Casa de avocatura Coltuc va ajuta sa folositi concordatul preventiv

Concordatul preventiv este un contract încheiat între un întreprinzator si creditorii sai, prin care întreprinzatorul propune un plan de redresare a afacerii sale, iar creditorii accepta sa sprijine eforturile debitorului de a

depasi dificultatile financiare în care se afla întreprinderea. Pentru încheierea unui contract de concordat este necesar acordul unei majoritati reprezentând creditorii care detin doua treimi din masa credala.

Mandatul ad-hoc este a doua institutie reglementata de lege si este o procedura confidentiala prin care instanta desemneaza un mandatar ad-hoc, care negociaza cu creditorii în vederea realizarii unei întelegeri cu unul sau mai multi dintre acestia, pentru a depasi starea de dificultate financiara în care se afla întreprinderea. Dupa cum sublinia Gheorghe Piperea, noua lege pastreaza toate avantajele insolventei, fara a avea si dezavantajele acesteia.

Printre avantajele de care beneficiaza întreprinzatorii care încheie un astfel de document cu creditorii se numara faptul ca nu se ajunge la situatia de insolventa, deci nici la efectele sociale si juridice ale acesteia, contractul intra în vigoare la cererea debitorului, fiind o expresie a vointei acestuia si nu a vointei creditorilor, iar procedurile sunt confidentiale.

Sursa: Financiarul

Casa de avocatura Coltuc in ziarul Gandul

Firmele se pot pune la adăpost de creditori pentru maximum un an şi jumătate apelând, din 14 ianuarie, la procedura concordatului preventiv. Aceasta este similară cu măsura din asigurări privind constatarea amiabilă a

accidentelor auto, fiind de fapt o înţelegere între firmele datoare şi creditorii lor. Practic, prin concordatul preventive, firmele care se confruntă cu greutăţi financiare, de comun acord cu creditorii, îşi fac un plan de redresare financiară, apelând la un conciliator, adică un reprezentant al unei firme de insolvenţă a declarat av.Coltuc Marius,Casa de avocatura Coltuc. Iniţiatorii legii privind concordatul preventiv, care a fost publicată în Monitorul Oficial în decembrie anul trecut, spun că însuşi preşedintele Traian Băsescu i-a felicitat pentru acest proiect, existând şi acordul reprezentanţilor FMI pentru demararea acestor proceduri.

Legea este departe însă de a fi o noutate, o prevedere similară fiind aplicată în ţara noastră în perioada 1929-1938. „O astfel de lege a fost aplicată în România pe perioada crizei din 1929-1938, a fost abrogată ulterior, iar acum a fost reintrodusă având în vedere actualul context economic. În Italia, o asemenea lege funcţionează din 1924, fără întrerupere”, a declarat pentru Gândul deputatul Mircea Groşaru, iniţiatorul proiectului de lege privind concordatul preventiv.

De ce creditorii ar fi de acord cu acest procedeu? „Creditorii au astfel garanţia că îşi vor putea recupera banii, fie chiar şi după un an, un an şi jumătate, cât durează procedura concordatului preventiv. S-a dovedit faptul că doar foarte puţine firme care intră în procedură de reorganizare, pe actuala legislaţie, reuşesc să nu intre în faliment. Iar în caz de faliment, statul are prioritate în recuperarea datoriilor, iar abia la final ceilalţi creditori, cum ar fi băncile sau companiile furnizoare”, a explicat Groşaru. Contractul de concordat preventiv cuprinde un plan de redresare a întreprinderii aflate în dificultate, care poate include restructurarea conducerii, reducerea personalului, înfiinţarea sau desfiinţarea unor sucursale sau puncte de lucru. În perioada în care se află „la adăpost”, firmele beneficiază de o plată eşalonată a datoriilor pe care le au, fie către stat, fie către alţi creditori.

Preţul unei astfel de proceduri, adică onorariul încasat de conciliator, depinde de mai mulţi factori, printre care cifra de afaceri a firmei debitoare. În general, o companie poate negocia cu conciliatorul un „preţ” cuprins între 3 şi 10% din datoria pe care o are aceasta de încasat. Potrivit estimărilor R&M Audit, peste 60% dintre firmele cu datorii semnificative ar trebui să apeleze sau vor apela la procedura concordatului preventiv în schimbul insolvenţei şi vor reuşi să obţină acordul creditorilor.

gandul

Casa de avocatura Coltuc si comunitatea maghiara din Romania

Új tévéadóval gazdagodik februártól a romániai audiovizuális szféra. Az egyelőre csak online „fogható” Juridic Tv, melynek 150 ezer eurós indítási költségeit a Coltuc Ügyvédi Iroda állja, jövő hónap elejétől 24 órás

programban sugároz majd főként jogi jellegű műsorokat, ám természetesen nem hagyja ki a szórakoztatást sem – a tervek szerint rendszeresen beszámol a sztárok, közéleti személyiségek jogügyeiről is.

„Az adó megalapításának az oka az, hogy a hazai tévécsatornák kínálatából hiányoznak a jogi kérdéseket boncolgató műsorok, és azt is célként tűztük ki magunk elé, hogy a lakossággal ingyenesen megismertessük a románai jogrendszert” – fogalmazott Dumitrescu Alina, a ügyvédi iroda PR-igazgatója, az ÚMSZ azon kérdésére, hogy milyen társadalmi jelenségre kíván választ adni az új televízió indítása.

Az igazgató elmondta: mivel folyamatosan azt tapasztalják, hogy a romániai közember nehezen látja át a hazai jogrendszert, úgy vélik, hogy a tévés kezdeményezés segíteni fog abban, hogy az állampolgárok teljesebb mértékben tudjanak élni a törvények által nyújtott lehetőségekke

Dupa 4 ianuarie, Ministerul Sanatatii va da drumul unui program de fertilizare gratuita

Casa de avocatura Coltuc va poate ajuta cu formarea dosarului si reprezentare.Onorariul este de 550 lei,indiferent de complexitatea dosarului.

Startul programului se va da pe 4 ianuarie, cand cuplurile isi pot
depune dosarele la clinicile de fertilizare avizate din tara. De acolo,
doctorii vor inainta actele comisiei de la minister care vor selecta
250 de dosare. Statul va plati o singura fertilizare in vitro, o
procedura care poate costa si 3.000 de euro. Bugetul pentru toate
aceste interventii, este estimat la 500.000 de euro, anual. Si in alte
tari, fertilizarile in vitro sunt suportate de stat. De exemplu, in
Franta sunt decontate 5 incercari, iar in Israel, 2.
A fost
initiat si un proiect de lege in domeniul reproducerii umane asistate
medical, care trebuie ameliorat prin dezbatere publica si, pe termen
mediu, supus procesului de adoptare si promulgare, intrucat Romania
este una din putinele tari ale Uniunii Europene care nu dispune inca de
o legislatie in domeniu.
Criteriile de intrarea in program vor fi destul de drastice, anunta
autoritatile. Cuplurile vor fi validate de o comisie din care vor face
parte 5 medici, un economist, un psiholog si 2 reprezentanti ai
Asociatiei SOS Infertilitatea. Medicii ginecologi din comisie vor fi
independenti si nu vor putea sa fie implicati in procedurile de
fertilizare in vitro. Se merge pe principiul de maxima eficienta adica
au prioritate cei tineri si sanatosi, cu alte cuvinte cu sanse mai mari
sa devina parinti.

Conditii pentru incadrare in programul national de fertilizare in vitro:
Membrii cuplului sa aiba varsta între 25 şi 40 de ani., sa fie casatoriti, sa nu
sufere de obezitate si sa nu fi facut alta procedura de fertilizare in vitro.
Vor fi luate in calcul criterii sociale, dar si materiale si medicale.
De exemplu daca un cuplu nu poate dovedi ca nu are posibilitatea sa-si creasca
copilul, investitia nu este motivata.
Insa daca un cuplu dovedeste ca se poate ocupa de cresterea copilului, comisia va
lua o decizie favorabila.
Si
intr-un caz si in celalalt vor trebui efectuate anchete sociale si
psihologice, dar si anchete care sa stabileasca daca respectivul cuplu
este stabil din punct de vedere financiar.

Bugetul noului program va fi de circa 500.000 de euro anual

Zeci de cupluri infertile ar putea să nu mai plătească zeci de mii de
euro pentru a avea un copil, prin procedura fertilizării. Ministerul
Sănătăţii a anunţat, ieri, că 250 de cupluri infertile ar putea fi
ajutate să aibă copii, prin metoda fertilizării in vitro. Programul
naţional ar urma să debuteze din 2010 şi se va desfăşura anual, având
un buget de aproximativ 500.000 de euro. 

Trimiteti pe adresa de email avocat@coltuc.ro cererile dvs.

Când semnati contractul cu banca, luati-va un avocat!Casa de avocatura Coltuc va poate ajuta.

Clauzele „cu scrisu’ mic” pot fi, uneori, adevarate pietre de moara de gâtul clientilor unei banci astfel încât e mai bine sa consulati un avocat atunci când semnati un contract cu banca, sustine Ianfred Silberstein, directorul

Directiei juridice a BNR, dar si presedinte al Asociatiei consilierilor juridici bancari.

Capital.ro: D-le director Silberstein, multi clienti se plâng de „clauzele abuzive” din contractele bancare. Cât de justificate sunt aceste abordari?

Ianfred Silberstein: Eu zic ca vina cea mai mare o au clientii care nu stiu sa îsi negocieze contractele ab initio cum zic juristii, adica de la început. Am întrebat si colegii avocati daca vreodata, vreun avocat a fost solicitat de un client persoana fizica sa i se interpreteze clauzele unui contract bancar si, în virtutea acestui lucru, sa încerce sa negocieze. Avocatii mi-au raspuns ca nu au fost solicitati niciodata. Asta era problema principla. În primul rând, discutia cu un avocat îti da ocazia sa întelegi sensul clauzelor pe care altfel nu ai cum sa le întelegi – pentru ca fiecare dintre noi avem anumite specialitati care nu sunt în mod obligatoriu în domeniul bancar – si în acest fel stii ce te asteapta. Poti hotarî daca, în conditiile respective, îti convine sa mai închei contractul sau nu, pornind de la aceste constatari, desi nu poti schimba structura contractului, poti negocia anumite clauze în cadrul contractului. Trebuie retinut un aspect foarte important: când ia banii, omul nici nu se uita ce semneaza; se trezeste abia când trebuie sa plateasca.

Capital.ro: Puteti da unele exemple privind clauzele care pot fi modificate?

Ianfred Silberstein: Pot sa dau, bineînteles: perioada creditului, dobânda, comisionul de rambursare anticipata, penalitatile.
Poti negocia perioada pentru care angajezi creditul, poti sa negociezi si anumite aspecte legate de dobânda. Chiar daca nu vor reduce dobânda la cât vrem noi, se poate obtine, totusi, prin negociere, un nivel mai scazut. Dupa aceea, sunt anumite clauze care se refera la rambursarea anticipata. Acest comision variaza  între 1% si 5%. Va dati seamna ca nu este acelasi lucru daca dai 1% sau 5% si atunci începi o discutie. Si, daca nu ajunge la o întelegere cu banca respectiva se poate adresa unei alte banci.

Capital.ro: Ce recomandati, în calitate de consilier juridic bancar, clientilor care „au dat de greu”?

Ianfred Silberstein: Daca se ajunge la o neîntelegere cu banca, inclusiv situatia ca nu îti mai poti plati ratele, eu recomand clientilor sa mearga la mediere, sa apeleze la un avocat. Sunt situatii în care, de exemplu în privinta transferurilor transfrontaliere, medierea se face la noi, la Banca Nationala. Revenind la ipoteza ca nu mai poti plati ratele, negocierea cu banca este solutia cea mai buna si, as zice, obligatorie pentru a se evita situatia executarii printr-un executor judecatoresc. Executorul bancar, pe de alta parte, are posibilitatea ca, în numele bancii, sa negocieze cu clientul tocmai pentru ca si banca are interes sa rezolve situatia fara executare prin care si-ar putea recupera, sa zicem, numai 20% din creanta. În acest fel, apelându-se la negociere, se pot reesalona ratele.

Sursa: Capital

FORT da în judecata CNADNR anunta Casa de avocatura Coltuc

Federatia Operatorilor Români de Transport (FORT) va da în judecata Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din România (CNADNR), în numele membrilor sai, pentru a recupera pagubele cauzate de

imposibilitatea utilizarii drumurilor blocate de zapada.
“Masura de restrictionare a traficului autovehiculelor de peste 7,5 tone, comunicata de centrul Infotrafic, este datorata lipsei de competenta a Companiei de Autostrazi si Dumuri ce se ascunde de propriile obligatii si îndatoriri, ca administrator al drumurilor nationale si europene. Nu este posibil ca într-o tara europeana, în 2009, la prima zapada din an, o întreaga zona teritoriala precum Moldova, sa fie rupta de restul tarii, fara ca persoanele responsabile de acest lucru sa raspunda în fata legii”, se arata într-un comunicat emis ieri de FORT. Asociatia nu precizeaza valoarea despagubirilor. FORT arata ca CNADNR este obligata sa anunte soferii cu privire la restrictionarea traficului si sa intervina în timpul cel mai scurt pentru a asigura circulatia pe drumurile publice în conditii de siguranta. “Tot ceea ce aflam de la Compania de Autostrazi si Drumuri este ca pe întreaga retea nationala s-a actionat cu 9.187 de tone de material antiderapant, ceea ce la un calcul simplu ne arata ca, în fapt, s-a utilizat circa o jumatate de galeata de nisip pe kilometru de drum. Eficienta acestei actiuni este simplu de constatat de catre platitorii de roviniete, care trebuie sa se obisnuiasca, ca dotarea autovehiculului sa cuprinda, în afara de lopata si nisip, o paturica, soba teracota, ceaiuri calde si Distonocalm, pentru a tranzita drumurile nationale”, se precizeaza în comunicatul citat de Mediafax. Totodata, FORT solicita “tuturor celor afectati de lipsa de reactie a autoritatilor” sa se constituie parte civila în procesul intentat CNADNR sau sa cheme în judecata compania “pentru a crea primul precedent în materie de administrare a drumurilor”.

Sursa: Curierul National

Impozitul forfetar a dus la suspendarea a peste 127.000 de firme in 2009 anunta Casa de avocatura Coltuc.In 2010 se va dubla!

Din cauza impozitului minim anual si a crizei economice, numarul firmelor care si-au suspendat activitatea în primele unsprezece luni ale anului 2009 este de 12 ori mai mare fata de intervalul similar din 2008.

Datele Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC) releva faptul ca în perioada ianuarie-noiembrie peste 127.000 de firme si-au suspendat activitatea, de aproape 12 ori mai multe fata de intervalul similar al anului trecut. “Comparativ cu anul 2008, când s-au înregistrat 10.901 (de suspendari de activitate – n.r.) la nivelul întregii tari, în anul curent s-au înregistrat 127.129, reprezentând o crestere de 1.066,21%”, se arata într-un comunicat al ONRC. Numarul dizolvarilor a crescut de peste cinci ori, la 17.670, iar cel al radierilor, cu 161%, la 39.371.

Firmele platesc, de la 1 mai, un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 de euro), daca au venituri totale de pâna la 52.000 lei, si 43.000 lei (circa 10.000 euro), pentru venituri de peste 129 de milioane de lei.

Sursa: Cotidianul

Casa de avocatura anunta:Companiile pot evita insolventa utilizand „concordatul preventiv”

Firmele aflate in dificultate financiara vor avea posibilitatea sa evite intrarea in insolventa prin concordatul preventiv sau mandatul ad-hoc, reglementate de Legea 381/2009 publicata in Monitorul Oficial nr. 870 din data de 14

decembrie 2009, care va intra in vigoare la jumatatea lunii ianuarie.

Concordatul preventiv este o intelegere amiabila intre debitor si creditorii care detin cel putin doua treimi din valoarea creantelor. Mandatul ad-hoc este tot o intelegere intre debitor si creditori, dar care se poate face si cu creditorii care detin mai putine creante, adica nu este o procedura atat de “colectiva”.

Va asteptam cu dosare

avocat@coltuc.ro

www.coltuc.ro

Senzational!Din ianuarie 2010 se deschide cea mai mare televiziune juridica din Romania- JURIDIC TV

În ce constă noutatea pe care JURIDIC TV o aduce în audiovizual?
Este incontestabil efectul pe care televiziunea, mai mult decât tipăriturile sau radioul, îl are în societate. Ea îşi face o datorie din transmiterea informaţiilor

de ultimă oră, dar şi din crearea de programe de divertisment, care sunt, desigur, necesare. Cu toate acestea, este vizibilă tentaţia pe care televiziunea a simţit-o de multe ori în istoria ei nu foarte îndelungată, anume aceea de a căuta şi a prezenta pe micile ecrane aspectele cele mai spectaculoase din proximitate, chiar dacă acestea au multe consecinţe negative. În afară de acest aspect, multitudinea emisiunilor de divertisment a limitat foarte mult prezenţa în programele unor posturi de televiziune a emisiunilor informative juridice. În felul acesta au rămas foarte multe domenii ale realităţii neacoperite de realizatorii tv. Tocmai pe acest segment de realitate se concentrează atenţia noastră în realizarea emisiunilor JURIDIC TV. Vom urmări în permanenţă câteva repere esenţiale:

a) JURIDIC TV ajută la cunoasterea gratuita a sistemului judiciar in Romania.

b) JURIDIC TV dezaproba intensificarea abuzurilor din justitie

c) JURIDIC TV aduce, prin emisiunile sale ordinea de drept la fiecare cetatean in casa.

În contextul eforturilor pe care diferitele posturi de televiziune le fac pentru a câştiga audienţă, se speculează în general spectaculosul scandalos, care este mai atractiv pentru un anumit tip de public. Noi nu putem nega faptul că în societate există fenomene negative, că se petrec fapte condamnabile, dar ne rezervăm dreptul de a vedea si ceva constructiv gratuit.

C. De ce a fost înfiinţată Televiziunea JURIDIC TV?

Pe acest segment de piata in Romania exista un vid de cunoastere.Este prima televiziune online din Romania pe segmentul juridic.

Este evident că nici una dintre televiziunile din România nu este specializată în urmărirea principiilor subliniate aici. Acest lucru ne convinge de faptul că înfiinţarea televiziunii JURIDIC TV era un fapt de o necesitate incontestabilă. De asemenea, Televiziunea JURIDIC TV este gândită ca o instituţie media cooperantă şi complementară Casei de avocatura Coltuc.

D. Sursele de finanţare

Televiziunea JURIDIC TV este susţinută financiar de către Casa de avocatura Coltuc

Din partea celor care ne privesc totul este gratuit.Nu trebuie decat sa accesati pagina de web https://www.coltuc.ro/juridictv

II. Emisiuni

Consultatii juridice\Cazurile nemultumitilor din
justitie\Dosare CEDO\Procese live\Procese vedete\Discutii despre procese

Date de contact

Adresa:

Televiziunea JURIDIC TV,

Calea Rahovei, nr.266-268, cladirea 60, etaj 2, Sector 5, Electromagnetica Business Park, Bucuresti
Tel. : (40-31)425.93.85 / 0745150894
Fax :(40-31)425.93.85
e-mail: avocat@coltuc.ro

Casa de avocatura Coltuc reprezinta creditorii S.C.Flamingo International srl

In ultimele 3 luni, compania a derulat negocieri dure si intense cu bancile finantatoare pentru restructurarea creditelor, in directia diminuarii lor, convertirii in alte instrumente financiare decat cele standard sau chiar

obtinerii de bani suplimentari.

In ciuda eforturilor intense, negocierile cu ING au esuat, solicitarea Flamingo de reducere suplimentara a datoriei fiind refuzata, banca luand decizia de a demara executarea silita a stocurilor aflate in unele magazine ale companiei.

Casa de avocatura Coltuc va ajuta va recuperarti banii de la S.C.Flamingo International srl

BNR: Restantele cu întârzieri de peste 90 de zile la creditele de minimum 20.000 de lei au depasit 4 mld. lei în primele 10 luni.Atentie vor incepe executarile silite!

Restantele românilor au crescut în acest an de la luna la luna în conditiile în care situatia economica a resimtit din plin efectele crizei financiare, la care s-a adaugat în ultima perioada si instabilitatea politica. Fie ca este vorba de

sume mai mici sau mai mari, pentru achizitionarea unei case sau a unei masini, românii au întâmpinat probleme în restituirea sumelor contractate de la banci.  Potrivit datelor BNR, restantele la creditele de minimum 20.000 de lei, cu întârzieri peste 90 de zile, au crescut în primele 10 luni de 3,67 ori, de la 1,1 miliarde lei la 4,1 miliarde de lei, iar aceste sume reprezinta aproape 60% din totalul restantelor, fata de 33,5% în luna decembrie 2008, arata datele Bancii Nationale a României (BNR), citate de Mediafax. Totalul sumelor restante la creditele de peste 20.000 de lei se plasa la finele lunii octombrie la 6,8 miliarde de lei, în crestere cu 9,9% fata de septembrie si de peste doua ori comparativ cu valoarea de la sfârsitul anului trecut, potrivit raportarilor la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) de la BNR. Creditele acordate si angajamentele asumate de institutiile de credit se plasau dupa primele 10 luni la 255,89 miliarde lei, aproape constante comparativ cu septembrie, dar si cu finele anului trecut.

Peste 200.000 de restantieri

În aceste conditii, ponderea sumelor restante în total datorii a urcat de la 1,29% în octombrie 2008 si 1,47% la finele anului trecut la 2,98% dupa primele noua luni din 2009. Debitorii cu restante reprezinta peste o cincime din totalul persoanelor fizice si juridice cu împrumuturi de minimum 20.000 de lei, respectiv 21,4%, comparativ cu doar 13,5% la finele anului trecut si cu 11,7% în octombrie 2008.  Numarul debitorilor a scazut în primele 10 luni cu peste 3%, de la 1,027 milioane la 996.225 de persoane, în timp ce totalul restantierilor a crescut cu 53,4%, la 213.161 de persoane. Bancile au transmis în octombrie 216.243 de interogari la CRB pentru a afla date despre debitorii proprii si potentiali clienti, cu 67,4% mai putine decât în luna similara din 2008, dar în urcare cu 2,08% comparativ cu septembrie 2009. Numarul de interogari ale bazei de date a CRB pentru debitorii potentiali s-a plasat în octombrie la 128.225 de operatiuni, cu 2,2% mai multe decât în septembrie, dar mai putine cu aproape 80,5% decât cele realizate în luna similara a anului trecut si cu 57,8% comparativ cu decembrie 2008.

