Ce reclamatii mai au romanii la adresa bancilor:studiu in 2014

Poate o firma de recuperare a datoriilor sa-mi retina tot salariul lunar? Ce pot sa fac daca am fost raportat la Biroul de Credit fara sa fiu anuntat de banca? Am contul online blocat de cateva saptamani si banca nu mi-l deblocheaza! Am platit comisioane de 35 de euro pentru o jucarie cumparata prin eBaY! Ce trebuia sa platim in 25 de ani, acum banca ne cere sa achitam in 5 ani! Are voie?

Avocatul din buzunar

Popririle pe salariu reprezinta in continuare una dintre cele mai frecvente probleme ale romanilor care au datorii la banci sau la institutii financiare nebancare (IFN-uri). Multi se trezesc ca nu-si mai primesc o buna parte din salariu sau chiar integral, in functie de valoarea datoriilor si a celor care se ocupa de recuperarea datoriilor. „Cei de la Credit Express au spus ca orice ban intra pe acel cont va fi considerata plata, desi prin lege au voie sa opreasca intre 33% si 50% . Cum ar trebui sa rezolv aceasta problema?”, intreaba cineva.

Altcineva, care avea o descoperire de card de 1500 de lei la BRD, se plange ca „in ziua de salariu m-am trezit fara niciun ban in cont. Am mers la banca BRD unde mi s-a spus ca mi s-a retinut descoperirea, dar fara sa ma anunte nimic. Desi cardul expira abia anul viitor, mi-au luat toti banii din cont. E normal sa faca asta, fara sa ma anunte?”

Problemele cu plata datoriilor la banci sunt disperate uneori, oamenii fiind in pericol de a-si pierde locuinta: „Am un credit ipotecar care a fost declarat anticipat si am ajuns la un acord de plata cu banca, pe care l-am semnat din disperarea de a nu pierde casa. Au facut o rata de 330 eur, iar noi avem venituri de 1400 ron si cu 2 copii mici. Are voie banca sa faca o rata asa mare si sa nu se mai tina cont de venituri? Ce trebuia sa platim in 25 ani, acum banca ne obliga sa platim in 5 ani.”

Restantele la credite, raportate la Biroul de Credit, pot impiedica obtinerea unui nou imprumut sau refinantarea celui vechi: „Doresc sa imi refinantez 2 credite cu ipoteca, deoarece dobanda este mult prea mare la ele. Va mentionez ca nu am restante la ele si ma incadrez la refinantare din punct de vedere al veniturilor. Problema mea este ca sotul meu a avut un descoperit de cont la ING si apare in Biroul de credit cu restanta la plata lunara a dobanzii. Din acest motiv nu mai pot sa fac refinantarea.”

Uneori, raportarea la Biroul de Credit poate fi corectata de banci, mai ales atunci cand clientii nu au fost informati adecvat initial: „NU AM FOST ANUNTAT SI NU AM PRIMIT NICI UN TERMEN inaintea raportarii la Biroul de Credit. Am vrut sa fac un credit si din cauza lor nu mi se acorda. Intrebarea mea este daca se poate raporta ca datorie neachitarea de intretinere de card. CE POT SA FAC?”

Iar cei care nu au probleme cu restantele la credite pot avea altfel de surprize, legate de platile si transferurile prin conturile bancare, pentru care se cer comisioane foarte mari: „Am cumparat o jucarie de pe eBay, pe care am platit 25 de euro, dar cand m-am uitat in contul meu online la BRD, am vazut ca banca m-a taxat cu inca 35 de euro reprezentand comisioane aferente platii externe.
De ce sunt comisioanele atat de mari?”

Vrei zilieri la firma sau casa? Tot ce trebuie sa stii

Vrei zilieri la firma sau casa

Noile prevederi se vor aplica începând cu data de 17 iunie 2014.

Cine poate fi zilier?

În înțelesul prezentei legi, zilierul poate fi orice persoana fizică, cetăţean român sau străin, care are o vârstă de cel puțin 16 ani, care are capacitate de muncă şi care desfăşoară activităţi necalificate cu caracter ocazional, pentru un beneficiar, contra unei remuneraţii.

Ca excepție, minorii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani pot desfăşura activitate ca zilieri numai cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.

Cine poate apela la serviciile unui zilier?

Un zilier poate desfăşura activităţi necalificate cu caracter ocazional pentru orice persoană juridică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială.

Plata zilierului se va face prin orice mijloc de plată admis de lege, la sfârşitul fiecărei zile ori cel mai târziu la sfârşitul săptămânii sau al perioadei de desfăşurare a activităţii, dacă există un acord exprimat în scris în acest sens de către zilier şi beneficiar.

Ce trebuie să avem în vedere în cazul în care dorim să apelăm la serviciile unui zilier?

În primul rând, dacă apelați la serviciile unor zilieri minori, cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, este lesne de înțeles că ar trebui să aveți în vedere supunerea acestora doar la activităţi potrivite cu dezvoltarea lor fizică şi cu aptitudinile de care dau dovadă, dacă astfel nu le sunt încălcate dreptul la dezvoltare fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, dreptul la educaţie, şi nu le este periclitată starea de sănătate.

Munca necalificată cu caracter ocazional se poate presta în următoarele domenii:

a) agricultură, vânătoare şi servicii anexe, cu excepţia crescătorilor de animale în sistem semiliber, traditional şi transhumanţă – diviziunea 01;
b) silvicultură, cu excepţia exploatări forestiere – diviziunea 02;
c) pescuit şi acvacultură – diviziunea 03;
d) colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase – clasa 3821 şi 3811;
e) recuperarea materialelor – grupa 383;
f) comerţ cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii – grupa 462;
g) activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor – grupa 823;
h) publicitate – grupa 731;
i) activităţi de interpretare artistică – spectacole – clasa 9001, activităţi suport pentru interpretarea artistică – spectacole – clasa 9002 şi activităţi de gestionare a sălilor de spectacole – clasa 9004;

j) activităţi de cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste – clasa 7220 (săpături arheologice);
k) activităţi desfăşurate în sere, spaţii verzi, parcuri şi grădini zoologice – cod 0141.

Vrei zilieri la firma sau casa

Transportatorii vor putea recupera o parte din acciza suplimentară la combustibil.Afla cum!

Transportatorii vor putea recupera o parte din acciza suplimentară la combustibil

 

 

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) va definitiva un proiect de act normativ prin care transportatorii vor avea posibilitatea de a recupera o parte din acciza suplimentară la carburanţi, care va intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2014, a anunţat, miercuri, MFP.

 Transportatorii vor putea recupera o parte din acciza suplimentară la combustibil

Transportatorii vor putea recupera o parte din acciza suplimentară la combustibil

În cursul zilei de joi, ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu şi secretarul se stat Dan Manolescu, împreună cu o echipă tehnică din MFP, vor continua dialogul cu reprezentanţii transportatorilor, la sediul Guvernului. O primă întâlnire cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România a avut loc miercuri, alături de premierul Victor Ponta.

În urma consultărilor, a fost luată decizia de a identifica un set de măsuri în sprijinul transportatorilor care îşi desfăşoară activitatea în mod corect. Măsurile vizează posibilitatea recuperării de către transportatori a unei părţi din acciza suplimentară la combustibil, care va intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie 2014.

‘Cred în beneficiile consultărilor reale, aşa cum au fost şi cele de astăzi cu reprezentanţii transportatorilor. Vom continua dialogul până când vom ajunge la cea mai buna formulă, avantajoasă atât pentru transportatori, cât şi pentru economie’, consideră ministrul Finanţelor Publice.

Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de guvern, că acciza pe carburanţi va fi aplicată de la 1 aprilie, ea fiind prinsă în buget.

‘Vreau să fie foarte clar legat de acciză, o avem în buget, o aplicăm. Am discutat, împreună cu doamna Petrescu şi cu domnul Şova, cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Transportatorilor, că, într-adevăr, trebuie să găsim măsuri fiscale care, pe de-o parte, să păstreze competitivitatea transportatorilor, pe de altă parte să combată concurenţa neloială şi evaziunea fiscală şi probabil chiar mâine o să puneţi în dezbatere textul ordonanţei prin care sprijinim transportatorii corecţi, cei care au facturi, pentru recuperarea unei părţi importante din acciza pe care o aplicăm de la 1 aprilie. Cei care fac evaziune fiscală nu au cum să recupereze, pentru că probabil nici nu plătesc toate taxele şi pe aceia trebuie să-i combatem în tot ceea ce facem’, a spus Ponta.

Situatia concreta si reala a proceselor castigate pe timbru de mediu in 2014

Recuperarea/evitarea timbrului de mediu

O data cu introducerea Legii 9/2013 au inceput sa se introduca pe rolul instantelor litigii atat cu privire la recuperarea timbrului de mediu cat si cu privire la  inmatricularea autoturismelor fara plata acestei taxe , litigii in evitarea acestei taxe .

Avand in vedere premisele aproape identice cu cele alea legilor anterioare care stabileau obligatia de plata a unei taxe de prima inmatriculare , taxa de poluare si taxa pentru emisii poluante ,instantele ar trebui sa se pronunte in acelasi mod in care au facut-o si cu privire la vechile reglementari.

Desi actuala reglementare contine anumite schimbari , Legea 9/2013 are la baza tot un regim discriminatoriu raportat la reglementarile Europene .Mai mult aceasta creeaza in mod clar un regim discriminatoriu raportat la autoturismele deja inmatriculate in Romania sub incidenta vechilor legi care obligau la plata unei taxe pentru poluare :OUG50/2008, Legea9/2012, reglementari  asupra carora Curtea  Europeana s-a pronuntat in sensul ca acestea sunt neconforme cu prevderile europene si c a se creeaza in mod clar un regim discriminator, taxe cu privire la care instantele s-au pronuntat si sensul obligarii organelor care au incasat aceste taxe la restituirea acestora plus dobanda care se calculeaza de la momentul la care aceasta taxa a fost platita si momentul restituirii effective.

Asadar avand in vedere  restituirea acestor taxe incasate in mod illegal , actuala reglementare discrimineaza actuali proprietari de autoturisme care urmeaza sa isi inscrie masinile si care comparative cu cei care au facut aceste demersuri inainte de intrarea in vigoare a acestei legi sunt obligati la plata acestei taxe si se incearca realizarea imposibilitatii de restituire a acesteia.

Procedura pentru a recupera /evita aceastea taxa nu este cu mult diferit fata de procedura intemeiata pe legile anterioar .

Asadar atat procedura demararea procedurii atat pentru recuperare cat si pentru evitarea timbrului de mediu , proprietarul autoturismului trebuie sa detina :

-actele de provenienta ale masinii ( actele auto din tara de unde aceasta a fost achizitionata aceasta si din care reiese data primei inmatriculari in statul membru al Uniunii Europene), traduse .

– cartea de Romania a masinii

-Decizia de calcul

-Chitanta prin care s-a platit timbre de mediu( in cazul in care se cere recuperarea timbrului de mediu).

Recuperarea timbrului de mediu

Procedura incepe cu adresarea unei cereri , plangeri prealabile  catre Adminstratia Finantelor Publice catre care s-a facut plata , prin care se solicita restituirea sumei platite ca timbre de mediu.

Dupa 30 zile de la momentul in care se trimite plangerea se poate introduce actiunea pe rolul Tribunalului de la domiciliul reclamantului.

In calitate de parat va fi Adminstratia Finantelor Publice catre care s-a facut plata.

Instnata stabileste pentru aceste litgii taxe judiciare de timbru care se stabilesc la valoare in felul urmator :10%din suma care se solicita dar nu mai mult de 300 lei .

Aceasta taxa se plateste in numele reclamantului la domicliul acestuia si se depune la instant odata cu cererea de chemare in judecata.

Finalitatea acestui litigiu va fi obtinerea unei  hotarari judecatoresti prin care Administratia Finantelor Publice va fi obligata la restituirea sumei platite de catre reclamant cu titlu de timbru de mediu.

In ceea ce priveste litigiul in evitarea timbrului de mediu ,procedura antejudiciara este aceiasi , singura diferenta fiind aceea ca plangerea prealabila se adreseaza SERVICUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE ŞI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE prin acest litigiu se incearca obtinerea unei hotarari judecatoresti care sa oblige ServiciulPublic comunitar Regim Permise si Inamatrciulari .la inmatricularea definitive a autoturismului fara plata timbrului de mediu.

Procedura este aceiasi asa cum deja am mentionat .

In ceea priveste introducerea actiunii , aceasta se face tot dupa 30 zile de la momentul trimiterii plangerii preabile insotita de aceasta data de o taxa judiciara de timbru de 50 lei.

Inconvenientul in ceea ce priveste aceste litgii apare in ceea ce priveste dreptul de circulatie pe durata litigiului , drept pe care nu il aveti in vedere ca pana la finalizare litigiului autoturismul respectiv nu este inmatriculat .

La acest moment instantele nu au o jurispridenta unitara in ceea ce priveste solutionarea acestor cereri .

Asadar la nivelul tarii pana la acest moment instantele s-au pronuntat atat in sensul admiterii actiunilor cu prive la timbrul de mediu, dar si in sensul respingerii al acetora.

La acest moment exista pe rolul instantelor din toata tara actiuni prin care se solicita atat recuperarea timbrului de mediu cat si evitarea platii acestei taxe .

Nu toate instabtele s-au pronuntat asupra acestor actiuni insca , insa cele care au facut au solutionat aceste cereri , le-au solutionat in mod pozitiv pentru reclamanti .

Va punem la dispozitie exemple de actiuni admise in intreaga tara :

TRIBUNALUL GALATI

D: 7123/121/2013

13.03.2014

Ora estimata: 08:30
Complet: C1 CAF
Tip solutie: Admis fond
Solutia pe scurt: Admite actiunea . Obliga parata Administratia Finantelor Publice Galaţi –actualmente Administraţia Judeteana a Finantelor Publice Galaţi sa restituie reclamantului suma de 2260 lei reprezentand timbru de mediu reactualizată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de 16.04.2013 si până la data plăţii efective . Obliga pârâta sa-I plateasca reclamantului suma de 376 lei cu titlu de cheltuieli de judecata , respectiv taxa judiciara de timbru si onoriu avocat ales . Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare . Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Galati sub sanctiunea anularii. Pronunţată în sedinta publică , azi 13.03.2014 .
Document: Hotarâre  465/2014  13.03.2014

D: 6869/121/2013- evitare

22.01.2014

Ora estimata: 08:30
Complet: C1 CAF
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite acţiunea.Obligă pârâtul să înmatriculeze autoturismul fără perceperea timbrului de mediu. În baza art.453 NCPC obligă pârâtul la plata sumei de 850 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat ales şi taxa judiciară de timbru. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Galaţi sub sancţiunea anulării. Pronunţatăîn şedinţa publică din 22.01.2014
Document: Hotarâre  95/2014  22.01.2014

D:6836/121/2013

06.03.2014

Ora estimata: 08:30
Complet: C1 CAF
Tip solutie: Admis fond
Solutia pe scurt: Admite actiunea . Obliga parata Administratia Finantelor Publice Galaţi –actualmente Administraţia Judeteana a Finantelor Publice Galaţi sa restituie reclamantului suma de 3350 lei reprezentand timbru de mediu . Obliga pârâta sa-I plateasca reclamantului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecata , respectiv taxa judiciara de timbru si onoriu avocat ales; prin reducerea onorariului ales la 500 lei. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare . Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Galati sub sanctiunea anularii. Pronunţată în sedinta publică , azi 06.03.2014
Document: Hotarâre  427/2014  06.03.2014

TRIBUNALUL IASI

D: 9443/99/2013

14.03.2014

Ora estimata: 9:00
Complet: D 3 c.a.
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea introdusă de către reclamantul MOISEI SORIN VASILE în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice a mun.Iaşi. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3543 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare, precum şi dobânda legală calculată potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală, începând cu ziua plăţii şi pînă la momentul restituirii debitului. Obligă pîrîta să achite reclamantului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reducînd onorariul apărătorului .
Document: Hotarâre  677/2014  14.03.2014

TRIBUNALUL BOTOSANI

D: 5389/40/2013

14.03.2014

Ora estimata: 9:00
Complet: CAF7_RT
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Respinge cererea de restituire contravaloare timbru de mediu ca fiind nefondată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Botoşani – secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţa publică din 14.03.2014.
Document: Hotarâre    14.03.2014

TRIBUNALUL VRANCEA

D: 9443/99/2013

14.03.2014

Ora estimata: 9:00
Complet: D 3 c.a.
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea introdusă de către reclamantul MOISEI SORIN VASILE în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice a mun.Iaşi. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3543 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare, precum şi dobânda legală calculată potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală, începând cu ziua plăţii şi pînă la momentul restituirii debitului. Obligă pîrîta să achite reclamantului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, reducînd onorariul apărătorului .
Document: Hotarâre  677/2014  14.03.2014

TRIBUNALUL SUCEAVA

D: 11502/86/2013-evitare

06.03.2014

Ora estimata: 10:00
Complet: C9p F cont
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite actiunea. Cu recurs. Pronuntata în şedinţă publică.
Document: Hotarâre  1478/2014  06.03.2014

TRIBUNALUL TELEORMAN

D: nr. 2362/87/2013       –  recuperare timbru de mediu

18.09.2013

Ora estimata: 08:30
Complet: C2 CAF NCPC
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite acţiunea. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 6368 lei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule cu dobânda fiscală şi actualizată cu inflaţia de la data plăţii şi până la data achitării efective. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la această instanţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.09.2013.
Document: Hotarâre  1232/2013  18.09.2013

D: 2426/87/2013 :recuperare –finalizat irevocabil

18.09.2013

Ora estimata: 08:30
Complet: C2 CAF NCPC
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite acţiunea. Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 5180 lei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la această instanţă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.09.2013.
Document: Hotarâre  1234/2013  18.09.2013

D: 2532/87/2013-

25.09.2013

Ora estimata: 08:30
Complet: C4 CAF NCPC
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite acţiunea . Anulează decizia nr. 77/12.04.2013, emisă de pârâta Administraţia Finanţelor Publice Turnu Măgurele Obligă pârâtele ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE TURNU MĂGURELE, DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TELEORMAN, MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR –ADMINISTRAŢIA FONDULUI DE MEDIU să plătească reclamantului IORGA MIHAELA IULIANA , suma de 2916 lei , reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, achitată conform chitanţei seria TS 7, nr 1687065/12.04.2013 Obligă pârâtele să platească reclamantului suma de 46 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs va fi depusă la Tribunalul Teleorman Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25 septembrie 2013.
Document: Hotarâre  1273/2013  25.09.2013

D:6615/101/2013

06.09.2013

Ora estimata: 08:30
Complet: CD7 P/CAF
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite acţiunea formulată de reclamant . Obligă Instituţia Prefectului – Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Mehedinţi să înmatriculeze autoturismul reclamantului marca Volkswagen Passat , serie saşiu WVWZZZ3CZ6E042702 fără plata timbrului de mediu pentru autovehicule prevăzută de O.U.G. nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule . Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.09.2013, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Document: Hotarâre  4519/2013  06.09.2013

 

TRIBUNALUL ………………………..
RECLAMANT: …………………………..
PARAT : ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE ……………..PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE ………………………..
OBIECT: CONTESTATIE ACT ADMINISTRATIV

DOMNULE PRESEDINTE,
Subsemnatul, ………………………., cu domiciliul………………………………,identificat prin ……………………….. formulez prezenta:

CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA

A  ADMINISTRATIEI FINANTELOR PUBLICE,,………….. PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BUZAU cu sediul in Municipiul Buzau,  Str. Unirii nr. 209 C.P. 120191 prin care solicitam:
–    Anularea actului administrativ Decizia de calcul nr. ………din data de …………..privind stabilirea timbrului de mediu pentru autovehicule
–    Restituirea sumei in cuantum de ………………..inscrise in actul administrativ contestat achitata potrivit chitantei seria ……………….plus rata dobanzii de la momentul perceperii taxei si pana in momentul restituirii ei .
–    Obligarea paratilor potrivit dispozitiilor art. 453 C. Proc. Civ la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat, taxa de timbru, timbru judiciar).

ASPECTE PRELIMINARII
Luand in considerare caracterul litigiului dedus judecatii, si anume contencios administrativ, reclamantul si-a indeplinit obligatia prealabila potrivit Legii 554/2004 prin depunerea plangerii prealabile catre Administratia Finantelor Publice Buzau prin Directia Generala a Finantelor Publice …………..
Prin plangerile prealabile am solicitat anularea actului Administrativ si restituirea sumei calculate ca fiind timbru de mediu.
Concluzionand va aducem la cunostiinta faptul ca procedura prealabila a fost indeplinita de catre reclamanta in spiritul Legii 554/2004, astfel ca orice alte aspecte legate de lipsa plangerii prealabile va rugam sa le considerati neintemeiate.
Obiectul cererii de chemare in judecata se supune prevederilor art. 8 alin. 1 din Legea 554/2004 prin care “Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca nu a primit nici un raspuns in termenul prevazut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept al sau, recunoscut de lege, prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a cererii.”

MOTIVELE CERERII DE CHEMARE IN JUDECATA

MOTIVE DE FAPT
In fapt, subsemnatul, ………………………., a fost obligat la plata timbrului de mediu in valoare ……….catre Administratia Finantelor Publice ……….prin Directia Generala a Finantelor Publice ……..pentru un autoturism marca ……..Tip….., Categ-auto ….., Norme poluare … Serie sasiu ………………………Numar omologare ……………………..Numar identificare ……………….., an fabricatie ,,,,,, Serie carte auto…….., data primei inmatriculari……………….., conform  OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule.

MOTIVE DE DREPT
A.    CADRU LEGISLATIV NATIONAL
1.    art. 11 alin. 1 si 2, art. 148 alin. 2 si 4 din Constitutia Romaniei
2.    art. 1 al.1,2 al. 2 si art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004
B.    CADRU LEGISLATIV INTERNATIONAL
•    Art. 6 Protocol 1 Conventia Europeana ale Drepturilor Omului
•    Art. 110 din Tratatul de Functionare a Uniunii Europene

APARARI DE FOND
Pe fondul cauzei, solicit admiterea cererii asa cum a fost formulata, obligarea paratei la anularea deciziei de calcul si restituirea sumei  inscrise in actul administrativ contestat plus rata dobanzii de la momentul perceperii taxei si la momentul restituirii ei .
Onorata Instanta, va rugam sa aveti in vedere faptul ca sesizarea instantei de judecata justifica interes, in sensul ca la data introducerii cererii de chemare in judecata interesul reclamantei este legitim corespunzator cerintelor legii materiale si procesuale. Interesul este legitim atunci cand se urmareste afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege si potrivit scopului economic si social pentru care a fost recunoscut.
Interesul este personal si direct, adica folosul practice urmarit prin declansarea procedurii judiciare sa apartina celui care recurge la actiune. Si de asemenea interesul este nascut si actual, exista in momentul in care este formulata cererea. Prin stabilirea acestei taxe pe poluare legea incalca dreptul de proprietate, aparat atat de Constitutia Romaniei, cat si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Dreptul de proprietate, cel mai complet drept real, intruneste in mainile titularului toate atributele care, conform legii, il compun:dreptul de folosinta, dreptul de a culege fructele si dreptul de dispozitie, iar prin faptul ca se impune o taxa care este foarte mare il determina pe reclamant sa nu poata vinde autoturismul achizitionat  si dispune de acesta potrivit atributelor conferite.
Potrivit art. 555 dreptul de proprietate privata este definit ca fiind dreptul titularului de a poseda , folosi  si dispune  de un bun in mod exclusiv , absolut si perpetuu , in limitele stabilite de lege.” Insa prin stabilirea acestei taxe autoturismul este scos din circuitul civil , in mod indirect, avand in vedere ca proprietarul nu va mai fi capabil sa o vanda, stabilindu-se o suma foarte mare reprezentand timbru de mediu.  Limitele stabilite dreptului de propritate nu inseamna ca pot sa scoata un bun din circuitul civil fara a exista un motiv bine intemeiat , iar poluare nu poate duce la scoaterea unui autovehicol din circuitul civil, ducandu-se pe aceasta cale la statica economica, astfel nerealizandu-se interesele de ordin economic atat la nicel particular , dar si la nivel national. Prin stabilirea unei taxe atat de mari pentru masinile vechi se realizeaza o discriminare intre proprietari de masini si societatile comerciale care se ocupa de comercializarea masinilor noi.
Circuitul civil este liber , iar prin stabilirea acestei limite se incalca si principiul liberei circulatii a marfurilor, art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Articolul 36 TFUE enumeră elementele care pot fi utilizate de statele membre pentru a justifica măsurile naționale care obstrucționează comerțul transfrontalier: „Dispozițiile articolelor 34 și 35 nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu național cu valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecție a proprietății industriale și comerciale.”
Jurisprudența Curții prevede și existența așa-numitelor cerințe imperative (precum cele privind protecția mediului) pe care statele membre le pot utiliza pentru a justifica măsuri naționale. Curtea de Justiție interpretează în mod restrictivlista de derogări prevăzută la articolul 36 TFUE, toate acestea referindu-se la interese neeconomice. În plus, orice măsură trebuie să respecte principiul proporționalității. Sarcina probei pentru justificarea măsurilor adoptate în conformitate cu articolul 36 TFUE revine statului membru dar, atunci când un stat membru oferă o justificare convingătoare, Comisia este cea care trebuie să demonstreze că măsurile adoptate nu sunt adecvate în acel caz specific. Iar avand in vedere ca masura luata de catre Guvern prin aplicarea acestor norme incalca principiul proportionalitatii , incalcand dispozitiile normelor comunitare .
Avand in vedere ca OUG 9/2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicule, a fost promulgata si produce efecte directe, raportat la Legea 24/2000  privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, Constitutia Romaniei, Conventia Europeana a Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, Legislatia UE se pot constata urmatoarele :
a) Prin OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule s-a adoptat o noua reglementare intrata in vigoare la data de 15.03.2013 si in esenta quasi- identical cu dipozitiile Legii nr. 9/2012 aflate in vigoare de la data de 01.01.2013 si pana la abrogarea acestui act normativ de catre OUG nr. 9/2013.
Dispozitiile art. 110 TFUE prevad faptul ca “(1) Niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decat cele care se aplica, direct sau indirect, produselor nationale similare”, scopul art. 110 TFUE (3) fiind “acela de a impiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 TFUE prin taxarea interna discriminatorie”, Tratatul interzicand taxele vamale de import si la export, precum si taxele cu efect echivalent, produsele straine neputand fi supuse unui regim fiscal mai sever fata de produsele interne.
b) Prin OUG nr. 9/2013 s-a urmarit, in principal, gasirea unei formule legislative care sa nu mai contina deficientele vadite a celor anterioare (care instituiau o clara deficienta de tratament in favoarea produselor nationale- care nu erau supuse sarcinilor fiscale- si cele importate- care erau supuse acestor sarcini). Astfel prin OUG nr. 9/2013 legiuitorul a incercat inlaturarea vaditei diferente de tratament fiscale fata de autovehiculele importate din statele member ale Uniunii Europene in vederea punerii lor in circulatie in Romaniasi produsele nationale, prin stabilirea faptului ca timbrul de mediu se va datora si pentru produsele nationale cu privire la care nu s-au achitat sarcinile fiscale anterior prevazute de reglementarile anterioare (art. 4 alin. 1 lit. c din OUG nr. 9/2013), precum si pentru acele autovehicule pentru care, chiar daca aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele carora li s-au efectuat aceste prelevari de natura fiscala au obtinut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare (art. 4 alin. 1 lit. d din OUG nr. 9/2013).
c) Reglementarea actuala cuprinsa in art. 4 lit a) din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu nu se afla in consonanta cu dipozitiile art. 110 TFUE in ceea ce priveste autovehiculele second-hand importate de statele member ale Uniunii Europene in vederea punerii lor in circulatie in Romania, intrucat normelor fiscale interne nu le este permis sa favorizeze vanzarea autovehiculelor second- hand nationale, corelativ, descurajand importul de vehicule second- hand similare, iar aceste dispozitii au acelasi efect favorizant fata de produsele nationale, cel putin in raport cu autovehiculele de ocazie importate din statele member ale Uniunii Europene.
Prin acest efect al OUG nr. 9/2013, persoanele care urmaresc achizitionarea unui autovehicul sunt directionate inspre dobandirea unui autovehicul national din categoria acelora nesupuse platii timbrului de mediu, in timp ce in ipoteza achizitionarii unui autovehicul dintr-un alt stat, membru al Uniunii Europene invariabil aceasta sarcina fiscala se va aplica cu ocazia primei inmatriculari a acestuia in Romania (art. 4 alin. 1 lit.a OUG nr. 9/2013).
Ca atare, caracterul indirect discriminatoriu al actualei reglementari interne, fata de produsele importate,
efect contrar dispozitiilor art. 110 TFUE care prohibesc o atare consecinta, este evident, astfel ca, raportat la cele sus- mentionate, apreciem ca dispozitiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu sunt contrare dispozitiilor art. 110 in ceea ce priveste autoturismele de ocazie achizitionate din alte state member unionale in vederea punerii acestora in circulatie in Romania, intrucat au drept efect favorizarea vanzarii vehiculelor de ocazie nationale exceptate de la plata timbrului de mediu (respective autovehiculele pentru acre s-au efectuat prelevarile aferente in temeiul reglementarilor anterioare, prelevari care nu au fost restituite de catre organul fiscal), descurajandu-se astfel importul produselor similare a altor state membre, aspect pe care jurisprudenta CJUE l-a sanctionat in cauza Ioan Tatu.

APARARI PROCEDURALE
Notiunea de aparare, din punct de vedere procesual are cel putin doua intelesuri semnificative.
In sens larg, prin aparare se desemneaza toate mijloacele procesuale folosite de parti:
pentru a-si atinge scopul lor procesual; prin urmare, pe parcursul unui proces nu numai paratul se apara, ci si reclamantul – toate actiunile sale incadrandu-se in apararea proprie, menita sa conduca, in final, la admiterea actiunii.
Pe cale de consecinta, considerand faptul ca am demonstrat ca taxa a fost in mod nelegal pretinsa de organele fiscale reclamantei, va solicitam sa ne admiteti actiunea raportat la cerintele art. 1 al.1,2 al. 2 si art. 8 al. 1 din legea nr. 554/2004 republicata, raportat la art. 148 al. 2 din Constituie si art. 110 din TFUE.
Sub aspectul probatoriului va rugam va ne incuviintati proba cu inscrisuri.
Solicitam judecarea cauzei in lipsa conform art. 411, alin. (1), pct. 2 teză finală Noul Cod.Proc.Civ

DATA                                                                     SEMNATURA
Prin Av.Coltuc Marius Vicentiu

Domnului Presedinte al Tribunalului Buzau

 

ARTICOL SCRIS de avocat Andreea Opritescu,membra Cab.avocat Coltuc

Situatia proceselor cu bancile pe clauze abuzive in 2014

  1. VOLKSBANK ROMANIA SA

  

In cazul contractelor de credit incheiate de catre imprumutati cu Volksbank, clauzele contractuale abuzive cel mai des intalnite sunt cele care [revad dreptul bancii de a percepe comisionul de risc/commission de administrare. Acesta este illegal si abuziv perceput de catre banca , instanta urmand a sanctiona cu nulitatea absoluta aceste clauze. De asemenea imprumutatii obtin restituirea comisionului platit catre Banca de la data incheierii contractului de credit pana in present, iar pentru viitor acesta este exonerate de plata, intrucat e eliminate din contract clauza contractuala.

Instantele impugn in sarcina bancii ob,ligatia de a reface graficele de rambursare. Inca o clauza abuziva intalnita in aproape toate dosarele in care imprumutatii actioneaza in instanta impotriva bancii este clauza care prevede posibilitatea acesteia de a revizui rata dobanzii curente in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatului noua rata a dobanzii.

 

  1. ALPHA BANK ROMANIA SA

 

Cele mai multe dintre actiunile civile  demarate impotriva Alpha Bank Romania SA au ca obiect constatarea nulitatii absolute  si a caracterului abuziv al clauzelor contractuale care cuprind urmatoarele prevederi:

 

  • Clauza (art. 5.1) referitoare la dobanda revizuibila periodic de catre banca , in functie de conditiile dominante ale pietei sau a modificarilor circumstantelor in care aceasta a fost initial stabilita, precum si in raport de politicile de creditare ale Bancii.
  • Clauza (Art. 5.3) referitoare la comisionul de administrare, calculat in procent din soldul crediutului, avand ca scop acoperirea cheltuielilor bancii pentru administrarea si monitorizarea Facilitatii.
  • Art. 5.8 referitoare la comisionul de risc care se aplica lunar, la soldul creditului ramas de rambursat si este inclus in rata lunara. Banca isi rezerva de asemenea dreptul de a modifica cuantumul acestui commission in cazul in care ca urmare a efectuarii propriei analize in baza normelor interne, banca apreciaza ca imprumutatul se incadreaza intr-o alta clasa de risc decat cea avuta in vedere la semnarea contractului.

 

 

  1. PIRAEUS BANK ROMANIA

 

Contractele de credit incheiate de catre imprumutati cu Piraeus Bank Romania contin clause abuzive de asemenea, cele mai multe referitoare la marja bancii care are caracter variabil si posibilitatea modificarii  dobanzii de catre banca conform deciziei acesteia. In unele contracte se mentioneaza ca dobanda este variabila in functie de evolutia pietei financiar bancare si/sau a costului finantarii si gestionarii creditului. Exista actiuni admise de catre instantele de judecata avand ca obiect declararea nulitatii absolute a clauzei contractuale care prevede obligatia imprumutatului de achitare a unui commision unic  de acordare in cuantum de  1 % din soldul creditului. De asemenea au existat pe rolul instantei si cereri de chemare in judecata avand ca obiect declararea clauzei care prevede perceperea comisionului de reesalonare/restructurare credit ca fiind abuziva si ilegala, otiv pentru care Piraeus bank a fost obligate la restituirea acestuia si exonerarea pe viitoar de la plata lui.

 

 

 

 

 

  1. RAIFFEISEN BANK SA

 

In ceea ce priveste banca Raiffersen Bank SA, instanta admite actiunile in sensul anularii clauzelor contractuale referitoare la posibilitatea bancii de a modifica oricand  in functie de evolutia pietei financiare a dobanzii, spezelor si comisioanelor pentru serviciile prestate in functie de costurile bancii si de evolutia ratelor de dobanda pe piata financiar bancara, clause cuprinse la capitolul “dobanzi , comisioane si speze” din conditiile generale ale contractului de credit. Contractele standard incheiate de catre Raiffeisen cu consumatorii contin de cele mai multe ori comisioane de administrare. In situatiile in care se admit actiunile impotriva Raiffeisen, daca contractile contin clause abusive, Banzile sunt obligate de catre instanta la recalcularea dobanzii retroactive, de la data incheierii contractului de credit, in functie de valoarea indicelui de referinta afferent fiecarei monede in care s-a facut imprumutul. De asemenea banca e obligata sa actualizeze  dobanda perceputa conform evolutiei indicelui de referinta Libor in cazul in care creditul este luat in CHF.

 

 

  1. BANCA COMERCIALA ROMANA

 

Referitor la contractele de credit incheiate de catre consumatori cu BCR, unele dintre acestea contin clauze contractuale care impun in sarcina imprumutatului plata unui comision de administrare sau comision de urmarire riscuri, precum si plata unui comision de acordare

 

 

  1. BANCA ROMANEASCA  S.A Sediu Social: Str. Dinu Vintila nr. 11, etaj 4, 5, 6 si 7, sector 2, Bucuresti

 

In contractele de credit incheiate cu Banca sus mentionata, constituie clauze abuzive urmatoarele:

–          Comision de administrare a creditului, calculat asupra sumei creditului contractat care se achita din credit la data efectuarii primei utilizari din credit (art. 6 lit. b)

–          Comision de monitorizare credit: 0,2000% flat calculat asupra sumei aprobate a creditului, care se achita lunar impreuna cu rata de credit  (art. 6 lit.d)

Practica judiciara favorabila – 31670/300/2012 – e in curs de solutionare recursul. In fond s-a constatat caracterul abuziv si nulitatea absoluta a clauzelor contractuale si s-a dispus in consecinta restituirea sumelor achitate cu acest temei.

 

  1. OTP BANK ROMANIA S.A Sediu Social :Strada Buzeşti, nr. 66-68, sector 1, 011017 Bucureşti

 

In contractele de credit incheiate cu Banca sus-mentionata, constituie clauze abuzive urmatoarele:

 

–          La data incheierii prezentului contract, dobanda curenta este de 5,7%. Dobanda se stabileste in forma procentuala de rata anuala de dobanda . Dobanda este variabila in conformitate cu politica Bancii. Dobanda poate fi modificata in mod unilateral de catre banca, luand in considerare valoarea dobanzii de referinta pentru fiecare valuta fara a exista consimtamantul imprumutatului (art. 8.1)

–          In cazul in care, ca urmare a modificarii nivelului de dobanda de catre Banca, Imprumutatul nu va rambursa ratele nescadente/restul din creditul angajat si dobanzile aferente in termen de cel mult 10 zile calendaristice de la data notificarii modificarii dobanzii, se considera ca acesta a acceptat noul procent de dobanda

–          Pentru creditul acordat banca percepe urmatoarele taxe si comisioane: a) comision de acordare in cuantum de 2.00% din suma initiala. Comisionul de acordare se retine in valuta creditului de catre Banca din creditul acordat la momentul in care creditul este pus la dispozitia imprumutatului si se calculeaza la valoarea creditului. (art.9.1)

Practica judiciara favorabila – obliga parata la stabilirea marjei fixe a bancii cu precizarea periodicitatii si/sau a conditiilor in care survine modificarea ratei dobanzii variabile, atat in sensul majorarii cat si in sensul reducerii acesteia, cat si la stabilirea elementelor care intra in formula de calcul a dobanzii variabile si valoarea acestora. Obligarea intimatei sa recalculeze dobanda perceputa in temeiul contractului dupa urmatoarelea formula: marja fixa + indicele de referinta. Obligarea acesteia sa plateasca echivalentul sumelor de bani percepute in plus cu titlu de dobanda plus cheltuielile de judecata. (14 din 18 admise pe Bucuresti).

 

  1. UNICREDIT TIRIAC BANK S.A Sediu Social: Bd. Expozitiei Nr.1F, Sect 1, Bucuresti,

 

La nivelul Mun. Bucuresti, cu precadere in sect. 1 Bucuresti (sediul central al Bancii), actiunile in constatarea clauzelor abuzive sunt relativ reduse ca numar in comparatie cu celelalte banci. De asemenea, putinele cereri de chemare in judecata impotriva Unicredit Tiriac Bank la nivelul Mun. Bucuresti sunt respinse de catre instanta ca fiind neintemeiate.

 

  1. ING BANK Sediu SocialCladirea Crystal Tower, Bulevardul Iancu de Hunedoara 48, Sect.1 Bucuresti

 

La nivelul Municipiului Bucuresti,  se regasesc de asemenea putine procese inregistrate avand ca obiect clauzele abuzive inserate in contractele de credit.

 

  1. CREDIT EUROPE BANK NV prin mandat Sc Credit Europe Ipotecar IFN SA –Sediu social Bucuresti, Sector 6, b=dul Timisoara, nr. 26Z, Anchor Plaza, corp C, etaj 7

 

Desi in principal practica judiciara a fost nefavorabila consumatorilor care au chemat in judecata la instantele din Bucuresti Credit Europe Bank, se intrevad si solutii de admitere pronuntate de judecatori (dosar nr.22427/303/2012 – castigat in fond la Judecatoria Sector 3 si ramas irevocabil in fata Tribunalului Bucuresti)..

Clauzele abuzive inserate in astfel de contracte, sunt urmatoarele

 

–          Pentru plata cu intarziere a oricaror sume ce decurg din prezentul contract, imprumutatul se obliga sa plateasca dobanda majorata creditorului, in cuantum de 10% p.a, peste dobanda dobanda curenta stabilita conform contractului.(art. 4.4)

–          Comisionul de administrare lunar (art. 5.1 lit. c)

–          Creditorul va putea sa revizuiasca cuantumul comisioanelor pe parcursul derularii creditului in functie de politica sa de creditare, acestea urmand a fi aduse la cunostinta imptumutatului.

 

–          Imprumutatul/codebitorul renunta la beneficiul termenului.In consecinta, CEI isi rezerva dreptul de a declara scadent creditul inainte de termen in vederea recuperarii datoriilor imprumutatului fata de CEI, in cazul neindeplinirii oricaror obligatii a imprumutatului fata de creditor, la termenele si in conditiile prevazute in prezentul contract,. CEI poate cere imprumutatului conform intregului contract intreaga suma datorata debitandu-i toate conturile pentru recuperarea creantelor sale si va proceda la executarea garantiilor.(art. 8.14)

–          Neindeplinirea obligatiilor contractuale ale imprumutatului/codebitorului fata de creditor, la termenele si in conditiile contractului conbstituie cazuri de culpa. La aparitia oricarui caz de culpa, creditorul va declara toate obligatiile ce decurg din contract scadente si exigibile, trecand la executarea silita, (art. 8.15).

  1. BANCA TRANSILVIA S.A Sediul Social: Cluj-Napoca, str. Gh. Baritiu, nr. 8, jud. Cluj

Impotriva bancii sus mentionate nu au existat numeroase cereri de chemare in judecata avand ca obiect constatarea caracterului abuziv si nulitatea absoluta a clauzelor inserate in contractul de credit.

 

 Studiul a fost realizat de avocat Ioana Sturza si avocat Anca Margineanu,membre Cab.avocat Coltuc

Si timbru de mediu incalca legislatia Uniunii Europene.Tribunalul Bucuresti a decis

Si timbru de mediu incalca legislatia Uniunii Europene.Tribunalul Bucuresti a decis

Magistraţii au decis Timbrul de mediu poate fi recuperat prin instanţa de judecată

Obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a declarat ilegală taxa auto din 2012! În acest context, cei care şi-au înmatriculat automobilele achitând birul mai sus precizat se pot îndrepta către sediile Administraţiilor Finanţelor Publice pentru demararea procedurilor de recuperare a banilor. Taxa auto a fost eliminată la data de 15 martie 2013, zi în care a intrat în vigoare timbrul de mediu, acesta fiind valabil şi în prezent. Timbrul de mediu a venit doar în ajutorul celor care doresc să-şi înmatriculeze în România maşinile dotate cu motoare mici, pe benzină. El a închis, aproape complet, portiţa prin intermediul căreia taxa auto 2012 era anulată de judecători, statul fiind astfel obligat să înmatriculeze maşinile fără a încasa vreun leu. Chiar şi aşa, conform portalului instanţelor de judecată, un cetăţean a reuşit imposibilul

Vezi hotararea aici
https://www.coltuc.ro/blog/timbru-de-mediu-castigat-tribunalul-bucuresti-2014/

Cine scapă…

Timbrul nu se aplică autovehiculelor aparţinând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi membrilor acestora, precum şi altor organizaţii şi persoane străine cu statut diplomatic, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, şi nici celor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum şi în scopul preluării şi transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat. Lista maşinilor excluse de la plata noii taxe este continuată de cele destinate a fi utilizate de forţele armate, de forţele de securitate ale statului, de poliţie, de jandarmerie, de poliţia de frontieră şi de pompieri, dar şi de cele destinate serviciilor de ambulanţă şi medicină, de autovehiculele speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgenţă, precum şi de autovehiculele speciale destinate serviciilor de descarcerare şi de stingere a incendiilor. Mai mult decât atât, vor scăpa de timbru şi autovehiculele dotate cu cutie de viteze care poate funcţiona în regim automat deţinute de persoanele cu handicap.

Justificarea instantei

Instanţa reţine că potrivit art. 7 din Ordinul nr. 150 /2006 emis de M.A.I., înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza mai multor documente printre care şi dovada plăţii timbrului de mediu conform OUG nr. 9/2013.

La data de 15 martie 2013 a intrat în vigoare OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule fiind abrogată Legea nr. 9/2012 aflată în vigoare de la data de 1 ianuarie 2013 și până la adoptarea noului act normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din OUG nr. 9/2013, timbrul de mediu se datorează: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7; c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei de poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Se reţine că legiuitorul român a ajuns la adoptarea OUG nr. 9/2013 după ce anterior a înţeles să adopte mai multe acte normative în acelaşi domeniu care, în final, au ajuns să fie considerate de instanţa comunitară ca fiind neconforme cu legislaţia europeană.

Aşa cum rezultă din analiza legislaţiei române adoptată de-a lungul timpului (Legea nr. 571/2003, OUG nr. 50/2008 cu toate modificările, Legea nr. 9/2012, OUG nr. 1/2012), obligaţia de plată a taxei de primă înmatriculare sau taxă de poluare sau pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a existat pentru mai multe categorii de autovehicule, două fiind cele care au suscitat opinii divergente, respectiv cele achiziţionate second-hand dobândite de un prim proprietar din România cu ocazia înscrierii în evidențele autorităţii competente, potrivit legii, atribuirii unui certificat de înmatriculare și a unui număr de înmatriculare, precum și cele rulate care au fost înmatriculate deja în România și care fac obiectul unor tranzacţii de vânzare-cumpărare și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu fac parte din categoria exceptate sau scutite de la plata acestor taxe sau taxa pe emisii poluante (art. 4 alin. 1 lit. a ,alin. 2 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule).

Din preambulul diferitelor acte normative adoptate de legiuitorul român rezultă că printre motivele care au determinat executivul să le adopte au fost avute în vedere impactul pe care măsurile dispuse prin aceste acte normative privind taxa de primă înmatriculare, taxa pe poluare pentru autovehicule sau pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule le-ar fi avut în plan economic și social ,consecinţele negative asupra modului de aplicare a taxării autovehiculelor aflate în categoria celor reglementate de aceste prevederi legale precum și necesitatea simplificării procedurii aplicării taxei.

În mod evident, prin adoptarea OUG. nr. 9/2013 s-au încălcat principiile liberei circulaţii a mărfurilor, neutralităţii impozitării interne si s-a creat o discriminare la momentul înmatriculării între produsele provenite din alte state membre ale comunităţii europene și produsele de pe piaţa internă, fiind nerespectate prevederile art. 90 din Tratatul Uniunii Europene (art. 110 TFUE)

Scopul art. 110 TFUE este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 TFUE prin taxarea internă discriminatorie.

Potrivit jurisprudenţei CJUE, interdicţia prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naţionale.

Articolul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că statelor membre nu le este permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piaţa naţională și introduse pe această piaţă înainte de intrarea în vigoare a taxelor menţionate.

Se consideră că, în mod aparent, prin adoptarea OUG nr. 9/2013 este înlăturată discriminarea la momentul înmatriculării între produsele provenite din alte state membre ale comunităţii europene și produsele de pe piaţa internă deoarece, în realitate, aplicarea unor taxe cu titulatura de timbru de mediu în cuantumuri destul de însemnate pentru cele achiziţionate second-hand dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene conduce în mod evident la diminuarea livrărilor intracomunitare de autovehicule și încurajarea producţiei interne de astfel de bunuri și achiziţionarea lor, o asemenea măsura intrând în categoria celor cu efecte restrictive din punct de vedere cantitativ.

Deşi, modalitatea de calcul a timbrului de mediu pentru autovehiculele second-hand achiziţionate din afara României și cele similare de pe piaţa internă este, cel puţin, identică, se apreciază că în mod indirect s-a creat un tratament favorabil celor produse în România având în vedere că, în contextul intenţiei legislativului de înnoire a parcului auto naţional cu autovehicule produse în țara noastră, cele mai multe autovehicule indigene sunt noi, din categoria Euro 4, Euro 5 pentru care cuantumul timbrului de mediu pentru autovehicule este mai mic comparativ cu cele achiziţionate din spaţiul intracomunitar, numărul tranzacţiilor de vânzare-cumpărare cu autovehiculele deja înmatriculate în România și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003 sau taxa pe poluare pentru autovehicule, sau taxa pe emisii poluante fiind infim.

Este adevărat că statele membre ale Uniunii Europene au libertatea de a stabili taxe pentru activitatea de comerţ cu bunuri importate însă este necesar ca efectul economic al unei astfel de norme asupra circulaţiei bunurilor importate să nu intre în conflict cu legislaţia comunitară, aici intervenind rolul judecătorului naţional de a verifica respectarea principiului egalităţii de tratament între cele două categorii de mărfuri .

Pornind de la ideea că Uniunea Europeană doreşte liberalizarea pieţelor si înlăturarea oricăror obstacole în calea liberei circulaţii a mărfurilor, personal, ţinând cont de contextul economico-social, de amploarea pieţei auto din România, tendinţa cetăţenilor români de a achiziţiona autovehicule second-hand din alte state membre ale spaţiului intracomunitar deoarece se realizează egalitatea între preţ si calitate, se consideră că prin actuala reglementare s-au impus măsuri cu caracter restrictiv din punct de vedere cantitativ, măsuri interzise de legislaţia comunitară.

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, în jurisprudenţa sa constantă, a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispoziţiilor privind eliminarea taxelor vamale şi a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziţie are drept obiectiv asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricărei forme de protecţie care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzeziński C-313/05 şi Krawczyński C 426/07).

În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie din import, articolul 90 CE (actualul art. 110) vizează garantarea neutralităţii depline a impozitelor interne faţă de concurenţa dintre produsele care se află deja pe piaţa internă şi produsele din import (Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/Grecia, C 74/06). În plus, un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naţionale şi, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzeziński).

Prin urmare, şi în forma actuală legislativă, respectiv OUG nr. 9/2013 , stabileşte indirect, pentru produsele provenind din Uniunea Europeană, impuneri interne superioare celor stabilite pentru produsele naţionale similare. Reglementată în acest mod, timbrul de mediu diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, cumpărătorii fiind orientaţi din punct de vedere fiscal să achiziţioneze autovehicule noi produse în România.

De altfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 în Cauza C-402/09 Tatu şi prin Hotărârea din 7 iulie 2011 în Cauza C263/10 Nisipeanu a statuat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulaţie în statul membru menţionat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeaşi vechime şi aceeaşi uzură de pe piaţa naţională.

Ca atare, şi actualul act normativ este contrar art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, întrucât este destinat să facă mai puţin atractivă opţiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel achiziţionarea autovehiculelor noi produse în România.

Instanţa reţine că TFUE a creat ”o nouă ordine juridică” în dreptul internaţional (denum ită astfel de Curtea Europeană de Justiţie în cazul Van Gend en Loos, 1963), caracterizată prin faptul că are efect direct şi se bucură de supremaţie (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate şi de art. 148 alin. 2 din Constituţia României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţa de dispoziţiile contrare din legile interne. Astfel, având în vedere că dispoziţiile art. 110 din Tratatul de funcţionare a UE prevalează faţă de dispoziţiile contrare cuprinse în OUG nr. 9/2013 , precum şi faptul că, instituţiile statului, deci inclusiv Instituţia Prefectului, sunt obligate a da prioritate regulilor de drept comunitar, se apreciază că, pârâta, nu poate invoca dispoziţiile art. 7 din Ordinul nr. 150/2006 pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condiţiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite.

articol scris de avocat Coltuc Marius Vicentiu
www.coltuc.ro
avocat@coltuc.ro
0745150894
Instalati aplicatiile Line,Skype si WHATSAPP Noi avem urmatoarele date: -pentru aplicatia LINE – Cab.av.Coltuc si numarul 0745150894 – pentru aplicatia Skype – user avocatcoltuc – pentru aplicatia Whatsapp – numarul 0745150894.Ne vedem si auzim gratuit pe telefon

Care sunt condițiile privind incidența instituțiilor renunțării la pedeapsă și amânării executării pedepsei? PROBLEME DIFICILE DE DREPT PENAL IN CONCEPTIA NOULUI COD PENAL 2014 SI A CODULUI DE PROCEDURA PENALA 2014

Având în vedere intrarea în vigoare la 1 februarie a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (denumit în continuare noul Cod Penal – NCP), ne propunem să continuăm prezentarea noutăţilor aduse de acest cod, iar în acest material vom analiza aspecte referitoare la renunţarea la aplicarea pedepsei – instituţie reglementată în Titlul III, Cap. V, Secţiunea a 3-a, art. 80-82 din NCP.

Reţinem că renunţarea la aplicarea pedepsei este o instituţie nouă, care nu are corespondent în legislaţia anterioară românească (vechiul Cod penal din 1968). În schimb, instituţia apare reglementată în legislaţia germană (art. 60 C. pen.), portugheză (art. 60 şi 74 C. pen.), franceză (art. 132-58 C. pen.), elveţiană (art. 53 – 54) şi canadiană (art. 730).

Aşa cum s-a arătat în expunerea de motive ce a însoţit NCP, renunţarea la aplicarea pedepsei constă în dreptul recunoscut instanţei de judecată de a renunţa definitiv la stabilirea şi aplicarea unei pedepse pentru o persoană găsită vinovată de comiterea unei infracţiuni, pentru îndreptarea căreia, ţinând seama de infracţiunea săvârşită, de persoana infractorului şi de conduita avută de acesta anterior şi ulterior comiterii faptei, este suficientă aplicarea unui avertisment, deoarece stabilirea, aplicarea sau executarea unei pedepse ar risca să producă mai mult rău decât să ajute la recuperarea inculpatului.

Spre deosebire de vechiul Cod  penal din 1968, unde fapta care nu prezenta pericol social nu era considerată infracţiune, în NCP fapta constituie infracţiune, dar, datorită modalitătii de individualizare prevăzute la art. 80 NCP,  instanţa de judecată are posibilitatea de a decide să nu aplice o pedeapsă (în anumite condiţii), dispunând totuşi măsura avertismentului.

Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei

Potrivit art. 80 alin. 1 din NCP, instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;
b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

În schimb, legiuitorul arată că nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a şi lit. b din NCP (faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală şi infracţiunile amnistiate) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii doi ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;
c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor;
d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de cinci ani (art. 80 alin. 2 din NCP).

Reţinem că, în caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 80 alin. 1 şi  2 din NCP.

Când dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa aplică infractorului un avertisment.

Avertismentul constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni.

În caz de concurs de infracţiuni, se aplică un singur avertisment.

Anularea şi efectele renunţării la aplicarea pedepsei

Potrivit legii, persoana faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită. În acest sens, înţelegem că, de exemplu, inculpatul nu va putea fi decăzut din dreptul de a fi tutore, nu i se poate interzice dreptul de a ocupa o funcţie publică etc.
În schimb, renunţarea la aplicarea pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.

Dacă în termen de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana faţă de care s-a luat această măsură săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracţiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunţarea la aplicarea pedepsei se anulează şi se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea care a atras iniţial renunţarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

Amânarea aplicării pedepsei

Art. 83

Condiţiile amânării aplicării pedepsei

(1) Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

(3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62.

(4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
Noul Cod Penal actualizat prin:

Legea 187/2012 – pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, Monitorul Oficial 757/2012;

Cum obtin toti banii pe : taxa de poluare, taxa pentru emisii poluante, timbru de mediu in 2014:Solutii practice

In ultimii ani discutiile pe tema taxei auto au devenit din ce in ce mai controversate, fiind un subiect care necesita lamuriri, avand la baza procedurile instituite si solutiile conturate in practica.

            In primul rand, acest amplu sir de reglementari care au avut profunde influente in perceptia colectiva au fost generate de instituirea taxei de poluare prin OUG 50/2008, care avea sa se aplice la momentul primei inmatriculari a autovehiculelor in Romania.  Aceasta ordonanta de urgenta a fost emisa cu multe lacune, ceea ce a permis multiple interpretari, in final in favoarea celor care au fost nevoiti sa faca o plata nedatorata, respectiv sa achite contravaloarea taxei de poluare, indiferent ca autovehiculul pentru care plateau era achizitionat din Romania sau din alt stat membru al Uniunii Europene.

            Diferenta de aplicare a taxei introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in Romania din Comunitatea Europeana in scopul reinmatricularii lor in Romania, in situatia in care acestea au fost deja inmatriculate in tara de provenienta, in timp ce pentru autovehiculele inmatriculate deja in Romania taxa nu se mai percepe cu ocazia vanzarii ulterioare. De asemenea, aceasta initiativa legislativa a avut ca efect direct descurajarea importului si a punerii in circulatie a autovehiculelor de ocazie cumparate din alte state membre.

            Consideram ca a fost profund injusta instituirea unui regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse in Romania din Comunitatea Europeana in scopul reinmatricularii lor in Romania, in situatia in care acestea au fost deja inmatriculate in tara de provenienta, in timp ce pentru autovehiculele inmatriculate deja in Romania taxa nu se mai percepe cu ocazia vanzarii ulterioare.

            In cazul in care s-a achitat taxa de poluare conform OUG 50/2008, aveti sanse maxime in a va recupera sumele platite, cu atat mai mult cu cat si Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat cu privire la aceasta problema,  considerand-o ca fiind nelegala si contrara normelor Uniunii Europene.

            In toate situatiile in care se doreste recuperarea acestei taxe, procedura nu este una foarte complicata, insa este necesara asistenta juridica a unui avocat. Astfel, in primul rand, trebuie sa aveti disponibilitate cu privire la o serie de acte, punctual, si anume: decizia de calcul emisa de Administratia Finantelor Publice, chitanta emisa in urma efectuarii platii, precum si de actele masinii, insemnand talon, carte de identitate si contractul in baza caruia s-a achizitionat masina. Daca o parte din aceste documente sunt redactate intr-o limba straina, este necesar sa fie traduse si legalizate. In acest sens este de mentionat si faptul ca, in cazul in care nu mai detineti parte din acte, se poate face o cerere pentru solicitarea acestora catre Administratia Finantelor Publice, aceasta institutie fiind obligata sa va dea un raspuns in cel mult 30 de zile.

            Dupa ce se intocmeste dosarul format din aceste documente, se demareaza actiunile prin  depunerea, direct la instanta de contencios administrativ si fiscal, a unei  cereri pentru restituirea taxei de poluare, procedura prealabila (cerere catre Administratia Finantelor Publice) nemaifiind necesara datorita Recursului in Interesul Legii solutionat de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 9/2011, prin care nu mai este necesara procedura de contestare a obligatiei fiscale prevazuta in OUG 50/2008. Dupa introducerea cererii de chemare in judecata, in urma procedurii regularizarii reglementata de Noul Cod de Procedura Civila, se va stabili un numar de dosar, precum si un prim termen de judecata. Intreaga procedura va cuprinde aproximativ 3 termene la instanta de fond (pentru a se administra probe, pentru a se chema in garantie Administratia Fondului pentru Mediu si pentru a se da o sentinta), si un termen pentru recurs, cel mult doua, la perioade scurte de timp, la care se va finaliza intregul litigiu.

            Un aspect foarte important de mentionat este si faptul ca va trebui sa fie achitata o taxa judiciara de timbru, care se calculeaza astfel: 50 lei pentru primul capat de cerere, respectiv anularea actului reprezentand Decizia de calcul, si 10% din valoarea sumei platite, dar nu mai mult de 300 lei pentru de-al doilea capat de cerere, adica restituirea integral a sumei achitate.

            Prin cererea de chemare in judecata se solicita a se restitui, pe langa suma integrala, si dobanda legala de la data efectuarii platii si pana la recuperarea integrala, precum si cheltuieli de judecata – onorariul avocatial si taxa judiciara de timbru.

            Avand in vedere faptul ca pentru judecarea cauzei este admisibila doar proba prin inscrisuri, respectiv inscrisurile mentionate mai sus, este suficient sa fie depuse doar copii dupa acestea, conforme cu originalul, cu exceptia chitantei privind taxa judiciara de timbru si a celei consemnand onorariul avocatial.

            De asemenea, foarte important de mentionat este si faptul ca, fiind adminisibila doar proba prin inscrisuri, se cere, in majoritatea litigiilor cu acest obiect, judecarea cauzei in lipsa, astfel incat nu va fi necesara prezenta nici a avocatului, nici a reclamantului. Bineinteles, la solicitarea expresa a clientului, avocatul se va prezenta in instanta la termenele de judecata.

            Dupa ce a ramas definitiva sentinta la instanta de fond si s-a dispus restituirea sumei achitate cu titlul de taxa de poluare, trebuie sa solicitati copie dupa sentinta din fond si dupa decizia din recurs, pe care le veti legaliza tot in incinta tribunalului unde s-a judecat fondul cauzei. In baza legalizarii puteti merge la Administratia Finantelor Publice pentru a va recupera efectiv suma platita.

            OUG 50/2008 a fost modificata prin adoptarea Legii 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante, fara a suferi, insa, modificari de substanta. Astfel, si de aceasta data,  taxa era datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu si pentru cele care au fost deja inmatriculate si care sunt deja in circulatie. Cu alte cuvinte, pentru un autoturism produs in Romania sau un alt stat membru al UE nu se percepeau taxe pentru emisiile poluante la o noua inmatriculare, daca anterior autoturismul a fost inmatriculat in Romania, dar aceeasi taxa se percepea daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru era inmatriculat prima data in Romania.

            Singura deosebire adusa de aceasta lege a fost instituirea obligativitatii depunerii plangerii prealabile catre Administratia Finantelor Publice din raza in care reclamantul isi are domiciliul. Odata depusa plangerea, aceasta institutie are obligatia de a oferi un raspuns in termen de 30 de zile de la data inregistrarii; dupa primirea raspunsului, se va proceda la inregistrarea cererii de chemare in judecata avand ca obiect restituirea sumei achitate.

            Aceasta lege a produs, de asemenea, un impact foarte puternic, fiind reglementata    intr-un moment in care numarul de autoturisme achizitionate in Romania era in continua crestere. Acest aspect a dus la inregistrarea unui numar semnificativ de cereri de chemare in judecata, prin care se solicita, de catre cei care au achitat taxele pentru emisii poluate, restituirea platilor nedatorate.

Cea mai importanta realizare legislativa cu privire la aceste taxe a fost pronuntarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene, care le-a declarat, in mod direct, ca fiind nelegale si in contradictie vadita cu normele comunitare. Facand referire la Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, s-a considerat ca dispozitiile legislative privind taxele auto la care facem referire incalca art. 110 TFUE, deoarece taxa auto privind inmatricularea autoturismelor reprezinta un obstacol in calea liberei circulatii a marfurilor in cadrul Comunitatii, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerinte obligatorii ale interesului public.

In acest sens s-a pronuntat si CJUE prin Hotararile Tatu (C-402/09) si Nisipeanu (C-263/2010) stabilind ca art. 110 se opune ca un stat membru sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei inmatriculari intr-un stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza importul de vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura pe piata nationala. Relevante in acest sens sunt si dispozitiile art. 148 alin.2 si 4 din Constitutia Romaniei, revizuita, precum si prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, care au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne. Alin. 4 din acelasi articol prevede ca autoritatea judecatoreasca, intre alte institutii, garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din alin. 2, astfel ca, din chiar cuprinsul reglementarii interne fundamentale, rezulta nu numai competenta, dar si obligatia instantelor judecatoresti  de a asigura prioritatea dreptului comunitar in cazul incompatibilitatii normei interne cu reglementarea comunitara. De asemenea, se aplica in mod direct si art. 5 din Noul Cod Civil, art. 4 din Codul de procedura civila – care prevad o aplicare prioritara a legislatiei europene fata de dreptul intern.

            In anul 2013 a fost adoptata Legea 9/2013 privind timbrul de mediu, prin care s-a modificat Legea 9/2012. De la aceasta taxa sunt scutite doar masinile pentru care nu s-a recuperat taxa de poluare platita anterior (de catre vanzator).

Aceasta noutate legislativa nu a facut decat sa schimbe denumirea marginala, si de aceasta data, cum a fost si in cazul OUG 50/2008 modificata prin Legea 9/2012, fara a aduce modificari de substanta, ceea ce a demonstrat, si in practica, faptul ca s-au recuperat si continua sa se recupereze taxele achitate, indiferent de denumirea pe care o poarta: taxa de poluare, taxa pentru emisii poluate sau timbru de mediu.

            Timbrul de mediu poate fi, de asemenea, atacat in instanta, deoarece si acesta este reglementat prin dispozitii contrare normelor Uniunii Europene, incalcand in special dreptul de proprietate, consacrat de Constitutie si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Aceasta taxa este, de asemenea, injusta, cu atat mai mult cu cat creste considerabil taxa pentru autoturismele Euro 3 si Euro 4 si scade pentru autoturismele Non – euro, Euro 1 si Euro 2. De asemenea, se incalca si principiul liberei circulatii a marfurilor, prevazut in art. 34 – 36 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene.

            Procedura, si in aceasta situatie, este cea mentionata pentru Legea 9/2012, care, cu exceptia obligativitatii plangerii prealabila catre ANAF, reitereaza procedurile din OUG 50/2008 mentionate anterior.

            Durata litigiilor, in oricare dintre cele trei situatii, difera in functie de instantele la care ne judecam. Astfel, un asemenea litigiu poate dura aproximativ 6-7 luni in judete precum Tulcea, Mehedinti, Teleorman, Olt etc, sau un an daca ne judecam in Bucuresti.

            Avand in vedere aceste considerente, precum si solutiile conturate in practica, majoritatea in sensul admiterii actiunilor avand ca obiect recuperarea taxei, indiferent ca este taxa de poluare, taxa pentru emisii poluate sau timbru de mediu, consideram ca aceasta plata nedatorata reprezinta o atingere grava a drepturilor de care cetatenii unei societati beneficiaza, sens in care incurajam toti platitorii sa isi apere drepturile si sa isi recupereze, cu succes si in cel mai scurt timp, banii.

ARTICOL SCRIS DE AVOCAT CRISTINA ONOFREI,MEMBRA CAB.AVOCAT COLTUC

GHID PRACTIC PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR SECHESTRATE/RETINUTE/RAMASE IN BASARABIA, BUCOVINA DE NORD,TINUTUL HERTA SI RESTITUIREA BUNURILE TRECUTE IN PROPRIETATEA STATULUI BULGAR IN URMA APLICARII TRATATULUI DINTRE ROMANIA ŞI BULGARIA SEMNAT LA CRAIOVA LA 7 SEPTEMBRIE 1940,LEGEA 290/2003 SI LEGEA 9/1998

GHID PRACTIC PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR SECHESTRATE

Persoanele indreptatite sa primeasca despagubiri pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, retinute sau ramase in Basarabia, Bucovina de Nord şi Tinutul Herta, ca urmare a starii de razboi si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 precum si persoanele prejudiciate ca urmare a trecerii bunurilor proprii in proprietatea statului bulgar, ca urmare a aplicarii tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 sept. 1940, trebuie sa stie ca sunt indreptatite la restabilirea situatiei anterioare.

Perioada de referinta pentru Legea 290/2003 este 1940-1944, reprezentand cele doua momente ale refugiului pe teritoriul Romaniei, ca urmare a Ultimatumului din 26 iunie, prin care URSS solicita cedarea de catre Romania a Basarabiei şi parţii de Nord a Bucovinei si a ordinelor de evacuare generala, iar pentru Legea 9/1998 perioada de referinta este septembrie 1940- decembrie 1953- data la care au fost confiscate si bunurile urbane si cele aflate in dezacord.

Persoane indreptaţite

Sunt considerate persoane indreptatite sa beneficieze de masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 290/2003, acei cetateni romani deposedati ca urmare a parasirii fortate a Basarabiei, Bucovinei de Nord si a tinutului Herta, precum si ca urmare a celui de-al Doilea Razboi Mondial si a aplicarii Tratatului de Pace intre Romania si Puterile Aliate si Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 sau mostenitorii legali ai acestora, pina la gradul al IV-lea inclusiv, daca au, la data formularii cererii, cetatenia romana si domiciliul in Romania.

Printre beneficiari se pot numara:

  • cetatenii romani care s-au refugiat pe teritoriul Romaniei în anul 1940, ca urmare a Ultimatumului din 26 iunie, prin care URSS solicită cedarea de către Romania a Basarabiei si parţii de Nord a Bucovinei, cat si in anul 1944, ca urmare a ordinelor de evacuare generala;
  • cetatenii romani care au fost deportati in regiuni ale fostei Uniuni Sovietice in perioada de referinta pentru aceasta lege;
  • cetatenii romani care nu au avut domiciliul pe acele teritorii insa au avut in proprietate bunuri imobile la care nu au mai avut acces dupa cedarea teritoriilor prevăzute de aceasta lege.

      In ceea ce priveste Legea 9/1998, au dreptul de a primi despagubiri cetatenii romani (sau mostenitorii acestora) prejudiciati in urma aplicarii Tratatului dintre Romania si Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembire 1940 in masura in care nu au primit sau au primit numai partial compensatii ori despagubiri pentru bunurile imobile – constructii ori terenuri – pe care le aveau in proprietate in judetele Durostor si Caliacra, cedate Bulgariei, precum si pentru plantatii de pomi fructiferi şi recoltele neculese de porumb, bumbac şi floarea soarelui.

Acordarea acestor despagubiri refugiatilor sau mostenitorilor acestora nu face altceva decit sa creeze un raport de egalitate cu ceilalti cetateni romani care beneficiaza de retrocedari potrivit legilor fondului funciar sau a altor legi speciale privind  imobilele preluate in mod abuziv de catre stat.

            Asadar, persoanele prejudiciate pot beneficia de acordarea in natura sau in bani a proprietatilor sechestarate/retinute in mod illegal.

Compensatiile banesti sunt distincte pentru terenuri, pentru constructii si pentru recoltele neculese din anul parasirii fortate a bunurilor. In ceea ce priveste terenurile,despagubirile se acorda celor indreptatiti în natura (in limita disponibilitatilor, din domeniul privat al statului, sau al unitatilor administrativ-teritoriale) sau in bani.

Compensatiile acordate cetatenilor romani indreptatiti, se suporta din bugetul de stat, iar platile catre persoanele fizice se asigura de catre Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor.

Procedura de restituire pe scurt

Daca ati obtinut un titlu, ordin, hotarare, etc. pentru recunoasterea dreptului pretins de catre comisiile judetene de aplicare a legii, insa Statul nu si-a executat obligatia de a va acorda compensatiile banesti, singura solutie este sa actionati Statul in instanta de judecata.Instanta va va da o hotarare prin care va fi recunoscuta suma pe care o aveti de recuperat, suma ce este reactualizata cu indicele de inflatie.

Dupa obtinerea acestei hotarari, veti obtine si banii, insa doar prin executare silita. Din pacate, in prezent, Statul nu-si mai indeplineste obligatia de restituire a sumelor inscrise in titlu.

Cert este faptul ca, desi beneficiarii ar fi trebuit sa obtina compensatiile doar in baza titlurilor primite, acest lucru nu se intampla, decat daca exista o hotarare judecatoreasca pusa in executare.Este adevarat ca un astfel de proces dureaza, insa persoanele indreptatite pot fi sigure ca isi vor recupera banii efectiv, plus o actualizare cu rata inflatiei.

Este bine de stiut faptul ca daca sunt mai multe persoane aflate pe decizie, pe ordin, sau pe hotararea Comisiei de aplicare a Legii 9/1998, respectiv a legii 290/2003 si nu toate doresc sa formuleze o actiune in instanta, sau sunt decedate, fiecare individual poate intenta actiune pentru cota ce ii revine personal.

Perioada de restituire

Curtea Constitutionala a Romaniei a decis ca OUG 10 din 2013, prin care Guvernul a esalonat pe 10 ani plata despagubirilor datorate beneficiarilor Legii 290 din 2003 si Legii 9 din 1998, este neconstitutionala.

            Acest lucru inseamna ca plata se va face in maximum doi ani de la data emiterii actului administrativ de recunoastere a creantei asupra statului.

            Mii de romani care asteptau sa intre in posesia despagubirilor ANRP, acordate in baza Legilor 290 din 2003 si 9 din 1998, au acum sanse sa primeasca banii cuveniti in timp mult mai scurt.

            Astfel, Legea nr. 287/2013 privind aprobarea Ordonantei de Urgenta nr. 10/2013, fusese publicata in noiembrie 2013 in Monitorul Oficial si prevedea ca romanii care au dreptul la aceste despagubiri sa isi primeasca banii in transe, pe durata a 10 ani. O perioada de timp extinsa, care afecta majoritatea dosarelor, depuse de oameni cu varste inaintate. In plus se mentiona ca despagubirile s-ar fi realizat in ordinea cronologica a inregistrarii la ANRP.

            Ca urmare a faptului ca Ordonanta 10/2013 a fost declarata neconstitutionala de catre Curtea Constitutionala, se revine la perioada anterior valabila de recuperare a despagubirilor, de maximum doi ani. Mii de romani sunt favorizati de acest eveniment legislativ.

            Eforturile noastre au fost incununate de succes, Guvernul fiind astfel obligat sa nu se mai sustraga de la plata obligatiilor ce-i revin fata de cetatenii romani si de la respectarea legii si a tratatelor internationale.

            Pentru anul 2014, de pilda, statul a alocat doar 263,4 milioane de lei pentru aceste despagubiri, aproape la jumatate comparativ cu suma bugetata in 2013. Este lesne de inteles ca suma nu acopera valoarea totala a despagubirilor, astfel ca a devenit extrem de importanta actionarea in instanta a Statului Roman prin parghii legale, bine instrumentate de avocat, si obtinerea sumelor cuvenite cat mai rapid. Pana in prezent peste 25.000 de beneficiari au primit despagubiri si compensatii, in valoare totala de peste 630 milioane lei.

            Avand in vedere modificarea termenelor de plata a despagubirilor, precum si suma insuficienta alocata de ANRP pentru indeplinirea obligatiilor, este esential ca romanii sa apeleze la instrumentele legale pe care le au la dispozitie, pentru a putea intra in posesia banilor cat mai rapid. Astfel, prin actiuni in instanta, instrumentate de avocati specializati pe acest segment, beneficiarii acestor dosare au sanse reale de a obtine despagubirile.

            Legile 290 din 2003 si 9 din 1998 fac referire la proprietarii care au detinut terenuri si proprietati in Bulgaria, Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta, si care, din cauza starii de razboi, au fost evacuati. Zeci de mii de familii au depus dosare de despagubire, în termenul legal, si asteptau sa intre in posesia banilor cuveniti. Aceste despagubiri se acorda în urma unor procese cu Statul Român, care ar trebui sa fie instrumentate de birouri de avocatura specializate pe despagubiri ANRP Legea nr. 290 din 2003 si Legea 9 din 1998.

 scris de catre avocat Eliza Poponeci ,membra Cab.Avocat Coltuc

Consultanta si reprezentare in instanta in litigii privind protectia consumatorului

Consultanta si reprezentare in instanta in litigii privind protectia consumatorului (constatare nulitate absoluta clauze din cuprinsul contractelor incheiate intre comercianti si consumatori, recuperare sume platite in temeiul acestor clauze – comisioane de risc, administrare, acordare etc, constatare nulitate absoluta acte aditionale, stabilire termeni contractuali, stabilire tip dobanda, obtinere daune morale).

MARTIE 2014

05 Martie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=137100000000014449&pg=3&cauta=

11 Martie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=21200000000153930&pg=3&cauta=

13 Martie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=11800000000070996&pg=2&cauta=

18 Martie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000440146&pg=4&cauta=volksbank

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000485044&pg=4&cauta

19 Martie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=6300000000116906

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=11800000000070995&pg=2&cauta=

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000461511&pg=4&cauta

20 Martie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=9900000000094479&pg=4&cauta=volksbank

26 Martie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000370208&pg=1&cauta=

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000455220&pg=4&cauta=volksbank

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=6300000000137870&pg=4&cauta=volksbank

27 Martie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=200000000298776&pg=4&cauta=volksbank

28 Martie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000425861&pg=4&cauta

APRILIE 2014

01 Aprilie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=11800000000092908&pg=4&cauta=volksbank

08 Aprilie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000495318&pg=4&cauta=volksbank

09 Aprilie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000424659&pg=4&cauta=volksbank

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000459037&pg=4&cauta

11 Aprilie 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=9000000000049429&pg=4&cauta=volksbank

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=100000000284128&pg=4&cauta=volksbank

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=9900000000073877&pg=4&cauta=volksbank

MAI 2014

06 Mai 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=9900000000073877&pg=4&cauta=volksbank

07 Mai 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=11800000000092907&pg=3&cauta=volksbank

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000443105&pg=3&cauta=volksbank

08 Mai 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000427255&pg=3&cauta=volksbank

13 Mai 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=100000000284721&pg=3&cauta=volksbank

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=4500000000018823&pg=3&cauta=volksbank

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=32000000000056866&pg=2&cauta=volksbank

14 Mai 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000422566&pg=3&cauta=volksbank

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=9900000000092727&pg=3&cauta=volksbank

15 Mai 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000449180&pg=2&cauta=volksbank

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=9900000000093058&pg=3&cauta=volksbank

16 Mai 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=9900000000086290&pg=3&cauta=volksbank

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000491294&pg=3&cauta=volksbank

27 Mai 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=100000000286363&pg=2&cauta=volksbank

30 Mai 2014

http://www.scj.ro/dosare.asp?view=detalii&id=300000000424658&pg=2&cauta=volksbank

 

 

Dobanda de referinta a BCR sau cum au incercat unii sa nu mai plateasca nimic pentru un credit

Dobanda de referinta a BCR sau cum au incercat unii sa nu mai plateasca nimic pentru un credit

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/285kpTEXMJf

Dobanda de referinta a bancii si modul ei de calcul ar fi trebuit cunoscute de clienti

Dupa comisionul de risc, o alta clauza din contractele de credit devenita celebra si apreciata de unii drept abuziva a fost dobanda de referinta variabila stabilita de banca, diferita de indicele de referinta Euribor, Libor sau Robor. Este cazul celor mai multe procese initiate impotriva BCR.

Ca si in cazul comisionului de risc, procesele au aparut si in acesta speta odata cu implementarea OUG 50 din 2010, prin care au fost interzise alte tipuri de dobanzi in afara celor stabilite dupa formula: marja fixa plus indicele de referinta Euribor, Libor sau Robor.

Bancile au facut atunci o mare greseala, care i-a infuriat, pe buna dreptate, pe clienti, si anume au schimbat propriile dobanzi variabile cu noile tipuri de dobanzi stabilite in lege, adica marja plus indicele de referinta Euribor, dar fara sa modifice costul total al creditelor, cu toate ca intre timp valoarea indicilor de referinta, in functie de care bancile isi calculau propriile dobanzi, scazusera puternic dupa criza. De exemplul, Euribor a scazut de la 4-5% inainte de criza la 0,5%-1% ulterior.

In acest context, in care clientii au descoperit ca bancile, in loc sa le scada dobanzile, conform evolutiei Euribor, dimpotriva, le-au mentinut sau chiar le-au majorat, din diverse motive, precum cresterea costului de finantare, rascoala publica si in justitie a fost fireasca si putea fi anticipata cu usurina de bancherii din banci si BNR. Daca ei ar fi avut atunci un gram in plus de intelepciune si unul in minus de aroganta, si ar fi apelat, de exemplu, la consultanti din afara sistemului inainte de a lua o decizie, probabil ca ar fi decis sa reduca nivelul dobanzilor cu scopul de a se intelege cu clientii si a evita procesele. Din pacate, n-au facut-o, iar acum trebuie sa traga ponoasele.

Unele instante au decis ca dobanda e abuziva…

Astfel ca, influentati de avocati ahtiati dupa celebritate si bani, oamenii au ajuns in fata judecatorilor cu cerinte extreme: de exemplu, ca in loc de o dobanda de 10%, sa plateasca una de 1% sau chiar 0%, motivand, fireste, ca dobanda de 10% este abuziva pentru ca banca nu a scazut-o odata cu indicele Euribor.

Unii, de exemplu un procuror din Oradea, despre care s-a scris in presa, au si reusit sa convinga judecatorii si sa obtina dobanda 0 la credit.

…alte instante ca e legala

Altii, despre care presa nu a mai scris, pentru a incerca sa fie obiectiva, asa cum i-ar sta bine, au pierdut procesul, intrucat instanta, Curtea de Apel Bucuresti, a constatat ca dobanda in sine, fiind un cost al unui credit, nu poate fi considerata abuziva si pur si simplu eliminata. In schimb, au precizat judecatorii, in mod just, consumatorii se pot considera prejudiciati de faptul ca banca nu a redus dobanda, odata cu indicele Euribor, si pot cere instantei recuperarea prejudiciului, insa in baza altei legi, si nu a clauzelor abuzive. 

De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis in 2011, in doarul nr.788/103/2010, ca dobanda de referinta a BCR nu poate fi interpretata ca fiind abuziva, intrucat a fost exprimata in mod clar si inteligibil si a fost negociata, iar “aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei”.

Un client a cerut sa se inlocuiasca dobanda de referinta cu Euribor

Un alt proces pe aceeasi tema a fost pierdut de clienti definitiv, tot la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Procesul a inceput la Tribunalul Valcea, clientii bancii cerand sa se inlocuiasca “dobanda de referinta variabila” a BCR, in jur de 10%, cu dobanda Euribor, de 0,5%, la care sa se adauge marja de 1,5%, astfel ca noua dobanda sa fie de 2%.

Este vorba de un credit la care dobanda era initial fixa pe un an, respectiv de 7,4%, iar ulterior variabila, stabilita de banca, respectiv 10%.

Iata ce spun judecatorii in motivarea deciziei in favoarea BCR: “Reclamanţii precizează că după expirarea perioadei de dobândă fixă au avut surpriza constatării unei dobânzi considerabil mai mari, fără ca pirita (banca) să prezinte în concret un calcul sau o altă formulă de calcul decât cea din contract, ajungându-se practic la o dobânda de 10%.

Faţă de această împrejurare, reclamanţii au comunicat băncii că nu înţeleg să achite decât dobânda Euribor, la care se adaugă marjele convenite, în condiţiile în care indicele de referinţă Euribor a scăzut la cca. 1%.

Având în vedere situaţia de fapt expusă mai sus, reclamanţii au înţeles să precizeze că nu solicită instanţei modificarea sau revocarea convenţiei, ci doar interpretarea unei clauze contractuale, şi anume a art. 5 cu privire la sintagma „dobânda de referinţă variabilă”, pe care banca o consideră ca dobânda de referinţă variabilă BCR, iar reclamanţii consideră că se referă la indicele Euribor.

Reclamanţii menţionează că, prin comparaţie, se observă că prin aplicarea indicelui Euribor, aceştia ar plăti mai puţin, iar potrivit dispoziţiilor art. 983 C. civ., acest indice devine aplicabil prin interpretare, principiu de altfel reluat şi de prevederile art. 1 alin. (2)) din Legea nr. 193/2000 (în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze comerciale, acestea se interpretează în favoarea consumatorului).”

Judecatorii: nu se poate confunda dobanda de referinta a BCR cu indicele Euribor

Tribunalul Valcea a respins insa cererea si a dat dreptate bancii, motivand ca aceasta a oferit mai multe tipuri de imprumuturi, dintre care clientii au avut de ales, fiind astfel constienti de conditiile creditului in privinta dobanzii, astfel ca nu se poate confunda dobanda variabila a bancii cu indicele Euribor:

Ce au spus judecatorii: “Din analiza comparativă a clauzelor din contracte şi a celor din anexele la contracte, adică din „Condiţiile generale”, se observă că pârâta a avut de oferit, pentru creditele în moneda euro, două produse bancare, şi anume credite cu dobândă variabilă stabilită în funcţie de o dobândă de referinţă SC B. SA (2.10 – a) şi credite cu dobândă variabilă stabilită în funcţie de indicele de referinţă E. (2.10 – b), aşa cum sunt identificate în Condiţiile generale.

În cazul contractelor din prezentul litigiu clauza contractuală prevede că dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care s-au adăugat sau nu puncte procentuale.

Noţiunea de „dobândă de referinţă variabilă” trebuie raportată la cea de „dobândă (variabilă) de referinţă BCR” menţionată în anexa la contract – Condiţiile generale, iar nu la noţiunea de „dobândă variabilă stabilită în funcţie de indicele de referinţă Euribor”, concluzie care se impune şi prin comparaţia clauzelor cuprinse în contractele din litigiu şi cele ale contractului depus la fila 247 vol. II dosar.

Prin urmare, prin interpretarea coordonată a clauzelor contractuale, unele prin altele, instanţa a concluzionat că cele 6 contracte de credit semnate de reclamanţi au privit primul tip de produs bancar, şi anume cel prin care dobânda variabilă a fost stabilită în funcţie de dobânda de referinţă BCR, nefiind vorba despre o clauză îndoielnică, în sensul art. 983 C. civ.”

Decizia a fost confirmata si de Curtea de Apel Pitesti iar Inalta Curte de Casatie si Justitie a emis o decizie definitiva in favoarea bancii.

Cum motiveaza Inalta Curte de Casatie si Justitie decizia in favoarea BCR: este mai mult decât evident că nu există identitate între dobânda de referinţă BCR şi indicele de referinţă Libor/Euribor

Motivatia Inaltei Curti de Casatie si Justitie prin care a dat dreptate BCR in privinta dobanzii de referinta:

„În contractele de credit se precizează expres formula de calcul a dobânzii creditului, fiind dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile BCR, la care se adaugă o marjă procentuală de 0 până la 2%. Pe de altă parte prin art. 2.10 – a şi 2.10 – b din condiţiile generale de creditare este atestată în mod clar existenţa a două produse de creditare, fiind mai mult decât evident că nu există identitate între dobânda de referinţă SC B. SA şi indicele de referinţă Libor/Euribor.

Prin urmare, prin interpretarea coordonată a clauzelor contractuale, unele prin altele, se constată că, contractele de credit au privit dobânda variabilă stabilită în funcţie de dobânda de referinţă BCR, nefiind vorba despre o clauză îndoielnică, în sensul art. 983 C. civ.”

Trebuie mentionat ca in acest proces judecatorii nu au dezbatut daca aceasta dobanda este abuziva sau nu, ci doar cererea clientilor de substituire a celor doua tipuri de dobanzi.

Inalta Curte de Casatie si Justitie a dezbatut, insa, intr-un alt dosar, si daca dobanda BCR este sau nu abuziva, in urmatorul caz.

Inalta Curte de Justitie si Casatie a dezbatut si daca dobanda BCR este abuziva sau nu

Procesul s-a deschis la Tribunalul Neamt. Este vorba de un credit imobiliar de 176.300 de euro cu o dobanda fixa initiala de 7,4% in primul an si variabila ulterior, formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile BCR, la care se adauga 1,5 puncte. Dobanda Anuala Efectiva (DAE) la data semnarii contractului a fost de 8,7% pe an.

Mai intai, Tribunalul da dreptate BCR…

Clientul bancii a cerut instantei sa constate ca dobada variabila a fost abuziva, fiindca a majorata nejustificat ulterior, insa cererea a fost respinsa de tribunal din urmatoarele motive:

“Potrivit dispoziţiilor art. 2.16 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, este considerată clauză abuzivă, clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul şi care, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorilor şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Or, în cauză nu se poate aprecia că reclamantul a fost în imposibilitate de a negocia clauzele cu privire la dobânda aplicabilă creditului contractat.
Reclamantul a optat pentru acest credit deşi în oferta băncii se regăseau şi alte tipuri de credite cu condiţii diferite în ceea ce priveşte dobânda.

Deşi condiţiile creditării pentru produsul acceptat de reclamant erau prestabilite de bancă, reclamantul a avut cunoştinţă de clauzele contractului, dovadă şi faptul că a optat pentru o dobândă fixă în primul an de rambursare şi variabilă ulterior, contractul propus de pârâtă fiind adus la cunoştinţa reclamantului, conform dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 193/2000.

În ceea ce priveşte formula după care se calculează variaţia dobânzii, instanţa a constatat că au fost respectate dispoziţiile prevăzute de art. 9 lit. g) pct. 3 din O.G. nr. 21/1992 care stabilesc că această formulă trebuie indicată în mod expres în contract, iar la art. 4.2 şi art. 4.3 din anexa la contract, s-a stabilit că pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente variabile se modifică în funcţie de evoluţia dobânzii variabile de referinţă B.C.R./indicelui de referinţă LIBOR/EURIBOR/BUBOR, dobânda rezultată aplicându-se la soldul creditului existent la data modificării.
În consecinţă, condiţiile în care survine modificarea ratei dobânzii au fost indicate în mod expres în anexa ce face parte integrantă din contract.”

…dar Curtea de Apel Bacau a fost de partea clientilor, inlocuind dobanda de referinta cu indicele Euribor

Clientul a contestat decizia la Curtea de Apel Bacau, aceasta instanta admitandu-i apelul iar hotararea primei instante a fost modificata in parte. Aceasta instanta a constatat ca dobanda de referinta a BCR este nula si a inlocuit-o cu indicele Euribor si marja fixa de 1,5%, asadar in jur de 2%, iar banca a fost obligata sa restituie clientului diferenta de dobanda de pana la 7% incasata pana in acel moment.

De ce a considerat instanta ca dobanda BCR este abuziva: pentru ca nu exista o definitie a dobanzii de referinta, iar componentele din care se compun acestea sunt neclare, ambigue

Iata de ce a considerat aceasta instanta dobanda ca fiind abuziva:

“In privinţa art. 5 şi art. 6 din contractul bancar că nu se specifică în condiţiile generale că în dobânda variabilă sunt incluse costurile de lichiditate ori cele aferente rezervei minime obligatorii, iar pe de altă parte nu se foloseşte conjuncţia „şi” care să arate că, aşa cum se susţine în apel de către intimată, dobânda va conţine atât indicele EURIBOR, cât şi costurile de lichiditate ori cele cu rezerva minimă obligatorie, iar în condiţiile generale de creditare (care completează contractul de credit) nu există o definiţie a dobânzii variabile de referinţă, astfel cum aceasta este prezentată de intimată cu ocazia litigiului.

S-a reţinut că apelantului nu i-au fost aduse la cunoştinţă la momentul încheierii contractului elementele din care era compusă dobânda variabilă de referinţă, ori că cel puţin lipsa conjuncţiei „şi” din cuprinsul art. 4.2 din condiţiile generale nu poate duce rezonabil la concluzia că împrumutatul a ştiut sau ar fi trebuit să ştie din ce este compusă dobânda la care s-a angajat, clauzele cuprinse în art. 5 din contractul de credit şi cele din art. 4.2 din condiţiile generale de creditare fiind cel puţin neclare, dacă nu chiar ambigue, în ce priveşte componenţa dobânzii de referinţă variabile.

„În această situaţie devin aplicabile regulile de interpretare actus non potest operari ultra intentionem agentos

Judecatori: „Împrumutatul nu ştia şi nici nu putea şti în mod rezonabil decât faptul că dobânda curentă este variabilă în funcţie de indicele EURIBOR, LIBOR sau BUBOR, dar nu putea şti şi că aceasta ar cuprinde şi alte elemente nespecificate clar în contract.

În această situaţie devin aplicabile regulile de interpretare actus non potest operari ultra intentionem agentos, conform căreia obligaţia împrumutatului nu poate cuprinde decât ceea ce se poate presupune rezonabil că a acceptat la momentul încheierii contractului, adică indicele EURIBOR şi dobânda fixă de 1,5 procente, indiferent de folosirea termenului general de „evoluţia dobânzii variabile de referinţă B.C.R.”, confuzie creată şi de faptul că ambele dobânzi sunt variabile (atât cea curentă cât şi cea de referinţă) şi ambele sunt stabilite de B.C.R. şi afişate la sediile acesteia.

Aceasta cu atât mai mult cu cât deşi nu exista o prevedere expresă la momentul semnării contractului care să oblige banca să arate nivelul maxim până la care poate fi majorată, aceasta nu însemnă că banca nu ar fi putut majora acest nivel peste un anumit nivel maxim la care s-ar fi aşteptat în mod rezonabil împrumutatul atât timp cât la data semnării contractului erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 296/2004 privind Codul consumatorului care consideră abuzivă, având deci o cauză ilicită, orice clauză care creează dezechilibru financiar semnificativ în cazul contractelor preformulate.

Judecatori: banca nu poate invoca profitul pe care trebuie sa-l obtina din credit, daca acesta este ilicit

S-a mai reţinut, de catre judecatori, că banca nu poate invoca în avantajul său legat de profitul pe care ar fi trebuit să-l obţină decât convenţia şi garanţia pentru care a semnat împrumutatul şi, nicidecum gestiunea propriului patrimoniu, influenţele economice externe, etc., deoarece profitul trebuie să fie întotdeauna licit, iar câştigul nu poate avea la bază decât legea.

S-a stabilit totodată, că nu poate fi primită apărarea intimatei (BCR), reţinută de prima instanţă, potrivit căreia clauzele au fost negociate, întrucât reclamantul a avuta de ales între mai multe oferte.

Poziţia băncii impunea redactarea clară a clauzelor contractuale, aceasta acţionând în calitate de profesionist, iar ambiguitatea clauzelor contractuale, lipsa definiţiei dobânzii variabile de referinţă ori diferenţele dintre clauzele privind aceiaşi termeni după cum aceştia sunt redactaţi în contractul de credit propriu-zis sau în condiţiile generale de creditare pot primi şi interpretarea că s-a dorit de către intimată încheierea a cât mai multe contracte de credite în detrimentul concurenţei, promiţând oferte avantajoase clienţilor ce doreau să se împrumute, însă care ulterior pot fi interpretate ambiguu şi unilateral în detrimentul celor împrumutaţi, putându-se deduce rezonabil că aceştia nu ar mai fi contractat dacă ar fi avut în cunoştinţă întinderea reală maximă şi posibilă (prin aplicare de majorări) a obligaţiei de plată a dobânzii.

În acest sens se observă că banca îşi întemeiază comportamentul şi raportează buna sa credinţă la prevederile art. 1) din Lista privind Anexa la Legea nr. 193/2000, însă nici aceste susţineri nu pot fi primite, din moment ce pentru a fi aplicabil textul de lege sunt necesare două condiţii cumulative, anume să existe o motivaţie întemeiată şi clientul – împrumutat să poată rezilia contractul, ambele condiţii lipsind din speţa de faţă; în ce priveşte prima condiţie, nu se explică de către intimată faptul că indicele EURIBOR a suferit fluctuaţii, dar dobânda a suferit numai majorări, dar nu şi atenuări a acesteia în funcţie de condiţiile de piaţă, transformând cuvântul variabil în termenii de creştere invariabilă a dobânzii, iar în ce priveşte cea de-a doua condiţie se observă că această condiţie este interpretată de intimată în sens strict formal, anume acela ca o parte să poată cere rezilierea uni contract de împrumut, făcând abstracţie de interpretarea după scopul avut în vedere de către legiuitor, anume posibilitatea efectivă, de altfel rezultată din lege, ca împrumutatul să poată returna împrumutul său băncii creditoare, adică să dispună de lichidităţile necesare rambursării restului de credit.”

Ce a sustinut BCR in apararea sa

BCR a facut recurs la Inalta Curte de Casatie, pe care l-a motivat astfel:

“În mod greşit instanţa de apel a intervenit în mecanismul contractual şi a modificat modul de calcul al dobânzii, chiar în lipsa unei cereri exprese în acest sens din partea intimatului – reclamant.

Nici dispoziţiile comunitare, nici legislaţia naţională nu permit instanţei ingerinţe în determinarea preţului contractului, în acest sens, prin preluarea dispoziţiilor art. 4 paragraful 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, pe calea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, legiuitorul român reglementând la rândul său excluderea clauzelor privind preţul contractului de la controlul de excesivitate prin art. 4 alin. (6).

Or, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente ce determină costul total al creditului, conform art. 3 lit. g) şi i) din Directiva nr. 2008/48 şi acest cost împreună cu marja de profit a băncii, formează preţul contractului de credit, componenta esenţială a obiectului contractului de credit, de consum.

În mod greşit instanţa de apel a reţinut faptul că, în speţă contractul de credit nu a fost încheiat cu respectarea tuturor exigenţelor impuse de actele normative aplicabile referitoare la informarea consumatorului cu privire la dobânda aplicabilă.

Sub acest aspect a arătat că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere că dispoziţiile la care părţile contractuale s-au raportat sunt cuprinse în legislaţia civilă, financiar – bancară şi cea privind protecţia consumatorului.

În acest sens, prin art. 1 din Legea nr. 193/2000 se trasează două obligaţii ce incumbă comercianţilor şi implicit băncii în contractarea cu consumatorii, respectiv: obligaţia pozitivă de transparenţă şi cea negativă de a nu stipula clauze abuzive.

Or, în cazul primei obligaţii reclamantul nu a invocat niciodată neînţelegerea contractului din această perspectivă legală, după cum nici faptul că nu ar fi negociat contractul.

Art.5 din contract stipulează că dobânda curentă este variabilă în funcţie de dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediul băncii şi se calculează în funcţie de costul resurselor de creditare ale băncii, incluzând ca element atât indicele de referinţă Euribor/ Libor, costul cu rezerva minimă obligatorie şi costurile de lichiditate şi nu se confundă cu dobânda variabilă în funcţie de indicele de referinţă Euribor sau Libor.

Cum a motivat Inalta Curte de Casatie faptul ca dobanda de referinta a BCR nu este abuziva

Inalta Curte de Casatie a gasit recursul BCR ca fiind fondat si a dat dreptate bancii, motivand astfel:

„Astfel, nici prin acţiunea introductivă nici prin cererea de apel reclamantul nu a solicitat stabilirea de către instanţa de judecată a unei dobânzi convenţionale după formula Euribor + 1,5 %, fiind astfel încălcat principiul disponibilităţii din perspectiva cerinţei ca instanţa de judecată să se pronunţe numai asupra ceea ce s-a cerut, or potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorii sunt ţinuţi a hotărî numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

În cauză, stabilirea caracterului abuziv al unor clauze contractuale trebuia făcută în limitele cererii reclamantului.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 o clauză contractuală este abuzivă dacă sunt neîndeplinite cumulativ următoarele condiţii: lipsa negocierii directe şi dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei – credinţe.

În cauză, reclamantul nu a susţinut că nu ar fi negociat clauzele contractului şi nu ar fi fost informat, iar prin perfectarea unui contract cu dobândă în raport de dobânda de referinţă variabilă a B.C.R. – 8,7 la care s-a adăugat marja de 1,5 puncte procentuale reclamantul şi-a asumat riscul majorării dobânzii iniţiale în funcţie de costul resurselor de creditare ale băncii, semnând Convenţia de credit şi Condiţiile Speciale fără a rezulta din poziţia părţii că acordul acestuia a vizat o dobândă Euribor + 1,5 %.

Dobânda de referinţă variabilă nu este sinonimă şi nu se confundă cu indicele de referinţă Euribor pentru credite în euro şi Libor pentru credite în dolari SUA, or pct. 5 din contractul de credit prevede că dobânda curentă este variabilă în funcţie de „dobânda de referinţă variabilă care se afişează la sediul băncii, iar distincţia este evidentă potrivit Condiţiilor generale de creditare – Anexă la contract, instanţa de judecată prin soluţia pronunţată nesocotind chiar conţinutul contractului prin aplicarea greşită a normelor de interpretare a contractelor prevăzute de Codul civil în art. 973, art. 966, art. 970 şi art. 984.

