Site-uri care respecta GPDR 2018

Top siteuri stiri/massmedia

# Website Vizitatori unici Vizite Afisari
1(1)
www.ziare.com

Stirile de ultima ora, 24 de ore din 24, orice stire importanta in cel mult 10 minute. Toate ziarel…

Locul 2 In Clasamentul General | www.ziare.com

1.097.350

-72.702

18,53%
2.026.855

-147.711

4.953.045

-623.797

2(2)
www.antena3.ro

Stiri din toate domeniile, imediat ce evenimentele se produc. Si altceva decat vezi la televizor.

Locul 3 In Clasamentul General | www.antena3.ro

998.506

-3.215

16,86%
2.150.376

40.831

3.769.483

3.392

3(3)
dcnews.ro

De Ce News un ziar quality, cu ştiri din politic, economic, social, sănătate, ştiinţă, alătu…

Locul 4 In Clasamentul General | dcnews.ro

894.147

69.864

15,10%
1.449.760

65.604

4.381.024

350.339

4(4)
www.bzi.ro

Buna Ziua Iasi – afla ultimele informatii despre: evenimente, investigatii, anchete, video, nationa…

Locul 7 In Clasamentul General | www.bzi.ro

535.823

27.333

9,05%
813.659

39.993

1.890.565

168.306

5(6)
www.ziuact.ro

ZIUA face lumina la Constanta | Editie locala online: stiri, anchete, analize. Alege sa fii informa…

Locul 13 In Clasamentul General | www.ziuact.ro

358.496

64.166

6,05%
477.124

76.530

704.439

76.669

6(5)
www.cugetliber.ro

Cotidianul Cuget Liber Constanta – stiri, informatii utile, divertisment, monden, anchete, reportaje

Locul 15 In Clasamentul General | www.cugetliber.ro

335.571

24.857

5,67%
376.105

24.361

622.560

24.625

7(7)
www.telegrafonline.ro

Telegraf OnLine Constanta – stiri, social, eveniment, economic, curier, actualitate, cultura, polit…

Locul 24 In Clasamentul General |www.telegrafonline.ro

199.960

-16.386

3,38%
223.863

-19.524

556.038

-66.286

Primul pas pentru a ajunge numarul 1 este sa intri in clasament.

8(8)
bugetul.ro

Ultimele știri din mediul economic. Bugetul.ro vă oferă zilnic cele mai noi știri economice din…

Locul 26 In Clasamentul General | bugetul.ro

194.086

19.470

3,28%
360.833

35.056

550.553

77.039

9(9)
ziarulevenimentul.ro

Ziarul Evenimentul Regional al Moldovei – cel mai mare cotidian regional din Romania.

Locul 31 In Clasamentul General | ziarulevenimentul.ro

162.844

-8.708

2,75%
217.348

-17.608

493.748

-66.061

10(15)
www.replicaonline.ro

Replica Online Constanta – Cotidian de atitudine bine informat, cel mai citit in Constanta.

Locul 35 In Clasamentul General | www.replicaonline.ro

147.909

34.367

2,50%
357.822

66.781

803.904

90.976

11(16)
aktual24.ro

Informatie si atitudine. Drept la tinta.

Locul 36 In Clasamentul General | aktual24.ro

146.363

48.549

2,47%
279.784

74.839

406.543

87.387

12(12)
www.ebihoreanul.ro

eBihoreanul.ro: stiri locale din Oradea si judetul Bihor, anchete, investigatii, reportaje, portal …

Locul 39 In Clasamentul General | www.ebihoreanul.ro

135.031

-6.112

2,28%
300.100

-25.540

603.161

-77.394

13(13)
maszol.ro

www.maszol.ro este este un portal de știri in limba maghiară

Locul 41 In Clasamentul General | maszol.ro

127.607

-9.906

2,15%
286.205

-15.297

559.410

-23.151

14(11)
bihon.ro

Portal cu stiri locale din judetul Bihor

Locul 42 In Clasamentul General | bihon.ro

127.583

-14.236

2,15%
252.225

-23.731

402.025

-52.662

15(14)
tion.ro

Portal cu stiri locale din judetul Timiș

Locul 43 In Clasamentul General | tion.ro

126.468

8.858

2,14%
286.311

18.212

470.320

50.219

1234567891011Mergi la pagina 

 

Surse

http://www.fac-totum.ro

http://www.mallcopii.ro

http://www.produsedingospodarie.ro

http://www.uemarket.eu

http://www.bursa-peste.ro

http://www.animalule.ro

http://www.rentfriends.ro

http://www.turism-market.ro

 

Hotarare.Motivare Inghetare curs chf

Hotarare.Motivare Inghetare curs chf.Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 4 NCPC, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 1 alin. 1 şi 2 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal stingându-se şi dreptul la acţiune privind accesorii. Termenul de prescripţie în materia cererilor patrimoniale este de 3 ani, astfel cum este menţionat în art. 3 din

 

 

 

acelaşi act normativ şi curge de la data naşterii dreptului la acţiune.
Aceeaşi soluţie este preluată şi în art. 2501 NCC, coroborat cu art. 2517 NCC, în ceea ce priveşte acţiunile având un caracter patrimonial.
Examinând petitul acţiunii de faţă, instanţa reţine, pe de o parte, că acele capete de cerere având ca obiect constarea nulităţii absolute ca urmare a reţinerii caracterului abuziv a unor prevederi contractuale sunt imprescriptibile extinctiv.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect restituirea diferenţei dintre dobândă iniţială şi dobânda percepută abuziv începând cu data de 15 noiembrie 2008 şi până în prezent, se reţine că acesta este subsecvent constatării nulităţii unor clauze contractuale. Prin urmare, dreptul la restituire nu s-a născut încă, atâta vreme cât acele prevederi contractuale nu au fost desfiinţate retroactiv. De vreme ce termenul de prescripţie curge de la data naşterii dreptului la acţiune, iar dreptul la acţiune nu este încă actual, instanţa va respinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Pe fondul cauzei, instanţa reţine că între pârâtă şi reclamanţi s-a încheiat contractul de credit pentru nevoi personale denumit „contract de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum” nr.  42060000000538531/21.05.2008 având ca obiect acordarea acestora din urmă a unui împrumut (credit) în valoare de 24.150 CHF pentru o perioadă de 120 luni.
Conform art. 3.2 rata dobânzii este una variabilă, în funcţie de evoluţia pieţei financiar – bancare şi/sau costului finanţării gestionării creditului, fiind diferenţiată, ca şi nivel, în două perioade. Conform graficului de rambursare, atât dobânda cât şi rata au fost stabilite de părţi în moneda CHF, valută ce a constituit obiectul creditării.
La art. 4 din contract părţile au stabilit un  comision de acordare, calculat ca procent la suma solicitată, minim 60 euro sau echivalent în lei/CHF.
La capitolul III din contract părţile au stabilit, în concret, rata dobânzii pentru primele 80 luni din perioada creditului la 10,5% iar pentru ultimele 40 de luni din perioada creditului rata dobânzii a fost stabilită la 8,3%. Dobânda anuală efectivă (DAE) s-a stabilit la 12,39% iar comisionul de rambursare în avans 2,5%.
Printre cazurile de neîndeplinire prevăzute în clauza de la art. 12.1 se numără şi neplata la datele de scadenţă prevăzute în graficul de rambursare.
La solicitarea expresă a reclamanţilor, contractul de credit a fost amendat succesiv prin încheierea a 5 acte adiţionale în datele de 1.09.2010, 18.08.2011, 27.02.2012, 30.08.2012, 6.01.2014, prin care s-a acordat în total reclamanţilor o perioadă de graţie cumulată de 25 de luni, rata lunară în perioada de graţie variind între 205 CHF şi 220 CHF, perioada de restituire a creditului extinzându-se cu 36 de luni faţă de perioada iniţială. Rata lunară de credit stabilită iniţial în sarcina reclamanţilor a fost de 325,87 CHF.
Potrivit art. 13.1 din contractul iniţial, împrumutatul îşi asumă riscul politic, riscul de forţă majoră sau a oricăror alte dispute, nefiind exonerat de la obligaţia de plată.
Cu titlu prealabil, instanţa apreciază că se impune determinarea dispoziţiilor legale aplicabile.
Din această perspectivă, instanţa constată că a fost învestită cu o acţiune în nulitatea absolută a unor clauze contractuale, fiind invocate prevederile Legii nr. 193/2000. Astfel cum s-a reţinut în doctrină, nulitatea este sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă. Prin urmare, în analiza valabilităţii unor clauze contractuale este necesară raportarea la legislaţia în vigoare la momentul contractului.
Astfel, sunt aplicabile contractului încheiat la data de 21.05.2008 prevederile Legii nr. 193/2000 în varianta în vigoare la acea dată, precum şi prevederile Codului civil de la 1864, în completare, având în vedere că, potrivit art. 102 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.
Prin urmare, susţinerile reclamanţilor privind aplicabilitatea art. 1271 alin. 2 NCC sunt neîntemeiate, contractul fiind supus legii în vigoare la momentul în care s-a încheiat, respectiv legea veche, codul civil 1864.
Potrivit art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000 „se interzice comerciantilor stipularea de clauze abuzive in contractele incheiate cu consumatorii”, iar art.4 din lege prevede ca „(1) o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor. (2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv”.
În ceea ce priveşte comisionul de acordare, se reţine că acest comision a fost perceput o singură dată, la momentul încheierii contractului.
Pentru a determina dacă o anumita prevedere contractuală reprezintă o clauză abuzivă, trebuie verificată îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr 193/2000.
O primă condiție ce trebuie îndeplinită este ca aceasta să nu fi fost negociată direct cu partea contractantă. Alineatul.2 al art.4 din Legea nr.193/2000 definește noțiunea de clauză ce nu a fost direct negociată, în sensul că aceasta este inserată în contract fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau conditiile generale de vânzare practicate de comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.
Cea de-a doua condiție esențială ce trebuie constatată se referă la crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin aceasta înțelegându-se că unul din contractanți dobândește un avantaj nejustificat față de situația celeilalte părți.
În fine, cu privire la cea de-a treia cerință, aceasta se referă la caracterul contrar bunei credințe al clauzei; cu alte cuvinte, această cerință vizează  comportamentul neloial al co-contractantului.
De asemenea, pentru aprecierea caracterului abuziv al unei clauze trebuie avute în vedere și dispozițiile art.4 alin.5 și 6 din Legea nr.193/2000, potrivit cărora natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează și în functie de natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia, de toate împrejurările care au determinat încheierea contractului precum și de alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde, indiferent de obiectului principal al contractului, de raportul preț-calitate, de produsele și serviciile oferite în schimb.
Cât priveşte solicitarea de constatare ca fiind abuzivă a clauzei prevăzute la art. 4 coroborată cu art. III privind comisionul de acordare a creditului, pentru a se putea trece la analiza  caracterului eventual  abuziv al acestei clauze,  se impune  o analiză a prevederilor care exceptează anumite prevederi contractuale de la controlul caracterului abuziv.
Legea nr.193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei nr.93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
La art.4 alin.6 din lege se prevede că “evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Acest text de lege transpune în legislația națională dispoziția comunitară prevăzută la art.4 alin.2 conform căreia  „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveste nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al pretului sau a remuneratiei, pe de o parte, faţa de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de alta parte, în masura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil”.
Clauzele referitoare la comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și  comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate.
Dobânda anuală, comisioanele etc., intră în sfera noțiunii de preț a contractului de credit, de vreme ce reprezintă contraprestații lunare solicitate de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definiţiilor cuprinse la art.3 lit.g și i din Directiva 2008/48/CE din 23.04.2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE : „g) costul total al creditului pentru consumatori inseamna toate costurile, inclusiv dobanda, comisionele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legatura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de catre creditor, cu exceptia taxelor notariale; i)dobanda anuala efectiva inseamna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului”.
În cauza dedusă judecăţii, comisionul perceput constituie un element al prețului, iar prevederea 4 şi III din contract cu privire la comisionul de acordare a fost clară și redactată fără echivoc, fiind însușite de reclamanţii consumatori prin semnarea contractului. De altfel, reclamanţii au recunoscut explicit că au acceptat acest comision, prin răspunsurile date la interogatoriu (reclamanta, prin răspunsul dat la întrebarea nr. 6 – f. 183, reclamantul prin răspunsul la întrebara nr. 9 din interogatoriul adminsitrtat – f. 185).
Se va reține totodată că acest comision a fost calculat procentual la valoarea creditului, iar acest fapt era cunoscut de către reclamanţi la data încheierii convenției de credit, astfel încât nu se poate susține împiedicarea consumatorului de a aprecia costurile creditului.
Prin urmare, comisionul, ca și componentă a prețului creditului, este exceptat în speță de la controlul caracterului abuziv, potrivit art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, întrucât clauzele referitoare la aceste elemente ce definesc obiectul principal al convenției de credit, respectiv prețul serviciului de finanțare, sunt exprimate fără echivoc, în mod clar, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lui în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi, accesibili și apți de a fi înțeleși cu ajutorul gândirii logice.
Așadar, potrivit celor mai sus reținuțe, fiind incidentă în speță excepția prevăzută de art.4 alin.6 din Legea nr.193/2000, raportat la art.4 alin.2 din Directiva  93/13/CEE, nu se poate supune controlului caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art.6.1. din contractul încheiat de părţi, din perspectiva art.4 alin.1 din lege.
Mai mult, chiar dacă s-ar aprecia verifica îndeplinirea condițiilor instituite de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000, instanța consideră că acest comision nu poate fi considerat abuziv.
Cât privește prima condiție prevăzută de lege, instanța apreciază că, într-adevăr, față de natura contractului de credit (contract de adeziune), nu se poate considera că prevederile inserate la art.4 şi III. din contract au fost supuse negocierii directe cu consumatorul, ci este vorba despre clauze care au fost impuse reclamantului în forma respectivă, fiind incidente sub acest aspect disp. art.4.2. din lege.
Cu toate acestea, în opinia instanței, inserarea unei asemenea clauze, în sensul stipulării obligației de plată (o singură dată) a unui comision de 5% din valoarea creditului, nu este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Astfel, deşi prevederile contractuale nu au fost negociate direct cu consumatorul, în sensul dispoziţiilor Legii nr.193/2000, având în vedere că, aşa cum afirmă însăşi Banca, aceste contracte sunt preformulate, standard, instanţa constată că nu sunt incidente în cauză prevederile art.1 alin.3, art.4 alin.1 şi 2 şi art.1 lit. a din Anexa la lege, câtă vreme, pentru a nu fi abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Or, dispoziția amintită nu pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, comisionul de procesare fiind perceput pentru amortizarea costurilor pe care pârâta le suportă prin acordarea creditului (inclusiv cheltuieli pentru salarizarea personalului implicat în activitatea de creditare, pentru asigurarea sistemului informatic, a materialelor de birotică și servicii interne, pregătirea dosarului de împrumut etc.) cheltuieli inerente pentru buna desfășurare a activității Băncii.
Tocmai pentru acest motiv, faptul că nu este indicată în mod expres în contract contraprestația băncii pentru perceperea comisionului de acordare nu este de natură să imprime acestuia caracter abuziv.
Pe de altă parte, după cum s-a arătat mai sus, instanța apreciază că prevederile art.4 şi III din contract au fost redactate de o manieră clară, neechivocă, care nu pune probleme de interpretare, fiind de asemenea menționat și motivul pentru care se percepe acest comision.
Simpla împrejurare că suma reprezentând comisionul de procesare reprezintă un cost exagerat de mare pentru reclamant nu poate constitui un argument pentru admiterea acțiunii, cu atât mai mult cu cât cuantumul acestuia a fost cunoscut de la momentul contractării creditului și asumat de împrumutat prin semnarea contractului.
Mai mult, un asemenea comision este permis în mod expres de lege, la art.36 din OUG nr.50/2010 prevăzându-se că „pentru creditul acordat, creditorul poate percepe (…) un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor”.
În ceea ce priveşte clauza de la art. 12.1 privind cauzele de neîndeplinire instanţa nu poate reţine că o clauză în care se prevede că neplata la data scadentă prevăzută în graficul de rambursare este considerată cauză de neîndeplinire ar fi una abuzivă. Graficul de rambursare a fost stabilit de părţi şi asumat de către reclamanţi prin semnarea contractului de credit. Plata ratelor de credit la termenul scadent nu poate fi considerată decât un aspect ce ţine de esenţa creditării, asumat în mod direct de către împrumutat la data perfectării contractului de credit.
Referitor la clauza privind rata dobânzii, se reţine că în contractul iniţial părţile au stabilit rata dobânzii pentru primele 80 luni din perioada creditului la 10,5% iar pentru ultimele 40 de luni din perioada creditului rata dobânzii a fost stabilită la 8,3%. Perioada stabilită iniţial pentru rambursarea creditului a fost de 120 luni. Conform graficului de rambursare anexă la contractul iniţial, reclamanţii aveau de rambursat, în concret, pentru primele 80 luni din perioada creditului suma de 325,87 CHF lunar iar pentru ultimele 40 de luni din perioada creditului suma de 314,53 CHF lunar. Acest contract de credit iniţial a fost amendat prin 5 acte adiţionale, la solicitarea reclamanţilor, prin care acestora li s-au acordat perioade de graţie, concomitent cu reducerea pentru anumite intervale a ratei dobânzii.
Reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii clauzei prevăzute la art. 3.2 corelată cu cea menţionată la capitolul III din Actul adiţional nr. 2/18.08.2011.
Conform art. 3.2 rata dobânzii este una variabilă, în funcţie de evoluţia pieţei financiar – bancare şi/sau costului finanţării gestionării creditului, fiind diferenţiată, ca şi nivel, în două perioade. La capitolul III din actul adiţional nr. 2/18.08.2011 s-a menţionat că perioada creditării se extinde la 156 luni, iar ca efect al prelungirii perioadei creditului prin acel act adiţional, părţile au convenit ca marja din componenţa ratei dobânzii aplicabile să fie: 11,8% pentru perioada reprezentând primele 2/3 din durata creditului şi 9,4% pentru perioada reprezentând ultima 1/3 din durata creditului. Totodată, concomitent cu acordarea unei prelungiri a duratei contractuale părţile au stabilit, în art. 3.1 că în perioada 21.08.2011 – 21.01.2012 rata de credit ce se va plăti va fi de 205 CHF.
Instanţa nu poate reţine că aceste clauze ar fi unele abuzive. De asemenea, instanţa nu poate reţine că ar mai fi aplicabilă între părţi valoarea dobânzii din contratul iniţial de credit, câtă vreme părţile, de comun acord, şi la iniţiativa reclamanţilor au prelungit durata creditării şi au redus rata de credit ce trebuia a fi rambursată pentru o anumită perioadă. O interpretare a clauzelor contractuale în sensul solicitat  de reclamanţi (respectiv, prelungirea duratei de rambursare a împrumutului, concomitent cu scăderea ratei de credit cu 120 CHF pentru anumite perioade, şi, în acelaşi timp, păstrarea dobânzii iniţiale din contract) ar echivala cu acordarea unor beneficii cu titlu gratuit reclamanţilor în condiţiile în care banca este un profesionist, o instituţie lucrativă.
Examinând, în concret, criticile reclamanţilor, se observă că aceştia nu au contestat marja variabilă a băncii, şi nu au susţinut că aceasta poate fi modificată în mod unilateral şi netransparent de către bancă. O astfel de împrejurare, de altfel, nici nu a avut loc. Reclamanţii se plâng de creşterea dobânzii de la 10,5% pentru primele 80 de luni şi 8,3% pentru ultimele 40 de luni la 11,8% pentru perioada reprezentând primele 2/3 din durata creditului şi 9,4% pentru perioada reprezentând ultima 1/3 din durata creditului. Or, această împrejurare a avut loc tocmai pentru că reclamanţii au solicitat succesiv perioade de graţie (în care rata de credit a fost redusă considerabil şi cu 120 CHF) precum şi prelungirea duratei iniţiale a creditului, de la 120 luni la 144 luni. Aceste clauze au fost negociate şi acceptate benevol de reclamanţi, astfel cum a reieşit şi din răspunsul acestora la interogatoriul administrat (în acest sens instanţa a avut în vedere răspunsurile reclamantului la întrebările nr. 7 – 10 din interogatoriul administrat – f. 185 şi răspunsurile reclamantei la întrebările 8 – 10 din interogatoriul administrat f. 183).
Din dispoziţiile legii nr. 193/2000 reies condiţiile ce se cer a fi întrunite pentru a aprecia o clauză abuzivă: lipsa negocierii; crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, contrar exigenţelor bunei-credinţe. Aceste condiţii nu sunt întrunite în speţă, în privinţa  dobânzii examinate. După cum s-a reţinut mai sus, actul adiţional nr. 2/18.08.2011 a fost negociat de părţi. De asemenea, nu s-a creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor câtă vreme dobânda a fost majorată cu un punct procentual concomitent, însă, cu acordarea unor perioade de graţie, în care rata de rambursare a scăzut semnificativ, de la 325 CHF la 205 CHF, şi cu extinderea perioadei de rambursare de la 120 luni la 144 luni.
Instanţa nu va reţine că reprezintă clauze abuzive nici prevederile din actele adiţionale privind comisionul de restructurare de 1% din soldul creditului, respectiv 50 de euro aferent fiecărui act adiţional cu nr. 2, 3, 4, 5.
Clauzele contractuale inserate în actele adiţionale la contract referitoare la comisionul de restructurare sunt redactate de o manieră clară, neechivocă, în așa fel încât să conducă la concluzia că, la momentul acordului de voință, consumatorului nu i-a fost ascunsă inserarea lui în cuprinsul convenției, iar termenii utilizați pentru stipularea lui au fost pe deplin inteligibili, clari, limpezi și accesibili, fiind de asemenea menționat și motivul pentru care se percepe acest comision.
În plus, acest cost a fost stabilit încă de la data încheierii actelor adiţionale convenției, fiind clar precizate, dimensionate în funcție de o valoare concretă (soldul creditului), fiind inclus în graficul de rambursare. De altfel, aceste comisioane de restructurare au avut drept cauză solicitarea reclamanţilor de acordare a unor perioade de graţie şi de prelungire a duratei creditării, fiind, practic, un preţ plătit de reclamanţi pentru beneficierea de un serviciu suplimentar, constând în restructurarea/ reeşalonarea creditul, ştiut fiind că banca este, un profesionist, o instituţie ce urmăreşte obţinerea de profit şi nu  o instituţie de caritate.
Aceste prevederi clare și fără echivoc, exprimate într-un limbaj inteligibil, au fost cunoscute de reclamanţi la momentul încheierii actelor adiţionale la contractul de credit, astfel că nu se poate susține că reclamanţii nu au putut aprecia costurile creditului, având posibilitatea reală de a lua cunoștință, la data încheierii fiecărui act adiţional al convenției de credit, de toate condițiile contractuale, cunoscând astfel toate elementele care pot avea efect asupra întinderii obligațiilor lor.
Reţinând considerente expuse, capetele de cerere având ca obiect constatarea nulităţii clauzelor contractuale privind rata dobânzii, comisionul de acordare, cazurile de neîndeplinire şi comisionul de restructurare sunt apreciate de instanţă ca neîntemeiate, urmând a fi respinse. În acest context, devin neîntemeiate şi capetele subsecvente din cererea adiţională privind constarea nulităţii absolute a cauzei privind DAE (în care este inclus comisionul de acordare), solicitarea reclamanţilor de a constata că dobânda creditului nu poate fi mai mare de 10,5% pentru primele 80 de luni ale perioadei creditului şi 8,3% pentru ultimele 40 de luni, precum şi solicitările de obligare a pârâtei la recalcularea dobânzii, la restituirea diferenţei dintre dobânda iniţială şi dobânda percepută, la restituirea comisioanelor de acordare şi de restructurare precum şi la plata dobânzii legale.
În ceea ce priveşte clauza contractuală de la art. 13.1 privind riscul contractului şi solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâtei la conversia creditului din CHF în lei la cursul de schimb de la data încheierii contractului, instanţa reţine că reclamanţii au contractat un credit în valută, respectiv în franci elveţieni (CHF), fiind de acord cu obligaţia de a restitui băncii suma împrumutată, plus dobânda şi comisioanele, în aceeaşi valută, respectiv CHF.
Raportat la contextul factual exprimat de reclamanţi în cererea introductivă şi în cererea adiţională – respectiv, faptul că veniturile reclamanţilor s-au diminuat şi cursul valutar RON – CHF de la momentul contractării creditului s-a modificat considerabil – instanţa apreciază că art. 13.1 din contractul de credit iniţial nici nu este incident. Astfel cum este redactat, art. 13.1 din contractul de credit tinde să excludă forţa majoră din cauzele exoneratoare de răspundere (în cazul de faţă, contractuală). Or, în speţa de faţă nu se poate pune problema intervenirii unei împrejurări asimilată cu forţa majoră.
Chiar dacă, la nivel pur teoretic, s-ar putea pune problema valabilităţii unei clauze ce exclude, în domeniul răspunderii contractuale, cauza de forţă majoră din sfera cauzelor de exonerare a răspunderii, instanţa apreciază că se poate pronunţa numai asupra aspectelor ce au legătură cu o situaţie de fapt dată, neputând fi învestită cu cenzurarea unor clauze ce nu au implicaţie practică la un anumit moment între părţi, lipsind interesul în exercitarea demersului judiciar.
Rezultă, aşadar, că prin încheierea contractului de credit se nasc obligații și responsabilități importante în sarcina celui împrumutat, de care acesta trebuie să fie conștient. Nu se poate admite ca debitorul să-și dea acordul la semnarea convenției de credit doar pentru a beneficia de avantajele pe care aceasta le implică (primirea unei sume de bani semnificative într-un interval scurt de timp), iar atunci când se pune problema executării propriilor obligații, să invoce faptul că măsurile Băncii sunt neechivoce, nejustificate și abuzive.
De altfel, la data semnării contractului, reclamanţii au studiat, cu siguranță, ofertele Băncii, alegând-o pe cea mai avantajoasă pentru ei – în condiţiile în care reclamanta are şi pregătire juridică superioară, profesând efectiv în domeniul juridic –, știut fiind faptul că împrumuturile în CHF, cum este cel de față, erau mai accesibile, implicând costuri mai reduse (dobânda mai mică) și acces la o sumă mai mare de bani – avantaje de care au beneficiat și reclamanţii.
În consecință, reclamanţii nu au fost obligaţi să se supună unor condiții contractuale despre care nu ar fi avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului, fiind în posesia tuturor elementelor care pot avea efect asupra întinderii propriilor obligații.
Reține instanța că părțile nu au convenit plata sumelor datorate de reclamanţi la un anumit curs de schimb, ci au convenit asupra plății sumelor în valuta în care a fost primit creditul. Cursul oficial de schimb RON-CHF se stabilește de către B.N.R., nu de către pârâtă.
Contractul a fost încheiat în CHF la solicitarea expresă a reclamanţilor, fiind semnat prin acordul părților, devenind incidente prev. art.969 C.civ. 1864, cu atât mai mult cu cât împrumutatul nu a solicitat modificarea sau negocierea clauzelor contractuale propuse de pârâtă cu privire la moneda creditului.
Prin urmare, reclamanţii au optat pentru primirea unei sume de bani în franci elvețieni și s-au obligat să returneze suma primită în aceeași monedă. Ca urmare a manifestării de voință a reclamanţilor, în cadrul contractului de credit încheiat de părți s-au introdus date referitoare la moneda creditului.
Dispozițiile Legii nr.193/2000 nu sunt menite a crea o nouă ordine de drept în care contractul să devină lipsit de forță obligatorie, ci au menirea de a particulariza dispozițiile legale generale aplicabile in rem și in personam.
La momentul semnării contractului, reclamanţii au avut posibilitatea de a studia ofertele băncii (probabil a analizat și ofertele altor unități bancare), respectiv condițiile și caracteristicile esențiale ale produselor și serviciilor oferite de Piraeus Bank SA, semnând contractul în cunoștință de cauză.
Obligația de informare cu privire la riscul valutar nu poate fi transferată în totalitate în sarcina Băncii, câtă vreme nicio prevedere legală nu impune o asemenea obligație furnizorilor de servicii financiare.
În consecință, reclamanţii erau cei care trebuiau să analizeze posibilitatea evoluției nefavorabile (crescătoare) a monedei în care s-a contractat creditul, având în vedere că și-au asumat riscul accesării unui împrumut în CHF, cu atât mai mult cu cât împrumuturile în CHF erau ușor accesibile, implicând costuri mai reduse (dobânda mai mică) și acces la o sumă mai mare de bani – avantaje de care au beneficiat și reclamanţii.
Potrivit art.8.1. din contract împrumutatul va rambursa împrumutul şi dobânda în valuta în care a fost acordat împrumutul. Prin urmare, clientul s-a obligat să depună în contul curent suma lunară datorată Băncii în CHF, aceasta fiind obligația principală asumată de către reclamanţi.
Împrejurarea că împrumutatul restituie datoria la un curs de schimb al francului elveţian dramatic majorat față de momentul contractării creditului este justificată de faptul că, sub acest aspect, contractul semnat de părţi este unul aleatoriu. Este firesc ca riscul valutar să fie suportat de către debitor, întrucât acesta este unul din dezavantajele creditelor în valută, de care reclamantul trebuia să fie conştient la momentul la care şi-a luat acest angajament.
Chiar dacă reclamanţii susţin că nu aveau cum să prevadă ca şi un consumator mediu şi normal o evoluţie atât de semnificativă a cursului de schimb a francului elveţian, spre deosebire de Bancă, care prin natura serviciilor oferite este mult mai informată cu privire la piaţa interbancară, acest fapt nu constituie un argument pentru îngheţarea cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractului de împrumut.
Cât priveşte Hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-26/13 Arpad Kasler Hajnalka Rabai vs OTP Jelzalogbank Zrt, aceasta nu poate fi interpretată în sensul caracterului abuziv al acordării unui credit în valută. Această hotărâre vizează o altă situaţie (care nu are legătură cu speţa de faţă), şi anume aceea în care a fost acordat consumatorilor un împrumut în forinţi maghiari, valoarea în valută a fost calculată la cursul de schimb la cumpărarea valutei aplicat de bancă la momentul deblocării fondurilor, însă în contract s-a stipulat că banca stabileşte valoarea în forinţi maghiari a fiecăreia dintre ratele lunare datorate pe baza cursului de schimb la vânzare al monedei, aplicat de bancă în ziua anterioară scadenţei. Astfel, în această ipoteză, consumatorii au fost puşi în situaţia achitării unor sume rezultate din diferenţa de schimb valutar practicat de către bancă la cumpărare şi la vânzare.
În prezenta cauză însă, nicio dispoziţie contractuală nu impune reclamanţilor să cumpere CHF de la banca împrumutătoare, astfel încât nu se pune problema suportării de către aceştia a unor sume reprezentând diferenţe de curs valutar. Ca atare, cele reţinute de CJUE în cauza indicată nu pot fi aplicate în prezenta speţă, întrucât nu au legătură cu situaţia de fapt expusă de reclamanţi.
Prin urmare, contrar susţinerilor reclamanţilor, instanţa apreciază că hotărârea CJUE mai sus menţionată nu cuprinde nicio prevedere în susţinerea solicitării acestora de declarare abuzivă a clauzei care stabileşte moneda de acordare a creditului.
Concluzionând, instanţa apreciază că nicio dispoziţie legală internă sau de drept internaţional aplicabilă nu interzice acordarea unui credit în valută, iar în măsura în care reclamanţii au acceptat oferta băncii în acest sens, nu pot uza ulterior de forţa coercitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru a determina modificarea acestui element esenţial al contractului, impunându-şi propria voinţă în detrimentul cocontractantului. Semnând contractul de credit în deplină cunoştinţă de cauză, reclamanţii şi-au asumat pe deplin consecinţele contractării unui credit în franci elveţieni, iar evoluţia ulterioară a acestei monede transpune problema pe planul teoriei impreviziunii, iar nu al clauzelor abuzive.
Pe de altă parte, teoria impreviziunii nu este aplicabilă în cauză și nu poate justifica modificarea contractului în sensul dorit de reclamanţi, întrucât convențiile de credit sunt guvernate de norme speciale (Legea 99/2006, OUG nr.50/2010 etc.), ce se aplică în mod prioritar.
Față de cele arătate, apreciază instanța că reclamantul (client) și-a asumat riscul valutar din moment ce a accesat un credit în altă monedă decât cea în care realiza veniturile.
A pretinde acum (după 6 ani de la încheierea contractului) că Banca nu și-a îndeplinit în mod corect și complet obligația de informare prevăzută de art.18 din OG 21/1992 și art.57 din OUG 50/2010, doar pentru că executarea contractului a devenit deosebit de oneroasă pentru reclamant, este lipsit de fundament, cu atât mai mult cu cât este greu de anticipat evoluția unei monede străine pe o perioadă atât de îndelungată chiar și de către instituțiile de credit.
Prin această atitudine reclamanţii nu fac altceva decât să transfere riscul cursului valutar exclusiv în sarcina Băncii, deși erau conștienţi la data contractării creditului în valută de faptul că este un risc asumat. Mai mult, nu poate fi sancționată pârâta prin transformarea esențială a contractului de credit într-un mod pe care nu îl dorește, în condițiile în care aceasta nu este culpabilă pentru evoluția cursului de schimb valutar al CHF, stabilit în condiții asupra cărora Banca nu își poate manifesta în niciun fel influența.
În lumina tuturor argumentelor expuse mai sus, instanța consideră că este neîntemeiată cererea de înghețare a cursului de schimb al CHF la valoarea pe care a avut-o la momentul semnării contractului de credit.
În ceea ce privește denominarea în moneda națională a plăților (plata ratelor de credit în lei), se reține că acordarea de credite în valută și încasarea ratelor de credit în valută nu încalcă principii ale regulamentului valutar.
Argumentul invocat de reclamanţi în sprijinul acestui petit, legat de dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, care a determinat împovărarea lor excesivă în executarea contractului, nu poate fi avut în vedere, întrucât premisa instituită de art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă (anterior verificării dezechilibrului contractual) este ca aceasta să nu fi fost negociată de părți, or în speță reclamanţii sunt cei care au solicitat acordarea creditului în CHF, asumându-și totodată obligația rambursării împrumutului în aceeași monedă.
În consecință, acțiunea va fi respinsă ca nefondată și sub acest aspect.
De asemenea, instanţa apreciază ca fiind neîntemeiată şi solicitarea subsecventă a reclamanţilor de a stabili rata creditului la un nivel de 50% din cuantumul salariului reclamantei până la achitarea integrală a creditului. Acest lucru nu poate fi admis întrucât contravine înțelegerii părților (și voinței Băncii) și implicit prevederilor art. 969 C.civ. Atâta vreme cât reclamanţii au acceptat și și-au asumat obligația restituirii unui credit în valută cu dobândă variabilă, instanța nu poate interveni în contract pentru a modifica unul din elementele esențiale ale acestuia (dobânda fiind în sens larg parte a prețului) în sensul dorit de împrumutat, după 6 ani de la semnarea convenției.
Faţă de considerentele expuse, instanţa va respinge acţiunea formulată ca neîntemeiată.
Văzând prevederile art.453 C.proc.civ. şi soluţia pronunţată în cauză, instanţa va obliga reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform facturii fiscale şi extrasului de cont depuse în şedinţa publică de la 5.09.2014, reţinând că suma solicitată se justifică în raport de obiectul litigiului, munca efectiv prestată de avocat, numărul termenelor acordate în cauză precum şi probatoriul administrat.

Hotarare castigata-Text integral – Dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de diferenţă de curs valutar,Denominare,Conversie Franci

restituirea sumelor încasate cu titlu de diferenţă de curs valutarDECIZIE Nr. 20/2018
Şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2018
Completul compus din:
PREŞEDINTE ………….
Judecător ………………..
Grefier ……………………

 

