de muncă.

    8. Comisia pentru sănătate şi familie

    • ocrotirea sănătăţii populaţiei; asistenţă sanitară; forme de organizare a reţelei sanitare; problemele sociale ale familiei, mamei şi copilului, bătrânilor şi persoanelor cu dizabilităţi; probleme demografice.

    9. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport

    • învăţământul de toate formele şi gradele; cercetarea ştiinţifică; activitatea sportivă; problemele tineretului; protecţia proprietăţii intelectuale.

    10. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă

    • instituţii de artă şi cultură; protecţia patrimoniului cultural naţional; activitatea presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.

    11. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi

    • constituţionalitatea proiectelor de legi şi a propunerilor legislative; reglementări în domeniul dreptului civil, penal, contravenţional, procedură civilă, penală, administrativă, organizarea judecătorească; alte reglementări cu caracter precumpănitor juridic; probleme de disciplină parlamentară, incompatibilităţi şi imunităţi.

    12. Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

    • probleme privind apărarea, ordinea publică şi siguranţa naţională.

    13. Comisia pentru politică externă

    • probleme şi programe de politică externă a României; dialogul bilateral cu comisiile similare ale parlamentelor altor state şi ale organismelor parlamentare internaţionale; avizarea tratatelor, convenţiilor şi altor instrumente internaţionale la care aderă România; audierea persoanelor propuse să fie numite în funcţia de ambasador al României în străinătate, în urma căreia dă un aviz consultativ.

    14. Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii

    • examinarea petiţiilor primite şi cercetarea abuzurilor semnalate prin aceste petiţii; efectuarea unei anchete asupra abuzurilor sesizate în cazurile în care Camera Deputaţilor dispune aceasta ca urmare a prezentării, potrivit regulamentuui, a unei cereri în faţa plenului Camerei Deputaţilor.

    15. Comisia pentru regulament

    • interpretarea regulamentului, monitorizarea şi analiza intervenţiilor referitoare la procedură formulate în plenul Camerei Deputaţilor şi elaborarea propunerilor de amendare a regulamentului la începutul sesiunilor ordinare, când este cazul; evidenţa şi regularitatea cutumelor parlamentare; studierea şi informarea operativă a Camerei şi a Biroului permanent despre procedurile parlamentare din alte state sau din adunări parlamentare paneuropene; elaborarea şi prezentarea Biroului permanent al Camerei Deputaţilor a propunerilor de modificare şi completare a Regulamentului Camerei Deputaţilor; analizarea sesizărilor trimise de Cameră, de Biroul permanent sau de preşedintele Camerei cu privire la procedurile şi prevederile regulamentului şi prezentarea punctului de vedere în Camera Deputaţilor; avizarea regulamentelor comisiilor permanente.

    16. Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor

    • tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, tehnologii avansate specifice domeniului, alinierea la reglementările, respectiv la standardele internaţionale, şi proprietatea intelectuală în domeniu.

    17. Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi

    • eliminarea oricăror forme de discriminare după criteriul de sex şi îmbunătăţirea condiţiei femeii în societate;
    • integrarea principiului egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi în iniţiativele legislative, în politicile şi programele ce interesează atât femeile, cât şi bărbaţii;
    • urmărirea aplicării prevederilor referitoare la egalitatea de şanse şi de tratament pentru femei şi bărbaţi din documentele internaţionale ratificate de România.

    Art. 60. – (1) Schimbarea unui membru dintr-o comisie a Camerei Deputaţilor se face la solicitarea grupului parlamentar care l-a propus, cu aprobarea plenului Camerei Deputaţilor.

    (2) În cazul în care un grup parlamentar îşi modifică componenţa sau îşi încetează existenţa, Camera Deputaţilor poate hotărî asupra rămânerii în comisii a deputaţilor deveniţi independenţi, în limita locurilor disponibile rămase.

    (3) Calitatea de membru al comisiei poate înceta prin demisie sau la propunerea grupului parlamentar din care a făcut parte deputatul, în cazul în care acesta nu mai este membru al grupului. În acest caz, acelaşi grup parlamentar poate propune un alt deputat pentru a fi ales membru al comisiei.

    Art. 61. – Comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor examinează proiectele de legi, propunerile legislative, proiectele de hotărâri ale Camerei Deputaţilor, avizele şi amendamentele, în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor, după caz; dezbat şi hotărăsc asupra altor probleme trimise de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor; pot efectua anchete parlamentare, precum şi alte activităţi, în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

    Art. 62. – Biroul permanent trimite, spre examinare şi în vederea elaborării rapoartelor, proiectele de legi, propunerile legislative, proiectele de hotărâri ale Camerei şi amendamentele formulate de către Guvern comisiei permanente sesizate în fond, în competenţa căreia intră materia reglementată prin proiectul sau propunerea respectivă. Acesta poate sesiza şi alte comisii pentru a-şi da avizul cu privire la lucrarea respectivă.

    Art. 63. – În cazul în care Biroul permanent sesizează în fond două sau mai multe comisii asupra unei iniţiative legislative, comisiile respective vor redacta un raport comun. În cazul în care comisiile sesizate în fond lucrează împreună, conducerea şedinţelor se va realiza prin rotaţie de preşedinţii comisiilor.

    Art. 64. – (1) Orice comisie permanentă poate solicita motivat Biroului permanent să întocmească un raport, să participe la întocmirea unui raport comun sau să îşi dea avizul asupra unui proiect de lege ori a unei propuneri legislative trimise spre examinare altei comisii.

    (2) Solicitarea se va realiza în cel mult 5 zile de la sesizarea comisiei ce urmează să întocmească raportul sau să îşi dea avizul, cu condiţia încadrării în termenul de depunere a raportului.

    (3) Dacă solicitarea este aprobată, respectivei comisii i se vor trimite şi amendamentele deja depuse.

    (4) Dacă o comisie permanentă consideră că un proiect de lege sau o propunere legislativă cu care a fost sesizată nu este de competenţa sa, aceasta poate solicita motivat Biroului permanent, în cel mult 3 zile de la sesizarea ei, trimiterea respectivei iniţiative legislative altei comisii.

    (5) În cazul în care Biroul permanent refuză solicitările comisiilor prevăzute la alin. (1) şi (4), Camera hotărăşte prin vot.

    Art. 65. – (1) Comisia permanentă sesizată în fond va stabili un termen în care să îi fie remise avizul sau avizele celorlalte comisii care examinează proiectul ori propunerea legislativă, consultându-se cu acestea şi ţinând seama de termenul de predare a raportului.

    (2) Termenul de remitere a avizului sau avizelor nu poate fi mai mic de jumătate din termenul pe care comisia sesizată în fond îl are pentru predarea raportului.

    (3) În caz de nerespectare a acestui termen comisia sesizată în fond îşi va putea redacta raportul fără a mai aştepta avizul sau avizele respective.

    (4) Deputaţii care nu fac parte din comisia sesizată în fond, precum şi Guvernul vor putea depune amendamente într-un termen ce nu poate fi mai mic de jumătate din termenul pe care comisia sesizată în fond îl are pentru predarea raportului de la anunţarea în plenul Camerei a proiectului de lege sau a propunerii legislative.

    (5) Comisia sesizată în fond nu va putea finaliza şi depune raportul decât după expirarea unui termen ce nu poate fi mai mic de jumătate din termenul pe care comisia sesizată în fond îl are pentru predarea raportului.

    Art. 66. – La şedinţele comisiei sesizate în fond vor fi invitaţi la dezbateri atât raportorii comisiilor sesizate pentru avize, cât şi specialişti ai Consiliului Legislativ, dacă este necesară prezenţa acestora.

    Art. 67. – (1) În raportul comisiilor sesizate în fond se va face referire la toate avizele celorlalte comisii care au examinat proiectul sau propunerea respectivă, la toate amendamentele primite, admise ori respinse, la avizul Consiliului Legislativ şi la avizele altor autorităţi publice, dacă s-au întocmit asemenea avize.

    (2) Raportul va cuprinde propuneri motivate privind admiterea fără modificări a actului examinat, respingerea acestuia sau admiterea lui cu modificări şi/ori completări şi se înaintează Biroului permanent.

    (3) În cazul în care o comisie examinează în fond mai multe proiecte de legi şi propuneri legislative care au acelaşi obiect de reglementare se întocmeşte un singur raport, cu respectarea prevederilor alin. (1) şi (2).

    Art. 68. – (1) În cazul în care o comisie are spre examinare în fond mai multe iniţiative legislative care au acelaşi obiect de reglementare, se întocmeşte un singur raport.

    (2) Prima iniţiativă legislativă va fi reţinută de comisie ca proiect de bază, pentru care se face propunere de aprobare, iar pentru celelalte iniţiative legislative se face propunere de respingere, urmând ca prevederile pe care acestea le conţin să fie considerate amendamente la proiectul propus spre aprobare.

    (3) În cazul în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională, ea va solicita Senatului trimiterea iniţiativelor legislative care au stat la baza formei adoptate de Senat.

    (4) În cazul în care pentru una dintre iniţiativele legislative la care se referă alin. (1) s-a aprobat procedură de urgenţă, raportul se elaborează în procedură de urgenţă.

    Art. 69. – (1) Biroul permanent aprobă termenele de depunere a raportului după consultarea preşedinţilor comisiilor sesizate în fond; modificarea acestor termene poate fi aprobată numai de Biroul permanent de cel mult două ori, la solicitarea scrisă a preşedintelui comisiei sesizate în fond. Termenele aprobate de Biroul permanent, în cazul în care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, nu pot fi, de regulă, mai mici de 10 zile sau mai mari de 15 zile. În cazul în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională, aceste termene nu pot fi, de regulă, mai mici de 14 zile sau mai mari de 60 de zile.

    (2) Raportul va fi imprimat şi difuzat deputaţilor cu cel puţin 3 zile înainte de data stabilită pentru dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative, în plenul Camerei Deputaţilor, în cazul proiectelor de legi şi al propunerilor legislative pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată, şi cu cel puţin 5 zile în cazul celor pentru care Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

    (3) Biroul permanent poate stabili adoptarea în procedură de urgenţă în cazul proiectelor de legi care privesc ratificarea unor tratate şi convenţii internaţionale sau acorduri de împrumut.

    Art. 70. – Proiectul se trimite spre reexaminare comisiei sesizate în fond, dacă în urma dezbaterilor în plen se solicită motivat aceasta sau intervin modificări importante pentru conţinutul său. Asupra acestei măsuri Camera Deputaţilor se pronunţă prin vot, la propunerea iniţiatorului, a preşedintelui de şedinţă, a unui grup parlamentar, a preşedintelui comisiei sesizate sau, după caz, a raportorului acesteia. Preşedintele de şedinţă va fixa un termen pentru întocmirea raportului suplimentar şi va supune aprobării plenului Camerei Deputaţilor acest termen.

    Art. 71. – (1) Orice comisie permanentă poate porni, la solicitarea unuia sau a mai multor membri ai săi, o anchetă, în cadrul competenţei sale, cu încuviinţarea plenului Camerei Deputaţilor, privitoare la activitatea desfăşurată de Guvern sau de administraţia publică.

    (2) Pentru a obţine încuviinţarea comisia permanentă va prezenta o cerere motivată, adoptată cu votul majorităţii membrilor săi, în care vor fi enunţate materiile ce formează obiectul anchetei, scopul ei, mijloacele necesare şi termenul până la care raportul comisiei urmează să fie prezentat plenului Camerei Deputaţilor.

    3. Comisii speciale ale Camerei Deputaţilor

    Art. 72. – (1) Camera Deputaţilor poate constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte legislative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri, indicate în hotărârea de înfiinţare a comisiei, la propunerea a 50 de deputaţi din cel puţin două grupuri parlamentare. Propunerile legislative astfel elaborate nu se mai supun examinării altor comisii.

    (2) Prin aceeaşi hotărâre se vor indica: denumirea şi obiectivele comisiei, precum şi componenţa acesteia. Componenţa comisiei şi biroul acesteia se stabilesc la propunerea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică iniţială a Camerei Deputaţilor.

    (3) Comisiile speciale constituite potrivit alin. (1) au acelaşi statut ca şi comisiile permanente.

    (4) Membrii comisiilor speciale îşi păstrează şi calitatea de membru al comisiilor permanente.

    (5) Celelalte probleme legate de organizarea şi funcţionarea comisiei vor fi reglementate de biroul acesteia, în măsura în care prevederile art. 39-58 nu sunt îndestulătoare.

    4. Comisii de anchetă ale Camerei Deputaţilor

    Art. 73. – (1) În condiţiile în care se consideră necesară clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor ce se impun, Camera Deputaţilor poate hotărî iniţierea unei anchete parlamentare.

    (2) Ancheta poate fi realizată de o comisie permanentă, în condiţiile art. 71, sau de o comisie de anchetă parlamentară înfiinţată în acest scop.

    Art. 74. – (1) Anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activităţi care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se află pe rolul unor instanţe de judecată.

    (2) O anchetă parlamentară încetează de drept în momentul deschiderii unor proceduri judiciare privitoare la faptele sau activităţile care constituie obiectul ei, situaţie în care Biroul permanent al Camerei Deputaţilor anunţă organele de urmărire penală că pot avea acces la toate documentele referitoare la cazul în speţă, aflate în arhiva Camerei Deputaţilor.

    Art. 75. – La cererea a minimum 50 de deputaţi din cel puţin două grupuri parlamentare Camera Deputaţilor va putea hotărî înfiinţarea unei comisii de anchetă, prevederile art. 39-58 şi ale art. 72 alin. (2)-(5) fiind aplicabile.

    Art. 76. – (1) În vederea audierii, Comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei.

    (2) Persoanele citate sunt obligate să se prezinte în faţa Comisiei de anchetă parlamentară.

    (3) La cererea Comisiei de anchetă parlamentară orice persoană care cunoaşte fapte sau împrejurări în legătură cu obiectul cercetării ori care deţine un mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoştinţă sau să le înfăţişeze la termenele stabilite. Instituţiile şi organizaţiile sunt obligate, în condiţiile legii, să răspundă la solicitările Comisiei de anchetă parlamentară în termenul stabilit de aceasta.

    (4) Când, pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări în vederea aflării adevărului, este necesară întocmirea unor rapoarte de expertiză, Comisia de anchetă parlamentară solicită efectuarea de expertize.

    (5) Dispoziţiile legii referitoare la citarea, prezentarea şi ascultarea martorilor, precum şi cele privitoare la prezentarea şi predarea obiectelor ori înscrisurilor sau efectuarea expertizelor se aplică în mod corespunzător.

    (6) Preşedintele comisiei care efectuează ancheta atrage atenţia persoanei audiate că are obligaţia de a spune adevărul, de a nu ascunde nimic din ceea ce ştie şi că nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea penală.

    (7) Comisia poate solicita în cursul investigaţiilor şi accesul, în condiţiile legii, la informaţii clasificate.

    (8) Cheltuielile necesare efectuării expertizelor şi a altor acte procedurale, ce ţin de activitatea comisiei, se aprobă de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la solicitarea preşedintelui Comisiei de anchetă parlamentară.

    Art. 77. – Lucrările Comisiei de anchetă parlamentară se încheie cu redactarea unui raport asupra anchetei derulate, care se dezbate de Camera Deputaţilor, în termen de 15 zile de la depunere. Termenul maxim pentru realizarea unei anchete de către o comisie este de 180 de zile, termen în care comisia trebuie să depună raportul final. La cererea motivată a biroului Comisiei de anchetă parlamentară, plenul Camerei Deputaţilor poate să prelungească doar o singură dată acest termen cu maximum 60 de zile.

    Art. 78. – (1) Concluziile, răspunderile şi măsurile conţinute în raportul privind ancheta parlamentară, dezbătute de către Camera Deputaţilor, vor fi reflectate în conţinutul unei hotărâri care, după adoptare, va fi înaintată, dacă se impune, împreună cu raportul, autorităţilor competente în vederea examinării şi soluţionării.

    (2) Pentru soluţionarea problemelor rezultate din hotărârea Camerei Deputaţilor şi din raportul Comisiei de anchetă parlamentară, autorităţile competente pot avea acces la toate documentele ce au stat la baza întocmirii respectivului raport, care se păstrează în arhiva Camerei, conform dispoziţiilor legale în vigoare.

    (3) Autorităţile sesizate cu hotărârea Camerei Deputaţilor şi cu raportul comisiei de anchetă parlamentară au obligaţia să informeze, în termen de 30 de zile de la adoptarea soluţiei, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor privind soluţiile adoptate şi motivarea acestora. Biroul permanent va prezenta plenului Camerei Deputaţilor informarea autorităţilor sesizate.

    Art. 79. – Dispoziţiile art. 76, 77 şi 78 se aplică şi în cazul comisiilor permanente care desfăşoară anchete potrivit art. 71.

    5. Comisii de mediere*)

     

    *) Conform art. 155 alin. (1) din Constituţia României, republicată, procedura medierii se referă doar la proiectele de legi şi propunerile legislative în curs de legiferare, înregistrate înainte de adoptarea Legii de revizuire a Constituţiei României, rămânând aplicabilă legilor constituţionale.

    Art. 80. – (1) Dacă una dintre Camere adoptă un proiect de lege sau o propunere legislativă într-o redactare diferită de cea aprobată de cealaltă Cameră, preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului vor iniţia procedura de mediere.

    (2) În acest scop Biroul permanent va propune Camerei Deputaţilor, după consultarea grupurilor parlamentare, un număr de 7 deputaţi care vor face parte din comisia de mediere, urmărindu-se respectarea configuraţiei politice a Camerei.