Cât priveşte dezechilibrul semnificativ instanţa de apel trebuia să aibă în vedere obiectul contractului care îl constituie acordarea unei sume de bani pentru o anumită perioadă de timp în schimbul preţului, care în cauză este format din dobândă şi comision.

Pe de altă parte, clauzele referitoare la dobândă sunt elemente care determină costul total al creditului şi împreună cu marja de profit a băncii formează preţul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil – aşa cum rezultă în cauză în acest sens fiind dispoziţiile Legii nr. 193/2000 [art. 4 alin. (6)] care au transpus Directiva nr. 93/13/CEE.”


Volksbank castiga la Curtea de Apel un proces cu clientii

Volksbank castiga la Curtea de Apel un proces cu clientii

 

Volksbank castiga la Curtea de Apel un proces cu clientii

Curtea de Apel Bucuresti a anulat o decizie a Tribunalului Bucureşti, reintroducând comisionul de risc în contractul de credit dintre Volksbank și clienții săi şi obligându-i pe aceştia să restituie Băncii aproximativ 25.000 EUR (constând în sume restituite şi cheltuieli de judecată), anunta Volksbank intr-un comunicat.

„Sentința în dosarul 14302/3/2011 și motivarea acesteia au fost comunicate părților în cursul săptămânii trecute.

În această speță, Curtea de Apel apreciază că nu este îndeplinită una din condițiile necesare pentru declarea unei clauze abuzive – crearea unui dezechilibru între obligațiile părților – și, în consecință, anulează hotărârea inițială prin care comisionul de risc a fost eliminat din contract.

”Scopul comisionului de risc rezultă chiar din denumirea sa, respectiv de acoperire a riscului de nerambursare a creditului, astfel încât în Convenția de credit nu este necesară explicarea detaliată a sa. Pentru intimați esențial era să cunoască cuantumul comisionului de risc și dacă acesta era convenabil pentru ei. Legea 193/2000 stipulează doar obligativitatea unei formulări clare, neechivoce, într-un limbaj inteligibil a clauzelor contractuale, nu și necesitatea explicării motivelor care stau la baza perceperii taxelor, comisioanelor, ori a dobânzilor”, se arată în sentința citată.

Hotărârea poate fi atacată cu recurs, însă este executorie, ceea ce înseamnă că Banca va începe procesul de recuperare a sumelor.

Banca a fost reprezentată în acest dosar de către casa de avocatură Vilău & Mitel”, se arata in comunicatul Volksbank.


Deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitorului.Care sunt actele necesare

Potrivit art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, cererea debitorului trebuie să fie însoţită de următoarele acte:

a) Bilanţul certificat de către administrator şi cenzor/auditor, balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii.

Debitorul este obligat de legiuitor să depună evidenţele contabile mai sus amintite pentru a se putea determina starea patrimoniului debitorului, pentru a se stabili cu exactitate activul şi pasivul debitorului şi pentru a se putea concluziona dacă, într-adevăr, debitorul se confruntă cu o insuficienţă a fondurilor băneşti disponibile.

b) O listă completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate.

Legiuitorul are în vedere toate bunurile din patrimoniul debitorului (bunuri mobile, imobile, inclusiv sumele de bani aflate în conturi bancare) care sunt susceptibile de executare silită. Pentru bunurile grevate se vor menţiona datele din registrele de publicitate (carte funciară, arhiva electronică etc), dar şi sarcinile care grevează acele bunuri, iar în cazul conturilor bancare, băncile unde se află aceste conturi.

c) O listă a numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă.

În ceea ce îi priveşte pe creditori, se vor indica numele, prenumele şi adresele acestora. Reţinem că în lista respectivă vor fi inseraţi toţi creditorii indiferent de felul creanţelor lor (creanţe certe sau sub condiţie, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, contestate sau necontestate).

Informaţiile referitoare la creditori şi la creanţele acestora  sunt absolut necesare pentru a avea o imagine cât mai completă asupra situaţiei debitorului la data cererii.

d) O listă cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrării cererii introductive.

Lista amintită la art. 28 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 poate fi folositoare administratorului judiciar sau lichidatorului pentru ca aceştia să promoveze cereri de anulare a constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi după regulile consacrate de art. 80 din Legea nr. 85/2006.

e) O listă a activităţilor curente pe care intenţionează să le desfăşoare în perioada de observaţie.

Potrivit art. 3 pct. 14 din Legea nr. 85/2006, activităţile curente reprezintă acele fapte de comerţ şi operaţiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie, în cursul normal al comerţului său, cum ar fi:
a) continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate;
b) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora;
c) asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente.

f) Contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii.

Contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii exprimă sintetic rezultatele activitatii debitorului din exerciţiul financiar anterior, ajutând la evaluarea în timp a situaţiei financiare a debitorului.

g) O listă a membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită.

O astfel de listă este necesară pentru identificarea persoanelor menţionate, ştiut fiind faptul că aceste persoane au, potrivit legii, o răspundere nelimitată şi solidară pentru obligaţiile sociale. Reţinem însă şi aspectul potrivit căruia aceste persoane vor fi responsabile doar în subsidiar în condiţiile prevăzute de art. 126 din Legea nr. 85/2006.

h) O declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedura simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; dacă această declaraţie nu va fi depusă până la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezumă că debitorul este de acord cu iniţierea procedurii simplificate.

Această declaraţie a debitorului a fost apreciată ca fiind una dintre cele mai importante anexe ale cererii debitorului, întrucât de depunerea acesteia depinde aplicarea uneia dintre procedurile reglementate de lege. Astfel, printr-o astfel de declaraţie debitorul va trebui să arate care este opţiunea sa: să intre în procedura simplificată sau să reorganizeze activitatea sa conform unui plan; în lipsa unei astfel de declaraţii ca anexă la cererea debitorului sau în cazul nedepunerii ei ulterior, în termenul stabilit de lege, se prezumă că debitorul este de acord cu iniţierea procedurii simplificate.

i) O descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activităţii.

Legiuitorul impune debitorului care optează pentru reorganizarea activităţii sale să descrie succint modalităţile avute în vedere pentru realizarea unei astfel de reorganizări; o astfel de descriere are menirea de a forma convingerea judecatorului sindic şi a celorlalţi participanţi la această procedură că există şanse reale pentru redresarea financiară a debitorului. Astfel, debitorul are posibiliatea să se restructureze operaţional şi/sau financiar, are posibilitatea de lichidare a unor bunuri din averea sa etc.

j) O declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul registrului comerţului în a cărui rază teritorială se află domiciliul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii prevăzute de prezenta lege într-un interval de cinci ani anterior formulării cererii introductive.

O astfel de declaraţie este absolut necesară întrucât legiuitorul – prin art. 30 din Legea nr. 85/2006 – arată că nu pot formula o cerere de reorganizare judiciară debitorii, persoane juridice, care în ultimii cinci ani, precedenţi hotărârii de deschidere a procedurii, au mai fost supuşi unei astfel de proceduri.

k) O declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar sau certificată de avocat, din care să rezulte că nu este incapabilă ori că nu a fost condamnată pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată, precum şi pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.

Declaraţia mentionata la art. 28 alin. 1 lit. k din Legea nr. 85/2006 se referă la debitorii persoane fizice.

Declaraţia respectivă este necesară întrucât art. 94 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 arată că nu vor putea propune un plan de reorganizare debitorul care, într-un interval de cinci ani anteriori formulării cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite în baza prezentei legi şi nici debitorul care, potrivit legii, este incapabil ori care a fost condamnat pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002, republicată.

l) Un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.

Depunerea actelor menţionate la art. 28 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 este obligatorie întrucât ele sunt absolut necesare pentru aprecierea de către judecătorul sindic a cererii debitorului de a fi supus procedurii insolvenţei.

Regimul fiscal pentru dobânzi

Regimul fiscal pentru dobânzi

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/GRC7voMMX71

Regimul fiscal pentru dobânzi

În ceea ce priveşte regimul fiscal pentru dobânzi datorate pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.

1. Cadru legal. Regimul fiscal pentru dobânzi datorate pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată este reglementat prin art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Dobânzi datorate. Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor de plată, legiuitorul român a stabilit că se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform dispoziţiilor prevăzute la art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, legiuitorul român a statuat faptul că nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei. Dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.

Nivelul dobânzii este de 0,04% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.

3. Efectuare corecţiilor. În situaţia în care contribuabilul, cu bună-credinţă, efectuează o plată mai mare decât cuantumul creanţei fiscale înscrise eronat într-o declaraţie fiscală care a fost corectată ulterior de către contribuabil sau au fost stabilite de către organul fiscal diferenţe datorate în plus faţă de creanţa fiscală iniţială, în condiţiile legii, data stingerii, în limita sumei plătite suplimentar, este data plăţii astfel cum aceasta este definită de lege, dacă suma plătită suplimentar nu a fost stinsă până la data corectării de către contribuabil sau până la data stabilirii de către organul fiscal a diferenţei datorate în plus.

4. Calculul dobânzilor. Conform art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv. În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii acesteia inclusiv.

5. Prelevarea şi perceperea dobânzilor.

Regula generală. Se datorează dobânzi:

– pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de către cumpărător; (baza legală: art. 120 alin. (4) lit a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare)

– pentru impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi bunuri urmăribile, până la data trecerii în evidenţa separată. (baza legală: art. 120 alin. (4) lit b) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare)

Pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venit, se datorează dobânzi după cum urmează:

– pentru anul fiscal de impunere, dobânzile pentru plăţile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plăţi anticipate se calculează până la data plăţii debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie; (baza legală: art. 120 alin. (6) lit a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare)

– dobânzile pentru sumele neachitate în anul de impunere, se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora inclusiv; (baza legală: art. 120 alin. (6) lit b) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare)

– în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plăţi anticipate, dobânzile se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea dobânzilor în mod corespunzător. (baza legală: art. 120 alin. (6) lit c) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare)

6. Dobânzile în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară. Conform art. 121 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte dobânzile şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară,

–  nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul legal, după termenul de 3 zile.

– pentru recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de unităţile bancare, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, plătitorul se poate îndrepta împotriva unităţii bancare respective.

7. Dobânzile în cazul contribuabililor pentru care s-a pronunţat o hotărâre de dizolvare.

Conform art. 122^2 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte dobânzile şi penalităţi de întârziere în cazul contribuabililor pentru care s-a pronunţat o hotărâre de dizolvare,

– pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a contribuabilului la registrul comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează şi nu se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere.

– în cazul în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost desfiinţat actul care a stat la baza înregistrării dizolvării, se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere între data înregistrării la registrul comerţului a actelor de dizolvare şi data rămânerii irevocabile a hotărârii de desfiinţare.

8. Dobânzile datorate pe perioada amânării sau eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale. Pe perioada amânării şi/sau eşalonării la plata obligaţiilor fiscale restante se datorează dobânzi calculate începând cu data aprobării de către organul competent a înlesnirii acordate şi până la data efectuării ultimei plăţi datorate. Dobânzile datorate pe perioada amânării sau eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale se calculează de către organele competente care aprobă înlesnirea la plată, urmând ca acestea să fie comunicate debitorului.


Programele nationale pentru tinerii intreprinzatori si IMM-uri in 2014

Programele nationale pentru tinerii intreprinzatori si IMM-uri in 2014

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/YXyKtVveGJL

Programele nationale pentru tinerii intreprinzatori si IMM-uri in 2014

Tinerii intreprinzatori si IMM-urile vor putea accesa, si in acest an, fonduri nerambursabile de la bugetul de stat, intrucat Directia de Implementare Programe pentru IMM-uri a lansat recent in dezbatere publica procedurile de implementare pentru 9 programe nationale. In plus, o noua schema de ajutor de minimis, in cadrul careia IMM-urile pot accesa imprumuturi cu subventie partiala de dobanda, a fost lansata recent, fiind administrata de Fondul European de Investitii.

O noua schema de ajutor de minimis pentru IMM-uri a fost lansata recent, dupa ce Ordinul Ministerului Economiei nr. 2499/2014 pentru aprobarea schemei transparente de ajutor de minimis, denumita „Schema transparenta de ajutor de minimis sub forma de imprumuturi cu subventie partiala de dobanda” a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 46, din 20 ianuarie 2014.

Astfel, reglementarile in vigoare deja instituie o schema transparenta de ajutor de minimis pentru IMM-uri, sub forma de imprumuturi cu subventie partiala de dobanda, ca parte integranta a implementarii initiativei JEREMIE in Romania, administrata de Fondul European de Investitii.

Nota: JEREMIE („Joint European Resources for Micro to Medium Enterprises”) este un instrument de creditare cu subventie partiala de dobanda prin care intreprinderile mici si mijlocii pot accesa imprumuturi pentru investitii si capital de lucru beneficiind de o dobanda redusa semnificativ fata de nivelul pietei si de cerinte reduse de garantii.

Suma totala maxima alocata ajutoarelor de minimis sub forma de imprumuturi cu subventie partiala de dobanda va fi de maximum 150 milioane euro (echivalent lei), iar suma maxima a fiecarui credit acordat catre un IMM eligibil se va situa la nivelul la care echivalentul-subventie brut ar atinge suma de 200.000 euro per intreprindere (respectiv 100.000 euro pentru operatorii economici care activeaza in domeniul transporturilor).

Potrivit actului normativ, numarul estimat de beneficiari este de 2000, care vor putea aplica pana la 30 iunie 2014.

Cine poate aplica?

Conform dispozitiilor, beneficiarii trebuie sa fie inregistrati in Romania, sa nu fie in stare de faliment ori lichidare, sa nu aiba afacerile administrate de un judecator-sindic sau activitatile lor comerciale sa fie suspendate ori sa faca obiectul unui aranjament cu creditorii sau sa fie intr-o situatie similara cu cele anterioare, reglementata prin lege.

De asemenea, beneficiarii trebuie sa isi fi indeplinit obligatiile de plata a impozitelor, taxelor si contributiilor de asigurari sociale catre bugetele componente ale bugetului general consolidat (buget de stat, bugete speciale, bugete locale) si sa nu fie obiectul unui ordin de recuperare in urma unei decizii anterioare a Comisiei Europene privind declararea unui ajutor de stat ca fiind ilegal si incompatibil cu piata comuna.

In plus, reprezentantul legal al fiecarui beneficiar trebuie sa nu fi fost condamnat in ultimii 3 ani, prin hotarare definitiva a unei instante judecatoresti, pentru o fapta care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greseli in materie profesionala.

„Beneficiarii trebuie sa indeplineasca si alte conditii specificate in apelul pentru expresii de interes si in anexele la acesta, care nu aduc atingere prevederilor in materie de ajutor de stat”, se mai precizeaza in Ordinul Ministerului Economiei.

Ajutorul de minimis acordat in cadrul acestei scheme nu se cumuleaza cu alte ajutoare de stat acordate in legatura cu aceleasi costuri eligibile.

9 programe nationale se vor derula in 2014

In ceea ce priveste fondurile pentru IMM-uri de la bugetul de stat, acestea vor fi disponibile si in 2014, intrucat Directia de Implementare Programe pentru IMM-uri a lansat recent in dezbatere publica procedurile de implementare pentru 9 programe nationale.

Mai exact, pentru anul 2014 sunt propuse a fi bugetate urmatoarele programe nationale:

  • Programul UNCTAD/EMPRETEC Romania pentru sprijinirea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii,

  • Programul de dezvoltare si modernizare a activitatilor de comercializare a produselor si serviciilor de piata

  • Programul pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului la finantare START

  • Programul national multianual de infiintare si dezvoltare de incubatoare tehnologice si de afaceri

  • Programul national multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale in randul femeilor manager

  • Programul national multianual pentru sustinerea mestesugurilor si artizanatului

  • Programul Mihail Kogalniceanu pentru intreprinderi mici si mijlocii

  • Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri

  • Programul national multianual pentru stimularea crearii, dezvoltarii si promovarii brandurilor sectoriale, sub-sectoriale si de produs

Din aceasta lista face acum parte si Programul UNCTAD/EMPRETEC Romania pentru sprijinirea dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, desi in 2013 acesta nu s-a numarat printre programele institutiei.


Cum recuperaţi taxa auto de poluare declarată ilegală

Cum recuperaţi taxa auto de poluare declarată ilegală

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/HzA5ozDGtq6

Cum recuperaţi taxa auto de poluare declarată ilegală

ANAF –ul ne scrie sec: In atentia contribuabililor care au dobandit dreptul la restituirea sumelor reprezentand taxa pe poluare pentru autovehicule/taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule/timbrul de mediu pentru autovehicule, in baza unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-a dispus ca numai Administratia Fondului pentru Mediu sa restituie sumele respective.

DOCUMENTE NECESARE:

1. Cererea conform modelului din Anexa nr. 3 la Ordinul 490/407/2013 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevazute la art. 7, 9 si 12 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, precum si a sumelor stabilite de instantele de judecata prin hotarari definitive si irevocabile;

2. Hotararea judecatoreasca, ramasa definitiva si irevocabila, in original;

3. Act identitate pentru persoana fizica/certificatul de inregistrare pentru persoane juridice, in copie;

4. Documentul de plata cu care s-a achitat taxa pe poluare pentru autovehicule, in copie;

5. Carte de identitate a autovehiculului sau Decizia de calcul a taxei poluare pentru autovehicule, in copie;

6. Extras de cont din care sa reiasa contul IBAN in care se vor vira sumele de restituit, in copie (la persoanele fizice in cazul in care contul nu apartine titularului hotararii judecatoresti, atunci va trebui sa depuneti si actul de identitate al persoanei care detine contul IBAN inscris in cerere, in copie);

7. Telefon de contact, de preferat mobil.

DECI, NE TREBUIE HOTARARE IREVOCABILA.

Ce trebuie sa facem pentru a obtine aceasta hotarare?

Taxa de primă înmatriculare sau poluare este ilegală iar cei care au fost obligaţi să o plătească pentru a-şi putea înmatricula autovehiculul au dreptul să ceară restituirea ei. Pentru a începe demersul de recuperare a taxei de primă înmatriculare trebuie să alcătuiţi un dosar care să conţină fotocopii de pe următoarele acte:

•         CI – titular autovehicul;

•         Contract de vânzare-cumpărare a maşinii, factura fiscală (dacă este cazul);

•         Actele maşinii din ţara de origine, traduse şi legalizate;
•         Certificatul de înmatriculare al maşinii;

•         Cartea de identitate a maşinii ;

•         Decizia de calcul a taxei de poluare emisă de ANAF;

•         Chitanţa care atestă plata taxei;

•         Taxă de timbru judiciar în valoare de 39 lei, plătită la Primarie;

•         Timbru judiciar de 0,3 lei (cumpărat de la orice oficiu poştal)

Durata procesului poate fi între 6 şi 12 luni, în funcţie de gradul de încărcare al Tribunalului, însă şansele de a câştiga procesul sunt foarte mari. Există deja precendente – cazurile Tatu şi Nisipeanu judecate la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, unde s-a stabilit clar cum trebuie interpretată legea. În consecinţă, din ce în ce mai mulţi români reuşesc să recupereze taxa de primă înmatriculare, ca urmare a câştigării procesului.
O conditie foarte importantă pentru câştigarea procesului este ca un avocat să se ocupe de întocmirea dosarului şi redactarea documentelor. O formulare incorectă sau lipsa unui act poate duce la pierderea procesului.

Procedura de urmat la Tribunal

Acţiunea se taxează (1) cu taxă judiciară de timbru, de 39 de lei, şi (2) cu timbru judiciar de 3 lei. Deoarece restituirea taxei pe poluare pentru autoturisme a devenit „o soluţie unică pentru toate Tribunalele şi Curţile de Apel”, acţiunile introduse în justiţie se judecă fără a mai fi necesară prezenţa persoanelor care solicită restituirea taxei.

Totuşi, acest lucru trebuie solicitat în acţiunea introdusă prin formula „În temeiul art. 242 alin. (2) din Codul de procedură civilă, solicit judecarea cauzei în lipsă”. Totodată, trebuie să se solicite şi acordarea de „dobânzi fiscale” şi de „cheltuieli de judecată”, prin formula „Solicit acordarea de dobânzi fiscale şi a cheltuielilor de judecată pe care le-am efectuat”. La cererea/acţiunea introdusă la Tribunal trebuie anexate, obligatoriu, iarăşi aceleaşi documente care au fost anexate la Cererea depusă la organul fiscal.

La primul termen de judecată de la Tribunal, organul fiscal depune întâmpinare, prin care susţine că nu este de acord cu restituirea taxei.

La termenul al II-lea:

a) se discută probele;

b) organul fiscal solicită introducerea în cauză şi a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.

La termenul al III-lea:

a) se judecă respectiva cauză;

b) instanţa pronunţă o Hotărâre.

În termen de 45 de zile de la data pronunţării Hotărârii se va redacta Hotărârea, care se comunică părţilor. În cadrul Tribunalelor se admit acţiunile introduse de persoanele fizice şi juridice pentru restituirea taxei pe poluare pentru autoturisme, inclusiv cu plata „dobânzilor fiscale” şi a „cheltuielilor de judecată”, dacă acestea au fost solicitate.

Procedura de urmat la Curtea de Apel

Urmează Recursul la Curtea de Apel depus de organul fiscal. La Curtea de Apel se mai dau unul sau două termene de judecată. Curtea de Apel va emite o „Decizie irevocabilă”, care nu se comunică părţilor.

Persoanele interesate, parte în proces, trebuie să depună o Cerere la Curtea de Apel pentru a obţine o copie de pe „Decizie irevocabilă”, cerere care se taxează (1) cu taxă judiciară de timbru, de 2 lei, şi (2) cu timbru judiciar de 0,15 lei.

Procedura de urmat cadrul organului fiscal, în faza finală

După obţinerea unei copii de pe „Decizia irevocabilă” de la Curtea de Apel, procedura pentru încasarea, de la finanţe, a taxei pe poluare plătite, este următoarea:

Depunerea „Cererii de restituire a sumelor stabilite de instanţele judecătoreşti prin Decizii definitive şi irevocabile”. Deosebit de important sunt de reţinut următoarele aspecte în legătură cu această cerere. Formularul de „Cererea de restituire a sumelor stabilite de instanţele judecătoreşti prin hotărâri definitive şi irevocabile”, care are regimul de formular tipărit şi tipizat,  este prevăzută prin Anexa nr. 4 din „Ordinul Ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 85/19.01.2012 şi al Ministrului Finanţelor Publice nr. 62/19.01.2012 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, art. 9 şi art. 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi a sumelor stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile”, publicat în Monitorul Oficial  nr. 50 din 20 ianuarie 2012.


Taxa auto din 2012, declarata ilegala de Curtea de Justitie a UE. Cum iti poti recupera banii

Taxa auto din 2012, declarata ilegala de Curtea de Justitie a UE. Cum iti poti recupera banii

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/ZML4MmgeV45

Taxa auto din 2012, declarata ilegala de Curtea de Justitie a UE. Cum iti poti recupera banii

Taxa auto instituita in anul 2012 a fost declarata ilegala de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, printr-o ordonanta data la inceputul lunii februarie. Mai exact, CJUE a stabilit ca taxa de poluare contravine reglementarilor europene, iar contribuabilii romani nu pot plati o taxa pentru o masina achizitionata din Uniunea Europeana, intrucat tara noastra este deja stat membru. Prin urmare, cei care au achitat taxa pot solicita restituirea banilor in instanta, daca depun o serie de documente care sa dovedeasca plata efectuata la Fisc.

Legea  nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a introdus taxa de poluare, ce trebuia platita, o singura data, atat pentru autovehiculele noi, cat si pentru cele second-hand, care sunt inmatriculate pentru prima data in Romania, indiferent daca autovehiculul era produs in tara sau in strainatate.

Prevederile au fost, insa, in vigoare, doar cateva cateva saptamani, din 13 ianuarie pana la 31 ianuarie 2012. Aceasta intrucat in in ultima zi a anului 2012 s-a publicat OUG nr. 1/2012, care a suspendat obligatia achitarii taxei de poluare pana la 1 ianuarie 2013. In acelasi timp, ordonanta stabilea ca toti contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate in perioada 13 ianuarie – 31 ianuarie 2012 au dreptul la restituirea acesteia.

Desi a fost suspendata timp de aproape un an, taxa de poluare a intrat din nou in vigoare in 1 ianuarie 2013, fiind in final inlocuita de timbrul de mediu, pe care soferii il platesc incepand cu 15 martie 2013.

Taxa de poluare din 2012 contravine legislatiei europene

Taxa auto instituita in ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Functionare al Uniunii Europene (TFUE), a stabilit, la inceputul lunii februarie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene, la intrebarile preliminare a doua instante romanesti.

„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea nationala in discutie in litigiile principale, prin care un stat membru aplica autovehiculelor o taxa de poluare care este astfel stabilita incat descurajeaza punerea in circulatie, in acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumparate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura de pe piata nationala”, se mentioneaza in ordonanta Curtii de Justitie a UE.

Decizia vine dupa ce Tribunalul Sibiu si Curtea de Apel Bucuresti s-au adresat CJUE pentru a lamuri daca reglementarile Legii nr. 9/2012 contravin dispozitiilor europene, iar articolul 110 din TFUE interzice instituirea unei taxe pentru emisii poluante pentru autovehicule.

Ca raspuns la intrebarile preliminare adresate de instantele romanesti, CJUE a stabilit ca taxa de poluare instituita in 2012 este ilegala, descurajand punerea in circulatie a vehiculelor cumparate din alte state membre.

Practic, contribuabilii romani nu pot plati o taxa pentru o masina care vine din Uniunea Europeana, in conditiile in care tara noastra este deja stat membru.

In motivarea deciziei, CJUE aminteste ca o solutie similara a mai dat si in 2011, in cauza Tatu impotriva statului roman, cand a stabilit ca articolul 110 TFUE obliga fiecare stat membru sa aleaga taxele aplicate autovehiculelor si sa le stabileasca regimul astfel incat acestea sa nu aiba ca efect favorizarea vanzarii vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, in acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Curtea a statuat, la acea data, ca legislatia romaneasca avea ca efect descurajarea importarii si punerii in circulatie a unor vehicule de ocazie cumparate in alte state membre, intrucat supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, in timp ce vehiculele similare puse in vanzare pe piata nationala a vehiculelor de ocazie nu sunt in niciun fel grevate de o asemenea sarcina fiscala.

Cu toate acestea, insa, statul roman a adoptat OUG nr 1/2012, adica a mentinut in vigoare o reglementare pe care CJUE o declarase deja incompatibila cu legislatia europeana in Hotararea Tatu.

Practic, decizia CJUE confirma ceea ce instantele de judecata din Romania deja au constatat in cauzele avand ca obiect restituirea taxei de poluare, respectiv ca Legea nr.9/2012 incalca dispozitiile dreptului comunitar.

Taxa de poluare poate fi recuperata integral de contribuabili. In plus, ca urmare a hotararii pronuntate de CJUE, va creste numarul dosarelor avand ca obiect restituirea taxei de poluare.

Cum procedezi pentru a-ti recupera banii din taxa auto?

Statul nu va restitui, insa, in mod automat banii achitati cu titlu de taxa de poluare.

Restituirea taxei de poluare se poate face numai pe calea instantei de judecata, prin promovarea unei cereri de chemare in judecata formulata in contradictoriu cu administratia finantelor publice si administratia fondului pentru mediu.

Mai exact, toate persoanele care au achitat taxa auto se pot indrepta impotriva statului roman prin introducerea unei actiuni in fata instantelor de judecata prin care sa solicite restituirea sumei achitate cu titlu de taxa de poluare.

Pentru a solicita recuperarea banilor din taxa auto, contribuabilii vor depune in instanta urmatoarele documente:

  • cartea de identitate a masinii in copie, cu prezentarea originalului in instanta pentru conformitate,

  • contract de vanzare cumparare a autovehiculului,

  • decizia de impunere a platii taxei de poluare eliberata de Administratia Financiara competenta

  • dovada platii taxei de poluare.

In cazul in care cei care au achitat taxa nu mai detin o copie de pe chitanta fiscala, ei se pot adresa organului fiscal la care au platit taxa, care le va elibera o copie de pe documentul de plata.

Pentru autovehiculele achizitionate in sistem leasing, recomandam incheierea unei conventii de cesiune de creanta litigioasa deoarece contribuabilul care a achitat taxa este locatorul, iar nu utilizatorul. Este insa suficienta si o procura din partea societatii de leasing prin care aceasta manadeaza utilizatorul sa intreprinda toate demersurile necesare pentru recuperarea taxei.

In ceea ce priveste costurile pe care le presupune promovarea cererii de chemare in judecata, avocatul mentioneaza ca acestea constau in taxa de timbru, care se stabileste in functie de valoarea taxei de poluare a carei restituire se solicita (10% din valoarea pretinsa, dar nu mai mult de 300 de lei).

La aceste costuri se adauga si onorariul de avocat, pentru cei care aleg sa fie asistati de un profesionist pe tot parcursul procedurii.


Fiscul poate recupera comisioanele datorate de angajatori inspectoratelor de munca

In prezent statul are de recuperat debite restante de la angajatorii care le datoreaza inspectoratelor teritoriale de munca (ITM) sume cu titlu de comision, pentru pastrarea si completarea carnetelor de munca. Recuperarea acestor debite este realizata, in prezent, de catre Inspectia Muncii, prin intermediul ITM-urilor, in baza Legii nr. 41/2012 privind aprobarea OUG nr. 17/2011.

Acest lucru insa urmeaza sa schimbe, in sensul ca responsabilitatile Inspectiei Muncii, privind recuperarea creantelor, vor fi transferate catre Fisc, se precizeaza intr-un proiect de lege aprobat de Guvern in decembrie 2013, care fusese lansat in dezbatere publica de Ministerul Muncii inca din vara lui 2013.

Acest document a fost aprobat marti de Senat, in calitate de prima Camera sesizata, insa varianta adoptata de senatori nu este inca publica

Violenta in familie

Violenta in familie

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/VLMXaXyQQHD

VIOLENTA IN FAMILIEArticolul 11. Dreptul la protecţie al victimei
(1) Victimei i se garantează apărarea drepturilor şi intereselor  legitime.
(2) Persoanele cu funcţie de răspundere, alte persoane care cunosc existenţa  unui pericol pentru viaţa şi sănătatea unei potenţiale victime trebuie să comunice acest fapt autorităţilor abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie.

(21) Victima are dreptul la asistenţă pentru recuperare fizică, psihologică şi socială prin acţiuni speciale medicale, psihologice, juridice şi sociale. Acordarea serviciilor de protecţie şi asistenţă nu este condiţionată de dorinţa victimei de a face declaraţii şi a participa la procese de urmărire în justiţie a agresorului. Dreptul la viaţa privată şi confidenţialitatea informaţiei privind victima sînt garantate.
[Art.11 al.(21) introdus prin LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]
3) Autorităţile abilitate cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie sînt obligate să reacţioneze prompt la orice sesizare şi să informeze victimele despre drepturile lor, despre autorităţile şi instituţiile cu funcţii de prevenire şi combatere a violenţei în familie; despre tipul serviciilor şi organizaţiile la care se pot adresa după ajutor; despre asistenţa disponibilă pentru ele; unde şi cum pot depune o plîngere; despre procedura ce urmează după depunerea plîngerii şi rolul lor după asemenea proceduri; cum pot obţine protecţie; în ce măsură şi în ce condiţii au acces la consultanţă sau asistenţă juridică; dacă există un pericol pentru viaţa sau sănătatea lor în cazul eliberării unei persoane reţinute sau condamnate; dacă a fost anulată ordonanţa de protecţie.

[Art.11 al.(3) în redacţia LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]
(4) Cazurile de violenţă în familie pot fi supuse medierii, la cererea părţilor. Medierea se efectuează de către mediatori atestaţi, iar în lipsa acestora, de către comisiile pentru probleme sociale, cu participarea, după caz, a asistentului social.
(5) Victima are dreptul la asistenţă juridică primară şi calificată gratuită conform legislaţiei cu privire la asistenţa juridică garantată de stat.
[Art.11 al.(5) introdus prin LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]
(6) Victimei i se acordă asistenţă medicală de instituţiile medico-sanitare în conformitate cu Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală.

    [Art.11 al.(6) introdus prin LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]
(7) Viaţa privată şi identitatea victimei sînt protejate. Înregistrarea, păstrarea şi utilizarea datelor cu caracter personal privind victima se efectuează în conformitate cu prevederile Legii cu privire la protecţia datelor cu caracter personal.
[Art.11 al.(7) introdus prin LP167 din 09.07.10, MO155-158/03.09.10 art.551]


Mai poate fi dat statul in judecata?

Taxa auto: Mai poate fi dat statul in judecata?

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/Bsx27Yv4WTB

Taxa auto Mai poate fi dat statul in judecata

Noul timbru de mediu va fi aplicat incepand cu data de 15 martie, a anuntat marti ministrul Mediului, Rovana Plumb. Desi autoritatile au lucrat mai bine de trei luni pentru aceasta noua varianta de taxa auto, avocatii sunt de parere ca statul va fi „bombardat” in continuare cu procese, iar soferii au toate sansele sa castige.

Instantele de judecata au dat castig de cauza soferilor in 300.000 de procese privind recuperarea taxei auto aplicata in 2012. Precizarea apartine chiar ministrului Rovana Plumb. Ea a subliniat ca in luna ianuarie, Administratia Fondului pentru Mediu a incasat 14 milioane de lei, dar a trebuit sa plateasca restituri de taxe in valoare de peste 19 milioane de lei, in baza deciziilor irevocabile obtinute de soferi.

Situatia s-ar putea sa nu se schimbe foarte mult nici dupa aplicarea noului timbru de mediu, avertizeaza avocatii contactati de Business24.

Potrivit acestora, noul timbru de mediu incalca, la fel ca taxa auto aplicata in 2012, principiul liberei circulatii a marfurilor in UE.

„Din ceea ce am inteles eu, acest timbru de mediu se achita o sigura data in momentul in care pui masina in circulatie. Practic, este un fel de taxa pe circulatia marfurilor. Aceasta taxa este o restrictie asupra circulatiei marfurilor care intra in contradictie cu directivele europene. Nu este o interdictie, dar autoritatile spun: daca vinzi trebuie sa aplici acest timbru de mediu”.

Autoritatile vor aplica o taxa mai mare pentru masinile Euro 3 si 4, masinile care reprezinta cea mai mare parte a importurilor.

„Noua taxa duce la incalcarea liberei circulatii a bunurilor in cadrul Uniunii Europene, intrucat ea este mai mare tocmai la masinile cu tehnologie Euro 3 si Euro 4, care reprezinta, de fapt, procentul cel mai mare din totalul importurilor de masini second hand (in timp ce pentru masinile foarte vechi taxa este mult mai mica)”, a explicat avocatul pentru Business24.

Un proces intentat de un sofer impotriva statului dureaza aproximativ sase luni de zile, iar in situata in care instanta le da castig de cauza clientii castiga taxa, dobanzile legale si chiar si cheltuielile de judecata.

Guvernul a adoptat marti prin ordonanta de urgenta noul timbru de mediu, taxa ce va fi aplicata incepand cu data de 15 martie. Noua taxa auto se va plati o singura data pe toata durata de functionare a autovehiculului, indiferent daca este vandut de mai mai multe ori.

Noul timbru de mediu va lua in calcul doar emisiile poluante de dioxid de carbon, fata de vechea varianta, in care emisiile de dioxid de carbon aveau o proportie de doar 30% la stabilirea taxei auto.

Noua formula de calcul duce la o crestere medie a taxei pentru cumparatorii masinilor Euro 3 si 4. In schimb, cei care vor achizitiona masini Euro 1 si 2, care sunt mai poluante, vor plati o taxa auto la un nivel mai mic decat cel de pana acum.

Taxa auto – Cum recuperezi banii

Taxa auto – Cum recuperezi banii

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/VMBhJ4c3C1K

Taxa auto - Cum recuperezi banii

Taxa auto, cunoscuta oficial ca taxa de prima inmatriculare, taxa de poluare sau taxa de prima vanzare, achitata de romani incepand cu 2007, poate fi recuperata integral printr-o actiune deschisa in instanta, urmandu-se desigur pasii birocratici greoi specifici unui bir atat de confuz in scop si forma de aplicare.

Modificata in repetate randuri de-a lungul anilor, taxa auto si-a pastrat si consolidat caracterul ilegal, principalele aspecte contestate de soferi si institutiile europene fiind discriminarea creata prin favorizarea produselor nationale in raport cu cele din spatiul Uniunii Europene si interpretarea aberanta a principiului in virtutea caruia a fost introdusa respectiva taxa, si anume „poluatorul plateste”.

In acest context, procesele pentru recuperarea taxei auto au cunoscut o mare amploare.

Hatisul legislativ care a stat la baza perceperii taxei auto

Taxa auto a fost introdusa in Codul Fiscal intrat in vigoare in anul 2007, sub denumirea „taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule”, fiind reglementata ulterior prin OUG 50/2008, ordonanta de urgenta pentru instituirea taxei pe poluare, intrata in vigoare in iulie 2008, care stabilea ca taxa este platita de cumparator doar cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania sau la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei anumite exceptari sau scutiri.

Ordonanta a fost modificata la randul ei de mai multe ori ca urmare a criticilor Comisiei Europene cu privire la caracterul vadit discriminatoriu, fiind abrogata in cele din urma prin Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante.

Sub noua lege, taxa a fost redusa cu 25%, iar proprietarii de autovechicule care au platit prin OUG 50/2008 o taxa mai mare decat cea rezultata din aceasta lege au primit posibilitatea de a solicita restituirea diferentei.

Scopul Legii 9/2012 a fost corectarea aspectelor controversate, stabilind ca taxa va fi aplicata si in cazul masinilor inmatriculate inainte de anul 2007.

La scurt timp, tocmai aceste prevederi au fost anulate prin ordonanta de urgenta, iar persoanele afectate in scurta perioada in care ele au fost in vigoare au primit dreptul de a adresa o cerere de restituire a taxei organului fiscal competent.

Pentru toti ceilalti, adica proprietarii de masini second-hand cumparate din Uniunea Europeana care au achitat taxa in baza celor doua acte normative, OUG 50/2008 si Legea 9/2012, ramane varianta de a se adresa instantelor de judecata.

Temeiul legal in baza caruia soferii pot recupera taxa auto

Pentru masinile provenite din Uniunea Europeana care au mai fost inmatriculate cel putin o data in Uniunea Europeana, temeiul legal pentru restituirea taxei auto este urmatorul:

– art. 110 din Tratatul Uniunii Europene, prin care se interzice instituirea de taxe de natura de a proteja sau a favoriza productia interna in competitie cu produsele din UE, si alte art. din TUE privind concurenta si dubla inpunere in materie fiscala;

– art. 148 alin 2 si 4 din Constitutia Romaniei, art. 5 din Noul Cod de Civil, art. 4 din Codul de procedura civila – care prevad o aplicare prioritara a legislatiei europene fata de dreptul intern;

– alte prevederi ce tin de dreptul de proprietate.

Cine poate solicita restituirea taxei auto

„In principal, pot sa solicite restituirea taxei auto toate persoanele care au achizitionat un autoturism ce a mai fost inmatriculat cel putin o data in Uniunea Europeana si pentru care a fost achitata o taxa de poluare indiferent de legea care a stabilit aceasta taxa sau de denumirea taxei.

Atentie, taxa poate fi solicitata numai de cel ce a platit-o.

Potrivit avocatului, procedura este diferita in functie de legea in baza careia a fost platita si anume:

– OG 50/2008: se poate trimite direct la instanta de contencios administrativ si fiscal o cerere pentru restituirea taxei de poluare, procedura prealabila (cerere catre Administratia Finantelor Publice) nemaifiind necesara datorita Recursului in Interesul Legii solutionat de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 9/2011, prin care nu mai este necesara procedura de contestare a obligatiei fiscale prevazuta in OUG 50/2008.

– Legea 9/2012, actualizata la data de 30 ianuarie 2012: trebuie parcursa procedura prealabila cu Administratia Finantelor Publice (cerere de restituire a taxei pe poluare pentru autoturisme insotita de o serie de documente specifice) din raza in care reclamantul isi are domiciliul – ei au obligatia sa ne raspunda la plangerea formulata in 30 de zile – dupa primirea raspunsului, se trimite cererea de restituire la instanta de judecata.

Durata procesului si costurile

Durata unui proces difera in principal in functie de cat de aglomerata este instanta unde trebuie sa trimitem cererea de restituire a taxei auto.

In Bucuresti, un astfel de proces dureaza intre 6 luni si 14 luni si aici ma refer la procesul de fond si cel de recurs pana la restituirea efectiva banilor.

In alte judete de provincie, precum Teleorman, Calarasi, Tulcea, Olt, Mehedinti etc., procesele dureaza intre minimum 3 luni si maximum 6 luni de zile pana la restituirea efectiva a taxei.

Costurile de recuperare difera in functie de onorariul care este perceput de avocat la care se adauga o taxa de timbru judiciar in jur de 50 de lei pentru cererea de recuperare.

Dupa solutionarea cererii de catre instanta urmeaza recursul declarat de Institutia Prefectului.

Cum este calculata suma care trebuie restituita?

Conform avocatului, suma care va fi restituita este formata din taxa de poluare trecuta pe chitanta plus onorariul achitat avocatului si taxa de timbru judiciar pentru instanta plus dobanda legala calculata de la data platii.

Din 15 martie 2013 a intrat in vigoare Ordonanta de Urgenta nr 9/2013 privind timbrul de mediu, de la care sunt scutite doar masinile pentru care nu s-a recuperat taxa de poluare platita anterior (de catre vanzator), noua varianta a taxei fiind, asadar, la fel de controversata din punct de vedere legal ca cele anterioare.

Precizari:

– Cei care au solicitat restituirea diferentei de 25% din taxa de poluare pot cere in instanta si restituirea diferentei de 75% din taxa achitata, plus dobanda aferenta.

– Termenul de prescriptie se calculeaza si incepe sa curga incepand cu anul fiscal urmator, adica daca taxa a fost platita in 2009 termenul de prescriptie incepe sa curga din 2010.

– Ciudatenie birocratica: raspunsul la cererile pentru restituirea taxei catre Administratia Finantelor Publice va fi negativ, insa refuzul este necesar in instanta.

– Demersurile pentru restituirea taxei auto pot fi realizate de orice persoana, fara a fi nevoie de angajarea unui avocat, insa actiunea trebuie sa fie formulata si intemeiata corect pentru a avea castig de cauza.


Ce spun recuperatorii de credite despre ‘injumatatirea ratelor’

Ce spun recuperatorii de credite despre ‘injumatatirea ratelor’

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/UQRftmiULZi

Ce spun recuperatorii de credite despre 'injumatatirea ratelor'

Va scadea numarul de dosare de colectare

Masura de ajutorare a persoanelor cu credite prin care se vor „injumatati”, in anumite conditii, ratele timp de doi propusa de premierul Victor Ponta va afecta piata pe care activeaza firmele care recupereaza creante de la rau platnici.

COFACE, una dintre firmele din domeniu, spune ca activitatea de recuperare, care ii vizeaza si pe cei care au intarzieri de pana in 90 de zile, ar putea fi afectata prin reducerea numarului de dosare.

„Debitorii cu venituri sub 700 lei inregistreaza cel mai ridicat nivel al creditelor neperformante, respectiv 26%, in timp ce persoanele cu venituri intre 700-1500 lei inregistreaza un NPL (non performing loan) de aproximtiv 16%”, a declarat, intr-un interviu pentru Ziare.com, Iuliana Floricica, de la COFACE Romania.

O firma specializata in recuperari de credite (creante), se pune in miscare si impotriva unor creditori care au restante pana in 90 de zile? Bancile apeleaza la o firma specializata in recuperare de credite (creante) si in cazul unor intarzieri de pana in 90 de zile?

Da, in acest moment creditorii externalizeaza in procesul de colectare si creante cu o vechime mai mica de 90 de zile intarziere. Atat bancile, cat si alti creditori (telefonie, utilitati, leasing) actioneza prin mandatar la colectarea creantelor cu intarzieri de pana la 90 de zile. Acest proces poarta denumirea de early collection.

Aveti cifre legate de structura corpului de rau platnici in Romania? Cati rau platnici de pana in 90 de zile exista in Romania? Cati exista peste?

Nu dispunem de informatii concrete privind numarul sau valoarea restantelor inregistrate de sectorul bancar cu vechime mai mica de 90 zile. In schimb, evolutia creditelor restante cu vechime de peste 90 zile ne poate da o imagine indirecta privind pragul minim al restantelor cu vechime mai mica (de pana in 90 de zile).

Mai exact, conform datelor BNR, volumul creditelor restante de peste 90 zile (expunere bruta) era de 43,78 miliarde lei la august 2013, in crestere cu 18% fata de nivelul inregistrat in aceeasi perioada a anului anterior si de cinci ori mai mare comparativ cu nivelul inregistrat la sfarsitului anului 2008.

O statistica mai interesanta si cu relevanta mai mare privind initiativa guvernului de reducere a valorii anuitatilor pentru debitorii cu venituri sub 1.600 lei, este analiza distributiei ratei creditelor neperformante in functie de venitul debitorilor. Astfel, conform datelor BNR, debitorii cu un venit net inferior salariului minim pe economie, prezinta cel mai mare grad de indatorare (62%, fata de 37 % per total economie, valori mediane in iunie 2013).

Debitorii cu venituri sub 700 lei inregistreaza cel mai ridicat nivel al creditelor neperformante, respectiv 26%, in timp ce persoanele cu venituri intre 700-1500 lei inregistreaza un NPL (non performing loan) de aproximtiv 16%. In general, persoanele cu venituri reduse sunt cele mai susceptibile a avea probleme in rambursarea la timp a obligatiilor financiare.

Daca si numai daca exista astfel de cazuri, in care urmariti o persoana cu intarzieri de pana in 90 de zile, cum se finalizeaza (in ideea ca masura guvernului intra in vigoare) urmarirea ei si recuperarea creditului?

In ceea ce priveste facilitatea pe care guvernul a propus-o, consideram ca aceasta va fi personalizata de fiecare banca in parte in functie de politica interna.

Aceste creante vor urma parcursul de recuperare standard (contactarea telefonica si scrisa a debitorilor pentru a le prezenta situatia si a-i instiinta de necesitatea efectuarii platii restantei), pana la aprobarea de catre banca a facilitatii, respectiv semnarea de catre debitor a documentelor contractuale.

Va creeaza vreo problema aparitia acestei masuri?

In situatia implementarii masurii propuse, consideram ca nu vor aparea probleme majore in ceea ce ne priveste. Modificarea ce poate interveni ar putea consta in scaderea numarului de dosare externalizate catre agentiile de colectare.

Comportamentul de bun platitor ar putea fi afectat de aparitia unei masuri care creeaza asteptari legate de scaderea ratelor?

Este greu sa anticipam ce comportament va determina aceasta facilitate in randul debitorilor bun platnici, intrucat acesta va fi influentat de procedurile ce vor fi adoptate de fiecare banca in parte.


Abuz? Recuperatori banci?

Abuz? Recuperatori banci?

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/hUksSb7XbZJ

Abuz Recuperatori banci

In absenta unor minime reglementari legale specifice, companiile de recuperare creante pot actiona dupa propriile conceptii cu privire la ce este permis si ce nu in activitatea de incasare a datoriilor, consecinta fiind numarul urias al cazurilor de abuz raportate.

Ajunsi in posesia datoriei debitorului, recuperatorii vor trimite somatii de plata, vor suna si vor merge chiar in vizita. Daca metodele initiale nu dau rezultate, au posibilitatea de a recurge la actiuni in instanta pentru a recupera sumele. Cum aceasta din urma este de multe ori mult prea costisitoare raportat la valoarea creantei, recuperatorii vor insista cu precadere pe procedurile „amiabile”.

Se ajunge la zeci de telefoane pe zi, la cele mai nepotrivite ore, fiind vizat nu doar debitorul, ci si familia sau vecinii acestuia, se recuge la amenintari.

Banii care fac obiectul acestor actiuni reprezinta o datorie care trebuie achitata. Exista, desigur, categoria persoanelor de rea-credinta, care vor pur si simplu sa insele banca sau compania care le-a furnizat un serviciu. In majoritatea cazurilor insa situatia de neplata a fost generata de motive obiective, iar debitorul care si-a luat angajamente in anumite circumstante si conditii este presat sa accepte reguli inechitabile si un tratament nedemn.


Guvernul pune ordine în accesarea fondurilor europene

Guvernul pune ordine în accesarea fondurilor europene

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/Zg11cW2zhDh

Guvernul pune ordine în accesarea fondurilor europene

O recentă ordonanţă de urgenţă are drept obiect prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

O.U.G. nr.66/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.461 din 30 iunie a.c.

■ Aşa cum se arată în expunerea de motive, actul normativ a fost impus ţinând cont de mai multe considerente imperative, dintre care menţionăm:

– adoptarea unor măsuri de sprijin pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene, atât de către beneficiari, cât şi de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, prin introducerea unor măsuri de prevenire a apariţiei neregulilor în gestionarea fondurilor europene (în special a celor privind conflictele de interese), în absenţa cărora – în contextul procesului continuu de selecţie a proiectelor – există riscul permanent al finanţării unor proiecte/contracte a căror contravaloare nu va putea fi solicitată/rambursată de Comisia Europeană;

– implementarea principiului proporţionalităţii, în absenţa căruia au fost deja şi pot fi în continuare stabilite debite excesive în sarcina beneficiarilor fondurilor europene, inclusiv a instituţiilor publice finanţate de la bugetul de stat;

– introducerea în cadrul naţional de reglementare a unor prevederi care să asigure posibilitatea aplicării legislaţiei în domeniul neregulilor şi pentru proiecte finanţate din alte instrumente de finanţare postaderare, cum este Facilitatea Schengen sau din Mecanismul Financiar SEE şi din alte programe finanţate de donatorii publici internaţionali, în cadrul cărora s-au identificat posibile nereguli, a căror constatare şi recuperare nu poate fi efectuată în prezent;

– finalizarea cât mai urgentă a procedurilor de constatare şi recuperare de la debitori a sumelor reprezentând corecţii financiare stabilite, în conformitate cu prevederile reglementărilor comunitare, ca urmare a constatării unor nereguli de sistem sau ca urmare a identificării unor nereguli în aplicarea de către beneficiarii publici a prevederilor legale privind achiziţiile publice, în scopul evitării blocajului implementării proiectelor de investiţii, inclusiv a celor majore, finanţate prin instrumente structurale.

Dispoziţiile ordonanţei de urgenţă se aplică autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi oricăror alte instituţii publice care au atribuţii privind prevenirea, constatarea unei nereguli, stabilirea şi urmărirea încasării creanţelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi a fondurilor publice naţionale aferente acestora, beneficiarilor de fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, precum şi oricăror alţi operatori economici cu capital public sau privat care desfăşoară activităţi finanţate din fonduri europene în baza unor acte juridice.

■ Actul normativ stabileşte:

regulile generale şi principiile care guvernează activitatea de prevenire a neregulilor, cu referire la autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi beneficiari care sunt obligaţi, în activitatea lor, să elaboreze şi să aplice proceduri de management şi control care să asigure corectitudinea acordării şi utilizării acestor fonduri, precum şi respectarea principiilor bunei gestiuni financiare;

reguli în materia conflictului de interese. Notăm precizarea potrivit căreia persoanele fizice sau juridice care participă direct în procesul de verificare/evaluare a cererilor de finanţare nu pot fi solicitanţi şi/sau nu pot acorda servicii de consultanţă unui solicitant, în caz contrar sancţiunea fiind excluderea solicitantului din procedura de selecţie. În ordonanţa de urgemţă sunt precizate persoanele care nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie următoarele persoane;

– constatarea neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, cu aplicarea principiului proporţionalităţii;

modalităţile de stingere a creanţelor rezultate din nereguli (prin: încasare; deducere din plăţile/rambursările următoare; executarea garanţiilor bancare depuse de debitor în aplicarea prevederilor contractului/acordului de finanţare în cadrul căruia a fost emis titlul de creanţă; compensare; executare silită; anulare; prescripţie; alte modalităţi prevăzute de lege), precum şi răspunderea autorităţile cu competenţe pentru urmărirea stingerii creanţelor bugetare rezultate din nereguli;

– contestarea titlurilor de creanţă emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli: soluţionarea contestaţiilor administrative împotriva titlurilor de creanţă; corecţii financiare; activitatea de raportare a neregulilor

– abateri şi sancţiuni.

Normele metodologice de aplicare a prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial.

■ În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, ministerele coordonatoare sau ministerele în cadrul cărora funcţionează autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi Ministerul Finanţelor Publice au obligaţia organizării/reorganizării structurilor de control care să asigure exercitarea atribuţiilor ce le revin în conformitate cu prevederile acestui act normativ.

■ La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa Guvernului nr.79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr.529/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

■ În anexa la ordonanţa de urgenţă sunt stabilite corecţiile/reducerile financiare aplicabile cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora în caz de nerespectare a reglementărilor privind achiziţiile, strucurate pe contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislaţia naţională privind achiziţiile publice pentru care există obligaţia publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit de legislaţia naţională privind achiziţiile publice pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.


Drepturile persoanelor condamnate

Drepturile persoanelor condamnate

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/dkGBoN8KUFC

Drepturile persoanelor condamnate

Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate Art. 56

(1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi ingradita decat in limitele si in conditiile prevazute de Constitutie si lege.
(2) Impotriva masurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevazute de prezenta lege, luate de catre administratia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plangere la judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, in termen de 10 zile de la data cand au luat cunostinta de masura luata.
(3) Persoana condamnata este ascultata, in mod obligatoriu, la locul de detinere, de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate.

(4) In cazul in care persoana condamnata este transferata la un alt penitenciar, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate poate asculta persoana in cauza, in conditiile art. 29, sau poate solicita ascultarea acesteia de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate de la noul loc de detinere, care inainteaza declaratia luata.
(5) Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate poate proceda la ascultarea oricarei alte persoane din sistemul penitenciar, in vederea aflarii adevarului.
(6) Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate solutioneaza plangerea, prin incheiere motivata, in termen de 15 zile de la primirea acesteia si pronunta una dintre urmatoarele solutii:
a) admite plangerea, in tot sau in parte, si dispune anularea sau modificarea masurii luate de catre administratia penitenciarului ori obliga administratia penitenciarului sa ia masurile legale care se impun;
b) respinge plangerea, daca aceasta este nefondata, ramasa fara obiect, tardiva sau inadmisibila, dupa caz;
c) ia act de retragerea plangerii.
(7) Incheierea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate se comunica persoanei condamnate si administratiei penitenciarului, in termen de 3 zile de la data pronuntarii acesteia.
(8) Competenta de solutionare a plangerii apartine judecatorului de supraveghere a privarii de libertate de la penitenciarul care a dispus masurile cu privire la exercitarea drepturilor.
(9) Impotriva incheierii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, persoana condamnata si administratia penitenciarului pot formula contestatie la judecatoria in a carei circumscriptie se afla penitenciarul, in termen de 5 zile de la comunicarea incheierii.
(10) Contestatiile se depun la judecatorul de supraveghere a privarii de libertate care a pronuntat incheierea.
(11) Contestatiile se inainteaza judecatoriei, impreuna cu dosarul cauzei, in termen de doua zile de la primirea acestora.
(12) Dispozitiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplica in mod corespunzator.

Asigurarea respectarii drepturilor persoanelor condamnate Art. 57

(1) Respectarea drepturilor prevazute de lege pentru persoanele condamnate este asigurata de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate.
(2) Reprezentantii organizatiilor neguvernamentale, care desfasoara activitati in domeniul protectiei drepturilor omului, pot vizita penitenciarele si pot lua contact cu persoanele condamnate, cu acordul directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.
(3) Intrevederile dintre reprezentantii organizatiilor neguvernamentale prevazute la alin. (2) si persoanele condamnate se desfasoara in conditii de confidentialitate, sub supraveghere vizuala.

Libertatea constiintei, a opiniilor si libertatea credintelor religioase Art. 58

(1) Libertatea constiintei si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase ale persoanelor condamnate nu pot fi ingradite.
(2) Persoanele condamnate au dreptul la libertatea credintelor religioase, fara a aduce atingere libertatii credintelor religioase ale celorlalte persoane condamnate.
(3) Persoanele condamnate pot participa, pe baza liberului consimtamant, la servicii sau intruniri religioase organizate in penitenciare, pot primi vizite ale reprezentantilor cultului respectiv si pot procura si detine publicatii cu caracter religios, precum si obiecte de cult.

Dreptul la informatie Art. 59

(1) Dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informatiile de interes public nu poate fi ingradit.
(2) Accesul persoanelor condamnate la informatiile de interes public se realizeaza in conditiile legii.
(3) Administratia Nationala a Penitenciarelor si administratia penitenciarului au obligatia de a lua toate masurile necesare pentru asigurarea aplicarii dispozitiilor legale privind liberul acces la informatiile de interes public pentru persoanele condamnate.
(4) Dreptul persoanelor condamnate la informatii de interes public este asigurat si prin publicatii, emisiuni radiofonice si televizate sau prin orice alte mijloace autorizate.
(5) Persoanelor condamnate li se va permite sa comunice cu mass-media, cu respectarea masurilor de siguranta din penitenciar si doar daca nu exista motive intemeiate care sa interzica acest lucru din ratiuni ce tin de protectia partii vatamate, a altor persoane condamnate sau a personalului penitenciarului.

Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal Art. 60

(1) Persoana condamnata, aparatorul acesteia sau oricare alta persoana, cu acordul scris al persoanei condamnate, are acces la dosarul individual.
(2) Persoana condamnata poate obtine, la cerere, contracost, intr-un numar de exemplare justificat, fotocopii ale documentelor din dosarul individual.
(3) Daca persoanele condamnate nu dispun de mijloacele banesti necesare, cheltuielile prevazute la alin.(2) sunt suportate de catre administratia locului de detinere.
(4) Sunt considerate persoane fara mijloace banesti, persoanele condamnate care nu au sau nu au avut in ultimele 30 de zile sume de bani disponibile in fisa contabila nominala sau in contul personal. Sumele cheltuite de administratia penitenciarului pentru exercitarea dreptului la petitionare sau corespondenta se recupereaza ulterior de la persoana condamnata din sumele ce le va detine in fisa contabila nominala sau in contul personal, in timpul executarii pedepsei.
(5) Aparatorul sau oricare alta persoana, cu acordul scris al persoanei condamnate poate obtine, contracost, o fotocopie a documentelor din dosarul individual.
(6) Dosarul individual poate fi consultat, cu exceptia situatiilor in care acesta este solicitat de organele abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei condamnate.
(7) Consultarea documentelor prevazute la alin. (1) se face in prezenta unei persoane desemnate de directorul penitenciarului.
(8) Datele cu caracter personal ale persoanelor condamnate sunt confidentiale, potrivit legii.

Masuri pentru asigurarea accesului la dispozitiile legale si documentele privind executarea pedepselor Art. 61

(1) Prevederile Codului penal si ale Codului de procedura penala referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, prezenta lege, regulamentul de aplicare a dispozitiilor acesteia, ordinele si deciziile emise in temeiul prezentei legi, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu modificarile si completarile ulterioare, si Hotararea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 193/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si regulamentul de ordine interioara a penitenciarului sunt puse la dispozitie persoanelor condamnate, in perioada de carantina si observare dupa primirea in penitenciar.
(2) In cazul in care persoana condamnata nu vorbeste sau nu intelege limba romana, nu se poate exprima ori are deficiente de comunicare, administratia penitenciarului dispune masurile necesare aducerii la cunostinta a informatiilor prevazute la alin. (1), prin intermediul unei persoane care poate comunica cu persoana condamnata.
(3) Textele prevederilor legale la care se face referire la alin. (1) se pun la dispozitie persoanelor condamnate, in penitenciare, in locuri accesibile.
(4) In cazul cetatenilor romani apartinand minoritatilor nationale, aducerea la cunostinta a prevederilor mentionate la alin. (1) se poate face in limba lor materna.

Asigurarea exercitarii dreptului la asistenta juridica Art. 62

(1) Persoanele condamnate beneficiaza de spatiul si facilitatile necesare asigurarii dreptului la asistenta juridica.
(2) Persoanele condamnate pot consulta avocati alesi de acestea, in orice problema de drept deduse procedurilor administrative sau judiciare.
(3) Consultarea cu avocatul, ales sau din oficiu, se face cu respectarea confidentialitatii vizitei, sub supraveghere vizuala.

Dreptul de petitionare si dreptul la corespondenta Art. 63

(1) Dreptul de petitionare si dreptul la corespondenta ale persoanelor condamnate sunt garantate.
(2) In sensul prezentei legi, termenul petitie include orice cerere sau sesizare adresata autoritatilor publice, institutiilor publice, organelor judiciare, instantelor nationale si internationale.
(3) In scopul prevenirii introducerii in penitenciar, prin intermediul corespondentei si al raspunsurilor la petitii, a drogurilor, substantelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a caror detinere este interzisa, plicurile sunt deschise, fara a fi citite, in prezenta persoanei condamnate.
(4) Corespondenta si raspunsurile la petitii au caracter confidential si nu pot fi retinute decat in limitele si in conditiile prevazute de lege.
(5) Corespondenta si raspunsurile la petitii pot fi retinute si predate celor in drept daca exista indicii temeinice cu privire la savarsirea unei infractiuni. Persoana condamnata este instiintata in scris, cu privire la luarea acestor masuri. Retinerea si predarea celor in drept a corespondentei si a raspunsurilor la petitii in acest caz, se pot face numai pe baza dispozitiilor emise de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, prevederile art. 147 din Codul de procedura penala aplicandu-se in mod corespunzator.

Masuri pentru asigurarea dreptului de petitionare si a dreptului la corespondenta Art. 64

(1) Pentru asigurarea exercitarii dreptului de petitionare si a dreptului la corespondenta, directorul penitenciarului are obligatia de a lua masurile corespunzatoare pentru punerea la dispozitia persoanei condamnate a materialelor necesare, precum si pentru instalarea de cutii postale in interiorul penitenciarului.
(2) Petitiile si corespondenta sunt colectate de catre personalul furnizorului de servicii postale, caruia i se asigura accesul in interiorul penitenciarului.
(3) Personalul furnizorului de servicii postale este insotit, in interiorul penitenciarului, de o persoana anume desemnata de directorul penitenciarului.
(4) Raspunsurile la petitii si corespondenta, adresate persoanelor condamnate, se predau de indata destinatarului, sub semnatura.
(5) Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petitionare si a dreptului la corespondenta sunt suportate, de regula, de catre persoanele condamnate. In cazul in care aceste persoane nu dispun de mijloacele banesti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petitionare prin cereri si sesizari adresate organelor judiciare, instantelor sau organizatiilor internationale a caror competenta este acceptata ori recunoscuta de Romania si cele pentru exercitarea dreptului la corespondenta cu familia, aparatorul si cu organizatiile neguvernamentale care isi desfasoara activitatea in domeniul protectiei drepturilor omului sunt suportate de catre administratia penitenciarului.
(6) Prevederile art. 60 alin. (4) se aplica in mod corespunzator.

Dreptul la convorbiri telefonice Art. 65

(1) Persoanele condamnate au dreptul sa efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice instalate in penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidential si se efectueaza sub supraveghere vizuala.
(2) Pentru asigurarea exercitarii dreptului la convorbiri telefonice, directorul penitenciarului are obligatia de a lua masurile necesare pentru instalarea de telefoane publice in interiorul penitenciarului.
(3) Cheltuielile ocazionate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de catre persoanele condamnate.
(4) Numarul si durata convorbirilor telefonice se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Dreptul la comunicari on-line Art. 66

(1) Pentru anumite categorii de persoane condamnate, se poate facilita comunicarea on-line cu membrii de familie sau alte persoane.
(2) Categoriile de persoane condamnate, numarul si durata comunicarilor on-line, precum si modalitatea de acordare a acestora se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Dreptul la plimbare zilnica Art. 67

Fiecarei persoane condamnate i se asigura zilnic plimbarea in aer liber timp de minimum o ora, in functie de regimul de executare a pedepsei privative de libertate.

Dreptul de a primi vizite si dreptul de a fi informat cu privire la situatiile familiale deosebite Art. 68

(1) Persoanele condamnate au dreptul de a primi vizite, in spatii special amenajate, sub supravegherea vizuala a personalului administratiei penitenciarului.
(2) Persoanele aflate in vizita sunt supuse controlului specific.
(3) Durata si periodicitatea vizitelor, modul de organizare a acestora, precum si calitatea persoanelor vizitatoare se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate au dreptul de a primi oricand, in conditii de confidentialitate, vizite ale aparatorului.
(5) Persoanele condamnate pot comunica in limba materna atat intre ele, cat si cu persoanele care le viziteaza.
(6) Persoanele condamnate sunt informate de catre administratia penitenciarului cu privire la boala grava sau decesul sotului, sotiei sau al concubinului, concubinei, precum si al unei rude apropiate, in cel mai scurt timp de la luarea la cunostinta, de catre administratia penitenciarului, de evenimentul produs.

Dreptul la vizita intima Art. 69

(1) Pot beneficia de vizita intima persoanele condamnate care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) sunt condamnate definitiv si sunt repartizate intr-un regim de executare a pedepselor privative de libertate;
b) nu sunt in curs de judecata in calitate de inculpat;
c) exista o relatie de casatorie, dovedita prin copie legalizata a certificatului de casatorie sau, dupa caz, o relatie de parteneriat similara relatiilor stabilite intre soti;
d) nu au beneficiat, in ultimele 3 luni anterioare solicitarii vizitei intime, de permisiunea de iesire din penitenciar;
e) nu au fost sanctionate disciplinar pe o perioada de 6 luni, anterioara solicitarii vizitei intime, sau sanctiunea a fost ridicata;
f) participa activ la programe educationale, de asistenta psihologica si asistenta sociala ori la munca.
(2) Persoana condamnata casatorita poate beneficia de vizita intima numai cu sotul sau sotia.
(3) Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie sa fi avut o relatie similara relatiilor stabilite intre soti anterior datei primirii in penitenciar.
(4) Dovada existentei relatiei de parteneriat se face prin declaratie pe propria raspundere, autentificata de notar.
(5) Directorul penitenciarului poate aproba vizite intime intre persoane condamnate, in conditiile prezentului articol.
(6) Numarul, periodicitatea si procedura desfasurarii vizitelor intime se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Dreptul de a primi, cumpara si a detine bunuri Art. 70

(1) Persoanele condamnate au dreptul de a primi bunuri si de a efectua cumparaturi.
(2) Numarul si greutatea pachetelor, categoriile de bunuri care pot fi primite, cumparate, pastrate si folosite de catre persoanele condamnate, precum si procedura de primire, pastrare si folosire se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Persoanele condamnate pot primi sume de bani, care se consemneaza in fisa contabila nominala, ce se intocmeste la intrarea in penitenciar.
(4) Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor condamnate pentru munca prestata, sumele primite de la persoane fizice sau juridice in timpul executarii pedepsei si sumele aflate asupra lor la primirea in penitenciar sunt evidentiate in fisa contabila nominala a persoanelor condamnate si pot fi folosite pentru:
a) exercitarea dreptului de petitionare, a dreptului la corespondenta si a dreptului la convorbiri telefonice;
b) fotocopierea documentelor de interes personal;
c) efectuarea examenului medical prevazut la art. 72 alin. (4);
d) derularea contractului de asigurari, in conditiile art. 87 alin. (2);
e) repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispozitie de administratia penitenciarului;
f) recuperarea cheltuielilor avansate de administratia penitenciarului, in conditiile art. 60 alin. (3), art. 64 alin. (5) si art. 72 alin. (5);
g) cumpararea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri;
h) plata transportului pana la domiciliu, la punerea in libertate;
i) indeplinirea obligatiilor civile stabilite prin hotararea de condamnare.

Dreptul la asistenta medicala, tratament si ingrijiri Art. 71

(1) Dreptul la asistenta medicala, tratament si ingrijiri al persoanelor condamnate este garantat, fara discriminare in ceea ce priveste situatia lor juridica. Dreptul la asistenta medicala include interventia medicala, asistenta medicala primara, asistenta medicala de urgenta si asistenta medicala de specialitate. Dreptul la ingrijiri include atat ingrijirile de sanatate, cat si ingrijirile terminale.
(2) Asistenta medicala, tratamentul si ingrijirile in penitenciare se asigura, cu personal calificat, in mod gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de cate ori este necesar.
(3) Persoanele condamnate beneficiaza in mod gratuit, potrivit legii, de ingrijiri, tratament medical si medicamente.
(4) Serviciile de asistenta medicala, tratament, ingrijiri si medicamentele sunt asigurate din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, in conditiile Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate si ale Normelor metodologice de aplicare a acestuia, din fondurile unitatilor din sistemul administratiei penitenciare, aprobate cu aceasta destinatie, si din alte surse, potrivit legii.
(5) Acordarea asistentei medicale, a tratamentului si a ingrijirilor persoanelor condamnate se fac in conditiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.
(6) Persoana condamnata la o pedeapsa privativa de libertate poate solicita, contra cost, sa fie examinata, la locul de detinere, de un medic din afara sistemului penitenciar. Constatarile medicului din afara sistemului penitenciar se consemneaza in dosarul medical al persoanei condamnate.

Examenul medical Art. 72

(1) Examenul medical al persoanelor condamnate se realizeaza la primirea in penitenciar si in timpul executarii pedepsei privative de libertate, in mod periodic, dispozitiile art. 71 alin. (4) aplicandu-se in mod corespunzator.
(2) Examenul medical se realizeaza in conditii de confidentialitate, cu asigurarea masurilor de siguranta.
(3) In cazul in care constata urme de violenta sau persoana condamnata acuza violente, medicul care efectueaza examenul medical are obligatia de a consemna in fisa medicala cele constatate si declaratiile persoanei condamnate in legatura cu acestea sau cu orice alta agresiune si de a sesiza de indata procurorul.
(4) In cazurile prevazute la alin. (3), persoana condamnata are dreptul de a solicita sa fie examinata, in penitenciar, de un medic legist. Certificatul medico-legal se anexeaza la fisa medicala, dupa ce persoana condamnata a luat cunostinta de continutul sau, sub semnatura.
(5) Cheltuielile ocazionate de examenul medical prevazut la alin. (4) se suporta de catre solicitant, cu exceptia situatiei in care nu are sume de bani evidentiate in fisa contabila nominala sau in contul personal. Sumele cheltuite in acest sens de administratia penitenciarului vor fi recuperate, pe durata executarii pedepsei, de la persoana condamnata, in momentul in care in contul personal sau in fisa contabila va exista disponibil.
(6) Cu ocazia primirii in penitenciar, dupa identificarea persoanei condamnate, daca aceasta prezinta afectiuni medicale, penitenciarul adopta masurile necesare pentru asigurarea asistentei medicale in reteaua medicala proprie sau a Ministerului Sanatatii.

Asistenta medicala in cazuri speciale Art. 73
(1) Femeile condamnate, care sunt insarcinate, beneficiaza de asistenta medicala prenatala si postnatala, luandu-se masuri ca nasterea sa aiba loc in afara penitenciarului, intr-o institutie medicala specializata. Administratia penitenciarului ia masuri ca, in mod exceptional, persoana condamnata, la solicitarea acesteia, sa isi poata ingriji copilul pana la varsta de un an, si daca nu este decazuta din drepturile parintesti.
(2) Administratia penitenciarului informeaza autoritatile competente in domeniul protectiei copilului cu privire la nasterea copilului de catre o femeie condamnata, pentru a fi luate masurile care se impun.
(3) La implinirea varstei de un an sau anterior, copilul poate fi dat in ingrijire, cu acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta.
(4) In cazul in care copilul nu poate fi dat in ingrijire potrivit alin. (3), acesta este incredintat, potrivit legii, unei institutii specializate, instiintandu-se, in acest sens, autoritatile competente pentru protectia copilului.
(5) Prin decizie a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor sunt desemnate penitenciarele care asigura conditiile necesare pentru ca mama privata de libertate, la solicitarea acesteia, sa isi poata ingriji copilul pana la implinirea varstei de un an.
(6) Prin decizie a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor se stabilesc penitenciarele sau spitalele-penitenciar in care vor functiona sectii speciale de psihiatrie destinate detinutilor cu tulburari psihice grave, inclusiv cele provocate de alcool sau alte substante psihoactive.
(7) In sectiile speciale de psihiatrie se asigura, de catre personal specializat, tratamentul necesar si desfasurarea programelor de interventie specifica detinutilor cu tulburari psihice grave, pentru modificarea pozitiva a personalitatii si comportamentului acestora.
(8) Regimul aplicabil detinutilor in sectiile speciale de psihiatrie este cel prevazut la art. 36.

Dreptul la asistenta diplomatica Art. 74

(1) Persoanele condamnate, care au alta cetatenie decat cea romana, au dreptul de a se adresa reprezentantelor diplomatice sau consulare in Romania ale statului ai carui cetateni sunt si de a fi vizitate de functionarii acestor reprezentante diplomatice sau consulare, in conditii de confidentialitate, sub supraveghere vizuala.
(2) Administratia penitenciarului are obligatia sa coopereze cu institutiile prevazute la alin. (1) pentru realizarea asistentei diplomatice a persoanelor condamnate.
(3) Persoanele condamnate, cu statut de refugiati sau apatrizi, precum si persoanele condamnate, care au alta cetatenie decat cea romana, al caror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular in Romania, pot solicita administratiei penitenciarului sa contacteze autoritatea interna sau internationala competenta si pot fi vizitate de reprezentantii acesteia, in conditii de confidentialitate, sub supraveghere vizuala.
(4) Persoanele condamnate, care au alta cetatenie decat cea romana, sunt informate, la intrarea in penitenciar, cu privire la posibilitatea continuarii executarii pedepsei privative de libertate in statul de cetatenie.
(5) Persoanele condamnate care nu au cetatenie sau au alta cetatenie decat cea romana au dreptul de a solicita acordarea unei forme de protectie in Romania, in conditiile legii. Cererile de azil depuse de aceste persoane se transmit autoritatii desemnate pentru imigrari de catre administratia penitenciarului, care va asigura accesul autoritatilor competente in domeniul azilului, pentru efectuarea formalitatilor prevazute de lege.


Modalitati de executare silita – Executare silita

Modalitati de executare silita – Executare silita

 

Modalitati de executare silita - Executare silita

Executarea silita cunoaste doua modalitati:

a.    executare silita directa;

b.    executare silita indirecta.

             Alegerea modalitatii de executare apartine creditorului si ar trebui sa se faca în cunostinta de cauza, tinând cont de cuantumul creantei de recuperat si a solvabilitatii debitorului.

Executarea silita are loc pana la recuperarea integrala a debitului, penalitatilor, cheltuielilor de executare, actualizate cu indicii de inflatie.

a. Executarea silita directa consta în predarea silita a bunurilor si executarea unor obligatii de a face sau a nu face.

Pentru subiectul lucrarii de fata, executarea silita directa nu are relevanta, întrucât în cazul debitelor restante, obligatia nu este de a face sau a nu face, ci de a da.

 b. Executarea silita indirecta se realizeaza prin:

1.Urmarire silita mobiliara;

2.Poprire;

3.Urmarire silita imobiliara.

  Ca regula, nicio urmarire nu poate avea loc decât pentru o creanta certa, lichida si exigibila.


Garantiile obligatorii ale creantelor – Debite

Garantiile obligatorii ale creantelor – Debite

 

Garantiile obligatorii ale creantelor - Debite

Orice raport juridic care implica drepturi de creanta ar trebui sa contina garantii – ca o masura de prevedere a partilor implicate. in functie de detaliile concrete ale fiecarui raport obligational, partile pot opta pentru o anumita garantie. Sigur ca garantiile nu se constituie pentru contracte de mica valoare, uzuale. Ar fi dificil de incheiat, iar costurile pot constitui un impediment. Garantiile sunt de esenta raporturilor juridice cu o valoare semnificativa, iar utilitatea lor este considerabila.

Garantiile reprezinta ansamblul mijloacelor juridice – drepturi si actiuni derivand din reglementari legale sau din conventia partilor – care garanteaza indeplinirea obligatiilor asumate de parti prin care se asigura realizarea drepturilor de creanta.
Noul Cod civil reglementeaza garantia comuna a creditorilor, garantiile personale si garantiile reale.

1. Gajul general al creditorilor

Orice  persoana raspunde pentru obligatiile sale cu intreg patrimoniul sau.
Gajul general al creditorilor sau garantia comuna este reglementat in art. 2324 din noul Cod civil.
Prin noua reglementare devine posibila diviziunea patrimoniului si transferul drepturilor si obligatiilor dintr-o masa patrimoniala in alta.
Importanta acestei segmentari a patrimoniului rezida in aspectele executarii silite care nu mai poate privi intregul patrimoniu al debitorului, ci doar patrimoniul profesional in legatura cu care s-a nascut creanta respectiva si doar in cazul in care bunurile nu sunt suficiente indestularii, vor putea fi urmarite celelalte mase patrimoniale.
Prevederile de mai sus sunt valabile micilor intreprinzatori, persoanelor fizice autorizate.
Aspectul cel mai interesant apare in cadrul profesiilor autorizate de lege, adica a profesiilor liberale, cum sunt medicii, notarii, arhitectii.
In cazul acestora, sunt supuse executarii silite doar bunurile din patrimoniul profesional, fiind declarate insesizabile celelalte bunuri.

2. Garantii personale

a. Fideiusiunea
Fideiusiunea reprezinta angajamentul scris – act autentic sau inscris sub semnatura privata – pe care o alta persoana decat debitorul si-o asuma fata de creditor de a executa obligatia in cazul in care debitorul nu si-o executa el insusi.
Fideiusiunea nu poate avea o intindere mai mare decat obligatia debitorului.

Beneficiul de discutiune reprezinta dreptul fideiusorului de a cere ca, creditorul sa se indrepte intai impotriva debitorului principal si, numai in masura in care creanta nu va putea fi realizata pe aceasta cale, sa poata fi urmarit el.
Invocarea beneficiului suspenda urmarirea fideiusorului pana la aflarea rezultatelor urmaririi debitorului.
Daca creanta a fost recuperata doar in parte de la debitor, fideiusorul ramane obligat pentru diferenta, iar in caz de insolvabilitate a debitorului, suspendarea urmaririi fideiusorului inceteaza.

Beneficiul de diviziune consta in posibilitatea fideiusorului de a cere creditorului sa divida creanta intre fideiusori. Bineinteles acest beneficiu presupune existenta unei pluralitati de fideiusori.
Dar in temeiul beneficiului de diviziune, fiecare fideiusor are posibilitatea sa ceara creditorului divizarea obligatiei si urmarirea sa doar in limita cotei sale.
Deoarece beneficiul de discutiune si cel de diviziune pot fi invocate pentru a temporiza executarea silita si implicit recuperarea creantei, in contractele de fideiusiune se recurge ori la renuntarea expresa la aceste beneficii ori la obligarea in solidar a fideiusorului cu debitorul.
O creatie a practicii bancare este mentionarea in contractele de credit a codebitorului, care in fapt este un fideiusor, garantand obligatia, dar fara sa beneficieze de credit.
Daca fideiusorul a platit datoria catre creditor, are dreptul de regres impotriva debitorului principal pentru a-si recupera sumele platite, in conditiile legii.

b. Garantii autonome
Garantiile autonome sunt reglementate in art. 2321-2322 din noul Cod civil, si sunt scrisoarea de garantie si scrisoarea de confort.
Reprezinta angajamente unilaterale, care dau nastere la obligatii doar in sarcina celui ce si le asuma, adica a emitentului.

Scrisoarea de garantie
Scrisoarea de garantie este angajamentul irevocabil si neconditionat prin care o persoana, denumita emitent, se obliga, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, in considerarea unui raport obligational preexistent, dar independent de acesta, sa plateasca o suma de bani unei terte persoane, denumita beneficiar, in conformitate cu termenii angajamentului asumat.

Emitentul – de obicei o banca sau o societate de asigurari – are rolul de garant, de fidejusor, preluand obligatia de plata pentru situatia in care cel garantat nu si-a indeplinit obligatia contractuala. Emitentul trebuie sa se asigure ca sunt indeplinite cerintele pentru executare din scrisoare sau din cererea simpla, iar apoi are un drept de regres impotriva ordonatorului pentru a-i fi returnata suma platita.

Scrisoarea de confort
Scrisoarea de confort este definita ca fiind acel angajament irevocabil si autonom prin care emitentul isi asuma o obligatie de a face sau de a nu face, in scopul sustinerii unei alte persoane, denumita debitor, in vederea executarii obligatiilor acesteia fata de un creditor al sau.
Spre deosebire de scrisoarea de garantie care are ca obiect obligatia de a da o suma de bani, scrisoarea de confort are ca obiect o obligatie de a face sau de a nu face.

in toate cazurile, garantia este limitata la plata de daune interese – emitentul nu va fi obligat sa execute obligatia de a face sau a nu face, ci va fi obligat la plata unor daune interese catre beneficiar, la simpla cerere a beneficiarului.

3. Garantii reale

Garantiile reale sunt reglementate in art. 2323-2500 din noul Cod civil si sunt privilegiile, ipotecile, gajul si dreptul de retentie.

a. Privilegiile
Privilegiul este preferinta acordata de lege unui creditor in considerarea creantei sale si este indivizibil.
Fata de alti creditori care au o garantie reala asupra aceluiasi bun, preferinta privilegiului opereaza doar in masura in care a fost inscris in registrele prevazute de lege.

Aspectul cel mai important al majoritatii privilegiilor imobiliare este dat de dreptul de preferinta, nu si de urmarire.
Asta inseamna ca, creditorul privilegiat nu are vreun drept special fata de creditorii chirografari in ce priveste vanzarea bunurilor asupra carora s-a constituit privilegiul si nu poate sa se opuna vanzarii, insa va fi preferat in cadrul operatiunii de distribuire a sumelor de bani rezultate din vanzarea bunului, pana la indestularea creantei sale.

b. Ipotecile
Ipoteca – prevazuta de art. 2343-2479 din noul Cod civil este un drept real accesoriu care are ca obiect unul sau mai multe bunuri mobile sau imobile afectate executarii unei obligatii si care confera creditorului ipotecar atributele de preferinta si de urmarire fata de alti creditori.
Dupa modalitatea prin care se constituie, ipoteca este legala si conventionala, iar dupa natura bunurilor ipotecate, ipoteca poate fi mobiliara si imobiliara.

Se pot ipoteca:
a) creante banesti;
b) conturi bancare;
c) actiuni si parti sociale, valori mobiliare si alte instrumente financiare;
d) drepturi de proprietate intelectuala;
e) petrolul, gazul natural;
f) efectivele de animale;
g) recoltele care urmeaza a fi culese;
h) padurile care urmeaza a fi taiate;
i) bunurile corporale care fac obiectul unui contract de locatiune, care sunt detinute in vederea vanzarii, etc.;
j) orice bunuri destinate sa serveasca in mod durabil exploatarii unei intreprinderi.

Ipoteca imobiliara
Se pot ipoteca:
a) imobilele cu accesoriile lor;
b) uzufructul acestor imobile si accesoriile;
c) cotele-parti din dreptul asupra imobilelor;
d) dreptul de superficie.

Ipoteca imobiliara trebuie inscrisa in cartea funciara ca si conditie pentru constituirea sa valabila, nu doar pentru opozabilitate.
Cele mai importante efecte pe care le are ipoteca fata de creditor sunt atributele de urmarire si de preferinta in baza carora, creditorul ipotecar poate sa urmareasca bunurile in mana oricui s-ar afla si sa fie platit cu prioritate in cazul urmaririi silite a bunului.

Deoarece ipoteca este prin esenta ei fara deposedare, debitorul poate sa-si foloseasca imobilul fara sa fie lezat in aceasta folosinta de creditor.
Debitorul poate sa instraineze bunul, dar in baza caracterului accesoriu al ipotecii, aceasta urmeaza bunul ipotecat, iar tertul dobanditor al bunului ipotecat il dobandeste cu ipoteca accesorie, raspunzand cu bunul pentru datoriile nascute si garantate cu ipoteca.

Ipoteca imobiliara se considera constituita doar in momentul inscrierii sale in cartea funciara.
Ipoteca mobiliara se constituie in momentul incheierii contractului de ipoteca, dar produce efecte doar la data cand obligatia garantata ia nastere.

Extinderea ipotecii
Ipoteca se intinde, fara nici o alta formalitate, asupra constructiilor, imbunatatirilor si accesoriilor imobilului, chiar daca acestea sunt ulterioare constituirii ipotecii.
Prin urmare este necesar sa existe o ipoteca asupra imobilului principal, ipoteca ce se va extinde prin efectul legii si asupra tuturor celorlalte imobile incorporate in imobilul ipotecat, inclusiv asupra constructiilor ulterioare.
Un aspect demn de luat in seama poate aparea in cazul executarii silite. Cand se urmareste silit un imobil teren ipotecat, in baza acestei prevederi, se poate urmari si imobilul ca amelioratiune a terenului, chiar daca nu este intabulat.

c. Gajul 
Gajul este o varietate a ipotecii mobiliare cu deposedare si este reglementat in art. 2478-2494 din noul Cod civil, reprezentand contractul prin care debitorul sau un tert remite creditorului sau unui tert un bun mobil, corporal sau incorporal, in scopul garantarii unei obligatii.
Gajul da creditorului un drept de retentie in virtutea caruia, creditorul poate refuza restituirea bunului pana cand debitorul va indeplini obligatia principala in totalitate.
Dreptul de urmarire si de preferinta, ca si in cazul celorlalte garantii reale, da posibilitatea creditorului sa urmareasca bunul in mainile oricui si sa fie indestulat cu prioritate din pretul vanzarii acestuia.

d. Dreptul de retentie

Cel care este dator sa remita sau sa restituie un bun poate sa il retina cat timp creditorul nu isi executa obligatia sa izvorata din acelasi raport de drept sau, dupa caz, atat timp cat creditorul nu il despagubeste pentru cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.

Dreptul de retentie beneficiaza de reglementare prin art. 2495-2500 din noul Cod Civil, poate fi legal sau conventional si poate privi bunuri mobile si imobile.
In baza dreptului de retentie, creditorul nu se poate opune executarii silite a bunului inceputa de alt creditor, dar poate va participa la distribuirea pretului.
Dreptul de retentie se stinge prin achitarea creantei sau a altei garantii suficiente.


Infiintare societate recuperari creante – Firma recuperari

Infiintare societate recuperari creante – Firma recuperari

Infiintare societate recuperari creante - Firma recuperariPentru activitatea de recuperare creante trebuie sa ne puneti la dispozitie  urmatoarele documente:

1.denumire sau nume debitor, adresa acestuia sau sediul social,datele de contact ale debitorului/reprezentantului debitorului: telefon, fax, e-mail , seria si numarul cartii de identitate, etc;
2.contractele intervenite intre creditor si debitor;

3.copii xerox ale facturilor emise de catre creditor;
4.cecuri, bilete la ordin, cambii, etc;
6.avize de insotire a marfii;

7.orice document prin care debitorul recunoaste debitul;
8.corespondenta dintre creditor si debitor;
9.alte documente care sa fie utile in procedura de recuperare a creantelor, debitelor, datoriilor.

Problema credit firma recuperari creante – Firma recuperari

Problema credit firma recuperari creante – Firma recuperari

 

Shutterstock - BusinessIn absenta unor minime reglementari legale specifice, companiile de recuperare creante pot actiona dupa propriile conceptii cu privire la ce este permis si ce nu in activitatea de incasare a datoriilor, consecinta fiind numarul urias al cazurilor de abuz raportate.

Ajunsi in posesia datoriei debitorului, recuperatorii vor trimite somatii de plata, vor suna si vor merge chiar in vizita. Daca metodele initiale nu dau rezultate, au posibilitatea de a recurge la actiuni in instanta pentru a recupera sumele. Cum aceasta din urma este de multe ori mult prea costisitoare raportat la valoarea creantei, recuperatorii vor insista cu precadere pe procedurile „amiabile”.

Se ajunge la zeci de telefoane pe zi, la cele mai nepotrivite ore, fiind vizat nu doar debitorul, ci si familia sau vecinii acestuia, se recuge la amenintari.

Banii care fac obiectul acestor actiuni reprezinta o datorie care trebuie achitata. Exista, desigur, categoria persoanelor de rea-credinta, care vor pur si simplu sa insele banca sau compania care le-a furnizat un serviciu. In majoritatea cazurilor insa situatia de neplata a fost generata de motive obiective, iar debitorul care si-a luat angajamente in anumite circumstante si conditii este presat sa accepte reguli inechitabile si un tratament nedemn.


Societate recuperari creante – Firma recuperari

Societate recuperari creante – Firma recuperari

Societate recuperari creante - Firma recuperariAutoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) va promova o lege de reglementare a companiilor specializate in recuperarea creantelor, inclusiv cele bancare, pentru a limita unele abuzuri asupra debitorilor.

ANPC a mai inaintat in Parlament un proiect de lege pentru reglementarea firmelor de recuperare de creante, care a fost insa respins, la presiunea comunitatii bancare.

In ultima scrisoare de intentie transmisa FMI, autoritatile s-au angajat sa nu promoveze legea falimentului personal sau legea privind colectarea creantelor si sa amane pe o perioada de sase luni modificarea Legii 193/2000, care ar permite ANPC sau asociatiilor de consumatori sa desfiinteze prin instanta clauzele abuzive practicate de banci din tot portofoliul de imprumuturi detinut de o institutie de credit.

Procedura recuperarii creantelor – Procedura recuperari

Procedura recuperarii creantelor – Procedura recuperari

Procedura recuperarii creantelor - Procedura recuperariRecuperarea creantelor se poate dovedi a fi un proces dificil aproape pentru orice afacere, indiferent de domeniul de activitate; insa, pe langa nelinistile produse de sistemul juridic roman, precum si pe langa lipsa unei intelegeri adecvate a protectiei juridice acordate creditorilor in baza legilor in vigoare, a face afaceri si, mai mult, a avea creante in Romania devine mult prea intimidant pentru cele mai multe societati – in special in vremuri tulburi din punct de vedere economic. Din fericire, sistemul juridic romanesc ofera un cadru ce instituie proceduri urgente privind recuperarea creantelor de catre creditori, iar prezentul articol descrie tocmai instrumentele juridice aflate la dispozitia creditorilor pentru recuperarea creantelor lor.

Proceduri diferite privind recuperarea creantelor
Potrivit legii romane, in cazul in care un debitor nu si-a platit datoria pana la data scadenta, creditorul sau poate initia o procedura in fata instantei pentru recuperarea creantei sale, in termenul de prescriptie de trei ani. In plus, desigur, creditorii pot utiliza si prevederile stabilite de Legea 85/2006 (“Legea Insolventei”), acolo unde acestea sunt aplicabile.

Incepand din octombrie 2007, cand a intrat in vigoare Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 119/2007 (“OUG 119”), ca parte a responsabilitatilor asumate de Romania in procesul de integrare in Uniunea Europeana, coexista doua proceduri urgente privind recuperarea creantelor – procedura somatiei de plata, stabilita prin Ordonanta Guvernului nr.5/2001, si procedura ordonantei de plata, stabilita prin OUG 119. In functie de cazul lor concret, creditorii pot opta pentru oricare dintre cele doua procedure urgente, dar pot, de asemenea, utiliza si procedura generala prevazuta de Codul de procedura civila, care necesita insa mai mult timp pentru o implementare integrala.

Somatia de plata si ordonanta de plata
In cazul in care creditorul detine informatii suficiente privind solvabilitatea debitorului sau, iar creanta sa este atestata prin inscrisuri, atunci cea mai buna optiune pentru creditor este sa utilizeze una dintre cele doua procedure urgente. Atat procedura somatiei, cat si cea a ordonantei de plata se refera la creante certe, lichide si exigibile. O creanta este certa, atunci cand existenta sa este dincolo de indoiala; este lichida, atunci cand cuantumul sau este determinat sau determinabil; si este exigibila, atunci cand a devenit scadenta.

Procedura somatiei este o procedura speciala si urgenta, ce poate fi utilizata numai pentru recuperarea creantelor reprezentand sume de bani, rezultand din contracte sau din alte inscrisuri, semnate de ambele parti. Ordonanta de plata detine o arie mai restransa de aplicare, in sensul ca ea reglementeaza recuperarea creantelor reprezentand sume de bani, ce decurg din contracte comerciale, definite drept acele contracte incheiate intre comercianti, ori intre comercianti si autoritati contractante.

In timp ce, in procedura somatiei de plata, facturile semnate de debitor reprezinta dovada de baza utilizata in fata instantei, procedura ordonantei de plata permite o mai mare flexibilitate in ceea ce priveste furnizarea dovezilor in instanta. Astfel, un creditor ce utilizeaza aceasta procedura poate depune cu success, pe langa facturi, si alte documente care sa ateste creanta sa fata de debitor, cum ar fi corespondenta cu acesta.

Acesta este un aspect important in aceasta procedura, ce transforma ordonanta de plata intr-o procedura mai avantajoasa pentru creditori, comparativ cu somatia de plata.
Un alt avantaj al ordonantei de plata este faptul ca, in cadrul acestei proceduri, debitorul isi poate recunoaste partial datoria, in timp ce procedura somatiei nu permite o asemenea recunoastere partiala. Astfel, judecatorul poarte emite o decizie in acest sens, iar creditorul isi va putea recupera o parte a creantei sale, in timp ce, pentru restul creantei pretinse, poate introduce o cerere in instanta in temeiul procedurii generale prevazute de Codul de procedura civila.

Procedura generala
Potrivit Codului de procedura civila, care instituie procedura generala privind recuperarea creantelor, inainte de initierea unei actiuni in instanta, creditorul trebuie sa incerce sa solutioneze problema in mod amiabil cu debitorul. In acest sens, creditorul trebuie sa comunice o notificare scrisa debitorului, prin care sa-l invite in scopul solutionarii amiable a problemei. Notificarea trebuie sa includa, drept anexe, toate documentele ce atesta creanta creditorului, si trebuie transmisa cu cel putin 15 zile inainte de data propusa pentru intalnire. Daca partile reusesc sa rezolve problema in mod amiabil, atunci debitorul va plati suma datorata si nicio actiune nu va mai fi introdusa in instanta.

Insa, in cazul in care partile nu ajung la o intelegere, sau daca partile ajung la o intelegere, pe care debitorul o incalca, atunci creditorul poate introduce o actiune in instanta, la care va anexa toate documentele ce atesta faptul ca partile au incercat sa solutioneze problema amiabil inainte de introducerea respectivei actiuni. In lipsa unor asemenea dovezi, actiunea va fi respinsa de instanta.

La fel ca si in cazul procedurilor somatiei si ordonantei de plata, instanta competenta in cadrul procedurii generale este judecatoria sau tribunalul, in functie de cuantumul creantei ce face obiectul litigiului.


HG 1168/2013 aduce modificari privind transferul de deseuri – Modificari 2014

*Se desemneaza autoritatea publica centrala pentru protectia mediului ca autoritate competenta pentru punerea in aplicare a Regulamentului*


Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului este desemnata punct focal pentru Conventia de la Basel in conformitate cu prevederile art. 2 paragraful 7 din aceasta.
Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului indeplineste atributii de autoritate competenta:
a) de expediere, asa cum este ea definita la art. 2 alin. (19) din Regulament;
b) de destinatie, asa cum este ea definita la art. 2 alin. (20) din Regulament;
c) de tranzit, asa cum este ea definita la art. 2 alin. (21) din Regulament.
Atributiile autoritatii publice centrale pentru protectia mediului in calitate de autoritate competenta pentru punerea in aplicare a Regulamentului, prevazute la alin. (3) lit. a)-c) se pun in aplicare de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, conform prevederilor legale in vigoare.
Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului desemneaza corespondenti responsabili cu informarea sau consilierea persoanelor fizice si juridice care solicita informatii, in conformitate cu prevederile art. 54 din Regulament.

Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului intocmeste si transmite rapoartele prevazute la art. 51 alin. (1) si (2) din Regulament.
Cuantumul costurilor administrative prevazute la art. 29 din Regulament vor fi stabilite prin ordin al ministrului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului comunica Comisiei Europene informatiile prevazute la alin. (5).

(1) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 30.000 lei la 50.000 lei importul, exportul, tranzitul sau transferul intracomunitar de deseuri, daca nu sunt insotite de documentele prevazute in Regulament, respectiv, anexa IA, anexa IB, anexa VII, dupa caz.
(2) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 20.000 lei la 40.000 lei:
a) abaterea de la traseul aprobat, fara informarea autoritatilor care au emis aprobarea;
b) utilizarea unor noi transportatori, fara informarea autoritatilor care au emis aprobarea.
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 15.000 lei la 30.000 lei:
a) transferul deseurilor mentionate in documentele care insotesc transportul, amestecate cu alte deseuri;
b) transferul deseurilor, ambalate in ambalaje care nu au fost aprobate prin anexa IA din Regulament.
(4) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei:
a) netransmiterea in scris catre autoritatile competente a documentului de circulatie anexa IB din Regulament cu minimum 3 zile inainte de efectuarea transferului de deseuri;
b) netransmiterea catre autoritatile competente a certificarii receptiei deseurilor, in termen de 3 zile de la realizarea acesteia;
c) netransmiterea catre autoritatile competente a certificarii ca operatiunea de valorificare/recuperare a deseurilor a fost finalizata, in termen de 30 de zile de la realizarea acesteia, dar nu mai tarziu de un an de la data receptiei;
d) netransmiterea catre autoritatile competente a certificarii ca operatiunea de valorificare/recuperare finala a deseurilor a fost finalizata, conform art. 15 lit. (e) din Regulament;
e) lipsa semnaturilor pe documentul original al anexei I B sau al anexei VII din Regulament pentru exportul/transferul transfrontalier al deseurilor, dupa caz;
f) lipsa copiilor de pe anexa IA, din care sa rezulte aprobarile autoritatilor implicate, inclusiv conditii speciale privind acordul, dupa caz;
g) lipsa inregistrarilor in registrul al carui model este prevazut in anexa la prezenta hotarare.
(5) Contravenientul poate achita pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia jumatate din minimul amenzii prevazute la alin. (1)-(4), agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.
(6) Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere la instanta competenta, in termen de 15 zile de la data comunicarii procesului-verbal in conditiile legii.


(7) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la alin. (1)-(4) se fac de personalul imputernicit din cadrul Garzii Nationale de Mediu potrivit competentelor acesteia.


Cum fac o sponsorizare in 2014

Cum fac o sponsorizare

Sumele acordate ca sponsorizari, pentru acte de mecenat si ca burse private care nu sunt scazute din impozitul pe profit se pot reporta in urmatorii 7 ani consecutivi.

Recuperarea acestor sume se va efectua in ordinea inregistrarii acestora, in aceleasi conditii, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit.

Aceasta prevedere completeaza articolul din Codul fiscal, care va ramane in vigoare anul viitor, potrivit caruia contribuabilii care fac cheltuieli de sponsorizare si/sau mecenat si acorda burse private, toate fiind nedeductibile, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente in urmatoarea limita minima:

3 la mie din cifra de afaceri; pentru situatiile in care reglementarile contabile nu definesc indicatorul „cifra de afaceri”, aceasta limita se determina potrivit normelor, se mentioneaza in noului act normativ;
20% din impozitul pe profit datorat.

