act

Act

de

Act

act (drept penal) – comportament activ sau pasiv prin care o persoană încalcă cu intenţie sau din culpă ori cu praeterintenţie prescripţiile unei norme juridice penale. Orice activitate infracţională se poate realiza fie printr-o singură acţiune exterioară, fie prin mai multe acţiuni şi fiecare acţiune poate consta în unul sau mai multe acte. ~ de conduită – o manifestare a conduitei individului, a atitudinii sale faţă de lumea înconjurătoare. ~ preparator (pregătitor) – actul prin care se pregăteşte moral sau material executarea hotărârii infracţionale, fără a se trece pro-priu-zis la comiterea comportamentului care constituie element material al infracţiunii. în legislaţia noastră penală actele preparatorii la o infracţiune nu se pedepsesc, în mod excepţional, unele dintre actele pregătitoare, constând în producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi de luarea de măsuri în vederea comiterii unor infracţiuni sunt considerate tentativă la infracţiune şi sunt pedepsite, atunci când legea indică expres acest lucru. Actul preparatoriu comis de o altă persoană decât autorul infracţiunii reprezintă act de parti-cipaţie sub forma complicităţii. ~ de executare – actul prin care se aduce la îndeplinire efectiv rezoluţia (hotărârea) infracţională. în legislaţia noastră actele de executare se pedepsesc ori de câte ori legea prevede aceasta, v. şi tentativă. ~ de violenţă – actul prin care se cauzează o suferinţă fizică ori se aduce o atingere integrităţii fizice sau psihice ori sănătăţii sau vieţii persoanei atacate. Actul de violenţă care a cauzat suferinţe fizice este incriminat de legea penală ca infracţiune de lovire. Actul de violenţă care a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale se pedepseşte mai aspru, în raport cu durata îngrijirilor (cel mult 20 zile, cel mult 60 zile, peste 60 zile). ~ de cruzime – acte de natură să provoace suferinţe şi chinuri prelungite victimei infracţiunii, ceea ce imprimă faptei un caracter deosebit de grav. Săvârşirea omorului prin cruzimi se pedepseşte ca omor deosebit de grav, reglementat de art. 176 lit. a) C. pen. Săvârşirea altor infracţiuni prin acte de cru-
zime de c. constituie o circumstanţă agravantă. ~ de diversiune -infracţiune prevăzută de art. 163 C. pen., care constă în distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau prin orice alt mod, a uzinelor, instalaţiilor industriale, maşinilor, căilor de comunicaţie, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicaţie, construcţiilor, produselor industriale sau agricole, ori a altor bunuri, dacă fapta este de natură să aducă în orice mod atingere securităţii statului. ~ ostil contra unui stat străin – comportament care constă în comiterea pe teritoriul României de acţiuni duşmănoase contra unuia dintre statele membre ale Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord sau care fac parte din Uniunea Europeană sau Consiliul Europei, precum şi împotriva intereselor oricărui alt stat care nu se afla în război cu România. Se preconizează ca acest comportament să capete semnificaţie penală. ~ de terorism – infracţiune complexă care constă în comiterea anumitor infracţiuni de drept comun, în situaţia în care sunt săvârşite în scopul tulburării grave a liniştii publice, prin intimidare, teroare sau prin crearea unei stări de panică. Este vorba despre infracţiuni de omor, vătămare a integrităţii corporale, lipsire de libertate în mod ilegal, infracţiuni la regimul aerian, infracţiuni de distrugere, nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, materialelor nucleare şi a altor materii radioactive, materiilor explozive, infracţiuni de poluare intenţionată a unor factori de mediu înconjurător, ameninţarea cu bombe sau cu alte materii radioactive. ~ de semnalizare falsă – acte prin care personalul căilor ferate, în timpul executării serviciului, este indus în eroare asupra mişcării sau manevrării mijloacelor de transport pe căile ferate, prin folosirea în mod fals fie a semnalelor proprii căilor ferate (felinar, fanion, indicator colorat etc.), fie a acelor semnale de care personalul menţionat trebuie să ţină seama. Astfel de fapte constituie infracţiune, v. şi semnalizare falsă. ~procedural – acte prin care se asigură efectuarea unui act procesual. ~ procesual – manifestarea de voinţă prin care se exercită drepturile, prerogativele şi facultăţile organelor judiciare şi ale persoanelor care participă la procesul penal. Actele procesuale se realizează prin acte procedurale; acestea pot fi comune tuturor fazelor procesului penal (plângerea, procesele-verbale, citaţiile etc.) sau pot apă-
rea numai în faza urmăririi penale (ordonanţa procurorului), ori numai în faza judecăţii (încheiere, sentinţă, decizie). ~ de urmărire penală – acte prin care se realizează strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. ~de începere a urmăririi – acte prin care se dispune începerea urmăririi penale. în legislaţia noastră acest act îl constituie rezoluţia organului de urmărire penală sau procesul verbal al acestuia (în cazul sesizării din oficiu). ~ care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni – componentă a unei forme legale de unitate de infracţiune (continuată, de obicei). ~ de inculpare (ordonanţa sau rechizitoriul procurorului) – act prin care se pune în mişcare acţiunea penală. în legislaţia noastră acţiunea penală se pune în mişcare de către procuror, din oficiu sau la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ori de instanţa de judecată, din oficiu (de ex., în cazul extinderii din oficiu a procesului penal) sau la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. ~ de sesizare – acte prin care sunt sesizate organele de urmărire penală cată a unei persoane, înaintându-se instanţei competente dosarul cauzei. în legislaţia noastră, actul de sesizare a instanţei îl constituie rechizitoriul procurorului sau plângerea prealabilă a persoanei vătămate. ~ de desesizare – actul prin care organul judiciar sesizat, constatând că sesizarea nu este făcută potrivit legii, restituie dosarul organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia. în cursul judecăţii instanţa se desesizează şi restituie dosarul procurorului dacă cercetarea penală a fost efectuată de un organ necompetent ori dacă urmărirea nu este completă. Actul de desesizare se caracterizează în încheierea instanţei de judecată. ~ de învestire – actul prin care instanţa se recunoaşte competentă să soluţioneze cauza cu care a fost sesizată, învestindu-se cu judecarea acesteia. — de dezîn-vestire – actul prin care instanţa, legal sesizată, constată că nu este competentă să judece cauza, trimiţând dosarul instanţei competente. ~ premergător – act procedural pe care organul de cercetare penală îl poate efectua înainte de începerea urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare pentru a decide dacă este sau nu cazul să înceapă urmărirea penală (de ex., să culeagă informaţiile prealabile asupra faptei şi asupra făptuitorului, să verifice anumite împrejurări etc). Actele premergătoare se pot efectua fie în vederea sesizării din oficiu, fie pentru verificarea conţinutului plângerii sau denunţului. ~ pentru dovedirea stării civile, legitimare sau de identificare – înscris oficial prin care o persoană îşi poate dovedi starea civilă sau care îi serveşte pentru legitimare sau identificare, încredinţarea unui astfel de act unei persoane pentru a o ajuta să se prezinte sub o identitate falsă constituie infracţiunea de fals privind identitatea. ~ privitor la îndatoririle de serviciu – act care, conform fişei postului sau prin dispoziţia licită a superiorului face parte dintre atribuţiunile de serviciu ale unei persoane. Primirea, pretinderea, de bani sau alte foloase, acceptarea promisiunii sau nerespingerea acesteia, de către un funcţionar, pentru a îndeplini, a nu îndeplini, a îndeplini defectuos un act privitor la îndatoririle de serviciu constituie infracţiunea de luare de mită sau de primire de foloase necuvenite, în funcţie de momentul în care remiterea foloaselor are loc sau de momentul în care intervine înţelegerea.

