Turişti români abandonaţi lângă Paris

Aproximativ 170 de români au fost abandonaţi în apropriere de Paris de o agenţie de turism din Târgu Mureş , informează Realitatea TV.

Turiştii romani, care se întorceau de la un pelerinaj religios la biserica greco-catolică din oraşul Lourdes, nu au putut fi cazaţi într-un camping de lângă Paris, deoarece agenţia nu a plătit cazarea.

Turiştii au încercat să îl contacteze pe patronul agenţiei, însă acesta nu a putut fi contactat. Un oficial al Ambasadei Române din Paris a declarat, pentru Realitatea TV, că 110 persoane au fost cazate în camping, după intervenţia instituţiei române. Ceilalţi peste 50 de români au fost cazaţi într-un hotel din zonă, toate cheltuielile fiind suportate de turişti. Acelaşi oficial a spus că situaţia nu este singulară, fără a mai oferi însă alte detalii.

Sursa principala

Agentiile de turism ameninta ca retrag ofertele pentru România

Pachetele turistice pentru petrecerea vacantei in tara ar putea sa dispara din oferta agentiilor de turism, din cauza serviciilor slabe oferite turistilor si a unei promovari ineficiente a acestui sector. Potrivit reprezentantilor patronatelor din domeniu, in ultimul timp romanii au ingrosat cererea pentru destinatiile externe, agentiile inregistrand vanzari de numai 20% la intern.

In plus, strainii sunt nemultumiti de drumurile proaste din Romania si de gunoaiele din jurul hotelurilor. Problemele din turism ar putea fi rezolvate daca ar exista o strategie clara si un brand de tara, asa cum are orice stat cu potential turistic, spun tour-operatorii. Autoritatea Nationala pentru Turism promite ca in decembrie Romania va avea o strategie nationala in domeniu, care va fi evaluata de trei specialisti independenti.

Calitatea slaba a serviciilor turistice din Romania, slaba promovare a destinatiilor din tara, precum si imaginea negativa pe care o are turismul romanesc in prezent ar putea determina agentiile de turism sa renunte la ofertele interne, intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat. In plus, tara noastra nu are o strategie clara care sa defineasca foarte bine de ce turistul ar trebui sa aleaga Romania. Spre deosebire de noi, strainii au un brand de tara, o promovare eficienta si preturi pe masura serviciilor. Asa reiese din declaratiile facute de reprezentantii din domeniu, in cadrul «Forumului de bune practici in turism», desfasurat, ieri, la Romexpo.

In ultima perioada, turismul romanesc a primit tot mai multe reprosuri, din diverse parti, tocmai pentru ca nu se ridica la standarde europene, iar tarifele practicate nu justifica raportul calitate-pret. Dragos Anastasiu, reprezentant al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT) Incoming Romania, a declarat ieri ca, „din pacate, exista varianta sa dispara destinatiile interne din oferta agentiilor de turism, pentru ca trebuie sa traiasca si ele, mai ales ca cele mai multe vanzari sunt, in prezent, pentru extern“. El a subliniat ca „dupa 40-50 de ani de «inchisoare», romanii vor sa plece, nu mai vor sa vada muntele romanesc, marea si Delta, chiar daca sunt atat de frumoase“.
In ceea ce priveste volumul de vanzari la intern, oficialul ANAT a explicat ca „maximum 20% din ceea ce se vinde reprezinta destinatiile din tara, restul fiind destinatii externe“.

Din nou, ne lipseste strategia
„Problemele din turism ar putea fi rezolvate daca ar exista o strategie coerenta, care sa nu se mai schimbe in functie de culoarea politica, pentru ca turismul nu are o «astfel» de culoare“, a mai spus Dragos Anastasiu.
Intrebat de ce Bulgaria este cu mult inaintea noastra la acest capitol, oficialul ANAT Incoming Romania a raspuns ca „la noi au fost foarte multe probleme cu privatizarile, care s-au facut mult mai tarziu in comparatie cu vecinii nostri de la sud de Dunare“.
El a mai spus ca principalele probleme din turism sunt lipsa de comunicare intre unitatile administrative si pregatirea profesionala, care lasa de dorit.
Pe de alta parte, Octavian Arsene, director la Directia Strategie din cadrul Autoritatii Nationale pentru Turism (ANT), a anuntat ca „in decembrie vom avea o strategie clara, care ne va arata cum sa ne miscam la nivel national, strategie evaluata de trei specialisti independenti ANT“.

Problemele din turism, vazute cu ochii strainilor
Infrastructura proasta, teancurile de gunoaie, serviciile slabe, plajele urate si lipsa hotelurilor de 3 si 4 stele in zonele rurale sunt doar cateva din nemultumirile tour-operatorilor germani, care au raspuns unui chestionar cu 28 de intrebari despre Romania, a declarat ieri Winfried Hildebrandt, reprezentant GTZ. Printre cei chestionati s-a aflat si cunoscutul tour-operator TUI, care s-a retras anul trecut de pe piata romaneasca. Potrivit studiului, sejururile in tara noastra sunt considerate monotone, din cauza ca lipsesc programele de divertisment.
Winfried Hildebrandt a precizat ca „germanii au cerut mai multa curatenie, dar si un raport corect calitate-pret“.
Totodata, tour-operatorii germani vor mai multe zboruri catre Germania, mai ales ca, in prezent, nu exista nici un zbor catre Berlin si Dusseldorf.
Hildebrandt a mai spus ca „tour-operatorii germani cred despre TAROM ca are probleme cu serviciile oferite grupurilor“.

Sursa principala

World Travel Guide: România este cel mai ieftin loc unde se poate schia

Un studiu realizat de World Travel Guide, arată că România este ţara unde se poate schia cel mai ieftin, staţiunea Poiana Braşov fiind locul perfect pentru cei care doresc să nu-şi facă cu schiurile o gaură prea mare în buget, transmite Agerpres.

Potrivit cunoscutului ghid turistic britanic, o săptămână de schi la Poiana Braşov costă doar aproximativ 200,14 lire sterline, mâncarea şi băutura fiind incluse în acest preţ, pe când, la polul opus, staţiunea americană Vail din Colorado, este cea mai scumpă, cu 514,86 lire sterline cheltuite pentru o săptămână de schi.

Staţiunile High Tatras din Slovacia şi respectiv Boroveţ, din Bulgaria, s-au plasat pe locul doi şi respectiv trei după Poiana Braşov, cu costuri de 236,28 lire sterline şi respectiv 241,10 lire sterline pentru o săptămână de schi „all inclusive”.

Sursa principala

Mircea Geoană nu exclude convocarea de urgenţă a Parlamentului

În cazul în care Guvernul va aplica efectiv decizia de blocare a majorării cu 50% a salariilor profesorilor, Partidul Social Democrat va acţiona pentru convocarea de urgenţă a Parlamentului în vederea blocării ordonanţei de urgenţă, a declarat ieri, preşedintele social-democrat, Mircea Geoană.
„Pentru PSD, singurul obiectiv este aplicarea urgentă a legii privind majorarea salariilor profesorilor şi singurul gest cu finalitate politică este convocarea de urgenţă a Parlamentului şi asigurarea în regim de urgenţă a unui vot împotriva Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului, care se preconizează a fi adoptată marţi. Astfel, aplicarea legii devine imediată, iar demersul PD-L referitor la moţiunea de cenzură este pur electoral, care nu serveşte scopului majorării salariilor, ci mai mult complicării jocului politic“, a precizat preşedintele PSD. Potrivit acestuia, soluţia cea mai potrivită pentru rezolvarea problemei privind majorarea salariilor profesorilor este convocarea Parlamentului, nu moţiunea de cenzură. „Ceea ce noi vom face, va fi convocarea imediată a Parlamentului, şi un vot urgent care va rezolva toată problema, aşa cum s-a procedat şi cu legea pensiilor şi a salariilor profesorilor“. În ceea ce priveşte afirmaţia liderului PD-L, Emil Boc, conform căreia parlamentarii care nu vor semna moţiunea de cenzură se vor opune majorării salariilor profesorilor, preşedintele PSD a arătat că parlamentarii s-au pronunţat deja atunci când au votat pentru această lege. În opinia sa, „PD-L este interesat de un nou motiv de scandal pe scena politică, disperat fiind că pierde alegerile“. „Mai avem cinci săptămâni până la alegeri şi atunci poporul se va pronunţa“, a conchis Mircea Geoană.

Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, a declarat că social-democraţii rămân consecvenţi poziţiei şi legii pe care au promovat-o şi care a fost aprobată în unanimitate în Parlament pentru creşterea salariilor profesorilor. Potrivit acestuia, ameninţarea cu plângerea penală a PD-L împotriva premierului, precum şi demersul moţiunii de cenzură „sunt ridicole“ atât timp cât guvernarea Alianţei Dreptate şi Adevăr, din care a făcut parte şi PD în 2005, a suspendat aplicarea legilor PSD din 2004 referitoare la compensarea biletelor de tren rămase nefolosite de pensionari şi la acordarea pensiei suplimentare de 25 % pentru soţul supravieţuitor. „Impostura politică a PD-L nu are măsură, atât timp cât au făcut exact acelaşi lucru pe care azi îl condamnă astăzi cu mânie proletară“, a adăugat Titus Corlăţean.

Sursa principala

Politică. Startul şpăgii electorale, furat cu alimente expirate

GALAŢI. Doi social-democraţi gălăţeni, deputatul dr.Aurel Nechita şi profesorul universitar Viorel Mânzu, rectorul universităţii Dunărea de Jos, sunt acuzaţi de liberali că ar fi împărţit deja câteva mii de sacoşe cu pomeni electorale. Pe lângă caracterul ilegal al acţiunii, cei care formulează acuzele susţin că o bună parte a alimentelor era deja alterată, fapt ce ar fi pus în pericol sănătatea destinatarilor. Liberalii susţin că au fost deja împărţite 5000 de sacoşe conţinând câte un kilogram de făină, zahăr, orez, ulei, două pateuri şi două conserve de peşte, plus o cutie de brânză topită. Măcar dacă erau bune de mâncat. Ultimul caz de mită electorală a fost înregistrat la Galaţi înaintea alegerilor locale din vara acestui an. Atunci, conservatorii nu ştiau cum să trimită mai repede sacoşele pe adresa electoratului.

Sursa principala

Fostul antrenor al gimnastei candidează pentru parlament -Nadia Comăneci a ajuns agent electoral?

Fostul antrenor al echipei naţionale de gimnastică feminină, Karoly Bela, candidează din partea UDMR pentru un fotoliu de deputat. Ieri, antrenorul a fost înscris, oficial, în cadrul festiv al lansării candidaţilor Uniunii, în lupta pentru colegiul Statele Unite şi America de Nord şi de Sud.

UDMR are pretenţii electorale serioase pentru oricare colegiu electoral, motiv pentru care, după calcule minuţioase şi-a desemnat şi candidaţii. Chiar dacă din interiorul ţării colegiul Statele Unite şi America de Nord şi de Sud pare mai mult o destinaţie exotică decât o miză electorală, partidele se bat pe voturile românilor de pe respectivele continente. Karoly Bela a fost desemnat de UDMR candidat pentru zona respectivă dintr-un simplu raţionament, cel al relaţiilor şi a influenţei pe care le are fosta sa elevă, Nadia Comăneci în SUA şi împrejurimi. Karoly Bela a fost cel care a instruit-o pe cea mai celebră româncă să ia prima notă de zece din istoria gimnasticii. Cei doi foşti sportivi au rămas buni prieteni peste ani, lucru deloc de neglijat pentru o campanie electorală. Nadia Comăneci este simbolul românilor de peste ocean, iar influenţa ei asupra acestora nu o poate contesta nimeni.

Gimnasta a fost curtată şi de PSD

Celebra gimnastă, Nadia Comăneci, a fost curtată pentru a candida la Camera Deputaţilor de toate partidele. Chiar dacă la uşa sa au făcut coadă formaţiunile politice româneşti, Nadia a preferat să le refuze politicos. Singurul partid care s-a încăpăţânat să o anunţe drept candidată a fost PSD. Doar după ce a primit un răspuns destul de nervos de la fosta gimnastă, care se afla la Olimpiada de la Beijing, PSD s-a pus pe căutat alt candidat. Nadia nu are preocupări politice, dar este recunoscută pentru faptul că ar face aproape orice pentru prietenii săi, mai ales pentru cei care au ajutat-o în carieră.

Sursa principala

Lenovo vrea să asambleze computere în România

PLANURI. Producătorul de computere personale Lenovo, lider pe piaţa chineză, intenţionează să deschidă o fabrică de asamblare a PC-urilor în Ardeal, potrivit Dianei Munteanu, channel manager în cadrul reprezentanţei locale a companiei.

„Am purtat, anii trecuţi, discuţii despre deschiderea unei fabrici în Europa Centrală şi de Est. România era pe lista scurtă, însă a fost selectat alt loc. Pe viitor, sunt şanse să se deschidă o fabrică în România, în zona Ardealului“, a declarat Munteanu, citată de Mediafax. În umă cu trei ani, Lenovo a achiziţionat divizia de computere personale a IBM, pentru 1,25 miliarde de dolari. Compania are în prezent 12 fabrici în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, printre care Polonia şi Cehia.

Sursa principala

Transavia înghite Cerealcom

MUTAREA ZILEI.

Producătorul de carne de pasăre Transavia va fuziona prin absorbţie cu firma Cerealcom Alba-Iulia, ambele controlate de omul de afaceri Ioan Popa. Operaţiunea a fost aprobată de acţionarii celor două firme la începutul lunii. Transavia estimează pentru anul acesta o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro.

Sursa principala

Bancpost pierde lupta cu clienţii

Românii înşelaţi de bănci cu noi comisioane şi dobânzi umflate în ultimele săptămâni au repurtat prima victorie.

Bancpost a anunţat că va renunţa la comisionul de 0,59% din sold introdus de curând, după ce a fost amendată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu suma de 60.000 de lei (peste 16.000 de euro), ne-a declarat Dan Vlaicu, şeful ANPC.

„Săptămâna trecută au fost depuse peste 100 de sesizări din partea consumatorilor care vizau acest comision al Bancpost. Banca a fost sancţionată din cauza practicilor comerciale incorecte, după ce a introdus un comision care nu era specificat în contractul încheiat cu clienţii“, a explicat Dan Vlaicu.

Bancpost a introdus recent comisionul şi şi-a anunţat clienţii că vor trebui să îl suporte prin intermediul unor scrisori. O parte dintre acestea au ajuns dovezi pe biroul inspectorilor ANPC.

Comisionul urma să se aplice tuturor creditelor încheiate de bancă, iar clienţii nu au ajuns încă să îl plătească, deoarece s-au grăbit să depună sesizări, potrivit inspectorului ANPC, Laura Hora.

Ordonanţă pentru comunicarea cu banca

Relaţia dintre bănci şi clienţii lor va fi reglementată printr-o ordonanţă de urgenţă, aflată în stadiul de proiect iniţiat de ANPC la jumătatea acestei luni. Potrivit proiectului de act normativ, băncile nu vor putea introduce sau majora comisioanele pe durata derulării unui contract, iar dobânda va fi calculată în mod transparent.

De asemenea, banca va trebui să le ofere clienţilor toate informaţiile corecte încă dinainte să semneze contractele. Astfel, la solicitarea unei persoane, instituţia de creditare va fi obligată să prezinte contractul-tip pentru acel credit şi o simulare de costuri, pentru ca fiecare client să le poată analiza.

Proiectul prevede ca banca să informeze clienţii cu 30 de zile înainte despre intenţia de modificare a clauzelor contractului. Iar clientul va avea dreptul să refuze modificările, caz în care va putea restitui creditul fără plata comisionului de rambursare.

Băncile care nu vor respecta aceste prevederi ar putea plăti amenzi cuprinse între 5.000 şi 50.000 de lei.

Conform preşedintelui ANPC, proiectul de ordonanţă de urgenţă va începe să se aplice cel mai probabil începând cu 1 ianuarie 2009, la 60 de zile după publicarea în Monitorul Oficial.

Laura Hora, inspector ANPC: ”  În ultimele săptămâni, colegii mei primesc reclamaţii după reclamaţii la adresa băncilor. Nu mai au timp să le înregistreze că vin altele şi altele. ”

CONTROALE

Nouă bănci în vizor

În afară de Bancpost, Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor a pus sub lupă actele altor nouă bănci. Clienţii acestora au depus împotriva lor circa 200 de plângeri numai în ultima săptămână, iar numărul persoanelor care îşi exprimă nemulţumirea este în creştere, potrivit reprezentanţilor instituţiei. „Inspectorii ANPC au demarat controalele din momentul primirii sesizărilor. În total, de la începutul anului, împotriva practicilor băncilor au fost depuse circa 1.500 de reclamaţii“, ne spune inspectorul ANPC, Laura Hora.

Sursa principala

Dealerii de maşini noi vor să importe şi second-hand

STRATEGIE. Importatorii de automobile noi iau în calcul şi aducerea pe piaţa din România a maşinilor second-hand, dacă se va menţine tendinţa clienţilor de a cumpăra vehicule rulate, a declarat Brent Valmar, vicepreşedintele Asociaţiei Producă torilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), citat de Mediafax.