Sursa: Curierul National

BNR: Restantele cu întârzieri de peste 90 de zile la creditele de minimum 20.000 de lei au depasit 4 mld. lei în primele 10 luni.Incep executarile silite!

Restantele românilor au crescut în acest an de la luna la luna în conditiile în care situatia economica a resimtit din plin efectele crizei financiare, la care s-a adaugat în ultima perioada si instabilitatea politica. Fie ca este vorba de

sume mai mici sau mai mari, pentru achizitionarea unei case sau a unei masini, românii au întâmpinat probleme în restituirea sumelor contractate de la banci.  Potrivit datelor BNR, restantele la creditele de minimum 20.000 de lei, cu întârzieri peste 90 de zile, au crescut în primele 10 luni de 3,67 ori, de la 1,1 miliarde lei la 4,1 miliarde de lei, iar aceste sume reprezinta aproape 60% din totalul restantelor, fata de 33,5% în luna decembrie 2008, arata datele Bancii Nationale a României (BNR), citate de Mediafax. Totalul sumelor restante la creditele de peste 20.000 de lei se plasa la finele lunii octombrie la 6,8 miliarde de lei, în crestere cu 9,9% fata de septembrie si de peste doua ori comparativ cu valoarea de la sfârsitul anului trecut, potrivit raportarilor la Centrala Riscurilor Bancare (CRB) de la BNR. Creditele acordate si angajamentele asumate de institutiile de credit se plasau dupa primele 10 luni la 255,89 miliarde lei, aproape constante comparativ cu septembrie, dar si cu finele anului trecut.

Peste 200.000 de restantieri

În aceste conditii, ponderea sumelor restante în total datorii a urcat de la 1,29% în octombrie 2008 si 1,47% la finele anului trecut la 2,98% dupa primele noua luni din 2009. Debitorii cu restante reprezinta peste o cincime din totalul persoanelor fizice si juridice cu împrumuturi de minimum 20.000 de lei, respectiv 21,4%, comparativ cu doar 13,5% la finele anului trecut si cu 11,7% în octombrie 2008.  Numarul debitorilor a scazut în primele 10 luni cu peste 3%, de la 1,027 milioane la 996.225 de persoane, în timp ce totalul restantierilor a crescut cu 53,4%, la 213.161 de persoane. Bancile au transmis în octombrie 216.243 de interogari la CRB pentru a afla date despre debitorii proprii si potentiali clienti, cu 67,4% mai putine decât în luna similara din 2008, dar în urcare cu 2,08% comparativ cu septembrie 2009. Numarul de interogari ale bazei de date a CRB pentru debitorii potentiali s-a plasat în octombrie la 128.225 de operatiuni, cu 2,2% mai multe decât în septembrie, dar mai putine cu aproape 80,5% decât cele realizate în luna similara a anului trecut si cu 57,8% comparativ cu decembrie 2008.

Sursa: Curierul National

Casa de avocatura Coltuc in ziarul Gandul

Câteva sute de români cărora băncile le-au modificat condiţiile de creditare au ales să le înfrunte în instanţă, apelând la case de avocaţi, după ce au fost refuzaţi de bancheri. În general, avocaţii au obţinut pentru clienţii lor

negocierea perioadei de rambursare sau valuta în care este luat creditul, dar şi reducerea dobânzii, în anumite cazuri.

Pe rolul instanţelor din ţară există circa 300 de dosare în care băncile au fost date în judecată de clienţi. Avocaţii spun că există 95% şanse de câştig în astfel de cazuri. „Puteţi schimba valuta în care aţi luat creditul şi astfel să rambursaţi ratele în dolari sau lei. Câteva bănci acceptă conversia creditului într-o altă valută decât cea aleasă iniţial de împrumutat”, ne-a declarat avocatul Marius Vicenţiu Coltuc. Avocatul spune că este posibilă şi schimbarea băncii de la care s-a obţinut creditul. „Acestă situaţie poate apărea în momentul în care găsiţi o altă bancă unde condiţiile de creditare sunt mult mai avantajoase”, mai arată Marius Coltuc. Cât priveşte onorariile caselor de avocatură, acestea sunt stabilite fie orar, fie forfetar, în funcţie de complexitatea cazului şi de înţelegerea cu clientul, după cum ne-a declarat Cristina Maxim, avocat partener în cadrul societăţii Boştina şi Asociaţii.

gandul

Casa de avocatura Coltuc se ofera sa ajute gratuit pe Andreea Antonescu si pe Andreea Balan in relatia cu Planorama

Casa de avocatura Coltuc reprezinta peste 50 de clienti in procesul cu Sc Euro Habitat srl.Ne oferim sa ajutam gratuit cele 2 vedete.Andreea Balan si Andreea Antonescu au investit 90.000 de euro, alaturi de alte sute de cumparatori,

pentru a-si achizitiona cate un apartament in complexul rezidential Planorama

Ele au crezut in acest proiect ambitioas, dar si-au dat seama ca au fost inselate de constructorii complexului, avand in vedere ca isi asteapta apartamentele de mai bine de patru ani.

Primele locuinte ar fi trebuit date in folosinta acum doi ani, insa compania care se ocupa de Planorama a ajuns in pragul falimentului inainte de a reusi sa termine constructia.

www.coltuc.ro

Cum scapa dezvoltatorii de penalitati când nu livreaza locuintele la timp va invata Casa de avocatura Coltuc

Dupa ce multi dezvoltatori care nu au respectat termenele de livrare a locuintelor pe care le-au vândut s-au trezit cu procese din partea clientilor, un dezvoltator a gasit o solutie inedita de a scapa de plata penalizarilor.Astfel, cei

care au cumparat un apartament în proiectul Planorama, au la dispozitie doua saptamâni sa renunte la penalitatile pe care dezvoltatorul trebuie sa le achite pentru întârzierea predarii locuintelor, lucru ce va duce la realuarea lucrarilor si terminarea constructiei anul viitor. Daca reprezentantii devoltatorului Euro Habitat nu au vrut sa precizeze care este valoarea totala a penalitatilor, spunând doar ca este mare, un calcul care ia în considerare o penalizare de 0,01-0,02%/zi de întârziere, la o valoare medie a unei locuinte de 60.000 de euro a celor 600 de unitati vândute si o durata medie a întârzierilor de 700 de zile, arata ca ar fi de platit peste patru milioane de euro. În cazul în care cumparatorii nu sunt de acord, dezvoltatorul le spune ca vor pierde toti banii, deoarece va intra în insolventa.

Sursa: Gandul

Casa de avocatura Coltuc lanseaza „Ghidul cumparatorului din ansambluri rezidentiale”

Primul aspect pe care trebuie sa îl conveniti cu dezvoltatorul, în momentul în care v-ati decis asupra unui ansamblu rezidential, este anexarea parametrilor apartamentului vizat la contractul de vânzare-cumparare.

„Trebuie sa te asiguri ca layout-ul apartamentului este trecut ca anexa în contractul de vânzare-cumparare, pentru ca suprafetele sa fie respectate“, a explicat Catutoiu. Acesta sfatuieste potentialii cumparatori sa nu se raporteze la pretul pe metru patrat, ci la cel pe unitate, deoarece dezvoltatorii calculeaza diferit suprafata utila a unui apartament, când preturile sunt exprimate în euro pe metru patrat.

„Diferenta dintre suprafata utila si cea construita este de circa 15-20%. În suprafata construita sunt inclusi peretii, compartimentarile, o parte din terasa. Pe lânga asta mai sunt spatiile comune, care în ultima perioada sunt vândute la jumatate de pret sau în unele cazuri nu se mai taxeaza“, atentioneaza Andrei Sandu, directorul general al agentiei imobiliare MediaCity.

Suprafata utila, administrarea si utilitatile

„Sunt dezvoltatori care includ în supafata utila si holurile din subsol. Acesta este un alt motiv pentru a te raporta direct la pretul pe unitate si la facilitatile pe care le primesti. În cazul unei locuinte noi cumparate prin «Prima Casa», spre exemplu, trebuie sa ai grija ca suprafata apartamentului sa nu depaseasca 45 mp utili, pentru ca tot ce e peste înseamna o cheltuiala mare cu utilitatile ulterior“, a mai spus reprezentantul Real Time.

Trebuie sa mai stiti ca cel putin un an de la finalizarea unui ansamblu rezidential, dezvoltatorul asigura si administrarea proprietatii si el alege firma de paza si de salubrizare care sa deserveasca complexul.

Alexandru Urzica, Capital

Facultatea de Drept, Universitatea Bucuresti implineste 150 de ani

Ca absolvent al acestei facultati ii doresc LA MULTI ANI!

Pentru a marca cei 150 de ani de existenta, Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti organizeaza o ceremonie aniversara, pe data de 25 noiembrie, si un simpozion cu tema Provocari si perspective ale invatmantului juridic, pe data de 26 noiembrie 2009. Ambele manifestri vor avea loc n Palatul Facultatii de Drept.
De asemenea, cu acest prilej, ii va fi acordat Domnului Vassilios Skouris, Presedintele Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Bucuresti.

La 25 noiembrie 2009 se implinesc 150 de ani de la data la care Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul nr. 519, prin care a fost creat Facultatea de Drept din Bucuresti, ca institutie independenta, si a fost numit primul ei decan, Constantin Bosianu.
Infiintarea Facultatii de Drept a premers cu cinci ani crearea Universitatii din Bucuresti, prin Decretul nr. 765 din 16 iulie 1864, semnat de acelasi domnitor si care a reunit trei facultati preexistente: Facultatea de Drept, Facultatea de Litere si Facultatea de Stiinte.
In cei 150 de ani de existenta, Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti s-a dovedit a fi cea mai prestigioasa institutie de invatamant superior juridic din Romania, profesorii si absolventii si contribuind in mod esential la asezarea pe baze juridice solide a statului roman modern, la evolutia si consolidarea sa democratica, la dezvoltarea stiintei si culturii juridice si la imbogatirea patrimoniului cultural national.
Cadrele didactice ale facultatii si cei care s-au format ca juristi urmand cursurile acesteia au fost recunoscuti intotdeauna ca juristi de elita, pe plan national si international, fiind cooptati, incepnd de la 1864 si pana astazi, in colectivele de redactare a unora din cele mai importante acte normative: Constitutiile Romaniei, Codurile civil, penal, de procedura civila si de procedura penala, ca si alte legi importante din sistemul juridic romanesc.
Aptitudinea Facultatii de Drept de a forma personalitati cu anvergura culturala si stiintifica nationala si internationala a fost cu prisosinta dovedit de faptul ca 56 de fosti profesori sau studenti ai facultatii au devenit membri ai Academiei Romne.
In acelasi timp, profesorii si studentii facultatii noastre au fost, in intreaga istorie moderna si contemporan a Romaniei, implicati activ in viata cetatii, unii dintre ei ocupand inalte demnitati in toate cele trei puteri ale statului: presedinti sau simpli membri ai Camerei Deputatilor si ai Senatului, prim-ministri, ministri, secretari de stat, presedinti ai Instantei Supreme sau magistrati ai acesteia, membri ai Curtii Constitutionale sau ai Curtii de Conturi. De asemenea, judecatorii romani de la Curtea European a Drepturilor Omului de la Strasbourg si Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene de la Luxembourg sunt profesorii Facultatii de Drept a Universitatii din Bucureti, si anume Domnul Corneliu Barsan si Doamna Camelia Toader.
Rolul fundamental de valoroasa institutie de invatamant superior si de cercetare stiintific al Facultatii de Drept este recunoscut astazi nu numai in tara, ci si in lume prin forme de colaborare cu universitati si institutii de prestigiu din strainatate, obligandu-i pe profesorii si studentii sai sa onoreze traditia sa de un secol si jumatate, contribuind la progresul societatii romanesti si la integrarea Romaniei in Uniunea Europeana

Dezvoltatorul Planorama promite finalizarea proiectelor imobiliare in schimbul renuntarii la pretentiile financiare ridicare in instanta de cumparatori

Casa de avocatura Coltuc reprezinta peste 60 de clienti inpotriva S.c.Euro Habitat srl.Va sfatuim sa nu acceptati astfel de oferte,dat fiind precedentele acestei firme.

Investitorul le promite cumparatorilor ca va termina blocurile daca toti sunt de acord sa renunte la pretentiile financiare din instanta.

Dezvoltatorul complexului rezidential Planorama, situat în zona Doamna Ghica din Capitala, a primit un nou credit pentru continuarea constructiei. Reprezentantii Euro Habitat conditioneaza însa predarea locuintelor catre clienti. Cei care au achitat deja o buna parte din bani ar trebui sa se angajeze printr-un act aditional ca renunta de bunavoie la toate penalitatile la care ar avea dreptul, data fiind întârzierea finalizarii cu mai bine de doi ani.

Euro Habitat a lansat proiectul Planorama, de circa 1.104 apartamente în anul 2005, constructia primului bloc urmând sa fie finalizata în vara lui 2007.

Casa de avocatura Coltuc va ajuta sa lucrati cu criza

Principalele operaţii
– reeşalonarea contractelor de credit, rediscutarea dobânzilor, a condiţiilor generale de creditare şi a garanţiilor

– amploarea restructurării creditelor va creşte
– restrângerea reţelelor teritoriale şi a personalului
– realizarea fuziunilor şi achiziţiilor
– eficientizare fiscală/limitarea expunerii firmelor faţă de organele fiscale, gestionarea plăţii taxelor (perspectiva cash-flow-ului)

www.coltuc.ro

Casa de avocatura Coltuc propune pentru bugetarii care primesc concediu fara plata sa dam in judecata statul

Guvernul vrea, sindicatele nu accepta, iar o decizie clara nu s-a luat, desi legea trebuie aplicata. Cele opt zile de concediu fara plata care trebuie aplicate în lunile noiembrie-decembrie au stârnit reactii adverse în rândul partenerilor

sociali.

Oricum ar fi, veniturile bugetarilor trebuie reduse în cele doua luni cu peste 30 la suta. În sanatate, legea nu se poate aplica, pentru ca deficitul de personal se ridica la 26.000 de posturi si în plus, exista pandemia cu gripa noua, spun sindicatele. Ministerul Sanatatii insista, însa ca veniturile angajatilor din sanatate sa fie reduse cu 15,5 la suta pentru fiecare dintre cele doua luni. Asadar a propus fie ca garzile sa nu fie platite, fie reducerea unor sporuri.

Sindicatele spun însa ca nu mai este nevoie de taierea din salarii, întrucât nu si-au primit prima de stabilitate în ultimul trimestru din 2009.

Sursa: RTV

Dezvoltatorul Planorama promite finalizarea proiectelor imobiliare in schimbul renuntarii la pretentiile financiare ridicare in instanta de cumparatori.Casa de avocatura Coltuc reprezinta clientii in 80 de dosare

Investitorul le promite cumparatorilor ca va termina blocurile daca toti sunt de acord sa renunte la pretentiile financiare din instanta.Dezvoltatorul complexului rezidential Planorama, situat în zona Doamna Ghica din Capitala, a

primit un nou credit pentru continuarea constructiei. Reprezentantii Euro Habitat conditioneaza însa predarea locuintelor catre clienti. Cei care au achitat deja o buna parte din bani ar trebui sa se angajeze printr-un act aditional ca renunta de bunavoie la toate penalitatile la care ar avea dreptul, data fiind întârzierea finalizarii cu mai bine de doi ani.

Euro Habitat a lansat proiectul Planorama, de circa 1.104 apartamente în anul 2005, constructia primului bloc urmând sa fie finalizata în vara lui 2007.

Casa de avocatura Coltuc nu ii crede

www.coltuc.ro

Cat costa infintarea unui PFA la Casa de avocatura Coltuc

Este mai simplu sa te autorizezi ca Persoana Fizica Autorizata (PFA) pentru ca aceasta, spre deosebire de o societate comerciala, are mai putine controale de la FISC si evidenta mai putina de tinut, singura grija fiind

realizarea unei activitati care sa aduca profit, iar din acel profit sa plateasca impozitul de 16% anual.

Asadar, pentru a va autoriza ca PFA trebuie sa va adresati ONRC (Registrul Comertului) din localitatea in care domiciliati. Taxele totale sunt in jurul a 180 RON (include certificatul constatator, taxele de verificare si inregistrare denumire, taxa de inmatriculare, transmiterea declaratiilor catre autoritati, etc.), iar la final, dupa ce primiti toate autorizarile, va mai trebuie o stampila (aprox. 30 RON), facturier si chitantier (aprox. 15 RON) si un registru de control (25 RON). Procedura este destul de simpla si dureaza in total maxim o saptamana.

De mentionat este ca anul acesta cheltuielile cu benzina nu se incadreaza la rubrica “cheltuieli deductibile” si nu pot fi scazute din venituri, insa puteti face un contract de comodat intre masina voastra (proprietate personala) si PFA-ul vostru, avand astfel posibilitatea de a deduce cheltuielile cu intretinerea masinii. De asemenea, in anumite limite, exista posibilitatea de a contribui la fondurile de pensii facultative (fiind cheltuiala deductibila) sau de a plati prime de asigurare.

Autor: Razvan Pascu
Banii nostri

Haideti sa cerem daune pentru greva de la metrou!

Casa de avocatura Coltuc propune initierea unei actiuni comune a tuturor celor 600000 de oameni care circula cu metroul zilnic.Totul va fi gratuit!

Gheorghe Udrişte a precizat că urmează să cuantifice pagubele produse de grevă la sfârşitul zilei, care „cu siguranţă există”, deoarece peste 350.000 de călători care folosesc în mod uzual metroul în intervalul cuprins între orele 5.00 -16.00 nu mai pot utiliza acest mijloc de transport.

La rândul său, secretarul general al USLM, Florin Crişu, a precizat că Metrorex nu pierde nimic din cauza grevei , deoarece salariaţii nu sunt plătiţi pe perioada protestului şi se face şi economie de energie.

Dar oamenii care circula pierd!

Procedurile de chemare in judecata

Se va intenta o actiune in pretentii pe raspundere delictuala

Competenta materiala a instantei se stabileste in raport de obiectul cauzei si de dispozitiile art. 1-2 Cod procedura civila. Instanta competenta teritorial este in principiu cea comuna de la domiciliul paratului (art. 5 Cod procedura civila), dar reclamantul poate alege instanta in a carei circumscriptie s-a savarsit fapta (art. 10 pct. 8 Cod procedura civila). Raspunderea civila delictuala reprezinta o sanctiune civila, cu caracter reparator, ce ia nastere in momentul in care cu intentie, din neglijenta sau din imprudenta s-a comis o fapta care a cauzat un prejudiciu altei persoane. Raspunderea civila delictuala este de mai multe feluri: – raspunderea pentru fapta proprie (art. 998-999 Cod civil) a per- soanei fizice sau juridice; – raspunderea pentru fapta altei persoane: raspunderea parintilor pentru fapta ilicita a copi- ilor lor minori –art. 1000 alin. (2) Cod civil; raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor in functiile incredintate – art. 1000 alin. (3) Cod civil; raspunderea institutorilor si mestesugarilor pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub supravegherea lor art. 1000 alin. (4) Cod civil; – raspunderea pentru lucruri, edificii si animale art. 1000 alin. (1), art. 1001, art. 1002 Cod civil.

Dezavantaje:

  1. Trebuie facuta o procedura antejudiciara a concilierii directe
  2. Se timbreaza la valoare

Asteptam cererile dvs. pe adresa de email: avocat@coltuc.ro pentru demerarea actiunii.

Peste 120.000 de firme suspendate, in 2009 anunta Casa de avocatura Coltuc

Comparativ cu anul 2008, cand s-a inregistrat un numar de 10123 de suspendari la nivelul intregii tari, in anul curent s-au inregistrat 120509, reprezentand o crestere de 1090,45 %.

  • Dizolvari voluntare, pe judete, in perioada ianuarie-octombrie 2008 – ianuarie-octombrie 2009:

Comparativ cu anul 2008 cand s-a inregistrat un numar de 2983 la nivelul intregii tari, in anul curent s-au inregistrat 16239, reprezentand o crestere de 444,38 %.

  1. Radieri voluntare, pe judete, in perioada ianuarie-octombrie 2008 – ianuarie-octombrie 2009:

Comparativ cu anul 2008 cand s-a inregistrat un numar de 13295 la nivelul intregii tari, in anul curent s-au inregistrat 35767, reprezentand o crestere de 169 %.

Singura explicatie a cresterii numarului de cereri de suspendare a activitatii, de radiere si dizolvare este introducerea impozitului pe profit minim, intre 2.200 de lei si 43.000 de lei, determinat in functie de veniturile societatilor comerciale.

Potrivit normelor de aplicare, introduse prin Hotararea Guvernului nr. 488/2009, prevederile referitoare la impozitul minim nu se aplica societatilor in inactivitate temporara inscrisa in registrul comertului, conform prevederilor art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

In plus, nu intra sub incidenta impozitului minim societatile care la data de 1 mai 2009 se aflau in inactivitate temporara si aceasta inceteaza in cursul anului 2009, pentru perioada aferenta de la incetarea inactivitatii pana la 31 decembrie 2009.

