Vaccinat vs locul de munca

Vaccinat vs locul de munca

Pot fi angajații obligați să se vaccineze ca să fie primiți la locul de muncă? Un subiect tabu, care se discută pe la colțuri, dar nimeni nu-l pune în dezbatere real

 

 

Unul dintre subiectele fierbinți care în alte țări se discută public, dar în România doar pe la colțuri, este acela al posibilității de a obliga angajații să se vaccineze pentru a se putea întoarce fizic la lucru. Cum ar putea, de pildă, restaurantele „să-și vaccineze tot personalul”, cum spune premierul Cîțu, în condițiile în care vaccinarea este facultativă? 

Vaccinat vs locul de munca
Vaccinat vs locul de munca

După cum arată lucrurile acum, vaccinarea populației împotriva Covid-19 va intra în impas, iar autoritățile vor trebui să rezolve o mare problemă: cum vom atinge mult dorita „imunitate de grup” în condițiile în care nu vor fi suficienți oameni care să se imunizeze?

În același timp, presiunea tot mai mare pentru redeschiderea unor sectoare economice care agonizează de mai bine de un an reclamă și alte soluții decât cele deja testate. În urmă cu două zile, premierul Cîțu a spus că ia în calcul ca restaurantele „care-și vaccinează tot personalul” să dobândească „un statut special”, adică deschiderea/redeschiderea acestora să nu mai fie legată de rata de infectare dintr-o anumită localitate.

Tot premierul s-a mai referit și la posibilitatea companiilor private de a-și amenaja propriile centre de vaccinare.

Chiar dacă la nivel oficial subiectul este unul tabu, asta nu înseamnă că nu se discută în societate: Pot fi obligați angajații să se vaccineze de către managerii companiilor? Poate fi vaccinarea anti-COVID o condiție pentru ca angajatul să fie primit înapoi la serviciu? Două întrebări la care juriștii încearcă să dea răspunsuri.

După ce asculți declarațiile premierului Cîțu, nu poți să nu te întrebi cu ce mijloace își vor motiva patronii de restaurante sau hoteluri angajații să se vaccineze, pentru a putea dobândi acel „statut special”.

Sau ce miză ar avea să deschizi centre de vaccinare în cadrul companiilor private, în condițiile în care acum numărul dozelor disponibile în România este mai mare decât numărul celor care s-au înscris în platformă? Altfel spus, cine ar vrea să se vaccineze o poate face într-un centru clasic, nu trebuie să-i vină doctorul cu seringa la poarta fabricii.

De altfel, dacă stai de vorbă cu profesioniști în dreptul muncii, care lucrează cu mari companii din România, vei afla că foarte mulți manageri, și nu doar din HORECA, caută posibilități legale pentru a-și determina, într-un fel sau altul, angajații să se vaccineze. Și să se întoarcă la serviciu.

Subiectul este așadar unul dintre cele mai importante pentru mediul privat.

În mod legitim, soluția trebuie să țină seama atât de obligația legală a angajatorului de a proteja sănătatea TUTUROR angajaților, cât și de dreptul acestora de a face ce vor cu viața lor privată. Iar dacă peste toate acestea mai plutește și pericolul falimentului cauzat de restricții, problema devine cu atât mai actuală.

Subiectul vaccinării obligatorii a angajaților este o preocupare și în alte țări din vestul Europei. Un sondaj din Marea Britanie arată că mai mult de jumătate dintre manageri ar vrea să poată impune vaccinarea obligatorie pentru angajați, potrivit unui sondaj făcut de Chartered Management Institute.

Aproape jumătate dintre cei întrebați au spus că accesul în birouri ar trebui restricționat pentru cei care refuză să se vaccineze din motive non-medicale, iar o cincime dintre manageri spun că testele de covid vor fi obligatorii pentru angajații care se reîntorc la muncă.

Dezbaterea, care în Marea Britanie are un nume elocvent „No jab, no job”, a fost temperată de premierul Boris Johnson care recunoaște totuși că sunt probleme etice. Pe lângă cele legale, desigur.

În primul rând ar fi vorba de discriminare, de împărțire a oamenilor între vaccinați și nevaccinați, iar, într-o societate democratică, nimeni nu ar vrea să-și atârne o astfel de tinichea de coadă. Sau nu ar vrea decât în anumite condiții.

O soluție apărută în Marea Britanie ar putea fi introducerea unor clauze referitoare la vaccinare în contractele noi semnate. „Soluția” este însă discutabilă din mai multe puncte de vedere: în primul rând cu ce drept ar putea un manager să-l întrebe pe un candidat la un job dacă este sau nu vaccinat? Și ce face dacă acesta nu vrea să răspundă? Vaccinarea este totuși (și) un subiect de viață privată.

Ar mai putea fi menționat exemplul regiunii Galiția din Spania care a vrut să impună vaccinarea obligatorie. Curtea Constituțională a Spaniei a suspendat însă această lege dată de autoritățile din Galiția.

Ca să ne întoarcem în România și la întrebarea din titlu, „pot fi obligați angajații să se vaccineze?”, răspunsul simplu ar fi „nu”. Realitatea a dovedit însă că la probleme complexe răspunsurile sunt complexe. Deci ne-am pripi dacă am spune „nu”.

„Avem un cadru legal care să permită angajatorilor să facă distincția între vaccinat și nevaccinat?”

Pentru că prima problema care se ridică aici este una de discriminare, l-am întrebat pe Asztalos Csaba, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cum vede lucrurile.

Articolul 53 din Constituție spune clar că restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți se poate face doar prin lege și numai dacă se impune în situații definite clar, cum ar fi apărarea securității naționale, a sănătății publice și așa mai departe. Deci întrebarea care se pune este: avem o lege care să permită angajatorilor să facă distincția între vaccinat și nevaccinat? Răspunsul este nu”, mi-a explicat președintele CNCD.

Mai departe, spune Asztalos Csaba, dacă statul își asumă o astfel de lege atunci scopul trebuie să fie clar și anume prevenirea răspândirii bolii, iar argumentul ar fi că cei care refuză vaccinarea i-ar pune în pericol pe ceilalți.

O opinie în acest sens mi-a oferit și Elena Monica Preoțescu, avocat senior specializat în dreptul muncii, din cadrul firmei internaționale de avocatură_ DLA Piper Dinu:

„În momentul de față, cadrul legal prevede că vaccinarea nu este obligatorie. În anumite sectoare, precum HORECA, încurajarea vaccinării ar putea fi posibilă, însă numai prin emiterea unor acte normative speciale – prin care vaccinarea să fie una din condițiile în vederea relaxării restricțiilor privind exercitarea activității la locul de muncă (cel obișnuit, pre-pandemie).

În lipsa unor astfel de reglementări, însă, stimularea/ încurajarea vaccinării de către angajatori rămâne discutabilă (putând să atragă riscuri pentru angajator) și, deci, trebuie analizată cu mare grijă – impunerea vaccinarii nefiind legal posibilă”.

Cu alte cuvinte, pentru a exista vaccinare obligatorie ar trebuie ca statul să emită o legislație în acest sens, foarte bine motivată. De asemenea, dacă renunțăm la noțiunea de obligativitate și vorbim de „stimulare”, și aceasta ar trebui să fie reglementată astfel încât angajatorul care ar dori, de pildă, că ofere niște avantaje angajaților vaccinați (pe care cei nevaccinați nu le-ar primi) să fie acoperiți legal.

Pentru că avem următoarea situație (teoretică): un angajator îi oferă o recompensă, de orice natură, angajatului care se vaccinează, iar acesta este unul dintre ghinioniștii din categoria 0,0000X% care pățește un necaz (să-i zicem tromboză).

La un eventual proces, judecătorii vor trebui să vadă în ce măsură stimulentul oferit de angajator a influențat consimțământul angajatului pentru a se vaccina. „Sigur, există și acest risc. Deci trebuie mare grijă și în ceea ce privește oferirea acestor stimulente pentru ca angajatorii și angajații să fie acoperiți legal”, mi-a spus un jurist specializat pe dreptul muncii de la o companie multinațională din România.

Câteva exemple de decizii judecătorești care arată o altă perspectivă asupra vaccinării obligatorii

Dacă ar fi să mergem mai departe, întrebarea ar fi cum poate fi totuși reglementată o astfel de problemă delicată într-o societate democratică. Deciziile unor instanțe ne oferă niște răspunsuri.

De exemplu, în articolul „Do compulsory vaccinations against COVID-19 violate human rights?”, autoarea Spyridoula Katsoni folosește ca argumente mai multe decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

Într-un caz din Ucraina, în care reclamantul a acuzat faptul că a fost vaccinat fără voința sa împotriva difteriei în timpul unei epidemii, Curtea de la Strasbourg a dat câștig de cauză statului, folosind două argumente: primul ar fi că vaccinarea era necesară din motive de sănătate publică pentru controlul răspândirii bolilor infecțioase, iar al doilea că medicii au avut grijă să-i protejeze totuși sănătarea celui vaccinat.

Adică nu l-au expus unui risc. „Au fost luate măsurile de precauție necesare pentru a se asigura că intervenția medicală nu este în detrimentul solicitantului”, se arată în decizia Curții.

Altfel spus, atâta vreme cât a existat un scop legitim, iar persoana vaccinată nu a fost pusă în pericol, atunci voința statului a avut întâietate în fața voinței individului.

Într-un alt caz, din San Marino, referitor la vaccinarea copiilor, Curtea de la Strasbourg a reținut ca argument în favoarea statului faptul că reclamantul nu a demonstrat că există probabilitatea ca vaccinul respectiv să-i facă vreun rău copilului său.

În concluzie, bazându-se pe deciziile CEDO, autoarea articolului spune că statele au dreptul de a impune vaccinarea cu condiția însă de a găsi acel echilibru între protecția sănătății publice, dreptul la sănătate și la viață privată a persoanelor vaccinate.

Un alt exemplu ar mai putea fi invocat aici și anume o decizie a Curții Constituționale a Moldovei din 2018, referitoare la programul național de imunizări pentru copii în perioada 2016-2020. Decizia vorbește despre o noțiune foarte folosită astăzi, în timpul pandemiei de COVID-19, și anume „imunitatea de grup”.

„Efectul imunității de grup reduce eventualitatea îmbolnăvirii indivizilor. Cei care refuză imunizarea sunt și ei beneficiari ai imunității de grup, pentru că se bucură de traiul într-o comunitate protejată de boli. Refuzul unor părinți de a permite vaccinarea copiilor lor în privința cărora nu există contraindicații subminează această imunitate de grup. (…)

Părinții care nu acceptă vaccinarea copiilor lor în mod nejustificat procedează ca într-o „tragedie a bunurilor comune”, în care fiecare individ pornit să acționeze doar în interesul propriu prejudiciază interesul comun” (fragment din decizia Curții Constituționale a Moldovei).

Deci dacă scopul comun este obținerea „imunității de grup” atunci nerealizarea acesteia va afecta negativ sănătatea fiecărui individ. Inclusiv, se mai arată în hotărâre, a celor care din motive independente de voința lor (motive medicale, să zicem) nu se pot vaccina.

În România s-a vorbit foarte mult despre o decizie a CEDO din 8 aprilie 2021 referitoare la vaccinarea obligatorie a copiilor din Cehia. Unii experți străini au considerat că decizia „consolidează posibilitatea vaccinării obligatorii în condițiile actualei pandemii de COVID-19”.

Judecătorul român de la CEDO, Iulia Motoc, a explicat însă, într-o postare pe Facebook, că opiniile acestea „sunt pur speculații”. Autoritățile din România au ieșit și ele cu un răspuns și au precizat, prin vocea lui Valeriu Gheorghiță, că vaccinarea anti-COVID va rămâne voluntară.

Sigur că exemplele invocate mai sus nu reprezintă un ghid obligatoriu pentru cum să transformi vaccinarea anti-Covid din facultativă în obligatorie. Cu atât mai mult într-o țară democratică.

Pe de altă parte, există decizii foarte recente ale instanțelor din România care recunosc dreptul statului de face această distincție, de care ne ferim cu toții, între „vaccinați” și „nevaccinați”. De exemplu aceasta.

Din nou, foarte important este contextul. Și anume pandemia.

După cum spuneam mai spus, răspunsul la întrebare nu este simplu.

La modul practic, în actualul cadru legislativ, specialiștii cu care am stat de vorbă spun că în niciun caz vaccinarea nu poate fi de una singură o condiție pentru ca un angajat să primească anumite „privilegii”.

Așa cum „certificatul verde european” nu vorbește doar despre vaccinare ci și de testarea PCR sau de dovada că persoanele au trecut prin covid și acum au imunitate. Sunt trei variante, egale ca importanță, care oferă dreptul de a călători în UE. Sau de a folosi anumite servicii, acolo unde statele au decis să folosească certificatul de vaccinare pe plan intern.

Deci sloganul „no jab, no job” nu poate fi tradus în realitate. Cel mult „no jab/no covid test, no job”. Deși nici așa nu este prea sigur.

„Mai există o problemă mare de „data privacy”. Au fost situații unde unii angajați s-au supărat în momentul în care compania a făcut un cont pe platforma de vaccinare și le-a dat posibilitatea acestora să se programeze singuri. S-au supărat pentru că astfel a aflat și angajatorul cine s-a vaccinat și cine nu”, mi-a spus un jurist al unei companii din România.

 

Sursa avocatii externi afiliati

 

 

 

Cand esti dat afara de la munca sau ti se suspenda sau inceteaza contractul de munca

ESTI DAT AFARA DE LA LOCUL DE MUNCA CONSULTA UN SPECIALIST

 

ESTI DAT AFARA DE LA LOCUL DE MUNCA ? CONSULTA UN SPECIALIST

Cand esti dat afara de la munca sau ti se suspenda sau inceteaza contractul de munca trebuie sa stii care sunt drepturile si obligatiile tale

#DATAFARA #MUNCA #MUNCII #LOCDEMUNCA

CITESTE MAI MULT PE

https://coltucsiasociatii.ro/esti-dat-afara-de-la-locul-de-munca-consulta-un-specialist/livecoltucsiasociatii

ESTI DAT AFARA DE LA LOCUL DE MUNCA CONSULTA UN SPECIALIST
ESTI DAT AFARA DE LA LOCUL DE MUNCA CONSULTA UN SPECIALIST

Ce risc daca fumez la munca – ca angajator si ca salariat (Coltuc si Asociatii)

Ce risc daca fumez la munca - ca angajator si ca salariat (Coltuc si Asociatii)

Ce risc daca fumez la munca – ca angajator si ca salariat ?

   Articol scris de Coltuc Marius Vicentiu,manager coltucsiasociatii.ro – Consultanta afaceri firme

Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun și Ordinul MAI nr. 163/2007 .Pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor sunt actele normative care ne interesează în această discuție.

Ca regulă, fumatul în spațiile închise de la locul de muncă este complet interzis prin lege scrie http://coltucsiasociatii.ro/

 

Notă: Cât privește fumatul folosind țigareta electronică, în lege nu există decât o referire la aceasta: este interzisă în mijlocul de transport în comun. Având în vedere că această interdicție vizează doar aceste spații, rezultă că nu se aplică și în celelalte, precum spațiile închise de la locul de muncă. Acum ceva vreme a fost propusă în Parlament interzicerea totală a folosirii țigaretelor electronice, dar proiectul nu a ajuns lege, fiind respins.

Există însă o excepție pentru camerele special amenajate – camerele de fumat – dacă sunt folosite exclusiv pentru asta, .Dacă nu sunt spații de trecere sau de acces în spații publice închise (de pildă, holul nu ar putea să aibă niciodată funcțiunea de cameră de fumat). Dacă au sisteme de ventilație funcționale (asigură eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă). Dacă au scrumiere, extinctoare și sunt amenajate potrivit normelor privind prevenirea și stingerea incendiilor și, în fine. Dacă sunt marcate cu indicatoare („Cameră pentru fumat”, „Loc pentru fumat”).

Notă: Legea definește spațiul închis de la locul de muncă în felul următor:

„orice spațiu care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent. Aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006”.

Mai departe, normele de apărare contra incendiilor stabilesc că fiecare firmă și instituție publică trebuie să adopte reguli scrise prin care să reglementeze fumatul din punct de vedere al prevenirii incendiilor. În clădirile cu mai multe birouri, respectiv mai multe entități juridice. Regulile trebuie stabilite de cel care deține clădirea și asumate de utilizatorii acelor spații. Normele prevăd o detaliere a regulilor referitoare la locurile de fumat și a dotărilor obligatorii ale acestora.

Fiecare administrator al unui spațiu public sau al unui loc de muncă trebuie să adopte proceduri interne

(regulamentul intern) referitoare la interzicerea fumatului, potrivit legii, dar și sancțiunile aplicabile, desigur. Stabilirea sancțiunilor este însă atributul angajatorului care trebuie să se asigure că sancțiunile sunt proporționale în raport cu fapta săvârșită. Totuși, legea stabilește că încălcarea normelor privind fumatul în spații interioare este abatere disciplinară gravă – practic. Asta înseamnă că angajatorii pot decide chiar desfacerea contractului de muncă, dacă, să zicem, angajatul repetă fapta.

Sancțiunile, cine le aplică și cui

Și angajatul, și firma pot fi sancționați. Salariatul poate fi sancționat pentru că fumează într-un spațiu închis de la locul de muncă de către poliție, la un control, sau de angajator . șa cum spuneam, vorbim de o abatere disciplinară gravă, sancționabilă conform deciziei angajatorului (trebuie reținut însă că e nevoie de cercetare disciplinară pentru oricare sancțiune aplicată unui angajat, mai puțin mustrarea/avertismentul). Poliția poate aplica în astfel de cazuri angajatului (și nu numai, chiar și unui terț care se află în incintă, în interior) . O amendă între 100 și 500 de lei, prevăzută de lege.

Firma poate fi sancționată de către poliție atunci când se constată că angajații săi sau alte persoane fumează în interior. Persoana juridică poate primi amenzi de câte 5.000 de lei (prima abatere).  10.000 de lei și suspendarea activității (a doua abatere), până la remedierea situației și, In fine, 15.000 de lei și închiderea activității la urmtoarele abateri. Și inspectorii de muncă . Pot aplica sancțiuni atunci când în regulamentul intern nu sunt cuprinse prevederi referitoare la răspunderea disciplinară a salariaților pentru nerespectarea prevederilor legii privind fumatul.

Pauza de țigară
Nu este reglementată de legislația muncii, dar Codul muncii prevede totuși că salariații care lucrează mai mult de șase ore pe zi „au dreptul la pauză de masă și la alte pauze, în condițiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern”

Am fost concediat sau m-au dat afara de la serviciu

Din păcate este un subiect extrem de modern și la fel de neplăcut. O data cu vestea ca ai fost dat afara încep grijile, temerile… nesiguranța, panica, teama… pe moment viata ta pare sfârșita. Si asa uiți ca ai și tu niște drepturi… și ca trebuie sa ți le asiguri a fi respectate. Insa, de fiecare data când cineva se regăsește în situația asta toata energia este canalizata spre „ce fac eu acum?”, „unde ma duc?”, „cum ma descurc?”

Aceasta este societatea moderna. Si în ea, nesiguranța locului de munca este o trăsătura esențială. Probabil ca nenorocirea nu ar fi atât de mare dacă nu ai avea copil, credite, leasing-uri, întreținere și multe altele. Insa trebuie sa știi ca viata ta nu se termina aici. Viata ta poate de abia începe. Așadar, sa iți vorbesc despre concediere.

Ce este concedierea?

Concedierea este o modalitate de încetare a contractului de munca, din inițiativa Angajatorului (firmei, patronului) pentru motive ce țin sau nu țin de persoana salariatului precum motive colective sau individuale (reorganizare, vindere, lichidare societate, faliment, etc.)

Așadar, deși sunt una și aceeași instituție am sa ma refer distinct la a da afara și a fi concediat. Deci… pentru motive ce țin de salariat am sa spun „dat afara” și pentru situația cealaltă am sa refer „concediere„, ca sa fie înțeleasa treaba mai bine.

Care sunt motivele de concediere (dat afara) care țin 
de persoana salariatului ?

Art. 61 din Codul Muncii spune asa:

Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului în următoarele situații:

  • a)    în cazul în care salariatul a săvârșit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sancțiune disciplinara;
  • b)    în cazul în care salariatul este arestat preventiv pentru o perioada mai mare de 60 de zile, în condițiile Codului de procedura penala;
  • c)    în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica și/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de munca ocupat;
  • d)   în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este încadrat.

Care sunt motivele de concediere care nu țin

de persoana angajatului? 

Art. 65 din Codul Muncii, spune asa:

(1) Concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului reprezinta încetarea contractului individual de munca, determinata de desființarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității.

(2) Desființarea locului de munca trebuie sa fie efectiva și sa aibă o cauza reala și serioasa, dintre cele prevazute la alin. (1).

Art. 66

Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi individuala sau colectiva.

Ce trebuie sa știi dacă ai fost dat afara 
pentru abatere disciplinara?

Ei bine… în aceasta categorie se găsesc cele mai multe situații de „dare afara„. Fie ca nu ii place șefului freza ta, fie nu se simte compatibil cu tine, sau nu ești suficient de apt pentru post, fie ești o amenințare la adresa lui, adevăratele motive de dat afara sunt multe și de neînțeles uneori. Dar efectul lor este același. Ești liber!

Nu contează niciodată motivul real (certuri, antipatii, bețe în roate) ci cum înfăptuiește patronul concedierea ta. Aici este adevărata esență a lucrurilor.

Așadar:

  • 1. Nimeni nu te poate da afara pentru motive de abatere disciplinara repetata sau gravadacă nu s-au respectat condițiile art. 263, s.u. din Codul Muncii, adică:

–       nu ți s-a făcut vreun referat de sesizare cu privire la abateri,

–       nu ai fost legal convocat la comisia de disciplina unde ti s-au învederat acuzările

–       nu ti s-au ascultat punctele de vedere cu privire la abaterea presupusa

–       nu au fost consemnate in scris apărările tale

–       ai mai fost sancționat o data în ultimele 6 luni pentru aceeași fapta și nu a intervenit alta noua

–       sau, de la presupusa fapta si pana la concedierea ta au trecut mai mult de 6 luni.

  • 2.    Constituie abatere gravă acea faptă a salariatului, săvârșita cu vinovăție (n.m. adică AI ȘTIUT, AI FĂCUT și AI VRUT SA FACI fapta si sa obții rezultatele ei, ex. Știai ca dacă strici un xerox activitatea nu se mai poate desfășura normal, ai vrut sa îl strici și l-ai stricat intenționat), care produce o tulburare importantă în activitatea angajatorului, făcând imposibilă continuarea raporturilor de muncă
  • 3.    Caracterul grav al abaterii disciplinare, care justifică darea ta afara, se apreciază în funcție de consecințele faptei, pregătirea şi experiența salariatului în cauză, rezultând din toate elementele de fapt si de drept care au dus la un prejudiciu ce nu ar putea fi recuperat decât simbolic, prin darea ta afara.
  • 4.    Angajatorul este cel îndreptățit să aprecieze gravitatea faptei, însa, pentru transparenta este ok sa fie definita si prin Regulamentul de Ordine Interioara. (n.m. nu este obligatorie definirea gravitații faptei, deci nu poate fi motiv de disputa)
  • 5.    Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă este posibilă în două situații, astfel:

–       când salariatul săvârșește abateri repetate de la disciplina muncii

–       când salariatul săvârșește o abatere grava de la disciplina muncii.

  • 6.    Pentru a putea constitui temei al desfacerii contractului de muncă, abaterea gravă, ca faptă unică, trebuie să fie prevăzută cu acest efect într-o dispoziție legală. Prin urmare, în lipsa temeiului legal (Regulament de Ordine Interioara, Contract Colectiv de munca, Contract de munca, fisa a postului, codul muncii, șamd) nu poate opera o atare decizie.
  • 7.    Pot fi temei al desfacerii disciplinare a contractului de munca: încălcarea programului de lucru, producerea de prejudicii angajatorului, insubordonarea, neglijenta, concurența neloială, nepregătirea profesionala fizica sau psihica, neintegrarea in colectiv, starea de arest, întârzierea repetată la serviciu, lipsa repetată de la serviciu, neîndeplinirea ordinului de detașare, etc. În jurisprudență au fost calificate drept abateri apte să atragă desfacerea contractului de muncă, următoarele fapte:

–       întârzierea repetată la serviciu,

–       absențele repetate şi nemotivate de la serviciu,

–       refuzul de a se subordona

–       concurenta neloiala

–       neglijenta in serviciu

  • 8.    Abaterile grave nu sunt enumerate de Codul muncii, însă pot fi stabilite prin contractele colective de muncă şi prin regulamentele interne, fise ale postului, contracte de munca, acte adiționale, șamd.
  • 9.    Având în vedere dispozițiile art. 265 alin. (2), care consacră principiul non bis in idem (tradu. Nu de doua ori pe același), rezultă că prin abateri repetate trebuie să se aibă în vedere numai abateri care nu au mai fost sancționate, dar care contează la stabilirea repetării comportamentului angajatului.
  • 10. Art. 61 lit. c) din Codul muncii exclude incapacitatea de muncă. Cu alte cuvinte, inaptitudinea la care se referă este limitata: salariatul este apt de muncă în general însaorganele de expertiză medicală constată că menținerea salariatului este contraindicată întrucât i-ar afecta sănătatea.
  • 11. Necorespunderea profesională, la care se referă art. 61 lit. d) din Codul muncii, presupune fie necunoașterea, fie cunoașterea neîndestulătoare a normelor unei meserii, profesii sau activități, fie după trecerea unui timp acordat salariatul nu a promovat un examen, nu a obținut un atestat, un certificat, șamd.
  • 12. Concedierea pentru necorespundere profesională nu este condiționată de producerea unui prejudiciu pentru angajator
  • 13. Beneficiază de îndemnizație de șomaj, având în vedere că încetarea contractului individual de muncă nu este imputabilă salariatului, salariații dați afara în temeiul art. 61 lit. c), d).

!! Foarte important de stiut !!

Drepturile tale = obligațiile patronului.

  • In temeiul art. 62, din Codul Muncii, in cazul in care darea ta afara intervine pentru situațiile prevazute de art, 61, lit. b)-d) patronul tău are obligația de a emite decizia de concediere in termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării cauzei concedierii.
  • Daca te-a dat afara pentru abateri disciplinare grave sau repetate, cum spuneam,decizia de concediere se emite numai cu respectarea dispozițiilor referitoare la cercetarea disciplinara prealabila prevazute de art. 263-268, Codul Muncii.
  • In orice situație, decizia se emite in scris, sub sancțiunea nulității absolute si trebuie sa fie motivata in fapt si in drept si sa cuprindă precizări cu privire la termenul in care poate fi contestata si indicarea instantei competente. (n.m. termenul de contestare este de 30 de zile de la primire, instanta competenta este Tribunalul unde locuiești)
  • Sub sancțiunea nulității, decizia se comunica in termen de 5 zile de la semnarea sa de către patron.
  • În cazul în care concedierea se dispune pentru motivele prevăzute la art. 61 lit. c) şi d), precum şi în cazul în care contractul individual de muncă a încetat de drept în temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligația de a-i propune salariatului alte locuri de muncă vacante în unitate, compatibile cu pregătirea profesională sau, după caz, cu capacitatea de muncă stabilită de medicul de medicină a muncii.
  • În situația în care angajatorul nu dispune de locuri de muncă vacante potrivit alin. (1),acesta are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă în vederea redistribuirii salariatului, corespunzător pregătirii profesionale şi/sau, după caz, capacității de muncă stabilite de medicul de medicină a muncii
  • Salariatul are la dispoziție un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, conform prevederilor alin. (1), pentru a-şi manifesta în scris consimțământul cu privire la noul loc de muncă oferit.
  • În cazul concedierii pentru motivul prevăzut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiază de o compensație, în condițiile stabilite în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă, după caz.

Ce trebuie sa stii daca ai fost concediat 

pentru motive ce nu tin de tine ?

Ce înseamna motive care nu țin de tine? Pai in primul rând reorganizarea activității, cesionarea sau vinderea societății angajatoare, dificultăți economice, restructurare si orice alte situații care tin de managementul societății, de situațiile financiare sau de viitorul companiei, precum si decesul angajatorului persoana fizica. Situații care nu au legătura cu tine, nu sunt produse de tine, dar te afectează in mod direct.

  • Nu se poate dispune concedierea pe durată determinată. Pentru a evita concedierea, părțile pot recurge la suspendarea contractului individual de muncă prin acordul parților sau bine cunoscutul „șomaj tehnic”
  • Concedierea în temeiul art. 65 din Codul muncii presupune desfiinţarea chiar a postului ocupat de salariat, iar nu a unor posturi de natura celui ocupat de salaria

!! Foarte important !!

Salariaţii concediaţi pentru motive care nu ţin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a şomajului şi pot beneficia de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Protestul din justiţie dă primele semne de slăbiciune.

Oamenii care au procese pot depune acte în fiecare zi, între orele 9.30 şi 11. În schimb, eliberările de acte vor fi făcute în zilele de marţi şi joi, între orele 12.00 şi 14.00. De astăzi, vor lucra doar angajaţii de la arhive şi registratură.

Magistraţii bucureşteni hotărăsc vineri dacă mai continuă protestul. La sfârşitul săptămânii este programată Adunarea Generală a judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti. Până atunci, protestul se desfăşoară în aceleaşi condiţii ca şi până acum. Magistraţii amână toate cauzele care nu ţin de arestări şi de plasamente de minori.

 

realitatea

 

Domeniile litigii si falimente ar avea de castigat de pe urma crizei financiare.Vezi onorarii!

macheta„In ceea ce ne priveste, sectorul bancar-financiar, cat si departamentul fuziuni si achizitii nu sunt afectate in acest moment, lucrand la numeroase

tranzactii. In plus, echipa de la litigii lucreaza in continuare la capacitate maxima la numeroase dosare. Domeniile care ar putea avea de castigat de pe urma crizei financiare sunt cele ale litigiilor si falimentului. De asemenea, domeniul corporatist, precum si cel al fuziunilor si achizitiilor vor ramane solide, atata timp cat investitorii, strategici sau financiari, inca percep Romania ca pe o economie in crestere, intr-o Uniune Europeana a carei crestere economica va fi aproape inexistenta”, a declarat Coltuc Marius

Onorarii de criza:

1. litigii de munca.Ati fost dat afara, nu vi s-a platit salariu apelati la Casa de avocatura Coltuc- ONORARIU 700 DE LEI

2.Falimente- ONORARIU 600 DE LEI

3.fuziuni – absortii – radieri- ONORARIU 600 de lei

 

Pentru detalii:

avocat@coltuc.ro

0745150894

www.coltuc.ro

Basescu: Oare de ce intra in Parlament oameni despre care stim lucruri rele?

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la postul public de radio, ca romanii au toate motivele sa fie optimisti in ceea ce priveste viitorul Romaniei, chiar daca uneori sperantele si exigentele lor „depasesc posibilitatile de modernizare rapida” a tarii.

Seful statului a spus ca Romania are perspectiva certa de viitor, desi 2009 va fi unul dificil si din cauza crizei economice internationale.

Astfel, in opinia presedintelui, in 2009 prioritatea zero a Romaniei va fi pastrarea locurilor de munca si diminuarea efectelor crizei. Pe de alta parte, presedintele a aratat ca Romania va deveni, in viitor, o tara atractiva, moderna.

„Nu mai facem planuri doar, nu mai traim din iluzii. Traim din realitati finantate,(..) iar Romania are resursele financiare asigurate pentru a se moderniza in urmatorii ani. Tine de noi, de guvernanti, de oamenii politici, cat de rapid vom utiliza acesti bani”, a sustinut Traian Basescu.

Seful statului a aratat ca, la finalul primului exercitiu bugetar al Uniunii Europene, in 2013, Romania va fi o tara care va trece peste criza mai usor decat statele dezvoltate.

„As spune ca sunt optimist in ceea ce priveste Romania in ansamblu, chiar daca va trebui sa trecem o perioada grea in 2009 si cred ca romanii au toate motivele sa fie optimisti, chiar daca au foarte multe motive de nemultumire.

Pe de alta parte, este foarte clar ca uneori, sperantele si exigentele romanilor au luat-o inaintea posibilitatilor pe care le aveam, de modernizare rapida si poate ca votul din 30 noiembrie poate fi o realitate in care ne putem descifra”, a spus presedintele, care s-a intrebat retoric: „Daca intra in Parlament oameni despre care stim lucruri rele, va trebui sa ne intrebam: oare de ce romanii care sunt exigenti cu clasa politica in viata de zi cu zi le-au dat un nou mandat? Stiu eu?”.

Presedintele a reamintit, cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, valorile politice de la 1918, valori care, dupa 50 de ani de comunism, in care au fost desfiintate, si o perioada de tranzitie care s-a incheiat odata cu aderarea la Uniunea Europeana, trebuie rafinate, consolidate si transformate intr-un mod de viata pentru romani.

„Este clar ca citind oricare dintre aceste valori afirmate la 1 Decembrie 1918, toti realizam ca trebuie sa le rafinam, sa le consolidam, sa le facem sa devina modul nostru de viata, al romanilor, dar, mai mult decat al romanilor, al politicienilor. Este un gand pe care-l am de 1 Decembrie”, a spus seful statului luni, la postul public de radio, inainte de a lua parte la manifestarile prilejuite de Ziua Nationala a Romaniei.

Dreptul la repaus săptămânal. Recuperarea zilelor libere acordate ca măsură pentru desfăşurarea în bune condiţii a unui eveniment internaţional.

Prin acţiunea înregistrată la data de 25.01.2007, reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României – reprezentat prin Primul Ministru, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea art.l alin. (3) din H.G. din 15.09.2006, privind stabilirea unor măsuri pentru desfăşurare în bune condiţii a celei de a 11 – a Reuniuni la nivelul şefilor de stat şi guvern a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei.

In motivarea acţiunii s-a arătat ca art.l alin. (3) din H.G. 1221/15.09.2006, interzice expres salarizarea suplimentară sau acordarea de timp liber corespunzător pentru activitatea prestată în plus, contravenind prevederilor art. 132 şi art. 137 alin. (2) din Codul muncii, art. 40 alin. (3) lit. c) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Naţional pe anii 2005 – 2006, ale art.20 alin. (3) şi art.36 alin. (l) lit. i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura Învăţământ şi ale art. 19 alin. (3) şi art.35 alin. (l) lit. h) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Reclamantul a susţinut ca toate aceste texte reglementează expres acordarea de timp liber corespunzător şi a unui spor de salariu pentru activitatea prestata în zilele nelucrătoare, în categoria zilelor nelucrătoare fiind incluse ăi zilele de repaus săptămânal (sâmbăta şi duminica).

A mai arătat reclamantul, ca membrii de sindicat sunt prejudicial în dreptul lor de a beneficia de o zi libera plătită şi de un spor de 100% din salariul de baza, pentru activitatea desfăşurată în zilele de 07,14 şi 21 octombrie 2006, dar şi de dreptul de a beneficia de un repaus săptămânal de 2 zile consecutive, în săptămânile 2-8 octombrie şi 16-22 octombrie 2006, salariaţii beneficiind de o singură zi liberă.

Totodată, s-a mai susţinut ca art. l alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 încalcă şi prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţia României, potrivit cărora dreptul negocierii colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.

Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a apreciat cererea reclamantului ca fiind nefondată, acesta făcând o interpretare eronată a dispoziţiilor legale invocate, deoarece în speţă, a fost o situaţie specială şi anume, reuniunea la nivelul şefilor de stat şi guvern a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei motiv pentru care, în vederea desfăşurării în bune condiţiuni a evenimentului menţionat s-au acordat trei zile libere, necontestate de reclamant, zile libere care au reprezentat diminuarea timpului de muncă din săptămâna 25 – 29 sept.2006 şi care, în mod normal, urmau sa fie recuperate cum s-a stabilit prin hotărâre.

În consecinţa, a constatat instanţa că nu se poate invoca încălcarea dispoziţiilor arătate de reclamant privind acordarea de timp liber corespunzător şi a unui spor la salariu pentru activitatea prestată în zilele nelucrătoare de sâmbătă 7, 14 si 21 octombrie 2006, care reprezintă zile de repaus săptămânal.

S-a mai reţinut ca invocarea de către reclamant a art.132 din Codul muncii nu este aplicabil în speţă, deoarece acesta se referă la timpul de muncă care depăşeşte atât durata normală, cât şi numărul de zile lucrătoare, or în cauză se pune problema recuperam zilelor libere acordate în timpul săptămânii lucrătoare şi nu o compensare a muncii prestate suplimentar.

A concluzionat Curtea de Apel Bucureşti că dispoziţiile H.G. nr. 1221/2006 nu încalcă prevederile art.41 alin. (5) din Constituţia României privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, deoarece potrivit art.243 alin. (l) din Codul muncii şi art.7 alin. (2) din Legea 130/1996, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, astfel încât cererea reclamantului nu este rezonabilă.

Împotriva sentinţei civile nr. 987 din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a –VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs în termen legal reclamantul Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ – Bucureşti, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Recurentul a apreciat că prin aplicarea art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006, membrii săi de sindicat sunt prejudiciaţi în dreptul lor de a beneficia de o zi liberă şi de un spor de 100% din salariul de baza pentru activitatea desfăşurată în zilele de 7, 14 şi 21 octombrie 2006 – drept consacrat de art. 36 alin. (1) lit. (i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramura Învăţământ şi art. 35 alin. (1) lit. h) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti – dar şi de dreptul de a beneficia de un repaus săptămânal de doua zile consecutive – în săptămânile 2-8 octombrie, 9-15 octombrie şi 16-22 octombrie 2006 salariaţii beneficiind de o singura zi liberă, în contradicţie totală cu prevederile art.132 din Codul muncii.

Sub acest aspect, recurentul a arătat că în mod total eronat instanţa de fond a apreciat ca art. 132 din Codul muncii nu este aplicabil în speţă, deoarece textul art. 132 alin. (1)-(3) vizează în exclusivitate zilele de repaus săptămânal, care, potrivit legii, trebuie să se acorde obligatoriu în două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. În condiţiile în care Codul muncii reglementează obligativitatea a doua zile consecutive de repaus săptămânal – care nu s-au acordat în săptămânile 2-8 octombrie, 9-15 octombrie şi 16-22 octombrie 2006 – era imperios necesar că, în situaţia în care acest lucru nu era posibil, să se acorde compensările stabilite de convenţiile colective, fapt interzis expres prin art.1 alin. (3) din actul administrativ normativ atacat.

Totodată, a menţionat recurentul, din cuprinsul sentinţei recurate nu rezulta motivele pentru care instanţa de fond a respins argumentul întemeiat pe dispoziţiile art. 137 alin. (2) din Codul muncii, astfel că hotărârea atacată nu cuprinde nici motivele pe care se întemeiază.

În acelaşi timp, reclamantul a relevat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 41  alin. (5)  din Constituţia României privind caracterul obligatoriu al convenţiilor colective, fiind evident ca dispoziţiile art.1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 interzic expres salarizarea suplimentară sau acordarea de timp liber corespunzător pentru activitatea prestată sâmbăta, aceste drepturi fiind garantate prin contractele colective de muncă aplicabile. Mai mult, s-a arătat, că a fost încălcat şi principiul general consacrat de art.1 alin. (5) din Constituţia României, în condiţiile în care printr-o hotărâre de guvern (emisă în aplicarea legii) se încalcă, de fapt dispoziţiile unei legi, respectiv a Codului muncii.

A mai învederat recurenta că, în opinia sa, Guvernul României şi-a exercitat abuziv dreptul de apreciere prin inserarea în cuprinsul art.1 al HG nr. 1221/2006 a alin. (3) potrivit căruia „ Prestarea muncii în zilele de sâmbăta, potrivit alin. (2), nu conferă dreptul de salarizare suplimentară sau acordarea de timp liber corespunzător”. Prin acest text, executivul încalcă voinţa părţilor contractelor colective de muncă, ceea ce denotă caracterul abuziv al acestei decizii, şi încalcă prevederile art.7 alin. (2) ale Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă potrivit căruia „contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor” precum şi ale art.30 alin. (1) din acelaşi act normativ, conform căruia „executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi”.

La nivel de ramură învăţământ, s-a încheiat contract colectiv de muncă unic, acesta fiind înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi publicat în Monitorul Oficial al României. Conform art. 36 alin. (1) lit. i) din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de Ramura Învăţământ „personalul din învăţământ care prestează activitate într-o zi de repaus săptămânal, zi liberă sau de sărbătoare legală ori religioasă beneficiază de o zi libera plătită şi de un spor de 100% din salariul de bază”.

