Caut avocat bun din Romania

Caut avocat bun din Romania

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Caut avocat bun din Romania
coltuc.ro/avocat

https://www.google.com/search?ei=IDKTXJWmDoeWmwX_1p9I&q=avocat&oq=caut+un+avocat+bun&gs_l=psy-ab.18…0.0..2204558…0.0..0.0.0…….0….6..gws-wiz.x2rfNxv8Ia0&gs_ivs=1

Sunt avocat Coltuc Marius Vicentiu,avocat in cadrul Baroul Bucuresti de peste
16 ani
In 2009 incepeam o lupta alaturi de domnul avocat Piperea in dosarele impotriva
bancilor
Aici aveti un video relevant

 

Pana in anul 2019 am castigat peste 5000 de dosare impotriva bancilor

Datele oficiale ale calitatii de avocat le gasiti pe
https://www.ifep.ro/justice/lawyers/lawyerspanel.aspx
Dosarele instrumentate de mine le gasiti pe
http://portal.just.ro/SitePages/cautare.aspx?k=coltuc&v1=-mjmpdosardata

O poza cu mine gasiti mai jos

Aparitiile mele la tv le gasiti pe https://www.youtube.com/watch?v=dCAwNy9wXUA

Sunt avocat Marius Vicentiu Coltuc
== Avocat corect și implicat. Client mulțumit și relaxat! ==
Sunt Coltuc Marius Vicentiu,titularul de Cabinet avocat Avocat Coltuc
0745 150 894

www.coltuc.ro
________________

Clienții mei spun despre mine că sunt o persoană sufletistă, care își dă
interesul în realizarea scopului clientului, și care dă dovadă de
seriozitate și profesionalism. Cu alte cuvinte un avocat implicat pentru
un client mulțumit și relaxat!
______________________________________

Avocat de 16 ani in Bucuresti ,cu activitate in toata tara,inclusiv la
Cedo

____________________

Îmi consiliez clienții cu onestitate, dar și cu respect, vorbindu-le
astfel cum îmi doresc să mi se vorbească mie. Mulți oameni văd avocați
ca fiind grăbiți și duri, misiunea mea însă e să schimb această
percepție, oferind servicii particularizate, prompte și profesioniste,
într-o manieră blândă și cu interes adevărat pentru binele clientului.
Ofer clienților soluții complete, cu implicare minimă din partea lor,
lucrez mult online și de aceea majoritatea clienților mei sunt români
stabiliți în străinătate, cu care nu m-am văzut niciodată fizic dar cu
care am discutat de multe ori telefonic, prin WhatsApp ori pe email.

Dacă ai nevoie de asistență juridică promptă, de calitate și cu
implicare minimă din partea ta mă poți contacta:
la numărul de telefon 0040745150894;
pe emailul avocat@coltuc.ro
folosind formularul de pe http://avocatcoltuc.com/contact/

[/column]

Ce , Cum , Unde , De Ce , Cat , Cat Dureaza Caut avocat executare silita

Caut avocat bun Romania ? Avocat Coltuc Marius

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Ce , Cum , Unde , De Ce , Cat , Cat Dureaza Caut avocat executare silita

[yasr_overall_rating size=”large”]

[yasr_visitor_votes size=”large”]

Peste 250000 de contestatii la executare silita depuse de avocati executare silita in 2019

Vezi dosarele de executare silita 2019 sau contestatiile la executare silita

1-10 din 274.052 rezultate
Pagină Web
Judecătoria TULCEA – dosarul nr. 5262/327/2016/a1
… 327/2016/a1 Sectia civila si penala contestaţie la executare restituire taxă timbru 5262/327/2016 … MACHEDON AURORA si EOS KSI ROMANIA SRL si Civil
Pagină Web
Judecătoria TIMIŞOARA – dosarul nr. 8340/325/2019
… 8340/325/2019 SECŢIA I CIVILĂ contestaţie la executare 8340/325/2019 Fond vDosarCHLTest … MBH si NEXT CAPITALINVESTMENTS LIMITED si Civil
Pagină Web
Judecătoria TÂRNAVENI – dosarul nr. 594/323/2019
… 594/323/2019 594/323/2019 Civil_Penal_CC contestaţie la executare dos. exec. 3130/2018 a SCPEJ HURUBĂ … Gherman si PROSPEROCAPITAL SARL si Civil
Pagină Web
Judecătoria CORNETU – dosarul nr. 19932/303/2018
… 303/2018 19932/303/2018 . contestaţie la executare 19932/303/2018 Fond vDosarCHLTest … PORTFOLIO INVESTMENT (LUXEMBOURG) SA si Civil
Pagină Web
Judecătoria SUCEAVA – dosarul nr. 2854/314/2019
… 2854/314/2019 2854/314/2019 . contestaţie la executare 2854/314/2019 Fond vDosarCHLTest … portal/sites/cthub Judecătoria SUCEAVA Civil
Pagină Web
Judecătoria RÂMNICU VALCEA – dosarul nr. 3170/288/2019
… 288/2019 3170/288/2019 CIVILA contestaţie la executare cerere de restituire taxă timbru 3170 … SEDIUL ALES LA SCA GHIŞE ŞI ASOCIAŢII si Civil
Pagină Web
Judecătoria TÂRGOVIŞTE – dosarul nr. 2624/315/2019
… 315/2019 2624/315/2019 . contestaţie la executare dosar executare2882/2018 2624/315/2019 Fond … INTRUM JUSTIŢIA DEBT FINANCE AG) si Civil
Pagină Web
Tribunalul ILFOV – dosarul nr. 4649/94/2017
… 2017 4649/94/2017 Secţia Civilă contestaţie la executare 4649/94/2017 Apel vDosarCHLTest … Florina si REAL CREDIT & LEASE IFN SA si Civil
Pagină Web
Tribunalul ILFOV – dosarul nr. 3917/94/2018
… 2018 3917/94/2018 Secţia Civilă contestaţie la executare 3917/94/2018 Apel vDosarCHLTest … INVESTCAPITAL MALTA LTD si SECAPITAL SARL si Civil
Pagină Web
Tribunalul BUCUREŞTI – dosarul nr. 18970/303/2018
… 303/2018 Secţia a-IV-a Civilă contestaţie la executare 18970/303/2018 Apel vDosarCHLTest … FLORICĂ si PROSPEROCAPITAL S.A.R.L. si Civil

[/column]

avocat gratuit online

avocat gratuit online

  1. Un drept fundamental pentru toți cetățenii este accesul la un avocat gratuit.
  2. Oamenii care nu își pot permite un avocat particular au dreptul la asistență juridică gratuită.
  3. Un avocat de oficiu este pus la dispoziția celor care nu își pot permite să plătească un avocat.
  4. Avocatul gratuit poate oferi consiliere juridică și asistență în instanță.
  5. Toți cetățenii au dreptul la apărare, indiferent de situația financiară.
  6. Avocatul gratuit poate asigura un proces echitabil și corect.
  7. Asistența juridică gratuită poate fi oferită în cazuri civile și penale.
  8. Cei care beneficiază de avocat gratuit pot fi reprezentați în fața instanțelor de judecată.
  9. Avocatul gratuit poate oferi asistență pentru redactarea unui act juridic.
  10. Asistența juridică gratuită poate fi acordată și în cazuri de divorț sau custodie a copiilor.
  11. Un avocat de oficiu poate oferi asistență juridică și în cazuri de discriminare sau hărțuire.
  12. Persoanele cu dizabilități sau cu probleme de sănătate mentală pot beneficia de asistență juridică gratuită.
  13. Avocatul gratuit poate ajuta persoanele care au fost victimele unui abuz sau infracțiuni.
  14. Oamenii care sunt arestați și nu își pot permite un avocat pot beneficia de asistență juridică gratuită.
  15. Avocatul gratuit poate oferi asistență în cazuri de asistență socială și ajutor public.
  16. Cei care nu vorbesc limba majoritară a țării pot beneficia de servicii de interpretare oferite de avocatul gratuit.
  17. Un avocat de oficiu poate ajuta persoanele care sunt deportate sau au probleme de imigrare.
  18. Asistența juridică gratuită poate fi acordată și în cazuri de drepturi de proprietate intelectuală.
  19. Cei care sunt implicați în accidente de mașină sau alte incidente pot beneficia de asistență juridică gratuită.
  20. Un avocat de oficiu poate oferi asistență pentru a obține dreptul de azil sau de refugiat.
  21. Cei care sunt implicați în dispute de locuințe sau chirii pot beneficia de asistență juridică gratuită.
  22. Persoanele care sunt implicate în dispute de muncă sau salarii neplătite pot beneficia de avocatul gratuit.
  23. Un avocat de oficiu poate ajuta persoanele care sunt implicate în dispute de contracte sau drepturile consumatorilor.
  24. Cei care sunt implicați în dispute de moștenire pot beneficia de asistența juridică gratuită.
  25. Avocatul gratuit

Avocatul gratuit este un serviciu care oferă posibilitatea de a discuta cu un avocat fără a plăti nicio taxă. Aceasta poate fi realizată prin intermediul telefonului sau printr-o întâlnire în persoană, în funcție de preferințele dumneavoastră.
Dacă aveți nevoie de ajutor pentru înțelegerea drepturilor dumneavoastră ca angajat sau dacă există probleme legate de contractul dumneavoastră de muncă, atunci vorbirea cu un avocat ar putea fi benefică pentru dumneavoastră. Dacă aceasta este o opțiune care vă interesează și doriți mai multe informații despre cum funcționează, citiți mai departe!

