Procedura de recuperare a creantelor

Recuperarea creantelor se poate dovedi a fi un proces dificil aproape pentru orice afacere, indiferent de domeniul de activitate; insa, pe langa nelinistile produse de sistemul juridic roman, precum si pe langa lipsa unei intelegeri adecvate a protectiei juridice acordate creditorilor in baza legilor in vigoare, a face afaceri si, mai mult, a avea creante in Romania devine mult prea intimidant pentru cele mai multe societati – in special in vremuri tulburi din punct de vedere

economic. Din fericire, sistemul juridic romanesc ofera un cadru ce instituie proceduri urgente privind recuperarea creantelor de catre creditori, iar prezentul articol descrie tocmai instrumentele juridice aflate la dispozitia creditorilor pentru recuperarea creantelor lor.

Proceduri diferite privind recuperarea creantelor
Potrivit legii romane, in cazul in care un debitor nu si-a platit datoria pana la data scadenta, creditorul sau poate initia o procedura in fata instantei pentru recuperarea creantei sale, in termenul de prescriptie de trei ani. In plus, desigur, creditorii pot utiliza si prevederile stabilite de Legea 85/2006 (“Legea Insolventei”), acolo unde acestea sunt aplicabile.

Incepand din octombrie 2007, cand a intrat in vigoare Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 119/2007 (“OUG 119”), ca parte a responsabilitatilor asumate de Romania in procesul de integrare in Uniunea Europeana, coexista doua proceduri urgente privind recuperarea creantelor – procedura somatiei de plata, stabilita prin Ordonanta Guvernului nr.5/2001, si procedura ordonantei de plata, stabilita prin OUG 119. In functie de cazul lor concret, creditorii pot opta pentru oricare dintre cele doua procedure urgente, dar pot, de asemenea, utiliza si procedura generala prevazuta de Codul de procedura civila, care necesita insa mai mult timp pentru o implementare integrala.

Somatia de plata si ordonanta de plata
In cazul in care creditorul detine informatii suficiente privind solvabilitatea debitorului sau, iar creanta sa este atestata prin inscrisuri, atunci cea mai buna optiune pentru creditor este sa utilizeze una dintre cele doua procedure urgente. Atat procedura somatiei, cat si cea a ordonantei de plata se refera la creante certe, lichide si exigibile. O creanta este certa, atunci cand existenta sa este dincolo de indoiala; este lichida, atunci cand cuantumul sau este determinat sau determinabil; si este exigibila, atunci cand a devenit scadenta.

Procedura somatiei este o procedura speciala si urgenta, ce poate fi utilizata numai pentru recuperarea creantelor reprezentand sume de bani, rezultand din contracte sau din alte inscrisuri, semnate de ambele parti. Ordonanta de plata detine o arie mai restransa de aplicare, in sensul ca ea reglementeaza recuperarea creantelor reprezentand sume de bani, ce decurg din contracte comerciale, definite drept acele contracte incheiate intre comercianti, ori intre comercianti si autoritati contractante.

In timp ce, in procedura somatiei de plata, facturile semnate de debitor reprezinta dovada de baza utilizata in fata instantei, procedura ordonantei de plata permite o mai mare flexibilitate in ceea ce priveste furnizarea dovezilor in instanta. Astfel, un creditor ce utilizeaza aceasta procedura poate depune cu success, pe langa facturi, si alte documente care sa ateste creanta sa fata de debitor, cum ar fi corespondenta cu acesta.

Acesta este un aspect important in aceasta procedura, ce transforma ordonanta de plata intr-o procedura mai avantajoasa pentru creditori, comparativ cu somatia de plata.
Un alt avantaj al ordonantei de plata este faptul ca, in cadrul acestei proceduri, debitorul isi poate recunoaste partial datoria, in timp ce procedura somatiei nu permite o asemenea recunoastere partiala. Astfel, judecatorul poarte emite o decizie in acest sens, iar creditorul isi va putea recupera o parte a creantei sale, in timp ce, pentru restul creantei pretinse, poate introduce o cerere in instanta in temeiul procedurii generale prevazute de Codul de procedura civila.