In temeiul contractului la nivel de ramuă, a fost încheiat Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, care la art. 35 alin. (1) lit. h) reiterează dispoziţiile contractului de nivel superior, stipulând la litera h) ca „ pentru activitatea prestată într-o zi de repaus săptămânal, zi liber sau de sărbătoare legală ori religioasă, salariatului i se acorda o zi liberă plătită şi un spor de 100% din salariul de bază.

Prin întâmpinarea formulată în cauză Cancelaria Primului – Ministru a solicitat respingerea recursului declarat de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ – Bucureşti ca nefondat.

În speţă, a învederat intimatul, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.132 din Codul muncii, întrucât în cazul prevăzut de H.G. nr. 1221/2006 munca prestată în zilele de repaus săptămânal reprezintă o măsură de recuperare a zilelor libere acordate în cadrul săptămânii lucrătoare 25-29 septembrie 2006, când timpul de muncă a fost considerabil mai mic decât durata normală, reglementată de art. 109 alin. (1) din Codul muncii. În concret, în săptămâna 25-29 septembrie 2006, salariaţii din sectorul public au avut 5 zile de repaus săptămânal în loc de 2 zile, cum prevede art. 110 alin. (1) din Codul muncii.

De asemenea, intimatul a susţinut ca nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 137 alin. (2) din Codul muncii, care se referă la munca prestată în zilele de sărbătoare legală, în condiţiile în care recuperarea zilelor libere acordate în cadrul săptămânii lucrătoare 25-29 septembrie 2006 nu s-a făcut în zile de sărbătoare legală.

In fine, în ceea ce priveşte prevederile contractelor colective de muncă, invocate de recurent, s-a precizat că acestea nu sunt nici ele aplicabile în speţă, neavând forţa juridică superioara unei hotărâri de guvern, atâta vreme cât art. 243 alin. (1) din Codul muncii şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă prevede că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi.

Recursul este fondat.

Prevederea legală atacată în contencios administrativ de către recurenta Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti este cuprinsă în art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/13 septembrie 2006 privind stabilirea unor măsuri pentru desfăşurarea, în bune condiţii, a cele de-a XI a Reuniuni la nivel de şefi de state şi de guvern a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, publicată în M.Of. I nr. 782/15 septembrie 2006 şi are următorul conţinut „ Prestarea muncii în zilele de sâmbătă, potrivit alin. (2), nu conferă dreptul la salarizare corespunzătoare sau acordarea de timp liber corespunzător”.

Aceasta dispoziţie legală este nelegală, întrucât intra în coliziune cu prevederile actelor normative cu forţa juridică superioară în special cu art. 132 alin. (3) din Codul muncii, care stabileşte că în situaţia în care repausul săptămânal se acordă în alte zile decât sâmbăta şi duminica, salariaţii vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă. Acest text normativ nu poate fi interpretat în sensul indicat de intimatul pârât Guvernul României, Codul muncii stabilind imperativ şi nu facultativ, în sarcina angajatorilor, obligaţia acordării unui spor la salariu.

Pe de alta parte, dispoziţiile cuprinse în art.1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 sunt nelegale şi datorită faptului ca prin acestea s-au încălcat prevederile art. 41 alin. (5) din Constituţia României care dispun că dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate, art.7 alin. (2) şi 30 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit cu care contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor, iar executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru părţi, prevederile art. 36 alin. (1) lit. (i) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ, precum şi prescripţiile art. 35 alin. (1) lit. (h) din  Contractul   Colectiv   de   Muncă   Unic  la  Nivelul  Inspectoratului   Şcolar   al Municipiului Bucureşti, fiind vătămat dreptul salariaţilor din Învăţământ de a beneficia de o zi liberă plătită şi de un spor de 100% din salariul de bază.

Intr-adevăr, potrivit art. 36 alin. (1) lit. (i) din şi potrivit art. 35 alin. (1) lit. (h) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, salariatul din Învăţământ beneficiază pentru activitatea prestată într-o zi de repaus săptămânal, zi liberă sau de sărbătoare legală ori religioasă de o zi liberă plătită şi de un spor de 100% din salariul de bază.

Potrivit art. 9 alin. (2) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învăţământ, „dacă contractul nu este denunţat de niciuna din părţi cu minimum 60 de zile înainte de data expirării lui sau dacă niciuna din părţi nu are iniţiativa renegocierii lui, contractul se prelungeşte automat pe o perioada de un an”.

Nu rezultă din probele dosarului că contractul colectiv de muncă menţionat mai sus a fost denunţat sau renegociat, nefiind îndeplinite cerinţele art. 33 alin. (4) din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă care impun cerinţa notificării organului la care contractul a fost depus pentru înregistrare, pentru situaţia în care părţile contractante constata încetarea efectelor acestuia.

În cauză, reclamanta a dovedit vătămarea dreptului sau proteguit de lege, respectiv dreptul la repaus săptămânal, reglementat de art. 37 alin. (2) din Constituţie şi de art. 132 din Codul muncii, acest drept putând fi apărat de sindicat conform art. 9 din Constituţia României.

Dreptul constituţional la repaus săptămânal a fost aşadar vătămat de intimatul Guvernul României care, prin edictarea alineatului (3) al articolului 1 din H.G. nr. 1221/2006, a depăşit limitele puterii sale discreţionare, de apreciere.

In aceste condiţii, reţinând ca hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică şi ca recursul declarat în cauza este fondat, s-a  dispus admiterea recursului formulat de Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ Bucureşti şi modificarea sentinţei civile pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în sensul admiterii acţiunii în contencios administrativ şi a anularii art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1221/2006 privind stabilirea unor măsuri pentru desfăşurarea în bune condiţii a celei de-a XI a Reuniuni la nivel de şefi de stat şi de guverne a Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, publicata în M. Of. nr. 782 din 15 septembrie 2006.

OUG nr. 148/2008, ordonanta de urgenta pentru modificarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii

Avand in vedere ca operatiunea de predare-primire a carnetelor de munca de catre inspectoratele teritoriale de munca la casele teritoriale de pensii in scopul preluarii datelor din carnetele de munca, precum si de scanare a acestora este in curs de derulare, neputand fi finalizata pana la data expirarii termenelor prevazute in cuprinsul art. 296 si art. 298 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, referitoare la dovedirea vechimii in munca pe baza inscrierilor in carnetele de munca si, respectiv, la data de la care urmeaza a se abroga Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca, cu modificarile ulterioare, se impune adoptarea de masuri imediate pentru prelungirea cu 2 ani a termenelor sus-mentionate.

Tinand cont de faptul ca elementele sus-mentionate se refera la o situatie extraordinara, iar neadoptarea de masuri imediate in sensul celor preconizate, prin utilizarea procedurii de legiferare prin ordonanta de urgenta, determina consecinte negative, in sensul afectarii unui interes public, respectiv al salariatilor care, in situatia in care angajatorul omite sa depuna declaratiile privind contributiile de asigurari sociale prevazute de lege, ar intampina obstacole majore pentru a face dovada perioadelor necesare stabilirii drepturilor cu caracter social, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.

Articol unic
Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica dupa cum urmeaza:
1. Articolul 296 va avea urmatorul cuprins:
„Art. 296. – (1) Vechimea in munca stabilita pana la data de 31 decembrie 2010 se probeaza cu carnetul de munca.
(2) Dupa data abrogarii Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, cu modificarile ulterioare, vechimea in munca stabilita pana la data de 31 decembrie 2010 se reconstituie, la cererea persoanei care nu poseda carnet de munca, de catre instanta judecatoreasca competenta sa solutioneze conflictele de munca, pe baza inscrisurilor sau a altor probe din care sa rezulte existenta raporturilor de munca. Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogarii Decretului nr. 92/1976, cu modificarile ulterioare, se vor solutiona potrivit dispozitiilor acestui act normativ.
(3) Angajatorii care pastreaza si completeaza carnetele de munca le vor elibera titularilor in mod esalonat, pana la data de 30 iunie 2011, pe baza de proces-verbal individual de predare-primire.
(4) Inspectoratele teritoriale de munca ce detin carnetele de munca ale salariatilor le vor elibera pana la data prevazuta la alin. (3), in conditiile stabilite prin ordin al ministrului muncii, familiei si egalitatii de sanse.”
2. La articolul 298, alineatul (3) va avea urmatorul cuprins:
„(3) Pe data de 1 ianuarie 2011 se abroga dispozitiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, publicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 37 din 26 aprilie 1976, cu modificarile ulterioare.”

Concediul de odihna anual si alte concedii ale salariatilor

Art. 139. – (1) Dreptul la concediu de odihna anual platit este garantat tuturor salariatilor.

(2) Dreptul la concediu de odihna anual nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renuntari sau limitari.

Art. 140. – (1) Durata minima a concediului de odihna anual este de 20 de zile lucratoare.

(2) Durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil, este prevazuta in contractul individual de munca si se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.

(3) Sarbatorile legale in care nu se lucreaza, precum si zilele libere platite stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil nu sunt incluse in durata concediului de odihna anual.

(4) Abrogat.

Art. 141. – (1) Concediul de odihna se efectueaza in fiecare an.

(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), efectuarea concediului in anul urmator este permisa numai in cazurile expres prevazute de lege sau in cazurile prevazute in contractul colectiv de munca aplicabil.

(3) Angajatorul este obligat sa acorde concediu, pana la sfarsitul anului urmator, tuturor salariatilor care intr-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihna la care aveau dreptul.

(4) Compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca.

Art. 142. – Salariatii care lucreaza in conditii grele, periculoase sau vatamatoare, nevazatorii, alte persoane cu handicap si tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de cel putin 3 zile lucratoare.

Art. 143. – (1) Efectuarea concediului de odihna se realizeaza in baza unei programari colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, dupa caz, a reprezentantilor salariatilor, pentru programarile colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programarile individuale. Programarea se face pana la sfarsitul anului calendaristic pentru anul urmator.

(2) Prin programarile colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de munca.

(3) Prin programare individuala se poate stabili data efectuarii concediului sau, dupa caz, perioada in care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioada care nu poate fi mai mare de 3 luni.

(4) In cadrul perioadelor de concediu stabilite conform alin. (2) si (3) salariatul poate solicita efectuarea concediului cu cel putin 60 de zile anterioare efectuarii acestuia.

(5) In cazul in care programarea concediilor se face fractionat, angajatorul este obligat sa stabileasca programarea astfel incat fiecare salariat sa efectueze intr-un an calendaristic cel putin 15 zile lucratoare de concediu neintrerupt.

Art. 144. – Salariatul este obligat sa efectueze in natura concediul de odihna in perioada in care a fost programat, cu exceptia situatiilor expres prevazute de lege sau atunci cand, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.

Art. 145. – (1) Pentru perioada concediului de odihna salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu, care nu poate fi mai mica decat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevazute in contractul individual de munca.

(2) Indemnizatia de concediu de odihna reprezinta media zilnica a drepturilor salariale prevazute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu.

(3) Indemnizatia de concediu de odihna se plateste de catre angajator cu cel putin 5 zile lucratoare inainte de plecarea in concediu.

Art. 146. – (1) Concediul de odihna poate fi intrerupt, la cererea salariatului, pentru motive obiective.

(2) Angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihna in caz de forta majora sau pentru interese urgente care impun prezenta salariatului la locul de munca. In acest caz angajatorul are obligatia de a suporta toate cheltuielile salariatului si ale familiei sale, necesare in vederea revenirii la locul de munca, precum si eventualele prejudicii suferite de acesta ca urmare a intreruperii concediului de odihna.

Art. 147. – (1) In cazul unor evenimente familiale deosebite, salariatii au dreptul la zile libere platite, care nu se includ in durata concediului de odihna.

(2) Evenimentele familiale deosebite si numarul zilelor libere platite sunt stabilite prin lege, prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.

Art. 148. – (1) Pentru rezolvarea unor situatii personale salariatii au dreptul la concedii fara plata.

(2) Durata concediului fara plata se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.

Salarizarea

Art. 154. – (1) Salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca.

(2) Pentru munca prestata in baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani.

(3) La stabilirea si la acordarea salariului este interzisa orice discriminare pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala.

Art. 155. – Salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile, precum si alte adaosuri.

Art. 156. – Salariile se platesc inaintea oricaror alte obligatii banesti ale angajatorilor.

Art. 157. – (1) Salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/si colective intre angajator si salariati sau reprezentanti ai acestora.

(2) Sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau in majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative.

Art. 158. – (1) Salariul este confidential, angajatorul avand obligatia de a lua masurile necesare pentru asigurarea confidentialitatii.

(2) In scopul promovarii intereselor si apararii drepturilor salariatilor, confidentialitatea salariilor nu poate fi opusa sindicatelor sau, dupa caz, reprezentantilor salariatilor, in stricta legatura cu interesele acestora si in relatia lor directa cu angajatorul.

Inspectia Muncii

Art. 254. – Aplicarea reglementarilor generale si speciale in domeniul relatiilor de munca, securitatii si sanatatii in munca este supusa controlului Inspectiei Muncii, ca organism specializat al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale.

Art. 255. – Inspectia Muncii are in subordine inspectorate teritoriale de munca, organizate in fiecare judet si in municipiul Bucuresti.

Art. 256. – Infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii sunt reglementate prin lege speciala.

Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 292. – Potrivit obligatiilor internationale asumate de Romania, legislatia muncii va fi armonizata permanent cu normele Uniunii Europene, cu conventiile si recomandarile Organizatiei Internationale a Muncii, cu normele dreptului international al muncii.

Art. 293. – Romania va realiza transpunerea, pana la data aderarii la Uniunea Europeana, in legislatia nationala a dispozitiilor comunitare privind comitetul european de intreprindere in unitatile de dimensiune comunitara, pe masura aparitiei si dezvoltarii in economie a unor astfel de intreprinderi, precum si pe cele privind detasarea salariatilor in cadrul furnizarii de servicii.

Art. 294. – In sensul prezentului cod, prin salariati cu functie de conducere se intelege administratorii-salariati, inclusiv presedintele consiliului de administratie daca este si salariat, directorii generali si directorii, directorii generali adjuncti si directorii adjuncti, sefii compartimentelor de munca – divizii, departamente, sectii, ateliere, servicii, birouri -, precum si asimilatii lor stabiliti potrivit legii sau prin contractele colective de munca ori, dupa caz, prin regulamentul intern.

Art. 295. – (1) Dispozitiile prezentului cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile.

(2) Prevederile prezentului cod se aplica cu titlu de drept comun si acelor raporturi juridice de munca neintemeiate pe un contract individual de munca, in masura in care reglementarile speciale nu sunt complete si aplicarea lor nu este incompatibila cu specificul raporturilor de munca respective.

Art. 296. – (1) Vechimea in munca stabilita pana la data de 31 decembrie 2008 se probeaza cu carnetul de munca.

(2) Dupa data abrogarii Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, cu modificarile ulterioare, vechimea in munca stabilita pana la data de 31 decembrie 2008 se reconstituie, la cererea persoanei care nu poseda carnet de munca, de catre instanta judecatoreasca competenta sa solutioneze conflictele de munca, pe baza inscrisurilor sau a altor probe din care sa rezulte existenta raporturilor de munca. Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogarii Decretului nr. 92/1976, cu modificarile ulterioare, se vor solutiona potrivit dispozitiilor acestui act normativ.

(3) Angajatorii care pastreaza si completeaza carnetele de munca le vor elibera titularilor in mod esalonat, pana la data de 30 iunie 2009, pe baza de proces-verbal individual de predare-primire.

(4) Inspectoratele teritoriale de munca ce detin carnetele de munca ale salariatilor le vor elibera pana la data prevazuta la alin. (3), in conditiile stabilite prin ordin al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei.

Art. 297. – Pe data intrarii in vigoare a prezentului cod cauzele privind conflicte de munca aflate pe rolul tribunalelor se judeca in continuare potrivit dispozitiilor procesuale aplicabile la data sesizarii instantelor.

Art. 298. – (1) Prezentul cod intra in vigoare la data de 1 martie 2003.

(2) Pe data intrarii in vigoare a prezentului cod se abroga:

– Codul muncii al R.S.R., Legea nr. 10/1972, publicata in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972, cu modificarile si completarile ulterioare;

– Legea nr. 1/1970 – Legea organizarii si disciplinei muncii in unitatile socialiste de stat, publicata in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 27 din 27 martie 1970, cu modificarile si completarile ulterioare;

– Decretul nr. 63/1981 privind modul de recuperare a unor pagube aduse avutului obstesc, publicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 17 din 25 martie 1981;

– Legea nr. 30/1990 privind angajarea salariatilor in functie de competenta, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 125 din 16 noiembrie 1990;

– Legea nr. 2/1991 privind cumulul de functii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1 din 8 ianuarie 1991;

– Legea salarizarii nr. 14/1991, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 32 din 9 februarie 1991, cu modificarile si completarile ulterioare;

– Legea nr. 6/1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 16 din 10 februarie 1992;

– Legea nr. 68/1993 privind garantarea in plata a salariului minim, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 246 din 15 octombrie 1993;

– Legea nr. 75/1996 privind stabilirea zilelor de sarbatoare legala in care nu se lucreaza, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 150 din 17 iulie 1996, cu modificarile si completarile ulterioare;

– art. 34 si 35 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 184 din 19 mai 1998;

– orice alte dispozitii contrare.

(3) Pe data de 1 ianuarie 2009 se abroga dispozitiile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, publicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 37 din 26 aprilie 1976, cu modificarile ulterioare.

70% dintre români nu ar accepta un loc de muncă în învăţământ

Un procent de 70% dintre români nu ar accepta un loc de muncă în învăţământ, nici dacă salariile profesorilor s-ar majora cu 50%, arată datele unui sondaj realizat în perioada 30-31 octombrie pe un eşantion de 4000 de persoane care au accesat site-ul de recrutare resurse umane www.YourJob.ro.

Un procent de 70% dintre români nu ar accepta un loc de muncă în învăţământ, nici dacă salariile profesorilor s-ar majora cu 50%, arată datele unui sondaj realizat în perioada 30-31 octombrie pe un eşantion de 4000 de persoane care au accesat site-ul de recrutare resurse umane www.YourJob.ro.

Dintre aceştia, 65% sunt persoane care îşi caută un loc de muncă, iar restul de 5% sunt persoane care nu şi-ar părăsi actualui job pentru a lucra în învăţământ.Cei mai mulţi dintre cei care nu ar accepta să lucreze în învăţământ , un procent de 80%, sunt tineri cu vârste între 18 şi 35 de ani. Dintre cei care au spus că ar lucra în învăţământ, 75% au peste 35 de ani.

Mai mult de jumătate dintre cei care au răspuns că ar lucra în învăţământ, adică 67% sunt femei.

Alte informaţii utile
Pshiologul Clara Ruse, consilier www.YourJob.ro, spune că motivele pentru care nici persoane care îşi caută un loc de muncă nu ar accepta să lucreze în învăţământ ţin, pe de o parte de stressul pe care îl presupune lucrul cu copiii, contactele cu părinţii acestora şi necesitatea unei continue formări profesionale, şi pe de altă parte, vinovate sunt veniturile mici care pentru un profesor debutant nu depăşesc 800 de RON.

Psihologul precizează că mulţi profesori ajung să se pensioneze înainte de termen, fie să aibă tulburări comportamentale sau psihosomatice cauzate de stress. ‘Uneori ni se pare dificil să avem în grijă chiar şi un copil mai ales când vine vorba să-i impunem limite, să-l disciplinăm, însă un profesor este direct răspunzător pentru ceea ce li se întâmplă elevilor, inclusiv în timpul pauzelor, nu doar în timpul orelor’, explică psihologul.

Mai mlt, norma de predare a unui profesor este de 18 ore pe săptămână – muncă efectivă, la care se adaugă şi orele suplimentare de pregătire a elevilor în anii terminali, lucrările de corectat, temele elevilor, orele pentru pregătirea continuă, elaborarea de planificări, proiecte de lecţie, concursuri de obţinere a gradelor didactice, adică mai mult de 40 de ore pe săptămână de muncă efectivă.

Lipsa de materiale didactice şi uneori chiar şi lipsa unor condiţii propice actului învăţării sunt motive în plus de nemulţumire. Presiunea din ultima vreme din scena politicului şi cazurile de violenţă din şcoli contribuie şi ele la crearea unei stări de frustrare în rândul celor care sunt deja profesori şi îi indepărtează pe cei care ar putea deveni dascăli.
Nici în condiţiile unei măriri de 50% a salariilor care în acest moment pentru un profesor debutant este în jur de 800 RON, numărul doritorilor nu poate fi mare pentru că salarilul nu justifică munca depusă la şcoală şi nici stressul la care sunt supuşi profesorii, spune psihologul Clara Ruse.

Despre YourJob.ro
YourJob.ro este primul serviciu de recrutare de resurse umane din Romania care are integrat un serviciu video de prezentare a candidaţilor. Pe langa CV-ul clasic, în varianta text, candidatii au posibilitatea de a-şi crea un Video CV.

Şansele de angajare ale unei persoane care îşi crează şi un Video CV sunt mult mai mari decât ale unei persoane care prezint doar un CV clasic. De asememea, YourJob.ro ofera companiilor, printr-o prezentare video, oportunitatea de a-i arăta candidatului locul unde va lucra.

YourJob.ro este primul serviciu de recrutare din Romania care are integrat un serviciu video de prezentare a candidaţilor. Pe langa CV-ul clasic, în varianta text, candidatii au posibilitatea de a-şi crea un Video CV.
Şansele de angajare ale unei persoane care îşi crează şi un Video CV sunt mult mai mari decât ale unei persoane care prezint doar un CV clasic. De asememea, YourJob.ro ofera companiilor, printr-o prezentare video, oportunitatea de a-i arăta candidatului locul unde va lucra.

Legea nr. 202/2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 134 din Codul Muncii

Legea nr. 202/2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 134 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 728 din 28.10.2008.

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

Articol unic. — Alineatul (1) al articolului 134 din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„Art. 134. — (1) Zilele de sarbatoare legala in care nu se
lucreaza sunt:
— 1 si 2 ianuarie;
— prima si a doua zi de Pasti;
— 1 mai;
— prima si a doua zi de Rusalii;
— Adormirea Maicii Domnului;
— 1 decembrie;
— prima si a doua zi de Craciun;
— 2 zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.”

Codul Muncii – actualizat la 28.10.2008

Codul Muncii, versiune actualizata la data de 28.10.2008.

Versiunea actualizata include modifcarile aduse de:
– Legea nr. 480/2003
– Legea nr. 541/2003
– O.U.G. nr. 65/2005
– Legea nr. 241/2005
– Legea nr. 371/2005
– O.U.G. nr. 55/2006
– Legea nr. 94/2007
– Legea nr. 237/2007
– Legea nr. 202/2008 publicata in MOF nr. 728 din 28.10.2008.


TITLUL I
Dispozitii generale

CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare

Art. 1. – (1) Prezentul cod reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de munca, modul in care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor din domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii.
(2) Prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.

Art. 2. –
Dispozitiile cuprinse in prezentul cod se aplica:
a) cetatenilor romani incadrati cu contract individual de munca, care presteaza munca in Romania;
b) cetatenilor romani incadrati cu contract individual de munca si care presteaza activitatea in strainatate, in baza unor contracte incheiate cu un angajator roman, cu exceptia cazului in care legislatia statului pe al carui teritoriu se executa contractul individual de munca este mai favorabila;
c) cetatenilor straini sau apatrizi incadrati cu contract individual de munca, care presteaza munca pentru un angajator roman pe teritoriul Romaniei;
d) persoanelor care au dobandit statutul de refugiat si se incadreaza cu contract individual de munca pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii;
e) ucenicilor care presteaza munca in baza unui contract de ucenicie la locul de munca;
f) angajatorilor, persoane fizice si juridice;
g) organizatiilor sindicale si patronale.

Venituri din salarii

Definirea veniturilor din salarii

Art. 55. – (1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile in bani si/sau in natura obtinute de o persoana fizica ce desfasoara o activitate in baza unui contract individual de munca sau a unui statut special prevazut de lege, indiferent de perioada la care se refera, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizatiile pentru incapacitate temporara de munca.

(2) In vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:

a) indemnizatiile din activitati desfasurate ca urmare a unei functii de demnitate publica, stabilite potrivit legii;

b) indemnizatiile din activitati desfasurate ca urmare a unei functii alese in cadrul persoanelor juridice fara scop lucrativ;

c) drepturile de solda lunara, indemnizatiile, primele, premiile, sporurile si alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;

d) indemnizatia lunara bruta, precum si suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societati nationale, societati comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar majoritar, precum si la regiile autonome;

e) sumele primite de membrii fondatori ai societatilor comerciale constituite prin subscriptie publica;

f) sumele primite de reprezentantii in adunarea generala a actionarilor, in consiliul de administratie, in comitetul de directie si in comisia de cenzori;

g) sumele primite de reprezentantii in organisme tripartite, potrivit legii;

h) indemnizatia lunara a asociatului unic, la nivelul valorii inscrise in declaratia de asigurari sociale;

i) sumele acordate de organizatii nonprofit si de alte entitati neplatitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatia primita pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, pentru salariatii din institutiile publice;

j) indemnizatia administratorilor, precum si suma din profitul net cuvenite administratorilor societatilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generala a actionarilor;

k) orice alte sume sau avantaje de natura salariala ori asimilate salariilor.

(3) Avantajele, cu exceptia celor prevazute la alin. (4), primite in legatura cu o activitate dependenta includ, insa nu sunt limitate la:

a) utilizarea oricarui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, in scop personal, cu exceptia deplasarii pe distanta dus-intors de la domiciliu la locul de munca;

b) cazare, hrana, imbracaminte, personal pentru munci casnice, precum si alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un pret mai mic decat pretul pietei;

c) imprumuturi nerambursabile;

d) anularea unei creante a angajatorului asupra angajatului;

e) abonamentele si costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, in scop personal;

f) permise de calatorie pe orice mijloace de transport, folosite in scopul personal;

g) primele de asigurare platite de catre suportator pentru salariatii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul platii primei respective, altele decat cele obligatorii.

(4) Urmatoarele sume nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit:

a) ajutoarele de inmormantare, ajutoarele pentru pierderi produse in gospodariile proprii ca urmare a calamitatilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave si incurabile, ajutoarele pentru nastere, veniturile reprezentand cadouri pentru copiii minori ai salariatilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la si de la locul de munca al salariatului, costul prestatiilor pentru tratament si odihna, inclusiv transportul pentru salariatii proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariatii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevazut in contractul de munca.

Cadourile oferite de angajatori in beneficiul copiilor minori ai angajatilor, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, in masura in care valoarea cadoului oferit fiecarei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 1.500.000 lei.

Nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevazute mai sus, realizate de persoane fizice, daca aceste venituri sunt primite in baza unor legi speciale si finantate din buget;

a1) tichetele de cresa acordate potrivit legii;

b) tichetele de masa si drepturile de hrana acordate de angajatori angajatilor, in conformitate cu legislatia in vigoare;

c) contravaloarea folosintei locuintei de serviciu sau a locuintei din incinta unitatii, potrivit repartitiei de serviciu, numirii conform legii sau specificitatii activitatii prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si compensarea diferentei de chirie, suportata de persoana fizica, conform legilor speciale;

d) cazarea si contravaloarea chiriei pentru locuintele puse la dispozitia oficialitatilor publice, a angajatilor consulari si diplomatici care lucreaza in afara tarii, in conformitate cu legislatia in vigoare;

e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protectie si de lucru, a alimentatiei de protectie, a medicamentelor si materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protectie a muncii, precum si a uniformelor obligatorii si a drepturilor de echipament, ce se acorda potrivit legislatiei in vigoare;

f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul intre localitatea in care angajatii isi au domiciliul si localitatea unde se afla locul de munca al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situatiile in care nu se asigura locuinta sau nu se suporta contravaloarea chiriei, conform legii;

g) sumele primite de angajati pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare a indemnizatiei primite pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului. Sunt exceptate de la aceste prevederi sumele acordate de persoanele juridice fara scop patrimonial si de alte entitati neplatitoare de impozit pe profit peste limita de 2,5 ori indemnizatia acordata salariatilor din institutiile publice;

h) sumele primite, potrivit dispozitiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare in interesul serviciului;

i) indemnizatiile de instalare ce se acorda o singura data, la incadrarea intr-o unitate situata intr-o alta localitate decat cea de domiciliu, in primul an de activitate dupa absolvirea studiilor, in limita unui salariu de baza la angajare, precum si indemnizatiile de instalare si mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din institutiile publice si celor care isi stabilesc domiciliul in localitati din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, in care isi au locul de munca;

j) sumele reprezentand platile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale caror contracte individuale de munca au fost desfacute ca urmare a concedierilor colective, precum si sumele reprezentand platile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala la incetarea raporturilor de munca sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere si de restructurare, acordate potrivit legii;

k) sumele reprezentand platile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut in rezerva sau al carui contract inceteaza ca urmare a nevoilor de reducere si de restructurare, precum si ajutoarele stabilite in raport cu solda lunara neta, acordate acestuia la trecerea in rezerva sau direct in retragere cu drept de pensie sau celor care nu indeplinesc conditiile de pensie, precum si ajutoare sau plati compensatorii primite de politisti aflati in situatii similare, al caror cuantum se determina in raport cu salariul de baza lunar net, acordate potrivit legislatiei in materie;

k1) veniturile din salarii realizate de catre persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la functia de baza;

l) veniturile din salarii, ca urmare a activitatii de creare de programe pentru calculator; incadrarea in activitatea de creatie de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii, solidaritatii sociale si familiei, al ministrului comunicatiilor si tehnologiei informatiei si al ministrului finantelor publice;

m) sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activitati dependente desfasurate intr-un stat strain, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac exceptie veniturile salariale platite de catre sau in numele unui angajator care este rezident in Romania sau are sediul permanent in Romania, care sunt impozabile indiferent de perioada de desfasurare a activitatii in strainatate;

n) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregatirea profesionala si perfectionarea angajatului legata de activitatea desfasurata de acesta pentru angajator;

o) costul abonamentelor telefonice si al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate in vederea indeplinirii sarcinilor de serviciu;

p) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul angajarii si implicit la momentul acordarii;

r) diferenta favorabila dintre dobanda preferentiala stabilita prin negociere si dobanda practicata pe piata, pentru credite si depozite.

(5) Avantajele primite in bani si in natura si imputate salariatului in cauza nu se impoziteaza.

Deducere personala

Art. 56. – (1) Persoanele fizice prevazute la art. 40 alin. (1) lit. a) si alin. (2) au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub forma de deducere personala, acordata pentru fiecare luna a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se afla functia de baza.

(2) Deducerea personala se acorda pentru persoanele fizice care au un venit lunar brut de pana la 10.000.000 lei inclusiv, astfel:

– pentru contribuabilii care nu au persoane in intretinere – 2.500.000 lei;

– pentru contribuabilii care au o persoana in intretinere – 3.500.000 lei;

– pentru contribuabilii care au doua persoane in intretinere – 4.500.000 lei;

– pentru contribuabilii care au trei persoane in intretinere – 5.500.000 lei;

– pentru contribuabilii care au patru sau mai multe persoane in intretinere – 6.500.000 lei.

Pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii cuprinse intre 10.000.001 lei si 30.000.000 lei, inclusiv, deducerile personale sunt degresive fata de cele de mai sus si se stabilesc prin ordin al ministrului finantelor publice.

Pentru contribuabilii care realizeaza venituri brute lunare din salarii de peste 30.000.000 lei nu se acorda deducerea personala.

(3) Persoana in intretinere poate fi sotia/sotul, copiii sau alti membri de familie, rudele contribuabilului sau ale sotului/sotiei acestuia pana la gradul al doilea inclusiv, ale carei venituri, impozabile si neimpozabile, nu depasesc 2.500.000 lei lunar.

(4) In cazul in care o persoana este intretinuta de mai multi contribuabili, suma reprezentand deducerea personala se atribuie unui singur contribuabil, conform intelegerii intre parti.

(5) Copiii minori, in varsta de pana la 18 ani impliniti, ai contribuabilului sunt considerati intretinuti.

(6) Suma reprezentand deducerea personala se acorda pentru persoanele aflate in intretinerea contribuabilului, pentru acea perioada impozabila din anul fiscal in care acestea au fost intretinute. Perioada se rotunjeste la luni intregi in favoarea contribuabilului.

(7) Nu sunt considerate persoane aflate in intretinere:

a) persoanele fizice care detin terenuri agricole si silvice in suprafata de peste 10.000 mp in zonele colinare si de ses si de peste 20.000 m2 in zonele montane;

b) persoanele fizice care obtin venituri din cultivarea si din valorificarea florilor, legumelor si zarzavaturilor in sere, in solarii special destinate acestor scopuri si/sau in sistem irigat, din cultivarea si din valorificarea arbustilor, plantelor decorative si ciupercilor, precum si din exploatarea pepinierelor viticole si pomicole, indiferent de suprafata.

(8) Deducerea personala determinata potrivit prezentului articol nu se acorda personalului trimis in misiune permanenta in strainatate, potrivit legii.

Determinarea impozitului pe venitul din salarii

Art. 57. – (1) Beneficiarii de venituri din salarii datoreaza un impozit lunar, final, care se calculeaza si se retine la sursa de catre platitorii de venituri.

(2) Impozitul lunar prevazut la alin. (1) se determina astfel:

a) la locul unde se afla functia de baza, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenta intre venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contributiilor obligatorii aferente unei luni, si urmatoarele:

– deducerea personala acordata pentru luna respectiva;

– cotizatia sindicala platita in luna respectiva;

– contributiile la fondurile de pensii facultative, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei a 200 euro;

b) pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora;

(21) In cazul veniturilor din salarii si/sau al diferentelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculeaza si se retine la data efectuarii platii, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare privind veniturile realizate in afara functiei de baza la data platii, si se vireaza pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care s-au platit.

(3) Platitorul este obligat sa determine valoarea totala a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil.

(4) Contribuabilii pot dispune asupra destinatiei unei sume reprezentand pana la 2% din impozitul stabilit la alin. (3), pentru sustinerea entitatilor nonprofit care se infiinteaza si functioneaza in conditiile legii, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private, conform legii.

(5) Obligatia calcularii, retinerii si virarii acestei sume prevazute la alin. (4) revine organului fiscal competent.

(6) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (4) si (5) se stabileste prin ordin al ministrului finantelor publice.

Termen de plata a impozitului

Art. 58. – Platitorii de salarii si de venituri asimilate salariilor au obligatia de a calcula si de a retine impozitul aferent veniturilor fiecarei luni la data efectuarii platii acestor venituri, precum si de a-l vira la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care se platesc aceste venituri.

Deducerea sumelor economisite, potrivit legii, privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ

Art. 581. – Contribuabilul poate deduce din veniturile impozabile din salarii, obtinute la functia de baza, cheltuielile efectuate pentru economisire in sistem colectiv pentru domeniul locativ, potrivit prevederilor Legii nr. 541/2002 privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificarile si completarile ulterioare, in limita unei sume maxime egale cu 300 lei pe an. Obligatia acordarii acestei deduceri revine organului fiscal competent si procedura de aplicare se stabileste prin ordin al ministrului finantelor publice.

Fise fiscale

Art. 59. – (1) Informatiile referitoare la calculul impozitului pe veniturile din salarii se cuprind in fisele fiscale.

(2) Platitorul de venituri are obligatia sa completeze formularele prevazute la alin. (1), pe intreaga durata de efectuare a platii salariilor. Platitorul este obligat sa pastreze fisele fiscale pe intreaga durata a angajarii si sa transmita organului fiscal competent o copie, pentru fiecare an, pana in ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul fiscal expirat. Modelul si continutul formularelor se aproba prin ordin al ministrului finantelor publice.

Plata impozitului pentru anumite venituri salariale

Art. 60. – (1) Contribuabililor care isi desfasoara activitatea in Romania si care obtin venituri sub forma de salarii din strainatate, precum si persoanelor fizice romane care obtin venituri din salarii, ca urmare a activitatii desfasurate la misiunile diplomatice si posturile consulare acreditate in Romania, le sunt aplicabile prevederile prezentului articol.

(2) Orice contribuabil prevazut la alin. (1) are obligatia de a declara si de a plati impozit lunar la bugetul de stat, pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei pentru care s-a realizat venitul, direct sau printr-un reprezentant fiscal. Impozitul aferent unei luni se stabileste potrivit art. 57.

(3) Misiunile diplomatice si posturile consulare acreditate in Romania, precum si reprezentantele organismelor internationale ori reprezentantele societatilor comerciale si ale organizatiilor economice straine, autorizate potrivit legii sa isi desfasoare activitatea in Romania, pot opta ca pentru angajatii acestora, care realizeaza venituri din salarii impozabile in Romania, sa indeplineasca obligatiile privind calculul, retinerea si virarea impozitului pe veniturile din salarii. Prevederile alin. (2) nu se aplica contribuabililor, in cazul in care optiunea de mai sus este formulata si comunicata organului fiscal competent.

(4) Persoana fizica, juridica sau orice alta entitate la care contribuabilul isi desfasoara activitatea, potrivit alin. (1), este obligata sa ofere informatii organului fiscal competent referitoare la data inceperii desfasurarii activitatii de catre contribuabil si, respectiv, a incetarii acesteia, in termen de 15 zile de la data producerii evenimentului, cu exceptia situatiei in care indeplineste obligatia privind calculul, retinerea si virarea impozitului pe veniturile din salarii, potrivit alin. (3).

