DOSAR NR(…) DECIZIA PENALĂ NR. 179/R

Şedinţa publică din 12 martie 2009

Prin sentinţa penală nr.417 din 2 iulie 2008, pronunţată de J u d e c ă t o r i a R â m n i c u V â l c e a, în baza art.184 alin.2 şi 4 din Codul

penal, inculpatul I. Ş., fiul lui Ş. şi E., născut la data de 13.09.1951, în com. D., jud. V, CN(…), domiciliat în Rm. V,(…), (…) . D, . 10, jud. V, a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă din culpă. I s-au aplicat inculpatului disp. art. 71 Cod pen. rap. la art. 64 lit. a, b Cod pen. – ca pedeapsă accesorie. În baza art. 81 şi urm. Cod pen., art. 71 alin. 5 Cod pen, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii şi a celei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, şi i s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod pen. În baza art. 14 şi urm. Cod pr. pen, art. 346 Cod pr. pen, art. 998, 999 Cod civ. şi art. 61 din Legea nr. 136 /1995, s-a admis în parte acţiunea civilă, inculpatul fiind obligat în solidar cu Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, cu sediul în B,(…)-40 bis, . 5, sector 2, la plata de despăgubiri civile către partea vătămată – civilă U. N., domiciliat în Rm. V,(…), (…) . D, . 13, jud. V, în sumă 8000 lei – despăgubiri materiale şi de 7000 lei – despăgubiri morale. S-a constatat că SC B. – Reasigurare B. SA- Sucursala V, cu sediul în Rm. V, str. G-ral N., nr. 2., jud. V, nu are calitate de asigurător de răspundere civilă auto în cauză. S-a constatat că Fundaţia T. Copii nu are calitate de parte responsabilă civilmente în cauză. În baza art. 191, 193 Cod pr. pen., inculpatul în solidar cu Asociaţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare: 300 lei către stat şi 600 lei către partea vătămată-civilă.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut următoarele: La data de 10.07.2006, în jurul orelor 18.20, inculpatul I. Ş., conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare (…) pe raza mun. Rm. V jud. V pe B-dul (…), din direcţia Nord – Sud, în condiţii bune de vizibilitate şi carosabil uscat. Ajuns în intersecţia cu str. (…) (…), inculpatul a oprit înaintea trecerii de pietoni – depăşind totuşi puţin partea de început a acesteia -, ce era semnalizată corespunzător cu marcaj pietonal şi indicator rutier pentru a se asigura întrucât pe drumul pe care circula întâlnise şi indicatorul „cedează trecerea”. În momentele imediat premergătoare producerii accidentului rutier, pe marcajul trecerii de pietoni s-a angajat în traversarea străzii, dinspre dreapta spre stânga direcţiei de deplasare a autoturismului, partea vătămată U. N.. După ce a oprit pentru a se asigura, inculpatul a făcut mişcări repetate înainte-înapoi cu autoturismul „ţinându-l din ambreaj”, pentru a observa mai bine dacă pe drumul cu prioritate circulau autovehicule. Observând manevrele efectuate de inculpat, partea vătămată a intenţionat, iniţial, să traverseze strada prin spatele autoturismului, însă văzând că nu se întâmplă nimic a revenit şi a început traversarea pe trecerea de pietoni prin faţa autoturismului condus de inculpat. Inculpatul s-a asigurat că din partea T. nu circulă niciun autovehicul şi a pornit de pe loc, fără să realizeze că pe trecerea de pietoni, partea vătămată se angajase deja în traversarea străzii, astfel că a observat-o prea târziu şi, deşi a acţionat sistemul de frânare când a sesizat starea de pericol, nu a reuşit să evite impactul care s-a produs între partea T. faţă a autoturismului şi victimă. De fapt, impactul a fost destul de uşor, fiind produs la o viteză de deplasare a autoturismului de circa 4 km, astfel că partea vătămată nu a fost proiectată pe carosabil, ci a rămas sprijinită cu ambele mâini pe D. motor a autoturismului care a fost oprit imediat prin frânare. Partea vătămată U. N. a fost transportat de inculpat la Spitalul de Urgenţă V unde a fost internat în perioada 10-17.07.2006. Conform raportului de constatare medico-legală nr.722/E/633 din 07.08.2006 întocmit de SJML V, partea vătămată U. N. a prezentat leziuni traumatice – fractură platou tibial extern, leziuni la nivelul genunchiului stâng, vindecabile în 50-55 zile îngrijiri medicale de la producere. Ulterior, la data de 22.03.2007 a fost completat raportul iniţial şi, în actul medico-legal nr.290/E/261/2006 se concluzionează că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur – E. de protecţie faţă a unui autoturism, în condiţiile unui accident rutier din iulie 2006 leziuni ce necesită pentru vindecare 70-80 zile îngrijiri medicale -, timp care include şi recuperarea medicală şi care nu au pus în primejdie viaţa victimei care nu rămâne cu infirmităţi sau invalidităţi post-traumatice permanente. Expertiza tehnică auto efectuată de ing. V. J. ( la care a fost ataşat şi un supliment în care expertul titular răspunde argumentat la observaţiile expertului observator U. (…)) a reţinut, referitor la dinamica producerii accidentului că în momentul apariţiei stării de pericol reprezentat de traversarea străzii de către pieton, autoturismul era oprit, fiind pus în mişcare aproximativ, în momentul în care şi victima s-a angajat în traversare. Raportat la profilul longitudinal al drumului, s-a reţinut că locul impactului dintre partea T. – faţă a autoturismului ( grupul optic stânga) şi victimă este situat pe marcajul trecerii de pietoni situată în zona nordică a intersecţiei dintre str. (…) şi str. M.(…). Raportat la profilul transversal al drumului s-a reţinut că locul impactului este situat pe E. 1 de circulaţie, la o distanţă de cca. 2,1 m. faţă de trotuarul ce mărgineşte sensul nord-sud. În fine, s-a reţinut că în momentul impactului, viteza autoturismului a fost de cca.4 km/h. Coroborând probele administrate în cauză, instanţa de fond a concluzionat că accidentul rutier a avut drept cauză unică, comportarea conducătorului auto care nu a acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, marcată şi semnalizată corespunzător, nerespectând astfel, prevederile art.180 pct.7 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002. Potrivit acestei reguli de circulaţie, conducătorul auto ( inculpatul din prezenta cauză) trebuia să acorde prioritate de trecere pietonului, evitând astfel, producerea accidentului. Victima putea evita producerea accidentului, dacă efectua traversarea după ce trecea autoturismul însă, potrivit normelor de circulaţie rutieră, aceasta nu avea obligaţia de a ceda trecerea autoturismului astfel că, traversarea sa este regulamentară, neputându-se reţine culpa acesteia. In concluzie, reţinând culpa exclusivă a inculpatului în ceea ce priveşte producerea accidentului rutier comis la data de 10.07.2006, soldat cu vătămarea corporală a părţii vătămate U. N. care a suferit leziuni vindecabile în 70-80 zile îngrijiri medicale, instanţa de fond a dispus condamnarea acestuia pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. şi ped. de art.184 alin.2 şi 4 din Codul penal. La individualizarea judiciară a pedepsei s-au avut în vedere criteriile prev. de art. 72 din Codul penal respectiv, limitele speciale prevăzute de lege, împrejurările săvârşirii faptei, urmările acesteia, datele privitoare la persoana inculpatului – vârsta, ocupaţia, starea civilă, statutul social, caracterizarea privind activitatea desfăşurată anterior în timpul serviciului, ca ofiţer în armată, atitudinea avută pe parcursul procesului penal, regretul manifestat, împrejurarea că şi anterior a mai fost sancţionat ( cu amendă administrativă) pentru încălcarea altor dispoziţii legale în domeniul circulaţiei rutiere, lipsa antecedentelor penale, apreciindu-se că aplicarea unei pedepse orientată la minimul special prevăzut de lege în condiţiile art.81 din Codul penal este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art.52 din Codul penal. În ce priveşte latura civilă a cauzei s-a reţinut că partea vătămată U. N. s-a constituit parte civilă cu sumele de 1500 lei RON – despăgubiri materiale ( diferenţe drepturi salariale şi cheltuieli efectuate în vederea restabilirii stării de sănătate) şi de 50.000 RON reprezentând despăgubiri