vamal

Încadrarea mărfurilor în Tariful vamal de import al României. Importuri succesive de produse componente ale aceluiaşi utilaj. Încadrare la poziţii tarifare diferite. Nelegalitate.

de

Notă: Instanţa a avut în vedere prevederile Codului vamal, adoptat prin Legea nr. 141/1997, ale cărui prevederi au fost ulterior abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României, publicată în M.Of. nr. 350 din 19/04/2006.

Prin acţiunea formulată la data de 10 mai 2007, reclamanta S.C. C S.A.  a chemat în judecată Direcţia Regională Vamală pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând anularea actelor constatatoare  nr. 42 şi 43/23 februarie 2001 şi a anexelor acestora nr. 26 şi 27/23 februarie 2001 întocmite de Biroul Vamal Miercurea Ciuc, precum şi a deciziei nr. 112/27 aprilie 2007 prin care au fost respinse contestaţiile privind suma totală de 71391 lei reprezentând taxe vamale, TVA şi majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a primit licenţă de import pentru importul unei linii de derulare – un utilaj complex cu mai multe subansamble – care se încadrează la poziţia 84.65.10.90 din Tariful vamal de import al României, beneficiind de toate facilităţile oferite pentru stimularea investiţiilor

Societatea a contestat încadrarea tarifară ulterioară a importurilor sale – transportul utilajului având loc în mai multe tranşe – la alte coduri tarifare, efectuată de organele vamale prin actele constatatoare contestate.

Prin sentinţa nr. 72/7 august 2007 Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziei nr. 112/27 aprilie 2007 şi a actelor constatatoare  nr. 42 şi 43/23 februarie 2001.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că  piesele importate  de reclamantă în luna decembrie 1997 sunt un tot unitar cu cele importate în cursul anului 1998, întreg utilajul încadrându-se în titulatura de „maşini –unelte pentru prelucrarea lemnului care pot efectua diferite tipuri de operaţii, fără manevrarea manuală a piesei între operaţii şi fără schimbarea uneltelor între operaţii”, poziţia de încadrare în Tariful vamal de import al României fiind 84.65.10.90.

În acest sens, instanţa a constatat că şi organele vamale au recunoscut destinaţia finală a pieselor componente, respectiv cea a compunerii unui utilaj, astfel că în mod greşit au fost clasificate diferit prin actele constatatoare încheiate la 23 februarie 2001.

Împotriva sentinţei pârâtele au declarat recurs, arătând că nu este relevantă afirmaţia societăţii potrivit căreia mărfurile în cauză sunt subansamble ale unui tot unitar, deoarece mărfurile importate în luna decembrie 1997 nefiind părţi componente ale utilajului decât împreună cu piesele care urmau a fi importate în 1998, a fost necesară reanalizarea încadrării vamale.

De altfel, au precizat pârâtele, produsele livrate cu fiecare din cele 4 eşaloane au fost  prezentate separat la vămuire şi pentru fiecare  tranşă a fost depusă câte o declaraţie vamală de import definitiv, fără ca societatea să solicite şi să obţină aprobarea pentru depunerea unei singure declaraţii vamale de import la data prezentării ultimului eşalon şi pentru clasificarea tuturor mărfurilor văzute ca elemente componente principale ale unei linii tehnologice, la acelaşi cod tarifar.

Recursurile sunt nefondate.

Instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că reclamanta a obţinut certificatul nr. 249/19 februarie 1997 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru care i-a fost eliberată licenţa de import nr. 109901/21 martie 1997, utilajul importat fiind încadrat la poziţia tarifară 84.65.10.90.

Susţinerea pârâtelor în sensul că fiecare piesă componentă importată în decembrie 1997 trebuie să primească o clasificare diferită decât cea a liniei tehnologice în ansamblu nu are temei legal, destinaţia pieselor care au făcut obiectul celor 4 importuri succesive fiind cea a compunerii unui utilaj complex, prevăzut în licenţa de import, care se încadrează distinct la poziţia 84.65.10.90 din Tariful vamal de import al României.

În acest sens, instanţa de fond a interpretat judicios dispoziţiile art. 1 şi 2 lit. b) din Anexa 1 a Legii nr. 98/1996 care prevăd că fiecare menţiune la o materie în amestec sau asociată cu alte materii are o clasificare determinată.