Planul

Art. 94. – (1) Urmatoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizare în conditiile de mai jos:

a) debitorul, cu aprobarea adunarii generale a actionarilor/asociatilor, în termen de 30 de zile de la afisarea tabelului definitiv de creante, cu conditia formularii, potrivit art. 28, a intentiei de reorganizare, daca procedura a fost declansata de acesta, si potrivit art. 33 alin. (6), în cazul în care procedura a fost deschisa ca urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori;
b) administratorul judiciar, de la data desemnarii sale si pâna la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data afisarii tabelului definitiv de creante, cu conditia sa îsi fi manifestat aceasta intentie pâna la votarea raportului prevazut la art. 59 alin. (2);
c) unul sau mai multi creditori care si-au anuntat aceasta intentie pâna la votarea raportului prevazut la art. 59 alin. (2), detinând împreuna cel putin 20% din valoarea totala a creantelor cuprinse în tabelul definitiv de creante, în termen de 30 de zile de la data afisarii tabelului definitiv de creante.
(2) La cererea oricarei parti interesate, judecatorul-sindic poate scurta, pentru motive temeinice, perioadele prevazute la alin. (1).
(3) Planul va putea sa prevada fie restructurarea si continuarea activitatii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinatie a celor doua variante de reorganizare.
(4) Nu vor putea propune un plan de reorganizare debitorul care, într-un interval de 5 ani anteriori formularii cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite în baza prezentei legi si nici debitorul care a fost condamnat definitiv pentru falsificare sau pentru infractiuni prevazute în Legea nr. 21/1996 sau ai carui administratori, directori si/sau asociati au fost condamnati definitiv pentru: bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de încredere, înselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii.
(5) Nerespectarea termenelor prevazute la alin. (1) conduce la decaderea partilor respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare si, ca urmare, la trecerea, din dispozitia judecatorului-sindic, la faliment.
Art. 95. – (1) Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilitatile si specificul activitatii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile si cu cererea pietei fata de oferta debitorului, si va cuprinde masuri concordante cu ordinea publica, inclusiv în ceea ce priveste modalitatea de selectie, desemnare si înlocuire a administratorilor si a directorilor.
(2) Planul de reorganizare va cuprinde în mod obligatoriu programul de plata a creantelor.
(3) Executarea planului de reorganizare nu va putea depasi 3 ani, socotiti de la data confirmarii.
(4) La recomandarea administratorului judiciar, dupa trecerea unui termen de cel mult 18 luni de la confirmarea planului, aceasta perioada va putea fi extinsa cu cel mult înca o perioada de un an, daca propunerea este votata de cel putin doua treimi din creditorii aflati în sold la acea data.
(5) Planul de reorganizare va mentiona:
a) categoriile de creante care nu sunt defavorizate, în sensul legii;
b) tratamentul categoriilor de creante defavorizate;
c) daca si în ce masura debitorul, membrii grupului de interes economic, asociatii din societatile în nume colectiv si asociatii comanditati din societatile în comandita vor fi descarcati de raspundere;
d) ce despagubiri urmeaza a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creante, în comparatie cu valoarea estimativa ce ar putea fi primita prin distribuire în caz de faliment; valoarea estimativa se va calcula la data propunerii planului.
(6) Planul va specifica masurile adecvate pentru punerea sa în aplicare, cum ar fi:
A. pastrarea, în întregime sau în parte, de catre debitor, a conducerii activitatii sale, inclusiv dreptul de dispozitie asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activitatii sale de catre administratorul judiciar desemnat în conditiile legii;
B. obtinerea de resurse financiare pentru sustinerea realizarii planului si sursele de provenienta a acestora;
C. transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului catre una ori mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior ori ulterior confirmarii planului;
D. fuziunea debitorului, în conditiile legii;
E. lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat ori în bloc, libere de orice sarcini, sau distribuirea acestora catre creditorii debitorului, în contul creantelor pe care acestia le au fata de averea debitorului;
F. lichidarea partiala sau totala a activului debitorului în vederea executarii planului se face potrivit art. 116-120;
G. modificarea sau stingerea garantiilor reale, cu acordarea obligatorie, în beneficiul creditorului garantat, a unei garantii sau protectii echivalente, în conditiile prevazute la art. 39 alin. (2) lit. c);
H. prelungirea datei scadentei, precum si modificarea ratei dobânzii, a penalitatii sau a oricarei alte clauze din cuprinsul contractului ori a celorlalte izvoare ale obligatiilor sale;
I. modificarea actului constitutiv al debitorului, în conditiile legii;
J. emiterea de titluri de valoare de catre debitor sau oricare dintre persoanele mentionate la lit. C si D, în conditiile prevazute de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si de Legea nr. 297/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Pentru înscrierea în plan a unei emisiuni de titluri de valoare este necesar acordul expres, în scris, al creditorului care urmeaza sa primeasca titlurile de valoare emise, acord ce se va da înainte de admiterea planului de catre judecatorul-sindic, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. (3). Prin exceptie de la prevederile art. 205 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, operatiunile cuprinse la prezenta litera sunt considerate operatiuni exceptate în sensul art. 205 alin. (1) din legea mentionata mai sus;
K. prin derogare de la prevederile lit. J, planul de reorganizare nu poate prevedea conversia creantelor bugetare în titluri de valoare;
L. inserarea în actul constitutiv al debitorului – persoana juridica – sau al persoanelor mentionate la lit. C si D a unor prevederi:
a) de prohibire a emiterii de actiuni fara drept de vot;
b) de determinare, în cazul diferitelor categorii de actiuni ordinare, a unei distributii corespunzatoare a votului între acestei categorii;
c) în cazul categoriilor de actiuni preferentiale cu dividend prioritar fata de alte categorii de actiuni, de reglementare satisfacatoare a numirii administratorilor reprezentând categoriile de actiuni respective în ipoteza neonorarii obligatiei de plata a dividendelor.
(7) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii nr. 297/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, planul propus de creditori poate prevedea modificarea, fara acordul statutar al membrilor sau asociatilor/actionarilor debitorului, a actului constitutiv, daca se îndeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) planul propus de debitor ofera o recuperare mai redusa a creantelor debitorului;
b) în caz de faliment, membrilor sau asociatilor/actionarilor debitorului nu li s-ar cuveni nimic din distribuire;
c) membrii sau asociatii/actionarii debitorului refuza sa participe la planul propus de creditori.
(8) Înregistrarea mentiunii în registrul comertului va fi solicitata de administratorul judiciar pe cheltuiala debitorului, pe baza hotarârii de confirmare a planului de reorganizare, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Art. 96. – (1) În vederea administrarii eficiente a procedurii, planul poate desemna o categorie separata de creante, compusa numai din acele creante chirografare care, în sensul art. 49 alin. (1), apartin furnizorilor fara de care activitatea debitorului nu se poate desfasura si care nu pot fi înlocuiti. Lista acestor creante trebuie confirmata de administratorul judiciar.
(2) Planul va stabili acelasi tratament pentru fiecare creanta din cadrul unei categorii distincte, cu exceptia cazului în care detinatorul unei creante din categoria respectiva consimte un tratament mai putin favorabil pentru creanta sa.
Art. 97. – Nu se considera modificare a creantei sau a conditiilor de realizare a acesteia situatia în care planul propus prevede revenirea la conditiile de realizare a creantei anterioare survenirii evenimentelor care au condus la modificarea conditiilor respective, cum ar fi neplata uneia sau a mai multor rate scadente ale unui împrumut, la termenele si în conditiile stipulate în contract, care conduce la accelerarea platii întregului rest al împrumutului.
Art. 98. – (1) Câte o copie de pe planul propus va fi depusa la grefa tribunalului si la oficiul registrului comertului sau, dupa caz, la registrul societatilor agricole si va fi comunicata debitorului, prin administratorul special, administratorului judiciar si comitetului creditorilor.
(2) Judecatorul-sindic va convoca o sedinta, în termen de 20 de zile de la înregistrarea planului la tribunal, la care vor fi citati cei care au propus planul si persoanele mentionate la alin. (1) si în care planul va fi admis sau respins de judecatorul-sindic, dupa audierea persoanelor citate.
(3) Judecatorul-sindic va putea admite un plan propus de partile legal îndreptatite, care contine toate informatiile prevazute de prezenta lege. Judecatorul-sindic poate sa ceara unui practician în insolventa sa îsi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de admiterea lui.
(4) Daca au fost exprimate mai multe intentii de depunere a unor planuri de reorganizare, judecatorul-sindic va fixa un termen maxim pâna la care acestea pot fi depuse, cu respectarea dispozitiilor art. 74 alin. (2), astfel încât votarea planurilor admise sa se faca în aceeasi sedinta a adunarii generale a creditorilor.
Art. 99. – (1) Dupa admiterea planului, judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar convocarea adunarii generale a creditorilor si a debitorului într-un termen cuprins între 20 si 25 de zile, dar nu mai înainte de afisarea tabelului definitiv de creante.
(2) Judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar, în termen de 5 zile de la admitere, publicarea unui anunt referitor la propunerea planului în Buletinul procedurilor de insolventa, cu indicarea celui care l-a propus, a datei când se va vota cu privire la plan si a faptului ca este admisibila votarea prin corespondenta, precum si a datei de confirmare a planului, care nu va depasi 15 zile de la data exprimarii votului asupra planului.
(3) Actionarii si creditorii cu titluri de valoare la purtator vor trebui sa depuna originalele la administrator cu cel putin 5 zile înainte de data fixata pentru exprimarea votului, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a vota.
(4) Din momentul publicarii, toate partile interesate vor fi socotite ca au cunostinta de plan si de data de exprimare a votului. În toate cazurile, debitorul va asigura posibilitatea consultarii planului la sediul sau, pe cheltuiala solicitantului.
Art. 100. – (1) La începutul sedintei de vot, administratorul judiciar va informa creditorii prezenti despre voturile valabile primite în scris.
(2) Fiecare creanta beneficiaza de un drept de vot, pe care titularul acesteia îl exercita în categoria de creante din care face parte creanta respectiva.
(3) Urmatoarele creante constituie categorii distincte de creante, care voteaza separat:
a) creditorii cu creante garantate;
b) creditorii bugetari;
c) creditorii chirografari stabiliti conform art. 96 alin. (1);
d) ceilalti creditori chirografari.
(4) Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creante daca în categoria respectiva planul este acceptat de o majoritate absoluta din valoarea creantelor din acea categorie.
(5) Categoriile care, direct sau indirect, controleaza, sunt controlate sau se afla sub control comun cu debitorul, în sensul legislatiei pietei de capital, pot participa la sedinta, dar pot vota cu privire la plan doar în cazul în care acesta le acorda mai putin decât ar primi în cazul falimentului.
Art. 101. – (1) La data stabilita, un plan va fi confirmat de catre judecatorul-sindic, daca sunt întrunite cumulativ urmatoarele conditii:
A. cel putin jumatate plus una dintre categoriile de creante mentionate în programul de plati, dintre cele mentionate la art. 100 alin. (3), accepta sau sunt socotite ca accepta planul, cu conditia ca minimum una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul;
B. în cazul în care sunt doar doua categorii, planul se considera acceptat în cazul în care categoria cu valoarea totala cea mai mare a creantelor a acceptat planul;
C. fiecare categorie defavorizata de creante care a respins planul va fi supusa unui tratament corect si echitabil prin plan.
(2) Tratament corect si echitabil exista atunci când sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) nici una dintre categoriile care resping planul si nici o creanta care respinge planul nu primesc mai putin decât ar fi primit în cazul falimentului;
b) nici o categorie sau nici o creanta apartinând unei categorii nu primeste mai mult decât valoarea totala a creantei sale;
c) în cazul în care o categorie defavorizata respinge planul, nici o categorie de creante cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezulta din ierarhia prevazuta la art. 100 alin. (3), nu primeste mai mult decât ar primi în cazul falimentului.
(3) Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat.
(4) Confirmarea unui plan de reorganizare împiedica propunerea, admiterea, votarea sau confirmarea oricarui alt plan.
Art. 102. – (1) Când sentinta care confirma un plan intra în vigoare, activitatea debitorului este reorganizata în mod corespunzator; creantele si drepturile creditorilor si ale celorlalte parti interesate sunt modificate astfel cum este prevazut în plan. În cazul intrarii în faliment ca urmare a esuarii planului sau a unei executari silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotarâre definitiva si irevocabila împotriva debitorului. Pentru executarea silita a acestor creante, calitatea de titlu executoriu o va avea sentinta de confirmare a planului.
(2) Creditorii conserva actiunile lor, pentru întreaga valoare a creantelor, împotriva codebitorilor si a fidejusorilor debitorului, chiar daca au votat pentru acceptarea planului.
(3) Daca nici un plan nu este confirmat si termenul pentru propunerea unui plan, în conditiile art. 94, a expirat, judecatorul-sindic va dispune începerea de îndata a procedurii falimentului, în conditiile art. 107 si urmatoarele.
(4) Remuneratiile persoanelor angajate în temeiul art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, 24 si al art. 98 alin. (3) si alte cheltuieli administrative vor fi achitate la momentul prevazut, dupa caz, de lege, cu exceptia cazurilor în care partile interesate ar accepta, în scris, alte termene de plata. Planul trebuie sa precizeze în programul de plati cum va fi asigurata aceasta plata.
(5) Plata va putea fi facuta trimestrial, pe baza de acte legale.

Situatia unor acte juridice ale debitorului

Art. 77. – Toate actiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozitiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creantelor, sunt scutite de taxe de timbru.

Art. 78. – Masurile prevazute în prezenta sectiune se aplica atât în cazurile de reorganizare judiciara, cât si în cele de faliment, prevazute atât de procedura generala, cât si de cea simplificata.
Art. 79. – Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Art. 80. – (1) Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de debitor prin urmatoarele acte:
a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizarile în scop umanitar;
b) operatiuni comerciale în care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii;
c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;
d) acte de transfer de proprietate catre un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, daca suma pe care creditorul ar putea sa o obtina în caz de faliment al debitorului este mai mica decât valoarea actului de transfer;
e) constituirea ori perfectarea unei garantii reale pentru o creanta care era chirografara, în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii;
f) platile anticipate ale datoriilor, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, daca scadenta lor fusese stabilita pentru o data ulterioara deschiderii procedurii;
g) actele de transfer sau asumarea de obligatii efectuate de debitor într-o perioada de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intentia de a ascunde/întârzia starea de insolventa ori de a frauda o persoana fizica sau juridica fata de care era la data efectuarii transferului unor operatiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la îndeplinire a unui acord de compensare bilaterala (netting), realizate în baza unui contract financiar calificat, ori a devenit ulterior debitor, în sensul prezentei legi.
(2) Urmatoarele operatiuni, încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, sa fie anulate si prestatiile recuperate, daca sunt în dauna creditorilor:
a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat detinând cel putin 20% din capitalul societatii comerciale ori, dupa caz, din drepturile de vot în adunarea generala a asociatilor, atunci când debitorul este respectiva societate în comandita, respectiv o societate agricola, în nume colectiv sau cu raspundere limitata;
b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic;
c) cu un actionar detinând cel putin 20% din actiunile debitorului ori, dupa caz, din drepturile de vot în adunarea generala a actionarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe actiuni;
d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativa, societate pe actiuni cu raspundere limitata sau, dupa caz, societate agricola;
e) cu orice alta persoana fizica ori juridica, detinând o pozitie dominanta asupra debitorului sau a activitatii sale;
f) cu un coindivizar asupra unui bun comun.
Art. 81. – (1) Actiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum si pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale, la care se refera art. 79 si 80, poate fi introdusa de administratorul judiciar/lichidator în termen de un an de la data expirarii termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevazut la art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii.
(2) Comitetul creditorilor poate introduce la judecatorul-sindic o astfel de actiune, daca administratorul judiciar/lichidatorul nu o face.
(3) Administratorul judiciar/lichidatorul va putea mentine contractele de credit si va putea, cu acordul cocontractantilor, sa le modifice clauzele, astfel încât acestea sa asigure echivalenta viitoarelor prestatii ale debitorului. Modificarile vor fi supuse aprobarii comitetului creditorilor, care va avea în vedere daca acestea sunt atât în folosul averii debitorului, cât si în cel al averii creditorilor.
Art. 82. – Nu se va putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial, facut de catre debitor în cursul desfasurarii normale a activitatii sale curente.
Art. 83. – (1) Tertul dobânditor în cadrul unui transfer patrimonial, anulat conform art. 80, va trebui sa restituie averii debitorului bunul transferat sau, daca bunul nu mai exista, valoarea acestuia de la data transferului efectuat de catre debitor.
(2) Tertul dobânditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de catre debitor, va avea împotriva averii o creanta de aceeasi valoare, cu conditia ca tertul sa fi acceptat transferul cu buna-credinta si fara intentia de a-i împiedica, întârzia ori însela pe creditorii debitorului. În caz contrar, tertul dobânditor pierde creanta sau bunul rezultat din repunerea în situatia anterioara, în favoarea averii debitorului. Reaua-credinta a tertului dobânditor trebuie dovedita.
(3) Tertul dobânditor cu titlu gratuit de buna-credinta va restitui bunurile în starea în care se gasesc, iar în lipsa acestora, va restitui diferenta de valoare cu care s-a îmbogatit. În caz de rea-credinta, tertul va restitui, în toate cazurile, întreaga valoare, precum si fructele percepute.
Art. 84. – (1) Administratorul judiciar, lichidatorul sau comitetul creditorilor va putea introduce actiune pentru a recupera de la subdobânditor bunul ori valoarea bunului transferat de catre debitor, numai daca subdobânditorul nu a platit valoarea corespunzatoare a bunului si cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat.
(2) În cazul în care subdobânditorul este sot, ruda sau afin pâna la gradul al patrulea inclusiv al debitorului, se prezuma relativ ca acesta a cunoscut împrejurarea prevazuta la alin. (1).
Art. 85. – (1) Cererea pentru anularea unui transfer cu caracter patrimonial se va nota, din oficiu, în registrele de publicitate aferente.
(2) O persoana obtinând un titlu sau dobândind o garantie ori un alt drept real asupra bunului respectiv dupa efectuarea unei astfel de notari va avea titlul sau dreptul sau, conditionat de dreptul de a fi recuperat bunul.
(3) Daca sunt îndeplinite conditiile art. 79 si 80, se instituie o prezumtie relativa de frauda în dauna creditorilor. Prezumtia poate fi rasturnata de catre debitor. Ea nu se extinde la tertul dobânditor sau subdobânditor.
(4) Prezumtia de frauda se pastreaza si în cazul în care, prin abuz de drepturi procesuale, debitorul a întârziat momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele la care se refera art. 79 si 80.
(5) Legitimarea procesuala activa în actiunile în anulare reglementate de art. 79 si 80 apartine administratorului judiciar si, respectiv, lichidatorului, iar în cazul prevazut la art. 81 alin. (2), comitetului creditorilor.
(6) Au calitate procesuala pasiva în actiunile în anulare prevazute la art. 79 si 80 debitorul si, dupa caz, cocontractantul sau. Debitorul va fi citat în calitate de pârât prin administratorul special.
Art. 86. – (1) În vederea cresterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate sa mentina sau sa denunte orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substantial de catre toate partile implicate. Administratorul judiciar/lichidatorul trebuie sa raspunda, în termen de 30 de zile, unei notificari a contractantului, prin care i se cere sa opteze pentru mentinerea ori denuntarea contractului; în lipsa unui astfel de raspuns, administratorul judiciar/lichidatorul nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denuntat.
(2) În cazul denuntarii unui contract, o actiune pentru despagubiri poate fi introdusa de catre contractant împotriva debitorului.
(3) Pe parcursul perioadei de observatie, cu acordul cocontractantilor, administratorul judiciar va putea mentine contractele de credit sau va putea sa le modifice clauzele, astfel încât acestea sa asigure echivalenta viitoarelor prestatii. Modificarile vor fi supuse aprobarii comitetului creditorilor, care va verifica daca ele sunt atât în folosul averii debitorului, cât si în cel al averii creditorilor.
(4) Daca vânzatorul unui bun imobil a retinut titlul de proprietate pâna la plata integrala a pretului vânzarii, vânzarea va fi considerata executata de catre vânzator si nu va fi supusa prevederilor alin. (1).
(5) Un contract de munca sau de închiriere, în calitate de locatar, va putea fi denuntat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz.
(6) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare, în procedura simplificata, precum si în cazul intrarii în faliment în procedura generala, desfacerea contractelor individuale de munca ale personalului debitoarei se va face de urgenta de catre lichidator, fara a fi necesara parcurgerea procedurii de concediere colectiva. Lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucratoare.
(7) Într-un contract prevazând plati periodice din partea debitorului, mentinerea contractului nu îl va obliga pe administratorul judiciar/lichidator sa faca plati restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru astfel de plati pot fi formulate cereri împotriva debitorului.
Art. 87. – Daca un bun mobil, vândut debitorului si neplatit de acesta, era în tranzit la data deschiderii procedurii si bunul nu se afla înca la dispozitia debitorului si nici alte parti nu au dobândit drepturi asupra lui, atunci vânzatorul îsi poate lua înapoi bunul. În acest caz, toate cheltuielile vor fi suportate de catre vânzator si el va trebui sa restituie debitorului orice avans din pret. Daca vânzatorul admite ca bunul sa fie livrat, el va putea recupera pretul prin înscrierea creantei sale în tabelul de creante. Daca administratorul judiciar/lichidatorul cere ca bunul sa fie livrat, el va trebui sa ia masuri sa se plateasca din averea debitorului întregul pret datorat în baza contractului.
Art. 88. – Daca debitorul este parte într-un contract cuprins într-un acord master de netting, prevazând transferul anumitor marfuri, titluri reprezentative ale marfurilor sau active financiare cotate pe o piata reglementata de marfuri, servicii si instrumente financiare derivate, la o anumita data sau într-o perioada determinata de timp, si scadenta intervine sau perioada expira dupa data deschiderii procedurii, se va efectua o operatiune de compensare bilaterala a tuturor contractelor cuprinse în acordul master de netting respectiv, iar diferenta rezultata va trebui sa fie platita averii debitorului, daca aceasta este creditoare, si va fi înscrisa în tabelul de creante, daca este o obligatie a averii debitorului.
Art. 89. – Daca un comisionar, care detine titluri pentru bunuri ce urmeaza a fi primite ori pentru marfa, devine subiectul unei cereri introductive, comitentul va fi îndreptatit sa îsi ia înapoi titlurile ori marfa sau sa ceara ca valoarea lor sa fie platita de comisionar.
Art. 90. – (1) Daca un debitor detine marfa în calitate de consignatar sau orice alt bun care apartine altuia la data înregistrarii cererii introductive, a expirarii termenului pentru contestarea cererii creditorilor de catre debitor ori a respingerii contestatiei debitorului împotriva acestei cereri, proprietarul va avea dreptul sa îsi recupereze bunul, în afara de cazul în care debitorul are un drept de garantie valabil asupra bunului.
(2) Daca la una dintre datele mentionate la alin. (1) marfa nu se afla în posesia debitorului si el nu o poate recupera de la detinatorul actual, proprietarul va fi îndreptatit sa aiba creanta înregistrata în tabelul de creante, cu valoarea pe care marfa o avea la acea data. Daca debitorul se afla în posesia marfii la acea data, dar a pierdut ulterior posesia, proprietarul poate cere ca întreaga valoare a marfii sa fie înscrisa în tabelul de creante.
Art. 91. – Faptul ca un proprietar al unui imobil închiriat este debitor în prezenta procedura nu va desfiinta contractul de închiriere, în afara de cazul în care chiria nu este inferioara chiriei practicate pe piata. Cu toate acestea, administratorul judiciar/lichidatorul poate sa refuze sa asigure prestarea oricaror servicii datorate de proprietar chiriasului pe timpul închirierii. În acest caz, chiriasul poate evacua cladirea si poate sa ceara înregistrarea creantei sale în tabel sau poate detine în continuare imobilul, scazând din chiria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar. Daca chiriasul alege sa continue a detine imobilul, nu va fi îndreptatit la înscrierea creantei în tabel, ci va avea numai dreptul de a scadea din chiria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar.
Art. 92. – Administratorul judiciar/lichidatorul poate sa denunte un contract prin care debitorul s-a obligat sa efectueze anumite servicii specializate sau cu caracter strict personal, în afara de cazul în care creditorul accepta efectuarea prestatiei de catre o persoana desemnata de administratorul judiciar/lichidator.
Art. 93. – (1) Daca un asociat dintr-o societate agricola, societate în nume colectiv, societate în comandita ori cu raspundere limitata sau actionarul unei societati pe actiuni este debitor într-o procedura prevazuta de prezenta lege si daca implicarea debitorului într-o astfel de procedura nu atrage dizolvarea acelei societati, administratorul/lichidatorul poate cere lichidarea drepturilor debitorului în acea societate, potrivit ultimei situatii financiare aprobate, sau poate propune ca debitorul sa fie pastrat ca asociat, daca ceilalti asociati sunt de acord.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica, în mod corespunzator, în cazul membrilor societatilor cooperative si ai grupurilor de interes economic.

Procedura

SECTIUNEA 1
Cererile introductive

Art. 26. – (1) Procedura va începe pe baza unei cereri introduse la tribunal de catre debitor sau de catre creditori, precum si de orice alte persoane sau institutii prevazute expres de lege.
(2) Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare introduce cerere împotriva entitatilor reglementate si supravegheate de aceasta care, potrivit datelor de care dispune, îndeplinesc criteriile prevazute de dispozitiile legale speciale pentru initierea procedurii prevazute de prezenta lege.

§.1. Cererea debitorului

Art. 27. – (1) Debitorul aflat în stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa.
(2) Va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi si debitorul în cazul caruia aparitia starii de insolventa este iminenta.
(3) Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta.
(4) Introducerea prematura, cu rea-credinta, de catre debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a debitorului persoana fizica sau juridica, pentru prejudiciile pricinuite.
Art. 28. – (1) Cererea debitorului trebuie sa fie însotita de urmatoarele acte:
a) bilantul certificat de catre administrator si cenzor/auditor, balanta de verificare pentru luna precedenta datei înregistrarii cererii de deschidere a procedurii;
b) o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile si bancile prin care debitorul îsi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor mentiona datele din registrele de publicitate;
c) o lista a numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub conditie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratându-se suma, cauza si drepturile de preferinta;
d) o lista cuprinzând platile si transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 120 de zile anterioare înregistrarii cererii introductive;
e) o lista a activitatilor curente pe care intentioneaza sa le desfasoare în perioada de observatie;
f) contul de profit si pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
g) o lista a membrilor grupului de interes economic sau, dupa caz, a asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societatile în nume colectiv si cele în comandita;
h) o declaratie prin care debitorul îsi arata intentia de intrare în procedura simplificata sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activitatii ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale; daca aceasta declaratie nu va fi depusa pâna la expirarea termenului stabilit la alin. (2), se prezuma ca debitorul este de acord cu initierea procedurii simplificate;
i) o descriere sumara a modalitatilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea activitatii;
j) o declaratie pe propria raspundere, autentificata la notar ori certificata de un avocat, sau un certificat de la registrul societatilor agricole ori, dupa caz, oficiul registrului comertului în a carui raza teritoriala se afla domiciliul profesional/sediul social, din care sa rezulte daca a mai fost supus procedurii prevazute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive;
k) o declaratie pe propria raspundere autentificata de notar sau certificata de avocat, din care sa rezulte ca nu a fost condamnat definitiv pentru fals ori pentru infractiuni prevazute în Legea concurentei nr. 21/1996 si ca administratorii, directorii si/sau asociatii nu au fost condamnati definitiv pentru bancruta frauduloasa, gestiune frauduloasa, abuz de încredere, înselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, infractiuni de fals ori infractiuni prevazute în Legea nr. 21/1996, în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii;
l) un certificat de admitere la tranzactionare pe o piata reglementata a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise.
(2) Daca debitorul nu dispune, la momentul înregistrarii cererii, de vreuna dintre informatiile prevazute la alin. (1) lit. a)-f) si h), va putea înregistra acea informatie la tribunal în termen de 10 zile; daca nu o va face, cererea sa va fi considerata o recunoastere a starii de insolventa a patrimoniului sau, caz în care judecatorul-sindic va pronunta o sentinta de intrare în procedura simplificata, conform art. 1 alin. (2) lit. c) sau d).
Art. 29. – (1) În cazul unei cereri introduse de o societate în nume colectiv sau în comandita, acea cerere nu va fi considerata ca fiind facuta si de asociatii cu raspundere nelimitata ori, în conditiile art. 31-33, si împotriva lor.
(2) O cerere introdusa de un asociat cu raspundere nelimitata ori împotriva acestuia pentru datoriile sale va fi fara efecte juridice cu privire la societatea în nume colectiv sau în comandita din care face parte.
(3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplica, în mod corespunzator, în privinta cererilor introduse de grupurile de interes economic sau de membrii acestora.
Art. 30. – Nu pot formula o cerere de reorganizare judiciara debitorii, persoane juridice, care în ultimii 5 ani, precedenti hotarârii de deschidere a procedurii, au mai fost supusi unei astfel de proceduri.

§.2. Cererile creditorilor

Art. 31. – (1) Orice creditor îndreptatit sa solicite deschiderea procedurii prevazute de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolventa poate introduce o cerere introductiva, în care va preciza:
a) cuantumul si temeiul creantei;
b) existenta unei garantii reale, constituite de catre debitor sau instituite potrivit legii;
c) existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului;
d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea în care întelege sa participe la reorganizare.
(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de garantii.
(3) Daca între momentul înregistrarii cererii de catre un creditor si cel al judecarii acestei cereri sunt formulate cereri de catre alti creditori împotriva aceluiasi debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrarii, existenta dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora si va stabili îndeplinirea conditiilor prevazute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creantelor, în raport cu valoarea însumata a creantelor tuturor creditorilor care au formulat cereri si cu respectarea valorii-prag prevazute de prezenta lege.
(4) Daca exista o cerere de deschidere a procedurii insolventei formulata de catre debitor si una sau mai multe cereri formulate de creditori, nesolutionate înca, toate cererile de deschidere a procedurii se conexeaza la cererea formulata de debitor.
(5) Daca s-a deschis o procedura într-un dosar, celelalte eventuale dosare aflate pe rol, cu acelasi obiect, vor fi conexate la acelasi dosar.

SECTIUNEA a 2-a
Deschiderea procedurii si efectele deschiderii procedurii

Art. 32. – (1) Daca cererea debitorului corespunde conditiilor prevazute la art. 27, judecatorul-sindic va pronunta o încheiere de deschidere a procedurii generale, iar daca prin declaratia facuta conform art. 28 alin. (1) lit. h) debitorul îsi arata intentia de a intra în procedura simplificata sau nu depune documentele prevazute la art. 28 alin. (1) lit. a)-f) si h) la termenul prevazut la art. 28 alin. (2) ori se încadreaza în una dintre categoriile prevazute la art. 1 alin. (2), judecatorul va pronunta o încheiere de deschidere a procedurii simplificate.
(2) Prin încheierea de deschidere a procedurii judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau, dupa caz, lichidatorului sa efectueze notificarile prevazute la art. 61. În cazul în care, în termen de 15 zile de la notificare, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecatorul-sindic va tine, în termen de 10 zile, o sedinta la care vor fi citati administratorul judiciar, debitorul si creditorii care se opun deschiderii procedurii, în urma careia va solutiona, deodata, printr-o sentinta, toate opozitiile. Admitând opozitia, judecatorul-sindic va putea pastra deschisa procedura insolventei, cu consecinta calificarii cererii debitorului de deschidere a procedurii ca fiind prematura, sau va putea revoca încheierea de deschidere a procedurii. Deschiderea ulterioara a procedurii, la cererea debitorului sau a creditorilor, nu va putea modifica data aparitiei starii de insolventa. Reaua-credinta a debitorului trebuie dovedita de creditorul care se opune la deschiderea procedurii insolventei.
Art. 33. – (1) În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului îndreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei, judecatorul-sindic va comunica cererea, în copie, debitorului.
(2) În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie sa conteste, fie sa recunoasca existenta starii de insolventa. Daca debitorul contesta starea de insolventa, iar contestatia sa este ulterior respinsa, el nu va mai avea dreptul sa solicite reorganizarea judiciara.
(3) La cererea debitorului, judecatorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea sa consemneze, în termen de 15 zile, la o banca, o cautiune de cel mult 10% din valoarea creantelor. Cautiunea va fi restituita creditorilor, daca cererea lor va fi admisa. Daca cererea va fi respinsa, cautiunea va fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Daca nu este consemnata în termen cautiunea, cererea introductiva va fi respinsa.
(4) Daca judecatorul-sindic stabileste ca debitorul este în stare de insolventa, îi va respinge contestatia si va deschide, printr-o sentinta, procedura generala, situatie în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de catre administratorul judiciar sau de catre creditorii detinând împreuna sau separat minimum 20% din valoarea masei credale si numai daca acestia îsi exprima intentia de a depune un plan în termenul prevazut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2).
(5) Daca judecatorul-sindic stabileste ca debitorul nu este în stare de insolventa, respinge cererea creditorilor, care va fi considerata ca lipsita de orice efect chiar de la înregistrarea ei.
(6) Daca debitorul nu contesta, în termenul prevazut la alin. (2), ca ar fi în stare de insolventa si îsi exprima intentia de a-si reorganiza activitatea, judecatorul-sindic va da o sentinta de deschidere a procedurii generale. În cazul în care, din declaratia debitorului, facuta pâna la data pronuntarii sentintei, rezulta ca acesta se încadreaza în una dintre categoriile prevazute la art. 1 alin. (2) sau a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecatorul-sindic va pronunta o sentinta de deschidere a procedurii simplificate.
(7) Prin sentinta de deschidere a procedurii, judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului, dupa caz, sa efectueze notificarile prevazute la art. 61.
Art. 34. – Prin sentinta de deschidere a procedurii generale, judecatorul-sindic va desemna un administrator judiciar, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un lichidator provizoriu. Desemnarea se va face în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. c), coroborat cu cele ale art. 19 alin. (1).
Art. 35. – În termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, potrivit prevederilor art. 33 alin. (4) sau (6), debitorul este obligat sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute la art. 28 alin. (1).
Art. 36. – De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Art. 37. – În vederea aplicarii prevederilor art. 36, prin sentinta de deschidere a procedurii judecatorul-sindic va dispune comunicarea acesteia catre instantele judecatoresti în a caror jurisdictie se afla sediul debitorului declarat la registrul comertului si tuturor bancilor unde debitorul are deschise conturi.
Art. 38. – Orice furnizor de servicii – electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice sau altele asemenea nu are dreptul, în perioada de observatie si în perioada de reorganizare, sa schimbe, sa refuze ori sa întrerupa temporar un astfel de serviciu catre debitor sau catre averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii.
Art. 39. – (1) Creditorul titular al unei creante garantate cu ipoteca, gaj sau alta garantie reala mobiliara ori drept de retentie de orice fel poate solicita judecatorului-sindic ridicarea suspendarii prevazute la art. 36 cu privire la creanta sa si valorificarea imediata, în cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor art. 116-118 si cu conditia achitarii din pret a cheltuielilor prevazute la art. 121 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra caruia poarta garantia sau dreptul de retentie, în una dintre urmatoarele situatii:
A. atunci când valoarea obiectului garantiei, determinata de un evaluator conform standardelor internationale de evaluare, este pe deplin acoperita de valoarea totala a creantelor si a partilor de creante garantate cu acel obiect:
a) obiectul garantiei nu prezinta o importanta determinanta pentru reusita planului de reorganizare propus;
b) obiectul garantiei face parte dintr-un ansamblu functional, iar prin desprinderea si vânzarea lui separata, valoarea bunurilor ramase nu se diminueaza;
B. atunci când nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate în raport cu obiectul garantiei, din cauza:
a) diminuarii valorii obiectului garantiei sau existentei unui pericol real ca aceasta sa sufere o diminuare apreciabila;
b) diminuarii valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior, ca urmare a acumularii dobânzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel la o creanta garantata cu rang superior;
c) lipsei unei asigurari a obiectului garantiei împotriva riscului pieirii sau deteriorarii.
(2) În cazurile prevazute la alin. (1) lit. B, judecatorul-sindic va putea respinge cererea de ridicare a suspendarii formulata de creditor, daca administratorul judiciar/debitorul propune în schimb adoptarea uneia sau mai multor masuri menite sa ofere protectie corespunzatoare creantei garantate a creditorului, precum:
a) efectuarea de plati periodice în favoarea creditorului pentru acoperirea diminuarii valorii obiectului garantiei ori a valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior;
b) efectuarea de plati periodice în favoarea creditorului pentru satisfacerea dobânzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel si, respectiv, pentru reducerea capitalului creantei sub cota de diminuare a valorii obiectului garantiei ori a valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior;
c) novatia obligatiei de garantie prin constituirea unei garantii suplimentare, reale sau personale ori prin substituirea obiectului garantiei cu un alt obiect.
(3) Reclamantul, într-o cerere de ridicare a suspendarii, trebuie sa faca dovada faptului prevazut la alin. (1) lit. A.b), ramânând debitorului/administratorului sau altei parti interesate sarcina producerii dovezii contrare si, respectiv, a celorlalte elemente.
Art. 40. – Deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a actiunilor prevazute la art. 36.
Art. 41. – (1) Nici o dobânda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adaugata creantelor nascute anterior datei deschiderii procedurii.
(2) Prin exceptie de la alin. (1), creantele garantate se înscriu în tabelul definitiv si/sau în tabelul definitiv consolidat, dupa caz, la valoarea garantiilor, evaluata în conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. A, dar nu mai mult decât valoarea totala a creantei garantate de acea garantie. La distributia pretului garantiei, creditorul garantat va fi îndreptatit sa calculeze accesoriile la creanta garantata pâna cel mult la data vânzarii bunului, cu conditia ca pretul bunului sa fie corespunzator mai mare decât valoarea initial evaluata. În cazul în care pretul va fi inferior valorii evaluate, la distributie se va ajusta corespunzator raportul dintre partea garantata si cea negarantata a creantei.
(3) În cazul în care se confirma un plan de reorganizare, dobânzile, majorarile ori penalitatile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligatiile nascute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achita în conformitate cu actele din care rezulta si cu prevederile programului de plati. În cazul în care planul esueaza, prevederile alin. (1) si (2) se aplica corespunzator pentru calculul accesoriilor cuprinse în programul de plati, la data intrarii în faliment.
(4) Nici o dobânda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adaugata creantelor nascute ulterior datei deschiderii atât a procedurii simplificate, cât si a celei generale, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat.
Art. 42. – (1) Dupa ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 33, este interzis administratorilor debitorilor, persoane juridice, sub sanctiunea nulitatii, sa înstraineze, fara acordul judecatorului-sindic, actiunile ori partile lor sociale sau de interes detinute de debitorul care face obiectul acestei proceduri.
(2) Judecatorul-sindic va dispune indisponibilizarea actiunilor ori a partilor sociale sau de interes, potrivit alin. (1), în registrele speciale de evidenta ori în conturile înregistrate electronic.
Art. 43. – (1) Ca urmare a deschiderii procedurii si pâna la data confirmarii planului de reorganizare, actiunile societatilor emitente, în sensul Legii nr. 297/2004 privind piata de capital, cu modificarile si completarile ulterioare, se suspenda de la tranzactionare cu începere de la data primirii comunicarii de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.
(2) La data primirii de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a comunicarii privind intrarea în procedura falimentului intervine retragerea valorilor mobiliare de pe piata reglementata pe care acestea se tranzactioneaza.
Art. 44. – Debitorul are obligatia de a pune la dispozitie administratorului judiciar sau, dupa caz, lichidatorului toate informatiile cerute de acesta, precum si toate informatiile apreciate ca necesare, cu privire la activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzând platile si transferurile patrimoniale facute de el în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Art. 45. – (1) Dupa ramânerea irevocabila a hotarârii de deschidere a procedurii toate actele si corespondenta emise de debitor, administratorul judiciar sau lichidator vor cuprinde, în mod obligatoriu si cu caractere vizibile, în limbile româna, engleza si franceza, mentiunea în insolventa, in insolvency, en procedure collective.
(2) Dupa intrarea în reorganizare judiciara sau faliment, actele si corespondenta vor purta, în conditiile prevazute la alin. (1), mentiunea în reorganizare judiciara, in judicial reorganisation, en redressement sau, dupa caz, în faliment, in bankruptcy, en faillite. Dupa intrarea în procedura simplificata se va face, de asemenea, mentiunea în faliment, in bankruptcy, en faillite.
(3) Prejudiciile suferite de tertii de buna-credinta, ca urmare a nerespectarii obligatiei debitorului mentionate la alin. (1) si (2), vor fi reparate în mod exclusiv de persoanele care au încheiat actele ca reprezentanti legali ai debitorului, fara a fi atinsa averea debitorului.
Art. 46. – (1) În afara de cazurile prevazute la art. 49 sau de cele autorizate de judecatorul-sindic, toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
(2) Debitorul si/sau, dupa caz, administratorul judiciar sunt obligati sa întocmeasca si sa pastreze o lista cuprinzând toate încasarile, platile si compensarile efectuate dupa deschiderea procedurii, cu precizarea naturii si valorii acestora si a datelor de identificare a cocontractantilor.
Art. 47. – (1) Deschiderea procedurii ridica debitorului dreptul de administrare – constând în dreptul de a-si conduce activitatea, de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de acestea -, daca acesta nu si-a declarat, în conditiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, dupa caz, art. 33 alin. (6), intentia de reorganizare.
(2) Cu exceptia cazurilor prevazute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile si bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii.
(3) Judecatorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odata cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodata si conditia de exercitare a conducerii debitorului de catre acesta.
(4) Dreptul de administrare al debitorului înceteaza de drept la data la care se dispune începerea falimentului.
(5) Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricând adresa judecatorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rational de activitate.
(6) Judecatorul-sindic va examina, în termen de 15 zile, cererea prevazuta la alin. (5), într-o sedinta la care vor fi citati administratorul judiciar, comitetul creditorilor si administratorul special.
(7) De la data intrarii în faliment, debitorul va putea desfasura doar activitatile ce sunt necesare derularii operatiunilor lichidarii.
Art. 48. – (1) Prin sentinta sau, dupa caz, încheierea având drept efect ridicarea dreptului de administrare, judecatorul-sindic va da dispozitii tuturor bancilor la care debitorul are disponibil în conturi sa nu dispuna de acestea fara un ordin al administratorului judiciar/lichidatorului.
(2) Încalcarea dispozitiilor judecatorului-sindic, mentionate la alin. (1), atrage raspunderea bancilor pentru prejudiciul creat, precum si o amenda judiciara de la 4.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON).
Art. 49. – (1) Pe perioada de observatie, debitorul va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plati catre creditorii cunoscuti, care se încadreaza în conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente, dupa cum urmeaza:
a) sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a facut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) lit. h), si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;
b) sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare.
(2) Actele, operatiunile si platile care depasesc conditiile mentionate la alin. (1) vor putea fi autorizate în exercitarea atributiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o sedinta a comitetului creditorilor în vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, în termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia.
(3) În cazul propunerilor de înstrainare a bunurilor din averea debitorului grevate de garantii, se va tine seama de prevederile art. 39 referitoare la acordarea unei protectii corespunzatoare creantei garantate.
Art. 50. – Daca la data deschiderii procedurii un act juridic nu devenise opozabil tertilor, înscrierile, transcrierile, intabularile si orice alte formalitati specifice necesare acestui scop, efectuate dupa data deschiderii procedurii, sunt fara efect fata de masa creditorilor, cu exceptia cazului în care cererea sau sesizarea, legal formulata, a fost primita de instanta, autoritatea ori institutia competenta cel mai târziu în ziua premergatoare hotarârii de deschidere a procedurii.
Art. 51. – (1) Orice transfer, îndeplinire a unei obligatii, exercitare a unui drept, act sau fapt realizat în temeiul unor contracte financiare calificate, precum si orice acord de compensare bilaterala sunt valabile, pot fi executate si/sau opuse unui cocontractant insolvent ori unui garant insolvent al unui cocontractant, fiind recunoscute ca baza de înscriere a creantei în procedurile prevazute de prezenta lege.
(2) Singura obligatie, daca exista în cuprinsul contractului, ca urmare a realizarii unui netting în conditiile prevazute de un contract financiar calificat, a unei parti la contract va fi aceea de a presta (echivalentul) obligatia (suma de plata sau obligatie de a face) neta rezultata în urma nettingului catre cocontractantul sau.
(3) Singurul drept, daca exista în cuprinsul contractului, ca urmare a realizarii unui netting în conditiile prevazute de un contract financiar calificat, a unei parti la contract va fi acela de a primi (echivalentul) dreptul (suma de plata sau obligatie de a face) net care rezulta în urma nettingului de la cocontractantul sau.
(4) Nici o atributie conferita prin prezenta lege unui organ care aplica procedura insolventei nu va împiedica încetarea contractului financiar calificat si/sau accelerarea îndeplinirii obligatiilor de plata ori îndeplinirii obligatiilor de a face sau a realizarii unui drept în baza unuia ori a mai multor contracte financiare calificate, având ca temei un acord de netting, aceste puteri fiind limitate la suma neta rezultata în urma aplicarii acordului de netting.
(5) Cu exceptia dovedirii intentiei frauduloase a debitorului în sensul art. 80 alin. (1) lit. g), nici un lichidator sau, dupa caz, nici o instanta judecatoreasca nu poate împiedica, cere anularea ori decide desfacerea unor operatiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la îndeplinire a unui acord de netting, realizate în baza unui contract financiar calificat.
Art. 52. – Deschiderea procedurii de insolventa nu afecteaza dreptul unui creditor de a invoca compensarea creantei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când conditiile prevazute de lege în materie de compensare legala sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii.
Art. 53. – Bunurile înstrainate de administratorul judiciar sau de lichidator, în exercitiul atributiilor sale prevazute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum ipoteci, garantii reale mobiliare sau drepturi de retentie, de orice fel, ori masuri asiguratorii.
Art. 54. – (1) Administratorul judiciar va întocmi si va supune judecatorului-sindic, în termenul stabilit de acesta, care nu va putea depasi 30 de zile de la desemnarea sa, un raport prin care sa propuna fie intrarea în procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie din procedura generala.
(2) Raportul va indica daca debitorul se încadreaza în criteriile prevazute la art. 1 alin. (2) si, în consecinta, trebuie supus procedurii simplificate prevazute de prezenta lege, caz în care va cuprinde documentele doveditoare si propunerea de intrare în faliment în procedura simplificata. Administratorul judiciar va notifica propunerea de intrare în faliment prin procedura simplificata creditorilor care au depus cerere introductiva si debitorului, prin administratorul special, depunând la instanta, odata cu cererea, dovada îndeplinirii procedurii de notificare.
(3) Judecatorul-sindic va supune propunerea prevazuta la alin. (2), privind intrarea în faliment a debitorului, în procedura simplificata, dezbaterii partilor într-o sedinta publica care va avea loc în maximum 20 de zile de la primirea raportului administratorului judiciar.
(4) În cadrul sedintei de judecata prevazute la alin. (3), judecatorul-sindic, dupa ascultarea partilor interesate, va da o sentinta prin care va aproba sau va respinge, dupa caz, concluziile raportului supus dezbaterii.
(5) În cazul aprobarii raportului prevazut la alin. (4), judecatorul-sindic va decide, prin aceeasi sentinta, intrarea în faliment a debitorului, în conditiile art. 107 alin. (1) lit. D.
Art. 55. – Ulterior intrarii în procedura simplificata, în cazul în care documentele prevazute la art. 28 alin. (1) lit. b)-e) si i) nu sunt prezentate de catre debitor, lichidatorul desemnat va reconstitui, în masura posibilului, acele documente, cheltuielile astfel efectuate urmând a fi suportate din averea debitorului.
Art. 56. – Pentru celeritatea procedurii de insolventa, în conditiile art. 1 alin. (2) lit. c) sau d) instanta poate stabili, pentru creditorul care a solicitat deschiderea procedurii de insolventa sau administratorul judiciar desemnat, îndatoriri în ceea ce priveste prezentarea probelor cu înscrisuri, relatii scrise, poate solicita la interogatoriu persoanele identificate ca facând parte din administratia societatii, poate solicita asistenta si concursul acestora la efectuarea actelor de procedura, precum si orice alte demersuri necesare solutionarii cauzei.
Art. 57. – Atunci când la sediul înregistrat în registrul comertului debitorul nu mai desfasoara activitate, iar creditorul care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu cunoaste un alt sediu, punct de lucru de desfasurare a activitatii, si dupa ascultarea raportului administratorului judiciar, prevazut la art. 54, prin care se constata ca debitorul se gaseste în una dintre categoriile prevazute la art. 1 alin. (2) lit. c) sau d), comunicarea, notificarea oricarui act de procedura fata de debitor, inclusiv a celor privind deschiderea procedurii, se va efectua numai prin Buletinul procedurilor de insolventa.
Art. 58. – În aplicarea prevederilor art. 54-57, administratorul judiciar va solicita relatii privind sediul social al societatii si date privind administratia societatii, relatii privind bunurile patrimoniale si documentele privind activitatea societatii de la autoritatile care detin sau ar putea sa detina informatiile solicitate.
Art. 59. – (1) Administratorul judiciar sau, dupa caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi si va supune judecatorului-sindic, în termenul stabilit de judecatorul-sindic, dar care nu va putea depasi 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor si împrejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila.
(2) În cazul în care debitorul nu se încadreaza în criteriile prevazute la art. 1 alin. (2), raportul va indica daca exista o posibilitate reala de reorganizare efectiva a activitatii debitorului ori, dupa caz, motivele care nu permit reorganizarea si, în acest caz, va propune intrarea în faliment.
(3) În cazul în care, prin raportul sau, administratorul judiciar arata ca activitatea debitorului poate fi redresata pe baza unui plan de reorganizare judiciara, acesta va trebui sa precizeze daca recomanda ca planul de reorganizare sa fie cel propus de debitor, daca, la cererea debitorului, colaboreaza la întocmirea acelui plan ori daca intentioneaza sa propuna un alt plan singur sau împreuna cu unul ori mai multi creditori.
(4) Propunerea privind intrarea în faliment a debitorului, în procedura generala prevazuta la alin. (2), va fi supusa aprobarii adunarii generale a creditorilor la prima sedinta a acesteia.
(5) În cazul în care raportul administratorului judiciar va face propunerea de intrare în faliment, judecatorul-sindic va dispune, în termen de 3 zile de la primirea raportului, publicarea unui anunt referitor la raport în Buletinul procedurilor de insolventa, cu indicarea datei adunarii creditorilor, într-un termen de maximum 10 zile de la expirarea termenului prevazut la art. 62 alin. (1) lit. e), la care va supune votului adunarii creditorilor propunerea administratorului judiciar si punctul de vedere al comitetului creditorilor asupra acesteia.
(6) Administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultarii raportului prevazut la alin. (1) la sediul sau, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe raport va fi depusa la grefa tribunalului si la registrul comertului sau, dupa caz, la registrul în care este înmatriculat debitorul si va fi comunicata debitorului.
Art. 60. – (1) În cadrul sedintei adunarii generale a creditorilor prevazute la art. 59 alin. (4), administratorul judiciar îi va informa pe creditorii prezenti despre voturile valabile primite în scris cu privire la propunerea de intrare în faliment a debitorului în procedura generala.
(2) Adunarea generala a creditorilor va aproba propunerea administratorului judiciar, prevazuta la art. 59 alin. (2), prin votul titularilor a cel putin doua treimi din creantele prezente la vot. Indiferent de rezultatul votului, propunerea nu va fi aprobata în cazul în care unul sau mai multi creditori, detinând împreuna peste 20% din creantele cuprinse în tabelul preliminar de creante, îsi anunta intentia de a depune, în termenul legal, un plan de reorganizare a debitorului.
(3) În cazul aprobarii de catre adunarea generala a creditorilor a propunerii administratorului judiciar prevazute la art. 59 alin. (2), judecatorul-sindic va decide, prin sentinta, intrarea în faliment a debitorului, în conditiile art. 107 alin. (1) lit. D.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplica pentru raportul prevazut la art. 59 alin. (2), în cazul în care, pâna la data sedintei adunarii generale a creditorilor de aprobare a raportului prevazut la alin. (1), a fost admis un plan de reorganizare de catre judecatorul-sindic.

