Taxa auto – Cum recuperezi banii

Taxa auto – Cum recuperezi banii

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/VMBhJ4c3C1K

Taxa auto - Cum recuperezi banii

Taxa auto, cunoscuta oficial ca taxa de prima inmatriculare, taxa de poluare sau taxa de prima vanzare, achitata de romani incepand cu 2007, poate fi recuperata integral printr-o actiune deschisa in instanta, urmandu-se desigur pasii birocratici greoi specifici unui bir atat de confuz in scop si forma de aplicare.

Modificata in repetate randuri de-a lungul anilor, taxa auto si-a pastrat si consolidat caracterul ilegal, principalele aspecte contestate de soferi si institutiile europene fiind discriminarea creata prin favorizarea produselor nationale in raport cu cele din spatiul Uniunii Europene si interpretarea aberanta a principiului in virtutea caruia a fost introdusa respectiva taxa, si anume „poluatorul plateste”.

In acest context, procesele pentru recuperarea taxei auto au cunoscut o mare amploare.

Hatisul legislativ care a stat la baza perceperii taxei auto

Taxa auto a fost introdusa in Codul Fiscal intrat in vigoare in anul 2007, sub denumirea „taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule”, fiind reglementata ulterior prin OUG 50/2008, ordonanta de urgenta pentru instituirea taxei pe poluare, intrata in vigoare in iulie 2008, care stabilea ca taxa este platita de cumparator doar cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania sau la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei anumite exceptari sau scutiri.

Ordonanta a fost modificata la randul ei de mai multe ori ca urmare a criticilor Comisiei Europene cu privire la caracterul vadit discriminatoriu, fiind abrogata in cele din urma prin Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante.

Sub noua lege, taxa a fost redusa cu 25%, iar proprietarii de autovechicule care au platit prin OUG 50/2008 o taxa mai mare decat cea rezultata din aceasta lege au primit posibilitatea de a solicita restituirea diferentei.

Scopul Legii 9/2012 a fost corectarea aspectelor controversate, stabilind ca taxa va fi aplicata si in cazul masinilor inmatriculate inainte de anul 2007.

La scurt timp, tocmai aceste prevederi au fost anulate prin ordonanta de urgenta, iar persoanele afectate in scurta perioada in care ele au fost in vigoare au primit dreptul de a adresa o cerere de restituire a taxei organului fiscal competent.

Pentru toti ceilalti, adica proprietarii de masini second-hand cumparate din Uniunea Europeana care au achitat taxa in baza celor doua acte normative, OUG 50/2008 si Legea 9/2012, ramane varianta de a se adresa instantelor de judecata.

Temeiul legal in baza caruia soferii pot recupera taxa auto

Pentru masinile provenite din Uniunea Europeana care au mai fost inmatriculate cel putin o data in Uniunea Europeana, temeiul legal pentru restituirea taxei auto este urmatorul:

– art. 110 din Tratatul Uniunii Europene, prin care se interzice instituirea de taxe de natura de a proteja sau a favoriza productia interna in competitie cu produsele din UE, si alte art. din TUE privind concurenta si dubla inpunere in materie fiscala;

– art. 148 alin 2 si 4 din Constitutia Romaniei, art. 5 din Noul Cod de Civil, art. 4 din Codul de procedura civila – care prevad o aplicare prioritara a legislatiei europene fata de dreptul intern;

– alte prevederi ce tin de dreptul de proprietate.

Cine poate solicita restituirea taxei auto

„In principal, pot sa solicite restituirea taxei auto toate persoanele care au achizitionat un autoturism ce a mai fost inmatriculat cel putin o data in Uniunea Europeana si pentru care a fost achitata o taxa de poluare indiferent de legea care a stabilit aceasta taxa sau de denumirea taxei.

Atentie, taxa poate fi solicitata numai de cel ce a platit-o.

Potrivit avocatului, procedura este diferita in functie de legea in baza careia a fost platita si anume:

– OG 50/2008: se poate trimite direct la instanta de contencios administrativ si fiscal o cerere pentru restituirea taxei de poluare, procedura prealabila (cerere catre Administratia Finantelor Publice) nemaifiind necesara datorita Recursului in Interesul Legii solutionat de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr. 9/2011, prin care nu mai este necesara procedura de contestare a obligatiei fiscale prevazuta in OUG 50/2008.

– Legea 9/2012, actualizata la data de 30 ianuarie 2012: trebuie parcursa procedura prealabila cu Administratia Finantelor Publice (cerere de restituire a taxei pe poluare pentru autoturisme insotita de o serie de documente specifice) din raza in care reclamantul isi are domiciliul – ei au obligatia sa ne raspunda la plangerea formulata in 30 de zile – dupa primirea raspunsului, se trimite cererea de restituire la instanta de judecata.

Durata procesului si costurile

Durata unui proces difera in principal in functie de cat de aglomerata este instanta unde trebuie sa trimitem cererea de restituire a taxei auto.

In Bucuresti, un astfel de proces dureaza intre 6 luni si 14 luni si aici ma refer la procesul de fond si cel de recurs pana la restituirea efectiva banilor.

In alte judete de provincie, precum Teleorman, Calarasi, Tulcea, Olt, Mehedinti etc., procesele dureaza intre minimum 3 luni si maximum 6 luni de zile pana la restituirea efectiva a taxei.

Costurile de recuperare difera in functie de onorariul care este perceput de avocat la care se adauga o taxa de timbru judiciar in jur de 50 de lei pentru cererea de recuperare.

Dupa solutionarea cererii de catre instanta urmeaza recursul declarat de Institutia Prefectului.

Cum este calculata suma care trebuie restituita?

Conform avocatului, suma care va fi restituita este formata din taxa de poluare trecuta pe chitanta plus onorariul achitat avocatului si taxa de timbru judiciar pentru instanta plus dobanda legala calculata de la data platii.

Din 15 martie 2013 a intrat in vigoare Ordonanta de Urgenta nr 9/2013 privind timbrul de mediu, de la care sunt scutite doar masinile pentru care nu s-a recuperat taxa de poluare platita anterior (de catre vanzator), noua varianta a taxei fiind, asadar, la fel de controversata din punct de vedere legal ca cele anterioare.

Precizari:

– Cei care au solicitat restituirea diferentei de 25% din taxa de poluare pot cere in instanta si restituirea diferentei de 75% din taxa achitata, plus dobanda aferenta.

– Termenul de prescriptie se calculeaza si incepe sa curga incepand cu anul fiscal urmator, adica daca taxa a fost platita in 2009 termenul de prescriptie incepe sa curga din 2010.

– Ciudatenie birocratica: raspunsul la cererile pentru restituirea taxei catre Administratia Finantelor Publice va fi negativ, insa refuzul este necesar in instanta.

– Demersurile pentru restituirea taxei auto pot fi realizate de orice persoana, fara a fi nevoie de angajarea unui avocat, insa actiunea trebuie sa fie formulata si intemeiata corect pentru a avea castig de cauza.


Ce spun recuperatorii de credite despre ‘injumatatirea ratelor’

Ce spun recuperatorii de credite despre ‘injumatatirea ratelor’

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/UQRftmiULZi

Ce spun recuperatorii de credite despre 'injumatatirea ratelor'

Va scadea numarul de dosare de colectare

Masura de ajutorare a persoanelor cu credite prin care se vor „injumatati”, in anumite conditii, ratele timp de doi propusa de premierul Victor Ponta va afecta piata pe care activeaza firmele care recupereaza creante de la rau platnici.

COFACE, una dintre firmele din domeniu, spune ca activitatea de recuperare, care ii vizeaza si pe cei care au intarzieri de pana in 90 de zile, ar putea fi afectata prin reducerea numarului de dosare.

„Debitorii cu venituri sub 700 lei inregistreaza cel mai ridicat nivel al creditelor neperformante, respectiv 26%, in timp ce persoanele cu venituri intre 700-1500 lei inregistreaza un NPL (non performing loan) de aproximtiv 16%”, a declarat, intr-un interviu pentru Ziare.com, Iuliana Floricica, de la COFACE Romania.

O firma specializata in recuperari de credite (creante), se pune in miscare si impotriva unor creditori care au restante pana in 90 de zile? Bancile apeleaza la o firma specializata in recuperare de credite (creante) si in cazul unor intarzieri de pana in 90 de zile?

Da, in acest moment creditorii externalizeaza in procesul de colectare si creante cu o vechime mai mica de 90 de zile intarziere. Atat bancile, cat si alti creditori (telefonie, utilitati, leasing) actioneza prin mandatar la colectarea creantelor cu intarzieri de pana la 90 de zile. Acest proces poarta denumirea de early collection.

Aveti cifre legate de structura corpului de rau platnici in Romania? Cati rau platnici de pana in 90 de zile exista in Romania? Cati exista peste?

Nu dispunem de informatii concrete privind numarul sau valoarea restantelor inregistrate de sectorul bancar cu vechime mai mica de 90 zile. In schimb, evolutia creditelor restante cu vechime de peste 90 zile ne poate da o imagine indirecta privind pragul minim al restantelor cu vechime mai mica (de pana in 90 de zile).

Mai exact, conform datelor BNR, volumul creditelor restante de peste 90 zile (expunere bruta) era de 43,78 miliarde lei la august 2013, in crestere cu 18% fata de nivelul inregistrat in aceeasi perioada a anului anterior si de cinci ori mai mare comparativ cu nivelul inregistrat la sfarsitului anului 2008.

O statistica mai interesanta si cu relevanta mai mare privind initiativa guvernului de reducere a valorii anuitatilor pentru debitorii cu venituri sub 1.600 lei, este analiza distributiei ratei creditelor neperformante in functie de venitul debitorilor. Astfel, conform datelor BNR, debitorii cu un venit net inferior salariului minim pe economie, prezinta cel mai mare grad de indatorare (62%, fata de 37 % per total economie, valori mediane in iunie 2013).

Debitorii cu venituri sub 700 lei inregistreaza cel mai ridicat nivel al creditelor neperformante, respectiv 26%, in timp ce persoanele cu venituri intre 700-1500 lei inregistreaza un NPL (non performing loan) de aproximtiv 16%. In general, persoanele cu venituri reduse sunt cele mai susceptibile a avea probleme in rambursarea la timp a obligatiilor financiare.

Daca si numai daca exista astfel de cazuri, in care urmariti o persoana cu intarzieri de pana in 90 de zile, cum se finalizeaza (in ideea ca masura guvernului intra in vigoare) urmarirea ei si recuperarea creditului?

In ceea ce priveste facilitatea pe care guvernul a propus-o, consideram ca aceasta va fi personalizata de fiecare banca in parte in functie de politica interna.

Aceste creante vor urma parcursul de recuperare standard (contactarea telefonica si scrisa a debitorilor pentru a le prezenta situatia si a-i instiinta de necesitatea efectuarii platii restantei), pana la aprobarea de catre banca a facilitatii, respectiv semnarea de catre debitor a documentelor contractuale.

Va creeaza vreo problema aparitia acestei masuri?

In situatia implementarii masurii propuse, consideram ca nu vor aparea probleme majore in ceea ce ne priveste. Modificarea ce poate interveni ar putea consta in scaderea numarului de dosare externalizate catre agentiile de colectare.

Comportamentul de bun platitor ar putea fi afectat de aparitia unei masuri care creeaza asteptari legate de scaderea ratelor?

Este greu sa anticipam ce comportament va determina aceasta facilitate in randul debitorilor bun platnici, intrucat acesta va fi influentat de procedurile ce vor fi adoptate de fiecare banca in parte.


Abuz? Recuperatori banci?

Abuz? Recuperatori banci?

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/hUksSb7XbZJ

Abuz Recuperatori banci

In absenta unor minime reglementari legale specifice, companiile de recuperare creante pot actiona dupa propriile conceptii cu privire la ce este permis si ce nu in activitatea de incasare a datoriilor, consecinta fiind numarul urias al cazurilor de abuz raportate.

Ajunsi in posesia datoriei debitorului, recuperatorii vor trimite somatii de plata, vor suna si vor merge chiar in vizita. Daca metodele initiale nu dau rezultate, au posibilitatea de a recurge la actiuni in instanta pentru a recupera sumele. Cum aceasta din urma este de multe ori mult prea costisitoare raportat la valoarea creantei, recuperatorii vor insista cu precadere pe procedurile „amiabile”.

Se ajunge la zeci de telefoane pe zi, la cele mai nepotrivite ore, fiind vizat nu doar debitorul, ci si familia sau vecinii acestuia, se recuge la amenintari.

Banii care fac obiectul acestor actiuni reprezinta o datorie care trebuie achitata. Exista, desigur, categoria persoanelor de rea-credinta, care vor pur si simplu sa insele banca sau compania care le-a furnizat un serviciu. In majoritatea cazurilor insa situatia de neplata a fost generata de motive obiective, iar debitorul care si-a luat angajamente in anumite circumstante si conditii este presat sa accepte reguli inechitabile si un tratament nedemn.


Guvernul pune ordine în accesarea fondurilor europene

Guvernul pune ordine în accesarea fondurilor europene

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/Zg11cW2zhDh

Guvernul pune ordine în accesarea fondurilor europene

O recentă ordonanţă de urgenţă are drept obiect prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora.

O.U.G. nr.66/2011 a fost publicată în Monitorul Oficial nr.461 din 30 iunie a.c.

■ Aşa cum se arată în expunerea de motive, actul normativ a fost impus ţinând cont de mai multe considerente imperative, dintre care menţionăm:

– adoptarea unor măsuri de sprijin pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene, atât de către beneficiari, cât şi de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, prin introducerea unor măsuri de prevenire a apariţiei neregulilor în gestionarea fondurilor europene (în special a celor privind conflictele de interese), în absenţa cărora – în contextul procesului continuu de selecţie a proiectelor – există riscul permanent al finanţării unor proiecte/contracte a căror contravaloare nu va putea fi solicitată/rambursată de Comisia Europeană;

– implementarea principiului proporţionalităţii, în absenţa căruia au fost deja şi pot fi în continuare stabilite debite excesive în sarcina beneficiarilor fondurilor europene, inclusiv a instituţiilor publice finanţate de la bugetul de stat;

– introducerea în cadrul naţional de reglementare a unor prevederi care să asigure posibilitatea aplicării legislaţiei în domeniul neregulilor şi pentru proiecte finanţate din alte instrumente de finanţare postaderare, cum este Facilitatea Schengen sau din Mecanismul Financiar SEE şi din alte programe finanţate de donatorii publici internaţionali, în cadrul cărora s-au identificat posibile nereguli, a căror constatare şi recuperare nu poate fi efectuată în prezent;

– finalizarea cât mai urgentă a procedurilor de constatare şi recuperare de la debitori a sumelor reprezentând corecţii financiare stabilite, în conformitate cu prevederile reglementărilor comunitare, ca urmare a constatării unor nereguli de sistem sau ca urmare a identificării unor nereguli în aplicarea de către beneficiarii publici a prevederilor legale privind achiziţiile publice, în scopul evitării blocajului implementării proiectelor de investiţii, inclusiv a celor majore, finanţate prin instrumente structurale.

Dispoziţiile ordonanţei de urgenţă se aplică autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi oricăror alte instituţii publice care au atribuţii privind prevenirea, constatarea unei nereguli, stabilirea şi urmărirea încasării creanţelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi a fondurilor publice naţionale aferente acestora, beneficiarilor de fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, precum şi oricăror alţi operatori economici cu capital public sau privat care desfăşoară activităţi finanţate din fonduri europene în baza unor acte juridice.

■ Actul normativ stabileşte:

regulile generale şi principiile care guvernează activitatea de prevenire a neregulilor, cu referire la autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi beneficiari care sunt obligaţi, în activitatea lor, să elaboreze şi să aplice proceduri de management şi control care să asigure corectitudinea acordării şi utilizării acestor fonduri, precum şi respectarea principiilor bunei gestiuni financiare;

reguli în materia conflictului de interese. Notăm precizarea potrivit căreia persoanele fizice sau juridice care participă direct în procesul de verificare/evaluare a cererilor de finanţare nu pot fi solicitanţi şi/sau nu pot acorda servicii de consultanţă unui solicitant, în caz contrar sancţiunea fiind excluderea solicitantului din procedura de selecţie. În ordonanţa de urgemţă sunt precizate persoanele care nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie următoarele persoane;

– constatarea neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, cu aplicarea principiului proporţionalităţii;

modalităţile de stingere a creanţelor rezultate din nereguli (prin: încasare; deducere din plăţile/rambursările următoare; executarea garanţiilor bancare depuse de debitor în aplicarea prevederilor contractului/acordului de finanţare în cadrul căruia a fost emis titlul de creanţă; compensare; executare silită; anulare; prescripţie; alte modalităţi prevăzute de lege), precum şi răspunderea autorităţile cu competenţe pentru urmărirea stingerii creanţelor bugetare rezultate din nereguli;

– contestarea titlurilor de creanţă emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli: soluţionarea contestaţiilor administrative împotriva titlurilor de creanţă; corecţii financiare; activitatea de raportare a neregulilor

– abateri şi sancţiuni.

Normele metodologice de aplicare a prevederilor acestei ordonanţe de urgenţă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă în Monitorul Oficial.

■ În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, ministerele coordonatoare sau ministerele în cadrul cărora funcţionează autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi Ministerul Finanţelor Publice au obligaţia organizării/reorganizării structurilor de control care să asigure exercitarea atribuţiilor ce le revin în conformitate cu prevederile acestui act normativ.

■ La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Ordonanţa Guvernului nr.79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin Legea nr.529/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

■ În anexa la ordonanţa de urgenţă sunt stabilite corecţiile/reducerile financiare aplicabile cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora în caz de nerespectare a reglementărilor privind achiziţiile, strucurate pe contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislaţia naţională privind achiziţiile publice pentru care există obligaţia publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit de legislaţia naţională privind achiziţiile publice pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.


Drepturile persoanelor condamnate

Drepturile persoanelor condamnate

 

https://plus.google.com/110371156225898714711/posts/dkGBoN8KUFC

Drepturile persoanelor condamnate

Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate Art. 56

(1) Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi ingradita decat in limitele si in conditiile prevazute de Constitutie si lege.
(2) Impotriva masurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevazute de prezenta lege, luate de catre administratia penitenciarului, persoanele condamnate pot face plangere la judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, in termen de 10 zile de la data cand au luat cunostinta de masura luata.
(3) Persoana condamnata este ascultata, in mod obligatoriu, la locul de detinere, de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate.

(4) In cazul in care persoana condamnata este transferata la un alt penitenciar, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate poate asculta persoana in cauza, in conditiile art. 29, sau poate solicita ascultarea acesteia de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate de la noul loc de detinere, care inainteaza declaratia luata.
(5) Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate poate proceda la ascultarea oricarei alte persoane din sistemul penitenciar, in vederea aflarii adevarului.
(6) Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate solutioneaza plangerea, prin incheiere motivata, in termen de 15 zile de la primirea acesteia si pronunta una dintre urmatoarele solutii:
a) admite plangerea, in tot sau in parte, si dispune anularea sau modificarea masurii luate de catre administratia penitenciarului ori obliga administratia penitenciarului sa ia masurile legale care se impun;
b) respinge plangerea, daca aceasta este nefondata, ramasa fara obiect, tardiva sau inadmisibila, dupa caz;
c) ia act de retragerea plangerii.
(7) Incheierea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate se comunica persoanei condamnate si administratiei penitenciarului, in termen de 3 zile de la data pronuntarii acesteia.
(8) Competenta de solutionare a plangerii apartine judecatorului de supraveghere a privarii de libertate de la penitenciarul care a dispus masurile cu privire la exercitarea drepturilor.
(9) Impotriva incheierii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, persoana condamnata si administratia penitenciarului pot formula contestatie la judecatoria in a carei circumscriptie se afla penitenciarul, in termen de 5 zile de la comunicarea incheierii.
(10) Contestatiile se depun la judecatorul de supraveghere a privarii de libertate care a pronuntat incheierea.
(11) Contestatiile se inainteaza judecatoriei, impreuna cu dosarul cauzei, in termen de doua zile de la primirea acestora.
(12) Dispozitiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplica in mod corespunzator.

Asigurarea respectarii drepturilor persoanelor condamnate Art. 57

(1) Respectarea drepturilor prevazute de lege pentru persoanele condamnate este asigurata de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate.
(2) Reprezentantii organizatiilor neguvernamentale, care desfasoara activitati in domeniul protectiei drepturilor omului, pot vizita penitenciarele si pot lua contact cu persoanele condamnate, cu acordul directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.
(3) Intrevederile dintre reprezentantii organizatiilor neguvernamentale prevazute la alin. (2) si persoanele condamnate se desfasoara in conditii de confidentialitate, sub supraveghere vizuala.

Libertatea constiintei, a opiniilor si libertatea credintelor religioase Art. 58

(1) Libertatea constiintei si a opiniilor, precum si libertatea credintelor religioase ale persoanelor condamnate nu pot fi ingradite.
(2) Persoanele condamnate au dreptul la libertatea credintelor religioase, fara a aduce atingere libertatii credintelor religioase ale celorlalte persoane condamnate.
(3) Persoanele condamnate pot participa, pe baza liberului consimtamant, la servicii sau intruniri religioase organizate in penitenciare, pot primi vizite ale reprezentantilor cultului respectiv si pot procura si detine publicatii cu caracter religios, precum si obiecte de cult.

Dreptul la informatie Art. 59

(1) Dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informatiile de interes public nu poate fi ingradit.
(2) Accesul persoanelor condamnate la informatiile de interes public se realizeaza in conditiile legii.
(3) Administratia Nationala a Penitenciarelor si administratia penitenciarului au obligatia de a lua toate masurile necesare pentru asigurarea aplicarii dispozitiilor legale privind liberul acces la informatiile de interes public pentru persoanele condamnate.
(4) Dreptul persoanelor condamnate la informatii de interes public este asigurat si prin publicatii, emisiuni radiofonice si televizate sau prin orice alte mijloace autorizate.
(5) Persoanelor condamnate li se va permite sa comunice cu mass-media, cu respectarea masurilor de siguranta din penitenciar si doar daca nu exista motive intemeiate care sa interzica acest lucru din ratiuni ce tin de protectia partii vatamate, a altor persoane condamnate sau a personalului penitenciarului.

Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal Art. 60

(1) Persoana condamnata, aparatorul acesteia sau oricare alta persoana, cu acordul scris al persoanei condamnate, are acces la dosarul individual.
(2) Persoana condamnata poate obtine, la cerere, contracost, intr-un numar de exemplare justificat, fotocopii ale documentelor din dosarul individual.
(3) Daca persoanele condamnate nu dispun de mijloacele banesti necesare, cheltuielile prevazute la alin.(2) sunt suportate de catre administratia locului de detinere.
(4) Sunt considerate persoane fara mijloace banesti, persoanele condamnate care nu au sau nu au avut in ultimele 30 de zile sume de bani disponibile in fisa contabila nominala sau in contul personal. Sumele cheltuite de administratia penitenciarului pentru exercitarea dreptului la petitionare sau corespondenta se recupereaza ulterior de la persoana condamnata din sumele ce le va detine in fisa contabila nominala sau in contul personal, in timpul executarii pedepsei.
(5) Aparatorul sau oricare alta persoana, cu acordul scris al persoanei condamnate poate obtine, contracost, o fotocopie a documentelor din dosarul individual.
(6) Dosarul individual poate fi consultat, cu exceptia situatiilor in care acesta este solicitat de organele abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei condamnate.
(7) Consultarea documentelor prevazute la alin. (1) se face in prezenta unei persoane desemnate de directorul penitenciarului.
(8) Datele cu caracter personal ale persoanelor condamnate sunt confidentiale, potrivit legii.

Masuri pentru asigurarea accesului la dispozitiile legale si documentele privind executarea pedepselor Art. 61

(1) Prevederile Codului penal si ale Codului de procedura penala referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, prezenta lege, regulamentul de aplicare a dispozitiilor acesteia, ordinele si deciziile emise in temeiul prezentei legi, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, cu modificarile si completarile ulterioare, si Hotararea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 193/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si regulamentul de ordine interioara a penitenciarului sunt puse la dispozitie persoanelor condamnate, in perioada de carantina si observare dupa primirea in penitenciar.
(2) In cazul in care persoana condamnata nu vorbeste sau nu intelege limba romana, nu se poate exprima ori are deficiente de comunicare, administratia penitenciarului dispune masurile necesare aducerii la cunostinta a informatiilor prevazute la alin. (1), prin intermediul unei persoane care poate comunica cu persoana condamnata.
(3) Textele prevederilor legale la care se face referire la alin. (1) se pun la dispozitie persoanelor condamnate, in penitenciare, in locuri accesibile.
(4) In cazul cetatenilor romani apartinand minoritatilor nationale, aducerea la cunostinta a prevederilor mentionate la alin. (1) se poate face in limba lor materna.

Asigurarea exercitarii dreptului la asistenta juridica Art. 62

(1) Persoanele condamnate beneficiaza de spatiul si facilitatile necesare asigurarii dreptului la asistenta juridica.
(2) Persoanele condamnate pot consulta avocati alesi de acestea, in orice problema de drept deduse procedurilor administrative sau judiciare.
(3) Consultarea cu avocatul, ales sau din oficiu, se face cu respectarea confidentialitatii vizitei, sub supraveghere vizuala.

Dreptul de petitionare si dreptul la corespondenta Art. 63

(1) Dreptul de petitionare si dreptul la corespondenta ale persoanelor condamnate sunt garantate.
(2) In sensul prezentei legi, termenul petitie include orice cerere sau sesizare adresata autoritatilor publice, institutiilor publice, organelor judiciare, instantelor nationale si internationale.
(3) In scopul prevenirii introducerii in penitenciar, prin intermediul corespondentei si al raspunsurilor la petitii, a drogurilor, substantelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a caror detinere este interzisa, plicurile sunt deschise, fara a fi citite, in prezenta persoanei condamnate.
(4) Corespondenta si raspunsurile la petitii au caracter confidential si nu pot fi retinute decat in limitele si in conditiile prevazute de lege.
(5) Corespondenta si raspunsurile la petitii pot fi retinute si predate celor in drept daca exista indicii temeinice cu privire la savarsirea unei infractiuni. Persoana condamnata este instiintata in scris, cu privire la luarea acestor masuri. Retinerea si predarea celor in drept a corespondentei si a raspunsurilor la petitii in acest caz, se pot face numai pe baza dispozitiilor emise de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, prevederile art. 147 din Codul de procedura penala aplicandu-se in mod corespunzator.

Masuri pentru asigurarea dreptului de petitionare si a dreptului la corespondenta Art. 64

(1) Pentru asigurarea exercitarii dreptului de petitionare si a dreptului la corespondenta, directorul penitenciarului are obligatia de a lua masurile corespunzatoare pentru punerea la dispozitia persoanei condamnate a materialelor necesare, precum si pentru instalarea de cutii postale in interiorul penitenciarului.
(2) Petitiile si corespondenta sunt colectate de catre personalul furnizorului de servicii postale, caruia i se asigura accesul in interiorul penitenciarului.
(3) Personalul furnizorului de servicii postale este insotit, in interiorul penitenciarului, de o persoana anume desemnata de directorul penitenciarului.
(4) Raspunsurile la petitii si corespondenta, adresate persoanelor condamnate, se predau de indata destinatarului, sub semnatura.
(5) Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petitionare si a dreptului la corespondenta sunt suportate, de regula, de catre persoanele condamnate. In cazul in care aceste persoane nu dispun de mijloacele banesti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petitionare prin cereri si sesizari adresate organelor judiciare, instantelor sau organizatiilor internationale a caror competenta este acceptata ori recunoscuta de Romania si cele pentru exercitarea dreptului la corespondenta cu familia, aparatorul si cu organizatiile neguvernamentale care isi desfasoara activitatea in domeniul protectiei drepturilor omului sunt suportate de catre administratia penitenciarului.
(6) Prevederile art. 60 alin. (4) se aplica in mod corespunzator.

Dreptul la convorbiri telefonice Art. 65

(1) Persoanele condamnate au dreptul sa efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice instalate in penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidential si se efectueaza sub supraveghere vizuala.
(2) Pentru asigurarea exercitarii dreptului la convorbiri telefonice, directorul penitenciarului are obligatia de a lua masurile necesare pentru instalarea de telefoane publice in interiorul penitenciarului.
(3) Cheltuielile ocazionate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de catre persoanele condamnate.
(4) Numarul si durata convorbirilor telefonice se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Dreptul la comunicari on-line Art. 66

(1) Pentru anumite categorii de persoane condamnate, se poate facilita comunicarea on-line cu membrii de familie sau alte persoane.
(2) Categoriile de persoane condamnate, numarul si durata comunicarilor on-line, precum si modalitatea de acordare a acestora se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Dreptul la plimbare zilnica Art. 67

Fiecarei persoane condamnate i se asigura zilnic plimbarea in aer liber timp de minimum o ora, in functie de regimul de executare a pedepsei privative de libertate.

Dreptul de a primi vizite si dreptul de a fi informat cu privire la situatiile familiale deosebite Art. 68

(1) Persoanele condamnate au dreptul de a primi vizite, in spatii special amenajate, sub supravegherea vizuala a personalului administratiei penitenciarului.
(2) Persoanele aflate in vizita sunt supuse controlului specific.
(3) Durata si periodicitatea vizitelor, modul de organizare a acestora, precum si calitatea persoanelor vizitatoare se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(4) Persoanele condamnate au dreptul de a primi oricand, in conditii de confidentialitate, vizite ale aparatorului.
(5) Persoanele condamnate pot comunica in limba materna atat intre ele, cat si cu persoanele care le viziteaza.
(6) Persoanele condamnate sunt informate de catre administratia penitenciarului cu privire la boala grava sau decesul sotului, sotiei sau al concubinului, concubinei, precum si al unei rude apropiate, in cel mai scurt timp de la luarea la cunostinta, de catre administratia penitenciarului, de evenimentul produs.

Dreptul la vizita intima Art. 69

(1) Pot beneficia de vizita intima persoanele condamnate care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele conditii:
a) sunt condamnate definitiv si sunt repartizate intr-un regim de executare a pedepselor privative de libertate;
b) nu sunt in curs de judecata in calitate de inculpat;
c) exista o relatie de casatorie, dovedita prin copie legalizata a certificatului de casatorie sau, dupa caz, o relatie de parteneriat similara relatiilor stabilite intre soti;
d) nu au beneficiat, in ultimele 3 luni anterioare solicitarii vizitei intime, de permisiunea de iesire din penitenciar;
e) nu au fost sanctionate disciplinar pe o perioada de 6 luni, anterioara solicitarii vizitei intime, sau sanctiunea a fost ridicata;
f) participa activ la programe educationale, de asistenta psihologica si asistenta sociala ori la munca.
(2) Persoana condamnata casatorita poate beneficia de vizita intima numai cu sotul sau sotia.
(3) Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie sa fi avut o relatie similara relatiilor stabilite intre soti anterior datei primirii in penitenciar.
(4) Dovada existentei relatiei de parteneriat se face prin declaratie pe propria raspundere, autentificata de notar.
(5) Directorul penitenciarului poate aproba vizite intime intre persoane condamnate, in conditiile prezentului articol.
(6) Numarul, periodicitatea si procedura desfasurarii vizitelor intime se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Dreptul de a primi, cumpara si a detine bunuri Art. 70

(1) Persoanele condamnate au dreptul de a primi bunuri si de a efectua cumparaturi.
(2) Numarul si greutatea pachetelor, categoriile de bunuri care pot fi primite, cumparate, pastrate si folosite de catre persoanele condamnate, precum si procedura de primire, pastrare si folosire se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3) Persoanele condamnate pot primi sume de bani, care se consemneaza in fisa contabila nominala, ce se intocmeste la intrarea in penitenciar.
(4) Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor condamnate pentru munca prestata, sumele primite de la persoane fizice sau juridice in timpul executarii pedepsei si sumele aflate asupra lor la primirea in penitenciar sunt evidentiate in fisa contabila nominala a persoanelor condamnate si pot fi folosite pentru:
a) exercitarea dreptului de petitionare, a dreptului la corespondenta si a dreptului la convorbiri telefonice;
b) fotocopierea documentelor de interes personal;
c) efectuarea examenului medical prevazut la art. 72 alin. (4);
d) derularea contractului de asigurari, in conditiile art. 87 alin. (2);
e) repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispozitie de administratia penitenciarului;
f) recuperarea cheltuielilor avansate de administratia penitenciarului, in conditiile art. 60 alin. (3), art. 64 alin. (5) si art. 72 alin. (5);
g) cumpararea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri;
h) plata transportului pana la domiciliu, la punerea in libertate;
i) indeplinirea obligatiilor civile stabilite prin hotararea de condamnare.

Dreptul la asistenta medicala, tratament si ingrijiri Art. 71

(1) Dreptul la asistenta medicala, tratament si ingrijiri al persoanelor condamnate este garantat, fara discriminare in ceea ce priveste situatia lor juridica. Dreptul la asistenta medicala include interventia medicala, asistenta medicala primara, asistenta medicala de urgenta si asistenta medicala de specialitate. Dreptul la ingrijiri include atat ingrijirile de sanatate, cat si ingrijirile terminale.
(2) Asistenta medicala, tratamentul si ingrijirile in penitenciare se asigura, cu personal calificat, in mod gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de cate ori este necesar.
(3) Persoanele condamnate beneficiaza in mod gratuit, potrivit legii, de ingrijiri, tratament medical si medicamente.
(4) Serviciile de asistenta medicala, tratament, ingrijiri si medicamentele sunt asigurate din Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate, in conditiile Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate si ale Normelor metodologice de aplicare a acestuia, din fondurile unitatilor din sistemul administratiei penitenciare, aprobate cu aceasta destinatie, si din alte surse, potrivit legii.
(5) Acordarea asistentei medicale, a tratamentului si a ingrijirilor persoanelor condamnate se fac in conditiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.
(6) Persoana condamnata la o pedeapsa privativa de libertate poate solicita, contra cost, sa fie examinata, la locul de detinere, de un medic din afara sistemului penitenciar. Constatarile medicului din afara sistemului penitenciar se consemneaza in dosarul medical al persoanei condamnate.

Examenul medical Art. 72

(1) Examenul medical al persoanelor condamnate se realizeaza la primirea in penitenciar si in timpul executarii pedepsei privative de libertate, in mod periodic, dispozitiile art. 71 alin. (4) aplicandu-se in mod corespunzator.
(2) Examenul medical se realizeaza in conditii de confidentialitate, cu asigurarea masurilor de siguranta.
(3) In cazul in care constata urme de violenta sau persoana condamnata acuza violente, medicul care efectueaza examenul medical are obligatia de a consemna in fisa medicala cele constatate si declaratiile persoanei condamnate in legatura cu acestea sau cu orice alta agresiune si de a sesiza de indata procurorul.
(4) In cazurile prevazute la alin. (3), persoana condamnata are dreptul de a solicita sa fie examinata, in penitenciar, de un medic legist. Certificatul medico-legal se anexeaza la fisa medicala, dupa ce persoana condamnata a luat cunostinta de continutul sau, sub semnatura.
(5) Cheltuielile ocazionate de examenul medical prevazut la alin. (4) se suporta de catre solicitant, cu exceptia situatiei in care nu are sume de bani evidentiate in fisa contabila nominala sau in contul personal. Sumele cheltuite in acest sens de administratia penitenciarului vor fi recuperate, pe durata executarii pedepsei, de la persoana condamnata, in momentul in care in contul personal sau in fisa contabila va exista disponibil.
(6) Cu ocazia primirii in penitenciar, dupa identificarea persoanei condamnate, daca aceasta prezinta afectiuni medicale, penitenciarul adopta masurile necesare pentru asigurarea asistentei medicale in reteaua medicala proprie sau a Ministerului Sanatatii.

Asistenta medicala in cazuri speciale Art. 73
(1) Femeile condamnate, care sunt insarcinate, beneficiaza de asistenta medicala prenatala si postnatala, luandu-se masuri ca nasterea sa aiba loc in afara penitenciarului, intr-o institutie medicala specializata. Administratia penitenciarului ia masuri ca, in mod exceptional, persoana condamnata, la solicitarea acesteia, sa isi poata ingriji copilul pana la varsta de un an, si daca nu este decazuta din drepturile parintesti.
(2) Administratia penitenciarului informeaza autoritatile competente in domeniul protectiei copilului cu privire la nasterea copilului de catre o femeie condamnata, pentru a fi luate masurile care se impun.
(3) La implinirea varstei de un an sau anterior, copilul poate fi dat in ingrijire, cu acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta.
(4) In cazul in care copilul nu poate fi dat in ingrijire potrivit alin. (3), acesta este incredintat, potrivit legii, unei institutii specializate, instiintandu-se, in acest sens, autoritatile competente pentru protectia copilului.
(5) Prin decizie a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor sunt desemnate penitenciarele care asigura conditiile necesare pentru ca mama privata de libertate, la solicitarea acesteia, sa isi poata ingriji copilul pana la implinirea varstei de un an.
(6) Prin decizie a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor se stabilesc penitenciarele sau spitalele-penitenciar in care vor functiona sectii speciale de psihiatrie destinate detinutilor cu tulburari psihice grave, inclusiv cele provocate de alcool sau alte substante psihoactive.
(7) In sectiile speciale de psihiatrie se asigura, de catre personal specializat, tratamentul necesar si desfasurarea programelor de interventie specifica detinutilor cu tulburari psihice grave, pentru modificarea pozitiva a personalitatii si comportamentului acestora.
(8) Regimul aplicabil detinutilor in sectiile speciale de psihiatrie este cel prevazut la art. 36.

Dreptul la asistenta diplomatica Art. 74

(1) Persoanele condamnate, care au alta cetatenie decat cea romana, au dreptul de a se adresa reprezentantelor diplomatice sau consulare in Romania ale statului ai carui cetateni sunt si de a fi vizitate de functionarii acestor reprezentante diplomatice sau consulare, in conditii de confidentialitate, sub supraveghere vizuala.
(2) Administratia penitenciarului are obligatia sa coopereze cu institutiile prevazute la alin. (1) pentru realizarea asistentei diplomatice a persoanelor condamnate.
(3) Persoanele condamnate, cu statut de refugiati sau apatrizi, precum si persoanele condamnate, care au alta cetatenie decat cea romana, al caror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular in Romania, pot solicita administratiei penitenciarului sa contacteze autoritatea interna sau internationala competenta si pot fi vizitate de reprezentantii acesteia, in conditii de confidentialitate, sub supraveghere vizuala.
(4) Persoanele condamnate, care au alta cetatenie decat cea romana, sunt informate, la intrarea in penitenciar, cu privire la posibilitatea continuarii executarii pedepsei privative de libertate in statul de cetatenie.
(5) Persoanele condamnate care nu au cetatenie sau au alta cetatenie decat cea romana au dreptul de a solicita acordarea unei forme de protectie in Romania, in conditiile legii. Cererile de azil depuse de aceste persoane se transmit autoritatii desemnate pentru imigrari de catre administratia penitenciarului, care va asigura accesul autoritatilor competente in domeniul azilului, pentru efectuarea formalitatilor prevazute de lege.


Modalitati de executare silita – Executare silita

Modalitati de executare silita – Executare silita

 

Modalitati de executare silita - Executare silita

Executarea silita cunoaste doua modalitati:

a.    executare silita directa;

b.    executare silita indirecta.

             Alegerea modalitatii de executare apartine creditorului si ar trebui sa se faca în cunostinta de cauza, tinând cont de cuantumul creantei de recuperat si a solvabilitatii debitorului.

Executarea silita are loc pana la recuperarea integrala a debitului, penalitatilor, cheltuielilor de executare, actualizate cu indicii de inflatie.

a. Executarea silita directa consta în predarea silita a bunurilor si executarea unor obligatii de a face sau a nu face.

Pentru subiectul lucrarii de fata, executarea silita directa nu are relevanta, întrucât în cazul debitelor restante, obligatia nu este de a face sau a nu face, ci de a da.

 b. Executarea silita indirecta se realizeaza prin:

1.Urmarire silita mobiliara;

2.Poprire;

3.Urmarire silita imobiliara.

  Ca regula, nicio urmarire nu poate avea loc decât pentru o creanta certa, lichida si exigibila.


Garantiile obligatorii ale creantelor – Debite

Garantiile obligatorii ale creantelor – Debite

 

Garantiile obligatorii ale creantelor - Debite

Orice raport juridic care implica drepturi de creanta ar trebui sa contina garantii – ca o masura de prevedere a partilor implicate. in functie de detaliile concrete ale fiecarui raport obligational, partile pot opta pentru o anumita garantie. Sigur ca garantiile nu se constituie pentru contracte de mica valoare, uzuale. Ar fi dificil de incheiat, iar costurile pot constitui un impediment. Garantiile sunt de esenta raporturilor juridice cu o valoare semnificativa, iar utilitatea lor este considerabila.

Garantiile reprezinta ansamblul mijloacelor juridice – drepturi si actiuni derivand din reglementari legale sau din conventia partilor – care garanteaza indeplinirea obligatiilor asumate de parti prin care se asigura realizarea drepturilor de creanta.
Noul Cod civil reglementeaza garantia comuna a creditorilor, garantiile personale si garantiile reale.

1. Gajul general al creditorilor

Orice  persoana raspunde pentru obligatiile sale cu intreg patrimoniul sau.
Gajul general al creditorilor sau garantia comuna este reglementat in art. 2324 din noul Cod civil.
Prin noua reglementare devine posibila diviziunea patrimoniului si transferul drepturilor si obligatiilor dintr-o masa patrimoniala in alta.
Importanta acestei segmentari a patrimoniului rezida in aspectele executarii silite care nu mai poate privi intregul patrimoniu al debitorului, ci doar patrimoniul profesional in legatura cu care s-a nascut creanta respectiva si doar in cazul in care bunurile nu sunt suficiente indestularii, vor putea fi urmarite celelalte mase patrimoniale.
Prevederile de mai sus sunt valabile micilor intreprinzatori, persoanelor fizice autorizate.
Aspectul cel mai interesant apare in cadrul profesiilor autorizate de lege, adica a profesiilor liberale, cum sunt medicii, notarii, arhitectii.
In cazul acestora, sunt supuse executarii silite doar bunurile din patrimoniul profesional, fiind declarate insesizabile celelalte bunuri.

2. Garantii personale

a. Fideiusiunea
Fideiusiunea reprezinta angajamentul scris – act autentic sau inscris sub semnatura privata – pe care o alta persoana decat debitorul si-o asuma fata de creditor de a executa obligatia in cazul in care debitorul nu si-o executa el insusi.
Fideiusiunea nu poate avea o intindere mai mare decat obligatia debitorului.

Beneficiul de discutiune reprezinta dreptul fideiusorului de a cere ca, creditorul sa se indrepte intai impotriva debitorului principal si, numai in masura in care creanta nu va putea fi realizata pe aceasta cale, sa poata fi urmarit el.
Invocarea beneficiului suspenda urmarirea fideiusorului pana la aflarea rezultatelor urmaririi debitorului.
Daca creanta a fost recuperata doar in parte de la debitor, fideiusorul ramane obligat pentru diferenta, iar in caz de insolvabilitate a debitorului, suspendarea urmaririi fideiusorului inceteaza.

Beneficiul de diviziune consta in posibilitatea fideiusorului de a cere creditorului sa divida creanta intre fideiusori. Bineinteles acest beneficiu presupune existenta unei pluralitati de fideiusori.
Dar in temeiul beneficiului de diviziune, fiecare fideiusor are posibilitatea sa ceara creditorului divizarea obligatiei si urmarirea sa doar in limita cotei sale.
Deoarece beneficiul de discutiune si cel de diviziune pot fi invocate pentru a temporiza executarea silita si implicit recuperarea creantei, in contractele de fideiusiune se recurge ori la renuntarea expresa la aceste beneficii ori la obligarea in solidar a fideiusorului cu debitorul.
O creatie a practicii bancare este mentionarea in contractele de credit a codebitorului, care in fapt este un fideiusor, garantand obligatia, dar fara sa beneficieze de credit.
Daca fideiusorul a platit datoria catre creditor, are dreptul de regres impotriva debitorului principal pentru a-si recupera sumele platite, in conditiile legii.

b. Garantii autonome
Garantiile autonome sunt reglementate in art. 2321-2322 din noul Cod civil, si sunt scrisoarea de garantie si scrisoarea de confort.
Reprezinta angajamente unilaterale, care dau nastere la obligatii doar in sarcina celui ce si le asuma, adica a emitentului.

Scrisoarea de garantie
Scrisoarea de garantie este angajamentul irevocabil si neconditionat prin care o persoana, denumita emitent, se obliga, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, in considerarea unui raport obligational preexistent, dar independent de acesta, sa plateasca o suma de bani unei terte persoane, denumita beneficiar, in conformitate cu termenii angajamentului asumat.

Emitentul – de obicei o banca sau o societate de asigurari – are rolul de garant, de fidejusor, preluand obligatia de plata pentru situatia in care cel garantat nu si-a indeplinit obligatia contractuala. Emitentul trebuie sa se asigure ca sunt indeplinite cerintele pentru executare din scrisoare sau din cererea simpla, iar apoi are un drept de regres impotriva ordonatorului pentru a-i fi returnata suma platita.

Scrisoarea de confort
Scrisoarea de confort este definita ca fiind acel angajament irevocabil si autonom prin care emitentul isi asuma o obligatie de a face sau de a nu face, in scopul sustinerii unei alte persoane, denumita debitor, in vederea executarii obligatiilor acesteia fata de un creditor al sau.
Spre deosebire de scrisoarea de garantie care are ca obiect obligatia de a da o suma de bani, scrisoarea de confort are ca obiect o obligatie de a face sau de a nu face.

in toate cazurile, garantia este limitata la plata de daune interese – emitentul nu va fi obligat sa execute obligatia de a face sau a nu face, ci va fi obligat la plata unor daune interese catre beneficiar, la simpla cerere a beneficiarului.

3. Garantii reale

Garantiile reale sunt reglementate in art. 2323-2500 din noul Cod civil si sunt privilegiile, ipotecile, gajul si dreptul de retentie.

a. Privilegiile
Privilegiul este preferinta acordata de lege unui creditor in considerarea creantei sale si este indivizibil.
Fata de alti creditori care au o garantie reala asupra aceluiasi bun, preferinta privilegiului opereaza doar in masura in care a fost inscris in registrele prevazute de lege.

Aspectul cel mai important al majoritatii privilegiilor imobiliare este dat de dreptul de preferinta, nu si de urmarire.
Asta inseamna ca, creditorul privilegiat nu are vreun drept special fata de creditorii chirografari in ce priveste vanzarea bunurilor asupra carora s-a constituit privilegiul si nu poate sa se opuna vanzarii, insa va fi preferat in cadrul operatiunii de distribuire a sumelor de bani rezultate din vanzarea bunului, pana la indestularea creantei sale.

b. Ipotecile
Ipoteca – prevazuta de art. 2343-2479 din noul Cod civil este un drept real accesoriu care are ca obiect unul sau mai multe bunuri mobile sau imobile afectate executarii unei obligatii si care confera creditorului ipotecar atributele de preferinta si de urmarire fata de alti creditori.
Dupa modalitatea prin care se constituie, ipoteca este legala si conventionala, iar dupa natura bunurilor ipotecate, ipoteca poate fi mobiliara si imobiliara.

Se pot ipoteca:
a) creante banesti;
b) conturi bancare;
c) actiuni si parti sociale, valori mobiliare si alte instrumente financiare;
d) drepturi de proprietate intelectuala;
e) petrolul, gazul natural;
f) efectivele de animale;
g) recoltele care urmeaza a fi culese;
h) padurile care urmeaza a fi taiate;
i) bunurile corporale care fac obiectul unui contract de locatiune, care sunt detinute in vederea vanzarii, etc.;
j) orice bunuri destinate sa serveasca in mod durabil exploatarii unei intreprinderi.

Ipoteca imobiliara
Se pot ipoteca:
a) imobilele cu accesoriile lor;
b) uzufructul acestor imobile si accesoriile;
c) cotele-parti din dreptul asupra imobilelor;
d) dreptul de superficie.

Ipoteca imobiliara trebuie inscrisa in cartea funciara ca si conditie pentru constituirea sa valabila, nu doar pentru opozabilitate.
Cele mai importante efecte pe care le are ipoteca fata de creditor sunt atributele de urmarire si de preferinta in baza carora, creditorul ipotecar poate sa urmareasca bunurile in mana oricui s-ar afla si sa fie platit cu prioritate in cazul urmaririi silite a bunului.

Deoarece ipoteca este prin esenta ei fara deposedare, debitorul poate sa-si foloseasca imobilul fara sa fie lezat in aceasta folosinta de creditor.
Debitorul poate sa instraineze bunul, dar in baza caracterului accesoriu al ipotecii, aceasta urmeaza bunul ipotecat, iar tertul dobanditor al bunului ipotecat il dobandeste cu ipoteca accesorie, raspunzand cu bunul pentru datoriile nascute si garantate cu ipoteca.

Ipoteca imobiliara se considera constituita doar in momentul inscrierii sale in cartea funciara.
Ipoteca mobiliara se constituie in momentul incheierii contractului de ipoteca, dar produce efecte doar la data cand obligatia garantata ia nastere.

Extinderea ipotecii
Ipoteca se intinde, fara nici o alta formalitate, asupra constructiilor, imbunatatirilor si accesoriilor imobilului, chiar daca acestea sunt ulterioare constituirii ipotecii.
Prin urmare este necesar sa existe o ipoteca asupra imobilului principal, ipoteca ce se va extinde prin efectul legii si asupra tuturor celorlalte imobile incorporate in imobilul ipotecat, inclusiv asupra constructiilor ulterioare.
Un aspect demn de luat in seama poate aparea in cazul executarii silite. Cand se urmareste silit un imobil teren ipotecat, in baza acestei prevederi, se poate urmari si imobilul ca amelioratiune a terenului, chiar daca nu este intabulat.

c. Gajul 
Gajul este o varietate a ipotecii mobiliare cu deposedare si este reglementat in art. 2478-2494 din noul Cod civil, reprezentand contractul prin care debitorul sau un tert remite creditorului sau unui tert un bun mobil, corporal sau incorporal, in scopul garantarii unei obligatii.
Gajul da creditorului un drept de retentie in virtutea caruia, creditorul poate refuza restituirea bunului pana cand debitorul va indeplini obligatia principala in totalitate.
Dreptul de urmarire si de preferinta, ca si in cazul celorlalte garantii reale, da posibilitatea creditorului sa urmareasca bunul in mainile oricui si sa fie indestulat cu prioritate din pretul vanzarii acestuia.

d. Dreptul de retentie

Cel care este dator sa remita sau sa restituie un bun poate sa il retina cat timp creditorul nu isi executa obligatia sa izvorata din acelasi raport de drept sau, dupa caz, atat timp cat creditorul nu il despagubeste pentru cheltuielile necesare si utile pe care le-a facut pentru acel bun ori pentru prejudiciile pe care bunul i le-a cauzat.

Dreptul de retentie beneficiaza de reglementare prin art. 2495-2500 din noul Cod Civil, poate fi legal sau conventional si poate privi bunuri mobile si imobile.
In baza dreptului de retentie, creditorul nu se poate opune executarii silite a bunului inceputa de alt creditor, dar poate va participa la distribuirea pretului.
Dreptul de retentie se stinge prin achitarea creantei sau a altei garantii suficiente.


Infiintare societate recuperari creante – Firma recuperari

Infiintare societate recuperari creante – Firma recuperari

Infiintare societate recuperari creante - Firma recuperariPentru activitatea de recuperare creante trebuie sa ne puneti la dispozitie  urmatoarele documente:

1.denumire sau nume debitor, adresa acestuia sau sediul social,datele de contact ale debitorului/reprezentantului debitorului: telefon, fax, e-mail , seria si numarul cartii de identitate, etc;
2.contractele intervenite intre creditor si debitor;

3.copii xerox ale facturilor emise de catre creditor;
4.cecuri, bilete la ordin, cambii, etc;
6.avize de insotire a marfii;

7.orice document prin care debitorul recunoaste debitul;
8.corespondenta dintre creditor si debitor;
9.alte documente care sa fie utile in procedura de recuperare a creantelor, debitelor, datoriilor.

Problema credit firma recuperari creante – Firma recuperari

Problema credit firma recuperari creante – Firma recuperari

 

Shutterstock - BusinessIn absenta unor minime reglementari legale specifice, companiile de recuperare creante pot actiona dupa propriile conceptii cu privire la ce este permis si ce nu in activitatea de incasare a datoriilor, consecinta fiind numarul urias al cazurilor de abuz raportate.

Ajunsi in posesia datoriei debitorului, recuperatorii vor trimite somatii de plata, vor suna si vor merge chiar in vizita. Daca metodele initiale nu dau rezultate, au posibilitatea de a recurge la actiuni in instanta pentru a recupera sumele. Cum aceasta din urma este de multe ori mult prea costisitoare raportat la valoarea creantei, recuperatorii vor insista cu precadere pe procedurile „amiabile”.

Se ajunge la zeci de telefoane pe zi, la cele mai nepotrivite ore, fiind vizat nu doar debitorul, ci si familia sau vecinii acestuia, se recuge la amenintari.

Banii care fac obiectul acestor actiuni reprezinta o datorie care trebuie achitata. Exista, desigur, categoria persoanelor de rea-credinta, care vor pur si simplu sa insele banca sau compania care le-a furnizat un serviciu. In majoritatea cazurilor insa situatia de neplata a fost generata de motive obiective, iar debitorul care si-a luat angajamente in anumite circumstante si conditii este presat sa accepte reguli inechitabile si un tratament nedemn.


Societate recuperari creante – Firma recuperari

Societate recuperari creante – Firma recuperari

Societate recuperari creante - Firma recuperariAutoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) va promova o lege de reglementare a companiilor specializate in recuperarea creantelor, inclusiv cele bancare, pentru a limita unele abuzuri asupra debitorilor.

ANPC a mai inaintat in Parlament un proiect de lege pentru reglementarea firmelor de recuperare de creante, care a fost insa respins, la presiunea comunitatii bancare.

In ultima scrisoare de intentie transmisa FMI, autoritatile s-au angajat sa nu promoveze legea falimentului personal sau legea privind colectarea creantelor si sa amane pe o perioada de sase luni modificarea Legii 193/2000, care ar permite ANPC sau asociatiilor de consumatori sa desfiinteze prin instanta clauzele abuzive practicate de banci din tot portofoliul de imprumuturi detinut de o institutie de credit.

Procedura recuperarii creantelor – Procedura recuperari

Procedura recuperarii creantelor – Procedura recuperari

Procedura recuperarii creantelor - Procedura recuperariRecuperarea creantelor se poate dovedi a fi un proces dificil aproape pentru orice afacere, indiferent de domeniul de activitate; insa, pe langa nelinistile produse de sistemul juridic roman, precum si pe langa lipsa unei intelegeri adecvate a protectiei juridice acordate creditorilor in baza legilor in vigoare, a face afaceri si, mai mult, a avea creante in Romania devine mult prea intimidant pentru cele mai multe societati – in special in vremuri tulburi din punct de vedere economic. Din fericire, sistemul juridic romanesc ofera un cadru ce instituie proceduri urgente privind recuperarea creantelor de catre creditori, iar prezentul articol descrie tocmai instrumentele juridice aflate la dispozitia creditorilor pentru recuperarea creantelor lor.

Proceduri diferite privind recuperarea creantelor
Potrivit legii romane, in cazul in care un debitor nu si-a platit datoria pana la data scadenta, creditorul sau poate initia o procedura in fata instantei pentru recuperarea creantei sale, in termenul de prescriptie de trei ani. In plus, desigur, creditorii pot utiliza si prevederile stabilite de Legea 85/2006 (“Legea Insolventei”), acolo unde acestea sunt aplicabile.

Incepand din octombrie 2007, cand a intrat in vigoare Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 119/2007 (“OUG 119”), ca parte a responsabilitatilor asumate de Romania in procesul de integrare in Uniunea Europeana, coexista doua proceduri urgente privind recuperarea creantelor – procedura somatiei de plata, stabilita prin Ordonanta Guvernului nr.5/2001, si procedura ordonantei de plata, stabilita prin OUG 119. In functie de cazul lor concret, creditorii pot opta pentru oricare dintre cele doua procedure urgente, dar pot, de asemenea, utiliza si procedura generala prevazuta de Codul de procedura civila, care necesita insa mai mult timp pentru o implementare integrala.

Somatia de plata si ordonanta de plata
In cazul in care creditorul detine informatii suficiente privind solvabilitatea debitorului sau, iar creanta sa este atestata prin inscrisuri, atunci cea mai buna optiune pentru creditor este sa utilizeze una dintre cele doua procedure urgente. Atat procedura somatiei, cat si cea a ordonantei de plata se refera la creante certe, lichide si exigibile. O creanta este certa, atunci cand existenta sa este dincolo de indoiala; este lichida, atunci cand cuantumul sau este determinat sau determinabil; si este exigibila, atunci cand a devenit scadenta.

Procedura somatiei este o procedura speciala si urgenta, ce poate fi utilizata numai pentru recuperarea creantelor reprezentand sume de bani, rezultand din contracte sau din alte inscrisuri, semnate de ambele parti. Ordonanta de plata detine o arie mai restransa de aplicare, in sensul ca ea reglementeaza recuperarea creantelor reprezentand sume de bani, ce decurg din contracte comerciale, definite drept acele contracte incheiate intre comercianti, ori intre comercianti si autoritati contractante.

In timp ce, in procedura somatiei de plata, facturile semnate de debitor reprezinta dovada de baza utilizata in fata instantei, procedura ordonantei de plata permite o mai mare flexibilitate in ceea ce priveste furnizarea dovezilor in instanta. Astfel, un creditor ce utilizeaza aceasta procedura poate depune cu success, pe langa facturi, si alte documente care sa ateste creanta sa fata de debitor, cum ar fi corespondenta cu acesta.

Acesta este un aspect important in aceasta procedura, ce transforma ordonanta de plata intr-o procedura mai avantajoasa pentru creditori, comparativ cu somatia de plata.
Un alt avantaj al ordonantei de plata este faptul ca, in cadrul acestei proceduri, debitorul isi poate recunoaste partial datoria, in timp ce procedura somatiei nu permite o asemenea recunoastere partiala. Astfel, judecatorul poarte emite o decizie in acest sens, iar creditorul isi va putea recupera o parte a creantei sale, in timp ce, pentru restul creantei pretinse, poate introduce o cerere in instanta in temeiul procedurii generale prevazute de Codul de procedura civila.

Procedura generala
Potrivit Codului de procedura civila, care instituie procedura generala privind recuperarea creantelor, inainte de initierea unei actiuni in instanta, creditorul trebuie sa incerce sa solutioneze problema in mod amiabil cu debitorul. In acest sens, creditorul trebuie sa comunice o notificare scrisa debitorului, prin care sa-l invite in scopul solutionarii amiable a problemei. Notificarea trebuie sa includa, drept anexe, toate documentele ce atesta creanta creditorului, si trebuie transmisa cu cel putin 15 zile inainte de data propusa pentru intalnire. Daca partile reusesc sa rezolve problema in mod amiabil, atunci debitorul va plati suma datorata si nicio actiune nu va mai fi introdusa in instanta.

Insa, in cazul in care partile nu ajung la o intelegere, sau daca partile ajung la o intelegere, pe care debitorul o incalca, atunci creditorul poate introduce o actiune in instanta, la care va anexa toate documentele ce atesta faptul ca partile au incercat sa solutioneze problema amiabil inainte de introducerea respectivei actiuni. In lipsa unor asemenea dovezi, actiunea va fi respinsa de instanta.

La fel ca si in cazul procedurilor somatiei si ordonantei de plata, instanta competenta in cadrul procedurii generale este judecatoria sau tribunalul, in functie de cuantumul creantei ce face obiectul litigiului.


HG 1168/2013 aduce modificari privind transferul de deseuri – Modificari 2014

*Se desemneaza autoritatea publica centrala pentru protectia mediului ca autoritate competenta pentru punerea in aplicare a Regulamentului*


Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului este desemnata punct focal pentru Conventia de la Basel in conformitate cu prevederile art. 2 paragraful 7 din aceasta.
Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului indeplineste atributii de autoritate competenta:
a) de expediere, asa cum este ea definita la art. 2 alin. (19) din Regulament;
b) de destinatie, asa cum este ea definita la art. 2 alin. (20) din Regulament;
c) de tranzit, asa cum este ea definita la art. 2 alin. (21) din Regulament.
Atributiile autoritatii publice centrale pentru protectia mediului in calitate de autoritate competenta pentru punerea in aplicare a Regulamentului, prevazute la alin. (3) lit. a)-c) se pun in aplicare de Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, conform prevederilor legale in vigoare.
Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului desemneaza corespondenti responsabili cu informarea sau consilierea persoanelor fizice si juridice care solicita informatii, in conformitate cu prevederile art. 54 din Regulament.

Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului intocmeste si transmite rapoartele prevazute la art. 51 alin. (1) si (2) din Regulament.
Cuantumul costurilor administrative prevazute la art. 29 din Regulament vor fi stabilite prin ordin al ministrului autoritatii publice centrale pentru protectia mediului.
Autoritatea publica centrala pentru protectia mediului comunica Comisiei Europene informatiile prevazute la alin. (5).

(1) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 30.000 lei la 50.000 lei importul, exportul, tranzitul sau transferul intracomunitar de deseuri, daca nu sunt insotite de documentele prevazute in Regulament, respectiv, anexa IA, anexa IB, anexa VII, dupa caz.
(2) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 20.000 lei la 40.000 lei:
a) abaterea de la traseul aprobat, fara informarea autoritatilor care au emis aprobarea;
b) utilizarea unor noi transportatori, fara informarea autoritatilor care au emis aprobarea.
(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 15.000 lei la 30.000 lei:
a) transferul deseurilor mentionate in documentele care insotesc transportul, amestecate cu alte deseuri;
b) transferul deseurilor, ambalate in ambalaje care nu au fost aprobate prin anexa IA din Regulament.
(4) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei:
a) netransmiterea in scris catre autoritatile competente a documentului de circulatie anexa IB din Regulament cu minimum 3 zile inainte de efectuarea transferului de deseuri;
b) netransmiterea catre autoritatile competente a certificarii receptiei deseurilor, in termen de 3 zile de la realizarea acesteia;
c) netransmiterea catre autoritatile competente a certificarii ca operatiunea de valorificare/recuperare a deseurilor a fost finalizata, in termen de 30 de zile de la realizarea acesteia, dar nu mai tarziu de un an de la data receptiei;
d) netransmiterea catre autoritatile competente a certificarii ca operatiunea de valorificare/recuperare finala a deseurilor a fost finalizata, conform art. 15 lit. (e) din Regulament;
e) lipsa semnaturilor pe documentul original al anexei I B sau al anexei VII din Regulament pentru exportul/transferul transfrontalier al deseurilor, dupa caz;
f) lipsa copiilor de pe anexa IA, din care sa rezulte aprobarile autoritatilor implicate, inclusiv conditii speciale privind acordul, dupa caz;
g) lipsa inregistrarilor in registrul al carui model este prevazut in anexa la prezenta hotarare.
(5) Contravenientul poate achita pe loc sau in termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicarii acestuia jumatate din minimul amenzii prevazute la alin. (1)-(4), agentul constatator facand mentiune despre aceasta posibilitate in procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei.
(6) Impotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei si de aplicare a sanctiunii se poate face plangere la instanta competenta, in termen de 15 zile de la data comunicarii procesului-verbal in conditiile legii.


(7) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor prevazute la alin. (1)-(4) se fac de personalul imputernicit din cadrul Garzii Nationale de Mediu potrivit competentelor acesteia.


Cum fac o sponsorizare in 2014

Cum fac o sponsorizare

Sumele acordate ca sponsorizari, pentru acte de mecenat si ca burse private care nu sunt scazute din impozitul pe profit se pot reporta in urmatorii 7 ani consecutivi.

Recuperarea acestor sume se va efectua in ordinea inregistrarii acestora, in aceleasi conditii, la fiecare termen de plata a impozitului pe profit.

Aceasta prevedere completeaza articolul din Codul fiscal, care va ramane in vigoare anul viitor, potrivit caruia contribuabilii care fac cheltuieli de sponsorizare si/sau mecenat si acorda burse private, toate fiind nedeductibile, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente in urmatoarea limita minima:

3 la mie din cifra de afaceri; pentru situatiile in care reglementarile contabile nu definesc indicatorul „cifra de afaceri”, aceasta limita se determina potrivit normelor, se mentioneaza in noului act normativ;
20% din impozitul pe profit datorat.

 

 

 


Cum fac o sponsorizare

Stire oficiala – depunatori la FNI pot solicita restituirea sumelor

Stire oficiala – depunatori la FNI pot solicita restituirea sumelor

 

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a anuntat faptul ca “fostii depunatori la Fondul Nationali de Investitii (FNI), care se regasesc in anexele sentintei penale nr.423/20.03.2007, pot depune cererile de despagubire pentru recuperarea sumelor investite”.

In anexele sentintei penale nr.423/20.03.2007 sunt mentionate 130.798 de
persoane, dar nu si sumele, a caror “valoare se calculeaza pe baza raportului de expertiza contabila extrajudiciara, care se depune individual de catre fiecare creditor”, au precizat oficialii Autoritatii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), raspunzând la o intrebare ECONOMICA.NET.

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS, fosta AVAS), a preluat si de la fosta Comisie Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM, actuala Autoritate de Supraveghere Financiara) toate drepturile si obligatiile in relatia cu investitorii FNI

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) mai avea de platit 29,5 milioane de lei pentru cei 6.114 de pagubiti FNI, inainte de a i se transfera si obligatiile de la CNVM.

Recuperare debite și colectare – Numărul1 în Recuperare Creanțe

Recuperare creante – Declarant PAPNICTRANS SRL

Firma PAPNICTRANS SRL are creante fata de firma VASICTRANS 2003 SRL.

Suma de recuperat: 1170 RON.

Statistici companie PAPNICTRANS SRL

2 marfuri publicate

5 camioane publicate

Statistici companie VASICTRANS 2003 SRL

58 marfuri publicate

2 camioane publicate

Recuperare debite și colectare – Numărul1 în Recuperare Creanțe

COLTUC SI ASOCIATII SAI

Aveți de recuperat facturi restante? Aici găsiți soluții eficiente. Noi suntem Coltuc Si Asociatii Sai

https://coltucsiasociatii.ro/

#coltuc

 

https://issuu.com/factotum.ro/docs/recuperare_debite__i_colectare_coltuc_si_asociatii

 

 

 

 

 

 

Plan de reorganizare în procedura insolvenţei

Plan de reorganizare în procedura insolvenţei

plan de reorganizare în procedura insolvenţei, plan supus confirmării judecătorului sindic de către debitor, administratorul judiciar sau de unul sau mai mulţi creditori în cuprinsul căruia sunt indicate perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului. P. de r. cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor. Planul conţine măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor.

Următoarele categorii de persoane pot propune un p. de r. în condiţiile de mai jos: i) debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, în termen de 30 de zile de la afişarea tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia formulării intenţiei de reorganizare, dacă procedura a fost declanşată de acesta, şi în cazul în care procedura a fost deschisă ca urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori; ii) administratorul judiciar, de la data desemnării sale şi până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe, cu condiţia să îşi fi manifestat această intenţie până la votarea raportului privind existenţa unei posibilităţi reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori, după caz, privind motivele care nu permit reorganizarea debitorilor care nu se află în una din situaţiile care permit aplicarea procedurii simplificate [art. 59 alin. (2), art. 1 alin. (2)]; iii) unul sau mai mulţi creditori care şi-au anunţat această intenţie până la votarea raportului privind existenţa unei posibilităţi reale de reorganizare efectivă a activităţii debitorului ori, după caz, privind motivele care nu permit reorganizarea debitorilor care nu se află în una din situaţiile care permit aplicarea procedurii simplificate, deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe, în termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe. La cererea oricărei părţi interesate, judecătorul-sindic poate scurta, pentru motive temeinice, perioadele arătate. Planul va putea să prevadă fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor două variante de reorganizare. Nu vor putea propune un p. de r. debitorul care, într-un interval de 5 ani anteriori formulării cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite în baza Legii nr. 85/2006 şi nici debitorul care a fost condamnat definitiv pentru falsificare sau pentru infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996 (legea concurenţei) sau ai cărui administratori, directori şi/sau asociaţi au fost condamnaţi definitiv pentru: bancrută frauduloasă, gestiune frauduloasă, abuz de încredere, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, infracţiuni de fals ori infracţiuni prevăzute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii. Nerespectarea termenelor de propunere a planului conduce la decăderea părţilor respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare şi, ca urmare, la trecerea, din dispoziţia judecătorului-sindic, la faliment (art. 94 din Legea nr. 85/2006). P. de r. indică perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului, şi cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor. P. de r. cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor. Executarea p. de r. nu va putea depăşi 3 ani, socotiţi de la data confirmării. Termenele de plată stabilite prin contracte — inclusiv de credit sau de leasing – pot fi menţinute prin plan, chiar dacă depăşesc perioada de 3 ani. Aceste termene pot fi şi prelungite, cu acordul expres al creditorilor, dacă iniţial erau mai scurte de 3 ani. După realizarea tuturor obligaţiilor din plan şi închiderea procedurii de reorganizare, aceste plăţi vor continua conform contractelor din care rezultă. La recomandarea administratorului judiciar, după trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, această perioadă va putea fi extinsă cu cel mult încă o perioadă de un an, dacă propunerea este votată de cel puţin două treimi din creditorii aflaţi în sold la acea dată. P. de r. va menţiona: i) categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate, în sensul legii; ii) tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate; iii) dacă şi în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii din societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită vor fi descărcaţi de răspundere; iv) ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment; valoarea estimativă se va calcula la data propunerii planului. Planul va specifica măsurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, cum ar fi: A) păstrarea, în întregime sau în parte, de către debitor, a conducerii activităţii sale, inclusiv dreptul de dispoziţie asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea
activităţii sale de către administratorul judiciar desemnat în condiţiile legii; B) obţinerea de resurse financiare pentru susţinerea realizării planului şi sursele de provenienţă a acestora; C) transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului către una ori mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior ori ulterior confirmării planului; D) fuziunea debitorului, în condiţiile legii; E) lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat ori în bloc, libere de orice sarcini, sau darea în plată a acestora către creditorii debitorului, în contul creanţelor pe care aceştia le au faţă de averea debitorului. Darea în plată a bunurilor debitorului către creditorii săi va putea fi efectuată doar cu condiţia prealabilă a acordului scris al acestora cu privire la această modalitate de stingere a creanţei lor; F) lichidarea parţială sau totală a activului debitorului în vederea executării planului se face de lichidator sub controlul judecătorului-sindic potrivit art. 116-120 din lege; G) modificarea sau stingerea garanţiilor reale, cu acordarea obligatorie, în beneficiul creditorului garantat, a unei garanţii sau protecţii echivalente; H) prelungirea datei scadenţei, precum şi modificarea ratei dobânzii, a penalităţii sau a oricărei alte clauze din cuprinsul contractului ori a celorlalte izvoare ale obligaţiilor sale; I) modificarea actului constitutiv al debitorului, în condiţiile legii; J) emiterea de titluri de valoare de către debitor sau oricare dintre persoanele menţionate la lit. C) şi D), în condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi de Legea nr. 297/2004. Pentru înscrierea în plan a unei emisiuni de titluri de valoare este necesar acordul expres, în scris, al creditorului care urmează să primească titlurile de valoare emise, acord ce se va da înainte de admiterea planului de către judecătorul-sindic. K) prin derogare de la prevederile lit. J), planul de reorganizare nu poate prevedea conversia creanţelor bugetare în titluri de valoare; L) inserarea în actul constitutiv al debitorului – persoană juridică -sau al persoanelor menţionate la lit. C) şi D) a unor prevederi: i) de prohibire a emiterii de acţiuni fără drept de vot; ii) de determinare, în cazul diferitelor categorii de acţiuni ordinare, a unei distribuţii corespunzătoare a votului între aceste categorii; iii) în cazul categoriilor de acţiuni preferenţiale cu dividend prioritar faţă de alte categorii de acţiuni, de reglementare satisfăcătoare a numirii administratorilor reprezentând categoriile de acţiuni respective în ipoteza neonorării obligaţiei de plată a dividendelor. Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990 şi ale Legii nr. 297/2004 planul propus de creditori poate prevedea modificarea, fară acordul statutar al membrilor sau asociaţilor/acţionarilor debitorului, a actului constitutiv, dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: i) planul propus de debitor oferă o recuperare mai redusă a creanţelor debitorului; ii) în caz de faliment, membrilor sau asociaţilor/acţionarilor debitorului nu li s-ar cuveni nimic din distribuire; iii) membrii sau asociaţii/acţionarii debitorului refuză să participe la planul propus de creditori. înregistrarea menţiunii în registrul comerţului va fi solicitată de administratorul judiciar pe cheltuiala debitorului, pe baza hotărârii de confirmare a planului de reorganizare, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a lV-a (art. 95 din Legea nr. 85/2006). în vederea administrării eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separată de creanţe, compusă numai din acele creanţe chirografare care aparţin furnizorilor fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi. Lista acestor creanţe trebuie confirmată de administratorul judiciar. Planul va stabili acelaşi tratament pentru fiecare creanţă din cadrul unei categorii distincte, cu excepţia cazului în care deţinătorul unei creanţe din categoria respectivă consimte un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa (art. 96 din Legea nr. 85/2006).

Nu se consideră modificare a creanţei sau a condiţiilor de realizare a acesteia situaţia în care planul propus prevede revenirea la condiţiile de realizare a creanţei anterioare survenirii evenimentelor care au condus la modificarea condiţiilor respective, cum ar fi neplata uneia sau a mai multor rate scadente ale unui împrumut, la termenele şi în condiţiile stipulate în contract, care conduce la accelerarea plăţii întregului rest al împrumutului (art. 97 din Legea nr. 85/2006).

Câte o copie de pe planul propus va fi depusă la grefa tribunalului şi la oficiul registrului comerţului sau, după caz, la registrul societăţilor agricole şi va fi comunicată debitorului, prin administratorul special, administratorului judiciar şi comitetului creditorilor. Dacă au fost exprimate mai multe intenţii de depunere a unor p. de r., judecătorul-sindic va fixa un termen maxim până la care acestea pot fi depuse, astfel încât votarea planurilor admise să se facă în aceeaşi şedinţă a adunării generale a creditorilor (art. 98 din Legea nr. 85/2006).

Administratorul judiciar va publica în termen de 5 zile de la depunerea planului un anunţ referitor la acesta în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu indicarea celui care l-a propus, a datei când se va vota cu privire la plan în adunarea creditorilor, precum şi a faptului că este admisibilă votarea prin corespondenţă. Şedinţa adunării creditorilor în care se va exprima votul asupra planului de reorganizare se va ţine în termen de 20-30 de zile de la publicarea anunţului. P. de r., inclusiv anexele, se va comunica în format electronic, scanat, prin grija administratorului judiciar, prin e-mail sau prin postare pe site-ul acestuia. Acţionarii şi creditorii cu titluri de valoare la purtător vor trebui să depună originalele la administrator cu cel puţin 5 zile înainte de data fixată pentru exprimarea votului, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a vota. Din momentul publicării, toate părţile interesate vor fi socotite că au cunoştinţă de plan şi de data de exprimare a votului. în toate cazurile, debitorul va asigura posibilitatea consultării planului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului (art. 99 din Legea nr. 85/2006).

La începutul şedinţei de vot, administratorul judiciar va informa creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris. Fiecare creanţă beneficiază de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercita în categoria de creanţe din care face parte creanţa respectivă. Următoarele creanţe constituie categorii distincte de creanţe, care votează separat: i) creditorii cu creanţe garantate; ii) creditorii bugetari; iii) creditorii chirografari – furnizori fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi; iv) ceilalţi creditori chirografari. Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creanţe dacă în categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanţelor din acea categorie. Creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlaţi sau se află sub control comun cu debitorul, în sensul legislaţiei pieţei de capital, pot participa la şedinţă, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acordă mai puţin decât ar primi în cazul falimentului (art. 100 din Legea nr. 85/2006). Judecătorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Jude-cătorul-sindic poate să ceară unui practician în insolvenţă să îşi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui. Planul va fi confirmat dacă vor fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: A) cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de plăţi, dintre cele care constituie categorii distincte de creanţe conform art. 100 alin. (3), acceptă sau sunt socotite că acceptă planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să accepte planul; B) în cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanţelor a acceptat planul; C) fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan. Tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: i) nici una dintre categoriile care resping planul şi nici o creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului; ii) nici o categorie sau nici o creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale; iii) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nici o categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 100 alin. (3), nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului. Doar un singur p. de r. va fi confirmat. Confirmarea unui p. de r. împiedică propunerea, admiterea, votarea sau confirmarea oricărui alt plan. Modificarea p. de r. se poate face oricând pe parcursul procedurii, cu respectarea condiţiilor de vot şi de confirmare prevăzute de lege. Dacă modificarea planului este propusă de debitor, ea va trebui să fie aprobată de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor (art. 101 din Legea nr. 85/2006).

Când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. în cazul intrării în faliment ca urmare a eşuării planului sau a unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă şi irevocabilă împotriva debitorului. Pentru executarea silită a acestor creanţe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentinţa de confirmare a planului. Creditorii conservă acţiunile lor, pentru întreaga valoare a creanţelor, împotriva codebitorilor şi a fidejusorilor debitorului, chiar dacă au votat pentru acceptarea planului. Dacă nici un plan nu este confirmat şi termenul pentru propunerea unui plan a expirat, judecătorul-sindic va dispune începerea de îndată a procedurii falimentului (art. 102 din Legea nr. 85/2006). V. adunare generală a asociaţilor, creanţe în procedura insolvenţei, administrator judiciar, procedură simplificată, administrator, director, asociat, faliment, grup de interes economic, societate în nume colectiv, asociat comanditat, societate în comandită, fuziune, lichidare, lichidator, dohândă, act constitutiv, acţiune, vot, dividend, registrul comerţului, oficiul registrului comerţului, societate agricolă, administrator special, comitetul creditorilor, adunare generală a creditorilor, Buletinul procedurilor de insolvenţă, piaţă reglementată, practician în insolvenţă. plata anticipată a dobânzii v. dobândă.

Plată a indemnizaţiei de asigurare (despăgubirii)

Plată a indemnizaţiei de asigurare (despăgubirii)

plată a indemnizaţiei de asigurare (despăgubirii), operaţiune prin care asigurătorul plăteşte, la producerea riscului asigurat, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea ori suma asigurată, denumită indemnizaţie, rezultată din contractul de asigurare, în limitele şi la termenele convenite (art. 9 din Legea nr. 136/1995).

Avizarea şi constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea şi plata despăgubirilor ori a sumelor asigurate se efectuează în condiţiile legii şi ale normelor adoptate în baza legii de C.S.A., pentru asigurările obligatorii, sau ale contractului de asigurare, în cazul asigurărilor facultative (art. 8 din Legea nr. 136/1995). Asiguratul este obligat să comunice asigurătorului producerea riscului asigurat, în termenul prevăzut în contractul de asigurare. în caz de neîndeplinire a acestei obligaţii, asigurătorul are dreptul să refuze plata indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei. Comunicarea producerii riscului asigurat se poate face şi către brokerul de asigurare care, în acest caz, are obligaţia de a face la rândul său comunicarea către asigurător, în termenul prevăzut în contractul de asigurare (art. 19 din Legea nr. 136/1995). în cazurile stabilite prin contractul de asigurare, în asigurările de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul nu datorează indemnizaţie, dacă riscul asigurat a fost produs cu intenţie de către asigurat sau către beneficiar ori de către un membru din conducerea persoanei
juridice asigurate, care lucrează în această calitate. Aceste dispoziţii se aplică, dacă părţile convin, şi în cazul în care riscul asigurat a fost produs de către: i) persoanele fizice majore care, în mod statornic, locuiesc şi gospodăresc împreună cu asiguratul sau beneficiarul; ii) prepuşii asiguratului sau ai beneficiarului. în cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul va plăti indemnizaţia de asigurare în condiţiile prevăzute de contractul de asigurare. în situaţia în care părţile nu se înţeleg asupra cuantumului indemnizaţiei de asigurare, suma care nu face obiectul litigiului va fi plătită de asigurător înainte ca acesta să se fi soluţionat prin negocieri sau de către instanţă judecătorească (art. 20 din Legea nr. 136/1995). în limitele indemnizaţiei plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării contra celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepţia asigurărilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, şi împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia. Asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea dreptului de regres. Asigurătorul poate renunţa, în totalitate sau în parte, la exercitarea dreptului de regres (art. 22 din Legea nr. 136/1995). 1. în cazul asigurărilor de bunuri, despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi nici suma la care s-a făcut asigurarea, în contractul de asigurare poate fi stipulată o clauză conform căreia asiguratul rămâne propriul său asigurător pentru o franşiză sau o sumă determinată care nu se despăgubeşte de către asigurător (art. 27 din Legea nr. 136/1995). în cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă asigurată, inferioară valorii bunului, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului, dacă nu s-a convenit altfel prin contract (art. 28 din Legea nr. 136/1995). în cazul existenţei mai multor asigurări încheiate pentru acelaşi bun, fiecare asigurător este obligat la plată, proporţional cu suma asigurată şi până la concurenţă acesteia, fără ca asiguratul să poată încasa o despăgubire mai mare decât prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului. Asiguratul are obligaţia să declare existenţa altor asigurări pentru acelaşi bun la asigurători diferiţi, atât la încheierea contractului de asigurare, cât şi pe parcursul executării acestuia (art. 29 din Legea nr. 136/1995). 2. în
cazul asigurărilor de persoane (asigurări de viaţă, asigurări de accidente şi boală, asigurări de sănătate) indemnizaţia de asigurare se plăteşte asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. în cazul decesului asiguratului, dacă nu s-a desemnat un beneficiar, indemnizaţia de asigurare se plăteşte moştenitorilor legali ai asiguratului (art. 32 din Legea nr. 136/1995). Desemnarea beneficiarului se poate face fie la încheierea contractului de asigurare, fie în cursul executării acestuia, prin declaraţia scrisă comunicată asigurătorului de către asigurat sau de contractantul asigurării, cu acordul asiguratului, ori prin testament. înlocuirea sau revocarea beneficiarului se poate face oricând în cursul executării contractului (art. 33 din Legea nr. 136/1995). Dacă asiguratul nu a dispus altfel, atunci când sunt mai mulţi beneficiari desemnaţi, aceştia au drepturi egale asupra indemnizaţiei de asigurare (art. 34 din Legea nr. 136/1995).

Asigurătorul nu datorează indemnizaţia de asigurare, dacă riscul asigurat a fost produs prin sinuciderea asiguratului în termen de 2 ani de la încheierea contractului de asigurare sau prin comiterea cu intenţie de către asigurat ori beneficiar a unor fapte grave prevăzute în contractul de asigurare. Dacă un beneficiar a produs intenţionat decesul asiguratului, indemnizaţia de asigurare se plăteşte celorlalţi beneficiari desemnaţi sau, în lipsa acestora, moştenitorilor legali ai asiguratului (art. 35 din Legea nr. 136/1995).

Indemnizaţia de asigurare se datorează, independent de sumele cuvenite asiguratului sau beneficiarului din asigurările sociale, de repararea prejudiciului de cei răspunzători de producerea sa, precum şi de sumele primite de la alţi asigurători în temeiul altor contracte de asigurare. Creditorii asiguratului nu au dreptul să urmărească indemnizaţia de asigurare cuvenită beneficiarului sau moştenitorului legal, după caz (art. 38 din Legea nr. 136/1995). 3. în asigurările de răspundere civilă, asigurătorul plăteşte despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului. Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit pe cel păgubit (art. 44 din Legea nr. 136/1995). Despăgubirea se stabileşte şi se efectuează în baza asigurării valabile la data producerii accidentului, fără a mai fi necesar acordul asiguratului din cauza căruia s-a produs paguba, ori prin hotărâre judecătorească (art. 43 din Legea nr. 136/1995). 4. în asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum şi tramvaie şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil, în conformitate cu:

i) legislaţia în vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul şi cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut în legislaţia respectivă şi cel prevăzut în contractul de asigurare; ii) legislaţia românească în vigoare, în cazul în care persoanele păgubite sunt cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care este valabil tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, dacă nu există birou naţional pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul (art. 49 din Legea nr. 136/1995). Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri. în caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv. Se acordă despăgubiri şi în cazul în care persoanele care formulează pretenţii de despăgubiri sunt soţul (soţia) sau persoane care se află în întreţinerea proprietarului ori conducătorului vehiculului asigurat, răspunzător de producerea accidentului. Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului (art. 50 din Legea nr. 136/1995). Despăgubirile se acordă şi în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul. Despăgubirile se plătesc şi atunci când persoanele păgubite nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în România. în caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane ori de avariere sau distrugere de bunuri, se acordă despăgubiri dacă vehiculul care a produs accidentul este identificat şi asigurat, chiar dacă autorul accidentului a rămas neidentificat (art. 51 din Legea nr. 136/1995). în cazul în care, pentru acelaşi proprietar de vehicul, la data producerii accidentului, existau mai multe asigurări valabile, despăgubirea se suportă în părţi egale de către toţi asigurătorii. Despăgubirea se va plăti integral de către
asigurătorul la care s-a adresat persoana păgubită, urmând ca ulterior asigurătorul în cauză să se îndrepte împotriva celorlalţi asigurători pentru recuperarea părţii de despăgubire, plătită în numele acestora. Asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul despre încheierea unor astfel de asigurări cu alţi asigurători (art. 52 din Legea nr. 136/1995). în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi. Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercită împotriva asigurătorului prin reprezentanţele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz (art. 54 din Legea nr. 136/1995). Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite. Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului. Despăgubirile se plătesc asiguraţilor dacă aceştia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite şi despăgubirile nu urmează să fie recuperate în următoarele cazuri:

i) accidentul a fost produs cu intenţie; ii) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie; iii) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire; iv) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus vehiculul fără consimţământul asiguratului (art. 58 din Legea nr. 136/1995). Odată cu încasarea despăgubirii, persoanele păgubite vor declara în scris că au fost despăgubite pentru pagubele suferite şi că nu mai au nici o pretenţie de la asigurătorul de răspundere civilă şi asigurat (persoana vinovată) în legătură cu paguba respectivă. în situaţia efectuării plăţii de către asigurătorul de răspundere civilă direct în contul bancar al persoanei păgubite, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului de răspundere civilă eventualele obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii. în cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul, eventuala diferenţă de despăgubire dintre asigurarea facultativă şi asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat (persoana vinovată), dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depăşeşte limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de vehicul, prevăzută de legislaţia în vigoare (art. 55 din Legea nr. 136/1995). 5. în asigurările de credite şi garanţii, asigurările de pierderi financiare, dacă nu s-a convenit altfel prin contractul de asigurare, indemnizaţia pentru asigurarea împotriva riscului de pierderi financiare va cuprinde atât dauna efectivă, cât şi pierderea de profit, precum şi cheltuielile generale şi cele decurgând direct sau indirect din producerea riscului asigurat (art. 44^2 din Legea nr. 136/1995). 6. în materia asigurării obligatorii a locuinţelor, în cazul producerii unuia dinlre riscurile asigurate obligatoriu, cererea de despăgubire se poate face numai de beneficiarii PAD (poliţa de asigurare împotriva dezastrelor naturale) şi va fi adresată asigurătorului care a emis poliţa. Au calitatea de beneficiari ai PAD următoarele categorii de persoane: I) în cazul persoanelor fizice: a) proprietarii construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, asigurate în condiţiile legii; b) persoanele desemnate expres în PAD ca beneficiari de către proprietarii prevăzuţi la lit. a); c) succesorii legali şi/sau testamentari ai persoanelor prevăzute la lit. a), în cazul în care acestea au decedat, cu aplicarea corespunzătoare a legislaţiei în domeniul succesoral, dacă nu există beneficiar desemnat potrivit lit. b); II) în cazul persoanelor juridice: a) proprietarii construcţiilor cu destinaţia de locuinţă, asigurate în condiţiile legii; b) în cazul locuinţelor aflate în proprietatea statului sau a unităţilor admi-nistrativ-teritoriale, persoanele sau autorităţile desemnate, în condiţiile legii, să le administreze. în cazul în care beneficiarii proprietari ai construcţiilor cu destinaţia de locuinţă sunt minori, cererile de despăgubire se fac în numele acestora de către reprezentanţii legali, desemnaţi în condiţiile legii (art. 3, art. 18 din Legea nr. 260/2008). Constatarea şi evaluarea prejudiciilor, precum şi stabilirea cuantumului despăgubirii se fac de către asigurătorul care a eliberat PAD, în conformitate cu normele emise de C.S.A. în aplicarea legii. în cazul proprietarilor care beneficiază de subvenţionarea primei de asigurare, cererea de despăgubire se adresează direct PAID (Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor) şi, prin derogare de la prevederile anterioare, constatarea şi evaluarea prejudiciilor, respectiv lichidarea daunelor se pot face şi de o societate desemnată conform normelor emise de C.S.A. Constatarea şi evaluarea prejudiciilor, precum şi finalizarea dosarelor de daună se vor face în termenele şi condiţiile stabilite de C.S.A. prin normele de aplicare a legii. Plata despăgubirilor se va face de societatea care a efectuat constatarea şi evaluarea, în termenul prevăzut prin normele emise de C.S.A. în aplicarea legii. Pentru neplata la termen a despăgubirilor se calculează penalităţi care se plătesc persoanei asigurate, în condiţiile şi în cuantumul stabilite de C.S.A. Sumele cuvenite ca despăgubire pot fi consemnate în conturi bancare deschise de beneficiarii asigurării sau în numerar. Despăgubirile acordate de PAID pentru daunele acoperite prin PAD nu pot depăşi valoarea sumei asigurate obligatoriu. PAID decontează asigurătorilor autorizaţi numai cheltuielile efectuate cu activitatea de constatare a prejudiciilor rezultate în urma producerii riscurilor asigurate obligatoriu, precum şi despăgubirea acordată ca urmare a producerii riscurilor asigurate (art. 19 din Legea nr. 260/2008). Asigurătorii autorizaţi vor plăti asiguraţilor numai contravaloarea costurilor de reparaţii/înlocuire referitoare la prejudiciile cauzate de producerea riscului asigurat, în limita sumei totale asigurate prin PAD (art. 20 din Legea nr. 260/2008). Asigurătorii au dreptul să refuze plata despăgubirilor în cazul în care, în termen de 60 de zile de la producerea riscului asigurat, beneficiarii nu au înştiinţat asigurătorul despre acest fapt şi dacă din acest motiv nu s-au putut determina cauza producerii riscului asigurat şi întinderea prejudiciului (art. 21 din legea nr. 260/2008). Pentru riscurile constând în daunele produse construcţiilor cu destinaţia de locuinţă de oricare dintre formele de manifestare a dezastrului, ca efect direct sau indirect al producerii dezastrului natural, sumele plătite de asigurător asiguratului cu titlu de despăgubire, în baza PAD, se constituie după cum urmează:

i) valoarea asigurată obligatoriu sau, după caz, parte din aceasta, corespunzătoare valorii pagubei, se încasează de asigurător de la PAID, în conformitate cu normele emise de C.S.A. în aplicarea legii; ii) calculul despăgubirii pentru suma asigurată prin PAD se va face pe baza asigurării de prim risc (art. 22 din Legea nr. 260/2008). Persoanele fizice sau juridice care nu îşi asigură locuinţele aflate în proprietate, în condiţiile legii, nu beneficiază, în cazul producerii unuia dintre dezastrele naturale definite potrivit legii, de niciun fel de despăgubiri de la bugetul de stat sau de la bugetul local pentru prejudiciile produse locuinţelor. Persoanele fizice despăgubite, în condiţiile legii, pentru pagubele rezultate în urma producerii unui dezastru natural nu beneficiază de prevederile Legii nr. 114/1996, referitoare la acordarea locuinţelor sociale (art. 6, art. 23 din legea nr. 260/2008). V. risc asigurat, poliţă de asigurare împotriva dezastrelor naturale (PAD), asigurător, Pool-ul de Asigurare împotriva Dezastrelor (PAID), asigurat, suma asigurată, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, asigurare obligatorie, asigurare facultativă, broker de asigurare, asigurare de bunuri, asigurare de răspundere civilă, beneficiar al asigurării, asigurare de persoane, asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, franşiză, asigurare de viaţă, asigurare de accidente şi boală, contractant al asigurării, asigurare de credite şi garanţii, asigurările de pierderi financiare, Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.

Procedura insolvenţei

Procedura insolvenţei

procedura insolvenţei, ansamblu de reguli prin care se urmăreşte plata datoriilor debitorului aflat în stare de insolvenţă faţă de creditorii săi. Este o procedură colectivă la care participă toţi creditorii recunoscuţi ai debitorului aflat în insolvenţă în scopul obţinerii fondurilor băneşti pentru plata datoriilor acestuia, în condiţiile stabilite diferenţiat pe categorii de debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe un plan de reorganizare sau prin faliment. 1) Căile de realizare a p.i. prevăzute de lege sunt: a) procedura generală (procedura prevăzută de lege, prin care un debitor aflat în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege intră, după perioada de observaţie, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului) şi b) procedura simplificată (procedura prevăzută de lege, prin care debitorul care îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de maximum 60 de zile).

2) Modalităţile de realizare a p.i. prevăzute de lege sunt: a) procedura reorganizării judiciare (procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor; procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, împreună sau separat: restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului; restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social; restrângerea activităţii prin lichidarea unor bunuri din averea debitorului);

b) procedura falimentului (procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat). 3) P.i. are caracter: a) judiciar – procedura la care este supus debitorul aflat în insolvenţă este o procedură judiciară; toate actele şi operaţiunile specifice p.i. sunt reglementate de lege şi se realizează sub control judiciar de către organele învestite cu aplicarea procedurii; b) personal – în funcţie de categoria din care face parte, debitorului aflat în stare de insolvenţă i se va aplica procedura generală sau procedura simplificată; c) colectiv (concursual) – toţi creditorii recunoscuţi ai debitorului participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor în modalităţile prevăzute de lege; d) caracter de remediu sau, după caz, de executare silită – aplicarea procedurii reorganizării judiciare reprezintă un remediu pentru activitatea debitorului, pe când procedura falimentului constituie un instrument de executare silită asupra averii debitorului.

4) P.i. se aplică debitorului, cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) debitorul trebuie să facă parte din categoriile de persoane cărora li se aplică procedura insolvenţei, şi anume: societăţile comerciale, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile agricole, grupurile de interes economic, orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice; b) debitorul să se afle în stare de insolvenţă sau insolvenţă iminentă.

5) Participanţii la p.i. Organele care aplică p.i. sunt: instanţele judecătoreşti (tribunalul şi curtea de apel), judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul. Un rol important la realizarea p.i. îl au şi adunarea generală a creditorilor, comitetul creditorilor şi administratorul special, a) Tribunalul are competenţa de aplicare a p.i. (ratione materie), indiferent de valoarea creanţelor creditorilor. Competenţa tribunalului priveşte şi societăţile comerciale cu capital de stat. Competenţa teritorială aparţine tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul debitorului, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Toate cererile, acţiunile şi operaţiunile care îşi au originea în p.i. sunt de competenţa tribunalului, b) Curtea de apel este competentă să soluţioneze recursul împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul-sindic în cadrul p.i.

c) Judecătorul-sindic are statutul juridic al unui judecător al tribunalului. Preşedintele tribunalului desemnează pe judecătorii tribunalului care vor avea calitatea de judecător-sindic şi vor exercita atribuţiile prevăzute de lege pentru aplicarea p.i. în îndeplinirea atribuţiilor sale, judecătorul-sindic nu este reprezentantul debitorului sau al creditorilor; el acţionează în calitate de magistrat, actele sale fiind obligatorii atât pentru debitor, cât şi pentru creditori. Potrivit legii, atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente p.i. în îndeplinirea atribuţiilor sale, judecătorul-sindic pronunţă hotărâri, care, după caz, sunt sentinţe sau încheieri; hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive
şi executorii şi pot fi atacate separat cu recurs la curtea de apel. Obligaţiile judecătorului-sindic încetează prin înlocuire sau închiderea procedurii, d) Administratorul judiciar acţionează ca mandatar al justiţiei. Legea reglementează condiţiile pentru desemnarea administratorului judiciar, precum şi atribuţiile sale, judecătorul-sindic având posibilitatea de a-i stabili, prin încheiere, orice alte atribuţii, cu exceptarea celor prevăzute de lege în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic. Administratorul judiciar are obligaţia ca, la fiecare termen de continuare a procedurii, să prezinte un raport judecătorului-sindic cu descrierea modului în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile, precum şi justificarea cheltuielilor efectuate. Măsurile luate de administratorul judiciar în exercitarea atribuţiilor sale pot fi contestate de orice persoană interesată; contestaţia se soluţionează de judecătorul-sindic în termen de 10 zile de la data înregistrării ei. în cursul p.i. judecătorul-sindic poate dispune înlocuirea administratorului judiciar, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, pentru motive temeinice. e) Lichidatorul este desemnat după aceleaşi reguli ca şi administratorul judiciar. în calitate de lichidator poate fi desemnat şi administratorul judiciar desemnat anterior. Lichidatorul are obligaţia ca, la fiecare termen de continuare a procedurii, să prezinte judecă-torului-sindic un raport asupra îndeplinirii atribuţiilor sale, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate. Măsurile luate de lichidator în exercitarea atribuţiilor sale pot fi contestate de orice persoană interesată; contestaţia se soluţionează de judecătorul-sindic în termen de 10 zile de la data înregistrării ei. Judecătorul-sindic îl poate înlocui pe lichidator, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, în orice stadiu al procedurii, numai pentru motive temeinice, f) Adunarea creditorilor cuprinde pe toţi creditorii cunoscuţi ai debitorului supus p.i.; reprezintă, fără a avea personalitate juridică, cadrul juridic în care creditorii discută şi aprobă, în condiţiile legii, actele şi operaţiunile privind desfăşurarea p.i. Adunarea are ca atribuţii principale: alege comitetul creditorilor; analizează situaţia debitorului; analizează şi aprobă rapoartele comitetului creditorilor; discută măsurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator; dezbate şi votează planul de reorganizare, g) Comitetul creditorilor este desemnat de judecătorul-sindic sau ales de adunarea creditorilor; potrivit legii, are următoarele atribuţii: să analizeze situaţia debitorului şi să facă recomandări adunării creditorilor cu privire la continuarea activităţii debitorului şi la planurile de reorganizare propuse; să negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul care doreşte să fie desemnat de către creditori în dosar condiţiile numirii şi să recomande adunării creditorilor astfel de numiri; să ia cunoştinţă despre rapoartele întocmite de administratorul judiciar sau de lichidator, să le analizeze şi, dacă este cazul, să facă contestaţii la acestea; să întocmească rapoarte, pe care să le prezinte adunării creditorilor, privind măsurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator şi efectele acestora şi să propună, motivat, şi alte măsuri; să solicite ridicarea dreptului de administrare al debitorului; să introducă acţiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute de debitor în dauna creditorilor, atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator. ^Administratorul special este desemnat de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor. Rolul acestuia este diferit: în perioadele de procedură, administratorul special este împuternicit să efectueze în numele şi pe seama debitorului actele de administrare necesare, iar după ridicarea dreptului de administrare, mandatul administratorului special se reduce la reprezentarea intereselor acţionarilor/ asociaţilor.

6) Desfăşurarea p.i. A) Deschiderea p.i. Procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori, precum şi de orice alte persoane sau instituţii prevăzute expres de lege; debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului cererea în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă; va putea să introducă cerere şi debitorul în cazul căruia apariţia stării de insolvenţă este iminentă. De asemenea, orice creditor îndreptăţit poate să solicite deschiderea p.i. împotriva unui debitor aflat în stare de insolvenţă; în cerere, creditorul va indica aplicarea procedurii generale sau a procedurii simplificate, în funcţie de categoria din care face parte debitorul. Judecătorul-sindic verifică cererea introductivă şi se pronunţă prin încheiere sau sentinţă: a) cu privire la cererea debitorului, judecătorul-sindic poate pronunţa, în funcţie de situaţie, o încheiere de deschidere a procedurii generale sau o încheiere de deschidere a procedurii simplificate; b) cu privire la cererea creditorului, în cazul în care debitorul contestă, în termenul legal, că ar fi în stare de insolvenţă, judecătorul-sindic va soluţiona contestaţia şi va dispune prin sentinţă, după caz: respingerea contestaţiei şi deschiderea procedurii generale, dacă se stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, acesta nemaiavând dreptul să solicite reorganizarea judiciară; admiterea contestaţiei debitorului şi respingerea cererii creditorilor, considerată ca lipsită de efect chiar de la data înregistrării ei, dacă se stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă; în cazul în care debitorul nu contestă că ar fi în stare de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a-şi reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va dispune, prin sentinţă, deschiderea procedurii generale; dacă din declaraţia debitorului, făcută până la data pronunţării sentinţei, rezultă că se încadrează într-una din categoriile debitorilor
supuşi procedurii simplificate sau că a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii simplificate. Prin încheierea/sentinţa de deschidere a procedurii generale, judecătorul-sindic va desemna un administrator judiciar, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator, în condiţiile legii. Desfăşurarea p.i. reclamă cunoaşterea situaţiei debitorului, pentru a se putea lua măsurile care se impun, în acest scop debitorul având obligaţia să depună actele necesare şi să furnizeze informaţiile care îi sunt solicitate. Deschiderea p.i. are următoarele efecte:

a) ridicarea dreptului debitorului de a-şi mai administra averea (dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra şi de a dispune de bunurile din avere) dacă acesta nu şi-a declarat intenţia de reorganizare; b) suspendarea acţiunilor judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale; c) suspendarea cursului prescripţiei privind acţiunile pentru realizarea creanţelor împotriva debitorului;

d) suspendarea curgerii dobânzilor, majorărilor şi penalităţilor; legea prevede că nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior datei deschiderii procedurii; sunt exceptate creanţele garantate; e) interdicţia înstrăinării acţiunilor sau părţilor sociale; f) suspendarea tranzacţionării pe pieţele reglementate a acţiunilor emise de debitor. B) Primele măsuri. După deschiderea procedurii prin hotărârea judecătorului-sindic, trebuie luate primele măsuri pentru realizarea p.i.; a) notificarea deschiderii procedurii; potrivit legii, în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor (menţionaţi în lista depusă de debitor sau întocmită în condiţiile legii), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat, pentru efectuarea menţiunii; notificarea se realizează conform prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă; b) declararea, verificarea şi înscrierea în tabelul preliminar şi definitiv a creanţelor creditorilor: potrivit legii, cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în sentinţa de deschidere a procedurii; cererile de creanţe vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului; cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu. Administratorul
judiciar va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe; în acest scop, administratorul judiciar va putea solicita explicaţii de la debitor, va putea să poarte discuţii cu fiecare creditor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informaţii şi documente suplimentare. Ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului; acesta va fi, totodată, afişat de grefă la uşa instanţei, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de afişare, şi va fi comunicat debitorului; după afişare, creditorii înscrişi în tabelul preliminar de creanţe pot participa la adunările creditorilor; debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creanţe; după ce toate contestaţiile la creanţe au fost soluţionate, administratorul judiciar/lichidatorul va înregistra, de îndată, la tribunal şi va avea grijă să fie afişat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia – garantată sau negarantată – a fiecărei creanţe; c) rapoartele administratorului judiciar: în actuala reglementare, administratorul judiciar trebuie să întocmească două rapoarte pe care să le supună judecătorului-sindic, şi anume: un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală, raport care trebuie întocmit de administratorul judiciar şi supus judecătorului-sindic în maximum 30 de zile de la desemnarea sa; un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului aflat în perioada de observaţie, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă; acest raport trebuie întocmit de administratorul judiciar şi supus judecătorului-sindic în maximum 60 de zile de la desemnarea sa. Pe baza raportului administratorului judiciar, judecătorul va dispune, în condiţiile legii, fie continuarea perioadei de observaţie în procedura generală, pentru a analiza şansele de redresare a debitorului, în baza unui plan de reorganizare, fie intrarea în procedura simplificată, adică în procedura falimentului. C) Planul de reorganizare. în cazul aplicării procedurii reorganizării judiciare, achitarea datoriilor debitorului persoană juridică se face conform programului de plată a creanţelor; aceasta presupune întocmirea, aprobarea, implementarea şi respectarea unui plan de reorganizare. Potrivit legii, au dreptul de a propune un plan: debitorul, administratorul judiciar, unul sau mai mulţi creditori. Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului, şi va cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor; în mod obligatoriu planul de reorganizare va cuprinde programul de plată a creanţelor. Planul poate fi propus până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data afişării tabelului definitiv de creanţe. D) Reorganizarea judiciară. Dacă un plan de reorganizare a fost confirmat de către judecătorul-sindic, acesta trebuie pus în aplicare în scopul redresării activităţii debitorului şi, pe cale de consecinţă, al plăţii creanţelor creditorilor; aplicarea planului de reorganizare presupune continuarea activităţii debitorului şi implementarea măsurilor stabilite prin plan. Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani, socotiţi de la data confirmării de către judecătorul-sindic. La recomandarea administratorului judiciar, după trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, această perioadă va putea fi extinsă cu cel mult încă o perioadă de un an, dacă propunerea este votată de cel puţin două treimi din creditorii aflaţi în sold la acea dată. în cazul nerealizării planului de reorganizare, judecătorul-sindic va dispune începerea procedurii falimentului. E) Falimentul. Procedura falimentului constă într-un ansamblu de acte juridice şi operaţiuni care privesc: hotărârea de intrare în faliment; stabilirea masei active; efectuarea lichidării bunurilor din averea debitorului; distribuirea sumelor de bani realizate din lichidarea bunurilor din averea debitorului; închiderea procedurii falimentului.

7) închiderea p.i. După parcurgerea operaţiunilor prevăzute de lege, p.i. urmează să se închidă. Cazurile generale de închidere a p.i. sunt, potrivit legii: a) nedepunerea niciunei cereri de admitere a creanţelor; b) inexistenţa unor bunuri în averea debitorului. Procedura reorganizării judiciare va fi închisă de judecătorul-sindic, prin sentinţă, dacă au fost îndeplinite toate obligaţiile de plată asumate prin planul de reorganizare confirmat; dacă în urma nerealizării planului de reorganizare devine o procedură a falimentului, aceasta se va închide ca procedură a falimentului. Procedura falimentului va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite şi când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. în urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice, dispunând şi radierea acestora. Procedura falimentului va fi închisă dacă creanţele au fost complet acoperite prin distribuirile făcute; judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de închidere a procedurii falimentului şi de radiere a debitorului din registrul în care este înmatriculat. închiderea p.i. are următoarele efecte: a) descărcarea judecătorului-sindic de îndatoririle şi responsabilităţile sale; b) descărcarea debitorului de obligaţiile anterioare.

8) Cheltuielile p.i. Toate cheltuielile aferente p.i., inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului. Plăţile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţii emise de debitor sau, după caz, de administratorul judiciar, iar în cursul falimentului, de lichidator. Cheltuielile aferente procedurii sunt considerate cheltuieli de lichidare [v. şi procedura falimentului; procedura reorganizării judiciare; reguli procedurale aplicabile în procedura insolvenţei].

procedura insolvenţei, procedura generală aplicabilă următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă sau de insolvenţă iminentă: societăţile comerciale; societăţile cooperative; organizaţiile cooperatiste; societăţile agricole; grupurile de interes economic; orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice (art. 1 din Legea nr. 85/2006). Scopul legii este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă (art. 2 din Legea nr. 85/2006). V. insolvenţă, societate comercială, societate cooperativă, organizaţie cooperatistă, societate agricolă, grup de interes economic.

PROCEDURA INSOLVENŢEI, este o procedură colectivă (concursuală) unitară, generală, îndreptată împotriva debitorului care se află în insolvenţă, având ca scop acoperirea pasivului debitorului, fie prin reorganizarea activităţii acestuia sau prin lichidarea unor bunuri din averea lui până la stingerea pasivului, fie prin faliment.

Ordin de plată

Ordin de plată

ordin de plată, orice instrucţiune dată de plătitor sau de beneficiarul plăţii către prestatorul său de servicii de plată prin care se solicită executarea unei operaţiuni de plată (art. 5 pct. 23 din O.U.G. nr. 113/2009). Momentul primirii o. de p. reprezintă momentul în care o. de p., transmis direct de către plătitor ori indirect de către sau prin intermediul unui beneficiar al plăţii, este primit de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului. în cazul în care momentul primirii nu este într-o zi lucrătoare pentru prestatorul de servicii de plată al plătitorului, o. de p. se consideră primit în următoarea zi lucrătoare. Prestatorul de servicii de plată poate stabili o oră-limită aproape de sfârşitul zilei lucrătoare, după care orice o. de p. primit se consideră primit în următoarea zi lucrătoare (art. 141 din O.U.G. nr. 113/2009). în cazul în care utilizatorul serviciilor de plată care iniţiază un o. de p. şi prestatorul său de servicii de plată convin ca executarea o. de p. să înceapă într-o anumită zi sau la sfârşitul unei anumite perioade ori în ziua în care plătitorul a pus fonduri la dispoziţia prestatorului său de servicii de plată, momentul primirii este considerat ziua convenită. în cazul în care ziua convenită nu este o zi lucrătoare pentru prestatorul de servicii de plată, o. de p. se consideră primit în următoarea zi lucrătoare (art. 142 din O.U.G. nr. 113/2009). în cazul în care prestatorul de servicii de plată refuză executarea unui o. de p., refuzul şi, dacă este posibil, motivele refuzului, precum şi procedura de remediere a oricăror erori de fapt care au condus la refuz sunt notificate utilizatorului serviciilor de plată, dacă acest lucru nu este interzis prin alte prevederi legislative relevante. Prestatorul de servicii de plată transmite sau pune la dispoziţie notificarea, în modul convenit, în cel mai scurt timp şi, în orice situaţie, în termenele prevăzute de lege. Contractul-cadru poate include o condiţie ca, în cazul în care refuzul este justificat în mod obiectiv, prestatorul de servicii de plată să poată percepe un preţ pentru această notificare (art. 143 din O.U.G. nr. 113/2009). în cazurile în care sunt îndeplinite toate condiţiile stabilite în con-tractul-cadru încheiat cu plătitorul, prestatorul de servicii de plată al plătitorului nu poate refuza executarea unui o. de p. autorizat, indiferent dacă o. de p. a fost iniţiat de un plătitor sau de un beneficiar al plăţii ori prin intermediul acestuia din urmă, dacă acest lucru nu este interzis prin alte prevederi legislative relevante (art. 144 din O.U.G. nr. 113/2009). Un o. de p. a cărui executare a fost refuzată se consideră că nu a fost primit (art. 145 din O.U.G. nr. 113/2009). Utilizatorul serviciilor de plată nu poate revoca un o. de p. după ce acesta a fost primit de către prestatorul de servicii de plată al plătitorului decât în cazul în care utilizatorul serviciilor de plată care iniţiază un o. de p. şi prestatorul său de servicii de plată convin ca executarea o. de p. să înceapă într-o anumită zi sau la sfârşitul unei anumite perioade ori în ziua în care plătitorul a pus fonduri la dispoziţia prestatorului său de servicii de plată şi cel târziu până la sfârşitul zilei lucrătoare care precedă ziua convenită (art. 146, art. 142 din O.U.G. nr. 113/2009). în cazul în care operaţiunea de plată este iniţiată de sau prin intermediul beneficiarului plăţii, plătitorul nu poate revoca o. de p. după transmiterea acestuia sau după exprimarea consimţământului său de executare a operaţiunii de plată către beneficiarul plăţii (art. 147 din O.U.G. nr. 113/2009). Cu toate acestea, plătitorul poate revoca o. de p., în cazul unei debitări directe şi fără a aduce atingere drepturilor de rambursare, cel târziu la sfârşitul zilei lucrătoare care precedă ziua convenită pentru debitarea fondurilor (art. 148 din O.U.G. nr. 113/2009). După limitele de timp specificate de lege, o. de p. pot fi revocate numai dacă utilizatorul serviciilor de plată şi prestatorul său de servicii de plată convin astfel. în cazul în care operaţiunea de plată este iniţiată de sau prin intermediul beneficiarului plăţii şi în cazul unei debitări directe este necesar şi acordul beneficiarului plăţii. în cazul în care se convine în contractul-cadru, prestatorul de servicii de plată poate percepe un preţ de revocare (art. 149 din O.U.G. nr. 113/2009).

O. de p. este considerat ca fiind corect executat în ceea ce priveşte beneficiarul plăţii specificat prin codul unic de identificare, dacă o. de p. este executat în conformitate cu codul unic de identificare (art. 161 din O.U.G. nr. 113/2009). în cazul în care codul unic de identificare furnizat de utilizatorul serviciilor de plată este incorect, prestatorul de servicii de plată nu răspunde pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a operaţiunii de plată. în cazul menţionat, prestatorul de servicii de plată al plătitorului trebuie să depună toate eforturile rezonabile pentru a recupera fondurile implicate în operaţiunea de plată. Prestatorul de servicii de plată poate percepe un preţ utilizatorului serviciilor de plată pentru operaţiunea de recuperare, dacă este convenit în contractul-cadru (art. 162 din O.U.G. nr. 113/2009). V. operaţiune de plată, utilizator al serviciilor de plată.

ordin de plată – instrument de plată concretizat în dispoziţia dată de titularul unui cont bancar băncii la care este deschis acel cont ca aceasta să achite din disponibilul contului respectiv o anumită sumă unui beneficiar. Ordinul de plată poate fi: a) simplu (necondiţionat); b) documentar (condiţionat); c) telegrafic, prin telex şi telefonic.

ORDIN DE PLATĂ, modalitate de plată simplă, prin care un titular de cont bancar dispune ca banca sa să plătească o anumită sumă unui beneficiar. Părţile care intervin în ordinul de plată sunt debitorul-ordonator, banca la care acesta îşi are contul, beneficiarul şi banca acestuia care face plata. Ordinul de plată apare sub forma unui document cuprinzând numele ordonatorului, suma de plată şi modul de acoperire. El poate fi simplu (necondiţionat), adică fără explicaţii privitoare la scopul plăţii şi plătibil contra unei chitanţe simple şi documentar (condiţionat), în situaţia în care pe lângă chitanţă se cer documentele referitoare la expedierea mărfurilor; în acest ultim caz, banca nu are obligaţia de a face verificarea de fond a documentelor ca în cazul acreditivului, ci numai o verificare cantitativă a sumei de plată şi a identităţii beneficiarului. în funcţie de modul în care este transmis, ordinul de plată poate fi telegrafic,  telex sau telefonic/fax. Din punct de vedere al modalităţii de plată între banca ordonatorului şi banca beneficiarului ordinului de plată se poate acoperi prin virament bancar direct, prin virament de la o terţă bancă, pe calea acordării de credite etc.

Lichidarea pasivului succesoral

Lichidarea pasivului succesoral

lichidarea pasivului succesoral, operaţiune de împărţire între comoştenitori a pasivului succesoral, respectiv a datoriilor şi sarcinilor succesiunii. Lichidarea pasivului succesoral este guvernată de principiul diviziunii acestuia de plin drept între comoştenitori, chiar de la data deschiderii succesiunii, proporţional cu partea din moştenire la care este îndreptăţită, iar nu cu aceea pe care o ia efectiv, indiferent de faptul că succesiunea a fost acceptată de către aceştia pur şi simplu sau sub beneficiu de inventar. Consecinţele acestui principiu sunt: a) pot exista situaţii în care emolumentul cules efectiv de către moştenitor să fie mai mic decât partea la care a fost îndreptăţit; b) creditorii vor trebui să-şi divizeze urmărirea, cerând de la fiecare comoştenitor să contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor, numai proporţional cu partea la care a fost îndreptăţit; c) insolvabilitatea oricăruia dintre moştenitori nu va fi suportată de către ceilalţi, ci de către creditorul urmăritor. De la principiul succesoral există şi unele excepţii: a) existenţa dreptului de gaj general pe care creditorii îl au asupra bunurilor succesorale, drept care, fiind indivizibil pe toată durata indiviziunii succesorale, dă posibilitatea creditorilor să urmărească toate bunurile lăsate de debitorul lor, fară ca până la efectuarea împărţirii moştenirii să li se poată opune principiul amintit; b) situaţia în care creanţa unui creditor se referă la un bun individual determinat aflat în posesia unui moştenitor care va fi ţinut singur la executarea acelei obligaţii; c) situaţia în care unul dintre comoştenitori a fost însărcinat prin titlu să execute singur o obligaţie, creditorul putându-1 urmări pentru aceasta numai pe el; d) situaţia în care, obligaţia fiind indivizibilă prin însăşi natura ei sau prin convenţia părţilor, creditorul poate urmări, pentru întregul ei, pe oricare dintre comoştenitori; e) situaţia în care, în lotul unuia dintre comoştenitori a intrat un bun imobil ipotecat, creditorul creanţei ipotecare putându-1 urmări numai pentru aceasta pentru întreaga creanţă; f) situaţie în care, după deschiderea succesiunii, comoştenitorii au stabilit prin convenţie că datoriile şi sarcinile succesiunii, ori o parte dintre ele, vor fi achitate numai de către unul dintre ei.

lichidarea pasivului succesoral, 1. Sediul reglementării 2. Conţinutul procedurii de Lichidare a pasivului succesoral

1. Sediul reglementării

Adoptarea unui Nou cod civil nu a adus în ansamblu schimbări fundamentale în domeniul succesoral, iar art. 91 din LPA menţine logic toate moştenirile deschise înainte de 1 octombrie 2011 sub imperiul Codului civil din 1864. Există totuşi unele aspecte în care se constată modificări mai importante: reprezentarea nedemnului, schimbarea cotelor de rezervă şi a caracterului acesteia, dispariţia testamentului mistic, relaxarea substituţiilor fideicomisare, schimbările din materia opţiunii succesorale şi, nu în ultimul rând, schimbarea efectului partajului din declarativ în translativ de drepturi (art. 1143 alin. 2 coroborat cu art. 680 alin. 1 NCC).

Art. 1143 – Starea de indiviziune

(1) Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Moştenitorul poate cere oricând ieşirea din indiviziune, chiar şi atunci când există convenţii sau clauze testamentare care prevăd altfel.

(2) Dispoziţiile art. 669 – 686 se aplică şi partajului succesoral în măsura în care nu sunt incompatibile cu acesta.

Art. 680 – Efectele juridice ale partajului

(1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărţelii voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Raţiunea reformei a fost de a pune ordine în transmisiunea succesorală. Era nevoie de o astfel de ordonare din două motive.

Pe de o parte, vechiul Cod civil, după modelul

francez din 1804, nu reglementa un regim organizat al transmisiunii activului şi pasivului succesoral. Aceasta era teoretic gerată de moştenitorii sezinari sau de executorii testamentari, fiind în fapt de multe ori sursă de ambiguităţi.

Pe de altă parte, acceptarea sub beneficiu de inventar fusese reglementată -în vechiul cod ca o variantă aptă să preîntâmpine surprizele neplăcute pentru succesibilul ce nu cunoaşte întinderea pasivului autorului său. Dar reducerea în 1951 a termenului de opţiune succesorală de la treizeci de ani (art. 700 alin. 1, ce trimitea la art. 1890 c.civ.) la şase luni a redus drastic aplicabilitatea practică a acceptării sub beneficiu de inventar.

Să nu uităm nici faptul că succesorii nu se grăbeau în fapt să declare existenţa vreunui pasiv succesoral, chestiune ce nu îi interesa în mod evident.

Consecinţa reformei aduse de noul cod este că la data deschiderii succesiunii operează de drept o transmisiune către moştenitorii aflaţi în indiviziune:

Art. 1114 – Efectele acceptării

(1) Acceptarea consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului.

Soluţia era, până aici, cunoscută şi sub vechiul cod; acum însă, lucrurile merg altfel în sensul că la data partajului moştenitorii dobândesc numai activul succesoral, pasivul urmând să fie lichidat în perioada intermediară cuprinsă între data deschiderii moştenirii şi partaj.

Noul cod avea însă la nivelul anului 2009 o problemă: nu reglementa lichidarea pasivului succesoral. Problema nu a fost rezolvată nici prin LPA. Codul civil al Quebec-ului, sursă de inspiraţie de multe ori pentru legiuitorul român din 2009, are un Titlul 5 în cartea a IlI-a, intitulat: De la liquidation de la succession. Codul nostru, atât în forma promulgată în 2009 cât şi în cea intrată în vigoare în 2011, conţine numai art. 1115 cu privire la opţionala facere a inventarului.

Art. 1115 – întocmirea inventarului

(1) Succesibilii, creditorii moştenirii şi orice persoană interesată pot cere notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, toate cheltuielile care se vor face în acest scop fiind în sarcina moştenirii.

(2) Dacă succesibilii sau persoanele care deţin bunuri din patrimoniul succesoral se opun, efectuarea inventarului este dispusă de către instanţa judecătorească de la locul deschiderii moştenirii.

(3) Inventarul se efectuează de către persoana desemnată prin acordul succesibililor şi al creditorilor sau, în lipsa unui asemenea acord, de către persoana desemnată fie de notar, fie, după caz, de instanţa de judecată competentă.

Proiectul de modificare a Legii nr. 36/1995, în forma sa din 2011, conţinea un art. 81 prin care se încredinţa Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995 modificată reglementarea ulterioară a procedurii lichidării pasivului succesoral. Art. 781 Legea nr. 36/1995, introdus prin art. I pct. 91 Legea nr. 77/2012 merge însă pe reglementarea acesteia în Lege.

Sursa de inspiraţie a fost Titlul 5 cartea a IlI-a CCQ: De la liquidation de la succession, adaptat la nevoile specifice ale unei proceduri succesorale notariale ca cea existentă în România. El este rezultatul observaţiilor şi adăugirilor consistente făcute de UNNPR la forma iniţială propusă de Ministerul Justiţiei. Aceste intervenţii au urmărit să menţină procedura în cauză cât mai mult în sfera de control a notarului public, ţinând cont că modelul canadian o proiectase pentru alţi profesionişti ai dreptului decât notarii.

2. Conţinutul procedurii de Lichidare a pasivului succesoral

Legea nr. 77/2012 enunţă la pct. 91 al art. I introducerea în noua formă a Legii notarilor publici a unui text cu valoare de dispoziţie generală:

91. După articolul 78 se introduce un nou articol, articolul 78*, cu următorul cuprins:

Art. 781 – Dacă prin lege nu se prevede altfel, la cererea moştenitorilor legali sau testamentari, notarul

public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, înstrăinarea activului sau partajarea şi atribuirea bunurilor, potrivit acordului moştenitorilor.

Concretizarea vine în textele cu indice ce însoţesc art. 85 din Lege şi care la indice 1-3 descriu în mare aspectele esenţiale ale procedurii:

Art. 85″

în cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public va putea proceda la lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor.

Art. 852 – Procedura de lichidare constă în:

a) recuperarea tuturor creanţelor defunctului;

b) plata tuturor datoriilor aferente succesiunii, respectiv a pasivului succesoral, indiferent dacă acestea sunt datorii ale defunctului sau datorii generate pentru dezbaterea procedurii succesorale;

c) executarea legatelor particulare;

d) valorificarea bunurilor mobile/imobile ale defunctului, în vederea acoperirii stingerii pasivului succesoral, în cazul în care în activul succesoral nu există lichidităţi care să acopere pasivul succesiunii sau în cazul în care moştenitorii nu înţeleg să încheie cu creditorii succesiunii o convenţie prin care să se stabilească modalitatea de stingere amiabilă a pasivului. (art. 776 CCQ)

Art. 853 – (1) Lichidarea se face de către notarul public învestit cu dezbaterea procedurii succesorale sau sub supravegherea acestuia, ori de câte ori în masa succesorală este dovedit un pasiv exigibil.

(2) Pentru stabilirea pasivului, notarul public va întocmi inventarul (art. 794 CCQ) şi va solicita moştenitorilor declaraţii autentice sau orice alte probe despre existenţa pasivului şi caracterul cert, lichid şi exigibil al acestuia, va verifica Registrul naţional notarial de evidenţă a creditorilor persoanelor fizice şi a opoziţiilor la efectuarea partajului succesoral (RNNEC), prevăzut la art. 1002, şi va primi cereri de la creditorii defunctului în vederea recuperării creanţelor acestora, întocmind tabloul creditorilor. Tabloul creditorilor se definitivează în 3 luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având creanţele bugetare.

Având în vedere dispoziţiile art. 851 din Legea nr. 36/1995, modificată prin Legea nr. 77/2012, în cadrul procedurii succesorale notariale, notarul public poate proceda la lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor.

Conform acestor dispoziţii legale, procedura lichidării pasivului succesoral, se aplică dacă sunt întrunite toate condiţiile legale, atât moştenirii legale, cât şi celei testamentare, precum şi în cazul unei moşteniri vacante.

Condiţiile legale, pentru a putea proceda la lichidarea pasivului succesoral, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 85″ – 8512 din lege sunt:

1. existenţa unui activ succesoral;

2. existenţa unui pasiv succesoral;

3. lipsa lichidităţilor necesare satisfacerii creanţelor, respectiv a pasivului succesoral;

4. acordul tuturor moştenitorilor asupra lichidării pasivului succesoral, precum şi autorizarea instanţei de tutelă, în cazul în care printre moştenitori există minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească (având în vedere şi dispoziţiile art. 145 Cod civil).

Legea nu impune existenţa mai multor creditori succesorali. Se poate proceda la lichidare chiar dacă există un singur creditor, dacă toate condiţiile stipulate de către lege sunt îndeplinite.

In vederea stabilirii activului succesoral, precum şi a pasivului succesoral, notarul public va proceda în mod obligatoriu la inventarierea tuturor bunurilor ce au aparţinut defunctului, conform procedurii reglementate de art. 1115-1118 Cod civil, va avea în vedere declaraţiile în formă autentică date de către succesi-bili (art. 853 alin. 3 din lege) cu privire la datoriile defunctului, precum şi înscrisurile probante ale drepturilor de proprietate asupra bunurilor ce au aparţinut defunctului.

De asemenea, în vederea stabilirii pasivului succesoral, notarul public va verifica RNNEC, RNERM, precum şi efectuarea adreselor către instituţiile statului (Direcţia Impozite şi Taxe Locale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală etc.).

în cadrul procedurii succesorale de lichidare a pasivului succesoral se vor avea în vedere toate creanţele certe, lichide şi exigibile la data deschiderii succesiunii. Nu vor face obiectul procedurii acele creanţe care nu sunt exigibile la data deschiderii succesiunii (acestea urmând procedura dreptului comun).

Participanţii la această procedură sunt:

– moştenitorii defunctului;

– creditorii succesorali (nu şi creditorii moştenitorilor, care pot solicita numai deschiderea procedurii succesorale, acceptarea moştenirii în numele şi pe seama succesibilului, dar nu pot solicita lichidarea pasivului succesoral).

în ceea ce priveşte categoria creditorilor, se au în vedere:

– creditorii privilegiaţi, titulari ai unei creanţe certe, lichide şi exigibile la data deschiderii succesiunii, a căror creanţă este garantată cu o garanţie reală mobiliară / imobiliară;

– creditorii succesorali ehirografari;

– statul prin instituţiile sale (D.I.T.L. etc.), cu privire la creanţele rezultate din impozite pe proprietate, amenzi auto, contribuţiile de asigurare la sistemul de sănătate, impozitul pe profit, impozitul pe venit etc.;

– creditorii titulari ai creanţelor rezultate din obligaţiile asumate de către defunct, în calitate de debirentier, creanţe exigibile la data deschiderii succesiunii.

Poate fi creditor şi unul dintre moştenitori, titular al unei creanţe deţinute împotriva defunctului.

Procedura lichidării pasivului succesoral poate fi cerută notarului public şi de către creditorii succesorali, ea nu se poate realiza însă decât cu acordul tuturor moştenitorilor.

După stabilirea activului succesoral şi a pasivului succesoral, în termen de trei luni de la data deschiderii procedurii succesorale notarul public va proceda la întocmirea tabloului creditorilor şi a ordinii de preferinţă a acestora.

întocmirea acestui tablou se va face în prezenta moştenitorilor, precum şi a creditorilor succesorali care au înţeles să participe la această procedură.

în tabloul creditorilor vor fi incluşi toţi creditorii titulari de creanţe, care îndeplinesc condiţiile mai sus arătate.

în ceea ce priveşte ordinea de preferinţă vor fi avute în vedere atât dispoziţiile codului de procedură civilă (art. 854 noul Cod procedură civilă), dar şi dispoziţiile art. 2324 alin. 3 şi 4 Cod civil, precum şi cele în materie de societate civilă, sau fiducie.

în conformitate cu dispoziţiile art. 854 din lege, notarul public învestit cu dezbaterea procedurii succesorale, cu acordul tuturor moştenitorilor, în vederea emiterii certificatului succesoral de lichidare, va autentifica acordul de lichidare a pasivului succesoral.

Desemnarea lichidatorului

Conform art. 85^, lichidatorul poate fi desemnat:

– de către defunct, prin testament sau prin înscris autentic, fie ca executor testament, fie ca lichidator;

– de către moştenitorii defunctului, fie dintre aceştia, fie un terţ;

– de către instanţa de judecată în cazul în care apar neînţelegeri între moştenitori cu privire la desemnarea lichidatorului sau în cazul imposibilităţii desemnării ori înlocuirii lui de către acestea.

Dat fiind că lichidatorul îşi exercită atribuţiile sub supravegherea notarului public instrumentator al procedurii succesorale şi având în vedere sarcinile lichidatorului, notarul public investit cu dezbaterea procedurii succesorale nu poate fi şi lichidator în cadrul procedurii succesorale de lichidare.

Conform art. 855 alin. 1, lichidarea pasivului succesoral poate fi făcută de către unul sau mai mulţi lichidatori, care vor acţiona separat sau împreună (cu respectarea regulilor de la mandat prevăzute de Codul civil).

Atribuţiile lichidatorului:

Articolul 858 din lege reglementează atribuţiile lichidatorului, prevăzând că îndeplineşte următoarele

operaţiuni:

a) realizează creanţele succesiunii;

b) plăteşte datoriile succesiunii, utilizând în acest scop sumele existente în activul succesoral, precum şi cele provenite din realizarea creanţelor;

c) valorifică bunurile mobile/imobile ale defunctului. Valorificarea acestor bunuri va putea fi făcută fie prin vânzarea bunurilor la licitaţie publică fie prin încheierea unor acte de dare în plată cu creditorii succesiunii, în condiţiile legii.

