Guvernului

Ordin nr. 1537/2008 pentru aprobarea Deciziei Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008

de

Agentia Nationala de Administrare Fiscala

In temeiul art. 3 coroborat cu art. 12 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,

presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala emite urmatorul ordin:

Art. 1
Se aproba Decizia Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008, prevazuta in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. 2
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ANEXA – DECIZIA COMISIEI DE PROCEDURI FISCALE Nr. 1/2008

1. In sensul art. 1221 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, al art. 45 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile ulterioare:
– incepand cu data intrarii in vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, in cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura reorganizarii judiciare si a insolventei, dupa caz, nu se mai datoreaza si nu se mai calculeaza obligatii fiscale accesorii pentru creantele inscrise la masa credala si pentru cele rezultate din activitatea curenta, indiferent de data deschiderii acestei proceduri.
2. In sensul art. 111 alin. (7) si (8) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare:
– in cazul contribuabililor prevazuti la art. 1071 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, declararea si plata impozitelor si a contributiilor aferente veniturilor din salarii se fac lunar, incepand cu luna urmatoare trimestrului in care au devenit platitori de impozit pe profit.

Modificari privind regimul armelor si munitiilor

de

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008 a fost publicata Legea nr. 268 din 7 noiembrie 2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor.

Potrivit modificarilor aduse prin legea de aprobare, cetatenii romani si strainii cu sedere legala in Romania, care au implinit varsta de 18 ani, pot sa procure, in scopul detinerii, respectiv al portului si folosirii, cel mult doua arme neletale de autoaparare sau de tir sportiv din categora armelor neletale supuse autorizarii.

Persoanele fizice care detin inscrise in documentele ce atesta dreptul de detinere, respectiv de port si folosire un numar mai mare de arme  sunt obligate ca in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a noii reglementari sa procedeze la instrainarea lor, in caz contrar fiind expuse raspunderii penale.

De asemenea, se mai prevede ca posesorii armelor scurte confectionate special pentru a arunca proiectile din cauciuc pot detine maximum 100 cartuse pentru fiecare arma dintre cele pentru care au drept de port si folosire.

HOTARARE nr. 416 din 9 mai 2007 privind structura organizatorica si efectivele Ministerului Internelor si Reformei Administrative

de

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 10 mai 2007

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al art. 12 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Guvernul României adopta prezenta hotãrâre.
ART. 1
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are structura organizatoricã potrivit organigramei prevãzute în anexa nr. 1.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în conducerea sa un ministru şi 5 secretari de stat.
(3) Conducerea Departamentului ordine şi siguranta publica este asigurata de cãtre un secretar de stat, care este ajutat de un adjunct.
(4) Secretarul general al ministerului este ajutat de 3 secretari generali adjuncţi.
(5) Coordonarea de cãtre ministru, secretarii de stat şi secretarul general a structurilor şi a unitãţilor subordonate se stabileşte prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
ART. 2
(1) Funcţia de director general al Direcţiei generale de informaţii şi protecţie interna se asimileazã, din punctul de vedere al salarizarii, cu funcţia de subsecretar de stat.
(2) Numirea şi eliberarea din funcţie a adjunctului şefului Departamentului ordine şi siguranta publica se fac prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
(3) Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului general al Direcţiei generale de informaţii şi protecţie interna se face prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative.
ART. 3
Ministrul internelor şi reformei administrative stabileşte structura organizatoricã a unitãţilor proprii ministerului şi poate infiinta, disloca şi desfiinta şi alte unitãţi, institute, ateliere de reparaţii sau producţie similare, subordonate ministerului, pana la nivel de birou, serviciu, sector, direcţie operativã, batalion inclusiv, în limita posturilor şi a fondului de salarii aprobate.
ART. 4
Numãrul posturilor, pe timp de pace şi mobilizare, este cel prevãzut în anexele nr. 2 şi 3*).
_______
*) Anexele nr. 2 şi 3 nu se publica, fiind clasificate potrivit legii, şi se comunica instituţiilor interesate.
ART. 5
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 6
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, se abroga Hotãrârea Guvernului nr. 725/2003 privind structura organizatoricã şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 4 iulie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

II. INSTITUŢII ŞI STRUCTURI AFLATE ÎN SUBORDINEA/COORDONAREA MINISTERULUI
INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE

A. Instituţii şi structuri aflate în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
1. Agenţia Nationala Antidrog
2. Agenţia Nationala de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã
3. Institutul Naţional de Administraţie
4. Agenţia Nationala a Funcţionarilor Publici
5. Agenţia Nationala impotriva Traficului de Persoane
6. Administraţia Nationala a Rezervelor de Stat
7. Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale
8. Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice
9. Instituţia prefectului (42)
10. Direcţia Generalã de Paşapoarte
11. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor
12. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta
13. Inspectoratul Naţional pentru Evidenta Persoanelor
14. Centrul Informatic Naţional al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative (e-administraţie)
15. Oficiul Roman pentru Imigrari*)
______
*) Înfiinţarea Oficiului Roman pentru Imigrari, prin reorganizarea Autoritãţii
pentru strãini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiati, organizarea şi funcţionarea
acestuia se stabilesc prin lege.
16. Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala
17. Arhivele Naţionale
18. Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta
Persoanelor
19. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
20. Liceul „Neagoe Basarabs al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
21. Liceul „Constantin Brancoveanu” al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative
22. Poliţia Romana
23. Jandarmeria Romana
24. Poliţia de Frontiera Romana
25. Inspectoratul de Aviatie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
26. Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie „Acvila”
27. Baza Centrala pentru Asigurarea Tehnica a Misiunilor
28. Clubul Sportiv „Dinamo” Bucureşti
29. Structuri subordonate unor unitãţi centrale
B. Structuri aflate în coordonarea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative
Societatea Comercialã „COMICEX” – S.A.