act 1. Manifestare exterioară de voinţă susceptibilă să producă efecte juridice, 2. Document întocmit sau eliberat de autorităţi. A. procesual, manifestare de voinţă a unui subiect procesual prin care acesta işi exercită un drept, o prerogativă, o facultate ori îşi îndeplineşte o îndatorire, în cadrul activităţii desfăşurate progresiv şi coordonat în vederea restabilirii ordinii de drept prin aplicarea temeinică şi legală a sancţiunilor de drept penal. A. p. priveşte aspectul dinamic al procesului, contribuind la dinamizarea şi la amplificarea procesului penal. A. p. se desfăşoară după anumite norme juridice (reguli procesuale), cum ar fi de ex. regulile privitoare la sesizarea organului competent să aplice sancţiuni sau prin care organul competent admite efectuarea unor cercetări sau administrarea unor probe, ori regulile privitoare la chemarea celor interesaţi pentru a da explicaţii, la examinarea cazului de încălcare a regulii de conduită, la rezolvarea cazului respectiv, la folosirea căii de atac împotriva rezolvării date etc. A. procedural, operaţie prin care se asigură înfăptuirea actului procesual şi realizarea consecinţelor pe care trebuie să le producă acesta. A. p. priveşte aspectul documentar al procesului (de ex.: înregistrarea unei plingeri adresate organului competent; Inmînarea unei citaţii şi întocmirea dovezii respective; audierea unor martori; explicaţiile date unui expert; întocmirea unui proces verbal; redactarea unei hotărîri etc.). Unele a.p. sînt comune tuturor fazelor procesului penal (plîngerea, procesele verbale, citaţiile etc.) sau pot apărea numai în faza urmăririi penale (ordonanţele procurorului), ori numai în faza judecăţii (Încheiere, sentinţă, decizie). A. de urmărire penală, a. prin care se realizează strîngerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor, la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată precum şi a. prin care se finalizează urmărirea penală (clasare, scoatere de sub urmărire şi încetarea urmăririi penale). A. de începere a urmăririi, a. prin care se dispune începerea urmăririi penale. în legislaţia noastră acest a. 11 constituie rezoluţia organului de urmărire penală sau procesul verbal al acestuia (In cazul sesizării din oficiu). A. de inculpare, a. prin care se pune în. mişcare acţiunea penală (art. 9, C.p.p.). în legislaţia noastră acţiunea penală se pune în mişcare de către procuror, prin ordonanţă sau rechizitoriu (art. 235 şi 262, C.p.p.), din oficiu sau la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, ori de instanţa de judecată, la cererea procurorului sau din oficiu, prin încheierea de extindere a procesului penal (art. 336, 337, C.p.p.) ori la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.

A. de sesizare, a. prin care sînt încunoştinţate organele de urmărire penală, cu privire la un fapt prevăzut de legea penală (art. 225, C.p.p.) sau prin care se dispune trimiterea în judecată a unei persoane. în legislaţia noastră, o. de s. a instanţei îl constituie rechizitoriul procurorului (art. 264, C.p.p.) sau plîngerea prealabilă a persoanei vătămate (art. 282, C.p.p.). Mai are acest caracter şi hotărîrea de declinare de competenţă. A. de desesi-zare, a. prin care organul judiciar sesizat, constatînd că sesizarea nu este făcută potrivit legii, ori nu este competent să soluţioneze cauza restituie dosarul organului care a întocmit a. de sesizare în vederea refacerii acestuia sau trimite dosarul organului competent. în cursul judecăţii, instanţa se desesizează şi restituie dosarul instanţei competente ori procurorului, dacă cercetarea penală a fost efectuată de un organ necompetent (art. 332, C.p.p.) ori dacă urmărirea nu este completă, iar în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia declt cu mare întir-ziere (art. 333, C.p.p.). A. de Investire, a. prin care instanţa se recunoaşte competentă să soluţioneze cauza cu care a fost sesizată, Investindu-se cu judecarea acesteia. A. de dezinvestire, a. prin care instanţa, legal sesizată, constată că nu este competentă să judece cauza, trimi-ţînd dosarul instanţei competente. A. premergător, a. procedural pe care organul de urmărire penală îl poate efectua în vederea strlngerii datelor necesare pentru a decide dacă este sau nu cazul să înceapă urmărirea penală (art. 224, C.p.p.). A. p. se poate efectua fie în vederea sesizării din oficiu, fie pentru verificarea conţinutului plîngerii sau denunţului (art. 228, C.p.p.). Pot efectua a.p. şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne anume desemnaţi în acest scop. Procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor a. p. poate constitui mijloc de probă (art. 224, alin. 2 şi 3, C.p.p.) A. preliminar, a. care trebuie efectuat înainte de începerea desfăşurării unui stadiu, unei etape sau unei faze procesuale. De ex., sesizarea unui organ de urmărire penală sau de judecată constituie un act procesual preliminar; punerea în mişcare a acţiunii penale este un act preliminar pentru exercitareaacestei acţiuni; soluţionarea cererii de strămutare trebuie să fie precedată de anumite acte preliminarii de informare şi de Înştiinţare. A. de constatare, 1. A. prin care organul judiciar constată împrejurările concrete ale săvîrşirii unei infracţiuni, identifică persoana făptuitorului dacă acesta este cunoscut şi se indică probele prin care faptele pot fi dovedite precum şi mijloacele de probă prin intermediul cărora probele pot fi administrate. 2. A. încheiat de organele prevăzute de lege cu privire la infracţiunile cc constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor.a căror respectare o controlează, precum şi cu privire la infracţiunile săvîrşite In legătură cu serviciul de cei aflaţi In subordinea ori sub controlul lor. A. considerat ca făcut în termen, a. depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la administraţia locului de deţinere ori la unitatea militară sau la oficiul poştal prin scrisoare recomandată. în aceste cazuri, înregistrarea sau atestarea făcută de către administraţia locului de deţinere pe actul depus, recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de unitatea militară pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului. Cu excepţia căilor de atac, actul efectuat de procuror este considerat ca făcut în termen, dacă data la care a fost trecut în registrul de ieşire al unităţii de procuratură este înăuntrul termenului cerut de lege pentru efectuarea actului (art. 187, C.p.p.).

Proprietate. Competenţa de soluţionare şi termenul de exercitare a acţiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991

de

Reclamanţii P.T. şi P.M. au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului  de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.2176 eliberat la 20.01.1999 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea  SC ”F” SA  pentru terenul în suprafaţă de 17.789,50 mp, reprezentând pct.4 „Ferma Traian” din comuna Săbăoani, judeţul Neamţ.

In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul în suprafaţă de 17.789, 50 mp este proprietatea lor, fiind dobândit prin moştenire de la tatăl lor, A.P. şi că, prin încălcarea Legii nr.15/1990 şi a Hotărârii Guvernului nr.834/1991, a fost inclus în suprafaţa totală de teren pentru care s-a întocmit certificatul de proprietate contestat în cauză.

Pârâţii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi SC ”F” SA   au invocat excepţiile de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ şi de tardivitate a acţiunii formulate de reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr.6/22.01.2002, Curtea de Apel Bacău – Secţia  comercială şi de contencios administrativ a respins excepţia de necompetenţă materială, reţinându-se că certificatul de atestare a dreptului  de proprietate este un act administrativ emis de o autoritate  a administraţiei publice centrale, fiind supus cenzurii instanţei de contencios administrativ conform art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia de tardivitate şi a fost respinsă acţiunea ca tardivă, cu motivarea că reclamanţii nu s-au adresat instanţei de judecată în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului comunicat cu adresa nr.107809/3.08.1999 în procedura administrativă şi nici în termenul de 1 an, care a început să curgă de la data de 18.05.1999, când au luat cunoştinţă de certificatului de atestare emis pentru SC „F” SA.

Impotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii.

In primul motiv de casare, recurenţii au invocat necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ, susţinând că actul de proprietate contestat a intrat în circuitul civil şi competenţa de judeca acţiunea în anulare aparţine instanţei de drept comun.

Prin cel de al doilea motiv de casare, recurenţii au criticat soluţia de admitere  a  excepţiei  de  tardivitate, motivând că în aplicarea prevederilor art.5 din Legea nr.29/1990, instanţa de fond nu a avut în vedere că termenele de 30 de zile şi respectiv, de 1 an, se calculează de la comunicarea actului administrativ, iar o asemenea comunicare nu a existat.

Recursul nu este fondat.

Certificatul de atestare a dreptului  de proprietate a fost emis în cadrul procedurii speciale reglementate  în Hotărârea Guvernului nr.834/1991, fiind întocmit de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care funcţionează ca autoritate a administraţiei publice centrale.

Instanţa de fond a stabilit judicios că acest certificat reprezintă un act administrativ supus controlului judecătoresc în condiţiile Legii nr.29/1990 şi faţă de natura juridică a actului contestat, a respins corect excepţia de necompetenţă materială.

Recurenţii nu au contestat că, la data de 5.08.1999 li s-a comunicat cu adresa nr.107809/1999 răspuns la plângerea prealabilă şi nici faptul că, la data de 18.05.1999, au luat cunoştinţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate depus de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999 al Tribunalului Neamţ şi în care recurenţii au avut calitatea de intimaţi intervenienţi.

Faţă de aceste date, acţiunea înregistrată la 19.09.2000 a fost corect respinsă ca tardivă, fiind formulată după împlinirea termenelor prevăzute de Legea nr.29/1990 pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ.