Modalitatea de valorificare a bunurilor de către lichidator se va face în baza acordului expres al moştenitorilor exprimat în formă autentică, printr-un mandat special.

Lichidatorul va putea valorifica bunurile prin:

– licitaţie publică, sens în care va sesiza Camera Notarilor Publici, în vederea organizării licitaţiei publice;

– acte de dare în plată;

– vânzare directă;

– cesiune de creanţă, executare silită etc.

Toate sumele de bani rezultate din valorificarea bunurilor, încasarea creanţelor, se vor vira în contul lichidatorului.

în situaţia în care în masa succesorală sunt incluse cote părţi din bunuri, ca urmare a lichidării comunităţii de bunuri, soţul supravieţuitor îşi va exprima consimţământul expres cu privire la valorificarea în cadrul procedurii a întregului bun, caz în care actul juridic de înstrăinare va fi semnat şi de către el, cu precizarea că partea de preţ aferentă cotei ce o deţinea urmează a fi încasată de către acesta.

Plata datoriilor succesiunii de către lichidator se va face având în vedere ordinea de preferinţă prevăzută atât de Legea nr. 77/2012, cât şi de Codul de procedură civilă.

Drepturile lichidatorului

Lichidatorul are dreptul la remuneraţie şi rambursare a cheltuielilor efectuate cu procedura lichidării, conform art. 857 din Lege.

Obligaţiile lichidatorului

– Lichidatorul, având în vedere că acţionează ca un mandatar remunerat al moştenitorilor, are obligaţiile prevăzute de codul civil cu privire la mandatul cu titlu oneros (art. 2018, 2019 şi 2020 Cod civil);

– Lichidatorul nu îşi poate substitui o altă persoană, în vederea îndeplinirii sarcinilor primite;

– darea de seamă.

Durata procedurii lichidării

– un an de zile de la data deschiderii procedurii succesorală, art. 8511 din Lege, poate fi prelungită cu acordul tuturor moştenitorilor.

încetarea funcţiei de lichidator:

– în caz de deces;

– prin renunţare ori împiedicare în exercitarea funcţiei;

– prin înlocuire (art. 8511 alin. 2 din Lege).

Lichidarea pasivului succesoral trebuie analizată în contextul general al transmisiunii activului şi pasivului moştenirii. în cele ce urmează nu ne vom referi decât enunţiativ la unele reglementări importante din noul Cod civil cum sunt:

– posibilitatea acceptării moştenirii de către creditori (art. 1107);

– reducerea termenului de opţiune, măsură ce poate fi dispusă de instanţă la cererea oricărei persoane interesate (art. 1113);

– efectele acceptării care consolidează transmisiunea moştenirii realizată de plin drept la data decesului şi limitează răspunderea moştenitorilor cu vocaţie universală pentru datoriile şi sarcinile moştenirii numai la bunurile din patrimoniul succesoral, potrivit cu cota fiecăruia (art. 1114);

– întocmirea inventarului şi cuprinsul procesului-verbal de inventariere (art. 1115 şi 1116) şi altele.

Obiectul transmisiunii succesorale îl constituie patrimoniul defunctului, privit ca universalitate de drepturi şi obligaţii.

De principiu ca şi în dreptul francez, transmisiunea succesorală operează pe deplin de la data deschiderii moştenirii, ca o consecinţă a principiului că un patrimoniu nu poate rămâne niciun moment fară titular.

Titularii lui devin numai acei succesibili care optează pentru acceptarea moştenirii: noul cod civil menţine principiul potrivit căruia nimeni nu poate fi obligat să moştenească, iar cel care renunţă nu dobândeşte niciun drept asupra succesiunii.

Sub acest aspect, situaţia renunţătorului este privilegiată din următoarele motive:

– nu răspunde de datoriile şi sarcinile moştenirii;

– nu datorează raportul;

– păstrează donaţiile primite de la decujus în limitele cotităţii disponibile;

– se menţin actele de conservare şi de administrare provizorie făcute de acesta anterior exercitării renunţării în considerarea faptului că profită moştenirii (art. 1120 şi 1121 Cod civil).

Cei care acceptă succesiunea sunt titulari ai drepturilor ce au aparţinut defunctului şi în egală măsură devin obligaţi personal pentru datoriile succesorale, de care însă sunt ţinuţi să răspundă numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporţional cu cota fiecăruia (art. 1114 alin. 1 şi 2 din Cod civil). Din reglementarea materiei moştenirii din noul cod civil a dispărut acceptarea pură şi simplă cu inconvenientul

răspunderii pentru pasiv ultra vires hereditatis, cu propriile bunuri ale moştenitorului ceea ce justifică interesul de care se bucură problema lichidării pasivului succesoral; sub acest aspect, nu doar succesibilii sunt interesaţi în stabilirea calităţii de moştenitor ci şi creditorii pentru că în acest mod sunt identificate persoanele ţinute să răspundă pentru executarea obligaţiilor defunctului. Alături de datoriile succesiunii în pasiv sunt cuprinse şi sarcinile ce o grevează, noţiune în care sunt incluse toate cheltuielile făcute cu identificarea, conservarea şi administrarea patrimoniului succesoral până la momentul valorificării bunurilor în scopul de a-i plăti pe creditori.

De principiu, legatarii cu titlu particular nu sunt ţinuţi la plata datoriilor succesorale (decât în măsura în care au fost obligaţi prin voinţa defunctului sau dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum este o moştenire culeasă de testator şi nelichidată încă – art. 1114 alin. 3 lit. a şi b din Codul civil). în ce-i priveşte pe legatarii cu titlu particular, noul cod civil a operat o clarificare esenţială ce atenuează principiul enunţat anterior: astfel aceştia sunt obligaţi să suporte datoriile si sarcinile moştenirii si în cazul când celelalte bunuri ale ce compun masa succesorală – în privinţa cărora operează transmisiunea universală – sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor (art. 1114 alin. 3 lit. c din Codul civil).

Această dispoziţie explică de ce în activitatea notarială vor exista situaţii în care legatele cu titlu particular având ca obiect bunuri individual determinate iar nu numai sume de bani sau bunuri fungibile, nu vor mai putea fi executate de moştenitorii cu vocaţie universală, dacă bunurile ce le revin acestora (adică celor ţinuţi să le plătească) vor fi insuficiente pentru a acoperi pasivul succesiunii. în această situaţie, primii vor fi plătiti creditorii succesiunii si abia apoi legatarii cu titlu particulari, conform principiului nimeni nu poate face liberalităţi dacă nu şi-a plătit datoriile (nemo liberalis nisi liberatus). Adagiul de drept roman cunoscut din doctrină este ridicat de noul cod civil la rangul de normă apărând expres în conţinutul art. 12 alin.2 din Codul civil”

– libertatea de a dispune. Aceasta constituie prima constatare cu caracter general cât priveşte derularea efectivă a procedurii succesorale: creditorii moştenirii vin înaintea legatarilor cu titlu particular.

O ultimă precizare de ordin general: masa succesorală rămasă de pe urma oricărei persoane decedate

va constitui, în patrimoniul moştenitorului, obiectul unei diviziuni în sensul art. 31 alin. 2 din noul Cod civil. Această înseamnă că drepturile şi obligaţiile asupra bunurilor ce o compun trebuie identificate în scopul afectării lor pentru plata creditorilor succesiunii în rândul cărora intră: creditorii ale căror creanţe s-au născut anterior deschiderii succesiunii şi creditorii ale căror creanţe provin din conservarea şi/sau administrarea bunurilor moştenirii; în rândul acestora pot fi incluşi şi unii dintre moştenitori deoarece între mase patrimoniale distincte din patrimoniul aceleaşi persoane nu operează confuziunea; de asemenea, aceştia pot fi, după cum s-a precizat anterior, şi creditorii care au făcut cheltuieli în scopul identificării bunurilor precum şi notarul pentru plata onorariului datorat pentru măsurile cerute de succesibili sau de creditori în acest scop, şi anume: facerea inventarului, aplicarea de sigilii, păstrarea unor valori în depozit etc. în acest sens, ca argument de text, ne referim atât la prevederile art. 1155 alin.2 cât şi la cele ale art. 1118 alin.2 lit.c din Codul civil.2

Această constituie a doua regulă referitoare la executarea obligaţiilor către creditori: creditorii succesiunii trebuie plătiţi înaintea creditorilor personali ai moştenitorilor. Important este şi determinarea momentului când aceste plăţi pot fi cerute de către primii dintre cei îndreptăţiţi: înainte de partajul succesoral, din bunurile aflate în stare de indiviziune (art. 1155 lit. b teza 1 din Codul civil).

Este dreptul creditorilor succesiunii şi a creditorilor ale căror creanţe provin din conservarea şi administrarea bunurilor moştenirii să aleagă între a obţine îndestularea lor pe cale amiabilă, adică prin procedura notarială reglementată amănunţit prin noi norme introduse în Legea nr.36/1995 prin Legea nr.77/2012 sau pe calea executării silite asupra acestor bunuri.

Dacă se alege ultima cale, creditorii au la îndemână toate garanţiile prevăzute în cuprinsul cărţii a V-a din codul de procedură civilă de la 1865, prin în care se reglementează executarea silită (sechestrarea bunurilor mobile urmăribile în condiţiile art. 411, proprirea sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor mobile incorporale urmăribile datorate succesiunii de către un terţ – art. 452, înscrierea somaţiei de plată a imobilelor în cartea funciară – art. 497, numirea unui administra-tor-sechestru pentru buna administrare a imobilelor urmărite şi încasarea veniturilor acestora – art. 501 etc).

în cadrul executării silite însă, debitorul, în cazul nostru moştenitorii legali şi legatarii, nu vor putea licita bunuri aparţinând succesiunii nici personal, nici prin intermediul altor persoane. Această incapacitate, rezultată din art. 507 Cod procedură civilă nu operează, după opinia noastră în cazul lichidării notariale întrucât, până la finalizarea acestei proceduri, masa succesorală constituie o masă patrimonială distinctă de cea a bunurilor proprii ale moştenitorului, astfel încât acesta îşi poate folosi veniturile rezultate din ultima, pentru a achiziţiona bunuri din prima. De altfel, textul codului de procedură civilă la care ne-am referit este anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, care stabileşte în art. 31-33, după cum s-a mai arătat, principiul potrivit căruia patrimoniul unic al unei persoane este susceptibil de diviziune, iar potrivit art. 1624 alin. 2 Cod civil confuziunea nu operează dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu, dar în mase de bunuri diferite.

în acest context, moştenitorul poate fi în acelaşi timp şi poate apărea în acelaşi raport juridic atât în calitate de debitor pentru datoriile şi sarcinile succesiunii cât şi de creditor, pentru bunul sau bunurile succesorale pe care va dori să le dobândească în masa bunurilor sale proprii sau după caz, în devălmăşie cu soţul său, după cum este sau nu căsătorit ori, în funcţie de efectele regimului matrimonial adoptat.

în această ordine de idei, notarul public va prezenta moştenitorilor şi creditorilor avantajele lichidării succesorale pe cale calea amiabilă preferabilă nu numai prin flexibilitatea ei şi prin modalităţile variate de valorificare a bunurilor succesorale în scopul achitării datoriilor, ci şi prin timpul mai scurt în care se poate desfăşură cât şi prin costurile mai scăzute faţă de cele ale executării silite.

în cele ce urmează, pentru a defini în ce constă lichidarea moştenirii vom enumera acelor operaţii care urmează a fi îndeplinite de notarul public pentru soluţionarea unei cauze succesorale în care pasivul se lichidează pe cale amiabilă.

Fără a intra în amănunte, această procedură va cuprinde următoarele etape:

a) întocmirea inventarului în condiţiile art. 1115 şi 1116 din Codul civil. De remarcat că se poate proceda în mod tradiţional, prin deplasarea notarului sau a persoanei delegate de acesta (secretarul biroului notarial, de exemplu) la domiciliul şi/sau la reşedinţa

lui decujus, în scopul redactării unui inventar fidel şi exact al bunurilor succesorale. Alternativ însă, noul cod civil oferă posibilitatea ca moştenitorii şi creditorii să îşi asume ei înşişi obligaţia de a întocmi inventarul, pe care apoi să-l depună la dosarul succesoral, în această situaţie, rolul notarului se rezumă la a le pune în vedere că vor putea fi valorificate doar bunurile care au o oarecare valoare. în acest sens, un reper îl poate constitui dispoziţia art.821 Cod civil potrivit căreia bunurile de uz personal ale defunctului se pot valorifica doar dacă depăşesc valoarea în lei a sumei de 100 euro pentru fiecare obiect; în caz contrar, deşi apare în inventarul depus la biroul notarial, ele nu vor fi cuprinse în activul succesoral ce urmează a fi lichidat;

b) luarea unor măsuri speciale de conservare a bunurilor care pot consta în:

• sigilii pe uşile locuinţei defunctului în care se află bunuri ce urmează a fi valorificate, procedură ce poate fi îndeplinită numai de notarul public nu şi persoana delegată;

• predarea bunurilor unui custode spre a fi conservate; această calitate o poate îndeplini unul dintre succesibili sau altă persoană desemnată de notar;

• numirea unui curator special în scopul administrării provizorii a bunurilor succesorale, dacă notarul nu a procedat la numirea unui custode, iar conservarea lor necesită şi efectuarea unor cheltuieli (această măsuţă se poate lua atât în succesiunea în care există succesibili cunoscuţi, cât şi în cazul în care urmează a fi declarată vacantă, în condiţiile art. 1136 din Codul civil);

• primirea în depozit notarial a unor sume sau valori, ori depunerea lor la o instituţie specializată.

Dacă predarea nu a avut loc concomitent cu inventarierea, bunurile date în custodie sau spre administrare se predau pe bază de proces-verbal semnat de notar şi custode sau curator. Custodele sau curatorul au obligaţia să restituie bunurile în starea în care le-au primit şi să dea socoteală despre modul în care şi-au exercitat această sarcină. Măsura de conservare şi/sau administrare poate fi contestată separat de celelalte lucrări de la dosar, prin plângere la instanţa de judecată.

A. Aceste proceduri se vor putea îndeplini şi atunci când din actele dosarului succesoral nu rezultă dacă există succesibili cunoscuţi ori aceştia nu s-au decis încă dacă să accepte sau să renunţe la moştenire. Soluţia la care s-a oprit legiuitorul este complexă şi constă alternativ fie în: acordarea puterii de administrare unuia dintre moştenitori prin voinţa comună a moştenitorilor prezenţi, sau la numirea unui terţ ca

administrator provizoriu al succesiunii; misiunea acestuia din urmă va consta doar în a gestiona succesiunea.

B. Dacă prin acceptarea succesiunii de către cei îndreptăţiţi transmiterea activului succesoral se realizează de drept de la data deschiderii moştenirii, exercitarea efectivă a drepturilor şi a acţiunilor defunctului precum şi dreptul de a administra masa succesorală (sau într-un cuvânt stăpânirea de fapt asupra succesiunii) se transmit către moştenitorii nesezinari numai prin intermediul instituţiei reglementate sub numele de sezină şi se concretizează prin eliberarea certificatului de moştenitor. Se remarcă suprapunerea exactă operată de dispoziţiile noului cod civil între moştenitorii care au calitatea de rezervatari şi de sezi-nari. Astfel, soţul, descendenţii şi ascendenţii privilegiaţi în calitate de sezinari se bucură de dreptul de a administra averea succesorală, precum şi de exerciţiul imediat al drepturilor şi acţiunilor ce au aparţinut defunctului, întrucât titlul lor este prezumat valabil şi prezintă o aparenţă suficient de sigură că sunt succesori ai defunctului.

Legat de analiza sumară a sezinei şi efectelor ei ţinem să precizăm că pentru prima dată, într-o lege de anvergura codului civil, apare reglementat certificatul de moştenitor (art. 1132 şi următoarele din Codul civil); se menţionează de asemenea, toate cele trei efecte pe care Legea nr. 36/1995 şi doctrina i le precizase anterior şi anume:

– stabilirea numărului şi calităţii moştenitorilor, precum şi a cotelor ce le revin (caracterul probator):

– dobândirea prin intermediul certificatului de moştenitor a sezinei de către moştenitorii nesezinari (art. 1127 Cod civil), deci constituie un mijloc de însezinare:

– în loc să se susţină aşa cum se preciza anterior că nu constituie titlu de proprietate certificatului de moştenitor i se recunoaşte caracterul translativ morţiş causa. deci rolul în dovedirea dreptului de proprietate asupra bunurilor cuprinse în masa succesorală. Această probă se realizează sub condiţia ca autorul succesiunii să fi stăpânit el însuşi sub nume de proprietar; corelativ, certificatul de moştenitor face dovada şi a altor drepturi reale, respectiv a superfi-ciei, servituţii ori dreptului de concesiune care s-au aflat în patrimoniul defunctului şi s-au transmis către moştenitori. De asemenea, s-ar putea adăuga că prin certificatul de moştenitor se face dovada caracterului constitutiv al unor drepturi reale transmise prin legat (de exemplu, uzufruct, uz, abitaţie etc).

La eliberarea certificatului de moştenitor precizăm că dacă decujus a fost căsătorit, notarul public are obligaţia de a proceda mai întâi la lichidarea regi

mului matrimonial. în condiţiile art. 355 alin. 3 Cod civil: dacă regimul comunităţii încetează prin decesul unuia dintre soţi, lichidarea se face între soţul supravieţuitor şi moştenitorii soţului decedat. în acest caz, obligaţiile soţului decedat se divid între moştenitori, proporţional cu cotele ce le revin din moştenire.

A contrario, dacă soţii au ales regimul separaţiei de bunuri, lichidarea nu este necesară decât în situaţia în care părţile au stipulat prin convenţia matrimonială clauza prevăzută de art. 360 alin. 2 Cod civil privind lichidarea acestui regim. De asemenea, dacă defunctul a fost profesionist astfel cum această noţiune este definită prin art. 3 Cod civil, în caz de deces se va proceda şi la lichidarea pasivului ce grevează masa patrimonială afectată exercitării, în mod individual sau colectiv, a profesiei autorizate pe care a des-faşurat-o. Sub acest aspect, lichidarea pasivului ce grevează patrimoniul profesional se face potrivit prevederilor art. 33 alin. 3 din Codul civil, după dispoziţiile aplicabile lichidării societăţii civile (art. 1941-1948) chiar dacă exercitarea profesiei individual.

Fără a intra în detalii, concluzionăm că lichidarea propriu-zisă a pasivului succesoral trebuie precedată de lichidarea realizată asupra fiecărei mase de bunuri identificate în patrimoniul defunctului, dacă acesta a făcut obiectul unei diviziuni sau unei afectaţiuni: cea afectată exercitării unei profesii autorizate, a comunităţii de bunuri sau a comunităţii de achiziţii, în regimul separaţiei de bunuri.

Din punct de vedere procedural, reglementarea amănunţită a etapelor lichidării pasivului succesoral în cadrul capitolului cu acelaşi nume din Legea nr. 36/1995 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 77/2012 constituie, pentru notarul public, un ajutor esenţial în realizarea ei.

Legea nr.77/2012 gradează procedura împărţind-o în două etape principale:

– una cuprinsă între momentul deschiderii procedurii succesorale şi eliberarea certificatului succesoral de lichidare;

– a doua cuprinzând lichidarea propriu-zisă, prezentarea dării de seamă finale de către lichidator şi eliberarea certificatului de moştenitor în care se va evidenţia produsul net al lichidării: bunurile ce urmează să intre, libere de obligaţii, în stăpânirea moştenitorilor, concretizată în general printr-o sumă de bani, sau după caz deficitul pe care îl suportă creditorii succesiunii, dacă pasivul a fost mai mare decât activul.

Dar după opinia noastră, chiar în lipsa acestei reglementări cu caracter special reperele lichidării în materie succesorală se regăsesc în însuşi cuprinsul Codului civil, care nu etapizează însă şi procedura realizării ei. în această situaţie, până când prevederile

Legii nr.77/2012 vor fi aplicabile, notarul public va putea realiza lichidarea după modelul clasic şi anume:

– va elibera certificatul de moştenitor, care cuprinde enumerarea amănunţită a activului şi pasivului succesoral rezultate din inventar şi din celelalte dovezi prezentate până la acel moment;

– dacă moştenitorii au convenit cu creditorii cum să decurgă valorificarea activului, în baza certificatului de moştenitor se va proceda la vânzarea bunurilor succesorale şi la plata datoriilor. Notarul va putea lua act de orice altă modalitate prin care să fie satisfăcute pretenţiile creditorilor, întrucât fără consimţământul acestora nu se va putea proceda la degrevarea bunurilor de sarcinile reale constituite asupra lor (de exemplu, radierea ipotecilor mobiliare şi imobiliare).

Din contră, dacă creditorii consideră mai potrivită cu interesele lor lichidarea judiciară pot urma procedura executării silite, reglementată de prevederile codului de procedură civilă.

Consecinţe:

După ce aplicarea dispoziţiilor din legea notarilor publici referitoare la lichidarea pe cale amiabilă, alegerea lichidării va duce la eliberarea certificatului succesoral de lichidare care va seamănă întru-totul cu actualul certificat de moştenitor şi va cuprinde toate precizările la care ne-am referit mai sus. în baza lui, se vor valorifica bunurile şi drepturile succesorale în scopul achitării datoriilor. Procedural, prin eliberarea certificatului succesoral de lichidare se va soluţiona dosarul succesoral iniţial; ulterior se va proceda la repunerea lui pe rol sub un nou număr de înregistrare, în vederea consemnării rezultatului lichidării: bunurile rămase, de regulă sume de bani în cazul succesiunii solvabile sau deficitul succesoral în caz de insolvabilitate.

în privinţa transmiterii pasivului succesoral, noul Cod civil menţine principiul diviziunii de drept a pasivului moştenirii (art. 1155 alin. 1): pasivul li se transmite moştenitorilor universali şi cu titlu universal divizat, împărţit între ei, ceea ce înseamnă că aceştia contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii proporţional cu cota succesorală ce-i revine fiecăruia.

Sub acest aspect o noutate o aduce calificarea uzufructului întregii moşteniri, a tuturor bunurilor mobile sau după caz imobile sau al unei cote – părţi din moştenire ori din bunurile mobile sau imobile ca legat cu titlu universal (art. 1056 din Codul civil). Datorită acestei noi calificări şi beneficiarii acestui tip de legat vor fi obligaţi la plata proporţională a pasivului succesoral. Vechiul Cod civil le limita răspunderea la dobânzile pasivului succesoral întrucât legatul era considerat ca fiind cu titlu particular (a se vedea Francisc Deak – Tratat de drept succesoral -ediţia a- II- a, Universul Juridic 2002 pag. 219 şi următoarele); din acest motiv, dreptul lor se întindea doar la veniturile patrimoniului succesoral nu şi la capital (art. 552 din codul civil de la 1864 redactat după modelul art. 612 din Codul civil francez).

De principiu, creditorii trebuie să urmărească pe fiecare moştenitor pentru o parte din pasiv, corespunzătoare părţii ce-i revine din activul succesoral. Cu toate acestea, noul Cod civil a instituit regula potrivit căreia pentru anumite creanţe, creditorii succesorali au dreptul să urmărească indiviziunea. adică masa succesorală indiviză astfel cum a fost lăsată de defunct (soluţie adoptată de Codul Civil Francez încă din 1976, prin art. 815-817). Astfel pot cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune, înainte de partajul succesoral:

– toţi creditorii ale căror creanţe s-au născut înainte de deschiderea moştenirii şi

– creditorii ale căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii.

Consecinţele specifice ale limitării răspunderii moştenitorilor la pasivul succesoral constau în faptul că aceştia pot plăti cu banii lor proprii datoriile succesiunii, căci nu operează confuziunea dacă datoria şi creanţa se găsesc în acelaşi patrimoniu dar în mase patrimoniale diferite (art. 1624 alin. 2 Cod civil). Alt mod de stingere a obligaţiei îl poate constitui darea în plată, adică executarea de către moştenitor a altei obligaţii decât cea pe care a contractat-o decujus, inclusiv prin transferul către creditor a unui bun în contul creanţei. De asemenea, obligaţiile se pot stinge şi prin cesiunea de creanţă făcută în scop de plată (art. 1567 alin. 2 Cod civil), sau în orice alt mod convenit de moştenitori cu creditorii.

în precedentul cod civil, problema lichidării pasivului se punea doar în cazul acceptării sub beneficiu de inventar, ori în cazul obţinerii separării de patrimonii de către creditori, iar lichidarea pasivului se făcea numai pe cale judiciară: vânzarea mobilelor prin licitaţie publică, iar a imobilelor prin aceeaşi procedură dar cu autorizarea (sub supravegherea) instanţei.

I. Singura lichidare voluntară reglementată printr-un set de reguli stabilit de noul cod civil o reprezintă execuţiunea testamentară, dacă decujus a dispus ca executorul instituit prin testament să fie învestit cu puteri în acest scop.

Executorul testamentar are administrarea patrimoniului succesoral pentru cel mult doi ani de la deschiderea moştenirii, chiar dacă testatorul nu i-a conferit expres acest drept (art. 1079 Cod civil).

Dreptul de administrare poate fi restrâns prin voinţa testatorului, doar la o parte din patrimoniu sau va putea fi exercitat pentru un termen mai scurt.

Instanţa poate prelungi termenul de doi ani prin acordarea unor termene succesive de câte un an.

Puterile executorului testamentar vor consta în determinarea masei succesorale căci executorul este îndreptăţit să stăruie în inventarierea bunurilor moştenirii în prezenţa sau cu citarea moştenitorilor; de asemenea, executorul va putea încasa creanţele moştenirii, dar va plăti datoriile moştenirii numai dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament sau cu încuviinţarea instanţei, în această operaţie juridică concretizându-se efectiv lichidarea pasivului succesoral.

Misiunea executorului testamentar ar putea fi continuată în cazul decesului acestuia doar dacă a fost desemnat în considerarea unei funcţii determinate: notar, executor judecătoresc, avocat, inclusiv lichidator (art.848 cod civil).

La sfârşitul fiecărui an şi la încetarea misiunii sale, executorul are obligaţia să dea socoteală pentru gestiunea sa (iar dacă decedează, de această obligaţie sunt ţinuţi moştenitorii săi). Dacă au fost desemnaţi mai mulţi executori, răspunderea acestora este solitară, excepţie făcând cazul în care atribuţiile le-au fost limitate prin voinţa testatorului.

Executorul testamentar răspund ca un mandatar pentru executarea dispoziţiilor testamentare şi anume:

– dacă mandatul e cu titlu oneros, cum este cel dat unui profesionist, cu diligenţa unui bun proprietar;

– dacă e cu titlu gratuit cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri (art. 2018 Cod civil). Toate cheltuielile execuţiunii testamentare sunt în sarcina moştenirii.

în concluzie, puterea de a lichida succesiunea îi poate fi conferită executorului testamentar de către defunct, dar lichidarea propriu-zisă a bunurilor succesorale în scopul executării obligaţiilor se poate face doar în condiţiile expres arătate în această materie şi numai dacă a fost împuternicit expres prin testament, sau, în caz contrar doar cu încuviinţarea instanţei care, de asemenea, va fi singura îndreptăţită să dispună vânzarea bunurilor succesorale. Se poate observa că încuviinţarea instanţei este necesară nu numai pentru vânzarea imobilelor ca în precedentul cod, ci şi a mobilelor; imobilele se pot vinde cu încuviinţarea instanţei doar dacă nu există moştenitori rezervatari. Existenţa acestora face ca doar în puterea lor, iar nu a executorului testamentar şi nici măcar a instanţei, să stea dreptul de a lichida bunurile succesorale în scopul plăţii obligaţiilor. Este principala delimitare care poate opera în privinţa lichidării moştenirii de

către executorul testamentar şi anume: dacă există moştenitori rezervatari numai aceştia pot hotărî lichidarea moştenirii, nu şi executorul testamentar chiar mandatat de testator în acest scop şi nici măcar instanţa judecătorească, dacă ei se opun justificat.

Prin urmare, moştenitorii rezervatari sunt îndreptăţiţi să facă opoziţie la încuviinţarea de către instanţă a începerii urmăririi silite, dacă realizează că pentru ei este preferabilă lichidarea pe cale amiabilă, notarială a moştenirii, dar trebuie să obţină în acest scop o înţelegere cu creditorii succesiunii.

în concluzie, se poate aprecia că obligaţiile ce-i revin executorului testamentar împuternicit cu lichidarea moştenirii respectă criteriile trasate pentru orice persoană care are drept obligaţie să administreze bunurile altuia; inventarierea lor, dacă este profesionist asigurarea unor garanţii pentru executare, prezentarea câte unei dări de seamă anuale şi a uneia finale (art.792 -857 cod civil).

II. Aceleaşi obligaţii vor putea fi regăsite şi în cazul în care moştenitorii îşi asumă ei înşişi sarcina lichidării moştenirii; regulile după care se realizează această activitate vor fi cele cuprinse în legea notarilor publici şi a activităţii notariale, în capitolul referitor la lichidarea pasivului succesoral cu următoarele precizări:

– administrarea averii succesorale le revine ab ini-tio doar moştenitorilor sezinari;

– cei nesezinari trebuie să ceară trimiterea în posesie fie prin eliberarea certificatului de moştenitor fie a certificatului succesoral de lichidare;

– moştenitorii nu au nevoie de vreo autorizare pentru a vinde bunurile succesorale întrucât sunt proprietarii acestora;

– aceştia pot răspunde doar pentru culpă gravă şi, în mod excepţional, li se poate ridica dreptul de a administra averea succesorală sau de a mânui sume de bani;

– contravaloarea imobilului ipotecat ce s-a vândut trebuie vărsată de lichidator direct către creditorii ipotecari, iar moştenitorilor li se va restitui doar acea parte care întrece cuantumul obligaţiilor;

– ordinea de prioritate a creditorilor este dată de lege şi de natura garanţiei pe care o au. Astfel:

– în cazul garanţiilor reale se vor îndestula cu prioritate din vânzarea bunului asupra cărora acestea poartă, fiecare în raport de rangul pe care-1 au;

– creditorii ehirografari se vor îndestula din bunurile grevate de garanţii reale numai dacă a mai rămas ceva din preţul lor, după îndestularea creditorilor cu garanţii reale;

– în schimb, creditorul ipotecar neîndestulat prin executarea bunului obiect al garanţiei sale, poate veni

pentru diferenţă în calitate de creditor chirografar;

– dacă sumele obţinute nu sunt suficiente pentru plata lor, creanţele chirografare se reduc toate deodată şi proporţional.

Ultima concluzie cu care dorim să încheiem acest capitol al lucrării se referă la o constatare de natură legislativă: după opinia noastră, principiile generale ale lichidării moştenirii sunt cuprinse în însăşi structura codului civil, regăsindu-se în capitolul referitor la administrarea bunurilor altuia (titlul V) din cartea a IlI-a despre bunuri. Acesta se completează cu dispoziţiile ale art.31-33 din Codul civil referitoare la reglementarea patrimoniului în baza cărora putem stabili că masa succesorală (sau partea din ea ce revine unui anumit moştenitor) va constitui o diviziune a patrimoniului acestuia; trecerea ei în masa patrimonială a bunurilor sale proprii nu constituie înstrăinare, dar se poate realiza numai pentru acea parte ce va depăşi valoric pasivul succesoral de plata căruia este ţinut.

Se poate observa că prin reglementarea cuprinsă în capitolul referitor la lichidarea pasivului succesoral din Legea nr. 36/1995, astfel cum a fost introdus de Legea nr. 77/2012 se regăsesc, prin analogie, aceleaşi reguli după care este reglementată altă masă patrimonială şi anume, fiducia. în mod similar cu dispoziţiile legale ce-1 privesc pe lichidator, în codul civil se găsesc, în cadrul fiduciei, reglementări privind: stabilirea puterilor ce-i pot fi conferite fiduciarului şi remunerarea acestuia; obligaţia sa de a da socoteală; răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare a masei patrimoniale; limitarea răspunderii în funcţie de separaţia maselor patrimoniale (art.773-791).

La data intrării în vigoare a dispoziţiilor referitoare la lichidarea pasivului succesoral {Legea nr. 77/2012 urmează a fi aplicată de la data de 1 ianuarie 2013) se va clarifica atât rolul pe care notarul îl are în procedura de lichidare a pasivului succesoral cât şi etapele acestei proceduri. Acest rol va consta, în toate cazurile în supravegherea modului de desfăşurare a procedurii, iar dacă moştenitorii au hotărât astfel, notarul poate fi şi executantul propriu-zis al lichidării (adică lichidator potrivit art. 854 din Legea nr. 36/1995).

Prima fază se referă la lichidarea propriu-zisă care, potrivit art. 852 din legea notarilor publici va consta în:

a) recuperarea creanţelor defunctului dintre care unele beneficiază de un termen la care să fie executate, iar altele pot fi afectate de o condiţie suspensivă; chiar în aceste situaţii ele vor putea fi cedate de către moştenitori prin intermediul lichidatorului către acei creditori care vor înţelege să-şi satisfacă pretenţiile în acest mod.

b) valorificarea bunurilor mobile şi/sau imobile ale defunctului dacă nu există lichidităţi care să acopere pasivul succesiunii va preceda, după opinia noastră, executarea legatelor particulare deoarece, aşa cum s-a arătat deja şi legatarii cu titlu particular sunt ţinuţi la plata pasivului dacă celelalte bunuri ale moştenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor şi sarcinilor moştenirii (conform art. 1114 alin.3 lit.c) din Codul civil).

c) abia după plata creditorilor succesiunii, inclusiv pentru creanţele rezultate din administrarea acesteia poate avea loc predarea legatelor cu titlu particular, conform art. 1129 Cod civil.

Se admite ca lichidatorul stabilit prin voinţa moştenitorilor să încheie cu creditorii succesiunii orice convenţie prin care să se stabilească o modalitate de executare pe cale amiabilă a obligaţiilor ce le revin, între aceste variante se poate include convenţia de suspendare a partajului, a cărei durată nu poate depăşi 5 ani conform art.672 Cod civil, dacă momentul la care se raportează lichidarea, respectiv vânzarea bunurilor succesorale nu este prielnic pentru obţinerea celui mai bun preţ.

în privinţa creditorilor, în art. 853 alin.2 se instituie obligaţia pentru notar de a le primi cererile şi de a le întocmi evidenţa, numită tabloul creditorilor.

De precizat că, potrivit art. 1156 alin.5 din Codul civil se instituie o cauză de preferinţă în favoarea lor faţă de creditorii personali ai moştenitorilor chiar dacă indiviziunea succesorală încetase prin partaj (de exemplu moştenitorii nu cunoscuseră decât ulterior existenţa respectivei creanţe şi obligaţia lor de a o plăti). De asemenea, creditorii moştenirii sunt preferaţi şi faţă de legatarii cu titlu particular; când obiectul legatului constă într-un bun individual determinat, aceştia suportă pasivul asemenea celor care au vocaţie universală sau cu titlu universal la moştenire, potrivit dispoziţiilor art.1114 alin.3 lit.c. Dreptul de preferinţă al creditorilor succesiunii faţă de legatarii ale căror legate au ca obiect o sumă de bani sau bunuri fungi-bile este conferit de art. 1156 alin.6 Cod civil.

De subliniat este şi faptul că, aşa cum s-a arătat deja, noul Cod civil menţine principiul divizării de drept a pasivului succesoral enunţat în art. 1155 alin. 1 şi 2. Alin. 2 al art. 1155 stabileşte dreptul de preferinţă al creditorilor succesiunii (ale căror creanţe s-au născut înainte de deschiderea moştenirii, dar şi cei a căror creanţe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moştenirii) faţă de creditorii personali ai moştenitorilor, dar si dreptul lor de a cere să fie plătiţi din bunurile aflate în indiviziune. Prin urmare, dacă nu se realizează o înţelegere privind suspendarea partajului între moştenitori, pe de-o parte şi cre

ditorii moştenirii, pe de alta, în folosul celor din urmă poate opera opoziţia lor la partajul moştenirii.

De remarcat, de asemenea, că divizarea de drept a pasivului succesoral nu operează întotdeauna, ci există şi excepţii de la această regulă atunci când:

a) obligaţia este indivizibilă;

b) obligaţia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestaţie determinată asupra unui astfel de bun;

c) obligaţia este garantată cu o ipotecă sau o altă garanţie reală, caz în care moştenitorul care primeşte bunul afectat garanţiei va fi obligat pentru tot, însă numai în limita valorii acelui bun, iar participarea sa la restul pasivului moştenirii se reduce corespunzător;

d) unul dintre moştenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligaţia. în acest caz, dacă titlul îl reprezintă testamentul, scutirea celorlalţi moştenitori constituie o liberalitate, supusă reducţiunii dacă este cazul (art. 1155 alin.3 cod civil).

Aceste reguli la care ne-am referit vor fi avute în vedere nu numai de notarul care supraveghează lichidarea, dar şi de cel care are calitatea de lichidator ca şi de orice persoană care vor îndeplini această funcţie, nu numai la întocmirea tabloului creditorilor, ci şi pentru stabilirea modului în care urmează să fie satisfăcute pretenţiile acestora.

în acest context, termenul de 3 luni stabilit în teza ultimă a alin.2 al art. 853 pentru întocmirea tabelului creditorilor nu poate avea, în opinia noastră decât un caracter de recomandare. Nu este exclus ca creditorii să afle, după împlinirea acestui termen că debitorul lor a decedat, astfel încât apare notabilă propunerea (cuprinsă în proiectul de regulament de punere în aplicare a Legii nr.36/1995) de a se înfiinţa o evidenţă centralizată care să-i cuprindă pe toţi creditorii chiro-grafari – evidenţă ce va fi ţinută de Centrul Naţional de Administrare a Registrelor Naţionale Notariale.

în privinţa cauzelor de preferinţă în afară de cele la care ne-am referit, în materia lichidării au relevanţă cele stabilite de art.2327 cod civil, respectiv privilegiile, ipotecile şi gajul.

Ca principiu, preţul bunurilor unui debitor se împarte între creditori proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia, afară de cazul în care există între ei cauze de preferinţă ori convenţii cu privire la ordinea îndestulării lor. Creditorii care au acelaşi rang au deopotrivă drept la plată, proporţional cu valoarea creanţei fiecăruia dintre ei (art. 2326 Cod civil).

Cât priveşte creanţele bugetare, art.2328 care se referă la preferinţa acordată statului şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru creanţele lor, arată că, de principiu aceste clauze se reglementează prin legi

speciale. De remarcat că, în acelaşi articol se arată faptul că o asemenea preferinţă nu poate afecta drepturile dobândite anterior de către terţi.

Faţă de această normă imperativă se poate pune problema cum poate notarul să aducă la îndeplinire dipozi-ţiile cuprinse în teza finală a art.853 din Legea nr.36/1995 potrivit căruia tabloul creditorilor se definitivează în trei luni de la deschiderea procedurii succesorale notariale, prioritate având creanţele bugetare.

De altfel, şi în cadrul capitolului ce reglementează executarea silită din Codul de procedură civilă găsim referiri în privinţa eliberării şi distribuirii sumelor realizate prin această procedură (art.562 -564), adică o ordine în privinţa drepturilor creditorilor. Astfel, art.563 stabileşte că, creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale se află pe locul patru cât priveşte ordinea de preferinţă a executării lor; în această ordine de idei faţă de creanţele bugetare sunt preferate următoarele categorii de creanţe:

a) creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie, precum şi orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al creditorilor. în privinţa literei a), preferinţa acestor creanţe reiese din dreptul celor care au făcut cheltuielile în legătură cu succesiunea de a veni înaintea altor creditori în scopul îndestulării creanţelor.

b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; c)creanţele rezultând din obligaţia de întreţinere, alocaţii pentru copii sau obligaţia de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă (art.563 Cod de procedură civilă).

Aşadar, situaţiile reglementate la lit.b şi c) ale art. 563 Cod procedură civilă vin, ca ordine de preferinţă înaintea creanţelor bugetare. în privinţa unor astfel de creanţe există o reglementare specială şi în dreptul substanţial. Astfel, art. 1118 alin.2 din Codul civil dispune că din sumele de bani găsite la inventariere se vor lăsa moştenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul şi gospodăreau împreună cu acesta necesarul pentru:

• întreţinerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru maximum 6 luni;

• plata sumelor datorate în baza contractelor individuale de muncă sau pentru plata asigurărilor sociale;

• acoperirea cheltuielilor pentru conservarea şi administrarea bunurilor moştenirii.

De asemenea, prevederi speciale referitoare la ordinea stingerii datoriilor există şi în Codul de procedură fiscală. Astfel potrivit articolului 115, (1) dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanţă fiscală principală pe care o stabileşte contribuabilul sau care este distribuită, potrivit prevederilor art. 114, de către organul fiscal competent, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:

a) sumele datorate în contul ratei din luna curentă din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat o eşalonare la plată, precum şi dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată în luna curentă din grafic sau suma amânată la plată, împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, datorată pe perioada amânării, în cazul în care termenul stabilit pentru plata sumelor respective se împlineşte în luna curentă, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii acordate;

b) toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii. în cazul stingerii creanţelor fiscale prin dare în plată, se aplică prevederile art. 175 alin.

(41);

c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonarea, până la concurenţa cu suma eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plată împreună cu dobânda sau majorarea de întârziere datorată pe perioada amânării, după caz;

d) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea contribuabilului.

(2) Vechimea obligaţiilor fiscale de plată se stabileşte astfel:

a) în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;

b) în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;

c) în funcţie de data depunerii la organul fiscal

a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil.

(4) Organul fiscal competent va comunica debitorului modul în care a fost efectuată stingerea datoriilor prevăzută la alin. (1), cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.

Se pune întrebarea care va fi interpretarea dată dispoziţiilor art. 853 alin. 2 ultima teză din Legea nr. 77/2012 raportate la prevederile din Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală. Din punctul nostru de vedere, trebuie să se plece de la constatarea că celelalte creanţe a căror ordine este stabilită prin textele de lege care le-am redat mai sus, apar mai rar în cadrul procedurii succesorale notariale, dar totuşi prevederea din legea notarilor publici nu poate constitui o dispoziţie cu caracter derogator faţă de dreptul comun, deoarece teza a Il-a din art. 2328 Cod civil stabileşte un nou principiu de drept.

Revenind la procedura stabilită prin Legea nr.77/2012 certificatul succesoral de lichidare este identic în privinţa conţinutului său cu certificatul de moştenitor emis în prezent care însă trebuie să cuprindă nu numai drepturile şi bunurile din activul succesoral ci şi mai ales fară a se omite obligaţiile ce i-au aparţinut defunctului şi revin moştenitorilor săi, adică pasivul (art. 854).

Certificatul succesoral de lichidare îi va cuprinde pe toţi moştenitorii legali şi/sau pe toţi legatarii, cu menţionarea drepturilor sau bunurilor ce revin fiecăruia. Emiterea acestui certificat este, după cum s-a arătat, esenţială pentru moştenitorul legal nesezinar, întrucât în lipsa lui, acesta nu poate fi urmărit în calitate de moştenitor (art. 1127 alin. 2 Cod civil). în schimb, predarea legatelor cu titlu particular se va face, în întregime sau numai parţial doar la eliberarea certificatului de moştenitor, prin urmare după faza de lichidare propriu-zisă a pasivului realizată prin plata creditorilor.

Specific certificatului succesoral de lichidare este complementaritatea lui cu actul autentificat la care face trimitere art.859 şi care va cuprinde numirea lichidatorului, stabilirea puterilor acestuia , respectiv a limitelor în care va acţiona; modul în care se va realiza lichidarea (prin vânzare, prin bună-învoială sau prin licitaţie publică, prin dare în plată) cât şi manda-tarea lichidatorului pentru toate operaţiile pe care le comportă această fază precum şi termenul de finalizare a lichidării dacă acesta poate fi estimat. Ultimul aliniat al acestui articol stabileşte obligaţia notarului de a realiza publicitatea certificatului succesoral de lichidare, măsură care apare concretizată în propunerea de modificare a Regulamentului de punere în

aplicare a Legii nr. 36/1995. Potrivit art. 263 alin. 4 din proiect, anunţurile de vânzare vor cuprinde descrierea bunurilor şi preţul de pornire a vânzării şi se vor afişa, cu cel puţin 5 zile înainte de data organizării licitaţiei, la locul la care aceasta se va ţine urmând să fie publicate într-un ziar de largă circulaţie precum şi pe site-ul Camerei.

Una din modalităţile prin care moştenitorii pot valorifica bunurile succesorale este licitaţia publică ce urmează a fi organizată la nivelul fiecărei camere pe raza căreia există asemenea bunuri, dar sub supravegherea notarului public indiferent că acesta acţionează în calitate de persoană învestită cu soluţionarea cauzei sau şi ca lichidator. Procedura de organizare a licitaţiei publice este stabilită conform dispoziţiilor art. 8510 din lege, tot prin proiectul Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr.36/1995, care preconizează şi înfiinţarea un sistem de evidenţă al creditorilor persoanelor fizice, pentru ca aceştia să beneficieze de un mod de publicitate adecvat al creanţelor deţinute împotriva debitorilor lor. După înfiinţarea ei, verificarea acestei evidenţe va fi obligatorie în cauzele succesorale (art. 258 alin.l din proiect).

Altă măsură de publicitate se va realiza prin intermediul site-ului fiecărei camere care va publica într-un folder separat atât începerea procedurii de lichidare pe cale notarială, cât şi ulterior tabloul creditorilor (art. 258 alin. 1 teza 2 şi 259 alin. 2 din proiect). De altfel, dacă succesiunea ce urmează a fi lichidată cuprinde imobile, începerea lichidării va fi notată în cartea funciară, la cererea moştenitorilor adresată notarului public instrumentator. Se remarcă astfel o simetrie faţă de obligaţiile stabilite de Codul de procedură civilă în sarcina executorului judecătoresc învestit cu procedura de executare silită: art. 497 alin.l teza a II dispune că somaţia de plată ce va fi comunicată debitorului va cuprinde menţiunea că s-a luat măsura înscrierii ei în cartea funciară. Creditorii succesiunii nu pot administra ei înşişi bunurile succesorale, dar moştenitorii au dreptul să-i numească pe aceştia în calitate de lichidatori.

Publicitatea va fi continuată pe site-ul Camerei dacă în vederea lichidării pasivului succesoral se va organiza licitaţie publică (art. 263 alin. 4); de asemenea, data şi locul licitaţiei urmează să se publice şi într-un ziar .

Vânzarea la licitaţie se face în mod public după trei strigări începând cu preţul comunicat în anunţ. Dacă nu se obţine cel puţin preţul de pornire a licitaţiei, lichidatorul, cu acordul moştenitorilor şi al creditorilor prezenţi sau în lipsa acestora pe baza puterii conferite lui prin înscrisul autentificat de numire ca lichidator, va cere diminuarea preţului de vânzare la valoarea stabilită de aceştia, iar respectiva etapă se va consemna în procesul-verbal. Licitaţia se va finaliza prin încheierea unui proces – verbal care se va semna de către lichidator, comisia de organizare a licitaţiei şi dobânditorul bunului. Pe baza procesului – verbal Camera va emite un certificat care atestă rezultatul licitaţiei şi care va constitui dovada dobândirii bunurilor mobile. Acesta va sta la baza întocmirii actului autentic pentru bunurile imobile. Actul notarial se va încheia între lichidator şi dobânditor iar în cuprinsul său se va stabili şi modul de stingere a sarcinilor care grevează bunul; pentru simplificarea procedurii nu excludem ca notarul care îndeplineşte funcţia de lichidator să poată fi împuternicit şi de creditori ca, în numele lor, să consimtă la radierea sarcinilor înscrise în registrele constitutive sau de publicitate.

Sumele de bani rezultate în urma vânzării la licitaţie se vor consemna într-un cont bancar separat deschis pe numele lichidatorului, acesta urmând să efectueze plăţile în ordinea stabilită de lege, dispoziţiile art. 2333, art. 2342 şi art. 1155 Cod civil fiind aplicabile în mod corespunzător.

La finalizarea procedurii de lichidare, dosarul de moştenire în care s-a eliberat certificatul succesoral de lichidare se va repune pe rol la cererea moştenitorilor, a lichidatorului sau din oficiu de către notarul public instrumentator, după care se va putea proceda la prezentarea dării de seamă finale. Acest ultim act procedural al lichidatorului va specifica toate operaţiunile îndeplinite în vederea recuperării creanţelor, a valorificării activului succesoral şi modalitatea, precum şi măsura în care s-a stins pasivul succesoral.

Notarul public instrumentator va lua act de concluziile lichidatorului prin încheiere (art. 8512), apoi va proceda la eliberarea ultimului înscris ce marchează finalizarea lichidării, certificatul de moştenitor; în masa succesorală va urma să fie evidenţiat produsul net al lichidării, adică beneficiul rămas şi care urmează a se împărţi între moştenitorii şi/sau legatarii identificaţi prin certificatul succesoral de lichidare sau după caz, deficitul succesiunii (art. 8513).

In cauzele succesorale în care activul succesoral este grevat de pasiv, partajul succesoral se va face doar după emiterea certificatului de moştenitor final, eliberat după lichidare (art. 8514); dacă s-ar proceda altfel, creditorii succesiunii vor fi în drept să se opună ieşirii din indiviziune.

în concluzie, completarea făcută prin Legea nr.77/2012 în materia procedurii succesorale notariale, îi permite notarului să realizeze lichidarea pasivului succesoral, după reguli care fac ca lichidarea amiabilă să fie compatibilă cu cea realizată anterior, mai ales pe calea executării silite. Modelul avut în vedere este cel oferit de Codul civil al provinciei Quebec care a constituit una din sursele de inspiraţie ale însuşi noului Cod civil.

Bibliografie generală:

– D.Chirică-Drept civil. Succesiuni şi testamente. Editura Rosetti 2003, pag.404, 471;

– Fr.Deak- Tratat de drept succesoral. Universul Juridic 2002, pag. 379, 449;

– M.Eliescu – Curs de succesiuni – Editura Humanitas 1997, pag.291-416.

Licitaţie publică

Licitaţie publică

licitaţie publică, 1. mijloc procedural prin care se asigură valorificarea bunurilor debitorului prin vânzarea silită a acestora, la care se recurge ori de câte ori recuperarea creanţei nu poate fi făcută pe o altă cale mai convenabilă creditorulul. 1) în cazul bunurilor mobile, executorul judecătoresc poate proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la l.p., vânzare directă şi prin alte modalităţi admise de lege. Dacă valorificarea bunurilor urmează să se facă prin vânzare la l.p., executorul judecătoresc, în termen de cel mult o zi de la întocmirea procesului-verbal de sechestru a bunurilor mobile urmăribile ale debitorului, va fixa data, ora şi locul l. Vânzarea la l. se va face la locul unde se află bunurile sechestrate sau, pentru motive temeinice, în alt loc. Executorul judecătoresc îl va înştiinţa pe debitor despre data, ora şi locul vânzării l. Vânzarea nu se va putea face în mai puţin de două săptămâni, nici în mai mult de două luni de la data procesului-verbal de
sechestru; termenul vânzării se va putea scurta sau prelungi, cu acordul atât al creditorului, cât şi al debitorului; de asemenea, dacă bunurile sunt supuse pierii sau stricăciunii, executorul judecătoresc va putea chiar din oficiu să scurteze termenul de vânzare. Cu cel puţin 3 zile înainte de ţinerea l., executorul judecătoresc va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare la locul l., la sediul organului de executare, al primăriei de la locul vânzării bunurilor şi al instanţei de executare, iar atunci când apreciază că este necesar, vânzarea la l. va fi anunţată şi într-un ziar de largă circulaţie. Publicaţiile şi anunţurile de vânzare vor cuprinde data, ora şi locul licitaţiei, enumerarea bunurilor ce vor fi oferite spre vânzare, cu indicarea pentru fiecare a preţului de începere a l., care este preţul prevăzut în procesul-verbal de sechestru sau, după caz, cel stabilit prin expertiză. La l. poate participa orice persoană care, cel mai târziu până la începerea vânzării la l.p., a consemnat la Trezoreria Statului, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C.-S.A. sau la orice instituţie bancară, la dispoziţia executorului judecătoresc, cel puţin 10% din preţul de începere a l. pentru bunurile pe care intenţionează să le cumpere. Desfăşurarea procedurii l. parcurge următoarele momente mai importante: în ziua publicată pentru vânzare, executorul judecătoresc însărcinat cu urmărirea va merge la locul unde se află obiectele, verificând starea şi numărul lor pe baza procesului-verbal de urmărire şi le preia de la custode, dându-i acestuia chitanţă de eliberare, iar acesta va prezenta toate obiectele ce i s-au încredinţat şi aşa cum i s-au încredinţat; vânzarea la l. se va face în mod public de către executorul judecătoresc, care va oferi spre vânzare fiecare bun în parte sau mai multe bunuri împreună, în funcţie de natura şi destinaţia lor; preţul de la care începe l. este cel prevăzut în publicaţii sau anunţuri; bunul se adjudecă aceluia care, după trei strigări succesive, făcute la intervale de timp care să permită opţiuni şi supralicitări, oferă preţul cel mai mare, chiar şi atunci când, în lipsă de alţi concurenţi, acesta a fost singurul ofertant; dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, la acelaşi termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit; în toate cazurile la preţ egal, va fi preferat cel care are un drept de preempţiune asupra bunului urmărit; creditorii urmăritori sau interve-nienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din preţul de începere a l.; în cazul în care adjudecatar este însuşi creditorul urmăritor, iar la urmărire nu participă alţi creditori sau aceştia se află într-un rang de preferinţă inferior creditorului adjudecatar, el va putea depune în contul preţului creanţa sa, în tot sau în parte; după adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat să depună de îndată întregul preţ, în numerar ori cu ordin de plată sau orice alt instrument legal de plată; la cererea sa, încuviinţată de executorul judecătoresc, preţul se va putea depune în cel mult 5 zile; dacă preţul nu se va depune în aceste condiţii, se va relua l. sau, după caz, o altă modalitate de valorificare a bunului, iar primul adjudecatar este răspunzător atât de scăderea preţului obţinut la a doua vânzare, cât şi de cheltuielile făcute pentru aceasta; sumele se vor stabili de către executorul judecătoresc prin proces-verbal cu putere de titlu executoriu şi se vor reţine cu precădere din suma depusă; executorul judecătoresc va consemna de îndată sumele de bani încasate, păstrând dovada consemnării; despre aceasta el va face menţiune şi în procesul-verbal de l. Licitaţia se va închide de îndată ce din sumele obţinute se pot acoperi creanţele ce se urmăresc, precum şi toate cheltuielile de executare. După închiderea l., executorul judecătoresc va întocmi un proces-verbal despre desfăşurarea şi rezultatul acesteia, care va fi semnat de executor, creditor, debitor, precum şi de adjudecatar. 2) Imobilele urmărite silit se valorifică prin vânzare la l.p., vânzare directă şi prin alte modalităţi admise de lege. In cazul în care obiectul executării silite îl formează mai multe bunuri imobile distincte ale debitorului, procedura de vânzare prin l.p. se va îndeplini pentru fiecare bun în parte. în vederea identificării imobilului urmărit, executorul judecătoresc se va deplasa la locul unde este situat acesta şi va încheia un proces-verbal de situaţie, după care executorul îl va soma pe debitor că, în cazul în care nu va plăti, se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în acest proces-verbal. Dacă în termen de 15 zile de la primirea somaţiei debitorul nu plăteşte datoria, executorul judecătoresc va începe procedura de vânzare.

Executorul va stabili preţul imobilului, putând cere părerea unui expert, în cazul în care consideră necesar. Totodată, executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile reale şi alte sarcini care grevează imobilul urmărit. Titularii acestor drepturi vor fi înştiinţaţi despre executare şi vor fi citaţi la termenele fixate pentru vânzarea imobilulul. După emiterea somaţiei şi în tot cursul executării silite executorul judecătoresc poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară în vederea unei mai bune administrări a imobilului urmărit; administratorul-sechestru poate fi numit şi la cererea creditorulul. în termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului, executorul va întocmi şi va afişa publicaţia de vânzare a acestuia la sediul organului de executare şi al instanţei de executare, la locul unde se află imobilul urmărit, la sediul primăriei în a cărei rază teritorială este situat imobilul, precum şi la locul unde se desfăşoară l., dacă acesta este altul decât locul unde este situat imobilul. în cazul în care se urmăreşte imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie, o copie de pe publicaţia de vânzare a imobilului se depune şi la parchetul de pe lângă instanţa de executare. Executorul judecătoresc, la cererea celui interesat, va anunţa vânzarea la l. şi într-un ziar de largă circulaţie. Debitorul va fi înştiinţat despre data, ora şi locul vânzăril. Termenul stabilit pentru vânzare nu va fi mai scurt de 30 de zile şi nici mai lung de 60 de zile de la afişarea publicaţiei de vânzare la locul unde va avea loc l. Persoanele care vor să cumpere imobilul la l. sunt obligate să depună la Trezoreria Statului, Casa de Economii şi Con-semnaţiuni C.E.C.-S.A. sau la orice instituţie bancară, la dispoziţia executorului judecătoresc, până la termenul stabilit pentru vânzare, o cauţiune reprezentând 10% din preţul la care a fost evaluat imobilul; dovada consemnării va fi ataşată ofertei de cumpărare. Nerespectarea acestei obligaţii antrenează inadmisibilitatea participării la l. a persoanelor în cauză. codul de procedură civilă nu determină expres persoanele care pot participa la l.; pentru aceasta trebuie să se ţină seama de principiul instituit de art. 1306 C. civ., potrivit căruia pot cumpăra şi vinde toţi cei cărora nu le este oprit prin lege; sunt incapabili de a contracta minorii şi persoanele puse sub interdicţie; potrivit art. 1308 C. civ., nu pot fi adjudecatari, nici direct, nici prin persoane interpuse: a) tutorii, pentru averea celor puşi sub tutelă; b) mandatarii, pentru averea ce sunt însărcinaţi să o vândă; c) administratorii, pentru averea comunelor sau stabilimentelor încredinţate îngrijirii lor; d) funcţionarii publici, pentru averile statului ale căror vânzări se fac prin intermediul lor. De asemenea, nu pot fi cesionari de drepturi litigioase judecătorii, membrii ministerului public şi avocaţii din raza teritorială a instanţei unde se desfăşoară l. Persoanele care participă la l. o pot face personal sau prin mandatar, cu procură specială autentificată, care se va depune la dosarul cauzel. Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin alte persoane. Vânzarea se face la sediul organului de executare sau al instanţei de executare ori la locul unde este situat imobilul sau în orice alt loc, dacă se consideră că este mai potrivit pentru buna valorificare a acestuia; în comune vânzarea se poate efectua şi la sediul primăriei în raza căreia este situat imobilul. Vânzarea la l. se face în mod public şi se va ţine separat pentru fiecare imobil sau corp de proprietate; dacă mai multe corpuri de proprietate sunt grevate cu aceeaşi ipotecă sau dacă corpul de proprietate este compus din mai multe parcele, executorul judecătoresc va putea dispune, la cererea debitorului sau a creditorului urmăritor, ca vânzarea să se facă în acelaşi timp pentru mai multe corpuri de proprietate sau separat pentru fiecare parcelă în parte. l. începe prin citirea de către executor a publicaţiei de vânzare şi a ofertelor primite până la acea dată. Imobilul va fi oferit spre vânzare, prin strigări succesive, la intervale de timp care să permită opţiuni şi supralicitări, pornind de la preţul oferit care este mai mare decât cel la care s-a făcut evaluarea sau, în lipsa unei asemenea oferte, chiar de la acest preţ; legea nu stabileşte durata de timp dintre strigările succesive; ea trebuie să fie raţională pentru a se realiza scopul urmărit prin instituirea acestei regull. Dacă imobilul este grevat de vreun drept de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de vânzare strigările vor începe de la preţul cel mai mare oferit sau, în lipsă, de la cel fixat în publicaţie, scăzut cu valoarea acestor drepturi; dacă din cauza existenţei acestor drepturi nu s-a putut obţine un preţ suficient pentru acoperirea creanţelor ipotecare înscrise anterior, socotite după datele din cartea funciară, executorul judecătoresc va relua în aceeaşi zi l. pentru vânzarea imobilului liber de acele drepturi; în acest caz, strigările vor începe de la preţul menţionat în publicaţia de vânzare; dacă nu este oferit nici preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicaţie, la acest termen l. începând de la preţul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat; dacă nu se obţine preţul de începere a l., la acelaşi termen bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă preţul de la care începe l. Va fi declarat adjudecatar persoana care, la termenul de l., a oferit preţul de vânzare potrivit acestor dispoziţii; la preţ egal va fi preferat cel care are un drept de preempţiu-ne asupra bunului urmărit. în toate cazurile, creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Executorul va întocmi un proces-verbal despre desfăşurarea şi rezultatul fiecărei l., care va fi semnat de executor, creditor, debitor şi de adjudecatar. Dacă adjudecatarul nu depune preţul în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării, se va organiza o nouă l. în contul acestuia, el fiind obligat să plătească cheltuielile şi eventuala diferenţă de preţ.La termenul de l. adjudecatarul va putea să achite preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua l.; dacă însă la noul termen imobilul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea imobilului; 2. mijloc procedural prin care se asigură valorificarea bunurilor ce fac obiectul cererii de partaj, prin vânzare acestora, în cazul în care partajul nu se poate realiza în natură sau prin atribuirea bunului unui copărtaş, iar vânzarea prin bună învoială nu s-a realizat în termenul stabilit de instanţă. în aceste condiţii, instanţa, prin încheiere, va dispune ca vânzarea să fie efectuată de executorul judecătoresc; încheierea poate fi atacată separat cu apel; dacă nu a fost astfel atacată, aceasta nu mai poate fi supusă apelului odată cu hotărârea asupra fondului procesulul. După rămânerea irevocabilă a încheierii prin care s-a dispus vânzarea bunului de către executorul judecătoresc, acesta va proceda la efectuarea vânzării la l.p. Executorul va fixa termenul de l., care nu va putea depăşi 30 de zile pentru bunurile mobile şi 60 zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii încheierii, şi va înştiinţa coproprietarii despre data, ora şi locul vânzăril. Pentru termenul de l. a bunurilor mobile, executorul va întocmi şi va afişa publicaţia de vânzare, cu cel puţin 5 zile înainte de acel termen; în cazul vânzării unui bun imobil, executorul va întocmi şi afişa publicaţia de vânzare cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul de l. Coproprietarii pot conveni ca vânzarea bunurilor să se facă la oricare preţ oferit de participanţii la l. Dispoziţiile privind vânzarea la l.p. se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile Capitolelor II, III şi IV din Cartea a V-a a Codului de procedură civilă privind vânzarea la l. a bunurilor mobile şi imobile; sumele rezultate din vânzare vor fi împărţite de instanţă potrivit dreptului fiecărui coproprietar.

Îmbogăţire fără justă cauză

Îmbogăţire fără justă cauză

îmbogăţirea fără justă cauză, Consideraţii introductive. Noţiune. Origine. Reglementare. Definiţie. Condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. Efectele îmbogăţirii fără justă cauză. Prescripţia dreptului la acţiune.

Consideraţii introductive. Noţiune. Origine.

Vechiul cod civil nu cuprindea niciun text în care să se consacre expres, cu valoare de principiu, îmbogăţirea fară justă cauză, izvor de obligaţii civile distinct, de sine stătător, deşi existau numeroase texte care făceau aplicarea ideii de îmbogăţire fară justă cauză şi prevedeau obligaţia de restituire în sarcina celui care şi-a mărit patrimoniul prin micşorarea corelativă a patrimoniului altei persoane. Dintre aceste aplicaţii practice, exemplificăm: art. 484 din vechiul Cod civil prevedea că fructele se cuvin proprietarului bunului frugifer, dar are obligaţia de a plăti semănăturile, arăturile şi munca depusă de alţii; art. 493 din vechiul Cod civil prevede că cei care a ridicat o construcţie, a făcut o plantaţie sau o altă lucrare pe terenul său, cu materialele altuia, este obligat să plătească contravaloarea acelor materiale; art. 494 din vechiul Cod civil, potrivit căruia proprietarul unui teren care dobândeşte prin accesiune o construcţie, plantaţie sau lucrare realizată de altul pe acel teren este obligat să-l despăgubească pe constructor, indiferent că este de bună sau de rea-credinţă; art. 997 din vechiul Cod civil, în materia plăţii nedatorate, confonn căruia solvens era obligat să-i plătească lui accipiens toate impensele necesare şi utile; art. 1618 din vechiul Cod civil, în materia contractului de depozit; art. 1691 din vechiul Cod civil referitor la creditorul gajist etc. Toate aceste exemple se regăsesc şi în actualul Cod civil, alături însă de o reglementare principală a îmbogăţirii fară justă cauză. Având în vedere aceste aplicaţii practice, precum şi altele, practica judiciară şi doctrina juridică elaboraseră o adevărată teorie generală a îmbogăţirii fară justă cauză, izvor distinct de obligaţii. în mare parte, filonul acestei teorii generale a îmbogăţirii fară justă cauză este cel francez — marea parte a observaţiilor doctrinei fiind împrumutate din acest spaţiu juridic. La rândul său, dreptul francez, într-o autentică tradiţie civilistă dezvoltase regulile îmbogăţirii fără justă cauză preluate din dreptul roman unde portanţa îmbogăţirii fără justă cauză era cu adevărat colosală şi regăsibilă în toate sistemele civiliste de drept cu aproximativ aceleaşi coordonate tehnico-juridice, dar şi în sistemul anglo-saxon de drept. Indiferent de denumirea care se dădea mecanismului îmbogăţirii fară justă cauză, importanţa sa teoretică şi practică de drept comun al restituirilor, reclama o reglementare expresă. Această reglementare, ţinând seama de concluziile doctrinei şi jurisprudenţei în materie se regăseşte astăzi în noul Cod civil.

Reglementare. Definiţie.

Reglementarea principală a îmbogăţirii fară justă cauză face obiectul art. 1345-1348 noul Cod Civil, compunând secţiunea a 3-a a Capitolului III („Faptul juridic licit”), din Titlul II („Izvoarele obligaţiilor”) al Căiţii a V-a („Despre obligaţii”). Pe lângă această reglementare principială, regăsim numeroase alte reglementări specializate care reprezintă aplicaţii practice ale mecanismului îmbogăţirii fără justă cauză, în materia drepturilor reale, succesiunilor şi în materia contractelor. În noua reglementare există numeroase aplicaţii speciale ale regulilor deduse din îmbogăţirea fară justă cauză. De exemplu, în materie de accesiune, întregul mecanism al despăgubirilor subsecvente porneşte de fapt, de la regulile îmbogăţirii fară justă cauză când autorul lucrărilor este de bună-credinţă (a se vedea art. 581 şi unn.); în materie de fructe şi producte, art. 550 alin. (4) noul Cod Civil prevede că „Cel care, fără acordul proprietarului, avansează cheltuielile necesare pentru perceperea fructelor sau productelor poate cere restituirea cheltuielilor” etc.

în doctrină, îmbogăţirea fară justă cauză este definită ca fiind: faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micşorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fară ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic. O asemenea definiţie este astăzi susţinută de prevederile art. 1345 noul Cod Civil care enumeră în maniera unei definiţii, condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză. Acest fapt juridic generează un raport juridic în conţinutul căruia se regăseşte obligaţia celui ce şi-a sporit patrimoniul de a restitui celui însărăcit valoarea cu care s-a îmbogăţit. Creditorul se numeşte însărăcit, iar debitorul îmbogăţit. Atunci când îmbogăţitul nu-şi îndeplineşte obligaţia, însărăcitul poate introduce o acţiune în justiţie prin care pretinde restituirea, numită, după tradiţia romană a acestui mecanism, actio de in rem verso.

Condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză.

Pentru ca îmbogăţirea fară justă cauză să dea naştere raportului juridic de obligaţii şi acţiunea în restituire să fie admisă, art. 1345 noul Cod Civil, urmând concluziile mai vechi ale literaturii de specialitate şi practicii judiciare, a prevăzut necesitatea îndeplinirii anumitor condiţii. Aceste condiţii sunt de două feluri: materiale şi juridice.

A. Condiţiile materiale ale intentării acţiunii în restituire sunt:

a) să existe o îmbogăţire a pârâtului (art. 1345 noul Cod Civil). îmbogăţirea poate consta în mărirea patrimoniului prin dobândirea unui bun sau a unei creanţe, îmbunătăţirea unui lucru al proprietarului de către o altă persoană, edificarea unei construcţii, facerea unei plantaţii sau executarea unei lucrări pe terenul altuia etc. îmbogăţirea este posibil să aibă loc şi prin evitarea unei cheltuieli obligatorii, cum sunt: plata unei datorii, remiterea de datorie, prestarea unei munci sau a unor servicii de către altul în favoarea pârâtului, folosirea de un bun care aparţine altuia etc. în sinteză, se poate spune că există îmbogăţire, de fiecare dată când în patrimoniul îmbogăţitului se poate înregistra „orice avantaj care poate fi evaluat în bani”, fară să fie necesară o creştere a activului patrimonial, fiind suficientă şi o diminuare a pasivului (chiar dacă matematic şi contabil duce la exact acelaşi rezultat) -rămâne discutabil dacă este posibilă invocarea unui avantaj moral cu titlu de îmbogăţire (de exemplu, în cazul copilului care a beneficiat de educaţie privată, fară ca părinţii acestuia să achite costurile acestei educaţii profesorului), astfel cum o anumită jurisprudenţă mai veche a admis (a se vedea J. Flour, J.L. Aubert, op. cit., p. 38, nota 8). Temeiurile sunt mai degrabă sunt diferite, de cele mai multe ori, fiind vorba de un contract neonorat, dar nefiind exclusă şi aplicarea mecanismului îmbogăţirii fără justă cauză.;

b) să existe o însărăcire a reclamantului (art. 1345 noul Cod Civil). însărăcirea poate rezulta dintr-o pierdere economică, cum ar fi: ieşirea unei valori din patrimoniu (bun sau creanţă), prestarea unor activităţi sau servicii care nu au fost remunerate de beneficiarul lor, efectuarea unor cheltuieli în favoarea îmbogăţitului (cheltuieli de conservare sau de îmbunătăţire a unui bun proprietatea altuia) etc. însărăcirea nu trebuie să constea neapărat într-o diminuare a patrimoniului şi tocmai de aceea se includ în această categorie ipotezele de prestare a unui serviciu (obligaţiile de a face) executate de însărăcit, fară a fi plătit pentru contravaloarea lor;

c) între îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantului să fie o legătură sau corelaţie directă (dedusă din acelaşi art. 1345 noul Cod Civil). Cu alte cuvinte, cele două fenomene trebuie să aibă o cauză unică sau aceeaşi origine. Menţionăm că nu este necesar să existe o legătură cauzală necesară între îmbogăţirea unuia şi însărăcirea celuilalt, deoarece o asemenea legătură poate fi concepută numai între o faptă şi rezultatul ei. în acest sens, s-a precizat că este: „indiferent dacă însărăcirea şi îmbogăţirea corelativă rezultă din fapta păgubitului, a îmbogăţitului, a unei terţe persoane sau fortuit, fiind suficient ca ele să aibă o cauză comună – un act sau un eveniment”. în doctrină se vorbeşte în acest sens de „indivizibilitatea de origine” pentru a se sublinia că, acelaşi fapt atrage îmbogăţirea şi însărăcirea, fară ca în mod necesar una să fie cauza celeilalte;

B. Condiţiile juridice ale acţiunii în restituire sunt:

a) îmbogăţirea şi însărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice (art. 1345 noul Cod Civil vorbeşte de „îmbogăţit fară justă cauză” cu sensul de îmbogăţit fară temei juridic, pentru că, un temei de fapt, cauzal, există întotdeauna). îmbogăţirea unei persoane are justă cauză atunci când a avut loc în temeiul unui act juridic (de exemplu, un contract de vânzare executat), al unei hotărâri judecătoreşti (de exemplu, o hotărâre judecătorească prin care s-au acordat despăgubiri victimei unui accident) sau al legii (de exemplu, prin moratoriul legal), prin uzucapiune (dobândirea unui bun prin posesie îşi găseşte justa cauză în consecinţele pe care legea le leagă de această posesie) sau posesie de bună-credinţă (dobândirea fructelor bunului frugifer îşi găseşte justa cauză în consecinţele pe care legea le leagă de posesie şi de bună-credinţă). Pentru a întări această condiţie, art. 1346

C. civ. prevede trei cazuri în care îmbogăţirea trebuie considerată justificată: i. în ipoteza în care îmbogăţirea rezultă din executarea unei obligaţii valabile  (de exemplu, vânzătorul primeşte preţul contractului valabil încheiat) – Orice soluţie contrară ar fi de natură să perturbe grav unnările elementare ale principiului foitei obligatorii a contractului. De aceea, chiar dacă vânzătorul vinde în schimbul unui preţ mai mare decât cel de piaţă sau dacă un cumpărător cumpără la un preţ inferior celui al pieţei, nu înseamnă că utilizând mecanismul unei îmbogăţiri fară justă cauză vreuna din părţi ar putea utiliza împotriva celeilalte adio de in rem verso solicitând restituirea diferenţei. Excepţia şi revenirea la regulile îmbogăţirii fară justă cauză, s-ar regăsi în ipoteza leziunii (a se vedea, pentru aceste observaţii, J. Flour, J.L. Aubert, op. cit., p. 43, nr. 45). De altfel, întreaga jurisprudenţă care anterior intrării în vigoare a prezentului cod, consacra teoria nominalismului monetar şi înlătura ideea impreviziunii, se baza tocmai pe ipoteza descrisă.; ii. în ipoteza neexercitării de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogăţit (de exemplu, victima unei fapte ilicite nu înţelege să pretindă de la autorul acesteia repararea prejudiciului cauzat – în această limită, autorul faptei ilicite este îmbogăţit just pentru că evită o micşorare a patrimoniului său)1; iii. când îmbogăţirea rezultă dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal şi exclusiv, pe riscul său” ori, după caz, cu intenţia de a gratifica (de exemplu, o persoană investeşte în calitatea drumului de acces către depozitele sale, transfonnându-1 în cale de acces pentru vehicule de mare tonaj; această calitate a drumului nu interesează pe un alt beneficiar al drumului care nu are nevoie de un drum de acces care să prezinte asemenea caracteristici întrucât activitatea sa este de altă natură) – Textul indică şi ipoteza clasică a intenţiei de a gratifica – existenţa intenţiei de a gratifica exclude ideea de lipsă a cauzei. De fiecare dată când se constată intenţia liberală, cauza justă se regăseşte în această intenţie, fară a mai fi nevoie de o altă justificare. Poate fi vorba de o asemenea intenţie în cele mai variate situaţii. în exemplul dat mai sus, în care victima unei fapte ilicite nu reclamă despăgubiri în justiţie pentru prejudiciul care i-a fost cauzat, resortul pasivităţii sale poate să constea tocmai într-o asemenea intenţie liberală a victimei care doreşte să îl ierte pe autor de datoria sa de despăgubire.;

b) îmbogăţitul să fie de bună-credinţă. Această condiţie rezultă astăzi din interpretarea art. 1345 noul Cod Civil care vorbeşte de „cel care, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fară justă cauză (…)”. Neimputabilitatea îmbogăţirii este echivalentă de fapt, cu buna-credinţă a îmbogăţitului. Buna-credinţă se prezumă şi deci nu trebuie dovedită. Aşadar, în cazul îmbogăţirii fară justă cauză, îmbogăţitul nu trebuie să fie în culpă. Fundamentul acţiunii de in rem verso nu constă într-o conduită culpabilă a debitorului, ci rezidă în îndatorirea generală de a nu ne îmbogăţi în dauna altuia. Această îndatorire morală presupune absenţa oricărei culpe din partea îmbogăţitului, el fiind obligat să restituie, aşa cum vom vedea, numai valoarea îmbogăţirii sale, chiar dacă însărăcirea reclamantului este mai mare. Dacă îmbogăţitul a fost de rea-credinţă, nu suntem în prezenţa îmbogăţirii fară justă cauză, fiind vorba de o faptă ilicită care antrenează angajarea răspunderii civile delictuale. In acest caz, însărăcitul va putea promova o acţiune pentru repararea în întregime a pagubei ce i-a fost cauzată, constând în valoarea însărăcirii sale, chiar dacă îmbogăţirea pârâtului este inferioar – Pentru că temeiul unei asemenea acţiuni este răspunderea delictuală care nu mai cunoaşte limitările specifice mecanismului îmbogăţirii fără justă cauză. Limita este dată de valoarea prejudiciului încercat de victima faptei ilicite şi nu de cuantumul îmbogăţirii autorului faptei ilicite. ;

c) însărăcitul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului. Aşa cum se afirmă, act io de in rem verso are caracter subsidiar şi poate fi exercitată numai în absenţa oricărui alt mijloc  juridic de recuperare a pierderii suferite. Această condiţie este astăzi prevăzută expres de art. 1348 noul Cod Civil, confonn căruia: „Cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acţiune pentru a obţine ceea ce îi este datorat”. Dacă reclamantul are la dispoziţie acţiunea bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligaţii (între care trebuie să includem neapărat şi legea)3, nu se poate intenta acţiunea bazată pe îmbogăţirea fară justă cauză. De asemenea, adio de in rem verso este inadmisibilă în ipoteza în care reclamantul urmăreşte în realitate obţinerea unei reparaţii pe care ar fi putut să o obţină pe calea unei acţiuni prescrise sau care este paralizată prin altă excepţie ce pârâtul este în drept să o invoce. Caracterul subsidiar al acţiunii întemeiată pe îmbogăţirea fară justă cauză are de fapt rolul de a împiedica o utilizare abuzivă a instituţiei prin care să fie deturnate alte instituţii ale dreptului privat în toate ipotezele în care se poate vorbi de o îmbogăţire şi o însărăcire deşi există temei juridic pentru ambele. în toate cazurile în care însărăcitul dispune de o acţiune, alta decât de in rem verso, fie că ea poate fi intentată împotriva îmbogăţitului, fie împotriva unei terţe persoane, mecanismul îmbogăţirii fară justă cauză nu este funcţional. Se observă astfel că, deşi aparent domeniul îmbogăţirii fară justă cauză este extins deoarece se bazează pe un mecanism universal, în realitate, domeniul său este extrem de restrâns datorită tocmai caracterului subsidiar al actio de in rem verso.

Efectele îmbogăţirii fără justă cauză.

Îmbogăţirea fară justă cauză dă naştere unui raport obligaţional între îmbogăţit şi însărăcit. îmbogăţitul este debitorul, iar însărăcitul este creditorul obligaţiei de restituire. Restituirea trebuie să se facă, ori de câte ori este posibil, în natură. în toate celelalte cazuri, restituirea se face prin echivalent bănesc. Astăzi, întreaga problematică a restituirilor subsecvente îmbogăţirii fară justă cauză este simplificată prin faptul că, art. 1347 alin. (2) noul Cod Civil trimite la regulile restituirii prevăzute de art. 1639 şi urm. noul Cod Civil, adică la exact aceleaşi reguli ca şi la restituirea plăţii nedatorate. Cu toate acestea, din prevederile art. 1347 alin. (1) şi din cele ale art. 1345 noul Cod Civil se deduc şi reguli proprii doar îmbogăţirii fară justă cauză. Pentru o corectă înţelegere a regulilor cărora le sunt supuse efectele restituirii prestaţiilor, trebuie să facem următoarele precizări:

a) limitele restituirii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză. în primul rând, astfel cum s-a spus în literatura juridică şi cum astăzi se deduce din prevederile art. 1345 noul Cod Civil, obligaţia de restituire are o dublă limită: i. îmbogăţitul este obligat să restituie însărăcitului numai valoarea îmbogăţirii sale, chiar dacă însărăcirea reclamantului este mai mare. Astfel, de exemplu, el nu poate fi ţinut să restituie fructele civile. Explicaţia rezidă în faptul că îmbogăţitul este de bună-credinţă şi că din partea lui nu există culpă; ii. însărăcitul are dreptul de a i se restitui doar valoarea însărăcirii sale, chiar dacă foloasele obţinute de îmbogăţit sunt mai mari. Aşadar, obligaţia îmbogăţitului este de a restitui însărăcitului valoarea îmbogăţirii sale, numai în limita însărăcirii corelative, îmbogăţirea şi însărăcirea fiind limite reciproce. A se vedea TS, col. civ., dec. nr. 102/1968. în RRD nr. 6/1968, p. 171; cum s-a subliniat în doctrină, restituirea presupune „cea mai slabă” dintre sumele reprezentând cele două aspecte ale îmbogăţirii, respectiv însărăcirii (J. Flour, J.L. Aubert, op. cit., p. 56, nr. 57). Regula se bazează pe importante considerente de echitate care îşi au originea în valoarea universală şi circulară a mecanismului îmbogăţirii fără justă cauză. Obligarea pârâtului la o restituire superioară celei a îmbogăţirii de care a beneficiat echivalează cu o însărăcire injustă, după cum, acordarea în favoarea reclamantului a unei restituiri superioare însărăcirii sale, echivalează cu o îmbogăţire injustă. Dacă însă îmbogăţirea fară justă cauză se datorează relei credinţe a îmbogăţitului, nu ne mai putem plasa pe terenul acestei instituţii. De aceea, în literatura de specialitate s-a încercat să se găsească un alt temei juridic pentru acţiunea în restituire pe care, fară îndoială, o poate introduce cel păgubit. S-au conturat două opinii. într-o primă teză s-a spus că este necesară extinderea dispoziţiilor aplicabile plăţii nedatorate referitoare la tratamentul juridic al aceipiensului de rea-credinţă. în cea de-a doua teză, pe care o împărtăşim, se va angaja răspunderea civilă delictuală a celui care a obţinut cu rea-credinţă foloasele. Reaua-credinţă a îmbogăţitului determină ieşirea din sfera cvasicontractelor – izvoare de obligaţii civile – şi intrarea în sfera delictelor civile, adică a faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii.

b) momentul la care se raportează obligaţia de restituire. Pentru ca îmbogăţirea fară justă cauză să genereze acţiunea în restituire este necesar, confonn art. 1347 alin. (1) noul Cod Civil ca îmbogăţirea să subziste la data sesizării instanţei. Pe de altă parte, rămânând în sfera îmbogăţirii fară justă cauză este necesar să determinăm momentul în funcţie de care se stabileşte întinderea obligaţiei de restituire. Există unanimitate de opinii şi soluţii în sensul că pentru a stabili sau evalua măsura îmbogăţirii pârâtului şi deci întinderea obligaţiei de restituire, instanţele de judecată se plasează în ziua introducerii acţiunii de către însărăcit. în consecinţă, dacă îmbogăţirea pârâtului a încetat până la acea dată, pentru motive independente de voinţa sa, raportul obligaţional se stinge. Regula de mai sus este, în opinia noastră, un caz de aplicare a teoriei impreviziunii. Altfel, în perioadele de depreciere a puterii de cumpărare a banilor, acţiunea de rem in verso riscă a fi derizorie, dacă îmbogăţirea s-a realizat într-o perioadă de timp anterioară momentului sesizării instanţei de judecată. De aceea, soluţia logică este reevaluarea însărăcirii şi îmbogăţirii corelative, în funcţie de întinderea lor în momentul judecăţii. Aşadar, suntem în prezenţa unei excepţii de la principiul nominalismului monetar. De aceea, în doctrină, s-a subliniat că indemnizaţia generată de îmbogăţirea fără justă cauză are natura unei datorii de valoare;

c) Restituirea este subordonată regulilor generale ale dreptului restituirilor prevăzute de art. 1639 şi urm. noul Cod Civil în această privinţă, trebuie să subliniem că este vorba de reguli principial aplicabile acţiunii în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fară justă cauză – adică este vorba doar de reguli virtual aplicabile. Aceste reguli trebuie subordonate celor două reguli pe care le-am expus mai sus. în măsura în care vreuna din dispoziţiile restituirilor astfel cum sunt ele reglementate de art. 1639 şi unn. noul Cod Civil de dovedeşte incompatibilă cu limitele restituirii aferente îmbogăţirii fară justă cauză, ea va fi aplicată cu ajustările de rigoare. Astfel, de exemplu, distincţia făcută de art. 1645 alin. (1) şi (2) noul Cod Civil în sensul restituirii sau nu a fructelor bunului frugifer sau a cheltuielilor necesare şi utile ale acestuia după cum cel obligat la restituire a fost sau nu de bună-credinţă sau după cum cauza restituirii îi este sau nu imputabilă, este complet invalidă în privinţa îmbogăţirii fară justă cauză, în contextul căreia îmbogăţitul (deci cel obligat la restituire) trebuie să fie întotdeauna de bună-credinţă, în caz contrar situându-ne pe terenul răspunderii civile delictuale. Pe de altă parte însă, restituirea va urma principiile generale ale restituirii, astfel cum acestea sunt descrise de art. 1639 şi unn. C. civ.

Prescripţia dreptului la acţiune.

Acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fară justă cauză se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani. Conform art. 2517 C. civ. termenul general de prescripţie este de 3 ani. Din moment ce nu se prevede un alt termen de prescripţie pentru cazul acţiunii în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fară justă cauză, acest termen general îi este şi ei aplicabil. Pe de altă parte, conform art. 2523 noul Cod Civil, „Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui”. Ceea ce presupune în cazul special al îmbogăţirii fară justă cauză că, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care însărăcitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât însărăcirea sa lipsită de o cauză justă, cât şi persoana îmbogăţitului.

în legătură cu momentul în care tennenul de prescripţie începe să curgă atunci când îmbogăţirea şi însărăcirea corelativă s-au produs ca urmare a faptului că însărăcitul a efectuat anumite lucrări de îmbunătăţire a locuinţei îmbogăţitului, locuinţă pe care o folosea însărăcitul, s-a statuat că acesta coincide cu data când reclamantul a încetat să mai folosească acea locuinţă. Apreciem că soluţia este aplicabilă şi altor cazuri identice sau asemănătoare. în realitate, această soluţie se bazează pe un mecanism simplu inerent cursului prescripţiei şi anume pe ideea unei recunoaşteri a datoriei a cărei acţiune se prescrie. Rămânerea în posesie a imobilului echivalează pentru îmbogăţit cu o recunoaştere a datoriei pe care o are faţă de însărăcit, ori recunoaşterea datoriei atrage întreruperea cursului prescripţiei extinctive (art. 2537-2538 noul Cod Civil).

îmbogăţire fără justă cauză, fapt juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama patrimoniului unei alte persoane, fară ca pentru aceasta să existe un temei juridic. Aceasta constituie un izvor de obligaţii, deoarece cel care a beneficiat de mărirea patrimoniului este obligat să restituie ceea ce a primit în mod necuvenit (de ex.: restituirea cheltuielilor necesare şi utile făcute de depozitar, restituirea sumelor plătite nedatorat sau a contravalorii serviciilor de care o persoană a beneficiat fară drept. Acţiunea în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, se poate exercita numai în cazurile în care între mărirea patrimoniului unei persoane şi micşorarea patrimoniului celeilalte există o legătură, iar reclamantul nu are la dispoziţie pentru recuperarea pierderii suferite nici o altă acţiune izvorâtă din contract, delict sau alte fapte juridice.

Model de acțiune în pretenții întemeiată pe dreptul de regres al asigurătorului

Model de acțiune în pretenții întemeiată pe dreptul de regres al asigurătorului

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnata S.C. [2]_ , cu sediul în_, numărul de înmatriculare în registrul comerţului_, codul unic de înregistrare _, contul bancar_, prin reprezentant legal_, în calitate de reclamantă, chem în judecat pe [3]_, domiciliat în _, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la plata sumei de_, reprezentând despăgubiri

De asemenea, solicităm să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: Ne întemeiem acţiunea pe dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România art. 7201 C. proc. civ.

Probe [6]: în dovedire, solicităm următoarele probe:_

Anexăm: înscrisuri, respectiv:_, chitanţa privind plata taxei

judiciare de timbru în valoare de lei, timbrul judiciar de_

lei [7], precum şi dovada îndeplinirii procedurii concilierii directe.

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. Este o acţiune în realizare, patrimonială, personală, prin care asigurătorul se întoarce împotriva persoanei responsabile de producerea accidentului de autovehicul, pentru recuperarea sumei plătite terţului cu titlu de despăgubire.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are asigurătorul.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are persoana responsabilă de producerea accidentului.

[4] Motivele de fapt. Se va arăta că asigurătorul a plătit despăgubirea terţului prejudiciat prin accidentul de autovehicul produs din culpa pârâtului şi că este incident unul din cazurile prevăzute de lege în care asigurătorul are drept de regres.

Dreptul se regres se aplică în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege, şi anume:

a) accidentul a fost produs cu intenţie;

b) accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri, sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie;

c) accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire;

d) persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus autovehiculul fără consimţământul asiguratului.

[5] Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 58 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 172/2004, precum şi ale art. 720″ C. proc. civ. în ce priveşte îndeplinirea procedurii concilierii directe.

[6] Probe. Sunt aplicabile normele de drept comun, respectiv înscrisuri şi, eventual, interogatoriul pârâtului. Se depun, obligatoriu, poliţa de asigurare, dosarul de daună, dovada achitării despăgubirii, precum şi celelalte înscrisuri necesare pentru dovedirea faptelor a căror săvârşire îndreptăţeşte asigurătorul să recupereze sumele plătite terţilor. în cazul prevăzut de art. 58 lit. d) din lege se poate administra şi proba cu martori pe aspectul avut în vedere de această împrejurare.

Se anexează, obligatoriu, înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs concilierii directe, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile. Dovada acesteia se face cu înscrisul reprezentând confirmarea de primire a convocării.

[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea obiectului pricinii, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea obiectului cererii, stabilindu-se conform prevederilor art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – potrivit art. 5 C. proc. civ., cererea se face la instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului;

b) material – este competentă judecătoria, pentru cererile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei (art. 1 pct.l C. proc. civ.), sau tribunalul, pentru litigiile al căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Model de acțiune întemeiată pe gestiunea de afaceri

Model de acțiune întemeiată pe gestiunea de afaceri

ACŢIUNE ÎNTEMEIATA PE GESTIUNEA DE AFACERI

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ , domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, domiciliat în_ în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la plata sumei de_,

cu titlu de indemnizaţie pentru cheltuielile necesare şi utile pe care le-am efectuat cu privire la [4]_

De asemenea, vă solicit să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile

Probe [7]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu: _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul

judiciar de_lei. [8]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [9]

Explicații

[ 1 ] Natura juridică. Gestiunea intereselor altei persoane (gestiunea de afaceri) este un fapt juridic licit constând în operaţiunea prin care o persoană (gerant) intervine, prin fapta sa voluntară şi unilaterală, şi săvârşeşte acte materiale sau juridice în interesul altei persoane (gerat), fără a fi primit mandat din partea acesteia din urmă.
Acţiune întemeiată pe gestiunea de afaceri este o acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte fie recuperarea de către gerant a cheltuielilor făcute în interesul geratului, fie repararea prejudiciului cauzat geratului prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune de către gerant.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are, după caz, fie persoana care pretinde că a gerat interesele alteia (gerantul), fie cea care pretinde că interesele sale au fost gerate de o altă persoană (geratul).

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are, după caz, în funcţie de persoana care a introdus acţiunea, geratul sau gerantul.

[4] Obiectul acţiunii poate consta în orice obligaţii care să se circumscrie raporturilor juridice născute din gestiunea de afaceri, cum ar fi: obligarea geratului la plata cheltuielilor necesare şi utile făcute de gerant în legătură cu un imobil al geratului; obligarea deponentului, în calitate de gerat, la restituirea cheltuielilor necesare şi utile efectuate de către depozitar, în calitate de gerant, asupra bunului dat în depozit; obligarea gerantului la repararea prejudiciului cauzat geratului prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune etc.

[5] Motivele de fapt. Se va menţiona şi argumenta în fapt îndeplinirea condiţiilor gestiunii de afaceri25, după cum urmează:

a) se va individualiza obiectul gestiunii, care poate consta în acte de administrare, fie ele acte materiale, cum ar fi repararea unui bun al geratului, fie acte juridice, cum ar fi plata unor taxe sau impozite, angajarea celui care urmează să efectueze reparaţia, vinderea unor bunuri ale geratului supuse pieirii sau stricăciunii etc. Actele juridice se pot încheia de gerant în nume propriu, dar cu intenţia ca ele să profite geratului;

b) se va justifica utilitatea gestiunii, arătându-se care este pierderea patrimonială evitată geratului prin raportare la momentul săvârşirii actului de gestiune;

c) se va invoca faptul căgeratul nu a ştiut de operaţiunea efectuată în folosul său de către gerant, pentru că, altfel, acea operaţiune ar avea valoarea unui mandat tacit;

d) se va invoca faptul că gerantul a acţionat în interesul altei persoane, dar nu cu intenţia de a-i face o liberalitate, ci cu intenţia de a o obliga la restituirea cheltuielilor efectuate în folosul acesteia.

[6] Temeiul de drept diferă în funcţie de obiectul acţiunii întemeiate pe gestiunea de afaceri. Astfel, dacă gerantul, fie el şi un depozitar, cere obligarea geratului la plata unei indemnizaţii pentru cheltuielile necesare şi utile efectuate în legătură cu un bun al acestuia, temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 991 teza a Il-a C. civ.

Dacă geratul cere obligarea gerantului la repararea prejudiciului ce i l-a cauzat prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune temeiul de drept îl constituie art. 989-990 C. civ. etc.
[7] Probe:

a) înscrisuri – sunt necesare pentru dovedirea de către gerant a operaţiunilor ce intră în obiectul gestiunii de afaceri, dacă este vorba despre acte juridice ce nu pot fi dovedite decât cu înscrisuri, conform regulilor cu privire la proba actelor juridice;

b) interogatoriul pârâtului – cu privire la fapte personale ce ţin de condiţiile gestiunii de afaceri. De pildă, dacă pârâtul este gerantul, el poate fi interogat cu privire la actele efectuate pentru gerat şi la condiţiile efectuării acestora;

c) martori – pe aspectul operaţiunilor ce intră în obiectul gestiunii, dacă acestea sunt fapte materiale, precum şi dacă sunt acte juridice în cazul în care proba lor se invocă de gerat, întrucât acesta este un terţ faţă de respectivele acte, putându-le, deci, dovedi cu orice mijloc de probă;

d) expertiză de evaluare a prejudiciului sau indemnizaţiei pretinse prin acţiune -în măsura în care acestea nu au fost recunoscute de pârât sau dovedite cu mijloacele de probă anterior menţionate.

[8] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr.l46/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea pretenţiilor solicitate, potrivit art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Instanţa competentă:

a) teritorial-este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art. 5 C. proc. civ.;

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Model de acțiune în restituirea plății lucrului nedatorat

Model de acțiune în restituirea plății lucrului nedatorat

ACŢIUNE IN RESTITUIREA PLAŢII LUCRULUI NEDATORAT

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ __domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la restituirea sumei de__ cu titlu de plată nedatorată.

De asemenea, vă solicit să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 1092 C. civ.

Probe [6]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul

judiciar de_lei. [7]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

Explicații

[1] Natura juridică. Acţiune în restituirea plăţii lucrului nedatorat este o acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte recuperarea plăţii făcute de persoana care, din eroare, s-a crezut debitor, plătind o datorie inexistentă sau care nu-i incumba.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are orice persoană care pretinde că a făcut o plată nedatorată altei persoane (solvens).
[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are persoana căreia i se impută primirea unei plăţi ce nu i se cuvenea (accipiens); în situaţia în care sunt întrunite condiţiile art. 993 alin. (2) C. civ., acţiunea trebuie îndreptată împotriva adevăratului debitor (respectiv atunci când, deşi reclamantul a făcut o plată nedatorată, creditorul, cu bună-credinţă, a desfiinţat titlul său de creanţă).

[4] Motivele de fapt. Se va menţiona şi argumenta în fapt îndeplinirea condiţiilor plăţii nedatorate, după cum urmează:

a) reclamantul să fi efectuat în favoarea pârâtului o prestaţie cu titlu de plată, indiferent de obiectul ei, care poate consta într-o sumă de bani, într-un bun individual determinat sau într-un bun determinat generic;

b) datoria pentru stingerea căreia s-a făcut plata nu există din punct de vedere juridic. Prin excepţie de la această regulă, sunt şi cazuri în care plata unei datorii existente, valabilă din punct de vedere juridic, dă dreptul la restituire, şi anume atunci când plata unei asemenea datorii nu a fost făcută creditorului, ci unei alte persoane;

c) plata a fost făcută din eroare, ceea ce înseamnă că reclamantul a plătit având credinţa că este debitor al pârâtului [art. 993 alin. (1) C. civ.], pentru că altfel, dacă el a plătit ştiind că nu este dator, o atare plată poate fi interpretată fie ca o liberalitate, fie ca o gestiune a intereselor altei persoane. De menţionat că şi dolul se asimilează cu eroarea în efectuarea plăţii şi că sunt şi situaţii în care restituirea nu este condiţionată de eroarea solvensului, respectiv situaţia în care acesta şi-a plătit o datorie faţă de creditorul său, după care, pentru că a pierdut chitanţa liberatorie, o plăteşte din nou pentru a scăpa de urmărirea creditorului, apoi găseşte chitanţa liberatorie astfel că cea de-a doua plată apare ca lipsită de cauză şi va fi supusă restituirii, deşi nu a fost făcută din eroare. De asemenea, şi în situaţia în care plata a fost efectuată în temeiul unei obligaţii lovite de nulitate absolută se naşte dreptul la restituire, căci, deşi debitorul a plătit ştiind că obligaţia asumată este nulă, părţile trebuie repuse în situaţia anterioară încheierii actului lovit de nulitate absolută.

[5] Temeiul de drept este dat de dispoziţiile art. 1092 C. civ.

[6] Probe:

a) înscrisuri – orice înscrisuri de natură să dovedească actul juridic al plăţii;

b) interogatoriul pârâtului – pe aspectul primirii plăţii şi al cauzei acestei operaţiuni;

c) martori – pe aspectul actului juridic al plăţii atunci când aceasta are o valoare mai mică de 250 lei sau în cazul imposibilităţii materiale sau morale de preconstituire a probei scrise (art. 1198 C. civ.), precum şi pe aspectul cauzei datoriei în vederea stingerii căreia s-a făcut plata şi al poziţiei subiective a reclamantului la momentul efectuării plăţii.

[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune, conform art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea pretenţiilor solicitate, după distincţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art. 5 C. proc. civ.;

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Model de acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză

Model de acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză

ACŢIUNE ÎNTEMEIATA PE ÎMBOGĂŢIREA FĂRĂ JUSTĂ CAUZĂ

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Obligarea pârâtului la plata_[4]

De asemenea, vă solicit să dispuneţi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art.
Probe [7]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de_lei şi timbrul

judiciar de_lei. [8]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [9]

Explicații teoretice

[1] Natura juridică. îmbogăţirea fără justă cauză este un fapt juridic licit care constă în sporirea activului sau micşorarea pasivului patrimoniului unei persoane în dauna unei alte persoane care suferă o micşorare corespunzătoare a patrimoniului său, în lipsa oricărui temei juridic (legal sau contractual) care să o justifice Acţiune întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză (actio de in rem verso) este o acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte recuperarea pierderii suferite pe seama îmbogăţirii corespunzătoare de către o altă persoană, în măsura îmbogăţirii acesteia, dar nu mai mult decât valoarea sărăcirii.

[2] Calitate procesuală activă (reclamant) are orice persoană care pretinde micşorarea patrimoniului său pe seama măririi nelegitime a patrimoniului altei persoane.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât) are persoana căreia i se impută majorarea nelegitimă a patrimoniului pe seama micşorării patrimoniului altei persoane.

[4] Obiectul acţiunii. Se va menţiona pretenţia concretă ce se cere prin această acţiune, spre exemplu: obligarea pârâtului la plata contravalorii îmbunătăţirilor necesare şi utile efectuate de reclamant, în calitate de chiriaş, la imobilul proprietatea pârâtului; obligarea pârâtului la restituirea alocaţiei de stat încasate pentru copilul minor încredinţat reclamantului; obligarea pârâtului-proprietar care a cules fructele la plata semănăturilor, arăturilor şi a muncii suportate de reclamantul; obligarea pârâtului-proprietar care a ridicat o construcţie pe terenul său cu materialul reclamantului să-i plătească acestuia contravaloarea materialelor; obligarea pârâtului-proprietar care a reţinut construcţia edificată pe terenul său de către reclamant la restituirea către acesta a valorii materialelor şi a preţului muncii sau a sporului de valoare adus terenului; obligarea pârâtului-proprietar la restituirea cheltuielilor făcute de reclamant cu conservarea bunului încredinţat etc.

[5] Motivele de fapt. Se vor menţiona şi argumenta în fapt condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză2), şi anume:

a) mărirea patrimoniului pârâtului prin dobândirea unui bun, a unei sume de bani, a unei creanţe, îmbunătăţirea unui Iucru-proprietatea sa de către o altă persoană sau folosirea unui bun aparţinând altuia;

b) micşorarea patrimoniului reclamantului cu aceeaşi valoare cu care s-a mărit patrimoniul pârâtului;

c) existenţa unei legături între mărirea patrimoniului pârâtului şi micşorarea patrimoniului reclamantului, în sensul că ambele modificări patrimoniale sunt efectul aceleiaşi cauze;

d) inexistenţa unei cauze legitime pentru mărirea patrimoniului pârâtului în detrimentul patrimoniului reclamantului, ceea ce înseamnă că dezechilibrul patrimonial produs între părţile litigante nu are un temei legal, cum ar fi un contract, o dispoziţie legală, o hotărâre judecătorească;

e) inexistenţa oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite de către reclamant, ceea ce înseamnă că acţiunea în restituire întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză are un caracter subsidiar, neputând fi folosită dacă există vreo altă acţiune pentru realizarea dreptului său la restituire. De exemplu, proprietarul unui bun individual determinat nu are deschisă acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză pentru restituirea acestui bun, deoarece el îşi poate valorifica dreptul la restituire pe calea acţiunii în revendicare etc.

[6] Temeiul de drept. Nu există o consacrare legală a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, ci doar aplicaţii ale acestuia – art. 484 C. civ., art. 493 C. civ., art. 494 C. civ., art. 997 C. civ., art. 1618 C. civ., art. 1691 C. civ. Prin urmare, ori de câte ori pretenţia reclamantului nu se regăseşte într-una dintre aplicaţiile principiului îmbogăţirii fără justă cauză, consacrată într-o normă legală, se va invoca ca temei de drept chiar principiul.

[7] Probe:

a) înscrisuri – orice înscrisuri de natură să dovedească condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză;

b) interogatoriul pârâtului – pe aspectul dezechilibrului patrimonial pretins de reclamant şi al cuantumului pagubei, atunci când restituirea s-a cerut prin echivalent, întrucât nu mai este posibilă restituirea în natură;

c) martori – pe aspectul îndeplinirii condiţiilor îmbogăţirii fără justă cauză, care vizează, în principiu, fapte juridice, ce pot fi dovedite cu orice mijloc de probă;

d) expertiză de evaluare a despăgubirilor – atunci când restituirea s-a cerut prin echivalent, dacă cuantumul diminuării patrimoniale suportate de reclamant nu a fost recunoscut de pârât sau probat cu celelalte mijloace de probă sus-menţionate.

[8] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează la valoarea obiectului pricinii, conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013.

Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea obiectului pricinii, după distincţiile prevăzute în art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Instanţa competentă

a) teritorial- este competentă instanţa de la domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art. 5 C. proc. civ.;

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea obiectului pricinii este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Model de acțiune în daune-interese moratorii / compensatorii

Model de acțiune în daune-interese moratorii / compensatorii

ACŢIUNEA ÎN DAUNE-INTERESE MORATORII

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2a]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3a]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi obligarea pârâtului la

Plata de daune-interese moratorii (despăgubiri)

în valoare de_lei, reprezentând echivalentul prejudiciului pe

care mi l-a cauzat prin executarea cu întârziere a obligaţiei contractuale asumate de acesta.

De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 1073 coroborat cu art. 1082 şi art. 1084-1086 C. civ.

Probe [6]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_, precum

şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de lei şi timbrul

judiciar de_lei. [7]

Semnătura,
Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

ACŢIUNEA ÎN DAUNE-INTERESE COMPENSATORII

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2b]_, domiciliat în_, în calitate de reclamant, chem în judecată pe [3b]_, domiciliat în_, în calitate de pârât, pentru ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi obligarea pârâtului la

Plata de daune-interese compensatorii

în sumă de_lei, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care mi l-a cauzat prin neexecutarea (totală sau parţială) obligaţiei contractuale asumate de acesta.

De asemenea, solicit obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 1073 coroborat cu art._

Probe [6]: în dovedirea pretenţiilor, solicit încuviinţarea probelor cu _, pe aspectul_

Anexez, în copie certificată, următoarele înscrisuri:_,

precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de lei şi timbrul judiciar de_lei. [7]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [8]

Comentariu

[1] Natura juridică. Răspunderea civilă contractuală este o formă a răspunderii derogatorie de la dreptul comun, dat de răspunderea civilă delictuală, care este angajată în cazul neexecutării sau a executării necorespunzătoare a unui contract de către una din părţile contractante.

Atât acţiunea privind plata de daune-interese moratorii, cât şi cea privind plata de daune-interese compensatorii sunt acţiuni personale prin care se urmăreşte recuperarea echivalentului prejudiciului încercat de una dintre părţile contractante ca urmare executării cu întârziere a obligaţiei celeilalte părţi din contract (daune-interese moratorii) sau, după caz, ca urmare a neexecutării totale sau parţiale a obligaţiei de către cealaltă parte (daune-interese compensatorii).

[2] Calitate procesuală activă (reclamant).

2a. Are partea contractantă care pretinde despăgubiri pentru executarea cu întârziere a obligaţiei asumate de cocontractantul său.

2b. Are partea contractantă care pretinde despăgubiri pentru neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei asumate de cocontractantul său.

[3] Calitate procesuală pasivă (pârât).

3a. Are cocontractantul căruia i se impută executarea cu întârziere a obligaţiei asumate prin contract.

3b. Are cocontractantul căruia i se impută neexecutarea totală sau parţială a unei obligaţii asumate.

[4] Motivele de fapt. Se va menţiona contractul ce constituie cauza obligaţiei pârâtului, precum şi condiţiile răspunderii civile contractuale, respectiv:

a) săvârşirea unei fapte ilicite de către pârât, constând în executarea cu întârziere, respectiv neexecutarea obligaţiei asumate de el prin contract;

b) producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, adică a unei pagube ce se poate cuantifica băneşte;

Evaluarea prejudiciului se poate face pe cale judecătorească (evaluarea judiciară), prin lege (evaluarea legală) sau prin convenţia părţilor (evaluarea convenţională).

• evaluarea judiciară are la bază principiile consacrate de art. 1084-1086 C. civ., respectiv: principiul după care prejudiciul trebuie să cuprindă atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât şi câştigul nerealizat de creditor Qucrum cessans); principiul că debitorul va fi ţinut să repare numai prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului, cu excepţia cazului în care vina debitorului în neexecutarea obligaţiei contractuale îmbracă forma intenţiei, când debitorul este ţinut să răspundă şi pentru prejudiciul imprevizibil la momentul încheierii contractului; principiul potrivit căruia, în toate cazurile, este reparabil numai prejudiciul direct, aflat în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea contractului, nu şi prejudiciul indirect;
• evaluarea legală există în cazul obligaţiilor având ca obiect o sumă de bani, când, potrivit art. 1088 C. civ., debitorul poate fi obligat la plata de daune moratorii (pentru întârziere) care nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, fidejusiune şi societate, dobândă datorată din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept, de exemplu în materia contractului de mandat (art. 1550 C. civ.);

• evaluarea convenţională – părţile pot conveni asupra cuantumului despăgubirilor datorate de debitor fie după producerea prejudiciului, fie înainte de producerea prejudiciului, prin inserarea unei clauze exprese în contract (clauză penală).

c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului şi prejudiciul pretins de reclamant, în sensul că fapta ilicită săvârşită de pârât este cauza prejudiciului pretins de reclamant, altfel spus ea a determinat producerea acelui prejudiciu;

d) existenţa vinovăţiei pârâtului în săvârşirea faptei ilicite, sub forma intenţiei sau a culpei, pârâtul urmând a răspunde pentru culpa cea mai uşoară;

e) punerea în întârziere a debitorului în una din formele prevăzute de lege: notificarea prin intermediul executorilor judecătoreşti [art. 1079 alin. (1) C. civ.] sau cererea de chemare în judecată a debitorului prin care s-a cerut executarea obligaţiei de către pârât.

Condiţia punerii în întârziere nu se cere în situaţia în care debitorul este de drept în întârziere, respectiv: în cazurile expres prevăzute de lege [art. 1079 alin. (2) pct. 1 C. civ.] ca, de exemplu, în materia vânzării de produse şi lucruri mobile (art. 1370 C. civ.); când părţile au convenit expres că debitorul este de drept în întârziere Ia împlinirea termenului la care trebuia să-şi execute obligaţia, fără îndeplinirea vreunei formalităţi [art. 1079 alin. (2) pct. 2 C. civ.]; când obligaţia, prin natura sa, nu putea fi îndeplinită decât într-un termen determinat, pe care debitorul l-a lăsat să treacă fără a-şi executa obligaţia [art. 1079 alin. (2) pct. 3 C. civ.]; în cazul obligaţiilor continue, cum sunt cele având ca obiect furnizarea energiei electrice, a apei sau aceea de întreţinere a unui anumit bun; în cazul încălcării obligaţiilor de a nu face (art. 1078 C. civ.);

0 inexistenţa unei clauze de neresponsabilitate. Părţile contractante pot conveni (înainte de producerea prejudiciului în patrimoniul creditorului) asupra modificării consecinţelor executării cu întârziere, respectiv neexecutării obligaţiei debitorului, în sensul agravării, înlăturării sau restrângerii răspunderii debitorului, iar în cazul în care au convenit asupra înlăturării răspunderii debitorului creditorul nu mai poate obţine repararea prejudiciului datorat pentru executarea cu întârziere, respectiv neexecutarea obligaţiei debitorului. Cu toate acestea, convenţiile de neresponsabilitate sunt valabile numai în cazul în care vina debitorului îmbracă una din formele culpei (neglijenţa sau imprudenţa), nu şi forma intenţiei.

[5] Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 1073-1090 C. civ.
[6] Probe:

a) înscrisuri – obligatoriu trebuie înfăţişat contractul a cărui întârziere în executare se pretinde, precum şi orice alte înscrisuri de natură să dovedească îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile contractuale;

b) interogatoriul pârâtului – pe aspectul datei executării obligaţiei asumate faţă de reclamant, al producerii prejudiciului şi al cuantumului acestuia, al vinovăţiei sale în executarea cu întârziere a obligaţiei şi al punerii sale în întârziere;

c) martori – pe aceleaşi aspecte vizate şi de interogatoriu, mai puţin cuantumul prejudiciului dacă părţile au prevăzut în contractul lor o clauză penală, adică au determinat anticipat, prin acordul lor de voinţă, întinderea prejudiciului şi cuantumul daunelor ce-1 vor acoperi41;

d) expertiză de evaluare a prejudiciului – în cazul în care cuantumul acestuia nu a fost recunoscut de pârât sau dovedit cu celelalte mijloace de probă menţionate anterior; expertiza de evaluare a prejudiciului nu se impune atunci când părţile au inserat în contract o clauză penală, prin care au evaluat anticipat, prin voinţa lor, cuantumul prejudiciului în caz de neexecutare, executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

[7] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru se calculează în funcţie de valoarea despăgubirilor pretinse prin acţiune, conform OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013.

Timbrul judiciar diferă în funcţie de valoarea despăgubirilor solicitate, conform art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare61.

[8] Instanţa competentă:

a) teritorial – este competentă instanţa de Ia domiciliul pârâtului sau, după caz, cea de la reşedinţa pârâtului din ţară, dacă el are domiciliul în străinătate ori dacă domiciliul nu este cunoscut, iar dacă nici reşedinţa nu este cunoscută, cea de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului, conform art.5 C. proc. civ., sau cea de la locul executării contractului, conform art. 10 pct. 1 C. proc. civ.(competenţă teritorială alternativă);

b) material – instanţa competentă este judecătoria sau tribunalul, după cum valoarea despăgubirilor pretinse este de până la 1 miliard lei sau peste această valoare, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Acţiune în anularea unor acte juridice ale debitorului în procedura insolvenţei

Acţiune în anularea unor acte juridice ale debitorului în procedura insolvenţei

acţiune în anularea unor acte juridice ale debitorului în procedura insolvenţei, cerere adresată de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator judecătorului sindic prin care se solicită anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii. Administratorul judiciar/lichidatorul poate introduce la jude-cătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte: acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar; operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile; acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer; constituirea ori perfectarea unei garanţii
reale pentru o creanţă care era chirografară, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii; plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii; actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda o persoană fizică sau juridică faţă de care era la data efectuării transferului unor operaţiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la îndeplinire a unui acord de compensare bilaterală (netting), realizate în baza unui contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor, în sensul legii (art. 79 din Legea nr. 85/2006).

Următoarele operaţiuni vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor şi sunt încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul: cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, atunci când debitorul este respectiva societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată; cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic; cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acţiuni; cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă; cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie dominantă asupra debitorului sau a activităţii sale; cu un coindivizar asupra unui bun comun (art. 80 din Legea nr. 85/2006) Acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. Dacă administratorul judiciar/lichidatorul nu formulează această acţiune, comitetul creditorilor o poate introduce la judecătorul-sindic (art. 81 din Legea nr. 85/2006). Nu se poate cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale curente (art. 82 din Legea nr. 85/2006).

Calitate procesuală pasivă au debitorul şi, după caz, cocontractantul său. Debitorul va fi citat în calitate de pârât prin administratorul special.

Dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 79 şi 80, se instituie o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor. Prezumţia poate fi răsturnată de către debitor. Ea nu se extinde la terţul dobânditor sau subdobânditor. Prezumţia de fraudă se păstrează şi în cazul în care, prin abuz de drepturi procesuale, debitorul a întârziat momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele la care se referă art. 79 şi art. 80 (art. 85 din Legea nr. 85/2006).

Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispoziţiilor legii, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru.

Activităţi curente ale debitorului în perioada de observaţie

Activităţi curente ale debitorului în perioada de observaţie

activităţi curente ale debitorului în perioada de observaţie, faptele de comerţ şi operaţiunile financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie, în cursul normal al comerţului său, cum ar fi continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate; efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora; lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea desfăşurată (art. 2 pct. 1 din Legea nr. 32/2000). A. de a. se desfăşoară sub forma asigurărilor de viaţă şi a celor generale, facultative sau obligatorii, în condiţiile legii şi se grupează în asigurări de viaţă şi asigurări generale, cu excepţia asigurătorilor cu activitate compozită (art. 3 din Legea nr. 32/2000, art. 3 din Legea nr. 136/1995). în România a. de a. poate fi exercitată numai de persoane juridice române, constituite ca societăţi pe acţiuni şi/sau societăţi mutuale, autorizate de C.S.A.;

asigurători sau reasiguratori autorizaţi în statele membre, care desfăşoară activitate de asigurare sau de reasigurare pe teritoriul României în conformitate cu dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii; sucursale aparţinând unor societăţi-mamă guvernate de legi dintr-un stat terţ, autorizate de C.S.A.; filiale ale unor asigurători sau reasiguratori din state terţe, autorizaţi de C.S.A.; asigurători sau reasiguratori care adoptă forma de companie europeană pe acţiuni (SE – Societas Europaea). Asigurătorul nu poate fi înregistrat în registrul comerţului fară avizul prealabil în vederea înregistrării emis de C.S.A. (art. 11 din Legea nr. 32/2000).

Acţiuni succesorale

Acţiuni succesorale

acţiuni succesorale, sintagmă ce desemnează în mod generic întregul set de acţiuni în justiţie reglementate de lege pentru a fi utilizate în raporturile dintre moştenitori şi dintre aceştia şi terţi, în vederea punerii în valoare a unor drepturi succesorale ori a unor drepturi ce au o anumită legătură cu o moştenire sau cu calitatea de moştenitori a unor persoane. A.s. pot fi grupate după cum urmează: a) a.s. propriu-zise şi a.s. privitoare la moştenire; b) a.s. specifice şi a.s. nespecifice. Au caracter de a.s.: acţiunea în petiţie de ereditate; acţiunea de partaj succesoral; acţiunea în reducţiune succesorală; acţiunea de raport succesoral; acţiunea împotriva măsurilor de conservare a patrimoniului succesoral luate în cursul procedurii succesorale notariale; acţiunea în anulare (vizând certificatul de moştenitor, certificatul de vacanţă succesorală, renunţarea la succesiune, testamentul); acţiunea în contestare (având ca obiect validitatea unui testament, existenţa şi întinderea masei succesorale, apartenenţa sau neapartenenţa unor bunuri la masa succesorală, calitatea de legatar universal a reclamantului în baza unui testament olograf); acţiunea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii; acţiunea întemeiată pe obligaţia de garanţie a împărţelii moştenirii; acţiunea fundamentată pe gestiunea de afaceri (având ca finalitate recuperarea de către reclamant de la ceilalţi moştenitori a datoriilor succesiunii plătite de el peste partea sa); acţiunea întemeiată pe ideea de subrogaţie personală (având aceeaşi finalitate); acţiunea referitoare la administrarea bunurilor în perioada indiviziunii succesorale; acţiunea vizând darea socotelilor; acţiunea pentru predarea legatului particular; acţiunea creditorilor (ipotecari sau chiro-grafari) ce formulează pretenţii asupra succesiunii etc. Competenţa soluţionării a.s. revine, prin derogare de la regulile de drept comun, instanţei de judecată în raza teritorială a căreia defunctul a avut ultimul domiciliu (dacă acest ultim domiciliu a fost în ţară) sau instanţei de judecată a locului unde se află principalele bunuri ereditare (dacă ultimul domiciliu al defunctului a fost în străinătate).

acţiuni succesorale nespecifice, varietate de acţiuni succesorale de specificul cărora este faptul că sunt susceptibile de utilizare şi în alte domenii decât acela al moştenirii. Fac parte din această grupă: acţiunea creditorilor (ipotecari sau chirografari) ce formulează pretenţii asupra succesiunii; acţiunea în contestare (vizând validitatea unui testament, calitatea de legatar universal a reclamantului în baza unui testament olograf); acţiunea în anulare (având ca obiect certificatul de moştenitor, certificatul de vacanţă succesorală, renunţarea la succesiune, testamentul); acţiunea în gestiune de afaceri (urmărind ca finalitate recuperarea de către reclamant de la ceilalţi moştenitori a datoriilor succesiunii plătite de el peste partea sa) etc.

acţiuni succesorale privitoare la moştenire, varietate de acţiuni succesorale care, fără a avea ca obiect recunoaşterea şi realizarea drepturilor succesorale, au totuşi o strânsă legătură cu o moştenire deschisă. Fac parte din această grupă: acţiunea în constatarea existenţei şi întinderii masei succesorale; acţiunea în constatarea apartenenţei şi neapartenenţei unor bunuri la masa succesorală; acţiunea întemeiată pe gestiunea de afaceri; acţiunea referitoare la administrarea bunurilor în perioada indiviziunii succesorale etc. [v. şi acţiuni succesorale]

acţiuni succesorale specifice, varietate de acţiuni succesorale care se disting prin aceea că sunt susceptibile a fi exercitate exclusiv în materie succesorală. Au acest caracter: acţiunea în petiţie de ereditate; acţiunea în reducţiune succesorală; acţiunea de raport succesoral; acţiunea de repunere în termenul de acceptare a succesiunii; acţiunea în predarea legatului particular etc.

Acţiune întemeiată pe gestiunea de afaceri

Acţiune întemeiată pe gestiunea de afaceri

acţiune întemeiată pe gestiunea de afaceri, acţiune personală, în realizare, prin care se urmăreşte fie recuperarea de către gerant a cheltuielilor făcute în interesul geratului, fie repararea prejudiciului cauzat geratului prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune de către gerant. Calitate procesuală activă are, după caz, fie persoana care pretinde că a gerat interesele alteia (gerantul), fie cea care pretinde că interesele sale au fost gerate de o altă persoană (geratul), iar calitate procesuală pasivă are geratul sau gerantul, în funcţie de persoana care a introdus acţiunea. Obiectul acţiunii poate consta în orice obligaţii care să se circumscrie raporturilor juridice născute din gestiunea de afaceri, cum ar fi: obligarea geratului la plata cheltuielilor necesare şi utile făcute de gerant în legătură cu un imobil al geratului; obligarea deponentului, în calitate de gerat, la restituirea cheltuielilor necesare şi utile efectuate de către depozitar, în calitate de gerant, asupra bunului dat în depozit; obligarea gerantului la repararea prejudiciului cauzat geratului prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune etc.

Temeiul de drept diferă în funcţie de obiectul a.î.g.a.; astfel, dacă gerantul, fie el şi un depozitar, cere obligarea geratului la plata unei indemnizaţii pentru cheltuielile necesare şi utile efectuate în legătură cu un bun al acestuia, temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 991 teza a ll-a C. civ.; dacă geratul cere obligarea gerantului la repararea prejudiciului ce i l-a cauzat prin îndeplinirea necorespunzătoare a actelor de gestiune, temeiul de drept îl constituie art. 989 şi art. 990 C. civ. etc.

Acţiune în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, actio de in rem verso

Acţiune în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, actio de in rem verso

acţiune în restituirea îmbogăţirii fără justă cauză, acţiunea civilă prin care persoana care a suferit o diminuare a patrimoniului său, ca urmare a îmbogăţirii fără justă cauză a patrimoniului altei persoane, se adresează justiţiei, solicitând obligarea acesteia din urmă la restituirea valorii îmbogăţirii realizate în detrimentul său. Promovarea a.r.î.j.c. este subordonată îndeplinirii a două grupe de condiţii cumulative, şi anume: I) condiţii materiale: a) să existe o mărire a patrimoniului pârâtului şi o scădere a patrimoniului reclamantului; b) între sporirea patrimoniului pârâtului şi diminuarea patrimoniului reclamantului să existe o legătură (să fie efectul unei cauze unice); şi 2) condiţii juridice: a) îmbogăţirea şi sărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le justifice; b) îmbogăţitul să fie de bună-credinţă; buna lui credinţă fiind prezumată, nu trebuie dovedită; c) sărăcitul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva pârâtului. A.r.î.j.c. are caracter subsidiar şi, în consecinţă, poate fi exercitată numai în absenţa oricărui alt mijloc juridic de recuperare a pierderii suferite. în cazul în care sărăcitul reclamant are la dispoziţie acţiunea bazată pe contract, delict sau alt izvor de obligaţii, nu poate fi promovată a.r.î.j.c. Tot astfel, a.r.î.j.c. este inadmisibilă şi atunci când reclamantul urmăreşte, în realitate, să obţină o reparaţie pe care este îndreptăţit să o pretindă pe calea unei acţiuni prescrise sau care este susceptibilă de a fi paralizată de către pârât prin invocarea unei excepţii având acest efect. Dreptul sărăcitului de a promova a.r.î.j.c. nu este dependent de capacitatea de exerciţiu a acestuia, după cum exercitarea acestui drept nu este dependentă nici de capacitatea civilă a îmbogăţitului pârât, deoarece atât dreptul la restituire, cât şi obligaţia de restituire a îmbogăţirii fără justă cauză nu au ca sursă un act juridic, ci izvorăsc din faptul juridic licit al îmbogăţirii fără justă cauză. în ipoteza când îmbogăţitul este un incapabil, întinderea obligaţiei sale de restituire se limitează la valoarea îmbogăţirii aflată încă în patrimoniul său. într-o atare ipoteză, urmează a se lua în considerare şi ideea subrogaţiei reale cu titlu particular. în toate cazurile, regula privind întinderea obligaţiei de restituire este că pentru a stabili sau evalua măsura îmbogăţirii pârâtului şi, deci, dimensiunile obligaţiei de restituire, instanţa de judecată urmează a se raporta la data introducerii acţiunii.

Ca urmare, dacă îmbogăţirea pârâtului a încetat, din motive independente de voinţa sa, până la acea dată, raportul obligaţional se stinge. Pentru a se evita prejudicierea intereselor sărăcitului, se impune însă reevaluarea sărăcirii şi îmbogăţirii corelative, în funcţie de întinderea lor în momentul judecăţii. Se creează, astfel, o excepţie justificată de la principiul nominalismului monetar. Cât priveşte proba într-o a.r.î.j.c., se vor aplica regulile de drept comun în materie, în principiu, fiind vorba de fapte juridice, dovada lor se poate face prin orice mijloc de probă. Dacă se va invoca un act juridic, se vor aplica regulile cu privire la proba actelor juridice (art. 1191 C. civ.). A.r.î.j.c. se prescrie în termenul general de prescripţie de 3 ani. Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958, acest termen începe să curgă din momentul când sărăcitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât îmbogăţirea altuia în detrimentul său, cât şi persoana care a realizat acea îmbogăţire [sin. actio de in rem verso].

Acţiune în daune-interese

Acţiune în daune-interese

acţiune în daune-interese, acţiune personală întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, prin care se urmăreşte recuperarea echivalentului prejudiciului încercat de una dintre părţile contractante ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei celeilalte părţi din contract (daune-interese moratorii) sau, după caz, ca urmare a neexecutării totale sau parţiale a obligaţiei de către cealaltă parte (daune-interese compensatorii). Condiţiile răspunderii civile contractuale sunt: a) săvârşirea unei fapte ilicite de către pârât, constând în executarea cu întârziere, respectiv neexecutarea obligaţiei asumate prin contract; b) producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantului, adică a unei pagube ce se poate cuantifica băneşte; evaluarea prejudiciului se poate face pe cale judecătorească (evaluarea judiciară), prin lege (evaluarea legală) sau prin convenţia părţilor (evaluarea convenţională); c) existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului şi prejudiciul pretins de reclamant, în sensul că fapta ilicită săvârşită de pârât este cauza prejudiciului pretins de reclamant; d) existenţa vinovăţiei pârâtului în săvârşirea faptei ilicite, sub forma intenţiei sau a culpei, pârâtul urmând a răspunde pentru culpa cea mai uşoară; este prezu-mată în cazul obligaţiilor de rezultat; această prezumţie este însă relativă, putând fi răsturnată de debitor prin proba contrară a existenţei unei cauze străine; prezumţia de culpă operează de îndată ce creditorul face dovada că debitorul nu a realizat sau nu a obţinut rezultatul la care s-a obligat; e) punerea în întârziere a debitorului în una din formele prevăzute de lege: notificarea prin intermediul executorilor judecătoreşti sau cererea de chemare în judecată a debitorului prin care s-a cerut executarea obligaţiei de către pârât.

Condiţia punerii în întârziere nu se cere în situaţia în care debitorul este de drept în întârziere, respectiv: în cazurile expres prevăzute de lege, ca, de exemplu, în materia vânzării de produse şi lucruri mobile; când părţile au convenit expres că debitorul este de drept în întârziere la împlinirea termenului la care trebuia să-şi execute obligaţia, fără îndeplinirea vreunei formalităţi; când obligaţia, prin natura sa, nu putea fi îndeplinită decât într-un termen determinat, pe care debitorul l-a lăsat să treacă fără a-şi executa obligaţia; în cazul obligaţiilor continue, cum sunt cele având ca obiect furnizarea energiei electrice, a apei sau aceea de întreţinere a unui anumit bun; în cazul încălcării obligaţiilor de a nu face; f) inexistenţa unei clauze de nerespon-sabilitate. Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 1073-1090 C. civ.

Acţiune ipotecară

Acţiune ipotecară

acţiune ipotecară, acţiune reală ce se naşte din ipotecă şi care serveşte creditorului ipotecar la recuperarea creanţei sale ajunse la scadenţă, prin urmărirea bunului ipotecat. O atare acţiune se promovează de către creditorul ipotecar.

MODEL DE CERERE DE EXECUTARE SILITĂ

MODEL DE CERERE DE EXECUTARE SILITĂ

Domnule executor Judecătoresc, [1]

Subsemnatul ____, domiciliat în_, în calitate de creditor, vă solicit

Punerea în executare silită_[2]

a titlului executoriu reprezentat de_[3], împotriva debitorului

_, domiciliat în_

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [4]:_

Temeiul de drept [5]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 372-373^2 C. proc. civ. raportat la art.__

Anexez alăturat hotărârea judecătorească/înscrisul ce constituie titlu executoriu.

Semnătura,

Domnului Executor Judecătoresc [6]

Explicaţii teoretice

[1] Natura juridică. în doctrină se defineşte executarea silită ca fiind procedura prin care titularul unui drept subiectiv recunoscut printr-un titlu executoriu constrânge, cu ajutorul organelor de stat competente, pe acel care îi încălcase dreptul să execute prestaţia specificată în titlu, spre a se asigura astfel respectarea dreptului şi restabilirea ordinii de drept încălcate.

Ori de câte ori titlul executoriu îl reprezintă o hotărâre judecătorească, executarea silită este a doua parte a procesului civil, care începe cu introducerea cererii de chemare în judecată şi sfârşeşte cu finalizarea executării hotărârii pronunţate în cauză. Atât în acest caz, cât şi atunci când titlul executoriu nu emană de la o instanţă judecătorească, executarea silită este un adevărat „proces de execuţie”, ţinând de dreptul de jurisdicţie al instanţei, întrucât instanţa are competenţa de a învesti înscrisurile prevăzute de lege cu formulă executorie, de a încuviinţa începerea executării silite şi de a judeca pe tot parcursul executării contestaţiile la executare, executorul judecătoresc fiind doar un organ auxiliar al justiţiei, care lucrează din ordinul acesteia şi sub controlul ei, neavând dreptul să decidă singur atunci când întâlneşte o piedică la executare, ci el trebuie să se adreseze instanţei de executare pentru a decide.

[2] Forma executării. Se va putea indica şi forma de executare silită aleasă de creditor, respectiv mobiliară, imobiliară, prin poprire etc.