Casa de avocatura Coltuc va invata care ar fi alternativa pentru termenele foarte mari de la Registrul Comertului

Durata de solutionare de pana la sase luni a dosarelor depuse la ONRC.Aceasta situatie va afecta toate societatile comerciale care doresc sa aduca modificari ale structurii si ale formei de organizare si functionare,

precum si pe cele in curs de infiintare. axele sunt platite in momentul depunerii dosarelor, in acelasi cuantum ca si inainte de greva magistratilor, dar solicitantul primeste cu luni de intarziere actele care dovedesc modificarile aduse societatii, fapt care in multe cazuri ii va aduce prejudicii. Nimeni nu il despagubeste, pentru ca deocamdata nu exista derogari de la lege datorita acestei situatii.Casa de avocatura Coltuc va ajuta.Actuala intarziere se manifesta doar la nivelul municipiului Bucuresti, in judetele Timis,Ilfov si Giurgiu de exemplu termenele de judecata se acorda de pe o zi pe alta.

Solutii:

1.preluarea unei firme deja existente pentru situatia in care doriti sa infiintati o firma

2.Infiintarea firmei pe judetul Ilfov unde termenele sunt normale

3.Daca majorarea capitalului social este urmarea unei lipse de disponibilitati in societate, lipsa poate fi acoperita printr-un imprumut asociat care ulterior se poate transforma in majorare de capital.- pentru majorare capital

Casa de avocatura Coltuc

www.coltuc.ro

4.

Numărul datornicilor la bănci creşte de la o zila alta anunta Casa de avocatura Coltuc

Românii au tot mai multe greutăţi în achitarea ratelor la credite, în special la cele de nevoi personale şi de consum. Dovadă stau cifrele puse la dispoziţia ziarului Gândul de una dintre cele mai importante companii specializate în

colectarea de debite, care arată că în prezent numărul celor care au intrat în vizorul recuperatorilor a depăşit 100.000. Bancherii recunosc că au o problemă, însă preferă să renegocieze creditele neperformante decât să prescrie ipotecile, pentru că ar pierde în condiţiile actuale de pe piaţa imobiliară.
„Sunt tot mai multe probleme în recuperarea creditelor care se dădeau foarte uşor, cele gen credite cu buletinul. Există dificultăţi însă şi în recuperarea creditelor ipotecare, nu cele mai noi, ci cele din perioada când locuinţele erau supraevaluate pe piaţă. O casă care acum doi ani se vindea cu 200.000 de euro, acum nu mai valorează atât”, ne-a declarat un oficial al unei bănci din top 10. Băncile încearcă recuperarea restanţelor mai întâi prin forţe proprii, ca apoi să apeleze la forţa recuperatorilor.

gandul

Cum se poate cumpara o casa de la executari silite va invata Casa de avocatura Coltuc

Persoanele care vor sa cumpere un imobil scos la licitatie  sunt obligate sa depuna la CEC, la dispozitia executorului judecatoresc, pâna la termenul stabilit pentru vânzare, o cautiune reprezentând 10% din pretul la care a fost evaluat imobilul. Dovada consemnarii va fi atasata ofertei de cumparare.

Licitatia începe prin citirea de catre executor a publicatiei de vânzare si a ofertelor primite pâna la acea data. Executorul va oferi spre vânzare imobilul, prin trei strigari succesive, la intervale de timp care sa permita optiuni si supralicitari, pornind de la pretul oferit care este mai mare decât cel la care s-a facut evaluarea sau, în lipsa unei asemenea oferte, chiar de la pretul de evaluare.

Cel care a câstigat licitatia, trebuie sa depuna la dispozitia executorului judecatoresc o suma egala cu pretul oferit,  în termen de cel mult 30 de zile de la data vânzarii, din care se scade cautiunea depusa initial.

Aceasta suma poate fi platita din resursele proprii ale câstigatorului, sau, mai nou, din credite bancare. Exista si o a treia posibilitate: daca creditorul este de acord, se poate stabili plata pretului în rate. La cererea adjudecatarului, executorul judecatoresc, cu acordul creditorului, poate stabili plata pretului în rate, numarul acestora, cuantumul si data scadentei lor, precum si suma care se plateste de îndata drept avans.

Sursa: Capital

Ce drepturi au parintii divortati in pastrarea legaturii cu copiii lor va invata Casa de avocatura Coltuc

Asociatia TATA in colaborare cu DATADESIGN Consulting, au lansat recent un studiu avand ca subiect  drepturile parintilor divortati din Romania in pastrarea legaturii cu copiii lor.Studiul, aflat in faza de strangere a datelor, se doreste a fi baza unei analize serioase, stiintifice a subiectului “relatia copil-parinte postdivort”.

CASA DE AVOCATURA COLTUC ANUNTA SARBATORILE DE IARNA DIN NOIEMBRIE

Casa de avocatura Coltuc anunta pentru lunile noiembrie- decembrie 2009 reduceri de onorarii de 75 % pentru toate departamentele.Dorim astfel sa rasplatim clientii pe care ii avem , dar si potentialii clienti.

Este darul nostru de sarbatori pentru dvs.

Casa este structurata pe 5 departamente:
• Departamentul recuperari creante:
• Departamentul litigii:
• Departamentul consultanta:
• Departamentul registru comertului:
• Departamentul marketing si relatii cu clientii:

?Domenii principale de activitate
:Dreptul comercial: Dreptul civil: Dreptul arbitrajului intern si international: Dreptul administrative:Dreptul asigurarilor: Dreptul concurentei: Dreptul familiei: Dreptul fiscal si financiar:Dreptul international privat: Dreptul international public: Dreptul muncii: Dreptul penal: Dreptul proprietatii intelectuale: Dreptul succesoral: Dreptul transporturilor: Dreptul vamal: Dreptul omului

? Domenii de competenta
Infiintari societati comerciale si modificarea actelor constitutive, atestare acte juridice,asistare in negocieri contracte,editarea acestor, asistare si reprezentare in fata organelor de urmarire penala(politie,parchet,penitenciare), inmatricularea de societati comerciale ,redactarea de acte constitutive si aditionale,redactarea de hotarari ale adunarilor generale ,reprezentarea asociatilor la adunari generale ,inregistrarea de reprezentante ,dizolvarea si lichidarea de societati ,cesiuni si alte operatiuni societare ,listarea si delistarea de pe piata de capital, fuziuni , consultanta juridica in domeniul societatilor comerciale ,verificari ale titlurilor de proprietate , consultanta in domeniul dobandirii si instrainarii de imobile,contracte de vanzare cumparare si inchiriere ,diverse contracte cu privire la imobile ,redactarea diferitelor tipuri de contracte , consultatii cu privire la incheierea si continutul contractelor, asistenta in negocierea si incheierea de contr
acte, consultatii in domeniul impo

Date de contact:

Adresa: Str. Aleea Arutela, nr.2, sector 6, Bucuresti
Tel/fax: 0314259385
Mobil : 0745.150.894

E-mail:
avocat@coltuc.ro

Pentru mai multe informatii accesati site-ul https://www.coltuc.ro

Un contract „prenuptial” Romania – candidatii la presedinte?

Ne-au promis multe si ne-au lasat cu buza umflata – din diverse motive: n-au avut resurse, n-au avut putinta, i-a infrant sistemul, s-au schimbat datele problemei etc. Nici macar nu conteaza.
Cert este ca in tranzactia alegator – presedinte, numai alegatorul si-a indeplinit obligatiile: a dat un vot si a primit nimic.

Cum sa-i faci sa plateasca pentru ca nu-si tin promisiunile? O solutie apartine unei case de avocatura, care propune ca prezidentiabilii sa incheie un contract, iar cei care nu respecta clauzele sa fie sanctionati.

Astfel, Casa de avocatura Coltuc propune un model de contract pe care candidatii la presedintie ar trebui sa il incheie cu Romania. „Ne-am saturat ca de fiecare data sa auzim promisiuni, care ulterior nu se respecta. Moral si juridic, noi propunem ca fiecare canditat sa aiba drepturi si obligatii, iar promisiunile facute sa aiba o sanctiune daca nu sunt respectate”, a declarat avocatul titular Coltuc Marius.

Un contract in Romania este un acord liber consimtit intre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice, in scopul nasterii, modificarii sau stingerii unor raporturi juridice, rezultat al unor negocieri. La aceasta speta exista doua parti: canditatii la presedintie si cetatenii cu drept de vot.

Casa de avocatura Coltuc propune ca promisiunile facute de catre viitorii candidati sa fie incadrate la promisiune publica de recompense din punct de vedere legal- act juridic unilateral de obligatii.

„Noi propunem incheierea unui contract cu drepturi si obligatii pentru cele doua parti. De asemenea, propunem ca nerespectarea promisiunilor facute de catre canditati sa fie considerate ca fiind o forma de savarsire a infractiunii de inselaciune- art.215 C.Pen. si anume: inducerea in eroare a alegatorilor cu intentie de vot”, se mai arata in proiect.

Model de contract al presedintilor cu Romania

I. PARTILE CONTRACTANTE

1.1 Candidatii la presedintie: Crin AntonescuPNL, George Becali – PNG, Kelemen HunorUDMR, Corneliu Vadim TudorPRM, Mircea Geoana – Alianta PSD+PC, Traian Basescu, Ovidiu IanePartidul Ecologist Roman, Remus Cernea – Partidul Verde, Constantin RotaruPartidul Alianta Socialista, Constantin Ninel Potarca, Sorin Oprescu, Gheorghe Eduard Manole in calitate de

PRESTATORI 1.2. Cetatenii cu drept de vot BENEFICIARi au convenit sa incheie prezentul contract, cu respectarea urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Obiectul contractului il reprezinta promisiunile facute in campania electorala

III. TERMENUL CONTRACTULUI

3.1. Contractul se incheie pe o durata de 5 ani incepand de la data de 01.01.2010-01.01.2015.

IV. OBLIGATIILE PARTILOR

4.1. Prestatorul de servicii se obliga:
– sa respecte promisiunile electorale facute in timpul campaniei si in timpul mandatului
– sa se abtina de la orice scandal politic
– sa aiba o obligatie de rezultat pentru scoaterea tarii din criza economica.

4.2 Beneficiarul are obligatia principala de a participa la alegerile prezidentiale

FORTA MAJORA

5.1. Nici una dintre partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen sau/si de executarea in mod necorespunzator – total sau partial – a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract, daca neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege.

Sanctiuni – neindeplinirea obligatiilor,indeplinirea cu intarziere,indeplinirea corespunzatoare de catre prestator duce la pierderea mandatului de presedinte in termen de 10 zile de la scadenta – Prestatorul care nu a indeplinit aceste obligatii nu poate participa la alte alegeri presedintiale viitoare.

Pentru aceasta forma a contractului candidat – Romania, casa de avocatura Coltuc a inceput strangerea de semnaturi ca sa fie transformata in initiativa legislativa. „Suntem in campanie de strangere de semnaturi pentru ca acest contract sa devina initiativa legislativa, dupa care sa poata fi introdus in Legea 370/2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei.

Incercam sa strangem cele 100.000 de semnaturi necesare pentru ca acest contract sa devina obligatoriu”, a declarat pentru Ziare.com initiatorul acestui proiect, avocatul Marius Coltuc.

Ziare.com va invita la dezbatere: Credeti ca acest proiect ar trebui sa devina lege? Ar putea rezolva un astfel de contract problema promisiunilor neindeplinite ale celor care ajung presedinte al Romaniei si uita timp de cinci ani de romanul votant? Ce ar trebui sa contina un astfel de contract pentru a-i responsabiliza pe viitorii presedinti ai Romaniei? Care sunt cele mai importante promisiuni care au foat facute pana acum si nu au fost respectate?

Casa de avocatura Coltuc lanseaza modelul de contract al viitorilor presedinti pe care ar trebui sa il incheie cu Romania.

Avocatul titular Coltuc precizeaza” ne-am saturat ca de fiecare data sa auzim promisiuni,care ulterior nu se respecta.Moral si juridic noi propunem ca fiecare canditat sa aibe drepturi si obligatii,iar promisiunile facute sa aibe o

 

 

 

 sanctiune daca nu sunt respectate”

 

Un contract in Romania este  un acord liber consimtit intre doua sau mai multe persoane fizice sau juridice, in scopul nasterii, modificarii sau stingerii unor raporturi juridice, rezultat al unor negocieri

La speta noastra exista doua parti: canditatii la presedintie si cetatenii cu drept de vot.

 

Promisiunile facute de catre viitorii candidati ar trebui sa fie incadrata la promisiune publica de recompense din punct de vedere legal- act juridic unilateral de obligatii

 

Noi propunem incheierea unui contract cu drepturi si obligatii pentru cele doua parti.

 

 

De asemenea propunem ca nerespectarea promisiunilor  facute de catre canditati sa fie considerate ca fiind o forma de savarsire a infractiunii de inselaciune- art.215 C.Pen. si anume” inducerea in eroare a alegatorilor cu intentie…….”

 

Model de contract al presedintilor cu Romania

 

Contractul presedintilor cu Romania

I. PARTILE CONTRACTANTE
1.1Candidatii la presedintie: Crin Antonescu – PNL, George Becali – PNG, Kelemen Hunor – UDMR, Corneliu Vadim Tudor – PRM, Mircea Geoană – Alianţa PSD+PC , Traian Băsescu , Ovidiu Iane – Partidul Ecologist Român , Remus Cernea – Partidul Verde , Constantin Rotaru – Partidul Alianţa Socialistă , Constantin Ninel Potârcă , Sorin Oprescu , Gheorghe Eduard Manole  in calitate de PRESTATORI

1.2. Cetatenii cu drept de vot  BENEFICIARi

au convenit sa incheie prezentul contract, cu respectarea urmatoarelor clauze:

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

2.1. Obiectul contractului il reprezinta promisiunile facute in campania electorala

III. TERMENUL CONTRACTULUI

3.1. Contractul se incheie pe o durata de 5 ani incepand de la data de 01.01.2010-01.01.2015.

 

IV. OBLIGATIILE PARTILOR

 

4.1. Prestatorul de servicii se obliga:
        –     sa respecte promisiunile electorale facute in timpul campaniei si in timpul mandatului.

–         sa se abtine de la orice scandal politic

–         sa aibe o obligatie de rezultat pentru scoaterea tarii din criza economica

 

4.2 Beneficiarul are obligatia principala de a participa la alegerile presedintiale

 
VFORTA MAJORA

5.1. Nici una dintre partile contractante nu raspunde de neexecutarea la termen sau/si de executarea in mod necorespunzator – total sau partial – a oricarei obligatii care ii revine in baza prezentului contract, daca neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiei respective a fost cauzata de forta majora, asa cum este definita de lege.
Sanctiuni

–         neindeplinirea obligatiilor,indeplinirea cu intarziere,indeplinirea corespunzatoare de catre prestator duce la pierderea mandatului de presedinte in termen de 10 zile de la scadenta

–         Prestatorul care nu a indeplinit aceste obligatii nu poate participa la alte alegeri presedintiale viitoare.

 

 

 

 

 

Prestatori                                                                                        Beneficiari

Fiscul aleargă după 5 miliarde de euro anunta Casa de avocatura Coltuc lider in recuperari creante

Statul a luat urma datornicilor încercând să colecteze sumele restante la pensii, şomaj şi sănătate. Portăreii Fiscului au pornit o adevărată vânătoare printre rău-platnici, executând silit tot ce le cade în mâini. Disperarea după

 

bani este cu atât mai mare cu cât ANAF are de colectat aproximativ 5 miliarde de euro. Suma este egală cu prima tranşă primită de România în cadrul împrumutului de la FMI

O radiografie a firmelor de pe “lista neagră” a Fiscului arată că datoriile cele mai mari apar la societăţile cu capital de stat, dar din top nu lipsesc nici investitorii privaţi. Undeva în vârf îi regăsim pe fraţii Viorel şi Ioan Micula, pe Cristi Burci, pe Vasile Niţescu sau Tiberiu Gabriel Florescu. De asemenea, apar nume mari de companii precum EnergoConstrucţia SA, Jolidon Import Export SRL, Blue Air Transport Aerian SA etc.În acest an de criză, se vede foarte clar că datoriile firmelor către bugetul consolidat sunt în creştere. Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), totalul obligaţiilor bugetare restante înregistrate în iulie 2009 este de 16.388.185.983 lei. “La bugetul de stat apar pe lista debitorilor 157.400 persoane juridice. Acestea au de achitat 9.189.759.218 lei. Bugetul asigurărilor sociale de stat are de recuperat de la 105.117 persoane juridice 5.468.036.240 lei, iar bugetul fondului naţional unic pentru asigurări sociale de sănătate înregistrează 100.482 datornici persoane juridice, care au de plătit 1.236.780.046 lei. Şi la şomaj sunt înregistrate 85.657 persoane juridice care au restanţe în valoare totală de 493.610.479 lei”, ne-a declarat Sabina Zereş, directorul de comunicare ANAF.

Nici statul nu este într-o situaţie prea fericită. Chiar dacă acum şi-a trimis portăreii pe urmele datornicilor, şi el are de virat creanţe însemnate către o parte din investitorii privaţi. Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, a declarat că ar trebui puse în balanţă toate datele pentru a nu rezulta atât de multe probleme. El consideră că nu este normal ca statul să nu-şi achite datoriile sau să o facă după perioade lungi de întârziere fără a i se aplica sancţiuni, iar companiile private să fie taxate pentru orice greşeală.

Statul trebuie să se execute singur

Campioane la datorii rămân firmele de stat, Fiscul fiind pus în situaţia delicată de a executa unele companii subordonate Ministerului Economiei sau Ministerului Transporturilor. Acolo unde “se poate trece cu vederea” peste aceste debite imense se merge pe sistemul soluţionării unor cereri de compensare. Mai simplu spus, statul ia dintr-un buzunar şi mută în altul pentru a astupa nişte găuri. Restanţele înregistrate de aceste societăţi relevă modul defectuos de administrare, subliniind, din nou, necesitatea unor reforme.

Şi în acest an, Compania Naţională a Huilei SA bate record după record atunci când este vorba de obligaţii neachitate către bugetul consolidat. Potrivit statisticilor ANAF, firma din Valea Jiului are de plătit 1.304.450.297 lei, sumă compusă din impozitul pe profit, TVA şi impozitul pe veniturile din salarii. De asemenea, trebuie să vireze 162.179.493 lei în contul asigurărilor de sănătate, 324.969.089 lei la bugetul asigurărilor sociale de stat şi 209.021.559 lei la bugetul pentru şomaj.

În rândul societăţilor de stat cu datorii uriaşe “se mai remarcă” Electrificare CFR SA, Telecomunicaţii CFR SA, Termoelectrica SA şi CFR Marfă SA.

Fraţii Micula, executaţi de Fisc

Dacă în cazul companiilor controlate de stat se dă vina pe criză, pe lipsa resurselor bugetare necesare investiţiilor sau pe “greua moştenire”, este uimitor cum oameni de afaceri care ne sunt prezentaţi în mod frecvent ca fiind printre cei mai bogaţi din România deţin firme care nu-şi achită restanţele către bugetul consolidat. Sau poate că acesta este secretul unui business profitabil.

Fraţii Ioan şi Viorel Micula şi-au câştigat poziţia întâi în topul datornicilor. La ora actuală, European Food SA este compania privată cu cele mai mari datorii la bugetul consolidat. Restanţele societăţii se ridică la 42.947.696 lei, ANAF declanşând procedura de executare silită în încercarea de a recupera debite la bugetul de sănătate în valoare de 1.681.846 lei, la bugetul de stat de 36.354.211 lei, la şomaj de 194.847 lei şi la pensii de 4.716.792 lei.

În rândul primelor 25 de companii private cu datorii la stat mai găsim încă două firme aparţinând oamenilor de afaceri bihoreni. E vorba de Scandic Distilleries SA, care are restanţe de 31.017.631 lei, dintre care 13.357.961 lei sunt la bugetul de sănătate, 16.227.081 sunt la bugetul de stat, 75.502 lei la şomaj şi 1.357.087 lei la pensii. De asemenea, European Drinks SA trebuie să vireze la stat 11.180.461 lei. Are de dat 693.913 lei la asigurările de sănătate, 10.251.479 lei la bugetul de stat, 8.905 lei la şomaj şi 226.164 lei la pensii. Şi aceste două companii sunt în executare silită. Contactat de SFin, Viorel Micula a refuzat să comenteze această situaţie. El s-a mulţumit să declare că nu ştie care este valoarea reală a restanţelor neachitate şi că o parte din probleme sunt în curs de soluţionare. Nu a spus absolut nimic despre faptul că ANAF îşi recuperează datoriile prin executare silită.

Astra Vagoane Arad SA recuperează din datorii

Firma de pe locul doi în topul companiilor private cu datorii la stat este Astra Vagoane Arad SA. Potrivit ANAF, restanţele înregistrate de această societate în iulie 2009 erau de 34.957.753 lei, dintre care 395.838 lei la bugetul de sănătate, 33.339.860 lei la bugetul de stat, 46.385 lei la şomaj şi 1.175.672 lei la pensii. Compania arădeană face parte din grupul controlat de omul de afaceri Cristian Burci, International Railway Sistems (IRS).

Denisa Turcu, director financiar IRS, ne-a declarat că la ora actuală situaţia s-a schimbat. “Şi statul are de virat către firme din grup sume importante de bani. Din luna septembrie am avut posibilitatea de a depune cereri de compensare şi acum, la momentul discuţiei noastre, datoriile Astra Vagoane Arad au coborât la 17 milioane de lei. Şi pentru această sumă există alte cereri de compensare. Trebuie să vă gândiţi că IRS exportă anual vagoane în valoare de peste de 300 de milioane de euro. Vă daţi seama câţi bani trebuie să ne dea statul înapoi!”, a explicat Denisa Turcu.

Construcţile nu mai merg bine

Ocupanta locului trei, EnergoConstrucţia SA, este prezentată pe piaţă ca una dintre ele mai importante companii de construcţii din România, având în spate o istorie de aproximativ 60 de ani, dar acum are şi povara datoriilor uriaşe către stat. Firma este condusă de directorul general Lucian Naidin, care deţine 25% din acţiuni, şi de directorul tehnic Constantin Tăbăcaru, care are 23% din acţiuni. La rândul său, Ana Olărescu este posesoarea a 10% din acţiuni, iar Emilian Cazacu are 6,1% din acţiuni. Restul acţiunilor sunt în posesia a 1.300 de persoane fizice.