 

 

 


Cum fac o sponsorizare

Stire oficiala – depunatori la FNI pot solicita restituirea sumelor

Stire oficiala – depunatori la FNI pot solicita restituirea sumelor

 

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a anuntat faptul ca “fostii depunatori la Fondul Nationali de Investitii (FNI), care se regasesc in anexele sentintei penale nr.423/20.03.2007, pot depune cererile de despagubire pentru recuperarea sumelor investite”.

In anexele sentintei penale nr.423/20.03.2007 sunt mentionate 130.798 de
persoane, dar nu si sumele, a caror “valoare se calculeaza pe baza raportului de expertiza contabila extrajudiciara, care se depune individual de catre fiecare creditor”, au precizat oficialii Autoritatii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), raspunzând la o intrebare ECONOMICA.NET.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, fosta AVAS), a preluat si de la fosta Comisie Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM, actuala Autoritate de Supraveghere Financiara) toate drepturile si obligatiile in relatia cu investitorii FNI

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) mai avea de platit 29,5 milioane de lei pentru cei 6.114 de pagubiti FNI, inainte de a i se transfera si obligatiile de la CNVM.

Cum identific licitatiile de la executorii judecatoresti

Cum identific licitatiile de la executorii judecatoresti

Conform legii 188/2000 executorii judecatoresti au obligatia de a publica TOATE executarile silite instrumentate.In practica nu se intampla deloc asa ceva.De obicei cele mai bune oferte nu sunt publicate

 

Ce putem face?

 

In primul rand putem cauta pe portal.just.ro sintagma „executare silita imobiliara”

O sa apara toate incuviintarile de executari silite

 

Apoi vedeti ce executorii sunt si mergeti la acestia

 

Cel mai bine ar fi ca un avocat sa faca aceasta activitate

Prescriptia legala a termenului de incasare a creantelor – 2014

Prescriptia legala a termenului de incasare a creantelor – 2014

 

Termenul de prescriptie a dreptului la actiune al creditorului impotriva debitorului care nu si-a achitat datoria la scadenta este termenul de drept comun in materie de obligatii comerciale, respectiv de trei ani. In acelasi timp, termenul respectiv de trei ani este prevazut de lege si pentru prescriptia dreptului de a cere executarea silita a titlurilor executorii – hotarari judecatoresti, contracte autentice etc. – obtinute impotriva debitorului rau-platnic. Pe de alta parte, prescriptia extinctiva se intrerupe prin recunoasterea dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de catre debitor. In acelasi timp, intreruperea sterge prescriptia inceputa inainte de a se fi ivit imprejurarea care a intrerupt-o iar, dupa intrerupere, incepe sa curga o noua prescriptie – spre exemplu, in cazul in care creantele si datoriile au fost inventariate, verificate si confirmate pe baza „Extrasului de cont“ sau au fost confirmate debitele prin orice alta modalitate.

Ca regula generala, in conformitate cu pct. 187 din Reglementarile contabile conforme cu Directiva a patra a CEE, aprobate prin OMFP 3055/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, la scaderea din evidenta a creantelor si datoriilor ale caror termene de incasare sau plata sunt prescrise, societatea trebuie sa demonstreze ca au fost intreprinse toate demersurile legale pentru decontarea acestora

Recuperare debite și colectare – Numărul1 în Recuperare Creanțe

Recuperare creante – Declarant PAPNICTRANS SRL

Firma PAPNICTRANS SRL are creante fata de firma VASICTRANS 2003 SRL.

Suma de recuperat: 1170 RON.

Statistici companie PAPNICTRANS SRL

2 marfuri publicate

5 camioane publicate

Statistici companie VASICTRANS 2003 SRL

58 marfuri publicate

2 camioane publicate

Recuperare debite și colectare – Numărul1 în Recuperare Creanțe

COLTUC SI ASOCIATII SAI

Aveți de recuperat facturi restante? Aici găsiți soluții eficiente. Noi suntem Coltuc Si Asociatii Sai

https://coltucsiasociatii.ro/

#coltuc

 

https://issuu.com/factotum.ro/docs/recuperare_debite__i_colectare_coltuc_si_asociatii

 

 

 

 

 

 

Plan de reorganizare în procedura insolvenţei

Plan de reorganizare în procedura insolvenţei

plan de reorganizare în procedura insolvenţei, plan supus confirmării judecătorului sindic de către debitor, administratorul judiciar sau de unul sau mai mulţi creditori în cuprinsul căruia sunt indicate perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului. P. de r. cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor. Planul conţine măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor.

Următoarele categorii de persoane pot propune un p. de r. în condiţiile de mai jos: i) debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, în termen de 30 de zile de la afişarea tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia formulării intenţiei de reorganizare, dacă procedura a fost declanşată de acesta, şi în cazul în care procedura a fost deschisă ca urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori; ii) administratorul judiciar, de la data desemnării sale şi până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia să îşi fi manifestat această intenţie până la votarea raportului privind existenţa unei posibilităţi reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori, după caz, privind motivele care nu permit reorganizarea debitorilor care nu se află în una din situaţiile care permit aplicarea procedurii simplificate [art. 59 alin. (2), art. 1 alin. (2)]; iii) unul sau mai mulţi creditori care şi-au anunţat această intenţie până la votarea raportului privind existenţa unei posibilităţi reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori, după caz, privind motivele care nu permit reorganizarea debitorilor care nu se află în una din situaţiile care permit aplicarea procedurii simplificate, deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe, în termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe. La cererea oricărei părţi interesate, judecătorul-sindic poate scurta, pentru motive temeinice, perioadele arătate. Planul va putea să prevadă fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor două variante de reorganizare. Nu vor putea propune un p. de r. debitorul care, într-un interval de 5 ani anteriori formulării cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite în baza Legii nr. 85/2006 şi nici debitorul care a fost condamnat definitiv pentru falsificare sau pentru infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996 (legea concurenţei) sau ai cărui administratori, directori şi/sau asociaţi au fost condamnaţi definitiv pentru: bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracţiuni de fals ori infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii. Nerespectarea termenelor de propunere a planului conduce la decăderea părţilor respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare şi, ca urmare, la trecerea, din dispoziţia judecătorului-sindic, la faliment (art. 94 din Legea nr. 85/2006). P. de r. indică perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului, şi cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor. P. de r. cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor. Executarea p. de r. nu va putea depăşi 3 ani, socotiţi de la data confirmării. Termenele de plată stabilite prin contracte — inclusiv de credit sau de leasing – pot fi menţinute prin plan, chiar dacă depăşesc perioada de 3 ani. Aceste termene pot fi şi prelungite, cu acordul expres al creditorilor, dacă iniţial erau mai scurte de 3 ani. După realizarea tuturor obligaţiilor din plan şi închiderea procedurii de reorganizare, aceste plăţi vor continua conform contractelor din care rezultă. La recomandarea administratorului judiciar, după trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, această perioadă va putea fi extinsă cu cel mult încă o perioadă de un an, dacă propunerea este votată de cel puţin două treimi din creditorii aflaţi în sold la acea dată. P. de r. va menţiona: i) categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate, în sensul legii; ii) tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate; iii) dacă şi în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii din societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită vor fi descărcaţi de răspundere; iv) ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment; valoarea estimativă se va calcula la data propunerii planului. Planul va specifica măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, cum ar fi: A) păstrarea, în întregime sau în parte, de către debitor, a conducerii activităţii sale, inclusiv dreptul de dispoziţie asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea
activităţii sale de către administratorul judiciar desemnat în condiţiile legii; B) obţinerea de resurse financiare pentru susţinerea realizării planului şi sursele de provenienţă a acestora; C) transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului către una ori mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior ori ulterior confirmării planului; D) fuziunea debitorului, în condiţiile legii; E) lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat ori în bloc, libere de orice sarcini, sau darea în plată a acestora către creditorii debitorului, în contul creanţelor pe care aceştia le au faţă de averea debitorului. Darea în plată a bunurilor debitorului către creditorii săi va putea fi efectuată doar cu condiţia prealabilă a acordului scris al acestora cu privire la această modalitate de stingere a creanţei lor; F) lichidarea parţială sau totală a activului debitorului în vederea executării planului se face de lichidator sub controlul judecătorului-sindic potrivit art. 116-120 din lege; G) modificarea sau stingerea garanţiilor reale, cu acordarea obligatorie, în beneficiul creditorului garantat, a unei garanţii sau protecţii echivalente; H) prelungirea datei scadenţei, precum şi modificarea ratei dobânzii, a penalităţii sau a oricărei alte clauze din cuprinsul contractului ori a celorlalte izvoare ale obligaţiilor sale; I) modificarea actului constitutiv al debitorului, în condiţiile legii; J) emiterea de titluri de valoare de către debitor sau oricare dintre persoanele menţionate la lit. C) şi D), în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi de Legea nr. 297/2004. Pentru înscrierea în plan a unei emisiuni de titluri de valoare este necesar acordul expres, în scris, al creditorului care urmează să primească titlurile de valoare emise, acord ce se va da înainte de admiterea planului de către judecătorul-sindic. K) prin derogare de la prevederile lit. J), planul de reorganizare nu poate prevedea conversia creanţelor bugetare în titluri de valoare; L) inserarea în actul constitutiv al debitorului – persoană juridică -sau al persoanelor menţionate la lit. C) şi D) a unor prevederi: i) de prohibire a emiterii de acţiuni fără drept de vot; ii) de determinare, în cazul diferitelor categorii de acţiuni ordinare, a unei distribuţii corespunzătoare a votului între aceste categorii; iii) în cazul categoriilor de acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar faţă de alte categorii de acţiuni, de reglementare satisfăcătoare a numirii administratorilor reprezentând categoriile de acţiuni respective în ipoteza neonorării obligaţiei de plată a dividendelor. Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990 şi ale Legii nr. 297/2004 planul propus de creditori poate prevedea modificarea, fară acordul statutar al membrilor sau asociaţilor/acţionarilor debitorului, a actului constitutiv, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: i) planul propus de debitor oferă o recuperare mai redusă a creanţelor debitorului; ii) în caz de faliment, membrilor sau asociaţilor/acţionarilor debitorului nu li s-ar cuveni nimic din distribuire; iii) membrii sau asociaţii/acţionarii debitorului refuză să participe la planul propus de creditori. înregistrarea menţiunii în registrul comerţului va fi solicitată de administratorul judiciar pe cheltuiala debitorului, pe baza hotărârii de confirmare a planului de reorganizare, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a lV-a (art. 95 din Legea nr. 85/2006). în vederea administrării eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separată de creanţe, compusă numai din acele creanţe chirografare care aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi. Lista acestor creanţe trebuie confirmată de administratorul judiciar. Planul va stabili acelaşi tratament pentru fiecare creanţă din cadrul unei categorii distincte, cu excepţia cazului în care deţinătorul unei creanţe din categoria respectivă consimte un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa (art. 96 din Legea nr. 85/2006).

Nu se consideră modificare a creanţei sau a condiţiilor de realizare a acesteia situaţia în care planul propus prevede revenirea la condiţiile de realizare a creanţei anterioare survenirii evenimentelor care au condus la modificarea condiţiilor respective, cum ar fi neplata uneia sau a mai multor rate scadente ale unui împrumut, la termenele şi în condiţiile stipulate în contract, care conduce la accelerarea plăţii întregului rest al împrumutului (art. 97 din Legea nr. 85/2006).

Câte o copie de pe planul propus va fi depusă la grefa tribunalului şi la oficiul registrului comerţului sau, după caz, la registrul societăţilor agricole şi va fi comunicată debitorului, prin administratorul special, administratorului judiciar şi comitetului creditorilor. Dacă au fost exprimate mai multe intenţii de depunere a unor p. de r., judecătorul-sindic va fixa un termen maxim până la care acestea pot fi depuse, astfel încât votarea planurilor admise să se facă în aceeaşi şedinţă a adunării generale a creditorilor (art. 98 din Legea nr. 85/2006).

Administratorul judiciar va publica în termen de 5 zile de la depunerea planului un anunţ referitor la acesta în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu indicarea celui care l-a propus, a datei când se va vota cu privire la plan în adunarea creditorilor, precum şi a faptului că este admisibilă votarea prin corespondenţă. Şedinţa adunării creditorilor în care se va exprima votul asupra planului de reorganizare se va ţine în termen de 20-30 de zile de la publicarea anunţului. P. de r., inclusiv anexele, se va comunica în format electronic, scanat, prin grija administratorului judiciar, prin e-mail sau prin postare pe site-ul acestuia. Acţionarii şi creditorii cu titluri de valoare la purtător vor trebui să depună originalele la administrator cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată pentru exprimarea votului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a vota. Din momentul publicării, toate părţile interesate vor fi socotite că au cunoştinţă de plan şi de data de exprimare a votului. în toate cazurile, debitorul va asigura posibilitatea consultării planului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului (art. 99 din Legea nr. 85/2006).

La începutul şedinţei de vot, administratorul judiciar va informa creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris. Fiecare creanţă beneficiază de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercita în categoria de creanţe din care face parte creanţa respectivă. Următoarele creanţe constituie categorii distincte de creanţe, care votează separat: i) creditorii cu creanţe garantate; ii) creditorii bugetari; iii) creditorii chirografari – furnizori fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi; iv) ceilalţi creditori chirografari. Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creanţe dacă în categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanţelor din acea categorie. Creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlaţi sau se află sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţei de capital, pot participa la şedinţă, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acordă mai puţin decât ar primi în cazul falimentului (art. 100 din Legea nr. 85/2006). Judecătorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Jude-cătorul-sindic poate să ceară unui practician în insolvenţă să îşi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui. Planul va fi confirmat dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: A) cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele care constituie categorii distincte de creanţe conform art. 100 alin. (3), acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul; B) în cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanţelor a acceptat planul; C) fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan. Tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: i) nici una dintre categoriile care resping planul şi nici o creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului; ii) nici o categorie sau nici o creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale; iii) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nici o categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 100 alin. (3), nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului. Doar un singur p. de r. va fi confirmat. Confirmarea unui p. de r. împiedică propunerea, admiterea, votarea sau confirmarea oricărui alt plan. Modificarea p. de r. se poate face oricând pe parcursul procedurii, cu respectarea condiţiilor de vot şi de confirmare prevăzute de lege. Dacă modificarea planului este propusă de debitor, ea va trebui să fie aprobată de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor (art. 101 din Legea nr. 85/2006).

Când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. în cazul intrării în faliment ca urmare a eşuării planului sau a unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă şi irevocabilă împotriva debitorului. Pentru executarea silită a acestor creanţe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentinţa de confirmare a planului. Creditorii conservă acţiunile lor, pentru întreaga valoare a creanţelor, împotriva codebitorilor şi a fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului. Dacă nici un plan nu este confirmat şi termenul pentru propunerea unui plan a expirat, judecătorul-sindic va dispune începerea de îndată a procedurii falimentului (art. 102 din Legea nr. 85/2006). V. adunare generală a asociaţilor, creanţe în procedura insolvenţei, administrator judiciar, procedură simplificată, administrator, director, asociat, faliment, grup de interes economic, societate în nume colectiv, asociat comanditat, societate în comandită, fuziune, lichidare, lichidator, dohândă, act constitutiv, acţiune, vot, dividend, registrul comerţului, oficiul registrului comerţului, societate agricolă, administrator special, comitetul creditorilor, adunare generală a creditorilor, Buletinul procedurilor de insolvenţă, piaţă reglementată, practician în insolvenţă. plata anticipată a dobânzii v. dobândă.

Plată a indemnizaţiei de asigurare (despăgubirii)

Plată a indemnizaţiei de asigurare (despăgubirii)

plată a indemnizaţiei de asigurare (despăgubirii), operaţiune prin care asigurătorul plăteşte, la producerea riscului asigurat, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită indemnizaţie, rezultată din contractul de asigurare, în limitele şi la termenele convenite (art. 9 din Legea nr. 136/1995).

Avizarea şi constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor ori a sumelor asigurate se efectuează în condiţiile legii şi ale normelor adoptate în baza legii de C.S.A., pentru asigurările obligatorii, sau ale contractului de asigurare, în cazul asigurărilor facultative (art. 8 din Legea nr. 136/1995). Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare. în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii, asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei. Comunicarea producerii riscului asigurat se poate face şi către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaţia de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare (art. 19 din Legea nr. 136/1995). în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie, dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat sau către beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei
juridice asigurate, care lucrează în această calitate. Aceste dispoziţii se aplică, dacă părţile convin, şi în cazul în care riscul asigurat a fost produs de către: i) persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul; ii) prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului. în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute de contractul de asigurare. în situaţia în care părţile nu se înţeleg asupra cuantumului indemnizaţiei de asigurare, suma care nu face obiectul litigiului va fi plătită de asigurător înainte ca acesta să se fi soluţionat prin negocieri sau de către instanţă judecătorească (art. 20 din Legea nr. 136/1995). în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia. Asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului de regres. Asigurătorul poate renunţa, în totalitate sau în parte, la exercitarea dreptului de regres (art. 22 din Legea nr. 136/1995). 1. în cazul asigurărilor de bunuri, despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi nici suma la care s-a făcut asigurarea, în contractul de asigurare poate fi stipulată o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză sau o sumă determinată care nu se despăgubeşte de către asigurător (art. 27 din Legea nr. 136/1995). în cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată, inferioară valorii bunului, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului, dacă nu s-a convenit altfel prin contract (art. 28 din Legea nr. 136/1995). în cazul existenţei mai multor asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurător este obligat la plată, proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţă acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului. Asiguratul are obligaţia să declare existenţa altor asigurări pentru acelaşi bun la asigurători diferiţi, atât la încheierea contractului de asigurare, cât şi pe parcursul executării acestuia (art. 29 din Legea nr. 136/1995). 2. în
cazul asigurărilor de persoane (asigurări de viaţă, asigurări de accidente şi boală, asigurări de sănătate) indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. în cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar, indemnizaţia de asigurare se plăteşte moştenitorilor legali ai asiguratului (art. 32 din Legea nr. 136/1995). Desemnarea beneficiarului se poate face fie la încheierea contractului de asigurare, fie în cursul executării acestuia, prin declaraţia scrisă comunicată asigurătorului de către asigurat sau de contractantul asigurării, cu acordul asiguratului, ori prin testament. înlocuirea sau revocarea beneficiarului se poate face oricând în cursul executării contractului (art. 33 din Legea nr. 136/1995). Dacă asiguratul nu a dispus altfel, atunci când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi, aceştia au drepturi egale asupra indemnizaţiei de asigurare (art. 34 din Legea nr. 136/1995).

Asigurătorul nu datorează indemnizaţia de asigurare, dacă riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare sau prin comiterea cu intenţie de către asigurat ori beneficiar a unor fapte grave prevăzute în contractul de asigurare. Dacă un beneficiar a produs intenţionat decesul asiguratului, indemnizaţia de asigurare se plăteşte celorlalţi beneficiari desemnaţi sau, în lipsa acestora, moştenitorilor legali ai asiguratului (art. 35 din Legea nr. 136/1995).

Indemnizaţia de asigurare se datorează, independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de cei răspunzători de producerea sa, precum şi de sumele primite de la alţi asigurători în temeiul altor contracte de asigurare. Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare cuvenită beneficiarului sau moştenitorului legal, după caz (art. 38 din Legea nr. 136/1995). 3. în asigurările de răspundere civilă, asigurătorul plăteşte despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului. Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit pe cel păgubit (art. 44 din Legea nr. 136/1995). Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului, fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba, ori prin hotărâre judecătorească (art. 43 din Legea nr. 136/1995). 4. în asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:

i) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare; ii) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul (art. 49 din Legea nr. 136/1995). Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri. în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv. Se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului. Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului (art. 50 din Legea nr. 136/1995). Despăgubirile se acordă şi în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul. Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele păgubite nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România. în caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat şi asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat (art. 51 din Legea nr. 136/1995). în cazul în care, pentru acelaşi proprietar de vehicul, la data producerii accidentului, existau mai multe asigurări valabile, despăgubirea se suportă în părţi egale de către toţi asigurătorii. Despăgubirea se va plăti integral de către
asigurătorul la care s-a adresat persoana păgubită, urmând ca ulterior asigurătorul în cauză să se îndrepte împotriva celorlalţi asigurători pentru recuperarea părţii de despăgubire, plătită în numele acestora. Asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul despre încheierea unor astfel de asigurări cu alţi asigurători (art. 52 din Legea nr. 136/1995). în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi. Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanţele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz (art. 54 din Legea nr. 136/1995). Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite. Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului. Despăgubirile se plătesc asiguraţilor dacă aceştia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite şi despăgubirile nu urmează să fie recuperate în următoarele cazuri:

i) accidentul a fost produs cu intenţie; ii) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie; iii) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire; iv) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus vehiculul fără consimţământul asiguratului (art. 58 din Legea nr. 136/1995). Odată cu încasarea despăgubirii, persoanele păgubite vor declara în scris că au fost despăgubite pentru pagubele suferite şi că nu mai au nici o pretenţie de la asigurătorul de răspundere civilă şi asigurat (persoana vinovată) în legătură cu paguba respectivă. în situaţia efectuării plăţii de către asigurătorul de răspundere civilă direct în contul bancar al persoanei păgubite, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului de răspundere civilă eventualele obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii. în cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul, eventuala diferenţă de despăgubire dintre asigurarea facultativă şi asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat (persoana vinovată), dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depăşeşte limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de vehicul, prevăzută de legislaţia în vigoare (art. 55 din Legea nr. 136/1995). 5. în asigurările de credite şi garanţii, asigurările de pierderi financiare, dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizaţia pentru asigurarea împotriva riscului de pierderi financiare va cuprinde atât dauna efectivă, cât şi pierderea de profit, precum şi cheltuielile generale şi cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat (art. 44^2 din Legea nr. 136/1995). 6. în materia asigurării obligatorii a locuinţelor, în cazul producerii unuia dinlre riscurile asigurate obligatoriu, cererea de despăgubire se poate face numai de beneficiarii PAD (poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale) şi va fi adresată asigurătorului care a emis poliţa. Au calitatea de beneficiari ai PAD următoarele categorii de persoane: I) în cazul persoanelor fizice: a) proprietarii construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, asigurate în condiţiile legii; b) persoanele desemnate expres în PAD ca beneficiari de către proprietarii prevăzuţi la lit. a); c) succesorii legali şi/sau testamentari ai persoanelor prevăzute la lit. a), în cazul în care acestea au decedat, cu aplicarea corespunzătoare a legislaţiei în domeniul succesoral, dacă nu există beneficiar desemnat potrivit lit. b); II) în cazul persoanelor juridice: a) proprietarii construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, asigurate în condiţiile legii; b) în cazul locuinţelor aflate în proprietatea statului sau a unităţilor admi-nistrativ-teritoriale, persoanele sau autorităţile desemnate, în condiţiile legii, să le administreze. în cazul în care beneficiarii proprietari ai construcţiilor cu destinaţia de locuinţă sunt minori, cererile de despăgubire se fac în numele acestora de către reprezentanţii legali, desemnaţi în condiţiile legii (art. 3, art. 18 din Legea nr. 260/2008). Constatarea şi evaluarea prejudiciilor, precum şi stabilirea cuantumului despăgubirii se fac de către asigurătorul care a eliberat PAD, în conformitate cu normele emise de C.S.A. în aplicarea legii. în cazul proprietarilor care beneficiază de subvenţionarea primei de asigurare, cererea de despăgubire se adresează direct PAID (Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor) şi, prin derogare de la prevederile anterioare, constatarea şi evaluarea prejudiciilor, respectiv lichidarea daunelor se pot face şi de o societate desemnată conform normelor emise de C.S.A. Constatarea şi evaluarea prejudiciilor, precum şi finalizarea dosarelor de daună se vor face în termenele şi condiţiile stabilite de C.S.A. prin normele de aplicare a legii. Plata despăgubirilor se va face de societatea care a efectuat constatarea şi evaluarea, în termenul prevăzut prin normele emise de C.S.A. în aplicarea legii. Pentru neplata la termen a despăgubirilor se calculează penalităţi care se plătesc persoanei asigurate, în condiţiile şi în cuantumul stabilite de C.S.A. Sumele cuvenite ca despăgubire pot fi consemnate în conturi bancare deschise de beneficiarii asigurării sau în numerar. Despăgubirile acordate de PAID pentru daunele acoperite prin PAD nu pot depăşi valoarea sumei asigurate obligatoriu. PAID decontează asigurătorilor autorizaţi numai cheltuielile efectuate cu activitatea de constatare a prejudiciilor rezultate în urma producerii riscurilor asigurate obligatoriu, precum şi despăgubirea acordată ca urmare a producerii riscurilor asigurate (art. 19 din Legea nr. 260/2008). Asigurătorii autorizaţi vor plăti asiguraţilor numai contravaloarea costurilor de reparaţii/înlocuire referitoare la prejudiciile cauzate de producerea riscului asigurat, în limita sumei totale asigurate prin PAD (art. 20 din Legea nr. 260/2008). Asigurătorii au dreptul să refuze plata despăgubirilor în cazul în care, în termen de 60 de zile de la producerea riscului asigurat, beneficiarii nu au înştiinţat asigurătorul despre acest fapt şi dacă din acest motiv nu s-au putut determina cauza producerii riscului asigurat şi întinderea prejudiciului (art. 21 din legea nr. 260/2008). Pentru riscurile constând în daunele produse construcţiilor cu destinaţia de locuinţă de oricare dintre formele de manifestare a dezastrului, ca efect direct sau indirect al producerii dezastrului natural, sumele plătite de asigurător asiguratului cu titlu de despăgubire, în baza PAD, se constituie după cum urmează:

i) valoarea asigurată obligatoriu sau, după caz, parte din aceasta, corespunzătoare valorii pagubei, se încasează de asigurător de la PAID, în conformitate cu normele emise de C.S.A. în aplicarea legii; ii) calculul despăgubirii pentru suma asigurată prin PAD se va face pe baza asigurării de prim risc (art. 22 din Legea nr. 260/2008). Persoanele fizice sau juridice care nu îşi asigură locuinţele aflate în proprietate, în condiţiile legii, nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale definite potrivit legii, de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile produse locuinţelor. Persoanele fizice despăgubite, în condiţiile legii, pentru pagubele rezultate în urma producerii unui dezastru natural nu beneficiază de prevederile Legii nr. 114/1996, referitoare la acordarea locuinţelor sociale (art. 6, art. 23 din legea nr. 260/2008). V. risc asigurat, poliţă de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD), asigurător, Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID), asigurat, suma asigurată, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, asigurare obligatorie, asigurare facultativă, broker de asigurare, asigurare de bunuri, asigurare de răspundere civilă, beneficiar al asigurării, asigurare de persoane, asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, franşiză, asigurare de viaţă, asigurare de accidente şi boală, contractant al asigurării, asigurare de credite şi garanţii, asigurările de pierderi financiare, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Procedura insolvenţei

Procedura insolvenţei

procedura insolvenţei, ansamblu de reguli prin care se urmăreşte plata datoriilor debitorului aflat în stare de insolvenţă faţă de creditorii săi. Este o procedură colectivă la care participă toţi creditorii recunoscuţi ai debitorului aflat în insolvenţă în scopul obţinerii fondurilor băneşti pentru plata datoriilor acestuia, în condiţiile stabilite diferenţiat pe categorii de debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe un plan de reorganizare sau prin faliment. 1) Căile de realizare a p.i. prevăzute de lege sunt: a) procedura generală (procedura prevăzută de lege, prin care un debitor aflat în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege intră, după perioada de observaţie, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului) şi b) procedura simplificată (procedura prevăzută de lege, prin care debitorul care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de maximum 60 de zile).

2) Modalităţile de realizare a p.i. prevăzute de lege sunt: a) procedura reorganizării judiciare (procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor; procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, împreună sau separat: restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului; restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social; restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului);

b) procedura falimentului (procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat). 3) P.i. are caracter: a) judiciar – procedura la care este supus debitorul aflat în insolvenţă este o procedură judiciară; toate actele şi operaţiunile specifice p.i. sunt reglementate de lege şi se realizează sub control judiciar de către organele învestite cu aplicarea procedurii; b) personal – în funcţie de categoria din care face parte, debitorului aflat în stare de insolvenţă i se va aplica procedura generală sau procedura simplificată; c) colectiv (concursual) – toţi creditorii recunoscuţi ai debitorului participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor în modalităţile prevăzute de lege; d) caracter de remediu sau, după caz, de executare silită – aplicarea procedurii reorganizării judiciare reprezintă un remediu pentru activitatea debitorului, pe când procedura falimentului constituie un instrument de executare silită asupra averii debitorului.

4) P.i. se aplică debitorului, cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) debitorul trebuie să facă parte din categoriile de persoane cărora li se aplică procedura insolvenţei, şi anume: societăţile comerciale, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile agricole, grupurile de interes economic, orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice; b) debitorul să se afle în stare de insolvenţă sau insolvenţă iminentă.

5) Participanţii la p.i. Organele care aplică p.i. sunt: instanţele judecătoreşti (tribunalul şi curtea de apel), judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul. Un rol important la realizarea p.i. îl au şi adunarea generală a creditorilor, comitetul creditorilor şi administratorul special, a) Tribunalul are competenţa de aplicare a p.i. (ratione materie), indiferent de valoarea creanţelor creditorilor. Competenţa tribunalului priveşte şi societăţile comerciale cu capital de stat. Competenţa teritorială aparţine tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul debitorului, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Toate cererile, acţiunile şi operaţiunile care îşi au originea în p.i. sunt de competenţa tribunalului, b) Curtea de apel este competentă să soluţioneze recursul împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în cadrul p.i.

c) Judecătorul-sindic are statutul juridic al unui judecător al tribunalului. Preşedintele tribunalului desemnează pe judecătorii tribunalului care vor avea calitatea de judecător-sindic şi vor exercita atribuţiile prevăzute de lege pentru aplicarea p.i. în îndeplinirea atribuţiilor sale, judecătorul-sindic nu este reprezentantul debitorului sau al creditorilor; el acţionează în calitate de magistrat, actele sale fiind obligatorii atât pentru debitor, cât şi pentru creditori. Potrivit legii, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente p.i. în îndeplinirea atribuţiilor sale, judecătorul-sindic pronunţă hotărâri, care, după caz, sunt sentinţe sau încheieri; hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive
şi executorii şi pot fi atacate separat cu recurs la curtea de apel. Obligaţiile judecătorului-sindic încetează prin înlocuire sau închiderea procedurii, d) Administratorul judiciar acţionează ca mandatar al justiţiei. Legea reglementează condiţiile pentru desemnarea administratorului judiciar, precum şi atribuţiile sale, judecătorul-sindic având posibilitatea de a-i stabili, prin încheiere, orice alte atribuţii, cu exceptarea celor prevăzute de lege în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic. Administratorul judiciar are obligaţia ca, la fiecare termen de continuare a procedurii, să prezinte un raport judecătorului-sindic cu descrierea modului în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile, precum şi justificarea cheltuielilor efectuate. Măsurile luate de administratorul judiciar în exercitarea atribuţiilor sale pot fi contestate de orice persoană interesată; contestaţia se soluţionează de judecătorul-sindic în termen de 10 zile de la data înregistrării ei. în cursul p.i. judecătorul-sindic poate dispune înlocuirea administratorului judiciar, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, pentru motive temeinice. e) Lichidatorul este desemnat după aceleaşi reguli ca şi administratorul judiciar. în calitate de lichidator poate fi desemnat şi administratorul judiciar desemnat anterior. Lichidatorul are obligaţia ca, la fiecare termen de continuare a procedurii, să prezinte judecă-torului-sindic un raport asupra îndeplinirii atribuţiilor sale, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate. Măsurile luate de lichidator în exercitarea atribuţiilor sale pot fi contestate de orice persoană interesată; contestaţia se soluţionează de judecătorul-sindic în termen de 10 zile de la data înregistrării ei. Judecătorul-sindic îl poate înlocui pe lichidator, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, în orice stadiu al procedurii, numai pentru motive temeinice, f) Adunarea creditorilor cuprinde pe toţi creditorii cunoscuţi ai debitorului supus p.i.; reprezintă, fără a avea personalitate juridică, cadrul juridic în care creditorii discută şi aprobă, în condiţiile legii, actele şi operaţiunile privind desfăşurarea p.i. Adunarea are ca atribuţii principale: alege comitetul creditorilor; analizează situaţia debitorului; analizează şi aprobă rapoartele comitetului creditorilor; discută măsurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator; dezbate şi votează planul de reorganizare, g) Comitetul creditorilor este desemnat de judecătorul-sindic sau ales de adunarea creditorilor; potrivit legii, are următoarele atribuţii: să analizeze situaţia debitorului şi să facă recomandări adunării creditorilor cu privire la continuarea activităţii debitorului şi la planurile de reorganizare propuse; să negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul care doreşte să fie desemnat de către creditori în dosar condiţiile numirii şi să recomande adunării creditorilor astfel de numiri; să ia cunoştinţă despre rapoartele întocmite de administratorul judiciar sau de lichidator, să le analizeze şi, dacă este cazul, să facă contestaţii la acestea; să întocmească rapoarte, pe care să le prezinte adunării creditorilor, privind măsurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator şi efectele acestora şi să propună, motivat, şi alte măsuri; să solicite ridicarea dreptului de administrare al debitorului; să introducă acţiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute de debitor în dauna creditorilor, atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator. ^Administratorul special este desemnat de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor. Rolul acestuia este diferit: în perioadele de procedură, administratorul special este împuternicit să efectueze în numele şi pe seama debitorului actele de administrare necesare, iar după ridicarea dreptului de administrare, mandatul administratorului special se reduce la reprezentarea intereselor acţionarilor/ asociaţilor.

6) Desfăşurarea p.i. A) Deschiderea p.i. Procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori, precum şi de orice alte persoane sau instituţii prevăzute expres de lege; debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului cererea în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă; va putea să introducă cerere şi debitorul în cazul căruia apariţia stării de insolvenţă este iminentă. De asemenea, orice creditor îndreptăţit poate să solicite deschiderea p.i. împotriva unui debitor aflat în stare de insolvenţă; în cerere, creditorul va indica aplicarea procedurii generale sau a procedurii simplificate, în funcţie de categoria din care face parte debitorul. Judecătorul-sindic verifică cererea introductivă şi se pronunţă prin încheiere sau sentinţă: a) cu privire la cererea debitorului, judecătorul-sindic poate pronunţa, în funcţie de situaţie, o încheiere de deschidere a procedurii generale sau o încheiere de deschidere a procedurii simplificate; b) cu privire la cererea creditorului, în cazul în care debitorul contestă, în termenul legal, că ar fi în stare de insolvenţă, judecătorul-sindic va soluţiona contestaţia şi va dispune prin sentinţă, după caz: respingerea contestaţiei şi deschiderea procedurii generale, dacă se stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, acesta nemaiavând dreptul să solicite reorganizarea judiciară; admiterea contestaţiei debitorului şi respingerea cererii creditorilor, considerată ca lipsită de efect chiar de la data înregistrării ei, dacă se stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă; în cazul în care debitorul nu contestă că ar fi în stare de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a-şi reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va dispune, prin sentinţă, deschiderea procedurii generale; dacă din declaraţia debitorului, făcută până la data pronunţării sentinţei, rezultă că se încadrează într-una din categoriile debitorilor
supuşi procedurii simplificate sau că a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii simplificate. Prin încheierea/sentinţa de deschidere a procedurii generale, judecătorul-sindic va desemna un administrator judiciar, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator, în condiţiile legii. Desfăşurarea p.i. reclamă cunoaşterea situaţiei debitorului, pentru a se putea lua măsurile care se impun, în acest scop debitorul având obligaţia să depună actele necesare şi să furnizeze informaţiile care îi sunt solicitate. Deschiderea p.i. are următoarele efecte:

a) ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai administra averea (dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra şi de a dispune de bunurile din avere) dacă acesta nu şi-a declarat intenţia de reorganizare; b) suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale; c) suspendarea cursului prescripţiei privind acţiunile pentru realizarea creanţelor împotriva debitorului;

d) suspendarea curgerii dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor; legea prevede că nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii; sunt exceptate creanţele garantate; e) interdicţia înstrăinării acţiunilor sau părţilor sociale; f) suspendarea tranzacţionării pe pieţele reglementate a acţiunilor emise de debitor. B) Primele măsuri. După deschiderea procedurii prin hotărârea judecătorului-sindic, trebuie luate primele măsuri pentru realizarea p.i.; a) notificarea deschiderii procedurii; potrivit legii, în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor (menţionaţi în lista depusă de debitor sau întocmită în condiţiile legii), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat, pentru efectuarea menţiunii; notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă; b) declararea, verificarea şi înscrierea în tabelul preliminar şi definitiv a creanţelor creditorilor: potrivit legii, cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii; cererile de creanţe vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului; cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu. Administratorul
judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe; în acest scop, administratorul judiciar va putea solicita explicaţii de la debitor, va putea să poarte discuţii cu fiecare creditor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informaţii şi documente suplimentare. Ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului; acesta va fi, totodată, afişat de grefă la uşa instanţei, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de afişare, şi va fi comunicat debitorului; după afişare, creditorii înscrişi în tabelul preliminar de creanţe pot participa la adunările creditorilor; debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe; după ce toate contestaţiile la creanţe au fost soluţionate, administratorul judiciar/lichidatorul va înregistra, de îndată, la tribunal şi va avea grijă să fie afişat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia – garantată sau negarantată – a fiecărei creanţe; c) rapoartele administratorului judiciar: în actuala reglementare, administratorul judiciar trebuie să întocmească două rapoarte pe care să le supună judecătorului-sindic, şi anume: un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, raport care trebuie întocmit de administratorul judiciar şi supus judecătorului-sindic în maximum 30 de zile de la desemnarea sa; un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului aflat în perioada de observaţie, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă; acest raport trebuie întocmit de administratorul judiciar şi supus judecătorului-sindic în maximum 60 de zile de la desemnarea sa. Pe baza raportului administratorului judiciar, judecătorul va dispune, în condiţiile legii, fie continuarea perioadei de observaţie în procedura generală, pentru a analiza şansele de redresare a debitorului, în baza unui plan de reorganizare, fie intrarea în procedura simplificată, adică în procedura falimentului. C) Planul de reorganizare. în cazul aplicării procedurii reorganizării judiciare, achitarea datoriilor debitorului persoană juridică se face conform programului de plată a creanţelor; aceasta presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan de reorganizare. Potrivit legii, au dreptul de a propune un plan: debitorul, administratorul judiciar, unul sau mai mulţi creditori. Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului, şi va cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor; în mod obligatoriu planul de reorganizare va cuprinde programul de plată a creanţelor. Planul poate fi propus până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe. D) Reorganizarea judiciară. Dacă un plan de reorganizare a fost confirmat de către judecătorul-sindic, acesta trebuie pus în aplicare în scopul redresării activităţii debitorului şi, pe cale de consecinţă, al plăţii creanţelor creditorilor; aplicarea planului de reorganizare presupune continuarea activităţii debitorului şi implementarea măsurilor stabilite prin plan. Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani, socotiţi de la data confirmării de către judecătorul-sindic. La recomandarea administratorului judiciar, după trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, această perioadă va putea fi extinsă cu cel mult încă o perioadă de un an, dacă propunerea este votată de cel puţin două treimi din creditorii aflaţi în sold la acea dată. în cazul nerealizării planului de reorganizare, judecătorul-sindic va dispune începerea procedurii falimentului. E) Falimentul. Procedura falimentului constă într-un ansamblu de acte juridice şi operaţiuni care privesc: hotărârea de intrare în faliment; stabilirea masei active; efectuarea lichidării bunurilor din averea debitorului; distribuirea sumelor de bani realizate din lichidarea bunurilor din averea debitorului; închiderea procedurii falimentului.

7) închiderea p.i. După parcurgerea operaţiunilor prevăzute de lege, p.i. urmează să se închidă. Cazurile generale de închidere a p.i. sunt, potrivit legii: a) nedepunerea niciunei cereri de admitere a creanţelor; b) inexistenţa unor bunuri în averea debitorului. Procedura reorganizării judiciare va fi închisă de judecătorul-sindic, prin sentinţă, dacă au fost îndeplinite toate obligaţiile de plată asumate prin planul de reorganizare confirmat; dacă în urma nerealizării planului de reorganizare devine o procedură a falimentului, aceasta se va închide ca procedură a falimentului. Procedura falimentului va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. în urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice, dispunând şi radierea acestora. Procedura falimentului va fi închisă dacă creanţele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute; judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de închidere a procedurii falimentului şi de radiere a debitorului din registrul în care este înmatriculat. închiderea p.i. are următoarele efecte: a) descărcarea judecătorului-sindic de îndatoririle şi responsabilităţile sale; b) descărcarea debitorului de obligaţiile anterioare.

8) Cheltuielile p.i. Toate cheltuielile aferente p.i., inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului. Plăţile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţii emise de debitor sau, după caz, de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului, de lichidator. Cheltuielile aferente procedurii sunt considerate cheltuieli de lichidare [v. şi procedura falimentului; procedura reorganizării judiciare; reguli procedurale aplicabile în procedura insolvenţei].

procedura insolvenţei, procedura generală aplicabilă următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă: societăţile comerciale; societăţile cooperative; organizaţiile cooperatiste; societăţile agricole; grupurile de interes economic; orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice (art. 1 din Legea nr. 85/2006). Scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă (art. 2 din Legea nr. 85/2006). V. insolvenţă, societate comercială, societate cooperativă, organizaţie cooperatistă, societate agricolă, grup de interes economic.

PROCEDURA INSOLVENŢEI, este o procedură colectivă (concursuală) unitară, generală, îndreptată împotriva debitorului care se află în insolvenţă, având ca scop acoperirea pasivului debitorului, fie prin reorganizarea activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment.

Ordin de plată

Ordin de plată

ordin de plată, orice instrucţiune dată de plătitor sau de beneficiarul plăţii către prestatorul său de servicii de plată prin care se solicită executarea unei operaţiuni de plată (art. 5 pct. 23 din O.U.G. nr. 113/2009). Momentul primirii o. de p. reprezintă momentul în care o. de p., transmis direct de către plătitor ori indirect de către sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii, este primit de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului. în cazul în care momentul primirii nu este într-o zi lucrătoare pentru prestatorul de servicii de plată al plătitorului, o. de p. se consideră primit în următoarea zi lucrătoare. Prestatorul de servicii de plată poate stabili o oră-limită aproape de sfârşitul zilei lucrătoare, după care orice o. de p. primit se consideră primit în următoarea zi lucrătoare (art. 141 din O.U.G. nr. 113/2009). în cazul în care utilizatorul serviciilor de plată care iniţiază un o. de p. şi prestatorul său de servicii de plată convin ca executarea o. de p. să înceapă într-o anumită zi sau la sfârşitul unei anumite perioade ori în ziua în care plătitorul a pus fonduri la dispoziţia prestatorului său de servicii de plată, momentul primirii este considerat ziua convenită. în cazul în care ziua convenită nu este o zi lucrătoare pentru prestatorul de servicii de plată, o. de p. se consideră primit în următoarea zi lucrătoare (art. 142 din O.U.G. nr. 113/2009). în cazul în care prestatorul de servicii de plată refuză executarea unui o. de p., refuzul şi, dacă este posibil, motivele refuzului, precum şi procedura de remediere a oricăror erori de fapt care au condus la refuz sunt notificate utilizatorului serviciilor de plată, dacă acest lucru nu este interzis prin alte prevederi legislative relevante. Prestatorul de servicii de plată transmite sau pune la dispoziţie notificarea, în modul convenit, în cel mai scurt timp şi, în orice situaţie, în termenele prevăzute de lege. Contractul-cadru poate include o condiţie ca, în cazul în care refuzul este justificat în mod obiectiv, prestatorul de servicii de plată să poată percepe un preţ pentru această notificare (art. 143 din O.U.G. nr. 113/2009). în cazurile în care sunt îndeplinite toate condiţiile stabilite în con-tractul-cadru încheiat cu plătitorul, prestatorul de servicii de plată al plătitorului nu poate refuza executarea unui o. de p. autorizat, indiferent dacă o. de p. a fost iniţiat de un plătitor sau de un beneficiar al plăţii ori prin intermediul acestuia din urmă, dacă acest lucru nu este interzis prin alte prevederi legislative relevante (art. 144 din O.U.G. nr. 113/2009). Un o. de p. a cărui executare a fost refuzată se consideră că nu a fost primit (art. 145 din O.U.G. nr. 113/2009). Utilizatorul serviciilor de plată nu poate revoca un o. de p. după ce acesta a fost primit de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului decât în cazul în care utilizatorul serviciilor de plată care iniţiază un o. de p. şi prestatorul său de servicii de plată convin ca executarea o. de p. să înceapă într-o anumită zi sau la sfârşitul unei anumite perioade ori în ziua în care plătitorul a pus fonduri la dispoziţia prestatorului său de servicii de plată şi cel târziu până la sfârşitul zilei lucrătoare care precedă ziua convenită (art. 146, art. 142 din O.U.G. nr. 113/2009). în cazul în care operaţiunea de plată este iniţiată de sau prin intermediul beneficiarului plăţii, plătitorul nu poate revoca o. de p. după transmiterea acestuia sau după exprimarea consimţământului său de executare a operaţiunii de plată către beneficiarul plăţii (art. 147 din O.U.G. nr. 113/2009). Cu toate acestea, plătitorul poate revoca o. de p., în cazul unei debitări directe şi fără a aduce atingere drepturilor de rambursare, cel târziu la sfârşitul zilei lucrătoare care precedă ziua convenită pentru debitarea fondurilor (art. 148 din O.U.G. nr. 113/2009). După limitele de timp specificate de lege, o. de p. pot fi revocate numai dacă utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul său de servicii de plată convin astfel. în cazul în care operaţiunea de plată este iniţiată de sau prin intermediul beneficiarului plăţii şi în cazul unei debitări directe este necesar şi acordul beneficiarului plăţii. în cazul în care se convine în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată poate percepe un preţ de revocare (art. 149 din O.U.G. nr. 113/2009).

O. de p. este considerat ca fiind corect executat în ceea ce priveşte beneficiarul plăţii specificat prin codul unic de identificare, dacă o. de p. este executat în conformitate cu codul unic de identificare (art. 161 din O.U.G. nr. 113/2009). în cazul în care codul unic de identificare furnizat de utilizatorul serviciilor de plată este incorect, prestatorul de servicii de plată nu răspunde pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a operaţiunii de plată. în cazul menţionat, prestatorul de servicii de plată al plătitorului trebuie să depună toate eforturile rezonabile pentru a recupera fondurile implicate în operaţiunea de plată. Prestatorul de servicii de plată poate percepe un preţ utilizatorului serviciilor de plată pentru operaţiunea de recuperare, dacă este convenit în contractul-cadru (art. 162 din O.U.G. nr. 113/2009). V. operaţiune de plată, utilizator al serviciilor de plată.

ordin de plată – instrument de plată concretizat în dispoziţia dată de titularul unui cont bancar băncii la care este deschis acel cont ca aceasta să achite din disponibilul contului respectiv o anumită sumă unui beneficiar. Ordinul de plată poate fi: a) simplu (necondiţionat); b) documentar (condiţionat); c) telegrafic, prin telex şi telefonic.

ORDIN DE PLATĂ, modalitate de plată simplă, prin care un titular de cont bancar dispune ca banca sa să plătească o anumită sumă unui beneficiar. Părţile care intervin în ordinul de plată sunt debitorul-ordonator, banca la care acesta îşi are contul, beneficiarul şi banca acestuia care face plata. Ordinul de plată apare sub forma unui document cuprinzând numele ordonatorului, suma de plată şi modul de acoperire. El poate fi simplu (necondiţionat), adică fără explicaţii privitoare la scopul plăţii şi plătibil contra unei chitanţe simple şi documentar (condiţionat), în situaţia în care pe lângă chitanţă se cer documentele referitoare la expedierea mărfurilor; în acest ultim caz, banca nu are obligaţia de a face verificarea de fond a documentelor ca în cazul acreditivului, ci numai o verificare cantitativă a sumei de plată şi a identităţii beneficiarului. în funcţie de modul în care este transmis, ordinul de plată poate fi telegrafic,  telex sau telefonic/fax. Din punct de vedere al modalităţii de plată între banca ordonatorului şi banca beneficiarului ordinului de plată se poate acoperi prin virament bancar direct, prin virament de la o terţă bancă, pe calea acordării de credite etc.

Lichidarea pasivului succesoral

Lichidarea pasivului succesoral

lichidarea pasivului succesoral, operaţiune de împărţire între comoştenitori a pasivului succesoral, respectiv a datoriilor şi sarcinilor succesiunii. Lichidarea pasivului succesoral este guvernată de principiul diviziunii acestuia de plin drept între comoştenitori, chiar de la data deschiderii succesiunii, proporţional cu partea din moştenire la care este îndreptăţită, iar nu cu aceea pe care o ia efectiv, indiferent de faptul că succesiunea a fost acceptată de către aceştia pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar. Consecinţele acestui principiu sunt: a) pot exista situaţii în care emolumentul cules efectiv de către moştenitor să fie mai mic decât partea la care a fost îndreptăţit; b) creditorii vor trebui să-şi divizeze urmărirea, cerând de la fiecare comoştenitor să contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor, numai proporţional cu partea la care a fost îndreptăţit; c) insolvabilitatea oricăruia dintre moştenitori nu va fi suportată de către ceilalţi, ci de către creditorul urmăritor. De la principiul succesoral există şi unele excepţii: a) existenţa dreptului de gaj general pe care creditorii îl au asupra bunurilor succesorale, drept care, fiind indivizibil pe toată durata indiviziunii succesorale, dă posibilitatea creditorilor să urmărească toate bunurile lăsate de debitorul lor, fară ca până la efectuarea împărţirii moştenirii să li se poată opune principiul amintit; b) situaţia în care creanţa unui creditor se referă la un bun individual determinat aflat în posesia unui moştenitor care va fi ţinut singur la executarea acelei obligaţii; c) situaţia în care unul dintre comoştenitori a fost însărcinat prin titlu să execute singur o obligaţie, creditorul putându-1 urmări pentru aceasta numai pe el; d) situaţia în care, obligaţia fiind indivizibilă prin însăşi natura ei sau prin convenţia părţilor, creditorul poate urmări, pentru întregul ei, pe oricare dintre comoştenitori; e) situaţia în care, în lotul unuia dintre comoştenitori a intrat un bun imobil ipotecat, creditorul creanţei ipotecare putându-1 urmări numai pentru aceasta pentru întreaga creanţă; f) situaţie în care, după deschiderea succesiunii, comoştenitorii au stabilit prin convenţie că datoriile şi sarcinile succesiunii, ori o parte dintre ele, vor fi achitate numai de către unul dintre ei.

lichidarea pasivului succesoral, 1. Sediul reglementării 2. Conţinutul procedurii de Lichidare a pasivului succesoral

1. Sediul reglementării

Adoptarea unui Nou cod civil nu a adus în ansamblu schimbări fundamentale în domeniul succesoral, iar art. 91 din LPA menţine logic toate moştenirile deschise înainte de 1 octombrie 2011 sub imperiul Codului civil din 1864. Există totuşi unele aspecte în care se constată modificări mai importante: reprezentarea nedemnului, schimbarea cotelor de rezervă şi a caracterului acesteia, dispariţia testamentului mistic, relaxarea substituţiilor fideicomisare, schimbările din materia opţiunii succesorale şi, nu în ultimul rând, schimbarea efectului partajului din declarativ în translativ de drepturi (art. 1143 alin. 2 coroborat cu art. 680 alin. 1 NCC).

Art. 1143 – Starea de indiviziune

(1) Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.

(2) Dispoziţiile art. 669 – 686 se aplică şi partajului succesoral în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta.

Art. 680 – Efectele juridice ale partajului

(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Raţiunea reformei a fost de a pune ordine în transmisiunea succesorală. Era nevoie de o astfel de ordonare din două motive.

Pe de o parte, vechiul Cod civil, după modelul

francez din 1804, nu reglementa un regim organizat al transmisiunii activului şi pasivului succesoral. Aceasta era teoretic gerată de moştenitorii sezinari sau de executorii testamentari, fiind în fapt de multe ori sursă de ambiguităţi.

Pe de altă parte, acceptarea sub beneficiu de inventar fusese reglementată -în vechiul cod ca o variantă aptă să preîntâmpine surprizele neplăcute pentru succesibilul ce nu cunoaşte întinderea pasivului autorului său. Dar reducerea în 1951 a termenului de opţiune succesorală de la treizeci de ani (art. 700 alin. 1, ce trimitea la art. 1890 c.civ.) la şase luni a redus drastic aplicabilitatea practică a acceptării sub beneficiu de inventar.

Să nu uităm nici faptul că succesorii nu se grăbeau în fapt să declare existenţa vreunui pasiv succesoral, chestiune ce nu îi interesa în mod evident.

Consecinţa reformei aduse de noul cod este că la data deschiderii succesiunii operează de drept o transmisiune către moştenitorii aflaţi în indiviziune:

Art. 1114 – Efectele acceptării

(1) Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului.

Soluţia era, până aici, cunoscută şi sub vechiul cod; acum însă, lucrurile merg altfel în sensul că la data partajului moştenitorii dobândesc numai activul succesoral, pasivul urmând să fie lichidat în perioada intermediară cuprinsă între data deschiderii moştenirii şi partaj.

Noul cod avea însă la nivelul anului 2009 o problemă: nu reglementa lichidarea pasivului succesoral. Problema nu a fost rezolvată nici prin LPA. Codul civil al Quebec-ului, sursă de inspiraţie de multe ori pentru legiuitorul român din 2009, are un Titlul 5 în cartea a IlI-a, intitulat: De la liquidation de la succession. Codul nostru, atât în forma promulgată în 2009 cât şi în cea intrată în vigoare în 2011, conţine numai art. 1115 cu privire la opţionala facere a inventarului.

Art. 1115 – întocmirea inventarului

(1) Succesibilii, creditorii moştenirii şi orice persoană interesată pot cere notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, toate cheltuielile care se vor face în acest scop fiind în sarcina moştenirii.

(2) Dacă succesibilii sau persoanele care deţin bunuri din patrimoniul succesoral se opun, efectuarea inventarului este dispusă de către instanţa judecătorească de la locul deschiderii moştenirii.

(3) Inventarul se efectuează de către persoana desemnată prin acordul succesibililor şi al creditorilor sau, în lipsa unui asemenea acord, de către persoana desemnată fie de notar, fie, după caz, de instanţa de judecată competentă.

Proiectul de modificare a Legii nr. 36/1995, în forma sa din 2011, conţinea un art. 81 prin care se încredinţa Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 modificată reglementarea ulterioară a procedurii lichidării pasivului succesoral. Art. 781 Legea nr. 36/1995, introdus prin art. I pct. 91 Legea nr. 77/2012 merge însă pe reglementarea acesteia în Lege.

Sursa de inspiraţie a fost Titlul 5 cartea a IlI-a CCQ: De la liquidation de la succession, adaptat la nevoile specifice ale unei proceduri succesorale notariale ca cea existentă în România. El este rezultatul observaţiilor şi adăugirilor consistente făcute de UNNPR la forma iniţială propusă de Ministerul Justiţiei. Aceste intervenţii au urmărit să menţină procedura în cauză cât mai mult în sfera de control a notarului public, ţinând cont că modelul canadian o proiectase pentru alţi profesionişti ai dreptului decât notarii.

2. Conţinutul procedurii de Lichidare a pasivului succesoral

Legea nr. 77/2012 enunţă la pct. 91 al art. I introducerea în noua formă a Legii notarilor publici a unui text cu valoare de dispoziţie generală:

91. După articolul 78 se introduce un nou articol, articolul 78*, cu următorul cuprins:

Art. 781 – Dacă prin lege nu se prevede altfel, la cererea moştenitorilor legali sau testamentari, notarul

public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, înstrăinarea activului sau partajarea şi atribuirea bunurilor, potrivit acordului moştenitorilor.

Concretizarea vine în textele cu indice ce însoţesc art. 85 din Lege şi care la indice 1-3 descriu în mare aspectele esenţiale ale procedurii:

Art. 85″

în cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public va putea proceda la lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor.

Art. 852 – Procedura de lichidare constă în:

a) recuperarea tuturor creanţelor defunctului;

b) plata tuturor datoriilor aferente succesiunii, respectiv a pasivului succesoral, indiferent dacă acestea sunt datorii ale defunctului sau datorii generate pentru dezbaterea procedurii succesorale;

c) executarea legatelor particulare;

d) valorificarea bunurilor mobile/imobile ale defunctului, în vederea acoperirii stingerii pasivului succesoral, în cazul în care în activul succesoral nu există lichidităţi care să acopere pasivul succesiunii sau în cazul în care moştenitorii nu înţeleg să încheie cu creditorii succesiunii o convenţie prin care să se stabilească modalitatea de stingere amiabilă a pasivului. (art. 776 CCQ)

Art. 853 – (1) Lichidarea se face de către notarul public învestit cu dezbaterea procedurii succesorale sau sub supravegherea acestuia, ori de câte ori în masa succesorală este dovedit un pasiv exigibil.

(2) Pentru stabilirea pasivului, notarul public va întocmi inventarul (art. 794 CCQ) şi va solicita moştenitorilor declaraţii autentice sau orice alte probe despre existenţa pasivului şi caracterul cert, lichid şi exigibil al acestuia, va verifica Registrul naţional notarial de evidenţă a creditorilor persoanelor fizice şi a opoziţiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), prevăzut la art. 1002, şi va primi cereri de la creditorii defunctului în vederea recuperării creanţelor acestora, întocmind tabloul creditorilor. Tabloul creditorilor se definitivează în 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având creanţele bugetare.

Având în vedere dispoziţiile art. 851 din Legea nr. 36/1995, modificată prin Legea nr. 77/2012, în cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor.

Conform acestor dispoziţii legale, procedura lichidării pasivului succesoral, se aplică dacă sunt întrunite toate condiţiile legale, atât moştenirii legale, cât şi celei testamentare, precum şi în cazul unei moşteniri vacante.

Condiţiile legale, pentru a putea proceda la lichidarea pasivului succesoral, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 85″ – 8512 din lege sunt:

1. existenţa unui activ succesoral;

2. existenţa unui pasiv succesoral;

3. lipsa lichidităţilor necesare satisfacerii creanţelor, respectiv a pasivului succesoral;

4. acordul tuturor moştenitorilor asupra lichidării pasivului succesoral, precum şi autorizarea instanţei de tutelă, în cazul în care printre moştenitori există minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească (având în vedere şi dispoziţiile art. 145 Cod civil).

Legea nu impune existenţa mai multor creditori succesorali. Se poate proceda la lichidare chiar dacă există un singur creditor, dacă toate condiţiile stipulate de către lege sunt îndeplinite.

In vederea stabilirii activului succesoral, precum şi a pasivului succesoral, notarul public va proceda în mod obligatoriu la inventarierea tuturor bunurilor ce au aparţinut defunctului, conform procedurii reglementate de art. 1115-1118 Cod civil, va avea în vedere declaraţiile în formă autentică date de către succesi-bili (art. 853 alin. 3 din lege) cu privire la datoriile defunctului, precum şi înscrisurile probante ale drepturilor de proprietate asupra bunurilor ce au aparţinut defunctului.

De asemenea, în vederea stabilirii pasivului succesoral, notarul public va verifica RNNEC, RNERM, precum şi efectuarea adreselor către instituţiile statului (Direcţia Impozite şi Taxe Locale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală etc.).

în cadrul procedurii succesorale de lichidare a pasivului succesoral se vor avea în vedere toate creanţele certe, lichide şi exigibile la data deschiderii succesiunii. Nu vor face obiectul procedurii acele creanţe care nu sunt exigibile la data deschiderii succesiunii (acestea urmând procedura dreptului comun).

Participanţii la această procedură sunt:

– moştenitorii defunctului;

– creditorii succesorali (nu şi creditorii moştenitorilor, care pot solicita numai deschiderea procedurii succesorale, acceptarea moştenirii în numele şi pe seama succesibilului, dar nu pot solicita lichidarea pasivului succesoral).

în ceea ce priveşte categoria creditorilor, se au în vedere:

– creditorii privilegiaţi, titulari ai unei creanţe certe, lichide şi exigibile la data deschiderii succesiunii, a căror creanţă este garantată cu o garanţie reală mobiliară / imobiliară;

– creditorii succesorali ehirografari;

– statul prin instituţiile sale (D.I.T.L. etc.), cu privire la creanţele rezultate din impozite pe proprietate, amenzi auto, contribuţiile de asigurare la sistemul de sănătate, impozitul pe profit, impozitul pe venit etc.;

– creditorii titulari ai creanţelor rezultate din obligaţiile asumate de către defunct, în calitate de debirentier, creanţe exigibile la data deschiderii succesiunii.

Poate fi creditor şi unul dintre moştenitori, titular al unei creanţe deţinute împotriva defunctului.

Procedura lichidării pasivului succesoral poate fi cerută notarului public şi de către creditorii succesorali, ea nu se poate realiza însă decât cu acordul tuturor moştenitorilor.

După stabilirea activului succesoral şi a pasivului succesoral, în termen de trei luni de la data deschiderii procedurii succesorale notarul public va proceda la întocmirea tabloului creditorilor şi a ordinii de preferinţă a acestora.

întocmirea acestui tablou se va face în prezenta moştenitorilor, precum şi a creditorilor succesorali care au înţeles să participe la această procedură.

în tabloul creditorilor vor fi incluşi toţi creditorii titulari de creanţe, care îndeplinesc condiţiile mai sus arătate.

în ceea ce priveşte ordinea de preferinţă vor fi avute în vedere atât dispoziţiile codului de procedură civilă (art. 854 noul Cod procedură civilă), dar şi dispoziţiile art. 2324 alin. 3 şi 4 Cod civil, precum şi cele în materie de societate civilă, sau fiducie.

în conformitate cu dispoziţiile art. 854 din lege, notarul public învestit cu dezbaterea procedurii succesorale, cu acordul tuturor moştenitorilor, în vederea emiterii certificatului succesoral de lichidare, va autentifica acordul de lichidare a pasivului succesoral.

Desemnarea lichidatorului

Conform art. 85^, lichidatorul poate fi desemnat:

– de către defunct, prin testament sau prin înscris autentic, fie ca executor testament, fie ca lichidator;

– de către moştenitorii defunctului, fie dintre aceştia, fie un terţ;

– de către instanţa de judecată în cazul în care apar neînţelegeri între moştenitori cu privire la desemnarea lichidatorului sau în cazul imposibilităţii desemnării ori înlocuirii lui de către acestea.

Dat fiind că lichidatorul îşi exercită atribuţiile sub supravegherea notarului public instrumentator al procedurii succesorale şi având în vedere sarcinile lichidatorului, notarul public investit cu dezbaterea procedurii succesorale nu poate fi şi lichidator în cadrul procedurii succesorale de lichidare.

Conform art. 855 alin. 1, lichidarea pasivului succesoral poate fi făcută de către unul sau mai mulţi lichidatori, care vor acţiona separat sau împreună (cu respectarea regulilor de la mandat prevăzute de Codul civil).

Atribuţiile lichidatorului:

Articolul 858 din lege reglementează atribuţiile lichidatorului, prevăzând că îndeplineşte următoarele

operaţiuni:

a) realizează creanţele succesiunii;

b) plăteşte datoriile succesiunii, utilizând în acest scop sumele existente în activul succesoral, precum şi cele provenite din realizarea creanţelor;

c) valorifică bunurile mobile/imobile ale defunctului. Valorificarea acestor bunuri va putea fi făcută fie prin vânzarea bunurilor la licitaţie publică fie prin încheierea unor acte de dare în plată cu creditorii succesiunii, în condiţiile legii.

Modalitatea de valorificare a bunurilor de către lichidator se va face în baza acordului expres al moştenitorilor exprimat în formă autentică, printr-un mandat special.

Lichidatorul va putea valorifica bunurile prin:

– licitaţie publică, sens în care va sesiza Camera Notarilor Publici, în vederea organizării licitaţiei publice;

– acte de dare în plată;

– vânzare directă;

– cesiune de creanţă, executare silită etc.

Toate sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor, încasarea creanţelor, se vor vira în contul lichidatorului.

în situaţia în care în masa succesorală sunt incluse cote părţi din bunuri, ca urmare a lichidării comunităţii de bunuri, soţul supravieţuitor îşi va exprima consimţământul expres cu privire la valorificarea în cadrul procedurii a întregului bun, caz în care actul juridic de înstrăinare va fi semnat şi de către el, cu precizarea că partea de preţ aferentă cotei ce o deţinea urmează a fi încasată de către acesta.

Plata datoriilor succesiunii de către lichidator se va face având în vedere ordinea de preferinţă prevăzută atât de Legea nr. 77/2012, cât şi de Codul de procedură civilă.

Drepturile lichidatorului

Lichidatorul are dreptul la remuneraţie şi rambursare a cheltuielilor efectuate cu procedura lichidării, conform art. 857 din Lege.

Obligaţiile lichidatorului

– Lichidatorul, având în vedere că acţionează ca un mandatar remunerat al moştenitorilor, are obligaţiile prevăzute de codul civil cu privire la mandatul cu titlu oneros (art. 2018, 2019 şi 2020 Cod civil);

– Lichidatorul nu îşi poate substitui o altă persoană, în vederea îndeplinirii sarcinilor primite;

– darea de seamă.

Durata procedurii lichidării

– un an de zile de la data deschiderii procedurii succesorală, art. 8511 din Lege, poate fi prelungită cu acordul tuturor moştenitorilor.

încetarea funcţiei de lichidator:

– în caz de deces;

– prin renunţare ori împiedicare în exercitarea funcţiei;

– prin înlocuire (art. 8511 alin. 2 din Lege).

Lichidarea pasivului succesoral trebuie analizată în contextul general al transmisiunii activului şi pasivului moştenirii. în cele ce urmează nu ne vom referi decât enunţiativ la unele reglementări importante din noul Cod civil cum sunt:

– posibilitatea acceptării moştenirii de către creditori (art. 1107);

– reducerea termenului de opţiune, măsură ce poate fi dispusă de instanţă la cererea oricărei persoane interesate (art. 1113);

– efectele acceptării care consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului şi limitează răspunderea moştenitorilor cu vocaţie universală pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai la bunurile din patrimoniul succesoral, potrivit cu cota fiecăruia (art. 1114);

– întocmirea inventarului şi cuprinsul procesului-verbal de inventariere (art. 1115 şi 1116) şi altele.

Obiectul transmisiunii succesorale îl constituie patrimoniul defunctului, privit ca universalitate de drepturi şi obligaţii.

De principiu ca şi în dreptul francez, transmisiunea succesorală operează pe deplin de la data deschiderii moştenirii, ca o consecinţă a principiului că un patrimoniu nu poate rămâne niciun moment fară titular.

Titularii lui devin numai acei succesibili care optează pentru acceptarea moştenirii: noul cod civil menţine principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să moştenească, iar cel care renunţă nu dobândeşte niciun drept asupra succesiunii.

Sub acest aspect, situaţia renunţătorului este privilegiată din următoarele motive:

– nu răspunde de datoriile şi sarcinile moştenirii;

– nu datorează raportul;

– păstrează donaţiile primite de la decujus în limitele cotităţii disponibile;

– se menţin actele de conservare şi de administrare provizorie făcute de acesta anterior exercitării renunţării în considerarea faptului că profită moştenirii (art. 1120 şi 1121 Cod civil).

Cei care acceptă succesiunea sunt titulari ai drepturilor ce au aparţinut defunctului şi în egală măsură devin obligaţi personal pentru datoriile succesorale, de care însă sunt ţinuţi să răspundă numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia (art. 1114 alin. 1 şi 2 din Cod civil). Din reglementarea materiei moştenirii din noul cod civil a dispărut acceptarea pură şi simplă cu inconvenientul

răspunderii pentru pasiv ultra vires hereditatis, cu propriile bunuri ale moştenitorului ceea ce justifică interesul de care se bucură problema lichidării pasivului succesoral; sub acest aspect, nu doar succesibilii sunt interesaţi în stabilirea calităţii de moştenitor ci şi creditorii pentru că în acest mod sunt identificate persoanele ţinute să răspundă pentru executarea obligaţiilor defunctului. Alături de datoriile succesiunii în pasiv sunt cuprinse şi sarcinile ce o grevează, noţiune în care sunt incluse toate cheltuielile făcute cu identificarea, conservarea şi administrarea patrimoniului succesoral până la momentul valorificării bunurilor în scopul de a-i plăti pe creditori.

De principiu, legatarii cu titlu particular nu sunt ţinuţi la plata datoriilor succesorale (decât în măsura în care au fost obligaţi prin voinţa defunctului sau dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum este o moştenire culeasă de testator şi nelichidată încă – art. 1114 alin. 3 lit. a şi b din Codul civil). în ce-i priveşte pe legatarii cu titlu particular, noul cod civil a operat o clarificare esenţială ce atenuează principiul enunţat anterior: astfel aceştia sunt obligaţi să suporte datoriile si sarcinile moştenirii si în cazul când celelalte bunuri ale ce compun masa succesorală – în privinţa cărora operează transmisiunea universală – sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor (art. 1114 alin. 3 lit. c din Codul civil).

Această dispoziţie explică de ce în activitatea notarială vor exista situaţii în care legatele cu titlu particular având ca obiect bunuri individual determinate iar nu numai sume de bani sau bunuri fungibile, nu vor mai putea fi executate de moştenitorii cu vocaţie universală, dacă bunurile ce le revin acestora (adică celor ţinuţi să le plătească) vor fi insuficiente pentru a acoperi pasivul succesiunii. în această situaţie, primii vor fi plătiti creditorii succesiunii si abia apoi legatarii cu titlu particulari, conform principiului nimeni nu poate face liberalităţi dacă nu şi-a plătit datoriile (nemo liberalis nisi liberatus). Adagiul de drept roman cunoscut din doctrină este ridicat de noul cod civil la rangul de normă apărând expres în conţinutul art. 12 alin.2 din Codul civil”

– libertatea de a dispune. Aceasta constituie prima constatare cu caracter general cât priveşte derularea efectivă a procedurii succesorale: creditorii moştenirii vin înaintea legatarilor cu titlu particular.

O ultimă precizare de ordin general: masa succesorală rămasă de pe urma oricărei persoane decedate

va constitui, în patrimoniul moştenitorului, obiectul unei diviziuni în sensul art. 31 alin. 2 din noul Cod civil. Această înseamnă că drepturile şi obligaţiile asupra bunurilor ce o compun trebuie identificate în scopul afectării lor pentru plata creditorilor succesiunii în rândul cărora intră: creditorii ale căror creanţe s-au născut anterior deschiderii succesiunii şi creditorii ale căror creanţe provin din conservarea şi/sau administrarea bunurilor moştenirii; în rândul acestora pot fi incluşi şi unii dintre moştenitori deoarece între mase patrimoniale distincte din patrimoniul aceleaşi persoane nu operează confuziunea; de asemenea, aceştia pot fi, după cum s-a precizat anterior, şi creditorii care au făcut cheltuieli în scopul identificării bunurilor precum şi notarul pentru plata onorariului datorat pentru măsurile cerute de succesibili sau de creditori în acest scop, şi anume: facerea inventarului, aplicarea de sigilii, păstrarea unor valori în depozit etc. în acest sens, ca argument de text, ne referim atât la prevederile art. 1155 alin.2 cât şi la cele ale art. 1118 alin.2 lit.c din Codul civil.2

Această constituie a doua regulă referitoare la executarea obligaţiilor către creditori: creditorii succesiunii trebuie plătiţi înaintea creditorilor personali ai moştenitorilor. Important este şi determinarea momentului când aceste plăţi pot fi cerute de către primii dintre cei îndreptăţiţi: înainte de partajul succesoral, din bunurile aflate în stare de indiviziune (art. 1155 lit. b teza 1 din Codul civil).

Este dreptul creditorilor succesiunii şi a creditorilor ale căror creanţe provin din conservarea şi administrarea bunurilor moştenirii să aleagă între a obţine îndestularea lor pe cale amiabilă, adică prin procedura notarială reglementată amănunţit prin noi norme introduse în Legea nr.36/1995 prin Legea nr.77/2012 sau pe calea executării silite asupra acestor bunuri.

Dacă se alege ultima cale, creditorii au la îndemână toate garanţiile prevăzute în cuprinsul cărţii a V-a din codul de procedură civilă de la 1865, prin în care se reglementează executarea silită (sechestrarea bunurilor mobile urmăribile în condiţiile art. 411, proprirea sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor mobile incorporale urmăribile datorate succesiunii de către un terţ – art. 452, înscrierea somaţiei de plată a imobilelor în cartea funciară – art. 497, numirea unui administra-tor-sechestru pentru buna administrare a imobilelor urmărite şi încasarea veniturilor acestora – art. 501 etc).

în cadrul executării silite însă, debitorul, în cazul nostru moştenitorii legali şi legatarii, nu vor putea licita bunuri aparţinând succesiunii nici personal, nici prin intermediul altor persoane. Această incapacitate, rezultată din art. 507 Cod procedură civilă nu operează, după opinia noastră în cazul lichidării notariale întrucât, până la finalizarea acestei proceduri, masa succesorală constituie o masă patrimonială distinctă de cea a bunurilor proprii ale moştenitorului, astfel încât acesta îşi poate folosi veniturile rezultate din ultima, pentru a achiziţiona bunuri din prima. De altfel, textul codului de procedură civilă la care ne-am referit este anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, care stabileşte în art. 31-33, după cum s-a mai arătat, principiul potrivit căruia patrimoniul unic al unei persoane este susceptibil de diviziune, iar potrivit art. 1624 alin. 2 Cod civil confuziunea nu operează dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu, dar în mase de bunuri diferite.

în acest context, moştenitorul poate fi în acelaşi timp şi poate apărea în acelaşi raport juridic atât în calitate de debitor pentru datoriile şi sarcinile succesiunii cât şi de creditor, pentru bunul sau bunurile succesorale pe care va dori să le dobândească în masa bunurilor sale proprii sau după caz, în devălmăşie cu soţul său, după cum este sau nu căsătorit ori, în funcţie de efectele regimului matrimonial adoptat.

în această ordine de idei, notarul public va prezenta moştenitorilor şi creditorilor avantajele lichidării succesorale pe cale calea amiabilă preferabilă nu numai prin flexibilitatea ei şi prin modalităţile variate de valorificare a bunurilor succesorale în scopul achitării datoriilor, ci şi prin timpul mai scurt în care se poate desfăşură cât şi prin costurile mai scăzute faţă de cele ale executării silite.

în cele ce urmează, pentru a defini în ce constă lichidarea moştenirii vom enumera acelor operaţii care urmează a fi îndeplinite de notarul public pentru soluţionarea unei cauze succesorale în care pasivul se lichidează pe cale amiabilă.

Fără a intra în amănunte, această procedură va cuprinde următoarele etape:

a) întocmirea inventarului în condiţiile art. 1115 şi 1116 din Codul civil. De remarcat că se poate proceda în mod tradiţional, prin deplasarea notarului sau a persoanei delegate de acesta (secretarul biroului notarial, de exemplu) la domiciliul şi/sau la reşedinţa

lui decujus, în scopul redactării unui inventar fidel şi exact al bunurilor succesorale. Alternativ însă, noul cod civil oferă posibilitatea ca moştenitorii şi creditorii să îşi asume ei înşişi obligaţia de a întocmi inventarul, pe care apoi să-l depună la dosarul succesoral, în această situaţie, rolul notarului se rezumă la a le pune în vedere că vor putea fi valorificate doar bunurile care au o oarecare valoare. în acest sens, un reper îl poate constitui dispoziţia art.821 Cod civil potrivit căreia bunurile de uz personal ale defunctului se pot valorifica doar dacă depăşesc valoarea în lei a sumei de 100 euro pentru fiecare obiect; în caz contrar, deşi apare în inventarul depus la biroul notarial, ele nu vor fi cuprinse în activul succesoral ce urmează a fi lichidat;

b) luarea unor măsuri speciale de conservare a bunurilor care pot consta în:

• sigilii pe uşile locuinţei defunctului în care se află bunuri ce urmează a fi valorificate, procedură ce poate fi îndeplinită numai de notarul public nu şi persoana delegată;

• predarea bunurilor unui custode spre a fi conservate; această calitate o poate îndeplini unul dintre succesibili sau altă persoană desemnată de notar;

• numirea unui curator special în scopul administrării provizorii a bunurilor succesorale, dacă notarul nu a procedat la numirea unui custode, iar conservarea lor necesită şi efectuarea unor cheltuieli (această măsuţă se poate lua atât în succesiunea în care există succesibili cunoscuţi, cât şi în cazul în care urmează a fi declarată vacantă, în condiţiile art. 1136 din Codul civil);

• primirea în depozit notarial a unor sume sau valori, ori depunerea lor la o instituţie specializată.

Dacă predarea nu a avut loc concomitent cu inventarierea, bunurile date în custodie sau spre administrare se predau pe bază de proces-verbal semnat de notar şi custode sau curator. Custodele sau curatorul au obligaţia să restituie bunurile în starea în care le-au primit şi să dea socoteală despre modul în care şi-au exercitat această sarcină. Măsura de conservare şi/sau administrare poate fi contestată separat de celelalte lucrări de la dosar, prin plângere la instanţa de judecată.

A. Aceste proceduri se vor putea îndeplini şi atunci când din actele dosarului succesoral nu rezultă dacă există succesibili cunoscuţi ori aceştia nu s-au decis încă dacă să accepte sau să renunţe la moştenire. Soluţia la care s-a oprit legiuitorul este complexă şi constă alternativ fie în: acordarea puterii de administrare unuia dintre moştenitori prin voinţa comună a moştenitorilor prezenţi, sau la numirea unui terţ ca

administrator provizoriu al succesiunii; misiunea acestuia din urmă va consta doar în a gestiona succesiunea.

B. Dacă prin acceptarea succesiunii de către cei îndreptăţiţi transmiterea activului succesoral se realizează de drept de la data deschiderii moştenirii, exercitarea efectivă a drepturilor şi a acţiunilor defunctului precum şi dreptul de a administra masa succesorală (sau într-un cuvânt stăpânirea de fapt asupra succesiunii) se transmit către moştenitorii nesezinari numai prin intermediul instituţiei reglementate sub numele de sezină şi se concretizează prin eliberarea certificatului de moştenitor. Se remarcă suprapunerea exactă operată de dispoziţiile noului cod civil între moştenitorii care au calitatea de rezervatari şi de sezi-nari. Astfel, soţul, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi în calitate de sezinari se bucură de dreptul de a administra averea succesorală, precum şi de exerciţiul imediat al drepturilor şi acţiunilor ce au aparţinut defunctului, întrucât titlul lor este prezumat valabil şi prezintă o aparenţă suficient de sigură că sunt succesori ai defunctului.

Legat de analiza sumară a sezinei şi efectelor ei ţinem să precizăm că pentru prima dată, într-o lege de anvergura codului civil, apare reglementat certificatul de moştenitor (art. 1132 şi următoarele din Codul civil); se menţionează de asemenea, toate cele trei efecte pe care Legea nr. 36/1995 şi doctrina i le precizase anterior şi anume:

– stabilirea numărului şi calităţii moştenitorilor, precum şi a cotelor ce le revin (caracterul probator):

– dobândirea prin intermediul certificatului de moştenitor a sezinei de către moştenitorii nesezinari (art. 1127 Cod civil), deci constituie un mijloc de însezinare:

– în loc să se susţină aşa cum se preciza anterior că nu constituie titlu de proprietate certificatului de moştenitor i se recunoaşte caracterul translativ morţiş causa. deci rolul în dovedirea dreptului de proprietate asupra bunurilor cuprinse în masa succesorală. Această probă se realizează sub condiţia ca autorul succesiunii să fi stăpânit el însuşi sub nume de proprietar; corelativ, certificatul de moştenitor face dovada şi a altor drepturi reale, respectiv a superfi-ciei, servituţii ori dreptului de concesiune care s-au aflat în patrimoniul defunctului şi s-au transmis către moştenitori. De asemenea, s-ar putea adăuga că prin certificatul de moştenitor se face dovada caracterului constitutiv al unor drepturi reale transmise prin legat (de exemplu, uzufruct, uz, abitaţie etc).

La eliberarea certificatului de moştenitor precizăm că dacă decujus a fost căsătorit, notarul public are obligaţia de a proceda mai întâi la lichidarea regi

mului matrimonial. în condiţiile art. 355 alin. 3 Cod civil: dacă regimul comunităţii încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat. în acest caz, obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori, proporţional cu cotele ce le revin din moştenire.

A contrario, dacă soţii au ales regimul separaţiei de bunuri, lichidarea nu este necesară decât în situaţia în care părţile au stipulat prin convenţia matrimonială clauza prevăzută de art. 360 alin. 2 Cod civil privind lichidarea acestui regim. De asemenea, dacă defunctul a fost profesionist astfel cum această noţiune este definită prin art. 3 Cod civil, în caz de deces se va proceda şi la lichidarea pasivului ce grevează masa patrimonială afectată exercitării, în mod individual sau colectiv, a profesiei autorizate pe care a des-faşurat-o. Sub acest aspect, lichidarea pasivului ce grevează patrimoniul profesional se face potrivit prevederilor art. 33 alin. 3 din Codul civil, după dispoziţiile aplicabile lichidării societăţii civile (art. 1941-1948) chiar dacă exercitarea profesiei individual.

Fără a intra în detalii, concluzionăm că lichidarea propriu-zisă a pasivului succesoral trebuie precedată de lichidarea realizată asupra fiecărei mase de bunuri identificate în patrimoniul defunctului, dacă acesta a făcut obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni: cea afectată exercitării unei profesii autorizate, a comunităţii de bunuri sau a comunităţii de achiziţii, în regimul separaţiei de bunuri.

Din punct de vedere procedural, reglementarea amănunţită a etapelor lichidării pasivului succesoral în cadrul capitolului cu acelaşi nume din Legea nr. 36/1995 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 77/2012 constituie, pentru notarul public, un ajutor esenţial în realizarea ei.

Legea nr.77/2012 gradează procedura împărţind-o în două etape principale:

– una cuprinsă între momentul deschiderii procedurii succesorale şi eliberarea certificatului succesoral de lichidare;

– a doua cuprinzând lichidarea propriu-zisă, prezentarea dării de seamă finale de către lichidator şi eliberarea certificatului de moştenitor în care se va evidenţia produsul net al lichidării: bunurile ce urmează să intre, libere de obligaţii, în stăpânirea moştenitorilor, concretizată în general printr-o sumă de bani, sau după caz deficitul pe care îl suportă creditorii succesiunii, dacă pasivul a fost mai mare decât activul.

Dar după opinia noastră, chiar în lipsa acestei reglementări cu caracter special reperele lichidării în materie succesorală se regăsesc în însuşi cuprinsul Codului civil, care nu etapizează însă şi procedura realizării ei. în această situaţie, până când prevederile

Legii nr.77/2012 vor fi aplicabile, notarul public va putea realiza lichidarea după modelul clasic şi anume:

– va elibera certificatul de moştenitor, care cuprinde enumerarea amănunţită a activului şi pasivului succesoral rezultate din inventar şi din celelalte dovezi prezentate până la acel moment;

– dacă moştenitorii au convenit cu creditorii cum să decurgă valorificarea activului, în baza certificatului de moştenitor se va proceda la vânzarea bunurilor succesorale şi la plata datoriilor. Notarul va putea lua act de orice altă modalitate prin care să fie satisfăcute pretenţiile creditorilor, întrucât fără consimţământul acestora nu se va putea proceda la degrevarea bunurilor de sarcinile reale constituite asupra lor (de exemplu, radierea ipotecilor mobiliare şi imobiliare).

Din contră, dacă creditorii consideră mai potrivită cu interesele lor lichidarea judiciară pot urma procedura executării silite, reglementată de prevederile codului de procedură civilă.

Consecinţe:

După ce aplicarea dispoziţiilor din legea notarilor publici referitoare la lichidarea pe cale amiabilă, alegerea lichidării va duce la eliberarea certificatului succesoral de lichidare care va seamănă întru-totul cu actualul certificat de moştenitor şi va cuprinde toate precizările la care ne-am referit mai sus. în baza lui, se vor valorifica bunurile şi drepturile succesorale în scopul achitării datoriilor. Procedural, prin eliberarea certificatului succesoral de lichidare se va soluţiona dosarul succesoral iniţial; ulterior se va proceda la repunerea lui pe rol sub un nou număr de înregistrare, în vederea consemnării rezultatului lichidării: bunurile rămase, de regulă sume de bani în cazul succesiunii solvabile sau deficitul succesoral în caz de insolvabilitate.

în privinţa transmiterii pasivului succesoral, noul Cod civil menţine principiul diviziunii de drept a pasivului moştenirii (art. 1155 alin. 1): pasivul li se transmite moştenitorilor universali şi cu titlu universal divizat, împărţit între ei, ceea ce înseamnă că aceştia contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce-i revine fiecăruia.

Sub acest aspect o noutate o aduce calificarea uzufructului întregii moşteniri, a tuturor bunurilor mobile sau după caz imobile sau al unei cote – părţi din moştenire ori din bunurile mobile sau imobile ca legat cu titlu universal (art. 1056 din Codul civil). Datorită acestei noi calificări şi beneficiarii acestui tip de legat vor fi obligaţi la plata proporţională a pasivului succesoral. Vechiul Cod civil le limita răspunderea la dobânzile pasivului succesoral întrucât legatul era considerat ca fiind cu titlu particular (a se vedea Francisc Deak – Tratat de drept succesoral -ediţia a- II- a, Universul Juridic 2002 pag. 219 şi următoarele); din acest motiv, dreptul lor se întindea doar la veniturile patrimoniului succesoral nu şi la capital (art. 552 din codul civil de la 1864 redactat după modelul art. 612 din Codul civil francez).

De principiu, creditorii trebuie să urmărească pe fiecare moştenitor pentru o parte din pasiv, corespunzătoare părţii ce-i revine din activul succesoral. Cu toate acestea, noul Cod civil a instituit regula potrivit căreia pentru anumite creanţe, creditorii succesorali au dreptul să urmărească indiviziunea. adică masa succesorală indiviză astfel cum a fost lăsată de defunct (soluţie adoptată de Codul Civil Francez încă din 1976, prin art. 815-817). Astfel pot cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune, înainte de partajul succesoral:

– toţi creditorii ale căror creanţe s-au născut înainte de deschiderea moştenirii şi

– creditorii ale căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii.

Consecinţele specifice ale limitării răspunderii moştenitorilor la pasivul succesoral constau în faptul că aceştia pot plăti cu banii lor proprii datoriile succesiunii, căci nu operează confuziunea dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu dar în mase patrimoniale diferite (art. 1624 alin. 2 Cod civil). Alt mod de stingere a obligaţiei îl poate constitui darea în plată, adică executarea de către moştenitor a altei obligaţii decât cea pe care a contractat-o decujus, inclusiv prin transferul către creditor a unui bun în contul creanţei. De asemenea, obligaţiile se pot stinge şi prin cesiunea de creanţă făcută în scop de plată (art. 1567 alin. 2 Cod civil), sau în orice alt mod convenit de moştenitori cu creditorii.

în precedentul cod civil, problema lichidării pasivului se punea doar în cazul acceptării sub beneficiu de inventar, ori în cazul obţinerii separării de patrimonii de către creditori, iar lichidarea pasivului se făcea numai pe cale judiciară: vânzarea mobilelor prin licitaţie publică, iar a imobilelor prin aceeaşi procedură dar cu autorizarea (sub supravegherea) instanţei.

I. Singura lichidare voluntară reglementată printr-un set de reguli stabilit de noul cod civil o reprezintă execuţiunea testamentară, dacă decujus a dispus ca executorul instituit prin testament să fie învestit cu puteri în acest scop.

Executorul testamentar are administrarea patrimoniului succesoral pentru cel mult doi ani de la deschiderea moştenirii, chiar dacă testatorul nu i-a conferit expres acest drept (art. 1079 Cod civil).

Dreptul de administrare poate fi restrâns prin voinţa testatorului, doar la o parte din patrimoniu sau va putea fi exercitat pentru un termen mai scurt.

Instanţa poate prelungi termenul de doi ani prin acordarea unor termene succesive de câte un an.

Puterile executorului testamentar vor consta în determinarea masei succesorale căci executorul este îndreptăţit să stăruie în inventarierea bunurilor moştenirii în prezenţa sau cu citarea moştenitorilor; de asemenea, executorul va putea încasa creanţele moştenirii, dar va plăti datoriile moştenirii numai dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament sau cu încuviinţarea instanţei, în această operaţie juridică concretizându-se efectiv lichidarea pasivului succesoral.

Misiunea executorului testamentar ar putea fi continuată în cazul decesului acestuia doar dacă a fost desemnat în considerarea unei funcţii determinate: notar, executor judecătoresc, avocat, inclusiv lichidator (art.848 cod civil).

La sfârşitul fiecărui an şi la încetarea misiunii sale, executorul are obligaţia să dea socoteală pentru gestiunea sa (iar dacă decedează, de această obligaţie sunt ţinuţi moştenitorii săi). Dacă au fost desemnaţi mai mulţi executori, răspunderea acestora este solitară, excepţie făcând cazul în care atribuţiile le-au fost limitate prin voinţa testatorului.

Executorul testamentar răspund ca un mandatar pentru executarea dispoziţiilor testamentare şi anume:

– dacă mandatul e cu titlu oneros, cum este cel dat unui profesionist, cu diligenţa unui bun proprietar;

– dacă e cu titlu gratuit cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri (art. 2018 Cod civil). Toate cheltuielile execuţiunii testamentare sunt în sarcina moştenirii.

în concluzie, puterea de a lichida succesiunea îi poate fi conferită executorului testamentar de către defunct, dar lichidarea propriu-zisă a bunurilor succesorale în scopul executării obligaţiilor se poate face doar în condiţiile expres arătate în această materie şi numai dacă a fost împuternicit expres prin testament, sau, în caz contrar doar cu încuviinţarea instanţei care, de asemenea, va fi singura îndreptăţită să dispună vânzarea bunurilor succesorale. Se poate observa că încuviinţarea instanţei este necesară nu numai pentru vânzarea imobilelor ca în precedentul cod, ci şi a mobilelor; imobilele se pot vinde cu încuviinţarea instanţei doar dacă nu există moştenitori rezervatari. Existenţa acestora face ca doar în puterea lor, iar nu a executorului testamentar şi nici măcar a instanţei, să stea dreptul de a lichida bunurile succesorale în scopul plăţii obligaţiilor. Este principala delimitare care poate opera în privinţa lichidării moştenirii de

către executorul testamentar şi anume: dacă există moştenitori rezervatari numai aceştia pot hotărî lichidarea moştenirii, nu şi executorul testamentar chiar mandatat de testator în acest scop şi nici măcar instanţa judecătorească, dacă ei se opun justificat.

Prin urmare, moştenitorii rezervatari sunt îndreptăţiţi să facă opoziţie la încuviinţarea de către instanţă a începerii urmăririi silite, dacă realizează că pentru ei este preferabilă lichidarea pe cale amiabilă, notarială a moştenirii, dar trebuie să obţină în acest scop o înţelegere cu creditorii succesiunii.

în concluzie, se poate aprecia că obligaţiile ce-i revin executorului testamentar împuternicit cu lichidarea moştenirii respectă criteriile trasate pentru orice persoană care are drept obligaţie să administreze bunurile altuia; inventarierea lor, dacă este profesionist asigurarea unor garanţii pentru executare, prezentarea câte unei dări de seamă anuale şi a uneia finale (art.792 -857 cod civil).

II. Aceleaşi obligaţii vor putea fi regăsite şi în cazul în care moştenitorii îşi asumă ei înşişi sarcina lichidării moştenirii; regulile după care se realizează această activitate vor fi cele cuprinse în legea notarilor publici şi a activităţii notariale, în capitolul referitor la lichidarea pasivului succesoral cu următoarele precizări:

– administrarea averii succesorale le revine ab ini-tio doar moştenitorilor sezinari;

– cei nesezinari trebuie să ceară trimiterea în posesie fie prin eliberarea certificatului de moştenitor fie a certificatului succesoral de lichidare;

– moştenitorii nu au nevoie de vreo autorizare pentru a vinde bunurile succesorale întrucât sunt proprietarii acestora;

– aceştia pot răspunde doar pentru culpă gravă şi, în mod excepţional, li se poate ridica dreptul de a administra averea succesorală sau de a mânui sume de bani;

– contravaloarea imobilului ipotecat ce s-a vândut trebuie vărsată de lichidator direct către creditorii ipotecari, iar moştenitorilor li se va restitui doar acea parte care întrece cuantumul obligaţiilor;

– ordinea de prioritate a creditorilor este dată de lege şi de natura garanţiei pe care o au. Astfel:

– în cazul garanţiilor reale se vor îndestula cu prioritate din vânzarea bunului asupra cărora acestea poartă, fiecare în raport de rangul pe care-1 au;

– creditorii ehirografari se vor îndestula din bunurile grevate de garanţii reale numai dacă a mai rămas ceva din preţul lor, după îndestularea creditorilor cu garanţii reale;

– în schimb, creditorul ipotecar neîndestulat prin executarea bunului obiect al garanţiei sale, poate veni

pentru diferenţă în calitate de creditor chirografar;

– dacă sumele obţinute nu sunt suficiente pentru plata lor, creanţele chirografare se reduc toate deodată şi proporţional.

Ultima concluzie cu care dorim să încheiem acest capitol al lucrării se referă la o constatare de natură legislativă: după opinia noastră, principiile generale ale lichidării moştenirii sunt cuprinse în însăşi structura codului civil, regăsindu-se în capitolul referitor la administrarea bunurilor altuia (titlul V) din cartea a IlI-a despre bunuri. Acesta se completează cu dispoziţiile ale art.31-33 din Codul civil referitoare la reglementarea patrimoniului în baza cărora putem stabili că masa succesorală (sau partea din ea ce revine unui anumit moştenitor) va constitui o diviziune a patrimoniului acestuia; trecerea ei în masa patrimonială a bunurilor sale proprii nu constituie înstrăinare, dar se poate realiza numai pentru acea parte ce va depăşi valoric pasivul succesoral de plata căruia este ţinut.

Se poate observa că prin reglementarea cuprinsă în capitolul referitor la lichidarea pasivului succesoral din Legea nr. 36/1995, astfel cum a fost introdus de Legea nr. 77/2012 se regăsesc, prin analogie, aceleaşi reguli după care este reglementată altă masă patrimonială şi anume, fiducia. în mod similar cu dispoziţiile legale ce-1 privesc pe lichidator, în codul civil se găsesc, în cadrul fiduciei, reglementări privind: stabilirea puterilor ce-i pot fi conferite fiduciarului şi remunerarea acestuia; obligaţia sa de a da socoteală; răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare a masei patrimoniale; limitarea răspunderii în funcţie de separaţia maselor patrimoniale (art.773-791).

La data intrării în vigoare a dispoziţiilor referitoare la lichidarea pasivului succesoral {Legea nr. 77/2012 urmează a fi aplicată de la data de 1 ianuarie 2013) se va clarifica atât rolul pe care notarul îl are în procedura de lichidare a pasivului succesoral cât şi etapele acestei proceduri. Acest rol va consta, în toate cazurile în supravegherea modului de desfăşurare a procedurii, iar dacă moştenitorii au hotărât astfel, notarul poate fi şi executantul propriu-zis al lichidării (adică lichidator potrivit art. 854 din Legea nr. 36/1995).

Prima fază se referă la lichidarea propriu-zisă care, potrivit art. 852 din legea notarilor publici va consta în:

a) recuperarea creanţelor defunctului dintre care unele beneficiază de un termen la care să fie executate, iar altele pot fi afectate de o condiţie suspensivă; chiar în aceste situaţii ele vor putea fi cedate de către moştenitori prin intermediul lichidatorului către acei creditori care vor înţelege să-şi satisfacă pretenţiile în acest mod.

b) valorificarea bunurilor mobile şi/sau imobile ale defunctului dacă nu există lichidităţi care să acopere pasivul succesiunii va preceda, după opinia noastră, executarea legatelor particulare deoarece, aşa cum s-a arătat deja şi legatarii cu titlu particular sunt ţinuţi la plata pasivului dacă celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii (conform art. 1114 alin.3 lit.c) din Codul civil).

c) abia după plata creditorilor succesiunii, inclusiv pentru creanţele rezultate din administrarea acesteia poate avea loc predarea legatelor cu titlu particular, conform art. 1129 Cod civil.

Se admite ca lichidatorul stabilit prin voinţa moştenitorilor să încheie cu creditorii succesiunii orice convenţie prin care să se stabilească o modalitate de executare pe cale amiabilă a obligaţiilor ce le revin, între aceste variante se poate include convenţia de suspendare a partajului, a cărei durată nu poate depăşi 5 ani conform art.672 Cod civil, dacă momentul la care se raportează lichidarea, respectiv vânzarea bunurilor succesorale nu este prielnic pentru obţinerea celui mai bun preţ.

în privinţa creditorilor, în art. 853 alin.2 se instituie obligaţia pentru notar de a le primi cererile şi de a le întocmi evidenţa, numită tabloul creditorilor.

De precizat că, potrivit art. 1156 alin.5 din Codul civil se instituie o cauză de preferinţă în favoarea lor faţă de creditorii personali ai moştenitorilor chiar dacă indiviziunea succesorală încetase prin partaj (de exemplu moştenitorii nu cunoscuseră decât ulterior existenţa respectivei creanţe şi obligaţia lor de a o plăti). De asemenea, creditorii moştenirii sunt preferaţi şi faţă de legatarii cu titlu particular; când obiectul legatului constă într-un bun individual determinat, aceştia suportă pasivul asemenea celor care au vocaţie universală sau cu titlu universal la moştenire, potrivit dispoziţiilor art.1114 alin.3 lit.c. Dreptul de preferinţă al creditorilor succesiunii faţă de legatarii ale căror legate au ca obiect o sumă de bani sau bunuri fungi-bile este conferit de art. 1156 alin.6 Cod civil.

De subliniat este şi faptul că, aşa cum s-a arătat deja, noul Cod civil menţine principiul divizării de drept a pasivului succesoral enunţat în art. 1155 alin. 1 şi 2. Alin. 2 al art. 1155 stabileşte dreptul de preferinţă al creditorilor succesiunii (ale căror creanţe s-au născut înainte de deschiderea moştenirii, dar şi cei a căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii) faţă de creditorii personali ai moştenitorilor, dar si dreptul lor de a cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune. Prin urmare, dacă nu se realizează o înţelegere privind suspendarea partajului între moştenitori, pe de-o parte şi cre

ditorii moştenirii, pe de alta, în folosul celor din urmă poate opera opoziţia lor la partajul moştenirii.

