Contract administrativ. Procedură prealabilă. Condiţii de formă.

Prin sentinţa nr. 67 din 29 martie 2006 – urmare a sesizării de către Judecătoria Rădăuţi, prin sentinţa civilă nr. 3094/2005, de declinare a competenţei – Curtea de Apel Suceava –

Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local al comunei H, prin primar, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, fostă Agenţia SAPARD Bucureşti, prin care solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 1.131.100.306 ROL, reprezentând cheltuieli efectuate cu organizarea de şantier, foloase nerealizate pentru organizare de şantier, taxe ISC, dobândă achitată, precum şi foloase nerealizate, sumă derivând din executarea contractului cadru de finanţare încheiat de reclamantă cu pârâta în 2003.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a admis excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, reţinând, că reclamanta nu a respectat prevederile art. 7 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 554/2004 şi art. 7201 din Codul de procedură civilă, referitoare la procedura concilierii directe, adresele nr. 270 din 9 februarie 2006 şi, respectiv, nr. 398 din 23 februarie 2005 înaintate pârâtei nefăcând dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în modalitatea prevăzută de dispoziţiile legale menţionate.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că instanţa de fond în mod greşit a apreciat în cauză, că adresele nr.270/2006 şi respectiv nr.398/2005 nu pot fi considerate ca făcând dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în modalitatea prevăzută de art.7201 Cod procedură civilă. În ciuda faptului că nici unul din aceste înscrisuri nu poartă denumirea de plângere şi chiar dacă urmare a respectivelor demersuri nu s-a mai încheiat, formal, un proces-verbal de conciliere, recurentul susţine că din conţinutul lor rezultă fără dubiu încercările de soluţionare pe cale amiabilă a litigiului, după cum o demonstrează de altfel şi corespondenţa ce a urmat şi poziţia intimatei pârâte.

Recursul este fondat.

Incontestabil, contractul cadru încheiat de părţi la data de 19.02.2003 din care derivă pretenţiile băneşti ce formează obiectul acţiunii de faţă are natură administrativă.

Aşa fiind potrivit art.7 alin.(6) din Legea nr.554/2004, procedura prealabilă ce urmează a fi îndeplinită îmbracă forma concilierii în cazul litigiilor comerciale, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile art.7201 Cod procedură civilă.

Potrivit acestui din urmă text legal, în materie comercială, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul trebuie să încerce soluţionarea litigiului prin concilierea directă cu cealaltă parte. În acest scop, reclamantul trebuie să convoace partea adversă, comunicându-i pretenţiile sale şi temeiul legal precum şi actele  pe care se întemeiază acestea, urmând ca rezultatul concilierii să fie consemnat într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce şi a punctelor de vedere ale părţilor referitoare la obiectul litigiului.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că prin corespondenţele trimise pârâtei – intimate anterior datei de introducere a acţiunii în contencios administrativ, respectiv prin adresele nr.1488/8.02.2005 şi nr.398/23.02.2005, la care se adaugă şi răspunsurile primite, recurenta-reclamantă a îndeplinit procedura prealabilă a concilierii, în spiritul  prevederilor art.7201 Cod procedură civilă.

Astfel deşi este adevărat că strict formal, adresele în cauză nu îndeplinesc chiar toate condiţiile prevăzute de art.7201 Cod procedură civilă, lipsind în primul rând invitaţia formală, expresă, la conciliere, Înalta Curte apreciază că se impune interpretarea logică, şi realistă a prevederilor art.7201 Cod procedură civilă tocmai pentru ca acestea        să-şi atingă scopul avut în vedere de legiuitor şi fără a împiedica nejustificat părţile în realizarea drepturilor lor.

Din această perspectivă Înalta Curte, examinând înscrisurile sus menţionate împreună cu răspunsurile transmise de intimata-pârâtă, reţine că finalitatea şi sensul urmărit de legiuitor prin această prevedere, a fost pe deplin atins, pe de o parte pentru că rezultă fără echivoc  încercarea reclamantului – recurent de soluţionare pe cale amiabilă litigiului apărut, iar pe de altă parte, comunicarea către intimata-pârâtă a pretenţiilor băneşti formulate ca şi a temeiului legal al acestora.

La rândul său, intimata – pârâtă şi-a exprimat poziţia şi punctul de vedere faţă de pretenţiile reclamantului-recurent, prin adresele de răspuns, depuse la dosar.

În aceste condiţii, reţinând şi demersurile ulterioare ale părţilor, Înalta Curte apreciază că ar fi excesiv de formală şi în afara scopului urmărit de legiuitor interpretarea în sensul că în cauză nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art.7201 Cod procedură civilă pentru a se putea promova acţiunea de faţă.