ORDONANTA DE URGENTA nr. 24 din 11 aprilie 2007 privind stabilirea unor masuri de reorganizare in cadrul administratiei publice centrale

de

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 247 din 12 aprilie 2007

Având în vedere Hotãrârea Parlamentului nr. 19/2007 privind modificarea structurii şi componentei
Guvernului, în vederea stabilirii mãsurilor care sa permitã desfãşurarea, în cel mai scurt timp, în noul cadru
organizatoric, a activitãţii aparatului de lucru al Guvernului, ministerelor, organelor de specialitate ale
administraţiei publice centrale, instituţiilor publice şi structurilor din cadrul administraţiei publice
centrale, elemente care vizeazã interesul public şi constituie situaţii de urgenta şi extraordinare,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã, Guvernul României adopta prezenta ordonanta de urgenta.
ART. 1
Se înfiinţeazã Ministerul Economiei şi Finanţelor prin reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice şi
prin preluarea activitãţii în domeniul economiei de la Ministerul Economiei şi Comerţului, care isi
înceteazã activitatea.
ART. 2
Se înfiinţeazã Ministerul Internelor şi Reformei Administrative prin reorganizarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor, care isi înceteazã activitatea.
ART. 3
Se înfiinţeazã Ministerul Transporturilor prin reorganizarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor
şi Turismului, care isi înceteazã activitatea.
ART. 4
(1) Se înfiinţeazã Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului prin reorganizarea Ministerului
Educaţiei şi Cercetãrii, care isi înceteazã activitatea.
(2) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului isi realizeazã atribuţiile în domeniul tineretului prin
Autoritatea Nationala pentru Tineret, care funcţioneazã ca organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridicã, în subordinea ministerului.
ART. 5
(1) Se înfiinţeazã Ministerul Muncii, Familiei şi Egalitãţii de Sanse prin reorganizarea Ministerului
Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, care isi înceteazã activitatea.
(2) Ministerul Muncii, Familiei şi Egalitãţii de Sanse isi realizeazã atribuţiile în domeniul egalitãţii de
sanse prin Agenţia Nationala pentru Egalitatea de Sanse între Femei şi Bãrbaţi (ANES), care
funcţioneazã ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridicã, în
subordinea ministerului.
ART. 6
(1) Se înfiinţeazã Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale
prin reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie şi a Autoritãţii
Naţionale pentru Turism, care isi înceteazã activitatea, prin preluarea activitãţii în domeniul comerţului
de la Ministerul Economiei şi Comerţului, prin preluarea activitãţii privind mediul de afaceri din cadrul
aparatului de lucru al ministrului de stat pentru coordonarea activitãţilor din domeniile mediului de
afaceri şi întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi prin preluarea activitãţii în domeniul turismului de
la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care isi înceteazã activitatea.
(2) Ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale este ajutat de unul
sau mai mulţi secretari de stat.
ART. 7
Se înfiinţeazã Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale prin reorganizarea Ministerului Agriculturii,
Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, care isi înceteazã activitatea.
ART. 8

(1) Se înfiinţeazã Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice şi Locuinţelor prin reorganizarea
Ministerului Integrãrii Europene şi prin preluarea activitãţii în domeniul lucrãrilor publice, amenajãrii
teritoriului, în domeniul construcţiilor şi în domeniul locuinţelor de la Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului, care isi înceteazã activitatea.
(2) Institutul European din România, instituţie publica sub autoritatea Guvernului, cu personalitate
juridicã, trece din coordonarea fostului Minister al Integrãrii Europene în coordonarea Departamentului
pentru Afaceri Europene. Finanţarea Institutului European din România se asigura de la bugetul de stat,
prin bugetul Departamentului pentru Afaceri Europene.
ART. 9
Se înfiinţeazã Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile prin reorganizarea Ministerului Mediului şi
Gospodãririi Apelor, care isi înceteazã activitatea.
ART. 10
(1) Aparatul de lucru al ministrului delegat pentru controlul implementarii programelor cu finanţare
internationala şi urmãrirea aplicãrii acquis-ului comunitar, aparatul de lucru al ministrului de stat pentru
coordonarea activitãţilor din domeniul economic şi aparatul de lucru al ministrului de stat pentru
coordonarea activitãţilor din domeniile mediului de afaceri şi întreprinderilor mici şi mijlocii isi
înceteazã activitatea.
(2) În cadrul Cancelariei Primului-Ministru se înfiinţeazã Departamentul de Control al Guvernului prin
preluarea atribuţiilor şi personalului Autoritãţii de Control a Guvernului, stabilite prin Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 49/2005 privind stabilirea unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei
publice centrale, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 411/2005 , cu modificãrile şi completãrile
ulterioare, structura care se desfiinţeazã.
(3) Departamentul pentru Lupta Antifrauda – DLAF, Departamentul de implementare programe şi
ajustare structuralã şi Unitatea de management a proiectului pentru implementarea şi monitorizarea
programului convenit cu Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – UMP-PAL, înfiinţatã
prin Hotãrârea Guvernului nr. 856/2003 pentru înfiinţarea Unitãţii de management a proiectului privind
reforma administraţiei publice, trec din structura aparatului de lucru al ministrului delegat pentru
controlul implementarii programelor cu finanţare internationala şi urmãrirea aplicãrii acquis-ului
comunitar în structura Cancelariei Primului-Ministru.
ART. 11
Personalul instituţiilor publice înfiinţate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenta se preia de
la instituţiile ale cãror structuri sau activitãţi sunt preluate, respectiv de la instituţiile care se
reorganizeazã, care se comaseaza sau care isi înceteazã activitatea, şi isi menţine nivelul salarizarii
prevãzut prin actele normative în vigoare.
ART. 12
(1) În termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, ministerele şi
celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale vor supune Guvernului spre adoptare
proiectele de acte normative pentru reglementarea mãsurilor privind înfiinţarea, reorganizarea,
organizarea şi funcţionarea lor, dupã caz, prevãzute de prezenta ordonanta de urgenta.
(2) Ministerele şi celelalte autoritãţi ale administraţiei publice centrale care preiau instituţii şi autoritãţi
publice în subordine sau în coordonare vor prelua şi atribuţiile specifice ministerelor şi autoritãţilor
administraţiei publice în subordinea ori în coordonarea cãrora s-au aflat entitatile preluate pana la data
intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta.
(3) Unitãţile care funcţioneazã în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea instituţiilor
reorganizate, comasate ori ale cãror structuri sau activitãţi au fost preluate potrivit prezentei ordonanţe
de urgenta trec, în mod corespunzãtor, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea instituţiilor nouînfiinţate.
(4) Ministerele, celelalte autoritãţi ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice nouînfiinţate
sau care preiau activitãţi de la alte instituţii publice ori structuri vor prelua toate drepturile şi
obligaţiile instituţiei reorganizate sau, dupã caz, comasate, ale structurii ori activitãţii din domeniile
preluate, inclusiv bunurile mobile şi imobile aflate în administrarea sau, dupã caz, în proprietatea
acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã,
republicatã, şi ale Hotãrârii Guvernului nr. 2/2001 pentru aprobarea structurii şi conţinutului
protocolului de predare-primire întocmit de membrii Guvernului şi de conducãtorii celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice la expirarea mandatului.

