sursa

Investiţiile străine în România

de

Romania ramane o tara atractiva pentru investitorii straini.

Creşterea susţinută a fluxurilor de investiţii străine directe ISD (5.183 milioane euro în 2004, 5.213 milioane euro în 2005 şi 9.082 milioane euro în 2006 (creştere cu +74,24% în raport cu anul 2005) constituie un argument în acest sens.
Printre factorii pozitivi care au contribuit la această evoluţie se enumeră: integrarea în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, aderarea la NATO si climatul politico-juridic stabil.
Regimul actual al investiţiilor străine în România a fost conceput pentru atragerea investitorilor străini. Principiile fundamentale în materie, adoptate în plan comunitar, sunt transpuse în legislaţia românească şi anume: libertatea formelor şi modalităţilor de investiţii, accesul liber pe piaţă şi în toate domeniile de activitate economică, tratamentul de egalitate aplicat investitorilor români şi străini, rezidenţi sau nerezidenţi, dreptul investitorilor străini de a-şi repatria beneficiile obţinute în urma unor investiţii, după achitarea impozitelor şi taxelor legale, protecţia investiţiilor, prin garanţii împotriva naţionalizării, exproprierii sau a altor măsuri cu efect echivalent.
Potenţialul economic al României este atrăgător prin prisma dimensiunii pieţei interne (a doua piaţă din Europa Centrală, după Polonia), gradului ridicat de pregătire a forţei de muncă, importanţei resurselor existente si, nu in ultimul rand, a proximitatii fata de tarile Europei Occidentale, care constituie prima sursa a investitiilor. Preocupările constante ale Guvernului de îmbunătăţire a mediului de afaceri, au fost reflectate, în special, prin adoptarea la începutul anului 2005 a cotei unice de impozitare, în procent de 16%, iar in momentul actual o noua masura de reducere fiscala este discutata in Guvern. Aceea a reducerii contributiilor sociale cu 6%, cumulat, pentru angajat si angajator. In acest moment nivelul acestor cheltuieli se situeaza in jur de 35%.
In primele opt luni ale anului 2007, valoarea investitiilor straine directe atrase de Romania a inregistrat valoarea de 4139 milioane de euro. Cea mai importanta componenta a investitiilor straine directe atrase de Romania a fost « alte capitaluri », adica imprumuturi acordate de compania mama structurilor afiliate din Romania (2095 milioane euro reprezentand 50,6% din volumul total de ISD), urmata de « profit reinvestit » (1534 milioane euro reprezentand 37,1% din volumul totala de ISD), si componenta « participatii la capital » (510 milioane euro reprezentand 12,3% din volumul total de ISD). (sursa : Agentia Romana pentru Investitii Straine – ARIS)
Statisticile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului arata ca, in functie de nivelul capitalului social subscris, clasamentul principalelor ţări de origine a investitiilor, la 31 decembrie 2007[1], arata astfel:
1. Olanda (3333 milioane euro ó 3130 societati comerciale
2. Austria (2299 euroó 4889 societati comerciale)
3. Germania (1855 milioane euro ó 15572 societati comerciale)
4. Franţa (1753 milioane euro ó 5373 societati comerciale
5. Italia (861 milioane euro ó 24477 societati comerciale)
6. Cipru (685 milioane euro ó 3578 societati comerciale
7. S.U.A. (672 milioane euro ó 5400 societati comerciale)
8. Marea Britanie (614 milioane euro ó 3572 societati comerciale).
Din punctul de vedere al capitalului social subscris in perioada 1991-decembrie 2007, investitiile realizate se impart in urmatoarele domenii astfel: industrie (49,0%), servicii profesionale (30,0%), transporturi (7,0%), comert cu ridicata (6,0%), comert cu amanuntul (4,0%),  constructii (2,0%), turism (1,0%), agricultura (1,0%).