De remarcat, de asemenea, că divizarea de drept a pasivului succesoral nu operează întotdeauna, ci există şi excepţii de la această regulă atunci când:

a) obligaţia este indivizibilă;

b) obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie determinată asupra unui astfel de bun;

c) obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală, caz în care moştenitorul care primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun, iar participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător;

d) unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaţia. în acest caz, dacă titlul îl reprezintă testamentul, scutirea celorlalţi moştenitori constituie o liberalitate, supusă reducţiunii dacă este cazul (art. 1155 alin.3 cod civil).

Aceste reguli la care ne-am referit vor fi avute în vedere nu numai de notarul care supraveghează lichidarea, dar şi de cel care are calitatea de lichidator ca şi de orice persoană care vor îndeplini această funcţie, nu numai la întocmirea tabloului creditorilor, ci şi pentru stabilirea modului în care urmează să fie satisfăcute pretenţiile acestora.

în acest context, termenul de 3 luni stabilit în teza ultimă a alin.2 al art. 853 pentru întocmirea tabelului creditorilor nu poate avea, în opinia noastră decât un caracter de recomandare. Nu este exclus ca creditorii să afle, după împlinirea acestui termen că debitorul lor a decedat, astfel încât apare notabilă propunerea (cuprinsă în proiectul de regulament de punere în aplicare a Legii nr.36/1995) de a se înfiinţa o evidenţă centralizată care să-i cuprindă pe toţi creditorii chiro-grafari – evidenţă ce va fi ţinută de Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale.

în privinţa cauzelor de preferinţă în afară de cele la care ne-am referit, în materia lichidării au relevanţă cele stabilite de art.2327 cod civil, respectiv privilegiile, ipotecile şi gajul.

Ca principiu, preţul bunurilor unui debitor se împarte între creditori proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia, afară de cazul în care există între ei cauze de preferinţă ori convenţii cu privire la ordinea îndestulării lor. Creditorii care au acelaşi rang au deopotrivă drept la plată, proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia dintre ei (art. 2326 Cod civil).

Cât priveşte creanţele bugetare, art.2328 care se referă la preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor, arată că, de principiu aceste clauze se reglementează prin legi

speciale. De remarcat că, în acelaşi articol se arată faptul că o asemenea preferinţă nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terţi.

Faţă de această normă imperativă se poate pune problema cum poate notarul să aducă la îndeplinire dipozi-ţiile cuprinse în teza finală a art.853 din Legea nr.36/1995 potrivit căruia tabloul creditorilor se definitivează în trei luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având creanţele bugetare.

De altfel, şi în cadrul capitolului ce reglementează executarea silită din Codul de procedură civilă găsim referiri în privinţa eliberării şi distribuirii sumelor realizate prin această procedură (art.562 -564), adică o ordine în privinţa drepturilor creditorilor. Astfel, art.563 stabileşte că, creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale se află pe locul patru cât priveşte ordinea de preferinţă a executării lor; în această ordine de idei faţă de creanţele bugetare sunt preferate următoarele categorii de creanţe:

a) creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, precum şi orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor. în privinţa literei a), preferinţa acestor creanţe reiese din dreptul celor care au făcut cheltuielile în legătură cu succesiunea de a veni înaintea altor creditori în scopul îndestulării creanţelor.

b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; c)creanţele rezultând din obligaţia de întreţinere, alocaţii pentru copii sau obligaţia de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă (art.563 Cod de procedură civilă).

Aşadar, situaţiile reglementate la lit.b şi c) ale art. 563 Cod procedură civilă vin, ca ordine de preferinţă înaintea creanţelor bugetare. în privinţa unor astfel de creanţe există o reglementare specială şi în dreptul substanţial. Astfel, art. 1118 alin.2 din Codul civil dispune că din sumele de bani găsite la inventariere se vor lăsa moştenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul şi gospodăreau împreună cu acesta necesarul pentru:

• întreţinerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru maximum 6 luni;

• plata sumelor datorate în baza contractelor individuale de muncă sau pentru plata asigurărilor sociale;

• acoperirea cheltuielilor pentru conservarea şi administrarea bunurilor moştenirii.

De asemenea, prevederi speciale referitoare la ordinea stingerii datoriilor există şi în Codul de procedură fiscală. Astfel potrivit articolului 115, (1) dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat o eşalonare la plată, precum şi dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii acordate;

b) toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii. în cazul stingerii creanţelor fiscale prin dare în plată, se aplică prevederile art. 175 alin.

(41);

c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonarea, până la concurenţa cu suma eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plată împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere datorată pe perioada amânării, după caz;

d) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.

(2) Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel:

a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;

b) în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;

c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal

a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil.

(4) Organul fiscal competent va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzută la alin. (1), cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.

Se pune întrebarea care va fi interpretarea dată dispoziţiilor art. 853 alin. 2 ultima teză din Legea nr. 77/2012 raportate la prevederile din Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală. Din punctul nostru de vedere, trebuie să se plece de la constatarea că celelalte creanţe a căror ordine este stabilită prin textele de lege care le-am redat mai sus, apar mai rar în cadrul procedurii succesorale notariale, dar totuşi prevederea din legea notarilor publici nu poate constitui o dispoziţie cu caracter derogator faţă de dreptul comun, deoarece teza a Il-a din art. 2328 Cod civil stabileşte un nou principiu de drept.

Revenind la procedura stabilită prin Legea nr.77/2012 certificatul succesoral de lichidare este identic în privinţa conţinutului său cu certificatul de moştenitor emis în prezent care însă trebuie să cuprindă nu numai drepturile şi bunurile din activul succesoral ci şi mai ales fară a se omite obligaţiile ce i-au aparţinut defunctului şi revin moştenitorilor săi, adică pasivul (art. 854).

Certificatul succesoral de lichidare îi va cuprinde pe toţi moştenitorii legali şi/sau pe toţi legatarii, cu menţionarea drepturilor sau bunurilor ce revin fiecăruia. Emiterea acestui certificat este, după cum s-a arătat, esenţială pentru moştenitorul legal nesezinar, întrucât în lipsa lui, acesta nu poate fi urmărit în calitate de moştenitor (art. 1127 alin. 2 Cod civil). în schimb, predarea legatelor cu titlu particular se va face, în întregime sau numai parţial doar la eliberarea certificatului de moştenitor, prin urmare după faza de lichidare propriu-zisă a pasivului realizată prin plata creditorilor.

Specific certificatului succesoral de lichidare este complementaritatea lui cu actul autentificat la care face trimitere art.859 şi care va cuprinde numirea lichidatorului, stabilirea puterilor acestuia , respectiv a limitelor în care va acţiona; modul în care se va realiza lichidarea (prin vânzare, prin bună-învoială sau prin licitaţie publică, prin dare în plată) cât şi manda-tarea lichidatorului pentru toate operaţiile pe care le comportă această fază precum şi termenul de finalizare a lichidării dacă acesta poate fi estimat. Ultimul aliniat al acestui articol stabileşte obligaţia notarului de a realiza publicitatea certificatului succesoral de lichidare, măsură care apare concretizată în propunerea de modificare a Regulamentului de punere în

aplicare a Legii nr. 36/1995. Potrivit art. 263 alin. 4 din proiect, anunţurile de vânzare vor cuprinde descrierea bunurilor şi preţul de pornire a vânzării şi se vor afişa, cu cel puţin 5 zile înainte de data organizării licitaţiei, la locul la care aceasta se va ţine urmând să fie publicate într-un ziar de largă circulaţie precum şi pe site-ul Camerei.

Una din modalităţile prin care moştenitorii pot valorifica bunurile succesorale este licitaţia publică ce urmează a fi organizată la nivelul fiecărei camere pe raza căreia există asemenea bunuri, dar sub supravegherea notarului public indiferent că acesta acţionează în calitate de persoană învestită cu soluţionarea cauzei sau şi ca lichidator. Procedura de organizare a licitaţiei publice este stabilită conform dispoziţiilor art. 8510 din lege, tot prin proiectul Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr.36/1995, care preconizează şi înfiinţarea un sistem de evidenţă al creditorilor persoanelor fizice, pentru ca aceştia să beneficieze de un mod de publicitate adecvat al creanţelor deţinute împotriva debitorilor lor. După înfiinţarea ei, verificarea acestei evidenţe va fi obligatorie în cauzele succesorale (art. 258 alin.l din proiect).

Altă măsură de publicitate se va realiza prin intermediul site-ului fiecărei camere care va publica într-un folder separat atât începerea procedurii de lichidare pe cale notarială, cât şi ulterior tabloul creditorilor (art. 258 alin. 1 teza 2 şi 259 alin. 2 din proiect). De altfel, dacă succesiunea ce urmează a fi lichidată cuprinde imobile, începerea lichidării va fi notată în cartea funciară, la cererea moştenitorilor adresată notarului public instrumentator. Se remarcă astfel o simetrie faţă de obligaţiile stabilite de Codul de procedură civilă în sarcina executorului judecătoresc învestit cu procedura de executare silită: art. 497 alin.l teza a II dispune că somaţia de plată ce va fi comunicată debitorului va cuprinde menţiunea că s-a luat măsura înscrierii ei în cartea funciară. Creditorii succesiunii nu pot administra ei înşişi bunurile succesorale, dar moştenitorii au dreptul să-i numească pe aceştia în calitate de lichidatori.

Publicitatea va fi continuată pe site-ul Camerei dacă în vederea lichidării pasivului succesoral se va organiza licitaţie publică (art. 263 alin. 4); de asemenea, data şi locul licitaţiei urmează să se publice şi într-un ziar .

Vânzarea la licitaţie se face în mod public după trei strigări începând cu preţul comunicat în anunţ. Dacă nu se obţine cel puţin preţul de pornire a licitaţiei, lichidatorul, cu acordul moştenitorilor şi al creditorilor prezenţi sau în lipsa acestora pe baza puterii conferite lui prin înscrisul autentificat de numire ca lichidator, va cere diminuarea preţului de vânzare la valoarea stabilită de aceştia, iar respectiva etapă se va consemna în procesul-verbal. Licitaţia se va finaliza prin încheierea unui proces – verbal care se va semna de către lichidator, comisia de organizare a licitaţiei şi dobânditorul bunului. Pe baza procesului – verbal Camera va emite un certificat care atestă rezultatul licitaţiei şi care va constitui dovada dobândirii bunurilor mobile. Acesta va sta la baza întocmirii actului autentic pentru bunurile imobile. Actul notarial se va încheia între lichidator şi dobânditor iar în cuprinsul său se va stabili şi modul de stingere a sarcinilor care grevează bunul; pentru simplificarea procedurii nu excludem ca notarul care îndeplineşte funcţia de lichidator să poată fi împuternicit şi de creditori ca, în numele lor, să consimtă la radierea sarcinilor înscrise în registrele constitutive sau de publicitate.

Sumele de bani rezultate în urma vânzării la licitaţie se vor consemna într-un cont bancar separat deschis pe numele lichidatorului, acesta urmând să efectueze plăţile în ordinea stabilită de lege, dispoziţiile art. 2333, art. 2342 şi art. 1155 Cod civil fiind aplicabile în mod corespunzător.

La finalizarea procedurii de lichidare, dosarul de moştenire în care s-a eliberat certificatul succesoral de lichidare se va repune pe rol la cererea moştenitorilor, a lichidatorului sau din oficiu de către notarul public instrumentator, după care se va putea proceda la prezentarea dării de seamă finale. Acest ultim act procedural al lichidatorului va specifica toate operaţiunile îndeplinite în vederea recuperării creanţelor, a valorificării activului succesoral şi modalitatea, precum şi măsura în care s-a stins pasivul succesoral.

Notarul public instrumentator va lua act de concluziile lichidatorului prin încheiere (art. 8512), apoi va proceda la eliberarea ultimului înscris ce marchează finalizarea lichidării, certificatul de moştenitor; în masa succesorală va urma să fie evidenţiat produsul net al lichidării, adică beneficiul rămas şi care urmează a se împărţi între moştenitorii şi/sau legatarii identificaţi prin certificatul succesoral de lichidare sau după caz, deficitul succesiunii (art. 8513).

In cauzele succesorale în care activul succesoral este grevat de pasiv, partajul succesoral se va face doar după emiterea certificatului de moştenitor final, eliberat după lichidare (art. 8514); dacă s-ar proceda altfel, creditorii succesiunii vor fi în drept să se opună ieşirii din indiviziune.

în concluzie, completarea făcută prin Legea nr.77/2012 în materia procedurii succesorale notariale, îi permite notarului să realizeze lichidarea pasivului succesoral, după reguli care fac ca lichidarea amiabilă să fie compatibilă cu cea realizată anterior, mai ales pe calea executării silite. Modelul avut în vedere este cel oferit de Codul civil al provinciei Quebec care a constituit una din sursele de inspiraţie ale însuşi noului Cod civil.

Bibliografie generală:

– D.Chirică-Drept civil. Succesiuni şi testamente. Editura Rosetti 2003, pag.404, 471;

– Fr.Deak- Tratat de drept succesoral. Universul Juridic 2002, pag. 379, 449;

– M.Eliescu – Curs de succesiuni – Editura Humanitas 1997, pag.291-416.

Licitaţie publică

Licitaţie publică

licitaţie publică, 1. mijloc procedural prin care se asigură valorificarea bunurilor debitorului prin vânzarea silită a acestora, la care se recurge ori de câte ori recuperarea creanţei nu poate fi făcută pe o altă cale mai convenabilă creditorulul. 1) în cazul bunurilor mobile, executorul judecătoresc poate proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la l.p., vânzare directă şi prin alte modalităţi admise de lege. Dacă valorificarea bunurilor urmează să se facă prin vânzare la l.p., executorul judecătoresc, în termen de cel mult o zi de la întocmirea procesului-verbal de sechestru a bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, va fixa data, ora şi locul l. Vânzarea la l. se va face la locul unde se află bunurile sechestrate sau, pentru motive temeinice, în alt loc. Executorul judecătoresc îl va înştiinţa pe debitor despre data, ora şi locul vânzării l. Vânzarea nu se va putea face în mai puţin de două săptămâni, nici în mai mult de două luni de la data procesului-verbal de
sechestru; termenul vânzării se va putea scurta sau prelungi, cu acordul atât al creditorului, cât şi al debitorului; de asemenea, dacă bunurile sunt supuse pierii sau stricăciunii, executorul judecătoresc va putea chiar din oficiu să scurteze termenul de vânzare. Cu cel puţin 3 zile înainte de ţinerea l., executorul judecătoresc va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare la locul l., la sediul organului de executare, al primăriei de la locul vânzării bunurilor şi al instanţei de executare, iar atunci când apreciază că este necesar, vânzarea la l. va fi anunţată şi într-un ziar de largă circulaţie. Publicaţiile şi anunţurile de vânzare vor cuprinde data, ora şi locul licitaţiei, enumerarea bunurilor ce vor fi oferite spre vânzare, cu indicarea pentru fiecare a preţului de începere a l., care este preţul prevăzut în procesul-verbal de sechestru sau, după caz, cel stabilit prin expertiză. La l. poate participa orice persoană care, cel mai târziu până la începerea vânzării la l.p., a consemnat la Trezoreria Statului, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. sau la orice instituţie bancară, la dispoziţia executorului judecătoresc, cel puţin 10% din preţul de începere a l. pentru bunurile pe care intenţionează să le cumpere. Desfăşurarea procedurii l. parcurge următoarele momente mai importante: în ziua publicată pentru vânzare, executorul judecătoresc însărcinat cu urmărirea va merge la locul unde se află obiectele, verificând starea şi numărul lor pe baza procesului-verbal de urmărire şi le preia de la custode, dându-i acestuia chitanţă de eliberare, iar acesta va prezenta toate obiectele ce i s-au încredinţat şi aşa cum i s-au încredinţat; vânzarea la l. se va face în mod public de către executorul judecătoresc, care va oferi spre vânzare fiecare bun în parte sau mai multe bunuri împreună, în funcţie de natura şi destinaţia lor; preţul de la care începe l. este cel prevăzut în publicaţii sau anunţuri; bunul se adjudecă aceluia care, după trei strigări succesive, făcute la intervale de timp care să permită opţiuni şi supralicitări, oferă preţul cel mai mare, chiar şi atunci când, în lipsă de alţi concurenţi, acesta a fost singurul ofertant; dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit; în toate cazurile la preţ egal, va fi preferat cel care are un drept de preempţiune asupra bunului urmărit; creditorii urmăritori sau interve-nienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din preţul de începere a l.; în cazul în care adjudecatar este însuşi creditorul urmăritor, iar la urmărire nu participă alţi creditori sau aceştia se află într-un rang de preferinţă inferior creditorului adjudecatar, el va putea depune în contul preţului creanţa sa, în tot sau în parte; după adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat să depună de îndată întregul preţ, în numerar ori cu ordin de plată sau orice alt instrument legal de plată; la cererea sa, încuviinţată de executorul judecătoresc, preţul se va putea depune în cel mult 5 zile; dacă preţul nu se va depune în aceste condiţii, se va relua l. sau, după caz, o altă modalitate de valorificare a bunului, iar primul adjudecatar este răspunzător atât de scăderea preţului obţinut la a doua vânzare, cât şi de cheltuielile făcute pentru aceasta; sumele se vor stabili de către executorul judecătoresc prin proces-verbal cu putere de titlu executoriu şi se vor reţine cu precădere din suma depusă; executorul judecătoresc va consemna de îndată sumele de bani încasate, păstrând dovada consemnării; despre aceasta el va face menţiune şi în procesul-verbal de l. Licitaţia se va închide de îndată ce din sumele obţinute se pot acoperi creanţele ce se urmăresc, precum şi toate cheltuielile de executare. După închiderea l., executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal despre desfăşurarea şi rezultatul acesteia, care va fi semnat de executor, creditor, debitor, precum şi de adjudecatar. 2) Imobilele urmărite silit se valorifică prin vânzare la l.p., vânzare directă şi prin alte modalităţi admise de lege. In cazul în care obiectul executării silite îl formează mai multe bunuri imobile distincte ale debitorului, procedura de vânzare prin l.p. se va îndeplini pentru fiecare bun în parte. în vederea identificării imobilului urmărit, executorul judecătoresc se va deplasa la locul unde este situat acesta şi va încheia un proces-verbal de situaţie, după care executorul îl va soma pe debitor că, în cazul în care nu va plăti, se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în acest proces-verbal. Dacă în termen de 15 zile de la primirea somaţiei debitorul nu plăteşte datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare.

Executorul va stabili preţul imobilului, putând cere părerea unui expert, în cazul în care consideră necesar. Totodată, executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale şi alte sarcini care grevează imobilul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi înştiinţaţi despre executare şi vor fi citaţi la termenele fixate pentru vânzarea imobilulul. După emiterea somaţiei şi în tot cursul executării silite executorul judecătoresc poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară în vederea unei mai bune administrări a imobilului urmărit; administratorul-sechestru poate fi numit şi la cererea creditorulul. în termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului, executorul va întocmi şi va afişa publicaţia de vânzare a acestuia la sediul organului de executare şi al instanţei de executare, la locul unde se află imobilul urmărit, la sediul primăriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul, precum şi la locul unde se desfăşoară l., dacă acesta este altul decât locul unde este situat imobilul. în cazul în care se urmăreşte imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie, o copie de pe publicaţia de vânzare a imobilului se depune şi la parchetul de pe lângă instanţa de executare. Executorul judecătoresc, la cererea celui interesat, va anunţa vânzarea la l. şi într-un ziar de largă circulaţie. Debitorul va fi înştiinţat despre data, ora şi locul vânzăril. Termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 30 de zile şi nici mai lung de 60 de zile de la afişarea publicaţiei de vânzare la locul unde va avea loc l. Persoanele care vor să cumpere imobilul la l. sunt obligate să depună la Trezoreria Statului, Casa de Economii şi Con-semnaţiuni C.E.C.-S.A. sau la orice instituţie bancară, la dispoziţia executorului judecătoresc, până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauţiune reprezentând 10% din preţul la care a fost evaluat imobilul; dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare. Nerespectarea acestei obligaţii antrenează inadmisibilitatea participării la l. a persoanelor în cauză. codul de procedură civilă nu determină expres persoanele care pot participa la l.; pentru aceasta trebuie să se ţină seama de principiul instituit de art. 1306 C. civ., potrivit căruia pot cumpăra şi vinde toţi cei cărora nu le este oprit prin lege; sunt incapabili de a contracta minorii şi persoanele puse sub interdicţie; potrivit art. 1308 C. civ., nu pot fi adjudecatari, nici direct, nici prin persoane interpuse: a) tutorii, pentru averea celor puşi sub tutelă; b) mandatarii, pentru averea ce sunt însărcinaţi să o vândă; c) administratorii, pentru averea comunelor sau stabilimentelor încredinţate îngrijirii lor; d) funcţionarii publici, pentru averile statului ale căror vânzări se fac prin intermediul lor. De asemenea, nu pot fi cesionari de drepturi litigioase judecătorii, membrii ministerului public şi avocaţii din raza teritorială a instanţei unde se desfăşoară l. Persoanele care participă la l. o pot face personal sau prin mandatar, cu procură specială autentificată, care se va depune la dosarul cauzel. Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin alte persoane. Vânzarea se face la sediul organului de executare sau al instanţei de executare ori la locul unde este situat imobilul sau în orice alt loc, dacă se consideră că este mai potrivit pentru buna valorificare a acestuia; în comune vânzarea se poate efectua şi la sediul primăriei în raza căreia este situat imobilul. Vânzarea la l. se face în mod public şi se va ţine separat pentru fiecare imobil sau corp de proprietate; dacă mai multe corpuri de proprietate sunt grevate cu aceeaşi ipotecă sau dacă corpul de proprietate este compus din mai multe parcele, executorul judecătoresc va putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmăritor, ca vânzarea să se facă în acelaşi timp pentru mai multe corpuri de proprietate sau separat pentru fiecare parcelă în parte. l. începe prin citirea de către executor a publicaţiei de vânzare şi a ofertelor primite până la acea dată. Imobilul va fi oferit spre vânzare, prin strigări succesive, la intervale de timp care să permită opţiuni şi supralicitări, pornind de la preţul oferit care este mai mare decât cel la care s-a făcut evaluarea sau, în lipsa unei asemenea oferte, chiar de la acest preţ; legea nu stabileşte durata de timp dintre strigările succesive; ea trebuie să fie raţională pentru a se realiza scopul urmărit prin instituirea acestei regull. Dacă imobilul este grevat de vreun drept de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de vânzare strigările vor începe de la preţul cel mai mare oferit sau, în lipsă, de la cel fixat în publicaţie, scăzut cu valoarea acestor drepturi; dacă din cauza existenţei acestor drepturi nu s-a putut obţine un preţ suficient pentru acoperirea creanţelor ipotecare înscrise anterior, socotite după datele din cartea funciară, executorul judecătoresc va relua în aceeaşi zi l. pentru vânzarea imobilului liber de acele drepturi; în acest caz, strigările vor începe de la preţul menţionat în publicaţia de vânzare; dacă nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, la acest termen l. începând de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat; dacă nu se obţine preţul de începere a l., la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe l. Va fi declarat adjudecatar persoana care, la termenul de l., a oferit preţul de vânzare potrivit acestor dispoziţii; la preţ egal va fi preferat cel care are un drept de preempţiu-ne asupra bunului urmărit. în toate cazurile, creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Executorul va întocmi un proces-verbal despre desfăşurarea şi rezultatul fiecărei l., care va fi semnat de executor, creditor, debitor şi de adjudecatar. Dacă adjudecatarul nu depune preţul în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării, se va organiza o nouă l. în contul acestuia, el fiind obligat să plătească cheltuielile şi eventuala diferenţă de preţ.La termenul de l. adjudecatarul va putea să achite preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua l.; dacă însă la noul termen imobilul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea imobilului; 2. mijloc procedural prin care se asigură valorificarea bunurilor ce fac obiectul cererii de partaj, prin vânzare acestora, în cazul în care partajul nu se poate realiza în natură sau prin atribuirea bunului unui copărtaş, iar vânzarea prin bună învoială nu s-a realizat în termenul stabilit de instanţă. în aceste condiţii, instanţa, prin încheiere, va dispune ca vânzarea să fie efectuată de executorul judecătoresc; încheierea poate fi atacată separat cu apel; dacă nu a fost astfel atacată, aceasta nu mai poate fi supusă apelului odată cu hotărârea asupra fondului procesulul. După rămânerea irevocabilă a încheierii prin care s-a dispus vânzarea bunului de către executorul judecătoresc, acesta va proceda la efectuarea vânzării la l.p. Executorul va fixa termenul de l., care nu va putea depăşi 30 de zile pentru bunurile mobile şi 60 zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii încheierii, şi va înştiinţa coproprietarii despre data, ora şi locul vânzăril. Pentru termenul de l. a bunurilor mobile, executorul va întocmi şi va afişa publicaţia de vânzare, cu cel puţin 5 zile înainte de acel termen; în cazul vânzării unui bun imobil, executorul va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul de l. Coproprietarii pot conveni ca vânzarea bunurilor să se facă la oricare preţ oferit de participanţii la l. Dispoziţiile privind vânzarea la l.p. se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile Capitolelor II, III şi IV din Cartea a V-a a Codului de procedură civilă privind vânzarea la l. a bunurilor mobile şi imobile; sumele rezultate din vânzare vor fi împărţite de instanţă potrivit dreptului fiecărui coproprietar.

Îmbogăţire fără justă cauză

Îmbogăţire fără justă cauză

îmbogăţirea fără justă cauză, Consideraţii introductive. Noţiune. Origine. Reglementare. Definiţie. Condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. Efectele îmbogăţirii fără justă cauză. Prescripţia dreptului la acţiune.

Consideraţii introductive. Noţiune. Origine.

Vechiul cod civil nu cuprindea niciun text în care să se consacre expres, cu valoare de principiu, îmbogăţirea fară justă cauză, izvor de obligaţii civile distinct, de sine stătător, deşi existau numeroase texte care făceau aplicarea ideii de îmbogăţire fară justă cauză şi prevedeau obligaţia de restituire în sarcina celui care şi-a mărit patrimoniul prin micşorarea corelativă a patrimoniului altei persoane. Dintre aceste aplicaţii practice, exemplificăm: art. 484 din vechiul Cod civil prevedea că fructele se cuvin proprietarului bunului frugifer, dar are obligaţia de a plăti semănăturile, arăturile şi munca depusă de alţii; art. 493 din vechiul Cod civil prevede că cei care a ridicat o construcţie, a făcut o plantaţie sau o altă lucrare pe terenul său, cu materialele altuia, este obligat să plătească contravaloarea acelor materiale; art. 494 din vechiul Cod civil, potrivit căruia proprietarul unui teren care dobândeşte prin accesiune o construcţie, plantaţie sau lucrare realizată de altul pe acel teren este obligat să-l despăgubească pe constructor, indiferent că este de bună sau de rea-credinţă; art. 997 din vechiul Cod civil, în materia plăţii nedatorate, confonn căruia solvens era obligat să-i plătească lui accipiens toate impensele necesare şi utile; art. 1618 din vechiul Cod civil, în materia contractului de depozit; art. 1691 din vechiul Cod civil referitor la creditorul gajist etc. Toate aceste exemple se regăsesc şi în actualul Cod civil, alături însă de o reglementare principală a îmbogăţirii fară justă cauză. Având în vedere aceste aplicaţii practice, precum şi altele, practica judiciară şi doctrina juridică elaboraseră o adevărată teorie generală a îmbogăţirii fară justă cauză, izvor distinct de obligaţii. în mare parte, filonul acestei teorii generale a îmbogăţirii fară justă cauză este cel francez — marea parte a observaţiilor doctrinei fiind împrumutate din acest spaţiu juridic. La rândul său, dreptul francez, într-o autentică tradiţie civilistă dezvoltase regulile îmbogăţirii fără justă cauză preluate din dreptul roman unde portanţa îmbogăţirii fără justă cauză era cu adevărat colosală şi regăsibilă în toate sistemele civiliste de drept cu aproximativ aceleaşi coordonate tehnico-juridice, dar şi în sistemul anglo-saxon de drept. Indiferent de denumirea care se dădea mecanismului îmbogăţirii fară justă cauză, importanţa sa teoretică şi practică de drept comun al restituirilor, reclama o reglementare expresă. Această reglementare, ţinând seama de concluziile doctrinei şi jurisprudenţei în materie se regăseşte astăzi în noul Cod civil.

Reglementare. Definiţie.

Reglementarea principală a îmbogăţirii fară justă cauză face obiectul art. 1345-1348 noul Cod Civil, compunând secţiunea a 3-a a Capitolului III („Faptul juridic licit”), din Titlul II („Izvoarele obligaţiilor”) al Căiţii a V-a („Despre obligaţii”). Pe lângă această reglementare principială, regăsim numeroase alte reglementări specializate care reprezintă aplicaţii practice ale mecanismului îmbogăţirii fără justă cauză, în materia drepturilor reale, succesiunilor şi în materia contractelor. În noua reglementare există numeroase aplicaţii speciale ale regulilor deduse din îmbogăţirea fară justă cauză. De exemplu, în materie de accesiune, întregul mecanism al despăgubirilor subsecvente porneşte de fapt, de la regulile îmbogăţirii fară justă cauză când autorul lucrărilor este de bună-credinţă (a se vedea art. 581 şi unn.); în materie de fructe şi producte, art. 550 alin. (4) noul Cod Civil prevede că „Cel care, fără acordul proprietarului, avansează cheltuielile necesare pentru perceperea fructelor sau productelor poate cere restituirea cheltuielilor” etc.

în doctrină, îmbogăţirea fară justă cauză este definită ca fiind: faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micşorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fară ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic. O asemenea definiţie este astăzi susţinută de prevederile art. 1345 noul Cod Civil care enumeră în maniera unei definiţii, condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. Acest fapt juridic generează un raport juridic în conţinutul căruia se regăseşte obligaţia celui ce şi-a sporit patrimoniul de a restitui celui însărăcit valoarea cu care s-a îmbogăţit. Creditorul se numeşte însărăcit, iar debitorul îmbogăţit. Atunci când îmbogăţitul nu-şi îndeplineşte obligaţia, însărăcitul poate introduce o acţiune în justiţie prin care pretinde restituirea, numită, după tradiţia romană a acestui mecanism, actio de in rem verso.

Condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.

Pentru ca îmbogăţirea fară justă cauză să dea naştere raportului juridic de obligaţii şi acţiunea în restituire să fie admisă, art. 1345 noul Cod Civil, urmând concluziile mai vechi ale literaturii de specialitate şi practicii judiciare, a prevăzut necesitatea îndeplinirii anumitor condiţii. Aceste condiţii sunt de două feluri: materiale şi juridice.

A. Condiţiile materiale ale intentării acţiunii în restituire sunt:

a) să existe o îmbogăţire a pârâtului (art. 1345 noul Cod Civil). îmbogăţirea poate consta în mărirea patrimoniului prin dobândirea unui bun sau a unei creanţe, îmbunătăţirea unui lucru al proprietarului de către o altă persoană, edificarea unei construcţii, facerea unei plantaţii sau executarea unei lucrări pe terenul altuia etc. îmbogăţirea este posibil să aibă loc şi prin evitarea unei cheltuieli obligatorii, cum sunt: plata unei datorii, remiterea de datorie, prestarea unei munci sau a unor servicii de către altul în favoarea pârâtului, folosirea de un bun care aparţine altuia etc. în sinteză, se poate spune că există îmbogăţire, de fiecare dată când în patrimoniul îmbogăţitului se poate înregistra „orice avantaj care poate fi evaluat în bani”, fară să fie necesară o creştere a activului patrimonial, fiind suficientă şi o diminuare a pasivului (chiar dacă matematic şi contabil duce la exact acelaşi rezultat) -rămâne discutabil dacă este posibilă invocarea unui avantaj moral cu titlu de îmbogăţire (de exemplu, în cazul copilului care a beneficiat de educaţie privată, fară ca părinţii acestuia să achite costurile acestei educaţii profesorului), astfel cum o anumită jurisprudenţă mai veche a admis (a se vedea J. Flour, J.L. Aubert, op. cit., p. 38, nota 8). Temeiurile sunt mai degrabă sunt diferite, de cele mai multe ori, fiind vorba de un contract neonorat, dar nefiind exclusă şi aplicarea mecanismului îmbogăţirii fără justă cauză.;

b) să existe o însărăcire a reclamantului (art. 1345 noul Cod Civil). însărăcirea poate rezulta dintr-o pierdere economică, cum ar fi: ieşirea unei valori din patrimoniu (bun sau creanţă), prestarea unor activităţi sau servicii care nu au fost remunerate de beneficiarul lor, efectuarea unor cheltuieli în favoarea îmbogăţitului (cheltuieli de conservare sau de îmbunătăţire a unui bun proprietatea altuia) etc. însărăcirea nu trebuie să constea neapărat într-o diminuare a patrimoniului şi tocmai de aceea se includ în această categorie ipotezele de prestare a unui serviciu (obligaţiile de a face) executate de însărăcit, fară a fi plătit pentru contravaloarea lor;

c) între îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantului să fie o legătură sau corelaţie directă (dedusă din acelaşi art. 1345 noul Cod Civil). Cu alte cuvinte, cele două fenomene trebuie să aibă o cauză unică sau aceeaşi origine. Menţionăm că nu este necesar să existe o legătură cauzală necesară între îmbogăţirea unuia şi însărăcirea celuilalt, deoarece o asemenea legătură poate fi concepută numai între o faptă şi rezultatul ei. în acest sens, s-a precizat că este: „indiferent dacă însărăcirea şi îmbogăţirea corelativă rezultă din fapta păgubitului, a îmbogăţitului, a unei terţe persoane sau fortuit, fiind suficient ca ele să aibă o cauză comună – un act sau un eveniment”. în doctrină se vorbeşte în acest sens de „indivizibilitatea de origine” pentru a se sublinia că, acelaşi fapt atrage îmbogăţirea şi însărăcirea, fară ca în mod necesar una să fie cauza celeilalte;

B. Condiţiile juridice ale acţiunii în restituire sunt:

a) îmbogăţirea şi însărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice (art. 1345 noul Cod Civil vorbeşte de „îmbogăţit fară justă cauză” cu sensul de îmbogăţit fară temei juridic, pentru că, un temei de fapt, cauzal, există întotdeauna). îmbogăţirea unei persoane are justă cauză atunci când a avut loc în temeiul unui act juridic (de exemplu, un contract de vânzare executat), al unei hotărâri judecătoreşti (de exemplu, o hotărâre judecătorească prin care s-au acordat despăgubiri victimei unui accident) sau al legii (de exemplu, prin moratoriul legal), prin uzucapiune (dobândirea unui bun prin posesie îşi găseşte justa cauză în consecinţele pe care legea le leagă de această posesie) sau posesie de bună-credinţă (dobândirea fructelor bunului frugifer îşi găseşte justa cauză în consecinţele pe care legea le leagă de posesie şi de bună-credinţă). Pentru a întări această condiţie, art. 1346

C. civ. prevede trei cazuri în care îmbogăţirea trebuie considerată justificată: i. în ipoteza în care îmbogăţirea rezultă din executarea unei obligaţii valabile  (de exemplu, vânzătorul primeşte preţul contractului valabil încheiat) – Orice soluţie contrară ar fi de natură să perturbe grav unnările elementare ale principiului foitei obligatorii a contractului. De aceea, chiar dacă vânzătorul vinde în schimbul unui preţ mai mare decât cel de piaţă sau dacă un cumpărător cumpără la un preţ inferior celui al pieţei, nu înseamnă că utilizând mecanismul unei îmbogăţiri fară justă cauză vreuna din părţi ar putea utiliza împotriva celeilalte adio de in rem verso solicitând restituirea diferenţei. Excepţia şi revenirea la regulile îmbogăţirii fară justă cauză, s-ar regăsi în ipoteza leziunii (a se vedea, pentru aceste observaţii, J. Flour, J.L. Aubert, op. cit., p. 43, nr. 45). De altfel, întreaga jurisprudenţă care anterior intrării în vigoare a prezentului cod, consacra teoria nominalismului monetar şi înlătura ideea impreviziunii, se baza tocmai pe ipoteza descrisă.; ii. în ipoteza neexercitării de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogăţit (de exemplu, victima unei fapte ilicite nu înţelege să pretindă de la autorul acesteia repararea prejudiciului cauzat – în această limită, autorul faptei ilicite este îmbogăţit just pentru că evită o micşorare a patrimoniului său)1; iii. când îmbogăţirea rezultă dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său” ori, după caz, cu intenţia de a gratifica (de exemplu, o persoană investeşte în calitatea drumului de acces către depozitele sale, transfonnându-1 în cale de acces pentru vehicule de mare tonaj; această calitate a drumului nu interesează pe un alt beneficiar al drumului care nu are nevoie de un drum de acces care să prezinte asemenea caracteristici întrucât activitatea sa este de altă natură) – Textul indică şi ipoteza clasică a intenţiei de a gratifica – existenţa intenţiei de a gratifica exclude ideea de lipsă a cauzei. De fiecare dată când se constată intenţia liberală, cauza justă se regăseşte în această intenţie, fară a mai fi nevoie de o altă justificare. Poate fi vorba de o asemenea intenţie în cele mai variate situaţii. în exemplul dat mai sus, în care victima unei fapte ilicite nu reclamă despăgubiri în justiţie pentru prejudiciul care i-a fost cauzat, resortul pasivităţii sale poate să constea tocmai într-o asemenea intenţie liberală a victimei care doreşte să îl ierte pe autor de datoria sa de despăgubire.;

b) îmbogăţitul să fie de bună-credinţă. Această condiţie rezultă astăzi din interpretarea art. 1345 noul Cod Civil care vorbeşte de „cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fară justă cauză (…)”. Neimputabilitatea îmbogăţirii este echivalentă de fapt, cu buna-credinţă a îmbogăţitului. Buna-credinţă se prezumă şi deci nu trebuie dovedită. Aşadar, în cazul îmbogăţirii fară justă cauză, îmbogăţitul nu trebuie să fie în culpă. Fundamentul acţiunii de in rem verso nu constă într-o conduită culpabilă a debitorului, ci rezidă în îndatorirea generală de a nu ne îmbogăţi în dauna altuia. Această îndatorire morală presupune absenţa oricărei culpe din partea îmbogăţitului, el fiind obligat să restituie, aşa cum vom vedea, numai valoarea îmbogăţirii sale, chiar dacă însărăcirea reclamantului este mai mare. Dacă îmbogăţitul a fost de rea-credinţă, nu suntem în prezenţa îmbogăţirii fară justă cauză, fiind vorba de o faptă ilicită care antrenează angajarea răspunderii civile delictuale. In acest caz, însărăcitul va putea promova o acţiune pentru repararea în întregime a pagubei ce i-a fost cauzată, constând în valoarea însărăcirii sale, chiar dacă îmbogăţirea pârâtului este inferioar – Pentru că temeiul unei asemenea acţiuni este răspunderea delictuală care nu mai cunoaşte limitările specifice mecanismului îmbogăţirii fără justă cauză. Limita este dată de valoarea prejudiciului încercat de victima faptei ilicite şi nu de cuantumul îmbogăţirii autorului faptei ilicite. ;

c) însărăcitul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului. Aşa cum se afirmă, act io de in rem verso are caracter subsidiar şi poate fi exercitată numai în absenţa oricărui alt mijloc  juridic de recuperare a pierderii suferite. Această condiţie este astăzi prevăzută expres de art. 1348 noul Cod Civil, confonn căruia: „Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat”. Dacă reclamantul are la dispoziţie acţiunea bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligaţii (între care trebuie să includem neapărat şi legea)3, nu se poate intenta acţiunea bazată pe îmbogăţirea fară justă cauză. De asemenea, adio de in rem verso este inadmisibilă în ipoteza în care reclamantul urmăreşte în realitate obţinerea unei reparaţii pe care ar fi putut să o obţină pe calea unei acţiuni prescrise sau care este paralizată prin altă excepţie ce pârâtul este în drept să o invoce. Caracterul subsidiar al acţiunii întemeiată pe îmbogăţirea fară justă cauză are de fapt rolul de a împiedica o utilizare abuzivă a instituţiei prin care să fie deturnate alte instituţii ale dreptului privat în toate ipotezele în care se poate vorbi de o îmbogăţire şi o însărăcire deşi există temei juridic pentru ambele. în toate cazurile în care însărăcitul dispune de o acţiune, alta decât de in rem verso, fie că ea poate fi intentată împotriva îmbogăţitului, fie împotriva unei terţe persoane, mecanismul îmbogăţirii fară justă cauză nu este funcţional. Se observă astfel că, deşi aparent domeniul îmbogăţirii fară justă cauză este extins deoarece se bazează pe un mecanism universal, în realitate, domeniul său este extrem de restrâns datorită tocmai caracterului subsidiar al actio de in rem verso.

Efectele îmbogăţirii fără justă cauză.

Îmbogăţirea fară justă cauză dă naştere unui raport obligaţional între îmbogăţit şi însărăcit. îmbogăţitul este debitorul, iar însărăcitul este creditorul obligaţiei de restituire. Restituirea trebuie să se facă, ori de câte ori este posibil, în natură. în toate celelalte cazuri, restituirea se face prin echivalent bănesc. Astăzi, întreaga problematică a restituirilor subsecvente îmbogăţirii fară justă cauză este simplificată prin faptul că, art. 1347 alin. (2) noul Cod Civil trimite la regulile restituirii prevăzute de art. 1639 şi urm. noul Cod Civil, adică la exact aceleaşi reguli ca şi la restituirea plăţii nedatorate. Cu toate acestea, din prevederile art. 1347 alin. (1) şi din cele ale art. 1345 noul Cod Civil se deduc şi reguli proprii doar îmbogăţirii fară justă cauză. Pentru o corectă înţelegere a regulilor cărora le sunt supuse efectele restituirii prestaţiilor, trebuie să facem următoarele precizări:

a) limitele restituirii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză. în primul rând, astfel cum s-a spus în literatura juridică şi cum astăzi se deduce din prevederile art. 1345 noul Cod Civil, obligaţia de restituire are o dublă limită: i. îmbogăţitul este obligat să restituie însărăcitului numai valoarea îmbogăţirii sale, chiar dacă însărăcirea reclamantului este mai mare. Astfel, de exemplu, el nu poate fi ţinut să restituie fructele civile. Explicaţia rezidă în faptul că îmbogăţitul este de bună-credinţă şi că din partea lui nu există culpă; ii. însărăcitul are dreptul de a i se restitui doar valoarea însărăcirii sale, chiar dacă foloasele obţinute de îmbogăţit sunt mai mari. Aşadar, obligaţia îmbogăţitului este de a restitui însărăcitului valoarea îmbogăţirii sale, numai în limita însărăcirii corelative, îmbogăţirea şi însărăcirea fiind limite reciproce. A se vedea TS, col. civ., dec. nr. 102/1968. în RRD nr. 6/1968, p. 171; cum s-a subliniat în doctrină, restituirea presupune „cea mai slabă” dintre sumele reprezentând cele două aspecte ale îmbogăţirii, respectiv însărăcirii (J. Flour, J.L. Aubert, op. cit., p. 56, nr. 57). Regula se bazează pe importante considerente de echitate care îşi au originea în valoarea universală şi circulară a mecanismului îmbogăţirii fără justă cauză. Obligarea pârâtului la o restituire superioară celei a îmbogăţirii de care a beneficiat echivalează cu o însărăcire injustă, după cum, acordarea în favoarea reclamantului a unei restituiri superioare însărăcirii sale, echivalează cu o îmbogăţire injustă. Dacă însă îmbogăţirea fară justă cauză se datorează relei credinţe a îmbogăţitului, nu ne mai putem plasa pe terenul acestei instituţii. De aceea, în literatura de specialitate s-a încercat să se găsească un alt temei juridic pentru acţiunea în restituire pe care, fară îndoială, o poate introduce cel păgubit. S-au conturat două opinii. într-o primă teză s-a spus că este necesară extinderea dispoziţiilor aplicabile plăţii nedatorate referitoare la tratamentul juridic al aceipiensului de rea-credinţă. în cea de-a doua teză, pe care o împărtăşim, se va angaja răspunderea civilă delictuală a celui care a obţinut cu rea-credinţă foloasele. Reaua-credinţă a îmbogăţitului determină ieşirea din sfera cvasicontractelor – izvoare de obligaţii civile – şi intrarea în sfera delictelor civile, adică a faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii.

b) momentul la care se raportează obligaţia de restituire. Pentru ca îmbogăţirea fară justă cauză să genereze acţiunea în restituire este necesar, confonn art. 1347 alin. (1) noul Cod Civil ca îmbogăţirea să subziste la data sesizării instanţei. Pe de altă parte, rămânând în sfera îmbogăţirii fară justă cauză este necesar să determinăm momentul în funcţie de care se stabileşte întinderea obligaţiei de restituire. Există unanimitate de opinii şi soluţii în sensul că pentru a stabili sau evalua măsura îmbogăţirii pârâtului şi deci întinderea obligaţiei de restituire, instanţele de judecată se plasează în ziua introducerii acţiunii de către însărăcit. în consecinţă, dacă îmbogăţirea pârâtului a încetat până la acea dată, pentru motive independente de voinţa sa, raportul obligaţional se stinge. Regula de mai sus este, în opinia noastră, un caz de aplicare a teoriei impreviziunii. Altfel, în perioadele de depreciere a puterii de cumpărare a banilor, acţiunea de rem in verso riscă a fi derizorie, dacă îmbogăţirea s-a realizat într-o perioadă de timp anterioară momentului sesizării instanţei de judecată. De aceea, soluţia logică este reevaluarea însărăcirii şi îmbogăţirii corelative, în funcţie de întinderea lor în momentul judecăţii. Aşadar, suntem în prezenţa unei excepţii de la principiul nominalismului monetar. De aceea, în doctrină, s-a subliniat că indemnizaţia generată de îmbogăţirea fără justă cauză are natura unei datorii de valoare;

c) Restituirea este subordonată regulilor generale ale dreptului restituirilor prevăzute de art. 1639 şi urm. noul Cod Civil în această privinţă, trebuie să subliniem că este vorba de reguli principial aplicabile acţiunii în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fară justă cauză – adică este vorba doar de reguli virtual aplicabile. Aceste reguli trebuie subordonate celor două reguli pe care le-am expus mai sus. în măsura în care vreuna din dispoziţiile restituirilor astfel cum sunt ele reglementate de art. 1639 şi unn. noul Cod Civil de dovedeşte incompatibilă cu limitele restituirii aferente îmbogăţirii fară justă cauză, ea va fi aplicată cu ajustările de rigoare. Astfel, de exemplu, distincţia făcută de art. 1645 alin. (1) şi (2) noul Cod Civil în sensul restituirii sau nu a fructelor bunului frugifer sau a cheltuielilor necesare şi utile ale acestuia după cum cel obligat la restituire a fost sau nu de bună-credinţă sau după cum cauza restituirii îi este sau nu imputabilă, este complet invalidă în privinţa îmbogăţirii fară justă cauză, în contextul căreia îmbogăţitul (deci cel obligat la restituire) trebuie să fie întotdeauna de bună-credinţă, în caz contrar situându-ne pe terenul răspunderii civile delictuale. Pe de altă parte însă, restituirea va urma principiile generale ale restituirii, astfel cum acestea sunt descrise de art. 1639 şi unn. C. civ.

Prescripţia dreptului la acţiune.

Acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fară justă cauză se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani. Conform art. 2517 C. civ. termenul general de prescripţie este de 3 ani. Din moment ce nu se prevede un alt termen de prescripţie pentru cazul acţiunii în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fară justă cauză, acest termen general îi este şi ei aplicabil. Pe de altă parte, conform art. 2523 noul Cod Civil, „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”. Ceea ce presupune în cazul special al îmbogăţirii fară justă cauză că, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care însărăcitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât însărăcirea sa lipsită de o cauză justă, cât şi persoana îmbogăţitului.

în legătură cu momentul în care tennenul de prescripţie începe să curgă atunci când îmbogăţirea şi însărăcirea corelativă s-au produs ca urmare a faptului că însărăcitul a efectuat anumite lucrări de îmbunătăţire a locuinţei îmbogăţitului, locuinţă pe care o folosea însărăcitul, s-a statuat că acesta coincide cu data când reclamantul a încetat să mai folosească acea locuinţă. Apreciem că soluţia este aplicabilă şi altor cazuri identice sau asemănătoare. în realitate, această soluţie se bazează pe un mecanism simplu inerent cursului prescripţiei şi anume pe ideea unei recunoaşteri a datoriei a cărei acţiune se prescrie. Rămânerea în posesie a imobilului echivalează pentru îmbogăţit cu o recunoaştere a datoriei pe care o are faţă de însărăcit, ori recunoaşterea datoriei atrage întreruperea cursului prescripţiei extinctive (art. 2537-2538 noul Cod Civil).

îmbogăţire fără justă cauză, fapt juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului unei alte persoane, fară ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Aceasta constituie un izvor de obligaţii, deoarece cel care a beneficiat de mărirea patrimoniului este obligat să restituie ceea ce a primit în mod necuvenit (de ex.: restituirea cheltuielilor necesare şi utile făcute de depozitar, restituirea sumelor plătite nedatorat sau a contravalorii serviciilor de care o persoană a beneficiat fară drept. Acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, se poate exercita numai în cazurile în care între mărirea patrimoniului unei persoane şi micşorarea patrimoniului celeilalte există o legătură, iar reclamantul nu are la dispoziţie pentru recuperarea pierderii suferite nici o altă acţiune izvorâtă din contract, delict sau alte fapte juridice.

Model de acțiune în pretenții întemeiată pe dreptul de regres al asigurătorului

Model de acțiune în pretenții întemeiată pe dreptul de regres al asigurătorului

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnata S.C. [2]_ , cu sediul în_, numărul de înmatriculare în registrul comerţului_, codul unic de înregistrare _, contul bancar_, prin reprezentant legal_, în calitate de reclamantă, chem în judecat pe [3]_, domiciliat în _, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la plata sumei de_, reprezentând despăgubiri

De asemenea, solicităm să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: Ne întemeiem acţiunea pe dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România art. 7201 C. proc. civ.

Probe [6]: în dovedire, solicităm următoarele probe:_

Anexăm: înscrisuri, respectiv:_, chitanţa privind plata taxei

judiciare de timbru în valoare de lei, timbrul judiciar de_

lei [7], precum şi dovada îndeplinirii procedurii concilierii directe.

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. Este o acţiune în realizare, patrimonială, personală, prin care asigurătorul se întoarce împotriva persoanei responsabile de producerea accidentului de autovehicul, pentru recuperarea sumei plătite terţului cu titlu de despăgubire.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are asigurătorul.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are persoana responsabilă de producerea accidentului.

[4] Motivele de fapt. Se va arăta că asigurătorul a plătit despăgubirea terţului prejudiciat prin accidentul de autovehicul produs din culpa pârâtului şi că este incident unul din cazurile prevăzute de lege în care asigurătorul are drept de regres.

Dreptul se regres se aplică în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, şi anume:

a) accidentul a fost produs cu intenţie;

b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri, sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie;

c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire;

d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimţământul asiguratului.

[5] Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 172/2004, precum şi ale art. 720″ C. proc. civ. în ce priveşte îndeplinirea procedurii concilierii directe.

[6] Probe. Sunt aplicabile normele de drept comun, respectiv înscrisuri şi, eventual, interogatoriul pârâtului. Se depun, obligatoriu, poliţa de asigurare, dosarul de daună, dovada achitării despăgubirii, precum şi celelalte înscrisuri necesare pentru dovedirea faptelor a căror săvârşire îndreptăţeşte asigurătorul să recupereze sumele plătite terţilor. în cazul prevăzut de art. 58 lit. d) din lege se poate administra şi proba cu martori pe aspectul avut în vedere de această împrejurare.

Se anexează, obligatoriu, înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs concilierii directe, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile. Dovada acesteia se face cu înscrisul reprezentând confirmarea de primire a convocării.

[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea obiectului pricinii, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea obiectului cererii, stabilindu-se conform prevederilor art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – potrivit art. 5 C. proc. civ., cererea se face la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului;

b) material – este competentă judecătoria, pentru cererile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei (art. 1 pct.l C. proc. civ.), sau tribunalul, pentru litigiile al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Model de acțiune întemeiată pe gestiunea de afaceri

Model de acțiune întemeiată pe gestiunea de afaceri

ACŢIUNE ÎNTEMEIATA PE GESTIUNEA DE AFACERI

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ , domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, domiciliat în_ în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la plata sumei de_,

cu titlu de indemnizaţie pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-am efectuat cu privire la [4]_

De asemenea, vă solicit să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile

Probe [7]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu: _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul

judiciar de_lei. [8]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [9]

Explicații

[ 1 ] Natura juridică. Gestiunea intereselor altei persoane (gestiunea de afaceri) este un fapt juridic licit constând în operaţiunea prin care o persoană (gerant) intervine, prin fapta sa voluntară şi unilaterală, şi săvârşeşte acte materiale sau juridice în interesul altei persoane (gerat), fără a fi primit mandat din partea acesteia din urmă.
Acţiune întemeiată pe gestiunea de afaceri este o acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte fie recuperarea de către gerant a cheltuielilor făcute în interesul geratului, fie repararea prejudiciului cauzat geratului prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune de către gerant.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are, după caz, fie persoana care pretinde că a gerat interesele alteia (gerantul), fie cea care pretinde că interesele sale au fost gerate de o altă persoană (geratul).

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are, după caz, în funcţie de persoana care a introdus acţiunea, geratul sau gerantul.

[4] Obiectul acţiunii poate consta în orice obligaţii care să se circumscrie raporturilor juridice născute din gestiunea de afaceri, cum ar fi: obligarea geratului la plata cheltuielilor necesare şi utile făcute de gerant în legătură cu un imobil al geratului; obligarea deponentului, în calitate de gerat, la restituirea cheltuielilor necesare şi utile efectuate de către depozitar, în calitate de gerant, asupra bunului dat în depozit; obligarea gerantului la repararea prejudiciului cauzat geratului prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune etc.

[5] Motivele de fapt. Se va menţiona şi argumenta în fapt îndeplinirea condiţiilor gestiunii de afaceri25, după cum urmează:

a) se va individualiza obiectul gestiunii, care poate consta în acte de administrare, fie ele acte materiale, cum ar fi repararea unui bun al geratului, fie acte juridice, cum ar fi plata unor taxe sau impozite, angajarea celui care urmează să efectueze reparaţia, vinderea unor bunuri ale geratului supuse pieirii sau stricăciunii etc. Actele juridice se pot încheia de gerant în nume propriu, dar cu intenţia ca ele să profite geratului;

b) se va justifica utilitatea gestiunii, arătându-se care este pierderea patrimonială evitată geratului prin raportare la momentul săvârşirii actului de gestiune;

c) se va invoca faptul căgeratul nu a ştiut de operaţiunea efectuată în folosul său de către gerant, pentru că, altfel, acea operaţiune ar avea valoarea unui mandat tacit;

d) se va invoca faptul că gerantul a acţionat în interesul altei persoane, dar nu cu intenţia de a-i face o liberalitate, ci cu intenţia de a o obliga la restituirea cheltuielilor efectuate în folosul acesteia.

[6] Temeiul de drept diferă în funcţie de obiectul acţiunii întemeiate pe gestiunea de afaceri. Astfel, dacă gerantul, fie el şi un depozitar, cere obligarea geratului la plata unei indemnizaţii pentru cheltuielile necesare şi utile efectuate în legătură cu un bun al acestuia, temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 991 teza a Il-a C. civ.

Dacă geratul cere obligarea gerantului la repararea prejudiciului ce i l-a cauzat prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune temeiul de drept îl constituie art. 989-990 C. civ. etc.
[7] Probe:

a) înscrisuri – sunt necesare pentru dovedirea de către gerant a operaţiunilor ce intră în obiectul gestiunii de afaceri, dacă este vorba despre acte juridice ce nu pot fi dovedite decât cu înscrisuri, conform regulilor cu privire la proba actelor juridice;

b) interogatoriul pârâtului – cu privire la fapte personale ce ţin de condiţiile gestiunii de afaceri. De pildă, dacă pârâtul este gerantul, el poate fi interogat cu privire la actele efectuate pentru gerat şi la condiţiile efectuării acestora;

c) martori – pe aspectul operaţiunilor ce intră în obiectul gestiunii, dacă acestea sunt fapte materiale, precum şi dacă sunt acte juridice în cazul în care proba lor se invocă de gerat, întrucât acesta este un terţ faţă de respectivele acte, putându-le, deci, dovedi cu orice mijloc de probă;

d) expertiză de evaluare a prejudiciului sau indemnizaţiei pretinse prin acţiune -în măsura în care acestea nu au fost recunoscute de pârât sau dovedite cu mijloacele de probă anterior menţionate.

[8] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr.l46/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea pretenţiilor solicitate, potrivit art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Instanţa competentă:

a) teritorial-este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art. 5 C. proc. civ.;

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Model de acțiune în restituirea plății lucrului nedatorat

Model de acțiune în restituirea plății lucrului nedatorat

ACŢIUNE IN RESTITUIREA PLAŢII LUCRULUI NEDATORAT

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ __domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la restituirea sumei de__ cu titlu de plată nedatorată.

De asemenea, vă solicit să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 1092 C. civ.

Probe [6]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul

judiciar de_lei. [7]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

Explicații

[1] Natura juridică. Acţiune în restituirea plăţii lucrului nedatorat este o acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte recuperarea plăţii făcute de persoana care, din eroare, s-a crezut debitor, plătind o datorie inexistentă sau care nu-i incumba.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are orice persoană care pretinde că a făcut o plată nedatorată altei persoane (solvens).
[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are persoana căreia i se impută primirea unei plăţi ce nu i se cuvenea (accipiens); în situaţia în care sunt întrunite condiţiile art. 993 alin. (2) C. civ., acţiunea trebuie îndreptată împotriva adevăratului debitor (respectiv atunci când, deşi reclamantul a făcut o plată nedatorată, creditorul, cu bună-credinţă, a desfiinţat titlul său de creanţă).

[4] Motivele de fapt. Se va menţiona şi argumenta în fapt îndeplinirea condiţiilor plăţii nedatorate, după cum urmează:

a) reclamantul să fi efectuat în favoarea pârâtului o prestaţie cu titlu de plată, indiferent de obiectul ei, care poate consta într-o sumă de bani, într-un bun individual determinat sau într-un bun determinat generic;

b) datoria pentru stingerea căreia s-a făcut plata nu există din punct de vedere juridic. Prin excepţie de la această regulă, sunt şi cazuri în care plata unei datorii existente, valabilă din punct de vedere juridic, dă dreptul la restituire, şi anume atunci când plata unei asemenea datorii nu a fost făcută creditorului, ci unei alte persoane;

c) plata a fost făcută din eroare, ceea ce înseamnă că reclamantul a plătit având credinţa că este debitor al pârâtului [art. 993 alin. (1) C. civ.], pentru că altfel, dacă el a plătit ştiind că nu este dator, o atare plată poate fi interpretată fie ca o liberalitate, fie ca o gestiune a intereselor altei persoane. De menţionat că şi dolul se asimilează cu eroarea în efectuarea plăţii şi că sunt şi situaţii în care restituirea nu este condiţionată de eroarea solvensului, respectiv situaţia în care acesta şi-a plătit o datorie faţă de creditorul său, după care, pentru că a pierdut chitanţa liberatorie, o plăteşte din nou pentru a scăpa de urmărirea creditorului, apoi găseşte chitanţa liberatorie astfel că cea de-a doua plată apare ca lipsită de cauză şi va fi supusă restituirii, deşi nu a fost făcută din eroare. De asemenea, şi în situaţia în care plata a fost efectuată în temeiul unei obligaţii lovite de nulitate absolută se naşte dreptul la restituire, căci, deşi debitorul a plătit ştiind că obligaţia asumată este nulă, părţile trebuie repuse în situaţia anterioară încheierii actului lovit de nulitate absolută.

[5] Temeiul de drept este dat de dispoziţiile art. 1092 C. civ.

[6] Probe:

a) înscrisuri – orice înscrisuri de natură să dovedească actul juridic al plăţii;

b) interogatoriul pârâtului – pe aspectul primirii plăţii şi al cauzei acestei operaţiuni;

c) martori – pe aspectul actului juridic al plăţii atunci când aceasta are o valoare mai mică de 250 lei sau în cazul imposibilităţii materiale sau morale de preconstituire a probei scrise (art. 1198 C. civ.), precum şi pe aspectul cauzei datoriei în vederea stingerii căreia s-a făcut plata şi al poziţiei subiective a reclamantului la momentul efectuării plăţii.

[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea pretenţiilor solicitate, după distincţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art. 5 C. proc. civ.;

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Model de acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză

Model de acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză

ACŢIUNE ÎNTEMEIATA PE ÎMBOGĂŢIREA FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la plata_[4]

De asemenea, vă solicit să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art.
Probe [7]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul

judiciar de_lei. [8]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [9]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. îmbogăţirea fără justă cauză este un fapt juridic licit care constă în sporirea activului sau micşorarea pasivului patrimoniului unei persoane în dauna unei alte persoane care suferă o micşorare corespunzătoare a patrimoniului său, în lipsa oricărui temei juridic (legal sau contractual) care să o justifice Acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză (actio de in rem verso) este o acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte recuperarea pierderii suferite pe seama îmbogăţirii corespunzătoare de către o altă persoană, în măsura îmbogăţirii acesteia, dar nu mai mult decât valoarea sărăcirii.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are orice persoană care pretinde micşorarea patrimoniului său pe seama măririi nelegitime a patrimoniului altei persoane.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are persoana căreia i se impută majorarea nelegitimă a patrimoniului pe seama micşorării patrimoniului altei persoane.

[4] Obiectul acţiunii. Se va menţiona pretenţia concretă ce se cere prin această acţiune, spre exemplu: obligarea pârâtului la plata contravalorii îmbunătăţirilor necesare şi utile efectuate de reclamant, în calitate de chiriaş, la imobilul proprietatea pârâtului; obligarea pârâtului la restituirea alocaţiei de stat încasate pentru copilul minor încredinţat reclamantului; obligarea pârâtului-proprietar care a cules fructele la plata semănăturilor, arăturilor şi a muncii suportate de reclamantul; obligarea pârâtului-proprietar care a ridicat o construcţie pe terenul său cu materialul reclamantului să-i plătească acestuia contravaloarea materialelor; obligarea pârâtului-proprietar care a reţinut construcţia edificată pe terenul său de către reclamant la restituirea către acesta a valorii materialelor şi a preţului muncii sau a sporului de valoare adus terenului; obligarea pârâtului-proprietar la restituirea cheltuielilor făcute de reclamant cu conservarea bunului încredinţat etc.

[5] Motivele de fapt. Se vor menţiona şi argumenta în fapt condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză2), şi anume:

a) mărirea patrimoniului pârâtului prin dobândirea unui bun, a unei sume de bani, a unei creanţe, îmbunătăţirea unui Iucru-proprietatea sa de către o altă persoană sau folosirea unui bun aparţinând altuia;

b) micşorarea patrimoniului reclamantului cu aceeaşi valoare cu care s-a mărit patrimoniul pârâtului;

c) existenţa unei legături între mărirea patrimoniului pârâtului şi micşorarea patrimoniului reclamantului, în sensul că ambele modificări patrimoniale sunt efectul aceleiaşi cauze;

d) inexistenţa unei cauze legitime pentru mărirea patrimoniului pârâtului în detrimentul patrimoniului reclamantului, ceea ce înseamnă că dezechilibrul patrimonial produs între părţile litigante nu are un temei legal, cum ar fi un contract, o dispoziţie legală, o hotărâre judecătorească;

e) inexistenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite de către reclamant, ceea ce înseamnă că acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză are un caracter subsidiar, neputând fi folosită dacă există vreo altă acţiune pentru realizarea dreptului său la restituire. De exemplu, proprietarul unui bun individual determinat nu are deschisă acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză pentru restituirea acestui bun, deoarece el îşi poate valorifica dreptul la restituire pe calea acţiunii în revendicare etc.

[6] Temeiul de drept. Nu există o consacrare legală a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, ci doar aplicaţii ale acestuia – art. 484 C. civ., art. 493 C. civ., art. 494 C. civ., art. 997 C. civ., art. 1618 C. civ., art. 1691 C. civ. Prin urmare, ori de câte ori pretenţia reclamantului nu se regăseşte într-una dintre aplicaţiile principiului îmbogăţirii fără justă cauză, consacrată într-o normă legală, se va invoca ca temei de drept chiar principiul.

[7] Probe:

a) înscrisuri – orice înscrisuri de natură să dovedească condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză;

b) interogatoriul pârâtului – pe aspectul dezechilibrului patrimonial pretins de reclamant şi al cuantumului pagubei, atunci când restituirea s-a cerut prin echivalent, întrucât nu mai este posibilă restituirea în natură;

c) martori – pe aspectul îndeplinirii condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, care vizează, în principiu, fapte juridice, ce pot fi dovedite cu orice mijloc de probă;

d) expertiză de evaluare a despăgubirilor – atunci când restituirea s-a cerut prin echivalent, dacă cuantumul diminuării patrimoniale suportate de reclamant nu a fost recunoscut de pârât sau probat cu celelalte mijloace de probă sus-menţionate.

[8] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea obiectului pricinii, conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013.

Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea obiectului pricinii, după distincţiile prevăzute în art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Instanţa competentă

a) teritorial- este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art. 5 C. proc. civ.;

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Model de acțiune în daune-interese moratorii / compensatorii

Model de acțiune în daune-interese moratorii / compensatorii

ACŢIUNEA ÎN DAUNE-INTERESE MORATORII

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2a]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3a]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi obligarea pârâtului la

Plata de daune-interese moratorii (despăgubiri)

în valoare de_lei, reprezentând echivalentul prejudiciului pe

care mi l-a cauzat prin executarea cu întârziere a obligaţiei contractuale asumate de acesta.

De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 1073 coroborat cu art. 1082 şi art. 1084-1086 C. civ.

Probe [6]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de lei şi timbrul

judiciar de_lei. [7]

Semnătura,
Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

ACŢIUNEA ÎN DAUNE-INTERESE COMPENSATORII

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2b]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3b]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi obligarea pârâtului la

Plata de daune-interese compensatorii

în sumă de_lei, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care mi l-a cauzat prin neexecutarea (totală sau parţială) obligaţiei contractuale asumate de acesta.

De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 1073 coroborat cu art._

Probe [6]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_,

precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de lei şi timbrul judiciar de_lei. [7]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

Comentariu

[1] Natura juridică. Răspunderea civilă contractuală este o formă a răspunderii derogatorie de la dreptul comun, dat de răspunderea civilă delictuală, care este angajată în cazul neexecutării sau a executării necorespunzătoare a unui contract de către una din părţile contractante.

Atât acţiunea privind plata de daune-interese moratorii, cât şi cea privind plata de daune-interese compensatorii sunt acţiuni personale prin care se urmăreşte recuperarea echivalentului prejudiciului încercat de una dintre părţile contractante ca urmare executării cu întârziere a obligaţiei celeilalte părţi din contract (daune-interese moratorii) sau, după caz, ca urmare a neexecutării totale sau parţiale a obligaţiei de către cealaltă parte (daune-interese compensatorii).

[2] Calitate procesuală activă (reclamant).

2a. Are partea contractantă care pretinde despăgubiri pentru executarea cu întârziere a obligaţiei asumate de cocontractantul său.

2b. Are partea contractantă care pretinde despăgubiri pentru neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei asumate de cocontractantul său.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât).

3a. Are cocontractantul căruia i se impută executarea cu întârziere a obligaţiei asumate prin contract.

3b. Are cocontractantul căruia i se impută neexecutarea totală sau parţială a unei obligaţii asumate.

[4] Motivele de fapt. Se va menţiona contractul ce constituie cauza obligaţiei pârâtului, precum şi condiţiile răspunderii civile contractuale, respectiv:

a) săvârşirea unei fapte ilicite de către pârât, constând în executarea cu întârziere, respectiv neexecutarea obligaţiei asumate de el prin contract;

b) producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, adică a unei pagube ce se poate cuantifica băneşte;

Evaluarea prejudiciului se poate face pe cale judecătorească (evaluarea judiciară), prin lege (evaluarea legală) sau prin convenţia părţilor (evaluarea convenţională).

• evaluarea judiciară are la bază principiile consacrate de art. 1084-1086 C. civ., respectiv: principiul după care prejudiciul trebuie să cuprindă atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât şi câştigul nerealizat de creditor Qucrum cessans); principiul că debitorul va fi ţinut să repare numai prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului, cu excepţia cazului în care vina debitorului în neexecutarea obligaţiei contractuale îmbracă forma intenţiei, când debitorul este ţinut să răspundă şi pentru prejudiciul imprevizibil la momentul încheierii contractului; principiul potrivit căruia, în toate cazurile, este reparabil numai prejudiciul direct, aflat în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea contractului, nu şi prejudiciul indirect;
• evaluarea legală există în cazul obligaţiilor având ca obiect o sumă de bani, când, potrivit art. 1088 C. civ., debitorul poate fi obligat la plata de daune moratorii (pentru întârziere) care nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, fidejusiune şi societate, dobândă datorată din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, de exemplu în materia contractului de mandat (art. 1550 C. civ.);

• evaluarea convenţională – părţile pot conveni asupra cuantumului despăgubirilor datorate de debitor fie după producerea prejudiciului, fie înainte de producerea prejudiciului, prin inserarea unei clauze exprese în contract (clauză penală).

c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului şi prejudiciul pretins de reclamant, în sensul că fapta ilicită săvârşită de pârât este cauza prejudiciului pretins de reclamant, altfel spus ea a determinat producerea acelui prejudiciu;

d) existenţa vinovăţiei pârâtului în săvârşirea faptei ilicite, sub forma intenţiei sau a culpei, pârâtul urmând a răspunde pentru culpa cea mai uşoară;

e) punerea în întârziere a debitorului în una din formele prevăzute de lege: notificarea prin intermediul executorilor judecătoreşti [art. 1079 alin. (1) C. civ.] sau cererea de chemare în judecată a debitorului prin care s-a cerut executarea obligaţiei de către pârât.

Condiţia punerii în întârziere nu se cere în situaţia în care debitorul este de drept în întârziere, respectiv: în cazurile expres prevăzute de lege [art. 1079 alin. (2) pct. 1 C. civ.] ca, de exemplu, în materia vânzării de produse şi lucruri mobile (art. 1370 C. civ.); când părţile au convenit expres că debitorul este de drept în întârziere Ia împlinirea termenului la care trebuia să-şi execute obligaţia, fără îndeplinirea vreunei formalităţi [art. 1079 alin. (2) pct. 2 C. civ.]; când obligaţia, prin natura sa, nu putea fi îndeplinită decât într-un termen determinat, pe care debitorul l-a lăsat să treacă fără a-şi executa obligaţia [art. 1079 alin. (2) pct. 3 C. civ.]; în cazul obligaţiilor continue, cum sunt cele având ca obiect furnizarea energiei electrice, a apei sau aceea de întreţinere a unui anumit bun; în cazul încălcării obligaţiilor de a nu face (art. 1078 C. civ.);

0 inexistenţa unei clauze de neresponsabilitate. Părţile contractante pot conveni (înainte de producerea prejudiciului în patrimoniul creditorului) asupra modificării consecinţelor executării cu întârziere, respectiv neexecutării obligaţiei debitorului, în sensul agravării, înlăturării sau restrângerii răspunderii debitorului, iar în cazul în care au convenit asupra înlăturării răspunderii debitorului creditorul nu mai poate obţine repararea prejudiciului datorat pentru executarea cu întârziere, respectiv neexecutarea obligaţiei debitorului. Cu toate acestea, convenţiile de neresponsabilitate sunt valabile numai în cazul în care vina debitorului îmbracă una din formele culpei (neglijenţa sau imprudenţa), nu şi forma intenţiei.

[5] Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 1073-1090 C. civ.
[6] Probe:

a) înscrisuri – obligatoriu trebuie înfăţişat contractul a cărui întârziere în executare se pretinde, precum şi orice alte înscrisuri de natură să dovedească îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale;

b) interogatoriul pârâtului – pe aspectul datei executării obligaţiei asumate faţă de reclamant, al producerii prejudiciului şi al cuantumului acestuia, al vinovăţiei sale în executarea cu întârziere a obligaţiei şi al punerii sale în întârziere;

c) martori – pe aceleaşi aspecte vizate şi de interogatoriu, mai puţin cuantumul prejudiciului dacă părţile au prevăzut în contractul lor o clauză penală, adică au determinat anticipat, prin acordul lor de voinţă, întinderea prejudiciului şi cuantumul daunelor ce-1 vor acoperi41;

d) expertiză de evaluare a prejudiciului – în cazul în care cuantumul acestuia nu a fost recunoscut de pârât sau dovedit cu celelalte mijloace de probă menţionate anterior; expertiza de evaluare a prejudiciului nu se impune atunci când părţile au inserat în contract o clauză penală, prin care au evaluat anticipat, prin voinţa lor, cuantumul prejudiciului în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează în funcţie de valoarea despăgubirilor pretinse prin acţiune, conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013.

Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea despăgubirilor solicitate, conform art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare61.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa de Ia domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art.5 C. proc. civ., sau cea de la locul executării contractului, conform art. 10 pct. 1 C. proc. civ.(competenţă teritorială alternativă);

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea despăgubirilor pretinse este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Acţiune în anularea unor acte juridice ale debitorului în procedura insolvenţei

Acţiune în anularea unor acte juridice ale debitorului în procedura insolvenţei

acţiune în anularea unor acte juridice ale debitorului în procedura insolvenţei, cerere adresată de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator judecătorului sindic prin care se solicită anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii. Administratorul judiciar/lichidatorul poate introduce la jude-cătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte: acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar; operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile; acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer; constituirea ori perfectarea unei garanţii
reale pentru o creanţă care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii; plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii; actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda o persoană fizică sau juridică faţă de care era la data efectuării transferului unor operaţiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la îndeplinire a unui acord de compensare bilaterală (netting), realizate în baza unui contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor, în sensul legii (art. 79 din Legea nr. 85/2006).

Următoarele operaţiuni vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor şi sunt încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul: cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată; cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic; cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acţiuni; cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă; cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie dominantă asupra debitorului sau a activităţii sale; cu un coindivizar asupra unui bun comun (art. 80 din Legea nr. 85/2006) Acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. Dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu formulează această acţiune, comitetul creditorilor o poate introduce la judecătorul-sindic (art. 81 din Legea nr. 85/2006). Nu se poate cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale curente (art. 82 din Legea nr. 85/2006).

Calitate procesuală pasivă au debitorul şi, după caz, cocontractantul său. Debitorul va fi citat în calitate de pârât prin administratorul special.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 79 şi 80, se instituie o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor. Prezumţia poate fi răsturnată de către debitor. Ea nu se extinde la terţul dobânditor sau subdobânditor. Prezumţia de fraudă se păstrează şi în cazul în care, prin abuz de drepturi procesuale, debitorul a întârziat momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele la care se referă art. 79 şi art. 80 (art. 85 din Legea nr. 85/2006).

Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor legii, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru.

Activităţi curente ale debitorului în perioada de observaţie

Activităţi curente ale debitorului în perioada de observaţie

activităţi curente ale debitorului în perioada de observaţie, faptele de comerţ şi operaţiunile financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie, în cursul normal al comerţului său, cum ar fi continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate; efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora; lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea desfăşurată (art. 2 pct. 1 din Legea nr. 32/2000). A. de a. se desfăşoară sub forma asigurărilor de viaţă şi a celor generale, facultative sau obligatorii, în condiţiile legii şi se grupează în asigurări de viaţă şi asigurări generale, cu excepţia asigurătorilor cu activitate compozită (art. 3 din Legea nr. 32/2000, art. 3 din Legea nr. 136/1995). în România a. de a. poate fi exercitată numai de persoane juridice române, constituite ca societăţi pe acţiuni şi/sau societăţi mutuale, autorizate de C.S.A.;

asigurători sau reasiguratori autorizaţi în statele membre, care desfăşoară activitate de asigurare sau de reasigurare pe teritoriul României în conformitate cu dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii; sucursale aparţinând unor societăţi-mamă guvernate de legi dintr-un stat terţ, autorizate de C.S.A.; filiale ale unor asigurători sau reasiguratori din state terţe, autorizaţi de C.S.A.; asigurători sau reasiguratori care adoptă forma de companie europeană pe acţiuni (SE – Societas Europaea). Asigurătorul nu poate fi înregistrat în registrul comerţului fară avizul prealabil în vederea înregistrării emis de C.S.A. (art. 11 din Legea nr. 32/2000).

Acţiuni succesorale

Acţiuni succesorale

acţiuni succesorale, sintagmă ce desemnează în mod generic întregul set de acţiuni în justiţie reglementate de lege pentru a fi utilizate în raporturile dintre moştenitori şi dintre aceştia şi terţi, în vederea punerii în valoare a unor drepturi succesorale ori a unor drepturi ce au o anumită legătură cu o moştenire sau cu calitatea de moştenitori a unor persoane. A.s. pot fi grupate după cum urmează: a) a.s. propriu-zise şi a.s. privitoare la moştenire; b) a.s. specifice şi a.s. nespecifice. Au caracter de a.s.: acţiunea în petiţie de ereditate; acţiunea de partaj succesoral; acţiunea în reducţiune succesorală; acţiunea de raport succesoral; acţiunea împotriva măsurilor de conservare a patrimoniului succesoral luate în cursul procedurii succesorale notariale; acţiunea în anulare (vizând certificatul de moştenitor, certificatul de vacanţă succesorală, renunţarea la succesiune, testamentul); acţiunea în contestare (având ca obiect validitatea unui testament, existenţa şi întinderea masei succesorale, apartenenţa sau neapartenenţa unor bunuri la masa succesorală, calitatea de legatar universal a reclamantului în baza unui testament olograf); acţiunea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii; acţiunea întemeiată pe obligaţia de garanţie a împărţelii moştenirii; acţiunea fundamentată pe gestiunea de afaceri (având ca finalitate recuperarea de către reclamant de la ceilalţi moştenitori a datoriilor succesiunii plătite de el peste partea sa); acţiunea întemeiată pe ideea de subrogaţie personală (având aceeaşi finalitate); acţiunea referitoare la administrarea bunurilor în perioada indiviziunii succesorale; acţiunea vizând darea socotelilor; acţiunea pentru predarea legatului particular; acţiunea creditorilor (ipotecari sau chiro-grafari) ce formulează pretenţii asupra succesiunii etc. Competenţa soluţionării a.s. revine, prin derogare de la regulile de drept comun, instanţei de judecată în raza teritorială a căreia defunctul a avut ultimul domiciliu (dacă acest ultim domiciliu a fost în ţară) sau instanţei de judecată a locului unde se află principalele bunuri ereditare (dacă ultimul domiciliu al defunctului a fost în străinătate).

acţiuni succesorale nespecifice, varietate de acţiuni succesorale de specificul cărora este faptul că sunt susceptibile de utilizare şi în alte domenii decât acela al moştenirii. Fac parte din această grupă: acţiunea creditorilor (ipotecari sau chirografari) ce formulează pretenţii asupra succesiunii; acţiunea în contestare (vizând validitatea unui testament, calitatea de legatar universal a reclamantului în baza unui testament olograf); acţiunea în anulare (având ca obiect certificatul de moştenitor, certificatul de vacanţă succesorală, renunţarea la succesiune, testamentul); acţiunea în gestiune de afaceri (urmărind ca finalitate recuperarea de către reclamant de la ceilalţi moştenitori a datoriilor succesiunii plătite de el peste partea sa) etc.

acţiuni succesorale privitoare la moştenire, varietate de acţiuni succesorale care, fără a avea ca obiect recunoaşterea şi realizarea drepturilor succesorale, au totuşi o strânsă legătură cu o moştenire deschisă. Fac parte din această grupă: acţiunea în constatarea existenţei şi întinderii masei succesorale; acţiunea în constatarea apartenenţei şi neapartenenţei unor bunuri la masa succesorală; acţiunea întemeiată pe gestiunea de afaceri; acţiunea referitoare la administrarea bunurilor în perioada indiviziunii succesorale etc. [v. şi acţiuni succesorale]

acţiuni succesorale specifice, varietate de acţiuni succesorale care se disting prin aceea că sunt susceptibile a fi exercitate exclusiv în materie succesorală. Au acest caracter: acţiunea în petiţie de ereditate; acţiunea în reducţiune succesorală; acţiunea de raport succesoral; acţiunea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii; acţiunea în predarea legatului particular etc.

Acţiune întemeiată pe gestiunea de afaceri

Acţiune întemeiată pe gestiunea de afaceri

acţiune întemeiată pe gestiunea de afaceri, acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte fie recuperarea de către gerant a cheltuielilor făcute în interesul geratului, fie repararea prejudiciului cauzat geratului prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune de către gerant. Calitate procesuală activă are, după caz, fie persoana care pretinde că a gerat interesele alteia (gerantul), fie cea care pretinde că interesele sale au fost gerate de o altă persoană (geratul), iar calitate procesuală pasivă are geratul sau gerantul, în funcţie de persoana care a introdus acţiunea. Obiectul acţiunii poate consta în orice obligaţii care să se circumscrie raporturilor juridice născute din gestiunea de afaceri, cum ar fi: obligarea geratului la plata cheltuielilor necesare şi utile făcute de gerant în legătură cu un imobil al geratului; obligarea deponentului, în calitate de gerat, la restituirea cheltuielilor necesare şi utile efectuate de către depozitar, în calitate de gerant, asupra bunului dat în depozit; obligarea gerantului la repararea prejudiciului cauzat geratului prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune etc.

Temeiul de drept diferă în funcţie de obiectul a.î.g.a.; astfel, dacă gerantul, fie el şi un depozitar, cere obligarea geratului la plata unei indemnizaţii pentru cheltuielile necesare şi utile efectuate în legătură cu un bun al acestuia, temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 991 teza a ll-a C. civ.; dacă geratul cere obligarea gerantului la repararea prejudiciului ce i l-a cauzat prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune, temeiul de drept îl constituie art. 989 şi art. 990 C. civ. etc.

Acţiune în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, actio de in rem verso

Acţiune în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, actio de in rem verso

acţiune în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, acţiunea civilă prin care persoana care a suferit o diminuare a patrimoniului său, ca urmare a îmbogăţirii fără justă cauză a patrimoniului altei persoane, se adresează justiţiei, solicitând obligarea acesteia din urmă la restituirea valorii îmbogăţirii realizate în detrimentul său. Promovarea a.r.î.j.c. este subordonată îndeplinirii a două grupe de condiţii cumulative, şi anume: I) condiţii materiale: a) să existe o mărire a patrimoniului pârâtului şi o scădere a patrimoniului reclamantului; b) între sporirea patrimoniului pârâtului şi diminuarea patrimoniului reclamantului să existe o legătură (să fie efectul unei cauze unice); şi 2) condiţii juridice: a) îmbogăţirea şi sărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice; b) îmbogăţitul să fie de bună-credinţă; buna lui credinţă fiind prezumată, nu trebuie dovedită; c) sărăcitul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului. A.r.î.j.c. are caracter subsidiar şi, în consecinţă, poate fi exercitată numai în absenţa oricărui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite. în cazul în care sărăcitul reclamant are la dispoziţie acţiunea bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligaţii, nu poate fi promovată a.r.î.j.c. Tot astfel, a.r.î.j.c. este inadmisibilă şi atunci când reclamantul urmăreşte, în realitate, să obţină o reparaţie pe care este îndreptăţit să o pretindă pe calea unei acţiuni prescrise sau care este susceptibilă de a fi paralizată de către pârât prin invocarea unei excepţii având acest efect. Dreptul sărăcitului de a promova a.r.î.j.c. nu este dependent de capacitatea de exerciţiu a acestuia, după cum exercitarea acestui drept nu este dependentă nici de capacitatea civilă a îmbogăţitului pârât, deoarece atât dreptul la restituire, cât şi obligaţia de restituire a îmbogăţirii fără justă cauză nu au ca sursă un act juridic, ci izvorăsc din faptul juridic licit al îmbogăţirii fără justă cauză. în ipoteza când îmbogăţitul este un incapabil, întinderea obligaţiei sale de restituire se limitează la valoarea îmbogăţirii aflată încă în patrimoniul său. într-o atare ipoteză, urmează a se lua în considerare şi ideea subrogaţiei reale cu titlu particular. în toate cazurile, regula privind întinderea obligaţiei de restituire este că pentru a stabili sau evalua măsura îmbogăţirii pârâtului şi, deci, dimensiunile obligaţiei de restituire, instanţa de judecată urmează a se raporta la data introducerii acţiunii.

Ca urmare, dacă îmbogăţirea pârâtului a încetat, din motive independente de voinţa sa, până la acea dată, raportul obligaţional se stinge. Pentru a se evita prejudicierea intereselor sărăcitului, se impune însă reevaluarea sărăcirii şi îmbogăţirii corelative, în funcţie de întinderea lor în momentul judecăţii. Se creează, astfel, o excepţie justificată de la principiul nominalismului monetar. Cât priveşte proba într-o a.r.î.j.c., se vor aplica regulile de drept comun în materie, în principiu, fiind vorba de fapte juridice, dovada lor se poate face prin orice mijloc de probă. Dacă se va invoca un act juridic, se vor aplica regulile cu privire la proba actelor juridice (art. 1191 C. civ.). A.r.î.j.c. se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani. Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, acest termen începe să curgă din momentul când sărăcitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât îmbogăţirea altuia în detrimentul său, cât şi persoana care a realizat acea îmbogăţire [sin. actio de in rem verso].

Acţiune în daune-interese

Acţiune în daune-interese

acţiune în daune-interese, acţiune personală întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, prin care se urmăreşte recuperarea echivalentului prejudiciului încercat de una dintre părţile contractante ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei celeilalte părţi din contract (daune-interese moratorii) sau, după caz, ca urmare a neexecutării totale sau parţiale a obligaţiei de către cealaltă parte (daune-interese compensatorii). Condiţiile răspunderii civile contractuale sunt: a) săvârşirea unei fapte ilicite de către pârât, constând în executarea cu întârziere, respectiv neexecutarea obligaţiei asumate prin contract; b) producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, adică a unei pagube ce se poate cuantifica băneşte; evaluarea prejudiciului se poate face pe cale judecătorească (evaluarea judiciară), prin lege (evaluarea legală) sau prin convenţia părţilor (evaluarea convenţională); c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului şi prejudiciul pretins de reclamant, în sensul că fapta ilicită săvârşită de pârât este cauza prejudiciului pretins de reclamant; d) existenţa vinovăţiei pârâtului în săvârşirea faptei ilicite, sub forma intenţiei sau a culpei, pârâtul urmând a răspunde pentru culpa cea mai uşoară; este prezu-mată în cazul obligaţiilor de rezultat; această prezumţie este însă relativă, putând fi răsturnată de debitor prin proba contrară a existenţei unei cauze străine; prezumţia de culpă operează de îndată ce creditorul face dovada că debitorul nu a realizat sau nu a obţinut rezultatul la care s-a obligat; e) punerea în întârziere a debitorului în una din formele prevăzute de lege: notificarea prin intermediul executorilor judecătoreşti sau cererea de chemare în judecată a debitorului prin care s-a cerut executarea obligaţiei de către pârât.

Condiţia punerii în întârziere nu se cere în situaţia în care debitorul este de drept în întârziere, respectiv: în cazurile expres prevăzute de lege, ca, de exemplu, în materia vânzării de produse şi lucruri mobile; când părţile au convenit expres că debitorul este de drept în întârziere la împlinirea termenului la care trebuia să-şi execute obligaţia, fără îndeplinirea vreunei formalităţi; când obligaţia, prin natura sa, nu putea fi îndeplinită decât într-un termen determinat, pe care debitorul l-a lăsat să treacă fără a-şi executa obligaţia; în cazul obligaţiilor continue, cum sunt cele având ca obiect furnizarea energiei electrice, a apei sau aceea de întreţinere a unui anumit bun; în cazul încălcării obligaţiilor de a nu face; f) inexistenţa unei clauze de nerespon-sabilitate. Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 1073-1090 C. civ.

Acţiune ipotecară

Acţiune ipotecară

acţiune ipotecară, acţiune reală ce se naşte din ipotecă şi care serveşte creditorului ipotecar la recuperarea creanţei sale ajunse la scadenţă, prin urmărirea bunului ipotecat. O atare acţiune se promovează de către creditorul ipotecar.

MODEL DE CERERE DE EXECUTARE SILITĂ

MODEL DE CERERE DE EXECUTARE SILITĂ

Domnule executor Judecătoresc, [1]

Subsemnatul ____, domiciliat în_, în calitate de creditor, vă solicit

Punerea în executare silită_[2]

a titlului executoriu reprezentat de_[3], împotriva debitorului

_, domiciliat în_

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 372-373^2 C. proc. civ. raportat la art.__

Anexez alăturat hotărârea judecătorească/înscrisul ce constituie titlu executoriu.

Semnătura,

Domnului Executor Judecătoresc [6]

Explicaţii teoretice

[1] Natura juridică. în doctrină se defineşte executarea silită ca fiind procedura prin care titularul unui drept subiectiv recunoscut printr-un titlu executoriu constrânge, cu ajutorul organelor de stat competente, pe acel care îi încălcase dreptul să execute prestaţia specificată în titlu, spre a se asigura astfel respectarea dreptului şi restabilirea ordinii de drept încălcate.

Ori de câte ori titlul executoriu îl reprezintă o hotărâre judecătorească, executarea silită este a doua parte a procesului civil, care începe cu introducerea cererii de chemare în judecată şi sfârşeşte cu finalizarea executării hotărârii pronunţate în cauză. Atât în acest caz, cât şi atunci când titlul executoriu nu emană de la o instanţă judecătorească, executarea silită este un adevărat „proces de execuţie”, ţinând de dreptul de jurisdicţie al instanţei, întrucât instanţa are competenţa de a învesti înscrisurile prevăzute de lege cu formulă executorie, de a încuviinţa începerea executării silite şi de a judeca pe tot parcursul executării contestaţiile la executare, executorul judecătoresc fiind doar un organ auxiliar al justiţiei, care lucrează din ordinul acesteia şi sub controlul ei, neavând dreptul să decidă singur atunci când întâlneşte o piedică la executare, ci el trebuie să se adreseze instanţei de executare pentru a decide.

[2] Forma executării. Se va putea indica şi forma de executare silită aleasă de creditor, respectiv mobiliară, imobiliară, prin poprire etc.

[3] Titlul executoriu. Se va indica în ce constă titlul executoriu, respectiv o hotărâre judecătorească învestită cu formulă executorie sau orice alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu (art. 372 coroborat cu art. 374 C. proc. civ.). Din această ultimă categorie fac parte, de exemplu: orice titlu constatator al creanţei Oficiului de Recuperare a Creanţelor Bancare, precum şi orice act încheiat de acesta pentru realizarea creanţelor preluate potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, fără să fie necesară învestirea cu formulă executorie; contractul de credit ipotecar, precum şi garanţiile reale şi personale subsecvente acestuia, învestite cu formulă executorie; actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă, de la data exigibilităţii acesteia; contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale constituite în scopul garantării creditului bancar; contractele de credit încheiate de CEC, în calitate de creditor; declaraţia vamală în detaliu în detaliu şi actele constatatoare încheiate de autoritatea vamală; contractul de vânzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire a locuinţei şi contractul de împrumut, încheiate în condiţiile Decretului-Lege nr. 61/1990; convenţiile, contractele sau orice alte angajamente de creditare încheiate de Banca Naţională a României, pentru întregul sold al creanţei de plătit, inclusiv dobânzile sau alte costuri aferente; contractele de leasing; contractul de garanţie reală mobiliară-art. 17 din Legea nr. 99/1999 şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 137/2002; decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului, emisă în procedura Legii nr. 10/2001; etc.

[4] Motivele de fapt. Se va arăta în ce constă obligaţia debitorului stabilită prin titlul executoriu, de exemplu plata unei sume de bani, restituirea unui bun, precum şi faptul că debitorul refuză să-şi execute de bunăvoie această obligaţie.

[5]Temeiul de drept include, pe lângă normele cadru din art. 372-3732 C. proc. civ., normele specifice formei de executare aleasă de creditor, de exemplu, pentru executarea silită mobiliară art. 406-449 C. proc. civ., pentru executarea silită imobiliară art. 488-523 C. proc. civ., pentru executarea prin poprire art.452-461 C. proc. civ.

[6] Depunerea cererii. Cererea de executare se depune la executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea, conform art. 373 alin. (1) C. proc. civ.

MODEL DE CERERE DE SECHESTRU ASIGURĂTOR

MODEL DE CERERE DE SECHESTRU ASIGURĂTOR

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, chem în judecată pe pârâtul [3]_, domiciliat în_, solicitându-vă ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Înfiinţarea unui sechestru asigurător

asupra bunurilor mobile si imobile ale pârâtului până la concurenta sumei de_lei. [4]

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 591 C. proc. civ.

Probe [7]: în dovedirea pretenţiilor, solicit proba cu_

Anexez alăturat copii certificate de pe următoarele înscrisuri

_, taxa judiciară de timbru de 91.000 lei şi timbrul judiciar de

1.500 lei [8], precum si recipisa de plată a cauţiunii în valoare de _lei. [9]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [10]

Explicaţii teoretice

[1] Natura juridică. Sechestrul asigurător este un mijloc procedural pus Ia îndemâna creditorului pentru conservarea, pe timpul judecării cauzei, a averii debitorului, prin prevenirea actelor de înstrăinare de bunuri mobile ale debitorului de rea-credinţă, care ar putea periclita executarea silită în viitor a hotărârii ce se va obţine. Prin funcţia pe care o îndeplineşte, sechestrul asigurător este o măsură asigurătorie, care constă în indisponibilizarea unei cantităţi de bunuri mobile ale debitorului-pârât, din care urmează să se îndestuleze creanţa reclamantului, dacă în momentul în care acesta va obţine o hotărâre judecătorească definitivă, debitorul nu îşi va executa de bunăvoie obligaţia.

[2] Calitate procesuală activă are creditorul interesat să indisponibilizeze o anumită cantitate de bunuri mobile ale debitorului său, în limita creanţei sale, în scopul asigurării realizării acestei creanţe în momentul în care ea va fi constatată prin hotărâre judecătorească definitivă, dacă debitorul nu-şi va executa de bunăvoie obligaţia.

[3] Calitate procesuală pasivă are debitorul titularului cererii de sechestru.

[4] în obiectul sechestrului asigurător intră bunurile mobile şi imobile ale debitorului-pârât, indiferent dacă acestea se află la el sau la un terţ, până la concurenţa valorii creanţei pretinse împotriva lui de creditor; de aceea, reclamantul-creditor trebuie să indice în cerere cuantumul creanţei rezultând din actul scris ce o constată sau din cererea principală de chemare în judecată.

Obiectul este elementul ce face diferenţa între sechestrul asigurător şi poprirea asigurătorie.

[5] Motivele de fapt. Se va menţiona, în primul rând, dacă creanţa reclamantului este constatată sau nu prin act scris.

Dacă creanţa este constatată prin act scris se va arăta în continuare care este actul constatator al creanţei, valoarea acesteia şi data când a devenit exigibilă, precum şi faptul că pentru această creanţă s-a intentat acţiune în justiţie; dacă creanţa nu a devenit exigibilă se va justifica, în plus, necesitatea sechestrului fie prin aceea că debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului, fie prin aceea că debitorul nu a dat asigurările promise, fie prin faptul că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea, arătându-se totodată că se va depune cauţiunea ce se va fixa de instanţă.

Dacă nu există act scris constatator al creanţei se va arăta că s-a pornit procedura judiciară de recuperare a acesteia şi că s-a plătit o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată prin acţiunea principală.

[6] Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 591 şi următoarele C. proc. civ.

[7] Probe. Se poate cere administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege, cu respectarea regulilor de drept comun în materie.

Ca înscrisuri se depun, în mod obligatoriu, actul constatator al creanţei, dacă un asemenea act există, copia cererii principale de chemare în judecată şi dovada înregistrării acesteia la instanţă, respectiv un certificat de grefă care să ateste existenţa procesului de fond pe rolul instanţei.

[8] Timbraj. Taxa judiciară de timbru este de 91.000 lei (la nivelul anului 2005) iar timbrul judiciar este de 1.500 lei, fiind prevăzute de art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Cauţiunea.

9.1. în cazul creanţei constatate prin act scris şi ajunsă la scadenţă, depunerea cauţiunii este lăsată la aprecierea instanţei, aşa încât în această situaţie nu se poate depune vreo cauţiune o dată cu cererea de sechestru.

Dacă creanţa este constatată prin act scris, dar nu a ajuns la scadenţă, cauţiunea este obligatorie, însă cuantumul acesteia se stabileşte de instanţă după propria apreciere, aşa încât nici în această situaţie cauţiunea nu se poate depune o dată cu cererea de sechestru.

Potrivit art. 592 alin. (4) C. proc. civ., nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului.

9.2. în cazul creanţei care nu este constatată în scris, cauţiunea, în cuantum de jumătate din valoarea pretinsă prin acţiunea principală, trebuie depusă obligatoriu o dată cu cererea de sechestru.

[10] Instanţa competentă, material şi teritorial, este cea învestită cu judecata în primă instanţă a acţiunii principale, indiferent de etapa procesuală – primă instanţă, apel, recurs-în care se află judecata acestei cereri [art. 592 alin. (1) C. proc. civ.].

MODEL DE CERERE DE POPRIRE ASIGURĂTORIE

MODEL DE CERERE DE POPRIRE ASIGURĂTORIE

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, chem în judecată pe pârâtul-debitor [3]_, domiciliat în_, şi pe pârâtul-terţ poprit_, domiciliat în_, solicitându-vă ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Înfiinţarea unei popriri asigurătorii

asupra_, până la concurenţa sumei de_lei. [4]

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 597 C. proc. civ. raportat la art. 591-595 C. proc. civ.

Probe [7]: în dovedirea cererii, solicit încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Anexez alăturat copii certificate de pe următoarele înscrisuri

_, taxa judiciară de timbru de 91.000 lei şi timbrul judiciar de

1.500 lei [8], precum si recipisa de plată a cauţiunii în valoare de _lei. [9]

Semnătura,
Domnului preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [10]

Explicaţii teoretice

[ 1 ] Natura juridică. Poprirea asigurătorie este o măsură de asigurare de care poate uza creditorul pentru realizarea în viitor a creanţei sale, după obţinerea titlului executoriu, şi ea constă în indisponibilizarea sumelor de bani sau efectelor pe care debitorul său le are ori le va avea de primit de la un terţ debitor al lui.