Beneficiile avocatului gratuit

Beneficiile avocatului gratuit sunt numeroase. Puteți economisi bani, obțineți sfaturi de la experți și chiar obțineți o consultație gratuită.

Ce tipuri de consultanță legală sunt disponibile gratuit?

Consultanța legală gratuită este disponibilă pentru o varietate de tipuri de cazuri. De exemplu, dacă treceți printr-un divorț sau o luptă pentru custodie, consultanța legală gratuită poate ajuta să înțelegeți drepturile și opțiunile dumneavoastră. Dacă sunteți acuzat de o infracțiune, consultanța legală gratuită poate ajuta să explice ce se întâmplă în continuare și cum să vă protejați în timpul procesului. Consultanța legală gratuită acoperă, de asemenea, problemele de dreptul muncii, cum ar fi procesele de discriminare, procesele de concediere abuzivă și disputele salariale/orare dintre angajați și angajatori. În cele din urmă, dacă există o problemă legată de un contract (cum ar fi un acord între două părți), atunci consultanța legală gratuită poate fi obținută de la avocații specializați în dreptul contractelor.

Găsirea avocatului gratuit

Dacă căutați avocatul gratuit, există multe opțiuni disponibile. Unele dintre cele mai comune locuri pentru a-l găsi sunt:

  • Firmele de avocatură
  • Clinici legale
  • Societățile de ajutor legal
  • Servicii pro bono

Cum să profitați la maximum de avocatul gratuit

Dacă căutați avocatul gratuit, iată câteva sfaturi despre cum să profitați la maximum de el:

  • Fii pregătit. Înainte de întâlnirea cu avocatul, documentați-vă și pregătiți-vă cu întrebări.
  • Nu mințiți sau exagerați. S-ar putea să credeți că exagerarea unei povești va ajuta cazul dumneavoastră, dar este mai bine să fiți onest și direct cu situația dumneavoastră decât să încercați să-l înșelați pe avocat pentru a vă ajuta mai mult decât poate (și să-i irosiți timpul).
  • Urmați după întâlnire cu avocatul – nu așteptați până în ultimul moment! Acest lucru este deosebit de important dacă există probleme legate de custodia copiilor sau probleme de dreptul familiei, deoarece aceste cazuri necesită comunicare constantă între părțile implicate, pentru a nu cădea în capcana mai târziu, când lucrurile devin mai complicate decât se aștepta.

Concluzie

Avocatul gratuit este o resursă importantă pentru oamenii care au nevoie de ea. Poate ajuta să obțineți informațiile și suportul necesare pentru a lua decizii cu privire la cazul dumneavoastră,

 

Cabinetul de avocat Coltuc Marius a fost infiintat ca urmare a unei decizii de peste 16 ani de practica in domeniul avocaturii dupa o lunga colaborare cu o echipa de avocati profesionisti din Bucuresti

 

In cadrul acestui cabinet de avocat oferim servicii juridice de asistare sau reprezentare juridica de catre avocati pentru toate instantele judecatoresti

 

Avem o experienta de peste 16 ani in domeniul juridic in diverse domenii ale dreptului penal,civil,fiscal,familiei,drept contencios administrativ

Consultanta juridica este o prioritate.Infiintam firme si srl in 2018

Consultanta gratuita este avuta in vedere in cadrului Cabinetului de avocat Coltuc

Suntem profesionisti in litigii impotriva bancilor si foarte buni avocati impotriva executarii silite

Ne gasiti pe www.coltuc.ro

Ne puteti citi articolele pe www.coltuc.ro/blog

Ne puteti urmari apartiile tv pe https://www.youtube.com/watch?v=g0Ylmb0XhTs

Ne puteti citi comunicatele de presa ale Cabinetului de avocat Coltuc https://www.agerpres.ro/ots/2017/06/06/avocat-coltuc-veste-incredibila-de-la-ccr-ati-pierdut-un-proces-cu-banca-in-2013-2017-aveti-30-de-zile-sa-depuneti-recurs-12-24-36

Cabinetul de avocat Coltuc este localizat pe google maps aici

https://www.google.com/maps?q=coltuc&biw=1422&bih=649&dpr=1.13&um=1&ie=UTF-8&sa=X&ved=0ahUKEwj5iezBhJTdAhVOKywKHfjJD9oQ_AUICygC

Puteti scrie avocatului Coltuc pe whatsapp 0745.150.894

Sau email : avocat@coltuc.ro

 

Reclamant

Reclamant

reclamant, persoana care introduce o acţiune în faţa unui organ de jurisdicţie, prin care se declanşează procesul civil, solicitând stabilirea sau recunoaşterea unui drept subiectiv civil al cărui titular pretinde că este, sau realizarea unei situaţii juridice ocrotite de lege; prin cererea de chemare în judecată este indicată persoana care are poziţia procesuală de r. în cursul judecăţii este posibil să intervină o serie de incidente procedurale ce antrenează juxtapunerea calităţii de r. cu aceea de pârât; de exemplu, prin formularea unei cereri reconvenţionale pârâtul din cererea de chemare în judecată devine r. în cererea reconven-ţională, iar r. din cererea principală devine pârât în cererea incidentală; pârâtul din cererea de chemare în judecată, care formulează o cerere de chemare în garanţie, dobândeşte calitatea de r. în această cerere; uneori, încă de la începutul procesului părţile pot fi considerate deopotrivă r. şi pârât, cum ar fi în cazul partajului judiciar sau al grănituirii.

Popa si Tanasescu impotriva Romaniei

Primul reclamant a inceput sa execute o pedeapsa cu inchisoarea de 7 ani in octombrie 2007. In data de 8 ianuarie 2012, executarea pedepsei acestuia a fost intrerupta, ca urmare a liberarii conditionate. Conform celor mai recente informatii prezentate de cel de-al doilea reclamant, acesta executa o pedeapsa cu inchisoarea si este detinut la Penitenciarul Ploiesti.

In ianuarie 2000, reclamantii au fost implicati intr-o actiune care a fost intens mediatizata, numita „Afacerea Portbagajul“. R.V., prietenul reclamantilor, a fost rapit si supus unor rele tratamente, timp de aproape 5 saptamani, de catre oameni platiti de un om de afaceri, B.M., pentru a recupera bani pe care acesta i-ar fi furat din portbagajul unei masini apartinand omului de afaceri.

In seara zilei de 11 ianuarie 2000, cu putin timp inainte de miezul noptii, R.V. a primit un telefon de la unul dintre prietenii lui., D.C., care l-a informat ca este invitat la sediul firmei lui B.M. pentru a clarifica situatia banilor furati. R.V. a acceptat invitatia si a mers la locul indicat. Imediat dupa ce a ajuns, R.V. a admis sub amenintari ca el furase banii impreuna cu o alta persoana. Din acel moment, a fost tinut prizonier, sub paza permanenta a unor oameni platiti de B.M., in diferite cladiri din Bucuresti.

La 7 februarie 2000, acesta a fost dus la o vila apartinand lui B.M. din Breaza. In data de 14 februarie 2000, profitand de un moment de neatentie din partea celor care il pazeau, R.V. s-a urcat pe fereastra de la toaleta si a reusit sa fuga.
11. Imediat dupa fuga lui R.V., B.M. a parasit tara pentru a evita arestarea.

Printr-un act de acuzare emis la 25 mai 2000 de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova, reclamantii si alti 10 inculpati au fost acuzati de asociere pentru savarsirea de infractiuni in temeiul art. 323 din Codul Penal si de lipsire de libertate in mod ilegal in temeiul art. 189 din Codul Penal. S-a dispus, de asemenea, arestarea lor. Reclamantii nu au putut fi arestati intrucat se ascundeau in Moldova.

Printr-o hotarare pronuntata la 15 februarie 2002, Tribunalul Bucuresti i-a achitat pe reclamanti. Acesta i-a gasit pe ceilalti inculpati vinovati si i-a condamnat la pedepse cu inchisoarea.

Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a introdus apel pentru a obtine, intre altele, un verdict de vinovatie pentru reclamant.

Curtea de Apel Bucuresti a admis in parte apelul, dar a mentinut verdictul de nevinovatie pentru reclamanti.

Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti a formulat recurs, urmarind in continuare condamnarea reclamantilor.

La 13 octombrie 2003, Inalta Curte de Casatie si Justitie a admis in parte recursul formulat de procuror, a casat hotararile primelor doua instante cu privire la achitarea reclamantilor si a retinut dosarul pentru o noua analiza fara a stabili o data pentru o noua sedinta. Aceasta i-a gasit pe reclamanti vinovati si i-a condamnat pe fiecare la o pedeapsa de 7 ani de inchisoare.

Reclamantii s-au plans ca Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a asigurat un proces echitabil, deoarece a reexaminat cauza si le-a inrautatit situatia fara sa ii asculte sau sa le permita sa aduca probe in apararea lor. Acestia si-au intemeiat rationamentul pe art. 6 § 1 si § 3 din Conventie.

Curtea observa ca acest capat de cerere nu este in mod vadit nefondat in sensul art. 35 § 3 a) din Conventie. In continuare, Curtea subliniaza ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar sa fie declarata admisibila.

Curtea retine la inceput ca cerintele de la art. 6 § 3 trebuie vazute ca aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 § 1 si, prin urmare, plangerile reclamantilor in temeiul art. 6 § 1 si § 3 ar trebui examinate impreuna

Curtea reitereaza ca modul de aplicare al art. 6 la procedurile in fata instantelor de recurs depinde de trasaturile speciale ale procedurilor implicate; trebuie sa se tina seama de totalitatea procedurilor din ordinea juridica interna si de rolul instantei de recurs in cadrul acesteia.

Cu toate acestea, Curtea a sustinut ca atunci cand unei instante de recurs i se solicita sa examineze o cauza in ceea ce priveste faptele si dreptul si sa faca o evaluare completa a chestiunii vinovatiei sau nevinovatiei reclamantului, aceasta nu poate, din perspectiva unui proces echitabil, sa stabileasca in mod corespunzator aceste probleme fara o evaluare directa a probelor prezentate in persoana de catre un inculpat care sustine ca nu a comis fapta pretinsa a fi o infractiune.

In plus, Curtea considera ca in stabilirea acuzatiilor in materie penala ascultarea inculpatului in persoana ar trebui, oricum, sa fie regula generala. Orice derogare de la acest principiu ar trebui sa fie exceptionala si supusa unei interpretari restrictive. Curtea adopta aceasta opinie in special pentru ca reclamantii riscau inchisoarea si chiar au fost condamnati la o pedeapsa de 7 ani de inchisoare, ceea ce, evident, atragea un grad semnificativ de stigmatizare.

Prin urmare, pentru a stabili daca a avut loc o incalcare a art. 6 in prezenta cauza trebuie examinat rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie si natura problemelor pe care a fost solicitata sa le judece.

Cu privire la celelalte pretinse incalcari ale Conventiei

Reclamantii s-au plans, in temeiul art. 5 din Conventie, de faptul ca au fost arestati in baza unui ordin emis de un procuror care, conform Constitutiei Romaniei, nu putea fi considerat magistrat.

Acestia au pretins ca arestarea lor a fost ordonata printr-un act de acuzare, contrar legislatiei romanesti. In aceasta privinta, Curtea retine ca actul de acuzare care ordona arestarea lor a fost emis la 25 mai 2000, in timp ce cererea lor a fost depusa la Curte la 5 aprilie 2004.

Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

Curtea retine ca in prezenta cauza acordarea unei reparatii echitabile nu poate fi bazata decat pe faptul ca reclamantii nu au beneficiat de garantiile de la art. 6. Desi Curtea nu poate specula care ar fi fost rezultatul procesului daca pozitia ar fi fost alta, aceasta considera ca reclamantii au suferit un prejudiciu moral.

Cheltuieli de judecata

Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de judecata numai in masura in care s-a stabilit caracterul real, necesar si rezonabil al acestora.

In prezenta cauza, tinandu-se seama de documentele de care dispune si de criteriile mentionate mai sus, Curtea respinge cererea pentru cheltuielile de judecata depusa de al doilea reclamant si considera ca este rezonabil sa acorde suma de 8.000 RON (echivalentul a 1.900 euro) primului reclamant pentru acoperirea cheltuielilor de judecata efectuate in actiunea in fata Curtii.

Taxele arbitrale mai mari decat cele judiciare

Prevederile alineatului 2 se aplica in mod corespunzator si in cazul in care se formuleaza pretentii in valute diferite. Secretariatul Curtii de Arbitraj va putea stabili insa o valuta unica de percepere a taxei arbitrale.

Taxa de inregistrare nu se restituie in nicio situatie.

Reclamantul este obligat sa stabileasca in cerere valoarea obiectului ei, chiar si in cazurile in care nu formuleaza pretentii banesti.

Valoarea obiectului cererii se stabileste, de regula, astfel:

a) in cererile privind pretentii banesti, la suma pretinsa;

b) in cererile privind predarea unor bunuri, la valoarea acelor bunuri din
momentul introducerii cererii;

c) in cererile privind obligatia de a face sau de a nu face, la valoarea indicata de
reclamant.

In cererile cu mai multe capete, valoarea fiecarui capat trebuie stabilita in mod separat; valoarea obiectului cererii se stabileste la suma totala a capetelor de cerere.

Daca reclamantul nu a stabilit sau a stabilit inexact valoarea obiectului cererii, Secretariatul Curtii de Arbitraj, din oficiu sau la cererea paratului, stabileste aceasta valoare pe baza datelor privitoare la obiectul cererii.

In afara de taxa de inregistrare si de taxa administrativa, partile sunt obligate sa plateasca, in conditiile ce urmeaza, cheltuielile arbitrale constand in:

cheltuieli de administrare a probelor;
de traducere a actelor si a dezbaterilor;
cheltuielile de citare sau comunicare de acte de procedura prin posta rapida,
onorariile arbitrilor;
onorariile avocatilor;
cheltuielile de deplasare a partilor, arbitrilor, expertilor, consilierilor si martorilor, precum si alte cheltuieli necesitate de arbitrarea litigiului.

Raport al inspecţiei judiciare. Lipsa caracterului unui act administrativ. Imposibilitatea atacării lui pe calea contenciosului administrativ.

Prin sentinţa civilă nr.1846/2007 pronunţată la data de 27 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi  fiscal a respins ca inadmisibilă, pentru  lipsa procedurii prealabile, acţiunea formulată de reclamanta  S.C.M SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anularea actului administrativ – rezoluţia nr.1858/IJ/SIJ/2006, prin care s-a hotărât respingerea sesizării formulată de reclamantă  în contra  magistratului PU, ca netemeinică şi nelegală.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut ca fiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de  pârât, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art.7 alin. (1) din Legea nr.554/2004, conform cărora, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competentă, persoana care se consideră vătămată  într-un drept al său  sau într-un interes legitim  printr-un act administrativ unilateral,  trebuie să solicite autorităţii publice  emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”.

Reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, susţinând motivul de casare sau modificare prevăzut de art.304 pct.5 C.proc. civ. respectiv „prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin . (2) Cod procedură civilă”.

Recurenta a invocat şi prevederile art.304¹ C.proc. civ., conform cărora cauza poate fi examinată sub toate aspectele, hotărârea atacată neputând fi atacată şi cu apel.

În motivarea recursului se precizează că actul administrativ, prin care intimata a soluţionat petiţia şi a cărei anulare a solicitat-o este un act administrativ jurisdicţional şi nicidecum un act administrativ unilateral aşa cum în mod nelegal a reţinut instanţa fondului.

În atare situaţie,  susţine recurenta, plângerea prealabilă este facultativă şi gratuită, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art.6 alin. (2) din Legea nr.554/2004, conform cărora „actele administrativ-jurisdicţionale pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ competentă potrivit  art.10, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea nu exercită căile administrativ-jurisdicţionale de atac”.

Recursul este nefondat.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea „actului administrativ” încheiat de Inspecţia  judiciară – Serviciul de Inspecţie Judiciară pentru Judecători din cadrul CSM, prin care analizându-se memoriul adresat CSM de către recurentul-reclamant şi prin care se solicita tragerea la răspundere a judecătorului PU, s-a constatat că nu se poate reţine săvârşirea de către acest judecător a unor fapte de natură să atragă în sarcina sa răspunderea disciplinară.