Dreptul derivat

de

Dreptul derivat

Dreptul derivat este format din totalitatea actelor normative adopţaţe de către instituţiile comunitare în exercitarea competenţelor atri­buite lor de către tratatele constitutive, în scopul atingerii finalităţilor  acestora.

În cazul CEE şi EURATOM, puterea de decizie se manifestă prin intermediul a trei tipuri de acte normative:

1.           Regulamentul;

2.           Directiva;

3.           Decizia.

Regulamentele sunt dispoziţii sunt adoptate de către Comisie sau Consiliu ca urmare a unei propuneri a Comisiei. Ele au caracter de norme obligatorii şi nu de simple rezoluţii sau recomandări. Au caracter general, este obligatoriu în toate elementele sale şi aplicabil tuturor statelor membre. Constituie actul cel mai solemn şi important din întreg blocul legislativ comunitar.

El reprezintă principala  sursă a dreptului secundar, nu atât prin numărul mare de sectoare care poate şi trebuie să le regularizeze, ci — mai ales — pentru că este unica sursă de drept secundar care permite autorităţilor comunitare să impună obligaţii sau să creeze drepturi cetăţenilor statelor i fără aprobarea guvernelor naţionale. În acest sens, paragraful 2 al art. 189 TCE, ca şi art. 161 TCEEA, prevede că: regulamentul va avea aplicabilitate generală. Va fi obligatoriu în elementele sale şi direct aplicabil fiecărui stat”.

O primă caracteristică, deci, este cea a caracterului general, altă caracteristică este cea a obligativităţii sale pentru toţi destinatarii, fie ei state membre sau autorităţi comunitare, şi în fine, Regulamentul este direct aplicabil în statele membre, este automat „parte a ordinii juridice statale”. Spre deosebire de ceea ce se întâmplă cu Directivele (pentru CE şi CEEA) şi cu Recomandările CECA), drepturile şi obligaţiile derivate din Regulament au aplicabilitate imediată în teritoriul fiecărui stat, fără necesitatea ca o normă naţională să dezvolte sau să facă aplicabil respectivul Regulament. Norma naţională poate clarifica Regulamentul, dar nu îl poate împiedica, şi aplicarea  Regulamentului se face de la intrarea sa în vigoare şi nu de la intrarea în vigoare a eventualei norme naţionale referitoare la el. Regulamentul reprezintă „adevărata putere europeană” deoarece, prin el, unitatea dobândeşte dreptul de „a legisla direct, fără intermediere naţională”.

Regulamentul intră în vigoare la o dată prevăzută în textul său, iar dacă nu se precizează acest lucru intră în vigoare automat de la publicarea sa (art. 191 TCE şi art. 162 TCEEA) .

Dreptul comunitar iniţial cunoştea

–    Regulamentul de Bază;

–    Regulamentul de Aplicare sau Dezvoltare.

Primul, este cel de care am vorbit până acum; celălalt îl întâlnim atunci când se elaborează un Regulament pentru dezvoltarea normativă a celui dintâi.

Regulamentele, conform art. 189 TCE, pot fi adoptate de către Consiliu şi Comisie, în redactarea dată acestui articol prin TUE, se ştabiIeşte că Regulamentele pot fi adoptate de Consiliu şi PE, în comun. În practică, Regulamentele de Bază sunt cele elaborate de către Consiliu,, iar cele de Aplicare sunt ale Consiliului sau ale Comisiei (art. 155 TCE sau 124 TCEEA).

Între Regulament şi Directivă nu există ierarhie. Nici. unul nu este subordonat juridic celuilalt, ci amândouă dreptului primar. Singura ierarhie este cea deja amintită între cele două tipuri de Regulamente. Altfel spus, dacă ceva a fost regularizat prin Directivă aceasta nu  înseamnă că nu va putea fi regularizat şi prin Regulament, sau in­vers.