Pe rol fiind judecarea apelului formulat de către apelanta reclamantă …………. împotriva sentinţei civile nr. ……….. pronunţată de Judecătoria Tg –Jiu în dosarul nr. ……….., în contradictoriu cu intimata pârâtă ………….., având ca obiect – constatare nulitate act.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit apelanta reclamantă ……….., fiind reprezentată de avocat şi cu intimata pârâtă ……………. fiind reprezentată de avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Avocat pentru intimata pârâtă …………….. a depus la dosar răspuns la relaţiile solicitate de instanță, care a fost comunicat şi reprezentantei apelantei reclamante.
Constatându-se apelul în stare de judecată s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru apelanta reclamantă ………….. a solicitat admiterea apelului aşa cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii aşa cum a fost formulată. Art.3.2. care se referă la rata dobânzii – potrivit acestui articol se susţine că rata dobânzii este variabilă şi revizuibilă la fiecare 3 luni în funcţie de valoarea indicelui de referinţă şi marja băncii, aceasta din urmă variind în funcţie de decizia băncii. Se învederează faptul că potrivit legislaţiei în vigoare pot exista două variabile la calculul dobânzilor, de asemenea acest lucru este prevăzut şi de art.35 lit.a din OG 50/2010 potrivit cu care se stipulează că interzice majorarea comisioanelor sau orice alte costuri aferente creditului cu excepţia serviciilor suplimentare. De asemenea acest fapt este redat şi prin art.37 lit.a – dobânda va fi raportată la fluctuaţiile indicilor de referinţă ROBOR, EURIBOR, LIBOR la care se adaugă marja fixă pe toată perioada derulării creditului. Şi lit. b din acelaşi articol spune că marja dobânzii poate fi modificată doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres în acest lucru. Cu privire la comisionul de acordare, acesta este un comision care nu este prevăzut prin OG 50/2010, el este interzis, deci este abuziv, este o  valoare de 5%  din creditul acordat iniţial, motiv pentru care apreciază că este abuziv. Cu cheltuieli de judecată la fond şi în apel.
Avocat pentru intimata pârâtă ……………. a solicitat respingerea apelului, menţinerea sentinţei pronunţată de instanța de fond ca fiind temeinică şi legală. Cu privire la clauza privind dobânda, deşi în contract este adevărat că s-a prevăzut posibilitatea băncii să modifice pe parcursul derulării contractului, în realitate însă această marjă nu a fost modificată şi nici nu mai poate fi modificată, întrucât prin actul adiţional de alinierea la OG nr.50/2010 s-a stabilit în mod clar că marja rămâne fixă cea de la momentul încheierii contractului, prin urmare acea clauză prin care banca îşi rezervase acel drept nu şi-a produs niciodată efectul, iar în al doilea rând solicitarea de anulare a clauzei privind dobânda integral at transforma contractul de credit într-un contract cu titlu gratuit. Cu privire la comisionul de acordare a pus aceleaşi concluzii ca şi în dosarul anterior, iar cu privire la solicitarea de îngheţare a cursului de schimb valutar se solicită a se avea în vedere că Codul civil de la 1865 aplicabil contractului nu prevede teoria impreviziunii cum o face actualul Cod Civil, în schimb prevede principiul nominalismului, iar raportat la acesta consumatorul  are obligaţia să restituie împrumutul în aceeaşi monedă, prin urmare nu există prevederi legale care să permită anularea sau constatarea caracterului abuziv a clauzei privind restituirea creditului în aceeaşi monedă în care a fost acordat, nu există dubiu cu privire la moneda în care a fost acordat creditul.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de faţă;
Prin sentinţa nr. ……….. pronunţată de Judecătoria Tg –Jiu în dosarul nr. …………., a fost respinsă cererea formulată de reclamanta …………. domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat, ……….., împotriva pârâtei ………., cu sediul în municipiul ………….
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că între reclamantă, în calitate de împrumutat şi pârâtă, în calitate de împrumutător, a fost încheiat  contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr………… pentru suma de 9.565,50 CHF ce trebuia rambursată (principalul împreună cu dobânda şi comisioanele) într-o perioadă de 120 de luni.
În prezent, conform răspunsului reclamantei la interogatoriu, banca a declarant scadenţa anticipată a creditului ca urmare a neexecutării de către reclamantă a obligaţiilor de plată.
Instanţa a reţinut că raportul obligaţional dintre părţi subzistă, nu prin executare voluntară, ci, prin executare silită, astfel încât a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că contractul nu mai este în derulare şi nu mai poate fi analizat prin prisma dispoziţiilor Legii nr.193/2000.
În primul rând, instanţa a reţinut că obiectul contractului este reprezentat de acordarea unui împrumut în sumă de 9.565,50 CHF (franci elveţieni), iar această sumă, în moneda CHF, a fost virată în data de 09.04.2008 în contul reclamantei.
Cu privire la dispoziţiile legale aplicabile:
La data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Legea nr.287/2009 privind Codul civil.
Prin art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil s-au stipulat următoarele: ,,Contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa.”
Ca urmare, dispoziţiile legale aplicabile sunt cele ale codului civil de la 1864, completate cu dispoziţiile normelor speciale prevăzute de Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, date fiind calitatea de profesionişti a pârâtelor şi calitatea de consumatori a reclamanţilor.
Potrivit art.942 din codul civil, ,,Contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânşii un raport juridic.”, iar condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor sunt menţionate în art.948, ,,Condiţiile esenţiale pentru validitatea unei convenţii sunt: 1.capacitatea de a contracta; consimţământul valabil al părţii ce se obligă;, un obiect determinat; o cauză licită.”
În cauză, reclamanta a invocat o nulitate parţială a contractului încheiat între părţi, fără a indica expres care dintre condiţiile de validitate a contractului este lovită de nulitate.
Din ansamblul motivelor invocate de reclamantă, instanţa a reţinut că aceasta nu a avut  în vedere nici capacitatea de a contracta şi nici consimţământul valabil al părţii ce se obligă.
În acest sens, instanţa a reţinut că reclamanta nu şi-a invocat incapacitatea de exerciţiu, iar în ceea ce priveşte consimţământul său, nu au invocate dispoziţiile art.953 din codul civil, ,,Consimţământul nu este valabil, când este dat prin eroare, smuls prin violenţă, sau surprind prin dol.”
Potrivit art.1 din Legea nr.193/2000, ,,(1) Orice contract încheiat între profesionisti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. (2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. (3) Se interzice profesionistilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”, iar instanţa a reţinut că, clauzele privind obligaţia asumată de pârâtă, ca şi obligaţia de rambursare a creditului asumată de reclamantă, sunt clare, fără echivoc, pentru înţelegerea acestora nefiind necesare cunoştinţe de specialitate.
Potrivit art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr.193/2000, ,, (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.     (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.”
Potrivit art.4 alin.4-6 din Legea nr.193/2000, ,, (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”
Potrivit art.969 din codul civil, ,,Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante. Ele se pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege.”
În interpretarea primului alineat al art.969, -pacta sunt servanda-, doctrina juridică a arătat că obligativitatea contractului între părţi prezintă însemnătate atât pentru raporturile dintre acestea, cât şi pentru certitudinea şi eficienţa raporturilor juridice în general, constituind un adevărat imperativ social.
Instanţa a reţinut că, contractul încheiat între părţi nu încalcă dispoziţiile Legii nr.193/2000, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare, cu privire la fiecare clauză reclamată în parte.
Cu privire la clauza prevăzută de art.3.2 ,,Rata dobânzii este variabilă şi revizuibilă la fiecare 3 luni în funcţie de noua valoare a indicelui de referinţă şi marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la Data tragerii creditului. La data încheierii Contractului, rata dobânzii percepută de Bancă este cea menţionată la Cap.III.Termernii Împrumutului. Plata dobânzii este stabilită în funcţie de indicele de referinţă la care se adaugă marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este cea menţionată în Cap.III.Termernii Împrumutului. Dobânda se poate modifica în funcţie de valoarea indicelui de referinţă şi/sau a marjei, aceasta din urmă variind, conform deciziei băncii. În cazul în care indicele de referinţă şi/sau marja băncii variază cu minim 10% (în plus/minus) faţă de valoarea iniţială a acestuia / la cea mai recentă modificare, după caz, Banca poate modifica Dobânda în consecinţă, în orice moment, conform deciziei sale. În cazul ratei de dobândă variabilă, noul procent se aplică asupra soldului existent al Împrumutului la data modificării acestuia. Dobânda este calculate zilnic prin aplicarea ratei dobânzii la soldul Împrumutului, luând în calcul o lună de 3 de zile şi un an de 360 de zile.”.
În primul rând, din înscrisul ,,Evoluţia dobânzii” cu nr.3004/16.11.2016, instanţa a reţinut că, de la data acordării creditului şi până la data de 09.10.2010, marja băncii a fost aceeaşi (7,6), iar indicele de referinţă a scăzut de la 2,88833 până la 0,1775, având variaţii nesemnificative în perioada respectivă, esenţial fiind că, în aceeaşi perioadă, dobânda a scăzut de la 10,49 la 7,7775.
În al doilea rând, instanţa a reţinut că  începând cu data de 17.09.2010, în urma alinierii contractului de credit la prevederile OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, rata dobânzii la creditul contractat de reclamantă este stabilită ca un procent anual şi este stabilită în funcţie de indicele de referinţă, respectiv LIBOR la 3 luni, la care se adaugă marja fixă a băncii.
Astfel, rata dobânzii variabile depinde de două criterii obiective care nu permit băncii să modifice în mod arbitrar cuantumul sumei solicitate cu titlu de dobândă, fiind respectate dispoziţiile pct.1 din Anexa la Legea nr.193/2000.
Ca urmare, instanţa a reţinut că, pentru perioada 09.04.2008 – 09.10.2010 acest capăt de cerere este lipsit de interes, iar, pentru perioada începând cu data de 09.10.2010 acest capăt de cerere este neîntemeiat, în ambele situaţii clauza respective neputând fi apreciată ca abuzivă.
Cu privire la clauza prevăzută de art.3.4 ,,În cazul majorării marjei din componenţa dobânzii, Împrumutatul/Împrumutatul Solidar  are/au dreptul să declare într-un interval de 30 de zile de la comunicarea noii rate a dobânzii că nu acceptă noul nivel al marjei. În această situaţie, Împrumutatul/Împrumutatul Solidar se oblige să restituie restul de credit datorat şi dobânzile datorate până la data plăţii în acelaşi interval de 30 de zile, Banca nepercepând comision de rambursare în avans. Această scutire de comision nu se aplică în cazul diminuării marjei din componenţa dobânzii. Dacă termenul de mai sus este depăşit, se consider că Împrumutatul şi/sau Împrumutatul Solidar a/au acceptat modificarea dobânzii.”
Aşa cum s-a arătat la pct.1. anterior, în perioada 09.04.2008 – 09.10.2010, marja băncii a fost aceeaşi (7,6), iar, începând cu data de 17.09.2010, în urma alinierii contractului de credit la prevederile OUG 50/2010, rata dobânzii la creditul contractat de reclamantă este stabilită ca un procent anual şi este stabilită în funcţie de indicele de referinţă, respectiv LIBOR la 3 luni, la care se adaugă marja fixă a băncii, nemaifiind vorba de o marjă variabilă.
Ca urmare, instanţa a reţinut că, pentru perioada 09.04.2008 – 09.10.2010 acest capăt de cerere este lipsit de interes, iar, pentru perioada începând cu data de 09.10.2010 acest capăt de cerere este neîntemeiat, în ambele situaţii clauza respective neputând fi apreciată ca abuzivă.
3. Cu privire la clauza prevăzută la art.4 Comisionul de acordare, ,,Împrumutatul este de acord să plătească Băncii un comision pentru a acoperi cheltuielile cu privire la acordarea Împrumutului (denumit ,,Comision de acordare”). Comisionul de acordare este calculate ca procent aplicat la Suma solicitată (min. 60 EUR sau echivalent în RON/CHF), aşa cum este  aceasta menţionată în Cererea de Credit şi va fi reţinut din Împrumut la data acordării Împrumutului.”:
Instanţa a reţinut, în primul rând, că această clauză este redactată într-un limbaj clar şi inteligibil, accesibil unui consumator cu nivel minim de educaţie.
În al doilea rând, instanţa a reţinut că acest comision de acordare reprezintă remuneraţia unui serviciu prestat de bancă concretizat în contravaloarea costurilor angajate de aceasta, costuri separate de dobândă, pentru serviciul de analizare a cererii de creditare şi a restului documentaţiei de credit, operaţiune care a generat costuri în sarcina băncii pârâte.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzei prevăzute de art.8.6, ,, În cazul în care Împrumutatul şi Împrumutatul Solidar nu îşi îndeplinesc obligaţiile de plată incluzând, dar fără a se limita la plata Anuităţilor atunci când sunt scadente, Banca îşi rezervă dreptul de a percepe şi încasa dobânzi penalizatoare (denumite în continuare ,,Penalităţi”) de 8% anual peste dobânda curentă pentru Împrumutul restant sau alte sume restante şi de 8% anual pentru Dobânda restantă a căror sume se vor calcula zilnic, pro rata temporis, începând cu data scadenţei sau cu o dată ulterioară scadenţei, conform deciziei Băncii, cuantumul Penalităţilor putând depăşi sumele asupra cărora sunt calculate. Banca are dreptul să revizuiască nivelul Penalităţilor în funcţie de politica sa de creditare. Noile nivele ale Penalităţilor vor deveni aplicabile şi opozabile Împrumutatului şi Împrumutatului Solidar prin afişare la sediile unităţilor teritoriale ale Băncii. Împrumutatul, Împrumutatul Solidar şi Banca agreează că dovada afişării noilor nivele ale Penalităţilor va putea fi făcută cu orice document/evidenţă produsă de Bancă.”:
Instanţa a reţinut că această clauză reprezintă o veritabilă clauză penală prin care părţile au evaluat despăgubirile (daunele interese) pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a clauzelor contractului, clauză penală permisă de dispoziţiile art.1066 din Codul civil de la 1864,  ,,Clauza penală este aceea prin care o persoană, spre a da asigurare pentru executarea unei obligaţii, se leagă a da un lucru în caz de neexecutare din parte-i.”
Aşadar, această clauză reprezintă o modalitate de evaluare a prejudiciului suferit de creditor în caz de neexecutare a obligaţiei debitorului şi se activează doar atunci când obligaţia principală, deşi a devenit exigibilă, nu a fost executată de debitor.
Cu privire la clauza prevăzută de art.12.2, ,,În situaţia apariţiei oricăruia dintre cazurile de neîndeplinire mai sus menţionate, Banca are dreptul ca, în orice moment, să rezilieze prezentul contract fără implicarea instanţelor judecătoreşti şi fără îndeplinirea altor formalităţi şi să declare atât prezentul Împrumut cât şi celelalte împrumuturi pe care Împrumutatul/Împrumutatul Solidar le-a contractat cu Banca, scadente anticipat şi plătibile de îndată împreună cu toate costurile aferente (inclusiv cheltuielile de recuperare a debitelor restante pe cale extrajudiciară/judiciară), inclusiv dreptul de a executa oricare din garanţiile constituite în ordinea pe care Banca o va considera necesară. Banca va notifica în scris Împrumutatul despre decizia sa. Împrumutatul şi/sau Împrumutatul Solidar a(u) luat la cunoştinţă de acest drept al Băncii, precum şi de faptul că neexercitarea acestui drept într-un moment sau altul nu înseamnă renunţarea la acesta de către Bancă.”
Instanţa a reţinut că această clauză reprezintă un pact comisoriu având ca obiect rezilierea convenţională a contractului pentru neexecutarea obligaţiei asumate de debitor, în speţă, pentru ,,Cazurile de neîndeplinire prevăzute de art.12.1 din contract.
Sub acest aspect, în primul rând, instanţa reţine că reclamanta nu a solicitat constatarea nulităţii clauzelor inserate în art.12.1.
În al doilea rând, instanţa a reţinut că, inclusiv cauza  constând în ,, – încălcarea de către Împrumutat … a oricăreia dintre obligaţiile ce îi revin în baza oricărui contract (altul decât prezentul Contract) la care Împrumutatul este parte sau suspendarea, rezilierea sau modificarea unui astfel de contract, dacă respectiva încălcare, suspendare sau modificare poate afecta îndeplinirea obligaţiilor asumate de Împrumutat .. în temeiul prezentului contract.” nu este una nulă, deoarece, în ipoteza în care creditorul ar uza de această cauză pentru a rezilia contractul:
-pe de o parte,  acesta ar trebui, să indice modul în care atitudinea debitorului în relaţiile cu terţi ar afecta obligaţiile asumate de acesta în raport cu el (creditorul);
-activarea acestei cauze de reziliere presupune dovada faptului că atitudinea debitorului în relaţiile cu terţi  afectează îndeplinirea obligaţiile asumate de acesta în raport cu creditorul;
-pe de altă parte, în ipoteza în care creditorul ar uza într-un mod abuziv de respectiva cauză de reziliere,  debitorul poate să solicite instanţei să verifice îndeplinirea respectivelor situaţii în concret, şi nu în abstract şi a priori.
6. Cu privire la clauza prevăzută de art.8.1 ,,Împrumutatul şi/sau Împrumutatul Solidar va/vor rambursa Împrumutul şi Dobânda aferentă în rate lunare egale (denumite ,,Anuităţi”), conform Graficului de rambursare, parte integrantă a prezentului contract de împrumut, în valuta în care a fost acordat Împrumutul, până la rambursarea integrală a sumelor datorate în temeiul prezentului Contract, în conformitate cu termenii specificaţi în Cap.III Termenii Împrumutului”.
Potrivit art.962 din codul civil, ,,Obiectul convenţiilor este acela la care părţile sau numai una din părţi se obligă.”, iar potrivit art.964, ,,Obligaţia trebuie să aibă de obiect un lucru determinat, cel puţin în specia sa. Cantitatea obiectului poate fi necertă de este posibilă determinarea sa.” şi, de asemenea, obiectul trebuie să fie licit, conform dispoziţiilor art.963 din codul civil.
Potrivit art.966 din codul civil, ,,Obligaţia fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea niciun efect.”, iar, potrivit art.968, ,,Cauza este nelicită când este prohibit de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice.”
Instanţa reţine că obiectul contractului încheiat între părţi este reprezentat de:
-obligaţia pârâtei de a acorda un împrumut în sumă de 9565,50 CHF (franci elveţieni), obligaţie ce a fost îndeplinită de acestea în data de 07.04.2008;
-obligaţia reclamantei (împrumutat) de a rambursa creditul, în condiţiile art.8 pct.8.1 din contract.
Reclamanta a arătat că modul de rambursare a creditului stabilit prin contract este lovit de nulitate absolute prin caracterul abuziv al acestuia, susţinând că restituirea împrumutului trebuia stabilită în moneda naţională.
Potrivit art.1 din Legea nr.193/2000, ,,(1) Orice contract încheiat între profesionisti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate. (2) În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. (3) Se interzice profesionistilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”, iar instanţa a reţinut că, clauzele privind obligaţia asumată de pârâtă, ca şi obligaţia de rambursare a creditului asumată de reclamantă, sunt clare, fără echivoc, pentru înţelegerea acestora nefiind necesare cunoştinţe de specialitate.
Potrivit art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr.193/2000, ,, (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.     (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de profesionisti pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.”
Instanţa a reţinut că obligaţia de rambursare a creditului în moneda în care a fost acordat creditul a fost negociată direct cu consumatorul, fiind un element esenţial al contractului, principal obligaţie asumată de acesta.
Motivele pentru care reclamanta a acceptat această clauză (în condiţiile existenţei certe pe piaţă a unor oferte de creditare în moneda naţională) ţin de voinţa internă a acestuia.
Evident că, contractul de împrumut este un contract comutativ şi nu aleatoriu, însă, şi în cazul unui contract comutativ întinderea obligaţiei asumate se poate modifica, din motive independente de voinţa părţilor, până la executarea efectivă a obligaţiei respective.
Potrivit art.1584 din codul civil, ,,Împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate, şi la timpul stipulat.”, iar acest text nu are în vedere doar împrumutul de bani.
În continuare, potrivit art.1585 alin.1 din codul civil, ,,Când este în neposibilitate de a îndeplini datoria prescrisă prin articolul precedent, va plăti valoarea lor, calculate după timpul şi locul în care urma a se face restituţiunea.”
Aceste texte legale stabilesc explicit dreptul împrumutătorului de a i se restitui obiectul împrumutat în aceeaşi calitate şi cantitate, iar, în speţa de faţă, dreptul pârâtei este acela de a-i fi restituită suma de 9.565,50 CHF, şi nu echivalentul în lei al acestora la momentul plăţi.
Potrivit art.4 alin.4-6 din Legea nr.193/2000, ,, (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
(6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”
Clauza prin care împrumutatul se obligă să restituie împrumutul în moneda în care creditul a fost acordat nu se regăsește în tipurile de clauze prevăzute în anexa la Legea nr.193/2000, iar, față de criteriile prevăzute de alin.5 al Legii nr.193/2000, instanța a reţinut că produsul contractat de reclamantă, împrumutul în sumă de 9.565,50 CHF,  nu era un produs singular pe piață și nici nu era oferit exclusiv de către pârâtă.
În același timp, această clauză reprezintă obligația principală asumată de reclamantă și nu depinde de existența altor clauze sau a altor contracte și, deci, trebuie evaluată doar intrinsec, așa cum s-a procedat mai sus.
În ceea ce privește factorii care au determinat încheierea contractului, instanța a reţinut că reclamanta a urmărit obținerea unui credit în condițiile cele mai avantajoase pentru ea (valoarea creditului, rata dobânzii, rata lunară de rambursare a creditului, perioada de rambursare) şi, potrivit propriilor susţineri, contractarea creditului în franci elveţieni se prefigura a fi mai avantajoasă faţă de alte oferte de creditare în lei sau în euro.
Aceasta a fost reprezentarea reclamantei, iar instanţa a reţinut că, în mod obiectiv, nu poate fi stabilită cea mai bună ofertă de pe piaţă, astfel încât gradul de diligenţă al acesteia nu poate fi apreciat ca fiind necorespunzător.
În acelaşi timp, însă, evoluţia cursului de schimb leu-franc elveţian nu poate fi pusă în sarcina pârâtei, iar aprecierea francului elveţian în raport cu moneda naţională nu s-a produs intempestiv, chiar după acordarea împrumutului, ci în cursul câtorva ani, perioadă în care reclamanta a acceptat situaţia creată şi nu a întreprins demersuri pentru renegocierea pe cale amiabilă a clauzelor considerate nule decât prin promovarea acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar.
Apărările formulate de reclamantă prin invocarea hotărârilor pronunţate de C.J.U.E. nu au relevanţă în cauză, având un caracter redundant.
Astfel, în primul rând instanţa a analizat pe fond cererea formulată de reclamantă, nerespingând, de plano, această cerere, pentru un motiv de inadmisibilitate.
În al doilea rând, prin hotărârile pronunţate de C.J.U.E. în cauzele respective, nu a fost constatat caracterul abuziv al anumitor clauze din contracte de credit de tipul celui încheiat între părţile din prezenta cauză, ci au fost consacrate, principial, pe de o parte, dreptul statelor de a acorda o protecţie mai mare consumatorilor şi, pe de altă parte, puterea instanţelor naţionale în a constata caracterul abuziv al unor clauze privind definirea obiectului principal al contractului şi caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar şi inteligibil.
De asemenea, reclamanta nu a invocat încălcarea de către pârâtă a unor norme ale dreptului comunitar, drept care ar trebui aplicat cu prioritate în temeiul art.5 din Codul civil, iar Directiva Consiliului European nr. 93/13/CEE din 05.04.1993 a fost transpusă în dreptul intern prin chiar Legea nr.193/2000, în raport de dispoziţiile căreia a fost analizată clauza prevăzută de art.8 pct.8.1 din contractul încheiat între părţi.
Nici hotărârea pronunţată de C.J.U.E. în cauza C26/13 Kasler împotriva OTP Bank Ungaria, chiar fiind o decizie de speţă, nu are relevanţă în cauză.
Astfel, reclamanţii din Ungaria au primit împrumutul în moneda naţională – forintul, iar denominarea creditului s-a făcut prin raportare la CHF cu titlu de referinţă, aceasta reprezentând o veritabilă garantare ascunsă a creditului, disimulată în aşa fel încât nu a făcut obiectul unei negocieri directe cu consumatorul, fapt ce a condus la pronunţarea Hotărârii CJUE din 30 aprilie 2014.
În contractul încheiat între părţile din prezenta cauză, aşa cum s-a reţinut anterior, clauza prevăzută de art.8 pct.8.1 reprezintă chiar principala obligaţie a reclamanţilor.
Potrivit art.3 din Regulamentul nr.4/2005 al B.N.R. privind regimul valutar, ,, (1) Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu), cu excepţia operaţiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenţi care pot efectua operaţiuni în valută», care se pot efectua şi în valută.
(1^1) Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu).
(2) Toate celelalte operaţiuni între rezidenţi care nu fac obiectul alin. (1) şi (1^1) pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută.
(3) Operaţiunile prevăzute la alin. (2) şi în anexa nr. 2 la prezentul regulament se pot efectua şi în valută, numai pe baza acordului de voinţă al părţilor.”
În consecinţă, în ceea ce priveşte obiectul contractului de credit încheiat între părţi sub aspectul obligaţiei asumate de reclamantul-debitor, instanţa a reţinut că acesta este unul licit.
De asemenea, cauza obligaţiei asumate de acesta este una licită, nefiind prohibită de vreo dispoziţie legală.
În acest sens, cauza obligaţiei asumate de reclamantă este reprezentată de prefigurarea executării obligaţiei corelative asumate de cealaltă parte, şi anume, împrumutul sumei de 9.565,50 franci elveţieni, obligaţie care, la rândul ei, este una licită şi care, de altfel, a şi fost executată.
În concluzie, instanţa a reţinut ca fiind neîntemeiat capătul principal al cererii de chemare în judecată, deoarece că acesta este neîntemeiat, deoarece contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr… /09.04.2008 pentru suma de 9.565,50 CHF a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Pentru motivele expuse la punctual 6. anterior, instanţa constată ca fiind neîntemeiat şi capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art.8.4 din contract, ,,Împrumutatul şi Împrumutatul Solidar mandatează prin prezenta Banca în mod expres, irevocabil şi necondiţionat, să debiteze, la libera sa apreciere, contul curent menţionat la Cap. III Termenii Împrumutului şi orice cont al Împrumutatului şi Împrumutatului Solidar deschis la Bancă, în vederea recuperării oricărei sume datorate de Împrumutat şi Împrumutatul Solidar, la datele de scadenţă ale acestora. Dacă moneda oricărui astfel de cont diferă de moneda în care a fost acordat Împrumutul sau în care sunt datorate celelalte sume din sau în legătură cu prezentul Contract, Banca este autorizată expres prin prezentul Contract să utilizeze disponibilităţile respective pentru a cumpăra o sumă egală cu cea în moneda sumelor datorate, aplicând rata de schimb a Băncii şi poate debita contul respective cu costul aferent cumpărării şi alte taxe, după caz.”
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect solicitarea de îngheţare a cursului de schimb valutar CHF-leu pentru efectuarea plăţilor în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elveţian de la data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.:
La punctul 6. anterior instanţa a reţinut că, contractul de împrumut pentru refinanţarea unui credit de consum nr……………. pentru suma de 9.565,50 CHF a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale.
Acest capăt de cerere reprezintă o solicitare de modificare prin intervenţia instanţei de judecată a clauzelor contractului încheiat între părţi.
În primul rând, instanţa reţine că obiectul acestui capăt de cerere cererii priveşte modificarea contractului încheiat între părţi în sensul ca plata ratelor aferente acestuia să se facă la valoarea în lei a francului elveţian de la data încheierii contractului de credit şi să fie restituite sumele încasate în plus faţă de cursul francului elveţian de la data încheierii contractului.
În al doilea rând, instanţa a reţinut că motivele invocate de reclamanţi se grupează în două categorii:
-motive ce constau în nulitatea absolută a clauzelor  contractuale privind efectuarea plăţilor în moneda creditului ca o consecinţă a caracterului abuziv al acestor clauze în raport de legislaţia relevantă, motive ce au fost analizate la punctul 6. anterior ;
-motive ce constau în intervenirea impreviziunii pe parcursul derulării contractului.
În al treilea rând, instanţa a reţinut că, deşi având aceeaşi finalitate, motivele invocate de reclamanţi sunt incompatibile.
Astfel, nulitatea unui contract reprezintă sancţiunea de drept civil care lipseşte actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, iar efectele nulităţii se produc ex tunc, pe când impreviziunea presupune, cu necesitate, existenţa unui contract valabil încheiat, iar, în cazul constatării îndeplinirii condiţiilor impreviziunii, efectele se produc ex nunc.
Cu privire la impreviziune:
Teoria impreviziunii a fost consacrată jurisprudenţial până la intrarea în vigoare a noului Cod civil (01.11.2011), fiind fundamentată pe prevederile art.970 din Codul civil de la 1864, „Convențiile trebuie executate cu bună-credință. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa.” Şi justificată prin elementele de bună-credință și echitate ce caracterizează executarea contractelor.
Astfel, în jurisprudenţa instanţelor s-a stabilit că, în esență, impreviziunea intervine atunci când în executarea contractului a survenit un eveniment excepțional și exterior ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil la data încheierii contractului în privința amplorii și efectelor sale, ceea ce face excesiv de oneroasă executarea obligațiilor prevăzute de acesta şi, drept urmare, clauzele contractului cu executare succesivă în timp trebuie adaptate în mod adecvat la noua realitate în măsura survenirii unui risc care se circumscrie ideii de impreviziune.
În acest sens, instanţa a reţinut considerente prezentate în Decizia nr.623/25.10.2016 a Curţii Constituţionale:,,… determinarea împrejurărilor care justifică aplicarea impreviziunii, concept derivând din buna-credință care trebuie să caracterizeze executarea contractului, trebuie realizată ținându-se cont de ideea de risc al contractului.
Acesta trebuie analizat dintr-un punct de vedere bivalent atunci când acesta se materializează; astfel, contractul în sine presupune un risc inerent asumat în mod voluntar de cele două părți ale contractului, în baza autonomiei lor de voință, principiu care caracterizează materia încheierii contractului, și unul supraadăugat care nu a putut face obiectul in concreto al unei previzionări de către niciuna dintre acestea, risc care trece dincolo de puterea de prevedere a cocontractanților și care ține de intervenirea unor elemente ce nu puteau fi avute în vedere la momentul a quo.
Impreviziunea vizează numai riscul supraadăugat și, în condițiile intervenirii acestuia, este menită să reamenajeze prestațiile la care părțile s-au obligat în condițiile noii realități economice/juridice. Ea nu are drept scop revenirea la prestațiile de la momentul a quo al încheierii contractului de credit sau la riscul acceptat de către părți la același moment, fiind, așadar, străină acestora, dar oferă o bază legală pentru adaptarea sau încetarea contractului.
Adaptarea are loc atunci când utilitatea socială a contractului poate fi menținută, pe când încetarea atunci când în cazul intervenirii noilor condiții contractul își pierde utilitatea socială. În consecință, Curtea reține că revine, în primul rând, părților obligația de a renegocia contractul, iar, în al doilea rând, renegocierea trebuie să fie una efectivă prin raportare la noua realitate.”
În considerentele acestei decizii s-a arătat că, controlul judecătoresc în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor specifice impreviziunii are ca obiect:
-condițiile cu caracter obiectiv referitoare la cauza schimbării circumstanțelor (existența situației neprevăzute) sau la cuprinsul contractului (absența unei clauze de adaptare a contractului)
-și condițiile cu caracter subiectiv referitoare la atitudinea/conduita părților contractante (lipsa culpei debitorului în executarea contractului) sau la efectele schimbării circumstanțelor (caracterul licit al neexecutării obligațiilor contractuale).
Potrivit art.13.5 din contract, ,,Litigiile rezultate din prezentul Contract care nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă se soluţionează de instanţele de judecată competente din Bucureşti.”
Sub acest aspect, instanţa a reţinut că, înainte de formularea cererii de chemare în judecată, reclamanta nu au încercat soluţionarea amiabilă a neînţelegerii
Astfel, deşi în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanţii au arătat că, cotaţia francului elveţian a crescut cu 100%, reclamanta nu a solicitat adaptarea contractului în raport de noua situaţie.
În al doilea rând, şi cel mai important, dovada îndeplinirii condiţiilor impreviziunii trebuie făcută de cel ca o invocă, în condiţiile art.249, sarcina probei din Codul de procedură civilă, ,,Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.”.
În acest sens, instanţa a reţinut că reclamanta a prezentat un singur argument în sprijinul aplicării teoriei impreviziunii, şi anume, devalorizarea excesivă a leului în raport de francul elveţian.
Acest motiv, prin el însuşi, nu este suficient pentru a aprecia ca temeinică cererea de intervenţie a instanţei în contract.
Reclamanta nu a făcut dovada unei situaţii neprevăzute care să facă obligaţia sa excesiv de oneroasă, peste riscul normal asumat la semnarea contractului de credit.
Astfel, reclamanta nu a prezentat date privind veniturile şi cheltuielile sale nici pentru momentul încheierii contractului de credit, nici pentru momente ulterioare şi nici pentru momentul introducerii cererii de chemare în judecată, după cum nu a invocat şi dovedit vreun alt motiv care să se subsumeze noţiunii de ,,impreviziune”.
În situaţia dată (a creşterii cotaţiei francului elveţian în raport cu moneda naţională) nu este exclusă nici creşterea substanţială a veniturilor reclamantei, astfel încât, nu se poate reţine, fără nicio dovadă, că obligaţia de plată a ratelor în moneda în care a fost acordat creditul este excesiv de oneroasă.
Verificarea condiţiilor impreviziunii este una care trebuie realizată în concret, cu privire la situaţia personală debitorului care o invocă, şi nu una în abstract (a condiţiilor economice şi sociale, în ansamblu), deoarece într-un astfel de caz soluţia ar putea fi doar una normativă.
În concluzie, instanţa a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada intervenirii impreviziunii în derularea raporturilor contractuale cu pârâta.
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect denominarea în moneda naţională a plăţilor:
Potrivit art.3 din Regulamentul nr.4/2005 al B.N.R. privind regimul valutar, ,, (1) Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu), cu excepţia operaţiunilor prevăzute în anexa nr. 2 «Categorii de rezidenţi care pot efectua operaţiuni în valută», care se pot efectua şi în valută.
(1^1) Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi care decurg din remunerarea muncii prestate, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională (leu).
(2) Toate celelalte operaţiuni între rezidenţi care nu fac obiectul alin. (1) şi (1^1) pot fi efectuate, în mod liber, fie în moneda naţională (leu), fie în valută.
(3) Operaţiunile prevăzute la alin. (2) şi în anexa nr. 2 la prezentul regulament se pot efectua şi în valută, numai pe baza acordului de voinţă al părţilor.”
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, reclamanta …………., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a susţinut că clauza menţionata la art. 3.2 din contract este abuzivă, întrucât Banca a înţeles sa stabilească o dobânda variabila în funcţie de indicele de referinţă şi marja băncii, marjă ce poate varia în funcţie de decizia băncii. Modalitatea în care Banca a înţeles sa modifice dobânda, (în mod unilateral) raportându-se la permisivitatea clauzei menţionate este de asemenea abuzivă, neexistând nici o negociere între părţi, cu atât mai mult cu cât articolul supus atenţiei prevede clar că „noua rată a dobânzii să fie adusă la cunoştinţa împrumutatului”, Banca îşi rezervă prin aceasta, posibilitatea de a modifica rata dobânzii după bunul său plac, fără a se stabili în concret pilonii monetari la care aceste modificări urmează să se raporteze.
În această situaţie, este evident că se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligaţiile părților contractante, din moment ce este doar la latitudinea băncii revizuirea ratei dobânzii, fără ca împrumutatul să poată să negocieze această revizuire.
Situaţia în care Banca pune împrumutaţii este una de vădită inferioritate, cu atât mai mult cu cât termenul „evoluţia pieţii financiare” este extrem de vag și nu dă posibilitatea exercitării unui control real și obiectiv asupra modului în care rata dobânzii poate crește.
Modalitatea în care Banca a înţeles să modifice dobânda (în mod unilateral) raportându-se la permisivitatea clauzei menţionate este de asemenea abuzivă, neexistând nici-o negociere între părți, cu atât mai mult cu cât acest articol supus atenţiei prevede clar că ”noua rată a dobânzii să fie adusă la cunoştinţă împrumutatului”.
Este adevărat ca art. l.lit a din Anexa Legii nr. 193/2000 acordă în principiu furnizorului de servicii financiare dreptul de a modifica rata dobânzii, pentru motive clare şi certe prevăzute în contract. Ori, politica de creditare sau evoluţia pieţei nu sunt criterii certe la care să ne raportam, nu reprezintă modalităţi prin care consumatorul să prefigureze o modificare a nivelului dobânzii, fiind criterii pur subiective, imposibil de controlat de consumator sau de instanţă.
Acest contract este unul standard, preformulat, un contract de adeziune la care împrumutaţii nu au posibilitatea reală şi efectivă de a influenţa condiţiile de împrumut, fiind astfel nesocotite disp. Legii nr. 193/2000 care interzic comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Se apreciază că în mod greşit instanţa de fond le-a respins considerând că sunt stabilite în mod corect elementele în funcţie de care se calculează dobânda variabilă, aspecte cu care reclamantul a fost de acord atunci când a ales acest produs bancar, nefiind vorba despre clauze abuzive şi nu a fost creat un dezechilibru între drepturi şi obligaţiile părţilor.
Se apreciază că în mod greşit instanţa a respins cererea cu privire la aceste clauze, întrucât, având în vedere dispoziţiile art. 3.2 din contractul de credit conform cărora dobânda se poate modifica în funcţie de evoluţia pieței financiare, conform deciziei băncii, apreciază că această clauză dă dreptul băncii să modifice dobânda unilateral, fără un motiv întemeiat şi specificat în contract, fără a circumstanția anumite elemente sau criterii obiective în funcţie de care să se facă modificarea, aspecte ce fac ca decizia băncii să fie discreţionară şi imposibil de controlat de către consumator, iar clauza să fie clauză abuzivă faţă de dispoziţiile pct. I lit. a din Anexa la Legea nr.193/2000. Punctul menţionat din lege prevede că „sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului fără a avea un motiv întemeiat, care să fie precizat în contract”. De asemenea, se apreciază că în momentul încheierii contractului, consumatorul a acţionat de pe o poziţie inegală în raport cu banca, contractul fiind unul de adeziune, iar clauzele, prestabilite de împrumutători. Astfel, clientul băncii se află în imposibilitatea de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze, întregul act juridic fiindu-i de fapt impus. În consecinţă, se apreciază că poate să se modifice clauza contractuala prin eliminarea prevederii „conform deciziei băncii”, arătându-se modalitatea concretă de modificare. ICCJ a statuat prin decizie de speţă că controlul judecătoresc poate interveni în contractele cu clauze abuzive, înlăturându-le. Astfel, ICCJ a apreciat că banca a exclus din mecanismul de formare al dobânzii criteriul obiectiv al pieţei financiare, stabilind un element subiectiv, favorabil propriei sale politici financiare dând posibilitatea băncii să nu scadă niciodată dobânda.
În atare situaţie, se apreciază că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000, clauza nefiind negociată direct cu intimatul consumator, au fost încălcate principiile bunei credinţe, creându-se astfel în detrimentul acestuia un semnificativ dezechilibru”.
Se apreciază că solicitarea de stabilire a ratei dobânzii „ în funcţie de EURIBOR şi de marja băncii de la dată contractării împrumutului nu este lipsită de obiect aşa cum susţine pârâta, întrucât se va constata că banca a modificat marja băncii atunci când sistemul de referinţa EURIBOR a fost foarte scăzut, nivelul dobânzii menţinut fiind explicat doar prin acest fapt. Astfel, menţinerea unui nivel al dobânzii la credit în condiţiile în care indicele de referinţă a scăzut, nu se justifică decât prin mărirea marjei, mărire care s-a făcut unilateral de bancă, în dauna consumatorului, cu rea-credință, fiind în prezenţa unei măsuri abuzive, care trebuie înlăturată. De asemenea nu s-a precizat modalitatea de calcul a dobânzii, astfel încât susţinerile băncii că în perioada 2008-09.10.2010 marja băncii a fost aceeaşi, nu poate fi verificată.
Astfel, nu pot exista două variabile în stabilirea dobânzii, aşa cum s-a stabilit iniţial prin contract, marja băncii trebuie să rămână constantă pe toată perioada de creditare.
În considerarea celor arătate, se apreciază că soluţia instanţei de fond nu este temeinică şi legală şi trebuie înlăturată.
La art. 3.4 se prevede că împrumutatul are dreptul să declare că nu acceptă noul nivel al marjei, însă în această situaţie creditul este declarat scadent anticipat, împrumutatul fiind pus în situaţia de a restitui restul de credit datorat, urmând a se observa că această clauză limitează din start posibilitatea reclamanţilor de a negocia, sancţiunea pentru orice tentativă de negociere fiind una cât se poate de drastică.
Se apreciază că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în perioada 09.04.2008 -09.10.2010 marja băncii a fost constantă, iar această clauză, aşa cum a fost formulată este legală, neputând fi apreciată ca fiind abuzivă.
La art. 4 se prevede perceperea unui comision de acordare în cuantum de 5% din valoarea creditului aşa cum rezultă şi din capitolul III din contract, fără a se explica pentru ce se percepe acest comision şi care este serviciul oferit de bancă. De asemenea, se apreciază că se creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, prin soluţia dată instanţa de fond reţine că această clauză este inteligibilă, redactată într-un limbaj clar, iar acest comision reprezintă remuneraţia unui serviciu.
Se susţine că în mod greşit instanţa a apreciat că această clauză este clară şi inteligibilă şi se referă la remuneraţia unui serviciu prestat de bancă, întrucât din lecturarea clauzei criticate nu rezultă acest fapt …împrumutatul este de acord să plătească Băncii un comision de acordare pentru a acoperi cheltuielile cu privire la acordarea împrumutului denumit comision de acordare. Comisionul de acordare este calculat ca procent aplicat la suma solicitată aşa cum este menţionata in cererea de credit si va fi reţinut din împrumut la data acordării creditului. „
In opinia noastră, din lecturarea clauzei nu rezulta in ce consta serviciul băncii si nici care sunt cheltuielile aferente creditului, ci rezulta modalitatea de calcul al acestui comision care este procent din creditul solicitat prin cererea de credit. Ori, este important a se justifica ce cheltuieli se fac la acordarea unui credit şi de ce ele diferă de întinderea creditului şi de ce acest serviciu acordat de bancă este diferit în funcţie de întinderea creditului, şi nu este unul constant, coeficientul de 5% din creditul acordat este un coeficient mult prea mare, astfel încât prin perceperea lui să creeze un dezechilibru între drepturi şi obligaţii. Mai mult decât atât, acest comision nu se regăseşte printre comisioanele prevăzute expres de OUG nr.50/2010.
De asemenea, cheltuielile invocate de pârâtă în justificarea acestui comision se circumscriu în activităţi desfăşurate de bancă, astfel încât nu se justifică perceperea acestui comision suplimentar pentru prestarea serviciilor ce intră în obiectul său de activitate.
Se apreciază că încasarea acestui comision pentru servicii pentru care banca încasează dobânda şi cuantumul mare a acestui comision creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. De asemenea, se apreciază că nu s-a explicat motivul pentru care se plăteşte acest comision şi care este riscul pe care banca îl acoperă din încasarea acestuia, în condiţiile în care banca îşi acoperă deja riscul prin constituirea ipotecii. În plus, nu prevede care este destinaţia finală a acestei sume care nu priveşte o contraprestaţie din partea băncii sau vreun serviciu pe care banca îl face în favoarea împrumutaţilor, motivul pentru care se percepe sau posibilitatea restituirii lui, acest comision nu reprezintă decât o dobândă mascată, lezând interesele împrumutaţilor, dezavantajând băncile concurente prin prezentarea unor dobânzi aparent reduse.
În al doilea rând, se critică soluţia dată de instanţa de fond cu privire la acest capăt de cerere, întrucât instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 35 din OUG nr. 50-2010 cu modificările ulterioare.
Astfel, art. 36 din OUG nr. 50/2010 modificată, prevede expres:,, 1) Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensaţie în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor şi, după caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terţi, precum şi un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.(2) Comisionul de analiză dosar şi cel unic vor fi stabilite în sumă fixă, aceeaşi sumă fiind percepută tuturor consumatorilor cu acelaşi tip de credit în cadrul aceleiaşi instituţii de credit.,,
La articolul 8.6 este prevăzută clauza conform căreia pentru plata cu întârziere a oricăror sume ce decurg din contract, împrumutatul se obligă sa plătească dobânzi penalizatoare de 8% anual peste dobânda curentă stabilită. Această clauză este una abuzivă întrucât creşte unilateral dobânda în caz de plată cu întârziere cu 8 procente. Este corect şi firesc ca banca să perceapă dobânzi pentru sumele acordate cu titlu de credit, însă stabilirea unei dobânzi majorate în caz de întârziere trebuie să fie proporţională cu prejudiciul efectiv ce este adus băncii prin aceasta întârziere. De altfel, această clauză a fost prestabilită şi nu a fost negociată cu împrumutatul, prin aplicarea sa se creează dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Se apreciază ca fiind abuziva şi clauza prevăzut la art.12.2 ce dă posibilitatea băncii de a rezilia de plin drept contractul, cu consecinţa devenirii exigibile a întregului credit, pentru apariţia unui caz de neîndeplinire ce nu e remediat de împrumutat. Printre cauzele de neîndeplinire sunt prevăzute motive ce pot lasă la aprecierea băncii aplicarea art.12.2, cum ar fi, de exemplu „orice eveniment care, în opinia băncii poate afecta capacitatea împrumutatului”, prevăzută de lit.m art.12.1 se prevede că împrumutatul are dreptul să declare că nu acceptă noul nivel al marjei, însă în această situaţie creditul este declarat scadent anticipat, împrumutatul fiind pus în situaţia de a restitui restul de credit datorat. Instanţa urmează să observe că această clauză limitează din start posibilitatea reclamanţilor de a negocia, sancţiunea pentru orice tentativă de negociere fiind una cât se poate de drastică.
Având în vedere şi dispoziţiile art.4 din L nr. 193/2000 şi la lit. i) din anexa la această lege, apreciază că dispoziţiile arătate din contractele de credit reprezintă clauze abuzive întrucât, pe de o parte, nu au fost negociate şi, pe de altă parte, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art.4 alin.l din Legea 193, potrivit cu care, sunt considerate clauze abuzive acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul şi care creează între părţi un dezechilibru al prestaţiilor, contrar cerinţelor bunei credinţe.
Conform art. 6 din L nr. 293/2000 privind clauzele abuzive în contractele comercianţilor cu consumatorii, sunt fără efect pentru consumator, iar contractul va continua să fie executat de părţi prin eliminarea acestor clauze abuzive. Art. 4 şi art. 13-14 din lege permit judecătorului să intervină în contract, pentru a-l revizui sau reconstitui, după ce în prealabil a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele contractului, aplicând nulitatea absolută a acestor clauze.
În derularea unui contract, prestaţiile părţilor trebuie să fie proporţionale şi coerente, să nu creeze un dezechilibru ulterior semnării contractului, lucru care se întâmplă în speţa dedusă judecaţii, prin stabilirea unui alt nivel al dobânzii şi a unor comisioane care nu reflectă prestarea unui serviciu de către bancă, aceste comisioane fiind plătit pentru aceiaşi prestaţie pentru care se plăteşte deja dobândă.
Se apreciază că banca a acordat credite în franci elveţieni fără să informeze asupra pericolului implicat de această monedă cunoscută de economişti ca fiind una de rezervă, în care se investesc bani în timp de criză cum a fost cea declanşată în 2008 şi care a dus la dublarea aproape a cursului francului în raport cu leul, iar ratele de rambursat la cele două contracte de credit fiind duble, ceea ce împovărează împrumutatul, iar banca iese în câştig dublu, ratele sunt percepute la cursul CFH. Din acest motiv s-a creat un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Astfel, riscul valutar este acoperit de plata în moneda creditului, care este suportat tot de debitori, în cazul nostru în moneda CHF, care a avut o devalorizare de 100%. Plata întârziată este un risc acoperit de dobânda penalizatoare, iar neplata creditului de garanţiile constituite în favoarea băncii. De asemenea, dacă garanţia este distrusă, banca a obligat la asigurarea obligatorie a bunului ipotecat sau gajat, astfel încât şi acest risc este acoperit de asigurarea obligatorie.
În concluzie, toate riscurile sunt asumate de consumatori şi nu de bancă, fapt care creează de asemenea un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile pârtilor, perceperea abuziva a comisionului de risc, băncile au fost sancţionate de instanţele judecătoreşti conform jurisprudenţei CEDO (speţa Clubul Lombard).
La nivel european, Directiva nr. 193/13/CEE a Consiliului Europei privind clauzele abuzive în contractele de credit încheiate cu consumatorii reprezintă cea mai importantă măsură de uniformizare şi armonizare a dreptului contractelor in Europa, întrucât atinge esenţa contractului.
În ceea ce priveşte îngheţarea cursului de schimb valutar se invocă următoarele:
Conform clauzelor de la pct. art. 8.1 si art.8.4 din contractul de împrumut s-a stabilit ca rambursarea creditului să se facă în aceeaşi monedă în care a fost acordat împrumutul. Conform acestei clauze, reclamanţii au achitat ratele în aceeaşi monedă, însă la un curs valutar mai mare, fără să respecte, cursul de la data plăţii efective, conform contractului.
După cum se poate constata din contract, în nici-o clauza nu s-a stipulat ca perceperea ratelor să se facă după un curs majorat faţă de cel de la data acordării creditului şi cu toate acestea, banca a majorat ratele conform creşterii valorii CHF, nerespectând contractul, în sensul că ratele să fie percepute prin raportare la cursul CHF/LEU de la data încheierii contractului.
Astfel, reclamanţii fără să existe o clauză referitoare la suportarea riscului în caz de devalorizare sau hipervalorizare a CHF, au achitat în fiecare lună o rată lunară la cursul de schimb CHF/LEU stabilită de bancă, şi cum valoarea monezii CHF a crescut, desigur riscul valutar a fost suportat în exclusivitate de către reclamanţi.
La momentul încheierii contractului din litigiu, raportat la circumstanţele economice din acea perioada cât şi la capacitatea ca şi consumator de a înţelege clauzele contractuale şi a implicaţiilor acestora pe plan lung, contractarea unui credit în CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasă alternativă, având ca premiza comparaţia cu creditul în lei sau euro. Cursul valutar al CHF de la acea dată, însă, pe parcursul derulării contractului s-a dublat creând consecinţe grave asupra capacităţii financiare de a achita.
Creşterea accelerată a valorii CHF faţă de moneda naţională cu consecinţa negativă a creşterii preţului, deci inclusiv a ratelor precum şi a schimbului valutar, din leu în euro şi apoi în franc au determinat o schimbare a condiţiilor contractual avute în vedere la data contractării creditului cu o consecinţă vădit disproporţionată faţă de voinţa clientului la acordarea creditului.
În serviciile financiare, băncile au obligaţia de a oferi informaţii complete menite să protejeze interesele consumatorului care sunt expuşi riscului ridicat prin prejudicierea drepturilor şi intereselor legitime prin contractarea unor servicii, în situaţia în care nu sunt informaţi corect cu privire la aceste riscuri şi cu evitarea unor astfel de situaţii.
Contractul de credit se supune regulilor prevăzute de c.civil cu privire la obligaţii, fiind un contract comutativ, caracterizat prin aceea că la momentul încheierii lui, întinderea obligaţiilor este determinată sau determinabilă, părţile se angajează din punct de vedere juridic tocmai în considerarea efectelor contractului pentru care s-au dat acordul, excluzând posibilitatea unei pierderi cauzate de un eveniment viitor şi incert, pentru o parte şi oferirea celeilalte părţi, a unei şanse de câştig.
În susţinerea revizuirii efectelor contractului prin stabilizarea cursului de schimb valutar şi denominarea plăţii s-a învederat faptul că părţile s-au obligat în condiţiile economice existente la data încheierii contractului când CHF avea o valoare moderată faţă de moneda naţională, aşa încât, ca urmare a schimbării acestor condiţii este necesar ca şi contractul să fie adaptat la noile împrejurări economice.
Aceasta hiper-valorizare a CHF în contextul actual nu mai corespunde voinţei concordante a părţilor.
Având în vedere acest aspect, denominarea în moneda naţională a plaţilor constituie o aplicare în fapt a prevederilor legale precum şi a principiului echităţii.
La data de 05.07.2017 intimata pârâtă ………….. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca temeinică şi legală.
Se apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a respins în parte cererea de chemare în judecată a intimatei reclamant, motivat de faptul că nu sunt întrunite condiţiile constatării caracterului abuziv al clauzelor contestate de intimată, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Se apreciază că potrivit prevederile Legii nr. 193/2000 se aplică doar contractelor aflate în curs de derulare, iar contestatorul avea dreptul de a se adresa instanţelor judecătoreşti la momentul la care contractul de credit mai sus menţionat era în derulare.
Astfel, potrivit art. 6 din Lege: „Cauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai daca după eliminarea acestora mai poate continua”.
Or, acest aspect devine deosebit de important, mai ales în contextul în care reclamanţii solicită instanţei de fond „îngheţarea” cursului CHF la valoarea de la data acordării creditului. O astfel de solicitare are relevanţă în cazul în care contractul urmează să se deruleze în continuare, odată ce se aplică ratelor de credit ce urmează a fi achitate la un astfel de curs. Or, odată ce în prezent contractul de credit se află în faza de executare silită, reclamanţii nu mai efectuează plata ratelor de credit, soldul acestuia fiind declarat scadent anticipat, solicitarea fiind nefondată.
Se apreciază că, apelanta trebuie să dovedească faptul că subscrisa a fost de rea-credinţă, dar şi faptul că prin clauzele contractuale s-a produs un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor la data semnării contractului.
Apelanta a luat la cunoştinţă şi a agreat condiţiile contractuale prin semnarea contractului de credit Astfel, conform contractului de credit mai sus menţionat, semnat si agreat de către apelantă, comisioanele împrumutului au fost percepute in mod corect, potrivit legislaţiei vigoare la acea data.
Apelanta a indicat în mod expres (răspunsul la întrebarea nr. 1 la interogare că urmărit în mod expres contractarea unui credit în CHF, iar anterior au existat discuţii cu privire termenii contractului (răspunsul la întrebarea nr. 9 şi 10 la interogatoriu).
În ceea ce priveşte clauzele privind dobânda şi moneda creditului, acestea au fost cunoscute de intimatul reclamant la momentul semnării contractului, care a ales în mod expres contractul de credit ipotecar în această valută (CHF), în condiţiile în care creditele  în RON sau în alte valute aveau şi o dobândă distinctă.
Conform art. 4 alin. 1. din Legea 193/2000, o clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreunat cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Trebuie ţinut cont de faptul că legiuitorul a indicat în mod clar condiţiile ce trebuie îndeplinită pentru ca o clauză dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator să fie considerată abuzivă şi anume să nu fi fost negociată direct cu consumatorul şi să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Clauza privind comisionul de acordare (art. 4) a creditului nu este o clauză abuzivă deoarece nu este contrară bunei-credinţe, a fost negociată cu consumatorul şi nici nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Modalitatea de percepere a comisionului de acordare a creditului este una de care apelanta a avut cunoştinţă în momentul semnării contractului, deoarece acesta a fost perceput în momentul ridicării creditului solicitat şi s-a indicat expres cuantumul acestuia. Prin urmare, obligaţia de plată a comisionului de acordare a fost pe deplin cunoscută de apelantă, inclusiv din punct de vedere al sumei datorate cu acest titlu, fiind acceptată ca atare. Or, nu poate exista dezechilibru semnificativ la data încheierii contractului în aceste condiţii.
În plus, nicio prevedere legală nu interzicea la data semnării contractului perceperea de către bancă a unui comision de acordare. De altfel, prin OUG nr. 50/2010, respectiv art. 19, legiuitorul a prevăzut expres dreptul băncilor de a percepe un astfel de comision, aspect care întăreşte concepţia că acesta a fost permanent permis de legiuitor.
Deşi activitatea de creditare este una obişnuită pentru instituţiile bancare, banca nu este obligată să acorde credite pentru toate cererile de creditare formulate de clienţi. Astfel, pentru fiecare cerere de credit aprobată se justifică perceperea comisionului de acordare pentru operaţiunile desfăşurate de bancă în legătură cu acordarea efectivă. Astfel de operaţiuni de evaluare şi pregătire a dosarului de creditare impun costuri (cu personalul, consumabile, software specific, mentenanţă, utilităţi, etc), costuri care se reflectă în totalul comisionului de acordare plătit de client.
Mai mult, conform art. 2 pct. 24 din OG 21/1992: „costul total al creditului pentru consumator – toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale,,.
Aşadar legislaţia specifică în materia consumului recunoştea expres faptul că pentru un credit consumatorul avea obligaţia de a achita comisioane şi alte costuri în legătură cu creditul contractat, avându-se astfel în vedere inclusiv comisionului de acordare.
De reţinut şi faptul că în ceea ce priveşte contractul de credit ipotecar, încheiat ulterior contractului de credit nevoi personale, reclamanţii au fost de acord cu plata comisionului de acordare fiind informaţi cu atât mai mult cu privire la condiţiile de creditare, odată ce achitaseră acest comision si anterior.
Clauza prevăzută la art. 3.2-3.4 din contractul de credit privind dobânda variabilă nu este o clauză abuzivă, condiţii în care nu se impune constatarea nulităţii acesteia.
Prin raportare la cerinţele art. 4 din Legea 193/2000, se observă că o clauză nu este prezumată abuzivă prin simpla menţiune că dobânda este variabilă în funcţie de elementele indicate în contract, ci trebuia să se facă dovada dezechilibrului semnificativ, raportat la ansamblul drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale părţilor din contract.
Pct. 1 din Anexa la Legea nr. 193/2000 consideră a nu fi abuzive „clauzele în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru serviciile financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul”.
Se apreciază că corect a reţinut instanţa de fond că pentru acest credit banca nu a modificat marja sa în calculul dobânzii, condiţii în care dobânda a variat exclusiv în funcţie de indicele LIBOR, fiind în prezent la o valoare diminuată faţă de cea de la data contractării.