” Dacă tendinţa (de creştere a vânzărilor de automobile rulate – n.r.) va continua, o s-o facem şi pe asta“, a declarat Valmar. Numărul înmatriculărilor de autoturisme secondhand s-a dubde import lat după primele nouă luni faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la 168.339 de unităţi.

Sursa principala

Codul de bune practici, la uşa parlamentului

CONCLUZIE. Conflictul dintre retaileri şi producă- tori va fi rezolvat de parlament, în următoarele două-trei săptămâni.

Proiectul va stabili costul de achiziţie, termenii de plată, precum şi penalităţile, de care vor trebui să ţină cont toţi jucătorii din piaţă. „Noi am propus în cadrul discuţiilor ca produsele proaspete să fie achitate în 20 de zile, iar celelalte în 45 de zile“, a afirmat Valentin Blănaru, de la Asociaţia din Industria Laptelui. Discuţiile s-au concentrat şi asupra taxelor de magazin, de care s-au tot plâns producătorii. „Acestea sunt contravaloarea unor servicii de marketing. Am stabilit ca nimeni să nu impună unui furnizor prestarea unui serviciu pe care nu şi-l doreşte“, a spus Adrian Manolache, secretar general în cadrul Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale.

Sursa principala

Petrom reduce preţul la benzină

CARBURANŢI. Petrom a redus ieri preţul benzinei cu zece bani şi cu circa şapte bani la motorină.

Astfel, benzina Premium fără plumb costă 3,43 lei, iar un litru de motorină Top Euro Diesel 4 costă 3,76 lei. Preţul petrolului a scăzut ieri sub 62 de dolari pe baril, la minimul ultimelor 17 luni, pe fondul neîncrederii manifestate de investitori cu privire la capacitatea guvernelor din întreaga lume de a găsi soluţii la o criză care poate conduce la o recesiune globală severă.

Sursa principala

Bătălie strânsă pentru scaunul lui Văcăroiu

Senatorii se reunesc azi pentru a decide numele celui de-al doilea om în stat.

Pentru şefia Senatului, rămasă vacantă după demisia lui Nicolae Văcăroiu, s-au anunţat trei candidaţi: Ilie Sârbu (PSD), Radu Câmpeanu (PNL) şi Gyorgy Frunda (UDMR). PDL a anunţat că nu va sprijini nici un candidat şi nu va participa la vot. Conform regulamentului Senatului, este declarat câştigător candidatul care obţine jumătate plus unu din numărul total al senatorilor, adică 67 de voturi. Dacă nici din primul tur, nici din al doilea, nici un candidat nu obţine 67 de voturi, se organizează un al treilea tur. Aici, câştigător este declarat candidatul care obţine majoritatea opţiunilor senatorilor prezenţi. Condiţia este ca în sală să fie prezenţi cel puţin 67, adică cvorumul necesar şedinţei.

Sârbu, favoritul calculelor pe hârtie

Ilie Sârbu are teoretic toate şansele să fie ales preşedinte al Senatului. Dacă toţi senatorii PSD şi aliaţii lor de la PC s-ar prezenta la şedinţă şi l-ar sprijini, Sârbu ar obţine 54 de voturi. În practică, lucrurile sunt mai complicate. În grupul senatorial al PSD există divergenţe, şi nu toţi sunt dispuşi să-l sprijine pe Sârbu. Candidatura acestuia i-a deranjat pe senatorii mai vechi din gruparea Iliescu, care l-ar fi dorit preşedinte pe Doru Ioan Tărăcilă. Conducerea PSD a optat pentru Sârbu. Disputa a fost tranşată strâns în grupul parlamentar al PSD. Sârbu a obţinut 22 de voturi, iar Tărăcilă doar 17. Nemulţumirile au persistat, şi unii senatori PSD au dat de înţeles că Sârbu nu va ieşi preşedinte. Aşa a apărut candidatul PNL Radu Câmpeanu. Chiar dacă pe hârtie candidatul PNL strânge doar 24 de voturi, cu sprijinul grupării Tărăcilă, şi în turul 2 cu sprijinul senatorilor UDMR, ar putea câştiga în faţa lui Sârbu.

Tărăcilă, şeful senatorilor absenţi

Pentru PSD ar fi însă un semnal prost să piardă şefia Senatului din cauza dezbinării interne. Printre senatori circula ipoteza că azi nu se va reuşi alegerea unui nou preşedinte. Din cauza absenţelor nu se va întruni cvorumul necesar şedinţei, şi astfel procedura de alegere a preşedintelui va eşua. În această situaţie, conducerea Senatului rămâne la interimarul Tărăcilă. Pe această strategie merg adversarii lui Sârbu, adică gruparea Tărăcilă-Iliescu.

Sursa principala

Compania energetică poate scumpi curentul

Preşedintele Institutului pentru Resurse Energetice consideră că preţul electricităţii va creşte din cauza creării unui monopol.

Concentrarea într-o singură companie a unor producători care generează peste jumătate din electricitatea din România va duce la creşterea preţului final al energiei, consideră preşedintele Institutului pentru Studiul Amenajării Resurselor de Energie (IRE), Jean Constantinescu. Acesta a exemplificat prin situaţia de pe alte pieţe europene, dominate de companii-monopol, cum ar fi Franţa, Germania sau Grecia, unde preţul energiei este dublu faţă de cel din România. „În prezent, preţul electricităţii în România pe piaţa spot este de 35-50 euro pe MWh, la fel ca în Polonia, unde activează 26 de producători“, a spus Constantinescu. Mai mult, ponderea producătorilor grupaţi în companie creşte la 80% când consumul este ridicat, iar Hidroelectrica asigură 90% din serviciile de sistem, a punctat Constantinescu, prezent la o dezbatere pe tema înfiinţării companiei integrate.

Electrica refuză să dea răspunsuri

Deşi la discuţii au fost prezenţi doi manageri ai Electrica, respectiv directorul de afaceri corporatiste, Cătălin Stancu, şi cel de dezvoltare, Bogdan Badea, aceştia au refuzat să combată în faţa presei argumentele preşedintelui IRE. „Compania energetică este soluţia optimă pentru preţurile de pe piaţă. Situaţia din România nu poate fi comparată cu cea din alte ţări“, a spus Stancu, fără alte explicaţii. În nota de fundamentare a ordonanţei de urgenţă privind crearea societăţii integrate se arată că „preţurile energiei electrice furnizate consumatorilor casnici se aşteaptă să devină stabile şi relativ mai mici pe termen lung, prin creşterea productivităţii şi prin mixul de producţie bine echilibrat“.

LA RAPORT

Investiţiile în complexuri, posibil ajutor de stat

Comisia Europeană ar putea declanşa o investigaţie privind un posibil ajutor de stat, dacă fondurile obţinute de Electrica din privatizarea filialelor vor merge spre modernizarea complexurilor, a spus Valeriu Binig, reprezentant al firmei de consultanţă Deloitte România şi fost manager de proiect pentru privatizarea complexului Turceni. Cei doi oficiali ai Electrica nu au dat un răspuns privind această posibilitate.

Sursa principala

Scad chiriile la apartamente

În octombrie se înregistrează preţuri cu până la 10% mai mici. Oferta de locuinţe este generoasă, astfel că proprietarii sunt deschişi negocierilor.

Preţul chiriilor a început şi el să o ia la vale luna aceasta în Capitală, urmând trendul celor de vânzare. Numărul clienţilor a scăzut remarcabil faţă de septembrie, când cererea era susţinută de venirea studenţilor, în timp ce oferta generoasă s-a menţinut constantă.

Mai multe locuinţe decât clienţi

După ce valul de cereri cauzat de venirea studenţilor s-a mai estompat, şi piaţa chiriilor intră în letargie. Specialiştii spun că principalii clienţi sunt acum firmele. „Acestea nu caută garsoniere sau apartamente de două camere, vedetele lunii trecute, ci locuinţe cu trei-patru camere. Oferta a rămas însă la fel de mare, astfel că preţurile sunt negociabile“, explică Lucian Răcaru, directorul Centrului Imobiliar Român.

Pentru că apartamentele vechi s-au ieftinit cu până la 20% în ultimele şase luni, proprietarii au ales să-şi ofere locuinţele spre închiriere. Astfel, clienţii au avut de ales. Potrivit unui studiu al anunţuriparticulari.ro, în decursul unui an, numărul ofertelor a crescut cu 52% pentru apartamentele cu 2 camere şi cu 28% pentru garsoniere.

„Creşteri de peste 66% au înregistrat ofertele pentru apartamentele cu trei camere, în timp ce procentul-record, de 73%, a fost deţinut de unităţile locative cu 4 camere“, se arată în raport. Viitorii chiriaşi au profitat din plin de această situaţie.