Deci, actul atacat este un răspuns la un memoriu formulat de recurentul-reclamant, urmare  verificărilor făcute de către Inspecţia Judiciară din cadrul CSM şi nu o rezoluţie a Comisiei de Disciplină pentru judecători, aşa cum se prezintă în acţiune.

Recurentul-reclamant susţine că acest act are caracteristicile unui act administrativ jurisdicţional, astfel  încât plângerea prealabilă este facultativă şi gratuită şi deci el poate fi atacat direct  la instanţa competentă de contencios administrativ,  conform art.6 alin. (2) din Legea nr.554/2004.

Susţinerea recurentului-reclamant este neîntemeiată.

Art.2 alin. (1) lit.d) din Legea nr.554/2004, cu modificările ulterioare,  defineşte actul administrativ jurisdicţional ca fiind „actul emis de o autoritate administrativă  investită prin lege organică, cu atribuţii de  jurisdicţie administrativă specială”, iar la art.2 alin. (1) lit.e) este definită noţiunea de  jurisdicţie administrativă specială în sensul „activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale”.

Se constată deci că actul administrativ jurisdicţional trebuie să întrunească mai multe trăsături pentru a fi calificat ca atare şi anume: să fie un act juridic, adică să confere drepturi şi obligaţii  subiectelor de drept între care se stabileşte raportul juridic; să fie emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale; să fie emis ca urmare a rezolvării unui conflict juridic născut între  două sau mai multe persoane juridice sau fizice, între persoane private şi autorităţi publice; procedura de rezolvare a conflictului să întrunească în mod cumulativ două condiţii şi anume cea a contradictorialităţii şi cea a asigurării dreptului la apărare.

Raportând aceste caracteristici la actul în speţă ce face obiectul cererii de anulare şi care reprezintă un răspuns la memoriul făcut de societatea reclamantă, dat de către Inspecţia Judiciară din cadrul CSM, în sensul că din verificările efectuate nu a rezultat săvârşirea de către judecătorul în cauză a unor fapte care să atragă răspunderea disciplinară  a sa,  constatăm că acesta nu întruneşte nici pe departe caracteristicile unui act  administrativ-jurisdicţional.

Nu poate fi caracterizat nici chiar ca act administrativ unilateral cu caracter individual, aşa cum greşit a considerat şi instanţa de fond, pornind de la  definiţia dată în art.2 alin. (1) lit.c)  din Legea contenciosului administrativ pentru că în conţinutul său nu se găsesc caracteristicile acestui act cum ar fi; să fie emis de autorităţile publice; în regim de putere publică; scopul emiterii sale să fie executarea sau organizarea executării legii; să dea naştere, să modifice sau să stingă  raporturi juridice.

Actul atacat este de fapt un act premergător declanşării procedurii răspunderii disciplinare a judecătorului în cauză pentru abateri disciplinare  prevăzute de Legea nr.303/2004, fapte care nu s-au dovedit a fi comise de acesta conform verificărilor făcute de Inspecţia judiciară.

Răspunderea disciplinară a magistraţilor este reglementată printr-o procedură specială, prevăzută de Legea nr.317/2004 a Consiliului Superior al Magistraturii, art.44 – 48; conform acestor dispoziţii acţiunea disciplinară se exercită pentru faptele prevăzute de Legea nr.303/2004, republicată, de către secţiile Consiliului Superior al Magistraturii şi numai după efectuare unor cercetări prealabile obligatorii.

Or, din aceste cercetări prealabile nu a rezultat existenţa unor date care să ateste săvârşirea vreunei abateri disciplinare de către judecătorul UP, aşa cum pretinde reclamanta-recurentă.

Aşadar, este inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantă prin care este atacat  raportul, de fapt răspunsul Inspecţiei judiciare în sensul că din verificări nu a rezultat săvârşirea de către judecător a unei fapte de natura a atrage răspunderea disciplinară, câtă vreme această adresă, luată separat, nu întruneşte elementele constitutive ale unui act administrativ  unilateral cu caracter individual şi cu atât mai mult cele ale unui act administrativ – jurisdicţional.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de societatea reclamantă a fost respins ca nefondat, soluţia instanţei de fond fiind menţinută, cu menţiunea că motivarea dată acesteia de către instanţa de fond a fost înlocuită  cu cea precizată în instanţa de recurs.

Act adminstrativ cu caracter normativ emis în vederea executării unei legi. Abrogarea legii. Consecinţe asupra dreptului la acţiune.

În dosarul nr.4739/2005 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu – Secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamantul LM a invocat în temeiul art.4 din Legea nr. 554/2004 excepţia de nelegalitate a  dispoziţiilor art.32, 33 alin. (1) şi (3), art.37  şi art. 40 din H.G. nr. 867/2003.

În motivarea excepţiei de nelegalitate, s-a susţinut că  prevederile contestate contravin dispoziţiilor art.42 alin. (1) şi (2)  din Legea nr.318/2003 privind energia  electrică, întrucât  impun fără temei legal obţinerea prealabilă de către beneficiar prin intermediul furnizorului monopolist a unui aviz tehnic  de  racordare, ceea ce reprezintă o adăugare la lege, în sensul  că  se substituie  noţiunea  de  contract  de  furnizare a energiei electrice  cu aceea de  contract de  racordare.

Reclamantul a mai arătat că prin obligaţia impusă beneficiarului de a  plăti tarifele  de racordare, stabilit  într-o manieră  exclusivă şi fără negociere, este  anulată aplicarea prevederilor art.42  din Legea nr.318/2003 în privinţa accesului esenţial la o utilitate absolută necesară şi astfel, în interiorul unui monopol, se  oferă  pârghii discreţionare de  speculare  economică în sens negativ  a intereselor private  în favoarea  distribuitorului monopolist.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr.119 din 07 iulie  2006, dar  această hotărâre  a  fost casată, ca urmare  a  admiterii de către Înalta  Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia de contencios administrativ şi fiscal a recursului declarat  de  reclamant. Instanţa  de recurs  a  dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că, potrivit art.4 alin. (1) din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

În fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia comercială şi de contencios administrativ a  admis excepţia de nelegalitate invocată de reclamant şi a constatat nelegalitatea prevederilor art.32, art.33 alin. (1) şi (3), art.37 şi art.40 din H.G. nr. 867/2003.

Instanţa de fond a respins excepţia lipsei de obiect invocată de  pârâtul Guvernul României, cu motivarea  că, după abrogarea Legii nr.318/2003 prin Legea nr.13/2007, nu a  fost  abrogată H.G. nr. 867/2003.

Pe  fondul cauzei, s-a  constatat nelegalitatea prevederilor contestate  de reclamant, reţinându-se că au fost  încălcate dispoziţiile Legii nr.318/2003, care nu condiţionează obţinerea prealabilă de către  beneficiar  a unui aviz tehnic  de racordare.

Astfel, s-a  avut în vedere  că prin art.37 alin. (1) din H.G. nr.867/2003 se impun beneficiarului cheltuielile  legate de  modificarea  sau devierea  reţelelor publice  existente, iar pe de altă parte, prin art.40 din acelaşi act  normativ, se  impune  beneficiarului valoarea lucrărilor contractate de  operatorul de reţea cu terţe societăţi – agreate de operatorul de reţea, valoare care  se  include  în tariful de  racordare  şi deci toate  costurile racordării sunt impuse beneficiarului prin simpla voinţă a  angajaţilor  operatorului de reţea.

Împotriva acestei  sentinţe pârâţii societatea comercială Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice – Electrica Distribuţie Transilvania Sud – Sucursala S şi Guvernul României, susţinând că în mod greşit a  fost  admisă excepţia de nelegalitate a prevederilor art.32, 33 alin. (1) şi (3), art.37 şi art.40 din H.G. nr. 867/2003, pentru  aprobarea Regulamentului privind racordarea  utilizatorilor la reţelele  electrice  de interes public.

Recurenţii au arătat că hotărârea contestată a fost  elaborată în baza Legii nr.318/2003 a energiei electrice şi a art.2 lit.a), art.9 lit.a), art.13 alin. (1) şi art.19 din O.U.G. nr.63/1998 privind energia electrică şi termică, potrivit cărora deţinătorii reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice au obligaţia să racordeze la  reţelele lor, în condiţiile legii, orice solicitant, persoană fizică sau juridică. În acest sens, s-a precizat  că Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a  elaborat Regulamentul privind racordarea  utilizatorilor la astfel de reţele electrice de interes  public, cu scopul de a se asigura accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor la aceste reţele şi a stabilit tarifele de racordare.

Recurenţii au învederat că obligaţia parcurgerii procedurii prealabile a racordării a  fost instituită prin art.35 din H.G. nr.1007/2004, care a prevăzut că nu se poate încheia contractul de  furnizare  în lipsa avizului tehnic  de racordare, astfel  încât este  greşită concluzia  instanţei de  fond că este posibilă încheierea directă a contractului de  furnizare.

