noiembrie

Basescu: Oare de ce intra in Parlament oameni despre care stim lucruri rele?

de

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la postul public de radio, ca romanii au toate motivele sa fie optimisti in ceea ce priveste viitorul Romaniei, chiar daca uneori sperantele si exigentele lor „depasesc posibilitatile de modernizare rapida” a tarii.

Seful statului a spus ca Romania are perspectiva certa de viitor, desi 2009 va fi unul dificil si din cauza crizei economice internationale.

Astfel, in opinia presedintelui, in 2009 prioritatea zero a Romaniei va fi pastrarea locurilor de munca si diminuarea efectelor crizei. Pe de alta parte, presedintele a aratat ca Romania va deveni, in viitor, o tara atractiva, moderna.

„Nu mai facem planuri doar, nu mai traim din iluzii. Traim din realitati finantate,(..) iar Romania are resursele financiare asigurate pentru a se moderniza in urmatorii ani. Tine de noi, de guvernanti, de oamenii politici, cat de rapid vom utiliza acesti bani”, a sustinut Traian Basescu.

Seful statului a aratat ca, la finalul primului exercitiu bugetar al Uniunii Europene, in 2013, Romania va fi o tara care va trece peste criza mai usor decat statele dezvoltate.

„As spune ca sunt optimist in ceea ce priveste Romania in ansamblu, chiar daca va trebui sa trecem o perioada grea in 2009 si cred ca romanii au toate motivele sa fie optimisti, chiar daca au foarte multe motive de nemultumire.

Pe de alta parte, este foarte clar ca uneori, sperantele si exigentele romanilor au luat-o inaintea posibilitatilor pe care le aveam, de modernizare rapida si poate ca votul din 30 noiembrie poate fi o realitate in care ne putem descifra”, a spus presedintele, care s-a intrebat retoric: „Daca intra in Parlament oameni despre care stim lucruri rele, va trebui sa ne intrebam: oare de ce romanii care sunt exigenti cu clasa politica in viata de zi cu zi le-au dat un nou mandat? Stiu eu?”.

Presedintele a reamintit, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, valorile politice de la 1918, valori care, dupa 50 de ani de comunism, in care au fost desfiintate, si o perioada de tranzitie care s-a incheiat odata cu aderarea la Uniunea Europeana, trebuie rafinate, consolidate si transformate intr-un mod de viata pentru romani.

„Este clar ca citind oricare dintre aceste valori afirmate la 1 Decembrie 1918, toti realizam ca trebuie sa le rafinam, sa le consolidam, sa le facem sa devina modul nostru de viata, al romanilor, dar, mai mult decat al romanilor, al politicienilor. Este un gand pe care-l am de 1 Decembrie”, a spus seful statului luni, la postul public de radio, inainte de a lua parte la manifestarile prilejuite de Ziua Nationala a Romaniei.

Act administrativ fiscal. Contestare. Procedură administrativă specială.

de

Notă: Instanţa a avut în vedere dispoziţiile Codului de procedură fiscală în forma publicată în M.Of. nr. 863 din 26/09/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin acţiunea promovată pe calea contenciosului administrativ la 6 ianuarie 2006, reclamanta S.C. RCI SRL Craiova a chemat în  judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, solicitând anularea deciziei nr. 204 din 17 noiembrie 2004 şi să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005. Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005 i s-au calculat, pentru perioada 9 aprilie 2004 – 6 octombrie 2004, obligaţii fiscale după cum urmează; 5.115.523.826 ROL diferenţă impozit pe profit, 748.649.655 ROL dobânzi aferente impozitului pe profit, 201.524.317 ROL penalităţi aferente impozitului pe profit, 3.887.798.106 ROL reprezentând TVA, 641.493.762 ROL dobânzi aferente TVA şi 172.743.205 ROL penalităţi aferente TVA.

Reclamanta a mai arătat că obligaţiile fiscale au fost stabilite prin înregistrarea în contabilitate a 27 facturi provenind de la S.C. RC 2000 SRL Bucureşti şi S.C. MI 2000 SRL, societăţi pe care reclamanta le-a considerat ca având calitatea de  distribuitori ai importatoarei S.C. R&F SRL, livrarea mărfii fiind efectivă, iar înregistrarea în contabilitate făcându-se pe baza notelor de recepţie.

Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 13 ianuarie 2006, a dispus suspendarea procesului-verbal şi a deciziei atacate, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, iar prin sentinţa nr. 720 din 18 octombrie 2006, a admis în parte acţiunea reclamantei,  anulând decizia nr. 204 din 17 noiembrie 2005 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe care a obligat-o să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva procesului-verbal nr. 3470 din 21 iulie 2005 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, urmare unei note de constatare din 31 martie 2005, s-a efectuat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj un control operativ şi inopinat de punctul de lucru al reclamantei situat în Craiova, Str. Câmpului nr.2, verificând activitatea desfăşurată în anii 2003, 2004 şi 2005.

Cu acest prilej, s-a constatat că în perioada aprilie-octombrie 2004 societatea a achiziţionat de la S.C. RC 2000 SRL Bucureşti şi S.C. MI 2000 SRL Bucureşti cantităţi de carne de pui şi peşte congelat, plata efectuându-se prin ordin de plată în contul R&F SRL Sf. Gheorghe. Aceasta s-a înregistrat în evidenţele contabile cu 27 facturi provenind de la cele două societăţi, care în realitate au fost achiziţionate de S.C. S SRL şi au fost ridicate de S.C. RC SRL de la distribuitorul autorizat al acestor documente.

În urma controlului efectuat la societatea reclamantă s-a întocmit procesul-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005, înregistrat în registrul unic de control seria nr. 466700 din 20 iunie 2005, poziţia 15, în cuprinsul căruia s-a constatat că marfa sosea la reclamantă în autocare frigorifice, fără documente de însoţire, iar primitorul mărfii semna documentele de transport fără a menţiona cantitatea primită, conform înţelegerii cu reprezentantul S.C. R&F Sf. Gheorghe, factura trimiţându-se ulterior.

Acelaşi proces-verbal din 21 iunie 2005 a constatat  încălcarea dispoziţiilor art. 21 şi 145 Cod fiscal, art. 6 din H.G. nr. 831/1997 şi art. 6 din Legea nr. 82/1991,  stabilindu-se pentru perioada 9 aprilie – 6 octombrie 2004 un impozit pe profit suplimentar de 5.115.523.826 lei şi TVA suplimentar în sumă de 3.887.798.106 lei, dobânzi şi penalităţi aferente pentru neplata în termen a acestor sume.