    (3) Deputaţii aprobaţi de Camera Deputaţilor, împreună cu 7 senatori desemnaţi de Senat, formează comisia de mediere.

    Art. 81. – (1) Comisia de mediere se reuneşte la sediul uneia dintre Camere la convocarea preşedintelui comisiei sesizate în fond de la Camera care a adoptat ultima proiectul şi stabileşte regulile după care îşi va desfăşura activitatea, inclusiv termenul în care urmează să prezinte raportul.

    (2) Conducerea lucrărilor se realizează prin rotaţie de către un deputat sau un senator, stabilit de comisie.

    Art. 82. – Hotărârile comisiei se iau cu acordul majorităţii membrilor acesteia. În caz de egalitate la 7 voturi decide votul preşedintelui care conduce şedinţa comisiei în momentul votării.

    Art. 83. – (1) Activitatea comisiei încetează odată cu depunerea raportului, a cărui aprobare are loc în condiţiile art. 82, precum şi în cazul în care comisia nu ajunge la un acord asupra raportului în termenul stabilit.

    (2) În cazul în care comisia de mediere nu ajunge la un acord cu privire la textele aflate în divergenţă, în termenul stabilit potrivit art. 81 alin. (1), sau dacă una dintre Camere nu aprobă raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenţă se supun dezbaterii în şedinţa comună a celor două Camere, potrivit regulamentului acestor şedinţe.

    REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE A SERVICIILOR SENATULUI

    Secretarul general al Senatului este numit în funcţie de Senat, la propunerea Preşedintelui, cu avizul Biroului permanent.

    Revocarea din funcţie a Secretarului general al Senatului poate fi solicitată de Preşedintele Senatului sau de cel puţin 20 de senatori.

    Numirea sau revocarea se realizează în condiţiile prevăzute de Regulamentul Senatului

    Art.8 .- Secretarul general al Senatului conduce întreaga activitate a serviciilor Senatului.

    Art.9.- (1) Secretarul general răspunde în faţa Senatului şi a Biroului permanent de modul în care îşi îndeplineşte atribuţiile în asigurarea bunei funcţionări a serviciilor Senatului.

    (2) În această calitate, Secretarul general al Senatului este abilitat să ţină legătura cu Preşedintele Senatului, cu Biroul permanent şi cu mass-media, în probleme privind activitatea Senatului.

    Art.10 .- Secretarul general îndeplineşte atribuţiile stabilite prin lege, prin hotărâri ale Senatului sau ale Biroului permanent.

    Art.11 .- (1) Secretarul general este ordonator principal de credite. În această calitate răspunde de respectarea dispoziţiilor legale în utilizarea creditelor bugetare şi realizarea veniturilor, de folosirea cu eficienţă a acestora, de ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuţiei bugetare.

    (2) De asemenea, Secretarul general ia măsuri pentru gestionarea, păstrarea şi conservarea patrimoniului Senatului, precum şi pentru asigurarea integrităţii acestui patrimoniu.

    Art.12. – Secretarul general ia măsuri pentru aplicarea reglementărilor privind angajarea şi promovarea în funcţie a salariaţilor.

    Art.13 .- În domeniul personalului, Secretarul general:

    a) aprobă, potrivit legii, angajarea sau avansarea în funcţie, sancţionarea disciplinară şi eliberarea din funcţie a salariaţilor din serviciile Senatului;

    b) numeşte şefii de departamente, cu avizul Biroului permanent;

    c) numeşte salariaţii din serviciile Senatului în celelalte funcţii de conducere prevăzute în statul de funcţii, astfel cum este aprobat de Biroul permanent;

    d) îndeplineşte şi alte atribuţii în acest domeniu stabilite prin lege, prin hotărâri ale Senatului sau ale Biroului permanent.

    Art.14.- Pe perioada absenţei, Secretarul general poate delega prin ordin atribuţiile sale, şefilor de departamente.

    Art.15 .- (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Secretarul general emite ordine.

    (2) Ordinele emise de Secretarul general se comunică serviciilor interesate ale Senatului şi se aplică de la data emiterii sau de la data prevăzută în cuprinsul lor.

     

    CAPITOLUL II

    ATRIBUŢII ŞI RĂSPUNDERI COMUNE ALE

    PERSOANELOR CU FUNCŢII DE CONDUCERE DIN

    STRUCTURA SERVICIILOR SENATULUI, PRECUM ŞI RELAŢIILE DE SUBORDONARE DIN CADRUL ACESTORA

     

    Art.16 .- Şefii de departamente, directorii şi alţi salariaţi cu funcţii de conducere din serviciile Senatului au competenţe şi răspunderi, conform configuraţiei ce rezultă din structura organizatorică a serviciilor Senatului şi le revin, după caz, următoarele obligaţii:

    a) organizează şi controlează realizarea în termen a activităţilor coordonate şi a sarcinilor stabilite de Secretarul general;

    b) răspund de dimensionarea sarcinilor pe servicii şi elaborează pentru fiecare salariat fişa postului;

    c) repartizează, spre rezolvare, lucrările şi corespondenţa care intră în atribuţiile serviciului pe care îl conduc şi dau îndrumările necesare în vederea rezolvării acestora în termenul stabilit;

    d) semnează, potrivit competenţelor stabilite pe linie ierarhică, lucrările şi corespondenţa efectuate în cadrul serviciului respectiv;

    e) urmăresc elaborarea în termen a studiilor, sintezelor, rapoartelor, metodologiilor şi a celorlalte lucrări ce le sunt repartizate;

    f) răspund de întocmirea şi transmiterea la timp, la Departamentul pentru informatică, buget, contabilitate şi logistică a situaţiei lunare privind prezenţa la serviciu a personalului din subordine, în vederea calculării şi acordării drepturilor salariale;

    g) fac, după caz, propuneri de programare a concediilor de odihnă pentru salariaţii din subordine şi urmăresc derularea concediilor conform programării aprobate de Secretarul general;

    h) asigură respectarea de către salariaţii din subordine, a normelor de disciplină şi ordine din subordine, sancţionează abaterile în limita competenţelor ce le revin sau, după caz, propun secretarului general aplicarea sancţiunilor;

    i) fac, după caz, propuneri privind încadrarea, promovarea, transferul sau eliberarea din funcţie a personalului din subordine;

    j) răspund, după caz, de angajarea patrimonială a instituţiei prin actele ce le aprobă, în limita competenţelor acordate;

    k) răspund, în faţa Secretarului general, pentru activitatea desfăşurată.

    Art.17 .- În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, şefii de departamente pot elabora îndrumări necesare bunei desfăşurări a activităţii, aprobate de Secretarul general.

    Art.18 .- Pe timpul absenţei şefilor de departamente, directorilor sau a altor angajaţi cu funcţii de conducere, şefii ierarhici direcţi vor desemna persoanele care să-i înlocuiască.

    Art.19 .- Prin ordin al secretarului general se pot delega şefilor de departamente, directorilor şi celorlalţi angajaţi cu funcţii de conducere din serviciile Senatului şi alte competenţe, în limitele stabilite prin lege.

    Art.20 .-(1) Relaţiile de subordonare din cadrul serviciilor Senatului reflectă transmiterea sarcinilor şi raportarea modului de realizare a acestora, pe cale ierarhică.

    (2) În relaţiile de serviciu, se pot angaja numai responsabilităţi ce revin salariatului, potrivit fişei postului.

    (3) Şeful ierarhic superior poate delega anumite atribuţii, în cazuri bine determinate, unor salariaţi din subordine.

    (4) Salariaţii se pot adresa prin memorandum-uri interioare sau pot solicita audienţe la directori, şefi de departamente, precum şi la Secretarul general, dacă şeful ierarhic superior nu a soluţionat solicitarea acestuia.

    În caz de refuz nejustificat, salariaţii se pot adresa Biroului permanent.

     

    PARTEA a III-a

     

    ATRIBUŢIILE SERVICIILOR DIN STRUCTURA

    ORGANIZATORICĂ A SENATULUI

     

     

    CAPITOLUL I

    DIRECTORUL DE CABINET AL PREŞEDINTELUI SENATULUI ŞI GRUPUL DE CONSILIERI

     

     

    Art.21.- (1) Personalul angajat la Cabinetul Preşedintelui Senatului este subordonat acestuia, fiind coordonat, numai sub aspect administrativ, de Secretarul general.

    (2) Atribuţiile acestor angajaţi sunt stabilite exclusiv de Preşedintele Senatului.

     

     

    CAPITOLUL II

    SECRETARIATELE MEMBRILOR BIROULUI PERMANENT

     

    Art.22.- Secretariatele membrilor Biroului permanent al Senatului sunt coordonate de Secretarul general numai sub aspect administrativ. Personalul încadrat la aceste secretariate se subordonează membrilor Biroului permanent.

    Art.23.- Secretariatele membrilor Biroului permanent desfăşoară următoarele activităţi:

    a) primesc şi înregistrează corespondenţa adresată membrilor Biroului permanent al Senatului;

    b) primesc şi pun la dispoziţia membrilor Biroului permanent mapele de şedinţă şi celelalte documente necesare desfăşurării şedinţelor Biroului permanent al Senatului sau Birourilor reunite ale celor două Camere;

    c) ţin evidenţa memoriilor şi petiţiilor adresate membrilor Biroului permanent şi formulează proiecte de răspuns, pe care le supun acestora spre analiză şi semnare;

    d) asigură asistenţa de specialitate necesară îndeplinirii atribuţiilor ce revin membrilor Biroului permanent în rezolvarea lucrărilor curente;

    e) asigură dactilografierea materialelor întocmite de membrii Biroului permanent şi transmiterea acestora către serviciile Senatului sau către celelalte instituţii cărora le sunt adresate;

    f) asigură evidenţa publicaţiilor de specialitate şi a altor publicaţii repartizate membrilor Biroului permanent, pentru care se asigură abonamente din fondurile Senatului;

    g) primesc şi însoţesc persoanele invitate de membrii Biroului permanent şi asigură protocolul necesar;

    h) asigură constituirea arhivei curente, potrivit legii;

    i) îndeplinesc orice alte atribuţii prevăzute de prezentul Regulament ori încredinţate de membrii Biroului permanent.

     

    CAPITOLUL III

    SERVICIUL PENTRU PRESĂ ŞI IMAGINE

     

    Art.24.- (1) Serviciul pentru presă şi imagine se subordonează Biroului permanent al Senatului, în condiţii de echidistanţă politică, pentru a asigura, într-o concepţie unitară, sistematizată şi coerentă, servicii profesionalizate în domeniul comunicării publice şi al relaţiilor cu mass – media.

    (2) Acest serviciu este coordonat, sub aspect administrativ, de către Secretarul general al Senatului.

    Art.25.- Serviciul pentru presă şi imagine exercită atribuţii în domeniul comunicării publice, în domeniul informării operative a structurilor Senatului şi în domeniul monitorizării imaginii publice a Senatului şi a Preşedintelui Senatului, după cum urmează:

    A. În domeniul comunicării publice

    a) întocmeşte formalităţile şi monitorizează acreditarea şi participarea reprezentanţilor mass-media la activităţile Senatului şi ale structurilor sale;

    b) organizează contactele membrilor Biroului permanent, ale comisiilor şi ale grupurilor parlamentare, ale tuturor membrilor Senatului, precum şi ale secretarului general, cu mass – media;

    c) organizează conferinţe de presă ale membrilor Biroului permanent, ale comisiilor permanente, ale grupurilor parlamentare, ale delegaţiilor şi ale senatorilor;

    d) pune la dispoziţia reprezentanţilor presei documente cu privire la procesul legislativ, asigurându-le exemplarele necesare ale proiectelor şi propunerilor legislative şi ale rapoartelor comisiilor;

    e) la solicitarea Biroului permanent sau a secretarului general, realizează proiecte ale comunicatelor oficiale privind activităţile Senatului, ale structurilor sale, punându-le la dispoziţia presei după ce acestea au fost aprobate;

    f) din dispoziţia Biroului permanent sau a Secretarului general, redactează răspunsuri la unele articole apărute în presă cu referire la Senat , în exercitarea dreptului la replică;

    g) la solicitarea Biroului permanent sau a Secretarului general, participă la organizarea unor reuniuni internaţionale sau simpozioane naţionale cu tematică parlamentară;

    h) contribuie la realizarea de emisiuni ale mass-media audio-vizuale cu tematică parlamentară, în cadrul programului aprobat de Biroul permanent;

    i) editează zilnic pagina web-site a Serviciului pentru presă şi imagine, prin care se pun în circulaţie, prin mijloacele moderne ale comunicării electronice, atât pentru public cât şi pentru presă, informaţii importante din activitatea cotidiană a Senatului: agenda de lucru a Preşedintelui Senatului, a Biroului permanent, ordinea de zi a şedinţelor plenului, activitatea comisiilor permanente, evenimente interparlamentare, stenograme ale conferinţelor de presă, replici la articole apărute în mass – media etc.;

    j) asigură imaginea foto a evenimentelor din activitatea Senatului şi se ocupă de organizarea arhivei foto;

    k) centralizează solicitările de abonamente ale structurilor Senatului şi le prezintă spre aprobare Biroului permanent.

     

    B. În domeniul informării operative

     

    a) realizează periodic (sau zilnic) un buletin mass – media , urmărind o reflectare a modului în care este prezentată activitatea Senatului şi a structurilor sale în presa scrisă;

    b) semnalează, în mod operativ, membrilor Biroului permanent şi Secretarului general, articolele cu tematică parlamentară apărute în presa zilei;

    c) întocmeşte o evidenţă a dezbaterilor mediatice asupra unor iniţiative legislative de larg interes care urmează să intre pe agenda de lucru şi le prezintă membrilor Biroului permanent şi Secretarului general;

    d) organizează şi stochează o bancă de date cuprinzând materiale din presa scrisă semnalate în buletinul mass – media.

     

    C. În domeniul monitorizării imaginii publice a Senatului

    a) realizează lunar, trimestrial şi anual, barometrul de imagine publică a Senatului , pe baza analizei efectuate asupra materialelor apărute în presa scrisă cotidiană;

    b) colaborează cu instituţiile specializate în sondarea opiniei publice şi prezintă trimestrial Biroului permanent o informare privind evoluţiile şi tendinţele înregistrate în percepţia publică a instituţiei parlamentare pe baza datelor de sondaj; comandă, la dispoziţia Biroului permanent, sondaje, analize şi sinteze sociale, în funcţie de bugetul alocat;

    c) în urma acestor studii, propune realizarea unor proiecte comunicaţionale, care să se înscrie într-o abordare coerentă şi sistematică a promovării imaginii Senatului.

     

    CAPITOLUL IV

    DIRECŢIA SECRETARIAT GENERAL

     

     

    Art.26 .- Direcţia Secretariat general asigură condiţiile pentru buna desfăşurare a activităţii grupurilor parlamentare, a Biroului permanent şi a Secretariatului Secretarului general.

    Art.27 .- Direcţia Secretariat general a Senatului, prin structurile sale, îndeplineşte următoarele atribuţii:

    A. Serviciul pentru lucrările Biroului permanent:

    a) întocmeşte, împreună cu Departamentul legislativ, proiectul ordinii de zi şi al programului de lucru al plenului Senatului, pe care-l înaintează aprobării Biroului permanent;

    b) înregistrează iniţiativele legislative înaintate de Guvern sau de parlamentari, rapoartele comisiilor permanente, rapoartele comisiilor de mediere, sesizările de neconstituţionalitate formulate de senatori, moţiunile, mesajele, apelurile şi alte acte politice înaintate spre dezbatere şi adoptare Senatului sau celor două Camere;

    c) înregistrează legile promulgate de Preşedintele României, hotărârile adoptate de către Parlament sau de către Senat, hotărârile Biroului permanent al Senatului sau ale birourilor permanente reunite ale celor două Camere, deciziile Preşedintelui Senatului;

    d) primeşte şi înregistrează, în ordinea prezentării lor, materialele pentru şedinţele Biroului permanent al Senatului sau pentru şedinţele comune ale Birourilor permanente ale celor două Camere;

    e) informează membrii Biroului permanent cu privire la data, ora şi locul şedinţei;

    f) multiplică materialele necesare şedinţelor Biroului permanent al Senatului sau şedinţelor comune ale Birourilor permanente ale celor două Camere, pregăteşte mapele de şedinţă şi le difuzează la cabinetele membrilor Biroului permanent, cu cel puţin o zi înaintea desfăşurării şedinţei;

    g) întocmeşte şi comunică, în mod operativ, hotărârile Biroului permanent;

    h) asigură, la cerere, consultarea de către senatori a stenogramelor Biroului permanent sau a Birourilor permanente reunite;

    i) întocmeşte proiectul ordinii de zi al şedinţelor Biroului permanent pe baza recomandărilor Preşedintelui Senatului;

    j) întocmeşte note, informări sau documente la punctele înscrise pe ordinea de zi şi, atunci când se impune, solicită serviciilor de specialitate, prin şeful de departament, întocmirea acestora;

    k) ţine evidenţa rapoartelor prezentate, potrivit legii, de către Guvern şi de către alte organe centrale, de către instituţiile sau organismele aflate sub autoritatea Parlamentului sau Senatului, precum şi a rapoartelor întocmite de comisiile speciale sau de anchetă;

    l) colaborează, în vederea pregătirii şedinţelor comune ale Birourilor permanente ale celor două Camere, cu serviciile corespunzătoare din structura Camerei Deputaţilor;

    m) asigură evidenţa documentelor secrete, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare;

    n) pregăteşte, pentru predarea la arhivă, documentele pe care le are în păstrare;

    o) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezentul Regulament sau încredinţate de Secretarul general.