Recursul a fost admis iar cauza a fost retrimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea cercetării şi analizării fondului cererii reclamantului.

Drepturi reglementate prin O.G. nr.105/1999.Persoanele beneficiare

Prin sentinţa civilă nr.436/2001,  Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea formulată de reclamantul C.P.P. împotriva Casei Judeţene de Pensii Maramureş prin care a solicitat anularea hotărârii nr.2999/10.07.2001 a Comisiei pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999.

Curtea de apel, a reţinut în esenţă, că situaţia reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1  din  Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999, aprobate prin Legea nr.189/2000.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul susţinând în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în materie, ignorând că noţiunea de strămutat este similară cu cea de refugiat,  iar din probele administrate a rezultat că el a fost nevoit să se refgieze la data de 1 februarie 1944 din localitatea de domiciliu Rădăuţi, judeţul Suceava ca urmare a intrării trupelor socvietice pe teritoriul României.

Recursul este nefondat.

La 1 februarie 1944, reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu (oraşul Rădăuţi) judeţul Suceava şi s-a stabilit pentru o perioadă în oraşul Corabia judeţul Romaneşti, refugiindu-se ca urmare a evenientelor legate de intrarea şi înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea război modial.

Potrivit prevederilor art.1 lit.c) din Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată, modificată şi completată prin Legea nr.189/2000, beneficiciază de drepturile acordate prin această ordonanţă persoana, cetăţean român, care în perioada arătată a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Potrivit art.2 din Normele de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.

Dar, acest refugiu trebuie să se  fi produs ca urmare a persecuţiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu ca urmare  a unor evenimente de război: intrarea şi înaintarea pe teritoroiul României a trupelor sovietice, în cadrul operaţiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.

Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localităţile de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile situaţiei de refugiat, dar legiuitorul, prin Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii de persoane.

Astfel fiind, recursul a fost respins ca nefondat.

Persecutat etnic. Persoană strămutată. Indemnizaţie

Reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Ilfov, să se dispună anularea Deciziei nr.1589 emisă de pârâtă la 5 noiembrie 2001, decizie prin care i-a fost respinsă cererea de a fi încadrat şi a-i acorda calitatea şi drepturile de beneficiar  al Legii nr.189/2000.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ a respins acţiunea, prin sentinţa nr.181 din 25 februarie 2002, reţinând că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr.189/2000.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

De prevederile art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000, beneficiază persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, şi anume la lit. „c” – „a fost  strămutată în altă  localitate decât cea de domiciliu”, cazul care priveşte recursul de faţă.

Prin normele de aplicare a O.G. nr.105/1999 aprobate de Hotărârea Guvernului nr.127 din 14 februarie 2002, în art.2 s-a precizat că prin persoană care a  fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.

Reclamantul este născut la 13 septembrie 1931 în localitatea Turtucaia, iar urmare  tratatului bilateral din 7 septembrie 1940 încheiat între România şi Bulgaria, părinţii acestuia şi reclamantul care era minor, au fost strămutaţi obligatoriu în România.

Se constată, deci, că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr.189/2000, având calitatea de persoană strămutată, considerente pentru care s-a admis recursul, a fost casată sentinţa şi, în fond, s-a admis acţiunea şi s-a anulat Decizia nr.1589/2001 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, care a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să îi recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr.105/1999, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000 şi să îi acorde drepturile corespunzătoare.

Amenzile pentru încălcarea Codului Rutier au crescut de la 1 octombrie

Valoarea punctului de amendă cu care pot fi sancţionaţi conducătorii auto care încalcă regulile de circulaţie a crecut, începând de la 1 octombrie, până la 54 de lei, informează Brigada de Poliţie Rutieră.

Valoarea punctului de amendă a fost majorată, până la 54 de lei, ca urmare a unei hotărâri a Guvernului, prin care s-a stabilit că salariul minim brut pe ţară este de 540 lei, începând cu data de 1 octombrie.

Valoarea punctului de amendă a fost stabilită la 10% din salariul minim brut pe ţară. Astfel, începând de la 1 octombrie, punctul amendă este de 54 lei.

O nouă creştere a salariului minim brut pe ţară va fi făcută la 1 ianuarie 2009, când venitul minim garantat va ajunge la 600 lei lunar. Astfel, valoarea amenzii va creşte din nou.

Pentru nepurtarea centurii de siguranţă, valoarea amenzii va creşte de la 150 de lei, la 162 de lei.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!