Procedura generala
Potrivit Codului de procedura civila, care instituie procedura generala privind recuperarea creantelor, inainte de initierea unei actiuni in instanta, creditorul trebuie sa incerce sa solutioneze problema in mod amiabil cu debitorul. In acest sens, creditorul trebuie sa comunice o notificare scrisa debitorului, prin care sa-l invite in scopul solutionarii amiable a problemei. Notificarea trebuie sa includa, drept anexe, toate documentele ce atesta creanta creditorului, si trebuie transmisa cu cel putin 15 zile inainte de data propusa pentru intalnire. Daca partile reusesc sa rezolve problema in mod amiabil, atunci debitorul va plati suma datorata si nicio actiune nu va mai fi introdusa in instanta.

Insa, in cazul in care partile nu ajung la o intelegere, sau daca partile ajung la o intelegere, pe care debitorul o incalca, atunci creditorul poate introduce o actiune in instanta, la care va anexa toate documentele ce atesta faptul ca partile au incercat sa solutioneze problema amiabil inainte de introducerea respectivei actiuni. In lipsa unor asemenea dovezi, actiunea va fi respinsa de instanta.

La fel ca si in cazul procedurilor somatiei si ordonantei de plata, instanta competenta in cadrul procedurii generale este judecatoria sau tribunalul, in functie de cuantumul creantei ce face obiectul litigiului.

Avantajele si dezavantajele principale intre procedura generala si procedurile urgente
Un avantaj al procedurilor urgente este faptul ca taxa de timbru ce trebuie platita de creditori are un cuantum de doar 39 lei, reprezentand echivalentul a aproximativ 10 euro, in timp ce, in cazul procedurii generale, creditorii trebuie sa plateasca o taxa de timbru avand un cuantum ce reprezinta un anumit procent din cuantumul creantei si, in consecinta, cu cat este mai mare cuantumul creantei, cu atat mai mare va fi si taxa de timbru pe care creditorul va trebui sa o plateasca.

Cel mai mare avantaj al procedurilor urgente este tocmai acest caracter urgent, ce permite judecatorului in cauza sa dea o solutie intr-un termen de aproximativ 2-3 luni – textul OUG 119 solicita instantei sa dea o solutie in 90 de zile. In plus, procedurile urgente nu solicita partilor sa incerce solutionarea amiabila a chestiunii, ceea ce scurteaza intregul proces.

Pe scurt, dezavantajele procedurii generale sunt reprezentate de cuantumul ridicat al taxei de timbru si de durata intregii proceduri (prima instanta, apel si recurs), ceea ce face ca un asemenea proces sa dureze uneori 2-3 ani inainte ca instanta sa dea o decizie definitiva si irevocabila. Pe de alta parte, procedura generala ar trebui utilizata, in locul somatiei ori ordonantei de plata, atunci cand creditorii au nevoie de mai mult decat inscrisuri pentru a-si dovedi creanta (de exemplu, depozitii ale martorilor ori ale expertilor). Totusi, atunci cand exista dovezi suficiente privind faptul ca respectiva creanta este certa, lichida si exigibila, creditorii pot recurge la una dintre cele doua proceduri urgente, in locul procedurii generale greoaie si indelungate, prevazute de codul de procedura civila.

Procedura insolventei
Statisticile arata ca in anul 2008 au fost introduse in instanta intre 12.000-14.000 de cereri de insolventa, iar prognoza pe anul 2009 estimeaza ca numarul acestor cereri se va dubla. Intr-adevar, creditorii recurg mult prea des la procedura insolventei, chiar si atunci cand nu detin informatii suficiente privind insolvabilitatea debitorilor lor, unicul lor scop fiind acela de a pune presiune pe debitori, astfel incat acestia sa-si achite datoriile. Din pacate, in cele din urma, aceasta strategie se intoarce deseori impotriva lor.
Creditorii indreptatiti sa solicite deschiderea procedurii insolventei

Legea Insolventei impune conditii permisive pentru creditorii ce intentioneaza sa introduca cereri de insolventa impotriva debitorilor lor. Acestea se refera la existenta unei creante certe, lichide si exigibile, mai veche de 30 de zile, si avand o valoare ce depaseste pragul de 10.000 de lei, in cazurile obisnuite, si pragul reprezentat de sase salarii medii pe economie, pentru salariati. Salariul mediu pe economie stabilit pentru 2008 a fost de aproximativ 350 euro.