SECTIUNEA a 3-a
Primele masuri

Art. 61. – (1) În urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor mentionati în lista depusa de debitor în conformitate cu art. 28 alin. (1) lit. c) ori, dupa caz, în conditiile art. 32 alin. (2), debitorului si oficiului registrului comertului sau, dupa caz, registrului societatilor agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat/înregistrat, pentru efectuarea mentiunii.
(2) Daca creditorii cu sediul sau cu domiciliul în strainatate au reprezentanti în tara, notificarea va fi trimisa acestora din urma.
(3) Notificarea prevazuta la alin. (1) se realizeaza conform prevederilor Codului de procedura civila si se va publica, totodata, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de larga circulatie si în Buletinul procedurilor de insolventa.
Art. 62. – (1) Notificarea va cuprinde:
a) termenul limita de depunere, de catre creditori, a opozitiilor la sentinta de deschidere a procedurii, pronuntata ca urmare a cererii formulate de debitor, în conditiile art. 32 alin. (1), precum si termenul de solutionare a opozitiilor, care nu va depasi 10 zile de la data expirarii termenului de depunere a acestora;
b) termenul limita pentru înregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum si cerintele pentru ca o creanta înregistrata sa fie considerata valabila;
c) termenul de verificare a creantelor, de întocmire, afisare si comunicare a tabelului preliminar de creante, care nu va depasi 30 de zile pentru procedura generala sau, respectiv, 15 zile, în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului prevazut la lit. b);
d) termenul de definitivare a tabelului creantelor, care nu va depasi 30 de zile în cazul procedurii generale si, respectiv, 15 zile în cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului corespunzator fiecarei proceduri, prevazut la lit. c);
e) locul, data si ora primei sedinte a adunarii generale a creditorilor, care va avea loc în maximum 5 zile de la expirarea termenului prevazut la lit. c).
(2) În functie de circumstantele cauzei si pentru motive temeinice, judecatorul-sindic va putea hotarî o majorare a termenelor prevazute la alin. (1) lit. b), c) si d) cu maximum 30, 15, respectiv 15 zile.
Art. 63. – Daca debitorul are bunuri supuse transcriptiei, inscriptiei sau înregistrarii în registrele de publicitate, administratorul judiciar/lichidatorul va trimite instantelor, autoritatilor ori institutiilor care tin aceste registre o copie de pe sentinta de deschidere a procedurii, spre a se face mentiune.
Art. 64. – (1) Cu exceptia salariatilor ale caror creante vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidentelor contabile, toti ceilalti creditori, ale caror creante sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creantelor în termenul fixat în sentinta de deschidere a procedurii; cererile de creante vor fi înregistrate într-un registru, care se va pastra la grefa tribunalului.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica, în mod corespunzator, titularilor de actiuni la purtator.
(3) Cererea de admitere a creantelor trebuie facuta chiar daca acestea nu sunt stabilite printr-un titlu.
(4) Creantele nescadente sau sub conditie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi îndreptatite sa participe la distribuiri de sume în masura îngaduita de prezenta lege.
(5) Sunt considerate sub conditie si acele creante care pot fi valorificate împotriva debitorului numai dupa executarea unui codebitor principal.
Art. 65. – (1) Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creantei, precum si mentiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinta sau garantii.
(2) La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de garantii.
(3) Posesorii de titluri de valoare la ordin sau la purtator pot solicita administratorului judiciar restituirea titlurilor originale si pastrarea la dosar a unor copii certificate de acesta. Administratorul judiciar va face mentiunea pe original despre prezentarea acestora. Originalele vor fi prezentate din nou la orice repartitie de sume între creditori, precum si la exercitarea votului în adunarea generala a creditorilor.
Art. 66. – (1) Toate creantele vor fi supuse procedurii de verificare prevazute de prezenta lege, cu exceptia creantelor constatate prin titluri executorii.
(2) Nu sunt supuse acestei proceduri creantele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevazute de legi speciale.
(3) Toate creantele prezentate pentru a fi admise si înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile si corecte daca nu sunt contestate de catre debitor, administratorul judiciar sau creditori.
Art. 67. – (1) Administratorul judiciar va proceda de îndata la verificarea fiecarei cereri si a documentelor depuse si va efectua o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante.
(2) În vederea îndeplinirii atributiei prevazute la alin. (1), administratorul judiciar va putea solicita explicatii de la debitor, va putea sa poarte discutii cu fiecare creditor, solicitându-i, daca considera necesar, informatii si documente suplimentare.
Art. 68. – Creantele negarantate si partile negarantate ale creantelor garantate care nu sunt scadente la data înregistrarii cererii de admitere vor fi înscrise în tabelul de creante cu întreaga lor valoare, însa, în cursul falimentului, orice distribuire de suma pentru astfel de creante se va face cu respectarea dispozitiilor art. 125.
Art. 69. – (1) Creantele constând în obligatii care nu au fost calculate în valoare monetara sau a caror valoare este supusa modificarii vor fi calculate de catre administratorul judiciar/lichidator si înscrise în tabelul de creante cu valoarea nominala pe care o aveau la data deschiderii procedurii. Judecatorul-sindic va decide asupra oricarei contestatii împotriva calculului facut de administrator pentru astfel de creante.
(2) Creantele exprimate sau consolidate în valuta vor fi înregistrate la valoarea lor în lei, la cursul Bancii Nationale a României existent la data deschiderii procedurii.
Art. 70. – O creanta a unui creditor cu mai multi debitori solidari va fi înscrisa în toate tabelele de creante ale debitorilor cu valoarea nominala, pâna va fi complet acoperita. Nici o reducere a sumei creantei prevazute în tabelul de creante nu va fi facuta în vreunul dintre tabelele de creante ale debitorilor, pâna ce creditorul nu a fost deplin satisfacut, în numerar sau în bunuri. Daca totalul sumelor distribuite creditorului, în toate actiunile cu debitorii, va depasi totalul sumei care îi este datorata, acesta va trebui sa restituie sumele primite în plus, care vor fi reînscrise ca fonduri în averea debitorilor, proportional cu sumele pe care fiecare dintre debitori le-a platit peste ceea ce era datorat.
Art. 71. – (1) Un creditor care, înainte de înregistrarea unei cereri de admitere, a primit o plata partiala pentru creanta sa de la un codebitor sau de la un fidejusor al debitorului poate avea creanta înscrisa în tabelul de creante numai pentru partea pe care nu a încasat-o înca.
(2) Un codebitor sau un fidejusor, care este îndreptatit la restituire ori la despagubire din partea debitorului pentru suma platita, va fi trecut în tabelul de creante cu suma pe care a platit-o creditorului. În acest caz, creditorul comun are dreptul de a cere sa i se plateasca, pâna la achitarea integrala a creantei sale, cota cuvenita codebitorului sau fidejusorului, ramânând creditor al acestuia doar pentru suma neachitata.
(3) Codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului sau are asupra bunurilor acestuia un drept de garantie, concura la masa credala, pentru a face posibila realizarea garantiei sale, dar pretul obtinut din vânzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scazându-se din suma ce este datorata.
Art. 72. – (1) Ca rezultat al verificarilor facute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi si va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creantele împotriva averii debitorului, precizând ca sunt: chirografare, garantate, cu prioritati, sub conditie sau nescadente si aratând pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitata de creditor si suma acceptata de administratorul judiciar.
(2) La creantele garantate se vor arata titlul din care izvoraste garantia, rangul acesteia si motivele pentru care creantele au fost trecute partial în tabel sau au fost înlaturate.
(3) Tabelul preliminar de creante va fi, totodata, afisat de grefa la usa instantei, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de afisare, si va fi comunicat debitorului. Dupa afisare, creditorii înscrisi în tabelul preliminar de creante pot participa la adunarile creditorilor.
(4) Odata cu afisarea tabelului, administratorul judiciar/lichidatorul va trimite de îndata notificari creditorilor, ale caror creante sau drepturi de preferinta au fost trecute partial în tabelul preliminar de creante sau înlaturate, precizând totodata si motivele.
Art. 73. – (1) Debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestatii cu privire la creantele si drepturile de preferinta trecute de administratorul judiciar/lichidator în tabelul preliminar de creante.
(2) Contestatiile trebuie depuse la tribunal cu cel putin 10 zile înainte de data stabilita, prin sentinta de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creante atât în procedura generala, cât si în procedura simplificata.
(3) La termenul stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creante, judecatorul-sindic va solutiona deodata, printr-o singura sentinta, toate contestatiile, chiar daca pentru solutionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urma caz, judecatorul-sindic poate sa admita, în tot sau în parte, creantele, în mod provizoriu, la masa credala, atât în ceea ce priveste deliberarile, cât si repartitiile.
(4) Daca se admite creanta fara dreptul de preferinta pretins, aceasta va participa la repartitiile sumelor obtinute din valorificarea bunurilor negrevate de garantii.
(5) Din sumele care s-ar obtine din valorificarea bunurilor supuse dreptului de preferinta contestat se va consemna partea ce s-ar cuveni acelei creante.
Art. 74. – (1) Dupa ce toate contestatiile la creante au fost solutionate, administratorul judiciar/lichidatorul va înregistra, de îndata, la tribunal si va avea grija sa fie afisat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creantelor împotriva averii debitorului, aratând suma, prioritatea si situatia – garantata sau negarantata – a fiecarei creante.
(2) Dupa înregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creantelor înregistrate în tabelul definitiv pot sa participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartitii de sume în caz de faliment în procedura simplificata.
Art. 75. – (1) Dupa expirarea termenului de depunere a contestatiilor, prevazut la art. 73 alin. (2), si pâna la închiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestatie împotriva trecerii unei creante sau a unui drept de preferinta în tabel definitiv de creante, în cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau unei erori esentiale care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si în cazul descoperirii unor titluri hotarâtoare si pâna atunci necunoscute.
(2) Judecarea contestatiei se va face de judecatorul-sindic, dupa citarea contestatorului, a creditorului care detine creanta contestata, daca acesta nu este chiar contestatorul, a administratorului judiciar/lichidatorului, a membrilor comitetului creditorilor si a oricarei alte parti interesate, dupa caz.
(3) Pâna la judecarea irevocabila a contestatiei, judecatorul-sindic va putea declara creanta sau dreptul de preferinta contestat ca admis numai provizoriu.
Art. 76. – (1) Cu exceptia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a facut cu încalcarea dispozitiilor art. 7, titularul de creante anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creantelor pâna la expirarea termenului prevazut la art. 62 alin. (1) lit. b), este decazut, cât priveste creantele respective, din urmatoarele drepturi:
1. dreptul de a participa si de a vota în cadrul adunarii generale a creditorilor;
2. dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizarii si falimentului;
3. dreptul de a-si realiza creantele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociatilor cu raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare, ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru bancruta simpla sau frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit raspunderea pentru efectuarea de plati ori transferuri frauduloase.
(2) Decaderea va putea fi invocata oricând, de orice parte interesata, pe cale de actiune sau exceptie.

Participantii la procedura insolventei

Art. 5. – (1) Organele care aplica procedura sunt: instantele judecatoresti, judecatorul-sindic, administratorul judiciar si lichidatorul.

(2) Organele prevazute la alin. (1) trebuie sa asigure efectuarea cu celeritate a actelor si operatiunilor prevazute de prezenta lege, precum si realizarea în conditiile legii a drepturilor si obligatiilor celorlalti participanti la aceste acte si operatiuni.

SECTIUNEA 1
Instantele judecatoresti

Art. 6. – Toate procedurile prevazute de prezenta lege, cu exceptia recursului prevazut la art. 8, sunt de competenta tribunalului în a carui raza teritoriala îsi are sediul debitorul, astfel cum figureaza acesta în registrul comertului, respectiv în registrul societatilor agricole sau în registrul asociatiilor si fundatiilor, si sunt exercitate de un judecator-sindic.
Art. 7. – (1) Citarea partilor, precum si comunicarea oricaror acte de procedura, a convocarilor si notificarilor se efectueaza prin Buletinul procedurilor de insolventa. Comunicarea citatiilor, a convocarilor si notificarilor fata de participantii la proces, al caror sediu, domiciliu sau resedinta se afla în strainatate, este supusa dispozitiilor Codului de procedura civila, cu modificarile si completarile ulterioare. Buletinul procedurilor de insolventa va fi realizat si în forma electronica.
(2) În procedurile contencioase reglementate de prezenta lege vor fi citate în calitate de parti numai persoanele ale caror drepturi sau interese sunt supuse spre solutionare judecatorului-sindic, în conditii de contradictorialitate. În toate celelalte cazuri se aplica dispozitiile din Codul de procedura civila referitoare la procedura necontencioasa, în masura în care nu contravin unor dispozitii exprese prevazute de prezenta lege.
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedura civila, comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificati în lista prevazuta la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificarii prevazute la art. 61 va fi considerata îndeplinita daca a fost efectuata prin Buletinul procedurilor de insolventa.
(4) În cazul în care debitorul este o societate tranzactionata pe o piata reglementata, judecatorul-sindic va comunica Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare hotarârea de deschidere a procedurii.
(5) Formatul si continutul-cadru ale actelor care se publica în Buletinul procedurilor de insolventa si ale dovezii privind îndeplinirea procedurii de citare, convocare, notificare si comunicare se stabilesc prin ordin al ministrului justitiei si sunt utilizate în mod obligatoriu de toti participantii la procedura.
(6) Notificarile, cu exceptia cazului în care sarcina notificarii apartine altor organe care aplica procedura, si convocarile prevazute de prezenta lege cad în sarcina administratorului judiciar sau a lichidatorului, dupa caz.
(7) Creditorii care au înregistrat cereri de admitere a creantelor sunt prezumati ca au în cunostinta termenele prevazute la art. 62 ori la art. 107, 108 sau 109, dupa caz, si nu vor mai fi citati.
(8) În vederea publicarii citatiilor, convocarilor si notificarilor actelor de procedura efectuate de instantele judecatoresti, dupa deschiderea procedurii prevazute de prezenta lege, se editeaza Buletinul procedurilor de insolventa, publicatie editata de Oficiul National al Registrului Comertului.
(9) Publicarea actelor de procedura sau, dupa caz, a hotarârilor judecatoresti în Buletinul procedurilor de insolventa înlocuieste, de la data publicarii acestora, citarea, convocarea si notificarea actelor de procedura efectuate individual fata de participantii la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicarii.
Art. 8. – (1) Curtea de apel va fi instanta de recurs pentru hotarârile pronuntate de judecatorul-sindic în temeiul art. 11.
(2) Termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotarârii, daca legea nu prevede altfel.
(3) Recursul va fi judecat de completuri specializate, în termen de 30 de zile de la înregistrarea dosarului la curtea de apel. Citarea partilor se face prin Buletinul procedurilor de insolventa. În vederea solutionarii recursului, se trimit la curtea de apel, în copie certificata de grefierul-sef al tribunalului, numai actele care intereseaza solutionarea caii de atac, selectate de judecatorul-sindic. În cazul în care instanta de recurs considera necesare si alte acte din dosarul de fond, va pune în vedere partilor interesate sa le depuna în copie certificata.
(4) Prin derogare de la prevederile art. 300 alin. 2 si 3 din Codul de procedura civila, cu modificarile si completarile ulterioare, hotarârile judecatorului-sindic nu vor putea fi suspendate de instanta de recurs.
(5) Prevederile alin. (4) nu se aplica în cazul judecarii recursului împotriva urmatoarelor hotarâri ale judecatorului-sindic:
a) sentinta de respingere a contestatiei debitorului, introdusa în temeiul art. 33 alin. (4);
b) sentinta prin care se decide intrarea în procedura simplificata;
c) sentinta prin care se decide intrarea în faliment, pronuntata în conditiile art. 107;
d) sentinta de solutionare a contestatiei la planul de distribuire a fondurilor obtinute din lichidare si din încasarea de creante, introdusa în temeiul art. 122 alin. (3).
(6) Pentru toate cererile de recurs formulate împotriva hotarârilor pronuntate de judecatorul-sindic în cadrul procedurii se constituie un singur dosar.
(7) Prin derogare de la art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, judecatorul-sindic va putea sa nu dispuna suspendarea cauzei, în situatia în care dispozitiile a caror neconstitutionalitate se invoca au facut obiectul cel putin al unei decizii pronuntate de Curtea Constitutionala.

SECTIUNEA a 2-a
Judecatorul-sindic

Art. 9. – Repartizarea cauzelor având ca obiect procedura prevazuta de prezenta lege judecatorilor desemnati ca judecatori-sindici se realizeaza potrivit art. 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, în mod aleatoriu, în sistem informatizat.
Art. 10. – În îndeplinirea îndatoririlor sale, judecatorul-sindic va putea desemna, prin încheiere, persoane de specialitate, stabilindu-le si remuneratia. Remuneratiile vor fi platite din contul prevazut la art. 4 alin. (2), în conformitate cu criteriile stabilite prin hotarâre a Guvernului.
Art. 11. – (1) Principalele atributii ale judecatorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt:
a) pronuntarea motivata a hotarârii de deschidere a procedurii si, dupa caz, de intrare în faliment atât prin procedura generala, cât si prin procedura simplificata;
b) judecarea contestatiei debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii; judecarea opozitiei creditorilor la deschiderea procedurii;
c) desemnarea motivata, prin sentinta de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolventa care au depus oferta de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, dupa caz, a lichidatorului care va administra procedura pâna la confirmarea ori, dupa caz, înlocuirea sa de catre adunarea creditorilor, stabilirea remuneratiei în conformitate cu criteriile stabilite prin legea de organizare a profesiei de practician în insolventa, precum si a atributiilor acestuia pentru aceasta perioada. În vederea desemnarii provizorii a administratorului judiciar, judecatorul-sindic va tine cont de toate ofertele de servicii depuse de practicieni, de cererile în acest sens depuse de creditori si, dupa caz, de debitor, daca cererea introductiva îi apartine;
d) confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului desemnat de adunarea creditorilor, confirmarea onorariului negociat cu adunarea creditorilor;
e) înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului;
f) judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-si mai conduce activitatea;
g) judecarea cererilor de atragere a raspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolventa, potrivit art. 138, sesizarea organelor de cercetare penala în legatura cu savârsirea infractiunilor prevazute la art. 143-147;
h) judecarea actiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase si a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii;
i) judecarea contestatiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricarei persoane interesate împotriva masurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator;
j) admiterea si confirmarea planului de reorganizare sau, dupa caz, de lichidare, dupa votarea lui de catre creditori;
k) solutionarea cererii administratorului judiciar sau a comitetului creditorilor de întrerupere a procedurii de reorganizare judiciara si de intrare în faliment;
l) solutionarea contestatiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului;
m) judecarea actiunii în anularea hotarârii adunarii creditorilor;
n) pronuntarea hotarârii de închidere a procedurii.
(2) Atributiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei. Atributiile manageriale apartin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod exceptional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunitatii de catre creditori, prin organele acestora.
Art. 12. – (1) Hotarârile judecatorului-sindic sunt definitive si executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs.
(2) Dispozitiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedura civila privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecatorului-sindic care pronunta succesiv hotarâri în acelasi dosar, cu exceptia situatiei rejudecarii, dupa casarea hotarârii în recurs.

SECTIUNEA a 3-a
Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor

Art. 13. – (1) Adunarea creditorilor va fi convocata si prezidata de administratorul judiciar sau, dupa caz, de lichidator, daca legea sau judecatorul-sindic nu dispune altfel; secretariatul sedintelor adunarilor creditorilor este în sarcina administratorului judiciar sau, dupa caz, a lichidatorului.
(2) Creditorii cunoscuti vor fi convocati de administratorul judiciar sau de lichidator în cazurile prevazute expres de lege si ori de câte ori este necesar.
(3) Adunarea creditorilor va putea fi convocata si de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor detinând creante în valoare de cel putin 30% din valoarea totala a acestora.
Art. 14. – (1) Convocarea creditorilor va trebui sa cuprinda ordinea de zi a sedintei.
(2) Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse în convocare este nula, cu exceptia cazului în care la sedinta participa titularii tuturor creantelor.
(3) Creditorii pot fi reprezentati în adunare prin împuterniciti cu procura speciala autentica sau, în cazul creditorilor bugetari si al celorlalte persoane juridice, cu delegatie semnata de conducatorul unitatii.
(4) Daca legea nu interzice în mod expres, creditorii vor putea vota si prin corespondenta. Scrisoarea prin care se exprima votul, semnata de creditor, semnatura fiind legalizata de notarul public ori certificata si atestata de catre un avocat, sau înscrisul în format electronic, caruia i s-a încorporat, atasat ori asociat semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat valabil, poate fi comunicata prin orice mijloace si înregistrata la administratorul judiciar/lichidator, cu cel putin 5 zile înainte de data fixata pentru exprimarea votului.
(5) La sedintele adunarii creditorilor vor putea participa 2 delegati ai salariatilor debitorului, votând pentru creantele reprezentând salariile si alte drepturi banesti.
(6) Deliberarile si hotarârile adunarii creditorilor vor fi cuprinse într-un proces-verbal, care va fi semnat de presedintele sedintei, membrii comitetului creditorilor, precum si de administratorul judiciar sau de lichidator, dupa caz. Procesul-verbal va fi depus, prin grija administratorului judiciar/lichidatorului, la dosarul cauzei, în termen de doua zile lucratoare de la data adunarii creditorilor.
(7) Hotarârea adunarii creditorilor poate fi desfiintata de judecatorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luarii hotarârii respective si au facut sa se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunarii, precum si la cererea creditorilor îndreptatiti sa participe la procedura insolventei, care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor.
Art. 15. – (1) Cu exceptia cazurilor în care legea cere o majoritate speciala, sedintele adunarii creditorilor vor avea loc în prezenta titularilor de creante însumând cel putin 30% din valoarea totala a creantelor împotriva averii debitorului si un numar de membri ai comitetului creditorilor care reprezinta majoritatea simpla a acestora, iar deciziile adunarii creditorilor se adopta cu votul titularilor unei majoritati, prin valoare, a creantelor prezente.
(2) Calculul valorii totale a creantelor prevazute la alin. (1) împotriva averii debitorului se va determina prin raportare la urmatoarele criterii:
a) ulterior afisarii tabelului preliminar si pâna la afisarea tabelului definitiv, valoarea creantelor verificate si acceptate de administratorul judiciar, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar;
b) ulterior afisarii tabelului definitiv si pâna la confirmarea unui plan de reorganizare, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului definitiv;
c) ulterior confirmarii planului de reorganizare si pâna la afisarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din planul de reorganizare confirmat;
d) ulterior afisarii tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul acestuia.
(3) Planul de reorganizare va fi supus votului adunarii creditorilor, în conditiile prevazute la art. 101.
Art. 16. – (1) Judecatorul-sindic va desemna, în raport cu proportiile cazului, un comitet format din 3-7 creditori dintre cei cu creante garantate, bugetare si chirografare cele mai mari, prin valoare.
(2) Desemnarea se va face, prin încheiere, dupa întocmirea tabelului preliminar de creante.
(3) Pentru necesitatile procedurii, judecatorul-sindic va desemna, pe baza propunerii creditorilor, un presedinte al comitetului creditorilor. Comitetul creditorilor va fi citat în persoana presedintelui astfel desemnat, iar în lipsa, prin oricare dintre membrii comitetului creditorilor.
(4) În cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor, acestia vor putea alege un comitet format din 3 sau 5 creditori dintre cei cu creante garantate si cei chirografari, dintre primii 20 de creditori în ordinea valorii, care se ofera voluntar; comitetul astfel desemnat va înlocui comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic.
(5) Daca nu se va obtine majoritatea necesara, se va mentine comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic. La propunerea administratorului judiciar sau a celorlalti membri ai comitetului creditorilor, judecatorul-sindic va consemna, prin încheiere, modificarea componentei acestuia, astfel încât criteriile prevazute la alin. (4) sa fie respectate în toate fazele procedurii.
(6) În cursul derularii procedurii, judecatorul-sindic va putea cere asistenta comitetului creditorilor sau a unui delegat al acestuia.
Art. 17. – (1) Comitetul creditorilor are urmatoarele atributii:
a) sa analizeze situatia debitorului si sa faca recomandari adunarii creditorilor cu privire la continuarea activitatii debitorului si la planurile de reorganizare propuse;
b) sa negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul care doreste sa fie desemnat de catre creditori în dosar conditiile numirii si sa recomande adunarii creditorilor astfel de numiri;
c) sa ia cunostinta despre rapoartele întocmite de administratorul judiciar sau de lichidator, sa le analizeze si, daca este cazul, sa faca contestatii la acestea;
d) sa întocmeasca rapoarte, pe care sa le prezinte adunarii creditorilor, privind masurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator si efectele acestora si sa propuna, motivat, si alte masuri;
e) sa solicite, în temeiul art. 47 alin. (5), ridicarea dreptului de administrare al debitorului;
f) sa introduca actiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, facute de debitor în dauna creditorilor, atunci când astfel de actiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator.
(2) Comitetul creditorilor se întruneste lunar si, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, dupa caz, ori a cel putin 2 dintre membrii sai, ori de câte ori este necesar.
(3) Deliberarile comitetului creditorilor vor avea loc în prezenta administratorului judiciar/lichidatorului si vor fi consemnate într-un proces-verbal, care va retine pe scurt continutul deliberarilor, precum si hotarârile luate.
(4) Deciziile comitetului creditorilor se iau cu majoritatea simpla din totalul numarului de membri ai acestuia.
(5) Daca un membru al comitetului creditorilor se afla, datorita interesului propriu, în conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanti la procedura, acesta se va abtine de la vot.
(6) Împotriva actiunilor, masurilor si deciziilor luate de comitetul creditorilor orice creditor poate formula contestatie la adunarea creditorilor, dupa ce, în prealabil, a sesizat comitetul creditorilor cu privire la masurile contestate, iar solutia adoptata de acesta nu raspunde intereselor creditorului.

SECTIUNEA a 4-a
Administratorul special

Art. 18. – (1) Dupa deschiderea procedurii, adunarea generala a actionarilor/asociatilor debitorului, persoana juridica, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoana fizica sau juridica, administrator special, care sa reprezinte interesele societatii si ale acestora si sa participe la procedura, pe seama debitorului. Dupa ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce si activitatea comerciala, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele actionarilor/asociatilor.
(2) Administratorul special are urmatoarele atributii:
a) exprima intentia debitorului de a propune un plan, potrivit art. 28 alin. (1) lit. h), coroborat cu art. 33 alin. (2);
b) participa, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea actiunilor prevazute la art. 79 si 80;
c) formuleaza contestatii în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege;
d) propune un plan de reorganizare;
e) administreaza activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, dupa confirmarea planului;
f) dupa intrarea în faliment, participa la inventar, semnând actul, primeste raportul final si bilantul de închidere si participa la sedinta convocata pentru solutionarea obiectiunilor si aprobarea raportului;
g) primeste notificarea închiderii procedurii.
SECTIUNEA a 5-a
Administratorul judiciar

Art. 19. – (1) Practicienii în insolventa interesati vor depune la dosar o oferta de preluare a pozitiei de administrator judiciar în dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calitatii de practician în insolventa si o copie de pe polita de asigurare profesionala. În oferta, practicianul în insolventa interesat va putea arata si disponibilitatea de timp si de resurse umane, precum si experienta generala sau specifica necesare preluarii dosarului si bunei administrari a cazului. În cazul în care nu exista nici o astfel de oferta, judecatorul-sindic va desemna provizoriu, pâna la prima adunare a creditorilor, un practician în insolventa ales în mod aleatoriu din Tabloul U.N.P.I.R.
(2) La recomandarea comitetului creditorilor, în cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor sau ulterior, creditorii care detin cel putin 50% din valoarea totala a creantelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i si remuneratia. În cazul în care remuneratia se va achita din fondul constituit conform prevederilor art. 4, aceasta va fi stabilita de catre judecatorul-sindic, pe baza criteriilor stabilite prin legea privind profesia de practician în insolventa. Creditorii pot decide sa confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de catre judecatorul-sindic.
(3) Creditorii pot contesta, pe motive de nelegalitate, decizia prevazuta la alin. (2), în termen de 3 zile, la judecatorul-sindic care va solutiona, de urgenta si deodata, toate contestatiile printr-o încheiere prin care va desemna administratorul judiciar/lichidatorul propus de creditori sau, dupa caz, va solicita adunarii creditorilor desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator.
(4) Daca în termenul stabilit la alin. (3) decizia adunarii creditorilor nu este contestata, judecatorul-sindic, prin încheiere, va desemna administratorul judiciar propus de creditori, dispunând totodata încetarea atributiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinta de deschidere a procedurii.
(5) Administratorul judiciar, persoana fizica sau persoana juridica, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie sa aiba calitatea de practician în insolventa, potrivit legii.
(6) Sunt incompatibile cu calitatea de lichidator (expert în insolventa) urmatoarele categorii de persoane:
a) persoana fizica ce are calitatea de fondator, administrator, cenzor sau reprezentant al unui comerciant, persoana juridica, potrivit art. 6 si 138 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) executorii judecatoresti;
c) persoanele fizice sau juridice având calitatea de lichidator (expert în insolventa), carora le sunt aplicabile prevederile art. 27 pct. 1-9 din Codul de procedura civila.
(7) În situatiile prevazute la art. 149 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, administratorul judiciar/lichidatorul are obligatia de abtinere. În cazul neconformarii, persoana interesata poate initia procedura recuzarii, conform dispozitiilor Codului de procedura civila, care se aplica în mod corespunzator.
(8) Înainte de desemnarea sa, administratorul judiciar trebuie sa faca dovada ca este asigurat pentru raspundere profesionala, prin subscrierea unei polite de asigurare valabile, care sa acopere eventualele prejudicii cauzate în îndeplinirea atributiilor sale. Riscul asigurat trebuie sa reprezinte consecinta activitatii administratorului judiciar pe perioada exercitarii calitatii sale.
(9) Este interzis administratorului judiciar, sub sanctiunea revocarii din functie si a repararii eventualelor prejudicii cauzate, sa diminueze, în mod direct sau indirect, valoarea sumei asigurate prin contractul de asigurare.
Art. 20. – (1) Principalele atributii ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, sunt:
a) examinarea situatiei economice a debitorului si a documentelor depuse conform prevederilor art. 28 si 35 si întocmirea unui raport prin care sa propuna fie intrarea în procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie în cadrul procedurii generale si supunerea acelui raport judecatorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 30 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;
b) examinarea activitatii debitorului si întocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si împrejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila, si asupra existentei premiselor angajarii raspunderii acestora, în conditiile art. 138, precum si asupra posibilitatii reale de reorganizare efectiva a activitatii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea si supunerea acelui raport judecatorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 60 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;
c) întocmirea actelor prevazute la art. 28 alin. (1), în cazul în care debitorul nu si-a îndeplinit obligatia respectiva înauntrul termenelor legale, precum si verificarea, corectarea si completarea informatiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor;
d) elaborarea planului de reorganizare a activitatii debitorului, în functie de cuprinsul raportului prevazut la lit. a) si în conditiile si termenele prevazute la art. 94;
e) supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
f) conducerea integrala, respectiv în parte, a activitatii debitorului, în acest ultim caz cu respectarea precizarilor exprese ale judecatorului-sindic cu privire la atributiile sale si la conditiile de efectuare a platilor din contul averii debitorului;
g) convocarea, prezidarea si asigurarea secretariatului sedintelor adunarii creditorilor sau ale actionarilor, asociatilor ori membrilor debitorului persoana juridica;
h) introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale încheiate de debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;
i) sesizarea de urgenta a judecatorului-sindic în cazul în care constata ca nu exista bunuri în averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;
j) mentinerea sau denuntarea unor contracte încheiate de debitor;
k) verificarea creantelor si, atunci când este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, precum si întocmirea tabelelor creantelor;
l) încasarea creantelor; urmarirea încasarii creantelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de catre debitor înainte de deschiderea procedurii; formularea si sustinerea actiunilor în pretentii pentru încasarea creantelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocati;
m) cu conditia confirmarii de catre judecatorul-sindic, încheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale;
n) sesizarea judecatorului-sindic în legatura cu orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta.
(2) Judecatorul-sindic poate stabili administratorului judiciar, prin încheiere, orice alte atributii în afara celor stabilite la alin. (1), cu exceptia celor prevazute de lege în competenta exclusiva a acestuia.
Art. 21. – (1) La fiecare termen de continuare a procedurii, administratorul judiciar va prezenta judecatorului-sindic un raport cuprinzând descrierea modului în care si-a îndeplinit atributiile, precum si o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Baza de raportare este luna întreaga, raportul putând cuprinde mai multe luni.
(2) Debitorul persoana fizica, administratorul special al debitorului persoana juridica, oricare dintre creditori, precum si orice alta persoana interesata pot face contestatie împotriva masurilor luate de administratorul judiciar.
(3) Contestatia trebuie sa fie înregistrata în termen de 5 zile de la depunerea raportului prevazut la alin. (1).
(4) Judecatorul-sindic va solutiona contestatia, în termen de 10 zile de la înregistrarea ei, în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar si a comitetului creditorilor, putând, la cererea contestatorului, sa suspende executarea masurii contestate.
Art. 22. – (1) În cazul în care un practician în insolventa desemnat refuza numirea, acesta are obligatia de a notifica instanta, în termen de 5 zile de la comunicarea sentintei de numire. Judecatorul-sindic va sanctiona cu amenda judiciara de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON) necomunicarea în termen a refuzului, fara motive temeinice. În acest caz sunt aplicabile dispozitiile art. 19. Prevederile prezentului articol sunt aplicabile si în situatia prevazuta la art. 34.
(2) În orice stadiu al procedurii, judecatorul-sindic, din oficiu sau la cererea comitetului creditorilor, îl poate înlocui pe administratorul judiciar, prin încheiere motivata, pentru motive temeinice. Încheierea de înlocuire se pronunta în camera de consiliu, de urgenta, cu citarea administratorului judiciar si a comitetului creditorilor.
(3) Judecatorul-sindic va sanctiona administratorul judiciar cu amenda judiciara de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON) în cazul în care acesta, din culpa sau cu rea-credinta, nu îsi îndeplineste sau îndeplineste cu întârziere atributiile prevazute de lege sau stabilite de judecatorul-sindic.
(4) Daca prin fapta prevazuta la alin. (3) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecatorul-sindic va putea, la cererea oricarei parti interesate, sa îl oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs.
(5) În cazul amenzilor si al despagubirii prevazute la alin. (1), (3) si, respectiv la alin. (4), urmeaza a se aplica în mod corespunzator dispozitiile art. 1084 si 1085 din Codul de procedura civila.
Art. 23. – În vederea îndeplinirii atributiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate. Numirea si nivelul remuneratiilor acestor persoane vor fi supuse aprobarii comitetului creditorilor, cu exceptia cazurilor în care va fi stabilit ca acestea vor fi achitate din fondul constituit conform art. 4.
SECTIUNEA a 6-a
Lichidatorul

Art. 24. – (1) În cazul în care dispune trecerea la faliment, judecatorul-sindic va desemna un lichidator, aplicându-se, în mod corespunzator, dispozitiile art. 19, 21, 22, 23 si ale art. 102 alin. (5).
(2) Atributiile administratorului judiciar înceteaza la momentul stabilirii atributiilor lichidatorului de catre judecatorul-sindic.
(3) Poate fi desemnat lichidator si administratorul judiciar desemnat anterior.
Art. 25. – Principalele atributii ale lichidatorului, în cadrul prezentei legi, sunt:
a) examinarea activitatii debitorului asupra caruia se initiaza procedura simplificata în raport cu situatia de fapt si întocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si împrejurarilor care au dus la insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila si a existentei premiselor angajarii raspunderii acestora în conditiile art. 138, si supunerea acelui raport judecatorului-sindic într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 60 de zile de la desemnarea lichidatorului, daca un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar;
b) conducerea activitatii debitorului;
c) introducerea de actiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale încheiate de debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;
d) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor si luarea masurilor corespunzatoare pentru conservarea lor;
e) mentinerea sau denuntarea unor contracte încheiate de debitor;
f) verificarea creantelor si, atunci când este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, precum si întocmirea tabelelor creantelor;
g) urmarirea încasarii creantelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta înaintea deschiderii procedurii, încasarea creantelor; formularea si sustinerea actiunilor în pretentii pentru încasarea creantelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocati;
h) primirea platilor pe seama debitorului si consemnarea lor în contul averii debitorului;
i) vânzarea bunurilor din averea debitorului, în conformitate cu prevederile prezentei legi;
j) încheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fidejusorilor, renuntarea la garantii reale sub conditia confirmarii de catre judecatorul-sindic;
k) sesizarea judecatorului-sindic cu orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta;
l) orice alte atributii stabilite prin încheiere de catre judecatorul-sindic.