     

    B. Serviciul Secretariatul Secretarului general:

    a) primeşte şi înregistrează lucrările şi corespondenţa adresate Secretarului general;

    b) înregistrează ordinele emise de Secretarul general al Senatului, pe care le comunică, pe baza notelor de difuzare, precum şi moţiunile, întrebările, interpelările adresate de senatori Guvernului, mesajele, declaraţiile, rezoluţiile şi alte acte politice adoptate de către Parlament sau de către Senat;

    c) asigură constituirea arhivei curente, potrivit legii;

    d) ţine evidenţa, pe bază de registru, a sigiliilor şi ştampilelor necesare desfăşurării activităţii Senatului;

    e) exercită orice alte atribuţii date de Secretarul general.

     

    C. Secretariatele grupurilor parlamentare:

    (1) Secretariatele grupurilor parlamentare desfăşoară următoarele activităţi:

    a) ţin evidenţa numerică şi nominală a membrilor grupului parlamentar;

    b) asigură înregistrarea şi evidenţa corespondenţei adresate membrilor grupului parlamentar sau expediate de aceştia;

    c) întocmesc, la cererea conducerii grupului parlamentar, proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru ale grupului parlamentar, în funcţie de ordinea de zi şi de programul de lucru al Senatului, asigurând difuzarea acestora membrilor grupului parlamentar;

    d) consemnează concluziile reţinute în cadrul dezbaterilor grupului parlamentar, cu ocazia dezbaterilor proiectelor de lege, a propunerilor legislative sau a amendamentelor formulate la diverse iniţiative legislative, concluzii ce urmează să fie expuse de către membrii grupului parlamentar în cadrul comisiilor permanente sau la şedinţele în plen ale Senatului ori ale celor două Camere ale Parlamentului;

    e) ţin evidenţa documentelor şi a publicaţiilor necesare în procesul de examinare, de către membrii grupurilor parlamentare, a iniţiativelor legislative: colecţiile de legi, hotărâri ale Guvernului, hotărârile Senatului şi ale Parlamentului, deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale, publicaţiile române şi străine pentru care se asigură abonamente;

    f) asigură evidenţa memoriilor şi petiţiilor adresate membrilor grupului parlamentar şi formulează proiecte de răspuns, pe care le supun spre analiză şi semnare preşedintelui grupului parlamentar;

    g) asigură constituirea arhivei curente, potrivit legii;

    h) îndeplinesc orice alte atribuţii încredinţate de preşedintele grupului parlamentar.

    (2) Secretariatele grupurilor parlamentare sunt integrate în Direcţia Secretariat general a Senatului numai sub aspect administrativ.

    (3) Persoanele care îndeplinesc aceste funcţii sunt subordonate preşedinţilor grupurilor parlamentare.

     

    D. Serviciul protocol:

    a) participă la organizarea şi desfăşurarea acţiunilor parlamentare găzduite de către Senatul României, ca şi la cele organizate de către Camera Deputaţilor, după caz, în funcţie de caracterul acţiunilor respective şi în colaborare cu serviciul similar al Camerei Deputaţilor;

    b) realizează activitatea tehnică legată de vizitele delegaţiilor parlamentare străine şi de reuniunile organizaţiilor parlamentare internaţionale în România;

    c) organizează primirile oficiale la Senat ale unor delegaţii parlamentare străine sau ale membrilor corpului diplomatic, acreditat în România;

    d) asigură formalităţile de protocol la sosirea şi plecarea delegaţiilor străine, ca şi a delegaţiilor Senatului;

    e) asigură formalităţile de protocol cu prilejul unor aniversări, comemorări sau alte evenimente interne;

    f) organizează activitatea tehnică legată de participarea senatorilor la manifestări culturale, sportive sau de altă natură;

    g) ţine evidenţa mesajelor de felicitare la nivelul conducerii Senatului, întocmeşte listele de felicitare şi asigură transmiterea acestora;

    h) colaborează cu celelalte servicii ale Senatului pentru realizarea vizitelor parlamentare în ţară şi străinătate;

    i) colaborează cu Serviciul de presă şi imagine, pentru asigurarea prezenţei mass-media cu prilejul vizitelor unor delegaţii străine sau în legătură cu vizitele în străinătate ale unor delegaţii parlamentare române;

    j) realizează activitatea tehnică legată de organizarea acţiunilor de protocol ale Senatului;

    k) răspunde de realizarea activităţii de constituire a arhivei curente a serviciului, potrivit legii.

     

    E. Biroul pentru relaţii cu publicul:

    (1) Biroul pentru relaţii cu publicul asigură legătura dintre cetăţeni, asociaţii, diferite organizaţii şi Senat.

    (2) În acest scop, Biroul pentru relaţii cu publicul are următoarele atribuţii:

    a) primeşte petiţii sau alte materiale adresate Senatului;

    b) ţine evidenţa petiţiilor;

    c) înaintează petiţiile primite Comisiei pentru cercetarea abuzurilor şi petiţii, comisiilor Senatului sau senatorilor;

    d) informează petiţionarul asupra modului de soluţionare a petiţiei;

    e) acordă consultaţii juridice petiţionarilor în legătură cu procesul legislativ al Senatului sau oferă date şi informaţii cu privire la instituţia Senatului;

    f) mijloceşte şi sprijină accesul solicitanţilor la conducerea serviciilor Senatului, la comisii sau la senatori, cu respectarea normelor privind accesul în Senat;

    g) organizează accesul cetăţenilor români şi străini, individual sau în grup, la dezbaterile plenului sau pentru vizitarea sediului Senatului, cu respectarea normelor privind accesul în Senat şi în colaborare cu Serviciul de Protecţie şi Pază;

    h) întocmeşte, periodic, informări pentru Biroul permanent al Senatului, pentru senatori sau pentru conducerea serviciilor Senatului privind numărul şi conţinutul sesizărilor, petiţiilor, modului de soluţionare a acestora, cererilor de consultaţii juridice primite, asupra prezenţei cetăţenilor la dezbaterile plenului şi asupra vizitelor organizate;

    i) asigură constituirea arhivei curente a biroului, potrivit legii.

     

    F. Biroul registratură şi arhivă:

    a) primeşte şi înregistrează corespondenţa sosită pe adresa Senatului;

    b) predă, pe bază de condică, corespondenţa sau documentele adresate serviciilor Senatului;

    c) predă, fără a fi deschisă, corespondenţa adresată membrilor Biroului permanent, senatorilor sau Secretarului general;

    d) transmite, prin poştă sau curier, corespondenţa sau documentele adresate altor instituţii;

    e) asigură predarea, cu prioritate, a lucrărilor cu caracter urgent, a telegramelor sau notelor telefonice adresate senatorilor sau conducătorilor serviciilor Senatului;

    f) pregăteşte arhiva curentă a biroului;

    g) primeşte şi păstrează arhiva curentă a serviciilor Senatului, în conformitate cu Legea arhivelor naţionale nr.16/1996;

    h) grupează, în unităţi arhivistice, documentele predate la arhivă, potrivit problematicii şi termenelor de păstrare stabilite de lege.

    i) îndeplineşte orice alte atribuţii rezultate din prezentul Regulament sau repartizate de Secretarul general.

     

    CAPITOLUL V

    DEPARTAMENTUL LEGISLATIV

     

     

    Art.28 .- Departamentul legislativ organizează şi asigură condiţiile pentru desfăşurarea lucrărilor plenului Senatului şi a comisiilor, coordonează şi controlează activitatea serviciilor care finalizează actele legislative în concordanţă cu normele de tehnică legislativă şi elaborează studii, sinteze, analize comparative asupra unor probleme din domeniul legislativ, furnizând informaţii, sinteze documentare şi alte materiale necesare activităţii legislative.

    Art.29 .- În acest scop, Departamentul legislativ îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) ţine evidenţa tuturor proiectelor de lege şi a propunerilor legislative, a hotărârilor adoptate de Senat şi de Parlament, a deciziilor preşedintelui Senatului, a sesizărilor de neconstituţionalitate, a moţiunilor, apelurilor, mesajelor şi a altor acte politice adoptate de Parlament, precum şi a amendamentelor formulate în scris de grupurile parlamentare, de senatori sau de Guvern;

    b) urmăreşte traseul parcurs de proiectele de lege şi propunerile legislative, de la înregistrarea acestora şi până la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, asigurând asistenţa juridică necesară pentru adoptarea, redactarea şi publicarea acestora;

    c) ţine evidenţa componenţei nominale a comisiilor Senatului şi ale Parlamentului, a grupurilor parlamentare, a senatorilor şi a modificărilor intervenite în timpul exercitării mandatului şi le aduce la cunoştinţa Biroului permanent şi a serviciilor interesate;

    d) furnizează date de sinteză privind activitatea legislativă pentru Biroul permanent, Secretarul general, conferinţele de presă organizate la Senat sau ori de câte ori acestea sunt solicitate;

    e) proiectează şi întreţine baza de date legislative în sistem informatizat;

    f) întocmeşte, împreună cu Serviciul pentru lucrările Biroului permanent, proiectul ordinii de zi şi al programului de lucru al plenului Senatului, în vederea supunerii spre aprobare Biroului permanent;

    g) pregăteşte şi asigură condiţiile necesare bunei desfăşurări a lucrărilor plenului Senatului;

    h) ţine evidenţa şi urmăreşte răspunsurile la întrebările şi interpelările adresate de senatori Guvernului;

    i) asigură stenografierea lucrărilor plenului Senatului şi a şedinţelor comune ale celor două Camere, după caz, şi pregăteşte stenogramele în vederea publicării lor în Monitorul Oficial;

    j) elaborează Buletinul informativ al Senatului;

    k) asigură condiţiile necesare desfăşurării activităţii comisiilor permanente şi acordă asistenţă de specialitate pentru buna desfăşurare a lucrărilor acestora;

    l) elaborează studii, sinteze şi analize comparative asupra unor probleme din domeniul legislativ, economic, social, la solicitarea Biroului permanent, a comisiilor permanente, a grupurilor parlamentare şi a Secretarului general;

    m) gestionează, întreţine în utilizare curentă şi dezvoltă fondul de carte şi de alte tipuri de publicaţii ale bibliotecii Senatului;

    n) transmite listele privind prezenţa senatorilor la şedinţele Senatului către Departamentul pentru informatică, buget, contabilitate şi logistică;

    o) îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de Biroul permanent sau de Secretarul general al Senatului.

    Art.30 .- Direcţia proceduri parlamentare, sinteză şi evidenţă legislativă are următoarele atribuţii:

    a) primeşte proiectele de lege şi propunerile legislative, avizele şi rapoartele comisiilor permanente, precum şi alte acte şi documente, în original;

    b) ţine evidenţa iniţiativelor legislative, a legilor, a hotărârilor adoptate de Senat sau de cele două Camere ale Parlamentului, a deciziilor Preşedintelui Senatului, a moţiunilor, a sesizărilor de neconstituţionalitate adresate Curţii Constituţionale, a apelurilor, mesajelor şi a altor acte politice adoptate de Parlament în sistem informatizat;

    c) furnizează date de sinteză privind activitatea legislativă;

    d) informează Biroul permanent cu privire la proiectele de lege şi propunerile legislative înregistrate la Senat şi face propuneri pentru sesizarea comisiilor permanente, pentru întocmirea raportului sau avizului;

    e) participă la şedinţele comisiilor permanente şi acordă asistenţa de specialitate necesară întocmirii avizelor şi rapoartelor;

    f) asigură informarea şi documentarea de specialitate a comisiilor;

    g) întocmeşte documentarul referitor la stadiul dezbaterii şi avizării proiectelor de lege şi propunerilor legislative, în vederea elaborării lucrărilor de sinteză şi a informării Biroului permanent;

    h) asigură redactarea legilor, potrivit normelor de tehnică legislativă, în raport cu voinţa legiuitorului, dactilografierea şi colaţionarea textelor legislative;

    i) transmite legile adoptate, după caz, la Camera Deputaţilor, pentru dezbatere şi adoptare sau la Guvern, pentru informare;

    j) întocmeşte note, sinteze şi alte lucrări de specialitate cu privire la procedura legislativă, la interpretarea legii sau a Regulamentului Senatului, la solicitarea Secretarului general sau a Biroului permanent al Senatului;

    k) pregăteşte, pentru predarea la arhivă, lucrările pe care le are în păstrare.

    (1) Serviciul sinteză, evidenţă şi baze de date legislative are, în principal, următoarele atribuţii:

    a) elaborează, pentru Biroul permanent, lucrări de evidenţă şi sinteză a activităţii legislative: proiectele de lege înregistrate la Senat pentru informare/dezbatere, proiectul de sesizare a comisiilor, agenda comisiilor, sinteza activităţii plenului Senatului;

    b) întocmeşte adresele la iniţiativele legislative pentru sesizarea comisiilor permanente competente, pentru avizul Consiliului Legislativ şi al Consiliului Economic şi Social, precum şi pentru informarea Guvernului, după caz;

    c) ţine evidenţa proiectelor de lege şi a propunerilor legislative înregistrate la Senat şi urmăreşte traseul parcurs de acestea, de la înregistrare până la publicarea în Monitorul Oficial;

    d) ţine evidenţa componenţei nominale a comisiilor Senatului şi ale Parlamentului, a grupurilor parlamentare, a senatorilor şi a modificărilor intervenite în timpul exercitării mandatului şi le aduce la cunoştinţa Biroului permanent şi a serviciilor interesate;

    e) ţine evidenţa moţiunilor înregistrate la Senat;

    f) ţine evidenţa modificărilor în legislaţie;

    g) ţine evidenţa membrilor Guvernului şi a instituţiilor centrale;

    h) furnizează date de sinteză privind activitatea legislativă, pentru: Buletinul informativ al Senatului, organizarea conferinţelor de presă ale Preşedintelui Senatului, precum şi ori de câte ori acestea sunt solicitate;

    i) elaborează Buletinul legislativ al Senatului, la finele fiecărei sesiuni.

    j) informatizează activitatea Departamentului legislativ, în colaborare cu Direcţia pentru informatizarea activităţii parlamentare; în acest scop, întreţine bazele de date legislative existente (LEGIS, COMISII, MOŢIUNI, SENATORI), proiectează/reproiectează baze de date legislative, propune achiziţionarea soluţiilor informatice cele mai potrivite specificului activităţii Departamentului legislativ;

    k) face propuneri pentru îmbunătăţirea sistemului informaţional la nivelul Departamentului legislativ;

    l) constituie arhiva electronică a Departamentului legislativ, utilizând soluţiile tehnice existente; propune achiziţionarea echipamentelor necesare;

    m) organizează, la nivelul Departamentului legislativ, cursuri de instruire a personalului, privitoare la modul de utilizare a informaţiilor din bazele de date proiectate de acest serviciu, disponibile pe reţeaua Senatului.

    (2) Serviciul pentru pregătirea, urmărirea şi evidenţa lucrărilor comisiilor are următoarele atribuţii:

    a) pregăteşte lucrările pentru şedinţele de constituire a comisiilor şi a birourilor acestora;

    b) primeşte proiectele de lege, propunerile legislative şi amendamentele depuse şi le transmite la comisii;

    c) întocmeşte, cu acordul preşedintelui, proiectul ordinii de zi a şedinţelor şi al programului de activitate al comisiei, pe care îl difuzează membrilor comisiei;

    d) participă, cu acordul biroului comisiei, la şedinţele comisiilor şi acordă asistenţa de specialitate necesară întocmirii avizelor şi rapoartelor;

    e) redactează rapoartele, avizele şi alte materiale, asigurând colaţionarea şi multiplicarea acestora;

    f) transmite rapoartele, avizele şi alte materiale întocmite de comisii la Biroul permanent;

    g) întocmeşte documentarul referitor la stadiul dezbaterii şi avizării proiectelor de lege şi propunerilor legislative, în vederea elaborării lucrărilor de sinteză şi a informării, preşedinţilor de comisii, Biroului permanent şi Guvernului;

    h) asigură lucrările tehnice cu ocazia audierii în comisii a candidaţilor propuşi a fi aleşi sau numiţi de către Parlament în diferite funcţii;

    i) participă, la solicitarea preşedintelui comisiei, la realizarea unor anchete efectuate de comisie, la cererea Biroului permanent sau a plenului Senatului;

    j) ţine evidenţa lucrărilor comisiei şi a publicaţiilor pentru care se asigură abonamente din bugetul Senatului;

    k) răspunde de realizarea activităţii de constituire a arhivei curente atât la nivelul fiecărei comisii, cât şi la nivelul serviciului, potrivit legii;

    l) îndeplineşte şi alte sarcini de specialitate impuse de activitatea curentă a comisiei sau în relaţiile cu alte comisii permanente, cu ministere şi alte organe ori instituţii publice sau private.