[3] Titlul executoriu. Se va indica în ce constă titlul executoriu, respectiv o hotărâre judecătorească învestită cu formulă executorie sau orice alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu (art. 372 coroborat cu art. 374 C. proc. civ.). Din această ultimă categorie fac parte, de exemplu: orice titlu constatator al creanţei Oficiului de Recuperare a Creanţelor Bancare, precum şi orice act încheiat de acesta pentru realizarea creanţelor preluate potrivit art. 16 alin. (2) din Legea nr. 333/2001 privind unele măsuri pentru diminuarea consecinţelor încetării răscumpărării de unităţi de fond de către Fondul Naţional de Investiţii, fără să fie necesară învestirea cu formulă executorie; contractul de credit ipotecar, precum şi garanţiile reale şi personale subsecvente acestuia, învestite cu formulă executorie; actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă şi lichidă, de la data exigibilităţii acesteia; contractele de credit bancar, precum şi garanţiile reale şi personale constituite în scopul garantării creditului bancar; contractele de credit încheiate de CEC, în calitate de creditor; declaraţia vamală în detaliu în detaliu şi actele constatatoare încheiate de autoritatea vamală; contractul de vânzare-cumpărare, procesul-verbal de predare-primire a locuinţei şi contractul de împrumut, încheiate în condiţiile Decretului-Lege nr. 61/1990; convenţiile, contractele sau orice alte angajamente de creditare încheiate de Banca Naţională a României, pentru întregul sold al creanţei de plătit, inclusiv dobânzile sau alte costuri aferente; contractele de leasing; contractul de garanţie reală mobiliară-art. 17 din Legea nr. 99/1999 şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 137/2002; decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului, emisă în procedura Legii nr. 10/2001; etc.

[4] Motivele de fapt. Se va arăta în ce constă obligaţia debitorului stabilită prin titlul executoriu, de exemplu plata unei sume de bani, restituirea unui bun, precum şi faptul că debitorul refuză să-şi execute de bunăvoie această obligaţie.

[5]Temeiul de drept include, pe lângă normele cadru din art. 372-3732 C. proc. civ., normele specifice formei de executare aleasă de creditor, de exemplu, pentru executarea silită mobiliară art. 406-449 C. proc. civ., pentru executarea silită imobiliară art. 488-523 C. proc. civ., pentru executarea prin poprire art.452-461 C. proc. civ.

[6] Depunerea cererii. Cererea de executare se depune la executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea, conform art. 373 alin. (1) C. proc. civ.

MODEL DE CERERE DE SECHESTRU ASIGURĂTOR

MODEL DE CERERE DE SECHESTRU ASIGURĂTOR

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, chem în judecată pe pârâtul [3]_, domiciliat în_, solicitându-vă ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Înfiinţarea unui sechestru asigurător

asupra bunurilor mobile si imobile ale pârâtului până la concurenta sumei de_lei. [4]

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 591 C. proc. civ.

Probe [7]: în dovedirea pretenţiilor, solicit proba cu_

Anexez alăturat copii certificate de pe următoarele înscrisuri

_, taxa judiciară de timbru de 91.000 lei şi timbrul judiciar de

1.500 lei [8], precum si recipisa de plată a cauţiunii în valoare de _lei. [9]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [10]

Explicaţii teoretice

[1] Natura juridică. Sechestrul asigurător este un mijloc procedural pus Ia îndemâna creditorului pentru conservarea, pe timpul judecării cauzei, a averii debitorului, prin prevenirea actelor de înstrăinare de bunuri mobile ale debitorului de rea-credinţă, care ar putea periclita executarea silită în viitor a hotărârii ce se va obţine. Prin funcţia pe care o îndeplineşte, sechestrul asigurător este o măsură asigurătorie, care constă în indisponibilizarea unei cantităţi de bunuri mobile ale debitorului-pârât, din care urmează să se îndestuleze creanţa reclamantului, dacă în momentul în care acesta va obţine o hotărâre judecătorească definitivă, debitorul nu îşi va executa de bunăvoie obligaţia.

[2] Calitate procesuală activă are creditorul interesat să indisponibilizeze o anumită cantitate de bunuri mobile ale debitorului său, în limita creanţei sale, în scopul asigurării realizării acestei creanţe în momentul în care ea va fi constatată prin hotărâre judecătorească definitivă, dacă debitorul nu-şi va executa de bunăvoie obligaţia.

[3] Calitate procesuală pasivă are debitorul titularului cererii de sechestru.

[4] în obiectul sechestrului asigurător intră bunurile mobile şi imobile ale debitorului-pârât, indiferent dacă acestea se află la el sau la un terţ, până la concurenţa valorii creanţei pretinse împotriva lui de creditor; de aceea, reclamantul-creditor trebuie să indice în cerere cuantumul creanţei rezultând din actul scris ce o constată sau din cererea principală de chemare în judecată.

Obiectul este elementul ce face diferenţa între sechestrul asigurător şi poprirea asigurătorie.

[5] Motivele de fapt. Se va menţiona, în primul rând, dacă creanţa reclamantului este constatată sau nu prin act scris.

Dacă creanţa este constatată prin act scris se va arăta în continuare care este actul constatator al creanţei, valoarea acesteia şi data când a devenit exigibilă, precum şi faptul că pentru această creanţă s-a intentat acţiune în justiţie; dacă creanţa nu a devenit exigibilă se va justifica, în plus, necesitatea sechestrului fie prin aceea că debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului, fie prin aceea că debitorul nu a dat asigurările promise, fie prin faptul că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea, arătându-se totodată că se va depune cauţiunea ce se va fixa de instanţă.

Dacă nu există act scris constatator al creanţei se va arăta că s-a pornit procedura judiciară de recuperare a acesteia şi că s-a plătit o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată prin acţiunea principală.

[6] Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 591 şi următoarele C. proc. civ.

[7] Probe. Se poate cere administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege, cu respectarea regulilor de drept comun în materie.

Ca înscrisuri se depun, în mod obligatoriu, actul constatator al creanţei, dacă un asemenea act există, copia cererii principale de chemare în judecată şi dovada înregistrării acesteia la instanţă, respectiv un certificat de grefă care să ateste existenţa procesului de fond pe rolul instanţei.

[8] Timbraj. Taxa judiciară de timbru este de 91.000 lei (la nivelul anului 2005) iar timbrul judiciar este de 1.500 lei, fiind prevăzute de art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

[9] Cauţiunea.

9.1. în cazul creanţei constatate prin act scris şi ajunsă la scadenţă, depunerea cauţiunii este lăsată la aprecierea instanţei, aşa încât în această situaţie nu se poate depune vreo cauţiune o dată cu cererea de sechestru.

Dacă creanţa este constatată prin act scris, dar nu a ajuns la scadenţă, cauţiunea este obligatorie, însă cuantumul acesteia se stabileşte de instanţă după propria apreciere, aşa încât nici în această situaţie cauţiunea nu se poate depune o dată cu cererea de sechestru.

Potrivit art. 592 alin. (4) C. proc. civ., nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului.

9.2. în cazul creanţei care nu este constatată în scris, cauţiunea, în cuantum de jumătate din valoarea pretinsă prin acţiunea principală, trebuie depusă obligatoriu o dată cu cererea de sechestru.

[10] Instanţa competentă, material şi teritorial, este cea învestită cu judecata în primă instanţă a acţiunii principale, indiferent de etapa procesuală – primă instanţă, apel, recurs-în care se află judecata acestei cereri [art. 592 alin. (1) C. proc. civ.].

MODEL DE CERERE DE POPRIRE ASIGURĂTORIE

MODEL DE CERERE DE POPRIRE ASIGURĂTORIE

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_, domiciliat în_, chem în judecată pe pârâtul-debitor [3]_, domiciliat în_, şi pe pârâtul-terţ poprit_, domiciliat în_, solicitându-vă ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să dispuneţi

Înfiinţarea unei popriri asigurătorii

asupra_, până la concurenţa sumei de_lei. [4]

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [5]:_

Temeiul de drept [6]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 597 C. proc. civ. raportat la art. 591-595 C. proc. civ.

Probe [7]: în dovedirea cererii, solicit încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Anexez alăturat copii certificate de pe următoarele înscrisuri

_, taxa judiciară de timbru de 91.000 lei şi timbrul judiciar de

1.500 lei [8], precum si recipisa de plată a cauţiunii în valoare de _lei. [9]

Semnătura,
Domnului preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului [10]

Explicaţii teoretice

[ 1 ] Natura juridică. Poprirea asigurătorie este o măsură de asigurare de care poate uza creditorul pentru realizarea în viitor a creanţei sale, după obţinerea titlului executoriu, şi ea constă în indisponibilizarea sumelor de bani sau efectelor pe care debitorul său le are ori le va avea de primit de la un terţ debitor al lui.

[2] Calitate procesuală activă are creditorul interesat să indisponibilizeze sumele de bani sau efectele (titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile) pe care debitorul său le are sau le va avea de primit de la un terţ debitor al lui, în scopul asigurării realizării creanţei din aceste sume/efecte după obţinerea titlului executoriu.
[3] Calitate procesuală pasivă are atât debitorul titularului cererii de poprire, cât şi debitorul debitorului acestuia (terţul poprit).

[4] în obiectul popririi asigurătorii pot intra sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile, datorate debitorului de terţul poprit sau pe care aceasta i le va datora în viitor, dar în temeiul unor raporturi juridice existente, în condiţiile art. 591 C. proc. civ. Titularul cererii trebuie să indice expres asupra căror bunuri dintre cele enumerate anterior doreşte să se înfiinţeze poprirea asigurătorie, iar când se opreşte la efecte, după ce le individualizează, trebuie să menţioneze suma până la a cărei concurenţă solicită indisponibilizarea respectivelor efecte, sumă ce reprezintă valoarea creanţei rezultând din actul ce o constată sau, după caz, din cererea principală de chemare în judecată.

Obiectul este elementul ce deosebeşte poprirea asigurătorie de sechestrul judiciar.

[5] Motivele de fapt Se va invoca existenţa dublului raport obligaţional ce trebuie să stea la baza popririi asigurătorii [ dedus din dispoziţiile art. 597 alin. (1) C. proc. civ. ], respectiv cel între reclamantul-popritor şi debitorul urmărit, în sensul că reclamantul-popritor este creditorul debitorului urmărit, şi cel între debitorul urmărit şi terţul poprit, în sensul că debitorul urmărit este creditorul terţului poprit, arătându-se totodată împrejurările şi actele din care rezultă ambele raporturi.

Se va menţiona apoi dacă creanţa reclamantului este constatată sau nu prin act scris. Dacă creanţa este constatată prin act scris, se va arăta în continuare care este acesta, valoarea creanţei şi data când a devenit exigibilă, precum şi faptul că pentru această creanţă s-a intentat acţiune în justiţie, iar dacă creanţa nu a devenit exigibilă se va justifica, în plus, necesitatea popririi asigurătorii prin una din ipotezele reglementate de art. 591 alin. (3) C. proc. civ. – debitorul a micşorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să-şi risipească averea arătându-se totodată că se va depune cauţiunea ce se va fixa de instanţă.

Dacă nu există act scris constatator al creanţei se va arăta că s-a pornit procedura judiciară de recuperare a acesteia şi că pentru poprire s-a plătit o cauţiune de jumătate din valoarea reclamată prin acţiunea principală.

[6] Temeiul de drept îl reprezintă dispoziţiile art. 597 C. proc. civ. cu raportare la dispoziţiile art. 591-595 C. proc. civ.

[7] Probe. Se poate cere orice mijloc de probă admis de lege, cu respectarea regulilor de drept comun în materie.

Ca înscrisuri se depun în mod obligatoriu actul constatator al creanţei, dacă un asemenea act există, copia cererii principale de chemare în judecată şi dovada înregistrării acesteia Ia instanţă, respectiv un certificat de grefă care să ateste existenţa procesului de fond pe rolul instanţei.

[8] Timbraj. Taxa judiciară de timbru este de 91.000 lei (la nivelul anului 2005) iar timbrul judiciar este de 1.500 lei, fiind prevăzute de art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
[9] Cauţiunea.
9.1. în cazul creanţei constatate prin act scris şi ajunsă la scadenţă, depunerea cauţiunii este lăsată la aprecierea instanţei, aşa încât în această situaţie nu se poate depune vreo cauţiune o dată cu cererea de sechestru.
Dacă creanţa este constatată prin act scris, dar nu a ajuns la scadenţă, cauţiunea este obligatorie, însă cuantumul acesteia se stabileşte de instanţă după propria apreciere, aşa încât nici în această situaţie cauţiunea nu se poate depune o dată cu cererea de sechestru.
Potrivit art. 592 alin. (4) C. proc. civ., nedepunerea cauţiunii în termenul fixat de instanţă atrage desfiinţarea de drept a sechestrului.
9.2. în cazul creanţei care nu este constatată în scris, cauţiunea, în cuantum de jumătate din valoarea pretinsă prin acţiunea principală, trebuie depusă obligatoriu o dată cu cererea de sechestru.
[10] Instanţa competentă, material şi teritorial, este cea învestită cu judecata în primă instanţă a acţiunii principale, indiferent de etapa procesuală – primă instanţă, apel, recurs-în care se află judecata acestei cereri [art. 592 alin. (1) C. proc. civ.].

Model de cerere de revizuire – CAZUL DE REVIZUIRE PREVĂZUT DE ART. 322 PCT. 3 C. PROC. CIV.

Model de cerere de revizuire – CAZUL DE REVIZUIRE PREVĂZUT DE ART. 322 PCT. 3 C. PROC. CIV.

Domnule Preşedinte, [1]

Subsemnatul [2]_ _, domiciliat în_, formulez în contradictoriu cu intimatul [3]_, domiciliat în_, în termen legal [4], prezenta cerere de

Revizuire

împotriva sentinţei/deciziei civile nr. [5] / pronunţată de Judecătoria/Tribunalul/Curtea de Apel_/înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitându-vă să dispuneţi_[6]

Motivele cererii sunt următoarele:

Motivele de fapt [7]:_

Temeiul de drept [8]: îmi întemeiez cererea pe dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ.

Pentru dovedirea depunerii în termen a cererii de revizuire solicit încuviinţarea probei cu înscrisuri, iar pentru dovedirea temeiniciei motivului de revizuire invocat solicit ataşarea la prezenta cauză a dosarului în care s-a pronunţat hotărârea atacată, precum şi următoarele probe _, pe aspectul_[9]

Anexez copia hotărârii atacate, copii certificate de pe alte înscrisuri, respectiv_, precum şi chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru de 91.000 lei şi timbrul judiciar de 1.500 lei. [10]

Semnătura,

Domnului Preşedinte al Judecătoriei/Tribunalului/Curţii de Apel/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [11]_

Explicaţii:

[1] Natura juridică. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, comună şi nesuspensivă de executare, prin care se poate obţine, în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., retractarea hotărârii definitive atacate.
[2] Calitate procesuală activă (revizuient) poate avea oricare dintre părţile interesate care au figurat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii sau, după caz, succesorii lor în drepturi, precum şi procurorul, în temeiul art. 45 alin. (5) C. proc. civ., indiferent dacă acesta a participat sau nu la judecata finalizată cu hotărârea pe care doreşte să o atace.
[3] Calitate procesuală pasivă (intimat) au celelalte părţi din procesul finalizat cu hotărârea atacată, care nu au formulat cererea de revizuire sau, după caz, succesorii în drepturi ai acestora.

[4] Termenul de introducere. Pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi curge de la cel din urmă act de executare. Este vorba de ultimul act de executare săvârşit în procedura concretă de executare pornită de creditor pentru recuperarea obiectului la a cărui predare a fost obligat debitorul.

în ce priveşte modul de calcul al termenului, a se vedea art. 101 C. proc. civ., iar referitor la repunerea în termen – art. 103 C. proc. civ.

[5] Obiectul revizuirii. Idem, supra, nr. 31a – Cazul de revizuire prevăzut de art. 322pct. 1 C. proc. civ., pct. 5.

în cazul hotărârilor cu condamnare alternativă, cererea de revizuire este lipsită de interes, deoarece debitorul poate fi obligat, în temeiul unei asemenea hotărâri, să plătească suma de bani stabilită de instanţă ca reprezentând contravaloarea lucrului.

[6] Se va indica expres soluţia urmărită prin admiterea revizuirii întemeiată pe pct. 3 al art. 322, respectiv se va solicita modificarea hotărârii atacate în sensul obligării pârâtului la plata echivalentului obiectului pierit, la a cărui predare în natură fusese obligat iniţial.

[7] Motivele de fapt. Se va arăta că motivul reglementat de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. este cel dedus judecăţii şi se va argumenta îndeplinirea condiţiilor acestui motiv prin raportare Ia situaţia concretă din hotărârea atacată.

Punctul 3 al art. 322 deschide calea revizuirii pentru situaţia în care obiectul pricinii nu se mai află în fiinţă; acest motiv de revizuire este o facultate pusă la îndemâna creditorului în scopul de a obţine executarea prin echivalent a hotărârii de condamnare la predarea unui lucru cert şi determinat, care a pierit după pronunţarea hotărârii, ceea ce face imposibilă executarea ei în natură.

în consecinţă, revizuientul trebuie să arate probele din care rezultă că bunul cu privire la care s-a dispus predarea prin dispozitivul hotărârii atacate a pierit după data pronunţării hotărârii.

[8] Temeiul de drept îl constituie dispoziţiile art. 322 pct. 3 C. proc. civ., iar dacă s-a solicitat şi suspendarea executării hotărârii atacate, acest temei de drept se întregeşte cu dispoziţiile art. 325 C. proc. civ.

[9] Probele. Probaţiunea se structurează pe două aspecte: cel legat de formularea în termen a cererii de revizuire şi cel legat de motivul propriu-zis de revizuire.
Privitor la primul aspect, probele relevante sunt înscrisurile care să ateste stadiul executării hotărârii supuse revizuirii, întrucât termenul limită al revizuirii pentru cazul prevăzut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. este ultimul act de executare.

în ceea ce priveşte aspectul de fond, legat de verificarea motivului de revizuire invocat de parte, acesta impune ataşarea dosarului în care s-a pronunţat hotărârea atacată şi administrarea oricărui alt mijloc de probă care să dovedească pieirea bunului a cărui predare s-a dispus prin hotărâre şi valoarea acestuia, cum ar fi înscrisuri, interogatoriu, martori, expertiză de evaluare.

[10] Timbrajul. Taxa judiciară de timbru, în cuantum de 91.000 lei (la nivelul anului 2005), şi timbrul judiciar, în valoare de 1.500 lei, sunt cele prevăzute de art. 3 lit. h) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995, cu modificările şi completările ulterioare.
Dacă se solicită şi suspendarea executării hotărârii atacate, se datorează în plus o taxă judiciară de timbru de 91.000 lei şi un timbru judiciar de 3.000 lei, conform art. 3 lit. e) din Legea nr. 146/1997, respectiv, art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 32/1995.
[11] Instanţa competentă este cea care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere [art. 323 alin. (1) C. proc. civ.]

Model de cerere de chemare în judecată – acţiune în răspundere civilă delictuală

Model de cerere de chemare în judecată – acţiune în răspundere civilă delictuală

MODEL DE CERERE DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ

Prezentăm un singur model de cerere de chemare în judecată care poate fi adaptat la oricare dintre cele 9 cazuri prezentate cu titlu orientativ, ce se pot ivi în practica judiciară.

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a)_, domiciliat(ă) în_, chem în judecată şi personal la interogatoriu pe părâtul(a)_, domiciliat(ă)_, pentru a fi obligat(ă):

1) să-mi restituie cantitatea de_kg fân, fructe, porumb, etc. pe care le-a ridicat jară drept de pe terenul proprietatea mea, sau contravaloarea în sumă de_lei;

2) să-mi plătească suma de_lei, reprezentând contravaloarea bunurilor mobile pe care mi le-a distrus;
3. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând repararea prejudiciului pe care mi l-a cauzat prin neglijenţa sa, constând în aceea că a uitat deschis robinetul la apă şi mi-a inundat apartamentul, mi-a degradat mobila şi o parte din bunurile mobile;

4. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând prejudiciul pe care mi l-a cauzat jiul său minor__ care mi-a spart geamurile de la maşină;

5. să-mi plătească suma de lei, ce reprezintă repararea prejudiciului pe

care mi l-a cauzat elevul intern_care, nejiind supravegheat, mi-a cules recolta de căpşuni, de mere, mi-a spart geamurile de la casă etc.;

6. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând paguba pe care mi-au cauzat-o animalele şi păsările sale, care, scăpat de sub supraveghere au pătruns pe terenul mei şi mi-au distrus recolta de porumb, cartofi etc.;

7. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând repararea prejudiciului care mi s-a cauzat de prepusul său_, care, din neatenţie, m-a accidentat cu maşina

pe care o conducea, provocându-mi o invaliditate permanentă de gradul al II-lea;

8. să-mi plătească suma de_lei, reprezentând paguba pe care mi-a cauzat-o prin faptul că zăpada de pe acoperişul casei sale, nejiind îndepărtată la timp, a căzut şi mi-a produs o gravă vătămare a sănătăţii şi integrităţii corporale şi invaliditate de gradul al II-lea;

9. să-mi plătească suma de __lei, la care am fost obligat faţă de victima_,

prin hotărârea nr. _din_a Judecătoriei_, deoarece pârâtul a accidentat

grav pe victimă în timp ce conducea maşina societăţii, prejudiciul cauzat fiind cel enunţat şi pe care l-am plătit victimei.

Cer, de asemenea, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor pe care le voi face cu judecarea acestei cauze.

Motivele acţiunii:

în fapt, la data de_(se enunţă obiectul cererii şi valoarea sa, apoi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea şi dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.

Aceasta fiind starea de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea, vă rog să admiteţi acţiunea şi să obligaţi pe pârât(ă) la(sau să-mi)

în drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 998-999, 1000 alin._,

1001 sau 1002 C. civ.

în dovedirea acţiunii înţeleg să mă servesc de interogatoriul pârâtului(ei) care urmează a fi citat cu această menţiune, de proba cu acte, expertiză tehnică, cercetare locală şi de martorii:_.

Depun prezenta acţiune în dublu exemplar, timbru fiscal în valoare de lei şi timbrul judiciar în valoare de_lei.

Data depunerii__

Semnătura_

DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI_

Explicaţii teoretice

1. RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

1. CONSIDERAŢII PREALABILE

Răspunderea civilă delictuală este reglementată de dispoziţiile art. 998-1003 C. civ. iar o importantă pondere în activitatea instanţelor de judecată o au acţiunile civile născute din delicte sau cvasidelicte.

Domeniul răspunderii civile delictuale, este uneori mai întins decât domeniul răspunderii civile contractuale. Explicaţia constă în aceea că există un număr imens de fapte producătoare de prejudicii şi totodată această răspundere are în vedere, în afară de răspunderea pentru fapta proprie (art. 998 – 999 C. civ.), răspunderea pentru fapta altuia (art. 1000 C. civ.), cât şi răspunderea pentru lucruri, animale şi edificii (art. 1000 alin. 1, art. 1001 şi 1002 C. civ.).

Pentru a înţelege cât mai bine mecanismul răspunderii civile delictuale vom examina modul cum este ea reglementată de dreptul material şi vom încheia cu reglementările pe plan procesual civil, respectiv cum poate obţine cel păgubit repararea integrală a pagubei ce i-a fost cauzată. O parte din problemele pe care le vom examina, şi anume condiţiile răspunderii civile delictuale, sunt valabile şi în cadrul răspunderii civile contractuale, şi de aceea nu vom mai insista asupra lor când ne vom ocupa de aceasta.

Potrivit art. 998 C. civ. „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara”, iar art. 999 C. civ. prevede: „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”.

Din simpla lectură a acestor texte rezultă că răspunderea delictuală ia naştere în momentul în care cu intenţie, din neglijenţă sau din imprudenţă s-a comis o faptă prin care s-a cauzat un prejudiciu unei alte persoane. Când fapta se comite cu intenţie de a vătăma, de a produce un prejudiciu altuia, spunem că s-a comis un delict, iar când fapta s-a comis din greşeală sau din imprudenţă înseamnă că este vorba de un „cvasidelict”, deosebire pe care legea nu o face expressis verbis.

în practica judiciară această diferenţiere nu prezintă de altfel importanţă, pentru că în ambele situaţii, fiind vorba de fapte cauzatoare de prejudiciu, acesta trebuie reparat integral.
2. CONDIŢIILE RĂSPUNDERII DELICTUALE PENTRU FAPTA PROPRIE

Răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie poate fi angajată numai dacă autorul avea discernământ în momentul comiterii ei. Alienaţii mintali şi debilii mintali nu răspund, iar minorul sub 14 ani răspunde numai în cazul în care se dovedeşte că a lucrat cu discernământ.

Pentru ca o persoană care are discernământ să poată răspunde de fapta sa proprie se cer îndeplinite următoarele condiţii:

1) existenţa unei fapte ilicite;

2) existenţa unui prejudiciu;

3) vinovăţia autorului;

4) legătura dintre prejudiciu şi vinovăţie, pe care le vom examina.

1. Existenţa unei fapte ilicite

Art. 998 şi 999 C. civ. vorbesc despre „faptă”.

Jurisprudenţa şi literatura de specialitate consideră că numai fapta ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală, înţelegând prin aceasta fapta prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.

Datorită modului de redactare a dispoziţiilor articolelor 998 şi 999 C. civ., uneori fapta ilicită se confundă cu culpa fără să se aibă în vedere că fapta ilicită are un caracter obiectiv, în timp ce culpa constituie principalul element subiectiv al răspunderii civile, aspect asupra căruia vom reveni în cadrul examinării culpei ca element al răspunderii civile delictuale.

A comite o faptă ilicită înseamnă că cel care a săvârşit-o a nesocotit dreptul subiectiv ocrotit şi recunoscut în favoarea unei alte persoane, dar, în acelaşi timp, el încalcă şi dreptul obiectiv, adică normele de drept care aveau rolul să apere dreptul subiectiv şi care au fost nesocotite, încălcate prin acţiunea sau inacţiunea sa.

Faptele ilicite comisive sau omisive sunt numeroase şi variate şi de aceea o enumerare a lor este destul de dificilă. Cele mai frecvent întâlnite în practica judiciară sunt faptele de distrugere sau degradare a unor bunuri, de vătămare a sănătăţii şi integrităţii corporale, de însuşire pe nedrept a unor bunuri (când fapta nu are caracter penal), omisiunea îndeplinirii unor obligaţii cu consecinţa producerii unor pagube în dauna altei persoane etc. Caracterul ilicit rezultă fie din împrejurarea că fapta este interzisă de lege, fie că nu s-a respectat o anumită obligaţie impusă de lege.

Avem însă şi cazuri când făptuitorul nu răspunde de prejudiciul cauzat, pentru că o anumită împrejurare în care s-a săvârşit fapta înlătură caracterul ilicit al acesteia, cum ar fi:

1) Legitima apărare. Dacă se dovedeşte că fapta s-a săvârşit:

– „pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.”

– „pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenţă, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ori delimitat prin semnele de marcare.”
– „din cauza tulburării sau temerii, a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul” (v. art. 44 C. pen.).

2) Starea de necesitate. Dacă se dovedeşte că fapta s-a săvârşit:

– „pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc.”

– „în momentul în care a săvârşit fapta nu şi-a dat seama că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat” (v. art. 45 C. pen.).

3) Constrângerea fizică şi constrângerea morală, căreia făptuitorul nu i-a putut rezista. Constrângerea morală poate fi exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia, şi care nu putea fi înlăturată în alt mod (v. art. 46 C. pen.).

4) Consimţământul victimei Dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol (v. art. 25 proiectul noului Cod penal).

2. Existenţa unui prejudiciu

Răspunderea civilă delictuală este antrenată numai în măsura în care este cauzatoare de prejudiciu.

Prejudiciul trebuie să fie patrimonial, adică susceptibil de a fi exprimat şi compensat în bani, să fie sigur, cert, adică să se fi produs şi să poată fi dovedit; să fie determinat, adică să poată fi stabilit sub aspect pecuniar, să fie direct, adică consecinţa faptei ilicite şi actual, nu viitor.

Este supus reparării şi prejudiciul viitor dacă există siguranţa producerii sale, precum şi elemente îndestulătoare pentru a-i determina întinderea. Prejudiciul viitor se întâlneşte destul de frecvent în practica judiciară, şi anume când este vorba de o incapacitate de muncă temporară sau permanentă. în aceste cazuri, pentru calcul se stabileşte venitul net lunar pe ultimele 3 luni, pe care cel prejudiciat îl realiza anterior ivirii incapacităţii de muncă, din care se scade venitul realizat prin încasarea ajutorului de boală sau a pensiei, iar diferenţa reprezintă prejudiciul viitor şi în acelaşi timp cert.

Dacă este vorba de prejudiciu eventual al cărui cuantum nu poate fi stabilit nici pentru viitor, victima are dreptul să ceară repararea pagubei în momentul când aceasta poate fi determinată.

3. Vinovăţia autorului

Constituie elementul subiectiv principal al responsabilităţii persoanei care a săvârşit fapta şi reclamantul (victima prejudiciului) trebuie să o dovedească. Nu trebuie confundată cu fapta ilicită pentru că pot exista fapte ilicite neculpabile.

Vinovăţia reprezintă atitudinea psihică pe care autorul a avut-o în momentul comiterii faptei, care este determinată de un factor intelectiv şi de un factor volitiv. Existenţa primului factor înseamnă că el şi-a dat seama de caracterul antisocial al faptei, l-a prevăzut şi a avut reprezentarea urmărilor posibile ale faptei sale. Factorul volitiv completează pe primul, el constând în intenţia sau dorinţa pârâtului ca urmările, consecinţele faptei sale să se producă sau nu. Poate consta şi în indiferenţa producerii urmărilor posibile ale faptei sale.

Codul civil nu precizează conţinutul noţiunii de vinovăţie sau de culpă, cu toate că faptele ilicite se comit fie intenţionat, fie din neglijenţă sau imprudenţă. O asemenea precizare o găsim în Codul penal, unde se evidenţiază că, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. 1, vinovăţia exista când fapta care prezintă pericol social este comisă cu intenţie (directă sau indirectă), sau din culpă sau cu intenţie depăşită

Fapta este săvârşită cu intenţie directă atunci când persoana care a comis-o a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui prin săvârşirea acelei fapte, sau cu intenţie indirectă când persoana, deşi prevede rezultatul faptei sale şi deşi nu-1 urmăreşte, rămâne indiferentă, acceptând posibilitatea producerii lui (art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a-b C. pen).

Fapta este săvârşită din culpă (imprudenţă) când persoana respectivă prevede rezultatul faptei sale, pe care nu-1 doreşte, nu-1 acceptă, dar socoteşte fără temei, în mod uşuratic, că nu se va produce, cât şi în cazul în care, din neatenţie, uşurinţă, nepăsare, neglijenţa etc., nu prevede rezultatul faptei sale, deşi – după împrejurările cunoscute – trebuia şi putea să-l prevadă (art. 19 alin. 1 pct. 2 lit. a-b C. pen).

Dacă persoana respectivă nu a putut să prevadă consecinţele faptei sale şi analizând împrejurările în care fapta s-a comis nu putea să le prevadă, nu acţionează cu vinovăţie şi nu răspunde de consecinţele faptei sale.

Examinată în cadrul practicii judiciare, vinovăţia poate avea caracter pozitiv (distrugerea sau degradarea unui bun, lovirea unei alte persoane – când nu au caracter penal -, refuzul de a-şi îndeplini anumite obligaţii etc.) sau negativ (nesupravegherea copiilor, lipsa de pază a animalelor, omisiunea de a lua măsuri de reparare a unui imobil care se prăbuşeşte etc.), fapte care se soldează cu cauzarea unui prejudiciu material unei alte persoane.

Sarcina probei vinovăţiei revine victimei prejudiciului, adică celui care reclamă în justiţie (art. 1169 C. civ.) şi cere despăgubiri civile. Dacă reclamantul reuşeşte să dovedească vinovăţia autorului faptei, acesta nu se poate exonera de răspundere decât făcând dovada existenţei cazului fortuit (cu valoare exoneratorie. sau a forţei majore, vina reclamantului sau unei terţe persoane, ori că a acţionat în temeiul unui drept exercitat normal, cu suficientă grijă şi diligenţă, nu abuziv etc.

4. Legătura între fapta comisă şi prejudiciu

Reclamantul are obligaţia să mai dovedească că prejudiciul cauzat s-a datorat faptei pe care pârâtul a săvârşit-o cu vinovăţie. Este vorba de legătura de cauzalitate dintre fapta comisă cu vinovăţie şi pagubă, probă care incumbă reclamantului, cu excepţia cazului când ea se prezumă, situaţie pe care o întâlnim în cadrul răspunderii pentru lucruri.

Proba legăturii cauzale dintre cele două elemente este uneori destul de greu de dovedit şi acest lucru rezultă cu prisosinţă din analiza practicii judiciare. Instanţele judecătoreşti au însă obligaţia ca, în baza rolului activ, să se preocupe de stabilirea în concret, în speţa anume cercetată, dacă există ori nu o legătură cauzală între fapta comisă cu vinovăţie şi prejudiciu, pentru că numai în acest caz poate fi antrenată răspunderea materială a autorului faptei.
3. RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTEI PERSOANE, LUCRURI ŞI ANIMALE

Răspunderea civilă delictuală are în vedere numai fapta proprie.

In anumite situaţii determinate de lege o persoană are obligaţia să răspundă şi de prejudiciul cauzat prin fapta altei persoane, precum şi de pagubele cauzate de lucrurile, edificiile şi animalele aflate în paza sa. Este vorba de dispoziţiile art. 1000 — 1002 C. civ., care instituie, în scopul unei mai largi ocrotiri a intereselor victimei prejudiciului, o prezumţie de vinovăţie în persoana autorului faptei. Victimei îi revine sarcina să dovedească celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale şi care impun aplicarea prezumţiei legale de vinovăţie.

Răspunderea prevăzută de dispoziţiile art. 1000 – 1002 C. civ., este tot o răspundere pentru fapta proprie, pentru că această faptă se află la originea faptelor săvârşite în condiţiile enunţate de textele citate, fapta proprie constând în lipsa de supraveghere a copiilor minori, a elevilor, a unui animal scăpat de sub pază, a unui edificiu care a fost lăsat să ajungă în situaţia de a cauza un prejudiciu etc.

Ţinând seama că, prin dispoziţiile art. 1000 – 1002 C. civ., răspunderea pentru fapta altuia, pentru prejudiciile cauzate de edificii, animale şi lucruri este reglementată în mod deosebit, fapt care a dat naştere la discuţii în legătură cu prezumţia de culpă, urmează să le examinăm separat.

1. Răspunderea pentru fapta copiilor, elevilor şi ucenicilor

Această răspundere are la bază prezumţia de culpă constând în lipsa de supraveghere din partea părinţilor, a institutorilor şi a meşteşugarilor şi este prevăzută de dispoziţiile art. 1000 C. civ., răspundere pe care o vom examina în continuare.

1) Tatăl şi mama, după moartea bărbatului. Potrivit art. 1000 alin. 2 C. civ., sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu ei, excepţie făcând cazul când reuşesc să probeze că n-au putut împiedica fata ilicită comisă de copilul minor. Dacă părinţii nu locuiesc împreună şi nu se înţeleg la care dintre ei să locuiască copilul minor, va hotărî instanţa judecătorească (art. 100 C. fam.), caz în care va răspunde numai părintele la care s-a hotărât să locuiască minorul şi la care locuieşte efectiv.

Dacă copiii sunt elevi interni ai unei şcoli, pentru consecinţele faptelor comise de ei răspund cei ce îi supraveghează.3 Soluţia este corectă din moment ce copilul se afla la şcoală, fiind vorba de culpa în supraveghere a educatorului, care nu poate coexista cu culpa în supraveghere a părinţilor. Cu toate acestea, sunt situaţii când la culpa în supraveghere a educatorului asupra elevului minor care a săvârşit – în timpul şcolarizării – o faptă prejudiciabi-lă se adaugă – ca o contribuţie concurentă la producerea pagubei – şi o culpă în legătură cu educaţia necorespunzătoare dată elevului în familie, caz în care răspund civil şi părinţii copilului minor, în raport cu gravitatea culpei lor, în solidar cu făptuitorul.

în baza art. 998 şi art. 999 C. civ. pot răspunde şi alte persoane care au obligaţii pe linia supravegherii copiilor, şi anume persoanele (altele decât părinţii) cărora copilul le-a fost încredinţat, dat în plasament familial, la care se află în vacanţă etc.

2) Educatorii, învăţătorii, profesorii, meseriaşii. Toţi cei ce educă sau învaţă pe alţii, potrivit art. 1000 alin. 3 C. civ., răspund de prejudiciul cauzat de elevii şi ucenicii lor, în tot timpul ce se găsesc sub a lor supraveghere.

în consecinţă, toţi cei ce educă sau învaţă pe alţii, răspund de pagubele cauzate de cei pe care-i învaţă, indiferent dacă sunt minori sau majori. Dacă sunt interni, răspund de prejudiciile cauzate şi în zilele de sărbătoare, pentru că se consideră că minorul este tot sub supravegherea lor, cu excepţia cazului când elevii sau ucenicii se găsesc în vacanţă şi când răspunderea revine părinţilor sau persoanei sub a cărei supraveghere se găseşte elevul sau ucenicul.

Victima trebuie să dovedească calitatea de elev sau ucenic a autorului faptei la data când fapta s-a comis, pentru a se putea stabili dacă autorul se afla sub supravegherea celor chemaţi să răspundă.

Elevul sau ucenicul cu capacitatea delictuală şi care se află în culpă poate răspunde personal, în baza art. 998 şi art. 999 C. civ., cât şi solidar cu cei în a căror supraveghere s-a aflat. în acest ultim caz, el poate fi chemat în judecată ulterior, în acţiune de regres, pentru a restitui sumele plătite de cei cu care a fost obligat în solidar, acţiune care se întemeiază pe dispoziţiile art. 998 şi art. 999 C. civ.

3. Răspunderea civilă delictuală a comitenţilor pentru fapta PREPUŞILOR

Potrivit art. 1000 alin. 3 C. civ., comitenţii sunt răspunzători de prejudiciile cauzate de prepuşii lor în funcţiile ce Ii s-au încredinţat.

Pentru ca o persoană să fie comitent în raport cu o altă persoană, numită prepus, între ele trebuie să existe un raport de subordonare. Prepusul este subordonat comitentului, în sensul că primeşte şi execută ordinele acestuia, care-i poate controla, dirija şi supraveghea modul cum îşi îndeplineşte obligaţiile încredinţate.

Principalele raporturi de subordonare în societatea noastră există în cadrul contractelor de muncă încheiate între patron şi salariaţi. Patronul are calitatea de comitent şi salariatul pe cea de prepus.

Comitentul răspunde de pagubele cauzate de prepus numai în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile pentru fapta proprie, şi anume:

a) săvârşirea de către prepus„în funcţiile ce i-au fost încredinţate” a unei fapte ilicite;

b) cauzarea unui prejudiciu unei terţe persoane;

c) culpa prepusului;

d) legătura cauzală între faptă şi prejudiciu.

îndeplinirea acestor condiţii dă dreptul victimei să cheme în judecată pe comitent pentru a fi obligat la plata prejudiciului cauzat de prepus, culpa comitentului fiind prezumată.

Victima nu este obligată să cheme în judecată numai pe comitent (acesta este un drept, nu o obligaţie), ea putând chema în judecată numai pe prepus, în condiţiile art. 998 -999 C. civ., sau îi poate chema pe ambii.
Legea instituie o dispoziţie de favoare pentru victimă ca să poată obţine cât mai urgent şi integral acoperirea pagubei ce i s-a cauzat, fie de la comitent, fie de la prepus, fie să-i oblige în solidar.

Dacă paguba a fost cauzată de mai mulţi prepuşi, ei răspund solidar împreună cu comitentul.

De asemenea, dacă sunt mai mulţi comitenţi, ei răspund tot solidar, pentru că şi prepuşii lor au aceeaşi răspundere solidară.

4. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale

Potrivit art. 1001 C. civ., proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte de el, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află sub paza sa, sau că a scăpat.

Textul enunţat se referă atât la animalele domestice, cât şi la cele sălbatice, cu condiţia ca acestea să se afle sub paza omului, iar răspunderea revine proprietarului sau aceluia care are paza animalului în virtutea unui alt titlu (locaţie, uzufruct etc.).

In cadrul acestei răspunderi trebuie să distingem între cel ce are paza juridică a animalului în momentul comiterii prejudiciului (spre exemplu, proprietarul, locatorul, uzufruc-tuarul etc.) şi cel ce exercită paza materială, şi care poate fi o altă persoană decât proprietarul, cum ar fi vizitiul sau văcarul ce i-a în primire animalul pentru a-1 duce la păşune.

Numai persoana care are paza juridică răspunde pentru prejudiciul cauzat de animal, răspundere care are la bază prezumţia de culpă constând în nesupravegherea animalelor.

Dacă sunt mai multe persoane care au paza juridică, acestea răspund solidar.

5. Răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate DE LUCRURI. Potrivit art. 1000 alin. 1 C. civ., omul este responsabil şi de prejudiciul cauzat de lucrurile ce sunt sub paza sa. Este vorba de toate lucrurile neînsufleţite, indiferent de natura lor (mobile sau imobile., care se află ori nu în mişcare, sunt ori nu periculoase şi pentru care nu există reglementată o răspundere specială.

Răspunderea pentru paguba cauzată de lucruri revine persoanei care le are sub paza sa juridică. Paza este determinată de calitatea de proprietar al lucrului, dar şi de aceea de posesor, pentru că şi acesta are obligaţia de supraveghere şi control asupra lucrului, în afara proprietarului lucrului. Posesorul este obligat să manifeste o grijă continuă pentru a preveni cauzarea unor pagube de către lucrurile pe care le posedă.

4. ACŢIUNEA ÎN RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

1. Dreptul la acţiune. Transmitere. Prescripţie. Dreptul la acţiune în răspunderea civilă delictuală aparţine persoanei care a suferit direct un prejudiciu printr-o faptă considerată delict sau cvasidelict civil. Acest drept poate fi exercitat personal de către cel păgubit sau prin reprezentare legală sau convenţională. Minorul până la vârsta de 14 ani şi interzisul îşi exercită acest drept prin reprezentantul legal: părinţi, tutore sau curator, iar minorul între 14 -18 ani îşi exercită personal dreptul la acţiune, dar cu asistenţa ocrotitorului său legal (art. 105 alin. 2 şi 3 C. fam.).

Pentru că dreptul la acţiune are ca obiect repararea unui prejudiciu patrimonial, în cazul în care cel prejudiciat refuză sau neglijează să exercite acţiunea, creditorii săi pot exercita acţiunea în numele său, în condiţiile art. 974 C. civ., adică acţiunea oblică.

Dreptul la acţiune se poate transmite prin moştenire sau act juridic.

Acţiunea de chemare în judecată trebuie introdusă în termenul general de 3 ani, prevăzut de art. 3 Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, şi curge din momentul în care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea (art. 8 Decretul nr. 167/1958).

2. Persoanele împotriva cărora se îndreaptă acţiunea

Prin acţiune trebuie chemată în judecată persoana care a comis fapta (art. 998 – 999 C. civ.) sau care răspunde pentru fapta altuia sau pentru prejudiciul cauzat de lucruri, edificii şi animale (art. 1000 – 1002 C. civ., rap. la art. 35 şi art. 37 din Decretul nr. 31/1954 şi la art. 25 alin. 3 din Decretul nr. 32/1954). în caz de deces al persoanei responsabile pot fi chemaţi în judecată moştenitorii, legatarii sau donatarii de bunuri viitoare, asupra cărora trece obligaţia şi care au acceptat succesiunea, legatul sau donaţia.

Moştenitorul chemat în judecată şi obligat la plata despăgubirilor civile nu poate reveni asupra acceptării succesiunii în scopul de a fi exonerat de plata despăgubirilor civile.

3. Competenţa

Competenţa instanţei este determinată de domiciliul pârâtului, potrivit regulii prevăzută de art. 5 C. proc. civ. în afară de această instanţă, reclamantul, la alegerea sa, poate introduce cererea de chemare în judecată şi la instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit fapta (art. 10 pct. 8 C. proc. civ.).

4. Obiectul cererii şi valoarea lui

Obiectul îl constituie pretenţia, formulată de reclamant împotriva pârâtului, de reparare a pagubei; aceasta se poate face în natură sau prin echivalent.

Repararea în natură poate avea loc prin restituirea lucrului şi prin restabilirea situaţiei de fapt anterioară săvârşirii delictului civil (art. 14 C. proc. pen.).

Repararea prin echivalent se impune ori de câte ori repararea în natură nu mai este posibilă, pentru că, de exemplu, bunul a fost distrus, şi de obicei se face sub forma unei sume de bani. Cel păgubit nu poate fi obligat, decât dacă consimte, să primească un alt echivalent în afară de bani.

Reclamantul are dreptul să pretindă repararea integrală a prejudiciului, respectiv atât pierderea suferită (damnum emergens), cât şi beneficiul de care a fost lipsit (lucrum cessans).
5. Motive, sarcina probei şi timbrarea acţiunii

Reclamantul are obligaţia să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază acţiunea, precum şi dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, aplicându-se dispoziţiile art. 1169 C. civ., potrivit căruia„cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să

o dovedească” (actori incumbit onus probandi). Dacă reclamantul reuşeşte să dovedească existenţa elementelor răspunderii civile delictuale, pârâtul se poate apăra făcând dovada existenţei unor împrejurări care micşorează răspunderea sau îl exonerează de răspundere: legitimă apărare, starea de necesitate, executarea unui drept, exercitarea unei obligaţii de serviciu sau consimţământul victimei etc.

Sarcina probei revine reclamantului care, în dovedirea acţiunii se poate folosi de orice mijloc de probă: prezumţii, interogatoriu, martori, expertize, cercetare locală etc.

Orice acţiune în pretenţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 998 – 1002 C. civ., se timbrează la valoarea pretenţiei pe care reclamantul o cere.

Jurisprudenţă

1. Acordarea unei sume mai mari decât s-a solicitat. Este nelegală acordarea de către instanţă a unei sume mai mari decât cea solicitată de partea vătămată.

2. Bun furat şi vândut unei persoane de bună credinţă. Inculpatul condamnat pentru furt a vândut radiocasetofonul sustras, iar cumpărătorul la revândut, fiind ridicat de la ultimul cumpărător şi predat posesorului. în acest caz, inculpatul trebuie obligat să despăgubească pe ultimul cumpărător, în calitatea sa de subdobânditor de bună credinţă, iar măsura confiscării speciale a radiocasetofonului să nu fie luată.

Cumpărătorul de bună credinţă are dreptul să se constituie parte civilă în procesul penal pentru ca inculpatul să fie obligat să-i restituie preţul pe care l-a plătit pe bunul ce i-a fost ridicat şi restituit părţii vătămate.

3. Calcularea despăgubirilor. Ucidere din culpă. în cazul acesta, la stabilirea cuantumului despăgubirilor trebuie avut în vedere cuantumul salariului pe care victima l-ar fi primit la data pronunţării hotărârii şi valoarea, la aceeaşi dată, a celorlalte eventuale venituri, ci nu veniturile pe care victima le realiza înainte de deces.

4. Cheltuieli de înmormântare, parastase şi ridicarea unui monument funerar. Cheltuielile de înmormântare a victimei, cât şi cele ocazionate de comemorările ulterioare, potrivit tradiţiei religioase a locului, trebuie acordate părţii civile dacă între aceste cheltuieli şi infracţiune există legătură cauzală. Deci, în caz de omor, paguba suferită nu se limitează la cheltuielile de înmormântare a victimei.

Dacă cheltuielile de înmormântare le-a plătit unitatea la care victima lucra, ca un ajutor dat familiei sale, aceasta nu-1 exonerează pe inculpat de la plata integrală a prejudiciului cauzat prin fapta sa.
Cuantumul cheltuielilor ocazionate cu înmormântarea, cu comemorările ulterioare, potrivit tradiţiei locale şi cu ridicarea unui monument funerar, se va stabili pe baza unor probe ce trebuie administrate de instanţa de judecată. La stabilirea cuantumului acestor cheltuieli trebuie avută în vedere şi majorarea de preţuri intervenită până la pronunţarea hotărârii.

5. Coautor. Persoana care a săvârşit infracţiunea de furt, în calitate de coautor, în mod legal a fost obligată la plata întregului prejudiciu, fiind fără relevanţă că a beneficiat numai de o parte din bunurile sustrase.

6. Comitent şi prepus. Pârâtul în calitatea sa de medic de specialitate, aflându-se în serviciul de gardă, în executarea funcţiei încredinţate şi a atribuţiilor sale de serviciu, a acordat o asistenţă medicală necorespunzătoare fiicei minore a reclamanţilor, care a determinat invaliditatea permanentă a membrului ei superior drept. în atare situaţie, unitatea sanitară, în calitate de comitent, răspunde pentru prejudiciul cauzat de medic.

în aceste cazuri trebuie să se reţină existenţa raportului de prepuşenie, iar prepusul să fi săvârşit fapta în funcţiile ce i-au fost încredinţate.

Comitentul răspunde solidar cu prepusul, dar numai proporţional cu culpa acestuia.

7. Copiii minori ai victimei. Obligaţia inculpatului, soţul victimei, la despăgubiri faţă de copilul minor, întemeiată pe disp. art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ, este independentă de obligaţia de întreţinere derivând din disp. art. 86 C. fam, iar durata obligaţiei de plată a despăgubirilor este până la împlinirea majoratului copilului, iar nu până la terminarea studiilor, fără a depăşi vârsta de 25 ani.

Printr-o altă hotărâre, aceeaşi instanţă a hotărât că despăgubirea trebuie acordată şi după ajungerea la majorat a copiilor minori, cu condiţia ca aceştia să se afle în continuarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 de ani.

Pentru a exista un punct de vedere unitar în această problemă, aceeaşi instanţă în compunerea prev. de art. 39 alin. 2 şi 3 din Legea pentru organizarea judecătorească, a decis că la împlinirea vârstei de 18 ani, minorul care a beneficiat de despăgubire periodică, pe calea unei acţiuni civile separate, poate solicita instanţei, plata în continuare a despăgubirilor pe timpul studiilor până la împlinirea vârstei de 25 ani.

8. Culpă comună. Despăgubirea trebuie să cuprindă suma efectiv alocată de victimă, în timpul vieţii, din câştigul ei din muncă, pentru întreţinerea copilului minor, din care se deduce cota stabilită de instanţă, corespunzătoare culpei victimei, precum şi contravaloarea pensiei de urmaş stabilită pentru copil.

9. Daune morale. Soţul victimei unei infracţiuni în urma căreia aceasta şi-a pierdut viaţa, are dreptul de daune morale, al căror cuantum se apreciază în raport cu suferinţele psihice cauzate prin infracţiune părţii civile. Dacă agresiunea s-a produs cu ocazia îndeplinirii sarcinilor de serviciu, se angajează şi răspunderea civilă a comitentului pentru fapta prepusului, în temeiul art. 1000 alin. 3 C. civ.

Inculpaţii care au săvârşit infracţiunea de perversiune sexuală asupra unei minore, pot fi obligaţi la daune morale faţă de minoră.

De asemenea, victima, elevă în vârstă de 10 ani, pentru a evita să fie violată s-a aruncat de pe motocicleta inculpatului pe partea carosabilă a drumului, suferind grave leziuni ce i-au pus viaţa în pericol şi i-au produs o invaliditate de gradul III pe timp de 12 luni, poate pretinde de la inculpat daune morale cauzate prin infracţiunea comisă.

Faţă de împrejurarea că inculpatul a lovit partea civilă cauzându-i leziuni corporale pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale de 14-16 zile, iar ca urmare a agresiunii şi-a pierdut un dinte, se impune să i se acorde daune morale care să-i ofere satisfacţie şi o uşurare pentru suferinţele îndurate.

Părinţii unui copil accidentat mortal de un autovehicul ce circula neregulamentar pe drumurile publice, au solicitat, pe lângă despăgubiri civile şi daune morale, ce au fost acordate, cu motivarea că acestea au, ca orice prejudiciu, un caracter păgubitor ce dă naştere la obligaţia de reparare

10. Despăgubirea soţiei casnice. Ceea ce trebuie să aibă relevanţă în cauză este faptul că partea civilă, prin decesul soţului ei, nu mai beneficiază de cota pe care acesta i-o aloca din veniturile sale, cotă ce trebuie stabilită şi acordată părţii civile. Faptul că partea civilă este capabilă de muncă şi după moartea soţului său s-a încadrat în muncă, această împrejurare nu înlătură dreptul său la asigurarea aceleaşi stări materiale cu aceea pe care ar fi avut-o dacă soţul ar fi trăit.

11. Determinarea valorii bunurilor sustrase. Instanţa trebuie să aibă rol activ în determinarea valorii bunurilor sustrase, ţinând seama de uzura acestora, scop în care poate fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice.

12. Eroare judiciară. Daune morale. Este vorba de aplicarea art. 504 alin. 1 şi 2 din C. proc. pen., care nu distinge între prejudiciul material sau moral. De aceea, este normal să fie acordate daune materiale persoanelor ce au suferit daune morale, compensaţii care se vor stabilii prin apreciere şi care vor avea în vedere criterii, rezultând din cazul concret supus judecăţii.,

în aceste situaţii, statul răspunde pentru organele sale coercitive care au aplicat greşit legea, iar când se constată că legea s-a aplicat cu rea credinţă sau din gravă neglijenţă, statul are acţiune în regres împotriva persoanei vinovate, în baza art. 507, C. proc. pen.

Pentru stabilirea daunelor morale este necesar să se administreze probe care să contureze atât dimensiunea suferinţelor fizice şi întinderea prejudiciilor morale la care a fost supusă victima, cât şi echivalentul lor valoric.
Daunele morale se acordă numai persoanei vătămate direct prin infracţiune, celei care a fost supusă suferinţelor fizice şi traumei psihice, nu şi soţului victimei decedate sau altei persoane, care a suferit din cauza morţii acesteia, dar nu i s-au cauzat vătămări fizice din care să fi decurs şi situaţii traumatizante.

13. Furt de folosinţă. în cazul furtului unui tractor în scopul de a-1 folosi pe nedrept, prejudiciul constă numai din contravaloarea carburanţilor şi amortismentului pe durata folosirii sale pe nedrept, iar nu în contravaloarea tractorului.

14. Incapacitatea de muncă urmarea unei infracţiuni. Atâta vreme cât incapacitatea de muncă a părţii civile – mama victimei – a fost determinată cauzal de şocul psihic suferit în urma morţii fiului său, decedat în condiţiile unui accident de circulaţie provocat de inculpat, obligarea acestuia la plata unor despăgubiri civile apare legală şi temeinică/

Despăgubirile periodice lunare trebuie acordate până la încetarea stării de invaliditate, ci nu până la data când victima urma să fie supusă unei noi expertize medicale.

15. Inundarea unui apartament. Locatarul unui apartament care a provocat inundarea şi degradarea altui apartament, ca urmare a faptului că a lăsat deschis robinetul de apă, răspunde pentru cauzarea prejudiciului cauzat.

16. Iresponsabilitate. Achitarea făptuitorului pentru iresponsabilitatea acestuia nu constituie o cauză pentru nerezolvarea acţiunii civile, lipsa discernământului având urmări numai cu privire la răspunderea penală, nu şi la cea civilă. Deci, el trebuie obligat la repararea prejudiciului cauzat.

17. încredinţarea volanului unei persoane care nu are permis de conducere. Această persoană răspunde solidar cu coinculpatul ce a condus autoturismul fără să aibă permis de conducere, pentru prejudiciul cauzat.

18. însuşirea unei sume de bani. Dacă s-a însuşit o sumă de bani ce trebuia depusă la bancă, despăgubirile vor cuprinde pe lângă suma însuşită şi dobânda aferentă acestei sume, calculată de la data însuşirii sumei şi până la recuperarea ei.

19. Majorarea ulterioară a despăgubirilor. Având în vedere principiul reparaţiei integrale a prejudiciului dacă ulterior pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive de obligare la despăgubiri civile, au apărut noi consecinţe ale aceleiaşi fapte prejudiciabile, cel prejudiciat are dreptul să promoveze o nouă acţiune pentru majorarea daunelor. în acest proces nu i se poate invoca autoritatea de lucru judecat, deoarece în primul proces s-a avut în vedere numai prejudiciul existent la aceea dată.
20. Obligarea şi la beneficiul nerealizat. Inculpatul condamnat pentru distrugerea unui autobuz, trebuie obligat la echivalentul costului reparaţiilor acelui autobuz, cât şi la beneficiul nerealizat prin indisponibilizarea autobuzului în perioada în care a fost supus reparaţiilor.

21. Parte responsabilă civilmente. Fiind dovedit că inculpata a folosit banii din gestiunea unităţii, printre altele, pentru întreţinerea familiei, a soţului bolnav cu care gospodărea împreună, introducerea în cauză a acestuia ca parte responsabil civilmente, este legală2.

22. Prejudiciu. Revizuire. Prin decizia penală nr. 344 din 7 august 1997, a fost obligat să plătească reclamantului, cu titlu de despăgubiri o rentă lunară de 400.000 lei, începând cu data producerii accidentului, 5 februarie 1996, şi până la încetarea stării de nevoie.

Potrivit art. 998 C. civ., repararea prejudiciului se face integral, iar hotărârea pronunţată în această materie se bucură de autoritate de lucru judecat relativă, în sensul că soluţia se impune numai cât timp se menţin împrejurările de fapt ce au impus pronunţarea ei.

In speţă, revizuirea despăgubirilor se impune, având în vedere că renta s-a stabilit în raport de starea de nevoie a reclamantului, suma stabilită reprezentând costul celor necesare traiului, al medicamentelor şi al tratamentului medical.

Conform certificatului de la dosar, eliberat de Comisia de Expertiză Medicală a persoanelor cu handicap, reclamantul prezintă un handicap permanent, astfel încât nu se mai impune revizuirea stării sale de sănătate.

Prin urmare, starea de nevoie a reclamantului nu a încetat, ci se impune ca suma pe care i-o datorează pârâtul să acopere prejudiciul ce i-a fost cauzat, reprezentând salariul de care a fost lipsit şi din care ar fi putut să-şi procure cele necesare traiului, inclusiv medicamentele şi tratamentul medical.

în lipsa altor probe, Curtea a apreciat că potrivit art. 998 C. civ., suma reprezentând venitul minim pe economie garantat reprezintă despăgubirea cuvenită reclamantului până la încetarea stării de nevoie a acestuia. în acest mod asigurându-se permanent repararea prejudiciului resimţit de reclamant, această valoare fiind indexată prin hotărâre de guvern.

23. Proces inflaţionist. în condiţiile evoluţiei procesului inflaţionist trebuie stabilită suma datorată drept despăgubiri, ţinându-se cont de rata de inflaţie, prejudiciu ce trebuie apoi majorat cu dobânda legală datorată pe toată perioada până la punerea în execuţie a hotărârii definitive.

24. Provocare. Dacă se reţine existenţa provocării, despăgubirile civile pretinse trebuie reduse ca urmare a reţinerii culpei comune/

25. Răspunderea pentru paza bunului. Potrivit art. 1000 alin. 1, C. civ., cel ce are sub paza sa un lucru răspunde de prejudiciile cauzate de el. Cazul fortuit nu exonerează de răspundere.

26. Răspundere subsidiară. Repararea daunelor suferite trebuie să cuprindă atât pierderea survenită prin diminuarea produsă patrimoniului ei ca urmare a infracţiunii de delapidare, cât şi beneficiul nerealizat. Dauna efectivă şi dobânda legală, constituie componente ale pagubei suferite de partea civilă. De aceea părţile responsabil civilmente trebuie obligate atât la plata despăgubirilor, pentru daunele efectiv rămase neacoperite, cât şi la dobânzile legale aferente, din moment ce acestea nu se mai pot recupera de la autorul direct, ca urmare a constatării insolvabilităţii acestuia.

27. Solidaritate. Potrivit art. 1003 C. civ., dacă delictul este imputabil mai multor persoane, acestea sunt ţinute solidar pentru despăgubire. Acest text devine aplicabil când se stabileşte că paguba rezultă din unul şi acelaşi fapt, săvârşit de mai multe persoane, care au acţionat în baza unei înţelegeri comune (unicitate de rezoluţie delictuală).

28. Uciderea din culpă. Inculpatul trebuie obligat la repararea integrală a prejudiciului, în cuantumul sumei pe care tatăl ucis din culpa inculpatului a destinat-o fiecăruia din copiii săi minori, iar nu în raport cu nevoile celor prejudiciaţi şi de posibilităţile de plată ale inculpatului.

La stabilirea veniturilor victimei, se vor lua în calcul veniturile realizate din salariu, cât şi alte venituri pe care aceasta le realiza, inclusiv prin munca depusă în gospodărie. Totodată, la calculul prejudiciului se va ţine seama şi de majorările de salarii şi de indemnizaţiile survenite până la rămânerea definitivă a hotărârii.

29. Victima în stare de ebrietate aflată pe marcajul pietonal. Dacă victima se află în zona marcajului pietonal, în zona în care conducătorul auto are obligaţia să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol, nu prezintă importanţă că era în stare de ebrietate, deci nu are culpă, trebuie despăgubită pentru prejudiciul cauzat, fiind încadrată în gradul II de invaliditate.

Acțiune în repetițiune. Anularea printr-o hotărâre judecătorească a actului în baza căruia s-a făcut plata. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.Jurisprudenta ICCJ 2014

Acțiune în repetițiune. Anularea printr-o hotărâre judecătorească a actului în baza căruia s-a făcut plata. Momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție.Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Acțiunea în repetițiune. Prescripție.

Index alfabetic : acțiune în repetițiune

– prescripție

– plată nedatorată

C.civ., art. 1092

*Notă : Au fost avute în vedere dispozițiile Codului civil, astfel cum erau în vigoare la data sesizării instanței de judecată.

 

În situația în care o sumă de bani a fost plătită în temeiul unei hotărâri judecătorești  și, ulterior, tot printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că actul care a stat la baza emiterii titlului executoriu este nul, cel care a plătit în temeiul acestui act nul are dreptul la restituire, deoarece nulitatea are efect retroactiv, deci obligaţia apare ca şi când nu a existat niciodată, iar părţile urmează a fi repuse în situaţia anterioară.

În acest caz, termenul de prescripție curge nu de la momentul efectuării plăţii, potrivit regulilor generale, ci de la data la care plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel în care hotărârea judecătorească de anulare a actului, în temeiul căreia a fost făcută plata, a devenit definitivă.

 

Secția I civilă, decizia nr. 917 din 22  februarie 2013

 

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 08.11.2010, reclamanta S.C. E. Bucureşti S.A. prin Sucursala E. Bucureşti, a formulat cerere în restituirea plăţii nedatorate împotriva pârâtului I.A., solicitând să fie obligat pârâtul la plata sumei de 550.793 lei, reprezentând plată nedatorată; plata sumei de 366.442,58 lei, reprezentând actualizarea creanţei cu indicele total de inflaţie de la data 16.07.2003, dată de la care suma a fost transferată către pârât, urmare a executării silite prin poprire până la data de 31.08.2010; actualizarea sumei de 550.793 lei, de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la data executării efective a obligaţiei, cu indicele total de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică.

În motivare, s-a arătat că prin sentinţa civilă nr. 662 din 28.09.2001, s-a dispus admiterea acţiunii formulată de I.A., obligarea Sucursalei E. Bucureşti la plata sumei de 4.689.750.000 ROL (468.975 lei noi) reprezentând drepturi băneşti cuvenite inventatorului, rezultate din utilizarea brevetului de către Sucursala E. Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe Sucursala E. Bucureşti a formulat apel, apel respins prin decizia civilă nr. 164A/2002, iar în termenul legal s-a formulat recurs de către Sucursala E. Bucureşti şi, urmare a respingerii acestuia, sentinţa civilă nr. 662/2001 a devenit definitivă și irevocabilă, fiind ulterior învestită cu formulă executorie şi pusă în executare de către reclamantul I.A.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.05.2003, Judecătoria sector 6 a admis cererea de încuviinţare a executării, pentru suma de 5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), reprezentând creanţa constatată prin sentinţa civila nr.662/2001, actualizata cu indicele total de inflaţie.

Urmare a încuviinţării executării silite, Banca B., în calitate de terţ poprit, la solicitarea executorului, a procedat la consemnarea sumei conform procesului verbal întocmit de executor şi, ulterior, în data 16.07.2003, la virarea acesteia către debitorul I.A.

Conform convenţiei de funcţionare depozit din 06.06.2003, notelor contabile ale Băncii B., suma încasată prin poprire de către I.A. este de 5.507.920.700 ROL (550.793 lei noi), sumă care este plată nedatorată ca urmare a faptului că brevetul care a stat la baza litigiului care a determinat plata acestei sume, a fost anulat. Astfel, brevetul de invenţie nr. 113185 CI cu titlul Procedeu şi instalaţie de preîncălzire a apei de adaos, având ca titular pe I.A., a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 193/2006 de Tribunalul Municipiului Bucureşti.

Conform art. 54 pct. 3 din Legea nr. 64/1991, „anularea brevetului va avea efect retroactiv, începând cu data de depozit”.

De asemenea, potrivit principiului retroactivităţii efectelor nulităţii reglementat în dreptul civil, anularea unui act juridic are efect retroactiv. Totodată conform principiului repunerii în situaţia anterioară, în situaţia în care anularea a intervenit după executarea actului, nu presupune numai desfiinţarea retroactivă a actului, ci şi restituirea prestaţiilor efectuate în temeiul actului anulat, motiv pentru care plata drepturilor patrimoniale către I.A., în aceste condiţii reprezintă o plata nedatorată şi impune restituirea acesteia.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, precum şi pe dispoziţiile art. 992-994 şi 1092 din C.civ.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat prescripţia dreptului material la acţiune, afirmând că pentru recuperarea sumei pretinse s-a împlinit termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Prin sentinţa civilă nr. 1303 din 28.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti,  Secţia a IV-a civilă, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a fost respinsă cererea ca fiind prescrisă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut următoarele:

Art.8 din Decretul nr. 167/1958 prevede că dreptul material la acţiune pentru repararea pagubei, dar şi pentru îmbogăţirea fără justă cauză, începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit a cunoscut, sau putea să cunoască paguba, precum şi persoana responsabilă.

Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului şi persoana pârâtului, căreia i-a efectuat plata în anul 2003, având în vedere că, în litigiul privind obligaţia sa la încheierea unui contract de exploatare pentru utilizarea soluţiei tehnice şi totodată a plăţii drepturilor băneşti cuvenite inventatorului pentru utilizarea brevetului, a invocat nulitatea brevetului pentru lipsa condiţiei noutăţii.

Prin urmare, momentul de început al calculării termenului de prescripţie îl constituie momentul plăţii situat în lunile iunie şi iulie 2003, moment faţă de care introducerea acţiunii, la data de 21.12.2010, depăşeşte termenul general de prescripţie de 3 ani.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 56A din 20 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că momentul la care plata realizată pe cale silită a dobândit caracter nedatorat a fost momentul la care a rămas definitivă hotărârea prin care a fost anulat brevetul, până la acel moment plata având caracter datorat.

Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs, intimatul-pârât pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În dezvoltarea acestora, s-a arătat că în mod greşit a considerat că termenul de prescripţie începe să curgă la data de 23.10.2008, odată cu pronunţarea deciziei civile 235A de către Curtea de Apel Bucureşti, întrucât art. 8 din Decretul nr.167/1958 prevede imperativ că dreptul material la acţiune pentru repararea pagubei, dar si pentru îmbogăţirea fără justă cauză, începe să curgă de la data la care cel îndreptăţit a cunoscut sau putea să cunoască paguba precum şi persoana responsabilă.

Reclamanta a cunoscut cauza de anulabilitate a brevetului şi persoana pârâtului căruia i-a efectuat plata în anul 2003, având în vedere că litigiul privind obligarea sa la încheierea unui contract de exploatare pentru utilizarea soluţiei tehnice şi totodată a plăţii drepturilor băneşti cuvenite inventatorului pentru utilizarea brevetului, a invocat lipsa caracterului de noutate a  invenţiei  brevetate, aceasta fiind singura apărare în fond a pricinii.

Astfel, momentul de început al calculării termenului de prescripţie îl constituie momentul plăţii, mai precis iunie-iulie 2003, moment faţă de care introducea acţiunii la data de 21.11.2010, depăşeşte termenul general de prescripţie de 3 ani.

Aşa cum recunoaşte apelanta prin cererea de chemare în judecată, sumele achitate de către aceasta au avut la bază existenţa unui brevet de invenţie, precum şi ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile de obligare a acesteia la plata drepturilor cuvenite pentru folosirea elementelor din brevetul de invenţie.

Plata s-a realizat doar ca urmare a unei executări silite şi nicidecum prin grija reclamantei de a respecta drepturile izvorâte din brevet, în anul 2003.

Decretul nr. 167/1958 prevede imperativ că dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se prescrie într-un termen general de prescripţie de trei ani.

De altfel chiar şi în cadrul dosarului prin care a fost obligată la plată, astăzi nedatorată, a invocat ca apărare de fond lipsa noutăţii brevetului de invenţie, ca şi cauză de nevalabilitate a acesteia. Deci, încă de la data plăţii aceasta a cunoscut paguba precum şi pe cel îndreptăţit la restituire. Chiar şi după acest moment, respectiv la data introducerii acţiunii de anulare a brevetului de invenţie, soluţionată definitiv prin decizia civilă nr. 235A de către Curtea de Apel Bucureşti, invocată de către instanţa de apel, reclamanta nu a înţeles să-şi valorifice dreptul material la acţiune în sensul reparării pagubei pricinuite prin eliberarea brevetului de invenţie atacat.

Este cât se poate de firesc şi evident că reclamanta, în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958, la data introducerii acţiunii de anulare a brevetului de invenţie avea cunoştinţă de motivele de anulabilitate a brevetului şi totodată de persoana ce a primit plata nedatorată.

Acest moment, al formulării acţiunii de anulare a brevetului, este datat 16.03.2004.

Nimeni şi nimic nu au împiedicat pe reclamantă să solicite restituirea prestaţiei, în cadrul acţiunii de anulare amintită sau separat.

Acţiunea în anulare nu a întrerupt cursul prescripţiei, întrucât prin petit nu s-a formulat un capăt de cerere în legătură cu prezenta cauză.

Faţă de cele învederate instanţa de apel a făcută o greşită aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în sensul că a nesocotit această normă cu privire la momentul începerii cursului prescripţiei extinctive.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menţionate, Înalta Curte a apreciat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Acţiunea de faţă are natura juridică a unei acţiuni în repetiţiune, deoarece ne aflăm în prezenţa executării unei obligaţii de care partea reclamantă nu mai este ţinută.

Conform art. 1092 Cod civil „ceea ce s-a plătit fără a fi debit este supus repetiţiunii”.

Astfel, reclamanta a fost obligată la plata unei sume prin hotărâre judecătorească, iar executarea acesteia s-a realizat silit asupra întregii sume. Întrucât tot printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că actul care a stat la baza emiterii titlului executoriu este nul, cel care plăteşte în temeiul acestui act nul are dreptul la restituire deoarece nulitatea are efect retroactiv, deci obligaţia apare ca şi când nu a existat niciodată, iar părţile urmează a fi repuse în situaţia anterioară.

Acţiunea în repetiţiune este o acţiune patrimonială, astfel că ea va putea fi intentată în termenele de prescripţie de drept comun, care încep să curgă de la momentul efectuării plăţii.

În cazul de faţă, această regulă nu este aplicabilă, întrucât la momentul la care se efectuase plata, aceasta nu avea caracter de plată nedatorată, fiind efectuată în temeiului unui titlu executoriu valabil, care a fost pus în executare pe cale silită.

Potrivit art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958 „Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.”

Deşi în speţă nu este vorba despre săvârşirea unei fapte ilicite, ci despre o pagubă constând în plata unei sume devenită nedatorată prin anularea actului care a stat la baza pronunţării hotărârii judecătoreşti care a constituit titlul executoriu, termenul de prescripţie va începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

Or, acest moment nu poate fi decât acela în care plătitorul (solvens) a aflat că plata efectuată a devenit nedatorată, iar acest moment este cel în care hotărârea judecătorească de anulare a brevetului de invenţie a devenit definitivă, respectiv la data de 23.10.2008, odată cu pronunţarea deciziei civile 235A de către Curtea de Apel Bucureşti.

           În determinarea momentului la care păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, nu poate fi avută în vedere atitudinea subiectivă a păgubitului, respectiv data la care acesta a invocat în instanţă lipsa noutăţii brevetului de invenţie, ca şi cauză de nevalabilitate a acesteia sau alte cauze de nulitate a brevetului învederate ulterior, în acţiunea de constatare a nulităţii brevetului, întrucât acestea constituiau simple susţineri asupra cărora numai instanţa de judecată, după soluţionarea căii de atac a apelului, când decizia a devenit definitivă, putea să aprecieze asupra justeţii  acestor  susţineri,  astfel încât paguba să  poată  fi determinată cu certitudine.

Pentru argumentele menţionate anterior, Înalta Curte a considerat că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 8 al Decretului-lege nr. 167/1958, motivul de recurs invocat nefiind incident în cauză astfel încât, în temeiul art. 312 alin.(1) C.proc.civ., a respins recursul ca nefondat.

Contract de vânzare-cumpărare încheiat în cadrul unei proceduri execuţionale demarate de organele fiscale. Nerespectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 268/2001 aplicabile activelor supuse vânzării. Consecinţe – Jurisprudenta ICCJ 2014

Contract de vânzare-cumpărare încheiat în cadrul unei proceduri execuţionale demarate de organele fiscale. Nerespectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 268/2001 aplicabile activelor supuse vânzării. Consecinţe – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept comercial. Contracte

Index alfabetic: acţiune în constatare

–          nulitate absolută

–          contract de vânzare-cumpărare active

–          executare silită fiscală

Legea nr. 268/2001, art. 24

O.G. nr. 92/2003, art. 142 alin. (2), art. 160, art. 166

Din economia dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 268/2001 rezultă faptul că vânzarea activelor societăţii comerciale deţinătoare de terenuri cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului statului, având ca unic acţionar Agenţia Domeniilor Statului, se face la propunerea consiliului de administraţie al acesteia, cu avizul A.D.S. şi aprobarea adunării generale, pe bază de licitaţie sau plic închis, la preţul cel mai bun oferit.

Astfel, împrejurarea că vânzarea s-a realizat în cadrul unei proceduri execuţionale demarate de organele fiscale, în condiţiile art. 160 şi art. 166 din O.G. nr. 92/2003, nu înlătură respectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 268/2001 aplicabile activelor supuse vânzării, acordul organului de executare fiscală pentru vânzarea prin înţelegerea părţilor neputând conferi valabilitate actului încheiat cu încălcarea unor dispoziţii legale speciale de ordine publică cu privire la bunurile ce au făcut obiectul vânzării, în acest sens fiind şi prevederea cuprinsă în art. 142 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 637 din 19 februarie 2013

 

Notă: În decizie a fost avută în vedere forma Legii nr. 268/2001 în vigoare la data de 27 mai 2006

 

1. Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Buzău în primă instanţă.

Prin acţiunea introductivă de instanţă înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău reclamanta A.D.S. a solicitat, în contradictoriu cu  pârâtele SC S. SA şi SC M.C. SA să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte  autentificat sub nr. 1225 din 15.09.2010  de  BNP F.N. şi să se dispună rectificarea cărţii funciare nr. 1234 şi 12346 a localităţii Cislău privind titularul dreptului de proprietate.

În motivare reclamanta a arătat în temeiul Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare  terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă, pârâta SC S. SA a intrat în portofoliul A.D.S. care a devenit unic acţionar al societăţii cu statut de societate comercială pe acţiuni.

A susţinut reclamanta că prin contractul de vânzare–cumpărare  încheiat la 15 septembrie 2010 între SC S. SA, în calitate de vânzător şi  SC M.C. SA în calitate de cumpărător au fost înstrăinate activele fermei Cislău (construcţii şi terenuri) cu fraudarea legii şi a drepturilor acţionarului unic A.D.S.

Potrivit reclamantei valorificarea bunurilor s-a făcut direct de către directorul general, fără aprobarea AGA şi a consiliului de administraţie şi fără să se ţină seama de prevederile Legii nr. 268/2001.

Pârâta SC M.C. SA s-a apărat prin întâmpinare formulată în cauză susţinând că vânzarea activelor s-a făcut în baza unei proceduri de executare silită fiscală, cu acordul DGFP, bunurile fiind sub sechestru.

Astfel investit, Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 3668 din 25 octombrie 2011, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta reţinând în baza probelor administrate că vânzătoarea SC S. SA  înregistra debite către AFP Sector 1 Bucureşti, motiv pentru care organele fiscale au aplicat sechestru asupra bunurilor debitoarei, respectiv imobile de la Ferma Cislău, care au fost valorificate în conformitate cu art. 160 şi 164 din O.G. nr. 92/2003 vânzarea încheindu-se prin acordul părţilor.

În acest context, tribunalul a apreciat că nu se impunea aprobarea  adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie, fiind suficient acordul DGFP pentru vânzarea bunurilor aflate sub sechestru, dispoziţiile Legii nr. 268/2001 nefiind aplicabile în procedura demarată de  organele fiscale în vederea executării creanţelor bugetare.

2. Apelul. Decizia pronunţată de instanţa de control judiciar la 13 februarie 2012.

Împotriva sentinţei fondului a declarat apel reclamanta ADS pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate în cadrul cărora a reiterat susţinerile şi argumentele formulate în primă instanţă.

Examinând criticile formulate, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 13 din 13 februarie 2012, a admis apelul reclamantei ADS şi, în consecinţă, a schimbat în tot sentinţa nr. 3668 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău în primă instanţă, în  sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1225 din 15 septembrie 2010 de BNP F.N.; totodată, s-a dispus rectificarea cărţilor funciare ale localităţii Cislău, Jud. Buzău cu privire la imobilele ce  au făcut  obiectul contractului anulat.

Curtea de apel a apreciat că vânzarea –cumpărarea activelor fermei Cislău în cadrul procedurii speciale prevăzute de O.G. nr. 92/2003, respectiv art. 160 şi 164 alin. (5), s-a făcut prin acordul părţilor, cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 republicată, privind societăţile comerciale, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a fost semnat de directorul societăţii fără aprobarea adunării generale şi fără înştiinţarea consiliului de administraţie cu privire la vânzare şi preţul oferit de cumpărător.

A reţinut instanţa că dispoziţiile art. 142 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 prevăd expres că bunurile supuse unui regim de circulaţie special, în categoria cărora se încadrează şi activele Fermei Cislău, pot fi urmărite cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, condiţii care au fost încălcate, ceea ce impune anularea contractului de vânzare-cumpărare, astfel încheiat.

3.     Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs, în termen legal, pârâta SC M.C. SA, solicitând în principal admiterea recursului şi casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerii hotărârii fondului.

3.1. Recurenta şi-a întemeiat criticile formulate pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5,7,9 şi 10 C. proc. civ., aducând, în esenţă, următoarele argumente, în sprijinul motivelor invocate.

Sub un prim aspect recurenta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe  prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.

Potrivit recurentei, natura comercială a litigiului şi caracterul său evaluabil în bani impuneau îndeplinirea procedurii concilierii prealabile, condiţie neîndeplinită de reclamanta anterior introducerii acţiunii, aşa încât, dat fiind caracterul de ordine publică al încălcării, ce nu necesită verificări de fapt, soluţia respingerii acţiunii ca inadmisibilă în temeiul acestei excepţii poate fi  dispusă şi în recurs.

Din perspectiva soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990 (art. 111, 113 şi 142) care nu au fost puse în discuţia contradictorie a părţilor nefiind invocate de reclamanta ADS prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 268/2001.

Potrivit recurentei, nerespectarea principiului contradictorialităţii şi al dreptului la apărare atrag incidenţa motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., sancţiunea fiind nulitatea hotărârii.

Procedând astfel, a susţinut recurenta, instanţa a pronunţat o hotărâre  întemeiată pe motive străine de natura pricinii, sancţionată de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

            Cu privire la motivul vizând aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) recurenta a arătat că dispoziţiile Legii nr. 31/1990 nu îi sunt  aplicabile reclamantei care a fost înfiinţată prin H.G. nr. 199/1991 ca societate comercială pe acţiuni în domeniul sericiculturii şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile şi statutul propriu, care stabileşte în art. 20 alin. (8) şi (9) că preşedintele Consiliului de Administraţie îndeplineşte funcţia de director general al societăţii pe care o reprezintă în relaţiile cu terţii.

            A arătat recurenta că şi în ipoteza în care s-ar avea în vedere dispoziţiile Legii nr. 31/1990 ele trebuiau coroborate cu dispoziţiile art. 15322 din Legea Societăţilor Comerciale, care permit directorilor să dobândească sau să înstrăineze bunuri aflate în patrimoniu societăţii a căror valoare nu depăşeşte  jumătate din valoarea contabilă a activelor la data încheierii actului, aspecte neverificate  de instanţă.

            Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. recurenta a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra faptului esenţial  rezultând din probele administrate, respectiv încheierea contractului în scopul  acoperirii unor creanţe bugetare în cadrul unei proceduri de executare silită prevăzute de O.G. nr. 92/2003, cu acordul organului de executare şi al părţilor  semnatare ale actului neputându-se reţine vreo vătămare a ADS-ului.

            Prin întâmpinarea formulată în această fază procesuală, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

            Potrivit intimatei, vânzarea s-a făcut fără aprobarea AGA şi înştiinţarea  Consiliului de Administraţie, cu nerespectarea metodelor legale de valorificare prevăzute de legea specială care guvernează administrarea SC S. SA, vânzarea având o cauză  ilicită aşa cum a constatat şi corpul de control al MADR în nota de constatare nr. 206181 din 1 noiembrie 2010 ataşată cererii de chemare în judecată.

            3.2. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate, a constatat că recursul este nefondat  pentru considerentele ce urmează:

            Excepţia inadmisibilităţii acţiunii introductive, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzute de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., excepţie invocată pentru prima dată în această fază procesuală, nu se susţine.

            Regula înscrisă în art. 7201 din Capitolul XIV din Codul de procedură civilă intitulat Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială are ca scop declarat încercarea de soluţionare pe cale amiabilă a litigiilor înainte de introducerea cererii de chemare în judecată şi, totodată, prevenirea introducerii unor cereri intempestive care să pună în dificultate cealaltă parte, şi nu în ultimul rând soluţionarea cu celeritate a  litigiilor comerciale.

            Aşa fiind, nerespectarea acestei proceduri prealabile poate constitui un fine de neprimire cu consecinţa respingerii cererii ca inadmisibilă sau prematură, numai în măsura în care a fost invocată în faţa primei instanţe până la prima zi de înfăţişare, faţă de raţiunea reglementării.

            Invocarea acestei proceduri prealabile pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, după parcurgerea a două grade de jurisdicţie şi în condiţiile în care partea, pârâta în cauză, care se prevalează de nerespectarea acestor dispoziţii şi-a  formulat apărări pe fondul cauzei, are un caracter pur formal, fiind de domeniul  evidenţei că o soluţionare amiabilă nu mai este posibilă şi în egală măsură, că pârâta, valorificându-şi apărările pe fondul cauzei, nu a suferit nicio vătămare prin necomunicarea  prealabilă a pretenţiilor reclamantei.

            Astfel spus, din argumentele recurentei în sprijinul acestei excepţii nu rezultă nici expres, nici implicit vătămarea drepturilor sale procesuale deduse  din nerespectarea procedurii prealabile, ceea ce conferă excepţiei astfel invocate un caracter formal, contrar scopului reglementării, de soluţionare cu celeritate a litigiilor comerciale.

            3.3. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe ipoteza  reglementată de art. 304 pct. 5 şi pct. 7 C. proc. civ. care vor fi analizate împreună, deoarece argumentele invocate se întrepătrund, Curtea a constatat următoarele:

            În esenţă, recurenta a susţinut că dispoziţiile Legii nr. 31/1990 pe care se întemeiază instanţa de apel nu au fost  invocate de reclamantă prin acţiune şi nu au fost avute în vedere de prima instanţă, context în care trebuiau puse în discuţia contradictorie a părţilor.

            Or, un examen obiectiv al actelor şi lucrărilor din dosar infirmă susţinerile  recurentei.

            Reclamanta şi-a întemeiat întregul demers judiciar pe lipsa aprobării adunării generale cu privire la înstrăinarea consimţită numai de directorul general al societăţii vânzătoare fără acordul AGA şi al Consiliului de administraţie cu încălcarea dispoziţiilor speciale sub incidenţa căreia funcţionează societatea, dar şi a celor din actul constitutiv.

            Aceste aspecte au fost analizate şi de prima instanţă, care a apreciat că nu se impunea acordul organelor statutare, fiind suficient acordul D.G.F.P. pentru vânzarea activelor în procedura execuţională demarată pentru recuperarea unor creanţe bugetare împotriva societăţii vânzătoare.

            Instanţa de apel, cu respectarea dispoziţiilor privitoare la judecarea apelului (art. 294 şi urm. C. proc. civ.) şi în raport de motivele invocate prin cererea de apel le-a reexaminat, apreciind că procedura specială pentru recuperarea creanţelor statului trebuia coroborată cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, invocând şi prevederile art. 142 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.

            Prin urmare, Înalta Curte a constatat că în cauză instanţa de apel nu a  încălcat principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare, judecata apelului derulându-se potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, dezlegarea dată fiind  argumentată în fapt şi în drept pe chestiunile deduse judecăţii prin susţinerile şi  apărările părţilor, astfel încât criticile întemeiate pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ. se vădesc nefondate.

            3.4. Aspectele de nelegalitate puse în discuţie de recurentă prin prisma motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează statutul juridic al societăţii vânzătoare SC S. SA şi dispoziţiile legale care reglementează funcţionarea sa.

            Sub un prim aspect, Curtea observă o anumită inconsecvenţă a raţionamentului juridic expus de recurenta-pârâtă pe parcursul derulării fazelor procesuale, în condiţiile în care în primă instanţă şi în apel a susţinut că dispoziţiile  Legii nr. 268/2001 nu sunt incidente în cauză, iar în prezentul recurs  susţine că în egală măsură nu sunt aplicabile nici dispoziţiile Legii nr. 31/1990 republicată care au în vedere societăţile pe acţiuni al căror număr de acţiuni nu poate fi mai  mic de doi acţionari, fără a conchide însă asupra statutului juridic al societăţii pârâte pe care îl pune în discuţie.

            Actele dosarului atestă că SC S. SA a fost înfiinţată prin H.G. nr. 199/1991 ca societate comercială pe acţiuni în domeniul sericiculturii având ca acţionar Statul român.

            Potrivit art. 3 din hotărârea de înfiinţare, societăţile comerciale din domeniul sericiculturii (menţionate in anexa 2 pct. 20) îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu statutul propriu din anexa 2.1 la hotărâre, anexe care fac parte integrantă din actul de înfiinţare. Totodată, în art. 35 din statutul aprobat se menţionează expres că dispoziţiile sale se completează cu dispoziţiile legale referitoare la societăţile comerciale.

 În temeiul Legii nr. 268/2001 societatea a intrat în portofoliul ADS care a devenit unic acţionar, în numele statului, fiind menţionată în Anexa 1 la lege poziţia 572 din lista societăţilor comerciale pe acţiuni deţinătoare de terenuri cu destinaţie agricolă preluate de ADS.

            Potrivit dispoziţiilor cuprinse în Secţiunea 1 din Legea nr. 268/2001, ADS exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului şi asigură  gestionarea şi exploatarea  eficientă a patrimoniului de  stat, al cărui proprietar mandatat este precum şi privatizarea societăţilor comerciale deţin terenuri agricole.

            Prin urmare, societatea vânzătoare este constituită şi funcţionează ca o societate pe acţiuni, cu unic acţionar ADS, în numele statului, fiind supusă  dispoziţiilor generale din Legea nr. 31/1990 L.S.C. transpuse în statutul său şi dispoziţiilor speciale din Legea nr. 268/2001, fiind o societate comercială care deţine terenuri cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului statului.

            Cu privire la vânzarea de acţiuni aparţinând societăţilor comerciale care fac obiectul Legii nr. 268/2001, în capitolul IV din lege secţiunea a II-a art. 24 se prevede expres că vânzarea se va face la propunerea consiliului de administraţie al societăţii, cu avizul ADS şi aprobarea adunării generale, pe bază de licitaţie sau plic închis, la preţul cel mai bun oferit.

            Aplicarea acestor dispoziţii legale incidente la circumstanţele cauzei impune concluzia că vânzarea-cumpărarea activelor societăţii, respectiv Ferma Cislău  (clădiri şi 26.302 mp teren extravilan) s-a făcut cu încălcarea  flagrantă a acestor  prevederi obligatorii, fără aprobare AGA şi avizul ADS.

            Împrejurarea că vânzarea s-a realizat în cadrul unei proceduri execuţionale  demarate de organele fiscale în condiţiile art. 160 şi 166 din O.G. nr. 92/2003, respectiv prin acordul părţilor, nu înlătură respectarea dispoziţiilor speciale din Legea nr. 267/2001 aplicabile activelor supuse vânzării, aşa cum se prevede expres şi în cuprinsul O.G. nr. 92/2003 art. 142 alin. (2) după care ,,bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea  condiţiilor  prevăzute de lege.

            În sfârşit, în egală măsură, acordul organului de executare fiscală pentru vânzare prin înţelegerea părţilor, de care se prevalează recurenta, nu poate  conferi valabilitate actului încheiat cu încălcarea unor dispoziţii legale speciale de ordine publică cu privire la bunurile ce au făcut obiectul vânzării, în condiţiile în care cumpărătorul a contractat cunoscând statutul juridic al societăţii vânzătoare şi natura activelor ce au făcut obiectul vânzării, respectiv calitatea de unic acţionar al ADS al cărui acord exprimat în cadrul unei adunări generale convocată pentru vânzare nu a existat la data încheierii actului.

            3.5. În ceea ce priveşte critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., Curtea aminteşte că pct. 10 al art. 304 a fost abrogat prin art. 1 pct. 11 din O.U.G. nr. 138/2000 şi ca atare, aspectele de netemeinicie subsumate acestui motiv nu mai pot fi examinate în actuala reglementare a recursului.

            Distinct de acesta, Curtea apreciind că unele chestiuni puse în discuţie prin acest ultim motiv se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 le-a examinat   în cadrul considerentelor de la pct. 3.4.

            Pentru raţiunile mai sus înfăţişate Înalta Curte, constatând că motivele invocate nu relevă aspecte de nelegalitate de natură să atragă casarea sau modificarea deciziei  atacate, a respins recursul ca nefondat.

Procedura concilierii prealabile. Cerere de chemare în garanţie. Subiecţii activi ai obligaţiei parcurgerii procedurii prealabile – Jurisprudenta ICCJ 2014

Procedura concilierii prealabile. Cerere de chemare în garanţie. Subiecţii activi ai obligaţiei parcurgerii procedurii prealabile – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

–          chemare în garanţie

–          excepţia lipsei calităţii procesuale pasive

–          îmbogăţire fără justă cauză

–          procedura concilierii prealabile

 

C. proc. civ., art. 60, art. 7201, art. 7205

Cererile cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece raţiunea posibilităţii exercitării lor a fost aceea de rezolvare concomitentă cu cererea principală a unor situaţii litigioase concurente, raţiune care vine în contradicţie cu efectul dilatoriu al parcurgerii procedurii de conciliere.

          Ca atare, cererea de chemare în garanţie formulată în procesul în care reclamantul a parcurs procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. nu este supusă obligaţiei parcurgerii acestei proceduri, prin voinţa legiuitorului.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 484 din 12 februarie 2013

Prin sentinţa nr. 1154 din 5 noiembrie 2010, Tribunalul Timiş a admis acţiunea promovată de reclamanta SC C. SA Timişoara, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta FC R. 2000 SA Timişoara pe care, în consecinţă, a obligat-o la contravaloarea lucrărilor de construcţie şi amenajare solicitate.

S-a admis, prin aceeaşi sentinţă, şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă împotriva Ministerului Internelor şi Reformei Administrative – Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, precizată, pe care le-a obligat la plata aceleiaşi sume către pârâtă şi s-a respins cererea de chemare în garanţie a Asociaţiei Sportive Clubul „F.T.”.

Instanţa de fond, în pronunţarea sentinţei, a avut în vedere poziţia procesuală a pârâtei de achiesare la pretenţiile reclamantei, iar cu privire la cererea de chemare în garanţie, faţă de poziţia procesuală a chematului în garanţie Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, a administrat probe, fiind administrată proba cu o expertiză tehnică şi una contabilă în dovedirea calităţii sale de chemat în garanţie şi a realităţii susţinerilor pârâtei cu privire la temeinicia refuzului său în recuperarea sumei pe care o datorează reclamantei.

Pe baza probelor administrate, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie şi, pe fond, a apreciat ca întemeiată cererea de chemare în garanţie promovată de pârâtă faţă de acest chemat în garanţie reţinând că terenul pe care reclamanta a efectuat investiţiile se află în patrimoniul chematului în garanţie căruia acestea îi profită şi al căror beneficiar este, aşa încât, în raport de prevederile art. 60 şi urm. C. proc. civ., şi, pe fond, a principiului îmbogăţirii fără justă cauză, cererea pârâtei a fost admisă.

Prealabil, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie pe temeiul art. 7201 C. proc. civ. invocată de acest chemat în garanţie cu motivarea că acestei cereri i se aplică regimul juridic prevăzut de art. 7205 C. proc. civ. pentru cererea reconvenţională.

Împotriva sentinţei a declarat apel chematul în garanţie Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş prin care a solicitat, în principal, anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi, subsidiar, schimbarea în parte a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie în ce îl priveşte, prin admiterea excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive şi, în caz de respingere a excepţiilor, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie ca neîntemeiată.

În susţinerea apelului, chematul în garanţie a invocat probele cu privire la dovada proprietăţii şi lipsa unor raporturi contractuale cu pârâta.

Curtea de Apel Timişoara, prin decizia nr. 3 din 9 ianuarie 2012, a respins apelul declarat de chematul în garanţie ca nefondat.

Cu privire la excepţiile invocate în faţa instanţei de fond s-a apreciat corecta aplicare a prevederilor art. 7205 C. proc. civ., cât şi a prevederilor art. 60 şi urm. C. proc. civ.

În legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, deoarece în prezent are calitate Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, instanţa de apel a constatat că, de fapt, este vorba de o schimbare de denumire, iar nu de o veritabilă excepţie, că prima instanţă a soluţionat corect cauza sub aspectul pe care-l consideră hotărâtor, anume calitatea de titular al dreptului de proprietate privind complexul sportiv asupra căruia s-au efectuat amenajările şi construcţiile pretinse de reclamantă.

Cu privire la criticile pe fond, instanţa de apel a administrat noi probe în apel, respectiv o contraexpertiză precum şi o cercetare la faţa locului.

În raport cu probele administrate instanţa de apel a concluzionat în sensul temeiniciei şi legalităţii sentinţei pe fond.

Reţinând că ultima înscriere a terenului pe care s-au efectuat investiţii în cartea funciară este notată în patrimoniul chematului în garanţie, s-a constatat că aceasta este singura entitate care are calitate procesuală pasivă în litigiu, restul chemaţilor în garanţie neavând legătură cu litigiul de faţă.

Reţinând, de asemenea, ca dovedite relaţiile contractuale existente între părţi cu înscrisurile depuse la dosar şi că în privinţa cuantumului despăgubirilor, contraexpertiza dispusă în apel a constatat chiar un cuantum mai mare decât cel reţinut la fond, instanţa de apel a respins apelul ca nefondat.

În contra deciziei instanţei de apel a declarat recurs chematul în garanţie Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara invocând atât motive de casare cât şi de modificare.

Intimatele – M.F.P. – D.G.F.P. a judeţului Timiş şi SC C. SA au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea acestuia şi menţinerea hotărârilor pronunţate în cauză pe ale căror argumente îşi fundamentează cererile.

Intimata Asociaţia Sportivă Clubul „F.T.”, prin întâmpinarea depusă, a solicitat admiterea recursului apreciind ca întemeiate criticile formulate în raport de situaţia de fapt pe care o reiterează şi care nu relevă, în opinia intimatei, o îmbogăţire fără justă cauză a recurentului chemat în garanţie.

I Motivele de casare:

1. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Nesocotirea de către ambele instanţe a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru care sancţionează cu anularea cererii nerespectarea obligaţiei de timbrare. Consideră recurentul că în mod greşit s-a acordat termen în cererea de reexaminare formulată peste termenul de decădere de 3 zile şi invocă vătămarea produsă în raport de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Aprecierea Înaltei Curţi

Critica de nelegalitate formulată nu poate fi reţinută, deoarece, pe de o parte, obligaţia reclamantului, respectiv a pârâtei în cererea de chemare în garanţie, de plată a taxei judiciare de timbru este o obligaţie de natură fiscală, raportul juridic de drept fiscal fiind legat între instanţă, ca autoritate administrativă, în acest caz, şi titularul cererii, debitor fiscal, aşa încât orice neregulă poate fi remediată sau sancţionată între părţile raportului juridic de drept fiscal şi cu privire la obiectul acestuia, respectiv obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru fiind o lege fiscală.

Pe de altă parte, din chiar dezvoltarea criticii rezultă că în cauză s-a formulat o cerere de reexaminare taxă judiciară de timbru, iar aceasta se soluţionează printr-o hotărâre distinctă, titularul cererii de reexaminare fiind debitorul fiscal, hotărâre prevăzută cu propriile ei căi de atac în limitele cadrului procesual fixat de legea fiscală.

2. Motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor în raport de menţiunile existente în Cartea funciară la rubrica situaţia juridică unde este notat „în administrare”, faţă de faptul că în litigiile privitoare la dreptul de administrare conform Legii nr. 213/1998, art. 12 alin. (5), statul este reprezentat prin Ministerul de Finanţe şi faţă de faptul că obiectul acţiunii îl formează pretenţii, nu dreptul de administrare asupra terenului, instanţa nepronunţându-se asupra cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Aprecierea Înaltei Curţi

Motivul de nelegalitate astfel cum a fost dezvoltat, sub aspectul primei critici prin care se susţine de fapt lipsa calităţii procesuale pasive a recurentului prin opoziţie cu identificarea acestei calităţi în persoana chematului în garanţie Ministerul Economiei şi Finanţelor, numai parţial se încadrează în cazul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Calitatea procesuală pasivă a chemaţilor în garanţie, respectiv a recurentului, a fost stabilită de instanţe pe bază de probe. Cu privire la probele administrate, respectiv înscrierile în cartea funciară, recurentul invocă greşita lor apreciere.

Or, se impune observaţia, din acest punct de vedere, că aspectele de apreciere a probelor ţin de temeinicia hotărârii atacate, iar examinarea instanţei de recurs este limitată de art. 304 C. proc. civ., partea introductivă, exclusiv la nelegalitatea acesteia. Înalta Curte observă, însă, că, în raport de situaţia de fapt reţinută, instanţele de fond şi apel au făcut o corectă aplicare prevederilor Legii nr. 213/1998 în stabilirea naturii şi titularului dreptului privind imobilul în speţă.

Nu poate fi primită nici critica admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul de Finanţe, critică care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece, pe de o parte, recurentul nu prezintă calitate procesuală, nefiind parte a acestui raport procesual, sentinţa şi respectiv încheierea din 16 septembrie 2009 prin care s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul de Finanţe, nefiind atacate de pârâtă, de titulara cererii de chemare în garanţie, intrând astfel, în puterea lucrului judecat sub acest aspect.

Calitatea procesuală a recurentului s-ar fi justificat, în acest caz, în condiţiile în care, la rândul său, în temeiul art. 60 şi urm. C. proc. civ., ar fi formulat o cerere de chemare în garanţie a  Ministerului de Finanţe.

Numai în propria sa cerere de chemare în garanţie ar fi devenit operante juridic temeiurile şi criticile pe care le invocă, raportul procesual dintre pârâtă şi fiecare dintre chemaţii în garanţie având independenţă procesuală, temeiurile fiind diferite, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în considerentele deciziei instanţei de apel s-a reţinut că numai recurentul este singurul chemat în garanţie care justifică această calitate procesuală, în raport cu probele administrate.

Este de observat că pârâta şi-a precizat cererea de chemare în garanţie succesiv, la 28 noiembrie 2008, 26 mai 2010, 21 mai 2010, iar în ce priveşte Statul Român care nu poate sta în judecată, astfel cum chiar recurentul susţine, decât prin Ministerul de Finanţe şi în ce priveşte Ministerul Apărării Naţionale, excepţiile lipsei calităţii lor procesuale au fost admise de instanţa de fond prin încheierea de la termenul din 16 iunie 2009, termen la care a fost soluţionată excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.

II  Motivele de modificare.

1. Motivul de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Greşita respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului chemat în garanţie şi a excepţiei prematurităţii şi inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie prin încheierea din 16 iunie 2009.

Susţine recurentul că dispoziţiile art. 7205 C. proc. civ. au fost greşit aplicate, deoarece ipoteza pe care o reglementează nu este a cererii reconvenţionale când obligaţiile izvorăsc din acelaşi raport juridic, or nici între recurentul chemat în garanţie şi pârâtă şi nici între acesta şi reclamantă nu există un raport juridic direct.

Mai susţine recurentul că prima instanţă a reţinut ca temei pentru justificarea calităţii sale art. 969 C. civ., fără a referi la vreun contract.

Opinia Înaltei Curţi

Acest motiv de recurs, ca şi precedentele, nu este fondat.

Art. 7201 C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data la care pârâta a promovat cererea de chemare în garanţie a recurentului, instituie pentru reclamant obligaţia parcurgerii procedurii prealabile de conciliere, iar art. 7205alin. (1) C. proc. civ. dispensează pe pârâtul-reconvenient de parcurgerea unei atare proceduri.

Cererile cu privire la chemarea în judecată a altor persoane nu au fost avute în vedere de legiuitor sub aspectul procedurii prealabile, deoarece raţiunea posibilităţii exercitării lor a fost aceea de rezolvare concomitentă cu cererea principală a unor situaţii litigioase concurente, raţiune care vine în contradicţie cu efectul dilatoriu al parcurgerii procedurii de conciliere.

Ca atare, cererea de chemare în garanţie formulată în procesul în care reclamantul a parcurs procedura art. 7201 fiind sustrasă de la obligativitatea parcurgerii acestei proceduri prin voinţa legiuitorului, pârâtul în cererea de chemare în garanţie, similar cu poziţia lui în cererea reconvenţională, nu este subiect activ al obligaţiei parcurgerii procedurii prealabile, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel.

De altfel, în actuala reglementare, art. 7201 C. proc. civ. instituie obligaţia concilierii prealabile când în respectivul litigiu ambele părţi: reclamant şi pârât au calitatea de profesionişti. Or, în persoana recurentului chemat în garanţie nu se identifică o atare calitate.

Prin urmare, soluţia instanţelor asupra excepţiei întemeiată pe dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. este una legală.

În ce priveşte alegaţiile recurentului cu privire la motivarea în drept a primei instanţe pentru reţinerea calităţii sale procesuale pasive se impune observaţia că obiect al recursului îl formează decizia instanţei de apel, nu sentinţa, pe de o parte, iar, pe de altă parte, critica soluţiei asupra excepţiei a fost antamată în cadrul motivului de recurs anterior.

2. Motivul de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii.

Recurentul arată că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe contractul de lucrări nr. 101 din 15 ianuarie 2008 şi actul adiţional nr. 1 din 15 martie 2008 încheiate cu pârâta, dar între pârâtă şi recurentul chemat în garanţie nu există niciun raport contractual care să-i atragă răspunderea în baza art. 969 C. civ., iar contractul de comodat încheiat în 2002 cu Asociaţia Sportivă „F.T.” a fost reziliat la 22 iunie 2006, anterior începerii lucrărilor realizate de reclamantă.

Opinia Înaltei Curţi 

Dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu se încadrează în ipotezele legale pe care acesta le reglementează. Modificarea unei hotărâri poate fi atrasă în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Or, recurentul susţine inexistenţa unui act juridic, nu greşita lui interpretare de o manieră care să-i schimbe natura sau înţelesul lămurit.

3. Motivul de modificare întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Sub acest motiv, recurentul critică greşita reţinere ca temei pentru chemarea în garanţie a îmbogăţirii fără justă cauză faţă de faptul că un asemenea temei este subsidiar cât timp se poate cere, conform art. 111 C. proc. civ., realizarea dreptului, instanţele interpretând greşit însăşi definiţia îmbogăţirii fără justă cauză.

Totodată, instanţele nu au avut în vedere că în circumstanţele speţei nu s-a realizat o îmbogăţire, expertiza întemeindu-se pe înscrisuri care au provenit numai de la pârâtă, litigiul fiind, de fapt, unul fictiv.

Opinia Înaltei Curţi

Motivul de recurs nu este întemeiat.

Cererea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză nu este o acţiune în constatare în sensul art. 111 C. proc. civ. Prin finalitatea ei, este tot o acţiune în realizare, iar raportarea la un contract în care chematul în garanţie nu este parte, acesta indicând că astfel pârâta parte în respectivul contract are calea acţiunii în realizare, excede ipotezei de reglementare a art. 111 C. proc. civ. care raportează ambele cereri, în constatare sau realizare, la aceleaşi părţi contractante.

În ce priveşte existenţa sau nu a unei îmbogăţiri în raport de probele administrate, Înalta Curte revine cu aceeaşi observaţie în sensul că verificarea hotărârii atacate cu recurs este limitată legal numai la controlul de legalitate.

Se mai impune observaţia că însăşi dezvoltarea criticii este lipsită de concreteţe şi de rigoare, în contextul în care în cursul procesului s-au administrat trei expertize, una contabilă şi una tehnică în faţa instanţei de fond, şi o contraexpertiză în apel, precum şi o cercetare locală, iar recurentul referă generic la „raportul de expertiză” şi „proiectele prezentate expertului”.

4. Motivul de recurs cu privire la critica acordării cheltuielilor de judecată.

Deşi recurentul referă la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în dezvoltarea criticilor acesta referă la probele în dovedirea cheltuielilor de judecată a căror apreciere este de atributul exclusiv al instanţei în faţa căreia au fost administrate, ca de altfel şi aprecierea asupra posibilităţii diminuării sau nu a onorariilor de avocat în raport cu munca prestată de aceştia, faţă de înscrisurile de la dosar, aşa încât aceste critici nu pot fi încadrate în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ele vizând temeinicia hotărârii atacate.

Prin urmare, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.

Deschiderea procedurii falimentului în formă sAcţiune formulată în temeiul dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Inadmisibilitate – Jurisprudenta ICCJ 2014

Deschiderea procedurii falimentului în formă sAcţiune formulată în temeiul dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Inadmisibilitate – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept comercial. Funcţionarea societăţilor

Index alfabetic: obligaţie de a face

– autorizare convocare AGA

– excepţia lipsei calităţii procesuale active

– excepţia lipsei de interes

– faliment

Legea nr. 31/1990, art. 119 alin. (3)

Legea nr. 85/2006

Potrivit dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, nu convoacă adunarea generală, instanţa de la sediul societăţii, cu citarea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza convocarea adunării generale de către acţionarii care au formulat cererea. Prin aceeaşi încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, stabileşte data de referinţă prevăzută la art. 123 alin. (2), data ţinerii adunării generale şi, dintre acţionari, persoana care o va prezida.

O astfel de acţiune nu mai poate fi formulată de către asociaţii debitoarei după deschiderea procedurii falimentului, întrucât în această etapă nu mai este posibilă modificarea actului constitutiv, toate operaţiunile fiind orientate exclusiv către lichidarea averii debitoarei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 403 din 5 februarie 2013

 

Prin cererea  introdusă la Tribunalul Botoşani reclamanţii A.E., A.C., A.E., B.M.C., B.E., B.R., B.C., B.A., B.G., B.V., C.E., C.M., C.O., D.M.,  D.S., F.E., G.D., G.P., G.V., H.V., H.A., I.F., I.V., L.O., L.R., M.E., M.V., M.I., M.G., N.I., O.E., O.M., O.E., P.V., P.A., P.M., P.T., P.C., P.M., P.E., P.L., P.A., S.N., S.C., S.E., Ş.N., Ş.G., T.M., T.M., U.V. şi V.A. au solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, să autorizeze convocarea adunării generale extraordinare a SC A.E. SA, să aprobe ordinea de zi propusă, să stabilească data de referinţă cu 4 zile înainte de data stabilită pentru ţinerea adunării generale, să stabilească data ţinerii adunării generale propunând ca data ţinerii adunării să fie stabilită în termen de maxim 45 de zile de la data pronunţării încheierii asupra cererii şi să stabilească persoana care va prezida adunarea generală propunând în acest sens pe acţionarul M.I.

Ordinea de zi propusă a vizat aprobarea divizării societăţii, schimbarea sediului social al societăţii, conversia acţiunilor din acţiuni nominative în acţiuni la purtător şi stabilirea formei materiale a acţiunilor la purtător, precum şi data limită de tipărire şi de predare a acestora.

Prin încheierea nr. 957 din 6 octombrie 2009, Tribunalul Botoşani a admis acţiunea reclamanţilor.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel pârâta SC A.E. SA. În această etapă procesuală, prin încheierea nr. 1597 din 6 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Cluj.

Prin decizia civilă nr. 172 din 15.11.2010, Curtea de Apel Cluj a admis apelul, a desfiinţat încheierea civilă nr. 957 din 6 octombrie 2009 a Tribunalului Botoşani şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Comercial Cluj cu îndrumarea de a proceda la o rejudecare a pricinii, reţinându-se, în esenţă, că prima instanţă a soluţionat cauza fără a realiza o cercetare efectivă a fondului litigiului.

Prin sentinţa comercială nr. 3931/2011, Tribunalul Comercial Cluj a respins cererea reclamanţilor.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin încheierea nr. 159 din 20.12.2010, Tribunalul Suceava a dispus deschiderea procedurii falimentului în formă simplificată împotriva pârâtei SC A.E. SA fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar C.I.I. B.S. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia  nr. 1637 din 11 mai 2011 a Curţii de Apel Suceava.

A reţinut tribunalul că reclamanţii nu îşi mai justifică calitatea procesuală activă de vreme ce faţă de pârâtă s-a deschis procedura falimentului în formă simplificată, împrejurare în care drepturile acţionarilor pot fi exercitate doar de către administratorul special desemnat în condiţiile Legii nr. 85/2006, iar întreaga activitate pe care debitoarea o derulează se circumscrie scopului de acoperire a pasivului şi recuperare a creanţelor în favoarea creditorilor, dispoziţiile Legii nr. 31/1990 de care s-au prevalat reclamanţii nemaifiind aplicabile din momentul intrării debitoarei în faliment.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Prin decizia civilă nr. 15/2012, Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul reclamanţilor şi a menţinut în întregime sentinţa comercială nr. 3931 pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj la data de 16 iunie 2011.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că momentul deschiderii procedurii falimentului împotriva pârâtei marchează transferul controlului de la acţionari la creditori arătând că argumentele de fapt şi de drept reliefate prin sentinţa apelată sunt corecte, însă acestora trebuia să li se dea relevanţă din perspectiva unei alte condiţii de exercitare a acţiunii civile şi anume cea a interesului, iar nu a calităţii procesuale active. Aceasta întrucât în etapa falimentului nu mai este posibilă modificarea actului constitutiv în sensul dorit de apelanţi (divizare, schimbare sediu, conversie acţiuni), ci toate operaţiunile sunt orientate exclusiv către lichidarea averii pârâtei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor. Ca atare, lichidarea nu se realizează în interesul acţionarilor cum în mod greşit pretind apelanţii, ci în interesul creditorilor.

Instanţa de apel a respins criticile reclamanţilor ce vizau faptul că soluţia asupra căreia s-a oprit instanţa de fond contravine îndrumărilor date de instanţa de apel cu ocazia desfiinţării primei sentinţe şi trimiterii cauzei spre rejudecare arătând că ivirea stării de insolvenţă a avut loc după momentul soluţionării apelului şi nu putea fi ignorată de către tribunal întrucât determină schimbări majore atât în ce priveşte reprezentarea societăţii cât şi în privinţa regulilor după care se conduce o astfel de societate, motiv pentru care nu putea să procedeze la analizarea pe fond a cererii fără a analiza efectele pe care normele speciale ale Legii nr. 85/2006 le produce asupra situaţiei pârâtei şi asupra demersului judiciar iniţiat de reclamanţi.

Totodată, instanţa de apel a înlăturat apărarea reclamanţilor potrivit căreia aceştia aveau obligaţia să îşi justifice calitatea procesuală activă doar la momentul investirii instanţei de judecată, deoarece condiţiile de exercitare a acţiunii civile trebuie îndeplinite pe tot parcursul judecăţii.

Concluzionând, instanţa de apel a reţinut că deşi acţiunea reclamanţilor trebuia respinsă ca lipsită de interes, nu se justifică admiterea căii de atac a apelului, deoarece apelanţii nu ar obţine nici un folos practic prin adoptarea unei astfel de soluţii, acţiunea acestora urmând a fi respinsă tot în temeiul unei excepţii peremptorii de fond, respectiv cea a lipsei de interes în loc de cea a lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor.

            Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii A.E., A.C., A.E., B.M.C., B.E., B.R., B.C., B.A., B.G., B.V., C.E., C.M., C.O., D.M.,  D.S., F.E., G.D., G.P., G.V., H.V., H.A., I.F., I.V., L.O., L.R., M.E., M.V., M.I., M.G., N.I., O.E., O.M., O.E., P.V., P.A., P.M., P.T., P.C., P.M., P.E., P.L., P.A., S.N., S.C., S.E., Ş.N., Ş.G., T.M., T.M., U.V. şi V.A. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. recurenţii au arătat că instanţa de apel a ignorat criticile formulate de aceştia pe fondul cauzei şi reţinând că respingerea acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale active este greşită, în loc să îndrepte greşeala trimiţând cauza spre rejudecare cu îndrumările cuvenite, a judecat cauza pe excepţia lipsei de interes, excepţie ce nu făcea obiectul apelului.

Prin cea de a doua critică, subsumată motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că instanţa a pronunţat o soluţie nelegală, judecând cauza fără să analizeze motivele de apel şi fără să soluţioneze aspectele importante legate de cauza dedusă judecăţii.

Recurenţii au arătat că atât tribunalul cât şi curtea de apel ar fi putut soluţiona cererea pe fond fără nici un impediment însă acestea, soluţionând cererea pe excepţie, le-au încălcat accesul la justiţie.

Totodată, au precizat că în apel au criticat soluţia instanţei de fond ce a vizat excepţia lipsei calităţii procesuale active, dar instanţa de apel, deşi a reţinut nelegalitatea sentinţei apelate, a pronunţat o soluţie greşită, invocând din oficiu o excepţie care nu a făcut obiectul apelului, şi anume excepţia lipsei de interes.

În acest context s-a susţinut că atât tribunalul cât şi instanţa de apel au pronunţat hotărâri nelegale întrucât au analizat o situaţie apărută ca urmare a declanşării procedurii de lichidare arătând totodată că în cauză nu se justifică incidenţa prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

         Analizând criticile deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte a constatat că acestea sunt nefondate, recursul reclamanţilor fiind respins, pentru următoarele considerente:

       Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că a răspuns criticilor formulate de reclamanţi în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac, astfel încât hotărârea pronunţată respectă exigenţele art. 261 pct. 5 C. proc. civ., cu consecinţa înlăturării criticii formulate sub acest aspect.

Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.”

 Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenţii au pus în discuţie faptul că, deşi instanţa de apel a reţinut că respingerea acţiunii pe excepţia lipsei calităţii procesuale active este greşită, a pronunţat de asemenea o soluţie greşită, fondată pe excepţia lipsei de interes.

          Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă, întrucât instanţa de apel nu a modificat soluţia primei instanţe, ci dimpotrivă a considerat că argumentele de fapt şi de drept reliefate prin sentinţa apelată sunt corecte, reţinând că hotărârea primei instanţe, ca mod de soluţionare a litigiului, este corectă, chiar dacă a avut în vedere şi alte considerente.

Se apreciază ca nefondată şi critica formulată în legătură cu faptul că instanţa de apel a pronunţat o soluţie nelegală, judecând cauza pe excepţie, fără să analizeze motivele de apel şi fără să soluţioneze aspectele importante legate de cauza dedusă judecăţii. Instanţa de apel în mod corect a reţinut că în etapa falimentului nu mai este posibilă autorizarea convocării adunării generale a acţionarilor în vederea modificării actului constitutiv în sensul dorit de reclamanţi ci toate operaţiunile sunt orientate exclusiv către lichidarea averii pârâtei în vederea satisfacerii creanţelor creditorilor, această situaţie având consecinţe directe asupra interesului actual al reclamanţilor în susţinerea  acţiunii.

            Nu se justifică nici critica reclamanţilor conform căreia instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală întrucât a analizat o situaţie apărută ulterior, ca urmare a declanşării procedurii de lichidare, în condiţiile în care în cauză nu se justifică incidenţa prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

            Critica este neîntemeiată întrucât instanţa de apel nu a procedat la suspendarea judecării cauzei în conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, ci a reţinut în mod corect că  ivirea stării de insolvenţă a avut loc după momentul soluţionării apelului şi nu putea fi ignorată de către tribunal întrucât determină schimbări majore atât în ce priveşte reprezentarea societăţii, cât şi în privinţa regulilor după care se conduce o astfel de societate. În acest context, tribunalul nu putea să procedeze la analiza pe fond a cererii fără a analiza efectele pe care normele speciale ale Legii nr. 85/2006 le produce asupra situaţiei pârâtei şi asupra demersului judiciar iniţiat de reclamanţi.

       Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a respins ca nefondat recursul.

Acţiune prin care se tinde la obţinerea unui titlu executoriu având acelaşi obiect şi cauză cu titlul executoriu constituit de un contract de ipotecă. Condiţii de admisibilitate din perspectiva prescripţiei dreptului material la acţiune – Jurisprudenta ICCJ 2014

Acţiune prin care se tinde la obţinerea unui titlu executoriu având acelaşi obiect şi cauză cu titlul executoriu constituit de un contract de ipotecă. Condiţii de admisibilitate din perspectiva prescripţiei dreptului material la acţiune – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Executarea silită

Index alfabetic: acţiune în pretenţii

–          contract de credit

–          contract de ipotecă

–          titlu executoriu

–          prescripţia dreptului de a cere executarea silită

C. proc. civ., art. 108 alin. (2)-(3), art. 201, art. 132, art. 134, art. 405

Legea nr. 58/1998, art. 79

Prin prescripţia dreptului de a cere executarea silită se stinge forţa executorie a titlului, nu şi dreptul material la acţiune, dacă acesta nu este prescris, cel interesat putând să obţină un nou titlu executoriu, în condiţiile legii, aceasta deoarece dreptul la acţiune în sens procesual, respectiv dreptul de a sesiza o instanţă pentru obţinerea unui titlu executoriu este imprescriptibil dacă dreptul material la acţiune nu este prescris, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 405 C. proc. civ.

Astfel, în cazul în care dreptul material la acţiune este valorificat înăuntrul termenului său distinct de prescripţie şi, în măsura în care reclamanta dovedeşte un interes legitim în promovarea acţiunii având ca obiect obţinerea unui nou titlu executoriu, nu există niciun temei legal pentru respingerea cererii sale ca inadmisibilă.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr.143 din 22 ianuarie 2013

 

Notă: Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară a fost abrogată O.U.G. nr. 99/2006 începând cu data de 1 ianuarie 2007

 

1.     Circumstanţele cauzei:

În perioada 21 iunie 1996 – 7 iunie 1997, între fosta Bancă de Credit Industrial şi Comercial SA actualmente C.E. Bank SA şi SC A.C. SRL s-au încheiat mai multe contracte de credit, după cum urmează: contractul de credit nr. 166 din 21 iunie 1996 prin care s-a acordat societăţii un credit de 860.000 USD, contractul de credit nr. 269 din 18 octombrie 1996 prin care s-a acordat  societăţii  un credit  de 1.200.000.000 Rol, contractul nr. 87 din 12.05.1997, pentru un credit de 250 000 USD, contractul nr. 150 din 26.06.1997 pentru un credit de 555.000 USD şi contractul nr. 159 din 07.07.1997 pentru un credit de  250.000 USD, împrumuturile fiind garantate prin încheierea unor contracte de ipotecă cu garanţii ipotecari S.E., S.I., M.S.Ş., A.R., A.V., O.N. şi O.L.

Prin convenţiile nr. 350 din 28 noiembrie 1997, nr. 290 din 30 iunie 1998 şi actul adiţional nr. 1 din 27 ianuarie 1999, încheiate între  Bancă şi societate termenul de rambursare a împrumuturilor a fost prelungit  succesiv până la data de 18 februarie 1999.

2. Cererea de chemare în judecată şi ciclurile procesuale parcurse; evoluţia cadrului procesual.

2.1. Prin acţiunea introductivă înregistrată la data de 14 aprilie 1999 pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanta, fostă Banca de Credit Industrial şi Comercial SA, actualmente C.E. Bank SA a solicitat obligarea pârâtei SC A.C. SRL în calitate de debitor şi a pârâţilor O.N. şi O.L., S.I., M.S.Ş., A.R., A.V. şi S.E., în calitate de codebitori garanţi la restituirea creditelor restante rezultate din contractele de credit încheiate cu societatea în cuantum de 1.164.899 USD şi 4.863.749.232 lei şi a dobânzilor datorate până la 31 martie 1999.

2.2. În primul ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2860 din 26 mai 1999, a admis acţiunea şi a obligat societatea pârâtă şi garanţii, în solidar, la rambursarea creditelor acordate în valoare de 1.164.899 USD şi 4.863.749.232 lei şi a dobânzilor restante.

2.3. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia comercială, prin decizia nr. 269 din 28 ianuarie 2000, a anulat ca insuficient timbrate apelurile declarate de pârâţii O.N., O.L., S.I. şi M.S.Ş. şi a respins ca nefondate apelurile formulate de pârâţii A.R. şi A.V., menţinând astfel sentinţa fondului.

2.4. Prin decizia civilă nr. 5328 din  25 septembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de pârâţii O.N. şi O.L. împotriva deciziei nr. 269/2000, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre  rejudecare apelului.

2.5. Astfel învestită Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia nr. 34/2003 a admis apelul formulat de pârâţii O.N. şi O.L. şi a anulat sentinţa pronunţată de tribunal ca primă instanţă.

Urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr. 195 din 25 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 83 din 22.06.2004, şi-a declinat    competenţa de soluţionare a cauzei pe fond în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2.6. În cursul derulării procesului în faţa acestei instanţe, reclamanta a depus o cerere de renunţare la judecata în privinţa pârâtei SC A.C. SRL aflată în procedura falimentului şi a pârâţilor A.R. şi A.V. ca urmare a încheierii cu aceştia a Convenţiei de  dare în plată autentificată sub nr. 4439 din 18 octombrie 1999 rectificată prin Încheierea nr. 6740 din 4 noiembrie 1999.

Prin Încheierea de şedinţă din 26 ianuarie 2007, tribunalul a luat act de renunţarea la  judecată faţă de pârâta SC A.C. SRL, precum şi faţă de pârâţii A.R. şi A.V.

În sfârşit, tot în cursul derulării procesului în faţa Tribunalului Bucureşti, învestit prin declinare de competenţă, între reclamantă şi pârâţii S.I. şi M.S.Ş. s-a încheiat contractul de tranzacţie autentificat sub nr. 1288 din 31 mai 2007, iar între reclamantă şi pârâtul S.E., contractul de tranzacţie autentificat sub nr. 1335 din 5 iunie 2007, prin care pârâţii garanţi ipotecari au acceptat ca bunurile ipotecate  să fie valorificate conform contractelor de ipotecă, atât  reclamanta cât şi pârâţii declarând că nu mai au nicio pretenţie referitoare la contractele comerciale ce au făcut obiectul tranzacţiei.

Reclamanta şi-a precizat la data de 23 mai 2008 atât cadrul procesual cât şi cuantumul creanţei, obiectul cererii urmând să-i vizeze numai pe pârâţii O.L. şi O.N. în sensul obligării acestora la plata sumei de 1.200.000.000 lei (vechi), a echivalentului în lei a sumei de 300.000 USD, precum şi a dobânzilor aferente  conform contractului de credit nr. 269 din 18 octombrie 1996 şi a contractului de ipotecă nr. 7487 din 18 octombrie 1996, respectiv conform contractului de credit nr. 166 din 21 iunie 1996 şi a contractului de ipotecă nr. 6888 din 18 septembrie 1996.

3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială, la data de 18 martie 2011.

Prin sentinţa comercială nr. 3123, Tribunalul Bucureşti ca primă instanţă, în al doilea ciclu procesual, a admis acţiunea, aşa cum a fost modificată, formulată de reclamanta C.E. Bank SA şi a obligat pârâţii O.L. şi O.N. la plata următoarelor sume: 120.000 lei reprezentând credit restant conform contractului de credit nr. 7487 din 18 octombrie 1996, 688.809,1 lei reprezentând credit restant  conform contractului de credit nr. 166 din 21 iunie 1996 şi a contractului de ipotecă nr. 6888 din 18 septembrie 1996 şi la 4.816.537,9 lei dobânzi şi creanţe ataşate.

Totodată, tribunalul a constatat înţelegerea dintre reclamante şi pârâţii S.I. şi M.S.Ş. conform tranzacţiei nr. 1228 din 31 mai 2009, precum şi înţelegerea încheiată cu pârâtul S.E. conform tranzacţiei nr. 1335 din 5 iunie 2007, conţinutul tranzacţiilor susmenţionate fiind consfinţit în cuprinsul dispozitivului sentinţei pronunţate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că între reclamantă şi pârâta SC A.C. SRL s-a încheiat la 21 iunie 1996 contractul de credit nr. 166 pentru o linie de credit de 700.000 USD utilizabilă în lei sau USA, cu o dobândă de 13% pentru USD, iar prin acte adiţionale ulterioare plafonul s-a majorat la 160.000 USD, respectiv 1 milion USD, apoi s-a diminuat la 860.000 USD.

La data de 8 octombrie 1996, între cele două părţi se încheie contractul de credit nr. 269 prin care reclamanta acordă societăţii un împrumut de 1.200.000.000 lei vechi cu o dobândă de 65%, sumele rezultate din cele două contracte fiind garantate prin încheierea unor contracte de ipotecă cu pârâţii din prezenta cauză.

Referitor la pârâţii O.N. şi O.L., instanţa a reţinut că prin contractele de ipotecă autentificate sub nr. 6888 din 18 septembrie 1996 şi nr. 7487 din 18 octombrie 1996, aceştia au garantat un credit de 300.000 USD din suma  acordată societăţii A.C. SRL conform contractului de credit nr. 166/1996 şi întregul credit de 1.200.000.000 lei acordat prin contractul de credit nr. 269/1996.

În raport de concluziile expertizei contabile dispusă în cauză, care a stabilit structura soldurilor celor două contracte la data de 18 februarie 1999, data scadenţei, instanţa a obligat pârâţii O.N. şi O.L. la plata sumelor solicitate de reclamantă, respectiv 120.000 Ron şi 688.809,1 Ron cu titlu de credite restante şi la plata sumei de 4.816.537,9 Ron dobânzi şi creanţe ataşate.

4. Apelul. Decizia civilă nr. 17 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă.

Împotriva sentinţei fondului au declarat apel pârâţii O.N. şi O.L.

Motivele de apel au vizat, în sinteză, inadmisibilitatea acţiunii introductive prin care se  urmăreşte obţinerea unui titlu executoriu având acelaşi obiect cu titlul executoriu reprezentat de contractele de ipotecă, inadmisibilitatea modificării acţiunii cu prilejul rejudecării cauzei în fond după casare, încuviinţarea probei cu expertiză cu depăşirea termenului legal înăuntrul căruia se putea cere, precum şi întinderea obligaţiei stabilite în sarcina pârâţilor.

Prin decizia nr. 17 din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul pârâţilor apreciind ca legală şi temeinică hotărârea fondului.

Răspunzând criticilor formulate instanţa a apreciat că recunoaşterea calităţii de titlu executoriu contractelor de credit bancar, precum şi a garanţiilor  reale accesorii acestora conform dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998, aşa cum acestea au fost interpretate prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu exclud imperativ dreptul de opţiune al creditorului, care poate alege calea mai puţin avantajoasă pentru sine, dar pe deplin favorabilă debitorilor, a acţionării în judecată pentru obţinerea unui titlu, reprezentat de o hotărâre judecătorească.

Totodată, instanţa a reţinut că la data sesizării instanţei cu cererea de chemare în judecată, practica judiciară în materie referitor la valoarea de titlu executoriu a contractelor de credit şi a garanţiilor reale accesorii încheiate  anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/1998 nu era unitară.

Referitor la cererea din data de 4 martie 2005 prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumelor garantate prin contractele de ipotecă, revenind asupra solicitării iniţiale de obligare a pârâţilor în solidar cu societatea debitoare, instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ. au fost respectate cererea fiind formulată la prima zi de înfăţişare, în fond, după anularea hotărârii pronunţate în primă instanţă, şi, prin urmare, judecata a fost reluată de la singurul act neafectat de anulare, respectiv cererea de chemare în judecată.

Referitor la cererea precizatoare formulată de reclamantă la data de 23 mai 2008, instanţa a apreciat că, faţă de conţinutul său, cererea se circumscrie dispoziţiilor  art. 132 alin. 2 pct. 2 C. proc. civ.

În ce priveşte proba cu expertiză tehnică de specialitate, instanţa a reţinut că încuviinţarea acesteia s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 201 alin. 1 C. proc. civ. raportat la apărările invocate de pârâţi cu privire la întinderea despăgubirilor datorate.

Cu privire la fondul litigiului instanţa a constatat că pârâţii sunt ţinuţi a răspunde în temeiul contractelor de ipotecă prin care au constituit garanţii reale asupra bunurilor aflate în proprietatea lor şi întrucât dreptul de ipotecă a fost instituit de o terţă persoană, fidejusor, garanţia reprezintă o cauţiune reală, ceea ce  conferă creditorului dreptul, în caz de neexecutare din partea debitorului, să urmărească direct pe fidejusor pentru executarea creanţei conform dispoziţiilor art. 1666 C. civ. incident în cauză.

5. Recursul. Motivele de recurs.

Împotriva deciziei nr. 17 din 16 ianuarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, au declarat recurs, în termen legal, pârâţii O.N. şi O.L. solicitând, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, iar, în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinţei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă şi lipsită de interes sau ca neîntemeiată.