Conflict de munca. Litigiu de drept comun

Legea 168/199: art. 67 si art. 68

Constituie conflicte de munca/drepturi, in situatiile prevazute in art. 67 si 68 din Legea 168/1999, numai cand ele s-au produs in derularea unui contract de munca, iar nu si in cazul in care intre parti a existat un contract civil.

Prin sentinta civila nr. 675/9.07.2004 Judecatoria Pucioasa a declinat competenta de solutionare a cauzei privind actiunea promovata de SC „ T.T. IMPEX„ SRL Campulung – Muscel impotriva paratului S.S. in favoarea Tribunalului Arges cu motivarea ca litigiul intervenit intre parti constituia un conflict de munca, chiar daca nu a existat un contract de munca in forma scrisa intrucat paratul a indeplinit in fapt atributii de gestionar delegat.
La randul sau, Tribunalul Arges, sectia civila, prin sentinta nr. 363/CM/27.X.2004, a declinat competenta de solutionare a litigiului in favoarea Judecatoriei Pucioasa si constatand ivit conflictul negativ de competenta a suspendat din oficiu procedura si a dispus inaintarea dosarului la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru solutionarea lui.
S-a retinut ca potrivit Legii nr. 22/1969 modificata prin Legea 54/1994, gestionarul in intelesul actelor normative invocate trebuie sa fie o persoana incadrata in baza unui contract de munca, pentru ca in temeiul raporturilor de munca sa-i fie angajata raspunderea materiala pentru pagube cauzate in gestiune.
Or, in cauza s-a precizat de catre reprezentantul reclamantei ca nu a incheiat cu paratul un contract de munca, iar acesta nu a primit un salariu, intre parti intervenind o conventie verbala in baza careia in principal in perioada 13.03.2001 – 31.08.2001 a intocmit si eliberat facturi catre clienti, a incasat bani, a intocmit monetar si a predat banii incasati, saptamanal, la casieria unitatii.
Astfel fiind litigiul dintre parti nu viza un conflict de drepturi conform art. 67 si 68 din Legea 168/1999 ci un litigiu de drept comun de competenta judecatoriei, prejudiciul invocat de reclamanta fiind de 69.120.000 lei.
In ceea ce priveste conflictul negativ de competenta urmeaza a retine ca litigiul ivit intre parti are caracterul unei actiuni in pretentii si prin urmare, raportat si la valoarea sumei solicitate, conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ. intra in competenta de solutionare a Judecatoriei Pucioasa.
In adevar, expertiza contabila extrajudiciara depusa la dosar atesta ca paratul nu a avut incheiat un contract de munca sau o conventie civila cu reclamanta. Paratul a indeplinit acte comerciale (a emis delegatii, avize, facturi, chitante, a incasat sume de bani) in baza unei intelegeri verbale cu administratorii societatii comportandu-se ca un gestionardelegat de fapt .
Or, potrivit art. 67 si 68 din Legea 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, sunt conflicte de drepturi si prin urmare supuse jurisdictiei muncii, intre altele conflictele ivite in legatura cu incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale de munca ca si cele privind plata unor despagubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de parti prin neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor stabilite prin contractul individual de munca .
Intre parti nu s-a incheiat insa un contract de munca, paratul derulandu-si activitatea in baza unei intelegeri verbale, astfel ca, in raport cu prevederile art. 67 si 68 din Legea 168/1999, litigiul promovat de reclamanta nu constituie un conflict de munca ci un litigiu de drept comun, care in raport si de valoarea pretentiilor formulate de reclamanta intra in competenta de solutionare a Judecatoriei Pucioasa, conf. art. 1 pct. 1 C. proc. civ.

Daune produse prin neeliberarea la timp a carnetului de munca. Competenta solutionarii in prima instanta a actiunii. Conflict de competenta.

Competenta solutionarii in prima instanta a actiunii privind solicitarea de daune produse prin neeliberarea la timp a carnetului de munca . Conflict de competenta .

Munca temporara este munca prestata de un salariat temporar care, din dispozitia agentului de munca temporara presteaza munca in favoarea unui utilizator.
Reprezinta ansamblul de competente profesionale care permit unei persoane sa desfasoare activitati specifice unei ocupatii sau profesii.
Munca temporara este munca prestata de un salariat temporar care, din dispozitia agentului de munca temporara presteaza munca in favoarea unui utilizator.
CODUL MUNCII
Pagube, stricaciuni produse in contul cuiva ca urmare a unor evenimente neprevazute (incendiu, inundatie etc.).
Munca temporara este munca prestata de un salariat temporar care, din dispozitia agentului de munca temporara presteaza munca in favoarea unui utilizator.
Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Cale de atac; actiune introdusa la instanta judecatoreasca superioara celei care a pronuntat o hotarare in prima instanta,
Competenta profesionala reprezinta capacitatea de a realiza activitatile cerute la locul de munca la nivelul calitativ specificat in standardul ocupational.
Cale de atac; actiune introdusa la instanta judecatoreasca superioara celei care a pronuntat o hotarare in prima instanta,
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Hartie de valoare care reprezinta o cota fixa din capitalul unei societati pe actiuni.
Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.
Cale de atac; actiune introdusa la instanta judecatoreasca superioara celei care a pronuntat o hotarare in prima instanta,
Munca temporara este munca prestata de un salariat temporar care, din dispozitia agentului de munca temporara presteaza munca in favoarea unui utilizator.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Pagube, stricaciuni produse in contul cuiva ca urmare a unor evenimente neprevazute (incendiu, inundatie etc.).
Tranzactia este un contract prin care partile termina un proces inceput sau preintampina un proces ce se poate naste (art. 1704 Cod Civil) prin concesii reciproce, .
1. Din punct de vedere filozofic, acel fenomen care produce, genereaza efectul. Fenomenul care determina nasterea altui fenomen.
Parte intr-un proces care se afla in situatia unui parat in caz de recurs sau in alta cale de atac;
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Hartie de valoare care reprezinta o cota fixa din capitalul unei societati pe actiuni.
Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.
Pretul la care se vand si se cumpara hartiile de valoare si valuta straina.
Munca temporara este munca prestata de un salariat temporar care, din dispozitia agentului de munca temporara presteaza munca in favoarea unui utilizator.
Reprezinta ansamblul de competente profesionale care permit unei persoane sa desfasoare activitati specifice unei ocupatii sau profesii.
CODUL MUNCII
Este calea de atac ordinara prin care la cererea procurorului si a partilor interesate se asigura repararea erorilor din hotararile judecatoresti pronuntate in fond, constituind al treilea grad de jurisdictie.
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.

C.pr.civ.: art. 2 lit. c
Decretul nr. 92/1976

Despagubirile pretinse pentru neeliberarea sau eliberarea cu intarziere a carnetului de munca, desi formulate dupa data incetarii raporturilor de munca – pentru ca inaintea acestei date nu pot apare pe acest temei – isi au izvorul in raporturile de munca care au existat intre parti si trebuie sa fie analizate sub aspectul dreptului material si procesual ca fiind pretentii generate de raporturile de munca .
Retinand aceasta calificare a actiunii, competenta solutionarii ei apartine tribunalului, conform art. 2 lit. c (fost art. 2 lit. b1) Cod procedura civila, cu precizarea ca data incetarii raporturilor de munca si data eliberarii cu intarziere a carnetului de munca se situeaza anterior datei de 1 ianuarie 2004 cand dispozitiile Decretului nr. 92/1976 au fost abrogate prin art. 298 din Legea 53/2003 – Codul muncii.

La data de 6 februarie 2004, reclamanta G.E.Z. a chemat in judecata paratul Consiliul Local Zerind, solicitand obligarea acestuia la plata despagubirilor pentru daune produse prin neeliberarea la timp a carnetului de munca .
Reclamanta a invocat in drept prevederile Codului muncii si ale Decretului nr. 92/1976.
Judecatoria Chisineu Cris, prin sentinta civila nr. 203 din 23 februarie 2004, apreciind ca litigiul deriva din raporturile de munca, a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Tribunalului Arad.
Tribunalul Arad a considerat cererea reclamantei ca fiind o actiune in pretentii, de competenta judecatoriei conform art. 1 pct. 1 Cod procedura civila si prin sentinta civila nr. 244 din 15 aprilie 2004, si-a declinat competenta in favoarea Judecatoriei Chisineu Cris; constatand existenta conflictului de competenta, a sesizat Curtea de Apel Timisoara pentru regulator de competenta .
Curtea de Apel Timisoara, prin sentinta civila nr. 20 din 19 mai 2004, a stabilit competenta solutionarii in prima instanta a actiunii reclamantei in favoarea Judecatoriei Chisineu Cris.
Instanta a retinut, in esenta, ca actiunea este o actiune de drept civil comun, posterioara incetarii raporturilor juridice de munca dintre parti.
Impotriva sentintei pronuntate de Curtea de Apel Timisoara a declarat recurs reclamanta, sustinand competenta Tribunalului Arad in solutionarea cauzei in prima instanta, pretentiile sale au la baza raporturile de munca, constand in eliberarea cu intarziere a carnetului de munca .
Recursul este fondat.
Recurenta a investit instanta cu cererea avand ca obiect despagubiri pentru daune cauzate de neeliberarea la timp a carnetului ei de munca cu actele aferente.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 92/1976, carnetul de munca este actul oficial prin care se dovedeste vechimea in munca si retributia de incadrare, iar art. 2 precizeaza ca el se intocmeste pentru personalul incadrat in munca pe baza de contract .
Carnetul de munca se intocmeste, se completeaza si se pastreaza de catre unitate, prevede art. 3, iar la incetarea activitatii carnetul de munca se inmaneaza titularului, completat cu toate inscrierile la zi, adauga art. 4 alin. 2 din acelasi act normativ.
Pretentiile formulate de recurenta isi au cauza juridica in nerespectarea de catre intimat a dispozitiilor decretului evocat, anume predarea carnetului de munca, completat cu toate inscrierile, la incetarea activitatii. Intarzierea in predarea carnetului, daca aceasta produce pagube titularului carnetului de munca, poate antrena raspunderea patrimoniala a unitatii.
Este exacta enuntarea din sentinta recurata, in sensul ca cererea este posterioara incetarii raporturilor de munca, dar ea nu constituie un argument in a califica actiunea ca fiind o actiune civila de drept comun. Aceasta pentru ca actul in discutie trebuie inmanat titularului sau numai la incetarea raporturilor de munca, nu si in perioada in care raporturile de munca intre parti sunt in curs de derulare.
Despagubirile pretinse pentru neeliberarea sau eliberarea cu intarziere a carnetului de munca, desi formulate dupa data incetarii raporturilor de munca – pentru ca inaintea acestei date nu pot apare pe acest temei – isi au izvorul in raporturile de munca care au existat intre parti si trebuie sa fie analizate sub aspectul dreptului material si procesual ca fiind pretentii generate de raporturile de munca .
Retinand aceasta calificare a actiunii, competenta solutionarii ei apartine tribunalului, conform art. 2 lit. b1 Cod procedura civila, cu precizarea ca data incetarii raporturilor de munca si data eliberarii cu intarziere a carnetului de munca – 19 noiembrie 2001 si a actelor aferente – 26 noiembrie 2001, potrivit mentiunilor recurentei, se situeaza anterior datei de 1 ianuarie 2004 cand dispozitiile Decretului nr. 92/1976 au fost abrogate prin art. 298 din Legea 53/2003 – Codul muncii.
Asadar, recursul declarat de reclamanta a fost admis, s-a casat sentinta si s-a stabilit competenta solutionarii cauzei in prima instanta in favoarea Tribunalului Arad.

Desfacerea disciplinara a contractului de munca.

Desfacerea disciplinara a contractului de munca . Nulitatea deciziei.

Codul muncii – art. 267Sub sanctiunea nulitatii absolute, nici o masura, cu exceptia celei prevazute de art. 264 alin. 1 lit. a din Codul muncii nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila – complet specializat de litigii de munca si asigurari sociale,decizia nr. 48 din 11 ianuarie 2006Prin actiunea inregistrata la Tribunalul Timis la data de 27 iunie 2005 sub nr. 6458/C, reclamantul M.M. a chemat in judecata pe parata Petrom Timisoara solicitand instantei ca prin hotararea judecatoreasca pe care o va pronunta sa anuleze decizia nr. 63/RU emisa de parata, invocand luarea masurii cu nerespectarea dispozitiilor legale, intrucat nu a fost efectuata cercetarea disciplinara prealabila.Prin sentinta civila nr. 2373 pronuntata la 6 octombrie 2005, instanta a respins contestatia ca neintemeiata, retinand ca reclamantul a fost angajatul paratei, in baza unui contract individual de munca si ca in data de 5 mai 2005, desi se afla in concediu legal de odihna, impreuna cu un grup de salariati si persoane din afara unitatii au fost surprinsi de catre o echipa de jandarmi in incinta Parcului nr. 11 S. sustragand produse petroliere, prin interventia asupra instalatiei din parc, mai exact prin desfacerea suruburilor unei flanse de pe o conducta, iar prin manopera lor frauduloasa au pus in pericol atat instalatiile paratei, cat si integritatea persoanelor.S-a mai retinut ca fapta contestatorului de a sustrage produse petroliere de la locul de munca, fapta constatata de catre organele de jandarmi, prin ea insasi este suficienta a legitima masura dispusa de angajator, respectiv aceea a desfacerii contractului de munca, fapta fiind agravata de modul de operare, prin interventia neautorizata asupra instalatiilor din parcul petrolier, prin desfacerea flansei de pe conducta instalatiei, fapt ce a pus in pericol integritatea si siguranta atat a instalatiei, cat si a persoanelor.Recursul declarat de catre reclamant impotriva sentintei mentionate mai sus si analizat prin prisma dispozitiilor art. 3041 C. pr. civ., sub toate aspectele cauzei, fost apreciat ca fondat prin decizia nr. 48 din 11 ianuarie 2006 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara in dosarul nr. 11.727/C/2005.Instanta de recurs a retinut ca reclamantului i-a fost desfacut disciplinar contractul de munca, in temeiul dispozitiilor art. 61 litera a din Codul muncii.Art. 267 (1) din Codul muncii prevede ca nici o masura, cu exceptia avertismentului, nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile, sub sanctiunea nulitatii absolute, alin. (2) prevazand ca in vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data si locul intrevederii.Tot ca o masura de protectie a angajatului, art. 268 alin. (2) lit. c din Codul muncii prevede sub sanctiunea nulitatii ca decizia de desfacere a contractului de munca sa cuprinda motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea.In cauza nu a fost efectuata cercetarea administrativa prealabila, declaratia data de reclamant in data de 5 mai 2005, aflata la dosarul administrativ, fiind data in fata jandarmilor, iar nu in fata persoanei insarcinate cu cercetarea administrativa.Cum aceste cerinte sunt prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute, in lipsa respectarii acestor conditii, instanta nu poate analiza daca reclamantul a savarsit o abatere disciplinara si daca gravitatea acesteia justifica masura luata.Fata de imprejurarea ca masura a fost luata fara a se efectua in cauza cercetarea administrativa prealabila, in baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., art. 267 alin. 1, art. 268 alin. 2 lit. c din Codul muncii a fost modificata sentinta recurata in sensul admiterii contestatiei si anularii deciziei nr. 63/RU/19.05.2005 emisa de parata.

Incheiere contract de munca. Admisibilitatea actiunii

Prin sentinta civila nr. 780 din 13 octombrie 2004, Tribunalul Bacau a respins, ca nefondata, actiunea reclamantei C. M., prin care a solicitat obligarea paratului Teatrul Municipal Bacovia Bacau la incheierea contractului individual de munca in forma scrisa, sub sanctiunea obligarii la plata daunelor cominatorii, cu motivarea ca, in mod justificat nu a fost incheiat contractul, intrucat reclamanta nu a prezentat un certificat medical cu privire la starea de sanatate.Curtea de Apel Suceava, prin decizia civila 212 din 5.04.2005, a admis recursul reclamantei, cu consecinta modificarii sentintei recurate si, in rejudecare, a admis in parte actiunea, obligand paratul la incheierea contractului de munca incepand cu data de 11.05.2004, sub sanctiunea obligarii la plata daunelor cominatorii de 1.000.000 lei/zi de intarziere, de la data pronuntarii pana la data perfectarii raporturilor de munca .

In motivare, instanta de recurs a retinut, conform actelor dosarului (adresa de transfer a paratei, mentiunile din cartea de munca, facute de vechiul angajator), rezulta, fara echivoc, ca partile, de comun acord, au inteles sa incheie raporturi contractuale, iar potrivit art. 16 alin. 2 din Codul muncii, obligatia incheierii ulterioare a contractului individual de munca revenea paratei, in calitate de angajator.Cu toate acestea, contrar probatoriului administrat, prima instanta a respins actiunea, motiv pentru care, in temeiul art. 312 rap. la art. 304 pct. 9 C. pr. civ., s-a admis recursul reclamantei si, pe fond, s-a admis actiunea

Contract individual de munca. Neincheiere in forma scrisa. Consecinte.

Contract individual de munca . Neincheiere in forma scrisa. Consecinte .
Codul muncii – art. 16 alin. 2Cand contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa se prezuma ca a fost incheiat pe durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba . (art. 16 alin. 2 din Codul muncii)1.Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila– complet specializat de litigii de munca si asigurari sociale, decizia nr. 1071 din 3 mai 2006Prin sentinta civila nr. 495 din 2 martie 2006, Tribunalul Caras-Severin a admis astfel cum a fost precizata actiunea intentata de reclamantul L.P. si a dispus obligarea paratei S.C. „T.H.C.” S.R.L. B.H. la plata sumei de 900 lei RON despagubiri reprezentand drepturi salariale restante cuvenite pentru luna septembrie 2004 si pentru ? din luna octombrie 2004, retinand existenta raporturilor juridice de munca dintre parti si neindeplinirea obligatiilor contractuale de catre angajator.Impotriva hotararii au declarat recurs atat reclamantul cat si parata.In calea de atac, reclamantul, fara a motiva in drept a sustinut ca nici pana in prezent parata nu i-a incheiat carnetul de munca si nu a platit contributiile datorate bugetului asigurarilor sociale de stat.Recursul declarat de parata a fost motivat in drept cu dispozitiile art. 304 pct. 8 si 9 C. pr. civ., iar in fapt s-a sustinut ca in mod gresit instanta a interpretat proba testimoniala administrata in cauza atunci cand a retinut existenta raporturilor juridice de munca dintre parti, intrucat reclamantul nu a fost angajatul acestei societati comerciale.De asemenea, Tribunalul a dispus obligarea paratei la plata drepturilor banesti cuvenite reclamantului pentru activitatea prestata in folosul altei societati comerciale, astfel ca S.C. „T.H.C.” S.R.L. B.H. nu are legitimare procesuala pasiva.In urma examinarii cauzei, atat prin prisma motivelor invocate in scris de parti, cat si in limitele conferite de dispozitiile art. 3041 C. pr. civ., se constata ca recursurile sunt nefondate urmand a fi respinse.Recursul declarat de reclamant a vizat refuzul unitatii de a efectua mentiunile necesare in carnetul de munca, ori in aceasta materie competenta de atributiune in prima instanta revine judecatoriei, potrivit prevederilor Decretului nr. 92/1976 (art.8), in vigoare pana la 1.01.2007, hotararea pronuntata de aceasta instanta fiind supusa recursului la tribunal. Cat priveste nevirarea contributiilor datorate bugetului de stat, potrivit art. 30 alin. 1 si 2 din Legea 19/2000, legitimarea procesuala activa revine creditorului acestei obligatii, Casa Judeteana de Pensii Caras-Severin, nicidecum angajatului.In consecinta, sustinerile formulate de reclamant nu se incadreaza in nici una din situatiile expres si limitativ prevazute de art. 304 C. pr. civ.Recursul declarat de parata s-a axat pe inexistenta raporturilor juridice dintre parti, in principal, iar in subsidiar s-a invocat lipsa legitimarii procesuale pasive, intrucat angajatul a prestat activitate in favoarea altei unitati, respectiv S.C. „A.” S.R.L.Se cuvine mentionat ca prin actiunea introductiva, reclamantul a pretins ca parata sa-i achite drepturile salariale cuvenite pentru luna septembrie si ? din luna octombrie 2004, cu motivarea ca angajatorul a refuzat incheierea contractului de munca .Potrivit art. 16 alin. 1 din Codul muncii, obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului, iar in conformitate cu cerintele alin. 2 ale aceluiasi text de lege in cazul in care contractul nu a fost incheiat in forma scrisa, se prezuma a fi fost incheiat pe durata nedeterminata, iar dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate se poate face de parti prin orice mijloc de proba .In fata instantei de fond a fost administrata proba testimoniala, rezultand fara putinta de tagada ca reclamantul a prestat activitate ca mecanic auto in perioada de referinta pentru S.C. „A.” S.R.L. B.H., care ulterior si-a schimbat denumirea in S.C. T.H.C.” S.R.L. B.H.Ca atare se considera ca instanta de fond a dat o justa interpretare atat probatoriului administrat in cauza cat si dispozitiilor legale incidente, respectiv dispozitiile art. 16 alin. 1 si 2, art. 154 alin. 1, art. 156, art. 1612 alin. 4, art. 163 alin. 1 si art. 287 din Codul muncii, motiv pentru care s-a apreciat ca nefondat recursul declarat in cauza.

Demisie. Clauza de agravare a raspunderii contractuale.

Demisie. Clauza de agravare a raspunderii contractuale.

Conditii .Codul muncii – art. 195 alin. 1C. civ. – art. 969Demisia salariatului inainte de implinirea termenului stipulat in actul aditional incheiat pentru asigurarea pregatirii sale profesionale nu atrage agravarea raspunderii sale contractuale de vreme ce angajatorul nu si-a indeplinit integral obligatia asumata.Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila– complet specializat de litigii de munca si asigurari sociale, decizia nr. 1123 din 10 mai 2006Prin sentinta civila nr. 513 din 9 martie 2006 Tribunalul Timis a admis in parte actiunea intentata de reclamanta S.C. „C.D.” T. si a dispus obligarea paratului C.S.R. la plata unor despagubiri banesti in cuantum de 3.000 Euro, echivalentul in lei la data executarii, reprezentand cheltuieli estimative ocazionate de instruirea si perfectionarea acestuia. S-a retinut ca paratul nu si-a indeplinit obligatia asumata prin actul aditional la contractul de munca, situatie in care ii revine obligatia de a restitui cheltuielile efectuate de angajator cu instruirea si perfectionarea sa si cu reorganizarea laboratorului ca urmare a eliberarii postului. Recursul declarat de parat a fost generic motivat in drept cu dispozitiile art. 300 alin. 3 si 3041 C. pr. civ., iar in fapt critica adusa hotararii primei instante a vizat, in esenta, gresita apreciere a probatoriului administrat in cauza. S-a sustinut, in esenta, ca instanta de fond nu a calificat natura juridica a clauzei inserate la art. 8 din contractul de instruire si ca reclamanta nu a administrat dovezi din care sa rezulte executarea integrala a obligatiilor asumate. Mai mult, in speta s-a retinut incidenta prevederilor art. 270 alin. 1 din Codul Muncii, insa din actele si lucrarile dosarului nu a rezultat existenta si intinderea prejudiciului incercat de reclamanta. In urma examinarii cauzei atat prin prisma motivelor invocate in scris,cat si in limitele conferite de art. 3041 C. pr. civ. se constata ca recursul este fondat, urmand a fi admis, sustinerile formulate incadrandu-se in cerintele art. 304 alin. 1 pct. 9 C. pr. civ. Prin actiunea introductiva reclamanta a pretins ca paratul sa fie obligat la acoperirea unui prejudiciu in cuantum de 3.000 Euro, respectiv echivalentul in lei la data executarii, cauzat de neindeplinirea obligatiilor contractuale. Astfel, in temeiul contractului individual de munca, paratul a prestat activitate in functia de tehnician dentar in cadrul laboratorului de tehnica dentara, punctul de lucru fiind situat in T. In scopul instruirii si specializarii sale in metodele si procesele de tehnica dentara, angajatul a incheiat cu angajatorul contractul individual de instruire si specializare, reclamanta obligandu-se sa-i asigure pregatire profesionala, practica si teoretica, atat in laborator, prin persoana d-nei C.N. si a d-lui C.D., cat si prin asigurarea prezentei la diferite cursuri si simpozioane organizate in tara si in strainatate (art. 1). Potrivit clauzei inserate la art. 3 din contract, cursurile vor fi desfasurate pe toata perioada de activitate angajatului si vor avea un caracter continuu, iar in conformitate cu cerintele art. 8, in cazul in care angajatul paraseste firma angajatoare inainte de implinirea termenului prevazut la art. 6 (4 ani, cu incepere de la 1.10.2003 si pana la 1.10.2007) se obliga sa restituie cheltuielile ocazionate cu instruirea si perfectionare a sa precum si cheltuielile necesare reorganizari laboratorului in urma eliberari postului, estimate la 3.000 Euro. Prin intampinare paratul a inteles sa invoce „exceptio non adimpleti contractus” sustinand ca reclamanta nu-i poate pretinde executarea obligatiei prevazuta la art. 8 din contractul de instruire intrucat, la randul sau nu si-a indeplinit obligatia asumata prin art. 1 si 3 din conventia partilor. In cauza a fost administrata proba testimoniala, iar reclamanta a depus acte din care a rezultat ca in perioada 15 – 19 noiembrie 2004 paratul a fost prezent la un curs de specializare in proiecte scheletizate, contravaloarea cursului (700 Euro) fiind suportata de angajator. In privinta clauzei inserate la art. 8 din actul aditional la contractul de munca se cuvine mentionat ca aceasta are caracterul unei clauze contractuale de agravare a raspunderii patrimoniale, intrucat raporturile juridice de munca au incetat prin actul unilateral de vointa al salariatului, conform art. 79 din Codul Muncii, anterior implinirii termenului de 4 ani stipulat in conventie .Cand conventia incheiata de parti cuprinde si o clauza de agravare a raspunderi contractuale, angajatorul este absolvit de sarcina probei privind intinderea prejudiciului, care urmeaza a fi reparat de angajat conform invoielii partilor, insa in speta paratul a invocat exceptia neexecutarii integrale a obligatiilor asumate de reclamanta, situatie in care clauza de agravare a raspunderi urmeaza sa nu-si produca efectele . Ca atare, paratul este tinut numai la acoperirea prejudiciului efectiv incercat de angajator, conform dispozitiilor art. 270 alin. 1 din Codul Muncii, combinat cu art. 969 si 1169 din Codul civil. Pentru considerentele expuse s-a apreciat ca fondat recursul declarat in cauza.

Autodisponibilizare. Efecte. Deosebire fata de demisie.

Autodisponibilizare. Efecte .

Deosebire fata de demisie.Codul muncii – art. 55 lit. b, art. 79Cererea de constatare a incetarii raporturilor de munca la o anumita data nu poate fi primita, in conditiile in care salariatul a continuat sa lucreze si dupa aceasta data, iar incetarea contractului individual de munca a intervenit la o data ulterioara, ca urmare a cererii de demisie formulata de catre angajat. Autodisponibilizarea nu echivaleaza cu demisia, deoarece autodisponibilizarea prezinta relevanta doar pentru stabilirea ordinii de prioritati in ipoteza incetarii contractului individual de munca prin concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului.Curtea de Apel Timisoara, sectia conflicte de munca si asigurari sociale,decizia civila nr. 25 din 15 ianuarie 2007Prin cererea inregistrata la Tribunalul Timis sub nr. 7319/59/31 mai 2006, reclamanta R.A. a chemat in judecata pe parata S.C. „B.” S.A. Bucuresti, solicitand instantei ca, prin hotararea judecatoreasca pe care o va pronunta, sa anuleze in parte decizia nr. 300 din 2 mai 2006, in sensul de a se constata incetarea contractului de munca cu data de 17 martie 2006, sa oblige parata la plata a 20 de salarii compensatorii, conform art. 24 – 26 din Contractul colectiv de munca, cu cheltuieli de judecata .In motivarea actiunii, reclamanta arata ca a fost angajata Bancii B. – Sucursala Timis, in functia de coordonator vanzari retail si ca, la inceputul lunii februarie 2006, conducerea sucursalei a primit noua organigrama privind posturile si departamentele din cadrul bancii, conform cu care postul ei urma a fi desfiintat.In aceste conditii, la 3 martie 2006, a solicitat conducerii bancii centrale, prin e-mail, sa-i comunice oferta bancii pentru incadrarea pe postul de ofiter de credite SBB, iar, la 15 martie 2006, conducerea bancii centrale i-a transmis un act aditional la contractul de munca, nesemnat, prin care se modifica felul muncii, in sensul ca in locul postului de conducere a unui departament i s-a oferit un simplu post de ofiter de credite, cu drepturi salariale mult mai mici, fara a i se oferi un alt post de conducere . Prin adresa inregistrata sub nr. 575/3444/17 martie 2006, reclamanta a instiintat conducerea bancii ca nu este de acord cu modificarile propuse prin actul aditional, in privinta schimbarii felului muncii si a atributiunilor postului, si a solicitat paratei sa faca aplicarea dispozitiilor art.24 coroborat cu art. 26 din Contractul colectiv de munca pe anii 2005 – 2006.Totodata, se precizeaza ca intre parti a fost purtata o vasta corespondenta, reclamanta solicitand, de fiecare data, incepand cu 17 martie 2006, incetarea raporturilor de munca in baza art. 55 lit. b din Codul muncii, cu aplicarea dispozitiilor art. 24 si 26 din Contractul colectiv de munca, insa conducerea bancii a evitat sa-i comunice motivul pentru care nu s-a dorit aplicarea dispozitiilor contractului colectiv de munca . La data de 2 mai 2006 i-a fost comunicata decizia nr. 300, conform careia raportul de munca al reclamantei a incetat prin demisie, in baza art. 79 din Codul muncii, fara a i se acorda drepturile compensatorii.Prin intampinare, parata a solicitat respingerea pretentiilor reclamantei, motivat de faptul ca nu exista nici un temei legal care sa justifice pretentiile acesteia. Astfel, se arata ca la baza incetarii raporturilor de munca a stat cererea de demisie, depusa de contestatoare la 2 mai 2006, in care se mentioneaza expres ca reclamanta isi da demisia incepand cu 3 mai 2006. Reclamanta ar fi fost indreptatita la cele 20 de salarii compensatorii numai in situatia in care incetarea raporturilor sale de munca cu S.C. „ B.” SA ar fi intervenit in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii, ca urmare a reorganizarii activitatii. Incetarea raporturilor de munca prin demisie este recunoscuta de reclamanta, insa aceasta contesta momentul incetarii raporturilor de munca, situatie in care nu sunt aplicabile dispozitiile art. 24 – 26 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate . Unitatea i-a oferit reclamantei un post corespunzator pregatirii profesionale, pe care aceasta din urma l-a refuzat in mod repetat. In speta, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 55 lit. b din Codul muncii, intrucat raportul de munca a incetat prin demisie, astfel incat reclamanta nu poate beneficia de cele 20 de salarii compensatorii.Prin sentinta civila nr. 2414 din 21 septembrie 2006, Tribunalul Timis a admis actiunea, a anulat in parte decizia nr.300/2 mai 2006, vizand data incetarii raportului de munca, si, in consecinta, a constatat incetarea contractului individual de munca al reclamantei incepand cu data de 17 martie 2006, a obligat intimata sa plateasca contestatoarei 20 de salarii compensatorii, conform art. 24 – 26 din Contractul colectiv de munca .Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca principiul libertatii muncii da dreptul salariatului de a denunta contractul individual de munca, acesta avand doar obligatia de a anunta angajatorul, iar art. 24 alin. 2 lit. A din Contractul colectiv de munca stabileste posibilitatea salariatului sa se autodisponibilizeze in conditiile art. 26 alin. 1 din acelasi contract colectiv de munca .Prin inscrisul nr. 574/3444/17.03.2006, adresat de catre reclamanta paratei, se notifica faptul ca reclamanta nu intelege sa accepte propunerile paratei de modificare a contractului individual de munca, ci doreste a se da eficienta dispozitiilor art. 24 – 26 din Contractul colectiv de munca, referitoare la autodisponibilizare cu acordarea platilor compensatorii prevazute de art. 26.Pe de alta parte, inscrisul nr. 575/5528 din 2 mai 2006, care fundamenteaza decizia nr. 300 din 2 mai 2006, reprezinta o reiterare a cererii de autodisponibilizare initiale, careia parata nu a inteles sa-i dea curs decat dupa adoptarea noului contract colectiv de munca pe anii 2006 – 2007, contract prin care s-au eliminat aceste dispozitii.In termen legal, impotriva sentintei civile mentionate mai sus, a declarat recurs parata, recurs inregistrat la Curtea de Apel Timisoara sub nr. 7392/59/2006 si prin care solicita modificarea sentintei recurate, in sensul respingerii actiunii.In motivarea cererii de recurs se arata ca, in mod eronat, instanta de fond a constatat ca data incetarii raportului de munca al reclamantei-intimate cu societatea recurenta ar fi 17 martie 2006, deoarece, prin cererea din 2 mai 2006, reclamanta a solicitat incetarea raporturilor de munca cu 3 mai 2006, continuand sa presteze, in mod efectiv, activitate pana la 3 mai 2006, pe acelasi post de coordonator vanzari retail. Astfel, instanta de fond a aplicat gresit legea la situatia reclamantei, in conditiile in care din inscrisurile depuse la dosarul de fond rezulta ca ea a refuzat oferta bancii, situatie in care nu s-a procedat la nici o modificare in statutul sau de salariat, ramanand cu aceeasi functie si acelasi salariu. Avand in vedere refuzul repetat al reclamantei de a accepta un post corespunzator pregatirii sale profesionale si cererea de demisie, prezentata la 2 mai 2006, conducerea bancii a luat act de cererea de demisie a contestatoarei, exprimata in mod neechivoc, si a procedat la emiterea deciziei contestate.Prin urmare, raportul de munca al reclamantei a incetat prin demisie, iar nu ca urmare a reorganizarii activitatii, astfel incat dispozitiile art. 24 – 26 din contractul colectiv de munca, valabil pe anul 2005-2006, nu au aplicabilitate in cazul reclamantei, intrucat postul acesteia nu a fost desfiintat.Prin intampinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, aratand ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica, iar parata incearca sa induca in eroare instanta de judecata fata de data cererii de autodisponibilizare, care este cea de 17 martie 2006, fapt care rezulta din adresa nr. 575/3444/17.03.2006, si nu cea de 2 mai 2006. In cererea formulata la 17 martie 2006, reclamanta a aratat, in mod neechivoc, intentia de a se autodisponibiliza cu acordarea platilor compensatorii.Analizand recursul declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozitiilor art. 3041 C. pr. civ., instanta a apreciat recursul intemeiat, cu urmatoarea motivare:Instanta de fond a retinut in mod gresit starea de fapt si a interpretat gresit dispozitiile legale incidente spetei.Reclamanta R.A. a fost angajata paratei in functia de coordonator (vanzari retail) in cadrul sucursalei Timis.In luna februarie 2006, urmare a unor masuri de reorganizare si optimizare a activitatii in unitatile teritoriale ale bancii parate, s-a infiintat la nivelul Sucursalei Timisoara un post de ofiter SBB, care i-a fost oferit reclamantei, avand in vedere vechimea si experienta profesionala a acesteia, post care a fost refuzat de catre aceasta.Avand in vedere ca postul ei nu se mai regasea in organigrama, reclamanta a formulat o cerere la 17 martie 2006, prin care a solicitat paratei sa faca aplicarea dispozitiilor art. 24 coroborate cu cele ale art. 26 din Contractul colectiv de munca pe anul 2005 – 2006.Reclamanta a continuat sa lucreze, purtand o corespondenta cu parata pe marginea cererii si solicitand aplicarea dispozitiilor art. 24 – 26 din Contractul colectiv de munca, precum si incetarea raporturilor de munca prin demisie, in temeiul art. 55 litera b si art. 79 din Codul Muncii.La 2 mai 2006, reclamanta a depus o cerere ferma de demisie, cerere de care unitatea a luat act prin decizia contestata, data incetarii raporturilor de munca fiind 3 mai 2006.Cererea reclamantei de a se constatata incetate raporturile de munca, incepand cu 17 martie 2006, nu poate fi primita, in conditiile in care reclamanta a continuat sa lucreze si dupa aceasta data, iar incetarea raporturilor de munca s-a produs ca urmare a cererii formulate la 2 mai 2006.Cererea reclamantei de obligare a paratei la plata a 20 de salarii compensatorii este neintemeiata.Pentru a beneficia de platile compensatorii, art. 26 alin. 1 din contractul colectiv de munca prevede ca incetarea raporturilor sa se faca pentru motive care nu tin de persoana salariatului, concedierea putand fi individuala sau colectiva, potrivit art. 66 din Codul muncii.Art. 24 alin. 2 din contractul colectiv de munca prevede o ordine de prioritati a concedierilor, stabilind ca primii concediati sunt reprezentati de personalul care doreste sa se autodisponibilizeze in conditiile art. 26 alin. 1 din Contractul colectiv de munca .Autodisponibilizarea nu echivaleaza cu demisia, deoarece autodisponibilizarea prezinta relevanta doar pentru stabilirea ordinii de prioritati, nu si pentru incetarea raporturilor de munca, art. 26 alin.1 din contractul colectiv de munca impunand ca acestea sa inceteze prin concediere in conditiile art. 66 din Codul muncii.In cazul reclamantei, nu a fost vorba de o concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, ci de o demisie a reclamantei, care a dorit incetarea raporturilor de munca prin demisie.Concedierea cu consecinta platii drepturilor compensatorii este la latitudinea bancii, deoarece art. 24 din Contractul colectiv de munca prevede ca „banca poate hotari concedierea”, iar art. 26 din acelasi contract se refera la „situatia desfacerii contractul de munca ca urmare a concedierii”.Cum in cazul reclamantei nu a operat o concediere, raporturile de munca incetand prin demisie, in baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., instanta a apreciat recursul ca intemeiat si a dispus modificarea in tot a sentintei recurate, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata.