Odata indeplinite aceste conditii ce privesc creantele, creditorul poate introduce cererea de insolventa in fata instantei. Legea Insolventei nu solicita creditorului sa demonstreze insolvabilitatea debitorului sau, ceea ce face ca initierea procedurii insolventei sa fie destul de simpla. Totusi, la solicitarea debitorului, judecatorul sindic il poate obliga pe creditor sa faca un depozit ce reprezinta maxim 10% din valoarea creantei. Un asemenea depozit va fi returnat creditorului, in cazul in care cererea sa de insolventa este admisa, sau poate fi utilizat pentru a acoperi pierderile suferite de debitor, in cazul in care cererea creditorului este respinsa.

Initierea procedurii
Atunci cand este introdusa o cerere de insolventa, debitorul poate solicita instantei aprobarea unui plan potrivit caruia debitorul sa se poata reorganiza, intr-un efort de a-si plati datoriile. Judecatorul poate confirma sau respinge acest plan. Daca judecatorul considera ca cererea creditorului sau a debitorului este temeinica, daca debitorul nu propune un plan de reorganizare, sau daca un asemenea plan de reorganizare este respins, atunci judecatorul va deschide procedura insolventei si va desemna un administrator judiciar, pentru debitorul persoana juridica.

Consecintele principale ale deschiderii procedurii insolventei sunt: suspendarea termenului de prescriptie pentru toate creantele creditorilor; faptul ca nicio penalitate ori dobanda nu se poate adauga creantelor dupa deschiderea procedurii insolventei; debitorul nu isi mai poate administra activitatea, aceasta fiind incredintata administratorului judiciar, desemnat de catre judecatorul sindic. Debitorul trebuie sa depuna toate informatiile si documentele ce atesta situatia societatii, precum bilant, lista a creditorilor, lista a activelor, a conturilor si bancilor utilizate de debitor, precum si orice alte asemenea informatii, catre administratorul judiciar.

Efectele deschiderii procedurii insolventei asupra altor litigii
Incepand cu data initierii acestei proceduri, toate actiunile judiciare ori extrajudiciare privind satisfacerea creantelor impotriva debitorului sau impotriva activelor sale sunt suspendate. Decizia privind deschiderea procedurii trebuie comunicata tuturor instantelor in jurisdictia carora se afla sediul debitorului, asa cum este acesta inregistrat la registrul comertului, precum si tuturor bancilor la care debitorul detine conturi deschise. Mai mult, dupa deschiderea procedurii, administratorul judiciar trebuie sa-i notifice pe toti creditorii care sunt inregistrati in documentele contabile ale debitorului si sa-i informeze pe acestia in legatura cu termenele pana la care ei trebuie sa-si inregistreze propriile creante impotriva debitorului in fata instantei.

Efecte asupra actelor incheiate de debitor
Toate actele si corespondenta emise de debitor, de administratorul judiciar oride lichidator trebuie sa includa, in limbile romana, engleza si franceza, urmatoarea expresie: “in insolventa”, “in insolvency”, “en procédure collective”. Judecatorul sindic poate decide ca administrarea debitorului sa nu mai fie efectuata de catre debitorul insusi, ci de catre administratorul judiciar, care poate sa solicite judecatorului anularea actelor incheiate de debitor, daca acestea au fost incheiate in frauda drepturilor creditorilor intr-o perioada de 3 ani anterioara datei la care a fost initiata procedura insolventei.

Riscuri privind deschiderea procedurii insolventei, in scopul recuperarii de creante
Asa cum este mentionat mai sus, unii creditori utilizeaza aceasta procedura a insolventei, chiar daca nu detin informatii suficiente privint insolvabilitatea debitorilor lor, insa doar in scopul de a-i determina pe acestia sa-si plateasca datoriile. Totusi, dupa o analiza temeinica a situatiei economice a debitorului, se poate dovedi in cele din urma ca debitorul se afla totusi in insolventa si este deci incapabil sa-si achite toate datoriile, existand astfel riscul pentru creditori ca acestia sa nu-si mai poata recupera creantele de la debitorii lor.

Astfel, dezavantajul major al procedurii insolventei este faptul ca sumele de bani colectate din vanzarea activelor debitorului sunt deseori insuficiente spre a acoperi creantele tuturor creditorilor. Administratorul judiciar va efectua un inventar al tuturor activelor debitorului si poate, in baza deciziei creditorilor aprobata de judecator, sa vanda aceste bunuri, iar incasarile rezultate vor fi distribuite creditorilor si vor fi utilizate spre a acoperi costurile determinate de aceasta procedura.