Imprejurarea că actul contestat nu a fost comunicat recurenţilor este lipsit de relevanţă în cauză, deoarece aceştia au calitatea de terţi şi ministerul intimat nu avea obligaţia legală să le comunice actul administrativ individual întocmit unei alte persoane, astfel încât termenul de sesizare a instanţei a început să curgă de la data când recurenţii au cunoscut atât existenţa, cât şi conţinutul actului, având posibilitatea să aprecieze dacă le-a fost vătămat un drept recunoscut de lege şi dacă se adresează justiţiei pentru recunoaşterea dreptului încălcat.

Independent de faptul că, la data de 8.02.1999 certificatul de atestare a dreptului de proprietate a devenit opozabil erga omnes prin efectul transcrierii sub nr.520/1999 în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al Judecătoriei Roman, se reţine că cel târziu, la data de 18.05.1999, recurenţii au luat cunoştinţă de acest act, care le-a fost prezentat de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999.

Or, sesizarea instanţei de judecată a avut loc după împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin.final din Legea nr.29/1990, ceea ce a avut consecinţa stingerii dreptului recurenţilor reclamanţi la acţiune în sens material.

In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Admisibilitatea verificării legalităţii actului Uniunii

de

Reclamantul S.I.T. a solicitat să se dispună anularea deciziei nr.8523 din 15.12.2001 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România şi  obligarea  Uniunii să-l primească în profesia de avocat cu scutire de examen.

Reclamantul a susţinut  că, deşi  întruneşte condiţiile legale, cererea sa a primit aviz negativ din partea Baroului de Avocaţi Braşov, aviz care a stat la baza respingerii de către Consiliul Uniunii Avocaţilor a cererii sale prin Decizia ce s-a cerut a fi anulată.

Curtea de Apel Braşov, Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa  nr.46/F din 14 mai 2002, a admis excepţia  inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea.

S-a reţinut, în esenţă, că Uniunea Avocaţilor din România este o uniune cu caracter profesional, deciziile sale nu se impun prin atribute specifice puterii administrative, şi deci, calea de  urmat pentru anularea actelor sale nu este aceea prevăzută de Legea nr.29/1990, ci o  acţiune de drept comun la instanţa competentă.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs  reclamantul, reţinându-se următoarele: în înţelesul prevederilor art.1 din Legea nr.29/1990, legea contenciosului administrativ, acte administrative pot fi nu numai actele efectuate de organele administrative de stat, ci şi actele juridice efectuate de autorităţile ce au calitatea de organe administrative şi care sunt investite prin lege  să îndeplinească funcţiuni administrative, funcţiuni în cadrul cărora îndeplinesc şi adoptă acte juridice.

Esenţial pentru a constata că un act este administrativ în sensul Legii nr.29/1990 este nu numai ca actul să fie emis  sau adoptat de la un organ al statului, ci de un organ de autoritate administrativă mai exact de la o organizare cuprinsă în sistemul de  structuri stabilit pentru îndeplinirea nevoilor sociale şi funcţionare în acest scop, a serviciilor publice, de asemenea manieră încât printr-o  oganizare  cît  mai calificată, să fie satisfăcute aceste cerinţe, şi să se  poată interveni atunci când se impune  cu măsuri pentru realizarea ordinii de drept, pentru menţinerea stării de legalitate în cadrul competenţelor de strictă aplicare stabilite prin lege.

Sub aspectul celor expuse,  Uniunea Avocaţilor din  România, formă organizatorică  cu competenţe şi structură stabilite prin lege privind desfăşurarea activităţii de avocatură, este cuprinsă şi face parte din autorităţile administrative, iar actele Uniunii sunt acte administrative.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa recurată  şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeiaşi  instanţă, care va analiza toate celelalte apărări ale părţilor.

Act al ministrului de interne. Situaţii în care actul este de comandament militar, conform art.2 lit.b din Legea nr.29/1990

de

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, solicitând desfiinţarea ordinului ministrului de interne, prin care a fost eliberat din funcţia de şef birou informaţii şi cercetării penale din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Ordinul este considerat nelegal, întrucât la data emiterii lui, reclamantul se afla în concediu medical, iar după ce a aflat de existenţa lui, starea sănătăţii sale s-a agravat fiindu-i necesare 27 de zile de spitalizare şi apoi concediu medical.

Precizează că are 24 ani de cadru activ, este licenţiat în  ştiinţe judiciare şi militare, a fost avansat, a fost apreciat are calificare foarte bună, a beneficiat de solde merit şi a ocupat funcţii de conducere.

Prin acest ordin şi prin acuzele nefondate făcute în presă, i-a fost afectată imaginea sa publică.

Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi, Secţia de contencios administrativ, în baza art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel Iaşi a respins recursul reclamantului, precum şi excepţia privind necompetenţa materială şi teritorială invocată de reclamant.

A respins acţiunea faţă de Ministerul de Interne, ca inadmisibilă şi faţă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Instanţa a reţinut că ordinul în discuţie este un act de comandament cu caracter militar, exceptat de la procedura contenciosului administrativ, în baza art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, fiind emis de Inspectoratul general al poliţiei de frontieră din cadrul Ministerului de Interne.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că în mod greşit s-a considerat că ordinul contestat ar fi de comandament militar, deoarece actele de comandament militar vizează comanda trupei pe timp de pace sau în timp de război – dislocări de trupe, măsuri, acţiuni de luptă, etc, situaţie ce nu se regăseşte în cauză.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ „nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar”.

Aceste acte sunt emise de autorităţile militare competente în scopul asigurării ordinii şi disciplinei în cadrul unităţilor militare din aceste unităţi. Astfel, actele ce se includ în această acţiune trebuie să emane de la autorităţi publice care au caracter de comandamente militare, prin comandamentul militar înţelegându-se o totalitate de trupe sub comanda unui şef determinat.

In al doilea rând, trebuie să fie vorba de acte care au un cuprins de natură militară, referindu-se la serviciul şi îndatoririle militare. La acestea se adaugă cerinţa ca toate aceste acte să cuprindă ideea de ordin, de comandă şi în consecinţă cu corelativul sau de disciplină militară, după cum rezultă din înşişi termenii expresei, care este atât de necesară şi caracteristică acestui organism.

Actele de comandament cu caracter militar sunt actele şi măsurile privitoare la pregătirea şi instrucţia militarilor, la mobilizare, concentrare, mişcări de trupe, repartiţia şi desfacerea lor, la darea de comenzi, la manevre şi operaţiuni militare la  dispoziţii privitoare la ordinea şi disciplina militară şi altele asemănătoare.

Prin urmare, orice alte acte emise de autorităţile militare străine de necesităţile propriu-zise ale acţiunilor militare, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Constatarea rămâne valabilă şi pentru ipoteza în care se invocă vătămarea dreptului subiectiv al unui militar, care a fost eliberat din funcţia deţinută.

Recursul a fost admis şi s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Conflict negativ de competenţă. Răspunderea materială a militarilor

de

Reclamantul MI a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând anularea hotărârii nr.43 din 26 septembrie 2002 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din  cadrul acestui minister, precum şi a hotărârii nr.386 din 29 iulie 2002 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei audit intern a aceluiaşi minister, prin care a fost respinsă contestaţia pe care a formulat-o împotriva deciziei de imputare nr.12/0/130.343 din 27 iunie 2002, emise de pârât  în sarcina reclamantului pentru suma de 1.272.600 lei, reprezentând cota-parte dintr-un prejudiciu  total de 4.735.700 lei. Totodată, reclamantul a solicitat anularea deciziei de imputare sus-menţionate, prin care a fost stabilită în sarcina sa răspunderea materială pentru un prejudiciu reprezentând curse efectuate în interes personal cu autoturismul de serviciu al unităţii operative la care acesta activează .

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, apreciind că litigiul dintre părţi este un litigiu de muncă, respectiv un conflict de drepturi, în reglementarea art.5 din Legea nr.168/1999, iar competenţa de soluţionare revine tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unităţii emitente a deciziei de imputare, conform art.72 al aceleiaşi legi. În aprecierea instanţei, împrejurarea că O. G. nr.121/1998 a instituit căi de atac administrative împotriva deciziilor de imputare emise în sarcina militarilor, obligatoriu de parcurs, nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze acţiunea.

La rândul său, Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara, reţinându-se următoarele:

– contestatorul a epuizat căile de atac împotriva deciziei de imputare, aşa cum acestea sunt prevăzute de O.G. nr.121/1998, iar potrivit art.43 din aceeaşi ordonanţă s-a adresat instanţei judecătoreşti competente să soluţioneze acţiunea pe care a formulat-o împotriva hotărârii Comisei  de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului de Interne;

– hotărârea Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor este un act administrativ cu caracter jurisdicţional emis de un organ al autorităţii administraţiei centrale, iar competenţa de soluţionare a acţiunii îndreptate împotriva acestei hotărâri, revine curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul.