În recursul declarat de pârâtul Guvernul României a fost criticată şi soluţia dată excepţiei privind lipsa  de  obiect, cu motivarea că instanţa  de  fond  a interpretat  eronat prevederile art.4 alin. (3) din Legea nr.24/2000, considerând că H.G. nr.867/2003, continuă să producă efecte  juridice  şi după abrogarea  legii în baza căreia  a fost adoptată şi anume, după abrogarea Legii nr.318/2003 a energiei electrice.

Recursurile sunt întemeiate.

Instanţa de fond a respins  în mod  greşit excepţia lipsei de obiect invocată de Guvernul României, considerând fără temei legal că actul administrativ contestat în cauză continuă să-şi producă efectele şi după abrogarea actului normativ de nivel superior  în baza căruia  a fost  emis.

Conform normelor de  tehnică legislativă cuprinse  în art.4 alin. (3) din Legea  nr.24/2000, actele normative  date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se  emit  în limitele şi potrivit  normelor care le ordonă.

Raportat la aceste prevederi legale, se  constată că H.G. nr.867/2003, ca act administrativ subsecvent  Legii nr.318/2003 a energiei electrice, nu mai poate produce  efecte după abrogarea legii în temeiul căreia a fost  emisă. Legea nr.318/2003 a fost abrogată expres prin Legea nr.13/2007, care de altfel a prevăzut un termen de 6 luni pentru elaborarea  normelor de aplicare.

Criticile formulate de recurenţi pe fondul cauzei sunt de asemenea  întemeiate, constatându-se că a  fost greşit  admisă excepţia  de nelegalitate invocată de  intimatul-reclamant cu privire la dispoziţiile art.32, art.33 alin. (1) şi (3), art.37 şi art.40 din H.G nr. 867/2003.

Instanţa  de  fond a  reţinut eronat  că prin acest act administrativ  au fost  instituite  obligaţia  obţinerii  contra cost a avizului tehnic de racordare şi procedura prealabilă a racordării.

Din nota  de  fundamentare a hotărârii contestate  rezultă că o asemenea  reglementare a fost prevăzută  prin H.G. nr.2/1992 privind  realizarea lucrărilor de alimentare cu energie  electrică a  noilor  consumatori.

Adoptarea H.G. nr. 867/2003 s-a impus pentru corelarea  Regulamentului privind  racordarea utilizatorilor la reţelele electrice  de  interes public cu legislaţia în vigoare privind autorizarea construcţiilor şi cea referitoare la proprietatea  publică, astfel încât apare ca nefondată susţinerea  intimatului-reclamant că nu exista obligaţia racordării la reţelele electrice anterior adoptării acestui act normativ.

De asemenea, se reţine că, potrivit art.35 şi art.82  lit. c) din H.G. nr.1007/2004, contractul de furnizare nu se poate încheia în lipsa  avizului tehnic de racordare şi contractul de  furnizare se încheie în condiţiile stabilite prin avizul tehnic de racordare, care constituie partea integrantă a contractului de furnizare a  energiei electrice.

În consecinţă, este eronată  concluzia instanţei de fond privind lipsa unui temei legal pentru reglementarea contestată de intimatul-reclamant pe calea excepţiei de nelegalitate.

Recursurile au fost admise.

Militari. Răspundere materială. Irelevanţa formei vinovăţiei.

Prin Sentinţa nr. 43 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul DC în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv Unitatea Militară 0251 Bucureşti, instanţa dispunând anularea Hotărârii nr. 155403/9.08.2005 emisă de Comisia de Soluţionare a contestaţiilor din cadrul UM 0251 Bucureşti precum şi a Hotărârii nr. 47/20.09.2006 emisă de Comisia de Jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul MAI. Totodată instanţa a admis contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei de imputare nr.155099 din 4 iulie 2007 cu consecinţa exonerării reclamantului de la plata sumei de 4.424,90 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, că prin decizia nr. 155098/4.07.2006 reclamantului i s-a imputat suma de 4.424,90 lei, reprezentând drepturi salariale achitate angajatului PC, ca urmare a anulării deciziei de reziliere a contractului de muncă, decizie semnată de către reclamant în calitate de comandant al UM CJT Târgu-Mureş.

Instanţa a apreciat că nu se poate reţine în sarcina reclamantului reaua-credinţă la momentul la care aceasta a dispus desfacerea contractului de muncă al angajatului, având în vedere atribuţiile pe care le avea în calitate de comandant al unităţii militare şi conţinutul rapoartelor înaintate de către cei împuterniciţi cu cercetarea disciplinară.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA).

În motivarea cererii, recurenta arată că nu se poate reţine că  reclamantul ar fi săvârşit faptele fără vinovăţie, întrucât era obligat să cunoască normele legale care reglementează domeniul în care îşi desfăşura activitatea, iar potrivit art.2 din O.G.nr.121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, această răspundere e angajată pentru pagubele provocate de militari  din vina acestora,  fără ca textul să distingă dacă fapta a fost săvârşită cu sau fără intenţie.

Consideră recurenta că interpretarea contrară,  în cazul faptelor săvârşite din culpă de un militar, ar face imposibilă recuperarea de către instituţie a prejudiciului astfel creat.

Recursul este fondat.

Atât Hotărârea nr.155403 din 9 august 2006 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din U.M. 0251 Bucureşti, cât şi hotărârea nr.47 din 20 septembrie 2006 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (actualul MIRA) au fost emise cu respectarea condiţiilor de formă legale şi sunt întemeiate pe dovezi asupra vinovăţiei reclamantului.

Instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile O.G.nr.121/1998, considerând că răspunderea materială a militarilor poate fi angajată numai în situaţia în care paguba a fost produsă  cu rea-credinţă.

În realitate, legiuitorul prevede vinovăţia fără a distinge asupra săvârşirii faptei din culpă ori cu intenţie.

În speţă, lipsa relei-credinţe nu-l poate exonera pe reclamant de răspundere, câtă vreme textul legal nu are în vedere asemenea excepţii.

Recursul a fost astfel admis.

Funcţie publică. Reorganizarea instituţiei. Încetarea funcţiei. Caz în care nu este posibilă încadrarea în alt post, conform art.92 lit.d din Legea nr.188/1999

Reclamantul G. E. a chemat în judecată Inspectoratul de Protecţie a Mediului Braşov şi pe D. A., pentru anularea actului administrativ de încetare a funcţiei şi reintegrarea sa în funcţie.

Curtea de apel Braşov, având în vedere art.92 lit.d din Legea nr.188/1999, a respins acţiunea ca neîntemeiată, pârâtul I.P.M Braşov dovedind că s-a produs o reorganizare a instituţiei şi că s-au redus posturi de natura celui ocupat de reclamant. Cât priveşte a doua condiţie legală pentru validarea deciziei în cauză, instanţa a constatat că pârâta a făcut demersuri la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ca şi la A.J.O.F.M. Braşov, în scopul oferirii unui post corespunzător reclamantului, dar ambele au răspuns că nu dispun de locuri de muncă vacante.

Instanţa a reţinut că lipsa posturilor vacante nu este imputabilă instituţiei, care a suferit o ireversibilă reorganizare şi că s-a demonstrat preocuparea de a-i face oferta legală reclamantului.

Curtea de apel a arătat că intenţia legiuitoriului de a oferi garanţia unui post funcţionarului public, nu poate paraliza activitatea unei instituţii, supusă, în mod obligatoriu, reducerii de personal şi care din motive obiective (lipsa posturilor vacante) nu poate oferi celui eliberat din funcţie un post corespunzător pregătirii sale.

G. E. a formulat recurs, susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art.92 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, întrucât intimaţii Inspectoratul de Protecţie a Mediului Braşov şi D.A. nu au făcut aplicarea criteriilor de competenţă pentru personalul care ocupa posturi de natura celui ce urma a se desfiinţa, cu luarea în vedere a evaluării performanţelor profesionale.

S-a mai arătat că instanţa nu s-a preocupat de prevederea legală privind refuzul reclamantului de a accepta oferta A.N.F.P., care în speţă nu a existat, ca o a doua condiţie pe lângă restructurarea postului recurentului.

Recurentul mai precizează că legea stabileşte clar ca unitatea să ofere un post corespunzător, iar angajatul să-l refuze pentru a se putea dispune desfacerea contractului de muncă al petentului, astfel încât a apreciat acesta că nu reorganizarea a stat la baza măsurii contestate în cauză, ci alte considerente, eventual disciplinare.

Recursul este neîntemeiat.