[2] Calitate procesuală activă are creditorul interesat să indisponibilizeze sumele de bani sau efectele (titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile) pe care debitorul său le are sau le va avea de primit de la un terţ debitor al lui, în scopul asigurării realizării creanţei din aceste sume/efecte după obţinerea titlului executoriu.
[3] Calitate procesuală pasivă are atât debitorul titularului cererii de poprire, cât şi debitorul debitorului acestuia (terţul poprit).

[4] în obiectul popririi asigurătorii pot intra sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile, datorate debitorului de terţul poprit sau pe care aceasta i le va datora în viitor, dar în temeiul unor raporturi juridice existente, în condiţiile art. 591 C. proc. civ. Titularul cererii trebuie să indice expres asupra căror bunuri dintre cele enumerate anterior doreşte să se înfiinţeze poprirea asigurătorie, iar când se opreşte la efecte, după ce le individualizează, trebuie să menţioneze suma până la a cărei concurenţă solicită indisponibilizarea respectivelor efecte, sumă ce reprezintă valoarea creanţei rezultând din actul ce o constată sau, după caz, din cererea principală de chemare în judecată.

Obiectul este elementul ce deosebeşte poprirea asigurătorie de sechestrul judiciar.

[5] Motivele de fapt Se va invoca existenţa dublului raport obligaţional ce trebuie să stea la baza popririi asigurătorii [ dedus din dispoziţiile art. 597 alin. (1) C. proc. civ. ], respectiv cel între reclamantul-popritor şi debitorul urmărit, în sensul că reclamantul-popritor este creditorul debitorului urmărit, şi cel între debitorul urmărit şi terţul poprit, în sensul că debitorul urmărit este creditorul terţului poprit, arătându-se totodată împrejurările şi actele din care rezultă ambele raporturi.

Se va menţiona apoi dacă creanţa reclamantului este constatată sau nu prin act scris. Dacă creanţa este constatată prin act scris, se va arăta în continuare care este acesta, valoarea creanţei şi data când a devenit exigibilă, precum şi faptul că pentru această creanţă s-a intentat acţiune în justiţie, iar dacă creanţa nu a devenit exigibilă se va justifica, în plus, necesitatea popririi asigurătorii prin una din ipotezele reglementate de art. 591 alin. (3) C. proc. civ. – debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea arătându-se totodată că se va depune cauţiunea ce se va fixa de instanţă.

Dacă nu există act scris constatator al creanţei se va arăta că s-a pornit procedura judiciară de recuperare a acesteia şi că pentru poprire s-a plătit o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată prin acţiunea principală.

[6] Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 597 C. proc. civ. cu raportare la dispoziţiile art. 591-595 C. proc. civ.

[7] Probe. Se poate cere orice mijloc de probă admis de lege, cu respectarea regulilor de drept comun în materie.

Ca înscrisuri se depun în mod obligatoriu actul constatator al creanţei, dacă un asemenea act există, copia cererii principale de chemare în judecată şi dovada înregistrării acesteia Ia instanţă, respectiv un certificat de grefă care să ateste existenţa procesului de fond pe rolul instanţei.

[8] Timbraj. Taxa judiciară de timbru este de 91.000 lei (la nivelul anului 2005) iar timbrul judiciar este de 1.500 lei, fiind prevăzute de art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
[9] Cauţiunea.
9.1. în cazul creanţei constatate prin act scris şi ajunsă la scadenţă, depunerea cauţiunii este lăsată la aprecierea instanţei, aşa încât în această situaţie nu se poate depune vreo cauţiune o dată cu cererea de sechestru.
Dacă creanţa este constatată prin act scris, dar nu a ajuns la scadenţă, cauţiunea este obligatorie, însă cuantumul acesteia se stabileşte de instanţă după propria apreciere, aşa încât nici în această situaţie cauţiunea nu se poate depune o dată cu cererea de sechestru.
Potrivit art. 592 alin. (4) C. proc. civ., nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului.
9.2. în cazul creanţei care nu este constatată în scris, cauţiunea, în cuantum de jumătate din valoarea pretinsă prin acţiunea principală, trebuie depusă obligatoriu o dată cu cererea de sechestru.
[10] Instanţa competentă, material şi teritorial, este cea învestită cu judecata în primă instanţă a acţiunii principale, indiferent de etapa procesuală – primă instanţă, apel, recurs-în care se află judecata acestei cereri [art. 592 alin. (1) C. proc. civ.].

Model de cerere de revizuire – CAZUL DE REVIZUIRE PREVĂZUT DE ART. 322 PCT. 3 C. PROC. CIV.

Model de cerere de revizuire – CAZUL DE REVIZUIRE PREVĂZUT DE ART. 322 PCT. 3 C. PROC. CIV.

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ _, domiciliat în_, formulez în contradictoriu cu intimatul [3]_, domiciliat în_, în termen legal [4], prezenta cerere de

Revizuire

împotriva sentinţei/deciziei civile nr. [5] / pronunţată de Judecătoria/Tribunalul/Curtea de Apel_/înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi_[6]

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [7]:_

Temeiul de drept [8]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ.

Pentru dovedirea depunerii în termen a cererii de revizuire solicit încuviinţarea probei cu înscrisuri, iar pentru dovedirea temeiniciei motivului de revizuire invocat solicit ataşarea la prezenta cauză a dosarului în care s-a pronunţat hotărârea atacată, precum şi următoarele probe _, pe aspectul_[9]

Anexez copia hotărârii atacate, copii certificate de pe alte înscrisuri, respectiv_, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de 91.000 lei şi timbrul judiciar de 1.500 lei. [10]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [11]_

Explicaţii:

[1] Natura juridică. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare, prin care se poate obţine, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., retractarea hotărârii definitive atacate.
[2] Calitate procesuală activă (revizuient) poate avea oricare dintre părţile interesate care au figurat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii sau, după caz, succesorii lor în drepturi, precum şi procurorul, în temeiul art. 45 alin. (5) C. proc. civ., indiferent dacă acesta a participat sau nu la judecata finalizată cu hotărârea pe care doreşte să o atace.
[3] Calitate procesuală pasivă (intimat) au celelalte părţi din procesul finalizat cu hotărârea atacată, care nu au formulat cererea de revizuire sau, după caz, succesorii în drepturi ai acestora.

[4] Termenul de introducere. Pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi curge de la cel din urmă act de executare. Este vorba de ultimul act de executare săvârşit în procedura concretă de executare pornită de creditor pentru recuperarea obiectului la a cărui predare a fost obligat debitorul.

în ce priveşte modul de calcul al termenului, a se vedea art. 101 C. proc. civ., iar referitor la repunerea în termen – art. 103 C. proc. civ.

[5] Obiectul revizuirii. Idem, supra, nr. 31a – Cazul de revizuire prevăzut de art. 322pct. 1 C. proc. civ., pct. 5.

în cazul hotărârilor cu condamnare alternativă, cererea de revizuire este lipsită de interes, deoarece debitorul poate fi obligat, în temeiul unei asemenea hotărâri, să plătească suma de bani stabilită de instanţă ca reprezentând contravaloarea lucrului.

[6] Se va indica expres soluţia urmărită prin admiterea revizuirii întemeiată pe pct. 3 al art. 322, respectiv se va solicita modificarea hotărârii atacate în sensul obligării pârâtului la plata echivalentului obiectului pierit, la a cărui predare în natură fusese obligat iniţial.

[7] Motivele de fapt. Se va arăta că motivul reglementat de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. este cel dedus judecăţii şi se va argumenta îndeplinirea condiţiilor acestui motiv prin raportare Ia situaţia concretă din hotărârea atacată.

Punctul 3 al art. 322 deschide calea revizuirii pentru situaţia în care obiectul pricinii nu se mai află în fiinţă; acest motiv de revizuire este o facultate pusă la îndemâna creditorului în scopul de a obţine executarea prin echivalent a hotărârii de condamnare la predarea unui lucru cert şi determinat, care a pierit după pronunţarea hotărârii, ceea ce face imposibilă executarea ei în natură.

în consecinţă, revizuientul trebuie să arate probele din care rezultă că bunul cu privire la care s-a dispus predarea prin dispozitivul hotărârii atacate a pierit după data pronunţării hotărârii.

[8] Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., iar dacă s-a solicitat şi suspendarea executării hotărârii atacate, acest temei de drept se întregeşte cu dispoziţiile art. 325 C. proc. civ.

[9] Probele. Probaţiunea se structurează pe două aspecte: cel legat de formularea în termen a cererii de revizuire şi cel legat de motivul propriu-zis de revizuire.
Privitor la primul aspect, probele relevante sunt înscrisurile care să ateste stadiul executării hotărârii supuse revizuirii, întrucât termenul limită al revizuirii pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. este ultimul act de executare.

în ceea ce priveşte aspectul de fond, legat de verificarea motivului de revizuire invocat de parte, acesta impune ataşarea dosarului în care s-a pronunţat hotărârea atacată şi administrarea oricărui alt mijloc de probă care să dovedească pieirea bunului a cărui predare s-a dispus prin hotărâre şi valoarea acestuia, cum ar fi înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză de evaluare.

[10] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru, în cuantum de 91.000 lei (la nivelul anului 2005), şi timbrul judiciar, în valoare de 1.500 lei, sunt cele prevăzute de art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
Dacă se solicită şi suspendarea executării hotărârii atacate, se datorează în plus o taxă judiciară de timbru de 91.000 lei şi un timbru judiciar de 3.000 lei, conform art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, respectiv, art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995.
[11] Instanţa competentă este cea care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere [art. 323 alin. (1) C. proc. civ.]

Model de cerere de chemare în judecată – acţiune în răspundere civilă delictuală

Model de cerere de chemare în judecată – acţiune în răspundere civilă delictuală

MODEL DE CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

Prezentăm un singur model de cerere de chemare în judecată care poate fi adaptat la oricare dintre cele 9 cazuri prezentate cu titlu orientativ, ce se pot ivi în practica judiciară.

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a)_, domiciliat(ă) în_, chem în judecată şi personal la interogatoriu pe părâtul(a)_, domiciliat(ă)_, pentru a fi obligat(ă):

1) să-mi restituie cantitatea de_kg fân, fructe, porumb, etc. pe care le-a ridicat jară drept de pe terenul proprietatea mea, sau contravaloarea în sumă de_lei;

2) să-mi plătească suma de_lei, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile pe care mi le-a distrus;
3. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând repararea prejudiciului pe care mi l-a cauzat prin neglijenţa sa, constând în aceea că a uitat deschis robinetul la apă şi mi-a inundat apartamentul, mi-a degradat mobila şi o parte din bunurile mobile;

4. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând prejudiciul pe care mi l-a cauzat jiul său minor__ care mi-a spart geamurile de la maşină;

5. să-mi plătească suma de lei, ce reprezintă repararea prejudiciului pe

care mi l-a cauzat elevul intern_care, nejiind supravegheat, mi-a cules recolta de căpşuni, de mere, mi-a spart geamurile de la casă etc.;

6. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând paguba pe care mi-au cauzat-o animalele şi păsările sale, care, scăpat de sub supraveghere au pătruns pe terenul mei şi mi-au distrus recolta de porumb, cartofi etc.;

7. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând repararea prejudiciului care mi s-a cauzat de prepusul său_, care, din neatenţie, m-a accidentat cu maşina

pe care o conducea, provocându-mi o invaliditate permanentă de gradul al II-lea;

8. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând paguba pe care mi-a cauzat-o prin faptul că zăpada de pe acoperişul casei sale, nejiind îndepărtată la timp, a căzut şi mi-a produs o gravă vătămare a sănătăţii şi integrităţii corporale şi invaliditate de gradul al II-lea;

9. să-mi plătească suma de __lei, la care am fost obligat faţă de victima_,

prin hotărârea nr. _din_a Judecătoriei_, deoarece pârâtul a accidentat

grav pe victimă în timp ce conducea maşina societăţii, prejudiciul cauzat fiind cel enunţat şi pe care l-am plătit victimei.

Cer, de asemenea, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor pe care le voi face cu judecarea acestei cauze.

Motivele acţiunii:

în fapt, la data de_(se enunţă obiectul cererii şi valoarea sa, apoi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea şi dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.

Aceasta fiind starea de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, vă rog să admiteţi acţiunea şi să obligaţi pe pârât(ă) la(sau să-mi)

în drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 998-999, 1000 alin._,

1001 sau 1002 C. civ.

în dovedirea acţiunii înţeleg să mă servesc de interogatoriul pârâtului(ei) care urmează a fi citat cu această menţiune, de proba cu acte, expertiză tehnică, cercetare locală şi de martorii:_.

Depun prezenta acţiune în dublu exemplar, timbru fiscal în valoare de lei şi timbrul judiciar în valoare de_lei.

Data depunerii__

Semnătura_

DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI_

Explicaţii teoretice

1. RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

1. CONSIDERAŢII PREALABILE

Răspunderea civilă delictuală este reglementată de dispoziţiile art. 998-1003 C. civ. iar o importantă pondere în activitatea instanţelor de judecată o au acţiunile civile născute din delicte sau cvasidelicte.

Domeniul răspunderii civile delictuale, este uneori mai întins decât domeniul răspunderii civile contractuale. Explicaţia constă în aceea că există un număr imens de fapte producătoare de prejudicii şi totodată această răspundere are în vedere, în afară de răspunderea pentru fapta proprie (art. 998 – 999 C. civ.), răspunderea pentru fapta altuia (art. 1000 C. civ.), cât şi răspunderea pentru lucruri, animale şi edificii (art. 1000 alin. 1, art. 1001 şi 1002 C. civ.).

Pentru a înţelege cât mai bine mecanismul răspunderii civile delictuale vom examina modul cum este ea reglementată de dreptul material şi vom încheia cu reglementările pe plan procesual civil, respectiv cum poate obţine cel păgubit repararea integrală a pagubei ce i-a fost cauzată. O parte din problemele pe care le vom examina, şi anume condiţiile răspunderii civile delictuale, sunt valabile şi în cadrul răspunderii civile contractuale, şi de aceea nu vom mai insista asupra lor când ne vom ocupa de aceasta.

Potrivit art. 998 C. civ. „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara”, iar art. 999 C. civ. prevede: „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”.

Din simpla lectură a acestor texte rezultă că răspunderea delictuală ia naştere în momentul în care cu intenţie, din neglijenţă sau din imprudenţă s-a comis o faptă prin care s-a cauzat un prejudiciu unei alte persoane. Când fapta se comite cu intenţie de a vătăma, de a produce un prejudiciu altuia, spunem că s-a comis un delict, iar când fapta s-a comis din greşeală sau din imprudenţă înseamnă că este vorba de un „cvasidelict”, deosebire pe care legea nu o face expressis verbis.

în practica judiciară această diferenţiere nu prezintă de altfel importanţă, pentru că în ambele situaţii, fiind vorba de fapte cauzatoare de prejudiciu, acesta trebuie reparat integral.
2. CONDIŢIILE RĂSPUNDERII DELICTUALE PENTRU FAPTA PROPRIE

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie poate fi angajată numai dacă autorul avea discernământ în momentul comiterii ei. Alienaţii mintali şi debilii mintali nu răspund, iar minorul sub 14 ani răspunde numai în cazul în care se dovedeşte că a lucrat cu discernământ.

Pentru ca o persoană care are discernământ să poată răspunde de fapta sa proprie se cer îndeplinite următoarele condiţii:

1) existenţa unei fapte ilicite;

2) existenţa unui prejudiciu;

3) vinovăţia autorului;

4) legătura dintre prejudiciu şi vinovăţie, pe care le vom examina.

1. Existenţa unei fapte ilicite

Art. 998 şi 999 C. civ. vorbesc despre „faptă”.

Jurisprudenţa şi literatura de specialitate consideră că numai fapta ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală, înţelegând prin aceasta fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.

Datorită modului de redactare a dispoziţiilor articolelor 998 şi 999 C. civ., uneori fapta ilicită se confundă cu culpa fără să se aibă în vedere că fapta ilicită are un caracter obiectiv, în timp ce culpa constituie principalul element subiectiv al răspunderii civile, aspect asupra căruia vom reveni în cadrul examinării culpei ca element al răspunderii civile delictuale.

A comite o faptă ilicită înseamnă că cel care a săvârşit-o a nesocotit dreptul subiectiv ocrotit şi recunoscut în favoarea unei alte persoane, dar, în acelaşi timp, el încalcă şi dreptul obiectiv, adică normele de drept care aveau rolul să apere dreptul subiectiv şi care au fost nesocotite, încălcate prin acţiunea sau inacţiunea sa.

Faptele ilicite comisive sau omisive sunt numeroase şi variate şi de aceea o enumerare a lor este destul de dificilă. Cele mai frecvent întâlnite în practica judiciară sunt faptele de distrugere sau degradare a unor bunuri, de vătămare a sănătăţii şi integrităţii corporale, de însuşire pe nedrept a unor bunuri (când fapta nu are caracter penal), omisiunea îndeplinirii unor obligaţii cu consecinţa producerii unor pagube în dauna altei persoane etc. Caracterul ilicit rezultă fie din împrejurarea că fapta este interzisă de lege, fie că nu s-a respectat o anumită obligaţie impusă de lege.

Avem însă şi cazuri când făptuitorul nu răspunde de prejudiciul cauzat, pentru că o anumită împrejurare în care s-a săvârşit fapta înlătură caracterul ilicit al acesteia, cum ar fi:

1) Legitima apărare. Dacă se dovedeşte că fapta s-a săvârşit:

– „pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.”

– „pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semnele de marcare.”
– „din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul” (v. art. 44 C. pen.).

2) Starea de necesitate. Dacă se dovedeşte că fapta s-a săvârşit:

– „pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc.”

– „în momentul în care a săvârşit fapta nu şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat” (v. art. 45 C. pen.).

3) Constrângerea fizică şi constrângerea morală, căreia făptuitorul nu i-a putut rezista. Constrângerea morală poate fi exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia, şi care nu putea fi înlăturată în alt mod (v. art. 46 C. pen.).

4) Consimţământul victimei Dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol (v. art. 25 proiectul noului Cod penal).

2. Existenţa unui prejudiciu

Răspunderea civilă delictuală este antrenată numai în măsura în care este cauzatoare de prejudiciu.

Prejudiciul trebuie să fie patrimonial, adică susceptibil de a fi exprimat şi compensat în bani, să fie sigur, cert, adică să se fi produs şi să poată fi dovedit; să fie determinat, adică să poată fi stabilit sub aspect pecuniar, să fie direct, adică consecinţa faptei ilicite şi actual, nu viitor.

Este supus reparării şi prejudiciul viitor dacă există siguranţa producerii sale, precum şi elemente îndestulătoare pentru a-i determina întinderea. Prejudiciul viitor se întâlneşte destul de frecvent în practica judiciară, şi anume când este vorba de o incapacitate de muncă temporară sau permanentă. în aceste cazuri, pentru calcul se stabileşte venitul net lunar pe ultimele 3 luni, pe care cel prejudiciat îl realiza anterior ivirii incapacităţii de muncă, din care se scade venitul realizat prin încasarea ajutorului de boală sau a pensiei, iar diferenţa reprezintă prejudiciul viitor şi în acelaşi timp cert.

Dacă este vorba de prejudiciu eventual al cărui cuantum nu poate fi stabilit nici pentru viitor, victima are dreptul să ceară repararea pagubei în momentul când aceasta poate fi determinată.

3. Vinovăţia autorului

Constituie elementul subiectiv principal al responsabilităţii persoanei care a săvârşit fapta şi reclamantul (victima prejudiciului) trebuie să o dovedească. Nu trebuie confundată cu fapta ilicită pentru că pot exista fapte ilicite neculpabile.

Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o în momentul comiterii faptei, care este determinată de un factor intelectiv şi de un factor volitiv. Existenţa primului factor înseamnă că el şi-a dat seama de caracterul antisocial al faptei, l-a prevăzut şi a avut reprezentarea urmărilor posibile ale faptei sale. Factorul volitiv completează pe primul, el constând în intenţia sau dorinţa pârâtului ca urmările, consecinţele faptei sale să se producă sau nu. Poate consta şi în indiferenţa producerii urmărilor posibile ale faptei sale.

Codul civil nu precizează conţinutul noţiunii de vinovăţie sau de culpă, cu toate că faptele ilicite se comit fie intenţionat, fie din neglijenţă sau imprudenţă. O asemenea precizare o găsim în Codul penal, unde se evidenţiază că, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. 1, vinovăţia exista când fapta care prezintă pericol social este comisă cu intenţie (directă sau indirectă), sau din culpă sau cu intenţie depăşită

Fapta este săvârşită cu intenţie directă atunci când persoana care a comis-o a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea acelei fapte, sau cu intenţie indirectă când persoana, deşi prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-1 urmăreşte, rămâne indiferentă, acceptând posibilitatea producerii lui (art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a-b C. pen).

Fapta este săvârşită din culpă (imprudenţă) când persoana respectivă prevede rezultatul faptei sale, pe care nu-1 doreşte, nu-1 acceptă, dar socoteşte fără temei, în mod uşuratic, că nu se va produce, cât şi în cazul în care, din neatenţie, uşurinţă, nepăsare, neglijenţa etc., nu prevede rezultatul faptei sale, deşi – după împrejurările cunoscute – trebuia şi putea să-l prevadă (art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a-b C. pen).

Dacă persoana respectivă nu a putut să prevadă consecinţele faptei sale şi analizând împrejurările în care fapta s-a comis nu putea să le prevadă, nu acţionează cu vinovăţie şi nu răspunde de consecinţele faptei sale.

Examinată în cadrul practicii judiciare, vinovăţia poate avea caracter pozitiv (distrugerea sau degradarea unui bun, lovirea unei alte persoane – când nu au caracter penal -, refuzul de a-şi îndeplini anumite obligaţii etc.) sau negativ (nesupravegherea copiilor, lipsa de pază a animalelor, omisiunea de a lua măsuri de reparare a unui imobil care se prăbuşeşte etc.), fapte care se soldează cu cauzarea unui prejudiciu material unei alte persoane.

Sarcina probei vinovăţiei revine victimei prejudiciului, adică celui care reclamă în justiţie (art. 1169 C. civ.) şi cere despăgubiri civile. Dacă reclamantul reuşeşte să dovedească vinovăţia autorului faptei, acesta nu se poate exonera de răspundere decât făcând dovada existenţei cazului fortuit (cu valoare exoneratorie. sau a forţei majore, vina reclamantului sau unei terţe persoane, ori că a acţionat în temeiul unui drept exercitat normal, cu suficientă grijă şi diligenţă, nu abuziv etc.

4. Legătura între fapta comisă şi prejudiciu

Reclamantul are obligaţia să mai dovedească că prejudiciul cauzat s-a datorat faptei pe care pârâtul a săvârşit-o cu vinovăţie. Este vorba de legătura de cauzalitate dintre fapta comisă cu vinovăţie şi pagubă, probă care incumbă reclamantului, cu excepţia cazului când ea se prezumă, situaţie pe care o întâlnim în cadrul răspunderii pentru lucruri.

Proba legăturii cauzale dintre cele două elemente este uneori destul de greu de dovedit şi acest lucru rezultă cu prisosinţă din analiza practicii judiciare. Instanţele judecătoreşti au însă obligaţia ca, în baza rolului activ, să se preocupe de stabilirea în concret, în speţa anume cercetată, dacă există ori nu o legătură cauzală între fapta comisă cu vinovăţie şi prejudiciu, pentru că numai în acest caz poate fi antrenată răspunderea materială a autorului faptei.
3. RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTEI PERSOANE, LUCRURI ŞI ANIMALE

Răspunderea civilă delictuală are în vedere numai fapta proprie.

In anumite situaţii determinate de lege o persoană are obligaţia să răspundă şi de prejudiciul cauzat prin fapta altei persoane, precum şi de pagubele cauzate de lucrurile, edificiile şi animalele aflate în paza sa. Este vorba de dispoziţiile art. 1000 — 1002 C. civ., care instituie, în scopul unei mai largi ocrotiri a intereselor victimei prejudiciului, o prezumţie de vinovăţie în persoana autorului faptei. Victimei îi revine sarcina să dovedească celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale şi care impun aplicarea prezumţiei legale de vinovăţie.

Răspunderea prevăzută de dispoziţiile art. 1000 – 1002 C. civ., este tot o răspundere pentru fapta proprie, pentru că această faptă se află la originea faptelor săvârşite în condiţiile enunţate de textele citate, fapta proprie constând în lipsa de supraveghere a copiilor minori, a elevilor, a unui animal scăpat de sub pază, a unui edificiu care a fost lăsat să ajungă în situaţia de a cauza un prejudiciu etc.

Ţinând seama că, prin dispoziţiile art. 1000 – 1002 C. civ., răspunderea pentru fapta altuia, pentru prejudiciile cauzate de edificii, animale şi lucruri este reglementată în mod deosebit, fapt care a dat naştere la discuţii în legătură cu prezumţia de culpă, urmează să le examinăm separat.

1. Răspunderea pentru fapta copiilor, elevilor şi ucenicilor

Această răspundere are la bază prezumţia de culpă constând în lipsa de supraveghere din partea părinţilor, a institutorilor şi a meşteşugarilor şi este prevăzută de dispoziţiile art. 1000 C. civ., răspundere pe care o vom examina în continuare.

1) Tatăl şi mama, după moartea bărbatului. Potrivit art. 1000 alin. 2 C. civ., sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu ei, excepţie făcând cazul când reuşesc să probeze că n-au putut împiedica fata ilicită comisă de copilul minor. Dacă părinţii nu locuiesc împreună şi nu se înţeleg la care dintre ei să locuiască copilul minor, va hotărî instanţa judecătorească (art. 100 C. fam.), caz în care va răspunde numai părintele la care s-a hotărât să locuiască minorul şi la care locuieşte efectiv.

Dacă copiii sunt elevi interni ai unei şcoli, pentru consecinţele faptelor comise de ei răspund cei ce îi supraveghează.3 Soluţia este corectă din moment ce copilul se afla la şcoală, fiind vorba de culpa în supraveghere a educatorului, care nu poate coexista cu culpa în supraveghere a părinţilor. Cu toate acestea, sunt situaţii când la culpa în supraveghere a educatorului asupra elevului minor care a săvârşit – în timpul şcolarizării – o faptă prejudiciabi-lă se adaugă – ca o contribuţie concurentă la producerea pagubei – şi o culpă în legătură cu educaţia necorespunzătoare dată elevului în familie, caz în care răspund civil şi părinţii copilului minor, în raport cu gravitatea culpei lor, în solidar cu făptuitorul.

în baza art. 998 şi art. 999 C. civ. pot răspunde şi alte persoane care au obligaţii pe linia supravegherii copiilor, şi anume persoanele (altele decât părinţii) cărora copilul le-a fost încredinţat, dat în plasament familial, la care se află în vacanţă etc.

2) Educatorii, învăţătorii, profesorii, meseriaşii. Toţi cei ce educă sau învaţă pe alţii, potrivit art. 1000 alin. 3 C. civ., răspund de prejudiciul cauzat de elevii şi ucenicii lor, în tot timpul ce se găsesc sub a lor supraveghere.

în consecinţă, toţi cei ce educă sau învaţă pe alţii, răspund de pagubele cauzate de cei pe care-i învaţă, indiferent dacă sunt minori sau majori. Dacă sunt interni, răspund de prejudiciile cauzate şi în zilele de sărbătoare, pentru că se consideră că minorul este tot sub supravegherea lor, cu excepţia cazului când elevii sau ucenicii se găsesc în vacanţă şi când răspunderea revine părinţilor sau persoanei sub a cărei supraveghere se găseşte elevul sau ucenicul.

Victima trebuie să dovedească calitatea de elev sau ucenic a autorului faptei la data când fapta s-a comis, pentru a se putea stabili dacă autorul se afla sub supravegherea celor chemaţi să răspundă.

Elevul sau ucenicul cu capacitatea delictuală şi care se află în culpă poate răspunde personal, în baza art. 998 şi art. 999 C. civ., cât şi solidar cu cei în a căror supraveghere s-a aflat. în acest ultim caz, el poate fi chemat în judecată ulterior, în acţiune de regres, pentru a restitui sumele plătite de cei cu care a fost obligat în solidar, acţiune care se întemeiază pe dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ.

3. Răspunderea civilă delictuală a comitenţilor pentru fapta PREPUŞILOR

Potrivit art. 1000 alin. 3 C. civ., comitenţii sunt răspunzători de prejudiciile cauzate de prepuşii lor în funcţiile ce Ii s-au încredinţat.

Pentru ca o persoană să fie comitent în raport cu o altă persoană, numită prepus, între ele trebuie să existe un raport de subordonare. Prepusul este subordonat comitentului, în sensul că primeşte şi execută ordinele acestuia, care-i poate controla, dirija şi supraveghea modul cum îşi îndeplineşte obligaţiile încredinţate.

Principalele raporturi de subordonare în societatea noastră există în cadrul contractelor de muncă încheiate între patron şi salariaţi. Patronul are calitatea de comitent şi salariatul pe cea de prepus.

Comitentul răspunde de pagubele cauzate de prepus numai în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile pentru fapta proprie, şi anume:

a) săvârşirea de către prepus„în funcţiile ce i-au fost încredinţate” a unei fapte ilicite;

b) cauzarea unui prejudiciu unei terţe persoane;

c) culpa prepusului;

d) legătura cauzală între faptă şi prejudiciu.

îndeplinirea acestor condiţii dă dreptul victimei să cheme în judecată pe comitent pentru a fi obligat la plata prejudiciului cauzat de prepus, culpa comitentului fiind prezumată.

Victima nu este obligată să cheme în judecată numai pe comitent (acesta este un drept, nu o obligaţie), ea putând chema în judecată numai pe prepus, în condiţiile art. 998 -999 C. civ., sau îi poate chema pe ambii.
Legea instituie o dispoziţie de favoare pentru victimă ca să poată obţine cât mai urgent şi integral acoperirea pagubei ce i s-a cauzat, fie de la comitent, fie de la prepus, fie să-i oblige în solidar.

Dacă paguba a fost cauzată de mai mulţi prepuşi, ei răspund solidar împreună cu comitentul.

De asemenea, dacă sunt mai mulţi comitenţi, ei răspund tot solidar, pentru că şi prepuşii lor au aceeaşi răspundere solidară.

4. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

Potrivit art. 1001 C. civ., proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte de el, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află sub paza sa, sau că a scăpat.

Textul enunţat se referă atât la animalele domestice, cât şi la cele sălbatice, cu condiţia ca acestea să se afle sub paza omului, iar răspunderea revine proprietarului sau aceluia care are paza animalului în virtutea unui alt titlu (locaţie, uzufruct etc.).

In cadrul acestei răspunderi trebuie să distingem între cel ce are paza juridică a animalului în momentul comiterii prejudiciului (spre exemplu, proprietarul, locatorul, uzufruc-tuarul etc.) şi cel ce exercită paza materială, şi care poate fi o altă persoană decât proprietarul, cum ar fi vizitiul sau văcarul ce i-a în primire animalul pentru a-1 duce la păşune.

Numai persoana care are paza juridică răspunde pentru prejudiciul cauzat de animal, răspundere care are la bază prezumţia de culpă constând în nesupravegherea animalelor.

Dacă sunt mai multe persoane care au paza juridică, acestea răspund solidar.

5. Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate DE LUCRURI. Potrivit art. 1000 alin. 1 C. civ., omul este responsabil şi de prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza sa. Este vorba de toate lucrurile neînsufleţite, indiferent de natura lor (mobile sau imobile., care se află ori nu în mişcare, sunt ori nu periculoase şi pentru care nu există reglementată o răspundere specială.

Răspunderea pentru paguba cauzată de lucruri revine persoanei care le are sub paza sa juridică. Paza este determinată de calitatea de proprietar al lucrului, dar şi de aceea de posesor, pentru că şi acesta are obligaţia de supraveghere şi control asupra lucrului, în afara proprietarului lucrului. Posesorul este obligat să manifeste o grijă continuă pentru a preveni cauzarea unor pagube de către lucrurile pe care le posedă.

4. ACŢIUNEA ÎN RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

1. Dreptul la acţiune. Transmitere. Prescripţie. Dreptul la acţiune în răspunderea civilă delictuală aparţine persoanei care a suferit direct un prejudiciu printr-o faptă considerată delict sau cvasidelict civil. Acest drept poate fi exercitat personal de către cel păgubit sau prin reprezentare legală sau convenţională. Minorul până la vârsta de 14 ani şi interzisul îşi exercită acest drept prin reprezentantul legal: părinţi, tutore sau curator, iar minorul între 14 -18 ani îşi exercită personal dreptul la acţiune, dar cu asistenţa ocrotitorului său legal (art. 105 alin. 2 şi 3 C. fam.).

Pentru că dreptul la acţiune are ca obiect repararea unui prejudiciu patrimonial, în cazul în care cel prejudiciat refuză sau neglijează să exercite acţiunea, creditorii săi pot exercita acţiunea în numele său, în condiţiile art. 974 C. civ., adică acţiunea oblică.

Dreptul la acţiune se poate transmite prin moştenire sau act juridic.

Acţiunea de chemare în judecată trebuie introdusă în termenul general de 3 ani, prevăzut de art. 3 Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, şi curge din momentul în care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea (art. 8 Decretul nr. 167/1958).

2. Persoanele împotriva cărora se îndreaptă acţiunea

Prin acţiune trebuie chemată în judecată persoana care a comis fapta (art. 998 – 999 C. civ.) sau care răspunde pentru fapta altuia sau pentru prejudiciul cauzat de lucruri, edificii şi animale (art. 1000 – 1002 C. civ., rap. la art. 35 şi art. 37 din Decretul nr. 31/1954 şi la art. 25 alin. 3 din Decretul nr. 32/1954). în caz de deces al persoanei responsabile pot fi chemaţi în judecată moştenitorii, legatarii sau donatarii de bunuri viitoare, asupra cărora trece obligaţia şi care au acceptat succesiunea, legatul sau donaţia.

Moştenitorul chemat în judecată şi obligat la plata despăgubirilor civile nu poate reveni asupra acceptării succesiunii în scopul de a fi exonerat de plata despăgubirilor civile.

3. Competenţa

Competenţa instanţei este determinată de domiciliul pârâtului, potrivit regulii prevăzută de art. 5 C. proc. civ. în afară de această instanţă, reclamantul, la alegerea sa, poate introduce cererea de chemare în judecată şi la instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta (art. 10 pct. 8 C. proc. civ.).

4. Obiectul cererii şi valoarea lui

Obiectul îl constituie pretenţia, formulată de reclamant împotriva pârâtului, de reparare a pagubei; aceasta se poate face în natură sau prin echivalent.

Repararea în natură poate avea loc prin restituirea lucrului şi prin restabilirea situaţiei de fapt anterioară săvârşirii delictului civil (art. 14 C. proc. pen.).

Repararea prin echivalent se impune ori de câte ori repararea în natură nu mai este posibilă, pentru că, de exemplu, bunul a fost distrus, şi de obicei se face sub forma unei sume de bani. Cel păgubit nu poate fi obligat, decât dacă consimte, să primească un alt echivalent în afară de bani.

Reclamantul are dreptul să pretindă repararea integrală a prejudiciului, respectiv atât pierderea suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul de care a fost lipsit (lucrum cessans).
5. Motive, sarcina probei şi timbrarea acţiunii

Reclamantul are obligaţia să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază acţiunea, precum şi dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, aplicându-se dispoziţiile art. 1169 C. civ., potrivit căruia„cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să

o dovedească” (actori incumbit onus probandi). Dacă reclamantul reuşeşte să dovedească existenţa elementelor răspunderii civile delictuale, pârâtul se poate apăra făcând dovada existenţei unor împrejurări care micşorează răspunderea sau îl exonerează de răspundere: legitimă apărare, starea de necesitate, executarea unui drept, exercitarea unei obligaţii de serviciu sau consimţământul victimei etc.

Sarcina probei revine reclamantului care, în dovedirea acţiunii se poate folosi de orice mijloc de probă: prezumţii, interogatoriu, martori, expertize, cercetare locală etc.

Orice acţiune în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 – 1002 C. civ., se timbrează la valoarea pretenţiei pe care reclamantul o cere.

Jurisprudenţă

1. Acordarea unei sume mai mari decât s-a solicitat. Este nelegală acordarea de către instanţă a unei sume mai mari decât cea solicitată de partea vătămată.

2. Bun furat şi vândut unei persoane de bună credinţă. Inculpatul condamnat pentru furt a vândut radiocasetofonul sustras, iar cumpărătorul la revândut, fiind ridicat de la ultimul cumpărător şi predat posesorului. în acest caz, inculpatul trebuie obligat să despăgubească pe ultimul cumpărător, în calitatea sa de subdobânditor de bună credinţă, iar măsura confiscării speciale a radiocasetofonului să nu fie luată.

Cumpărătorul de bună credinţă are dreptul să se constituie parte civilă în procesul penal pentru ca inculpatul să fie obligat să-i restituie preţul pe care l-a plătit pe bunul ce i-a fost ridicat şi restituit părţii vătămate.

3. Calcularea despăgubirilor. Ucidere din culpă. în cazul acesta, la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avut în vedere cuantumul salariului pe care victima l-ar fi primit la data pronunţării hotărârii şi valoarea, la aceeaşi dată, a celorlalte eventuale venituri, ci nu veniturile pe care victima le realiza înainte de deces.

4. Cheltuieli de înmormântare, parastase şi ridicarea unui monument funerar. Cheltuielile de înmormântare a victimei, cât şi cele ocazionate de comemorările ulterioare, potrivit tradiţiei religioase a locului, trebuie acordate părţii civile dacă între aceste cheltuieli şi infracţiune există legătură cauzală. Deci, în caz de omor, paguba suferită nu se limitează la cheltuielile de înmormântare a victimei.

Dacă cheltuielile de înmormântare le-a plătit unitatea la care victima lucra, ca un ajutor dat familiei sale, aceasta nu-1 exonerează pe inculpat de la plata integrală a prejudiciului cauzat prin fapta sa.
Cuantumul cheltuielilor ocazionate cu înmormântarea, cu comemorările ulterioare, potrivit tradiţiei locale şi cu ridicarea unui monument funerar, se va stabili pe baza unor probe ce trebuie administrate de instanţa de judecată. La stabilirea cuantumului acestor cheltuieli trebuie avută în vedere şi majorarea de preţuri intervenită până la pronunţarea hotărârii.

5. Coautor. Persoana care a săvârşit infracţiunea de furt, în calitate de coautor, în mod legal a fost obligată la plata întregului prejudiciu, fiind fără relevanţă că a beneficiat numai de o parte din bunurile sustrase.

6. Comitent şi prepus. Pârâtul în calitatea sa de medic de specialitate, aflându-se în serviciul de gardă, în executarea funcţiei încredinţate şi a atribuţiilor sale de serviciu, a acordat o asistenţă medicală necorespunzătoare fiicei minore a reclamanţilor, care a determinat invaliditatea permanentă a membrului ei superior drept. în atare situaţie, unitatea sanitară, în calitate de comitent, răspunde pentru prejudiciul cauzat de medic.

în aceste cazuri trebuie să se reţină existenţa raportului de prepuşenie, iar prepusul să fi săvârşit fapta în funcţiile ce i-au fost încredinţate.

Comitentul răspunde solidar cu prepusul, dar numai proporţional cu culpa acestuia.

7. Copiii minori ai victimei. Obligaţia inculpatului, soţul victimei, la despăgubiri faţă de copilul minor, întemeiată pe disp. art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ, este independentă de obligaţia de întreţinere derivând din disp. art. 86 C. fam, iar durata obligaţiei de plată a despăgubirilor este până la împlinirea majoratului copilului, iar nu până la terminarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 25 ani.

Printr-o altă hotărâre, aceeaşi instanţă a hotărât că despăgubirea trebuie acordată şi după ajungerea la majorat a copiilor minori, cu condiţia ca aceştia să se afle în continuarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.

Pentru a exista un punct de vedere unitar în această problemă, aceeaşi instanţă în compunerea prev. de art. 39 alin. 2 şi 3 din Legea pentru organizarea judecătorească, a decis că la împlinirea vârstei de 18 ani, minorul care a beneficiat de despăgubire periodică, pe calea unei acţiuni civile separate, poate solicita instanţei, plata în continuare a despăgubirilor pe timpul studiilor până la împlinirea vârstei de 25 ani.

8. Culpă comună. Despăgubirea trebuie să cuprindă suma efectiv alocată de victimă, în timpul vieţii, din câştigul ei din muncă, pentru întreţinerea copilului minor, din care se deduce cota stabilită de instanţă, corespunzătoare culpei victimei, precum şi contravaloarea pensiei de urmaş stabilită pentru copil.

9. Daune morale. Soţul victimei unei infracţiuni în urma căreia aceasta şi-a pierdut viaţa, are dreptul de daune morale, al căror cuantum se apreciază în raport cu suferinţele psihice cauzate prin infracţiune părţii civile. Dacă agresiunea s-a produs cu ocazia îndeplinirii sarcinilor de serviciu, se angajează şi răspunderea civilă a comitentului pentru fapta prepusului, în temeiul art. 1000 alin. 3 C. civ.

Inculpaţii care au săvârşit infracţiunea de perversiune sexuală asupra unei minore, pot fi obligaţi la daune morale faţă de minoră.

De asemenea, victima, elevă în vârstă de 10 ani, pentru a evita să fie violată s-a aruncat de pe motocicleta inculpatului pe partea carosabilă a drumului, suferind grave leziuni ce i-au pus viaţa în pericol şi i-au produs o invaliditate de gradul III pe timp de 12 luni, poate pretinde de la inculpat daune morale cauzate prin infracţiunea comisă.

Faţă de împrejurarea că inculpatul a lovit partea civilă cauzându-i leziuni corporale pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale de 14-16 zile, iar ca urmare a agresiunii şi-a pierdut un dinte, se impune să i se acorde daune morale care să-i ofere satisfacţie şi o uşurare pentru suferinţele îndurate.

Părinţii unui copil accidentat mortal de un autovehicul ce circula neregulamentar pe drumurile publice, au solicitat, pe lângă despăgubiri civile şi daune morale, ce au fost acordate, cu motivarea că acestea au, ca orice prejudiciu, un caracter păgubitor ce dă naştere la obligaţia de reparare

10. Despăgubirea soţiei casnice. Ceea ce trebuie să aibă relevanţă în cauză este faptul că partea civilă, prin decesul soţului ei, nu mai beneficiază de cota pe care acesta i-o aloca din veniturile sale, cotă ce trebuie stabilită şi acordată părţii civile. Faptul că partea civilă este capabilă de muncă şi după moartea soţului său s-a încadrat în muncă, această împrejurare nu înlătură dreptul său la asigurarea aceleaşi stări materiale cu aceea pe care ar fi avut-o dacă soţul ar fi trăit.

11. Determinarea valorii bunurilor sustrase. Instanţa trebuie să aibă rol activ în determinarea valorii bunurilor sustrase, ţinând seama de uzura acestora, scop în care poate fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice.

12. Eroare judiciară. Daune morale. Este vorba de aplicarea art. 504 alin. 1 şi 2 din C. proc. pen., care nu distinge între prejudiciul material sau moral. De aceea, este normal să fie acordate daune materiale persoanelor ce au suferit daune morale, compensaţii care se vor stabilii prin apreciere şi care vor avea în vedere criterii, rezultând din cazul concret supus judecăţii.,

în aceste situaţii, statul răspunde pentru organele sale coercitive care au aplicat greşit legea, iar când se constată că legea s-a aplicat cu rea credinţă sau din gravă neglijenţă, statul are acţiune în regres împotriva persoanei vinovate, în baza art. 507, C. proc. pen.

Pentru stabilirea daunelor morale este necesar să se administreze probe care să contureze atât dimensiunea suferinţelor fizice şi întinderea prejudiciilor morale la care a fost supusă victima, cât şi echivalentul lor valoric.
Daunele morale se acordă numai persoanei vătămate direct prin infracţiune, celei care a fost supusă suferinţelor fizice şi traumei psihice, nu şi soţului victimei decedate sau altei persoane, care a suferit din cauza morţii acesteia, dar nu i s-au cauzat vătămări fizice din care să fi decurs şi situaţii traumatizante.

13. Furt de folosinţă. în cazul furtului unui tractor în scopul de a-1 folosi pe nedrept, prejudiciul constă numai din contravaloarea carburanţilor şi amortismentului pe durata folosirii sale pe nedrept, iar nu în contravaloarea tractorului.

14. Incapacitatea de muncă urmarea unei infracţiuni. Atâta vreme cât incapacitatea de muncă a părţii civile – mama victimei – a fost determinată cauzal de şocul psihic suferit în urma morţii fiului său, decedat în condiţiile unui accident de circulaţie provocat de inculpat, obligarea acestuia la plata unor despăgubiri civile apare legală şi temeinică/

Despăgubirile periodice lunare trebuie acordate până la încetarea stării de invaliditate, ci nu până la data când victima urma să fie supusă unei noi expertize medicale.

15. Inundarea unui apartament. Locatarul unui apartament care a provocat inundarea şi degradarea altui apartament, ca urmare a faptului că a lăsat deschis robinetul de apă, răspunde pentru cauzarea prejudiciului cauzat.

16. Iresponsabilitate. Achitarea făptuitorului pentru iresponsabilitatea acestuia nu constituie o cauză pentru nerezolvarea acţiunii civile, lipsa discernământului având urmări numai cu privire la răspunderea penală, nu şi la cea civilă. Deci, el trebuie obligat la repararea prejudiciului cauzat.

17. încredinţarea volanului unei persoane care nu are permis de conducere. Această persoană răspunde solidar cu coinculpatul ce a condus autoturismul fără să aibă permis de conducere, pentru prejudiciul cauzat.

18. însuşirea unei sume de bani. Dacă s-a însuşit o sumă de bani ce trebuia depusă la bancă, despăgubirile vor cuprinde pe lângă suma însuşită şi dobânda aferentă acestei sume, calculată de la data însuşirii sumei şi până la recuperarea ei.

19. Majorarea ulterioară a despăgubirilor. Având în vedere principiul reparaţiei integrale a prejudiciului dacă ulterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive de obligare la despăgubiri civile, au apărut noi consecinţe ale aceleiaşi fapte prejudiciabile, cel prejudiciat are dreptul să promoveze o nouă acţiune pentru majorarea daunelor. în acest proces nu i se poate invoca autoritatea de lucru judecat, deoarece în primul proces s-a avut în vedere numai prejudiciul existent la aceea dată.
20. Obligarea şi la beneficiul nerealizat. Inculpatul condamnat pentru distrugerea unui autobuz, trebuie obligat la echivalentul costului reparaţiilor acelui autobuz, cât şi la beneficiul nerealizat prin indisponibilizarea autobuzului în perioada în care a fost supus reparaţiilor.

21. Parte responsabilă civilmente. Fiind dovedit că inculpata a folosit banii din gestiunea unităţii, printre altele, pentru întreţinerea familiei, a soţului bolnav cu care gospodărea împreună, introducerea în cauză a acestuia ca parte responsabil civilmente, este legală2.

22. Prejudiciu. Revizuire. Prin decizia penală nr. 344 din 7 august 1997, a fost obligat să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri o rentă lunară de 400.000 lei, începând cu data producerii accidentului, 5 februarie 1996, şi până la încetarea stării de nevoie.

Potrivit art. 998 C. civ., repararea prejudiciului se face integral, iar hotărârea pronunţată în această materie se bucură de autoritate de lucru judecat relativă, în sensul că soluţia se impune numai cât timp se menţin împrejurările de fapt ce au impus pronunţarea ei.

In speţă, revizuirea despăgubirilor se impune, având în vedere că renta s-a stabilit în raport de starea de nevoie a reclamantului, suma stabilită reprezentând costul celor necesare traiului, al medicamentelor şi al tratamentului medical.

Conform certificatului de la dosar, eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a persoanelor cu handicap, reclamantul prezintă un handicap permanent, astfel încât nu se mai impune revizuirea stării sale de sănătate.

Prin urmare, starea de nevoie a reclamantului nu a încetat, ci se impune ca suma pe care i-o datorează pârâtul să acopere prejudiciul ce i-a fost cauzat, reprezentând salariul de care a fost lipsit şi din care ar fi putut să-şi procure cele necesare traiului, inclusiv medicamentele şi tratamentul medical.

în lipsa altor probe, Curtea a apreciat că potrivit art. 998 C. civ., suma reprezentând venitul minim pe economie garantat reprezintă despăgubirea cuvenită reclamantului până la încetarea stării de nevoie a acestuia. în acest mod asigurându-se permanent repararea prejudiciului resimţit de reclamant, această valoare fiind indexată prin hotărâre de guvern.

23. Proces inflaţionist. în condiţiile evoluţiei procesului inflaţionist trebuie stabilită suma datorată drept despăgubiri, ţinându-se cont de rata de inflaţie, prejudiciu ce trebuie apoi majorat cu dobânda legală datorată pe toată perioada până la punerea în execuţie a hotărârii definitive.

24. Provocare. Dacă se reţine existenţa provocării, despăgubirile civile pretinse trebuie reduse ca urmare a reţinerii culpei comune/

25. Răspunderea pentru paza bunului. Potrivit art. 1000 alin. 1, C. civ., cel ce are sub paza sa un lucru răspunde de prejudiciile cauzate de el. Cazul fortuit nu exonerează de răspundere.

26. Răspundere subsidiară. Repararea daunelor suferite trebuie să cuprindă atât pierderea survenită prin diminuarea produsă patrimoniului ei ca urmare a infracţiunii de delapidare, cât şi beneficiul nerealizat. Dauna efectivă şi dobânda legală, constituie componente ale pagubei suferite de partea civilă. De aceea părţile responsabil civilmente trebuie obligate atât la plata despăgubirilor, pentru daunele efectiv rămase neacoperite, cât şi la dobânzile legale aferente, din moment ce acestea nu se mai pot recupera de la autorul direct, ca urmare a constatării insolvabilităţii acestuia.

27. Solidaritate. Potrivit art. 1003 C. civ., dacă delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubire. Acest text devine aplicabil când se stabileşte că paguba rezultă din unul şi acelaşi fapt, săvârşit de mai multe persoane, care au acţionat în baza unei înţelegeri comune (unicitate de rezoluţie delictuală).

28. Uciderea din culpă. Inculpatul trebuie obligat la repararea integrală a prejudiciului, în cuantumul sumei pe care tatăl ucis din culpa inculpatului a destinat-o fiecăruia din copiii săi minori, iar nu în raport cu nevoile celor prejudiciaţi şi de posibilităţile de plată ale inculpatului.

La stabilirea veniturilor victimei, se vor lua în calcul veniturile realizate din salariu, cât şi alte venituri pe care aceasta le realiza, inclusiv prin munca depusă în gospodărie. Totodată, la calculul prejudiciului se va ţine seama şi de majorările de salarii şi de indemnizaţiile survenite până la rămânerea definitivă a hotărârii.

29. Victima în stare de ebrietate aflată pe marcajul pietonal. Dacă victima se află în zona marcajului pietonal, în zona în care conducătorul auto are obligaţia să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol, nu prezintă importanţă că era în stare de ebrietate, deci nu are culpă, trebuie despăgubită pentru prejudiciul cauzat, fiind încadrată în gradul II de invaliditate.

Acțiune în repetițiune. Anularea printr-o hotărâre judecătorească a actului în baza căruia s-a făcut plata. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.Jurisprudenta ICCJ 2014

Acțiune în repetițiune. Anularea printr-o hotărâre judecătorească a actului în baza căruia s-a făcut plata. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Acțiunea în repetițiune. Prescripție.

Index alfabetic : acțiune în repetițiune

– prescripție

– plată nedatorată

C.civ., art. 1092

*Notă : Au fost avute în vedere dispozițiile Codului civil, astfel cum erau în vigoare la data sesizării instanței de judecată.

 

În situația în care o sumă de bani a fost plătită în temeiul unei hotărâri judecătorești  și, ulterior, tot printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că actul care a stat la baza emiterii titlului executoriu este nul, cel care a plătit în temeiul acestui act nul are dreptul la restituire, deoarece nulitatea are efect retroactiv, deci obligaţia apare ca şi când nu a existat niciodată, iar părţile urmează a fi repuse în situaţia anterioară.

În acest caz, termenul de prescripție curge nu de la momentul efectuării plăţii, potrivit regulilor generale, ci de la data la care plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel în care hotărârea judecătorească de anulare a actului, în temeiul căreia a fost făcută plata, a devenit definitivă.

 

Secția I civilă, decizia nr. 917 din 22  februarie 2013

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 08.11.2010, reclamanta S.C. E. Bucureşti S.A. prin Sucursala E. Bucureşti, a formulat cerere în restituirea plăţii nedatorate împotriva pârâtului I.A., solicitând să fie obligat pârâtul la plata sumei de 550.793 lei, reprezentând plată nedatorată; plata sumei de 366.442,58 lei, reprezentând actualizarea creanţei cu indicele total de inflaţie de la data 16.07.2003, dată de la care suma a fost transferată către pârât, urmare a executării silite prin poprire până la data de 31.08.2010; actualizarea sumei de 550.793 lei, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data executării efective a obligaţiei, cu indicele total de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

În motivare, s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 662 din 28.09.2001, s-a dispus admiterea acţiunii formulată de I.A., obligarea Sucursalei E. Bucureşti la plata sumei de 4.689.750.000 ROL (468.975 lei noi) reprezentând drepturi băneşti cuvenite inventatorului, rezultate din utilizarea brevetului de către Sucursala E. Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe Sucursala E. Bucureşti a formulat apel, apel respins prin decizia civilă nr. 164A/2002, iar în termenul legal s-a formulat recurs de către Sucursala E. Bucureşti şi, urmare a respingerii acestuia, sentinţa civilă nr. 662/2001 a devenit definitivă și irevocabilă, fiind ulterior învestită cu formulă executorie şi pusă în executare de către reclamantul I.A.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.05.2003, Judecătoria sector 6 a admis cererea de încuviinţare a executării, pentru suma de 5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), reprezentând creanţa constatată prin sentinţa civila nr.662/2001, actualizata cu indicele total de inflaţie.

Urmare a încuviinţării executării silite, Banca B., în calitate de terţ poprit, la solicitarea executorului, a procedat la consemnarea sumei conform procesului verbal întocmit de executor şi, ulterior, în data 16.07.2003, la virarea acesteia către debitorul I.A.

Conform convenţiei de funcţionare depozit din 06.06.2003, notelor contabile ale Băncii B., suma încasată prin poprire de către I.A. este de 5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), sumă care este plată nedatorată ca urmare a faptului că brevetul care a stat la baza litigiului care a determinat plata acestei sume, a fost anulat. Astfel, brevetul de invenţie nr. 113185 CI cu titlul Procedeu şi instalaţie de preîncălzire a apei de adaos, având ca titular pe I.A., a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 193/2006 de Tribunalul Municipiului Bucureşti.

Conform art. 54 pct. 3 din Legea nr. 64/1991, „anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit”.

De asemenea, potrivit principiului retroactivităţii efectelor nulităţii reglementat în dreptul civil, anularea unui act juridic are efect retroactiv. Totodată conform principiului repunerii în situaţia anterioară, în situaţia în care anularea a intervenit după executarea actului, nu presupune numai desfiinţarea retroactivă a actului, ci şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat, motiv pentru care plata drepturilor patrimoniale către I.A., în aceste condiţii reprezintă o plata nedatorată şi impune restituirea acesteia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, precum şi pe dispoziţiile art. 992-994 şi 1092 din C.civ.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat prescripţia dreptului material la acţiune, afirmând că pentru recuperarea sumei pretinse s-a împlinit termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Prin sentinţa civilă nr. 1303 din 28.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti,  Secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă cererea ca fiind prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut următoarele:

Art.8 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul material la acţiune pentru repararea pagubei, dar şi pentru îmbogăţirea fără justă cauză, începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit a cunoscut, sau putea să cunoască paguba, precum şi persoana responsabilă.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului şi persoana pârâtului, căreia i-a efectuat plata în anul 2003, având în vedere că, în litigiul privind obligaţia sa la încheierea unui contract de exploatare pentru utilizarea soluţiei tehnice şi totodată a plăţii drepturilor băneşti cuvenite inventatorului pentru utilizarea brevetului, a invocat nulitatea brevetului pentru lipsa condiţiei noutăţii.

Prin urmare, momentul de început al calculării termenului de prescripţie îl constituie momentul plăţii situat în lunile iunie şi iulie 2003, moment faţă de care introducerea acţiunii, la data de 21.12.2010, depăşeşte termenul general de prescripţie de 3 ani.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 56A din 20 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că momentul la care plata realizată pe cale silită a dobândit caracter nedatorat a fost momentul la care a rămas definitivă hotărârea prin care a fost anulat brevetul, până la acel moment plata având caracter datorat.

Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs, intimatul-pârât pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea acestora, s-a arătat că în mod greşit a considerat că termenul de prescripţie începe să curgă la data de 23.10.2008, odată cu pronunţarea deciziei civile 235A de către Curtea de Apel Bucureşti, întrucât art. 8 din Decretul nr.167/1958 prevede imperativ că dreptul material la acţiune pentru repararea pagubei, dar si pentru îmbogăţirea fără justă cauză, începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit a cunoscut sau putea să cunoască paguba precum şi persoana responsabilă.

Reclamanta a cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului şi persoana pârâtului căruia i-a efectuat plata în anul 2003, având în vedere că litigiul privind obligarea sa la încheierea unui contract de exploatare pentru utilizarea soluţiei tehnice şi totodată a plăţii drepturilor băneşti cuvenite inventatorului pentru utilizarea brevetului, a invocat lipsa caracterului de noutate a  invenţiei  brevetate, aceasta fiind singura apărare în fond a pricinii.

Astfel, momentul de început al calculării termenului de prescripţie îl constituie momentul plăţii, mai precis iunie-iulie 2003, moment faţă de care introducea acţiunii la data de 21.11.2010, depăşeşte termenul general de prescripţie de 3 ani.

Aşa cum recunoaşte apelanta prin cererea de chemare în judecată, sumele achitate de către aceasta au avut la bază existenţa unui brevet de invenţie, precum şi ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de obligare a acesteia la plata drepturilor cuvenite pentru folosirea elementelor din brevetul de invenţie.

Plata s-a realizat doar ca urmare a unei executări silite şi nicidecum prin grija reclamantei de a respecta drepturile izvorâte din brevet, în anul 2003.

Decretul nr. 167/1958 prevede imperativ că dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se prescrie într-un termen general de prescripţie de trei ani.

De altfel chiar şi în cadrul dosarului prin care a fost obligată la plată, astăzi nedatorată, a invocat ca apărare de fond lipsa noutăţii brevetului de invenţie, ca şi cauză de nevalabilitate a acesteia. Deci, încă de la data plăţii aceasta a cunoscut paguba precum şi pe cel îndreptăţit la restituire. Chiar şi după acest moment, respectiv la data introducerii acţiunii de anulare a brevetului de invenţie, soluţionată definitiv prin decizia civilă nr. 235A de către Curtea de Apel Bucureşti, invocată de către instanţa de apel, reclamanta nu a înţeles să-şi valorifice dreptul material la acţiune în sensul reparării pagubei pricinuite prin eliberarea brevetului de invenţie atacat.

Este cât se poate de firesc şi evident că reclamanta, în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii acţiunii de anulare a brevetului de invenţie avea cunoştinţă de motivele de anulabilitate a brevetului şi totodată de persoana ce a primit plata nedatorată.

Acest moment, al formulării acţiunii de anulare a brevetului, este datat 16.03.2004.

Nimeni şi nimic nu au împiedicat pe reclamantă să solicite restituirea prestaţiei, în cadrul acţiunii de anulare amintită sau separat.

Acţiunea în anulare nu a întrerupt cursul prescripţiei, întrucât prin petit nu s-a formulat un capăt de cerere în legătură cu prezenta cauză.

Faţă de cele învederate instanţa de apel a făcută o greşită aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că a nesocotit această normă cu privire la momentul începerii cursului prescripţiei extinctive.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Acţiunea de faţă are natura juridică a unei acţiuni în repetiţiune, deoarece ne aflăm în prezenţa executării unei obligaţii de care partea reclamantă nu mai este ţinută.

Conform art. 1092 Cod civil „ceea ce s-a plătit fără a fi debit este supus repetiţiunii”.

Astfel, reclamanta a fost obligată la plata unei sume prin hotărâre judecătorească, iar executarea acesteia s-a realizat silit asupra întregii sume. Întrucât tot printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că actul care a stat la baza emiterii titlului executoriu este nul, cel care plăteşte în temeiul acestui act nul are dreptul la restituire deoarece nulitatea are efect retroactiv, deci obligaţia apare ca şi când nu a existat niciodată, iar părţile urmează a fi repuse în situaţia anterioară.

Acţiunea în repetiţiune este o acţiune patrimonială, astfel că ea va putea fi intentată în termenele de prescripţie de drept comun, care încep să curgă de la momentul efectuării plăţii.

În cazul de faţă, această regulă nu este aplicabilă, întrucât la momentul la care se efectuase plata, aceasta nu avea caracter de plată nedatorată, fiind efectuată în temeiului unui titlu executoriu valabil, care a fost pus în executare pe cale silită.

Potrivit art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958 „Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.”

Deşi în speţă nu este vorba despre săvârşirea unei fapte ilicite, ci despre o pagubă constând în plata unei sume devenită nedatorată prin anularea actului care a stat la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti care a constituit titlul executoriu, termenul de prescripţie va începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Or, acest moment nu poate fi decât acela în care plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel în care hotărârea judecătorească de anulare a brevetului de invenţie a devenit definitivă, respectiv la data de 23.10.2008, odată cu pronunţarea deciziei civile 235A de către Curtea de Apel Bucureşti.

           În determinarea momentului la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, nu poate fi avută în vedere atitudinea subiectivă a păgubitului, respectiv data la care acesta a invocat în instanţă lipsa noutăţii brevetului de invenţie, ca şi cauză de nevalabilitate a acesteia sau alte cauze de nulitate a brevetului învederate ulterior, în acţiunea de constatare a nulităţii brevetului, întrucât acestea constituiau simple susţineri asupra cărora numai instanţa de judecată, după soluţionarea căii de atac a apelului, când decizia a devenit definitivă, putea să aprecieze asupra justeţii  acestor  susţineri,  astfel încât paguba să  poată  fi determinată cu certitudine.

Pentru argumentele menţionate anterior, Înalta Curte a considerat că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958, motivul de recurs invocat nefiind incident în cauză astfel încât, în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.

Contract de vânzare-cumpărare încheiat în cadrul unei proceduri execuţionale demarate de organele fiscale. Nerespectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 268/2001 aplicabile activelor supuse vânzării. Consecinţe – Jurisprudenta ICCJ 2014

Contract de vânzare-cumpărare încheiat în cadrul unei proceduri execuţionale demarate de organele fiscale. Nerespectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 268/2001 aplicabile activelor supuse vânzării. Consecinţe – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acţiune în constatare

–          nulitate absolută

–          contract de vânzare-cumpărare active

–          executare silită fiscală

Legea nr. 268/2001, art. 24

O.G. nr. 92/2003, art. 142 alin. (2), art. 160, art. 166

Din economia dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 268/2001 rezultă faptul că vânzarea activelor societăţii comerciale deţinătoare de terenuri cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului statului, având ca unic acţionar Agenţia Domeniilor Statului, se face la propunerea consiliului de administraţie al acesteia, cu avizul A.D.S. şi aprobarea adunării generale, pe bază de licitaţie sau plic închis, la preţul cel mai bun oferit.

Astfel, împrejurarea că vânzarea s-a realizat în cadrul unei proceduri execuţionale demarate de organele fiscale, în condiţiile art. 160 şi art. 166 din O.G. nr. 92/2003, nu înlătură respectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 268/2001 aplicabile activelor supuse vânzării, acordul organului de executare fiscală pentru vânzarea prin înţelegerea părţilor neputând conferi valabilitate actului încheiat cu încălcarea unor dispoziţii legale speciale de ordine publică cu privire la bunurile ce au făcut obiectul vânzării, în acest sens fiind şi prevederea cuprinsă în art. 142 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 637 din 19 februarie 2013

 

Notă: În decizie a fost avută în vedere forma Legii nr. 268/2001 în vigoare la data de 27 mai 2006

 

1. Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Buzău în primă instanţă.

Prin acţiunea introductivă de instanţă înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău reclamanta A.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu  pârâtele SC S. SA şi SC M.C. SA să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte  autentificat sub nr. 1225 din 15.09.2010  de  BNP F.N. şi să se dispună rectificarea cărţii funciare nr. 1234 şi 12346 a localităţii Cislău privind titularul dreptului de proprietate.

În motivare reclamanta a arătat în temeiul Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare  terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă, pârâta SC S. SA a intrat în portofoliul A.D.S. care a devenit unic acţionar al societăţii cu statut de societate comercială pe acţiuni.

A susţinut reclamanta că prin contractul de vânzare–cumpărare  încheiat la 15 septembrie 2010 între SC S. SA, în calitate de vânzător şi  SC M.C. SA în calitate de cumpărător au fost înstrăinate activele fermei Cislău (construcţii şi terenuri) cu fraudarea legii şi a drepturilor acţionarului unic A.D.S.

Potrivit reclamantei valorificarea bunurilor s-a făcut direct de către directorul general, fără aprobarea AGA şi a consiliului de administraţie şi fără să se ţină seama de prevederile Legii nr. 268/2001.

Pârâta SC M.C. SA s-a apărat prin întâmpinare formulată în cauză susţinând că vânzarea activelor s-a făcut în baza unei proceduri de executare silită fiscală, cu acordul DGFP, bunurile fiind sub sechestru.

Astfel investit, Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 3668 din 25 octombrie 2011, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta reţinând în baza probelor administrate că vânzătoarea SC S. SA  înregistra debite către AFP Sector 1 Bucureşti, motiv pentru care organele fiscale au aplicat sechestru asupra bunurilor debitoarei, respectiv imobile de la Ferma Cislău, care au fost valorificate în conformitate cu art. 160 şi 164 din O.G. nr. 92/2003 vânzarea încheindu-se prin acordul părţilor.

În acest context, tribunalul a apreciat că nu se impunea aprobarea  adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie, fiind suficient acordul DGFP pentru vânzarea bunurilor aflate sub sechestru, dispoziţiile Legii nr. 268/2001 nefiind aplicabile în procedura demarată de  organele fiscale în vederea executării creanţelor bugetare.

2. Apelul. Decizia pronunţată de instanţa de control judiciar la 13 februarie 2012.

Împotriva sentinţei fondului a declarat apel reclamanta ADS pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate în cadrul cărora a reiterat susţinerile şi argumentele formulate în primă instanţă.

Examinând criticile formulate, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 13 din 13 februarie 2012, a admis apelul reclamantei ADS şi, în consecinţă, a schimbat în tot sentinţa nr. 3668 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău în primă instanţă, în  sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1225 din 15 septembrie 2010 de BNP F.N.; totodată, s-a dispus rectificarea cărţilor funciare ale localităţii Cislău, Jud. Buzău cu privire la imobilele ce  au făcut  obiectul contractului anulat.

Curtea de apel a apreciat că vânzarea –cumpărarea activelor fermei Cislău în cadrul procedurii speciale prevăzute de O.G. nr. 92/2003, respectiv art. 160 şi 164 alin. (5), s-a făcut prin acordul părţilor, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 republicată, privind societăţile comerciale, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat de directorul societăţii fără aprobarea adunării generale şi fără înştiinţarea consiliului de administraţie cu privire la vânzare şi preţul oferit de cumpărător.

A reţinut instanţa că dispoziţiile art. 142 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 prevăd expres că bunurile supuse unui regim de circulaţie special, în categoria cărora se încadrează şi activele Fermei Cislău, pot fi urmărite cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, condiţii care au fost încălcate, ceea ce impune anularea contractului de vânzare-cumpărare, astfel încheiat.

3.     Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC M.C. SA, solicitând în principal admiterea recursului şi casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerii hotărârii fondului.

3.1. Recurenta şi-a întemeiat criticile formulate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5,7,9 şi 10 C. proc. civ., aducând, în esenţă, următoarele argumente, în sprijinul motivelor invocate.

Sub un prim aspect recurenta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe  prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, natura comercială a litigiului şi caracterul său evaluabil în bani impuneau îndeplinirea procedurii concilierii prealabile, condiţie neîndeplinită de reclamanta anterior introducerii acţiunii, aşa încât, dat fiind caracterul de ordine publică al încălcării, ce nu necesită verificări de fapt, soluţia respingerii acţiunii ca inadmisibilă în temeiul acestei excepţii poate fi  dispusă şi în recurs.

Din perspectiva soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990 (art. 111, 113 şi 142) care nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor nefiind invocate de reclamanta ADS prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 268/2001.

Potrivit recurentei, nerespectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare atrag incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea hotărârii.

Procedând astfel, a susţinut recurenta, instanţa a pronunţat o hotărâre  întemeiată pe motive străine de natura pricinii, sancţionată de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

            Cu privire la motivul vizând aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) recurenta a arătat că dispoziţiile Legii nr. 31/1990 nu îi sunt  aplicabile reclamantei care a fost înfiinţată prin H.G. nr. 199/1991 ca societate comercială pe acţiuni în domeniul sericiculturii şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile şi statutul propriu, care stabileşte în art. 20 alin. (8) şi (9) că preşedintele Consiliului de Administraţie îndeplineşte funcţia de director general al societăţii pe care o reprezintă în relaţiile cu terţii.

            A arătat recurenta că şi în ipoteza în care s-ar avea în vedere dispoziţiile Legii nr. 31/1990 ele trebuiau coroborate cu dispoziţiile art. 15322 din Legea Societăţilor Comerciale, care permit directorilor să dobândească sau să înstrăineze bunuri aflate în patrimoniu societăţii a căror valoare nu depăşeşte  jumătate din valoarea contabilă a activelor la data încheierii actului, aspecte neverificate  de instanţă.

            Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. recurenta a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra faptului esenţial  rezultând din probele administrate, respectiv încheierea contractului în scopul  acoperirii unor creanţe bugetare în cadrul unei proceduri de executare silită prevăzute de O.G. nr. 92/2003, cu acordul organului de executare şi al părţilor  semnatare ale actului neputându-se reţine vreo vătămare a ADS-ului.

            Prin întâmpinarea formulată în această fază procesuală, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

            Potrivit intimatei, vânzarea s-a făcut fără aprobarea AGA şi înştiinţarea  Consiliului de Administraţie, cu nerespectarea metodelor legale de valorificare prevăzute de legea specială care guvernează administrarea SC S. SA, vânzarea având o cauză  ilicită aşa cum a constatat şi corpul de control al MADR în nota de constatare nr. 206181 din 1 noiembrie 2010 ataşată cererii de chemare în judecată.

            3.2. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, a constatat că recursul este nefondat  pentru considerentele ce urmează:

            Excepţia inadmisibilităţii acţiunii introductive, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzute de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., excepţie invocată pentru prima dată în această fază procesuală, nu se susţine.

            Regula înscrisă în art. 7201 din Capitolul XIV din Codul de procedură civilă intitulat Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială are ca scop declarat încercarea de soluţionare pe cale amiabilă a litigiilor înainte de introducerea cererii de chemare în judecată şi, totodată, prevenirea introducerii unor cereri intempestive care să pună în dificultate cealaltă parte, şi nu în ultimul rând soluţionarea cu celeritate a  litigiilor comerciale.

            Aşa fiind, nerespectarea acestei proceduri prealabile poate constitui un fine de neprimire cu consecinţa respingerii cererii ca inadmisibilă sau prematură, numai în măsura în care a fost invocată în faţa primei instanţe până la prima zi de înfăţişare, faţă de raţiunea reglementării.

            Invocarea acestei proceduri prealabile pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, după parcurgerea a două grade de jurisdicţie şi în condiţiile în care partea, pârâta în cauză, care se prevalează de nerespectarea acestor dispoziţii şi-a  formulat apărări pe fondul cauzei, are un caracter pur formal, fiind de domeniul  evidenţei că o soluţionare amiabilă nu mai este posibilă şi în egală măsură, că pârâta, valorificându-şi apărările pe fondul cauzei, nu a suferit nicio vătămare prin necomunicarea  prealabilă a pretenţiilor reclamantei.

            Astfel spus, din argumentele recurentei în sprijinul acestei excepţii nu rezultă nici expres, nici implicit vătămarea drepturilor sale procesuale deduse  din nerespectarea procedurii prealabile, ceea ce conferă excepţiei astfel invocate un caracter formal, contrar scopului reglementării, de soluţionare cu celeritate a litigiilor comerciale.

            3.3. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe ipoteza  reglementată de art. 304 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ. care vor fi analizate împreună, deoarece argumentele invocate se întrepătrund, Curtea a constatat următoarele:

            În esenţă, recurenta a susţinut că dispoziţiile Legii nr. 31/1990 pe care se întemeiază instanţa de apel nu au fost  invocate de reclamantă prin acţiune şi nu au fost avute în vedere de prima instanţă, context în care trebuiau puse în discuţia contradictorie a părţilor.

            Or, un examen obiectiv al actelor şi lucrărilor din dosar infirmă susţinerile  recurentei.

            Reclamanta şi-a întemeiat întregul demers judiciar pe lipsa aprobării adunării generale cu privire la înstrăinarea consimţită numai de directorul general al societăţii vânzătoare fără acordul AGA şi al Consiliului de administraţie cu încălcarea dispoziţiilor speciale sub incidenţa căreia funcţionează societatea, dar şi a celor din actul constitutiv.

            Aceste aspecte au fost analizate şi de prima instanţă, care a apreciat că nu se impunea acordul organelor statutare, fiind suficient acordul D.G.F.P. pentru vânzarea activelor în procedura execuţională demarată pentru recuperarea unor creanţe bugetare împotriva societăţii vânzătoare.

            Instanţa de apel, cu respectarea dispoziţiilor privitoare la judecarea apelului (art. 294 şi urm. C. proc. civ.) şi în raport de motivele invocate prin cererea de apel le-a reexaminat, apreciind că procedura specială pentru recuperarea creanţelor statului trebuia coroborată cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, invocând şi prevederile art. 142 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

            Prin urmare, Înalta Curte a constatat că în cauză instanţa de apel nu a  încălcat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, judecata apelului derulându-se potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, dezlegarea dată fiind  argumentată în fapt şi în drept pe chestiunile deduse judecăţii prin susţinerile şi  apărările părţilor, astfel încât criticile întemeiate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. se vădesc nefondate.

            3.4. Aspectele de nelegalitate puse în discuţie de recurentă prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează statutul juridic al societăţii vânzătoare SC S. SA şi dispoziţiile legale care reglementează funcţionarea sa.

            Sub un prim aspect, Curtea observă o anumită inconsecvenţă a raţionamentului juridic expus de recurenta-pârâtă pe parcursul derulării fazelor procesuale, în condiţiile în care în primă instanţă şi în apel a susţinut că dispoziţiile  Legii nr. 268/2001 nu sunt incidente în cauză, iar în prezentul recurs  susţine că în egală măsură nu sunt aplicabile nici dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicată care au în vedere societăţile pe acţiuni al căror număr de acţiuni nu poate fi mai  mic de doi acţionari, fără a conchide însă asupra statutului juridic al societăţii pârâte pe care îl pune în discuţie.

            Actele dosarului atestă că SC S. SA a fost înfiinţată prin H.G. nr. 199/1991 ca societate comercială pe acţiuni în domeniul sericiculturii având ca acţionar Statul român.

            Potrivit art. 3 din hotărârea de înfiinţare, societăţile comerciale din domeniul sericiculturii (menţionate in anexa 2 pct. 20) îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu statutul propriu din anexa 2.1 la hotărâre, anexe care fac parte integrantă din actul de înfiinţare. Totodată, în art. 35 din statutul aprobat se menţionează expres că dispoziţiile sale se completează cu dispoziţiile legale referitoare la societăţile comerciale.

 În temeiul Legii nr. 268/2001 societatea a intrat în portofoliul ADS care a devenit unic acţionar, în numele statului, fiind menţionată în Anexa 1 la lege poziţia 572 din lista societăţilor comerciale pe acţiuni deţinătoare de terenuri cu destinaţie agricolă preluate de ADS.

            Potrivit dispoziţiilor cuprinse în Secţiunea 1 din Legea nr. 268/2001, ADS exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului şi asigură  gestionarea şi exploatarea  eficientă a patrimoniului de  stat, al cărui proprietar mandatat este precum şi privatizarea societăţilor comerciale deţin terenuri agricole.

            Prin urmare, societatea vânzătoare este constituită şi funcţionează ca o societate pe acţiuni, cu unic acţionar ADS, în numele statului, fiind supusă  dispoziţiilor generale din Legea nr. 31/1990 L.S.C. transpuse în statutul său şi dispoziţiilor speciale din Legea nr. 268/2001, fiind o societate comercială care deţine terenuri cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului statului.

            Cu privire la vânzarea de acţiuni aparţinând societăţilor comerciale care fac obiectul Legii nr. 268/2001, în capitolul IV din lege secţiunea a II-a art. 24 se prevede expres că vânzarea se va face la propunerea consiliului de administraţie al societăţii, cu avizul ADS şi aprobarea adunării generale, pe bază de licitaţie sau plic închis, la preţul cel mai bun oferit.

            Aplicarea acestor dispoziţii legale incidente la circumstanţele cauzei impune concluzia că vânzarea-cumpărarea activelor societăţii, respectiv Ferma Cislău  (clădiri şi 26.302 mp teren extravilan) s-a făcut cu încălcarea  flagrantă a acestor  prevederi obligatorii, fără aprobare AGA şi avizul ADS.

            Împrejurarea că vânzarea s-a realizat în cadrul unei proceduri execuţionale  demarate de organele fiscale în condiţiile art. 160 şi 166 din O.G. nr. 92/2003, respectiv prin acordul părţilor, nu înlătură respectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 267/2001 aplicabile activelor supuse vânzării, aşa cum se prevede expres şi în cuprinsul O.G. nr. 92/2003 art. 142 alin. (2) după care ,,bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea  condiţiilor  prevăzute de lege.

            În sfârşit, în egală măsură, acordul organului de executare fiscală pentru vânzare prin înţelegerea părţilor, de care se prevalează recurenta, nu poate  conferi valabilitate actului încheiat cu încălcarea unor dispoziţii legale speciale de ordine publică cu privire la bunurile ce au făcut obiectul vânzării, în condiţiile în care cumpărătorul a contractat cunoscând statutul juridic al societăţii vânzătoare şi natura activelor ce au făcut obiectul vânzării, respectiv calitatea de unic acţionar al ADS al cărui acord exprimat în cadrul unei adunări generale convocată pentru vânzare nu a existat la data încheierii actului.

            3.5. În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Curtea aminteşte că pct. 10 al art. 304 a fost abrogat prin art. 1 pct. 11 din O.U.G. nr. 138/2000 şi ca atare, aspectele de netemeinicie subsumate acestui motiv nu mai pot fi examinate în actuala reglementare a recursului.

            Distinct de acesta, Curtea apreciind că unele chestiuni puse în discuţie prin acest ultim motiv se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 le-a examinat   în cadrul considerentelor de la pct. 3.4.

            Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte, constatând că motivele invocate nu relevă aspecte de nelegalitate de natură să atragă casarea sau modificarea deciziei  atacate, a respins recursul ca nefondat.

Procedura concilierii prealabile. Cerere de chemare în garanţie. Subiecţii activi ai obligaţiei parcurgerii procedurii prealabile – Jurisprudenta ICCJ 2014

Procedura concilierii prealabile. Cerere de chemare în garanţie. Subiecţii activi ai obligaţiei parcurgerii procedurii prealabile – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

–          chemare în garanţie

–          excepţia lipsei calităţii procesuale pasive

–          îmbogăţire fără justă cauză

–          procedura concilierii prealabile

 

C. proc. civ., art. 60, art. 7201, art. 7205

Cererile cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece raţiunea posibilităţii exercitării lor a fost aceea de rezolvare concomitentă cu cererea principală a unor situaţii litigioase concurente, raţiune care vine în contradicţie cu efectul dilatoriu al parcurgerii procedurii de conciliere.

          Ca atare, cererea de chemare în garanţie formulată în procesul în care reclamantul a parcurs procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. nu este supusă obligaţiei parcurgerii acestei proceduri, prin voinţa legiuitorului.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 484 din 12 februarie 2013

Prin sentinţa nr. 1154 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Timiş a admis acţiunea promovată de reclamanta SC C. SA Timişoara, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta FC R. 2000 SA Timişoara pe care, în consecinţă, a obligat-o la contravaloarea lucrărilor de construcţie şi amenajare solicitate.

S-a admis, prin aceeaşi sentinţă, şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, precizată, pe care le-a obligat la plata aceleiaşi sume către pârâtă şi s-a respins cererea de chemare în garanţie a Asociaţiei Sportive Clubul „F.T.”.

Instanţa de fond, în pronunţarea sentinţei, a avut în vedere poziţia procesuală a pârâtei de achiesare la pretenţiile reclamantei, iar cu privire la cererea de chemare în garanţie, faţă de poziţia procesuală a chematului în garanţie Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, a administrat probe, fiind administrată proba cu o expertiză tehnică şi una contabilă în dovedirea calităţii sale de chemat în garanţie şi a realităţii susţinerilor pârâtei cu privire la temeinicia refuzului său în recuperarea sumei pe care o datorează reclamantei.

Pe baza probelor administrate, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie şi, pe fond, a apreciat ca întemeiată cererea de chemare în garanţie promovată de pârâtă faţă de acest chemat în garanţie reţinând că terenul pe care reclamanta a efectuat investiţiile se află în patrimoniul chematului în garanţie căruia acestea îi profită şi al căror beneficiar este, aşa încât, în raport de prevederile art. 60 şi urm. C. proc. civ., şi, pe fond, a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, cererea pârâtei a fost admisă.

Prealabil, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie pe temeiul art. 7201 C. proc. civ. invocată de acest chemat în garanţie cu motivarea că acestei cereri i se aplică regimul juridic prevăzut de art. 7205 C. proc. civ. pentru cererea reconvenţională.

Împotriva sentinţei a declarat apel chematul în garanţie Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş prin care a solicitat, în principal, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi, subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie în ce îl priveşte, prin admiterea excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive şi, în caz de respingere a excepţiilor, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie ca neîntemeiată.

În susţinerea apelului, chematul în garanţie a invocat probele cu privire la dovada proprietăţii şi lipsa unor raporturi contractuale cu pârâta.

Curtea de Apel Timişoara, prin decizia nr. 3 din 9 ianuarie 2012, a respins apelul declarat de chematul în garanţie ca nefondat.

Cu privire la excepţiile invocate în faţa instanţei de fond s-a apreciat corecta aplicare a prevederilor art. 7205 C. proc. civ., cât şi a prevederilor art. 60 şi urm. C. proc. civ.

În legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, deoarece în prezent are calitate Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, instanţa de apel a constatat că, de fapt, este vorba de o schimbare de denumire, iar nu de o veritabilă excepţie, că prima instanţă a soluţionat corect cauza sub aspectul pe care-l consideră hotărâtor, anume calitatea de titular al dreptului de proprietate privind complexul sportiv asupra căruia s-au efectuat amenajările şi construcţiile pretinse de reclamantă.

Cu privire la criticile pe fond, instanţa de apel a administrat noi probe în apel, respectiv o contraexpertiză precum şi o cercetare la faţa locului.

În raport cu probele administrate instanţa de apel a concluzionat în sensul temeiniciei şi legalităţii sentinţei pe fond.

Reţinând că ultima înscriere a terenului pe care s-au efectuat investiţii în cartea funciară este notată în patrimoniul chematului în garanţie, s-a constatat că aceasta este singura entitate care are calitate procesuală pasivă în litigiu, restul chemaţilor în garanţie neavând legătură cu litigiul de faţă.

Reţinând, de asemenea, ca dovedite relaţiile contractuale existente între părţi cu înscrisurile depuse la dosar şi că în privinţa cuantumului despăgubirilor, contraexpertiza dispusă în apel a constatat chiar un cuantum mai mare decât cel reţinut la fond, instanţa de apel a respins apelul ca nefondat.

În contra deciziei instanţei de apel a declarat recurs chematul în garanţie Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara invocând atât motive de casare cât şi de modificare.

Intimatele – M.F.P. – D.G.F.P. a judeţului Timiş şi SC C. SA au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acestuia şi menţinerea hotărârilor pronunţate în cauză pe ale căror argumente îşi fundamentează cererile.

Intimata Asociaţia Sportivă Clubul „F.T.”, prin întâmpinarea depusă, a solicitat admiterea recursului apreciind ca întemeiate criticile formulate în raport de situaţia de fapt pe care o reiterează şi care nu relevă, în opinia intimatei, o îmbogăţire fără justă cauză a recurentului chemat în garanţie.

I Motivele de casare:

1. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Nesocotirea de către ambele instanţe a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care sancţionează cu anularea cererii nerespectarea obligaţiei de timbrare. Consideră recurentul că în mod greşit s-a acordat termen în cererea de reexaminare formulată peste termenul de decădere de 3 zile şi invocă vătămarea produsă în raport de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Aprecierea Înaltei Curţi

Critica de nelegalitate formulată nu poate fi reţinută, deoarece, pe de o parte, obligaţia reclamantului, respectiv a pârâtei în cererea de chemare în garanţie, de plată a taxei judiciare de timbru este o obligaţie de natură fiscală, raportul juridic de drept fiscal fiind legat între instanţă, ca autoritate administrativă, în acest caz, şi titularul cererii, debitor fiscal, aşa încât orice neregulă poate fi remediată sau sancţionată între părţile raportului juridic de drept fiscal şi cu privire la obiectul acestuia, respectiv obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru fiind o lege fiscală.

Pe de altă parte, din chiar dezvoltarea criticii rezultă că în cauză s-a formulat o cerere de reexaminare taxă judiciară de timbru, iar aceasta se soluţionează printr-o hotărâre distinctă, titularul cererii de reexaminare fiind debitorul fiscal, hotărâre prevăzută cu propriile ei căi de atac în limitele cadrului procesual fixat de legea fiscală.

2. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor în raport de menţiunile existente în Cartea funciară la rubrica situaţia juridică unde este notat „în administrare”, faţă de faptul că în litigiile privitoare la dreptul de administrare conform Legii nr. 213/1998, art. 12 alin. (5), statul este reprezentat prin Ministerul de Finanţe şi faţă de faptul că obiectul acţiunii îl formează pretenţii, nu dreptul de administrare asupra terenului, instanţa nepronunţându-se asupra cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Aprecierea Înaltei Curţi

Motivul de nelegalitate astfel cum a fost dezvoltat, sub aspectul primei critici prin care se susţine de fapt lipsa calităţii procesuale pasive a recurentului prin opoziţie cu identificarea acestei calităţi în persoana chematului în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor, numai parţial se încadrează în cazul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Calitatea procesuală pasivă a chemaţilor în garanţie, respectiv a recurentului, a fost stabilită de instanţe pe bază de probe. Cu privire la probele administrate, respectiv înscrierile în cartea funciară, recurentul invocă greşita lor apreciere.

Or, se impune observaţia, din acest punct de vedere, că aspectele de apreciere a probelor ţin de temeinicia hotărârii atacate, iar examinarea instanţei de recurs este limitată de art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, exclusiv la nelegalitatea acesteia. Înalta Curte observă, însă, că, în raport de situaţia de fapt reţinută, instanţele de fond şi apel au făcut o corectă aplicare prevederilor Legii nr. 213/1998 în stabilirea naturii şi titularului dreptului privind imobilul în speţă.

Nu poate fi primită nici critica admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul de Finanţe, critică care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, recurentul nu prezintă calitate procesuală, nefiind parte a acestui raport procesual, sentinţa şi respectiv încheierea din 16 septembrie 2009 prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul de Finanţe, nefiind atacate de pârâtă, de titulara cererii de chemare în garanţie, intrând astfel, în puterea lucrului judecat sub acest aspect.

Calitatea procesuală a recurentului s-ar fi justificat, în acest caz, în condiţiile în care, la rândul său, în temeiul art. 60 şi urm. C. proc. civ., ar fi formulat o cerere de chemare în garanţie a  Ministerului de Finanţe.

Numai în propria sa cerere de chemare în garanţie ar fi devenit operante juridic temeiurile şi criticile pe care le invocă, raportul procesual dintre pârâtă şi fiecare dintre chemaţii în garanţie având independenţă procesuală, temeiurile fiind diferite, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în considerentele deciziei instanţei de apel s-a reţinut că numai recurentul este singurul chemat în garanţie care justifică această calitate procesuală, în raport cu probele administrate.

Este de observat că pârâta şi-a precizat cererea de chemare în garanţie succesiv, la 28 noiembrie 2008, 26 mai 2010, 21 mai 2010, iar în ce priveşte Statul Român care nu poate sta în judecată, astfel cum chiar recurentul susţine, decât prin Ministerul de Finanţe şi în ce priveşte Ministerul Apărării Naţionale, excepţiile lipsei calităţii lor procesuale au fost admise de instanţa de fond prin încheierea de la termenul din 16 iunie 2009, termen la care a fost soluţionată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.

II  Motivele de modificare.

1. Motivul de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Greşita respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului chemat în garanţie şi a excepţiei prematurităţii şi inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie prin încheierea din 16 iunie 2009.

Susţine recurentul că dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ. au fost greşit aplicate, deoarece ipoteza pe care o reglementează nu este a cererii reconvenţionale când obligaţiile izvorăsc din acelaşi raport juridic, or nici între recurentul chemat în garanţie şi pârâtă şi nici între acesta şi reclamantă nu există un raport juridic direct.

Mai susţine recurentul că prima instanţă a reţinut ca temei pentru justificarea calităţii sale art. 969 C. civ., fără a referi la vreun contract.

Opinia Înaltei Curţi

Acest motiv de recurs, ca şi precedentele, nu este fondat.

Art. 7201 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data la care pârâta a promovat cererea de chemare în garanţie a recurentului, instituie pentru reclamant obligaţia parcurgerii procedurii prealabile de conciliere, iar art. 7205alin. (1) C. proc. civ. dispensează pe pârâtul-reconvenient de parcurgerea unei atare proceduri.

Cererile cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece raţiunea posibilităţii exercitării lor a fost aceea de rezolvare concomitentă cu cererea principală a unor situaţii litigioase concurente, raţiune care vine în contradicţie cu efectul dilatoriu al parcurgerii procedurii de conciliere.

Ca atare, cererea de chemare în garanţie formulată în procesul în care reclamantul a parcurs procedura art. 7201 fiind sustrasă de la obligativitatea parcurgerii acestei proceduri prin voinţa legiuitorului, pârâtul în cererea de chemare în garanţie, similar cu poziţia lui în cererea reconvenţională, nu este subiect activ al obligaţiei parcurgerii procedurii prealabile, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel.

De altfel, în actuala reglementare, art. 7201 C. proc. civ. instituie obligaţia concilierii prealabile când în respectivul litigiu ambele părţi: reclamant şi pârât au calitatea de profesionişti. Or, în persoana recurentului chemat în garanţie nu se identifică o atare calitate.

Prin urmare, soluţia instanţelor asupra excepţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. este una legală.

În ce priveşte alegaţiile recurentului cu privire la motivarea în drept a primei instanţe pentru reţinerea calităţii sale procesuale pasive se impune observaţia că obiect al recursului îl formează decizia instanţei de apel, nu sentinţa, pe de o parte, iar, pe de altă parte, critica soluţiei asupra excepţiei a fost antamată în cadrul motivului de recurs anterior.

2. Motivul de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii.

Recurentul arată că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe contractul de lucrări nr. 101 din 15 ianuarie 2008 şi actul adiţional nr. 1 din 15 martie 2008 încheiate cu pârâta, dar între pârâtă şi recurentul chemat în garanţie nu există niciun raport contractual care să-i atragă răspunderea în baza art. 969 C. civ., iar contractul de comodat încheiat în 2002 cu Asociaţia Sportivă „F.T.” a fost reziliat la 22 iunie 2006, anterior începerii lucrărilor realizate de reclamantă.

Opinia Înaltei Curţi 

Dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se încadrează în ipotezele legale pe care acesta le reglementează. Modificarea unei hotărâri poate fi atrasă în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Or, recurentul susţine inexistenţa unui act juridic, nu greşita lui interpretare de o manieră care să-i schimbe natura sau înţelesul lămurit.

3. Motivul de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub acest motiv, recurentul critică greşita reţinere ca temei pentru chemarea în garanţie a îmbogăţirii fără justă cauză faţă de faptul că un asemenea temei este subsidiar cât timp se poate cere, conform art. 111 C. proc. civ., realizarea dreptului, instanţele interpretând greşit însăşi definiţia îmbogăţirii fără justă cauză.

Totodată, instanţele nu au avut în vedere că în circumstanţele speţei nu s-a realizat o îmbogăţire, expertiza întemeindu-se pe înscrisuri care au provenit numai de la pârâtă, litigiul fiind, de fapt, unul fictiv.

Opinia Înaltei Curţi

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Cererea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu este o acţiune în constatare în sensul art. 111 C. proc. civ. Prin finalitatea ei, este tot o acţiune în realizare, iar raportarea la un contract în care chematul în garanţie nu este parte, acesta indicând că astfel pârâta parte în respectivul contract are calea acţiunii în realizare, excede ipotezei de reglementare a art. 111 C. proc. civ. care raportează ambele cereri, în constatare sau realizare, la aceleaşi părţi contractante.

În ce priveşte existenţa sau nu a unei îmbogăţiri în raport de probele administrate, Înalta Curte revine cu aceeaşi observaţie în sensul că verificarea hotărârii atacate cu recurs este limitată legal numai la controlul de legalitate.

Se mai impune observaţia că însăşi dezvoltarea criticii este lipsită de concreteţe şi de rigoare, în contextul în care în cursul procesului s-au administrat trei expertize, una contabilă şi una tehnică în faţa instanţei de fond, şi o contraexpertiză în apel, precum şi o cercetare locală, iar recurentul referă generic la „raportul de expertiză” şi „proiectele prezentate expertului”.

4. Motivul de recurs cu privire la critica acordării cheltuielilor de judecată.

Deşi recurentul referă la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în dezvoltarea criticilor acesta referă la probele în dovedirea cheltuielilor de judecată a căror apreciere este de atributul exclusiv al instanţei în faţa căreia au fost administrate, ca de altfel şi aprecierea asupra posibilităţii diminuării sau nu a onorariilor de avocat în raport cu munca prestată de aceştia, faţă de înscrisurile de la dosar, aşa încât aceste critici nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ele vizând temeinicia hotărârii atacate.

Prin urmare, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.

Deschiderea procedurii falimentului în formă sAcţiune formulată în temeiul dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Inadmisibilitate – Jurisprudenta ICCJ 2014

Deschiderea procedurii falimentului în formă sAcţiune formulată în temeiul dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Inadmisibilitate – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcţionarea societăţilor

Index alfabetic: obligaţie de a face

– autorizare convocare AGA

– excepţia lipsei calităţii procesuale active

– excepţia lipsei de interes

– faliment

Legea nr. 31/1990, art. 119 alin. (3)

Legea nr. 85/2006

Potrivit dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă prevăzută la art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida.

O astfel de acţiune nu mai poate fi formulată de către asociaţii debitoarei după deschiderea procedurii falimentului, întrucât în această etapă nu mai este posibilă modificarea actului constitutiv, toate operaţiunile fiind orientate exclusiv către lichidarea averii debitoarei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 403 din 5 februarie 2013

 

Prin cererea  introdusă la Tribunalul Botoşani reclamanţii A.E., A.C., A.E., B.M.C., B.E., B.R., B.C., B.A., B.G., B.V., C.E., C.M., C.O., D.M.,  D.S., F.E., G.D., G.P., G.V., H.V., H.A., I.F., I.V., L.O., L.R., M.E., M.V., M.I., M.G., N.I., O.E., O.M., O.E., P.V., P.A., P.M., P.T., P.C., P.M., P.E., P.L., P.A., S.N., S.C., S.E., Ş.N., Ş.G., T.M., T.M., U.V. şi V.A. au solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, să autorizeze convocarea adunării generale extraordinare a SC A.E. SA, să aprobe ordinea de zi propusă, să stabilească data de referinţă cu 4 zile înainte de data stabilită pentru ţinerea adunării generale, să stabilească data ţinerii adunării generale propunând ca data ţinerii adunării să fie stabilită în termen de maxim 45 de zile de la data pronunţării încheierii asupra cererii şi să stabilească persoana care va prezida adunarea generală propunând în acest sens pe acţionarul M.I.

Ordinea de zi propusă a vizat aprobarea divizării societăţii, schimbarea sediului social al societăţii, conversia acţiunilor din acţiuni nominative în acţiuni la purtător şi stabilirea formei materiale a acţiunilor la purtător, precum şi data limită de tipărire şi de predare a acestora.

Prin încheierea nr. 957 din 6 octombrie 2009, Tribunalul Botoşani a admis acţiunea reclamanţilor.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta SC A.E. SA. În această etapă procesuală, prin încheierea nr. 1597 din 6 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Cluj.

Prin decizia civilă nr. 172 din 15.11.2010, Curtea de Apel Cluj a admis apelul, a desfiinţat încheierea civilă nr. 957 din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Botoşani şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Cluj cu îndrumarea de a proceda la o rejudecare a pricinii, reţinându-se, în esenţă, că prima instanţă a soluţionat cauza fără a realiza o cercetare efectivă a fondului litigiului.

Prin sentinţa comercială nr. 3931/2011, Tribunalul Comercial Cluj a respins cererea reclamanţilor.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin încheierea nr. 159 din 20.12.2010, Tribunalul Suceava a dispus deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată împotriva pârâtei SC A.E. SA fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C.I.I. B.S. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia  nr. 1637 din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Suceava.

A reţinut tribunalul că reclamanţii nu îşi mai justifică calitatea procesuală activă de vreme ce faţă de pârâtă s-a deschis procedura falimentului în formă simplificată, împrejurare în care drepturile acţionarilor pot fi exercitate doar de către administratorul special desemnat în condiţiile Legii nr. 85/2006, iar întreaga activitate pe care debitoarea o derulează se circumscrie scopului de acoperire a pasivului şi recuperare a creanţelor în favoarea creditorilor, dispoziţiile Legii nr. 31/1990 de care s-au prevalat reclamanţii nemaifiind aplicabile din momentul intrării debitoarei în faliment.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 15/2012, Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul reclamanţilor şi a menţinut în întregime sentinţa comercială nr. 3931 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj la data de 16 iunie 2011.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că momentul deschiderii procedurii falimentului împotriva pârâtei marchează transferul controlului de la acţionari la creditori arătând că argumentele de fapt şi de drept reliefate prin sentinţa apelată sunt corecte, însă acestora trebuia să li se dea relevanţă din perspectiva unei alte condiţii de exercitare a acţiunii civile şi anume cea a interesului, iar nu a calităţii procesuale active. Aceasta întrucât în etapa falimentului nu mai este posibilă modificarea actului constitutiv în sensul dorit de apelanţi (divizare, schimbare sediu, conversie acţiuni), ci toate operaţiunile sunt orientate exclusiv către lichidarea averii pârâtei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor. Ca atare, lichidarea nu se realizează în interesul acţionarilor cum în mod greşit pretind apelanţii, ci în interesul creditorilor.