Constatând că s-a ivit un conflict negativ de competenţă, în sensul prevederilor art.20 pct.2 din C. proc. civ., Curtea urmează să stabilească  instanţa competentă să soluţioneze cauza în raport cu obiectul real al acţiunii formulate de reclamant şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Răspunderea materială a militarilor este reglementată de O.G. nr.121 din 28 august 1998, iar art.30 din această ordonanţă  instituie pentru persoana care contestă decizia de imputare prin care a fost obligată la repararea prejudiciului, parcurgerea unor căi de atac administrative care, în prima fază, sunt soluţionate de comandantul, respectiv şeful care a emis decizia de imputare sau de  o Comisie de soluţionare a contestaţiei, numită  de acesta, iar în cea de-a două fază, de către comisia de jurisdicţie a imputaţiilor a cărei hotărâre este definitivă.

Potrivit reglementării art.43 din ordonanţa sus-menţionată, în situaţia în care, după epuizarea căilor de atac administrative, persoana obligată la repararea prejudiciului consideră că a fost lezată într-un drept al său legitim, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.

Prin urmare, însăşi reglementarea specifică răspunderii materiale a militarilor conferă hotărârii comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului de Interne caracterul de act administrativ-jurisdicţional de autoritate emis de un organ al administraţiei publice centrale.

Competenţa de soluţionare a cererii prin care se solicită anularea unui aemenea act, revine potrivit Legii nr.29/1990, instanţei de contencios administrativ.

Conform art.3 alin.(1) din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererilor în materie de contencios administrativ, privind actele autorităţilor publice centrale, aparţine curţii de apel.

Cât priveşte competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ, aceasta aparţine, conform reglementării art.6 din Legea nr.29/1990, curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, care, în cazul de faţă, este Curtea de Apel Timişoara.

Pentru considerentele arătate, Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul MI, în favoarea Curţii de Apel Timişoara

Exceptie de nelegalitate. Admisibilitate

de
Potrivit art. 4 alin.1 din Legea 554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata pe cale de exceptie numai in situatia in care de acest act administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond . Fara indeplinirea acestei conditii, exceptia de nelegalitate va fi respinsa ca inadmisibila.

1. Indicatie pe scrisori, colete, etc., ce contine numele si domiciliul destinatarului.
(ternem CNA). Orice forma de mesaj, difuzat fie în baza unui contract cu o persoana fizica sau juridica, publica ori privata, în schimbul unui tarif sau al altor beneficii, privind exercitarea unei activitati comerciale, mestesugaresti, profesionale,
Forma specifica a motivatiei care consta in orientarea activa si durabila a persoanei spre anumite domenii de activitate, fiind cel mai puternic mobil al actiunilor omenesti.
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Cale de atac; actiune introdusa la instanta judecatoreasca superioara celei care a pronuntat o hotarare in prima instanta,
Cale de atac; actiune introdusa la instanta judecatoreasca superioara celei care a pronuntat o hotarare in prima instanta,
Cale de atac; actiune introdusa la instanta judecatoreasca superioara celei care a pronuntat o hotarare in prima instanta,
Contrarietate intre un fapt sau act juridic si prevederile actelor normative.
Interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor,
Termen folosit in t. VIII, art. 145, C. pen., partea generala, prin el intelegandu-se tot ce priveste autoritatile publice,
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Cale de atac; actiune introdusa la instanta judecatoreasca superioara celei care a pronuntat o hotarare in prima instanta,
Cale de atac; actiune introdusa la instanta judecatoreasca superioara celei care a pronuntat o hotarare in prima instanta,
Contrarietate intre un fapt sau act juridic si prevederile actelor normative.
Prevazuta in cap. I, t. II, C. proc. pen., partea speciala, masura temporara a procesului penal luata de instanta de judecata, cand se constata, pe baza unei expertize medicale, ca inculpatul sufera de o boala grava, care il impiedica sa participe la judecata.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Legea contenciosului administrativ
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Cale de atac; actiune introdusa la instanta judecatoreasca superioara celei care a pronuntat o hotarare in prima instanta,
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Forma specifica a motivatiei care consta in orientarea activa si durabila a persoanei spre anumite domenii de activitate, fiind cel mai puternic mobil al actiunilor omenesti.
Este calea de atac ordinara prin care la cererea procurorului si a partilor interesate se asigura repararea erorilor din hotararile judecatoresti pronuntate in fond, constituind al treilea grad de jurisdictie.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Regula de procedura stabilita de Curtea Europeana de Justitie, care a fost inserata, de asemenea, in mandatul consilierului-audiator si care priveste dezvaluirea, de catre Comisie, a documentelor confidentiale sau a secretelor comerciale.
Termen folosit pentru a desemna activitatea instantelor judecatoresti.
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Contrarietate intre un fapt sau act juridic si prevederile actelor normative.
Legea contenciosului administrativ
Act normativ emis de catre organul legislativ al puterii de stat (in Romania acesta este Parlamentul), ce cuprinde norme generale, de conduita, obligatorii si impersonale.
Desemneaza fondurile acumulate intr-o perioada de mai multi ani din contributiile participantilor la fond, capitalizate si administrate privat, in scopul platii unor pensii altele decat cele din sistemul public de stat.
1. Acel fenomen care influenteaza actiunea cauzei, favorizeaza sau franeaza procesul dezvoltarii cauzei in efect.
Contrarietate intre un fapt sau act juridic si prevederile actelor normative.
Exceptio non adimpleti contractus este expresia latina ; dreptul oricareia din partile unui cotract bilateral, sinalagmatic, de a refuza indeplinirea obligatiilor pe care si le-a asumat, atata vreme cat cealalta parte nu-si indeplineste propriile sale obligatii.
Forma specifica a motivatiei care consta in orientarea activa si durabila a persoanei spre anumite domenii de activitate, fiind cel mai puternic mobil al actiunilor omenesti.
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Contrarietate intre un fapt sau act juridic si prevederile actelor normative.

***

Prin actiunea inregistrata la data de 22 decembrie 2003 la Judecatoria Oradea, Judetul Bihor prin Consiliul Judetean Bihor, a chemat in judecata cotidianul „RB” si pe ziaristul DM solicitand publicarea hotararii judecatoresti prin care s-au stabilit atingerile aduse comportamentului si reputatiei institutiei, obligarea autorului articolului care a facut afirmatii neadevarate la adresa unitatii, de a le retracta public si obligarea la dezmintirea afirmatiilor inexacte prin acelasi mijloc de publicitate prin care au fost facute.

Reclamantul a aratat ca paratul cotidian a solicitat comunicarea unor date de interes public, initial la 21.10.2003 si apoi la 10.11.2003, raspunsul fiind expediat de Consiliul Judetean Bihor la 26.11.2003.

Desi nu expirase termenul legal, la 26.11.2003 in cotidian a aparut un articol jignitor de natura a prejudicia autoritatea si reputatia institutiei.

Prin sentinta civila nr.4765 din 20.09.2004 Judecatoria Oradea a admis in parte actiunea modificata, a constatat ca nu au fost incalcate prevederile Legii nr.544/2001 si a dispus obligarea paratului MD sa procedeze la retragerea declaratiilor facute in articolul publicat la 26.11.2003, prin publicarea unei dezmintiri in acelasi ziar.

Impotriva sentintei au declarat apel paratii, formand obiectul dosarului nr.5643/2004 al Curtii de Apel Oradea – Sectia civila mixta, in cadrul motivelor de apel invocandu-se exceptia de nelegalitate a art.16 lit.c din H.G. nr.123/2002 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public.

Prin incheierea din 2.03.2005, instanta de apel a dispus sesizarea Curtii de Apel Oradea – Sectia contencios administrativ pentru solutionarea exceptiei de nelegalitate si suspendarea judecatii caii de atac.

Instanta a retinut ca de actul administrativ invocat depinde solutionarea pe fond a cauzei in temeiul art.4 alin.1 si art.10 alin.1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin sentinta nr.120/25.04.2005 Curtea de Apel Oradea – Sectia contencios administrativ si fiscal a admis sesizarea si a constatat nelegalitatea art.16 lit.c din H.G. nr.123/2002.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta a retinut ca textul susmentionat, prin care se prevede ca termenul de 30 zile reglementat de art.7 din Legea 544/2001, se calculeaza pe zile lucratoare, adauga la lege, in lipsa unei prevederi exprese aplicandu-se norma generala din art.101 Cod procedura civila, potrivit careia termenele se inteleg pe zile libere.
Impotriva sentintei au declarat recurs Guvernul Romaniei si Judetul Bihor prin Consiliul Judetean Bihor.

Guvernul Romaniei a aratat ca H.G. nr.123/2002 a fost adoptata cu respectarea prevederilor art.107 din Constitutie, ale art.23 alin.2 din Legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, precum si dispozitiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative.