Potrivit art.92 lit.d din Legea nr.188/1999 se poate dispune eliberarea din funcţie a funcţionarului, dacă instituţia îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării, prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de funcţionarul public şi acesta refuză oferta Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Este de necontestat că la I.P.M. Braşov s-a produs o reorganizare a instituţiei şi că s-au redus posturi de natura celui ocupat de reclamant prin depunerea organigramelor anterioare şi ulterioare eliberării şi a ordinului nr.92/23 ianuarie 2001 al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului.

Este de necontestat că instituţia pârâtă a făcut demersuri la Agenţia Naţională  a Funcţionarilor Publici ca şi la A.J.O.F.M. Braşov, în scopul oferirii unui post corespunzător reclamantului, dar ambele au răspuns că nu dispun de locuri de muncă vacante.

Unitatea pârâtă nu are nici o culpă în privinţa îndeplinirii obligaţiei legale de a face demersuri pentru oferirea unui post corespunzător recurentului-reclamant.

Pe de altă parte, este cert că reorganizându-se activitatea pârâtei, postul ce fusese ocupat de recurent nu mai există, cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie, astfel încât unitatea funcţionează în alte condiţii decât acelea existente anterior reorganizării.

Deci acestea fiind datele cauzei, actul administrativ contestat în cauză nu se poate susţine că este ilegal şi să se procedeze la anularea lui şi reintegrarea petentului într-un alt post care de fapt, nu mai există.

Aşa cum a reţinut instanţa de fond, intenţia legiuitorului de a oferi garanţia unui post funcţionarului public nu poate paraliza activitatea unei instituţii supusă reorganizării, instituţie în care lucrează mai multe persoane şi din bugetul căreia nu poate fi plătită o persoană ce nu mai are loc de muncă în organigramă.

Recursul a fost respins.

Avocat. Refuzul primirii în profesie cu scutire de examen. Daune morale

Prin sentinţa civilă nr.618 pronunţată la data de 13 iunie 2002 în dosarul nr.804/2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul T.R. în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România şi:

– a anulat decizia nr.8763/23 martie 2002 emisă de Consiliul Uniunii, precum şi decizia nr.1287/14 decembrie 2001 emisă de Comisia permanentă;

– a obligat Uniunea Avocaţilor din România să emită o decizie pentru primirea reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen;

– a obligat pârâta la plata sumei de 100 milioane daune morale.

Curtea de apel a reţinut că actele administrative emise de Comisia permanentă şi Consiliul  Uniunii Avocaţilor din România sunt nelegale şi netemeinicie, reclamantul îndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) din Legea 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, republicată şi având avizul favorabil al Baroului Bucureşti, pentru a putea fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.

Cu referire la acordarea daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că obligarea uniunii pârâte se justifică deoarece soluţionarea cererii reclamantului s-a făcut cu o mare întârziere.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs Uniunea Avocaţilor din România, susţinând că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice, intimatul reclamant neîndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) lit.6) din Legea nr.51/1995, republicată.

Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

La data de 28 mai 2000, intimatul reclamant s-a adresat Baroului Bucureşti, care, la data de 11 octombrie 2001, a avizat favorabil primirea acestuia în profesia de avocat cu scutire de examen, constatând îndeplinirea condiţiilor legale şi statutare.

Prin decizia nr.1287/14 decembrie 2001, Comisia permanentă a Uniunii Avovocaţilor din România a respins cererea de acordare a scutirii de examen pentru primirea în profesia de avocat a intimatului – reclamant, cu motivarea că nu îndeplineşte condiţia cerută de art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, neîndeplinind funcţiile de jurisconsult şi /sau consilier juridic cel puţin 10 ani.

Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, prin decizia nr.8763/23 martie 2002, a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr.1287/14 decembrie 2001, cu aceeaşi motivare.

Din probele administrate în cauză, rezultă că intimatul reclamant, absolvent al Facultăţii de Drept Bucureşti în anul 1975,  după ce a îndeplinit alte funcţii, începând cu 01 aprilie 1991 a îndeplinit funcţiile de jurisconsult şi consilier juridic, astfel că, la data formulării cererii, îndeplinea cerinţa de a fi activat cel puţin 10 ani în aceste funcţii.

Astfel fiind, în mod greşit s-a reţinut de către cele două instanţe ale Uniunii Avocaţilor din România că intimatul reclamant nu ar fi îndeplinit condiţia de vechime în cele două funcţii, potrivit prevederilor art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, actele administrative emise fiind netemeinice şi nelegale.

Dar, soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata sumei de 100 milioane lei cu titlu  de daune morale.

Potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, în cazul admiterii cererii, instanţa va hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale cerute. Dar, acestea vor putea fi acordate numai dacă şi în măsura în care au fost dovedite.

Or,  instanţa de fond a dispus obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata unor daune morale fără ca în cauză să fi existat probe în privinţa existenţei acestora, a unor suferinţe morale care să fi fost produse ca urmare a soluţionării nefavorabile a cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Dimpotrivă, din probele existente, cât şi din propriile susţineri, a rezultat că intimatul – reclamant, în perioada soluţionării cererii, cât şi ulterior, a continuat să-şi desfăşoare activitatea în condiţii şi cu rezultate similare cu acelea din perioada anterioară.

Deci, cum în cauză nu există dovezii cu privire la existenţa unor suferinţe morale şi a unor daune morale care să fi fost produse împotriva intimatului reclamant, instanţa de fond nu avea temei legal pentru obligarea uniunii recurente la plata vreunei sumei cu titlu de daune morale.

Din acest punct de vedere recursul fiind întemeiat a fost admis, sentinţa atacată a fost  modificată în sensul înlăturării obligării la plata sumei 100 milioane lei cu titlu de daune morale,   menţinându-se celelalte dispoziţii.

Act al Parchetului de pe lângă C.S. J. Refuzul declarării recursului în anulare

Reclamantul S.L. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru refuzul soluţionării recursurilor în anulare, trimise de Ministerul Justiţiei.

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că solicitarea reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1 din Legea nr.29/1990, neputându-se dispune obligarea pârâtului la exercitarea căii extraordinare de atac prevăzute de art.330 Cod procedură civilă.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul S.L., motivând că în mod abuziv procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie au refuzat promovarea recursului în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti criticate în memorii.

Recursul este nefondat.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, pârâtul a soluţionat memoriile formulate de reclamant, comunicându-i că nu sunt motive pentru promovarea recursului în anulare împotriva hotărârilor considerate de reclamant ca nelegale şi netemeinice.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că dreptul de a ataca cu recurs în anulare hotărârile judecătoreşti irevocabile aparţine procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, singura instituţie în măsură să aprecieze dacă sunt întrunite condiţiile pentru exercitarea căii extraordinare de atac prevăzute de art.330 Cod procedură civilă.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.

Act al ministrului de interne. Situaţii în care actul este de comandament militar, conform art.2 lit.b din Legea nr.29/1990

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, solicitând desfiinţarea ordinului ministrului de interne, prin care a fost eliberat din funcţia de şef birou informaţii şi cercetării penale din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Ordinul este considerat nelegal, întrucât la data emiterii lui, reclamantul se afla în concediu medical, iar după ce a aflat de existenţa lui, starea sănătăţii sale s-a agravat fiindu-i necesare 27 de zile de spitalizare şi apoi concediu medical.

Precizează că are 24 ani de cadru activ, este licenţiat în  ştiinţe judiciare şi militare, a fost avansat, a fost apreciat are calificare foarte bună, a beneficiat de solde merit şi a ocupat funcţii de conducere.

Prin acest ordin şi prin acuzele nefondate făcute în presă, i-a fost afectată imaginea sa publică.

Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi, Secţia de contencios administrativ, în baza art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel Iaşi a respins recursul reclamantului, precum şi excepţia privind necompetenţa materială şi teritorială invocată de reclamant.

A respins acţiunea faţă de Ministerul de Interne, ca inadmisibilă şi faţă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Instanţa a reţinut că ordinul în discuţie este un act de comandament cu caracter militar, exceptat de la procedura contenciosului administrativ, în baza art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, fiind emis de Inspectoratul general al poliţiei de frontieră din cadrul Ministerului de Interne.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că în mod greşit s-a considerat că ordinul contestat ar fi de comandament militar, deoarece actele de comandament militar vizează comanda trupei pe timp de pace sau în timp de război – dislocări de trupe, măsuri, acţiuni de luptă, etc, situaţie ce nu se regăseşte în cauză.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ „nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar”.

Aceste acte sunt emise de autorităţile militare competente în scopul asigurării ordinii şi disciplinei în cadrul unităţilor militare din aceste unităţi. Astfel, actele ce se includ în această acţiune trebuie să emane de la autorităţi publice care au caracter de comandamente militare, prin comandamentul militar înţelegându-se o totalitate de trupe sub comanda unui şef determinat.