ART. 13
(1) Se autorizeaza Ministerul Economiei şi Finanţelor sa introducã modificãrile în structura bugetului
de stat şi în bugetele sumelor alocate din credite externe, fonduri externe nerambursabile şi pentru
activitãţi finanţate integral din venituri proprii, pe anul 2007, corespunzãtor prevederilor prezentei
ordonanţe de urgenta, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de
predare-preluare.
(2) Protocoalele de predare-preluare se încheie în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenta şi cuprind prevederile bugetare, execuţia bugetarã pana la data preluãrii,
structurile de personal preluate, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii prevãzute la art. 12.
(3) Pana la introducerea modificãrilor prevãzute la alin. (1) în bugetul de stat şi în bugetele
ordonatorilor principali de credite, finanţarea acestora se va asigura din bugetele ordonatorilor principali
de credite existenţi înainte de modificarea structurii şi componentei Guvernului potrivit Hotãrârii
Parlamentului nr. 19/2007 privind modificarea structurii şi componentei Guvernului şi, respectiv, de
intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta.
(4) Deschiderea creditelor bugetare se efectueazã din bugetele ordonatorilor principali de credite
existenţi înainte de modificarea structurii şi componentei Guvernului potrivit Hotãrârii Parlamentului nr.
19/2007 şi, respectiv, de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta şi se aproba de ordonatorii
principali de credite ai instituţiilor publice înfiinţate sau rezultate în urma reorganizãrii, în condiţiile
prezentei ordonanţe de urgenta.
(5) Efectuarea modificãrilor în execuţia bugetului de stat, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenta,
se va face de cãtre ordonatorii principali de credite, pe baza precizãrilor aprobate prin ordin al
ministrului economiei şi finanţelor în termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenta.
ART. 14
Ordonatorilor de credite bugetare ai autoritãţilor şi instituţiilor publice din subordinea Guvernului
finanţate prin bugetul altor instituţii sau autoritãţi publice din subordinea Guvernului le revin toate
obligaţiile prevãzute de reglementãrile în vigoare pentru ordonatorul principal de credite bugetare.
ART. 15
În cuprinsul actelor normative în vigoare urmãtoarele denumiri se înlocuiesc, în mod corespunzãtor
prevederilor prezentei ordonanţe de urgenta, dupã cum urmeazã:
a) „Ministerul Finanţelor Publice” cu „Ministerul Economiei şi Finanţelor”;
b) „Ministerul Economiei şi Comerţului” cu:
– „Ministerul Economiei şi Finanţelor”, în cazul prevederilor care reglementeazã activitatea în
domeniul economiei;
– „Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale”, în cazul
prevederilor care reglementeazã activitatea în domeniul comerţului;
c) „Ministerul Administraţiei şi Internelor” cu „Ministerul Internelor şi Reformei Administrative”;
d) „Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului” cu:
– „Ministerul Transporturilor”, în cazul prevederilor care reglementeazã activitatea în domeniul
transporturilor;
– „Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale”, în cazul
prevederilor care reglementeazã activitatea în domeniul turismului;
– „Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice şi Locuinţelor”, în cazul prevederilor care reglementeazã
activitatea în domeniul lucrãrilor publice, amenajãrii teritoriului, în domeniul construcţiilor şi în
domeniul locuinţelor;
e) „Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii” cu „Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului”;
f) „Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei” cu „Ministerul Muncii, Familiei şi Egalitãţii de
Sanse”;
g) „Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale” cu „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii
Rurale”;
h) „Ministerul Integrãrii Europene” cu „Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice şi Locuinţelor”;
i) „Ministerul Mediului şi Gospodãririi Apelor” cu „Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile”;
j) „Agenţia Nationala pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie” şi „Autoritatea Nationala
pentru Turism” cu „Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii
Liberale”;

k) „ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului” cu „secretar general al
Guvernului”.
ART. 16
Actele normative în care sunt prevãzute ministerele, organele de specialitate ale administraţiei publice
centrale şi instituţiile publice, care se desfiinţeazã, se reorganizeazã ori isi schimba raporturile de
subordonare sau de coordonare, dupã caz, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenta, se
modifica în mod corespunzãtor.
ART. 17
Prevederile art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2006 privind unele mãsuri pentru
întãrirea capacitãţii administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeanã, cu modificãrile
ulterioare, se aplica în mod corespunzãtor şi structurilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
ART. 18
(1) Secretariatul General al Guvernului funcţioneazã în subordinea primului-ministru şi este condus de
un secretar general, înalt funcţionar public, numit, în condiţiile legii, prin hotãrâre a Guvernului.
(2) Secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de credite pentru aparatul de lucru al
Guvernului, cu excepţia Cancelariei Primului-Ministru.
(3) În cadrul Secretariatului General al Guvernului isi desfãşoarã activitatea unul sau mai mulţi
secretari de stat.
ART. 19
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, orice dispoziţii contrare se abroga.

Proprietate. Competenţa de soluţionare şi termenul de exercitare a acţiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991

de

Reclamanţii P.T. şi P.M. au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului  de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.2176 eliberat la 20.01.1999 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea  SC ”F” SA  pentru terenul în suprafaţă de 17.789,50 mp, reprezentând pct.4 „Ferma Traian” din comuna Săbăoani, judeţul Neamţ.