Recurenţii şi-au întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.ă vizând încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 C. proc. civ., art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizând nemotivarea hotărârii cu privire la toate criticile formulate, şi art. 304 pct. 9 referitor la interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

În argumentarea criticilor de nelegalitate, astfel cum au fost încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în sinteză, următoarele:

5.1. Instanţa de apel a reţinut nelegal, cu încălcarea formelor de procedură, că modificarea cererii de chemare în judecată la 4 martie 2005 cu prilejul rejudecării cauzei după casarea cu trimitere este admisibilă, deoarece  prin casarea deciziei s-a fixat în mod definitiv cadrul procesual al cererii de chemare în judecată.

   Au susţinut recurenţii, în acest sens, că în primul ciclu procesual pârâţii au fost chemaţi să răspundă de calitatea lor de codebitori principali obligaţi personal să restituie, calitate şi cauză pe care reclamanta nu le mai putea schimba după casarea cu trimitere, invocând ca izvor generator al drepturilor pretinse contractele de ipotecă.

În sprijinul acestei susţineri recurenţii au invocat şi dispoziţiile art. 315  alin. 3 C. proc. civ. care au în vedere mijloacele de apărare formulate în faţa primei instanţe, fără să se modifice obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată.

În plus, au susţinut recurenţii, instanţa  de apel nu s-a pronunţat cu privire la cererea precizatoare la cererea din 23 mai 2008 considerând greşit că s-a formulat cu respectarea dispoziţiilor art. 132 şi 134 C. proc. civ.

5.2. Dezlegarea dată de instanţa de apel cu privire la inadmisibilitatea acţiunii principale şi lipsa sa de interes este nelegală în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată se urmăreşte obţinerea unui titlu executoriu pe fondul dreptului având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză cu titlul executoriu  reprezentat de contractele de ipotecă, existând riscul ca instanţa să pronunţe o hotărâre contrară titlului executoriu deja existent.

Potrivit recurenţilor, caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit  încheiate anterior Legii nr. 58/1998 a fost stabilit în mod definitiv, irevocabil şi general obligatoriu prin  Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a  Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi  de Casaţie şi Justiţie, iar împrejurarea că acţiunea de faţă a fost pornită anterior pronunţării acestei decizii este lipsită de relevanţă, deoarece  deciziile pronunţate în recurs în înţelesul legii sunt de imediată aplicare.

Prin acţiunea promovată, reclamanta a încercat să obţină un nou titlu executoriu, eludând prevederile imperative, de ordine publică în materie de prescripţie, deoarece faţă de data scadenţei, 18 februarie 1999, când obligaţia a devenit exigibilă, a început să curgă termenul de prescripţie extinctivă a dreptului de a cere executarea silită a titlului executoriu.

Referitor la argumentele instanţei bazate pe principiul disponibilităţii,  recurenţii au susţinut că sunt nelegale, deoarece legea nu prevede niciun drept de opţiune pentru creditor.

5.3. Sub un alt motiv, întemeiat tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9, recurenţii au criticat soluţia instanţei de apel  care a considerat în mod nelegal că încuviinţarea  probei cu expertiză contabilă la termenul din 20 martie 2009 s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 201 alin. 1 C. proc. civ., deşi cererea era  tardiv formulată.

Au susţinut recurenţii că încălcarea dispoziţiilor procedurale reprezintă şi o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO.

Subsumat acestui motiv, recurenţii au pus în discuţie obiectivele încuviinţate de instanţă care, în opinia lor, exced cererii iniţiale, obiectivele fiind legate de cererea modificatoare şi precizatoare, care trebuiau respinse ca inadmisibile, iar expertiza efectuată în aceste condiţii în mod greşit a vizat toate cele  şase contracte de credit, deşi în discuţie erau doar două.

5.4. Printr-un ultim motiv de recurs, recurenţii au considerat că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile legale în materia garanţiilor.

Potrivit recurenţilor, au fost obligaţi la plata unor sume exorbitante, fără a se stabili ce reprezintă aceste sume şi fără a se face referire la faptul că sunt doar  garanţi ipotecari care răspund numai în limita valorii imobilului ipotecat, întrucât doar cu această valoare s-au obligat să garanteze, ipoteca fiind o garanţie reală, neputând fi obligaţi la plata întregului credit şi a accesoriilor.

Pentru aceste motive, recurentele au solicitat admiterea recursului astfel cum au precizat în petitul cererii de recurs.

Intimata C.E. Bank SA a formulat întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând punctual motivele de recurs invocate intimata a concluzionat că instanţa de apel, prin decizia nr. 172 din 16 ianuarie 2012, a statuat în mod corect în sensul respingerii apelului pârâţilor O.L. şi O.N. cu consecinţa menţinerii sentinţei fondului.

6. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de motivele invocate, a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

6.1. Motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. are în vedere neregularităţi de ordin procedural care atrag sancţiunea nulităţii în condiţiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ., respectiv producerea unei vătămări părţii care o invocă, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Recurenţii au susţinut, din perspectiva acestui motiv, că primirea cererii modificatoare depusă de reclamanta-intimată la termenul din 4 martie 2005 şi a cererii precizatoare din 23 mai 2008, în faţa primei instanţe în fond după casarea deciziei pronunţate în primul ciclu procesual, încalcă dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. şi ale art. 132 C. proc. civ., dispoziţii care impuneau respingerea cererilor ca inadmisibile.

Înalta Curte a constatat, din verificarea  actelor şi lucrărilor din dosar, că susţinerile recurenţilor pe acest aspect nu subzistă.

Aşa cum s-a arătat în preambulul acestei decizii, în primul ciclu procesual, Curtea Supremă, prin decizia nr. 5328/2008, a admis recursul pârâţilor O.L. şi O.N. împotriva deciziei instanţei de apel care a anulat apelul acestora ca insuficient timbrat şi a casat cu trimitere spre rejudecarea apelului cu motivarea că instanţa de apel în mod greşit a reţinut incidenţa excepţiei netimbrării, fără a înainta D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti contestaţia  pârâţilor cu privire la calculul taxei de timbru, potrivit reglementărilor în vigoare la acea dată.

Curtea de Apel, investită cu rejudecarea apelului pârâţilor O.L. şi O.N., a admis apelul şi a anulat sentinţa fondului având în vedere şi susţinerile pârâţilor în sensul că în faţa primei instanţe procedura de citare a fost nelegal îndeplinită cu aceştia. Faţă de valoarea litigiului, Curtea de apel a reţinut cauza pentru judecare pe fond, ca primă instanţă.

Prin sentinţa nr. 83/2004, Curtea de apel, urmare modificărilor aduse Codului de procedură civilă, Curtea de apel şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, ca primă instanţă.

Aşa fiind, ca efect al anulării sentinţei primei instanţe, judecata s-a reluat în faţa Tribunalului Bucureşti investit prin declinare de competenţă, de la singurul act neafectat de nulitate, respectiv cererea de chemare în judecată.

În faţa Tribunalului Bucureşti, reclamanta a depus la termenul din 4 martie 2005 o cerere de modificare a cererii de chemare în judecată cu respectarea dispoziţiilor art. 132 şi art. 134 C. proc. civ., respectiv la prima zi de înfăţişare când părţile legal citate pot pune concluzii, în condiţiile în care, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, la termenele anterioare acordate de tribunal, după înregistrarea cauzei pe rolul acestei instanţe, procedura de citare cu părţile nu a fost legal îndeplinită.

Prin urmare, la data depunerii cererii modificatoare, dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., pretins încălcate în opinia recurenţilor, nu-şi mai găseau incidenţa, ele producându-şi efectul cu ocazia rejudecării apelului finalizat cu anularea sentinţei fondului pentru neregularităţi procedurale invocate de pârâţii-recurenţi.

Distinct de acestea, Curtea aminteşte că norma înscrisă în art. 132 C. proc. civ. are caracter dispozitiv, deoarece reclamantul poate să-şi modifice acţiunea şi după prima zi de înfăţişare dacă pârâtul consimte expres sau tacit, nulitatea sancţionată de nerespectarea acestor dispoziţii având un caracter relativ.

Or, după art. 108 alin. 2 şi 3 C. proc. civ., nulităţile relative se declară numai după cererea părţii care are interes să o invoce şi se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate.

Actele dosarului relevă că pârâţii O.L. şi O.N. au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii modificatoare depusă la 4 martie 2005 cu depăşirea termenului defipt în art. 108 alin. 2, respectiv la 28 mai 2008, până la acest moment, deşi în cauză s-au acordat mai multe  termene în care procedura a fost legal îndeplinită, iar pârâţii au fost prezenţi la dezbateri, nu au avut nicio obiecţie cu privire la conţinutul modificării prin care reclamanta solicită obligarea lor la plata sumelor garantate prin contractele de ipotecă consimţite, conform recunoaşterii pârâţilor explicită în sensul că datorează numai sumele garantate prin contractele de ipotecă.

Cu alte cuvinte, reclamanta nu a schimbat cauza cererii de chemare în judecată faţă de pârâţii O.L. şi O.N. chemaţi a răspunde în temeiul contractelor de ipotecă consimţite de aceştia, ci, dimpotrivă a renunţat la cererea de obligare a acestora în solidar cu debitoarea, societatea comercială împrumutată, modificare ce nu poate fi calificată ca producându-le o vătămare pârâţilor, de vreme ce era în sensul apărărilor lor constante.

În privinţa cererii din 23 mai 2008, Curtea a constatat că aceasta este o veritabilă cerere precizatoare în sensul art. 132 pct. 2 C. proc. civ. deoarece  vizează câtimea pretenţiilor urmare încheierii pe parcursul derulării procesului până la acel moment a unor tranzacţii între reclamantă şi o parte din pârâţii garanţi ipotecari.

Totodată, Curtea observă că această cerere precizatoare a fost depusă de reclamantă la solicitarea expresă a tribunalului consemnată în încheierea din data de 28 martie 2008, sens în care s-a acordat termen la 23 mai 2008 când  reclamanta s-a conformat dispoziţiilor instanţei.

Aşa fiind, Curtea constată că argumentele recurenţilor cu privire la inadmisibilitatea celor două cereri modificatoare şi precizatoare analizate nu relevă încălcarea dispoziţiilor legale incidente.

6.2. Cu privire la motivul de nelegalitate vizând inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată întrucât se urmăreşte obţinerea unui titlu executoriu pe fondul dreptului având acelaşi obiect şi cauză cu titlul executoriu conferit contractelor de ipotecă de dispoziţiile art. 79 din Legea nr. 58/1998.

În esenţă, recurenţii contestă dreptul reclamantei de a sesiza instanţa de drept comun pentru obţinerea unui nou titlu executoriu, în condiţiile în care caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit şi garanţie încheiate anterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 58/1998 a fost stabilit definitiv şi irevocabil prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi  de Casaţie şi Justiţie.

Cum argumentele recurenţilor se circumscriu excepţiei lipsei de interes a  reclamanţilor, în sensul că inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată este o consecinţă a faptului că aceştia nu mai justifică un interes actual şi legal în obţinerea unui titlu executoriu  faţă de caracterul conferit contractelor de credit bancar şi contractelor de garanţie de art. 79 din Legea nr. 58/1998, Curtea va analiza sub un prim aspect condiţia interesului ca o cerinţă necesară pentru  existenţa dreptului la acţiune.

Prin declanşarea procedurii judiciare la data de 14 aprilie 1999 reclamanta a urmărit valorificarea drepturilor conferite de contractele de credit şi de ipotecă, în condiţiile în care dispoziţiile art. 79 alin. II din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară nu atribuiau expres caracterul de titlu executoriu contractelor bancare încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 58/1998.

Or, în cauză contractele bancare şi cele de ipotecă au fost încheiate în perioada iunie 1996-iunie 1997, astfel încât demersul reclamantei de a promova acţiunea în 1999 după expirarea scadenţei obligaţiilor (la data de 18 februarie 1999) justifică un interes legitim şi actual faţă de caracterul imprecis al normei din art. 79, care a generat după intrarea ei în vigoare o practică neunitară cu privire la caracterul contractelor de credit bancar încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Altfel spus, nepromovarea cererii de chemare în judecată şi rămânerea în pasivitate ar fi expus reclamanta riscului de a nu-şi mai putea valorifica drepturile conferite de contractele de credit şi de ipotecă, drepturi cu caracter patrimonial supuse prescripţiei de trei ani de la scadenţa obligaţiilor asumate.

Împrejurarea că la aproape şapte ani de la introducerea cererii de chemare în judecată, prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006 s-a statuat de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie că dispoziţiile art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară se aplică şi contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a legii confirmă, o dată în plus, interesul şi legitimitatea demersului judiciar al reclamantei de a promova prezenta acţiune în anul 1999 – imediat după ce obligaţiile au devenit scadente pentru a evita incertitudinea şi nesiguranţa juridică, într-un context legislativ controversat la nivelul practicii judiciare în ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998.

Sub un al doilea aspect, recurenţii au susţinut că, prin obţinerea unui nou titlu executoriu, reclamanta a încercat să eludeze dispoziţiile de ordine publică privind termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, termen care a început să curgă de la data scadenţei, 18 februarie 1999.

Curtea observă, însă, că acest raţionament al recurenţilor se întemeiază pe o ipoteză falsă, deoarece la data promovării prezentei acţiuni, 14 aprilie 1999, dreptul material la acţiune, dar nici dreptul de a cere executarea silită a contractelor, nu era prescris.

În măsura în care caracterul lor de titlu executor nu ar fi fost controversat în practica judiciară, nimic nu o împiedică pe reclamantă să ceară punerea lor în executare, prescripţia dreptului de a cere executarea silită fiind abia la începutul curgerii termenului.

Prin urmare, nu se poate aprecia că reclamanta prin demersul său a urmărit eludarea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, neexistând niciun argument logic şi juridic, ca reclamanta să nu recurgă la procedura simplificată de recuperare a sumelor împrumutate, beneficiind de caracterul de titlu executoriu al contractelor de credit dacă dispoziţiile art. 79  alin. 2 ar fi fost clare şi precise în acest sens, or, promovarea şi admiterea recursului în interesul legii prin Decizia nr. XIII din 20 martie 2006, atestă contrariul.

Pe de altă parte, stingerea dreptului de a cere executarea silită, drept distinct de dreptul la acţiune în sens material, nu semnifică ex ipso şi stingerea dreptului material la acţiune, care se stinge independent.

Altfel spus, prin prescripţia dreptului de a cere executarea silită se stinge forţa executorie a titlului, nu şi dreptul material la acţiune, dacă acesta nu este prescris, cel interesat putând să obţină un nou titlu executoriu, în condiţiile legii, şi aceasta deoarece dreptul la acţiune în sens procesual, respectiv dreptul de a sesiza o instanţă pentru obţinerea unui titlu executoriu este imprescriptibil, dacă dreptul material la acţiune nu este prescris, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 405 C. proc. civ.

Or, în circumstanţele concrete şi speciale ale cauzei, dreptul material la acţiune a fost valorificat înăuntrul termenului său distinct de prescripţie, şi, în măsura în care reclamanta a dovedit un interes legitim în promovarea acţiunii, aşa cum Curtea a reţinut în considerentele anterioare, nu există niciun temei  legal pentru respingerea cererii sale ca inadmisibilă.

Cu alte cuvinte, în condiţiile în care reclamanta nu a beneficiat de recunoaşterea caracterului de titlu executoriu al contractelor de credit şi ipotecă statuată irevocabil prin decizia pronunţată în recursul în interesul legii în anul 2006, când executarea era deja prescrisă, din motive ce ţin de contextul  legislativ, şi nu de pasivitatea sa, respingerea ca inadmisibilă a prezentei acţiuni prin care reclamanta urmăreşte pe calea dreptului comun să îşi valorifice dreptul izvorât din contracte, acţiune introdusă înăuntrul termenului de prescripţie al dreptului material, semnifică transformarea unei dispoziţii legale, statuată exclusiv în favoarea sa în calitate de creditor, într-o sancţiune, ceea ce  echivalează cu o fraudă la lege.

Cum dreptul material la acţiune îmbracă atât forma dreptului la acţiune în realizare, cât şi a dreptului la acţiune în executare, iar la data promovării prezentei acţiuni, dat fiind contextul legislativ evocat, reclamanta nu avea certitudinea că deţine un titlu executoriu, demersul său procesual de obţinere a unui titlu executoriu este pe deplin  admisibil.

6.3. Cu privire la cel de al treilea motiv de recurs vizând încuviinţarea probei cu expertiză contabilă de către prima instanţă, precum şi criticile aduse obiectivelor stabilite de instanţa fondului, Curtea constată că argumentele recurenţilor nu relevă aspecte de nelegalitate care să se circumscrie motivului  prevăzut de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., aşa cum susţine recurenţii, ci chestiuni de netemeinicie şi de reapreciere a probatoriului administrat care scapă controlului de legalitate exercitat pe calea recursului în actuala sa reglementare.

Actele dosarului relevă că încuviinţarea probei cu  expertiză contabilă la termenul din 23 ianuarie 2009 după administrarea probei cu înscrisuri de către ambele părţi, respectă întrutotul prevederile art. 201 C. proc. civ. potrivit cărora  efectuarea expertizei este lăsată la aprecierea instanţei care va decide dacă pentru lămurirea unor împrejurări de fapt este necesară părerea  unor specialişti.

Faţă de noul mod de calcul al valorii creditelor şi dobânzilor depus de reclamantă urmare intervenirii tranzacţiilor cu o parte din pârâţi, instanţa a apreciat corect, în interesul bunei administrări a justiţiei şi faţă de complexitatea cauzei, necesitatea administrării probei cu expertiză, a cărei pertinenţă şi utilitate nu este combătută prin motivele de recurs.

Curtea observă, totodată, că ambele părţi au beneficiat de un expert parte, iar obiecţiunile recurenţilor-pârâţi la raportul de expertiză au fost încuviinţate, iar după depunerea răspunsului la obiecţiuni şi luarea la cunoştinţă, la termenul din 18 februarie 2011, a acordat  cuvântul pe fond, pârâţii nemaiformulând alte cereri, aşa cum este menţionat în încheierea de dezbateri.

4.4. Cu privire la ultimul motiv de recurs recurenţii susţin că având vedere natura garanţiei pe care au constituit-o, cauţiune reală, prin ipotecarea unor imobile, nu puteau fi obligaţi la plata tuturor sumelor reţinute prin dispozitivul sentinţei, ci numai în limitele garanţiei aduse prin contractele de ipotecă.

Critica  recurenţilor, astfel cum a fost motivată, se vădeşte neîntemeiată.

Instanţa de apel reţine in terminis în considerentele hotărârii că pârâţii O.L. şi O.N. sunt ţinuţi a răspunde în temeiul contractelor de ipotecă prin care au constituit garanţii reale asupra bunurilor aflate în proprietatea lor, ceea ce conferă creditorului în beneficiul căruia au fost constituite un drept de preferinţă şi un drept de urmărire, garanţia reprezentând o cauţiune reală.

Aceste considerente nu relevă, aşa cum susţin recurenţii, o încălcare a dispoziţiilor legale referitoare la cauţiunea reală prin confundarea calităţii de fidejusor cu calitatea de garant ipotecar, de vreme ce instanţa de apel reţine că reclamanta este îndreptăţită să-şi ,,valorifice garanţiile constituite”, cu alte cuvinte, să urmărească sumele solicitate  în limita garanţiilor constituite.

Or, pentru garantarea contractului de credit nr. 269/1996 pârâţii au consimţit la încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 7487/1996, iar pentru garantarea contractului de credit nr. 166/1996 pârâţii au consimţit la încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. 6888/1996, răspunderea lor fiind angajată în limita specializării ipotecilor consimţite, respectiv în limita  valorii bunurilor aduse în garanţie şi care sunt identificate în cele două contracte de ipotecă.

Cum această concluzie rezultă explicit din considerentele instanţei de apel, motivul de nelegalitate invocat apare ca lipsit de suport real.

             Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.

 

TVA. Societate comercială cu obiect unic de activitate. Imposibilitatea dobândirii calităţii de persoană impozabila cu regim mixt. – Jurisprudenta ICCJ 2014

TVA. Societate comercială cu obiect unic de activitate. Imposibilitatea dobândirii calităţii de persoană impozabila cu regim mixt. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Cuprins pe materii: Drept administrativ

Indice alfabetic: persoană impozabila cu regim mixt

                                   Societate comercială. Obiect unic de activitate

                                   TVA. Drept de deducere

 O societate care, potrivit legii este obligată să aibă un obiect unic de activitate, şi care beneficiază în temeiul art. 141 din Codul fiscal, de scutire de TVA pentru operaţiunile de interes general desfăşurate, nu poate obţine dreptul de deducere a TVA pentru achiziţionarea unor bunuri utilizate în alt scop decât acela pentru care este autorizată, regimul fiscal mixt neoperând în această situaţie.

Decizia nr. 734 din 13 februarie 2013

            Prin acţiunea înregistrată la 7 iunie 2010, reclamanta S.C. „MED” S.R.L.  Galaţi a  solicitat anularea  deciziei   de impunere nr. 140/16.02.2010 şi a deciziei nr. 90/14.04.2010 întocmite de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Galaţi cu privire  la TVA  în sumă  de 624.164 lei.

            În motivarea   acţiunii, reclamanta   a  susţinut că în mod    nelegal   organul   de inspecţie   fiscală   nu i-a  acordat  drept de rambursare pentru TVA  în sumă   de 657.016,40   lei aferentă echipamentului   medical „Sistem  de imagistică prin Rezonanţă Magnetică YY 1,5T”, achiziţionat   în scopul încheierii  după efectuarea operaţiunilor de instalare şi efectuare a   probelor către   S.C. „R” S.R.L.

            Reclamanta a  considerat că organul   fiscal   a   confundat activitatea   referitoare  la sănătatea   umană, ca operaţiune scutită şi fără drept de deducere a  taxei   pe valoare adăugată, cu achiziţia aparaturii  necesare pentru   desfăşurarea   acestei  activităţi, care  este   o operaţiune taxabilă.

            2.Soluţia   instanţei  de fond

            Curtea de Apel   Galaţi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal  a pronunţat  sentinţa   nr. 336/26.10.2011, prin care  a respins acţiunea ca nefondată, constatând legalitatea actelor   administrativ – fiscale prin  care  nu s-a acordat reclamantei drept de rambursare   pentru TVA în sumă  de  624.164 lei.

            Reţinând că   reclamanta   are ca obiect   de activitate  furnizarea de servicii medicale, respectiv activităţi de radiodiagnostic  şi imagistică medicală, instanţa de fond a  constatat  că aceasta, în calitate de cabinet medical  cu personalitate juridică, trebuia să aibă un obiect unic de   activitate, în   conformitate   cu dispoziţiile  art. 15 alin. 1 lit. a din Ordonanţa   Guvernului   nr. 124/1998 şi   Ordinului   nr. 153/2003.

Cu toate acestea, s-a avut în vedere că, în perioada   septembrie 2008 – martie 2009, reclamanta a închiriat echipamentul  medical achiziţionat  în baza   contractului de leasing financiar nr. 419/19.05.2008 unei alte societăţi comerciale, având acelaşi   sediu social şi acelaşi administrator unic, deşi   închirierea   bunului   era   interzisă fără    acordul   scris   al   finanţatorului.

Dat fiind că echipamentul medical achiziţionat nu a  fost   folosit în vederea furnizării   de servicii  medicale, fiind   închiriat în scopul   obţinerii  de profit, instanţa de fond a constatat  că reclamanta nu poate beneficia de dreptul   de deducere a  TVA   aferentă  în  sumă de   657.016,40 lei, conform  dispoziţiilor   art. 141 alin. 1 lit. a  din Legea  nr. 571/2003.

Împotriva  acestei  sentinţe, a  declarat   recurs   reclamanta S.C. „MED” S.R.L.  Galaţi, solicitând   ca,   în temeiul  dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi pct. 9 Cod procedură civilă, să fie   modificată hotărârea   atacată, în sensul   admiterii   acţiunii şi anulării celor   două   decizii   contestate.

Recurenta  a  susţinut  că hotărârea  instanţei de fond este   netemeinică   şi nelegală, cuprinzând motive  străine de natura  pricinii, cum   sunt   cele   referitoare   la clauzele contractului   de leasing, care   a  fost denunţat unilateral şi reprezentând totodată o greşită   aplicare a  legii.

Recurenta a   învederat  că din anul 2007 a fost   autorizată  de  Ministerul Sănătăţii să funcţioneze   ca societate comercială, având ca obiect principal de activitate „activităţi referitoare la sănătate umană” şi ca  activităţi secundare „activităţi de închiriere şi leasing” şi a  fost înregistrată în scopuri  TVA la Administraţia Finanţelor Publice Galaţi, ceea   ce dovedeşte  că a   dobândit dreptul   de deducere a   TVA prin efectul dispoziţiilor  art. 147 din Codul fiscal, aplicate  de   altfel  de organele   fiscale la acordarea dreptului de deducere a   TVA   aferentă  achiziţionării  unui alt echipament medical prin raportul de inspecţie fiscală  din data de   6.05.2008.

În privinţa  echipamentului   medical  pentru care   a fost contestat   în cauză  dreptul   de deducere a  TVA   aferentă, s-a  arătat   că dreptul  de proprietate a   fost   dobândit la data de   10 martie  2009 (când s-a achitat   preţul  cu creditul   obţinut   în baza   contractului  de  credit nr. 21/2009 încheiat cu Banca Transilvania), iar nu  prin  contractul  de leasing  financiar, denunţat unilateral  la 5.11.2008 de către   finanţator   S.C. „M Leasing IFN” S.A.

Recurenta  a   precizat   că, anterior   denunţării   contractului  de leasing financiar   şi  dobândirii   dreptului   de proprietate  prin plata   preţului, echipamentul medical a fost   închiriat în baza contractului   nr. 23/1.09.2008 încheiat cu   S.C. „R” S.R.L., astfel   că este   evident că bunul   nu a  fost   achiziţionat în scopul   prestării   de servicii  medicale, ci pentru   realizarea   celuilalt obiect de activitate  „închirieri echipamente medicale şi operaţiuni  de leasing”, ca  operaţiune   taxabilă.

Fiind   o persoană    impozabilă   cu regim   mixt în sensul   dispoziţiilor   art. 147 alin. 1 din Codul fiscal recurenta   a arătat  că avea   dreptul  să deducă TVA   pentru   bunurile  achiziţionate în scopul   desfăşurării   operaţiunilor taxabile, fapt   confirmat de   Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia de legislaţie  în domeniul TVA prin adresa nr. 341278/11.01.2010.

Referitor  la posibilitatea  de a  solicita anularea   înregistrării  sale în scopuri de TVA, recurenta   a  învederat  că  această posibilitatea  a  fost   recunoscută persoanelor  impozabile numai   prin  dispoziţiile  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, în vigoare  de la  data de 13.10.2009 şi numai dacă   încetează  desfăşurarea de operaţiuni care dau drept  de deducere, ceea ce  în cazul   său  nu s-a  realizat, astfel că, singura  în măsură   să dispună anularea   înregistrării ca   plătitor de TVA   era  intimata.

Din acest   motiv, recurenta   a  considerat   că intimata   a  invocat propria culpă în argumentarea deciziei   de respingere a cererii   de rambursare  a  TVA, susţinând  că   societatea a  fost   greşit  înregistrată  ca plătitor de TVA   şi că   aceasta  avea obligaţia  de a  solicita anularea   înregistrării.

Considerentele   Înaltei Curţi   asupra   recursului:

            Recurenta   S.C. „MED” S.R.L. Galaţi a  fost   autorizată de   Ministerul Sănătăţii să desfăşoare activităţi medicale (de radiodiagnostic şi imagistică medicală, tomografie computerizată, rezonanţă magnetică nucleară) şi a  fost   înregistrată în scopuri  de TVA   din data de 4 iulie 2007 la  Administraţia Finanţelor Publice Galaţi.

În perioada   septembrie  2008 – martie 2009, recurenta   a  închiriat echipamentul  medical „Sistem de imagistică prin rezonanţă magnetică tip A 1,5 T” în baza  contractului nr. 23/1.09.2008 încheiat cu S.C. „R” S.R.L, având acelaşi  sediu social şi acelaşi administrator.

            Închirierea  astfel efectuată reprezintă   o operaţiune taxabilă din punct de vedere  al taxei   pe valoarea   adăugată, pentru care   organele  de inspecţie   fiscală au aplicat  corect  dispoziţiile  art. 1473 alin. 9 din Codul fiscal şi nu au acordat drept   de rambursare  pentru   TVA în sumă   de 626.164 lei, aferentă achiziţionării echipamentului medical   închiriat, deoarece  recurenta   cunoştea   că  achiziţiile efectuate sunt   destinate  realizării de servicii   medicale, care sunt  operaţiuni   scutite   fără   drept   de deducere conform   prevederilor  art. 141 alin. 1   lit. a   din Codul   fiscal.

            Reglementarea   susmenţionată prevede  expres că sunt  operaţiuni   de interes   general   scutite    de taxă activităţile   reprezentând   spitalizarea ,îngrijirile medicale  şi operaţiunile strâns legate   de acestea, desfăşurate   de unităţi   autorizate pentru astfel   de   activităţi, indiferent de forma  de organizare, precum:spitale,  sanatorii, centre de sănătate rurale   sau urbane, dispensare, cabinete   şi laboratoare medicale, centre   de îngrijire medicală şi de  diagnostic, baze   de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte   unităţi  autorizate să desfăşoare astfel   de activităţi.

            Fiind  autorizată să funcţioneze ca unitate   medico – sanitară   cu personalitate  juridică , recurenta   nu avea   dreptul   să  realizeze  operaţiuni   de închiriere a  echipamentului   medical faţă de  dispoziţiile art. 15 alin. 1 din  Ordonanţa  Guvernului nr. 124/1998, republicată, care  prevăd că, unităţile  medico-sanitare cu   personalitate   juridică, înfiinţate   potrivit Legii   nr. 31/1990, trebuie să aibă   obiect  de activitate  unic, constând în furnizarea de servicii   medicale, cu   sau fără   activităţi conexe acestora.

            În consecinţă, activitatea pentru care   a  fost   autorizată societatea   recurentă constă în operaţiuni scutite   fără drept de deducere, iar    realizarea   unor  operaţiuni taxabile, cu încălcarea   normelor imperative menţionate  anterior, nu poate   determina  aplicarea unui alt regim fiscal şi implicit, recunoaşterea  dreptului  la deducere pentru TVA aferentă achiziţionării bunurilor   utilizate în alt scop  decât  acela de furnizare a  serviciilor   medicale.

            Apărarea   recurentei  că  este   persoană   impozabilă cu regim   mixt, în sensul  dispoziţiilor art. 147 alin. 1 din   Codul fiscal a  fost formulată numai   în recurs   şi se dovedeşte a  fi neîntemeiată, întrucât autorizarea ca unitate   medico – sanitară  în condiţiile  Ordonanţei Guvernului   nr. 124/1998 exclude realizarea   altui  obiect de activitate decât furnizarea   de servicii medicale, iar   evidenţa   contabilă  a  societăţii   nu cuprinde   înregistrări specifice acestui   regim   mixt de taxare.

            Cum recurenta  a  fost autorizată pentru  realizarea   de operaţiuni scutite   fără drept de deducere, se   constată că este   lipsită de relevanţă în cauză modalitatea de achiziţionare a   echipamentului închiriat, esenţial   fiind scopul   achiziţiei şi anume, închirierea, ca operaţiune   taxabilă.

            Din acest   motiv, vor fi   respinse ca nefondate criticile   aduse   în recurs situaţiei de   fapt avută   în vedere  de prima  instanţă cu privire la data şi modul de dobândire de către recurentă a  dreptului   de proprietate  asupra echipamentului  medical închiriat în baza   contractului nr. 23/1.09.2008 încheiat   cu   S.C. „R”  S.R.L.

            Astfel, nu pot fi   reţinute  în  soluţionarea  cauzei  susţinerile  din recurs privind denunţarea unilaterală la 5.11.200 a contractului  de leasing  financiar nr. 419/19   mai 2008 şi  plata  echipamentului  medical  cu   creditul   obţinut  în baza  contractului   nr. 21/5 martie 2009 încheiat   cu Banca X.

            De asemenea, se dovedesc a  fi   nefondate  susţinerile   recurentei privind   înregistrarea sa greşită la 4.07.2007 ca plătitor  de TVA şi  obligaţia  intimatei de a anula din oficiu această înregistrare, întrucât  s-a confirmat  prin memoriul de recurs  că,   potrivit dispoziţiilor  Ordonanţei de urgenţă a Guvernului  nr. 109/2009, radierea   din evidenţa   plătitorilor  de TVA   este   condiţionată de încetarea desfăşurării de operaţiuni care  dau drept de deducere a   TVA sau de încetarea  a activităţii   economice.

            Nefiind   îndeplinită   această   condiţie, care   depinde exclusiv de activitatea   societăţii   şi de   voinţa   asociaţilor săi,  s-a  invocat  fără temei culpa   autorităţii   intimate în efectuarea şi în menţinerea   înregistrării   recurentei ca plătitor de TVA.

            Adresa   nr. 341278/11.01.2010 emisă de Ministerul Finanţelor Publice   – Direcţia   de  legislaţie   în domeniul   TVA  cuprinde opinii   cu privire la modul   de stabilire   a  TVA  în mai multe  ipoteze juridice, dar   nu poate  fi avută  în vedere la soluţionarea   cauzei, întrucât nu se referă   la situaţia   concretă constatată   prin cele  două   decizii   deduse judecăţii   şi nu are   valoarea   juridică  a  unei norme, opozabilă tuturor   părţilor din  raportul   juridic   fiscal.

            Pentru   considerentele care   au fost   expuse, constatând   că nu   există   motive   de casare  sau de   modificare a hotărârii pronunţate  de instanţa de fond, Înalta Curte a respins  recursul   ca nefondat.

Principiul contradictorialităţii în procedura administrării probelor. Încălcare. Consecinţe. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Principiul contradictorialităţii în procedura administrării probelor. Încălcare. Consecinţe. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Pentru asigurarea respectării exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor, nicio măsură  nu poată fi  dispusă de  instanţă fără a fi  fundamentată pe mijloace  de probă administrate  în cursul   judecăţii şi care  au  făcut   obiectul unei  dezbateri contradictorii,  în care fiecare  parte  a avut posibilitatea  să-şi exprime  punctul de  vedere  cu privire la  fiecare  probă admisă  de  către  instanţă.

             Din această perspectivă, înlăturarea tuturor cererilor de probatorii ale unei părţi, fără a  motiva propriu-zis,  cu  claritate  şi  pertinenţă, măsura  astfel dispusă, în special  pentru a demonstra că nu este  încălcat  dreptul la un proces echitabil, face ca hotărârea astfel pronunţată să fie nelegală, impunându-se – pentru respectarea principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului civil, inclusiv din perspectiva asigurării dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie – soluţia casării cu trimitere.

Decizia nr. 413 din 29 ianuarie 2013

Notă: Instanţa a avut în vedere dispoziţiile Codului de procedură civilă din 1865, în forma actualizată, aflat în vigoare la data introducerii acţiunii.

 

1.Circumstanţele cauzei. Cadrul  procesual 

Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. MM SRL a solicitat desfiinţarea deciziei nr.14.324/ 08.07.2010 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care s-a soluţionat contestaţia formulată de petentă (fosta S.C. S S.R.L.) şi suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat.

În  motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că intimata a stabilit în sarcina sa un debit de 4.832.592,72 lei, prin procesul-verbal de constatare din data de 11.05.2010, la sesizarea Oficiului pentru Luptă Antifraudă (OLAF), dar nu este de acord cu constatările şi aspectele reţinute de OLAF.

Petenta a mai invocat faptul că aceiaşi funcţionari care le-au dat avizele pentru derularea contractului au fost cei care îi fac răspunzători în situaţia în care sesizarea OLAF ar fi întemeiată, precum şi faptul că a respectat cu rigurozitate toate procedurile pentru achiziţiile de utilaje necesare retehnologizării şi modernizării.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că emiterea procesului verbal de constatare nr. 9226/12.05.2010 s-a făcut de către APDRP,  urmare a încălcării dispoziţiilor din contractul de finanţare şi implicit nerespectării prevederilor din Ghidul Solicitantului, Măsura 1.1. – îmbunătăţirea prelucrării si marketingului produselor agricole si piscicoleprevederi avute în vedere de beneficiar şi impuse acestuia încă de la întocmirea cererii de finanţare şi a documentelor aferente acesteia în vederea semnării contractului de finanţare menţionat.

2.Soluţia  instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1199 din  28 februarie 2011, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. MM SRL, prin administrator judiciar RA S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi Pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, ca nefondată.

Pentru  a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, sub aspectul cererii de suspendare a executării, că aceasta este inadmisibilă, în condiţiile neachitării cauţiunii fixate, conform art. 215 alin.2 Cod procedură fiscală; cauţiunea a fost fixată spre minim, ţinând cont de situaţia de insolvenţă a petentei, cu toate că suma contestată este foarte mare şi, cu toate acestea, cauţiunea nu s-a achitat.

Pe fondul cererii, instanţa a constatat că petenta a primit finanţare nerambursabilă din partea intimatei în baza contractului nr. C 1.1214173400038/ 07.03.2005 (75% din partea CEE, iar 25% din partea statului), ambele componente fiind gestionate de MFP conform O.U.G. nr. 63/1999, că banii erau acordaţi pentru Proiectul  Retehnologizarea şi modernizarea abatorului şi procesare carne din localitatea M, jud. S, iar OLAF a sesizat nerespectarea clauzelor contractului de finanţare şi a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate, procedura de recuperare fiind demarată de intimată conform O.G. nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, emiţându-se actele contestate de petentă. S-a reţinut că au existat indicii de fraudă cu privire la procedura de achiziţie a echipamentelor abatorului din Germania.

Instanţa de fond a reţinut că din cuprinsul procesului-verbal de constatare atacat de petentă a rezultat clar că OLAF a recomandat iniţierea procedurii de recuperare a fondurilor, indiferent de rezultatul anchetei DNA, fiind suspiciuni de nereguli grave, respectiv prezentarea unor documente false în cadrul unei proceduri de selecţie de oferte.

Curtea a apreciat că standardul impus de H.G. nr.1306/2007 este foarte înalt, fiind suficiente nereguli ce constituie “suspiciuni de fraudă”, or în cauză nimeni nu poate să conteste faptul că OLAF şi Biroul Vamal din Munchen au avansat indicii de nereguli şi suspiciuni de fraudă la achiziţie. Aceasta apare cu evidenţă, întrucât Biroul Vamal din Munchen a arătat că firma H este birou de arhitectură şi  nu se ocupă cu comercializarea maşinilor.

 S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că, atâta timp cât au apărut suspiciuni de fraudă, iar art. 5 din H.G. nr.1306/ 2007 permite recuperarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli care constituie în acelaşi timp şi suspiciuni de fraudă, se consideră că intimata a procedat legal.

S-a apreciat de către instanţă că H.G. nr.1306/2007 nu impune existenţa unei hotărâri judecătoreşti de condamnare sau a unor  rechizitorii ale DNA, fiind suficiente suspiciunile de fraudă, constatate de  autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor comunitare.

Deşi petenta a solicitat proba cu expertiză, Curtea de apel a apreciat că această probă este nerelevantă, în raport de adresele OLAF  (reluate în procesul-verbal), prin care s-a reţinut că petenta ar fi comis infracţiuni în conformitate cu legislaţia naţională, OLAF comunicând toate informaţiile către DNA pentru a lua în considerare deschiderea unei anchete penale, recomandând şi demararea procedurii administrative de recuperare a tuturor fondurilor decontate în cadrul acestui proiect, indiferent de rezultatul anchetei DNA, întrucât consideră că există dovezi suficiente că s-a produs o neregulă gravă, respectiv prezentarea de documente false în cadrul unei proceduri de selecţie de oferte.

3. Motivele  de  recurs înfăţişate de  recurenta-reclamantă

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.C. MM SRL, prin administrator judiciar RA S.P.R.L. Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Invocând ca temei legal al căii de atac exercitate  motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.5, 8 şi 9 precum şi dispoziţiile  art. 3041 Cod procedură civilă,  recurenta-reclamantă  a  solicitat, în principal, urmare  admiterii  recursului declarat, casarea  hotărârii primei instanţe şi trimiterea  cauzei spre  rejudecare  în fond, pentru suplimentarea materialului probator cu înscrisuri şi expertize, probe respinse de instanţa de fond, conform art. 304 pct.5.

În subsidiar, recurenta-reclamantă,  a solicitat  potrivit  art.304 pct.8 şi 9  Cod procedură civilă, admiterea recursului, modificarea  în tot a sentinţei  şi admiterea  contestaţiei  în sensul  solicitat, al  anulării deciziei nr. 14.324/8.07.2010 şi a Procesului verbal nr.9226/ 12.05.2010, cu consecinţa  exonerării sale de  la plata sumei  de  4.832.592,72 lei.

Prin motivele de recurs dezvoltate, în esenţă, au fost  înfăţişate următoarele  critici  faţă de  hotărârea  primei instanţe:

-hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea formelor de  procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art.105 Cod procedură civilă, sens în  care se atacă ca nelegală şi  încheierea  de  şedinţă  din  11 februarie  2011 prin care  au fost  respinse  probele  solicitate, respectiv înscrisuri, expertiză contabilă şi proba cu  expertiza  grafologică, instanţa  fiind, în aprecierea recurentei, total  lipsită de rol  activ, ceea ce  a condus la  pronunţarea  unei  soluţii  nelegale;

– în cadrul probei cu  înscrisuri, a fost  nesocotită cererea  de depunere la dosar a întregii documentaţii ce a stat la baza  proiectului SAPARD, cu atât mai mult  cu cât a fost  contestată traducerea documentelor şi a fost respinsă  şi  cererea de desemnare  a  unui traducător autorizat, conform  art. 141 Cod procedură civilă;

-în lipsa probelor  a căror  administrare nu a fost  încuviinţată, instanţa de fond a pronunţat  hotărârea  fără a fi cercetat fondul cauzei;

-pe fondul cererii de  anulare  a  actelor  administrative atacate, instanţa a  făcut o  greşită  aplicare  şi interpretare  a  prevederilor  legale  incidente, cu referire specială la  art.2 pct.2 din HG nr 1306/2007, apreciind eronat  că  dreptul de  ascultare  al petentei  este  asigurat   prin accesul la justiţie, deşi  principiul consacrat  de  Codul de  procedură fiscală şi transpus  inclusiv în normele de  aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.79/2003 este acela al convocării  şi  ascultării  persoanei controlate;

-nu s-a avut  în vedere că  procesul  verbal  nr. 9226/12.05.2010 a  fost  încheiat  cu  încălcarea   prevederilor  art.2 lit.g) din O.G.  nr.79/2003, acordându-se valoare absolută recomandărilor  OLAF, în lipsa  unei  evaluări  complete, cuprinsă  într-un raport final de control;

-dispunând recuperarea  integrală a  fondurilor, a fost  încălcat  principiul proporţionalităţii  sancţiunilor  administrative, statuat  în  legislaţia comunitară care   obligă autorităţile  competente să  aplice  sancţiuni proporţionale cu gravitatea  greşelilor, a neregulilor sau a  fraudei;

– nu s-a avut în vedere împrejurarea că în conţinutul  procesului verbal de constatare nu a fost  indicat  temeiul  de drept  care justifică  măsura  stabilirii  în  sarcina   Beneficiarului  a obligaţiei de a suporta sumele, deşi o atare menţiune era  obligatorie;

– nu au  fost arătate şi redate  prin  actele  de  control nici contextul  în care s-au produs  neregulile  şi nici măcar nu s-a  arătat  care sunt  respectivele  nereguli;

-instanţa de fond nu a  analizat nici modalitatea de  derulare  a  procedurii de selecţie, apreciind  ca pertinentă simpla  declaraţie a unui  ofertant necâştigător  al  licitaţiei.

4.Procedura de  soluţionare a  recursului

Intimata Agenţia de Plăţi pentru  Dezvoltare  Rurală şi Pescuit (APDRP) a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale recurentei-reclamante, solicitând, în esenţă,  respingerea  recursului declarat  ca  nefondat şi menţinerea  ca temeinică şi legală  a hotărârii atacate.

În contextul unei  detaliate prezentări a  situaţiei  generale, intimata-pârâtă a  arătat că nerespectarea  clauzelor  contractului de finanţare nr. C1.1214173400038/7.03.2005 de către recurenta-reclamantă a fost  semnalată  de  către  Oficiul European de  Luptă Antifraudă  (OLAF), instituţie  care  a  şi recomandat recuperarea  integrală a fondurilor comunitare acordate în cadrul acestui contract.

În fine, s-a mai arătat că motivele de  recurs sunt neîntemeiate, instanţa de fond  în mod corect  a  respins  probele  solicitate  ca nefiind  utile şi  pertinente în  soluţionarea   cauzei, după cum  a realizat  şi o corectă  interpretare  şi aplicare  a prevederilor  legale incidente.

În cursul  soluţionării recursului, în condiţiile art.305 teza a II-a Cod procedură civilă au fost depuse la dosar de către recurenta-reclamantă înscrisuri, respectiv corespondenţe purtate între DLAF şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, rezoluţia din 8 februarie 2012 de  neîncepere  a urmăririi penale faţă de numitul FN sub aspectul  săvârşirii  infracţiunilor prevăzute de  art.181 alin.1, 3 din Legea nr.78/2000 şi alte acte apreciate ca relevante.

La data de  27  noiembrie  2012 intimata-pârâtă  a depus la   dosar  Raportul  final întocmit  de  OLAF (filele 101-329 dosar recurs), comunicat  şi  părţii  recurente.

5.Soluţia  şi considerentele  Înaltei Curţi

Examinând  sentinţa atacată prin prisma  criticilor  ce i-au fost  aduse, faţă de  actele şi  lucrările  dosarului, dar şi  prin  prisma   apărărilor şi a probelor administrate în etapa soluţionării recursului, Înalta Curte  reţine că  recursul de faţă  este  întemeiat  în  sensul şi  pentru  considerentele în continuare  arătate.

Instanţa de fond a fost investită cu acţiunea recurentei-reclamante  prin care  aceasta a  solicitat  desfiinţarea  deciziei  nr.14324/ 8.07.2010 emisă  de autoritatea intimată şi exonerarea  de la plata  sumei de 4.832.592,72 lei  stabilită  în sarcina sa prin  procesul verbal  de constatare  din  11 mai  2010, la  sesizarea  OLAF.

Prin  sentinţa atacată a fost respinsă  ca nefondată acţiunea reclamantei, judecătorul  fondului  apreciind   că  actele atacate au fost legal  emise  întrucât, indiferent de rezultatul   anchetei  DNA, suspiciunile  unor  nereguli grave  au fost  demonstrate.

Totodată, prin sentinţa atacată, s-a considerat că probele  solicitate de  reclamantă, cu referire specială  la expertizele  de specialitate, sunt  nerelevante  faţă de  suspiciunile  de  fraudă constatate  de  autorităţile cu competenţe  în  gestionarea fondurilor  comunitare.

Înalta Curte reţine  temeinicia criticilor  recurentei strict  din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigenţelor impuse de principiul  contradictorialităţii şi în considerarea probelor noi  administrate în  etapa  recursului, probe  pe care  recurenta-reclamantă  nu a avut, în mod  obiectiv, posibilitatea de  a le  combate  în orice mod.

Or, exigenţa  fundamentală a contradictorialităţii  impune  ca nicio măsură  să nu fie  dispusă de  instanţă fără a fi  fundamentată pe mijloace  de probă administrate  în cursul   judecăţii şi care  au  făcut   obiectul unei  dezbateri contradictorii,  fiecare  parte  având  posibilitatea  de a-şi exprima  punctul de  vedere  cu privire la  fiecare  probă admisă  de  către  instanţă.

             Din această perspectivă Înalta Curte  reţine,  pe de o parte, că prima instanţă, cu nesocotirea prevederilor art.261 pct.5 Cod procedură civilă a înlăturat toate cererile de probatorii ale  reclamantei-recurente, fără a  motiva propriu-zis,  cu  claritate  şi  pertinenţă măsura  astfel dispusă, în special  pentru a demonstra că nu este  încălcat  dreptul la un proces echitabil.

            Pe de altă parte, în respectarea aceluiaşi principiu, Înalta Curte, în temeiul art.312 alin.3 teza a II-a Cod procedură civilă  a apreciat că se impune casarea  hotărârii cu trimiterea cauzei spre  rejudecare în vederea luării în  considerare a  probelor  noi administrate  de  pârâta intimată în recurs  şi pe care  recurenta, în mod  efectiv nu a avut posibilitatea de a le  combate eventual, şi/sau de a–şi  formula un  punct de vedere în apărare.

            Aşa fiind, casarea  cu trimitere corespunde unei  nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de  jurisdicţie.

            Instanţa de rejudecare este datoare să  pună în discuţia părţilor şi probele noi administrate, statuând motivat  şi argumentat  asupra oricăror  cereri de suplimentare a probatoriului raportat  desigur  la  utilitatea  şi  pertinenţa  acestora şi să analizeze  şi celelalte  motive  de  recurs ale recurentei, ce  vizează  fondul cauzei, ca apărări de fond.

Act administrativ emis în temeiul art.1312 alin.(3) şi (4) din Legea nr.8/1996. Stabilirea naturii juridice. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Act administrativ emis în temeiul art.1312 alin.(3) şi (4) din Legea nr.8/1996. Stabilirea naturii juridice. – Jurisprudenta ICCJ 2014

Actul emis de ORDA în vederea convocării părţilor în procedura arbitrală potrivit art.1312 alin.(4) din Legea nr.8/1996 nu are caracterul juridic al unui act administrativ în sensul art. 2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004. În succesiunea operaţiunilor prin care se realizează negocierea metodologiilor la care se referă art.130, 131, 1311 şi 1312 din Legea nr.8/1996, actul care produce efecte juridice îl reprezintă metodologiile negociate, iar activităţile anterioare, premergătoare au valoarea juridică a unor operaţiuni administrative sau simple operaţiuni materiale care pregătesc, însoţesc adoptarea actului producător de efecte juridice.

 

Decizia nr. 59 din 10 ianuarie 2013

 

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele S.C. A. TV G. SA – A., S.C. P. TV SA – P. Tv, S.C. SBS B.M. SRL – P. Tv şi Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), suspendarea executării Deciziei nr.4572 din 17.05.2012, act administrativ prin care s-a dispus declanşarea procedurii arbitrale prevăzute la art.1312 din Legea nr.8/1996, formându-se dosarul de arbitraj nr.x/2012, până la pronunţarea instanţei de fond cu privire la cererea de anulare a acestei decizii.

În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că includerea în procedura de arbitraj a unui organism de gestiune colectivă, respectiv UNART, care nu a făcut parte din comisia de negociere instituită prin Decizia ORDA nr.211/2011, decizie care trebuia avută în vedere ca bază de deschidere a dosarului de arbitraj în cauză, este contrară dispoziţiilor art.131-1312 din Legea nr.8/1996.

Astfel, apariţia în arbitraj a unor părţi noi, care nu au fost incluse în comisia de negociere, contravine atât legii cât şi sensului procedurii de arbitraj, în forma prevăzută de Legea nr.8/1996, care se produce între părţile iniţiale şi nu între părţi care apar ulterior încheierii procedurii de negociere care nu s-a finalizat cu o metodologie.

          În concluzie, reclamantele au susţinut că sunt îndeplinite condiţiile art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea Deciziei ORDA nr.4572 din 17.05.2012, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acesteia,  prin aceea că există un caz bine justificat,  fiind constatate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, şi o pagubă iminentă, având în vedere că în cazul în care, ulterior,  va fi anulată decizia atacată, întreaga procedură de arbitraj va rămâne fără obiect, iar onorariul plătit arbitrilor nu va putea fi recuperat.

           Prin întâmpinare, pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că adresa ORDA din 17.02.2012, în mod greşit numită „Decizia ORDA” de către reclamante, este o adresă de convocare a părţilor implicate în procedura arbitrală emisă de ORDA, în temeiul art.1312 alin.(4) din Legea nr. 8/1996.

Totodată, aşa – zisa apariţie în arbitraj a unor părţi noi care nu au fost incluse în comisia de negociere, urmează a fi analizată de arbitrii care alcătuiesc completul învestit cu soluţionarea cauzei, la momentul la care cele două organisme de gestiune colectivă vor depune cereri de intervenţie în arbitraj, la primul termen al arbitrajului.

 Referitor la prevenirea unei pagube iminente, în opinia sa,  nu pot fi reţinute argumentele privind plata onorariilor arbitrale în raport cu jurisprudenţa în materie, potrivit cu care nerecuperarea acestora reprezintă un risc asumat, iar, pe de altă parte, onorariul nu este determinat de actul atacat.

 În speţă, s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de către Uniunea Producătorilor de Fonograme din România,  prin care s-a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând că respectiva „decizie” nu reprezintă un act administrativ în sensul dispoziţiilor art.2 din Legea nr.554/2004, ci o invitaţie a părţilor implicate în negocierea Metodologiei pentru a fi desemnaţi arbitrii prin tragere la sorţi şi că nu există o decizie  ORDA prin care să se dispună „includerea celor două organisme în procedura arbitrajului” iar prezenţa lor este permisă tocmai prin prisma calităţii lor de organisme de gestiune colectivă ce reprezintă drepturile titularilor faţă de care reclamantele în cauză au obligaţia achitării unor remuneraţii, daunele invocate fiind astfel nejustificate.

Curtea de apel a calificat cererea de intervenţie în interes propriu ca fiind o cerere de intervenţie în interesul pârâtului Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, dispunând încuviinţarea în principiu a acesteia, în temeiul art. 49 alin.(3) din  C.proc.civ.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr.4009 din 14 iunie 2012, a admis  acţiunea formulată de reclamante şi, în consecinţă, a dispus suspendarea executării Deciziei ORDA nr.4572 din 17.05.2012 până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii de anulare a acesteia.

Totodată, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România.

           Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă  a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr.4572 din 17.05.2012,  emisă de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, au fost convocate în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a arbitrilor, părţile Comisiei pentru negocierea Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă, Comisie constituită prin Decizia ORDA nr.211 din 07.06.2011, precum şi Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi (ARAIEX) şi Uniunea Naţională a Artiştilor din România (UNART).

Emiterea  deciziei atacate s-a realizat în temeiul art. 1312 alin.(4) din Legea nr.8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a cererii înregistrate la ORDA sub nr. RGII/4572 din 15.05.2012 prin care Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) solicita iniţierea procedurilor de arbitraj pentru stabilirea formei finale a Metodologiei, iar împotriva acestei decizii reclamantele au formulat plângere prealabilă, prin care au solicitat revocarea acesteia

Prima instanţă a reţinut că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ în accepţiunea art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004, întrucât este un act unilateral, emis de o autoritate publică, în vederea executării în concret a legii, care dă naştere unor raporturi juridice reprezentate de iniţierea procedurii de arbitraj pentru stabilirea formei finale a Metodologiei, în condiţiile art. 1312 alin. (3) şi urm. din Legea nr.8/1996.

Cu privire la existenţa unui caz bine justificat, prima instanţă a reţinut că  reclamantele au furnizat argumente juridice aparent valabile, de natură să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate a actului administrativ contestat.

Astfel, procedura de stabilire a Metodologiei a fost declanşată prin Decizia ORDA nr.211 din 07.06.2011, iar potrivit art.131 şi urm. din Legea nr.8/1996, această decizie nu constituie doar baza primei etape de elaborare a Metodologiei, ci stă la baza întregii proceduri de adoptare a acesteia.

Cum părţile participante în prima etapă sunt cele menţionate în Decizia ORDA nr.211 din 07.06.2011, convocarea realizată de ORDA în vederea desemnării prin tragere la sorţi a arbitrilor, adresată şi organismelor de gestiune colectivă ARAIEX şi UNART, care nu fac parte din Comisia de negociere a Metodologiei, este de natură să creeze o îndoială serioasă sub aspectul respectării cadrului legal în care urmează a se desfăşura cea de-a doua etapă de elaborare a Metodologiei, respectiv etapa arbitrajului.

Referitor la îndeplinirea condiţiei privind paguba iminentă, prima instanţă a reţinut că şi aceasta este îndeplinită, în considerarea cheltuielilor ocazionate de procedura arbitrajului ce se impune a fi suportate de părţi şi care nu vor fi recuperate în ipoteza în care hotărârea arbitrală va fi anulată, ca o consecinţă a constatării nulităţii actului de iniţiere a procedurii de arbitraj reprezentat de Decizia nr. 4572 din 17.05.2012.

 Împotriva acestei soluţii a formulat recurs autoritatea pârâtă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) care a invocat în mod generic dispoziţiile art.304 C.proc.civ., susţinând critici care se subsumează motivelor de recurs prevăzute la pct.8 şi, respectiv, pct.9 din textul invocat.

Astfel, autoritatea pârâtă a susţinut că soluţia instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, fiind adoptată ca urmare a interpretării greşite a actului dedus judecăţii, actul cu nr. RG II/4572 din 17.12.2012 nefiind un act administrativ, ci o adresă prin care s-a realizat convocarea părţilor în procedura arbitrală potrivit art.1312 alin.(4) din Legea nr.8/1996 (art.304 pct.8 C.proc.civ.).

De asemenea, a mai susţinut autoritatea pârâtă că instanţa de fond a pronunţat soluţia atacată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, reţinând existenţa unui caz bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube.

În concluzie, autoritatea pârâtă a solicitat admiterea recursului şi respingerea cererii de suspendare pentru motivele invocate.

Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR) a depus concluzii scrise prin care a răspuns criticilor recursului, susţinând că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.

Intimata-intervenientă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod corect că actul a cărui suspendare a dispus-o este un veritabil act administrativ care prejudiciază drepturile şi interesele legitime ale reclamantelor.

De asemenea, a mai susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod legal că sunt îndeplinite cumulativ cerinţele art.14 din Legea nr.554/2004, ceea ce impunea suspendarea actului administrativ.

Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

În cauză este necontestat că obiectul cererii de suspendare îl formează Adresa nr. RGII/4572 din 15.05.2012, comunicată de ORDA părţilor din dosarul de arbitraj nr.x/2012, între care şi intimatele-reclamante, care avea ca obiect stabilirea formei finale a Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea de către organismele de televiziune a fonogramelor din comerţ sau a reproducerilor acestora, prin gestiune colectivă obligatorie, la solicitarea UPFR, în conformitate cu prevederile art.1312 alin.3 lit.b) din Legea nr.8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare.

Convocarea s-a făcut pentru data de 18.05.2012, ora 14.00, la sediul ORDA, în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a 5 arbitri titulari care urmau să constituie completul de arbitraj şi a 3 arbitri de rezervă.

Instanţa de fond, aşa cum s-a arătat la pct.1 al acestor considerente, a calificat acest act, denumit de părţile reclamante ca fiind Decizia nr.457/2012, ca fiind un act administrativ producător de efecte juridice care vatămă drepturile şi interesele legitime.

Autoritatea recurentă a susţinut în criticile sale, în primul rând, că actul dedus judecăţii nu are valoarea juridică a unui act administrativ, în sensul Legii nr.554/2004.

            Într-adevăr, actul dedus judecăţii a fost emis în temeiul art.1312 alin.(3) şi (4) din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, potrivit cărora: „(3) Oficiul Român pentru Drepturile de Autor poate fi solicitat pentru iniţierea procedurii de arbitraj efectuate de către arbitri în următoarele situaţii: a) entităţile care alcătuiesc o parte ce urmează să participe la negociere nu au putut conveni asupra punctului de vedere comun ce trebuie prezentat celeilalte părţi; b) cele două părţi aflate în negociere nu au putut conveni o formă unică a metodologiei în termenul prevăzut la alin.1; c) organismele de gestiune colectivă nu au putut conveni încheierea unui protocol de repartizare as remuneraţiilor şi de stabilire a comisionului datorat colectorului unic. (4) ORDA, în termen de 5 zile de la solicitarea arbitrajului, convoacă părţile în vederea desemnării, prin tragere la sorţi, a 5 arbitri titulare care vor constitui completul de arbitraj şi 3 arbitri de rezervă. Aceştia din urmă îi vor înlocui în ordinea tragerii la sorţi pe arbitrii titulari indisponibili. Desemnarea arbitrilor prin tragere la sorţi se face şi în cazul absenţei părţilor convocate”.

            Potrivit art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004 – Legea contenciosului administrativ, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

            Or, în cauză, este evident că efectele juridice urmau să fie produse de Metodologia care trebuia să fie adoptată într-o formă unică, în urma arbitrajului la care au apelat părţile.

            Astfel, instanţa de recurs reţine că, în succesiunea operaţiunilor prin care se realizează negocierea metodologiilor la care se referă art.130, 131, 1311 şi 1312 din Legea nr.8/1996, actul care produce efecte juridice îl reprezintă metodologiile negociate, iar activităţile anterioare/ premergătoare au valoarea juridică a unor operaţiuni administrative sau simple operaţiuni materiale care pregătesc/ însoţesc adoptarea actului producător de efecte juridice.

            Astfel fiind, Actul nr. RGII/4572 din 15.05.2012 are valoarea unei operaţiuni administrative premergătoare adoptării actului producător de efecte juridice, ceea ce face să poată fi cenzurat de instanţa de contencios, potrivit art.18 alin.(2) din Legea nr.554/2004, doar odată cu actul producător de efecte juridice.

            În concluzie, acest motiv de recurs este întemeiat, recursul fiind admis cu consecinţa desfiinţării sentinţei pronunţate şi respingerea cererii de suspendare ca inadmisibilă.

            Totodată, a fost admisă cererea de intervenţie pe care U.P.F.R. a formulat-o, calificată de instanţa de fond ca fiind în favoarea ORDA.

ARTICOLUL 34 Constitutia Romaniei 2014 Dreptul la ocrotirea sănătăţii Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 34 Constitutia Romaniei 2014 Dreptul la ocrotirea sănătăţii Drepturile şi libertăţile fundamentale

Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 34

Dreptul la ocrotirea sănătăţii

(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.

(3) Organizarea asistenţei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităţilor paramedicale, precum şi alte măsuri de protecţie a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.

ART. 542 Noul cod de procedura penala 2014 Acţiunea în regres Procedura reabilitării

ART. 542 Noul cod de procedura penala 2014 Acţiunea în regres Procedura reabilitării

(1) În cazul în care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 541, precum şi în situaţia în care statul român a fost condamnat de către o instanţă internaţională pentru vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 538 şi 539, acţiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi îndreptată împotriva persoanei care, cu rea-credinţă sau din culpă gravă, a provocat situaţia generatoare de daune sau împotriva instituţiei la care aceasta este asigurată pentru despăgubiri în caz de prejudicii provocate în exerciţiul profesiunii.

    (2) Statul trebuie să dovedească în cadrul acţiunii în regres, prin ordonanţa procurorului sau hotărâre penală definitivă, că cel asigurat în condiţiile alin. (1) a produs cu rea-credinţă sau din culpă gravă profesională eroarea judiciară sau privarea nelegală de libertate cauzatoare de prejudicii.

Art. 32 Codul Silvic 2014 Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor

Art. 32 Codul Silvic 2014 Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor

CAPITOLUL III
Reconstrucţia ecologică, regenerarea şi îngrijirea pădurilor

Art. 32

(1) În cazul în care proprietarul nu îşi îndeplineşte obligaţia prevăzută la art. 17 alin. (2) lit. c) din motive imputabile, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, după somaţie, asigură, prin ocoale silvice sau prin societăţi comerciale atestate, executarea lucrărilor de împădurire şi de întreţinere, pe bază de deviz, până la închiderea stării de masiv, contravaloarea acestor lucrări fiind suportată de proprietar.

(2) Devizul lucrărilor prevăzut la alin. (1), întocmit de ocolul silvic sau de societatea comercială atestată şi aprobat de unităţile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, se comunică proprietarului.

(3) Devizul prevăzut la alin. (1), acceptat în mod expres sau necontestat de proprietar în termen de 30 de zile calendaristice, constituie temei pentru executarea lucrărilor de regenerare.

(4) Contravaloarea lucrărilor de regenerare efectuate şi recepţionate în conformitate cu devizul aprobat este suportată de la bugetul de stat, până la recuperarea creanţei de la proprietar.

(5) Creanţa prevăzută la alin. (4) se recuperează prin executare silită, potrivit procedurii de recuperare a creanţelor bugetare, cu prioritate asupra terenului regenerat.

Anexa Noul Cod de Procedura Fiscala 2014

Anexa Noul Cod de Procedura Fiscala 2014

Anexa

Art. II

(1) Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică actelor de procedură îndeplinite începând cu această dată. Prin excepţie, dispoziţiile art. 1091 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare , se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare prezenta lege.

(2) Suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă de organul de soluţionare a contestaţiei înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi continuă să îşi producă efectele până la soluţionarea contestaţiei.

Art. III

Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu următoarele excepţii:

a) dispoziţiile art. 174 19 şi 17424 de la pct. 36 al art. I , care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I;

b) pct. 2-4 , 9 , 12 şi 36 , cu excepţiile prevăzute la lit. a), ale art. I, care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.

Art. IV

(1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă dispoziţiile art. 261 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.

(2) Pe data de 1 ianuarie 2007 se abrogă:

a) dispoziţiile art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi ale art. 12 alin. (2) din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004;

c) dispoziţiile art. 1711 alin. (4) teza a doua din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă.

NOTĂ:

Reproducem mai jos dispoziţiile tranzitorii şi finale ale actelor normative modificatoare ale OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005, precum şi nota de transpunere a directivelor, care nu sunt încorporate în textul republicat al acesteia.

1. Art. II din Legea nr. 158/2006 privind aprobarea OUG 165/2005 pentru modificarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 23 mai 2006:

2. Art. III şi IV din Ordonanţa Guvernului nr. 35/2006 pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 31 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 505/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.054 din 30 decembrie 2006.

3. Nota de transpunere a directivelor din cuprinsul OG 35/2006 pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 675 din 7 august 2006, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 31 august 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 505/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1054 din 30 decembrie 2006:

Art. I. pct. 36 din prezenta ordonanţă transpune Directiva Consiliului 76/308/CEE privind asistenţa mutuală în materie de recuperare a creanţelor privind anumite cotizaţii, drepturi, taxe şi alte măsuri, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 073 din 19 martie 1976, amendată prin: Directiva Consiliului 79/1071/CEE şi Directiva Consiliului 2001/44/CE.

Art. I. pct. 36 din prezenta ordonanţă transpune şi Directiva Comisiei 2002/94/CE de stabilire a normelor de aplicare a anumitor dispoziţii din Directiva Consiliului 76/308/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 337 din 13 decembrie 2002, cu excepţia anexelor I-IV, care vor fi transpuse prin ordin al ministrului finanţelor publice pentru aprobarea formularelor utilizate pentru recuperarea creanţelor, în sensul cap. XIII din titlul VIII al Codului de procedură fiscală.

ARTICOLUL 181 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Autoritatea competentă din România Dispoziţii generale Aspecte internaţionale

ARTICOLUL 181 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Autoritatea competentă din România Dispoziţii generale Aspecte internaţionale

CAPITOLUL XIII
Aspecte internaţionale

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

ARTICOLUL 181

Autoritatea competentă din România

(1) Autorităţile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol sunt:

a) pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. a), b), e), f) şi h), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

b) abrogată;

c) pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. c)-f) care se datorează în cadrul operaţiunilor vamale, Autoritatea Naţională a Vămilor;

d) pentru creanţele prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. g), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi autorităţile administraţiei publice locale, după caz.

(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt competente şi pentru recuperarea dobânzilor, majorărilor de întârziere, penalităţilor şi amenzilor administrative, precum şi cheltuielilor prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. i), aferente creanţelor principale pentru a căror recuperare sunt competente.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

Legea 188/2011 – privind gestionarea taxelor colectate în cadrul aplicării politicii agricole comune şi care fac parte din sistemul de finanţare al fondurilor europene pentru agricultură, precum şi din sistemul resurselor proprii al Uniunii Europene din 24 octombrie 2011, Monitorul Oficial 763/2011;

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Anularea creanţelor fiscale Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

ARTICOLUL 178 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Anularea creanţelor fiscale Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

CAPITOLUL XII
Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi

ARTICOLUL 178

Anularea creanţelor fiscale

(1) În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somaţiei şi a adresei de înfiinţare a popririi sunt suportate de organul fiscal.

(2) Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori.

(3) În cazul creanţelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (2) reprezintă limita maximă până la care, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1781

Scopul

Prezentul capitol stabileşte norme privind asistenţa în vederea recuperării în România a unor creanţe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum şi asistenţa în vederea recuperării într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creanţelor stabilite în România.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1782

Sfera de aplicare

(1) Prezentul capitol se aplică următoarelor creanţe:

a) tuturor taxelor, impozitelor şi drepturilor de orice fel prelevate de către un stat membru sau în numele acestuia ori de către subdiviziunile sale teritoriale sau administrative, inclusiv autorităţi locale, sau în numele acestora ori în numele Uniunii Europene;

b) rambursărilor, intervenţiilor şi altor măsuri care fac parte din sistemul de finanţare integrală sau parţială a Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA) şi a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), inclusiv sumelor care se percep în legătură cu aceste acţiuni;

c) prelevărilor şi altor drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a pieţei din sectorul zahărului.

(2) Prezentul capitol se aplică şi pentru:

a) sancţiunile administrative, amenzile, taxele şi suprataxele în legătură cu creanţele pentru care se poate solicita asistenţă reciprocă potrivit alin. (1), care sunt stabilite de autorităţile administrative responsabile de perceperea taxelor, impozitelor sau drepturilor în cauză sau de desfăşurarea de anchete administrative în privinţa acestora ori care sunt confirmate de organismele administrative sau judiciare la cererea autorităţilor administrative menţionate;

b) taxele pentru certificate şi alte documente similare emise în legătură cu procedurile administrative privind taxele, impozitele şi drepturile;

c) dobânzile, majorările de întârziere, penalităţile de întârziere şi costurile în legătură cu creanţele pentru care poate fi solicitată asistenţă reciprocă potrivit alin. (1) ori potrivit lit. a) sau b) a prezentului alineat, după caz.

(3) Prezentul capitol nu se aplică:

a) contribuţiilor obligatorii la sistemul de securitate socială care trebuie plătite fie statului membru sau unei subdiviziuni a acestuia, fie instituţiilor de securitate socială de drept public;

b) taxelor care nu sunt prevăzute la alin. (2);

c) drepturilor de natură contractuală, cum ar fi sumele stabilite pentru utilităţi publice;

d) sancţiunilor cu caracter penal impuse în cadrul unei proceduri penale sau altor sancţiuni cu caracter penal care nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (2) lit. a).

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1783

Definiţii

În sensul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) autoritate solicitantă – un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de legătură al unui stat membru care transmite o cerere de asistenţă cu privire la o creanţă prevăzută la art. 1782;

b) autoritate solicitată – un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de legătură al unui stat membru căruia îi este transmisă o cerere de asistenţă;

c) persoană – orice persoană fizică sau juridică, orice asociere de persoane căreia îi este recunoscută, prin lege, capacitatea de a încheia acte juridice, dar care nu are statut de persoană juridică, sau orice altă entitate, indiferent de natura ori forma acesteia, fie că are sau nu personalitate juridică, ce deţine ori gestionează active care, alături de venitul generat de acestea, sunt supuse unor taxe, impozite sau drepturi care fac obiectul prezentului capitol;

d) mijloace electronice – utilizarea unui echipament electronic pentru procesarea, inclusiv compresia digitală, şi stocarea datelor şi utilizarea transmisiei prin fir, a transmisiei radio, a tehnologiilor optice sau a altor mijloace electromagnetice;

e) reţea RCC – platforma comună bazată pe reţeaua comună de comunicaţii (RCC) dezvoltată de Uniunea Europeană pentru toate transmisiile prin mijloace electronice între autorităţile competente din domeniul vamal şi fiscal.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1784

Autoritatea competentă din România

(1) Autorităţile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol sunt:

a) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, pentru creanţele prevăzute la art. 1782 alin. (1) lit. a) şi b), cu excepţia creanţelor prevăzute la lit. b);

b) Autoritatea Naţională a Vămilor, pentru creanţele prevăzute la art. 1782 alin. (1) lit. a) şi b) care se datorează în cadrul operaţiunilor vamale;

c) Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru creanţele prevăzute la art. 1782 alin. (1) lit. c).

(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt competente şi pentru asistenţă la recuperarea creanţelor prevăzute la art. 1782 alin. (2), aferente creanţelor principale pentru a căror asistenţă la recuperare sunt competente.

(3) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se desemnează biroul central de legătură, care este responsabil pentru contactele cu alte state membre în domeniul asistenţei reciproce care face obiectul prezentului capitol, precum şi pentru contactele cu Comisia Europeană.

(4) Autorităţile competente din România pot desemna birouri de legătură care să fie responsabile de contactele cu alte state membre în materie de asistenţă reciprocă în ceea ce priveşte unul sau mai multe tipuri sau categorii specifice de taxe, impozite şi drepturi prevăzute la art. 1782.

(5) În cazul în care un birou de legătură primeşte o cerere de asistenţă reciprocă ce necesită măsuri care nu ţin de competenţa ce i-a fost atribuită, acesta înaintează cererea, fără întârziere, biroului competent, dacă este cunoscut, sau biroului central de legătură şi informează autoritatea solicitantă în consecinţă.

(6) Autorităţile competente din România informează Comisia cu privire la biroul său central de legătură şi la orice birouri de legătură pe care le-a desemnat.

(7) Toate comunicările sunt trimise de către biroul central de legătură sau în numele acestuia, de la caz la caz, cu acordul biroului central de legătură, asigurându-se eficienţa comunicării.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1785

Furnizarea de informaţii

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată furnizează orice informaţii pe care le apreciază că sunt relevante pentru autoritatea solicitantă, în vederea recuperării creanţelor sale prevăzute la art. 1782. În scopul furnizării acestor informaţii, autoritatea solicitată asigură realizarea oricăror anchete administrative necesare pentru obţinerea acestora.

(2) Autoritatea solicitată nu este obligată să furnizeze informaţii:

a) pe care nu le-ar putea obţine în vederea recuperării creanţelor similare născute în statul membru solicitat;

b) care ar divulga un secret comercial, industrial sau profesional;

c) a căror divulgare ar aduce atingere securităţii statului membru solicitat sau ar fi contrare ordinii publice a acestuia.

(3) Autoritatea solicitată nu poate refuza furnizarea de informaţii pentru simplul motiv că aceste informaţii sunt deţinute de o bancă, de o altă instituţie financiară, de o persoană desemnată sau care acţionează în calitate de agent ori de administrator sau că informaţiile respective se referă la participaţiile la capitalul unei persoane.

(4) Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele de refuz al unei cereri de informaţii.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1786

Schimbul de informaţii fără cerere prealabilă

În cazul în care urmează să se efectueze o rambursare/restituire de impozite, taxe sau drepturi, altele decât taxa pe valoarea adăugată, către o persoană stabilită ori având domiciliul într-un alt stat membru, statul membru din care urmează să se efectueze rambursarea/restituirea poate informa statul membru unde este stabilită sau unde îşi are domiciliul persoana respectivă cu privire la rambursarea/restituirea ce urmează a se efectua.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1787

Prezenţa în birourile administrative şi participarea la anchetele administrative

(1) Prin acord între autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată şi în concordanţă cu procedurile stabilite de autoritatea solicitată, funcţionarii autorizaţi de autoritatea solicitantă pot, în vederea promovării asistenţei reciproce prevăzute de prezentul capitol:

a) să fie prezenţi în birourile în care autorităţile administrative ale statului membru solicitat îşi desfăşoară activitatea;

b) să fie prezenţi la anchetele administrative efectuate pe teritoriul statului membru solicitat;

c) să însoţească funcţionarii competenţi din statul membru solicitat în cursul procedurilor judiciare din respectivul stat membru.

(2) Acordul prevăzut la alin. (1) lit. b) poate prevedea ca funcţionarii din statul membru solicitant să poată intervieva persoane şi examina registre, în cazul în care legislaţia în vigoare în statul membru solicitat permite acest lucru.

(3) Funcţionarii autorizaţi de autoritatea solicitantă care utilizează posibilităţile oferite prin alin. (1) şi (2) sunt în măsură să prezinte în orice moment o împuternicire scrisă în care le sunt indicate identitatea şi calitatea oficială.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1788

Cererea de notificare a anumitor documente referitoare la creanţe

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată notifică persoanei căreia îi sunt destinate, denumită în continuare destinatar, toate actele şi deciziile, inclusiv pe cele de natură judiciară, privind o creanţă sau recuperarea acesteia, emise de statul membru solicitant.

(2) Cererea de notificare prevăzută la alin. (1) este însoţită de un formular-tip care conţine cel puţin următoarele informaţii:

a) numele, adresa şi orice alte informaţii utile pentru identificarea destinatarului;

b) scopul notificării şi termenul în care aceasta ar trebui efectuată;

c) o descriere a documentelor anexate, a tipului de creanţă şi a valorii creanţei pentru care se formulează cererea;

d) numele, adresa şi alte date de contact cu privire la biroul responsabil de documentele anexate şi, în cazul în care este diferit, biroul de la care se pot obţine informaţii suplimentare privind documentele notificate sau posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.

(3) Autoritatea solicitantă depune o cerere de notificare în temeiul prezentului capitol numai atunci când nu poate efectua notificarea în conformitate cu normele care reglementează notificarea documentului în cauză în statul membru solicitant sau atunci când o astfel de notificare ar cauza dificultăţi disproporţionate.

(4) Autoritatea solicitată informează de îndată autoritatea solicitantă în privinţa oricărei acţiuni întreprinse în urma cererii de notificare, în special în legătură cu data notificării documentului către destinatar.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 1789

Mijloace de notificare

(1) Autoritatea solicitată se asigură că procedura de notificare în statul membru solicitat se efectuează potrivit reglementărilor legale şi practicilor administrative naţionale în vigoare în statul membru solicitat.

(2) Prevederile alin. (1) nu aduc atingere niciunei alte forme de notificare utilizate de o autoritate competentă a statului membru solicitant, în conformitate cu normele în vigoare în respectivul stat membru.

(3) O autoritate competentă stabilită pe teritoriul statului membru solicitant poate notifica direct orice document prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică unei persoane dintr-un alt stat membru.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 10

Cererea de recuperare

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată recuperează creanţele care fac obiectul unui titlu ce permite executarea în statul membru solicitant.

(2) De îndată ce autoritatea solicitantă are cunoştinţă despre orice informaţii relevante cu privire la cazul care a motivat cererea de recuperare, aceasta le transmite autorităţii solicitate.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 11

Condiţii aplicabile cererilor de recuperare

(1) Autoritatea solicitantă nu poate formula o cerere de recuperare dacă şi atâta vreme cât creanţa şi/sau titlul care permite executarea acesteia în statul membru solicitant sunt contestate în statul membru respectiv, cu excepţia cazurilor în care se aplică art. 178 14 alin. (6).

(2) Înainte ca autoritatea solicitantă să formuleze o cerere de recuperare se aplică procedurile de recuperare adecvate disponibile în statul membru solicitant, cu următoarele excepţii:

a) atunci când este evident că nu există active pentru recuperare în statul membru solicitant sau că astfel de proceduri nu vor duce la plata integrală a creanţei şi că autoritatea solicitantă deţine informaţii specifice care indică faptul că persoana în cauză are active în statul membru solicitat;

b) atunci când aplicarea unor astfel de proceduri în statul membru solicitant ar cauza dificultăţi disproporţionate.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 12

Titlul executoriu şi alte documente însoţitoare

(1) Orice cerere de recuperare este însoţită de un titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat. Acest titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat reflectă conţinutul principal al titlului iniţial care permite executarea şi constituie baza unică a măsurilor asigurătorii şi de recuperare luate în statul membru solicitat. Acesta nu face obiectul niciunui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în respectivul stat membru.

(2) Titlul uniform care permite executarea conţine cel puţin următoarele informaţii:

a) informaţii relevante pentru identificarea titlului iniţial care permite executarea, o descriere a creanţei, inclusiv natura acesteia, perioada acoperită de creanţă, orice date relevante pentru procesul de executare şi valoarea creanţei şi diferitele componente ale acesteia, precum creanţa principală şi creanţele fiscale accesorii datorate;

b) numele, adresa şi alte informaţii utile pentru identificarea debitorului;

c) numele, adresa şi alte date de contact cu privire la biroul responsabil de evaluarea creanţei şi, în cazul în care acesta este diferit, biroul de la care se pot obţine informaţii suplimentare privind creanţa sau posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.

(3) Cererea de recuperare a unei creanţe poate fi însoţită de alte documente referitoare la creanţă emise de statul membru solicitant.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 13

Recuperarea creanţei

(1) În scopul recuperării creanţei în statul membru solicitat, orice creanţă pentru care a fost formulată o cerere de recuperare este tratată ca şi când ar fi o creanţă a statului membru solicitat, cu excepţia cazului în care prezentul capitol prevede altfel. Autoritatea solicitată utilizează prerogativele conferite şi procedurile legale din statul membru solicitat aplicabile creanţelor cu privire la aceleaşi taxe, impozite sau drepturi ori, în absenţa acestora, cu privire la taxe, impozite sau drepturi similare, cu excepţia cazului în care prezentul capitol prevede altfel.

(2) Dacă autoritatea solicitată consideră că pe teritoriul statului său nu se colectează taxe, impozite sau drepturi identice ori similare, aceasta utilizează prerogativele conferite şi procedurile legale din statul membru solicitat aplicabile creanţelor rezultate din impozitul pe venitul persoanelor fizice, cu excepţia cazului în care prezentul capitol prevede altfel.

(3) Statul membru solicitat nu este obligat să acorde creanţelor altor state membre preferinţele acordate pentru creanţe similare apărute în respectivul stat membru, cu excepţia cazurilor în care statele membre vizate convin altfel sau există dispoziţii contrare în legislaţia statului membru solicitat. Un stat membru care acordă preferinţe pentru creanţe altui stat membru nu poate refuza acordarea aceloraşi facilităţi pentru aceleaşi creanţe sau pentru creanţe similare altor state membre, în aceleaşi condiţii.

(4) Statul membru solicitat recuperează creanţa în moneda sa naţională.

(5) Autoritatea solicitată informează cu diligenţa necesară autoritatea solicitantă cu privire la orice acţiune întreprinsă cu privire la cererea de recuperare.

(6) Începând cu data la care este primită cererea de recuperare, autoritatea solicitată percepe dobânzi pentru plata cu întârziere, potrivit legislaţiei în vigoare în statul membru solicitat. În cazul României sunt aplicabile prevederile art. 120.

(7) Autoritatea solicitată poate, în cazul în care legislaţia în vigoare în statul membru solicitat permite acest lucru, să acorde debitorului un termen de plată sau să acorde pentru aceste creanţe eşalonarea la plată şi să perceapă dobândă în acest sens. Autoritatea solicitată informează ulterior autoritatea solicitantă cu privire la orice astfel de decizie.

(8) Fără a aduce atingere art. 178 20 alin. (1), autoritatea solicitată îi transferă autorităţii solicitante sumele recuperate aferente creanţei, precum şi dobânzile prevăzute la alin. (6) şi (7).

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 14

Litigii

(1) Litigiile cu privire la creanţă, la titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau la titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat şi litigiile legate de validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitant sunt de competenţa autorităţilor competente ale statului membru solicitant. Dacă, în cursul procedurii de recuperare, creanţa, titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat este contestat(ă) de o parte interesată, autoritatea solicitată informează respectiva parte interesată că o astfel de acţiune trebuie introdusă de aceasta din urmă în faţa autorităţii competente a statului membru solicitant, potrivit legislaţiei în vigoare în statul respectiv.

(2) Litigiile cu privire la măsurile de executare luate în statul membru solicitat sau cu privire la validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitat sunt introduse în faţa organismului competent pentru soluţionarea litigiului al statului membru respectiv, potrivit legislaţiei în vigoare a acestui stat.

(3) Atunci când una dintre acţiunile prevăzute la alin. (1) a fost introdusă în faţa organismului competent al statului membru solicitant, autoritatea solicitantă informează autoritatea solicitată cu privire la aceasta şi precizează care sunt elementele creanţei ce nu fac obiectul contestaţiei.

(4) De îndată ce autoritatea solicitată primeşte informaţiile prevăzute la alin. (3), fie din partea autorităţii solicitante, fie din partea părţii interesate, aceasta suspendă procedura de executare în ceea ce priveşte partea contestată a creanţei, în aşteptarea deciziei organismului competent în materie, cu excepţia cazurilor în care autoritatea solicitantă formulează o cerere contrară, potrivit alin. (6).

(5) La cererea autorităţii solicitante sau în cazul în care se consideră necesar de către autoritatea solicitată, fără să se aducă atingere art. 178 16, autoritatea solicitată poate recurge la măsuri asigurătorii pentru a garanta recuperarea, în măsura în care reglementările legale în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru.

(6) Potrivit reglementărilor legale şi practicilor administrative în vigoare în statul membru în care îşi are sediul, autoritatea solicitantă poate cere autorităţii solicitate să recupereze o creanţă contestată sau o parte contestată a creanţei, în măsura în care reglementările legale şi practicile administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru. Orice astfel de cerere se motivează. Dacă rezultatul ulterior al contestaţiei este favorabil debitorului, autoritatea solicitantă are obligaţia de a rambursa orice sumă recuperată, precum şi de a plăti orice compensaţie datorată, potrivit reglementărilor legale în vigoare în statul membru solicitat.

(7) Dacă autorităţile competente ale statului membru solicitant sau ale statului membru solicitat au iniţiat o procedură amiabilă, iar rezultatul procedurii poate afecta creanţa cu privire la care a fost solicitată asistenţă, măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate până la încheierea procedurii respective, cu excepţia cazurilor de urgenţă imediată datorate fraudei sau insolvenţei. În cazul în care măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate, sunt aplicabile prevederile alin. (5).

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 15

Modificarea sau retragerea cererii de asistenţă pentru recuperare

(1) Autoritatea solicitantă informează imediat autoritatea solicitată cu privire la orice modificare ulterioară adusă cererii sale de recuperare sau cu privire la retragerea cererii sale, precizând motivele modificării sau retragerii acesteia.

(2) Dacă modificarea cererii este rezultatul unei decizii luate de organismul competent prevăzut la art. 178 14 alin. (1), autoritatea solicitantă comunică decizia respectivă împreună cu un titlu uniform revizuit care permite executarea în statul membru solicitat. Autoritatea solicitată continuă măsurile de recuperare pe baza titlului revizuit. Măsurile asigurătorii sau de recuperare deja luate pe baza titlului uniform iniţial care permite executarea în statul membru solicitat pot continua pe baza titlului revizuit, cu excepţia cazului în care modificarea cererii se datorează lipsei de valabilitate a titlului iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau a titlului uniform iniţial care permite executarea în statul membru solicitat. Dispoziţiile art. 178 12 şi 17814 sunt aplicabile în mod corespunzător.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 16

Cererea de măsuri asigurătorii

(1) La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată ia măsurile asigurătorii necesare, dacă acestea sunt permise de legislaţia sa naţională şi în conformitate cu practicile sale administrative, pentru a asigura recuperarea în cazul în care creanţa sau titlul care permite executarea în statul membru solicitant este contestat(ă) la momentul formulării cererii sau în cazul în care creanţa nu face încă obiectul unui titlu care să permită executarea în statul membru solicitant, în măsura în care sunt, de asemenea, posibile măsuri asigurătorii, într-o situaţie similară, în temeiul legislaţiei naţionale şi al practicilor administrative ale statului membru solicitant. Documentul elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi referitor la creanţa pentru care se solicită asistenţa reciprocă, dacă este cazul, însoţeşte cererea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitat. Acest document nu face obiectul niciunui act de recunoaştere, completare sau înlocuire în statul membru solicitat.

(2) Cererea de măsuri asigurătorii poate fi însoţită de alte documente referitoare la creanţă, emise în statul membru solicitant.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 17

Normele aplicabile cererilor de măsuri asigurătorii

Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 178 16 sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 178 10 alin. (2), art. 178 13 alin. (1)-(5), art. 178 14 şi 17815.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 18

Limite ale obligaţiilor autorităţii solicitate

(1) Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţa prevăzută la art. 178 10-art. 178 16 dacă recuperarea creanţei este de natură să genereze, din cauza situaţiei debitorului, grave dificultăţi de ordin economic sau social în statul membru solicitat, în măsura în care reglementările legale şi practicile administrative în vigoare în respectivul stat membru permit o astfel de excepţie în cazul creanţelor naţionale.

(2) Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţa prevăzută la art. 1785 şi la art. 1787-17816 dacă cererea iniţială de asistenţă, potrivit art. 1785, 1787, 1788, 17810 sau 17816, este efectuată cu privire la creanţe care au o vechime mai mare de 5 ani, acest termen începând de la momentul scadenţei creanţei în statul membru solicitant şi până la momentul cererii iniţiale de asistenţă. În cazul în care creanţa sau titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sunt contestate, termenul de 5 ani începe din momentul în care în statul membru solicitant se stabileşte faptul că nu mai este posibilă contestarea creanţei sau a titlului care permite executarea. În cazul în care se acordă o amânare a plăţii sau un plan de eşalonare a plăţii de către autorităţile competente din statul membru solicitant, termenul de 5 ani începe din momentul în care întregul termen de plată a expirat. Cu toate acestea, în aceste cazuri, autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţă cu privire la creanţe care sunt mai vechi de 10 ani, termen calculat de la momentul scadenţei creanţei în statul membru solicitant.

(3) Un stat membru nu este obligat să acorde asistenţă dacă valoarea totală a creanţelor reglementate de prezentul capitol, pentru care se solicită asistenţă, este mai mică de 1.500 euro.

(4) Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele refuzului unei cereri de asistenţă.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 19

Aspecte privind prescripţia

(1) Aspectele privind termenele de prescripţie sunt reglementate exclusiv de legislaţia în vigoare în statul membru solicitant.

(2) În ceea ce priveşte suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie, toate demersurile efectuate în vederea recuperării creanţelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia, în temeiul unei cereri de asistenţă, care au drept efect suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie, în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul membru solicitat, sunt considerate a avea acelaşi efect în statul membru solicitant, cu condiţia ca efectul corespunzător să fie prevăzut în reglementările legale în vigoare în statul membru solicitant.

(3) Dacă suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie nu este posibilă în temeiul reglementărilor legale în vigoare în statul membru solicitat, toate demersurile efectuate în vederea recuperării creanţelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia în temeiul unei cereri de asistenţă care, dacă ar fi fost efectuate de către autoritatea solicitantă în propriul stat membru sau în numele acesteia, ar fi dus la suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie, potrivit legislaţiei în vigoare în statul membru solicitant, sunt considerate a fi fost efectuate în statul membru solicitant, în ceea ce priveşte efectul respectiv.

(4) Prevederile alin. (2) şi (3) nu afectează dreptul autorităţilor competente din statul membru solicitant de a lua măsuri pentru a suspenda, întrerupe sau prelungi termenul de prescripţie, potrivit reglementărilor în vigoare în statul membru respectiv.

(5) Autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată se informează reciproc cu privire la orice acţiune care întrerupe, suspendă sau prelungeşte termenul de prescripţie a creanţei pentru care au fost solicitate măsuri asigurătorii sau de recuperare sau care poate produce acest efect.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 20

Costuri

(1) În plus faţă de sumele prevăzute la art. 178 13 alin. (8), autoritatea solicitată urmăreşte să recupereze de la debitor cheltuielile legate de recuperare pe care le-a suportat şi le reţine, potrivit reglementărilor legale în vigoare din statul membru solicitat.

(2) Statele membre renunţă reciproc la toate cererile privind rambursarea cheltuielilor rezultate din asistenţa reciprocă pe care şi-o acordă potrivit prezentului capitol.

(3) Cu toate acestea, în cazul unor recuperări care creează dificultăţi deosebite, care implică cheltuieli foarte mari sau care se referă la crima organizată, autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată pot să convină asupra unor modalităţi de rambursare specifice cazurilor în speţă.

(4) Fără a aduce atingere alin. (2) şi (3), statul membru solicitant rămâne răspunzător faţă de statul membru solicitat pentru toate cheltuielile şi toate pierderile suportate în legătură cu acţiunile recunoscute ca fiind nejustificate, în ceea ce priveşte fie fondul creanţei, fie valabilitatea titlului emis de autoritatea solicitantă care permite executarea şi/sau aplicarea de măsuri asigurătorii.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 21

Formulare-tip şi mijloace de comunicare

(1) Cererile de informaţii în temeiul art. 1785 alin. (1), cererile de notificare în temeiul art. 1788 alin. (1), cererile de recuperare în temeiul art. 178 10 alin. (1) sau cererile de măsuri asigurătorii în temeiul art. 178 16 alin. (1) se transmit prin mijloace electronice, utilizându-se un formular-tip, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice. În măsura posibilului, aceste formulare se folosesc şi pentru comunicările ulterioare cu privire la cerere.

(2) Titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat, documentul care permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi celelalte documente prevăzute la art. 178 12 şi 17816 se transmit, de asemenea, prin mijloace electronice, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.

(3) Formularul-tip poate fi însoţit, dacă este cazul, de rapoarte, declaraţii şi orice alte documente sau de copii certificate pentru conformitate sau extrase din acestea, care sunt, de asemenea, transmise pe cale electronică, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice.

(4) Formularele-tip şi comunicările pe cale electronică pot, de asemenea, să fie utilizate pentru schimbul de informaţii în temeiul art. 1786.

(5) Dispoziţiile alin. (1)-(4) nu se aplică informaţiilor şi documentaţiei obţinute prin prezenţa în birourile administrative dintr-un alt stat membru sau prin participarea la anchetele administrative dintr-un alt stat membru, potrivit art. 1787.

(6) În cazul în care comunicările nu se efectuează pe cale electronică sau prin intermediul formularelor-tip, acest lucru nu va afecta valabilitatea informaţiilor obţinute sau a măsurilor luate pentru executarea cererii de asistenţă.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 22

Limba utilizată

(1) Toate cererile de asistenţă, formularele-tip pentru notificare şi titlurile uniforme care permit executarea în statul membru solicitat sunt trimise în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau sunt însoţite de o traducere în una dintre aceste limbi. Faptul că anumite părţi sunt scrise într-o limbă alta decât limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat nu afectează valabilitatea acestora sau a procedurii, în măsura în care acea limbă este stabilită de comun acord între statele membre interesate.

(2) Documentele a căror notificare este solicitată potrivit art. 1788 pot fi transmise autorităţii solicitate într-o limbă oficială a statului membru solicitant.

(3) În cazul în care o cerere este însoţită de alte documente decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2), autoritatea solicitată poate, dacă este necesar, să ceară autorităţii solicitante o traducere a acestor documente în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau în orice altă limbă asupra căreia statele membre interesate au convenit bilateral.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 23

Divulgarea informaţiilor şi a documentelor

(1) Informaţiile comunicate sub orice formă, în temeiul prezentului capitol, sunt reglementate de obligaţia păstrării secretului fiscal şi beneficiază de protecţia acordată informaţiilor similare în temeiul legislaţiei naţionale a statului membru care le-a primit. Astfel de informaţii pot fi utilizate în scopul aplicării de măsuri asigurătorii sau de executare în privinţa creanţelor care intră sub incidenţa prezentului capitol. De asemenea, astfel de informaţii pot fi utilizate pentru evaluarea şi impunerea contribuţiilor obligatorii la sistemul de securitate socială.

(2) Persoanele acreditate în mod corespunzător de Autoritatea de Acreditare de Securitate a Comisiei Europene pot avea acces la aceste informaţii numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru întreţinerea şi dezvoltarea reţelei RCC.

(3) Statul membru care furnizează informaţiile permite utilizarea acestora în alte scopuri decât cele prevăzute la alin. (1) în statul membru care primeşte informaţiile, în cazul în care, în temeiul legislaţiei statului membru care furnizează informaţiile, informaţiile pot fi utilizate în scopuri similare.

(4) În cazul în care autoritatea solicitantă sau solicitată consideră că informaţiile obţinute în temeiul prezentului capitol ar putea fi folositoare, în scopurile prevăzute la alin. (1), unui al treilea stat membru, ea poate să transmită respectivele informaţii acestui al treilea stat membru, cu condiţia ca transmiterea acestor informaţii să fie conformă cu normele şi procedurile stabilite în prezentul capitol. Aceasta informează statul membru de la care provin informaţiile cu privire la intenţia sa de a transmite informaţiile respective unui stat membru terţ. Statul membru de la care provin informaţiile se poate opune acestei transmiteri a informaţiilor, în termen de 10 zile lucrătoare de la data la care a primit comunicarea din partea statului membru care doreşte să transmită informaţiile.

(5) Permisiunea de a utiliza, în temeiul alin. (3), informaţii care au fost transmise în temeiul alin. (4) poate fi acordată numai de către statul membru de unde provin informaţiile.

(6) Informaţiile comunicate sub orice formă în temeiul prezentului capitol pot fi invocate sau utilizate drept probe de toate autorităţile din statul membru care primeşte informaţiile, pe aceeaşi bază ca şi informaţiile similare obţinute în respectivul stat.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 24

Aplicarea altor acorduri privind asistenţa

(1) Prezentul capitol nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligaţii de furnizare de asistenţă mai extinsă, care decurge din acorduri sau înţelegeri bilaterale ori multilaterale, inclusiv în domeniul notificării actelor judiciare sau extrajudiciare.

(2) În cazul în care România încheie astfel de acorduri sau înţelegeri bilaterale ori multilaterale cu privire la aspecte reglementate de prezentul capitol şi care nu se referă la cazuri individuale, informează fără întârziere Comisia în acest sens.

(3) Atunci când acordă asistenţă reciprocă mai extinsă în temeiul unui acord sau al unei înţelegeri bilateral(e) ori multilateral(e), România poate utiliza reţeaua de comunicaţii electronice şi formularele-tip adoptate pentru punerea în aplicare a prezentului capitol.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 25

Norme de aplicare

Normele de aplicare a dispoziţiilor art. 1784 alin. (3) şi (4), art. 1785 alin. (1), art. 1788, art. 178 10, art. 178 12 alin. (1) şi (2), art. 178 13 alin. (5)-(8), art. 178 15, art. 178 16 alin. (1) şi ale art. 178 21 alin. (1)-(4) sunt normele aprobate de Comisie.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 178 26

Raportare

(1) România, prin intermediul biroului central de legătură, informează Comisia anual, cel târziu până la 31 martie, cu privire la următoarele:

a) numărul de cereri de informaţii, de comunicare şi de recuperare sau de măsuri asigurătorii transmise fiecărui stat membru solicitat şi primite de la fiecare stat membru solicitant în fiecare an;

b) valoarea creanţelor pentru care se solicită asistenţă pentru recuperare şi sumele recuperate.

(2) România, prin intermediul biroului central de legătură, poate furniza, de asemenea, orice alte informaţii care ar putea fi folositoare pentru a evalua asistenţa reciprocă oferită în temeiul prezentului capitol.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OG 29/2011 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 31 august 2011, Monitorul Oficial 626/2011;

ARTICOLUL 160 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor Valorificarea bunurilor Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

ARTICOLUL 160 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor Valorificarea bunurilor Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

CAPITOLUL VIII
Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită

SECŢIUNEA a 6-a
Valorificarea bunurilor
ARTICOLUL 160

Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor

(1) Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă va achita preţul propus.

(2) Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare.

(3) Organul de executare, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), va comunica aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului va fi virat de cumpărător.

(4) Indisponibilizarea prevăzută la art. 151 alin. (9) şi (10) se ridică după creditarea contului bugetar menţionat la alin. (3).

ARTICOLUL 121 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere

ARTICOLUL 121 Noul Cod de Procedura Fiscala 2014 Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere

CAPITOLUL III
Dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de întârziere

ARTICOLUL 121

Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară

(1) Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului plătitorului nu îl exonerează pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 120 şi 1201, după termenul de 3 zile.

(2) Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de unităţile bancare, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere prevăzute la alin. (1), plătitorul se poate îndrepta împotriva unităţii bancare respective.

OUG 92 2003 Codul de procedură fiscala actualizat prin:

OUG 39/2010 – pentru modificarea şi completarea OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din 21 aprilie 2010, Monitorul Oficial 278/2010;

Art. 285 Cod Fiscal 2014 Facilităţi comune

Art. 285 Cod Fiscal 2014 Facilităţi comune

CAPITOLUL XI
Facilităţi comune

Art. 285

Facilităţi pentru persoanele juridice

(1) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe locale precizate la art. 282 şi art. 283 nu se aplică:

a) oricărei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice;

b) fundaţiilor testamentare constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, dezvolta şi ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural;

c) organizaţiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire, activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii.

(2) Impozitul pe clădiri şi impozitul pe terenurile acestora se reduc cu 50% pentru acele imobile situate pe litoralul Mării Negre deţinute de persoane juridice şi care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de minimum 6 luni în cursul unui an calendaristic.

(3) Impozitul pe clădiri se reduce cu 50% pentru clădirile nou construite deţinute de cooperaţiile de consum sau meşteşugăreşti, dar numai pentru primii 5 ani de la data achiziţiei clădirii.

(4) Nu se datorează impozit pe teren pentru terenurile forestiere administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, cu excepţia celor folosite în scop economic.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 30/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 31 august 2011, Monitorul Oficial 627/2011;

OUG 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, Monitorul Oficial 705/2008;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 2851

Scutiri şi facilităţi pentru persoanele juridice

Elementele infrastructurii feroviare publice, inclusiv terenurile pe care sunt amplasate, precum şi terenurile destinate acestui scop, sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi a taxei pentru eliberarea autorizaţiei de construire.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

Art. 155. Cod Fiscal 2014 Obligaţii

Art. 155. Cod Fiscal 2014 Obligaţii

CAPITOLUL XIII
Obligaţii

Art. 155.

Facturarea

(1) În înţelesul prezentului titlu sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe suport hârtie ori în format electronic, dacă acestea îndeplinesc condiţiile stabilite în prezentul articol.

(2) Orice document sau mesaj care modifică şi care se referă în mod specific şi fără ambiguităţi la factura iniţială are acelaşi regim juridic ca şi o factură.

(3) În înţelesul prezentului titlu, prin factură electronică se înţelege o factură care conţine informaţiile solicitate în prezentul articol şi care a fost emisă şi primită în format electronic.

(4) Fără să contravină prevederilor alin. (30)-(34) se aplică următoarele reguli de facturare:

a) pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133, facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol. Pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării nu se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133, facturarea face obiectul normelor aplicabile în statele membre în care are loc livrarea de bunuri/prestarea de servicii;

b) prin excepţie de la prevederile lit. a):

1. pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art. 1251alin. (2), facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol dacă furnizorul/prestatorul nu este stabilit în statul membru în care are loc livrarea bunurilor ori prestarea serviciilor, conform prevederilor art. 132 şi 133, şi persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i se livrează bunurile sau i se prestează serviciile;

2. pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform art. 132 şi 133, efectuate de un furnizor/prestator care nu este stabilit în România, dar este stabilit în Comunitate, conform prevederilor art. 1251alin. (2), iar persoana obligată la plata taxei conform art. 150 este beneficiarul către care s-au efectuat respectivele livrări/prestări, facturarea face obiectul normelor aplicabile în statul membru în care este stabilit furnizorul/prestatorul.

În situaţia în care beneficiarul este persoana care emite factura în numele şi în contul furnizorului/prestatorului conform prevederilor alin. (17), se aplică prevederile lit. a);

c) prin excepţie de la prevederile lit. a), pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate de o persoană impozabilă stabilită în România în sensul art. 1251alin. (2), facturarea face obiectul prevederilor prezentului articol dacă livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor nu are loc în Comunitate în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133.

(5) Persoana impozabilă trebuie să emită o factură către fiecare beneficiar, în următoarele situaţii:

a) pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate;

b) pentru fiecare vânzare la distanţă pe care a efectuat-o, în condiţiile art. 132 alin. (2) şi (3);

c) pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condiţiile art. 143 alin. (2) lit. a)-c);

d) pentru orice avans încasat în legătură cu una dintre operaţiunile menţionate la lit. a) şi b).

(6) Prin excepţie de la alin. (5) lit. a) şi d), persoana impozabilă nu are obligaţia emiterii de facturi pentru operaţiunile scutite fără drept de deducere a taxei conform art. 141 alin. (1) şi (2).

(7) Persoana înregistrată conform art. 153 trebuie să autofactureze, în termenul prevăzut la alin. (15), fiecare livrare de bunuri sau prestare de servicii către sine.

(8) Persoana impozabilă trebuie să emită o autofactură, în termenul prevăzut la alin. (14), pentru fiecare transfer efectuat în alt stat membru, în condiţiile prevăzute la art. 128 alin. (10), şi pentru fiecare operaţiune asimilată unei achiziţii intracomunitare de bunuri efectuate în România în condiţiile prevăzute la art. 1301alin. (2) lit. a).

(9) Prin excepţie de la prevederile alin. (5) lit. a), persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii pentru următoarele operaţiuni, cu excepţia cazului în care beneficiarul solicită factura:

a) livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către populaţie, pentru care este obligatorie emiterea de bonuri fiscale, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele menţionate la lit. a), furnizate către beneficiari persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, pentru care este obligatorie emiterea de documente legal aprobate, fără nominalizarea cumpărătorului, cum ar fi: transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau abonamentelor, accesul pe baza de bilet la: spectacole, muzee, cinematografe, evenimente sportive, târguri, expoziţii;

c) livrările de bunuri şi prestările de servicii, altele decât cele menţionate la lit. a) şi b), furnizate către beneficiari, persoane neimpozabile, altele decât persoanele juridice neimpozabile, care prin natura lor nu permit furnizorului/prestatorului identificarea beneficiarului, cum sunt: livrările de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate, servicii de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice preplătite. Prin norme se vor stabili documentele pe care furnizorii/prestatorii trebuie să le întocmească în vederea determinării corecte a bazei de impozitare şi a taxei colectate pentru astfel de operaţiuni.

(10) Persoana impozabilă care nu are obligaţia de a emite facturi conform prezentului articol poate opta pentru emiterea facturii.

(11) Persoana impozabilă care are obligaţia de a emite facturi conform prezentului articol, precum şi persoana impozabilă care optează pentru emiterea facturii potrivit alin. (10) pot emite facturi simplificate în oricare dintre următoarele situaţii:

a) atunci când valoarea facturilor, inclusiv TVA, nu este mai mare de 100 euro. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii facturii este cursul prevăzut la art. 1391;

b) în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură conform alin. (2).

(12) În urma consultării Comitetului TVA instituit în temeiul prevederilor art. 398 din Directiva 112, prin ordin al ministrului finanţelor publice se aprobă ca persoana impozabilă care are obligaţia de a emite facturi conform prezentului articol, precum şi persoana impozabilă care optează pentru emiterea facturii potrivit alin. (10) să înscrie în facturi doar informaţiile prevăzute la alin. (20), în următoarele cazuri, conform procedurii stabilite prin norme:

a) valoarea facturii, inclusiv TVA, este mai mare de 100 euro, dar mai mică de 400 euro. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea în euro a valorii facturii este cursul prevăzut la art. 1391; sau

b) în cazul în care practica administrativă ori comercială din sectorul de activitate implicat sau condiţiile tehnice de emitere a facturilor face/fac ca respectarea tuturor obligaţiilor menţionate la alin. (19) sau la alin. (22) să fie extrem de dificilă.

(13) Prevederile alin. (11) şi (12) nu se aplică în cazul operaţiunilor prevăzute la alin. (5) lit. b) şi c) sau atunci când persoana impozabilă, care este stabilită în România, efectuează livrarea de bunuri ori prestarea de servicii pentru care taxa este datorată în alt stat membru, în care această persoană nu este stabilită, iar persoana obligată la plata TVA este persoana căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile în acest alt stat membru.

(14) Pentru livrările intracomunitare de bunuri efectuate în condiţiile art. 143 alin. (2), persoana impozabilă are obligaţia de a emite o factură cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei.

(15) Pentru alte operaţiuni decât cele prevăzute la alin. (14), persoana impozabilă are obligaţia de a emite o factură cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să emită o factură pentru suma avansurilor încasate în legătură cu o livrare de bunuri/prestare de servicii cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a încasat avansurile, cu excepţia cazului în care factura a fost deja emisă.

(16) Persoana impozabilă poate întocmi o factură centralizatoare pentru mai multe livrări separate de bunuri, prestări separate de servicii, către acelaşi client, în următoarele condiţii:

a) să se refere la operaţiuni pentru care a luat naştere faptul generator de taxă sau pentru care au fost încasate avansuri într-o perioadă ce nu depăşeşte o lună calendaristică;

b) toate documentele emise la data livrării de bunuri, prestării de servicii sau încasării de avansuri să fie obligatoriu anexate la factura centralizatoare.

(17) Pot fi emise facturi de către beneficiar în numele şi în contul furnizorului/prestatorului în condiţiile stabilite prin norme.

(18) Pot fi emise facturi de către un terţ în numele şi în contul furnizorului/prestatorului în condiţiile stabilite prin norme, cu excepţia situaţiei în care partea terţă este stabilită într-o ţară cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă.

(19) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informaţii:

a) numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic;

b) data emiterii facturii;

c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;

d) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;

e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153, ale reprezentantului fiscal;

f) denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă;

g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art. 153 ale reprezentantului fiscal;

h) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularităţile prevăzute la art. 1251alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;

i) baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor ori, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ, în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar;

j) indicarea cotei de taxă aplicate şi a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcţie de cotele taxei;

k) în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele şi în contul furnizorului, menţiunea autofactură;

l) în cazul în care este aplicabilă o scutire de taxă, trimiterea la dispoziţiile aplicabile din prezentul titlu ori din Directiva 112 sau orice altă menţiune din care să rezulte că livrarea de bunuri ori prestarea de servicii face obiectul unei scutiri;

m) în cazul în care clientul este persoana obligată la plata TVA, menţiunea taxare inversă;

n) în cazul în care se aplică regimul special pentru agenţiile de turism, menţiunea regimul marjei – agenţii de turism;

o) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, una dintre menţiunile regimul marjei – bunuri second-hand, regimul marjei – opere de artă sau regimul marjei – obiecte de colecţie şi antichităţi, după caz;

p) în cazul în care exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, menţiunea TVA la încasare;

r) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori documente pentru aceeaşi operaţiune.

(20) Facturile emise în sistem simplificat în condiţiile prevăzute la alin. (11) şi (12) trebuie să conţină cel puţin următoarele informaţii:

a) data emiterii;

b) identificarea persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;

c) identificarea tipului de bunuri sau servicii furnizate;

d) suma taxei colectate sau informaţiile necesare pentru calcularea acesteia;

e) în cazul documentelor sau mesajelor tratate drept factură în conformitate cu prevederile alin. (2), o referire specifică şi clară la factura iniţială şi la detaliile specifice care se modifică.

(21) În situaţia prevăzută la alin. (4) lit. b) pct. 1, furnizorul/prestatorul stabilit în România poate să omită din factură informaţiile prevăzute la alin. (19) lit. i) şi j) şi să indice, în schimb, valoarea impozabilă a bunurilor livrate/serviciilor prestate, referindu-se la cantitatea sau volumul acestora şi la natura lor. În cazul aplicării prevederilor alin. (4) lit. b) pct. 2, factura emisă de furnizorul/prestatorul care nu este stabilit în România poate să nu conţină informaţiile prevăzute la echivalentul din Directiva 112 al alin. (19) lit. i) şi j).

(22) Sumele indicate pe factură se pot exprima în orice monedă cu condiţia ca valoarea TVA colectată să fie exprimată în lei. În situaţia în care valoarea taxei colectate este exprimată într-o altă monedă, aceasta va fi convertită în lei utilizând cursul de schimb prevăzut la art. 1391.

(23) Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar.

(24) Autenticitatea originii, integritatea conţinutului şi lizibilitatea unei facturi, indiferent că este pe suport hârtie sau în format electronic, trebuie garantate de la momentul emiterii până la sfârşitul perioadei de stocare a facturii. Fiecare persoană impozabilă stabileşte modul de garantare a autenticităţii originii, a integrităţii conţinutului şi a lizibilităţii facturii. Acest lucru poate fi realizat prin controale de gestiune care stabilesc o pistă fiabilă de audit între o factură şi o livrare de bunuri sau prestare de servicii. Autenticitatea originii înseamnă asigurarea identităţii furnizorului sau a emitentului facturii. Integritatea conţinutului înseamnă că nu a fost modificat conţinutul impus în conformitate cu prezentul articol.

(25) În afară de controalele de gestiune menţionate la alin. (24), alte exemple de tehnologii care asigură autenticitatea originii şi integrităţii conţinutului facturii electronice sunt:

a) o semnătură electronică avansată în sensul art. 2 alin. (2) din Directiva 1999/93/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind un cadru comunitar pentru semnăturile electronice, bazată pe un certificat calificat şi creată de un dispozitiv securizat de creare a semnăturii în sensul art. 2 alin. (6) şi (10) din Directiva 1999/93/CE;

b) un schimb electronic de date (electronic data interchange – EDI), astfel cum a fost definit la art. 2 din anexa I la Recomandările Comisiei 1994/820/CE din 19 octombrie 1994 privind aspectele juridice ale schimbului electronic de date, în cazul în care acordul privind schimbul prevede utilizarea unor proceduri prin care se garantează autenticitatea originii şi integritatea datelor.

(26) În cazul facturilor emise prin mijloace electronice de furnizori/prestatori care sunt stabiliţi în ţări cu care nu există niciun instrument juridic privind asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE a Consiliului Uniunii Europene din 16 martie 2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de impozite, taxe şi alte măsuri şi de Regulamentul (UE) 904/2010 al Consiliului din 7 octombrie 2010 privind cooperarea administrativă şi combaterea fraudei în domeniul taxei pe valoarea adăugată, pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii care au locul în România, asigurarea autenticităţii originii şi integrităţii conţinutului facturii trebuie realizată exclusiv prin una din tehnologiile prevăzute la alin. (25).

(27) În situaţia în care pachete care conţin mai multe facturi emise prin mijloace electronice sunt transmise sau puse la dispoziţia aceluiaşi destinatar, informaţiile care sunt comune facturilor individuale pot fi menţionate o singură dată, cu condiţia ca acestea să fie accesibile pentru fiecare factură.

(28) Semnarea şi ştampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conţină factura.

(29) Stocarea prin mijloace electronice a facturilor reprezintă stocarea datelor prin echipamente electronice de procesare, inclusiv compresia digitală, şi de stocare şi utilizând mijloace prin cablu, unde radio, sisteme optice sau alte mijloace electromagnetice.

(30) Persoana impozabilă trebuie să asigure stocarea copiilor facturilor pe care le-a emis sau care au fost emise de client ori de un terţ în numele şi în contul său, precum şi a tuturor facturilor primite.

(31) Persoana impozabilă poate decide locul de stocare a facturilor, cu condiţia ca acestea sau informaţiile stocate conform alin. (30) să fie puse la dispoziţia autorităţilor competente fără nicio întârziere ori de câte ori se solicită acest lucru. Cu toate acestea, locul de stocare a facturilor ales de persoana impozabilă nu poate fi situat pe teritoriul unei ţări cu care nu există niciun instrument juridic referitor la asistenţa reciprocă având o sferă de aplicare similară celei prevăzute de Directiva 2010/24/UE şi de Regulamentul (UE) 904/2010 sau la dreptul menţionat la alin. (36) de a accesa prin mijloace electronice, de a descărca şi de a utiliza facturile respective.

(32) Prin excepţie de la prevederile alin. (31), persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România are obligaţia de a stoca pe teritoriul României facturile emise şi primite, precum şi facturile emise de client sau de un terţ în numele şi în contul său, altele decât cele electronice pentru care persoana impozabilă garantează accesul on-line organelor fiscale competente şi pentru care persoana impozabilă poate aplica prevederile alin. (31). Aceeaşi obligaţie îi revine şi persoanei impozabile stabilite în România printr-un sediu fix cel puţin pe perioada existenţei pe teritoriul României a sediului fix.

(33) În situaţia în care locul de stocare prevăzut la alin. (31) nu se află pe teritoriul României persoanele impozabile stabilite în România în sensul art. 1251alin. (2) trebuie să comunice organelor fiscale competente locul de stocare a facturilor sau a informaţiilor stocate conform alin. (30).

(34) Facturile pot fi stocate pe suport hârtie sau în format electronic, indiferent de forma originală în care au fost trimise ori puse la dispoziţie. În cazul stocării electronice a facturilor, inclusiv a celor care au fost convertite din format hârtie în format electronic, nu este obligatorie aplicarea prevederilor Legii nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică, cu modificările ulterioare.

(35) În scopuri de control, organele fiscale competente pot solicita traducerea în limba română, în anumite situaţii sau pentru anumite persoane impozabile, a facturilor emise pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii pentru care locul livrării, respectiv prestării se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133, precum şi a facturilor primite de persoane impozabile stabilite în România în sensul art. 1251alin. (2).

(36) În scopuri de control, în cazul stocării prin mijloace electronice a facturilor emise sau primite în alt stat, garantând accesul online la date, persoana impozabilă stabilită în România în sensul art. 1251alin. (2) are obligaţia de a permite organelor fiscale competente din România accesarea, descărcarea şi utilizarea respectivelor facturi. De asemenea, persoana impozabilă nestabilită în România care stochează prin mijloace electronice facturi emise sau primite pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii impozabile în România are obligaţia de a permite organelor fiscale din România accesarea, descărcarea şi utilizarea respectivelor facturi, indiferent de statul în care se află locul de stocare pentru care a optat.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;

OUG 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 703/2007;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

Art. 1551

Alte documente

(1) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condiţiile art. 150 alin. (2)-(4) şi (6) şi ale art. 151, trebuie să autofactureze operaţiunile respective până cel mai târziu în a 15-a zi a lunii următoare celei în care ia naştere faptul generator al taxei, în cazul în care persoana respectivă nu se află în posesia facturii emise de furnizor/prestator.

(2) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condiţiile art. 150 alin. (2)-(4) şi (6), trebuie să autofactureze suma avansurilor plătite în legătură cu operaţiunile respective cel târziu până în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a plătit avansurile, în cazul în care persoana respectivă nu se află în posesia facturii emise de furnizor/prestator, cu excepţia situaţiei în care faptul generator de taxă a intervenit în aceeaşi lună, caz în care sunt aplicabile prevederile alin. (1).

(3) La primirea facturii privind operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2), persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă va înscrie pe factură o referire la autofacturare, iar pe autofactură, o referire la factură.

(4) În cazul livrărilor în vederea testării sau pentru verificarea conformităţii, a stocurilor în regim de consignaţie sau a stocurilor puse la dispoziţie clientului, la data punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor, persoana impozabilă va emite către destinatarul bunurilor un document care cuprinde următoarele informaţii:

a) un număr de ordine secvenţial şi data emiterii documentului;

b) denumirea/numele şi adresa părţilor;

c) data punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor;

d) denumirea şi cantitatea bunurilor.

(5) În cazurile prevăzute la alin. (4), persoana impozabilă trebuie să emită un document către destinatarul bunurilor, în momentul returnării parţiale sau integrale a bunurilor de către acesta din urmă. Acest document trebuie să cuprindă informaţiile prevăzute la alin. (4), cu excepţia datei punerii la dispoziţie sau a expedierii bunurilor, care este înlocuită de data primirii bunurilor.

(6) Pentru operaţiunile menţionate la alin. (4), factura se emite în momentul în care destinatarul devine proprietarul bunurilor şi cuprinde o referire la documentele emise conform alin. (4) şi (5).

(7) Documentele prevăzute la alin. (4) şi (5) nu trebuie emise în situaţia în care persoana impozabilă efectuează livrări de bunuri în regim de consignaţie sau livrează bunuri pentru stocuri puse la dispoziţie clientului, din România în alt stat membru care nu aplică măsuri de simplificare, situaţie în care trebuie să autofactureze transferul de bunuri, conform art. 155 alin. (8).

(8) În cazul în care persoana impozabilă care pune la dispoziţie bunurile sau le expediază destinatarului nu este stabilită în România, nu are obligaţia să emită documentele prevăzute la alin. (4) şi (5). În acest caz, persoana impozabilă care este destinatarul bunurilor în România va fi cea care va emite un document care cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (4), cu excepţia datei punerii la dispoziţie sau expedierii, care este înlocuită de data primirii bunurilor.

(9) Persoana impozabilă care primeşte bunurile în România, în cazurile prevăzute la alin. (8), va emite, de asemenea, un document, în momentul returnării parţiale sau integrale a bunurilor. Acest document cuprinde informaţiile prevăzute la alin. (4), cu excepţia datei punerii la dispoziţie sau expedierii, care este înlocuită de data la care bunurile sunt returnate. În plus, se va face o referinţă la acest document în factura primită, la momentul la care persoana impozabilă devine proprietara bunurilor sau la momentul la care se consideră că bunurile i-au fost livrate.

(91) În situaţia bunurilor livrate în regim de consignaţie sau pentru stocuri puse la dispoziţia clientului de către o persoană impozabilă care nu este stabilită în România, persoana impozabilă care este destinatarul bunurilor în România va emite documentele prevăzute la alin. (8) şi (9) numai dacă se aplică măsuri de simplificare.

(10) Transferul parţial sau integral de active, prevăzut la art. 128 alin. (7) şi la art. 129 alin. (7), se va evidenţia într-un document întocmit de părţile implicate în operaţiune, fiecare parte primind un exemplar al acestuia. Acest document trebuie să conţină următoarele informaţii:

a) un număr de ordine secvenţial şi data emiterii documentului;

b) data transferului;

c) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, prevăzut la art. 153, al ambelor părţi, după caz;

d) o descriere exactă a operaţiunii;

e) valoarea transferului.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;

OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 147 Cod Fiscal 2014 Regimul deducerilor

Art. 147 Cod Fiscal 2014 Regimul deducerilor

CAPITOLUL X
Regimul deducerilor

Art. 147

Deducerea taxei pentru persoana impozabilă cu regim mixt şi persoana parţial impozabilă

(1) Persoana impozabilă care realizează sau urmează să realizeze atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere este denumită în continuare persoană impozabilă cu regim mixt. Persoana care realizează atât operaţiuni pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 127, cât şi operaţiuni pentru care are calitatea de persoană impozabilă este denumită persoană parţial impozabilă.

(2) Dreptul de deducere a taxei deductibile aferente achiziţiilor efectuate de către o persoană impozabilă cu regim mixt se determină conform prezentului articol. Persoana parţial impozabilă nu are drept de deducere pentru achiziţiile destinate activităţii pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă. Dacă persoana parţial impozabilă desfăşoară activităţi în calitate de persoană impozabilă, din care rezultă atât operaţiuni cu drept de deducere, cât şi operaţiuni fără drept de deducere, este considerată persoană impozabilă mixtă pentru respectivele activităţi şi aplică prevederile prezentului articol. În condiţiile stabilite prin norme, persoana parţial impozabilă poate solicita aplicarea unei pro-rata speciale în situaţia în care nu poate ţine evidenţe separate pentru activitatea desfăşurată în calitate de persoană impozabilă şi pentru activitatea pentru care nu are calitatea de persoană impozabilă.

(3) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care permit exercitarea dreptului de deducere, inclusiv de investiţii destinate realizării de astfel de operaţiuni, se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestora se deduce integral.

(4) Achiziţiile destinate exclusiv realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi de investiţii care sunt destinate realizării de astfel de operaţiuni se înscriu într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări pentru aceste operaţiuni, iar taxa deductibilă aferentă acestora nu se deduce.

(5) Achiziţiile pentru care nu se cunoaşte destinaţia, respectiv dacă vor fi utilizate pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere sau pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, ori pentru care nu se poate determina proporţia în care sunt sau vor fi utilizate pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi operaţiuni care nu dau drept de deducere se evidenţiază într-o coloană distinctă din jurnalul pentru cumpărări, iar taxa deductibilă aferentă acestor achiziţii se deduce pe bază de pro-rata.

(6) Pro-rata prevăzută la alin. (5) se determină ca raport între:

a) suma totală, fără taxă, dar cuprinzând subvenţiile legate direct de preţ, a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care permit exercitarea dreptului de deducere, la numărător; şi

b) suma totală, fără taxă, a operaţiunilor prevăzute la lit. a) şi a operaţiunilor constând în livrări de bunuri şi prestări de servicii care nu permit exercitarea dreptului de deducere, la numitor. Se includ sumele primite de la bugetul statului sau bugetele locale, acordate în scopul finanţării operaţiunilor scutite fără drept de deducere sau operaţiunilor care nu se află în sfera de aplicare a taxei.

(7) Se exclud din calculul pro-rata următoarele:

a) valoarea oricărei livrări de bunuri de capital care au fost utilizate de persoana impozabilă în activitatea sa economică;

b) valoarea oricăror livrări de bunuri sau prestări de servicii către sine efectuate de persoana impozabilă şi prevăzute la art. 128 alin. (4) şi la art. 129 alin. (4), precum şi a transferului prevăzut la art. 128 alin. (10);

c) valoarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a) şi b), precum şi a operaţiunilor imobiliare, altele decât cele prevăzute la lit. a), în măsura în care acestea sunt accesorii activităţii principale.

(8) Pro-rata definitivă se determină anual, iar calculul acesteia include toate operaţiunile prevăzute la alin. (6), pentru care exigibilitatea taxei ia naştere în timpul anului calendaristic respectiv. Pro-rata definitivă se determină procentual şi se rotunjeşte până la cifra unităţilor imediat următoare. La decontul de taxă prevăzut la art. 1562, în care s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (12), se anexează un document care prezintă metoda de calcul al pro-rata definitivă.

(9) Pro-rata aplicabilă provizoriu pentru un an este pro-rata definitivă, prevăzută la alin. (8), determinată pentru anul precedent, sau pro-rata estimată pe baza operaţiunilor prevăzute a fi realizate în anul calendaristic curent, în cazul persoanelor impozabile pentru care ponderea operaţiunilor cu drept de deducere în totalul operaţiunilor se modifică în anul curent faţă de anul precedent. Persoanele impozabile trebuie să comunice organului fiscal competent, la începutul fiecărui an fiscal, cel mai târziu până la data de 25 ianuarie inclusiv, pro-rata provizorie care va fi aplicată în anul respectiv, precum şi modul de determinare a acesteia. În cazul unei persoane impozabile nou-înregistrate, pro-rata aplicabilă provizoriu este pro-rata estimată pe baza operaţiunilor preconizate a fi realizate în timpul anului calendaristic curent, care trebuie comunicată cel mai târziu până la data la care persoana impozabilă trebuie să depună primul său decont de taxă, prevăzut la art. 1562.

(10) Taxa de dedus într-un an calendaristic se determină provizoriu prin înmulţirea valorii taxei deductibile prevăzute la alin. (5) pentru fiecare perioadă fiscală din acel an calendaristic cu pro-rata provizorie prevăzută la alin. (9), determinată pentru anul respectiv.

(11) Taxa de dedus pentru un an calendaristic se calculează definitiv prin înmulţirea sumei totale a taxei deductibile din anul calendaristic respectiv, prevăzută la alin. (5), cu pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8), determinată pentru anul respectiv.

(12) La sfârşitul anului, persoanele impozabile cu regim mixt trebuie să ajusteze taxa dedusă provizoriu astfel:

a) din taxa de dedus determinată definitiv, conform alin. (11), se scade taxa dedusă într-un an determinată provizoriu, conform alin. (10);

b) rezultatul diferenţei de la lit. a), în plus sau în minus după caz, se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă, prevăzut la art. 1562, aferent ultimei perioade fiscale a anului, sau în decontul de taxă aferent ultimei perioade fiscale a persoanei impozabile, în cazul anulării înregistrării acesteia.

(13) În ceea ce priveşte taxa de dedus aferentă bunurilor de capital, definite conform art. 149 alin. (1), utilizate pentru operaţiunile prevăzute la alin. (5):

a) prima deducere se determină în baza pro-rata provizorie prevăzută la alin. (9), pentru anul în care ia naştere dreptul de deducere. La finele anului, deducerea se ajustează, conform alin. (12), în baza pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8). Această primă ajustare se efectuează asupra valorii totale a taxei deduse iniţial;

b) ajustările ulterioare iau în considerare o cincime, pentru bunurile mobile, sau o douăzecime, pentru bunurile imobile, după cum urmează:

1. taxa deductibilă iniţială se împarte la 5 sau la 20;

2. rezultatul calculului efectuat conform pct. 1 se înmulţeşte cu pro-rata definitivă prevăzută la alin. (8), aferentă fiecăruia dintre următorii 4 sau 19 ani;

3. taxa dedusă iniţial în primul an, conform pro-rata definitivă, se împarte la 5 sau la 20;

4. rezultatele calculelor efectuate conform pct. 2 şi 3 se compară, iar diferenţa în plus sau în minus reprezintă ajustarea de efectuat, care se înscrie în rândul de regularizări din decontul de taxă prevăzut la art. 1562, aferent ultimei perioade fiscale a anului.

(14) În situaţii speciale, când pro-rata calculată potrivit prevederilor prezentului articol nu asigură determinarea corectă a taxei de dedus, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia de specialitate, poate, la solicitarea justificată a persoanelor impozabile:

a) să aprobe aplicarea unei pro-rata speciale. Dacă aprobarea a fost acordată în timpul anului, persoanele impozabile au obligaţia să recalculeze taxa dedusă de la începutul anului pe bază de pro-rata specială aprobată. Persoana impozabilă cu regim mixt poate renunţa la aplicarea pro-rata specială numai la începutul unui an calendaristic şi este obligată să anunţe organul fiscal competent până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului respectiv;

b) să autorizeze persoana impozabilă să stabilească o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice, cu condiţia ţinerii de evidenţe contabile distincte pentru fiecare sector.

(15) În baza propunerilor făcute de către organul fiscal competent, Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţia sa de specialitate, poate să impună persoanei impozabile anumite criterii de exercitare a dreptului de deducere pentru operaţiunile viitoare ale acesteia, respectiv:

a) să aplice o pro-rata specială;

b) să aplice o pro-rata specială pentru fiecare sector al activităţii sale economice;

c) să-şi exercite dreptul de deducere numai pe baza atribuirii directe, în conformitate cu prevederile alin. (3) şi (4), pentru toate operaţiunile sau numai pentru o parte din operaţiuni;

d) să ţină evidenţe distincte pentru fiecare sector al activităţii sale economice.