In al doilea rând, trebuie să fie vorba de acte care au un cuprins de natură militară, referindu-se la serviciul şi îndatoririle militare. La acestea se adaugă cerinţa ca toate aceste acte să cuprindă ideea de ordin, de comandă şi în consecinţă cu corelativul sau de disciplină militară, după cum rezultă din înşişi termenii expresei, care este atât de necesară şi caracteristică acestui organism.

Actele de comandament cu caracter militar sunt actele şi măsurile privitoare la pregătirea şi instrucţia militarilor, la mobilizare, concentrare, mişcări de trupe, repartiţia şi desfacerea lor, la darea de comenzi, la manevre şi operaţiuni militare la  dispoziţii privitoare la ordinea şi disciplina militară şi altele asemănătoare.

Prin urmare, orice alte acte emise de autorităţile militare străine de necesităţile propriu-zise ale acţiunilor militare, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Constatarea rămâne valabilă şi pentru ipoteza în care se invocă vătămarea dreptului subiectiv al unui militar, care a fost eliberat din funcţia deţinută.

Recursul a fost admis şi s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Contract de vanzare cumparare. Viciu de consimtamant. Eroare cu privire la natura juridica a actului incheiat

Cand reclamantul, datorita varstei inaintate si afectiunilor psihice, care i-au diminuat intr-o masura foarte mare discernamantul, a fost in eroare cu privire la natura juridica a actului incheiat, avand credinta ca incheie un contract de vanzare cumparare cu clauza intretinerii, nicidecum un contract de vanzare cumparare, consimtamantul sau fiind viciat, nu poate fi considerat valabil.

Prin sentinta civila nr. 4969/1994, judecatoria Arad a respins actiunea intentata de reclamantul CT impotriva paratilor TI si TA, pentru anularea contractului de vanzare cumparare, cu motivarea ca la data incheierii actului in forma autentica, potrivit concluziei expertizei medico-legale, efectuata in cauza, a avut discernamantul diminuat.

Cum la 22 septembrie 1993, reclamantul a decedat, procesul a fost continuat de fiul sau DI, in calitate de mostenitor legal si acceptant al succesiunii, care a declarat apel impotriva hotararii pronuntate de instanta de fond, apel respins de Tribunalul Arad, prin decizia civila numarul 96/1997.

Reclamantul a declarat recurs sustinand ca datorita varstei inaintate si afectiunilor psihice, pe fondul consumului de alcool si medicamente, prealabiul incheierii contractului, CT a fost in eroare cu privire la natura juridica a actului incheiat.

Pentru formarea valabila a oricarui act juridic, consimtamantul partilor trebuie nu doar sa existe, sa fie exteriorizat, ci acesta sa fie liber exprimat si dat in cunostinta de cauza, adica sa nu fie viciat potrivit art. 948 alin. 2 C. civ. In afara de art. 953 C. civ., care prevede ca atunci cand este dat prin eroare, consimtamantul nu este valabil, reglementarea cuprinsa in art. 954 C. civ. stabileste ca eroare nu produce nulitate decat atunci cand cade asupra substantei obiectului conventiei sau asupra identitatii ori calitatilor persoanei contractante.

Expertizele medico-legale efectuate in cauza au demonstrat ca vanzatorul, in varsta de peste 80 de ani prezenta afectiuni psihice care au condus la diminuarea foarte mare a discernamantului iar martorii au relatat ca reclamantul nu a primit pretul vanzarii, avand credinta ca va fi intretinut de parati, ceea ce duce la concluzia alterarii cosimtamantului in continutul sau intelectual, constient.

Recursul a fost admis de Curtea de Apel Timisoara prin decizia civila nr. 960/1996, care a casat decizia instantei de apel si a trimis cauza spre rejudecare la aceeasi instanta, Tribunalul Arad, in vederea efectuarii de noi expertize medico-legale.

Uzucapiune. Posesia exercitata de coproprietari. Efecte.

Pentru ca posesia exercitata de un coproprietar asupra bunului indiviz sa se interverteasca in drept de proprietate exclusiva, trebuie sa fie continua, utila, publica, exclusiva, si sa se manifeste prin acte din care sa rezulte fara echivoc negarea dreptului celorlalti coproprietari.

Prin sentinta civila nr. 72 din 12 februarie 1997, Judecatoria Timisoara a respins actiunea reclamantului PG impotriva paratului PP, pentru constatarea uzucapiunii, retinand ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 1846 din C. civ, intrucat reclamantul a intrat in posesie in anul 1959 data de la care folosea cu intermitenta o parte din imobil, ca mostenitor al proprietarului tabular.

Solutia primei instante a fost mentinuta de Tribunalul Timis, care prin decizia nr. 1073 din 9 decembrie 1997 a respins apelul formulat de reclamant.

Sesizata cu recursul reclamantului, Curtea de Apel Timisoara a retinut ca nu sunt temeiuri de casare, respingand recursul partii.

In motivare, s-a retinut ca in raport cu data intrarii in posesie, anul 1959, uzucapiunea era supusa cerintelor prevazute de art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 privind cartile funciare si anume: posesia imobilului timp de 20 ani, in conditiile legii – art. 1897 C. Civ. – de la moartea proprietarului tabular. Imobilul, proprietarea indiviza a antecesorilor partilor, a devenit proprietatea pe cote parti a reclamantului si paratului, prin mostenire, fara inscriere in cartea funciara, conform art. 26 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

Posesia exercitata de reclamant nu s-a caracterizat prin continuitate, publicitate si nici nu a fost exclusiva, de natura a determina dobandirea proprietatiiasupra cotei mostenite de parat.

Sectia civila – decizia nr. 1032/R/1998

Plata orelor suplimentare si a diurnei.

Plata orelor suplimentare si a diurnei.