„Dacă în anii trecuţi, la începutul lui septembrie, închirierea se făcea pe principiul primul sosit, primul servit, de data aceasta s-au făcut mai multe vizionări. Clienţii au fost foarte nehotărâţi şi chiar s-au tocmit cu proprietarii“, spune Răcaru. El menţionează că şi deţinătorii imobilelor au fost dispuşi la compromisuri. Ei nu doar că au lăsat la preţ, ci şi la pretenţii – au acceptat să primească banii doar pe două luni, nu pe trei, cu o lună garanţie.

Majorări mai mici ca de obicei în septembrie

În aceste condiţii, preţurile s-au menţinut la un nivel apropiat de 2007. „De data aceasta preţurile nu au mai explodat, aşa cum se întâmpla în anii trecuţi, cu circa 25%. Creşterile au fost, în medie, de 10%“, susţine Radu Zilişteanu, purtător de cuvânt la Asociaţia Română a Agenţiilor Imobiliare.

În cazul garsonierelor, majorarea a fost de 2,25%, conform cifrelor publicate de anunţuriparticulari.ro. Chiria la apartamentele cu trei camere a crescut cu 13%, iar la patru camere – cu 7%. Valoarea chiriilor depinde de dotări şi îmbunătăţiri, dar mai ales de cartier. Cele mai mici preţuri sunt pentru locuinţele situate în zonele sărace în infrastructură

Sursa principala

Veniturile GTS Telecom au urcat cu 17% in primele noua luni, la 13,8 milioane euro

GTS Telecom, filiala din Romania a operatorului alternativ de telecomunicatii GTS Central Europe, a raportat in primele noua luni ale acestui an venituri totale de 13,8 milioane de euro, in crestere cu 17,1% fata de perioada similara a anului trecut, se arata intr-un comunicat al companiei. Profitul inainte de plata impozitelor, dobanzilor, taxelor, deprecierii si amortizarii (EBITDA) a urcat cu 27%, la 3,6 milioane de euro.

Cresterea veniturilor a fost inregistrata in mod uniform pe toata gama de servicii de comunicatii de date, internet si voce ale companiei, se mai arata in comunicat.

Dan Mihaescu, country manager GTS Telecom, este de parere ca actualele conditii macro-economice nu sunt dintre cele mai predictibile si mai favorabile.

GTS Telecom este parte a grupului GTS Central Europe, ce ofera servicii de comunicatii de date, voce si hosting pentru piata business, cu operatiuni in Cehia, Polonia, Romania, Slovacia si Ungaria. Filiala din Romania a GTS si-a inceput activitatea in anul 1993.

Green IT & C – preocupare pentru un mediu nepoluat

Agora Media şi Green Report organizează miercuri, 29 octombrie 2008 conferinţa „Green IT&C” pentru a aduce în centrul atenţiei necesitatea promovării şi utilizării produselor şi soluţiilor verzi din industria IT&C în contextul luptei impotriva încălzirii globale. Evenimentul se va desfăşura la Hotel Crowne Plaza, sala Crowne Ballroom, începând cu ora 08:30.

„Green IT&C” se adresează persoanelor de decizie şi directorilor IT din marile companii din România, companii cu o cifră de afaceri de peste cinci milioane de euro şi directorilor de IT din Administraţia Publică Centrală. Participanţii la eveniment vor avea ocazia să discute despre reducerea consumurilor echipamentelor, reciclarea şi reutilizarea acestora, utilizarea raţională a consumabilelor, precum şi impactul pe care îl pot crea câmpurile electromagnetice.

Companiile producătoare de echipamente şi servicii IT încearcă din răsputeri să reducă impactul pe care îl au aceste echipamente asupra utilizatorilor direcţi de tehnologie, vieţii oamenilor şi întregului sistem ecologic. Mai mult ca niciodată, acest an a reprezentat un adevărat start în lupta împotriva poluării şi îmbunătăţirii amprentei verzi lăsate de tehnologiile actuale, IT-ul fiind unul dintre sectoarele cele mai implicate în acest lung proces.

Grija pentru mediu forţează în mod direct dezvoltarea de tehnologii noi, verzi, care pe lângă aportul adus mediului, vin şi cu performanţe mult îmbunătăţite, companiile reuşind în acest fel să economisească, dar şi să câştige financiar în acelaşi timp, printr-o putere mai mare de procesare şi un timp de răspuns diminuat semnificativ.

Reprezentanţi ai asociaţiilor EcoTic, Environ şi Greenpeace, precum şi ai companiilor D-Link, RedHat, Dell, Producton, Orange, Xerox România şi Republica Moldova, Fujitsu Siemens Computers, IBM, Dynasoft Lighting vor prezenta soluţii şi servicii destinate diminuării poluării provocate de tehnologie pentru sistemele informatice din instituţiile şi companiile româneşti. Prezentările, demonstraţiile şi dezbaterile din cadrul conferinţei se vor axa pe conceptele şi soluţiile IT&C de ultimă oră legate de nevoile acestor companii de a obţine rapid răspunsuri pentru a putea lua decizii. Conferinţa se va bucura de prezenţa şi cuvântul de deschidere din partea autorităţilor în domeniu: Attila Korodi, Ministrul Mediului şi al Dezvoltării Durabile şi Borbely Karoly, Ministrul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

„S-a vorbit şi se vorbeşte foarte mult despre poluare, încălzirea globală şi despre nevoia de a proteja mediul înconjurător. Este la modă să fii verde. A sosit timpul să trecem de la vorbe la fapte, de la a filozofa pe teme de mediu, la acţiuni concrete, începând din propria ogradă. A sosit timpul să reciclăm vechiturile, iar atunci când facem noi achiziţii, unul dintre cele mai importante criterii de alegere a unei tehnologii sau a unui produs să fie ca acestea să fie ecologice”, spune Romulus Maier, Director General Agora Media S.A.

„Poate că prea puţini oameni ştiu că industria IT&C produce 2% din emisiile globale de dioxid de carbon, adică la fel ca şi industria aviatică. Este foarte mult, deşi electronicele mai eficiente energetic sunt deja pe piaţă. Vrem ca marile companii şi oamenii simpli să afle despre aceste echipamente mai verzi şi să se bucure de avantajele acestora, adică facturi mai mici la energie şi un mediu mai curat”, este de părere Gabriel Păun, director evenimente şi comunicare, Green Report.

Evenimentul este promovat cu ajutorul partenerilor media PRWave şi PRWave Directory, portalul acasa.ro, Clubafaceri.ro, Portalelectric.ro, Comunicatedepresa.ro, Medialook.ro, eWeek România, Agora News, PC Magazine şi Channel Partner România.

Despre Green Report
„Green Report” este lider al pieţei informaţiilor de mediu, acoperind toate canalele de comunicare media. Revista, portalul de ştiri şi emisiunea TV poziţionează iniţiativa „Green Report” în centrul afacerilor de mediu, al investiţiilor în dezvoltarea durabilă şi în protecţia mediului. Evenimentele „Green (R)evolution” au ca punct de referinţă oportunităţile de investiţii şi de profit din domeniul protecţiei mediului.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.green-report.ro.

Despre Agora Media
Agora Media S.A. este un trust de presă specializat pe tehnologia informaţiei, comunicaţii şi afaceri, având în portofoliu atât revistele tipărite (PC Magazine Romania, eWeek România, Channel Partner România) cât şi în format electronic CD, DVD şi on-line. Un alt domeniu în plină dezvoltare îl reprezintă conferinţele: conferinţele business-to-business din ţară “SolePAD”, conferinţele business-to-business din Bucureşti “ATC” şi conferinţa internaţionala Open Source/Free Software “eLiberatica”.
Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.agora.ro .

Sursa principala

Democrat-liberalii ameninta, din nou, Guvernul cu „sperietoarea” motiunii de cenzura

Partidul Democrat-Liberal va depune o motiune de cenzura, daca Guvernul va bloca prin Ordonanta de Urgenta (OUG) majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, a anuntat, luni, presedintele formatiunii, Emil Boc .

Liderii PD-l/”>PD-L au anuntat, de asemenea, ca vor depune, in plus, o plângere penala impotriva premierului Calin Popescu-Tariceanu daca acesta va bloca prin ordonanta de urgenta aplicarea legii privind majorarea salariilor profesorilor.

Boc a declarat ca, in cazul in care premierul va emite o OUG pe tema salarizarii profesorilor, democrat-liberalii vor depune o plângere penala privind savârsirea infractiunii de abuz in serviciu si vor cere ridicarea imunitatii parlamentare in vederea anchetarii acestuia.