(16) Prevederile alin. (6)-(13) se aplică şi pentru pro-rata specială prevăzută la alin. (14) şi (15). Prin excepţie de la prevederile alin. (6), pentru calculul pro-rata specială se vor lua în considerare:

a) operaţiunile specificate în decizia Ministerului Finanţelor Publice, pentru cazurile prevăzute la alin. (14) lit. a) sau la alin. (15) lit. b);

b) operaţiunile realizate pentru fiecare sector de activitate, pentru cazurile prevăzute la alin. (14) lit. b) sau la alin. (15) lit. b).

(17) Prevederile prezentului articol se aplică şi de persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare. Pentru determinarea pro-rata sumele de la numitor şi de la numărător se determină în funcţie de data la care ar fi intervenit exigibilitatea taxei conform regulilor generale.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 1471

Dreptul de deducere exercitat prin decontul de taxă

(1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 145-147.

(2) În situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile şi formalităţile de exercitare a dreptului de deducere în perioada fiscală de declarare sau în cazul în care nu s-au primit documentele de justificare a taxei prevăzute la art. 146, persoana impozabilă îşi poate exercita dreptul de deducere prin decontul perioadei fiscale în care sunt îndeplinite aceste condiţii şi formalităţi sau printr-un decont ulterior, dar nu pentru mai mult de 5 ani consecutivi, începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează celui în care a luat naştere dreptul de deducere.

(3) Prin norme se vor preciza condiţiile necesare aplicării prevederilor alin. (2), pentru situaţia în care dreptul de deducere este exercitat după mai mult de 3 ani consecutivi după anul în care acest drept ia naştere.

(4) Dreptul de deducere se exercită chiar dacă nu există o taxă colectată sau taxa de dedus este mai mare decât cea colectată pentru perioada fiscală prevăzută la alin. (1) şi (2).

Codul Fiscal actualizat prin:

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 1472

Rambursarea taxei către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România şi rambursarea TVA de către alte state membre către persoane impozabile stabilite în România

(1) În condiţiile stabilite prin norme:

a) persoana impozabilă nestabilită în România, care este stabilită în alt stat membru, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii, efectuate în România;

b) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilită în Comunitate, poate solicita rambursarea taxei achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în România, dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte TVA sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă;

c) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, dar care efectuează în România o livrare intracomunitară de mijloace de transport noi scutită, poate solicita rambursarea taxei achitate pentru achiziţia efectuată de aceasta în România a respectivului mijloc de transport nou. Rambursarea nu poate să depăşească taxa care s-ar aplica dacă livrarea de către această persoană a mijloacelor de transport noi respective ar fi livrare taxabilă. Dreptul de deducere ia naştere şi poate fi exercitat doar în momentul livrării intracomunitare a mijlocului de transport nou;

d) persoana impozabilă stabilită în România, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate solicita rambursarea taxei achitate aferente operaţiunilor prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. d) sau în alte situaţii prevăzute prin norme.

(2) Persoana impozabilă stabilită în România poate beneficia de rambursarea TVA achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în alt stat membru, în condiţiile prevăzute în norme.

(3) În cazul în care rambursarea prevăzută la alin. (1) lit. a) a fost obţinută prin fraudă sau printr-o altă metodă incorectă, organele fiscale competente vor recupera sumele plătite în mod eronat şi orice penalităţi şi dobânzi aferente, fără să contravină dispoziţiilor privind asistenţa reciprocă pentru recuperarea TVA.

(4) În cazul în care o dobândă sau o penalitate administrativă a fost impusă, dar nu a fost plătită, organele fiscale competente vor suspenda orice altă rambursare suplimentară către persoana impozabilă în cauză până la concurenţa sumei neplătite.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 1473

Rambursările de taxă către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153

(1) În situaţia în care taxa aferentă achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, care este deductibilă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa colectată pentru operaţiuni taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei.

(2) După determinarea taxei de plată sau a sumei negative a taxei pentru operaţiunile din perioada fiscală de raportare, persoanele impozabile trebuie să efectueze regularizările prevăzute în prezentul articol, prin decontul de taxă prevăzut la art. 1562.

(3) Suma negativă a taxei, cumulată, se determină prin adăugarea la suma negativă a taxei, rezultată în perioada fiscală de raportare, a soldului sumei negative a taxei, reportat din decontul perioadei fiscale precedente, dacă nu s-a solicitat a fi rambursat, şi a diferenţelor negative de TVA stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii comunicate până la data depunerii decontului.

(4) Taxa de plată cumulată se determină în perioada fiscală de raportare prin adăugarea la taxa de plată din perioada fiscală de raportare a sumelor neachitate la bugetul de stat, până la data depunerii decontului de taxă prevăzut la art. 1562, din soldul taxei de plată al perioadei fiscale anterioare, şi a sumelor neachitate la bugetul de stat până la data depunerii decontului din diferenţele de TVA de plată stabilite de organele de inspecţie fiscală prin decizii comunicate până la data depunerii decontului.

(5) Prin decontul de taxă prevăzut la art. 1562, persoanele impozabile trebuie să determine diferenţele dintre sumele prevăzute la alin. (3) şi (4), care reprezintă regularizările de taxă, şi stabilirea soldului taxei de plată sau a soldului sumei negative a taxei. Dacă taxa de plată cumulată este mai mare decât suma negativă a taxei cumulată, rezultă un sold de taxă de plată în perioada fiscală de raportare. Dacă suma negativă a taxei cumulată este mai mare decât taxa de plată cumulată, rezultă un sold al sumei negative a taxei în perioada fiscală de raportare.

(6) Persoanele impozabile, înregistrate conform art. 153, pot solicita rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, prin bifarea casetei corespunzătoare din decontul de taxă din perioada fiscală de raportare, decontul fiind şi cerere de rambursare, sau pot reporta soldul sumei negative în decontul perioadei fiscale următoare. Dacă persoana impozabilă solicită rambursarea soldului sumei negative, acesta nu se reportează în perioada fiscală următoare. Nu poate fi solicitată rambursarea soldului sumei negative a taxei din perioada fiscală de raportare, mai mic de 5.000 lei inclusiv, acesta fiind reportat obligatoriu în decontul perioadei fiscale următoare.

(7) În cazul persoanelor impozabile care sunt absorbite de altă persoană impozabilă, soldul sumei negative a taxei pe valoarea adăugată pentru care nu s-a solicitat rambursarea este preluat în decontul de taxă al persoanei care a preluat activitatea.

(8) În situaţia în care două sau mai multe persoane impozabile fuzionează, persoana impozabilă care preia activitatea celorlalte preia şi soldul taxei de plată către bugetul de stat, precum şi soldul sumei negative a taxei, pentru care nu s-a solicitat rambursarea din deconturile persoanelor care s-au lichidat cu ocazia fuziunii.

(9) Rambursarea soldului sumei negative a taxei se efectuează de organele fiscale, în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite prin normele în vigoare.

(10) Pentru operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. b), j), k), l) şi o), persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 153, pot beneficia de rambursarea taxei, potrivit procedurii prevăzute prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Codul Fiscal actualizat prin:

OUG 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 141 Cod Fiscal 2014 Operaţiuni scutite de taxă

Art. 141 Cod Fiscal 2014 Operaţiuni scutite de taxă

CAPITOLUL IX
Operaţiuni scutite de taxă

Art. 141

Scutiri pentru operaţiuni din interiorul ţării

(1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă:

a) spitalizarea, îngrijirile medicale şi operaţiunile strâns legate de acestea, desfăşurate de unităţi autorizate pentru astfel de activităţi, indiferent de forma de organizare, precum: spitale, sanatorii, centre de sănătate rurale sau urbane, dispensare, cabinete şi laboratoare medicale, centre de îngrijire medicală şi de diagnostic, baze de tratament şi recuperare, staţii de salvare şi alte unităţi autorizate să desfăşoare astfel de activităţi;

b) prestările de servicii efectuate în cadrul profesiunii lor de către stomatologi şi tehnicieni dentari, precum şi livrarea de proteze dentare efectuată de stomatologi şi de tehnicieni dentari;

c) prestările de îngrijire şi supraveghere efectuate de personal medical şi paramedical, conform prevederilor legale aplicabile în materie;

d) transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate, în vehicule special amenajate în acest scop, de către entităţi autorizate în acest sens;

e) livrările de organe, sânge şi lapte, de provenienţă umană;

f) activitatea de învăţământ prevăzută în Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate;

g) livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate de căminele şi cantinele organizate pe lângă instituţiile publice şi entităţile autorizate prevăzute la lit. f), în folosul exclusiv al persoanelor direct implicate în activităţile scutite conform lit. f);

h) meditaţiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învăţământului şcolar, preuniversitar şi universitar;

i) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de asistenţa şi/sau protecţia socială, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social, inclusiv cele livrate de căminele de bătrâni;

j) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri strâns legate de protecţia copiilor şi a tinerilor, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi recunoscute ca având caracter social;

k) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri furnizate membrilor în interesul lor colectiv, în schimbul unei cotizaţii fixate conform statutului, de organizaţii fără scop patrimonial care au obiective de natură politică, sindicală, religioasă, patriotică, filozofică, filantropică, patronală, profesională sau civică, precum şi obiective de reprezentare a intereselor membrilor lor, în condiţiile în care această scutire nu provoacă distorsiuni de concurenţă;

l) prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică;

m) prestările de servicii culturale şi/sau livrările de bunuri strâns legate de acestea, efectuate de instituţiile publice sau de alte organisme culturale fără scop patrimonial, recunoscute ca atare de către Ministerul Culturii şi cultelor;

n) prestările de servicii şi/sau livrările de bunuri efectuate de persoane ale căror operaţiuni sunt scutite, potrivit lit. a), f) şi i)-m), cu ocazia manifestărilor destinate să le aducă sprijin financiar şi organizate în profitul lor exclusiv, cu condiţia ca aceste scutiri să nu producă distorsiuni concurenţiale;

o) activităţile specifice posturilor publice de radio şi televiziune, altele decât activităţile de natură comercială;

p) serviciile publice poştale, precum şi livrarea de bunuri aferentă acestora;

q) prestările de servicii efectuate de către grupuri independente de persoane, ale căror operaţiuni sunt scutite sau nu intră în sfera de aplicare a taxei, grupuri create în scopul prestării către membrii lor de servicii direct legate de exercitarea activităţilor acestora, în cazul în care aceste grupuri solicită membrilor lor numai rambursarea cotei-părţi de cheltuieli comune, în limitele şi în condiţiile stabilite prin norme şi în condiţiile în care această scutire nu este de natură a produce distorsiuni concurenţiale.

r) furnizarea de personal de către instituţiile religioase sau filozofice în scopul activităţilor prevăzute la lit. a), f), i) şi j).

(2) Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă:

a) prestările următoarelor servicii de natură financiar-bancară:

1. acordarea şi negocierea de credite, precum şi administrarea creditelor de către persoana care le acordă;

2. negocierea garanţiilor de credit ori a altor garanţii sau orice operaţiuni cu astfel de garanţii, precum şi administrarea garanţiilor de credit de către persoana care acordă creditul;

3. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind conturile de depozit sau conturile curente, plăţi, viramente, creanţe, cecuri şi alte instrumente negociabile, exceptând recuperarea creanţelor;

4. tranzacţii, inclusiv negocierea, privind valuta, bancnotele şi monedele utilizate ca mijloc legal de plată, cu excepţia obiectelor de colecţie, şi anume monede de aur, argint sau din alt metal ori bancnote care nu sunt utilizate în mod normal ca mijloc legal de plată sau monede de interes numismatic;

5. tranzacţii, inclusiv negocierea, dar exceptând administrarea sau păstrarea în siguranţă, cu acţiuni, părţi sociale în societăţi comerciale sau asociaţii, obligaţiuni garantate şi alte instrumente financiare, cu excepţia documentelor care stabilesc drepturi asupra bunurilor;

6. administrarea de fonduri speciale de investiţii;

b) operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi prestările de servicii în legătură cu operaţiunile de asigurare şi/sau de reasigurare efectuate de persoanele impozabile care intermediază astfel de operaţiuni;

c) pariuri, loterii şi alte forme de jocuri de noroc efectuate de persoanele autorizate, conform legii, să desfăşoare astfel de activităţi;

d) livrarea la valoarea nominală de timbre poştale utilizabile pentru serviciile poştale, de timbre fiscale şi alte timbre similare;

e) arendarea, concesionarea, închirierea şi leasingul de bunuri imobile, acordarea unor drepturi reale asupra unui bun imobil, precum dreptul de uzufruct şi superficia, cu plată, pe o anumită perioadă. Fac excepţie următoarele operaţiuni:

1. operaţiunile de cazare care sunt efectuate în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping;

2. închirierea de spaţii sau locaţii pentru parcarea autovehiculelor;

3. închirierea utilajelor şi a maşinilor fixate definitiv în bunuri imobile;

4. închirierea seifurilor;

f) livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

1.teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;

2.construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;

3.livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;

4.o construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată sau parte transformată a unei construcţii, dacă costul transformării, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei sau a părţii din construcţie, astfel cum aceasta este stabilită printr-un raport de expertiză, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;

g) livrările de bunuri care au fost afectate unei activităţi scutite, în temeiul prezentului articol, dacă taxa aferentă bunurilor respective nu a fost dedusă, precum şi livrările de bunuri a căror achiziţie a făcut obiectul excluderii dreptului de deducere conform art. 145 alin. (5) lit. b) sau al limitării totale a dreptului de deducere conform art. 1451.

(3) Orice persoană impozabilă poate opta pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la alin. (2) lit. e) şi f), în condiţiile stabilite prin norme.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OUG 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;

OUG 34/2009 – cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 11 aprilie 2009, Monitorul Oficial 249/2009;

OUG 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 703/2007;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;

OUG 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, Monitorul Oficial 263/2005;

Rectificare Monitorul Oficial 112/2004 din 6 februarie 2004, Monitorul Oficial 112/2004;

Art. 140 Cod Fiscal 2014 Cotele de taxă

Art. 140 Cod Fiscal 2014 Cotele de taxă

CAPITOLUL VIII
Cotele de taxă

Art. 140

Cotele

(1) Cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse.

(2) Cota redusă de 9% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele prestări de servicii şi/sau livrări de bunuri:

a) serviciile constând în permiterea accesului la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziţii şi evenimente culturale, cinematografe, altele decât cele scutite conform art. 141 alin. (1) lit. m);

b) livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, cu excepţia celor destinate exclusiv sau în principal publicităţii;

c) livrarea de proteze şi accesorii ale acestora, cu excepţia protezelor dentare;

d) livrarea de produse ortopedice;

e) livrarea de medicamente de uz uman şi veterinar;

f) cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping.

g) livrarea următoarelor bunuri:

1. toate sortimentele de pâine, precum şi următoarele specialităţi de panificaţie: cornuri, chifle, batoane, covrigi, minibaghete, franzeluţe şi împletituri, care se încadrează în grupa produse de brutărie la codul CAEN/CPSA 1071;

2. făină albă de grâu, făină semialbă de grâu, făină neagră de grâu şi făină de secară, care se încadrează la codul CAEN/CPSA 1061;

3. triticum spelta, grâu comun şi meslin, care se încadrează la codul NC 1001 99 00, şi secară, care se încadrează la codul NC 1002 90 00, prevăzute în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 927/2012 al Comisiei din 9 octombrie 2012.

(21) Cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei. În sensul prezentului titlu, prin locuinţă livrată ca parte a politicii sociale se înţelege:

a) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari;

b) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap;

c) livrarea de locuinţe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 m2, exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziţionate de orice persoană necăsătorită sau familie. Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care este construită locuinţa nu depăşeşte suprafaţa de 250 m2, inclusiv amprenta la sol a locuinţei, în cazul caselor de locuit individuale. În cazul imobilelor care au mai mult de două locuinţe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuinţe nu poate depăşi suprafaţa de 250 m2, inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuinţe. Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5%, respectiv:

1. în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nicio locuinţă în proprietate pe care au achiziţionat-o cu cota de 5%;

2. în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%;

d) livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.

(3) Cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 1342alin. (2), pentru care se aplică cota în vigoare la data exigibilităţii taxei.

(31) În cazul operaţiunilor supuse sistemului TVA la încasare, cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator, cu excepţia situaţiilor în care este emisă o factură sau este încasat un avans, înainte de data livrării/prestării, pentru care se aplică cota în vigoare la data la care a fost emisă factura ori la data la care a fost încasat avansul.

(4) În cazul schimbării cotei se va proceda la regularizare pentru a se aplica cota în vigoare la data livrării de bunuri sau prestării de servicii, pentru cazurile prevăzute la art. 1342alin. (2), precum şi în situaţia prevăzută la alin. (31).

(5) Cota aplicabilă pentru importul de bunuri este cota aplicabilă pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun.

(6) Cota aplicabilă pentru achiziţii intracomunitare de bunuri este cota aplicată pe teritoriul României pentru livrarea aceluiaşi bun şi care este în vigoare la data la care intervine exigibilitatea taxei.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OG 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, Monitorul Oficial 431/2010;

OUG 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, Monitorul Oficial 815/2008;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;

Art. 26 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil

Art. 26 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil

CAPITOLUL II
Calculul profitului impozabil

Art. 26

Pierderi fiscale

(1) Pierderea anuală, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 5 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

(2) Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de fuziune sau divizare se recuperează de către contribuabilii nou-înfiinţaţi ori de către cei care preiau patrimoniul societăţii absorbite sau divizate, după caz, proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de fuziune/divizare. Pierderea fiscală înregistrată de contribuabilii care nu îşi încetează existenţa ca efect al unei operaţiuni de desprindere a unei părţi din patrimoniul acestora, transferată ca întreg, se recuperează de aceşti contribuabili şi de cei care preiau parţial patrimoniul societăţii cedente, după caz, proporţional cu activele şi pasivele transferate persoanelor juridice beneficiare, potrivit proiectului de divizare, respectiv cu cele menţinute de persoana juridică cedentă.

(3) În cazul persoanelor juridice străine, prevederile alin. (1), respectiv alin. (5) se aplică luându-se în considerare numai veniturile şi cheltuielile atribuibile sediului permanent, respectiv veniturile şi cheltuielile atribuibile fiecărui sediu permanent cumulate la nivelul sediului permanent desemnat în România. Pierderile fiscale înregistrate până la data de 30 iunie 2013 de sediile permanente care aparţin aceleiaşi persoane juridice străine, care aplică prevederile art. 291, nerecuperate până la această dată, se transmit sediului permanent desemnat şi se recuperează în funcţie de perioada în care acestea au fost înregistrate, astfel:

a) pierderea fiscală înregistrată în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2013 inclusiv este luată în calcul la stabilirea profitului impozabil/pierderii fiscale din perioada 1 iulie-31 decembrie 2013 inclusiv, înaintea recuperării pierderilor fiscale din anii precedenţi anului 2013, perioada 1 iulie-31 decembrie 2013 inclusiv nefiind considerată an fiscal în sensul celor 7 ani consecutivi;

b) pierderea fiscală înregistrată în anii anteriori anului 2013, rămasă nerecuperată la data de 30 iunie 2013, se recuperează, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit care urmează acestei date, pe perioada de recuperare rămasă din perioada iniţială de 5 ani, respectiv 7 ani, în ordinea înregistrării acesteia; anul 2013 este considerat un singur an fiscal în sensul celor 5 ani, respectiv 7 ani consecutivi.

(4) Contribuabilii care au fost plătitori de impozit pe venit şi care anterior au realizat pierdere fiscală intră sub incidenţa prevederilor alin. (1), respectiv alin. (5), de la data la care au revenit la sistemul de impozitare reglementat de prezentul titlu. Această pierdere se recuperează pe perioada cuprinsă între data înregistrării pierderii fiscale şi limita celor 5 ani, respectiv 7 ani, după caz.

(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pierderea fiscală anuală realizată începând cu anul 2009, stabilită prin declaraţia de impozit pe profit, se recuperează din profiturile impozabile obţinute în următorii 7 ani consecutivi. Recuperarea pierderilor se va efectua în ordinea înregistrării acestora, la fiecare termen de plată a impozitului pe profit, potrivit prevederilor legale în vigoare din anul înregistrării acestora.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;

OUG 91/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 iunie 2008, Monitorul Oficial 480/2008;

OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

Art. 24 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil

Art. 24 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil

CAPITOLUL II
Calculul profitului impozabil

Art. 24

Amortizarea fiscală

(1) Cheltuielile aferente achiziţionării, producerii, construirii, asamblării, instalării sau îmbunătăţirii mijloacelor fixe amortizabile se recuperează din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării potrivit prevederilor prezentului articol.

(2) Mijlocul fix amortizabil este orice imobilizare corporală care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) este deţinut şi utilizat în producţia, livrarea de bunuri sau „în prestarea de servicii, pentru” a fi închiriat terţilor sau în scopuri administrative;

b) are o valoare fiscală mai mare decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, la data intrării în patrimoniul contribuabilului;

c) are o durată normală de utilizare mai mare de un an.

Pentru imobilizările corporale care sunt folosite în loturi, seturi sau care formează un singur corp, lot sau set, la determinarea amortizării se are în vedere valoarea întregului corp, lot sau set. Pentru componentele care intră în structura unui activ corporal, a căror durată normală de utilizare diferă de cea a activului rezultat, amortizarea se determină pentru fiecare componentă în parte.

(3) Sunt, de asemenea, considerate mijloace fixe amortizabile:

a) investiţiile efectuate la mijloacele fixe care fac obiectul unor contracte de închiriere, concesiune, locaţie de gestiune, asociere în participaţiune şi altele asemenea;

b) mijloacele fixe puse în funcţiune parţial, pentru care nu s-au întocmit formele de înregistrare ca imobilizare corporală; acestea se cuprind în grupele în care urmează a se înregistra, la valoarea rezultată prin însumarea cheltuielilor efective ocazionate de realizarea lor;

c) investiţiile efectuate pentru descopertă în vederea valorificării de substanţe minerale utile, precum şi pentru lucrările de deschidere şi pregătire a extracţiei în subteran şi la suprafaţă;

d) investiţiile efectuate la mijloacele fixe existente, sub forma cheltuielilor ulterioare realizate în scopul îmbunătăţirii parametrilor tehnici iniţiali şi care conduc la obţinerea de beneficii economice viitoare, prin majorarea valorii mijlocului fix;

e) investiţiile efectuate din surse proprii, concretizate în bunuri noi, de natura celor aparţinând domeniului public, precum şi în dezvoltări şi modernizări ale bunurilor aflate în proprietate publică;

f) amenajările de terenuri.

g) activele biologice, înregistrate de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară.

(4) Nu reprezintă active amortizabile:

a) terenurile, inclusiv cele împădurite;

b) tablourile şi operele de artă;

c) fondul comercial;

d) lacurile, bălţile şi iazurile care nu sunt rezultatul unei investiţii;

e) bunurile din domeniul public finanţate din surse bugetare;

f) orice mijloc fix care nu îşi pierde valoarea în timp datorită folosirii, potrivit normelor;

g) casele de odihnă proprii, locuinţele de protocol, navele, aeronavele, vasele de croazieră, altele decât cele utilizate în scopul realizării veniturilor.

h) imobilizările necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată, încadrate astfel potrivit reglementărilor contabile.

(5) Abrogat.

(6) Regimul de amortizare pentru un mijloc fix amortizabil se determină conform următoarelor reguli:

a) în cazul construcţiilor, se aplică metoda de amortizare liniară;

b) în cazul echipamentelor tehnologice, respectiv al maşinilor, uneltelor şi instalaţiilor, precum şi pentru computere şi echipamente periferice ale acestora, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniară, degresivă sau accelerată;

c) în cazul oricărui alt mijloc fix amortizabil, contribuabilul poate opta pentru metoda de amortizare liniară sau degresivă.

(7) În cazul metodei de amortizare liniară, amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotei de amortizare liniară la valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix amortizabil.

(8) În cazul metodei de amortizare degresivă, amortizarea se calculează prin multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul dintre coeficienţii următori:

a) 1,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 2 şi 5 ani;

b) 2,0, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 5 şi 10 ani;

c) 2,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este mai mare de 10 ani.

(9) În cazul metodei de amortizare accelerată, amortizarea se calculează după cum urmează:

a) pentru primul an de utilizare, amortizarea nu poate depăşi 50% din valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix;

b) pentru următorii ani de utilizare, amortizarea se calculează prin raportarea valorii rămase de amortizare a mijlocului fix la durata normală de utilizare rămasă a acestuia.

(10) Cheltuielile aferente achiziţionării de brevete, drepturi de autor, licenţe, mărci de comerţ sau fabrică şi alte imobilizări necorporale recunoscute din punct de vedere contabil, cu excepţia cheltuielilor de constituire, a fondului comercial, a imobilizărilor necorporale cu durată de viaţă utilă nedeterminată, încadrate astfel potrivit reglementărilor contabile, precum şi cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere contabil reprezintă imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz. Cheltuielile aferente achiziţionării sau producerii programelor informatice se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe o perioadă de 3 ani. Pentru brevetele de invenţie se poate utiliza şi metoda de amortizare degresivă sau accelerată.

(11) Amortizarea fiscală se calculează după cum urmează:

a) începând cu luna următoare celei în care mijlocul fix amortizabil se pune în funcţiune;

b) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate din surse proprii la mijloacele fixe din domeniul public, pe durata normală de utilizare, pe durata normală de utilizare rămasă sau pe perioada contractului de concesionare sau închiriere, după caz;

c) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate la mijloacele fixe concesionate, închiriate sau luate în locaţie de gestiune de cel care a efectuat investiţia, pe perioada contractului sau pe durata normală de utilizare, după caz;

d) pentru cheltuielile cu investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor, liniar, pe o perioadă de 10 ani;

e) amortizarea clădirilor şi a construcţiilor minelor, salinelor cu extracţie în soluţie prin sonde, carierelor, exploatărilor la zi, pentru substanţe minerale solide şi cele din industria extractivă de petrol, a căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor şi care nu pot primi alte utilizări după epuizarea rezervelor, precum şi a investiţiilor pentru descopertă se calculează pe unitate de produs, în funcţie de rezerva exploatabilă de substanţă minerală utilă.

Amortizarea pe unitatea de produs se recalculează:

1. din 5 în 5 ani la mine, cariere, extracţii petroliere, precum şi la cheltuielile de investiţii pentru descopertă;

2. din 10 în 10 ani la saline;

e1) În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară şi care stabilesc pentru amortizarea mijloacelor fixe specifice activităţii de explorare şi producţie a resurselor de petrol şi gaze şi alte substanţe minerale politici contabile specifice domeniului de activitate, în concordanţă cu cele mai recente norme ale altor organisme de normalizare care utilizează un cadru general conceptual similar pentru a elabora standarde de contabilitate, alte documente contabile şi practicile acceptate ale domeniului de activitate, valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe casate se deduce prin utilizarea metodei de amortizare fiscală utilizate înainte de casarea acestora, pe perioada rămasă. Aceste prevederi se aplică şi pentru valoarea fiscală rămasă neamortizată la momentul retratării mijloacelor fixe specifice activităţii de explorare şi producţie a resurselor de petrol şi gaze şi alte substanţe minerale;

f) mijloacele de transport pot fi amortizate şi în funcţie de numărul de kilometri sau numărul de ore de funcţionare prevăzut în cărţile tehnice, pentru cele achiziţionate după data de 1 ianuarie 2004;

g) pentru locuinţele de serviciu, amortizarea este deductibilă fiscal până la nivelul corespunzător suprafeţei construite prevăzute de legea locuinţei;

h) numai pentru autoturismele folosite în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. n).

(111) Prin derogare de la prevederile art. 7 alin. (1) pct. 33 şi 34, pentru mijloacele de transport de persoane care au cel mult 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, din categoria M1, astfel cum sunt definite în Reglementările privind omologarea de tip şi eliberarea cărţii de identitate a vehiculelor rutiere, precum şi omologarea de tip a produselor utilizate la acestea – RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. 211/2003, cu modificările şi completările ulterioare, cheltuielile cu amortizarea sunt deductibile, pentru fiecare, în limita a 1.500 lei/lună. Pentru aceste mijloace de transport nu se aplică prevederile alin. (11) lit. f). Sunt exceptate situaţiile în care mijloacele de transport respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:

1. vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgenţă, servicii de pază şi protecţie şi servicii de curierat;

2. vehiculele utilizate de agenţii de vânzări şi de achiziţii, precum şi pentru test drive şi pentru demonstraţii;

3. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie;

4. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închiriere către alte persoane, transmiterea dreptului de folosinţă, în cadrul contractelor de leasing operaţional sau pentru instruire de către şcolile de şoferi.

(112) Alin. (111) se aplică inclusiv pentru mijloacele de transport persoane care au cel mult 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, achiziţionate/produse anterior datei de 1 februarie 2013, pentru cheltuielile cu amortizarea stabilite în baza valorii fiscale rămase neamortizate la această dată.

(12) Contribuabilii care au investit în mijloace fixe amortizabile sau în brevete de invenţie amortizabile şi care au dedus cheltuieli de amortizare reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora conform prevederilor legale, la data punerii în funcţiune a mijlocului fix sau a brevetului de invenţie, până la data de 30 aprilie 2005 inclusiv, au obligaţia să păstreze în patrimoniu aceste mijloace fixe amortizabile cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata lor normală de utilizare. În cazul în care nu sunt respectate prevederile prezentului alineat, impozitul pe profit se recalculează şi se stabilesc dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data aplicării facilităţii respective, potrivit legii.

(13) Pentru investiţiile realizate în parcurile industriale până la data de 31 decembrie 2006 se acordă o deducere suplimentară din profitul impozabil, în cotă de 20% din valoarea investiţiilor în construcţii sau a reabilitărilor de construcţii, infrastructură internă şi de conexiune la reţeaua publică de utilităţi, ţinând seama de prevederile legale în vigoare privind clasificarea şi duratele normate de utilizare a mijloacelor fixe amortizabile. Contribuabilii care beneficiază de facilităţile prevăzute la alin. (12) nu pot beneficia de facilităţile prevăzute în prezentul alineat.

(14) Cheltuielile aferente localizării, explorării, dezvoltării sau oricărei activităţi pregătitoare pentru exploatarea resurselor naturale se recuperează în rate egale pe o perioadă de 5 ani, începând cu luna în care sunt efectuate cheltuielile. Cheltuielile aferente achiziţionării oricărui drept de exploatare a resurselor naturale se recuperează pe măsură ce resursele naturale sunt exploatate, proporţional cu valoarea recuperată raportată la valoarea totală estimată a resurselor.

(15) Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină fără a lua în calcul amortizarea contabilă. Câştigurile sau pierderile rezultate din vânzarea ori din scoaterea din funcţiune a acestor mijloace fixe se calculează pe baza valorii fiscale a acestora, diminuată cu amortizarea fiscală. Pentru mijloacele fixe cu valoarea contabilă evidenţiată în sold la data de 31 decembrie 2003, amortizarea se calculează în baza valorii rămase neamortizată, pe durata normală de utilizare rămasă, folosindu-se metodele de amortizare aplicate până la această dată.

(151) În cazul în care se înlocuiesc părţi componente ale mijloacelor fixe amortizabile/imobilizărilor necorporale cu valoare fiscală rămasă neamortizată, cheltuielile reprezentând valoarea fiscală rămasă neamortizată aferentă părţilor înlocuite reprezintă cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil. Valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe amortizabile/imobilizărilor necorporale se recalculează în mod corespunzător, prin diminuarea acesteia cu valoarea fiscală rămasă neamortizată aferentă părţilor înlocuite şi majorarea cu valoarea fiscală aferentă părţilor noi înlocuite, pe durata normală de utilizare rămasă.

(152) În cazul în care se înlocuiesc părţi componente ale mijloacelor fixe amortizabile/imobilizărilor necorporale după expirarea duratei normale de utilizare, pentru determinarea amortizării fiscale se va stabili o nouă durată normală de utilizare de către o comisie tehnică sau un expert tehnic independent.

(16) Contribuabilii care investesc în mijloace fixe destinate prevenirii accidentelor de muncă şi bolilor profesionale, precum şi înfiinţării şi funcţionării cabinetelor medicale, pot deduce integral valoarea acestora la calculul profitului impozabil la data punerii în funcţiune sau pot recupera aceste cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.

(17) În cazul unei imobilizări corporale care la data intrării în patrimoniu are o valoare fiscală mai mică decât limita stabilită prin hotărâre a Guvernului, contribuabilul poate opta pentru deducerea cheltuielilor aferente imobilizării sau pentru recuperarea acestor cheltuieli prin deduceri de amortizare, potrivit prevederilor prezentului articol.

(18) Cheltuielile aferente achiziţionării sau producerii de containere sau ambalaje, care circulă între contribuabil şi clienţi, se recuperează prin deduceri de amortizare, prin metoda liniară, pe durata normală de utilizare stabilită de contribuabilul care îşi menţine dreptul de proprietate asupra containerelor sau a ambalajelor.

(19) Ministerul Finanţelor Publice elaborează normele privind clasificaţia şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.

(20) Abrogat.

(21) Pentru titularii de acorduri petroliere şi subcontractanţii acestora, care desfăşoară operaţiuni petroliere în perimetre marine ce includ zone cu adâncime de apă de peste 100 metri, se calculează amortizarea imobilizărilor corporale şi necorporale aferente operaţiunilor petroliere, a căror durată de folosire este limitată de durata rezervelor, pe unitatea de produs, cu un grad de utilizare de 100%, în funcţie de rezerva exploatabilă de substanţă minerală utilă, pe durata acordului petrolier. Cheltuielile aferente investiţiilor în curs, imobilizărilor corporale şi necorporale efectuate pentru operaţiunile petroliere vor fi reflectate în contabilitate atât în lei, cât şi în euro; aceste cheltuieli, înregistrate în contabilitate în lei, vor fi reevaluate la sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar pe baza valorilor înregistrate în contabilitate în euro, la cursul de schimb euro/leu comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a fiecărui exerciţiu financiar.

(22) Prevederile Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică la calculul profitului impozabil, cu excepţia prevederilor art. 3 alin. 2 lit. a) şi ale art. 8 din aceeaşi lege.

(23) În cazul contribuabililor care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, pentru activele imobilizate deţinute pentru activitatea proprie, transferate în categoria activelor imobilizate deţinute în vederea vânzării şi reclasificate în categoria activelor imobilizate deţinute pentru activitatea proprie, valoarea fiscală rămasă neamortizată este valoarea fiscală dinaintea reclasificării ca active imobilizate deţinute în vederea vânzării. Durata de amortizare este durata normală de utilizare rămasă determinată în baza duratei normale de utilizare iniţiale, din care se scade durata în care a fost clasificat în categoria activelor imobilizate deţinute în vederea vânzării. Amortizarea fiscală se calculează începând cu luna următoare celei în care a fost reclasificat în categoria activelor imobilizate deţinute pentru activitatea proprie, prin recalcularea cotei de amortizare fiscală.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OUG 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;

OUG 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 703/2007;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;

OUG 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, Monitorul Oficial 263/2005;

OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

Rectificare Monitorul Oficial 112/2004 din 6 februarie 2004, Monitorul Oficial 112/2004;

Art. 20 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil

Art. 20 Cod Fiscal 2014 Calculul profitului impozabil

CAPITOLUL II
Calculul profitului impozabil

Art. 20

Venituri neimpozabile

Următoarele venituri sunt neimpozabile la calculul profitului impozabil:

a) dividendele primite de la o persoană juridică română;

b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare. Acestea sunt impozabile la data cesionării, transmiterii cu titlu gratuit, retragerii capitalului social sau lichidării persoanei juridice la care se deţin titlurile de participare;

c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din recuperarea cheltuielilor nedeductibile, veniturile din restituirea ori anularea unor dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile reprezentând anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane juridice;

d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin acte normative.

e) în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009 inclusiv, veniturile din tranzacţionarea titlurilor de participare pe piaţa autorizată şi supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. În aceeaşi perioadă, cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a acestor titluri de participare, precum şi cheltuielile înregistrate cu ocazia desfăşurării operaţiunilor de tranzacţionare reprezintă cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.

f) veniturile din impozitul pe profit amânat determinat şi înregistrat de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară;

g) veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare/activelor biologice, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară. Aceste sume sunt impozabile concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor investiţii imobiliare/active biologice, după caz.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OUG 125/2011 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 27 decembrie 2011, Monitorul Oficial 938/2011;

OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;

OUG 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, Monitorul Oficial 705/2008;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OG 83/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 19 august 2004, Monitorul Oficial 793/2004;

 

 

Art. 201

Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene

(1) După data aderării României la Uniunea Europeană sunt, de asemenea, neimpozabile şi:

a) dividendele primite de o persoană juridică română, societate-mamă, de la o filială a sa situată într-un stat membru, dacă persoana juridică română întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

1. plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;

2. deţine minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele;

3. la data înregistrării venitului din dividende deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 2, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.

Sunt, de asemenea, neimpozabile şi dividendele primite de persoana juridică română prin intermediul sediului său permanent situat într-un stat membru, în cazul în care persoana juridică română îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1-3;

b) dividendele primite de sediile permanente din România ale unor persoane juridice străine din alte state membre, societăţi-mamă, care sunt distribuite de filialele acestora situate în state membre, dacă persoana juridică străină întruneşte, cumulativ, următoarele condiţii:

1. are una dintre formele de organizare prevăzute la alin. (4);

2. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru, este considerată a fi rezident al statului membru respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene;

3. plăteşte, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia;

4. deţine minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele;

5. la data înregistrării venitului din dividende de către sediul permanent din România, persoana juridică străină deţine participaţia minimă prevăzută la pct. 4, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani.

(2) Prevederile alin. (1) lit. a) şi b) nu se aplică profiturilor repartizate persoanelor juridice române, respectiv sediilor permanente din România ale unor persoane juridice străine dintr-un stat membru, în legătură cu lichidarea unei filiale dintr-un stat membru.

(3) În aplicarea prevederilor prezentului articol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a)stat membru – stat al Uniunii Europene;

b)filială dintr-un stat membru – persoana juridică străină al cărei capital social include şi participaţia minimă prevăzută la alin. (1) lit. a) pct. 2 şi lit. b) pct. 4, deţinută de o persoană juridică română, respectiv de un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine dintr-un stat membru;

c)stat terţ – oricare alt stat care nu este stat membru al Uniunii Europene.

(4) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. b) pct. 1, formele de organizare pentru persoanele juridice străine sunt:

a) societăţile înfiinţate în baza legii belgiene, cunoscute ca socit anonyme/naamloze vennootschap, socit en commandite par actions/commanditaire vennootschap op aandelen, socit prive responsabilit limite/besloten vennootschap met beperkte aansprakelijkheid, socit cooperative responsabilit limite/cooperatieve vennootschap met beperkte aansprakelijkheid, socit cooperative responsabilit illimite/cooperatieve vennootschap met onbeperkte aansprakelijkheid, socit en nom collectif/vennootschap onder firma, socit en commandite simple/gewone commanditaire vennootschap, întreprinderi publice ce au adoptat una dintre formele juridice menţionate mai sus, şi alte societăţi constituite conform legii belgiene, supuse impozitului pe profit belgian;

a1) societăţi înfiinţate în baza legii bulgare, cunoscute ca „, „, „, „, „, „, „, „, ” şi care desfăşoară activităţi comerciale;

a2) societăţi aflate sub incidenţa legislaţiei croate, denumite dioniko drutvo”, drutvo s ogranienom odgovornou” şi alte societăţi constituite în conformitate cu legislaţia croată şi care sunt supuse impozitului pe profit în Croaţia;

b) societăţile înfiinţate în baza legii daneze, cunoscute ca aktieselskab şi anpartsselskab, alte societăţi supuse impozitării, conform legii impozitului pe profit, în măsura în care venitul lor impozabil este calculat şi impozitat în conformitate cu regulile generale ale legislaţiei fiscale aplicabile la aktieselskaber;

c) societăţile înfiinţate în baza legii germane, cunoscute ca Aktiengesellschaft, Kommanditgesellschaft auf Aktien, Gesellschaft mitbeschrănkter Haftung, Versicherungsverein auf Gegenseitigkeit, Erwerbs-und Wirtschaftsgenossenschaft, Betriebe gewerblicher Art von juristischen Personen des offentlichen Rechts, şi alte societăţi constituite conform legii germane, supuse impozitului pe profit german;

d) societăţile înfiinţate în baza legii greceşti, cunoscute ca ‘, (E..E) şi alte societăţi constituite conform legii greceşti, supuse impozitului pe profit grec;

e) societăţile înfiinţate în baza legii spaniole, cunoscute ca sociedad anonima, sociedad comanditaria por acciones, sociedad de responsabilidad limitada, organsime de drept public care funcţionează în baza legii private; alte entităţi constituite conform legii spaniole, supuse impozitului pe profit spaniol (Impuesto sobre Sociedades);

f) societăţile înfiinţate în baza legii franceze, cunoscute ca socit anonyme, socit en commandite par actions, socit a responsabilit limite, socits par actions simplifies, socits dassurances mutuelles, caisses dpargne et de prvoyance, socits civiles, care sunt automat supuse impozitului pe profit, coopratives, unions de coopratives, întreprinderi publice industriale şi comerciale, precum şi alte societăţi constituite conform legii franceze, supuse impozitului pe profit francez;

g) societăţile înfiinţate sau existente în baza legii irlandeze, organisme înfiinţate în baza Legii asociaţiilor industriale şi de aprovizionare, societăţi de construcţii înfiinţate în baza Legii asociaţiilor de construcţii şi trusturi bancare de economii, înfiinţate în baza Legii trusturilor bancare de economii, 1989;

h) societăţile înfiinţate în baza legii italiene, cunoscute ca societ per azioni, societ in accomandita per azioni, societ a responsabilit limitata, societ cooperative, societ dimutua assicurazione, şi entităţi publice şi private a căror activitate este în întregime sau în principal comercială;

i) societăţile înfiinţate în baza legii statului Luxemburg, cunoscute ca socit anonyme, socit en commandite par actions, socit responsabilit limite, socit cooperative, socit cooperative organise comme une socit anonyme, association dassurances mutuelles, association dpargne-pension entreprise de nature commerciale, industrielle ou minire de lEtat, des communes, des syndicats de communes, des tablissements publics et des autres personnes morales de droit public, şi alte societăţi constituite în baza legii luxemburgheze, supuse impozitului pe profit luxemburghez;

j) societăţile înfiinţate în baza legii olandeze, cunoscute ca naamloze vennootschap, besloten vennootschap metbeperkte aansprakelijkheid, Open commanditaire vennootschap, Cooperaţie, onderlinge waarborgmaatschappij, Fonds voor gemene rekening, vereniging op cooperatieve grondslag, vereniging welke op onderlinge grondslag als verzekeraar of kredietinstelling optreedt, şi alte societăţi constituite în baza legii olandeze şi supuse impozitului pe profit olandez;

k) societăţile înfiinţate în baza legii austriece, cunoscute ca Aktiengesellschaft, Gesellschaft mit beschrănkter Haftung, Versicherungsvereine auf Gegenseitigkeit, Erwerbs- und Wirtschaftsgenossenschaften, Betriebe gewerblicher Art von Korperschaften des offentlichen Rechts, Sparkassen, şi alte societăţi constituite în baza legii austriece şi supuse impozitului pe profit austriac;

l) societăţile comerciale sau societăţile de drept civil ce au o formă comercială şi întreprinderile publice înfiinţate în conformitate cu legea portugheză;

m) societăţile înfiinţate în baza legii finlandeze, cunoscute ca osakeyhtyi/aktiebolag, osuuskunta/andelslag, sstopankki/sparbank and vakuutusyhti/frskringsbolag;

n) societăţile înfiinţate în baza legii suedeze, cunoscute ca as aktiebolag, forskringsaktiebolag, ekonomiska freningar, sparbanker, msesidiga frskringsbolag;

o) societăţile înfiinţate în baza legii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

p) societăţile înfiinţate în baza Reglementării Consiliului nr. 2.157/2001/CE, din 8 octombrie 2001, privind Statutul societăţii europene (SE) şi a Directivei 2001/86/CE a Consiliului din 8 octombrie 2001, de completare a Statutului societăţii europene în ceea ce priveşte implicarea lucrătorilor şi asociaţiile cooperatiste înfiinţate în baza Reglementării Consiliului (CE) nr. 1.435/2003, din 22 iulie 2003, privind Statutul Societăţii Cooperative Europene (SCE) şi a Directivei Consiliului 2003/72/CE, din 22 iulie 2003, de completare a Statutului Societăţii Cooperative Europene cu privire la implicarea angajaţilor;

q) societăţile înfiinţate în baza legislaţiei cehe, cunoscute ca akciov spolenost, spolenost s ruenm omezenym;

r) societăţile înfiinţate în baza legii estoniene, cunoscute ca tishing, usaldushing, osahing, aktsiaselts, tulundushistu;

s) societăţile înfiinţate în baza legii cipriote, cunoscute ca ‘, supuse impozitului pe profit cipriot;

ş) societăţile înfiinţate în baza legii letone, cunoscute ca akciju sabiedrba, sabiedrba ar ierobeotu atbildbu;

t) societăţile înfiinţate în baza legii lituaniene;

ţ) societăţile înfiinţate în baza legii ungare, cunoscute ca kzkereseti trsasg, betti trsasg, kzs vllalat, korltolt felelsseg trsasg, rszvnytrsasg, egyesles, kzhaszn trsasg, szvetkezet;

u) societăţile înfiinţate în baza legii malteze, cunoscute ca Kumpaniji ta Responsabilita Limitata, Sojetajiet en commandite li l-kapital taghom maqsum fazzjonijiet;

v) societăţile înfiinţate în baza legii poloneze, cunoscute ca splka akcyjna, splka z ograniczon, odpowiedzialnoci,’;

w) societăţile înfiinţate în baza legii slovene, cunoscute ca delnika druba, komanditna druba, druba z omejeno odgovornostjo;

x) societăţile înfiinţate în baza legislaţiei slovace, cunoscute ca akciov spolonost, spolonost s rucnm obmedzenm, komanditn spolocnost.

(5) Dispoziţiile prezentului articol transpun prevederile Directivei 2011/96/UE a Consiliului din 30 noiembrie 2011 privind regimul fiscal comun care se aplică societăţilor-mamă şi filialelor acestora din diferite state membre.

Codul Fiscal actualizat prin:

OG 16/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare din 30 iulie 2013, Monitorul Oficial 490/2013;

OUG 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, Monitorul Oficial 384/2012;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

Art. 1017 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Determinarea dobânzii Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală

Art. 1017 Noul Cod de Procedură Civilă 2014 Determinarea dobânzii Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală

Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală

Art. 1017

Determinarea dobânzii

(1) Dacă părţile nu au stabilit nivelul dobânzii pentru plata cu întârziere, se va aplica rata dobânzii de referinţă stabilită de Banca Naţională a României. Rata de referinţă în vigoare în prima zi calendaristică a semestrului se aplică pe întregul semestru.

(2) Creanţa produce dobânzi după cum urmează:

1. în cazul contractelor încheiate între profesionişti, de la data la care obligaţia a devenit exigibilă;

2. în cazul contractelor încheiate între profesionişti şi o autoritate contractantă, fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului:

a) dacă în contract a fost fixat un termen de plată, din ziua următoare acestui termen;

b) dacă termenul de plată nu este fixat în contract:

(i) după 30 de zile de la data primirii de către debitor a facturii sau a oricărei alte asemenea solicitări de plată;

(ii) dacă data primirii facturii sau a unei solicitări echivalente de plată este incertă, după 30 de zile de la recepţia mărfurilor sau prestarea serviciilor;

(iii) dacă solicitarea de plată a fost comunicată înainte de a primi mărfurile sau serviciile, la expirarea unui termen de 30 de zile de la primirea mărfurilor sau prestarea serviciilor;

(iv) dacă legea sau contractul stabileşte o procedură de acceptare ori de verificare, permiţând certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori solicitarea de plată la data verificării sau anterior acestei date, la expirarea unui termen de 30 de zile de la această dată;

3. în celelalte cazuri, de la data la care debitorul a fost pus sau este de drept în întârziere, potrivit legii.

(3) Creditorul poate să pretindă daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligaţiilor de către debitor.

(4) Este lovită de nulitate absolută convenţia sau clauza prin care se fixează o obligaţie de punere în întârziere pentru a opera curgerea dobânzilor în cazurile prevăzute la alin. (2) pct. 1 şi 2 sau un termen de la care creanţa produce dobânzi, mai mare decât cel prevăzut la alin. (2).

ART. 126 Noul Cod Penal 2014 Schimbarea regimului de executare Regimul măsurilor educative privative de libertate

ART. 126 Noul Cod Penal 2014 Schimbarea regimului de executare Regimul măsurilor educative privative de libertate

    Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poate dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.

ART. 125 Noul Cod Penal 2014 Internarea într-un centru de detenţie Regimul măsurilor educative privative de libertate

ART. 125 Noul Cod Penal 2014 Internarea într-un centru de detenţie Regimul măsurilor educative privative de libertate

(1) Măsura educativă a internării într-un centru de detenţie constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale.

    (2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 şi 5 ani, afară de cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani.

    (3) Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa prelungeşte măsura internării, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite. Din durata măsurii educative se scade perioada executată până la data hotărârii.

    (4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune:

    a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani;

    b) liberarea din centrul de detenţie, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

    (5) Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121, până la împlinirea duratei măsurii internării.

    (6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenţie.

    (7) În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru de detenţie cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:

    a) executarea restului rămas din durata măsurii internării într-un centru de detenţie;

    b) prelungirea duratei acestei internări în condiţiile prevăzute în alin. (3).

ART. 124 Noul Cod Penal 2014 Internarea într-un centru educativ Regimul măsurilor educative privative de libertate

ART. 124 Noul Cod Penal 2014 Internarea într-un centru educativ Regimul măsurilor educative privative de libertate

    (1) Măsura educativă a internării într-un centru educativ constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială.

    (2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu şi 3 ani.

    (3) Dacă în perioada internării minorul săvârşeşte o nouă infracţiune sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior, instanţa poate menţine măsura internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăşi maximul prevăzut de lege, sau o poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenţie.

    (4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puţin jumătate din durata internării, instanţa poate dispune:

    a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani;

    b) liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

    (5) Odată cu înlocuirea sau liberarea instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în art. 121 până la împlinirea duratei măsurii internării.

    (6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa revine asupra înlocuirii sau liberării şi dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ.

    (7) În cazul săvârşirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracţiuni de către o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi faţă de care s-a dispus înlocuirea măsurii internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune:

    a) executarea restului rămas din durata măsurii internării iniţiale, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege;

    b) internarea într-un centru de detenţie.

Art. 2354 Noul cod civil 2014 Întinderea creanţei ipotecare Dispoziţii generale Ipoteca

Art. 2354 Noul cod civil 2014 Întinderea creanţei ipotecare Dispoziţii generale Ipoteca

Întinderea creanţei ipotecare

Ipoteca garantează cu acelaşi rang capitalul, dobânzile, comisioanele, penalităţile şi cheltuielile rezonabile făcute cu recuperarea sau conservarea bunului.

OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor -GRAVIDE

OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor -GRAVIDE

 

Art. 1
Prevederile art. 2—29 reglementeaza drepturile care se acorda persoanelor ai caror copii se nasc incepand cu data de 1 ianuarie 2011, precum si celor aflate in situatiile prevazute la art. 8 alin. (2), incepand cu aceasta data.

Art. 2
(1) Incepand cu data de 1 ianuarie 2011, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri din salarii, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, denumite in continuare venituri supuse impozitului, pot beneficia optional de urmatoarele drepturi:
a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, precum si de o indemnizatie lunara;
b) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, precum si de o indemnizatie lunara.
(2) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. a) se stabileste in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 3.400 lei.
(3) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. b) se stabileste in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 1.200 lei.

(4) Pentru copilul cu handicap concediul pentru cresterea copilului se acorda pana la implinirea de catre acesta a varstei de 3 ani, iar indemnizatia aferenta se acorda in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate pe ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 600 lei si nici mai mare de 3.400 lei.
(5) Cele 12 luni prevazute la alin. (1) pot fi constituite integral si din perioadele in care persoanele s-au aflat in una sau mai multe dintre urmatoarele situatii:
a) au beneficiat de indemnizatie de somaj, stabilita conform legii, sau au realizat perioade de stagiu de cotizare in sistemul public de pensii, in conditiile prevazute de actele normative cu caracter special care reglementeaza concedierile colective;
b) s-au aflat in evidenta agentiilor judetene pentru ocuparea fortei de munca, respectiv a municipiului Bucuresti, in vederea acordarii indemnizatiei de somaj;
c) au beneficiat de concedii si de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) au beneficiat de concedii medicale si de indemnizatii pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca, exclusiv pentru situatiile rezultate ca urmare a unor accidente de munca sau boli profesionale, in baza Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, republicata;
e) au beneficiat de pensie de invaliditate, in conditiile legii;
f) se afla in perioada de intrerupere temporara a activitatii, din initiativa angajatorului, fara incetarea raportului de munca, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii;
g) au beneficiat de concediu si indemnizatie lunara pentru cresterea copilului;
h) au beneficiat de concediu si indemnizatie lunara pentru cresterea copilului cu handicap;
i) au beneficiat de concediu fara plata pentru cresterea copilului;
j) se afla in perioada de 3 luni de la incetarea unui contract de munca pe durata determinata si inceperea unui alt contract de munca pe durata determinata, asa cum este aceasta definita de Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare;
k) si-au insotit sotul/sotia trimis/trimisa in misiune permanenta in strainatate;
l) au efectuat sau efectueaza serviciul militar pe baza de voluntariat, au fost concentrati, mobilizati sau in prizonierat;
m) frecventeaza, fara intrerupere, cursurile de zi ale invatamantului preuniversitar sau, dupa caz, universitar si postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, organizat potrivit legii, in tara sau intr-un alt stat membru al Uniunii Europene, intr-un domeniu recunoscut de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu exceptia situatiei de intrerupere a cursurilor din motive medicale;
n) au calitatea de doctorand, in conditiile prevazute de art. 20 si 21 din Hotararea Guvernului nr. 567/2005 privind organizarea si desfasurarea studiilor universitare de doctorat, cu modificarile ulterioare;
o) se afla in perioada cuprinsa intre incheierea unei forme de invatamant preuniversitar si inceperea, in acelasi an calendaristic, a unei alte forme de invatamant preuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fara intrerupere;
p) se afla in perioada cuprinsa intre absolvirea cursurilor de zi ale invatamantului preuniversitar, organizat potrivit legii, si inceperea invatamantului universitar, cursuri de zi, in acelasi an calendaristic;
q) se afla in perioada cuprinsa intre incheierea unei forme de invatamant universitar, cursuri de zi, cu sau fara examen de licenta sau de diploma, si inceperea, in acelasi an calendaristic, a unei alte forme de invatamant universitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fara intrerupere;
r) se afla in perioada cuprinsa intre incheierea unei forme de invatamant universitar, cursuri de zi, cu sau fara examen de licenta sau de diploma, si inceperea, in acelasi an calendaristic, a invatamantului postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fara intrerupere;
s) se afla in perioada cuprinsa intre incheierea unei forme de invatamant postuniversitar, cursuri de zi, si inceperea, in acelasi an calendaristic, a unei alte forme de invatamant postuniversitar, cursuri de zi, organizate potrivit legii, frecventate fara intrerupere;
t) se afla in perioada de 60 de zile de la finalizarea cursurilor invatamantului obligatoriu sau, dupa caz, de la absolvirea cursurilor de zi ale invatamantului preuniversitar, universitar si postuniversitar la nivelul studiilor universitare de masterat, organizat potrivit legii, cu sau fara examen de absolvire, in vederea angajarii ori, dupa caz, trecerii in somaj, calculate incepand cu data de 1 a lunii urmatoare finalizarii studiilor;
u) au beneficiat de concediu fara plata pentru a participa la cursuri de formare si perfectionare profesionala din initiativa angajatorului sau la care acesta si-a dat acordul, organizate in conditiile legii;
v) se afla in perioada cuprinsa intre absolvirea cursurilor de zi ale invatamantului medical superior, organizat potrivit legii, cu examen de licenta organizat in prima sesiune, si inceperea primului rezidentiat dupa absolvire.
(6) In vederea acordarii drepturilor prevazute la alin. (1), persoanele care au realizat activitati profesionale in statele membre ale Uniunii Europene sau in alte state care aplica prevederile Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European si al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala si ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere in aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala, denumit in continuare Regulament, beneficiaza de totalizarea perioadelor de activitate realizate in aceste state in conditiile prevazute de acesta.
(7) Optiunea beneficiarului prevazuta la alin. (1) se exprima in scris, pe baza de cerere, si nu poate fi schimbata pe parcursul acordarii drepturilor.

Art. 3
(1) Veniturile din salarii, din activitati independente si din activitati agricole prevazute la art. 2 alin. (1) sunt cele definite la art. 46, art. 55 alin. (1) si (2) si art. 71 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si reprezinta valoarea obtinuta dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului impozabil stabilit conform legii, corespunzator fiecarei categorii de venit.
(2) Veniturile care se iau in considerare pentru stabilirea cuantumului indemnizatiei pentru cresterea copilului reprezinta, dupa caz:
a) suma incasata de persoana indreptatita, rezultata dupa aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul al impozitului determinate ca diferenta intre venitul net din salarii calculat prin deducerea din venitul brut a contributiilor obligatorii aferente unei luni si a deducerii personale acordate pentru luna respectiva si contributiile la fondurile de pensii facultative, precum si cotizatia sindicala platita in luna respectiva pentru veniturile din salarii, la locul unde se afla functia de baza;
b) suma incasata de persoana indreptatita, rezultata dupa aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul al impozitului determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora, pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri;
c) suma incasata de persoana indreptatita, calculata potrivit legii de catre platitorul acesteia, pentru perioadele prevazute la art. 2 alin. (5) si (6);
d) suma incasata de persoana indreptatita care realizeaza venituri supuse impozitului pe venit, dar care, potrivit legii, sunt scutite de plata acestuia sau sunt considerate neimpozabile;
e) suma rezultata dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activitati independente determinat in conditiile legii;
f) suma rezultata dupa aplicarea cotei de impozitare asupra venitului net din activitati agricole determinat in conditiile legii.
(3) Pentru persoanele care realizeaza venituri din salarii, solde/salarii din functie, venitul brut reprezinta salariul de baza, indemnizatii, sporuri, prime, orice alte sume sau avantaje de natura salariala ori asimilate salariilor acordate de angajator potrivit legii.
(4) In cazul in care o persoana realizeaza concomitent venituri supuse impozitului din mai multe surse, se vor lua in calcul toate veniturile lunare incasate de aceasta.
(5) In situatia prevazuta la art. 2 alin. (6), daca persoana realizeaza concomitent venituri supuse impozitului atat in tara, cat si in statele care aplica Regulamentul, se iau in calcul doar veniturile realizate in tara.

Art. 4
(1) In calculul celor 12 luni prevazute la art. 2 alin. (1) se includ si fractiunile de luna in care s-au realizat venituri supuse impozitului, precum si cele in care solicitantii s-au aflat in situatiile prevazute la art. 2 alin. (5) si (6), considerate luna intreaga.
(2) Prin fractiune de luna se intelege efectuarea a cel putin jumatate din zilele lucratoare din acea luna in care persoana indreptatita a realizat venituri supuse impozitului ori s-a aflat in una sau mai multe dintre situatiile prevazute la art. 2 alin. (5) si (6).
(3) Prin exceptie, se accepta ca de cel mult 3 ori fractiunea de luna sa fie constituita dintr-un numar mai mic de zile lucratoare decat cel prevazut la alin. (2).
(4) In situatia in care nasterea copilului se produce inainte de termen, perioada prevazuta la art. 2 alin. (1) se diminueaza cu perioada cuprinsa intre data nasterii copilului si data prezumata a nasterii, certificata de medicul de specialitate.

Art. 5
(1) Cuantumul indemnizatiilor lunare prevazute la art. 2 alin. (2)—(4) se majoreaza cu 600 lei pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.
(2) Pe perioada pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani sau 3 ani, in cazul copilului cu handicap, cuantumul alocatiei de stat prevazut de Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata, se stabileste la 200 lei.

Art. 6
(1) Dupa implinirea de catre copil a varstei de un an, cu exceptia copilului cu handicap, persoanele care au optat pentru acordarea concediului pentru cresterea copilului si indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a) au dreptul la concediu fara plata pentru cresterea copilului pana la varsta de 2 ani.
(2) Cererea pentru acordarea concediului fara plata indemnizatiei pentru cresterea copilului se depune si se inregistreaza la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de nastere al copilului.

Art. 7
(1) Persoanele care in perioada in care sunt indreptatite sa beneficieze de concediul pentru cresterea copilului si indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a) obtin venituri supuse impozitului prevazute la art. 3, inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an, au dreptul la un stimulent de insertie in cuantum lunar de 500 lei pentru perioada ramasa pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani.
(2) Stimulentul de insertie prevazut la alin. (1) se acorda si persoanelor beneficiare prevazute la art. 2 alin. (4), oricand, pe toata perioada.
(3) Persoanele prevazute la art. 2 alin. (1) lit. b) nu beneficiaza de stimulentul prevazut la alin. (1).
(4) In cazul persoanelor care beneficiaza de indemnizatia lunara si solicita dreptul la stimulent de insertie, plata acestei indemnizatii se suspenda.

Art. 8
(1) De indemnizatia lunara si stimulentul de insertie prevazute de prezenta ordonanta de urgenta beneficiaza, optional, oricare dintre parintii firesti ai copilului, daca se afla in situatia prevazuta la art. 2 alin. (1) lit. a), precum si cei prevazuti la art. 2 alin. (4).
(2) Beneficiaza de aceleasi drepturi si una dintre persoanele care a adoptat copilul, careia i s-a incredintat copilul in vederea adoptiei sau care are copilul in plasament ori in plasament in regim de urgenta, cu exceptia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii sai, precum si persoana care a fost numita tutore.
(3) In situatia persoanelor prevazute la alin. (2), acordarea drepturilor prevazute la art. 2, respectiv la art. 7 se face tinandu-se seama de perioada de 12 luni anterioare celei in care, dupa caz, s-a aprobat adoptia, a fost facuta incredintarea, s-a instituit plasamentul sau tutela.
(4) In cazul in care intervine decesul parintelui care indeplinea conditiile pentru a beneficia de concediul si de indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv de stimulentul de insertie, iar celalalt parinte nu indeplineste conditiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, parintele supravietuitor are dreptul sa beneficieze, la cerere, de drepturile parintelui decedat.

Art. 9
(1) Concediul si indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1), art. 5 si 6, precum si stimulentul de insertie prevazut la art. 7 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nasteri sau, dupa caz, pentru primele 3 situatii prevazute la art. 8 alin. (2).
(2) La stabilirea celor 3 nasteri si, dupa caz, a celor 3 situatii se iau in calcul si cele pentru care s-a beneficiat de concediu si indemnizatie, precum si de stimulent in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Situatia copilului nascut mort sau situatia in care acesta moare in perioada corespunzatoare concediului de maternitate nu se are in vedere la stabilirea primelor 3 nasteri pentru care se acorda drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.
(4) Durata de acordare a concediului prevazut la art. 2 alin. (1) se prelungeste corespunzator in cazul suprapunerii a doua sau trei situatii de natura a genera acest drept, in conditiile prevazute la alin. (1) si (2).
(5) In cazurile prevazute la alin. (4) se acorda o singura indemnizatie, in cuantumul prevazut de prezenta ordonanta de urgenta.
(6) Pe perioada suprapunerii situatiilor prevazute la alin. (4), cuantumul indemnizatiei lunare se majoreaza cu suma de 600 lei pentru fiecare dintre copii, incepand cu cel de-al doilea.

Art. 10
(1) Persoanele care indeplinesc conditiile prevazute la art. 2 au dreptul la concediu fara plata indemnizatiei pentru cresterea copilului dupa primele 3 nasteri sau, dupa caz, dupa primele 3 situatii prevazute la art. 8 alin. (2).
(2) Durata concediului prevazut la alin. (1) este de 4 luni si se acorda integral, o singura data, fiecaruia dintre parintii firesti ai copilului sau, dupa caz, persoanelor prevazute la art. 8 alin. (2), in perioada pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, respectiv a varstei de 3 ani, in cazul copilului cu handicap.
(3) Cererea pentru acordarea concediului fara plata indemnizatiei pentru cresterea copilului se depune si se inregistreaza la angajator, pe baza livretului de familie sau a certificatului de nastere al copilului.

Art. 11
(1) Dreptul la concediul pentru cresterea copilului stabilit potrivit prevederilor art. 2 alin. (1), incepand cu ianuarie 2012, se acorda persoanelor prevazute la art. 8 alin. (1) si (2), pe baza netransferabila, in situatia in care ambele persoane din familia respectiva indeplinesc conditiile de acordare a acestuia, dupa cum urmeaza:
a) cel putin o luna din perioada totala a concediului de crestere a copilului este alocata uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
b) in situatia in care persoana prevazuta la lit. a) nu solicita dreptul la concediul care ii revine, celalalt parinte nu poate beneficia de dreptul la concediu in locul acesteia.
(2) Procedura de acordare se stabileste prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale.

Art. 12
Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se acorda in situatia in care solicitantul indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
a) este cetatean roman, cetatean strain sau apatrid;
b) are, conform legii, domiciliul sau resedinta pe teritoriul Romaniei;
c) locuieste in Romania impreuna cu copilul/copiii pentru care solicita drepturile si se ocupa de cresterea si ingrijirea acestuia/acestora.

Art. 13
(1) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta reprezentand indemnizatie, stimulent de insertie sau alocatie de stat pentru copii se acorda la cerere, insotita in mod obligatoriu de:
a) copia actului de identitate al solicitantului si a certificatului de nastere al copilului pentru care se solicita dreptul ori, dupa caz, de livretul de familie, certificate pentru conformitate cu originalul;
b) actele doveditoare privind calitatea solicitantului si relatia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicita dreptul, pentru situatiile prevazute la art. 8 alin. (2);
c) actele doveditoare care sa ateste indeplinirea perioadelor prevazute de art. 2;
d) dovada eliberata de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;
e) dovada privind suspendarea activitatii pentru perioada in care se solicita concediul pentru cresterea copilului;
f) orice alte documente care sa ateste indeplinirea conditiilor de eligibilitate.
(2) Cererea se completeaza potrivit modelului care se stabileste prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta.
(3) La stabilirea bazei de calcul al indemnizatiei pentru cresterea copilului se iau in considerare toate veniturile supuse impozitului realizate de persoana indreptatita, precum si veniturile aferente perioadelor asimilate prevazute la art. 2 alin. (5) si (6).
(4) Baza de calcul al indemnizatiei pentru cresterea copilului stabilita potrivit alin. (3) se determina ca suma totala a veniturilor realizate in ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului impartita la 12.
(5) In cazul veniturilor din activitati independente sau agricole, la stabilirea cuantumului indemnizatiei pentru cresterea copilului se iau in calcul veniturile inscrise in actele doveditoare impartite la numarul de luni in care s-au realizat acestea.
(6) In situatia persoanelor prevazute la art. 2 alin. (6), pentru conversia in moneda nationala a veniturilor realizate de acestea, se ia in calcul cursul de schimb valutar stabilit de Banca Nationala a Romaniei in ziua anterioara depunerii cererii.

Art. 14
(1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, reprezentand indemnizatie, stimulent de insertie sau alocatie de stat pentru copii, si documentele din care rezulta indeplinirea conditiilor legale de acordare a acestora se depun la primaria comunei, orasului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucuresti, pe raza careia/caruia solicitantul isi are domiciliul sau resedinta.
(2) Pana la data de 10 a fiecarei luni, primariile au obligatia de a transmite pe baza de borderou cererile inregistrate in luna anterioara, insotite de documentele justificative, la agentiile pentru prestatii sociale judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, denumite in continuare agentii teritoriale.
(3) Cererile prevazute la alin. (1) se solutioneaza in termen de 15 zile lucratoare de la data inregistrarii la agentia teritoriala, prin decizie de admitere sau, dupa caz, de respingere, emisa de directorul executiv.
(4) Decizia prevazuta la alin. (3) se comunica solicitantului in termen de 5 zile lucratoare de la data emiterii.
(5) Contestatiile formulate impotriva deciziei prevazute la alin. (3) se solutioneaza potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 15
(1) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta reprezentand indemnizatii si stimulent de insertie se stabilesc dupa cum urmeaza:
a) incepand cu ziua urmatoare celei in care inceteaza, conform legii, concediul de maternitate, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la acea data;
b) incepand cu data nasterii copilului, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la acea data, in cazul persoanelor care nu indeplinesc conditiile, conform legii, pentru acordarea concediului de maternitate si a indemnizatiei aferente;
c) incepand cu data adoptiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau incredintarii, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la data la care s-au aprobat ori, dupa caz, s-au instituit masurile de protectie a copilului;
d) de la data depunerii cererii, pentru toate celelalte situatii, inclusiv pentru cazul in care cererea a fost depusa peste termenele prevazute la lit. a)—c).
(2) Plata alocatiei de stat pentru copii prevazute la art. 5 alin. (2) se face incepand cu luna urmatoare celei in care s-a nascut copilul, in conditiile prevazute de Legea nr. 61/1993, republicata.
(3) Pentru fractiunile de luna, cuantumul drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se stabileste proportional, in functie de numarul zilelor calendaristice din luna respectiva pentru care acestea se cuvin si se acorda.
(4) Pentru situatiile prevazute la alin. (1) lit. a), cererea si documentele doveditoare se pot depune cu 30 de zile inainte de incetarea concediului de maternitate.

Art. 16
(1) Plata indemnizatiilor prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) si art. 9 alin. (5) si (6) inceteaza cu ziua urmatoare celei in care:
a) copilul a implinit varsta de un an sau, dupa caz, 2 ani, respectiv de 3 ani, in cazul copilului cu handicap;
b) a avut loc decesul copilului.
(2) Plata indemnizatiei prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) si art. 9 alin. (5) si (6) se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care:
a) beneficiarul este decazut din drepturile parintesti;
b) beneficiarul este indepartat, conform legii, de la exercitarea tutelei;
c) beneficiarul nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege in vederea incredintarii copilului spre adoptie;
d) beneficiarul nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege in vederea mentinerii masurii de plasament;
e) beneficiarul executa o pedeapsa privativa de libertate sau se afla in arest preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile;
f) copilul este abandonat ori este internat intr-o institutie de ocrotire publica sau privata;
g) beneficiarul a decedat;
h) in situatia in care beneficiarul nu mai indeplineste conditiile prevazute la art. 12;
i) beneficiarul realizeaza venituri supuse impozitului si copilul nu a implinit varsta de un an, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap;
j) se constata ca timp de 3 luni consecutive se inregistreaza mandate postale returnate.
(3) Plata indemnizatiei pentru cresterea copilului nu se suspenda in situatia in care beneficiarii acestei indemnizatii primesc diverse sume in baza legii, contractului colectiv de munca sau a contractului individual de munca, acordate in perioada concediului pentru cresterea copilului, altele decat cele rezultate din desfasurarea efectiva a unei activitati in perioada de concediu.

Art. 17
(1) Plata stimulentului de insertie prevazut la art. 7 inceteaza cu ziua urmatoare celei in care:
a) copilul a implinit varsta de 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap;
b) beneficiarul nu mai realizeaza venituri supuse impozitului si nici nu se afla in concediul pentru cresterea copilului;
c) a avut loc decesul copilului.
(2) Plata stimulentului de insertie prevazut la art. 7 se suspenda incepand cu luna urmatoare celei in care se constata una dintre situatiile prevazute la art. 16 alin. (2).
(3) Plata stimulentului de insertie prevazut la art. 7 se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care beneficiarul nu mai realizeaza venituri supuse impozitului si solicita concediul pentru cresterea copilului.

Art. 18
(1) In situatiile de suspendare a drepturilor prevazute la art. 16 alin. (2) si art. 17 alin. (2) si (3), acestea pot fi solicitate si de catre o alta persoana indreptatita, daca indeplineste cerintele prevazute in prezenta ordonanta de urgenta.
(2) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se cuvin si se acorda noului beneficiar de la data suspendarii, daca cererea a fost depusa in termen de 60 de zile lucratoare de la data la care s-a produs suspendarea, respectiv de la data cererii, daca cererea a fost depusa dupa acest termen.
(3) Reluarea platii drepturilor suspendate in situatiile prevazute la art. 16 alin. (2) si art. 17 alin. (2) si (3) se face la cerere, dupa cum urmeaza:
a) incepand cu ziua urmatoare pentru situatiile prevazute la art. 16 alin. (2) lit. i) si art. 17 alin. (3), daca cererea a fost depusa in termen de 60 de zile de la acea data;
b) cu data depunerii cererii pentru toate celelalte situatii.

Art. 19
(1) Beneficiarul drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta este obligat sa comunice in scris primariei orice modificare intervenita in situatia sa, de natura sa determine incetarea sau suspendarea platii drepturilor, in termen de 15 zile lucratoare de la aparitia acesteia.
(2) Comunicarea prevazuta la alin. (1) se transmite de catre primarie agentiei teritoriale in termen de 5 zile lucratoare de la data inregistrarii.

Art. 20
(1) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta nu pot fi urmarite silit decat in vederea recuperarii, conform legii, a sumelor incasate necuvenit cu acest titlu.
(2) Asupra drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta nu se datoreaza impozit si nici contributiile sociale obligatorii stabilite de lege.
(3) Nivelurile drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se pot actualiza, pe baza de hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.

Art. 21
(1) Pe perioada in care se beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) si art. 9 alin. (5) si (6), precum si pe perioada concediului fara plata prevazut la art. 6, plata contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru aceste persoane se asigura de la bugetul de stat.
(2) Pentru persoanele care beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) si art. 9 alin. (5) si (6), contributia de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra cuantumului indemnizatiei acordate, iar pentru persoanele care beneficiaza de concediul fara plata prevazut la art. 6, contributia de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra nivelului minim al indemnizatiei prevazut la art. 2 alin. (2)—(4).
(3) Perioada in care o persoana beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1) si art. 9 alin. (5) si (6) sau se afla in concediul fara plata prevazut la art. 6 constituie perioada asimilata stagiului de cotizare in vederea stabilirii indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) In situatia prevazuta la alin. (2), la stabilirea cuantumului indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate se ia in calcul valoarea indemnizatiei pentru cresterea copilului.
(5) Se considera perioada asimilata stagiului de cotizare si perioada in care persoana s-a aflat in concediul fara plata prevazut de art. 10, precum si in vederea stabilirii indemnizatiilor de asigurari de sanatate prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 22
(1) Perioada in care o persoana beneficiaza de drepturile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 alin. (1), art. 6, art. 9 alin. (5) si (6) si art. 10 constituie perioada asimilata stagiului de cotizare in vederea stabilirii drepturilor de pensie in sistemul public si a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Perioada concediului pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1), art. 6 si 10 constituie vechime in munca si in serviciu, care se are in vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda in raport cu aceasta.

Art. 23
(1) Fondurile necesare platii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, cheltuielile administrative, precum si cele de transmitere a drepturilor se asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
(2) Calculul si plata drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, inclusiv a contributiei individuale de asigurari sociale de sanatate, se fac de catre Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale, prin agentiile teritoriale.
(3) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se achita lunar beneficiarului, reprezentantului legal ori mandatarului acestora, imputernicit prin procura, pe baza de mandat postal sau, dupa caz, in cont curent personal ori cont de card.
(4) In cazul achitarii drepturilor prin mandat postal, cheltuielile pentru transmiterea drepturilor se stabilesc in conditiile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 24/2007 privind reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul social si al locuintelor de serviciu, aprobata prin Legea nr. 206/2007.
(5) In cazul achitarii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta in cont curent personal sau in cont de card, agentiile teritoriale efectueaza plata prin unitatile bancare pe baza de borderou, cu plata unui comision bancar.
(6) Comisionul bancar prevazut la alin. (5) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate si va fi stabilit, prin negociere, la nivel teritorial intre agentiile teritoriale si unitatile bancare.
(7) Fondurile pentru achitarea sumelor necesare pentru transmiterea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se suporta din bugetul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, din aceleasi fonduri din care se suporta plata drepturilor.

Art. 24
(1) Sumele incasate necuvenit se recupereaza de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agentiei teritoriale, cu respectarea termenului general de prescriptie.
(2) Decizia prevazuta la alin. (1) constituie titlu executoriu si poate fi contestata conform prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Sumele incasate necuvenit ca urmare a unei infractiuni savarsite de beneficiar se recupereaza de la acesta, in conditiile legii.
(4) Sumele ramase nerecuperate de pe urma beneficiarilor decedati nu se mai urmaresc.

Art. 25
(1) Angajatorul are obligatia de a aproba concediul pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1), precum si concediul fara plata prevazut la art. 6 alin. (1) si art. 10 alin. (1) si (2). Perioada de acordare se stabileste de comun acord cu angajatul.
(2) Este interzis angajatorului sa dispuna incetarea raporturilor de munca sau de serviciu in cazul:
a) salariatei/salariatului care se afla in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap;
b) salariatei/salariatului care se afla in plata stimulentului de insertie prevazut la art. 7.
(3) Interdictia prevazuta la alin. (2) se extinde, o singura data, cu pana la 6 luni dupa revenirea definitiva a salariatei/salariatului in unitate.
(4) Prevederile alin. (2) si (3) nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, in conditiile legii.

Art. 26
(1) Constituie contraventie nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (2), art. 19 alin. (2) si art. 25 si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei.
(2) Constatarea contraventiei prevazute la alin. (1) si aplicarea amenzii corespunzatoare se fac de catre organele cu atributii de control ale Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
(3) In baza controlului intern, Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale verifica, prin sondaj, la nivelul agentiilor teritoriale corectitudinea datelor introduse si stabilirea drepturilor de indemnizatie lunara si stimulent de insertie. Neregulile constatate se sanctioneaza in conditiile legii.
(4) Declararea unor informatii eronate cu privire la indeplinirea conditiilor de eligibilitate sau declararea unor venituri mai mari decat cele reale, in scopul de a obtine foloase materiale necuvenite, constituie infractiune si se pedepseste potrivit dispozitiilor Codului penal.

Art. 27
In termen de 30 de zile de la data publicarii prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale va elabora norme metodologice in aplicarea acesteia, care se aproba prin hotarare a Guvernului.

Art. 28
Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

Art. 29
(1) Prevederile prezentei ordonante de urgenta sunt aplicabile si tuturor categoriilor de personal care isi desfasoara activitatea in ministerele si institutiile din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.
(2) In situatia persoanelor prevazute la alin. (1), fondurile necesare platii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta si cheltuielile administrative se asigura din bugetul de stat, prin bugetele ministerelor si institutiilor din sectorul de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

 

(3) Pentru perioada cat o persoana dintre cele prevazute la alin. (1) beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului, la stabilirea drepturilor de pensie si a altor drepturi de asigurari sociale, acordate potrivit legii, se au in vedere 25% din castigul salarial mediu brut lunar aferent perioadei respective. v(4) Modalitatile de depunere si de solutionare a cererilor de acordare a drepturilor, in situatia persoanelor prevazute la alin. (1), se stabilesc prin norme interne, aprobate de conducatorii autoritatilor si institutiilor publice prevazute la alin. (1).
Art. 30

 
(1) Persoanele care au nascut sau nasc pana la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, precum si cele care au adoptat sau adopta copilul, carora li s-a incredintat sau li se incredinteaza copilul in vederea adoptiei sau care au sau vor avea copilul in plasament, in plasament in regim de urgenta, cu exceptia asistentului maternal profesionist, ori care au fost sau urmeaza sa fie numite tutore pana la aceasta data beneficiaza de drepturile reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Incepand cu 1 ianuarie 2011, pentru persoanele prevazute la alin. (1), indemnizatia pentru cresterea copilului se acorda in cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate in ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului sau, dupa caz, anterioare adoptiei, incredintarii in vederea adoptiei, stabilirii masurii plasamentului sau a plasamentului in regim de urgenta sau a instituirii tutelei, dar nu mai putin de 600 lei si nu mai mult de 3.400 lei.

(3) Dispozitiile alin. (2) se aduc la cunostinta beneficiarilor prin emiterea unei noi decizii de catre agentiile teritoriale.

Ordonanta de urgenta 124 din 27 decembrie 2011 – GRAVIDE

Ordonanta de urgenta 124 din 27 decembrie 2011 – GRAVIDE

 

OUG 124/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementeaza acordarea de beneficii de asistenta sociala. Ordonanta de urgenta 124/2011

 

 

Legea nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 300 din 7 mai 2009, se modifica dupa cum urmeaza:

1. Articolul 3 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 3
(1) Cuantumul alocatiei de stat pentru copii se stabileste in raport cu indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR, dupa cum urmeaza:
a) 0,4 ISR pentru copiii cu varsta de pana la 2 ani (sau de pana la 3 ani, in cazul copilului cu handicap);
b) 0,084 ISR pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 2 ani si 18 ani, precum si pentru tinerii prevazuti la art. 1 alin. (3);
c) 0,168 ISR pentru copiii cu varsta cuprinsa intre 3 ani si 18 ani, in cazul copilului cu handicap, conform prevederilor art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Titular al dreptului la alocatia de stat pentru copii este copilul.
(3) Alocatia de stat pentru copii prevazuta la alin. (1) lit. a) se cumuleaza cu indemnizatia lunara, stimulentul lunar sau stimulentul de insertie, prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011.”

2. La articolul 4, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
„(3) Pentru copiii pentru care s-a stabilit masura de protectie speciala prevazuta la art. 58 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificarile ulterioare, alocatia de stat pentru copii se plateste numai in cont personal, in cuantumurile prevazute la art. 3.”

3. La articolul 7, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
„Art. 7
(1) Persoanele carora li se face plata alocatiei de stat pentru copii sunt obligate sa comunice orice schimbare in privinta componentei familiei sau a domiciliului/resedintei care poate determina incetarea sau modificarea acordarii drepturilor de alocatie de stat pentru copii, in termen de cel mult 15 zile de la aparitia acesteia, inclusiv situatia in care cetatenii romani isi stabilesc rezidenta in alta tara impreuna cu copiii lor.”

Art. II
Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 401 din 20 iulie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza, dupa cum urmeaza:

1. Articolul 4 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 4
Nivelul lunar al venitului minim garantat se raporteaza la indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR, si este de:
a) 0,25 ISR pentru persoana singura;
b) 0,45 ISR pentru familiile formate din 2 persoane;
c) 0,63 ISR pentru familiile formate din 3 persoane;
d) 0,78 ISR pentru familiile formate din 4 persoane;
e) 0,93 ISR pentru familiile formate din 5 persoane;
f) cate 0,062 ISR pentru fiecare alta persoana peste numarul de 5 persoane, care face parte din familie, in conditiile prezentei legi.”

2. La articolul 5, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 5
(1) Cuantumul ajutorului social se stabileste ca diferenta intre nivelurile prevazute la art. 4, transformate in lei, si venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.”

3. Articolul 8 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 8
(1) La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, dupa caz, al persoanei singure se iau in considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat in luna anterioara depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurari sociale de stat, asigurari de somaj, indemnizatii, alocatii si ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suporta, obligatii legale de intretinere si alte creante legale, cu exceptia burselor de studiu si a burselor sociale, precum si a sprijinului financiar prevazut de Hotararea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor si a cuantumului sprijinului financiar ce se acorda elevilor in cadrul Programului national de protectie sociala ?Bani de liceu?, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) In cazul in care familia sau persoana singura are in proprietate, inchiriere, comodat ori alta forma de detinere cel putin unul dintre bunurile cuprinse in lista bunurilor ce conduc la excluderea acordarii ajutorului social, aceasta nu beneficiaza de ajutor social.
(3) Lista prevazuta la alin. (2) se stabileste prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi si se poate actualiza anual, prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.
(4) In cazul familiei sau al persoanei singure care locuieste si gospodareste impreuna cu alte familii ori persoane singure si contribuie impreuna la achizitionarea sau realizarea unor bunuri si a unor venituri din valorificarea acestora ori la consumul acestora, la stabilirea cuantumului ajutorului social se iau in considerare atat veniturile nete lunare proprii, cat si partea ce ii revine de drept din veniturile lunare nete, realizate in comun de persoanele din gospodarie.”

4. La articolul 13-2, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) In cazul platii dreptului de ajutor social prin mandat postal, cheltuielile pentru transmiterea drepturilor se stabilesc in conditiile prevazute de legea bugetara anuala pentru drepturile asigurate din bugetul de stat.”

5. La articolul 14-1, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 14-1
(1) Dupa stabilirea dreptului de ajutor social, titularul ajutorului social are obligatia de a depune, din 6 in 6 luni, la primaria localitatii sau, dupa caz, a sectorului municipiului Bucuresti in a carei raza teritoriala isi are domiciliul ori resedinta, o declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile realizate de membrii acesteia, care va contine obligatoriu datele de identificare ale titularului si membrilor familiei. Modelul declaratiei pe propria raspundere se stabileste prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.”

6. La articolul 14-1, dupa alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2-1), cu urmatorul cuprins:
„(2-1) In vederea verificarii informatiilor declarate de titular privind veniturile supuse impozitului pe venit, primarul poate solicita administratiei finantelor publice in a carei raza teritoriala se afla situata primaria eliberarea unui document care sa ateste situatia veniturilor persoanelor din familia/familiile solicitanta/solicitante. Administratiile finantelor publice sunt obligate sa furnizeze informatiile necesare in baza listei cu persoane si datele de identificare ale acestora, transmisa de primar.”

7. Dupa articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16-1, cu urmatorul cuprins:
„Art. 16-1
(1) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea dreptului la ajutorul social, familiile beneficiare au obligatia sa isi achite obligatiile legale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la alin. (1) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(3) In situatia in care, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, primarul constata ca nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), acesta suspenda, prin dispozitie, dreptul la ajutorul social pe o perioada de 5 luni, incepand cu drepturile aferente lunii februarie.
(4) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (3) atrage reluarea, prin dispozitia primarului, a dreptului la ajutorul social, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(5) In situatia in care, dupa termenul prevazut la alin. (3), nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), dreptul la ajutorul social inceteaza prin dispozitia primarului.”

8. La articolul 17, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 17
(1) Dispozitiile primarului prevazute la art. 13, art. 14 alin. (3), art. 14-1 alin. (5) si (6) si art. 16-1 alin. (3)?(5) se comunica agentiei teritoriale in termenul prevazut la art. 13-1 alin. (3), pe baza de borderou.”

9. La articolul 20 alineatul (1), dupa litera d) se introduce o noua litera, litera e), cu urmatorul cuprins:
„e) in cazul in care beneficiarii nu au indeplinit obligatia prevazuta la art. 16-1.”

10. La articolul 28, alineatele (1) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 28
(1) Guvernul, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, poate acorda ajutoare de urgenta familiilor si persoanelor care se afla in situatii de necesitate datorate calamitatilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum si pentru alte situatii deosebite datorate starii de sanatate ori altor cauze care pot conduce la riscul de excluziune sociala, precum si in alte situatii stabilite prin hotarare a Guvernului, care va cuprinde si procedura si/sau conditiile de acordare.
………………………………………………..
(4) In cazul decesului unei persoane din familia beneficiara de ajutor social sau al persoanei singure beneficiare de ajutor social, primarii pot dispune acordarea unui ajutor reprezentand o parte din cheltuielile cu inmormantarea. Ajutorul se acorda unei singure persoane, care poate fi, dupa caz, sotul supravietuitor, copilul, parintele, tutorele, curatorul, mostenitorul in conditiile dreptului comun sau, in lipsa acestuia, persoana care dovedeste ca a suportat cheltuielile cu inmormantarea.”

11. La articolul 28, alineatul (3) se abroga.

12. La articolul 28-1 alineatul (1), litera b) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„b) neindeplinirea de catre primar a obligatiilor prevazute la art. 6 alin. (4) si alin. (7)?(9), art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (2), art. 13-1 alin. (3) si (4), art. 14-1 alin. (3), art. 16-1, art. 17 alin. (1) si art. 20 alin. (3).”

13. La articolul 28-1 alineatul (2), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) neintocmirea de catre personalul serviciului public de asistenta sociala din subordinea consiliului local sau, dupa caz, de persoanele cu atributii in domeniul asistentei sociale din aparatul propriu de specialitate al autoritatilor administratiei publice locale a documentatiilor specifice, inclusiv a proiectelor de dispozitie, precum si nedepunerea acestora, spre a fi semnate de primar, inainte de implinirea termenelor prevazute la art. 11 alin. (1) si (2), art. 12 alin. (2) si (3) si art. 14-1 alin. (3);”.

14. La articolul 28-1 alineatul (4), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) de catre organele de control ale Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, in cazul contraventiilor prevazute la alin. (1) si (2);”.

15. La articolul 29, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Ajutoarele sociale reglementate prin prezenta lege pot fi supuse executarii silite, in conditiile dispozitiilor privind executarea silita a creantelor bugetare, numai pentru recuperarea sumelor platite necuvenit cu acest titlu, precum si pentru plata obligatiilor legale de intretinere stabilite prin hotarare a instantelor judecatoresti, in conformitate cu prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicata.”

Art. III
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.008 din 14 noiembrie 2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 1
(1) Pentru copiii nascuti, adoptati, incredintati in vederea adoptiei, luati in plasament, in plasament in regim de urgenta sau tutela pana la data de 31 decembrie 2010, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului ori producerii evenimentelor mentionate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara reprezentand 75% din media veniturilor realizate in ultimele 12 luni. Incepand cu luna ianuarie 2012, cuantumul minim, precum si cuantumul maxim ale indemnizatiei lunare se raporteaza la indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR, si nu poate fi mai mic de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR.”

2. Articolul 2 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 2
Cuantumul indemnizatiei prevazute la art. 1 alin. (1) se majoreaza cu 1,2 ISR pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.”

3. La articolul 3, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 3
(1) Persoanele care sunt indreptatite sa beneficieze de indemnizatia pentru cresterea copilului, reglementata de prezenta ordonanta de urgenta, si realizeaza venituri profesionale supuse impozitului pe venit, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de un stimulent al carui cuantum se raporteaza la ISR si se stabileste la 0,2 ISR.”

4. La articolul 3, alineatele (2) si (4) se abroga.

5. Articolul 4 se abroga.

6. La articolul 5, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(4) In cazul in care intervine decesul parintelui care indeplinea conditiile pentru a beneficia de drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, parintele supravietuitor are dreptul sa beneficieze, la cerere, de acestea, dupa cum urmeaza:
a) de drepturile parintelui decedat, in situatia in care nu indeplineste conditiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta;
b) de drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, daca indeplineste conditiile de acordare.”

7. La articolul 6-1, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Durata concediului prevazut la alin. (1) este de 4 luni si se acorda integral, o singura data, fiecaruia dintre parintii firesti ai copilului sau, dupa caz, persoanelor prevazute la art. 5 alin. (2), in perioada pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, respectiv a varstei de 3 ani in cazul copilului cu handicap.”

8. La articolul 7, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins: „(2) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, beneficiarii au obligatia sa isi achite obligatiile legale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.”

9. Dupa articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 7-1, cu urmatorul cuprins:
„Art. 7-1
(1) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la art. 7 alin. (2) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(2) Pentru verificarea indeplinirii obligatiei in conditiile alin. (1), agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, denumite in continuare agentii teritoriale, transmit primariilor, pana la data de 15 ianuarie a fiecarui an, tabelul centralizator cuprinzand beneficiarii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.
(3) Pe baza tabelului centralizator prevazut la alin. (2), primarii verifica daca beneficiarii au achitat pentru anul anterior obligatiile de plata catre bugetul local si intocmesc situatia centralizatoare cu persoanele care nu au respectat aceasta conditie, pe care o transmit agentiilor teritoriale pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an.
(4) Neachitarea obligatiilor legale fata de bugetele locale conduce la suspendarea pe o perioada de 5 luni a drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, incepand cu drepturile aferente lunii februarie.
(5) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (4) atrage reluarea platii drepturilor, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(6) In vederea aplicarii prevederilor alin. (5), beneficiarii drepturilor transmit agentiei teritoriale copia actului eliberat de autoritatea administratiei publice locale prin care se face dovada achitarii obligatiilor de plata catre bugetul local.
(7) In situatia in care, dupa termenul prevazut la alin. (4), nu sunt achitate obligatiile fata de bugetul local, drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta inceteaza.
(8) Suspendarea, reluarea si incetarea drepturilor se fac prin decizie a directorului executiv al agentiei teritoriale.”

10. La articolul 8 alineatul (1), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 8
(1) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, reprezentand indemnizatie si stimulent, se acorda, la cerere, in baza urmatoarelor documente, dupa caz:”.

11. La articolul 9, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 9
(1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, reprezentand indemnizatie sau stimulent, si documentele din care rezulta indeplinirea conditiilor legale de acordare a acestora se depun, dupa caz, la primaria comunei, orasului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucuresti pe raza careia solicitantul isi are domiciliul sau resedinta.”

12. La articolul 10, alineatul (2) se abroga.

13. La articolul 11, dupa litera b) se introduce o noua litera, litera c), cu urmatorul cuprins:
„c) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 7-1 alin. (7).”

14. La articolul 12 alineatul (1), dupa litera h) se introduce o noua litera, litera i), cu urmatorul cuprins:
„i) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 7-1 alin. (4).”

15. La articolul 12, alineatul (5) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(5) Reluarea platii drepturilor suspendate in situatiile prevazute la alin. (1), cu exceptia lit. i), se face la cerere, incepand cu luna urmatoare celei in care se depune cererea.”

16. Articolul 17 se abroga.

17. La articolul 18, alineatul (7) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(7) Perioada concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau de pana la 3 ani in cazul copilului cu handicap constituie vechime in munca si in serviciu, precum si in specialitate si se are in vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda in raport cu acestea.”

Art. IV
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. La articolul 2 alineatul (1), litera a) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap, precum si de o indemnizatie lunara;”.

2. La articolul 2, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1-1), cu urmatorul cuprins:
„(1-1) Limitele minima si maxima ale indemnizatiei se stabilesc prin raportare la indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR.”

3. La articolul 2, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„(2) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. a) se stabileste in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR.
(3) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. b) se stabileste in cuantum de 75% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 2,4 ISR.”

4. La articolul 2, alineatul (4) se abroga.

5. La articolul 2 alineatul (5), litera n) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„n) au calitatea de doctorand, in conditiile prevazute de Legea educatiei nationale nr. 1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare;”.

6. La articolul 3 alineatul (2), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Veniturile care se iau in considerare pentru stabilirea nivelului indemnizatiei pentru cresterea copilului reprezinta, dupa caz:”.

7. La articolul 3, dupa alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu urmatorul cuprins:
„(6) Pentru luna nasterii copilului se iau in calcul veniturile cuvenite pentru acea luna, respectiv venitul pe care l-ar fi primit persoana daca ar fi lucrat in toata luna, sau cumulul dintre venitul aferent zilelor lucrate cu indemnizatia de maternitate.”

8. Articolul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 5
Nivelul indemnizatiilor lunare prevazute la art. 2 alin. (2) si (3) se majoreaza cu 1,2 ISR pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.”

9. La articolul 7, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 7
(1) Persoanele care in perioada in care sunt indreptatite sa beneficieze de concediul pentru cresterea copilului si indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a) obtin venituri supuse impozitului prevazute la art. 3, inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an, au dreptul la un stimulent de insertie in cuantum lunar de 1 ISR pentru perioada ramasa pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani.
(2) Stimulentul de insertie prevazut la alin. (1) se acorda si persoanelor beneficiare de concediu pentru cresterea copilului cu handicap in varsta de pana la 3 ani, prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a), oricand, pe toata perioada.”

10. La articolul 8, alineatele (1) si (4) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 8
(1) De indemnizatia lunara si stimulentul de insertie prevazute de prezenta ordonanta de urgenta beneficiaza oricare dintre parintii firesti ai copilului, in raport cu optiunea exprimata conform art. 2 alin. (1), daca indeplineste conditiile de acordare prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.
……………………………………………….
(4) In cazul in care intervine decesul parintelui care indeplinea conditiile pentru a beneficia de concediul si de indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv de stimulentul de insertie, parintele supravietuitor are dreptul sa beneficieze, la cerere, de drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, dupa cum urmeaza:
a) de drepturile parintelui decedat, in situatia in care nu indeplineste conditiile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta;
b) de drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, daca indeplineste conditiile de acordare, in functie de optiunea nou-exprimata, raportata la varsta copilului.”

11. La articolul 9, alineatele (5) si (6) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„(5) In cazurile prevazute la alin. (4) se acorda o singura indemnizatie la nivelul prevazut de prezenta ordonanta de urgenta.
(6) Pe perioada suprapunerii situatiilor prevazute la alin. (4), nivelul indemnizatiei lunare se majoreaza cu 1,2 ISR pentru fiecare dintre copii, incepand cu cel de-al doilea.”

12. Articolul 11 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 11
Dreptul la concediul pentru cresterea copilului stabilit potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) se acorda pe baza netransferabila persoanelor ai caror copii se nasc incepand cu data de 1 martie 2012, precum si celor aflate in situatiile prevazute la art. 8 alin. (2), incepand cu aceasta data, in situatia in care ambele persoane din familia respectiva indeplinesc conditiile de acordare a acestuia, dupa cum urmeaza:
a) cel putin o luna din perioada totala a concediului de crestere a copilului este alocata uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;
b) in situatia in care persoana prevazuta la lit. a) nu solicita dreptul la concediul care ii revine, celalalt parinte nu poate beneficia de dreptul la concediu in locul acesteia.”

13. La articolul 12, dupa alineatul (1) se introduce un noul alineat, alineatul (2), cu urmatorul cuprins:
„(2) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, beneficiarii au obligatia sa isi achite obligatiile legale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.”

14. La articolul 13 alineatul (1), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 13
(1) Drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, reprezentand indemnizatie sau stimulent de insertie, se acorda pe baza de cerere, insotita in mod obligatoriu de:”.

15. La articolul 14, alineatele (1) si (2) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 14
(1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, reprezentand indemnizatie sau stimulent de insertie, si documentele din care rezulta indeplinirea conditiilor legale de acordare a acestora se depun la primaria comunei, orasului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucuresti pe raza careia solicitantul isi are domiciliul sau resedinta.
(2) Pana la data de 5 a fiecarei luni, primariile au obligatia de a transmite pe baza de borderou cererile inregistrate in luna anterioara, insotite de documentele justificative, la agentiile pentru prestatii sociale judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, denumite in continuare agentii teritoriale.”

16. La articolul 15, alineatul (2) se abroga.

17. La articolul 16 alineatul (1), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 16
(1) Dreptul la indemnizatiile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (5) si (6) inceteaza cu ziua urmatoare celei in care:”.

18. La articolul 16 alineatul (1), dupa litera b) se introduce o noua litera, litera c), cu urmatorul cuprins:
„c) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 38 alin. (7).”

19. La articolul 16 alineatul (2), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Dreptul la indemnizatiile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (5) si (6) se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care:”.

20. La articolul 16 alineatul (2), dupa litera j) se introduce o noua litera, litera k), cu urmatorul cuprins:
„k) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 38 alin. (4).”

21. La articolul 16, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) Plata indemnizatiei pentru cresterea copilului nu se suspenda in situatia in care beneficiarii acestei indemnizatii primesc diverse sume in baza legii, contractului colectiv de munca sau a contractului individual de munca, acordate in perioada concediului pentru cresterea copilului, altele decat cele rezultate din desfasurarea efectiva a unei activitati in perioada de concediu. Prevederile se aplica si in cazul consilierilor locali.”

22. La articolul 17 alineatul (1), partea introductiva se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 17
(1) Dreptul la stimulentul de insertie prevazut la art. 7 inceteaza cu ziua urmatoare celei in care:”.

23. La articolul 17 alineatul (1), dupa litera c) se introduce o noua litera, litera d), cu urmatorul cuprins:
„d) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 38 alin. (7).”

24. La articolul 17, alineatele (2) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„(2) Dreptul la stimulentul de insertie prevazut la art. 7 se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care se constata una dintre situatiile prevazute la art. 16 alin. (2).
(3) Dreptul la stimulentul de insertie prevazut la art. 7 se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care beneficiarul nu mai realizeaza venituri supuse impozitului si solicita concediul pentru cresterea copilului.”

25. La articolul 20, alineatul (3) se abroga.

26. La articolul 21, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Pentru persoanele care beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (5) si
(6), contributia de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra nivelului indemnizatiei acordate, iar pentru persoanele care beneficiaza de concediul fara plata prevazut la art. 6, contributia de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupra nivelului minim al indemnizatiei prevazut la art. 2 alin. (2) si (3).”

27. La articolul 22, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Perioada concediului pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1), art. 6 si 10 constituie vechime in munca si in serviciu, precum si in specialitate si se are in vedere la stabilirea drepturilor ce se acorda in raport cu acestea.”

28. La articolul 23, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(4) In cazul achitarii drepturilor prin mandat postal, cheltuielile pentru transmiterea drepturilor se stabilesc in conditiile prevazute de legea bugetara anuala pentru drepturile asigurate din bugetul de stat.”

29. La articolul 26, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 26
(1) Constituie contraventie nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (2), art. 19 alin. (2), art. 25 si art. 38 alin. (3) si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei.”

30. La articolul 30, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(2) Pentru persoanele prevazute la alin. (1), indemnizatia pentru cresterea copilului se acorda in cuantum de 75% din media veniturilor nete lunare realizate in ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului sau, dupa caz, anterioare adoptiei, incredintarii in vederea adoptiei, stabilirii masurii plasamentului ori a plasamentului in regim de urgenta sau a instituirii tutelei, dar nu mai putin de 1,2 ISR si nu mai mult de 6,8 ISR.”

31. Dupa articolul 30 se introduc opt noi articole, articolele 31?38, cu urmatorul cuprins:

Art. 31
(1) Pentru copilul cu dizabilitate care a implinit varsta de 3 ani, oricare dintre parintii firesti sau persoanele prevazute la art. 8 alin. (2) beneficiaza de un concediu pentru ingrijirea copilului pana la varsta de 7 ani, dupa cum urmeaza:
a) in continuarea concediului prevazut la art. 2 alin. (1) lit. a);
b) oricand pana la implinirea de catre copil a varstei de 7 ani, pentru persoanele care au beneficiat de concediul pentru cresterea copilului in baza actelor normative care au reglementat acest drept la data nasterii copilului;
c) oricand, incepand cu implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, pentru persoanele care nu se incadreaza in conditiile prevazute la lit. a) si b), dar care in ultimele 12 luni inainte de solicitarea acestui concediu au realizat venituri supuse impozitului sau au realizat perioade asimilate definite la art. 2 alin. (1), (5) si (6).
(2) Pe perioada concediului prevazut la alin. (1) se acorda o indemnizatie lunara la nivelul de 0,9 ISR.
(3) Concediul pentru cresterea copilului, prevazut la alin. (1), se acorda pe baza de cerere de catre angajatorul la care isi desfasoara activitatea persoana indreptatita.
(4) In situatia persoanelor indreptatite care realizeaza venituri profesionale din activitati independente sau agricole si care nu lucreaza in baza unui contract individual de munca, concediul reprezinta intreruperea activitatii in perioada de pana la implinirea de catre copilul cu handicap a varstei de 7 ani.
(5) Pe perioada in care o persoana beneficiaza de drepturile prevazute la alin. (1) si (2) se aplica corespunzator prevederile art. 21 si 22.
(6) In situatia prevazuta la alin. (1) lit. a) si b), conditiile de acordare a concediului pentru ingrijirea copilului se considera indeplinite indiferent care dintre parintii firesti sau persoanele prevazute la art. 8 alin. (2) a beneficiat de concediul pentru cresterea copilului.

Art. 32
(1) Oricare dintre parintii firesti sau persoanele prevazute la art. 8 alin. (2) care au in intretinere un copil cu dizabilitate beneficiaza, dupa caz, de urmatoarele drepturi:
a) program de lucru redus la 4 ore pentru unul dintre parinti sau pentru persoana aflata in una dintre situatiile prevazute la art. 8 alin. (2) care se ocupa efectiv de ingrijirea copilului cu dizabilitate (grava sau accentuata), pana la implinirea de catre acesta a varstei de 18 ani, la solicitarea parintelui, in conditiile prevazute de Legea nr. 53/2003 ? Codul muncii, republicata, fara afectarea drepturilor de asigurari sociale prevazute de lege;
b) concedii medicale, acordate in conditiile legii, pentru ingrijirea copilului cu dizabilitate care necesita internare, tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru afectiuni intercurente, precum si pentru recuperare/reabilitare, pana la implinirea de catre copil a varstei de 18 ani;
c) sprijin lunar in cuantum de 0,9 ISR, acordat persoanei cu dizabilitate grava sau accentuata care nu realizeaza alte venituri in afara beneficiilor de asistenta sociala destinate persoanelor cu dizabilitati, pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, respectiv de 0,6 ISR pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani;
d) sprijin lunar in cuantum de 0,6 ISR, acordat persoanei care nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru acordarea concediului pentru cresterea copilului si indemnizatiei lunare aferente, pana la implinirea de catre copil a varstei de 3 ani, respectiv de 0,3 ISR pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani.
(2) Persoana cu dizabilitate grava sau accentuata care are in intretinere un copil si care nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru acordarea concediului pentru cresterea copilului si indemnizatiei lunare aferente beneficiaza de sprijin lunar in cuantum de 0,9 ISR pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani, respectiv de 0,3 ISR pentru copilul cu varsta cuprinsa intre 2 si 7 ani.
(3) Persoanele prevazute la alin. (1) lit. c) care realizeaza venituri dupa acordarea sprijinului lunar au obligatia de a comunica acest fapt agentiei teritoriale si beneficiaza, din oficiu, de drepturile prevazute la alin. (1) lit. d).
(4) Persoanele care au in plasament sau tutela un copil cu dizabilitate, inclusiv asistentul maternal, au dreptul la o alocatie lunara de plasament, acordata in conditiile Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificarile ulterioare, in cuantum majorat cu 50%.

Art. 33
(1) De drepturile prevazute la art. 31 si 32 nu poate beneficia parintele sau persoana aflata in una dintre situatiile prevazute la art. 8 alin. (2) care, pentru acelasi copil, are in acelasi timp si calitatea de asistent personal ori care primeste indemnizatia de insotitor.
(2) Drepturile prevazute la art. 32 alin. (1) lit. c) si d), alin. (2) si (3) se acorda pentru fiecare dintre copiii aflati in intretinerea persoanelor.

(3) Indemnizatia prevazuta la art. 31 alin. (2), precum si cea prevazuta la art. 32 alin. (1) lit. d) si alin. (2) se cumuleaza cu drepturile de concediu si indemnizatie, respectiv de stimulent, prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, sau, dupa caz, de prezenta ordonanta de urgenta.

Art. 34
(1) Drepturile prevazute la art. 31 si 32 se acorda cu respectarea conditiilor prevazute la art. 12.
(2) Drepturile prevazute la art. 31 si 32, cu exceptia prevazuta la art. 32 alin. (3), se acorda pe baza de cerere si documente doveditoare, prevederile art. 13 alin. (1) si art. 14 aplicandu-se corespunzator.
(3) Stabilirea si plata drepturilor prevazute la art. 31 si 32 se fac cu respectarea prevederilor art. 19, 20, art. 23 alin. (3)?(7) si art. 24.

Art. 35
(1) Drepturile prevazute la art. 31 si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) si alin. (2) se acorda dupa cum urmeaza:
a) pentru situatia prevazuta la art. 31 alin. (1) lit. a), incepand cu ziua urmatoare celei in care inceteaza, conform legii, concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului acordate anterior, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile de la acea data;
b) pentru situatia prevazuta la art. 31 alin. (1) lit. b) si c), de la data depunerii cererii;
c) pentru situatia prevazuta la art. 32 alin. (1) lit. c) si d), incepand cu luna urmatoare celei in care a fost eliberat certificatul de incadrare a copilului in grad de dizabilitate, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile de la aceasta data;
d) pentru situatia prevazuta la art. 32 alin. (2), incepand cu luna urmatoare celei in care s-a nascut copilul, daca incadrarea in grad de dizabilitate a persoanei indreptatite a fost efectuata inaintea acestei date, respectiv incepand cu luna urmatoare celei in care a fost eliberat certificatul de incadrare a persoanei indreptatite in grad de dizabilitate, daca cererea este depusa in termen de 60 de zile de la datele mentionate;
e) pentru celelalte situatii, inclusiv pentru cazul in care cererea a fost depusa peste termenele prevazute la lit. a)?d), de la data depunerii cererii sau, dupa caz, incepand cu luna urmatoare depunerii cererii.
(2) Pentru situatiile prevazute la art. 8 alin. (2), termenele stabilite la alin. (1) se aplica tinand cont de data adoptiei, a instituirii tutelei, plasamentului sau incredintarii.

Art. 36
(1) Drepturile prevazute la art. 31 si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) si alin. (2) inceteaza in urmatoarele situatii:
a) nu mai sunt indeplinite conditiile prevazute la art. 12;
b) copilul a implinit varsta de 7 ani;
c) copilul sau, dupa caz, persoana indreptatita nu mai este incadrat/incadrata intr-un grad de dizabilitate;
d) persoanele realizeaza alte venituri in afara beneficiilor de asistenta sociala destinate persoanelor cu dizabilitati, caz in care se aplica prevederile art. 32 alin. (3);
e) a avut loc decesul copilului;
f) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 38 alin. (7).
(2) Drepturile prevazute la art. 31 si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) si alin. (2) inceteaza incepand cu ziua sau, dupa caz, cu luna urmatoare celei in care se inregistreaza una dintre situatiile prevazute la alin. (1).

Art. 37
(1) Drepturile prevazute la art. 31 si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) si alin. (2) se suspenda incepand cu ziua sau, dupa caz, cu luna urmatoare celei in care se produce una din urmatoarele situatii:
a) persoana indreptatita este decazuta din drepturile parintesti;
b) persoana indreptatita este indepartata, conform legii, de la exercitarea tutelei;
c) persoana indreptatita nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege in vederea incredintarii copilului spre adoptie;
d) persoana indreptatita nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege in vederea mentinerii masurii de plasament;
e) persoana indreptatita executa o pedeapsa privativa de libertate sau se afla in arest preventiv o perioada mai mare de 30 de zile;
f) copilul este abandonat ori este internat intr-o institutie de ocrotire publica sau privata;
g) persoana indreptatita a decedat;
h) copilul nu mai este incadrat intr-un grad de dizabilitate sau, dupa caz, persoana indreptatita este incadrata in alt grad de dizabilitate;
i) timp de 3 luni consecutive se inregistreaza mandate postale returnate;
j) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 38 alin. (4).
(2) Drepturile prevazute la art. 31 se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care persoana indreptatita realizeaza venituri supuse impozitului.
(3) Drepturile prevazute la art. 31 nu se suspenda in situatiile prevazute la art. 16 alin. (3).
(4) Reluarea acordarii drepturilor prevazute la art. 31, suspendate in situatiile prevazute la alin. (1) si (2), se face la cerere, prevederile art. 18 aplicandu-se corespunzator.
(5) Reluarea acordarii drepturilor prevazute la art. 32, suspendate in situatiile prevazute la alin. (1), se face la cerere, incepand cu ziua sau, dupa caz, cu luna urmatoare celei in care se depune cererea.
(6) Reluarea platii drepturilor suspendate in conditiile alin. (1) lit. i) se face incepand cu luna urmatoare efectuarii verificarii cauzelor, inclusiv pentru perioada de suspendare, daca situatia constatata nu conduce la incetarea sau la modificarea dreptului.
(7) In situatiile de suspendare a drepturilor prevazute la art. 31 si 32, acestea pot fi solicitate si de catre o alta persoana indreptatita, daca indeplineste cerintele prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.
(8) Drepturile prevazute la art. 31, art. 32 alin. (1) lit. c) si d) si alin. (2) se cuvin si se acorda noului beneficiar cu respectarea prevederilor art. 35.

Art. 38
(1) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la art. 12 alin. (2) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(2) Pentru verificarea indeplinirii obligatiei in conditiile alin. (1), agentiile teritoriale transmit primariilor, pana la data de 15 ianuarie a fiecarui an, tabelul centralizator cuprinzand beneficiarii drepturilor prevazute la art. 2, 7, art. 31 alin. (1) si (2) si art. 32 alin. (1) lit. c) si d).
(3) Pe baza tabelului centralizator prevazut la alin. (2) primarii verifica daca persoanele au achitat pentru anul anterior obligatiile de plata catre bugetul local si intocmesc situatia centralizatoare cu persoanele care nu au respectat aceasta conditie, pe care o transmit agentiilor teritoriale pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an.
(4) Neachitarea obligatiilor legale fata de bugetele locale conduce la suspendarea pe o perioada de 5 luni a drepturilor prevazute la art. 2, 7, art. 31 alin. (1) si (2) si art. 32 alin. (1) lit. c) si d), incepand cu drepturile aferente lunii februarie.
(5) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (4) atrage reluarea platii drepturilor, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(6) In vederea aplicarii prevederilor alin. (5), beneficiarii drepturilor transmit agentiei teritoriale copia actului eliberat de autoritatea administratiei publice locale prin care se face dovada achitarii obligatiilor de plata catre bugetul local.
(7) In situatia in care, dupa termenul prevazut la alin. (4), nu sunt achitate obligatiile fata de bugetul local, drepturile prevazute la art. 2, 7, art. 31 alin. (1) si (2) si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) inceteaza.
(8) Suspendarea, reluarea si incetarea drepturilor se fac prin decizie a directorului executiv al agentiei teritoriale.”

Art. V
Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 889 din 30 decembrie 2010, cu modificarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Articolul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 5
(1) Pentru familia prevazuta la art. 2 alin. (1), al carei venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaza pana la 0,40 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocatiei este stabilit prin raportare la indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR, dupa cum urmeaza:
a) 0,06 ISR pentru familia cu un copil;
b) 0,12 ISR pentru familia cu 2 copii;
c) 0,18 ISR pentru familia cu 3 copii;
d) 0,24 ISR pentru familia cu 4 copii si mai multi.
(2) Pentru familia prevazuta la art. 2 alin. (1), al carei venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaza peste 0,40 ISR si pana la 0,740 ISR inclusiv, cuantumul alocatiei este stabilit dupa cum urmeaza:
a) 0,05 ISR pentru familia cu un copil;
b) 0,1 ISR pentru familia cu 2 copii;
c) 0,15 ISR pentru familia cu 3 copii;
d) 0,2 ISR pentru familia cu 4 copii si mai multi.”

2. Articolul 6 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 6
(1) Pentru familia prevazuta la art. 2 alin. (2), al carei venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaza pana la 0,40 ISR inclusiv, cuantumul lunar al alocatiei este stabilit dupa cum urmeaza:
a) 0,1 ISR pentru familia cu un copil;
b) 0,2 ISR pentru familia cu 2 copii;
c) 0,3 ISR pentru familia cu 3 copii;
d) 0,4 ISR pentru familia cu 4 copii si mai multi.
(2) Pentru familia prevazuta la art. 2 alin. (2), al carei venit net mediu lunar pe membru de familie se situeaza peste 0,40 ISR si pana la 0,740 ISR inclusiv, cuantumul alocatiei este stabilit dupa cum urmeaza:
a) 0,09 ISR pentru familia cu un copil;
b) 0,18 ISR pentru familia cu 2 copii;
c) 0,27 ISR pentru familia cu 3 copii;
d) 0,36 ISR pentru familia cu 4 copii si mai multi.”

3. Articolul 9 se abroga.

4. La articolul 14, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 14
(1) La stabilirea veniturilor pe baza carora se acorda alocatia se iau in considerare toate veniturile pe care membrii familiei le realizeaza sau, dupa caz, le-au realizat in ultima luna inainte de solicitarea dreptului, asa cum acestea sunt prevazute de art. 8 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare.”

5. La articolul 25, dupa alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (2)?(4), cu urmatorul cuprins:
„(2) Neindeplinirea de catre titularul alocatiei a obligatiei prevazute la alin. (1) atrage suspendarea platii dreptului incepand cu luna urmatoare celei in care s-a constatat neindeplinirea obligatiei, prin dispozitie a primarului.
(3) Suspendarea prevazuta la alin. (2) se mentine pana la indeplinirea obligatiei prevazute la alin. (1), dar nu mai mult de 3 luni. Daca in termenul de 3 luni titularul nu indeplineste obligatia, se considera ca nu mai sunt indeplinite conditiile de acordare.
(4) Daca in termenul prevazut la alin. (3) titularul indeplineste obligatia prevazuta la alin. (1), plata se va relua in baza dispozitiei primarului, incepand cu luna urmatoare celei in care titularul a prezentat declaratia pe propria raspundere.”

6. La articolul 26, dupa alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu urmatorul cuprins:
„(5) In cazul in care titularul refuza sa furnizeze informatiile necesare pentru intocmirea anchetei sociale prevazute la alin. (1), se considera ca familia acestuia nu indeplineste conditiile de acordare a alocatiei si, in baza unui referat motivat, se emite dispozitia primarului de incetare a acordarii dreptului.”

7. Articolul 28 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 28
(1) Pentru copiii de varsta scolara din familiile prevazute la art. 8 alin. (1), inspectoratul scolar are obligatia sa transmita agentiei teritoriale, in luna urmatoare incheierii semestrului scolar, situatia privind frecventarea cursurilor de catre acesti copii. Situatia se transmite electronic in formatul convenit cu agentiile teritoriale si va contine, in mod obligatoriu, numele, prenumele, codul numeric personal ale copiilor si reprezentantilor familiei, adresa de domiciliu sau resedinta si numarul de absente inregistrate.
(2) In cazul in care se constata absente nemotivate pe parcursul unui semestru scolar, cuantumul alocatiei se diminueaza proportional cu numarul absentelor, dupa cum urmeaza:
a) cu cate 20% pentru fiecare copil care inregistreaza un numar cuprins intre 10 si 19 absente;
b) cu cate 50% pentru fiecare copil care inregistreaza un numar de 20 de absente.
(3) In situatia in care unul dintre copii finalizeaza cursurile invatamantului general obligatoriu si nu a implinit varsta de 18 ani, acesta este luat in calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei, dar este exclus din numarul de copii ai familiei avut in vedere la acordarea dreptului, iar alocatia se va acorda corespunzator numarului de copii din familie care indeplinesc conditiile prevazute de lege.
(4) Diminuarea prevazuta la alin. (2) se aplica incepand cu luna urmatoare celei in care inspectoratul scolar a transmis situatia prevazuta la alin. (1), in baza careia se constata neindeplinirea conditiei prevazute la art. 8 alin. (1), si se mentine pe o perioada de 3 luni.
(5) Dupa perioada de 3 luni prevazuta la alin. (4), alocatia se acorda in cuantumul aprobat anterior.
(6) Agentia teritoriala comunica primarului tabelul nominal cu familiile beneficiare pentru care se aplica diminuarea prevazuta la alin. (2), precum si cu cele pentru care se produce modificarea cuantumului in conditiile prevazute la alin. (3).”

8. La articolul 29 alineatul (1), dupa litera d) se introduc doua noi litere, literele e) si f), cu urmatorul cuprins:
„e) familiile beneficiare nu au indeplinit obligatia prevazuta la art. 25 alin. (1);
f) familiile beneficiare nu au indeplinit obligatia prevazuta la art. 29-1.”

9. La articolul 29, alineatul (3) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) In situatia prevazuta la alin. (1) lit. d), plata alocatiei se suspenda pana la urmatoarea situatie transmisa de inspectoratul scolar, dar nu mai mult de 6 luni. Daca din situatia transmisa de inspectoratul scolar se constata un numar mai mic de 20 de absente, plata alocatiei se reia in conditiile prevazute la art. 28 alin. (2) si (3). Agentia teritoriala comunica primarului tabelul nominal cu familiile pentru care s-a suspendat plata alocatiei.”

10. Dupa articolul 29 se introduce un nou articol, articolul 29-1, cu urmatorul cuprins:
„Art. 29-1
(1) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea dreptului la alocatie familiile beneficiare au obligatia sa isi achite obligatiile legale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la alin. (1) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(3) In situatia in care pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an primarul constata ca nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), suspenda, prin dispozitie, acordarea dreptului pe o perioada de 5 luni incepand cu luna februarie.
(4) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada de suspendare prevazuta la alin. (3) atrage repunerea in plata a dreptului la alocatie, prin dispozitia primarului, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(5) In situatia in care, dupa implinirea termenului de suspendare prevazut la alin. (3), nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), prin dispozitia primarului se stabileste incetarea acordarii dreptului la alocatie.
(6) Dispozitiile primarului privind suspendarea/ reluarea/incetarea dreptului la alocatie in conditiile alin. (3)?(5) se transmit agentiilor teritoriale in termenul prevazut la art. 22.”

11. La articolul 33, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 33
(1) Nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (2), art. 22, art. 24 alin. (3) si (4), art. 26 alin. (1) si (2), art. 29-1, art. 31 alin. (2) si ale art. 32 alin. (2) constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 200 lei la 500 lei.”

Art. VI
In tot cuprinsul Legii nr. 61/1993 privind alocatia de stat pentru copii, republicata, al Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, si al Legii nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile ulterioare, denumirea „Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale” se inlocuieste cu denumirea „Agentia Nationala pentru Plati si Inspectie Sociala”, denumirea „directia de munca si protectie sociala” se inlocuieste cu denumirea „agentia pentru plati si inspectie sociala”, iar denumirea „directii teritoriale” se inlocuieste cu denumirea „agentii teritoriale”.

Art. VII
(1) Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2012.
(2) La data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se abroga art. 12?14, precum si art. 58 alin. (8) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alta prevedere contrara.
(3) Prevederile art. II pct. 3, precum si ale art. V pct. 4 se aplica dupa cum urmeaza:
a) incepand cu data de 1 ianuarie 2012, pentru cererile depuse cu aceasta data;
b) incepand cu data la care se implineste termenul prevazut la art. 14-1 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv la art. 25 alin. (1) din Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile ulterioare, in cazul drepturilor stabilite prin dispozitie a primarului pana la data de 31 decembrie 2011, dar nu mai tarziu de 31 martie 2012.
(4) Pana la implinirea termenului prevazut la alin. (3) lit. b), drepturile de ajutor social, respectiv de alocatie pentru sustinerea familiei se mentin in cuantumurile stabilite anterior.
(5) Pentru drepturile reevaluate in conditiile alin. (3) primarul emite o noua dispozitie.

Art. VIII
Prevederile referitoare la constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor intra in vigoare in conformitate cu reglementarile art. 4 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

 

Art. IX In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale elaboreaza hotararile pentru modificarea si completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 50/2011, cu modificarile ulterioare, a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copilului, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 52/2011, si a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 38/2011.

Legea nr. 166/2012 privind acordarea de beneficii de asistenta sociala -GRAVIDE

Legea nr. 166/2012 privind acordarea de beneficii de asistenta sociala -GRAVIDE

Legea nr. 166/2012 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 124/2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementeaza acordarea de beneficii de asistenta sociala a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 699, din 11 octombrie 2012.Art. I
Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 124 din 27 decembrie 2011 pentru modificarea si completarea unor acte normative care reglementeaza acordaea de beneficii d easistenta sociala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, cu urmatoarele modificari si completari:

1. La articolul II punctul 3, alineatul (1) al articolului 8 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 8
(1) La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, dupa caz, al persoanei singure se iau in considerare toate veniturile pe care membrii aceseia le-au realizat in luna anterioara depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurari sociale de stat, asigurari de somaj, indemnizatii, alocatii si ajutoare cu caracter peromanent, indiferent de bugetul din care se suporta, obligatii legale de intretinere si alte creante legale, cu exceptia alocatiei pentru sustinerea familiei prevazute de Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile si completarile ulterioare, a bugetului personal complementar prevazut de Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, a ajutoarelor de stat acordate in baza Ordonantei Guvernului nr. 14/2010 privind masuri financiare pentru reglementarea ajutaorelor de stat acordate producatorilor agricoli, incepand cu anul 2010, aprobata cu modificari si completari prin legea nr. 74/2010, cu completarile ulterioare, a burselor de studiu si a burselor sociale, precum si a sprijinului financiar prevazut de Hotararea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor si a cuantumului sprijinului financiar ce se acorda elevilor din cadrul Programului national de protectie sociala Bani de liceu, cu modificarile si completarile ulterioare.”

2. La articolul II, punctul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„5. La articolul 14.1, alineatele (1) si (3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
Art. 14.1
(1) Dupa stabilirea dreptului de ajutor social, titularul ajutorului social are obligatia de a depune, din 3 in 3 luni, la primaria localitatii sau, dupa caz, a sectorului municipiului Bucuresti in a carei raza teritoriala isi are domiciliul ori resedinta, o declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile realizate de membrii acesteia, care va contine obligatoriu datele de identificare ale titularului si ale membrilor familiei. Modelul declaratiei pe propria raspundere se stabileste prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.
……
(3) In vederea urmaririi respectarii conditiilor de acordare a dreptului de ajutor social, primarii dispun efectuarea unei anchete sociale la interval de 6 luni sau ori de cate ori este nevoie.”

3. La articolul II, dupa punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 6.1, cu urmatorul cuprins:
„6.1. La articolul 14.1, dupa alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3.1) cu urmatorul cuprins:
(3.1) In situatia in care beneficiarii de ajutor social sunt si beneficiari ai alocatiei pentru sustinerea familiei prevazute de Legea nr. 277/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, depunerea declaratiei prevazute la alin. (1) si ancheta sociala prevazuta la alin. (3) se efectueaza o singura data, pentru ambele beneficii de asistenta sociala acordate.”

4. La articolul II punctul 7, articolul 16.1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 16.1
(1) Incepand cu anul 2012, pentru mentineea dreptului la ajutorul social, familiile si persoanele singure beneficiare, cu drepturi stabilite de cel putin 6 luni, au obligatia sa isi achite impozitele si taxele fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la alin. (1) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(3) Pentru beneficiarii ajutorului social prevazuti la alin. (1) care nu si-au achitat impozitele si taxele locale in termenul prevazut la alin. (2), serviciul de specialitate al primarului are obligatia sa comunice acestora suma de plata, iar in cazul in care prin hotarare a autoritatii administratiei publice locale s-a stabilit esalonarea, reducerea sau scutirea obligatiilor legale de plata, se va comunica si termenul scadent al acestora.
(4) In situatia in care, pana la data de 31 martie a fiecarui an, primarul constata ca nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), acesta suspenda, prin dispozitie, dreptul la ajutorul social pe o perioada de 5 luni, incepand cu drepturile aferente lunii aprilie.
(5) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (4) atrage reluarea, prin dispozitia primarului, a dreptului la ajutorul social, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(6) In situatia in care, dupa termenul prevazut la alin. (4), nu a fost indeplinita obligatgia prevazuta la alin. (1), dreptul la ajutorul social inceteaza prin dispozitia primarului.
(7) Pentru persoanele singure care se ocupa de cresterea si ingrijirea unuia sau mai multor copii, mentinerea drepturilor reglementate prin prezenta lege nu este conditionata de obligatia prevazuta la alin. (1).”

5. La articolul II, dupa punctul 7 se introduce un nou punct, punctul 7.1, cu urmatorul cuprins:
„7.1. Dupa articolul 16.1 se introduc doua noi articole, articolele 16.2 si 16.3, cu urmatorul cuprins:
Art. 16.2
(1) In baza prevederilor art. 286 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 125 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatile administratiei publice locale pot aproba scutiri, reduceri, esalonari sau amanari la obligatiile de plata fata de bugetele locale, pentru beneficiarii drepturilor prevazute de prezenta lege.
(2) In situatia in care au fost aprobate esalonari sau amanari la plata obligatiilor fata de bugetele locale, suspendarea prevazuta la art. 16.1 alin. (4) se aplica numai familiilor si persoanelor singure care pana la data verificarii nu si-au achitat obligatiile inclusiv in conditiile alin. (1).

Art. 16.3
In situatia in care pe perioada suspendarii prevazute la art. 16.1 alin. (4) intervine o alta situatie de suspendare, iar titularul aduce in aceasta perioada dovada prin care se confirma plata obligatiilor fata de bugetul local, plata drepturilor se face numai pentru perioada in care nu se suprapun perioadele de suspendare, cu exceptia celei prevazute la art. 18 si 20.1. Daca intervine o situatie de incetare, plaa drepturilor se face numai pentru perioada cuprinsa intre data suspendarii si data incetarii acordarii acestora.”

6. La articolul II, dupa punctul 8 se introduc doua noi puncte, punctele 8.1 si *.2, cu urmatorul cuprins:
„8.1. Articolul 18 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 18
(1) Plata ajutorului social se poate suspenda numai prin decizie a directorului executiv, in urmatoarele situatii:
a) in situatia in care agentia teritoriala constata, pe baza documentelor transmise de primar prevazute la art. 13.1 alin. (3), ca s-a stabilit un cuantum eronat al ajutorului socialo;
b) pe o perioada de 3 luni consecutive se inregistreaza mandate postale returnate pentru titularul ajutorului social;
c) in urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de reprezentanti ai Curtii de Conturi a Romaniei s-au constatat date eronate cu privire la componenta familiei sau a veniturilor beneficiarilor.
(2) Plata ajutorului social se suspenda in conditiile alin. (1), incepand cu luna urmatoare celei in care s-a facut constatarea.
(3) In situatia prevazuta la alin. (1), directorul agentiei teritoriale solicita primariei, in a carei raza teritoriala locuieste familia sau persoana singura, verificarea situatiei.
(4) Dupa verificare, drepturile neridicate de catre titular se achita acestuia, dupa caz, in acelasi cuantum sau in cuantum modificat, pe baza de cerere inregistrata la agentia teritoriala, daca cele constatate nu conduc la incetarea dreptului.
8.2. La articolul 20 alineatul (1), litera c) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
c) in cazul in care, dupa verificarea prevederilor art. 18 alin. (3) se constata ca beneficiarul ajutorului social nu mai indeplineste conditiile prevazute de lege;”.