In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul în suprafaţă de 17.789, 50 mp este proprietatea lor, fiind dobândit prin moştenire de la tatăl lor, A.P. şi că, prin încălcarea Legii nr.15/1990 şi a Hotărârii Guvernului nr.834/1991, a fost inclus în suprafaţa totală de teren pentru care s-a întocmit certificatul de proprietate contestat în cauză.

Pârâţii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi SC ”F” SA   au invocat excepţiile de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ şi de tardivitate a acţiunii formulate de reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr.6/22.01.2002, Curtea de Apel Bacău – Secţia  comercială şi de contencios administrativ a respins excepţia de necompetenţă materială, reţinându-se că certificatul de atestare a dreptului  de proprietate este un act administrativ emis de o autoritate  a administraţiei publice centrale, fiind supus cenzurii instanţei de contencios administrativ conform art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia de tardivitate şi a fost respinsă acţiunea ca tardivă, cu motivarea că reclamanţii nu s-au adresat instanţei de judecată în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului comunicat cu adresa nr.107809/3.08.1999 în procedura administrativă şi nici în termenul de 1 an, care a început să curgă de la data de 18.05.1999, când au luat cunoştinţă de certificatului de atestare emis pentru SC „F” SA.

Impotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii.

In primul motiv de casare, recurenţii au invocat necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ, susţinând că actul de proprietate contestat a intrat în circuitul civil şi competenţa de judeca acţiunea în anulare aparţine instanţei de drept comun.

Prin cel de al doilea motiv de casare, recurenţii au criticat soluţia de admitere  a  excepţiei  de  tardivitate, motivând că în aplicarea prevederilor art.5 din Legea nr.29/1990, instanţa de fond nu a avut în vedere că termenele de 30 de zile şi respectiv, de 1 an, se calculează de la comunicarea actului administrativ, iar o asemenea comunicare nu a existat.

Recursul nu este fondat.

Certificatul de atestare a dreptului  de proprietate a fost emis în cadrul procedurii speciale reglementate  în Hotărârea Guvernului nr.834/1991, fiind întocmit de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care funcţionează ca autoritate a administraţiei publice centrale.

Instanţa de fond a stabilit judicios că acest certificat reprezintă un act administrativ supus controlului judecătoresc în condiţiile Legii nr.29/1990 şi faţă de natura juridică a actului contestat, a respins corect excepţia de necompetenţă materială.

Recurenţii nu au contestat că, la data de 5.08.1999 li s-a comunicat cu adresa nr.107809/1999 răspuns la plângerea prealabilă şi nici faptul că, la data de 18.05.1999, au luat cunoştinţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate depus de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999 al Tribunalului Neamţ şi în care recurenţii au avut calitatea de intimaţi intervenienţi.

Faţă de aceste date, acţiunea înregistrată la 19.09.2000 a fost corect respinsă ca tardivă, fiind formulată după împlinirea termenelor prevăzute de Legea nr.29/1990 pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ.

Imprejurarea că actul contestat nu a fost comunicat recurenţilor este lipsit de relevanţă în cauză, deoarece aceştia au calitatea de terţi şi ministerul intimat nu avea obligaţia legală să le comunice actul administrativ individual întocmit unei alte persoane, astfel încât termenul de sesizare a instanţei a început să curgă de la data când recurenţii au cunoscut atât existenţa, cât şi conţinutul actului, având posibilitatea să aprecieze dacă le-a fost vătămat un drept recunoscut de lege şi dacă se adresează justiţiei pentru recunoaşterea dreptului încălcat.

Independent de faptul că, la data de 8.02.1999 certificatul de atestare a dreptului de proprietate a devenit opozabil erga omnes prin efectul transcrierii sub nr.520/1999 în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al Judecătoriei Roman, se reţine că cel târziu, la data de 18.05.1999, recurenţii au luat cunoştinţă de acest act, care le-a fost prezentat de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999.

Or, sesizarea instanţei de judecată a avut loc după împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin.final din Legea nr.29/1990, ceea ce a avut consecinţa stingerii dreptului recurenţilor reclamanţi la acţiune în sens material.

In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Act atacabil în contenciosul administrativ, conform art.1 din Legea nr.29/1990

de

Reclamantul D.C. a solicitat să se constate refuzul nejustificat al Guvernului României, de a-i răspunde, conform  cu realitatea la numeroase sesizări, urmând a se aplica o amendă conducătorului autorităţii administrative în culpă şi a i se acorda daune.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.409 din 16 aprilie 2002, a respins acţiunea, reţinând că        nu există refuz de răspuns la cererile reclamantului.

Reclamantul a declarat recurs, care însă nu este fondat.

Din actele de la dosar, a rezultat  că nu sunt întrunite cerinţele art.1 din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ întrucât la sesizarea reclamantului, din  6 decembrie 2001, pârâtul a răspuns la data de 22.01.2002.

Imprejurarea că răspunsul primit nu-i este favorabil reclamantului nu face ca aceasta să fie considerat refuz nejustificat, întrucât autoritatea administrativă este obligată doar să-i răspundă la sesizare, iar nu şi să-i rezolve favorabil cererea.

In situaţia dată, nu se justifică cererea privind obligarea conducătorului autorităţii administrative la amendă şi nici acordarea de daune, conform art.10 alin.3 şi art.1 alin.3  din legea nr.29/1990.

In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Proprietate. Condiţia prealabilă a exercitării acţiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991

de

Reclamanta SC „M” SA a chemat în judecată pe SC „A” SA, Consiliul judeţean Suceava, Asociaţia „PAS A” SA  şi A.P.A.P.S. Bucureşti, solicitând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria SV nr.0036 din 22 septembrie 1995 emis de Consiliul judeţean Suceava în favoarea SC „Al” SA pentru suprafaţa totală de 1370 m.p.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că în baza Hotărârii Guvernului nr.391/1995 a dobândit dreptul de proprietate asupra spaţiilor comerciale situate în Fălticeni, str.Nicolae Bălcescu nr.1 şi b-dul Revoluţiei nr.6 şi că ulterior a contestat că suprafeţele de teren ocupate de aceste spaţii au fost în mod greşit incluse în certificatul de proprietate existent.

Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.212 din 5.12.2001 a admis acţiunea.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs pârâtele SC „A” SA  şi Asociaţia PAS „A”, susţinând în esenţă că reclamanta nu s-a adresat organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege.