Admisibilitate. Nu este intemeiata actiunea privind plata orelor suplimentare si a diurnei de catre angajator pentru perioada in care angajatul urmeaza cursurile unei pregatirii profesionale initiata de acesta din urma.Constata ca prin sentinta civila nr. 404/2005 a Tribunalului Brasov , a fost respinsa actiunea formulata de reclamant in contradictoriu cu parata pentru:1. plata orelor suplimentare in cuantum de 21.428.571 ROL pentru perioada 19.10.2004 – 14.12.2004.2. plata sumei de 3.571.428 ROL pentru activitatea prestata in 1.12.2004 3. plata diurnei in cuantum de 52.872.050 lei ROL .4. daune morale in cuantum de 25.000 euro.A fost respinsa cererea formulata de parata privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata .Pentru a pronunta aceasta sentinta , instanta a retinut ca:Reclamantul a avut calitatea de salariat in cadrul paratei ,in baza contractului individual de munca 4745 din 19.10.2004 (f. 25-39 dosar fond).Raporturile de munca dintre cele doua parti au incetat la data de 22.03.2005 asa cum se afirma in cererea de chemare in judecata la solicitarea reclamantului.In primul petit din cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 21.428.571 ROL ( val bruta) reprezentand orele suplimentare prestate in intervalul 19.10.2004 – 14.12.2004 .Perioada 19.10 .2004- 14.12.2004 nu reprezinta o delegare a reclamantului la alt loc de munca in vederea desfasurarii activitatii pentru care a fost angajat, ci reprezinta o perioada de pregatire profesionala pentru munca pe care reclamantul urma sa o desfasoare in tara dupa intoarcerea din Cehia.Perioada de pregatire a reprezentat perioada in care reclamantul a fost scolarizat si a luat cunostinta de atributiile ce-i revin unui director de magazin si anume de supraveghere , control si coordonare , stagiul presupunea cunoasterea de catre acesta , in detaliu, a tuturor activitatilor desfasurate de magazinele paratei.Inscrisurile depuse la dosar de parata releva faptul ca inca de la angajare, respectiv plecarea reclamantului in Cehia , acesta a luat cunostinta de stagiul de pregatire si activitatile ce urmau a le desfasura.Stagiul de pregatire urmat de reclamant in Cehia se incadreaza in prevederile dispozitiilor art. 189 lit. c din Codul Muncii care prevede ca: ” Formarea profesionala a salariatilor se poate realiza prin urmatoarele forme:- stagii de practica si specializare in strainatate”.In cauza nu sunt indeplinite cerintele art. 43 din Codul Muncii privind delegarea salariatului pentru a efectua lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca in speta fiind vorba de pregatire si luarea la cunostinta a atributiilor ce urma a fi exercitate de reclamant in functie, ulterior la intoarcerea in tara.Pentru aceste considerente :Instanta a inlaturat apararile reclamantului in ceea ce priveste delegarea acestuia si plata orelor suplimentare de catre parata ca fiind nefondate.In petitul doi din cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 3.571.428 ROL ( val brut)reprezentand plata zilei de 1.12.2004 pentru care nu s-a acordat zi libera .Dispozitiile legale privind acordarea de sporuri salariale pentru neacordarea unei zile libere pentru sarbatori legale nu sunt aplicabile peroanelor care participa la o modalitate de perfectionare profesionala.La data de 1.12.2004 reclamantul nu isi indeplinea sarcinile de serviciu intrucat participa la un stagiu de pregatire si in aceasta situatie parata nu avea obligatia de a-i plati un spor de salarizare pentru ziua in discutie .Prin urmare reclamantului nu ii sunt aplicabile dispozitiile art. 134 din Codul Muncii , acesta nu a desfasurat o activitate pentru angajator fiind plecat din tara pentru scolarizare si pregatire pentru functia pe care urma sa o desfasoare la intoarcere.Mai mult cursurile de pregatire profesionala s-au desfasurat pe teritoriul altui stat care nu are prevazuta ca sarbatoare legala nelucratoare ziua de 1 decembrie. Reclamantul a solicitat obligarea paratului la plata sumei de 52.872.050 ROL valoare neta reprezentand diferenta diurna fata de diurna acordata. In sustinerea acestui petit reclamantul a depus un mod de calcul al pretentiilor solicitate in conformitate cu Hotararea 741/14 mai 2004.Instanta a inlaturat apararile reclamantului in ceea ce priveste HG nr. 518/1995 temei legal invocat de acesta in ceea ce priveste acordarea unei diurne superioare ca si cuantum nefiind aplicabil, societatea in cauza fiind cu capital privat.Dispozitiile art. 16 HG 518/1995 privind unele drepturi si obligatii ale personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar nu sunt aplicabile iar art. 17 din acelasi act normativ are un caracter orientativ pentru societatile cu capital privat din care face parte si parata in cauza.In consecinta parata avea obligatia legala sau conventionala de a plati reclamantului diurna intr-un anumit cuantum pentru deplasarea acestuia in strainatate , situatie in care nu poate fi vorba despre diferenta de diurna neacordata. In cauza nu s-a facut nici dovada ca intre parati s-ar fi semnat acte aditionale la contractul de munca, in care sa se prevada pe perioada scolarizarii in strainatate plata unei diurne mai mari decat cea acordata.Parata a depus la dosar probe care atesta faptul ca i-a fost acordat reclamantului diurna , motiv pentru care instanta a respins acest capat de cerere ca neintemeiat.In petitul 4 din cererea de chemare in judecata reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 25.000 EUR val. neta pentru prejudiciul cauzat de angajator ca urmare a trimiterii lui in Republica Ceha fara viza legala peste perioada prevazuta de legislatia in vigoare . Reclamantul mai arata faptul ca pentru incalcarea Legislatiei pentru straini cu privire la sederea pe teritoriul altui stat a fost anchetat , amprentat , sanctionat , lipsit de libertate si i s-a aplicat pe pasaport Ordin de parasire de catre Politia pentru Straini din Praga.Instanta a mai retinut ca reclamantul nu a dovedit existenta unui prejudiciu suferit din culpa societatii. Necunoasterea legii nu poate fi folosita in sustinerea cererii privind acordarea de daune morale.Instanta a inlaturat apararile reclamantului, in ceea ce priveste obtinerea de vize pentru sedere peste termenul legal de 30 de zile, prevazut de HG nr. 605/1995 de catre parata, avand in vedere faptul ca exista un act normativ care trebuie cunoscut de fiecare cetatean roman care paraseste teritoriul tarii acesta si nu poate invoca necunoasterea acesteia intrucat ” nema censetur ingnoran legim”.Chiar in motivarea actiunii reclamantul mentioneaza termenul pentru care trebuia sa paraseasca teritoriul tarii in vederea pregatirii pentru postul pe care urmeaza sa-l ocupe. Mai mult decat atat nu s-a facut dovada faptului ca s-ar fi solicitat in scris angajatorului obtinerea acelei vize pentru studii iar angajatorul sa fi refuzat efectuarea demersurilor legale obtinerii ei.Reclamantul nu a dovedit conform art. 1169 Cod civil ca imaginea publica i-a fost afectata.Din declaratia martorilor audiati rezulta ca participantii la stagiu de pregatire in Cehia s-au prezentat la Politie unde s-a desfiintat procedura standard privind identificarea si luarea de declaratii persoanelor in cauza. Amenda care a fost aplicata salariatilor aflati la pregatire a fost achitata de angajator care a urmarit sa protejeze imaginea salariatilor angajati la societatea intimataMai mult intre reclamanta si parata au existat raporturi de natura contractuala si nu delictuala astfel incat se poate aprecia ca fapta culpabila a paratei a creat reclamantei un prejudiciu ce trebuie integral acoperit , motiv pentru care instanta a respins acest capat de cerere .In temeiul art. 274 si urmatorul Cod procedura civila a respins cererea privind obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata .Impotriva acestei sentinte s-a declarat recurs de recurentul reclamant criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie .In dezvoltarea motivelor de recurs se arata ca in mod eronat instanta a apreciat ca activitatea preponderent fizica desfasurata de reclamant reprezenta ” pregatirea profesionala ” si nu munca in favoarea societatii intimate , cum a fost in realitate. In considerarea greselii de judecata prezentata mai sus sta si faptul ca instanta a respins pretentiile reclamantului in ceea ce priveste plata zilei de 1.12.2004 pentru care nu s-a acordat zi libera .In ceea ce priveste obligatia conventionala , se mai arata in cuprinsul motivelor de recurs ca dreptul la diurna se stabileste prin contractul colectiv de munca, la nivel de unitate insa in lipsa acestuia , unitatea trebuia sa procedeze la aplicarea legii .Referitor la respingerea capatului de cerere de chemare in judecata privind acordarea daunelor morale , instanta de fond a pronuntat o solutie gresita , nefiind legal si moral ca angajatorul sa fie exonerat de orice raspundere atunci cand isi trimite in mod ilicit salariatii la munca in strainatate .Din probele administrate in cauza rezulta ca imaginea publica a recurentului a fost afectata intrucat a fost supus unui tratament asemenea infractorilor , expunandu-se pericolului de a nu mai intra pe teritoriul Uniunii Europene , fara vreo vina.Examinand sentinta atacata instanta apreciaza ca recursul este neintemeiat urmand in consecinta sa fie respins si sentinta primei instante mentinuta ca legala si temeinica in baza dispozitiilor art. 312 Cod procedura civila pentru urmatoarele considerente:Prima instanta in mod corect a apreciat faptul ca in speta nu este vorba de „o detasare” in sensul prevazut de dispozitiile art. 45 din Codul Muncii , ci ne aflam in situatia „perfectionarii” profesionale initiata de salariat, dat fiind lipsa unui inscris care sa dovedeasca situatia formarii profesionale din initiativa angajatorului. Prin urmare obligatiile partilor precum si drepturile acestora , nu pot fi stabilite cu exactitate in lipsa unui asemenea inscris. Astfel in mod corect prima instanta a procedat la respingerea capetelor de cerere , privind plata orelor suplimentare , diurna si plata zilei de 1.12.2004 . In ceea ce priveste inscrisul intitulat act aditional la contractul de munca , acesta vizeaza numai clauza contractuala privind salarizarea si nu perfectionarea profesionala.Asadar in lipsa unor reglementari clare materializate printr-un inscris, care sa ateste raporturile dintre parti sub aspectul duratei, formarii profesionale , inclusiv a obligatiilor contractuale ale salariatului in raport cu angajatorul si a modalitatilor de suportare a cheltuielilor profesionale , prima instanta a facut o aplicare corecta a dispozitiilor art. 193 din Codul Muncii. Prin urmare criticile din recurs ce vizeaza modul de solutionare al acestor capete de cerere , sunt nefondate pentru toate considerentele ce au fost expuse mai sus si in consecinta vor fi respinse.Referitor la acordarea daunelor morale si acestea in mod corect au fost respinse de prima instanta .Dovada prejudiciului moral suferit de recurent , este , prin derogare de la regula generala instituita in dreptul muncii , in sarcina reclamantului. Modul de solutionare al capetelor de cerere principale influenteaza acordarea daunelor morale tocmai pentru argumentele care s-au expus mai inainte si anume lipsa vinovatiei angajatorului ca urmare a neasumarii vreunor obligatii de catre acesta din urma, in situatiile reglementate de dispozitiile art. 189 lit. „c „raportat la art. 18 din Codul Muncii.

Ne puteti scrie gratuit pe whatsapp 0745150894!