    (3) Serviciul tehnic legislativ are următoarele atribuţii:

    a) urmăreşte dezbaterea generală şi dezbaterea pe articole a proiectelor de lege şi a propunerilor legislative pe întreg procesul legislativ, asigură redactarea legii în raport cu voinţa legiuitorului şi în conformitate cu normele de tehnică legislativă;

    b) asigură organizarea desfăşurării şedinţelor de mediere, cu consultarea preşedinţilor comisiilor permanente; participă la lucrările comisiilor de mediere şi redactează raportul comisiei de mediere, în conformitate cu soluţiile stabilite de aceasta;

    c) urmăreşte modul de adoptare a rapoartelor comisiilor de mediere şi redactează forma finală a legii, în urma adoptării raportului de mediere în cele două Camere;

    d) întocmeşte note destinate comisiilor permanente care examinează în fond proiectele de lege sau propunerile legislative cu privire la forma pe care trebuie să o îmbrace proiectul de lege ori propunerea legislativă, în virtutea exigenţelor constituţionale, de corelare cu legislaţia existentă şi de tehnică legislativă;

    e) acordă asistenţă de specialitate, la solicitarea senatorilor, referitor la fundamentarea propunerilor legislative şi la redactarea din punct de vedere al tehnicii legislative a acestora;

    f) întocmeşte, la cererea Biroului permanent, note privitoare la interpretarea legii sau a regulamentelor în probleme de procedură parlamentară;

    g) întocmeşte note, memorandum-uri şi alte materiale cu privire la procedura legislativă;

    h) colaborează cu iniţiatorul şi cu serviciile similare de la Camera Deputaţilor pentru redactarea formei finale a proiectelor de lege, în vederea promulgării, precum şi cu Monitorul Oficial, în vederea publicării sau a republicării acestora, după caz;

    i) asigură secretariatul tehnic necesar procesului de validare a senatorilor;

    j) pregăteşte lucrările necesare alegerii Biroului permanent al Senatului, la începutul fiecărei sesiuni, şi întocmeşte hotărârea privind componenţa acestuia, în urma votului plenului;

    k) pregăteşte lucrările necesare numirilor şi alegerilor în funcţii care, potrivit legii sau Regulamentului, sunt în competenţa Senatului;

    l) ţine evidenţa cererilor de ridicare a imunităţii parlamentare şi întocmeşte actele necesare supunerii spre aprobare plenului Senatului.

    Biroul colaţionare acte legislative are rolul de a pregăti şi colaţiona toate actele normative şi cu caracter politic adoptate de Senat, în raport cu voinţa legiuitorului şi în conformitate cu normele de tehnică legislativă.

    Astfel, Biroul colaţionare acte legislative are următoarele atribuţii:

    a) redactează şi colaţionează forma adoptată de Senat a proiectelor de lege cu care este sesizat, precum şi forma finală a legii, în vederea promulgării;

    b) întocmeşte şi colaţionează rapoartele cuprinzând textele aflate în mediere sau în divergenţă pentru şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului;

    c) organizează desfăşurarea şedinţelor de mediere şi redactează procesul-verbal al şedinţei, în conformitate cu soluţiile stabilite de comisie;

    d) redactează şi colaţionează hotărârile, moţiunile, apelurile, declaraţiile şi alte acte cu caracter politic adoptate de Senat;

    e) întocmeşte şi colaţionează forma pentru republicare a legii.

    Art.31.- Direcţia pentru organizarea lucrărilor plenului Senatului , prin serviciile sale, are următoarele atribuţii:

    a) pune la dispoziţie datele, informaţiile şi documentele necesare elaborării proiectului ordinii de zi şi al programului de lucru al plenului Senatului;

    b) asigură multiplicarea şi distribuirea materialelor legislative şi a altor materiale necesare desfăşurării activităţii plenului Senatului;

    c) ţine evidenţa generală a senatorilor şi asigură înregistrarea prezenţei acestora la şedinţele Senatului;

    d) înregistrează şi ţine evidenţa cererilor şi a concediilor aprobate senatorilor, precum şi a absenţelor acestora la şedinţele Senatului şi întocmeşte situaţiile privind absenţele nemotivate, pe care le înaintează serviciilor interesate şi grupurilor parlamentare;

    e) colaborează cu serviciile similare de la Camera Deputaţilor şi de la Guvern pentru buna desfăşurare a lucrărilor plenului Senatului şi a şedinţelor comune ale celor două Camere ale Parlamentului;

    f) ţine evidenţa interpelărilor şi întrebărilor formulate de senatori şi urmăreşte răspunsurile Guvernului;

    g) asigură stenografierea lucrărilor plenului Senatului şi ale şedinţelor comune ale celor două Camere ale Parlamentului şi pregăteşte stenogramele pentru publicarea lor în Monitorul Oficial;

    h) asigură constituirea arhivei curente a direcţiei, potrivit legii;

    i) îndeplineşte orice alte atribuţii din dispoziţia şefului de departament şi a Secretarului general.

    Serviciul pentru asigurarea lucrărilor plenului Senatului are următoarele atribuţii :

    a) ţine evidenţa componenţei nominale a comisiilor Senatului şi ale Parlamentului, a grupurilor parlamentare, precum şi evidenţa senatorilor pe circumscripţii electorale şi grupuri parlamentare;

    b) asigură afişarea ordinii de zi, a moţiunilor, a moţiunilor de cenzură, precum şi a interpelărilor şi întrebărilor la locul stabilit;

    c) pregăteşte mapa pentru preşedintele de şedinţă;

    d) ia măsuri pentru asigurarea condiţiilor necesare în sala de şedinţe pentru desfăşurarea lucrărilor Senatului;

    e) asigură condiţiile tehnice pentru exprimarea votului, în raport cu modalitatea de vot hotărâtă;

    f) ţine evidenţa generală a senatorilor (alfabetic, pe circumscripţii electorale, pe partide şi formaţiuni politice, grupuri parlamentare etc.) şi a schimbărilor survenite pe timpul exercitării mandatului;

    g) asigură înregistrarea prezenţei senatorilor la şedinţele Senatului şi informarea preşedintelui de şedinţă asupra cvorumului;

    h) înregistrează şi ţine evidenţa cererilor şi a concediilor aprobate senatorilor, precum şi a absenţelor acestora de la şedinţele Senatului sau de la cele comune cu Camera Deputaţilor;

    i) asigură accesul invitaţilor în sala de şedinţă;

    j) asigură multiplicarea, în numărul necesar de exemplare, a proiectelor şi propunerilor legislative, a rapoartelor ce se prezintă Senatului sau Parlamentului, a propunerilor de numiri şi alegeri în funcţii, potrivit legii, pe care le distribuie senatorilor;

    k) transmite în vederea multiplicării, rapoartele întocmite de comisiile Senatului şi de comisiile comune cu Camera Deputaţilor, pe care le distribuie senatorilor;

    l) transmite spre multiplicare şi distribuie senatorilor şi Guvernului ordinea de zi şi programul de lucru al Senatului;

    m) asigură difuzarea monitoarelor oficiale, a colecţiilor de legi, precum şi a altor materiale;

    n) îndeplineşte orice alte atribuţii, din dispoziţia directorului sau a şefului de departament.

     

    (2) Serviciul interpelări, întrebări şi stenograme are următoarele atribuţii:

    a) ţine evidenţa interpelărilor şi întrebărilor în ordinea prezentării lor în şedinţele Senatului şi le transmite Guvernului;

    b) urmăreşte primirea răspunsurilor la interpelările şi întrebările formulate în şedinţele Senatului, informează Biroul permanent şi asigură difuzarea acestora către senatori;

    c) întocmeşte note, sinteze şi alte materiale cu privire la întrebări şi interpelări;

    d) ţine evidenţa declaraţiilor politice formulate de senatori în plenul Senatului;

    e) pregăteşte forma finală a stenogramelor ce se publică în Monitorul Oficial al României, asigurând din punct de vedere gramatical şi ortografic acurateţea textelor acestora şi exactitatea transcrierii lor în conformitate cu înregistrarea de pe banda magnetică;

    f) transmite stenogramele plenului Senatului şi ale şedinţelor comune ale celor două Camere, spre publicare, la Monitorul Oficial;

    g) redactează sumarul şedinţelor Senatului şi ale şedinţelor comune ale celor două Camere ale Parlamentului, după caz, şi îl transmite, odată cu stenogramele, la Monitorul Oficial, pentru publicare;

    h) furnizează datele şi informaţiile rezultate din stenograme, necesare redactării formei finale a proiectului de lege, precum şi pentru întocmirea unor documente, sinteze, note;

    i) ţine legătura cu Monitorul Oficial, în vederea publicării stenogramelor;

    j) păstrează, în sistem informatizat, stenogramele şedinţelor Senatului sau ale şedinţelor comune ale Camere Deputaţilor şi Senatului, după caz;

    k) asigură arhivarea, potrivit legii, a originalelor stenogramelor, interpelărilor şi a răspunsurilor la acestea, precum şi a declaraţiilor politice;

    l) pune la dispoziţia senatorilor şi deputaţilor, la cerere, intervenţiile acestora din cadrul şedinţelor plenului Senatului sau a şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, după caz;

    m) îndeplineşte orice alte atribuţii din dispoziţia directorului sau a şefului de departament.

    Biroul stenografi:

    a) organizează şi asigură stenografierea şedinţelor prin programarea stenografilor la şedinţele plenului Senatului, ale celor două Camere ale Parlamentului, ale Biroului permanent al Senatului ale Birourilor permanente reunite, precum şi a unor comisii permanente, la cerere;

    b) urmăreşte înregistrarea pe bandă magnetică şi casete, a şedinţelor şi asigură stenografierea şi verificarea transcrierii dezbaterilor din şedinţele Senatului şi ale şedinţelor comune ale celor două Camere ale Parlamentului, după caz;

    c) asigură confruntarea cu banda magnetică a stenogramelor şedinţelor în plen ale Senatului şi ale şedinţelor comune ale celor două Camere ale Parlamentului;

    d) asigură înregistrarea, pe dischetă, a diverselor intervenţii din cadrul şedinţelor, la solicitarea senatorilor sau a grupurilor parlamentare;

    e) pune la dispoziţia deputaţilor, la cerere, intervenţiile acestora în şedinţele comune ale celor două Camere;

    f) asigură, la cererea senatorilor, condiţiile necesare pentru examinarea exactităţii stenogramei cu banda magnetică, înainte de publicarea în Monitorul Oficial, şi le eliberează copii după stenograme;

    g) ţine legătura cu serviciile similare din structura Camerei Deputaţilor pentru pregătirea stenografierii şedinţelor comune.

    Art.32.- Direcţia informare şi documentare are următoarele atribuţii:

    a) pune la dispoziţia senatorilor, a Biroului permanent şi a comisiilor permanente, a grupurilor parlamentare şi a celorlalte departamente din Senat, la cererea acestora, informaţii, sinteze documentare, lucrări de specialitate şi alte materiale necesare activităţii legislative;

    b) elaborează studii, sinteze şi analize comparative asupra unor probleme din domeniul legislativ, economic, social, la solicitarea Biroului permanent, a comisiilor permanente, a grupurilor parlamentare, a şefului de departament sau a Secretarului general;

    c) elaborează analize de drept comparat asupra unor probleme legislative de larg interes, la solicitarea Biroului permanent, a grupurilor parlamentare, a comisiilor permanente şi a Secretarului general;

    d) gestionează materialele informative transmise la Senat de către instituţiile publice din ţară, precum şi materialele transmise de către parlamentele altor ţări şi instituţii interparlamentare internaţionale şi elaborează buletine şi sinteze tematice referitoare la aceste materiale;

    e) asigură schimbul de materiale informative referitoare la activităţile legislative şi parlamentare ale Senatului cu compartimentele similare din parlamentele altor ţări;

    f) elaborează proiectele planurilor anuale de schimburi reciproce de materiale informative legislative şi parlamentare;

    g) traduce unele materiale documentare, în limba română, necesare activităţii parlamentare, la solicitarea Biroului permanent, a grupurilor parlamentare, a comisiilor permanente şi a Secretarului general;

    h) asigură unele informaţii necesare sistemului de pagină WEB a Senatului şi predarea acestora la termenele stabilite;

    i) valorifică, în beneficiul Senatului, potenţialul internaţional de informaţii legislative şi parlamentare oferit de sistemul INTERNET;

    j) elaborează şi asigură materiale de prezentare a activităţii Senatului în limbi de circulaţie internaţională, în vederea schimbului de informaţii cu parlamentele altor ţări;

    k) colaborează cu compartimentele de informare-documentare din parlamentele altor ţări şi din instituţiile parlamentare internaţionale, precum şi cu compartimentele şi instituţiile de informare-documentare autohtone;

    l) participă la organizarea de conferinţe, seminarii, simpozioane, întâlniri interne şi internaţionale cu teme din domeniul parlamentar;

    m) răspunde de realizarea activităţii de constituire a arhivei curente a direcţiei, potrivit legii;

    n) îndeplineşte orice alte atribuţii din dispoziţia şefului de departament sau a Secretarului general.

    Art.33.- Biblioteca:

    a) gestionează, întreţine în utilizarea curentă şi dezvoltă fondul de carte şi de alte tipuri de publicaţii ale bibliotecii Senatului;

    b) organizează serviciile de bibliotecă pentru buna deservire a senatorilor, a membrilor Biroului permanent, a grupurilor parlamentare, a comisiilor permanente şi a salariaţilor din serviciile Senatului;

    c) elaborează şi difuzează, informatizat, buletinul bibliografic trimestrial al cărţilor intrate în bibliotecă;

    d) elaborează şi difuzează, informatizat, buletinul analitic (lunar) cu articole din publicaţiile periodice referitoare la activităţile legislative şi parlamentare;

    e) încarcă, actualizează şi menţine în exploatare curentă baza de date TINLIB a bibliotecii Senatului, prin prelucrarea în conţinut a cărţilor şi publicaţiilor;

    f) colaborează cu biblioteca Camerei Deputaţilor, cu Biblioteca de Stat şi cu alte biblioteci din ţară, care prezintă interes pentru documentarea legislativă şi parlamentară;

    g) realizează comunicaţii informatizate cu bibliotecile autohtone şi ale altor parlamente;

    h) colaborează şi realizează schimbul de cărţi şi publicaţii cu bibliotecile altor parlamente.

     

    CAPITOLUL VI

    DEPARTAMENTUL PENTRU INFORMATICĂ, BUGET, CONTABILITATE ŞI LOGISTICĂ

     

    Art.34.- (1) Departamentul pentru Informatică, Buget, Contabilitate şi Logistică organizează condiţiile şi asigură fondurile necesare pentru desfăşurarea activităţii Senatului.

    (2) În acest scop, Departamentul pentru Informatică, Buget, Contabilitate şi Logistică îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) gestionează patrimoniul Senatului;

    b) elaborează bugetul Senatului şi întocmeşte execuţia bugetară anuală;

    c) asigură şi răspunde pentru utilizarea raţională şi eficientă a fondurilor alocate pentru activitatea curentă şi pentru investiţii;

    d) asigură informatizarea activităţii parlamentare şi logistica necesară Senatului;

    e) administrează bazele de date specifice activităţilor parlamentare şi a sistemului de pagini WEB cu informaţii publice referitoare la activitatea Senatului, puse la dispoziţia utilizatorilor prin INTERNET;

    f) asigură şi pregăteşte spaţiile şi dotarea necesară pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii Senatului;

    g) asigură desfăşurarea în bune condiţii a activităţii birourilor senatoriale, atât din punct de vedere logistic cât şi din punct de vedere financiar;

    h) asigură mijloace de transport auto pentru activităţile curente din sediul central al Senatului şi de la birourile senatoriale, cât şi pentru acţiunile de protocol organizate de Senat;

    i) colaborează cu alte instituţii administrative pentru realizarea unor activităţi tehnice, economice sau administrative;

    j) îndeplineşte orice alte sarcini încredinţate de Secretarul general al Senatului sau de Biroul permanent.

    Art.35.- Direcţia informatizarea activităţilor parlamentare are următoarele atribuţii:

    a) introduce, aplică şi utilizează noile tehnologii din domeniul tehnologiei informaţiilor în sistemul informatic din Senat;

    b) stabileşte politicile de securitate la nivelul reţelei de calculatoare a Senatului, a calculatoarelor de tip server şi a aplicaţiilor informatice;

    c) elaborează, în colaborare cu serviciile din Senat, cerinţele informaţionale pentru optimizarea şi informatizarea activităţilor parlamentare;

    d) elaborează proiecte, caiete de sarcini, sisteme de programe, programe pentru baze de date şi aplicaţii informatice parlamentare;

    e) administrează bazele de date aflate în exploatare în Senat;

    f) proiectează, organizează, implementează, menţine în funcţiune şi dezvoltă sistemul de pagini WEB cu informaţii publice referitoare la activitatea Senatului;

    g) informatizează activităţile birourilor senatoriale şi le interconectează la reţeaua Senatului pentru asigurarea accesului la bazele de date specifice ale Senatului;

    i) organizează cursuri intensive şi acordă asistenţă tehnică în însuşirea de către senatori şi personalul din serviciile Senatului a tehnicilor de lucru cu calculatorul electronic. Elaborează şi difuzează instrucţiunile tehnice pentru utilizarea produselor informatice hard şi soft.