Prin decizia nr. 204 din 17 noiembrie 2005, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a anulat măsurile dispuse prin procesul-verbal nr. 466.700 din 20 iunie 2005 privind virarea la bugetul de stat a sumelor reprezentând impozit pe profit 511.552 RON, dobânzi aferente impozitului pe profit 74.865 RON, penalităţi aferente impozitului pe profit 20.162 RON, TVA 388.780 RON, dobânzi aferente TVA 64.169 RON, penalităţi aferente TVA 17.274 RON, urmând ca organele de inspecţie fiscală să valorifice constatările efectuate prin proces-verbal şi să emită decizia de impunere conform legii.

Curtea de Apel Craiova a constatat nelegalitatea deciziei nr. 204 din 17 noiembrie 2005 şi, apreciind natura juridică a procesului-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005 din prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. „c” din Legea nr. 554/2004 şi art. 41 din Codul de procedură fiscală a concluzionat că acesta reprezintă un act administrativ fiscal şi a obligat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ă soluţioneze pe fond contestaţia împotriva acestuia.

Împotriva sentinţei nr. 720 din 18 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanta S.C. RCI SRL Craiova, cât şi pârâtele.

Recurenta-reclamantă a criticat  sentinţa în temeiul art. 3041 Cod procedură civilă, arătând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică pentru că nu a soluţionat cauza pe fond, ci a obligat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să facă acest lucru.

În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că textele din Codul de procedură fiscală nu reglementează o jurisdicţie administrativă, ci o cale administrativă de atac, care presupune posibilitatea  organului de soluţionare a contestaţiilor să revoce actul administrativ atacat,  pentru a preîntâmpina un proces.

În condiţiile în care procedura prealabilă a fost exercitată, a trimite cauza la autoritatea fiscală pentru a se pronunţa pe fondul contestaţiei generează, în opinia reclamantei-recurente, extinderea nejustificată a ciclului procesual, cu încălcarea principiilor contenciosului administrativ şi principiului constituţional al accesului liber la justiţie.

În motivarea recursului pe care l-a formulat în nume propriu şi ca reprezentant al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj a invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă, arătând că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că procesul-verbal de control este un act administrativ  fiscal.

În raport cu prevederile art. 41 şi 83 din Codul de procedură fiscală, recurenta-pârâtă a arătat că singurul act fiscal prin care se pot stabili obligaţii către bugetul de stat este decizia de impunere şi nu procesul-verbal de control, aşa cum a reţinut instanţa de fond.

În opinia autorităţii fiscale, reclamanta nu a fost prejudiciată prin procesul-verbal de control, nefiind obligată la plata vreunei sume către bugetul de stat şi  şi-a întemeiat această susţinere  pe prevederile art. 106 şi 107 din Codul de procedură  fiscală.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, faţă de recursul pârâtelor, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că procesul-verbal este un veritabil act administrativ fiscal, întrunind toate condiţiile prevăzute de art. 41 din Codul de procedură fiscală şi de art. 2 alin.(1)  lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că niciunul dintre recursuri nu este fondat.

Prin procesul-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a constatat că S.C. RCI SRL datorează bugetului de stat următoarele sume: 5.115.523.826 lei vechi impozit pe profit suplimentar, cu dobânzi aferente de 748.649.655 lei vechi şi penalităţi de întârziere de 201.524.317 lei vechi, precum şi TVA suplimentar în sumă de 3.887.798.106 lei vechi, cu dobânzi de 641.493.762 lei vechi şi penalităţi de întârziere în cuantum de 172.743.205 lei.

Contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului verbal a fost soluţionată de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin decizia nr. 204 din 17 noiembrie 2005, în sensul că au fost anulate măsurile dispuse prin procesul-verbal, privind virarea la bugetul de stat a sumei totale de 1.076.722 lei noi, compuse din sumele menţionate mai sus, urmând ca organele de inspecţie fiscală să valorifice constatările efectuate prin procesul-verbal şi să emită decizie de impunere, conform legii.

În motivarea deciziei s-a reţinut, în esenţă, că sumele datorate bugetului de stat consolidat se stabilesc, în toate cazurile, prin decizie de impunere, care constituie titlu de creanţă şi este susceptibilă de a fi contestată, la baza deciziei de impunere stând raportul de inspecţie fiscală.

Interpretând în acest mod dispoziţiile art. 82, 94, 105 şi 106 din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei a considerat că nu se mai impune analiza pe fond a cauzei, făcând aplicarea art. 182 alin. (5) din acelaşi act normativ, conform căruia „Organul  de soluţionare competent se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată că acesta sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei”.

Practic, pentru un considerent formal, legat de forma şi de denumirea actului contestat, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a  analizat legalitatea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei.

Stabilind natura juridică de act administrativ fiscal a procesului-verbal, instanţa de fond a interpretat corect prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 corelate cu normele speciale instituite prin art. 41 din Codul de procedură fiscală, care definesc noţiunea de act administrativ fiscal şi prin art. 43 din Codul de procedură fiscală, referitor la conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal.

Decizia de impunere prevăzută de art. 83 şi următoarele din Codul de procedură fiscală nu epuizează sfera actelor administrativ-fiscale supuse procedurii de contestare reglementate prin Titlul IX al aceluiaşi act normativ, art. 175  alin. (1) referindu-se expres la contestarea titlului de creanţă şi a altor acte administrative fiscale.

Susţinerile recurentelor-pârâte, în sensul că procesul-verbal nu stabileşte obligaţii de plată către bugetul de stat şi nu prejudiciază interesele legitime ale recurentei-reclamante sunt contrazise de însuşi dispozitivul deciziei de soluţionare a contestaţiei, în care s-a dispus anularea măsurilor  dispuse prin procesul-verbal, privind virarea la bugetul de stat a sumei totale de 1.076.772 lei, pentru care urmează să fie întocmită şi decizia de impunere.

În calificarea juridică a unui act, esenţială este natura măsurilor dispuse în conţinutul său, iar nu forma sau denumirea.

În ceea ce priveşte recursul reclamantei, care critică sentinţa sub aspectul  nesoluţionării cauzei pe fond, Curtea constată că art. 175-188 din Codul de procedură fiscală instituie o procedură administrativă specială care, fără a fi calificată drept jurisdicţie administrativă, derogă de la normele de drept  comun privind procedura prealabilă, cuprinse în art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Din prevederile art. 188 alin.(2), conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiei pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă” rezultă că instanţa nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra substanţei măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.