Astfel fiind, importurile efectuate de reclamantă au fost  corect încadrate iniţial la poziţia tarifară 84.65.10.90 pentru care se achitaseră taxele vamale şi taxa pe valoarea adăugată aferente acestei poziţii, împrejurare în raport de care s-a dispus în mod corect anularea actelor constatatoare prin care se stabilise că societatea nu poate beneficia de facilităţi vamale.

Recursurile au fost respinse.

Taxă vamală.Autoturism importat de persoană handicapată.

de

Reclamantul D. C. a chemat în judecată Direcţia Generală a Vămilor şi Biroul Vamal Alba Iulia, solicitând scutire de taxa vamală pentru autoturismul Renault Laguna an de fabricaţie 1993 şi restituirea sumei achitate cu acest titlu.

In motivarea cererii, reclamantul a învederat că atât el, cât şi soţia sa au calitatea de persoane handicapate, fiind înscrise în gradul II cu handicap. In anul 2001 reclamantul a introdus în ţară autoturismul în litigiu, echipat din fabricaţie cu o cutie de viteze automată.

Reclamantul  a mai  arătat că refuzul pârâţilor de a acorda scutirea de plată a taxelor vamale este nejustificat, autovehiculul fiind adaptat din fabricaţie pentru persoanele cu handicap la piciorul stâng, nemaifiind necesară acea adaptare specială care se efectua la maşinile de tip mai vechi, constând în înlăturarea ambreiajului.

Curtea de Apel  Alba Iulia, Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea precizată şi a dispus obligarea pârâtului să vămuiască autoturismul cu scutire de taxe vamale şi să restituie reclamantului suma de 35.045.999 lei, taxe vamale încasate.

S-a reţinut că acest tip de autovehicul, dotat cu o cutie de viteze automată, este propice utilizării de către persoanele care prezintă un handicap locomotor la piciorul stâng, neavând relevanţă împrejurarea că autoturismul poate fi folosit şi de persoane fără handicap.

Impotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Vămilor prin Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Cluj.

Pârâta a învederat că, necontestându-se concret un act administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţelor de drept comun, iar potrivit art.19 din O.U.G.nr.102/1999, adulţii cu handicap beneficiază de scutirea de la plata taxelor vamale pentru introducerea în ţară  o dată la 8 ani, pentru folosinţa proprie de autovehicule, printre care autoturisme, adaptate special pentru handicapul de care suferă. Or, autoturismul în litigiu, dotat din fabricaţie cu o cutie de viteze automată, nu poate fi apreciat ca fiind dotat tehnic special pentru persoanele cu handicap, neîntrunind condiţiile legale pentru a putea beneficia de facilităţi vamale, nefiind adaptat corespunzător.

Recursul este nefondat.

Primul motiv de casare invocat, necompetenţa materială  a instanţei este neîntemeiat, în condiţiile în care reclamantul a contestat legalitatea actului administrativ prin care organele vamale au impus  plata taxelor vamale în sumă de 35.045.999 lei, solicitând şi restituirea acestora.

Pe fondul pretenţiilor, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că reclamantul, având deficienţă motorie la membrul inferior stâng are dreptul de a beneficia de facilitatea prevăzută de art.19 lit.d din O.U.G.nr.102/1999 privind scutirea de la plata taxelor vamale pentru introducerea în ţară a autoturismului.

Deşi acest autovehicul, lipsit de pedala de ambreiaj care ar presupune folosirea de către conducătorul auto a piciorului stâng, nu este construit special pentru  persoanele cu handicap la acest membru, prin dotările de care dispune, poate fi condus atât de persoanele sănătoase, cât şi de cele handicapate.

In aceste împrejurări, autoturismul poate fi asimilat noţiunii prevăzută de O.U.G.nr.102/1999, maşină „adaptată special trasportului persoanelor cu handicap, pentru folosinţă proprie”, în acest sens fiind şi concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, precum şi adeverinţa emisă de Societatea Naţională de Recuperare şi Tehnologie Ortopedică „R”.

Recursul a fost respins ca nefondat.