    (1) Serviciul baze de date şi aplicaţii informatice parlamentare:

    a) elaborează, în colaborare cu serviciile din Senat, cerinţele informaţionale pentru optimizarea şi informatizarea activităţii parlamentare;

    b) elaborează proiecte, caiete de sarcini, sisteme de programe, programe pentru baze de date şi aplicaţii informatice parlamentare;

    c) organizează cursuri intensive şi acordă asistenţă tehnică în însuşirea de către senatori şi personalul din serviciile Senatului, a tehnicilor de lucru cu calculatorul electronic; elaborează şi difuzează instrucţiunile tehnice pentru utilizarea produselor informatice hard şi soft;

    d) asigură perfecţionarea profesională a specialiştilor din cadrul Direcţiei pentru informatizarea activităţii parlamentare;

    e) colaborează cu alte instituţii de profil pentru realizarea, într-o concepţie sistemică, a bazelor de date şi aplicaţiilor informatice legislative şi parlamentare;

    f) colaborează cu serviciile din Senat pentru experimentarea, implementarea, menţinerea în exploatare şi dezvoltarea bazelor de date şi aplicaţiilor informatice din Senat;

    g) proiectează, organizează, implementează, menţine în funcţiune şi dezvoltă sistemul de pagini WEB cu informaţii publice referitoare la activitatea Senatului;

    h) publică în Internet/Intranet, prin intermediul serviciului WEB:

    stenogramele şedinţelor plenului Senatului, Camerei Deputaţilor şi şedinţelor comune;

    informaţiile despre stadiul actual şi istoricul iniţiativelor legislative din Senat;

    documentele legislative asociate iniţiativelor legislative;

    informaţiile privind întrebările şi interpelările formulate de senatori;

    i) instalează, configurează şi administrează următoarele categorii de servere:

    servere de aplicaţii

    servere pentru bazele de date

    servere pentru WEB

    servere de fişiere

    serverul pentru biblioteca TINLIB

     

    (2) Biroul reţea Senat şi ingineri de sistem:

    a) gestionează fişierul cu produse informatice din Senat, asigură întreţinerea tehnică şi dezvoltarea reţelei de microcalculatoare a Senatului;

    b) realizează interconectarea birourilor senatoriale la reţeaua Senatului, pentru asigurarea accesului la bazele de date specifice ale Senatului;

    c) asigură asistenţă tehnică de specialitate utilizatorilor de produse informatice din cadrul Senatului;

    d) actualizează, anual, concepţia de realizare a sistemului informatic integrat al Senatului;

    e) instalează, configurează şi administrează următoarele categorii de calculatoare de tip server:

    Servere pentru poşta electronică

    Servere de nume pentru Internet

    Servere de domeniu pentru Intranet

    f) instalează, configurează şi administrează echipamentele de comunicaţie din cadrul reţelei locale de calculatoare a Senatului, de tip Router, Hub, Switch;

    g) administrează traseele de comunicaţie pentru Reţeaua de calculatoare a Senatului;

    h) asigură perfecţionarea profesională a specialiştilor din cadrul Direcţiei pentru informatizarea activităţii parlamentare;

    i) defineşte şi implementează strategiile de securitate şi protecţie pentru toate resursele din cadrul reţelei de calculatoare a Senatului.

    Art.36.- Direcţia buget – finanţe şi contabilitate are, în principal, următoarele atribuţii:

    a) coordonează activitatea de elaborare a proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli al Senatului;

    b) asigurară fondurile necesare pentru desfăşurarea activităţii Senatului;

    c) utilizează şi gestionează mijloacele materiale şi băneşti;

    d) întocmeşte execuţia bugetară prin respectarea normelor legale şi încadrarea în prevederile anuale aprobate.

    (1) Serviciul buget şi contabilitate:

    a) elaborează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Senatului, în colaborare cu celelalte compartimente din serviciile Senatului, potrivit planului de achiziţii, normelor de consum şi notelor de calcul şi fundamentare pentru fiecare element din structura clasificaţiei bugetare;

    b) transmite Ministerului Finanţelor Publice proiectul bugetului Senatului şi urmăreşte ca acesta să fie inclus în proiectul bugetului de stat, potrivit legii;

    c) întocmeşte repartizarea pe trimestre a creditelor bugetare aprobate prin lege;

    d) face propuneri de virare a creditelor bugetare, în cadrul bugetului aprobat, începând cu trimestrul III şi urmăreşte ca acestea să fie vizate şi aprobate conform competenţelor legale;

    e) întocmeşte documentele pentru deschiderea lunară a creditelor bugetare, depunerea acestora la Ministerul Finanţelor Publice şi urmăreşte ca sumele aprobate să ajungă la timp în conturile Senatului;

    f) întocmeşte lunar monitorizarea cheltuielilor de personal;

    g) determină volumul mijloacelor financiare lunare şi elaborează documentaţiile cerute de lege necesare realizării programului de investiţii aprobat;

    h) elaborează şi depune la Ministerul Finanţelor Publice inventarul anual privind bunurile din domeniul public al statului;

    i) execută centralizarea planului de achiziţii la nivelul instituţiei şi urmăreşte execuţia acestuia trimestrial şi anual;

    j) verifică şi avizează, pentru control financiar preventiv, în faza de angajare şi de plată, toate documentele care cuprind sau din care derivă operaţiuni patrimoniale privind modul de constituire, administrare şi utilizare a fondurilor prevăzute în bugetul Senatului, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului, utilizarea şi gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, cele din care derivă drepturi şi obligaţii faţă de persoanele juridice şi fizice, precum şi instrumentele de plată întocmite ca urmare a efectuării operaţiunilor respective;

    k) întocmeşte note contabile pentru înregistrarea în conturile contabile a operaţiunilor bugetare efectuate;

    l) întocmeşte balanţe de verificare sintetice şi analitice pentru operaţiunile bugetare reflectate în contabilitate;

    m) organizează şi ţine evidenţa patrimoniului, potrivit legii;

    n) urmăreşte reflectarea în contabilitate a debitelor create şi provenite din drepturi de personal, cheltuieli materiale şi servicii, precum şi lichidarea acestora;

    o) analizează şi întocmeşte raportul de gestiune trimestrial şi anual şi îl supune examinării şi aprobării, potrivit reglementărilor legale;

    p) elaborează ordine de inventariere, numirea comisiilor şi realizarea efectivă a acestora, primeşte listele de inventariere privind integritatea patrimoniului, stabileşte diferenţele faţă de situaţia scriptică şi întocmeşte raportul de gestiune a patrimoniului;

    r) gestionează arhiva contabilă şi răspunde de păstrarea, conform legii, a documentelor contabile;

    s) răspunde de aplicarea normelor legale privind finanţele publice, de conducerea contabilităţii şi a controlului financiar preventiv;

    t) întocmeşte şi predă arhiva serviciului, potrivit legii.

    (2) Serviciul salarizare:

    a) aplică prevederile legale cu privire la sistemul de salarizare şi răspunde de respectarea acestora;

    b) fundamentează cheltuielile de personal în vederea elaborării bugetului de cheltuieli al Senatului şi răspunde de respectarea defalcării pe destinaţii a fondului de salarii aprobat;

    c) întocmeşte statele de plată pentru:

    – indemnizaţiile senatorilor;

    – diurna de deplasare la lucrările Parlamentului;

    – decontarea carburanţilor în cazul deplasării senatorilor cu maşina proprietate personală la Parlament (dus-întors);

    – decontarea cazării particulare în cazul senatorilor care nu au domiciliul în municipiul Bucureşti;

    d) întocmeşte statele de plată privind drepturile salariale ale personalului din serviciile Senatului şi de la birourile senatoriale, calculează drepturile de concedii medicale, concedii de odihnă, compensarea în bani a concediilor neefectuate, ore suplimentare şi de noapte;

    e) întocmeşte state de plată pentru colaboratorii externi;

    f) calculează deconturile de deplasare în teritoriu ale senatorilor şi ale personalului birourilor senatoriale;

    g) întocmeşte centralizatorul statelor de salarii, calculează obligaţiile Senatului faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondul de sănătate, fondul de şomaj şi emite ordinele de plată pentru aceste obligaţii;

    h) întocmeşte situaţiile privind plata drepturilor salariale către Trezoreria Statului, precum şi planificarea lunară a cheltuielilor de personal;

    i) întocmeşte fişele individuale de evidenţă a salariilor;

    j) calculează şi propune repartizarea fondului de premiere trimestrial şi premiul anual în funcţie de bugetul aprobat;

    k) stabileşte coeficienţii de deducere suplimentară în funcţie de datele înscrise în fişa fiscală a fiecărui salariat;

    l) elaborează fişele fiscale FF1 pentru veniturile din salarii la funcţia de bază şi FF2 pentru alte venituri decât cele de la funcţia de bază, pentru întreg personalul Senatului şi pentru colaboratorii externi;

    m) efectuează regularizarea anuală a impozitului pe salarii conform legii;

    n) transmite lunar Declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat ;

    o) întocmeşte dări de seamă statistice privind cheltuielile de personal şi declaraţia privind obligaţiile de plată la Fondul de asigurări de sănătate;

    p) întocmeşte şi predă arhiva serviciului, potrivit legii.

    (3) Serviciul trezorerie şi plan valutar:

    a) participă la fundamentarea proiectului bugetului de cheltuieli al Senatului împreună cu Serviciul buget şi contabilitate;

    b) urmăreşte operativ, în fiecare zi, repartizarea cheltuielilor efective pe capitole şi articole bugetare în vederea încadrării în deschiderile de credite;

    c) întocmeşte planul valutar pe destinaţii de folosire a acestuia împreună cu celelalte servicii ale Senatului;

    d) elaborează devizele estimative de cheltuieli – aferente acţiunilor de relaţii externe, pe baza normativelor în vigoare şi a notelor de fundamentare elaborate de Direcţia relaţii parlamentare externe şi le supune aprobării Biroului permanent al Senatului;

    e) efectuează, după caz, corectarea devizelor estimative de cheltuieli prevăzute la lit.d), înainte sau după aprobarea Biroului permanent al Senatului pe baza referatelor explicative elaborate de Direcţia relaţii parlamentare externe; devizul corectat şi referatul explicativ sunt supuse aprobării Biroului permanent;

    f) asigură rezervarea locurilor pentru transportul în trafic internaţional şi propune compania de transport şi ruta de transport cea mai avantajoasă, în colaborare cu Direcţia de relaţii parlamentare externe;

    g) achiziţionează biletele de avion sau tren pe rute externe;

    h) predă diurnele în valută şi biletele de transport conform devizului aprobat individual fiecărei persoane care se deplasează în străinătate sau gestionarului de fonduri împuternicit prin referat (memorandum);

    i) primeşte şi verifică decontul de cheltuieli, îl supune aprobării şi îl înregistrează în evidenţa contabilă;

    j) urmăreşte operativ, pe număr de zile pe fiecare senator şi angajat al Senatului, toate cheltuielile efective în valută cu corespondenţa în lei pentru deplasările externe;

    k) gestionează documentele aprobate şi le arhivează, împreună cu decontul de cheltuieli şi anexele acestuia;

    l) întocmeşte devizele interne şi le supune aprobării, pentru vizitele unor delegaţii parlamentare străine care efectuează vizite în România, precum şi cu ocazia vizitelor unor oaspeţi străini la Senat;

    m) ţine evidenţa operativă a acestor devize şi verifică respectarea baremurilor de cheltuieli;

    n) întocmeşte ordinele de plată aferente plăţilor Senatului, obţine viza de control financiar preventiv, şi le înaintează, împreună cu borderoul aferent, la Direcţia de trezorerie şi contabilitate publică a municipiului Bucureşti;

    o) verifică şi avizează documentaţiile privind cheltuielile de transport, diurnă şi cazare în teritoriu ale personalului angajat al Senatului;

    p) aplică şi încasează penalizările stabilite prin lege;

    r) întocmeşte documentele necesare ordonanţării plăţilor din buget în lei şi valută;

    s) întocmeşte documentele necesare pentru ridicarea şi depunerea numerarului de la bancă, pentru procurarea şi ridicarea valutei pentru deplasările externe;

    ş) ţine evidenţa plăţilor de casă, pe baza notelor contabile de bancă şi casă, pe măsura efectuării acestora;

    t) asigură zilnic, prin casierie, drepturile în numerar cuvenite senatorilor şi personalului Senatului, precum şi valuta necesară, după caz; încasează orice venituri cuvenite bugetului;

    ţ) întocmeşte documentele şi urmăreşte plata cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale la care este afiliat Parlamentul României;

    u) colaborează cu Banca Naţională a României, Ministerul Finanţelor Publice, Banca Comercială Română şi Direcţia de trezorerie şi contabilitate publică a municipiului Bucureşti;

    v) organizează şi ţine evidenţele operative şi financiare specifice serviciului;

    w) întocmeşte şi predă arhiva serviciului, în condiţiile legii.

    Art.37.- Direcţia tehnică – administrativă, prin serviciile sale, îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) asigură şi pregăteşte spaţiile necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii Senatului;

    b) întocmeşte, împreună cu celelalte direcţii, planul fizic şi valoric privind dotarea cu bunuri necesare activităţii Senatului şi se preocupă de achiziţionarea acestora;

    c) organizează activitatea de aprovizionare cu materiale şi stabileşte măsuri pentru depozitarea şi distribuirea acestora, conform normelor şi nevoilor de consum;

    d) propune, în bugetele anuale ale Senatului, fondurile necesare pentru aprovizionarea cu utilaje, piese şi materiale necesare funcţionării acestora;

    e) asigură şi răspunde de buna funcţionare a aparaturii şi instalaţiilor din dotarea Senatului, prin încheierea de contracte de service, contracte de lucrări şi altele asemenea;

    f) verifică şi avizează situaţiile de plată şi facturile emise pentru achitarea lucrărilor şi prestaţiilor;

    g) avizează, în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii, efectuarea operaţiunilor patrimoniale, reieşite din activitatea direcţiei;

    h) stabileşte măsurile pentru dotarea şi instalarea telefoanelor obişnuite, speciale şi mobile, verifică şi avizează notele de plată;

    i) asigură funcţionarea în bune condiţii a tuturor instalaţiilor din sediul Senatului, prin executarea tuturor lucrărilor de întreţinere tehnică, cu personal propriu sau prin alte unităţi;

    j) stabileşte măsurile necesare pentru păstrarea şi conservarea obiectelor de inventar şi repararea acestora;

    k) organizează evidenţa bunurilor de inventar, conform registrului de inventariere, le repartizează conform aprobărilor şi urmăreşte folosirea acestora în bune condiţii;

    l) participă la efectuarea inventarierii bunurilor din gestiunea Senatului; face propuneri pentru declasarea şi casarea bunurilor uzate fizic sau moral şi înlocuirea acestora;

    m) asigură înregistrarea pe suport magnetic a lucrărilor şedinţelor în plen, ale comisiilor de specialitate şi a altor acţiuni organizate de Senat;

    n) păstrează documentaţia clădirii în care îşi desfăşoară activitatea Senatul, precum şi toate documentele privind modul de repartizare şi utilizare a spaţiilor din dotarea acestuia;

    o) răspunde de realizarea activităţii de constituire a arhivei curente a direcţiei, potrivit legii.

    (1) Serviciul tehnic îndeplineşte următoarele atribuţii:

    a) asigură buna funcţionare a aparaturii din dotarea Senatului prin acţiuni proprii şi în colaborare cu unităţi specializate, prin încheierea de contracte de lucrări;

    b) întocmeşte grafice şi planuri de revizii tehnice periodice pentru aparatura din dotarea Senatului;

    c) participă la elaborarea planurilor anuale de aprovizionare, cu propuneri pentru contracte de servicii, reparaţii, execuţie de lucrări, piese de schimb şi consumabile pentru aparatura din dotarea Senatului;

    d) asigură derularea, conform prevederilor, a contractelor de lucrări referitoare la aparatura şi instalaţiile tehnice din dotarea Senatului;

    e) face propuneri pentru planul fizic şi valoric privind dotarea cu bunuri necesare activităţii Senatului;

    f) face propuneri privind comisiile pentru achiziţia de bunuri şi servicii din domeniul propriu de activitate şi asigură desfăşurarea corespunzătoare a acesteia potrivit normelor legale;

    g) organizează evidenţa şi arhivarea documentelor referitoare la achiziţia de bunuri şi servicii ;

    h) colaborează cu Serviciul administrativ la depozitarea, distribuirea, inventarierea şi ţinerea evidenţei echipamentelor tehnice din dotarea Senatului;

    i) asigură funcţionarea corespunzătoare a echipamentelor electronice de la sala Omnia (sonorizare, înregistrare audio, sistem video, sistem de vot);

    j) asigură dotarea sălilor de conferinţe cu echipamentele necesare (sonorizare, înregistrare audio, traducere simultană);

    k) organizează şi asigură desfăşurarea activităţilor de multiplicare şi legătorie.

    Atelierul electronică, sonorizare, acustică şi înregistrare:

    a) asigură înregistrarea audio a lucrărilor în plen ale Senatului şi ale comisiilor de specialitate;

    b) asigură sonorizarea sălilor de conferinţe şi înregistrarea audio a activităţilor desfăşurate;

    c) asigură verificarea, întreţinerea şi repararea sistemului electronic de votare de la sala Omnia;

    d) asigură verificarea, întreţinerea şi repararea aparaturii audio/video;

    e) asigură întreţinerea echipamentelor de sonorizare şi de conferinţe.

    Atelierul multiplicare şi legătorie :

    a) asigură buna funcţionare a echipamentelor de multiplicat din dotarea Senatului prin acţiuni proprii şi în colaborare cu unităţi specializate;

    b) asigură multiplicarea materialelor legislative şi a altor materiale necesare desfăşurării lucrărilor în plen ale Senatului;

    c) asigură multiplicarea materialelor legislative pentru reprezentanţii presei acreditaţi să participe la şedinţele Senatului;

    d) asigură multiplicarea materialelor, de mare volum, necesare şedinţelor Biroului permanent;

    e) asigură multiplicarea rapoartelor întocmite de comisiile de specialitate ale Senatului şi de comisiile de mediere pentru a fi distribuite la senatori;

    f) asigură buna desfăşurare a activităţilor de legare, broşare şi capsare;

    g) asigură legarea tuturor documentelor, care urmează a fi arhivate.