7. La articolul III punctul 1, alineatul (1) al articolului 1 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 1
(1) Pentru copiii nascuti, adoptati, incredintati in vederea adoptiei, luati in plasament, in plasament in regim de urgenta sau tutela pana la data de 31 decembrie 2010, persoanele care, in ultimul an anterior datei nasterii copilului ori producerii evenimentelor mentionate, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani, in cazul copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizatie lunara reprezentand 85% din media veniturilor realizate in ultimele 12 luni. Incepand cu luna ianuarie 2012, cuantumul minim, precum si cuantumul maxim ale indemnizatiei lunare se raporteaza la indicatorul social de referinta, denumit in continuare ISR si nu poate fi mai mic de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR.”

8. La articolul III, punctul 8 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„8. La articolul 7, dupa alinatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (2)-(4), cu urmatorul cuprins:
(2) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, beneficiarii care au drepturi stabilite de cel putin 6 luni au obligatia sa isi achite impozitele si taxele locale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Pentru persoanele singure care se ocupa de cresterea si ingrijirea unuia sau mai multor copii, mentinerea drepturior reglementate de prezenta ordonanta de urgenta nu este conditionata de obligatia prevazuta la alin. (2).
(4) Pentru familiile legal constituite, obligatia legala fata de bugetul local se aplica asupra bunurilor familiei, indiferent de sotul care detine proprietatea respectivelor bunuri.”

9. La articolul III, punctul 9 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„9. Dupa articolul 7 se introduc doua noi articole, articolele 7.1 si 7.2, cu urmatorul cuprins:
Art. 7.1
(1) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la art. 7 alin. (2) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(2) Pentru verificarea indeplinirii obligatiei in conditiile alin. (1), agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, denumite in continuare agentii teritoriale, transmit primariilor, pana la daa de 15 ianuarie a fiecarui an, tabelul centralizator cuprinzand beneficiarii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta existenti in plata la aceasta data si ale caror drepturi sunt stabilite de cel putin 6 luni.
(3) Pe baza tabelului centralizator prevazut la alin. (2), primarii verifica daca beneficiarii au achitat pentru anul anterior obligatiile de plata catre bugetul local si intocmesc situatia centralizatoare cu persoanel care nu au respectat aceasta conditie, pe care o transmit agentiilor teritoriale pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an.
(4) Pentru beneficiarii drepturilor reglementate de prezenta ordonanta de urgenta prevazuti la alin. (2), care nu si-au achitat impozitele si taxele locale pana la data prevazuta la alin. (3), serviciul de specialitate al primarului are obligatia sa comunice acestora suma de plata, iar in cazul in care prin hotarare a autoritatii administratiei publice locale s-a stabilit esalonarea, reducerea sau scutirea obligatiilor de plata, se va comunica si termenul scadent pentru acestea.
(5) La data de 31 martie a fiecarui an, primarii verifica daca persoanele beneficiare ale drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta cuprinse in situatia centralizatoare prevazuta la alin. (3) si-au achitat impozitele si taxele locale si transmit agentiilor teritoriale o noua situtie centralizatoare actualizata cu persoanele care nu si-au indeplinit aceasta obligatie, pana la data de 5 aprilie a fiecarui an.
(6) Neachitarea obligatiilor legale fata de bugetele locale, in termenul prevazut la alin. (5), conduce la suspendarea pe o perioada de 5 luni a drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, incepand cu drepturile aferente lunii aprilie.
(7) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (6) atrage reluarea platii drepturilor, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(8) In vederea aplicarii prevederilor alin. (7), beneficiarii drepturilor transmit agentiei teritoriale copia actului eliberat de autoritatea administratiei publice locale prin care se face dovada achitarii obligatiilor de plata catre bugetul local.
(9) In situatia in care dupa termenul prevazut la alin. (6) nu sunt achitate obligatiile fata de bugetul local, drepturile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta inceteaza.
(10) In situatia in care in perioada suspendarii prevazuta la alin. (6) dreptul inceteaza, iar persoana indreptatita aduce in aceasta perioada dovada prin care se confirma plata obligatiilor fata de bugetul local, plata drepturilor se face numai pentru perioada cuprinsa intre data suspendarii si data incetarii acordari acestora.
(11) Suspendarea, reluarea si incetarea drepturilor se fac prin decizie a directorului executiv al agentiei teritoriale.

Art. 7.2
(1) In baza prevederilor art. 286 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 125 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republciata, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatile administratiei publice locale pot aproba scutiri, reduceri, esalonari sau amanari la obligatiile de plata fata de bugetele locale, pentru beneficiarii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgena.
(2) In situatia in care au fost aprobate esalonari sa amanari la palta obligatiilor fata de bugetele locale, situatiile centralizatoare prevazute la art. 7.1 alin. (3) si (5) vor cuprinde numai persoanele care pana la termenele prevazute nu si-au achitat obligatiile, inclusiv in conditiile alin. (1).”

10. La articolul IV punctul 3, alineatele (2) si (3) ale articolului 2 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„(2) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. 91) lit. a) se stabileste in cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR.
(3) Indemnizatia lunara prevazuta la alin. (1) lit. b) se stabileste in cuantum de 85% din media veniturilor realizate in ultimele 12 luni si nu poate fi mai mica de 1,2 ISR si nici mai mare de 6,8 ISR.”

11. La articolul IV, punctul 5 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„5. La articolul 2 alineatul (5), literele h), m) si n) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
h) au beneficiat de concediu si indemnizatie lunara pentru cresterea sau, dupa caz, ingrijirea copilului cu handicap;
……
m) frecventeaza, fara intrerupere, cursurile de zi ale invatamantului preuniversitar, inclusiv in cadrul programului „A doua sansa”, sau, dupa caz, universitar la nivelul studiilor universitare de licenta ori de master, precum si ale invatamantului postuniversitar la nivel de masterat, organizate potrivit legii, in tara sau in strainatate, intr-un domeniu recunoscut de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului, cu exceptia situatiei de intrerupere a studiilor din motive medicale;
n) au calitatea de doctorand, in conditiile prevazute de Legea educatiei nationale nr.1/2011, cu modificarile si completarile ulterioare;”.

12. La articolul IV, punctul 9 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„9. Articolul 7 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

Art. 7
(1) persoanele care in perioada in care sunt indreptatite sa beneficieze de concediul pentru cresterea copilului, prevazut la art. 2 alin. (1), obtin venituri supuse impozitului prevazute la art. 3 au dreptul la un stimulent de insertie in cuantum lunar de 1 ISR.
(2) Stimulentul de insertie prevazut la alin. (1) se acorda dupa cum urmeaza:
a) pentru persoanele care beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1) lit. a), daca acestea obtin venituri supuse impozitului inainte de implinirea de catre copil a varstei de un an, pentru perioada ramasa pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani;
b) pentru persoanele care beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1) lit. b), daca acestea obtin venituri supuse impozitului, dupa implinirea de catre copil a varstei de un an, pentru perioada ramasa pana la implinirea de catre copil a varstei de 2 ani;
c) pentru persoanele care beneficiaza de concediu pentru cresterea copilului cu handicap in varsta de pana la 3 ani, prevazut la art. 2 alin. (1) lit. a), oricand, pe toata perioada.
(3) In cazul persoanelor care beneficiaza de indemnizatia lunara si solicita dreptul la stimulent de insertie, plata acestei indemnizatii se suspenda.”

13. La articolul IV, punctul 11 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„11. Articolul 9 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 9
(1) Concediul si indemnizatia lunara prevazute la art. 2 alin. (1), art. 5 si 6, precum si stimulentul de insertie prevazut la art. 7 se cuvin pentru fiecare dintre nasteri sau, dupa caz, pentru fiecare dintre situatiile prevazute la art. 8 alin. (2).
(2) Durata de acrodare a concediului prevazut la art. 2 alin. (1) se prelungeste corspunzator in cazul suprapunerii a doua sau mai multor situatii de natura a genera acest drept.
(3) In cazurile prevazute la alin. (2) se acorda o singura indemnizatie, in cuantumul prevazut de prezenta ordonanta de urgena.
(4) Pe perioada suprapunerii situatiilor prevazute la alin. (2), cuantumul indemnizatiei lunare se majoreaza cu suma de 1,2 ISR pentru fiecare dintre copii, incepand cu cel de-al doilea.
(5) Prevederile alin. (4) se aplica inclusiv pentrusituatiile in care persoana se afla cu primul copil in perioada de concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului in baza Ordonantei de urgena a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, si naste un alt/alti copil/copii sau se afla in una dintre situatiile prevazute la art. 8 alin. (2).”

14. La articolul IV, dupa punctul 11 se introduce un nou punct, punctul 11.1, cu urmatorul cuprins:
„11.1. Articolul 10 se abroga.”

15. La articolul IV, punctul 13 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„13. La articolul 12, dupa alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (2)-(4), cu urmatorul cuprins:
(2) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta, beneficiarii care au drepturi stabilite de cel putin 6 luni au obligatia sa isi achite impozitele si taxele locale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Pentru persoanele singure care se ocupa de cresterea si ingrijirea unuia sau a mai multor copii, mentinerea drepturilor reglementate de prezenta ordonanta de urgenta nu este conditionata de obligatia prevazuta la alin. (2).
(4) Pentru familiile legal constituie, obligatia legala fata de bugetul local se aplica asupra bunurilor familiei, indiferent de sotul care detine in proprietate respectivele bunuri.”

16. La articolul IV punctul 17, partea introductiva a alineatului (1) al articolului 16 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 16
(1) Dreptul la indemnizatiile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5) inceteaza cu ziua urmatoare celei in care:”.

17. La articolul IV punctul 19, partea introductiva a alineatului (2) al articolului 16 se modifica si va avea urmatorul cujprins:
„(2) Dreptul la indemnizatiile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5) se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care:”.

18. La articolul IV, dupa punctul 19 se introduce un nou punct, punctul 19.1, cu urmatorul cuprins:
„19.1. La articolul 16 alineatul (2), litera i) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
i) beneficiarul realizeaza venituri supuse impozitului si copilul nu a implinit varsta de un an, 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copilului cu handicap;”.

19. La articolul IV punctul 24, alineatul (2) al articolului 17 se modifica si va avea urmatorul cujprins:
„(2) Dreptul la stimulentul de insertie prevazut la art. 7 se suspenda incepand cu ziua urmatoare celei in care se constata una dintre situatiile prevazute la art. 16 alin. (2), cu exceptia lit. i).”

20. La articolul IV, punctul 26 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„26. La articolul 21, alineatele (1)-(3) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
Art. 21
(1) Pe perioada in care se beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5), precum si pe perioada concediului fara plata prevazut la art. 6, plata contributiei de asigurari sociale de sanatate pentru aceste persoane se asigura de la bugetul de stat.
(2) Pentru persoanele care beneficiaza de indemnizatgia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5), contributia de asigurari sociale de sanatate se calculeaza prin aplicarea cotei prevazute de lege asupa nivelului indemnizatiei acordate.
(3) Persioada in care o persoana beneficiaza de indemnizatia prevazuta la art. 2 alin. (1), respectiv la art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5) sau se afla in concediul fara plata prevazut la art. 6 constituie perioada asimilata stagiului de cotizare in vederea stabilirii indemnizatiilor de asigurari sociale de sanatate prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, aprobatga cu modificari si completari prin Legea nr. 399/2006, cu modificarile si completarile ulterioare.”

21. La articolul IV, dupa punctul 26 se introduce un nou punct, punctul 26.1, cu urmatorul cuprins:
„26.1. La articolul 21, alineatul (5) se abroga.”

22. La articolul IV, punctul 27 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„27. Articolul 22 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 22
(1) Perioada in care o persoana beneficiaza de drepturile prevazute la art. 2 alin. (1), respectiv art. 5 si art. 9 alin. (4) si (5) constituie perioada asimilata stagiului de cotizare in vederea stabilirii drepturilor de pensie in sistemul public si a drepturilor stabilite de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Perioada concediului pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1) si art. 6 constituie vechime in munca si in serviciu, precum si in specialitate si se are in vedere la stabilirea drepturilor de se acorda in raport cu acestea.”

23. La articolul IV, dupa punctul 28 se introduce un nou punct, punctul 28.1, cu urmatorul cuprins:
„28.1. La articolul 25, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 25
(1) Angajatorul are obligatia de a aproba concediul pentru cresterea copilului prevazut la art. 2 alin. (1), precum si concediul fara plata prevazut la art. 6 alin. (1). Perioada de acordare se stabileste de comun acord cu angajatul.”

24. La articolul IV punctul 30, alineatul (2) al articolului 30 se modifica si va avea uramtorul cuprins:
„(2) Pentru persoanele prevazute la alin. (1), indemnizatia pentru cresterea copilului se acorda in cuantum de 85% din media veniturilor nete lunare realizate in ultimele 12 luni anterioare nasterii copilului sau, dupa caz, anterioare adoptiei, incredintarii in vederea adoptiei, stabilirii masurii plasamantului ori a plasamantului in regim de urgenta sau a instituirii itutelei, dar nu mai putin de 1,2 ISR si nu mai mult de 6,8 ISR.”

25. La articolul IV punctul 31, litera a) a alineatului (1) al articolului 32 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„a) program de lucru redus la 4 ore pentru unul dintre parinti sau pentru persoana aflata in una dintre situatiile prevazute la art. 8 alin. (2) care se ocupa efectiv de ingrijirea copilului cu dizabilitate (grava sau accentuata), pana la implinirea de catre acesta a varstei de 18 ani, la solicitarea parintelui, in conditiile prevazute de Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;”.

26. La articolul IV punctul 31, alineatele (1) si (2) ale articolului 33 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„Art. 33
(1) De drepturile prevazute la art. 31 si 32 nu poate beneficia parintele sau persoana aflata in una dintre situatiile prevazute la art. 8 alin. (2) care, pentru acelasi copil, are in acelasi timp si calitatea de asistent personal ori care primeste indemnizatia acordata in conditiile art. 42 alin. (4) si (5) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovara drepturilor persoanelor cu handicap, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Drepturile prevazute la art. 31 alin. (2), art. 32 alin. (1) lit. c) si d), alin. (2) si (3) se acorda pentru fiecare dintre copiii aflati in intretinerea persoanelor.”

27. La articolul IV punctul 31, dupa alineatul (1) al articolului 33 se introduce un nou alineat, alineatul (1.1), cu urmtorul cuprins:
„(1.1) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) persoanele singure care au in intretinere un copil cu dizabilitate grava si care pot beneficia cumulat si de indemnizatia acordata in conditiile art. 42 alin. (4) si (5) din Legea nr. 448/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.”

28. La articolul IV punctul 31, litera f) a alineatului (1) al articolului 36 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„f) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 28 alin. (9).”

29. La articolul IV punctul 31, litera j) a alineatului (1) al articolului 27 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„j) beneficiarul se afla in situatia prevazuta la art. 28 alin. (6).”

30. La articolul IV punctul 31, articolul 38 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„Art. 28
(1) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la art. 12 alin. (2) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligaiile de plata catre bugetul local aferente anului anterior.
(2) Pentru verificarea indeplinirii obligatiei in conditiile alin. (1), agentiile teritoriale transmit primariilor, pana la data de 15 ianuarie a fiecarui an, tabelul centralizator cuprinzand beneficiarii dreptuilor prevazute la art. 2, art. 7, art. 31 alin. (1) si (2) si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) existenti in plata la aceasta data si ale caror drepturi sunt stabilite de cel putin 6 luni.
(3) Pe baza tabelului centralizator prevazut la alin. (2) primarii verifica daca persoanele au achitat pentru anul anterior obligatiile de plata catre bugetul local si intocmesc situatia centralizatoare, pe care o transmit agentiilor teritoriale pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an.
(4) Pentru beneficiarii prevazuti la alin. (2) care nu si-au achitat impozitele si taxele locale pana la data prevazuta la alin. (3), serviciul de specialitate al primarului are obligatia sa comunice acestora sumele de plata, iar in cazul in care s-a stabilit esalonarea, reducerea sau scutirea obligatiilor legale de plata, se va comunica si termenul scadent pentru acestea.
(5) La data de 31 martie primarii verifica daca persoanele beneficiare ale drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgena cuprinse in situatia centralizatoare prevazuta la alin. (3) si-au achitat impozitele si taxele locale si transmit agentiilor judetene o noua situatie centralizatoare actualizata cu persoanele care nu si-au indeplinit aceasta obligatie, pana la data de 5 aprilie.
(6) Neachitarea obligatiilor legale fata de bugetele locale in termenul prevazut la alin. (5) conduce la suspendarea pe o perioada de 5 luni a drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta incepand cu drepturile aferente lunii aprilie.
(7) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (6) atrage reluarea platii drepturilor, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(8) In vederea aplicarii prevederilor alin. (7), beneficiarii drepturilor transmit agentiilor teritoriale copia actului eliberat de autoritatea administratiei publice locale prin care se face dovada achitarii obligatiilor de plata catre bugetul local.
(9) In situatia in care, pana la sfarstiul perioadei prevazute la alin. (6), nu sunt achitate obligatiile fata de bugetul local, drepturile prevazute la art. 2, art. 7, art. 31 alin. (1) si (2) si art. 32 alin. (1) lit. c) si d) inceteaza.
(10) In situatia in care in perioada de suspendare prevazuta la alin. (6) dreptul inceteaza, iar persoana indreptatita aduce in aceasta perioada dovada prin care se confirma plata obligatiilor fata de bugetul local, plata drepturilor se face numai pentru perioada cuprinsa intre data suspendarii drepturilor si data incetarii acordarii acestora.
(11) Suspendarea, reluarea si incetarea drepturklor se fac prin decizie a directorului executiv al agentiei teritoriale.”

31. La articolul IV, dupa punctul 31 se introduce un nou punct, punctul 32, cu urmatorul cuprins:
„32. dupa articolul 28 se introduce un nou articol, articolul 39, cu urmatorul cuprins:
Art. 39
(1) In baza prevederilor art. 286 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 125 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatile administratiei publice locale pot aproba scutiri, reduceri, esalonari sau amanari la obligatiile de plata fata de bugetele locale pentru beneficiarii drepturilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta.
(2) In situatia in care au fost aprobate esalonari sau amanari la plata obligatiilor fata de bugetele locale, situatia centralizatoare prevazuta la art. 38 alin. (3) si (5) va cuprinde numai persoanele care pana la termenele reglemetnate nu si-au achitat obligatiile, inclusiv in conditiile alin. (1).”

32. La articolul V, dupa punctul 4 se introduc doua nou puncte, punctele 4.1 si 4.2, cu urmatorul cuprins:
„4.1. La articolul 16, alineatul (2) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
(2) Ancheta sociala se efectueaza, in termen de maximum 15 zile lucratoare de la data inregistrarii cererii, de catre personalul serviciului public de asistenta sociala din subordinea consiliului local sau, dupa caz, de catre personalul din compartimentul cu atributii in domeniul asistentei sociale din aparatul de specialitate al primarului.
4.2. La articolul 25, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 25
(1) Titularul alocatiei depune la primaria comunei, orasului, municipiului ori, dupa caz, a sectorului municipiului Bucuresti in a carei raza teritoriala isi are domiciliul sau resedinta familia, din 3 in 3 luni dupa stabilirea dreptului la alocatie, o declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile realizate de membrii acesteia, al carei model este stabilit prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.”

33. La articolul V, dupa punctul 5 se introduc doua noi puncte, punctele 5.1 si 5.2, cu urmatorul cuprins:
„5.1. La articolul 26, alineatul (1) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 26
(1) In vederea urmaririi respectarii conditiilor de acordare a dreptului la alocatie, primarii dispun efectuarea de anchete sociale la interval de 6t luni sau ori de cate ori este nevoie.
5.2. La articolul 26, dupa alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1.1), cu urmatorul cuprins:
(1.1) In situatia in care beneficiarii de alocatie sunt si beneficiari ai ajutorului social prevazut de Legea nr. 416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, ancheta sociala se efectueaza o singura data, pentru ambele beneficii de asistenta sociala acordate.”

34. La articolul V punctul 7, alineatul (3) al articolului 28 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(3) In situatia in care unul dintre copii finalizeaza cursurile invatamantului general obligatoriu si nu a implinit varsta de 18 ani sau unul dintre copii repeta anul scolar din alte motive decat cele medicale, acesta este luat in calcul la stabilirea venitului mediu net lunar al familiei, dar este exclus din numarul de copii ai familiei avut in vedere la acordarea dreptului, iar alocatia se va acorda corespunzator numarului de copii din familie care indeplinesc conditiile prevazute de lege.”

35. La articolul V, punctul 8 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„8. La articolul 29 alineatul (1), dupa litera d) se introduc trei noi litere, literele e)-g), cu urmatorul cuprins:
e) familiile beneficiare nu au indeplinit obligatia prevazuta la art. 25 alin. (1);
f) familiile beneficiare nu au indeplinit obligatia prevazuta la art. 29.1;
g) in urma controlului efectuat de inspectorii sociali sau de reprezentanti ai Curtii de Conturi a Romaniei s-au constatat date eronate cu privire la componenta familiei sau a veniturilor beneficiarilor.”

36. La articolul V, punctul 10 se modifica si va avea urmatorul cuprins”
„10. Dupa articolul 29 se introduc trei noi articole, articolele 29.1-29.3, cu urmatorul cuprins:
Art. 29.1
(1) Incepand cu anul 2012, pentru mentinerea dreptului la alocatie familiile beneficiare cu drepturi stabilite de cel putin 6 luni au obligatia sa isi achie obligatiile legale fata de bugetul local pentru bunurile pe care le detin in proprietate, conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Verificarea indeplinirii obligatiei prevazute la alin. (1) se realizeaza anual, pana la data de 31 ianuarie a fiecarui an, pentru obligatiile de plata catre bugetul local aferent anului anterior, pentru familiile aflate in plata la aceasta data si care au drepturi stabilite de cel putin 6 luni.
(3) Pentru beneficiarii alocatiei prevazuti la alin. (1) care nu si-au achitat impozitele si taxele locale in termenul prevazut la alin. (2), serviciul de specialitate al primarului are obligatia sa comunice acestora suma de plata, iar in cazul in care prin hotarare a autoritatii administratiei publice locale s-a stabilit esalonarea, reducerea sau scutirea obligatiilor legale de plata, se va comunica si termenul scadent pentru acestea.
(4) In situatia in care, pana la data de 31 martie a fiecarui an, primarul constata ca nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), acesta suspenda, prin dispozitie, dreptul la alocatie pe o perioada de 5 luni, incepand cu drepturile aferente lunii aprilie.
(5) Achitarea obligatiilor legale fata de bugetul local in perioada prevazuta la alin. (4) atrage reluarea prin dispozitia primarului a dreptului la alocatie, incepand cu luna urmatoare celei in care s-a achitat obligatia, inclusiv pentru drepturile cuvenite in perioada suspendarii.
(6) In situatia in care, pana la sfarsitul perioadei prevazute la alin. (4), nu a fost indeplinita obligatia prevazuta la alin. (1), dreptul la alocatie inceteaza prin dispozitia primarului.
(7) Dispozitiile primarului privind suspendarea/reluarea/incetarea dreptului la alocatie in conditiile alin. (3)-(5) se transmit agentiilor teritoriale in termenul prevazut la art. 22.
(8) Pentru persoanele singure care se ocupa de cresterea si ingrijirea unuia sau mai multor copii, mentinerea drepturilor reglementate de prezenta lege nu este conditionata de obligatia prevazuta la alin. (1).

Art. 29.2
(1) In baza prevederilor art. 286 din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 125 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, autoritatile administratiei publice locale pot aproba scutiri, reduceri, esalonari sau amanari la obligatia de plata fata de bugetele locale pentru beneficiarii drepturilor prevazute de prezenta lege.
(2) In situatia in care au fost aprobate esalonari sau amanari la plata obligatiilor fata de bugetele locale, suspendarea prevazuta la art. 29.1 alin. (4) se aplica numai familiilor care pana la termenele de verificare nu si-au achitat obligatiile, inclusiv in conditiile alin. (1).

Art. 29.3
In situatia in care pe perioada suspendarii prevazuta la art. 29.1 alin. (4) intervine o alta situatie de suspendare, iar titularul aduce in aceasta perioada dovada prin care se confirma plata obligatiilor fata de bugetul local, plata drepturilor se face numaipentru perioada in care nu se suprapun perioadele de suspendare, cu exceptia celei prevazute la art. 29 alin. (1) lit. b) si c) si alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 28. Daca intervine o situatie de incetare, plata drepturilor se face numai pentru perioada cuprinsa intre data suspendarii si data incetarii acordarii acestora.”

37. La articolul V, dupa punctul 11 se introduce un nou punct, punctul 12, cu urmatorul cuprins:
„12. Articolul 36 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
Art. 36
Alocatia este o forma dxe sprijin cu destinatie speciala, acordata din bugetul de sat, si nu se ia in considerare la stabilirea obligatiilor legale de plata sau a altor beneficii de asistenta sociala si se spune executarii silite, in conditiile dispozitiilor privind executarea silita a creantelor bugetare, numai pentru recuperarea sumelor platite necuvenit cu acest titlu.”

Art. II
Modificarile aduse prin prezenta lege la art.1 din Ordonanta de urgena a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, si la art. 2 alin. (2) si (3), art. 7, 9 si art. 30 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica incepand cu drepturile lunii octombrie 2012, inclusiv pentru persoanele ale caror drepturi au fost stabilite pana la aceasta data.

Art. III
(1) Modificarile aduse prin prezednta lege la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, se aplica incepand cu luna octombrie 2012.
(2) Pentru drepturile de ajutor social, respectiv de alocatie pentru sustinerea familiei stabilite pana la data prevazuta la alin. (1), noile cuantumuri, calculate potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu cele aduse prin prezenta lege, se aplica de la data la care se implineste termenul de verificare preazut la art. 14.1 din Legea nr. 416/2001, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv la art. 25 din Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. IV
(1) In situatia in care drepturile reglementate de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, si de Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile si completarile ulterioare, au incetat ca urmare a neachitarii impozitelor si taxelor locale, acestea pot fi solicitate din nou, prin depunerea unei noi cereri si, respectiv, acgte doveditoare la primarul localitatii de domiciliu ori resedinta sau, in cazul drepturilor reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, la agentiile pentru plati si inspectie sociala judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.
(2) In situatia drepturilor reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, dreptul se acorda de la data la care a fost depusa cereea si pot fi luate in considerare documentele existente.

Art. V
(1) Persoanele care la data intrarii in vigoare a prezentei legi se afla in cele 4 luni de concediu fara plata pentru cresterea copilului, astfel cum au fost acordate in baza art. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, anterior modificarilor aduse prin prezenta lege, sau care au finalizat acest concediu, dar copilul nu a implinit varsta de un an, 2 ani sau 3 ani in cazul copilului cu handicap, au reptul la concediu pentru cresterea copilului si indemnizatia aferenta, de la data depunerii cererii.
(2) Angajatorii au obligatia de a aproba concediul pentru cresterea copilului, in conditiile art. 25 din Ordonanta de urgena a Guvernului nr. 111/2010, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, in caz contrar fiindu-le aplicabile sanctiunile prevazute la art. 26 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. VI
In termen de 30 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale elaboreaza modificarile si completarile Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 50/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 52/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 38/2011, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

Art. VII Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 132/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, si Legea nr. 277/2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, se vor publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, dandu-se textelor o noua numerotare.

Alocatia de stat pentru copii -2013/2014

Alocatia de stat pentru copii -2013/2014

 

Conform Legii nr.61/1993, toti copiii cetateni romani, straini sau apatrizi care domiciliaza in Romania, au dreptul la alocatie.

Alocatia se acorda in urmatoarele situatii:

  • pana la implinirea varstei de 18 ani
  • dupa implinirea varstei de 18 ani a tanarului, daca acesta urmeaza cursurile de zi ale unei forme de invatamant liceal, organizat in conditiile legii si nu repeta anul scolar

Valoarea alocatiei

Copiii cu varsta de pana la doi ani beneficiaza de alocatie in valoare de 200 lei lunar.

Copiii cu varsta cuprinsa intre 2 si 18 ani beneficiaza de alocatie in valoare de 42 lei lunar.

Tinerii in varsta de peste 18 ani care urmeaza cursurile de zi ale unei forme de invatamant liceal beneficiaza de alocatie in valoare de 42 lei lunar.

Acte necesare

1. Cerere tip

2. Actele de identitate ale reprezentantilor legali – copie si original

3. Certificatul de nastere al copilului pentru care se solicita alocatia de stat – copie si original

4. Dosar cu sina

5. Pentru plata in cont bancar – extras de cont, deschis la B.C.R., ProCredit Bank, Banca Transilvania, Nexte Bank (fosta Romexterra Bank), B.R.D., Alpha Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank, CR Firenze Bank, VOLKSBANK, UniCredit Tiriac Bank, CARPATICA, C.E.C. Bank, ATE Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Romanian International Bank (RIB), OTP bank, BANCPOST, Garanti Bank, Libra Bank, Milennium Bank si ING Bank pe numele solicitantului

6. Alte acte solicitate dupa caz: certificat de casatorie; hotarare de divort; hotarare judecatoreasca de incredintare, incredintare in vederea adoptiei, de plasament, de plasament in regim de urgenta, de instituire a tutelei; certificat de incadrare intr-o categorie de persoane cu handicap etc

7. Persoanele carora li se face plata alocatiei de stat pentru copii sunt obligate sa comunice orice schimbare in privinta componentei familiei sau a domiciliului/resedintei care poate determina incetarea sau modificarea acordarii drepturilor de alocatie de stat pentru copii, in termen de cel mult 15 zile de la aparitia acesteia, inclusiv situatia in care cetatenii romani isi stabilesc rezidenta in alta tara impreuna cu copiii lor

Dosarul se depune la Directia Generala / Judeteana de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (Directia Protectie Sociala) si se transmite spre solutionare Agentiei pentru Plati si Inspectie Sociala.

Agentia pentru Plati si Inspectie Sociala solutioneaza cererea, prin decizie de aprobare sau respingere a acesteia si efectueaza plata alocatiei de stat pentru copil pentru cererile aprobate (aproximativ 2 – 2.5 luni prima plata).

Cererea de reordonantare

In situatia in care alocatia pentru copil nu a fost ridicata o perioada de timp, in vederea recuperarii acesteia reprezentantul legal al beneficiarului trebuie sa faca o cerere de reordonantare catre Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului de care apartine.

Recuperarea alocatiei se poate face retroactiv pe maxim 3 ani. Dupa acest termen, dreptul de a solicita alocatia restanta se prescrie.

Modificarea adresei sau a metodei de plata

Daca se doreste o modificare (de adresa, plata in cont bancar etc), reprezentantul legal trebuie sa depuna o cerere in acest sens catre Directia de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.

Neplata abonament telefonie mobila ORANGE-CONEX

Neplata abonament telefonie mobila ORANGE-CONEX

INTREBARE PRELUATA DE PE www.coltuc.ro/intrebari PUNE O INTREBARE GRATUIT AICI www.coltuc.ro/intrebari

 

in 2011 am incheiat un contract cu aceasta firma, in 2012 nu am mai putut plati si am ramas cu o datorie de 400 lei ,acum am primit o somatie de la o firma de recuperare in valoare de 2100 lei .

Ce ma sfatuiti sa fac?

Dispoziţii privind falimentul societăţilor de asigurare şi reasigurare- Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

Dispoziţii privind falimentul societăţilor de asigurare şi reasigurare- Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

 

Art. 242. –

Prevederile cap. I se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare şi reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

Art. 243. –

(1) Procedura falimentului, reglementată prin prezentul capitol, se aplică societăţilor de asigurare/reasigurare prevăzute de art. 2 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinătate, precum şi sucursalelor şi filialelor societăţilor de asigurare din state terţe, care au sediul în România.

(2) Procedura falimentului, reglementată prin prezentul capitol, nu se aplică sucursalei unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru al Uniunii Europene, care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine.

(3) Măsurile aplicate în cadrul procedurii falimentului reglementate de prezentul capitol urmăresc protejarea intereselor legitime şi a drepturilor creditorilor de asigurări.

Art. 244. –

(1) În prezentul capitol, termenii „procedură de redresare financiară”, „autoritatea competentă”, „autorităţi de supraveghere”, „creditori de asigurări”, „creanţe de asigurări”, „acord de plată a creanţelor de asigurări şi „Fond de garantare” au înţelesul prevăzut de Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată.

(2) Termenii „stat membru”, „stat membru de origine”, „stat membru gazdă”, „stat terţ”, „filială”, „sucursală”, „persoană semnificativă” şi „acţionar semnificativ” au înţelesul prevăzut de Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

§1. Falimentul

Art. 245. –

(1) Procedura falimentului societăţii de asigurare/reasigurare se deschide pe baza unei cereri introduse fie de Autoritatea de Supraveghere Financiară, fie de societatea de asigurare/reasigurare debitoare sau de creditorii acesteia, după caz.

(2) Procedura falimentului unei societăţi de asigurare/reasigurare autorizate în România, precum şi a sucursalelor acesteia stabilite în alte state membre este guvernată de legea română în ceea ce priveşte regimul şi aplicarea procedurii falimentului, în mod special cu privire la:

a) bunurile care fac obiectul acestei proceduri, precum şi regimul bunurilor dobândite de societatea de asigurare/reasigurare debitoare după deschiderea procedurii falimentului;

b) atribuţiile societăţii de asigurare/reasigurare debitoare şi ale lichidatorului judiciar;

c) condiţiile în care se poate invoca o compensare;

d) efectele procedurii falimentului asupra contractelor în derulare, în care societatea de asigurare/reasigurare debitoare este parte;

e) efectele procedurii falimentului asupra procedurilor individuale de executare silită promovate de creditorii de asigurări, cu excepţia cauzelor aflate pe rolul instanţelor din alte state membre;

f) creanţele care trebuie să fie declarate asupra societăţii de asigurare/reasigurare debitoare şi regimul creanţelor care iau naştere după deschiderea procedurii falimentului;

g) regulile privind declararea, verificarea şi admiterea creanţelor;

h) regulile privind distribuirea veniturilor obţinute din valorificarea activelor, ordinea de prioritate a achitării creanţelor de asigurări şi drepturile creditorilor de asigurări care au obţinut o plată parţială după deschiderea procedurii falimentului în temeiul unui drept real sau prin invocarea compensării;

i) condiţiile şi efectele închiderii procedurii falimentului;

j) drepturile creditorilor după închiderea procedurii falimentului; suportarea costurilor şi a cheltuielilor aferente procedurii falimentului;

k) regulile privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice care prejudiciază drepturile şi interesele legitime ale creditorilor de asigurări.

Art. 246. –

(1) În temeiul prezentului capitol, societatea de asigurare/reasigurare debitoare aflată în stare de insolvenţă, astfel cum aceasta este definită la art. 5 pct. 31 lit. a), este obligată să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă procedurii falimentului. Cererea se depune în termen de cel mult 20 de zile de la data apariţiei stării de insolvenţă.

(2) Înainte de înregistrarea la tribunal, cererea prevăzută la alin. (1) se înaintează autorităţii competente odată cu actele şi documentele doveditoare, în vederea analizării acesteia şi a formulării întâmpinării prevăzute la art. 248 alin. (1). Societatea de asigurare/reasigurare debitoare va anexa la cerere, în mod obligatoriu, registrul special al activelor admise să acopere rezervele tehnice, prevăzut în anexa nr. 2 la Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 247. –

(1) Creditorii societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, alţii decât creditorii de asigurări ale căror sume pretinse se plătesc din disponibilităţile Fondului de garantare, pot înregistra la tribunal o cerere de deschidere a procedurii de faliment împotriva societăţii debitoare, în condiţiile prezentului capitol, dacă deţin o creanţă ce îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 5 pct. 20 şi 71.

(2) Prevederile art. 246 alin. (2) se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte înaintarea către Autoritatea de Supraveghere Financiară a cererii, a actelor şi documentelor doveditoare.

Art. 248. –

(1) Cererea prevăzută la art. 246 alin. (1) şi la art. 247 alin. (1) se înregistrează de tribunal odată cu întâmpinarea autorităţii competente, prin care aceasta comunică dacă societatea de asigurare/reasigurare debitoare face sau nu face obiectul unei proceduri de redresare financiară, potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 503/2004, republicată, pentru restabilirea situaţiei sale financiare sau, după caz, pentru onorarea plăţilor către creditori, în cadrul unor măsuri administrative de redresare financiară.

(2) Deschiderea procedurii falimentului se pronunţă de judecătorul-sindic dacă:

a) Autoritatea de Supraveghere Financiară a comunicat, prin întâmpinare, că la data formulării cererii de deschidere a procedurii falimentului nu se află în curs de desfăşurare o procedură de redresare financiară a activităţii societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, în condiţiile Legii nr. 503/2004, republicată; sau

b) Autoritatea de Supraveghere Financiară a comunicat, prin întâmpinare, că nu există posibilităţi reale de restabilire a situaţiei financiare a societăţii şi de plată a creanţelor tuturor creditorilor acesteia în cadrul unei proceduri de redresare financiară.

Art. 249. –

(1) În temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, Autoritatea de Supraveghere Financiară poate introduce o cerere privind deschiderea procedurii falimentului împotriva unei societăţi de asigurare/reasigurare debitoare, în oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 5 pct. 31 lit. b) sau c).

(2) Cererea va fi însoţită de următoarele înscrisuri, după caz:

a) hotărârea autorităţii competente privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, constatarea stării de insolvenţă şi promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva acesteia;

b) decizia autorităţii competente privind închiderea procedurii de redresare financiară, urmată de deschiderea procedurii falimentului împotriva societăţii de asigurare/reasigurare;

c) orice alte acte sau documente care sunt necesare pentru justificarea cererii de învestire a tribunalului.

Art. 250. –

(1) În urma înregistrării cererii, potrivit art. 246-249, se vor cita societatea de asigurare/reasigurare debitoare şi, după caz, creditorul care a formulat cererea sau Autoritatea de Supraveghere Financiară. Totodată va fi notificat şi Fondul de garantare.

(2) Contestaţia societăţii de asigurare/reasigurare împotriva cererii prevăzute la art. 247 sau 249 poate fi introdusă în cel mult 5 zile de la data primirii notificării cu privire la înregistrarea unei astfel de solicitări. Contestaţia se judecă cu celeritate şi cu precădere. Împotriva hotărârii judecătorului-sindic se poate exercita numai apel.

(3) La primul termen de judecată, judecătorul-sindic va analiza cererea introductivă şi înscrisurile depuse şi, în situaţia în care societatea de asigurare/reasigurare debitoare nu a contestat existenţa stării de insolvenţă, potrivit alin. (2), va pronunţa o hotărâre de deschidere a procedurii falimentului.

Art. 251. –

Lichidatorul judiciar, practician în insolvenţă, este desemnat în condiţiile art. 63, oferta acestuia fiind depusă după obţinerea avizului prealabil al Autorităţii de Supraveghere Financiară. În lipsa unor oferte depuse la dosar, judecătorul-sindic va desemna un lichidator judiciar din rândul practicienilor în insolvenţă agreaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară. Obligaţia obţinerii avizului prealabil al Autorităţii de Supraveghere Financiară revine şi practicienilor în insolvenţă propuşi spre desemnare ca lichidatori judiciari de către adunarea creditorilor.

Art. 252. –

(1) În urma pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, lichidatorul judiciar comunică de îndată despre aceasta părţilor interesate, Fondului de garantare, precum şi oficiului registrului comerţului unde este înregistrată societatea de asigurare/reasigurare debitoare, în vederea efectuării menţiunii „societate de asigurare/reasigurare în faliment”. Comunicarea se publică, prin grija Fondului de garantare, în cel puţin două ziare de circulaţie naţională, potrivit dispoziţiilor legale.

(2) În cazul în care societatea de asigurare/reasigurare debitoare are deschise sucursale şi/sau filiale în alte ţări, Autoritatea de Supraveghere Financiară comunică de îndată autorităţii de supraveghere din ţara gazdă a sucursalei/filialei respective despre hotărârea privind deschiderea procedurii de faliment, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Toate cheltuielile aferente măsurilor prevăzute la alin. (1) se suportă din patrimoniul societăţii de asigurare/reasigurare debitoare; în lipsa disponibilităţilor necesare se utilizează fondul de lichidare prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă.

(4) De la data deschiderii procedurii, toate actele societăţii de asigurare/reasigurare debitoare poartă menţiunea prevăzută la alin. (1).

Art. 253. –

(1) În urma deschiderii procedurii falimentului se interzice, sub sancţiunea nulităţii, acţionarilor semnificativi ai societăţii de asigurare/reasigurare debitoare sau persoanelor care au deţinut funcţii de conducere să înstrăineze acţiunile deţinute la societatea de asigurare/reasigurare debitoare, fără avizul prealabil al autorităţii competente şi fără aprobarea judecătorului-sindic.

(2) Judecătorul-sindic va dispune indisponibilizarea acţiunilor, potrivit alin. (1), în registrele speciale de evidenţă ţinute de societatea de asigurare/reasigurare debitoare sau în registrele independente.

Art. 254. –

Procedura falimentului prevăzută în prezentul capitol, cu excepţia apelului prevăzut la art. 256 alin. (2), este de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul principal al societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, care figurează în evidenţele oficiului registrului comerţului, şi este exercitată de un judecător-sindic desemnat în condiţiile legii.

Art. 255. –

Prin hotărârea de deschidere a procedurii falimentului, judecătorul-sindic ridică administratorilor societăţii de asigurare/reasigurare debitoare dreptul de a reprezenta societatea, de a administra bunurile acesteia şi de a dispune de ele.

Art. 256. –

(1) Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate numai cu apel.

(2) Apelul se judecă de către Curtea de apel, cu celeritate şi cu precădere. Dispoziţiile art. 43 şi 44 se aplică în mod corespunzător.

Art. 257. –

(1) În plus faţă de dispoziţiile stabilite prin art. 45, judecătorul-sindic are următoarele atribuţii:

a) notificarea Fondului de garantare, precum şi a autorităţii competente cu privire la înregistrarea cererilor introductive;

b) judecarea contestaţiei asigurătorului/reasigurătorului împotriva cererii introductive formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, de creditorii de asigurări şi de ceilalţi creditori, după caz;

c) judecarea cererilor autorităţii competente privind nulitatea sau anularea unor acte frauduloase, prejudiciabile intereselor şi drepturilor creditorilor de asigurări, anterioare deschiderii procedurii de faliment;

d) judecarea cererilor de compensare a creanţelor, formulate de societatea de asigurare/reasigurare sau de creditorii de asigurări, după caz, cu avizul autorităţii competente;

e) judecarea contestaţiilor formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, de societatea de asigurare/reasigurare debitoare, de creditorii de asigurări ori de oricare persoană interesată, după caz, împotriva măsurilor dispuse de lichidatorul judiciar;

f) judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, a cenzorilor, a auditorilor financiari şi a personalului de execuţie sau cu atribuţii de control din cadrul societăţii de asigurare/reasigurare debitoare care au contribuit la ajungerea asigurătorului/reasigurătorului în insolvenţă.

(2) În îndeplinirea atribuţiilor sale, care presupun aplicarea unor reglementări specifice activităţii de asigurare desfăşurate de societatea de asigurare/reasigurare debitoare, judecătorul-sindic poate cere şi opinia autorităţii competente, în calitate de autoritate administrativă autonomă de specialitate.

Art. 258. –

În plus faţă de dispoziţiile stabilite prin art. 64, lichidatorul judiciar are următoarele atribuţii:

a) analizarea activităţii societăţii de asigurare/reasigurare debitoare în raport cu situaţia de fapt şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor şi a împrejurărilor care au condus la starea de insolvenţă a acesteia, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă intrarea în faliment a societăţii de asigurare/reasigurare, şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora în condiţiile art. 268. Raportul întocmit este supus judecătorului-sindic, în cel mult 40 de zile de la data desemnării sale; un exemplar al acestui raport se va transmite şi autorităţii competente. La cererea lichidatorului judiciar, pentru motive temeinice, judecătorul-sindic poate, prin încheiere, să prelungească perioada de prezentare a raportului;

b) notificarea cu privire la pronunţarea hotărârii de intrare în procedura falimentului a societăţii de asigurare/reasigurare debitoare;

c) verificarea creanţelor Fondului de garantare, precum şi a oricăror altor sume cuvenite acestuia, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, cu respectarea drepturilor, a privilegiilor şi/sau a garanţiilor sale legale;

d) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de societatea de asigurare/reasigurare debitoare, cu avizul autorităţii competente;

e) conducerea activităţii societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, respectiv efectuarea operaţiunilor în interesul procedurii de faliment, inclusiv recuperarea primelor de asigurare restante, aferente contractelor de asigurare;

f) încheierea acordurilor de plată a creanţelor de asigurări, cu avizul autorităţii competente, şi confirmarea lor de către judecătorul-sindic, cu sau fără garantarea acestora cu activele societăţii de asigurare/reasigurare debitoare;

g) angajarea, cu respectarea prevederilor legale, a personalului necesar în vederea lichidării şi conducerea activităţii acestuia, angajarea putându-se face şi din cadrul personalului existent al societăţii de asigurare/reasigurare debitoare;

h) introducerea acţiunilor pentru anularea actelor frauduloase, încheiate de societatea de asigurare/reasigurare debitoare în dauna drepturilor creditorilor de asigurări în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii;

i) introducerea acţiunilor pentru anularea constituirilor de drepturi de preferinţă sau transferuri de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, efectuate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare prin:

1. acte de transfer cu titlu gratuit, cu excepţia sponsorizărilor în scop umanitar, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii;

2. acte încheiate cu un acţionar ce deţine cel puţin 5% din acţiunile societăţii de asigurare/reasigurare debitoare;

3. acte încheiate cu un administrator, director sau cu orice alt membru al organelor de conducere şi supraveghere ale societăţii de asigurare/reasigurare debitoare;

4. acte încheiate cu orice altă persoană fizică sau juridică aflată în legătură strânsă cu societatea de asigurare/reasigurare debitoare. O persoană se află în legătură strânsă cu societatea atunci când:

– deţine o participaţie directă sau prin intermediul unei relaţii de control de cel puţin 20% din capitalul social ori din drepturile de vot ale societăţii de asigurare/reasigurare debitoare;

– este permanent legată de societatea de asigurare/reasigurare debitoare prin intermediul unei relaţii de control sau, după caz, înfăptuieşte o politică comună faţă de aceasta;

– exercită atribuţii de control asupra societăţii de asigurare/reasigurare debitoare;

j) introducerea de acţiuni pentru anularea constituirilor de cauze de preferinţă sau transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii, executate de societatea de asigurare/reasigurare debitoare în dauna creditorilor de asigurări prin:

1. acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia părţilor implicate de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditorii de asigurări sau de a leza în orice mod drepturile acestora;

2. operaţiuni comerciale în care prestaţia societăţii de asigurare/reasigurare debitoare o depăşeşte în mod vădit pe cea primită, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii;

3. acte de transfer de proprietate către un creditor în folosul acestuia sau pentru stingerea unei datorii anterioare, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în cadrul procedurii este mai mică decât valoarea actului de transfer;

4. constituirea unui drept de preferinţă pentru o creanţă care era chirografară în cele 4 luni anterioare deschiderii procedurii;

5. acte de transfer cu titlu gratuit, cu excepţia sponsorizărilor în scop umanitar derulate potrivit legii, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii falimentului;

6. acte încheiate de persoanele semnificative sau de acţionarii semnificativi cu societatea de asigurare/reasigurare debitoare în cadrul căreia deţin această calitate, în anul anterior începerii procedurii falimentului;

k) urmărirea încasării oricăror creanţe din patrimoniul societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani, efectuate de aceasta anterior înregistrării cererii introductive de deschidere a procedurii; formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor societăţii de asigurare/reasigurare;

l) întocmirea unui raport lunar asupra evoluţiei procedurii de faliment, pe care îl va prezenta judecătorului-sindic şi îl va publica în BPI;

m) sesizarea judecătorului-sindic despre orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta;

n) încheierea oricăror documente, în numele societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, iniţierea şi coordonarea, în numele acesteia, a oricărei acţiuni sau proceduri legale;

o) întocmirea situaţiilor financiare finale de lichidare. Dacă lichidarea se prelungeşte peste durata unui exerciţiu financiar, lichidatorul judiciar este obligat să întocmească situaţiile financiare anuale şi să le depună la organele şi la termenele prevăzute în modelele situaţiilor financiar-contabile pentru societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

p) îndeplinirea oricăror dispoziţii ale Autorităţii de Supraveghere Financiară, emise în calitate de autoritate administrativă autonomă de specialitate competentă, în cazurile expres prevăzute de lege, cu confirmarea judecătorului-sindic, în vederea garantării apărării intereselor şi drepturilor creditorilor de asigurări;

q) lichidarea bunurilor şi valorificarea drepturilor din patrimoniul societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, cu avizul prealabil al Autorităţii de Supraveghere Financiară şi cu înştiinţarea Fondului de garantare, cu aprobarea adunării creditorilor, urmărindu-se valorificarea optimă a acestora, în scopul achitării datoriilor către creditorii de asigurări, prin:

1. tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive prin care o societate de asigurare/reasigurare, cu o situaţie financiară bună sau foarte bună, achiziţionează, în tot sau în parte, activele societăţii de asigurare/reasigurare debitoare şi îşi asumă, parţial sau total, pasivele acesteia;

2. vânzarea de bunuri, precum: clădiri, terenuri, aparatură, valori mobiliare;

3. orice alte tehnici de valorificare a activelor societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, cum ar fi cesiunile de creanţă sau novaţiile realizate în interesul procedurii falimentului la o valoare negociată;

r) efectuarea oricăror acte de procedură cerute de prezentul capitol.

Art. 259. –

(1) Societatea de asigurare/reasigurare debitoare şi/sau oricare dintre creditorii de asigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Fondul de garantare, precum şi orice altă persoană interesată, după caz, pot formula contestaţie împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar. Contestaţia se formulează în termenul prevăzut la art. 59 alin. (6).

(2) Contestaţia se soluţionează de judecătorul-sindic de urgenţă şi cu precădere. Judecătorul-sindic ţine o şedinţă, cu citarea contestatarului, a autorităţii competente, a creditorilor de asigurări şi/sau a Fondului de garantare.

Art. 260. –

Pentru încălcarea gravă a atribuţiilor, lichidatorul judiciar poate fi înlocuit de judecătorul-sindic, în condiţiile art. 57 alin. (4), la care se adaugă avizul prealabil al autorităţii competente.

Art. 261. –

Rapoartele a căror întocmire de către lichidatorul judiciar este obligatorie, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, se transmit, în mod obligatoriu, şi autorităţii competente, precum şi Fondului de garantare

Dispoziţii privind falimentul instituţiilor de credit – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

Dispoziţii privind falimentul instituţiilor de credit – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

Art. 204. –

Prevederile cap. I se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului instituţiilor de credit, cu derogările şi completările prevăzute în acest capitol.

Art. 205. –

Procedura falimentului, reglementată prin prezentul capitol, se aplică instituţiilor de credit, persoane juridice române, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinătate.

Art. 206. –

În prezentul capitol termenii: ” instituţie de credit”, „stat membru”, „stat membru de origine”, „stat membru gazdă”, „sucursală”, ” instrumente financiare” şi „autoritate competentă” au înţelesul prevăzut la art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 207. –

(1) În plus faţă de atribuţiile stabilite prin art. 45, judecătorul-sindic are următoarele atribuţii:

a) judecarea contestaţiei instituţiei de credit debitoare împotriva cererii introductive formulate de Banca Naţională a României pentru deschiderea procedurii;

b) desemnarea motivată, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a lichidatorului judiciar care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, fixarea onorariului în conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activităţii practicienilor în insolvenţă, precum şi a atribuţiilor acestuia pentru această perioadă. Ofertele vor fi depuse la dosar după obţinerea avizului prealabil al Băncii Naţionale a României. În lipsa unor oferte depuse la dosar, judecătorul-sindic va desemna un lichidator judiciar din rândul practicienilor în insolvenţă agreaţi de Banca Naţională a României. Obligaţia obţinerii avizului prealabil al Băncii Naţionale a României revine şi practicienilor în insolvenţă propuşi spre desemnare ca lichidatori judiciari de către adunarea creditorilor;

c) judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere, a directorilor şi a persoanelor din conducerea direcţiilor, departamentelor şi altor structuri asemănătoare, a cenzorilor şi a personalului de execuţie cu atribuţie de control din cadrul instituţiei de credit în stare de insolvenţă, care au contribuit la ajungerea acesteia în insolvenţă, precum şi sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu săvârşirea infracţiunilor speciale prevăzute în titlul IV;

d) judecarea contestaţiilor formulate de reprezentantul acţionarilor instituţiei de credit debitoare sau de creditori împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar.

(2) Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii. Ele pot fi atacate separat cu apel în termen de 7 zile de la comunicare.

Art. 208. –

(1) Apelul va fi judecat în termen de 15 zile de la înregistrarea dosarului la curtea de apel, citarea urmând să fie făcută în condiţiile Codului de procedură civilă, în cazul lichidatorului judiciar, şi în condiţiile dreptului comun în materia procedurii insolvenţei, în cazul celorlalte părţi. Atunci când Banca Naţională a României a făcut cererea pentru declanşarea procedurii, aceasta va fi citată în condiţiile Codului de procedură civilă.

(2) Apelul împotriva hotărârii prin care s-a dispus deschiderea procedurii se declară în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii. Apelul se judecă în 48 de ore de la înregistrarea acestuia. Hotărârea atacată nu poate fi suspendată de instanţa de apel.

Art. 209. –

În plus faţă de atribuţiile stabilite prin art. 64, lichidatorul judiciar are următoarele atribuţii:

a) în momentul primirii hotărârii judecătoreşti privind deschiderea procedurii falimentului acesta va deschide la o bancă, persoană juridică română sau sucursală a unei bănci străine autorizate să funcţioneze pe teritoriul României, două conturi, unul în lei şi altul în valută, cu menţiunea „cont tip instituţie de credit în faliment”, cu drept exclusiv de dispoziţie în interesul procedurii falimentului. În conturile de tipul „instituţie de credit în faliment” vor fi virate la ordinul lichidatorului judiciar sumele existente în conturi la alte instituţii financiar-bancare. Lichidatorul judiciar va comunica imediat Băncii Naţionale a României denumirea băncii comerciale şi conturile deschise la aceasta, după care Banca Naţională a României va transfera imediat în aceste conturi disponibilităţile instituţiei de credit aflate în evidenţele sale. Operaţiunile instituţiei de credit în faliment se vor desfăşura în continuare prin aceste conturi;

b) inventarierea bunurilor instituţiei de credit debitoare şi luarea măsurilor corespunzătoare pentru conservarea lor;

c) angajarea, cu respectarea prevederilor legale, a personalului necesar în vederea lichidării şi conducerea activităţii acestuia, angajarea putându-se face şi din cadrul personalului existent al instituţiei de credit debitoare;

d) conducerea activităţii instituţiei de credit debitoare, respectiv efectuarea de operaţiuni în interesul procedurii falimentului, inclusiv reeşalonări de credite şi stabiliri de noi rate ale dobânzilor aferente activelor instituţiei de credit debitoare, cu condiţia ca orice nou nivel al ratei dobânzilor să nu fie mai mic decât nivelul ultimei dobânzi de referinţă comunicat de Banca Naţională a României, precum şi participări la piaţa valutară interbancară, luarea tuturor măsurilor, cum ar fi redimensionarea personalului angajat în scopul reducerii permanente a cheltuielilor de funcţionare şi lichidare;

e) menţinerea, rezilierea sau denunţarea unor contracte încheiate de instituţia de credit debitoare, precum şi încheierea de noi contracte în interesul procedurii falimentului;

f) încheierea oricărui document în numele instituţiei de credit debitoare, iniţierea şi coordonarea, în numele acesteia, a oricărei acţiuni sau proceduri legale;

g) introducerea de acţiuni pentru anularea constituirilor de drepturi de preferinţă sau a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de instituţia de credit debitoare în dauna intereselor creditorilor, prin acte încheiate, în anul anterior deschiderii procedurii, cu persoane aflate într-o legătură specială cu instituţia de credit debitoare, aşa cum sunt stabilite la pct. 8-11 din „Lista depozitelor negarantate”, prevăzută în anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

h) primirea sumelor în lei şi în valută pe seama instituţiei de credit debitoare şi consemnarea acestora în noile conturi ale instituţiei de credit debitoare şi plata cheltuielilor curente necesare pentru conservarea şi administrarea averii instituţiei de credit debitoare, inclusiv cheltuielile personalului angajat potrivit prevederilor lit. c);

i) luarea măsurilor corespunzătoare privind conturile în valută ale instituţiei de credit debitoare, deschise la instituţii de credit corespondente, prin:

1. notificarea corespondenţilor asupra declarării în stare de faliment a instituţiei de credit debitoare, precum şi asupra blocării disponibilităţilor din conturile respective în valută;

2. transferarea ulterioară, în termenul cel mai scurt, a disponibilităţilor în noul cont deschis în valută la banca comercială, ce se dezvoltă pe analitice pentru fiecare valută; sumele aflate în contul în valută vor fi convertite în lei şi transferate în contul deschis în lei;

3. efectuarea de plăţi pentru operaţiunile în curs ale instituţiei de credit debitoare, precum şi administrarea eficientă a disponibilităţilor;

j) lichidarea bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare;

k) întocmirea unui raport lunar asupra evoluţiei procedurii falimentului, respectiv asupra stadiului îndeplinirii atribuţiilor sale; un astfel de raport va include informaţii referitoare la valoarea totală a creanţelor asupra instituţiei de credit debitoare şi la valoarea totală a activelor acesteia care au fost valorificate, la sumele obţinute din lichidarea şi încasarea de creanţe, la planul de distribuire între creditori, la cheltuielile efectuate; raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publică în Buletinul procedurilor de insolvenţă; în prealabil depunerii la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar transmite raportul Băncii Naţionale a României;

l) întocmirea situaţiilor financiare finale de lichidare; dacă lichidarea se prelungeşte peste durata unui exerciţiu financiar, lichidatorul judiciar este obligat să întocmească situaţiile financiare anuale şi să le depună la organele şi la termenele prevăzute de lege;

m) sesizarea judecătorului-sindic despre orice problemă care ar cere o soluţionare de către acesta, în conformitate cu atribuţiile conferite prin prezentul capitol;

n) efectuarea oricăror acte de procedură cerute de lege.

Art. 210. –

Din comitetul creditorilor va face parte, în mod obligatoriu, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar.

Art. 211. –

În plus faţă de atribuţiile stabilite în cap. I, adunarea creditorilor are următoarele atribuţii:

a) aprobarea modalităţii de lichidare a bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare şi a tranzacţiilor de cumpărare de active şi asumare de pasive;

b) aprobarea raportului prevăzut la art. 97.

 

Art. 212. –

(1) În îndeplinirea atribuţiilor, judecătorul-sindic şi lichidatorul judiciar pot cere şi punctul de vedere al Băncii Naţionale a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere prudenţială, privitor la orice aspecte de natură prudenţială. Banca Naţională a României poate transmite judecătorului-sindic şi lichidatorului judiciar, pe tot parcursul procedurii falimentului, punctul său de vedere sau informaţiile pe care le consideră relevante, ori de câte ori consideră necesar. Lichidatorul judiciar furnizează Băncii Naţionale a României, la cererea acesteia, orice informaţii sau documente cu privire la instituţia de credit sau la procedura de lichidare.

(2) După deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor numeşte un reprezentant, care va acţiona exclusiv în numele acestora.

SECŢIUNEA a 2-a Deschiderea procedurii şi efectele acesteia

Art. 213. –

(1) Prin hotărârea judecătorească privind deschiderea procedurii falimentului, judecătorul-sindic desemnează lichidatorul judiciar provizoriu şi stabileşte atribuţiile şi onorariul acestuia.

(2) La momentul deschiderii procedurii falimentului prin hotărâre judecătorească, drepturile şi atribuţiile adunării generale, ale consiliului de administraţie şi ale conducerii executive a instituţiei de credit încetează de plin drept.

Art. 214. –

(1) Reprezentantul acţionarilor sau oricare dintre creditori pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar.

(2) Judecătorul-sindic va soluţiona contestaţia, în termen de 5 zile de la înregistrarea ei, în Camera de consiliu, cu citarea contestatorului şi a lichidatorului judiciar, putând, dacă va considera necesar, să suspende executarea măsurii contestate. Judecătorul-sindic va cita şi Banca Naţională a României, dacă cererea introductivă a fost formulată de aceasta.

Art. 215. –

(1) În orice stadiu al procedurii, judecătorul-sindic poate înlocui lichidatorul judiciar pentru motive temeinice, în condiţiile art. 57 alin. (4), cu avizul sau la propunerea Băncii Naţionale a României.

(2) La data stabilirii atribuţiilor noului lichidator judiciar vor înceta atribuţiile celui numit anterior. Lichidatorul judiciar nou-numit va prelua activitatea de la lichidatorul judiciar înlocuit, sub controlul judecătorului-sindic.

Art. 216. –

(1) Procedura falimentului începe pe baza unei cereri introduse de către instituţia de credit debitoare sau de creditorii acesteia ori de Banca Naţională a României.

(2) Cererea instituţiei de credit debitoare sau a creditorilor acesteia va fi însoţită de aprobarea prealabilă a Băncii Naţionale a României.

(3) Banca Naţională a României poate respinge solicitarea instituţiei de credit debitoare sau a creditorilor acesteia, atunci când apreciază că aceasta nu se află în stare de insolvenţă. În acest caz, Banca Naţională a României poate decide instituirea administrării speciale, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile legale pentru instituirea acestei proceduri.

(4) Hotărârea Băncii Naţionale a României de aprobare sau de respingere a solicitării va fi motivată şi poate fi contestată direct la instanţă, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 217. –

(1) Instituţia de credit debitoare aflată în stare prin insolvenţă este obligată să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusă prevederilor prezentului capitol, în termen de maximum 30 de zile de la data la care a intervenit starea de insolvenţă.

(2) În prealabil, instituţia de credit debitoare este obligată să solicite Băncii Naţionale a României, în termen de maximum 10 zile de la data la care a intervenit starea de insolvenţă, aprobarea pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii falimentului.

(3) Banca Naţională a României se pronunţă asupra solicitării în termen de 10 zile de la data primirii acesteia, prin hotărâre motivată.

(4) În termen de 10 zile de la data primirii aprobării prealabile de la Banca Naţională a României pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii falimentului, instituţia de credit debitoare este obligată să adreseze tribunalului cererea pentru a fi supusă prevederilor prezentului capitol.

Art. 218. –

(1) Orice creditor care are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă poate introduce la tribunal o cerere, în condiţiile art. 70 alin. (1) şi (2), împotriva unei instituţii de credit debitoare care nu a onorat integral o astfel de creanţă pe o perioadă de cel puţin 30 de zile lucrătoare de la scadenţă, în cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit, inclusiv în cazul cooperativelor de credit afiliate la acestea, respectiv pe o perioadă de cel puţin 7 zile lucrătoare de la scadenţă, în cazul celorlalte instituţii de credit.

(2) Creditorul nu va putea introduce cererea fără să facă dovada aprobării prealabile de către Banca Naţională a României a introducerii cererii de deschidere a procedurii falimentului.

(3) Banca Naţională a României se pronunţă asupra solicitării creditorului în termen de 10 zile de la data primirii acesteia, prin hotărâre motivată.

Art. 219. –

(1) Banca Naţională a României, în calitatea sa de autoritate de supraveghere prudenţială, va introduce cerere pentru deschiderea procedurii falimentului împotriva instituţiei de credit aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 pct. 30.

(2) Cererea Băncii Naţionale a României va fi însoţită de hotărârea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României de retragere a autorizaţiei instituţiei de credit respective şi de orice alte documente necesare justificării actului de sesizare a tribunalului.

Art. 220. –

(1) În urma înregistrării cererii, introdusă potrivit prevederilor art. 217-219, judecătorul-sindic va notifica imediat despre aceasta părţilor prevăzute la aceste articole.

(2) Banca Naţională a României va desemna un administrator interimar şi îi va stabili remuneraţia la data depunerii cererii sale sau la data primirii notificării prevăzute la alin. (1). Dacă instituţia de credit se află în procedură de administrare specială la acea dată, atribuţiile administratorului interimar vor fi exercitate de administratorul special, în condiţiile prezentului capitol.

(3) Cheltuielile legate de administrarea interimară se suportă de către instituţia de credit debitoare. Administratorul interimar poate fi revocat de Banca Naţională a României.

(4) Dacă instituţia de credit nu s-a aflat în administrare specială, atribuţiile consiliului de administraţie al instituţiei de credit debitoare se suspendă de plin drept la data numirii administratorului interimar, până la expirarea mandatului acestuia. Consiliul de administraţie poate contesta cererea introdusă potrivit prevederilor art. 218-219 şi pe durata suspendării sale.

(5) Administratorul interimar nu poate lua decât acele măsuri care sunt necesare pentru a împiedica diminuarea activului şi sporirea pasivului.

(6) De la data depunerii cererii de către un creditor sau de către instituţia de credit debitoare, în condiţiile art. 217-219, şi a numirii administratorului interimar, autorizaţia instituţiei de credit se consideră acordată numai pentru luarea măsurilor conservatorii şi pentru derularea operaţiunilor curente. Administratorul interimar nu va putea accepta noi depozite şi nu va putea acorda noi credite. Contractele în curs se vor executa conform termenilor acestora ori potrivit acordului părţilor.

(7) În cazul unei instituţii de credit aflate în situaţia prevăzută la alin. (4), conducerea executivă a acesteia este subordonată administratorului interimar. În cazul în care preşedintele consiliului de administraţie este şi preşedintele instituţiei de credit, acesta păstrează funcţia de preşedinte şi după suspendarea consiliului de administraţie, în condiţiile alin. (4), până la expirarea mandatului administratorului interimar.

(8) La data numirii lichidatorului judiciar, atribuţiile administratorului interimar încetează de plin drept.

Art. 221. –

(1) Contestaţia împotriva cererii de deschidere a procedurii falimentului se poate face în termen de 10 zile de la data comunicării cu privire la depunerea acestei cereri.

(2) Judecătorul-sindic se va pronunţa asupra contestaţiei în termen de 10 zile de la înregistrarea contestaţiei.

(3) La primul termen de judecată, judecătorul-sindic va analiza cererea de deschidere a procedurii falimentului şi, în situaţia în care instituţia de credit debitoare nu contestă starea de insolvenţă în cazul cererilor introduse de părţile prevăzute la art. 218-219, va pronunţa hotărârea privind deschiderea procedurii falimentului.

(4) În urma pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, judecătorul-sindic va comunica aceasta de îndată persoanelor prevăzute la art. 217-218, lichidatorului judiciar, Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, precum şi oficiului registrului comerţului la care instituţia de credit debitoare este înregistrată, pentru efectuarea menţiunii „instituţie de credit în faliment”. Comunicarea va fi făcută publică în două ziare de circulaţie naţională.

(5) În situaţia în care instituţia de credit are deschise sucursale în alte ţări, Banca Naţională a României va comunica de îndată autorităţii de supraveghere bancară din ţara gazdă a sucursalei respective despre deschiderea procedurii falimentului, potrivit prevederilor prezentului capitol.

(6) Judecătorul-sindic va comunica Băncii Naţionale a României hotărârea sa privind deschiderea procedurii falimentului instituţiei de credit debitoare, de îndată, în ziua pronunţării acesteia, prin fax, e-mail sau prin telefon. Banca Naţională a României va închide imediat, după finalizarea decontării plăţilor din ziua respectivă, în conformitate cu reglementările în vigoare, conturile instituţiei de credit debitoare deschise în evidenţele sale. Disponibilităţile vor fi transferate în conturile tip instituţie de credit în faliment, deschise la o bancă comercială, potrivit prevederilor art. 209.

(7) De la data deschiderii procedurii falimentului, toate actele instituţiei de credit debitoare vor purta menţiunea prevăzută la alin. (4).

Art. 222. –

După ce s-a dispus deschiderea procedurii falimentului potrivit art. 221, este interzis, sub sancţiunea nulităţii, persoanelor care au deţinut funcţii de conducere, precum şi acţionarilor semnificativi ai instituţiei de credit debitoare să înstrăineze fără acordul judecătorului-sindic acţiunile deţinute la instituţia de credit debitoare.

Art. 223. –

Salariaţii instituţiei de credit aflate în procedura falimentului vor desemna două persoane care să îi reprezinte în cursul procedurii pentru recuperarea creanţelor reprezentând salariile şi alte drepturi băneşti.

 

Art. 224. –

(1) Toate cheltuielile vor fi suportate din averea instituţiei de credit debitoare.

(2) Onorariul lichidatorului judiciar va fi plătit trimestrial numai după prezentarea de către acesta a rapoartelor lunare prevăzute la art. 209 lit. k) privind fondurile obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe şi a calculului privind onorariul cuvenit, precum şi a raportului prevăzut la art. 97. Judecătorul-sindic poate prelungi cu cel mult o lună termenul de prezentare a raportului şi a planului de distribuţie. Planul de distribuţie va fi înregistrat la grefa tribunalului şi lichidatorul judiciar îl va publica în BPI. Oricare dintre creditori poate formula obiecţiuni la raportul lichidatorului judiciar şi la planul de distribuţie în termen de 10 zile de la publicarea în BPI. Judecătorul-sindic va ţine cu lichidatorul judiciar şi cu creditorii, în termen de 20 de zile de la publicarea în BPI a raportului, o şedinţă în care va soluţiona deodată, prin sentinţă, toate obiecţiunile.

Art. 225. –

După emiterea hotărârii judecătoreşti privind deschiderea procedurii falimentului unei instituţii de credit, lichidatorul judiciar întocmeşte raportul prevăzut la art. 97, care trebuie să includă, între altele, şi propuneri privind modalitatea de lichidare a bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare. Modalităţile de lichidare a bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare pot fi următoarele:

1. tranzacţii privind cumpărarea de active şi asumarea de pasive;

2. vânzarea de bunuri, cum ar fi: clădiri, terenuri, valori mobiliare, operaţiuni de lichidare care se realizează cu respectarea prevederilor secţiunii a 7-a a cap. I;

3. alte tehnici de valorificare a activelor, cum ar fi cesiuni de creanţă ori novaţii, realizate în interesul procedurii falimentului la o valoare negociată.

Măsuri premergătoare lichidării – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

Măsuri premergătoare lichidării – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

Art. 148. –

În cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora astfel cum au fost înregistrate în tabelul definitiv consolidat.

Art. 149. –

Garanţiile reale şi personale constituite pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate prin planul de reorganizare rămân valabile în favoarea creditorilor pentru plata sumelor datorate acestora potrivit planului de reorganizare.

Art. 150. –

(1) Creditorii nu sunt obligaţi să restituie sumele încasate în cursul reorganizării.

(2) Actele cu titlu gratuit, efectuate între data confirmării planului de reorganizare şi intrarea în faliment, sunt nule.

(3) Celelalte acte efectuate în intervalul prevăzut la alin. (2), exceptându-le pe cele făcute cu respectarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) şi (2) şi pe cele permise de planul de reorganizare, sunt prezumate ca fiind în frauda creditorilor şi vor fi anulate, cu excepţia cazului în care cocontractantul dovedeşte buna sa credinţă la momentul încheierii actului.

(4) Creanţele băneşti asupra averii debitorului se consideră scadente la data deschiderii procedurii de faliment. Această prevedere nu este aplicabilă în privinţa contractelor financiare calificate şi a operaţiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală.

§ 1. Măsuri premergătoare lichidării

Art. 151. –

(1) Vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa comercială, arhiva, dispozitivele de stocare şi prelucrare a informaţiei, contractele, mărfurile şi orice alte bunuri mobile aparţinând averii debitorului.

(2) În situaţia prevăzută la art. 93, inventarul bunurilor debitorului se va face după obţinerea relaţiilor scrise privind situaţia bunurilor debitorului. Dacă în urma demersurilor efectuate potrivit prevederilor art. 94-96, administratorul judiciar nu identifică niciun bun, inventarul se încheie pe baza comunicărilor scrise transmise de autorităţile relevante.

(3) Nu vor fi puse sub sigilii:

a) obiectele care vor trebui valorificate de urgenţă pentru a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare;

b) registrele de contabilitate;

c) cambiile şi alte titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente în scurt timp, precum şi acţiunile ori alte titluri de participaţie ale debitorului, care vor fi preluate de lichidatorul judiciar pentru a fi încasate sau pentru a efectua activităţile de conservare necesare;

d) numerarul pe care lichidatorul judiciar îl va depune în bancă în contul averii debitorului.

(4) În timpul acţiunii de sigilare, lichidatorul judiciar va lua măsurile necesare pentru conservarea bunurilor.

Art. 152. –

(1) Dacă averea debitorului poate fi inventariată complet într-o singură zi, lichidatorul judiciar va putea proceda imediat la inventariere, fără a aplica sigiliile. În toate celelalte cazuri se va proceda la inventariere în cel mai scurt timp posibil. Administratorul special va trebui să fie de faţă şi să asiste la inventar, dacă judecătorul-sindic dispune astfel. Dacă administratorul special nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar.

(2) Pe măsura desfăşurării inventarierii, lichidatorul judiciar ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar.

Art. 153. –

(1) Inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului.

(2) Actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar şi de administratorul special, iar dacă acesta nu participă la inventariere, numai de către lichidatorul judiciar.

(3) În vederea conservării patrimoniului, în cazul în care în averea debitoarei nu există suficiente lichidităţi, lichidatorul judiciar va putea valorifica de urgenţă bunuri ale debitorului, cu prioritate cele asupra cărora nu există cauze de preferinţă, pentru obţinerea acestor lichidităţi, fără aprobarea creditorilor. Valorificarea se va efectua prin licitaţie publică, după evaluarea prealabilă, pornind de la valoarea de lichidare indicată de evaluator.

§ 2. Efectuarea lichidării

Art. 154. –

(1) Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de lichidatorul judiciar sub controlul judecătorului-sindic. Pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul judiciar va face toate demersurile de expunere pe piaţă, într-o formă adecvată, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului.

(2) Lichidarea va începe îndată după finalizarea de către lichidatorul judiciar a inventarierii şi depunerea raportului de evaluare. Bunurile vor putea fi vândute în bloc – ca ansamblu în stare de funcţionare – sau individual. Tipul de vânzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două şi regulamentul de vânzare corespunzător modalităţii de vânzare pentru care se optează sunt aprobate de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului judiciar. În vederea evaluării bunurilor din averea debitorului, cu acordul comitetului creditorilor, lichidatorul judiciar poate să angajeze, în numele debitorului, un evaluator şi să-i stabilească onorariul. Evaluatorii trebuie să fie membri ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România, iar evaluarea trebuie efectuată în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.

(3) Bunurile din averea debitorului vor fi evaluate atât în bloc, cât şi individual. Evaluarea în bloc are în vedere fie evaluarea totalităţii bunurilor din averea debitorului, fie evaluarea subansamblurilor funcţionale.

Art. 155. –

Raportul de evaluare va fi depus la dosarul cauzei, iar un anunţ cu privire la depunerea acestuia şi un extras cuprinzând o sinteză a sa se vor publica în BPI. Creditorii vor putea consulta raportul de evaluare în locaţia indicată prin anunţ de către lichidatorul judiciar.

Art. 156. –

(1) Lichidatorul judiciar va convoca adunarea creditorilor în termen de maxim 15 zile de la data depunerii raportului de evaluare la dosarul cauzei, în vederea stabilirii tipului de vânzare.

(2) În cazul vânzării bunurilor prin licitaţie publică, aceasta se va putea efectua şi potrivit Codului de procedură civilă. În cazul în care adunarea creditorilor nu aprobă un regulament de vânzare, potrivit art. 154 alin. (2), vânzarea bunurilor se va efectua prin licitaţie publică, potrivit Codului de procedură civilă.

(3) În cazul vânzării prin negociere directă, lichidatorul judiciar va supune aprobării adunării creditorilor şi regulamentul de vânzare.

Art. 157. –

Valorile mobiliare vor fi vândute în condiţiile Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 158. –

(1) Lichidatorul judiciar va încheia contracte de vânzare; sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul prevăzut la art. 39 alin. (2).

(2) Dacă vânzarea activelor se va face prin licitaţie publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitaţie.

§ 3. Distribuirea sumelor realizate în urma lichidării

Art. 159. –

(1) Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor şi drepturilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de cauze de preferinţă, vor fi distribuite în următoarea ordine:

1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri; remuneraţiile datorate la data distribuirii persoanelor angajate în interesul comun al tuturor creditorilor, în condiţiile art. 57 alin. (2), art. 61 şi 63 se vor suporta pro rata, în raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului;

2. creanţele creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă născute în timpul procedurii de insolvenţă. Aceste creanţe cuprind capitalul, dobânzile, precum şi alte accesorii, după caz;

3. creanţele creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, inclusiv cheltuielile, precum şi cele corespunzătoare art. 105 alin. (3) şi art. 123 alin. (11) lit. a).

(2) În cazul în care sumele realizate din vânzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata în întregime a respectivelor creanţe, creditorii vor avea, pentru diferenţă, creanţe chirografare care vor veni în concurs cu cele cuprinse în categoria corespunzătoare, potrivit naturii lor, prevăzute la art. 161, şi vor fi supuse dispoziţiilor art. 80. Dacă după plata sumelor prevăzute la alin. (1) rezultă o diferenţă în plus, aceasta va fi depusă, prin grija lichidatorului judiciar, în contul averii debitorului.

(3) Un creditor beneficiar al unei cauze de preferinţă este îndreptăţit să participe la orice distribuire de sumă făcută înaintea vânzării bunului grevat de o cauză de preferinţă în favoarea sa. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scăzute din cele pe care creditorul ar fi îndreptăţit să le primească ulterior din preţul obţinut prin vânzarea bunului grevat de o cauză de preferinţă, dacă aceasta este necesară pentru a împiedica un astfel de creditor să primească mai mult decât ar fi primit dacă bunul grevat de o cauză de preferinţă în favoarea sa ar fi fost vândut anterior distribuirii.

Art. 160. –

(1) La fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidării, lichidatorul judiciar va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe, precum şi un plan de distribuire între creditori, dacă este cazul. Raportul şi planul se înregistrează la grefa tribunalului şi se publică în BPI. Raportul va prevedea şi plata onorariului său şi a celorlalte cheltuieli prevăzute la art. 159 alin. (1) pct. 1 sau art. 161 pct. 1, după caz.

(2) Raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe va cuprinde, cel puţin, următoarele:

a) soldul aflat în contul de lichidare după ultima distribuire;

b) încasările efectuate de către lichidatorul judiciar din valorificarea fiecărui bun şi din recuperarea creanţelor;

c) cuantumul dobânzilor sau al altor venituri de care beneficiază averea debitorului ca urmare a păstrării în conturi bancare a sumelor nedistribuite sau prin administrarea bunurilor existente în averea debitoarei;

d) totalul sumelor aflate în contul de lichidare.

(3) Planul de distribuire între creditori cuprinde în mod obligatoriu următoarele date referitoare la fiecare creditor pentru care se face distribuirea:

a) actualizările aduse tabelului definitiv de creanţe;

b) sumele distribuite deja;

c) sumele rămase după ajustarea tabelului definitiv şi distribuirile efectuate deja;

d) sumele ce fac obiectul distribuirii;

e) sume rămase de plată după efectuarea distribuirii.

(4) Pentru motive temeinice, judecătorul-sindic poate prelungi cu cel mult o lună sau poate scurta termenul de prezentare a raportului şi a planului de distribuire. Planul de distribuire va fi înregistrat la grefa tribunalului şi lichidatorul judiciar va notifica aceasta fiecărui creditor. O copie de pe raport şi o copie de pe planul de distribuire vor fi afişate la uşa tribunalului.

(5) Comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestaţii la raport şi la plan în termen de 15 zile de la publicarea acestora în BPI. O copie de pe contestaţie se comunică de urgenţă lichidatorului judiciar. În termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului de formulare a contestaţiilor, dacă nu se depune nicio contestaţie, lichidatorul judiciar va proceda la plata efectivă a sumelor distribuite.

(6) În termen de 20 de zile de la publicare, judecătorul-sindic va ţine cu lichidatorul judiciar, cu debitorul şi cu creditorii o şedinţă în care va soluţiona deodată, prin sentinţă, toate contestaţiile. În termen de 5 zile lucrătoare de la data rămânerii definitive a hotărârii de soluţionare a contestaţiilor, lichidatorul judiciar va proceda la plata efectivă a sumelor distribuite, conform hotărârii instanţelor de judecată.

Art. 161. – 1

Creanţele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine:

1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta ordonanţă de urgenţă, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, pentru continuarea activităţii, precum şi pentru plata remuneraţiilor persoanelor angajate potrivit prevederilor art. 57 alin. (2), art. 61, 63 şi 73, sub rezerva celor prevăzute la art. 140 alin. (5);

2. creanţele reprezentând sumele cuvenite a se plăti membrilor comitetului creditorilor, în condiţiile în care plata acestora a fost aprobată de adunarea creditorilor, potrivit prevederilor art. 50 alin. (7);

3. creanţele izvorâte din raporturi de muncă;

4. creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii, cele datorate cocontractanţilor potrivit prevederilor art. 123 alin. (4) şi cele datorate terţilor dobânditori de bună-credinţă sau subdobânditorilor care restituie averii debitorului bunurile ori contravaloarea acestora potrivit prevederilor art. 120 alin. (2), respectiv ale art. 121 alin. (1);

5. creanţele bugetare;

6. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;

7. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică;

8. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, din chirii, precum şi creanţele corespunzătoare art. 123 alin. (11) pct. b);

9. alte creanţe chirografare, inclusiv obligaţiunile;

10. creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă:

a) creanţele născute în patrimoniul terţilor dobânditori de rea-credinţă ai bunurilor debitorului în temeiul art. 120 alin. (2), cele cuvenite subdobânditorilor de rea-credinţă în condiţiile art. 121 alin. (1), precum şi creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic;

b) creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit.

Art. 162. –

Sumele de distribuit între creditori în acelaşi rang de prioritate vor fi acordate proporţional cu suma alocată pentru fiecare creanţă, prin tabelul definitiv consolidat.

Art. 163. –

(1) Titularilor de creanţe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 161.

(2) În cazul insuficienţei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanţelor cu acelaşi rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cotă falimentară, reprezentând suma proporţională cu procentul pe care creanţa lor îl deţine în categoria creanţelor respective.

(3) Contul de insolvenţă deschis în condiţiile art. 39 alin. (2) nu va putea fi în niciun mod indisponibilizat prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanţele de judecată.

Art. 164. –

În cazul în care bunurile care alcătuiesc averea unui grup de interes economic ori a unei societăţi în nume colectiv sau în comandită nu sunt suficiente pentru plata creanţelor înregistrate în tabelul definitiv consolidat de creanţe, împotriva grupului sau a societăţii judecătorul-sindic va autoriza executarea silită, în condiţiile legii, împotriva asociaţilor cu răspundere nelimitată sau, după caz, a membrilor, pronunţând o sentinţă executorie, care va fi pusă în executare de lichidatorul judiciar, prin executor judecătoresc.

Art. 165. –

Cu ocazia distribuirilor parţiale, următoarele sume vor fi provizionate:

1. sume proporţionale datorate creditorilor ale căror creanţe sunt supuse unei condiţii suspensive care nu s-a realizat încă;

2. sume proporţionale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtător şi care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat;

3. sume proporţionale datorate creanţelor admise provizoriu;

4. rezervele destinate să acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului, inclusiv cele generate de litigiile în curs.

Art. 166. –

Pentru creditorii deţinând creanţe înscrise în tabelul consolidat definitiv de creanţe, cărora li s-au alocat sume numai parţial sau creanţe sub condiţie suspensivă şi care au luat parte la distribuire, sumele cuvenite vor fi păstrate la bancă, într-un cont special de depozit, până ce situaţia lor va fi lămurită.

Art. 167. –

(1) După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul judiciar va supune judecătorului-sindic un raport final însoţit de situaţiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor şi debitorului prin publicare în BPI. Judecătorul-sindic va dispune convocarea adunării creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la publicarea raportului final. Creditorii pot formula obiecţiuni la raportul final cu cel puţin 5 zile înainte de data convocării.

(2) La data şedinţei, judecătorul-sindic va soluţiona, prin încheiere, toate obiecţiunile la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea corespunzătoare a acestuia.

(3) Creanţele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiţie nu vor participa la ultima distribuire.

Art. 168. –

După ce judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidatorului judiciar, acesta va trebui să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile nereclamate în termen de 30 de zile de către cei îndreptăţiţi la acestea vor fi depuse în contul prevăzut la art. 39 alin. (4).

Situaţia contractelor în derulare – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

Situaţia contractelor în derulare – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

 

Art. 123. –

(1) Contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii. Orice clauze contractuale de desfiinţare a contractelor în derulare sau de declarare a exigibilităţii anticipate pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. Prevederile referitoare la menţinerea contractelor în derulare şi la nulitatea clauzelor de încetare sau accelerare a obligaţiilor nu sunt aplicabile în privinţa contractelor financiare calificate şi a operaţiunilor de compensare bilaterală în baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterală. În vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, într-un termen de prescripţie de 3 luni de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate, alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu au fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar trebuie să răspundă, în termen de 30 de zile de la primire, notificării contractantului, formulată în primele 3 luni de la deschiderea procedurii, prin care i se cere să denunţe contractul; în lipsa unui astfel de răspuns, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunţat. Contractul se consideră denunţat:

a) la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepţionarea solicitării cocontractantului privind denunţarea contractului, dacă administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu răspunde;

b) la data notificării denunţării de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

(2) Dacă solicită executarea contractului, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar se va asigura că debitorul dispune de fondurile băneşti necesare achitării contravalorii bunurilor sau prestaţiilor furnizate de cocontractant.

(3) Debitorul nu decade din beneficiul termenului dacă, în primele 3 luni de la data deschiderii procedurii, cocontractantul nu notifică administratorului judiciar intenţia privind denunţarea contractului sau declararea anticipată a exigibilităţii.

(4) În cazul denunţării unui contract, o acţiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către cocontractant împotriva debitorului şi va fi soluţionată de judecătorul-sindic. Drepturile stabilite în favoarea cocontractantului în urma exercitării acţiunii în despăgubiri se vor plăti acestuia potrivit prevederilor art. 161 pct. 4, pe baza hotărârii în temeiul cărora i-au fost recunoscute, rămasă definitivă.

(5) Pe parcursul perioadei de observaţie, cu acordul cocontractanţilor, administratorul judiciar va putea să modifice clauzele contractelor încheiate de debitor, inclusiv contractele de credit, astfel încât acestea să asigure echivalenţa viitoarelor prestaţii. Eventualele cereri formulate în temeiul art. 1271 din Codul civil vor fi soluţionate de judecătorul-sindic.

(6) Dacă vânzătorul unui bun imobil a reţinut titlul de proprietate până la plata integrală a preţului vânzării, vânzarea va fi considerată executată de către vânzător şi nu va fi supusă prevederilor alin. (1).

(7) Un contract de muncă sau de închiriere, în calitate de locatar, va putea fi denunţat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz.

(8) După data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va putea face de urgenţă de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va acorda personalului concediat doar termenul legal de preaviz. În cazul în care sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte concedierea colectivă, termenele prevăzute de art. 71 şi art. 72 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se reduc la jumătate.

(9) Într-un contract prevăzând plăţi periodice din partea debitorului, menţinerea contractului nu îl va obliga pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar să facă plăţi restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru astfel de plăţi poate fi formulată cerere de admitere a creanţei împotriva debitorului.

(10) Pentru maximizarea averii debitorului sau în situaţia în care contractul nu mai poate fi executat, administratorul judiciar va putea cesiona contractele în derulare către terţi, cu condiţia ca acele contracte să nu fi fost încheiate intuitu personae, potrivit prevederilor Codului civil.

(11) În cazul rezilierii contractelor de leasing financiar de către finanţator, acesta va putea opta pentru una dintre următoarele variante:

a) transferul proprietăţii asupra bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing, către debitor, caz în care finanţatorul va fi înregistrat la masa credală cu contravaloarea ratelor şi accesoriilor restante facturate şi neplătite la data deschiderii procedurii potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) pct. 3, plus sumele nescadente şi dobânzile aferente, potrivit contractului de leasing, potrivit prevederilor art. 159 alin. (2);

b) recuperarea bunurilor ce fac obiectul material al contractului de leasing, caz în care finanţatorul va fi înregistrat la masa credală cu contravaloarea ratelor şi accesoriilor restante facturate şi neplătite la data deschiderii procedurii potrivit prevederilor art. 161 pct. 8, la care se adaugă diferenţa dintre valoarea întregii creanţe diminuată cu valoarea de piaţă a bunurilor recuperate, ce fac obiectul material al contractului de leasing, stabilită de un evaluator independent, potrivit prevederilor art. 61.

Art. 124. –

Dacă un bun mobil, vândut debitorului şi neplătit de acesta, era în tranzit la data deschiderii procedurii şi bunul nu se află încă la dispoziţia debitorului şi nici alte părţi nu au dobândit drepturi asupra lui, atunci vânzătorul îşi poate lua înapoi bunul. În acest caz, toate cheltuielile vor fi suportate de către vânzător şi el va trebui să restituie debitorului orice avans din preţ. Dacă vânzătorul admite ca bunul să fie livrat, el va putea recupera preţul prin înscrierea creanţei sale în tabelul de creanţe. Dacă administratorul judiciar/lichidatorul judiciar cere ca bunul să fie livrat, el va trebui să ia măsuri să se plătească din averea debitorului întregul preţ datorat în baza contractului.

Art. 125. –

Dacă debitorul este parte într-un contract cuprins într-un acord master de netting, prevăzând transferul anumitor mărfuri, titluri reprezentative ale mărfurilor sau active financiare cotate pe o piaţă reglementată de mărfuri, servicii şi instrumente financiare derivate, la o anumită dată sau într-o perioadă determinată de timp, şi scadenţa intervine sau perioada expiră după data deschiderii procedurii, se va efectua o operaţiune de compensare bilaterală a tuturor contractelor cuprinse în acordul master de netting respectiv, iar diferenţa rezultată va trebui să fie plătită averii debitorului, dacă aceasta este creditoare, şi va fi înscrisă în tabelul de creanţe, dacă este o obligaţie a averii debitorului.

Art. 126. –

Dacă un comisionar care deţine titluri pentru bunuri ce urmează a fi primite ori pentru marfă devine subiectul unei cereri introductive a procedurii insolvenţei, comitentul va fi îndreptăţit să îşi ia înapoi titlurile ori marfa sau să ceară ca valoarea lor să fie plătită de comisionar.

Art. 127. –

(1) Dacă un debitor deţine marfă în calitate de consignatar sau orice alt bun care aparţine altuia la data deschiderii procedurii, proprietarul va avea dreptul să îşi recupereze bunul potrivit prevederilor art. 2057 alin. (4) din Codul civil, în afară de cazul în care debitorul are o cauză de preferinţă valabilă asupra bunului.

(2) Dacă la una dintre datele prevăzute la alin. (1) marfa nu se află în posesia debitorului şi el nu o poate recupera de la deţinătorul actual, proprietarul va fi îndreptăţit să aibă creanţa înregistrată în tabelul de creanţe, cu valoarea pe care marfa o avea la acea dată. Dacă debitorul se află în posesia mărfii la acea dată, dar a pierdut ulterior posesia, proprietarul poate cere ca întreaga valoare a mărfii să fie înscrisă în tabelul de creanţe.

Art. 128. –

Faptul că un proprietar al unui imobil închiriat este debitor în prezenta procedură nu va desfiinţa contractul de închiriere, în afară de cazul în care chiria nu este inferioară chiriei practicate pe piaţă. Cu toate acestea, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să refuze să asigure prestarea oricăror servicii datorate de proprietar chiriaşului pe timpul închirierii. În acest caz, chiriaşul poate evacua clădirea şi poate să ceară înregistrarea creanţei sale în tabel sau poate deţine în continuare imobilul, scăzând din chiria pe care o plăteşte costul serviciilor datorate de proprietar. Dacă chiriaşul alege să continue a deţine imobilul, nu va fi îndreptăţit la înscrierea creanţei în tabel, ci va avea numai dreptul de a scădea din chiria pe care o plăteşte costul serviciilor datorate de proprietar.

Art. 129. –

Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate să denunţe, în condiţiile art. 123 alin. (1), contractele prin care debitorul s-a obligat să efectueze anumite servicii specializate sau cu caracter strict personal.

Art. 130. –

(1) Dacă un asociat dintr-o societate agricolă, societate în nume colectiv, societate în comandită ori cu răspundere limitată sau acţionarul unei societăţi pe acţiuni este debitor într-o procedură prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă şi dacă implicarea debitorului într-o astfel de procedură nu atrage dizolvarea acelei societăţi, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate cere lichidarea drepturilor debitorului în acea societate, potrivit ultimei situaţii financiare aprobate, sau poate propune ca debitorul să fie păstrat ca asociat, dacă ceilalţi asociaţi sunt de acord.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul membrilor societăţilor cooperative şi ai grupurilor de interes economic.

Art. 131. –

(1) Obligaţiile rezultând dintr-o promisiune bilaterală de vânzare cu dată certă, anterioară deschiderii procedurii, în care promitentul-vânzător intră în procedură, vor fi executate de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar la cererea promitentului-cumpărător, dacă:

a) preţul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentuluicumpărător;

b) preţul nu este inferior valorii de piaţă a bunului;

c) bunul nu are o importanţă determinantă pentru reuşita unui plan de reorganizare;

d) în cazul imobilelor, promisiunile sunt notate în Cartea Funciară.

(2) Pentru a putea fi încheiat contractul de vânzare cu promitentul-cumpărător în condiţiile art. 91 alin. (1), în prealabil, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar va asigura respectarea următoarelor drepturi pentru creditorii deţinători ai unor creanţe ce beneficiază de cauze de preferinţă asupra bunurilor ce urmează a se înstrăina potrivit alin. (1) şi au înscris acel drept în registrele de publicitate prevăzute de lege înainte de data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare:

a) dreptul de a beneficia cu prioritate de orice sume încasate în averea debitoarei în baza contractelor de vânzare încheiate în condiţiile alin. (1), potrivit prevederilor art. 159 şi/sau

b) dreptul de a beneficia de o măsură privind asigurarea unei protecţii corespunzătoare, respectiv una dintre următoarele măsuri:

1. primirea unei sume reprezentând maxim valoarea de piaţă a bunului din care se deduc cheltuielile prevăzute de art. 159 alin. (1) pct. 1;

2. primirea unei garanţii reale cu o valoare egală cu valoarea de piaţă a bunului stabilită în cadrul procedurii, printr-un raport de evaluare actualizat ce va fi întocmit de către un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61;

3. primirea unei scrisori de garanţie bancară pentru o sumă egală cu valoarea de piaţă a bunului stabilită în cadrul procedurii, dar nu mai mult decât valoarea creanţei acestora înregistrată în tabelul de creanţe în vigoare;

(3) Propunerea măsurii prevăzute la alin. (2) lit. b) se va face de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar prin raportul de activitate prin care se propune măsura vânzării şi se notifică creditorului beneficiar al unei cauze de preferinţă.

Situaţia unor acte juridice ale debitorului – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

Situaţia unor acte juridice ale debitorului – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

 

Art. 115. –

(1) Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în aplicarea dispoziţiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanţelor, sunt scutite de taxe de timbru.

(2) Operaţiunile de publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă a actelor de procedură emise de instanţele judecătoreşti sau de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în cadrul derulării procedurii de insolvenţă se efectuează cu titlu gratuit.

(3) Actele de procedură emise de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care, potrivit prezentei cărţi, sunt supuse şi formalităţii de publicitate prin registrul comerţului, alături de publicitatea prin BPI, se depun la BPI, iar înregistrarea în registrul comerţului se va opera din oficiu, cu titlu gratuit.

Art. 116. –

Măsurile prevăzute în prezenta secţiune se aplică atât în procedura de reorganizare judiciară, cât şi în cea de faliment, urmare a declanşării sale în procedura generală sau în cea simplificată.

§ 2. Anularea actelor frauduloase

Art. 117. –

(1) Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor sau operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii.

(2) Următoarele acte sau operaţiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestaţii executate:

a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizările în scop umanitar;

b) operaţiuni în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii;

c) acte încheiate în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;

d) acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer;

e) constituirea unui drept de preferinţă pentru o creanţă care era chirografară, în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii;

f) plăţile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, dacă scadenţa lor fusese stabilită pentru o dată ulterioară deschiderii procedurii;

g) actele de transfer sau asumarea de obligaţii efectuate de debitor într-o perioadă de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intenţia de a ascunde/întârzia starea de insolvenţă ori de a frauda un creditor.

(3) Prevederile alin. (2) lit. d)-f) nu sunt aplicabile actelor încheiate, cu bună-credinţă, în executarea unui acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, sub rezerva ca acordul să fi fost de natură a conduce, în mod rezonabil, la redresarea financiară a debitorului şi să nu aibă ca scop prejudicierea şi/sau discriminarea unor creditori. Prevederile de mai sus se aplică şi actelor juridice încheiate în cadrul procedurilor prevăzute la titlul I.

(4) Următoarele acte sau operaţiuni, încheiate în cei 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate:

a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat deţinând cel puţin 20% din capitalul societăţii comerciale ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, în situaţia în care debitorul este acea societate în comandită, respectiv o societate agricolă, în nume colectiv sau cu răspundere limitată;

b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic;

c) cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, în situaţia în care debitorul este respectiva societate pe acţiuni;

d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă;

e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie de control asupra debitorului sau a activităţii sale;

f) cu un coproprietar sau proprietar devălmaş asupra unui bun comun;

g) cu soţul, rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv, ai persoanelor fizice enumerate la lit. a)-f).

Art. 118. –

(1) Acţiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, prevăzută la art. 117, poate fi introdusă de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art. 97, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. În cazul admiterii acţiunii, părţile vor fi repuse în situaţia anterioară, iar sarcinile existente la data transferului vor fi reînscrise.

(2) Comitetul creditorilor poate introduce la judecătorul-sindic o astfel de acţiune, dacă administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu o face.

(3) De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.

Art. 119. –

Nu se va putea cere anularea unui act de constituire sau de transfer cu caracter patrimonial, făcut de către debitor în cursul desfăşurării normale a activităţii sale curente.

Art. 120. –

(1) Terţul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat potrivit prevederilor art. 117, va trebui să restituie averii debitorului bunul transferat sau, dacă bunul nu mai există ori există impedimente de orice natură pentru preluarea acestuia de către debitor, terţul va restitui valoarea acestuia de la data transferului efectuat de către debitor, stabilită prin expertiză efectuată în condiţiile legii. În caz de restituire, părţile vor fi repuse în situaţia anterioară astfel încât sarcinile existente la data transferului vor fie reînscrise.

(2) Terţul dobânditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de către debitor, va avea împotriva averii debitorului o creanţă egală cu preţul plătit, la care se poate adăuga cel mult sporul de valoare a bunului, determinat de eventualele investiţii efectuate de acesta, cu condiţia ca terţul să fi acceptat transferul cu bună-credinţă şi fără intenţia de a-i împiedica, întârzia ori înşela pe creditorii debitorului. La cererea sa, terţul dobânditor de bună-credinţă va fi înscris în tabelele de creanţe cu creanţa născută în urma restituirii bunului sau valorii acestuia către averea debitorului potrivit prezentului articol şi va putea participa la distribuiri potrivit prevederilor art. 161 pct. 4. Terţul dobânditor de rea-credinţă va fi îndreptăţit să primească doar preţul plătit şi va putea participa la distribuiri de sume potrivit prevederilor art. 161 pct. 10 lit. a). Reaua-credinţă a terţului dobânditor trebuie dovedită.

(3) Dacă terţul dobânditor nu restituie bunul sau valoarea acestuia de bună-voie sau pe calea unei tranzacţii, creanţa acestuia, născută în temeiul alin. (2), va putea fi pretinsă numai pe calea cererii reconvenţionale formulate în cadrul acţiunii îndreptate împotriva sa potrivit prevederilor art. 117.

(4) Terţul dobânditor cu titlu gratuit de bună-credinţă va restitui bunurile în starea în care se găsesc, iar, în lipsa acestora, va restitui diferenţa de valoare cu care s-a îmbogăţit. În caz de rea-credinţă, terţul va restitui, în toate cazurile, întreaga valoare, precum şi fructele percepute.

Art. 121. –

(1) Administratorul judiciar, lichidatorul judiciar, comitetul creditorilor sau creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală va putea introduce acţiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului transferat de către debitor, numai dacă subdobânditorul nu a plătit valoarea corespunzătoare a bunului şi cunoştea sau trebuia să cunoască faptul că transferul iniţial este susceptibil de a fi anulat. Acesta va putea pretinde de la debitor doar contravaloarea sporului de valoare determinat de investiţiile pe care le-a efectuat, scop în care va beneficia de toate drepturile procedurale cuvenite terţului dobânditor de rea-credinţă potrivit prevederilor art. 120 alin. (2) şi (3) şi art. 161 pct. 10 lit. a).

(2) În cazul în care subdobânditorul este soţ, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv al debitorului, se prezumă relativ că acesta a cunoscut împrejurarea prevăzută la alin. (1).

Art. 122. –

(1) Cererea pentru anularea unui act de constituire sau de transfer cu caracter patrimonial se va nota, din oficiu, în registrele de publicitate aferente.

(2) O persoană obţinând un titlu sau dobândind un drept de preferinţă asupra bunului respectiv după efectuarea unei astfel de notări va avea titlul sau dreptul său condiţionat de dreptul de a fi recuperat bunul.

(3) În privinţa actelor şi operaţiunilor prevăzute la art. 117 alin. (2) se instituie o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor. Prezumţia poate fi răsturnată de către debitor.

(4) Prezumţia de fraudă se păstrează şi în cazul în care, prin abuz de drepturi procesuale, debitorul a întârziat momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele la care se referă art. 117.

(5) Legitimarea procesuală activă în acţiunile în anulare prevăzute la art. 117 aparţine administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, în cazul prevăzut la art. 118 alin. (2), comitetului creditorilor, iar în cazul prevăzut de art. 118 alin. (3), creditorului care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.

(6) Au calitate procesuală pasivă în acţiunile în anulare prevăzute la art. 117 debitorul şi, după caz, terţul dobânditor ori subdobânditorul. Debitorul va fi citat în calitate de pârât prin administratorul special sau prin curator special, potrivit prevederilor art. 53 alin. (3).

(7) De la data deschiderii procedurii de insolvenţă, anularea unor acte, pentru motivul fraudei în dauna creditorilor, încheiate de debitor în cei 2 ani anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, se poate face exclusiv prin intermediul acţiunilor prevăzute la art. 117.

Definiţii – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

Definiţii  – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

 

Art. 5. –

În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1. acord de compensare bilaterală (netting) reprezintă:

a) orice acord master de netting – orice înţelegere sau clauză în cadrul unui contract financiar calificat dintre două părţi, prin care se prevede un netting al unor plăţi ori o îndeplinire a unor obligaţii sau o realizare a unor drepturi prezente ori viitoare rezultând din sau având legătură cu unul ori mai multe contracte financiare calificate;

b) orice acord master-master de netting – orice acord master de netting între două părţi, prin care se prevede netting-ul între două sau mai multe acorduri master de netting;

c) orice înţelegere de garantare subsecventă ori în legătură cu unul sau mai multe acorduri master de netting;

2. activităţi curente reprezintă acele activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii şi operaţiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie, în cursul normal al activităţii sale, cum ar fi:

a) continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate;

b) efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora;

c) asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente;

3. administrator interimar este persoana fizică sau juridică desemnată de Banca Naţională a României, iar, în cazul cooperativelor de credit, şi comitetul de administrare specială desemnat de casa centrală a cooperativelor de credit, abilitată să ia măsuri conservatorii, în scopul prevenirii diminuării activului şi a creşterii pasivului instituţiei de credit, de la momentul depunerii unei cereri de deschidere a procedurii falimentului şi până la data numirii lichidatorului judiciar, în procedura falimentului instituţiilor de credit;

4. administrator special este persoana fizică sau juridică, reprezentantul desemnat de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor/membrilor debitorului, împuternicit să efectueze, în numele şi pe contul acestuia, actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să îşi administreze activitatea sau să le reprezinte interesele în procedură în perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare;

5. averea debitorului reprezintă totalitatea bunurilor şi drepturilor sale patrimoniale – inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenţei -, care pot face obiectul executării silite potrivit Codului de procedură civilă;

6. Buletinul procedurilor de insolvenţă, denumit în continuare BPI, este publicaţia editată de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, care are drept scop publicarea citaţiilor, convocărilor, notificărilor şi comunicărilor actelor de procedură efectuate de instanţele judecătoreşti, administratorul judiciar/lichidator judiciar după deschiderea procedurii de insolvenţă prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;

7. centrul principalelor interese ale debitorului, în situaţia procedurii de insolvenţă cu element de extraneitate, este, până la proba contrarie, după caz:

a) sediul social al persoanei juridice;

b) sediul profesional al persoanei fizice care exercită o activitate economică sau o profesiune independentă;

c) domiciliul persoanei fizice care nu exercită o activitate economică sau o profesiune independentă;

8. cererea comună de deschidere a procedurii insolvenţei este cererea formulată de debitor sau creditor, având drept scop deschiderea procedurii insolvenţei în mod concomitent împotriva a 2 sau a mai multor membri ai grupului de societăţi, în cadrul unor dosare separate, repartizate spre soluţionare aceluiaşi judecător-sindic;

9. controlul este capacitatea de a determina sau influenţa în mod dominant, direct ori indirect, politica financiară şi operaţională a unei societăţi sau deciziile la nivelul organelor societare. O societate va fi considerată ca deţinând controlul atunci când:

a) deţine în mod direct sau indirect o participaţie calificată de cel puţin 40% din drepturile de vot ale respectivei societăţi şi niciun alt asociat sau acţionar nu deţine in mod direct ori indirect un procentaj superior al drepturilor de vot;

b) deţine în mod direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot în adunarea generală a societăţii respective;

c) în calitate de asociat sau acţionar al respectivei societăţi dispune de puterea de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administraţie, conducere sau supraveghere;

10. consumator captiv este consumatorul care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul;

11. contract financiar calificat este: (i) orice contract având ca obiect operaţiuni cu instrumente financiare derivate realizate pe pieţele reglementate, pieţele asimilate sau pieţele la buna înţelegere, astfel cum sunt acestea reglementate; (ii) orice acord repo şi acord reverse repo; precum şi (iii) orice contract având ca obiect operaţiuni de împrumut de valori mobiliare, realizate pe pieţele reglementate, pieţele asimilate sau pieţele la buna înţelegere, astfel cum sunt acestea reglementate;

12. contract de compensare bilaterală reprezintă oricare dintre următoarele:

1. orice contract sau clauză cuprinsă într-un contract încheiat între instituţia de credit debitoare şi orice altă entitate, inclusiv persoane fizice, având ca obiect operaţiuni cu instrumente financiare derivate realizate pe pieţele reglementate, pieţele asimilate ori pe pieţele la buna înţelegere, prin care se stipulează compensarea unor obligaţii de plată sau obligaţii de a face, prezente ori viitoare, decurgând din sau având legătură cu unul ori mai multe astfel de contracte, inclusiv orice garanţie accesorie ori având legătură cu acestea; sau

2. orice contract sau clauză, de natura celor prevăzute la pct. 1, prin care se stipulează compensarea unor obligaţii de plată sau obligaţii de a face, prezente ori viitoare, decurgând din unul sau mai multe contracte de compensare bilaterală, inclusiv orice garanţie accesorie ori având legătură cu acestea, în temeiul cărora compensarea bilaterală contractuală se poate realiza prin una sau mai multe dintre următoarele modalităţi:

a) stingerea şi/sau devansarea scadenţei oricărei obligaţii de plată ori obligaţii de a face decurgând din unul sau mai multe contracte din categoria celor prevăzute mai sus;

b) calcularea sau estimarea unei valori de compensare, valori de piaţă, valori de lichidare ori valori de înlocuire a oricărei obligaţii care a fost stinsă sau a cărei scadenţă a fost devansată potrivit prevederilor lit. a);

c) conversia într-o singură monedă a oricărei valori calculate potrivit prevederilor lit. b);

d) compensarea, până la obţinerea unei sume nete, a oricăror valori calculate potrivit prevederilor lit. b), aşa cum au fost convertite potrivit prevederilor lit. c);

e) lichidarea bunurilor şi drepturilor din averea instituţiei de credit debitoare;

13. coordonarea procedurală reprezintă setul de măsuri menite să coreleze procedurile de insolvenţă deschise împotriva membrilor unui grup de societăţi, cu scopul de a asigura celeritatea şi armonizarea procedurilor, precum şi minimizarea costurilor;

14. creanţe bugetare reprezintă creanţele constând în impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora. Îşi păstrează această natură şi creanţele bugetare care nu sunt acoperite în totalitate de valoarea privilegiilor, ipotecilor sau a gajurilor deţinute, pentru partea de creanţă neacoperită;

15. creanţe care beneficiază de o cauză de preferinţă sunt acele creanţe care sunt însoţite de un privilegiu şi/sau de un drept de ipotecă şi/sau de un drept de gaj asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă acesta este debitor principal sau terţ garant faţă de persoanele beneficiare ale cauzelor de preferinţă. În cazul în care debitorul este terţ garant, creditorul care beneficiază de o cauză de preferinţă va exercita drepturile corelative numai în ceea ce priveşte bunul sau dreptul respectiv. Aceste cauze de preferinţă au înţelesul dat lor de Codul civil, dacă prin lege specială nu se prevede altfel;

16. categoria de creanţe defavorizate este considerată a fi categoria de creanţe pentru care planul de reorganizare prevede cel puţin una dintre modificările următoare pentru oricare dintre creanţele categoriei respective:

a) o reducere a cuantumului creanţei şi/sau a accesoriilor acesteia la care creditorul este îndreptăţit potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă;

b) o reducere a garanţiilor ori reeşalonarea plăţilor în defavoarea creditorului;

17. concordat preventiv este un contract încheiat între debitorul în dificultate financiară, pe de o parte, şi creditorii care deţin cel puţin două treimi din valoarea creanţelor acceptate şi necontestate, pe de altă parte, prin care debitorul propune un plan de redresare şi de realizare a creanţelor acestor creditori asupra sa, iar creditorii acceptă să sprijine eforturile debitorului de depăşire a dificultăţii în care se află;

18. creanţe salariale sunt creanţele ce izvorăsc din raporturi de muncă şi raporturi asimilate între debitor şi angajaţii acestuia. Aceste creanţe sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanţe de către administratorul judiciar/lichidator judiciar;

19. creditor este acel creditor îndreptăţit să participe la procedură, adică titularul unui drept de creanţă care a înregistrat o cerere de admitere a creanţei, acesta dobândind drepturile şi obligaţiile reglementate de prezenta ordonanţă de urgenţă pentru fiecare stadiu al procedurii. Calitatea de creditor încetează ca urmare a neînscrierii sau a înlăturării din tabelele creditorilor întocmite succesiv în procedură, precum şi prin închiderea procedurii; au calitatea de creditor, fără a depune personal declaraţiile de creanţă, salariaţii debitorului;

20. creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei este creditorul a cărui creanţă asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile. Prin creanţă certă, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenţei doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăşi suma prevăzută la pct. 70;

21. creditor cu creanţe curente sau creditorul curent este acel creditor ce deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă;

22. creditori chirografari sunt creditorii debitorului înscrişi în tabelele de creanţe care nu beneficiază de o cauză de preferinţă. Sunt creditori chirografari şi creditorii care beneficiază de cauze de preferinţă, ale căror creanţe nu sunt acoperite în totalitate de valoarea privilegiilor, a ipotecilor sau a gajurilor deţinute, pentru partea de creanţă neacoperită. Simpla înscriere în arhiva electronică de garanţii reale a unei creanţe nu determină transformarea acesteia în creanţă care beneficiază de o cauză de preferinţă;

23. creditori indispensabili sunt creditorii chirografari care furnizează servicii, materii prime, materiale sau utilităţi fără de care activitatea debitorului nu se poate desfăşura şi care nu pot fi înlocuiţi de niciun alt furnizor care oferă servicii, materii prime, materiale sau utilităţi de acelaşi fel, în aceleaşi condiţii financiare;

24. creditor străin este creditorul al cărui domiciliu sau, după caz, sediu este stabilit într-un stat străin;

25. data deschiderii procedurii reprezintă:

a) în cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronunţării încheierii prevăzute la art. 71;

b) în cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronunţării sentinţei judecătorului-sindic, prevăzută la art. 72;

c) în cazul insolvenţei transfrontaliere, momentul la care hotărârea de deschidere a procedurii produce efecte, chiar dacă aceasta nu are caracter definitiv;

26. debitor este persoana fizică sau juridică care poate fi subiect al unei proceduri prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;

27. debitor în dificultate financiară este debitorul care, deşi execută sau este capabil să execute obligaţiile exigibile, are un grad de lichiditate pe termen scurt redus şi/sau un grad de îndatorare pe termen lung ridicat, ce poate afecta îndeplinirea obligaţiilor contractuale prin resursele generate din activitatea operaţională sau din resurse atrase prin activitatea financiară;

28. extras al raportului de activitate cuprinde măsurile luate de administratorul judiciar sau lichidator judiciar. Menţionarea următoarelor elemente este obligatorie:

a) desemnarea persoanelor de specialitate potrivit prevederilor art. 61, precum şi onorariul acestora;

b) actele de dispoziţie asupra averii debitorului;

c) încheierea, modificarea sau încetarea unor contracte la care debitorul este parte;

d) situaţia încasărilor şi plăţilor, în sinteză;

e) promovarea unor acţiuni prevăzute la art. 117-122 sau la art. 169;

f) măsuri privind acordarea unei protecţii corespunzătoare creditorului care beneficiază de o cauză de preferinţă;

g) stadiul efectuării inventarierii, dacă este cazul.

29. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, astfel:

a) insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă;

b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei;

30. insolvenţa instituţiei de credit este acea stare a instituţiei de credit aflate în una dintre următoarele situaţii:

a) incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilităţile băneşti;

b) scăderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate a instituţiei de credit;

c) retragerea autorizaţiei de funcţionare a instituţiei de credit, potrivit prevederilor legale, ca urmare a imposibilităţii de redresare financiară a unei instituţii de credit;

31. insolvenţa societăţii de asigurare/reasigurare – acea stare a societăţii de asigurare/reasigurare caracterizată prin una dintre următoarele situaţii:

a) incapacitatea vădită de plată a datoriilor exigibile cu disponibilităţile băneşti;

b) scăderea valorii marjei de solvabilitate disponibile sub jumătate din limita minimă prevăzută de reglementările legale în vigoare pentru fondul de siguranţă;

c) imposibilitatea restabilirii situaţiei financiare a societăţii de asigurare/reasigurare în cadrul procedurii de redresare financiară;

32. instanţa străină este autoritatea judecătorească sau orice altă autoritate competentă potrivit legii statului de origine, abilitată să deschidă şi să controleze sau să supravegheze o procedură străină ori să adopte hotărâri în cursul derulării unei asemenea proceduri;

33. instrumente financiare sunt valori mobiliare, titluri de participare ale organismelor de plasament colectiv, instrumente ale pieţei monetare, contracte futures, inclusiv contracte care implică plata unor diferenţe în numerar, contracte forward pe rata dobânzii, swap-uri pe rata dobânzii, cursul de schimb şi acţiuni, opţiuni pe orice instrument financiar prevăzut în aceste categorii, inclusiv contracte care implică plata unor diferenţe în numerar, precum şi opţiuni pe cursul de schimb, rata dobânzii şi instrumente financiare derivate pe mărfuri şi orice alt instrument admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată într-un stat membru sau pentru care s-a făcut o cerere de admitere la tranzacţionare pe o astfel de piaţă;

34. înţelegere de garantare este orice contract/instrument de garantare a unui acord de netting sau a unor contracte financiare calificate, incluzând fără limitare: gajuri, scrisori de garanţie, garanţii personale şi altele asemenea;

35. grup de societăţi înseamnă două sau mai multe societăţi interconectate prin control şi/sau deţinerea participaţiilor calificate;

36. mandat ad-hoc este o procedură confidenţială, declanşată la cererea debitorului în dificultate financiară, prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanţă, negociază cu creditorii în scopul realizării unei înţelegeri între unul sau mai mulţi dintre aceştia şi debitor, în vederea depăşirii stării de dificultate în care se află;

37. membru al grupului poate fi oricare din societăţile grupului, indiferent dacă este societatea-mamă sau un membru controlat al grupului;

38. membru controlat al grupului este acea societate controlată de societatea-mamă;

39. obligaţia de cooperare reprezintă obligaţia instanţelor şi practicienilor în insolvenţă de a asigura coordonarea procedurală prin următoarele mijloace:

a) schimbul de informaţii cu privire la procedură, în special în privinţa creanţelor, activelor şi măsurilor luate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar;

b) deschiderea concomitentă a procedurilor de insolvenţă a membrilor grupului, la cererea debitorilor sau creditorilor;

c) fixarea corelată a termenelor procedurale, precum şi a şedinţelor adunării creditorilor;

d) în cazul în care nu a fost desemnat acelaşi practician în insolvenţă pentru fiecare membru al grupului, coordonarea comunicării între practicienii în insolvenţă de către practicianul desemnat în dosarul privind societatea-mamă sau, după caz, societatea cu cea mai mare cifră de afaceri conform ultimei situaţii financiare anuale publicate;

40. operaţiunea de compensare bilaterală (netting) presupune realizarea, în legătură cu unul sau mai multe contracte financiare calificate, a uneia sau a mai multora dintre următoarele operaţiuni:

a) încetarea unui contract financiar calificat şi/sau accelerarea oricărei plăţi sau îndepliniri a unei obligaţii ori realizări a unui drept în baza unuia sau a mai multor contracte financiare calificate având ca temei un acord de compensare bilaterală (netting);

b) calcularea sau estimarea unei valori de compensare, valori de piaţă, valori de lichidare ori valori de înlocuire a oricăreia dintre obligaţiile sau drepturile la care se referă lit. a);

c) conversia într-o singură monedă a oricărei valori, calculată potrivit lit. b);

d) compensarea, până la obţinerea unei sume nete (off-set), a oricăror valori calculate potrivit lit. b) şi convertite potrivit prevederilor lit. c);

41. participaţie calificată înseamnă fracţiunea de capital cuprinsă între 20% şi 50% deţinută de către o societate în altă societate;

42. perioada de observaţie este perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenţei şi data confirmării planului sau, după caz, a intrării în faliment;

43. pieţe reglementate sunt pieţele instrumentelor financiare reglementate şi supravegheate şi care funcţionează regulat, care sunt caracterizate de faptul că reglementările emise sau supuse aprobării definesc condiţiile de funcţionare, de acces pe piaţă, condiţiile ce guvernează listarea instrumentelor financiare şi condiţiile ce trebuie îndeplinite de un instrument financiar înainte de a fi tranzacţionat pe piaţă şi care respectă cerinţele de raportare şi transparenţă stabilite de reglementările speciale în vederea asigurării protecţiei investitorilor;

44. procedura colectivă este procedura în care creditorii participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalităţile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;

45. procedura falimentului este procedura de insolvenţă, concursuală, colectivă şi egalitară, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat;

46. procedura generală reprezintă procedura prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin care un debitor care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1), fără a le îndeplini simultan şi pe cele de la art. 38 alin. (2), intră, după perioada de observaţie, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului;

47. procedura simplificată reprezintă procedura prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, prin care debitorul care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (2) intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de maximum 20 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) şi d);

48. procedura română de insolvenţă este orice procedură reglementată de prezenta ordonanţă de urgenţă, cu excepţia procedurilor preinsolvenţă;

49. procedura străină este procedura colectivă, publică, judiciară sau administrativă, care se desfăşoară în conformitate cu legislaţia în materie de insolvenţă a unui stat străin, inclusiv procedura provizorie, în care bunurile şi activitatea debitorului sunt supuse controlului sau supravegherii unei instanţe străine, în scopul reorganizării sau lichidării activităţii acelui debitor;

50. procedura străină principală este procedura străină de insolvenţă care se desfăşoară în statul în care se situează centrul principalelor interese ale debitorului;

51. procedura străină secundară este procedura străină de insolvenţă, alta decât cea principală, care se desfăşoară în statul în care debitorul îşi are stabilit un sediu;

52. profesiile liberale cuprind membri ce prestează cu titlu personal, pe propria răspundere şi în mod independent, din punct de vedere profesional, servicii intelectuale în interesul clientului şi publicului, în baza unei calificări profesionale speciale. Exercitarea profesiei acestora face obiectul unor obligaţii legale specifice în conformitate cu legislaţia naţională şi reglementările stabilite autonom de organismul profesional reprezentativ competent;

53. programul de plată a creanţelor este graficul de achitare a acestora menţionat în planul de reorganizare care include:

a) cuantumul sumelor pe care debitorul se obligă să le plătească creditorilor, dar nu mai mult decât sumele datorate conform tabelului definitiv de creanţe; în cazul creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinţă sumele vor putea include şi dobânzile;

b) termenele la care debitorul urmează să plătească aceste sume.

Sumele provenite din activitatea curentă a debitorului sau din valorificarea activelor negrevate de cauze de preferinţă vor fi prevăzute a se distribui pro rata în cadrul fiecărei categorii de creanţe;

54. reorganizarea judiciară este procedura ce se aplică debitorului, persoană juridică, în vederea achitării datoriilor acestuia, conform programului de plată a creanţelor. Procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, confirmarea, implementarea şi respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate să prevadă, nelimitativ, împreună sau separat:

a) restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului;

b) restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social;

c) restrângerea activităţii prin lichidarea parţială sau totală a activului din averea debitorului;

55. reprezentant român este practicianul în insolvenţă desemnat ca administrator sau lichidator judiciar ori administrator concordatar, în cadrul unei proceduri române de insolvenţă sau preinsolvenţă, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

56. reprezentant străin este persoana fizică sau juridică, incluzând persoanele desemnate cu titlu provizoriu, autorizate, în cadrul unei proceduri străine, să administreze reorganizarea sau lichidarea bunurilor şi a activităţii debitorului sau să acţioneze ca reprezentant al unei proceduri străine;

57. sediul este orice punct de lucru în care debitorul exercită, cu mijloace umane şi materiale şi cu caracter netranzitoriu, o activitate economică sau o profesie independentă;

58. sediul principal este, în situaţia procedurii de insolvenţă cu element de extraneitate, locul în care se află, într-un mod verificabil de către terţi, centrul principal de conducere, supraveghere şi de gestiune a activităţii statutare a persoanei juridice, chiar dacă hotărârile organului de conducere respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de membri, acţionari sau asociaţi din alte state;

59. sediul profesional este locul în care funcţionează, într-un mod verificabil de către terţi, conducerea activităţii economice ori a exercitării profesiei independente a persoanei fizice;

60. societate înseamnă orice entitate de drept privat constituită în temeiul Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

61. societatea-mamă este societatea care exercită controlul sau influenţa dominantă asupra celorlalte societăţi din grup;

62. societate de asigurare/reasigurare – asigurătorul şi/sau reasigurătorul, astfel cum sunt definiţi la art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare;

63. statul în care se găseşte un bun este:

a) pentru bunurile corporale – statul pe teritoriul căruia este situat bunul;

b) pentru bunurile şi drepturile pe care proprietarul sau titularul trebuie să le înscrie într-un registru public – statul sub a cărui autoritate este păstrat registrul;

c) pentru creanţe – statul pe teritoriul căruia se află centrul principalelor interese ale debitorului creanţei, astfel cum este determinat la pct. 7;

64. subansamblul funcţional reprezintă un grup de bunuri ale debitorului care asigură realizarea unui produs finit, de sine stătător, sau permite desfăşurarea unei afaceri independente;

65. supravegherea, în condiţiile în care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, constă în analiza permanentă a activităţii acestuia şi avizarea prealabilă atât a măsurilor care implică patrimonial debitorul, cât şi a celor menite să conducă la restructurarea/reorganizarea acesteia. Supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului se face prin avizul prealabil acordat, cel puţin asupra următoarelor operaţiuni:

a) avizarea plăţilor, atât prin contul bancar, cât şi prin casierie; aceasta se poate realiza fie prin avizarea fiecărei plăţi, fie prin instrucţiuni generale cu privire la efectuarea plăţilor;

b) avizarea contractelor încheiate în perioada de observaţie;

c) avizarea tuturor operaţiunilor juridice în litigiile în care este implicat debitorul, avizarea măsurilor propuse privind recuperarea creanţelor;

d) avizarea operaţiunilor contabile care implică diminuarea patrimoniului, precum casări, reevaluări etc;

e) avizarea tranzacţiilor propuse de către debitor;

f) avizarea situaţiilor financiare si raportului de activitate ataşat acestora;

g) avizarea măsurilor de restructurare propuse de către debitor prin administrator special, precum şi a eventualelor decizii de concediere, modificări propuse în cadrul contractului colectiv de muncă;

h) avizarea mandatelor pentru adunările şi comitetele creditorilor ale societăţilor aflate în insolvenţă la care societatea debitoare deţine calitatea de creditor, precum şi în adunările generale ale acţionarilor la societăţile la care debitorul deţine participaţii;

i) în cazul în care se propune înstrăinarea de active imobilizate din patrimoniul societăţii la care debitorul deţine participaţii sau grevarea de sarcini ale acestora, este necesară, pe lângă avizul administratorului judiciar, şi parcurgerea procedurii prevăzute de art. 87 alin. (2) şi (3);

66. tabel definitiv de creanţe este tabelul care cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor sau cele admise provizoriu de către judecătorul-sindic. În cazul procedurii simplificate, tabelul definitiv de creanţe cuprinde, pe lângă creanţele născute anterior deschiderii procedurii, şi creanţele născute în perioada de observaţie, ce au fost admise la masa pasivă. În acest tabel se arată suma solicitată, suma admisă şi clasificarea creanţei potrivit prevederilor art. 159 şi 161;

67. tabelul definitiv consolidat de creanţe cuprinde totalitatea creanţelor care figurează ca admise în tabelul definitiv de creanţe şi cele din tabelul suplimentar necontestate, precum şi cele rezultate în urma soluţionării contestaţiilor la tabelul suplimentar. În situaţia în care s-a dispus intrarea în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, tabelul definitiv consolidat va cuprinde: totalitatea creanţelor ce figurează ca admise în tabelul definitiv de creanţe, cele din tabelul suplimentar necontestate, cele rezultate în urma soluţionării contestaţiilor la tabelul suplimentar, din care se vor deduce sumele achitate pe parcursul derulării planului de reorganizare;

68. tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele scadente sau nescadente, sub condiţie sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora. În tabel vor fi menţionate atât suma solicitată de către creditor, cât şi suma acceptată şi rangul de prioritate. În cazul procedurii simplificate, în acest tabel se vor înregistra şi creanţele născute după deschiderea procedurii şi până la momentul intrării în faliment;

69. tabelul suplimentar cuprinde toate creanţele născute după data deschiderii procedurii generale şi până la data începerii procedurii falimentului, acceptate de către lichidatorul judiciar în urma verificării acestora. În tabel vor fi menţionate atât suma solicitată de către creditor, cât şi suma acceptată şi rangul de preferinţă;

70. testul creditorului privat reprezintă analiza comparativă a gradului de îndestulare a creanţei bugetare prin raportare la un creditor privat diligent, în cadrul unei proceduri de preinsolvenţă sau reorganizare, comparativ cu o procedură de faliment. Analiza are la bază un raport de evaluare întocmit de către un evaluator autorizat membru ANEVAR şi se raportează inclusiv la durata unei proceduri de faliment comparativ cu programul de plăţi propus. Nu constituie ajutor de stat situaţia în care testul creditorului privat atestă faptul că distribuţiile pe care le-ar primi creditorul bugetar în cazul unei proceduri de preinsolvenţă sau reorganizare sunt superioare celor pe care le-ar primi într-o procedură de faliment;

71. valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă. Valoarea-prag este de 40.000 lei atât pentru creditori, cât şi pentru debitor, inclusiv pentru procedurile deschise în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru creanţe de altă natură decât cele salariale, iar pentru salariaţi este de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat.

Principii – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

Principii – Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2013-Codul Insolventei 2013

Art. 4. –

Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se bazează pe următoarele principii:

1. acordarea unei şanse debitorilor oneşti de redresare eficientă şi efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei, fie prin procedura de reorganizare judiciară;

2. maximizarea gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor de către creditori;

3. asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare, derularea procedurii într-un timp util şi rezonabil, într-o manieră obiectivă şi imparţială, cu un minim de costuri;

4. asigurarea unui tratament echitabil al creditorilor de acelaşi rang;

5. asigurarea unui grad ridicat de transparenţă şi previzibilitate în procedură;

6. recunoaşterea drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile;

7. limitarea riscului de credit şi a riscului sistemic asociat tranzacţiilor cu instrumente financiare derivate prin recunoaşterea compensării cu exigibilitate imediată în cazul insolvenţei şi preinsolvenţei unui cocontractant, având ca efect reducerea riscului de credit la o sumă netă datorată între părţi sau chiar la zero atunci când, pentru acoperirea expunerii nete, au fost transferate garanţii financiare;

8. asigurarea accesului la surse de finanţare în perioada de preinsolvenţă, observaţie şi reorganizare, cu crearea unui regim adecvat pentru protejarea acestor creanţe;

9. fundamentarea votului pentru aprobarea planului de reorganizare pe criterii clare, cu asigurarea unui tratament echitabil între creditorii de acelaşi rang, a recunoaşterii priorităţilor comparative şi a acceptării unei decizii a majorităţii, urmând să se ofere celorlalţi creditori plăţi egale sau mai mari decât ar primi în faliment;

10. favorizarea, în procedurile de preinsolvenţă, a negocierii/renegocierii amiabile a creanţelor şi a încheierii unui concordat preventiv;

11. valorificarea în timp util şi într-o manieră cât mai eficientă a activelor în procedura de faliment;

12. în cazul grupului de societăţi, coordonarea procedurilor de insolvenţă, în scopul abordării integrate a acestora;

13. administrarea procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă de practicieni în insolvenţă şi desfăşurarea acestora sub controlul instanţei de judecată.