Taxă vamală. T.V.A. Garanţie. Restituire

de

Reclamanta SC ”N.R.” SRL, la data  de 18 iunie 2001 a solicitat obligarea autorităţilor vamale să soluţioneze reclamaţia cu privire la restituirea  garanţiei pentru plata taxelor vamale şi TVA şi să restituie suma de 1.990.396.936 lei ce reprezintă garanţia pentru plata taxelor vamale şi TVA, ce a fost achitată cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

In motivarea acţiunii, reclamanta a menţionat că la 18 ianuarie 2001 a derulat prin Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii o operaţiune de import Cafea solubilă „Classic”,  iar  pârâta a calculat, cu titlu de garanţii pentru plata taxelor vamale şi TVA, suma sus-menţionată, reprezentând taxă vamală, calculată la diferenţa dintre valoarea de tranzacţie şi valoarea de comparaţie şi comisionul vamal şi TVA; că suma  a şi fost achitată cu OP nr.215 din 18 ianuarie 2001.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.80 din 31 ianuarie 2002,  a admis în parte acţiunea,  în sensul că a constatat refuzul nejustificat al Direcţiei generale a vămilor  de a soluţiona cererea reclamantei privind restituirea garanţiei vamale, conform art.1 din Legea nr.29/1990 şi a obligat pârâta  să emită un act administrativ  numai în acest sens în baza art.11  alin.1 din Legea nr.29/1990 şi art.77(5) din Legea nr.141/1997. A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reţinute cu titlu de garanţie pentru plata taxelor vamale şi TVA ca prematur formulată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a răspuns reclamaţiei făcute de reclamantă care este vătămată în drepturile sale prin acest refuz nejustificat, dar că cererea de restituire este prematur formulată atât timp cât pârâta nu a emis o decizie motivată în soluţionarea reclamaţiei.

Impotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, în legătură cu care se reţin următoarele:

Urmare operaţiunii de import cafea la data de 18 ianuarie 2001, şi conform declaraţiei de valoare în vamă depusă de reclamantă, Direcţia generală a vămilor şi Biroul  vamal Tîrguri şi Expoziţii, i-a stabilit reclamantei cu titlu de garanţie vamală şi TVA o obligaţie  în valoare de 1.990.396.936 lei, pe care reclamanta-recurentă a achitat-o cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

Pentru determinarea definitivă a valorii în vamă, reclamanta a depus actele necesare, dar pârâta nu a dat curs obligaţiei legale de a determina definitiv valoarea în vamă pentru operaţiunea de import cafea din 18 ianuarie 2001 pe baza valorii de tranzacţionare, sau pe altă bază, şi, apoi, urmare deciziei luate, să restituie sau nu garanţia reţinută.

Curtea Europeană a Dreptului Omului a impus o serie de norme şi  în ce priveşte  natura fazei prealabile a contenciosului şi anume în procedurile administrative prealabile a fost prevăzută obligaţia autorităţilor administrative de a motiva răspunsurile la  recursul graţios. Aceste norme se regăsesc în legislaţia  naţională, (art.7 din OG nr.13/2000 şi Legea nr.29/1990).

Instanţa de fond avea obligaţia să stăruie prin toate mijloacele, pentru aflarea adevărului şi în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

In acest sens, trebuie să dispună  măsurile necesare ca să i se  comunice aceste răspunsuri motivate pentru a putea soluţiona acţiunea, şi  nu să respingă ca prematur formulatiă cererea de restituire.

Cum instanţa de fond a respins greşit ca prematură cererea de restituire a garanţiei, fără a depune diligenţele cerute de art.129(5) Cod procedură civilă, s-a admis recursul şi s-a casat hotărârea atacată, şi s-a trimis cauza spre  rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra cererii privind restituirea, sau nu, a garanţiei reclamate.

Act al organelor vamale prin care s-au stabilit obligaţii fiscale. Suspendarea executării. Condiţii

de

Reclamanta SC „C.A.P.” SRL a chemat în judecată Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara şi Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice pentru a se dispune suspendarea executării procesului verbal din 21 mai 2002 şi a deciziei nr.373/2002 privind obligarea sa la plata sumei de 3.317.303.515 lei plus majorări până la soluţionarea acţiunii având ca obiect anularea deciziei nr.373/2002 şi a procesului verbal din 21 mai 2002.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.9  din Legea nr.29/1990.

Curtea de Apel Timişoara, prin încheierea dată în Camera de Consiliu la 26 iulie 2002, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării, până la soluţionarea dosarului nr.4972/2002 al Curţii de Apel Timişoara.

Instanţa  de fond a reţinut că în raport de cuantumul  obligaţiilor fiscale stabilite de pârâţi în  sarcina reclamantei, pentru  prevenirea  producerii unei pagube iminente se justifică suspendarea  executării actelor administrative atacate.

Împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea executării  a declarat recurs pârâta Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti,            susţinând că:

– nejustificat a fost  admisă cererea de suspendare  nefiind întrunite condiţiile art.9 din Legea nr.29/1990;

– înainte de suspendarea executării instanţa avea obligaţia să pună în vedere reclamantei să depună o cauţiune potrivit  dispoziţiilor art.403 Cod procedură civilă.

Analizând recursul, Curtea îl va respinge ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.9 din Legea nr.29/1990: „ În cazurile bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere tribunalului să dispună suspendarea actului administrativ până la soluţionarea acţiunii”.

Rezultă din  interpretarea textului legal mai sus invocat, că pentru acordarea suspendării executării trebuie îndeplinite două condiţii în mod cumulativ şi anume existenţa unor cazuri bine justificate şi iminenţa producerii unei pagube.

Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii. Astfel, pe rolul Curţii de Apel Timişoara se află în curs de soluţionare dosarul  nr.4972/2002 având ca obiect  anularea actelor administrative a căror suspendare a executării s-a  solicitat, respectiv procesul verbal din 21 mai 2002 şi decizia Ministerului Finanţelor nr.373/2002, ceea ce înseamnă dovada unei cauze bine justificate; iar cuantumul obligaţiilor fiscale, stabilite în sarcina intimatei, de 3.317.303.515 lei, plus majorările aferente, presupune o pagubă iminentă, pentru prevenirea căreia în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art.9 din Legea nr.29/1990.

Cât  priveşte cauţiunea prevăzută de art.403 alin.1 Cod procedură civilă urmează a se constata că dispoziţiile procedurale invocate de recurentă nu sunt aplicabile în speţă, Legea nr.29/1990 fiind o lege specială, suspendarea executării fiind solicitată în baza dispoziţiilor art.9 din această lege.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Scutiri de taxe vamale

de

Art. 206. – (1) Cazurile în care mărfurile puse în liberă circulaţie sau exportate sunt scutite de drepturi de import sau de export se stabilesc prin lege.

(2) Prin hotărâre a Guvernului, în cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Economiei şi Comerţului, se aprobă, cu caracter temporar, exceptări sau reduceri de taxe vamale pentru unele categorii de mărfuri.
(3) Exceptările şi reducerile de taxe vamale, aprobate potrivit prevederilor alin. (2), se stabilesc în mod nediscriminatoriu faţă de importatori sau de beneficiari, indicându-se în mod expres codul tarifar al mărfurilor.

Procedura speciala administrativa in dreptul vamal

de

Articolul 264 din Legea 141/1997 privind Codul Vamal al Romaniei prevede ca orice persoana are dreptul de a formula actiune impotriva deciziilor care o privesc direct si personal(drepturile si interesele legitime),date de autoritatea vamala cu privire la aplicarea reglementarilor vamale.