Conform liderului democrat-liberal, printr-o decizie de blocare a aplicarii legii, Tariceanu „ar compromite institutiile fundamentale ale statului – Parlamentul, Curtea Constitutionala si Presedintele – care s-au pronuntat potrivit atributiilor constitutionale pe care le au”.

Theodor Stolojan isi aniverseaza ziua la lansarea candidaturii lui Gabriel Răsvan Toader

Astazi, la ora 18, in localitatea giurgiuveana, Bolintin Vale, isi lanseaza candidatura Gabriel Răsvan Toader, secretar executiv al PD-L Giurgiu, pentru pozitia de Senator la Colegiul II Giurgiu.
“PDL doreşte să scoată Giurgiu din izolarea la care l-a condamnat tandemul PSD-PNL. Sărăcia, lipsa infrastructurii şi calitatea slabă a educaţiei sunt marile probleme ale populaţiei din judeţul Giurgiu, pe care PDL le va ataca, după câştigarea alegerilor locale. Nivelul de trai e foarte scăzut, nu avem drumuri, apă curentă sau gaze. Nu avem canalizare, gropi ecologice sau şcoli la standarde europene. Toate acestea sunt priorităţile PDL pentru următorii patru ani”, explica Gabriel Rasvan Toader.
In cadrul evenimentului isi aniverseaza ziua de nastere prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan. Urarile de bine vor fi transmise de artisti autohtoni Andra, Haiducii si Ro- mania.

Studiul global de securitate BitDefender: utilizatorii sunt din ce în ce mai preocupaţi de securitatea IT

Utilizatorii de astăzi se consideră mult mai experimentaţi în probleme de securitate informatică şi au mai multă încredere în soluţiile de securitate decât anul trecut, potrivit studiului global de securitate derulat de BitDefender pentru anul în curs.

BitDefender® a anunţat astăzi rezultatele studiului său global şi a identificat modul în care utilizatorii moderni privesc problemele curente de securitate IT în comparaţie cu anii anteriori. Peste 550 de utilizatori au participat la studiu în perioada august – septembrie şi şi-au exprimat opinia cu privire la aceste probleme.

Potrivit studiului BitDefender, 68% dintre respondenţi deţin mult mai multe cunoştinţe despre securitatea IT decât anul trecut, doar 8% sunt mai putin informati şi 24% au menţinut acelaşi nivel de informaţii. Această creştere considerabilă este sugestivă şi în ceea ce priveşte modul în care utilizatorii văd viitorul soluţiilor de securitate, ţinând cont de faptul ca 46% dintre aceştia şi-au exprimat intenţia de a acorda prioritate investiţiilor în produse de securitate.

Pe de o parte studiul indică o crestere a îngrijorării utilizatorilor care au mai putine cunostinte în problemele de securitate, iar pe de altă parte, o încredere mai mare în soluţii de securitate arată utilizatorii experimentaţi, care deţin mai multe cunoştinţe în domeniu decât în anii precedenţi.
Participanţii la studiul BitDefender au considerat principale temeri în ceea ce priveşte securitatea informatica în viitor următoarele probleme:

Viruşi 36%
Pierderea datelor confidenţiale 20%
Malware 15%
Hackeri 11%
Cyber-criminali 8%
Atacurile de phishing 4%
Puţine îngrijorări 2%
Altele 4%

De asemenea, studiul a relevat faptul că utilizatorii se tem mai mult, comparativ cu anul trecut când vine vorba de probleme de securitate, mai ales în ceea ce priveşte protecţia lor în timpul desfăşurării unor activităţi online simple, precum folosirea serviciilor bancare sau cumparaturi, a unor simple căutări pe Internet dar şi în timpul folosirii adresei personale de e-mail.

„Rezultatele studiului nostru subliniază o legătură strânsă dintre cunoştinţele consumatorilor despre probleme de securitate IT şi îngrijorările în asigurarea protecţiei sistemelor lor”, a declarat Bogdan Dumitru, Chief Technical Officer, BitDefender. „Cu cât înţelegem mai bine ameninţările de securitate, cu atât mai puţin îngrijoraţi suntem pentru protecţia sistemelor noastre şi avem mai multă încredere în soluţiile de securitate. Obiectivul BitDefender este acela de a oferi utilizatorilor o soluţie completă de protecţie pentru a lupta împotriva tuturor pericolelor de securitate”.

###

Despre BitDefender™
BitDefender este producătorul uneia dintre cele mai rapide şi eficiente linii de soluţii de securitate a datelor atestate pe plan internaţional. Încă de la începuturile sale, din 2001, BitDefender a creat un nou orizont de aşteptări şi a ridicat standardele în materie de prevenţie proactivă a pericolelor informatice, viteză de reacţie şi actualizare uşoară. În fiecare zi, BitDefender protejează milioane de utilizatori individuali şi companii din întreaga lume, oferindu-le posibilitatea unei experienţe digitale în deplină siguranţă. Soluţiile BitDefender sunt distribuite printr-o reţea globală de parteneri (distribuitori şi reselleri) în peste 100 de ţări din întreaga lume. Pentru informaţii suplimentare vă invităm să vizitaţi: www.bitdefender.ro.

Sursa principala

Condamnat la inchisoare de Tribunalul Suceava, isi cauta dreptatea la CEDO

Acuzatii grave aduse judecatorilor suceveni de un detinut condamnat la un an de inchisoare pentru abandon de familie.

El sustine ca magistratii suceveni nu i-au luat in considerare chitantele care dovedesc ca a platit pensia alimentara si, in acest fel, este nevoit sa stea dupa gratii.

Vazand ca in Romania nu a reusit sa isi faca dreptate, barbatul a apelat la Curtea Europeana a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

Povestea lui Gheorghe Oarga incepe in 2002. Omul a divortat si Instanta Tribunalului Suceava a decis ca trebuie sa plateasca o pensie alimentara de 12 milioane de lei vechi. Spune ca a inceput sa achite sumele si are chitante pentru asta.

Justitia, spune omul, nu a tinut cont de documentele prezentate. Parintii lui au strans toate chitantele care arata ca fiul lor si-a indeplinit lunar datoria fata de fosta familie.

Instanta spune ca barbatul a intarziat cu plata pensiei si de aceea ar fi fost trimis dupa gratii.

Fosta sotie este plecata acum la munca in Italia. Copilul pentru care a cerut pensia alimentara este crescut de bunici. Batranii sunt nemultumiti de tata, nu s-a interesat de cel mic, nu i-a trimis banii.

Barbatul este in inchisoare, unde va ramane pana in aprilie, anul viitor.

Sursa principala

Romania in fata CEDO in luna iunie 2008

In iunie 2008, Romania a inregistrat urmatoarele „rezultate” in procedurile din fata CEDO, in raport de plangerile inregistrate pe rolul Curtii ce au fost judecate in acest interval:

1. Trei proceduri s-a incheiat printr-o intelegere amiabila, statul obligandu-se la plata a 36 400 euro

2.  Romania a fost condamnata prin 17 hotarari, iar printr-o hotarare s-a stabilit valoarea despagubirilor ce vor fi acordate unei persoane a carei plangere fusese admisa anterior. Suma totala a obligatiilor de plata este de 1 887 400 euro, din care 1 841 800 euro reprezinta daune-interese materiale, 43 600 euro reprezinta daune-interese morale, iar 2 000 euro reprezinta cheltuieli de judecata. Obiectul principal al hotararilor de condamnare a fost:

– 5 condamnari pentru refuzul de a pune in executare hotarari judecatoresti irevocabile, in trei dintre ele urmand ca valoarea despagubirilor sa fie stabilita ulterior

– 6 condamnari pentru violarea dreptului de proprietate, urmare a vanzarii catre chiriasi a bunului proprietatea unei persoane, urmat de refuzul anularii contractului de vanzare cumparare

– o condamnare pentru condamnarea unei persoane in recurs, dupa achitarea sa in apel, fara ca instanta de recurs sa o audieze

– 2 condamnari arestarea ilicita a unei persoane

– 2 condamnari pentru durata excesiva a unei proceduri penale

– o condamnare pentru rele tratamente aplicate unui detinut de catre autoritati

– o condamnare pentru arestarea nejustificata a unei persoane

Astfel, suma totala de plata este de 1 923 800 euro.

Sursa principala

Din ciudateniile campaniei electorale: concurs de carute organizat de PSD in Bistrita!

Candidatii PSD pentru Colegiul nr. 2 uninominal din Bistrita-Nasaud au organizat, in acest sfarsit de saptamana, un concurs de carute in comuna Lechinta, la care au participat aproape 500 de persoane, se arata intr-un comunicat remis de biroul de presa al PSD Bistrita-Nasaud.