Bursa de creante – Recuperari de creante

Bursa de creante – Recuperari de creante

1. Creditorul are dreptul de a redobandi toate cheltuielile efectuate pentru recuperarea creantelor.

2. Dobanda legala este majorata.

3. Termenul maxim de plata este de 60 de zile.

4. Este interzisa clauza prin care se stipuleaza data la care factura va fi emisa sau primita.

Anul acesta, o noutate legislativa aduce importante schimbari in domeniul comercial. Intrarea in vigoare a Legii 72/2013 privind masuri de combatere a intarzierii in executarea obligatiilor de plata a unor sume de bani rezultand din contracte incheiate intre profesionisti, dar si intre acestia si autoritatile contractante, se aplica incepand cu data de 5 aprilie 2013.

Inca de la publicarea ei, legea a atras destule critici, intrucat pune dificultati de intelegere si de aplicare. Astfel, in cele ce urmeaza, voi incerca sa raspund la urmatoarele intrebari privind textul legislativ:

  • De ce este importanta revizuirea contractelor?
  • Care sunt riscurile contractelor nerevizuite?

Este necesar sa revizuiti contractele pentru a evita: – cresterea litigiilor intre profesionisti din cauza neintelegerii normelor legale obligatorii prevazute de legea mai sus amintita; – nulitatea anumitor clauze contractuale care sunt interzise de lege a fi mentionate in contract.

 

Avocati Ploiesti – Avocat in Ploiesti

Avocati Ploiesti – Avocat in Ploiesti

(1) Centrele de recuperare pentru victimele violentei in familie sunt unitati de asistenta sociala de tip rezidential, cu sau fara personalitate juridica, care asigura gazduirea, ingrijirea, consilierea juridica si psihologica, sprijin in vederea adaptarii la o viata activa, insertia profesionala a victimelor violentei in familie, precum si reabilitarea si reinsertia sociala a acestora.

(2) Centrele de recuperare pentru victimele violentei in familie vor incheia conventii cu autoritatile pentru ocuparea fortei de munca judetene si ale sectoarelor municipiului Bucuresti in vederea acordarii suportului pentru reintegrarea in munca, readaptarea si recalificarea profesionala a persoanelor asistate. (3) Prevederile art. 17 alin. (5) si (6) se aplica in mod corespunzator.

Art. 19
(1) Centrele de asistenta destinate agresorilor sunt unitati de asistenta sociala care functioneaza ca centre de zi, cu sau fara personalitate juridica, care asigura reabilitarea si reinsertia sociala a acestora, masuri educative, precum si servicii de consiliere si mediere familiala.

(2) Tratamentele psihiatrice, de dezalcoolizare si dezintoxicare acordate prin centrele de asistenta destinate agresorilor se asigura in spitalele si unitatile sanitare cu care s-au incheiat conventii, in conditiile prevazute la art. 17 alin. (6).

Avocati Oradea – Avocat in Oradea

Avocati Oradea – Avocat in Oradea

Unitati pentru prevenirea si combaterea violentei in familie

Art. 15
(1) Unitatile pentru prevenirea si combaterea violentei in familie sunt:
a) centre de primire in regim de urgenta;

b) centre de recuperare pentru victimele violentei in familie:
c) centre de asistenta destinate agresorilor;

d) centre pentru servicii de informare si sensibilizare a populatiei.

(2) Unitatile pentru prevenirea si combaterea violentei in familie ofera gratuit servicii sociale destinate victimelor violentei in familie.

Romanii Vor Daune Morale de la Asiguratori – Despagubiri RCA

Romanii Vor Daune Morale de la Asiguratori – Despagubiri RCA

Daca sunt victima unui accident de circulatie, am dreptul sa solicit despagubiri? De la cine ?
Ai acest drept, iar despagubirile vor fi solicitate de la asigurătorul RCA al vinovatului, iar în anumite situaţii de la Biroul Asigurătorilor din România (B.A.A.R.) ori corespondenţii acestuia, sau Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (F.P.V.S.).

Daca autovehiculul vinovat nu este asigurat RCA ori este necunoscut cum voi proceda?

Dacă sunteţi victima unui accident, iar vehiculul vinovat nu este asigurat RCA, ori este necunoscut, sunteţi îndreptăţit să primiţi despăgubiri, în acelaşi mod în care le-aţi fi primit dacă autovehiculul era asigurat. Pentru astfel de situaţii, asigurătorii care încheie pe teritoriul României asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) contribuie la finanţarea Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii.

Cum se stabileste valoarea despagubirilor?
Valoarea despagubirilor acordate pentru vehiculele avariate nu poate depasi valoarea pagubei sau a vehiculului.
Paguba este egala cu:

  • costul reparatiilor partilor componente sau ale pieselor, ori de inlocuire a acestora, tinand cont de preturile practicate de unitatile de specialitate;
  • cheltuielile cu transportul vehiculului
  • cheltuieli efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative.

In cazul in care valoarea pagubei depaseste 75% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului se declara dauna totala.
Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabileste in functie de gradul de uzura al masinii (vechimea acestuia, utilizarea si starea de intretinere).

Ce etape am de parcurs in obtinerea despagubirilor?
-completarea dosarului de dauna cu documentele necesare
-depunerea acestuia la societatea de asigurari pentru negocieri
In situatia in care societatea de asigurari propune o despagubire rezonabila se va semna o tranzactie .
In situatia in care nu considerati ca despagubirea propusa de societatea de asigurari este rezonabila , veti solicita aceste despagubiri in instanta.

 

Care sunt documentele necesare alcătuirii dosarului de daună?
In situatia vatamarilor corporale:
-CI
– Anexa II,
– Rezoluţie procuror,
– Raport de expertiză medico-legală,
– Concediu medical,
– Copia poliţei de asigurare a vinovatului,
– Facturi şi chitanţe pentru servicii medicale, medicamentaţie, recuperare, proteze, transport, tel / fax, alimentaţie suplimentară conform prescripţiilor medicale,
– Copie contract de muncă,
– Dovadă venitului realizat din alte activităţi,
– Dovadă faptului că se află în ultimul an de studiu sau de calificare,
– Dovadă plăţii îngrijitorilor (dacă este recomandat prin certificatul medical, nu mai mult decât salariul de bază minim pe economie),
– Fotografii ale rănii sau cicatricilor, precum si alte documente solicitate de societatea de asigurari.

În cazul decesului:
– CI ,
– Rezoluţie procuror,
– Raport de expertiză medico-legală,
– Certificat de deces,
– Copia poliţei de asigurare a vinovatului,
– Facturi şi chitanţe pentru cheltuieli cu transportul persoanei decedate şi îmbălsămarea acesteia, de înmormântare, inclusiv pentru piatră funerară, cheltuieli pentru îndeplinirea ritualurilor religioase.

În cazul decesului, membrii familiei persoanei decedate sunt îndreptăţite să primească despăgubiri morale. Daca sunt victima unui accident produs in afara Romaniei , carei societati de asigurare ma adresez? Vă puteţi adresa reprezentantului din România al companiei de asigurări a celui vinovat sau dacă acea companie de asigurări nu are reprezentant în România, vă puteţi adresa F.P.V.S. în calitate de organism de compensare.

LISTA CLAUZE ABUZIVE CONTRACT INTERNET

LISTA CLAUZE ABUZIVE CONTRACT INTERNET.Legea nr. 72/2013 stabileste, printre altele: (i) termene-limita de plata a pretului (60 de zile in cazul profesionistilor si 30 de zile in cazul autoritatilor contractante, de la acestea putandu-se deroga numai daca nu se ajunge astfel la clauze contractuale abuzive); (ii) aplicarea de dobanzi penalizatoare si termenele de la care acestea incep sa curga; (iii) daune-interese minimale de 40 de Euro; (iv) nulitatea absoluta a clauzelor contractuale prin care se stipuleaza un termen de emitere sau primire a facturii.

Principala noutate adusa de lege este insa instituirea, in relatiile dintre profesionisti si dintre acestia si autoritatile contractante, a conceptului de clauza (si practica) contractuala abuziva, familiara pana acum numai domeniului protectiei consumatorilor.

Astfel, Legea nr. 72/2013 califica drept abuzive clauzele contractuale sau practicile prin care se stabileste in mod vadit inechitabil, in raport cu creditorul, termenul de plata, nivelul dobanzii penalizatoare sau al daunelor-interese suplimentare. In acest context, actul normativ declara ca fiind abuzive ab initio, fara a fi necesara verificarea unor circumstante particulare, clauzele contractuale care, de exemplu, exclud posibilitatea aplicarii de dobanzi penalizatoare sau stabilesc dobanzi penalizatoare inferioare dobanzii legale penalizatoare sau care fixeaza termene de plata mai mari decat cele permise de lege.

Spectrul clauzelor contractuale abuzive nu se limiteaza insa la cele calificate de lege ca atare, instantele de judecata fiind investite cu dreptul de a considera abuzive si alte clauze sau practici, dupa o atenta analiza a tuturor circumstantelor cauzei. Acestea vor lua in considerare, printre altele, incalcarea practicilor si uzantelor aplicabile, nerespectarea bunei – credinte in executarea obligatiilor, natura bunurilor sau serviciilor sau pozitia dominanta a cocontractantului in raport cu o intreprindere mica sau mijlocie.

Clauzele abuzive sunt sanctionate drastic, fiind lovite de nulitate absoluta si atragand raspunderea patrimoniala a celui care le aplica pentru prejudiciile cauzate.

Atragem atentia asupra faptului ca prevederile legale care consacra nulitatea clauzelor abuzive si raspunderea patrimoniala mentionata mai sus sunt singurele care se aplica chiar si obligatiilor de plata a sumelor de bani rezultand din contractele incheiate inainte de data intrarii in vigoare a Legii nr. 72/2013, celelalte dispozitii ale actului normativ vizand numai contractele incheiate dupa intrarea in vigoare a legii.

Avand in vedere cele de mai sus, ar fi indicata o revizuire, de catre profesionisti si/sau autoritatile contractante, a contractelor incheiate anterior intrarii in vigoare a legii si, dupa caz, eliminarea eventualelor clauze care ar putea fi calificate drept abuzive in lumina noilor prevederi legale aplicabile

teoria clauzelor abuzive,  abuzul de drept contractual, deschide o interesantă şi extrem de actuală discuţie legată de teoria clauzelor abuzive, pe care o să o schiţăm în cele ce urmează.

Domeniul de aplicare al teoriei clauzelor abuzive.

Chestiunea clauzelor abuzive şi-a făcut loc în dreptul pozitiv, în mod preferenţial, în categoria contractelor de consum. In acest domeniu – al raporturilor contractuale dintre un profesionist şi un consumator, se aplică norme speciale de determinare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale. Legiuitorul român, prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, a transpus Directiva 93/13 privind clauzele abuzive. Din complexa mulţime de norme specifice sectorului dreptului consumului, tematica clauzelor abuzive reprezintă un domeniu preferenţial şi de imediată actualitate, constituind, deja în mod tradiţional, un segment legislativ prioritar.

La nivel european, Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Europei privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (mai departe, „Directiva din 1993” sau „Directiva”) reprezintă cea mai importantă măsură de uniformizare şi armonizare a dreptului contractelor în Europa3, întrucât atinge esenţa contractului4. Un compromis european plin de claritate şi relativ uşor de transpus în legislaţiile ţărilor membre. Până în prezent, Directiva a fost adoptată de legislaţia tuturor statelor membre6, chiar dacă procesul nu a dus întotdeauna la o reglementare fară cusur din perspectiva dreptului consumului, astfel cum atestă, între altele, şi unele hotărâri ale Curţii Europene de Justiţie1 care subliniază deficienţe în absorbirea directivei clauzelor abuzive, dar şi ambiguităţi ale acţiunilor unor instituţii europene în raporturile cu unele ţări2. Prevederi privind clauzele abuzive se regăsesc şi în alte Directive, dedicate altor domenii ale dreptului consumului3 (este vorba ori de trimiteri efective la dreptul comun – adică la Directiva din 19934, ori de calificări proprii ale unor clauze ca fiind abuzive cu detalii tehnice de calificare. Răspândirea prevederilor referitoare la clauzele abuzive în numeroase acte specializate, face destul de dificilă o cunoaştere unitară a domeniului. O Directivă unitară6 în materie de drept al consumului care va avea, se presupune, valoarea unui adevărat Cod european al consumului, în cadrul căruia clauzele abuzive ocupă un segment vast şi detaliat reglementat a fost, în cele din urmă, adoptată.

în legislaţia naţională, Legea nr. 193/2000 trebuie completată cu Codul consumului8 (care în art. 78-81 reia pur şi simplu, prevederi din Legea nr. 193/2000 legate de definiţia clauzelor abuzive, de semnificaţia negocierii, de transparenţa contractuală9), respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. Pe lângă reglementările de bază, putem identifica (după modelul european oferit deja) o multitudine de prevederi legale incidente în acte normative destinate altor sectoare. Este vorba şi de această dată de trimiteri la Legea nr. 193/2000 sau de definiţii proprii ale clauzelor abuzive. Inventarul este fastidios pentru că e vorba de peste 30 de acte normative care utilizează această tehnică şi fac tot mai dificilă aplicarea dreptului. Câteva exemple de interes ar fi: Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană; Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori; Ordonanţa Guvernului nr. 107/1999 privind pachetele de servicii turistice; Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind contractele la distanţă; Legea nr. 449/2003 privind vânzările de consum şi garanţiile asociate acestora etc.

Criteriile determinării caracterului abuziv al unei clauze contractuale.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”. Pornind de la această definiţie, în doctrină se consideră că, elementele principale ale definirii şi totodată ale identificării unei clauze ca abuzive sunt: A. lipsa de negociere; B. dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului’, C. încălcarea exigenţei de bună-credinţă. Mai există însă două criterii necuprinse în definiţia legală pe care le considerăm ataşate: D. utilizarea listei clauzelor abuzive (anexele 1 şi 2 ale Legii); E. criteriul celorlalte circumstanţe relevante (art. 4.5 din lege). Le vom analiza pe rând.

A. Lipsa de negociere. Contractele de adeziune. Clauzele standardizate. Clauzele abuzive sunt de regulă asociate noţiunii de contract-tip, contract-standard sau de contract de adeziune. Nu insistăm asupra noţiunii’, dar reţinem că, un contract de adeziune (aceleaşi observaţii se pot face şi cu privire la clauzele standardizate) se caracterizează prin câteva trăsături specifice: a) este redactat unilateral de către partea care îl propune; b) nu permite negocierea prevederilor sale, chiar dacă permite înţelegerea acestora de către aderent; c) de regulă, conferă o poziţie dominantă comerciantului care l-a propus în raporturile sale cu consumatorul sau dacă nu, măcar una mai comodă. în esenţă, consumatorul nu are posibilitatea influenţării conţinutului unui asemenea contract, ci doar pe aceea de a adera sau nu la oferta preexistentă a comerciantului. Legea cuprinde (după modelul Directivei din 1993) criterii directe şi indirecte de determinare a acestui cadru contractual. Reţinem în această privinţă, două asemenea criterii: a) imposibilitatea consumatorului de a influenţa conţinutul clauzei;

b) încălcarea de către comerciant a obligaţiei de transparenţă contractuală. Să le analizăm din perspectivă practică.

a) Imposibilitatea consumatorului de a influenţa conţinutul clauzei contractuale este prevăzută ca şi criteriu al identificării abuzului contractual de art. 4 alin. (2) din Lege, conform căruia „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fară a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei (…)”. Proba negocierii este oricum anevoioasă pentru profesionist1. Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, „faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.” Pe de altă parte, art. 4 alin. (6) din Lege (transpunând stângaci art. 4.2 din Directivă) prevede că „Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil”, patru consecinţe se deduc din textele citate:

i. sarcina probei caracterului negociat aparţine comerciantului profesionist;

ii. clauzele negociate nu vor face obiectul controlului caracterului lor abuziv prevăzut de Lege, chiar dacă acestea se dovedesc în cele din urmă ca fiind abuzive*; iii. dacă unele clauze au făcut obiectul negocierii3, controlul clauzelor abuzive se extinde asupra celorlalţi termeni contractuali nenegociaţi; iv. clauzele care definesc obiectul principal al contractului sunt excluse de la controlul clauzei abuzive. De unde se deduce că esenţialul afacerii/contractului/tranzacţiei şi beneficiile sau pierderile pe care aceasta le aduce sau le generează prin ea însăşi părţilor trebuie excluse din sfera de control a clauzelor abuzive4.

b) Obligaţia de transparenţă contractuală. Este conexă exigenţelor de publicitate şi informare specifice dreptului consumului’ şi presupune garantarea dreptului consumatorului de a înţelege prevederile contractului pe care îl încheie6. Această obligaţie are conotaţii specifice. Principala este aceea că nu trebuie să reţinem cumva că o clauză care încalcă exigenţa transparenţei contractuale trebuie considerată abuzivă, întrucât Legea nu pune semnul egalităţii între ele. Termenii clauzelor propuse de profesionist consumatorului trebuie să fie redactaţi într-o maniera dara şi comprehensibilă „pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate” [art. 1 alin. (1) din Lege]2. încălcarea exigenţei de transparenţă contractuală se consideră că are trei efecte principale: i. va genera o interpretare contra proferentem3 – adică va fi interpretată împotriva profesionistului care a propus-o consumatorului. Astfel, conform art. 5 din Directivă [art. 6 alin (2) din Lege], în caz de dubiu privind sensul unei clauze standardizate, ea va fi interpretată în sensul ce! mai favorabil pentru consumator. În consecinţă, lipsa de transparenţă contractuală nu va avea ca efect automat considerarea clauzei netransparente ca fiind abuzivă. Practic, încălcarea regulii nu are decât efect probator, Legea fiind rezervată în a califica automat o clauză netransparentă drept abuzivă5; ii. Lipsa de transparenţă va constitui un factor important în declararea unei clauze ca fiind abuzivă. Aşadar, deşi lipsa transparenţei nu atrage automat calificarea unei anume clauze ca fiind abuzivă, este de reţinut că ea reprezintă o circumstanţă importantă în evaluarea globală a caracterului abuziv al unei clauze; iii. Lipsa de transparenţă cu privire la clauzele care definesc obiectul principal al contractului, respectiv cu privire la raportul calitate/preţ, va avea drept consecinţă înlăturarea „imunităţii” acestor termeni de la controlul caracterului abuziv al unei clauze1.

B. Dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului. între altele, şi teoria clauzelor abuzive a marcat sfârşitul autonomiei de voinţă ca doctrină dominantă în materie contractuală. În această teorie, un loc central îl ocupă problema echilibrului contractual raportat la interesele părţilor implicate în contract. Astfel cum am arătat, al doilea indiciu al caracterului abuziv al unei clauze îl constituie „dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor (…), în detrimentul consumatorului” (din art. 4.1 din Lege). Care este criteriul după care putem determina un asemenea dezechilibru? Propunerile prezente sunt destul de variate şi adesea contestabile. Iată câteva posibile criterii, cu un conţinut practic ridicat. S-a vorbit astfel de un simplu raport matematic apt să ne lămurească dar de regulă, dată fiind excluderea termenilor principali din sfera controlului clauzelor abuzive3, de criteriul dezechilibmlui economic1 şi în cele din urmă de criteriul dezechilibrului juridic, care credem că este adevăratul criteriu legal de determinare a clauzei abuzive. Tocmai de aceea, legiuitsrul vorbeşte de un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor şi nu de un dezechilibru economic [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000]. Aşadar, inegalitatea poziţiilor juridice ale celor două părţi, în sensul afirmării abuzive a intereselor comerciantului, în defavoarea celor ale consumatorului, este determinantă pentru acest element al definiţiei clauzelor abuzive. Astfel, într-o soluţie mai veche a sa pentru a identifica dezechilibrul juridic5, Curtea Supremă Germană (BGB) a reţinut că un indiciu al caracterului abuziv al unei clauze standardizate constă în abilitatea acesteia de a îndepărta conţinutul contractului în favoarea celui care a impus clauza, faţă de ius dispositivum adică faţă de dreptul comun al contractului6. Acest drept comun trebuie considerat, la rândul său, ca fiind varianta cea mai corectă de distribuţie a riscului contractual şi în consecinţă, de repartiţie a drepturilor şi obligaţiilor părţilor, adică varianta cea mai echitabilă de contract.
C. încălcarea exigenţei de bună-credinţă. în dezbaterile care au stat la baza adoptării Directivei din anul 1993, a câştigat soluţia de principiu oferită de dreptul german, considerându-se că referinţa la buna-credinţă este datorată Legii privind condiţiile generale de afaceri din 9 decembrie 19761. Buna-credinţă în materie de clauze abuzive reprezintă un concept european (a se vedea chiar „comunitar”) autonom. Tocmai de aceea, în comentariile pe marginea conceptului de bună-credinţă, astfel cum este acesta însuşit de art. 3.1 din Directivă s-a cristalizat ideea interpretării „autonome” a conceptului de bună-credinţă2. Interpretarea autonomă presupune că noţiunea de bună credinţă va fi identificată şi aplicată în concordanţă cu spiritul Directivei şi nu în concordanţă cu perspectiva pe care sistemele naţionale de drept i-o atribuie. Buna-credinţă în contextul Directivei reprezintă un instrument de evaluare globală a caracterului abuziv al unei clauze alături de celelalte criterii oferite de art. 3.1 (art. 4.1 din Lege). Ideea se desprinde din prima parte a considerentului nr. 16 al Directivei, conform căruia „aprecierea caracterului abuziv al unei clauze, după criteriile generale fixate, în special în activităţile comerciale cu caracter public care presupun furnizarea de servicii colective, ţinând seama de solidaritatea dintre utilizatorii acestor servicii, trebuie să fie completată de un mijloc de evaluare globală a diferitelor interese implicate”, în această ultimă privinţă: i. caracterul global al bunei-credinţe are rolul de a complini criteriul dezechilibrului semnificativ şi de a preîntâmpina o posibilă evaluare mecanică a dezechilibrului între drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi de a ii. impune ca la evaluarea caracterului abuziv al unei clauze să se aibă în vedere toate circumstanţele relevante ale încheierii contractului3.

D. Al patrulea criteriu: lista neagră a clauzelor abuzive. Controlul caracterului abuziv al unei clauze porneşte în principiu de la definiţia propusă de art. 3.1 din Directivă (art. 4.1 din Lege). Pe lângă cele trei criterii cuprinse în definiţia clauzelor abuzive putem identifica un al patrulea criteriu – o listă de stipulaţii contractuale (anexele I şi II) despre care art. 3.3 din Directivă [art. 4 alin. (4) din Lege într-o versiune mai puţin clară, din păcate] ne spune că include o enumerare neexhaustivă de clauze contractuale care „pot fi declarate abuzive” (în varianta românească se prevede „considerate ca fiind abuzive”). întrebarea care se pune faţă de acest criteriu este dacă, odată inclusă în lista clauzelor abuzive, o clauză trebuie automat declarată ca fiind abuzivă sau nu? Astfel cum s-a subliniat în doctrină şi parţial în jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie4 avem de a face doar cu o listă gri a clauzelor abuzive, nu cu una neagră’, încadrarea unei stipulaţii contractuale nu are ca efect automat declararea ca abuzivă a clauzei – aceasta este şi interpretarea literală a Directivei. Art. 3.3 prevede că „pot fi declarate abuzive” şi nu că „vor fi declarate abuzive”’.

Lista clauzelor abuzive din Directivă cuprinde o clasificare destul de cuprinzătoare a clauzelor potenţial abuzive: clauze de excludere sau limitare a răspunderii comerciantului profesionist [lit. a), b) şi n) – ultima cu referire la mandatarii comerciantului], clauze penale excesive [lit. e), d)], clauze potestative în favoarea comerciantului [lit. c) – condiţie potestativă doar în favoarea comerciantului; lit. d), f),

g) – clauze de denunţare unilaterală în favoarea comerciantului], clauze de prelungire automată a perioadei contractuale [lit. h)], clauze de integralitate [lit. i)], clauze de modificare unilaterală a contractului în favoarea comerciantului [lit. j), k), 1)], clauze discreţionare pentru comerciant [lit. m) – care îi permit de exemplu să determine unilateral dacă a fost sau nu executat contractul în ce îl priveşte sau să interpreteze unilateral contractul], clauze de cesiune a contractului doar în favoarea comerciantului [lit. p)], clauze de executare unilaterală [lit. o)], clauze de jurisdicţie care limitează dreptul consumatorului la instanţele de judecată sal îl fac mai anevoios sal mai costisitor [lit. q)].

E. Al cincilea criteriu: toate celelalte circumstanţe relevante. Conform art. 4.1 din Directivă3 [art. 4 alin. (5) din Legea nr. 193/2000], la determinarea caracterului abuziv al unei clauze trebuie să se ţină seama şi de: a) natura bunurilor sau a serviciilor ce fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) de toate circumstanţele care au determinat încheierea contractului (mai cu seamă trebuie să se ţină seama în această privinţă de factori cum ar fi: gradul de nevoie al consumatorului pentru achiziţionarea produsului/serviciului, dacă încheierea contractului a avut loc la presiunea comerciantului şi dacă acestuia nu i s-a acordat posibilitatea să conştientizeze natura reală a tranzacţiei sau dacă îi este sau nu necesară4); c) de alte clauze ale contractului sau de alt contract de care contractul în discuţie depinde.

Câteva observaţii legate de efectul clauzelor abuzive.

Art. 6.1 din Directivă se rezumă să prevadă că statele membre vor adopta măsurile legislative necesare pentru ca o clauză abuzivă să nu îl lege pe consumator, în timp ce restul contractului, dacă acesta poate subzista după eliminarea clauzei abuzive, să rămână obligatoriu pentru părţi. Nici textul transpunerii noastre – cuprins în art. 6, 7 din Legea nr. 193/2000 nu este cu mult mai lămuritor în privinţa desemnării concrete a sancţiunii aplicabile. Esenţial este însă că, din formulare se înţelege limpede că asemenea clauze nu produc niciun efect asupra consumatorului . în doctrina românească s-a susţinut atât teza nulităţii absolute a clauzelor abuzive2, cât şi aceea a considerării clauzei ca nescrise3. Astăzi, ca urmare a unei jurisprudenţe destul de consistente în materie de clauze abuzive a Curţii Europene de Justiţie, poziţia nulităţii absolute se potriveşte cel mai bine cu tradiţia sistemului nostru de drept, dar şi cu spiritul Directivei4.

Eventual, ar mai trebui subliniat că, dacă în urma înlăturării din contract a clauzei abuzive, contractul nu îşi mai poate produce efectele, atunci nulitatea se extinde de fapt la întregul contract (principiul este nulitatea parţială – astfel cum se deduce din art. 7 din Lege).

Clauzele abuzive în alte raporturi decât cele de consuni.

Mai sus am prezentat posibilitatea eliminării clauzelor abuzive din contractele de consum. Orice utilizare a legislaţiei speciale în afara raporturilor de consum (mai ales în condiţiile în care avem de a face cu norme imperative în materie) nu este permisă. Efectul principal este o restrângere drastică a utilizării tehnicii de eliminare a clauzelor abuzive la sfera persoanelor fizice care au calitatea de consumatori6 şi imposibilitatea aplicării normelor speciale prezentate mai sus, la raporturile care ar putea exista între doi profesionişti, indiferent de constatarea existenţei unui dezechilibru major al raporturilor contractuale dintre aceştia.

Cu toate că legislaţia specială din sfera dreptului protecţiei consumatorului nu poate fi în nicio manieră extinsă la aceste raporturi, se poate considera posibilă identificarea în instrumentele dreptului comun a mai multor tehnici de eliminare a clauzelor abuzive. Unele dintre acestea existau şi sub imperiul vechiului Cod civil, altele sunt prevăzute abia în contextul noului Cod civil. Ele au fost recunoscute şi acceptate de jurisprudenţa şi doctrina în materie. Avem în vedere:

a) Utilizarea teoriei viciilor de consimţământ pentru înlăturarea clauzelor abuzive, în principal, noua reglementare a leziunii în sfera viciilor de consimţământ, cu efecte extrem de extinse, va da posibilitatea invocării caracterului abuziv al unei clauze contractuale sau a întregii operaţiuni contractuale1; dolul şi eroarea pot fi invocate în condiţii speciale pentru înlăturarea unor clauze contractuale cu conţinut abuziv, mai ales în situaţia în care avem de a face cu profesionişti din branşe diferite de comerţ, unde obligaţia de informare precontractuală şi exigenţele transparenţei contractuale se apreciază diferit faţă de situaţia în care profesioniştii aparţin aceleiaşi profesii;

b) utilizarea noţiunii de cauză pentru înlăturarea unei clauze abuzive. Jurisprudenţa ultimelor două decenii a fost proba unor interesante aplicaţii ale noţiunilor de lipsă a cauzei şi cauză ilicită în raporturile dintre profesionişti. Aplicarea noţiunii de cauză poate să ducă la eliminarea unei clauze contractuale care, în condiţiile în care ar fi aplicată, ar lipsi de cauză voinţa de a se obliga a celeilalte părţi;

c) utilizarea teoriei formării acordului de voinţe – de această dată avem de a face cu o tehnică inedită în peisajul juridic românesc, preluată la nivel legislativ de noul cod civil din prevederile similare ale codificărilor modeme. Anumite reglementări din sfera formării contractului, pot fi utilizate pentru excluderea din contract a unor clauze abuzive, chiar în raporturile dintre profesionişti, cu condiţia, de regulă, să avem de a face cu un contract de adeziune. Avem astfel în vedere, mai ales prevederile legale referitoare la clauzele standardizate (art. 1202 noul Cod Civil), la clauzele surprinzătoare sau neuzuale (art. 1203 noul Cod Civil);
d) utilizarea noţiunii de bună credinţă – ţine într-o anumită măsură tot de teoria formării contractului, în cadrul căreia este reglementată exigenţa de bună-credinţă contractuală (art. 1183 noul Cod Civil). Obligaţia de bună-credinţă poate fi utilizată de judecător pentru a sancţiona comportamentul abuziv al profesionistului şi pentru a lipsi de efecte o clauză susceptibilă de exercitare abuzivă din partea profesionistului. In acest sens, utilizarea tehnicii trebuie considerată conexă celei a abuzului de drept (reglementat expres de art. 15 noul Cod Civil);

e) utilizarea regulilor transparenţei contractuale – dacă o clauză contractuală dintr-un contract de adeziune (teren tipic al clauzelor abuzive), este lipsită de transparenţă contractuală, adică are o redactare confuză şi nu se poate face dovada conţinutului său real prin apelul la regulile comune de interpretare a contractului, se va utiliza regula contra proferentem, prevăzută de art. 1269 alin. (2) noul Cod Civil („Stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus”), respectiv regula in dubio pro reo, prevăzută de art. 1269 alin. (1) noul Cod Civil („Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă”). Utilizarea acestor două reguli de interpretare poate să ducă, în realitate, la înlăturarea efectelor abuzive pe care o anumită clauză – lipsită de transparenţă contractuală – le-ar putea avea în sensul producerii unui dezechilibru grav între prestaţiile reciproce ale părţilor. Utilizarea regulilor de interpretare nu va duce însă la desfiinţarea formală a clauzei, ci la lipsirea ei de anumite efecte.

http://www.juridice.ro/32121/marius-coltuc-andrei-savescu-recuperare-creante.html

http://www.ziare.com/marius-vicentiu-coltuc/biografie

Legislatie europeana-problema exploatarii gazelor de sist

Metoda de exploatare a gazului prin „fracturare hidraulica”

Metoda de exploatare a gazului prin „fracturare hidraulica” a inceput sa fie un subiect din ce in ce mai fierbinte la nivel european. Cei care vad doar avantajele economice aduse de ea o ridica in slavi, cei care sunt speriati de posibilitatea impactului negativ a acesteia asupra mediului cred ca este un nou pas spre o eventuala apocalipsa ecologica.

Guvernele Frantei, al Bulgariei, al landului Renania de Nord-Westfalia din Germania, cele ale cantoanelor Fribourg si Vaud din Elvetia, precum si o serie de state din SUA (Carolina de Nord, New York, New Jersey si Vermont si peste 100 de administratii locale) si alte tari din intreaga lume (Africa de Sud, Quebec in Canada, New South Wales in Australia) au instituit o interdictie sau un moratoriu cu privire la utilizarea fracturarii hidraulice pentru extractia de ulei si de gaze de sist sau din alte formatiuni compacte de roci. Polonia, insa, este printre statele entuziaste cu privire la noua metoda, vazuta ca o posibilitate de a obtine independenta energetica fata de Rusia iar in tara noastra au fost date deja avize de explorare companiei Shevron in Constanta si zona Barladului.

Dar ce prevede legislatia comunitara in acest domeniu si care este pozitia principalilor factori de decizie de la nivelul Uniunii Europene?

Tratatul privind functionarea Uniunii Europene arata la articolul 194 alineatul (2) ca statele membre dispun de drepturi suverane privind alegerea mixului energetic, iar eliberarea licentelor si a altor aprobari necesare pentru explorarea si exploatarea resurselor de hidrocarburi reprezinta o prerogativa a statelor membre.

In UE, extractia gazelor de sist si a uleiului de sist este guvernata de aceleasi principii care se aplica si altor tipuri de extractie, cum ar fi extractia de carbune, de petrol si de gaze conventionale, de energie hidraulica si geotermica, precum si unor lucrari la adancime, cum ar fi injectarea de CO2 pentru recuperarea gazelor si a petrolului, stocarea de rezerve de petrol si gaze sau stocarea de CO2 in scopul captarii si stocarii carbonului (CSC).

Comisia considera ca proiectele de extractie a hidrocarburilor neconventionale care implica utilizarea combinata a unor procese tehnologice avansate, cum ar fi forajul orizontal si fracturarea hidraulica, sunt reglementate de legislatia privind mediul a UE, de la faza de planificare pana la incetarea activitatii, fiind aplicabile 36 de instrumente si vizate, in principal, opt directive. A se vedea, in acest sens, lista cu documente de la finalul articolului.

Parlamentul European a aratat si arata mare interes cu privire la gazele de sist din mai multe motive, dintre care citez:

– faptul ca in Perspectiva energetica 2050 se constata ca gazele de sist si alte surse neconventionale au devenit o posibila noua sursa de aprovizionare importanta in Europa sau in vecinatatea sa; intrucat inlocuirea cu gaze pe termen scurt si mediu a carbunelui si a petrolului ar putea contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera (GES) in functie de ciclul lor de viata;

– intrucat gazele pot fi utilizate in producerea de energie electrica de baza, precum si in furnizarea de energie de rezerva fiabila pentru diverse surse de energie, precum energia eoliana si solara, aceasta fiabilitate reducand problemele tehnice de echilibrare a retelei; intrucat gazul este, de asemenea, un combustibil eficient pentru incalzire/racire si pentru numeroase alte utilizari industriale care sporesc competitivitatea UE;

– intrucat cele doua tehnici principale utilizate pentru valorificarea potentialului de combustibililor fosili neconventionali (CFN) al gazelor de sist si al gazului metan din zacamintele de carbune, forajul orizontal si fracturarea hidraulica (fracturare), se utilizeaza impreuna numai de un deceniu si nu ar trebui sa fie confundate cu tehnicile de stimulare a puturilor, utilizate pentru extractia combustibililor fosili conventionali ca urmare a combinarii acestor doua tehnici si a amplorii interventie.

Astfel, pe 21 noiembrie 2012, Parlamentul European a adoptat o Rezolutie cu privire la si a uleiului de sist asupra mediului. Conform acesteia, explorarea si extractia gazelor de sist se refera la orice explorare si extractie neconventionala a hidrocarburilor care utilizeaza forajul orizontal si metode de fracturare hidraulica de volum mare care sunt utilizate in industria combustibililor fosili din intreaga lume.

In documentul adoptat, forul european:

– constata ca gazul metan este un gaz cu efect de sera foarte puternic, ale carui emisii trebuie sa fie contabilizate integral in temeiul Directivei 2003/87 (ETS) sau al Deciziei 406/2009 (Decizia privind partajarea eforturilor)

– subliniaza ca eficienta reglementarii activitatilor de explorare si extractie a CFN – in deplina conformitate cu legislatia actuala a UE – depinde in ultima instanta de dorinta si de resursele autoritatilor nationale competente si, de aceea invita statele membre ale Uniunii sa asigure capacitati tehnice si umane suficiente pentru monitorizarea, controlul si punerea in aplicare a activitatilor permise, inclusiv programe adecvate de formare pentru personalul autoritatilor nationale competente;

– recunoaste faptul ca acest sector poarta raspunderea principala a prevenirii accidentelor si a interventiilor eficiente in caz de accidente; invita Comisia sa ia in calcul includerea operatiunilor legate de fracturarea hidraulica in anexa III la Directiva privind raspunderea pentru mediul inconjurator si autoritatile competente sa solicite operatorilor suficiente garantii financiare pentru raspunderea pentru mediu si pentru raspunderea civila care sa acopere toate accidentele sau efectele negative ale activitatilor lor sau ale activitatilor externalizate; considera ca in caz de poluare a mediului ar trebui aplicat principiul „poluatorul plateste”; saluta progresele inregistrate de acest sector in ceea ce priveste stabilirea unor standarde ridicate in materie de siguranta si de mediu; subliniaza importanta monitorizarii conformitatii sectorului prin inspectii periodice efectuate de specialisti instruiti si independenti;

– considera ca acordurile reciproce de nedivulgare cu privire la daunele aduse mediului, sanatatii omului si a animalelor, care au fost practicate intre proprietarii de terenuri din vecinatatea puturilor de gaze de sist si operatorii de gaze de sist din SUA, nu sunt in concordanta cu obligatiile Uniunii si ale statelor membre prevazute de Conventia de la Aarhus, de Directiva privind accesul publicului la informatiile despre mediu (2003/04/CE) si de Directiva privind raspunderea pentru mediul inconjurator;

– recunoaste ca este posibil ca explorarea si extractia gazelor de sist sa duca la interactiuni complexe si orizontale cu mediul inconjurator, in special din cauza metodei de fracturare hidraulica utilizate, a compozitiei fluidului de fracturare, precum si din cauza constructiei si a adancimii puturilor si ca zonele terestre de suprafata pot fi afectate;

– recunoaste ca tipurile de roci prezente in fiecare regiune determina modelul si metoda de extractie; solicita impunerea unei analize de referinta a apelor subterane si a unei analize geologice a structurii de adancime si de suprafata a unui potential zacamant de gaze de sist inainte de autorizare, inclusiv prezentarea de rapoarte cu privire la orice activitati extractive anterioare sau curente din regiune;

– subliniaza necesitatea realizarii unor studii stiintifice cu privire la impactul pe termen lung asupra sanatatii omului al poluarii aerului si al contaminarii apei din cauza fracturarii;

– invita Comisia sa asigure introducerea efectiva in legislatiile nationale a dispozitiilor referitoare la evaluarea impactului activitatilor de exploatare miniera asupra mediului; subliniaza, in acelasi timp, faptul ca fiecare evaluare a impactului ar trebui realizata printr-un proces deschis si transparent;

– constata ca exista un risc de socuri seismice, astfel cum a fost demonstrat de explorarea gazelor de sist in nord-vestul Angliei; sprijina recomandarile raportului solicitat de Guvernul Regatului Unit ca operatorii sa fie obligati sa respecte anumite standarde seismice si microseismice;

– reaminteste faptul ca durabilitatea gazelor de sist nu a fost dovedita inca; invita Comisia si statele membre sa evalueze temeinic emisiile de gaze cu efect de sera pe parcursul intregului proces de extractie si de productie, pentru a demonstra integritatea de mediu a acestuia;

– considera, in contextul raspunderii, ca este adecvata inversarea sarcinii probei pentru operatorii de gaze de sist, in cazul in care, avand in vedere natura perturbarii si efectele sale negative, alte eventuale cauze si oricare alte circumstante, preponderenta probabilitatilor indica faptul ca operatorii de gaze de sist au fost cauza daunelor aduse mediului;

– invita Comisia sa prezinte propuneri pentru a include in mod explicit fluidele de fracturare in categoria „deseuri periculoase” din cadrul anexei III la Directiva europeana privind deseurile (2008/98/CE);

– recunoaste faptul ca fracturarea hidraulica presupune cantitati de apa relativ mari, avand in vedere faptul ca apa reprezinta o sursa deosebit de sensibila in UE; evidentiaza nevoia planificarii anticipate a alimentarii cu apa pe baza pe hidrologiei locale, tinand cont de resursele locale de apa, de nevoile altor utilizatori locali de apa si de sistemele de epurare a apelor reziduale;

– invita Comisia sa se asigure ca standardele europene de mediu in vigoare, in special cele referitoare la apa utilizata in fracturarea hidraulica, sunt pe deplin respectate si ca orice incalcare este sanctionata in mod corespunzator. De altfel, Directiva-cadru privind apa prevede ca statele membre sa puna in aplicare masurile necesare pentru a preveni deteriorarea starii tuturor corpurilor de apa subterana, inclusiv din surse provenind de la un anumit punct, cum ar fi explorarea si extractia hidrocarburilor;

– invita intreprinderile din acest sector sa ia masurile necesare, printr-o colaborare transparenta cu organismele de reglementare nationale, cu grupurile si comunitatile ecologiste, pentru a preveni deteriorarea starii tuturor corpurilor de apa subterana importante si pentru a mentine astfel starea buna a apelor subterane, astfel cum este definita in Directiva-cadru privind apa si in Directiva privind apele subterane;

– recunoaste ca fracturarea hidraulica are loc la o adancime mult mai mare decat cea a straturilor acvifere; considera, prin urmare, ca, avand in vedere ca operatiunile de foraj interfereaza cu sursele de apa potabila, principala preocupare in ceea ce priveste contaminarea apelor subterane este legata de integritatea puturilor si de calitatea tubajului si a cimentarii acestora, precum si de capacitatea acestora de a rezista la presiunea ridicata a lichidului injectat si la seisme de magnitudine joasa;

– solicita interzicerea fracturarii hidraulice in anumite zone vulnerabile si cu grad ridicat de risc, de exemplu in zonele cu rezerve de apa potabila protejate si in subsolul acestora, precum si in zonele cu exploatari miniere de carbune;

– subliniaza ca pentru o prevenire eficienta este necesara o monitorizare constanta a respectarii stricte a celor mai inalte standarde si practici din domeniul constructiei de puturi de foraj si al intretinerii acestora; considera ca ar trebui prezentate autoritatilor competente rapoarte privind finalizarea puturilor; subliniaza ca atat acest sector, cat si autoritatile competente ar trebui sa asigure un control regulat al calitatii tubajului si al integritatii cimentului, precum si prelevarea de probe din apa subterana pentru controlul calitatii apei potabile, realizata in stransa cooperare cu furnizorii de apa potabila; subliniaza ca pentru acestea este nevoie de resurse umane si de cunostinte tehnice in domeniu semnificative la toate nivelurile;

– considera ca reciclarea apei in circuit inchis la fata locului, cu ajutorul rezervoarelor de stocare din otel, reprezinta modalitatea cea mai nepoluanta de tratare a apei de refulare prin reducerea la minimum a cantitatilor de apa, precum si a posibilitatilor de deversare la suprafata si a costurilor/traficului/degradarii drumurilor in cadrul operatiunilor de transport pentru tratarea apei; considera ca acest tip de reciclare ar trebui sa se aplice la o scara cat mai larga; respinge ideea de injectare a apelor reziduale de refulare in vederea depozitarii in formatiunile geologice in conformitate cu dispozitiile Directivei-cadru privind apa;

– solicita aplicarea cu strictete a normelor existente in domeniul tratarii apelor reziduale si intocmirea obligatorie a unor planuri de gestionare a apei de catre operatori, in colaborare cu intreprinderile care produc apa potabila si autoritatile competente; subliniaza totusi ca instalatiile de tratare existente sunt echipate deficitar pentru tratarea apelor reziduale provenite din fracturarea hidraulica si ca acestea pot evacua substante poluante in rauri si paraie; considera, in acest sens, ca autoritatile competente ar trebui sa realizeze o evaluare completa a tuturor instalatiilor relevante de tratare a apei din statele membre in cauza;

– subliniaza ca ar trebui mentinuta o distanta minima de siguranta intre instalatiile de foraj si puturile de apa;

– considera ca multe dintre actualele controverse cu privire la CFN au rezultat partial dintr-un refuz initial din partea operatorilor din sector de a dezvalui continutul chimic al fluidelor de fracturare; considera ca este nevoie de o transparenta deplina, totii operatorii fiind obligati sa dezvaluie compozitia si concentratia chimica a fluidelor de fracturare si sa respecte pe deplin legislatia UE in vigoare conform Regulamentului REACH;

– remarca faptul ca forajele orizontale pe mai multe niveluri care se efectueaza intr-o singura zona de forare reduc la minimum gradul de utilizare a terenurilor si de perturbare a peisajului;

– ia act de faptul ca volumul de productie al puturilor de gaze de sist in Statele Unite cunoaste o scadere drastica dupa primii doi ani, ceea ce conduce la forari continue intense de noi puturi; constata ca rezervoarele de stocare, statiile de compresoare si infrastructura de conducte contribuie la impactul activitatilor legate de gazele de sist asupra exploatarii solului;

– invita statele membre care decid sa exploateze rezerve de gaze de sist sau de alti combustibili fosili neconventionali sa transmita Comisiei planuri nationale in care sa descrie modul in care exploatarea acestor rezerve este compatibila cu obiectivele lor nationale de reducere a emisiilor in temeiul Deciziei UE privind partajarea eforturilor;

– recunoaste ca evolutiile tehnologice constante in domeniul fracturarii hidraulice si al forajului orizontal permit cresterea sigurantei CFN si limitarea unor posibile efecte asupra mediului; incurajeaza acest sector sa continue eforturile de realizare a unor progrese tehnologice si de utilizare a celor mai bune solutii tehnologice in exploatarea resurselor de CFN;

– admite faptul ca activitatile de foraj pot inrautati conditiile de trai; solicita, prin urmare, luarea in considerare a acestui aspect in momentul eliberarii autorizatiilor necesare pentru explorarea si exploatarea resurselor de hidrocarburi, precum si luarea tuturor masurilor necesare, in special de catre operatorii din sector, prin aplicarea celor mai bune tehnici existente, si de catre autoritatile publice, prin aplicarea unor reglementari stricte, pentru a reduce la minimum efectele negative ale acestor activitati;

– invita acest sector sa implice comunitatile locale si sa supuna dezbaterii solutii comune pentru a reduce la minimum impactul evolutiilor in domeniul gazelor de sist asupra traficului, a calitatii drumurilor si a zgomotului in zonele in care se desfasoara activitati de exploatare;

– invita statele membre sa se asigure ca autoritatile locale sa fie pe deplin informate si implicate, indeosebi in examinarea solicitarilor de autorizare a activitatilor de explorare si exploatare; solicita, indeosebi, accesul deplin la evaluarile impactului asupra mediului, a sanatatii locuitorilor si a economiei locale;

– considera ca participarea populatiei ar trebui asigurata prin informarea adecvata a populatiei si printr-o consultare publica premergatoare fiecarei etape de exploatare si de explorare; solicita cresterea transparentei cu privire la efecte, la substantele chimice si tehnologiile utilizate, precum si cu privire la toate inspectiile si masurile de control, pentru a asigura intelegerea, acceptarea si increderea populatiei in reglementarea acestor activitati;

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si https://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe https://www.coltuc.ro/intrebari

Regulament-Legislatie mediu

  • Regulament privind poluantii organici persistenti si de modificare a Directivei 79/117/CEE

  • Regulament Testare
  • Regulament privind produsii organici persistenti si de modificare a Directivei 79/117/CEE
  • Regulament privind exportul ?i importul de produse chimice care prezintă risc
  • Regulament de modificare a Regulamentului (CE) nr. 850/2004 al Parlamentului European si al Consiliului privind poluantii organici persistenti în ceea ce priveste anexa I
  • Regulament de modificare a Regulamentului (CE) nr.1005/2009 al Parlamentului European si al Consiliului privind substantele care diminuează stratul de ozon, în ceea ce priveste utilizările critice ale halonilor
  • Regulament privind utilizările esentiale de laborator si analitice autorizate în Uniune ale substantelor reglementate, altele decât hidroclorofluorocarburile, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European si al Consiliului privind substantele care diminuează stratul de ozon
  • Regulament nr.1516/2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor de verificare standard în vederea detectării scurgerilor pentru echipamentele staţionare de refrigerare, de climatizare şi pentru pompele de căldură care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament nr.1497/2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului Europen şi al Consiliului, a cerinţelor de verificare standard în vederea detectării scurgerilor pentru sistemele staţionare de protecţie împotriva incendiilor, care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament nr.1494/2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a formatului raportului care trebuie transmis de producătorii, importatorii şi exportatorii de anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament nr.1493/2007 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a formatului raportului care trebuie transmis de producătorii, importatorii şi exportatorii de anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului a anumitor acte care fac obiectul procedurii prevăzute la articolul 251 din tratat, în ceea ce priveşte procedura de reglementare cu control
  • Regulament nr.842/2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament nr.308/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a formularului de notificare a programelor de formare şi certificare ale statelor membre
  • Regulament nr.307/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului Europeam şi al Consiliului, a cerinţelor minime pentru programele de formare şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de formare pentru personal, în ceea ce priveşte sistemele de climatizare ale unor autovehicule care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament nr.305/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului, a cerinţelor minime şi a condiţiilor pentru recunoaşterea reciprocă a certificării personalului însărcinat cu recuperarea anumitor gaze fluorurate cu efect de seră provenite de la instalaţiile de distribuţie de înaltă tensiune
  • Regulament nr.304/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006, a cerinţelor minime şi a condiţiilor de recunoaştere reciprocă pentru certificarea societăţilor şi a personalului în ceea ce priveşte sistemele staţionare de protecţie împotriva incendiilor şi extinctoarele care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament nr.303/2008 de stabilire, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 842/2006, a cerinţelor minime şi a condiţiilor de recunoaştere reciprocă în vederea certificării societăţilor comerciale şi a personalului în ceea ce priveşte echipamentele staţionare de refrigerare, de climatizare şi pentru pompe de căldură care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră
  • Regulament (CE) nr. 1102/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind interzicerea exporturilor de mercur metalic şi de anumiţi compuşi şi amestecuri cu mercur şi depozitarea în condiţii de siguranţă a mercurului metalic – Incepind cu 15 martie 2011 articolele din regulament devin obligatorii !
  • Regulament (CE) nr.850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind poluanţii organici persistenţi şi de modificare a Directivei 79/117/CEE
  • Regulament (CE) nr.1195/2006 al Consiliului din 18 iulie 2006 de modificare a anexei IV la Regulamentul (CE) nr.850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind poluanţii organici persistenţi
  • Regulament (CE) nr. 172/2007 al Consiliului din 16 februarie 2007 de modificare a anexei V la Regulamentul (CE) nr.850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind poluanţii organici persistenţi
  • Regulament (CE) nr. 323/2007 al Comisiei din 26 martie 2007 de de modificare a anexei V la Regulamentul (CE) nr.850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului privind poluanţii organici persistenţi şi de modificare a Directivei 79/117/CEE
  • Regulament (CE) nr.304/2009 al Consiliului din 14 aprilie 2009 de modificare a anexelor IV şi V la Regulamentul (CE) nr.850/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte tratarea deşeurilor care conţin poluanţi organici persistenţi provenind din procedeele de producţie termice şi metalurgice
  • Regulament Regulamentul (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31.03.2004 privind detergenţii
  • Regulament Regulamentul Comisiei (CE) nr.907/2006 din 20.06.2006 ce amendează Regulamentul (CE) nr.648/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului pentru detergenţi privind adaptarea Anexelor III şi VII
  • Regulament Regulamentul Comisiei (CE) nr.551/2009 al Comisiei din 25.06.2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr.648/2004 Al Parlamentului European şi al Consiliului privind detergenţii în scopul adaptării anexelor V şi VI ( derogarea privind agenţii tensioactivi)
  • Regulament Regulamentul (CE) nr.1336/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 decembrie 2008 de modificare a Regulamentului (CE) nr.648/2004 în vederea adaptării acestiua la Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor
  • Regulament Regulamentul (CE) nr.219/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 martie 2009 de adaptare la Decizia 1999/468/CE a Consiliului a unor acte care fac obiectul procedurii menţionate la art.251 din tratat în ceea ce priveşte procedura de reglementare cu control
  • Regulament (CE) nr. 166/2006 privind înfiinţarea Registrului European al Poluanţilor Emişi şi Transferaţi şi modificarea Directivelor Consiliului 91/689/CEE şi 96/61/CE
  • Regulament (CE) nr.689/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind exportul şi importul de produse chimice periculoase
  • Regulament (UE) nr.196/2010 al Comisiei din 9 martie 2010 de modificare a anexei I la Regulamentul (CE) nr.689/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind exportul şi importul de produse chimice periculoase
  • Regulament (CE) nr. 1005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului privind substantele care diminueaza stratul de ozon
  • Regulament (CE) nr.1272/2008 al Parlamentului European si al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea si ambalarea substantelor si a amestecurilor, de modificare si de abrogare a Directivelor 67/548/CEE si 1999/45/CE, precum si de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006
  • Regulament (CE) nr.1907/2006 (REACH) privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea si restrictionarea substantelor chimice (REACH), de înfiintare a Agentiei Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE si de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului si a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum si a Directivei 76/769/CEE a Consiliului si a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE si 2000/21/CE ale Comisiei
  • Regulament privind deplasările transfrontaliere de organisme modificate genetic
  • Regulament privind trasabilitatea ?i etichetarea organismelor modificate genetic ?i trasabilitatea produselor destinate alimenta?iei umane sau animale, produse din organisme modificate genetic, ?i de modificare a Directivei 2001/18/CE
  • Regulament on the voluntary participation by organisations in a Community eco-management and audit scheme EMAS), repealing Regulation (EC) No 761/2001 and Commission Decisions 2001/681/EC and 2006/193/EC
  • Regulament amending Annex I to Regulation (EC) No 761/2001 of the European Parliament and of the Council to take account of the European Standard EN ISO 14001:2004, and repealing Decision 97/265/EC
  • Regulament de instituire a unui registru european al emisiilor şi transferului de poluanţi şi de modificare a Directivelor 91/689/CEE şi 96/61/CE ale Consiliului
  • Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic
  • Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind deplasările transfrontaliere de organisme modificate genetic
  • Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea produselor destinate alimentației umane sau animale, produse din organisme modificate genetic, și de modificare a Directivei 2001/18/CE
  • Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind produsele alimentare și furajele modificate genetic
  • Regulament referitor la protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea
  • Regulament de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 338/97 al Consiliului privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea
  • Regulament privind substanþele care diminueazã stratul de ozon
  • Regulament de modificare a Regulamentului (CE) nr. 648/2004 al Parlamentului European și al Consiliului privind detergenții în vederea adaptării anexelor III și VII
  • Regulament privind evaluarea și controlul riscurilor prezentate de substanțele existente
  • Regulament privind detergenţii
  • Regulament privind exportul şi importul de produse chimice periculoase
  • Regulament privind exportul anumitor deșeuri destinate recuperării enumerate în anexa III sau IIIA la Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului în anumite țări în care Decizia OCDE privind controlul circulației transfrontaliere a deșeurilor nu se aplică
  • Regulament privind transferurile de deşeuri

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si https://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe https://www.coltuc.ro/intrebari

Codul insolventei a fost publicat pentru dezbatere publica

Proiectul noii legi a insolventei propune o  solutie  integratoare, incluzand intr-un singur act normativ legislatia generala, aplicabila tuturor operatorilor economici, legislatia speciala, incidenta institutiilor de credit si societatilor de asigurare/re-asigurare, reglementarea insolventei grupurilor de societati, reglementarea insolventei transfrontaliere. Sunt, de asemenea, reglementate in noua lege instrumentele de prevenire a insolventei – mandatul ad-hoc si concordatul preventiv.

In acelasi timp, proiectul noii legi a insolventei isi propune sa asigure echilibrul intereselor creditorilor si debitorului in procedura si eficientizarea procedurii, care sa conduca, implicit, la reducerea duratei procedurii si la cresterea gradului de recuperare a creantelor.

Astfel, in primul sens, cel al asigurarii echilibrului intereselor in concurs,

Se egalizeaza regimul deschiderii procedurii in cazul concursului dintre cererea debitorului si a creditorilor, la 10 zile de la depunerea cererii debitorului.

– Daca in forma actuala a legii era impusa o valoare-prag pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii doar pentru creditor, prin proiect se propune instituirea unei valori-prag si pentru debitor, aceeasi cu cea stabilita pentru creditor, respectiv 40.000 lei.

– Se introduce ideea acordarii unui termen pentru plata creantei creditorului declansator – pana la ramanerea in pronuntare asupra cererii de deschidere a procedurii formulate de creditor.

– Pentru a imbunatati sansele de reorganizare – in avantajul atat al debitorului, cat si al creditorilor – se propune introducerea unei super-prioritati pentru finantarile acordate in timpul procedurii, inclusiv in perioada de observatie. Aceste finantari se vor garanta, in principal, prin afectarea unor bunuri sau drepturi care nu formeaza obiectul unor cauze de preferinta, iar in subsidiar, daca nu exista astfel de bunuri sau drepturi disponibile, cu acordul creditorilor beneficiari ai respectivelor cauze de preferinta.

– Pentru evitarea aprobarii unor planuri de reorganizare sustinute de un numar mic de creditori (situatie posibila actualmente – prin “manipularea” grupelor de vot poate fi aprobat, in prezent, un plan fara corespondent in valoarea creantelor), se introduce un criteriu suplimentar pentru aprobarea planului, respectiv 30% din total masa credala.

In realizarea celui de-al doilea obiectiv, eficientizarea procedurii:

Actiunile incidentale (fond si apel) se judeca in conformitate dispozitiile noului Cod de procedura civila cu privire la judecata in prima instanta, cu mentiunea ca termenul pentru depunerea intampinarii este de maxim 10 zile de la comunicare, raspunsul la intampinare nu este obligatoriu, iar judecatorul sindic fixeaza, prin rezolutie, in termen de maxim 3 zile de la data depunerii intampinarii, primul termen de judecata, care va fi de cel mult 30 de zile de la data rezolutiei.

Se inlocuieste termenul de continuare a procedurii cu un termen administrativ de control, care ii va permite judecatorului sindic sa gestioneze mai eficient dosarul de insolventa, nefiind necesara organizarea unor sedinte publice de judecata daca nu exista cereri in procedura contencioasa sau necontencioasa, dar facand posibila dispunerea de masuri in sarcina administratorului judiciar/lichidatorului judiciar;

– Se introduce posibilitatea judecatorului sindic de a debloca anumite situatii, atunci cand creditorii nu sunt activi in procedura: daca nu se poate lua o hotarare in adunarea sau in comitetul creditorilor, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate sesiza instanta in vederea pronuntarii unei hotarari;

– Se prevede expres obligatia judecatorului sindic de a se pronunta asupra viabilitatii planului de reorganizare, propus de debitor sau creditori si aprobat de adunarea creditorilor;

– Se propune eficientizarea activitatii comitetului creditorilor, intrunirile acestuia urmand a avea loc ori de cate ori este cazul (nu neaparat lunar, ca in legea actuala), iar votul se poate exprima prin orice mijloace care asigura transmiterea textului si confirmarea primirii acestuia, nemaifiind astfel obligatorie prezenta fizica.

– Se introduc prevederi exprese cu privire la tratamentul contractelor de leasing si a creantelor provenite din contracte de leasing.

– Pentru asigurarea protectiei creditorilor si transparentei procedurii, vanzarea activelor se va efectua potrivit unui regulament de vanzare, aprobat de creditori.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si https://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe https://www.coltuc.ro/intrebari

Noul Cod de procedura civila si recuperarile de creante

Odata cu intrarea in vigoare a noului Cod de Procedura Civila au loc modificari in special referitor la procedura contencioasa a recuperarii creantelor si faza de executare silita acestora
Abrogarea OG 5/2001 privind somatia de plata

Abrogarea OUG 119/2007 si introducerea acesteia in noul Cod de procedura civila – sub forma unei proceduri speciale care va incorpora si dispozitii din OG 5/2001.

Noutatea introdusa de noul Cod de procedura civila privind recuperarea creantelor de valoare redusa-procedura speciala

Procedura prealabila eliminata in noul Cod de procedura civila

Renumerotarea articolelor din noul Cod de procedura civila

Introducerea medierii ca si procedura prealabila

Recalificarea caii de atac care in noul Cod de procedura civila este apelul si nu recursul

Modificarea competentei instantelor in functie de valoarea obiectului cererii

 

 

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si https://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe https://www.coltuc.ro/intrebari

Cererea de partaj a creditorului unuia dintre coproprietari -model cerere

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni, înregistrată sub nr. 2273/227/29.08.2008, reclamantul S.V. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii T.C. şi T.M., să se constate că aceştia sunt proprietarii imobilului construcţie – casă (P+1) situat în intravilanul satului Arghira, comuna Preuteşti, judeţul Suceava, în cote egale, de ? p.i. şi teren aferent, de 250 mp, şi să se dispună sistarea stării de indiviziune a acestora.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este creditorul pârâtului T.C., în baza titlului executoriu – sentinţa penală nr. 285/17.07.2007 a Judecătoriei Fălticeni, irevocabilă, având o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 7.866 euro, în echivalentul în lei de la data plăţii, de 15.000 lei daune materiale şi 400 lei cheltuieli de judecată. De la data rămânerii definitive a sentinţei penale debitorul a procedat la înstrăinarea mai multor bunuri mobile şi imobile, în scopul evident de a deveni insolvabil.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 974 şi 728 al. 1 cod civil şi art. 111 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, pârâtul T.C. s-a opus acţiunii, arătând că nu deţine acte de proprietate asupra imobilelor indicate de reclamant.

Prin întâmpinare şi cerere reconvenţională, pârâtul T.M. a solicitat introducerea în cauză şi a numitelor T.V., soţia sa, şi T.E., fosta soţie a debitorului, întrucât imobilul construcţie ce se cere a fi partajat a fost edificat în timpul căsătoriilor de către cei doi fraţi împreună cu soţiile lor, având natura juridică de bun comun.

În motivarea cererii a arătat că prin contractul de întreţinere autentificat sub nr. 5276/17.10.1983 a dobândit de la bunicii săi, T.D. şi E., o casă de locuit cu anexe gospodăreşti, situată în intravilanul satului Arghira, comuna Preuteşti, cu teren aferent, de 250 mp. Ulterior, prin contractul de donaţie nr. 667/27.02.1998 i-a cedat fratelui său cota de ? p.i. din imobile.

În baza autorizaţiei nr. 29/29.06.2008 construcţiile au fost demolate şi s-a început edificarea imobilului actual, la care au fost folosite foarte puţine materiale provenite din cel vechi.

Întrucât în acea perioadă fratele său locuia la Fălticeni, avea doi copii mici şi nu dispunea de timp şi bani, el şi soţia sa au suportat cheltuielile ocazionate de construirea imobilului. A solicitat să se constate că la edificarea imobilului el şi soţia sa au avut o cotă parte devălmaşă de 80%, cota parte a debitorului şi a fostei sale soţii fiind de 20% şi să se dispună lichidarea stării de indiviziune conform acestor cote.

La 2 decembrie 2008 au fost introduse în cauză numitele T.V. şi T.E.

Pe calea cererii reconvenţionale, pârâta T.E. a solicitat sistarea stării de indiviziune asupra construcţiei, însă în cote părţi de 65% pentru ea şi fostul soţ, pârâtul T.C., şi de 35% pentru pârâţii T.M. şi V.

În motivarea cererii, pârâta a arătat că în toată perioada edificării imobilului ea şi fostul soţ au realizat venituri din salarii, au vândut o garsonieră din municipiul Suceava şi au investit bani în construcţie, în timp ce soţii T.M. şi V. au realizat venituri doar din activitatea AF T.M., unde asociat este şi T.C.

Aceleaşi solicitări au fost formulate şi de pârâtul TC pe calea cererii reconvenţionale. Totodată, pârâtul a solicitat ca partajarea construcţiei să se realizeze pe verticală, în natură, fără sulte.

Pârâţii TM şi V. s-au opus variantei de lotizare propuse, arătând că parterul clădirii este integral în posesia lor şi este amenajat ca bar autorizat, iar la etajul clădirii pârâtul TC are şi el amenajat un bar, cu acces separat, însă îl ţine mai mult închis. Prin urmare, se impune ca lotizarea imobilului să se realizeze conform posesiei, pe orizontală.

După administrarea probelor, Judecătoria Fălticeni prin sentinţa civilă nr. 465/22.02.2010 a admis în parte cererea principală şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul TM. Drept urmare, a constatat că pârâţii TC şi TM sunt coproprietari asupra suprafeţei de 250 mp teren situat în intravilanul satului Arghira, comuna Preuteşti, judeţul Suceava, identificată în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză DG, în cote egale, de ? p.i; a constatat că pârâţii TC şi TE, pe de o parte, şi pârâţii TM şi TV pe de altă parte, sunt coproprietari asupra clădirii P+1 edificată pe suprafaţa de teren menţionată, în cote egale, de ? p.i. de familie; a lichidat starea de indiviziune a părţilor, atribuindu-le loturi în natură astfel:

– pârâtului TC i s-a atribuit suprafaţa de 124,79 mp teren, identică cu lotul nr. 2 din varianta I de lotizare propusă de expertul topo (f.229 dosar), în valoare de 8698,01 lei, iar pârâtului TM, suprafaţa de 125,21 mp teren, identică cu lotul nr. 1 din aceeaşi variantă de lotizare, în valoare de 8727,30 lei;

– pârâţilor TC şi TE li s-a atribuit în devălmăşie lotul nr. 2 din varianta I de lotizare propusă de expertul în construcţii (fila 189 dosar), în valoare de 101.860 lei, iar pârâţilor TM şi TV lotul nr. 1 din aceeaşi variantă de lotizare, în valoare de 148.096 lei. Pentru egalizarea valorică a loturilor, pârâţii TM şi TV au fost obligaţi să plătească pârâţilor TC şi TE suma de 23.118 lei sultă, iar pârâtul TM a fost obligat să-i plătească pârâtului TC suma de 14,64 lei cu acelaşi titlu.

Totodată, au fost respinse cererile reconvenţionale formulate de pârâţi cu privire la stabilirea cotelor de contribuţie/familie la edificarea construcţiei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din probele admise în cauză – chitanţe, facturi fiscale, declaraţii de martori, rezultă că la edificarea construcţiei au fost folosite o parte din materialele rezultate din demolarea clădirii vechi, lemnul utilizat a fost obţinut din exploatarea unei parcele de teren pădure pe care ambii fraţi au moştenit-o de la bunicii lor, iar veniturile rezultate din activitatea asociaţiei familiale pe care cei doi fraţi au avut-o au fost, de asemenea, folosite pentru achiziţionarea materialelor de construcţie şi achitarea manoperei.

La rândul lor, soţiile celor doi fraţi au contribuit la edificarea imobilului. Astfel, pârâta TE realiza venituri de la SC „A” SA Suceava, pe care le-a investit în noua clădire, iar pârâta TV a asigurat masa muncitorilor.

Susţinerile pârâţilor TM şi TV privind aportul lor substanţial la cumpărarea BCA, cărămidă şi material lemnos nu au fost primite, întrucât aceştia nu au dovedit obţinerea unor venituri suplimentare, altele decât cele realizate de asociaţia familială, constituită împreună cu TC.

La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa a avut în vedere destinaţia dată clădirii şi posesia actuală, apreciind că varianta cea mai potrivită este cea de partajare a construcţiei pe orizontală.

Sentinţa a fost criticată în apel de reclamant şi de pârâţii TM şi TV.

Reclamantul a criticat soluţia de admitere a cererii reconvenţionale formulate de pârâtul TM, arătând că aceasta, ca, de altfel, toate celelalte cereri reconvenţionale formulate în cauză, este inadmisibilă întrucât vizează un partaj de bunuri specific proprietăţii comune devălmaşe. Pe de altă parte, cererea este şi lipsită de obiect, deoarece coproprietari ai imobilelor teren şi construcţii sunt cei doi fraţi, cu cote părţi egale.

De asemenea, reclamantul a criticat sentinţa sub aspectul variantei de lotizare alese, arătând că aceasta este echitabilă pentru toate părţile şi nu s-au avut în vedere interesele sale, de terţ creditor al unui copartajant. Astfel, acordarea unei diferenţe băneşti debitorului său face inutilă intervenţia sa pe calea acţiunii oblice, deoarece acesta va refuza să facă plata voluntar, cum a procedat şi până în prezent; etajul clădirii va fi foarte greu de valorificat la o eventuală licitaţie, cu atât mai mult cu cât pârâţii s-au exprimat că îi vor aduce modificări (cum ar fi la instalaţia electrică), pentru a-l face neatractiv.

Pârâţii TM şi TV au criticat soluţia dată cererii lor reconvenţionale, arătând că au făcut dovada contribuţiei mai mari la edificarea construcţiei şi că, în considerarea acestei contribuţii, doresc să li se atribuie în natură întreaga suprafaţă de teren aferentă, de 250 mp, având în vedere că vor fi proprietarii exclusivi ai parterului şi anexei.

Prin decizia civilă nr. 158/8.06.2010, Tribunalul Suceava a respins ca nefondate ambele apeluri.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză, stabilind că pârâţii apelanţi nu au dovedit o contribuţie mai mare la edificarea imobilului; că atribuirea parterului clădirii uneia dintre familii nu justifică atribuirea şi a terenului aferent în integralitate. Dimpotrivă, câtă vreme parcela de teren constituie proprietatea indiviză a celor doi fraţi, iar construcţia a fost partajată pe orizontală, se impune menţiunea stării de indiviziune pentru terenul de sub aceasta tocmai pentru asigurarea exploatării normale a imobilului.

Cu referire la motivele formulate de reclamant, instanţa de apel a apreciat că fără temei acesta a criticat cotele de contribuţie a părţilor la edificarea imobilului, deoarece judecătoria a stabilit cote egale, de ? p.i. pentru cei doi fraţi, aspect cu care reclamantul s-a şi arătat de acord. Varianta de lotizare aleasă de prima instanţă este optimă, iar argumentele reclamantului privind eventualele piedici la executare din partea familiei debitorului nu au fost dovedite.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul.

În dezvoltarea motivelor a arătat că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au interpretat greşit apărările sale privind admisibilitatea cererii reconvenţionale a pârâtului TM. Astfel, el a arătat că aceasta nu poate fi primită deoarece pârâtul este proprietar exclusiv al cotei de ? din terenul în litigiu (şi coproprietar, în cotă de ? p.i., cu fratele său, pârâtul TC), însă prin cererea reconvenţională a solicitat să se constate un drept de proprietate codevălmaş asupra construcţiei. Când va proceda la continuarea executării silite, debitorul va recurge la un alt motiv de tergiversare, prin deschiderea unei acţiuni, de partaj bunuri comune asupra cotei de ? din construcţie.

De asemenea, varianta de lotizare aleasă este inechitabilă pentru interesele tuturor părţilor. Acordarea unei diferenţe băneşti debitorului său face inutilă intervenţia sa pe calea acţiunii oblice, deoarece acesta va refuza să facă plata voluntar, iar pârâţii, după comunicarea hotărârii primei instanţe au afirmat că vor efectua lucrări de modificare a clădirii şi utilităţilor, astfel încât partea ce-i va reveni debitorului să devină neatractivă la o eventuală licitaţie.

A solicitat ca debitorului său să-i fie atribuit lotul nr. 2 din varianta nr. 4 din expertiza construcţii şi varianta 4 din expertiza topo.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 Cod procedură civilă.

Pârâţii TM şi TV s-au opus recursului.

Legal citaţi, pârâţii TC şi TE nu s-au prezentat în instanţă şi nici nu au formulat întâmpinări.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea reţine următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, se poate cere modificarea unei hotărâri dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.

În speţă, criticile formulate de reclamant, privind soluţia dată cererii reconvenţionale a pârâtului TM şi varianta de lotizare aleasă de instanţe, nu se încadrează în acest motiv de recurs. Prin cererea reconvenţională depusă la instanţa de fond (f. 25 dosar), pârâtul TM a solicitat să se constate că imobilul casă de locuit, din care i-a donat fratelui său, pârâtul TC, cota parte de ?, nu mai există în prezent şi, respectiv, că imobilul în litigiu este unul nou, construit de cei doi în timpul căsătoriilor, cu contribuţii diferite, sistarea stării de indiviziune urmând a se face potrivit acestor cote de contribuţie. Invocarea unor cote procentuale diferite de contribuţie la edificarea construcţiei nu atrage inadmisibilitatea cererii reconvenţionale. De altfel, poziţia reclamantului faţă de această cerere a fost argumentat pe larg în concluziile scrise depuse la prima instanţă (f.248-250), prin care a arătat că, într-adevăr, imobilul de partajat este unul nou, diferit de cel din contractul de donaţie autentificat sub nr. 667/1998, că a fost edificat în timpul căsătoriilor celor doi pârâţi şi că fiecare din cele două familii nu poate emite pretenţii decât cu privire la cota de ? din imobil.

Or, prima instanţă, admiţând în parte cererea reconvenţională, a reţinut că imobilul în litigiu constituie coproprietatea celor două familii, în cote părţi egale, de câte ? fiecare.

În cauză nu s-au propus şi administrat probe de natură a înlătura prezumţia de comunitate instituită de dispoziţiile art. 30 din Codul familiei, care operează pentru fiecare din cele două familii.

În ce priveşte critica referitoare la varianta de lotizare aleasă de prima instanţă, aceasta, deşi formulată succint, poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, vizând modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 741 Cod civil şi, respectiv art. 6739 Cod procedură civilă.

Astfel, reiterând susţinerile din apel, reclamantul a arătat că varianta de lotizare aleasă de instanţe este inechitabilă în raport de interesele sale, întrucât nu îi facilitează continuarea executării silite şi recuperarea creanţei de la debitorul pârât TC. Cum s-a dovedit până în prezent, acesta va refuza achitarea sumei reprezentând sulta de încasat, şi va demara un nou proces, de partaj bunuri comune cu fosta soţie, pârâta TE, astfel că intervenţia sa pe calea acţiunii oblice este inutilă. A indicat, ca şi la celelalte instanţe, varianta de lotizare pe care o apreciază echitabilă.

Curtea constată întemeiat acest motiv din următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 6739 Cod procedură civilă , la formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.

Aceste criterii au caracter exemplificativ, putând fi completate şi cu „altele asemenea”, de natură a asigura satisfacerea intereselor părţilor, echilibrul cantitativ şi calitativ al loturilor atribuite, evitarea unor noi litigii.

În speţă, împărţeala judiciară se efectuează la cererea creditorului unuia dintre coproprietari, pe calea acţiunii oblice, în scopul asigurării executării silite a acestuia.

Acest tip de acţiune constituie un mijloc de conservare a patrimoniului debitorului şi un mijloc preventiv de apărare împotriva pericolului de insolvabilitate a acestuia. Practic, prin acest demers judiciar se pregăteşte executarea, motiv pentru care este adesea catalogată drept act preliminar executării silite.

Prin urmare, la formarea şi atribuirea loturilor, instanţa investită cu o astfel de cerere este ţinută a avea în vedere, pe lângă criteriile arătate, şi interesul reclamantului-creditor, acela ca debitorului său să-i revină în proprietate exclusivă bunuri individualizate ce pot fi supuse executării silite, în vederea recuperării grabnice şi integrale a creanţei.

În cauză, deşi reclamantul a învederat instanţei de apel că varianta de lotizare aleasă de prima instanţă – alta decât cea indicată de el – este inechitabilă faţă de interesele sale şi face inutilă intervenţia sa pe calea acţiunii oblice, Tribunalul, prin decizia atacată, nu a răspuns acestui motiv, rezumându-se doar la a înlătura argumentele privind eventualele piedici la executare, ca nedovedite. Cercetarea acestui motiv implică analiza comparativă a variantelor de lotizare propuse de experţi, prin raportare la dispoziţiile art. 741 al. 2 Cod civil şi 6739 Cod procedură civilă, conform rigorilor impuse de dispoziţiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă şi la starea de fapt reţinută pe baza întregului probatoriu administrat.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si https://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe https://www.coltuc.ro/intrebari

Contractul de Vanzare Cumparare – Titlu Executoriu

Atunci cand vanzatorul transmite sau se obliga sa transmita dreptul de proprietate al unui bun imobil altei persoane, respectiv cumparatorului, in  schimbul unui pret, se realizeaza vanzarea consimtita in actul autentic denumit contract de vanzare cumparare.

              Contractul de vanzare cumparare este titlu executoriu si susceptibil de a fi  executat silit intr-o singura situatie.

     Cand vanzatorul vinde cumparatorului un bun imobil, dar cumparatorul nu achita integral la momentrul transferului dreptului de proprietate pretul acestuia, ci se obliga prin contractul de vanzare cumparare sa o faca la o data ulterioara. Prin urmare, vanzatorul isi va inscrie noul drept(incasarea diferentei de pret) in cartea funciara. Juridic vorbind, se vor face formalitatile de publicitate imobiliara potrivit carora vanzatorul va inscrie in cartea funciara a imobilului, privilegiul vanzatorului pentru diferenta de pret.

        In momentul in care cumparatorul nu-si va aduce la indeplinire obligatia la termenul consemnat prin contract, pentru realizarea creantei (incasarea diferentei de pret) vanzatorul are la dispozitie calea executarii silite, deoarece creanta devine exigibila, iar contractul de vanzare – cumparare devine titlu executoriu. Odata pus in executare, vanzatorul devine creditor, iar cumparatorul debitor obiectul executarii fiind recuperarea diferentei de pret datorate de catre debitor.

              Noul Cod Civil denumeste aceasta situatie ca fiind ipoteca legala, care odata inscrisa in cartea funciara va fi prioritara celorlalte sarcini inscrise. Creditorul privilegiat este preferat celorlalti posibili creditori, chiar daca drepturile acestora s-au nascut ori au fost inscrise mai inainte.

       Contractul de vanzare cumparare, ca titlu executoriu, pentru recuperarea diferentei de pret nu necesita investirea cu formula executorie. Este titlu executoriu de drept nefiind necesara indeplinirea altei proceduri prealabile.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si https://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe https://www.coltuc.ro/intrebari

 

Adjudecarea in contul creantei-executare silita

15 zile. Atat are la dispozitie debitorul pentru a-si achita datoriile in faza de executare silita, atunci cand pentru plata acestora a garantat cu un bun imobil.

Nerespectarea termenului amintit, conduce la demararea procedurilor de vanzare la licitatie publica a bunului imobil. La licitatie, creditorul urmaritor in favoarea caruia a fost instituita ipoteca imobiliara si care a demarat executarea silita a debitorului obligatiei, sau creditorii intervenienti, nu pot adjudeca bunul la o valoare mai minca de 75% din pretul de pornire a primei licitatii.

Pentru a lamuri intrebarea foarte des intalnita in practica (n.r. din pacate), “In calitatea mea de creditor sunt obligat sa depun cautiune?” Ei bine… NU !

Creditorul, fie el urmaritor sau intervenient, nu are obligatia de a depune garantia de participare la licitatie sau cum i se mai spune – cautiune.
Prin depunerea creantei in tot sau in parte in contul pretului, in limita valorii minime de 75% din pretul de pornire a primei licitatii, la cererea creditorului, executorul poate declara adjudecatar al bunului imobil scos la vanzare prin licitatie publica pe insusi creditorul obligatiei. Prin adjudecare, creanta va fi diminuata sau chiar stinsa cu valoarea pretului adjudecarii.

Exista situatii in care creditorul poate fi declarant adjudecatar in contul creantei, insa acesta nu dispune de creanta suficienta pentru acoperirea pretului. Pentru solutionarea unei astfel de situatii, creditorul adjudecatar depune creanta sa in contul pretului acoperind astfel doar o parte din el, iar diferenta de pret o va suporta din surse proprii.
Adjudecarea in contul creantei reprezinta pentru creditori o varianta alternativa de recuperare a creantelor.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

Vizitati si https://www.coltuc.ro

 

Puneti intrebari GRATUIT pe https://www.coltuc.ro/intrebari

 

Semnarea notei de lichidare

Avem o salariata care si-a depus demisia, dupa intocmirea documentelor necesare incheierii contractului individual de munca am trimis ulterior prin plic (intrucat refuza sa vina sa semneze nota de lichidare si restul documentelor) dar refuza si primirea plicului.

In ce fel ne poate afecta pe noi ca societate sau cum sa procedam?

Raspuns:
Art. 81 din Codul muncii , republicat, reglementeaza demisia, stabilind si trei temeiuri de drept diferite pentru incetarea CIM prin demisie, respectiv art. 81 alin. (1) – demisia cu efectuarea preavizului, art. 81 alin. (7) – demisia cu renuntarea din partea angajatorului (total sau partial) la termenul de preaviz si art. 81 alin. (8) – demisia fara preaviz cand angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin CIM.

Angajatorul, luand la cunostinta de demisia salariatului va emite decizia de incetare a CIM.

Desi legislatia actuala nu instituie o obligatie pentru toti angajatorii de a intocmi fise de lichidare, in practica note/fise de lichidare se emit de catre o mare parte din angajatori, inclusiv institutii de stat, ca documente eliberate la incetarea CIM a salariatului. Mai mult, unii angajatori au solicitat o astfel de fisa de lichidare la angajare.

In nota/fisa de lichidare se consemneaza in principal daca salariatul are sau nu datorii fata de societate la momentul incetarii contractului individual de munca. Insa, chiar in existenta unui debit trecut in nota de lichidare, recuperarea sumei se face tot pe cale judecatoreasca. In lipsa unei prevederi legale nu putem retine obligatia privind intocmirea unui asemenea document.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

https://www.coltuc.ro

Puneti intrebari juridice aici https://coltuc.ro/intrebari/ si obtineti raspunsuri gratuite aici https://coltuc.ro/intrebari/

 

Totusi, potrivit art. 34 alin. (5) din Codul muncii , la solicitarea salariatului angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, vechimea in munca, in meserie si in specialitate. Iar nerespectarea de catre angajator a acestei obligatii constituie contraventie si se santioneaza cu amenda de la 300 lei la 1.000 lei. Totodata, art. 40 alin. (2) lit. h) prevede ca angajatorului ii revine obligatia sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului.
Astfel, in lipsa altor prevederi retinem ca aceste documente se intocmesc de catre angajator nefiind necesar acordul salariatului.
Avand in vedere ca sanctiunea mai sus mentionata se poate aplica numai in situatia in care angajatorul nu da curs solicitarii salariatului de a elibera un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, vechimea in munca, in meserie si in specialitate, in speta nefiind vorba despre o astfel situatie si in lipsa altor prevederi apreciem ca angajatorul nu poate fi sanctionat pentru necomunicarea acestor documente.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

https://www.coltuc.ro

Puneti intrebari juridice aici https://coltuc.ro/intrebari/ si obtineti raspunsuri gratuite aici https://coltuc.ro/intrebari/

 

Clauza de formare profesionala

otrivit prevederilor art. 39 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, angajatul are dreptul de acces la formare profesională.

Obiective principale ale formării profesionale a salariaţilor sunt următoarele (art. 192):

* adaptarea salariatului la cerinţele postului sau ale locului de muncă;

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

https://www.coltuc.ro

Puneti intrebari juridice aici https://coltuc.ro/intrebari/ si obtineti raspunsuri gratuite aici https://coltuc.ro/intrebari/

 

* obţinerea unei calificări profesionale;

* actualizarea cunoştinţelor şi deprinderilor specifice postului şi locului de muncă şi perfecţionarea pregătirii profesionale pentru ocupaţia de bază;

* reconversia profesională determinată de restructurări socioeconomice;

* dobândirea unor cunoştinţe avansate, a unor metode şi procedee moderne, necesare pentru realizarea activităţilor profesionale;

* prevenirea riscului şomajului;

* promovarea în muncă şi dezvoltarea carierei profesionale.

Modalităţi de realizare a formării profesionale (art. 193)

* participarea la cursuri organizate de către angajator sau de către furnizorii de servicii de formare profesională din ţară ori din străinătate;

* stagii de adaptare profesională la cerinţele postului şi ale locului de muncă;

* stagii de practică şi specializare în ţară şi în străinătate;

* ucenicie organizată la locul de muncă;

* formare individualizată;

* alte forme de pregătire convenite între angajator şi salariat.

Angajatorii au obligaţia de a asigura participarea la programe de formare profesională pentru toţi salariaţii, după cum urmează (art. 194):

* cel puţin o dată la 2 ani, dacă au cel puţin 21 de salariaţi;

* cel puţin o dată la 3 ani, dacă au sub 21 de salariaţi.

Angajatorul persoană juridică care are mai mult de 20 de salariaţi elaborează anual şi aplică planuri de formare profesională, cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor care devin anexă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate. (art. 195)

Salariaţii au dreptul să fie informaţi cu privire la conţinutul planului de formare profesională.

Participarea la formarea profesională poate avea loc la iniţiativa angajatorului sau la iniţiativa salariatului.

Formarea profesională la iniţiativa angajatorului

Modalitatea concretă de formare profesională, drepturile şi obligaţiile părţilor, durata formării profesionale, precum şi orice alte aspecte legate de formarea profesională, inclusiv obligaţiile contractuale ale salariatului în raport cu angajatorul care a suportat cheltuielile ocazionate de formarea profesională, se stabilesc prin acordul părţilor şi fac obiectul unor acte adiţionale la contractele individuale de muncă. (art. 196)

Salariaţii care au beneficiat de un curs sau un stagiu de formare profesională iniţiată de angajator, nu pot avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă pentru perioada stabilită prin act adiţional. (art. 198)

Prin act adiţional se stabilesc:

* durata obligaţiei salariatului de a presta muncă în favoarea angajatorului;

* orice alte aspecte în legătură cu obligaţiile salariatului, ulterioare formării profesionale.

Salariaţii care au încheiat un act adiţional la contractul individual de muncă cu privire la formarea profesională pot primi în afara salariului corespunzător locului de muncă şi alte avantaje în natură pentru formarea profesională. (art. 200)

După cum se observă, condiţiile şi formele prevăzute de lege în care poate fi obligat un angajat să păstreze raportul de muncă cu angajatorul sunt legate exclusiv de finanţarea prealabilă a unui serviciu de formare profesională, astfel încât interesul angajatorului de a menţine raportul de muncă cu salariatul să fie unul justificat.

Nerespectarea de către salariat a clauzelor convenite prin act adiţional, determină obligarea acestuia la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, proporţional cu perioada nelucrată din perioada stabilită conform actului adiţional la contractul individual de muncă. Această obligaţie revine şi salariaţilor care au fost concediaţi pentru motive disciplinare în perioada stabilită prin actul adiţional, sau al căror contract individual de muncă a încetat ca urmare a arestării preventive pentru o perioadă mai mare de 60 de zile, a condamnării printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o infracţiune în legătură cu munca lor, precum şi în cazul în care instanţa penală a pronunţat interdicţia de exercitare a profesiei, temporar sau definitiv.

Recuperarea cheltuielilor cu formarea profesională efectuate de angajator, dacă salariatul nu respectă obligaţia asumată de a rămâne în unitate o perioadă determinată de timp se va putea face fie pe cale amiabilă, sau pe cale judecătorească, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată a salariatului, cu respectarea procedurii speciale în cazul litigiilor de muncă.

În cazul în care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesională este iniţiată de angajator, toate cheltuielile ocazionate de această participare sunt suportate de către acesta şi, pe toată durata formării profesionale, salariatul va beneficia de (art. 197) :

* toate drepturile salariale deţinute ;

* vechime la acel loc de muncă ;

* stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat.

Formarea profesională la iniţiativa angajatului

În cazul în care salariatul este cel care are iniţiativa participării la o formă de pregătire profesională cu scoatere din activitate, angajatorul va analiza solicitarea salariatului împreună cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor şi va decide în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării cu privire la: (art. 199)

* cererea formulată de salariat ;

* condiţiile în care va permite salariatului participarea la forma de pregătire profesională;

* suportarea în totalitate sau în parte costului ocazionat de aceasta.

Atenţie! Prin modificările aduse Legii nr. 53/2003-Codul muncii, prin Legea nr. 40/2011, nu mai există controversata condiţie a duratei cursurilor de formare profesionala de cel putin 61 de zile, care dădea dreptul unui angajator să obţină contravaloarea cheltuielilor ocazionate (suportate de el), dacă salariatul avea iniţiativa încetării contractului individual de muncă o perioadă de cel puţin 3 ani de la data absolvirii lor, în baza unui act adiţional.

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

https://www.coltuc.ro

Puneti intrebari juridice aici https://coltuc.ro/intrebari/ si obtineti raspunsuri gratuite aici https://coltuc.ro/intrebari/

 

Procedura ordonantei de plata – Determinarea dobanzii Art. 1.017

(1) Daca partile nu au stabilit nivelul dobanzii pentru plata cu intarziere, se va aplica rata dobanzii de referinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei. Rata de referinta in vigoare in prima zi calendaristica a semestrului se aplica pe intregul semestru.


(2) Creanta produce dobanzi dupa cum urmeaza:
1. in cazul contractelor incheiate intre profesionisti, de la data la care obligatia a devenit exigibila;
2. in cazul contractelor incheiate intre profesionisti si o autoritate contractanta, fara a fi necesara punerea in intarziere a debitorului:
a) daca in contract a fost fixat un termen de plata, din ziua urmatoare acestui termen;
b) daca termenul de plata nu este fixat in contract:
(i) dupa 30 de zile de la data primirii de catre debitor a facturii sau a oricarei alte asemenea solicitari de plata;
(ii) daca data primirii facturii sau a unei solicitari echivalente de plata este incerta, dupa 30 de zile de la receptia marfurilor sau prestarea serviciilor;
(iii) daca solicitarea de plata a fost comunicata inainte de a primi marfurile sau serviciile, la expirarea unui termen de 30 de zile de la primirea marfurilor sau prestarea serviciilor;
(iv) daca legea sau contractul stabileste o procedura de acceptare ori de verificare, permitand certificarea conformitatii marfurilor sau serviciilor, iar debitorul a primit factura ori solicitarea de plata la data verificarii sau anterior acestei date, la expirarea unui termen de 30 de zile de la aceasta data;
3. in celelalte cazuri, de la data la care debitorul a fost pus sau este de drept in intarziere, potrivit legii.
(3) Creditorul poate sa pretinda daune-interese suplimentare pentru toate cheltuielile facute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutarii la timp a obligatiilor de catre debitor.
(4) Este lovita de nulitate absoluta conventia sau clauza prin care se fixeaza o obligatie de punere in intarziere pentru a opera curgerea dobanzilor in cazurile prevazute la alin. (2) pct. 1 si 2 sau un termen de la care creanta produce dobanzi, mai mare decat cel prevazut la alin. (2).

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

https://www.coltuc.ro

 

Liberarea Conditionata in Noul Cod Panal

Art. 99 Conditiile liberarii conditionate in cazul detentiunii pe viata
(1) Liberarea conditionata in cazul detentiunii pe viata poate fi dispusa daca:
a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detentiune;

b) cel condamnat a avut o buna conduita pe toata durata executarii pedepsei;
c) cel condamnat a indeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotararea de condamnare, afara de cazul cand dovedeste ca nu a avut nici o posibilitate sa le indeplineasca;
d) instanta are convingerea ca persoana condamnata s-a indreptat si se poate reintegra in societate .
(2) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberarii conditionate si atentionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune, daca va mai comite infractiuni sau nu va respecta masurile de supraveghere, ori daca nu va executa obligatiile ce ii revin pe durata termenului de supraveghere .
(3) De la data liberarii conditionate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de 10 ani.

Art. 100 Conditiile liberarii conditionate in cazul pedepsei inchisorii
(1) Liberarea conditionata in cazul inchisorii poate fi dispusa daca:
a) cel condamnat a executat cel putin doua treimi din durata pedepsei, in cazul inchisorii care nu depaseste 10 ani, sau cel putin trei patrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se afla in executarea pedepsei in regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a indeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotararea de condamnare, afara de cazul cand dovedeste ca nu a avut nici o posibilitate sa le indeplineasca;
d) instanta are convingerea ca persoana condamnata s-a indreptat si se poate reintegra in societate .
(2) In cazul condamnatului care a implinit varsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea conditionata, dupa executarea efectiva a jumatate din durata pedepsei, in cazul inchisorii ce nu depaseste 10 ani, sau a cel putin doua treimi din durata pedepsei, in cazul inchisorii mai mari de 10 ani, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in alin.(1) lit.b) – d).
(3) In calculul fractiunilor de pedeapsa prevazute in alin.(1) se tine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate. In acest caz, liberarea conditionata nu poate fi dispusa inainte de executarea efectiva a cel putin jumatate din durata pedepsei inchisorii, cand aceasta nu depaseste 10 ani, si a cel putin doua treimi, cand pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(4) In calculul fractiunilor de pedeapsa prevazute in alin.(2) se tine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate. In acest caz, liberarea conditionata nu poate fi dispusa inainte de executarea efectiva a cel putin o treime din durata pedepsei inchisorii, cand aceasta nu depaseste 10 ani, si a cel putin jumatate, cand pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberarii conditionate si atentionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune, daca va mai comite infractiuni sau nu va respecta masurile de supraveghere, ori nu va executa obligatiile ce ii revin pe durata termenului de supraveghere .
(6) Intervalul cuprins intre data liberarii conditionate si data implinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat.

Art. 101 Masurile de supraveghere si obligatiile
(1) Daca restul de pedeapsa ramas neexecutat la data liberarii este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
c) sa anunte, in prealabil, orice schimbare a locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
(2) In cazul prevazut la alin.(1), instanta poate impune condamnatului sa execute una sau mai multe din urmatoarele obligatii:
a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;
b) sa frecventeze un program de consiliere derulat sau monitorizat de serviciul de probatiune;
c) sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate;
d) sa nu paraseasca teritoriul Romaniei;
e) sa nu se afle in anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
f) sa nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participantii la savarsirea infractiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori sa nu se apropie de acestea;
g) sa nu conduca anumite vehicule stabilite de instanta;
h) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nicio categorie de arme.
(3) Obligatiile prevazute in alin.(2) lit.d) – h) pot fi impuse in masura in care nu au fost aplicate in continutul pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi .
(4) Masurile de supraveghere si obligatiile prevazute in alin.(2) lit.a) – c) se executa din momentul acordarii liberarii, pe o perioada egala cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligatiile prevazute in alin.(2) lit.d) – h) se executa pe toata durata termenului de supraveghere .
(5) Pentru stabilirea continutului obligatiilor prevazute in alin.(2) lit.a) – c) instanta va consulta serviciul de probatiune, care este obligat sa formuleze recomandari in acest sens.

Art. 102 Supravegherea condamnatului
(1) Pe durata supravegherii datele prevazute in art. 101 alin.(1) lit.c) – e) se comunica serviciului de probatiune.
(2) Supravegherea executarii obligatiilor prevazute in art. 101 alin.(2) lit.a) – c) se face de serviciul de probatiune. Verificarea modului de indeplinire a obligatiei prevazute in art. 101 alin.(2) lit.d) – h) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probatiune cu privire la orice incalcare a acesteia.
(3) Supravegherea obligatiei prevazuta in art. 101 alin.(2) lit.f) poate fi realizata si printr-un sistem electronic de supraveghere, in conditiile prevazute de legea speciala.
(4) Pe durata supravegherii, serviciul de probatiune are obligatia sa sesizeze instanta daca:
a) au intervenit motive care justifica fie modificarea obligatiilor impuse de instanta, fie incetarea executarii unora dintre acestea;
b) persoana supravegheata nu respecta masurile de supraveghere sau nu executa, in conditiile stabilite, obligatiile ce ii revin.

Art. 103 Modificarea sau incetarea obligatiilor
(1) Daca pe durata supravegherii au intervenit motive care justifica, fie impunerea unor noi obligatii, fie sporirea sau diminuarea conditiilor de executare a celor existente, instanta dispune modificarea obligatiilor in mod corespunzator, pentru a asigura condamnatului sanse mai mari de reintegrare sociala.
(2) Instanta dispune incetarea executarii unora din obligatiile pe care le-a impus, cand apreciaza ca mentinerea acestora nu mai este necesara.

Art. 104 Revocarea liberarii conditionate
(1) Daca pe durata supravegherii persoana condamnata, cu rea-credinta, nu respecta masurile de supraveghere sau nu executa obligatiile impuse, instanta revoca liberarea si dispune executarea restului de pedeapsa.
(2) Daca dupa acordarea liberarii cel condamnat a savarsit o noua infractiune, care a fost descoperita in termenul de supraveghere si pentru care s-a pronuntat o condamnare la pedeapsa inchisorii, chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca liberarea si dispune executarea restului de pedeapsa. Pedeapsa pentru noua infractiune se stabileste si se executa, dupa caz, potrivit dispozitiilor de la recidiva sau pluralitate intermediara.
(3) Dispozitiile alin.(1) si (2) se aplica in mod corespunzator si in cazul liberarii conditionate din executarea pedepsei detentiunii pe viata.

Art. 105 Anularea liberarii conditionate
(1) Daca, pe parcursul termenului, de supraveghere se descopera ca persoana condamnata mai savarsise o infractiune pana la acordarea liberarii, pentru care i s-a aplicat pedeapsa inchisorii chiar dupa expirarea acestui termen, liberarea se anuleaza, aplicandu-se, dupa caz, dispozitiile privitoare la concursul de infractiuni, recidiva sau pluralitate intermediara.
(2) In cazul in care, in raport de pedeapsa rezultata, sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 99 sau 100 instanta poate acorda liberarea conditionata. Daca s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculeaza de la data acordarii primei liberari.
(3) Cand, dupa anulare, instanta dispune executarea pedepsei rezultate, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitarii unor drepturi neexecutata la data anularii suspendarii se va executa dupa executarea pedepsei inchisorii.

Art. 106 Efectele liberarii conditionate
Daca pana la expirarea termenului de supraveghere condamnatul nu a savarsit din nou o infractiune, nu s-a dispus revocarea liberarii conditionate si nu s-a descoperit o cauza de anulare, pedeapsa se considera executata.

In privinta conditiilor de acordare, nu s-au mentinut dispozitiile care creau regimuri diferentiate de acordare a liberarii intre condamnatii femei si barbati ori intre condamnatii pentru infractiuni comise cu intentie sau din culpa. In primul caz, ratiunea modificarii urmareste reglementarea unui regim unic in care criteriul relevant sa-l reprezinte durata pedepsei executate. In al doilea caz, forma de vinovatie cu care s-a savarsit infractiunea nu mai poate constitui un temei pentru fundamentarea unor regimuri diferentiate de acordare a liberarii conditionate deoarece forma de vinovatie, a fost valorificata in operatiunea de individualizare a pedepsei, care se reflecta in natura, durata si modul de executare a pedepsei asa cum au fost aplicate prin hotararea de condamnare .

Orientarea europeana in aceasta materie dar si a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, pe deplin justificata, este de a reglementa acordarea liberarii conditionate tinand cont exclusiv de conduita condamnatului pe durata executarii pedepsei, pentru ca numai in acest fel poate fi influentata si modelata mai eficient conduita condamnatului care dobandeste astfel o motivare in plus cunoscand ca o buna conduita il aduce mai aproape punerea in libertate. Acordarea liberarii tinand seama de stari de fapt anterioare inceperii executarii, precum natura sau gravitatea infractiunii comise, forma de vinovatie, conduita pe parcursul procesului, constituie o cauza de descurajare a condamnatului in procesul de reintegrare deoarece acesta realizeaza ca liberarea nu depinde de conduita sa pe durata executarii, ci de faptele sale anterioare, pe care oricum nu le mai poate influenta in nici un fel.

In acelasi timp, prin modul de reglementare a conditiilor de acordare se evidentiaza mai clar rolul si ratiunile liberarii conditionate. Practica judiciara din ultimul deceniu a transformat liberarea conditionata, este adevarat si din cauza majorarii drastice a limitelor de pedeapsa, intr-un drept al condamnatului de a fi liberat dupa executarea fractiei de pedeapsa prevazuta de lege . De asemenea, s-a observat ca in ceea ce priveste conditia existentei dovezilor temeinice de indreptare, aceasta a fost socotita ca fiind indeplinita atata timp cat condamnatul nu a fost sanctionat disciplinar pentru abateri comise in perioada incarcerarii.

Liberarea conditionata nu reprezinta un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa pana la termen ci un instrument juridic prin care instanta de judecata constata ca nu mai este necesara continuarea executarii pedepsei in regim de detentie pana la implinirea integrala a duratei stabilite cu ocazia condamnarii intrucat condamnatul, prin conduita avuta pe toata durata executarii, dovedeste ca a facut progrese evidente in vederea reintegrarii sociale si convinge astfel instanta ca nu va mai comite infractiuni iar liberarea sa anticipata nu prezinta nici un pericol pentru colectivitate. Pornind de la aceste considerente proiectul reglementeaza urmatoarele conditii in raport cu care este evaluata conduita condamnatului pentru acordarea liberarii conditionate:
a) a avut o buna conduita pe toata durata executarii pedepsei, a dovedit interes constant in cadrul programelor de recuperare si a facut progrese evidente in vederea reintegrarii sociale;
b) cel condamnat se afla in executarea pedepsei in regim semideschis sau deschis;
c) a indeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotararea de condamnare, afara de cazul cand dovedeste ca nu a avut nici o posibilitate sa le indeplineasca;
d) instanta are convingerea ca acesta s-a indreptat si ca nu va mai savarsi alte infractiuni .

Referitor la procesul de recuperare dupa liberare, pe parcursul termenului de supraveghere condamnatului ii revine nu numai obligatia generala negativa de a nu mai comite alte infractiuni, verificarea respectarii acestei obligatii fiind supusa unui regim de supraveghere, dar si o serie de obligatii prin care se urmareste reacomodarea acestuia cu viata in colectivitate pentru inlesnirea reintegrarii sale sociale.

In acest sens, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul este obligat sa respecte anumite masuri de supraveghere (sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta; sa primeasca vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; sa anunte, in prealabil, orice schimbare a locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, precum si intoarcerea etc.) ori poate fi obligat sa indeplineasca anumite activitati utile procesului de reintegrare (sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala; sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala organizate sau coordonate de serviciul de probatiune, sa nu se afle in anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta etc.)

In legatura cu obligatiile ce pot fi impuse condamnatului pe durata liberarii conditionate se observa ca acestea sunt similare sub aspectul continutului cu pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii unor drepturi, care de asemenea se executa pe durata liberarii, insa acestea nu se vor suprapune deoarece legea interzice impunea unor obligatii ce au acelasi continut cu o interdictie aplicata deja cu titlu de pedeapsa accesorie. Numai in masura in care anumite interdictii nu au fost stabilite cu titlu de pedeapsa accesorie iar la data liberarii instanta apreciaza ca utila aplicarea unora dintre acestea, o poate face numai in masura in care aceste interdictii sunt prevazute in cadrul obligatiilor ce pot fi impuse condamnatului liberat si numai cu acest titlu .
Noua reglementare a institutiei liberarii conditionate, prin care condamnatul este supus pe durata termenului de supraveghere unui proces de supraveghere si reacomodare cu viata in colectivitate, a fost inspirata de dispozitiile similare din legislatia penala germana (§ 57-§ 58), spaniola (art. 90) si portugheza (art. 61- art. 63).

Amanarea aplicarii pedepsei in Noul Cod Penal

Art. 83 Conditiile amanarii aplicarii pedepsei
(1) Instanta poate dispune amanarea aplicarii pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, daca sunt intrunite urmatoarele conditii:
a) pedeapsa stabilita, inclusiv in cazul concursului de infractiuni, este amenda sau inchisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa inchisorii, cu exceptia cazurilor prevazute in art. 41 lit. a) si b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a implinit termenul de reabilitare;
c) infractorul si-a manifestat acordul de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii;
d) in raport de persoana infractorului, de conduita avuta anterior savarsirii infractiunii, de eforturile depuse de acesta pentru inlaturarea sau diminuarea consecintelor infractiunii, precum si de posibilitatile sale de indreptare, instanta apreciaza ca aplicarea imediata a unei pedepse nu este necesara, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioada determinata.
(2) Nu se poate dispune amanarea aplicarii pedepsei daca infractorul s-a sustras de la urmarire penala ori judecata sau a incercat zadarnicirea aflarii adevarului ori a identificarii si tragerii la raspundere penala a autorului sau a participantilor.
(3) Amanarea aplicarii pedepsei inchisorii atrage si amanarea aplicarii amenzii care insoteste pedeapsa inchisorii in conditiile art. 62.
(4) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat amanarea aplicarii pedepsei si atentionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare si a consecintelor la care se expune daca va mai comite infractiuni sau nu va respecta masurile de supraveghere, ori nu va executa obligatiile ce ii revin pe durata termenului de supraveghere .

Art. 84 Termenul de supraveghere
(1) Termenul de supraveghere este de 2 ani si se calculeaza de la data ramanerii definitive a hotararii prin care s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei.
(2) Pe durata termenului de supraveghere, persoana fata de care s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei trebuie sa respecte masurile de supraveghere si sa execute obligatiile ce ii revin, in conditiile stabilite de instanta.

Art. 85 Masurile de supraveghere si obligatiile
(1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana fata de care s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:
a) sa se prezinte la serviciul de probatiune, la datele fixate de acesta;
b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;
c) sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, precum si intoarcerea;
d) sa comunice schimbarea locului de munca;
e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.
(2) Instanta poate impune persoanei fata de care s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei, sa execute una sau mai multe din urmatoarele obligatii:
a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;
b) sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii, pe o perioada cuprinsa intre 30 si 60 de zile, in conditiile stabilite de instanta, afara de cazul in care, din cauza starii de sanatate, persoana nu poate presta aceasta munca . Numarul zilnic de ore se stabileste prin legea de executare a pedepselor;
c) sa frecventeze un program de consiliere derulat sau monitorizat de serviciul de probatiune;
d) sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate;
e) sa se supuna masurilor de control, tratament sau ingrijire medicala;
f) sa nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta, ori sa nu se apropie de acestea;
g) sa nu se afle in anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale ori la alte adunari publice, stabilite de instanta;
h) sa nu conduca anumite vehicule stabilite de instanta;
i) sa nu detina, sa nu foloseasca si sa nu poarte nici o categorie de arme
j) sa nu paraseasca teritoriul Romaniei fara acordul serviciului de probatiune.
(3) Pentru stabilirea continutului obligatiilor prevazute in alin.(2) lit. a) – e) instanta va consulta serviciul de probatiune, care este obligat sa formuleze recomandari in acest sens.
(4) Persoana supravegheata trebuie sa indeplineasca integral obligatiile civile stabilite prin hotarare, cel mai tarziu cu trei luni inainte de expirarea termenului de supraveghere .

Art. 86 Supravegherea
(1) Pe durata termenului de supraveghere datele prevazute in art. 85 alin.(1) lit.c), d) si e) se comunica serviciului de probatiune.
(2) Supravegherea executarii obligatiilor prevazute in art. 85 alin.(2) lit.a) – f) si alin.(4) se face de serviciul de probatiune. Verificarea modului de indeplinire a obligatiilor prevazute in art. 85 alin.(2) lit. g) – j) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probatiune cu privire la orice incalcare a acestora.
(3) Serviciul de probatiune va lua masurile necesare pentru a asigura executarea obligatiilor prevazute in art. 85 alin.(2) lit. a) – e) intr-un termen cat mai scurt de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare .
(4) Pe durata termenului de supraveghere serviciul de probatiune are obligatia sa sesizeze instanta daca:
a) au intervenit motive care justifica fie modificarea obligatiilor impuse de instanta, fie incetarea executarii unora dintre acestea;
b) persoana supravegheata nu respecta masurile de supraveghere sau nu executa, in conditiile stabilite, obligatiile ce ii revin;
c) persoana supravegheata nu a indeplinit obligatiile civile stabilite prin hotarare, cel mai tarziu cu trei luni inainte de expirarea termenului de supraveghere .

Art. 87 Modificarea sau incetarea obligatiilor
(1) Daca pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifica fie impunerea unor noi obligatii, fie sporirea sau diminuarea conditiilor de executare a celor existente, instanta dispune modificarea obligatiilor in mod corespunzator, pentru a asigura persoanei supravegheate sanse sporite de indreptare.
(2) Instanta dispune incetarea executarii unora din obligatiile pe care le-a impus, atunci cand apreciaza ca mentinerea acestora nu mai este necesara.

Art. 88 Revocarea amanarii aplicarii pedepsei
(1) Daca pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheata, cu rea-credinta, nu respecta masurile de supraveghere sau nu executa obligatiile impuse, instanta revoca amanarea si dispune aplicarea si executarea pedepsei.
(2) In cazul cand, pana la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheata nu indeplineste integral obligatiile civile stabilite prin hotarare, instanta revoca amanarea si dispune aplicarea si executarea pedepsei, afara de cazul cand persoana dovedeste ca nu a avut nici o posibilitate sa le indeplineasca.
(3) Daca dupa amanarea aplicarii pedepsei persoana supravegheata a savarsit o noua infractiune, descoperita in termenul de supraveghere, pentru care s-a pronuntat o condamnare chiar dupa expirarea acestui termen, instanta revoca amanarea si dispune aplicarea si executarea pedepsei. Pedeapsa aplicata ca urmare a revocarii amanarii si pedeapsa pentru noua infractiune se calculeaza conform dispozitiilor privitoare la concursul de infractiuni .

Art. 89 Anularea amanarii aplicarii pedepsei
(1) Daca pe parcursul termenului de supraveghere se descopera ca persoana supravegheata mai savarsise o infractiune pana la ramanerea definitiva a hotararii prin care s-a dispus amanarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa inchisorii chiar dupa expirarea acestui termen, amanarea se anuleaza, aplicandu-se, dupa caz, dispozitiile privitoare la concursul de infractiuni, recidiva sau pluralitate intermediara.
(2) In caz de concurs de infractiuni, instanta poate dispune amanarea aplicarii pedepsei rezultate daca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 83. Daca se dispune amanarea aplicarii pedepsei, termenul de supraveghere se calculeaza de la data ramanerii definitive a hotararii prin care s-a pronuntat anterior amanarea aplicarii pedepsei.

Art. 90 Efectele amanarii aplicarii pedepsei
(1) Persoanei fata de care s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei nu i se mai aplica pedeapsa si nu este supusa nici unei decaderi, interdictii sau incapacitati ce ar putea decurge din infractiunea savarsita, daca nu a savarsit din nou o infractiune pana la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amanarii si nu s-a descoperit o cauza de anulare.
(2) Amanarea aplicarii pedepsei nu produce efecte asupra executarii masurilor de siguranta si a obligatiilor civile prevazute in hotarare .

––––-

Amanarea aplicarii pedepsei consta in stabilirea unei pedepse pentru o persoana gasita vinovata de savarsirea unei infractiuni si amanarea temporara a aplicarii acesteia, atunci cand pedeapsa concret stabilita este amenda sau inchisoarea de cel mult 2 ani iar instanta apreciaza, tinand seama de persoana infractorului si de conduita avuta de acesta anterior si ulterior comiterii infractiunii, ca in raport cu situatia personala a inculpatului, aplicarea imediata a unei pedepse nu este necesara, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioada fixa de 2 ani.

Pe parcursul acestui termen de supraveghere persoana fata de care s-a dispus amanarea aplicarii pedepsei este supusa unui proces de supraveghere, cu un continut flexibil si variat, care sa permita atat verificarea conduitei persoanei (putand fi obligata sa nu se deplaseze in anumite locuri, la anumite manifestari sportive ori culturale, sau la alte adunari publice, stabilite de instanta, sa nu comunice cu victima sau cu membrii familiei acesteia, cu persoanele cu care a comis infractiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanta, sau sa nu se apropie de acestea etc.) cat si sprijinirea acesteia pentru a constientiza riscurile la care se expune prin comiterea de infractiuni ori de a-i inlesni integrarea sociala (putand fi obligat sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala, sa presteze o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada cuprinsa intre 30 si 60 de zile in conditiile stabilite de instanta, sa frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare sociala, sa se supuna masurilor de control, tratament sau ingrijire medicala etc.)

Sistemul de obligatii pe durata termenului de supraveghere este de asemenea unul flexibil, permitand instantei de judecata sa-l adapteze in raport de conduita persoanei supravegheate fie prin impunerea unor noi obligatii, fie prin sporirea sau diminuarea conditiilor de executare a celor existente, ori chiar prin incetarea executarii unora din obligatiile pe care le-a impus initial, pentru a asigura persoanei supravegheate sanse sporite de indreptare.

Pentru a avea mai multe sanse de reusita in procesul de recuperare a persoanei aflata in termenul de supraveghere s-a acordat o atentie sporita rolului consilierilor de probatiune, persoane specializate tocmai in acest gen de activitati, pentru a contribui intr-un mod calificat la procesul de reintegrare sociala. In acest sens, pe durata termenului de supraveghere serviciul de probatiune are obligatia sa sesizeze instanta daca:
a) au intervenit motive care justifica fie modificarea obligatiilor impuse de instanta, fie incetarea executarii unora dintre acestea;
b) persoana supravegheata nu respecta masurile de supraveghere sau nu executa, in conditiile stabilite, obligatiile care ii revin;
c) persoana supravegheata nu a indeplinit obligatiile civile stabilite prin hotarare, cel mai tarziu cu trei luni inainte de expirarea termenului de supraveghere .

Sub aspectul efectelor, la implinirea termenului de supraveghere persoanei fata de care s-a dispus amanarea nu i se mai aplica pedeapsa si pe cale de consecinta nu este supusa nici unei decaderi, interdictii sau incapacitati ce ar putea decurge din infractiunea savarsita daca aceasta a avut o conduita care sa justifice optiunea instantei de a nu-i aplica o pedeapsa.

Pentru a spori eficienta mijloacelor de protectie a intereselor victimei, producerea efectelor este conditionata, printre altele, de indeplinirea integrala a obligatiilor stabilite prin hotarare, in ipoteza neexecutarii acestora fiind obligatorie revocarea amanarii si dispunerea executarii pedepsei, afara de cazul cand infractorul dovedeste ca nu a avut nici o posibilitate sa le indeplineasca.

Amanarea aplicarii pedepsei se regaseste intr-o reglementare similara in dreptul german (§ 59 si urm. C. pen.), si intr-o reglementare partial diferita in dreptul francez (art. 132-60 C. pen.).

A inceput „revolutia” executarilor silite de catre banci

Cand aproape 90% din populatia activa a Romaniei se afla in concediu bancile au inceput executarile silite impotriva datornicilor.

BCR, BRD, Banca Transilvania, Raiffeisen ,CEC,UniCredit au inceput executarea silita a peste 4000 de imobile doar in Bucuresti.

Sa fie intamplare?Noi zicem ca nu!

De ce spunem aceasta?

Vara avocatii sunt mai putini la lucru si clientii bancilor sunt plecati in concedii.Mai mult incuviintarea executarii silite se judeca chiar daca este vacanta judecatoreasca.

Se mizeaza pe faptul ca nu se pot apara cei executati silit.

Băncile şi-au pierdut răbdarea cu clienţii rău-platnici şi au accelerat recuperarea banilor în ultimele luni după ce rata creditelor neperformante a ajuns la o cincime din portofoli­ile totale. Băncile mari şi-au creat propriile portaluri specializate, în care postează  anunţurile, precum şi informaţii cu privire la preţ, modalitatea de participare la licitaţie şi localizarea pe hartă a proprietăţilor.

Cum ma apar daca sunt executat silit de catre banca?

1.Verific periodic daca nu am platit ratele portal.just.ro .Dau click pe judecatoria unde se afla imobilul sau unde locuiesc,apoi click pe dosare si cautare dupa numele dvs.

Daca exista dosar de executare silita va aparea asa:

Complet: 19-CAMERĂ DE CONSILIU
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite cererea de încuviinţare a executării silite. Încuviinţează executarea silită, pe raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti în conformitate cu dispoziţiile din titlul executoriu invocat

Daca nu sunteti executat silit nu va aparea niciun dosar cu dvs. de executare

2.Daca exista declaraţie de scadenţă anticipată a creditului

Pentru a se proceda la executarea silită, trebuie neapărat să existe o declaraţie de scadenţă anticipată a creditului. Împrumutaţii trebuie să verifice atunci când se găsesc în faza de executare silită dacă au primit acea scrisoare

3.Daca ati primit aceasta declaratie sau ati gasit dosarul pe portal.just.ro trebuie sa depuneti contestatie la executare silita

Singura cale pe care clientul o are la îndemână este contestaţia la executare. Acesta are un termen foarte strict, de 15 zile de la primirea notificării. Dacă în 15 zile împrumutatul nu sesizează instanţa judecătorească, nu se mai poate prevala de niciun fel de neregularitate comisă de bancă. Trebuie neapărat respectata acest termen de 15 zile.

Notificarea se consideră comunicată, chiar dacă nu se semnează pentru primirea sa, dacă rămâne în cutia poştală sau împrumutatul nu este în ţară.

Aici exista si un RIL cu privire la aceste comunicari si ele sunt considerate valabile

Taxa de timbru pentru contestaţie este în jur de 300 de lei. Se poate face o cerere de suspendare a executării, pând când se va da o soluţie la contestaţie. În acest caz este obligatorie plata unei cauţiuni de 10% din valoarea creditului, o sumă pe care, de regulă, împrumutatul nu şi-o poate permite. Mai există şi o suspendare provizorie a executării, care se soluţionează în câteva zile. Inclusiv cererea de suspendare a executării poate dura foarte mult în instanţă, mai mult decât îşi permite împrumutatul. Iar la suspendarea provizorie, în toate cazurile, cauţiunea care trebuie depusă este de 10%, ceea ce, pentru împrumutaţi, este practic imposibil.

4.Daca aveti datorii si doriti amanarea executarii dvs. ar fi bine sa dati in judecata banca pentru clauze abuzive.De obicei banca nu executa pe perioada procesului.Daca a inceput executarea silita atunci nu puteti depune aceasta actiune

Atentie sa va aparati la timp si bine!

avocat Coltuc Marius Vicentiu

Pentru alte detalii va rugam sa ne scrieti pe avocat@coltuc.ro

C O D U L I N S O L V E N T E I (proiect) 2013

C O D U L   I N S O L V E N T E I (proiect) 2013

Cuprins

TITLUL PRELIMINAR

Capitolul I DOMENIUL DE REGLEMENTARE SI APLICABILITATEA IN TIMP
Capitolul II PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCEDURILOR DE PREVENIRE A INSOLVENTEI SI INSOLVENTEI
Capitolul III DEFINITII

CARTEA I. PROCEDURI DE PREVENIRE A INSOLVENTEI

TITLUL I Partea generala
TITLUL II Mandatul ad-hoc
TITLUL III Concordatul preventiv

CAPITOLUL 1 Beneficiarii procedurii
CAPITOLUL 2 Organele care aplica procedura
CAPITOLUL 3 Incheierea, constatarea si omologarea concordatului preventiv
CAPITOLUL 4 Inchiderea procedurii concordatului preventiv

CARTEA A II-A. PROCEDURA INSOLVENTEI

TITLUL I Procedura generala

CAPITOLUL 1 Dispozitii Generale
CAPITOLUL 2 Organele care aplica procedura
CAPITOLUL 3 Participantii la procedura
CAPITOLUL 4 Deschiderea procedurii si efectele acesteia
CAPITOLUL 5 Primele masuri. Intocmirea tabelului de creante. Contestatiile
CAPITOLUL  6 Situatia unor acte juridice ale debitorului
CAPITOLUL 7 Reorganizarea
CAPITOLUL 8 Falimentul si lichidarea activelor
CAPITOLUL 9 Atragerea raspunderii pentru intrarea in insolventa
CAPITOLUL 10 Inchiderea procedurii

TITLUL II Dispozitii speciale privind grupul de societati
TITLUL III Dispozitii speciale privind falimentul institutiilor de credit
TITLUL IV Dispozitii speciale privind societatile de asigurare si reasigurare

CAPITOLUL 1 Deschiderea procedurii falimentului si efectele acesteia
CAPITOLUL 2 Falimentul. Prevederi speciale

TITLUL V Insolventa transfrontaliera
TITLUL VI Infractiuni si contraventii

Dispozitii finale

 

TITLUL PRELIMINAR

Capitolul I DOMENIUL DE REGLEMENTARE SI APLICABILITATEA IN TIMP

Art. 1                     Codul insolventei, denumit in continuare codul sau legea stabileste regulile de drept substantial si procedural in domeniul procedurilor de prevenire a insolventei si insolventei.

Art. 2                    Dispozitiile codului se aplica numai procedurilor de prevenire a insolventei si insolventa incepute dupa intrarea acestuia in vigoare. Procedurile de prevenire a insolventei si insolventa incepute sub legile vechi raman supuse acestor legi.

Art. 3                    Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului.

Capitolul II PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE PROCEDURILOR DE PREVENIRE A INSOLVENTEI SI INSOLVENTEI

Art. 4

1)        Prevederile codului se bazeaza pe urmatoarele principii:

Maximizarea gradului de valorificare a activelor si a recuperarii de catre creditori.
Asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme eficiente de comunicare, derularea procedurii intr-un timp util si rezonabil intr-o maniera obiectiva si impartiala
Asigurarea unui tratament echitabil al creditorilor de acelasi rang
Asigurarea unui grad ridicat de transparenta in procedura
Recunoasterea drepturilor existente ale creditorilor si respectarea ordinii de prioritate a creantelor, avand la baza un set de reguli clar determinate si uniform aplicabile
Limitarea riscului de credit si a riscului sistemic asociat tranzactiilor cu instrumente financiare derivate prin recunoasterea compensarii cu exigibilitate imediata in cazul insolventei si pre-insolventei unui co-contractant avand ca efect reducerea riscului de credit la o suma neta datorata intre parti sau chiar la zero atunci cand, pentru acoperirea expunerii nete, au fost transferate garantii financiare
Asigurarea accesului la surse de finantare in perioada de pre-insolventa, observatie si reorganizare, cu asigurarea unui regim adecvat pentru protejarea acestora
Votul pentru aprobarea planului de reorganizare trebuie sa se bazeze pe criterii clare, cu asigurarea unui tratament echitabil intre creditorii de acelasi rang, a recunoasterii prioritatilor comparative si a acceptarii unei decizii a majoritatii, urmand sa se ofere celorlalti creditori plati egale sau mai mari decat ar primi in faliment.
Procedurile de pre-insolventa pun la dispozitia creditorilor cadrul legal pentru negocierea/renegocierea amiabila a creantelor precum si pentru incheierea unui concordat preventiv.
In procedura de faliment activele trebuie valorificate in timp util si intr-o maniera cat mai eficienta.
Insolventa grupurilor de companii ofera instrumentele procedurale care sa faciliteze coordonarea procedurilor, scopul fiind abordarea integrata a procedurilor de insolventa deschise in cadrul aceluiasi grup.
Procedurile de pre-insolventa si insolventa sunt administrate de practicieni in insolventa si se desfasoara sub supravegherea instantelor de judecata.
2)       In cazurile in care legea nu prevede, organele care aplica procedura vor tine seama de principiile enumerate la alineatul precedent.

Capitolul III DEFINITII

Art. 5                    In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

Acordul de compensare bilaterala (netting) reprezinta:
a)     orice intelegere sau clauza in cadrul unui contract financiar calificat dintre doua parti, prin care se prevede un orice intelegere sau clauza in cadrul unui contract financiar calificat dintre doua parti, prin care se prevede un netting al unor plati ori o indeplinire a unor obligatii sau o realizare a unor drepturi prezente ori viitoare rezultand din sau avand legatura cu unul ori mai multe contracte financiare calificate (“acord master de netting”);netting al unor plati ori o indeplinire a unor obligatii sau o realizare a unor drepturi prezente ori viitoare rezultand din sau avand legatura cu unul ori mai multe contracte financiare calificate (“acord master de netting”);

b)     orice acord master de netting intre doua parti, prin care se prevede netting-ul intre doua sau mai multe acorduri master de netting (“acord master-master de netting”);

c)      orice intelegere de garantare subsecventa ori in legatura cu unul sau mai multe acorduri master de netting;

Activitatile curente reprezinta acele activitati de productie, comert sau prestari de servicii si operatiuni financiare propuse a fi efectuate de debitor in perioada de observatie, in cursul normal al activitatii sale, cum ar fi:
a)     continuarea activitatilor contractate, conform obiectului de activitate;

b)     efectuarea operatiunilor de incasari si plati aferente acestora;

c)      asigurarea finantarii capitalului de lucru in limite curente;

Administrator interimar – persoana fizica sau juridica desemnata de Banca Nationala a Romaniei, iar, in cazul cooperativelor de credit, si comitetul de administrare speciala desemnat de casa centrala a cooperativelor de credit, abilitate sa ia masuri conservatorii, in scopul prevenirii diminuarii activului si a cresterii pasivului institutiei de credit, de la momentul depunerii unei cereri de deschidere a procedurii falimentului si pana la data numirii lichidatorului, in procedura falimentului institutiilor de credit
Administratorul special este persoana fizica sau juridica, reprezentantul desemnat de adunarea generala a actionarilor/asociatilor debitorului,  imputernicit sa efectueze in numele si pe contul acestuia actele de administrare necesare in perioadele de procedura cand debitorului i se permite sa isi administreze activitatea si sa le reprezinte interesele in procedura pe perioada in care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
Averea debitorului reprezinta totalitatea bunurilor si drepturilor sale patrimoniale – inclusiv cele dobandite in cursul procedurii insolventei -, care pot face obiectul executarii silite, in conditiile reglementate de codul de procedura civila;
Buletinul procedurilor de insolventa este publicatia editata de Oficiul National al Registrului Comertului, care are drept scop publicarea citatiilor, convocarilor, notificarilor si comunicarilor actelor de procedura efectuate de instantele judecatoresti, administratorul judiciar/lichidator dupa deschiderea procedurii de insolventa prevazute de prezenta lege;
Centrul principalelor interese ale debitorului este, pana la proba contrarie, dupa caz:
sediul principal al persoanei juridice;
domiciliul profesional al persoanei fizice care exercita o activitate economica sau o profesiune independenta;
domiciliul persoanei fizice care nu exercita o activitate economica sau o profesiune independenta;
Cererea comuna de deschidere a procedurii insolventei este cererea formulata de debitor sau creditor, avand drept scop deschiderea procedurii insolventei in mod concomitent impotriva a doi sau mai multor membri ai grupului, in cadrul aceluiasi dosar.
Controlul este capacitatea de a determina sau influenta in mod dominant, direct sau indirect, politica financiara si operationala a unei societati sau deciziile la nivelul organelor societare, inclusiv posibilitatea revocarii majoritatii membrilor organelor de administratie, conducere sau supraveghere.
Consumator captiv este consumatorul care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul;
Contractul financiar calificat este (i) orice contract avand ca obiect operatiuni cu instrumente financiare derivate (astfel cum sunt acestea definite in Legea nr. 297/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, privind piata de capital (ii) orice acord repo si acord reverse repo, precum si (iii) orice contract avand ca obiect operatiuni de imprumut de valori mobiliare, realizate pe pietele reglementate, pietele asimilate sau pietele la buna intelegere, astfel cum sunt acestea reglementate;
Contract de compensare bilaterala – oricare dintre urmatoarele:
orice contract sau clauza cuprinsa intr-un contract incheiat intre institutia de credit debitoare si orice alta entitate, inclusiv persoane fizice, avand ca obiect operatiuni cu instrumente financiare derivate realizate pe pietele reglementate, pietele asimilate sau prin pietele la buna intelegere, prin care se stipuleaza compensarea unor obligatii de plata sau obligatii de a face, prezente sau viitoare, decurgand din sau avand legatura cu unul sau mai multe astfel de contracte, inclusiv orice garantie accesorie ori avand legatura cu acestea; sau
orice contract sau clauza, de natura celor prevazute la pct. 1, prin care se stipuleaza compensarea unor obligatii de plata sau obligatii de a face, prezente sau viitoare, decurgand din unul sau mai multe contracte de compensare bilaterala, inclusiv orice garantie accesorie ori avand legatura cu acestea, in temeiul carora compensarea bilaterala contractuala se poate realiza prin una sau mai multe dintre urmatoarele modalitati:
a)     stingerea si/sau devansarea scadentei oricarei obligatii de plata sau obligatii de a face decurgand din unul sau mai multe contracte din categoria celor prevazute mai sus;

b)     calcularea sau estimarea unei valori de compensare, valori de piata, valori de lichidare ori valori de inlocuire a oricarei obligatii care a fost stinsa sau a carei scadenta a fost devansata potrivit prevederilor lit. a);

c)      conversia intr-o singura moneda a oricarei valori calculate potrivit prevederilor lit. b);

d)     compensarea, pana la obtinerea unei sume nete, a oricaror valori calculate potrivit prevederilor lit. b), asa cum au fost convertite potrivit prevederilor lit. c).

e)     lichidarea bunurilor si drepturilor din averea institutiei de credit debitoare – ansamblul procedeelor, masurilor si tehnicilor pentru realizarea activelor institutiei de credit in faliment, cu respectarea principiului costului minim presupus, respectiv al valorificarii optime a acestora, in scopul achitarii datoriilor catre creditori.

Coordonarea procedurala reprezinta setul de masuri menite sa coreleze procedurile de insolventa deschise impotriva membrilor unui grup, cu scopul de a asigura celeritatea si armonizarea procedurilor, precum si minimizarea costurilor.
Creantele bugetare reprezinta creantele constand in impozite, taxe, contributii, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora;
Creantele care beneficiaza de o cauza de preferinta sunt acele creante care sunt insotite de un drept de privilegiu si/sau de un drept de ipoteca si/sau de un drept de gaj si/sau de un drept de retentie asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent daca acesta este debitor principal sau tert garant fata de persoanele beneficiare ale cauzelor de preferinta. Aceste cauze de preferinta au intelesul dat lor de codul civil.
Categoria de creante defavorizate este prezumata a fi categoria de creante pentru care planul de reorganizare prevede cel putin una dintre modificarile urmatoare pentru oricare dintre creantele categoriei respective:
a)     o reducere a cuantumului creantei si/sau a accesoriilor acesteia la care creditorul este indreptatit potrivit prezentei legi;

b)     o reducere a garantiilor ori reesalonarea platilor in defavoarea creditorului.