     

    (2) Serviciul administrativ:

    a) asigură pregătirea sălilor, saloanelor şi cabinetelor pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor de primire a delegaţiilor şi personalităţilor de către Biroul permanent şi de către comisiile Senatului;

    b) asigură desfăşurarea activităţii de curăţenie, potrivit necesităţilor Senatului;

    c) ţine evidenţa bunurilor din inventar şi le repartizează conform aprobărilor;

    d) participă la efectuarea inventarierilor de bunuri şi face propuneri pentru declasarea şi casarea mijloacelor fixe sau obiectelor de inventar;

    e) întocmeşte programe pentru executarea unor lucrări de reparaţii la construcţii şi instalaţii şi transmite comenzi pentru elaborări de documentaţii, în acest sens;

    f) verifică şi propune, spre aprobare, situaţiile de lucrări şi confirmă dacă documentele de plată sunt conforme cu lucrările executate;

    g) urmăreşte buna funcţionare a echipamentelor şi instalaţiilor ce fac obiectul contractului cu SAIPSAP şi intervine ori de câte ori este nevoie pentru ca acesta să-şi îndeplinească la timp toate obligaţiile contractuale;

    h) asigură cazarea senatorilor care nu au domiciliul în Bucureşti, prin convenţii cu unităţi hoteliere din Capitală;

    i) urmăreşte modul de gestionare a bunurilor şi stabileşte măsuri pentru păstrarea în bune condiţii a tuturor bunurilor din inventarul Senatului;

    j) întocmeşte liste cu necesarul de materiale şi piese de schimb pentru desfăşurarea activităţii tehnice de întreţinere;

    k) face propuneri pentru aprovizionarea cu materiale necesare activităţii administrative şi repartizarea acestora, conform normelor de consum;

    l) întocmeşte grafice pentru executarea unor lucrări de reparaţie ale clădirii şi instalaţiilor aferente;

    m) instruieşte şi îndrumă personalul tehnic şi administrativ pe linia protecţiei muncii şi prevenirii incendiilor, întocmeşte planul de măsuri privind dotarea cu mijloace PSI şi respectarea normelor în acest domeniu, păstrează în permanenţă legătura cu instituţiile statului din aceste domenii, participând la instructajele şi controalele periodice organizate de acestea;

    n) întocmeşte necesarul de materiale de curăţenie pe baza normelor de consum;

    o) stabileşte măsuri pentru colectarea şi evacuarea gunoaielor;

    p) organizează şi urmăreşte recuperarea maculaturii şi predarea ei la unităţile colectoare;

    r) asigură buna funcţionare a bufetelor din sediul Senatului şi a restaurantului;

    s) asigură actualizarea şi publicarea periodică a agendei de telefoane a Senatului, împreună cu Direcţia resurse umane şi paşapoarte;

    ş) urmăreşte încheierea convenţiilor cu Societatea de transport călători pe căile ferate şi TAROM referitoare la transportul intern al senatorilor, precum şi modul de decontare a cheltuielilor de transport;

    t) răspunde de realizarea activităţii de constituire a arhivei curente a serviciului, potrivit legii.

    (3) Serviciul aprovizionare:

    a) întocmeşte planul de aprovizionare cu bunuri şi materiale necesare desfăşurării activităţii Senatului, pe baza solicitărilor de la departamente, direcţii şi servicii;

    b) întocmeşte dosare de achiziţie şi emite comenzi pentru îndeplinirea planului de aprovizionare;

    c) testează piaţa în vederea selectării celor mai convenabili furnizori;

    d) asigură aprovizionarea cu piese de schimb electrice şi mecanice, conform planurilor aprobate;

    e) asigură achiziţionarea, la cerere, a unor articole de protocol;

    f) asigură depozitarea şi păstrarea în condiţii corespunzătoare a bunurilor achiziţionate;

    g) ţine evidenţa stocurilor depozitate;

    h) distribuie către departamente, direcţii şi servicii, bunuri, în conformitate cu aprobările şi normele de consum existente;

    i) colaborează cu celelalte servicii din Direcţia tehnică-administrativă la inventarierea bunurilor din dotarea Senatului;

    j) asigură comenzi pentru tipărituri (agende, calendare, cărţi de vizită, invitaţii) şi plata acestora, conform normelor în vigoare;

    k) asigură publicarea în presă a anunţurilor elaborate de Direcţia resurse umane şi paşapoarte, precum şi plata acestora;

    l) întocmeşte şi predă arhiva serviciului.

    Art.38.- Direcţia birouri senatoriale are următoarele atribuţii:

    •  elaborează baremurile de cheltuieli şi normele de consum, în funcţie de sumele alocate pe articole bugetare, le supune spre aprobare Biroului permanent al Senatului şi le comunică birourilor senatoriale;

    •  elaborează metodologia de decontare a cheltuielilor birourilor senatoriale şi normele de utilizare a autoturismelor, conform prevederilor legale;

    •  stabileşte necesarul de obiecte de inventar şi mijloace fixe pentru birourile senatoriale şi prevede în buget sumele necesare achiziţionării acestora;

    •  normează şi organizează evidenţa parcului auto al birourilor senatoriale; urmăreşte modul de întreţinere, exploatare şi reparare a acestora, precum şi realizarea clauzelor prevăzute în contractele de asigurare;

    •  asigură necesarul lunar de carburanţi, avizează modul de justificare a acestora, urmăreşte încadrarea în normele de consum şi răspunde de depunerea la termen a situaţiilor lunare la serviciul buget şi contabilitate, pentru înregistrarea acestora în evidenţele contabile ale Senatului;

    •  participă la întocmirea proiectului de buget al Senatului – partea referitoare la cheltuielile birourilor senatoriale;

    •  întocmeşte şi răspunde pentru ţinerea la zi a evidenţei primare pentru acordarea de avansuri băneşti şi întocmirea deconturilor de cheltuieli pentru birourile senatoriale;

    •  urmăreşte întocmirea contractelor de închiriere şi prestări servicii pentru birouri senatoriale şi răspunde de realizarea clauzelor;

    •  întocmeşte şi actualizează permanent listele cu adresele şi telefoanele birourilor senatoriale;

    •  testează şi instruieşte şoferii în momentul angajării;

    •  organizează, periodic, inventarierea bunurilor din dotarea birourilor senatoriale, stabileşte modul de preluare a bunurilor la sfârşit de mandat şi distribuirea lor noilor senatori;

    •  transmite în teritoriu toate hotărârile care reglementează activitatea birourilor senatoriale;

    •  asigură legătura între Senat şi alte instituţii (primării, prefecturi, societăţi de asigurare, Romtelecom, reţeaua de service auto) implicate în desfăşurarea activităţii birourilor senatoriale;

    •  avizează, în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii efectuarea operaţiunilor patrimoniale reieşite din activitatea direcţiei;

    •  răspunde de constituirea arhivei curente a direcţiei, potrivit legii.

    Art.39.- Direcţia transporturi , prin serviciile sale, are următoarele atribuţii:

    a) asigură necesităţile de transport cu autovehicule ale membrilor Biroului permanent, senatorilor din comisiile Senatului, din grupurile parlamentare, precum şi ale personalului din serviciile Senatului;

    b) asigură mijloacele de transport adecvate pentru acţiunile de protocol şi vizitele parlamentare, ce se realizează la nivelul Senatului;

    c) asigură întocmirea evidenţei specifice a parcului auto propriu al Senatului;

    d) menţine legătura cu Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, precum şi cu alte instituţii abilitate, pentru aplicarea tuturor normelor legale apărute în activitatea de transporturi auto;

    e) informează operativ conducerea departamentului asupra greutăţilor sau lipsurilor întâmpinate şi face propuneri pentru remedierea lor;

    f) întocmeşte planul de dotare pentru completarea parcului auto şi urmăreşte realizarea lui;

    g) avizează, în privinţa realităţii, regularităţii şi legalităţii, efectuarea operaţiunilor patrimoniale reieşite din activitatea direcţiei;

    h) urmăreşte realizarea clauzelor din contractele de asigurări auto pentru autovehiculele din parcul Senatului.

     

    (1) Serviciul întreţinere şi reparaţii parc auto:

     

    a) îndrumă şi coordonează activitatea de întreţinere şi reparaţii a parcului auto;

    b) întocmeşte necesarul de lubrifianţi, piese de schimb şi materiale necesare întreţinerii şi reparării parcului auto din dotarea Senatului;

    c) urmăreşte întocmirea fişelor de instructaj pentru protecţia muncii la personalul direcţiei şi verifică eficienţa instructajelor efectuate;

    d) ia măsuri pentru dotarea garajului şi atelierelor cu materiale specifice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;

    e) urmăreşte, lunar încadrarea autovehiculelor în normele specifice de consum de materiale şi piese auto , luând măsuri pentru recuperarea prejudiciului în cazul depăşirii nejustificate a acestora;

    f) întocmeşte planul de măsuri cu privire la pregătirea autovehiculelor pentru sezonul de iarnă şi urmăreşte aplicarea lui;

    g) întocmeşte graficul de revizii tehnice şi urmăreşte modul în care se desfăşoară controlul periodic al stării tehnice a autovehiculelor;

    h) întocmeşte şi predă arhiva serviciului, potrivit legii.

     

    (2) Serviciul dispecerat şi exploatare:

    a) coordonează activitatea de exploatare a parcului auto;

    b) repartizează şoferii pe autovehicule şi asigură acoperirea tuturor locurilor de muncă fixe cu mijloace de transport;

    c) face instruirea şoferilor la angajare, privitor la condiţiile de muncă şi sarcinile ce le au de îndeplinit;

    d) ţine evidenţa încadrării autovehiculelor în cotele de carburanţi aprobate prin normativ de către Biroul permanent;

    e) întocmeşte lunar necesarul de carburanţi pentru parcul auto;

    f) efectuează probele de consum pentru tipurile noi de autovehiculele intrate în parc, împreună cu comisia stabilită;

    g) ia măsuri pentru respectarea normelor de disciplină la locurile de muncă şi face propuneri de sancţionare în caz de nerespectare;

    h) urmăreşte lunar încadrarea autovehiculelor în normele specifice de consum de carburanţi şi ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului;

    i) întocmeşte pontajul şi situaţia orelor suplimentare efectuate de personalul direcţiei;

    j) urmăreşte ca predarea – primirea autovehiculelor să se efectueze pe bază de inventar şi proces-verbal;

    k) coordonează activitatea dispeceratului auto;

    l) pregăteşte şi predă arhiva curentă a serviciului, potrivit legii.

     

     

    CAPITOLUL VII

    DIRECŢIA RELAŢII

    PARLAMENTARE EXTERNE

     

     

    Art.40 .- (1) Direcţia relaţii parlamentare externe a Senatului asigură condiţiile necesare şi participă, în limitele competenţelor sale, la pregătirea şi realizarea acţiunilor prevăzute în Programul anual al activităţilor de relaţii externe ale Parlamentului României. În acest scop, colaborează cu Direcţia generală pentru relaţii externe a Camerei Deputaţilor, Cancelaria Preşedinţiei României, Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Afacerilor Externe, precum şi cu alte instituţii centrale implicate în activităţile de relaţii externe ale Senatului.

    (2) Direcţia elaborează pentru fiecare acţiune de relaţii externe, inclusiv pentru acţiunile iniţiate la nivelul comisiilor permanente, grupurilor de prietenie, delegaţiilor permanente la organizaţiile parlamentare internaţionale etc., Nota de fundamentare pe care o supune aprobării Biroului permanent al Senatului, împreună cu avizul Comisiei pentru politică externă şi devizul estimativ de cheltuieli aferente (elaborat de către Serviciul trezorerie şi plan valutar, pe baza datelor concrete furnizate de direcţie: componenţa delegaţiei, perioada, varianta de transport etc.)

    (3) Pentru realizarea sarcinilor sale, Direcţia întreţine relaţii funcţionale cu celelalte servicii ale Senatului.

     

    (1) Serviciul pentru organizaţii parlamentare internaţionale are următoarele atribuţii:

    a) urmăreşte evoluţia relaţiilor cu organismele multilaterale la care participă delegaţii parlamentare române; asigură contactele, face propuneri de cooperare în diverse domenii, pregăteşte vizitele în ţară ale unor delegaţii şi misiuni ale acestor organisme;

    b) elaborează documentele – mandate, note, proiecte de intervenţii – necesare delegaţiilor parlamentare participante la acţiunile organismelor parlamentare respective – adunări generale, sesiuni plenare, reuniuni ale comisiilor;

    c) elaborează materiale, teze de intervenţii pentru delegaţii parlamentare care participă la alte reuniuni ale organismelor internaţionale-parlamentare sau neparlamentare-colocvii, seminarii, mese rotunde;

    d) asigură organizarea în ţară a unor reuniuni ale organismelor parlamentare internaţionale;

    e) elaborează studii, analize, rapoarte privind activitatea acestor organisme parlamentare;

    f) ţine legătura cu Ministerul Afacerilor Externe, Secretariatul General al Guvernului şi Cancelaria Preşedinţiei pentru asigurarea convergenţei acţiunilor de politică externă a ţării noastre în relaţiile cu organismele multilaterale;

    g) realizează documentarea necesară îndeplinirii atribuţiilor specifice;

    h) asigură traducerea materialelor necesare îndeplinirii acestor atribuţii;

    i) pregăteşte şi predă arhiva curentă a serviciului, potrivit legii.

     

    (2) Serviciul relaţii bilaterale externe are următoarele atribuţii:

    a) urmăreşte evoluţia relaţiilor cu parlamentele ţărilor din fiecare spaţiu geografic, în contextul ansamblului relaţiilor bi – şi multilaterale cu ţara respectivă; elaborează analize privind stadiul relaţiilor bilaterale şi, pe această bază, înaintează propuneri vizând extinderea şi diversificarea lor;

    b) asigură perfectarea şi realizarea acţiunilor de relaţii bilaterale prevăzute în programul de activităţi externe al Parlamentului, ca şi a altor acţiuni iniţiate în afara programului;

    c) pregăteşte materialele necesare pentru delegaţiile parlamentare române care efectuează vizite în străinătate, ca şi pentru delegaţiile străine care vizitează România: mandate, sinteze, punctaje pentru discuţii documentare; asigură perfectarea acţiunilor din programele vizitelor şi însoţirea delegaţiilor; întocmeşte rapoarte finale după încheierea vizitelor;

    d) elaborează studii, analize, proiecte de declaraţii sau luări de poziţii, pe probleme concrete ale relaţiilor parlamentare bilaterale cu state ale zonei;

    e) colaborează cu Ministerul Afacerilor Externe, Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria Preşedinţiei, la realizarea în bune condiţii a acţiunilor bilaterale, ca şi pentru asigurarea convergenţei şi a eficienţei acestora;

    f) colaborează cu Grupul Român al Uniunii Interparlamentare la realizarea acţiunilor pe linia grupurilor parlamentare de prietenie cu ţările fiecărui spaţiu geografic;

    g) colaborează cu Serviciul analiză şi sinteză la perfectarea şi realizarea acţiunilor bilaterale aflate în programul de lucru al Comisiei pentru politică externă a Senatului;

    h) colaborează cu experţii comisiilor permanente ale Senatului la perfectarea şi realizarea acţiunilor bilaterale pe linia acestora;

    i) realizează documentarea necesară îndeplinirii atribuţiilor specifice;

    j) asigură traducerea materialelor necesare îndeplinirii atribuţiilor direcţiei;

    k) pregăteşte şi predă arhiva curentă a serviciului, potrivit legii.

     

    (3) Serviciul analiză şi sinteză are următoarele atribuţii:

    a) elaborează materiale de analiză, sinteză şi documentare privind probleme interne şi internaţionale aflate în atenţia Comisiei pentru politică externă a Senatului;

    b) elaborează materiale de sinteză pentru delegaţiile parlamentare române participante la diverse manifestări internaţionale-conferinţe, simpozioane, sesiuni, mese rotunde, colocvii;

    c) elaborează, pentru Comisia pentru politică externă a Senatului, proiecte de declaraţii, mesaje, luări de poziţii în probleme de politică externă;

    d) perfectează contactele şi urmăreşte realizarea acţiunilor de relaţii cu comisiile de politică externă ale altor parlamente naţionale;

    e) asigură asistenţa permanentă de specialitate pentru Comisia pentru politică externă şi pentru alte comisii ale Senatului;

    f) ţine evidenţa poziţiilor, declaraţiilor, mesajelor şi a altor documente adoptate de Parlament, Preşedinţie, Guvern sau alte instituţii guvernamentale şi neguvernamentale, în materie de politică externă;

    g) urmăreşte presa internă şi internaţională, selectează articole de interes şi elaborează sinteze periodice în probleme de politică externă;

    h) pregăteşte şi predă arhiva curentă a serviciului, potrivit legii.

     

    CAPITOLUL VIII

    DIRECŢIA RESURSE UMANE ŞI PAŞAPOARTE

    Art.41. Direcţia resurse umane şi paşapoarte organizează şi asigură aplicarea legislaţiei în domeniul activităţii de personal, salarizare şi paşapoartelor oficiale.