Stabilirea unor condiţii pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcarea a dreptului de liber acces la justiţie, art. 52 alin. (2) din Constituţia României prevăzând că prin lege organică se stabilesc condiţiile şi limitele exercitării dreptului la acţiune al persoanei vătămate de o autoritate publică.

În consecinţă, Înalta Curte a respins ambele recursuri ca nefondate.

Excepţie de neconstituţionalitate. Soluţionare odată cu fondul. Inadmisibilitate.

de

Notă: Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a fost republicată în M.Of. 643 din 16/07/2004

Prin cererea înregistrată sub nr.2899/2004 la Curtea de  Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul Academic „TE”, a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul General al Guvernului – Guvernul României, solicitând ca prin sentinţa ce va pronunţa instanţa să constate refuzul nejustificat al acestei autorităţi de a elibera acordul pentru denumirea societăţii, potrivit dispoziţiile Legii nr.183 privind aprobarea O.G. nr.15/2003 pentru completarea Legii nr.26/1990, privind registrul comerţului – art.39 alin. (1).

Reclamantul a susţinut în motivarea acţiunii că pârâtul în mod nejustificat nu i-a eliberat avizul solicitat, înregistrat la 4 iunie 2004, deşi a depus documentaţia necesară.

În şedinţa publică din 2 noiembrie 2006, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.39 din Legea nr.26/1990, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile art.II alin.(3 ) şi (4) din O.G. nr.72/2004.

S-au administrat probatorii cu acte şi în urma analizării acestora, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr.2705 din 2 noiembrie 2006, prin care a respins ca neîntemeiate cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, considerând că nefiind întrunite condiţiile prevăzute de 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr.47/1992 republicată, cât şi acţiunea formulată de reclamant.

S-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu fondul cauzei, aşa cum a fost aceasta formulată, şi faptul că prin Decizia nr.188 din 31 martie 2005 Curtea Constituţională s-ar fi pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate  invocată, prin respingerea ei. Pe fondul  cauzei, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr.29/1990 şi anume condiţia existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri privind un drept recunoscut de lege, întrucât răspunsul emis la 23 iulie 2004 ce a fost contestat ca fiind nejustificat, este unul legal, pentru că reclamantul nu se încadrează în dispoziţiile art.2 din Legea nr.88/1993, nefiind o instituţie de învăţământ superior.

S-a reţinut de către instanţa de fond că reclamantul este o societate comercială înfiinţată şi înregistrată la Registrul Comerţului, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art.39 alin. (2), (3) şi (5) din Legea nr.26/1990 în sensul ca acordarea denumirii de „institut” sau „academie”, nu poate fi avizată unei firme comerciale, aceste denumiri fiind de natură a crea confuzie cu denumirea unor instituţii publice.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că s-a dat o rezolvare greşită cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.39 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului respingând această cerere în mod nelegal şi soluţionând-o în acelaşi timp cu fondul cauzei,  încălcându-se astfel dispoziţiile Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Recurentul critică soluţia primei instanţe şi sub aspectul soluţionării nelegale a fondului cauzei, soluţia fiind pronunţată fără a se analiza şi a se ţine seama de probele administrate instanţa considerând în mod eronat că refuzul de eliberare a avizului solicitat este unul legal.

Prin cerere separată reclamantul a declarat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din 2 noiembrie 2006, dar de fapt aceasta face corp comun cu sentinţa pronunţată şi recurată, fiind practicaua hotărârii.

Intimatul Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare, susţinând legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond şi solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea l-a admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din cuprinsul sentinţei recurate, mai precis din practicaua acesteia, rezultă că recurentul-reclamant înainte de a pune concluzii pe fondul cauzei a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.39, art.II alineatele (3) şi (4) din O.G.nr.72 din 27 august 2004, astfel cum  a fost modificat prin Legea nr.519 din 26 noiembrie 2004, socotind că de constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea acestui text de lege depinde modul de soluţionare a fondului cauzei.

Soluţionând cererea reclamantei-recurente de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, odată cu fondul cauzei, instanţa de fond a încălcat  dispoziţiile Legii nr.47/1992, republicată în condiţiile în care rezolvarea dată a fost aceea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Art.29 alin. (6) din Legea nr.47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instituie calea de atac a recursului împotriva încheierilor prin care este respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a se decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţei de judecată „în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”.

Aşadar, până la soluţionarea irevocabilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale (în cazul în care aceasta a fost respinsă la fond), instanţa fondului nu poate soluţiona cauza pe fondul ei.

În plus, trebuie dată eficienţa textului de lege sus-menţionat – art.29 alin. (6) din Legea nr.47/1992, republicată care se referă în mod expres la încheierile prin care este respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi împotriva cărora exista calea de atac a recursului.

Deci, instanţa de fond, avea obligaţia legală de a pronunţa mai întâi o încheiere, prin  care să arate considerentele pentru care a procedat la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, temeinicia şi legalitatea acesteia fiind supusă controlului judiciar la instanţa imediat superioară.

Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este de fapt un incident procedural, acesta urmând a fi dezbătut în contradictoriu cu toate părţile din  proces.

Or, prima instanţă avea obligaţia să ceară recurentei-reclamante (care a invocat oral excepţia)  să-şi motiveze în scris excepţia de neconstituţionalitate, aceasta urmând a fi comunicată părţii adverse pentru a-şi exprima punctul său de vedere cu privire la admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale.

Trecând la soluţionarea pe fond a cauzei, concomitent cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cerere ce a fost respinsă, prima instanţă a încălcat grav formele de procedură şi dispoziţiile legale în  materie, prevăzute de Legea nr.47/1992, republicată, astfel încât soluţia pronunţată este nelegală şi netemeinică.

Modificari privind Procedura de selectare a societatilor profesionale civile de avocati din Romania sau din strainatate, specializate in litigii internationale

de

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008 a fost publicat Ordinul nr. 3282 din 6 noiembrie 2008 al ministerului economiei si finantelor pentru modificarea si completarea Procedurii de selectare a societatilor profesionale civile de avocati din Romania sau din strainatate, specializate in litigii internationale, de incheiere si derulare a contractului de asistenta si reprezentare juridica a Romaniei sau a altor institutii publice in fata Curtii de Arbitraj Internationale a Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii, precum si pentru aprobarea Procedurii de selectare a arbitrilor desemnati de partea romana in procedurile arbitrale in fata Curtii de Arbitraj Internationale a Centrului International pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investitii, aprobata prin Ordinul ministrului economiei si finantelor nr. 668/2007.