Directiva obligă toate statele membre în legătură cu finalitatea lor, dar lasă — la nivelul instanţelor naţionale — alegerea formei şi a mijloacelor ne­cesare atingerii acesteia. Directiva poate fi generală sau particulară, se adresează statelor membre şi se aplică prin intermediul acestora.

Conform paragrafului trei al art. 189 TCE şi art. 161 TCEEA, „Di­rectiva va obliga statul membru căruia i se adresează, asupra rezultatu­lui la care va trebui să ajungă lăsându-i acestuia libertatea de a alege forma şi mijloacele”. Altfel spus, Directiva apare ca o „lege-cadru”, pe care fiecare stat trebuie să o aplice punând în vigoare, în acest sens, normele sale naţionale.

În cazul Directivei, se poate vorbi despre o „regularizare omogenă la nivelul UE”, doar după intrarea sa în vigoare în toate statele mem­bre (prin regularizări naţionale subsecvente adoptării acesteia). Doar adoptarea normelor interne duce la aplicarea Directivei, acestea urmând procedurile constituţionale din fiecare ţară.

Toate acestea demonstrează simplitatea aplicării unui Regulament (aplicare directă) şi caracterul complicat al Directivei. Directiva con­tinuă însă să existe, fiind o expresie a respectării suveranităţii state­lor membre în anumite sectoare, în ziua de astăzi, Directiva este criticată, atât în sensul că, fiind prea detaliată uneori, nu lasă statului membru capacitate suficientă de „mişcare” în raport cu dreptul in­tern, cât şi în sensul că, dimpotrivă, fiind prea „generală” lasă prea multă marjă de manevră statelor.

Ceea ce caracterizează Directiva este că nu vorbim de un act având caracter general ci de un act având un „adresant precis”. Directiva nu este, deci, direct aplicabilă, spre deosebire de Regulament, în sensul că nu creează direct drepturi şi obligaţii statelor cărora li se adresează.

Directivele sunt adoptate de către PE împreună cu Consiliul, de către Consiliu şi Comisie, în general, Consiliul este cel care elaborează directive, în baza propunerilor Comisiei, prin unanimitate sau majoritate calificată.

Publicarea Directivelor în JOCE/DOCE nu înseamnă şi aplicabilitate, dat fiind „caracterul normativ indirect” al acestora, normele naţionale ce dezvoltă directiva fiind cele care regularizează aplicarea propriu-zisă a lor.

Decizia este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii ei. Este vorba despre un act individual, al cărui destinatar nu trebuie să fie neapărat un stat membru. În art. 189 al TCE şi art. 161 al TCEEA se semnalează că, între actele normative ce pot fi adoptate de către PE şi Consiliu (împreună), Consiliu şi Comisie, se află şi Decizia.  Decizia poate fi considerată ca act administrativ, adică un act de valoare juridică limitată la un sector sau caz.

Decizia se diferenţiază şi de Recomandări şi Avize, prin aceea acestea nu sunt angajante. Exista însă şi Decizii (ale Consiliului) de caracter general, ale căror efecte se aseamănă cu cele ale Regulamentelor sau ale Directive)

În categoria Deciziilor se înscriu actele adoptate (conform art. TCE şi art. 161 TCEEA) de către Comisie, în virtutea competenţi proprii ale acesteia (art. 85, art. 89, art. 92, art. 93, art. 115 etc. TCE).

Conform art. 191 TCE şi 163 TCEEA, Deciziile ca şi Directivele au efect începând cu notificarea acestora, celor interesaţi, fără a fi necesară publicarea în JOCE/DOCE. Aceasta se face doar spre informare. Conform art. 190 al TCE şi art. 162 al TCEEA Directivele, la fel ca şi Regulamentele sau Deciziile, trebuie motivate. Motivarea în cazul Deciziilor trebuie să fie mai detaliată, dat fiind faptul că, neavând un caracter general, ele nu pot afecta funcţionarea de ansamblu a Uniunii.