Compania a trecut în ultima perioadă prin mai multe conflicte, angajaţii acuzând administraţia că întârzie plata salariilor. Debitele acestei firme către bugetul consolidate sunt de 31.211.375 lei, din care 3.412.332 lei reprezintă constribuţiile la asigurările de sănătate, 17.490.612 lei la restanţele la bugetul de stat, 463.191 lei datorii la şomaj şi 9.845.240 lei la pensii. ANAF a declanşat şi în acest caz executarea silită.

Nici compania lui Vasile Niţescu, Ultex SA, nu a scăpat de “ghearele” Fiscului. Firma este executată silit pentru o datorie totală în valoare de 30.893.762 lei (1.360.505 lei la sănătate, 25.166.127 lei la bugetul de stat, 216.153 lei la şomaj şi 4.153.977 lei la pensii).

Printre societăţile urmărite de portăreii Fiscului apar şi alte “nume grele”. Leonardo SRL are de dat statului 24.312.478 lei, iar Network Press SA înregistrează restanţe totale de 21.555.582 lei. Şi “regele gunoaielor” din Râmnicu Vâlcea, Tiberiu Gabriel Florescu, apare printre patronii executaţi de ANAF. Urban SA are restanţe de 13.461.749 lei.

Topul datornicilor poate continua, cele mai multe dintre companiile trecute pe lista neagră fiind supuse acum unor controale ale lucrătorilor direcţiilor de finanţe publice. Situaţia delicată a bugetului de stat obligă Fiscul să ia măsuri dintre cele mai dure. Au fost cazuri în care s-a intrat în conturile firmelor pentru recuperarea sumelor restante ori s-a apelat la o blocare a acestora. Este o vânătoare de restanţieri fără precedent, criza economică având un cuvânt greu de spus în derularea acestor acţiuni.

Dosare penale pentru impozite neplătite în tranzacţii imobiliare

Şi firmele din domeniul imobiliar au intrat în atenţia Fiscului, statul încercând să recupereze taxele care trebuiau achitate în cazul tranzacţiilor cu terenuri şi clădiri. ANAF a întocmit deja 30 de sesizări penale pentru un prejudiciu de 15 milioane de lei. “În primele zile ale acţiunii, au fost selectate aproximativ 1.000 de persoane fizice care au realizat tranzacţii imobiliare cu terenuri construibile şi construcţii noi, la care s-au început controalele inopinate, fiind finalizate inspecţiile fiscale în 80 de cazuri. Pentru aceastea au fost emise decizii de impunere pentru suma de 94.784.779 lei, la care se daugă şi accesorii în valoare de 53.474.512 lei. De asemenea, au fost întocmite 30 de sezizări penale pentru un prejudiciu total de circa 15 milioane de lei şi au fost dispuse măsuri asiguratorii în 51 de cazuri pentru o valoare de 27.797.149 lei”, se arată într-un document al ANAF.

Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele fizice care au realizat tranzacţii imobliare cu terenuri construibile şi construcţii noi, care au caracter de continuitate, au obligaţia de a achita impozite către stat.

Din datele strânse de Fisc de la notarii publici, reiese că, în perioada 2006-2008, au fost efectuate 278.118 tranzacţii imobliare cu o valoare totală de 83.944.000.000 lei. Nu toate aceste vânzări pot fi impuse în ceea ce priveşte TVA-ul. Din acest motiv, ANAF a făcut o primă selecţie şi a mers în control la persoanele fizice care au realizat mai mult de cinci tranzacţii într-un an şi la cele care au rulat sume mari de bani. “Astfel, a fost selectat un prim eşantion care îndeplineşte aceste condiţii de selectare, rezultând că în perioada 2006-2008 se încadrează în această categorie un număr de 7.145 persoane, care au efectuat 85.442 tranzacţii, cu o valoare totală de 14.886.000.000 lei’ precizează ANAF.

sfin

Profesorii buzoieni si-au castigat in instanta majorarea salariala cu 50% anunta Casa de avocatura Coltuc

Profesorii buzoieni si-au castigat in instanta celebra majorare salariala cu 50%, votata in unanimitate de parlamentari inaintea alegerilor din 2008 si neacordata pana acum. Casa de avocatura Coltuc va ajuta in astfel de demersuri

 

 

Un numar de 917 profesori din Buzau, membri ai Sindicatului Invatamantului Preuniversitar (SIP) afiliat la Federatia Sindicatelor Libere din Invatamant, si-au castigat in instanta majorarile sala-riale de 50%, prevazute in Legea 221/2008, dar neaplicate. Aceasta lege, votata in unanimitate de politicieni inaintea alegerilor parlamentare din 2008, a fost ulterior abrogata de Guvern, care si-a dat seama ca nu poate suporta financiar noile lefuri. “In fapt, cresterile reale ale salariilor nu sunt de 50%, ci de 33,3%. SIP Buzau are 6.187 de membri, dintre care 5.300 de cadre didactice, si a initiat aceste procese in nu-mele membrilor sai, inaintea vacantei de vara. Deocamdata, instanta a pronuntat hotarari pentru 917 oameni, trecuti pe tabele nominale; celelalte procese sunt pe rol”, ne-a declarat Ion Dobre, liderul SIP. Profesorii au chemat in instanta scolile si consiliile locale.

Drepturile salariale castigate se vor acorda retroactiv, incepand cu luna octombrie 2008, data intrarii in vigoare a Legii 221. Fiecare dascal ar urma sa incaseze restante salariale de 6.000-7.000 de lei.

Sursa: Romania Libera

 

www.coltuc.ro

 

Va asteptam cu dosarele dvs.

 

7.400 de firme si-au suspendat activitatea în septembrie anunta Casa de avocatura Coltuc

Un numar de 7.400 de firme si-au suspendat activitatea în septembrie, în scadere cu 26% fata de luna anterioara, potrivit Oficiului National al Registrului Comertului.

La nivelul primelor noua luni, suspendarile au totalizat 113.000, de peste 11 ori mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut. În Bucuresti au fost suspendate cele mai multe firme, respectiv 17.200 (884 în septembrie), urmat de judetul Cluj, cu 6.770 (420 în septembrie), si de Brasov, cu 5.333 (300 în septembrie).

Sursa: EvZ

 

Casa de avocatura Coltuc a suspendat un numar de 925 de firme

Onorariul suspendare 300 lei

 

Casa de avocatura Coltuc ataca OUG 106/2009 in contencios administrativ

Asteptam cererile dvs. de aderare pe email:avocat@coltuc.ro.In conditiile actuale determinate de criza economica si de imposibilitatea sustinerii din bugetul actual a tuturor formelor de protectie sociala, este necesara

 

 reanALIzarea conditiilor de eligibilitate care sa conduca la eficientizarea sistemului si restrangerea numarului de beneficiari ai prestatiilor sociale, inclusiv ai ajutoarelor pentru incalzirea locuintei, si sprijinirea cu precadere a celor mai vulnerabile familii si persoane singure.
In acest sens, se propune reanalizarea conditiilor de acordare si plata a ajutoarelor pentru incalzirea locuintei, avand ca rezultat tintirea mai buna a programului, dar si diminuarea cheltuielilor bugetare in sensul incadrarii acestora in bugetul aprobat pentru anul 2009 si, respectiv, in bugetul prognozat pentru anul 2010 si anii ulteriori.
Potrivit termenelor reglementate de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru incalzirea locuintei, precum si a unor facilitati populatiei pentru plata energiei termice, aprobata prin Legea nr. 245/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, actiunile pregatitoare pentru acordarea ajutoarelor pentru incalzirea locuintei au fost deja demarate, respectiv tiparirea si transmiterea cererilor la beneficiari si preluarea de catre primarii a acestor formulare completate. De asemenea, plata ajutorului pentru incalzirea locuintei cu lemne, carbuni, combustibili petrolieri trebuie realizata, in conditiile prevazute de legislatia actuala, pana la 1 noiembrie, data la care incepe sezonul rece.
In acest context se impune modificarea actului normativ pe calea ordonantei de urgenta si adoptarea acesteia cu celeritate. Aceste elemente constituie situatii extraordinare si vizeaza interesul public.
In temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Art. I
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru incalzirea locuintei, precum si a unor facilitati populatiei pentru plata energiei termice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 119 din 25 februarie 2003, aprobata prin Legea nr. 245/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:

1. La articolul 5, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:
(2) In functie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie, compensarea prevazuta la alin. (1) se acorda dupa cum urmeaza:
a) in proportie de 90% pentru familie, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza pana la 155 lei;
b) in proportie de 80% pentru familie, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 155,1 lei si 210 lei;
c) in proportie de 70% pentru familie, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 210,1 lei si 260 lei;
d) in proportie de 60% pentru familie, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 260,1 lei si 310 lei;
e) in proportie de 50% pentru familie, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 310,1 lei si 355 lei;
f) in proportie de 40% pentru familie, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 355,1 lei si 425 lei.”

2. Articolul 6 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 6
Familiile si persoanele singure cu venituri reduse, care utilizeaza pentru incalzirea locuintei gaze naturale, perioada sezonului rece, dupa cum urmeaza:
a) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza pana la 155 lei li se acorda o suma de 262 lei;
b) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 155,1 lei si 210 lei li se acorda o suma de 162 lei;
c) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 210,1 lei si 260 lei li se acorda o suma de 137 lei;
d) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 260,1 lei si 310 lei li se acorda o suma de 112 lei;
e) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 310,1 lei si 355 lei li se acorda o suma de 87 lei;
f) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 355,1 lei si 425 lei li se acorda o suma de 62 lei.”

3. La articolul 7, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
„(3) Ajutorul pentru incalzirea locuintei cu gaze naturale se acorda in cuantumurile stabilite la art. 6, dar nu mai mult decat contravaloarea cantitatii de gaze naturale consumate in perioada sezonului rece.”

4. La articolul 8, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:
„Art. 8
(1) Familiile si persoanele singure cu venituri reduse, care utilizeaza pentru incalzirea locuintei lemne, carbuni, combustibili petrolieri, beneficiaza de ajutor lunar pentru incalzirea locuintei pe perioada sezonului rece, dupa cum urmeaza:
a) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza pana la 155 lei li se acorda lunar o suma de 54 lei;
b) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 155,1 lei si 210 lei li se acorda lunar o suma de 48 lei;
c) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 210,1 lei si 260 lei li se acorda lunar o suma de 44 lei;
d) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 260,1 lei si 310 lei li se acorda lunar o suma de 39 lei;
e) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 310,1 lei si 355 lei li se acorda o suma de 34 lei;
f) familiilor si persoanelor singure al caror venit net mediu lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure se situeaza intre 355,1 lei si 425 lei li se acorda o suma de 30 lei.”

5. La articolul 14, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
„(3) Titularul ajutorului pentru incalzirea locuintei este, dupa caz, proprietarul locuintei, persoana care a instrainat locuinta in baza unui contract cu clauze de intretinere, titularul contractului de inchiriere al acesteia ori alt membru de familie major si legal imputernicit de proprietarul locuintei sau de titularul contractului de inchiriere ori, dupa caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a implinit varsta de 18 ani.”

6. La articolul 16^11, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
„(3) Titularul ajutorului pentru incalzirea locuintei este, dupa caz, proprietarul locuintei, persoana care a instrainat locuinta in baza unui contract cu clauze de intretinere, titularul contractului de inchiriere al acesteia ori alt membru de familie major si legal imputernicit de catre proprietarul locuintei sau de titularul contractului de inchiriere ori, dupa caz, reprezentantul legal al persoanei singure care nu a implinit varsta de 18 ani.”

7. La articolul 16^12, alineatele (5), (6), (7) si (8) vor avea urmatorul cuprins:
„(5) Situatia centralizatoare cuprinzand dispozitiile prevazute la alin. (2) se transmite lunar agentiilor teritoriale, pentru luna anterioara.
(6) Pe baza situatiei centralizatoare prevazute la alin. (5), agentiile teritoriale solicita Agentiei Nationale pentru Prestatii Sociale necesarul de credite bugetare in vederea platii ajutorului pentru incalzirea locuintei. Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale solicita Ministerului Muncii, Familiei si PrOTectiei Sociale creditele bugetare centralizate.
(7) Sumele primite de la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale sunt transferate de Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale agentiilor teritoriale, iar acestea le transmit bugetelor locale ale unitatilor administrativ-teritoriale, in vederea platii ajutorului pentru incalzirea locuintei.
(8) Plata ajutorului pentru incalzirea locuintei, prevazut la art. 8 alin. (1), se efectueaza de catre primar, lunar, pentru fiecare luna a sezonului rece.”

8. La articolul 16^13, alineatul (7) va avea urmatorul cuprins:
„(7) Plata ajutorului pentru incalzirea locuintei stabilit in conditiile alin. (6) se efectueaza lunar pentru perioada ramasa pana la sfarsitul sezonului rece.”

Casa de avocatura Coltuc lanseaza programul”Masuri anti-criza pentru firme”

In cadrul Programului „Masuri anti-criza pentru firme”, societatile vor beneficia de un audit juridic complet in urma caruia vor fi identificate, alaturi de top-managementul firmei, domeniile cu cel mai ridicat grad de risc in derularea activitatii curente si viitoare, urmand a fi

 

propuse un mix de solutii concrete in rezolvarea unor situatii precum: managementul cash-flow-ului si monitorizarea atenta a recuperarii creantelor comerciale de la clientii restanti, analiza portofoliului actual de clienti si a impactului declansarii unor litigii sau executari silite din cauza unor contracte comerciale defectuos incheiate, structurarea si renegocierea unor linii de credit acordate de catre banci, consultanta si asistenta in cadrul procedurilor de concediere colectiva sau individuala in vederea preveniirii unor litigii  de munca costisitoare, analiza riscului declansarii procedurii de insolventa de catre creditori si oportunitatea de a restructura afacerea prin reorganizarea ei voluntara sau prin procedura reorganizarii judiciare

 

www.coltuc.ro

 

Casa de avocatura Coltuc intr-o companie selecta

 Nr. 9/2009 al revistei Curierul fiscal
Legislatia fiscal-contabila publicata in Monitorul Oficial al Romaniei in perioada 5 august – 8 septembrie 2009
Dialoguri
Despre fiscalitate … cu Dan Sova
Impozite directe
Sistemul fiscal din Romania. (I). Impozitele directe
Venkatesh Srinivasan  – Partener, Director in Dep. Asistenta fiscala din cadrul Ernst & Young
 Dezbateri privind tratamentul fiscal al “dobanzii interne”
Ionut Sas – Tax Manager, Dep. impozite si taxe directe, PricewaterhouseCoopers
Alina Sovagau – Tax Senior Consultant, Dep. impozite si taxe directe, PricewaterhouseCoopers

Investitii imobiliare in Romania – aspecte fiscale
Alex Milcev – Partener, Dep. Servicii de asistenta fiscala, Ernst & Young

Fondul comercial – activ amortizabil intr-o buna zi (I)
Alexandru Boboc – Senior Consultant, Dep. Taxe directe, Deloitte Tax.

Scutirea de impozitul pe profit pe profitul reinvestit – facilitate sau nu?
Lucian Tatu – conf. univ. dr. la Catedra de finante, ASE Bucuresti
Delia Catarama – lect.univ.drd. la Catedra de finante, ASE Bucuresti, secretar general IFA Romania

Impozite indirecte
2010 – anul schimbărilor în TVA
Adrian Teampău – Senior Consultant, Dep. Tax Advisory Services, Mazars

Dreptul afacerilor
Regimul juridic şi fiscal al reprezentanţelor societăţilor comerciale şi organizaţiilor economice străine (I)
Ioan Condor – prof.univ.dr., decan al Facultatii de Drept si Administratie Publica, Universitatea Spiru Haret
Mihai Brăgaru – consilier juridic, Ministerul Finantelor Publice

Integrarea fiscală negativă în spaţiul european (II)
Irina-Elena Cergă

Sancţiuni prevăzute în Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite
Cristian Marinescu – inspector, Directia generala Coordonare Inspectie Fiscala, ANAF

Accelerarea schimbării în sectorul bancar
Ernst & Young

Cum sunt ajutaţi salariaţii din firmele falimentare
Marius Vicenţiu Coltuc – avocat, Baroul Bucuresti

Procedură fiscală
Efectele declarării contribuabililor inactivi
Bogdan Iacob – avocat, Baroul Bucuresti, prep.univ.drd. la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Drept

Principiul echităţii  în practica fiscală naţională
Ciprian Păun – avocat, Baroul Cluj, lect.univ.dr. la Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor

Pregătirea activităţii de inspecţie fiscală: controlul  activităţii de comercializare a legumelor şi fructelor (I)
Silvia Lăzărescu-Marinescu – drd., ASE Bucuresti

Fraudă fiscală? Depinde de interpretare…
Horaţiu Sasu – jurist si economist, consultant in afaceri in Sibiu

Jurisprudenţă fiscală
Jurisprudenţă fiscală naţională
Mihai Brăgaru – consilier juridic, Ministerul Finantelor Publice

Jurisprudenţa fiscală a Curţii de Justiţie Europene
Cosmin Flavius Costaş – avocat, Baroul Arad, asit.univ.drd. la Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de Drept

Casa avocatura Coltuc sprijina juridic,gratuit antrenorii si jucatorii dati afara de la C.s. Steaua

Este o decizie unica pe piata avocaturii din Romania,mai ales pe domeniul sportive unde onorarii sunt foarte mari.Av.Coltuc Marius Vicentiu,titular al Casei de avocatura Coltuc a precizat:

“Sunt stelist de mic si nu suport batjocura din Ghencea.Parca ne-am afla pe o plantatie in epoca sclavagista sin u la cel mai mare club din Romania.Sprijin juridic ,gratuit orice antrenor si jucator caruia I s-a desfacut unilateral contractul de munca.”

 

Care sunt procedurile de sprijin?

1.Se va depune plangere la FRF pentru retragerea licentei respectivului club

2.Plangere FIFA

3.Cerere de chemare in judecata la TMB pentru nerespectarea legislatiei muncii. Conform art.15.5 lit.a) din Regulamentul privind statutul si transferul jucătorilor, începând cu data de 1.07.2008, pentru a fi înregistrate în evidentele FRF, LPF, AJF, contractele de muncă între cluburi si jucători trebuie încheiate în forma – tip, prezentată în cele ce urmează.

     Contractele de muncă si conventiile civile încheiate anterior datei de 1.07.2008 continuă să-si producă efectele până la expirare.

     Pentru conventiile civile încheiate după 1.07.2008 poate fi folosit continutul contractului de muncă – tip, din care vor fi eliminate clauzele care sunt specifice în mod exclusiv contractului de muncă.

4.Sesizarea instantelor jurisdictionale FRF

Litigiile apărute în executarea contractelor individuale de muncă încheiate între cluburi si

antrenori de fotbal, înregistrate la FRF, se supun spre solutionare instantelor jurisdictionale ale fotbalului si urmând procedurile prevăzute la art. 54 din Statutul FRF

Potrivit legii, încetarea contractului individual de muncă se face:

a) de drept;

b) ca urmare a vointei părtilor, la data convenită de acestea;

c) ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre părti.

(2) În situatia încetării contractului individual de muncă încheiat cu un antrenor de fotbal

din vointa clubului angajator, acesta este obligat să respecte clauzele contractuale până la expirareacontractului sau, în cazul că antrenorul respectiv are o nouă ofertă, până la data încheierii noului contract de muncă.

În cazul în care antrenorul a fost destituit de clubul angajator pentru rezultate

nesatisfăcătoare/neîndeplinirea obiectivelor de performantă stabilite prin contractul individual de muncă si i s-a atribuit indemnizatia de instalare, conform prevederilor din contract, clubul respectiv nu are obligaŃia să achite antrenorului în cauză diferenta la indemnizatia de instalare.

În situaŃia încetării contractului individual de muncă din vointa antrenorului de fotbal

încadrat la un club, acesta este obligat să restituie clubului angajator o parte din indemnizatia de

instalare primită, reprezentând procentajul dintre perioada în care a pregătit echipa respectivă siperioada pentru care a fost încheiat contractul.

 Antrenorul aflat în situatia prevăzută de art.25 pct.3 alin.1 nu va putea încheia un

nou contract de muncă până nu face dovada achitării sumelor restante catre clubul la care a fost.

 

Speram ca lucrurile vor reveni la normal intr-un mare club ca si Steaua si nu numai.

 

 

Av.Coltuc Marius Vicentiu

www.coltuc.ro

 

Cum rezolvam din punct de vedere legal disputa Dolanescu?

In cazul defunctului Dolanescu se aplica dispozitiile mostenirii legale,pentru ca nu exista un testament.La mostenire vor veni: sotia supravietuitoare si copii- clasa I de mostenitori

 

CLASA I DE MOSTENITORI LEGALI
Clasa I de mostenitori, descendentii, sunt primele rude chemate la mostenirea defunctului (cf. art. 669 C.civ.)

In aceasta categorie intra: copii, nepotii, stranepotii si urmasii lor in linie dreapta la infinit.
Nu are relevanta daca acesti descendenti sunt din casatorie sau din afara ei, sunt adoptati sau firesti.

 

Daca potentialii mostenitori nu se inteleg in fata notarului,ei au deschisa calea partajului succesoral judiciar- ceea ce s-a si intamplat intrucat pe rolul Judecatoriei sectorului 2 se afla un dosar avand acest obiect

 

Ce se intampla cand unul dintre mostenitori contesta calitatea de fiu al celuilalt?