morale şi cheltuieli de judecată şi a solicitat obligarea la despăgubiri, atât a inculpatului, cât şi în solidar cu S.C. „ B. – reasigurare B.” S.A. – Sucursala V ( ca asigurător de răspundere civilă auto), precum şi a Fundaţiei „T. Copii” – proprietara autoturismului, în calitate de parte responsabilă civilmente, invocând răspunderea acesteia pentru fapta lucrului ( autovehiculului). În dovedirea pretenţiilor părţii civile, în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă care a concluzionat că partea vătămată a suferit un prejudiciu în sumă de 4982 lei, sumă actualizată şi care rezultă din faptul că în perioada iulie 2006 – ianuarie 2007, aceasta s-a aflat în concediu medical şi nu a beneficiat de salariu integral, de drepturile aferente concediului de odihnă pe anul 2006, de bonurile valorice de masă şi de cadourile de C. În condiţiile în care nu s-a făcut dovada contrară faptului că partea civilă s-a aflat în continuare în concediu medical, în vederea restabilirii stării de sănătate, instanţa de fond a reţinut că există legătură de cauzalitate directă între fapta inculpatului, – accidentul rutier -, urmările acestuia ( vătămarea corporală gravă din culpă a victimei) şi prejudiciul cauzat părţii vătămate constând în diferenţele salariale pe care aceasta nu le-a mai încasat în perioada în care nu s-a prezentat la serviciu din motive medicale. Pe de altă parte s-a reţinut că partea civilă a efectuat numeroase cheltuieli în vederea restabilirii stării de sănătate, fiind supusă unor intervenţii chirurgicale, tratamente şi proceduri medicale specifice, – inclusiv mobilizarea în aparat gipsat a membrului inferior lezat, – consultaţii, radiografii, etc., cheltuieli în care sunt cuprinse şi cele cu deplasările repetate la spital, procurarea medicamentelor, plata serviciilor medicale etc. Concluzionând, instanţa de fond a reţinut că părţii vătămate i se cuvine cu titlu de despăgubiri materiale suma totală de 8000 lei. Referitor la cuantumul daunelor morale, judecătoria l-a estimat la suma totală de 7.000 lei RON. S-a reţinut că victimei accidentului rutier i-au fost cauzate suferinţe fizice şi psihice intense care s-au perpetuat în timp, în cuantumul prejudiciului cu caracter nepatrimonial incluzându-se şi prejudiciul de agrement întrucât, partea vătămată a avut membrul inferior imobilizat o perioadă îndelungată de timp şi a suportat regim medical. Întrucât la data producerii accidentului rutier, pentru autoturismul marca „Mercedes” cu număr de înmatriculare (…), condus de inculpat nu era încheiată vreo asigurare valabilă – poliţa emisă de S.C. „ B.” SA fiind încheiată la 11.07.2006 ( la o zi după data accidentului), iar valabilitatea s-a acordat începând cu a treia zi ( 14.07.2007), în temeiul art.61 din Legea nr.136/1995 s-a dispus ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri să fie suportate în solidar de inculpat şi de Asociaţia Fondului de Protecţie al Victimelor Străzii – în calitate de garant instituit de lege, care şi-a manifestat acordul în acest sens, S.C. „B.” SA neavând calitatea de asigurator de răspundere civilă auto în cauză. Cu privire la Fundaţia „T. Copii”- proprietara autoturismului-, s-a constatat că aceasta nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, deoarece accidentul rutier s-a produs din vina inculpatului şi nu din cauza comportării anormale a lucrului datorită unei energii şi unui dinamism propriu, independent de fapta culpabilă a vreunei persoane, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii obiective pentru fapta lucrului astfel cum sunt reglementate de art.1000 alin.1 din Codul civil. Spitalul Judeţean de Urgenţă V, deşi legal citat, nu a depus la dosar cerere de constituire de parte civilă în vederea recuperării cheltuielilor de spitalizare. În temeiul dispoziţiilor art.191, art.193 din C o d u l d e procedură penală, inculpatul a fost obligat în solidar cu Asociaţia Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii, la plata cheltuielilor judiciare către stat şi către partea civilă.