Potrivit modificarilor, oferta financiara va cuprinde onorariul exprimat in lei, euro sau USD/ora/societate de avocati (asociere/consortiu) fara TVA, defalcata pe 3 tipuri de activitati ce urmeaza a fi desfasurate, respectiv: documentare sau studiu, redactare documente sau actiuni si reprezentare in fata instantelor de arbitraj.

Se mai arata ca onorariul cel mai mare, pentru oricare dintre activitatile mentionate, nu il poate depasi pe cel mai mic dintre onorarii cu un procent mai mare de 50% din valoarea acestuia. Ofertele financiare in care pentru o activitate se solicita un onorariu cu mai mult de 50% fata de cel mai mic onorariu din cadrul aceleiasi oferte se descalifica.

Act administrativ. Nulitate. Acţiune. Condiţie prealabilă sesizării instanţei. Termen. Inadmisibilitatea sau după caz, tardivitatea acţiunii

de

M.R.C. a chemat în judecată Ministerul Industriei şi Comerţului şi Societatea comercială „Perla Harghitei”SA solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor MO3 nr.3840 din 18 decembrie 1997, eliberat de primul pârât  în favoarea pârâtei secunde.

De asemenea, a cerut repunerea părţilor   în situaţia  anterioară, în sensul radierii din cartea funciară a înscrierii făcute în baza actului administrativ supus controlului jurisdicţional.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.49 din 17 ianuarie 2002, a respins acţiunea ca tadiv formulată, reţinând că reclamantul a luat cunoştinţă de conţinutul actului administrativ la data de 10 noiembrie 1998, din dosarul Judecătoriei Ploieşti soluţionat prin sentinţa civilă nr.11594 din 13 noiembrie  1998. Că deci, înregistrarea acţiunii în contencios  administrativ abia la 21 ianuarie 2000 s-a făcut cu depăşirea termenului de un an prevăzut  de art.5  alin. ultim din Legea nr.29/1990.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând, în esenţă, că eronat instanţa a respins acţiunea pe baza excepţiei de tardivitate, deoarece în cazul nulităţii actelor juridice nu sunt aplicabile termenele stabilite de art.5 din Legea nr. 29/1990 şi că nulitatea absolută poate fi invocată oricând.

Recursul este nefondat.

Sub raportul termenului de introducere a acţiunii  în contencios administrativ, când se invocă o cauză de nulitate a acestuia, nu există  în dreptul administrativ nici o deosebire între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Dispoziţiile art.1 şi 11 alin.1 ale Legii nr.29/1990 privind contenciosul administrativ se referă la anularea actului, fără a face distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă.

Obligaţia persoanei lezate de a folosi, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, procedura administrativă prealabilă are drept scop de a da posibilitatea autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare să reanalizeze aspectele invocate şi eventual, să revoce ori să modifice actul, prevenind astfel un nou proces.

Neîndeplinirea procedurii administrative prealabile sau efectuarea acesteia cu depăşirea termenelor legale se sancţionează cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, sau ca tardivă, după caz.

In speţă, Curtea de apel a stabilit corect că reclamantul a exercitat dreptul la acţiune după expirarea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin ultim al Legii nr.29/1990, calculat de la data la care el a luat cunoştinţă de existenţa şi conţinutul actului administrativ.

Termenul respectiv este un termen de decădere, ceea ce face imposibilă suspendarea sau întreruperea lui.

Acţiunea fiind tardivă, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce a fost menţinută prin respingerea recursului.

Persecutat etnic. Persoană strămutată. Indemnizaţie

de

Reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Ilfov, să se dispună anularea Deciziei nr.1589 emisă de pârâtă la 5 noiembrie 2001, decizie prin care i-a fost respinsă cererea de a fi încadrat şi a-i acorda calitatea şi drepturile de beneficiar  al Legii nr.189/2000.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ a respins acţiunea, prin sentinţa nr.181 din 25 februarie 2002, reţinând că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr.189/2000.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

De prevederile art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000, beneficiază persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, şi anume la lit. „c” – „a fost  strămutată în altă  localitate decât cea de domiciliu”, cazul care priveşte recursul de faţă.

Prin normele de aplicare a O.G. nr.105/1999 aprobate de Hotărârea Guvernului nr.127 din 14 februarie 2002, în art.2 s-a precizat că prin persoană care a  fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.

Reclamantul este născut la 13 septembrie 1931 în localitatea Turtucaia, iar urmare  tratatului bilateral din 7 septembrie 1940 încheiat între România şi Bulgaria, părinţii acestuia şi reclamantul care era minor, au fost strămutaţi obligatoriu în România.

Se constată, deci, că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr.189/2000, având calitatea de persoană strămutată, considerente pentru care s-a admis recursul, a fost casată sentinţa şi, în fond, s-a admis acţiunea şi s-a anulat Decizia nr.1589/2001 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, care a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să îi recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr.105/1999, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000 şi să îi acorde drepturile corespunzătoare.

Hotărâre judecătorească. Motivarea soluţiei instanţei de fond. Lipsa dezbaterilor

de

Reclamantul BV a chemat în judecată Prefectura judeţului Galaţi, solicitînd instanţei anularea adresei nr.1500 din 4 noiembrie 1999 emisă şi comunicată de pârâtă, precum şi emiterea unei noi adrese de obligare a primarului la anularea actelor ilegale adoptate de Primărie şi primar, dar şi la întocmirea procesului-verbal de constatare şi emitere a actului de sesizare a organului competent.

Reclamantul a arătat că a solicitat Prefecturii judeţului Galaţi, luarea de măsuri, pentru corectarea unor nelegalităţi săvârşite de unii lucrători din Primărie şi chiar de primar.

Curtea de Apel Galaţi a respins plângerea petentului, reţinând că motivele invocate se referă la modul cum au fost rezolvate solicitările acestuia cu referire la dispoziţiile de aplicare a Legii nr.112/1995  şi a Normelor date prin H.G.nr.11/1997, ceea ce excede controlului instituit prin dispoziţiile legale enunţate.