Evenimentul a fost pus la cale de candidatii PSD pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie, Dan Prunea (Colegiul nr. 2 – Senat) si deputatul Radu Moldovan (Colegiul nr. 2 – Camera Deputatilor), cu sprijinul primarului PSD de Lechinta, Romeo Florian.

Concursul propriu-zis a cuprins probe de viteza la atelaje cu unul si doi cai, de parcare cu spatele a celor doua tipuri de atelaje si tractare greutati. Deputatul Radu Moldovan si candidatul pentru Senat, profesorul Dan Prunea, au inmanat castigatorilor premii constand in diplome, bani, produse agricole, hamuri si o drujba.

Leul pierde 2%, până la 3,7650 lei/euro, reacţie brutală la scăderea ratingului de ţară de către S&P

Moneda naţională s-a depreciat cu peste şapte bani (2%) în mai puţin de jumătate de oră, până la 3,7650 lei/euro, după ce agenţia de rating Standard & Poor’s a anunţat că a coborât cu o treaptă ratingurile României.

„Mi se pare o decizie nejustificată, dacă ne uităm la Ungaria, o ţară cu un rating mai ridicat, dar cu o situaţie economică mult mai proastă. Oricum, impactul va fi extrem de negativ pentru România”, a declarat, pentru NewsIn, economistul-şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.

El spune că presiunile asupra cursului de schimb vor fi extrem de puternice în perioada următoare, dar principala consecinţă a scăderii ratingului de ţară va fi scumpirea finanţării externe, „care într-un an se va vedea în creşterea economică”.

În mai puţin de o jumătate de oră, moneda naţională a pierdut peste şapte bani, iar la ora 17:15 leul ajunsese la un maxim al zilei, de 3,7677 lei/euro. Ulterior, leul a recuperat din terenul pierdut, iar la 17:35 cursul revenise la cotaţii de 3,7120 lei/euro.

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a anunţat, luni, că a coborât cu o treaptă ratingurile României pentru împrumuturile în valută, de la ‘BBB-/A-3’ la ‘BB+/B’, şi pentru creditele în lei pe termen lung, la ‘BBB-‘, toate cu perspectivă negativă, ca urmare a problemelor de finanţare.

„Retrogradarea reflectă riscurile din ce în ce mai mari cu care se confruntă economia reală, din cauza dependenţei sectorului privat de finanţarea externă, care devine, în contextul internaţional, tot mai nesigură. Autorităţile din România nu s-au ocupat de aceste probleme, iar atenţia s-a concentrat pe alegerile generale, ceea ce a tensionat şi mai mult mediul politic”, apreciază analistul Standard & Poor’s, Marko Mrsnik.

Sursa principala

Băsescu îi cere lui Olteanu să trimită urgent legea de majorare a salariilor la Monitorul Oficial

Preşedinţia îi solicită luni, prin intermediul unui comunicat de presă, preşedintelui Camerei Deputaţilor, să trimită urgent la Monitorul Oficial decretul promulgării Legii salariilor cadrelor didactice, Bogdan Olteanu anunţând că a făcut deja acest lucru.

„Administraţia Prezidenţială îi solicită Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, să trimită urgent la Monitorul Oficial decretul Preşedintelui României, de promulgare a legii privind creşterea salariilor profesorilor”, se arată în comunicatul preşediţiei, în care se menţionează că MOf se află în subordinea preşedintelui Camerei Deputaţilor. „(…) nu este prima dată când domnul Bogdan Olteanu blochează publicarea unor acte oficiale ale instituţiilor statului român, inclusiv decrete ale Preşedintelui României”, se mai precizează în documentul prin care i se cere lui Oteanu „să dea dovadă de respect faţă de instituţiile statului şi să nu tergiverseze publicarea legii”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat luni, pentru NewsIn, că legea care prevede mărirea salariilor cadrelor didactice este trimisă Monitorului Oficial şi ar urma să fie publicată în cursul zilei de luni sau, cel mai târziu,marţi. „Este trimisă la Monitorul Oficial”, a precizat Olteanu, care a explicat că, imediat ce vor fi terminate procedurile la care sunt supuse toate actele normative, va fi publicată de MOf. „Azi, cel mai târziu mâine”, a estimat preşedintele Camerei Deputaţilor, precizând că a primit legea de la Preşedinţie în cursul după-amiezei de vineri.

Sursa principala

S&P rating – S&P coboară cu o treaptă ratingurile României, din cauza riscurilor de finanţare

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a anunţat, luni, că a coborât cu o treaptă ratingurile României pentru împrumuturile în valută, de la ‘BBB-/A-3’ la ‘BB+/B’, şi pentru creditele în lei pe termen lung, la ‘BBB-‘, ca urmare a riscurilor legate de finanţare.

În schimb, agenţia a menţinut ratingul ‘A-3’ pentru împrumuturile în lei pe termen scurt.

Calificativul pentru transfer şi convertibilitate a fost coborât la ‘BBB+’, de la ‘A-‘.

Ratingurile au perspectivă negativă.

„Coborârea reflectă riscurile în creştere pentru economia României, ca urmare a datoriei mari şi în urcare a sectorului privat şi dependenţa care decurge de surse de finanţare străine din ce în ce mai nesigure”, a comentat analistul S&P, Marko Mrsnik.

„Decidenţii nu au atacat aceste provocări economice din ce în ce mai importante, în contextul în care atenţia s-a mutat înspre alegerile generale care urmează, ceea ce a sporit antatgonismele şi lipsa de cooperare din mediul politic”, a adăugat el.

S&P coborâse în noiembrie 2007 perspectiva ratingului României de la „stabilă” la „negativă”, motivându-şi decizia prin adâncirea dezechilibrelor externe, pe fondul adâncirii turbulenţelor pe pieţele internaţionale de credit.

Sursa principala

Angajatori de TOP Iasi continua pana pe 30 noiembrie pe www.hipo.ro

Iasi– 27 Octombrie 2008 – Iasi. Luni, 27 octombrie, 2008. Prima editie din Iasi a targului de cariera Angajatori de TOP s-a incheiat cu un numar peste asteptari de vizitatori – 5,500 dintre care 1,600 de tineri prezenti la workshop-urile de cariera din cadrul evenimentului. In cele doua zile, tinerii au aplicat la peste 1,000 de joburi, au primit feedback pe CV la standul CV Clinic si au aflat in urma discutiilor cu manageri de top din companiile prezente care sunt planurile de dezvoltare si cum pot evolua in cariera.

Candidatii au apreciat diversitatea joburilor oferite (IT, bancar, consultanta, inginerie, financiar), numarul mare de companii si prezenta pentru prima data a unor angajatori in Iasi.
Joburile care au primit cele mai multe aplicari au fost cele din domeniul consultantei, bancar, IT si inginerie.

Profilul vizitatorilor a fost format din studenti – 59% si tineri profesionisti – 41%, cu o prezenta foarte mare a tinerilor cu experienta in domeniul IT. Tinerii au lasat intre 10-20 de CVuri in cadrul evenimentului iar numarul de angajari estimat este de 500.

Pe langa joburi, tinerii au primit feedback pe cum sa isi construiasca CV-ul, astfel incat sa isi creasca sansele invitarii la interviuri pentru posturile pentru care aplica.
“In cele doua zile am discutat cu aproximativ 1,500 de candidati despre cum isi pot imbunatati CV-ul. Din pacate, aproximativ 60% din CVuri sunt facute necorespunzator, cele mai intalnite greseli fiind – obiective trecute foarte evaziv si fara a avea o legatura cu jobul pentru care aplica, enumerarea joburilor in ordinea cronologica, nu se detaliaza responsabilitatile din cadrul joburilor avute. Mai multe informatii despre cum isi pot imbunatati CVul pot afla si in cadrul articolelor de cariera de pe www.hipo.ro”, Anca Toma, Consultant Catalyst Solutions.

Tinerii care nu au reusit sa ajunga la eveniment pot gasi joburile active pe www.hipo.ro pana la 30 noiembrie. Ofertele sunt atat pentru proaspat absolventi, dar si pentru tineri cu experienta de 7 ani, inclusiv pozitii manageriale.