In recursul declarat de Judetul Bihor prin Consiliul Judetean Bihor s-a invocat nelegalitatea si netemeinicia sentintei, in raport de faptul ca instanta a retinut in mod gresit ca termenele prevazute de art.101 Cod procedura civila ar constitui norma generala aplicabila si modului de calcul al termenelor prevazute de Legea 544/2001 intrucat dispozitiile art.101 Cod procedura civila se refera exclusiv la actele de procedura
cu instantele judecatoresti, neputand fi extinse si altor termene.

Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de motivele invocate si de prevederile art.304 si 3041 Cod procedura civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie a hotarat urmatoarele:

Sentinta este gresita, intrucat instanta de fond s-a pronuntat asupra sesizarii privind exceptia de nelegalitate fara sa verifice daca erau intrunite toate conditiile prevazute de art.4 alin.1 din Legea 554/2004.

Potrivit textului de lege susmentionat, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata pe cale de exceptie numai in situatia in care de acest act administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond .
Asadar, legea prevede ca o conditie prealabila, obligatorie, ca actul ce formeaza obiectul cauzei pe fond sa fie emis in aplicarea actului administrativ a carui nelegalitate este invocata pe cale de exceptie .

In cauza, in raport de obiectul litigiului, nu se poate sustine ca este intrunita cerinta prevazuta de art.4 alin.1 din Legea 554/2004, ca solutionarea fondului sa depinda de actul administrativ atacat pe exceptie, respectiv H.G. nr.123/2002.

Dosarul de fond are ca obiect actiunea formulata de Judetul Bihor prin Consiliul Judetean Bihor (cauza fiind la momentul judecarii recursului, in faza apelului) in raspundere civila delictuala, intemeiata pe dispozitiile art.998-999 Cod civil, si nu pe prevederile Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, ale carei norme de aplicare au fost aprobate prin H.G. nr.123/2002.

In raport de cele expuse mai sus, Curtea a casat sentinta atacata si a respins sesizarea privind exceptia de nelegalitate a dispozitiilor art.16 lit.c din H.G.nr.123/2001, fara a mai analiza si celelalte critici invocate de recurenti care se refera in concret la legalitatea modului de calcul al termenelor prevazute de H.G.nr.123/2002.

Desfacerea disciplinara a contractului de munca. Demisia depusa anterior de angajat. Caracterul prioritar al demisiei

de
Potrivit art.79 (1) Codul muncii, demisia este un act unilateral de vointa al salariatului si prin urmare nu necesita vreo aprobare din partea angajatorului.

Una din hotararile judecatoresti, prevazuta in cap. I, t, II, C. proc. pen. partea speciala.
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Este instanta judecatoreasca ce judeca in prima instanta procesele si cererile date prin lege in competenta sa.
Reprezinta a doua etapa a fazei procesuale a judecatii dupa judecarea in prima instanta si inaintea judecarii in recurs,
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Foaie care evidentiaza sistematic un mijloc economic, un proces economic, o suma.
Incalcarea dispozitiilor cu caracter administrativ sau disciplinar,
1. Atributie exclusiva acordata unei persoane, unei functii sau unui organ.
Incalcarea dispozitiilor cu caracter administrativ sau disciplinar,
Hartie de valoare care reprezinta o cota fixa din capitalul unei societati pe actiuni.
Desemneaza orice persoana care este asigurata, in baza unei asigurari obligatorii sau facultative continue, impotriva unuia sau mai multor riscuri ce corespund ramurilor unui regim de securitate sociala care se aplica salariatilor.
Este una din trasaturile esentiale ale infractiunii ce priveste latura subiectiva a infractiunii ce consta in atitudinea constiintei subiectului infractiunii fata de fapta si fata de rezultatul faptei sale,
Este unul din elementele laturii obiective a infractiunii ce consta in legatura dintre fapta si rezultatul sau urmarea imediata.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Munca temporara este munca prestata de un salariat temporar care, din dispozitia agentului de munca temporara presteaza munca in favoarea unui utilizator.
Interval de timp in care un angajat este scutit conform legii sa lucreze si sa vina la lucru in cadrul unitatii cu care aceasta are incheiat un contract de munca.
1. Din punct de vedere economic, o cantitate dorita dintr-un anumit bun economic, care poate fi cumparata, intr-o perioada determinata, la anumite niveluri ale pretului.
1. Din punct de vedere economic, o cantitate dorita dintr-un anumit bun economic, care poate fi cumparata, intr-o perioada determinata, la anumite niveluri ale pretului.
Interval de timp in care un angajat este scutit conform legii sa lucreze si sa vina la lucru in cadrul unitatii cu care aceasta are incheiat un contract de munca.
Foaie care evidentiaza sistematic un mijloc economic, un proces economic, o suma.
Interval de timp in care un angajat este scutit conform legii sa lucreze si sa vina la lucru in cadrul unitatii cu care aceasta are incheiat un contract de munca.
Modalitate a actului juridic, obligatie, care consta intr-un eveniment viitor si sigur, care suspenda, pana la indeplinirea lui, punerea in executare a actului sau exigibilitatea obligatiei, termen suspensiv,
Consum de resurse (mijloace de productie, forta de munca, mijloace banesti) pentru satisfacerea unor necesitati de productie sau individuale.
Reprezinta a doua etapa a fazei procesuale a judecatii dupa judecarea in prima instanta si inaintea judecarii in recurs,
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Incalcarea dispozitiilor cu caracter administrativ sau disciplinar,
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Desemneaza fondurile acumulate intr-o perioada de mai multi ani din contributiile participantilor la fond, capitalizate si administrate privat, in scopul platii unor pensii altele decat cele din sistemul public de stat.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Foaie care evidentiaza sistematic un mijloc economic, un proces economic, o suma.
Munca temporara este munca prestata de un salariat temporar care, din dispozitia agentului de munca temporara presteaza munca in favoarea unui utilizator.
Foaie care evidentiaza sistematic un mijloc economic, un proces economic, o suma.
Este procesul psihic care se manifesta prin actiuni constiente indreptate spre realizarea unor scopuri stabilite.
Modalitate a actului juridic, obligatie, care consta intr-un eveniment viitor si sigur, care suspenda, pana la indeplinirea lui, punerea in executare a actului sau exigibilitatea obligatiei, termen suspensiv,
Una din hotararile judecatoresti, prevazuta in cap. I, t, II, C. proc. pen. partea speciala.
Expresie numerica rezultata din compararea a doua niveluri ale aceluiasi indicator, proces, fenomen etc. aflat in situatii diferite (perioade sau locuri diferite).
Desfiintarea retroactiva a unui act juridic.
Consum de resurse (mijloace de productie, forta de munca, mijloace banesti) pentru satisfacerea unor necesitati de productie sau individuale.
Reprezinta a doua etapa a fazei procesuale a judecatii dupa judecarea in prima instanta si inaintea judecarii in recurs,

O eventuala si ulterioara decizie de concediere putea fi emisa doar inlauntrul termenului de preaviz de 15 zile prevazut in cazul demisiei de art.79(4) Codul muncii.

Prin sentinta civila nr.51/LM/2007 din 19.01.2007 pronuntata de Tribunalul Bihor, in dosar nr.3292/111/2006, a fost respinsa contestatia formulata de contestatorul G.C.F. in contradictoriu cu intimata C.N. DE C. F. SA S.R.CF, fara cheltuieli de judecata .
Pentru a pronunta in acest mod, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin decizia nr. 41/B/311/2006 emisa de S.R. CF , contestatorului i s-a desfacut disciplinar contractul individual de munca, incepand cu data de 19.04.2006 in baza prevederilor art. 264 alin. 1 lit. „f” din Codul Muncii.
In sarcina contestatorului s-a retinut faptul ca a incalcat obligatiile de serviciu prevazute in Regulamentul de Ordine Interioara si a celor prevazute de fisa postului.
Potrivit art.264 alin.(1) lit. f din Codul Muncii, desfacerea disciplinara a contractului individual de munca este sanctiunea disciplinara pe care o poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul savarseste o abatere disciplinara.

Art. 263 alin. (1) din Codul Muncii stipuleaza ca angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica conform legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.

Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Din definitia legala a abaterii disciplinare se pot desprinde conditiile esentiale ale raspunderii disciplinare, existenta unei fapte ilicite(actiune sau inactiune), calitatea de salariat a celui care a savarsit fapta, vinovatia celui care a savarsit fapta, rezultatul daunator si legatura de cauzalitate intre fapta si rezultat.