Mai mult, contractul de credit au fost aliniate la prevederile aplicabile ale OUG 50/2010, conform art. 95 al acestui act normativ, aliniere care s-a materializat de drept în actele adiţionale din 17.09.2010. Printre acestea se află şi completarea în ceea ce priveşte rata dobânzii, ceea ce înseamnă că în acest moment prevederile aplicabile majorării ratei dobânzii sunt cele ulterioare momentului alinierii creditului conform OUG 50/2010 şi nu cele de la semnarea contractului.
Se arată că în cuprinsul OUG nr. 50/2010 nu există o prevedere referitoare la obligaţia băncii de a comunica actele adiţionale prin transmiterea unor scrisori recomandate. Banca are doar obligaţia de diligentă, conform art. 95 alin. 3 (în forma aplicabilă între 21.06.2010 şi 01.01.2011), privind informarea consumatorilor şi nu obligaţia de rezultat în sensul de a garanta primirea de către consumatori a acestor notificări.
Conform art. 95 din OUG nr. 50/2010, pentru contractele aflate în derulare, creditorii au obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, să asigure conformitate contractului cu dispoziţiile acesteia şi să poată face dovada că a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiţionale.
Având în vedere prevederile menţionate mai sus, apelanta a avut posibilitatea de a se prezenta în termen legal de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Legii 288/2010 în orice sucursală a Piraeus Bank pentru a transmite opţiunea aleasă de aceştia privind aplicarea prevederilor OUG 50/2010 asupra produsului de creditare deţinut. Cum reclamanţii nu au notificat în scris Piraeus Bank asupra faptului de neaplicare a prevederilor OUG 50/2010 asupra contractelor de credit încheiate de acesta, creditul deţinut de reclamanţi este aliniat de drept la prevederile OUG 50/2010 nefiind necesară semnarea efectivă a unui act adiţional de aliniere la aceste prevederi.
În urma alinierii creditului la prevederile aplicabile ale OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, rata dobânzii la creditele contractate de reclamanţi este stabilită ca un procent anual şi este stabilită în funcţie de indicele de referinţă, respectiv LIBOR la 3 luni, la care se adaugă MARJA FIXĂ a băncii. Variaţia dobânzii se calculează după următoarea formulă: Rata dobânzii = indice de referinţă LIBOR CHF la 3 luni + Marja fixă a băncii.
Se observă că rata dobânzii este variabilă însă depinde de două criterii obiective care nu permit băncii să modifice în mod arbitrar cuantumul sumei solicitate cu titlu de dobândă ci
doar ca urmare a schimbărilor de pe piaţa financiară şi monetară internaţionale, astfel încât sunt respectate cerinţele pct. 1 din Anexa la Legea 193/2000 iar clauza nu poate fi considerată abuzivă.
Cu privire la solicitarea de constatare ca fiind abuzivă a clauzei prevăzută de art. 8.6 din contractul de credit privind dobânda penalizatoare a creditului se solicită respingerea ca nefondată.
Astfel, la fel ca şi dreptul băncii de a declara scadenţa anticipată, dobânda prevăzut la art. 8.6, reprezintă o sancţiune în cazul neexecutării obligaţiilor de către împrumutat.
Aşadar nu este vorba despre o majorare de dobândă aplicată creditului ci de sume percepute cu titlu de penalităţi (denumite în contract dobândă penalizatoare, în conformitate cu prevederile legislaţiei în materie) ca urmare a neexecutării obligaţiilor de plată. Clauzele penale reprezintă mijloace de constrângere a debitorului în a respecta obligaţiile asumate, prezente în toate contractele încheiate atât între persoane fizice cât şi între profesionişti.
Cu privire la clauzele privind dreptul băncii de a declara soldul creditului scadent anticipat, se apreciază că acestea nu sunt abuzive.
Dreptul băncii de a declara scadenţa anticipată se naşte conform art. 12.2 din Contractul de credit, însă doar în cazul în care intervine unul din cazurile de neîndeplinire prevăzute de art. 12.1.
Prin urmare este vorba de o reziliere atrasă din culpa părţii, în temeiul asumării unor pacte comisorii în condiţiile legii.
O astfel de clauză nu este o clauză abuzivă deoarece nu creează un dezechilibru între părţi ci garantează siguranţa raporturilor juridice contractuale în sensul că nu va fi obligat creditorul să menţină contractul în fiinţă chiar şi în cazul în care debitorul nu şi-ar îndeplini culpabil obligaţiile. Este evident că trebuie ca într-o atare situaţie să existe posibilitatea unui remediu cel puţin parţial, care poate fi atins doar prin rezilierea contractului care a devenit prejudiciabil pentru creditor.
Este evident că pactul comisoriu operează, de exemplu, în cazul în care deşi suma de plată (rata creditului conform graficului de rambursare) a ajuns la scadenţă (data lunară stabilită de părţi pentru plată conform contractului), aceasta nu a fost achitată. Considerăm că formularea este deosebit de clară astfel încât orice persoană o poate înţelege.
Toate situaţiile prevăzute la art. 12.1 din contract se referă la imposibilitatea de rambursare a creditului de către împrumutaţi, ceea ce atrage riscul de nerambursare al acestuia, în aceste condiţii banca poate declara creditul scadent anticipat. Este evident că toate cazurile au fost cunoscute de reclamanţi la momentul încheierii contractului, acestea fiind exprimate într-un limbaj clar şi inteligibil.
Trebuie avut în vedere şi faptul că în conformitate cu art. 120 din OG 99/2006, contractul de credit este titlu executoriu, ceea ce presupune şi posibilitatea de a putea face obiectul unei executări silite prin care creditorul să îşi poată realiza creanţa. în aceste condiţii, creditorul trebuie să beneficieze de un mecanism care să ofere eficienţă caracterului de titlu executoriu, respectiv posibilitatea declarării scadenţei anticipate.
Solicitarea de îngheţare a cursului de schimb valutar la valoarea de la data acordării (văzută creditului ca urmare a constatării caracterului abuziv al art. 8.1 si 8.4 se apreciază ca fiind nefondată.
Se apreciază că, corect a reţinut instanţa de fond că, pe de-o parte, clauzele contractuale nu întrunesc condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000 pentru a se constata caracterul abuziv al acestora, iar, pe de altă parte, solicitarea de îngheţare a cursului de schimb corespunde temeiului teoriei impreviziunii, neindicat de către apelanta reclamantă şi care, de altfel, nu a făcut proba condiţiilor impreviziunii.
Mai mult, art. 8.4 vizează doar situaţia în care banca este mandatată să utilizeze disponibilul din conturile împrumutatului, la scadenţă, pentru a acoperi debitele exigibile. Or, operaţiunea de schimb valutar la care se face referire va fi aplicată doar dacă există disponibil într-un cont în altă monedă (ex : RON, EURO). în cazul în care este alimentat contul de CHF sau în care apelanta achită rata prin prezentarea de CHF la bancă nu este aplicat niciun curs de schimb.
În al doilea rând, contractul de credit nu mai este în prezent în derulare. Aşadar, în prezent reclamanta nu mai efectuează plăţi în temeiul contractului de credit obligaţia de plată fiind întemeiată pe dispoziţiile legale privind executarea silită. în această ipoteză nu se poate solicita stabilizarea cursului de schimb valutar, odată ce aceasta nu se mai poate aplica pentru plata ratelor.
Primind rata de credit în moneda creditului banca nu obţine niciun câştig şi nici nu se protejează împotriva vreunui risc, aşa cum sugerează în mod indirect reclamanţii (pentru a putea fi întrunite condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 193/2000). Banca a acordat un împrumut în CHF şi primeşte înapoi ca şi debit principal acelaşi cuantum de CHF, astfel încât nu există un profit realizat.
Apelanta şi-a asumat în mod conştient şi voluntar riscul de schimb valutar aferent rambursării creditului în moneda împrumutului, ceea ce nu poate fi negat. De asemenea, nici nu există o culpă a băncii în această alegere.
Astfel, Normele interne prevedeau, de asemenea, obligaţii privind analiza riguroasă a cererilor de creditare.
De altfel, scopul reglementării clare a veniturilor eligibile şi a gradului de îndatorare era tocmai acela de a permite analiza acestor cereri din perspectiva riscului de nerambursare datorat unei multitudini de factori, aceste norme interne de creditare, avizate de BNR, fiind respectate cu stricteţe în analizarea fiecărei cereri de creditare.
O astfel de activitate era de asemenea necesară pentru a permite o analiză şi raportare corectă a tuturor riscurilor către BNR, conform Regulamentului BNR nr. 22/2006.
După analizarea cererii de credit şi a veniturilor justificate de solicitant din perspectiva eligibilităţii acestuia şi a garanţiilor propuse în cazul în care acordarea creditului presupunea astfel de garanţii, Banca îi comunica solicitantului suma aprobată spre creditare, în moneda solicitată de acesta.
Pentru atragerea creditului, împrumutatul deschidea un cont la Bancă, în moneda în care urma să se acorde creditul, dacă acesta era acordat în CHF, contul era deschis în CHF.
De asemenea, în cazul în care clientul dorea să folosească o parte din credit în numerar, acesta putea solicita retragerea de la casierie a unei sume din credit (sau în integralitate) în moneda în care fusese acordat creditul. Dacă totuşi clientul voia să obţină bani în numerar, dar în altă monedă decât cea a creditului, acesta completa un ordin de schimb valutar prin care împuternicea banca să facă operaţiuni de schimb valutar din contul de credit pentru a-i pune la dispoziţie suma solicitată în moneda solicitată (care putea să fie monedă naţională sau altă monedă străină).
Aşadar, creditul a fost acordat de Bancă în CHF, pus la dispoziţie în CHF, astfel că, în mod firesc s-a stipulat restituirea acestuia tot în CHF, în conformitate cu art. 1578, art. 1584 şi art. 1585 C.civ 1864 (dreptul comun în materia contractelor de împrumut, aplicabil în lipsa unei dispoziţii contrare convenţionale sau din legea specială).
Art. 1584 C.civ. prevede : „împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate şi la timpul stipulat,,.
Art. 1578 C.civ. prevede: „Obligaţia ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeaşi sumă numerică arătată în contractul. întâmplându-se o sporire sau scădere a preţului monedelor, înainte de a sosi epoca plăţii, debitorul trebuie să restituie suma numerica împrumutată şi nu este obligat a restitui această sumă decât în speciile aflătoare în curs la momentul plăţii,,
Clauzele contractuale privind rambursarea creditului reflectă regula generală aplicabilă în material împrumutului de consumaţie înscrisă în art. 1584 C.civ 1864 (drept comun aplicabil contractelor de credit, pe lângă legislaţia specială).
Conform acestei prevederi legale, principala obligaţie a împrumutatului este de a restitui lucrurile împrumutate în aceeaşi calitate şi cantitate.
Potrivit art. 1578 C.civ. 1864, obligaţia ce rezultă dintr-un împrumut, este întotdeauna pentru aceeaşi sumă numerică înscrisă în contract; în materia Contractului de Credit, această sumă este cea înscrisă în graficul de rambursare ce face parte din contract, date fiind prevederile convenţionale privind restituirea principalului cu aplicarea unei dobânzi şi a unor comisioane.
Riscul bancar este o noţiune inerentă activităţii de creditare, care are la rândul său sorginte economică şi se transpune în variate tehnici juridice, precum împrumutul, descoperitul de cont, scont, acceptare, aval, garanţie autonomă, cauţiune.
Prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. g) din Norma BNR nr. 17/18.12.2003, riscul de credit, ca principal risc bancar, este definit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienţi a obligaţiilor contractuale constând în rambursarea creditului şi a costurilor aferente acestuia, de asemenea, există şi alte categorii de risc pe care o bancă trebuie să le ia în calcul, astfel cum acestea sunt definite în Norma BNR nr. 17/2003.
Unul dintre aceste riscuri este riscul valutar, definit în art. 3 alin. (1) lit. I) din Norma BNR nr. 17/18.12.2003 ca fiind acea component a riscului de piaţă, care apare din fluctuaţiile pe piaţă ale cursului valutar, gestionat de BNR pe baza unei politici de curs valutar flotant.
Riscul de piaţă este definit în art. 3 alin. (1) lit. j) din Norma BNR nr. 17/18.12.2003 ca „riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor estimate, care apare din fluctuaţiile pe piaţă ale preţurilor, ratei dobânzii şi cursului valutar”, factorii care influenţează acest risc fiind în afara controlului Băncii, care poate doar să se asigure că acest este gestionat prin intermediul contractelor semnate şi că acesta nu este suportat în integralitate de Bancă.
Dat fiind principiul nominalismului monetar aplicabil potrivit art. 1578 C.civ 1864, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai, indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia; desigur, la această sumă, potrivit convenţiei părţilor, urmează a fi adăugate sumele care reprezintă costurile asociate cu acordarea creditului – dobândă şi comisioane prevăzute în contract, acelaşi principiu aplicându-se în cazul concret al Contractului de Credit, atâta vreme cât acordarea creditului în monedă străină este permisă conform reglementărilor legale şi câtă vreme împrumutatul are obligaţia de a restitui lucruri de aceeaşi Cantitate şi calitate.
Într-o atare situaţie, este firesc ca împrumutatul să îşi asume riscul valutar generat de deprecierea monedei în care îşi realizează veniturile faţă de moneda în care a contractat creditul şi în care trebuie să îl restituie.
Experienţa oricărui consumator care a mai luat măcar un credit de la o bancă sau un împrumut, dictează că acel împrumut trebuie restituit întocmai cum a fost obţinut, plus dobânda, dacă este un împrumut cu dobândă, niciun consumator nepunându-şi problema tehnică a suportării riscului valutar până la momentul creşterii valorii CHF la un prag suficient de mare pentru a mări contravaloare în lei a sumei necesare pentru a cumpăra valuta necesară acoperirii creditului în CHF.
Or, modificarea ulterioară a condiţiilor pieţei în sensul unei evoluţii ascendente a cursului de schimb valutar pentru CHF nu poate transforma nişte obligaţii înţelese ca fireşti la semnarea contractului în obligaţii dezechilibrate.
Este esenţial a se reţine următoarele :
a) cotaţia CHF/RON este o proporţie matematică între cotaţia EUR/RON şi cotaţia internaţională EUR/CHF; astfel, influenţa asupra cursului CHF/RON vine din două direcţii distincte, una internă şi una internaţională;
b) odată cu izbucnirea crizei financiare la nivel internaţional, ambii factori ai proporţiei au evoluat, în sensul deprecierii RON faţă de CHF : EUR/RON (deîmpărţitul) a crescut, iar EUR/CHF (împărţitorul) a scăzut.
Odată cu începerea deteriorării situaţiei economice în ţările dezvoltate prin apariţia crizei imobiliare din SUA (la sfârşitul anului 2007) care s-a răspândit în anii următori în întreaga lume, tot mai mulţi investitori străini au decis să lichideze investiţiile în ţările emergente (nu doar în România, fapt vizibil şi prin deprecieri severe în aceeaşi perioadă şi a monedelor regionale HUF, PLN sau CZK). Ca urmare, au început să retragă profiturile obţinute în anii de dezvoltare economică intensă, cumpărând astfel moneda străină. Acest lucru a dus la o inversare a mişcării pe cursul EUR/RON, la o depreciere a monedei locale. în doar un an şi jumătate, leul a pierdut peste 40% din valoare în faţa EUR.
În ceea ce priveşte CHF, în perioada de criză, investitorii internaţionali caută atât monede, cât şi active care să le conserve capitalul. Dolarul, francul elveţian, aurul sunt instrumente tradiţionale folosite de investitori drept refugiu în aceste perioade. Având în vedere că declanşarea crizei s-a petrecut în Statele Unite, francul elveţian şi aurul au jucat un rol mai important decât dolarul american, de această dată.
Numai impunerea unui prag de minim 1.2, coroborat cu severe şi extraordinare măsuri de politică monetară ale Băncii centrale elveţiene (precum impunerea de dobânzi negative la depozitele în franci) au reuşit să stabilizeze în final cursul EUR/CHF, care evoluează fără mare amplitudine în ultimii 2 ani, uşor peste pragul de 1.2.
La sfârşitul anului 2014, Banca Naţională a Elveţiei a anunţat că nu mai aplică măsura obligatorie a menţinerii unui prag minim de 1.2 EUR şi CHF, ceea ce a dus la o apreciere bruscă a CHF. Totuşi, aşa cum am arătat supra şi cum a susţinut şi Banca Naţională a României, evoluţia cursului de schimb al CHF nu depinde nici de client, nici de BNR.
Aşadar, instanţa nu poate evalua natura abuzivă a clauzelor care prevăd eventuale diferenţe de curs valutar, în măsura în care acestea sunt exprimate într-un limbaj clar şi inteligibil. Acesta aspect a fost lămurit de motivarea CCR, expusă mai sus, conform căreia opţiunea de a se împrumuta în valută este făcută în mod conştient de împrumutaţi, astfel încât nu se poate aprecia că acele clauze care prevăd restituirea împrumutului în aceeaşi valută ar fi clauze abuzive.
Instanţa nu poate aplica prevederile teoriei impreviziunii raportat la data încheierii contractului, respectiv anul 2008, având în vedere că actului juridic nu i se aplică prevederile Codului civil din 2011.
Chiar şi în cazul în care instanţa ar aprecia că poate aplica teoria impreviziunii, aceasta este obligată, inclusiv ca efect al considerentelor Deciziei CCR să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1271 alin. 3 C.clv.: ,,a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului; b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului; c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şl-ar fi asumat acest risc; d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului”.
Or, în speţă, apelanta nu face dovada îndepliniri condiţiilor, cu atât mai mult cu cât CCR apreciază, astfel cum am citat mal sus că „împrumutatul are posibilitatea de a identifica şl dezavantajele împrumutului în valută”, de unde rezultă că instanţa nu poate aprecia că schimbarea împrejurărilor nu putea fi avută în vedere la semnarea contractului. De asemenea, incidenţa prevederilor art. 1271 alin. 3 C.civ. nu poate fi reţinută în contextul în care debitorul şi-a asumat ; riscul schimbării împrejurărilor, situaţia din speţă, unde împrumutatul a acceptat contractarea unui credit: în valută, în ciuda riscului modificării cursului valutar.
Cu privire la solicitarea de denominare în monedă naţională a plăţilor efectuate în temeiul contractului de credit, se apreciază că în speţă nu sunt aplicabile prevederile legale invocate de către apelantă cu privire la faptul că sumele împrumutate şi rambursare ar fi indicate doar şi în CHF şi nu în RON. O astfel de practică nu reprezintă o încălcare a legislaţiei naţionale.
La data de 15.11.2017 apelanta reclamantă ………….. a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea apelului conform motivelor invocate.
Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate în motivele de apel, apreciază că apelul este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
În ce priveşte motivul de apel referitor comisionului de acordare, tribunalul reţine
următoarele.
Tribunalul constată, având în vedere Legea 193/2000, că acest comision nu a fost
negociat cu clienta şi că, prin natura sa, a adus prejudicii acesteia.
Acest comision este nejustificat de mare, 5% din suma împrumutată, în comparaţie cu
munca depusă de bancă pentru întocmirea dosarului de credit. Mai mult, banca nu a reuşit să explice clar pentru ce a perceput acest comision, în condiţiile în care acesta creşte cu suma împrumutată, şi nu există nicio diferenţă între procentul perceput pentru un credit ipotecar, unde teoretic întocmirea dosarului necesită mai multe resurse, şi cel perceput pentru un credit de consum.
Dacă justificarea acestui comision o reprezintă acoperirea cheltuielilor aferente
întocmirii documentaţiei de credit, atunci nu se explică de ce cuantumul acestuia este invariabil de 5%, indiferent de tipul de contract (unul fiind un contract de credit ipotecar, care cel puţin la nivel teoretic implică mai multe costuri, cel de-al doilea fiind un contract de nevoie personale) şi de ce acest cuantum este raportat la mărimea sumei împrumutate şi nu la volumul, complexitatea actelor ce formează documentaţia de acordare a creditului (mai ales în condiţiile în care aceste contracte sunt preformulate, pentru fiecare tip de credit).
Pe de altă parte, tribunalul constată că acest comision de acordare apare mai mult ca o
condiţie sine qua non a acordării împrumutului, astfel încât consumatorul este nevoit să-l plătească, întrucât altfel nu beneficiază de creditul solicitat, cea ce nu corespunde principiilor generale ale dreptului civil în materie de contracte sinalagmatice.
De asemenea, în situaţia în care clientul reclamant nu dispune din fonduri proprii de o
astfel de sumă pentru a o depune cu titlu de comision de acordare, suma respectivă este reţinută din creditul acordat, pentru care reclamantul plăteşte comisioane, dobânzi şi toate celelalte speze ale contractului, ceea ce  creează un dezechilibru semnificativ în ce priveşte această clauză.
Prin urmare, tribunalul urmează să constate caracterul abuziv al acestei clauze
contractuale prevăzute la art.4.
Referitor la clauzele contractuale prin care se stipulează efectuarea oricăror plăţi în
moneda creditului şi suportarea de către consumator a diferenţelor de curs valutar, la momentul încheierii convenţiei, raportat la circumstanţele economice din acel moment, anul 2008, precum şi la posibilităţile de a cunoaşte efectele unor astfel de credite şi implicaţiile clauzelor contractuale pe termen lung, contractarea creditului în franci elveţieni apărea  a fi mai avantajoasă faţă de alte oferte de creditare în lei sau în euro.
Pe parcursul derulării contractului, francul elveţian s-a apreciat într-un mod rapid,
astfel că, raportat la moneda naţională, valoarea acestuia s-a dublat, cursul de schimb depăşind valoarea de 4,00 lei/CHF în luna iulie 2010, cu repercusiuni grave asupra împrumutatei, în ceea ce priveşte posibilitatea de îndeplinire a obligaţiilor de plată a ratelor lunare, cu riscul de a pusă în imposibilitatea de executare fortuită a contractelor încheiate.
După încheierea contractului, moneda CHF a avut o constantă apreciere faţă de
moneda naţională, LEUL, prin mecanismul schimbului valutar necesar plăţii creditului, împrumutatul fiind pus în situaţia de a plăti în prezent o rată lunară într-un cuantum mai mult decât dublu faţă de data încheierii creditului, o creştere efectivă de peste 200 % a sumelor de bani în lei necesare a achita rata stabilită în CHF.
S-a produs o schimbare fundamentală a condiţiilor de contractare, astfel că în prezent
împrumutata este obligată la prestaţii vădit disproporţionate faţă de cele pentru care şi-a manifestat voinţa de a contracta.
Tribunalul constată că au caracter abuziv clauzele contractuale ce prevăd suportarea în
întregime a riscului valutar de către reclamantă, risc valutar care se degajă din modul de reglementare a art.8.4, obligaţia de a rambursa creditul în moneda CHF, indiferent de evoluţia parităţii acestei monede străine cu moneda naţională, ducând la un efort financiar enorm din partea acesteia, plătind o rată lunară ce reprezintă în lei mai mult decât dublu în prezent, faţă de data încheierii contractului de credit.
Este evident că nu aceasta a fost situaţia pe care a acceptat-o atunci când a semnat
contractul şi când s-a format acordul de voinţă, reclamanta a acceptat să semneze convenţia pentru că ea prevedea un curs valutar foarte mic.
Reclamanta nu a primit nici un fel de lămuriri de la bancă cu privire la riscul unui
astfel de contract, ea nu au cunoştinţe în domeniul financiar dar banca, fiind un profesionist în domeniu, avea toate resursele necesare pentru a gestiona o astfel de situaţie, ea avea obligaţia de a informa clienţii cu privire la eventualele creşteri ale cursului valutar, dincolo de o evoluţie normală a pieţei valutare.
Ori, banca nu a prevăzut nici în contract clauze referitoare la acest gen de situaţii,
astfel că împrumutatul trebuie să suporte singur toate implicaţiile dezastruoase ale situaţiei în care cursul valutar a explodat şi nu mai există nici un fel de echilibru contractual.
Tribunalul reţine că  o astfel de problemă are implicaţii juridice multiple, una din
perspectivele de abordare este reglementată de Legea 193/2000 dar nu exclude nici abordarea din perspectiva codului civil în vigoare la acea dată, în speţă, contractul are clauze cu caracter abuziv, supuse reglementării comunitare şi Legii 193/2000 dar găsindu-şi aplicabilitate şi norme din vechiul cod civil în vigoare la data încheierii contractului. Privită din această perspectivă clauza de risc valutar, trebuie observate următoarele aspecte.
Finanțatorul, în calitatea sa de profesionist al sistemului bancar, cu un portofoliu vast de credite în franci elvețieni, atât direct în România cât și prin intermediul băncii-mamă în Ungaria, a cunoscut sau trebuia să cunoască studiile și raportările de specialitate din perioada 2005-2007, anterioare acordării creditului, realizate atât de specialiști ai Băncii Naționale a Elveției – SNB (A. Ranaldo, P. Soderlind, Safe Haven Currencies, SNB Working Paper, 14 septembrie 2007, p. 2 ; Raportul trimestrial al Băncii Naționale a Elveției pe trimestrul 3/2007 din septembrie 2007, pp. 32-33 ) cât și de specialiști ai Băncii Naționale a României (Florian Neagu, Angela Mărgărit, Riscurile pentru stabilitatea financiară din România generate de sectorul populației, BNR, Caiete de studii, august 2005, p. 10; Raportul asupra stabilității financiare aferent anului 2006 realizat de B.N.R. în anul 2007, p.33 ), care arătau că francul elvețian este o monedă cu cele mai ridicate proprietăți de refugiu, înregistrând aprecieri semnificative în perioada episoadelor de criză, 20 la număr, din perioada 1993-2006, și că riscurile de curs valutar sunt transferate integral asupra debitorilor neacoperiți ,consumatori care nu realizează venituri  în franci elvețieni.
Doar post-factum, după acordarea masivă a acestor credite către consumatori în franci elvețieni în perioada 2006-2008, și mai ales după explozia cursului francului elvețian începând cu anul 2009, reprezentanții băncilor au început să prezinte public riscurile valutare puse exclusiv în sarcina consumatorilor din contractele de credit deja încheiate și să discute că ar fi existat variante, pe care nu le-au oferit în realitate niciodată clienților la momentul acordării creditelor în perioada 2007-2008, de a realiza o protecție anticipată adecvată împotriva riscului valutar.
O atare de protecție nu a fost însă oferită anticipat consumatorilor. În mod evident ea ar fi antrenat costuri suplimentare care ar anihilat avantajele produsului de creditare în franci elvețieni comparativ cu cele existente în alte monede străine.
Refinanţarea unui credit de consum a fost acordat în condițiile în care reclamanta avea nevoie în realitate de lichidități în lei necesare  acoperirii unor cheltuieli personale curente,   iar  nu de franci elvețieni, francul elvețian – CHF – nefiind o monedă care să se fi bucurat vreodată de utilizare frecventă în România, spre deosebire de euro și dolarii americani.
Francul elvețian a reprezentat o simplă monedă de cont, produsul fiind prezentat ca „denominat” în franci elvețieni, un produs financiar prezentat de profesionist drept deosebit de „avantajos” față de altele similare prin ocultarea brutală a riscurilor.
Informarea deficitară și neinteligibilă realizată de pârâtă  în calitatea sa de profesionist rezultă și din simplul fapt că în întreg contractul de credit nu se regăsesc explicit cuvintele „franci elvețieni”, ci doar denumirea criptică CHF, care este un cod al valutei respective, alături de precizarea înșelătoare și susceptibilă de multiple interpretări că este vorba de un contract „denominat” în „CHF”, aspect care sugerează că este vorba doar de o simplă valoare de referință pentru creditor.
Banca Națională a României a avertizat toate băncile de-a lungul timpului (a se vedea în acest sens studiul retrospectiv al B.N.R. din luna februarie 2015 intitulat Analiza creditelor în franci elvețieni, p. 29 ) despre riscurile acordării împrumuturilor, mai ales în valute exotice cum e francul elvețian, monedă a unei țări cu care România nu are raporturi economice foarte extinse. Cotarea acestei monede (CHF) se face în România prin intermediul euro, nu în mod direct, B.N.R. neavând niciun fel de obiective sau pârghii legate de cotația acestei monede față de leu.
Art. 18 din O.U.G. nr. 21/1992, republicată, privind protecția consumatorilor instituie explicit dreptul consumatorilor  de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională, în conformitate cu interesele lor, între produsele și serviciile oferite și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină securitate.
Aceste prevederi sunt reiterate în art. 44 din  Legea nr. 296/2004 , în forma în vigoare la data încheierii contractului de credit (devenit art. 45 după republicarea actului normativ ) potrivit căruia „consumatorii au dreptul de a fi informați, în mod complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, inclusiv a serviciilor financiare oferite de către operatorii economici, astfel încât să aibă posibilitatea de a face o alegere rațională între produsele şi serviciile oferite, în conformitate cu interesele lor economice și de altă natură și să fie în măsură să le utilizeze, potrivit destinației acestora, în deplină siguranță și securitate”. Art. 47 din  Legea nr. 296/2004 ( devenit art. 48 după republicarea actului normativ)  stipulează asupra dreptului  consumatorilor de a fi informați cu privire la riscurile la care sunt supuși prin folosirea normală sau previzibilă a bunurilor.
Codul consumului (Legea nr. 296/2004), în vigoare de la 1 ianuarie 2007, obligă profesionistul, prin art. 56 (devenit art. 57 la republicarea din anul 2008), în cazul prestărilor de servicii, să informeze consumatorul, printre altele, asupra riscurilor previzibile. Art. 8 din Codul consumului obligă agenții economici să pună pe piață numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor prescrise, sau declarate, să se comporte în mod  corect în relațiile cu consumatorii și să nu folosească practici comerciale abuzive. Mai mult, art. 27 lit. a din aceeași lege prevede dreptul consumatorilor de a fi protejați împotriva riscului… de a li se presta un serviciu care ar putea… să le aducă atingere drepturilor și intereselor legitime. iar lit. b prevede dreptul de a fi informați complet, corect și precis, asupra caracteristicilor esențiale ale produselor și serviciilor, astfel încât decizia pe care o adoptă în legătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor, precum și de a fi educați în calitatea lor de consumatori.
În cazul contractului încheiat de reclamantă, informarea asumată de profesionist a fost sumară, înșelătoare, incompletă. Riscul valutar nu a fost prezentat în niciun fel, produsul de creditare a fost oferit ca deosebit de avantajos doar pe baza cursului actual al monedei în care era „denominat” creditul, ascunzându-se trăsăturile periculoase și cunoscute de profesioniști ale acestei monede de refugiu.
În speță era vorba de contractarea unui credit pe 120 luni, perioadă în care era extrem de probabil să apară alte crize financiare internaționale, francul elvețian având deja 20 de episoade de apreciere substanțială în cei 13 ani anteriori acordării creditului (1993-2006).
Produsul financiar oferit de pârâtă este doar în aparență un simplu contract de credit de consum, pentru că în realitate el este un instrument financiar derivat (IFD) conform Standardelor Internaționale de Raportare Financiară întrucât valoarea sa depinde de valoarea unui activ de bază; nu necesită o investiție netă inițială sau presupune o investiție inițială mai mică decât cea necesară pentru alte active cu răspuns similar la modificările pieței; este decontat la o dată ulterioară.
În situația apelantei, contractul de credit îndeplinește simultan toate cele trei condiții pentru a putea fi catalogat după standardele internaționale de contabilitate IFRS ca și un instrument financiar derivat (IFD), iar variabila de bază în acest caz este cursul de schimb CHF/RON. Conform Normei BNR nr. 5/2004 privind adecvarea capitalului instituțiilor de credit, operațiunilor cu IFD le sunt asociate cerințe de capital în raport și cu riscul valutar.
În situația apelantei reclamante doar pârâta-intimată și-a acoperit propriul risc valutar.
Reclamanta, în calitatea sa de consumator mediu, în înțelesul Directivei nr. 93/13/CEE și al Legii nr. 193/2000, a fost lăsată fără niciun fel de acoperire a riscului valutar, nefiind nici măcar informată în acest sens. Profesionistul conform legislației europene și naționale privind obligația de informare a consumatorilor, avea obligația de a informa despre riscurile unui asemenea instrument financiar derivat (IFD) și despre posibilitățile de acoperire a riscurilor valutare ale unui  IFD „denominat” în CHF.
Conform criteriilor stabilite de C.J.U.E., o clauză potențial abuzivă trebuie analizată în lumina Directivei nr. 93/13/CEE prin prisma criteriilor echilibrului, bunei-credințe și transparenței (a se vedea în acest sens cauzele Perenicovâ și Perenic, C-453/10; Invitel, C-472/10; RWE Vertrieb, C-92/11).
Sistemul de protecție pus în aplicare prin directivă se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de netă inferioritate față de un vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență reală asupra conținutului acestora. Având în vedere o astfel de situație de inferioritate, articolul 6 alineatul (1) din Directivă obligă statele membre să prevadă că o clauză abuzivă „nu creează obligații pentru consumator, în condițiile stabilite de legislațiile naționale”. După cum rezultă din jurisprudența C.J.U.E., este vorba despre o dispoziție imperativă, de ordine publică, care urmărește să înlocuiască echilibrul formal pe care îl instituie contractul între drepturile și obligațiile cocontractanților printr-un echilibru real, de natură să restabilească egalitatea dintre aceste părți.
În speță, prin neîndeplinirea obligației de informare (lipsă de transparență) asupra riscului valutar accentuat, prezentat de o monedă de refugiu recunoscută internațional ca francul elvețian, în cazul unui contract de credit pe termen lung, monedă aflată la un curs minim istoric față de alte valute la momentul acordării creditului, profesionistul a profitat de asimetria informațională față de consumator pentru a transfera integral asupra acestuia riscul valutar, creând un dezechilibru major și contrar bunei-credințe obiective între drepturile și obligațiile părților din contract.
Apelanta-reclamantă, începând cu anul 2008, continuând în anii 2011-2012, culminând cu luna ianuarie 2015 și până prezent, a constatat /suportat manifestările unui risc valutar masiv „încorporat” în contractul de credit de la bun început .
A suportat povara riscului valutar din perspectiva cursului aplicabil ratelor lunare de rambursare a creditului.Ca urmare a aprecierii treptate a CHF în raport cu toate monedele, acesta a ajuns la aceeași paritate cu EURO. În consecință, paritatea CHF/RON a ajuns la un nivel de peste 4 RON/1 CHF, ratele lunare în lei majorându-se și cu 130% în comparație cu momentul semnării contractului de credit. Efectul maxim al riscului valutar până în prezent s-a concretizat în data de 23 ianuarie 2015, când paritatea CHF/RON a ajuns la nivelul record de 4.5817 RON/1 CHF, francul elvețian ajungând să fie mai valoros decât euro. În consecință, cursul aplicabil ratei din 26 ianuarie 2015 a fost de 4.484 RON/1 CHF, iar cursul aplicabil ratei din 26 martie 2015 a fost de 4,2173 RON/1 CHF.
Reclamanta nu au fost niciodată informată complet, corect și precis de pârâtă, în calitatea sa de profesionist din domeniul financiar-bancar, înainte de încheierea contractului de credit „denominat” în CHF, asupra posibilității creșterii cursului CHF aplicabil ratelor lunare cu peste 130% în câțiva ani și asupra posibilității înregistrării unor pierderi semnificative, deși aceste aspecte erau cunoscute profesioniștilor în privința monedelor de refugiu cum e francul elvețian.
Art. 970 C.civ. din 1864, obligă cumulativ la respectarea unei îndatoriri substanțiale de bună-credință în executarea contractelor dar și la toate urmările pe care legea, echitatea sau obiceiul le dau obligației după natura sa. Această îndatorire tradițională din contractele de drept comun este întărită de Directiva nr. 93/13/CEE, de Legea nr. 193/2000 și de art. 78 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului (devenit art. 79 în urma republicării din 2008), care prevăd, ca o îndatorire de rezultat, existența unui echilibru între drepturile și obligațiile consumatorului și ale profesionistului în cazul contractelor de adeziune.
Banca a acordat unui consumator neavizat un credit denominat în franci elvețieni, înregistrând în propria contabilitate suma în lei la cursul de la data acordării. Profesionistul pretinde însă că riscul valutar să fie suportat integral de debitorul-consumator, care să îi restituie creditul la cursul actual al francului elvețian, chiar dacă aceasta însemna o sumă mai mult decât dublă în lei, moneda în care este înregistrat creditul în contabilitatea băncii.
Echilibrul contractual nu vizează persoana contractanților ci contractul însuși. Informarea și executarea contractului trebuie să existe un echilibru între prestații și un echilibru global între drepturile și obligațiile părților și clauzele contractuale. Fiecare parte trebuie nu doar să primească echivalentul a ceea ce dă, ci și să nu fie supusă unor obligații disproporționate față de cele ale celeilalte părți. Echilibrul căutat nu este un ideal, ci un minimum care nu admite disproporții semnificative. Dacă există un dezechilibru semnificativ, principiul echilibrului contractual permite judecătorului să stabilească un echilibru acolo unde acesta lipsea de la început sau să-l restabilească dacă acesta a fost rupt. Principiul echilibrului își găsește fundamentul filosofic în justiția comutativă, făcând parte integrantă din aspirația modernă spre justiție contractuală.
Echilibrul contractual impune ca fiecare dintre contractanți să țină cont, pe lângă propriul său interes, de interesul contractului și de cel al celeilalte părți, cu scopul de a favoriza încheierea, executarea și menținerea contractului, înțeles ca bază a colaborării și uniune a intereselor. Acesta dă naștere unei obligații reciproce și proporționale, cu atât mai mult cu cât una dintre părți este într-o poziție de forță, de superioritate.
Realizarea echilibrului între drepturile și obligațiile părților conform cerințelor bunei-credințe, privită obiectiv ca loialitate, impune ca partea susceptibilă de a informa să realizeze în mod concret acest lucru, cu scopul de a clarifica încheierea și executarea contractului. Exigența obiectivă de informare a dat naștere unei îndatoriri de consiliere, care constă în clarificarea oportunității financiare sau tehnice a încheierii contractului de către cealaltă parte.
Potrivit jurisprudenței CJUE în cauza C-618/10 (Banco Espanol de Credito), articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze.
Principial, din această cauză trebuie reținute efectele constatării caracterului abuziv al clauzei, în interpretarea articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 (clauza „nu creează obligații pentru consumator”), respectiv: instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia; contractul trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic (pct. 65). Argumentele folosite de Curte sunt cele de text, respectiv: art. 6 (1) din Directiva 93/13 și considerentul (21) din preambul: contractul continuă să angajeze părțile „prin aceste clauze”, în cazul în care poate continua să existe „fără clauzele abuzive” (pct. 64), precum și cele rezultând din economia și obiectivele directivei (pct. 67-71): dacă instanța națională ar avea posibilitatea să modifice conținutul clauzelor abuzive, profesioniștii ar fi tentați în continuare să utilizeze clauzele menționate, știind că, chiar dacă acestea ar fi invalidate, contractul va putea fi totuși completat de instanța națională în măsura în care este necesar, ceea ce ar aduce atingere scopului urmărit de directivă (pct. 67).
Cu toate acestea, în cauzele conexate , C-482/13 (Unicaja Banco SA v José Hidalgo Rueda and Others), C-484/13, C-485/13 și C-487/13, Curtea a decis următoarele: „Articolul 6 alineatul (1) Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei dispoziții naționale în temeiul căreia instanța națională sesizată cu o procedură de executare ipotecară are obligația să dispună recalcularea sumelor datorate în temeiul unei clauze a unui contract de credit ipotecar care prevede dobânzi moratorii a căror rată depășește cu mai mult de trei ori dobânda legală, astfel încât cuantumul dobânzilor menționate să nu depășească acest prag, cu condiția ca aplicarea dispoziției naționale: să nu prejudece aprecierea de către instanța națională menționată a caracterului abuziv al unei astfel de clauze și să nu împiedice această instanță să înlăture clauza menționată dacă ar trebui să constate caracterul „abuziv” al acesteia, în sensul articolului 3 alineatul (1) din directiva menționată.”
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: „Având în vedere considerațiile care precedă, Curtea a decis că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive a unui contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze contractul modificând conținutul acestei clauze (Hotărârea Banco Español de Crédito, EU:C:2012:349, punctul 73, precum și Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctul 77). Desigur, Curtea a recunoscut de asemenea posibilitatea instanței naționale de a înlocui o clauză abuzivă cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv, cu condiția ca această înlocuire să fie conformă cu obiectivul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 și să permită restabilirea unui echilibru real între drepturile și obligațiile cocontractanților. Cu toate acestea, posibilitatea menționată este limitată la ipotezele în care invalidarea clauzei abuzive ar obliga instanța să anuleze contractul în ansamblul său și să expună astfel consumatorul unor consecințe care l-ar prejudicia (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 82-84).
O altă hotărâre a Curții în acest sens este cea pronunțată la 30 mai 2013 în cauza Erika Jőrös v. Aegon Magyarország Hitel Zrt. (C-397/11, ECLI:EU:C:2013:340), Curtea statuând următoarele: 1) Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că, din moment ce instanța națională, sesizată în apel cu un litigiu privind validitatea clauzelor cuprinse într-un contract încheiat între un vânzător sau furnizor și un consumator pe baza unui formular preredactat de către respectivul vânzător sau furnizor, poate să examineze, potrivit normelor de procedură interne, orice cauză de nulitate care rezultă fără echivoc din elementele prezentate în procedura în primă instanță și, eventual, să recalifice temeiul juridic invocat pentru a demonstra nevaliditatea acestor clauze, în funcție de faptele stabilite, ea poate să aprecieze, din oficiu sau prin recalificarea temeiului juridic al cererii, caracterul abuziv al respectivelor clauze în raport cu criteriile stabilite în această directivă. 2) Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că instanța națională care constată caracterul abuziv al unei clauze contractuale este obligată, pe de o parte, fără a aștepta ca consumatorul să prezinte o cerere în acest sens, să stabilească toate consecințele care decurg, potrivit dreptului național, din această constatare pentru a se asigura că această clauză nu creează obligații pentru consumator și, pe de altă parte, să aprecieze, în principiu pe baza unor criterii obiective, dacă respectivul contract poate continua să existe fără acea clauză. 3) Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că instanța națională care a constatat din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale trebuie, în măsura posibilului, să aplice normele sale de procedură internă astfel încât să stabilească toate consecințele care decurg, potrivit dreptului național, din constatarea caracterului abuziv al clauzei în discuție pentru a se asigura că aceasta nu creează obligații pentru consumator.
În concluzie, francul elvețian a fost utilizat ca o monedă de substituție, exclusiv pentru conservarea/sporirea valorii economice a contractului și nu ca monedă de creditare. Suntem, astfel, în prezența unui mecanism juridic care este utilizat pentru menținerea/sporirea valorii contractului în care părțile stabilesc suma de bani care face obiectul contractului și convin că la momentul plății, cursul care a fost avut în vedere la data acordării creditului va fi modificat. Acest mecanism nu reprezintă o aplicație a nominalismului, ci reprezintă doar o modalitate de conservare a valorilor economice ale împrumutului, prevăzută exclusiv în favoarea profesionistului care, deși trebuia să acorde cu titlu de credit o altă monedă s-a protejat exclusiv pe sine, conservând /valorizându-și practic creanța(cu intenția de a o spori în viitor) prin raportarea acesteia la francul elvețian, cu consecința transferării exclusive și nenegociate a riscului valutar, în sarcina consumatorului.
Concluzionând că moneda în care a fost tras creditul nu a  fost CHF, transferarea riscului valutar la împrumutată nu conduce numai la existența unui dezechilibru vădit între drepturile și obligațiile părților, dar este și contrară bunei credințe, consumatorul fiind obligat să achite ratele într-o altă monedă decât cea în care a tras efectiv creditul, suportând nejustificat orice devalorizare, fără nicio limită și fără ca acest risc să-i fi fost devoalat explicit și negociat, fiind încălcată astfel și obligația de informare.
În consecință un remediu plenar ,apt să înlăture toate consecințele negative care derivă din instituirea clauzelor abuzive prevăzute de pct. 8.4 îl constituie stabilizarea cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit mai sus menționat, la cursul valabil la momentul semnării contractului de credit.
Imposibilitatea  împrumutatei de a aprecia, evalua avantajele și inconvenientele care pot rezulta din contract echivalează implicit cu imposibilitatea finanțatorului de a estima la data încheierii convenției dacă este sau nu în măsură să realizeze la rându-i interesul partenerului său contractual.
De aceea, singura dispoziție care se bucură de previzibilitate, claritate și care corespunde exigențelor referitoare la solidarismul contractual putând asigura executarea cu bună credință a contractului de împrumut, este aceea a stabilizării cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit mai sus menționat, la cursul valabil la momentul semnării contractului de credit.
Doar prin raportare la aceste valori a fost verificată, confirmată bonitatea reclamanţilor la momentul acordării creditului .
Reclamanta nu îndeplinea condițiile de creditare pentru suma pe care ar trebui să o restituie luând în calcul cursul de schimb majorat cu un procent de 130%.
Clauzele abuzive incriminate supun debitorul obligației de restituire a împrumutului în imposibilitatea  îndeplinirii  obligației asumate acesta devenind excesiv de oneroasă.
De aceea se justifică restabilirea echilibrului prin adaptarea contratului în scopul înlăturării efectelor nocive generate de instituirea acestora.
Din maniera în care a ales să structureze ofertele, din maniera defectuoasă a informării consumatorului rezultă indubitabil faptul că profesionistul a acceptat/urmărit crearea premiselor favorabile perturbării raportului dintre prestațiile părților.
Era extrem de clar profesionistului faptul că fluctuația cursului poate înregistra creșteri substanțiale pe parcursul derulării contractului. Finanțatorul a acceptat/ urmărit și era conștient că evenimentul generator al dezechilibrului contractual se poate produce, l-a asumat în tăcere așezându-l drept fapt generator al profitului pe care urma să-l realizeze.
Cu alte cuvinte finanțatorul era informat și a mizat pe faptul că obligația pecuniară exprimată în CHF va fi perturbată în viitor prin intervenirea unei situații strict economice, financiare generată de fluctuația majoră a cursului valutar care va bulversa economia contractului în favoarea sa.
În contextul neinformării consumatorului cu privire la vulnerabilitatea monedei  acesta a pus consumatorul în imposibilitatea prospectării viitorului, din perspectiva urmării propriilor interese.
Vorbim de un consumator total neinițiat în specificul pieței valutare, consumator provenind din blocul estic european care a experimentat de puțin timp și insuficient particularitățile economiei de piață.
În contextul istoric și social al epocii la care s-a realizat creditarea era imposibil pentru consumatorul având calitățile medii ale unui om  cu diligență și vigilență normale să sesizeze la momentul încheierii contractului efectul nefast al deciziei de a asuma creditul în franci elvețieni.
Prin urmare, apărările legate de caracterul notorietate al volatilității monedei  în care s-a contractat nu poate fi opus cu succes în circumstanțele cauzei .
Între statutul de profesionist al finanțatorului și amatorismul consumatorului ( raportat la standardele bonus pater familias) nu se poate pune semnul egalității. Cu alte cuvinte, ceea ce era evident pentru împrumutător nu era deloc predictibil pentru consumator.
Mai mult, felul în care a fost cosmetizat creditul denominat în CHF l-a transformat într-un produs credibil și tentant chiar irezistibil.
De asemenea, epoca încheierii contractului este extrem de relevantă în economia cauzei. Intervalul 2007-2008 a constituit apogeul tranzacțiilor imobiliare.
În perioada respectivă acordarea  creditelor ipotecare  a luat o turnură fulminantă, produsul de creditare în franci elvețieni fusese lansat recent și nu era uzual pentru economiile avansate și tradiționale, tranzacțiile imobiliare se realizau cu rapiditate. Starea generală a mediului economico-social, caracterizat de avântul pe care l-a înregistrat creditarea populației, a avut un rol decisiv și a facilitat perfectarea acestuia De aceea nu putem vorbi de asumarea conștientă  și independentă a riscurilor ori de neglijarea de către împrumutat a efectelor păgubitoare generate de o eventuală  fluctuație monetară.
În contextul neinformării corecte a consumatorului nu se poate susține în mod legitim faptul că riscul major intervenit(fluctuația valutară) decurge din natura contractului.
Sub apanajul nominalismului monetar nu poate fi tolerat dezechilibrul contractual generat de fluctuația monedei în care s-a generat creditul, fluctuație care conduce la împovărarea excesivă a obligației de restituire și ruina debitorului.
Dublarea obligației de restituire a capitalului cu dobânzile aferente, poate constitui un impediment insurmontabil al  executării acesteia fiind injustă, nelegitimă.
Circumstanțele cauzei impun asigurarea stabilității și siguranței raporturilor juridice generate de actul juridic contestat în modalitatea evocată, care este nu numai utilă, dar și morală, justă, echitabilă.
Valorizarea judiciară a obligației împrumutatului nu contravine principiului nominalismului monetar care, de altfel, nu are un caracter absolut.
Caracterul non-absolutist al principiului permite ca nominalismul să fie surmontat /substituit  de soluția reinstaurării normalității, acea normalitate ca stare firească ,naturală acceptată de părți la momentul încheierii contractului. Doar prin implementarea acestui remediu mai poate fi asigurată eficacitatea contractului privit ca instrument economic.
Neexecutarea culpabilă, dolosivă a obligației de informare justifică externalizarea  suportării riscului valutar din  patrimoniul consumatorului și transferarea sa către finanțator.
Împrumutătorul avea  obligația de a se abține de la producerea prejudiciului. Cu alte cuvinte, buna-credință a băncii trebuie să transpară atât manifestări negative, constând în abstențiune cât și manifestări active ce presupun un anume comportament, de natura celui anterior evocat(loialitate, prudență , temperanță în etapa precontractuală etc.)
De aceea  în economia cauzei se poate reține că exista îndatorirea de colaborare tradusă prin îndeplinirea obligațiilor de informare în etapa precontractuală dar și obligația și de facilitare a executării contractului de către împrumutător .Facilitarea executării presupune în contextul actual  concesia în vederea reinstaurării echilibrului contractual existent la data încheierii convenției, măsura asigurând refacerea proporționalității prestațiilor.
Reîntoarcerea părților la negociere nu ar asigura o rezolvare eficientă reală a litigiului .
Prin pozițiile publice de notorietate exprimate în sectorul bancar este facil de previzionat  că șansele generării unei negocieri reale sunt inexistente.
În raport de apărările punctuale evocate în cauză de  către bancă obligarea împrumutătorului la o eventuală renegociere, pe temeiul obligației de cooperare ce-i incumbă, ar fi lipsită de finalitate .
O ”renegociere”  formală, în considerarea propriilor interese ,ținând cont de poziția dominantă a băncii și de conduita sa  procesuală actuală, este extrem de predictibilă. Prin impunerea ulterioară a obligației de renegociere și redirecționarea voinței părților în scopul reamenajării contractului ca obligație „de mijloace” și nu „de rezultat”, în contextul în care au existat anterior negocieri nefructuoase ar fi anihilată însăși rațiunea declanșării litigiului, procesul fiind golit de conținut chiar cu concursul organului jurisdicțional.
De altfel, retrimiterea părților la negocieri fără stabilirea unor marje, fără perspectiva concretă a unei sancțiuni în caz de eșec culpabil constituie un obiectiv ilariant ,din perspectiva  necesității predictibile a inițierii unui nou proces, pentru a sancționa o eventuală conduită a părții mai puternică economic de tergiversare a discuțiilor ,de respingere a sugestiilor și propunerilor primite  de la consumator.
În consecință „intervenția”instanței, cu scopul corectării/înlăturării împrejurărilor abuzive, ilicite în procedura de declarare a clauzelor litigiu drept abuzive, trebuie să aibă prevalență în vederea prezervării dreptului la un proces echitabil,  a salvgardării prompte a ființei contractului.
„Intervenția” este nu numai posibilă juridicește, dar si imperios necesară pentru restabilirea echilibrului contractual, fiind permisă prin corelarea principiului bunei -credințe și cel al echității.
Refacerea echilibrului contractual perturbat drastic prin activarea efectelor specifice unei clauze abuzive face necesară plasarea prestaților în trecut când aspectul cantitativ s-a raportat la un alt curs valutar. Astfel modificarea valorii prestațiilor va ține cont de proporția inițială a acestora.
De asemenea, se apreciază că este neîntemeiată cererea de denominare a monedei contractului, având în vedere că prin clauza de la art. 8.1 „plăţile se vor face în moneda creditului”, este transpusă o normă din dreptul naţional, respectiv art. 1584 Cod civil anterior, care prevede că „împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate şi cantitate”, fiind aplicabilă ope legis .
Astfel, reclamanta împrumutată are obligaţia de a restitui împrumutul în moneda în care a fost contractat, ratele fiind corect exprimate în CHF, cum figurează în graficul de rambursare, însă banca are obligaţia efectuării schimbului valutar la data scadentă când se prezintă împrumutatul, şi va aplica cursul de schimb de la data încheierii contractului ca efect al anulării prevederilor contractuale contrare, respectiv cele din economia clauzei analizate mai sus.
De altfel, şi CJUE s-a pronunţat în sensul că nu intră sub incidenţa evaluării caracterului abuziv clauzele care reflectă dispoziţii legale. Astfel, în hotărârea Barclays Bank, Curtea a stabilit că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii şi principiile dreptului Uniunii referitoare la protecţia consumatorilor şi la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege şi norme administrative ale unui stat membru, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conţinutului sau a domeniului de aplicare al acestora.
Obligaţia de informare nu poate avea ca obiect informaţii publice.
Așa fiind, tribunalul în baza art.480 C.pr.civ va admite apelul şi va schimba sentinţa, în sensul că,  va constata nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art.3.2, 4 şi 8.4 din contract, privind riscul valutar, cu consecința stabilizării cursului de schimb valutar CHF-LEU, pentru efectuarea plăților în temeiul contractului de credit mai sus menționat, la cursul valabil la momentul semnării contractului de credit.
Totodată, se va dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de diferenţă de curs valutar  cu dobânda legală aferentă, calculată începând cu data încasării ratelor şi până la plata efectivă a sumelor.
În ceea ce priveşte conţinutul clauzei din contractul de credit care stabileşte că „rata dobânzii este stabilită în funcţie de indicele de referinţă LIBOR la 3 luni la care se adaugă marja variabilă a băncii…dobânda se poate modifica în funcţie de variaţia indicelui de referinţă şi/sau a marjei, aceasta din urmă variind conform deciziei băncii”…deoarece această sintagmă nu este exprimată într-un limbaj uşor inteligibil şi nu permite consumatorului să determine mecanismul prin care banca ar putea să determine rata dobânzii, neexistând, explicitat, un mecanism de stabilire şi de evoluţie a acestei părţi variabile a dobânzii, lăsând, astfel, la liberul arbitru al băncii cuantumul părţii variabile a dobânzii, tribunalul apreciază că o astfel de clauză, respectiv cea de la art.3.2, teza menţionată, este abuzivă.
Este aşadar abuzivă o astfel de clauză în cazul în care, din felul în care este redactată nu se poate deduce, în mod clar şi inteligibil, care va fi evoluţia în timp a părţii variabile a dobânzii pe care consumatorii trebuie să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitatea acesteia să aprecieze, în mod unilateral, criteriile în funcţie de care va stabili această componentă a dobânzii, creându-se astfel un vădit dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în defavoarea consumatorilor.
Plecând de la premisele cerinței de previzibilitate a actelor normative şi a regulii de
drept civil, potrivit căreia actul juridic se impune părților întocmai ca legea, având forță obligatorie, potrivit dispozițiilor art.  969 alin. (1) C. civ. din 1864, se deprinde concluzia că şi actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinței în ipoteza producerii situației.
Clauza menţionată priveşte obiectul principal al contratului (dobânda făcând parte din
preţ, iar preţul reprezintă obiectul principal al contractului) şi se observă că aceasta nu a fost redactată în mod clar, instanţa constatând că nu există criterii de stabilire a dobânzii de referinţă variabilă, aceasta fiind definită într-un mod neinteligibil pentru consumator, fiind încălcate, în acest mod, dispoziţiile art. 4 al. 6 din leg. 193/2000, limbajul folosit nefiind unul uşor inteligibil. La această concluzie se ajunge şi dacă se au în vedere dispoziţiile art. 9 ind. 3 al.1 lit. g din OG 21/1992.
Potrivit art. 37 din OUG nr.50/2010, – În contractele de credit cu dobândă variabilă se
vor aplica următoarele reguli:   a) dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă EURIBOR/ROBOR/LIBOR la o anumită perioadă sau din rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în funcţie de valuta creditului, la care creditorul adaugă o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului;(…)c) în acord cu politica comercială a fiecărei instituţii de credit, creditorul poate reduce marja şi/sau aplica un nivel mai redus al indicelui de referinţă, acesta având dreptul ca, pe parcursul derulării contractului, să revină la valoarea marjei menţionate în contract la data încheierii acestuia şi/sau la nivelul real al indicelui de referinţă;  d) modul de calcul al dobânzii trebuie indicat în mod expres în contract, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobânzii variabile, atât în sensul majorării, cât şi în cel al reducerii acesteia;  e) elementele care intră în formula de calcul al dobânzii variabile şi valoarea acestora vor fi afişate pe site-urile de internet şi la toate punctele de lucru ale creditorilor.
Se constată că banca pârâtă nu a respectat aceste prevederi legale, nefăcând obiectul unui act adiţional la contract, că marja băncii este în mod deliberat variabilă, fără a se specifica modalitatea de a varia a acesteia, astfel încât, la momentul încheierii contractului în lei reclamanta nu avea nicio orientare cu privire la cât va fi dobânda la creditul acordat.
Prin urmare, în măsura în care banca a încălcat dispoziţiile legale de a stabili o marjă fixa în componenta dobânzii variabile (în care doar indicele de referinţă să aibă acest caracter), acest aspect are caracter abuziv, astfel încât sintagma marjă variabilă în cadrul dobânzii variabile trebuie înlăturată cu marja fixă, astfel cum prevede legea.
Reclamanta nu a solicitat restituirea eventualelor diferenţe de sume pe care le-ar fi plătit în temeiul acestei clauze apreciate de instanţă ca fiind abuzivă, astfel încât se va limita doar la constatarea caracterului abuziv al acesteia.
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
Va fi obligată intimata pârâtă, în baza art.453 din c.pr.civilă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei către apelanta reclamantă, reprezentând onorariu avocat .
Văzând şi dispoziţiile art.480 din c.pr.civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE

Admite apelul formulat de către apelanta reclamantă ………, împotriva sentinţei civile nr. …… pronunţată de Judecătoria Tg –Jiu în dosarul nr. ….., în contradictoriu cu intimata pârâtă …………., având ca obiect – constatare nulitate act.
Schimbă sentinţa nr. …….. pronunţată de Judecătoria Tg –Jiu în dosarul nr. …………. în sensul că admite în parte acţiunea.
Constată caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la art.3.2, în ceea ce priveşte marja variabilă,  4 şi 8.4 din contract, şi clauzele referitoare la riscul valutar.
Dispune recalcularea şi plata ratelor în moneda creditului la cursul de schimb de la data încheierii contractului.
Dispune restituirea sumelor încasate cu titlu de diferenţă de curs valutar, între ratele plătite şi cele care ar fi trebuit achitate ca urmare a recalculării la cursul de schimb de la data încheierii contractului, cu dobânda legală de la data reţinerii până la data restituirii efective.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Obligă intimata pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3000 lei către apelanta reclamantă, reprezentând onorariu avocat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Ianuarie 2018, la Tribunalul Gorj.

Preşedinte Judecător
L.S     L.S

Bancpost obligata sa restituie dobanda excedentara si comision de acordare.Definitiv

Nr. unic (nr. format vechi) : 1289/317/2017
Data inregistrarii 22.03.2017
Data ultimei modificari: 08.02.2018
Sectie: TG-CĂRBUNEŞTI
Materie: Civil
Obiect: pretenţii CLAUZE ABUZIVE
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
ZAMFIRA CAMELIA Reclamant
SC BANCPOST SA Pârât

 

Şedinţe

21.11.2017
Ora estimata: 09:00
Complet: C02
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite acţiunea. Constată caracterul abuziv al clauzei de la art. 4.1 alin 2 referitoare la comisionul de acordare credit şi comisionul de administrare lunară şi art. 4 pct. 3 referitoare la dobânda variabilă din contractul de credit de consum nr.201CIS6072140003/02.08.2007. Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei percepute în plus faţă de dobânda de 8,50% pe an, a sumei reţinute cu titlul de comision de acordare credit şi a sumei reţinute cu titlul de comision de acordare, cu dobânda legală aferentă de la data fiecărei reţineri, la data restituirii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Tg-Cărbuneşti. Pronunţată în şedinţă publică azi 21.11.2017.
Document: Hotarâre  2313/2017  21.11.2017 

http://portal.just.ro/317/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=31700000000063042&id_inst=317

 

Vezi si https://www.coltuc.ro

21269 de dosare inregistrate pe clauze abuzive banci in perioada 2014-2018

1-10 din 21.269 rezultate
Pagină Web
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ – dosarul nr. 2401/308/2016
… 30 Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ 2401/308/2016 conflict de competenţă clauzeabuzive Civil Fond vDosar Secţia I civilă http://portal/sites/cthub
Pagină Web
Curtea de Apel CLUJ – dosarul nr. 383/182/2015
… A. si Curtea de Apel CLUJ 383/182/2015 constatare nulitate act clauze abuziveLitigii cu profesioniştii Recurs vDosar Secţia a II-a civilă …
Pagină Web
Judecătoria CĂLĂRAŞI – dosarul nr. 870/202/2018
… si Judecătoria CĂLĂRAŞI 870/202/2018 acţiune în constatare NULITATE CLAUZEABUZIVE Civil Fond vDosar . http://portal/sites/cthub
Pagină Web
Curtea de Apel CLUJ – dosarul nr. 3372/182/2015
… MARAMUREŞ si Curtea de Apel CLUJ 3372/182/2015 constatare nulitate act clauze abuzive Litigii cu profesioniştii Recurs vDosar Secţia a II-a civilă …
Pagină Web
Curtea de Apel BRAŞOV – dosarul nr. 5978/62/2014*
… LIVIU si Curtea de Apel BRAŞOV 5978/62/2014* acţiune în constatare clauzeabuzive Litigii cu profesioniştii Apel vDosar Sectia Civilă http …
Pagină Web
Tribunalul PRAHOVA – dosarul nr. 1671/204/2017
… VIORICA si Tribunalul PRAHOVA 1671/204/2017 acţiune în constatare clauzeabuzive, pretenţii Litigii cu profesioniştii Apel vDosar Sectia a II-a …
Pagină Web
Judecătoria CONSTANŢA – dosarul nr. 2523/212/2017/a1
… constate caracterul abuziv al clauzelor care reglementează … prin semnătura clauzele abuziva, nu avut posibilitatea … arata ca se prevăd clauze abuzive care reglementează …
Pagină Web
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI – dosarul nr. 3708/299/2018
… Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI 3708/299/2018 acţiune în constatare CLAUZE ABUZIVE Litigii cu profesioniştii Fond vDosar Secţia I Civilă http …
Pagină Web
Tribunalul ARAD – dosarul nr. 8917/55/2017
… ROMÂNĂ SA si Tribunalul ARAD 8917/55/2017 acţiune în constatare – clauzeabuzive Litigii cu profesioniştii Apel vDosar SECTIA a II-a CIVILA http …
Pagină Web
Judecătoria CONSTANŢA – dosarul nr. 2941/212/2018
… ROMANIA SA si Judecătoria CONSTANŢA 2941/212/2018 acţiune în constatare clauze abuzive Civil Fond vDosar SECTIA CIVILA http://portal/sites/cthub

Este in vigoare : Legea hărţuirii stradale

Legea hărţuirii stradale

 

“Hărțuirea din spații publice, cunoscută și sub numele de hărțuire stradală, afectează un număr foarte mare de fete și femei din România. Astfel, opt din zece femei spun că nu se simt în siguranță când merg pe stradă noaptea iar patru din zece nu se simt în siguranță nici în timpul zilei. Șapte din zece femei nu se așteaptă ca vreo altă persoană să intervină dacă sunt hărțuite pe stradă.”

Astfel, valorile amenzilor contravenționale sunt cuprinse între 3.000 și 10.000 lei, deși în forma inițială a proiectului adoptat de Senat, în luna aprilie, sancțiunile pentru orice formă de hărțuire erau cuprinse între 3.000 și 100.000 de lei

Procedura de soluţionare a plângerilor cu privire la protecţia datelor!Model,Unde se depune?

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 600 din data de 13 iulie 2018, a fost publicată Procedura din 03.07.2018, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal – ANSPDCP.

 

 

Prezenta procedură urmează a fi aplicată numai în cadrul activității de soluționare a plângerilor care intră în competența compartimentului/compartimentelor de specialitate cu atribuții în acest sens, conform Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Conform procedurii, plângerile către Autoritate pot fi adresate de orice persoană vizată identificată care consideră că prelucrarea datelor sale cu caracter personal încalcă prevederile legale în vigoare, în special în cazul în care reședința sa obișnuită, locul său de muncă sau presupusa încălcare se află sau, după caz, are loc pe teritoriul României.

Procedura reglementează modul de redactare, depunere, primirea plângerii de către Autoritate, modul de soluționare, termenii, ș. a., în situația în care persoana vizată consideră că operatorul îi prelucrează datele într-un mod ilegal.

Pensie Alimentara Copil 2018/Pensie Alimentara Copil Neplatita

Parintii, indiferent daca sunt casatoriti sau nu, au obligatia legala de a intretine copiii. Daca unul din parinti nu a recunosut copipul, celalalt parinte poate obtine o hotararea judecatoreasca privind existenta legaturii de sange .

Dacă obligaţia de întreţinere fata de copil nu se execută de bunăvoie, în natură, instanţa de tutelă obliga parintele debitor.

Judecatoria va dispune executarea intretinerii ei prin plata unei pensii de întreţinere, stabilită în bani.

Pensia de întreţinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întreţinere.

Asadar, pensia alimentara sau obligatia de intretinere reprezinta o institutie juridica ce genereaza obligatii patrimoniale, fiind reglementata de Codul Civil.

Pensia de intretinere se raporteaza la mai multe aspecte. Nu poate pretinde întreţinere copilul care s-a făcut vinovat faţă de cel obligat la întreţinere de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri. Astfel, copilul care si-a jignit ori calomniat parintele , grav, in public, pierde dreptul la intretinere.

Copilul, care se află în stare de nevoie din culpa sa, poate cere numai întreţinerea de strictă necesitate. Astfel, copilul de 19 de ani, daca si-a dat demisia fara motive, nu mai poate cere intretinere de la paritele sau pentru alte aspecte decat strictul necesar.

Starea de nevoie a persoanei îndreptăţite la întreţinere, precum şi mijloacele celui care datorează întreţinere pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.

Cine Plateste Pensie De Intretinere si in Ce Procent
Copilul are drept la întreţinere atata timp cat se afla în nevoie, neputându-se întreţine din munca sau din bunurile sale.

Legiuitorul a prezumat ca un copil, devenit chiar major, pana la 26 de ani daca continua studiile, trebuie ocrotit de parinti prin intretinere lunara.

Obligaţia de întreţinere a copilului poate fi acordata numai daca parintele a recunoscut copilul sau o instanta de judecata a constatat calitatea de parinte.

Pensia se datorează numai dacă sunt întrunite condiţiile cerute de lege.

Obligatia se stabileşte până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii.

Cuantumul întreţinerii datorate copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăşi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.

Obligaţia de întreţinere se execută în natură in principal. Asta inseamna ca parintele trebuie sa asigure cele necesare traiului şi eventualele cheltuieli pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională. Doar daca apare refuzul ori omisiunea, Judecatoria impune obligatia achitarii unei sume de bani.

Pensia de Intretinere Pana Cand se Plateste
Teoretic, pensia inceteaza cand copilul implineste 18 ani.

Insa, daca acesta continua studiile, va avea dreptul sa primeasca pensie pana la 26 de ani.

Pensia inceteaza cand parintele nu mai detine venituri suficiente.

Pentru incetarea din cauza lipsei veniturilor, parintele debitor trebuie sa sesizeze Judecatoria.

Pensia Alimentara Neplatita 2017
Daca pensia nu a fost achitata cel putin trei luni, persoana interesata, parintele la care se afla minorul in grija, ori copilul devenit major, poate sesiza Sectia de Politie. Doar pensia alimentara stabilita printr-o hotarare judecatoreasca va avea relevanta.

In momentul in care parintele obligat la pensie este citat, este foarte posibil sa-si achite obligatiile.

Deasemenea, cel obligat prin hotarare judecatoreasca poate fi supus executarii silite, prin judecatoria competenta.

De Cand Se Achita Pensie Alimentara
Pensia de întreţinere se datorează de la data cererii de chemare în judecată.

Poate fi acordată şi pentru o perioadă anterioară, dacă introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.

Pensia de întreţinere se plăteşte în periodic, de obicei lunar.

Partile pot stabili termenele In lipsa acordului lor, instanta va stabili termenele prin hotărarea judecătorească.

Pensia de Intretinere Poate fi Modificata
Dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, judecatoria poate mări sau micşora pensia de întreţinere ori poate hotărî încetarea ei.

Pensia de întreţinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial, în funcţie de rata inflaţiei. Pentru asta, persoana interesata se va adresa din nou instantei.

Cum Infiez Un Copil Prin Procedura Adoptii Copii Romania

Legea adoptiei 273 / 2004 presupune ca procedura adoptii copii se poate obtine cu stricta respectare a conditiilor .

Indiferent daca adoptatorul este sotia tatalui, procedura adoptii copii este complexa .

Pasii in cadrul procedurii de adoptii copii, parcursi gresit, duc la esecul procedurii de infiere a copilului sotului sau a altui copil .

 

Procedura Adoptii Copii este una Complexa

Procedura adoptiei copilului, indiferent ca este al sotului sau nu, contine o duzina de pasi importanti, solicita numeroase informatii si documente.

Cu alte cuvinte, este complexa si necesita ajutor specializat.

Tocmai de aceea, in ultimii ani, persoanele ce doresc sa adopte un copil apeleaza la un avocat pentru a le asista pe tot parcursul procedurii.

Legea nr. 273 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind procedura adopţiei* reprezinta doar una din legile imprtante ce gverneaza aceasta procedura.

Situatia Adoptiei Copilului de catre Sotia Tatalui

Copilul din afara căsătoriei, recunoscut de tată pe cale administrativă, poate fi adoptat de către soţia tatălui numai dacă filiaţia este confirmată prin rezultatul expertizei realizate prin metoda serologică ADN.

Motivul experizei ADN poate ca se raporteaza si la tendinta actuala privind un caz de adoptie ilegala, la care ne vom opri cu alta cazie.

În cazul adopţiei copilului de către soţia celui care a recunoscut copilul născut în afara căsătoriei, instanţa judecătorească va admite cererea de încuviinţare a adopţiei numai dacă paternitatea este confirmată prin rezultatul expertizei filiaţiei.

Cheltuielile determinate de efectuarea expertizei sunt suportate de către adoptator.

În situaţia în care adoptatorul nu dispune de resursele financiare necesare, acestea vor fi suportate din bugetul de stat.

Expertizarea tatalui are ca scop certificarea calitatii de tata biologic, act ce poate fi efectuat la INML

http://www.legmed.ro/?doc=1237. Conform datelor de pe site-ul institutului, pretul pare sa fie de 145 lei.

Nu Oricine Poate Apela la procedura Adoptii Copii | Conditii Negative

Exista o serie de conditii negative, daca oricare dintre acestea este identificata, procedura inceteaza.

De exemplu, persoana care a fost condamnată definitiv pentru o infracţiune contra persoanei, săvârşită cu intenţie(exemplu: Loviri si Alte Violente ), nu poate parcurge procedura adoptiei.

Deasemenea, acela care a fost condamnat pentru infractiuni contra familiei ori pentru infracţiunea de pornografie infantilă şi infracţiuni privind traficul de droguri sau precursori, nu poate adopta.

Acte si Proceduri Privitoare la Adoptia Copilului

Procedura Solicita O Duzina De Acte, Dintre Care Amintim Urmatoarele Acte Mai Speciale:

– certificatul medical privind starea de sănătate a copilului (posibil format A5), eliberat de către unităţi publice nominalizate de către direcţia de sănătate publică ; posibila lista a unitatilor este aceasta http://www.dspb.ro/diverse/20161125-unitati-certificare-a5.pdf De exemplu Primaria sector 3 recomanda sa apelati la Spitalul de copii „Dr. Victor Gomoiu”, certificatul sa detina specificaţia „APT PENTRU ADOPŢIE”.

– in ce priveste sotia, adeverinta de venit, certificatul medical privind starea de sănătate, eliberat de medicul de familie pe lista căruia este înscris, certificatul evaluării psihiatrice efectuate de un psihiatru și cazierul acesteia, in original, dovada proprietatii unde locuieste (ex: daca locuiti intr-un apartament proprietate personala, este necesara copie simpla de pe contractul de vanzare ).

– hotarare judecatoreasca de incredintare a copilului in grija sotului, daca este cazul.

– declaratie olografa din partea mamei biologice prin care confirma ca este de acord cu adoptia. Daca mama refuza, instanta de judecata poate suplini consimtamantul, cat timp refuzul este unul abuziv.

Rolul unui avocat in astfel de proceduri poate fi esential, daca timpul este important pentru adoptator.

Avocatul se poate ocupa de obtinerea actelor de la institutiile competente (primarie, INMl) prin programarea vizitelor, emiterea de adrese, completarea cererilor, contactarea reprezentantilor institutiilor implicate, cereri de urgentare ș.a.

Ei au jucat semifinala,NOI stam acasa – Justiția din Croația decide în favoarea debitorilor cu credite în franci elvețieni. Debitorii din România au obținut conversia doar în procese mai mici

Justiția din Croația decide în favoarea debitorilor cu credite în franci elvețieni. Debitorii din România au obținut conversia doar în procese mai mici

 

Înalta Curte Comercială a Croației a respins apelul a opt bănci într-un proces colectiv inițiat de consumatorii cu credite în franci elvețieni contractate înainte de criză. O curte inferioară din Zagreb anulase, încă din 2013, clauza din contracte potrivit căreia împrumuturile trebuie rambursate în franci elvețieni și decisese conversia acestora în moneda națională la cursul de la data acordării, precum și schimbarea ratelor de dobândă din variabile în fixe. În iulie 2013, cei peste 100.000 de debitori cu credite în franci elvețieni contractate în perioada 2005-2008 au primit o veste bună de la Tribunalul Comercial din Zagreb, după ce au pornit un proces colectiv împotriva băncilor. Francul se apreciase puternic față de moneda locală kuna (legată relativ strâns de euro) după declanșarea crizei financiare, iar băncile crescuseră unilateral dobânzile împrumuturilor, astfel că aceștia ajunseseră să plătească rate mult mai ridicate.

Băncile Zagrebačka banka (deținută de UniCredit) Raiffeisen banka, Erste banka, Sberbank (fostă Volksbank), Addiko (fostă Hypo Group Alpe Adria), OTP banka, Splitska banka (deținută de OTP, preluată de la Societe Generale) și Privredna banka (deținută de Intesa SanPaolo) au atacat cu apel decizia la instanța superioară. A durat mai bine de 5 ani până când apelul a fost tranșat în favoarea consumatorilor, decizia instanței inferioare fiind menținută, iar băncile au pierdut definitiv. Potrivit presei croate, debitorii pot solicita în instanță, pe cale individuală, rambursarea sumelor plătite în plus ca urmare a diferențelor de curs valutar și de dobânzi. Aceeași sursă estimează la 1,35-2 miliarde de euro impactul financiar asupra băncilor. Croații au forțat conversia și prin lege În septembrie 2015, cu două luni înainte de alegeri, Parlamentul croat vota pentru conversia creditelor propulației din franci elvețieni în euro sau kuna. Întreaga valoare din contracte a fost convertită la cursul de la data acordării creditelor, adică cel din perioada de boom. Au fost aplicate noi rate de dobândă, cele valabile pentru oferta în euro sau kuna, în funcție de contract, a băncilor de la data acordării creditelor. Sumele plătite deja de către debitori au fost recalculate prin aplicarea cursului de schimb de la data contractării împrumuturilor pentru fiecare rată lunară în parte. A rezultat o povară mai redusă pentru debitori, dar și pierderi estimate la circa 1 miliard de euro pentru bănci. Sectorul bancar croat, dominat de acționari străini, avea în bilanțuri împrumuturi de circa 3 miliarde de euro echivalent în franci elvețieni în martie 2015, aproape 19% din totalul împrumuturilor pentru populație și circa 36% din totalul creditelor ipotecare. Aproximativ 60.000 de croați aveau astfel de împrumuturi în derulare la acel moment. Băncile s-au întors împotriva statului croat și au deschis procese de arbitraj internațional la Curtea de la Washington, solicitând despăgubiri. Acestea au atacat legea și la Curtea Constituțională a Croației, dar fără succes. Debitorii din România au obținut conversia doar în procese mai mici Și Parlamentul României a încercat, în 2016, conversia forțată a creditelor în franci elvețieni din lei în monedă națională la cursul de la data acordării. Legea a ajuns la Curtea Constituțională înainte să intre în vigoare și a fost invalidată. Debitorii din România au pornit procese individuale sau în grupuri mai mici în care au solicitat instanțelor să ramburseze creditele la cursul de la data acordării și unii dintre ei au avut succes, mai ales după decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Andriciuc, care a stabilit că judecătorii naționali se pot pronunța și asupra clauzelor care vizează moneda creditelor. Unele dintre băncile din România au apelat la scheme voluntare adresate clienților și au oferit un discount la sold debitorilor care cădeau de acord să renunțe la procese și să semneze noile contracte. Banca Transilvania a convertit mare parte dintre creditele preluate de la Volksbank și acum a lansat ofertă pentru clienții preluați cu Bancpost și OTP Bank a scăpat de 60% dintre împrumuturile în moneda elvețiană prin conversii cu un discount variabil.

https://www.coltuc.ro

Firmele care nu s-au dotat cu aparate de marcat electronice mai au timp până la 1 septembrie 2018

Conform proiectului de act normativ pentru suspendarea aplicării unor dispoziții și prelungirea unui termen prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum și pentru modificarea şi completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, amânările sunt următoarele:

în cazul contribuabililor mari sau mijlocii – sancțiunea se va aplica începând cu 1 septembrie 2018, în loc de 1 iunie 2018;
în cazul contribuabililor mici – sancțiunea se aplică de la 1 noiembrie 2018, în loc de 1 august 2018.
După expirarea acestor intervale, sancțiunea poate fi aplicată doar pentru faptele săvârșite începând cu 1 septembrie 2018, respectiv 1 noiembrie 2018, după caz.