Legea Insolventei stabileste ordinea in care sunt satisfacute creantele creditorilor. De exemplu, sumele obtinute prin vanzarea activelor ce fac obiectul unor garantii vor fi achitate catre creditorii in favoarea carora respectivele garantii au fost constituite si, numai dupa satisfacerea acelor creante, sumele ramase, daca acestea mai exista, vor fi distribuite catre ceilalti creditori. De asemenea, creantele apartinand institutiilor publice ori creantele salariale au prioritate fata de cele ale altor creditori. Un alt dezavantaj este durata mare a procedurii insolventei, care poate fi si de cativa ani.

Creditorii ar trebui sa fie constienti de faptul ca Legea Insolventei nu a fost creata ca un instrument juridic in scopul recuperarii creantelor. Dimpotriva, o cerere de insolventa ar trebui introdusa in instanta numai atunci cand exista suficiente informatii privind incapacitatea debitorului de a plati creante certe, lichide si exigibile ale creditorilor sai. Creditorii ar trebui sa aiba in vedere faptul ca interesul lor direct este acela de a-si recupera creantele si, in cazul in care ei deschid procedura insolventei, aceasta poate obstructiona capacitatea debitorului de a-si continua activitatea si, in consecinta, poate face imposibila recuperarea creantelor de catre creditori.

avocat@coltuc.ro

0745150894

Proces de jumatate de milion de euro intre Delphi Packard Romania si Administratia Fondului pentru Mediu anunta CASA DE AVOCATURA COLTUC

Cel mai mare angajator din Timis, Delphi Packard Romania (6.000 de angajati), se judeca in instante cu Administratia Fondului pentru Mediu, din cauza unei amenzi de peste 2.000.000 de lei (aproximativ 500.000 de euro) pe care reprezentantii companiei o considera ilegala

Administratia Fondului de Mediu (AFM) a verificat in2009 (intre 24 septembrie si 19 octombrie) activitatea Delphi Packard Romania. Controlul a vizat activitatea firmei pe o perioada mai mare de timp – din iunie 2002 pana in decembrie 2008. In urma verificarilor, inspectorii au stabilit ca sunt diferente intre obligatiile de plata calculate de firma si cele stabilite de organele de control, diferente ce provin din faptul ca reprezentantii societatii au considerat ca reciclate cantitatile de deseuri livrate catre societatile SC Muller Guttenbrun Recycling si SC Remat MG SA.

Inspectorii Administratiei Fondului pentru Mediu au considerat, insa, ca prin contractul dintre Delphi si cele doua firme, scopul reciclarii nu a fost atins si au aplicat o amenda de peste 1,2 milioane lei ( peste 275 de mii de euro), la care se aduaga penalitati de aproape 731.000 de lei (aproximativ 170 de mii de euro). Compania a contestat amenda, dar cererea a fost respinsa, astfel ca firma a atacat decizia in instanta, proces care se judeca la Sectia Contencios Administrativ si Fiscal a Curtii de Apel Timisoara.

„Am procedat la reciclare conform legii”

In actiunea deschisa in instanta, avocatii celor de la Delphi Packard au cerut anularea amenzii, sustinand ca au indeplinit toate cerintele de mediu.

„Ne-am indeplinit intocmai obligatiile de reciclare si valorificare conform legii. Ca atare, se impune exonerarea noastra de la plata sumelor retinute si a majorarilor de intarziere aferente, ca nefondate. Am procedat la reciclarea conform legii a deseurilor de ambalaje, retinandu-se in mod eronat de catre autoritatea de control ca subscrisa societate nu am reciclat niciun kilogram de ambalaje in tot intervalul mentionat. Toate deseurile au fost preluate in vederea reciclarii”, se arata in cererea de chemare in judecata.

La dosar au fost depuse si mai multe inscrisuri prin care reprezentantii Delphi incearca sa demonstreze ca au respectat legislatia.