Instanţa de apel a respins criticile reclamanţilor ce vizau faptul că soluţia asupra căreia s-a oprit instanţa de fond contravine îndrumărilor date de instanţa de apel cu ocazia desfiinţării primei sentinţe şi trimiterii cauzei spre rejudecare arătând că ivirea stării de insolvenţă a avut loc după momentul soluţionării apelului şi nu putea fi ignorată de către tribunal întrucât determină schimbări majore atât în ce priveşte reprezentarea societăţii cât şi în privinţa regulilor după care se conduce o astfel de societate, motiv pentru care nu putea să procedeze la analizarea pe fond a cererii fără a analiza efectele pe care normele speciale ale Legii nr. 85/2006 le produce asupra situaţiei pârâtei şi asupra demersului judiciar iniţiat de reclamanţi.

Totodată, instanţa de apel a înlăturat apărarea reclamanţilor potrivit căreia aceştia aveau obligaţia să îşi justifice calitatea procesuală activă doar la momentul investirii instanţei de judecată, deoarece condiţiile de exercitare a acţiunii civile trebuie îndeplinite pe tot parcursul judecăţii.

Concluzionând, instanţa de apel a reţinut că deşi acţiunea reclamanţilor trebuia respinsă ca lipsită de interes, nu se justifică admiterea căii de atac a apelului, deoarece apelanţii nu ar obţine nici un folos practic prin adoptarea unei astfel de soluţii, acţiunea acestora urmând a fi respinsă tot în temeiul unei excepţii peremptorii de fond, respectiv cea a lipsei de interes în loc de cea a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

            Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A.E., A.C., A.E., B.M.C., B.E., B.R., B.C., B.A., B.G., B.V., C.E., C.M., C.O., D.M.,  D.S., F.E., G.D., G.P., G.V., H.V., H.A., I.F., I.V., L.O., L.R., M.E., M.V., M.I., M.G., N.I., O.E., O.M., O.E., P.V., P.A., P.M., P.T., P.C., P.M., P.E., P.L., P.A., S.N., S.C., S.E., Ş.N., Ş.G., T.M., T.M., U.V. şi V.A. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenţii au arătat că instanţa de apel a ignorat criticile formulate de aceştia pe fondul cauzei şi reţinând că respingerea acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale active este greşită, în loc să îndrepte greşeala trimiţând cauza spre rejudecare cu îndrumările cuvenite, a judecat cauza pe excepţia lipsei de interes, excepţie ce nu făcea obiectul apelului.

Prin cea de a doua critică, subsumată motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa a pronunţat o soluţie nelegală, judecând cauza fără să analizeze motivele de apel şi fără să soluţioneze aspectele importante legate de cauza dedusă judecăţii.

Recurenţii au arătat că atât tribunalul cât şi curtea de apel ar fi putut soluţiona cererea pe fond fără nici un impediment însă acestea, soluţionând cererea pe excepţie, le-au încălcat accesul la justiţie.

Totodată, au precizat că în apel au criticat soluţia instanţei de fond ce a vizat excepţia lipsei calităţii procesuale active, dar instanţa de apel, deşi a reţinut nelegalitatea sentinţei apelate, a pronunţat o soluţie greşită, invocând din oficiu o excepţie care nu a făcut obiectul apelului, şi anume excepţia lipsei de interes.

În acest context s-a susţinut că atât tribunalul cât şi instanţa de apel au pronunţat hotărâri nelegale întrucât au analizat o situaţie apărută ca urmare a declanşării procedurii de lichidare arătând totodată că în cauză nu se justifică incidenţa prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

         Analizând criticile deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte a constatat că acestea sunt nefondate, recursul reclamanţilor fiind respins, pentru următoarele considerente:

       Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că a răspuns criticilor formulate de reclamanţi în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, astfel încât hotărârea pronunţată respectă exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cu consecinţa înlăturării criticii formulate sub acest aspect.

Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.”

 Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenţii au pus în discuţie faptul că, deşi instanţa de apel a reţinut că respingerea acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale active este greşită, a pronunţat de asemenea o soluţie greşită, fondată pe excepţia lipsei de interes.

          Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă, întrucât instanţa de apel nu a modificat soluţia primei instanţe, ci dimpotrivă a considerat că argumentele de fapt şi de drept reliefate prin sentinţa apelată sunt corecte, reţinând că hotărârea primei instanţe, ca mod de soluţionare a litigiului, este corectă, chiar dacă a avut în vedere şi alte considerente.

Se apreciază ca nefondată şi critica formulată în legătură cu faptul că instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, judecând cauza pe excepţie, fără să analizeze motivele de apel şi fără să soluţioneze aspectele importante legate de cauza dedusă judecăţii. Instanţa de apel în mod corect a reţinut că în etapa falimentului nu mai este posibilă autorizarea convocării adunării generale a acţionarilor în vederea modificării actului constitutiv în sensul dorit de reclamanţi ci toate operaţiunile sunt orientate exclusiv către lichidarea averii pârâtei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor, această situaţie având consecinţe directe asupra interesului actual al reclamanţilor în susţinerea  acţiunii.

            Nu se justifică nici critica reclamanţilor conform căreia instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală întrucât a analizat o situaţie apărută ulterior, ca urmare a declanşării procedurii de lichidare, în condiţiile în care în cauză nu se justifică incidenţa prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

            Critica este neîntemeiată întrucât instanţa de apel nu a procedat la suspendarea judecării cauzei în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, ci a reţinut în mod corect că  ivirea stării de insolvenţă a avut loc după momentul soluţionării apelului şi nu putea fi ignorată de către tribunal întrucât determină schimbări majore atât în ce priveşte reprezentarea societăţii, cât şi în privinţa regulilor după care se conduce o astfel de societate. În acest context, tribunalul nu putea să procedeze la analiza pe fond a cererii fără a analiza efectele pe care normele speciale ale Legii nr. 85/2006 le produce asupra situaţiei pârâtei şi asupra demersului judiciar iniţiat de reclamanţi.

       Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul.

Acţiune prin care se tinde la obţinerea unui titlu executoriu având acelaşi obiect şi cauză cu titlul executoriu constituit de un contract de ipotecă. Condiţii de admisibilitate din perspectiva prescripţiei dreptului material la acţiune – Jurisprudenta ICCJ 2014

Acţiune prin care se tinde la obţinerea unui titlu executoriu având acelaşi obiect şi cauză cu titlul executoriu constituit de un contract de ipotecă. Condiţii de admisibilitate din perspectiva prescripţiei dreptului material la acţiune – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Executarea silită

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

–          contract de credit

–          contract de ipotecă

–          titlu executoriu

–          prescripţia dreptului de a cere executarea silită

C. proc. civ., art. 108 alin. (2)-(3), art. 201, art. 132, art. 134, art. 405

Legea nr. 58/1998, art. 79

Prin prescripţia dreptului de a cere executarea silită se stinge forţa executorie a titlului, nu şi dreptul material la acţiune, dacă acesta nu este prescris, cel interesat putând să obţină un nou titlu executoriu, în condiţiile legii, aceasta deoarece dreptul la acţiune în sens procesual, respectiv dreptul de a sesiza o instanţă pentru obţinerea unui titlu executoriu este imprescriptibil dacă dreptul material la acţiune nu este prescris, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 405 C. proc. civ.

Astfel, în cazul în care dreptul material la acţiune este valorificat înăuntrul termenului său distinct de prescripţie şi, în măsura în care reclamanta dovedeşte un interes legitim în promovarea acţiunii având ca obiect obţinerea unui nou titlu executoriu, nu există niciun temei legal pentru respingerea cererii sale ca inadmisibilă.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr.143 din 22 ianuarie 2013

 

Notă: Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară a fost abrogată O.U.G. nr. 99/2006 începând cu data de 1 ianuarie 2007

 

1.     Circumstanţele cauzei:

În perioada 21 iunie 1996 – 7 iunie 1997, între fosta Bancă de Credit Industrial şi Comercial SA actualmente C.E. Bank SA şi SC A.C. SRL s-au încheiat mai multe contracte de credit, după cum urmează: contractul de credit nr. 166 din 21 iunie 1996 prin care s-a acordat societăţii un credit de 860.000 USD, contractul de credit nr. 269 din 18 octombrie 1996 prin care s-a acordat  societăţii  un credit  de 1.200.000.000 Rol, contractul nr. 87 din 12.05.1997, pentru un credit de 250 000 USD, contractul nr. 150 din 26.06.1997 pentru un credit de 555.000 USD şi contractul nr. 159 din 07.07.1997 pentru un credit de  250.000 USD, împrumuturile fiind garantate prin încheierea unor contracte de ipotecă cu garanţii ipotecari S.E., S.I., M.S.Ş., A.R., A.V., O.N. şi O.L.

Prin convenţiile nr. 350 din 28 noiembrie 1997, nr. 290 din 30 iunie 1998 şi actul adiţional nr. 1 din 27 ianuarie 1999, încheiate între  Bancă şi societate termenul de rambursare a împrumuturilor a fost prelungit  succesiv până la data de 18 februarie 1999.

2. Cererea de chemare în judecată şi ciclurile procesuale parcurse; evoluţia cadrului procesual.

2.1. Prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 14 aprilie 1999 pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanta, fostă Banca de Credit Industrial şi Comercial SA, actualmente C.E. Bank SA a solicitat obligarea pârâtei SC A.C. SRL în calitate de debitor şi a pârâţilor O.N. şi O.L., S.I., M.S.Ş., A.R., A.V. şi S.E., în calitate de codebitori garanţi la restituirea creditelor restante rezultate din contractele de credit încheiate cu societatea în cuantum de 1.164.899 USD şi 4.863.749.232 lei şi a dobânzilor datorate până la 31 martie 1999.

2.2. În primul ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2860 din 26 mai 1999, a admis acţiunea şi a obligat societatea pârâtă şi garanţii, în solidar, la rambursarea creditelor acordate în valoare de 1.164.899 USD şi 4.863.749.232 lei şi a dobânzilor restante.

2.3. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia comercială, prin decizia nr. 269 din 28 ianuarie 2000, a anulat ca insuficient timbrate apelurile declarate de pârâţii O.N., O.L., S.I. şi M.S.Ş. şi a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâţii A.R. şi A.V., menţinând astfel sentinţa fondului.

2.4. Prin decizia civilă nr. 5328 din  25 septembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de pârâţii O.N. şi O.L. împotriva deciziei nr. 269/2000, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre  rejudecare apelului.

2.5. Astfel învestită Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia nr. 34/2003 a admis apelul formulat de pârâţii O.N. şi O.L. şi a anulat sentinţa pronunţată de tribunal ca primă instanţă.

Urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 83 din 22.06.2004, şi-a declinat    competenţa de soluţionare a cauzei pe fond în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2.6. În cursul derulării procesului în faţa acestei instanţe, reclamanta a depus o cerere de renunţare la judecata în privinţa pârâtei SC A.C. SRL aflată în procedura falimentului şi a pârâţilor A.R. şi A.V. ca urmare a încheierii cu aceştia a Convenţiei de  dare în plată autentificată sub nr. 4439 din 18 octombrie 1999 rectificată prin Încheierea nr. 6740 din 4 noiembrie 1999.

Prin Încheierea de şedinţă din 26 ianuarie 2007, tribunalul a luat act de renunţarea la  judecată faţă de pârâta SC A.C. SRL, precum şi faţă de pârâţii A.R. şi A.V.

În sfârşit, tot în cursul derulării procesului în faţa Tribunalului Bucureşti, învestit prin declinare de competenţă, între reclamantă şi pârâţii S.I. şi M.S.Ş. s-a încheiat contractul de tranzacţie autentificat sub nr. 1288 din 31 mai 2007, iar între reclamantă şi pârâtul S.E., contractul de tranzacţie autentificat sub nr. 1335 din 5 iunie 2007, prin care pârâţii garanţi ipotecari au acceptat ca bunurile ipotecate  să fie valorificate conform contractelor de ipotecă, atât  reclamanta cât şi pârâţii declarând că nu mai au nicio pretenţie referitoare la contractele comerciale ce au făcut obiectul tranzacţiei.

Reclamanta şi-a precizat la data de 23 mai 2008 atât cadrul procesual cât şi cuantumul creanţei, obiectul cererii urmând să-i vizeze numai pe pârâţii O.L. şi O.N. în sensul obligării acestora la plata sumei de 1.200.000.000 lei (vechi), a echivalentului în lei a sumei de 300.000 USD, precum şi a dobânzilor aferente  conform contractului de credit nr. 269 din 18 octombrie 1996 şi a contractului de ipotecă nr. 7487 din 18 octombrie 1996, respectiv conform contractului de credit nr. 166 din 21 iunie 1996 şi a contractului de ipotecă nr. 6888 din 18 septembrie 1996.

3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, la data de 18 martie 2011.

Prin sentinţa comercială nr. 3123, Tribunalul Bucureşti ca primă instanţă, în al doilea ciclu procesual, a admis acţiunea, aşa cum a fost modificată, formulată de reclamanta C.E. Bank SA şi a obligat pârâţii O.L. şi O.N. la plata următoarelor sume: 120.000 lei reprezentând credit restant conform contractului de credit nr. 7487 din 18 octombrie 1996, 688.809,1 lei reprezentând credit restant  conform contractului de credit nr. 166 din 21 iunie 1996 şi a contractului de ipotecă nr. 6888 din 18 septembrie 1996 şi la 4.816.537,9 lei dobânzi şi creanţe ataşate.

Totodată, tribunalul a constatat înţelegerea dintre reclamante şi pârâţii S.I. şi M.S.Ş. conform tranzacţiei nr. 1228 din 31 mai 2009, precum şi înţelegerea încheiată cu pârâtul S.E. conform tranzacţiei nr. 1335 din 5 iunie 2007, conţinutul tranzacţiilor susmenţionate fiind consfinţit în cuprinsul dispozitivului sentinţei pronunţate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între reclamantă şi pârâta SC A.C. SRL s-a încheiat la 21 iunie 1996 contractul de credit nr. 166 pentru o linie de credit de 700.000 USD utilizabilă în lei sau USA, cu o dobândă de 13% pentru USD, iar prin acte adiţionale ulterioare plafonul s-a majorat la 160.000 USD, respectiv 1 milion USD, apoi s-a diminuat la 860.000 USD.

La data de 8 octombrie 1996, între cele două părţi se încheie contractul de credit nr. 269 prin care reclamanta acordă societăţii un împrumut de 1.200.000.000 lei vechi cu o dobândă de 65%, sumele rezultate din cele două contracte fiind garantate prin încheierea unor contracte de ipotecă cu pârâţii din prezenta cauză.

Referitor la pârâţii O.N. şi O.L., instanţa a reţinut că prin contractele de ipotecă autentificate sub nr. 6888 din 18 septembrie 1996 şi nr. 7487 din 18 octombrie 1996, aceştia au garantat un credit de 300.000 USD din suma  acordată societăţii A.C. SRL conform contractului de credit nr. 166/1996 şi întregul credit de 1.200.000.000 lei acordat prin contractul de credit nr. 269/1996.

În raport de concluziile expertizei contabile dispusă în cauză, care a stabilit structura soldurilor celor două contracte la data de 18 februarie 1999, data scadenţei, instanţa a obligat pârâţii O.N. şi O.L. la plata sumelor solicitate de reclamantă, respectiv 120.000 Ron şi 688.809,1 Ron cu titlu de credite restante şi la plata sumei de 4.816.537,9 Ron dobânzi şi creanţe ataşate.

4. Apelul. Decizia civilă nr. 17 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă.

Împotriva sentinţei fondului au declarat apel pârâţii O.N. şi O.L.

Motivele de apel au vizat, în sinteză, inadmisibilitatea acţiunii introductive prin care se  urmăreşte obţinerea unui titlu executoriu având acelaşi obiect cu titlul executoriu reprezentat de contractele de ipotecă, inadmisibilitatea modificării acţiunii cu prilejul rejudecării cauzei în fond după casare, încuviinţarea probei cu expertiză cu depăşirea termenului legal înăuntrul căruia se putea cere, precum şi întinderea obligaţiei stabilite în sarcina pârâţilor.

Prin decizia nr. 17 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul pârâţilor apreciind ca legală şi temeinică hotărârea fondului.

Răspunzând criticilor formulate instanţa a apreciat că recunoaşterea calităţii de titlu executoriu contractelor de credit bancar, precum şi a garanţiilor  reale accesorii acestora conform dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, aşa cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu exclud imperativ dreptul de opţiune al creditorului, care poate alege calea mai puţin avantajoasă pentru sine, dar pe deplin favorabilă debitorilor, a acţionării în judecată pentru obţinerea unui titlu, reprezentat de o hotărâre judecătorească.

Totodată, instanţa a reţinut că la data sesizării instanţei cu cererea de chemare în judecată, practica judiciară în materie referitor la valoarea de titlu executoriu a contractelor de credit şi a garanţiilor reale accesorii încheiate  anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/1998 nu era unitară.

Referitor la cererea din data de 4 martie 2005 prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumelor garantate prin contractele de ipotecă, revenind asupra solicitării iniţiale de obligare a pârâţilor în solidar cu societatea debitoare, instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. au fost respectate cererea fiind formulată la prima zi de înfăţişare, în fond, după anularea hotărârii pronunţate în primă instanţă, şi, prin urmare, judecata a fost reluată de la singurul act neafectat de anulare, respectiv cererea de chemare în judecată.

Referitor la cererea precizatoare formulată de reclamantă la data de 23 mai 2008, instanţa a apreciat că, faţă de conţinutul său, cererea se circumscrie dispoziţiilor  art. 132 alin. 2 pct. 2 C. proc. civ.

În ce priveşte proba cu expertiză tehnică de specialitate, instanţa a reţinut că încuviinţarea acesteia s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 201 alin. 1 C. proc. civ. raportat la apărările invocate de pârâţi cu privire la întinderea despăgubirilor datorate.

Cu privire la fondul litigiului instanţa a constatat că pârâţii sunt ţinuţi a răspunde în temeiul contractelor de ipotecă prin care au constituit garanţii reale asupra bunurilor aflate în proprietatea lor şi întrucât dreptul de ipotecă a fost instituit de o terţă persoană, fidejusor, garanţia reprezintă o cauţiune reală, ceea ce  conferă creditorului dreptul, în caz de neexecutare din partea debitorului, să urmărească direct pe fidejusor pentru executarea creanţei conform dispoziţiilor art. 1666 C. civ. incident în cauză.

5. Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva deciziei nr. 17 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, au declarat recurs, în termen legal, pârâţii O.N. şi O.L. solicitând, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, iar, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă şi lipsită de interes sau ca neîntemeiată.

Recurenţii şi-au întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.ă vizând încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 C. proc. civ., art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizând nemotivarea hotărârii cu privire la toate criticile formulate, şi art. 304 pct. 9 referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

În argumentarea criticilor de nelegalitate, astfel cum au fost încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în sinteză, următoarele:

5.1. Instanţa de apel a reţinut nelegal, cu încălcarea formelor de procedură, că modificarea cererii de chemare în judecată la 4 martie 2005 cu prilejul rejudecării cauzei după casarea cu trimitere este admisibilă, deoarece  prin casarea deciziei s-a fixat în mod definitiv cadrul procesual al cererii de chemare în judecată.

   Au susţinut recurenţii, în acest sens, că în primul ciclu procesual pârâţii au fost chemaţi să răspundă de calitatea lor de codebitori principali obligaţi personal să restituie, calitate şi cauză pe care reclamanta nu le mai putea schimba după casarea cu trimitere, invocând ca izvor generator al drepturilor pretinse contractele de ipotecă.

În sprijinul acestei susţineri recurenţii au invocat şi dispoziţiile art. 315  alin. 3 C. proc. civ. care au în vedere mijloacele de apărare formulate în faţa primei instanţe, fără să se modifice obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată.

În plus, au susţinut recurenţii, instanţa  de apel nu s-a pronunţat cu privire la cererea precizatoare la cererea din 23 mai 2008 considerând greşit că s-a formulat cu respectarea dispoziţiilor art. 132 şi 134 C. proc. civ.

5.2. Dezlegarea dată de instanţa de apel cu privire la inadmisibilitatea acţiunii principale şi lipsa sa de interes este nelegală în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată se urmăreşte obţinerea unui titlu executoriu pe fondul dreptului având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză cu titlul executoriu  reprezentat de contractele de ipotecă, existând riscul ca instanţa să pronunţe o hotărâre contrară titlului executoriu deja existent.

Potrivit recurenţilor, caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit  încheiate anterior Legii nr. 58/1998 a fost stabilit în mod definitiv, irevocabil şi general obligatoriu prin  Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a  Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi  de Casaţie şi Justiţie, iar împrejurarea că acţiunea de faţă a fost pornită anterior pronunţării acestei decizii este lipsită de relevanţă, deoarece  deciziile pronunţate în recurs în înţelesul legii sunt de imediată aplicare.

Prin acţiunea promovată, reclamanta a încercat să obţină un nou titlu executoriu, eludând prevederile imperative, de ordine publică în materie de prescripţie, deoarece faţă de data scadenţei, 18 februarie 1999, când obligaţia a devenit exigibilă, a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă a dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu.

Referitor la argumentele instanţei bazate pe principiul disponibilităţii,  recurenţii au susţinut că sunt nelegale, deoarece legea nu prevede niciun drept de opţiune pentru creditor.

5.3. Sub un alt motiv, întemeiat tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9, recurenţii au criticat soluţia instanţei de apel  care a considerat în mod nelegal că încuviinţarea  probei cu expertiză contabilă la termenul din 20 martie 2009 s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 201 alin. 1 C. proc. civ., deşi cererea era  tardiv formulată.

Au susţinut recurenţii că încălcarea dispoziţiilor procedurale reprezintă şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO.

Subsumat acestui motiv, recurenţii au pus în discuţie obiectivele încuviinţate de instanţă care, în opinia lor, exced cererii iniţiale, obiectivele fiind legate de cererea modificatoare şi precizatoare, care trebuiau respinse ca inadmisibile, iar expertiza efectuată în aceste condiţii în mod greşit a vizat toate cele  şase contracte de credit, deşi în discuţie erau doar două.

5.4. Printr-un ultim motiv de recurs, recurenţii au considerat că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile legale în materia garanţiilor.

Potrivit recurenţilor, au fost obligaţi la plata unor sume exorbitante, fără a se stabili ce reprezintă aceste sume şi fără a se face referire la faptul că sunt doar  garanţi ipotecari care răspund numai în limita valorii imobilului ipotecat, întrucât doar cu această valoare s-au obligat să garanteze, ipoteca fiind o garanţie reală, neputând fi obligaţi la plata întregului credit şi a accesoriilor.

Pentru aceste motive, recurentele au solicitat admiterea recursului astfel cum au precizat în petitul cererii de recurs.

Intimata C.E. Bank SA a formulat întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând punctual motivele de recurs invocate intimata a concluzionat că instanţa de apel, prin decizia nr. 172 din 16 ianuarie 2012, a statuat în mod corect în sensul respingerii apelului pârâţilor O.L. şi O.N. cu consecinţa menţinerii sentinţei fondului.

6. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de motivele invocate, a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

6.1. Motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere neregularităţi de ordin procedural care atrag sancţiunea nulităţii în condiţiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ., respectiv producerea unei vătămări părţii care o invocă, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Recurenţii au susţinut, din perspectiva acestui motiv, că primirea cererii modificatoare depusă de reclamanta-intimată la termenul din 4 martie 2005 şi a cererii precizatoare din 23 mai 2008, în faţa primei instanţe în fond după casarea deciziei pronunţate în primul ciclu procesual, încalcă dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi ale art. 132 C. proc. civ., dispoziţii care impuneau respingerea cererilor ca inadmisibile.

Înalta Curte a constatat, din verificarea  actelor şi lucrărilor din dosar, că susţinerile recurenţilor pe acest aspect nu subzistă.

Aşa cum s-a arătat în preambulul acestei decizii, în primul ciclu procesual, Curtea Supremă, prin decizia nr. 5328/2008, a admis recursul pârâţilor O.L. şi O.N. împotriva deciziei instanţei de apel care a anulat apelul acestora ca insuficient timbrat şi a casat cu trimitere spre rejudecarea apelului cu motivarea că instanţa de apel în mod greşit a reţinut incidenţa excepţiei netimbrării, fără a înainta D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti contestaţia  pârâţilor cu privire la calculul taxei de timbru, potrivit reglementărilor în vigoare la acea dată.

Curtea de Apel, investită cu rejudecarea apelului pârâţilor O.L. şi O.N., a admis apelul şi a anulat sentinţa fondului având în vedere şi susţinerile pârâţilor în sensul că în faţa primei instanţe procedura de citare a fost nelegal îndeplinită cu aceştia. Faţă de valoarea litigiului, Curtea de apel a reţinut cauza pentru judecare pe fond, ca primă instanţă.

Prin sentinţa nr. 83/2004, Curtea de apel, urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă, Curtea de apel şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca primă instanţă.

Aşa fiind, ca efect al anulării sentinţei primei instanţe, judecata s-a reluat în faţa Tribunalului Bucureşti investit prin declinare de competenţă, de la singurul act neafectat de nulitate, respectiv cererea de chemare în judecată.

În faţa Tribunalului Bucureşti, reclamanta a depus la termenul din 4 martie 2005 o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată cu respectarea dispoziţiilor art. 132 şi art. 134 C. proc. civ., respectiv la prima zi de înfăţişare când părţile legal citate pot pune concluzii, în condiţiile în care, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, la termenele anterioare acordate de tribunal, după înregistrarea cauzei pe rolul acestei instanţe, procedura de citare cu părţile nu a fost legal îndeplinită.

Prin urmare, la data depunerii cererii modificatoare, dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., pretins încălcate în opinia recurenţilor, nu-şi mai găseau incidenţa, ele producându-şi efectul cu ocazia rejudecării apelului finalizat cu anularea sentinţei fondului pentru neregularităţi procedurale invocate de pârâţii-recurenţi.

Distinct de acestea, Curtea aminteşte că norma înscrisă în art. 132 C. proc. civ. are caracter dispozitiv, deoarece reclamantul poate să-şi modifice acţiunea şi după prima zi de înfăţişare dacă pârâtul consimte expres sau tacit, nulitatea sancţionată de nerespectarea acestor dispoziţii având un caracter relativ.

Or, după art. 108 alin. 2 şi 3 C. proc. civ., nulităţile relative se declară numai după cererea părţii care are interes să o invoce şi se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate.

Actele dosarului relevă că pârâţii O.L. şi O.N. au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii modificatoare depusă la 4 martie 2005 cu depăşirea termenului defipt în art. 108 alin. 2, respectiv la 28 mai 2008, până la acest moment, deşi în cauză s-au acordat mai multe  termene în care procedura a fost legal îndeplinită, iar pârâţii au fost prezenţi la dezbateri, nu au avut nicio obiecţie cu privire la conţinutul modificării prin care reclamanta solicită obligarea lor la plata sumelor garantate prin contractele de ipotecă consimţite, conform recunoaşterii pârâţilor explicită în sensul că datorează numai sumele garantate prin contractele de ipotecă.

Cu alte cuvinte, reclamanta nu a schimbat cauza cererii de chemare în judecată faţă de pârâţii O.L. şi O.N. chemaţi a răspunde în temeiul contractelor de ipotecă consimţite de aceştia, ci, dimpotrivă a renunţat la cererea de obligare a acestora în solidar cu debitoarea, societatea comercială împrumutată, modificare ce nu poate fi calificată ca producându-le o vătămare pârâţilor, de vreme ce era în sensul apărărilor lor constante.

În privinţa cererii din 23 mai 2008, Curtea a constatat că aceasta este o veritabilă cerere precizatoare în sensul art. 132 pct. 2 C. proc. civ. deoarece  vizează câtimea pretenţiilor urmare încheierii pe parcursul derulării procesului până la acel moment a unor tranzacţii între reclamantă şi o parte din pârâţii garanţi ipotecari.

Totodată, Curtea observă că această cerere precizatoare a fost depusă de reclamantă la solicitarea expresă a tribunalului consemnată în încheierea din data de 28 martie 2008, sens în care s-a acordat termen la 23 mai 2008 când  reclamanta s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Aşa fiind, Curtea constată că argumentele recurenţilor cu privire la inadmisibilitatea celor două cereri modificatoare şi precizatoare analizate nu relevă încălcarea dispoziţiilor legale incidente.

6.2. Cu privire la motivul de nelegalitate vizând inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată întrucât se urmăreşte obţinerea unui titlu executoriu pe fondul dreptului având acelaşi obiect şi cauză cu titlul executoriu conferit contractelor de ipotecă de dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 58/1998.

În esenţă, recurenţii contestă dreptul reclamantei de a sesiza instanţa de drept comun pentru obţinerea unui nou titlu executoriu, în condiţiile în care caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit şi garanţie încheiate anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 58/1998 a fost stabilit definitiv şi irevocabil prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi  de Casaţie şi Justiţie.

Cum argumentele recurenţilor se circumscriu excepţiei lipsei de interes a  reclamanţilor, în sensul că inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată este o consecinţă a faptului că aceştia nu mai justifică un interes actual şi legal în obţinerea unui titlu executoriu  faţă de caracterul conferit contractelor de credit bancar şi contractelor de garanţie de art. 79 din Legea nr. 58/1998, Curtea va analiza sub un prim aspect condiţia interesului ca o cerinţă necesară pentru  existenţa dreptului la acţiune.

Prin declanşarea procedurii judiciare la data de 14 aprilie 1999 reclamanta a urmărit valorificarea drepturilor conferite de contractele de credit şi de ipotecă, în condiţiile în care dispoziţiile art. 79 alin. II din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară nu atribuiau expres caracterul de titlu executoriu contractelor bancare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/1998.

Or, în cauză contractele bancare şi cele de ipotecă au fost încheiate în perioada iunie 1996-iunie 1997, astfel încât demersul reclamantei de a promova acţiunea în 1999 după expirarea scadenţei obligaţiilor (la data de 18 februarie 1999) justifică un interes legitim şi actual faţă de caracterul imprecis al normei din art. 79, care a generat după intrarea ei în vigoare o practică neunitară cu privire la caracterul contractelor de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Altfel spus, nepromovarea cererii de chemare în judecată şi rămânerea în pasivitate ar fi expus reclamanta riscului de a nu-şi mai putea valorifica drepturile conferite de contractele de credit şi de ipotecă, drepturi cu caracter patrimonial supuse prescripţiei de trei ani de la scadenţa obligaţiilor asumate.

Împrejurarea că la aproape şapte ani de la introducerea cererii de chemare în judecată, prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 s-a statuat de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că dispoziţiile art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară se aplică şi contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a legii confirmă, o dată în plus, interesul şi legitimitatea demersului judiciar al reclamantei de a promova prezenta acţiune în anul 1999 – imediat după ce obligaţiile au devenit scadente pentru a evita incertitudinea şi nesiguranţa juridică, într-un context legislativ controversat la nivelul practicii judiciare în ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998.

Sub un al doilea aspect, recurenţii au susţinut că, prin obţinerea unui nou titlu executoriu, reclamanta a încercat să eludeze dispoziţiile de ordine publică privind termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, termen care a început să curgă de la data scadenţei, 18 februarie 1999.

Curtea observă, însă, că acest raţionament al recurenţilor se întemeiază pe o ipoteză falsă, deoarece la data promovării prezentei acţiuni, 14 aprilie 1999, dreptul material la acţiune, dar nici dreptul de a cere executarea silită a contractelor, nu era prescris.

În măsura în care caracterul lor de titlu executor nu ar fi fost controversat în practica judiciară, nimic nu o împiedică pe reclamantă să ceară punerea lor în executare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită fiind abia la începutul curgerii termenului.

Prin urmare, nu se poate aprecia că reclamanta prin demersul său a urmărit eludarea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, neexistând niciun argument logic şi juridic, ca reclamanta să nu recurgă la procedura simplificată de recuperare a sumelor împrumutate, beneficiind de caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit dacă dispoziţiile art. 79  alin. 2 ar fi fost clare şi precise în acest sens, or, promovarea şi admiterea recursului în interesul legii prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006, atestă contrariul.

Pe de altă parte, stingerea dreptului de a cere executarea silită, drept distinct de dreptul la acţiune în sens material, nu semnifică ex ipso şi stingerea dreptului material la acţiune, care se stinge independent.

Altfel spus, prin prescripţia dreptului de a cere executarea silită se stinge forţa executorie a titlului, nu şi dreptul material la acţiune, dacă acesta nu este prescris, cel interesat putând să obţină un nou titlu executoriu, în condiţiile legii, şi aceasta deoarece dreptul la acţiune în sens procesual, respectiv dreptul de a sesiza o instanţă pentru obţinerea unui titlu executoriu este imprescriptibil, dacă dreptul material la acţiune nu este prescris, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 405 C. proc. civ.

Or, în circumstanţele concrete şi speciale ale cauzei, dreptul material la acţiune a fost valorificat înăuntrul termenului său distinct de prescripţie, şi, în măsura în care reclamanta a dovedit un interes legitim în promovarea acţiunii, aşa cum Curtea a reţinut în considerentele anterioare, nu există niciun temei  legal pentru respingerea cererii sale ca inadmisibilă.

Cu alte cuvinte, în condiţiile în care reclamanta nu a beneficiat de recunoaşterea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit şi ipotecă statuată irevocabil prin decizia pronunţată în recursul în interesul legii în anul 2006, când executarea era deja prescrisă, din motive ce ţin de contextul  legislativ, şi nu de pasivitatea sa, respingerea ca inadmisibilă a prezentei acţiuni prin care reclamanta urmăreşte pe calea dreptului comun să îşi valorifice dreptul izvorât din contracte, acţiune introdusă înăuntrul termenului de prescripţie al dreptului material, semnifică transformarea unei dispoziţii legale, statuată exclusiv în favoarea sa în calitate de creditor, într-o sancţiune, ceea ce  echivalează cu o fraudă la lege.

Cum dreptul material la acţiune îmbracă atât forma dreptului la acţiune în realizare, cât şi a dreptului la acţiune în executare, iar la data promovării prezentei acţiuni, dat fiind contextul legislativ evocat, reclamanta nu avea certitudinea că deţine un titlu executoriu, demersul său procesual de obţinere a unui titlu executoriu este pe deplin  admisibil.

6.3. Cu privire la cel de al treilea motiv de recurs vizând încuviinţarea probei cu expertiză contabilă de către prima instanţă, precum şi criticile aduse obiectivelor stabilite de instanţa fondului, Curtea constată că argumentele recurenţilor nu relevă aspecte de nelegalitate care să se circumscrie motivului  prevăzut de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., aşa cum susţine recurenţii, ci chestiuni de netemeinicie şi de reapreciere a probatoriului administrat care scapă controlului de legalitate exercitat pe calea recursului în actuala sa reglementare.

Actele dosarului relevă că încuviinţarea probei cu  expertiză contabilă la termenul din 23 ianuarie 2009 după administrarea probei cu înscrisuri de către ambele părţi, respectă întrutotul prevederile art. 201 C. proc. civ. potrivit cărora  efectuarea expertizei este lăsată la aprecierea instanţei care va decide dacă pentru lămurirea unor împrejurări de fapt este necesară părerea  unor specialişti.

Faţă de noul mod de calcul al valorii creditelor şi dobânzilor depus de reclamantă urmare intervenirii tranzacţiilor cu o parte din pârâţi, instanţa a apreciat corect, în interesul bunei administrări a justiţiei şi faţă de complexitatea cauzei, necesitatea administrării probei cu expertiză, a cărei pertinenţă şi utilitate nu este combătută prin motivele de recurs.

Curtea observă, totodată, că ambele părţi au beneficiat de un expert parte, iar obiecţiunile recurenţilor-pârâţi la raportul de expertiză au fost încuviinţate, iar după depunerea răspunsului la obiecţiuni şi luarea la cunoştinţă, la termenul din 18 februarie 2011, a acordat  cuvântul pe fond, pârâţii nemaiformulând alte cereri, aşa cum este menţionat în încheierea de dezbateri.

4.4. Cu privire la ultimul motiv de recurs recurenţii susţin că având vedere natura garanţiei pe care au constituit-o, cauţiune reală, prin ipotecarea unor imobile, nu puteau fi obligaţi la plata tuturor sumelor reţinute prin dispozitivul sentinţei, ci numai în limitele garanţiei aduse prin contractele de ipotecă.

Critica  recurenţilor, astfel cum a fost motivată, se vădeşte neîntemeiată.

Instanţa de apel reţine in terminis în considerentele hotărârii că pârâţii O.L. şi O.N. sunt ţinuţi a răspunde în temeiul contractelor de ipotecă prin care au constituit garanţii reale asupra bunurilor aflate în proprietatea lor, ceea ce conferă creditorului în beneficiul căruia au fost constituite un drept de preferinţă şi un drept de urmărire, garanţia reprezentând o cauţiune reală.

Aceste considerente nu relevă, aşa cum susţin recurenţii, o încălcare a dispoziţiilor legale referitoare la cauţiunea reală prin confundarea calităţii de fidejusor cu calitatea de garant ipotecar, de vreme ce instanţa de apel reţine că reclamanta este îndreptăţită să-şi ,,valorifice garanţiile constituite”, cu alte cuvinte, să urmărească sumele solicitate  în limita garanţiilor constituite.

Or, pentru garantarea contractului de credit nr. 269/1996 pârâţii au consimţit la încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 7487/1996, iar pentru garantarea contractului de credit nr. 166/1996 pârâţii au consimţit la încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 6888/1996, răspunderea lor fiind angajată în limita specializării ipotecilor consimţite, respectiv în limita  valorii bunurilor aduse în garanţie şi care sunt identificate în cele două contracte de ipotecă.

Cum această concluzie rezultă explicit din considerentele instanţei de apel, motivul de nelegalitate invocat apare ca lipsit de suport real.

             Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

 

TVA. Societate comercială cu obiect unic de activitate. Imposibilitatea dobândirii calităţii de persoană impozabila cu regim mixt. – Jurisprudenta ICCJ 2014

TVA. Societate comercială cu obiect unic de activitate. Imposibilitatea dobândirii calităţii de persoană impozabila cu regim mixt. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: persoană impozabila cu regim mixt

                                   Societate comercială. Obiect unic de activitate

                                   TVA. Drept de deducere

 O societate care, potrivit legii este obligată să aibă un obiect unic de activitate, şi care beneficiază în temeiul art. 141 din Codul fiscal, de scutire de TVA pentru operaţiunile de interes general desfăşurate, nu poate obţine dreptul de deducere a TVA pentru achiziţionarea unor bunuri utilizate în alt scop decât acela pentru care este autorizată, regimul fiscal mixt neoperând în această situaţie.

Decizia nr. 734 din 13 februarie 2013

            Prin acţiunea înregistrată la 7 iunie 2010, reclamanta S.C. „MED” S.R.L.  Galaţi a  solicitat anularea  deciziei   de impunere nr. 140/16.02.2010 şi a deciziei nr. 90/14.04.2010 întocmite de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Galaţi cu privire  la TVA  în sumă  de 624.164 lei.

            În motivarea   acţiunii, reclamanta   a  susţinut că în mod    nelegal   organul   de inspecţie   fiscală   nu i-a  acordat  drept de rambursare pentru TVA  în sumă   de 657.016,40   lei aferentă echipamentului   medical „Sistem  de imagistică prin Rezonanţă Magnetică YY 1,5T”, achiziţionat   în scopul încheierii  după efectuarea operaţiunilor de instalare şi efectuare a   probelor către   S.C. „R” S.R.L.

            Reclamanta a  considerat că organul   fiscal   a   confundat activitatea   referitoare  la sănătatea   umană, ca operaţiune scutită şi fără drept de deducere a  taxei   pe valoare adăugată, cu achiziţia aparaturii  necesare pentru   desfăşurarea   acestei  activităţi, care  este   o operaţiune taxabilă.

            2.Soluţia   instanţei  de fond

            Curtea de Apel   Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal  a pronunţat  sentinţa   nr. 336/26.10.2011, prin care  a respins acţiunea ca nefondată, constatând legalitatea actelor   administrativ – fiscale prin  care  nu s-a acordat reclamantei drept de rambursare   pentru TVA în sumă  de  624.164 lei.

            Reţinând că   reclamanta   are ca obiect   de activitate  furnizarea de servicii medicale, respectiv activităţi de radiodiagnostic  şi imagistică medicală, instanţa de fond a  constatat  că aceasta, în calitate de cabinet medical  cu personalitate juridică, trebuia să aibă un obiect unic de   activitate, în   conformitate   cu dispoziţiile  art. 15 alin. 1 lit. a din Ordonanţa   Guvernului   nr. 124/1998 şi   Ordinului   nr. 153/2003.

Cu toate acestea, s-a avut în vedere că, în perioada   septembrie 2008 – martie 2009, reclamanta a închiriat echipamentul  medical achiziţionat  în baza   contractului de leasing financiar nr. 419/19.05.2008 unei alte societăţi comerciale, având acelaşi   sediu social şi acelaşi administrator unic, deşi   închirierea   bunului   era   interzisă fără    acordul   scris   al   finanţatorului.

Dat fiind că echipamentul medical achiziţionat nu a  fost   folosit în vederea furnizării   de servicii  medicale, fiind   închiriat în scopul   obţinerii  de profit, instanţa de fond a constatat  că reclamanta nu poate beneficia de dreptul   de deducere a  TVA   aferentă  în  sumă de   657.016,40 lei, conform  dispoziţiilor   art. 141 alin. 1 lit. a  din Legea  nr. 571/2003.

Împotriva  acestei  sentinţe, a  declarat   recurs   reclamanta S.C. „MED” S.R.L.  Galaţi, solicitând   ca,   în temeiul  dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi pct. 9 Cod procedură civilă, să fie   modificată hotărârea   atacată, în sensul   admiterii   acţiunii şi anulării celor   două   decizii   contestate.

Recurenta  a  susţinut  că hotărârea  instanţei de fond este   netemeinică   şi nelegală, cuprinzând motive  străine de natura  pricinii, cum   sunt   cele   referitoare   la clauzele contractului   de leasing, care   a  fost denunţat unilateral şi reprezentând totodată o greşită   aplicare a  legii.

Recurenta a   învederat  că din anul 2007 a fost   autorizată  de  Ministerul Sănătăţii să funcţioneze   ca societate comercială, având ca obiect principal de activitate „activităţi referitoare la sănătate umană” şi ca  activităţi secundare „activităţi de închiriere şi leasing” şi a  fost înregistrată în scopuri  TVA la Administraţia Finanţelor Publice Galaţi, ceea   ce dovedeşte  că a   dobândit dreptul   de deducere a   TVA prin efectul dispoziţiilor  art. 147 din Codul fiscal, aplicate  de   altfel  de organele   fiscale la acordarea dreptului de deducere a   TVA   aferentă  achiziţionării  unui alt echipament medical prin raportul de inspecţie fiscală  din data de   6.05.2008.

În privinţa  echipamentului   medical  pentru care   a fost contestat   în cauză  dreptul   de deducere a  TVA   aferentă, s-a  arătat   că dreptul  de proprietate a   fost   dobândit la data de   10 martie  2009 (când s-a achitat   preţul  cu creditul   obţinut   în baza   contractului  de  credit nr. 21/2009 încheiat cu Banca Transilvania), iar nu  prin  contractul  de leasing  financiar, denunţat unilateral  la 5.11.2008 de către   finanţator   S.C. „M Leasing IFN” S.A.

Recurenta  a   precizat   că, anterior   denunţării   contractului  de leasing financiar   şi  dobândirii   dreptului   de proprietate  prin plata   preţului, echipamentul medical a fost   închiriat în baza contractului   nr. 23/1.09.2008 încheiat cu   S.C. „R” S.R.L., astfel   că este   evident că bunul   nu a  fost   achiziţionat în scopul   prestării   de servicii  medicale, ci pentru   realizarea   celuilalt obiect de activitate  „închirieri echipamente medicale şi operaţiuni  de leasing”, ca  operaţiune   taxabilă.

Fiind   o persoană    impozabilă   cu regim   mixt în sensul   dispoziţiilor   art. 147 alin. 1 din Codul fiscal recurenta   a arătat  că avea   dreptul  să deducă TVA   pentru   bunurile  achiziţionate în scopul   desfăşurării   operaţiunilor taxabile, fapt   confirmat de   Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia de legislaţie  în domeniul TVA prin adresa nr. 341278/11.01.2010.

Referitor  la posibilitatea  de a  solicita anularea   înregistrării  sale în scopuri de TVA, recurenta   a  învederat  că  această posibilitatea  a  fost   recunoscută persoanelor  impozabile numai   prin  dispoziţiile  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, în vigoare  de la  data de 13.10.2009 şi numai dacă   încetează  desfăşurarea de operaţiuni care dau drept  de deducere, ceea ce  în cazul   său  nu s-a  realizat, astfel că, singura  în măsură   să dispună anularea   înregistrării ca   plătitor de TVA   era  intimata.

Din acest   motiv, recurenta   a  considerat   că intimata   a  invocat propria culpă în argumentarea deciziei   de respingere a cererii   de rambursare  a  TVA, susţinând  că   societatea a  fost   greşit  înregistrată  ca plătitor de TVA   şi că   aceasta  avea obligaţia  de a  solicita anularea   înregistrării.

Considerentele   Înaltei Curţi   asupra   recursului:

            Recurenta   S.C. „MED” S.R.L. Galaţi a  fost   autorizată de   Ministerul Sănătăţii să desfăşoare activităţi medicale (de radiodiagnostic şi imagistică medicală, tomografie computerizată, rezonanţă magnetică nucleară) şi a  fost   înregistrată în scopuri  de TVA   din data de 4 iulie 2007 la  Administraţia Finanţelor Publice Galaţi.

În perioada   septembrie  2008 – martie 2009, recurenta   a  închiriat echipamentul  medical „Sistem de imagistică prin rezonanţă magnetică tip A 1,5 T” în baza  contractului nr. 23/1.09.2008 încheiat cu S.C. „R” S.R.L, având acelaşi  sediu social şi acelaşi administrator.

            Închirierea  astfel efectuată reprezintă   o operaţiune taxabilă din punct de vedere  al taxei   pe valoarea   adăugată, pentru care   organele  de inspecţie   fiscală au aplicat  corect  dispoziţiile  art. 1473 alin. 9 din Codul fiscal şi nu au acordat drept   de rambursare  pentru   TVA în sumă   de 626.164 lei, aferentă achiziţionării echipamentului medical   închiriat, deoarece  recurenta   cunoştea   că  achiziţiile efectuate sunt   destinate  realizării de servicii   medicale, care sunt  operaţiuni   scutite   fără   drept   de deducere conform   prevederilor  art. 141 alin. 1   lit. a   din Codul   fiscal.

            Reglementarea   susmenţionată prevede  expres că sunt  operaţiuni   de interes   general   scutite    de taxă activităţile   reprezentând   spitalizarea ,îngrijirile medicale  şi operaţiunile strâns legate   de acestea, desfăşurate   de unităţi   autorizate pentru astfel   de   activităţi, indiferent de forma  de organizare, precum:spitale,  sanatorii, centre de sănătate rurale   sau urbane, dispensare, cabinete   şi laboratoare medicale, centre   de îngrijire medicală şi de  diagnostic, baze   de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte   unităţi  autorizate să desfăşoare astfel   de activităţi.

            Fiind  autorizată să funcţioneze ca unitate   medico – sanitară   cu personalitate  juridică , recurenta   nu avea   dreptul   să  realizeze  operaţiuni   de închiriere a  echipamentului   medical faţă de  dispoziţiile art. 15 alin. 1 din  Ordonanţa  Guvernului nr. 124/1998, republicată, care  prevăd că, unităţile  medico-sanitare cu   personalitate   juridică, înfiinţate   potrivit Legii   nr. 31/1990, trebuie să aibă   obiect  de activitate  unic, constând în furnizarea de servicii   medicale, cu   sau fără   activităţi conexe acestora.

            În consecinţă, activitatea pentru care   a  fost   autorizată societatea   recurentă constă în operaţiuni scutite   fără drept de deducere, iar    realizarea   unor  operaţiuni taxabile, cu încălcarea   normelor imperative menţionate  anterior, nu poate   determina  aplicarea unui alt regim fiscal şi implicit, recunoaşterea  dreptului  la deducere pentru TVA aferentă achiziţionării bunurilor   utilizate în alt scop  decât  acela de furnizare a  serviciilor   medicale.

            Apărarea   recurentei  că  este   persoană   impozabilă cu regim   mixt, în sensul  dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din   Codul fiscal a  fost formulată numai   în recurs   şi se dovedeşte a  fi neîntemeiată, întrucât autorizarea ca unitate   medico – sanitară  în condiţiile  Ordonanţei Guvernului   nr. 124/1998 exclude realizarea   altui  obiect de activitate decât furnizarea   de servicii medicale, iar   evidenţa   contabilă  a  societăţii   nu cuprinde   înregistrări specifice acestui   regim   mixt de taxare.

            Cum recurenta  a  fost autorizată pentru  realizarea   de operaţiuni scutite   fără drept de deducere, se   constată că este   lipsită de relevanţă în cauză modalitatea de achiziţionare a   echipamentului închiriat, esenţial   fiind scopul   achiziţiei şi anume, închirierea, ca operaţiune   taxabilă.

            Din acest   motiv, vor fi   respinse ca nefondate criticile   aduse   în recurs situaţiei de   fapt avută   în vedere  de prima  instanţă cu privire la data şi modul de dobândire de către recurentă a  dreptului   de proprietate  asupra echipamentului  medical închiriat în baza   contractului nr. 23/1.09.2008 încheiat   cu   S.C. „R”  S.R.L.

            Astfel, nu pot fi   reţinute  în  soluţionarea  cauzei  susţinerile  din recurs privind denunţarea unilaterală la 5.11.200 a contractului  de leasing  financiar nr. 419/19   mai 2008 şi  plata  echipamentului  medical  cu   creditul   obţinut  în baza  contractului   nr. 21/5 martie 2009 încheiat   cu Banca X.

            De asemenea, se dovedesc a  fi   nefondate  susţinerile   recurentei privind   înregistrarea sa greşită la 4.07.2007 ca plătitor  de TVA şi  obligaţia  intimatei de a anula din oficiu această înregistrare, întrucât  s-a confirmat  prin memoriul de recurs  că,   potrivit dispoziţiilor  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului  nr. 109/2009, radierea   din evidenţa   plătitorilor  de TVA   este   condiţionată de încetarea desfăşurării de operaţiuni care  dau drept de deducere a   TVA sau de încetarea  a activităţii   economice.

            Nefiind   îndeplinită   această   condiţie, care   depinde exclusiv de activitatea   societăţii   şi de   voinţa   asociaţilor săi,  s-a  invocat  fără temei culpa   autorităţii   intimate în efectuarea şi în menţinerea   înregistrării   recurentei ca plătitor de TVA.

            Adresa   nr. 341278/11.01.2010 emisă de Ministerul Finanţelor Publice   – Direcţia   de  legislaţie   în domeniul   TVA  cuprinde opinii   cu privire la modul   de stabilire   a  TVA  în mai multe  ipoteze juridice, dar   nu poate  fi avută  în vedere la soluţionarea   cauzei, întrucât nu se referă   la situaţia   concretă constatată   prin cele  două   decizii   deduse judecăţii   şi nu are   valoarea   juridică  a  unei norme, opozabilă tuturor   părţilor din  raportul   juridic   fiscal.

            Pentru   considerentele care   au fost   expuse, constatând   că nu   există   motive   de casare  sau de   modificare a hotărârii pronunţate  de instanţa de fond, Înalta Curte a respins  recursul   ca nefondat.

Principiul contradictorialităţii în procedura administrării probelor. Încălcare. Consecinţe. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Principiul contradictorialităţii în procedura administrării probelor. Încălcare. Consecinţe. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Pentru asigurarea respectării exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor, nicio măsură  nu poată fi  dispusă de  instanţă fără a fi  fundamentată pe mijloace  de probă administrate  în cursul   judecăţii şi care  au  făcut   obiectul unei  dezbateri contradictorii,  în care fiecare  parte  a avut posibilitatea  să-şi exprime  punctul de  vedere  cu privire la  fiecare  probă admisă  de  către  instanţă.

             Din această perspectivă, înlăturarea tuturor cererilor de probatorii ale unei părţi, fără a  motiva propriu-zis,  cu  claritate  şi  pertinenţă, măsura  astfel dispusă, în special  pentru a demonstra că nu este  încălcat  dreptul la un proces echitabil, face ca hotărârea astfel pronunţată să fie nelegală, impunându-se – pentru respectarea principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului civil, inclusiv din perspectiva asigurării dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie – soluţia casării cu trimitere.

Decizia nr. 413 din 29 ianuarie 2013

Notă: Instanţa a avut în vedere dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865, în forma actualizată, aflat în vigoare la data introducerii acţiunii.

 

1.Circumstanţele cauzei. Cadrul  procesual 

Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. MM SRL a solicitat desfiinţarea deciziei nr.14.324/ 08.07.2010 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de petentă (fosta S.C. S S.R.L.) şi suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat.

În  motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că intimata a stabilit în sarcina sa un debit de 4.832.592,72 lei, prin procesul-verbal de constatare din data de 11.05.2010, la sesizarea Oficiului pentru Luptă Antifraudă (OLAF), dar nu este de acord cu constatările şi aspectele reţinute de OLAF.

Petenta a mai invocat faptul că aceiaşi funcţionari care le-au dat avizele pentru derularea contractului au fost cei care îi fac răspunzători în situaţia în care sesizarea OLAF ar fi întemeiată, precum şi faptul că a respectat cu rigurozitate toate procedurile pentru achiziţiile de utilaje necesare retehnologizării şi modernizării.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că emiterea procesului verbal de constatare nr. 9226/12.05.2010 s-a făcut de către APDRP,  urmare a încălcării dispoziţiilor din contractul de finanţare şi implicit nerespectării prevederilor din Ghidul Solicitantului, Măsura 1.1. – îmbunătăţirea prelucrării si marketingului produselor agricole si piscicoleprevederi avute în vedere de beneficiar şi impuse acestuia încă de la întocmirea cererii de finanţare şi a documentelor aferente acesteia în vederea semnării contractului de finanţare menţionat.

2.Soluţia  instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1199 din  28 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. MM SRL, prin administrator judiciar RA S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, ca nefondată.

Pentru  a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, sub aspectul cererii de suspendare a executării, că aceasta este inadmisibilă, în condiţiile neachitării cauţiunii fixate, conform art. 215 alin.2 Cod procedură fiscală; cauţiunea a fost fixată spre minim, ţinând cont de situaţia de insolvenţă a petentei, cu toate că suma contestată este foarte mare şi, cu toate acestea, cauţiunea nu s-a achitat.

Pe fondul cererii, instanţa a constatat că petenta a primit finanţare nerambursabilă din partea intimatei în baza contractului nr. C 1.1214173400038/ 07.03.2005 (75% din partea CEE, iar 25% din partea statului), ambele componente fiind gestionate de MFP conform O.U.G. nr. 63/1999, că banii erau acordaţi pentru Proiectul  Retehnologizarea şi modernizarea abatorului şi procesare carne din localitatea M, jud. S, iar OLAF a sesizat nerespectarea clauzelor contractului de finanţare şi a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate, procedura de recuperare fiind demarată de intimată conform O.G. nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, emiţându-se actele contestate de petentă. S-a reţinut că au existat indicii de fraudă cu privire la procedura de achiziţie a echipamentelor abatorului din Germania.

Instanţa de fond a reţinut că din cuprinsul procesului-verbal de constatare atacat de petentă a rezultat clar că OLAF a recomandat iniţierea procedurii de recuperare a fondurilor, indiferent de rezultatul anchetei DNA, fiind suspiciuni de nereguli grave, respectiv prezentarea unor documente false în cadrul unei proceduri de selecţie de oferte.

Curtea a apreciat că standardul impus de H.G. nr.1306/2007 este foarte înalt, fiind suficiente nereguli ce constituie “suspiciuni de fraudă”, or în cauză nimeni nu poate să conteste faptul că OLAF şi Biroul Vamal din Munchen au avansat indicii de nereguli şi suspiciuni de fraudă la achiziţie. Aceasta apare cu evidenţă, întrucât Biroul Vamal din Munchen a arătat că firma H este birou de arhitectură şi  nu se ocupă cu comercializarea maşinilor.

 S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, atâta timp cât au apărut suspiciuni de fraudă, iar art. 5 din H.G. nr.1306/ 2007 permite recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli care constituie în acelaşi timp şi suspiciuni de fraudă, se consideră că intimata a procedat legal.

S-a apreciat de către instanţă că H.G. nr.1306/2007 nu impune existenţa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare sau a unor  rechizitorii ale DNA, fiind suficiente suspiciunile de fraudă, constatate de  autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare.

Deşi petenta a solicitat proba cu expertiză, Curtea de apel a apreciat că această probă este nerelevantă, în raport de adresele OLAF  (reluate în procesul-verbal), prin care s-a reţinut că petenta ar fi comis infracţiuni în conformitate cu legislaţia naţională, OLAF comunicând toate informaţiile către DNA pentru a lua în considerare deschiderea unei anchete penale, recomandând şi demararea procedurii administrative de recuperare a tuturor fondurilor decontate în cadrul acestui proiect, indiferent de rezultatul anchetei DNA, întrucât consideră că există dovezi suficiente că s-a produs o neregulă gravă, respectiv prezentarea de documente false în cadrul unei proceduri de selecţie de oferte.

3. Motivele  de  recurs înfăţişate de  recurenta-reclamantă

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. MM SRL, prin administrator judiciar RA S.P.R.L. Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate  motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.5, 8 şi 9 precum şi dispoziţiile  art. 3041 Cod procedură civilă,  recurenta-reclamantă  a  solicitat, în principal, urmare  admiterii  recursului declarat, casarea  hotărârii primei instanţe şi trimiterea  cauzei spre  rejudecare  în fond, pentru suplimentarea materialului probator cu înscrisuri şi expertize, probe respinse de instanţa de fond, conform art. 304 pct.5.

În subsidiar, recurenta-reclamantă,  a solicitat  potrivit  art.304 pct.8 şi 9  Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea  în tot a sentinţei  şi admiterea  contestaţiei  în sensul  solicitat, al  anulării deciziei nr. 14.324/8.07.2010 şi a Procesului verbal nr.9226/ 12.05.2010, cu consecinţa  exonerării sale de  la plata sumei  de  4.832.592,72 lei.

Prin motivele de recurs dezvoltate, în esenţă, au fost  înfăţişate următoarele  critici  faţă de  hotărârea  primei instanţe:

-hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea formelor de  procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art.105 Cod procedură civilă, sens în  care se atacă ca nelegală şi  încheierea  de  şedinţă  din  11 februarie  2011 prin care  au fost  respinse  probele  solicitate, respectiv înscrisuri, expertiză contabilă şi proba cu  expertiza  grafologică, instanţa  fiind, în aprecierea recurentei, total  lipsită de rol  activ, ceea ce  a condus la  pronunţarea  unei  soluţii  nelegale;

– în cadrul probei cu  înscrisuri, a fost  nesocotită cererea  de depunere la dosar a întregii documentaţii ce a stat la baza  proiectului SAPARD, cu atât mai mult  cu cât a fost  contestată traducerea documentelor şi a fost respinsă  şi  cererea de desemnare  a  unui traducător autorizat, conform  art. 141 Cod procedură civilă;

-în lipsa probelor  a căror  administrare nu a fost  încuviinţată, instanţa de fond a pronunţat  hotărârea  fără a fi cercetat fondul cauzei;

-pe fondul cererii de  anulare  a  actelor  administrative atacate, instanţa a  făcut o  greşită  aplicare  şi interpretare  a  prevederilor  legale  incidente, cu referire specială la  art.2 pct.2 din HG nr 1306/2007, apreciind eronat  că  dreptul de  ascultare  al petentei  este  asigurat   prin accesul la justiţie, deşi  principiul consacrat  de  Codul de  procedură fiscală şi transpus  inclusiv în normele de  aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.79/2003 este acela al convocării  şi  ascultării  persoanei controlate;

-nu s-a avut  în vedere că  procesul  verbal  nr. 9226/12.05.2010 a  fost  încheiat  cu  încălcarea   prevederilor  art.2 lit.g) din O.G.  nr.79/2003, acordându-se valoare absolută recomandărilor  OLAF, în lipsa  unei  evaluări  complete, cuprinsă  într-un raport final de control;

-dispunând recuperarea  integrală a  fondurilor, a fost  încălcat  principiul proporţionalităţii  sancţiunilor  administrative, statuat  în  legislaţia comunitară care   obligă autorităţile  competente să  aplice  sancţiuni proporţionale cu gravitatea  greşelilor, a neregulilor sau a  fraudei;

– nu s-a avut în vedere împrejurarea că în conţinutul  procesului verbal de constatare nu a fost  indicat  temeiul  de drept  care justifică  măsura  stabilirii  în  sarcina   Beneficiarului  a obligaţiei de a suporta sumele, deşi o atare menţiune era  obligatorie;

– nu au  fost arătate şi redate  prin  actele  de  control nici contextul  în care s-au produs  neregulile  şi nici măcar nu s-a  arătat  care sunt  respectivele  nereguli;

-instanţa de fond nu a  analizat nici modalitatea de  derulare  a  procedurii de selecţie, apreciind  ca pertinentă simpla  declaraţie a unui  ofertant necâştigător  al  licitaţiei.

4.Procedura de  soluţionare a  recursului

Intimata Agenţia de Plăţi pentru  Dezvoltare  Rurală şi Pescuit (APDRP) a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale recurentei-reclamante, solicitând, în esenţă,  respingerea  recursului declarat  ca  nefondat şi menţinerea  ca temeinică şi legală  a hotărârii atacate.

În contextul unei  detaliate prezentări a  situaţiei  generale, intimata-pârâtă a  arătat că nerespectarea  clauzelor  contractului de finanţare nr. C1.1214173400038/7.03.2005 de către recurenta-reclamantă a fost  semnalată  de  către  Oficiul European de  Luptă Antifraudă  (OLAF), instituţie  care  a  şi recomandat recuperarea  integrală a fondurilor comunitare acordate în cadrul acestui contract.

În fine, s-a mai arătat că motivele de  recurs sunt neîntemeiate, instanţa de fond  în mod corect  a  respins  probele  solicitate  ca nefiind  utile şi  pertinente în  soluţionarea   cauzei, după cum  a realizat  şi o corectă  interpretare  şi aplicare  a prevederilor  legale incidente.

În cursul  soluţionării recursului, în condiţiile art.305 teza a II-a Cod procedură civilă au fost depuse la dosar de către recurenta-reclamantă înscrisuri, respectiv corespondenţe purtate între DLAF şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, rezoluţia din 8 februarie 2012 de  neîncepere  a urmăririi penale faţă de numitul FN sub aspectul  săvârşirii  infracţiunilor prevăzute de  art.181 alin.1, 3 din Legea nr.78/2000 şi alte acte apreciate ca relevante.

La data de  27  noiembrie  2012 intimata-pârâtă  a depus la   dosar  Raportul  final întocmit  de  OLAF (filele 101-329 dosar recurs), comunicat  şi  părţii  recurente.

5.Soluţia  şi considerentele  Înaltei Curţi

Examinând  sentinţa atacată prin prisma  criticilor  ce i-au fost  aduse, faţă de  actele şi  lucrările  dosarului, dar şi  prin  prisma   apărărilor şi a probelor administrate în etapa soluţionării recursului, Înalta Curte  reţine că  recursul de faţă  este  întemeiat  în  sensul şi  pentru  considerentele în continuare  arătate.

Instanţa de fond a fost investită cu acţiunea recurentei-reclamante  prin care  aceasta a  solicitat  desfiinţarea  deciziei  nr.14324/ 8.07.2010 emisă  de autoritatea intimată şi exonerarea  de la plata  sumei de 4.832.592,72 lei  stabilită  în sarcina sa prin  procesul verbal  de constatare  din  11 mai  2010, la  sesizarea  OLAF.

Prin  sentinţa atacată a fost respinsă  ca nefondată acţiunea reclamantei, judecătorul  fondului  apreciind   că  actele atacate au fost legal  emise  întrucât, indiferent de rezultatul   anchetei  DNA, suspiciunile  unor  nereguli grave  au fost  demonstrate.

Totodată, prin sentinţa atacată, s-a considerat că probele  solicitate de  reclamantă, cu referire specială  la expertizele  de specialitate, sunt  nerelevante  faţă de  suspiciunile  de  fraudă constatate  de  autorităţile cu competenţe  în  gestionarea fondurilor  comunitare.

Înalta Curte reţine  temeinicia criticilor  recurentei strict  din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigenţelor impuse de principiul  contradictorialităţii şi în considerarea probelor noi  administrate în  etapa  recursului, probe  pe care  recurenta-reclamantă  nu a avut, în mod  obiectiv, posibilitatea de  a le  combate  în orice mod.

Or, exigenţa  fundamentală a contradictorialităţii  impune  ca nicio măsură  să nu fie  dispusă de  instanţă fără a fi  fundamentată pe mijloace  de probă administrate  în cursul   judecăţii şi care  au  făcut   obiectul unei  dezbateri contradictorii,  fiecare  parte  având  posibilitatea  de a-şi exprima  punctul de  vedere  cu privire la  fiecare  probă admisă  de  către  instanţă.

             Din această perspectivă Înalta Curte  reţine,  pe de o parte, că prima instanţă, cu nesocotirea prevederilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă a înlăturat toate cererile de probatorii ale  reclamantei-recurente, fără a  motiva propriu-zis,  cu  claritate  şi  pertinenţă măsura  astfel dispusă, în special  pentru a demonstra că nu este  încălcat  dreptul la un proces echitabil.

            Pe de altă parte, în respectarea aceluiaşi principiu, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin.3 teza a II-a Cod procedură civilă  a apreciat că se impune casarea  hotărârii cu trimiterea cauzei spre  rejudecare în vederea luării în  considerare a  probelor  noi administrate  de  pârâta intimată în recurs  şi pe care  recurenta, în mod  efectiv nu a avut posibilitatea de a le  combate eventual, şi/sau de a–şi  formula un  punct de vedere în apărare.

            Aşa fiind, casarea  cu trimitere corespunde unei  nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de  jurisdicţie.

            Instanţa de rejudecare este datoare să  pună în discuţia părţilor şi probele noi administrate, statuând motivat  şi argumentat  asupra oricăror  cereri de suplimentare a probatoriului raportat  desigur  la  utilitatea  şi  pertinenţa  acestora şi să analizeze  şi celelalte  motive  de  recurs ale recurentei, ce  vizează  fondul cauzei, ca apărări de fond.

Act administrativ emis în temeiul art.1312 alin.(3) şi (4) din Legea nr.8/1996. Stabilirea naturii juridice. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Act administrativ emis în temeiul art.1312 alin.(3) şi (4) din Legea nr.8/1996. Stabilirea naturii juridice. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Actul emis de ORDA în vederea convocării părţilor în procedura arbitrală potrivit art.1312 alin.(4) din Legea nr.8/1996 nu are caracterul juridic al unui act administrativ în sensul art. 2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004. În succesiunea operaţiunilor prin care se realizează negocierea metodologiilor la care se referă art.130, 131, 1311 şi 1312 din Legea nr.8/1996, actul care produce efecte juridice îl reprezintă metodologiile negociate, iar activităţile anterioare, premergătoare au valoarea juridică a unor operaţiuni administrative sau simple operaţiuni materiale care pregătesc, însoţesc adoptarea actului producător de efecte juridice.

 

Decizia nr. 59 din 10 ianuarie 2013

 

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele S.C. A. TV G. SA – A., S.C. P. TV SA – P. Tv, S.C. SBS B.M. SRL – P. Tv şi Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), suspendarea executării Deciziei nr.4572 din 17.05.2012, act administrativ prin care s-a dispus declanşarea procedurii arbitrale prevăzute la art.1312 din Legea nr.8/1996, formându-se dosarul de arbitraj nr.x/2012, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la cererea de anulare a acestei decizii.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că includerea în procedura de arbitraj a unui organism de gestiune colectivă, respectiv UNART, care nu a făcut parte din comisia de negociere instituită prin Decizia ORDA nr.211/2011, decizie care trebuia avută în vedere ca bază de deschidere a dosarului de arbitraj în cauză, este contrară dispoziţiilor art.131-1312 din Legea nr.8/1996.

Astfel, apariţia în arbitraj a unor părţi noi, care nu au fost incluse în comisia de negociere, contravine atât legii cât şi sensului procedurii de arbitraj, în forma prevăzută de Legea nr.8/1996, care se produce între părţile iniţiale şi nu între părţi care apar ulterior încheierii procedurii de negociere care nu s-a finalizat cu o metodologie.

          În concluzie, reclamantele au susţinut că sunt îndeplinite condiţiile art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea Deciziei ORDA nr.4572 din 17.05.2012, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acesteia,  prin aceea că există un caz bine justificat,  fiind constatate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, şi o pagubă iminentă, având în vedere că în cazul în care, ulterior,  va fi anulată decizia atacată, întreaga procedură de arbitraj va rămâne fără obiect, iar onorariul plătit arbitrilor nu va putea fi recuperat.

           Prin întâmpinare, pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că adresa ORDA din 17.02.2012, în mod greşit numită „Decizia ORDA” de către reclamante, este o adresă de convocare a părţilor implicate în procedura arbitrală emisă de ORDA, în temeiul art.1312 alin.(4) din Legea nr. 8/1996.

Totodată, aşa – zisa apariţie în arbitraj a unor părţi noi care nu au fost incluse în comisia de negociere, urmează a fi analizată de arbitrii care alcătuiesc completul învestit cu soluţionarea cauzei, la momentul la care cele două organisme de gestiune colectivă vor depune cereri de intervenţie în arbitraj, la primul termen al arbitrajului.

 Referitor la prevenirea unei pagube iminente, în opinia sa,  nu pot fi reţinute argumentele privind plata onorariilor arbitrale în raport cu jurisprudenţa în materie, potrivit cu care nerecuperarea acestora reprezintă un risc asumat, iar, pe de altă parte, onorariul nu este determinat de actul atacat.

 În speţă, s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către Uniunea Producătorilor de Fonograme din România,  prin care s-a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că respectiva „decizie” nu reprezintă un act administrativ în sensul dispoziţiilor art.2 din Legea nr.554/2004, ci o invitaţie a părţilor implicate în negocierea Metodologiei pentru a fi desemnaţi arbitrii prin tragere la sorţi şi că nu există o decizie  ORDA prin care să se dispună „includerea celor două organisme în procedura arbitrajului” iar prezenţa lor este permisă tocmai prin prisma calităţii lor de organisme de gestiune colectivă ce reprezintă drepturile titularilor faţă de care reclamantele în cauză au obligaţia achitării unor remuneraţii, daunele invocate fiind astfel nejustificate.

Curtea de apel a calificat cererea de intervenţie în interes propriu ca fiind o cerere de intervenţie în interesul pârâtului Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, dispunând încuviinţarea în principiu a acesteia, în temeiul art. 49 alin.(3) din  C.proc.civ.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr.4009 din 14 iunie 2012, a admis  acţiunea formulată de reclamante şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei ORDA nr.4572 din 17.05.2012 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii de anulare a acesteia.

Totodată, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.

           Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă  a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr.4572 din 17.05.2012,  emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, au fost convocate în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a arbitrilor, părţile Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă, Comisie constituită prin Decizia ORDA nr.211 din 07.06.2011, precum şi Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi (ARAIEX) şi Uniunea Naţională a Artiştilor din România (UNART).

Emiterea  deciziei atacate s-a realizat în temeiul art. 1312 alin.(4) din Legea nr.8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a cererii înregistrate la ORDA sub nr. RGII/4572 din 15.05.2012 prin care Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) solicita iniţierea procedurilor de arbitraj pentru stabilirea formei finale a Metodologiei, iar împotriva acestei decizii reclamantele au formulat plângere prealabilă, prin care au solicitat revocarea acesteia

Prima instanţă a reţinut că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ în accepţiunea art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004, întrucât este un act unilateral, emis de o autoritate publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naştere unor raporturi juridice reprezentate de iniţierea procedurii de arbitraj pentru stabilirea formei finale a Metodologiei, în condiţiile art. 1312 alin. (3) şi urm. din Legea nr.8/1996.

Cu privire la existenţa unui caz bine justificat, prima instanţă a reţinut că  reclamantele au furnizat argumente juridice aparent valabile, de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat.

Astfel, procedura de stabilire a Metodologiei a fost declanşată prin Decizia ORDA nr.211 din 07.06.2011, iar potrivit art.131 şi urm. din Legea nr.8/1996, această decizie nu constituie doar baza primei etape de elaborare a Metodologiei, ci stă la baza întregii proceduri de adoptare a acesteia.

Cum părţile participante în prima etapă sunt cele menţionate în Decizia ORDA nr.211 din 07.06.2011, convocarea realizată de ORDA în vederea desemnării prin tragere la sorţi a arbitrilor, adresată şi organismelor de gestiune colectivă ARAIEX şi UNART, care nu fac parte din Comisia de negociere a Metodologiei, este de natură să creeze o îndoială serioasă sub aspectul respectării cadrului legal în care urmează a se desfăşura cea de-a doua etapă de elaborare a Metodologiei, respectiv etapa arbitrajului.

Referitor la îndeplinirea condiţiei privind paguba iminentă, prima instanţă a reţinut că şi aceasta este îndeplinită, în considerarea cheltuielilor ocazionate de procedura arbitrajului ce se impune a fi suportate de părţi şi care nu vor fi recuperate în ipoteza în care hotărârea arbitrală va fi anulată, ca o consecinţă a constatării nulităţii actului de iniţiere a procedurii de arbitraj reprezentat de Decizia nr. 4572 din 17.05.2012.

 Împotriva acestei soluţii a formulat recurs autoritatea pârâtă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) care a invocat în mod generic dispoziţiile art.304 C.proc.civ., susţinând critici care se subsumează motivelor de recurs prevăzute la pct.8 şi, respectiv, pct.9 din textul invocat.

Astfel, autoritatea pârâtă a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, fiind adoptată ca urmare a interpretării greşite a actului dedus judecăţii, actul cu nr. RG II/4572 din 17.12.2012 nefiind un act administrativ, ci o adresă prin care s-a realizat convocarea părţilor în procedura arbitrală potrivit art.1312 alin.(4) din Legea nr.8/1996 (art.304 pct.8 C.proc.civ.).

De asemenea, a mai susţinut autoritatea pârâtă că instanţa de fond a pronunţat soluţia atacată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, reţinând existenţa unui caz bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube.

În concluzie, autoritatea pârâtă a solicitat admiterea recursului şi respingerea cererii de suspendare pentru motivele invocate.

Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a depus concluzii scrise prin care a răspuns criticilor recursului, susţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.

Intimata-intervenientă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod corect că actul a cărui suspendare a dispus-o este un veritabil act administrativ care prejudiciază drepturile şi interesele legitime ale reclamantelor.

De asemenea, a mai susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod legal că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art.14 din Legea nr.554/2004, ceea ce impunea suspendarea actului administrativ.

Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză este necontestat că obiectul cererii de suspendare îl formează Adresa nr. RGII/4572 din 15.05.2012, comunicată de ORDA părţilor din dosarul de arbitraj nr.x/2012, între care şi intimatele-reclamante, care avea ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor din comerţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, la solicitarea UPFR, în conformitate cu prevederile art.1312 alin.3 lit.b) din Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

Convocarea s-a făcut pentru data de 18.05.2012, ora 14.00, la sediul ORDA, în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a 5 arbitri titulari care urmau să constituie completul de arbitraj şi a 3 arbitri de rezervă.

Instanţa de fond, aşa cum s-a arătat la pct.1 al acestor considerente, a calificat acest act, denumit de părţile reclamante ca fiind Decizia nr.457/2012, ca fiind un act administrativ producător de efecte juridice care vatămă drepturile şi interesele legitime.

Autoritatea recurentă a susţinut în criticile sale, în primul rând, că actul dedus judecăţii nu are valoarea juridică a unui act administrativ, în sensul Legii nr.554/2004.

            Într-adevăr, actul dedus judecăţii a fost emis în temeiul art.1312 alin.(3) şi (4) din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, potrivit cărora: „(3) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri în următoarele situaţii: a) entităţile care alcătuiesc o parte ce urmează să participe la negociere nu au putut conveni asupra punctului de vedere comun ce trebuie prezentat celeilalte părţi; b) cele două părţi aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin.1; c) organismele de gestiune colectivă nu au putut conveni încheierea unui protocol de repartizare as remuneraţiilor şi de stabilire a comisionului datorat colectorului unic. (4) ORDA, în termen de 5 zile de la solicitarea arbitrajului, convoacă părţile în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a 5 arbitri titulare care vor constitui completul de arbitraj şi 3 arbitri de rezervă. Aceştia din urmă îi vor înlocui în ordinea tragerii la sorţi pe arbitrii titulari indisponibili. Desemnarea arbitrilor prin tragere la sorţi se face şi în cazul absenţei părţilor convocate”.

            Potrivit art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004 – Legea contenciosului administrativ, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

            Or, în cauză, este evident că efectele juridice urmau să fie produse de Metodologia care trebuia să fie adoptată într-o formă unică, în urma arbitrajului la care au apelat părţile.

            Astfel, instanţa de recurs reţine că, în succesiunea operaţiunilor prin care se realizează negocierea metodologiilor la care se referă art.130, 131, 1311 şi 1312 din Legea nr.8/1996, actul care produce efecte juridice îl reprezintă metodologiile negociate, iar activităţile anterioare/ premergătoare au valoarea juridică a unor operaţiuni administrative sau simple operaţiuni materiale care pregătesc/ însoţesc adoptarea actului producător de efecte juridice.

            Astfel fiind, Actul nr. RGII/4572 din 15.05.2012 are valoarea unei operaţiuni administrative premergătoare adoptării actului producător de efecte juridice, ceea ce face să poată fi cenzurat de instanţa de contencios, potrivit art.18 alin.(2) din Legea nr.554/2004, doar odată cu actul producător de efecte juridice.

            În concluzie, acest motiv de recurs este întemeiat, recursul fiind admis cu consecinţa desfiinţării sentinţei pronunţate şi respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă.

            Totodată, a fost admisă cererea de intervenţie pe care U.P.F.R. a formulat-o, calificată de instanţa de fond ca fiind în favoarea ORDA.

ARTICOLUL 34 Constitutia Romaniei 2014 Dreptul la ocrotirea sănătăţii Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 34 Constitutia Romaniei 2014 Dreptul la ocrotirea sănătăţii Drepturile şi libertăţile fundamentale

Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 34

Dreptul la ocrotirea sănătăţii

(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

ART. 542 Noul cod de procedura penala 2014 Acţiunea în regres Procedura reabilitării

ART. 542 Noul cod de procedura penala 2014 Acţiunea în regres Procedura reabilitării

(1) În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 541, precum şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de către o instanţă internaţională pentru vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 538 şi 539, acţiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptată împotriva persoanei care, cu rea-credinţă sau din culpă gravă, a provocat situaţia generatoare de daune sau împotriva instituţiei la care aceasta este asigurată pentru despăgubiri în caz de prejudicii provocate în exerciţiul profesiunii.

    (2) Statul trebuie să dovedească în cadrul acţiunii în regres, prin ordonanţa procurorului sau hotărâre penală definitivă, că cel asigurat în condiţiile alin. (1) a produs cu rea-credinţă sau din culpă gravă profesională eroarea judiciară sau privarea nelegală de libertate cauzatoare de prejudicii.

Art. 32 Codul Silvic 2014 Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor

Art. 32 Codul Silvic 2014 Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor

CAPITOLUL III
Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor

Art. 32

(1) În cazul în care proprietarul nu îşi îndeplineşte obligaţia prevăzută la art. 17 alin. (2) lit. c) din motive imputabile, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, după somaţie, asigură, prin ocoale silvice sau prin societăţi comerciale atestate, executarea lucrărilor de împădurire şi de întreţinere, pe bază de deviz, până la închiderea stării de masiv, contravaloarea acestor lucrări fiind suportată de proprietar.

(2) Devizul lucrărilor prevăzut la alin. (1), întocmit de ocolul silvic sau de societatea comercială atestată şi aprobat de unităţile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, se comunică proprietarului.

(3) Devizul prevăzut la alin. (1), acceptat în mod expres sau necontestat de proprietar în termen de 30 de zile calendaristice, constituie temei pentru executarea lucrărilor de regenerare.

(4) Contravaloarea lucrărilor de regenerare efectuate şi recepţionate în conformitate cu devizul aprobat este suportată de la bugetul de stat, până la recuperarea creanţei de la proprietar.

(5) Creanţa prevăzută la alin. (4) se recuperează prin executare silită, potrivit procedurii de recuperare a creanţelor bugetare, cu prioritate asupra terenului regenerat.

Anexa Noul Cod de Procedura Fiscala 2014

Anexa Noul Cod de Procedura Fiscala 2014

Anexa

Art. II

(1) Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică actelor de procedură îndeplinite începând cu această dată. Prin excepţie, dispoziţiile art. 1091 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare , se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare prezenta lege.

(2) Suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă de organul de soluţionare a contestaţiei înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi continuă să îşi producă efectele până la soluţionarea contestaţiei.

Art. III

Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu următoarele excepţii:

a) dispoziţiile art. 174 19 şi 17424 de la pct. 36 al art. I , care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I;

b) pct. 2-4 , 9 , 12 şi 36 , cu excepţiile prevăzute la lit. a), ale art. I, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

Art. IV

(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă dispoziţiile art. 261 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.

(2) Pe data de 1 ianuarie 2007 se abrogă:

a) dispoziţiile art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004;

c) dispoziţiile art. 1711 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă.

NOTĂ:

Reproducem mai jos dispoziţiile tranzitorii şi finale ale actelor normative modificatoare ale OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, precum şi nota de transpunere a directivelor, care nu sunt încorporate în textul republicat al acesteia.

1. Art. II din Legea nr. 158/2006 privind aprobarea OUG 165/2005 pentru modificarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 23 mai 2006:

2. Art. III şi IV din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 31 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 505/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.054 din 30 decembrie 2006.

3. Nota de transpunere a directivelor din cuprinsul OG 35/2006 pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 31 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 505/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1054 din 30 decembrie 2006:

Art. I. pct. 36 din prezenta ordonanţă transpune Directiva Consiliului 76/308/CEE privind asistenţa mutuală în materie de recuperare a creanţelor privind anumite cotizaţii, drepturi, taxe şi alte măsuri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 073 din 19 martie 1976, amendată prin: Directiva Consiliului 79/1071/CEE şi Directiva Consiliului 2001/44/CE.

Art. I. pct. 36 din prezenta ordonanţă transpune şi Directiva Comisiei 2002/94/CE de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziţii din Directiva Consiliului 76/308/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 337 din 13 decembrie 2002, cu excepţia anexelor I-IV, care vor fi transpuse prin ordin al ministrului finanţelor publice pentru aprobarea formularelor utilizate pentru recuperarea creanţelor, în sensul cap. XIII din titlul VIII al Codului de procedură fiscală.

Procedurile de atribuire a contractelor de achizitii de catre beneficiarii privati 2014

Procedurile de atribuire a contractelor de achizitii de catre beneficiarii privati 2014

 

 

Ordinul abroga in integralitate Ordinul ministrului afacerilor europene nr. 1050/2012 privind aprobarea Procedurii de atribuire aplicabile beneficiarilor privati de proiecte finantate din instrumente structurale, obiectivul “Convergenta” precum si orice alte dispozitii contrare.

De la data intrarii in vigoare a Ordinului, beneficiarii privati ai proiectelor finantate din fondurile europene mentionate mai sus, care au achizitii aflate in curs de desfasurare ce nu intra sub incidenta art. 9 lit. c) si lit. c1) din O.U.G. nr. 34/2006, nu au obligatia continuarii acestora in baza Ordinului nr. 1.050/2012, avand posibilitatea anularii procedurii.

Daca beneficiarii privati decid totusi sa continue achizitiile respective, acestea se supun legislatiei in vigoare la data initierii, ramanand sub incidenta acestora pana la finalizarea procedurii.

Plata despagubirilor catre cetatenii romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar – 2013/2014

Plata despagubirilor catre cetatenii romani pentru bunurile trecute in proprietatea statului bulgar – 2013/2014

 

 

In dosarele de plata complete, constituite ca urmare a aplicarii prevederilor Legii nr. 9/1998, republicata, plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii ordinelor de catre Seful Cancelariei Primului-ministru in temeiul Legii nr. 9/1998, republicata, respectiv a deciziilor de plata emise de catre vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor care coordoneaza aplicarea Legii nr. 9/1998, republicata, Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legii nr. 393/2006.

In dosarele de plata complete, constituite ca urmare a aplicarii prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, plata despagubirilor se efectueaza in ordinea cronologica a emiterii hotararilor de catre comisiile judetene/a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.

Dosarele de despagubire constituite in baza prevederilor Legii nr. 9/1998, republicata, sunt analizate de catre Directia pentru aplicarea tratatelor internationale, in vederea emiterii deciziei de plata sau de invalidare, in ordinea cronologica a inregistrarii acestora in registrul special deschis.

Prin titlu de plata se intelege hotararea comisiei judetene sau a municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 si Legii nr. 393/2006, ordinul emis de catre Seful Cancelariei Primului-ministru in temeiul Legii nr. 9/1998, republicata, respectiv decizia de plata emisa de catre vicepresedintele Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor care coordoneaza aplicarea Legii nr. 9/1998, republicata, Legii nr. 290/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legii nr. 393/2006.

ARTICOLUL 181 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Autoritatea competentă din România Dispoziţii generale Aspecte internaţionale

ARTICOLUL 181 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Autoritatea competentă din România Dispoziţii generale Aspecte internaţionale

CAPITOLUL XIII
Aspecte internaţionale

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

ARTICOLUL 181

Autoritatea competentă din România

(1) Autorităţile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol sunt:

a) pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi h), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

b) abrogată;

c) pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. c)-f) care se datorează în cadrul operaţiunilor vamale, Autoritatea Naţională a Vămilor;

d) pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. g), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi autorităţile administraţiei publice locale, după caz.

(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt competente şi pentru recuperarea dobânzilor, majorărilor de întârziere, penalităţilor şi amenzilor administrative, precum şi cheltuielilor prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. i), aferente creanţelor principale pentru a căror recuperare sunt competente.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

Legea 188/2011 – privind gestionarea taxelor colectate în cadrul aplicării politicii agricole comune şi care fac parte din sistemul de finanţare al fondurilor europene pentru agricultură, precum şi din sistemul resurselor proprii al Uniunii Europene din 24 octombrie 2011, Monitorul Oficial 763/2011;

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Anularea creanţelor fiscale Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

ARTICOLUL 178 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Anularea creanţelor fiscale Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

CAPITOLUL XII
Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

ARTICOLUL 178

Anularea creanţelor fiscale

(1) În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somaţiei şi a adresei de înfiinţare a popririi sunt suportate de organul fiscal.

(2) Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori.

(3) În cazul creanţelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (2) reprezintă limita maximă până la care, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1781

Scopul

Prezentul capitol stabileşte norme privind asistenţa în vederea recuperării în România a unor creanţe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum şi asistenţa în vederea recuperării într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creanţelor stabilite în România.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1782

Sfera de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică următoarelor creanţe:

a) tuturor taxelor, impozitelor şi drepturilor de orice fel prelevate de către un stat membru sau în numele acestuia ori de către subdiviziunile sale teritoriale sau administrative, inclusiv autorităţi locale, sau în numele acestora ori în numele Uniunii Europene;

b) rambursărilor, intervenţiilor şi altor măsuri care fac parte din sistemul de finanţare integrală sau parţială a Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA) şi a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), inclusiv sumelor care se percep în legătură cu aceste acţiuni;

c) prelevărilor şi altor drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a pieţei din sectorul zahărului.

(2) Prezentul capitol se aplică şi pentru:

a) sancţiunile administrative, amenzile, taxele şi suprataxele în legătură cu creanţele pentru care se poate solicita asistenţă reciprocă potrivit alin. (1), care sunt stabilite de autorităţile administrative responsabile de perceperea taxelor, impozitelor sau drepturilor în cauză sau de desfăşurarea de anchete administrative în privinţa acestora ori care sunt confirmate de organismele administrative sau judiciare la cererea autorităţilor administrative menţionate;

b) taxele pentru certificate şi alte documente similare emise în legătură cu procedurile administrative privind taxele, impozitele şi drepturile;

c) dobânzile, majorările de întârziere, penalităţile de întârziere şi costurile în legătură cu creanţele pentru care poate fi solicitată asistenţă reciprocă potrivit alin. (1) ori potrivit lit. a) sau b) a prezentului alineat, după caz.

(3) Prezentul capitol nu se aplică:

a) contribuţiilor obligatorii la sistemul de securitate socială care trebuie plătite fie statului membru sau unei subdiviziuni a acestuia, fie instituţiilor de securitate socială de drept public;

b) taxelor care nu sunt prevăzute la alin. (2);

c) drepturilor de natură contractuală, cum ar fi sumele stabilite pentru utilităţi publice;

d) sancţiunilor cu caracter penal impuse în cadrul unei proceduri penale sau altor sancţiuni cu caracter penal care nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (2) lit. a).

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1783

Definiţii

În sensul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) autoritate solicitantă – un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de legătură al unui stat membru care transmite o cerere de asistenţă cu privire la o creanţă prevăzută la art. 1782;

b) autoritate solicitată – un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de legătură al unui stat membru căruia îi este transmisă o cerere de asistenţă;

c) persoană – orice persoană fizică sau juridică, orice asociere de persoane căreia îi este recunoscută, prin lege, capacitatea de a încheia acte juridice, dar care nu are statut de persoană juridică, sau orice altă entitate, indiferent de natura ori forma acesteia, fie că are sau nu personalitate juridică, ce deţine ori gestionează active care, alături de venitul generat de acestea, sunt supuse unor taxe, impozite sau drepturi care fac obiectul prezentului capitol;

d) mijloace electronice – utilizarea unui echipament electronic pentru procesarea, inclusiv compresia digitală, şi stocarea datelor şi utilizarea transmisiei prin fir, a transmisiei radio, a tehnologiilor optice sau a altor mijloace electromagnetice;

e) reţea RCC – platforma comună bazată pe reţeaua comună de comunicaţii (RCC) dezvoltată de Uniunea Europeană pentru toate transmisiile prin mijloace electronice între autorităţile competente din domeniul vamal şi fiscal.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1784

Autoritatea competentă din România

(1) Autorităţile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol sunt:

a) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru creanţele prevăzute la art. 1782 alin. (1) lit. a) şi b), cu excepţia creanţelor prevăzute la lit. b);

b) Autoritatea Naţională a Vămilor, pentru creanţele prevăzute la art. 1782 alin. (1) lit. a) şi b) care se datorează în cadrul operaţiunilor vamale;

c) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru creanţele prevăzute la art. 1782 alin. (1) lit. c).

(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt competente şi pentru asistenţă la recuperarea creanţelor prevăzute la art. 1782 alin. (2), aferente creanţelor principale pentru a căror asistenţă la recuperare sunt competente.

(3) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se desemnează biroul central de legătură, care este responsabil pentru contactele cu alte state membre în domeniul asistenţei reciproce care face obiectul prezentului capitol, precum şi pentru contactele cu Comisia Europeană.

(4) Autorităţile competente din România pot desemna birouri de legătură care să fie responsabile de contactele cu alte state membre în materie de asistenţă reciprocă în ceea ce priveşte unul sau mai multe tipuri sau categorii specifice de taxe, impozite şi drepturi prevăzute la art. 1782.

(5) În cazul în care un birou de legătură primeşte o cerere de asistenţă reciprocă ce necesită măsuri care nu ţin de competenţa ce i-a fost atribuită, acesta înaintează cererea, fără întârziere, biroului competent, dacă este cunoscut, sau biroului central de legătură şi informează autoritatea solicitantă în consecinţă.

(6) Autorităţile competente din România informează Comisia cu privire la biroul său central de legătură şi la orice birouri de legătură pe care le-a desemnat.

(7) Toate comunicările sunt trimise de către biroul central de legătură sau în numele acestuia, de la caz la caz, cu acordul biroului central de legătură, asigurându-se eficienţa comunicării.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1785

Furnizarea de informaţii

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată furnizează orice informaţii pe care le apreciază că sunt relevante pentru autoritatea solicitantă, în vederea recuperării creanţelor sale prevăzute la art. 1782. În scopul furnizării acestor informaţii, autoritatea solicitată asigură realizarea oricăror anchete administrative necesare pentru obţinerea acestora.

(2) Autoritatea solicitată nu este obligată să furnizeze informaţii:

a) pe care nu le-ar putea obţine în vederea recuperării creanţelor similare născute în statul membru solicitat;

b) care ar divulga un secret comercial, industrial sau profesional;

c) a căror divulgare ar aduce atingere securităţii statului membru solicitat sau ar fi contrare ordinii publice a acestuia.

(3) Autoritatea solicitată nu poate refuza furnizarea de informaţii pentru simplul motiv că aceste informaţii sunt deţinute de o bancă, de o altă instituţie financiară, de o persoană desemnată sau care acţionează în calitate de agent ori de administrator sau că informaţiile respective se referă la participaţiile la capitalul unei persoane.

(4) Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele de refuz al unei cereri de informaţii.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1786

Schimbul de informaţii fără cerere prealabilă

În cazul în care urmează să se efectueze o rambursare/restituire de impozite, taxe sau drepturi, altele decât taxa pe valoarea adăugată, către o persoană stabilită ori având domiciliul într-un alt stat membru, statul membru din care urmează să se efectueze rambursarea/restituirea poate informa statul membru unde este stabilită sau unde îşi are domiciliul persoana respectivă cu privire la rambursarea/restituirea ce urmează a se efectua.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1787

Prezenţa în birourile administrative şi participarea la anchetele administrative

(1) Prin acord între autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată şi în concordanţă cu procedurile stabilite de autoritatea solicitată, funcţionarii autorizaţi de autoritatea solicitantă pot, în vederea promovării asistenţei reciproce prevăzute de prezentul capitol:

a) să fie prezenţi în birourile în care autorităţile administrative ale statului membru solicitat îşi desfăşoară activitatea;

b) să fie prezenţi la anchetele administrative efectuate pe teritoriul statului membru solicitat;

c) să însoţească funcţionarii competenţi din statul membru solicitat în cursul procedurilor judiciare din respectivul stat membru.

(2) Acordul prevăzut la alin. (1) lit. b) poate prevedea ca funcţionarii din statul membru solicitant să poată intervieva persoane şi examina registre, în cazul în care legislaţia în vigoare în statul membru solicitat permite acest lucru.

(3) Funcţionarii autorizaţi de autoritatea solicitantă care utilizează posibilităţile oferite prin alin. (1) şi (2) sunt în măsură să prezinte în orice moment o împuternicire scrisă în care le sunt indicate identitatea şi calitatea oficială.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1788

Cererea de notificare a anumitor documente referitoare la creanţe

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată notifică persoanei căreia îi sunt destinate, denumită în continuare destinatar, toate actele şi deciziile, inclusiv pe cele de natură judiciară, privind o creanţă sau recuperarea acesteia, emise de statul membru solicitant.

(2) Cererea de notificare prevăzută la alin. (1) este însoţită de un formular-tip care conţine cel puţin următoarele informaţii:

a) numele, adresa şi orice alte informaţii utile pentru identificarea destinatarului;

b) scopul notificării şi termenul în care aceasta ar trebui efectuată;

c) o descriere a documentelor anexate, a tipului de creanţă şi a valorii creanţei pentru care se formulează cererea;

d) numele, adresa şi alte date de contact cu privire la biroul responsabil de documentele anexate şi, în cazul în care este diferit, biroul de la care se pot obţine informaţii suplimentare privind documentele notificate sau posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.

(3) Autoritatea solicitantă depune o cerere de notificare în temeiul prezentului capitol numai atunci când nu poate efectua notificarea în conformitate cu normele care reglementează notificarea documentului în cauză în statul membru solicitant sau atunci când o astfel de notificare ar cauza dificultăţi disproporţionate.

(4) Autoritatea solicitată informează de îndată autoritatea solicitantă în privinţa oricărei acţiuni întreprinse în urma cererii de notificare, în special în legătură cu data notificării documentului către destinatar.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1789

Mijloace de notificare

(1) Autoritatea solicitată se asigură că procedura de notificare în statul membru solicitat se efectuează potrivit reglementărilor legale şi practicilor administrative naţionale în vigoare în statul membru solicitat.

(2) Prevederile alin. (1) nu aduc atingere niciunei alte forme de notificare utilizate de o autoritate competentă a statului membru solicitant, în conformitate cu normele în vigoare în respectivul stat membru.

(3) O autoritate competentă stabilită pe teritoriul statului membru solicitant poate notifica direct orice document prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică unei persoane dintr-un alt stat membru.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 10

Cererea de recuperare

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată recuperează creanţele care fac obiectul unui titlu ce permite executarea în statul membru solicitant.

(2) De îndată ce autoritatea solicitantă are cunoştinţă despre orice informaţii relevante cu privire la cazul care a motivat cererea de recuperare, aceasta le transmite autorităţii solicitate.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 11

Condiţii aplicabile cererilor de recuperare

(1) Autoritatea solicitantă nu poate formula o cerere de recuperare dacă şi atâta vreme cât creanţa şi/sau titlul care permite executarea acesteia în statul membru solicitant sunt contestate în statul membru respectiv, cu excepţia cazurilor în care se aplică art. 178 14 alin. (6).

(2) Înainte ca autoritatea solicitantă să formuleze o cerere de recuperare se aplică procedurile de recuperare adecvate disponibile în statul membru solicitant, cu următoarele excepţii:

a) atunci când este evident că nu există active pentru recuperare în statul membru solicitant sau că astfel de proceduri nu vor duce la plata integrală a creanţei şi că autoritatea solicitantă deţine informaţii specifice care indică faptul că persoana în cauză are active în statul membru solicitat;

b) atunci când aplicarea unor astfel de proceduri în statul membru solicitant ar cauza dificultăţi disproporţionate.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 12

Titlul executoriu şi alte documente însoţitoare

(1) Orice cerere de recuperare este însoţită de un titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat. Acest titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat reflectă conţinutul principal al titlului iniţial care permite executarea şi constituie baza unică a măsurilor asigurătorii şi de recuperare luate în statul membru solicitat. Acesta nu face obiectul niciunui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în respectivul stat membru.