Împotriva sentinţei, în termen legal, au declarat apeluri inculpatul I. Ş. şi partea civilă U. N. Inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în favoarea sa nu s-au reţinut circumstanţe atenuante cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art.76 lit. e din Cod penal şi că nu s-a reţinut şi culpa concurentă a părţii civile. Partea civilă a criticat sentinţa sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile susţinând că sub aspectul cuantumului, despăgubirile civile sunt prea mici, iar suma acordată cu titlu de daune morale nu acoperă prejudiciul moral real suferit. Prin decizia penală nr.184/A din 10 decembrie 2008, T r i b u n a l u l V â l c e a a admis apelul declarat de inculpat şi a desfiinţat în parte sentinţa, în sensul că a înlăturat pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a alege. Apelul declarat de partea civilă a fost respins ca nefondat. În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că apelantul-inculpat I. Ş. a încălcat prevederile art.180 pct.7 din Regulamentul de aplicare al OUG nr.195/2002, neacordând prioritate de trecere părţii vătămate angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, împrejurare faţă de care nu se poate reţine culpa acesteia din urmă în producerea accidentului. Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei s-a reţinut că au fost respectate criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal şi, chiar dacă instanţa de fond nu a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante ( anterior fiind sancţionat administrativ pentru încălcarea normelor din domeniul circulaţiei rutiere) a aplicat o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de executare a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei în condiţiile art.81 din Codul penal. S-a constatat totuşi, că instanţa de fond în mod eronat a interzis inculpatului dreptul de a alege ca pedeapsă accesorie, infracţiunea comisă şi condiţiile în care aceasta s-a produs, neputând duce la interzicerea exercitării acestui drept. În ce priveşte despăgubirile civile, instanţa de apel a constatat că acestea au fost corect evaluate în baza concluziilor expertizei contabile efectuate în cauză şi a declaraţiilor martorilor S. O. şi E. B., ca de altfel şi daunele morale generate de suferinţele fizice şi psihice la care a fost supus partea vătămată urmare accidentului rutier comis din culpa exclusivă a inculpatului.
Împotriva deciziei, în termen legal a declarat recurs inculpatul care atât personal, cât şi prin apărătorul ales, invocând cazurile de casare prevăzute de art.385/9 alin.1 pct.18 şi 14 din C o d u l d e procedură penală şi art.385/9 alin.2 din acelaşi cod a solicitat reţinerea şi a culpei părţii vătămate în producerea accidentului de circulaţie soldat cu vătămarea gravă din culpă a integrităţii corporale a acesteia, cu consecinţa reducerii cuantumului despăgubirilor civile şi al daunelor morale, care în opinia sa oricum este exagerat, chiar şi în situaţia în care s-ar reţine şi de către instanţa de recurs culpa exclusivă a inculpatului. În dezvoltarea motivului de recurs vizând modul de soluţionare a laturii civile s-a susţinut că expertiza contabilă efectuată în cauză ar fi trebuit să se raporteze la numărul de zile în care partea vătămată a fost internat în spital şi care este de numai 7 şi nu la numărul total de zile de îngrijiri medicale pe care le-a obţinut partea vătămată urmare faptului că şi-a prelungit în mod repetat concediile medicale. În final, în privinţa laturii penale a cauzei, s-a solicitat a se face aplicarea în cauză a prevederilor art.181 din Codul penal, iar în subsidiar, reţinerea în favoarea inculpatului de circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii cuantumului pedepsei principale până la limita minimă prevăzută de lege sau aplicarea unei amenzi penale. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate, care în drept se încadrează în dispoziţiile art.3859 alin.1 pct.14, 18 şi art.3859 alin.2 din C o d u l d e procedură penală, cât şi din oficiu potrivit prevederilor art.3859 alin.ultim din acelaşi cod, curtea constată că recursul nu este fondat. Instanţele au stabilit corect, pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, situaţia de fapt, vinovăţia recurentului-inculpat şi încadrarea juridică a infracţiunii dedusă judecăţii. Este necontestată împrejurarea că la data de 10.07.2006, orele 18,20 recurentul-inculpat, conducătorul autoturismului marca Mercedes cu număr de înmatriculare (…), proprietatea Fundaţiei „T. Copii”, ajungând în intersecţia cu str.