De asemenea, proiectul prevede amânarea cu trei luni, până la 1 noiembrie 2018, a aplicării sancțiunii prevăzută de lege pentru comercializarea de către distribuitorii autorizați a vechilor aparate de marcat, astfel încât, dacă va fi cazul, operatorii economici care își deschid noi afaceri sau puncte de lucru să poată achiziționa un aparat de marcat, în caz contrar aceștia riscând blocarea activității. Iar termenul limită până la care își mențin valabilitatea avizele/autorizațiile privind distribuția aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu rolă jurnal, termenul în vigoare fiind 31 iulie 2018, va fi cel de 31 octombrie 2018.

MFP mai precizează în comunicat că în această perioadă de amânare, se vor face controale, dar verificările vor fi preventive și cu rol de îndrumare.

Perioada de amânare a fost stabilită astfel din cauza întârzierilor survenite în pregătirea prototipurilor de aparate de marcat electronice, de către producători și distribuitori, precum și de depunerea întârziată a documentației aferente pentru avizare tehnică.

Din 20 mai 2018 au intrat în vigoare noi modificări la legislația privind ITP-ul mașinilor

Din 20 mai 2018 au intrat în vigoare noi modificări la legislația privind ITP-ul mașinilor, ce prevăd condițiile în care pot trece mașinile de inspecție și regimul de sancțiuni.

Astfel, șoferii cu mașini mai vechi sunt obligați să le ducă anual în inspecție, iar cei cu mașini noi fac prima inspecție la trei ani de la înmatriculare, începând cu 1 ianuarie.

De asemenea, modificările impun ca mașinile care prezintă probleme majore sau periculoase să nu treacă de ITP.

Mașinile înmatriculate sau înregistrate în România pot circula și pot fi utilizate pe drumurile publice din România numai dacă starea lor tehnică este conformă cu prevederile legale în materie, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 81/2000.

Tot cu aplicare de la 1 ianuarie 2018, ITP-ul pentru mașinile noi se va face prima dată după trei ani. Termenul pentru efectuarea primei inspecţii se socoteşte de la data primei înmatriculări, iar pentru următoarea inspecţie tehnică periodică, de la data celei precedente.

Tot din mai, problemele pe care le pot identifica angajații ITP-urilor la mașinile aduse la inspecție se împart în deficiențe de trei feluri: minore, majore și periculoase (acum nu există o atare categorisire). Problema e că doar cele cu deficiențe minore pot trece de ITP, conform modificărilor recent intrate în vigoare. Iată care sunt tipurile de deficiențe pe care le luăm în considerare de la 20 mai: deficiențe minore (deficiențele care n-au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore), deficiențe majore (deficiențele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic și alte neconformități mai importante) și deficiențe periculoase (deficiențele care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului).

ICCJ : Finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv. Posibilitatea compensării: imobilele preluate abuziv şi alte bunuri decât cele înscrise pe lista bunurilor întocmită conf. legii (NCPC, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013)

Potrivit art. 515 din Codul de procedură civilă, „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii”.

Din cuprinsul textului de lege menționat rezultă patru condiții ce trebuie îndeplinite pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil, și anume: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești; dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive; hotărârile judecătorești să fie anexate cererii.

Sesizarea trebuie să aibă ca obiect o problemă de drept.

Problema de drept supusă dezbaterii pe calea recursului în interesul legii trebuie să fie una reală, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege. Sintagma „problemă de drept” trebuie raportată la prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă”.

Norma de drept disputată trebuie să fie îndoielnică, imperfectă (lacunară) sau neclară ori necorelată cu alte dispoziții legale și, din acest motiv, să existe posibilitatea de a fi interpretată diferit. Înțelesul unor astfel de norme urmează a fi explicat și determinat prin procedura recursului în interesul legii.

Așadar, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea unui recurs în interesul legii trebuie să cuprindă indicarea unei/unor reglementări susceptibile de interpretare ori aplicare diferită și care au generat o practică judecătorească neunitară.

Din acest punct de vedere, potrivit actului de sesizare, problema de drept soluționată diferit de instanțe vizează „interpretarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013, referitoare la posibilitatea acordării în compensare, pentru imobilele preluate abuziv, și a altor bunuri decât cele înscrise pe lista bunurilor întocmită în conformitate cu dispozițiile art. 22^1 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 89/2014”.

Deși actul de sesizare nu determină în mod riguros obiectul său, nefiind indicate expres dispozițiile legale interpretate și aplicate diferit în practica judiciară și a căror interpretare unitară se solicită pe calea recursului în interesul legii, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție sarcina de a analiza și evalua întregul conținut al cererii cu care a fost sesizată și de a stabili, în raport cu acesta, limitele învestirii sale și necesitatea activării mecanismului de unificare a practicii.

În acest sens este jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia, atunci când actul de sesizare nu formulează precis obiectul recursului în interesul legii, revine Completului competent să judece recursul în interesul legii „sarcina de a determina dacă, prin modul de prezentare a problemei prin care s-a pretins o rezolvare neunitară prin hotărâri judecătorești definitive, aceasta reprezintă o problemă de drept de natură să pună în dezbatere interpretarea și aplicarea unei/unor reglementări legale”[1].

Astfel, din cuprinsul actului de sesizare, din modul de prezentare a problemei pentru care s-a dovedit o rezolvare neunitară prin hotărârile judecătorești anexate și din considerentele acestor hotărâri rezultă că ceea ce se supune analizei prin prezentul recurs în interesul legii este interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și art. 22^1 – art. 22^3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013. Se solicită a se stabili dacă, în interpretarea acestor dispoziții legale, pot fi sau nu acordate în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista întocmită în conformitate cu art. 22^1 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013.

Problema de drept supusă dezbaterii a fost generată de interpretarea și aplicarea diferite de către instanțele judecătorești a unor reglementări legale ce s-au dovedit a fi insuficient de clare și precise, generând în acest fel o practică neunitară.

Sunt instanțe care au considerat, în interpretarea acestor dispoziții legale, că nu pot fi acordate în compensare alte bunuri decât cele înscrise în lista întocmită conform art. 22^1 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013. În acest sens s-a apreciat că acordarea măsurii reparatorii a compensării cu bunuri oferite în echivalent este exclusiv în căderea entității învestite cu soluționarea notificării, întrucât aceasta este cea care întocmește lista bunurilor disponibile și emite dispoziție, decizie sau, după caz, ordin privind măsura compensării cu alte bunuri, neîntocmirea listei sau întocmirea ei defectuoasă putând atrage răspunderea contravențională a entității notificate, în condițiile prevăzute de art. 36-37 din Legea nr. 165/2013.

Alte instanțe au considerat, în interpretarea acelorași dispoziții legale, că pot fi acordate în compensare și alte bunuri decât cele înscrise în lista întocmită conform art. 22^1 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, fie condiționat de constatarea unui abuz al administrației (neîntocmirea listei sau întocmirea ei defectuoasă), fie chiar necondiționat de constatarea unui asemenea abuz, în măsura în care persoana îndreptățită face dovada existenței unor bunuri disponibile.

În justificarea acestei orientări jurisprudențiale s-a avut în vedere că, deși inițiativa oferirii bunurilor în echivalent aparține entității notificate, aceasta nu înseamnă lipsirea persoanei îndreptățite de dreptul de a combate în instanță absența unei asemenea oferte, drept care se circumscrie liberului acces la justiție. Învestită cu cererea prin care persoana îndreptățită pretinde că există bunuri care pot fi acordate în compensare, instanța de judecată, în virtutea plenitudinii sale de jurisdicție, trebuie să procedeze la verificarea pe fond a unei astfel de pretenții și, pe baza probatoriului administrat, să stabilească temeinicia cererii, nefiind un impediment legal faptul că respectivele bunuri nu au fost incluse, în mod eronat sau abuziv, discreționar, în lista întocmită conform art. 22^1 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013.

Prin urmare, există o jurisprudență neunitară în ceea ce privește posibilitatea acordării de bunuri în compensare, altele decât cele menționate în lista întocmită de entitățile notificate, determinată de interpretarea diferită a prevederilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și art. 22^1 -22^3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, astfel cum au fost completate prin H.G. nr. 89/2014.

De aceea, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție ca, pe calea recursului în interesul legii, să stabilească o interpretare unitară a acestor dispoziții legale, în sensul de a decide dacă, din cuprinsul acestor prevederi legale, rezultă sau nu posibilitatea acordării de bunuri în compensare, altele decât cele menționate în lista întocmită de entitățile notificate.

În consecință, Completul competent să judece recursul în interesul legii constată că obiectul sesizării îl reprezintă o problemă de drept atrasă de interpretarea diferită pe care instanțele de judecată au dat-o în privința unor norme juridice insuficient de clare și precise, astfel încât prima condiție de admisibilitate a recursului în interesul legii este îndeplinită.

Dezlegarea acestei probleme de drept controversate din practica instanțelor judecătorești răspunde scopului recursului în interesului legii de a asigura o interpretare și aplicare unitară a legii de către toate instanțele judecătorești și, pe cale de consecință, o jurisprudență predictibilă.

Problema de drept ce face obiectul sesizării a fost dezlegată diferit de instanțele judecătorești.

Așa cum rezultă din cuprinsul hotărârilor definitive anexate actului de sesizare, sunt instanțe care consideră că nu se pot atribui în compensare alte bunuri decât cele menționate în lista prevăzută deart. 22^1 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, astfel cum au fost completate prin H.G. nr. 89/2014. În această orientare jurisprudențială, măsura compensării cu alte bunuri poate fi dispusă doar cu privire la bunuri ce au fost afectate acestui scop, prin includerea lor în lista întocmită de entitățile învestite.

Într-o altă orientare jurisprudențială, rezultată din hotărârile anexate, se consideră că se pot atribui în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista prevăzută de art. 22^1 alin. (5) din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, fie condiționat de constatarea unui abuz al administrației (neîntocmirea listei sau întocmirea ei formală, cu mențiunea că nu sunt bunuri disponibile, precum și caracterul lacunar, incomplet al acesteia, conținând doar bunuri neatractive), fie chiar necondiționat de constatarea unui asemenea abuz, în măsura în care persoana îndreptățită face dovada existenței unor bunuri disponibile.

În consecință, în practica judecătorească s-au conturat două orientări jurisprudențiale diferite, întemeiate pe interpretarea și aplicarea acelorași prevederi legale, ceea ce justifică necesitatea pronunțării unei decizii care să asigure unitatea de jurisprudență.

Dovada soluționării diferite trebuie să se facă prin hotărâri judecătorești definitive.

Așa cum rezultă din cuprinsul art. 515 din Codul de procedură civilă, dovada soluționării diferite a problemei de drept ce face obiectul sesizării trebuie să se facă prin hotărâri definitive, fără ca textul de lege menționat să impună cerința unui anumit număr de hotărâri sau condiția ca soluțiile diferite să fi fost pronunțate la nivelul instanțelor din întreaga țară.

Această condiție este, de asemenea, îndeplinită în cauză, întrucât au fost atașate actului de sesizare hotărâri judecătorești definitive ce cuprind soluțiile jurisprudențiale neunitare, rezultate din interpretarea diferită a textelor de lege analizate.

Hotărârile judecătorești trebuie să fie anexate cererii.

Anexele care însoțesc actul de sesizare fac dovada îndeplinirii acestei condiții formale.

Prin urmare, fiind îndeplinite cerințele art. 515 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii este admisibil.

Asupra fondului recursului în interesul legii

În dezlegarea problemei de drept referitoare la posibilitatea acordării de bunuri în compensare, altele decât cele menționate în lista întocmită de entitățile notificate, trebuie avute în vedere următoarele aspecte: a) evoluția reglementării în materie; b) ordinea instituirii anumitor măsuri compensatorii prin legile de reparație; c) posibilitatea pentru instanțe de a cenzura modalitatea în care entitățile notificate se conformează obligației înscrise în capitolul III^1 (art. 22^1 -art. 22^3) din H.G. nr. 89/2014 privind completarea Normelor de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013, din perspectiva plenitudinii de jurisdicție și a accesului efectiv la instanță.

a) Evoluția reglementării referitoare la acordarea măsurilor reparatorii sub formă de bunuri ori servicii în compensare

Potrivit Legii nr. 10/2001 a fost instituit, prioritar, principiul restituirii în natură a bunurilor [art. 1 alin. (2), art. 7, art. 26] și în subsidiar, pentru ipoteza în care o astfel de modalitate de reparație nu este posibilă, restituirea în echivalent, prin acordarea, în compensare, de bunuri sau alte servicii de către entitatea învestită cu soluționarea notificării sau despăgubiri, acordate în condițiile prevederilor speciale în materie.

Prin Legea nr. 165/2013 s-a reglementat același principiu, al prevalenței restituirii în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist [art. 1, art. 2 alin. (1) lit. a)], regăsit și în dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Pentru ipoteza imposibilității restituirii în natură s-a prevăzut, în forma inițială a legii, ca reparație prin echivalent, doar măsura compensării prin puncte [art. 2 alin. (1)].

Textul menționat a fost modificat prin Legea nr. 368/2013, potrivit căreia s-a introdus, ca primă măsură reparatorie prin echivalent, cea a compensării cu bunuri oferite de entitatea învestită cu soluționarea cererii.

De asemenea, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 210 din 8 aprilie 2014 (M. Of. nr. 418 din 5 iunie 2014), s-a statuat asupra caracterului neconstituțional al normei art. 1 alin. (2) raportat la dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, reținându-se în considerente că, la momentul adoptării acestui act normativ, legiuitorul a omis situația, prevăzută expres de Legea nr. 10/2001, privind măsurile reparatorii prin echivalent, care aveau ca obiect compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită/deținătorul imobilului cu acordul persoanei îndreptățite.

S-a apreciat că abrogarea dispozițiilor legale care constituiau temeiul juridic al acordării de bunuri în compensare (într-un interval de 7 luni, între data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 și data modificării acesteia prin Legea nr. 368/2013), urmată de reinstaurarea acestui drept în forma prevăzută de legea anterioară, demonstrează caracterul arbitrar și imprevizibil al normei adoptate de legiuitor, generând instabilitatea raporturilor juridice reglementate de Legea nr. 165/2013, lipsa de coerență și previzibilitate a normelor adoptate în materia măsurilor reparatorii prin echivalent, ceea ce afectează în mod grav principiul securității raporturilor juridice.

Ulterior, prin H.G. nr. 89/2014 au fost completate Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, introducându-se capitolul III^1 referitor la mecanismul și condițiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent.

În mod asemănător, procedura acordării de bunuri în compensare, prin întocmirea lunară a unui tabel cu bunuri disponibile, de către primarii sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor, era reglementată prin art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (text introdus prin O.U.G. nr. 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 263/2006).

Or, în legătură cu aplicarea acestei dispoziții legale, instanța supremă a dezvoltat o jurisprudență consistentă și constantă[2], conform căreia pot fi acordate persoanei îndreptățite, în compensare, și alte bunuri decât cele care apar în lista întocmită de unitatea deținătoare, în măsura în care partea face dovada existenței unor astfel de bunuri, care în mod nejustificat nu sunt incluse în categoria bunurilor disponibile, instanța având, în virtutea plenitudinii ei de jurisdicție, competența cenzurării modalității de întocmire a listei, care nu poate fi una discreționară sau abuzivă.

Pentru identitate de rațiune (eadem ratio legis), soluția în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 și a normelor metodologice aferente (capitolul III^1 din H.G. nr. 89/2014) nu poate fi diferită, ținând seama și de argumentele ce vor fi expuse în continuare.

b) Ordinea instituirii măsurilor reparatorii

Dispozițiile în materia legilor reparatorii statuează, așa cum s-a menționat deja, asupra prevalenței principiului restituirii în natură și, în subsidiar, asupra acordării unor reparații prin echivalent.

În privința măsurilor reparatorii în echivalent, ordinea acordării acestora rezultă din modalitatea în care ele sunt enumerate de textul legal, fiind una graduală, în sensul că prioritate are acordarea de bunuri ori servicii în compensare sau, dacă această modalitate de reparație nu este posibilă, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale [în vechea reglementare, dată de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001], respectiv compensarea prin puncte [art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 368/2013].

Că este așa, rezultă o dată în plus și din expunerea de motive a Legii nr. 368/2013, potrivit căreia „finalitatea de atins va fi inclusiv aceea de scădere a presiunii asupra bugetului de stat, prin diminuarea sumei despăgubirilor acordate în numerar persoanelor îndreptățite”.

De asemenea, soluția se impune printr-o interpretare gramaticală a textului, care plasează reparația prin compensare cu alte bunuri înaintea celei referitoare la compensarea prin puncte, dar și prin interpretarea teleologică, din punctul de vedere al scopului și finalității legii, de a se asigura o formă de reparație cât mai apropiată de cea a restituirii în natură (prin acordarea de bunuri).

În acest context legislativ, al existenței unei ordini de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, în situația în care persoana îndreptățită optează pentru compensarea cu bunuri și face dovada disponibilității lor, are vocație la obținerea acestora, indiferent de faptul că ele au fost omise de pe lista entității notificate sau, a fortiori, dacă unitatea deținătoare, nesocotindu-și obligația care îi revenea, nu a întocmit lista bunurilor ce pot fi acordate în compensare.

c) Plenitudinea de jurisdicție a instanței în legătură cu modalitatea de acordare a bunurilor în compensare

Argumentul conform căruia acordarea de măsuri reparatorii în echivalent este exclusiv în căderea entității învestite cu soluționarea notificării – întrucât aceasta este cea care întocmește lista bunurilor disponibile, emițând dispoziție, decizie sau, după caz, ordin privind măsura compensării – este eronat, nesocotind plenitudinea de jurisdicție a instanței și principiul liberului acces la justiție.

Astfel, modalitatea în care unitatea deținătoare dă curs obligației ce îi revine, de întocmire și afișare, la sfârșitul fiecărei luni, a situației bunurilor care pot fi acordate în compensare, este supusă cenzurii instanței învestite cu plângerea persoanei nemulțumite de felul în care i-a fost rezolvată cererea.

Instanța de judecată este cea care, în virtutea plenitudinii de competență, poate sancționa, deopotrivă, neîntocmirea listei sau întocmirea ei formală, cu mențiunea că nu sunt bunuri disponibile, precum și caracterul lacunar al acesteia, incomplet, conținând doar bunuri neatractive ori disproporționate valoric.

La fel ca în reglementarea anterioară (art. 26 din Legea nr. 10/2001), faza procedurii prealabile este urmată de cea judiciară, în cazul în care persoana îndreptățită este nemulțumită de felul în care i-a fost rezolvată cererea (art. 35 din Legea nr. 165/2013).

În legătură cu nesoluționarea cererii (ipoteză căreia îi poate fi asimilată, mutatis mutandis, aceea în care entitatea deținătoare nu a întocmit situația bunurilor disponibile, deși a fost învestită cu solicitarea de acordare de bunuri în compensare), instanța supremă s-a pronunțat deja printr-o Decizie în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007 (M. Of. nr. 764 din 12 noiembrie 2007), statuând că, în ipoteza în care entitatea deținătoare nu rezolvă cererea, instanța de judecată este cea care trebuie să evoce fondul și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea.

S-a reținut totodată că o astfel de situație echivalează și cu refuzul soluționării cererii, care nu poate rămâne necenzurat „pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 21 alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime”.

În mod asemănător, în apărarea acelorași drepturi și pe baza liberului acces la justiție, persoana îndreptățită se poate adresa instanței în ipoteza în care lista bunurilor de oferit în compensare este una incompletă sau conține bunuri neatractive, a căror acordare nu este aptă să asigure o reală reparație.

Aceasta, întrucât împrejurarea că, în procedura prealabilă, entitatea deținătoare este cea care apreciază asupra acestei măsuri, a compensării, nu îi acordă o putere discreționară și niciuna sustrasă controlului instanței de judecată, fiind greșit argumentul conform căruia într-o asemenea ipoteză ar fi suficientă angajarea răspunderii contravenționale pentru îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor, în termenii prevăzuți de art. 36 și 37 din Legea nr. 165/2013.

În realitate, ceea ce urmărește partea este satisfacerea pretențiilor sale referitoare la măsurile reparatorii și de aici necesitatea unei judecăți pe fond asupra acestei cereri, iar nu sancționarea contravențională a atitudinii culpabile a persoanei notificate (care se poate angaja în mod distinct, pe un alt temei).

La fel, faptul că, potrivit art. 22^1 din H.G. nr. 89/2014, inițiativa „oferirii bunurilor în echivalent” aparține entității notificate nu înseamnă lipsirea persoanei interesate de posibilitatea și dreptul de a combate în instanță absența unei asemenea oferte, în ipoteza în care ea face dovada, în mod neechivoc, că este vorba de un abuz sau, pur și simplu, de o listă defectuos întocmită.

De aceea, învestită cu cererea prin care persoana îndreptățită pretinde că există bunuri care pot fi acordate în compensare, instanța trebuie să procedeze la verificarea pe fond a unei astfel de pretenții și, pe baza probatoriului administrat, să stabilească temeinicia cererii, nefiind un impediment legal faptul că respectivele bunuri n-au fost incluse, în mod eronat sau abuziv, discreționar, în lista celor care pot face obiectul acestei măsuri.

Altminteri, necenzurarea modalității în care entitățile învestite cu notificări dau curs solicitării de acordare de bunuri în compensare ar face să devină iluzorie și lipsită de substanță această formă de reparație prin echivalent, dacă ea ar rămâne la aprecierea discreționară a persoanei notificate.

În plus, aceasta este expresia plenitudinii jurisdicționale a instanței, cea care verifică, sub aspectul legalității, măsurile dispuse în faza procedurii prealabile.

Toate argumentele expuse trebuie puse în corelație și cu faptul că dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 reprezintă, în realitate, o preluare a vechii reglementări [art. 1 alin. (2) și (5), art. 26 din Legea nr. 10/2001], în legătură cu care, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, s-a dezvoltat și consolidat o anumită practică judiciară la nivelul instanței supreme, nefiind justificat un reviriment al jurisprudenței, câtă vreme au rămas neschimbate temeiurile care au determinat rezolvarea jurisprudențială menționată anterior în legătură cu măsura reparatorie prin echivalent, a compensării cu alte bunuri.

De asemenea, această dezlegare este în acord cu jurisprudența instanței de contencios european a drepturilor omului, în interpretarea articolului 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția), care garantează dreptul la un proces echitabil, cu componenta sa materială esențială – dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, cu plenitudine de competență, care să soluționeze contestațiile ce poartă asupra unor drepturi și obligații cu caracter civil, în accepțiunea lor autonomă.

În acest sens, deși dreptul de acces la un tribunal nu este unul absolut, fiind susceptibil de limitări, întrucât, prin însăși natura lui, acesta presupune o reglementare din partea statului, în cadrul marjei sale de apreciere, recunoscută de Convenție, limitările trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie proporționale, adică să existe un echilibru între scopul invocat de stat și mijloacele folosite, între interesul general și imperativul protejării drepturilor individuale[3].

Pe tărâmul dreptului de acces s-a subliniat necesitatea efectivității exercițiului acestui drept și aplicării limitărilor într-o măsură în care să nu fie golit de conținut. Astfel, s-a evidențiat de nenumărate ori că ansamblul garanțiilor procesuale instituite de articolul 6 al Convenției ar rămâne fără substanță și ar deveni superfluu dacă dreptul de acces la instanță nu ar fi unul efectiv[4], în aplicarea unui principiu fundamental, potrivit căruia Convenția apără „drepturi concrete și efective, iar nu teoretice și iluzorii[5]”.

Or, deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că instituirea unei proceduri prealabile nu este în sine incompatibilă cu prevederile articolului 6 al Convenției, fiind una dintre limitările admise ale dreptului de acces la un tribunal, pentru a atinge scopul reglementării dreptului la un proces echitabil, ea trebuie să fie supusă unui control judecătoresc exercitat de o instanță independentă și imparțială, cu plenitudine de jurisdicție, adică o instanță capabilă să exercite un control în fapt și în drept, desigur, în funcție de competențele atribuite de dreptul intern.

Procedând la aplicarea acestor principii în dezlegarea problemei de drept referitoare la posibilitatea acordării de bunuri în compensare, altele decât cele menționate în lista întocmită de entitățile notificate, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii observă că negarea posibilității de a acorda bunuri în compensare, în baza și în urma unei proceduri judiciare, desfășurate cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale ale persoanelor implicate, ar echivala cu negarea însăși a plenitudinii de jurisdicție de care se bucură un tribunal în această materie și, implicit, cu afectarea dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial.

Altfel, a accepta că doar unitatea deținătoare poate acorda bunuri în compensare în procedura administrativă înseamnă a accepta că una dintre măsurile de reparație prevăzute de legea specială „scapă” controlului unei instanțe și este lăsată exclusiv la latitudinea acestei unități, iar un aspect esențial al unei cauze particulare deduse judecății – cel al demonstrării existenței unor bunuri disponibile ce ar putea fi oferite în echivalent – nu poate fi dezbătut și probat într-o procedură judiciară în care contestația poartă asupra unor drepturi și obligații cu caracter civil, cum este dreptul de proprietate, ce formează chiar domeniul de aplicabilitate al dreptului la un proces echitabil.

În același sens, a declanșa o procedură judiciară doar pentru a constata că o unitate deținătoare, în mod discreționar sau din neglijență, nu întocmește sau nu actualizează lista bunurilor ce pot fi acordate în compensare, fără a da posibilitatea părții interesate de a face dovada existenței unor bunuri disponibile, a stabilirii, pe baza probelor, a situației juridice actuale a bunurilor pretinse, ar echivala doar cu iluzia exercițiului unui drept fundamental și cu lăsarea lui fără substanță, precum și cu negarea plenitudinii de jurisdicție a instanței de judecată învestite cu o cerere prin intermediul căreia persoana îndreptățită pretinde că există bunuri ce pot fi acordate în compensare.

În acest context și doar pentru rigoare juridică se reține că, în jurisprudența la care face referire prezenta sesizare și care susține imposibilitatea atribuirii în compensare a altor bunuri decât cele menționate în lista prevăzută de art. 22^1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2013, se utilizează, pentru fundamentarea acestei orientări jurisprudențiale, un anumit tip de argument ce ar viza o „abordare instituțională nediscriminatorie” pentru toate persoanele care ar intenționa să solicite bunuri în compensare în temeiul Legii nr. 165/2013, argument care este însă de ordin formal, întrucât nu este însoțit de o demonstrație a unei pretinse discriminări.

Astfel, trebuie reamintit că un principiu fundamental ce stă la baza interpretării articolului 14 al Convenției sau articolului 1 al Protocolului nr. 12 adițional la Convenție, care interzic discriminarea, este că „a distinge nu înseamnă a discrimina”, iar, pentru a exista discriminare, în sensul acestor dispoziții convenționale, autoritățile statale ar trebui să introducă distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o „justificare rezonabilă și obiectivă”, statele contractante dispunând de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice diferențele de tratament juridic aplicat.

Or, în ipoteza ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii, instanțele nu aplică un tratament juridic favorizant și nu privilegiază o anumită persoană sau un anumit grup de particulari, în virtutea unui criteriu de discriminare dintre cele enunțate de art. 14 al Convenției, ci aplică într-o cauză particulară dedusă judecății principiile ce decurg dintr-un alt drept reglementat de Convenție, respectiv dreptul la un proces echitabil, cu componenta sa esențială – dreptul la un tribunal independent și imparțial cu plenitudine de jurisdicție -, al cărui exercițiu nu trebuie limitat pentru argumentele anterior expuse.

Astfel, cei care se prevalează de un asemenea argument ignoră însăși natura procedurii judiciare declanșate pentru realizarea pretinsului drept de proprietate al persoanei îndreptățite și atributele pe care le are instanța de judecată într-o asemenea procedură, ajungând, în mod paradoxal, ca, sub pretextul nediscriminării, să prefere pasivitatea persoanei interesate care ar trebui să aștepte sine die întocmirea unei asemenea liste cu bunuri disponibile de către autoritățile administrative sau să nu sancționeze însăși pasivitatea acestor autorități, ce nu își îndeplinesc atribuțiile legale, „abordarea instituțională unitară”, în manifestarea ei negativă, devenind un fals panaceu al protecției drepturilor omului.

Astfel, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte admite recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință, stabilește că:

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 22^1-22^3 din Normele de aplicare a Legii nr. 165/2013, aprobate prin H.G. nr. 401/2013, astfel cum au fost completate prin H.G. nr. 89/2014, pot fi acordate în compensare și alte bunuri decât cele menționate în lista întocmită de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă persoana îndreptățită face dovada caracterului disponibil al acestora.

Sursa informației: Decizie publicată în M. Of. nr. 570 din 06 iulie 2018.


[1] A se vedea, în acest sens, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 18 din 5 octombrie 2015 – paragraful 37 (M. Of. nr. 801 din 28 octombrie 2015).

[2] A se vedea, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 1.299 din 24 februarie 2012, nr. 3.497 din 18 mai 2012, nr. 3.649 din 23 mai 2012, nr. 2.184 din 23 martie 2012, nr. 3.543 din 18.05.2012, nr. 6.228 din 15 octombrie 2012, nr. 4.540 din 15 iunie 2012, nr. 6.952 din 14 noiembrie 2012, nr. 557 din 7 februarie 2013, nr. 5.621 din 4 decembrie 2013, nr. 1.335 din 20 mai 2015, nr. 1.735 din 30 iunie 2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția I civilă, date publicității pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

[3] Cauza Sabin Popescu contra României, Hotărârea din 2 martie 2004, paragraful 66.

[4]A se vedea Cauza Golder contra Marii Britanii, Hotărârea din 21 februarie 1975.

[5]Cauza Weissman contra României, Hotărârea din 23 octombrie 2006.

https://www.coltuc.ro

Cei cu dosare în temeiul Legii 10 la ANRP se pot adresa instanţei pentru a le stabili despăgubirile : 2018

Cei care au dosare constituite în temeiul Legii nr. 10 din 2001 la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor se pot adresa instanţei pentru a le stabili despăgubirile la care au dreptul, a informat Asociaţia pentru Proprietate Privată (APP), prin intermediul unui comunicat.

„Deşi în mai 2013, la presiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, autorităţile române au promis soluţionarea tuturor dosarelor într-un termen pe care l-au considerat ‘rezonabil’, la expirarea acestuia nici jumătate dintre solicitări nu au fost rezolvate. Începând de astăzi, cei care au dosare constituite în temeiul Legii nr. 10 din 2001 la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor se pot adresa instanţei pentru a le stabili despăgubirile la care au dreptul. În această situaţie se află peste 26.000 de dosare care erau înregistrate la această instituţie în urmă cu cinci ani şi care ar fi trebuit finalizate până în prezent”, anunţă APP.

Conform aceleiaşi surse, dintre cei cărora ANRP, prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, le-a soluţionat deja dosarele mulţi au fost nevoiţi să ajungă tot la instanţele de judecată, nemulţumiţi cu decizia primită. APP menţionează că au fost situaţii în care, după ce unităţile deţinătoare (primăriile în cele mai multe situaţii) au hotărât că anumite persoane au dreptul la măsuri reparatorii, Instituţia Prefectului, verificând actele, a confirmat acelaşi lucru, dar ANRP a emis decizii de invalidare, stabilind astfel că persoana îndreptăţită nu va mai primi despăgubiri.

„Comisiile din cadrul ANRP tergiversează soluţionarea cauzelor, solicitând frecvent proprietarilor diverse înscrisuri, unele imposibil de obţinut. De pildă, li se solicita să facă dovada modului în care imobilul a intrat în proprietatea statului. În multe cazuri nu a existat un act normativ de preluare sau imobilul a fost preluat în fapt, în baza unui act individual, iar proprietarii în mod obiectiv nu pot face dovada modului în care bunul imobil a ajuns în proprietatea statului. Se poate face dovada că a fost proprietatea celui care a formulat notificarea, că în prezent este indubitabil în posesia statului, dar, dacă nu se poate dovedi cum a ajuns acel imobil în proprietatea statului, CNCI din cadrul ANRP emite decizie de invalidare. Necontestată în 30 de zile în instanţă, această decizie rămâne definitivă, deci fostul proprietar (sau moştenitorul acestuia) nu mai are niciun drept să primească vreo sumă de bani cu titlu de despăgubire”, se mai arată în comunicat.

Asociaţia pentru Proprietate Privată şi ResRO-Restitution und Menschenrechte în Rumänien e.V. (Asociaţia pentru Restituirea Proprietăţilor şi Drepturile Omului în România) le recomandă proprietarilor de imobile naţionalizate să nu piardă termenul de şase luni şi, începând de luni până în noiembrie, să se adreseze instanţelor pentru a putea obţine mai repede despăgubirile la care au dreptul.

„Oricum modul de calcul este neechitabil, deoarece se are în vedere valoarea imobilelor astfel cum rezultă din grila notarilor publici din anul 2013, iar acum valoarea de piaţa este diferită, dar, cu cât aşteptarea este mai mare, cu atât devalorizarea va fi mai accentuată. Mai trebuie semnalat un aspect, pe care poate nu l-a evidenţiat nimeni până acum, grilele notarilor publici din 2013 stabilesc pentru unele judeţe valori în euro/ mp, iar pentru altele valorile sunt calculate în lei. (…) Curtea Constituţională a României este însă ocupată cu sesizări mai importante, nu are timp să constate şi acest mod discriminatoriu de soluţionare a notificărilor depuse de toţi proprietarii în aceeaşi perioadă, în temeiul Legii nr. 10 din 2001”, se mai arată în comunicat.

1206 dosare depuse in 2018 pe clauze abuzive contracte banci,inclusiv contracte de credit in lei

1-10 din 1.206 rezultate
Pagină Web
Judecătoria CĂLĂRAŞI – dosarul nr. 870/202/2018
… PRIN AV. MARIN MARIA si Judecătoria CĂLĂRAŞI 870/202/2018 acţiune înconstatare NULITATE CLAUZE ABUZIVE Civil Fond vDosar . http://portal/sites …
Pagină Web
Curtea de Apel BRAŞOV – dosarul nr. 5978/62/2014*
… si PANDELE LIVIU si Curtea de Apel BRAŞOV 5978/62/2014* acţiune înconstatare clauze abuzive Litigii cu profesioniştii Apel vDosar Sectia Civilă …
Pagină Web
Judecătoria CONSTANŢA – dosarul nr. 2523/212/2017/a1
… inteligibil si nu pe în?elesul unui … tin?e in domeniu. Mai … se prevăd clauzeabuzive care … a fi avute in vedere indicele … 2017/a1 acţiune în constatare Civil …
Pagină Web
Tribunalul PRAHOVA – dosarul nr. 1671/204/2017
… BANK SA si BOTE VIORICA si Tribunalul PRAHOVA 1671/204/2017 acţiune înconstatare clauze abuzive, pretenţii Litigii cu profesioniştii Apel vDosar Sectia …
Pagină Web
Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI – dosarul nr. 3708/299/2018
… ROMANIA SA si Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI 3708/299/2018 acţiune înconstatare CLAUZE ABUZIVE Litigii cu profesioniştii Fond vDosar Secţia I Civilă …
Pagină Web
Judecătoria CONSTANŢA – dosarul nr. 2941/212/2018
… PIRAEUS BANK ROMANIA SA si Judecătoria CONSTANŢA 2941/212/2018 acţiuneîn constatare clauze abuzive Civil Fond vDosar SECTIA CIVILA http://portal …
Pagină Web
Tribunalul ARAD – dosarul nr. 8917/55/2017
… BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA si Tribunalul ARAD 8917/55/2017 acţiune înconstatare – clauze abuzive Litigii cu profesioniştii Apel vDosar SECTIA a II …
Pagină Web
Judecătoria IAŞI – dosarul nr. 3356/245/2018
… 245/2018 Judecătoria IAŞI 3356/245/2018 acţiune în constatare constatarecaracter abuziv clauze contractuale; restituire sumă Civil Fond vDosar …
Pagină Web
Tribunalul GALAŢI – dosarul nr. 2334/324/2017
… REPREZ. KRUK ROMANIA SRL si Tribunalul GALAŢI 2334/324/2017 acţiune înconstatare clauze abuzive contract de credit Litigii cu profesioniştii Apel vDosar …
Pagină Web
Tribunalul CĂLĂRAŞI – dosarul nr. 8042/202/2016
… ROMÂNIA SA si Tribunalul CĂLĂRAŞI 8042/202/2016 acţiune în constatareCONSTATARE CARACTER ABUZIV CLAUZE Civil Apel vDosar Secţia civilă http …

Codul administrativ adoptat!

Codul administrativ adoptat!

Codul administrativ adoptat!

Codul administrativ adoptat! Afla mai multe pe coltuc.ro sau #live coltuc. Avocat Coltuc cu 16 ani experienta juridica,consultanta online GRATUITA .

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul Codului administrativ, cu 175 de voturi \’pentru\’, 33 \’împotrivă\’ şi 15 abţineri.

‘Funcţionarii publici vor da evaluări scrise anuale iar cei care vor avea pregătirea şi eficienţa solicitate de instituţiile în cauză vor rămâne, care nu, vor pleca ‘acolo unde se regăsesc mai bine”, a declarat iniţiatorul.

El a susţinut că noul cod, care are peste 800 de articole, modifică pentru prima oară în România administraţia publică centrală şi locală şi doreşte eficientizarea corpului funcţionarilor publici.

Obiectul de reglementare
Art. 1
Prezentul Cod reglementeaza cadrul general pentru organizarea si functionarea autoritatilor si institutiilor administratiei publice, statutul personalului din administratia publica, proprietatea publica si privata a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale si serviciile publice.
Autoritatile administratiei publice centrale
Art. 2
(1) Autoritatile administratiei publice centrale sunt: Presedintele Romaniei, Guvernul, ministerele, alte organe centrale de specialitate subordonate Guvernului sau ministerelor, autoritatile administrative autonome.
(2) Rolul, functiile, atributiile, raporturile cu alte autoritati publice, exercitarea mandatului, raspunderea juridica, precum si alte aspecte referitoare la Presedintele Romaniei sunt reglementate de Constitutie. Organizarea si functionarea institutiilor infiintate pentru exercitarea de catre Presedintele Romaniei a prerogativelor care ii sunt stabilite prin Constitutia Romaniei se reglementeaza prin lege speciala.
(3) Prefectii si serviciile publice deconcentate sunt autoritati ale administratiei publice subordonate autoritatilor administratiei publice centrale si care isi desfasoara activitatea la nivelul local.
Autoritatile administratiei publice locale
Art. 3
Autoritatile administratiei publice locale sunt: consiliile locale, primarii, consiliile judetene si presedintii consiliilor judetene.
Domeniul de aplicare
Art. 4
Prezentul Cod se aplica in activitatea autoritatilor si institutiilor administratiei publice, in raporturile dintre autoritatile si institutiile administratiei publice, precum si in raporturile acestora cu alte subiecte de drept public sau privat.

[/column]

Un judecător din Cluj a dispus trimiterea unei citații pe Facebook

Un judecător din Cluj a dispus trimiterea unei citații pe Facebook.Instanța din Cluj a încercat pe toate căile posibile să-l aducă pe cel vizat la audiere. Astfel că judecătorul a emis o adresă către compartimentul IT din cadrul Tribunalului Cluj cu solicitarea de a-i trimite intimatului citația pe adresa de Facebook a acestuia.

La următorul termen de judecată, instanța a luat act de poziția oficială a Compartimentului IT: „Nu se poate crea o pagină de facebook a Judecătoriei Cluj-Napoca în vederea transmiterii actelor de procedură prin intermediul aplicației Facebook”, potrivit Clujust.ro.

Prin urmare, judecătorul a constatat imposibilitatea comunicarii actelor judiciare transmise ca urmare a cererii de asistenta judiciara internationala, deoarece cel citat nu a fost găsit acasă, fiind angajat ca șofer de TIR, „iar pe alte cai electronice de comunicare nu a putut fi contactat”.

Soluția pe scurt:

„În temeiul art. 1 alin.1 lit. f, art.171 alin.1 lit. a, art. 173, art. 174 alin 1 lit. c, art. 197 si urm. din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 264 CPP constata imposibilitatea comunicarii actelor judiciare transmise ca urmare a cererii de asistenta judiciara internationala nr. 092.22/6090 din 06.09.2017, Protocol A16/1479 (A/523), formulata de autoritatile judiciare din Republica Elena, respectiv de catre Parchetul de pe lângă Tribunalul de Primă Instanță Katerini, ca urmare a neprezentarii persoanei destinatare si anume STANISLAV C. din actele de cautare efectuate rezultând ca aceasta persoana locuieste la adresa indicate de catre autoritatile judiciare grecesti, dar este angajat ca sofer pe camion (TIR) în afara României, iar pe alte cai electronice de comunicare nu a putut fi contactat si retransmite actele judiciare împreuna cu cele efectuate în îndeplinirea cererii catre Parchetul de pe lângă Tribunalul de Primă Instanță Katerini, Republica Elenă.”

Sentința putea fi atacată cu contesție, dar nu s-a întâmplat asta.

Articolul 257 alin. (5) din Codul de procedură penală prevede că „citarea se poate realiza şi prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt sistem de mesagerie electronică, cu acordul persoanei citate.”

Judecătorul Eugen Crișan este șeful secției penale de la Judecătoria Cluj-Napoca și are o vastă experiență în domeniu, fiind anterior procuror și chiar șef al Parchetului Judecătoriei Cluj-Napoca.

Recent, acesta a fost speaker la o conferință profesională, lucrarea magistratului avânt titlul: „Libera circulație a persoanelor, efectele sale negative asupra procesului penal și eficiența mecanismelor de cooperare judiciară internațională pentru înlăturarea acestora”.

„De când România a depășit anumite bariere de natură economică, socială, de dezvoltare și statele europene au pus bazele comunității europene prin Tratatul de la Roma, ceea ce a adus un element nou în discuție și anume cetățenia europeană, în sensul că fiecare cetățean al unui stat membru poate să circule liber și nestingherit, poate să se așeze, să aibă o locuință și o ocupație, să mai păstreze sau nu legătura cu statul de origine. Pentru noi penaliștii asta înseamnă o mică problemă”, a spus judecătorul.

Problema vine de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, mai exact de la articolul 6, despre care Crișan spune că „este invocat și răsinvocat pe toate planurile, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței.”

 

Reclamatii banci

Reclamatii banci

TBI Bank m-a raportat la Biroul de Credit, desi am refinantat contractul de credit. Ce pot sa fac?
Daca nu am achitat nimic la un credit BRD din 2013 este prescris?
Este legal ca BRD sa-mi opreasca aproape 2/3 din salariu pentru datorii la BEJ?
BCR mi-a cerut 200 de lei sa inchid un cont inactiv. E corect si legal?
Banca poate refuza rambursarea integrala anticipata a creditului?
Are voie EOS KSI sa puna dobanzi sau penalitati? De la 2.000 de lei am ajuns la 8.000 de lei de plata!
E ilegal sa mai figurez in Biroul de Credit, daca s-a prescris creditul?
Recuperatorii de la APS Holding imi cer 4.000 de lei pentru o datorie de 600 de lei. Ce pot sa fac?
Raiffeisen m-a raportat la Biroul de Credit fara sa ma anunte, pentru un card pe care nu l-am folosit. Ce pot sa fac?
In cazul unor datorii la IFN-uri, se pune doar poprire sau se pot atinge si de proprietatile mele imobiliare?
In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Kruk imi ia prea multi bani din salariu! Ce pot sa fac?
Cum pot fi sters din Biroul de Credit?