Considerând această sentinţă netemeinică şi nelegală, reclamantul BV a declarat prezentul recurs, prin care a susţinut că:

– instanţa nu a fost legal constituită la data pronunţării, întrucât anterior acestei date s-a formulat şi depus o cerere de recuzare a judecătorului unic;

– încheierea de soluţionare la 23 noiembrie 2001 a cererii de recuzare s-a pronunţat fără a se da curs contestării taxei de timbru şi excepţiei de neconstituţionalitate invocate în dosarul de recuzare nr.1657/ C+C/2001;

– instanţa şi-a încălcat nu numai obligaţiile ce-i reveneau prin art.129 C. proc. civ., dar nu şi-a respectat nici obligaţia motivării în fapt şi în drept a soluţiei în condiţiile impuse prin art.261 C. proc. civ.;

– instanţa nu şi-a îndeplinit atribuţiile de control judecătoresc ce     i-au fost atribuite prin Legea nr.29/1990. Astfel, instanţa nu s-a pronunţat şi nu a analizat cele solicitate prin acţiunea  introductivă de instanţă, considerând că cele solicitate nici nu ar fi de competenţa sa.

Recursul este fondat.

Prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ., s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, judecătorii fiind datori să arate, în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea. Lipsa motivării conduce la imposibilitatea instanţei de recurs de a-şi exercita obligaţia ce-i revine de a verifica temeinicia şi legalitatea hotărârii  atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege ( art.306 C. proc. civ.).

În cauză, prin încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2001 reclamantul a solicitat în apărare o serie de probe noi, precum:

– solicitarea de la pârâtă a documentaţiei privind întocmirea şi emiterea adreselor nr.1500/4 noiembrie 1999 şi nr.1596/22 noiembrie 1999;

– solicitarea de la Primăria municipiului Galaţi a întregii documentaţii de întocmire şi emitere a adreselor nr.24370/26 august 1998 şi 35205/11 octombrie 1999;

– luarea unui interogatoriu pârâtei.

Cauza a fost soluţionată însă fără să fi avut loc dezbateri, conform art.128 din C. proc. civ.

Cât priveşte dezbaterile din 12 noiembrie 2001, acestea au fost asupra probatoriilor şi a altor cereri formulate de reclamant, dar nu asupra fondului cauzei, instanţa respingând acţiunea ca nefondată.

Recursul a fost admis, sentinţa casată şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi.

Cerere de revizuire a deciziei prin care s-a respins recursul ca nefondat. Inadmisibilitate

de

Prin decizia pronunţată la data de 6 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ a respins recursul formulat de recurentul–reclamant împotriva sentinţei civile nr. 436 pronunţată la data de 28 noiembrie 2001 de Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Pentru a pronunţa această soluţie, Secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie a reţinut, în esenţă, că sentinţa recurată este legală şi temeinică, instanţa respingând în mod legal şi temeinic acţiunea, doarece recurentul–reclamant nu a făcut dovada că a părăsit localitatea de domiciliu, oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava, ca urmare a strămutării/refugierii din cauza persecuţiilor din motive etnice, ci, eventual, din cauza evenimentelor legate de înaintarea frontului pe teritoriul României, astfel că nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Cererea de revizuire formulată în cauză este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare.

Ea se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Astfel, art. 322 din C. proc. civ. prevede că sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

Regula prevăzută de art. 322 este în sensul că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei ce a fost dedusă judecăţii.

Rezultă că nu pot fi atacate pe calea revizuirii hotărârile pronunţate de instanţele de recurs, prin care recursul a fost respins fără a se evoca fondul, menţinându-se situaţia de fapt stabilită de instanţa a cărei hotărâre a fost recurată.

În consecinţă, decizia Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei nr. 436 din 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj ca nefondat, nu poate constitui obiect al unei cereri de revizuire. În consecinţă, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

„Situaţia Daciei e vecină cu drama”. Credeti ca Dacia va intra in faliment?

de

Astfel descrie Constantin Stroe, vicepreşedinte al comaniei argeşene, criza prin care trece în această perioadă principalul constructor auto din România.

Conducătorul de la Dacia susţine că deciziile luate în Parlament şi puse în practică de Guvern referitoare la reducerea taxei de poluare au afectat profund producţia. Potrivit lui Stroe, conducatorii sunt de vina ca romanii se imbulzesc acum sa cumpere masini occidentale la mana a doua si Loganurile ieftine si noi. Din această cauză, platformele de la Colibaşi şi parcările dealerilor gem de Dacii cu folie pe ele, liderii uzinei hotărând că producţia să se oprească pentru trei săptămâni, între 24 noiembrie şi 8 decembrie.

Mai mult, se vorbeşte tot mai insistent că muncitorilor să li se “acorde” şi o vacanţă prelungită de Sărbători, între 15 decemrie şi 5 ianuarie. În perioada de inactivitate, în uzină vor lucra doar câteva echipe, care vor asigura mentenanţa utilijelor. Pentru cele câteva mii de angajaţi care vor sta acasă, compania le va acorda 85 la sută din salariul de bază.

Despre cauzele şi efectele problemelor cu care se confruntă acum Dacia Automobile am vorbit cu Constantin Stroe, vicepreşedintele companiei.

Evenimentul zilei: Situaţia de la Dacia poate fi cîncadrată într-o criză? Care este intensitatea acestui fenomen?
Constantin Stroe: Este vorba de o situaţie vecină cu drama pentru că piaţa internă a căzut cu o pondere de 30 la sută, pentru că piaţa pe noiembrie se previzionează cu pierderi de 50 la sută faţă de anul trecut, pentru că exportul nu poate compensa toate aceste căderi şi pentru că numărul automobilelor second hand invadează din ce în ce mai agresiv România. Deci, nu este vorba de o protecţie a ionvestiţiei, nu este vorba nici de o criză cu consecinţe majore pentru 2008, ci este o realitate dură care va avea ceva consecinţe şi în bilanţul realizărilor pentru anul acesta, dar care va avea colţii foarte ascuţiţi în 2009.

EVZ: Ce ne puteþi spune despre pierderile pe care le va înregistra Dacia? Vor fi ele suportate doar de uzinã sau veþi primi sprijin ºi de la Renault?
CS: Cifra de afaceri, consecinþele de rigoare, taxele ºi impozite, precum ºi pierderile în volume vor avea efecte, însã, nu catastrofale pentru 2008 pentru cã în primele zel. De asemenea, în perioada urmãtoare vor veni ºi Sãrbãtorile ºi vor fi câteva zile nelucrãtoare. Deci, mari influenþe în planul bilanþurilor nu vor fi, dar vor fi îngrijorãri sociale care dau semnalul unor duritãþi fãrã precedent pentru anul 2009. Nu se pune problema de pierderi, ci se pune problema de niºte rezultate mai puþin bune decât cele ce au fost bugetate ºi evident cã noi vom fi cei care vom suporta consecinþele ºi acþionarul Renault, pentru cã are un pachet majoritar. De asemenea, sunt afectaþi ºi salariaþii din Dacia ºi din toatã industria furnizorilor de componenþe auto care primesc salarii mai mici.