 

Testele de paternitate se efectueaza in mod uzual pe markeri ADN autozomali. Numarul si tipul de markeri ADN utilizati pentru o testare difera de la un laborator la altul. Nu exista un tip si nici un numar prestabilit de markeri ce trebuie investigati insa pentru a se obtine in final o probabilitate de minimum 99,9999% este de regula necesara investigarea a minimum 10 markeri ADN autozomali de tip STR. Bateria de markeri ADN trebuie obligatoriu largita la 16-20 markeri atunci cand gradul de concludenta nu atinge parametrii standard enuntati. Obtinerea unei probabilitati de numai 99,99% nu este considerata suficienta intrucat exista sansa, de 0,01%, ca o alta persoana, dintr-o populatie de numai cateva mii, sa posede aceleasi caracteristici genetice cu ale barbatului testat in calitate de prezumptiv tata biologic. Sansa de raportare a unui rezultat fals pozitiv de 0,01%, nu este acceptata in prezent de standardele de analiza in domeniu.
In laboratorul nostru testam de rutina intre 10 pana la 20 de markeri ADN in functie de complexitatea cazului. Analizele se efectueaza numai cu kituri de reactivi omologate international pentru identificarile de persoane si cu echipamente de analiza genetica automate omologate pentru domeniul geneticii judiciare. Prelucrarea statistica a datelor urmeaza de asemenea respectarea standardelor stiintifice curente.

Incepand cu 2005, exista si posibilitatea testarii in laborator a markerilor cromozomiali Y (de tip STR-Y) pentru cazuri in care trebuie stabilita relatia de inrudire a unui copil de sex masculin si prezumtivul tata biologic lipseste (decedat, disparut, etc.). In aceste cazuri se poate stabili in baza profilelor cromozomiale Y relatia de indrudire pe linie masculina intre respectivul copil si bunicul patern, un unchi patern sau veri pe linie paterna.

Expertii laboratorului au pregatirea profesionala si stiintifica ceruta in domeniul testarii ADN medico-legale, completata cu stagii de formare in servicii ADN de referinta din Germania, Franta si Marea Britanie. Echipa de specialisti cuprinde un medic primar legist, doctor in stiinte medicale, si trei biochimisti specialisti, cu masterat in biologie moleculara. Experienta profesionala poate fi demonstrata de participarea in cadrul proiectelor de cercetare nationala si internationala si de faptul ca laboratorul efectueaza teste ADN de paternitate la scara nationala.

1. Testele ADN de paternitate

  • Teste ADN permit examinarea directa a materialului genetic mostenit de o persoana de la parintii sai biologici.
  • Fiecare fiinta umana mosteneste materialul genetic in proportii perfect egale: 50% de la mama, respectiv 50% de la tatal biologic. Comparand profilul ADN ale unui copil cu profilul ADN al mamei se pot identifica cu precizie acea proportie de 50% de caracteristici genetice mostenite de la mama biologica. Restul caracteristicilor ADN din profilul copilului provin de la tatal biologic.
  • Atunci cand un barbat este testat in calitate de prezumptiv tata biologic si caracteristicile din profilul sau ADN nu corespund cu acele caracteristici paternale din profilul ADN al copilului, respectivul barbat este exclus de la paternitate. Concluzia de excludere este absoluta, de 100% .
  • Atunci cand un barbat este testat in calitate de prezumptiv tata biologic si caracteristicile din profilul sau ADN corespund cu acele caracteristici paternale din profilul ADN al copilului, respectivul barbat poate fi tatal biologic. O concluzie de confirmare a paternitatii se formuleaza intotdeauna prin calcularea unei probabilitati de paternitate care poate atinge valori de peste 99,9999%.
  • Paternitatea poate fi stabilita si pentru cazuri in care mama lipseste, testandu-se doar copilul si prezumptivul tata biologic. Probabilitatea de paternitate in aceste cazuri poate avea valori usor scazute si de aceea, pentru cresterea gradului de concludenta al rezultatelor, se recomanda si testarea mamei atunci cand acest lucru este posibil.
  • Nu exista restrictii de varsta pentru testare. Testele ADN de paternitate se poate efectua imediat dupa nasterea copilului. Testarea prenatala a paternitatii la cerere, desi posibila din punct de vedere tehnic nu este recomandata datorita riscului de avort pe care il implica procedeul de prelevare a probelor biologice fetale prin punctie amniotica.

 

 

Casa de avocatura Coltuc a luat decizia de a asista gratuit pe oricare  dintre mostenitori  pentru rezolvarea situatiei create.

S-a luat acesta decizie intrucat este nefiresc ce se intampla cu memoria maestrului Dolanescu

Asezarea ambelor parti la masa negocierilor cred ca este forma cea mai inteleapta.

Mai mult decat atat Ionut Dolanescu trebuie sa inteleaga ca si Dragos are aceleasi drepturi ca si acesta din punct de vedere legal,fara a se putea tine cont de contributia fiecaruia.

 

 

Av.COLTUC MARIUS VICENTIU

www.coltuc.ro

Casa de avocatura Coltuc

 

Tranzactionarea creantelor SNCFR va incepe din ianuarie anul viitor

Electrica SA apeleaza la toate mijloacele posibile pentru a-si recupera datoriile istorice acumulate de Societatea Nationala Caile Ferate Romane (SNCFR). Ultima solutie gasita de reprezentantii furnizorului de energie este

 

listarea la Bursa a creantelor. In acest mod, orice firma privata poate achizitiona aceste debite, putand sa le recupereze usor prin sechestru pe terenurile si imobilele cailor ferate. Astfel, nu va mai fi vorba despre

 

restantele unei firme de stat catre alta firma de stat, ci va interveni factorul privat.
„Cel tarziu in ianuarie vom face aceasta tranzactionare la Bursa. Listarea este una dintre metodele pe care le aplicam pentru a putea intra in posesia a ceea ce ni se cuvine de drept. A fost o chestiune tehnica pe care a trebuit sa o rezolvam, mai ales ca este o noutate pentru piata din Romania. S-au purtat discutii intre noi si reprezentantii Bursei si pot sa spun ca acum totul a fost rezolvat si putem face listarea”, a declarat pentru SFin directorul societatii Electrica SA, Corneliu Stan.

SFIN

 

Casa de avocatura Coltuc este lider in recuperari creante in Romania

www.coltuc.ro

 

Casa de avocatura Coltuc in e-Finance

http://www.efinance.ro/articol.php?id_revista=200908&id_sectiune=ecover story&ordine_sectiune=1

 

Coltuc gestionează tot mai multe dosare

În anul 2008, casa de avocatură Coltuc a instrumentat peste 11.790 de dosare – debitori persoane fizice şi juridice, valoarea totală a creanţelor recuperate fiind de 31 de milioane de euro. Gradul de recuperare a datoriilor a fost de 61% pentru persoane juridice, 40% pentru persoane fizice şi 74% pentru instituţiile statului. În primul semestru din 2009, Coltuc a gestionat un portofoliu de 15.000 dosare, principalii clienţi provenind din sectorul bancar, distribuţie, construcţii şi industria chimică.

Curtea de Apel Bucuresti judeca astazi primul termen în procesul intentat Guvernului de catre reprezentantii Universitatii Spiru Haret anunta Casa de avocatura Coltuc

Curtea de Apel Bucuresti va judeca astazi primul termen în procesul intentat Guvernului de catre reprezentantii Universitatii Spiru Haret. USH a dat în judecata Guvernul pe motiv ca ar fi încalcat dreptul la autonomie

universitara si proprietate privata si au cerut suspendarea hotarârii de guvern care le interzice organizarea examenului de admitere pentru anul universitar 2009-2010.

Reprezentantii Universitatii Spiru Haret au cerut suspendarea executarii HG 749/2009 care le interzice organizarea exemenului de admitere pentru 2009-2010 pe motiv ca se încalca drepturile obtinute în urma acreditarii Spiru Haret ca universitate particulara. În urma acreditarii prin Legea 443/2002, universitatea are dreptul sa stabileasca organizarea “fiecarui ciclu universitar de zi, seral, cu frecventa redusa sau la distanta”.

Sursa: RTV

Casa de avocatura Coltuc va ajuta in lupta cu ansamblul Planorama

Aveti probleme cu intrarea in posesie a locuintei?Vreti banii inapoi?Nu sunteti multumit de ansamblul Planorama? Noi avem solutiile.

 

Casa de avocatura Coltuc percepe un onorariu fix de 1000 lei pentru dosar indiferent de situatie

Aasteptam cererile dvs. la email avocat@coltuc.ro sau tel:0745150894

Aveti aici si solutiile castigate de catre noi

 

 

 

http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=3&d=MzAwMDAwMDAwMjUzMjM1

Casa de avocatura Coltuc la emisiunea „Avocatul dvs.” de la TVR International

http://193.186.33.83/webcast/WebPlayer2.phpfile=rtmp://perthro.tvr.ro/rec/DATA-2009-07-27-21-54.flv&name=Avocatul dumneavoastră

Casa de avocatura Coltuc asteapta intrebarile pe adresa de email avocat@coltuc.ro

Avocatul Coltuc Marius devine avocatul strainilor din toata lumea.Vezi emisiunea!

Av.Coltuc Marius Vicentiu,fondator al casei de avocatura Coltuc a filmat prima emisiune „Avocatul dvs.” de la Tvr International la data de 20.07.2009,orele 22,00.

http://193.186.33.83/webcast/WebPlayer2.php?file=rtmp://perthro.tvr.ro/rec/DATA-2009-07-20-21-54.flv&name=Avocatul
dumneavoastră

Straini din toata lumea va steptam cu intrebarile dvs. la adresa de email: avocat@coltuc.ro sau tel 0213302376

Transporturile ilegale de cereale, confiscate cu masina cu tot.Casa de avocatura Coltuc va ajuta

Conform ultimelor modificari legislative, transportul in scop comercial al cerealelor sau produselor de panificatie, neinsotite de documentele prevazute de lege, care sa justifice provenienta licita a acestora, se

sanctioneaza cu amenda de la 3.000 de lei la 5.000 de lei, confiscarea marfii si a mijlocului de transport marfa utilizat in acest scop

Guvernul Boc a emis pe 30 iunie o Ordonanta de Urgenta prin care incearca sa opreasca comertul la negru cu grau si paine. Potrivit noilor reglementari TIR-urile prinse in trafic ca transporta grau sau paine fara acte de provenienta sunt confiscate direct de catre inspectorii ANAF si politisti. Guvernul a luat aceasta masura pentru ca piata neagra a comertului cu grau a depasit 50% din totalul tranzactiilor cu cereale din Romania. Presedintele Agrostar, Stefan Nicolae sustine ca pierderile anuale la bugetul de stat provocate de comertul ilicit cu cereale se ridica la 2 miliarde de euro. 

Guvernul a emis in 30 iunie Ordonanta de Urgenta 93 care prevede ca transporturile de cereale care nu au acte in regula sunt confiscate cu tot cu mijloacele de transport. In aceeasi ordonanta se prevede ca si produsele de panificatie (cum ar fi paine, n.red.) sunt confiscate daca transportul nu este insotit de actele doveditoare.

“Transportul in scop comercial al cerealelor sau al produselor de panificatie, neinsotite de documentele prevazute de lege care sa justifice provenienta licita a acestora este amendat cu 3.000-5.000 de lei si confiscarea marfii si mijlocului de trasport marfa utilizat in acest scop”, se arata in Ordonanta de Urgenta a Guvernului.

Guvernul argumenteaza aceasta decizie mentionand ca fenomenul comercializarii la negru a cerealor a luat amploare in special in perioada de vara. “In perioada campaniei de vara se amplifica activitatile ilicite in care sunt implicati operatorii economici care se ocupa cu comercializarea si transportul cerealelor, fiind momentul in care se creeaza stocuri ilicite de cereale ce ulterior sunt utilizate pentru tranzactii comerciale sau productia de panificatie neinregistrata”, se mentioneaza in preambulul ordonantei publicate in Monitorul Oficial, pe 1 iunie.

Politistii isi iau 15% prima din ce confisca

Pentru a pune in aplicare prevederile guvernamentale urmeaza sa se creeze echipe mixte de politisti si inspectori ai Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. In ordonanta se mai prevede ca 15% din valoarea cerealelor si autovehiculelor confiscate urmeaza sa fie utilizate drept premii pentru inspectorii ANAF si politisti. Restul sumelor rezultate din valorificarea bunurilor intra la bugetul de stat.

Oficial baietii destepti de pe piata graului au 40%, neoficial piata neagra depaseste 50%.
Piata neagra a tranzactiilor cu cereale, in special grau, reprezinta aproximativ jumatate din piata din Romania. Intr-un raport preliminar realizat de Consiliul Concurentei la inceputul anului se arata ca vanzarile ilicite de grau din Romania sunt de 40% din totalul de tranzactii.

Piata cerealelor – 50% contrabanda

“Din informaţiile primite de la participanţii la piaţă, reiese existenţa unei pieţe negre, respectiv a tranzacţiilor nefiscalizate (pentru care nu se plăteşte TVA sau alte taxe şi impozite). Aceiaşi participanţi estimează nivelul acestei pieţe la aproximativ 40% din totalul tranzacţiilor, ceea ce conduce la pierderi semnificative generate bugetului de stat şi la dezavantaje competitive create participanţilor corecţi”, se arata in raportul Consiliului Concurentei. Descarca aici raportul Consiliului prezentat la inceputul anului.

Presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Agricultura, Agrostar, Stefan Nicolae sustine ca piata neagra reprezinta chiar 50% si ca acest fenomen persista de ani de zile. “Este una din problemele cele mai importante pe care le avem noi. Este un fenomen care continua de ani de zile pentru ca autoritatile nu iau masuri”, a declarat Nicolae Stefan.

Unul din factorii favorizanti ai acestui fenomen este in opinia lui Stefan Nicolae si faptul ca in tara noastra nivelul TVA-ului, de 19%, este mare pentru vanzatorii individuali. “In toate tarile UE nivelul de impozitare nu depaseste 5%. Astfel ca sigur ca se incurajeaza si comertul la negru cu grau”, mai spune presedintele Agrostar. Potrivit acestuia pagubele produse la bugetul de stat prin neplata taxelor se ridica anual la suma de 2 miliarde de euro.

Cum functioneaza piata neagra

Presedintele Agrostar a descris care este mecanismul vanzarii graului la negru. “Totul este foarte simplu. Sa presupunem ca eu am o firma de apartament. Merg direct la producatorii mici. Iau 30 de camioane si chem taranii si ii intreb. Tu cate tone? Pe piata kilogramul este sa zicem 50 sau 60 de bani. Eu spun taranului ca ii cumpar toata cantitatea, 10 mii de tone. Multi dintre acesti baieti destepti ai graului merg cu valiza de bani. Taranul cand vede banii nu mai cere chitante, e bucuros ca isi vinde productia chiar daca per total pierde.”

Dupa ce graul a fost achizitionat fara niciun document el este ori depozitat si intermediarul asteapta ca pretul pe kilogram sa mai creasca ori il vinde unui procesator. “Si aici s-a dezvoltat o piata neagra. Pentru ca nici procesatorii, adica cei din panificatie nu cumpara cu acte ci tot la negru. Si aici piata este cam tot la 50%”, a mai explicat Stefan Nicolae.

Legat de noua reglementare a Guvernului, presedintele Agrostar spune ca este circumspect. “Sigur e bine. Sa le ia si masinile si casele pentru ca acest comert la negru ne ruineaza pe noi comerciantii care platim taxe. Daca el vinde la 35 de bani kilogramul trebuie sa scad si eu pretul chiar daca eu merg in pierdere”, a mai declarat presedintele Agrostar.

 

Daca ati fost amendati, vi s-a confiscat marfa va ajuta Casa de avocatura Coltuc

 

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

Casa de avocatura Coltuc in ziarul Libertatea

http://www.libertatea.ro/stire/hotii-mi-au-tocat-banii-si-timpul-247865.html.Peste 100.000 de absolvenţi de studii superioare de la Universitatea “Spiru Haret” (USH) sunt, de trei zile, bulversaţi. Ei au

 

terminat facultatea în perioada 2002 – 2009, şi-au dat licenţa şi se credeau… cu acte-n regulă! De

fapt… nici prin gând nu le trecea că după atâta timp se vor trezi că “patalamaua” pe care o prezentau la angajare e ilegală

 

libertatea

Sunteti student,absolvent Spiru Haret si vreti sa dati in judecata Universitatea Spiru Haret?Casa de avocatura Coltuc va ajuta

Concret Casa de avocatura Coltuc doreste sa primesca toate doleantele dvs. pe email:avocat@coltuc.ro in vederea infiintarii unei asociatii a persoanelor prejudiciate de Universitatea Spiru Haret.

Incalcarea dispozitiilor legii 88\1993 modificata atrage fie raspunderea penala,fie cea civila sau cumulativ cele 2 raspunderi.

Va oferim sprijin juridic in vederea solutionarii problemelor dvs.

 

Reprezentanţii din Educaţie consideră că una dintre cauzele pentru care s-a ajuns la această situaţie este, pe lângă legislaţia prea permisivă, faptul că tinerii români sunt interesaţi să aibă o diplomă cu orice preţ, chiar dacă actul nu are nicio valoare după absolvire„Ultima cerere de acreditare pe care am primit-o de la «Spiru» e din 2004, când s-a cerut acreditare pentru cinci specializări la învăţământ la distanţă şi cinci la frecvenţă redusă. Or, ei acum, în reclama pe care o fac admiterii, anunţă 50 de specializări la acest tip de învăţământ”, a explicat Robert Lorentz, consilierul ministrului educaţiei.
Daca alege sa urmeze cursurile ID ale acestei facultati, Cristina nu-si va putea da licenta nici la „Spiru Haret”, nici la o alta facultate, privata sau de stat, potrivit purtatorului de cuvant al Agentiei Romane de Asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior (ARACIS), Mihai FloroiuUn tertip folosit de universitatile private este trecerea studentilor de la ID pe listele de invatamant la zi, in cazul in care facultatea respectiva are acreditare. Din moment ce apar ca studenti la zi, acestia pot da examenul de licenta.

 

www.coltuc.ro

 

 

Abonamentul in domeniul juridic.Un avantaj pe criza?

:: LIDERI IN DOMENIUL RECUPERARII PROFESIONALE DE CREANTE ::
“Pentru noi succesul a devenit o obligatie”-Coltuc Marius

Departamentul de marketing

Abonamentul in domeniul juridic

O casa de avocatura din Romania poate lucra in doua modalitati:
1. fie se plateste pentru fiecare prestatie avocatiala
2. fie este vorba de un cumul de prestatii avocatiale , unde onorariile sunt sub baza de abonament

Dar ,stimati comercianti ( si numai) sa vedem care sunt avantajele si dezavantajele fiecarei modalitati de lucru in domeniul juridic

Modalitatea de plata pentru fiecare prestatie avocatiala

Avantajele acestei forme de lucru:
a) se plateste numai atunci cand ai nevoie de un sfat juridic
b) multitudinea avocatilor care prefera o astfel de modalitate de lucru
c) posibilitatea avocatului de a trata mai bine problema juridica incidenta in speta

Dezavantaje
a) se plateste foarte mult pentru o singura prestatie avocatiala
b) inconstanta veniturilor avocatilor
c) imposibilitatea de a gasi foarte rapid un avocat competent

Modalitatea de plata tip abonament

Avantaje:

a) preturile mici comparativ cu fiecare prestatie avocatiala
b) existenta unui department specializat care sa se ocupe de problemele juridice ale dvs.
c) nu trebuie sa mai cautati un avocat ,cid oar s ail sunati sa ii cereti sfatul
d) se plateste lunar,astfel dvs. sa puteti planifica cheltuielile
e) cheltuielile cu prestari servicii sunt primele deductibile in contabilitate

Dezavantaje:

a) exista posibilitatea( foarte mica) de a nu avea nici o problema juridica in luna respectiva
b) va poate fi relativ greu sa alocati niste resurse pentru probleme juridice

Casa de avocatura Coltuc agreaza ambele forme de lucru ,cu o afinitate insa pentru metoda abonament

Obiectul unui abonament la Casa de avocatura Coltuc

C.A. Coltuc Marius ,personal sau prin substituitii agreati va proceda la acordarea de asistenta juridica/consultanta in vederea infiintarii/modificarii unei/unor societati comerciale la cererea clientului beneficiar de servicii.
Pe perioada de derulare a acestui acord la cererea scrisa/telefonica a clientului se va analiza contractele comerciale care se vor realiza cu tertii de catre client, Cabinetul il va asista complet din punctual de vedere al afacerilor ,managementului , obtinerii de avize,licente,documentatii,intabulari,litigii ,diferente financiare si sau comerciale
Tariful acesta se va calcula la un numar de maxim 5 dosare pe luna(pentru recuperare creante),pentru celelalte servicii un numar de 3 modificari lunare a unei societati/o infiintare de societate,analiza a 3 contracte comerciale,redactarea a maximum 3 contracte comerciale specifice clientului si participarea la maximum 2 intalniri de afaceri ale clientului.asistarea la 2 procese.

Onorariul

Este de minim 150 de euro.

Obligatiile Casei de avocatura Coltuc

– Reprezentarea si apararea cu mijloace specifice a drepturilor si intereselor legitime ale clientului in raporturile cu autoritatile publice,institutii si orice persoana fizica sau juridica.
– Consultatii si comentarii asupra actelor normative care au sau pot avea implicatii asupra activitatii clientului ,pe masura aparitiei lor
– Redactare de acte juridice necesare indeplinirii activitatii clientului
– Respectarea unei obligatii de diligenta in ceea ce priveste sectorul recuperari creante
– Asistarea completa la intalnirile privind negocierea contractelor ,oferirea solutiilor legale din punctul de vedere clientului ,dar cu respectarea dispozitiilor legale

Avocatii nostri publica articole in ziare si reviste de prestigiu ca VAMA MAGAZIN/FERMA/FINANCIARUL/TRIBUNA CONSTRUCTIILOR'(a se vedea rubrica Consultanta juridica),BRUTARUL, GASTROMEDIA,E-FINANCE,MUNCA SI CARIERE,ADMINISTRATIE, CURENTUL,Curierul de Ramnic,Ziarul de Ialomita,AZI,GHIDUL ROMANILOR DIN AMERICA, Curentul international,Solutia,Constructar,Revista ‘CLIPA’ din USA.

Date de contact:
Adresa: Str. Aleea Arutela, nr.2, sector 6, Bucuresti
Tel/fax: 021/3302376
Mobil : 0745.150.894
E-mail:
avocat@coltuc.ro
avocat_coltuc@yahoo.com

Pentru mai multe informatii accesati site-ul https://www.coltuc.ro

Casa de avocatura Coltuc a gasit solutia pentru salvarea firmei Oltchim s.a.