(2) Titlul uniform care permite executarea conţine cel puţin următoarele informaţii:

a) informaţii relevante pentru identificarea titlului iniţial care permite executarea, o descriere a creanţei, inclusiv natura acesteia, perioada acoperită de creanţă, orice date relevante pentru procesul de executare şi valoarea creanţei şi diferitele componente ale acesteia, precum creanţa principală şi creanţele fiscale accesorii datorate;

b) numele, adresa şi alte informaţii utile pentru identificarea debitorului;

c) numele, adresa şi alte date de contact cu privire la biroul responsabil de evaluarea creanţei şi, în cazul în care acesta este diferit, biroul de la care se pot obţine informaţii suplimentare privind creanţa sau posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.

(3) Cererea de recuperare a unei creanţe poate fi însoţită de alte documente referitoare la creanţă emise de statul membru solicitant.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 13

Recuperarea creanţei

(1) În scopul recuperării creanţei în statul membru solicitat, orice creanţă pentru care a fost formulată o cerere de recuperare este tratată ca şi când ar fi o creanţă a statului membru solicitat, cu excepţia cazului în care prezentul capitol prevede altfel. Autoritatea solicitată utilizează prerogativele conferite şi procedurile legale din statul membru solicitat aplicabile creanţelor cu privire la aceleaşi taxe, impozite sau drepturi ori, în absenţa acestora, cu privire la taxe, impozite sau drepturi similare, cu excepţia cazului în care prezentul capitol prevede altfel.

(2) Dacă autoritatea solicitată consideră că pe teritoriul statului său nu se colectează taxe, impozite sau drepturi identice ori similare, aceasta utilizează prerogativele conferite şi procedurile legale din statul membru solicitat aplicabile creanţelor rezultate din impozitul pe venitul persoanelor fizice, cu excepţia cazului în care prezentul capitol prevede altfel.

(3) Statul membru solicitat nu este obligat să acorde creanţelor altor state membre preferinţele acordate pentru creanţe similare apărute în respectivul stat membru, cu excepţia cazurilor în care statele membre vizate convin altfel sau există dispoziţii contrare în legislaţia statului membru solicitat. Un stat membru care acordă preferinţe pentru creanţe altui stat membru nu poate refuza acordarea aceloraşi facilităţi pentru aceleaşi creanţe sau pentru creanţe similare altor state membre, în aceleaşi condiţii.

(4) Statul membru solicitat recuperează creanţa în moneda sa naţională.

(5) Autoritatea solicitată informează cu diligenţa necesară autoritatea solicitantă cu privire la orice acţiune întreprinsă cu privire la cererea de recuperare.

(6) Începând cu data la care este primită cererea de recuperare, autoritatea solicitată percepe dobânzi pentru plata cu întârziere, potrivit legislaţiei în vigoare în statul membru solicitat. În cazul României sunt aplicabile prevederile art. 120.

(7) Autoritatea solicitată poate, în cazul în care legislaţia în vigoare în statul membru solicitat permite acest lucru, să acorde debitorului un termen de plată sau să acorde pentru aceste creanţe eşalonarea la plată şi să perceapă dobândă în acest sens. Autoritatea solicitată informează ulterior autoritatea solicitantă cu privire la orice astfel de decizie.

(8) Fără a aduce atingere art. 178 20 alin. (1), autoritatea solicitată îi transferă autorităţii solicitante sumele recuperate aferente creanţei, precum şi dobânzile prevăzute la alin. (6) şi (7).

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 14

Litigii

(1) Litigiile cu privire la creanţă, la titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau la titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat şi litigiile legate de validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitant sunt de competenţa autorităţilor competente ale statului membru solicitant. Dacă, în cursul procedurii de recuperare, creanţa, titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat este contestat(ă) de o parte interesată, autoritatea solicitată informează respectiva parte interesată că o astfel de acţiune trebuie introdusă de aceasta din urmă în faţa autorităţii competente a statului membru solicitant, potrivit legislaţiei în vigoare în statul respectiv.

(2) Litigiile cu privire la măsurile de executare luate în statul membru solicitat sau cu privire la validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitat sunt introduse în faţa organismului competent pentru soluţionarea litigiului al statului membru respectiv, potrivit legislaţiei în vigoare a acestui stat.

(3) Atunci când una dintre acţiunile prevăzute la alin. (1) a fost introdusă în faţa organismului competent al statului membru solicitant, autoritatea solicitantă informează autoritatea solicitată cu privire la aceasta şi precizează care sunt elementele creanţei ce nu fac obiectul contestaţiei.

(4) De îndată ce autoritatea solicitată primeşte informaţiile prevăzute la alin. (3), fie din partea autorităţii solicitante, fie din partea părţii interesate, aceasta suspendă procedura de executare în ceea ce priveşte partea contestată a creanţei, în aşteptarea deciziei organismului competent în materie, cu excepţia cazurilor în care autoritatea solicitantă formulează o cerere contrară, potrivit alin. (6).

(5) La cererea autorităţii solicitante sau în cazul în care se consideră necesar de către autoritatea solicitată, fără să se aducă atingere art. 178 16, autoritatea solicitată poate recurge la măsuri asigurătorii pentru a garanta recuperarea, în măsura în care reglementările legale în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru.

(6) Potrivit reglementărilor legale şi practicilor administrative în vigoare în statul membru în care îşi are sediul, autoritatea solicitantă poate cere autorităţii solicitate să recupereze o creanţă contestată sau o parte contestată a creanţei, în măsura în care reglementările legale şi practicile administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru. Orice astfel de cerere se motivează. Dacă rezultatul ulterior al contestaţiei este favorabil debitorului, autoritatea solicitantă are obligaţia de a rambursa orice sumă recuperată, precum şi de a plăti orice compensaţie datorată, potrivit reglementărilor legale în vigoare în statul membru solicitat.

(7) Dacă autorităţile competente ale statului membru solicitant sau ale statului membru solicitat au iniţiat o procedură amiabilă, iar rezultatul procedurii poate afecta creanţa cu privire la care a fost solicitată asistenţă, măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate până la încheierea procedurii respective, cu excepţia cazurilor de urgenţă imediată datorate fraudei sau insolvenţei. În cazul în care măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate, sunt aplicabile prevederile alin. (5).

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 15

Modificarea sau retragerea cererii de asistenţă pentru recuperare

(1) Autoritatea solicitantă informează imediat autoritatea solicitată cu privire la orice modificare ulterioară adusă cererii sale de recuperare sau cu privire la retragerea cererii sale, precizând motivele modificării sau retragerii acesteia.

(2) Dacă modificarea cererii este rezultatul unei decizii luate de organismul competent prevăzut la art. 178 14 alin. (1), autoritatea solicitantă comunică decizia respectivă împreună cu un titlu uniform revizuit care permite executarea în statul membru solicitat. Autoritatea solicitată continuă măsurile de recuperare pe baza titlului revizuit. Măsurile asigurătorii sau de recuperare deja luate pe baza titlului uniform iniţial care permite executarea în statul membru solicitat pot continua pe baza titlului revizuit, cu excepţia cazului în care modificarea cererii se datorează lipsei de valabilitate a titlului iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau a titlului uniform iniţial care permite executarea în statul membru solicitat. Dispoziţiile art. 178 12 şi 17814 sunt aplicabile în mod corespunzător.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 16

Cererea de măsuri asigurătorii

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată ia măsurile asigurătorii necesare, dacă acestea sunt permise de legislaţia sa naţională şi în conformitate cu practicile sale administrative, pentru a asigura recuperarea în cazul în care creanţa sau titlul care permite executarea în statul membru solicitant este contestat(ă) la momentul formulării cererii sau în cazul în care creanţa nu face încă obiectul unui titlu care să permită executarea în statul membru solicitant, în măsura în care sunt, de asemenea, posibile măsuri asigurătorii, într-o situaţie similară, în temeiul legislaţiei naţionale şi al practicilor administrative ale statului membru solicitant. Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi referitor la creanţa pentru care se solicită asistenţa reciprocă, dacă este cazul, însoţeşte cererea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitat. Acest document nu face obiectul niciunui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în statul membru solicitat.

(2) Cererea de măsuri asigurătorii poate fi însoţită de alte documente referitoare la creanţă, emise în statul membru solicitant.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 17

Normele aplicabile cererilor de măsuri asigurătorii

Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 178 16 sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 178 10 alin. (2), art. 178 13 alin. (1)-(5), art. 178 14 şi 17815.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 18

Limite ale obligaţiilor autorităţii solicitate

(1) Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţa prevăzută la art. 178 10-art. 178 16 dacă recuperarea creanţei este de natură să genereze, din cauza situaţiei debitorului, grave dificultăţi de ordin economic sau social în statul membru solicitat, în măsura în care reglementările legale şi practicile administrative în vigoare în respectivul stat membru permit o astfel de excepţie în cazul creanţelor naţionale.

(2) Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţa prevăzută la art. 1785 şi la art. 1787-17816 dacă cererea iniţială de asistenţă, potrivit art. 1785, 1787, 1788, 17810 sau 17816, este efectuată cu privire la creanţe care au o vechime mai mare de 5 ani, acest termen începând de la momentul scadenţei creanţei în statul membru solicitant şi până la momentul cererii iniţiale de asistenţă. În cazul în care creanţa sau titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sunt contestate, termenul de 5 ani începe din momentul în care în statul membru solicitant se stabileşte faptul că nu mai este posibilă contestarea creanţei sau a titlului care permite executarea. În cazul în care se acordă o amânare a plăţii sau un plan de eşalonare a plăţii de către autorităţile competente din statul membru solicitant, termenul de 5 ani începe din momentul în care întregul termen de plată a expirat. Cu toate acestea, în aceste cazuri, autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţă cu privire la creanţe care sunt mai vechi de 10 ani, termen calculat de la momentul scadenţei creanţei în statul membru solicitant.

(3) Un stat membru nu este obligat să acorde asistenţă dacă valoarea totală a creanţelor reglementate de prezentul capitol, pentru care se solicită asistenţă, este mai mică de 1.500 euro.

(4) Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele refuzului unei cereri de asistenţă.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 19

Aspecte privind prescripţia

(1) Aspectele privind termenele de prescripţie sunt reglementate exclusiv de legislaţia în vigoare în statul membru solicitant.

(2) În ceea ce priveşte suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie, toate demersurile efectuate în vederea recuperării creanţelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia, în temeiul unei cereri de asistenţă, care au drept efect suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie, în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul membru solicitat, sunt considerate a avea acelaşi efect în statul membru solicitant, cu condiţia ca efectul corespunzător să fie prevăzut în reglementările legale în vigoare în statul membru solicitant.

(3) Dacă suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie nu este posibilă în temeiul reglementărilor legale în vigoare în statul membru solicitat, toate demersurile efectuate în vederea recuperării creanţelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia în temeiul unei cereri de asistenţă care, dacă ar fi fost efectuate de către autoritatea solicitantă în propriul stat membru sau în numele acesteia, ar fi dus la suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie, potrivit legislaţiei în vigoare în statul membru solicitant, sunt considerate a fi fost efectuate în statul membru solicitant, în ceea ce priveşte efectul respectiv.

(4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu afectează dreptul autorităţilor competente din statul membru solicitant de a lua măsuri pentru a suspenda, întrerupe sau prelungi termenul de prescripţie, potrivit reglementărilor în vigoare în statul membru respectiv.

(5) Autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată se informează reciproc cu privire la orice acţiune care întrerupe, suspendă sau prelungeşte termenul de prescripţie a creanţei pentru care au fost solicitate măsuri asigurătorii sau de recuperare sau care poate produce acest efect.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 20

Costuri

(1) În plus faţă de sumele prevăzute la art. 178 13 alin. (8), autoritatea solicitată urmăreşte să recupereze de la debitor cheltuielile legate de recuperare pe care le-a suportat şi le reţine, potrivit reglementărilor legale în vigoare din statul membru solicitat.

(2) Statele membre renunţă reciproc la toate cererile privind rambursarea cheltuielilor rezultate din asistenţa reciprocă pe care şi-o acordă potrivit prezentului capitol.

(3) Cu toate acestea, în cazul unor recuperări care creează dificultăţi deosebite, care implică cheltuieli foarte mari sau care se referă la crima organizată, autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată pot să convină asupra unor modalităţi de rambursare specifice cazurilor în speţă.

(4) Fără a aduce atingere alin. (2) şi (3), statul membru solicitant rămâne răspunzător faţă de statul membru solicitat pentru toate cheltuielile şi toate pierderile suportate în legătură cu acţiunile recunoscute ca fiind nejustificate, în ceea ce priveşte fie fondul creanţei, fie valabilitatea titlului emis de autoritatea solicitantă care permite executarea şi/sau aplicarea de măsuri asigurătorii.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 21

Formulare-tip şi mijloace de comunicare

(1) Cererile de informaţii în temeiul art. 1785 alin. (1), cererile de notificare în temeiul art. 1788 alin. (1), cererile de recuperare în temeiul art. 178 10 alin. (1) sau cererile de măsuri asigurătorii în temeiul art. 178 16 alin. (1) se transmit prin mijloace electronice, utilizându-se un formular-tip, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice. În măsura posibilului, aceste formulare se folosesc şi pentru comunicările ulterioare cu privire la cerere.

(2) Titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat, documentul care permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi celelalte documente prevăzute la art. 178 12 şi 17816 se transmit, de asemenea, prin mijloace electronice, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.

(3) Formularul-tip poate fi însoţit, dacă este cazul, de rapoarte, declaraţii şi orice alte documente sau de copii certificate pentru conformitate sau extrase din acestea, care sunt, de asemenea, transmise pe cale electronică, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.

(4) Formularele-tip şi comunicările pe cale electronică pot, de asemenea, să fie utilizate pentru schimbul de informaţii în temeiul art. 1786.

(5) Dispoziţiile alin. (1)-(4) nu se aplică informaţiilor şi documentaţiei obţinute prin prezenţa în birourile administrative dintr-un alt stat membru sau prin participarea la anchetele administrative dintr-un alt stat membru, potrivit art. 1787.

(6) În cazul în care comunicările nu se efectuează pe cale electronică sau prin intermediul formularelor-tip, acest lucru nu va afecta valabilitatea informaţiilor obţinute sau a măsurilor luate pentru executarea cererii de asistenţă.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 22

Limba utilizată

(1) Toate cererile de asistenţă, formularele-tip pentru notificare şi titlurile uniforme care permit executarea în statul membru solicitat sunt trimise în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau sunt însoţite de o traducere în una dintre aceste limbi. Faptul că anumite părţi sunt scrise într-o limbă alta decât limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat nu afectează valabilitatea acestora sau a procedurii, în măsura în care acea limbă este stabilită de comun acord între statele membre interesate.

(2) Documentele a căror notificare este solicitată potrivit art. 1788 pot fi transmise autorităţii solicitate într-o limbă oficială a statului membru solicitant.

(3) În cazul în care o cerere este însoţită de alte documente decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2), autoritatea solicitată poate, dacă este necesar, să ceară autorităţii solicitante o traducere a acestor documente în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau în orice altă limbă asupra căreia statele membre interesate au convenit bilateral.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 23

Divulgarea informaţiilor şi a documentelor

(1) Informaţiile comunicate sub orice formă, în temeiul prezentului capitol, sunt reglementate de obligaţia păstrării secretului fiscal şi beneficiază de protecţia acordată informaţiilor similare în temeiul legislaţiei naţionale a statului membru care le-a primit. Astfel de informaţii pot fi utilizate în scopul aplicării de măsuri asigurătorii sau de executare în privinţa creanţelor care intră sub incidenţa prezentului capitol. De asemenea, astfel de informaţii pot fi utilizate pentru evaluarea şi impunerea contribuţiilor obligatorii la sistemul de securitate socială.

(2) Persoanele acreditate în mod corespunzător de Autoritatea de Acreditare de Securitate a Comisiei Europene pot avea acces la aceste informaţii numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru întreţinerea şi dezvoltarea reţelei RCC.

(3) Statul membru care furnizează informaţiile permite utilizarea acestora în alte scopuri decât cele prevăzute la alin. (1) în statul membru care primeşte informaţiile, în cazul în care, în temeiul legislaţiei statului membru care furnizează informaţiile, informaţiile pot fi utilizate în scopuri similare.

(4) În cazul în care autoritatea solicitantă sau solicitată consideră că informaţiile obţinute în temeiul prezentului capitol ar putea fi folositoare, în scopurile prevăzute la alin. (1), unui al treilea stat membru, ea poate să transmită respectivele informaţii acestui al treilea stat membru, cu condiţia ca transmiterea acestor informaţii să fie conformă cu normele şi procedurile stabilite în prezentul capitol. Aceasta informează statul membru de la care provin informaţiile cu privire la intenţia sa de a transmite informaţiile respective unui stat membru terţ. Statul membru de la care provin informaţiile se poate opune acestei transmiteri a informaţiilor, în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care a primit comunicarea din partea statului membru care doreşte să transmită informaţiile.

(5) Permisiunea de a utiliza, în temeiul alin. (3), informaţii care au fost transmise în temeiul alin. (4) poate fi acordată numai de către statul membru de unde provin informaţiile.

(6) Informaţiile comunicate sub orice formă în temeiul prezentului capitol pot fi invocate sau utilizate drept probe de toate autorităţile din statul membru care primeşte informaţiile, pe aceeaşi bază ca şi informaţiile similare obţinute în respectivul stat.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 24

Aplicarea altor acorduri privind asistenţa

(1) Prezentul capitol nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligaţii de furnizare de asistenţă mai extinsă, care decurge din acorduri sau înţelegeri bilaterale ori multilaterale, inclusiv în domeniul notificării actelor judiciare sau extrajudiciare.

(2) În cazul în care România încheie astfel de acorduri sau înţelegeri bilaterale ori multilaterale cu privire la aspecte reglementate de prezentul capitol şi care nu se referă la cazuri individuale, informează fără întârziere Comisia în acest sens.

(3) Atunci când acordă asistenţă reciprocă mai extinsă în temeiul unui acord sau al unei înţelegeri bilateral(e) ori multilateral(e), România poate utiliza reţeaua de comunicaţii electronice şi formularele-tip adoptate pentru punerea în aplicare a prezentului capitol.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 25

Norme de aplicare

Normele de aplicare a dispoziţiilor art. 1784 alin. (3) şi (4), art. 1785 alin. (1), art. 1788, art. 178 10, art. 178 12 alin. (1) şi (2), art. 178 13 alin. (5)-(8), art. 178 15, art. 178 16 alin. (1) şi ale art. 178 21 alin. (1)-(4) sunt normele aprobate de Comisie.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 26

Raportare

(1) România, prin intermediul biroului central de legătură, informează Comisia anual, cel târziu până la 31 martie, cu privire la următoarele:

a) numărul de cereri de informaţii, de comunicare şi de recuperare sau de măsuri asigurătorii transmise fiecărui stat membru solicitat şi primite de la fiecare stat membru solicitant în fiecare an;

b) valoarea creanţelor pentru care se solicită asistenţă pentru recuperare şi sumele recuperate.

(2) România, prin intermediul biroului central de legătură, poate furniza, de asemenea, orice alte informaţii care ar putea fi folositoare pentru a evalua asistenţa reciprocă oferită în temeiul prezentului capitol.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 160 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor Valorificarea bunurilor Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

ARTICOLUL 160 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor Valorificarea bunurilor Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

SECŢIUNEA a 6-a
Valorificarea bunurilor
ARTICOLUL 160

Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor

(1) Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă va achita preţul propus.

(2) Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare.

(3) Organul de executare, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), va comunica aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului va fi virat de cumpărător.

(4) Indisponibilizarea prevăzută la art. 151 alin. (9) şi (10) se ridică după creditarea contului bugetar menţionat la alin. (3).

ARTICOLUL 121 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere

ARTICOLUL 121 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere

CAPITOLUL III
Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere

ARTICOLUL 121

Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară

(1) Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 120 şi 1201, după termenul de 3 zile.

(2) Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de unităţile bancare, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere prevăzute la alin. (1), plătitorul se poate îndrepta împotriva unităţii bancare respective.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OUG 39/2010 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 21 aprilie 2010, Monitorul Oficial 278/2010;

Art. 285 Cod Fiscal 2014 Facilităţi comune

Art. 285 Cod Fiscal 2014 Facilităţi comune

CAPITOLUL XI
Facilităţi comune

Art. 285

Facilităţi pentru persoanele juridice

(1) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe locale precizate la art. 282 şi art. 283 nu se aplică:

a) oricărei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice;

b) fundaţiilor testamentare constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;

c) organizaţiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii.

(2) Impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenurile acestora se reduc cu 50% pentru acele imobile situate pe litoralul Mării Negre deţinute de persoane juridice şi care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de minimum 6 luni în cursul unui an calendaristic.

(3) Impozitul pe clădiri se reduce cu 50% pentru clădirile nou construite deţinute de cooperaţiile de consum sau meşteşugăreşti, dar numai pentru primii 5 ani de la data achiziţiei clădirii.

(4) Nu se datorează impozit pe teren pentru terenurile forestiere administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, cu excepţia celor folosite în scop economic.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, Monitorul Oficial 627/2011;

OUG 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, Monitorul Oficial 705/2008;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 2851

Scutiri şi facilităţi pentru persoanele juridice

Elementele infrastructurii feroviare publice, inclusiv terenurile pe care sunt amplasate, precum şi terenurile destinate acestui scop, sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

Art. 155. Cod Fiscal 2014 Obligaţii

Art. 155. Cod Fiscal 2014 Obligaţii

CAPITOLUL XIII
Obligaţii

Art. 155.

Facturarea

(1) În înţelesul prezentului titlu sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe suport hârtie ori în format electronic, dacă acestea îndeplinesc condiţiile stabilite în prezentul articol.

(2) Orice document sau mesaj care modifică şi care se referă în mod specific şi fără ambiguităţi la factura iniţială are acelaşi regim juridic ca şi o factură.

(3) În înţelesul prezentului titlu, prin factură electronică se înţelege o factură care conţine informaţiile solicitate în prezentul articol şi care a fost emisă şi primită în format electronic.

(4) Fără să contravină prevederilor alin. (30)-(34) se aplică următoarele reguli de facturare:

a) pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133, facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării nu se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133, facturarea face obiectul normelor aplicabile în statele membre în care are loc livrarea de bunuri/prestarea de servicii;

b) prin excepţie de la prevederile lit. a):

1. pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art. 1251alin. (2), facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol dacă furnizorul/prestatorul nu este stabilit în statul membru în care are loc livrarea bunurilor ori prestarea serviciilor, conform prevederilor art. 132 şi 133, şi persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i se livrează bunurile sau i se prestează serviciile;

2. pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform art. 132 şi 133, efectuate de un furnizor/prestator care nu este stabilit în România, dar este stabilit în Comunitate, conform prevederilor art. 1251alin. (2), iar persoana obligată la plata taxei conform art. 150 este beneficiarul către care s-au efectuat respectivele livrări/prestări, facturarea face obiectul normelor aplicabile în statul membru în care este stabilit furnizorul/prestatorul.

În situaţia în care beneficiarul este persoana care emite factura în numele şi în contul furnizorului/prestatorului conform prevederilor alin. (17), se aplică prevederile lit. a);

c) prin excepţie de la prevederile lit. a), pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art. 1251alin. (2), facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol dacă livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor nu are loc în Comunitate în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133.

(5) Persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, în următoarele situaţii:

a) pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate;

b) pentru fiecare vânzare la distanţă pe care a efectuat-o, în condiţiile art. 132 alin. (2) şi (3);

c) pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condiţiile art. 143 alin. (2) lit. a)-c);

d) pentru orice avans încasat în legătură cu una dintre operaţiunile menţionate la lit. a) şi b).

(6) Prin excepţie de la alin. (5) lit. a) şi d), persoana impozabilă nu are obligaţia emiterii de facturi pentru operaţiunile scutite fără drept de deducere a taxei conform art. 141 alin. (1) şi (2).

(7) Persoana înregistrată conform art. 153 trebuie să autofactureze, în termenul prevăzut la alin. (15), fiecare livrare de bunuri sau prestare de servicii către sine.

(8) Persoana impozabilă trebuie să emită o autofactură, în termenul prevăzut la alin. (14), pentru fiecare transfer efectuat în alt stat membru, în condiţiile prevăzute la art. 128 alin. (10), şi pentru fiecare operaţiune asimilată unei achiziţii intracomunitare de bunuri efectuate în România în condiţiile prevăzute la art. 1301alin. (2) lit. a).

(9) Prin excepţie de la prevederile alin. (5) lit. a), persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii pentru următoarele operaţiuni, cu excepţia cazului în care beneficiarul solicită factura:

a) livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către populaţie, pentru care este obligatorie emiterea de bonuri fiscale, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele menţionate la lit. a), furnizate către beneficiari persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, pentru care este obligatorie emiterea de documente legal aprobate, fără nominalizarea cumpărătorului, cum ar fi: transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau abonamentelor, accesul pe baza de bilet la: spectacole, muzee, cinematografe, evenimente sportive, târguri, expoziţii;

c) livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele menţionate la lit. a) şi b), furnizate către beneficiari, persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, care prin natura lor nu permit furnizorului/prestatorului identificarea beneficiarului, cum sunt: livrările de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate, servicii de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice preplătite. Prin norme se vor stabili documentele pe care furnizorii/prestatorii trebuie să le întocmească în vederea determinării corecte a bazei de impozitare şi a taxei colectate pentru astfel de operaţiuni.

(10) Persoana impozabilă care nu are obligaţia de a emite facturi conform prezentului articol poate opta pentru emiterea facturii.

(11) Persoana impozabilă care are obligaţia de a emite facturi conform prezentului articol, precum şi persoana impozabilă care optează pentru emiterea facturii potrivit alin. (10) pot emite facturi simplificate în oricare dintre următoarele situaţii:

a) atunci când valoarea facturilor, inclusiv TVA, nu este mai mare de 100 euro. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii facturii este cursul prevăzut la art. 1391;

b) în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură conform alin. (2).

(12) În urma consultării Comitetului TVA instituit în temeiul prevederilor art. 398 din Directiva 112, prin ordin al ministrului finanţelor publice se aprobă ca persoana impozabilă care are obligaţia de a emite facturi conform prezentului articol, precum şi persoana impozabilă care optează pentru emiterea facturii potrivit alin. (10) să înscrie în facturi doar informaţiile prevăzute la alin. (20), în următoarele cazuri, conform procedurii stabilite prin norme:

a) valoarea facturii, inclusiv TVA, este mai mare de 100 euro, dar mai mică de 400 euro. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii facturii este cursul prevăzut la art. 1391; sau

b) în cazul în care practica administrativă ori comercială din sectorul de activitate implicat sau condiţiile tehnice de emitere a facturilor face/fac ca respectarea tuturor obligaţiilor menţionate la alin. (19) sau la alin. (22) să fie extrem de dificilă.

(13) Prevederile alin. (11) şi (12) nu se aplică în cazul operaţiunilor prevăzute la alin. (5) lit. b) şi c) sau atunci când persoana impozabilă, care este stabilită în România, efectuează livrarea de bunuri ori prestarea de servicii pentru care taxa este datorată în alt stat membru, în care această persoană nu este stabilită, iar persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile în acest alt stat membru.

(14) Pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condiţiile art. 143 alin. (2), persoana impozabilă are obligaţia de a emite o factură cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei.

(15) Pentru alte operaţiuni decât cele prevăzute la alin. (14), persoana impozabilă are obligaţia de a emite o factură cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură pentru suma avansurilor încasate în legătură cu o livrare de bunuri/prestare de servicii cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă.

(16) Persoana impozabilă poate întocmi o factură centralizatoare pentru mai multe livrări separate de bunuri, prestări separate de servicii, către acelaşi client, în următoarele condiţii:

a) să se refere la operaţiuni pentru care a luat naştere faptul generator de taxă sau pentru care au fost încasate avansuri într-o perioadă ce nu depăşeşte o lună calendaristică;

b) toate documentele emise la data livrării de bunuri, prestării de servicii sau încasării de avansuri să fie obligatoriu anexate la factura centralizatoare.

(17) Pot fi emise facturi de către beneficiar în numele şi în contul furnizorului/prestatorului în condiţiile stabilite prin norme.

(18) Pot fi emise facturi de către un terţ în numele şi în contul furnizorului/prestatorului în condiţiile stabilite prin norme, cu excepţia situaţiei în care partea terţă este stabilită într-o ţară cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă.

(19) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informaţii:

a) numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic;

b) data emiterii facturii;

c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;

d) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;

e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153, ale reprezentantului fiscal;

f) denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă;

g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art. 153 ale reprezentantului fiscal;

h) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularităţile prevăzute la art. 1251alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;

i) baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor ori, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ, în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar;

j) indicarea cotei de taxă aplicate şi a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcţie de cotele taxei;

k) în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele şi în contul furnizorului, menţiunea autofactură;

l) în cazul în care este aplicabilă o scutire de taxă, trimiterea la dispoziţiile aplicabile din prezentul titlu ori din Directiva 112 sau orice altă menţiune din care să rezulte că livrarea de bunuri ori prestarea de servicii face obiectul unei scutiri;

m) în cazul în care clientul este persoana obligată la plata TVA, menţiunea taxare inversă;

n) în cazul în care se aplică regimul special pentru agenţiile de turism, menţiunea regimul marjei – agenţii de turism;

o) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, una dintre menţiunile regimul marjei – bunuri second-hand, regimul marjei – opere de artă sau regimul marjei – obiecte de colecţie şi antichităţi, după caz;

p) în cazul în care exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, menţiunea TVA la încasare;

r) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori documente pentru aceeaşi operaţiune.

(20) Facturile emise în sistem simplificat în condiţiile prevăzute la alin. (11) şi (12) trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:

a) data emiterii;

b) identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;

c) identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;

d) suma taxei colectate sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia;

e) în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură în conformitate cu prevederile alin. (2), o referire specifică şi clară la factura iniţială şi la detaliile specifice care se modifică.

(21) În situaţia prevăzută la alin. (4) lit. b) pct. 1, furnizorul/prestatorul stabilit în România poate să omită din factură informaţiile prevăzute la alin. (19) lit. i) şi j) şi să indice, în schimb, valoarea impozabilă a bunurilor livrate/serviciilor prestate, referindu-se la cantitatea sau volumul acestora şi la natura lor. În cazul aplicării prevederilor alin. (4) lit. b) pct. 2, factura emisă de furnizorul/prestatorul care nu este stabilit în România poate să nu conţină informaţiile prevăzute la echivalentul din Directiva 112 al alin. (19) lit. i) şi j).

(22) Sumele indicate pe factură se pot exprima în orice monedă cu condiţia ca valoarea TVA colectată să fie exprimată în lei. În situaţia în care valoarea taxei colectate este exprimată într-o altă monedă, aceasta va fi convertită în lei utilizând cursul de schimb prevăzut la art. 1391.

(23) Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar.

(24) Autenticitatea originii, integritatea conţinutului şi lizibilitatea unei facturi, indiferent că este pe suport hârtie sau în format electronic, trebuie garantate de la momentul emiterii până la sfârşitul perioadei de stocare a facturii. Fiecare persoană impozabilă stabileşte modul de garantare a autenticităţii originii, a integrităţii conţinutului şi a lizibilităţii facturii. Acest lucru poate fi realizat prin controale de gestiune care stabilesc o pistă fiabilă de audit între o factură şi o livrare de bunuri sau prestare de servicii. Autenticitatea originii înseamnă asigurarea identităţii furnizorului sau a emitentului facturii. Integritatea conţinutului înseamnă că nu a fost modificat conţinutul impus în conformitate cu prezentul articol.

(25) În afară de controalele de gestiune menţionate la alin. (24), alte exemple de tehnologii care asigură autenticitatea originii şi integrităţii conţinutului facturii electronice sunt:

a) o semnătură electronică avansată în sensul art. 2 alin. (2) din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, bazată pe un certificat calificat şi creată de un dispozitiv securizat de creare a semnăturii în sensul art. 2 alin. (6) şi (10) din Directiva 1999/93/CE;

b) un schimb electronic de date (electronic data interchange – EDI), astfel cum a fost definit la art. 2 din anexa I la Recomandările Comisiei 1994/820/CE din 19 octombrie 1994 privind aspectele juridice ale schimbului electronic de date, în cazul în care acordul privind schimbul prevede utilizarea unor proceduri prin care se garantează autenticitatea originii şi integritatea datelor.

(26) În cazul facturilor emise prin mijloace electronice de furnizori/prestatori care sunt stabiliţi în ţări cu care nu există niciun instrument juridic privind asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE a Consiliului Uniunii Europene din 16 martie 2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de impozite, taxe şi alte măsuri şi de Regulamentul (UE) 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă şi combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată, pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii care au locul în România, asigurarea autenticităţii originii şi integrităţii conţinutului facturii trebuie realizată exclusiv prin una din tehnologiile prevăzute la alin. (25).

(27) În situaţia în care pachete care conţin mai multe facturi emise prin mijloace electronice sunt transmise sau puse la dispoziţia aceluiaşi destinatar, informaţiile care sunt comune facturilor individuale pot fi menţionate o singură dată, cu condiţia ca acestea să fie accesibile pentru fiecare factură.

(28) Semnarea şi ştampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină factura.

(29) Stocarea prin mijloace electronice a facturilor reprezintă stocarea datelor prin echipamente electronice de procesare, inclusiv compresia digitală, şi de stocare şi utilizând mijloace prin cablu, unde radio, sisteme optice sau alte mijloace electromagnetice.

(30) Persoana impozabilă trebuie să asigure stocarea copiilor facturilor pe care le-a emis sau care au fost emise de client ori de un terţ în numele şi în contul său, precum şi a tuturor facturilor primite.

(31) Persoana impozabilă poate decide locul de stocare a facturilor, cu condiţia ca acestea sau informaţiile stocate conform alin. (30) să fie puse la dispoziţia autorităţilor competente fără nicio întârziere ori de câte ori se solicită acest lucru. Cu toate acestea, locul de stocare a facturilor ales de persoana impozabilă nu poate fi situat pe teritoriul unei ţări cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE şi de Regulamentul (UE) 904/2010 sau la dreptul menţionat la alin. (36) de a accesa prin mijloace electronice, de a descărca şi de a utiliza facturile respective.

(32) Prin excepţie de la prevederile alin. (31), persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România are obligaţia de a stoca pe teritoriul României facturile emise şi primite, precum şi facturile emise de client sau de un terţ în numele şi în contul său, altele decât cele electronice pentru care persoana impozabilă garantează accesul on-line organelor fiscale competente şi pentru care persoana impozabilă poate aplica prevederile alin. (31). Aceeaşi obligaţie îi revine şi persoanei impozabile stabilite în România printr-un sediu fix cel puţin pe perioada existenţei pe teritoriul României a sediului fix.

(33) În situaţia în care locul de stocare prevăzut la alin. (31) nu se află pe teritoriul României persoanele impozabile stabilite în România în sensul art. 1251alin. (2) trebuie să comunice organelor fiscale competente locul de stocare a facturilor sau a informaţiilor stocate conform alin. (30).

(34) Facturile pot fi stocate pe suport hârtie sau în format electronic, indiferent de forma originală în care au fost trimise ori puse la dispoziţie. În cazul stocării electronice a facturilor, inclusiv a celor care au fost convertite din format hârtie în format electronic, nu este obligatorie aplicarea prevederilor Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, cu modificările ulterioare.

(35) În scopuri de control, organele fiscale competente pot solicita traducerea în limba română, în anumite situaţii sau pentru anumite persoane impozabile, a facturilor emise pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133, precum şi a facturilor primite de persoane impozabile stabilite în România în sensul art. 1251alin. (2).

(36) În scopuri de control, în cazul stocării prin mijloace electronice a facturilor emise sau primite în alt stat, garantând accesul online la date, persoana impozabilă stabilită în România în sensul art. 1251alin. (2) are obligaţia de a permite organelor fiscale competente din România accesarea, descărcarea şi utilizarea respectivelor facturi. De asemenea, persoana impozabilă nestabilită în România care stochează prin mijloace electronice facturi emise sau primite pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii impozabile în România are obligaţia de a permite organelor fiscale din România accesarea, descărcarea şi utilizarea respectivelor facturi, indiferent de statul în care se află locul de stocare pentru care a optat.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;

OUG 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 703/2007;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

Art. 1551

Alte documente

(1) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condiţiile art. 150 alin. (2)-(4) şi (6) şi ale art. 151, trebuie să autofactureze operaţiunile respective până cel mai târziu în a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, în cazul în care persoana respectivă nu se află în posesia facturii emise de furnizor/prestator.

(2) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condiţiile art. 150 alin. (2)-(4) şi (6), trebuie să autofactureze suma avansurilor plătite în legătură cu operaţiunile respective cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a plătit avansurile, în cazul în care persoana respectivă nu se află în posesia facturii emise de furnizor/prestator, cu excepţia situaţiei în care faptul generator de taxă a intervenit în aceeaşi lună, caz în care sunt aplicabile prevederile alin. (1).

(3) La primirea facturii privind operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă va înscrie pe factură o referire la autofacturare, iar pe autofactură, o referire la factură.

(4) În cazul livrărilor în vederea testării sau pentru verificarea conformităţii, a stocurilor în regim de consignaţie sau a stocurilor puse la dispoziţie clientului, la data punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor, persoana impozabilă va emite către destinatarul bunurilor un document care cuprinde următoarele informaţii:

a) un număr de ordine secvenţial şi data emiterii documentului;

b) denumirea/numele şi adresa părţilor;

c) data punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor;

d) denumirea şi cantitatea bunurilor.

(5) În cazurile prevăzute la alin. (4), persoana impozabilă trebuie să emită un document către destinatarul bunurilor, în momentul returnării parţiale sau integrale a bunurilor de către acesta din urmă. Acest document trebuie să cuprindă informaţiile prevăzute la alin. (4), cu excepţia datei punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor, care este înlocuită de data primirii bunurilor.

(6) Pentru operaţiunile menţionate la alin. (4), factura se emite în momentul în care destinatarul devine proprietarul bunurilor şi cuprinde o referire la documentele emise conform alin. (4) şi (5).

(7) Documentele prevăzute la alin. (4) şi (5) nu trebuie emise în situaţia în care persoana impozabilă efectuează livrări de bunuri în regim de consignaţie sau livrează bunuri pentru stocuri puse la dispoziţie clientului, din România în alt stat membru care nu aplică măsuri de simplificare, situaţie în care trebuie să autofactureze transferul de bunuri, conform art. 155 alin. (8).

(8) În cazul în care persoana impozabilă care pune la dispoziţie bunurile sau le expediază destinatarului nu este stabilită în România, nu are obligaţia să emită documentele prevăzute la alin. (4) şi (5). În acest caz, persoana impozabilă care este destinatarul bunurilor în România va fi cea care va emite un document care cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (4), cu excepţia datei punerii la dispoziţie sau expedierii, care este înlocuită de data primirii bunurilor.

(9) Persoana impozabilă care primeşte bunurile în România, în cazurile prevăzute la alin. (8), va emite, de asemenea, un document, în momentul returnării parţiale sau integrale a bunurilor. Acest document cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (4), cu excepţia datei punerii la dispoziţie sau expedierii, care este înlocuită de data la care bunurile sunt returnate. În plus, se va face o referinţă la acest document în factura primită, la momentul la care persoana impozabilă devine proprietara bunurilor sau la momentul la care se consideră că bunurile i-au fost livrate.

(91) În situaţia bunurilor livrate în regim de consignaţie sau pentru stocuri puse la dispoziţia clientului de către o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, persoana impozabilă care este destinatarul bunurilor în România va emite documentele prevăzute la alin. (8) şi (9) numai dacă se aplică măsuri de simplificare.

(10) Transferul parţial sau integral de active, prevăzut la art. 128 alin. (7) şi la art. 129 alin. (7), se va evidenţia într-un document întocmit de părţile implicate în operaţiune, fiecare parte primind un exemplar al acestuia. Acest document trebuie să conţină următoarele informaţii:

a) un număr de ordine secvenţial şi data emiterii documentului;

b) data transferului;

c) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, prevăzut la art. 153, al ambelor părţi, după caz;

d) o descriere exactă a operaţiunii;

e) valoarea transferului.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;

OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 147 Cod Fiscal 2014 Regimul deducerilor

Art. 147 Cod Fiscal 2014 Regimul deducerilor

CAPITOLUL X
Regimul deducerilor

Art. 147

Deducerea taxei pentru persoana impozabilă cu regim mixt şi persoana parţial impozabilă

(1) Persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere este denumită în continuare persoană impozabilă cu regim mixt. Persoana care realizează atât operaţiuni pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 127, cât şi operaţiuni pentru care are calitatea de persoană impozabilă este denumită persoană parţial impozabilă.

(2) Dreptul de deducere a taxei deductibile aferente achiziţiilor efectuate de către o persoană impozabilă cu regim mixt se determină conform prezentului articol. Persoana parţial impozabilă nu are drept de deducere pentru achiziţiile destinate activităţii pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă. Dacă persoana parţial impozabilă desfăşoară activităţi în calitate de persoană impozabilă, din care rezultă atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere, este considerată persoană impozabilă mixtă pentru respectivele activităţi şi aplică prevederile prezentului articol. În condiţiile stabilite prin norme, persoana parţial impozabilă poate solicita aplicarea unei pro-rata speciale în situaţia în care nu poate ţine evidenţe separate pentru activitatea desfăşurată în calitate de persoană impozabilă şi pentru activitatea pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă.

(3) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care permit exercitarea dreptului de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestora se deduce integral.

(4) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări pentru aceste operaţiuni, iar taxa deductibilă aferentă acestora nu se deduce.

(5) Achiziţiile pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere se evidenţiază într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata.

(6) Pro-rata prevăzută la alin. (5) se determină ca raport între:

a) suma totală, fără taxă, dar cuprinzând subvenţiile legate direct de preţ, a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care permit exercitarea dreptului de deducere, la numărător; şi

b) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la numitor. Se includ sumele primite de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate în scopul finanţării operaţiunilor scutite fără drept de deducere sau operaţiunilor care nu se află în sfera de aplicare a taxei.

(7) Se exclud din calculul pro-rata următoarele:

a) valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de persoana impozabilă în activitatea sa economică;

b) valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine efectuate de persoana impozabilă şi prevăzute la art. 128 alin. (4) şi la art. 129 alin. (4), precum şi a transferului prevăzut la art. 128 alin. (10);

c) valoarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) şi b), precum şi a operaţiunilor imobiliare, altele decât cele prevăzute la lit. a), în măsura în care acestea sunt accesorii activităţii principale.

(8) Pro-rata definitivă se determină anual, iar calculul acesteia include toate operaţiunile prevăzute la alin. (6), pentru care exigibilitatea taxei ia naştere în timpul anului calendaristic respectiv. Pro-rata definitivă se determină procentual şi se rotunjeşte până la cifra unităţilor imediat următoare. La decontul de taxă prevăzut la art. 1562, în care s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (12), se anexează un document care prezintă metoda de calcul al pro-rata definitivă.

(9) Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro-rata definitivă, prevăzută la alin. (8), determinată pentru anul precedent, sau pro-rata estimată pe baza operaţiunilor prevăzute a fi realizate în anul calendaristic curent, în cazul persoanelor impozabile pentru care ponderea operaţiunilor cu drept de deducere în totalul operaţiunilor se modifică în anul curent faţă de anul precedent. Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal competent, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie inclusiv, pro-rata provizorie care va fi aplicată în anul respectiv, precum şi modul de determinare a acesteia. În cazul unei persoane impozabile nou-înregistrate, pro-rata aplicabilă provizoriu este pro-rata estimată pe baza operaţiunilor preconizate a fi realizate în timpul anului calendaristic curent, care trebuie comunicată cel mai târziu până la data la care persoana impozabilă trebuie să depună primul său decont de taxă, prevăzut la art. 1562.

(10) Taxa de dedus într-un an calendaristic se determină provizoriu prin înmulţirea valorii taxei deductibile prevăzute la alin. (5) pentru fiecare perioadă fiscală din acel an calendaristic cu pro-rata provizorie prevăzută la alin. (9), determinată pentru anul respectiv.

(11) Taxa de dedus pentru un an calendaristic se calculează definitiv prin înmulţirea sumei totale a taxei deductibile din anul calendaristic respectiv, prevăzută la alin. (5), cu pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8), determinată pentru anul respectiv.

(12) La sfârşitul anului, persoanele impozabile cu regim mixt trebuie să ajusteze taxa dedusă provizoriu astfel:

a) din taxa de dedus determinată definitiv, conform alin. (11), se scade taxa dedusă într-un an determinată provizoriu, conform alin. (10);

b) rezultatul diferenţei de la lit. a), în plus sau în minus după caz, se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă, prevăzut la art. 1562, aferent ultimei perioade fiscale a anului, sau în decontul de taxă aferent ultimei perioade fiscale a persoanei impozabile, în cazul anulării înregistrării acesteia.

(13) În ceea ce priveşte taxa de dedus aferentă bunurilor de capital, definite conform art. 149 alin. (1), utilizate pentru operaţiunile prevăzute la alin. (5):

a) prima deducere se determină în baza pro-rata provizorie prevăzută la alin. (9), pentru anul în care ia naştere dreptul de deducere. La finele anului, deducerea se ajustează, conform alin. (12), în baza pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8). Această primă ajustare se efectuează asupra valorii totale a taxei deduse iniţial;

b) ajustările ulterioare iau în considerare o cincime, pentru bunurile mobile, sau o douăzecime, pentru bunurile imobile, după cum urmează:

1. taxa deductibilă iniţială se împarte la 5 sau la 20;

2. rezultatul calculului efectuat conform pct. 1 se înmulţeşte cu pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8), aferentă fiecăruia dintre următorii 4 sau 19 ani;

3. taxa dedusă iniţial în primul an, conform pro-rata definitivă, se împarte la 5 sau la 20;

4. rezultatele calculelor efectuate conform pct. 2 şi 3 se compară, iar diferenţa în plus sau în minus reprezintă ajustarea de efectuat, care se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă prevăzut la art. 1562, aferent ultimei perioade fiscale a anului.

(14) În situaţii speciale, când pro-rata calculată potrivit prevederilor prezentului articol nu asigură determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, poate, la solicitarea justificată a persoanelor impozabile:

a) să aprobe aplicarea unei pro-rata speciale. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa dedusă de la începutul anului pe bază de pro-rata specială aprobată. Persoana impozabilă cu regim mixt poate renunţa la aplicarea pro-rata specială numai la începutul unui an calendaristic şi este obligată să anunţe organul fiscal competent până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului respectiv;

b) să autorizeze persoana impozabilă să stabilească o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice, cu condiţia ţinerii de evidenţe contabile distincte pentru fiecare sector.

(15) În baza propunerilor făcute de către organul fiscal competent, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia sa de specialitate, poate să impună persoanei impozabile anumite criterii de exercitare a dreptului de deducere pentru operaţiunile viitoare ale acesteia, respectiv:

a) să aplice o pro-rata specială;

b) să aplice o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice;

c) să-şi exercite dreptul de deducere numai pe baza atribuirii directe, în conformitate cu prevederile alin. (3) şi (4), pentru toate operaţiunile sau numai pentru o parte din operaţiuni;

d) să ţină evidenţe distincte pentru fiecare sector al activităţii sale economice.

(16) Prevederile alin. (6)-(13) se aplică şi pentru pro-rata specială prevăzută la alin. (14) şi (15). Prin excepţie de la prevederile alin. (6), pentru calculul pro-rata specială se vor lua în considerare:

a) operaţiunile specificate în decizia Ministerului Finanţelor Publice, pentru cazurile prevăzute la alin. (14) lit. a) sau la alin. (15) lit. b);

b) operaţiunile realizate pentru fiecare sector de activitate, pentru cazurile prevăzute la alin. (14) lit. b) sau la alin. (15) lit. b).

(17) Prevederile prezentului articol se aplică şi de persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare. Pentru determinarea pro-rata sumele de la numitor şi de la numărător se determină în funcţie de data la care ar fi intervenit exigibilitatea taxei conform regulilor generale.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 1471

Dreptul de deducere exercitat prin decontul de taxă

(1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 145-147.

(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile şi formalităţile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabilă îşi poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiţii şi formalităţi sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naştere dreptul de deducere.

(3) Prin norme se vor preciza condiţiile necesare aplicării prevederilor alin. (2), pentru situaţia în care dreptul de deducere este exercitat după mai mult de 3 ani consecutivi după anul în care acest drept ia naştere.

(4) Dreptul de deducere se exercită chiar dacă nu există o taxă colectată sau taxa de dedus este mai mare decât cea colectată pentru perioada fiscală prevăzută la alin. (1) şi (2).

Codul Fiscal actualizat prin:

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 1472

Rambursarea taxei către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România şi rambursarea TVA de către alte state membre către persoane impozabile stabilite în România

(1) În condiţiile stabilite prin norme:

a) persoana impozabilă nestabilită în România, care este stabilită în alt stat membru, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii, efectuate în România;

b) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilită în Comunitate, poate solicita rambursarea taxei achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în România, dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte TVA sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă;

c) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, dar care efectuează în România o livrare intracomunitară de mijloace de transport noi scutită, poate solicita rambursarea taxei achitate pentru achiziţia efectuată de aceasta în România a respectivului mijloc de transport nou. Rambursarea nu poate să depăşească taxa care s-ar aplica dacă livrarea de către această persoană a mijloacelor de transport noi respective ar fi livrare taxabilă. Dreptul de deducere ia naştere şi poate fi exercitat doar în momentul livrării intracomunitare a mijlocului de transport nou;

d) persoana impozabilă stabilită în România, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate solicita rambursarea taxei achitate aferente operaţiunilor prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. d) sau în alte situaţii prevăzute prin norme.

(2) Persoana impozabilă stabilită în România poate beneficia de rambursarea TVA achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru, în condiţiile prevăzute în norme.

(3) În cazul în care rambursarea prevăzută la alin. (1) lit. a) a fost obţinută prin fraudă sau printr-o altă metodă incorectă, organele fiscale competente vor recupera sumele plătite în mod eronat şi orice penalităţi şi dobânzi aferente, fără să contravină dispoziţiilor privind asistenţa reciprocă pentru recuperarea TVA.

(4) În cazul în care o dobândă sau o penalitate administrativă a fost impusă, dar nu a fost plătită, organele fiscale competente vor suspenda orice altă rambursare suplimentară către persoana impozabilă în cauză până la concurenţa sumei neplătite.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 1473

Rambursările de taxă către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153

(1) În situaţia în care taxa aferentă achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, care este deductibilă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa colectată pentru operaţiuni taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei.

(2) După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pentru operaţiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările prevăzute în prezentul articol, prin decontul de taxă prevăzut la art. 1562.

(3) Suma negativă a taxei, cumulată, se determină prin adăugarea la suma negativă a taxei, rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei, reportat din decontul perioadei fiscale precedente, dacă nu s-a solicitat a fi rambursat, şi a diferenţelor negative de TVA stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii comunicate până la data depunerii decontului.

(4) Taxa de plată cumulată se determină în perioada fiscală de raportare prin adăugarea la taxa de plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat, până la data depunerii decontului de taxă prevăzut la art. 1562, din soldul taxei de plată al perioadei fiscale anterioare, şi a sumelor neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului din diferenţele de TVA de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii comunicate până la data depunerii decontului.

(5) Prin decontul de taxă prevăzut la art. 1562, persoanele impozabile trebuie să determine diferenţele dintre sumele prevăzute la alin. (3) şi (4), care reprezintă regularizările de taxă, şi stabilirea soldului taxei de plată sau a soldului sumei negative a taxei. Dacă taxa de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei cumulată, rezultă un sold de taxă de plată în perioada fiscală de raportare. Dacă suma negativă a taxei cumulată este mai mare decât taxa de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei în perioada fiscală de raportare.

(6) Persoanele impozabile, înregistrate conform art. 153, pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă din perioada fiscală de raportare, decontul fiind şi cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă persoana impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative, acesta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, mai mic de 5.000 lei inclusiv, acesta fiind reportat obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.

(7) În cazul persoanelor impozabile care sunt absorbite de altă persoană impozabilă, soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a solicitat rambursarea este preluat în decontul de taxă al persoanei care a preluat activitatea.

(8) În situaţia în care două sau mai multe persoane impozabile fuzionează, persoana impozabilă care preia activitatea celorlalte preia şi soldul taxei de plată către bugetul de stat, precum şi soldul sumei negative a taxei, pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile persoanelor care s-au lichidat cu ocazia fuziunii.

(9) Rambursarea soldului sumei negative a taxei se efectuează de organele fiscale, în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite prin normele în vigoare.

(10) Pentru operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. b), j), k), l) şi o), persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, pot beneficia de rambursarea taxei, potrivit procedurii prevăzute prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 141 Cod Fiscal 2014 Operaţiuni scutite de taxă

Art. 141 Cod Fiscal 2014 Operaţiuni scutite de taxă

CAPITOLUL IX
Operaţiuni scutite de taxă

Art. 141

Scutiri pentru operaţiuni din interiorul ţării

(1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă:

a) spitalizarea, îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi;

b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi tehnicieni dentari, precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicieni dentari;

c) prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical, conform prevederilor legale aplicabile în materie;

d) transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop, de către entităţi autorizate în acest sens;

e) livrările de organe, sânge şi lapte, de provenienţă umană;

f) activitatea de învăţământ prevăzută în Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate;

g) livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate de căminele şi cantinele organizate pe lângă instituţiile publice şi entităţile autorizate prevăzute la lit. f), în folosul exclusiv al persoanelor direct implicate în activităţile scutite conform lit. f);

h) meditaţiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învăţământului şcolar, preuniversitar şi universitar;

i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social, inclusiv cele livrate de căminele de bătrâni;

j) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;

k) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial care au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;

l) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică;

m) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii şi cultelor;

n) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, potrivit lit. a), f) şi i)-m), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;

o) activităţile specifice posturilor publice de radio şi televiziune, altele decât activităţile de natură comercială;

p) serviciile publice poştale, precum şi livrarea de bunuri aferentă acestora;

q) prestările de servicii efectuate de către grupuri independente de persoane, ale căror operaţiuni sunt scutite sau nu intră în sfera de aplicare a taxei, grupuri create în scopul prestării către membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activităţilor acestora, în cazul în care aceste grupuri solicită membrilor lor numai rambursarea cotei-părţi de cheltuieli comune, în limitele şi în condiţiile stabilite prin norme şi în condiţiile în care această scutire nu este de natură a produce distorsiuni concurenţiale.

r) furnizarea de personal de către instituţiile religioase sau filozofice în scopul activităţilor prevăzute la lit. a), f), i) şi j).

(2) Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă:

a) prestările următoarelor servicii de natură financiar-bancară:

1. acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditelor de către persoana care le acordă;

2. negocierea garanţiilor de credit ori a altor garanţii sau orice operaţiuni cu astfel de garanţii, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;

3. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plăţi, viramente, creanţe, cecuri şi alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanţelor;

4. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind valuta, bancnotele şi monedele utilizate ca mijloc legal de plată, cu excepţia obiectelor de colecţie, şi anume monede de aur, argint sau din alt metal ori bancnote care nu sunt utilizate în mod normal ca mijloc legal de plată sau monede de interes numismatic;

5. tranzacţii, inclusiv negocierea, dar exceptând administrarea sau păstrarea în siguranţă, cu acţiuni, părţi sociale în societăţi comerciale sau asociaţii, obligaţiuni garantate şi alte instrumente financiare, cu excepţia documentelor care stabilesc drepturi asupra bunurilor;

6. administrarea de fonduri speciale de investiţii;

b) operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele impozabile care intermediază astfel de operaţiuni;

c) pariuri, loterii şi alte forme de jocuri de noroc efectuate de persoanele autorizate, conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi;

d) livrarea la valoarea nominală de timbre poştale utilizabile pentru serviciile poştale, de timbre fiscale şi alte timbre similare;

e) arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile, acordarea unor drepturi reale asupra unui bun imobil, precum dreptul de uzufruct şi superficia, cu plată, pe o anumită perioadă. Fac excepţie următoarele operaţiuni:

1. operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;

2. închirierea de spaţii sau locaţii pentru parcarea autovehiculelor;

3. închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate definitiv în bunuri imobile;

4. închirierea seifurilor;

f) livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

1.teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;

2.construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;

3.livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;

4.o construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată sau parte transformată a unei construcţii, dacă costul transformării, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei sau a părţii din construcţie, astfel cum aceasta este stabilită printr-un raport de expertiză, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;

g) livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite, în temeiul prezentului articol, dacă taxa aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere conform art. 145 alin. (5) lit. b) sau al limitării totale a dreptului de deducere conform art. 1451.

(3) Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f), în condiţiile stabilite prin norme.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OUG 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;

OUG 34/2009 – cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 11 aprilie 2009, Monitorul Oficial 249/2009;

OUG 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 703/2007;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;

OUG 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, Monitorul Oficial 263/2005;

Rectificare Monitorul Oficial 112/2004 din 6 februarie 2004, Monitorul Oficial 112/2004;

Art. 140 Cod Fiscal 2014 Cotele de taxă

Art. 140 Cod Fiscal 2014 Cotele de taxă

CAPITOLUL VIII
Cotele de taxă

Art. 140

Cotele

(1) Cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse.

(2) Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:

a) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, cinematografe, altele decât cele scutite conform art. 141 alin. (1) lit. m);

b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii;

c) livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare;

d) livrarea de produse ortopedice;

e) livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;

f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

g) livrarea următoarelor bunuri:

1. toate sortimentele de pâine, precum şi următoarele specialităţi de panificaţie: cornuri, chifle, batoane, covrigi, minibaghete, franzeluţe şi împletituri, care se încadrează în grupa produse de brutărie la codul CAEN/CPSA 1071;

2. făină albă de grâu, făină semialbă de grâu, făină neagră de grâu şi făină de secară, care se încadrează la codul CAEN/CPSA 1061;

3. triticum spelta, grâu comun şi meslin, care se încadrează la codul NC 1001 99 00, şi secară, care se încadrează la codul NC 1002 90 00, prevăzute în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 927/2012 al Comisiei din 9 octombrie 2012.

(21) Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei. În sensul prezentului titlu, prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege:

a) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari;

b) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;

c) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care este construită locuinţa nu depăşeşte suprafaţa de 250 m2, inclusiv amprenta la sol a locuinţei, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care au mai mult de două locuinţe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuinţe nu poate depăşi suprafaţa de 250 m2, inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuinţe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%, respectiv:

1. în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în proprietate pe care au achiziţionat-o cu cota de 5%;

2. în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%;

d) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.

(3) Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 1342alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.

(31) În cazul operaţiunilor supuse sistemului TVA la încasare, cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia situaţiilor în care este emisă o factură sau este încasat un avans, înainte de data livrării/prestării, pentru care se aplică cota în vigoare la data la care a fost emisă factura ori la data la care a fost încasat avansul.

(4) În cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cota în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru cazurile prevăzute la art. 1342alin. (2), precum şi în situaţia prevăzută la alin. (31).

(5) Cota aplicabilă pentru importul de bunuri este cota aplicabilă pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun.

(6) Cota aplicabilă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri este cota aplicată pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun şi care este în vigoare la data la care intervine exigibilitatea taxei.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, Monitorul Oficial 431/2010;

OUG 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, Monitorul Oficial 815/2008;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;

Art. 26 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil

Art. 26 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil

CAPITOLUL II
Calculul profitului impozabil

Art. 26

Pierderi fiscale

(1) Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

(2) Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de fuziune sau divizare se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi ori de către cei care preiau patrimoniul societăţii absorbite sau divizate, după caz, proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare. Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care nu îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de desprindere a unei părţi din patrimoniul acestora, transferată ca întreg, se recuperează de aceşti contribuabili şi de cei care preiau parţial patrimoniul societăţii cedente, după caz, proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de divizare, respectiv cu cele menţinute de persoana juridică cedentă.

(3) În cazul persoanelor juridice străine, prevederile alin. (1), respectiv alin. (5) se aplică luându-se în considerare numai veniturile şi cheltuielile atribuibile sediului permanent, respectiv veniturile şi cheltuielile atribuibile fiecărui sediu permanent cumulate la nivelul sediului permanent desemnat în România. Pierderile fiscale înregistrate până la data de 30 iunie 2013 de sediile permanente care aparţin aceleiaşi persoane juridice străine, care aplică prevederile art. 291, nerecuperate până la această dată, se transmit sediului permanent desemnat şi se recuperează în funcţie de perioada în care acestea au fost înregistrate, astfel:

a) pierderea fiscală înregistrată în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2013 inclusiv este luată în calcul la stabilirea profitului impozabil/pierderii fiscale din perioada 1 iulie-31 decembrie 2013 inclusiv, înaintea recuperării pierderilor fiscale din anii precedenţi anului 2013, perioada 1 iulie-31 decembrie 2013 inclusiv nefiind considerată an fiscal în sensul celor 7 ani consecutivi;

b) pierderea fiscală înregistrată în anii anteriori anului 2013, rămasă nerecuperată la data de 30 iunie 2013, se recuperează, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit care urmează acestei date, pe perioada de recuperare rămasă din perioada iniţială de 5 ani, respectiv 7 ani, în ordinea înregistrării acesteia; anul 2013 este considerat un singur an fiscal în sensul celor 5 ani, respectiv 7 ani consecutivi.

(4) Contribuabilii care au fost plătitori de impozit pe venit şi care anterior au realizat pierdere fiscală intră sub incidenţa prevederilor alin. (1), respectiv alin. (5), de la data la care au revenit la sistemul de impozitare reglementat de prezentul titlu. Această pierdere se recuperează pe perioada cuprinsă între data înregistrării pierderii fiscale şi limita celor 5 ani, respectiv 7 ani, după caz.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pierderea fiscală anuală realizată începând cu anul 2009, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 91/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 iunie 2008, Monitorul Oficial 480/2008;

OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

Art. 24 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil

Art. 24 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil

CAPITOLUL II
Calculul profitului impozabil

Art. 24

Amortizarea fiscală

(1) Cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătăţirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor prezentului articol.

(2) Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau „în prestarea de servicii, pentru” a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative;

b) are o valoare fiscală mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, la data intrării în patrimoniul contribuabilului;

c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.

Pentru imobilizările corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizării se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte.

(3) Sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe amortizabile:

a) investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune şi altele asemenea;

b) mijloacele fixe puse în funcţiune parţial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare ca imobilizare corporală; acestea se cuprind în grupele în care urmează a se înregistra, la valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea lor;

c) investiţiile efectuate pentru descopertă în vederea valorificării de substanţe minerale utile, precum şi pentru lucrările de deschidere şi pregătire a extracţiei în subteran şi la suprafaţă;

d) investiţiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare realizate în scopul îmbunătăţirii parametrilor tehnici iniţiali şi care conduc la obţinerea de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;

e) investiţiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor aparţinând domeniului public, precum şi în dezvoltări şi modernizări ale bunurilor aflate în proprietate publică;

f) amenajările de terenuri.

g) activele biologice, înregistrate de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară.

(4) Nu reprezintă active amortizabile:

a) terenurile, inclusiv cele împădurite;

b) tablourile şi operele de artă;

c) fondul comercial;

d) lacurile, bălţile şi iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii;

e) bunurile din domeniul public finanţate din surse bugetare;

f) orice mijloc fix care nu îşi pierde valoarea în timp datorită folosirii, potrivit normelor;

g) casele de odihnă proprii, locuinţele de protocol, navele, aeronavele, vasele de croazieră, altele decât cele utilizate în scopul realizării veniturilor.

h) imobilizările necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată, încadrate astfel potrivit reglementărilor contabile.

(5) Abrogat.

(6) Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină conform următoarelor reguli:

a) în cazul construcţiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;

b) în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor şi instalaţiilor, precum şi pentru computere şi echipamente periferice ale acestora, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniară, degresivă sau accelerată;

c) în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniară sau degresivă.

(7) În cazul metodei de amortizare liniară, amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotei de amortizare liniară la valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix amortizabil.

(8) În cazul metodei de amortizare degresivă, amortizarea se calculează prin multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul dintre coeficienţii următori:

a) 1,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 2 şi 5 ani;

b) 2,0, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 5 şi 10 ani;

c) 2,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este mai mare de 10 ani.

(9) În cazul metodei de amortizare accelerată, amortizarea se calculează după cum urmează:

a) pentru primul an de utilizare, amortizarea nu poate depăşi 50% din valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix;

b) pentru următorii ani de utilizare, amortizarea se calculează prin raportarea valorii rămase de amortizare a mijlocului fix la durata normală de utilizare rămasă a acestuia.

(10) Cheltuielile aferente achiziţionării de brevete, drepturi de autor, licenţe, mărci de comerţ sau fabrică şi alte imobilizări necorporale recunoscute din punct de vedere contabil, cu excepţia cheltuielilor de constituire, a fondului comercial, a imobilizărilor necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată, încadrate astfel potrivit reglementărilor contabile, precum şi cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere contabil reprezintă imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz. Cheltuielile aferente achiziţionării sau producerii programelor informatice se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe o perioadă de 3 ani. Pentru brevetele de invenţie se poate utiliza şi metoda de amortizare degresivă sau accelerată.

(11) Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează:

a) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcţiune;

b) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din domeniul public, pe durata normală de utilizare, pe durata normală de utilizare rămasă sau pe perioada contractului de concesionare sau închiriere, după caz;

c) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locaţie de gestiune de cel care a efectuat investiţia, pe perioada contractului sau pe durata normală de utilizare, după caz;

d) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor, liniar, pe o perioadă de 10 ani;

e) amortizarea clădirilor şi a construcţiilor minelor, salinelor cu extracţie în soluţie prin sonde, carierelor, exploatărilor la zi, pentru substanţe minerale solide şi cele din industria extractivă de petrol, a căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor şi care nu pot primi alte utilizări după epuizarea rezervelor, precum şi a investiţiilor pentru descopertă se calculează pe unitate de produs, în funcţie de rezerva exploatabilă de substanţă minerală utilă.

Amortizarea pe unitatea de produs se recalculează:

1. din 5 în 5 ani la mine, cariere, extracţii petroliere, precum şi la cheltuielile de investiţii pentru descopertă;

2. din 10 în 10 ani la saline;

e1) În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară şi care stabilesc pentru amortizarea mijloacelor fixe specifice activităţii de explorare şi producţie a resurselor de petrol şi gaze şi alte substanţe minerale politici contabile specifice domeniului de activitate, în concordanţă cu cele mai recente norme ale altor organisme de normalizare care utilizează un cadru general conceptual similar pentru a elabora standarde de contabilitate, alte documente contabile şi practicile acceptate ale domeniului de activitate, valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe casate se deduce prin utilizarea metodei de amortizare fiscală utilizate înainte de casarea acestora, pe perioada rămasă. Aceste prevederi se aplică şi pentru valoarea fiscală rămasă neamortizată la momentul retratării mijloacelor fixe specifice activităţii de explorare şi producţie a resurselor de petrol şi gaze şi alte substanţe minerale;

f) mijloacele de transport pot fi amortizate şi în funcţie de numărul de kilometri sau numărul de ore de funcţionare prevăzut în cărţile tehnice, pentru cele achiziţionate după data de 1 ianuarie 2004;

g) pentru locuinţele de serviciu, amortizarea este deductibilă fiscal până la nivelul corespunzător suprafeţei construite prevăzute de legea locuinţei;

h) numai pentru autoturismele folosite în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. n).

(111) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) pct. 33 şi 34, pentru mijloacele de transport de persoane care au cel mult 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, din categoria M1, astfel cum sunt definite în Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile cu amortizarea sunt deductibile, pentru fiecare, în limita a 1.500 lei/lună. Pentru aceste mijloace de transport nu se aplică prevederile alin. (11) lit. f). Sunt exceptate situaţiile în care mijloacele de transport respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

1. vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de curierat;

2. vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii, precum şi pentru test drive şi pentru demonstraţii;

3. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;

4. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închiriere către alte persoane, transmiterea dreptului de folosinţă, în cadrul contractelor de leasing operaţional sau pentru instruire de către şcolile de şoferi.

(112) Alin. (111) se aplică inclusiv pentru mijloacele de transport persoane care au cel mult 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, achiziţionate/produse anterior datei de 1 februarie 2013, pentru cheltuielile cu amortizarea stabilite în baza valorii fiscale rămase neamortizate la această dată.

(12) Contribuabilii care au investit în mijloace fixe amortizabile sau în brevete de invenţie amortizabile şi care au dedus cheltuieli de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora conform prevederilor legale, la data punerii în funcţiune a mijlocului fix sau a brevetului de invenţie, până la data de 30 aprilie 2005 inclusiv, au obligaţia să păstreze în patrimoniu aceste mijloace fixe amortizabile cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de utilizare. În cazul în care nu sunt respectate prevederile prezentului alineat, impozitul pe profit se recalculează şi se stabilesc dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data aplicării facilităţii respective, potrivit legii.

(13) Pentru investiţiile realizate în parcurile industriale până la data de 31 decembrie 2006 se acordă o deducere suplimentară din profitul impozabil, în cotă de 20% din valoarea investiţiilor în construcţii sau a reabilitărilor de construcţii, infrastructură internă şi de conexiune la reţeaua publică de utilităţi, ţinând seama de prevederile legale în vigoare privind clasificarea şi duratele normate de utilizare a mijloacelor fixe amortizabile. Contribuabilii care beneficiază de facilităţile prevăzute la alin. (12) nu pot beneficia de facilităţile prevăzute în prezentul alineat.

(14) Cheltuielile aferente localizării, explorării, dezvoltării sau oricărei activităţi pregătitoare pentru exploatarea resurselor naturale se recuperează în rate egale pe o perioadă de 5 ani, începând cu luna în care sunt efectuate cheltuielile. Cheltuielile aferente achiziţionării oricărui drept de exploatare a resurselor naturale se recuperează pe măsură ce resursele naturale sunt exploatate, proporţional cu valoarea recuperată raportată la valoarea totală estimată a resurselor.

(15) Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină fără a lua în calcul amortizarea contabilă. Câştigurile sau pierderile rezultate din vânzarea ori din scoaterea din funcţiune a acestor mijloace fixe se calculează pe baza valorii fiscale a acestora, diminuată cu amortizarea fiscală. Pentru mijloacele fixe cu valoarea contabilă evidenţiată în sold la data de 31 decembrie 2003, amortizarea se calculează în baza valorii rămase neamortizată, pe durata normală de utilizare rămasă, folosindu-se metodele de amortizare aplicate până la această dată.

(151) În cazul în care se înlocuiesc părţi componente ale mijloacelor fixe amortizabile/imobilizărilor necorporale cu valoare fiscală rămasă neamortizată, cheltuielile reprezentând valoarea fiscală rămasă neamortizată aferentă părţilor înlocuite reprezintă cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil. Valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe amortizabile/imobilizărilor necorporale se recalculează în mod corespunzător, prin diminuarea acesteia cu valoarea fiscală rămasă neamortizată aferentă părţilor înlocuite şi majorarea cu valoarea fiscală aferentă părţilor noi înlocuite, pe durata normală de utilizare rămasă.

(152) În cazul în care se înlocuiesc părţi componente ale mijloacelor fixe amortizabile/imobilizărilor necorporale după expirarea duratei normale de utilizare, pentru determinarea amortizării fiscale se va stabili o nouă durată normală de utilizare de către o comisie tehnică sau un expert tehnic independent.

(16) Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, precum şi înfiinţării şi funcţionării cabinetelor medicale, pot deduce integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil la data punerii în funcţiune sau pot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.

(17) În cazul unei imobilizări corporale care la data intrării în patrimoniu are o valoare fiscală mai mică decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, contribuabilul poate opta pentru deducerea cheltuielilor aferente imobilizării sau pentru recuperarea acestor cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.

(18) Cheltuielile aferente achiziţionării sau producerii de containere sau ambalaje, care circulă între contribuabil şi clienţi, se recuperează prin deduceri de amortizare, prin metoda liniară, pe durata normală de utilizare stabilită de contribuabilul care îşi menţine dreptul de proprietate asupra containerelor sau a ambalajelor.

(19) Ministerul Finanţelor Publice elaborează normele privind clasificaţia şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.

(20) Abrogat.

(21) Pentru titularii de acorduri petroliere şi subcontractanţii acestora, care desfăşoară operaţiuni petroliere în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă de peste 100 metri, se calculează amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale aferente operaţiunilor petroliere, a căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor, pe unitatea de produs, cu un grad de utilizare de 100%, în funcţie de rezerva exploatabilă de substanţă minerală utilă, pe durata acordului petrolier. Cheltuielile aferente investiţiilor în curs, imobilizărilor corporale şi necorporale efectuate pentru operaţiunile petroliere vor fi reflectate în contabilitate atât în lei, cât şi în euro; aceste cheltuieli, înregistrate în contabilitate în lei, vor fi reevaluate la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar pe baza valorilor înregistrate în contabilitate în euro, la cursul de schimb euro/leu comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a fiecărui exerciţiu financiar.

(22) Prevederile Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică la calculul profitului impozabil, cu excepţia prevederilor art. 3 alin. 2 lit. a) şi ale art. 8 din aceeaşi lege.

(23) În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, pentru activele imobilizate deţinute pentru activitatea proprie, transferate în categoria activelor imobilizate deţinute în vederea vânzării şi reclasificate în categoria activelor imobilizate deţinute pentru activitatea proprie, valoarea fiscală rămasă neamortizată este valoarea fiscală dinaintea reclasificării ca active imobilizate deţinute în vederea vânzării. Durata de amortizare este durata normală de utilizare rămasă determinată în baza duratei normale de utilizare iniţiale, din care se scade durata în care a fost clasificat în categoria activelor imobilizate deţinute în vederea vânzării. Amortizarea fiscală se calculează începând cu luna următoare celei în care a fost reclasificat în categoria activelor imobilizate deţinute pentru activitatea proprie, prin recalcularea cotei de amortizare fiscală.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OUG 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;

OUG 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 703/2007;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;

OUG 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, Monitorul Oficial 263/2005;

OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

Rectificare Monitorul Oficial 112/2004 din 6 februarie 2004, Monitorul Oficial 112/2004;

Art. 20 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil

Art. 20 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil

CAPITOLUL II
Calculul profitului impozabil

Art. 20

Venituri neimpozabile

Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:

a) dividendele primite de la o persoană juridică română;

b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data cesionării, transmiterii cu titlu gratuit, retragerii capitalului social sau lichidării persoanei juridice la care se deţin titlurile de participare;

c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, veniturile din restituirea ori anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice;

d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative.

e) în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacţionarea titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. În aceeaşi perioadă, cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a acestor titluri de participare, precum şi cheltuielile înregistrate cu ocazia desfăşurării operaţiunilor de tranzacţionare reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.

f) veniturile din impozitul pe profit amânat determinat şi înregistrat de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară;

g) veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare/activelor biologice, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară. Aceste sume sunt impozabile concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor investiţii imobiliare/active biologice, după caz.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OUG 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;

OUG 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, Monitorul Oficial 705/2008;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

 

 

Art. 201

Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene

(1) După data aderării României la Uniunea Europeană sunt, de asemenea, neimpozabile şi:

a) dividendele primite de o persoană juridică română, societate-mamă, de la o filială a sa situată într-un stat membru, dacă persoana juridică română întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

1. plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;

2. deţine minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele;

3. la data înregistrării venitului din dividende deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 2, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.

Sunt, de asemenea, neimpozabile şi dividendele primite de persoana juridică română prin intermediul sediului său permanent situat într-un stat membru, în cazul în care persoana juridică română îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1-3;

b) dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice străine din alte state membre, societăţi-mamă, care sunt distribuite de filialele acestora situate în state membre, dacă persoana juridică străină întruneşte, cumulativ, următoarele condiţii:

1. are una dintre formele de organizare prevăzute la alin. (4);

2. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este considerată a fi rezident al statului membru respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene;

3. plăteşte, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia;

4. deţine minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele;

5. la data înregistrării venitului din dividende de către sediul permanent din România, persoana juridică străină deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 4, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.

(2) Prevederile alin. (1) lit. a) şi b) nu se aplică profiturilor repartizate persoanelor juridice române, respectiv sediilor permanente din România ale unor persoane juridice străine dintr-un stat membru, în legătură cu lichidarea unei filiale dintr-un stat membru.

(3) În aplicarea prevederilor prezentului articol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a)stat membru – stat al Uniunii Europene;

b)filială dintr-un stat membru – persoana juridică străină al cărei capital social include şi participaţia minimă prevăzută la alin. (1) lit. a) pct. 2 şi lit. b) pct. 4, deţinută de o persoană juridică română, respectiv de un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine dintr-un stat membru;

c)stat terţ – oricare alt stat care nu este stat membru al Uniunii Europene.

(4) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. b) pct. 1, formele de organizare pentru persoanele juridice străine sunt:

a) societăţile înfiinţate în baza legii belgiene, cunoscute ca socit anonyme/naamloze vennootschap, socit en commandite par actions/commanditaire vennootschap op aandelen, socit prive responsabilit limite/besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid, socit cooperative responsabilit limite/cooperatieve vennootschap met beperkte aansprakelijkheid, socit cooperative responsabilit illimite/cooperatieve vennootschap met onbeperkte aansprakelijkheid, socit en nom collectif/vennootschap onder firma, socit en commandite simple/gewone commanditaire vennootschap, întreprinderi publice ce au adoptat una dintre formele juridice menţionate mai sus, şi alte societăţi constituite conform legii belgiene, supuse impozitului pe profit belgian;

a1) societăţi înfiinţate în baza legii bulgare, cunoscute ca „, „, „, „, „, „, „, „, ” şi care desfăşoară activităţi comerciale;

a2) societăţi aflate sub incidenţa legislaţiei croate, denumite dioniko drutvo”, drutvo s ogranienom odgovornou” şi alte societăţi constituite în conformitate cu legislaţia croată şi care sunt supuse impozitului pe profit în Croaţia;

b) societăţile înfiinţate în baza legii daneze, cunoscute ca aktieselskab şi anpartsselskab, alte societăţi supuse impozitării, conform legii impozitului pe profit, în măsura în care venitul lor impozabil este calculat şi impozitat în conformitate cu regulile generale ale legislaţiei fiscale aplicabile la aktieselskaber;

c) societăţile înfiinţate în baza legii germane, cunoscute ca Aktiengesellschaft, Kommanditgesellschaft auf Aktien, Gesellschaft mitbeschrănkter Haftung, Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit, Erwerbs-und Wirtschaftsgenossenschaft, Betriebe gewerblicher Art von juristischen Personen des offentlichen Rechts, şi alte societăţi constituite conform legii germane, supuse impozitului pe profit german;

d) societăţile înfiinţate în baza legii greceşti, cunoscute ca ‘, (E..E) şi alte societăţi constituite conform legii greceşti, supuse impozitului pe profit grec;

e) societăţile înfiinţate în baza legii spaniole, cunoscute ca sociedad anonima, sociedad comanditaria por acciones, sociedad de responsabilidad limitada, organsime de drept public care funcţionează în baza legii private; alte entităţi constituite conform legii spaniole, supuse impozitului pe profit spaniol (Impuesto sobre Sociedades);

f) societăţile înfiinţate în baza legii franceze, cunoscute ca socit anonyme, socit en commandite par actions, socit a responsabilit limite, socits par actions simplifies, socits dassurances mutuelles, caisses dpargne et de prvoyance, socits civiles, care sunt automat supuse impozitului pe profit, coopratives, unions de coopratives, întreprinderi publice industriale şi comerciale, precum şi alte societăţi constituite conform legii franceze, supuse impozitului pe profit francez;

g) societăţile înfiinţate sau existente în baza legii irlandeze, organisme înfiinţate în baza Legii asociaţiilor industriale şi de aprovizionare, societăţi de construcţii înfiinţate în baza Legii asociaţiilor de construcţii şi trusturi bancare de economii, înfiinţate în baza Legii trusturilor bancare de economii, 1989;

h) societăţile înfiinţate în baza legii italiene, cunoscute ca societ per azioni, societ in accomandita per azioni, societ a responsabilit limitata, societ cooperative, societ dimutua assicurazione, şi entităţi publice şi private a căror activitate este în întregime sau în principal comercială;

i) societăţile înfiinţate în baza legii statului Luxemburg, cunoscute ca socit anonyme, socit en commandite par actions, socit responsabilit limite, socit cooperative, socit cooperative organise comme une socit anonyme, association dassurances mutuelles, association dpargne-pension entreprise de nature commerciale, industrielle ou minire de lEtat, des communes, des syndicats de communes, des tablissements publics et des autres personnes morales de droit public, şi alte societăţi constituite în baza legii luxemburgheze, supuse impozitului pe profit luxemburghez;

j) societăţile înfiinţate în baza legii olandeze, cunoscute ca naamloze vennootschap, besloten vennootschap metbeperkte aansprakelijkheid, Open commanditaire vennootschap, Cooperaţie, onderlinge waarborgmaatschappij, Fonds voor gemene rekening, vereniging op cooperatieve grondslag, vereniging welke op onderlinge grondslag als verzekeraar of kredietinstelling optreedt, şi alte societăţi constituite în baza legii olandeze şi supuse impozitului pe profit olandez;

k) societăţile înfiinţate în baza legii austriece, cunoscute ca Aktiengesellschaft, Gesellschaft mit beschrănkter Haftung, Versicherungsvereine auf Gegenseitigkeit, Erwerbs- und Wirtschaftsgenossenschaften, Betriebe gewerblicher Art von Korperschaften des offentlichen Rechts, Sparkassen, şi alte societăţi constituite în baza legii austriece şi supuse impozitului pe profit austriac;

l) societăţile comerciale sau societăţile de drept civil ce au o formă comercială şi întreprinderile publice înfiinţate în conformitate cu legea portugheză;

m) societăţile înfiinţate în baza legii finlandeze, cunoscute ca osakeyhtyi/aktiebolag, osuuskunta/andelslag, sstopankki/sparbank and vakuutusyhti/frskringsbolag;

n) societăţile înfiinţate în baza legii suedeze, cunoscute ca as aktiebolag, forskringsaktiebolag, ekonomiska freningar, sparbanker, msesidiga frskringsbolag;

o) societăţile înfiinţate în baza legii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

p) societăţile înfiinţate în baza Reglementării Consiliului nr. 2.157/2001/CE, din 8 octombrie 2001, privind Statutul societăţii europene (SE) şi a Directivei 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001, de completare a Statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor şi asociaţiile cooperatiste înfiinţate în baza Reglementării Consiliului (CE) nr. 1.435/2003, din 22 iulie 2003, privind Statutul Societăţii Cooperative Europene (SCE) şi a Directivei Consiliului 2003/72/CE, din 22 iulie 2003, de completare a Statutului Societăţii Cooperative Europene cu privire la implicarea angajaţilor;

q) societăţile înfiinţate în baza legislaţiei cehe, cunoscute ca akciov spolenost, spolenost s ruenm omezenym;

r) societăţile înfiinţate în baza legii estoniene, cunoscute ca tishing, usaldushing, osahing, aktsiaselts, tulundushistu;

s) societăţile înfiinţate în baza legii cipriote, cunoscute ca ‘, supuse impozitului pe profit cipriot;

ş) societăţile înfiinţate în baza legii letone, cunoscute ca akciju sabiedrba, sabiedrba ar ierobeotu atbildbu;

t) societăţile înfiinţate în baza legii lituaniene;

ţ) societăţile înfiinţate în baza legii ungare, cunoscute ca kzkereseti trsasg, betti trsasg, kzs vllalat, korltolt felelsseg trsasg, rszvnytrsasg, egyesles, kzhaszn trsasg, szvetkezet;

u) societăţile înfiinţate în baza legii malteze, cunoscute ca Kumpaniji ta Responsabilita Limitata, Sojetajiet en commandite li l-kapital taghom maqsum fazzjonijiet;

v) societăţile înfiinţate în baza legii poloneze, cunoscute ca splka akcyjna, splka z ograniczon, odpowiedzialnoci,’;

w) societăţile înfiinţate în baza legii slovene, cunoscute ca delnika druba, komanditna druba, druba z omejeno odgovornostjo;

x) societăţile înfiinţate în baza legislaţiei slovace, cunoscute ca akciov spolonost, spolonost s rucnm obmedzenm, komanditn spolocnost.

(5) Dispoziţiile prezentului articol transpun prevederile Directivei 2011/96/UE a Consiliului din 30 noiembrie 2011 privind regimul fiscal comun care se aplică societăţilor-mamă şi filialelor acestora din diferite state membre.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OUG 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, Monitorul Oficial 384/2012;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 1017 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Determinarea dobânzii Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală

Art. 1017 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Determinarea dobânzii Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală

Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală

Art. 1017

Determinarea dobânzii

(1) Dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referinţă stabilită de Banca Naţională a României. Rata de referinţă în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.

(2) Creanţa produce dobânzi după cum urmează:

1. în cazul contractelor încheiate între profesionişti, de la data la care obligaţia a devenit exigibilă;

2. în cazul contractelor încheiate între profesionişti şi o autoritate contractantă, fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului:

a) dacă în contract a fost fixat un termen de plată, din ziua următoare acestui termen;

b) dacă termenul de plată nu este fixat în contract:

(i) după 30 de zile de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei alte asemenea solicitări de plată;

(ii) dacă data primirii facturii sau a unei solicitări echivalente de plată este incertă, după 30 de zile de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor;

(iii) dacă solicitarea de plată a fost comunicată înainte de a primi mărfurile sau serviciile, la expirarea unui termen de 30 de zile de la primirea mărfurilor sau prestarea serviciilor;

(iv) dacă legea sau contractul stabileşte o procedură de acceptare ori de verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori solicitarea de plată la data verificării sau anterior acestei date, la expirarea unui termen de 30 de zile de la această dată;

3. în celelalte cazuri, de la data la care debitorul a fost pus sau este de drept în întârziere, potrivit legii.

(3) Creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiilor de către debitor.

(4) Este lovită de nulitate absolută convenţia sau clauza prin care se fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor în cazurile prevăzute la alin. (2) pct. 1 şi 2 sau un termen de la care creanţa produce dobânzi, mai mare decât cel prevăzut la alin. (2).

ART. 126 Noul Cod Penal 2014 Schimbarea regimului de executare Regimul măsurilor educative privative de libertate

ART. 126 Noul Cod Penal 2014 Schimbarea regimului de executare Regimul măsurilor educative privative de libertate

    Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.

ART. 125 Noul Cod Penal 2014 Internarea într-un centru de detenţie Regimul măsurilor educative privative de libertate

ART. 125 Noul Cod Penal 2014 Internarea într-un centru de detenţie Regimul măsurilor educative privative de libertate

(1) Măsura educativă a internării într-un centru de detenţie constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale.

    (2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.

    (3) Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite. Din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii.

    (4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune:

    a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani;

    b) liberarea din centrul de detenţie, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

    (5) Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121, până la împlinirea duratei măsurii internării.

    (6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenţie.

    (7) În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru de detenţie cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:

    a) executarea restului rămas din durata măsurii internării într-un centru de detenţie;

    b) prelungirea duratei acestei internări în condiţiile prevăzute în alin. (3).

ART. 124 Noul Cod Penal 2014 Internarea într-un centru educativ Regimul măsurilor educative privative de libertate

ART. 124 Noul Cod Penal 2014 Internarea într-un centru educativ Regimul măsurilor educative privative de libertate

    (1) Măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială.

    (2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu şi 3 ani.

    (3) Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa poate menţine măsura internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăşi maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenţie.

    (4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune:

    a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani;

    b) liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

    (5) Odată cu înlocuirea sau liberarea instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121 până la împlinirea duratei măsurii internării.

    (6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ.

    (7) În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:

    a) executarea restului rămas din durata măsurii internării iniţiale, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege;

    b) internarea într-un centru de detenţie.

Art. 281 Codul muncii 2014 Reguli speciale de procedură

Art. 281 Codul muncii 2014 Reguli speciale de procedură

CAPITOLUL III
Reguli speciale de procedură

Art. 281

(1) Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 martie 2003.

(2) Pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:

– Codul muncii al R.S.R., Legea 10/1972, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972, cu modificările şi completările ulterioare;

– Legea 1/1970 – Legea organizării şi disciplinei muncii în unităţile socialiste de stat, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970, cu modificările şi completările ulterioare;

– Decretul nr. 63/1981 privind modul de recuperare a unor pagube aduse avutului obştesc, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 25 martie 1981;

– Legea 30/1990 privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 16 noiembrie 1990;

– Legea 2/1991 privind cumulul de funcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 8 ianuarie 1991;

– Legea salarizării nr. 14/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 9 februarie 1991, cu modificările şi completările ulterioare;

– Legea 6/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 10 februarie 1992;

– Legea 68/1993 privind garantarea în plată a salariului minim, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 15 octombrie 1993;

– Legea 75/1996 privind stabilirea zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 17 iulie 1996, cu modificările şi completările ulterioare;

– art. 34 şi 35 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998.

(3) Pe data de 1 ianuarie 2011 se abrogă dispoziţiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 37 din 26 aprilie 1976, cu modificările ulterioare.

Art. 265 Codul muncii 2014 Răspunderea penală

Art. 265 Codul muncii 2014 Răspunderea penală

CAPITOLUL V
Răspunderea penală

Art. 265

(1) Încadrarea în muncă a minorilor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestora pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la art. 264 alin. (3) se sancţionează primirea la muncă a unei persoane aflate în situaţie de şedere ilegală în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane.

(3) Dacă munca prestată de persoana prevăzută la alin. (2) şi la art. 264 alin. (3) este de natură să îi pună în pericol viaţa, integritatea sau sănătatea, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

(4) În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 264 alin. (3), instanţa de judecată poate dispune şi aplicarea uneia dintre următoarele pedepse complementare:

a) pierderea totală sau parţială a dreptului angajatorului de a beneficia de prestaţii, ajutoare sau subvenţii publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile române, pentru o perioadă de până la 5 ani;

b) interzicerea dreptului angajatorului de a participa la atribuirea unui contract de achiziţii publice pentru o perioadă de până la 5 ani;

c) recuperarea integrală sau parţială a prestaţiilor, ajutoarelor sau subvenţiilor publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile române, atribuite angajatorului pe o perioadă de până la 12 luni înainte de comiterea infracţiunii;

d) închiderea temporară sau definitivă a punctului ori punctelor de lucru în care s-a comis infracţiunea sau retragerea temporară ori definitivă a unei licenţe de desfăşurare a activităţii profesionale în cauză, dacă acest lucru este justificat de gravitatea încălcării.

(5) În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 264 alin. (3), angajatorul va fi obligat să plătească sumele reprezentând:

a) orice remuneraţie restantă datorată persoanelor angajate ilegal. Cuantumul remuneraţiei se presupune a fi egal cu salariul mediu brut pe economie, cu excepţia cazului în care fie angajatorul, fie angajatul poate dovedi contrariul;

b) cuantumul tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale pe care angajatorul le-ar fi plătit dacă persoana ar fi fost angajată legal, inclusiv penalităţile de întârziere şi amenzile administrative corespunzătoare;

c) cheltuielile determinate de transferul plăţilor restante în ţara în care persoana angajată ilegal s-a întors de bunăvoie sau a fost returnată în condiţiile legii.

(6) În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi la art. 264 alin. (3) de către un subcontractant, atât contractantul principal, cât şi orice subcontractant intermediar, dacă au avut cunoştinţă de faptul că subcontractantul angajator angaja străini aflaţi în situaţie de şedere ilegală, pot fi obligaţi de către instanţă, în solidar cu angajatorul sau în locul subcontractantului angajator ori al contractantului al cărui subcontractant direct este angajatorul, la plata sumelor de bani prevăzute la alin. (5) lit. a) şi c).

Art. 254 Codul muncii 2014 Răspunderea patrimonială

Art. 254 Codul muncii 2014 Răspunderea patrimonială

CAPITOLUL III
Răspunderea patrimonială

Art. 254

(1) Salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor.

(2) Salariaţii nu răspund de pagubele provocate de forţa majoră sau de alte cauze neprevăzute care nu puteau fi înlăturate şi nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului.

(3) În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca sa, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării.

(4) Contravaloarea pagubei recuperate prin acordul părţil.

Art. 2354 Noul cod civil 2014 Întinderea creanţei ipotecare Dispoziţii generale Ipoteca

Art. 2354 Noul cod civil 2014 Întinderea creanţei ipotecare Dispoziţii generale Ipoteca

Întinderea creanţei ipotecare

Ipoteca garantează cu acelaşi rang capitalul, dobânzile, comisioanele, penalităţile şi cheltuielile rezonabile făcute cu recuperarea sau conservarea bunului.

OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor -GRAVIDE

OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor -GRAVIDE

 

Art. 1
Prevederile art. 2—29 reglementeaza drepturile care se acorda persoanelor ai caror copii se nasc incepand cu data de 1 ianuarie 2011, precum si celor aflate in situatiile prevazute la art. 8 alin. (2), incepand cu aceasta data.

Art. 2
(1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, denumite in continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia optional de urmatoarele drepturi:
a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, precum si de o indemnizatie lunara;
b) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, precum si de o indemnizatie lunara.
(2) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. a) se stabileste in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 3.400 lei.
(3) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. b) se stabileste in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 1.200 lei.

(4) Pentru copilul cu handicap concediul pentru cresterea copilului se acorda pana la implinirea de catre acesta a varstei de 3 ani, iar indemnizatia aferenta se acorda in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 3.400 lei.
(5) Cele 12 luni prevazute la alin. (1) pot fi constituite integral si din perioadele in care persoanele s-au aflat in una sau mai multe dintre urmatoarele situatii:
a) au beneficiat de indemnizatie de somaj, stabilita conform legii, sau au realizat perioade de stagiu de cotizare in sistemul public de pensii, in conditiile prevazute de actele normative cu caracter special care reglementeaza concedierile colective;
b) s-au aflat in evidenta agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca, respectiv a municipiului Bucuresti, in vederea acordarii indemnizatiei de somaj;
c) au beneficiat de concedii si de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) au beneficiat de concedii medicale si de indemnizatii pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca, exclusiv pentru situatiile rezultate ca urmare a unor accidente de munca sau boli profesionale, in baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, republicata;
e) au beneficiat de pensie de invaliditate, in conditiile legii;
f) se afla in perioada de intrerupere temporara a activitatii, din initiativa angajatorului, fara incetarea raportului de munca, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;
g) au beneficiat de concediu si indemnizatie lunara pentru cresterea copilului;
h) au beneficiat de concediu si indemnizatie lunara pentru cresterea copilului cu handicap;
i) au beneficiat de concediu fara plata pentru cresterea copilului;
j) se afla in perioada de 3 luni de la incetarea unui contract de munca pe durata determinata si inceperea unui alt contract de munca pe durata determinata, asa cum este aceasta definita de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare;
k) si-au insotit sotul/sotia trimis/trimisa in misiune permanenta in strainatate;
l) au efectuat sau efectueaza serviciul militar pe baza de voluntariat, au fost concentrati, mobilizati sau in prizonierat;
m) frecventeaza, fara intrerupere, cursurile de zi ale invatamantului preuniversitar sau, dupa caz, universitar si postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, organizat potrivit legii, in tara sau intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, intr-un domeniu recunoscut de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu exceptia situatiei de intrerupere a cursurilor din motive medicale;
n) au calitatea de doctorand, in conditiile prevazute de art. 20 si 21 din Hotararea Guvernului nr. 567/2005 privind organizarea si desfasurarea studiilor universitare de doctorat, cu modificarile ulterioare;
o) se afla in perioada cuprinsa intre incheierea unei forme de invatamant preuniversitar si inceperea, in acelasi an calendaristic, a unei alte forme de invatamant preuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fara intrerupere;
p) se afla in perioada cuprinsa intre absolvirea cursurilor de zi ale invatamantului preuniversitar, organizat potrivit legii, si inceperea invatamantului universitar, cursuri de zi, in acelasi an calendaristic;
q) se afla in perioada cuprinsa intre incheierea unei forme de invatamant universitar, cursuri de zi, cu sau fara examen de licenta sau de diploma, si inceperea, in acelasi an calendaristic, a unei alte forme de invatamant universitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fara intrerupere;
r) se afla in perioada cuprinsa intre incheierea unei forme de invatamant universitar, cursuri de zi, cu sau fara examen de licenta sau de diploma, si inceperea, in acelasi an calendaristic, a invatamantului postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fara intrerupere;
s) se afla in perioada cuprinsa intre incheierea unei forme de invatamant postuniversitar, cursuri de zi, si inceperea, in acelasi an calendaristic, a unei alte forme de invatamant postuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fara intrerupere;
t) se afla in perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor invatamantului obligatoriu sau, dupa caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale invatamantului preuniversitar, universitar si postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, organizat potrivit legii, cu sau fara examen de absolvire, in vederea angajarii ori, dupa caz, trecerii in somaj, calculate incepand cu data de 1 a lunii urmatoare finalizarii studiilor;
u) au beneficiat de concediu fara plata pentru a participa la cursuri de formare si perfectionare profesionala din initiativa angajatorului sau la care acesta si-a dat acordul, organizate in conditiile legii;
v) se afla in perioada cuprinsa intre absolvirea cursurilor de zi ale invatamantului medical superior, organizat potrivit legii, cu examen de licenta organizat in prima sesiune, si inceperea primului rezidentiat dupa absolvire.
(6) In vederea acordarii drepturilor prevazute la alin. (1), persoanele care au realizat activitati profesionale in statele membre ale Uniunii Europene sau in alte state care aplica prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala si ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, denumit in continuare Regulament, beneficiaza de totalizarea perioadelor de activitate realizate in aceste state in conditiile prevazute de acesta.
(7) Optiunea beneficiarului prevazuta la alin. (1) se exprima in scris, pe baza de cerere, si nu poate fi schimbata pe parcursul acordarii drepturilor.

Art. 3
(1) Veniturile din salarii, din activitati independente si din activitati agricole prevazute la art. 2 alin. (1) sunt cele definite la art. 46, art. 55 alin. (1) si (2) si art. 71 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si reprezinta valoarea obtinuta dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil stabilit conform legii, corespunzator fiecarei categorii de venit.
(2) Veniturile care se iau in considerare pentru stabilirea cuantumului indemnizatiei pentru cresterea copilului reprezinta, dupa caz:
a) suma incasata de persoana indreptatita, rezultata dupa aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul al impozitului determinate ca diferenta intre venitul net din salarii calculat prin deducerea din venitul brut a contributiilor obligatorii aferente unei luni si a deducerii personale acordate pentru luna respectiva si contributiile la fondurile de pensii facultative, precum si cotizatia sindicala platita in luna respectiva pentru veniturile din salarii, la locul unde se afla functia de baza;
b) suma incasata de persoana indreptatita, rezultata dupa aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul al impozitului determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora, pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri;
c) suma incasata de persoana indreptatita, calculata potrivit legii de catre platitorul acesteia, pentru perioadele prevazute la art. 2 alin. (5) si (6);
d) suma incasata de persoana indreptatita care realizeaza venituri supuse impozitului pe venit, dar care, potrivit legii, sunt scutite de plata acestuia sau sunt considerate neimpozabile;
e) suma rezultata dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activitati independente determinat in conditiile legii;
f) suma rezultata dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activitati agricole determinat in conditiile legii.
(3) Pentru persoanele care realizeaza venituri din salarii, solde/salarii din functie, venitul brut reprezinta salariul de baza, indemnizatii, sporuri, prime, orice alte sume sau avantaje de natura salariala ori asimilate salariilor acordate de angajator potrivit legii.
(4) In cazul in care o persoana realizeaza concomitent venituri supuse impozitului din mai multe surse, se vor lua in calcul toate veniturile lunare incasate de aceasta.
(5) In situatia prevazuta la art. 2 alin. (6), daca persoana realizeaza concomitent venituri supuse impozitului atat in tara, cat si in statele care aplica Regulamentul, se iau in calcul doar veniturile realizate in tara.