 

 

Pe puteti scrie pe whatsapp 0745150894

Reclamatii banci

Stiati ca … Bancile au mai vandut firmelor de recuperare credite neperformante de 1 miliard de lei in 2018

 

 

Bancile continua sa vanda firmelor de recuperare credite neperformante, majoritatea acestora cu intarzieri foarte mari, de peste cinci ani, acordate in principal firmelor, arata statisticile Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Numarul firmelor de recuperare creante inregistrate la ANPC a ajuns la 61 (vezi aici lista), insa nu exista o lege de functionare a acestora, prin care fostii clienti ai bancilor sa fie protejati de eventuale abuzuri, precum hartuirea.

In luna mai, valoarea creditelor cu restante din bilanturile bancilor a scazut cu 1 miliard de lei, la un total de 20 de miliarde de lei, din care peste jumatate, respectiv 12,1 miliarde lei, sunt credite scoase de banci in afara bilanturilor, aduca recunoscute drept pierderi.

Volumul creditelor neperformante scoase in afara bilanurilor a scazut doar cu 0,1 miliarde lei in luna mai, ceea ce inseamna ca restul de aproape 1 miliard de lei au fost vandute de banci firmelor de recuperare creante.

Marea majoritate a restantelor, 87% din total, cu o valoare de 17,5 miliarde lei, au intarzieri de peste 1 an, dintre care 7,6 miliare lei sunt neplatite de peste 5 ani, conform datelor din Centrala Riscului de Credit (CRC) din cadrul BNR, la care se raporteaza credite cu valori de peste 20.000 de lei.

Restantele persoanelor fizice reprezinta doar 21% din total, echivalentul a 4,3 miliarde lei, asfel ca aproape 80% din totalul creditelor neperformante, adica 15,7 miliarde lei, sunt cele acordate firmelor.

Restantele in scadere cu 1 miliard de lei din mai au fost cele ale firmelor, intrucat restantele persoanelor fizice au avut o usoara crestere, de la 4,232 la 4,277 miliarde lei.

Mai multe restante la Biroul de Credit

Restantele persoanelor fizice sunt insa mai mari decat cele inregistrate in CRC la BNR, unde apar doar creditele cu valori de peste 20.000 de lei.

Astfel, conform datelor Biroului de Credit, unde 30 de banci si 35 de IFN-uri raporteaza toate restantele de peste 30 de zile, indiferent de valoare, volumul restantelor a fost in luna mai de 6,8 miliarde lei, ceea ce inseamna ca exista restante de 2,6 miliarde lei la credite cu valori de sub 20.000 de lei (in jur de 4.000 de euro).

Numarul restantelor la Biroul de Credit a crescut in luna mai la un total de 969.401, numarul acestora fiind in crestere cu 27.876 fata de inceputul anului.

Si numarul restantierilor a crescut cu 12.581 in primele cinci luni ale anului, la 692.733 in luna mai.

O scadere importanta se observa insa in cazul restantelor la creditele in franci elvetieni (CHF), de la echivalentul unui miliard de lei in aprilie la 778 milioane lei in mai.

Rata creditelor neperformante a scazut la 5,98%

Scaderea volumului de restante a determinat si reducerea ratei creditelor neperformante la 5,98% in luna mai, de la 6,08% in luna precedenta.

La finalul anului 2017, rata creditelor neperformante era de 6,41%, in scadere de la 9,62% in 2016, 13,51% in 2015 si 20,71% in 2014.

Rata creditelor neperformante (NPL) este calculata conform definitiei Autoritatii Bancare Europene (ABE), denumita rata expunerilor neperforante (NPE) si reflecta doar indicatorii bancilor persoane juridice romane si Creditcoop, nu si pe cei ai sucursalelor bancilor straine.

BNR prcizeaza ca “potrivit definiţiei ABE, implementată în cadrul naţional prin Ordinul BNR nr. 6/2014, expunerile neperformante sunt cele care îndeplinesc oricare din următoarele criterii: i) sunt expuneri semnificative cu scadenţă depăşită cu peste 90 de zile; ii) se consideră că, în lipsa executării garanţiei reale, este improbabil ca debitorul să îşi achite integral obligaţiile din credite, indiferent de existenţa oricărei sume restante sau numărul de zile de întârziere de plată. În luna iunie 2015 a intervenit o modificare a normelor metodologice privind întocmirea situaţiilor financiare FINREP la nivel individual constând în includerea în formularul de raportare a expunerilor neperformante a soldurilor în numerar la banca centrală şi a altor depozite la vedere la instituţiile de credit. Începând cu 1 ianuarie 2018, prin intrarea în vigoare a standardului de contabilitate IFRS 9 „Instrumente financiare”, Ordinul BNR nr. 6/2014 a fost abrogat prin Ordinul BNR nr. 9/2017. “

Legea care a determinat evacuarea forțată a firmelor care ocupă spații la parterul blocurilor cu risc seismic a fost modificată

Legea care a scos forțat sute de firme de la parterul blocurilor cu risc seismic a fost relaxată. Noi condiții pentru magazine, restaurante și cinematografe

 

 

Firmele vor beneficia de fonduri publice pentru consolidarea spațiilor sau imobilelor aflate în proprietatea lor, reprezintă una din cele mai importante modificări aduse legislației actuale. Conform legislației actuale, blocurile de locuințe încadrate în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public sunt incluse în programe anuale de consolidare, care asigură proprietarilor finanțare din transferuri sau credite de la bugetul de stat sau bugete locale. În cazul firmelor private care dețin locuințe sau spații cu altă destinație în imobilele incluse în programele anuale de consolidare, obligația asigurării finanțării, proporțional cu cota-parte din proprietatea comună, aparține însă integral firmelor respective.  Legea permite în prezent primăriilor să aloce fonduri din bugetele proprii pentru pentru a finanța consolidarea spațiilor cu altă destinație decât cea de locuință din blocurile incluse în programele anuale. Condiția este ca astfel de spații să fie deținute doar de persoane fizice. Deputații au modificat însă această prevedere, astfel încât de finanțarea lucrărilor să poată beneficia inclusiv persoanele juridice care dețin astfel de spații, precum, de pildă, cele comerciale situate la parterul blocurilor.

De asemenea, proprietarii acestor spații din construcţiile incluse în programele anuale vor beneficia de finanţare din transferuri de la bugetul de stat şi bugetul local pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de intervenţie. Sumele alocate în cazul persoanelor juridice va trebui însă să fie restituite în rate lunare egale, cu o dobândă fixă de 5% pe an, cu o durată de rambursare de până la 5 ani de la data recepţiei la terminarea lucrărilor de intervenţie. În cazul întârzierii la plată a ratelor cu mai mult de 30 de zile se calculează majorări de întârziere la ratele scadente în cuantum de 1% pe lună sau fracţiune de lună.   Înstrăinarea, în decurs de 5 ani de la recepţia lucrărilor de consolidare, a spaţiilor cu altă destinaţie decât de locuință, finanţate prin transferuri de la buget, este însă condiţionată de rambursarea integrală a ratelor neachitate. După adoptarea de către Camera Deputaților, noile prevederi mai trebuie promulgate și de președintele Iohannis pentru a intra în vigoare.

Admitere în avocatură 2018 .Inscriere si examene.Date

Examenul se va desfăşura prin susţinerea unui test grilă ce cuprinde 100 de întrebări din toate materiile de examen. Vor fi declaraţi admişi candidaţii care vor obţine cel puţin 10 puncte la fiecare disciplină în parte şi un punctaj total de cel puţin 70 de puncte.

 

Înscrierea la examenul de primire în profesie pentru dobândirea calităţii de avocat stagiar şi pentru persoanele care au susţinut examenul de definitivat în alte profesii juridice se va desfăşura astfel:

– Cererile de înscriere a candidaţilor la examen se depun în intervalul 9 iulie 2018 (ora 8.00) – 3 august 2018 (ora 16.00) la secretariatul baroului la care candidatul urmează să-şi desfăşoare activitatea în cazul în care va fi declarat admis.

– Cererile vor fi însoţite de actele prevăzute în Regulamentul de examen.

– În perioada 3-10 august 2018 barourile vor verifica dosarele de înscriere la examen, iar rezultatul verificărilor se afişează conform prevederilor Regulamentului de examen.

Taxa de examen este de 1000 de lei şi se va achita în contul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor – I.N.P.P.A. din Bucureşti nr. R056RNCB0082044172480001 deschis la B.C.R. – Sucursala Unirea – Bucureşti cu menţiunea „Taxă examen primire în profesie ca avocat stagiar, sesiunea august 2018”, respectiv „Taxă examen primire în profesie ca avocat definitiv, sesiunea august 2018”.

Declaratia 112/2018 ANAF

Termenul limită pentru depunerea “Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” este 16 iulie 2018, a anunţat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

Conform Fiscului, declaraţia se depune de către persoanele care au obligaţia declarării veniturilor realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2017, declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018 şi de către persoanele care au obligaţia declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate pentru anul 2018.

Persoanele care realizează venituri din activităţi economice sau alte categorii de venituri pot declara online, prin intermediul formularului electronic inteligent al Declaraţiei Unice disponibil în Spaţiul Privat Virtual (SPV).

Dare in plata pierduta de CREDIT EUROPE BANK (ROMÂNIA) SA .DEFINITIV

Nr. unic (nr. format vechi) : 10233/233/2016
Data inregistrarii 03.10.2017
Data ultimei modificari: 04.07.2018
Sectie: Sectia a II-a Civila
Materie: Litigii cu profesioniştii
Obiect: contestaţie la executare cerere de dare in plata comunicata prin notificarea din 13.05.2016
Stadiu procesual: Apel

 

Părţi

Nume Calitate parte
SC CREDIT EUROPE BANK (ROMÂNIA) SA REPREZENTATĂ CONVENŢIONAL DE SCA NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN Contestator
LELITU DANIELA LA CABINET AVOCAT COLTUC Intimat
LELITU ADRIAN LA CABINET AVOCAT COLTUC Intimat

 

Şedinţe

02.07.2018
Ora estimata: 08:30
Complet: CA CIV II
Tip solutie: Nefondat
Solutia pe scurt: Respinge apelul formulat de apelanta-contestatoare SC CREDIT EUROPE BANK SA în contradictoriu cu intimaţii LELITU DANIELA ?i LELITU ADRIAN, ca nefondat. Definitivă. Pronunţarea hotărârii s-a făcut la data de 02.07.2018 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre  346/2018  02.07.2018

 

 

 

SOLUTIA FOND

Nr. unic (nr. format vechi) : 10233/233/2016
Data inregistrarii 25.05.2016
Data ultimei modificari: 04.10.2017
Sectie: Secţie Civilă
Materie: Civil
Obiect: contestaţie la executare cerere de dare in plata comunicata prin notificarea din 13.05.2016
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
SC CREDIT EUROPE BANK (ROMÂNIA) SA Contestator
LELITU DANIELA Intimat
LELITU ADRIAN Intimat

 

Şedinţe

05.09.2017
Ora estimata: 09:00
Complet: CC11
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de contestatoare ca neîntemeiată. Respinge cererea de acordare de cheltuieli de judecată formulată de către intimaţi ca neîntemeiată. Cu apel în 15 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Galaţi. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 05.09.2017.
Document: Hotarâre  6143/2017  05.09.2017

Toate dosarele pe clauze abuzive si dare in plata AFLATE PE ROL la data de 29 iunie 2018 SE ATACA CU RECURS

Recursuri : Justițiabilii care se găsesc în situația de a li se fi pronunțat hotărâri după 20 iulie 2017

Pe mai departe, justițiabililor care se găsesc în situația de a li se fi pronunțat hotărâri după 20 iulie 2017,  în cererile  evaluabile  în  bani care nu sunt  exceptate după criteriul materiei de la calea de atac a recursului, însă în litigii pornite anterior acestei date (care nu ar putea formula recurs conform dezlegării obligatorii date de ICCJ), nu le mai rămâne decât să formuleze totuși recurs și să ridice în acel cadru o excepție de neconstituționalitate cu privire la proaspăta decizie ICCJ nr. 52 /18 iunie 2018.

Un precedent în acest sens există deja, respectiv prin Decizia CCR nr. 206/29 aprilie 2013, prin care aceasta a constatat că dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin Decizia ICCJ a Secțiilor Unite nr. 8/18 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 14 iunie 2011, este neconstituțională, deoarece contravine unei alte decizii a CCR.

2018 : Statutul poliţistului a fost modificat!

 

Poliţistul este funcţionarul public civil, cu statut special, înarmat, ce poartă, de regulă, uniformă şi exercită atribuţiile stabilite pentru Poliţia Română prin lege, ca instituţie specializată a statului.

Statutul special este conferit de îndatoririle şi riscurile deosebite, de portul de armă şi de celelalte diferenţieri prevăzute în prezentul statut. Legea nr. 360/2002 este cea care reglementează statutul poliţistului.

Recent, statutul poliţitului a suferit unele modificări aduse prin OUG nr. 53/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial nr. 549/2018.

Ministerul Afacerilor Interne şi instituţiile din subordine, încadrate cu poliţişti, înregistrează un deficit major de personal acumulat ca urmare a reducerilor drastice ale numărului de indicatori în plată aprobaţi prin legile bugetare anuale, a aprobării unor cifre de şcolarizare inferioare nevoilor instituţionale, precum şi a părăsirii benevole a sistemului. Acest deficit a fost accentuat şi prin accesarea masivă a dreptului la pensie în condiţiile Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, iar posibilitatea diminuării sale – prin mecanismele de şcolarizare a poliţiştilor în instituţiile de învăţământ, utilizate la nivel maximal, respectiv prin demersurile de încadrare directă în perioada imediat următoare – este relativ dificilă.

Această modificare legislativă era necesară  astfel încât:
– să se elimine posibilitatea accesării excesive a unor mecanisme create pentru a proteja poliţiştii aflaţi în situaţii juridice particulare, care nu mai permit reîncadrarea acestora pe o funcţie după punerea la dispoziţia unităţii;
– să fie eliminat riscul de a transforma aceste mecanisme în oportunităţi de încetare a raporturilor de serviciu şi accesare a dreptului la pensie anticipată/anticipată parţială, în cazul poliţiştilor care nu îndeplinesc vârsta standard de pensionare pentru a beneficia de pensia de serviciu;
– să fie eliminat un risc real la adresa măsurilor de acoperire a deficitului de personal adoptate de Ministerul Afacerilor Interne.

Ce prevede OUG nr. 53/2018 ?

La concursurile sau examenele poate participa orice persoană care îndeplineşte următoarele criterii specifice:
a) nu are tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
b) dacă prin reîncadrare sau încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate, nu dobândeşte un grad profesional mai mic decât gradul militar echivalent deţinut în rezervă.

Absolventului cu diplomă de licenţă al unui program de studii de ordine şi siguranţă publică, respectiv drept, organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă în cadrul Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne i se acordă gradul profesional de subinspector de poliţie şi este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de 12 luni.

Potrivit noutăţilor legislative, absolventului şcolii de formare a agenţilor de poliţie i se acordă gradul profesional de agent de poliţie şi este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de 6 luni.

Poliţistului care intră în corpul ofiţerilor de poliţie în condiţiile art. 9 alin. (2) şi absolventului cu diplomă de licenţă al unui program de studii organizat la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă în cadrul Academiei de Poliţie «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului Afacerilor Interne i se acordă gradul profesional în funcţie de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor Interne, astfel:
a) sub 5 ani – subinspector de poliţie;
b) între 5 şi 10 ani – inspector de poliţie;
c) peste 10 ani – inspector principal de poliţie.

Candidatul admis în instituţiile de formare profesională iniţială ale Ministerului Afacerilor Interne sau care formează personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne este obligat să încheie un angajament că va lucra în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pentru o perioadă de 10 ani de la data naşterii raportului de serviciu.

Odată cu această Ordonanţă de urgenţă se vor modifica şi normele de aplicare, Hotărârea nr. 725/2015, într-un termen de 90 de zile.

Decizia nr. 44/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 553/2018 – Plafon de 250000 euro Dare in plata

 

Darea în plată a fost o lege cu “cântec”, multe dispoziţii au fost criticate iar unele au constituit motiv de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate.

Art. 4 din Legea nr. 77/2016 prevede că pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;
b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;
c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;
d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.

Potrivit ultimelor noutăţi legislative punctul b) prevazut mai sus a fost contestat pe motiv de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile legale criticate instituie o discriminare nejustificată între persoanele care au luat un credit ce depăşeşte suma de 250.000 euro şi cele care au luat un credit cu o valoare mai mică sau egală cu această sumă.

Prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalităţii în drepturi şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 14 privind nediscriminarea din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi ale art. 26 privind egalitatea din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.

Curtea Constituţională a reţinut că orice debitor al unui contract de credit, indiferent de valoarea contractului sau de scopul în care a angajat creditul are deschisă calea unei acţiuni în justiţie, întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun în materie, respectiv pe dispoziţiile cu privire la teoria impreviziunii din Codul civil.

Curtea a mai reţinut că, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementărilor vechiului Cod civil sau al noului Cod civil şi independent de incidenţa Legii nr. 77/2016, în special cu privire la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din Legea nr. 77/2016, instanţa de judecată, care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Astfel, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.271 din noul Cod civil, instanţa de judecată poate pronunţa o hotărâre prin care să dispună fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.

În concluzie critica de neconstituţionalitate este neîntemeiată, soluţie pronunţată în Decizia nr. 44/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 553/2018.

Avocat amenda (contestatie amenda rutiera,Isctr si rovinieta) – Amenzile de circulație vor putea fi achitate la jumătate în 15 zile, nu 48 de ore!

contestatie amenda rutiera,Isctr si rovinieta

Astfel, se instituie o regulă generală (nu doar pentru situațiile în care prin legi speciale se prevede această posibilitate) de plată a jumătate din minimul amenzii în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal. Exceptii de ia această regulă vor putea fi stabilite prin legi speciale numai dacă termenele de plată vor fi mai mari de 15 zile.

Procedura propusă prin proiectul de lege va fi utilizată, în ”sistem pilot”, pentru amenzile contravenționale la regimul circulației pe drumurile publice aplicate conducătorilor de autovehicule.

contestatie amenda rutiera,Isctr si rovinieta

Admitere Barou 2018 -Taxe,tematica si zile concurs

Potrivit unui comunicat din data de 28 iunie 2018, Uniunea Națională a Barourilor din Româniaanunță organizarea examenului de primire în profesia de avocat (pentru dobândirea titlului profesional de avocat stagiar) și de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice – sesiunea septembrie 2018.

Examenul se va desfășura prin susținerea unui test grilă ce cuprinde 100 de întrebări din toate materiile de examen. Vor fi declarați admiși candidații care vor obține cel puțin 10 puncte la fiecare disciplină în parte și un punctaj total de cel puțin 70 de puncte.

 

Admitere Barou 2018 _ avocat coltuc

https://www.coltuc.ro

2018 : A fost adoptată noua lege a asociaţiilor de proprietari

noua lege a asociaţiilor de proprietari.

Camera Deputatilor a adoptat in calitate de for decizional, noua lege a asociatiilor de proprietari, care prevede, printre altele, ca presedintii sau administratorii acestora pot lua masuri mai dure impotriva celor care au datorii la intretinere.

 

De exemplu, daca un locatar are datorii mai vechi de 3 luni si care depasesc 3.000 de lei la asociatie, presedintele sau administratorul acesteia este obligat sa le treaca in cartea funciara a datornicului.

Asta inseamna ca, pana nu isi achita datoriile, locatarul nu isi poate vinde apartamentul, daca vrea sa faca asta. Printre documentele necesare vanzarii unui imobil se numara documentatia cadastrala, incheierea de intabulare, dar si extrasul de carte funciara pentru vanzare.

Art. 33 (9) al noii legii prevede ca “Presedintele sau administratorul asociatiei de proprietari are obligatia solicitarii notarii in cartea funciara a debitelor mai vechi de 3 luni si care depasesc valoarea de 3.000 lei. Birourile de cadastru si publicitate imobiliara vor proceda la notarea acestor debite in cartea funciara a locuintelor sau spatiilor cu alta destinatie a acestor debite”.

Vezi https://www.coltuc.ro

 

 

Noutate : Acordul de mediere atestat de un avocat sau de un notar va deveni titlu executoriu

Acordul de mediere este o înţelegere totală, când părţile sub asistenţă şi cu ajutorul mediatorului au găsit soluţii pentru toate problemele ce au făcut obiectul medierii şi este parţială când părţile au găsit soluţii doar pentru unele probleme.

 

 

Acordul de mediere conţine exact înţelegerea părţilor şi modul în care acestea îşi vor duce la îndeplinire obligaţiile asumate prin acest contract. În acordul de mediere se pot stipula drepturi şi obligaţii noi, se pot modifica drepturi şi obligaţii ori se pot stinge drepturi sau obligaţii. De asemenea, poate conţine clauze contractuale potrivit dreptului comun în materia convenţiilor.

Valoarea juridică a unui acord de mediere este cea a unui contract bilateral, consensual, sinalagmatic. Părţile stabilesc o soluţie pentru un conflict/litigiu, soluţie ce constă în drepturi şi obligaţii reciproc agreate şi contractate cu bună credinţă şi în cunoştinţă de cauză.

Nici o parte nu poate fi forţată în niciun fel să agreeze o soluţie impusă în orice condiţii de către mediator, de către o altă parte sau orice alt participant la procesul de mediere. Orice soluţie concretizată în acordul de mediere trebuie să exprime în mod absolut voinţa exclusivă a părţilor, să fie explicită, să conţină suficiente date pentru ca obligaţiile asumate să poată produce efectele juridice dorite de părţi.

Potrivit ultimelor noutăţi legislative, se doreşte modificarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator.

Se propropune ca acordul de mediere atestat de un avocat sau de un notar să devenă titlu executoriu, proiect de lege care a fost adoptat recent de Camera Deputaţilor. Legislaţia în vigoare prevede că numai hotărârea pronunţată de instanţă, prin care se încuviinţează înţelegerea dintre părţi, constitutie titlu executoriu.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator a fost adoptat de Senat în octombrie 2016, dar abia ieri a primit votul favorabil din partea deputaţilor. Pentru a-şi produce efectele, proiectul trebuie promulgat de Preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial.

Concret, parlamentarii au decis că „acordul de mediere verificat şi atestat de către avocaţii părţilor, de către notarul public sau de către un avocat sau notar public ales de mediator cu acordul părţilor, este titlu executoriu”. Prin urmare, acordul de mediere în sine va deveni titlu executoriu, fără a mai fi nevoie ca părţile să se adreseze instanţei.

Reamintim că legislaţia în vigoare prevede că numai hotărârea pronunţată de instanţă, prin care se încuviinţează înţelegerea dintre părţi, constitutie titlu executoriu. Cu toate acestea, potrivit proiectului menţionat anterior, părţile vor avea posibilitatea, în continuare, să solicite instanţei o hotărâre cu titlu executoriu prin care înţelegerea dintre ele să fie încuviinţată, dar numai în situaţia în care dovedesc că au încercat procedura medierii, însă fără a putea ajunge la un acord.

Atragem atenţia asupra faptului că cele menţionate mai sus sunt în fază de proiect urmând a fi adoptate şi publicate în Monitorul Oficial.

Vezi https://www.coltuc.ro

Unde se depune o plangere la o contraventie-amenda rutiera in 2018

Contravenţiile sunt cele mai întâlnite fapte sancţionate de către agenţii constatatori. OUG nr. 195/2002 reglemetează circulaţia pe drumurile publice iar un întreg capitol prevede răspunderea contravenţională.

Conform art. 118 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

Acest articol de lege, potrivit https://www.coltuc.ro a fost contestat pe motiv de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prin prevederile legale criticate se instituie o competenţă teritorială exclusivă de soluţionare a plângerii contravenţionale îndreptate împotriva procesului – verbal de constatare a contravenţiilor, în favoarea exclusivă a judecătoriei în a cărei rază teritorială a fost constată fapta.

Se apreciază că, prin introducerea plângerii exclusiv la instanţa în circumscripţia căreia a fost săvârşită contravenţia, cetăţeanul este privat de posibilitatea de a-şi putea pregăti o apărare eficientă, având în vedere faptul că participarea contravenientului la şedinţele de judecată este îngreunată, acesta fiind nevoit să se deplaseze la distanţe mari de domiciliul său, ceea ce implică şi cheltuieli financiare mari.

Aşa fiind, autorul excepţiei consideră că prin reglementarea criticată se aduce atingere liberului acces la justiţie al cetăţeanului, întrucât obligarea contravenientului de a se deplasa la judecătoria în a cărei rază teritorială a fost constată fapta reprezintă o condiţionare abuzivă, care îl poate pune pe acesta în situaţia de a renunţa la plângere.

Curtea Constituţională a reţinut că stabilirea competenţei teritoriale unice a instanţei de judecată pentru soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a unei/unor contravenţii la circulaţia pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general şi obiectiv, şi anume cel al locului unde a fost săvârşită şi constatată contravenţia, ceea ce este pe deplin justificat şi rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenţii, şi anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele ce circulă pe drumurile publice şi care trebuie să respecte aceleaşi reguli de circulaţie prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

Chiar dacă art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 instituie competenţa teritorială exclusivă a instanţei de judecată de la locul săvârşirii şi constatării faptei contravenţionale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant, la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar şi nici nu poate conduce la încălcarea dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil.

Tocmai în considerarea unor astfel de situaţii, legiuitorul a reglementat modalităţi alternative care să garanteze exercitarea efectivă şi deplină a drepturilor materiale şi procesuale ale oricărei persoane ce doreşte să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime.

În concluzie, prin Decizia nr. 189/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 522/2018 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate.

Adio, RADARE! Comisia juridică: „Mașinile CU RADAR trebuie… presemnalizate!”

Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi ale Camerei Deputaţilor au dat marţi un raport favorabil pentru proiectul de lege pentru modificarea art.109 din Codul Rutier, care prevede, printre altele, că prezenţa maşinilor de poliţie cu radar trebuie presemnalizată prin panouri, cu 500-1.000 de metri înainte. Iniţiatorul proiectului de lege, deputatul PNL Florin Roman, susţine că radarele trebuie semnalizate la fel cum se face în toate ţările civilizate, iar măsurile asemănătoare în alte ţări au dus la scăderea numărului de decese în accidentele rutiere. Deputatul USR Cătălin Drulă a spus că proiectul de lege a revenit într-o formă “oribilă” şi critică partidele politice care au votat aceste modificări. Totodată, deputatul USR Cătălin Rădulescu a anunţat că a cerut Poliţiei ca în două săptămâni să vină cu propuneri de modificare a legislaţiei rutiere, astfel încât limita de viteză în toate localităţile să fie de 70 de kilometri pe oră

 

Clauze abuzive banci indicele ROBOR

Clauze abuzive banci indicele ROBOR

Clauze abuzive banci indicele ROBOR

Clauze abuzive banci – Indicele ROBOR la trei luni este din nou în creştere! banca, credit, indice Robor, ROBOR . Vezi coltuc.ro, ai consultanta online GRATUITA . 

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a urcat vineri cu 0,14 puncte procentuale pe piaţa interbancară la nivelul de 3,09% pe an, de la 2,95% cât era joi, fiind cel mai mare nivel din ultimii trei ani şi opt luni, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).

O valoare mai mare a ROBOR la trei luni a fost înregistrată pe 30 septembrie 2014, respectiv 3,10% pe an.

Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. În perioada similară a anului trecut, 22 iunie 2017, indicatorul era la 0,83% pe an.

Consumatorii care încheie contracte cu profesioniștii beneficiază de protecții suplimentare în această privință, prin care sunt protejați de efectele unor clauze care ar putea să nu fie suficient de transparente și clare și care i-ar putea prejudicia. Astfel de clauze sunt considerate abuzive și ele nu vor mai produce efecte față de consumator. Însă este important pentru români să știe că unul din aspectele primordiale ale acestui domeniu este că protecția nu se extinde și cu privire la cuantumul prețului. Cu alte cuvinte, românii nu pot obține protecție doar pentru că ei consideră că prețul este prea mare.

Banca poate fi chemată în judecată chiar dacă consumatorul a semnat contractul ce conţine clauze  abuzive banci indicele ROBOR.

Banca poate fi chemată în judecată chiar dacă consumatorul a semnat contractul ce conţine clauze abuzive. Paşii sunt uşor de parcurs, fiind nevoie . După câştigarea procesului, petentul să se adreseze unui executor pentru a i se restitui banii plătiţi pe comisioanele percepute abuziv. Litigiul poate fi iniţiat şi în faza de executare silită a imobilului ipotecat. Prin contestarea executării sau a solicitării suspendării acesteia.

Persoanele care au observat în contractele de împrumut încheiate cu băncile existenţa unor clauze abuzive, precum perceperea unor comisioane de risc sau de administrare. Trebuie să se adreseze urgent instanţelor, existând şanse imense de a câştiga procesele.

Oamenii nu trebuie să fie descurajaţi de presiunile care se fac asupra lor. Procedurile sunt extrem de simple, putând fi iniţiate şi în cazul în care banca . A trecut la executarea silită a imobilului ipotecat. Toate căile trebuie parcurse, chiar dacă împrumutatul a semnat contractul sau actul adiţional ce conţine clauzele abuzive.

 

[/column]

A fost declarat primul caz de FALIMENT PERSONAL din România – avocat Coltuc

FALIMENT PERSONAL din România. Oficiul Național al Registrului Comerțului anunță primul caz de faliment personal al unei persoane fizice, de la intrarea în vigoare a Legii care reglementează Falimentul Personal (ianuarie 2018).

Vorbim de un român care, între 2007 și 2008, a demarat o afacere în domeniul imbiliar (construcția de blocuri și vânzarea ulterioară a apartamentelor). Antreprenorul vânduse câteva apartamente încă dinainte ca blocurile să fie gata, dar proiectul imobiliar n-a mai fost dus la bun-sfârșit. clienții rămași cu banii dați și fără apartamente l-au acționat pe debitor în judecată, pentru recuperarea daunelor.

„De ce trag clopotele Mitica? De franghii” cum zicea un carturar in 1940 – Soluție surprinzătoare a ICCJ cu privire la admisibilitatea recursurilor

Indiferent însă de considerentele de ordin teoretic, efectele practice ale acestei soluţii vor fi cu siguranță respingerea ca inadmisibile a recursurilor formulate în cererile evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 de lei, pornite în primă instanță, anterior datei de 20 iulie 2017.

Pe mai departe, justițiabililor care se găsesc în situația de a li se fi pronunțat hotărâri după 20 iulie 2017,  în cererile  evaluabile  în  bani care nu sunt  exceptate după criteriul materiei de la calea de atac a recursului, însă în litigii pornite anterior acestei date (care nu ar putea formula recurs conform dezlegării obligatorii date de ICCJ), nu le mai rămâne decât să formuleze totuși recurs și să ridice în acel cadru o excepție de neconstituționalitate cu privire la proaspăta decizie ICCJ nr. 52 /18 iunie 2018.

Un precedent în acest sens există deja, respectiv prin Decizia CCR nr. 206/29 aprilie 2013, prin care aceasta a constatat că dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin Decizia ICCJ a Secțiilor Unite nr. 8/18 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 14 iunie 2011, este neconstituțională, deoarece contravine unei alte decizii a CCR.

Ce se intampla daca refuz sa semnez procesul-verbal de amenda rutiera,rovinieta sau Isctr?

 

VEZI SI ALTE STIRI PE https://www.coltuc.ro

 

Încălcarea dispoziţiilor privind circulaţia pe drumurile publice constituie de cele mai multe ori contravenţie.

Recent, potrivit noutăţilor legislative, practica judiciră a întâmpinat o problemă de interpretare a dispoziţiilor art. 96 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Art. 96 din OUG 195/2002 stabileşte că sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului.

Problema supusă sub analiza ICCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare sesizarea referitoare la următoarea problemă de drept:” dacă încălcarea dispoziţiei legale prevăzute de art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – prin neconsemnarea în procesul – verbal (I) a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, (II) a intervalului de timp (conţinutul concret al sancţiunii complementare) în care este suspendat dreptul de a conduce şi (III) a temeiului juridic – este sancţionată cu nulitatea parţială a procesului – verbal şi atrage anularea inclusiv a menţiunilor privind măsura reţinerii permisului de conducere, nulitate ce nu poate fi înlăturată, sau este suficientă numai consemnarea măsurii tehnico – administrative a reţinerii permisului de conducere pentru valabilitatea procesului – verbal, inclusiv cu privire la măsura complementară de suspendare, durată şi temei juridic.

Decizia ICCJ

Prin Decizia nr. 8/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 501/2018 a fost admisă sesizarea şi s-a constatat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, neconsemnarea, în cuprinsul procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat şi a temeiului juridic este sancţionată cu nulitatea relativă parţială a procesului – verbal, condiţionată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii privind reţinerea permisului de conducere.

S-a argumentat că în prezent, nu există posibilitatea ca printr-un act administrativ separat să se aplice sancţiunea complementară a suspendării cu precizarea temeiului şi a intervalului de timp pentru care se dispune, cu excepţia situaţiei particulare a ipotezei prevăzute la art. 96 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 (dat fiind mecanismul juridic de sancţionare suplimentară, datorat cumulului unor puncte acumulate din mai multe fapte).

În concluzie, din economia prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce este stabilită de lege întotdeauna pe lângă sancţiunea principală a amenzii, iar agentul sancţionator nu are latitudinea de a reindividualiza sancţiunea complementară.

Astfel, în condiţiile în care formularul procesului – verbal nu prevede în mod expres o rubrică în care să fie consemnată separat sancţiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce, iar această sancţiune rezultă în mod expres din dispoziţiile legale incidente în cauză, nu poate fi pus în discuţie faptul că nu există o măsură complementară dispusă în mod legal care să privească suspendarea dreptului de a conduce, ci doar modalitatea consemnării acestei măsuri în cuprinsul actului contestat, o interpretare contrară nefiind în spiritul legii.

 

NU UITATI ! DATI URMARESTE #stiriserioase pe instagram si facebook
Multumim

Am obtinut o suma de bani impotriva angajatorului pe dreptul muncii.Ce fac?

Recent în Monitorul Oficial nr. 498/2018 a fost publicat Ordinul nr. 1945/2018 privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti.

 

 

 

Aşadar ordinul mai sus menţionat stabileşte procedura de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect:
a) acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018;
b) acordarea de daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din instituţiile pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018.

Cum se va realiza plata? Aceasta se ca face eşalonat. Ordinul prevede că plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii, prevăzute la art. 1, se realizează eşalonat, în 5 tranşe, potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal – bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare.

Structurile financiar – contabile constituite la nivelul ordonatorilor terţiari de credite vor transmite datele aferente plăţii tranşei stabilite la art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările şi completările ulterioare, pe alineatele clasificaţiei economice, ordonatorilor de credite care le asigură finanţarea.

Iar structurile financiar – contabile constituite la nivelul ordonatorilor secundari de credite vor centraliza datele primite de la ordonatorii terţiari de credite, precum şi pe cele reprezentând necesarul propriu şi le vor transmite Direcţiei financiar – contabile din cadrul Ministerului Justiţiei.

Potrivit noutăţilor legislative, direcţiei financiar – contabile din cadrul Ministerului Justiţiei îi revine centralizarea datele primite de la ordonatorii secundari şi terţiari de credite finanţaţi prin bugetul Ministerului Justiţiei şi va propune Ministerului Finanţelor Publice modificările corespunzătoare pentru bugetul pe anul în curs şi pentru proiectul de buget pe anii următori.

Menţionăm că  plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii prevăzute se efectuează de instituţia angajatoare, pe bază de state nominale, altele decât cele pentru plata salariilor/indemnizaţiilor iar sumele vor fi plătite în conturile indicate de beneficiari.

Atenţie! Ordonatorii secundari şi terţiari de credite din cadrul Ministerului Justiţiei au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare necesare aplicării prezentului ordin numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Contestaţie creditor Legea 77/2016 dare în plată 2018.Fond,apel si recurs

Nr. unic (nr. format vechi) : 5333/314/2018
Data inregistrarii 18.06.2018
Data ultimei modificari: 18.06.2018
Sectie: .
Materie: Civil
Obiect: contestaţie creditor Legea 77/2016 dare în plată
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nu există informaţii.

 

Şedinţe

Nu există informaţii.

 

Căi atac

Nu există informaţii.

A crescut numărul firmelor radiate in 2018

A crescut numărul firmelor radiate

 

Numărul firmelor radiate a crescut, în primele patru luni din 2018, cu 4,91%, comparativ cu perioada similară din 2017, ajungând la 28.787, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 4.309 firme (cu 2,75% mai puţine faţă de primele patru luni din 2017) şi în judeţele Cluj – 1.223 (minus 9,94%), Iaşi – 1.171 (minus 1,18%) şi Timiş – 1.159 (plus 24,62%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost înregistrate în judeţele Ialomiţa – 197 (cu 19,39% mai multe faţă de perioada similară din 2017), Covasna – 205 (minus 16.67%) şi Călăraşi – 239 (minus 19,26%).

Malpraxis : Pedagoga bătăușă nu vrea să vorbească fără avocat. Mama elevei abuzate: „Voi depune plângere la Poliție!”

 

Părinții elevei abuzate ieri de către una dintre supraveghetoare, de la Liceul Tehnologic pentru Deficienți de Abuz, au fost recent la IML, unde au obținut un Certificat Medico-Legal. Aceștia au adus ca probă și un mănunchi de păr, care i-a fost smuls de către supraveghetoare. Părinții elevei de clasa a VII-a sunt hotărâți să facă uz de toate posibilitățile legale pentru a face dreptate în acest caz.

La Institutul de Medicină Legală era și supraveghetoarea bătăușă, probabil pentru a se declara victimă și a-și scoate un certificat că a fost abuzată fizic de către un copil cu deficiențe. Aceasta nu a dorit să facă nici o declarație și a aruncat doar o frântură de vorbă și aceea din mers: fără avocat, aceasta nu a dorit să își apere punctul de vedere în nici un fel.

Este criză pe piaţa muncii? Nu mai aveţi pe cine să angajaţi? Pleacă tinerii să lucreze în afară?

Este criză pe piaţa muncii. Toate companiile, în special cele româneşti, se confruntă cu lipsa forţei de muncă, cu gradul ridicat de plecări din companie, cu exodul tinerilor care preferă să plece să lucreze în străinătate decât să rămână în ţară.

Săptămâna trecută, pentru prima dată, patru dintre cele mai mari asociaţii din industria hotelieră şi a resturantelor au ieşit public pentru a deplânge deficitul forţei de muncă.

Această criză este mai gravă decât cea economică, iar ca soluţii, proprietarii de hoteluri şi restaurante susţin mutarea oamenilor din zonele unde nu există o cerere mare către zonele mai dezvoltate, şi importul de forţă de muncă.

În industria restaurantelor şi a hotelurilor este nevoie urgent de 50.000 de persoane. Degeaba ai clienţi dacă nu ai chelneri, cameriste, bucătari, recepţioneri etc.

În HoReCa, salariul mediu a ajuns la 1.563 de lei net pe lună (aprilie 2018), cel mai mic din piaţă, faţă de un net pe economie de 2.713 lei. Toată lumea spune că bacşişul acoperă diferenţa până la 3.000 de lei.

Nu există sector din economie care să nu se confrunte cu această problemă a lipsei forţei de muncă. Chiar şi cei din IT, unde salariul mediu a ajuns la 6.400 de lei net pe lună (1.300 de euro), au o lipsă destul de mare de programatori, softişti, faţă de comenzile pe care le au.

Curtea de apel (in final in 2018) admite restituirea dobanzii excedentare de RAIFFEISEN BANK SA

Nr. unic (nr. format vechi) : 14113/3/2017 (464/2018 )
Data inregistrarii 27.02.2018
Data ultimei modificari: 15.06.2018
Sectie: Secţia a VI-a civilă
Materie: Litigii cu profesioniştii
Obiect: nulitate act juridic
Stadiu procesual: Apel

 

Părţi

Nume Calitate parte
ACHIM RADU ADRIAN Apelant
RAIFFEISEN BANK SA Apelant

 

Şedinţe

14.06.2018
Ora estimata: 09:00
Complet: S6 Completul 13A
Tip solutie: Schimbat în parte
Solutia pe scurt: Respinge apelul formulat de apelanta pârâtă Raiffeisen Bank SA ca nefondat. Admite apelul formulat de apelantul reclamant. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a diferenţei dintre dobânda percepută şi dobânda de 4,9% pe an stabilită prin contract şi dobânda legală la aceste sume de la momentul plăţii şi până la restituirea efectivă. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică.
Document: Hotarâre    14.06.2018

#sustintaranulroman – Sprijina si tu valorilor autentice romanesti!

Hashtag sustintaranulroman - Sprijina si tu valorilor autentice romanesti

 

La 100 de ani de la Marea Unire termenul de taran este folosit mereu in sens peiorativ. Gasim sinonime precum taran egal badaran, neclioplit. Dar, haideti sa ne gandim un pic: nu toti suntem tarani, din a doua, a treia generatie? Romania a fost sustinuta intotdeauna de oamenii de la tara. Suntem www.produsedingospodarie.ro si recunoastem: suntem tarani. Cand vine vorba despre valorile autentice romanesti, nu stam pe margine, ci trecem la fapte. Este motivul pentru care am lansat campania „#sustintaranulroman”, un demers de sustinere a valorilor autentice romanesti.

In prezent, piata romaneasca este acoperita peste masura de intermediari si supermarketuri. Nu exista posibilitatea pentru un taran adevarat sa isi vanda produsele.

Suntem din ce in ce mai ocupati, iar de multe ori uitam de unde am plecat si care ne este baza. Uitam sa mancam sanatos si sa ne bucuram de produsele traditionale. Piata romaneasca este invadata cu produse de slaba calitate sau produse romanesti contrafacute.

Este motivul pentru care am lansat campania #sustintaranulroman, un demers de sustinere a valorilor autentice romanesti. Vrem ca romanii sa redescopere ce inseamna, de fapt, sa fii taran si sa ne aducem aminte de intelesul primar al cuvantului si valorile cu care e asociat: cinste, respect, bunatate, simplitate, modestie. „#sustintaranulroman” este o campanie de reabilitare si de constientizare a valorilor primordiale cu care este asociat taranul roman.

Astfel, va invitam sa distribui hashtag-ul #sustintaranulroman pe facebook si instagram atunci cand postati o poza, un gand despre sustinerea taranului roman.

 

#sustintaranulroman

Ajuta-ne sa sprijinim valorilor autentice romanesti!

 

Campania #sustintaranulroman este lansata de www.produsedingospodarie.ro. Dorim sa aducem in prim-plan notiunea de taran, notiunea de producator autentic.

Clientii fideli produselor traditionale romanesti au acum o noua posibilitatea de a-si achizitiona multe doritele produse traditionale romanesti, 100% naturale, iar mestesugarii si taranii autentici au un shop online unde sa-si poata prezenta gratuit produsele traditionale. Produsedingospodarie.ro e un magazin exclusiv online cu produse traditionale romanesti.

Daca esti producator si vrei sa iti vinzi marfa cu foarte putin efort, produsedingospodarie.ro este locul potrivit pentru tine! Te poti inscrie in cativa pasi si prezinta toate produsele pe care le cultivi in gradina ta.