Demisia salariatului. Dreptul angajatorului de a renunta total sau partial la dreptul de preaviz.

Demisia salariatului.

Dreptul angajatorului de a renunta total sau partial la dreptul de preaviz.Codul muncii, art. 55 lit. c si art. 79 alin. 1 si alin. 7In situatia in care salariatul isi da demisia, angajatorul poate renunta total sau partial la dreptul de preaviz, deoarece acest drept prevazut in favoarea sa, iar nu a salariatului, nefiind necesara emiterea unei decizii de incetare a contractului individual de munca . Pe cale de consecinta, eventuala decizie de incetare a contractului individual de munca, emisa de catre angajator, nu trebuie motivata.Curtea de Apel Timisoara, sectia conflicte de munca si asigurari sociale,decizia civila nr. 239 din 20 martie 2007Prin sentinta civila nr. 107/PI din 18 ianuarie 2007, Tribunalul Timis a admis actiunea civila formulata de reclamanta M.A. impotriva paratului Teatrul National „Mihai Eminescu” Timisoara, a anulat decizia nr. 114/18.10.2006 si hotararea nr. 10/19.10.2006, emise de parat, a dispus repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei si hotararii, ce au fost anulate, si reintegrarea reclamantei pe postul detinut anterior emiterii actelor anulate, respectiv acela de magazioner.Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca, fata de prevederile art. 55 lit. c coroborate cu cele ale art. 79 alin. 1, alin. 4, alin. 5, alin. 7 si alin. 8 si ale art. 38 din Codul muncii, decizia nr. 114/18.10.2006, prin care parata a hotarat incetarea contractului individual de munca al reclamantei, incepand cu data de 18.10.2006, in temeiul art. 55 lit. c coroborat cu art. 79 pct. 7 din Codul muncii, este lovita de nulitate absoluta, intrucat in cuprinsul ei nu se face nici o referire la dreptul de preaviz. Ori, angajatorul este obligat sa faca o astfel de mentiune, ce reprezinta o conditie de fond a valabilitatii deciziei, deoarece salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute de lege, precum dreptul la preaviz, iar tranzactia prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestora este lovita de nulitate absoluta.Paratul Teatrul National „Mihai Eminescu” Timisoara a formulat recurs impotriva sentintei Tribunalului Timis, solicitand admiterea recursului si modificarea ei, in sensul respingerii actiunii ca neintemeiata.In motivarea cererii de recurs se arata ca decizia contestata nu este o decizie de concediere pentru motive ce tin de persoana salariatului si nici o decizie pentru aplicarea sanctiunii disciplinare, astfel incat, in cauza, nu sunt incidente dispozitiile privitoare la nulitatea absoluta, prevazuta de art. 62 si art. 268 alin. 2 din Codul muncii, iar decizia nu trebuia motivata in fapt .Aceasta decizie a fost emisa in urma initiativei exclusive a reclamantei-intimate de incetare a contractului individual de munca, prin cererea inscrisa in registrul de intrare-iesire sub nr. 1692/18.10.2006, cerere acceptata de conducerea recurentului fara nici un termen de preaviz.Intrucat nimeni nu poate sa isi invoce propria culpa, intimata nu poate sa invoce, in favoarea ei, imprejurarea ca a scris cererea de demisie in „graba fara sa se gandeasca”.In drept, se invoca dispozitiile art. 299, art. 300 alin. 2 si alin. 3, art. 302, art. 304 pct. 9, art. 3041, art. 312 si art. 315 C. pr. civ.Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei si a dispozitiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 C. pr. civ., Curtea a apreciat ca este intemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.Reclamanta a fost angajata Teatrului National „Mihai Eminescu” Timisoara, in baza contractului individual de munca nr. 65/22.06.1996, incheiat pe durata nedeterminata, ocupand postul de magaziner.La data de 18.10.2006, reclamanta a depus la registratura teatrului cererea de demisie inregistrata sub nr. 1692/18.10.2006.Urmare a acestei cereri, paratul – recurent a emis decizia nr. 114/18.10.2006, prin care, in temeiul art. 55 lit. c coroborat cu art. 79 alin. 7 din Legea 53/2003, constata incetat contractul individual de munca al reclamantei cu incepere de la data de 18.10.2006.Prin cererea inregistrata la Teatrul National „Mihai Eminescu” Timisoara, sub nr. 1700/19.10.2006, reclamanta-intimata a solicitat angajatorului sa revina asupra deciziei nr. 114/18.10.2006, aratand ca a scris in graba cererea de demisie, fara a se gandi, deoarece se afla intr-o stare de stres datorata unor probleme personale cu care se confrunta si regreta aceasta cerere de demisie.Aceasta cerere a fost solutionata prin hotararea nr. 10/19.10.2006, emisa de paratul – recurent. In cuprinsul acestei hotarari se mentioneaza ca decizia nr. 114/18.10.2006 este corecta si nu se revoca.Prin urmare, sustinerea reclamantei ca a contestat decizia nr. 114/18.10.2006 la data de 18.10.2006, contestatia fiind solutionata la data de 18.10.2006 nu este reala, asa cum rezulta din copia xerox a registrului de intrari-iesiri al paratului-recurent.In sustinerea contestatiei formulate impotriva deciziei nr. 114/18.10.2006 si a hotararii nr. 10/19.10.2006 se invoca exceptia de nulitate absoluta a celor doua acte juridice, aratandu-se ca, in speta, sunt incidente dispozitiile art. 62 si art. 268 alin. 2 din Codul muncii, deoarece aceste acte juridice nu sunt motivate. Pe de alta parte, se sustine ca angajatorul a incalcat dispozitiile referitoare la conflictele de munca, intrucat nu a acordat termenul de preaviz.Avand in vedere dispozitiile art. 79 alin. 1, 4, 5, 7 si 8 coroborate cu cele ale art. 55 lit. c din Codul muncii, instanta de fond a invocat, din oficiu, exceptia nulitatii absolute a deciziei contestate, si, apreciind ca exceptia invocata este intemeiata, a admis actiunea ca fiind intemeiata.Hotararea recurata este nelegala, fiind data cu aplicarea gresita a legii, astfel incat, in speta, este incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C . pr. civ..Conform art. 55 lit. c din Codul muncii, contractul individual de munca poate inceta ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, in cazurile si in conditiile limitativ prevazute de lege .Art. 79 alin. 1 din Codul muncii prevede ca: „ prin demisie se intelege actul unilateral de vointa al salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz”.Data fiind natura sa juridica, aceea de act juridic unilateral, demisia nu mai poate fi revocata dupa ajungerea ei la cunostinta angajatorului, decat cu acordul expres sau chiar tacit, dar neechivoc, al acestuia din urma. Acordul este tacit in situatia in are angajatorul nu impiedica salariatul sa-si desfasoare in continuare activitatea dupa momentul in care el si-a exprimat vointa in sensul incetarii contractului si a expirat termenul de preaviz ori dupa data la care angajatorul a renuntat total ori partial la termenul de preaviz.In speta, angajatorul a respins, in mod expres, cererea reclamantei de revocare a demisiei, asa cum rezulta din hotararea nr. 10/19.10.2006, astfel incat cererea de demisie isi produce efectele juridice.Potrivit art. 79 alin. 7 din Codul muncii, demisia are ca efect incetarea contractului individual de munca la data expirarii termenului de preaviz, a carui durata se stabileste in conditiile reglementate de art. 79 din Codul muncii, sau la data renuntarii totale ori partiale de catre angajator la termenul respectiv.Angajatorul poate renunta total sau partial la dreptul de preaviz, deoarece acest drept opereaza in favoarea sa, iar nu a salariatului. Scopul preavizului, in cazul demisiei este acela de a asigura angajatorului posibilitatea de a lua masurile necesare inlocuirii salariatului demisionar, evitandu-se astfel consecintele negative pe care le-ar putea avea incetarea intempestiva a contractului de munca .In cuprinsul deciziei nr. 114 din 18 octombrie 2006, se mentioneaza ca temeiul de drept al incetarii contractului individual de munca al reclamantei – intimate, la data depunerii demisiei,: 18.10.2006, il reprezinta dispozitiile art. 55 lit. c coroborate cu cele ale art. 79 alin. 7 din Codul muncii. Prin urmare, se poate conchide ca angajatorul a renuntat total la termenul de preaviz, conform prevederilor art. 79 alin. 7.In cazul demisiei, nu este necesara emiterea unei decizii de incetare a contractului individual de munca, deoarece contractul individual de munca inceteaza de drept la data expirarii termenului de preaviz sau a renuntarii totale sau partiale de catre angajator la acest drept .Pe cale de consecinta, instanta de fond a apreciat gresit ca decizia contestata trebuia sa cuprinda mentiunile referitoare la dreptul de preaviz, ca o conditie de fond a valabilitatii acesteia.Nefiind necesara emiterea unei decizii de incetare a contractului individual de munca in cazul demisiei, eventuala decizie emisa intr-o asemenea situatie nu trebuie motivata, contrar sustinerii reclamantei.Dispozitiile art. 62 si art. 268 alin. 2 din Codul muncii, invocate prin cererea de chemare in judecata pentru a sustine exceptia nulitatii absolute a actelor juridice contestate, nu sunt aplicabile in cauza, deoarece decizia nr. 114/18.10.2006 si hotararea nr. 10/19.10.2006 nu se refera la o concediere pentru motive care tin de persoana salariatului, ci la incetarea contractului individual de munca al reclamantei prin demisie.Avand in vedere cele aratate mai sus, in temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. pr. civ., Curtea a admis recursul ca fiind intemeiat si a modificat in tot hotararea recurata, in sensul ca a dispus respingerea actiunii reclamantei, astfel cum a fost precizata.

Decizie de sanctionare ca urmare a nerealizarii sarcinilor de serviciu si a incalcarii dispozitiilor Regulamentului de Ordine Interioara – netemeinici

Decizie de sanctionare ca urmare a nerealizarii sarcinilor de serviciu si a incalcarii dispozitiilor Regulamentului de Ordine Interioara – netemeinicie.

Potrivit art. 263-268 codul muncii, angajatorul dispune de prerogativa disciplinara, avand dreptul de a aplica, potrivit legii, sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara fara a folosi insa acest drept in mod abuziv.Prin cererea inregistrata sub nr.1017/2005 petentul B.I. a formulat contestatie impotriva deciziei de sanctionare nr.15/6.01.2005 emisa de parata SC A SA Slatina, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta sa dispuna admiterea contestatiei, anularea deciziei sus mentionate.In motivare petentul a precizat ca prin decizia contestata a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului cu 10% pe o luna fiind retinute in sarcina sa ca abateri savarsite ” nereguli in zona deservita de electricienii sectiei Electroliza V”, fara ca in decizie sa fie precizate motivele concrete pentru care ia fost aplicata sanctiunea.Arata petentul ca la data inspectiei din 04.12.2004 parata nu a retinut faptul ca in vestiarele electricienilor de la sectia Electroliza V se aflau intr-un stadiu intermediar al lucrarilor de abilitare, lucrari demarate la propunerea sa si nu au avut in vedere faptul ca prin depozitarea celor doua mijloace fixe , respectiv instalatii de uscare aer comprimat, pe holul de acces al electricienilor, nu a incalcat nici o dispozitie ci a incercat sa le asigure integritatea.Mai arata petentul ca nu se face vinovat de abaterea retinuta, deoarece pana la data inspectiei a actionat pe linia ordinei si curateniei cat si pentru asigurarea bunei functionarii a instalatiei sectiei.Petentul a depus la dosar , in sustinere: decizie nr.15/6.01.2005, nota privind masurile impuse in urma constatarilor din data de 4.12.2004 – inspectie vestiare , adresa nr.1588/22.12.2004, nota explicativa, propuneri de casare mijloace fixe nr.1872/21.06.2004, HOT CA nr.390/2004, decizia de delegare nr.947/18.06.2004 si nr.1266/28.07.2004.Parata a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca neintemeiata, motivat de faptul ca petentul se face vinovat de savarsirea abaterii retinute in sarcina sa prin incalcare dispozitii serviciului mecanic , referitor la depozitarea mijloacelor fixe propuse pentru casare in hala nr.2, dispozitie respectata dupa controlul efectuat. De asemenea a mai depus :nota referitoare la masurile impuse in urma constatarilor din data de 4.12.2004, inspectie vestiare, extras din ROI si CCM la nivel de unitate pentru anul 2004.Instanta, analizand actele aflate la dosarul cauzei retine ca petentul este salariatul paratei in calitate de sef sectie adjunct Mecanico – Energetic, iar prin decizia nr.15/6.01.2005 a fost sanctionat disciplinar conf. art.264 alin. 1 lit. d CM, prin reducerea salariului de baza cu 10% pe o luna, fiind retinuta in sarcina sa existenta unor nereguli in zona deservita de electricienii sectiei Electroliza V.In baza art.267 CM a procedat la efectuarea cercetarii prealabile a faptei constatate in urma controlului efectuat la vestiarele Uzinei de Aluminiu in data de 4.12.2004, in urma carora a fost incheiata nota referitoare la masurile impuse in urma constatarilor din data de 4.12.2004 – inspectie vestiare, din care instanta a retinut ca neregulile din zona deservita de electricienii sectiei Electroliza V se refera la starea curateniei holului de acces in atelier, unde erau depozitate doua uscatoare de aer prin refrigerare si un raft cu piese electrice de schimb necesare asigurarii intretinerii electrice a utilajelor.Referitor la depozitarea celor doua mijloace fixe in holul de acces spre atelierul electricienilor sectiei Electroliza V instanta a retinut, din situatia propunerilor de casare mijloace fixe Electroliza 5 nr.8872/21.06.2004, ca aceste uscatoare de aer au fost propuse casarii, iar din hot. Nr.390/02.09.2004 din CA a retinut ca lista privind propunerile de casare va fi reanalizata cu specialisti de la Iprolam SA si se va realiza un inventar fizic al actor bunuri ce vor fi aduse intr-o magazie centrala de casari.Fata de dispozitiile hot. CA se apreciaza ca parata nu a facut dovada aducerii la cunostinta petentului a locului destinat depozitarii bunurilor ce urmau a fi casate si nici a existentei unui termen de realizare acestei sarcini.Faptul ca petentul a aflat de la serviciul mecanic ca toate mijloacele fixe casarii se depoziteaza in hala nr.2, dar a “ezitat” sa procedeze astfel, nu se poate retine ca nerealizare a sarcinilor de serviciu deoarece nefiind aprobata casarea bunurilor se aflau in inventarul petentului, iar potrivit sustinerilor sale, sustineri neinlaturate de parata, hala nr.2 nu era asigurata si nu avea un magazioner care sa le preia.De asemenea, nici existenta raftului cu piese electrice in holul de acces spre atelierul electricienilor nu poate fi retinuta ca incalcare a obligatiei de a asigura ordinea si curatenia in sector, prevazuta de art. 65 din ROI, deoarece chiar parata recunoaste ca destinatia acestuia era aceea de a asigura piesele de schimb necesare intretinerii electrice a utilajelor.Impotriva acestei sentinte a formulat recurs intimata criticand-o pentru netemeinicie, solicitand modificarea sentintei in sensul respingerii contestatiei ti mentinerii ca netemeinica si legala a deciziei nr.15/2005.Recursul a fost respins ca nefundat, retinandu-se ca instanta de fond a interpretat in mod corect probele din care rezulta neindeplinirea conditiilor pentru aplicarea unei sanctiuni disciplinare conform art.263- 268 CM de catre angajator.

Sanctionarea disciplinara a medicilor

In cazul in care angajatorul emite decizia aplicand una dintre sanctiunile prevazute de art. 264(1) din Codul Muncii, instanta de judecata nu poate analiza decat prin prisma acestor dispozitii legale, nefiind incidente prevederile legii speciale nr. 95/2006.

Desfiintarea retroactiva a unui act juridic.
Persoana juridica sau persoana fizica cu sediul, respectiv domiciliul, in Romania ori sucursala, filiala, agentia, reprezentanta din Romania a unei persoane juridice straine cu sediul in strainatate, autorizata potrivit legii, care incadreaza forta de munca in conditiile legii.
Sanctiune care consta in lipsirea actului juridic civil de efectele sale firesti intrucat acesta a fost incheiat cu nerespectarea dispozitiilor legale imperative sau cu incalcarea conditiilor de validitate ale actului respectiv.
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.
Termen folosit in t. VIII, art. 145, C. pen., partea generala, prin el intelegandu-se tot ce priveste autoritatile publice,
Partea introductive a hotararii judecatoresti, care cuprinde: denumirea instantei; ziua, luna si anul sedintei de judecata, cu mentiunea daca aceasta a fost sau nu publica; numele si prenumele judecatorilor,
Competenta de a judeca a instantelor judecatoresti sau a organelor care au competenta de a judeca pricini de aceeasi categorie.
Persoana care, in schimbul muncii, primeste un salariu.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
1. Din punct de vedere filozofic, acel fenomen care produce, genereaza efectul. Fenomenul care determina nasterea altui fenomen.
Act normativ emis de catre organul legislativ al puterii de stat (in Romania acesta este Parlamentul), ce cuprinde norme generale, de conduita, obligatorii si impersonale.
Parte intr-un proces care se afla in situatia unui parat in caz de recurs sau in alta cale de atac;
Foaie care evidentiaza sistematic un mijloc economic, un proces economic, o suma.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Act normativ emis de catre organul legislativ al puterii de stat (in Romania acesta este Parlamentul), ce cuprinde norme generale, de conduita, obligatorii si impersonale.
Potrivit Legii 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, totalitatea bunurilor care formeaza obiectul dreptului de proprietate publica.
1. Din punct de vedere filozofic, acel fenomen care produce, genereaza efectul. Fenomenul care determina nasterea altui fenomen.
1. Doctrina privind normele de conduita si obligatiile etice ale unei profesiuni.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
1. Din punct de vedere filozofic, acel fenomen care produce, genereaza efectul. Fenomenul care determina nasterea altui fenomen.
Desfiintare a unei hotarari judecatoresti ca urmare a admiterii unei cai de atac (recurs, apel).

***

Reclamanta N.D. a chemat in judecata Spitalul Clinic de Urgenta solicitand anularea deciziei de sanctionare cu reducerea drepturilor salariale pe o perioada de 3 luni, decizie emisa de angajator in baza art. 264(1) lit. D din Codul muncii.
A motivat aceasta ca cele imputate nu sunt reale, iar decizia este lovita de nulitate absoluta, fiind emisa cu incalcarea dispozitiilor art. 268(2) Codul muncii.

Tribunalul Iasi, prin sentinta civila nr. 2438/8.11.2006, analizand temeiul de drept al sanctiunii, a retinut ca in speta competenta aplicarii unei sanctiuni disciplinare unui medic este data de Titlul XII al Legii nr. 95/2006 ce reglementeaza exercitarea profesiei de medic, iar la art. 447 enumera sanctiunile disciplinare ce pot fi aplicate medicilor.

Recursul paratului este fondat.
Legea 95/2006, retinuta ca aplicabila de prima instanta priveste reforma in domeniul sanatatii, iar Titlul al XII-lea continand referiri la conditiile exercitarii profesiei de medic si organizarea si functionarea Colegiului medicilor din Romania.

Articolul 373 al acestui act normativ prevede astfel ca monitorizarea si controlul exercitarii profesiei de medic se realizeaza de catre Colegiul Medicilor din Romania si Ministerul Sanatatii Publice.

Articolul 404 dispune ca, in Romania, Colegiul Medicilor este un organism profesional apolitic, de drept public cu responsabilitati in domeniul autorizarii, controlului si supravegherii profesiei de medic – ca profesie liberala, avand ca atributii organizarea si reglementarea normelor de exercitare a profesiei de medic – aparand in conformitate cu art. 406, demnitatea, drepturile si interesele membrilor sai, si atestand onorabilitatea si moralitatea profesionala a acestora.

Din ansamblul tuturor atributiilor prevazute la art. 406 lit. a-r, rezulta ca aceasta vegheaza la mentinerea unui standard profesional ridicat, organizat – potrivit literei „k” – judecarea cazurilor de abateri de la normele de etica profesionala, de deontologie medicala si de la regulile de buna practica profesionala, in calitate de organ de jurisdictie profesionala.
Rezulta deci ca intreg titlul XII din Legea 96/2006 , reglementeaza modul in care este antrenata raspunderea medicului sub aspect profesional – al modului in care este indeplinit actul medical si nicidecum raporturile dintre angajat si angajator, acestea din urma fiind supuse legislatiei prevazute in codul muncii.
Prin urmare, in mod gresit instanta de fond a retinut ca in cauza ar fi aplicabile dispozitiile art. 447 din Legea 95/2006 – ca lege speciala, si a constatat nulitatea deciziei 529/24.07.2006, intrucat motivele imputate de intimat contestatoarei nu vizau chestiuni legate de actul si profesionalismul actului medical ci pus si simplu vizau aspecte legate de indeplinirea sau neindeplinirea corespunzatoare a unor atributii ce deriva din obligatiile contractului de munca – inclusiv din fisa postului si a Regulamentului de Ordine Interioara.

Or, instanta de fond nici nu a mai analizat aceste motive ale contestatiei retinand ca, unitatea nici macar nu ar fi avut competenta sa procedeze la aplicarea unor atare sanctiuni din Codul muncii, atata timp cat exista o lege speciala in domeniu .

Aceasta abordare a dispozitiilor Legii nr.95/2006 se dovedeste a fi eronata, intrucat in cauza nu au fost imputate contestatoarei chestiuni legate de calitatea actului medical sau de deontologie profesionala, care ar fi atras intr-adevar competenta legii speciale, ci aspecte legate de modul in care au fost indeplinite atributiile de serviciu in virtutea contractului de angajare – si care atrag competenta de aplicare a Codului muncii.

In consecinta, pentru toate cele ce preced, Curtea, constatand ca prima instanta a retinut gresit temeiul legal aplicabil in cauza, si a solutionat cauza fara a mai intra in cercetarea fondului, in temeiul art. 312 alin. 3 teza a III-a, a dispus casarea sentintei civile 2438 din 8.XI.2006 a Tribunalului Iasi si trimiterea acesteia spre solutionare pe fond, modificarea hotararii nefiind posibila intrucat este necesara administrarea de probe.

Functionar public. Sanctiune disciplinara. Incetarea raporturilor de serviciu. Destituire din functia publica. Actul de destituire. Conditii. Nulitate

Destituirea din functia publica se poate face pentru motive imputabile functionarului public, ca sanctiune disciplinara, in baza art.84 alin.(1) lit.d) si art.84 alin.(5) lit.a) din Legea 188/1999.

Legea privind Statutul funcţionarilor publici
Din punctul de vedere al resurselor umane, o persoana care conduce o institutie, o intreprindere, o publicatie etc. sau un sector al acestora; functie detinuta de aceasta persoana.
Ca si componenta a structurii organizatorice, totalitate a posturilor care au aceleasi caracteristici principale referitoare la obiective, sarcini, autoritate si responsabilitate.
Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Desfiintarea retroactiva a unui act juridic.
Din punctul de vedere al resurselor umane, o persoana care conduce o institutie, o intreprindere, o publicatie etc. sau un sector al acestora; functie detinuta de aceasta persoana.
Prejudicii cauzate unei persoane, constand in suferinte de ordin psihic.
Interval de timp in care un angajat este scutit conform legii sa lucreze si sa vina la lucru in cadrul unitatii cu care aceasta are incheiat un contract de munca.
Persoana care detine functia de ministru intr-un guvern dar nu este titularul nici unui minister
Cale de atac; actiune introdusa la instanta judecatoreasca superioara celei care a pronuntat o hotarare in prima instanta,
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Reglementata in C. proc. pen. in acelasi cadru ca si actiunea penala.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Interval de timp in care un angajat este scutit conform legii sa lucreze si sa vina la lucru in cadrul unitatii cu care aceasta are incheiat un contract de munca.
Din punctul de vedere al dreptului civil, actul juridic prin care o persoana (delegant) insarcineaza o alta persoana (delegat) sa execute o anumita prestatie in favoarea unei terte persoane (delegatar), cu consimtamantul acesteia.
Persoana care detine functia de ministru intr-un guvern dar nu este titularul nici unui minister
Piata special organizata de catre stat, intreprinzatori sau asociatii particulare si mixte,in cadrul carora se pot incheia
1. Indicatie pe scrisori, colete, etc., ce contine numele si domiciliul destinatarului.
Foaie care evidentiaza sistematic un mijloc economic, un proces economic, o suma.
Reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor stabilite de autoritatea sau institutia publica, in temeiul legii, in scopul realizarii competentelor sale.
Este calea de atac ordinara prin care la cererea procurorului si a partilor interesate se asigura repararea erorilor din hotararile judecatoresti pronuntate in fond, constituind al treilea grad de jurisdictie.
Din punctul de vedere al resurselor umane, o persoana care conduce o institutie, o intreprindere, o publicatie etc. sau un sector al acestora; functie detinuta de aceasta persoana.
Din punctul de vedere al resurselor umane, o persoana care conduce o institutie, o intreprindere, o publicatie etc. sau un sector al acestora; functie detinuta de aceasta persoana.
Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.
Ca si componenta a structurii organizatorice, totalitate a posturilor care au aceleasi caracteristici principale referitoare la obiective, sarcini, autoritate si responsabilitate.
Ca si componenta a structurii organizatorice, totalitate a posturilor care au aceleasi caracteristici principale referitoare la obiective, sarcini, autoritate si responsabilitate.
Termen folosit in t. VIII, art. 145, C. pen., partea generala, prin el intelegandu-se tot ce priveste autoritatile publice,
Legea privind Statutul funcţionarilor publici
Ansamblu unitar al regulilor de conduita obligatorii, susceptibile de a fi aduse la indeplinire prin puterea de stat.
Organ de stat insarcinat cu solutionarea litigiilor dintre persoane fizice sau dintre acestea si persoanele juricide.
Este calea de atac ordinara prin care la cererea procurorului si a partilor interesate se asigura repararea erorilor din hotararile judecatoresti pronuntate in fond, constituind al treilea grad de jurisdictie.
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.
Legea privind Statutul funcţionarilor publici
Una dintre modalitatile de reparare a pagubei pricinuite prin infractiune.
Din punctul de vedere al resurselor umane, o persoana care conduce o institutie, o intreprindere, o publicatie etc. sau un sector al acestora; functie detinuta de aceasta persoana.
1. Din punct de vedere economic, o cantitate dorita dintr-un anumit bun economic, care poate fi cumparata, intr-o perioada determinata, la anumite niveluri ale pretului.
Legea privind Statutul funcţionarilor publici
Este calea de atac ordinara prin care la cererea procurorului si a partilor interesate se asigura repararea erorilor din hotararile judecatoresti pronuntate in fond, constituind al treilea grad de jurisdictie.
Este hotararea judecatoreasca prin care instanta de judecata solutioneaza cauza in prima instanta ori prin care aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza.

Legea 188/1999 nu cuprinde dispozitii referitoare la forma si continutul actului de destituire din functia publica, ca sanctiune disciplinara, astfel ca, avand in vedere prevederile art.93 din lege, se face aplicarea dispozitiilor art.268 alin.(2) din Codul muncii.

In speta, prin ordinul contestat, reclamantul a fost „eliberat” din functia publica de director general, in baza art.61 lit.d) si art.64 alin.(1) din Codul muncii – referitoare la concedierea pentru faptul ca salariatul nu corespunde profesional.
Curtea a retinut ca intentia reala a autoritatii emitente a ordinului a fost de destituire din functie a reclamantului, ca sanctiune disciplinara, ordinul contestat fiind nul, intrucat nu cuprinde mentiunile, prevazute, sub sanctiunea nulitatii absolute, de art.268 alin.(2) din Codul muncii, si anume: descrierea faptei, motivele pentru care au fost inlaturate apararile celui in cauza, temeiul de drept in baza caruia se aplica sanctiunea disciplinara, termenul in care sanctiunea poate fi contestata si instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.

***

Prin actiunea inregistrata la 30 octombrie 2003, reclamantul L.P. a chemat in judecata Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, solicitand anularea Ordinului nr.443 din 2 octombrie 2003, reintegrarea in functia de director general al Spitalului C.F.R. Simeria, obligarea paratului la plata diferentei de salariu, precum si plata unor daune morale de 300.000.000 lei.

In motivarea actiunii reclamantul arata ca, prin ordinul atacat a fost eliberat din functia de conducere detinuta pentru nerespectarea dispozitiilor privind achizitiile publice, reglementate de O.U.G. nr.60/2001 si Ordinul ministrului transporturilor nr.2006/2002, fara a se indica concret care dispozitii au fost incalcate.

Mai sustine reclamantul ca masura este abuziva, intrucat s-au invocat prevederile Codului muncii referitoare la concedierea salariatului, sanctiunea aplicata fiind disproportionata in raport cu fapta retinuta in sarcina sa, ca la data emiterii ordinului se afla in concediu medical, iar ordinul nu este semnat de ministru .

Curtea de Apel Alba Iulia – Sectia comerciala si de contencios administrativ prin sentinta civila nr.221 din 19 noiembrie 2004 a respins actiunea .

Instanta a retinut ca reclamantul se face vinovat de faptul ca nu a dispus efectuarea achizitiilor necesare spitalului, prin licitatie, conform O.U.G. nr.60/2001; ca nu era necesar sa i se acorde preaviz deoarece nu a fost concediat din unitate, ci doar schimbat din functia de conducere si reincadrat in functia de executie detinuta anterior; ca sustinerea privitoare la faptul ca se afla in concediu medical nu este fondata, intrucat reclamantul nu a fost concediat din unitate ci doar eliberat din functia de conducere; ca ordinul atacat a fost legal semnat de secretarul de stat din cadrul ministerului, care avea delegatie de la ministru .

Impotriva acestei solutii a declarat recurs reclamantul, sustinand ca Bursa Romana de Marfuri, prin adresa din data de 17 februarie 2003 a precizat ca organizeaza proceduri de achizitii pentru marfuri cu o valoare minima de peste 40.000 Euro, ca nu exista fisa postului, ca a fost o concediere si nu o eliberare din functie .

Recursul este fondat.

La data de 2 octombrie 2003, prin Ordinul nr.443 emis de ministrul transporturilor, constructiilor si turismului, Ladariu Petru, director general al Spitalului C.F.R. Simeria a fost eliberat din functie, prevazandu-se ca urmeaza a fi incadrat pe postul detinut anterior.

In cuprinsul ordinului sunt precizate prevederile art.61 lit.d) si de art.64 alin.1 din Codul Muncii, care se refera la concedierea pentru necorespundere profesionala.

Ceea ce s-a imputat reclamantului a fost nerespectarea dispozitiilor privind achizitiile publice, conform O.U.G. nr.60/2001.

Ordinul atacat este nelegal.
Raporturile de serviciu ale recurentului in calitate de director general, nu erau reglementate de Codul Muncii, ci de dispozitiile Legii nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici.

Prin ordin, in mod nelegal cu fost invocate ca temei de drept dispozitiile art.61 lit.d) si dispozitiile art.64 alin.1 din Codul Muncii.
In dispozitivul ordinului s-a prevazut ca reclamantul „se elibereaza din functie”.

Eliberarea din functie este prevazuta de dispozitiile art.84 alin.1 lit.c) din Legea 188/1999, iar in conformitate cu art.84 alin.4 al legii, eliberarea din functie se dispune pentru motive neimputabile functionarului public in cazurile limitativ prevazute la lit.a) – f) ale textului precizat.

Intrucat actul atacat nu cuprinde aceste mentiuni, este nelegal.

Avand in vedere motivul imputat recurentului, rezulta ca intentia reala a autoritatii publice a fost aceea de destituire din functia publica a reclamantului, situatie prevazuta de dispozitiile art.84 alin.1 lit.d) din Legea 188/1999, cu referire la art.84 alin.5 lit.a) din lege, care reglementeaza destituirea din functia publica pentru motive imputabile functionarului, ca sanctiune disciplinara, aplicata pentru savarsirea unei abateri disciplinare care a avut consecinte grave (incalcarea prevederilor legale referitoare la indatoriri).

Potrivit art.93 din Legea 188/1999, dispozitiile acestei legi se completeaza cu prevederile legislatiei muncii.
Intrucat Legea 188/1999 nu cuprinde dispozitii referitoare la actul de destituire, in considerarea dispozitiilor art.93 din Legea 188/ 1999, se vor aplica dispozitiile art.268 din Codul Muncii.

Art.268 alin.2 lit.a) – f) din Codul Muncii sanctioneaza cu nulitatea absoluta necuprinderea in actul de inlaturare din munca a urmatoarelor mentiuni: descrierea faptei, motivele pentru care au fost inlaturate apararile celui in cauza, temeiul de drept in baza caruia se aplica sanctiunea disciplinara, termenul in care sanctiunea poate fi contestata, instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.
Intrucat ordinul atacat nu cuprinde aceste mentiuni obligatorii, el este nul, motiv pentru care actiunea reclamantului se impune a fi admisa.

Asa fiind, se va admite recursul reclamantului, se va modifica sentinta atacata, se va anula ordinul atacat si conform art.89 alin.2 din Legea 188/1999 se va dispune reintegrarea reclamantului in functia publica din care a fost destituit.

Potrivit art.89 alin.1 din Lege, paratul va fi obligat sa-i plateasca reclamantului o despagubire egala cu diferenta dintre salariile indexate, majorate si recalculate ce i se cuveneau reclamantului pentru functia de director general si salariile pe care acesta le-a incasat, plus celelalte drepturi de care ar fi beneficiat in functia respectiva.

Capatul de cerere privind acordarea daunelor morale va fi insa respins, intrucat legislatia speciala, mai sus expusa, permite acordarea daunelor precizate in art.89 alin.1 din Legea 188/1999.

Recursul urmeaza a fi admis, va fi modificata sentinta atacata si, pe fond, admisa, in parte, actiunea formulata de reclamantul L.P.

Jurisdictia muncii

CAPITOLUL I
Dispozitii generale

Art. 281. – Jurisdictia muncii are ca obiect solutionarea conflictelor de munca cu privire la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea si incetarea contractelor individuale sau, dupa caz, colective de munca prevazute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.

Art. 282. – Pot fi parti in conflictele de munca:
a) salariatii, precum si orice alta persoana titulara a unui drept sau a unei obligatii in temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de munca;
b) angajatorii – persoane fizice si/sau persoane juridice -, agentii de munca temporara, utilizatorii, precum si orice alta persoana care beneficiaza de o munca desfasurata in conditiile prezentului cod;
c) sindicatele si patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au aceasta vocatie in temeiul legilor speciale sau al Codului de procedura civila.

Art. 283. – (1) Cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate:
a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca;
b) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara;
c) in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri catre salariat, precum si in cazul raspunderii patrimoniale a salariatilor fata de angajator;
d) pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia;
e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.
(2) in toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului.

CAPITOLUL II
Competenta materiala si teritoriala

Art. 284. – (1) Judecarea conflictelor de munca este de competenta instantelor stabilite conform Codului de procedura civila.
(2) Cererile referitoare la cauzele prevazute la alin. (1) se adreseaza instantei competente in a carei circumscriptie reclamantul isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul.

CAPITOLUL III
Reguli speciale de procedura

Art. 285. – Cauzele prevazute la art. 281 sunt scutite de taxa judiciara de timbru si de timbrul judiciar.

Art. 286. – (1) Cererile referitoare la solutionarea conflictelor de munca se judeca in regim de urgenta.
(2) Termenele de judecata nu pot fi mai mari de 15 zile.
(3) Procedura de citare a partilor se considera legal indeplinita daca se realizeaza cu cel putin 24 de ore inainte de termenul de judecata.

Art. 287. – Sarcina probei in conflictele de munca revine angajatorului, acesta fiind obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare.

Art. 288. – Administrarea probelor se face cu respectarea regimului de urgenta, instanta fiind in drept sa decada din beneficiul probei admise partea care intarzie in mod nejustificat administrarea acesteia.

Art. 289. – Hotararile pronuntate in fond sunt definitive si executorii de drept.

Art. 290. – Procedura de solutionare a conflictelor de munca se reglementeaza prin lege speciala.

Art. 291. – Dispozitiile prezentului titlu se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila.

Inspectia muncii

Art. 254. – Aplicarea reglementarilor generale si speciale in domeniul relatiilor de munca, securitatii si sanatatii in munca este supusa controlului Inspectiei Muncii, ca organism specializat al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale.

Art. 255. – Inspectia Muncii are in subordine inspectorate teritoriale de munca, organizate in fiecare judet si in municipiul Bucuresti.

Art. 256. – Infiintarea si organizarea Inspectiei Muncii sunt reglementate prin lege speciala.

Contractele colective de munca

Art. 236. – (1) Contractul colectiv de munca este conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala, de o parte, si salariati, reprezentati prin sindicate ori in alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca.
(2) Negocierea colectiva este obligatorie, cu exceptia cazului in care angajatorul are incadrati mai putin de 21 de salariati.
(3) La negocierea clauzelor si la incheierea contractelor colective de munca partile sunt egale si libere.
(4) Contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.

Art. 237. – Partile, reprezentarea acestora si procedura de negociere si de incheiere a contractelor colective de munca sunt stabilite potrivit legii.

Art. 238. – (1) Contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior.
(2) Contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca.
(3) La incheierea contractului colectiv de munca prevederile legale referitoare la drepturile salariatilor au un caracter minimal.

Art. 239. – Prevederile contractului colectiv de munca produc efecte pentru toti salariatii, indiferent de data angajarii sau de afilierea lor la o organizatie sindicala.

Art. 240. – (1) Contractele colective de munca se pot incheia la nivelul angajatorilor, al ramurilor de activitate si la nivel national.
(2) Contractele colective de munca se pot incheia si la nivelul unor grupuri de angajatori, denumite in continuare grupuri de angajatori.