Art. 4
(1) In calculul celor 12 luni prevazute la art. 2 alin. (1) se includ si fractiunile de luna in care s-au realizat venituri supuse impozitului, precum si cele in care solicitantii s-au aflat in situatiile prevazute la art. 2 alin. (5) si (6), considerate luna intreaga.
(2) Prin fractiune de luna se intelege efectuarea a cel putin jumatate din zilele lucratoare din acea luna in care persoana indreptatita a realizat venituri supuse impozitului ori s-a aflat in una sau mai multe dintre situatiile prevazute la art. 2 alin. (5) si (6).
(3) Prin exceptie, se accepta ca de cel mult 3 ori fractiunea de luna sa fie constituita dintr-un numar mai mic de zile lucratoare decat cel prevazut la alin. (2).
(4) In situatia in care nasterea copilului se produce inainte de termen, perioada prevazuta la art. 2 alin. (1) se diminueaza cu perioada cuprinsa intre data nasterii copilului si data prezumata a nasterii, certificata de medicul de specialitate.

Art. 5
(1) Cuantumul indemnizatiilor lunare prevazute la art. 2 alin. (2)—(4) se majoreaza cu 600 lei pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.
(2) Pe perioada pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani sau 3 ani, in cazul copilului cu handicap, cuantumul alocatiei de stat prevazut de Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata, se stabileste la 200 lei.

Art. 6
(1) Dupa implinirea de catre copil a varstei de un an, cu exceptia copilului cu handicap, persoanele care au optat pentru acordarea concediului pentru cresterea copilului si indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a) au dreptul la concediu fara plata pentru cresterea copilului pana la varsta de 2 ani.
(2) Cererea pentru acordarea concediului fara plata indemnizatiei pentru cresterea copilului se depune si se inregistreaza la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de nastere al copilului.

Art. 7
(1) Persoanele care in perioada in care sunt indreptatite sa beneficieze de concediul pentru cresterea copilului si indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a) obtin venituri supuse impozitului prevazute la art. 3, inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an, au dreptul la un stimulent de insertie in cuantum lunar de 500 lei pentru perioada ramasa pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani.
(2) Stimulentul de insertie prevazut la alin. (1) se acorda si persoanelor beneficiare prevazute la art. 2 alin. (4), oricand, pe toata perioada.
(3) Persoanele prevazute la art. 2 alin. (1) lit. b) nu beneficiaza de stimulentul prevazut la alin. (1).
(4) In cazul persoanelor care beneficiaza de indemnizatia lunara si solicita dreptul la stimulent de insertie, plata acestei indemnizatii se suspenda.

Art. 8
(1) De indemnizatia lunara si stimulentul de insertie prevazute de prezenta ordonanta de urgenta beneficiaza, optional, oricare dintre parintii firesti ai copilului, daca se afla in situatia prevazuta la art. 2 alin. (1) lit. a), precum si cei prevazuti la art. 2 alin. (4).
(2) Beneficiaza de aceleasi drepturi si una dintre persoanele care a adoptat copilul, careia i s-a incredintat copilul in vederea adoptiei sau care are copilul in plasament ori in plasament in regim de urgenta, cu exceptia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii sai, precum si persoana care a fost numita tutore.
(3) In situatia persoanelor prevazute la alin. (2), acordarea drepturilor prevazute la art. 2, respectiv la art. 7 se face tinandu-se seama de perioada de 12 luni anterioare celei in care, dupa caz, s-a aprobat adoptia, a fost facuta incredintarea, s-a instituit plasamentul sau tutela.
(4) In cazul in care intervine decesul parintelui care indeplinea conditiile pentru a beneficia de concediul si de indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv de stimulentul de insertie, iar celalalt parinte nu indeplineste conditiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, parintele supravietuitor are dreptul sa beneficieze, la cerere, de drepturile parintelui decedat.

Art. 9
(1) Concediul si indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1), art. 5 si 6, precum si stimulentul de insertie prevazut la art. 7 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nasteri sau, dupa caz, pentru primele 3 situatii prevazute la art. 8 alin. (2).
(2) La stabilirea celor 3 nasteri si, dupa caz, a celor 3 situatii se iau in calcul si cele pentru care s-a beneficiat de concediu si indemnizatie, precum si de stimulent in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Situatia copilului nascut mort sau situatia in care acesta moare in perioada corespunzatoare concediului de maternitate nu se are in vedere la stabilirea primelor 3 nasteri pentru care se acorda drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.
(4) Durata de acordare a concediului prevazut la art. 2 alin. (1) se prelungeste corespunzator in cazul suprapunerii a doua sau trei situatii de natura a genera acest drept, in conditiile prevazute la alin. (1) si (2).
(5) In cazurile prevazute la alin. (4) se acorda o singura indemnizatie, in cuantumul prevazut de prezenta ordonanta de urgenta.
(6) Pe perioada suprapunerii situatiilor prevazute la alin. (4), cuantumul indemnizatiei lunare se majoreaza cu suma de 600 lei pentru fiecare dintre copii, incepand cu cel de-al doilea.

Art. 10
(1) Persoanele care indeplinesc conditiile prevazute la art. 2 au dreptul la concediu fara plata indemnizatiei pentru cresterea copilului dupa primele 3 nasteri sau, dupa caz, dupa primele 3 situatii prevazute la art. 8 alin. (2).
(2) Durata concediului prevazut la alin. (1) este de 4 luni si se acorda integral, o singura data, fiecaruia dintre parintii firesti ai copilului sau, dupa caz, persoanelor prevazute la art. 8 alin. (2), in perioada pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, respectiv a varstei de 3 ani, in cazul copilului cu handicap.
(3) Cererea pentru acordarea concediului fara plata indemnizatiei pentru cresterea copilului se depune si se inregistreaza la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de nastere al copilului.

Art. 11
(1) Dreptul la concediul pentru cresterea copilului stabilit potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), incepand cu ianuarie 2012, se acorda persoanelor prevazute la art. 8 alin. (1) si (2), pe baza netransferabila, in situatia in care ambele persoane din familia respectiva indeplinesc conditiile de acordare a acestuia, dupa cum urmeaza:
a) cel putin o luna din perioada totala a concediului de crestere a copilului este alocata uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
b) in situatia in care persoana prevazuta la lit. a) nu solicita dreptul la concediul care ii revine, celalalt parinte nu poate beneficia de dreptul la concediu in locul acesteia.
(2) Procedura de acordare se stabileste prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.

Art. 12
Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se acorda in situatia in care solicitantul indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
a) este cetatean roman, cetatean strain sau apatrid;
b) are, conform legii, domiciliul sau resedinta pe teritoriul Romaniei;
c) locuieste in Romania impreuna cu copilul/copiii pentru care solicita drepturile si se ocupa de cresterea si ingrijirea acestuia/acestora.

Art. 13
(1) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta reprezentand indemnizatie, stimulent de insertie sau alocatie de stat pentru copii se acorda la cerere, insotita in mod obligatoriu de:
a) copia actului de identitate al solicitantului si a certificatului de nastere al copilului pentru care se solicita dreptul ori, dupa caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul;
b) actele doveditoare privind calitatea solicitantului si relatia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicita dreptul, pentru situatiile prevazute la art. 8 alin. (2);
c) actele doveditoare care sa ateste indeplinirea perioadelor prevazute de art. 2;
d) dovada eliberata de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;
e) dovada privind suspendarea activitatii pentru perioada in care se solicita concediul pentru cresterea copilului;
f) orice alte documente care sa ateste indeplinirea conditiilor de eligibilitate.
(2) Cererea se completeaza potrivit modelului care se stabileste prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.
(3) La stabilirea bazei de calcul al indemnizatiei pentru cresterea copilului se iau in considerare toate veniturile supuse impozitului realizate de persoana indreptatita, precum si veniturile aferente perioadelor asimilate prevazute la art. 2 alin. (5) si (6).
(4) Baza de calcul al indemnizatiei pentru cresterea copilului stabilita potrivit alin. (3) se determina ca suma totala a veniturilor realizate in ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului impartita la 12.
(5) In cazul veniturilor din activitati independente sau agricole, la stabilirea cuantumului indemnizatiei pentru cresterea copilului se iau in calcul veniturile inscrise in actele doveditoare impartite la numarul de luni in care s-au realizat acestea.
(6) In situatia persoanelor prevazute la art. 2 alin. (6), pentru conversia in moneda nationala a veniturilor realizate de acestea, se ia in calcul cursul de schimb valutar stabilit de Banca Nationala a Romaniei in ziua anterioara depunerii cererii.

Art. 14
(1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, reprezentand indemnizatie, stimulent de insertie sau alocatie de stat pentru copii, si documentele din care rezulta indeplinirea conditiilor legale de acordare a acestora se depun la primaria comunei, orasului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucuresti, pe raza careia/caruia solicitantul isi are domiciliul sau resedinta.
(2) Pana la data de 10 a fiecarei luni, primariile au obligatia de a transmite pe baza de borderou cererile inregistrate in luna anterioara, insotite de documentele justificative, la agentiile pentru prestatii sociale judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, denumite in continuare agentii teritoriale.
(3) Cererile prevazute la alin. (1) se solutioneaza in termen de 15 zile lucratoare de la data inregistrarii la agentia teritoriala, prin decizie de admitere sau, dupa caz, de respingere, emisa de directorul executiv.
(4) Decizia prevazuta la alin. (3) se comunica solicitantului in termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii.
(5) Contestatiile formulate impotriva deciziei prevazute la alin. (3) se solutioneaza potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 15
(1) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta reprezentand indemnizatii si stimulent de insertie se stabilesc dupa cum urmeaza:
a) incepand cu ziua urmatoare celei in care inceteaza, conform legii, concediul de maternitate, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la acea data;
b) incepand cu data nasterii copilului, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la acea data, in cazul persoanelor care nu indeplinesc conditiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate si a indemnizatiei aferente;
c) incepand cu data adoptiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau incredintarii, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la data la care s-au aprobat ori, dupa caz, s-au instituit masurile de protectie a copilului;
d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situatii, inclusiv pentru cazul in care cererea a fost depusa peste termenele prevazute la lit. a)—c).
(2) Plata alocatiei de stat pentru copii prevazute la art. 5 alin. (2) se face incepand cu luna urmatoare celei in care s-a nascut copilul, in conditiile prevazute de Legea nr. 61/1993, republicata.
(3) Pentru fractiunile de luna, cuantumul drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se stabileste proportional, in functie de numarul zilelor calendaristice din luna respectiva pentru care acestea se cuvin si se acorda.
(4) Pentru situatiile prevazute la alin. (1) lit. a), cererea si documentele doveditoare se pot depune cu 30 de zile inainte de incetarea concediului de maternitate.

Art. 16
(1) Plata indemnizatiilor prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) si art. 9 alin. (5) si (6) inceteaza cu ziua urmatoare celei in care:
a) copilul a implinit varsta de un an sau, dupa caz, 2 ani, respectiv de 3 ani, in cazul copilului cu handicap;
b) a avut loc decesul copilului.
(2) Plata indemnizatiei prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) si art. 9 alin. (5) si (6) se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care:
a) beneficiarul este decazut din drepturile parintesti;
b) beneficiarul este indepartat, conform legii, de la exercitarea tutelei;
c) beneficiarul nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege in vederea incredintarii copilului spre adoptie;
d) beneficiarul nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege in vederea mentinerii masurii de plasament;
e) beneficiarul executa o pedeapsa privativa de libertate sau se afla in arest preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile;
f) copilul este abandonat ori este internat intr-o institutie de ocrotire publica sau privata;
g) beneficiarul a decedat;
h) in situatia in care beneficiarul nu mai indeplineste conditiile prevazute la art. 12;
i) beneficiarul realizeaza venituri supuse impozitului si copilul nu a implinit varsta de un an, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap;
j) se constata ca timp de 3 luni consecutive se inregistreaza mandate postale returnate.
(3) Plata indemnizatiei pentru cresterea copilului nu se suspenda in situatia in care beneficiarii acestei indemnizatii primesc diverse sume in baza legii, contractului colectiv de munca sau a contractului individual de munca, acordate in perioada concediului pentru cresterea copilului, altele decat cele rezultate din desfasurarea efectiva a unei activitati in perioada de concediu.

Art. 17
(1) Plata stimulentului de insertie prevazut la art. 7 inceteaza cu ziua urmatoare celei in care:
a) copilul a implinit varsta de 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap;
b) beneficiarul nu mai realizeaza venituri supuse impozitului si nici nu se afla in concediul pentru cresterea copilului;
c) a avut loc decesul copilului.
(2) Plata stimulentului de insertie prevazut la art. 7 se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care se constata una dintre situatiile prevazute la art. 16 alin. (2).
(3) Plata stimulentului de insertie prevazut la art. 7 se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care beneficiarul nu mai realizeaza venituri supuse impozitului si solicita concediul pentru cresterea copilului.

Art. 18
(1) In situatiile de suspendare a drepturilor prevazute la art. 16 alin. (2) si art. 17 alin. (2) si (3), acestea pot fi solicitate si de catre o alta persoana indreptatita, daca indeplineste cerintele prevazute in prezenta ordonanta de urgenta.
(2) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se cuvin si se acorda noului beneficiar de la data suspendarii, daca cererea a fost depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la data la care s-a produs suspendarea, respectiv de la data cererii, daca cererea a fost depusa dupa acest termen.
(3) Reluarea platii drepturilor suspendate in situatiile prevazute la art. 16 alin. (2) si art. 17 alin. (2) si (3) se face la cerere, dupa cum urmeaza:
a) incepand cu ziua urmatoare pentru situatiile prevazute la art. 16 alin. (2) lit. i) si art. 17 alin. (3), daca cererea a fost depusa in termen de 60 de zile de la acea data;
b) cu data depunerii cererii pentru toate celelalte situatii.

Art. 19
(1) Beneficiarul drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta este obligat sa comunice in scris primariei orice modificare intervenita in situatia sa, de natura sa determine incetarea sau suspendarea platii drepturilor, in termen de 15 zile lucratoare de la aparitia acesteia.
(2) Comunicarea prevazuta la alin. (1) se transmite de catre primarie agentiei teritoriale in termen de 5 zile lucratoare de la data inregistrarii.

Art. 20
(1) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta nu pot fi urmarite silit decat in vederea recuperarii, conform legii, a sumelor incasate necuvenit cu acest titlu.
(2) Asupra drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta nu se datoreaza impozit si nici contributiile sociale obligatorii stabilite de lege.
(3) Nivelurile drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se pot actualiza, pe baza de hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.

Art. 21
(1) Pe perioada in care se beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) si art. 9 alin. (5) si (6), precum si pe perioada concediului fara plata prevazut la art. 6, plata contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru aceste persoane se asigura de la bugetul de stat.
(2) Pentru persoanele care beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) si art. 9 alin. (5) si (6), contributia de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra cuantumului indemnizatiei acordate, iar pentru persoanele care beneficiaza de concediul fara plata prevazut la art. 6, contributia de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra nivelului minim al indemnizatiei prevazut la art. 2 alin. (2)—(4).
(3) Perioada in care o persoana beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) si art. 9 alin. (5) si (6) sau se afla in concediul fara plata prevazut la art. 6 constituie perioada asimilata stagiului de cotizare in vederea stabilirii indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) In situatia prevazuta la alin. (2), la stabilirea cuantumului indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate se ia in calcul valoarea indemnizatiei pentru cresterea copilului.
(5) Se considera perioada asimilata stagiului de cotizare si perioada in care persoana s-a aflat in concediul fara plata prevazut de art. 10, precum si in vederea stabilirii indemnizatiilor de asigurari de sanatate prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 22
(1) Perioada in care o persoana beneficiaza de drepturile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1), art. 6, art. 9 alin. (5) si (6) si art. 10 constituie perioada asimilata stagiului de cotizare in vederea stabilirii drepturilor de pensie in sistemul public si a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Perioada concediului pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1), art. 6 si 10 constituie vechime in munca si in serviciu, care se are in vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda in raport cu aceasta.

Art. 23
(1) Fondurile necesare platii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, cheltuielile administrative, precum si cele de transmitere a drepturilor se asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
(2) Calculul si plata drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, inclusiv a contributiei individuale de asigurari sociale de sanatate, se fac de catre Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale, prin agentiile teritoriale.
(3) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se achita lunar beneficiarului, reprezentantului legal ori mandatarului acestora, imputernicit prin procura, pe baza de mandat postal sau, dupa caz, in cont curent personal ori cont de card.
(4) In cazul achitarii drepturilor prin mandat postal, cheltuielile pentru transmiterea drepturilor se stabilesc in conditiile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 24/2007 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul social si al locuintelor de serviciu, aprobata prin Legea nr. 206/2007.
(5) In cazul achitarii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta in cont curent personal sau in cont de card, agentiile teritoriale efectueaza plata prin unitatile bancare pe baza de borderou, cu plata unui comision bancar.
(6) Comisionul bancar prevazut la alin. (5) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate si va fi stabilit, prin negociere, la nivel teritorial intre agentiile teritoriale si unitatile bancare.
(7) Fondurile pentru achitarea sumelor necesare pentru transmiterea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se suporta din bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, din aceleasi fonduri din care se suporta plata drepturilor.

Art. 24
(1) Sumele incasate necuvenit se recupereaza de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agentiei teritoriale, cu respectarea termenului general de prescriptie.
(2) Decizia prevazuta la alin. (1) constituie titlu executoriu si poate fi contestata conform prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Sumele incasate necuvenit ca urmare a unei infractiuni savarsite de beneficiar se recupereaza de la acesta, in conditiile legii.
(4) Sumele ramase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedati nu se mai urmaresc.

Art. 25
(1) Angajatorul are obligatia de a aproba concediul pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1), precum si concediul fara plata prevazut la art. 6 alin. (1) si art. 10 alin. (1) si (2). Perioada de acordare se stabileste de comun acord cu angajatul.
(2) Este interzis angajatorului sa dispuna incetarea raporturilor de munca sau de serviciu in cazul:
a) salariatei/salariatului care se afla in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap;
b) salariatei/salariatului care se afla in plata stimulentului de insertie prevazut la art. 7.
(3) Interdictia prevazuta la alin. (2) se extinde, o singura data, cu pana la 6 luni dupa revenirea definitiva a salariatei/salariatului in unitate.
(4) Prevederile alin. (2) si (3) nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, in conditiile legii.

Art. 26
(1) Constituie contraventie nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (2), art. 19 alin. (2) si art. 25 si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei.
(2) Constatarea contraventiei prevazute la alin. (1) si aplicarea amenzii corespunzatoare se fac de catre organele cu atributii de control ale Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
(3) In baza controlului intern, Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale verifica, prin sondaj, la nivelul agentiilor teritoriale corectitudinea datelor introduse si stabilirea drepturilor de indemnizatie lunara si stimulent de insertie. Neregulile constatate se sanctioneaza in conditiile legii.
(4) Declararea unor informatii eronate cu privire la indeplinirea conditiilor de eligibilitate sau declararea unor venituri mai mari decat cele reale, in scopul de a obtine foloase materiale necuvenite, constituie infractiune si se pedepseste potrivit dispozitiilor Codului penal.

Art. 27
In termen de 30 de zile de la data publicarii prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale va elabora norme metodologice in aplicarea acesteia, care se aproba prin hotarare a Guvernului.

Art. 28
Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

Art. 29
(1) Prevederile prezentei ordonante de urgenta sunt aplicabile si tuturor categoriilor de personal care isi desfasoara activitatea in ministerele si institutiile din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.
(2) In situatia persoanelor prevazute la alin. (1), fondurile necesare platii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta si cheltuielile administrative se asigura din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor si institutiilor din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

 

(3) Pentru perioada cat o persoana dintre cele prevazute la alin. (1) beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului, la stabilirea drepturilor de pensie si a altor drepturi de asigurari sociale, acordate potrivit legii, se au in vedere 25% din castigul salarial mediu brut lunar aferent perioadei respective. v(4) Modalitatile de depunere si de solutionare a cererilor de acordare a drepturilor, in situatia persoanelor prevazute la alin. (1), se stabilesc prin norme interne, aprobate de conducatorii autoritatilor si institutiilor publice prevazute la alin. (1).
Art. 30

 
(1) Persoanele care au nascut sau nasc pana la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, precum si cele care au adoptat sau adopta copilul, carora li s-a incredintat sau li se incredinteaza copilul in vederea adoptiei sau care au sau vor avea copilul in plasament, in plasament in regim de urgenta, cu exceptia asistentului maternal profesionist, ori care au fost sau urmeaza sa fie numite tutore pana la aceasta data beneficiaza de drepturile reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Incepand cu 1 ianuarie 2011, pentru persoanele prevazute la alin. (1), indemnizatia pentru cresterea copilului se acorda in cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate in ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului sau, dupa caz, anterioare adoptiei, incredintarii in vederea adoptiei, stabilirii masurii plasamentului sau a plasamentului in regim de urgenta sau a instituirii tutelei, dar nu mai putin de 600 lei si nu mai mult de 3.400 lei.

(3) Dispozitiile alin. (2) se aduc la cunostinta beneficiarilor prin emiterea unei noi decizii de catre agentiile teritoriale.

Ordonanta de urgenta 124 din 27 decembrie 2011 – GRAVIDE

Ordonanta de urgenta 124 din 27 decembrie 2011 – GRAVIDE

 

OUG 124/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementeaza acordarea de beneficii de asistenta sociala. Ordonanta de urgenta 124/2011

 

 

Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 300 din 7 mai 2009, se modifica dupa cum urmeaza:

1. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 3
(1) Cuantumul alocatiei de stat pentru copii se stabileste in raport cu indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR, dupa cum urmeaza:
a) 0,4 ISR pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani (sau de pana la 3 ani, in cazul copilului cu handicap);
b) 0,084 ISR pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 2 ani si 18 ani, precum si pentru tinerii prevazuti la art. 1 alin. (3);
c) 0,168 ISR pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 3 ani si 18 ani, in cazul copilului cu handicap, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Titular al dreptului la alocatia de stat pentru copii este copilul.
(3) Alocatia de stat pentru copii prevazuta la alin. (1) lit. a) se cumuleaza cu indemnizatia lunara, stimulentul lunar sau stimulentul de insertie, prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011.”

2. La articolul 4, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
„(3) Pentru copiii pentru care s-a stabilit masura de protectie speciala prevazuta la art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificarile ulterioare, alocatia de stat pentru copii se plateste numai in cont personal, in cuantumurile prevazute la art. 3.”

3. La articolul 7, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
„Art. 7
(1) Persoanele carora li se face plata alocatiei de stat pentru copii sunt obligate sa comunice orice schimbare in privinta componentei familiei sau a domiciliului/resedintei care poate determina incetarea sau modificarea acordarii drepturilor de alocatie de stat pentru copii, in termen de cel mult 15 zile de la aparitia acesteia, inclusiv situatia in care cetatenii romani isi stabilesc rezidenta in alta tara impreuna cu copiii lor.”

Art. II
Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza, dupa cum urmeaza:

1. Articolul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 4
Nivelul lunar al venitului minim garantat se raporteaza la indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR, si este de:
a) 0,25 ISR pentru persoana singura;
b) 0,45 ISR pentru familiile formate din 2 persoane;
c) 0,63 ISR pentru familiile formate din 3 persoane;
d) 0,78 ISR pentru familiile formate din 4 persoane;
e) 0,93 ISR pentru familiile formate din 5 persoane;
f) cate 0,062 ISR pentru fiecare alta persoana peste numarul de 5 persoane, care face parte din familie, in conditiile prezentei legi.”

2. La articolul 5, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 5
(1) Cuantumul ajutorului social se stabileste ca diferenta intre nivelurile prevazute la art. 4, transformate in lei, si venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.”

3. Articolul 8 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 8
(1) La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, dupa caz, al persoanei singure se iau in considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat in luna anterioara depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurari sociale de stat, asigurari de somaj, indemnizatii, alocatii si ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suporta, obligatii legale de intretinere si alte creante legale, cu exceptia burselor de studiu si a burselor sociale, precum si a sprijinului financiar prevazut de Hotararea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor si a cuantumului sprijinului financiar ce se acorda elevilor in cadrul Programului national de protectie sociala ?Bani de liceu?, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) In cazul in care familia sau persoana singura are in proprietate, inchiriere, comodat ori alta forma de detinere cel putin unul dintre bunurile cuprinse in lista bunurilor ce conduc la excluderea acordarii ajutorului social, aceasta nu beneficiaza de ajutor social.
(3) Lista prevazuta la alin. (2) se stabileste prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi si se poate actualiza anual, prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
(4) In cazul familiei sau al persoanei singure care locuieste si gospodareste impreuna cu alte familii ori persoane singure si contribuie impreuna la achizitionarea sau realizarea unor bunuri si a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea cuantumului ajutorului social se iau in considerare atat veniturile nete lunare proprii, cat si partea ce ii revine de drept din veniturile lunare nete, realizate in comun de persoanele din gospodarie.”

4. La articolul 13-2, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) In cazul platii dreptului de ajutor social prin mandat postal, cheltuielile pentru transmiterea drepturilor se stabilesc in conditiile prevazute de legea bugetara anuala pentru drepturile asigurate din bugetul de stat.”

5. La articolul 14-1, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 14-1
(1) Dupa stabilirea dreptului de ajutor social, titularul ajutorului social are obligatia de a depune, din 6 in 6 luni, la primaria localitatii sau, dupa caz, a sectorului municipiului Bucuresti in a carei raza teritoriala isi are domiciliul ori resedinta, o declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile realizate de membrii acesteia, care va contine obligatoriu datele de identificare ale titularului si membrilor familiei. Modelul declaratiei pe propria raspundere se stabileste prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.”

6. La articolul 14-1, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2-1), cu urmatorul cuprins:
„(2-1) In vederea verificarii informatiilor declarate de titular privind veniturile supuse impozitului pe venit, primarul poate solicita administratiei finantelor publice in a carei raza teritoriala se afla situata primaria eliberarea unui document care sa ateste situatia veniturilor persoanelor din familia/familiile solicitanta/solicitante. Administratiile finantelor publice sunt obligate sa furnizeze informatiile necesare in baza listei cu persoane si datele de identificare ale acestora, transmisa de primar.”

7. Dupa articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16-1, cu urmatorul cuprins:
„Art. 16-1
(1) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea dreptului la ajutorul social, familiile beneficiare au obligatia sa isi achite obligatiile legale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la alin. (1) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(3) In situatia in care, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, primarul constata ca nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), acesta suspenda, prin dispozitie, dreptul la ajutorul social pe o perioada de 5 luni, incepand cu drepturile aferente lunii februarie.
(4) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (3) atrage reluarea, prin dispozitia primarului, a dreptului la ajutorul social, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(5) In situatia in care, dupa termenul prevazut la alin. (3), nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), dreptul la ajutorul social inceteaza prin dispozitia primarului.”

8. La articolul 17, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 17
(1) Dispozitiile primarului prevazute la art. 13, art. 14 alin. (3), art. 14-1 alin. (5) si (6) si art. 16-1 alin. (3)?(5) se comunica agentiei teritoriale in termenul prevazut la art. 13-1 alin. (3), pe baza de borderou.”

9. La articolul 20 alineatul (1), dupa litera d) se introduce o noua litera, litera e), cu urmatorul cuprins:
„e) in cazul in care beneficiarii nu au indeplinit obligatia prevazuta la art. 16-1.”

10. La articolul 28, alineatele (1) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 28
(1) Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, poate acorda ajutoare de urgenta familiilor si persoanelor care se afla in situatii de necesitate datorate calamitatilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum si pentru alte situatii deosebite datorate starii de sanatate ori altor cauze care pot conduce la riscul de excluziune sociala, precum si in alte situatii stabilite prin hotarare a Guvernului, care va cuprinde si procedura si/sau conditiile de acordare.
………………………………………………..
(4) In cazul decesului unei persoane din familia beneficiara de ajutor social sau al persoanei singure beneficiare de ajutor social, primarii pot dispune acordarea unui ajutor reprezentand o parte din cheltuielile cu inmormantarea. Ajutorul se acorda unei singure persoane, care poate fi, dupa caz, sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul, mostenitorul in conditiile dreptului comun sau, in lipsa acestuia, persoana care dovedeste ca a suportat cheltuielile cu inmormantarea.”

11. La articolul 28, alineatul (3) se abroga.

12. La articolul 28-1 alineatul (1), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„b) neindeplinirea de catre primar a obligatiilor prevazute la art. 6 alin. (4) si alin. (7)?(9), art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (2), art. 13-1 alin. (3) si (4), art. 14-1 alin. (3), art. 16-1, art. 17 alin. (1) si art. 20 alin. (3).”

13. La articolul 28-1 alineatul (2), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) neintocmirea de catre personalul serviciului public de asistenta sociala din subordinea consiliului local sau, dupa caz, de persoanele cu atributii in domeniul asistentei sociale din aparatul propriu de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale a documentatiilor specifice, inclusiv a proiectelor de dispozitie, precum si nedepunerea acestora, spre a fi semnate de primar, inainte de implinirea termenelor prevazute la art. 11 alin. (1) si (2), art. 12 alin. (2) si (3) si art. 14-1 alin. (3);”.

14. La articolul 28-1 alineatul (4), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) de catre organele de control ale Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, in cazul contraventiilor prevazute la alin. (1) si (2);”.

15. La articolul 29, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Ajutoarele sociale reglementate prin prezenta lege pot fi supuse executarii silite, in conditiile dispozitiilor privind executarea silita a creantelor bugetare, numai pentru recuperarea sumelor platite necuvenit cu acest titlu, precum si pentru plata obligatiilor legale de intretinere stabilite prin hotarare a instantelor judecatoresti, in conformitate cu prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata.”

Art. III
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 1
(1) Pentru copiii nascuti, adoptati, incredintati in vederea adoptiei, luati in plasament, in plasament in regim de urgenta sau tutela pana la data de 31 decembrie 2010, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului ori producerii evenimentelor mentionate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara reprezentand 75% din media veniturilor realizate in ultimele 12 luni. Incepand cu luna ianuarie 2012, cuantumul minim, precum si cuantumul maxim ale indemnizatiei lunare se raporteaza la indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR, si nu poate fi mai mic de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR.”

2. Articolul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 2
Cuantumul indemnizatiei prevazute la art. 1 alin. (1) se majoreaza cu 1,2 ISR pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.”

3. La articolul 3, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 3
(1) Persoanele care sunt indreptatite sa beneficieze de indemnizatia pentru cresterea copilului, reglementata de prezenta ordonanta de urgenta, si realizeaza venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de un stimulent al carui cuantum se raporteaza la ISR si se stabileste la 0,2 ISR.”

4. La articolul 3, alineatele (2) si (4) se abroga.

5. Articolul 4 se abroga.

6. La articolul 5, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(4) In cazul in care intervine decesul parintelui care indeplinea conditiile pentru a beneficia de drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, parintele supravietuitor are dreptul sa beneficieze, la cerere, de acestea, dupa cum urmeaza:
a) de drepturile parintelui decedat, in situatia in care nu indeplineste conditiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta;
b) de drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, daca indeplineste conditiile de acordare.”

7. La articolul 6-1, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Durata concediului prevazut la alin. (1) este de 4 luni si se acorda integral, o singura data, fiecaruia dintre parintii firesti ai copilului sau, dupa caz, persoanelor prevazute la art. 5 alin. (2), in perioada pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, respectiv a varstei de 3 ani in cazul copilului cu handicap.”

8. La articolul 7, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins: „(2) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, beneficiarii au obligatia sa isi achite obligatiile legale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.”

9. Dupa articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7-1, cu urmatorul cuprins:
„Art. 7-1
(1) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la art. 7 alin. (2) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(2) Pentru verificarea indeplinirii obligatiei in conditiile alin. (1), agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, denumite in continuare agentii teritoriale, transmit primariilor, pana la data de 15 ianuarie a fiecarui an, tabelul centralizator cuprinzand beneficiarii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.
(3) Pe baza tabelului centralizator prevazut la alin. (2), primarii verifica daca beneficiarii au achitat pentru anul anterior obligatiile de plata catre bugetul local si intocmesc situatia centralizatoare cu persoanele care nu au respectat aceasta conditie, pe care o transmit agentiilor teritoriale pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an.
(4) Neachitarea obligatiilor legale fata de bugetele locale conduce la suspendarea pe o perioada de 5 luni a drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, incepand cu drepturile aferente lunii februarie.
(5) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (4) atrage reluarea platii drepturilor, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(6) In vederea aplicarii prevederilor alin. (5), beneficiarii drepturilor transmit agentiei teritoriale copia actului eliberat de autoritatea administratiei publice locale prin care se face dovada achitarii obligatiilor de plata catre bugetul local.
(7) In situatia in care, dupa termenul prevazut la alin. (4), nu sunt achitate obligatiile fata de bugetul local, drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta inceteaza.
(8) Suspendarea, reluarea si incetarea drepturilor se fac prin decizie a directorului executiv al agentiei teritoriale.”

10. La articolul 8 alineatul (1), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 8
(1) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, reprezentand indemnizatie si stimulent, se acorda, la cerere, in baza urmatoarelor documente, dupa caz:”.

11. La articolul 9, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 9
(1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, reprezentand indemnizatie sau stimulent, si documentele din care rezulta indeplinirea conditiilor legale de acordare a acestora se depun, dupa caz, la primaria comunei, orasului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucuresti pe raza careia solicitantul isi are domiciliul sau resedinta.”

12. La articolul 10, alineatul (2) se abroga.

13. La articolul 11, dupa litera b) se introduce o noua litera, litera c), cu urmatorul cuprins:
„c) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 7-1 alin. (7).”

14. La articolul 12 alineatul (1), dupa litera h) se introduce o noua litera, litera i), cu urmatorul cuprins:
„i) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 7-1 alin. (4).”

15. La articolul 12, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(5) Reluarea platii drepturilor suspendate in situatiile prevazute la alin. (1), cu exceptia lit. i), se face la cerere, incepand cu luna urmatoare celei in care se depune cererea.”

16. Articolul 17 se abroga.

17. La articolul 18, alineatul (7) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(7) Perioada concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau de pana la 3 ani in cazul copilului cu handicap constituie vechime in munca si in serviciu, precum si in specialitate si se are in vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda in raport cu acestea.”

Art. IV
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 2 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap, precum si de o indemnizatie lunara;”.

2. La articolul 2, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1-1), cu urmatorul cuprins:
„(1-1) Limitele minima si maxima ale indemnizatiei se stabilesc prin raportare la indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR.”

3. La articolul 2, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„(2) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. a) se stabileste in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR.
(3) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. b) se stabileste in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 2,4 ISR.”

4. La articolul 2, alineatul (4) se abroga.

5. La articolul 2 alineatul (5), litera n) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„n) au calitatea de doctorand, in conditiile prevazute de Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare;”.

6. La articolul 3 alineatul (2), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Veniturile care se iau in considerare pentru stabilirea nivelului indemnizatiei pentru cresterea copilului reprezinta, dupa caz:”.

7. La articolul 3, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu urmatorul cuprins:
„(6) Pentru luna nasterii copilului se iau in calcul veniturile cuvenite pentru acea luna, respectiv venitul pe care l-ar fi primit persoana daca ar fi lucrat in toata luna, sau cumulul dintre venitul aferent zilelor lucrate cu indemnizatia de maternitate.”

8. Articolul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 5
Nivelul indemnizatiilor lunare prevazute la art. 2 alin. (2) si (3) se majoreaza cu 1,2 ISR pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.”

9. La articolul 7, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 7
(1) Persoanele care in perioada in care sunt indreptatite sa beneficieze de concediul pentru cresterea copilului si indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a) obtin venituri supuse impozitului prevazute la art. 3, inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an, au dreptul la un stimulent de insertie in cuantum lunar de 1 ISR pentru perioada ramasa pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani.
(2) Stimulentul de insertie prevazut la alin. (1) se acorda si persoanelor beneficiare de concediu pentru cresterea copilului cu handicap in varsta de pana la 3 ani, prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a), oricand, pe toata perioada.”

10. La articolul 8, alineatele (1) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 8
(1) De indemnizatia lunara si stimulentul de insertie prevazute de prezenta ordonanta de urgenta beneficiaza oricare dintre parintii firesti ai copilului, in raport cu optiunea exprimata conform art. 2 alin. (1), daca indeplineste conditiile de acordare prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.
……………………………………………….
(4) In cazul in care intervine decesul parintelui care indeplinea conditiile pentru a beneficia de concediul si de indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv de stimulentul de insertie, parintele supravietuitor are dreptul sa beneficieze, la cerere, de drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, dupa cum urmeaza:
a) de drepturile parintelui decedat, in situatia in care nu indeplineste conditiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta;
b) de drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, daca indeplineste conditiile de acordare, in functie de optiunea nou-exprimata, raportata la varsta copilului.”

11. La articolul 9, alineatele (5) si (6) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„(5) In cazurile prevazute la alin. (4) se acorda o singura indemnizatie la nivelul prevazut de prezenta ordonanta de urgenta.
(6) Pe perioada suprapunerii situatiilor prevazute la alin. (4), nivelul indemnizatiei lunare se majoreaza cu 1,2 ISR pentru fiecare dintre copii, incepand cu cel de-al doilea.”

12. Articolul 11 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 11
Dreptul la concediul pentru cresterea copilului stabilit potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) se acorda pe baza netransferabila persoanelor ai caror copii se nasc incepand cu data de 1 martie 2012, precum si celor aflate in situatiile prevazute la art. 8 alin. (2), incepand cu aceasta data, in situatia in care ambele persoane din familia respectiva indeplinesc conditiile de acordare a acestuia, dupa cum urmeaza:
a) cel putin o luna din perioada totala a concediului de crestere a copilului este alocata uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
b) in situatia in care persoana prevazuta la lit. a) nu solicita dreptul la concediul care ii revine, celalalt parinte nu poate beneficia de dreptul la concediu in locul acesteia.”

13. La articolul 12, dupa alineatul (1) se introduce un noul alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:
„(2) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, beneficiarii au obligatia sa isi achite obligatiile legale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.”

14. La articolul 13 alineatul (1), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 13
(1) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, reprezentand indemnizatie sau stimulent de insertie, se acorda pe baza de cerere, insotita in mod obligatoriu de:”.

15. La articolul 14, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 14
(1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, reprezentand indemnizatie sau stimulent de insertie, si documentele din care rezulta indeplinirea conditiilor legale de acordare a acestora se depun la primaria comunei, orasului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucuresti pe raza careia solicitantul isi are domiciliul sau resedinta.
(2) Pana la data de 5 a fiecarei luni, primariile au obligatia de a transmite pe baza de borderou cererile inregistrate in luna anterioara, insotite de documentele justificative, la agentiile pentru prestatii sociale judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, denumite in continuare agentii teritoriale.”

16. La articolul 15, alineatul (2) se abroga.

17. La articolul 16 alineatul (1), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 16
(1) Dreptul la indemnizatiile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (5) si (6) inceteaza cu ziua urmatoare celei in care:”.

18. La articolul 16 alineatul (1), dupa litera b) se introduce o noua litera, litera c), cu urmatorul cuprins:
„c) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 38 alin. (7).”

19. La articolul 16 alineatul (2), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Dreptul la indemnizatiile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (5) si (6) se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care:”.

20. La articolul 16 alineatul (2), dupa litera j) se introduce o noua litera, litera k), cu urmatorul cuprins:
„k) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 38 alin. (4).”

21. La articolul 16, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) Plata indemnizatiei pentru cresterea copilului nu se suspenda in situatia in care beneficiarii acestei indemnizatii primesc diverse sume in baza legii, contractului colectiv de munca sau a contractului individual de munca, acordate in perioada concediului pentru cresterea copilului, altele decat cele rezultate din desfasurarea efectiva a unei activitati in perioada de concediu. Prevederile se aplica si in cazul consilierilor locali.”

22. La articolul 17 alineatul (1), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 17
(1) Dreptul la stimulentul de insertie prevazut la art. 7 inceteaza cu ziua urmatoare celei in care:”.

23. La articolul 17 alineatul (1), dupa litera c) se introduce o noua litera, litera d), cu urmatorul cuprins:
„d) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 38 alin. (7).”

24. La articolul 17, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„(2) Dreptul la stimulentul de insertie prevazut la art. 7 se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care se constata una dintre situatiile prevazute la art. 16 alin. (2).
(3) Dreptul la stimulentul de insertie prevazut la art. 7 se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care beneficiarul nu mai realizeaza venituri supuse impozitului si solicita concediul pentru cresterea copilului.”

25. La articolul 20, alineatul (3) se abroga.

26. La articolul 21, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Pentru persoanele care beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (5) si
(6), contributia de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra nivelului indemnizatiei acordate, iar pentru persoanele care beneficiaza de concediul fara plata prevazut la art. 6, contributia de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra nivelului minim al indemnizatiei prevazut la art. 2 alin. (2) si (3).”

27. La articolul 22, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Perioada concediului pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1), art. 6 si 10 constituie vechime in munca si in serviciu, precum si in specialitate si se are in vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda in raport cu acestea.”

28. La articolul 23, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(4) In cazul achitarii drepturilor prin mandat postal, cheltuielile pentru transmiterea drepturilor se stabilesc in conditiile prevazute de legea bugetara anuala pentru drepturile asigurate din bugetul de stat.”

29. La articolul 26, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 26
(1) Constituie contraventie nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (2), art. 19 alin. (2), art. 25 si art. 38 alin. (3) si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei.”

30. La articolul 30, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Pentru persoanele prevazute la alin. (1), indemnizatia pentru cresterea copilului se acorda in cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate in ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului sau, dupa caz, anterioare adoptiei, incredintarii in vederea adoptiei, stabilirii masurii plasamentului ori a plasamentului in regim de urgenta sau a instituirii tutelei, dar nu mai putin de 1,2 ISR si nu mai mult de 6,8 ISR.”

31. Dupa articolul 30 se introduc opt noi articole, articolele 31?38, cu urmatorul cuprins:

Art. 31
(1) Pentru copilul cu dizabilitate care a implinit varsta de 3 ani, oricare dintre parintii firesti sau persoanele prevazute la art. 8 alin. (2) beneficiaza de un concediu pentru ingrijirea copilului pana la varsta de 7 ani, dupa cum urmeaza:
a) in continuarea concediului prevazut la art. 2 alin. (1) lit. a);
b) oricand pana la implinirea de catre copil a varstei de 7 ani, pentru persoanele care au beneficiat de concediul pentru cresterea copilului in baza actelor normative care au reglementat acest drept la data nasterii copilului;
c) oricand, incepand cu implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, pentru persoanele care nu se incadreaza in conditiile prevazute la lit. a) si b), dar care in ultimele 12 luni inainte de solicitarea acestui concediu au realizat venituri supuse impozitului sau au realizat perioade asimilate definite la art. 2 alin. (1), (5) si (6).
(2) Pe perioada concediului prevazut la alin. (1) se acorda o indemnizatie lunara la nivelul de 0,9 ISR.
(3) Concediul pentru cresterea copilului, prevazut la alin. (1), se acorda pe baza de cerere de catre angajatorul la care isi desfasoara activitatea persoana indreptatita.
(4) In situatia persoanelor indreptatite care realizeaza venituri profesionale din activitati independente sau agricole si care nu lucreaza in baza unui contract individual de munca, concediul reprezinta intreruperea activitatii in perioada de pana la implinirea de catre copilul cu handicap a varstei de 7 ani.
(5) Pe perioada in care o persoana beneficiaza de drepturile prevazute la alin. (1) si (2) se aplica corespunzator prevederile art. 21 si 22.
(6) In situatia prevazuta la alin. (1) lit. a) si b), conditiile de acordare a concediului pentru ingrijirea copilului se considera indeplinite indiferent care dintre parintii firesti sau persoanele prevazute la art. 8 alin. (2) a beneficiat de concediul pentru cresterea copilului.

Art. 32
(1) Oricare dintre parintii firesti sau persoanele prevazute la art. 8 alin. (2) care au in intretinere un copil cu dizabilitate beneficiaza, dupa caz, de urmatoarele drepturi:
a) program de lucru redus la 4 ore pentru unul dintre parinti sau pentru persoana aflata in una dintre situatiile prevazute la art. 8 alin. (2) care se ocupa efectiv de ingrijirea copilului cu dizabilitate (grava sau accentuata), pana la implinirea de catre acesta a varstei de 18 ani, la solicitarea parintelui, in conditiile prevazute de Legea nr. 53/2003 ? Codul muncii, republicata, fara afectarea drepturilor de asigurari sociale prevazute de lege;
b) concedii medicale, acordate in conditiile legii, pentru ingrijirea copilului cu dizabilitate care necesita internare, tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru afectiuni intercurente, precum si pentru recuperare/reabilitare, pana la implinirea de catre copil a varstei de 18 ani;
c) sprijin lunar in cuantum de 0,9 ISR, acordat persoanei cu dizabilitate grava sau accentuata care nu realizeaza alte venituri in afara beneficiilor de asistenta sociala destinate persoanelor cu dizabilitati, pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, respectiv de 0,6 ISR pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani;
d) sprijin lunar in cuantum de 0,6 ISR, acordat persoanei care nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru acordarea concediului pentru cresterea copilului si indemnizatiei lunare aferente, pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, respectiv de 0,3 ISR pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani.
(2) Persoana cu dizabilitate grava sau accentuata care are in intretinere un copil si care nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru acordarea concediului pentru cresterea copilului si indemnizatiei lunare aferente beneficiaza de sprijin lunar in cuantum de 0,9 ISR pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, respectiv de 0,3 ISR pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 2 si 7 ani.
(3) Persoanele prevazute la alin. (1) lit. c) care realizeaza venituri dupa acordarea sprijinului lunar au obligatia de a comunica acest fapt agentiei teritoriale si beneficiaza, din oficiu, de drepturile prevazute la alin. (1) lit. d).
(4) Persoanele care au in plasament sau tutela un copil cu dizabilitate, inclusiv asistentul maternal, au dreptul la o alocatie lunara de plasament, acordata in conditiile Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificarile ulterioare, in cuantum majorat cu 50%.

Art. 33
(1) De drepturile prevazute la art. 31 si 32 nu poate beneficia parintele sau persoana aflata in una dintre situatiile prevazute la art. 8 alin. (2) care, pentru acelasi copil, are in acelasi timp si calitatea de asistent personal ori care primeste indemnizatia de insotitor.
(2) Drepturile prevazute la art. 32 alin. (1) lit. c) si d), alin. (2) si (3) se acorda pentru fiecare dintre copiii aflati in intretinerea persoanelor.

(3) Indemnizatia prevazuta la art. 31 alin. (2), precum si cea prevazuta la art. 32 alin. (1) lit. d) si alin. (2) se cumuleaza cu drepturile de concediu si indemnizatie, respectiv de stimulent, prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, sau, dupa caz, de prezenta ordonanta de urgenta.

Art. 34
(1) Drepturile prevazute la art. 31 si 32 se acorda cu respectarea conditiilor prevazute la art. 12.
(2) Drepturile prevazute la art. 31 si 32, cu exceptia prevazuta la art. 32 alin. (3), se acorda pe baza de cerere si documente doveditoare, prevederile art. 13 alin. (1) si art. 14 aplicandu-se corespunzator.
(3) Stabilirea si plata drepturilor prevazute la art. 31 si 32 se fac cu respectarea prevederilor art. 19, 20, art. 23 alin. (3)?(7) si art. 24.

Art. 35
(1) Drepturile prevazute la art. 31 si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) si alin. (2) se acorda dupa cum urmeaza:
a) pentru situatia prevazuta la art. 31 alin. (1) lit. a), incepand cu ziua urmatoare celei in care inceteaza, conform legii, concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului acordate anterior, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile de la acea data;
b) pentru situatia prevazuta la art. 31 alin. (1) lit. b) si c), de la data depunerii cererii;
c) pentru situatia prevazuta la art. 32 alin. (1) lit. c) si d), incepand cu luna urmatoare celei in care a fost eliberat certificatul de incadrare a copilului in grad de dizabilitate, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile de la aceasta data;
d) pentru situatia prevazuta la art. 32 alin. (2), incepand cu luna urmatoare celei in care s-a nascut copilul, daca incadrarea in grad de dizabilitate a persoanei indreptatite a fost efectuata inaintea acestei date, respectiv incepand cu luna urmatoare celei in care a fost eliberat certificatul de incadrare a persoanei indreptatite in grad de dizabilitate, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile de la datele mentionate;
e) pentru celelalte situatii, inclusiv pentru cazul in care cererea a fost depusa peste termenele prevazute la lit. a)?d), de la data depunerii cererii sau, dupa caz, incepand cu luna urmatoare depunerii cererii.
(2) Pentru situatiile prevazute la art. 8 alin. (2), termenele stabilite la alin. (1) se aplica tinand cont de data adoptiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau incredintarii.

Art. 36
(1) Drepturile prevazute la art. 31 si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) si alin. (2) inceteaza in urmatoarele situatii:
a) nu mai sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 12;
b) copilul a implinit varsta de 7 ani;
c) copilul sau, dupa caz, persoana indreptatita nu mai este incadrat/incadrata intr-un grad de dizabilitate;
d) persoanele realizeaza alte venituri in afara beneficiilor de asistenta sociala destinate persoanelor cu dizabilitati, caz in care se aplica prevederile art. 32 alin. (3);
e) a avut loc decesul copilului;
f) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 38 alin. (7).
(2) Drepturile prevazute la art. 31 si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) si alin. (2) inceteaza incepand cu ziua sau, dupa caz, cu luna urmatoare celei in care se inregistreaza una dintre situatiile prevazute la alin. (1).

Art. 37
(1) Drepturile prevazute la art. 31 si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) si alin. (2) se suspenda incepand cu ziua sau, dupa caz, cu luna urmatoare celei in care se produce una din urmatoarele situatii:
a) persoana indreptatita este decazuta din drepturile parintesti;
b) persoana indreptatita este indepartata, conform legii, de la exercitarea tutelei;
c) persoana indreptatita nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege in vederea incredintarii copilului spre adoptie;
d) persoana indreptatita nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege in vederea mentinerii masurii de plasament;
e) persoana indreptatita executa o pedeapsa privativa de libertate sau se afla in arest preventiv o perioada mai mare de 30 de zile;
f) copilul este abandonat ori este internat intr-o institutie de ocrotire publica sau privata;
g) persoana indreptatita a decedat;
h) copilul nu mai este incadrat intr-un grad de dizabilitate sau, dupa caz, persoana indreptatita este incadrata in alt grad de dizabilitate;
i) timp de 3 luni consecutive se inregistreaza mandate postale returnate;
j) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 38 alin. (4).
(2) Drepturile prevazute la art. 31 se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care persoana indreptatita realizeaza venituri supuse impozitului.
(3) Drepturile prevazute la art. 31 nu se suspenda in situatiile prevazute la art. 16 alin. (3).
(4) Reluarea acordarii drepturilor prevazute la art. 31, suspendate in situatiile prevazute la alin. (1) si (2), se face la cerere, prevederile art. 18 aplicandu-se corespunzator.
(5) Reluarea acordarii drepturilor prevazute la art. 32, suspendate in situatiile prevazute la alin. (1), se face la cerere, incepand cu ziua sau, dupa caz, cu luna urmatoare celei in care se depune cererea.
(6) Reluarea platii drepturilor suspendate in conditiile alin. (1) lit. i) se face incepand cu luna urmatoare efectuarii verificarii cauzelor, inclusiv pentru perioada de suspendare, daca situatia constatata nu conduce la incetarea sau la modificarea dreptului.
(7) In situatiile de suspendare a drepturilor prevazute la art. 31 si 32, acestea pot fi solicitate si de catre o alta persoana indreptatita, daca indeplineste cerintele prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.
(8) Drepturile prevazute la art. 31, art. 32 alin. (1) lit. c) si d) si alin. (2) se cuvin si se acorda noului beneficiar cu respectarea prevederilor art. 35.

Art. 38
(1) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la art. 12 alin. (2) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(2) Pentru verificarea indeplinirii obligatiei in conditiile alin. (1), agentiile teritoriale transmit primariilor, pana la data de 15 ianuarie a fiecarui an, tabelul centralizator cuprinzand beneficiarii drepturilor prevazute la art. 2, 7, art. 31 alin. (1) si (2) si art. 32 alin. (1) lit. c) si d).
(3) Pe baza tabelului centralizator prevazut la alin. (2) primarii verifica daca persoanele au achitat pentru anul anterior obligatiile de plata catre bugetul local si intocmesc situatia centralizatoare cu persoanele care nu au respectat aceasta conditie, pe care o transmit agentiilor teritoriale pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an.
(4) Neachitarea obligatiilor legale fata de bugetele locale conduce la suspendarea pe o perioada de 5 luni a drepturilor prevazute la art. 2, 7, art. 31 alin. (1) si (2) si art. 32 alin. (1) lit. c) si d), incepand cu drepturile aferente lunii februarie.
(5) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (4) atrage reluarea platii drepturilor, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(6) In vederea aplicarii prevederilor alin. (5), beneficiarii drepturilor transmit agentiei teritoriale copia actului eliberat de autoritatea administratiei publice locale prin care se face dovada achitarii obligatiilor de plata catre bugetul local.
(7) In situatia in care, dupa termenul prevazut la alin. (4), nu sunt achitate obligatiile fata de bugetul local, drepturile prevazute la art. 2, 7, art. 31 alin. (1) si (2) si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) inceteaza.
(8) Suspendarea, reluarea si incetarea drepturilor se fac prin decizie a directorului executiv al agentiei teritoriale.”

Art. V
Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 889 din 30 decembrie 2010, cu modificarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Articolul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 5
(1) Pentru familia prevazuta la art. 2 alin. (1), al carei venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaza pana la 0,40 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocatiei este stabilit prin raportare la indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR, dupa cum urmeaza:
a) 0,06 ISR pentru familia cu un copil;
b) 0,12 ISR pentru familia cu 2 copii;
c) 0,18 ISR pentru familia cu 3 copii;
d) 0,24 ISR pentru familia cu 4 copii si mai multi.
(2) Pentru familia prevazuta la art. 2 alin. (1), al carei venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaza peste 0,40 ISR si pana la 0,740 ISR inclusiv, cuantumul alocatiei este stabilit dupa cum urmeaza:
a) 0,05 ISR pentru familia cu un copil;
b) 0,1 ISR pentru familia cu 2 copii;
c) 0,15 ISR pentru familia cu 3 copii;
d) 0,2 ISR pentru familia cu 4 copii si mai multi.”

2. Articolul 6 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 6
(1) Pentru familia prevazuta la art. 2 alin. (2), al carei venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaza pana la 0,40 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocatiei este stabilit dupa cum urmeaza:
a) 0,1 ISR pentru familia cu un copil;
b) 0,2 ISR pentru familia cu 2 copii;
c) 0,3 ISR pentru familia cu 3 copii;
d) 0,4 ISR pentru familia cu 4 copii si mai multi.
(2) Pentru familia prevazuta la art. 2 alin. (2), al carei venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaza peste 0,40 ISR si pana la 0,740 ISR inclusiv, cuantumul alocatiei este stabilit dupa cum urmeaza:
a) 0,09 ISR pentru familia cu un copil;
b) 0,18 ISR pentru familia cu 2 copii;
c) 0,27 ISR pentru familia cu 3 copii;
d) 0,36 ISR pentru familia cu 4 copii si mai multi.”

3. Articolul 9 se abroga.

4. La articolul 14, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 14
(1) La stabilirea veniturilor pe baza carora se acorda alocatia se iau in considerare toate veniturile pe care membrii familiei le realizeaza sau, dupa caz, le-au realizat in ultima luna inainte de solicitarea dreptului, asa cum acestea sunt prevazute de art. 8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare.”

5. La articolul 25, dupa alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (2)?(4), cu urmatorul cuprins:
„(2) Neindeplinirea de catre titularul alocatiei a obligatiei prevazute la alin. (1) atrage suspendarea platii dreptului incepand cu luna urmatoare celei in care s-a constatat neindeplinirea obligatiei, prin dispozitie a primarului.
(3) Suspendarea prevazuta la alin. (2) se mentine pana la indeplinirea obligatiei prevazute la alin. (1), dar nu mai mult de 3 luni. Daca in termenul de 3 luni titularul nu indeplineste obligatia, se considera ca nu mai sunt indeplinite conditiile de acordare.
(4) Daca in termenul prevazut la alin. (3) titularul indeplineste obligatia prevazuta la alin. (1), plata se va relua in baza dispozitiei primarului, incepand cu luna urmatoare celei in care titularul a prezentat declaratia pe propria raspundere.”

6. La articolul 26, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmatorul cuprins:
„(5) In cazul in care titularul refuza sa furnizeze informatiile necesare pentru intocmirea anchetei sociale prevazute la alin. (1), se considera ca familia acestuia nu indeplineste conditiile de acordare a alocatiei si, in baza unui referat motivat, se emite dispozitia primarului de incetare a acordarii dreptului.”

7. Articolul 28 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 28
(1) Pentru copiii de varsta scolara din familiile prevazute la art. 8 alin. (1), inspectoratul scolar are obligatia sa transmita agentiei teritoriale, in luna urmatoare incheierii semestrului scolar, situatia privind frecventarea cursurilor de catre acesti copii. Situatia se transmite electronic in formatul convenit cu agentiile teritoriale si va contine, in mod obligatoriu, numele, prenumele, codul numeric personal ale copiilor si reprezentantilor familiei, adresa de domiciliu sau resedinta si numarul de absente inregistrate.
(2) In cazul in care se constata absente nemotivate pe parcursul unui semestru scolar, cuantumul alocatiei se diminueaza proportional cu numarul absentelor, dupa cum urmeaza:
a) cu cate 20% pentru fiecare copil care inregistreaza un numar cuprins intre 10 si 19 absente;
b) cu cate 50% pentru fiecare copil care inregistreaza un numar de 20 de absente.
(3) In situatia in care unul dintre copii finalizeaza cursurile invatamantului general obligatoriu si nu a implinit varsta de 18 ani, acesta este luat in calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei, dar este exclus din numarul de copii ai familiei avut in vedere la acordarea dreptului, iar alocatia se va acorda corespunzator numarului de copii din familie care indeplinesc conditiile prevazute de lege.
(4) Diminuarea prevazuta la alin. (2) se aplica incepand cu luna urmatoare celei in care inspectoratul scolar a transmis situatia prevazuta la alin. (1), in baza careia se constata neindeplinirea conditiei prevazute la art. 8 alin. (1), si se mentine pe o perioada de 3 luni.
(5) Dupa perioada de 3 luni prevazuta la alin. (4), alocatia se acorda in cuantumul aprobat anterior.
(6) Agentia teritoriala comunica primarului tabelul nominal cu familiile beneficiare pentru care se aplica diminuarea prevazuta la alin. (2), precum si cu cele pentru care se produce modificarea cuantumului in conditiile prevazute la alin. (3).”

8. La articolul 29 alineatul (1), dupa litera d) se introduc doua noi litere, literele e) si f), cu urmatorul cuprins:
„e) familiile beneficiare nu au indeplinit obligatia prevazuta la art. 25 alin. (1);
f) familiile beneficiare nu au indeplinit obligatia prevazuta la art. 29-1.”

9. La articolul 29, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) In situatia prevazuta la alin. (1) lit. d), plata alocatiei se suspenda pana la urmatoarea situatie transmisa de inspectoratul scolar, dar nu mai mult de 6 luni. Daca din situatia transmisa de inspectoratul scolar se constata un numar mai mic de 20 de absente, plata alocatiei se reia in conditiile prevazute la art. 28 alin. (2) si (3). Agentia teritoriala comunica primarului tabelul nominal cu familiile pentru care s-a suspendat plata alocatiei.”

10. Dupa articolul 29 se introduce un nou articol, articolul 29-1, cu urmatorul cuprins:
„Art. 29-1
(1) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea dreptului la alocatie familiile beneficiare au obligatia sa isi achite obligatiile legale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la alin. (1) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(3) In situatia in care pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an primarul constata ca nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), suspenda, prin dispozitie, acordarea dreptului pe o perioada de 5 luni incepand cu luna februarie.
(4) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada de suspendare prevazuta la alin. (3) atrage repunerea in plata a dreptului la alocatie, prin dispozitia primarului, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(5) In situatia in care, dupa implinirea termenului de suspendare prevazut la alin. (3), nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), prin dispozitia primarului se stabileste incetarea acordarii dreptului la alocatie.
(6) Dispozitiile primarului privind suspendarea/ reluarea/incetarea dreptului la alocatie in conditiile alin. (3)?(5) se transmit agentiilor teritoriale in termenul prevazut la art. 22.”

11. La articolul 33, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 33
(1) Nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (2), art. 22, art. 24 alin. (3) si (4), art. 26 alin. (1) si (2), art. 29-1, art. 31 alin. (2) si ale art. 32 alin. (2) constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 200 lei la 500 lei.”

Art. VI
In tot cuprinsul Legii nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata, al Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, si al Legii nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile ulterioare, denumirea „Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale” se inlocuieste cu denumirea „Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala”, denumirea „directia de munca si protectie sociala” se inlocuieste cu denumirea „agentia pentru plati si inspectie sociala”, iar denumirea „directii teritoriale” se inlocuieste cu denumirea „agentii teritoriale”.

Art. VII
(1) Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2012.
(2) La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga art. 12?14, precum si art. 58 alin. (8) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alta prevedere contrara.
(3) Prevederile art. II pct. 3, precum si ale art. V pct. 4 se aplica dupa cum urmeaza:
a) incepand cu data de 1 ianuarie 2012, pentru cererile depuse cu aceasta data;
b) incepand cu data la care se implineste termenul prevazut la art. 14-1 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv la art. 25 alin. (1) din Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile ulterioare, in cazul drepturilor stabilite prin dispozitie a primarului pana la data de 31 decembrie 2011, dar nu mai tarziu de 31 martie 2012.
(4) Pana la implinirea termenului prevazut la alin. (3) lit. b), drepturile de ajutor social, respectiv de alocatie pentru sustinerea familiei se mentin in cuantumurile stabilite anterior.
(5) Pentru drepturile reevaluate in conditiile alin. (3) primarul emite o noua dispozitie.

Art. VIII
Prevederile referitoare la constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor intra in vigoare in conformitate cu reglementarile art. 4 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

 

Art. IX In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale elaboreaza hotararile pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 50/2011, cu modificarile ulterioare, a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 52/2011, si a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 38/2011.

Legea nr. 166/2012 privind acordarea de beneficii de asistenta sociala -GRAVIDE

Legea nr. 166/2012 privind acordarea de beneficii de asistenta sociala -GRAVIDE

Legea nr. 166/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementeaza acordarea de beneficii de asistenta sociala a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 699, din 11 octombrie 2012.Art. I
Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 124 din 27 decembrie 2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementeaza acordaea de beneficii d easistenta sociala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, cu urmatoarele modificari si completari:

1. La articolul II punctul 3, alineatul (1) al articolului 8 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 8
(1) La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, dupa caz, al persoanei singure se iau in considerare toate veniturile pe care membrii aceseia le-au realizat in luna anterioara depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurari sociale de stat, asigurari de somaj, indemnizatii, alocatii si ajutoare cu caracter peromanent, indiferent de bugetul din care se suporta, obligatii legale de intretinere si alte creante legale, cu exceptia alocatiei pentru sustinerea familiei prevazute de Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile si completarile ulterioare, a bugetului personal complementar prevazut de Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a ajutoarelor de stat acordate in baza Ordonantei Guvernului nr. 14/2010 privind masuri financiare pentru reglementarea ajutaorelor de stat acordate producatorilor agricoli, incepand cu anul 2010, aprobata cu modificari si completari prin legea nr. 74/2010, cu completarile ulterioare, a burselor de studiu si a burselor sociale, precum si a sprijinului financiar prevazut de Hotararea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor si a cuantumului sprijinului financiar ce se acorda elevilor din cadrul Programului national de protectie sociala Bani de liceu, cu modificarile si completarile ulterioare.”

2. La articolul II, punctul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„5. La articolul 14.1, alineatele (1) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
Art. 14.1
(1) Dupa stabilirea dreptului de ajutor social, titularul ajutorului social are obligatia de a depune, din 3 in 3 luni, la primaria localitatii sau, dupa caz, a sectorului municipiului Bucuresti in a carei raza teritoriala isi are domiciliul ori resedinta, o declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile realizate de membrii acesteia, care va contine obligatoriu datele de identificare ale titularului si ale membrilor familiei. Modelul declaratiei pe propria raspundere se stabileste prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
……
(3) In vederea urmaririi respectarii conditiilor de acordare a dreptului de ajutor social, primarii dispun efectuarea unei anchete sociale la interval de 6 luni sau ori de cate ori este nevoie.”

3. La articolul II, dupa punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 6.1, cu urmatorul cuprins:
„6.1. La articolul 14.1, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3.1) cu urmatorul cuprins:
(3.1) In situatia in care beneficiarii de ajutor social sunt si beneficiari ai alocatiei pentru sustinerea familiei prevazute de Legea nr. 277/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, depunerea declaratiei prevazute la alin. (1) si ancheta sociala prevazuta la alin. (3) se efectueaza o singura data, pentru ambele beneficii de asistenta sociala acordate.”

4. La articolul II punctul 7, articolul 16.1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 16.1
(1) Incepand cu anul 2012, pentru mentineea dreptului la ajutorul social, familiile si persoanele singure beneficiare, cu drepturi stabilite de cel putin 6 luni, au obligatia sa isi achite impozitele si taxele fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la alin. (1) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(3) Pentru beneficiarii ajutorului social prevazuti la alin. (1) care nu si-au achitat impozitele si taxele locale in termenul prevazut la alin. (2), serviciul de specialitate al primarului are obligatia sa comunice acestora suma de plata, iar in cazul in care prin hotarare a autoritatii administratiei publice locale s-a stabilit esalonarea, reducerea sau scutirea obligatiilor legale de plata, se va comunica si termenul scadent al acestora.
(4) In situatia in care, pana la data de 31 martie a fiecarui an, primarul constata ca nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), acesta suspenda, prin dispozitie, dreptul la ajutorul social pe o perioada de 5 luni, incepand cu drepturile aferente lunii aprilie.
(5) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (4) atrage reluarea, prin dispozitia primarului, a dreptului la ajutorul social, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(6) In situatia in care, dupa termenul prevazut la alin. (4), nu a fost indeplinita obligatgia prevazuta la alin. (1), dreptul la ajutorul social inceteaza prin dispozitia primarului.
(7) Pentru persoanele singure care se ocupa de cresterea si ingrijirea unuia sau mai multor copii, mentinerea drepturilor reglementate prin prezenta lege nu este conditionata de obligatia prevazuta la alin. (1).”

5. La articolul II, dupa punctul 7 se introduce un nou punct, punctul 7.1, cu urmatorul cuprins:
„7.1. Dupa articolul 16.1 se introduc doua noi articole, articolele 16.2 si 16.3, cu urmatorul cuprins:
Art. 16.2
(1) In baza prevederilor art. 286 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 125 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatile administratiei publice locale pot aproba scutiri, reduceri, esalonari sau amanari la obligatiile de plata fata de bugetele locale, pentru beneficiarii drepturilor prevazute de prezenta lege.
(2) In situatia in care au fost aprobate esalonari sau amanari la plata obligatiilor fata de bugetele locale, suspendarea prevazuta la art. 16.1 alin. (4) se aplica numai familiilor si persoanelor singure care pana la data verificarii nu si-au achitat obligatiile inclusiv in conditiile alin. (1).

Art. 16.3
In situatia in care pe perioada suspendarii prevazute la art. 16.1 alin. (4) intervine o alta situatie de suspendare, iar titularul aduce in aceasta perioada dovada prin care se confirma plata obligatiilor fata de bugetul local, plata drepturilor se face numai pentru perioada in care nu se suprapun perioadele de suspendare, cu exceptia celei prevazute la art. 18 si 20.1. Daca intervine o situatie de incetare, plaa drepturilor se face numai pentru perioada cuprinsa intre data suspendarii si data incetarii acordarii acestora.”

6. La articolul II, dupa punctul 8 se introduc doua noi puncte, punctele 8.1 si *.2, cu urmatorul cuprins:
„8.1. Articolul 18 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 18
(1) Plata ajutorului social se poate suspenda numai prin decizie a directorului executiv, in urmatoarele situatii:
a) in situatia in care agentia teritoriala constata, pe baza documentelor transmise de primar prevazute la art. 13.1 alin. (3), ca s-a stabilit un cuantum eronat al ajutorului socialo;
b) pe o perioada de 3 luni consecutive se inregistreaza mandate postale returnate pentru titularul ajutorului social;
c) in urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de reprezentanti ai Curtii de Conturi a Romaniei s-au constatat date eronate cu privire la componenta familiei sau a veniturilor beneficiarilor.
(2) Plata ajutorului social se suspenda in conditiile alin. (1), incepand cu luna urmatoare celei in care s-a facut constatarea.
(3) In situatia prevazuta la alin. (1), directorul agentiei teritoriale solicita primariei, in a carei raza teritoriala locuieste familia sau persoana singura, verificarea situatiei.
(4) Dupa verificare, drepturile neridicate de catre titular se achita acestuia, dupa caz, in acelasi cuantum sau in cuantum modificat, pe baza de cerere inregistrata la agentia teritoriala, daca cele constatate nu conduc la incetarea dreptului.
8.2. La articolul 20 alineatul (1), litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
c) in cazul in care, dupa verificarea prevederilor art. 18 alin. (3) se constata ca beneficiarul ajutorului social nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege;”.

7. La articolul III punctul 1, alineatul (1) al articolului 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 1
(1) Pentru copiii nascuti, adoptati, incredintati in vederea adoptiei, luati in plasament, in plasament in regim de urgenta sau tutela pana la data de 31 decembrie 2010, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului ori producerii evenimentelor mentionate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara reprezentand 85% din media veniturilor realizate in ultimele 12 luni. Incepand cu luna ianuarie 2012, cuantumul minim, precum si cuantumul maxim ale indemnizatiei lunare se raporteaza la indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR si nu poate fi mai mic de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR.”

8. La articolul III, punctul 8 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„8. La articolul 7, dupa alinatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (2)-(4), cu urmatorul cuprins:
(2) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, beneficiarii care au drepturi stabilite de cel putin 6 luni au obligatia sa isi achite impozitele si taxele locale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Pentru persoanele singure care se ocupa de cresterea si ingrijirea unuia sau mai multor copii, mentinerea drepturior reglementate de prezenta ordonanta de urgenta nu este conditionata de obligatia prevazuta la alin. (2).
(4) Pentru familiile legal constituite, obligatia legala fata de bugetul local se aplica asupra bunurilor familiei, indiferent de sotul care detine proprietatea respectivelor bunuri.”

9. La articolul III, punctul 9 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„9. Dupa articolul 7 se introduc doua noi articole, articolele 7.1 si 7.2, cu urmatorul cuprins:
Art. 7.1
(1) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la art. 7 alin. (2) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(2) Pentru verificarea indeplinirii obligatiei in conditiile alin. (1), agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, denumite in continuare agentii teritoriale, transmit primariilor, pana la daa de 15 ianuarie a fiecarui an, tabelul centralizator cuprinzand beneficiarii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta existenti in plata la aceasta data si ale caror drepturi sunt stabilite de cel putin 6 luni.
(3) Pe baza tabelului centralizator prevazut la alin. (2), primarii verifica daca beneficiarii au achitat pentru anul anterior obligatiile de plata catre bugetul local si intocmesc situatia centralizatoare cu persoanel care nu au respectat aceasta conditie, pe care o transmit agentiilor teritoriale pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an.
(4) Pentru beneficiarii drepturilor reglementate de prezenta ordonanta de urgenta prevazuti la alin. (2), care nu si-au achitat impozitele si taxele locale pana la data prevazuta la alin. (3), serviciul de specialitate al primarului are obligatia sa comunice acestora suma de plata, iar in cazul in care prin hotarare a autoritatii administratiei publice locale s-a stabilit esalonarea, reducerea sau scutirea obligatiilor de plata, se va comunica si termenul scadent pentru acestea.
(5) La data de 31 martie a fiecarui an, primarii verifica daca persoanele beneficiare ale drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta cuprinse in situatia centralizatoare prevazuta la alin. (3) si-au achitat impozitele si taxele locale si transmit agentiilor teritoriale o noua situtie centralizatoare actualizata cu persoanele care nu si-au indeplinit aceasta obligatie, pana la data de 5 aprilie a fiecarui an.
(6) Neachitarea obligatiilor legale fata de bugetele locale, in termenul prevazut la alin. (5), conduce la suspendarea pe o perioada de 5 luni a drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, incepand cu drepturile aferente lunii aprilie.
(7) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (6) atrage reluarea platii drepturilor, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(8) In vederea aplicarii prevederilor alin. (7), beneficiarii drepturilor transmit agentiei teritoriale copia actului eliberat de autoritatea administratiei publice locale prin care se face dovada achitarii obligatiilor de plata catre bugetul local.
(9) In situatia in care dupa termenul prevazut la alin. (6) nu sunt achitate obligatiile fata de bugetul local, drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta inceteaza.
(10) In situatia in care in perioada suspendarii prevazuta la alin. (6) dreptul inceteaza, iar persoana indreptatita aduce in aceasta perioada dovada prin care se confirma plata obligatiilor fata de bugetul local, plata drepturilor se face numai pentru perioada cuprinsa intre data suspendarii si data incetarii acordari acestora.
(11) Suspendarea, reluarea si incetarea drepturilor se fac prin decizie a directorului executiv al agentiei teritoriale.

Art. 7.2
(1) In baza prevederilor art. 286 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 125 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republciata, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatile administratiei publice locale pot aproba scutiri, reduceri, esalonari sau amanari la obligatiile de plata fata de bugetele locale, pentru beneficiarii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgena.
(2) In situatia in care au fost aprobate esalonari sa amanari la palta obligatiilor fata de bugetele locale, situatiile centralizatoare prevazute la art. 7.1 alin. (3) si (5) vor cuprinde numai persoanele care pana la termenele prevazute nu si-au achitat obligatiile, inclusiv in conditiile alin. (1).”

10. La articolul IV punctul 3, alineatele (2) si (3) ale articolului 2 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„(2) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. 91) lit. a) se stabileste in cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR.
(3) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. b) se stabileste in cuantum de 85% din media veniturilor realizate in ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR.”

11. La articolul IV, punctul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„5. La articolul 2 alineatul (5), literele h), m) si n) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
h) au beneficiat de concediu si indemnizatie lunara pentru cresterea sau, dupa caz, ingrijirea copilului cu handicap;
……
m) frecventeaza, fara intrerupere, cursurile de zi ale invatamantului preuniversitar, inclusiv in cadrul programului „A doua sansa”, sau, dupa caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licenta ori de master, precum si ale invatamantului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, in tara sau in strainatate, intr-un domeniu recunoscut de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu exceptia situatiei de intrerupere a studiilor din motive medicale;
n) au calitatea de doctorand, in conditiile prevazute de Legea educatiei nationale nr.1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare;”.

12. La articolul IV, punctul 9 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„9. Articolul 7 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 7
(1) persoanele care in perioada in care sunt indreptatite sa beneficieze de concediul pentru cresterea copilului, prevazut la art. 2 alin. (1), obtin venituri supuse impozitului prevazute la art. 3 au dreptul la un stimulent de insertie in cuantum lunar de 1 ISR.
(2) Stimulentul de insertie prevazut la alin. (1) se acorda dupa cum urmeaza:
a) pentru persoanele care beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1) lit. a), daca acestea obtin venituri supuse impozitului inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an, pentru perioada ramasa pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani;
b) pentru persoanele care beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1) lit. b), daca acestea obtin venituri supuse impozitului, dupa implinirea de catre copil a varstei de un an, pentru perioada ramasa pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani;
c) pentru persoanele care beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului cu handicap in varsta de pana la 3 ani, prevazut la art. 2 alin. (1) lit. a), oricand, pe toata perioada.
(3) In cazul persoanelor care beneficiaza de indemnizatia lunara si solicita dreptul la stimulent de insertie, plata acestei indemnizatii se suspenda.”

13. La articolul IV, punctul 11 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„11. Articolul 9 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 9
(1) Concediul si indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1), art. 5 si 6, precum si stimulentul de insertie prevazut la art. 7 se cuvin pentru fiecare dintre nasteri sau, dupa caz, pentru fiecare dintre situatiile prevazute la art. 8 alin. (2).
(2) Durata de acrodare a concediului prevazut la art. 2 alin. (1) se prelungeste corspunzator in cazul suprapunerii a doua sau mai multor situatii de natura a genera acest drept.
(3) In cazurile prevazute la alin. (2) se acorda o singura indemnizatie, in cuantumul prevazut de prezenta ordonanta de urgena.
(4) Pe perioada suprapunerii situatiilor prevazute la alin. (2), cuantumul indemnizatiei lunare se majoreaza cu suma de 1,2 ISR pentru fiecare dintre copii, incepand cu cel de-al doilea.
(5) Prevederile alin. (4) se aplica inclusiv pentrusituatiile in care persoana se afla cu primul copil in perioada de concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului in baza Ordonantei de urgena a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, si naste un alt/alti copil/copii sau se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 8 alin. (2).”

14. La articolul IV, dupa punctul 11 se introduce un nou punct, punctul 11.1, cu urmatorul cuprins:
„11.1. Articolul 10 se abroga.”

15. La articolul IV, punctul 13 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„13. La articolul 12, dupa alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (2)-(4), cu urmatorul cuprins:
(2) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, beneficiarii care au drepturi stabilite de cel putin 6 luni au obligatia sa isi achite impozitele si taxele locale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Pentru persoanele singure care se ocupa de cresterea si ingrijirea unuia sau a mai multor copii, mentinerea drepturilor reglementate de prezenta ordonanta de urgenta nu este conditionata de obligatia prevazuta la alin. (2).
(4) Pentru familiile legal constituie, obligatia legala fata de bugetul local se aplica asupra bunurilor familiei, indiferent de sotul care detine in proprietate respectivele bunuri.”

16. La articolul IV punctul 17, partea introductiva a alineatului (1) al articolului 16 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 16
(1) Dreptul la indemnizatiile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5) inceteaza cu ziua urmatoare celei in care:”.

17. La articolul IV punctul 19, partea introductiva a alineatului (2) al articolului 16 se modifica si va avea urmatorul cujprins:
„(2) Dreptul la indemnizatiile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5) se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care:”.

18. La articolul IV, dupa punctul 19 se introduce un nou punct, punctul 19.1, cu urmatorul cuprins:
„19.1. La articolul 16 alineatul (2), litera i) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
i) beneficiarul realizeaza venituri supuse impozitului si copilul nu a implinit varsta de un an, 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap;”.

19. La articolul IV punctul 24, alineatul (2) al articolului 17 se modifica si va avea urmatorul cujprins:
„(2) Dreptul la stimulentul de insertie prevazut la art. 7 se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care se constata una dintre situatiile prevazute la art. 16 alin. (2), cu exceptia lit. i).”

20. La articolul IV, punctul 26 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„26. La articolul 21, alineatele (1)-(3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
Art. 21
(1) Pe perioada in care se beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5), precum si pe perioada concediului fara plata prevazut la art. 6, plata contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru aceste persoane se asigura de la bugetul de stat.
(2) Pentru persoanele care beneficiaza de indemnizatgia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5), contributia de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupa nivelului indemnizatiei acordate.
(3) Persioada in care o persoana beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5) sau se afla in concediul fara plata prevazut la art. 6 constituie perioada asimilata stagiului de cotizare in vederea stabilirii indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, aprobatga cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.”

21. La articolul IV, dupa punctul 26 se introduce un nou punct, punctul 26.1, cu urmatorul cuprins:
„26.1. La articolul 21, alineatul (5) se abroga.”

22. La articolul IV, punctul 27 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„27. Articolul 22 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 22
(1) Perioada in care o persoana beneficiaza de drepturile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5) constituie perioada asimilata stagiului de cotizare in vederea stabilirii drepturilor de pensie in sistemul public si a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Perioada concediului pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1) si art. 6 constituie vechime in munca si in serviciu, precum si in specialitate si se are in vedere la stabilirea drepturilor de se acorda in raport cu acestea.”

23. La articolul IV, dupa punctul 28 se introduce un nou punct, punctul 28.1, cu urmatorul cuprins:
„28.1. La articolul 25, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 25
(1) Angajatorul are obligatia de a aproba concediul pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1), precum si concediul fara plata prevazut la art. 6 alin. (1). Perioada de acordare se stabileste de comun acord cu angajatul.”

24. La articolul IV punctul 30, alineatul (2) al articolului 30 se modifica si va avea uramtorul cuprins:
„(2) Pentru persoanele prevazute la alin. (1), indemnizatia pentru cresterea copilului se acorda in cuantum de 85% din media veniturilor nete lunare realizate in ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului sau, dupa caz, anterioare adoptiei, incredintarii in vederea adoptiei, stabilirii masurii plasamantului ori a plasamantului in regim de urgenta sau a instituirii itutelei, dar nu mai putin de 1,2 ISR si nu mai mult de 6,8 ISR.”

25. La articolul IV punctul 31, litera a) a alineatului (1) al articolului 32 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) program de lucru redus la 4 ore pentru unul dintre parinti sau pentru persoana aflata in una dintre situatiile prevazute la art. 8 alin. (2) care se ocupa efectiv de ingrijirea copilului cu dizabilitate (grava sau accentuata), pana la implinirea de catre acesta a varstei de 18 ani, la solicitarea parintelui, in conditiile prevazute de Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;”.

26. La articolul IV punctul 31, alineatele (1) si (2) ale articolului 33 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 33
(1) De drepturile prevazute la art. 31 si 32 nu poate beneficia parintele sau persoana aflata in una dintre situatiile prevazute la art. 8 alin. (2) care, pentru acelasi copil, are in acelasi timp si calitatea de asistent personal ori care primeste indemnizatia acordata in conditiile art. 42 alin. (4) si (5) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovara drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Drepturile prevazute la art. 31 alin. (2), art. 32 alin. (1) lit. c) si d), alin. (2) si (3) se acorda pentru fiecare dintre copiii aflati in intretinerea persoanelor.”

27. La articolul IV punctul 31, dupa alineatul (1) al articolului 33 se introduce un nou alineat, alineatul (1.1), cu urmtorul cuprins:
„(1.1) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) persoanele singure care au in intretinere un copil cu dizabilitate grava si care pot beneficia cumulat si de indemnizatia acordata in conditiile art. 42 alin. (4) si (5) din Legea nr. 448/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.”

28. La articolul IV punctul 31, litera f) a alineatului (1) al articolului 36 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„f) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 28 alin. (9).”

29. La articolul IV punctul 31, litera j) a alineatului (1) al articolului 27 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„j) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 28 alin. (6).”

30. La articolul IV punctul 31, articolul 38 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 28
(1) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la art. 12 alin. (2) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligaiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(2) Pentru verificarea indeplinirii obligatiei in conditiile alin. (1), agentiile teritoriale transmit primariilor, pana la data de 15 ianuarie a fiecarui an, tabelul centralizator cuprinzand beneficiarii dreptuilor prevazute la art. 2, art. 7, art. 31 alin. (1) si (2) si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) existenti in plata la aceasta data si ale caror drepturi sunt stabilite de cel putin 6 luni.
(3) Pe baza tabelului centralizator prevazut la alin. (2) primarii verifica daca persoanele au achitat pentru anul anterior obligatiile de plata catre bugetul local si intocmesc situatia centralizatoare, pe care o transmit agentiilor teritoriale pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an.
(4) Pentru beneficiarii prevazuti la alin. (2) care nu si-au achitat impozitele si taxele locale pana la data prevazuta la alin. (3), serviciul de specialitate al primarului are obligatia sa comunice acestora sumele de plata, iar in cazul in care s-a stabilit esalonarea, reducerea sau scutirea obligatiilor legale de plata, se va comunica si termenul scadent pentru acestea.
(5) La data de 31 martie primarii verifica daca persoanele beneficiare ale drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgena cuprinse in situatia centralizatoare prevazuta la alin. (3) si-au achitat impozitele si taxele locale si transmit agentiilor judetene o noua situatie centralizatoare actualizata cu persoanele care nu si-au indeplinit aceasta obligatie, pana la data de 5 aprilie.
(6) Neachitarea obligatiilor legale fata de bugetele locale in termenul prevazut la alin. (5) conduce la suspendarea pe o perioada de 5 luni a drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta incepand cu drepturile aferente lunii aprilie.
(7) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (6) atrage reluarea platii drepturilor, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(8) In vederea aplicarii prevederilor alin. (7), beneficiarii drepturilor transmit agentiilor teritoriale copia actului eliberat de autoritatea administratiei publice locale prin care se face dovada achitarii obligatiilor de plata catre bugetul local.
(9) In situatia in care, pana la sfarstiul perioadei prevazute la alin. (6), nu sunt achitate obligatiile fata de bugetul local, drepturile prevazute la art. 2, art. 7, art. 31 alin. (1) si (2) si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) inceteaza.
(10) In situatia in care in perioada de suspendare prevazuta la alin. (6) dreptul inceteaza, iar persoana indreptatita aduce in aceasta perioada dovada prin care se confirma plata obligatiilor fata de bugetul local, plata drepturilor se face numai pentru perioada cuprinsa intre data suspendarii drepturilor si data incetarii acordarii acestora.
(11) Suspendarea, reluarea si incetarea drepturklor se fac prin decizie a directorului executiv al agentiei teritoriale.”

31. La articolul IV, dupa punctul 31 se introduce un nou punct, punctul 32, cu urmatorul cuprins:
„32. dupa articolul 28 se introduce un nou articol, articolul 39, cu urmatorul cuprins:
Art. 39
(1) In baza prevederilor art. 286 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 125 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatile administratiei publice locale pot aproba scutiri, reduceri, esalonari sau amanari la obligatiile de plata fata de bugetele locale pentru beneficiarii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.
(2) In situatia in care au fost aprobate esalonari sau amanari la plata obligatiilor fata de bugetele locale, situatia centralizatoare prevazuta la art. 38 alin. (3) si (5) va cuprinde numai persoanele care pana la termenele reglemetnate nu si-au achitat obligatiile, inclusiv in conditiile alin. (1).”

32. La articolul V, dupa punctul 4 se introduc doua nou puncte, punctele 4.1 si 4.2, cu urmatorul cuprins:
„4.1. La articolul 16, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(2) Ancheta sociala se efectueaza, in termen de maximum 15 zile lucratoare de la data inregistrarii cererii, de catre personalul serviciului public de asistenta sociala din subordinea consiliului local sau, dupa caz, de catre personalul din compartimentul cu atributii in domeniul asistentei sociale din aparatul de specialitate al primarului.
4.2. La articolul 25, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 25
(1) Titularul alocatiei depune la primaria comunei, orasului, municipiului ori, dupa caz, a sectorului municipiului Bucuresti in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta familia, din 3 in 3 luni dupa stabilirea dreptului la alocatie, o declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile realizate de membrii acesteia, al carei model este stabilit prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.”

33. La articolul V, dupa punctul 5 se introduc doua noi puncte, punctele 5.1 si 5.2, cu urmatorul cuprins:
„5.1. La articolul 26, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 26
(1) In vederea urmaririi respectarii conditiilor de acordare a dreptului la alocatie, primarii dispun efectuarea de anchete sociale la interval de 6t luni sau ori de cate ori este nevoie.
5.2. La articolul 26, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1.1), cu urmatorul cuprins:
(1.1) In situatia in care beneficiarii de alocatie sunt si beneficiari ai ajutorului social prevazut de Legea nr. 416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, ancheta sociala se efectueaza o singura data, pentru ambele beneficii de asistenta sociala acordate.”

34. La articolul V punctul 7, alineatul (3) al articolului 28 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) In situatia in care unul dintre copii finalizeaza cursurile invatamantului general obligatoriu si nu a implinit varsta de 18 ani sau unul dintre copii repeta anul scolar din alte motive decat cele medicale, acesta este luat in calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei, dar este exclus din numarul de copii ai familiei avut in vedere la acordarea dreptului, iar alocatia se va acorda corespunzator numarului de copii din familie care indeplinesc conditiile prevazute de lege.”

35. La articolul V, punctul 8 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„8. La articolul 29 alineatul (1), dupa litera d) se introduc trei noi litere, literele e)-g), cu urmatorul cuprins:
e) familiile beneficiare nu au indeplinit obligatia prevazuta la art. 25 alin. (1);
f) familiile beneficiare nu au indeplinit obligatia prevazuta la art. 29.1;
g) in urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de reprezentanti ai Curtii de Conturi a Romaniei s-au constatat date eronate cu privire la componenta familiei sau a veniturilor beneficiarilor.”

36. La articolul V, punctul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins”
„10. Dupa articolul 29 se introduc trei noi articole, articolele 29.1-29.3, cu urmatorul cuprins:
Art. 29.1
(1) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea dreptului la alocatie familiile beneficiare cu drepturi stabilite de cel putin 6 luni au obligatia sa isi achie obligatiile legale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la alin. (1) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferent anului anterior, pentru familiile aflate in plata la aceasta data si care au drepturi stabilite de cel putin 6 luni.
(3) Pentru beneficiarii alocatiei prevazuti la alin. (1) care nu si-au achitat impozitele si taxele locale in termenul prevazut la alin. (2), serviciul de specialitate al primarului are obligatia sa comunice acestora suma de plata, iar in cazul in care prin hotarare a autoritatii administratiei publice locale s-a stabilit esalonarea, reducerea sau scutirea obligatiilor legale de plata, se va comunica si termenul scadent pentru acestea.
(4) In situatia in care, pana la data de 31 martie a fiecarui an, primarul constata ca nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), acesta suspenda, prin dispozitie, dreptul la alocatie pe o perioada de 5 luni, incepand cu drepturile aferente lunii aprilie.
(5) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (4) atrage reluarea prin dispozitia primarului a dreptului la alocatie, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(6) In situatia in care, pana la sfarsitul perioadei prevazute la alin. (4), nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), dreptul la alocatie inceteaza prin dispozitia primarului.
(7) Dispozitiile primarului privind suspendarea/reluarea/incetarea dreptului la alocatie in conditiile alin. (3)-(5) se transmit agentiilor teritoriale in termenul prevazut la art. 22.
(8) Pentru persoanele singure care se ocupa de cresterea si ingrijirea unuia sau mai multor copii, mentinerea drepturilor reglementate de prezenta lege nu este conditionata de obligatia prevazuta la alin. (1).

Art. 29.2
(1) In baza prevederilor art. 286 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 125 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatile administratiei publice locale pot aproba scutiri, reduceri, esalonari sau amanari la obligatia de plata fata de bugetele locale pentru beneficiarii drepturilor prevazute de prezenta lege.
(2) In situatia in care au fost aprobate esalonari sau amanari la plata obligatiilor fata de bugetele locale, suspendarea prevazuta la art. 29.1 alin. (4) se aplica numai familiilor care pana la termenele de verificare nu si-au achitat obligatiile, inclusiv in conditiile alin. (1).

Art. 29.3
In situatia in care pe perioada suspendarii prevazuta la art. 29.1 alin. (4) intervine o alta situatie de suspendare, iar titularul aduce in aceasta perioada dovada prin care se confirma plata obligatiilor fata de bugetul local, plata drepturilor se face numaipentru perioada in care nu se suprapun perioadele de suspendare, cu exceptia celei prevazute la art. 29 alin. (1) lit. b) si c) si alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 28. Daca intervine o situatie de incetare, plata drepturilor se face numai pentru perioada cuprinsa intre data suspendarii si data incetarii acordarii acestora.”

37. La articolul V, dupa punctul 11 se introduce un nou punct, punctul 12, cu urmatorul cuprins:
„12. Articolul 36 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 36
Alocatia este o forma dxe sprijin cu destinatie speciala, acordata din bugetul de sat, si nu se ia in considerare la stabilirea obligatiilor legale de plata sau a altor beneficii de asistenta sociala si se spune executarii silite, in conditiile dispozitiilor privind executarea silita a creantelor bugetare, numai pentru recuperarea sumelor platite necuvenit cu acest titlu.”

Art. II
Modificarile aduse prin prezenta lege la art.1 din Ordonanta de urgena a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, si la art. 2 alin. (2) si (3), art. 7, 9 si art. 30 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica incepand cu drepturile lunii octombrie 2012, inclusiv pentru persoanele ale caror drepturi au fost stabilite pana la aceasta data.

Art. III
(1) Modificarile aduse prin prezednta lege la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica incepand cu luna octombrie 2012.
(2) Pentru drepturile de ajutor social, respectiv de alocatie pentru sustinerea familiei stabilite pana la data prevazuta la alin. (1), noile cuantumuri, calculate potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege, se aplica de la data la care se implineste termenul de verificare preazut la art. 14.1 din Legea nr. 416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv la art. 25 din Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. IV
(1) In situatia in care drepturile reglementate de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, si de Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile si completarile ulterioare, au incetat ca urmare a neachitarii impozitelor si taxelor locale, acestea pot fi solicitate din nou, prin depunerea unei noi cereri si, respectiv, acgte doveditoare la primarul localitatii de domiciliu ori resedinta sau, in cazul drepturilor reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, la agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.
(2) In situatia drepturilor reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, dreptul se acorda de la data la care a fost depusa cereea si pot fi luate in considerare documentele existente.

Art. V
(1) Persoanele care la data intrarii in vigoare a prezentei legi se afla in cele 4 luni de concediu fara plata pentru cresterea copilului, astfel cum au fost acordate in baza art. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, anterior modificarilor aduse prin prezenta lege, sau care au finalizat acest concediu, dar copilul nu a implinit varsta de un an, 2 ani sau 3 ani in cazul copilului cu handicap, au reptul la concediu pentru cresterea copilului si indemnizatia aferenta, de la data depunerii cererii.
(2) Angajatorii au obligatia de a aproba concediul pentru cresterea copilului, in conditiile art. 25 din Ordonanta de urgena a Guvernului nr. 111/2010, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, in caz contrar fiindu-le aplicabile sanctiunile prevazute la art. 26 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. VI
In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale elaboreaza modificarile si completarile Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 50/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 52/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 38/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

Art. VII Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, se vor publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.

Alocatia de stat pentru copii -2013/2014

Alocatia de stat pentru copii -2013/2014

 

Conform Legii nr.61/1993, toti copiii cetateni romani, straini sau apatrizi care domiciliaza in Romania, au dreptul la alocatie.

Alocatia se acorda in urmatoarele situatii:

  • pana la implinirea varstei de 18 ani
  • dupa implinirea varstei de 18 ani a tanarului, daca acesta urmeaza cursurile de zi ale unei forme de invatamant liceal, organizat in conditiile legii si nu repeta anul scolar

Valoarea alocatiei

Copiii cu varsta de pana la doi ani beneficiaza de alocatie in valoare de 200 lei lunar.

Copiii cu varsta cuprinsa intre 2 si 18 ani beneficiaza de alocatie in valoare de 42 lei lunar.

Tinerii in varsta de peste 18 ani care urmeaza cursurile de zi ale unei forme de invatamant liceal beneficiaza de alocatie in valoare de 42 lei lunar.

Acte necesare

1. Cerere tip

2. Actele de identitate ale reprezentantilor legali – copie si original

3. Certificatul de nastere al copilului pentru care se solicita alocatia de stat – copie si original

4. Dosar cu sina

5. Pentru plata in cont bancar – extras de cont, deschis la B.C.R., ProCredit Bank, Banca Transilvania, Nexte Bank (fosta Romexterra Bank), B.R.D., Alpha Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, CR Firenze Bank, VOLKSBANK, UniCredit Tiriac Bank, CARPATICA, C.E.C. Bank, ATE Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Romanian International Bank (RIB), OTP bank, BANCPOST, Garanti Bank, Libra Bank, Milennium Bank si ING Bank pe numele solicitantului

6. Alte acte solicitate dupa caz: certificat de casatorie; hotarare de divort; hotarare judecatoreasca de incredintare, incredintare in vederea adoptiei, de plasament, de plasament in regim de urgenta, de instituire a tutelei; certificat de incadrare intr-o categorie de persoane cu handicap etc

7. Persoanele carora li se face plata alocatiei de stat pentru copii sunt obligate sa comunice orice schimbare in privinta componentei familiei sau a domiciliului/resedintei care poate determina incetarea sau modificarea acordarii drepturilor de alocatie de stat pentru copii, in termen de cel mult 15 zile de la aparitia acesteia, inclusiv situatia in care cetatenii romani isi stabilesc rezidenta in alta tara impreuna cu copiii lor

Dosarul se depune la Directia Generala / Judeteana de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (Directia Protectie Sociala) si se transmite spre solutionare Agentiei pentru Plati si Inspectie Sociala.

Agentia pentru Plati si Inspectie Sociala solutioneaza cererea, prin decizie de aprobare sau respingere a acesteia si efectueaza plata alocatiei de stat pentru copil pentru cererile aprobate (aproximativ 2 – 2.5 luni prima plata).

Cererea de reordonantare

In situatia in care alocatia pentru copil nu a fost ridicata o perioada de timp, in vederea recuperarii acesteia reprezentantul legal al beneficiarului trebuie sa faca o cerere de reordonantare catre Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului de care apartine.

Recuperarea alocatiei se poate face retroactiv pe maxim 3 ani. Dupa acest termen, dreptul de a solicita alocatia restanta se prescrie.

Modificarea adresei sau a metodei de plata

Daca se doreste o modificare (de adresa, plata in cont bancar etc), reprezentantul legal trebuie sa depuna o cerere in acest sens catre Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.

Neplata abonament telefonie mobila ORANGE-CONEX

Neplata abonament telefonie mobila ORANGE-CONEX

INTREBARE PRELUATA DE PE www.coltuc.ro/intrebari PUNE O INTREBARE GRATUIT AICI www.coltuc.ro/intrebari

 

in 2011 am incheiat un contract cu aceasta firma, in 2012 nu am mai putut plati si am ramas cu o datorie de 400 lei ,acum am primit o somatie de la o firma de recuperare in valoare de 2100 lei .

Ce ma sfatuiti sa fac?