Concordatul preventiv este un contract incheiat intre debitorul in dificultate financiara, pe de o parte, si creditorii care detin cel putin doua treimi din valoarea creantelor acceptate si necontestate, pe de alta parte, prin care debitorul propune un plan de redresare si de acoperire a creantelor acestor creditori impotriva sa, iar creditorii accepta sa sprijine eforturile debitorului de depasire a dificultatii in care se afla debitorul.
Creantele salariale sunt creantele ce izvorasc din raporturi de munca intre debitor si angajatii acestuia. Aceste creante sunt inregistrate din oficiu in tabelul de creante de catre administratorul judiciar/lichidator;
Creditorul este creditorul indreptatit sa participe la procedura, adica creditorul care a inregistrat o cerere de admitere a creantei, el dobandind drepturile si obligatiile reglementate de lege pentru fiecare stadiu al procedurii. Calitatea de creditor inceteaza ca urmare a neinscrierii, reducerii totale sau  inlaturarii din tabelele creditorilor intocmite succesiv in procedura precum si prin inchiderea procedurii; au calitatea de creditor, fara a depune personal declaratiile de creanta, salariatii debitorului.
Creditorul indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei este creditorul a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 30 de  zile. Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolventei doar in cazul in care, dupa compensarea datoriilor reciproce, de orice natura, suma datorata acestora va depasi suma prevazuta la pct. 66.
Creditorul cu creante curente sau creditorul curent este acel creditor ce detine creante certe, lichide si exigibile, nascute in timpul procedurii de insolventa si care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanta, conform documentelor din care rezulta.
Creditorii chirografari sunt creditorii debitorului inscrisi in tabelele de creante, care nu beneficiaza de o cauza de preferinta. Sunt creditori chirografari si creditorii garantati ale caror creante nu sunt acoperite in totalitate de valoarea garantiilor reale, ale privilegiilor sau drepturilor de retentie detinute, pentru partea de creanta neacoperita. Simpla inscriere in arhiva electronica de garantii reale a unei creante nu determina transformarea acesteia in creanta garantata.
Creditorii prevazuti de art. 134 din lege sunt acei creditori care furnizeaza servicii, materii prime, materiale sau utilitati, fara de care activitatea debitorului nu se poate desfasura si care nu pot fi inlocuiti de niciun alt furnizor care furnizeaza servicii, materii prime, materiale sau utilitati de acelasi fel in aceleasi conditii financiare.
Creditor strain este creditorul al carui domiciliu sau, dupa caz, sediu este stabilit intr-un stat strain;
Data deschiderii procedurii reprezinta:
a)     in cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronuntarii incheierii prevazute la art. 71 ;

b)     in cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronuntarii sentintei judecatorului-sindic, prevazuta la art. 72;

c)      in cazul insolventei transfrontaliere, momentul la care hotararea de deschidere a procedurii produce efecte, chiar daca aceasta nu are caracter definitiv;

Debitorul este persoana fizica sau juridica care poate fi subiect al unei proceduri prevazute de prezentul cod;
Debitor in dificultate financiara este debitorul al carui potential de viabilitate manageriala si economica se afla intr-o dinamica descrescatoare, dar care executa sau este capabil sa execute obligatiile exigibile
Extrasul raportului de activitate cuprinde masurile luate de administratorul judiciar sau lichidator. Mentionarea urmatoarelor elemente este obligatorie:
a)     desemnarea persoanelor de specialitate in conformitate cu prevederile 59 precum si onorariul acestora

b)     actele de dispozitie asupra averii debitorului

c)      incheierea, modificarea sau incetarea unor contracte la care debitorul este parte

d)     situatia incasarilor si platilor, in sinteza

e)     promovarea unor actiuni prevazute in Capitolul 6 Sectiunea I sau la art. 169

f)       masuri privind acordarea unei protectii corespunzatoare

Insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile:
a)     insolventa debitorului se prezuma atunci cand acesta, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de creditor; prezumtia este relativa;

b)     insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei;

Insolventa institutiei de credit – acea stare a institutiei de credit aflate in una dintre urmatoarele situatii:
a)     incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu disponibilitatile banesti;

b)     scaderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate a institutiei de credit;

c)      retragerea autorizatiei de functionare a institutiei de credit, in conformitate cu prevederile legale, ca urmare a imposibilitatii de redresare financiara a unei institutii de credit;

Insolventa societatii de asigurare/reasigurare – acea stare a societatii de asigurare/reasigurare caracterizata prin una dintre urmatoarele situatii:
a)        incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu disponibilitatile banesti;

b)        scaderea valorii marjei de solvabilitate disponibile sub jumatate din limita minima prevazuta de reglementarile legale in vigoare pentru fondul de siguranta;

c)         imposibilitatea restabilirii situatiei financiare a societatii de asigurare/reasigurare in cadrul procedurii de redresare financiara;

Instanta straina este autoritatea judecatoreasca sau de alta natura, abilitata sa deschida si sa controleze sau sa supravegheze o procedura straina ori sa adopte hotarari in cursul derularii unei asemenea proceduri;
Instrumente financiare – valori mobiliare, titluri de participare ale organismelor de plasament colectiv, instrumente ale pietei monetare, contracte futures, inclusiv contracte care implica plata unor diferente in numerar, contracte forward pe rata dobanzii, swap-uri pe rata dobanzii, cursul de schimb si actiuni, optiuni pe orice instrument financiar prevazut in aceste categorii, inclusiv contracte care implica plata unor diferente in numerar, precum si optiuni pe cursul de schimb, rata dobanzii si instrumente financiare derivate pe marfuri si orice alt instrument admis la tranzactionare pe o piata reglementata intr-un stat membru sau pentru care s-a facut o cerere de admitere la tranzactionare pe o astfel de piata;
Intelegerea de garantare este orice contract/instrument de garantare a unui acord de netting sau a unor contracte financiare calificate, incluzand fara limitare: gajuri, scrisori de garantie, garantii personale si altele asemenea.
Grupul de societati inseamna doua sau mai multe societati interconectate prin control si/sau detinerea participatiilor.
Mandatul ad-hoc este o procedura confidentiala, declansata la cererea debitorului in dificultate financiara, prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanta, negociaza cu creditorii in scopul realizarii unei intelegeri intre unul sau mai multi dintre acestia si debitor in vederea depasirii starii de dificultate in care se afla;
Membru al grupului poate fi oricare din societatile grupului, indiferent daca este societatea-mama sau un membru controlat al grupului
Membru controlat al grupului este acea societate controlata de societatea-mama.
Obligatia de cooperare reprezinta obligatia instantelor si practicienilor in insolventa de a asigura coordonarea procedurala prin urmatoarele mijloace:
a)     Schimbul de informatii cu privire la procedura, in special in privinta creantelor, activelor si masurilor luate de administratorul judiciar/lichidator

b)     Deschiderea concomitenta a procedurilor de insolventa a membrilor grupului, la cererea debitorilor sau creditorilor

c)      In masura in care procedurile au fost deschise simultan, fixarea corelata a termenelor procedurale, precum si a sedintelor adunarii creditorilor

d)     In cazul in care nu a fost desemnat acelasi practician in insolventa pentru fiecare membru al grupului, practicianul desemnat in dosarul privind societatea-mama sau, dupa caz, societatea cu cea mai mare cifra de afaceri conform ultimului bilant publicat, va coordona comunicarea intre practicienii in insolventa desemnati, fiind denumit in continuare „practician coordonator”

Operatiunea de compensare bilaterala (netting) presupune realizarea, in legatura cu unul sau mai multe contracte financiare calificate, a uneia sau a mai multora dintre urmatoarele operatiuni:
a)     incetarea unui contract financiar calificat si/sau accelerarea oricarei plati sau indepliniri a unei obligatii ori realizari a unui drept in baza unuia sau a mai multor contracte financiare calificate avand ca temei un acord de compensare bilaterala (netting);

b)     calcularea sau estimarea unei valori de compensare, valori de piata, valori de lichidare ori valori de inlocuire a oricareia dintre obligatiile sau drepturile la care se refera lit. a);

c)      conversia intr-o singura moneda a oricarei valori, calculata potrivit lit. b);

d)     compensarea, pana la obtinerea unei sume nete (off-set), a oricaror valori calculate potrivit lit. b) si convertite potrivit prevederilor lit. c);

Perioada de observatie este perioada cuprinsa intre data deschiderii procedurii insolventei si data confirmarii planului sau, dupa caz, a intrarii in faliment;
Piete reglementate – piata instrumentelor financiare reglementate si supravegheate si care: functioneaza regulat, este caracterizata de faptul ca reglementarile emise sau supuse aprobarii definesc conditiile de functionare, de acces pe piata, conditii ce guverneaza listarea instrumentelor financiare si conditiile ce trebuie indeplinite de un instrument financiar inainte de a fi tranzactionat pe piata si respecta cerintele de raportare si transparenta stabilite de reglementari in vederea asigurarii protectiei investitorilor;
Procedura colectiva este procedura in care creditorii indreptatiti sa ia parte la procedura insolventei, participa impreuna la urmarirea si recuperarea creantelor lor, in modalitatile prevazute de prezenta lege;
Procedura falimentului este procedura de insolventa concursuala colectiva si egalitara care se aplica debitorului in vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat;
Procedura generala reprezinta procedura prevazuta de prezenta lege, prin care un debitor care indeplineste conditiile prevazute la art. 38 alin. (1), fara a le indeplini simultan si pe cele de la art. 38 alin. (2), intra, dupa perioada de observatie, succesiv, in procedura de reorganizare judiciara si in procedura falimentului sau, separat, numai in reorganizare judiciara ori doar in procedura falimentului;
Procedura simplificata reprezinta procedura prevazuta de prezenta lege, prin care debitorul care indeplineste conditiile prevazute la art. 40 alin. (2) intra direct in procedura falimentului, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maximum 20 de zile, perioada in care vor fi analizate elementele prevazute la art. 38 alin. (2) lit. c) si d);
Procedura romana de insolventa este orice procedura reglementata de prezentul cod, cu exceptia procedurii privind mandatul ad-hoc.
Procedura straina este procedura colectiva, publica, judiciara sau administrativa, care se desfasoara in conformitate cu legislatia in materie de insolventa a unui stat strain, inclusiv procedura provizorie, in care bunurile si activitatea debitorului sunt supuse controlului sau supravegherii unei instante straine, in scopul reorganizarii sau lichidarii activitatii acelui debitor;
Procedura straina secundara este procedura straina de insolventa, alta decat cea principala, care se desfasoara in statul in care debitorul isi are stabilit un sediu;
Programul de plata a creantelor este graficul de achitare a acestora mentionat in planul de reorganizare care include:
cuantumul sumelor pe care debitorul se obliga sa le plateasca creditorilor, indreptatiti sa participe la procedura, dar nu mai mult decat sumele datorate conform tabelului definitiv de creante;
termenele la care debitorul urmeaza sa plateasca aceste sume.
Reorganizarea judiciara este procedura ce se aplica debitorului, persoana juridica, in vederea achitarii datoriilor acestuia, conform programului de plata a creantelor. Procedura de reorganizare presupune intocmirea, confirmarea, implementarea si respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate sa prevada, dar nu limitat la acestea, impreuna sau separat:
restructurarea operationala si/sau financiara a debitorului;
restructurarea corporativa prin modificarea structurii de capital social;
restrangerea activitatii prin lichidarea partiala sau totala a activului din averea debitorului;
Reprezentant roman este practicianul in insolventa desemnat ca administrator sau lichidator judiciar ori conciliator, in cadrul unei proceduri romane de insolventa sau pre-insolventa, in conformitate cu prevederile prezentului cod;
Reprezentant strain este persoana fizica sau juridica, incluzand persoanele desemnate cu titlu provizoriu, autorizate, in cadrul unei proceduri straine, sa administreze reorganizarea sau lichidarea bunurilor si a activitatii debitorului sau sa actioneze ca reprezentant al unei proceduri straine;
Sediul este orice punct de lucru in care debitorul exercita, cu mijloace umane si materiale si cu caracter netranzitoriu, o activitate economica sau o profesie independenta;
Sediul principal este locul in care se afla, intr-un mod verificabil de catre terti, centrul principal de conducere, supraveghere si de gestiune a activitatii statutare a persoanei juridice, chiar daca hotararile organului de conducere respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de membri, actionari sau asociati din alte state;
Sediul profesional este locul in care functioneaza intr-un mod verificabil de catre terti,  conducerea activitatii economice ori a exercitarii profesiei independente a persoanei fizice;
Societate  inseamna orice entitate de drept privat constituita in temeiul Legii nr. 31/1990 privind societatile.
Societatea-mama este societatea care exercita controlul sau influenta dominanta asupra celorlalte societati din grup.
Societate de asigurare/reasigurare – asiguratorul si/sau reasiguratorul, astfel cum acestia sunt definiti la art. 2 din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare;
Statul in care se gaseste un bun este:
– pentru bunurile corporale – statul pe teritoriul caruia este situat bunul;
– pentru bunurile si drepturile pe care proprietarul sau titularul trebuie sa le inscrie intr-un registru public – statul sub a carui autoritate este pastrat registrul;
– pentru creante – statul pe teritoriul caruia se afla centrul principalelor interese ale debitorului creantei, astfel cum este determinat la lit. d).
Supravegherea, in conditiile in care nu s-a ridicat dreptul de administare al debitoarei, consta in analiza permanenta a activitatii debitoarei si avizarea prealabila a masurilor care implica patrimonial societatea, cat si a celor menite sa conduca la restructurarea/reorganizarea acesteia. Supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului se face prin avizul prealabil acordat, cel putin asupra urmatoarelor operatiuni care implica patrimonial societatea debitoare, respectiv :
– avizarea platilor atat prin contul bancar cat si prin casierie; aceasta se poate realiza fie prin avizarea fiecarei plati fie prin instructiuni generale cu privire la efectuarea platilor;
– avizarea contractelor societatii incheiate in perioada de observatie;
– avizarea tuturor operatiunilor juridice in litigiile in care este implicata debitoarea, avizarea masurilor propuse privind recuperarea creantelor;
– avizarea operatiunilor contabile care implica diminuarea patrimoniului, precum  casari, reevaluari etc.
– avizarea tranzactiilor propuse de debitoare;
– avizarea bilanturilor si raportului de activitate atasat acestora;
– avizarea masurilor de restructurare propuse de debitoare prin administrator special, cat si a eventualelor decizii de concediere, modificari propuse in cadrul contractului colectiv de munca;
– avizarea mandatelor pentru adunarile si comitetele creditorilor ale societatilor aflate in insolventa la care societatea debitoare detine calitatea de creditor precum si in adunarile generale ale actionarilor la societatile la care debitoarea detine participatii in cazul in care se propune instrainarea de active imobilizate din patrimoniul societatii la care debitoarea detine participatii sau grevarea de sarcini ale acestora, este necesara, pe langa avizul administratorului judiciar si parcurgerea procedurii prevazute de art. 87 alin.  (2) si (3).
Tabel definitiv de creante este tabelul care cuprinde toate creantele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate in tabelul preliminar si impotriva carora nu s-au formulat contestatii, precum si creantele admise in urma solutionarii contestatiilor sau cele  admise provizoriu de catre judecatorul sindic. In acest tabel se arata suma solicitata, suma admisa si clasificarea creantei conform art. 159 si 161.
Tabelul definitiv consolidat cuprinde totalitatea creantelor ce figureaza ca admise in tabelul definitiv de creante si cele din tabelul suplimentar necontestate, precum si cele rezultate in urma solutionarii contestatiilor la tabelul suplimentar. In situatia in care s-a dispus intrarea in faliment dupa confirmarea unui plan de reorganizare, tabelul definitiv consolidat va cuprinde: totalitatea creantelor ce figureaza ca admise in tabelul definitiv de creante, cele din tabelul suplimentar necontestate, cele rezultate in urma solutionarii contestatiilor la tabelul suplimentar, din care se vor deduce sumele achitate pe parcursul desfasurarii planului de reorganizare;
Tabelul preliminar de creante cuprinde toate creantele scadente sau nescadente, sub conditie sau in litigiu, nascute inainte de data deschiderii procedurii, acceptate de catre administratorul judiciar in urma verificarii acestora. In tabel vor fi mentionate atat suma solicitata de catre creditor, cat si suma acceptata si rangul de prioritate. In cazul procedurii simplificate, in acest tabel se vor inregistra si creantele nascute dupa deschiderea procedurii si pana la momentul intrarii in faliment;
Tabelul suplimentar cuprinde toate creantele nascute dupa data deschiderii procedurii generale si pana la data inceperii procedurii falimentului, acceptate de catre lichidator in urma verificarii acestora. In tabel vor fi mentionate atat suma solicitata de catre creditor, cat si suma acceptata si rangul de preferinta;
Valoarea-prag reprezinta cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea de deschidere a procedurii de insolventa. Valoarea-prag este de 45.000 lei pentru creditori, de 90.000 lei pentru debitor, pentru creante de alta natura decat cele salariale, iar pentru salariati este de 6 salarii medii brute pe economie/pe salariat.

CARTEA I. PROCEDURI DE PREVENIRE A INSOLVENTEI

TITLUL I Partea generala

Art. 6                      Prezenta carte se aplica debitorilor aflati in dificultate financiara, fara a fi in stare de insolventa.

Art. 7

1)      Organele care aplica procedurile prevazute de prezenta carte sunt: instantele judecatoresti, prin judecatorul-sindic sau, dupa caz, presedintele tribunalului, mandatarul ad-hoc, respectiv administratorul concordatar.

2)     Creditorii participa la procedura in mod individual, in masura permisa de drepturile aferente creantei lor, precum si in mod colectiv, in conditiile prezentei legi, prin adunarea creditorilor si reprezentantul creditorilor.

3)      Debitorul participa la procedura prin reprezentantii sai legali sau conventionali.

Art. 8

1)      Tribunalul in jurisdictia caruia se afla sediul sau domiciliul profesional al debitorului este competent sa solutioneze cererile si pricinile la care se refera prezenta carte.

2)     Cererile si pricinile referitoare la concordatul preventiv sunt de competenta judecatorului-sindic, desemnat in conditiile Legii privind organizarea judiciara.

Art. 9                    Curtea de apel este instanta de apel pentru hotararile pronuntate de judecatorul-sindic. Hotararile curtii de apel sunt definitive.

TITLUL II Mandatul ad-hoc

Art. 10

1)             Un debitor poate adresa presedintelui tribunalului o cerere de numire a unui mandatar ad-hoc. Prin cererea sa, debitorul propune un mandatar ad-hoc dintre practicienii in insolventa, autorizati conform legii.

2)            Cererea trebuie sa cuprinda o descriere detaliata a motivelor care fac necesara numirea unui mandatar ad-hoc.

Art. 11                  Cererea este depusa la cabinetul presedintelui tribunalului si se inregistreaza intr-un registru special.

Art. 12

1)             Dupa primirea cererii, presedintele tribunalului dispune convocarea, in termen de 5 zile, prin agent procedural, a debitorului si a mandatarului ad-hoc propus.

2)            Procedura se desfasoara in camera de consiliu si se mentine confidentiala pe toata durata sa.

3)            Confidentialitatea procedurii este obligatorie pentru toate persoanele si institutiile care iau parte sau sunt implicate in aceasta.

Art. 13

1)             Dupa ascultarea debitorului, daca se constata ca dificultatile acestuia sunt serioase, iar mandatarul ad-hoc propus intruneste conditiile legii pentru exercitarea acestei calitati, presedintele tribunalului desemneaza, prin incheiere irevocabila, mandatarul ad-hoc propus.

2)             Obiectivul mandatarului ad-hoc va fi  de a realiza, in termen de 90 de zile de la desemnare, o intelegere intre debitor si unul sau mai multi creditori ai sai, in vederea depasirii starii de dificultate in care se afla debitorul, salvgardarii acestuia, pastrarii locurilor de munca si acoperirii creantelor asupra debitorului.

3)             In scopul realizarii obiectului mandatului, mandatarul ad-hoc va putea propune stergeri, reesalonari sau reduceri partiale de datorii, continuarea sau incetarea unor contracte in curs, reduceri de personal, precum si orice alte masuri considera a fi necesare.

Art. 14                   Onorariul mandatarului ad-hoc va fi stabilit provizoriu de catre presedintele tribunalului, la propunerea debitorului si cu acordul mandatarului ad-hoc, sub forma unui onorariu fix sau a unui onorariu lunar. Acesta va putea fi modificat ulterior, la cererea mandatarului ad-hoc, cu acordul debitorului.

Art. 15

1)             Mandatul ad-hoc inceteaza:

a)     prin denuntarea unilaterala a mandatului de catre debitor sau de catre mandatarul ad-hoc;

b)     prin incheierea intelegerii prevazute la art. 15 alin. (2);

c)      daca, in termenul prevazut de art. 15 alin. (2), mandatarul nu a reusit sa intermedieze incheierea unei intelegeri intre debitor si creditorii sai.

2)            La cererea debitorului sau a mandatarului ad-hoc, presedintele tribunalului va constata incetarea mandatului ad-hoc, prin incheiere definitiva.

TITLUL III Concordatul preventiv

CAPITOLUL 1 Beneficiarii procedurii

Art. 16                 Poate recurge la procedura de concordat preventiv orice debitor in dificultate, cu urmatoarele exceptii:

a)     daca cu 3 ani anteriori ofertei de concordat preventiv debitorul a mai beneficiat de un concordat preventiv esuat;

b)     daca debitorul si/sau actionarii/asociatii/asociatii comanditari sau administratorii acestuia au fost condamnati definitiv pentru bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute in Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, cu modificarile ulterioare, in ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii prevazute de prezenta lege;

c)       daca membrilor organelor de conducere si/sau supraveghere ale debitorului li s-a atras raspunderea in conditiile prezentei legi sau a unor legi speciale, pentru aducerea acestuia in stare de insolventa; prevederile lit. b) raman aplicabile;

CAPITOLUL 2 Organele care aplica procedura

Art. 17

Judecatorul-sindic are urmatoarele atributii in procedura concordatului preventiv:
a)      sa numeasca administratorul concordatar provizoriu;

b)     sa constate si, daca este cazul, sa omologheze, la cererea administratorului concordatar, concordatul preventiv;

c)      sa constate, la cererea oricarui creditor nesemnatar al concordatului preventiv, indeplinirea conditiilor cerute pentru a fi inscris pe lista creditorilor ce au aderat la concordatul preventiv;

d)      sa dispuna prin incheiere, in conditiile art. 18, suspendarea provizorie a executarilor silite contra debitorului, in baza proiectului de concordat preventiv formulat de debitor si transmis creditorilor;

e)     sa judece actiunile in nulitate a concordatului preventiv;

f)       sa judece actiunile in rezolutiune a concordatului preventiv.

Art. 18

1)        Cererile formulate in temeiul prezentului titlu se judeca in camera de consiliu, de urgenta si cu precadere, partile fiind citate in termen de 48 de ore de la primirea cererii.

2)       Partile cu sediul in strainatate sunt citate prin mijloace rapide de comunicare, la sediul sau, dupa caz, la domiciliul ori resedinta cunoscute ale acestora; in lipsa, citarea se face prin afisare la usa instantei.

3)       Hotararile pronuntate de judecatorul-sindic in aplicarea prezentului titlu sunt executorii.

4)       Hotararile judecatorului-sindic pot fi atacate de parti numai cu apel, in termen de 7 zile, care se calculeaza de la comunicare, pentru absenti, si de la pronuntare, pentru cei prezenti.

5)       Apelul nu este suspensiv de executare.

Art. 19                 Atributiile administratorului concordatar sunt urmatoarele:

a)      intocmeste tabloul creditorilor, care include si creditorii contestati sau ale caror creante sunt in litigiu, si tabloul creditorilor concordatari; o creanta a unui creditor cu mai multi debitori solidari aflati in procedura de concordat, va fi inscrisa in toate tablourile creditorilor cu valoarea nominala a creantei detinute pana ce aceasta va fi complet acoperita.

b)     elaboreaza, impreuna cu debitorul, oferta de concordat, cu elementele componente ale acesteia, respectiv, proiectul de concordat si planul de redresare;

c)       face demersuri pentru solutionarea pe cale amiabila a oricarei dispute intre debitor si creditori ori intre creditori;

d)      solicita judecatorului-sindic constatarea si/sau, dupa caz, omologarea concordatului preventiv;

e)      supravegheaza indeplinirea obligatiilor asumate de catre debitor prin concordatul preventiv;

f)        informeaza, de urgenta, adunarea creditorilor concordatari asupra neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare de catre debitor a obligatiilor sale;

g)     intocmeste si transmite adunarii creditorilor concordatari rapoarte lunare sau trimestriale asupra activitatii sale si a debitorului; raportul administratorului concordatar va contine si opinia acestuia privind existenta sau, dupa caz, inexistenta unor motive de rezolutiune a concordatului preventiv;

h)     convoaca adunarea creditorilor concordatari;

i)        cere instantei inchiderea procedurii concordatului preventiv;

j)        indeplineste orice alte atributii prevazute de prezentului titlu, instituite prin concordatul preventiv ori stabilite de judecatorul-sindic.

Art. 20

1)        Onorariul definitiv al administratorului concordatar se propune prin proiectul de concordat si se stabileste prin concordatul preventiv; acesta va fi suportat din averea debitorului.

2)        Onorariul administratorului concordatar va consta, in functie de natura obligatiilor acestuia, intr-o suma fixa, o remuneratie lunara sau un onorariu de succes; la stabilirea cuantumului onorariului se va avea in vedere natura activitatii desfasurate de catre debitor, precum si complexitatea planului de redresare.

Art. 21

1)        Adunarea creditorilor concordatari are urmatoarele atributii:

a)     aproba rapoartele administratorului concordatar privitoare la activitatea debitorului si la indeplinirea obligatiilor asumate prin concordat;

b)     stabileste, in cazul prevazut la lit. b), cu acordul debitorului, onorariul noului administrator concordatar;

c)      desemneaza reprezentantul creditorilor;

d)     este titularul actiunii in rezolutiune a concordatului preventiv, pe care o exercita prin reprezentantul creditorilor.

2)       In cursul derularii procedurii, adunarea creditorilor concordatari poate fi convocata de administratorul concordatar, din oficiu sau la cererea creditorilor reprezentand 10% din valoarea totala a creantelor concordatare.

3)       Adunarea creditorilor concordatari adopta hotarari cu majoritatea, ca valoare, a creantelor concordatare prezente.

Art. 22

1)         Votul creditorilor concordatari poate fi exercitat si prin corespondenta.

2)        sedinta adunarii creditorilor concordatari va fi organizata si prezidata de administratorul concordatar.

3)       La adunarile creditorilor concordatari va fi invitat si debitorul

Art. 23

1)        Orice debitor, cu exceptia celor prevazuti la art. 16, poate introduce la tribunalul competent o cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv. Prin cererea sa, debitorul propune un administrator concordatar provizoriu, dintre practicienii in insolventa, autorizati conform legii.

2)        Judecatorul-sindic numeste administratorul concordatar provizoriu prin incheiere irevocabila.

3)        In termen de 30 de zile de la numirea sa, administratorul concordatar elaboreaza, impreuna cu debitorul, lista creditorilor si oferta de concordat preventiv.

4)        Oferta de concordat preventiv se notifica de catre administratorul concordatar provizoriu creditorilor prin mijloace rapide de comunicare, ce asigura posibilitatea verificarii receptiei ofertei de concordat.

5)        Oferta de concordat preventiv va fi depusa in dosarul deschis potrivit alin. (1) si, pentru opozabilitate fata de terti, se depune la grefa tribunalului, unde va fi inregistrata intr-un registru special. Despre depunerea si notificarea acesteia se face mentiune in registrul comertului in care este inregistrat debitorul.

6)        Oferta de concordat preventiv va cuprinde si proiectul de concordat preventiv, la care se vor anexa declaratia debitorului privind starea de dificultate financiara in care se afla, precum si lista creditorilor cunoscuti, inclusiv cei ale caror creante sunt contestate integral sau partial, cu precizarea cuantumului si a garantiilor acceptate de debitor

Art. 24

1) Proiectul de concordat preventiv trebuie sa prezinte, in mod detaliat:

a)     situatia analitica a activului si a pasivului debitorului, certificata de un expert contabil sau, dupa caz, auditata de un auditor autorizat potrivit legii; in cazul in care prin proiectul de concordat se propun reduceri ale creantelor bugetare, se va atasa un raport de evaluare care sa indice valoarea despagubirilor care s-ar primi in caz de faliment. Raportul va fi intocmit de catre un evaluator autorizat membru ANEVAR conform standardelor internationale de evaluare.

b)     cauzele starii de dificultate financiara si daca este cazul, masurile luate de debitor pentru depasirea acesteia pana la depunerea ofertei de concordat preventiv;

c)      proiectia evolutiei financiar-contabile pe urmatoarele 24 luni.

2)  Proiectul de concordat preventiv trebuie sa includa un plan de redresare, care prevede cel putin urmatoarele masuri:

a)     reorganizarea activitatii debitorului, prin masuri precum: restructurarea conducerii debitorului, modificarea structurii functionale, reducerea personalului sau orice alte masuri considerate a fi necesare;

b)      modalitatile prin care debitorul intelege sa depaseasca starea de dificultate financiara, precum: majorarea capitalului social, imprumut bancar, obligational sau de alta natura, infiintarea sau desfiintarea unor sucursale sau puncte de lucru, vanzarea de active, constituirea de garantii; in cazul acordarii de noi finantari in perioada de concordat, se va prevedea prioritatea la distribuire a acestor sume, dupa plata cheltuielilor de procedura.

c)      In cazul contractelor a caror scadenta depaseste termenul de 24 de luni prevazut pentru realizarea concordatului, sau a celor pentru care se propun esalonari de plata in afara acestei perioade, dupa inchiderea procedurii de concordat, aceste plati vor continua conform contractelor din care rezulta.

d)      termenul-limita pentru satisfacerea creantelor stabilite prin concordat nu poate depasi 24 de luni de la data constatarii sau omologarii acestuia prin hotarare definitiva si executorie

e)      in situatia in care se primeste prin concordat de catre creditorii bugetari, mai mult decat s-ar primi in cazul falimentului, conform evaluarii dispuse de catre administratorul concordatar, aceasta ipoteza nu constituie ajutor de stat, conform normelor europene.

3) Prin proiectul de concordat preventiv, supus aprobarii creditorilor, debitorul propune, de asemenea, confirmarea administratorul concordatar provizoriu, precum si remuneratia acestuia pentru perioada ulterioara datei incheierii concordatului.

Art. 25

1)        In conditiile art. 996 si 999 din codul de procedura civila, debitorul poate cere judecatorului-sindic, in baza ofertei de concordat preventiv, suspendarea provizorie a urmaririlor silite.

2)        Cererea se judeca in camera de consiliu, de urgenta si cu precadere, fara citarea partilor.

3)       Suspendarea provizorie a urmaririlor silite individuale se mentine pana la pronuntarea unei hotarari definitive si executorii de constatare sau omologare a concordatului sau pana la respingerea ofertei de concordat prin vot de catre majoritatea creditorilor, ale caror creante necontestate compun masa credala.

CAPITOLUL 3 Incheierea, constatarea si omologarea concordatului preventiv

Art. 26

1)        In vederea exercitarii votului creditorilor asupra proiectului de concordat preventiv, debitorul poate organiza una sau mai multe sedinte colective ori individuale de negociere cu creditorii, in prezenta administratorului concordatar propus de debitor.

2)        Initiativa negocierii poate apartine si unuia sau mai multor creditori, precum si actionarilor semnificativi sau asociatilor debitorului.

3)        Perioada in care se desfasoara negocierile asupra proiectului de concordat preventiv nu poate depasi 60 de zile calendaristice.

Art. 27

1)        Asupra ofertei de concordat preventiv, cu eventualele amendamente rezultate in urma negocierilor, creditorii voteaza, in principiu, prin corespondenta.

2)       Votul creditorilor se trimite prin mijloace de comunicare rapida pe adresa debitorului, in termen de maximum 30 de zile calendaristice calculate de la data primirii ofertei de concordat preventiv. Votul favorabil neconditionat asupra concordatului preventiv are valoare de acceptare a concordatului. Orice conditionare a votului este considerata vot negativ.

3)       In cazuri exceptionale, administratorul concordatar poate convoca o adunare a tuturor creditorilor.

4)        Daca in termenul prevazut la alin. (2) unul sau mai multi creditori detinand 10% din valoarea totala a creantelor solicita convocarea adunarii tuturor creditorilor, administratorul concordatar este obligat sa o convoace in termen de maximum 5 zile de la data primirii cererii. Convocarea este transmisa creditorilor prin mijloace de comunicare rapida, care permit confirmarea primirii.

5)       Concordatul preventiv se considera aprobat de creditori daca sunt intrunite voturile creditorilor care reprezinta majoritatea de doua treimi din valoarea creantelor acceptate si necontestate.

6)       Creditorii care, direct sau indirect, controleaza, sunt controlati sau se afla sub control comun cu debitorul, in sensul legislatiei pietei de capital, pot participa la sedinta, dar pot vota cu privire la concordat doar in cazul in care acesta le acorda mai putin decat ar primi in cazul falimentului.

Art. 28

1)        Dupa aprobarea concordatului de catre creditori, administratorul concordatar solicita judecatorului-sindic sa constate concordatul preventiv.

2)       Judecatorul-sindic constata concordatul preventiv prin incheiere pronuntata in camera de consiliu, de urgenta si cu precadere, dupa ascultarea administratorului concordatar. Cererea de constatare a concordatului preventiv poate fi respinsa exclusiv pentru motive de legalitate.

3)        Concordatul preventiv, aprobat de creditori si constatat de judecatorul-sindic prin incheiere, se comunica creditorilor, prin intermediul administratorului concordatar, si se mentioneaza in registrul comertului.

Art. 29

1)        De la data comunicarii hotararii de constatare a concordatului preventiv se suspenda de drept urmaririle individuale ale creditorilor semnatari asupra debitorului si curgerea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita a creantelor acestora contra debitorului.

2)       De la aceeasi data se suspenda de drept fata de creditorii semnatari curgerea dobanzilor, a penalitatilor si a oricaror alte cheltuieli aferente creantelor, daca prin concordat nu se prevede altfel.

Art. 30

1)        Pentru a face opozabil concordatul preventiv creditorilor nesemnatari, inclusiv creditorilor necunoscuti sau contestati, administratorul concordatar poate cere judecatorului-sindic omologarea concordatului.

2)        Pentru omologare, judecatorul-sindic verifica indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
a) valoarea creantelor contestate si/sau in litigiu nu depaseste 20% din masa credala;
b) concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezinta cel putin 80% din valoarea totala a creantelor.

3)       Dispunand omologarea, judecatorul-sindic suspenda toate procedurile de executare silita.

4)        La cererea administratorului concordatar, sub conditia acordarii de garantii creditorilor de catre debitor, judecatorul-sindic poate impune creditorilor nesemnatari ai concordatului preventiv un termen de maximum 18 luni de amanare a scadentei creantei lor, perioada in care nu vor curge dobanzi, penalitati, precum si orice alte cheltuieli aferente creantelor.

5)       Concordatul va fi opozabil creditorilor bugetari, cu conditia respectarii prevederilor legale cu privire la ajutorul de stat din legislatia interna si europeana, conform art. 24 alin. (2) lit. e ).

Art. 31                 Pe perioada concordatului preventiv omologat nu se poate deschide procedura insolventei fata de debitor.

Art. 32

1)         Orice creditor care obtine un titlu executoriu asupra debitorului in cursul procedurii poate formula cerere de aderare la concordat sau poate sa isi recupereze creanta prin orice alte modalitati prevazute de lege.

2)        Cererea de aderare se depune la administratorul concordatar, care o include in tabelul creditorilor concordatari.

Art. 33

1)        In cursul procedurii, debitorul isi desfasoara activitatea in limitele afacerii sale obisnuite, in conditiile concordatului preventiv, sub supravegherea administratorului concordatar.

2)       Masurile cuprinse in concordatul preventiv, inclusiv modificarile creantelor, profita si codebitorilor, fideiusorilor si tertilor garanti.

CAPITOLUL 4 Inchiderea procedurii concordatului preventiv

Art. 34

1)        Creditorii care au votat impotriva concordatului preventiv pot cere anularea contractului, in termen de 15 zile de la data mentionarii concordatului in registrul comertului.

2)       Cand se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul de a cere constatarea nulitatii este imprescriptibil si apartine oricarei persoane interesate.

3)       Instanta, la cererea reclamantului, poate dispune, pe cale de ordonanta presedintiala, suspendarea concordatului preventiv.

Art. 35

1)        In situatia in care se constata incalcarea grava de catre debitor a obligatiilor asumate prin concordatul preventiv, adunarea creditorilor concordatari poate hotari introducerea actiunii in rezolutiune a concordatului preventiv. Asupra acestui aspect adunarea poate delibera chiar daca nu a fost inscris pe ordinea de zi.

2)       In intelesul alin. (1), reprezinta incalcare grava a obligatiilor asumate de debitor prin concordatul preventiv actiuni precum: favorizarea unuia sau mai multor creditori in dauna celorlalti, ascunderea sau externalizarea de active in perioada concordatului preventiv, efectuarea de plati fara contraprestatie sau in conditii ruinatoare.

3)       Daca adunarea creditorilor concordatari a decis introducerea actiunii in rezolutiune, procedura concordatului preventiv se suspenda de drept.

4)       Prin hotararea de admitere a actiunii in rezolutiune, judecatorul-sindic acorda creditorilor daune-interese, in conditiile dreptului comun.

Art. 36

1)        Daca procedura concordatului preventiv se finalizeaza cu succes, la termenul prevazut in contract sau anterior acestuia, dupa caz, judecatorul-sindic va pronunta o incheiere prin care va constata realizarea obiectului concordatului preventiv. In acest caz, modificarile creantelor prevazute in concordatul preventiv raman definitive.

2)       In cazul in care in cursul derularii procedurii, inainte de expirarea termenului prevazut la art. 24 alin. (2) lit. d), administratorul concordatar apreciaza ca este imposibila realizarea obiectivelor concordatului din motive neimputabile debitorului, poate cere judecatorului-sindic constatarea nereusitei concordatului preventiv si inchiderea procedurii.

3)        In cazul in care la expirarea termenului prevazut la art. 24 alin. (2) lit. d) nu au fost indeplinite obligatiile prevazute in concordatul preventiv, creditorii vor putea vota, la propunerea administratorului concordatar, prelungirea duratei concordatului cu maximum 6 luni fata de durata initiala.

Art. 37                Masurile prevazute de prezentul titlu se vor aplica cu respectarea regulilor in materia ajutorului de stat.

CARTEA A II-A. PROCEDURA INSOLVENTEI

TITLUL I Procedura generala 

CAPITOLUL I Dispozitii Generale

Art. 38

1)         Procedura generala prevazuta de prezenta carte se aplica urmatoarelor categorii de debitori aflati in stare de insolventa sau de insolventa iminenta, cu exceptia celor prevazuti la alin. (2) lit. c) si d):

a)     profesionistilor;

b)     grupurilor de societati;

c)      regiilor autonome, in conditiile prevazute de art. 347;

d)     societatilor cooperative;

e)     societatilor agricole;

f)       grupurilor de interes economic;

g)     oricarei alte persoane fizice sau juridice de drept privat supuse inregistrarii in registrul comertului sau in alte registre de publicitate.

2)        Procedura simplificata prevazuta de prezenta lege se aplica debitorilor aflati in stare de insolventa, care se incadreaza in una dintre urmatoarele categorii:

a)      profesionistilor persoane fizice supuse obligatiei de inregistrare in registrul comertului, cu exceptia celor care exercita profesii liberale;

b)      intreprinderilor familiale, membrilor intreprinderii familiale;

c)      Debitorilor care fac parte din categoriile prevazute la alin. (1) si indeplinesc una dintre urmatoarele conditii:

    1. nu detin niciun bun in patrimoniul lor;

    2. actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite;

    3. administratorul nu poate fi gasit;

    4. sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comertului;

d)     debitorilor care fac parte din categoriile prevazute la alin. (1), care nu au prezentat oricare din documentele prevazute la art. 67 alin. (1) lit. a) – f) si h) in termenul prevazut de lege;

e)      persoanelor juridice dizolvate voluntar, judiciar sau de drept anterior formularii cererii introductive, chiar daca lichidatorul nu a fost numit sau, desi numit, mentiunea privitoare la numirea sa nu a fost inscrisa in registrul comertului.

f)       debitorilor care si-au declarat prin cererea introductiva intentia de intrare in faliment;

g)      oricarei persoane care desfasoara activitati specifice profesionistilor, care nu a obtinut autorizarea ceruta de lege pentru exploatarea unei intreprinderi si nu este inregistrata in registrele speciale de publicitate. Aplicarea prezentei legi fata de aceste persoane nu exclude sanctiunile aplicabile pentru lipsa autorizarii sau inregistrarii respectivei persoane.

Art. 39

1)        Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea si comunicarea actelor de procedura efectuate de administratorul judiciar si/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului.

2)       Platile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei banci, pe baza de dispozitii emise de debitor sau, dupa caz, de administratorul judiciar, iar in cursul falimentului, de lichidator.

3)       Disponibilitatile banesti vor putea fi pastrate intr-un cont special de depozit bancar.

4)       In lipsa disponibilitatilor in contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, platile urmand a fi facute in conformitate cu prevederile privind organizarea si exercitarea profesiei de practician in insolventape baza unui buget previzionat.

5)       In cadrul adunarii creditorilor, administratorul judiciar va putea solicita creditorilor avansarea sumelor necesare continuarii procedurii.

6)       Oricand pe parcursul procedurii, in lipsa de lichiditati in patrimoniul debitoarei, administratorul/lichidatorul judiciar va identifica bunuri valorificabile libere de sarcini si va proceda la valorificarea de urgenta, la minimum valoarea de lichidare a acestora, stabilita de un evaluator desemnat conform prevederilor art. 61. Valorificarea se va efectua in scopul si in limitele necesare acoperirii cheltuielilor de procedura.

7)       Fondul prevazut la alin. (4) va fi constituit prin:

a)     aplicarea unui procent de 50% la taxele care se achita la oficiul registrului comertului pentru autorizare constituire persoane supuse inregistrarii in registrul comertului, cu modificarile actelor, faptelor si mentiunilor acestora, si efectuarea tuturor inregistrarilor in registrul comertului, autorizare functionare si eliberare documente specifice, verificare si/sau rezervare, transmitere/obtinere/eliberare documente si/sau informatii prevazute de lege;

b)     preluarea a 2,0% din sumele recuperate in cadrul procedurilor de insolventa, inclusiv din fondurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului, suma care va fi inclusa in categoria cheltuielilor aferente procedurii in sensul alin. (1).

8)       Sumele mentionate la alin. (1) vor fi platite cu prioritate in momentul existentei disponibilului in contul debitorului. Sumele platite din fondul de lichidare pentru cheltuielile de procedura sunt considerate avansuri si vor fi restituite de catre practicianul in insolventa din averea debitoarei la momentul existentei lor.

9)       U.N.P.I.R. va comunica la Oficiul National al Registrului Comertului si la instantele judecatoresti pe langa care functioneaza registrul societatilor agricole, respectiv registrul asociatiilor si fundatiilor, numarul contului si unitatea la care acesta este deschis si orice modificari ulterioare ale acestuia.

10)    Sumele mentionate la alin. (1) vor fi platite cu prioritate in momentul existentei disponibilului in contul debitorului. Sumele platite din fondul de lichidare pentru cheltuielile de procedura sunt considerate avansuri si vor fi restituite de catre practicianul in insolventa din averea debitoarei la momentul existentei lor.

CAPITOLUL 2 Organele care aplica procedura

Art. 40

1)        Organele care aplica procedura sunt: instantele judecatoresti, judecatorul-sindic, administratorul judiciar si lichidatorul.

2)       Organele prevazute la alin. (1) trebuie sa asigure efectuarea cu celeritate a actelor si operatiunilor prevazute de prezenta lege, precum si realizarea in conditiile legii a drepturilor si obligatiilor celorlalti participanti la aceste acte si operatiuni

CAPITOLUL 3 Participantii la procedura

SECTIUNEA 1: Instantele judecatoresti

Art. 41

1)         Toate procedurile prevazute de prezenta carte, cu exceptia apelului, sunt de competenta tribunalului sau, daca este cazul, a tribunalului specializat, in a carui circumscriptie debitorul si-a avut sediul cel putin 1 an anterior datei sesizarii instantei. Daca in cadrul tribunalului a fost creata o sectie speciala de insolventa, acesteia ii apartine competenta pentru derularea procedurilor prevazute de prezenta lege.

2)        Sediul debitorului este cel cu care figureaza acesta in Registrul Comertului, respectiv in registrul societatilor agricole sau in registrul asociatilor si fundatiilor. In cazul in care sediul a fost schimbat cu mai putin de un an anterior depunerii cererii de deschidere a procedurii insolventei, sediul debitorului este cel cu care acesta figura la registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole sau in registrul asociatilor si fundatiilor inainte de schimbare.

3)        Tribunalul, legal investit cu o cerere de deschidere a procedurii insolventei conform alin. 1 al prezentului articol, ramane competent sa solutioneze cauza, indiferent de schimbarile ulterioare de sediu ale debitorului.

Art. 42

1)        Citarea partilor, precum si comunicarea oricaror acte de procedura, se efectueaza prin Buletinul procedurilor de insolventa. Comunicarea citatiilor, a convocarilor si notificarilor fata de participantii la proces, al caror sediu, domiciliu sau resedinta se afla in strainatate, este supusa dispozitiilor codului de Procedura Civila coroborate cu prevederile Regulamentului CE nr. 1346/2000 privind procedurile de insolventa cu modificarile si completarile ulterioare. Buletinul procedurilor de insolventa va fi realizat in forma electronic.

2)       Pentru sustinerea cheltuielilor de editare si difuzare a Buletinului procedurilor de insolventa, fondul prevazut la art. 17 din Hotararea Guvernului nr. 460/2005 privind continutul, etapele, conditiile de finantare, publicare si distribuire a Buletinului procedurilor de insolventa, cu modificarile si completarile ulterioare, se majoreaza, reprezentand o cota de 10% aplicata la taxele percepute de oficiile registrului comertului de pe langa tribunale pentru operatiunile de inregistrare.

3)        In procedurile contencioase reglementate de prezenta carte vor fi citate in calitate de parti numai persoanele ale caror drepturi sau interese sunt supuse spre solutionare judecatorului-sindic, in conditii de contradictorialitate. In toate celelalte cazuri va fi citat doar administratorul judiciar/lichidatorul.

4)        Prin exceptie de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii. Creditorii nementionati in lista prevazuta la art. 67 alin. 1 pct. c si care nu au fost notificati vor fi repusi in termen si vor prelua procedura in stadiul in care se afla in momentul inscrierii lor la masa credala.

5)       Prin exceptie de la prevederile alin. (1), prima citare si comunicarea actelor de procedura catre persoanele impotriva carora se introduce o actiune, in temeiul dispozitiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolventei, se vor realiza, conform codului de procedura civila, si prin Buletinul procedurilor de insolventa. Instantele judecatoresti vor transmite actele de procedura in cauza, din oficiu, pentru publicare in Buletinul procedurilor de insolventa.

6)       In cazul in care debitorul este o societate tranzactionata pe o piata reglementata, judecatorul-sindic va comunica Autoritatii pentru Supraveghere Financiara hotararea de deschidere a procedurii.

7)       Formatul si continutul-cadru ale actelor care se publica in Buletinul procedurilor de insolventa si ale dovezii privind indeplinirea procedurii de citare, convocare, notificare si comunicare se stabilesc prin ordin al ministrului justitiei si sunt utilizate in mod obligatoriu de toti participantii la procedura.

8)       Notificarile, cu exceptia cazului in care sarcina notificarii apartine altor organe care aplica procedura, si convocarile prevazute de prezenta lege cad in sarcina administratorului judiciar sau a lichidatorului, dupa caz.

9)       Creditorii care au inregistrat cereri de admitere a creantelor sunt prezumati ca au in cunostinta termenele prevazute la art. 100 ori la art. 146 sau 147, dupa caz, si nu vor mai fi citati.

10)    In vederea publicarii citatiilor, convocarilor si notificarilor actelor de procedura efectuate de instantele judecatoresti, dupa deschiderea procedurii prevazute de prezenta lege, se editeaza Buletinul procedurilor de insolventa, publicatie editata de Oficiul National al Registrului Comertului.

11)     Publicarea actelor de procedura sau, dupa caz, a hotararilor judecatoresti in Buletinul procedurilor de insolventa inlocuieste, de la data publicarii acestora, citarea, convocarea si notificarea actelor de procedura efectuate individual fata de participantii la proces, acestea fiind prezumate a fi indeplinite la data publicarii.

12)    Cu exceptia cazurilor in care legea prevede termene speciale, toate cererile, contestatiile, actiunile intemeiate pe dispozitiile prezentei carti se judeca conform reglementarilor codului de procedura civila cu privire la judecata in prima instanta, cu mentiunea ca termenul pentru depunerea intampinarii este de maxim 10 zile de la comunicare, raspunsul la intampinare nu este obligatoriu, iar judecatorul sindic fixeaza, prin rezolutie, in termen de maxim 3 zile de la data depunerii intampinarii, primul termen de judecata, care va fi de cel mult 30 de zile de la data rezolutiei

Art. 43

1)         Curtea de apel va fi instanta de apel pentru hotararile pronuntate de judecatorul-sindic. Hotararile curtii de apel sunt definitive.

2)        Termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotararii realizata prin publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa, daca legea nu prevede altfel. Apelul va fi judecat de complete specializate, de urgenta. Citarea apelantilor, a administratorului judiciar/lichidatorului si a intimatilor in apel si comunicarea deciziilor pronuntate se fac prin Buletinul Procedurilor de Insolventa. Instantele judecatoresti vor transmite actele de procedura in cauza, din oficiu, pentru publicare in Buletinul procedurilor de insolventa. Procedura va fi considerata indeplinita daca citatia se publica cu cel putin 5 zile calendaristice inainte de data stabilita pentru infatisare. In vederea solutionarii apelului, se trimit la curtea de apel, in copie certificata, de grefierul-sef al tribunalului, numai actele care intereseaza solutionarea caii de atac, selectate de judecatorul-sindic in cazul in care apelul priveste o hotarare a judecatorului sindic pentru care nu s-a format dosar separat. In cazul in care apelul vizeaza o hotarare pronuntata de judecatorul-sindic intr-un dosar separat, intregul dosar se inainteaza la instanta de apel. In cazul in care instanta de apel considera necesare si alte acte din dosarul de fond, va pune in vedere partilor interesate sa le depuna in copie certificata.

3)        Apelul se judeca conform dispozitiilor codului de procedura civila cu urmatoarele derogari:  termenul pentru depunerea intampinarii este de maxim 10 zile de la comunicarea cererii si a motivelor de apel, raspunsul la intampinare nu este obligatoriu, iar judecatorul fixeaza, prin rezolutie, in termen de maxim 3 zile de la data depunerii intampinarii, primul termen de judecata care va fi de cel mult 30 de zile de la data rezolutiei.

4)        Prin derogare de la prevederile codului de procedura civila, exercitarea apelului nu suspenda executarea hotararilor  judecatorului sindic.

5)        Prevederile alin. (4) nu se aplica in cazul judecarii apelului impotriva urmatoarelor hotarari ale judecatorului-sindic:

a)      sentinta de deschidere a procedurii insolventei impotriva debitorului.

b)     sentinta prin care se decide intrarea in procedura simplificata;

c)      sentinta prin care se decide intrarea in faliment;

d)     sentinta de solutionare a contestatiei la planul de distribuire a fondurilor obtinute din lichidare si din incasarea de creante;

e)     sentinta de solutionare a contestatiilor impotriva masurilor administratorului judiciar/lichidatorului;

f)       sentinta prin care s-a confirmat practicianul in insolventa.

 5)  Pentru toate cererile de apel formulate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorul-sindic in cadrul procedurii se constituie un singur dosar. Completul de apel caruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va solutiona toate apelurile urmatoare privind aceeasi procedura, exercitate impotriva aceleiasi hotarari sau a hotararilor succesive pronuntate de judecatorul-sindic in acelasi dosar de insolventa.

6)       Curtea de apel investita cu solutionarea apelului declarat impotriva hotararii judecatorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolventei, admitand apelul, va anula hotararea si va trimite cauza judecatorului-sindic pentru deschiderea procedurii insolventei.

Art. 44               Repartizarea cauzelor, avand ca obiect procedura prevazuta de prezentul titlu, judecatorilor desemnati ca judecatori-sindici se realizeaza potrivit art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, in mod aleatoriu, in sistem informatizat.

SECTIUNEA 2: Judecatorul sindic

Art. 45

1)        Principalele atributii ale judecatorului-sindic, in cadrul prezentei carti, sunt:

a)     pronuntarea motivata a hotararii de deschidere a procedurii insolventei si, dupa caz, de intrare in faliment atat prin procedura generala, cat si prin procedura simplificata;

b)     judecarea contestatiei debitorului impotriva cererii introductive a creditorilor pentru inceperea procedurii; judecarea opozitiei creditorilor la deschiderea procedurii;

c)      Desemnarea motivata, prin sentinta de deschidere a procedurii, dintre practicienii in insolventa compatibili care au depus oferta de servicii in acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, dupa caz, a lichidatorului care va administra procedura pana la confirmarea ori, dupa caz, inlocuirea sa de catre adunarea creditorilor sau creditorul care detine cel putin 50% din valoarea creantelor, fixarea onorariului in conformitate cu criteriile stabilite de legea de organizare a activitatii practicienilor in insolventa, precum si a atributiilor acestuia pentru aceasta perioada. Judecatorul-sindic va desemna administratorul judiciar provizoriu sau lichidatorul provizoriu solicitat de catre creditorul care a solicitat deschiderea procedurii sau de catre debitor, daca cererea ii apartine. In situatia in care cel care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu solicita numirea unui administrator judiciar sau lichidator, numirea se va face de catre judecatorul-sindic din randul practicienilor care au depus oferte la dosarul cauzei. In cazurile prevazute la art. 70, atunci cand se solutioneaza impreuna cereri formulate de mai multi creditori sau cereri formulate de unul sau mai multi creditori si de catre debitoare, se va da curs propunerii creditorilor care, singuri sau impreuna cu alti creditori, detin majoritatea relativa a valorii creantelor sau de cererea debitoarei, daca nu exista o propunere din partea unui creditor.

d)     Confirmarea, prin incheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar desemnat de adunarea creditorilor sau de creditorul care detine mai mult de 50 % din valoarea creantelor. Daca nu exista contestatii impotriva legalitatii hotararii adunarii creditorilor sau a deciziei creditorului care detine mai mult de 50 % din valoarea creantelor, confirmarea se face in camera de consiliu, fara citarea partilor, in termen de 5 zile de la publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa a hotararii adunarii creditorilor sau, dupa caz a deciziei creditorului majoritar ;

e)     Inlocuirea, pentru incalcari grave ale atributiilor, prin incheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului, conform art. 57 alin. (4);

f)       Judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-si mai conduce activitatea;

g)     Judecarea cererilor de atragere a raspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului in insolventa, potrivit art. 169.

h)     Judecarea actiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase si a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii;

i)       Judecarea contestatiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricarei persoane interesate impotriva masurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator;

j)       Confirmarea planului de reorganizare dupa votarea lui de catre creditori;

k)     Solutionarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului creditorilor de intrerupere a procedurii de reorganizare judiciara si de intrare in faliment;

l)       Solutionarea contestatiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului;

m)  Judecarea actiunii in anularea hotararii adunarii creditorilor;

n)     Judecarea cererilor administratorului judiciar/lichidatorului judiciar in situatiile in care, nu se poate lua o hotarare in sedintele  comitetului creditorilor sau ale adunarii creditorilor din lipsa de cvorum cauzat de neprezentarea creditorilor legal convocati, la cel putin doua sedinte ale acestora avand aceeasi ordine de zi.

o)     Pronuntarea hotararii de inchidere a procedurii.
2)       Atributiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei. Atributiile manageriale apartin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, in mod exceptional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunitatii de catre creditori, prin organele acestora.

Art. 46

1)        Hotararile judecatorului-sindic sunt executorii si pot fi atacate, separat, numai cu apel.

2)       Dispozitiile art. 42 alin. (1) din codul de procedura civila privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecatorului-sindic care pronunta succesiv hotarari in acelasi dosar, cu exceptia situatiei rejudecarii, dupa anularea hotararii in apel.

3)       Hotararile pronuntate de judecatorul-sindic vor fi motivate de acesta in termen de 10 zile de la data pronuntarii hotararii.

Sectiunea 3: Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor

Art. 47

1)        Adunarea creditorilor va fi convocata si prezidata de administratorul judiciar sau, dupa caz, de lichidator, daca legea sau judecatorul-sindic nu dispune altfel; secretariatul sedintelor adunarilor creditorilor este in sarcina administratorului judiciar sau, dupa caz, a lichidatorului.

2)       Creditorii cunoscuti vor fi convocati de administratorul judiciar sau de lichidator in cazurile prevazute expres de lege si ori de cate ori este necesar.

3)       Adunarea creditorilor va putea fi convocata si de comitetul creditorilor sau de catre creditorii detinand creante in valoare de cel putin 50% din valoarea totala  a creantelor cu drept de vot. In aceasta situatie, daca administratorul judiciar sau lichidatorul refuza sa prezideze adunarea creditorilor ori nu se prezinta la data si locul convocarii, aceasta va fi prezidata de presedintele comitetului creditorilor sau, in lipsa, de creditorul care a cerut convocarea, reprezentati sau asistati de un avocat ori de un consilier juridic. In acest caz, convocarea si orice alte documente si informatii aferente acesteia vor fi comunicate de urgenta administratorului judiciar/lichidatorului. Procesul-verbal intocmit va fi transmis spre publicare in BPI in termen de 3 zile de catre persoana care a prezidat adunarea.

Art. 48

1)        Convocarea creditorilor se va realiza prin publicare in BPI cu cel putin 3 zile lucratoare anterior tinerii sedintei si va trebui sa cuprinda ordinea de zi a sedintei.

2)       Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse in convocare este nula, cu exceptia cazului in care la sedinta participa titularii tuturor creantelor.

3)       Creditorii pot fi reprezentati in adunare prin imputerniciti cu procura speciala autentica sau, in cazul creditorilor bugetari si al celorlalte persoane juridice, cu delegatie semnata de conducatorul unitatii.

4)       Daca legea nu interzice in mod expres, creditorii vor putea vota si prin corespondenta. Scrisoarea prin care isi exprima votul, semnata de creditor, sau inscrisul in format electronic caruia i s-a incorporat, atasat ori asociat semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat valabil, poate fi comunicat prin orice mijloace, pana in ziua fixata pentru exprimarea votului, administratorului judiciar sau lichidatorului.

5)       La sedintele adunarilor creditorilor, salariatii debitorului vor putea fi reprezentati de un delegat din randul acestora, care va vota pentru intreaga valoare a creantelor reprezentand salariile si alte drepturi banesti ce li se cuvin.

6)        Deliberarile si hotararile adunarii creditorilor vor fi cuprinse intr-un proces-verbal, care va fi semnat de presedintele sedintei, membrii comitetului creditorilor, precum si de administratorul judiciar sau de lichidator, dupa caz. Procesul-verbal va fi depus, prin grija administratorului judiciar/lichidatorului, la dosarul cauzei si trimis spre publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa, in termen de doua zile lucratoare de la data adunarii creditorilor

7)       Hotararea adunarii creditorilor poate fi anulata de judecatorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective si au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, precum si la cererea creditorilor indreptatiti sa participe la procedura insolventei, care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor sau ale caror voturi nu au fost consemnate in procesul verbal intocmit. Hotararea poate fi atacata si de adminstratorul judiciar/lichidator, cu exceptia celei prin care a fost desemnat administratorul judiciar/lichidatorul.

8)       Cererea prevazuta la alin. (7) va fi depusa la dosarul cauzei in termen de 5 zile de la data publicarii in BPI a procesului verbal al adunarii creditorilor si va fi solutionata in camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar sau, dupa caz, a lichidatorului si a creditorilor. Citarea creditorilor, cu exceptia celui care a formulat cererea, si comunicarea actelor catre acestia se va face prin Buletinul Procedurilor de Insolventa.

Art. 49

1)        Cu exceptia cazurilor in care legea cere o majoritate speciala, sedintele adunarii creditorilor vor avea loc in prezenta titularilor de creante insumand cel putin 30% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot asupra averii debitorului, iar deciziile adunarii creditorilor se adopta cu votul favorabil manifestat expres al titularilor majoritatii, prin valoare, a creantelor prezente cu drept de vot. Votul conditionat va fi considerat vot negativ.

2)       Calculul valorii totale a creantelor prevazute la alin. (1) impotriva averii debitorului se va determina prin raportare la urmatoarele criterii:

a)     Ulterior publicarii in Buletinul Procedurilor de Insolventa a tabelului preliminar si pana la publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa a tabelului definitiv, valoarea creantelor verificate si acceptate de administratorul judiciar, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar;

b)     Ulterior publicarii in Buletinul Procedurilor de Insolventa a tabelului definitiv si pana la confirmarea unui plan de reorganizare, sau, in cazul neconfirmarii planului, pana la publicarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului definitiv;

c)      Ulterior confirmarii planului de reorganizare si pana la publicarea tabelului definitiv consolidat, potrivit cuantumului cuprins in programul de plati.

d)     Ulterior publicarii in Buletinul Procedurilor de Insolventa a tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul acestuia.

3)       In cazurile privind pe creditorii ale caror creante au fost stinse total sau partial se va proceda la o modificare corespunzatoare a tabelului de creante, dupa caz. Odata cu convocatorul adunarii creditorilor, se va publica si tabelul de creditori actualizat cu sumele stinse in timpul procedurii.  Odata cu contestarea procesului verbal al adunarii, creditorii vor putea contesta in aceleasi termene si conditii si  tabelul astfel publicat.

Art. 50

1)        Judecatorul-sindic poate desemna, in raport cu numarul creditorilor, un comitet format din 3 – 5 creditori dintre cei cu drept de vot cu creantele cele mai mari, prin valoare. Daca, din cauza numarului mic de creditori, judecatorul-sindic nu considera necesara constituirea unui comitet al creditorilor, atributiile comitetului vor fi exercitate de adunarea creditorilor.

2)       Desemnarea se va face, prin incheiere, dupa intocmirea tabelului preliminar de creante.

3)       Pentru necesitatile procedurii, judecatorul-sindic va desemna, pe baza propunerii creditorilor, un presedinte al comitetului creditorilor. Comitetul creditorilor va fi citat in persoana presedintelui astfel desemnat, iar in lipsa, prin oricare dintre membrii comitetului creditorilor.

4)       In cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor, acestia vor putea alege un comitet format din 3-5 creditori, dintre primii 20 de creditori cu drept de vot in ordinea valorii, care se ofera voluntar si care intrunesc cel mai mare procentaj de vot din valoarea creantelor  prezente. In cazul in care in tabelul de creante sunt inscrisi si creditori cu creante garantate  care se ofera voluntari, cel care are cea mai mare pondere din valoarea creantelor va face parte obligatoriu din Comitet. Comitetul astfel desemnat va inlocui comitetul desemnat anterior de judecatorul sindic.

5)       Daca nu se va obtine majoritatea necesara, se va mentine comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic. La propunerea administratorului judiciar sau a celorlalti membri ai comitetului creditorilor, judecatorul-sindic va consemna, prin incheiere, modificarea componentei acestuia, astfel incat criteriile prevazute la alin. (4) sa fie respectate in toate fazele procedurii.

6)       In cursul derularii procedurii, judecatorul-sindic va putea cere asistenta comitetului creditorilor sau a unui delegat al acestuia.

7)       Prin hotararea Adunarii creditorilor se va putea stabili ca membrii comitetului creditorilor sa beneficieze de rambursarea cheltuielilor efectuate in aceasta calitate, pentru sedintele comitetului creditorilor.

Art. 51

1)        Comitetul creditorilor are urmatoarele atributii:

a)     Sa analizeze situatia debitorului si sa faca recomandari adunarii creditorilor cu privire la continuarea activitatii debitorului si la planurile de reorganizare propuse;

b)     Sa negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul care doreste sa fie desemnat de catre creditori in dosar conditiile numirii si sa recomande adunarii creditorilor astfel de numiri;

c)      Sa ia cunostinta despre rapoartele intocmite de administratorul judiciar sau de lichidator, sa le analizeze si, daca este cazul, sa faca contestatii la acestea;

d)     Sa intocmeasca rapoarte, pe care sa le prezinte adunarii creditorilor, privind masurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator si efectele acestora si sa propuna, motivat, si alte masuri;

e)     Sa solicite ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

f)       Sa introduca actiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, facute de debitor in dauna creditorilor, atunci cand astfel de actiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator.

2)       Comitetul creditorilor se intruneste ori de cate ori este necesar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, dupa caz,  la cererea oricarui membru al Comitetului Creditorilor. Comunicarea si votul se vor putea efectua prin orice mijloc care asigura transmiterea textului cu confirmarea primirii acestuia.

3)       Deliberarile comitetului creditorilor vor avea loc in prezenta administratorului judiciar/lichidatorului si vor fi consemnate intr-un proces-verbal, care va retine pe scurt continutul deliberarilor, precum si hotararile luate.

4)       Deciziile comitetului creditorilor se iau cu majoritatea simpla din totalul numarului de membri ai acestuia.

5)       Daca un membru al comitetului creditorilor se afla, din cauza interesului propriu, in conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanti la procedura, acesta se va abtine de la vot, sub sanctiunea anularii deciziei comitetului creditorilor daca fara votul sau nu s-ar fi intrunit majoritatea ceruta.

6)       Impotriva actiunilor, masurilor si deciziilor luate de comitetul creditorilor, orice creditor poate formula contestatie la judecatorul sindic, in termen de 5 zile de la publicarea procesului verbal al comitetului creditorilor in BPI.

7)       Pentru fapte comise de membrii comitetului creditorilor in dauna interesului concursual al creditorilor, cum ar fi votul exprimat in mod repetat in cadrul Comitetului creditorilor in situatie de conflict vadit de interese sau lipsa repetata nejustificata de la sedintele Comitetului creditorilor, la cererea oricarui creditor, judecatorul sindic va aplica o amenda de la 10.000 lei pana la 30.000 lei pentru fiecare fapta. In astfel de cazuri, aplicarea amenzii nu exclude raspunderea pentru prejudiciile create averii debitorului printr-o asemenea fapta.

8)       In cazul in care un membru al comitetului creditorilor voteaza repetat in situatie de conflict de interese ori in cazul lipsei repetate nejustificate de la sedintele comitetului creditorilor, la cererea oricarui creditor, judecatorul sindic va inlocui pe respectivul mebru al  comitetului creditorilor in mod provizoriu, urmand ca adunarea creditorilor sa il confirme pe cel provizoriu sau sa aleaga un alt membru potrivit criteriilor prevazute de art. 50 alin (4).

Sectiunea 4: Administratorul special

Art. 52

1)        Dupa deschiderea procedurii, adunarea generala a actionarilor/asociatilor debitorului, va desemna, pe cheltuiala acestora, administratorul special.

Art. 53

1)      Adunarea generala a actionarilor, asociatilor sau membrilor persoanei juridice va fi convocata de administratorul judiciar ori de lichidator pentru desemnarea administratorului special, in termen de maximum 10 zile de la deschiderea procedurii sau, dupa caz, de la ridicarea dreptului debitorului de a-si administra averea.

2)     Adunarea generala va fi prezidata de administratorul judiciar sau de lichidator, dupa caz. Daca adunarea asociatilor/actionarilor convocata conform prezentului punct nu desemneaza un administrator special, debitorului i se va ridica dreptul de administrare, daca acesta nu a fost ridicat, iar debitorul, respectiv asociatii/actionarii sunt decazuti din drepturile recunoscute de procedura si care sunt exercitate prin administrator special.

3)     Daca un administrator special nu a fost desemnat, pentru solutionarea actiunilor prevazute la Capitolul 6, sectiunea I, debitorul va fi reprezentat de un curator special desemnat dintre organele de conducere statutare aflate in exercitiul functiunii la data deschiderii procedurii. Desemnarea se va face de catre judecatorul-sindic in camera de consiliu si fara citarea partilor. In cazul in care ulterior adunarea asociatilor/actionarilor alege un administrator special, acesta va prelua procedura in stadiul in care se gaseste la data desemnarii.

Art. 54                Mandatul administratorilor statutari inceteaza de la data ridicarii dreptului de administrare sau de la data desemnarii administratorului special. Incetarea mandatului impune obligatia predarii gestiunii.

Art. 55                Dupa deschiderea procedurii si numirea administratorului special, adunarea generala a actionarilor/asociatilor isi suspenda activitatea si se va putea intruni, la convocarea administratorului judiciar, in cazurile expres si limitativ prevazute de prezenta lege.

Art. 56

1)      Administratorul special are urmatoarele atributii:

a)     Participa, in calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea actiunilor prevazute la art. 84 si Capitolul 6, Sectiunea I;

b)     Formuleaza contestatii in cadrul procedurii reglementate de prezenta lege;

c)      Propune un plan de reorganizare;

d)     Administreaza activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, dupa confirmarea planului, doar in situatia in care nu s-a ridicat debitorului dreptul de administrare;

e)     Dupa intrarea in faliment, participa la inventar, semnand actul, primeste raportul final si bilantul de inchidere si participa la sedinta convocata pentru solutionarea obiectiunilor si aprobarea raportului;

f)       Primeste notificarea inchiderii procedurii.

2)     Dupa ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator, care ii conduce si activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele actionarilor/asociatilor.

Sectiunea 5: Administratorul judiciar

Art. 57

1)        Practicienii in insolventa interesati vor depune la dosar o oferta de preluare a pozitiei de administrator judiciar in dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calitatii de practician in insolventa si o copie de pe polita de asigurare profesionala. In oferta, practicianul in insolventa interesat va putea arata si disponibilitatea de timp si de resurse umane, precum si experienta generala sau specifica necesare preluarii dosarului si bunei administrari a cazului. In cazul in care nu exista nici o astfel de oferta, judecatorul-sindic va desemna provizoriu, pana la prima adunare a creditorilor, un practician in insolventa ales in mod aleatoriu din Tabloul U.N.P.I.R.

2)       In cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor, creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i si onorariul. In cazul in care onorariul se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 39, acesta va fi stabilit pe baza criteriilor prevazute in OUG nr. 86/2006 cu modificarile si completarile ulterioare. Creditorii pot decide sa confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu, stabilindu-i onorariul. In aceasta din urma situatie nu va mai fi necesara confirmarea judecatorului sindic. Prima sedinta a adunarii creditorilor va avea in mod obligatoriu pe ordinea de zi atat confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului, cat si stabilirea onorariului acestuia.

3)       Creditorul care detine cel putin 50% din valoarea totala a creantelor poate sa decida, fara consultarea adunarii creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator in locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori sa confirme administratorul judiciar provizoriu sau, dupa caz, lichidatorul provizoriu si sa ii stabileasca onorariul.

4)       La sesizarea comitetului creditorilor sau ca urmare a adoptarii unei hotarari a adunarii creditorilor in acest sens, cu votul a cel putin 50% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot, in orice stadiu al procedurii, judecatorul-sindic il poate inlocui pe administratorul judiciar, pentru grave incalcari ale atributiilor. Incheierea de inlocuire se pronunta in camera de consiliu, de urgenta, cu citarea administratorului judiciar si a comitetului creditorilor. Administratorul judiciar poate formula apel impotriva incheierii de inlocuire, in termen de 5 zile de la comunicarea acesteia conform prevederilor codului de procedura civila.

5)       In orice moment al procedurii, la cererea administratorului judiciar/lichidatorului, pentru motive bine justificate, judecatorul sindic poate incuviinta inlocuirea acestuia, in urma analizei cererii. In acest caz, judecatorul sindic va desemna un alt administrator judiciar /lichidator provizoriu, in conditiile prevazute de art. 45 alin. 1 lit. c.

6)       Creditorii pot contesta la judecatorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia prevazuta la alin. (2) si (3), in termen de 3 zile de la data publicarii acesteia in Buletinul procedurilor de insolventa. Judecatorul va solutiona, de urgenta si deodata, toate contestatiile printr-o incheiere prin care va numi administratorul judiciar/lichidatorul desemnat sau, dupa caz, va solicita adunarii creditorilor/creditorului desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator.

7)       Daca in termenul stabilit la alin. 6 decizia adunarii creditorilor sau a creditorului ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor nu este contestata, judecatorul-sindic, prin incheiere, va numi administratorul judiciar propus de creditori sau de creditorul ce detine cel putin 50% din valoarea creantelor, daca acesta indeplineste conditiile prevazute de lege, dispunand totodata incetarea atributiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinta de deschidere a procedurii.

8)       Administratorul judiciar, persoana fizica sau persoana juridica, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie sa aiba calitatea de practician in insolventa, potrivit legii.

9)       Inainte de desemnarea sa, administratorul judiciar trebuie sa faca dovada ca este asigurat pentru raspundere profesionala, prin subscrierea unei polite de asigurare valabile, care sa acopere eventualele prejudicii cauzate in indeplinirea atributiilor sale. Riscul asigurat trebuie sa reprezinte consecinta activitatii administratorului judiciar pe perioada exercitarii calitatii sale.

10)    Este interzis administratorului judiciar, sub sanctiunea revocarii din functie si a repararii eventualelor prejudicii cauzate, sa diminueze, in mod direct sau indirect, valoarea sumei asigurate prin contractul de asigurare.

11)     Practicianul in insolventa, in calitatea sa de organ care aplica procedura, nu va putea fi obligat sub nicio forma la plata oricaror cheltuieli de judecata, amenzi, daune sau orice alte sume la care ar putea fi obligat debitorul de catre instanta de judecata sau de orice alta autoritate, dupa caz.

12)     Daca adunarea creditorilor a inlocuit administratorul judiciar/lichidatorul, inainte de a-i  fi stabilit onorariul, pentru activitatea desfasurata pana la data inlocuirii onorariul va fi stabilit de catre judecatorul sindic in conformitate cu criteriile stabilite de OUG nr. 86/2006. Din suma aprobata se va scadea onorariul aprobat cu titlu provizoriu prin hotararea judecatoreasca de desemnare, daca a fost incasat.

13)     In cazul desfiintarii pentru orice motive a hotararii de deschidere a procedurii, instanta care va desfiinta hotararea va decide asupra onorariului practicianului, aplicandu-se corespunzator alineatul 1, iar plata acestui onorariu si a cheltuielilor de procedura vor fi suportate de parat sau reclamant potrivit reglementarilor privitoare la cheltuielile de judecata din codul de procedura civila.

14)     In cazul in care adunarea creditorilor confirma administratorul judiciar/lichidatorul, dar nu aproba oferta de onorariu a acestuia, administratorul judiciar/lichidatorul va putea accepta onorariul votat de catre creditori sau va reconvoca adunarea intr-un termen de maximum 30 de zile pentru negocierea cu creditorii si rediscutarea onorariului. In cazul in care, nici la aceasta adunare oferta administratorului judiciar/lichidatorului nu va fi acceptata de catre creditori, administratorul judiciar/lichidatorul va putea declara ca se retrage. In caz de renuntare, administratorul judiciar/lichidatorul va convoca o noua adunare in termen de maxim 30 de zile, in vederea desemnarii noului administrator judiciar/ lichidator.  In cazul in care, in cadrul acestei adunari, nu se desemneaza un alt administrator judiciar/lichidator, judecatorul sindic va desemna un administrator judiciar/lichidator provizoriu, in termen de maxim 5 zile de la data adunarii, in Camera de Consiliu. Dispozitiile alin. 1 se aplica in mod corespunzator.

Art. 58

1)        Principalele atributii ale administratorului judiciar, in cadrul prezentei carti, sunt:

a)     examinarea situatiei economice a debitorului si a documentelor depuse conform prevederilor art. 67 si 74 si intocmirea unui raport prin care sa propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale si supunerea acelui raport judecatorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 20 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;

b)     examinarea activitatii debitorului si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, si asupra existentei premiselor angajarii raspunderii acestora, in conditiile Capitolului 9, precum si asupra posibilitatii reale de reorganizare efectiva a activitatii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea si depunerea la dosarul cauzei, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;

c)      intocmirea actelor prevazute la art. 67 alin. (1), in cazul in care debitorul nu si-a indeplinit obligatia respectiva inauntrul termenelor legale, precum si verificarea, corectarea si completarea informatiilor cuprinse in actele respective, cand acestea au fost prezentate de debitor;

d)     elaborarea planului de reorganizare a activitatii debitorului, in functie de cuprinsul raportului prevazut la lit. a);

e)     supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

f)       conducerea integrala, respectiv in parte, a activitatii debitorului, in acest ultim caz cu respectarea precizarilor exprese ale judecatorului-sindic cu privire la atributiile sale si la conditiile de efectuare a platilor din contul averii debitorului;

g)     convocarea, prezidarea si asigurarea secretariatului sedintelor adunarii creditorilor sau ale actionarilor, asociatilor ori membrilor debitorului persoana juridica;

h)     introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

i)       sesizarea de urgenta a judecatorului-sindic in cazul in care constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;

j)       denuntarea unor contracte incheiate de debitor;

k)     verificarea creantelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, precum si intocmirea tabelelor creantelor;

l)       incasarea creantelor; urmarirea incasarii creantelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de catre debitor inainte de deschiderea procedurii; formularea si sustinerea actiunilor in pretentii pentru incasarea creantelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati;

m)  cu conditia confirmarii de catre judecatorul-sindic, incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale;

n)     sesizarea judecatorului-sindic in legatura cu orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta.

o)     inventarierea bunurilor debitorului.
p)     dispunerea evaluarii bunurilor debitorului, astfel incat aceasta sa fie realizata pana la data stabilita pentru depunerea tabelului definitiv al creantelor.

q)     transmiterea spre publicare in Buletinul Procedurilor de Insolventa a unui anunt cu privire la depunerea la dosar a raportului de evaluare, in termen de 2 zile de la depunere.

2)       Judecatorul-sindic poate stabili administratorului judiciar, prin incheiere, orice alte atributii in afara celor stabilite la alin. (1), cu exceptia celor prevazute de lege in competenta exclusiva a acestuia.

Art. 59

1)        Administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzand descrierea modului in care si-a indeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente in averea debitorului. Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publica in Buletinul Procedurilor de Insolventa. La fiecare 120 de zile judecatorul-sindic va stabili un termen de continuare a procedurii, in care administratorul judiciar va expune in sinteza masurile efectuate in acest interval cuprinse in rapoartele de activitate.

2)       In raportul prevazut la alin. (1) se va mentiona si remuneratia administratorului judiciar sau a lichidatorului, cu mentionarea modalitatii de calcul a acesteia.

3)       Debitorul persoana fizica, administratorul special al debitorului persoana juridica, oricare dintre creditori, precum si orice alta persoana interesata pot face contestatie impotriva masurilor luate de administratorul judiciar.

4)       Contestatia trebuie sa fie inregistrata in termen de 5 zile de la publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa a  extrasului prevazut la alin. (1).

5)       Judecatorul-sindic va solutiona contestatia, in termen de 5 zile de la inregistrarea ei, in camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar si a comitetului creditorilor, putand, la cererea contestatorului, sa suspende executarea masurii contestate.

6)       Onorariul administratorului judiciar va fi platit in baza procesului verbal al adunarii creditorilor prin care s-a stabilit cuantumul acestuia, in baza deciziei publicata in Buletinul Procedurilor de Insolventa sau pe baza hotararii judecatoresti pentru cazurile in care a fost stabilit onorariul provizoriu de catre judecatorul-sindic.

7)       Prin exceptie de la prevederile codului Fiscal, faptul generator si exigibilitatea taxei pe valoarea adaugata aferenta onorariului perceput de catre administratorul/lichidatorul judiciar coincid cu incasarea acestuia, data la care se va efectua si facturarea onorariului.

Art. 60

1)        In cazul in care un practician in insolventa desemnat refuza numirea, acesta are obligatia de a notifica instanta, in termen de 5 zile de la comunicarea numirii. Judecatorul-sindic va lua act de refuzul practicianului in insolventa desemnat printr-o incheiere pronuntata in camera de consiliu, fara citarea partilor si va desemna un alt practician in insolventa in calitate de administrator judiciar provizoriu. Judecatorul-sindic va sanctiona cu amenda judiciara de la 500 lei la 1.000 lei necomunicarea in termen a refuzului, fara motive temeinice. In acest caz devin aplicabile dispozitiile art. 57. Prevederile prezentului articol sunt aplicabile si in situatia prevazuta la art. 73.

2)       Judecatorul-sindic va sanctiona administratorul judiciar cu amenda judiciara de la 1.000 lei la 5.000 lei in cazul in care acesta, din culpa sau cu rea-credinta, nu isi indeplineste sau indeplineste cu intarziere atributiile prevazute de lege sau stabilite de judecatorul-sindic.

3)       Daca prin fapta prevazuta la alin. (2) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecatorul-sindic va putea, la cererea oricarei parti interesate, sa il oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs.

4)       In cazul amenzilor si al despagubirii prevazute la alin. (1), (2) si, respectiv la alin. (3), urmeaza a se aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 190 si 191 din codul de procedura civila.

Art. 61

1)        In vederea indeplinirii atributiilor sale, administratorul judiciar/lichidatorul va putea desemna persoane de specialitate precum avocati, experti contabili, evaluatori sau alti specialisti. Numirea si nivelul remuneratiilor acestor persoane vor fi supuse  aprobarii comitetului creditorilor  in cazul in care acestea vor fi platite din averea debitoarei sau se vor supune standardelor de cost stabilite de U.N.P.I.R. conform dispozitiilor din O.U.G. nr. 86/2006 cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul in care se vor remunera din fondul unic constituit conform art. 39 alin (4).

2)       In cazuri urgente, administratorul judiciar/lichidatorul poate angaja persoane de specialitate, din categoria celor enumerate in alineatul precedent, si le poate stabili remuneratia fara acordul prealabil al comitetului creditorilor, in cazul in care remuneratia va fi achitata din averea debitoarei. Masura va putea fi contestata conform art. 59 alin. 3. Onorariul datorat pana la data solutionarii contestatiei se va plati din averea debitoarei.

Art. 62

1)        Administratorul judiciar/lichidatorul, precum si oricare dintre creditori, pot formula obiectiuni impotriva rapoartelor de evaluare intocmite in cauza.

2)       Obiectiunile se formuleaza in termen de maxim 5 zile de la publicarea in Buletinul Procedurilor de Insolventa a unui anunt cu privire la depunerea raportului de evaluare la dosarul cauzei.

3)       Judecatorul-sindic va solutiona obiectiunile in termen de maxim 7 zile de inregistrarea lor, cu citarea celui care a formulat obiectiunile, a administratorului judiciar/lichidatorului si a membrilor comitetului creditorilor.

4)       Judecatorul-sindic, admitand cererea, va obliga evaluatorul, sub sanctiunea amenzii, sa raspunda la obiectiunile incuviintate in termen de maxim 5 zile de la primirea, din partea instantei de judecata, a unei adrese in acest sens.

5)       Pentru motive temeinice, precum si in cazul in care raspunsul la obiectiuni nu este satisfacator, judecatorul-sindic va putea dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi evaluari.

6)       In cazul in care operatiunile pentru care este necesara angajarea de specialisti sunt operatiuni obligatorii impuse de lege, cum ar fi, dar nu limitat la,  arhivarea documentelor, bilanturile obligatorii de mediu, audit si alte asemenea, daca propunerile administatorului judiciar/lichidatorului sunt respinse de catre comitetul creditorilor, acesta va convoca un nou comitet in termen de maxim 7 zile, in care membrii comitetului vor trebui sa propuna si sa desemneze un specialist, aprobandu-i si onorariul. In cazul in care in cele doua comitete nu s-a decis numirea unui specialist, practicianul in insolventa va putea sa desemneze specialistul cu oferta tehnica si financiara cea mai buna, dintre cele depuse pentru cele doua comitete.

Sectiunea 6: Lichidatorul

Art. 63

1)        In cazul in care dispune trecerea la faliment, judecatorul-sindic va desemna un lichidator, aplicandu-se, in mod corespunzator, dispozitiile art. 57, 59 – 62 si ale art. 140 alin. (6).

2)       Atributiile administratorului judiciar inceteaza la momentul stabilirii atributiilor lichidatorului de catre judecatorul-sindic.

3)       Poate fi desemnat lichidator si administratorul judiciar desemnat anterior.

Art. 64               Principalele atributii ale lichidatorului, in cadrul prezentei carti, sunt:

a)     examinarea activitatii debitorului asupra caruia se initiaza procedura simplificata in raport cu situatia de fapt si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila si a existentei premiselor angajarii raspunderii acestora in conditiile Capitolului 6, Sectiunea I, si supunerea acelui raport judecatorului-sindic intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 40 de zile de la desemnarea lichidatorului, daca un raport cu acest obiect nu fusese intocmit anterior de administratorul judiciar;conducerea activitatii debitorului;

b)      introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

c)      aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor si luarea masurilor corespunzatoare pentru conservarea lor;

d)     denuntarea unor contracte incheiate de debitor;

e)     verificarea creantelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, precum si intocmirea tabelelor creantelor;

f)       urmarirea incasarii creantelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta inaintea deschiderii procedurii, incasarea creantelor; formularea si sustinerea actiunilor in pretentii pentru incasarea creantelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati;

g)     primirea platilor pe seama debitorului si consemnarea lor in contul averii debitorului;

h)     vanzarea bunurilor din averea debitorului, in conformitate cu prevederile prezentei legi;

i)       incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale sub conditia confirmarii de catre judecatorul-sindic;

j)       sesizarea judecatorului-sindic cu orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta;

k)     orice alte atributii stabilite prin incheiere de catre judecatorul-sindic.

CAPITOLUL 4 Deschiderea procedurii si efectele acesteia

SECTIUNEA 1 – CERERILE INTRODUCTIVE

Art. 65

1)        Procedura va incepe pe baza unei cereri introduse la tribunal de catre debitor sau de catre creditori, precum si de orice alte persoane sau institutii prevazute expres de lege.

2)       introduce cerere impotriva entitatilor reglementate si supravegheate de aceasta care, potrivit datelor de care dispune, indeplinesc criteriile prevazute de dispozitiile legale speciale pentru initierea procedurii prevazute de prezenta lege.

SUBSECTIUNEA 1 – CEREREA DEBITORULUI

Art. 66

1)        Debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.

2)       Daca la data expirarii termenului prevazut la alin. (1) debitorul este angrenat, cu buna-credinta, in negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, acesta are obligatia de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de 5 zile de la esuarea negocierilor.

3)       Daca in cursul negocierilor derulate in cadrul unei proceduri de ad-hoc sau de concordat preventiv debitorul ajunge in stare de insolventa, dar exista indicii serioase ca rezultatele negocierilor ar putea fi valorificate in termen scurt prin incheierea unui acord extrajudiciar, debitorul, de buna-credinta, trebuie sa introduca cererea de deschidere a procedurii in conditiile si termenul prevazute la alin. (2). In caz contrar, debitorul trebuie sa introduca cererea de deschidere a procedurii insolventei in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.

4)       Va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei carti si debitorul in cazul caruia aparitia starii de insolventa este iminenta.

5)       Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta, fara a fi necesara o hotarare a asociatilor/actionarilor.

6)       Introducerea prematura, cu rea-credinta, de catre debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a debitorului persoana fizica sau juridica, pentru prejudiciile pricinuite.

7)       Cererea debitorului se va judeca de urgenta in termen de 5 zile in camera de consiliu, fara citarea partilor. Prin exceptie de la prevederile art. 200 din codul de procedura civila, judecatorul sindic va stabili termenul de judecata in camera de consiliu, in termen de 5 zile de la depunere, chiar daca cererea nu indeplineste toate cerintele legale si nu sunt depuse toate documentele.  In cazul in care la data depunerii cererii debitorului se gasesc inregistrate pe rol cereri ale creditorilor, se va proceda conform art. 70 alin. (4).

8)       Dupa depunerea cererii de deschidere a procedurii, in cazuri urgente care ar pune in pericol activele debitorului, judecatorul sindic poate dispune de urgenta suspendarea provizorie a oricaror proceduri de executare silita a bunurilor debitorului pana la pronuntarea hotararii cu privire la respectiva cerere.

Art. 67

1)        Cererea debitorului trebuie sa fie insotita de urmatoarele acte:

a)     bilantul certificat de catre administrator si cenzor/auditor, balanta de verificare pentru luna precedenta datei inregistrarii cererii de deschidere a procedurii;

b)     o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si bancile prin care debitorul isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor mentiona datele din registrele de publicitate;

c)      o lista a numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub conditie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratandu-se suma, cauza si drepturile de preferinta;

d)     o lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale efectuate de debitor in cele 120 de zile anterioare inregistrarii cererii introductive;

e)     contul de profit si pierdere pe anul anterior depunerii cererii;

f)       o lista a membrilor grupului de interes economic sau, dupa caz, a asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societatile in nume colectiv si cele in comandita;

g)     o declaratie prin care debitorul isi arata intentia de intrare in procedura simplificata sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activitatii ori prin lichidarea, in tot sau in parte, a averii, in vederea stingerii datoriilor sale; daca aceasta declaratie nu va fi depusa pana la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezuma ca debitorul este de acord cu initierea procedurii simplificate;

h)     o descriere sumara a modalitatilor pe care le are in vedere pentru reorganizarea activitatii;

i)       o declaratie pe propria raspundere, autentificata la notar ori certificata de un avocat, sau un certificat de la registrul societatilor agricole ori, dupa caz, oficiul registrului comertului sau alte registre in a carui raza teritoriala se afla domiciliul profesional/sediul social, din care sa rezulte daca a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciara prevazute de prezenta lege intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive;

j)       o declaratie pe propria raspundere autentificata de notar sau certificata de avocat, din care sa rezulte ca nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infractiuni prevazute in Legea concurentei si ca administratorii, directorii si/sau asociatii nu au fost condamnati definitiv pentru bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de incredere, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute in Legea concurentei, in ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii;

k)     un certificat de admitere la tranzactionare pe o piata reglementata a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.

2)       Daca debitorul nu dispune, la momentul inregistrarii cererii, de vreunul dintre actele prevazute la alin. (1) lit. a), c), e), g) i), si j), acesta le va putea inregistra la tribunal in termen de maximum 3 zile de la inregistrarea cererii; daca nu o va face, cererea sa va fi respinsa. Respingerea cererii nu impiedica introducerea unei cereri noi, regulat introduse.

3)       Documentele prevazute la alin. (1), lit. b), d), f), h) si k), precum si lista prevazuta la art. 134 alin. (1) vor fi depuse in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, sub sanctiunea decaderii din dreptul de depune un plan de reorganizare.

Art. 68

1)        In cazul unei cereri introduse de o societate in nume colectiv sau in comandita, acea cerere nu va fi considerata ca fiind facuta si de asociatii cu raspundere nelimitata ori, in conditiile art. 70, si impotriva lor.

2)       O cerere introdusa de un asociat cu raspundere nelimitata ori impotriva acestuia pentru datoriile sale va fi fara efecte juridice cu privire la societatea in nume colectiv sau in comandita din care face parte.

3)       Prevederile alin. (1) si (2) se aplica, in mod corespunzator, in privinta cererilor introduse de grupurile de interes economic sau de membrii acestora.

Art. 69               Nu pot formula o cerere de reorganizare judiciara debitorii, persoane juridice, care in ultimii 5 ani, precedenti hotararii de deschidere a procedurii, au mai fost supusi unei proceduri de reorganizare judiciara.

SUBSECTIUNEA 2: CERERILE CREDITORILOR

Art. 70

1)        Orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii prevazute de prezenta carte impotriva unui debitor prezumat in insolventa poate introduce o cerere introductiva, in care va preciza:

a)     cuantumul si temeiul creantei;

b)     existenta unui drept de preferinta, constituit de catre debitor sau instituit potrivit legii;

c)      existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului;

d)     declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz in care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare.

2)        Creditorul va anexa documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de garantii.

3)       Daca intre momentul inregistrarii cererii de catre un creditor si cel al judecarii acestei cereri sunt formulate cereri de catre alti creditori impotriva aceluiasi debitor, tribunalul prin serviciul de registratura va verifica, din oficiu, la data inregistrarii, existenta dosarului pe rol si va inregistra cererea la dosarul existent. Judecatorul sindic va stabili indeplinirea conditiilor referitoare la cuantumul minim al creantelor, in raport cu valoarea insumata a creantelor tuturor creditorilor care au formulat cereri si cu respectarea valorii-prag prevazute de prezenta carte si va comunica cererile debitorului.

4)       Daca exista o cerere de deschidere a procedurii insolventei formulata de catre debitor si una sau mai multe cereri formulate de creditori ulterior inregistrarii celei dintai, , cererile de deschidere a procedurii formulate de creditori se vor  inregistra direct la cererea formulata de debitor In acest scop, serviciul de registratura va efectua verificari, din oficiu, la data inregistrarii cererilor, si va inregistra cererile la dosarul ce are ca obiect cererea formulata de debitor.

5)       In cazul in care exista inregistrate cereri formulate de creditori si se depune o cerere a debitorului,  serviciul registratura va efectua verificari din oficiu si daca exista o cerere a unui creditor va atasa cererea debitorului si/sau cererile ulterior depuse de creditori la cererea creditorului inregistrata mai intai, in conditiile alineatului (3). In acest caz, cererile se judeca in termen de 5 zile, conform prevederilor art. 66 alin. 7.

6)       Creditorii vor putea inregistra cererea de deschidere a procedurii direct in dosarul ce are ca obiect cererea debitorului sau in dosarul al carui obiect il are cererea altui creditor care are stabilit un termen mai scurt.

7)       Judecatorul sindic va verifica din oficiu respectarea cerintelor de mai sus privind atasarea.

8)       Creditorul care are inregistrata o cerere de deschidere a procedurii, in cazuri urgente, pana la data judecarii cererii, poate solicita judecatorului sindic pronuntarea unei ordonante presedintiale prin care sa dispuna masuri vremelnice, in scopul suspendarii operatiunilor de instrainare a unor bunuri sau drepturi patrimoniale importante din averea debitorului, sub sanctiunea nulitatii, precum si masuri de conservare a acestor bunuri.

9)       Judecata cererii reglementate de alin. 8 se va face de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea creditorului care a formulat cererea si a debitorului. Masura va fi incuviintata vremelnic, pana la data solutionarii cererii de deschidere a procedurii, sau, in cazuri justificate, pana la un alt moment sau eveniment ulterior deschiderii procedurii. Creditorul poate fi obligat la plata unei cautiuni de pana la 10 % din valoarea creantei pretinse, care va putea fi folosita de debitor pentru acoperirea daunelor produse in cazul respingerii cererii de deschidere a procedurii.

Sectiunea 2 : Deschiderea procedurii si efectele deschiderii procedurii

Art. 71

1)        Daca cererea debitorului corespunde conditiilor prevazute la art. 66, judecatorul-sindic va pronunta o incheiere de deschidere a procedurii generale, iar daca prin declaratia facuta conform art. 67 alin. (1) lit. i) debitorul isi arata intentia de a intra in procedura simplificata sau nu depune documentele in conformitate cu prevederile art. 67 alin. (3) ori se incadreaza in una dintre categoriile prevazute la art. 38 alin. (2), judecatorul va pronunta o incheiere de deschidere a procedurii simplificate. Minuta incheierii privind deschiderea procedurii insolventei se comunica, de indata, administratorului judiciar provizoriu numit de catre judecatorul sindic.

2)       Prin incheierea de deschidere a procedurii judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau, dupa caz, lichidatorului sa efectueze notificarile prevazute la art. 100. In cazul in care, in termen de 10 zile de la primirea notificarii, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecatorul-sindic va tine, in termen de 5 zile, o sedinta la care vor fi citati administratorul judiciar, debitorul si creditorii care se opun deschiderii procedurii, in urma careia va solutiona deodata, printr-o sentinta, toate opozitiile. Admitand opozitia, judecatorul-sindic va revoca incheierea de deschidere a procedurii. Deschiderea ulterioara a procedurii, la cererea debitorului sau a creditorilor, nu va putea modifica data aparitiei starii de insolventa.

Art. 72

1)        Orice creditor indreptatit poate sa solicite deschiderea procedurii insolventei. Judecatorul sindic poate dispune in sarcina creditorului a carui creanta nu este constatata printr-o hotarare judecatoreasca cu putere de titlu executoriu consemnarea, la o banca, a unei cautiuni de 10% din valoarea creantei, dar nu mai mult de 100.000 lei. Cautiunea va fi consemnata pana la solutionarea cererii de deschidere a procedurii, sub sanctiunea respingerii acesteia.

2)       In termen de 48 de ore de la inregistrarea cererii creditorului, instanta va comunica cererea, in copie, debitorului. Comunicarea va cuprinde si precizarea termenului stabilit pentru plata creantei, care nu va putea fi mai mare decat termenul stabilit pentru solutionarea eventualei contestatii impotriva existentei starii de insolventa. Termenul de plata se acorda o singura data.

3)       In termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie sa conteste, fie sa recunoasca existenta starii de insolventa. In cadrul contestatiei, va putea fi administrata doar proba cu inscrisuri.

4)       Daca cererea va fi admisa, cautiunea va fi restituita creditorului. Daca cererea va fi respinsa, cautiunea va fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitor, pentru introducerea cu rea-credinta a unei astfel de cereri, conform dispozitiei judecatorului sindic.

5)       Daca judecatorul-sindic stabileste ca debitorul este in stare de insolventa, ii va respinge contestatia si va deschide, printr-o sentinta, procedura generala, situatie in care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de catre administratorul judiciar sau de catre creditorii detinand impreuna sau separat minimum 20% din valoarea masei credale si numai daca acestia isi exprima intentia de a depune un plan.

6)       Daca judecatorul-sindic stabileste ca debitorul nu este in stare de insolventa, respinge cererea creditorilor, care va fi considerata ca lipsita de orice efect chiar de la inregistrarea ei.

7)       In cazul achitarii creantelor creditorilor care au solicitat deschiderea procedurii inainte de ramanerea in pronuntare asupra cererii de deschidere a procedurii, judecatorul-sindic va constata ramanerea fara obiect a cererilor, cautiunea depusa fiind restituita in mod corespunzator. Alin. (4) teza intai se aplica in mod corespunzator.

8)       Daca debitorul nu plateste in termenul stabilit creanta creditorului, iar judecatorul sindic admite cererea de deschidere a procedurii formulata de creditor, judecatorul sindic va putea deschide fie procedura generala a insolventei, fie procedura simplificata, in urmatoarele conditii:

a)     Daca debitorul isi exprima intentia de a-si reorganiza activitatea, judecatorul-sindic va da o sentinta de deschidere a procedurii generale.

b)     In cazul in care, debitorul se incadreaza in una dintre categoriile prevazute la art. 38 alin. (2) ori a mai beneficiat de reorganizare in ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii ori nu isi exprima intentia de a se reorganiza, acesta va fi decazut din dreptul de a mai propune un plan de reorganizare.  Minuta de pe sentinta de deschidere a procedurii insolventei, se comunica, de indata, administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului numit in cauza.

9)       In cazul in care, in termenul stabilit de catre judecatorul sindic pentru plata creantei creditorului indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei, debitorul plateste intreaga creanta, atunci judecatorul sindic va pronunta o sentinta prin care va dispune respingerea cererii de deschidere a procedurii, ca ramasa fara obiect.

10)    Prin sentinta de deschidere a procedurii, judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului, dupa caz, sa efectueze notificarile prevazute la art. 100.

Art. 73                Prin sentinta de deschidere a procedurii generale, judecatorul-sindic va desemna un administrator judiciar provizoriu, iar in cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator provizoriu. Desemnarea se va face in conformitate cu prevederile art. 45 alin. (1) lit. c) , coroborate cu cele ale art. 57 alin. (1).

Art. 74                In termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute la art. 67 alin. (1).

Art. 75

1)        De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Valorificarea drepturilor aferente actiunilor judiciare se poate face numai in cadrul procedurii insolventei, pentru solutionarea cererilor fiind competent judecatorul sindic. Repunerea pe rol a acestora este posibila doar in cazul desfiintarii hotararii de deschidere a procedurii sau in cazul inchiderii procedurii in conditiile art. 178.

2)        Nu sunt supuse prevederilor alin. (1) caile de atac promovate de debitor impotriva actiunilor unui/unor creditor(i) incepute inainte de deschiderea procedurii.

3)       Nu sunt suspuse suspendarii prevazute la alin. 1 actiunile judiciare pentru determinarea existentei si/sau cuantumul unor creante asupra debitorului, nascute dupa data deschiderii procedurii. Acestea vor fi solutionate de judecatorul sindic.

4)       In cazul bunurilor debitorului deja adjudecate sau a sumelor indisponibilizate prin proceduri de executare silita pana la data deschiderii procedurii, distribuirea pretului sau sumelor indisponibilizate se va face de catre organele de executare; debitorul isi pastreaza toate drepturile prevazute de respectiva procedura;

5)       Ipotecile mobiliare asupra sumelor de bani existente in contul debitorului la data deschiderii procedurii precum si asupra instrumentelor financiare detinute de debitor pot fi executate si dupa data deschiderii procedurii la cererea creditorului titular al garantiei, insotita de toate documentele doveditoare.

6)       Sumele de bani existente in contul debitorului la data deschiderii procedurii si asupra carora este constituita o ipoteca mobiliara vor fi distribuite la simpla cerere a creditorului, de catre administratorul judiciar/lichidator creditorului titular al ipotecii mobiliare pentru acoperirea creantelor exigibile ale acestuia, in termen de 5 zile de la cererea creditorului.

7)       Ipoteca mobiliara asupra instrumentelor financiare se executa de catre administratorul judiciar/lichidator iar sumele astfel obtinute vor fi distribuite creditorului titular al garantiei. Valorificarea se va face conform regulilor existente pe piata unde instrumentele financiare sunt tranzactionate, dupa obtinerea acordului prealabil al creditorului titular al garantiei.

8)       In cazul bunurilor debitorului deja adjudecate sau a sumelor indisponibilizate prin proceduri de executare silita pana la data deschiderii procedurii, distribuirea pretului sau a sumelor indisponibilizate se va face de catre organele de executare; debitorul isi pastreaza toate drepturile prevazute de respectiva procedura;

9)       Sumele provenite din executare silita efectuata in conditiile prezentului articol sau cele obtinute in conformitate cu art. (4) vor fi distribuite creditorilor indreptatiti, chiar si in perioada de observatie, de administratorul judiciar.

10)    Pentru asigurarea resurselor in vederea continuarii activitatii curente a debitorului in perioada de observatie, sumele de bani care fac obiectul garantiilor mentionate la acest articol vor putea fi folosite de catre administratorul judiciar sau din dispozitia acestuia. Pentru ocrotirea interesului creditorului garantat, prevederile art. 87 alin. (3) devin in acest caz aplicabile.

Art. 76                In vederea aplicarii prevederilor art. 75, prin sentinta de deschidere a procedurii judecatorul-sindic va dispune comunicarea acesteia catre instantele judecatoresti in a caror jurisdictie se afla sediul debitorului declarat la registrul comertului si tuturor bancilor unde debitorul are deschise conturi.

Art. 77

1)        Orice furnizor de servicii – electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice sau altele asemenea – nu are dreptul, in perioada de observatie si in perioada de reorganizare, sa schimbe, sa refuze ori sa intrerupa temporar un astfel de serviciu catre debitor sau catre averea debitorului, in cazul in care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii.

2)       Nerespectarea obligatiilor contractuale de furnizare a utilitatilor, in caz de mentinere a contractului in conditiile prezentei legi, atrage raspunderea pentru acoperirea prejudiciilor aduse averii debitorului si aplicarea unei amenzi judiciare de 10.000-30.000 lei pentru fiecare incalcare a obligatiilor. Lipsa remedierii incalcarii obligatiilor sau neexecutarea obligatiei de reluare a furnizarii utilitatilor in termen de maxim 10 zile calendaristice de la notificarea primita de la administratorul judiciar sau lichidator constituie in sine o noua incalcare si se va sanctiona cu o noua amenda.

Art. 78

1)        Creditorul titular al unei creante ce beneficiaza de o cauza de preferinta poate solicita judecatorului-sindic ridicarea suspendarii prevazute la art. 75 alin. 1 cu privire la creanta sa si valorificarea imediata, in cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor art. 154 – 158 si cu conditia achitarii din pret a cheltuielilor prevazute la art. 159 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra caruia poarta garantia sau dreptul de retentie, in una dintre urmatoarele situatii:

atunci cand valoarea obiectului garantiei, determinata de un evaluator conform standardelor internationale de evaluare, este pe deplin acoperita de valoarea totala a creantelor si a partilor de creante garantate cu acel obiect:
a)      obiectul garantiei nu prezinta o importanta determinanta pentru reusita planului de reorganizare propus;

b)     obiectul garantiei face parte dintr-un ansamblu functional, iar prin desprinderea si vanzarea lui separata, valoarea bunurilor ramase nu se diminueaza;

atunci cand nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate in raport cu obiectul garantiei, din cauza:
a)     diminuarii valorii obiectului garantiei sau existentei unui pericol real ca aceasta sa sufere o diminuare apreciabila;

b)     diminuarii valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior, ca urmare a acumularii dobanzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel la o creanta garantata cu rang superior;

c)      lipsei unei asigurari a obiectului garantiei impotriva riscului pieirii sau deteriorarii.

2)       In cazurile prevazute la alin. (1) lit. B, judecatorul-sindic va putea respinge cererea de ridicare a suspendarii formulata de creditor, daca administratorul judiciar/debitorul propune in schimb adoptarea uneia sau mai multor masuri menite sa ofere protectie corespunzatoare creantei garantate a creditorului, precum:

a)     efectuarea de plati periodice in favoarea creditorului pentru acoperirea diminuarii valorii obiectului garantiei ori a valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior;

b)     efectuarea de plati periodice in favoarea creditorului pentru satisfacerea dobanzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel si, respectiv, pentru reducerea capitalului creantei sub cota de diminuare a valorii obiectului garantiei ori a valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior;

c)      novatia obligatiei de garantie prin constituirea unei garantii suplimentare, reale sau personale ori prin substituirea obiectului garantiei cu un alt obiect

3)       Reclamantul, intr-o cerere de ridicare a suspendarii, trebuie sa faca dovada faptului prevazut la alin. (1) lit. A.b), ramanand debitorului/administratorului sau altei parti interesate sarcina producerii dovezii contrare si, respectiv, a celorlalte elemente.

4)       Valoarea bunului asupra caruia poarta cauza de preferinta se va stabili printr-o evaluare efectuata de catre un evaluator desemnat conform art. 61 alin(1).

Art. 79                Deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a actiunilor prevazute la art. 75.

Art. 80

1)        Nici o dobanda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adaugata creantelor nascute anterior datei deschiderii procedurii.

2)       In cazul in care se confirma un plan de reorganizare, dobanzile, majorarile ori penalitatile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligatiile nascute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achita in conformitate cu actele din care rezulta si cu prevederile programului de plati.

3)       Nici o dobanda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adaugata creantelor nascute ulterior datei deschiderii atat a procedurii simplificate, cat si a celei generale, in cazul in care nici un plan de reorganizare nu este confirmat.

Art. 81

1)        Ca urmare a deschiderii procedurii si pana la data confirmarii planului de reorganizare, actiunile societatilor emitente, in sensul Legii privind piata de capital, se suspenda de la tranzactionare cu incepere de la data primirii comunicarii de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara.

2)       La data primirii de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara a comunicarii privind intrarea in procedura falimentului intervine retragerea valorilor mobiliare de pe piata reglementata pe care acestea se tranzactioneaza.

Art. 82                 Debitorul are obligatia de a pune la dispozitia administratorului judiciar sau, dupa caz, lichidatorului toate informatiile si documentele cerute de acesta, precum si toate informatiile si documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzand platile efectuate in ultimele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii si transferurile patrimoniale facute de el in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sanctiunea  ridicarii dreptului de administrare si a amenzilor prevazute la art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. e) si f) din codul de procedura civila.

Art. 83

1)        Dupa ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii, toate actele si corespondenta emise de debitor, administratorul judiciar sau lichidator vor cuprinde, in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limbile romana, engleza si franceza, mentiunea in insolventa, in insolvency, en procedure collective.

2)       Dupa intrarea in reorganizare judiciara sau faliment, actele si corespondenta vor purta, in conditiile prevazute la alin. (1), mentiunea in reorganizare judiciara, in judicial reorganisation, en redressement sau, dupa caz, in faliment, in bankruptcy, en faillite. Dupa intrarea in procedura simplificata se va face, de asemenea, mentiunea in faliment, in bankruptcy, en faillite.

3)       Daca debitorul detine sau administreaza una sau mai multe pagini de internet, organele de conducere ale acestuia sunt obligate sa publice pe paginile de internet proprii, in termen de 24 de ore de la data comunicarii hotararii de deschidere a procedurii, informatiile referitoare la starea societatii, precum si numarul, data si instanta care a pronuntat hotararea.

4)       Prejudiciile suferite de tertii de buna-credinta, ca urmare a nerespectarii obligatiilor debitorului prevazute la alin. (1) – (3), vor fi reparate in mod exclusiv de persoanele care au incheiat actele ca reprezentanti legali ai debitorului, fara a fi atinsa averea debitorului.

Art. 84

1)        In afara de cazurile prevazute la art. 87, de cele autorizate de judecatorul sindic sau avizate de catre administratorul judiciar, toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule de drept.

2)       Debitorul si/sau, dupa caz, administratorul judiciar sunt obligati sa intocmeasca si sa pastreze o lista cuprinzand toate incasarile, platile si compensarile efectuate dupa deschiderea procedurii, cu precizarea naturii si valorii acestora si a datelor de identificare a cocontractantilor.

Art. 85

1)        Deschiderea procedurii ridica debitorului dreptul de administrare – constand in dreptul de a-si conduce activitatea, de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de acestea daca acesta nu si-a declarat, in conditiile art. 67 alin. (1) lit. g) sau, dupa caz, art. 72 alin. (8), intentia de reorganizare.

2)       Cu exceptia cazurilor prevazute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile si bunurilor pe care debitorul le-ar dobandi ulterior deschiderii procedurii.

3)       Judecatorul-sindic va putea ordona ridicarea, in tot sau in parte, a dreptului de administrare al debitorului odata cu desemnarea unui administrator judiciar, indicand totodata si conditia de exercitare a conducerii debitorului de catre acesta.

4)       Dreptul de administrare al debitorului inceteaza de drept la data la care se dispune inceperea falimentului.

5)       Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricand adresa judecatorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, avand ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rational de activitate.

6)       Judecatorul-sindic va examina, in termen de 15 zile, cererea prevazuta la alin. (5), intr-o sedinta la care vor fi citati administratorul judiciar, comitetul creditorilor si administratorul special.

7)       De la data intrarii in faliment, debitorul va putea desfasura doar activitatile ce sunt necesare derularii operatiunilor lichidarii

Art. 86

1)        Prin sentinta sau, dupa caz, incheierea avand drept efect ridicarea dreptului de administrare, judecatorul-sindic va da dispozitii tuturor bancilor la care debitorul are disponibil in conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al administratorului judiciar/lichidatorului. Administratorul judiciar va comunica de urgenta bancilor instituirea acestei interdictii.

2)       Incalcarea dispozitiilor judecatorului-sindic, mentionate la alin. (1), atrage raspunderea bancilor pentru prejudiciul creat, precum si o amenda judiciara de la 4.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON).

Art. 87

1)        Pe perioada de observatie, debitorul va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plati catre creditorii cunoscuti, care se incadreaza in conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente, dupa cum urmeaza:

a)     sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a facut o cerere de reorganizare, in sensul art. 67 alin. (1) lit. g), si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;

b)     sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.

2)       Actele, operatiunile si platile care depasesc conditiile mentionate la alin. (1) vor putea fi autorizate in exercitarea atributiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o sedinta a comitetului creditorilor in vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, in termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. In cazul in care o anumita operatiune care excede activitatea curenta este recomandata de catre administratorul judiciar, iar propunerea este aprobata de catre comitetul creditorilor, aceasta va fi indeplinita obligatoriu de administratorul special. In cazul  in care activitatea este condusa de catre administratorul judiciar, operatiunea va fi efectuata de catre acesta cu aprobarea comitetului creditorilor, fara a fi necesara cererea administratorului special.

3)       In cazul propunerilor de instrainare a bunurilor din averea debitorului grevate de garantii, creditorul garantat are urmatoarele drepturi:

a)     dreptul de a beneficia de o protectie corespunzatoare a creantei sale, in conformitate cu prevederile art. 78;

b)     dreptul de a beneficia de distribuiri de sume in conditiile art. 159 alin. (1) pct. 2 si 161 pct.1. in conditiile in care nu poate beneficia de o protectie corespunzatoare a creantei garantate, in conditiile art. 78.

4)       Finantarile acordate debitorului in perioada de observatie in vederea desfasurarii activitatilor curente, cu acordul comitetului creditorilor, exprimat in conditiile alineatului (2), beneficiaza de prioritate la restituire in conformitate cu art. 159 alin. 1 pct. 2.

Art. 88               Daca la data deschiderii procedurii un act juridic nu devenise opozabil tertilor, inscrierile, transcrierile, intabularile si orice alte formalitati specifice necesare acestui scop, inclusiv cele dispuse in cursul unui proces penal, efectuate dupa data deschiderii procedurii, sunt fara efect fata de creditori, cu exceptia cazului in care cererea sau sesizarea, legal formulata, a fost primita de instanta, autoritatea ori institutia competenta cel mai tarziu in ziua premergatoare hotararii de deschidere a procedurii. Inscrierile efectuate cu incalcarea acestui articol se radiaza de drept.

Art. 89

1)        Orice transfer, indeplinire a unei obligatii, exercitare a unui drept, act sau fapt realizat in temeiul unor contracte financiare calificate, precum si orice acord de compensare bilaterala sunt valabile, pot fi executate si/sau opuse unui cocontractant insolvent ori unui garant insolvent al unui cocontractant, conform conditiilor rezultand din intelegerea partilor, fiind recunoscute ca baza de inscriere a creantei in procedurile prevazute de prezenta carte.

2)       Singura obligatie, daca exista in cuprinsul contractului, ca urmare a realizarii unei compensari bilaterale – netting – in conditiile prevazute de un contract financiar calificat, a unei parti la contract va fi aceea de a presta (echivalentul) obligatia (suma de plata sau obligatie de a face) neta rezultata in urma nettingului catre cocontractantul sau.

3)       Singurul drept, daca exista in cuprinsul contractului, ca urmare a realizarii unui netting in conditiile prevazute de un contract financiar calificat, a unei parti la contract va fi acela de a primi (echivalentul) dreptul (suma de plata sau obligatie de a face) net care rezulta in urma nettingului de la cocontractantul sau.

4)       Nici o atributie conferita prin prezenta lege unui organ care aplica procedura insolventei nu va impiedica incetarea contractului financiar calificat si/sau accelerarea indeplinirii obligatiilor de plata ori indeplinirii obligatiilor de a face sau a realizarii unui drept in baza unuia ori a mai multor contracte financiare calificate, avand ca temei un acord de netting, aceste puteri fiind limitate la suma neta rezultata in urma aplicarii acordului de netting.

5)       Cu exceptia dovedirii intentiei frauduloase a debitorului in sensul art. 117 alin. (2) lit. g), nici un administrator judiciar/lichidator sau, dupa caz, nici o instanta judecatoreasca nu poate impiedica, cere anularea ori decide desfacerea unor operatiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la indeplinire a unui acord de netting, realizate in baza unui contract financiar calificat.

Art. 90                Deschiderea procedurii de insolventa nu afecteaza dreptul unui creditor de a invoca compensarea creantei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci cand conditiile prevazute de lege in materie de compensare legala sunt indeplinite la data deschiderii procedurii.

Art. 91

1)        Bunurile instrainate de administratorul judiciar sau lichidator, in exercitiul atributiilor sale prevazute de prezenta lege, sunt dobandite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garantii reale mobiliare sau drepturi de retentie, de orice fel, ori masuri asiguratorii, inclusiv masurile asiguratorii instituite in cursul procesului penal. In aceste conditii, nu sunt aplicabile prevederile art. 885 cod civil si art. 230 b) din Legea 71/2011.

2)       De la data deschiderii procedurii, interdictiile de instrainare, dezmembrare, grevare si alte asemenea, raman fara efect.

3)       Prin exceptie de la dispozitiile art. 885 alin.(2) din codul civil, radierea drepturilor reale si a interdictiilor din cartea funciara se face in temeiul actului de instrainare semnat de administratorul judiciar sau lichidator.

Reducerea onorariului de avocat – Cauze

Reducerea onorariului de avocat – Cauze.Prin Decizia nr. 10/17.01.2013 Curtea de Apel Timisoara, Sectia a II-a civila a stautat ca, pentru ca partea reclamanta sa fie considerata ca a pierdut procesul, nu este obligatoriu ca ea sa fi investit instanta cu o cerere pe care aceasta sa o fi respins.

In aceeasi masura „cade in pretentii” si acela care a pastrat o atitudine procesuala pasiva, dar a fost obligat la o anumita prestatie, ca efect al admiterii cererii celeilalte parti sau acela care si-a executat obligatiile ulterior declansarii litigiului. Insa declansarea procesului a fost determinata de atitudinea sa, care nu a fost una conforma dreptului subiectiv corelativ.

Prin reducerea onorariului platit avocatului partea care a castigat procesul ar fi in imposibilitate de a-si recupera integral cheltuielile de judecata, desi nu se afla in culpa procesuala si nici in culpa de a fi convenit cu aparatorul un onorariu exagerat, recuperarea sumei avansate cu acest titlu nefiind in niciun caz un mijloc de imbogatire nejustificata, partea neprimind vreo suma in plus.

Mai jos, pe larg, textul Deciziei nr. 10/17.01.2013 a Curtii de Apel Timisoara:

“Prin sentinta comerciala nr. 688/PI din 1 martie 2011 pronuntata in dosarul nr. 199/30/2011 Tribunalul Timis a respins ca ramasa fara obiect cererea formulata de reclamanta R.L.M. in contradictoriu cu parata S.C. D S.R.L. Giroc, obligand societatea parata la plata cheltuielilor de judecata in suma de 4.231,94 lei.

Pentru a hotari astfel tribunalul a retinut ca din interpretarea sistematica a drepturilor si obligatiilor asociatiilor unei societati comerciale cu raspundere limitata rezulta ca acestia au dreptul sa fie informati cu privire la mersul socie­tatii, la dispozitiile luate prin hotararile asociatilor sau cele ale administra­torului, dupa caz. Acest drept implica si obligatia corelativa din partea societatii de a le pune la dispozitie inscrisurile si informatiile solicitate de aso­ciat/asociatii, In caz de refuz, acestia putand apela la forta coercitiva a statului, prin obtinerea unei hotarari judecatoresti de obligare a societatii de a da curs respectivei obligatii. Insa, in ipoteza in care inscrisurile sau informatiile solicitate au intrat in posesia asociatului/asociatilor, indiferent prin ce modalitate, obiectul unui demers judiciar nu mai subzista, odata ce acesta a fost realizat ex processum. In speta, reclamanta a intrat in posesia hotararii A.G.A. a S.C. D S.R.L. Giroc din data de 10 decembrie 2010 din alte surse, asa cum a precizat la ultimul termen de judecata, astfel ca demersul sau a devenit lipsit de obiect. Cu toate acestea, instanta a constatat ca obtinerea respectivei hotarari nu s-a realizat din executarea benevola a obligatiei paratei de a i-o comunica, situatie in care aceasta se afla in culpa procesuala cu privire la initierea demersului judiciar de catre reclamanta. Mai mult, obtinerea de catre reclamanta a hotararii litigioase s-a realizat atat dupa notificarea paratei si punerii sale in intarziere cu privire la executarea obligatiei, cat si dupa sesizarea instantei cu cererea de chemare in judecata. Fata de aceste considerente, parata a fost obligata, in temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedura civila, la plata catre reclamanta a sumei de 4.231,94 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat si taxe judiciare.

Impotriva sentintei de mai sus a formulat apel parata S.C. D S.R.L. Giroc, solicitand schimbarea ei in parte, in sensul exonerarii sale de la plata cheltuielilor de judecata. Conditiile acordarii cheltuielilor de judecata si cuantumul acestora se raporteaza, in primul rand, la „caderea in pretentiuni”, iar mai apoi, la plata cheltuielilor de judecata efectiv realizate si raportat la valoarea pretentiilor, la complexitatea cauzei etc. In speta, onorariul avocatului este nepotrivit de mare in raport cu munca indeplinita si cu valoarea pricinii, dar si cu faptul ca, in fond, nu a existat o pricina, dosarul fiind inchis la primul termen de judecata. In fapt, reclamanta trebuia sa renunte la judecata deoarece ea este cea care a atacat hotararea A.G.A. In instanta, anterior promovarii prezentei actiuni. In mod gresit instanta de fond, desi a solicitat acte avocatei reclamantei, din oficiu a acceptat sustinerile acesteia, cu toate ca ele au fost contestate. De asemenea, apelanta sustine ca nu a fost pusa in intarziere, iar la data introducerii actiunii reclamanta era deja in posesia actului solicitat.

Prin decizia civila nr. 10 din 17 ianuarie 2012 Curtea de Apel Timisoara a respins apelul declarat de parata S.C. D S.R.L. Giroc impotriva sentintei comerciale nr. 688/PI din 1 martie 2011 pronuntata de Tribunalul Timis in dosarul nr. 199/30/2011 in contradictoriu cu reclamanta R.L.M.

In considerente s-a retinut ca, in esenta, parata considera ca in mod eronat prima instanta a obligat-o la plata sumei de 4.231,94 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, pe de o parte, intrucat actiunea reclamantei a fost respinsa ca ramasa fara obiect, la primul termen de judecata, societatea necazand in pretentii, intimata trebuind sa renunte la judecata deoarece ea a atacat hotararea adu­narii generale a asociatilor din data de 10 decembrie 2010, anterior promovarii cererii pendinte, iar pe de alta parte, ca suma acordata cu acest titlu, repre­zentand onorariul de avocat, este nepotrivit de mare in raport cu munca indeplinita de aparatorul ales si cu valoarea obiectului cererii, dar si cu faptul ca, „in fond, nu a existat o pricina si dosarul a fost inchis la primul termen de judecata”.

Niciuna dintre aceste critici nu pot determina schimbarea hotararii atacate.

Astfel, cum in mod judicios a retinut si prima instanta, si cum corect a aratat si intimata prin intampinarea, la baza obligatiei de restituire a chel­tuielilor de judecata, deci temeiul juridic al restituirii, se afla culpa procesuala dedusa din expresia „partea care cade in pretentiuni”. Paratul este in culpa procesuala nu numai atunci cand cererea de chemare in judecata este admisa intrucat el nu si-a executat obligatiile, ci si atunci cand executarea respectivelor obligatii are loc pe parcursul procesului, cu consecinta respingerii actiunii ca ramasa fara obiect. Aceasta, pentru ca desi cererea reclamantului este respinsa de catre instanta, el nu este in culpa procesuala, pornirea procesului fiind determinata de atitudinea paratului, care nu si-a executat obligatia inainte de sesizarea instantei de judecata. Chiar si in aceasta ultima ipoteza – paratul si-a executat obligatia inainte de sesizarea instantei – este posibila obligarea celui chemat in judecata la suportarea sumelor avansate de reclamant pentru purtarea procesului daca paratul nu l-a Instiintat pe reclamant de acest lucru si a fost pus in intarziere.

In alte cuvinte, pentru ca partea reclamanta sa fie considerata ca a pierdut procesul, nu este obligatoriu ca ea sa fi investit instanta cu o cerere pe care aceasta sa o fi respins, in aceeasi masura „cade in pretentii” si acela care a pastrat o atitudine procesuala pasiva, dar a fost obligat la o anumita prestatie, ca efect al admiterii cererii celeilalte parti sau acela care si-a executat obligatiile ulterior declansarii litigiului, insa declansarea procesului a fost determinata de atitudinea sa, care nu a fost una conforma dreptului subiectiv corelativ.

Fata de cele mai sus aratate, pentru ca societatea parata sa nu poata fi obligata la suportarea cheltuielilor de judecata avansate de asociatul reclamant ar fi fost imperios necesar ca apelanta sa faca dovada ca, anterior inregistrarii cererii de chemare in judecata (13 ianuarie 2011), i-a comunicat intimatei, la adresa indicata de aceasta in notificarea transmisa pe fax in ziua de 22 decembrie 2010, o copie a hotararii adoptate in adunarea generala a asociatilor care a avut loc in data de 10 decembrie 2010, dovada care nu a fost facuta. De altfel, nici dupa depunerea actiunii introductive de instanta, apelanta nu i-a comunicat actul solicitat, intimata luand cunostinta de hotararea A.G.A. a S.C. D S.R.L. Giroc din alta parte, mai exact in urma comunicarii unei copii de catre Tribunalul Timis la cererea formulata in data de 15 februarie 2011 in dosarul nr. 518/30/2011, care are ca obiect interventie in procedura de inscriere mentiuni in registrul comertului, asociata R.L.M. introducand si o astfel de cerere la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Timis.

Simpla imprejurare, reala de altfel, ca reclamanta intimata a formulat, in data de 16 februarie 2011, o actiune in anulare impotriva hotararii adunarii generale a asociatilor S.C. D S.R.L. Giroc din 10 decembrie 2010 nu poate determina admiterea caii de atac de vreme ce afirmatia paratei apelante, in sensul ca asociatul reclamant ar fi atacat in instanta respectiva hotarare A.G.A. anterior promovarii cererii pendinte nu a fost dovedita. Oricum, esentiala este data la care reclamanta a intrat in posesia actului solicitat, iar din ansamblul probelor administrate rezulta fara dubiu ca la momentul inregistrarii cererii de chemare in judecata a societatii parate, intimata nu era in posesia acestui inscris.

Alegatiile apelantei cu privire la faptul ca reclamanta ar fi trebuit sa re­nunte la judecata nu au niciun fundament, raportat la principiul disponibilitatii si la prevederile art. 246 din Codul de procedura civila, intrucat numai partea reclamanta este cea care poate aprecia daca este sau nu cazul sa formuleze un asemenea act de dispozitie, stiut fiind faptul ca renuntarea la judecata este un act juridic unilateral care determina desistarea de la actiune.

Nici cererea subsidiara a societatii parate, de reducere a onorariului avocatial acordat de prima instanta, nu este intemeiata, intrucat, de principiu, onorariul aparatorului este stabilit inter partes, conform art. 132 din Statutul profesiei de avocat, tinand seama de elementele prevazute in alin. 3 al textului mentionat, care sunt: timpul si volumul de munca solicitate pentru executarea mandatului primit sau activitatii solicitate de client; natura, noutatea si dificultatea cazului; importanta intereselor in cauza; imprejurarea ca accepta­rea mandatului acordat de client il impiedica pe avocat sa accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, daca aceasta imprejurarea poate fi constatata de client fara investigatii suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea in munca, experienta, reputatia si specializarea avocatului; conlucrarea cu experti sau specialisti impusa de natura, obiectul, complexitatea si dificultatea cazului; avantajele si rezultatele obtinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situatia financiara a clientului; constrangerile de timp in care avocatul este obligat de imprejurarile cauzei sa actioneze pentru a asigura servicii legale performante.

In primul rand, trebuie retinut faptul ca alin. 3 al art. 274 din Codul de procedura civila, care permitea instantei sa mareasca sau sa micsoreze onorariile avocatilor ori de cate ori constata ca sunt nepotrivit de mici sau de mari fata de valoarea pricinii sau de munca indeplinita de avocat, face referire la „tabloul onorariilor minimale”, care nu mai exista in prezent, reglementarea fiind astfel superflua. In al doilea rand, aceasta norma a avut menirea sa impiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa fireasca, aceea de a permite justitiabilului sa beneficieze de o asistenta judiciara calificata pe parcursul procesului, ceea ce nu este cazul In speta. In al treilea rand, litigiul este unul comercial (intre profesionisti, in acceptiunea noului Cod civil), cu un obiect neevaluabil in bani, onorariul acordat de tribunal fiind proportional cu volumul de munca presupus de pregatire a apararii In cauza, determinat de complexitatea, dificultatea sau noutatea procesului, ca elemente de raportare posibil a fi avute in vedere la aprecierea cuantumului onorariului, si chiar daca procesul s-a finalizat la primul termen de judecata (dar nu ca urmare a recunoasterii de catre apelanta a pretentiilor intimatei), la care avocatul reclamantei a fost prezent, sustinand in mod profesionist interesele asociatului, instanta trebuie sa aiba In vedere toate demersurile intreprinse de acesta, prin avocat, pentru a intra in posesia hotararii adunarii generale a asociatilor. Nu in ultimul rand, prin reducerea onorariului platit avocatului reclamanta ar fi In imposibilitate de a-si recupera integral cheltuielile de judecata, desi nu se afla in culpa procesuala si nici In culpa de a fi convenit cu aparatorul un onorariu exagerat, recuperarea sumei avansate cu acest titlu nefiind in niciun caz un mijloc de imbogatire nejustificata, partea neprimind vreo suma in plus.

Proces Verbal de constatare din partea I.S.C.T.R.

am primit un Proces Verbal de constatare din partea I.S.C.T.R. Cluj intocmit pentru fapta savarsita . Fapta este ca cond auto a depasit perioda maxima de conducere neintrerupta ,adica a condus neinrerupt 7 h .si conform OG37/2007 art.8 alin.1pct. 4 societatea a fost sanctionat cu o amende de 8.000 lei cf.art.9,alin.1,lit.c. Cond auto care la momentul primire PV nu mai lucreaza la firma nu a inmanat societatii Formularul de control si nici nu a spus ca afost controlat de ISCTR. Intrebarea este: De ce societatea este vinovata ca cond. auto nu a respectat perioda de conducere si de odichna, si vreau sa stiu daca Procesul verbal a fost completat dupa legile in vigoare dupa datele mentionate mai sus. Multumesc Intrebare :

Procesul verbal este copletat cf,legilor in vigoare dupa datela pe care am mentionat mai sus?

Raspuns :
Buna ziua, Verificand legislatia invocata de dumneavoastra – legislatie probabil invocata si de agentul constatator in procesul verbal – am constatat ca aceasta este corect mentionata. Din pacate pentru societate, legislaltia prevede sancionarea sa in locul soferului. Cu ce se face vinovata firma pentru ca soferul nu a respectat timpii de condus si odihna? Recomand sa formulati contestatie impotriva procesului verbal de contraventie cu chemarea si a soferului in proces ca responsabil. In situatia in care procesul verbal nu este anulat de instanta va recomnd ca ulterior sa formulati o actiune in atragerea raspunderii soferului pentru recuperarea pagubei respective. avocat Coltuc www.coltuc.ro

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!