10 functionari publici si politisti urmeaza a fi judecati in dosarul pompelor funebre, inaintat de procurori catre Tribunalul Bucuresti. Avocat Penalist

Intr-un comunicat remis de procurori se arata ca, dupa ce apartinatorii solicitau interventia unui echipaj de prim ajutor in cazul unor persoane decedate, „datele cu caracter personal (nume, adresa, numar de telefon al apelantului, precum si informatii legate de persoana decedatului, inclusiv cele cu caracter medical etc.) erau transmise, cu incalcarea obligatiilor profesionale privind confidentialitatea, telefonic (prin mesaje tip SMS sau apeluri directe) de catre angajati din cadrul sistemului medical de urgenta (operatori, medici, asistenti medicali, angajati ISU – SMURD) sau de catre agentii de politie, in timpul exercitarii atributiilor de serviciu, catre firmele de pompe funebre imediat, in timp de cateva minute de la sesizarea prin 112”.

In consecinta, familiile decedatilor incepeau a fi contactate, direct sau telefonic, de firmele de profil pentru servicii pe care inca nu le solicitasera. Astfel, fie oamenii erau vizitati chiar la locuinta persoanei decedate de catre angajatii de la pompe funebre, sositi neanuntati, fie erau sunati de acestia pe numarul de telefon de pe care au initiat apelul de urgenta in scopul acceptarii serviciilor oferite.

Firmele de pompe funebre primeau mai ales informatii legate de decesele persoanelor in varsta care beneficiau de pensie, intrucat in aceste cazuri apartinatorilor li se acorda ajutorul de deces, in cuantum de 2.223 lei, de catre Casa de Pensii.

Potrivit anchetatorilor, cand se constata un deces, atat operatorii din cadrul serviciului de ambulanta, agentii de politie, cat si membrii echipajelor SMURD sau SABIF erau interesati sa recomande o anumita firma de pompe funebre cu care aveau o intelegere anterioara. Daca se ajungea la incheierea unui contract de prestari servicii funerare, actualii inculpati primeau bani pentru fiecare decedat. Dosarul a fost inaintat spre judecare la Tribunalul Bucuresti.

MAPS

Alba Iulia • Alexandria • Arad • Bacau • Baia Mare • Bistrita • Botosani • Braila • Brasov • Bucuresti • Buzau • Calarasi • Caransebes • Cluj Napoca • Constanta • Covasna • Craiova • Drobeta Turnu Severin • Focsani • Galati • Giurgiu • Hunedoara • Iasi • Miercurea Ciuc • Oradea • Piatra Neamt • Pitesti • Ploiesti • Ramnicu Valcea • Satu Mare • Sibiu • Slatina • Slobozia • Suceava • Targoviste • Targu Jiu • Targu Mures • Timisoara • Tulcea • Vaslui


Angajaţii Ambulanţei cer să nu mai fie opriţi de poliţişti când sunt în misiune. Cum comentaţi?

22211

Liderul sindicaliştilor de la Ambulanţă consideră că protocolul încheiat în septembrie 2008, între Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Internelor, conţine prevederi abuzive.

„Acest protocol fixează reguli pe care Codul Rutier nu le prevede în ce priveşte metodele de verificare de către Poliţie a şoferilor Ambulanţei şi SMURD, iar aceste metode trebuie stopate”, a afirmat Gheorghe Chiş.

Liderul FSNA a explicat că şoferii de pe maşinile Ambulanţei sunt testaţi la intrarea în serviciu, astfel încât verificarea lor şi în trafic, când se află în misiune, este un abuz care poate avea urmări grave, punând în pericol viaţa pacienţilor care trebuie transportaţi de urgenţă la spital.

Demersul sindicaliştilor din serviciile de Ambulanţă survine la câteva zile după ce două maşini ale Ambulanţei Dolj, care transportau persoane rănite în urma unui incendiu, au fost oprite de Poliţia Rutieră pentru ca agenţii să verifice alcoolemia şoferilor.

Liderul FNSA a precizat că doreşte să discute cu ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, despre anularea protocolului. „Nu înţelegem de ce la noi s-a făcut un asemenea protocol”, a afirmat Gheorghe Chiş, ales recent lider al Federaţiei Naţionale Ambulanţa. 

realitatea

SMURD Hunedoara ameninta cu judecata o firma de leasing

Asociatia Salvital, care se ocupa de dotarea serviciului SMURD Hunedoara, este decisa sa dea in judecata firma de leasing prin care au fost achizitionate ambulantele folosite pentru interventiile medicale, apreciind ca societatea in cauza nu respecta clauzele din contract, transmite corespondentul ROMPRES.
Decizia intervine dupa ce o ambulanta a SMURD Hunedoara a fost grav avariata intr-un accident de circulatie produs in urma cu trei luni de zile in Deva, iar de atunci firma de leasing nu a asigurat reparatiile sau o alta masina in schimb, a declarat, miercuri, presedintele Asociatiei Salvital, Petru Marginean, care este si vicepresedinte al Consiliului Judetean Hunedoara.
„Noi suntem la zi cu plata ratelor de leasing, asigurari RCA si CASCO. Ceea ce se intampla este o bataie de joc. Ambulanta avariata nu a fost inca reparata si sta intr-un garaj din Cluj-Napoca”, a afirmat presedintele Asociatiei Salvital.
In opinia sa, firma de leasing ar fi trebuit sa ajunga la o intelegere cu societatea la care a fost asigurata ambulanta SMURD, iar masina sa fie reparata sau inlocuita cu alta noua.
Salvital Hunedoara a primit, miercuri, o adresa de la firma de leasing in care se propune ca ambulanta avariata sa fie trecuta in categoria daunelor totale, ceea ce ar permite achizitia unui nou vehicul de Asociatie, la o valoare de aproximativ 37.000 de euro, urmand ca echipamentele medicale si montajul acestora sa fie platite de societatea de asigurari.
Solutia nu este agreata de presedintele Asociatiei Salvital, care sustine ca in aceste conditii se pierd cele 11 rate de leasing platite pana acum, in valoare de 69.464 lei. In plus, sustine Marginean, echipamentele medicale, care valoreaza doua treimi din costul unei ambulante SMURD, sunt in stare buna si nu trebuie inlocuite.
Presedintele Asociatiei Salvital a adaugat ca mai acorda un termen de cateva zile societatii de leasing pentru rezolvarea problemei ambulantei avariate, in caz contrar urmand sa se adreseze instantei de judecata la inceputul saptamanii viitoare.
Asociatia Salvital a achizitionat, in urma cu aproape doi, cinci ambulante pentru Serviciul SMURD al judetului Hunedoara. Masinile au fost cumparate in baza unui contract de leasing pe o perioada de cinci ani, valoarea unei ambulante fiind de 409.447 lei, inclusiv echipamentele medicale.

Sursa principala