(…) (…) din municipiul Râmnicu V, a oprit înaintea trecerii de pietoni – depăşind puţin partea de început a acesteia, trecere de pietoni ce era semnalizată corespunzător cu marcaj pietonal şi indicator rutier – pentru a se asigura întrucât pe drumul pe care circula întâlnise indicatorul „cedează trecerea”. În momentele imediat premergătoare producerii accidentului rutier, pe marcajul pietonal s-a angajat în traversarea străzii, dinspre dreapta spre stânga direcţiei de deplasare a autoturismului condus de inculpat, intimatul parte civilă U. N., care observând mişcările repetate înainte-înapoi ale autoturismului efectuate de inculpat, iniţial a intenţionat să traverseze strada prin spatele autoturismului, însă văzând că inculpatul nu-şi continuă deplasarea ( autoturismul fiind „ ţinut din ambreaj” de către inculpat pentru a observa mai bine dacă pe drumul cu prioritate circulă autovehicule) a revenit şi a început traversarea pe trecerea de pietoni, prin faţa maşinii condusă de recurent. Inculpatul, după ce s-a asigurat că din partea T. nu circulă nici un autovehicul, a pornit de pe loc fără să realizeze că pe trecerea de pietoni se angajase în traversarea străzii intimatul – parte civilă, astfel că l-a observat prea târziu şi, deşi a acţionat sistemul de frânare nu a reuşit să evite impactul care s-a produs între partea T. faţă a autoturismului şi victimă. Autoturismul condus de inculpat cu viteza de 4 km/h a fost imediat oprit prin frânare, iar intimatul parte civilă a fost transportat de recurent la Spitalul Judeţean de Urgenţă V, unde a fost internat în perioada 10-17.07.2006. Pentru leziunile traumatice suferite – care potrivit actelor medico-legale întocmite în cauză s-au putut produce prin lovire cu corp dur, – E. de protecţie faţă a unui autoturism -, în condiţiile unui accident rutier din iulie 2006, – intimatul parte civilă U. N. a avut nevoie de 70-80 zile de îngrijiri medicale de la producere. Raportul de expertiză tehnică auto efectuată de ing. V. J. ( la care a fost ataşat şi un supliment, în care expertul titular răspunde argumentat ştiinţific la observaţiile expertului observator U. (…)), concluzionează că locul impactului dintre partea faţă T. a autoturismului şi intimatul parte civilă , este situat pe marcajul trecerii de pietoni, pe E. 1 de circulaţie, la o distanţă de circa 2,1 m. faţă de trotuarul ce mărgineşte sensul nord-sud. Coroborând probele administrate în cauză, curtea ajunge la concluzia identică cu cea a instanţelor de fond şi de apel în sensul că accidentul rutier a avut drept cauză unică, comportarea recurentului-inculpat care nu a acordat prioritate de trecere intimatului – parte civilă, angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal şi semnalizat corespunzător, nerespectând astfel, prevederile art.180 pct.7 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările ulterioare. În condiţiile în care intimatul parte civilă U. N. a traversat regulamentar strada (nefiind prevăzută pentru acesta obligaţia legală de a ceda trecerea autoturismului condus de inculpat) nu se poate reţine culpă în sarcina lui aşa cum s-a solicitat în motivele de recurs scrise şi susţinute oral de către inculpat şi apărătorul său, motive care au constituit şi critici formulate în apel. În ce priveşte solicitarea de a se aplica în cauză prevederile art.181 din Codul penal, respectiv că fapta dedusă judecăţii nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, curtea constată că şi aceasta este nefondată. Potrivit dispoziţiilor art.181 alin.2 din Codul penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social al infracţiunii se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. Raportând criteriile avute în vedere de legiuitor la aprecierea în concret a gradului de pericol social al unei infracţiuni la speţa dedusă judecăţii, curtea constată că acestea nu sunt îndeplinite. Modul şi împrejurările comiterii faptei ( pe trecerea de pietoni), culpa exclusivă a recurentului-inculpat în producerea accidentului de circulaţie constând în nerespectarea prevederilor art.180 pct.7 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002, urmarea produsă – vătămarea gravă a integrităţii corporale din culpă a intimatului parte civilă U. N. care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 70-80 zile de îngrijiri medicale – şi, nu în ultimul rând, datele ce caracterizează persoana inculpatului care prin ordonanţa nr.925 din 31.05.2004 a Parchetului de pe lângă J u d e c ă t o r i a R â m n i c u V â l c e a a fost sancţionat în baza art.181 din Codul penal pentru infracţiunea prev.de art.77 alin.1 şi 2 din OUG nr.195/2002 ( acelaşi gen de infracţiuni cu cea dedusă judecăţii), sunt elemente de natură a duce la concluzia că în cauză nu îşi găsesc aplicabilitatea prevederilor art.181 din Codul penal. În ce priveşte pedeapsa aplicată recurentului inculpat, curtea constată că la individualizarea acesteia, atât în ceea ce priveşte cuantumul , cât şi modalitatea de executare, s-au respectat întrutotul criteriile generale prevăzute în art.72 din Codul penal, în cauză nefiind elemente care să justifice reţinerea de circumstanţe atenuante cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege şi nici aplicarea unei