Ce oferim concret mestesugarilor si taranilor autentici:

    • un shop online unde sa-si poata prezenta produsele. Daca nu au cunostintele necesare, le vom asigura asistenta tehnica. Puteti vinde direct prin „Taraba virtuala” sau prin magazinul online de pe site.
    • invitatii la targurile pe care vrem sa le organizam incepand cu anul urmator (anul 2019).
    • toate facilitatile expuse mai sus, fara vreun cost din partea mestesugarului.
    • clientii pot cumpara de la paine de casa, dulceturi, legume si fructe proaspete, pana la costume populare si cadouri cu motive pascale.


Mai multe detalii puteti afla accesand www.produsedingospodarie.ro 

 

sursa https://www.gazetadeagricultura.info/dezvoltare-rurala/21024-sustintaranulroman-sprijina-si-tu-valorilor-autentice-romanesti.html

Ai divortat in strainatate?Procedurile de recunoastere divort tari euro si non-euro 2018-2019

Recunoasterea divortului din strainatate

recunoasterea-divortului-din-strainatate

 

Cetatenii romani care au divortat in strainatate pot inregistra in Romania schimbarea starii civile. Recunoasterea in Romania a hotararilor de divort straine se realizeaza diferit in functie de tara unde s-a pronuntat divortul:

 

  1. Inregistrarea divortului la Serviciu de Stare Civila competent

In cazul in care divortul s-a produs intr-una din tarile Uniunii Europene, schimbarea starii civile se va inregistra printr-o cerere adresata Serviciului de Stare Civila de la ultimul loc de domiciliu al solicitantului.

Pentru efectuarea demersurilor necesare, persoana interesata trebuie sa se prezinte personal sau poate fi reprezentata prin avocat pe baza unei procuri speciale autentice.

 

  1. Recunoasterea hotararii de divort de catre instanta judecatoreasca

In cazul in care divortul s-a produs intr-o tara din afara Uniunii Europene, recunoasterea divortului se face de catre Tribunalul ultimului loc de domiciliu din tara – printr-o procedura care se numeste exequator. Petentul va depune la Tribunal o cerere prin care va solicita recunoasterea de catre Statul Roman a hotararii de divort pronuntata in strainatate.

Pentru efectuarea procedurilor necesare, persoana interesata trebuie sa se prezinte personal sau poate fi reprezentata de avocat pe baza contractului de asistenta juridica.

Inscrierea divortului pronuntat in strainatate, se va face numai dupa ce hotararea straina, definitiva si irevocabila, a fost recunoscuta de catre tribunalul competent.

Dupa obtinerea hotararii Tribunalului, solicitantul se va adresa Serviciului de  Stare Civila pentru a opera modificarea starii sale civile.

Acte necesare pentru recunoasterea hotararii de divort din strainatate

La cererea de recunoastere a hotararii straine trebuie anexate in mod obligatoriu urmatoarele acte:

  1. hotararea straina – trebuie sa aiba aplicata apostila conform Conventiei de la Haga din 1961 sau in cazul in care este emisa de o tara care nu este semnatara a Conventiei, hotararea trebuie sa fie supralegalizata (sau o procedura/denumire similara);
  2. dovada caracterului definitiv al acesteia potrivit legii statului unde a fost pronuntata – poate fi sub forma unui document separat sau poate fi o mentiune facuta direct in hotararea de divort;
  3. traducerea legalizata a documentelor scrise in limba straina;
  4. informaţii privind numele purtat de soti dupa divort; revenire la numele anterior casatoriei, samd.

 

Prin procedura de exequator pot fi recunoscute

  • hotarari/decizii/sentinte judecatoresti
  • acte notariale
  • acte jurisdictionale –  decizii/hotarari – ale oricaror autoritati competente conform legii statului emitent

Casatoriile incheiate in strainatate si desfacute prin divort  se inscriu prin mentiune, pe marginea actului de nastere, cererea insotita de certificatul sau extrasul de casatorie, in original, fotocopie si traducere legalizata, precum si sentinta de divort, in original, fotocopie si traducere legalizata, autentificate, se adreseaza primarului localitatii care are in pastrare actul de nastere si se inainteaza, spre aprobare, Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date.

In cazul in care hotararea de divort nu este recunoscuta de plin drept in Romania (este emisa de la autoritati ale statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene), la cerere se va anexa si recunoasterea hotararii straine de catre tribunalul de pe raza judetului unde are sau a avut domiciliul persoana in cauza.

Atunci cand din sentinta de divort nu reiese numele pe care sotii il vor purta dupa divort, se vor prezenta declaratii autentice din partea acestora, sau numai a sotului care solicita inscrierea mentiunii de divort, din care sa rezulte numele dupa divort.

In cazul inscrierii schimbarii numelui intervenita in strainatate, cererea se adreseaza primarului localitatii care are in pastrare actul de nastere  si se va face cu aprobarea D.E.P.A.B.D, la cererea  titularului actului, care poate fi facuta personal sau prin imputernicit cu procura speciala, ori imputernicire avocatiala, valabila doar pentru inscrierea mentiunii corespunzatoare pe actul de stare civila, pentru emiterea noului certificat este necesar sa se prezinte o procura speciala.

Solutii legale de a scapa de executare silita credite banci sau ifn-uri 2018-2019

Elementele legale care te pot ajuta să scapi de executarea silită a creditului:

Lipsa titlului executoriu

Contractul de credit încheiat între debitor și unitatea bancară reprezintă titlu executoriu în temeiul art. 120 din OUG 99/2006 privind institiile de credit și adecvarea capitalului adoptată prin legea 227/2007: ”Contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate cu o instituție de credit, constituie titluri executorii”.

În conformitate cu dispozițiile art. 632 din Codul de Procedură Civilă: ”Executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu”. De asemenea, potrivit alineatului 2 al aceluiași articol: “Constituie titluri executorii, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare”.

Concluzie parțială A

Contractul de credit reprezintă titlu executoriu doar în raporturile dintre debitor și unitatea bancară.

În practică, marea majoritate a creditelor neperformante sunt cesionate de către bănci societăților de recuperări creanțe deoarece creditele neperformante sunt deduse din impozitul pe profit. Astfel, prin cesiunea (vânzarea) creditelor neperformante, banca reușește să-și diminueze impozitul pe profit.

Potrivit art. 1.578 din Noul Cod Civil (Art. 1.393 din Codul Civil de la 1866): ”Debitorul este ținut să platească cesionarului din momentul în care:

1.   Acceptă cesiune printr-un înscris cu dată certă;

2.   Primește o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport de hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanța cedată și se solicită debitorului să plătească cesionarului”.

Înscrierea în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (AEGRM) și obținerea avizului de cesiune a creanței reprezintă proba cesiunii de creanță față de terți. Prin înscrierea în AEGRM, se realizează opozabilitatea față de terți dar nu și față de debitor, în privința căruia doar comunicarea sau acceptarea cesiunii de creanță generează efecte de opozabilitate.

Prin cesiunea de creanță, banca nu transferă societății de recuperări creanțe titlul executoriu, ci doar creanța stabilită în cuprinsul acestuia. Cesiunea de creanță, chiar dacă a fost înscrisă în AEGRM, este opozabilă debitorului doar dacă i-a fost comunicată sau a fost acceptată.

Concluzie parțială B

În lipsa comunicării sau acceptării cesiunii, cesiunea de creanță nu produce niciun efect. Contractul de cesiune de creanță își produce efectele doar între părțile contractante, adică între unitatea bancară și societatea de recuperări creanțe, nu și față de de debitor. Acesta este un terț față de cesiune și este îndreptățit să se comporte ca și cum cesiunea nu există.

Pentru a obține titlu executoriu și a începe executarea silită în condiții de legalitate, societatea de recuperări creanțe trebuie să urmeze procedura contencioasă, adică să dea în judecată debitorul și să obțină o hotărâre judecătorească definitivă care să constate creanța.

Concluzie

Se poate obține anularea executării silite pentru lipsa titlului executoriu deoarece nu se poate face dovada calității de creditoare a societății de recuperări față de debitorul cedat, în situația în care:

i) somația de începere a executării silite nu este însoțită de dovada comunicării sau acceptării cesiunii de creanță,

ii) dacă contractul de cesiune a creanței lipsește sau dacă

iii) executarea silită este începută doar în temeiul contractului de cesiune de creanță.

Aceste argumente au fost invocate cu succes în fața Judecătoriei Sector 1 București.

Prescripția executării silite

Trei ani! Atât trebuie să treacă între data declarării scadenței anticipate a creditului și data depunerii cererii de începere a executării silite sau de la data ultimului act de executare silită pentru ca executarea silită să se prescrie!

Potrivit art. 705 alin. 2 Cod Procedură Civilă: ”Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani dacă legea nu prevede altfel. Termenul de prescripție începe de curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silita”.

Potrivit dispozițiilor art. 707 alin. 1 din Noul Cod de Procedură Civilă: ”Prescripția nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate”. Alineatul 2 completează: ”Prescripția stinge dreptul de a obține executarea silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.”

Executorul judecătoresc poate începe executarea silită chiar dacă creanța este prescrisă, debitorului revenindu-i obligația de a invoca prescripția executării silite.

Concluzie parțială A

Debitorul trebuie să invoce el însuși prescripția dreptului de a cere executarea silită pe calea contestației la executare deoarece aceasta nu operează de plin drept.

În situația în care este evident că au trecut mai mult de trei ani între momentul declarării scadenței anticipate a creditului și momentul începerii executării silite, banca sau societatea de recuperări creanțe se apără invocând diverese momente care ar suspenda cursul prescripției.

Art. 708 alineatul 3 Cod Procedură Civilă spune clar: ”Cursul prescripției se suspendă cât timp debitorul nu are bunuri urmăribile sau care nu au putut fi valorificate ori își sustrage veniturile și bunurile de la urmarire”. De asemenea, alineatul 5 completează: ”Cursul prescripției se întrerupe pe data depunerii cererii de reluare a executarii”, și – mai departe – potrivit art. 705 alin. 2 Cod Procedură Civilă: ”Termenul de prescripție începe de curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită”.

Concluzie parțială B

Pentru a se prevala de prescripția extinctivă, creditorul trebuie să rămână în pasivitate trei ani. Dacă timp de trei ani creditorul nu a mai întreprins niciun demers execuțional, dreptul acestuia de a solicita executarea silită se prescrie.

Concluzie finală

Dreptul de a cere executarea silită poate fi invocat pe calea contestației la executare doar dacă este vorba de un titlu executoriu care nu și-a pierdut puterea executorie. Dacă executarea este începută în temeiul unei cesiuni de creanță care nu poate reprezenta titlu executoriu, nu se poate invoca prescripția, ci lipsa titlului executoriu.

Aceste argumentele au fost invocate cu succes în fața Judecătoriei Sector 1 și a Judecătoriei Sector 2 București.

Perimarea executării silite

Perimarea executării silite atrage desființarea tuturor actelor de executare, acționează retroactiv, ea stingând toate efectele actelor de executare efectuate până în momentul pronunțării ei.

Potrivit dispozițiilor art. 697 Cod Procedură Civilă: ”În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă mai mult de șase luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, executarea se perimă de drept”. Mai departe, art. 698 Cod Procedură Civilă spune că: ”Perimarea se constată de către instanța de executare, la cererea executorului judecătoresc sau a părții interesate (…)”.

Lăsând la o parte contradicția dintre cele două texte legale referitoare la perimarea de drept și constatarea de către instanță (este clar faptul că dacă executarea silită se perimă de drept nu ar trebui constată de către instanță) perimarea poate fi invocată cu succes în fața instanței de executare.

În multe situații din practică, creditorul formulează cererea de executare silită, executorul judecătoresc emite somația de executare pe care o comunică debitorului, după care nu se mai întâmplă nimic.

BANCPOST SA pierde pe dobanda excedentara – clauze abuzive BANCPOST SA

Nr. unic (nr. format vechi) : 4227/300/2018
Data inregistrarii 02.03.2018
Data ultimei modificari: 09.06.2018
Sectie: Sectie comuna
Materie: Civil
Obiect: acţiune în constatare clz abz, pretentii, oblig. a face
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
SZILAGYI CRISTINEL ANDREI – cu dom.ales la Cab.Av.Coltuc Marius Reclamant
BANCPOST SA Pârât
SZILAGYI CRISTINEL ANDREI Reclamant

 

Şedinţe

07.06.2018
Ora estimata: 08:30
Complet: Amanari pronuntare Coca
Tip solutie: Admis fond în parte
Solutia pe scurt: Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul SZILAGYI CRISTINEL ANDREI în contradictoriu cu pârâta BANCPOST S.A. Constată caracterul abuziv a clauzelor contractuale cuprinse în art. 4.1 alin. 2 şi 4.3 din contractul de credit ipotecar ……referitoare la posibilitatea pârâtei de a modifica dobânzile în funcţie de indicele de referinţă stabilit de bancă şi constată nule absolut clauzele menţionate. Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei reprezentând diferenţa dintre suma încasată în baza contractului de credit cu titlu de dobândă şi suma care ar fi fost încasată cu acelaşi titlu dacă ar fi fost luată în considerare o dobândă de 5,35% pe an. Obligă pârâta la plata către reclamant a dobânzii legale penalizatoare aferentă sumei dispuse a fi restituită, începând cu data plăţii efective a sumei de către reclamant şi până la data restituirii efective a sumelor cu acest titlu. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de a formula cerere de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Pronunţată, astăzi, 07.06.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre  6061/2018  07.06.2018

Adio credite in 2018 : Banca Națională a României va limita prin regulament gradul de îndatorare aferent populației pentru împrumuturile de la bănci și IFN

Astfel, BNR vrea modificarea Regulamentului 17/2012, cu adăugarea mai multor articole, dintre care cel mai important este cel care face trimitere la o nouă anexă, în care sunt prezentate gradele maxime de îndatorare în funcție de tipul și valuta creditului. BNR face și următoarele precizări privind

 

 

valabilitatea nivelurilor maxime în funcție de situația debitorilor. Astfel: „1. Pentru primul credit pentru investiții imobiliare contractat în scopul achiziționării unei locuințe ce este/urmează a fi ocupată de debitor, gradul total de îndatorare și fiecare dintre nivelurile aferente creditelor pentru investiții imobiliare sunt cu 5 puncte procentuale mai ridicate față de valorile prezentate în tabel.  2. La determinarea nivelului gradului de îndatorare pentru situația unui debitor cu credite acordate/indexate într-o singură monedă, se va aplica: a) nivelul maxim al gradului total de îndatorare și nivelurile maxime pe tipuri de credit, aferente creditelor în lei, în cazul persoanelor acoperite integral la riscul valutar; b) nivelul maxim al gradului total de îndatorare și nivelurile maxime pe tipuri de credit, aferente creditelor în valută, în cazul persoanelor neacoperite integral la riscul valutar. 3. Nivelul maxim al gradului total de îndatorare în cazul persoanelor care beneficiază atât de credite în lei cât și de credite acordate/indexate în valută nu poate depăși 40%, cu  respectarea nivelurilor maxime pe tipuri de credit. 4. În cazul în care un debitor are credite contractate anterior, la acordarea unui nou credit nivelul maxim al gradului total de îndatorare și nivelurile maxime pe tipuri de credite nu pot depăși valorile din tabel”. Gradul de îndatorare se determină ca pondere a obligațiilor de plată decurgând din credite sau alte finanțări rambursabile în veniturile eligibile, ajustate cu coeficienții privind gradul de certitudine și de caracterul de permanență al veniturilor (dacă sunt salarii, venituri din drepturi de autor, dividende etc.), din care s-au dedus cheltuielile de subzistență, cu fundamentarea unui nivel rezonabil al acestora, și obligațiile de plată, altele decât cele de natura creditelor, inclusiv taxe, impozite și asigurări dacă sunt recurente și dacă sunt făcute cunoscute de către debitor la solicitarea împrumutătorului, potrivit prevederilor din lege. Proiectul menține și obligația de informare a debitorilor privind impactul asupra ratelor  lunare a unei deprecieri a leului în raport cu moneda valutei creditului (35,5% EUR, 52,6% CHF, 40,9% USD, valori stabilite încă din 2012), pentru șocul pe rata dobânzii (o creștere de 2 puncte procentuale a ratei curente, față de 0,6 pp anterior), însă sunt îndepărtate referirile la impactul scăderii veniturilor cu 6% (măsură introdusă în 2012). CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Liviu Drăgan, fondatorul Total Soft, afacere vândută, s-a asociat cu mari jucători din industria farma și alți puternici investitori și lansează un nou business: inteligența artificială Proiectul este redactat cu data de intrare în vigoare 1 iulie, însă nu a fost pus în dezbatere publică și nu este exclus să fie modificat. Băncile vor avea 30 de zile să emită normele de creditare actualizate, în timp ce cererile de credit aflate în lucru la data intrării în vigoare vor fi procesate pe regulamentele anterioare. BNR a renunțat la gradele de îndatorare explicite în 2007

Revin discuţiile despre o fuziune între Societe Generale şi UniCredit

 

Banca italiană UniCredit ia în calcul o fuziune cu Societe Generale din Franţa, într-o mişcare care ar combina două dintre cele mai mari instituţii financiare europene, scrie Financial Times.

CEO-ul UniCredit Jean Pierre Mustier, care este francez şi a lucrat pentru SocGen, a dezvoltat această idee de mai multe luni, potrivit FT. Directorii SocGen de asemenea au studiat posibilitatea unei fuziuni.

Discuţiile legate de o asemenea fuziune sunt într-un stadiu incipient, iar climatul politic agitat din Italia s-ar putea dovedi un impediment major. Situaţia politică din Roma deja a dus la extinderea orizontului de timp pentru un potenţial deal, faţă de 18 luni cât era vehiculat iniţial.

SocGen, a doua cea mai mare bancă franceză, a avut pe masă combinarea celor două entităţi în ultimul deceniu şi jumătate. Chiar şi în eventualitatea demarării planurilor de fuizune, potrivit FT, băncile nu vor fi gata pentru mutare cel puţin încă un an.

De cealaltă parte, UniCredit, cea mai mare bancă italiană după active, a luat în considerare anul trecut o fuziune cu banca germană Commerzban. Subiectul consolidării sistemului bancar european a fost unul dintre cele mai în vogă topicuri din ultima perioadă, în consiţiile scăderii puternice a dobânzilor şi erodării profiturilor, dar şi în faţa competiţiei crescute din SUA şi China.

10000 de chf castigati pe dobanda excedentara de la PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA.DEFINITIV

Nr. unic (nr. format vechi) : 109101/299/2015*
Data inregistrarii 02.02.2017
Data ultimei modificari: 13.02.2018
Sectie: Secţia a-II-a Civilă
Materie: Civil
Obiect: acţiune în constatare CLAUZE ABUZIVE
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
NEACSU FLORIN OVIDIU domiciliu ales la av. COLTUC MARIUS Reclamant
PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA Pârât
NEACSU TEODORA ELENA cu domiciliu procesual ales la av. C Reclamant

 

Şedinţe

27.11.2017
Ora estimata: 08:30
Complet: Complet amanari de pronuntare pt. jud. IONESCU L.C
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantii Neacsu Florin Ovidiu şi Neacsu Teodora Elena, în contradictoriu cu PIRAEUS BANK ROMÂNIA SA, şi pe cale de consecinţă: Constată caracterul abuziv al clauzei cuprinse în Art. 5.1/Contractul de credit nr. 42020000000027203/21.04.2008, în privinţa sintagmei „dobânda se poate modifica în funcţie de variaţia indicelui de referinţă şi a marjei, conform deciziei băncii”, aceasta fiind lipsită de orice efect juridic între părţile contractante. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamanţilor suma totală de 9372,64 CHF echivalentul în lei, la cursul BNR afişat la data plăţii, cu titlu de plată nedatorată. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. În baza dispoziţiilor Art. 453 alin. 1 NCPC obligă parata la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronuntaţă în şedinţă publică la data de 27.11.2017.
Document: Hotarâre  9012/2017  27.11.2017

ANPC câștigă pe fond împotriva Bancpost.Va produce efecte fata de toate contractele de credit Bancpost

 

 

 

„Constată caracterul abuziv al următoarelor clauze ce fac obiectul procesului-verbal de constatare a contravenţiei nr. 0619990/1295 din 19.02.2014, clauze cuprinse în contractul de credit ipotecar nr. HL13794/09.08.2007:

– clauza de la pct. 4.1 privind revizuirea dobânzii după primele 12 luni în sensul că „După această perioadă dobânda curentă se calculează în funcție de Indicele de referință stabilit de Bancă pentru creditele ipotecare acordate în CHF. Indicele de referință al Băncii pentru creditul ipotecar se stabilește în funcție de costul surselor de finanțare și evoluția dobânzii la creditele ipotecare de pe piața bancară din România”;

– clauza de la pct. 4.3 conform căreia „Pe parcursul derulării creditului, cu excepția perioadei menționate la art. 4.1., nivelul dobânzii curente se poate schimba în funcție de evoluția Indicelui de referință stabilit de Bancă”;

– clauza de la pct. 4.6 conform căreia „În cazul în care urmare a comunicării noului nivel al dobânzii de către Bancă, Împrumutatul nu va rambursa restul din creditul angajat, comisionul de administrare și dobânzile aferente în termen de cel mult 10 zile de la data luării la cunoștință, se consideră că Împrumutatul a acceptat noul nivel al dobânzii”.

Menţine procesul verbal nr. 0619990/1295/19.02.2014 în ceea ce priveşte constatarea caracterului abuziv al clauzelor enumerate mai sus. Aplică pârâtei Bancpost SA sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei. Obligă pârâta Bancpost SA să modifice toate contractele de credit ipotecar în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate de acelaşi tip, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale. Respinge capătul de cerere având ca obiect restituirea către clienţii operatorului economic bancar a sumelor de bani încasate în temeiul clauzelor abuzive, pentru lipsa calității procesuale active.”

Firmele care administrează pagini de Facebook sunt operatori de date personale

Firmele care administrează pagini de Facebook sunt operatori de date personale

La categoria operatori de date personale intră și administratorii paginilor de fani de pe Facebook, a decis azi CJUE în cauza C-210/16, potrivit unui comunicat de presă al Curții.

În primul rând, judecătorii au precizat că este cât se poate de clar că firma Facebook și, pentru UE, filiala Facebook Irlanda sunt operatori de date personale. Însă, în al doilea rând, Curtea a reținut că și administratorii paginilor de fani de pe Facebook trebuie considerați operatori.

 

Firmele administrează pagini Facebook operatori de date personale

Firmele care administrează pagini de Facebook sunt operatori de date personale

Model 2018 Acord privind Prelucrarea Datelor Clienților, conform GDPR

Prezentul Acord privind Prelucrarea Datelor Clienților (DPA) reflectă cerințele Regulamentului European privind Protecția Datelor („GDPR”), care va intra în vigoare la data de 25 mai 2018. Produsele și serviciile ……oferite în cadrul Uniunii Europene sunt conforme cu GDPR, iar prezentul DPA vă oferă documentația necesară privind această conformitate.

Model 2018 Acord privind Prelucrarea Datelor Clienților, conform GDPR
Model 2018 Acord privind Prelucrarea Datelor Clienților, conform GDPR

 

 

Dercarca GRATUIT  de Model 2018 Acord privind Prelucrarea Datelor Clienților

Realizat de https://www.coltuc.ro

 

Prezentul Acord privind Prelucrarea Datelor („DPA”) este un act adițional la Termenii de prestare a serviciilor („Acord”) între ……. SRL („…..”) și Client. Toți termenii scriși cu majuscule, care nu sunt definiți în prezentul DPA vor avea înțelesul prezentat în Acord. Clientul intră în acest acord (DPA) în numele său propriu și, în măsura în care acest lucru este cerut pe baza Legilor de Protecție a Datelor, în numele și reprezentând Filialele sale Autorizate (definite mai jos).

Părțile convin cele ce urmează:

1. Definiții

„Filială” înseamnă o entitate care Controlează, este Controlată de sau se află sub Control comun cu o entitate, în mod direct sau indirect.

„Filială Autorizată” înseamnă oricare dintre Filiala (Filialele) Clientului, căreia îi este permis să sau care este în alt fel beneficiara Serviciilor, conform Acordului.

„Control” înseamnă dreptul de proprietate, de vot sau alte drepturi asemănătoare, reprezentând cincizeci la sută (50%) sau mai mult din drepturile totale astfel restante ale entității respective. Termenul „Controlat” va fi interpretat în consecință.

„Controlor” înseamnă o entitate care stabilește scopurile și mijloacele prelucrării Datelor cu caracter personal.

„Datele Clienților” înseamnă orice date pe care ……. și/sau Filialele sale le prelucrează în numele Clientului în cursul furnizării Serviciilor, în conformitate cu Acordul.

„Legile privind Protecția Datelor” înseamnă toate legile și regulamentele privind protecția și confidențialitatea datelor aplicabile prelucrării Datelor cu caracter personal, în conformitate cu Acordul, inclusiv, unde este cazul, Legea UE cu privire la Protecția Datelor.

„Legea UE privind Protecția Datelor” înseamnă (i) înainte de 25 mai 2018, Directiva 95/46/EC a Parlamentului și Consiliului European cu privire la protecția persoanelor, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal și cu libera mișcare a acestor date („Directiva”) și la data de și după data de 25 mai 2018, Regulamentul 2016/679 al Parlamentului și Consiliului European cu privire la protecția persoanelor fizice, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal și cu libera mișcare a acestor date (Regulamentul General privind Protecția Datelor) („GDPR”); și (ii) Directiva 2002/58/EC privitoare la Datele cu caracter personal și la protecția confidențialității în cadrul sectorului comunicărilor electronice și la implementările sale naționale aplicabile (în fiecare caz, prevederile pot fi modificate sau înlocuite).

„Datele cu caracter personal” înseamnă orice Date ale clienților, legate de o persoană fizică identificată sau identificabilă, în măsura în care respectivele informații sunt protejate ca date cu caracter personal, în conformitate cu Legea privind Protecția datelor, aplicabilă.

„Protecția confidențialității” înseamnă Cadrele EU-US și Swiss-US privind Protecția Confidențialității, după cum sunt ele aplicate de Departamentul de Comerț al S.U.A.

„Principiile Protecției Confidențialității” înseamnă Principiile Cadrului privind Protecția Confidențialității (conform completărilor Principiilor Suplimentare) cuprinse în Anexa II la Decizia Comisiei Europene din data de 12 iulie 2016, în conformitate cu Directiva, ale căror detalii poate fi găsite accesând www.privacyshield.gov/eu-us-framework.

„Procesatorul” înseamnă o entitate care prelucrează Date cu caracter personal în numele Controlorului.

„Prelucrarea” are înțelesul care i-a fost dat în GDPR, iar „prelucrare”, „prelucrări” și „prelucrate” vor fi interpretate în consecință.

„Incident de securitate” înseamnă orice încălcare neautorizată sau ilegală a securității, care duce la distrugerea, pierderea, modificarea, accidentale sau ilegale, la divulgarea neautorizată a sau accesul la Datele cu caracter personal.

„Serviciile” înseamnă orice produs sau serviciu furnizat de ……Clientului, în conformitate cu și în baza descrierilor mai detaliate din Acord.

„Sub-procesator” înseamnă orice Procesator angajat de …… sau de Filialele sale să o asiste la îndeplinirea obligațiilor sale privitoare la furnizarea Serviciilor, în conformitate cu Acordul sau cu prezentul DPA. Sub-procesatorii pot include terți sau orice altă Filială …………

2. Domeniul de aplicare și aplicabilitatea prezentului DPA

2.1 Prezentul DPA se aplică numai în cazul și în măsura în care ….prelucrează Date cu caracter personal în numele Clientului, pe parcursul furnizării Serviciilor și aceste Date cu caracter personal sunt supuse Legilor privind protecția datelor ale Uniunii Europene, ale Zonei Economice Europene și/sau ale statelor lor membre, ale Elveției și/sau ale Regatului Unit. Părțile convin să respecte termenii și condițiile din prezentul DPA în legătură cu astfel de Date cu caracter Personal.

2.2 Rolul Părților. Dintre ….. și Client, Clientul este Controlorul Datelor cu caracter personal, iar …….. va prelucra Datele cu caracter personal numai ca Procesator, în numele Clientului. Nimic din Acord sau din prezentul DPA nu va împiedica ……. să folosească sau să distribuie orice date, pe care, ……….. le va colecta în alt mod și le va prelucra în mod independent de utilizarea Serviciilor de către Client.

2.3 Obligațiile Clientului. Clientul convine să (i) își respecte obligațiile de Controlor, în conformitate cu Legile privind Protecția Datelor, respectând prelucrarea Datelor cu caracter personal și toate instrucțiunile de prelucrare pe care le emite către …..; și (ii) este de acord că a informat și a obținut (sau va obține) toate aprobările și drepturile necesare în conformitate cu Legile privind Protecția datelor pentru ca ……. să prelucreze Datele cu caracter personal și să furnizeze Serviciile, conform Acordului și prezentului DPA.

2.4 Prelucrarea Datelor de către ………. În calitatea de Procesator, ……. va prelucra Datele cu caracter personal exclusiv în următoarele scopuri: (i) prelucrarea în scopul furnizării Serviciilor în conformitate cu Acordul; (ii) prelucrarea în scopul efectuării oricăror pași necesari punerii în aplicare a Acordului; și (iii) pentru a se conforma oricăror alte instrucțiuni rezonabile furnizate de Client, în măsura în care acestea respectă termenii prezentului Acord și numai în conformitate cu instrucțiunile legale și documentate ale Clientului. Părțile convin că prezentul DPA și Acordul stabilesc instrucțiunile complete și finale ale Clientului către ……….. în legătură cu prelucrarea Datelor cu caracter personal, iar prelucrarea în afara domeniului de aplicare a acestor instrucțiuni (dacă este cazul) va necesita acordul scris prealabil între Client și ….

2.5 Tipul de Date. … gestionează Datele Clientului furnizate de Client. Astfel de Date ale Clientului pot conține categorii speciale de date, în funcție de cum sunt folosite Serviciile de către Client. Datele Clientului pot fi supuse următoarelor activități de prelucrare: (i) stocarea și alte tipuri de prelucrări, necesare pentru furnizarea, păstrarea și îmbunătățirea Serviciilor furnizate Clientului; (ii) oferirea de suport tehnic și asistență către Client; și (iii) divulgarea, conform cerințelor legale sau altor prevederi prezentate în Acord.

2.6 Datele …. Fără a aduce vreun prejudiciu prevederilor Acordului (inclusiv prezentului DPA), Clientul recunoaște că … va avea dreptul de a folosi și de a divulga date legate de și/sau obținute în legătură cu funcționarea, sprijinul și/sau utilizarea Serviciilor în scopurile sale comerciale legitime, cum ar fi facturarea, gestionarea contului, suportul tehnic, dezvoltarea produsului și vânzările sau promovarea. În măsura în care oricare astfel de date sunt considerate date cu caracter personal conform Legilor privind Protecția Datelor, … este Controlorul unor astfel de date și va prelucra în consecință aceste date, respectând Legile privind Protecția Datelor.

3. Sub-prelucrarea

3.1 Sub-procesatori autorizați. Clientul este de acord că … poate angaja Sub-procesatori pentru prelucrarea Datelor cu caracter personal, în numele Clientului. Sub-procesatorii angajați actualmente de … și autorizați de Clienți sunt enumerați în Anexa A.

3.2 Obligațiile Sub-procesatorilor. …: (i) va semna un acord scris cu Sub-procesatorii, impunând termenii privind protecția datelor, care le cer Sub-procesatorilor să protejeze Datele cu caracter Personal, la standardul solicitat de Legile privind Protecția Datelor; și (ii) își păstrează responsabilitatea pentru respectarea obligațiilor din prezentul DPA și pentru orice act sau omisiune a Sub-procesatorului care determină … să își încalce oricare dintre obligații, în conformitate cu DPA.

3.3 Modificări privind Sub-procesatorii.… își va informa Clienții, cu suficient timp înainte, (informarea prin e-mail ar trebui să fie suficientă), dacă adaugă sau șterge Sub-procesatori.

3.4 Obiecții privind Sub-procesatorii. Clientul poate obiecta în scris față de numirea unui nou Sub-procesator de către …., pe baza unor motive rezonabile legate de protecția datelor, informând prompt …., în scris, în termen de cinci (5) zile calendaristice de la primirea notificării din partea …., în conformitate cu Secțiunea 3.3. O astfel de informare va explica motivele rezonabile ale obiecției. Într-o astfel de situație, părțile vor discuta aceste îngrijorări, cu bună credință, cu scopul de a ajunge la o rezolvarea rezonabilă, din punct de vedere comercial. Dacă acest lucru nu este posibil, oricare dintre părți poate să încheie solicite încheierea furnizării Serviciilor aplicabile care nu pot fi furnizate de … fără implicarea noului Sub-procesator, care a fost contestat.

4. Securitatea

4.1 Măsuri de securitate. … va implementa și va păstra măsuri de securitate tehnică și organizațională corespunzătoare, pentru a proteja Datele cu caracter personal în fața Incidentelor de Securitate și pentru a păstra securitatea și confidențialitatea Datelor cu caracter personal, în conformitate cu standardele de securitate ale …, descrise în Anexa B („Măsuri de securitate”).

4.2 Confidențialitatea prelucrării. …. se va asigura că orice persoană care este autorizată de …. să prelucreze Date cu caracter personal (inclusiv angajații, agenții sau subcontractorii săi) va trebui să respecte obligația de confidențialitate corespunzătoare (fie că este vorba de o sarcină contractuală sau statutară).

4.3 Răspunsul în cazul unui incident de securitate. În momentul în care vine la cunoștință despre un Incident de Securitate, ….. îl va informa pe Client, fără vreo întârziere nejustificată, și îi va furniza informații în timp util cu privire la respectivul Incident de Securitate, îndată ce acesta îi este adus la cunoștință Clientului sau în funcție de cerințele rezonabile ale acestuia.

4.4 Actualizările Măsurilor de Securitate. Clientul recunoaște că Măsurile de Securitate sunt supuse progreselor și dezvoltărilor tehnice și că … poate modifica sau poate actualiza Măsurile de Securitate, din când în când, cu condiția ca aceste actualizări sau modificări să nu ducă la degradarea securității generale a Serviciilor achiziționate de către Client.

5. Rapoartele de securitate și Auditul

5.1 …. va păstra înregistrări ale standardelor sale de securitate. La cererea scrisă a Clientului, …va furniza (în mod confidențial) copii ale certificărilor externe ISMS relevante, rezumate ale rapoartelor de audit și/sau alte documente solicitate în mod rezonabil de către Client, pentru a verifica respectarea de către … a prezentului DPA. … va oferi în continuare răspunsuri scrise (în mod confidențial) la toate solicitările rezonabile de informații efectuate de către Client, inclusiv răspunsuri la chestionarele privind securitatea informațiilor și la audit, pe care Clientul (în mod rezonabil) le consideră necesare pentru confirmarea faptului că … respectă prezentul DPA, în condițiile în care Clientul nu își va exercita acest drept mai mult de o dată pe an.

6. Transferuri Internaționale

6.1 Locațiile de prelucrare. …. stochează și prelucrează Datele UE (definite mai jos) în centre de date localizate pe teritoriul și în afara Uniunii Europene. Toate celelalte Date ale Clienților pot fi transferate și prelucrate în România și oriunde în lume, acolo unde Clientul, Filialele sale și/sau Sub-procesatorii săi păstrează operațiunile de prelucrare a datelor. …. va implementa măsuri de protecție adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal, oriunde sunt prelucrate aceste date, în conformitate cu cerințele Legilor privind Protecția datelor.

6.2 Mecanismul de transfer: Fără a aduce atingere Secțiunii 6.1, în măsura în care ….prelucrează sau transferă (direct sau prin transfer ulterior) Date cu caracter personal, în baza prezentului DPA din Uniunea Europeană, din Zona Economică Europeană și/sau din statele lor membre și Elveția („Datele UE”) în sau către țări care nu asigură un nivel corespunzător de protecție a datelor, în sensul Legilor aplicabile privind Protecția Datelor ale teritoriilor de mai sus, părțile convin ca …să fie considerată responsabilă pentru asigurarea unor măsuri de protecție adecvate pentru aceste date, în virtutea certificării conformității sale cu Protecția Confidențialității, iar … va prelucra aceste date în conformitate cu Principiile Protecției Confidențialității. Clientul autorizează, prin prezentul, orice transfer de Date UE către, sau accesul la Datele UE din, astfel de destinații aflate în afara UE, supus oricăreia dintre aceste măsuri care au fost adoptate.

7. Returnarea sau Ștergerea Datelor

7.1 În momentul dezactivării Serviciilor, toate Datele cu caracter personal vor fi șterse, cu excepția cazului în care i se va solicita …., conform cerințelor legii aplicabile, să rețină unele sau toate Datele cu caracter personal sau Datele cu caracter personal pe care le-a arhivat pe sistemele de back-up, pe care, … le va izola în siguranță și le va proteja de orice prelucrare ulterioară, cu excepția cazurilor în care legea îi cere să procedeze în mod contrar.

8. Cooperarea

8.1 În măsura în care Clientul nu poate accesa în mod independent Datele cu caracter personal relevante, în cadrul Serviciilor, … va lua în considerare (pe cheltuiala Clientului) tipul de procesare, va oferi o cooperare rezonabilă, pentru asistarea Clientului cu ajutorul măsurilor tehnice și organizaționale corespunzătoare, în limitele posibilităților, pentru a răspunde oricăror cereri de la persoane sau de la autoritățile responsabile cu aplicarea protecției datelor, în legătură cu prelucrarea Datelor cu caracter personal, în baza Acordului. În cazul în care orice astfel de cerere este făcută direct către …, … nu va răspunde direct unei astfel de comunicări, fără autorizarea prealabilă sin partea Clientului, decât dacă este obligat legal să facă acest lucru. Dacă firmei …. i se solicită un răspuns la o astfel de cerere, ….. îl va informa pe Client cu promptitudine și îi va oferi o copie a cererii, excepție fiind cazul în care îi este interzis prin lege să facă acest lucru.

8.2 În măsura în care firmei … i se cere acest lucru, în baza Legii Protecției Datelor,…. va furniza (pe cheltuiala Clientului) informațiile rezonabile solicitate cu privire la prelucrarea de către ….a Datelor cu caracter personal, în baza Acordului, pentru a permite Clientului să efectueze evaluări ale impactului protecției datelor cu caracter personal sau consultări prealabile cu autoritățile responsabile cu protecția datelor, conform cerințelor legale.

9. Diverse

9.1 Cu excepția modificărilor efectuate prin prezentul DPA, Acordul rămâne neschimbat și în totalitate în vigoare. Dacă există orice conflict între prezentul DPA și Acord, prezentul DPA va prevala, în limitele respectivului conflict.

9.2 Prezentul DPA este parte a și este încorporat în Acord, astfel încât, referințele la „Acord”, din Acord, vor include prezentul DPA.

9.3 În nici un caz, niciuna dintre părți nu va limita propria răspundere cu privire la oricare dintre drepturile persoanelor privind de protecția datelor, în baza prezentului DPA sau în alt fel.

9.4 Prezentul DPA va fi reglementat și interpretat în conformitate cu prevederile legii și ale jurisdicției aplicabile din Acord, dacă nu este altfel solicitat de Legile privitoare la Protecția Datelor.

Ghid complet 2018 : Restituire taxă auto 2018. Actele necesare, perioadele în care se fac plăți

privind restituirile taxelor auto.

1. Taxele auto sunt restituite încă din ianuarie. Mai exact, în perioada ianuarie – decembrie 2018, autoritățile restituie taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Timbrul de mediu va fi restituit în perioada septembrie 2018 – martie 2019. Detalii, aici.

2. Autoritățile ne-au confirmat că taxele auto pot fi recuperate inclusiv dacă proprietarii și-au vândut mașinile între timp. Detalii, aici.

3. Cererea de restituire poate fi depusă până în august 2018. Cererea poate fi descărcată gratuit de aici, iar aceasta nu mai trebuie să fie însoțită de documentul doveditor al plății uneia dintre fostele taxe auto și nici de copii ale certificatului de înmatriculare și cărții de identitate a mașinii. Detalii, aici și aici. Practic, cererea de restituire este, mai nou, unicul document necesar la solicitarea banilor.

4. Trebuie neapărat să indici un cont bancar în cerere, altfel aceasta îți este respinsă. Dacă omiți contul bancar în cerere, autoritățile îți refuză restituirea, reiese din regulile procedurale ale returnării sumelor. Totodată, mai există și alte motive pentru care solicitările pot fi respinse. Detalii, aici.

5. Ai dreptul să primești și dobândă pentru banii achitați ca taxă auto.Proprietarii de mașini primesc nu doar suma pe care au achitat-o efectiv pentru una dintre fostele taxe auto, ci și dobânzi la aceasta.

6. Restituirea taxelor auto în baza hotărârilor judecătorești. Banii pentru taxa de mediu se dau înapoi și celor care au câștigat în instanță acest drept.

Citește mai mult despre taxa auto, taxa auto 2018, restituire taxa auto

Comision de acordare si administrare restituite de BANCPOST SA

Nr. unic (nr. format vechi) : 4981/55/2016
Data inregistrarii 04.04.2016
Data ultimei modificari: 24.12.2016
Sectie: Sectia civila
Materie: Civil
Obiect: constatare nulitate act juridic -clauze abuzive
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
Bodea Radu Nicolae Reclamant
Bodea Elena Puşa Reclamant
BANCPOST SA Pârât

 

Şedinţe

Ora estimata: 08:30
Complet: C28-sup
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte acţiunea civilă având ca obiect constatare clauze abuzive formulată de reclamanţii Bodea Radu Nicolae şi Bodea Elena Pusa în contradictoriu cu pârâta S.C. Bancpost S.A. şi în consecinţă: Constată caracterul abuziv al clauzelor contractuale stipulate la art.4.11 lit a şi b din contractul de credit ipotecar HL 16522/06.11.2007 şi dispune eliminarea acestora din contract. Obligă pârâta să restituie reclamanţilor suma de 498,75 CHF încasată cu titlu de comision acordare şi suma de 4773,30 CHF încasată cu titlu de comision administrare, la care se va adăuga dobânda legală de la data încasării acestor sume şi până la plata efectivă a debitului. Respinge în rest acţiunea. Obligă pârâta la plata sumei de 1500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria Arad. Pronunţată în şedinţa publică din 09.06.2016.
Document: Hotarâre  3279/2016  09.06.2016

La 1 iunie 2018 vor expira domeniile .ro mai vechi de 2013

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică București (ICI) a introdus, la începutul lunii martie 2018, o taxă anuală de șase euro, fără TVA, pentru serviciul de mentenanță anuală în cazul domeniilor .ro, iar neplata acestei taxe va atrage expirarea domeniului.

Data de expirare a domeniilor .ro se calculează ținând cont de perioada minimă pe care o acoperea vechea taxă de înregistrare, și anume cinci ani, iar domeniile înregistrate înainte de luna martie 2013 au primit o perioadă de grație de trei luni, astfel încât deţinătorii să aibă suficient timp pentru achitarea taxei anuale de şase euro (altfel, ar fi expirat de la 1 martie anul acesta). Așadar, 1 iunie 2018 este data de la care vor începe să expire din domeniile mai vechi.

Romanian Top Level Domain (RoTLD) a explicat că domeniile .ro „se vor înregistra sau reînnoi pe o perioadă limitată de timp, minim 1 an și maxim 10 ani. Pentru reînnoirea numelor de domenii, posesorii trebuie să achite contravaloarea serviciului de mentenanță anuală, pentru perioada dorită, prin partenerul RoTLD care administrează domeniul”.