“Ne asteptam ca piata din Iasi sa fie extrem de dinamica, cu tineri bine pregatiti mai ales in domeniul IT. In urmatoarele doua saptamani vom organiza Angajatori de TOP in Bucuresti (31 octombrie – 1 noiembrie) si Timisoara (7 – 8 noiembrie) unde ne asteptam la 20,000 de vizitatori pentru cele 200 de companii prezente.” Mihai Cima, Project Manager Angajatori de TOP.
Opinii companii participante la Angajatori de TOP Iasi:
Paul Anderson – European Service Centre Director Capgemini a declarat ca “prezenta in cadrul evenimentului a fost foarte buna, doar in prima zi au fost discutii cu peste 300 de candidati. Acestia au fost foarte entuziasti si impresionati de prezenta companiei la eveniment.”
“Am avut multi vizitatori la stand, am primit multe CV-uri si am gasit candidati pentru posturile de inginerie pe care le avem disponibile. De asemenea, am avut si studenti interesati de stagiile propuse de Renault Technologie Roumanie.”
Anca Oreviceanu – Renault Technologie Roumanie
“Ne-am bucurat sa facem cunostinta cu numeroase persoane, pregatite in arii diverse si interesate de a accesa posturi atat de entry level dar si de middle si top management. Ofertele noastre de locuri de munca sunt interesante si acopera o gama larga de domenii.”, Roxana Birsan – Edurom

Catalyst Solutions dezvolta solutii pentru atragerea si recrutarea de tinere talente din randul absolventilor precum si tineri profesionisti si specialisti cu potentialul si dorinta de a-si dezvolta o cariera intr-o companie de top. Printre instrumentele pe care le-am dezvoltat pana in prezent se numara evenimentul de cariera „Angajatori de TOP”- cel mai mare targ de profil din Romania, Ghidurile Angajatorilor (Economic, Tehnic&IT, Farma) distribuite la nivel national, portalul de cariera www.hipo.ro care prezinta oportunitatile de cariera de la cele mai dinamice companii din fiecare industrie precum si studiul „Cei mai doriti angajatori de catre tinerii profesionisti”.

Nicoleta Anton
PR Manager
Catalyst Recruitment Solutions
021 318 55 77
www.hipo.ro

Sursa principala

PDL ar putea depune plângere penală împotriva premierului

Preşedintele PDL Emil Boc a anunţat că partidul va depune plângere penală împotriva premierului Călin Popescu-Tăriceanu pentru abuz în serviciu contra interesului public, dacă Guvernul va bloca legea privind majorarea salariilor profesorilor.

sursa

http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/826063/PDL-ar-putea-depune-plangere-penala-impotriva-premierului/

ce credeti?

Scandal politic în Parcul Bordei

Liberalul Ludovic Orban şi conservatorul Marius Marinescu s-au contrat dur în această dimineaţă, sintagme ca „viceprimarul zero” şi „senatorul transfug” completând „superb” o frumoasă zi de duminică pentru bucureşteni. Scenele au avut loc în parcul Bordei din Capitală, acolo unde PSD şi PC au venit să planteze opt platani. Tot astăzi şi tot acolo, PNL a filmat un clip electoral, din „distribuţie” făcând parte şi ministrul Ludovic Orban.

Primul la jigniri a fost Marinescu, care l-a numit pe Orban „un viceprimar zero, care nu a făcut nimic”, făcând referire la perioada în care Orban a deţinut funcţia de viceprimar al Bucureştiului (iulie 2004 – aprilie 2007).

„Nu mă aşteptam să te văd aici şi la salvarea Parcului Bordei. Asta e demagogie”, a spus Marinescu, singurul om care a venit în Parcul Bordei cu un câine, deşi accesul cu animale în parc este interzis.

Orban a ripostat şi l-a numit pe senatorul conservator Marinescu „un transfug”, informează RTV. Platanii PSD+PC pot fi admiraţi în Parcul Bordei, fiecare purtând numele unui lider politic. Rămâne de văzut care dintre copaci va fi preferatul câinelui senatorului Marinescu.

Sursa principala

Piata avocaturii nu este complet inghetata

Gabriel Biris, partener al firmei de avocatura si consultanta fiscala Biris Goran, a declarat pentru Bizlawyer: „Solicitarile nu au scazut vizibil pe segmentele noastre de activitati principale: real estate, fuziuni si achizitii, dreptul concurentei si fiscalitate. Avem tranzactii, mandate noi, cu valori mari in toate segmentele mentionate. Observam totusi intarzieri in finalizare datorate dificultatii obtinerii de finantare.
Avem si o tranzactie in care am facut procedura de due diligence si cumparatorul s-a retras pentru ca banca finantatoare (straina) a inghetat finantarile.
Piata nu este complet „inghetata” iar firmele bine pozitionate au de lucru. Adica, si in astfel de conditii investitorii si antreprenorii romani vad oportunitati. Oricum, pe termen mediu, firmele de avocatura vor trebui – cele care nu au facut-o deja – sa-si diversifice oferta de servicii si sa se concentreze si pe partea de consultanta „on-going.”

Scannerele din aeroporturi echivaleaza cu o perchezitie corporala

Parlamentul European a adoptat o rezolutie referitoare la repercusiunile masurilor de siguranta aeriana si ale scanerelor corporale asupra drepturilor omului, intimitatii, demnitatii personale si protectiei datelor. Parlamentarii europeni isi exprima indoiala fata de justificare si necesitatea unor astfel de aparate in aeroporturile UE si solicita efectuarea unor studii inainte de luarea unei decizii.

Comisia Europeana a propus un proiect de regulament al Comisiei care sa completeze normele comune de baza in domeniul securitatii aviatiei civile, introducand printre metodele permise de verificare a pasagerilor in aeroporturile din UE scanere corporale, adica aparate ce produc imagini scanate care redau corpul omenesc ca si cum ar fi gol, echivaland cu o perchezitie corporala virtuala.

In cazul utilizarii scanerelor corporale, este esentiala existenta unui cadru european de garantare a drepturilor pasagerilor europeni, pentru a impiedica aplicarea de reglementari diferite in fiecare aeroport.

Potrivit deputatilor europeni, aceasta masura propusa de Comisie, nu este numai de natura pur tehnica, ci are repercusiuni serioase asupra dreptului la intimitate, la protectia datelor si la demnitate personala si trebuie, prin urmare, sa fie insotita de garantii ferme si adecvate.

Europarlamentarii atrag atentia ca nu s-a promovat nicio dezbatere mai ampla, mai transparenta si mai deschisa, care sa implice pasagerii, partile interesate si institutiile nationale si comunitare, pe aceasta tema foarte delicata care afecteaza drepturile fundamentale ale cetatenilor.

Deputatii europeni considera ca nu au fost indeplinite conditiile pentru luarea unei astfel de decizii si solicita Comisiei Europene:
– realizarea unei evaluari a impactului asupra drepturilor fundamentale;
– realizarea unei evaluari stiintifice si medicale privind efectul potential al unor astfel de tehnologii asupra sanatatii;
– realizarea unei evaluari a impactului economic, comercial si privind raportul costuri-beneficii.

Toate masurile privind securitatea aviatiei, inclusiv utilizarea de scanere corporale, ar trebui sa respecte principiul proportionalitatii, asa cum este justificat si necesar intr-o societate democratica, se arata in rezolutia adoptata de Parlamentul European.

Sursa principala

Actiune disciplinara impotriva procurorului Dan Voinea

Vineri, 24 octombrie 2008, Comisia de disciplina pentru procurori a exercitat actiune disciplinara impotriva domnului general Dan Voinea, procuror sef adjunct al Sectiei Parchetelor militare, sesizand Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii sub aspectul abaterilor disciplinare prevazute de art. 99 lit. a si h din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata.

Potrivit art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, „constituie abateri disciplinare:
a) incalcarea prevederilor legale referitoare la declaratiile de avere, declaratiile de interese, incompatibilitati si interdictii privind judecatorii si procurorii;
h) exercitarea functiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedura, cu rea-credinta sau din grava neglijenta, daca fapta nu constituie infractiune.”

Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste, prin sectiile sale, rolul de instanta de judecata in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor, pentru faptele prevazute in Legea nr. 303/2004, republicata.

Conform art. 98 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, judecatorii si procurorii raspund disciplinar pentru abaterile de la indatoririle de serviciu si pentru faptele care afecteaza prestigiul justitiei.

Sursa principala

Povara dobinzii variabile: 50% in plus la rata

Daca in acest moment nu mai beneficiati de dobinda fixa, rata lunara creste cu aproximativ 200 de euro la un credit de 80.000 de euro pe 25 de ani.

Utila in momentul contractarii creditului, dobinda introductorie poate fi interpretata si ca o pacaleala pentru clientii aflati la limita superioara a pragului de indatorare. In conditiile in care dobinda medie europeana EURIBOR a crescut substantial in ultima perioada, in pas cu inflatia din UE, dobinda variabila, mult mai importanta pentru costul total al unui imprumut, a crescut si ea.

Contractantii cu venituri medii sau reduse ar putea avea astfel o mare problema daca, in acest moment, perioada de dobinda introductorie se termina. Mai clar, putem asista chiar la o dublare a dobinzii anuale. Tradus in termeni de rata lunara, la un credit de 80.000 de euro contractat pe o perioada de 25 de ani, diferenta dintre perioada cu dobinda fixa si cea cu dobinda variabila este, in medie, de 200 de euro sau aproximativ 50% in plus la rata.