Recursul este fondat.

Acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 6 februarie 2001, iar sesizarea Consiliului judeţean Suceava a fost făcută la 15 martie 2001 sub nr.1139, după introducerea acţiunii.

Întrucât reclamanta nu s-a conformat prevederilor imperative ale art.5 din Legea nr.29/1990, potrivit cărora trebuie să se adreseze organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la emitere, acţiunea acesteia trebuie respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Aşa fiind, a fost admis recursul, s-a casat sentinţa şi s-a respins acţiunea.

Drepturi reglementate prin O.G. nr.105/1999.Persoanele beneficiare

de

Prin sentinţa civilă nr.436/2001,  Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea formulată de reclamantul C.P.P. împotriva Casei Judeţene de Pensii Maramureş prin care a solicitat anularea hotărârii nr.2999/10.07.2001 a Comisiei pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999.

Curtea de apel, a reţinut în esenţă, că situaţia reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1  din  Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999, aprobate prin Legea nr.189/2000.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul susţinând în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în materie, ignorând că noţiunea de strămutat este similară cu cea de refugiat,  iar din probele administrate a rezultat că el a fost nevoit să se refgieze la data de 1 februarie 1944 din localitatea de domiciliu Rădăuţi, judeţul Suceava ca urmare a intrării trupelor socvietice pe teritoriul României.

Recursul este nefondat.

La 1 februarie 1944, reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu (oraşul Rădăuţi) judeţul Suceava şi s-a stabilit pentru o perioadă în oraşul Corabia judeţul Romaneşti, refugiindu-se ca urmare a evenientelor legate de intrarea şi înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea război modial.

Potrivit prevederilor art.1 lit.c) din Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată, modificată şi completată prin Legea nr.189/2000, beneficiciază de drepturile acordate prin această ordonanţă persoana, cetăţean român, care în perioada arătată a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Potrivit art.2 din Normele de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.

Dar, acest refugiu trebuie să se  fi produs ca urmare a persecuţiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu ca urmare  a unor evenimente de război: intrarea şi înaintarea pe teritoroiul României a trupelor sovietice, în cadrul operaţiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.

Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localităţile de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile situaţiei de refugiat, dar legiuitorul, prin Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii de persoane.

Astfel fiind, recursul a fost respins ca nefondat.

T.V.A. Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare imobiliară

de

Reclamanta Societatea comercială „T.T.” SRL a solicitat anularea procesului-verbal de control nr.752 din 7 noiembrie 2001 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin şi a deciziei nr.148 din 7 februarie 2002 emise de  Ministerul Finanţelor Publice cu privire la suma de 763.482.275 lei, reprezentând TVA colectată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost nelegal obligată să plătească TVA pentru suma de 4.781.810.039 lei primită cu titlul de garanţie în baza convenţiei de promisiune de vânzare a unui imobil, fără a se avea în vedere că nu este proprietara imobilului şi că, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, taxa pe valoarea adăugată se datorează pentru transferul proprietăţii imobilelor.

Prin sentinţa civilă nr.124 din 21 mai 2002, Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat actele atacate, în partea privind obligaţia reclamantei de a plăti la bugetul statului suma de 763. 482.275, reprezentând TVA. Instanţa a reţinut că, reclamanta nu  datorează TVA pentru avansul încasat în baza promisiunii de vânzare a unui imobil, întrucât convenţia încheiată cu societatea N.H. nu reprezintă o vânzare şi nu este un fapt generator  al exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş Severin.

În recursul declarat de Parchetul s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art.12  din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, ale pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000, precum şi convenţia de promisiune de vânzare din care rezultă că suma încasată de intimată reprezintă un avans din preţul vânzării, pentru care avea obligaţia să colecteze taxa pe valoare adăugată calculată de organele de control.

În recursul declarat de pârâţi s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond nu a avut în vedere că, intimata a încasat un avans care nu se încadrează în excepţiile prevăzute la pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 privind exigibilitatea anticipată a taxei pe valoarea adăugată. Sub acest aspect, recurenţii au arătat că, în cauză, este lipsit de relevanţă faptul că nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului, cu atât mai mult cu cât, intimata nu este proprietara imobilului şi perfectarea vânzării reprezintă un eveniment incert.

Analizând, Curtea va admite recursurile pentru următoarele considerente:

Prin contractul preliminar de vânzare-cumpărare imobiliară şi de sublocaţie încheiat la 1 martie 2001, S.C. „T.T.” SRL, în calitate de promitent-vânzător şi firma N.H., în calitate de  promitent-cumpărător, au consimţit să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare a spaţiului industrial în suprafaţa de 2.134 mp., şi aflat la acea dată în proprietatea S.C. „Cartex” SA. Preţul vânzării a fost fixat la suma de 330.000.000 LIT, urmând a fi plătit promitentului-vânzător în momentul în care acesta va emite în favoarea promitentului-cumpărător o garanţie bancară aferentă îndeplinirii propriilor obligaţii asumate şi restituirii preţului.

În luna septembrie 2001, societatea intimată a încasat de la firma N.H. suma de 4.781.810.039 lei, reprezentând avans promisiune de vânzare imobil, pentru care nu a achitat la bugetul statului TVA colectată în sumă de 763.482.275 lei.

Deşi a calificat corect convenţia părţilor ca fiind o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit prevederile legale care au constituit temeiul  actelor de control şi al obligaţiei intimatei de a plăti TVA colectată, aferentă avansului primit.

În art.12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 şi pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 se prevede că exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator atunci când se încasează avansuri, cu excepţia avansurilor acordate pentru plata importurilor şi a datoriei vamale, pentru realizarea producţiei destinate exportului sau pentru efectuarea de plăţi în contul clientului.

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a apreciat eronat ca fiind relevant în cauză faptul că nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra  imobilului, fără a avea în vedere că în cazul avansurilor încasate, exigibilitatea TVA este anticipată transferului proprietăţii, ca fapt generator al obligaţiei de plată.