Sute de mii de angajati, afectati

EVZ: Ce se va întâmpla cu furnizorii? κi vor întrerupe ºi ei activitatea?
CS: Furnizorii legaþi de Dacia evident cã îºi vor adapta programul de producþie în conformitate cu cel al uzinei, cu toate consecinþele de rigoare. Nu sunt mai puþin de 200.000 de locuri de muncã în România care se vor clãtina dramatic.

EVZ: Cine v-a impins pe marginea prapastiei?
CS: Vã spun eu care sunt vinovaþii de situaþia dificilã de la Dacia! Actuala taxã de poluare care favorizeazã comerþul masiv de automobile vechi ºi defavorizeazã comerþul cu automobile noi ºi condiþiile de înãsprire a creditelor la cumpãrãtori. Guvernul nu mai poate reveni la aceastã taxã de poluare pentru cã deja este în competenþa Parlamentului. Ce trebuie fãcut? Viitorul Parlament, pentru cã actualul nu mai poate sã acþioneze, va trebui sã îºi punã prioritatea numãrul unu, imediat cum îºi intrã în drepturi, sã corecteze actuala taxã de poluare dacã vrea sã aibã o economie cât de cât echilibratã. Dacã vrea sã gestioneze stagnãri, greve, consecinþe umane dure, nu are decât sã o trateze cu indiferenþã.

De asemenea, bãncile ar trebui sã gândeascã la profituri mai mici, sã înlesneascã anumite condiþii de acordare a creditelor.

Cea de-a treia mãsurã ne priveºte pe noi, producãtorii de automobile. Astfel, noi trebuie sã ne mulþumim cu marje de profit mai mici. Este ceva care în limbaj mai pragmatic s-ar traduce aºa: eu îmi propun ca de la Bucureºti la Piteºti sã merg cu automobilul pe furtunã. Nu pot sã îmi propun sã merg cu 160 de km la orã pentru cã ies din decor. Îmi propun sã merg cu 60 de kilometri la orã ºi ca singurã þintã sã ajung la Bucureºti. Nu în cât timp. Trebuie sã ajung la Bucureºti.

Dacã toþi factorii, Parlament, bãnci ºi noi, producãtorii, practicãm o strategie înteligentã, se poate depãºi aceastã crizã. Sau, o putem traversa cu consecinþe mai mici. Altfel, cu eroisme de acest gen, cu ambiþii electorale, nu putem. Nu pot uita europarlamentarul român care a cãrat la Bruxelles tot felul de reclamaþii împotriva taxei auto. Aº dori sã treacã ºef al Guvernului ºi sã gestioneze ce a creat, sã repare acest prãpãd. V-ati incins…

Pai, altfel cum? Eu nu am sã declar: România, o þarã sãracã. Din contrã, am sã spun: România, o þarã bogatã cu populaþie sãracã. Toate aceste mãsuri pe care le-am spus pentru a uºura sarcinile cumpãrãtorilor. Dacã se poate sã cumpere aceeaºi maºinã Dacia Logan cu bani mai puþini în aceastã perioadã, decât în perioadele în care viaþa era mai echilibratã.

Brand cu rezonanţe internaţionale

Până mai ieri, Dacia reprezenta pentru România singurul brand cu puternice rezonanţe internaţionale. Maşinile produse la Colibaşi erau solicitate atât în ţară, cât mai ales peste hotare. Criza financiara pare să fi afectat serios această companie, preluându-se astfel modelul marilor constructori auto. La prima vedere, pierderile cauzate de întreruperea producţiei pentru mai mult de o lună sunt de ordinul sutelor de milioane de euro. Asta luându-se în calcul că, în vremurile bune, Dacia produce 1.300 de maşini pe zi, iar preţul mediu pentru un automobil este de 7.700 de euro.

Cupa României: Programul şi arbitrii partidelor de astăzi din optimile de finală

de

Arbitrul Aurelian Bogaciu a fost desemnat să conducă la centru partida dintre AFC Urziceni şi Oţelul Galaţi, meci ce va conta pentru optimile de finală ale Cupei României.

Marţi, 11 noiembrie:

Dunărea Galaţi – FC Timişoara 1-2 (în desfăşurare)

Bucureşti, Stadion „Regie”

Arbitri: Sorin Corpodean – Miklos Nagy, Adrian Midişan

14.45 Unirea Urziceni – Oţelul Galaţi

Buzău, Stadion „Gloria”

Arbitri: Aurelian Bogaciu – Adrian Vidan, Cornel Fecioru

Miercuri 12 noiembrie 2008

13.00 Rapid Bucureşti – FC Internaţional Curtea de Argeş

Ploieşti, Stadion „Astra”

13.00 Gloria Bistriţa – FC Braşov

Făgăraş, Stadion „Park Arena”

13.00 CS Otopeni – FC Vaslui

Săcele, Stadion Precizia

14.00 FC Botoşani – Dinamo Bucureşti

Focşani, Stadion „Milcovul”

20.30 „U” Craiova – Pandurii Tg.Jiu

Piteşti, Stadion „Trivale”

Joi 13 noiembrie 2008:

20.30 Sportul Studenţesc – CFR Cluj

Bucureşti, Stadion „Giuleşti”

Codul Fiscal al Romaniei – actualizat la 01.11.2008

de
Codul Fiscal al Romaniei, versiune actualizata la data de 01.11.2008.

