Se poate prescrie un credit neplatit din 2008?

In 2008 m-am intors din Italia si fostul sot a ramas acolo sa achite un credit de 10000 euro pe care eu eram titular si el co-platitor.

Dupa atatia ani am aflat ca m-a mintit si nu a platit nimic. Acel credit mai exista, a fost doar pasat de la o firma de recuperari la alta. se poate prescrie? Ce ar trebui sa fac?

 

Stimata doamna,

Codul Civil spune ca datoriile la un credit se pot anula (prescrie) daca firma creditoare (banca sau IFN-ul) nu incearca, timp de trei ani, sa recupereze datoriile de la client (debitor), prin executare silita.

Cu alte cuvinte, daca dumneavoastra nu ati primit, timp de trei ani, nicio notificare de executare silita de la banca sau de la o firma de recuperare creante, exista posibilitatea ca datoria sa se anuleze.

Banca si firmele de recuperare creante sunt obligate sa-si notifice clientii cu privire la declansarea procedurilor de executare silita.

Pe de alta parte, s-ar putea ca banca sa fi inceput procedura de executare silita, inainte de termenul de trei ani, dar dumneavoastra nu stiti, din diverse motive, precum schimbarea domiciliului, adresa gresita sau alte cauze.

In acest caz, creditul s-ar putea sa nu poata fi prescris. Mai mult, ati putea avea de platit si dobanzi pentru intarziere si alte costuri aferente executarii silite.

Va rog sa reveniti daca doriti informatii suplimentare sau aveti nevoie de ajutor pentru rezolvarea problemei.

De stiut de toti cei executati silit : Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termenul de 3 ani, de la data ultimei plăți efectuate de debitor

Potrivit art.706 C.pr.civilă, dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termenul de 3 ani, de la data ultimei plăți și nu de la data scadenței finale a creditului.

”Prin sentința civilă nr. 7573/2015 a Judecătoriei Pitești a fost respinsă contestația la executare ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:

Potrivit art.712 alin.1 NCpc „ Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii” iar potrivit art. 667 alin.2 CPC „ Comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării”.

În spetă de față se observă că titlul executoriu este reprezentat de contractul de credit nr. RFxxxxxxxxxx/11.11.2008 încheiat între contestator și Raiffesen Bank S.A (aspect recunoscut prin cererea de chemare în judecată), și astfel instanța constată că debitorul contestator se afla în posesia titlului executoriu la care face referire art.667 alin.2 CPC, expus anterior, astfel încât nu mai era necesară comunicarea lui, motiv pentru care nu poate interveni sancțiunea prevăzută de textul de lege, aceea a nulității executării.

Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține că potrivit art. 706 CPC„ Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.În cazul titlurilor emise în materia drepturilor reale, termenul de prescriție este de 10 ani.(2) Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul a obține executarea silită.În cazul hotărârilor judecătorești și arbitrale, termenul de prescripție începe să curgă de la data rămânerii lor definitive.”.

În spetă, raportat la înscrisurile din dosarul de executare silită atașat, se observă că nu a operat prescripția. Astfel, conform art.1pct.1.3 din contractul de credit nr. RFxxxxxxxxxx/11.11.2008 încheiat între contestator și Raiffesen Bank S.A, data scadentă finală fiind 11.11.2013, iar cererea de încuviințare executare silită a fost formulată la data de 19.05.2014 iar prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 05.06.2014 în dosarul nr. xx/280/2014 a fost încuviințată executarea silită de către Judecătoria Pitești. (…)

Analizând apelul, tribunalul constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune se constată că apelantul a încheiat un contract de credit cu Raiffesen Bank S.A. și se mai reține faptul că ultima plată a fost făcută în anul 2009.

Potrivit art.706 C.pr.civilă dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termenul de 3 ani, de la data ultimei plăți și nu de la data scadenței 2013 așa cum greșit a reținut instanța de fond, astfel încât față de 2009 data ultimei plăți a intervenit prescripția.(Tribunalul Argeș, Decizia civilă nr. 1771/25 mai 2016)

In ce termene se prescriu creantele fiscale

Momentul in care incepe sa curga termenul de prescriptie difera in functie de mai multi factori. Mai intai, autoritatea fiscala trebuie sa stabileasca la modul concret obligatiile fiscale ale contribuabililor, respectiv cuantumul

 

taxelor si impozitelor de platit. Apoi, daca este cazul, trebuie sa ceara executarea silita a obligatiilor fiscale. Prin urmare, prescriptia poate interveni ori asupra dreptului organului fiscal de a stabili obligatiile fiscale, ori asupra dreptului aceluiasi organ de a cere executarea silita a acestora.

Termenul de prescriptie incepe sa curga in mod diferentiat, in functie de dreptul afectat de prescriptie. Astfel, in cazul dreptului de a stabili obligatii fiscale, termenul de prescriptie de 5 ani incepe sa curga de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care s-a nascut creanta fiscala (cand s-a format baza de impunere care o genereaza). Deci, daca organul fiscal nu a stabilit obligatiile fiscale ale contribuabilului in acest interval de timp, prin emiterea unei decizii de impunere, nu va mai putea actiona in continuare pentru recuperarea datoriei.

Daca organul fiscal constata implinirea termenului de prescriptie a dreptului de stabilire a obligatiei fiscale, va proceda la incetarea procedurii de emitere a titlului de creanta fiscala, respectiv decizia de impunere.

Daca obligatia fiscala rezulta din savarsirea unei fapte de natura penala, termenul de prescriptie este insa de 10 ani si curge de la data savarsirii faptei, care insa trebuie sa fie sanctionata ca infractiune prin hotarare judecatoreasca definitiva.

In cazul dreptului organului fiscal de a cere executarea silita a creantelor fiscale, termenul curge de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care obligatia fiscala a devenit scadenta. Obligatia fiscala devine scadenta, de regula, la termenul aratat in decizia de impunere.

Termenul general de prescriptie este de 3 ani, insa in materie fiscala acest termen de prescriptie este de 5 ani, cu exceptia cazurilor de infractiuni fiscale, de exemplu evaziunea fiscala, cand termenul este de 10 ani.

Insa termenul de prescriptie incepe sa curga in momente diferite, de la caz la caz. Pe de alta parte, acest termen poate fi suspendat (cand in calculul termenului nu se include o perioada de timp) sau poate fi intrerupt, cand se considera ca termenul incepe sa curga din nou, fara sa se ia in considerare perioada deja implinita din respectivul termen.

Reglementarile referitoare la prescriptia fiscala sunt prevazute in Codul de Procedura Fiscala. Acest act normativ reglementeaza doua capitole distincte, respectiv prescriptia dreptului de a stabili obligatii fiscale si prescriptia dreptului de a cere executarea silita si a dreptului de a cere compensarea sau restituirea Legea prevede si cazurile in care prescriptia se intrerupe, ceea ce inseamna ca, de la momentul intreruperii, incepe sa curga un nou termen de prescriptie integral. O asemenea intrerupere are loc, de exemplu, pe data indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite sau in cursul acesteia, a unui act voluntar de plata a obligatiei fiscale sau a recunoasterii in orice alt mod a datoriei. Deci, daca datornicul a platit la un moment dat o mica parte din datorie, termenul de prescriptie incepe sa curga de la inceput, din momentul acelei plati. De asemenea, termenul se intrerupe pe data indeplinirii, in cursul executarii silite, a oricarui act de executare silita din partea organului fiscal. Aceasta inseamna orice somatie, notificare de plata etc.

Av.Coltuc Marius Vicentiu

 

Pentru fiecare dosar fiscal avem un onorariu de 600 de lei