Art. 241. – (1) Clauzele contractelor colective de munca produc efecte dupa cum urmeaza:
a) pentru toti salariatii angajatorului, in cazul contractelor colective de munca incheiate la acest nivel;
b) pentru toti salariatii incadrati la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel;
c) pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a incheiat contractul colectiv de munca la acest nivel;
d) pentru toti salariatii incadrati la toti angajatorii din tara, in cazul contractului colectiv de munca la nivel national.
(2) La fiecare dintre nivelurile prevazute la art. 240 se incheie un singur contract colectiv de munca.

Art. 242. – Contractul colectiv de munca se incheie pe o perioada determinata, care nu poate fi mai mica de 12 luni, sau pe durata unei lucrari determinate.

Art. 243. – (1) Executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.
(2) Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.

Art. 244. – Clauzele contractului colectiv de munca pot fi modificate pe parcursul executarii lui, in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru.

Art. 245. – Contractul colectiv de munca inceteaza:
a) la implinirea termenului sau la terminarea lucrarii pentru care a fost incheiat, daca partile nu convin prelungirea aplicarii acestuia;
b) la data dizolvarii sau lichidarii judiciare a angajatorului;
c) prin acordul partilor.

Art. 246. – Aplicarea contractului colectiv de munca poate fi suspendata prin acordul de vointa al partilor ori in caz de forta majora.

Art. 247. – in cazul in care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de munca, se aplica contractul colectiv de munca incheiat la nivel superior.

Sanatatea si securitatea in munca

CAPITOLUL I
Reguli generale

Art. 171. – (1) Angajatorul are obligatia sa ia toate masurile necesare pentru protejarea vietii si sanatatii salariatilor. (Abrogat prin O.U.G. nr. 65/2005)
(2) Angajatorul are obligatia sa asigure securitatea si sanatatea salariatilor in toate aspectele legate de munca.
(3) Daca un angajator apeleaza la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu il exonereaza de raspundere in acest domeniu.
(4) Obligatiile salariatilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca nu pot aduce atingere responsabilitatii angajatorului.
(5) Masurile privind securitatea si sanatatea in munca nu pot sa determine, in nici un caz, obligatii financiare pentru salariati.

Art. 172. – (1) Dispozitiile prezentului titlu se completeaza cu dispozitiile legii speciale, ale contractelor colective de munca aplicabile, precum si cu normele si normativele de protectie a muncii.
(2) Normele si normativele de protectie a muncii pot stabili:
a) masuri generale de protectie a muncii pentru prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, aplicabile tuturor angajatorilor;
b) masuri de protectie a muncii, specifice pentru anumite profesii sau anumite activitati;
c) masuri de protectie specifice, aplicabile anumitor categorii de personal;
d) dispozitii referitoare la organizarea si functionarea unor organisme speciale de asigurare a securitatii si sanatatii in munca.

Art. 173. – (1) In cadrul propriilor responsabilitati angajatorul va lua masurile necesare pentru protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare si pregatire, precum si pentru punerea in aplicare a organizarii protectiei muncii si mijloacelor necesare acesteia.
(2) La adoptarea si punerea in aplicare a masurilor prevazute la alin. (1) se va tine seama de urmatoarele principii generale de prevenire:
a) evitarea riscurilor;
b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
c) combaterea riscurilor la sursa;
d) adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea locurilor de munca si alegerea echipamentelor si metodelor de munca si de productie, in vederea atenuarii, cu precadere, a muncii monotone si a muncii repetitive, precum si a reducerii efectelor acestora asupra sanatatii;
e) luarea in considerare a evolutiei tehnicii;
f) inlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin periculos;
g) planificarea prevenirii;
h) adoptarea masurilor de protectie colectiva cu prioritate fata de masurile de protectie individuala;
i) aducerea la cunostinta salariatilor a instructiunilor corespunzatoare.

Art. 174. – (1) Angajatorul raspunde de organizarea activitatii de asigurare a sanatatii si securitatii in munca.
(2) in cuprinsul regulamentelor interne sunt prevazute in mod obligatoriu reguli privind securitatea si sanatatea in munca.
(3) in elaborarea masurilor de securitate si sanatate in munca angajatorul se consulta cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor, precum si cu comitetul de securitate si sanatate in munca.

Art. 175. – Angajatorul are obligatia sa asigure toti salariatii pentru risc de accidente de munca si boli profesionale, in conditiile legii.

Art. 176. – (1) Angajatorul are obligatia sa organizeze instruirea angajatilor sai in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
(2) Instruirea se realizeaza periodic, prin modalitati specifice stabilite de comun acord de catre angajator, impreuna cu comitetul de securitate si sanatate in munca si cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor.
(3) Instruirea prevazuta la alin. (2) se realizeaza obligatoriu in cazul noilor angajati, al celor care isi schimba locul de munca sau felul muncii si al celor care isi reiau activitatea dupa o intrerupere mai mare de 6 luni. in toate aceste cazuri instruirea se efectueaza inainte de inceperea efectiva a activitatii.
(4) Instruirea este obligatorie si in situatia in care intervin modificari ale legislatiei in domeniu.

Art. 177. – (1) Locurile de munca trebuie sa fie organizate astfel incat sa garanteze securitatea si sanatatea salariatilor.
(2) Angajatorul trebuie sa organizeze controlul permanent al starii materialelor, utilajelor si substantelor folosite in procesul muncii, in scopul asigurarii sanatatii si securitatii salariatilor.
(3) Angajatorul raspunde pentru asigurarea conditiilor de acordare a primului ajutor in caz de accidente de munca, pentru crearea conditiilor de preintampinare a incendiilor, precum si pentru evacuarea salariatilor in situatii speciale si in caz de pericol iminent.

Art. 178. – (1) Pentru asigurarea securitatii si sanatatii in munca institutia abilitata prin lege poate dispune limitarea sau interzicerea fabricarii, comercializarii, importului ori utilizarii cu orice titlu a substantelor si preparatelor periculoase pentru salariati.
(2) Inspectorul de munca poate, cu avizul medicului de medicina a muncii, sa impuna angajatorului sa solicite organismelor competente, contra cost, analize si expertize asupra unor produse, substante sau preparate considerate a fi periculoase, pentru a cunoaste compozitia acestora si efectele pe care le-ar putea produce asupra organismului uman.

CAPITOLUL II
Comitetul de securitate si sanatate in munca

Art. 179. – (1) La nivelul fiecarui angajator se constituie un comitet de securitate si sanatate in munca, cu scopul de a asigura implicarea salariatilor la elaborarea si aplicarea deciziilor in domeniul protectiei muncii.
(2) Comitetul de securitate si sanatate in munca se constituie in cadrul persoanelor juridice din sectorul public, privat si cooperatist, inclusiv cu capital strain, care desfasoara activitati pe teritoriul Romaniei.

Art. 180. – (1) Comitetul de securitate si sanatate in munca se organizeaza la angajatorii persoane juridice la care sunt incadrati cel putin 50 de salariati.
(2) in cazul in care conditiile de munca sunt grele, vatamatoare sau periculoase, inspectorul de munca poate cere infiintarea acestor comitete si pentru angajatorii la care sunt incadrati mai putin de 50 de salariati.
(3) in cazul in care activitatea se desfasoara in unitati dispersate teritorial, se pot infiinta mai multe comitete de securitate si sanatate in munca. Numarul acestora se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil.
(4) Comitetul de securitate si sanatate in munca coordoneaza masurile de securitate si sanatate in munca si in cazul activitatilor care se desfasoara temporar, cu o durata mai mare de 3 luni.
(5) in situatia in care nu se impune constituirea comitetului de securitate si sanatate in munca, atributiile specifice ale acestuia vor fi indeplinite de responsabilul cu protectia muncii numit de angajator.

Art. 181.Componenta, atributiile specifice si functionarea comitetului de securitate si sanatate de munca sunt reglementate prin hotarare a Guvernului ( Legea 94/2007)

CAPITOLUL III
Protectia salariatilor prin servicii medicale

Art. 182. – Angajatorii au obligatia sa asigure accesul salariatilor la serviciul medical de medicina a muncii.

Art. 183. – (1) Serviciul medical de medicina a muncii poate fi un serviciu autonom organizat de angajator sau un serviciu asigurat de o asociatie patronala.
(2) Durata muncii prestate de medicul de medicina a muncii se calculeaza in functie de numarul de salariati ai angajatorului, potrivit legii.

Art. 184. – (1) Medicul de medicina a muncii este un salariat, atestat in profesia sa potrivit legii, titular al unui contract de munca incheiat cu un angajator sau cu o asociatie patronala.
(2) Medicul de medicina a muncii este independent in exercitarea profesiei sale.

Art. 185. – (1) Sarcinile principale ale medicului de medicina a muncii constau in:
a) prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale;
b) supravegherea efectiva a conditiilor de igiena si sanatate in munca;
c) asigurarea controlului medical al salariatilor atat la angajarea in munca, cat si pe durata executarii contractului individual de munca.
(2) in vederea realizarii sarcinilor ce ii revin medicul de medicina a muncii poate propune angajatorului schimbarea locului de munca sau a felului muncii unor salariati, determinata de starea de sanatate a acestora.
(3) Medicul de medicina a muncii este membru de drept in comitetul de securitate si sanatate in munca.

Art. 186. – (1) Medicul de medicina a muncii stabileste in fiecare an un program de activitate pentru imbunatatirea mediului de munca din punct de vedere al sanatatii in munca pentru fiecare angajator.
(2) Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator si sunt supuse avizarii comitetului de securitate si sanatate in munca.

Art. 187. – Prin lege speciala vor fi reglementate atributiile specifice, modul de organizare a activitatii, organismele de control, precum si statutul profesional specific al medicilor de medicina a muncii.

Contractul individual de munca

CAPITOLUL I Incheierea contractului individual de munca Art. 10. – Contractul individual de munca este contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu.

Art. 11. – Clauzele contractului individual de munca nu pot contine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative ori prin contracte colective de munca.

Art. 12. – (1) Contractul individual de munca se incheie pe durata nedeterminata.
(2) Prin exceptie, contractul individual de munca se poate incheia si pe durata determinata, in conditiile expres prevazute de lege.

Art. 13. – (1) Persoana fizica dobandeste capacitate de munca la implinirea varstei de 16 ani.
(2) Persoana fizica poate incheia un contract de munca in calitate de salariat si la implinirea varstei de 15 ani, cu acordul parintilor sau al reprezentantilor legali, pentru activitati potrivite cu dezvoltarea fizica, aptitudinile si cunostintele sale, daca astfel nu ii sunt periclitate sanatatea, dezvoltarea si pregatirea profesionala.
(3) incadrarea in munca a persoanelor sub varsta de 15 ani este interzisa.
(4) incadrarea in munca a persoanelor puse sub interdictie judecatoreasca este interzisa.
(5) incadrarea in munca in locuri de munca grele, vatamatoare sau periculoase se poate face dupa implinirea varstei de 18 ani; aceste locuri de munca se stabilesc prin hotarare a Guvernului.

Art. 14. – (1) in sensul prezentului cod, prin angajator se intelege persoana fizica sau juridica ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca.
(2) Persoana juridica poate incheia contracte individuale de munca, in calitate de angajator, din momentul dobandirii personalitatii juridice.
(3) – Persoana fizica dobandeste capacitatea de a incheia contracte individuale de munca in calitate de angajator din momentul dobandirii capacitatii depline de exercitiu. ( O.U.G. nr. 65/2005)

Art. 15. – Este interzisa, sub sanctiunea nulitatii absolute, incheierea unui contract individual de munca in scopul prestarii unei munci sau a unei activitati ilicite ori imorale.

Art. 16.(1) Contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana. Obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului. Angajatorul persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare o activitate independenta, precum si asociatia familiala au obligatia de a incheia, in forma scrisa, contractul individual de munca anterior inceperii raporturilor de munca. (O.U.G. nr. 65/2005)
(2) in situatia in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa, se prezuma ca a fost incheiat pe o durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba.
(3) Munca prestata in temeiul unui contract individual de munca ii confera salariatului vechime in munca.

„Art. 17. – (1) Anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca, angajatorul are obligatia de a informa persoana selectata in vederea angajarii ori, dupa caz, salariatul, cu privire la clauzele esentiale pe care intentioneaza sa le inscrie in contract sau sa le modifice.” (O.U.G. nr. 55/2006)
(1¹) Obligatia de informare a persoanei selectate in vederea angajarii sau a salariatului se considera indeplinita de catre angajator la momentul comunicarii ofertei sale privind continutul semnarii contractului individual de munca sau a actului aditional, dupa caz. (Legea nr. 371/2005)
(2) Persoana selectata in vederea angajarii ori salariatul, dupa caz, va fi informata cu privire la cel putin urmatoarele elemente :….
(Legea nr. 371/2005)
a) identitatea partilor;
b) locul de munca sau, in lipsa unui loc de munca fix, posibilitatea ca salariatul sa munceasca in diverse locuri;
c) sediul sau, dupa caz, domiciliul angajatorului;
d) functia/ocupatia conform specificatiei Clasificarii Ocupatiilor din Romania sau altor acte normative si atributiile postului;
(O.U.G. nr. 65/2005)
e) riscurile specifice postului;
f) data de la care contractul urmeaza sa isi produca efectele;
g) in cazul unui contract de munca pe durata determinata sau al unui contract de munca temporara, durata acestora;
h) durata concediului de odihna la care salariatul are dreptul;
i) conditiile de acordare a preavizului de catre partile contractante si durata acestuia;
j) salariul pe baza, alte elemente constitutive ale veniturilor salariale, precum si periodicitatea platii salariului la care salariatul are dreptul;
k) durata normala a muncii, exprimata in ore/zi si ore/saptamana;
l) indicarea contractului colectiv de munca ce reglementeaza conditiile de munca ale salariatului;
m) durata perioadei de proba, dupa caz;
(Legea nr. 371/2005)
(3) Elementele din informarea prevazuta la alin. (2) trebuie sa se regaseasca si in continutul contractului individual de munca.
(4) Orice modificare a unuia dintre elementele prevazute la alin. (2) in timpul executarii contractului individual de munca impune incheierea unui act aditional la contract, intr-un termen de 15 zile de la data incunostintarii in scris a salariatului, cu exceptia situatiilor in care o asemenea modificare rezulta ca posibila din lege sau din contractul colectiv de munca aplicabil.
(4¹) La negocierea, incheierea sau modificarea contractului individual de munca, oricare dintre parti poate fi asistata de catre terti, conform propriei optiuni, cu respectarea confidentialitatii prevazute la prevederilor alin. (5). (Legea nr. 371/2005)
(5) Cu privire la informatiile furnizate salariatului, prealabil incheierii contractului individual de munca, intre parti poate interveni un contract de confidentialitate.
„Art. 18. – (1) in cazul in care persoana selectata in vederea angajarii ori salariatul, dupa caz, urmeaza sa isi desfasoare activitatea in strainatate, angajatorul are obligatia de a-i comunica in timp util, inainte de plecare, informatiile prevazute la art. 17 alin. (2), precum si informatii referitoare la:” (O.U.G. nr. 55/2006)
a) durata perioadei de munca ce urmeaza sa fie prestata in strainatate;
b) moneda in care vor fi platite drepturile salariale, precum si modalitatile de plata;
c) prestatiile in bani si/sau in natura aferente desfasurarii activitatii in strainatate;
d) conditiile de clima;
e) reglementarile principale din legislatia muncii din acea tara;
f) obiceiurile locului a caror nerespectare i-ar pune in pericol viata, libertatea sau siguranta personala.
„g) conditiile de repatriere a lucratorului, dupa caz.” (O.U.G. nr. 55/2006)
(1¹) Informatiile prevazute la alin. (1) lit. a), b) si c) trebuie sa fie inscrise se regaseasca si in continutul contractului individual de munca. (Legea nr. 371/2005)
(2) Dispozitiile alin. (1) se completeaza prin legi speciale care reglementeaza conditiile specifice de munca in strainatate.

Art. 19 In situatia in care angajatorul nu isi executa obligatia de informare prevazuta la art. 17 si 18, persoana selectata in vederea angajarii ori salariatul, dupa caz, este in drept are dreptul sa sesizeze, in termen de 30 de zile de la data neindeplinirii acestei obligatii, instanta judecatoreasca competenta si sa solicite despagubiri corespunzatoare prejudiciului pe care l-a suferit ca urmare a neexecutarii de catre angajator a obligatiei de informare. (Legea nr. 371/2005)

Art. 20. – (1) in afara clauzelor esentiale prevazute la art. 17, intre parti pot fi negociate si cuprinse in contractul individual de munca si alte clauze specifice.” (O.U.G. nr. 55/2006)
(2) Sunt considerate clauze specifice, fara ca enumerarea sa fie limitativa:
a) clauza cu privire la formarea profesionala;
b) clauza de neconcurenta;
c) clauza de mobilitate;
d) clauza de confidentialitate.

Art. 21. (1) La incheierea contractului individual de munca sau pe parcursul executarii acestuia, partile pot negocia si cuprinde in contract o clauza de neconcurenta prin care salariatul sa fie obligat ca dupa incetarea contractului sa nu presteze, in interes propriu sau al unui tert, o activitate care se afla in concurenta cu cea prestata la angajatorul sau, in schimbul unei indemnizatii de neconcurenta lunare pe care angajatorul se obliga sa o plateasca pe toata perioada de neconcurenta. (Legea nr. 371/2005)
(2) Clauza de neconcurenta isi produce efectele numai daca in cuprinsul contractului individual de munca sunt prevazute in mod concret activitatile ce sunt interzise salariatului la data incetarii contractului, cuantumul indemnizatiei de neconcurenta, perioada pentru care isi produce efectele clauza de neconcurenta, tertii in favoarea carora se interzice prestarea activitatii, precum si aria geografica unde salariatul poate fi in reala competitie cu angajatorul.
(3) Indemnizatia datorata salariatului nu are natura salariala, se negociaza si este de cel putin 50% din media veniturilor salariale ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei incetarii contractului individual de munca.
(4) Indemnizatia de neconcurenta reprezinta o cheltuiala efectuata de angajator, este deductibila la calculul profitului impozabil si se impoziteaza la persoana fizica beneficiara, potrivit legii.
(O.U.G. nr. 65/2005)

Art. 22. (1) Clauza de neconcurenta isi poate produce efectele pentru o perioada de maximum 2 ani de la data incetarii contractului individual de munca.
(2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile in cazurile in care incetarea contractului individual de munca s-a produs de drept, cu exceptia cazurilor prevazute la articolul 56 lit. d), f), g), h) si j), ori a intervenit din initiativa angajatorului pentru motive care nu tin de persoana salariatului.
(O.U.G. nr. 65/2005)

Art. 23. – (1) Clauza de neconcurenta nu poate avea ca efect interzicerea in mod absolut a exercitarii profesiei salariatului sau a specializarii pe care o detine.
(2) La sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial pentru munca instanta competenta poate diminua efectele clauzei de neconcurenta.

Art. 24. – In cazul nerespectarii, cu vinovatie, a clauzei de neconcurenta salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizatiei si, dupa caz, la daune-interese corespunzatoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului.

Art. 25. – Prin clauza de mobilitate partile in contractul individual de munca stabilesc ca, in considerarea specificului muncii, executarea obligatiilor de serviciu de catre salariat nu se realizeaza intr-un loc stabil de munca. in acest caz salariatul beneficiaza de prestatii suplimentare in bani sau in natura.

Art. 26. – (1) Prin clauza de confidentialitate partile convin ca, pe toata durata contractului individual de munca si dupa incetarea acestuia, sa nu transmita date sau informatii de care au luat cunostinta in timpul executarii contractului, in conditiile stabilite in regulamentele interne, in contractele colective de munca sau in contractele individuale de munca.
(2) Nerespectarea acestei clauze de catre oricare dintre parti atrage obligarea celui in culpa la plata de daune-interese.

Art. 27. – (1) O persoana poate fi angajata in munca numai in baza unui certificat medical, care constata faptul ca cel in cauza este apt pentru prestarea acelei munci.
(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage nulitatea contractului individual de munca.
(3) in situatia in care salariatul prezinta certificatul medical dupa momentul incheierii contractului individual de munca, iar din cuprinsul certificatului rezulta ca cel in cauza este apt de munca, contractul astfel incheiat ramane valabil.
(4) Competenta si procedura de eliberare a certificatului medical, precum si sanctiunile aplicabile angajatorului in cazul angajarii sau schimbarii locului ori felului muncii fara certificat medical sunt stabilite prin legi speciale.
(5) Solicitarea, la angajare, a testelor de graviditate este interzisa.
(6) La angajarea in domeniile sanatate, alimentatie publica, educatie si in alte domenii stabilite prin acte normative se pot solicita si teste medicale specifice.

Art. 28. – Certificatul medical este obligatoriu si in urmatoarele situatii:
a) la reinceperea activitatii dupa o intrerupere mai mare de 6 luni, pentru locurile de munca avand expunere la factori nocivi profesionali, si de un an, in celelalte situatii;
b) in cazul detasarii sau trecerii in alt loc de munca ori in alta activitate, daca se schimba conditiile de munca (O.U.G. nr. 65/2005)
c) la inceperea misiunii, in cazul salariatilor incadrati cu contract de munca temporara;
d) in cazul ucenicilor, practicantilor, elevilor si studentilor, in situatia in care urmeaza sa fie instruiti pe meserii si profesii, precum si in situatia schimbarii meseriei pe parcursul instruirii;
e) periodic, in cazul celor care lucreaza in conditii de expunere la factori nocivi profesionali, potrivit reglementarilor Ministerului Sanatatii si Familiei;
f) periodic, in cazul celor care desfasoara activitati cu risc de transmitere a unor boli si care lucreaza in sectorul alimentar, zootehnic, la instalatiile de aprovizionare cu apa potabila, in colectivitati de copii, in unitati sanitare, potrivit reglementarilor Ministerului Sanatatii si Familiei;
g) periodic, in cazul celor care lucreaza in unitati fara factori de risc, prin examene medicale diferentiate in functie de varsta, sex si stare de sanatate, potrivit reglementarilor din contractele colective de munca.

Art. 29. – (1) Contractul individual de munca se incheie dupa verificarea prealabila a aptitudinilor profesionale si personale ale persoanei care solicita angajarea.
(2) Modalitatile in care urmeaza sa se realizeze verificarea prevazuta la alin. (1) sunt stabilite in contractul colectiv de munca aplicabil, in statutul de personal – profesional sau disciplinar – si in regulamentul intern, in masura in care legea nu dispune altfel.
(3) Informatiile cerute, sub orice forma, de catre angajator persoanei care solicita angajarea cu ocazia verificarii prealabile a aptitudinilor nu pot avea un alt scop decat acela de a aprecia capacitatea de a ocupa postul respectiv, precum si aptitudinile profesionale.
(4) Angajatorul poate cere informatii in legatura cu persoana care solicita angajarea de la fostii sai angajatori, dar numai cu privire la functiile indeplinite si la durata angajarii si numai cu incunostintarea prealabila a celui in cauza.

Art. 30. (1) incadrarea salariatilor la institutiile si autoritatile publice si la alte unitati bugetare se face numai prin concurs sau examen, dupa caz, daca legea nu prevede altfel. (O.U.G. nr. 65/2005)
(2) Posturile vacante existente in statul de functii vor fi scoase la concurs, in raport cu necesitatile fiecarei unitati prevazute la alin. (1).
(3) in cazul in care la concursul organizat in vederea ocuparii unui post vacant nu s-au prezentat mai multi candidati, incadrarea in munca se face prin examen.
(4) Conditiile de organizare si modul de desfasurare a concursului/examenului se stabilesc prin regulament aprobat prin hotarare a Guvernului.

Art. 31. – (1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la incheierea contractului individual de munca se poate stabili o perioada de proba de cel mult 30 de zile calendaristice pentru functiile de executie si de cel mult 90 de zile calendaristice pentru functiile de conducere.
(2) Verificarea aptitudinilor profesionale la incadrarea persoanelor cu handicap se realizeaza exclusiv prin modalitatea perioadei de proba de maximum 30 de zile calendaristice.
(3) in cazul muncitorilor necalificati, perioada de proba are caracter exceptional si nu poate depasi 5 zile lucratoare.
(4) Absolventii institutiilor de invatamant se incadreaza, la debutul lor in profesie, pe baza unei perioade de proba de cel mult 6 luni.
(O.U.G. nr. 65/2005)
(4¹) Pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate inceta numai printr-o notificare scrisa, la initiativa oricareia dintre parti. (Legea nr. 371/2005)

(5) Pe durata perioadei de proba salariatul se bucura de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute in legislatia muncii, in contractul colectiv de munca aplicabil, in regulamentul intern, precum si in contractul individual de munca.

Art. 32. – (1) Pe durata executarii unui contract individual de munca nu poate fi stabilita decat o singura perioada de proba.
(2) Prin exceptie, salariatul poate fi supus la o noua perioada de proba in situatia in care acesta debuteaza la acelasi angajator intr-o noua functie sau profesie ori urmeaza sa presteze activitatea intr-un loc de munca cu conditii grele, vatamatoare sau periculoase.
(3) Neinformarea salariatului anterior incheierii sau modificarii contractului individual de munca cu privire la perioada de proba, in termenul prevazut la art. 17 alin. (4), duce la decaderea angajatorului din dreptul de a verifica aptitudinile salariatului printr-o asemenea modalitate.
(4) Perioada de proba constituie vechime in munca.

Art. 33. – Angajarea succesiva a mai mult de trei persoane pe perioade de proba pentru acelasi post este interzisa.

Art. 34. – (1) Fiecare angajator are obligatia de a infiinta un registru general de evidenta a salariatilor.
(2) Registrul general de evidenta a salariatilor se va inregistra in prealabil la autoritatea publica competenta, potrivit legii, in a carei raza teritoriala se afla domiciliul, respectiv sediul angajatorului, data de la care devine document oficial.
(3) Registrul general de evidenta se completeaza in ordinea angajarii si cuprinde elementele de identificare ale tuturor salariatilor, data angajarii functia/ocupatia conform Clasificarii ocupatiilor din Romania sau altor acte normative, tipul contractului individual de munca si data incetarii contractului individual de munca. (O.U.G. nr. 65/2005)
(4) Registrul general de evidenta a salariatilor este pastrat la domiciliul, respectiv sediul angajatorului, urmand sa fie pus la dispozitie inspectorului de munca sau oricarei alte autoritati care il solicita, in conditiile legii.
(5) La solicitarea salariatului angajatorul este obligat sa elibereze un document care sa ateste activitatea desfasurata de acesta, vechimea in munca, in meserie si in specialitate.
(6) in cazul incetarii activitatii angajatorului, registrul general de evidenta a salariatilor se depune la autoritatea publica competenta, potrivit legii, in a carei raza teritoriala se afla sediul sau domiciliul angajatorului, dupa caz.
(7) Metodologia de intocmire a registrului general de evidenta a salariatilor, inregistrarile care se efectueaza, precum si orice alte elemente in legatura cu intocmirea acestora se stabilesc prin hotarare a Guvernului.

Art. 35. – (1) Orice salariat are dreptul de a cumula mai multe functii, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) situatiile in care prin lege sunt prevazute incompatibilitati pentru cumulul unor functii.
(3) Salariatii care cumuleaza mai multe functii sunt obligati sa declare fiecarui angajator locul unde exercita functia pe care o considera de baza.
Art. 36. – Cetatenii straini si apatrizii pot fi angajati prin contract individual de munca in baza permisului de munca eliberat potrivit legii.

CAPITOLUL II
Executarea contractului individual de munca

Art. 37. – Drepturile si obligatiile privind relatiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca.

Art. 38. – Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate.

Art. 39. – (1) Salariatul are, in principal, urmatoarele drepturi:
a) dreptul la salarizare pentru munca depusa;
b) dreptul la repaus zilnic si saptamanal;
c) dreptul la concediu de odihna anual;
d) dreptul la egalitate de sanse si de tratament;
e) dreptul la demnitate in munca;
f) dreptul la securitate si sanatate in munca;
g) dreptul la acces la formarea profesionala;
h) dreptul la informare si consultare;
i) dreptul de a lua parte la determinarea si ameliorarea conditiilor de munca si a mediului de munca;
j) dreptul la protectie in caz de concediere;
k) dreptul la negociere colectiva si individuala;
l) dreptul de a participa la actiuni colective;
m) dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat.
(2) Salariatului ii revin, in principal, urmatoarele obligatii:
a) obligatia de a realiza norma de munca sau, dupa caz, de a indeplini atributiile ce ii revin conform fisei postului;
b) obligatia de a respecta disciplina muncii;
c) obligatia de a respecta prevederile cuprinse in regulamentul intern, in contractul colectiv de munca aplicabil, precum si in contractul individual de munca;
d) obligatia de fidelitate fata de angajator in executarea atributiilor de serviciu;
e) obligatia de a respecta masurile de securitate si sanatate a muncii in unitate;
f) obligatia de a respecta secretul de serviciu.

Art. 40. – (1) Angajatorul are, in principal, urmatoarele drepturi:
a) sa stabileasca organizarea si functionarea unitatii;
b) sa stabileasca atributiile corespunzatoare pentru fiecare salariat, in conditiile legii si/sau in conditiile contractului colectiv de munca aplicabil, incheiat la nivel national, la nivel de ramura de activitate sau de grup de unitati. (Legea nr. 371/2005)
c) sa dea dispozitii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalitatii lor;
d) sa exercite controlul asupra modului de indeplinire a sarcinilor de serviciu;
e) sa constate savarsirea abaterilor disciplinare si sa aplice sanctiunile corespunzatoare, potrivit legii, contractului colectiv de munca aplicabil si regulamentului intern.
(2) Angajatorului in revin, in principal, urmatoarele obligatii:
a) sa informeze salariatii asupra conditiilor de munca si asupra elementelor care privesc desfasurarea relatiilor de munca;
b) sa asigure permanent conditiile tehnice si organizatorice avute in vedere la elaborarea normelor de munca si conditiile corespunzatoare de munca;
c) sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca;
d) sa comunice periodic salariatilor situatia economica si financiara a unitatii, cu exceptia informatiilor sensibile sau secrete, care, prin divulgare, sunt de natura sa prejudicieze activitatea unitatii. Periodicitatea comunicarilor se stabileste prin negociere in contractul colectiv de munca aplicabil. (Legea nr. 371/2005)
e) sa se consulte cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor in privinta deciziilor susceptibile sa afecteze substantial drepturile si interesele acestora;
f) sa plateasca toate contributiile si impozitele aflate in sarcina sa, precum si sa retina si sa vireze contributiile si impozitele datorate de salariati, in conditiile legii;
g) sa infiinteze registrul general de evidenta a salariatilor si sa opereze inregistrarile prevazute de lege;
h) sa elibereze, la cerere, toate documentele care atesta calitatea de salariat a solicitantului;
i) sa asigure confidentialitatea datelor cu caracter personal ale salariatilor.

CAPITOLUL III
Modificarea contractului individual de munca

Art. 41. – (1) Contractul individual de munca poate fi modificat numai prin acordul partilor.
(2) Cu titlu de exceptie, modificarea unilaterala a contractului individual de munca este posibila numai in cazurile si in conditiile prevazute de prezentul cod.
(3) Modificarea contractului individual de munca se refera la oricare dintre urmatoarele elemente:
a) durata contractului;
b) locul muncii;
c) felul muncii;
d) conditiile de munca;
e) salariul;
f) timpul de munca si timpul de odihna.

Art. 42. – (1) Locul muncii poate fi modificat unilateral de catre angajator prin delegarea sau detasarea salariatului intr-un alt loc de munca decat cel prevazut in contractul individual de munca.
(2) Pe durata delegarii, respectiv a detasarii, salariatul isi pastreaza functia si toate celelalte drepturi prevazute in contractul individual de munca.

Art. 43. – Delegarea reprezinta exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca.

Art. 44. – (1) Delegarea poate fi dispusa pentru o perioada de cel mult 60 de zile si se poate prelungi, cu acordul salariatului, cu cel mult 60 de zile.
(2) Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.

Art. 45. – Detasarea este actul prin care se dispune schimbarea temporara a locului de munca, din dispozitia angajatorului, la un alt angajator, in scopul executarii unor lucrari in interesul acestuia. in mod exceptional, prin detasare se poate modifica si felul muncii, dar numai cu consimtamantul scris al salariatului.

Art. 46. – (1) Detasarea poate fi dispusa pe o perioada de cel mult un an.
(2) in mod exceptional, perioada detasarii poate fi prelungita pentru motive obiective ce impun prezenta salariatului la angajatorul la care s-a dispus detasarea, cu acordul ambelor parti, din 6 in 6 luni.
(3) Salariatul poate refuza detasarea dispusa de angajatorul sau numai in mod exceptional si pentru motive personale temeinice.
(4) Salariatul detasat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de detasare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.

Art. 47. – (1) Drepturile cuvenite salariatului detasat se acorda de angajatorul la care s-a dispus detasarea.
(2) Pe durata detasarii salariatul beneficiaza de drepturile care ii sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detasarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detasat.
(3) Angajatorul care detaseaza are obligatia de a lua toate masurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detasarea sa isi indeplineasca integral si la timp toate obligatiile fata de salariatul detasat.
(4) Daca angajatorul la care s-a dispus detasarea nu isi indeplineste integral si la timp toate obligatiile fata de salariatul detasat, acestea vor fi indeplinite de angajatorul care a dispus detasarea.
(5) in cazul in care exista divergenta intre cei doi angajatori sau nici unul dintre ei nu isi indeplineste obligatiile potrivit prevederilor alin. (1) si (2), salariatul detasat are dreptul de a reveni la locul sau de munca de la angajatorul care l-a detasat, de a se indrepta impotriva oricaruia dintre cei doi angajatori si de a cere executarea silita a obligatiilor neindeplinite.

Art. 48. – Angajatorul poate modifica temporar locul si felul muncii, fara consimtamantul salariatului, si in cazul unor situatii de forta majora, cu titlu de sanctiune disciplinara sau ca masura de protectie a salariatului, in cazurile si in conditiile prevazute de prezentul cod.

CAPITOLUL IV
Suspendarea contractului individual de munca

Art. 49. – (1) Suspendarea contractului individual de munca poate interveni de drept, prin acordul partilor sau prin actul unilateral al uneia dintre parti.
(2) Suspendarea contractului individual de munca are ca efect suspendarea prestarii muncii de catre salariat si a platii drepturilor de natura salariala de catre angajator.
(3) Pe durata suspendarii pot continua sa existe alte drepturi si obligatii ale partilor decat cele prevazute la alin. (2), daca acestea sunt prevazute prin legi speciale, prin contractul colectiv de munca aplicabil, prin contracte individuale de munca sau prin regulamente interne. (O.U.G. nr. 65/2005)
(4) in cazul suspendarii contractului individual de munca din cauza unei fapte imputabile salariatului, pe durata suspendarii acesta nu va beneficia de nici un drept care rezulta din calitatea sa de salariat.

Art. 50. – Contractul individual de munca se suspenda de drept in urmatoarele situatii:
a) concediu de maternitate;
b) concediu pentru incapacitate temporara de munca;
c) carantina;
d) efectuarea serviciului militar obligatoriu;
e) exercitarea unei functii in cadrul unei autoritati executive, legislative ori judecatoresti, pe toata durata mandatului, daca legea nu prevede altfel; (Legea nr. 480/2003)
f) indeplinirea unei functii de conducere salarizate in sindicat;
g) forta majora;
h) in cazul in care salariatul este arestat preventiv, in conditiile Codului de procedura penala;
i) in alte cazuri expres prevazute de lege.

Art. 51. (1) Contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa salariatului, in urmatoarele situatii:
a) concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani;
b) concediu pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani;
c) concediu paternal;
d) concediu pentru formare profesionala;
e) exercitarea unor functii elective in cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toata durata mandatului;
f) participarea la greva;
g) absente nemotivate. (Abrogat de O.U.G. nr. 65/2005)
(2) Contractul individual de munca poate fi suspendat in situatia absentelor nemotivate ale salariatului, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, contractul individual de munca, precum si prin regulamentul intern. (O.U.G. nr. 65/2005)

Art. 52. – (1) Contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului in urmatoarele situatii:
a) pe durata cercetarii disciplinare prealabile, in conditiile legii;
b) ca sanctiune disciplinara;
c) in cazul in care angajatorul a formulat plangere penala impotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti;
d) in cazul intreruperii temporare a activitatii, fara incetarea raportului de munca, in special pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare;
e) pe durata detasarii.
(2) in cazurile prevazute la alin. (1) lit. a), b) si c), daca se constata nevinovatia celui in cauza, salariatul isi reia activitatea anterioara platindu-i-se, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului. (Legea nr. 371/2005)

Art. 53. – (1) Pe durata intreruperii temporare a activitatii angajatorului salariatii beneficiaza de o indemnizatie, platita din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mica de 75 % din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat.
(2) Pe durata intreruperii temporare prevazute la alin. (1) salariatii se vor afla la dispozitia angajatorului, acesta avand oricand posibilitatea sa dispuna reinceperea activitatii.

Art. 54. – Contractul individual de munca poate fi suspendat, prin acordul partilor, in cazul concediilor fara plata pentru studii sau pentru interese personale.

CAPITOLUL V
Incetarea contractului individual de munca

Art. 55. – Contractul individual de munca poate inceta astfel:
a) de drept;
b) ca urmare a acordului partilor, la data convenita de acestea;
c) ca urmare a vointei unilaterale a uneia dintre parti, in cazurile si in conditiile limitativ prevazute de lege.

SECTIUNEA 1
Incetarea de drept a contractului individual de munca

Art. 56. – Contractul individual de munca inceteaza de drept:
„a) la data decesului salariatului;
b) la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de declarare a mortii sau a punerii sub interdictie a salariatului;”
(O.U.G. nr. 55/2006)
c) ca urmare a dizolvarii angajatorului persoana juridica, de la data la care persoana juridica isi inceteaza existenta;( AbrogatO.U.G. nr. 55/2006)
d) la data comunicarii deciziei de pensionare pentru limita de varsta, pensionare anticipata, pensionare anticipata partiala sau pensionare pentru invaliditate a salariatului, potrivit legii; (O.U.G. nr. 65/2005)
e) ca urmare a constatarii nulitatii absolute a contractului individual de munca, de la data la care nulitatea a fost constatata prin acordul partilor sau prin hotarare judecatoreasca definitiva;
f) ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in functia ocupata de salariat a unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neintemeiate, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de reintegrare;
g) ca urmare a condamnarii la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti. (Legea nr. 371/2005)
h) de la data retragerii de catre autoritatile sau organismele competente a avizelor, autorizatiilor ori atestarilor necesare pentru exercitarea profesiei;
i) ca urmare a interzicerii exercitarii unei profesii sau a unei functii, ca masura de siguranta ori pedeapsa complementara, de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus interdictia;
j) la data expirarii termenului contractului individual de munca incheiat pe durata determinata;
k) retragerea acordului parintilor sau al reprezentantilor legali, in cazul salariatilor cu varsta cuprinsa intre 15 si 16 ani.

Art. 57. – (1) Nerespectarea oricareia dintre conditiile legale necesare pentru incheierea valabila a contractului individual de munca atrage nulitatea acestuia.
(2) Constatarea nulitatii contractului individual de munca produce efecte pentru viitor.
(3) Nulitatea contractului individual de munca poate fi acoperita prin indeplinirea ulterioara a conditiilor impuse de lege.
(4) in situatia in care o clauza este afectata de nulitate, intrucat stabileste drepturi sau obligatii pentru salariati, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de munca aplicabile, aceasta este inlocuita de drept cu dispozitiile legale sau conventionale aplicabile, salariatul avand dreptul la despagubiri.
(5) Persoana care a prestat munca in temeiul unui contract individual de munca nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzator modului de indeplinire a atributiilor de serviciu.
(6) Constatarea nulitatii si stabilirea, potrivit legii, a efectelor acesteia se pot face prin acordul partilor.
(7) Daca partile nu se inteleg, nulitatea se pronunta de catre instanta judecatoreasca.

SECTIUNEA 2
Concedierea

Art. 58. – (1) Concedierea reprezinta incetarea contractului individual de munca din initiativa angajatorului.
(2) Concedierea poate fi dispusa pentru motive care tin de persoana salariatului sau pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Art. 59. – Este interzisa concedierea salariatilor:
a) pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala;
b) pentru exercitarea, in conditiile legii, a dreptului la greva si a drepturilor sindicale.