Versiunea actualizata include modificarile aduse de:
– Normele Metodologice de aplicare a prevederilor titlului IX din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004
– Rectificarea publicata in MOf. nr. 112 din 06.02.2004
– Codul de Procedura Fiscala din 2004
– H.G. nr. 977/2004
– O.G. nr. 94/2004
– Legea nr. 507/2004
– H.G. nr. 783/2004
– O.G. nr. 83/2004
– Legea nr. 494/2004
– O.U.G. nr. 123/2004
– O.U.G. nr. 138/2004
– Legea nr. 96/2005
– O.U.G. nr. 24/2005
– O.U.G. nr. 30/2005
– O.U.G. nr. 45/2005
– Legea nr. 164/2005
– Legea nr. 163/2005
– Codul de procedura fiscala
– Legea nr. 210/2005
– Legea nr. 247/2005
– Decizia Curtii Constitutionale nr. 568/2005
– H.G. nr. 797/2005
– O.U.G. nr. 203/2005
– O.U.G. nr. 21/2006
– O.U.G. nr. 33/2006
– Legea nr. 317/2006
– O.G. nr. 43/2006
– H.G. nr. 1514/2006
– Legea nr. 343/2006
– Rectificarea publicata in MOF nr. 765 din 07/09/2006
– O.U.G. nr. 110/2006
– O.U.G. nr. 22/2007
– H.G. nr. 667/2007
– O.U.G. nr. 106/2007 publicata in MOF nr. 703 din 18/10/2007
– Legea nr. 372/2007 publicata in MOF nr. 899 din 28/12/2007
– O.U.G. nr. 155/2007 publicata in MOF nr. 884 din 21/12/2007
– O.U.G. nr. 51/2008 publicata in MOF nr. 327 din 25/04/2008
– O.U.G. nr. 94/2008 publicata in MOF nr. 485 din 30/06/2008
– Ordinul nr. 1984/2008 publicata in MOF nr. 478 din 27/06/2008
– H.G. nr. 664/2008 publicata in MOF nr. 472 din 26/06/2008
– O.U.G. nr. 50/2008 publicata in MOF nr. 327 din 25/04/2008
– O.U.G. nr. 127/2008 publicata in MOF nr. 705 din 16/10/2008.

TITLUL I
Dispozitii generale

CAPITOLUL I
Scopul si sfera de cuprindere a Codului fiscal

Scopul si sfera de cuprindere a Codului fiscal

Art. 1. – (1) Prezentul cod stabileste cadrul legal pentru impozitele si taxele prevazute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat si bugetele locale, precizeaza contribuabilii care trebuie sa plateasca aceste impozite si taxe, precum si modul de calcul si de plata al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite si taxe. De asemenea, autorizeaza Ministerul Finantelor Publice sa elaboreze norme metodologice, instructiuni si ordine in aplicarea prezentului cod si a conventiilor de evitare a dublei impuneri.
(2) Cadrul legal de administrare a impozitelor si taxelor reglementate de prezentul cod este stabilit prin legislatia privind procedurile fiscale.
(3) In materie fiscala, dispozitiile prezentului cod prevaleaza asupra oricaror prevederi din alte acte normative, in caz de conflict intre acestea aplicandu-se dispozitiile Codului fiscal.
(4) Daca orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care Romania este parte, se aplica prevederea acelui tratat.
(5) Orice masura de natura fiscala care constituie ajutor de stat se acorda potrivit dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 137/2007.

Contestatia facuta de Mihai Chitac se va judeca pe 17 noiembrie la instanta suprema

de

Înalta Curte de Casatie si Justitie va lua în dezbatere, pe 17 noiembrie, cererea generalului în rezerva Mihai Chitac de anulare a condamnarii la 15 ani de închisoare în dosarul Revolutiei de la Timisoara, în aceeasi zi urmând sa fie judecata solicitarea similara facuta de Victor Stanculescu. Completul de 9 judecatori al instantei supreme va analiza, la termenul fixat peste aproape o luna, daca sunt motive întemeiate pentru a se putea judeca contestatia în anulare, aceasta fiind o cale extraordinara de atac a unei decizii definitive. Pe lânga contestatiile în anulare înregistrate pe rolul Înaltei Curti de Casatie si Justitie, fostii generali în rezerva au mai facut si cereri de întrerupere a executarii pedepsei, care se judeca la Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti. Magistratii militari au admis, în cazul amândurora, efectuarea unor expertize medico-legale din care sa reiasa daca  fostii generali sufera de boli grave, care nu le permit executarea unui regim de detentie. Tribunalul Militar Teritorial Bucuresti va relua judecata pe 4 noiembrie în cazul lui Victor Stanculescu si pe 19 noiembrie pentru Mihai Chitac.

Sursa principala

Hotararea CEDO in Cauza Sfrijan impotriva Romaniei

de
Hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului in Cauza Sfrijan impotriva Romaniei a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 719 din 23.10.2008.

HOTARAREA
din 22 noiembrie 2007

in Cauza Sfrijan impotriva Romaniei
(Cererea nr. 20.366/04)

In Cauza Sfrijan impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, C. Birsan, doamnele E. Fura-Sandstrom, A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, doamna I. BerroLefevre, judecatori, si domnul S. Quesada, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 23 octombrie 2007, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 20.366/04) indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Doina Sfrijan (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 20 aprilie 2004, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, domnul R.H. Radu.
3. La data de 9 mai 2006, Curtea a decis sa comunice Guvernului cererea intemeiata pe art. 6 din Conventie. Invocand prevederile art. 29 paragraful 3 din Conventie, ea a decis sa se analizeze in acelasi timp admisibilitatea si temeinicia cauzei.