Apărarea intimatei că avansul  primit este exceptat de la plata anticipată a TVA aferente, pentru că este  destinat efectuării de plăţi în contul clientului, nu poate fi reţinută în condiţiile în care nu a  fost dovedită o asemenea convenţie, iar achiziţionarea imobilului şi înstrăinarea lui către promitentul-cumpărător reprezintă obligaţiile pe care intimata şi le-a asumat în nume propriu. Această apărare este infirmată şi de temeiul plăţii afectuate de promitentul-cumpărător, ca reprezentând avans promisiune vânzare imobil, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct.7.9 lit.c/3 pentru exceptarea sumei respective de la plata anticipată a TVA.

De asemenea, este nefondată apărarea intimatei că suma primită de la promitentul-cumpărător reprezintă o garanţie şi nu un avans din preţul stabilit.

Din clauzele contractului încheiat la 1 martie 2001 rezultă dimpotrivă, că pentru garantarea executării obligaţiei asumate, şi anume aceea de a  transmite proprietatea imobilului, intimata este cea care s-a obligat să constituie o garanţie în favoarea promitentului-cumpărător, ca o condiţie pentru achitarea preţului. În consecinţă, suma primită de intimată nu a reprezentat un preţ al promisiunii de vânzare la care s-a obligat şi nici o garanţie pentru executarea de către promitentul-cumpărător a propriilor obligaţii.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a admis recursurile, a casat hotărârea atacată şi a respins acţiunea.

Impozite. Regie autonomă. Lipsa de resurse financiare

de

Colegiul jurisdicţional Mehedinţi al Curţii de Conturi a admis actul de sesizare formulat de procurorul financiar şi a obligat pe pârâta Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare – Sucursala R.-T. D. T.-S. să plătească la bugetul local al comunei I. B. următoarele sume de bani:

– 6.392.688.732 lei, cu titlu de impozit pe salarii;

– 5.336.847.323 lei, majorări de întârziere aferente calculate până la 8 iunie 2000 şi în continuare până la stingerea efectivă a debitului;

-639.268.873 lei, cu titlu de penalizări.

Colegiul jurisdicţional a reţinut că sucursala menţionată a regiei autonome nu a virat la bugetul local comunal cotele datorate din impozitul pe salarii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1999.

În aceste condiţii, organele de control financiar au calculat majorări de întârziere aferente impozitului şi penalizări conform normelor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr.53/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr.258/1998. S-au invocat totodată, dispoziţiile Legii bugetare nr.36/1999 şi cele conţinute în Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr.108/1996.

Împotriva sentinţei a declarat recurs jurisdicţional Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin.

Curtea de Conturi a României, Secţia Jurisdicţională a respins recursul jurisdicţional ca nefondat, deoarece lipsa resurselor financiare ca urmare a neasigurării finanţării producţiei de apă grea, nu constituie un motiv de înlăturare a obligaţiei bugetar-fiscale care revine pârâtei conform legii.

Şi această ultimă hotărâre a fost atacată de către regia autonomă cu recurs.

Recurenta a reiterat susţinerea făcută în recursul jurisdicţional, arătând că neplata impozitului pe salarii s-a datorat exclusiv inexistenţei disponibilităţilor băneşti  necesare pentru desfăşurarea activităţii în anul 1999.

Critica este neîntemeiată.

Potrivit art.8 alin.3 din Legea nr.189/1998 privind finanţele publice locale şi art.32 alin.2 din Legea nr.36/1999, unitatea plătitoare are obligaţia să vireze din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, cote diferenţiate la bugetul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi desfăşoară activitatea, precum şi la bugetul judeţean.

Neplata cotelor de impozit datorate constituie abatere fiscală.

În condiţiile unui raport juridic cu caracter bugetar-fiscal, obligaţia fiscală generată de acesta decurge din legea sau un alt act normativ cu valoare de lege, care instituie şi reglementează venitul la bugetele de stat şi locale.

Neexecutarea la termen a acelei obligaţii atrage răspunderea unităţii plătitoare care implică atât plata impozitului propriu-zis, cât şi a majorărilor de întârziere şi penalizărilor aferente.

Aşa cum corect s-a reţinut în decizia atacată, împrejurarea că regia autonomă recurentă nu a dispus de resurse financiare din cauza neasigurării finanţării producţiei de apă grea, nu poate constitui un temei pentru înlăturarea obligaţiei bugetare, care are caracter legal.

În sfârşit, nici faptul achitării ulterioare a unei părţi din creanţele fiscale menţionate în actul de sesizare, dovedit cu înscrisurile noi depuse de regie în recurs, nu justifică măsura reformării soluţiei criticare, care se vădeşte legală şi temeinică.

Faţă de considerentele expuse, recursul s-a  respins ca nefondat.

Pensie de invaliditate. Acţiune pentru anularea deciziilor Secţiei de pensii din cadrul Ministerului de Internre. Competenţa de soluţionare

de

Reclamantul D. R. M. a chemat în judecată Ministerul de Interne,Serviciul Pensii, solicitând ca din data de 2 octombrie 2000, să fie recalculat cuantumul pensiei sale stabilite prin deciziile emise cu nr.125103 la 2 octombrie 2000, la 11 august 2000 şi la 15 mai 2001; obligarea pârâtului să-i acorde dreptul de pensie în conformitate cu prevederile art.80 alin.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/1999; să se plătească diferenţele de pensie cuvenite, la valoarea reactualizată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a îndeplinit funcţia de subofiţer al Poliţiei de Frontieră până la data de 31 mai 2000, când a fost trecut în rezervă prin aplicarea dispoziţiilor art.85 lit.b din Legea nr.80/1995, ca urmare a încadrării sale în gradul II de invaliditate. Reclamantul a susţinut că prin deciziile contestate, pensia sa de invaliditate a fost stabilită în cuantum de 419.707 lei lunar, încălcându-se dispoziţiile art.80 alin.4 din Legea nr.56/1992, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/1999, care prevăd că personalul Poliţiei de Frontieră care şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă în timpul sau în legătură cu serviciul şi nu mai poate exercita atribuţiile profesionale, va beneficia de o pensie egală cu solda integrală din ultima lună de activitate, de un ajutor bănesc egal cu de 12 ori solda integrală avută în ultima lună de activitate, precum şi dreptul de a cumula pensia cu salariul pentru o altă activitate desfăşurată.