    În acest scop, Direcţia resurse umane şi paşapoarte are următoarele atribuţii:

    1) întocmeşte Statul de funcţii, în conformitate cu structura organizatorică aprobată prin hotărâre a Senatului, şi-l prezintă spre aprobare, conform prevederilor legale;

    2) întocmeşte documentaţia privind încadrarea personalului pe funcţii şi o prezintă, cu acordul şefilor de departamente, spre aprobare Secretarului general;

    3) răspunde de organizarea examenelor şi concursurilor pentru încadrarea şi promovarea personalului;

    4) întocmeşte evidenţa nominală pe funcţii pentru personalul de execuţie şi personalul de specialitate specifică, în vederea încadrării acestuia conform legii;

    5) întocmeşte contractele de muncă pentru angajaţii Senatului;

    6) răspunde de întocmirea, completarea, păstrarea şi evidenţa carnetelor de muncă, dosarelor individuale şi documentelor necesare la gestiunea personalului, în conformitate cu prevederile legale;

    7) elaborează propuneri referitoare la evoluţia numărului de personal al Senatului, în vederea fundamentării fondului de salarii din proiectul bugetului;

    8) aplică, împreună cu Direcţia buget, finanţe şi contabilitate, prevederile legale privind majorarea salariilor;

    9) ţine evidenţa perioadelor de vechime în muncă şi în cadrul Senatului, pentru personalul din serviciile Senatului, în vederea acordării sporului de vechime şi stabilitate;

    10) întocmeşte documentaţia necesară acordării sporului pentru muncă sistematică peste programul normal de lucru;

    11) aplică prevederile legale privind acordarea concediilor de odihnă şi alte concedii ale personalului din cadrul Senatului;

    12) creează, actualizează şi gestionează baza de date pentru angajaţii Senatului;

    13) întocmeşte lucrările privind evidenţa şi mişcarea personalului;

    14) întocmeşte documentaţia necesară privind contractele de colaborare prevăzute în Hotărârile Biroului permanent al Senatului;

    15) eliberează şi vizează legitimaţiile de serviciu, permisele de vizitare şi celelalte categorii de legitimaţii pentru personalul Senatului şi colaboratorii externi;

    16) asigură respectarea legii privind sancţiunile disciplinare aplicate salariaţilor Senatului;

    17) urmăreşte prezenţa la serviciu a personalului din serviciile Senatului şi avizează pontajele întocmite de şefii de departamente;

    18) ţine evidenţa orelor suplimentare prestate peste durata normală a timpului de lucru;

    19) ţine evidenţa concediilor medicale şi, împreună cu Serviciul salarizare, completează cererile tip privind solicitarea drepturilor de asigurări sociale, altele decât pensiile;

    20) asigură datele de personal necesare întocmirii dărilor de seamă statistice privind monitorizarea cheltuielilor de personal;

    21) întocmeşte dosarele de pensie pentru senatori şi personalul Senatului care urmează a se pensiona şi le înaintează caselor teritoriale de pensii;

    22) eliberează adeverinţele solicitate de senatori şi de personalul din serviciile Senatului;

    23) organizează, lunar, permanenţa, în zilele libere şi sărbătorile legale, la cabinetul Secretarului general al Senatului;

    24) ţine legătura cu Serviciul de Protecţie şi Pază care asigură paza sediului Senatului şi a celorlalte clădiri ce aparţin Senatului;

    25) răspunde de realizarea activităţii de constituire a arhivei curente a direcţiei, potrivit legii;

    26) întocmeşte documentaţia necesară obţinerii de paşapoarte oficiale şi vize pentru senatori şi personalul din serviciile Senatului atunci când se deplasează în misiuni oficiale în străinătate, în care sens colaborează cu Direcţia buget finanţe şi contabilitate a Senatului, Direcţia consulară a M.A.E., şi misiunile diplomatice acreditate la Bucureşti;

    27) păstrează în gestiune şi garantează integritatea documentelor oficiale încredinţate – paşapoarte, acte de identitate etc., privitoare la deplasarea în străinătate a senatorilor şi personalului Senatului;

    28) întocmeşte şi ţine evidenţa deţinătorilor de paşapoarte diplomatice şi de serviciu din cadrul Senatului;

    29) întocmeşte baza de date pentru senatori, angajaţi şi coasiguraţii acestora, pe case de asigurări de sănătate, în conformitate cu declaraţia fiscală depusă potrivit legii şi a documentelor justificative prevăzute de legislaţia în domeniu;

    30) actualizează şi transmite lunar către casele de asigurări de sănătate listele nominale ale asiguraţilor;

    31) transmite către C.M.D.T.A.M.P. şi C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. cererile – contract întocmite

    Liberul acces la informaţiile de interes public

    Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României.

    Art. 2. – În sensul prezentei legi:
    a) prin autoritate sau instituţie publică se înţelege orice autoritate sau instituţie publică, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, potrivit Constituţiei;
    b) prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei;
    c) prin informaţie cu privire la datele personale se înţelege orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.

    CAPITOLUL II
    Organizarea şi asigurarea accesului la informaţiile de interes public

    SECŢIUNEA 1
    Dispoziţii comune privind accesul la informaţiile de interes public

    Art. 3. – Asigurarea de către autorităţile şi instituţiile publice a accesului la informaţiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, prin intermediul compartimentului pentru relaţii publice sau al persoanei desemnate în acest scop.
    Art. 4. – (1) Pentru asigurarea accesului oricărei persoane la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia de a organiza compartimente specializate de informare şi relaţii publice sau de a desemna persoane cu atribuţii în acest domeniu.
    (2) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea compartimentelor de relaţii publice se stabilesc, pe baza dispoziţiilor prezentei legi, prin regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii sau instituţiei publice respective.
    Art. 5. – (1) Fiecare autoritate sau instituţie publică are obligaţia să comunice din oficiu următoarele informaţii de interes public:
    a) actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii sau instituţiei publice;
    b) structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice;
    c) numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii sau a instituţiei publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice;
    d) coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de Internet;
    e) sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil;
    f) programele şi strategiile proprii;
    g) lista cuprinzând documentele de interes public;
    h) lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii;
    i) modalităţile de contestare a deciziei autorităţii sau a instituţiei publice în situaţia în care persoana se consideră vătămată în privinţa dreptului de acces la informaţiile de interes public solicitate.
    (2) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să publice şi să actualizeze anual un buletin informativ care va cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (1).
    (3) Autorităţile publice sunt obligate să dea din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate, cel puţin anual, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a.
    (4) Accesul la informaţiile prevăzute la alin. (1) se realizează prin:
    a) afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie;
    b) consultarea lor la sediul autorităţii sau al instituţiei publice, în spaţii special destinate acestui scop.
    Art. 6. – (1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.
    (2) Autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate să asigure persoanelor, la cererea acestora, informaţiile de interes public solicitate în scris sau verbal.
    (3) Solicitarea în scris a informaţiilor de interes public cuprinde următoarele elemente:
    a) autoritatea sau instituţia publică la care se adresează cererea;
    b) informaţia solicitată, astfel încât să permită autorităţii sau instituţiei publice identificarea informaţiei de interes public;
    c) numele, prenumele şi semnătura solicitantului, precum şi adresa la care se solicită primirea răspunsului.
    Art. 7. – (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să răspundă în scris la solicitarea informaţiilor de interes public în termen de 10 zile sau, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrarea solicitării, în funcţie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrărilor documentare şi de urgenţa solicitării. În cazul în care durata necesară pentru identificarea şi difuzarea informaţiei solicitate depăşeşte 10 zile, răspunsul va fi comunicat solicitantului în maximum 30 de zile, cu condiţia înştiinţării acestuia în scris despre acest fapt în termen de 10 zile.
    (2) Refuzul comunicării informaţiilor solicitate se motivează şi se comunică în termen de 5 zile de la primirea petiţiilor.
    (3) Solicitarea şi obţinerea informaţiilor de interes public se pot realiza, dacă sunt întrunite condiţiile tehnice necesare, şi în format electronic.
    Art. 8. – (1) Pentru informaţiile solicitate verbal funcţionarii din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice au obligaţia să precizeze condiţiile şi formele în care are loc accesul la informaţiile de interes public şi pot furniza pe loc informaţiile solicitate.
    (2) În cazul în care informaţiile solicitate nu sunt disponibile pe loc, persoana este îndrumată să solicite în scris informaţia de interes public, urmând ca cererea să îi fie rezolvată în termenele prevăzute la art. 7.
    (3) Informaţiile de interes public solicitate verbal se comunică în cadrul unui program minim stabilit de conducerea autorităţii sau instituţiei publice, care va fi afişat la sediul acesteia şi care se va desfăşura în mod obligatoriu în timpul funcţionării instituţiei, incluzând şi o zi pe săptămână, după programul de funcţionare.
    (4) Activităţile de registratură privind petiţiile nu se pot include în acest program şi se desfăşoară separat.
    (5) Informaţiile de interes public solicitate verbal de către mijloacele de informare în masă vor fi comunicate, de regulă, imediat sau în cel mult 24 de ore.
    Art. 9. – (1) În cazul în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute de autoritatea sau instituţia publică, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant, în condiţiile legii.
    (2) Dacă în urma informaţiilor primite petentul solicită informaţii noi privind documentele aflate în posesia autorităţii sau a instituţiei publice, această solicitare va fi tratată ca o nouă petiţie, răspunsul fiind trimis în termenele prevăzute la art. 7 şi 8.
    Art. 10. – Nu este supusă prevederilor art. 7-9 activitatea autorităţilor şi instituţiilor publice de răspunsuri la petiţii şi de audienţe, desfăşurată potrivit specificului competenţelor acestora, dacă aceasta priveşte alte aprobări, autorizări, prestări de servicii şi orice alte solicitări în afara informaţiilor de interes public.
    Art. 11. – (1) Persoanele care efectuează studii şi cercetări în folos propriu sau în interes de serviciu au acces la fondul documentaristic al autorităţii sau al instituţiei publice pe baza solicitării personale, în condiţiile legii.
    (2) Copiile de pe documentele deţinute de autoritatea sau de instituţia publică se realizează în condiţiile art. 9.
    Art. 12. – (1) Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, prevăzut la art. 1, următoarele informaţii:
    a) informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii;
    b) informaţiile privind deliberările autorităţilor, precum şi cele care privesc interesele economice şi politice ale României, dacă fac parte din categoria informaţiilor clasificate, potrivit legii;
    c) informaţiile privind activităţile comerciale sau financiare, dacă publicitatea acestora aduce atingere principiului concurenţei loiale, potrivit legii;
    d) informaţiile cu privire la datele personale, potrivit legii;
    e) informaţiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidenţiale ori se pun în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfăşurare;
    f) informaţiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces echitabil ori interesului legitim al oricăreia dintre părţile implicate în proces;
    g) informaţiile a căror publicare prejudiciază măsurile de protecţie a tinerilor.
    (2) Răspunderea pentru aplicarea măsurilor de protejare a informaţiilor aparţinând categoriilor prevăzute la alin. (1) revine persoanelor şi autorităţilor publice care deţin astfel de informaţii, precum şi instituţiilor publice abilitate prin lege să asigure securitatea informaţiilor.
    Art. 13. – Informaţiile care favorizează sau ascund încălcarea legii de către o autoritate sau o instituţie publică nu pot fi incluse în categoria informaţiilor clasificate şi constituie informaţii de interes public.
    Art. 14. – (1) Informaţiile cu privire la datele personale ale cetăţeanului pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice.
    (2) Informaţiile publice de interes personal nu pot fi transferate între autorităţile publice decât în temeiul unei obligaţii legale ori cu acordul prealabil în scris al persoanei care are acces la acele informaţii potrivit art. 2.

    SECŢIUNEA a 2-a
    Dispoziţii speciale privind accesul mijloacelor de informare
    în masă la informaţiile de interes public

    Art. 15. – (1) Accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public este garantat.
    (2) Activitatea de culegere şi de difuzare a informaţiilor de interes public, desfăşurată de mijloacele de informare în masă, constituie o concretizare a dreptului cetăţenilor de a avea acces la orice informaţie de interes public.
    Art. 16. – Pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să desemneze un purtător de cuvânt, de regulă din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice.
    Art. 17. – (1) Autorităţile publice au obligaţia să organizeze periodic, de regulă o dată pe lună, conferinţe de presă pentru aducerea la cunoştinţă a informaţiilor de interes public.
    (2) În cadrul conferinţelor de presă autorităţile publice sunt obligate să răspundă cu privire la orice informaţii de interes public.
    Art. 18. – (1) Autorităţile publice au obligaţia să acorde fără discriminare acreditare ziariştilor şi reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă.
    (2) Acreditarea se acordă la cerere, în termen de două zile de la înregistrarea acesteia.
    (3) Autorităţile publice pot refuza acordarea acreditării sau pot retrage acreditarea unui ziarist numai pentru fapte care împiedică desfăşurarea normală a activităţii autorităţii publice şi care nu privesc opiniile exprimate în presă de respectivul ziarist, în condiţiile şi în limitele legii.
    (4) Refuzul acordării acreditării şi retragerea acreditării unui ziarist se comunică în scris şi nu afectează dreptul organismului de presă de a obţine acreditarea pentru un alt ziarist.
    Art. 19. – (1) Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să informeze în timp util mijloacele de informare în masă asupra conferinţelor de presă sau oricăror alte acţiuni publice organizate de acestea.
    (2) Autorităţile şi instituţiile publice nu pot interzice în nici un fel accesul mijloacelor de informare în masă la acţiunile publice organizate de acestea.
    (3) Autorităţile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare şi funcţionare să desfăşoare activităţi specifice în prezenţa publicului sunt obligate să permită accesul presei la acele activităţi, în difuzarea materialelor obţinute de ziarişti urmând să se ţină seama doar de deontologia profesională.
    Art. 20. – Mijloacele de informare în masă nu au obligaţia să publice informaţiile furnizate de autorităţile sau de instituţiile publice.

    CAPITOLUL III
    Sancţiuni

    Art. 21. – (1) Refuzul explicit sau tacit al angajatului desemnat al unei autorităţi ori instituţii publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi constituie abatere şi atrage răspunderea disciplinară a celui vinovat.
    (2) Împotriva refuzului prevăzut la alin. (1) se poate depune reclamaţie la conducătorul autorităţii sau al instituţiei publice respective în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de către persoana lezată.
    (3) Dacă după cercetarea administrativă reclamaţia se dovedeşte întemeiată, răspunsul se transmite persoanei lezate în termen de 15 zile de la depunerea reclamaţiei şi va conţine atât informaţiile de interes public solicitate iniţial, cât şi menţionarea sancţiunilor disciplinare luate împotriva celui vinovat.
    Art. 22. – (1) În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plîngerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7.
    (2) Instanţa poate obliga autoritatea sau instituţia publică să furnizeze informaţiile de interes public solicitate şi să plătească daune morale şi/sau patrimoniale.
    (3) Hotărârea tribunalului este supusă recursului.
    (4) Decizia Curţii de apel este definitivă şi irevocabilă.
    (5) Atât plângerea, cât şi apelul se judecă în instanţă în procedură de urgenţă şi sunt scutite de taxă de timbru.

    CAPITOLUL IV
    Dispoziţii tranzitorii şi finale

    Art. 23. – (1) Prezenta lege va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va elabora, la iniţiativa Ministerului Informaţiilor Publice, normele metodologice de aplicare a acesteia.
    Art. 24. – (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Informaţiilor Publice, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi Ministerul Finanţelor Publice vor înainta Guvernului propuneri privind măsurile necesare pentru ca informaţiile de interes public să devină disponibile în mod progresiv prin intermediul unor baze de date informatizate accesibile publicului la nivel naţional.
    (2) Măsurile prevăzute la alin. (1) vor privi inclusiv dotarea autorităţilor şi instituţiilor publice cu echipamentele de tehnică de calcul adecvate.
    Art. 25. – Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă orice prevederi contrare.

    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 13 septembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.

    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    PAUL PĂCURARU

    Divortul

    Titularul cererii de divorţ:
    Cererea de divorţ poate fi introdusă de oricare dintre soţi.
    Aceasta trebuie să fie depusă personal, astfel persoana care depune cererea dobândeşte calitatea de reclamant, iar soţul chemat în judecată are calitatea de pârât.

    Unde se depune cererea de divorţ:
    Cererea de divorţ o depuneţi la judecătoria în raza căreia se află cel din urmă domiciliu comun al dumneavoastră şi al soţului/ei sau la judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul soţului pârât, când nu aţi avut un domiciliu comun sau nici unul dintre dumneavoastră nu mai locuiţi în raza celui din urmă domiciliu comun.
    În situaţia când soţul pârât nu are domiciliul în ţară depuneţi cererea de divorţ la judecătoria în raza căreia se află domiciliul dumneavoastră.

    3. Cuprinsul cererii de divorţ:
    Ca titular al cererii de divorţ, pe lângă cerinţele generale prevăzute pentru orice cerere de chemare în judecată, trebuie să indicaţi în cererea de divorţ numele copiilor minori născuţi din căsătorie sau

    Dreptul de proprietate asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei de catre cei doi soti

    Potrivit art.30 alin.1 Codul Familiei: „bunurile dobandite de oricare dintre soti in timpul casatoriei sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune ale sotilor”.

    Toate bunurile dobandite de catre soti in timpul casatoriei sunt bunuri devalmase, chiar daca in actul de achizitionare este trecut doar unul dintre soti sau cumpararea s-a facut din veniturile unuia dintre soti si chiar daca bunul a fost dobandit in timp ce sotii erau despartiti in fapt

    Potrivit art.31 Codul Familiei, nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecarui sot urmatoarele categorii de bunuri:
    a) bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;
    b) bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;
    c) bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiei unia dintre soti;
    d) bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii si alte asemenea bunuri;
    e) indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagubae
    pricinuite persoanei;
    f) valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.

    Sotii administreaza si folosesc impreuna bunurile comune si dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soti, exercitand singur aceste drepturi, este socotit ca are si consimtamantul celuilalt sot .

    Astfel prin lege s-a instituit prezumtia ca oricare dintre soti, exercitand prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor comune, este considerat ca are si consimtamantul celuilalt sot si ca este imputernicit sa-l reprezinte.

    Aceasta prezumtie de mandat tacit este relativa, putand fi rasturnata prin dovada contrara. Sotul interesat are posibilitatea sa faca dovada ca nu a dat celuilalt sot mandat cu privire la un anumit act sau ca s-a opus la incheierea lui. Atat lipsa consimtamantului celuilalt sot cat si existenta lui pot fi dovedite cu orice mijloc de proba.