Din intreg probatoriul administrat in cauza, instanta a apreciat ca sunt intrunite conditiile esentiale antrenarii raspunderii disciplinare a contestatorului.
Astfel, cu ocazia cercetarii disciplinare – nota de relatii(fila 11), realizata in conformitate cu prevederile art. 267 din Codul Muncii, instanta a retinut ca, contestatorului i s-a adus la cunostinta regulamentul de ordine interioara si atributiile de serviciu, si cunoaste prevederile contractului colectiv de munca .
De asemenea, contestatorul trimite trei cereri, inregistrate sub numerele 1123/01.03.2006 – cerere de acordare concediu de odihna(fila 36 la dosar), nr. 813/03.03.2006 – cerere de demisie(fila 37 la dosar), nr. 812/03.03.2006 – cerere aprobare concediu fara salariu(fila 38 la dosar), cereri care nu au fost aprobate de conducerea societatii.

Instanta, a retinut ca din data de 27.02.2006, contestatorul nu s-a mai prezentat la serviciu, absentand nemotivat, fapt ce reiese din fisa de prezenta(filele 41, 42, 43, 44 la dosar), stiind ca cererea de concediu fara salar nu i s-a aprobat.
Ba mai mult, nu a existat acordul conducerii unitatii cu privire la renuntarea la perioada de preaviz, nefiind incidente prevederile art. 78 alin. 7 din Codul Muncii.

Impotriva acestei sentinte, in termen a declarat recurs petentul G.C.F., solicitand modificarea in totalitate a hotararii atacate, in sensul admiterii contestatiei formulate, fara cheltuieli de judecata .

In motivarea recursului se arta ca instanta nu a analizat faptul ca la data emiterii deciziei de desfacere a contractului de munca 18.04.2006, expirase de mult termenul de preaviz, si prin urmare, contractul individual de munca incetase prin demisie.
De asemenea, apreciaza ca decizia este nelegala si prin prisma prevederilor art. 268 alin.1 Codul muncii, fiind emisa dupa 30 zile de la data luarii la cunostinta despre asa zisa abatere disciplinara, aspect care nu a fost analizat la instanta de fond .
In drept, invoca dispozitiile art.304/1 si 312 cod procedura civila.

Prin intampinarea depusa la dosar, intimata C.N. de C. F.SA. – S. R.CF. Cluj a solicitat in principal respingerea recursului ca tardiv introdus, iar in al doilea rand ca neintemeiat.
Se arata ca instanta de fond in mod corect a retinut ca petentul a incalcat cu vinovatie obligatiile de serviciu prevazute in Regulamentul de ordine interioara si in fisa postului, respectiv a lipsit nemotivat de la serviciu incepand cu data de 27.02.2006 si pana la desfacerea disciplinara a contractului de munca .

Examinand recursul, prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu, Curtea apreciaza ca acesta este fondat pentru urmatoarele considerente:

Prin decizia nr.41/B/311 emisa in data de 18 aprilie 2006, intimata S.R.CF. a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al contestatorului G.C.F. incepand cu 19.04.2006, in baza prevederilor art. 264 alin.1 lit.f Codul muncii, retinand in sarcina acestuia, incalcarea cu vinovatie a obligatiilor de serviciu prevazute in Regulamentul de Ordine Interioara si in fisa postului.
Anterior, prin cererea transmisa prin fax intimatei in data de 1 martie 2006, petentul a solicitat a i se aproba demisia.
Asa cum rezulta din actele de la dosar (intampinare, fila 21 dosar de fond), cererea de demisie nu i-a fost aprobata, cerandu-i-se petentului sa se prezinte la serviciu pentru a-si clarifica situatia.
Referitor la acest din urma aspect trebuie precizat faptul ca demisia este un act unilateral de vointa al salariatului, prin urmare el nu necesita vreo aprobare din partea angajatorului.

In ceea ce priveste termenul de preaviz este de mentionat faptul ca pe de o parte angajatorul nu i-a comunicat nimic petentului in legatura cu acest aspect (daca renunta sau nu la acest termen), iar pe de alta parte chiar daca am accepta ideea ca se impune respectarea unui termen de preaviz de 15 zile, acesta ar fi expirat in 16 martie, iar in caz de nerespectare a acestuia o eventuala decizie de concediere putea fi emisa doar cu respectarea termenului de 30 zile de la luare la cunostinta de aceste abateri, ori in speta decizia a fost emisa cu depasirea termenului mai sus evocat, mai precis in data de 18.04.2006.

Avand in vedere considerentele mai sus retinute, Curtea in temeiul art. 304 indice 1, coroborat cu art. 312 alin.1 coroborat cu art. 316 si 296 Cod procedura civila a admis recursul, a modificat decizia si a admis contestatia, dispunand anularea deciziei de desfacere a contractului de munca, urmand a se da eficienta cererii de demisie depusa de petent la 01 martie 2006, fara cheltuieli de judecata .

Sanctionarea disciplinara a medicilor

de
In cazul in care angajatorul emite decizia aplicand una dintre sanctiunile prevazute de art. 264(1) din Codul Muncii, instanta de judecata nu poate analiza decat prin prisma acestor dispozitii legale, nefiind incidente prevederile legii speciale nr. 95/2006.

Desfiintarea retroactiva a unui act juridic.
Persoana juridica sau persoana fizica cu sediul, respectiv domiciliul, in Romania ori sucursala, filiala, agentia, reprezentanta din Romania a unei persoane juridice straine cu sediul in strainatate, autorizata potrivit legii, care incadreaza forta de munca in conditiile legii.
Sanctiune care consta in lipsirea actului juridic civil de efectele sale firesti intrucat acesta a fost incheiat cu nerespectarea dispozitiilor legale imperative sau cu incalcarea conditiilor de validitate ale actului respectiv.
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.
Termen folosit in t. VIII, art. 145, C. pen., partea generala, prin el intelegandu-se tot ce priveste autoritatile publice,
Partea introductive a hotararii judecatoresti, care cuprinde: denumirea instantei; ziua, luna si anul sedintei de judecata, cu mentiunea daca aceasta a fost sau nu publica; numele si prenumele judecatorilor,
Competenta de a judeca a instantelor judecatoresti sau a organelor care au competenta de a judeca pricini de aceeasi categorie.
Persoana care, in schimbul muncii, primeste un salariu.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
1. Din punct de vedere filozofic, acel fenomen care produce, genereaza efectul. Fenomenul care determina nasterea altui fenomen.
Act normativ emis de catre organul legislativ al puterii de stat (in Romania acesta este Parlamentul), ce cuprinde norme generale, de conduita, obligatorii si impersonale.
Parte intr-un proces care se afla in situatia unui parat in caz de recurs sau in alta cale de atac;
Foaie care evidentiaza sistematic un mijloc economic, un proces economic, o suma.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Act normativ emis de catre organul legislativ al puterii de stat (in Romania acesta este Parlamentul), ce cuprinde norme generale, de conduita, obligatorii si impersonale.
Potrivit Legii 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, totalitatea bunurilor care formeaza obiectul dreptului de proprietate publica.
1. Din punct de vedere filozofic, acel fenomen care produce, genereaza efectul. Fenomenul care determina nasterea altui fenomen.
1. Doctrina privind normele de conduita si obligatiile etice ale unei profesiuni.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
1. Din punct de vedere filozofic, acel fenomen care produce, genereaza efectul. Fenomenul care determina nasterea altui fenomen.
Desfiintare a unei hotarari judecatoresti ca urmare a admiterii unei cai de atac (recurs, apel).

***

Reclamanta N.D. a chemat in judecata Spitalul Clinic de Urgenta solicitand anularea deciziei de sanctionare cu reducerea drepturilor salariale pe o perioada de 3 luni, decizie emisa de angajator in baza art. 264(1) lit. D din Codul muncii.
A motivat aceasta ca cele imputate nu sunt reale, iar decizia este lovita de nulitate absoluta, fiind emisa cu incalcarea dispozitiilor art. 268(2) Codul muncii.

Tribunalul Iasi, prin sentinta civila nr. 2438/8.11.2006, analizand temeiul de drept al sanctiunii, a retinut ca in speta competenta aplicarii unei sanctiuni disciplinare unui medic este data de Titlul XII al Legii nr. 95/2006 ce reglementeaza exercitarea profesiei de medic, iar la art. 447 enumera sanctiunile disciplinare ce pot fi aplicate medicilor.

Recursul paratului este fondat.
Legea 95/2006, retinuta ca aplicabila de prima instanta priveste reforma in domeniul sanatatii, iar Titlul al XII-lea continand referiri la conditiile exercitarii profesiei de medic si organizarea si functionarea Colegiului medicilor din Romania.

Articolul 373 al acestui act normativ prevede astfel ca monitorizarea si controlul exercitarii profesiei de medic se realizeaza de catre Colegiul Medicilor din Romania si Ministerul Sanatatii Publice.