Curtea de Apel Craiova, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.248 din 26 august 2002, a respins acţiunea, reţinând că dispoziţiile legale invocate de reclamant se referă la gradul III de invaliditate şi nu pot constitui temeiul juridic al cererii de recalculare a pensiei acordate pentru gradul II de invaliditate.

Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamantul, susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, pentru că nu s-a avut în vedere cererea sa de stabilire a pensiei în conformitate cu prevederile art.80 alin.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/1999, potrivit cărora are dreptul la o pensie în sumă de 2.936.612 lei lunar. De asemenea, recurentul a învederat că hotărârea atacată  nu cuprinde motivele reţinute de instanţă şi cele pentru care a fost respinsă apărarea sa privind dreptul de a primi pensia de invaliditate într-un cuantum egal cu solda integrală avută în ultima lună de activitate.

Analizând, Curtea va admite recursul pentru următoarele considerente:

Prin acţiune, reclamantul a solicitat constatarea ilegalităţii deciziilor privitoare la recalcularea cuantumului pensiei de invaliditate; constatarea refuzului intimatului pârât de a rezolva cererea privind acordarea drepturilor de asigurări sociale prevăzute de art.80 alin.4 din Legea nr.56/1992, modificată şi completată prin O. U. G. nr.80/1999.

Faţă de acest obiect al acţiunii, se constată că prezentul litigiu este supus jurisdicţiei asigurărilor sociale, pentru care Legea nr.19/2000 prevede în art.155 competenţa tribunalelor de a soluţiona pricinile în primă instanţă.

În consecinţă, hotărârea Curţii de Apel Craiova a fost pronunţată cu încălcarea normelor imperative de competenţă materială prevăzute în legea susmenţionată şi urmează a fi casată în temeiul art.304 pct.3 C. proc. civ.

Reţinând că pensia recurentului reclamant a fost stabilită prin decizia Secţiei Pensii din cadrul Ministerului de Interne şi nu printr-un act întocmit de Casa Naţională  de Pensii sau de casele teritoriale de pensii, Curtea va aplica dispoziţiile art.156 din Legea n.19/2000, potrivit cărora competenţa de a soluţiona cauza aparţine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Fiind întemeiat motivul de necompetenţă materială invocat din oficiu de instanţă, ca motiv de ordine publică în condiţiile prevăzute de art.306 alin.2 C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, instanţa în  a cărei rază teritorială îşi are sediul intimatul pârât.

Faţă de soluţia dată recursului, în raport de motivul necompetenţei materiale, nu se mai impune a fi examinate motivele de casare invocate de recurent şi cum acestea se referă la fondul pricinii, urmează a fi avute în vedere sub forma unor apărări de fond cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa competentă.

Persecutat etnic. Persoană strămutată. Indemnizaţie

de

Reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Ilfov, să se dispună anularea Deciziei nr.1589 emisă de pârâtă la 5 noiembrie 2001, decizie prin care i-a fost respinsă cererea de a fi încadrat şi a-i acorda calitatea şi drepturile de beneficiar  al Legii nr.189/2000.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ a respins acţiunea, prin sentinţa nr.181 din 25 februarie 2002, reţinând că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr.189/2000.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

De prevederile art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000, beneficiază persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, şi anume la lit. „c” – „a fost  strămutată în altă  localitate decât cea de domiciliu”, cazul care priveşte recursul de faţă.

Prin normele de aplicare a O.G. nr.105/1999 aprobate de Hotărârea Guvernului nr.127 din 14 februarie 2002, în art.2 s-a precizat că prin persoană care a  fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.

Reclamantul este născut la 13 septembrie 1931 în localitatea Turtucaia, iar urmare  tratatului bilateral din 7 septembrie 1940 încheiat între România şi Bulgaria, părinţii acestuia şi reclamantul care era minor, au fost strămutaţi obligatoriu în România.

Se constată, deci, că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr.189/2000, având calitatea de persoană strămutată, considerente pentru care s-a admis recursul, a fost casată sentinţa şi, în fond, s-a admis acţiunea şi s-a anulat Decizia nr.1589/2001 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, care a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să îi recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr.105/1999, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000 şi să îi acorde drepturile corespunzătoare.

T.V.A. Export. Condiţiile cotei 0 a taxei

de

Societatea Comercială “P. N.” SRL în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, a solicitat anularea deciziei nr.390/4 iulie 2002 emisă de primul pârât şi a procesului verbal din 20 mai 2002 încheiat de cea de a doua pârâtă şi exonerarea de plata sumelor de 92.633.536 lei taxă pe valoarea adăugată, 7.251.986.050 lei taxă pe valoare adăugată şi 3.539.244.202 lei majorări de întârziere aferente.

Reclamanta a arătat că, întrucât nu a fost încasată contravaloarea exportului de animale vii în valoare de 38.904 DM efectuat în Grecia, organele de control au reţinut că a încălcat dispoziţiile art.IV punctul 3 din Ordonanţa Guvernului nr.18/1994 şi a fost sancţionată contravenţional conform art.IV pct.7 cu amendă în sumă de 601.981.224 lei, echivalentul exportului. Corespunzător acestui export, pentru neîncasarea la termen a sumei de 38.004 DM pentru care societatea a aplicat cota zero TVA, organele de control au considerat că trebuie să plătească suma de 92.633.536 lei cu titlu de TVA suplimentar.

Consideră impunerea nelegală întrucât nu s-a ţinut seama de faptul că valoarea exportului nu s-a încasat din cauză că beneficiarul nu a plătit-o, astfel că ea se află în litigiu, pentru care s-a început procedura judiciară în Grecia.

Referitor la stabilirea cotei de 19% de TVA pentru exporturile a căror contravaloare s-a încasat, conform opiniei organelor de control, contrar dispoziţiilor art.17 lit.B a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 coroborate cu prevederile punctului 9.2 alineatul 2 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 şi pentru care s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 7.251.986.050 lei cu titlu de TVA suplimentar, consideră că sunt întrunite condiţiile legale pentru cota zero la TVA.

Curtea de Apel Timişoara- Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr.336 din 15 octombrie 2002, a admis în parte acţiunea şi a anulat actele contestate în parte în ceea ce priveşte obligaţia reclamantei de a plăti la bugetul de stat 92.633.536 lei TVA suplimentar, 1.744.883.052 lei TVA suplimentar şi 324.856.368 lei.