Rezultatul expertizei

In cauza a fost solicitata si o expertiza tehnica judiciara care sa stabileasca daca Delphi a respectat sau nu legea in privinta reciclarii. „Atat prin legislatia comunitara, cat si prin legislatia nationala sunt acceptate mai multe forme de recuperare a deseurilor de ambalaje, reciclarea fiind o forma superioara de recuperare (valorificare in sens larg). Avand in vedere contractele (n.a. cu firmele SC Muller Guttenbrun Recycling si SC Remat MG SA), societatea reclamanta (n.a. SC Delphi Packard) a indeplinit obligatiile de valorificare si implicit reciclare”, se arata in raportul de expertiza intocmit de expertul tehnic judiciar, Savu Delia-Adina.

Obiectiile Fondului pentru Mediu

In urma expertizei realizate in dosar, reprezentantii Agentiei Fondului pentru Mediu au depus un document in care prezinta obiectiile referitoare la raport.

„SC Muller Guttenbrun Recycling si SC Remat MG SA sunt autorizate pentru recuperarea, colectarea si comertul deseurilor si materialelor reciclabile, nefiind autorizate ca si reciclator de deseuri de materiale reciclabile. Prin adresa SC Remat MG SA se arata ca deseurile preluate au fost trimise unor societati care le utilizeaza ca si materii prime secundare. Rezulta indubitabil ca acestea nu au realizat decat activitatea de colectare si transport, nu si cea de reciclare. In concluzie, reclamanta si-a indeplinit doar obiectivul de valorificare si de recuperare, dar nu a fost indeplinit obiectivul de valorificare prin reciclare si obiectivul minim de valorificare prin reciclare de tip material”, se arata in documentul depus la dosar de Administratia Fondului pentru Mediu.

Pe langa problemele cu Agentia Fondului de Mediu, Delphi mai are probleme si cu producatorii VW, Audi si Skoda, carora le furnizeaza cablaje auto. Avocatura.com a relatat luna aceasta ca Delphi Packard ar fi primit scrisori din partea marilor producatori de masini, prin care era avertizat ca produsele realizate de Delphi nu sunt de foarte buna calitate.

Cum vom incheia contractele in 2012 sau dimpotriva, cum renuntam la acestea

Noul Cod Civil a adus modificari fundamentale contractelor. Pe de-o parte, au fost introduse elemente noi, care nu erau reglementate expres pana acum – impreviziunea, anteprecontractul  iar pe de alta parte, anumite concepte – clauza penala, raspunderea contractuala, incetarea contractului – au suferit schimbari substantiale.

Negocierile in vederea incheierii contractului (art. 1183 – 1184 NCC) Partile sunt obligate a respecta principiul bunei-credinte in negocieri.

  • Initierea negocierilor sau intreruperea negocierilor contrar bunei-credinte se va sanctiona prin obligarea partii la plata de daune-interese.
  • Obligatia de confidentialitate : partile sunt obligate a pastra confidentialitate si de a nu se folosi in interes propriu de informatiile confidentiale despre care au aflat in timpul negocierilor, chiar daca acestea nu au rezultat in incheierea unui contract.

Clauzele contractuale

Art 1201 – 1203 reglementeaza in mod expres clauzele la a caror respectare partile sunt obligate, chiar daca aceste clauze nu sunt cuprinse in contract:

  • Clauzele externe: partile sunt tinute a respecta clauzele extrinseci la care contractul face trimitere;
  • Clauzele standard: sunt considerate a fi clauze standard acele conditii stabilite in mod unilateral de catre una dintre parti, care nu sunt negociate si nu sunt supuse aprobarii celeilalte parti (ex. conditii generale, reguli, regulamente). Clauzele standard sunt premise, totusi, in caz de conflict intre o clauza standard si o clauza negociata, aceasta din urma va prevala.

Exista cateva limitari cu privire la clauzele standard (clauzele neuzuale). Astfel, pentru a putea produce efecte, clauzele standard trebuie acceptate in mod expres de cocontractant, in cazul in care cuprind: limitarea raspunderii, dreptul de a denunta unilateral contractual, dreptul de a suspenda executarea obligatiilor, decaderea din drepturi, decaderea din beneficiul termenului, restrangerea dreptului de a contracta cu alte persoane, limitarea dreptului de a opune exceptii, reinnoirea tacita a contractului, legea aplicabila, clauze compromisorii, clauze privind stabilirea compententei instantelor.