Articolul 404 dispune ca, in Romania, Colegiul Medicilor este un organism profesional apolitic, de drept public cu responsabilitati in domeniul autorizarii, controlului si supravegherii profesiei de medic – ca profesie liberala, avand ca atributii organizarea si reglementarea normelor de exercitare a profesiei de medic – aparand in conformitate cu art. 406, demnitatea, drepturile si interesele membrilor sai, si atestand onorabilitatea si moralitatea profesionala a acestora.

Din ansamblul tuturor atributiilor prevazute la art. 406 lit. a-r, rezulta ca aceasta vegheaza la mentinerea unui standard profesional ridicat, organizat – potrivit literei „k” – judecarea cazurilor de abateri de la normele de etica profesionala, de deontologie medicala si de la regulile de buna practica profesionala, in calitate de organ de jurisdictie profesionala.
Rezulta deci ca intreg titlul XII din Legea 96/2006 , reglementeaza modul in care este antrenata raspunderea medicului sub aspect profesional – al modului in care este indeplinit actul medical si nicidecum raporturile dintre angajat si angajator, acestea din urma fiind supuse legislatiei prevazute in codul muncii.
Prin urmare, in mod gresit instanta de fond a retinut ca in cauza ar fi aplicabile dispozitiile art. 447 din Legea 95/2006 – ca lege speciala, si a constatat nulitatea deciziei 529/24.07.2006, intrucat motivele imputate de intimat contestatoarei nu vizau chestiuni legate de actul si profesionalismul actului medical ci pus si simplu vizau aspecte legate de indeplinirea sau neindeplinirea corespunzatoare a unor atributii ce deriva din obligatiile contractului de munca – inclusiv din fisa postului si a Regulamentului de Ordine Interioara.

Or, instanta de fond nici nu a mai analizat aceste motive ale contestatiei retinand ca, unitatea nici macar nu ar fi avut competenta sa procedeze la aplicarea unor atare sanctiuni din Codul muncii, atata timp cat exista o lege speciala in domeniu .

Aceasta abordare a dispozitiilor Legii nr.95/2006 se dovedeste a fi eronata, intrucat in cauza nu au fost imputate contestatoarei chestiuni legate de calitatea actului medical sau de deontologie profesionala, care ar fi atras intr-adevar competenta legii speciale, ci aspecte legate de modul in care au fost indeplinite atributiile de serviciu in virtutea contractului de angajare – si care atrag competenta de aplicare a Codului muncii.

In consecinta, pentru toate cele ce preced, Curtea, constatand ca prima instanta a retinut gresit temeiul legal aplicabil in cauza, si a solutionat cauza fara a mai intra in cercetarea fondului, in temeiul art. 312 alin. 3 teza a III-a, a dispus casarea sentintei civile 2438 din 8.XI.2006 a Tribunalului Iasi si trimiterea acesteia spre solutionare pe fond, modificarea hotararii nefiind posibila intrucat este necesara administrarea de probe.

Societatile cu raspundere limitata

de

Art. 191. – (1) Hotarârile asociatilor se iau în adunarea generala.
(2) Prin actul constitutiv se va putea stabili ca votarea se poate face si prin corespondenta.

Art. 192. – (1)
Adunarea generala decide prin votul reprezentând majoritatea absoluta a
asociatilor si a partilor sociale, în afara de cazul când în actul
constitutiv se prevede altfel.
(2) Pentru hotarârile având
ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor
asociatilor, în afara de cazul când legea sau actul constitutiv prevede
altfel.
Art. 193. – (1) Fiecare parte sociala da dreptul la un vot.
(2) Un
asociat nu poate exercita dreptul sau de vot în deliberarile adunarilor
asociatilor referitoare la aporturile sale în natura sau la actele
juridice încheiate între ele si societate.
(3) Daca
adunarea legal constituita nu poate lua o hotarâre valabila din cauza
neîntrunirii majoritatii cerute, adunarea convocata din nou poate
decide asupra ordinii de zi, oricare ar fi numarul de asociati si
partea din capitalul social reprezentata de asociatii prezenti.
Art. 194. – (1) Adunarea asociatilor are urmatoarele obligatii principale:
a) sa aprobe situatia financiara anuala si sa stabileasca repartizarea profitului net;
b)
sa îi desemneze pe administratori si cenzori, sa îi revoce si sa le dea
descarcare de activitatea lor, precum si sa decida contractarea
auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu,
potrivit legii;
c) sa decida urmarirea administratorilor si
cenzorilor pentru daunele pricinuite societatii, desemnând si persoana
însarcinata sa o exercite;
d) sa modifice actul constitutiv.
(2)
În acest din urma caz, daca în actul constitutiv se prevede dreptul de
retragere a asociatului pentru ca nu este de acord cu modificarile
aduse acestuia, se aplica dispozitiile art. 224 si 225.
Art. 195. – (1) Administratorii
sunt obligati sa convoace adunarea asociatilor la sediul social, cel
putin o data pe an sau de câte ori este necesar.
(2) Un
asociat sau un numar de asociati, ce reprezinta cel putin o patrime din
capitalul social, va putea cere convocarea adunarii generale, aratând
scopul acestei convocari.
(3) Convocarea adunarii se va
face în forma prevazuta în actul constitutiv, iar în lipsa unei
dispozitii speciale, prin scrisoare recomandata, cu cel putin 10 zile
înainte de ziua fixata pentru tinerea acesteia, aratându-se ordinea de
zi.
Art. 196. – Dispozitiile prevazute pentru societatile
pe actiuni, în ce priveste dreptul de a ataca hotarârile adunarii
generale, se aplica si societatilor cu raspundere limitata, termenul de
15 zile prevazut la art. 132 alin. (2) urmând sa curga de la data la care asociatul a luat cunostinta de hotarârea adunarii generale pe care o ataca.
Art. 197. – (1)
Societatea este administrata de unul sau mai multi administratori,
asociati sau neasociati, numiti prin actul constitutiv sau de adunarea
generala.
(2) Administratorii nu pot primi, fara
autorizarea adunarii asociatilor, mandatul de administrator în alte
societati concurente sau având acelasi obiect de activitate, nici sa
faca acelasi fel de comert ori altul concurent pe cont propriu sau pe contul altei persoane fizice sau juridice, sub sanctiunea revocarii si raspunderii pentru daune.
(3) Dispozitiile art. 75, 76, 77 alin. (1) si 79 se aplica si societatilor cu raspundere limitata.
Art. 198. – (1)
Societatea trebuie sa tina, prin grija administratorilor, un registru
al asociatilor, în care se vor înscrie, dupa caz, numele si prenumele,
denumirea, domiciliul sau sediul fiecarui asociat, partea acestuia din
capitalul social, transferul partilor sociale sau orice alta modificare
privitoare la acestea.
(2) Administratorii raspund personal
si solidar pentru orice dauna pricinuita prin nerespectarea
prevederilor de la alin. (1). (3) Registrul poate fi cercetat de
asociati si creditori.
Art. 199. – (1) Dispozitiile art. 160 alin. (1) si (2) se vor aplica în mod corespunzator.
(2)
La societatile comerciale care nu se încadreaza în prevederile art. 160
alin. (1), adunarea asociatilor poate numi unul sau mai multi cenzori.
(3) Daca numarul asociatilor trece de 15, numirea cenzorilor este obligatorie.
(4) Dispozitiile prevazute pentru cenzorii societatilor pe actiuni se aplica si cenzorilor din societatile cu raspundere limitata.
(5)
În lipsa de cenzori, fiecare dintre asociati, care nu este
administrator al societatii, va exercita dreptul de control pe care
asociatii îl au în societatile în nume colectiv.
Art. 200. – Societatea cu raspundere limitata nu poate emite obligatiuni.
Art. 201. – (1)
Situatiile financiare vor fi întocmite dupa normele prevazute pentru
societatea pe actiuni. Dupa aprobarea de catre adunarea generala a
asociatilor, ele vor fi depuse de administratori la directiile generale
ale finantelor publice competente, în termenele prevazute de lege. Un
exemplar al situatiei financiare anuale va fi depus la oficiul
registrului comertului. Acesta va face anuntul prevazut la art. 185
alin. (2).
(2) Dispozitiile prevazute pentru fondurile de
rezerva la societatea pe actiuni, ca si acelea privitoare la reducerea
capitalului social, se aplica si societatilor cu raspundere limitata.
Art. 202. – (1) Partile sociale pot fi transmise între asociati.
(2)
Transmiterea catre persoane din afara societatii este permisa numai
daca a fost aprobata de asociati reprezentând cel putin trei patrimi
din capitalul social.
(3) În cazul dobândirii unei parti
sociale prin succesiune, prevederile alin. (2) nu sunt aplicabile daca
prin actul constitutiv nu se dispune altfel; în acest din urma caz,
societatea este obligata la plata partii sociale catre succesori,
conform ultimului bilant contabil aprobat.
(4) În cazul în
care s-ar depasi maximul legal de asociati din cauza numarului
succesorilor, acestia vor fi obligati sa desemneze un numar de titulari
ce nu va depasi maximul legal.
Art. 203. – (1) Transmiterea partilor sociale trebuie înscrisa în registrul comertului si în registrul de asociati al societatii.
(2) Transmiterea are efect fata de terti numai din momentul înscrierii ei în registrul comertului.