„Spiru Haret” intră în grevă de avertisment, luni, alături de celelalte trei federaţii

de

Federaţia „Spiru Haret” a hotărât să participe, în 10 noiembrie, alături de celelalte trei federaţii din educaţie, la greva de avertisment de două ore, după ce, luni, a organizat propria grevă de avertisment de o zi, urmând ca, din 18 noiembrie, toate cele patru sindicate să intre în grevă generală.

Biroul Executiv al Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”, întrunit, miercuri, a decis, analizând situaţia existentă în sistemul de învăţământ românesc, în continuarea grevei de o zi, organizată sub titlul „O lecţie de demnitate”, ca, pe 10 noiembrie, să se solidarizeze cu greva de avertisment organizată de celelalte trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ, prin organizarea de acţiuni specifice în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, informează un comunicat al federaţiei, remis, MEDIAFAX.

Federaţia „Spiru Haret”, împreună cu celelalte trei federaţii sindicale reprezentative din învăţământ, vor picheta, de asemenea, luni, sediul Parlamentului, în intervalul 11.00-14.00, iar în 18 noiembrie vor declanşa greva generală, pe termen nelimitat.

Sindicaliştii din educaţie spun că vor sesiza Curtea de Conturi pentru a verifica execuţia bugetară în domeniul Educaţiei, în anul 2008, potrivit sursei citate.

Câteva zeci de mii de cadre didactice afiliate la Federaţia „Spiru Haret” au declanşat, luni, greva de avertisment, după ce au cerut Parlamentului, într-o scrisoare deschisă, să se întrunească de urgenţă şi să respingă ordonanţa privind amânarea majorării cu 50 la sută a salariilor profesorilor, greva de avertisment începând la ora 7.00 şi desfăşurându-se pe parcursul întregii zile de luni.

Federaţia are afiliaţi 75.000 de salariaţi în toată ţara, 6.500 dintre ei fiind în Bucureşti, iar cei mai mulţi desfăşurându-şi activitatea la liceele Sfântul Sava, Jean Monnet, Spiru Haret, Mihai Viteazul şi Colegiul Economic „Virgil Madgearu”.

Federaţia „Spiru Haret” a cerut Parlamentului, într-o scrisoare deschisă, să se întrunească în regim de urgenţă şi să respingă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului de amânare până în 1 aprilie a aplicării legii privind creşterea cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice.

Celelalte trei federaţii din educaţie – Alma Mater, FLSI şi FEN – vor intra în grevă de avertisment în 10 noiembrie. Din 18 noiembrie toate cele patru federaţii din educaţie intră în grevă generală pe termen nelimitat, nemulţumite de decizia Guvernului de a amâna până în 1 aprilie 2009 aplicarea legii de majorare cu 50 la sută a salariilor cadrelor didactice.

Pierderi de 2,8 trilioane de dolari

de

AMPLOARE. Pierderile acumulate de sistemul financiar mondial în urma crizei creditelor s-ar putea ridica la 2.800 miliarde dolari (2,8 trilioane dolari), potrivit estimărilor Băncii Angliei, scrie Reuters.

Suma reprezintă circa un sfert din PIB-ul SUA din 2007, de aproximativ 13 trilioane de dolari. Guvernele din întreaga lume au alocat, până în prezent, fonduri de circa patru trilioane dolari pentru salvarea băncilor, revigorarea pieţelor financiare şi ameliorarea efectelor crizei creditelor asupra economiei reale. Cea mai gravă urmare a acestei crize ar putea fi o recesiune severă şi prelungită a economiei globale, estimează Reuters. Cea mai severă criză financiară din ultimii 80 de ani a provocat, la nivel mondial, prăbuşirea Burselor de valori, falimentele mai multor bănci şi măsuri extreme, de neimaginat, adoptate de mai multe state pentru stabilizarea propriilor economii.

Sursa principala