In fapt

I. Circumstantele cauzei
4. Reclamanta s-a nascut in anul 1951 si locuieste in Bucuresti.
A. Actiunea de divort si de partaj al bunurilor
5. Prin Contractul din data de 25 iunie 1993, reclamanta si sotul sau, M.G., au cumparat apartamentul nr. 17, situat in Bucuresti, Aleea Ciceu nr. 3, bl. D 11, cu plata pretului in rate. In urma despartirii in fapt a sotilor, M.G. a ramas in posesia apartamentului respectiv. La data de 1 noiembrie 1993, reclamanta i-a achitat vanzatorului intregul pret al apartamentului.
6. La data de 29 iulie 1993, M.G. a sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o cerere de divort si partaj al bunurilor comune.
7. La data de 9 august 1993, reclamanta a introdus o cerere reconventionala, avand de asemenea ca obiect desfacerea prin divort a casatoriei si incetarea comunitatii de bunuri dobandite in timpul casatoriei.
8. Prin Sentinta din data de 20 septembrie 1994, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis in parte atat actiunea lui M.G., cat si cererea reconventionala a reclamantei si a pronuntat divortul. Dand curs cererii comune a partilor, instanta a pronuntat si disjungerea cauzei in ceea ce priveste cererile de partaj al bunurilor comune.
9. Printr-un contract de vanzare-cumparare autentic din data de 11 februarie 1997, M.G. le-a vandut apartamentul mentionat mai sus sotilor C., fara sa fi obtinut in acest sens acordul reclamantei. La data de 27 februarie 1997, aceasta a introdus o actiune in anularea contractului de vanzare-cumparare mentionat mai sus.
10. Prin Sentinta din data de 3 noiembrie 1998, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis in parte actiunea de partaj a lui M.G. si cererea reconventionala a reclamantei si a pronuntat partajul bunurilor comune. Instanta a apreciat contributiile respective ale sotilor la comunitatea matrimoniala de bunuri ca fiind egale si a statuat ca, tinand cont de faptul ca M.G. isi insusise pretul apartamentului, acesta ii datora o sulta reclamantei, majorata cu o suma reprezentand partea din pretul apartamentului achitata integral de aceasta.
11. Prin Decizia din data de 7 septembrie 2000, statuand in ultima instanta, Curtea de Apel Bucuresti a admis actiunea avand ca obiect anularea Contractului de vanzare-cumparare incheiat la data de 11 februarie 1997, introdusa de reclamanta impotriva lui M.G. si impotriva sotilor C.
12. La o data neprecizata, reclamanta a formulat apel impotriva Sentintei din 3 noiembrie 1998. Aratand ca, in urma anularii Contractului de vanzare-cumparare din 11 februarie 1997, apartamentul in cauza s-a intors in masa comuna ce trebuia partajata si ca, in ceea ce priveste contributia sa la cumpararea apartamentului si, implicit, la comunitatea matrimoniala de bunuri, aceasta era mai mare decat cea a lui M.G., reclamanta a solicitat atribuirea apartamentului in favoarea sa.
13. Prin Decizia din data de 23 aprilie 2001, Tribunalul Bucuresti a admis in parte apelul reclamantei. El a statuat ca faptul ca a avut o contributie mai mare la cumpararea unuia dintre bunurile comune nu era suficient pentru a rasturna prezumtia de egalitate a contributiilor sotilor la comunitatea matrimoniala de bunuri. Prin urmare, instanta a hotarat sa ii atribuie apartamentul lui M.G si a stabilit ca acesta ii datora o sulta reclamantei, reprezentand jumatatea valorii masei comune. Bazandu-se pe o expertiza, Tribunalul Bucuresti a stabilit valoarea sultei ce trebuia platita reclamantei la suma de 139.515.000 lei romanesti (ROL), respectiv 5.360 euro (EUR).
14. In ceea ce priveste partea din pretul apartamentului platita exclusiv de reclamanta, instanta a statuat ca reclamanta putea sa solicite restituirea acelei parti din pret prin intermediul unei actiuni intemeiate pe imbogatirea fara justa cauza a lui M.G.
15. In urma recursului reclamantei, prin Decizia din data de 28 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bucuresti a casat in parte decizia pronuntata in apel. Aceasta a statuat ca, datorita contributiei sale la cumpararea apartamentului, care se ridica la 82% din valoarea sa, reclamanta putea pretinde o cota-parte mai mare din masa comuna. Tinand cont de acest considerent, Curtea de Apel Bucuresti a decis atribuirea apartamentului in favoarea reclamantei si a stabilit ca aceasta ii datoreaza lui M.G., cu titlu de sulta, suma de 49.513.000 ROL, adica 1.902 EUR.
16. Prin Sentinta din data de 31 mai 2002, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis cererea reclamantei si a dispus evacuarea sotilor C. din apartamentul in litigiu. Astfel, reclamanta a dobandit posesia asupra lui.

B. Recursul in anulare formulat de procurorul general
17. La o data neprecizata, procurorul general al Romaniei, sesizat cu o cerere depusa de M.G., a formulat in fata Curtii Supreme de Justitie un recurs in anulare impotriva Deciziei din data de 28 noiembrie 2001 a Curtii de Apel Bucuresti. El a aratat ca, statuand ca contributia reclamantei la comunitatea matrimoniala de bunuri a fost mai mare decat cea a lui M.G., Curtea de Apel Bucuresti a incalcat art. 30 paragraful 1 din Codul familiei.
18. Prin Decizia din data de 21 octombrie 2003, redactata la data de 26 noiembrie 2003, Curtea Suprema de Justitie a admis recursul in anulare. Aceasta a retinut ca, in temeiul art. 30 alin. 1 din Codul familiei, bunurile dobandite de soti sau de unul dintre soti in timpul casatoriei sunt, incepand cu momentul dobandirii lor, bunuri comune si ca in momentul partajului bunurilor respective in urma desfacerii casatoriei contributia personala a fiecaruia dintre soti trebuia stabilita in raport cu comunitatea matrimoniala de bunuri si nu in raport cu fiecare bun sau categorie de bunuri. Ea a statuat ca, intrucat reclamanta nu a dovedit ca, in ceea ce priveste contributia sa la comunitatea matrimoniala de bunuri, aceasta a fost mai mare decat cea a lui M.G., contributiile lor la aceasta trebuiau prezumate egale.
19. Prin urmare, Curtea Suprema de Justitie a constatat ca decizia Curtii de Apel Bucuresti fusese pronuntata in urma unei incalcari esentiale a legii, ceea ce a dus la o apreciere gresita pe fondul cauzei, a casat-o si, pe fond, a respins recursul formulat de reclamanta impotriva Deciziei din data de 23 aprilie 2001 a Tribunalului Bucuresti.

C. Evolutii ulterioare recursului in anulare
20. La datele de 11 noiembrie 2003 si 7 iunie 2005, la cererea reclamantei facute prin intermediul unui executor judecatoresc, M.G. i-a platit o parte din suma datorata cu titlu de sulta in temeiul Deciziei din data de 23 aprilie 2001 a Tribunalului Bucuresti. Restul a facut obiectul unei compensari cu o creanta pe care M.G. o avea impotriva reclamantei, reprezentand contravaloarea lipsei de folosinta a apartamentului intre data Deciziei din 21 octombrie 2003 a Curtii Supreme de Justitie si data la care M.G. a recastigat posesia asupra bunului.
21. La data de 6 aprilie 2004, reclamanta a sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o actiune introdusa impotriva lui M.G., avand ca obiect restituirea unei sume care sa reflecte contributia exclusiva a reclamantei la cumpararea apartamentului in litigiu, calculata in functie de valoarea de piata a apartamentului.
22. Prin Sentinta din data de 15 decembrie 2004, judecatoria a admis in parte cererea reclamantei. Statuand ca reclamanta nu era indreptatita sa pretinda ca suma in discutie sa fie calculata in functie de valoarea de piata a apartamentului, ea a dispus ca M.G. sa ii plateasca partii interesate suma pe care aceasta o platise la data de 1 noiembrie 1993, actualizata cu rata inflatiei.
23. Prin Decizia din data de 10 octombrie 2005, Tribunalul Bucuresti a respins recursul reclamantei impotriva sentintei mentionate mai sus, a carei punere in executare nu a fost ceruta de reclamanta.

Sursa principala

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!