Radiere auto

de

RADIEREA LA SCHIMBAREA PROPRIETARULUI (vehicul instrainat)

Documente necesare:

  • Cerere tip
  • Cartea de identitate a vehiculului in care este inscris fostul proprietar
  • Fisa de inmatriculare cu viza circumscriptiei financiare pentru fostul proprietar si semnaturile fostului si actualului proprietar
  • Trei exemplare completate ale certificatului de radiere
  • Documentul de identitate al solicitantului (original si copie)
  • Certificatul de inmatriculare semnat de fostul proprietar
  • Placile cu numere de inmatriculare. Acestea nu se mai retin daca vehiculul se reinmatriculeaza la aceeasi formatiune teritoriala si placile raman pe vehicul, ne fiind pastrate de fostul proprietar, iar noul proprietar nu a solicitat alte placi, la rand sau preferential
  • In cazul in care detinatorul, nu se poate prezenta la ghiseu, acesta poate fi reprezentat de catre o alta persoana, pe baza unei procuri notariale speciale.
  • Pentru solicitarile persoanelor juridice, mai sunt necesare si urmatoarele acte:
    • adresa inregistrata de solicitare, cu indicarea delegatului autorizat sa depuna si sa ridice documentele de circulatie;
    • copia actului de identitate al delegatului;
    • copia certificatului de inregistrare eliberat de Oficiul National al Registrului Comertului.

RADIEREA LA SCHIMBAREA DOMICILIULUI IN ALT JUDET

Documente necesare:

  • Cerere
  • Cartea de identitate a vehiculului
  • Fisa de inmatriculare cu viza circumscriptiei financiare de la fostul domiciliu/sediu
  • Trei exemplare completate ale certificatului de radiere
  • Actul de identitate (buletin, adeverinta sau cartea de identitate) care atesta schimbarea domiciliului in cazul persoanelor fizice sau hotarare judecatoreasca, lege, ordonata, HG, care atesta schimbarea sediului in cazul persoanei juridice
  • Certificatul de inmatriculare
  • Placile cu numere de inmatriculare
  • In cazul in care detinatorul, nu se poate prezenta la ghiseu, acesta poate fi reprezentat de catre o alta persoana, pe baza unei procuri notariale speciale.
  • Pentru solicitarile persoanelor juridice, mai sunt necesare si urmatoarele acte:
    • adresa inregistrata de solicitare, cu indicarea delegatului autorizat sa depuna si sa ridice documentele de circulatie;
    • copia actului de identitate al delegatului;
    • copia certificatului de inregistrare eliberat de Oficiul National al Registrului Comertului.

RADIEREA IN CAZUL EXPORTULUI

Aceasta operatiune de radiere se efectueaza numai simultan cu inmatricularea temporara pentru export. Se excepteaza cazurile in care vehiculul este deja exportat si se prezint dovada exportului sau a unei inmatriculari in strainatate.

Documente necesare:

  • Cerere
  • Cartea de identitate a vehiculului, daca este mentionata in certificatul de inmatriculare
  • Fisa de inmatriculare cu viza circumscriptiei financiare
  • Daca vehiculul este deja exportat, se solicita un document care atesta exportul vehiculului (document vamal romanesc de export, document strain vamal de import, document de inmatriculare in strainatate sau alte inscrisuri oficiale straine din care rezulta exportul ori inmatricularea in strainatate). Se poate da curs radierii si fara cartea de identitate a vehiculului, certificatul de inmatriculare si placi, daca se face dovada ca acestea au fost retinute de autoritatile straine
  • Trei exemplare completate ale certificatului de radiere
  • Documentul de identitate al solicitantului (original si copie)
  • Certificatul de inmatriculare
  • Placile cu numere de inmatriculare
  • In cazul in care detinatorul, nu se poate prezenta la ghiseu, acesta poate fi reprezentat de catre o alta persoana, pe baza unei procuri notariale speciale.
  • Pentru solicitarile persoanelor juridice, mai sunt necesare si urmatoarele acte:
    • adresa inregistrata de solicitare, cu indicarea delegatului autorizat sa depuna si sa ridice documentele de circulatie;
    • copia actului de identitate al delegatului;
    • copia certificatului de inregistrare eliberat de Oficiul National al Registrului Comertului.

RADIEREA IN CAZUL DEZMEMBRARII VEHICULELOR

Documente necesare:

  • Cerere
  • Cartea de identitate a vehiculului, daca este mentionata in certificatul de inmatriculare
  • Fisa de inmatriculare cu viza circumscriptiei financiare
  • Document care atesta dezmembrarea vehiculului
  • Trei exemplare completate ale certificatului de radiere
  • Documentul de identitate al solicitantului (original si copie)
  • Certificatul de inmatriculare
  • Placile cu numere de inmatriculare
  • In cazul in care detinatorul, nu se poate prezenta la ghiseu, acesta poate fi reprezentat de catre o alta persoana, pe baza unei procuri notariale speciale.
  • Pentru solicitarile persoanelor juridice, mai sunt necesare si urmatoarele acte:
    • adresa inregistrata de solicitare, cu indicarea delegatului autorizat sa depuna si sa ridice documentele de circulatie;
    • copia actului de identitate al delegatului;
    • copia certificatului de inregistrare eliberat de Oficiul National al Registrului Comertului.

RADIEREA LA CEREREA PROPRIETARULUI

Documente necesare:

  • Cartea de identitate a vehiculului, daca este mentionata in certificatul de inmatriculare
  • Fisa de inmatriculare cu viza circumscriptiei financiare pentru proprietar
  • Cerere/adresa a proprietarului prin care se solicita radierea la cerere, insotita de copia unui document care atesta detinerea unui garaj/curte/teren/parcare unde va fi depozitat vehiculul respectiv
  • Trei exemplare completate ale certificatului de radiere
  • Documentul de identitate al solicitantului (original si copie)
  • Certificatul de inmatriculare
  • Placile cu numere de inmatriculare

RADIEREA IN CAZUL FURTULUI

Documente necesare:

  • Cerere
  • Cartea de identitate a vehiculului, daca este mentionata in certificatul de inmatriculare
  • Fisa de inmatriculare cu viza circumscriptiei financiare
  • Document emis de politie care atesta furtul vehiculului in tara sau strainatate, in urma cu cel putin trei luni
  • Trei exemplare completate ale certificatului de radiere
  • Documentul de identitate al solicitantului (original si copie)
  • Certificatul de inmatriculare
  • Placile cu numere de inmatriculare
  • In cazul in care detinatorul, nu se poate prezenta la ghiseu, acesta poate fi reprezentat de catre o alta persoana, pe baza unei procuri notariale speciale.
  • Pentru solicitarile persoanelor juridice, mai sunt necesare si urmatoarele acte:
    • adresa inregistrata de solicitare, cu indicarea delegatului autorizat sa depuna si sa ridice documentele de circulatie;
    • copia actului de identitate al delegatului;
    • copia certificatului de inregistrare eliberat de Oficiul National al Registrului Comertului.

RADIEREA CA URMARE A UNEI HOTARARI JUDECATORESTI

Documente necesare:

  • Cerere
  • Cartea de identitate a vehiculului, daca este mentionata in certificatul de inmatriculare
  • Fisa de inmatriculare cu viza circumscriptiei financiare
  • Hotarare judecatoreasca ramasa definitiva care impune in mod expres radierea din circulatie a unui vehicul
  • Trei exemplare completate ale certificatului de radiere
  • Documentul de identitate al solicitantului (original si copie)
  • Certificatul de inmatriculare
  • Placile cu numarul de inmatriculare
  • In cazul in care detinatorul, nu se poate prezenta la ghiseu, acesta poate fi reprezentat de catre o alta persoana, pe baza unei procuri notariale speciale.
  • Pentru solicitarile persoanelor juridice, mai sunt necesare si urmatoarele acte:
    • adresa inregistrata de solicitare, cu indicarea delegatului autorizat sa depuna si sa ridice documentele de circulatie;
    • copia actului de identitate al delegatului;
    • copia certificatului de inregistrare eliberat de Oficiul National al Registrului Comertului.