Dreptul de a formula actiune poate fi exercitat: -1. initial,in fata autoritatii vamale care a emis decizia contestata. -2.ulterior,in fata instantei de contecios administrative competente Se pune intrebarea fireasca: acesta procedura ierarhica,administrativa este obligatorie sau nu, pentru ca legea nu prevede in mod expres acest lucru. Cu alte cuvinte ,in dreptul vamal exista o procedura prealabila administrativa ca in dreptul administrativa sau nu? Pentru a raspunde la aceste intrebari trebuie sa stabilim mai intai ca normele de drept vamal sunt imperative si de stricta interpretare,iar pe de alta parte o analiza sistematica a textelor sus-mentionate,ar duce la concluzia,fireasca ca acesta procedura este obligatorie. Legea se refera la autoritatea vamala care a emis decizia,textual foloseste cuvantul “initial”, dupa care “ulterior” se adreseaza instantei. Asadar,daca o persoana vatamata in drepturile si interesele sale legitime s-ar adresa direct intantei de judecata,acesta ar respinge actiunea ca inadmisibila. Pentru a nu deveni o simpla arma de suspendare a executarii, legea prevede , ca principiu, ca actiunea exercitata nu este suspensiva de executare ope legis. Totusi, sunt reglementate si unele exceptii: – autoritatea vamala suspenda , total sa partial ,executarea cand are motive intemeiate sa considere ca decizia contestata nu respecta reglementarile vamale( se refera la incalcarile evidente ale legii) sau ca s-a produs un prejudiciu irecuperabil persoanei vatamate. – – cand decizia contestata priveste aplicarea drepturilor de import- export, suspendarea executarii acestei decizii se face cu conditia existentei sau constituirii unei garantii. Dupa cum se poate observa ,legea da autoritatii vamale importante prerogative . In corelatie cu intrega legislatie administrative,existenta unei jurisdictii administrative prestabilite sesizarii instantei de judecata,oblige persoana fizica sau juridical ce se considera vatamata in drepturile sale sa parcurga acesta procedura, si, in egala masura,organul aminiastrativ,vamal sa resolve correct si deplin contestatia sau plangerea si sa restabileasca legalitatea atunci cand a fost incalcata. Deci, exista o limita superiaoara reglante,in speta,instanta de judecata. Acesta norma speciala,a dreptului vamal se completeaza conform articolului 266 di Codul vamal , cu dispozitiile privitoare la solutionarea contestatiilor existente in Legea conteciosului administrative. Toate precizarile de mai sus nu se aplica actiunilor formulate in scopul anularii sau modificarii unei decizii luate de autoritatea vamala in temeiul legii penale. Articol 2 Sanctionarea unor fapte savarsite de cetatenii romani pe teritoriul altor state Sediul materiei:Codul penal cu referire la articolul 4,O.U.G. nr.112/2001 In acest articol voi incerca sa raspund unor intrebari care su aparut o data cu excluderea regimului vizelor in cadrul Spatiului Schengen. Acestea sunt: – daca un cetatean roman savarseste in strainatate o infractiune care este legea aplicabila( in limbaj comun dupa ce lege se judeca)? – care sunt infractiunile savarsite? – Ce alte sanctiuni apar o data cu savrsirea unor infractiuni? Pentru a raspunde la prima intrebare trebuie precizate prevederile articolului 4( 11 in noul cod penal)-“ legea penala se aplica infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de un cetatean roman sau o persoana fara cetatenie care are domiciul in tara “ Noul cod penal adauga si o conditie de incriminare si anume: fapta este prevazuta ca infractiune si de legea penala a tarii unde a fost savarsita. Deci daca un cetatean roman savarseste in strainatate o infractiune se va aplica legea romana. Dar, lucrurile nu sunt intotdeauna asa de simple. Codul penal roman prevede ca dispozitiile articolului 4( 11) se aplica daca nu se dispune altfel printr-o conventie internationala la care Romania este parte. Prioritatea are conventia internationala si apoi legea interna. Infractiunile care sunt comise sunt extreme de variate , prevazute fie de Codul penal sau de dispozitii speciale. Astfel , O.U.G. 112/2001 prevede ca intrarea sau iesirea dintr-un stat prin trecerea ilegala a frontierei acestuia, savarsite de catre un cetatean roman sau de persoana fara cetatenie care domiciliaza pe teritoriul Romaniei se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la doi ani. Daca fapta este savarsita in scopul sustragerii de la executarea unei pedepse , pedeapsa este de 6 luni la 3 ani. Initierea sau constituirea unei asocieri in scopul savarsirii unei infractiuni sau aderarea sub orice forma a unei astfel de asocieri se pedepseste cu inchisoarea de la 3 ani la 10 ani. Ca o sanctiune subsidiara cetateanul roman condamnat( sub. n.) in temeiul acestor infractiuni I se refuza eliberarea pasaportului sau , dupa caz , i se suspenda dreptul de folosire a acestuia pe o perioada de cinci ani. O precizare importanat trebuie facuta: daca s-a aplicat masura suspenderii nu exonereaza pe faptutor de raspunderea penala.Deci, daca un cetatean roman este returnat in tara el nu a scapat , ci urmeaza sa fie judecat de organelle judiciare romane. Toate infractiunile mai sus-mentionate se urmaresc si se judeca cu urgenta, potrivit dsipozitiilor Codului de procedura penala referitoare la urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante. Lelea 216/1998 asa cum a fost completata si modificata, prevede ca impotriva cetatenilor romani returnati in baza acordurilor de readmisie Directia de pasapoarte si formatiunile sale teritoriale pot supenda, temporar, dreptul de folosire a pasaportului pe o perioada cuprinsa intre 6 luni si trei ani. Persoanele sanctionate nu se pot prezenta la nici unul din punctele de trecere a frontierei , intrucat nu au dreptul de a parasi tara, aflandu-se pe lista persoanelor restrictionate.