Aceasta este marirea lichiditatilor prin recuperarea creantelor.Cand statul este ineficient casele de avocatura salveaza firmele.

 

Solutiile sunt:recuperarea datoriilor,garantarea cheltuielilor prin credite girate de catre statul roman,relansarea fiscalitatii generale,acordarea de sprijin din partea statuluiSocietatea Oltichim este un simbol al industriei chimice romanesti si in acelasi timp un etalon al economiei nationale

 

www.coltuc.ro

 

 

 

Casa de avocatura Coltuc a devenit consultantul exclusiv al comunitatii femeilor 121.ro

http://www.121.ro/intreaba_specialistul/specialist36-consilier-juridic_casa-de-avocatura-coltuc.html.    Asteptam toate femeile din Romania sa ne scrie pe adresa de email :avocat@coltuc.ro in legatura cu probleme lor juridice.Consultanta este gratuita!

 

www.coltuc.ro

Interviu exclusiv Casa de avocatura Coltuc de catre comunitatea Avocatnet

Sunt avocati, juristi, consilieri pe probleme financiare sau sociale. Intr-un cuvant, sunt CONSULTANTI. Pentru multi dintre ei consultanta este pasiune, pentru unii doar o afacere. Din aceasta saptamana invitam consultantii sa ne ne vorbeasca despre lumea lor: despre afaceri si

implicare sociala. Cum se simt ei in postura de avocati si ce ii face consultanti de incredere.Casa de avocatura Coltuc isi calauzeste activitatea dupa principiul: avocatul este confidentul si sfatuitorul clientului.
Casa de Avocatura Coltuc afirma ca se diferentiaza pe piata sufocata de oferte prin tarifele scazute si in special prin profesionalismul echipei. Finalitatea unui proces nu este vazuta de avocatii Casei Coltuc prin multitudinea cailor judiciare parcurse, ci prin imperativul rezolvarii pe cale amiabila, inca din stare incipienta a unui litigiu aparut.

Care este domeniul de activitate in care ati spune oficial ca v-ati specializat? 

Casa de avocatura Coltuc este structurata pe 5 departamente: departamentul de recuperari creante, departamentul litigii, departamentul consultanta si departamentul marketing.
Casa de avocatura Coltuc este specializata pe recuperari creante comerciale,care ocupa aproximativ 70 % din activitatea Casei. 

Cum vedeti concurenta pe aceasta nisa de clientela? 
Pe acest segment este o concurenta acerba. Exista foarte multe pseudocabinete de avocatura si ma refer aici la srl cu obiect de activitate Management si consultanta in afaceri care reprezinta 80% din firmele de recuperari creante din Romania. Clienti sunt foarte multi, si tendinta este de crestere.In momentul de fata am inceput si externalizarea serviciilor noastre si numarul de clienti pe acest sector a crescut simtitor.

Ce cursuri de pregatire profesionala ati urmat? 

Facultatea de Drept Bucuresti, master dreptul afacerilor,cursuri de preparator universitar.

Care sunt aspectele cele mai riscante si epuizante ale activitatii dumneavoastra profesionale?

In avocatura se simte cel mai mult nesiguranta zilei de maine. Lucram numai cu oamenii si acestia se pot schimba oricand. Avocatura este o profesie epuizanta si prin volumul de munca si prin neconstanta acesteia 

Daca ar trebui sa va specializati intr-o alta ramura de drept, pentru a va completa activitatea, care ar fi ramura de drept? 

Dreptul penal cred ca ar fi.

Care este cel mai lung proces in care ati fost implicat?

A fost un proces pe o revendicare celebra, unde miza pecuniara a fost de 20 de milioane de euro pentru clientul meu. 

Care este cel mai amuzant caz pe care l-ati consiliat? 

Un proces de divort, care in final s-a finalizat cu 4 impacari si tot atatea despartiri( si nu ma refer la Cazul Prigoana).

O lege pe care ati dori sa o inventati. Argumentati.

Legea care ne-ar ajuta cel mai mult ar fi legea creantelor din Romania. Acesta lege ar filtra foarte mult acest sector si mai ales ar creste eficienta serviciilor noastre.

O lege pe care ati dori sa o modificati. Argumentati.

Codul penal si mai ales jurisprudenta referitoare la emiterea cecurilor si biletelor la ordin fara acoperire. Multi adevarati escroci scapa de rigoarea legii din cauza acestei lacune legislative.

 Ce va face pe dumneavoastra un bun avocat?

Corectitudinea, eficienta, spiritual novator, perseverenta, persuasiunea.

Un sfat pentru tinerii avocati. 

Intai sa munceasca mult pentru a asimila cat mai multe cunostiinte si apoi sa nu se gandeasca in primul rand la castigul material imediat. Avocatura este un mod de viata cu regulile ei si cat am vrea sa sarim unii pasi nu putem.

http://www.avocatnet.ro/content/articles?id=8984

Criza aduce profituri cu 300% mai mari pentru firmele de recuperare a datoriilor anunta pentru Newschannel Casa de avocatura Coltuc

Exista si domenii care nu au fost atinse de criza financiara si, mai mult decat atat, contextul actual le convine de minune, lasand loc de estimari spectaculoase de profit. Astfel, unele dintre agentiile de recuperare a creantelor au inregistrat cifre

 de afaceri de pana la 300% in ultimele luni, pe fondul dublarii restantelor la imprumuturile in valuta. Potrivit statisticilor din ultimele luni, restantele la creditele acordate populatiei si firmelor au crescut in primul trimestru cu 56%, la aproape 4,5 miliarde de lei.

Pentru agentiile de colectare, criza este un momentul prielnic, spun reprezentantii firmelor de profil. Astfel, in ultimele sase luni, volumul de activitate pentru acestea a crescut de trei ori, sunt intr-o continua angajare de personal, isi maresc parcul auto si se asteapta la profituri mult mai mari decat in 2008. 

Numarul tot mai mare de amanari la plata ratelor de credite in crestere, precum si sumele importante refuzate la plata cu instrumente de debit indica faptul ca blocajul financiar din economia autohtona se pastreaza, ceea ce face ca asteptarile de profit pentru recuperatorii de creante sa fie foarte mari, spune avocatul Marius Vicentiu Coltuc care detine Casa de avocatura Coltuc.

http://newschannel.ro/stiri/criza-aduce-profituri-cu-300-mai-mari-pentru-firmele-de-recuperare-a-datoriilor

Reclamatie impotriva ridicarii abuzive a masinilor parcate in Bucuresti

Daca sunteti din Bucuresti sau din alt oras si vi s-a ridicat masina si a trebuit sa bateti drum pana la marginea Bucurestiului si sa platiti o suma ridicola si vreti sa va impotriviti acestui lucru , acum aveti posibilitatea.
Casa de avocatura Coltuc strange semnaturi pentru a ataca diferite hotarari ale consiliilor locale in contencios administrativ.

Nu stati pasivi,ci actionati!Trimiteti pe email : avocat@coltuc.ro ,numele si prenumele dvs. si faptul ca sunteti de acord cu atacarea acestor hotarari

Nu va costa nimic ,dimpotriva aveti nuami de catigat!

Cum este posibil sa ridici masina cuiva cand acesta pur si simplu nu are posibilitatea de a o opri altundeva (aici ma refer la zonele aglomerate ale bucurestiului , ex. Dr. Taberei,Iuliu Maniu) si este nevoit sa opreasca fie pe scuar , fie aproape de o trecere de pietoni sau in statia de autobuz.

Asta este un abuz!

 

Casa de avocatura Coltuc va ajuta

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

Casa de avocatura Coltuc a incheiat contracte cu 3 banci importante pentru recuperarea sumelor restante

Cifra restantierilor la credite s-a dublat in ultimele 12 luni.Peste 200.000 de clienti nu isi platesc ratele la timpNumarul restantierilor si al sumelor intarziate la plata continua sa creasca rapid. La Biroul de Credit, datoriile

 populatiei reprezentau 1,6% din totalul creditelor acordate. Iar la Centrala Riscurilor Bancare, sumele restante depaseau 2,5% din totalul imprumuturilor. In plus, peste 200.000 de persoane aveau datorii la creditele de valoare mare.

Creditele cu valoare de peste 20.000 de lei au gene­rat, pana la finele lunii mai 2009, peste 200.000 de restantieri, potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare, publicate de Banca Natio­nala a Roma­niei. Mai mult, numarul res­tan­tierilor reprezinta apro­xi­mativ 20% din totalul clientilor cu credite mai mari de 20.000 de lei.

Comparativ cu datele inre­gis­tra­te in luna similara a anului prece­dent, numarul restantierilor s-a dublat. In plus, in mai 2009, ­pon­derea era de numai 10% din totalul clientilor cu credite.

In timp ce numarul restantierilor s-a dublat, valoarea sumelor datorate a crescut mult mai alert. Astfel, datele BNR arata faptul ca, la finele lunii mai, peste 5,75 miliarde de lei figurau in bilanturile bancilor ca sume restante. Asta dupa ce, in mai 2008, totalul restantelor era de 2,28 miliarde de lei (o crestere cu 151,7%). Astfel, ponderea restantelor a urcat la 2,5% din totalul creditelor, comparativ cu 1,5% la finele anului trecut si 1,15% in mai 2008.

Intarzierile de peste 90 de zile continua sa detina cea mai mare pondere in totalul restantelor, in luna mai a anului curent nivelul fiind de 44,6%. Pe de alta parte, com­por­tamentul clientilor pare sa se imbunatateasca. Astfel, in timp ce in aprilie 2009 ratele platite cu o intar­ziere de pana la 30 de zile insumau aproximativ 804 milioane de lei, in luna mai totalul a scazut pana la 745 de milioane de lei.

Pe segmentul de creditare a po­pulatiei, ponderea restantelor nu a ajuns la un nivel alarmant.

 

Date de contact:

 

Adresa: Str. Aleea Arutela, nr.2, sector 6, Bucuresti

Tel/fax: 021/3302376

Mobil : 0745.150.894

 

E-mail:

avocat@coltuc.ro

 

www.coltuc.ro

Un şofer a reuşit să-şi recupereze în instanţă permisul suspendat de Prefectura Argeş anunta CASA DE AVOCATURA COLTUC

Aproape toate ordinele de suspendare emise de prefectul Marcel Porca au fost atacate în instanţă, iar în zece cazuri Judecatoria Piteşti a dat câştig de cauză contestatarilor. Prefectura aşteaptă comunicarea acestor

 decizii pentru a le putea ataca prin recurs.

În cazul unei alte persoane care a cerut în instanţă suspendarea ordinului de suspendare a permisului şi a avut câştig de cauză decizia instanţei este executorie. „În acest caz decizia instanţei este executorie şi permisul trebuie înapoiat titularului chiar dacă vom face recurs”, a declarat Cătălin Cîrstea, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Argeş.

Numărul total al cererilor depuse de Prefectura Argeş la Judecătoria Piteşti pentru anularea permiselor obţinute în mod fraudulos la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş a ajuns la 421. Potrivit prefectului judeţului Argeş, Marcel Proca, acţiunea se apropie de sfârşit, urmând să mai fie depus în instanţă ultimul lot de câteva zeci de permise. În toate cazurile care s-au judecat până acum la Judecătoria Piteşti magistraţii au declinat competenţa în favoarea Tribunalului Argeş, secţia contencios-administrativ.

„În toate cazurile care au ajuns până acum în instanţă, Judecătoria şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Argeş, secţia contencios-administrativ. Deciziile au fost atacate cu recurs de Instituţia Prefectului” a declarat Cătălin Cîrstea, purtătorul de cuvînt al Prefecturii Argeş.
Toţi cei care au adus documentele la poliţie au primit dovezi care atestă că au predat permisele, dar care nu le permit să mai conducă autovehicule pe drumurile publice. Persoanele în cauză au fost introduse în baza de date a Poliţiei Rutiere. Dacă vor fi prinse la volan, vor fi cercetate penal pentru conducere fără permis, au precizat poliţiştii.

Judecătoria Piteşti şi-a declinat vineri, 3 iulie, competenţa în dosarul anulării permisului primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, în favoarea Tribunalului Argeş, secţia Contencios Admnistrativ. Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost citat, vineri, 3 iulie, la Judecătoria Piteşti, în procesul intentat de Prefectura judeţului Argeş pentru anularea permisului de conducere, însă a lipsit. Primarul a fost reprezentat în sala de judecată de avocatul său. Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile, urmând să se stabilească un nou termen de judecată, cel mai probabil în toamnă, după vacanţa judecătorească.

Sursa: NewsIn

Casa de avocatura Coltuc lucreaza si în vacanta judecatoreasca

De pe 1 iulie, pentru 2 luni, judecatorii vor intra în vacanta, însa nu
una totala.In zilele de marti si joi se vor judeca procesele penale urgente, cele cu arestati preventiv si litigii de munca. De asemenea, in aceasta

 

perioada se vor judeca plingerile impotriva masurii de arestare preventiva siprelungirile mandatelor de arestare. Audientele la conducerea instantelor
se suspenda.

Casa de avocatura Coltuc lucreaza pe toata perioada vacantei judecatoresti
Mai mult decat atat clientii au o reducere de onorarii de 10% fata de cele
standard

Pentru toate instantele judecatoresti, vacanta judecatoreasca anuala este
de 2 luni si are loc in perioada 1 iulie – 31 august a fiecarui
ancalendaristic.

Concediile anuale de odihna cuvenite, potrivit legii, personalului
instantelor se efectueaza, de regula, in cea mai mare parte in perioada
vacantei judecatoresti.

In perioada vacantei judecatoresti, activitatea de judecata a instantelor
va continua: în materie penala, pentru cauzele cu arestati; onorariul
Casei de avocatura Coltuc este de 600 ron pentru orice dosar penal.

În alte materii, pentru cauzele privind obligatiile de intretinere de
orice fel, asigurarea dovezilor, cererile de ordonanta prezedentiala,
precum si in alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate
ca atare de catre instanta.Onorariul fix de 500 lei
Infiintare firma 400 lei

Intrati pe site-ul www.coltuc.ro pentru detalii

www.coltuc.ro

0745150894
www.coltuc.ro
a

Casa de avocatura Coltuc desemnata de Asociatia oamenilor de afaceri cea mai activa firma in domeniul recuperarilor de creante in 2009

Casa de avocatura Coltuc a fost desemnată cea mai activa firma in domeniul recuperarilor de creante 2009. Distincţia a fost acordată ca urmare a unui sondaj efectuat in randul a peste 270000 firme active.Premiul acordat de

 

 

reprezintă o nouă recunoaştere a expertizei Coltuc & Asociaţii în domeniul recuperarilor de creante

COLTUC & ASOCIAŢII ocupă locul 1 în topul firmelor de avocatură din România specializate in recuperari de creante

 

 

Înfiinţată în urmă cu 8 ani de către Coltuc Marius Vicentiu, casa de avocaţi COLTUC & ASOCIAŢII a devenit una din primele 10 case de avocatura din Bucuresti

 

 

COLTUC & ASOCIAŢII este recunoscută ca unii din pilonii avocaturii de business din România, iar publicaţiile străine de specialitate recomandă cu regularitate firma ca fiind unul din liderii pieţei avocaţiale.

 

Departamentul de marketing

Alina Dumitrescu

 

 

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

0745150894

 

 

 

 

Terma Serv a declarat razboi datornicilor la apa calda

Terma Serv, societatea de distributie a energiei termice din Alexandria, a apelat la  Casa de avocatura Coltuc ,Bucuresti pentru a recupera contravaloarea facturilor de energie termica de la datornici si a relua

 

 furnizarea de agent termic in oras. Din cauza datoriilor la gaz, de trei milioane de lei, societatea Wirom a reziliat contractul de furnizare a gazului, cerand Terma Serv ca pe langa achitarea datoriei sa asigure si o garantie bancara de 2,4 milioane de lei. Terma Serv are de recuperat de la populatie 3,4 milioane de lei.
Furnizorul de gaz a anuntat ca viitorul contract nu se va mai incheia global, ci la nivelul fiecarei centrale termice.
Firma de avocatura angajata pentru recuperarea datoriilor arecuperat peste 70% din sume.

 

 

Business Standard

Decizia Consiliului local al sectorului 1 din Capitala de ridicare si valorificare, in termen de 30 de zile, a masinilor stationate neregulamentar este criticata de Casa de avocatura Coltuc

33329

Dupa primariile sectorului 2, 3, 4 si 6, de saptamana trecuta, si edilul sectorului 1 a anuntat soferii ca masinile lasate in locuri necorespunzatoare  –

trotuare, treceri de pietoni, spatii verzi, in dreptul unor institutii, in statiile RATB sau pe liniile de tramvai vor fi ridicate, depozitate, iar la rascumpararea lor, proprietarii vor plati amenzi aspre. Totusi, in decizia Consiliului local al sectorului 1 apare o prevedere noua: autovehiculele confiscate si nerevendicate in termen de 30 de zile vor fi declarate abandonate si valorificate. Masura de scoatere la licitatie a acestor proprietati este un abuz, spun avocatii consultati de “Gardianul”. Acestia sustin ca nu exista nicio sansa ca, printr-o hotarare de consiliu, o primarie de sector sa poata valorifica masinile pe care le confisca doar pentru ca sunt parcate necorespunzator. “Autoritatile locale nu vor putea sa demonstreze ca masinile confiscate sunt in proprietatea lor, deoarece printr-o hotarare a consiliului local nu se poate face transferul de proprietate”, ne-a declarat avocatul Iulian Urban, vicepresedinte al Comisiei Juridice din Senatul Romaniei. “Este nevoie de o lege organica prin care sa se faca transferul de proprietate, nicidecum o hotarare a consilierilor. Prefectura, primul organ abilitat sa controleze hotararile autoritatilor locale, trebuie sa se autosesizeze si sa anuleze un act care incalca dreptul la proprietate”, a adaugat Carmen Franaru, presedintele Comisiei Juridice din cadrul Automobil Clubul Roman.

Hotarârea trebuie atacata in instanta
Si avocatii Gheorghe Piperea si Florentin Sorescu acuza incalcarea  dreptului constitutional la proprietate privata. “Daca intr-adevar termenii contractului prevad ca autoturismul ridicat sa fie vandut dupa 30 de zile, avem de-a face cu un abuz flagrant. Este vorba despre incalcarea dreptului constitutional la proprietate privata si acest fapt trebuie atacat fara intarziere in contencios administrativ!”, ne-a declarat Gheorghe Piperea. Avocatul pitestean Florentin Sorescu este de aceeasi parere. “Hotarârea Consiliului Local, prin care o masina parcata intr-un loc in care nu este specificat faptul ca este oprirea interzisa, este abuziva. Insa, si mai abuziva este modalitatea prin care primariile scot la licitatie autoturismele nerevendicate in termen de 30 de zile de catre proprietari. Pentru a se elimina aceasta initiativa abuziva, Hotarârea Consiliului Local trebuie atacata pe fond, in contencios  administrativ”, a conchis avocatul. Adresandu-se in justitie, proprietarii nu au cum sa piarda, spun avocatii. “Orice persoana care afla ca masina i-a fost vanduta trebuie sa faca o adresa catre primarie si sa obtina confirmarea actului, dupa care va deschide proces pentru daune aratand ca primaria nu putea sa intre legal in posesia autovehiculului sau”, ne-a explicat Urban. El sustine ca edilul de sector s-a pripit semnand hotararea in forma actuala. “Chestiunea a vizat probabil aspectul psihologic, si anume sa-i determine pe oameni sa nu mai parcheze ilegal, dar autoritatile locale s-au pripit luand aceasta masura, iar prefectul are posibilitatea sa le conteste”, adauga Urban.

Sursa: Gardianul

Numărul de societăţi şi PFA înfiinţate a scăzut neaşteptat de puţin pentru un an de criză.

Dimineaţa, la sediul Registrului Comerţului din Bucureşti este destulă lume. Cea mai mare parte dintre cei aflaţi în preajma ghişeelor sunt veniţi pentru diverse menţiuni. Unii schimbă ceva în actele firmei, iar alţii îi suspendă

 

 

activitatea. Printre cei aflaţi la Oficiul Registrului Comerţului din Capitală sunt însă destui cei care vor să-şi înfiinţeze o firmă.

La parter, în zona rezervată persoanelor fizice autorizate (PFA), toate ghişeele sunt ocupate. Un domn care stă la coadă cu un dosar spune că se află acolo „pentru că, din motive de criză, am decis să mă transform din SRL în PFA”. Nu, cauza nu este impozitul forfetar, precizează el, adăugând că noul bir îi afectează în special pe cei care îşi cosmetizau profiturile.

Mai multe PFA decât SRL

La etajul destinat persoanelor juridice sunt mult mai mulţi oameni în aşteptare. Mulţi dintre ei sunt avocaţi care îi reprezintă pe asociaţi sau pe acţionari. Unul dintre ei spune că cererile pentru crearea de noi firme au scăzut anul acesta faţă de 2008, iar el a reuşit să prindă numai două înfiinţări în 2009.

O altă avocată îşi aşteaptă rândul la ghişeu cu un dosar de înfiinţare pentru o societate cu răspundere limitată (SRL). „Este un cetăţean străin care îşi deschide un business în România, în domeniul farmaceutic. Are planul de a investi de mai demult şi nu a renunţat din cauza crizei”, declară ea. Un coleg de breaslă adaugă: „Criza este mai mult imobiliară. Dacă ţi se iveşte oportunitatea să faci o afacere, trebuie să profiţi”.
 
Un patron venit să-şi deschidă o firmă de servicii de pază şi protecţie spune că „această criză nu va dura la nesfârşit. Pentru domeniul meu cel puţin, sunt premise bune”.
 
Datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului arată că, în primele patru luni din 2009, în România s-au înfiinţat aproape 45.400 de firme, faţă de peste 53.700 în ianuarie-aprilie 2008. Astfel, există câteva zeci de mii de întreprinzători care nu s-au speriat de criză şi au pus bazele unor noi afaceri.
 