amenzi penale aşa cum s-a cerut. Pentru considerentele avute în vedere la inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art.18/1 din Codul penal, expuse mai sus, curtea apreciază că pedeapsa de 6 luni închisoare ( orientată spre minimul prevăzut de lege care este de 3 luni) aplicată în condiţiile art.81 din Codul penal este de natură a contribui la reeducarea inculpatului-recurent şi de a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art.52 din Codul penal. Referitor la criticile aduse hotărârii în ce priveşte modul de soluţionare al laturii civile, curtea constată că şi acestea sunt nefondate. Intimatul parte civilă U. N., urmare accidentului rutier produs din culpa exclusivă a recurentului-inculpat a fost transportat de acesta la Spitalul Judeţean de Urgenţă V unde a fost internat în perioada 10-17.07.2006. Din raportul de constatare medico-legală nr.722/E/633 din 7.08.2006 întocmit de SML V rezultă că partea civilă a prezentat leziuni traumatice, fractură platou tibial extern, leziuni la nivelul genunchiului stâng, vindecabile în 50-55 zile îngrijiri medicale de la producere. Urmare completării raportului iniţial, prin actul medico-legal nr.290/E/261/2006 se concluzionează că intimatul –parte civilă a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur – E. de protecţie faţă a unui autoturism în condiţiile unui accident rutier din iulie 2006, – leziuni care necesită pentru vindecare în total 70-80 zile îngrijiri medicale de la producere, timp care include şi recuperarea medicală şi care nu au pus în primejdie viaţa părţii civile. Din raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul judecăţii şi din adeverinţa emisă de unitatea în cadrul căreia partea civilă este angajat ca mecanic auto şi anume SC „ E.” SRL rezultă că acesta, după producerea accidentului rutier a fost internat în spital iar ulterior în perioada iulie 2006 – ianuarie 2007 s-a aflat în concediu medical, perioadă în care nu a beneficiat de salariu integral, de drepturile aferente concediului de odihnă pe anul 2006, de bonurile valorice de masă şi de cadourile de C care reactualizate la data de 30.04.2008 însumează 4982 lei. Susţinerea recurentului-inculpat în sensul că intimatul-parte civilă şi-a prelungit în mod nejustificat concediul medical nu este susţinută de nici o probă, împrejurare faţă de care curtea constată, cum corect a stabilit şi instanţa de fond, că există legătură de cauzalitate directă între fapta recurentului, urmările acesteia ( vătămarea corporală gravă a victimei) şi prejudiciul cauzat intimatului parte civilă constând în diferenţele salariale pe care nu le-a încasat în perioada în care nu s-a mai prezentat la serviciu din motive medicale, independente de voinţa. Alături de expertiza contabilă dispusă în cauză, relevante sunt şi declaraţiile martorilor S. O. şi E. B. (filele 209 şi 177 dosar instanţă de fond), cum şi împrejurarea că este de notorietate faptul că sunt necesare cheltuieli importante în vederea restabilirii stării de sănătate ( intimatul parte civilă fiind supus unor intervenii chirurgicale, tratamente şi proceduri medicale specifice, inclusiv imobilizarea în aparat gipsat a membrului inferior lezat, consultaţii, radiografii etc.), cheltuieli în care se includ şi cele cu deplasările repetate la spital efectuate de partea civilă, procurarea medicamentelor, plata serviciilor medicale. Prin urmare, suma de 8.000 lei acordată intimatului parte civilă cu titlu de despăgubiri civile de către instanţa de fond şi menţinută de tribunal a fost corect stabilită şi reprezintă o justă şi integrală reparaţie a prejudiciului încercat de aceasta. Şi cuantumul daunelor morale stabilit la suma de 7.000 lei a fost corect apreciat de către instanţe. În raport de intensitatea suferinţelor fizice şi psihice la care a fost supus partea civilă, – urmare leziunilor suferite şi care s-au perpetuat în timp -, de perioada de timp în care a fost internat în spital, fiind lipsit de o viaţă socială normală, de vârsta părţii civile ( persoană tânără de 38 ani), curtea apreciază că suma acordată şi care include şi prejudiciul de agrement ( partea civilă având membrul inferior imobilizat o perioadă îndelungată de timp cu consecinţa suportării regimului medical) reprezintă o compensare bănească a prejudiciilor nepatrimoniale suferite, concluzie la care a ajuns şi instanţa de fond în urma propriei evaluări a materialului probator administrat în cauză şi menţinută de instanţa de apel. Faţă de cele ce preced curtea, apreciind ca fiind neîntemeiate criticile aduse hotărârilor de către recurent şi, neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie ale sentinţei şi deciziei, în baza art.385/15 pct.1 lit.b din C o d u l d e procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de acesta. În baza art.192 alin.2 din C o d u l d e procedură penală, recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 lei.