Clauza de impreviziune

Este reglementata in mod concret si imperativ prin lege, prin art. 1271 NCC. Anterior intrarii in vigoare a Noului Cod Civil, nu existau prevederi cu privire la aceasta chestiune

Transferul dreptului de proprietate – riscul pieirii bunului In ceea ce priveste raspunderea pentru pieirea bunului, modificarea este una semnificativa. Astfel, potrivit art. 271 din vechiul Cod Civil,  din momentul perfectarii contractului translativ de proprietate, riscul pieriii bunului era suportat de catre debitorul obligatiei de plata (dobanditorul), indiferent daca bunul ii fusese efectiv predat sau nu.

Insa, conform art. 1274 NCC, riscul pieirii bunului ramane in sarcina debitorului obligatiei de a preda bunul (in general vanzatorul), atata timp cat bunul nu a fost predat, chiar daca contractual a fost perfectat.

Totusi, prin conventie, partile pot deroga de la regula in materie de riscul contractului.

Antecontractul (Promisiunea de a contracta)

Art. 1279 NCC reglementeaza in mod expres conditiile de incheierea ale antecontractului:

  • Antecontractul trebuie sa contina toate clauzele ce se vor regasi in contract;
  • Promisiunea de a negocia nu echivaleaza cu promisiunea de a contracta.

Clauza penala

Este reglementata de art. 1538 – 1543 NCC, fiind definita ca o conventie sau o clauza dintr-un contract, prin care debitorul se obliga sa plateasca creditorului o suma de

bani sau sa indeplineasca o alta prestatie determinata in favoarea acestuia, in cazul neexecutarii ilicite a obligatiilor contractuale.

  • Clauza penala are o natura mixta: reparatorie, sanctionatorie, cominatorie, urmarindu-se simultan repararea prejudiciului cauzat creditorului, precum si pedepsirea comportamentului debitorului, care consta in neexecutarea obligatiilor sale contractuale;
  • Se pastreaza vechile prevederi cu privire la clauza penala: creditorul are dreptul de a solicita fie clauza penala, fie executarea in natura a prestatiei – punerea in executare a clauzei penale nu se cumuleaza cu executarea in natura a obligatiei contractuale originare (Regula), cu exceptia cazului in care clauza penala este prevazuta pentru executarea cu intarziere, situatie in care se deroga de la regula si se cumuleaza clauza penala cu executarea in natura.

Elementele de noutate:

  • Se prevede in mod expres acordarea clauzei penale pentru neexecutarea oligatiei principale, spre deosebire de vechea reglementare, unde clauza penala era raportata la “(ne)executarea unei obligatii….”
  • Debitorul nu are niciun drept de optiune, el are doua obligatii c
Rezilierea/Rezolutiunea contractului (Art. 1549 – 1554 NCC)

  • Rezolutiune/Reziliere unilaterala – prin comunicarea unei declaratii de rezolutiune/reziliere, numai daca:

(i) partile au agreat aceasta posibilitate prin contract;
(ii) debitorul se afla de drept in intarziere;
(iii) debitorul a fost pus in intarziere, insa nu si-a executat obligatia nici inauntrul termenului fixat astfel.

Atentie! Declaratia de rezolutiune produce efecte numai intre parti. Pentru opozabilitate fata de terti, declaratia de rezolutiune trebuie inscrisa in registrele publice.

  • Rezilierea/Rezolutiunea de drept, ca urmare a agrearii in contract a unui pact comisoriu. Potrivit noii legislatii, pactul comisoriu nu mai are grade (pactul comisoriu putea avea gradul I, II, III, IV, in functie de gradul aferent putand opera de rezilierea/rezolutiunea de plin drept – Pact Comisoriu grad IV – sau numai cu interventia instantelor de judecata). Pactul comisoriu trebuie sa mentioneze expres obligatiile a caror neexecutare atrage rezilierea/rezolutiunea contractului. Conditia pentru ca pactul comisoriu sa isi produca efectele: punerea in intaziere a debitorului, in prealabil.

Denuntarea unilaterala

  • Reglementata expres la art. 1276 – 1277 NCC;
  • Regula: incetarea contractului prin denuntare unilaterala nu este permis in virtutea legii ci, numai daca partile au acceptat aceasta modalitate de incetare prin conventie. Exceptie : contractele incheiate pe durata nedeterminata. In acest caz, oricare dintre parti poate denunta unilateral contractul cu acordarea unui termen de preaviz rezonabil.
sursa: Mircea si asociatii