Se poate observa însă că cel mai mult a scăzut înfiinţarea de SRL şi SA (societăţi pe acţiuni), crearea de noi PFA menţinându-se aproape constantă. De exemplu, numai în luna aprilie 2009, s-au „născut” peste 4.100 PFA, aproape tot atât cât în aceeaşi perioadă din 2008 (4.400). În schimb, numărul de SRL şi SA a scăzut de la aproape 9.000 în aprilie 2008 la aproximativ 5.000 luna trecută.

 

 

 

 

evz

Informatiile de care aveti nevoie despre suspendarea unei firme

Suspendarea, sau sistarea, sau intreruperea activitatii firmei, necesita formalitati la Registrul Comertului si la Administratia Financiara.La Registrul Comertului se va proceda la inregistrarea unei mentiuni privind

 

suspendarea de activitate. Sunt necesare in acest sens urmatoarele documente:

– copie C.I. asociat/asociati,
– copie dupa certificatul de inregistrare al societatii,
– stampila societatii,
– toate certificatele constatatoare in original (daca exista; pentru sediu social, pentru punct de lucru, pentru autorizatii la terti) in vederea anularii autorizatiilor de functionare,
– plata onorariului si a taxelor de Registru. In cazul nostru, tariful cel mai bun va scuteste si de nervii si timpul pierdut la Registru, de grija intocmirii actelor, de reprezentarea in fata judecatorului delegat. Pe cont propriu pretul poate fi mult prea scump.

Vom intocmi pentru dosarul privind suspendarea activitatii celelalte acte: Hotararea AGA/Decizia Asociatului Unic (dupa caz), Actul Aditional la Actul Constitutiv, Delegatia, Cererea de Inregistrare, Declaratie model. Apoi, in termen de 5-7 zile lucratoare (pentru Bucuresti si Ilfov) din momentul in care avem documentele de la Dvs., va putem inmana Hotararea privind inregistrarea mentiunii la Registrul Comertului.

Dupa emiterea Hotararii privind suspendarea activitatii societatii comerciale, trebuie completata si depusa declaratia 010 la Administratia Financiara. Acest lucru este realizat de catre Reinvent Consulting, daca sunteti clientul companiei.

Durata suspendarii activitatii firmei

Puteti suspenda activitatea firmei pe o perioada cuprinsa intre 3 luni si 3 ani. In aceasta perioada, evidenta contabila se tine la 3 luni, se depun declaratia 100 si (daca este cazul) declaratia 300, iar firma nu are voie sa faca nicio tranzactie. Recomandam inchiderea contului din banca al societatii. Bilanturile contabile, se depun in continuare, la 6 luni si un an.

 

 

Casa de avocatura Coltuc

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

Onorariu suspendare-300 lei

 

Casa de avocatura Coltuc lanseaza Abonamentul gratuit pentru Registrul Comertului

„Gratuit ” inseamna nu numai ca nu percepem onorariu pentru acest serviciu, ci si faptul ca suportam noi taxele ce trebuie platite la Registrul Comertului pentru infiintarea firmei Dumneavoastra. Practic, Dvs. nu platiti

 

 nimic.

Pare incredibil??

Este adevarat!

Probabil va intrebati de ce nu exista ceva ascuns. Va spunem ca nu,dar trebuie indeplinite 2 conditii cumulative. Acestea sunt :

1.sa incheiati un contract de minimum 6 luni pentru Servicii de Registrul comertului.Plata se face lunar si este de 300 euro,indiferent cate cate probleme de Registrul comertului aveti

2. sa doriti sa colaborati cu Casa de avocatura Coltuc

Ganditi-va in primul rand la avantaje.Platiti mult mai putin decat valoarea acestor servicii separat.

 

Va asteptam cu interes.

 

www.coltuc.ro

av.COLTUC

0745150894

Peste 10.000 de firme si-au suspendat activitatea în ultimele patru zile din aprilie anunta Casa de avocatura Coltuc

Casa de avocatura Coltuc a suspendat 1981 de firme.Numarul cererilor depuse la Registrul Comertului, în ultimele patru zile din luna aprilie, pentru suspendarea activitatii, a fost de 10.000, nivelul din întreaga luna ajungând

 

 astfel la 14.035 de solicitari, fata de 1.055 din aceeasi perioada din 2008, potrivit  ONRC.

Cele mai multe cereri de suspendare au venit din partea firmelor din sectoarele comert si tranzactii imobiliare, arata datele Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC).  Fata de luna aprilie 2008, numarul cererilor de suspendare din luna aprilie 2009 reprezinta o crestere de 13 ori. Potrivit ONRC, si numarul cererilor pentru dizolvare voluntara a continuat sa creasca mult în ultimele zile ale lunii aprilie. Astfel, daca pentru perioada 1-27 aprilie erau înscrise 556 de solicitari, numarul cazurilor a urcat la 1.569 în întreaga luna, de la 305 în intervalul similar din 2008.

Sursa: Gardianul

Pogea spune ca de vina e criza, nu impozitul minim.Casa de avocatura Coltuc propune atacarea in contencios a legii

Impozitul forfetar nu se va aplica temporar, asa cum a a anuntat un secretar de stat din Ministerul Finantelor Publice (MFP). “Ordonanta arata clar ca impozitul n-are o data-limita la care inceteaza”, au afirmat ieri, in cadrul

 

unei conferinte de presa, reprezentantii Directiei de Fiscalitate din MFP, respingand declaratiile secretarului de stat Cosmin Coman. Acesta a subliniat, marti, ca impozitul minim se va aplica pe o perioada determinata de timp, fara sa precizeze care va fi aceasta.
Ministerul a dat ieri lamuriri si cu privire la eliminarea unor deductibilitati. Astfel, scaderea din profit a taxei pe valoare adaugata (TVA) la achizitia de masini si a carburantilor va fi eliminata pentru a evita practica folosirii masinii de firma in interes privat. “De aceasta masura vor fi afectati cei care n-au neaparat nevoie de masina in activitatea pe care o desfasoara. Si anume, un avocat care merge sa se consulte cu un client nu va putea scadea aceste cheltuieli. Sunt insa si exceptii, pentru agentii de vanzari, scoli de soferi, leasing sau activitati de tipul «rent a car»”, ne-au mai explicat sursele citate.
MFP estimeaza ca introducerea impozitului minim va aduce bugetului de stat 350 de milioane de lei in 2009. O suma asemanatoare, circa 348 de milioane de lei, va intra in vistieria statului in urma eliminarii deducerilor de TVA la achizitia de masini si cheltuieli cu carburantii, potrivit analizei de impact, au mai precizat sursele citate.

Multi merg pe suspendarea activitatii

Ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, sustine ca efectul noilor masuri nu va afecta negativ intreprinzatorii. Cu toate acestea, datele prezentate de Registrul Comertului arata ca numarul cererilor depuse la Registrul Comertului, în perioada 1-27 aprilie, pentru suspendarea temporara a activitatii, dizolvarea si radierea voluntara a firmelor a crescut de peste trei ori fata de acelasi interval din 2008, la 5.763 de solicitari. Cele mai multe astfel de cereri privesc firmele imobiliare si de comert.
Cea mai mare crestere s-a înregistrat pentru suspendarea temporara a activitatii, unde comparativ cu anul 2008, când s-au raportat 993 de cereri la nivelul întregii tari, în anul curent au fost transmis 3.424 de solicitari, reprezentând o crestere de 344,8%, se arata într-un comunicat al Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC). In privinta regiunilor, firmele din Bucuresti au trimis cele mai multe cereri, respectiv peste 1.000, cresteri importante fiind înregistrate si în Brasov, Cluj, Sibiu si Constanta. “Cele 5.700 de firme care si-au oprit activitatea in aceasta luna au facut-o din cauza crizei, si nu de teama forfetarului”, a explicat Gheorghe Pogea, sustinand ca impozitul minim introdus din 1 mai nu va duce la faliment nici o intreprindere.

gardianul

Casa de avocatura Coltuc va ataca in instanta de contencios administrativ impozitul forfetar

„Singura strategie anti-criza a guvernului Boc este sa stranga surubul fiscal la maxim, sa supra-impoziteze mediul de afaceri”. Aceasta este concluzia la care au ajuns luni reprezentantii confederatiilor patronale, la finalul

 negocierilor de la Ministerul Finantelor”

 

Suntem de acord cu acestea.

 

www.coltuc.ro

 

Casa de avocatura Coltuc a infiintat departamentul „LUPTA CU CRIZA”

Casa de avocatura Coltuc a lansat o platforma de comunicare dedicata firmelor care se confrunta cu probleme legate de restructurarea personalului, renegocierea contractelor comerciale, recuperarea creantelor

 

sau care risca sa intre sub Legea Concurentei, care va fi administrat de un departament de “LUPTA CU CRIZA”, format din 8 membri.

 

www.coltuc.ro

 

Haideti sa luptam cu statul prin infiintarea de PFA in loc de impozit forfetar

Pentru cei aflati in pragul falimentului, care numai de impozit forfetar nu aveau nevoie, forma de organizare juridica “persoana fizica autorizata” prezinta o serie de avantaje fata de SRL

 

Onorariu nostru este de 400 lei

 

Procedurile de inregistrare si documentatia necesara

Procedura este preluata in intregime de Registrul Comertului, prin directorii oficiilor registrului comertului de pe langa tribunale.

Noua reglementare prevede ca certificatul de inregistrare, continand codul unic de inregistrare, devine documentul care atesta inregistrarea in Registrul Comertului, autorizarea functionarii, precum si luarea in evidenta de catre autoritatea fiscala competenta. Termenul de emitere a acestui document este de 3 zile lucratoare de la primirea documentatiei complete Vechea reglementare Autorizatiile se obtineau de la primarie in aproximativ 10 zile de la depunerea cererii; codul unic de inregistrare de la Registrul Comertului dupa alte 3-5 zile, urmand ca evidentele sa fie inscrise la administratiile financiare.

Cererea de inregistrare in Registrul Comertului si de autorizare a functionarii se depune la registrul comertului de pe langa tribunalul din judetul in care solicitantul isi stabileste sediul profesional.

Inregistrarea persoanei fizice autorizate, a intreprinderii individuale si a intreprinderii familiale se face in baza rezolutiei motivate a directorului oficiului Registrului Comertului de pe langa tribunal.

Daca socoteste indeplinite conditiile, directorul va dispune inregistrarea in Registrul Comertului si autorizarea functionarii persoanei fizice autorizate, a intreprinderii individuale si a intreprinderii familiale.

Termenul de eliberare a certificatului de inregistrare si, dupa caz, a certificatului de inscriere de mentiuni este de 3 zile lucratoare, respectiv 5 zile lucratoare, calculat de la data inregistrarii cererii sau, dupa caz, de la data completarii cererii cu documentele solicitate.

O persoana poate avea cate un singur certificat de inregistrare pentru statutul juridic, respectiv cel de PFA, titular de intreprindere individuala sau membru al unei intreprinderi familiale pentru care a fost autorizata.

Daca documentele depuse in sustinerea cererii sunt incomplete, se acorda un termen de maximum 15 zile pentru completarea acestora.

Termenul va fi comunicat solicitantului pe loc, daca este prezent, sau prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. La cererea motivata a solicitantului, termenul de 15 zile poate fi prelungit.

In cazul in care nu sunt indeplinite conditiile legale, cererea va fi respinsa, impotriva rezolutiei directorului oficiului registrului comertului de pe langa tribunal se poate formula plangere in termen de 15 zile de la pronuntare sau de la comunicare, dupa caz. Plangerea se depune la judecatoria in a carei raza teritoriala se afla sediul profesional al solicitantului si se judeca in conditiile dreptului comun.

Documentele necesare infiintarii unui PFA

1. Cererea de inregistrare (original(
2. Dovada verificarii disponibilitatii si rezervarii firmei (original); 3. Carte de identitate sau pasaport (fotocopie certificata olograf de catre titular privind conformitatea cu originalul); 4. Documente care atesta drepturile de folosinta asupra sediului profesional/punctelor de lucru (copie legalizata); 5.Daca este cazul, avizul privind schimbarea destinatiei imobilelor colective cu regim de locuinta, prevazut de Legea nr. 230/2007 (completat pe formular-tip, original); 6. Specimenul de semnatura al persoanei fizice autorizate (original); 7. Declaratia-tip pe propria raspundere care sa ateste indeplinirea conditiilor legale de functionare prevazute de legislatia speciala din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii (model 1 sau model 2, dupa caz).
8. Daca este cazul:
– precizare din care sa rezulte ca titularul dreptului de proprietate intelege sa afecteze folosinta spatiului in vederea stabilirii sediului profesional al persoanei fizice autorizate (declaratie, etc.);
– documentele doveditoare pentru patrimoniul de afectatiune (declaratie pe proprie raspundere);
– documentele care atesta pregatirea profesionala (fotocopii certificate olograf);
– documentele care atesta experienta profesionala (fotocopii certificate olograf); 9. In cazul persoanelor fizice care desfasoara activitate economica autorizata si recunoscuta intr-un alt stat membru al UE sau al Spatiului Economic European, documentatia care atesta functionarea legala, obtinuta in celalalt stat (fotocopie si traducere in limba romana certificata olograf).
10. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale: taxele de registru

 

www.coltuc.ro

 

Casa de avocatura Coltuc va invata sa evitati impozitul forfetar- infiintati PFA- uri

Pentru cei aflati in pragul falimentului, care numai de impozit forfetar nu aveau nevoie, forma de organizare juridica “persoana fizica autorizata” prezinta o serie de avantaje fata de SRL, scrie hotnews.ro. Cei care au o

 

profesie liberala – medic, avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament in valori mobiliare, arhitect, executori judecatoresti, experti tehnici, traducatori, sportivi sau alte profesii reglementate, pot obtine cu usurinta statutul de Persoana Fizica Autorizata (P.F.A.). De acelasi statul se pot bucura si cei care vor sa realizeze fapte de comert (activitati de productie, activitati de comert, organizarea de spectacole culturale, sportive, distractive, activitati de intermediere: contractul de comision, de mandat, de reprezentare, de agent de asigurare, vanzarea in regim de consignatie a bunurilor, transport de bunuri si de persoane); cei care au o meserie (electrician, mecanic auto, tamplar, zidar, economist, inginer, etc); cei care vor sa-si valorifice drepturile industriale (inventii, know-how, marci inregistrate, procedee tehnice) sau din drepturi de autor si drepturi conexe prin orice forma (contracte de cesiune, inchiriere, colaborare, cercetare, franciza).Persoana Fizica Autorizata plateste un impozit pe venit de 16% (calculat pe diferenta intre veniturile impozabile si cheltuielile deductibile) si o contributie la sanatate de 6,5%. In schimb, poate obtine un credit bancar la nivelul veniturilor reale, beneficiaza de asigurare de sanatate si de asigurare sociala in sistemul public de pensii, are dreptul la concediu medical si poate dispune de banii “afacerii” in orice moment.

Sursa: Ziua

 

Casa de avocatura Coltuc are un onorariu de 400 lei pentru infiintare PFA

www.coltuc.ro

 

„Organizatori” de licitaţii fictive aparati de Casa de avocatura Coltuc

Procurorii DIICOT Iaşi au reţinut 12 tineri, în majoritate studenţi, iar alte şapte persoane sunt cercetate în stare de libertate, ei fiind acuzaţi că au organizat licitaţii fictive pe internet şi au clonat paginile de web ale mai

 

multor bănci din Marea Britanie şi Italia. Potrivit procurorilor DIICOT, gruparea infracţională era în strânsă legătură cu alte persoane din Italia, alături de care, în perioada 2002 – 2009, au prejudiciat peste 100 de persoane, cărora le-au furat datele cărţilor de credit. Până în prezent nu au fost efectuate reţineri în Italia, dar procurorii DIICOT au anunţat că ancheta se va extinde şi în această ţară.

„E greu de estimat prejudiciul total, însă la o primă vedere este de peste 280.000 euro. Au fost efectuate 22 de percheziţii domiciliare simultane pe raza judeţelor Iaşi, Bacău, Vâlcea, Suceava, Mehedinţi şi municipiul Bucureşti, ocazie cu care au fost ridicate bunuri în valoare de circa 100.000 euro. Au fost audiat peste 20 de persoane. Pentru prinderea lor am colaborat cu autorităţile judiciare din străinătate”, au declarat, ieri, procurorii DIICOT Iaşi. Aceştia au adăugat că tinerii au intrat în vizorul autorităţilor în urmă cu 18 luni, după mai multe sesizări venite atât din ţară cât şi din străinătate. Procurorii DIICOT au precizat că au ridicat, în urma percheziţiilor, trei autoturisme de lux, bijuterii din aur, 20 laptopuri şi calculatoare, 30 memory carduri, sute de CD-uri şi DVD-uri, televizoare cu plasme şi importante sume de bani. „S-au efectuat şi 15 percheziţii informatice în sistemele IT ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare”, au completat procurorii DIICOT.

Clonau pagini web

Membrii grupării infracţionale au vârste până în 25 de ani, printre aceştia aflându-se şi un minor, în vârstă de 17 ani, care este cercetat în stare de libertate.

 

atac

OFERTE PASTE 2009.Casa de avocatura Coltuc ureaza Paste Fericit tuturor colaboratorilor sai

Sarbatoarea de Paste reprezinta sarbatoarea Învierii lui Iisus Christos. Începutul acestei sarbatori e vazut chiar în Cina cea de Taina, pâinea si vinul simbolizând sacrificiul trupului si al sângelui, ca pret al rascumpararii.

În traditia ortodoxa, începutul sarbatorii e marcat o data cu postul de sapte saptamâni.
O semnificatie foarte importanta o are Joia Mare din Saptamâna Patimilor. Din aceasta zi, taranii înceteaza lucrul la câmp si se concenteaza asupra casei, a curtii, pentru ca totul sa fie curat.

Marius Coltuc in dialog cu Andrei Savescu, despre recuperarea creantelor

Andrei Savescu: Am observat in ultima vreme conturarea unei imagini de specialisti in recuperari de creante cu privire la casa de avocatura Coltuc. Concurati Urban si Asociatii?

Marius Coltuc: Casa de avocatura Coltuc a incercat si reusit sa se integreze pe deplin pe piata recuperarilor de creante. Imaginea unei firme de avocatura se contureaza de succesele porfesionale a echipei noastre. Piata concurentiala filtreaza orice tip de societate de avocati. Clientii nostri au reusit sa duca mai departe numele nostru in segmentul recuperarilor de creante si astfel am devenit o echipa de specialisti in acest domeniu special al dreptului. Noi nu concuram pe nimeni, incercam doar sa rezovam toate dosarele pe care le instrumentam. In acest segment sunt foarte multe societati comerciale cu raspundere limitata care se ocupa de recuperari creante, insa noi suntem o casa de avocatura care ofera servicii complete juridice, extrapoland domeniul recuperarilor de creante.

Andrei Savescu: Poti sa ne dai cateva exemple de recuperari speciale reusite?

Marius Coltuc: Ca orice avocat, desigur nu putem da nume. Nu vrem sa ne facem imagine pe spatele firmelor deja consacrate, si mai exista si secretul profesional, care pentru mine este absolut. Putem furniza informatii potrivit carora crentele au fost din domeniul constructiilor, transporturilor, public si diverselor asociatii si fundatii.Recuperarile de la diferite persoane fizice sunt mai reduse la numar decat
cele prezentate anterior, politica Casei de avocatura Coltuc finnd atacarea marilor corporatii ca si personae juridice.

Andrei Savescu: Aveti experienta in recuperarea creantelor de la autoritatile publice?

Marius Coltuc: Asa cum am prezentat chiar in paginile site-ului dumneavoastra, am reusit recuperarea a peste 80% din creantele pe care le au furnizorii de medicamente de la spitalele din toata tara.
Desigur ca nu ne-am limitat la spitale;problemele cu datoriile publice exista pot preciza la toate persoanele care intra in legatura cu institutiile publice. Ne aducem aminte si de o zicala consacrata: „cu statul nu te poti pune”.

Andrei Savescu: Ce parere ai despre ultimele reglementari legale in materia recuperarilor de creante?

Marius Coltuc: In legatura cu dobanzile si daunele interese care sunt reglementate explicit dipozitiile legale sunt laudabile. Exista insa o dispozitie care mi se pare foarte periculoasa: Daca creanta
este contestata de catre debitor, prin intampinare, cererea este respinsa prin incheiere irevocabila, creditorul urmand a introduce cerere de chemare in judecata potrivit dreptului comun. Ce sa intelegem? Daca un dator face intampinare si contesta creanta judecatorul ope legis dispune respingerea cererii de judecata. Eu cred ca fiecare dator va face acest lucru. Care este justificarea: este mai rau decat reglematarile OG 5\2001, care mai judecau ceva fie si necontencios. Justificarea o vad in plata taxelor la valoare si umplerea bugetului public. Legea nu precizeaza de asemenea ce se imtampla daca se depaseste termenul de 90 de zile pentru judecarea cauzei. Esential noua lege speciala comerciala mi se pare un esec.

Andrei Savescu: Site-ul vostru s-a modificat recent. Am observat ca au fost eliminate fotografiile avocatilor din echipa. De ce?

Marius Coltuc: Nu exista decat un motiv de structurare a siteului. Membrii echipei s-a marit cu 5 membri noi.

Andrei Savescu: In mod obisnuit, cate ore pe zi lucrezi tu persoane? Dar membrii echipei tale?

Marius Coltuc: Aproximativ 7 ore. Echipa 6-7 ore.

Andrei Savescu: Crezi ca viitorul apartine caselor de avocatura specializate sau generaliste?

Marius Coltuc: Viitorul il vad in case de avocatura specializate, care sa se axeze pe anumite domenii si nu pe tot dreptul.

Andrei Savescu: Iti multumesc pentru interviu si pentru ca ai acceptat si intrebari incomode.

Marius Coltuc: Si eu multumesc. Oricand cu placere!