Art. 60. – (1) Concedierea salariatilor nu poate fi dispusa:
a) pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii;
b) pe durata concediului pentru carantina;
c) pe durata in care femeia salariata este gravida, in masura in care angajatorul a luat cunostinta de acest fapt anterior emiterii deciziei de concediere;
d) pe durata concediului de maternitate;
e) pe durata concediului pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pana la implinirea varstei de 3 ani;
f) pe durata concediului pentru ingrijirea copilului bolnav in varsta de pana la 7 ani sau, in cazul copilului cu handicap, pentru afectiuni intercurente, pana la implinirea varstei de 18 ani;
g) pe durata indeplinirii serviciului militar;
h) pe durata exercitarii unei functii eligibile intr-un organism sindical, cu exceptia situatiei in care concedierea este dispusa pentru o abatere disciplinara grava sau pentru abateri disciplinare repetate, savarsite de catre acel salariat;
i) pe durata efectuarii concediului de odihna.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, in conditiile legii.

SECTIUNEA 3
Concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului

Art. 61. – Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de persoana salariatului in urmatoarele situatii:
a) in cazul in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern, ca sanctiune disciplinara;
b) in cazul in care salariatul este arestat preventiv pentru o perioada mai mare de 30 de zile, in conditiile Codului de procedura penala; (O.U.G. nr. 65/2005)
c) in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat;
d) in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat.
e) in cazul in care salariatul indeplineste conditiile de varsta standard si stagiu de cotizare si nu a solicitat pensionarea in conditiile legii. (Legea nr. 371/2005)

Art. 62. – (1) in cazul in care concedierea intervine pentru unul dintre motivele prevazute la art. 61 lit. b)-d), angajatorul are obligatia de a emite decizia de concediere in termen de 30 de zile calendaristice de la data constatarii cauzei concedierii.
(2) Decizia se emite in scris si, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie motivata in fapt si in drept si sa cuprinda precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta.
(2¹) In cazul in care concedierea intervine pentru motivul prevazut la art. 61 lit. a), angajatorul poate emite decizia de concediere numai cu respectarea dispozitiilor art. 263-268. (O.U.G. nr. 65/2005)

Art. 63. – (1) Concedierea pentru savarsirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplina a muncii poate fi dispusa numai dupa indeplinirea de catre angajator a cercetarii disciplinare prealabile si in termenele stabilite de prezentul cod.
(2) Concedierea salariatului pentru motivul prevazut la art. 61 lit. d) poate fi dispusa numai dupa evaluarea prealabila a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, incheiat la nivel national, la nivel de ramura de activitate sau de grup de unitati, precum si prin regulamentul intern. (Legea nr. 371/2005)

Art. 64.- (1) In cazul in care concedierea se dispune pentru motivele prevazute la art. 61 lit. c) si d), precum si in cazul in care contractul individual de munca a incetat de drept in temeiul art. 56 lit. f), angajatorul are obligatia de a-i propune salariatului alte locuri de munca vacante in unitate, compatibile cu pregatirea profesionala sau, dupa caz, cu capacitatea de munca stabilita de medicul de medicina a muncii.
(2) in situatia in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. (1), acesta are obligatia de a solicita sprijinul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca in vederea redistribuirii salariatului, corespunzator pregatirii profesionale si/sau, dupa caz, capacitatii de munca stabilite de medicul de medicina a muncii.
(3) Salariatul are la dispozitie un termen de 3 zile lucratoare de la comunicarea angajatorului conform prevederilor alin. (1), pentru a-si manifesta in scris consimtamantul cu privire la noul loc de munca oferit.
(4) in cazul in care salariatul nu isi manifesta consimtamantul in termenul prevazut la alin. (3), precum si dupa notificarea cazului catre agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca conform alin. (2), angajatorul poate dispune concedierea salariatului.
(Legea nr. 371/2005)
(5) in cazul concedierii pentru motivul prevazut la art. 61 lit. c) salariatul beneficiaza de o compensatie, in conditiile stabilite in contractul colectiv de munca aplicabil sau in contractul individual de munca, dupa caz.

SECTIUNEA 4
Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului

„Art. 65. – (1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.
(2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.”
(O.U.G. nr. 55/2006)

Art. 66. – Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului poate fi individuala sau colectiva.

Art. 67. – Salariatii concediati pentru motive care nu tin de persoana lor beneficiaza de masuri active de combatere a somajului si pot beneficia de compensatii in conditiile prevazute de lege si de contractul colectiv de munca aplicabil.

SECTIUNEA 5
„Concedierea colectiva. Informarea, consultarea salariatilor si procedura concedierilor colective” (O.U.G. nr. 55/2006)

„Art. 68. – (1) Prin concediere colectiva se intelege concedierea, intr-o perioada de 30 de zile calendaristice, din unul sau mai multe motive care nu tin de persoana salariatului, a unui numar de:
a) cel putin 10 salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati mai mult de 20 de salariati si mai putin de 100 de salariati;
b) cel putin 10% din salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati cel putin 100 de salariati, dar mai putin de 300 de salariati;
c) cel putin 30 de salariati, daca angajatorul care disponibilizeaza are incadrati cel putin 300 de salariati.
(2) La stabilirea numarului efectiv de salariati concediati colectiv, potrivit alin. (1), se iau in calcul si acei salariati carora le-au incetat contractele individuale de munca din initiativa angajatorului, din unul sau mai multe motive, fara legatura cu persoana salariatului, cu conditia existentei a cel putin 5 concedieri.”

„Art. 69. – (1) In cazul in care angajatorul intentioneaza sa efectueze concedieri colective, acesta are obligatia de a initia, in timp util si in scopul ajungerii la o intelegere, in conditiile prevazute de lege, consultari cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor, cu privire cel putin la:
a) metodele si mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numarului de salariati care vor fi concediati;
b) atenuarea consecintelor concedierii prin recurgerea la masuri sociale care vizeaza, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesionala a salariatilor concediati.
(2) in perioada in care au loc consultari, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentantilor salariatilor sa formuleze propuneri in timp util, angajatorul are obligatia sa le furnizeze toate informatiile relevante si sa le notifice, in scris, urmatoarele:
a) numarul total si categoriile de salariati;
b) motivele care determina concedierea preconizata;
c) numarul si categoriile de salariati care vor fi afectati de concediere;
d) criteriile avute in vedere, potrivit legii si/sau contractelor colective de munca, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;
e) masurile avute in vedere pentru limitarea numarului concedierilor;
f) masurile pentru atenuarea consecintelor concedierii si compensatiile ce urmeaza sa fie acordate salariatilor concediati, conform dispozitiilor legale si/sau contractului colectiv de munca aplicabil;
g) data de la care sau perioada in care vor avea loc concedierile;
h) termenul inauntrul caruia sindicatul sau, dupa caz, reprezentantii salariatilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numarului salariatilor concediati.
(3) Obligatiile prevazute la alin. (1) si (2) se mentin indiferent daca decizia care determina concedierile colective este luata de catre angajator sau de o intreprindere care detine controlul asupra angajatorului.
(4) in situatia in care decizia care determina concedierile colective este luata de o intreprindere care detine controlul asupra angajatorului, acesta nu se poate prevala, in nerespectarea obligatiilor prevazute la alin. (1) si (2), de faptul ca intreprinderea respectiva nu i-a furnizat informatiile necesare.”

„Art. 70. – Angajatorul are obligatia sa comunice o copie a notificarii prevazute la art. 69 alin. (2) inspectoratului teritorial de munca si agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca la aceeasi data la care a comunicat-o sindicatului sau, dupa caz, reprezentantilor salariatilor.”

„Art. 71. – (1) Sindicatul sau, dupa caz, reprezentantii salariatilor pot propune angajatorului masuri in vederea evitarii concedierilor ori diminuarii numarului salariatilor concediati, intr-un termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificarii.
(2) Angajatorul are obligatia de a raspunde in scris si motivat la propunerile formulate potrivit prevederilor alin. (1), in termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora.”
(O.U.G. nr. 55/2006)

„Art. 71¹. – (1) in situatia in care, ulterior consultarilor cu sindicatul sau reprezentantii salariatilor, potrivit prevederilor art. 69 si 71, angajatorul decide aplicarea masurii de concediere colectiva, acesta are obligatia de a notifica in scris inspectoratul teritorial de munca si agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca, cu cel putin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.
(2) Notificarea prevazuta la alin. (1) trebuie sa cuprinda toate informatiile relevante cu privire la intentia de concediere colectiva, prevazute la art. 69 alin. (2), precum si rezultatele consultarilor cu sindicatul sau reprezentantii salariatilor, prevazute la art. 69 alin. (1) si art. 71, in special motivele concedierilor, numarul total al salariatilor, numarul salariatilor afectati de concediere si data de la care sau perioada in care vor avea loc aceste concedieri.
(3) Angajatorul are obligatia sa comunice o copie a notificarii prevazute la alin. (1) sindicatului sau reprezentantilor salariatilor, la aceeasi data la care a comunicat-o inspectoratului teritorial de munca si agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca.
(4) Sindicatul sau reprezentantii salariatilor pot transmite eventuale puncte de vedere inspectoratului teritorial de munca.
(5) La solicitarea motivata a oricareia dintre parti, inspectoratul teritorial de munca, cu avizul agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca, poate dispune reducerea perioadei prevazute la alin. (1), fara a aduce atingere drepturilor individuale cu privire la perioada de preaviz.
(6) Inspectoratul teritorial de munca are obligatia de a informa in timp util angajatorul si sindicatul sau reprezentantii salariatilor, dupa caz, asupra reducerii perioadei prevazute la alin. (1), precum si despre motivele care au stat la baza acestei decizii.

Art. 71². – (1) in perioada prevazuta la art. 711 alin. (1), agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca trebuie sa caute solutii la problemele ridicate de concedierile colective preconizate si sa le comunice in timp util angajatorului si sindicatului ori, dupa caz, reprezentantilor salariatilor.
(2) La solicitarea motivata a oricareia dintre parti, inspectoratul teritorial de munca, cu consultarea agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca, poate dispune amanarea momentului emiterii deciziilor de concediere cu maximum 10 zile calendaristice, in cazul in care aspectele legate de concedierea colectiva avuta in vedere nu pot fi solutionate pana la data stabilita in notificarea de concediere colectiva prevazuta la art. 711 alin. (1) ca fiind data emiterii deciziilor de concediere.
(3) Inspectoratul teritorial de munca are obligatia de a informa in scris angajatorul si sindicatul sau reprezentantii salariatilor, dupa caz, asupra amanarii momentului emiterii deciziilor de concediere, precum si despre motivele care au stat la baza acestei decizii, inainte de expirarea perioadei initiale prevazute la art. 711 alin. (1).”
(O.U.G. nr. 55/2006)

Art. 72. – (1) Angajatorul care a dispus concedieri colective nu poate face noi angajari incadrari pe locurile de munca ale salariatilor concediati pe o perioada timp de 9 luni de la data concedierii acestora.
(2) In cazul situatia in care in aceasta perioada angajatorul se reiau activitatile a caror incetare a condus la concedieri colective, acesta angajatorul are obligatia de a transmite salariatilor care au fost concediati o comunicare scrisa in acest sens si de a-i reangaja pe aceleasi locuri de munca pe care le-au ocupat anterior, fara examen sau concurs ori perioada de proba.
(3) Salariatii au la dispozitie un termen de maxim 10 zile lucratoare de la data comunicarii angajatorului, prevazuta la alin (2), pentru a-si manifesta expres in scris consimtamantul cu privire la locul de munca oferit.
(4) In situatia in care salariatii care au dreptul de a fi reangajati potrivit alin. (2) nu isi manifesta expres in scris consimtamantul in termenul prevazut la alin (3) sau refuza locul de munca oferit, angajatorul poate face noi angajari incadrari pe locurile de munca ramase vacante.
(Legea nr. 371/2005)

SECTIUNEA 6
Dreptul la preaviz

Art. 73. – (1) Persoanele concediate in temeiul art. 61 lit. c) si d), al art. 65 si 66 beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucratoare.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) persoanele concediate in temeiul art. 61 lit. d), care se afla in perioada de proba.
(3) In situatia in care in perioada de preaviz contractul individual de munca este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzator, cu exceptia cazului prevazut la art. 51 alin. (2). (O.U.G. nr. 65/2005)

Art. 74. – (1) Decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu:
a) motivele care determina concedierea;
b) durata preavizului;
„c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai �cazul concedierilor colective;” ( Legea 94/2007)
d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.
(2) in situatia in care in perioada de preaviz contractul individual de munca este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corepunzator. (Abrogat de O.U.G. nr. 65/2005)

Art. 75. – Decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului.

SECTIUNEA 7
Controlul si sanctionarea concedierilor nelegale

Art. 76. – Concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta.

Art. 77. – in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere.

Art. 78. – (1) In cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
(2) La solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere.

SECTIUNEA 8
Demisia

Art. 79. – (1) Prin demisie se intelege actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz.
(2) Refuzul angajatorului de a inregistra demisia da dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de proba.
(3) Salariatul are dreptul de a nu motiva demisia.
(4) Termenul de preaviz este cel convenit de parti in contractul individual de munca sau, dupa caz, cel prevazut in contractele colective de munca aplicabile si nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice pentru salariatii cu functii de executie, respectiv de 30 de zile calendaristice pentru salariatii care ocupa functii de conducere.
(5) Pe durata preavizului contractul individual de munca continua sa isi produca toate efectele.
(6) in situatia in care in perioada de preaviz contractul individual de munca este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzator.
(7) Contractul individual de munca inceteaza la data expirarii termenului de preaviz sau la data renuntarii totale ori partiale de catre angajator la termenul respectiv.
(8) Salariatul poate demisiona fara preaviz daca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca.

CAPITOLUL VI
Contractul individual de munca pe durata determinata

Art. 80. – (1) Prin derogare de la regula prevazuta la art. 12 alin. (1), angajatorii au posibilitatea de a angaja, in cazurile si in conditiile prezentului cod, personal salariat cu contract individual de munca pe durata determinata.
(2) Contractul individual de munca pe durata determinata se poate incheia numai in forma scrisa, cu precizarea expresa a duratei pentru care se incheie.
(3) Contractul individual de munca pe durata determinata poate fi prelungit si dupa expirarea termenului initial, cu acordul scris al partilor, dar numai inauntrul termenului prevazut la art. 82 si de cel mult doua ori consecutiv.
(4) intre aceleasi parti se pot incheia cel mult 3 contracte individuale de munca pe durata determinata succesiv, dar numai inauntrul termenului prevazut la art. 82.
(5) Contractele individuale de munca pe durata determinata, incheiate in termen de 3 luni de la incetarea unui contract de munca pe durata determinata sunt considerate contracte succesive.
(Legea nr. 371/2005)

Art. 81. – Contractul individual de munca poate fi incheiat pentru o durata determinata numai in urmatoarele cazuri:
a) inlocuirea unui salariat in cazul suspendarii contractului sau de munca, cu exceptia situatiei in care acel salariat participa la greva;
b) cresterea temporara a activitatii angajatorului;
c) desfasurarea unor activitati cu caracter sezonier;
d) in situatia in care este incheiat in temeiul unor dispozitii legale emise cu scopul de a favoriza temporar anumite categorii de persoane fara loc de munca;
d¹ ) angajarea unei persoane aflate in cautarea unui loc de munca care, in termen de 5 ani de la data angajarii, indeplineste conditiile de pensionare pentru limita de varsta
(Legea nr. 371/2005);
d²) ocuparea unei functii eligibile in cadrul organizatiilor sindicale, patronale sau al organizatiilor neguvernamentale, pe perioada mandatului;
d³) angajarea pensionarilor care, in conditiile legii, pot cumula pensia cu salariul;
e) in alte cazuri prevazute expres de legi speciale, ori pentru desfasurarea unor lucrari, proiecte, programe, in conditiile stabilite prin contractul colectiv de munca incheiat la nivel national si/sau la nivel de ramura.
(O.U.G. nr. 65/2005)

Art. 82. – (1) Contractul individual de munca pe durata determinata nu poate fi incheiat pe o perioada mai mare de 24 de luni. (O.U.G. nr. 65/2005)
(2) in cazul in care contractul individual de munca pe durata determinata este incheiat pentru a inlocui un salariat al carui contract individual de munca este suspendat, durata contractului va expira la momentul incetarii motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de munca al salariatului titular.

Art. 83. – Salariatul incadrat cu contract individual de munca pe durata determinata poate fi supus unei perioade de proba, care nu va depasi:
a) 5 zile lucratoare pentru o durata a contractului individual de munca mai mica de 3 luni;
b) 15 zile lucratoare pentru o durata a contractului individual de munca cuprinsa intre 3 si 6 luni;
c) 30 de zile lucratoare pentru o durata a contractului individual de munca mai mare de 6 luni;
d) 45 de zile lucratoare in cazul salariatilor incadrati in functii de conducere, pentru o durata a contractului individual de munca mai mare de 6 luni.

Art. 84. – (1) La incetarea celui de-al treilea contract individual de munca pe durata determinata, prevazut la art. 80 alin. (4), sau la expirarea termenului prevazut la art. 82 alin. (1), daca pe postul respectiv va fi angajat un salariat, acesta va fi angajat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata. (Legea nr. 371/2005)
(2) Dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile:
a) in cazul in care contractul individual de munca pe durata determinata este incheiat pentru a inlocui temporar un salariat absent, daca intervine o noua cauza de suspendare a contractului acestuia;
b) in cazul in care un nou contract individual de munca pe durata determinata este incheiat in vederea executarii unor lucrari urgente, cu caracter exceptional;
„c) in cazul in care incheierea unui nou contract individual de munca pe durata determinata se impune datorita unor motive obiective prevazute expres de legi speciale;” (O.U.G. 55/2006)
„c¹) in cazul in care incheierea unui nou contract individual de munca pe durata determinata se impune datorita unor motive obiective cuprinse in contractul colectiv de munca incheiat la nivel national si/sau la nivel de ramura, pentru desfasurarea unor lucrari, proiecte sau programe;” (O.U.G. nr. 55/2006)
d) in cazul in care contractul individual de munca pe durata determinata a incetat din initiativa salariatului sau din initiativa angajatorului, pentru o abatere grava sau abateri repetate ale salariatului.

Art. 85. – Angajatorii sunt obligati sa informeze salariatii angajati cu contract individual de munca pe durata determinata despre locurile de munca vacante sau care vor deveni vacante, corespunzatoare pregatirii lor profesionale, si sa le asigure accesul la aceste locuri de munca in conditii egale cu cele ale salariatilor angajati cu contract individual de munca pe perioada nedeterminata. Aceasta informare se face printr-un anunt afisat la sediul angajatorului.
„(2) O copie a anuntului prevazut la alin. (1) se transmite de indata sindicatului sau reprezentantilor salariatilor.” (O.U.G. nr. 55/2006)

„Art. 86. – (1) Referitor la conditiile de angajare si de munca, salariatii cu contract individual de munca pe durata determinata nu vor fi tratati mai putin favorabil decat salariatii permanenti comparabili, numai pe motivul duratei contractului individual de munca, cu exceptia cazurilor in care tratamentul diferit este justificat de motive obiective.
(2) in sensul alin. (1), salariatul permanent comparabil reprezinta salariatul al carui contract individual de munca este incheiat pe durata nedeterminata si care desfasoara aceeasi activitate sau una similara, in aceeasi unitate, avandu-se in vedere calificarea/aptitudinile profesionale.
(3) Atunci cand nu exista un salariat permanent comparabil in aceeasi unitate, se au in vedere dispozitiile din contractul colectiv de munca aplicabil. in cazul in care nu exista un contract colectiv de munca aplicabil, se au in vedere dispozitiile legislatiei in vigoare sau contractul colectiv de munca la nivel national.”
(O.U.G. nr. 55/2006)

CAPITOLUL VII
Munca prin agent de munca temporara

Art. 87. – (1) Munca prin agent de munca temporara, denumita in continuare munca temporara, este munca prestata de un salariat temporar care, din dispozitia agentului de munca temporara, presteaza munca in favoarea unui utilizator.
(2) Salariatul temporar este persoana incadrata la un angajator agent de munca temporara, pus la dispozitie unui utilizator pe durata necesara in vederea indeplinirii unor anumite sarcini precise si cu caracter temporar.
(3) Agentul de munca temporara este societatea comerciala autorizata de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale, care pune provizoriu la dispozitie utilizatorului personal calificat si/sau necalificat pe care il angajeaza si il salarizeaza in acest scop. Conditiile de infiintare si functionare, precum si procedura de autorizare a agentului de munca temporara se stabilesc prin hotarare a Guvernului.
(4) Utilizatorul este angajatorul caruia agentul de munca temporara ii pune la dispozitie un salariat temporar pentru indeplinirea unor anumite sarcini precise si cu caracter temporar.

Art. 88. – Un utilizator poate apela la agenti de munca temporara doar pentru executarea unei sarcini precise si cu caracter temporar, denumita misiune de munca temporara, si numai in urmatoarele cazuri:
a) pentru inlocuirea unui salariat al carui contract individual de munca este suspendat, pe durata suspendarii;
b) pentru prestarea unor activitati cu caracter sezonier;
c) pentru prestarea unor activitati specializate ori ocazionale.

Art. 89. – (1) Misiunea de munca temporara se stabileste pentru un termen care nu poate fi mai mare de 12 luni.
(2) Durata misiunii de munca temporara poate fi prelungita o singura data pentru o perioada care, adaugata la durata initiala a misiunii, nu poate conduce la depasirea unei perioade de 18 luni.
(3) Conditiile in care durata unei misiuni de munca temporara poate fi prelungita sunt prevazute in contractul de munca temporara sau pot face obiectul unui act aditional la acest contract.

Art. 90. – (1) Agentul de munca temporara pune la dispozitie utilizatorului un salariat angajat prin contract de munca temporara, in baza unui contract de punere la dispozitie incheiat in forma scrisa.
(2) Contractul de punere la dispozitie trebuie sa cuprinda:
a) motivul pentru care este necesara utilizarea unui salariat temporar;
b) termenul misiunii si, daca este cazul, posibilitatea modificarii termenului misiunii;
c) caracteristicile specifice postului, in special calificarea necesara, locul executarii misiunii si programul de lucru;
d) conditiile concrete de munca;
e) echipamentele individuale de protectie si de munca pe care salariatul temporar trebuie sa le utilizeze;
f) orice alte servicii si facilitati in favoarea salariatului temporar;
g) valoarea contractului de care beneficiaza agentul de munca temporara, precum si remuneratia la care are dreptul salariatul.
(3) Orice clauza prin care se interzice angajarea de catre utilizator a salariatului temporar dupa indeplinirea misiunii este nula.

Art. 91. – (1) Salariatii temporari au acces la toate serviciile si facilitatile acordate de utilizator, in aceleasi conditii ca si ceilalti salariati ai acestuia.
(2) Utilizatorul este obligat sa asigure salariatului temporar dotarea cu echipamente individuale de protectie si de munca, cu exceptia situatiei in care prin contractul de punere la dispozitie dotarea este in sarcina agentului de munca temporara.

Art. 92. – Utilizatorul nu poate beneficia de serviciile salariatului temporar, daca urmareste sa inlocuiasca astfel un salariat al sau al carui contract de munca este suspendat ca urmare a participarii la greva.

Art. 93. – (1) Contractul de munca temporara este un contract de munca ce se incheie in scris intre agentul de munca temporara si salariatul temporar, de regula, pe durata unei misiuni.
(2) in contractul de munca temporara se precizeaza, in afara elementelor prevazute la art. 17 si la art. 18 alin. (1), conditiile in care urmeaza sa se desfasoare misiunea, durata misiunii, identitatea si sediul utilizatorului, precum si modalitatile de remunerare a salariatului temporar.

Art. 94. – (1) Contractul de munca temporara se poate incheia si pentru mai multe misiuni, cu respectarea termenului prevazut la art. 89 alin. (2).
(2) intre doua misiuni salariatul temporar se afla la dispozitia agentului de munca temporara si beneficiaza de un salariu platit de agent, care nu poate fi mai mic decat salariul minim brut pe tara.
(3) Pentru fiecare noua misiune, intre parti se incheie un act aditional la contractul de munca temporara, in care vor fi precizate toate elementele prevazute la art. 93 alin. (2).
(4) Contractul de munca temporara inceteaza la terminarea ultimei misiuni pentru care a fost incheiat.

Art. 95. – (1) Pe toata durata misiunii salariatul temporar beneficiaza de salariul platit de agentul de munca temporara.
(2) Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care il primeste salariatul utilizatorului, care presteaza aceeasi munca sau una similara cu cea a salariatului temporar.
(3) in masura in care utilizatorul nu are angajat un astfel de salariat, salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luandu-se in considerare salariul unei persoane angajate cu contract individual de munca si care presteaza aceeasi munca sau una similara, astfel cum este stabilit prin contractul colectiv de munca aplicabil utilizatorului.
(4) Agentul de munca temporara este cel care retine si vireaza toate contributiile si impozitele datorate de salariatul temporar catre bugetele statului si plateste pentru acesta toate contributiile datorate in conditiile legii.
(5) in cazul in care in termen de 15 zile calendaristice de la data la care obligatiile privind plata salariului si cele privind contributiile si impozitele au devenit scadente si exigibile, iar agentul de munca temporara nu le executa, ele vor fi platite de utilizator, in baza solicitarii salariatului temporar.
(6) Utilizatorul care a platit sumele datorate potrivit alin. (5) se subroga, pentru sumele platite, in drepturile salariatului temporar impotriva agentului de munca temporara.

Art. 96. – Prin contractul de munca temporara se poate stabili o perioada de proba pentru realizarea misiunii, a carei durata este fixata in functie de solicitarea utilizatorului, dar care nu poate fi mai mare de:
a) doua zile lucratoare, in cazul in care contractul de munca temporara este incheiat pentru o perioada mai mica sau egala cu o luna;
b) 3 zile lucratoare, in cazul in care contractul de munca temporara este incheiat pentru o perioada cuprinsa intre o luna si doua luni;
c) 5 zile lucratoare, in cazul in care contractul de munca temporara este incheiat pentru o perioada mai mare de doua luni.

Art. 97. – (1) Pe parcursul misiunii utilizatorul raspunde pentru asigurarea conditiilor de munca pentru salariatul temporar, in conformitate cu legislatia in vigoare.
(2) Utilizatorul va notifica de indata agentului de munca temporara orice accident de munca sau imbolnavire profesionala de care a luat cunostinta si a carei victima a fost un salariat temporar pus la dispozitie de agentul de munca temporara.

Art. 98. – (1) La incetarea misiunii salariatul temporar poate incheia cu utilizatorul un contract individual de munca.
(2) in cazul in care utilizatorul angajeaza, dupa o misiune, un salariat temporar, durata misiunii efectuate se ia in calcul la stabilirea drepturilor salariale, precum si a celorlalte drepturi prevazute de legislatia muncii.
(3) Daca utilizatorul continua sa beneficieze de munca salariatului temporar fara a incheia cu acesta un contract individual de munca sau fara a prelungi contractul de punere la dispozitie, se considera ca intre acel salariat temporar si utilizator a intervenit un contract individual de munca pe durata nedeterminata.

Art. 99. – Agentul de munca temporara care concediaza salariatul temporar inainte de termenul prevazut in contractul de munca temporara, pentru alte motive decat cele disciplinare, are obligatia de a respecta reglementarile legale privind incetarea contractului individual de munca pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Art. 100. – Cu exceptia dispozitiilor speciale contrare, prevazute in prezentul capitol, dispozitiile legale si prevederile contractelor colective de munca aplicabile salariatilor angajati cu contract individual de munca pe durata nedeterminata la utilizator se aplica in egala masura si salariatilor temporari pe durata misiunii la acesta.

CAPITOLUL VIII
Contractul individual de munca cu timp partial

„Art. 101. – Salariatul cu fractiune de norma este salariatul al carui numar de ore normale de lucru, calculate saptamanal sau ca medie lunara, este inferior numarului de ore normale de lucru al unui salariat cu norma intreaga comparabil.” (O.U.G. nr. 55/2006)

„Art. 101¹. – (1) Angajatorul poate incadra salariati cu fractiune de norma prin contracte individuale de munca pe durata nedeterminata sau pe durata determinata, denumite contracte individuale de munca cu timp partial.
(2) Contractul individual de munca cu timp partial se incheie numai in forma scrisa.
(3) Salariatul comparabil este salariatul cu norma intreaga din aceeasi unitate, care are acelasi tip de contract individual de munca, presteaza aceeasi activitate sau una similara cu cea a salariatului angajat cu contract individual de munca cu timp partial, avandu-se in vedere si alte considerente, cum ar fi vechimea in munca si calificarea/aptitudinile profesionale.
(4) Atunci cand nu exista un salariat comparabil in aceeasi unitate, se au in vedere dispozitiile din contractul colectiv de munca aplicabil. in cazul in care nu exista un contract colectiv de munca aplicabil, se au in vedere dispozitiile legislatiei in vigoare sau contractul colectiv de munca la nivel national.”
(O.U.G. nr. 55/2006)

Art. 102. – (1) Contractul individual de munca cu timp partial cuprinde, in afara elementelor prevazute la art. 17 alin. (2), urmatoarele:
a) durata muncii si repartizarea programului de lucru;
b) conditiile in care se poate modifica programul de lucru;
c) interdictia de a efectua ore suplimentare, cu exceptia cazurilor de forta majora sau pentru alte lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor acestora.
(2) in situatia in care intr-un contract individual de munca cu timp partial nu sunt precizate elementele prevazute la alin. (1), contractul se considera a fi incheiat pentru norma intreaga.

Art. 103. – (1) Salariatul incadrat cu contract de munca cu timp partial se bucura de drepturile salariatilor cu norma intreaga, in conditiile prevazute de lege si de contractele colective de munca aplicabile.
(2) Drepturile salariale se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.
(3) In cazul salariatului care desfasoara activitate in temeiul unui contract individual de munca cu timp partial, stagiul de cotizare la sistemul public de aasigurari sociale se stabileste proportional cu timpul efectiv lucrat conform legii. (Abrogat de O.U.G. nr. 65/2005)

Art. 104. – (1) Angajatorul este obligat ca, in masura in care este posibil, sa ia in considerare cererile salariatilor de a se transfera fie de la un loc de munca cu norma intreaga la unul cu fractiune de norma, fie de la un loc de munca cu fractiune de norma la un loc de munca cu norma intreaga sau de a-si mari programul de lucru, in cazul in care apare aceasta oportunitate.
„(2¹) O copie a anuntului prevazut la alin. (2) se transmite de indata sindicatului sau reprezentantilor salariatilor.” (O.U.G. nr. 55/2006)
(3) Angajatorul asigura, in masura in care este posibil, accesul la locuri de munca cu fractiune de norma la toate nivelurile.

CAPITOLUL IX
Munca la domiciliu

Art. 105. – (1) Sunt considerati salariati cu munca la domiciliu acei salariati care indeplinesc, la domiciliul lor, atributiile specifice functiei pe care o detin.
(2) in vederea indeplinirii sarcinilor de serviciu ce le revin, salariatii cu munca la domiciliu isi stabilesc singuri programul de lucru.
(3) Angajatorul este in drept sa verifice activitatea salariatului cu munca la domiciliu, in conditiile stabilite prin contractul individual de munca.

Art. 106. – Contractul individual de munca la domiciliu se incheie numai in forma scrisa si contine, in afara elementelor prevazute la art. 17 alin. (2), urmatoarele:
a) precizarea expresa ca salariatul lucreaza la domiciliu;
b) programul in cadrul caruia angajatorul este in drept sa controleze activitatea salariatului sau si modalitatea concreta de realizare a controlului;
c) obligatia angajatorului de a asigura transportul la si de la domiciliul salariatului, dupa caz, al materiilor prime si materialelor pe care le utilizeaza in activitate, precum si al produselor finite pe care le realizeaza.

Art. 107. – (1) Salariatul cu munca la domiciliu se bucura de toate drepturile recunoscute prin lege si prin contractele colective de munca aplicabile salariatilor al caror loc de munca este la sediul angajatorului.
(2) Prin contractele colective de munca se pot stabili si alte conditii specifice privind munca la domiciliu.

Dispozitii generale

CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare

Art. 1. – (1) Prezentul cod reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de munca, modul in care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor din domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii.
(2) Prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.

Art. 2. – Dispozitiile cuprinse in prezentul cod se aplica:
a) cetatenilor romani incadrati cu contract individual de munca, care presteaza munca in Romania;
b) cetatenilor romani incadrati cu contract individual de munca care presteaza activitatea in strainatate, in baza unor contracte incheiate cu un angajator roman, cu exceptia cazului in care legislatia statului pe al carui teritoriu se executa contractul individual de munca este mai favorabila; ( O.U.G. nr. 65/2005)
c) cetatenilor straini sau apatrizi incadrati cu contract individual de munca, care presteaza munca pentru un angajator roman pe teritoriul Romaniei;
d) persoanelor care au dobandit statutul de refugiat si se incadreaza cu contract individual de munca pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii;
e) ucenicilor care presteaza munca in baza unui contract de ucenicie la locul de munca;
f) angajatorilor, persoane fizice si juridice;
g) organizatiilor sindicale si patronale.

CAPITOLUL II
Principii fundamentale

Art. 3. – (1) Libertatea muncii este garantata prin Constitutie. Dreptul la munca nu poate fi ingradit.
(2) Orice persoana este libera in alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activitatii pe care urmeaza sa o presteze.
(3) Nimeni nu poate fi obligat sa munceasca sau sa nu munceasca intr-un anumit loc de munca ori intr-o anumita profesie, oricare ar fi acestea.
(4) Orice contract de munca incheiat cu nerespectarea dispozitiilor alin. (1)-(3) este nul de drept.

Art. 4. – (1) Munca fortata este interzisa.
(2) Termenul munca fortata desemneaza orice munca sau serviciu impus unei persoane sub amenintare ori pentru care persoana nu si-a exprimat consimtamantul in mod liber.
(3) Nu constituie munca fortata munca sau activitatea impusa de autoritatile publice:
a) in temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu;
b) pentru indeplinirea obligatiilor civice stabilite prin lege;
c) in baza unei hotarari judecatoresti de condamnare, ramasa definitiva, in conditiile legii;
d) in caz de forta majora, respectiv in caz de razboi, catastrofe sau pericol de catastrofe precum: incendii, inundatii, cutremure, epidemii sau epizootii violente, invazii de animale sau insecte si, in general, in toate circumstantele care pun in pericol viata sau conditiile normale de existenta ale ansamblului populatiei ori ale unei parti a acesteia.

Art. 5. – (1) in cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii.
(2) Orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazata pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala, este interzisa.
(3) Constituie discriminare directa actele si faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, intemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevazute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute in legislatia muncii.
(4) Constituie discriminare indirecta actele si faptele intemeiate in mod aparent pe alte criterii decat cele prevazute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminari directe.

Art. 6. – (1) Orice salariat care presteaza o munca beneficiaza de conditii de munca adecvate activitatii desfasurate, de protectie sociala, de securitate si sanatate in munca, precum si de respectarea demnitatii si a constiintei sale, fara nici o discriminare.
„(2) Tuturor salariatilor care presteaza o munca le sunt recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protectia datelor cu caracter personal, precum si dreptul la protectie impotriva concedierilor nelegale.” (O.U.G. nr. 55/2006)
„(3) Pentru munca egala sau de valoare egala este interzisa orice discriminare bazata pe criteriul de sex cu privire la toate elementele si conditiile de remunerare.” (O.U.G. nr. 55/2006)

Art. 7. – Salariatii si angajatorii se pot asocia liber pentru apararea drepturilor si promovarea intereselor lor profesionale, economice si sociale.

Art. 8. – (1) Relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte.

(2) Pentru buna desfasurare a relatiilor de munca, participantii la raporturile de munca se vor informa si se vor consulta reciproc, in conditiile legii si ale contractelor colective de munca.

Art. 9. – Cetatenii romani sunt liberi sa se incadreze in munca in statele membre ale Uniunii Europene, precum si in oricare alt stat, cu respectarea normelor dreptului international al muncii si a tratatelor bilaterale la care Romania este parte.

Angajatori de TOP Iasi continua pana pe 30 noiembrie pe www.hipo.ro

Iasi– 27 Octombrie 2008 – Iasi. Luni, 27 octombrie, 2008. Prima editie din Iasi a targului de cariera Angajatori de TOP s-a incheiat cu un numar peste asteptari de vizitatori – 5,500 dintre care 1,600 de tineri prezenti la workshop-urile de cariera din cadrul evenimentului. In cele doua zile, tinerii au aplicat la peste 1,000 de joburi, au primit feedback pe CV la standul CV Clinic si au aflat in urma discutiilor cu manageri de top din companiile prezente care sunt planurile de dezvoltare si cum pot evolua in cariera.

Candidatii au apreciat diversitatea joburilor oferite (IT, bancar, consultanta, inginerie, financiar), numarul mare de companii si prezenta pentru prima data a unor angajatori in Iasi.
Joburile care au primit cele mai multe aplicari au fost cele din domeniul consultantei, bancar, IT si inginerie.

Profilul vizitatorilor a fost format din studenti – 59% si tineri profesionisti – 41%, cu o prezenta foarte mare a tinerilor cu experienta in domeniul IT. Tinerii au lasat intre 10-20 de CVuri in cadrul evenimentului iar numarul de angajari estimat este de 500.

Pe langa joburi, tinerii au primit feedback pe cum sa isi construiasca CV-ul, astfel incat sa isi creasca sansele invitarii la interviuri pentru posturile pentru care aplica.
“In cele doua zile am discutat cu aproximativ 1,500 de candidati despre cum isi pot imbunatati CV-ul. Din pacate, aproximativ 60% din CVuri sunt facute necorespunzator, cele mai intalnite greseli fiind – obiective trecute foarte evaziv si fara a avea o legatura cu jobul pentru care aplica, enumerarea joburilor in ordinea cronologica, nu se detaliaza responsabilitatile din cadrul joburilor avute. Mai multe informatii despre cum isi pot imbunatati CVul pot afla si in cadrul articolelor de cariera de pe www.hipo.ro”, Anca Toma, Consultant Catalyst Solutions.

Tinerii care nu au reusit sa ajunga la eveniment pot gasi joburile active pe www.hipo.ro pana la 30 noiembrie. Ofertele sunt atat pentru proaspat absolventi, dar si pentru tineri cu experienta de 7 ani, inclusiv pozitii manageriale.

“Ne asteptam ca piata din Iasi sa fie extrem de dinamica, cu tineri bine pregatiti mai ales in domeniul IT. In urmatoarele doua saptamani vom organiza Angajatori de TOP in Bucuresti (31 octombrie – 1 noiembrie) si Timisoara (7 – 8 noiembrie) unde ne asteptam la 20,000 de vizitatori pentru cele 200 de companii prezente.” Mihai Cima, Project Manager Angajatori de TOP.
Opinii companii participante la Angajatori de TOP Iasi:
Paul Anderson – European Service Centre Director Capgemini a declarat ca “prezenta in cadrul evenimentului a fost foarte buna, doar in prima zi au fost discutii cu peste 300 de candidati. Acestia au fost foarte entuziasti si impresionati de prezenta companiei la eveniment.”
“Am avut multi vizitatori la stand, am primit multe CV-uri si am gasit candidati pentru posturile de inginerie pe care le avem disponibile. De asemenea, am avut si studenti interesati de stagiile propuse de Renault Technologie Roumanie.”
Anca Oreviceanu – Renault Technologie Roumanie
“Ne-am bucurat sa facem cunostinta cu numeroase persoane, pregatite in arii diverse si interesate de a accesa posturi atat de entry level dar si de middle si top management. Ofertele noastre de locuri de munca sunt interesante si acopera o gama larga de domenii.”, Roxana Birsan – Edurom

Catalyst Solutions dezvolta solutii pentru atragerea si recrutarea de tinere talente din randul absolventilor precum si tineri profesionisti si specialisti cu potentialul si dorinta de a-si dezvolta o cariera intr-o companie de top. Printre instrumentele pe care le-am dezvoltat pana in prezent se numara evenimentul de cariera „Angajatori de TOP”- cel mai mare targ de profil din Romania, Ghidurile Angajatorilor (Economic, Tehnic&IT, Farma) distribuite la nivel national, portalul de cariera www.hipo.ro care prezinta oportunitatile de cariera de la cele mai dinamice companii din fiecare industrie precum si studiul „Cei mai doriti angajatori de catre tinerii profesionisti”.

Nicoleta Anton
PR Manager
Catalyst Recruitment Solutions
021 318 55 77
www.hipo.ro

Sursa principala