Instanţa a reţinut că pentru exportul efectuat în baza declaraţiei vamale  întocmită în 11 ianuarie 2001, sunt aplicabile prevederile art.17 lit.B punctul a- întrucât textul nu condiţionează aplicarea cotei zero de TVA de încasarea efectivă a contravalorii exportului, fiind prevăzută doar condiţia ca încasarea valutei să se facă în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României.

Prin urmare, nu sunt incidente nici dispoziţiile cuprinse la punctul 9.2 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 câtă vreme contravaloarea acelui export nu a fost încasată.

Pentru celelalte exporturi s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada încasării valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, astfel nu poate beneficia de cota zero TVA.

Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, părţile au declarat recurs.

Societatea comercială reclamantă, susţine că se impunea admiterea acţiunii în totalitate, anularea actelor şi exonerarea de plata sumelor, întrucât îndeplineşte condiţiile legale pentru aplicarea cotei zero TVA.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice arată că actele contestate sunt legale, astfel că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi în fond respingerea acţiunii, întrucât instanţa nu a ţinut cont de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.215/1999 privind modificarea legislaţiei referitoare la TVA şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 şi a Hotărârii de Guvern nr.401/2000.

Recursul declarat de societate este nefondat iar recursul pârâţilor este fondat.

În urma unui control efectuat la reclamantă de organele de control ale Direcţiei Controlului Fiscal Arad, ce a vizat perioada ianuarie 2000- noiembrie 2001, s-au constatat că aceasta până la  data verificării, 20 mai 2002, nu a încasat contrvaloarea exportului efectuat în baza declaraţiei vamale de export nr.1488/11 ianuarie 2001, respectiv suma de 38.904 DEM, deşi termenul de încasare era depăşit.

Pentru neîncasarea contravalorii exportului pentru care societatea a aplicat cota zero TVA şi pentru nerespectarea condiţiei de încasare a valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, s-a constatat că aceasta a contravenit dispoziţiilor art.17 lit.B pct.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 coroborate cu pct.9.3 şi 9.9 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 astfel i s-a aplicat cota de 19% TVA asupra contravalorii în lei a exportului, rezultând TVA suplimentară de 92.633.536 lei.

În urma verificării documentelor care atestă încasarea exporturilor efectuate, s-a reţinut că reclamanta nu a respectat condiţiile de încasare a contravalorii acestora, încasând sumele în valută în numerar, acestea fiind depuse ulterior de către administratorul societăţii şi de către diverse persoane fizice în contul societăţii deschis la Banca Transilvania – Sucursala Arad.

Pentru încălcarea dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.215/1999, art.1 pct.2 de modificare a art.17 lit.B pct.a din Ordonanţa Guvernului nr.3/1992, republicată, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 14 martie 2000 şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, art.17 lit.B pct.a pentru perioada 15 martie 2000 – 30 noiembrie 2001, s-a aplicat cota de 19% TVA la facturile externe încasate în numerar, rezultând TVA suplimentară în sumă de 7.251.986.000 lei. La debitele stabilite s-au calculat majorări de întârziere de 3.539.244.202 lei.

În procedura prealabilă fiscală soluţia a fost de respingere a contestaţiei iar la instanţă aceea de admitere în parte.

Soluţia organelor de control este corectă, potrivit celor ce se vor arăta.

Conform art.17 lit.B pct.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.215/1999 privind modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la TVA, cota zero de TVA se aplică pentru “exportul de bunuri, efectuat de agenţii economici cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României”.

Aceeaşi prevedere a fost menţinută şi prin art.17 lit.B a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 privind TVA, în vigoare cu începere de la 15 martie 2000.

Normele privind controlul valutar asupra încasărilor din exporturi şi din celelalte operaţiuni cu străinătatea ale Băncii Naţionale a României precizează că “persoanele juridice autorizate să efectueze operaţiuni cu străinătatea sunt obligate să încaseze în termenele prevăzute în dispoziţii legale sumele în valuta convertibilă în lei aferente acestor operaţiuni în conturile lor în bănci”.

Art.16 din Regulamentul valutar nr.3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, emis de Banca Naţională a României, prevede că, în cazul livrării mărfurilor la extern, exportatorii au obligaţia de a întocmi declaraţia de încasare valutară, document necesar urmării şi controlului efectiv al încasării valutare şi de a încasa în termen valuta. Încasarea valutei trebuie făcută obligatoriu prin conturi bancare deschise la bănci autoroizate din Banca Naţională a României.

Pct.9.2 alin.2 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 prevede “pentru operaţiunile prevăzute la art.17 lit.B a) din ordonanţa de urgenţă nu beneficiază de cota zero de taxă pe valoarea adăugată contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale”.

Cum aceste norme explicitează modul de aplicare a prevederilor art.17 lit.B a), nu se poate vorbi că ar adăuga la lege.

Deci, justificat s-a reţinut că societatea nu beneficiază de cota zero TVA pentru exporturile realizate, în condiţiile în care încasarea valutei s-a făcut în numerar de persoane fizice.

Aceeaşi situaţie se aplică şi pentru exportul realizat, în condiţiile în care societatea nu justifică încasarea valutei.

Pct.9.9 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 arată că: “nerespectarea prevederilor pct.9.3-9.8 privind justificarea cotei zero

de TVA şi/sau nerespectarea condiţiei de încasare a valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României atrag obligaţia plăţii TVA prin aplicarea cotei corespunzătoare livrărilor şi prestărilor la intern şi a majorărilor de întârziere aferente,

calculate de la data documentului care atestă livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor”.

Apărarea societăţii în sensul că aflându-se în litigiu cu partenerul extern ar trebui să i se aplice prevederile Ordonanţei Guvernului nr.18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici nu poate fi primită, operabile fiind dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 privind TVA.

Debitele fiind legale, societatea urmează a suporta şi plata majorărilor de întârziere.

În consecinţă, recursul declarat de societate fiind neîntemeiat, a fost respins, iar recursul pârâţilor fiind fondat, a fost admis, sentinţa atacată a fost casată şi în fond acţiunea s-a respins.