Exista si banci, cazul ING sau Raiffeisen, care nu utilizeaza rata EURIBOR pentru calculul dobinzii variabile.

Italia imigrantilor

ANPC

Serviciile imobiliare, clarificate prin lege

Agenţiile imobiliare din România vor fi obligate să respecte drepturile consumatorilor – clienţi ai acestora, să le furnizeze toate informaţiile esenţiale despre imobilul sau terenul în curs de tranzacţionare şi să respecte clauzele contractuale. În caz contrar, riscă amenzi cuprinse între 3.000 şi 30.000 lei, conform noilor reglementări propuse […]

Comercializarea oţetului şi a condimentelor

Se ştie că toamna dă startul acţiunilor de pregătire a conservelor de legume astfel că, în cursul lunii septembrie, inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au verificat respectarea prevederilor legale privind calitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate la comercializarea oţetului şi condimentelor.
Inspectorii ANPC au cotrolat 813 operatori economici şi 142.500 kg de oţet şi […]

Sunt turist în România

La începutul verii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor lansa o provocare pentru micii consumatori: să vorbească despre ce înseamnă să fii turist în România. Raluca Enescu din Slobozia şi Tudor Ursente din Oradea au răspuns provocării cu exemple din propriile călătorii prin ţară.
Ne-au vorbit despre istoria ţării, despre ospitalitatea specific românească şi, mai ales, despre […]

ANPC reglementează activitatea băncilor

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a finalizat proiectul de modificare a actelor normative de protecţia consumatorilor, privind drepturile acestora în calitate de clienţi ai băncilor. Aceste modificări reglementează în mod clar obligaţiile părţilor, definind statutul consumatorului – client în contractul cu o instituţie financiară bancară sau nebancară.
Secretarul de stat Dan Vlaicu, preşedintele ANPC, a iniţiat […]

Piaţa bijuteriilor, verificată de ANPC

Secretarul de stat Dan Vlaicu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a dispus efectuarea unui control naţional care a avut în vedere respectarea prevederilor legale la comercializarea bijuteriilor din metale preţioase şi pietre preţioase.
Astfel, au fost verificaţi 594 operatori economici şi 748 kg de bijuterii au făcut obiectul controlului, din care 44 kg prezentau […]

Plăţile transfrontaliere în euro

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a fost desemnată, printr-o recentă Hotărâre de Guvern, instituţia care va pune în aplicare Regulamentul Comisiei Europene 2560/2001. Acesta prevede sancţiuni pentru instituţiile financiare care percep alte taxe decât sunt practicate în interiorul statului pentru transferurile în euro efectuate între statele membre, în valoare maximă de 50.000 euro.
Hotărârea mai sus […]

Vara anului 2008 pentru ANPC

Dan Vlaicu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a anunţat în luna iunie intensificarea controalelor în sectorul produselor alimentare, având în vedere riscul mare de îmbolnăviri datorate depozitării alimentelor la temperaturi ridicate. În acelaşi timp, activitatea inspectorilor a fost concentrată pe serviciile oferite consumatorilor, de la cele financiar-bancare, până la cele turistice, prin organizarea Comandamentului […]

COD ETIC PENTRU MARKETINGUL PRODUSELOR ALIMENTARE DESTINATE COPIILOR

– proiect –
INTRODUCERE
Obezitatea, ca şi problemele grave de sănătate asociate acesteia, reprezintă efectele negative ale stilului de viaţă propriu societăţilor avansate. Din nefericire, acesta a devenit caracteristic şi copiilor, în ultimii ani.
Comisia Europeană a adus în discuţie în Platforma pentru Dietă, Activitate Fizică şi Sănătate, pe care a realizat-o, problema lipsei activităţilor fizice, a […]

Cod etic al marketingului produselor alimentare destinate copiilor

Dan Vlaicu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, a prezentat duminică, 21 septembrie 2008, împreună cu euro-parlamentarul Magor Csibi, vicepreşedinte al Comisiei de Mediu a Parlamentului European, proiectul de Cod etic al marketingului produselor alimentare destinate copiilor.
Acest cod defineşte Criteriul Nutriţional Minimal pe care ar trebui să-l respecte alimentele destinate celor mici, pentru a nu […]

Calitatea pâinii şi a produselor de panificaţie

În cursul lunii august ac., Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a verificat calitatea, corectitudinea informaţiilor oferite prin etichetare, afişare sau publicitate, precum şi respectarea normelor de transport, depozitare şi comercializare a pâinii şi a produselor de panificaţie.
Din ordinul preşedintelui ANPC, Dan Vlaicu, au fost verificaţi cu precădere comercianţii din mediul rural, având în vedere […]

recuperari creante

recuperari creante. Aveti datorii?

recuperari creante

 

Taxele aferente serviciilor de cadastru şi publicitate imobiliară

Taxele aferente serviciilor de cadastru şi publicitate imobiliară

 

 

Cei care achizitioneaza un bun imobil sunt obligati sa plateasca, începând din aceasta luna, si taxele aferente serviciilor de cadastru si publicitate imobiliara. 2008 le aduce românilor costuri mai mari în cazul cumpararii unei case sau a unui apartament. Nu este vorba despre preturile practicate pe piata

 

 

imobiliara autohtona, ci de noi tarife pe care cumparatorii sunt obligati sa le achite începând din 4 ianuarie 2008. Acestea reprezinta contravaloarea serviciilor de cadastru si publicitate imobiliara, care pâna la 31 decembrie 2007 erau incluse în impozitul aferent tranzactiei imobiliare, pe care îl achita vânzatorul. Pâna la 31 decembrie 2007, românii care cumparau un bun imobil nu plateau pentru

 

 

 

serviciile de cadastru si publicitate imobiliara. Începând din 4 ianuarie 2008, cumparatorii vor fi însa obligati sa achite, spre exemplu, pentru intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului achizitionat un tarif de 0,15% din valoarea din act, dar nu mai putin de 100 de lei. Daca cumparatorul este persoana juridica, aceasta va achita 0,5% din valoarea din act. „Potrivit noii legislatii cumparatorul

 

 

 

va fi obligat sa achite un tarif de 0,15% din valuarea actului, pentru serviciul de intabulare a dreptului de proprietate asupra imobilului achizitionat”, a confirmat pentru Adevarul, Robert Tatu, director general al Autoritatii Nationale de Cadastru si Publicitate Imobiliara. Potrivit ordinului ministrului internelor si reformei administrative nr. 371 din 27 decembrie 2007 si intrat în vigoare în data de 4 ianuarie 2008, cumparatorii care si-au ipotecat bunul achizitionat vor trebui sa achite pentru înscrierea ipotecii 100 de lei + 0,1% din valoarea consemnata în contractul de vânzare-cumparare. Rectificarea limitelor unui imobil sau modificarea suprafetei se tarifeaza cu 120 de lei, aceeasi suma percepându-se potrivit actului normativ amintit si în cazul primei înregistrari a imobilelor în cartea funciara. Consultarea cartii funciare sau a documentelor din arhiva se tarifeaza cu 5 lei, respectiv 60 de lei, iar un extras de carte funciara costa 20 de lei (n.r. – pentru informare), respectiv 40 de lei (n.r. – pentru autentificare). De ce aceste tarife? De la 1 ianuarie 2008, sumele încasate de catre notari pe tranzactiile imobiliare sunt virate în totalitate catre bugetul de stat. Pâna la 31 decembrie 2007, 10% din aceste sume erau directionate catre Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI), 40% – catre bugetul de stat, iar 50% – catre bugetul local. „În urma modificarii Codului Fiscal, cota de 10% ce revenea ANCPI din impozitul pe tranzactii a fost anulata. Tarifele amintite au fost introduse astfel pentru serviciile neplatite”, a explicat, pentru „Adevarul”, Robert Tatu. Cu sau fara aceste noi tarife, cuantumul impozitului pe care vânzatorul trebuie sa-l achite în momentul înstrainarii unui bun ramâne neschimbat.

Sursa principala

Concurs

ConcursCasa de avocatura Coltuc lanseaza concursul Miss\Mister avocat Romania 2009
Regulile concursului:
Se va trimite o poza cat mai semnificativa cu dvs. si apoi noi o publicam pe site. Nu va costa nimic, din contra se ofera premii. Marele castigator va primi o vacanta in Europa sau o suma de bani, reprezentand echivalentul vacantei si posibilitatea de a beneficia de serviciile Casei de avocatura Coltuc

Locul doi un telefon Iphone

Locul trei o vacanta in Romania

Concursul se va incheia pe data de 01.12.2009

Asteptam pozele dvs. pe adresa avocat@coltuc.ro pentru a fi publicate