Marius Vicentiu Coltuc, Avocat titular, Casa de avocatura Coltuc – interviu exclusiv

Rubrica Omul din Business prezinta, in fiecare saptamana, pe SMARTfinancial, un dialog cu o persoana din mediul de afaceri, din cadrul unei companii de succes. Intrebarile sunt standard, aceleasi in fiecare saptamana, cu accent pe succesul pe plan profesional.

SMARTfinancial.ro: Cum ati ajuns pe actuala pozitie profesionala si in domeniul in care activati in acest moment si de ce ati ales acest domeniu?

Marius Vicentiu Coltuc: Inca din timpul liceului am dorit sa urmez cariera juridical. La inceput am oscilat intre a deveni avocat sau magistrat. Dupa absolvirea facultatii de drept din Bucuresti am inteles ca o cariera se bazeaza foarte mult si pe mentalitatea si spiritul beneficiarului. Asadar, fiind o persoana dinamica, ambitioasa, am ales cariera de avocat, care este pentru mine un mod de viata. Dupa intrarea in Baroul Bucuresti am ales sa lucrez in firmele

deja consacrate in domeniu. Pentru scurt timp, deoarece simteam ca ceva nu se potriveste, dupa care am luat decizia de a merge pe cont propriu si am pus bazele Casei de avocatura Coltuc.

SMARTfinancial.ro: Cate ore munciti pe saptamana si cam cum arata o zi tipica de lucru?

Marius Vicentiu Coltuc: Nu am un program fix. Nu sunt adeptul unui program de extenuare si in consecinta programul tipic este de la orele 9 pana la 17.00. Consider ca sunt suficiente ore pentru a te achita de atributiile de avocat. Nu am insa, ca manager, o zi tipica de munca. Programul este destul de oscilant. Dimineata imi citesc corespondenta, imi consult agenda si imi fixez prioritatile, apoi urmeaza intalnirile. Singurul lucru care nu se schimba este placerea de a lucra in domeniul avocaturii, de a ajuta oamenii.

SMARTfinancial.ro: Cat de mult interactionati cu celelalte departamente din companie in activitatea obisnuita?

Marius Vicentiu Coltuc: Avem cel putin o intalnire cu managerii de litigiu din cele 5 departamente. Analizam ce s-a intamplat in saptamana aceea, aflam ce nu s-a rezolvat si adoptam impreuna decizii de rezolvare a acestora.

SMARTfinancial.ro: Exista pericolul de a va standardiza programul si de a intra in monotonie in pozitia curenta din companie, ca si activitate profesionala?

Marius Vicentiu Coltuc: Niciodata nu cred ca va exista acest pericol. Avocatura este un domeniu dinamic unde nu te plictisesti niciodata.

SMARTfinancial.ro: Aveti timp si pentru viata personala? Cum procedati, delimitati ferm cele doua dimensiuni sau continuati sa va ocupati de partea profesionala si dincolo de programul de lucru?

Marius Vicentiu Coltuc: Bineinteles ca am viata personala. Eu am si un principiu: daca nu ai viata personala incitanta, nu ai nici viata profesionala eficienta.

SMARTfinancial.ro: Ce pasiuni aveti, ce anume va relaxeaza, ce va place sa faceti intr-o zi libera, in week-end sau in concediu?

Marius Vicentiu Coltuc: Plimbari cu prietena in aer liber, deplasari la mare si in general vizite in locuri noi.

SMARTfinancial.ro: Cum interactionati cu mass-media – ce publicatii cititi, cat de mult va informati de pe internet si cat de la TV si radio?

Marius Vicentiu Coltuc: Ca in orice domeniu, si in avocatura trebuie sa fii informat. Colaborand cu Casa de avocatura cu peste 23 de publicatii, trebuie sa le citesc. Mai mult, casa de avocatura interactioneaza si cu televiziunile si cu radiourile.

SMARTfinancial.ro: Continuati sa mai invatati, mai cititi articole si carti de specialitate, mai participati la seminarii de afaceri?

Marius Vicentiu Coltuc: In avocatura trebuie sa inveti mereu. Schimbarile dese de legislatie ne determina sa citim si sa ne informam continuu. Partcipam si la diverse semnarii, mai mult si casa de avocatura Coltuc organizeaza astfel de evenimente.

SMARTfinancial.ro: Cat de mult se schimba lucrurile in domeniul dumneavoastra de activitate de la an la an?

Marius Vicentiu Coltuc: Pot spune ca se schimba in fiecare zi. Fiind si o Casa de avocatura de afaceri, lucrurile se schimba mereu.

SMARTfinancial.ro: Personal, aveti timp si de cultura? Carti, filme, teatru?…

Marius Vicentiu Coltuc: Da, merg la teatru, saptamanal vad un film si zilnic citesc ceva.

SMARTfinancial.ro: Aveti modele pe care le-ati urmat sau oameni de afaceri pe care ii admirati in mod deosebit?

Marius Vicentiu Coltuc: Da. Omul pe care il urmez si l-am admirat a fost Titu Maiorescu.

SMARTfinancial.ro: Unde va place sa calatoriti si in ce tari in care nu ati fost la momentul actual doriti sa mergeti?

Marius Vicentiu Coltuc: Am fost in Germania, Franta, USA si as vrea anul acesta sa merg si in Spania.

SMARTfinancial.ro: Ce marci de masini preferati?

Marius Vicentiu Coltuc: Sunt un fan infocat BMW.

SMARTfinancial.ro: Cat de mult tineti cont de branduri in calitate de consumator?

Marius Vicentiu Coltuc: Ma uit si la diferitele marci pentru ca le vad ca si garante ale calitatii.

SMARTfinancial.ro: In afaceri, credeti ca in orice pozitie o persoana trebuie sa stapaneasca tehnici de PR si marketing ?

Marius Vicentiu Coltuc: Nu, nu cred. Fiecare trebuie sa faca ce ii place si pentru ce este specializat.

SMARTfinancial.ro: Cat de importanta este echipa pentru a contoriza in final si succesul personal?

Marius Vicentiu Coltuc: Puterea Casei de avocatura Coltuc sta in echipa din spatele acesteia. Fara ei nu am exista.

SMARTfinancial.ro: Ce ati recomanda unui student, sa termine intai facultatea sau deja sa caute sa se angajeze intr-o companie si sa invete si din experienta? Sunt mai importante studiile sau experienta?

Marius Vicentiu Coltuc: La Casa de avocatura am dat sanse de a lucra si studentilor. Consider ca lucrul din timpul facultatii este foarte benefic.

SMARTfinancial.ro: Cat de mult compania in care lucrati si intreaga dumneavoastra activitate depinde de computer si de internet?

Marius Vicentiu Coltuc: Foarte mult. Avem si consultanta online si internetul ne ajuta foarte mult.

SMARTfinancial.ro: Aveti locuri preferate in categoriile restaurante & baruri?

Marius Vicentiu Coltuc: Il Calcio, Bamboo

 

 

 

 

 

Interviu realizat de SMARTfinancial.
SMART financial – www.SMARTfinancial.ro

 

Firmele chiriase se retrag din Mall Baneasa anunta Casa de avocatura Coltuc

SC Baneasa Developments SRL, societate romana, cu sediul in CA Rosetti nr. 5, Sector 1, Bucuresti, inregistrata la Registrul Comertului cu numar de inregistrare J40/13637/2002, cod unic de inregistrare RO15108621, avand

 

contul IBAN RO50 BRDE 450S V167 5872 4500, deschis la Banca BRD, SMCC, reprezentata legal prin Dl. Ali Ergun Ergen, avand functia de Administrator , in calitate Locator

Metoda nr.1 de a rezista pe criza:marirea lichiditatilor prin recuperarea creantelor

CASA DE AVOCATURA COLTUC- LIDER IN RECUPERARI CREANTE
“Pentru noi succesul a devenit o obligatie”
De ce sa recurg la serviciile Casei de avocatura Coltuc?

 

Exista numeroase motive dar cele mai bun motiv este reliefat prin
intrebarea : recuperatorul actual de debite al firmei dvs. il preseaza pe
debitor sa plateasca cat mai urgent? Aceasta este cea mai utila actiune
pentru recuperarea unui debit. Sau pur si simplu sunt neinteresati de dvs.
si avanseaza cazul unui avocat care isi ia un comision. Experienta
acumulata in decursul anilor ne-a adus la urmatoarea concluzie : este mai
preferabil sa va spunem adevarul in orice situatie – de exemplu daca
verificam si realizam faptul ca este o pierdere de timp si de bani pentru
dvs. iar sansele de recuperare sunt mici va comunicam acest lucru imediat.
Multe companii competitoare va vor „asigura” ca exista sanse , chiar daca
in realitate in mod onest ar trebuii sa va spuna realitatea, si astfel vor
incasa bani si in final o sa va anunte de faptul ca debitorul este in
faliment si este imposibil spre a fi fortat sa va plateasca

De ce informatii aveti nevoie pentru a demara actiunea de recuperare a
debitului ?

Numele corect, adresa , telefonul debitorului precum si suma pe care o
datoreaza catre dvs.
Daca aveti puteti trimite copii ale documentelor reprezentand
corespondenta dvs. cu debitorul , carti de vizita sau orice alte documente
justificative ale creantei

Care sunt ONORARIILE dvs.?

Casa de avocatura Coltuc are urmatoarele onorarii:
:: pe segmentul recuperari creante avem Principiul :”Clientul nu plateste
nimic daca nu recuperam nimic”
Pentru sumele pana in 5000 lei avem un onorariu de 25 % din valoarea
creantei recuperate ; pentru sumele mai mari de 5000 lei pana la 99999 lei
un onorariu succes total de 15%,peste 100000 lei onorariul de 7% din suma
recuperate.

Ce rata de succes aveti?

De peste 85% din numarul de dosare.

Va ocupati si cu altceva decat recuperarile?

Da, Casa de avocatura Coltuc are 5 departamente:
• Departamentul recuperari creante:
• Departamentul litigii:
• Departamentul consultanta:
• Departamentul registru comertului:
• Departamentul marketing si relatii cu clientii:

Va asteptam cu placere pentru rezolvarea problemelor dvs.

Date de contact:

Adresa: Str. Aleea Arutela, nr.2, sector 6, Bucuresti
Tel/fax: 021/3302376
Mobil : 0745.150.894

E-mail:
avocat@coltuc.ro

www.coltuc.ro

Casa de avocatura Coltuc lanseaza ” mielul ” juridic de Paste

Casa de avocatura Coltuc anunta prin departamentul marketing si relatii cu clientii ca in luna aprilie pana la Paste va lansa programul – Consultanta juridica gratuita de Paste Este vorba de preluarea de departamentele Casei

 

 de avocatura a unui numar de 4 dosare pe zi gratuit

REDUCERI DE ONORARII DE PANA LA 75 % PENTRU TOATE DOMENIILE

Cererile dvs. se pot trimite pe adresa www.coltuc.ro la rubrica Cazul dvs.

Titularul Casei de avocatura Coltuc Marius spune ca este o initiativa laudabila intr-o lume in care profitul inseamna foarte mult

CASA DE AVOCATURA COLTUC

:: LIDERI IN DOMENIUL RECUPERARII PROFESIONALE DE CREANTE ::

„Pentru noi succesul a devenit o obligatie”-Coltuc Marius

Prezentarea firmei

Fondata in anul 2005, dupa o indelungata experienta in domeniu,Casa de avocatura Coltuc a incercat si reusit sa se integreze pe deplin in piata juridica din Romania,oferind clientilor sai servicii profesionale prompte si eficiente.Echipa este una tanara, dinamica,eficienta care se bazeaza pe o pregatire juridica temeinica si pe o cultura generala bogata.Casa de avocatura Coltuc ativeaza cu success pe piata recuperarilor legale de creante si s-a impus ca unul dintre principalii actori pe acest sector extrem de dinamic si complex.

Casa este structurata pe 5 departamente:

:: Departamentul recuperari creante::

:: Departamentul litigii::

:: Departamentul consultanta::

:: Departamentul registru comertului::

:: Departamentul marketing si relatii cu clientii::

Domenii principale de activitate

:Dreptul comercial: Dreptul civil: Dreptul arbitrajului intern si international: Dreptul administrative:Dreptul asigurarilor: Dreptul concurentei: Dreptul familiei: Dreptul fiscal si financiar:Dreptul international privat: Dreptul international public: Dreptul muncii: Dreptul penal: Dreptul proprietatii intelectuale: Dreptul succesoral: Dreptul transporturilor: Dreptul vamal: Dreptul omului

Domenii de competenta

Infiintari societati comerciale si modificarea actelor constitutive, atestare acte juridice,asistare in negocieri contracte,editarea acestor, asistare si reprezentare in fata organelor de urmarire penala(politie,parchet,penitenciare), inmatricularea de societati comerciale ,redactarea de acte constitutive si aditionale,redactarea de hotarari ale adunarilor generale ,reprezentarea asociatilor la adunari generale ,inregistrarea de reprezentante ,dizolvarea si lichidarea de societati ,cesiuni si alte operatiuni societare ,listarea si delistarea de pe piata de capital, fuziuni , consultanta juridica in domeniul societatilor comerciale ,verificari ale titlurilor de proprietate , consultanta in domeniul dobandirii si instrainarii de immobile,contracte de vanzare cumparare si inchiriere ,diverse contracte cu privire la imobile ,redactarea diferitelor tipuri de contracte , consultatii cu privire la incheierea si continutul contractelor, asistenta in negocierea si incheierea de contracte, consultatii in domeniul impozitelor si taxelor , consultatii in legatura cu Taxa pe valoarea adaugata , consultatii in legatura cu impozitarea structurilor straine in Romania ,consultatii in legatura cu proprietatea intelectuala in Romania,redactarea de contracte in legatura cu proprietatea,litigii comerciale, civile sau penale , etc.

Date de contact:

Adresa: Str. Aleea Arutela, nr.2, sector 6, Bucuresti

Tel/fax: 021/3302376

Mobil : 0745.150.894

E-mail:

avocat@coltuc.ro

avocat_coltuc@yahoo.com

Pentru mai multe informatii accesati site-ul www.coltuc.ro

Ce ganduri te asalteaza o data ce ai hotarat sa intri in afaceri si sa iti infiintezi propria firma?

Probabil, urmatoarele:
„infiintare firma… oare cate piedici imi pune legislatia?
infiintare firma… oare cata birocratie am de infruntat?

infiintare firma… cati bani presupune?
infiintare firma… in cat timp?
infiintare firma… cum este mai economic si mai rapid: singur sau cu ajutorul unui avocat?”

O cautare pe Google pe „infiintare firma” iti indica un numar de 508.000 de rezultate. Toate afiseaza posibilitati multiple pentru infiintarea unei firmeUnele te ”invata” ce ai de facut, dar in final te sfatuiesc sa iei legatura, totusi, cu un specialist. Atentie! Aceste site-uri abunda in informatii perimate, din legi abrogate! Ti se flutura prin fata ochilor etape ce trebuiesc parcurse (disparute de mult din lista!), sume ce trebuiesc achitate (ori neactualizate, ori umflate!).

 

Casa de avocatura Coltuc va ajuta si va infiinteaza firma in maxim 5 zile

Adunarea Generala a Baroului Bucuresti – 28 martie 2009

222222222Baroul Bucuresti a publicat materialele care urmeaza sa fie supuse aprobarii Adunarii Generale Ordinare din 28 martie 2009:

 

1. Raport CENZORI 1 
2. Raport CENZORI 2 
3. Bugetul de venituri si cheltuieli 2008
4. Raport Consiliu 2007
5. Raport de expertiza contabila extra judiciara 
6. Referat dl. contabil-sef Virgil Lapadat 
7. Situatia financiara la 31 decembrie 2007 
8. Bugetul de venituri si cheltuieli 2009
9. Raport Consiliu 2008 
10. Raport privind situatia fin.-ctb. Baroul Bucuresti 2008
11. Hotararea nr. 11 ref. procedura alegere reprezentanti

Casa de avocatura Coltuc va informeaza de litigiile Petrom

33333331Cinci fosti angajati SC Petrom SA, membru Grup OMV, au actionat în instanta compania pentru a primi suma de 28.000 de lei, care reprezinta diferenta dintre

 

 

indemnizatia de concediere încasata si cea cuvenita, plata salariului corespunzator celor 60 de zile calendaristice prevazute drept preaviz.

Cinci fosti angajati SC Petrom SA, membru Grup OMV, au actionat în instanta compania pentru a primi suma de 28.000 de lei, care reprezinta diferenta dintre indemnizatia de concediere încasata si cea cuvenita, plata salariului corespunzator celor 60 de zile calendaristice prevazute drept preaviz în deciziile de concediere si plata concediului de odihna pentru anul când au fost concediati.

Sursa: EVZ

Recuperatorii scot bani pe timp de criză anunta Casa de avocatura Coltuc

În timp ce mii de firme se aşteaptă să intre în faliment în 2009 din cauza crizei financiare, recuperatorii de creanţe, executorii judecătoreşti sau casele de amanet merg din ce în ce mai bine.

Românii se îndatorează tot mai mult şi nu reuşesc să mai dea banii inapoi, iar alţii se văd nevoiţi să îşi amaneteze lucruri valoroase doar pentru a-şi cumpăra de mâncare.

O altă afacere de succes pare a fi cea a recuperatorilor de datorii. Tot mai mulţi români nu reuşesc să-şi achite datoriile. Firmele sunt nevoite să solicite ajutorul specialiştilor pentru a scoate banii de la rău platnici.

evz

Felicitarea Casei de avocatura Coltuc pentru toate femeile de 8 martie

coltuc48Casa de avocatura Coltuc ofera un cadou inedit pentru clientele sale si
anume: dosarele unde titulare sunt femei au o

 

 

 

 

reducere de onorarii de 90 %
si primesc in plus si o consultanta gratuita in orice domeniu juridic.

Pentru ca…
Pentru ca florile infloresc
In fiecare primavara,
Pentru ca suntem tineri
Si iubim prietenia
In numele ei
Si a tot ce-i frumos,
Eu iti doresc fericirea!

Casa de avocatura Coltuc implineste anul acesta in luna februarie 7 ani de
existenta.
Este un an aniversar si venim cu onorarii aniversare si de criza

Casa este structurata pe 5 departamente:
•        Departamentul recuperari creante:
•        Departamentul litigii:
•        Departamentul consultanta:
•        Departamentul registru comertului:
•        Departamentul marketing si relatii cu clientii:

►Domenii principale de activitate
:Dreptul comercial: Dreptul civil: Dreptul arbitrajului intern si
international: Dreptul administrative:Dreptul asigurarilor: Dreptul
concurentei: Dreptul familiei: Dreptul fiscal si financiar:Dreptul
international privat: Dreptul international public: Dreptul muncii:
Dreptul penal: Dreptul proprietatii intelectuale: Dreptul succesoral:
Dreptul transporturilor: Dreptul vamal: Dreptul omului

► Domenii de competenta
Infiintari societati comerciale si modificarea actelor constitutive,
atestare acte juridice,asistare in negocieri contracte,editarea acestor,
asistare si reprezentare in fata organelor de urmarire
penala(politie,parchet,penitenciare), inmatricularea de societati
comerciale ,redactarea de acte constitutive si aditionale,redactarea de
hotarari ale adunarilor generale ,reprezentarea asociatilor la adunari
generale ,inregistrarea de reprezentante ,dizolvarea si lichidarea de
societati ,cesiuni si alte operatiuni societare ,listarea si delistarea
de pe piata de capital, fuziuni , consultanta juridica in domeniul
societatilor comerciale ,verificari ale titlurilor de proprietate ,
consultanta in domeniul dobandirii si instrainarii de imobile,contracte
de vanzare cumparare si inchiriere ,diverse contracte cu privire la
imobile ,redactarea diferitelor tipuri de contracte , consultatii cu
privire la incheierea si continutul contractelor, asistenta in negocierea
si incheierea de contracte, consultatii in domeniul impozitelor si
taxelor , consultatii in legatura cu Taxa pe valoarea adaugata ,
consultatii in legatura cu impozitarea structurilor straine in Romania
,consultatii in legatura cu proprietatea intelectuala in
Romania,redactarea de contracte in legatura cu proprietatea,litigii
comerciale, civile sau penale , etc.

Date de contact:

Adresa: Str. Aleea Arutela, nr.2, sector 6, Bucuresti
Tel/fax: 021/3302376
Mobil : 0745.150.894

E-mail:avocat@coltuc.ro
Pentru mai multe informatii accesati site-ul https://www.coltuc.ro

Instanta i-a dat tablourile lui Ceausescu, presupunand ca el este proprietar

Magistratii Curtii de Apel Bucuresti l-au împroprietarit pe Valentin Ceausescu cu doua gravuri semnate de Francisco de Goya si alte 13 lucrari de arta ale unor celebri pictori români în baza unei prezumtii.

 

Prezumtia este ca atâta timp cât bunurile au fost preluate de la domiciliul acestuia prin instituirea unui sechestru, care ulterior a fost ridicat, lipsa unei alte persoane care sa revendice aceste tablouri îl face pe fiul fostului dictator proprietarul operelor de arta

Peste 280 de autoturisme parcate neregulamentar au fost ridicate în sectorul 6.Casa de avocatura Coltuc va ajuta

224

Mai mult de 280 de autoturisme care încurcau circulaţia în sectorul 6 al Capitalei, fiind parcate neregulamentar, au fost ridicate de la începutul

lunii februarie de agenţii Direcţiei Generale de Poliţie Comunitară. Agenţii Poliţiei Comunitare împreună cu Brigada de Poliţie Rutieră şi firma specializată au ridicat, de la începutul lunii februarie, 285 de autoturisme parcate neregulamentar în sectorul 6.

De asemenea, săptămâna trecută, reprezentanţii municipalităţii au desfăşurat o serie de controale privind respectarea normelor de salubrizare şi igienizare, precum şi a celor privind regimul deşeurilor. Astfel, s-au aplicat 224 de amenzi contravenţionale în valoare de peste 60.000 de lei, au fost aplanate 43 de strări conflictuale şi s-au confiscat bunuri în valoare de 375 de lei

 

Haideti sa atacam aceste abuzuri

www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!