    Art. 35 alin. 2 Codul Familiei in partea finala, determina limitele mandatului tacit reciproc al sotilor deoarece prevede ca pentru incheierea actelor de instrainare sau de grevare a bunurilor imobile (terenuri si constructii) ce alcatuiesc comunitatea de bunuri, este necesara existenta consimtamantului expres al celuilalt sot.

    In legatura cu bunurile comune, Codul familiei arata ca sotii raspund cu aceste bunuri pentru: cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile lor comune, obligatiile contractate impreuna, obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casniciei si pentru repararea prejudiciului cauzat prin insusirea de catre unul dintre soti a unor bunuri proprietate publica, daca prin acesta au sporit bunurile comune ale sotilor.

    In cazul in care unul dintre viitorii soti este proprietarul unei locuinte (bun dobandit inainte de incheierea casatoriei) in care va locui cu viitorul sot sau daca pe parcursul casniciei sotul neproprietar face anumite investitii in cladirea respectiva (zugraveli, gresie, etc) acesta in urma partajului nu risca sa piarda propria locuinta in favoarea celuilat. Locuinta respectiva este bun propriu (fiind dobandita inainte de casatorie), sotul celalat putand avea, cel mult un drept de creanta pentru cheltuielile facute cu imbunatatirile

     

    Eliberarea (schimbarea)pasaportului

    Pasaportul se elibereaza de catre sectia de politie de care apartine persoana in cauza, in termen de 20 de zile de la depunerea urmatoarelor acte:

    -cerere tip completata cu toate rubricile;

    -fisa anexa tip cu toate datele personale;

    -actul de identitate in original si copie;

    certificatul de nastere in original si copie;

    -certificatul de casatorie in original si copie, daca este cazul;

    -hotararea de divort in original si copie legalizata daca este cazul;

    -pasaportul anterior daca exista;

    -chitante privind achitarea taxelor legale:

    • taxa consulara in contul bugetului de stat, platita la CEC sau la Trezorerie;
    • taxa reprezentand contravaloarea pasaportului platita la CEC sau la BCR;

    Chitantele trebuie sa fie pe numele solicitantului, in conturile stabilite si in original

    Actele şi taxele necesare pentru redobândirea cetãţeniei române de cãtre persoanele care au pierdut cetãţenia românã (Art. 10 alin.1 din Legea nr. 21/1990)

    PAŞAPORT în copie legalizată sau « conform cu originalul » cu semnătura în clar a consulului (diplomatului) care primeşte cererea şi ştampila rotundă;

    CAZIER JUDICIAR din România;

    TAXĂ CONSULARĂ – 187,5 lei- se plăteşte la C.E .C. sau Trezorerie în contul nr. 203301028609468.

    2.      TAXĂ ÎNREGISTRARE CERERE – 3 lei- se plăteşte la C.E .C. sau Trezorerie în contul nr. 203301028609468.

    3.      TAXA de publicare în Monitorul Oficial se plateşte în conturile:

    IBAN: RO55RNCB0082006711100001, BCR S.A. – SUCURSALA UNIREA şi

    IBAN: RO12TREZ7005069XXX000531, Direcţia de trezorerie şi contabilitate publică a Municipiului Bucureşti, C.I.F. RO427282

    Plata taxei se poate face şi la sediul Monitorului Oficial din Bucureşti, şos Panduri nr.1, Bl.P33, parter, sector 5.

    1. TIMBRU JUDICIAR de 1,5 lei se cumpără de la Poştă;

     

    Actele şi taxele necesare pentru renunţarea la cetãţenia românã

    Actele şi taxele necesare pentru renunţarea la cetãţenia românã. (Art. 26 din Legea nr. 21/1991)  PAŞAPORT în copie legalizată sau « conform cu originalul » cu semnătura în clar a consulului (diplomatului) care primeşte cererea şi ştampila rotundă – dacă cererea se depune personal;

    .      PROCURĂ specială autentificată la notar sau la misiunea diplomatică a României pentru depunerea cererii de renunţare şi copie legalizată de pe paşaport dacă cererea se depune de altă persoană. Mandatarul va depune şi copia propriului act de identitate;

    3.      CAZIER JUDICIAR din România ( valabil 6 luni de la data emiterii );

    4.      Adeverinţă privind debitele către stat eliberată de Administraţia Financiară de la ultimul domiciliu din România;

    5.      Adeverinţă privind debitele către stat eliberată de direcţia de impozite şi taxe locale a primăriei, de la ultimul domiciliu din România;

    6.      Declaraţie pe propria răspundere personală, autentificată la notar sau la misiunea diplomatică a României privind debitele faţă de persoane fizice sau juridice din România;

     

    PROCEDURA DE REDOBÂNDIRE A CETAŢENIEI ROMÂNE

    Cetăţenia română se poate acorda şi persoanei care a pierdut-o din motive neimputabile această cetăţenie şi care cere redobândirea ei, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 8 lit. b), c), d),  şi e) adică: dovedeşte prin comportarea şi atitudinea sa loialitate fata de statul şi de poporul roman;a împlinit varsta de 18 ani; are asigurate mijloacele legale de existenta; este cunoscut cu o buna comportare şi nu a fost condamnat în ţara sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean roman (art.10 alin.1 din Legea nr. 21/1991).

    Persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 21/1991, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României.
    Preşedintele Comisiei pentru Cetăţenie fixează termen pentru soluţionarea cererii şi dispune prin rezoluţie completarea dosarului, publicarea, pe cheltuiala solicitantului, a extrasului de cerere în Monitorul Oficial  Partea a III-a, solicitarea de relaţii pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 8 lit. b) şi e): solicitantul va trebui să dovedească prin comportarea şi atitudinea sa loialitate fata de statul şi de poporul roman; solicitantul este cunoscut cu o buna comportare şi nu a fost condamnat în ţara sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean roman;

    2. Publicarea În Monitorul Oficial Partea a III-a a extrasului cererii de acordare a cetăţeniei române.

    3. Comunicarea adreselor către instituţiile avizatoare pentru verificarea condiţiilor prevăzute de art. 8 alin.1 lit. b) şi e).

    4. Soluţionarea cererii de către Comisia pentru Cetăţenie

    La termenul stabilit pentru dezbaterea cererii, Comisia verifică îndeplinirea condiţiilor necesare redobândirii  cetăţeniei române, potrivit dispoziţiilor art. 8  lit. b), c), d) şi e) din Legea nr. 21/1991.

    5. Raportul Comisiei
    Comisia pentru Cetăţenie va întocmi un raport care se adresează Ministrului Justiţiei şi care cuprinde propunerile motivate ale Comisiei pentru redobândirea cetăţeniei române sau respingerea cererii de redobândire a cetăţeniei române.

    6. Emiterea ordinului Ministrului Justiţiei de acordare a cetăţeniei române sau respingere a cererii de redobândire a cetăţeniei

    Ministrul Justiţiei, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 21/1991, emite ordinul de acordare a cetăţeniei române.
    Ordinul de acordare a cetăţeniei române se publică în Monitorul Oficial Partea I.
    În cazul în care Ministrul Justiţiei constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 21/1991, respinge, prin ordin, cererea de acordare a cetăţeniei române.
    Ordinul Ministrului Justiţiei de respingere a cererii de acordare a cetăţeniei române se comunică solicitantului prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
    Ordinul Ministrului Justiţiei de respingere a cererii de acordare a cetăţeniei române poate fi contestat în termen de 15 zile de la comunicare la Secţia de Contencios Administrativ a Curţii de Apel de la domiciliul sau reşedinţa solicitantului.
    Dacă solicitantul nu are reşedinţa sau domiciliul în România, ordinul poate fi atacat în acelaşi termen la Secţia de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Bucureşti.
    Hotărârea Curţii de Apel este definitivă şi irevocabilă.

    7.Depunerea jurământului

    În termen de 3 luni de la data publicării ordinului Ministrului Justiţiei de redobândire a cetăţeniei române în Monitorul Oficial Partea I, persoanele care redobândesc cetăţenia română vor depune jurământul de credinţă faţă de România.
    După depunerea jurământului, Comisia pentru Cetăţenie eliberează certificatul de cetăţenie română.
    Persoanele care au redobândit cetăţenia română în condiţiile prevăzute de art. 10 alin.1 şi art. 101, cu menţinerea domiciliului în străinătate, vor depune jurământul de credinţă în faţa şefului misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României  din ţara în care domiciliază.
    În acest caz, certificatul de cetăţenie  română va fi eliberat de şeful misiunii diplomatice sau al oficiului consular.

    În situaţia în care copiii minori dobândesc cetăţenia română odată cu părinţii sau cu unul dintre părinţi, aceştia vor fi înscrişi în certificatul de cetăţenie al părinţilor şi nu depun jurământul.
    În cazul în care copilul devine major în timpul procesului de soluţionare a cererii şi până la data dobândirii de către părinţi a cetăţeniei române, Comisia  pentru Cetăţenie, la sesizarea persoanei interesate, va analiza cazul, putând decide în legătură cu depunerea de către acesta a jurământului şi cu eliberarea unui  certificat de cetăţenie separat pentru copilul devenit major.

    Soti care nu au cetatenie comuna si nu au domiciliu comun

    Potrivit art. 23 alin. 3 din Conventia privind asistenta juridica dintre Romania si Iugoslavia, competenta de solutionare a actiunii de divort revine instantei pe a carei raza teritoriala sotii au avut ultimul domiciliu comun.

    Prin decizia civila nr. 1896/A din 30 iunie 2000 pronuntata de Tribunalul Timis in dosar nr. 7516/C/1999 s-a admis apelul declarat de reclamantul T.I. impotriva sentintei civile nr. 3857 din 3 iunie 1999 pronuntata de Judecatoria Timisoara in dosar nr. 6824/1998, a fost schimbata sentinta primei instante, iar in fond a fost admisa actiunea de divort formulata de reclamant impotriva paratei T.I., dispunandu-se desfacerea casatoriei incheiata de parti la data de 10 iunie 1995 in Serbia, din vina ambilor soti. Totodata, s-a dispus ca parata sa reia numele avut anterior casatoriei. Minora partilor a fost incredintata mamei parate, iar reclamantul a fost obligat la intretinere in cuantum de X din veniturile sale nete realizate lunar.

    Tribunalul a apreciat ca in mod gresit prima instanta a respins actiunea ca nefiind de competenta instantelor romane, iar pe fond a retinut ca relatiile de casatorie sunt grav si iremediabil vatamate, incat continuarea casatoriei nu mai este posibila.

    Parata a declarat recurs impotriva acestei decizii, invocand necompetenta instantelor romane de a solutiona cauza.

    Curtea a apreciat ca recursul este neintemeiat pentru urmatoarele considerente:

    Potrivit art. 23 alin. 3 din Conventia privind asistenta juridica dintre Romania si Iugoslavia, competenta de solutionare a acestei cauze revine instantei pe a carei raza teritoriala partile au avut ultimul domiciliu comun, iar in speta, partile au avut ultimul domiciliu comun in localitatea Dumbravita, judetul Timis.

    Astfel, pana la nasterea minorei Andreea sotii au locuit in localitatea Dumbravita, minora fiind nascuta in localitatea Zrenjanin, in Serbia. Dupa nasterea minorei parata nu a mai revenit in Romania, iar reclamantul si-a desfasurat activitatea neintrerupta in calitate de angajat al regionalei C.F.R. Timisoara.

    Conform art. 20 din Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept international privat, daca sotii nu au cetatenie comuna si nici domiciliu comun, relatiile lor personale si patrimoniale sunt supuse legii statului pe teritoriul caruia au avut resedinta comuna, iar acest stat este Romania.

    In consecinta, exista concordanta intre dispozitiile Legii nr. 105/1992 si cele ale conventiei bilaterale dintre cele doua tari ai caror cetateni sunt partile in cauza .

        Pronuntata – Curta de apel Timisoara, Sectia civila, Decizie nr. 210/2002 din 30/01/2002

    Bunuri comune

    Paratul a depus o intampinare si cerere conventionala, prin care a contestat caracterul de bun comun al apartamentului, sustinand ca acesta este bunul sau propriu, fiind achizitionat la 9 noiembrie 1972, anterior casatoriei care a avut loc la 3 iulie 1973.

    Judecatoria Ploiesti, prin incheierea din 9 iunie 1982, a admis in principiu actiunea si cererea reconventionala, a stabilit ca apartamentul este bun propriu al paratului si ca avansul s-a platit de parat din suma cu care matusa reclamantei a inteles sa-i ajute pe amandoi, in perioada anterioara casatoriei, astfel ca reclamanta are numai un drept de creanta in cota de 1/2 din avans si din ratele platite de la data casatoriei pana la despartirea in fapt .

    Prin sentinta civila nr. 4861/1982 Judecatoria Ploiesti a admis in parte actiunea si cererea reconventionala si a atribuit apartamentul paratului, cu obligarea acestuia de a plati reclamantei o sulta, in completarea valorii bunurilor mobile ce i-au fost atribuite ei in intregime.

    Prin decizia nr. 1919/1982 Tribunalul jud. Prahova a admis recursul declarat de reclamanta, a modificat incheierea si sentinta de mai sus, a cpnstatat ca apartamentul este bun comun si l-a atribuit reclamantei, cu obligarea de a plati paratului o sulta, atribuind acestuia toate celelalte bunuri mobile.

    Instanta a retinut ca apartamentul a fost contractat de parat pentru el si pentru reclamanta, inainte de casatorie, si ca avansul a fost platit de parat, insa cu bani pusi la dispozitie de o matusa a reclamantei „pentru ambii tineri”.

    S-a retinut, de asemenea, ca dupa depunerea avansului, partile au platit impreuna rate, reprezentand mai mult de jumatate din valoarea apartamentului pe care l-au considerat proprietatea ambilor.

    Procurorul general a declarat recurs extraordinar sustinand, in principal, ca gresit s-a retinut ca apartamentul este bun comun al ambelor parti, el fiind bun propriu al paratului, deoarece a fost contractat si luat in primire de acesta anterior casatoriei, astfel ca trebuiau aduse la imparteala numai avansul si ratele pe care acestia le-au platit impreuna.

    Tribunalul Suprem, sectia civila, prin decizia nr. 1298/1983, a respins recursul extraordinar, retinand ca apartamentul este bun comun, potrivit conventiei incheiate de parti, in acest sens, anterior casatoriei.
    Impotriva hotararilor de mai sus, procurorul general a declarat recurs extraordinar, sustinand ca acestea sunt vadit netemeinice si esential nelegale, reiterand motivul de casare de mai sus, din primul recurs extraordinar.

    Dispozitiile art. 30 din codul familiei, instituie regimul proprietatii comune in codevalmasie asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei, care este obligatoriu.
    Prin declararea ca nula a oricarei conventii contrarii se intelege interdictia de a se institui, prin vointa partilor, un alt regim matrimonial asupra bunurilor dobandite in timpul casatoriei. Dispozitia prohibitiva de mai sus vizeaza apararea bazei materiale a familiei care nu poate fi sustrasa regimului juridic instituit de lege .

    Atunci cand unul dintre viitorii soti construieste un imobil pe numele sau, cu ajutor de la stat sau in regie proprie, dar si cu contributia celuilalt, ambii convenind ca imobilul sa devina bun comun in codevalmasie la data casatoriei lor, conventia astfel incheiata este valabila, urmand sa-si produca efectele de la data incheierii casatoriei partilor. Este vorba in acest caz de o conventie sub conditie care opereaza de la data casatoriei.

    Asa fiind, viitorii soti pot conveni ca un imobil construit pe numele unuia din ei, dar cu contributia amandorura, sa intre sub regimul comunitatii de bunuri, la data casatoriei lor.
    In speta, s-a retinut corect, pe baza probelor administrate, ca, inainte de casatorie, partile au convenit ca apartamentul in litigiu, desi contractat pe numele viitorului sot si predat acestuia, sa devina, la data incheierii casatoriei, bun comun al ambilor soti.
    Simpla existenta a conventiei, in acest sens, este suficienta, prin ea insasi, pentru recunoasterea caracterului comunitar al bunului respectiv.

    Faptul ca in conceptia si aplicarea Legii nr. 4/1973, contractul de construire de locuinta, ca si cel de cumparare, se incheie in considerarea persoanei beneficiare, nu-si are aplicare in cazul sotilor, deoarece actul profita, potrivit dispozitiilor art. 30 din codul familiei, adica in puterea legii, si sotului care nu a participat la act.

    In speta, reclamanta a dobandit acest drept la data casatoriei, in calitatea ei de sotie, careia ii profita actul desi nu a participat la el, fiindu-i aplicabile, astfel, dispozitiile art. 30 din Codul familiei, fiind deci nerelevant faptul ca, la data contractarii, reclamanta nu avea domiciliul in municipiul Ploiesti.

    In raport de cele de mai sus, se constata ca sustinerea din recursul extraordinar potrivit careia apartamentul in discutie ar fi bun propriu al paratului este neintemeiata.

    De aceea, constatarea din decizia sectiei civile a Tribunalului Suprem in sensul ca apartamentul constituie bun comun urmeaza a fi retinuta, cu precizarea ca apartamentul respectiv a devenit bun comun de la data casatoriei.

    Fata de cele mai sus aratate, apartamentul fiind bun comun al ambilor soti, in mod corect a fost adus la masa partajabila.

    In consecinta, recursul extraordinar prin care se solicita a se constata ca bunul respectiv este bun propriu al paratului urmeaza a fi respins ca nefondat.

    Curtea Suprema de Justitie, decizia nr. 77 din 5 decembrie 1983