Domeniile .ro pentru care nu a fost plătită taxa anuală de şase euro pentru serviciul de mentenanță anuală vor primi starea de „pendingDelete”, urmând să fie şterse automat după 90 de zile, timp în care domeniul va fi nefuncțional, singura operațiune permisă fiind cea de reînnoire.

ICI Bucureşti consideră că implementarea sistemului de înregistrare și mentenanță anuală are avantajul „că va duce la deblocarea numelor de domenii .ro, care au fost înregistrate în aproximativ 25 de ani de existență a domeniului .ro, și care în prezent nu mai sunt folosite, fie că firmele ce le-au solicitat au dispărut, fie că persoana care le-a solicitat nu mai are nevoie de acele nume în prezent”.

Termen recurs dosare clauze abuzive ICCJ

Termen recurs dosare clauze abuzive ICCJ

Termen recurs dosare clauze abuzive ICCJ

Termen recurs dosare clauze abuzive ICCJ, afla pe coltuc.ro tot ce ai nevoie de natura judridica,cu o experienta de 16 ani ,vezi coltuc.ro . Ai consultanta online GRATUITA .

 

[column width=”1/1″ last=”true” title=”” title_type=”single” animation=”none” implicit=”true”]

Numărul dosarului: 38401/3/2015Numărul vechi al dosarului: -Data formării dosarului la ÎCCJ: 08.12.2017Data inițială a dosarului: 24.06.2015Materia juridică din care face parte obiectul dosarului: Litigii cu profesioniştiiSecție: Secţia a II-a civilăObiectul dosarului: nulitate act juridicObiectele secundare ale dosarului: alte cereri, constatare nulitate act, obligatia de a face, pretenţiiStadiul procesual: RecursStadiul procesual combinat: -Părțile din dosar:

  • SIMA MARIAN IONUŢ – Recurent (Reclamant)Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 06.02.2018
  • SIMA ALINA – Recurent (Reclamant)Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 06.02.2018
  • SIMA EUGENIA – Recurent (Reclamant)Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 06.02.2018
  • RAIFFEISEN BANK S.A. – Recurent (Pârât)Data emiterii ultimei comunicări (faza prealabilă judecăţii): 06.02.2018

Pune o intrebare ACUM https://www.coltuc.ro

Ședințe de judecată:

Dată de ședință Ora de începere a ședinței
07.06.2018 9:00
  • Complet de judecată: 
  • Numărul documentului de soluționare: 
  • Data documentului de soluționare: 
  • Tipul documentului de soluționare: 
  • Soluție: 
  • Detalii soluţie: 

Căi de atac:

Data declarării Tip Parte declarantă
24.11.2017 Recurs SIMA ALINA, SIMA EUGENIA, SIMA MARIAN IONUŢ
02.05.2017 Apel SIMA ALINA, SIMA EUGENIA, SIMA MARIAN IONUŢ
21.04.2017 Apel RAIFFEISEN BANK S.A.

Care sunt comisioanele percepute abuziv,Termen recurs dosare clauze abuzive ICCJ

Băncile au perceput diferite comisioane abuzive, precum comisioane de administrare, de rezervă sau de risc. „Banca a prevăzut comision de risc asupra creditului, comision care este ilegal şi care trebuie restituit. Chiar dacă banca se apără invocând că acest comision este perceput pentru a elimina riscul dat de portofoliul de clienţi sau credite neprofitabile.

Faptul că acest comision este stabilit printr-o clauză abuzivă rezultă şi din faptul că, deşi clienţii îşi îndeplinesc obligaţiile. Acest commission nu li se restituie, fiind înregistrat de bănci drept venituri din dobânzi. Un alt comision perceput abuziv este cel de urmărire a riscurilor, calculat la valoarea iniţială a creditului, nu la sold, aşa cum ar trebui.

Altfel spus, chiar în situaţia în care consumatorul îşi îndeplineşte întocmai obligaţiile de plată, băncile se vor îmbogăţi. Fără justă cauză în defavoarea clienţilor care, cu toate că şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale. Vor plăti lunar un comision de urmărire a riscului, fără ca riscul să fie materializat”. Şi riscul deprecierii garanţiilor şi al neîncasării valorii în cazul vânzării este de asemenea suportat de către împrumutat, care va răspunde cu toate bunurile sale. „Riscul de piaţă trebuie să fie asumat în egală măsură de ambele părţi, atât de bancă, care este jucător profesionist, cât şi de consumator”.

[/column]

Proiectul de ordonanță de urgență care ar elimina de pe piață aplicații precum Clever Taxi, Star Taxi sau servicii ca Uber și Taxify ar fi nelegal

Clever Taxi reprezinta “evolutia tehnologiei, dar si un inamic pentru cei ce se opun modernizarii si ridicarii standardelor din piata transporturilor”, este pozitia oficiala a Clever Taxi la protestele COTAR.
Compania mai precizeaza ca soferii de taxi au adoptat aplicatia Clever Taxi pentru ca le usureaza munca: pot lua legatura cu utilizatorii si le pot oferi optiunea de plata a cursei direct din aplicatie, au siguranta sporita prin faptul ca toate cursele sunt inregistrate si utilizatorii sunt validati. Toti soferii ce sunt in sistemul Clever Taxi au toate actele la zi. Sunt verificati temeinic si nu le este permis accesul in sistem fara aceste acte, mai adauga compania.

In acest context, “toate actiunile COTAR arata frica de avans tehnologic si de adoptare a lui”, potrivit comunicatului de presa.

“Este normal ca un utilizator sa aiba instalata o singura aplicatie pentru a chema cea mai apropiata masina si nu sa-si instaleze 10 aplicatii pe care sa le foloseasca simulatan. Aceasta frica vine din faptul ca produsul lor (companiile de taxi/dispeceratul) nu este suficient de bun pentru cerientele actuale ale pietei.”

Clever Taxi nu este un dispecerat de taxi si nici un serviciu de ridesharing. Compania considera Clever Taxi cea mai populara aplicatie pentru chemarea unui taxi (e-hailing) din Romania.

Aceasta pune in legatura utilizatori din peste 20 de orase din tara cu mii de soferi ce folosesc aceste servicii, rata lor de satisfactie fiind de 95% (conform unui studiu intern efectuat in februarie 2017). Astfel de aplicatii exista in toata lumea si lucreaza in cadru pefect legal si cu soferi autorizati, intr-un mediu concurential liber.

„Aplicatia Clever Taxi este un serviciu complementar la care soferii adera din proprie initiativa si il folosesc pentru ca le aduce valoare adaugata si ii ajuta. Spre deosebire de dispecerate, care au un avantaj dat de lege (existenta si arondarea la un dispecerat este obligatorie), noi ne diferentiem prin servicii de calitate si concuram pe o piata libera. Succesul nostru este dat de calitatea serviciilor si utilitatea lor, iar aplicatii precum a noastra au schimbat in bine imaginea taximetriei, lucru recunoscut de clienti si soferi deopotriva.”, a declarat Mihai Rotaru, CEO Clever Tech.

“Calitatea serviciului nostru vine tocmai din gradul de siguranta a curselor efectuate prin aplicatie. 100% din aceste curse sunt monitorizate si clientii ofera feedback dupa fiecare cursa. Aceste lucruri nu se intampla cand sunam dupa un taxi la un dispecerat sau cand il luam din strada, de aici diferenta. Trebuie sa cerem parerea oamenilor care utilizeaza aceasta aplicatie, fie ca sunt soferi de taxi, fie ca sunt pasageri. COTAR nu poate urmari doar interesul patronilor de firme de taxi.” a mai adaugat Rotaru.

Clever Taxi este prima aplicatia de e-hailing ce a introdus un sistem de rating dupa fiecare cursa, precum si plata cursei prin card bancar. Exista o echipa de suport ce lucreaza non-stop pentru a rezolva reclamatiile primite. Toate acestea pentru ca se incearca a oferi aceeasi calitate indiferent de orasul in care se foloseste aplicatia si indiferent de compania pentru care lucreaza un sofer.

“Popularitatea Clever Taxi se datoreaza faptului ca piata avea nevoie de o astfel de solutie, utilizatorii doreau sa mearga cu un taxi si sa se simta in siguranta, sa cheme un taxi din doua tap-uri si sa plateasca cursa cum le este mai comod.”, se mai arata in comunicat.

Din momentul lansarii si pana in prezent, aplicatia a inregistrat peste 600.000 de utilizatori care au generat peste 40 de milioane de curse.

 

sursa Clever Taxi

Plangere GDPR – Cum vei putea să faci plângeri dacă datele tale personale sunt prelucrate ilegal de firme sau instituții publice

În esență, orice persoană fizică va putea să depună plângeri la ANSPDCP, odată ce procedura amintită va apărea în publicația oficială a țării noastre, în situația în care consideră că o companie sau o instituție a statului îi prelucrează ilegal datele personale. Inclusiv în cazurile în care este vorba de comerț electronic sau comunicări electronice.

„Plângerile pot fi adresate de orice persoană vizată identificată conform prevederilor din prezenta procedură, care consideră că prelucrarea datelor sale cu caracter personal încalcă prevederile legale în vigoare, în special în cazul în care reședința sa obișnuită, locul său de muncă sau presupusa încălcare se află sau, după caz, are loc pe teritoriul României”, scrie în propunerea de act normativ.

În principiu, plângerile vor trebui făcute în scris și vor putea fi depuse la registratura generală de la sediul ANSPDCP. Totodată, va fi posibilă transmiterea prin poștă sau cu ajutorul formularului electronic de pe site-ul Autorității.

Totuși, nu orice plângere va fi primită, pentru că persoanele fizice vor trebui să dea anumite date personale prin care să poată fi identificate. Mai exact, este vorba de:

  • nume și prenume;
  • adresa poștală de domiciliu/reședință;
  • adresa de e-mail (pentru plângerile depuse online);
  • numărul/numerele de telefon/fax, adresa/adresele de e-mail ori adresa/adresele IP care au legătură cu obiectul plângerii (pentru plângerile ce vizează încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată în domeniul comunicaţiilor electronice şi comerţului electronic).

„Pentru primirea și înregistrarea valabilă a plângerilor, este obligatorie furnizarea datelor de identificare ale operatorului reclamat sau a persoanei împuternicite reclamate, precum nume și prenume/denumire, adresă/sediu, sau cel puțin a informațiilor disponibile deținute de petiționar, în vederea identificării acestora”, este subliniat în proiectul de decizie.

Plângerile vor fi semnate de mână sau electronic, însă online se vor putea trimite și fără semnătură electronică. Totodată, petiționarii vor trebui să explice cât se poate de clar problemele semnalate și să anexeze dovezi.

„Pentru primirea şi înregistrarea valabilă a plângerilor, este obligatorie precizarea detaliată a obiectului acestora, a demersurilor întreprinse de petiționar la nivelul operatorului reclamat sau al persoanei împuternicite reclamate, a informaţiilor disponibile pentru susţinerea afirmaţiilor, precum şi anexarea de dovezi concludente”, prevede documentul amintit.

În plus, când este vorba de plângerile referitoare la încălcarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată prin transmiterea de comunicări comerciale nesolicitate, proiectul dispune că trebuie anexate mesajele originale primite de petiționar, astfel încât expeditorul să poată fi identificat.

De obicei, primirea și analizarea plângerilor va fi gratuită, însă ANSPDCP va putea să refuze sau să taxeze reclamațiile vădit nejustificate sau exagerate (mai ales dacă sunt repetitive). În orice caz, indiferent că depun reclamații sau nu la ANSPDCP, persoanele fizice vor putea să se adreseze și instanțelor judecătorești.

Rezultatele investigațiilor ANSPDCP vor fi comunicate petiționarilor în trei luni de la data la care li s-a comunicat că plângerile sunt admisibile (adică pot fi cercetate și soluționate). Totuși, dacă este nevoie de investigații amănunțite, Autoritatea va transmite informații, din trei în trei luni, până la soluționare.

Procedura de primire și soluționare a plângerilor legate de prelucrările ilegale de date personale vine în contextul în care, începând de astăzi, în toată Uniunea Europeană (deci inclusiv în România), au devenit aplicabile prevederile GDPR. GDPR este un regulament european care se aplică direct în toate statele membre ale Uniunii și care trebuie respectat de toate firmele și instituțiile publice care prelucrează date personale.

 

Atenție! Deși GDPR se aplică deja de azi, proiectul de decizie al ANSPDCP trebuie aprobat și publicat în Monitorul Oficial pentru a se aplica.

Marketplace facebook si GPDR

Marketplace facebook si GPDR. De astăzi ar trebui să ne simţim mai în siguranţă atunci când vine vorba de protecţia datelor pe care le distribuim în mediul online. A intrat în vigoare, la nivelul Uniunii Europene, noul Regulament privind Protecția Datelor (GDPR). Ceea ce înseamnă că situaţii precum cele care au dus la scandalul Cambridge Analytica, în care informații despre milioane de utilizatori Facebook au fost accesate ilegal, să nu se mai repete. Nerespectarea regulilor va fi pedepsită prin amenzi care pot ajunge şi la zeci de milioane de euro.

https://www.coltuc.ro

Noul Regulament General privind Protecția Datelor se vrea un garant al securităţii din mediul virtual pentru toţi cei 741 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene, iar transparenţa e cuvântul cheie.

Vom avea, de exemplu, dreptul de a primi datele stocate. Foarte important e că, odată cu intrarea în vigoare a regulamentului, toată politica de confidenţialitate şi de prelucrare a datelor trebuie să fie scrisă extrem de clar şi la obiect: tăcerea nu mai reprezintă consimţământ.

Cu alte cuvinte, dacă nu am spus unui site că NU ne poate folosi datele, asta nu înseamnă că le poate stoca şi utiliza. Trebuie să fim informaţi şi trebuie să spunem DA, dar numai după ce ni se spune clar ce se întâmplă cu datele noastre. De asemenea, europenii au dreptul de a le fi şterse anumite informaţii personale de pe Internet. Iar dacă povestea Cambridge Analytica se repetă, trebuie să ştim mult mai devreme. În cel mult 72 de ore.

La toate aceste reguli trebuie să se supună toate companiile care sunt pe piaţa comunitară.

„Sunt reguli noi foarte puternice şi care necesită destul de multă muncă pentru a ne asigura că le respectăm, dar în ce priveşte filozofia din spate nu diferă complet de modul nostru de abordare”, a spus Mark Zuckerberg, cofondator Facebook

https://www.facebook.com/marketplace/107278985976196

Anulare amenzi in 2018 – Amenzile se anulează dacă agentul a făcut o greşeală în procesul-verbal

Insuficienta descriere a faptei de către cel care redactează procesul-verbal de contravenție face ca documentul prin care se aplică sancțiunea să nu fie valabil, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție

amenda

https://www.coltuc.ro Contravenientul poate să ceară anularea procesului-verbal, în instanță, exact ca în cazul în care fapta n-ar fi fost descrisă deloc de agentul rutier, fiscal ș.a.m.d.

Dacă fapta contravențională e doar sumar descrisă în procesul-verbal de contravenție e ca și cum nu ar fi descrisă deloc și asta atrage nulitatea relativă a documentului, au spus luni judecătorii de la ICCJ, potrivit comunicatului de presă al instituției.

Decizia dată de judecătorii ICCJ e relevantă pentru orice fel de proces-verbal de contravenție, indiferent cine ar fi agentul constatator: un polițist rutier, un inspector de muncă, un inspector fiscal etc.

Cesiune Bancpost – Eurobank Egasias?Solutii

POSIBILE! PROBLEME IDENTIFICATE

1. Cine va administra pe teritoriul României creditele în franci elvețieni transferate în Grecia, din moment ce Bancpost România va dispărea ca entitate juridică după integrarea acesteia în cadrul Băncii Transilvania?

Creditele în franci elvețieni sunt problematice și pot afecta reputația unei instituții bancare. Potrivt unor surse din piață, se pare că nicio bancă din România nu dorește să își asume rolul de administrator de credit pentru Eurobank Ergasias. Inclusiv Banca Transilvania care, după cum am arătat anterior, nu ar fi ajuns la un acord și pentru cumpărarea creditelor în franci elvețieni de la Bancpost.

Dacă până la momentul integrării Bancpost în BT împrumutații vor achita ratele la ghișeele Bancpost România,ei bine, după momentul intregării, nimeni nu știe ce se va întâmpla, mai ales că noul creditor este Eurobank Ergasias S.A. din Grecia.

Sigur, pe bună dreptate, dumneavoastră vă veți întreba: „Eu cum îmi plătesc rata?” / „Dacă vreau să reclam banca, unde depun reclamația?”. Nu avem un răspuns la aceste întrebări legitime. De aceea, fiecare client cu credit în CHF de la Bancpost ar trebui să facă demersuri către ANPC, BNR și Bancpost, în sensul de a solicita explicații și îndrumare pe acest subiect. 

Este de așteptat ca Bancpost să fie integrată în Banca Transilvania undeva în vara anului 2018.

2. Procesele aflate pe rol

Din moment ce noul creditor este Eurobank Ergasias S.A. din Grecia, acesta ar trebui introdus în procesele aflate pe rol. Asta pentru a se asigura opozabilitatea hotărârii pronunțate de către instanța de judecată și față de Eurobank Ergasias (noul creditor), iar nu doar față de Bancpost/ERB New Europe Funding II BV (vechiul creditor).

O astfel de procedură ar putea presupune costuri suplimentare pentru împrumutat. Nu sunt rar întâlnite cazurile în care instanța de judecată ar dispune traducerea dosarului și citațiilor în limba greacă, astfel încât Eurobank Ergasias să fie reprezentată în proces și să își poată asigura apărarea.

SFAT: Cei care ați primit aceste notificări și aveți un proces pe rol, musai luați legătura cu avocatul dumneavoastră.

Munca la domiciliu vs. telemunca

„Munca la domiciliu, reglementată într-o manieră succintă de Codul Muncii încă din anul 2003, implică desfășurarea activității salariatului de la domiciliul acestuia. Realitatea economică, precum și evoluția mijloacelor tehnice, au atras necesitatea practică a reglementării posibilității stabilirii unor raporturi de muncă caracterizate de mai multă flexibilitate în ceea ce privește locul desfășurării activității salariatului. Astfel, conceptul de telemuncă presupune posibilitatea desfășurării activității salariatului și în alte locuri de muncă decât cele organizate de către angajator, acestea nefiind limitate la domiciliul salariatului

 

 

Actul normativ reglementează telemunca, ce reprezintă, în mod concret, o formă de organizare a muncii în care activitatea salariaților este desfășurată efectiv dintr-un loc complet diferit de sediul angajatorului, cu ajutorul tehnologiei. De exemplu, redactorii angajați de o firmă ce deține un site de informare generală ar putea lucra direct de acasă sau de la o cafenea, din moment ce activitatea lor implică munca pe internet.

Telemunca poate fi desfășurată doar voluntar, în mod regulat, în baza unui contract individual de muncă. Concret, telemunca este „forma de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor”.

Telemunca se poate face doar dacă salariatul este de acord cu ea, iar angajatorului îi este interzis să-i modifice contractul în caz de refuz.

Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voință a părților și se prevede în mod expres în contractul individual de muncă odată cu încheierea acestuia pentru personalul nou-angajat sau prin act adițional la contractul individual de muncă existent. Refuzul salariatului de a consimți la prestarea activității în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă și nu poate constitui motiv de sancționare disciplinară a acestuia, prevede noua lege.

În desfășurarea activității lor, telesalariații trebuie să-și organizeze programul de lucru de comun acord cu angajatorul, iar efectuarea orelor suplimentare este permisă, cu acordul scris al persoanelor în cauză, numai pentru cei angajați cu normă întreagă. „Angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului, în condițiile stabilite prin contractul individual de muncă, regulamentul intern și/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, în condițiile legii”, este punctat în document.

COLTUC SI ASOCIATII SAI

Dispune adaptarea pentru viitor a contractului de credit – SC BANCPOST SA

Data inregistrarii 05.12.2016
Data ultimei modificari: 31.03.2018
Sectie: civil
Materie: Civil
Obiect: acţiune în constatare
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
BĂRĂGAN EUGENIA Reclamant
SC BANCPOST SA Pârât
SC BANCPOST SA – SUCURSALA MUREŞ Pârât
EFG NEW EUROPE FUNDING II BV PRIN ADMINISTRATOR S.C. BANC POST S.A. Pârât

 

Şedinţe

29.03.2018
Ora estimata: 08:30
Complet: C.14 – civil
Tip solutie: Alte soluţii
Solutia pe scurt: Respinge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată ?i precizată de reclamanta BĂRĂGAN EUGENIA în contradictoriu cu pârâta SUCURSALA MUREŞ – S.C. BANCPOST S.A. ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosin?ă. Admite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată ?i precizată de reclamanta BĂRĂGAN EUGENIA, în contradictoriu cu pârâtele S.C. BANCPOST S.A. ?i EFG NEW EUROPE FUNDING II B.V., prin administrator active S.C. BANCPOST S.A. În consecin?ă: Constată că dispoziţiile: • art. 4.1 alin. 3 privind perceperea unui comision de acordare credit de 2,5% calculat la valoarea creditului; • art. 4.3 în ceea ce prive?te posibilitatea băncii de a modifica dobânzile ?i/sau comisioanele bancare; din contractul de credit înregistrat sub nr. 270CSF5082270001/14.08.2008, încheiat între părţi reprezintă clauze abuzive şi constată nulitatea acestor clauze. Dispune obligarea pârâtei BANCPOST S.A la restituirea către reclaman?i a sumelor plătite cu titlu de comision de acordare credit în cuantum de 512,5 CHF, cu dobândă legală de la data introducerii cererii de chemare în judecată – 5/12/2016 ?i până la restituirea efectivă a acestei sume. Dispune adaptarea pentru viitor a contractului de credit nr. 270CSF5082270001/14.08.2008, în sensul că toate sumele datorate de reclamantă, potrivit actului adi?ional nr. 2 din 28/10/2010, se vor calcula la valoarea CHF la o rată de schimb majorată cu 30% fa?ă de cursul existent la momentul încheierii contractului. Respinge capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv ?i constatarea nulită?ii clauzelor cuprinse la art. 4.1 alin. 3 privind perceperea unui comision de administrare din contractul de credit înregistrat sub nr. 270CSF5082270001/14.08.2008 încheiat între părţi, ca neîntemeiat. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumelor încasate cu diferen?ă de dobândă ?i comisioane, a comisionului de administrare, a primelor de asigurare de via?ă, a sumelor încasate în plus ca diferen?ă curs valutar, precum ?i a dobânzii legale calculată asupra acestor sume. Respinge cererea de obligare a pârâtei Bancpost SA la plata dobânzii legală calculată asupra sumei la care pârâta a fost obligată prin prezenta hotărâre, anterior introducerii cererii de chemare în judecată. Obligă pârâtele în solidar la plata sumei de 1250 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuielile de judecată. Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Tg. Mure?. Pronunţată potrivit art. 396 alin.2 Cod procedură civilă, azi, 29 martie 2018.
Document: Hotarâre  1199/2018  29.03.2018

Medierea în procesele penale va fi accesibilă pentru o perioadă mai scurtă de timp

Legislativul a adoptat luna trecută o modificare a Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator care va intra în vigoare mâine și care se traduce printr-o limitare pentru cei care ar dori să recurgă la mediere în acele cauze penale unde se poate face retragerea plângerii prealabile. Modificarea e adusă concret de Legea nr. 97/2018 privind unele măsuri de protecție a victimelor infracțiunilor.

Încheierea unui acord de mediere în latura penală a unei infracțiuni (…) constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea penală. Încheierea unui acord de mediere în latura penală, în condițiile prezentei legi, poate interveni până la citirea actului de sesizare a instanței, e prevederea care va intra, de mâine, în Legea medierii.

Medierea în cauzele penale se aplică numai atunci când, conform legii penale, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală, potrivit Legii medierii.

Retragerea plângerii și împăcarea sunt două chestiuni cu efecte diferite în procesul penal, la care se poate recurge până la termene-limită diferite: împăcarea se poate face până la citirea actului de sesizare (primul termen de judecată, de principiu) și e o chestiune ce reprezintă un acord între victimă și făptuitor, care duce și la stingerea acțiunii civile, pe când retragerea plângerii prealabile se poate face, conform Codului penal, până la pronunțarea unei hotărâri definitive – deci, mult mai târziu – și este o chestiune unilaterală, adică victima își retrage plângerea în baza deciziei sale, nu a unei înțelegeri.

În Legea medierii nu existau limitări de timp pentru ca victima și infractorul să ajungă la un acord de mediere și să se înlăture răspundere penală. Acum ceva timp însă, Curtea Constituțională a spus că ar trebui ca acordul de mediere să se încheie, când se poate recurge la împăcarea părților, doar până la citirea actului de sesizare  Din moment ce împăcarea părților se poate face doar până la acel moment, atunci și acordul de mediere ar trebui încheiat tot până la acel moment, spuneau judecătorii.

Curtea s-a referit însă doar la împăcarea părților când a spus că acordul de mediere ar trebui să se încheie până la citirea actului de sesizare. Însă Legiuitorul român (Parlamentul) a decis să aplice aceeași limită la încheierea acordului de mediere și în cauzele unde se poate face retragerea plângerii prealabile. Deci, a decis să meargă mai departe decât ce-i indicase Curtea că ar fi constituțional.

Astfel, deși cel care a făcut plângerea poate să și-o retragă până când se pronunță hotărârea definitivă, pentru că așa prevede Codul, nu va mai putea face un acord de mediere cu făptuitorul după ce se citește primul act de sesizare(cum spuneam, ca regulă, e primul termen de judecată).

Deși Legea nr. 97/2018 se intitulează ca aducând măsuri de protecție a victimelor infracțiunilor, această limitare a recurgerii la mediere în cauzele unde se poate face retragerea plângerii penale cu consecința înlăturării răspunderii penale a făptuitorului nu se poate traduce neapărat ca un beneficiu pentru victimă.

OTP FAKTORING ZRT obligata sa accepte cursul din momentul incheierii contractului,din 2008

 

Imagini pentru inghetare curs otp

Nr. unic (nr. format vechi) : 24140/212/2016
Data inregistrarii 09.11.2017
Data ultimei modificari: 02.05.2018
Sectie: Secţia a II-a civilă
Materie: Litigii cu profesioniştii
Obiect: obligatia de a face
Stadiu procesual: Apel

 

Părţi

Nume Calitate parte
CHIOVEANU ANDA LARISA,CU DOM.PROC.ALES Apelant Reclamant
OTP BANK ROMANIA SA Intimat Pârât
OTP FAKTORING ZRT PRIN OTP FAKTORING SRL Intimat Pârât

 

Şedinţe

23.02.2018
Ora estimata: 12:00
Complet: Apel comercial 1
Tip solutie: Schimbat în parte
Solutia pe scurt: Admite apelul formulat de apelanta CHIOVEANU ANDA-LARISA împotriva sentinţei civile nr 4627/19.04.2017 a Judecătoriei Constanţa. Schimbă în parte sentinţa apelată,în sensul că: Admite în parte cererea. Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale privind cursul de schimb valutar cuprinsă în art 13 lit b din contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr C2202/1000/7328/27.03.2008 şi constată nulitatea absolută a clauzei. Stabilizează cursul valutar CHF/leu la cursul de schimb de la momentul semnării contractului de credit,27.03.2008. Dispune obligarea intimatei OTP BANK ROMANIA SA să restituie în echivalent lei la data plăţii,diferenţele între sumele achitate cu titlu de rate lunare la cursul de schimb pentru perioada 27.03.2008 -23.02.2018 şi sumele care ar fi trebuit plătite la cursul de schimb din 27.03.2008,precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestui debit,calculată de la data plăţii fiecărei sume şi până la achitarea debitului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Obligă intimatul la plata sumei de 2908 lei către apelantă,reprezentând cheltuieli de judecată-taxă timbru la fond şi în apel şi onorariu avocat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare,ce se va depune la Tribunalul Constanţa şi se va judeca de către ÎCCJ. Pronunţată în şedinţă publică,23.02.2018.
Document: Hotarâre  313/2018  23.02.2018

CERTIFICARE PRODUSE TRADITIONALE – opinie produsedingospodarie.ro

   Imagini pentru certificare produse traditionaleCERTIFICAREA CONFORMITATII PRODUSELOR ALIMENTARE D.O.P. SI I.G.      “denumire de origine/ indicatie geografica”

 

http://www.produsedingospodarie.ro

 

Avand in vedere marea diversitate a produselor comercializate si abundenta informatiilor in domeniu, consumatorii trebuie sa dispuna de informatii clare si succinte privind originea produselor, caracteristicile specifice ale acestora datorate zonelor geografice, provenienta si metodele traditionale de productie, istoricul, dandu-le posibilitatea sa faca cea mai buna alegere.

Certificarea produselor alimentare se efectueaza in conformitate cu legislatia in vigoare, standarde europene, standarde nationale, standarde de firma, standarde profesionale (cadrul legal poate fi consultat pe www.madr.ro).

Sistemul de protectie al indicatiilor geografice si denumirilor de origine ale produselor agricole si produselor alimentare romanesti, similar celui din statele member ale Uniunii Europene, va permite producatorilor din Romania sa solicite inregistrarea si protectia indicatiilor geografice si in Uniunea Europeana.

DOP – ”denumire de origine”: poate fi numele unei regiuni, al unui loc specific sau al unei tari utilizat pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar.

Produsul trebuie sa fie: originar din aceasta regiune, loc specific sau tara; calitatea sau caracteristicile sunt datorate mediului geografic cu factorii sai naturali si umani; materiile prime folosite trebuie sa provina numai din aria geografica definita; producerea, procesarea si prepararea trebuie sa aiba loc numai in aria geografica definita.

IGP – ”indcatie geografica”: poate fi numele unei regiuni, al unui loc specific sau al unei tari utilizat pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar.

Produsul trebuie sa fie: originar din aceasta regiune, loc specific sau tara; sa posede o calitate specifica, reputatie sau alte caracteristici atribuite originii geografice; materiile prime folosite pot sa provina si din afara ariei geografice definite; anumite operatii ale procesului de productie, cum ar fi: ambalarea, congelarea, depozitarea etc., pot avea loc in afara ariei geografice definite.

Scopul il reprezinta protectia impotriva:

– oricarei utilizari comerciale a unei denumiri inregistrate care ar permite exploatarea reputatiei acesteia (ex. Salamul de Sibiu);

– utilizarii abuzive, imitarii sau evocarii originii;

– oricarei indicatii false sau inselatoare privind provenienta, originea, natura sau calitatile esentiale ale produsului;

– oricarei alte practici susceptibila sa induca consumatorul in eroare cu privire la originea veritabila a produsului.

Produse certificate

(sisteme din domeniul calitatii produselor agricole si alimentare)

Nr. crt. Produs/Client Nr. certificat Valabilitate certificat
1 TELEMEA DE IBĂNEŞTIASOCIAŢIA PENTRU PROMOVAREA PRODUSELOR TRADIŢIONALE DE PE VALEA GURGHIULUI

– MIRDATOD PROD SRL

02 DOP03.06.2016 02.06.2019
2 SALAM DE SIBIUASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR DE SALAM DE SIBIU

– SALBAC SA

– ALDIS SRL

– SALSI SA

– H&E REINERT SRL

– SCANDIA FOOD SA

03 IGP12.11.2014 11.11.2017
3 NOVAC AFUMAT DE TARA BÂRSEIASOCIAŢIA DORIPESCO

– DORIPESCO PROD SRL

04 IGP03.03.2015 02.03.2018
4 MAGIUN DE PRUNE TOPOLOVENISONIMPEX TOPOLOVENI 05 IGP05.01.2016 04.01.2019
5 CÂRNAŢI DE PLEŞCOIASOCIAŞIA PENTRU PROMOVAREA CĂRNAŢILOR DE PLEŞCOI

–          COMSORADI SRL

–          -TRI 94 PROD COM SRL

–          VALMAR 05 SRL

–          PRODUSE TRADIŢIONALE GABIOTI DIN PLEŞCOI

06 IGP28.04.2016 27.04.2019
6 SALAM DE SIBIUSC RECUNOŞTINŢA PRODCOM IMPEX SRL 07 IGP14.07.2016 13.07.2019
7 SCRUMBIE DE DUNĂRE AFUMATĂRO-PESCADOR

– MIADMAR HDP SRL

08 IGP02.08.2016 01.08.201

Cum se radiază o maşină in 2018

Cum se radiază o maşină in 2018

 

Potrivit Normelor de aplicare a noului Cod Fiscal, începând din acest an, radierea din evidenţă a vehiculelor se face doar în cazul scoaterii definitive din circulaţie a acestora, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:

a) proprietarul doreşte retragerea definitivă din circulaţie a vehiculului şi face dovada depozitării acestuia într-un spaţiu adecvat, deţinut în condiţiile legii, spaţiu care nu afectează domeniul public sau îl afectează, dar pentru care există o convenţie sau o autorizaţie în acest scop, de la autorităţile competente;

b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unităţi specializate în vederea dezmembrării;

c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;

d) în cazul furtului vehiculului. În cazul în care contribuabilul nu mai poate face dovada existenţei fizice a maşinii, scăderea de la plata impozitului se face prin prezentarea unui certificat de distrugere emis în conformitate cu prevederile legale sau în baza unei declaraţii pe propria răspundere, din care să rezulte împrejurările care au condus la pierderea acestuia.

De asemenea, radierea poate fi ceruta si atunci cand propietarul nu mai doreste mentinerea vehicului in circulatie sau in cazul in care masina va fi scoasa definitiv din Romania (va fi exportata).

Daca solicitati radierea pentru ca nu mai doriti sa mentineti autoturismul in circulatie, este obligatoriu sa aveti, pentru el, un spatiu adecvat de depozitare (un garaj, o curte, un teren).

In plus, radierea se face si din oficiu, in cazul vehiculelor abandonate ori fara stapan, in termen de 30 de zile de la primirea unei dispozitii a autoritatii administratiei publice locale prin care masina este declarata abandonata sau fara stapan, potrivit art. 17 din Codul Rutier.

Indiferent de motivele pentru care proprietarul solicita radierea unui autoturism, procedura este aproximativ asemanatoare.

Astfel, posesorul masinii trebuie sa solicite radierea vehiculului la Serviciul Public Comunitar Directia Permise si Inmatriculari Auto, unde trebuie sa depuna urmatoarele documente:

Cererea de radiere;
Certificatul de inmatriculare;
Actul de identitate al solicitantului in original si copie;
Placutele cu numarul de inmatriculare;
Cartea de identitate a vehiculului in original si copie;
Fisa de inmatriculare cu viza organului fiscal competent teritorial sau certificatul de atestare fiscala.
Certificat de radiere – 3 exemplare;
In cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care sa ateste dobandirea personalitatii juridice, denumirea si sediul, in copie (de exemplu certificat inregistrare la Registrul Comertului), precum si imputernicirea reprezentatului legal al acestora;
Procura speciala autentificata de notarul public, in cazul in care documentele se depun de o alta persoana decat titularul.

In functie de motivul pentru care doriti sa radiati autoturismul, dosarul trebuie sa mai contina si:

Documentul care atesta dezmembrarea, casarea sau predarea unei unitati specializate in vederea dezmembrarii, atunci cand automobilul a fost dezmembrat, casat sau predat unei unitati specializate pentru dezmembrare;
Declaratie pe proprie raspundere a titularului inmatricularii sau a mostenitorilor legali ai acestuia, din care sa reiasa ca vehiculul nu mai circula pe drumurile publice si o copie unui document care atesta detinerea unui garaj, teren, curte, parcare, unde va fi depozitat vehiculul respectiv, acte necesare in cazul in care posesorul nu mai doreste mentinerea vehiculului in circulatie;
Documentul care atesta exportul vehiculului (document vamal romanesc de export / document strain vamal de import / document de inmatriculare in strainatate / sau alte inscrisuri oficiale straine din care rezulta exportul sau inmatricularea in strainatate), in situatia in care autoturismul va fi scos din Romania definitiv;
Documentul emis de politie care atesta furtul in tara sau strainatate, daca motivul radierii este furtul.

Radierea unui autoturism nu presupune niciun fel de cost pentru proprietar si, de obicei, se face pe loc.https://www.coltuc.ro

La ce riscuri te expui daca vrei sa cumperi imobile executate silit?

De cele mai multe ori, datornicii care nu au cum să-și achite obligațiile față de creditorii lor ajung să se trezească cu bunurile executate silit. Din perspectiva celui interesat să le cumpere la licitație, cel mai avantajos aspect este reprezentat de preț, care este uneori cu mult mai mic decât prețul pieței. De partea cealaltă, dezavantajele sunt numeroase. De pildă, cei care cumpără un imobil la licitație nu au posibilitatea să meargă înainte să-l vadă și să-i caute eventualele defecte și, de altfel, legea nu-i conferă cumpărătorului de la licitație garanția că neregulile descoperite mai târziu vor fi acoperite de cineva

Când ne uităm pe site-urile cu executări silite, primul lucru care ne atrage atenția este, fără îndoială, prețul de pornire la care am putea cumpăra bunurile respective. Sunt scoase la licitație diverse lucruri, de la imobile, mașini, utilaje, ambarcațiuni ș.a.m.d. Bunurile sunt scoase la licitație pentru că proprietarii lor îndatorați nu mai au cum să le plătească creditorilor lor datoriile, iar aceștia cer executarea silită a bunurilor ce aparțin debitorilor.

Și Fiscul organizează, de altfel, licitații unde scoate la înaintare bunuri ce aparțin contribuabililor cu datorii la stat. Chiar săptămâna asta, organul fiscal central a anunțat că organizează licitații în mai multe orașe din țară și printre bunurile licitate se numără și mai multe case. Pentru a participa la aceste licitații însă e necesară achitarea unei taxe de participare de 10% din preţul de pornire al imobilului licitat.

Cam acesta ar fi avantajul principal – prețul. Poate părea incredibil să cumpărăm o vilă luxoasă cu 80.000 de euro. Prețurile de pornire la executările silite nu sunt stabilite aleatoriu, nici pe de parte, iar faptul că ele scad de la o licitație la alta se motivează astfel: creditorul vrea să-și acopere datoria cât mai repede. Deși încearcă să-și scoată cât mai mult din nivelul datoriei, de cele mai multe ori ajunge să obțină sume complet nesatisfăcătoare. Totuși, decât nimic…

Dezavantajele la cumpărarea de bunuri executate silit sunt însă numeroase, așa cum ni le punctează specialistul. Gândiți-vă că la capătul celălalt al firului problemei se află un proprietar (datornic) care e disperat să-și vadă bunul înapoi, iar de multe ori se poate întâmpla să fie chiar îndreptățit să-l primească. Datornicul executat, ajutat uneori de un avocat, nu va sta cu mâinile în sân și va căuta să desființeze acea executare silită. „De departe cel mai important risc este acela în care debitorul executat silit face contestație la executare, iar instanța o admite și pronunță anularea executării silite. Consecința este aceea că adjudecatarul (persoana de bună-credință care a cumpărat la licitație) trebuie să restituie imobilul”, ne spune Iulia Blaja.

Contestația la executarea silită se poate face de către datornic pentru nenumărate motive. Orice abatere de la normele legale privind executarea silită îi dă datornicului dreptul să conteste executarea. De pildă, titlul executoriu nu e valabil, a intervenit prescripția unei creanțe, a fost desființată hotărârea în baza căreia se face executarea, a fost cerută de cine nu trebuie sau s-a desființat alt act ce stă la baza executării.

„Un alt dezavantaj este acela că imobilul vândut la licitație nu poate fi vizionat înainte de a fi cumpărat, astfel încât cel interesat să-l cumpere să cunoască starea în care se găsește bunul”, ne mai spune avocat Coltuc #avocatcoltuc De altfel, în Codul civil se precizează, la materia vânzării-cumpărării de bunuri de orice fel (nu doar imobile): „În vânzările silite nu se datorează garanţie contra viciilor ascunse”. Altfel spus, dacă s-a fisurat o țeavă și s-a inundat parterul, cumpărătorul nu poate să se supere pe nimeni altcineva, decât pe soartă.https://www.coltuc.ro

RAIFFEISEN BANK S.A. obligata sa restituie o dobanda excedentara de 36000 chf

Nr. unic (nr. format vechi) : 49454/299/2016*
Data inregistrarii 27.09.2017
Data ultimei modificari: 20.04.2018
Sectie: Secţia a-VI-a Civilă
Materie: Litigii cu profesioniştii
Obiect: nulitate act juridic CLAUZE ABUZIVE
Stadiu procesual: Apel

 

Părţi

Nume Calitate parte
DAN NAIANA CARMEN DOMICILIUL ALES LA C.A. COLTUC MARIUS VICENTIU Apelant
RAIFFEISEN BANK S.A. Intimat
DAN DĂNUT IONEL Intimat

 

Şedinţe

17.04.2018
Ora estimata: 09:30
Complet: C7-APEL
Tip solutie: Schimbat în parte
Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că: Admite în parate cererea de chemare în judecată. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei inserată în art. 3.5 din contract (referitor la comisionul de procesare) şi obligă pârâta să restituie reclamantei suma încasată cu acest titlu, precum şi dobânzile legale aferente acestei creanţe, începând cu data încasării comisionului de procesare şi până la data restituirii sale. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei inserate în art. 3.3 din contractul de credit, numai în privinţa facilităţii băncii de a ” modifica valoarea ratei anuale a dobânzii curente în funcţie de evoluţia pieţei financiare sau de politca de credit a Băncii, urmând să aducă la cunoştinţă împrumutatului noua Rată a dobânzii în modalităţile menţionate în Condiţiile Generale de Reluare a Operaţiunii Bancare”. Obligă pârâta să restituie reclamantei sumele percepute cu titlu de dobândă curentă superioară valorii de 5,9% pe an ( prevăzute în art.3.3 teza I) în perioada 4.07.2007 – 15.10. 2010, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, de la data încasării fiecărei cote încasată şi până la restituirea efectivă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.04.2018
Document: Hotarâre  1824/2018  17.04.2018 https://www.coltuc.ro

Ai fost victima unui caz de MALPRAXIS? Ce trebuie sa faci

 

Malpraxisul este un tratament incorect sau neglijent aplicat de un medic unui pacient, care îi produce acestuia prejudicii de orice natură, în relație cu gradul de afectare a capacității fizice și psihice.

Procedurile pe care trebuie să le urmeze un pacient care acuză un medic de malpraxis

„Orice eroare profesională săvârşită în exercitarea actului medical, generatoare de prejudicii asupra sa, îl legitimează pentru a cere tragerarea la răspundere a personalului medical vinovat. Din nefericire, mulţi dintre pacienţii astfel prejudiciaţi nici nu ştiu măcar faptul că legiuitorul le pune la dispoziţie mijloace pentru a-şi proteja drepturile”, a declarat avocat Coltuc Marius

Cui trebuie să i se adreseze pacientul în caz de malpraxis

Un medic poate fi acuzat de malpraxis dacă limita stabilită de textul de lege este depăşită în oricare dintre momentele apariţiei unui prejudiciu asupra pacientului, gravitatea acestui prejudiciu urmând a sta la baza corectei individualizări a pedepselor aplicabile şi aplicate.

„Indiferent că este produs din eroare, din imprudenţă sau din cauza unor cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prejudiciul există. Dacă eroarea medicală a avut ca rezultat pricinuirea integrității corporale sau sănătății persoanei a unei vătămări care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, pierderea unui organ sau simț, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică sau psihică, avortul, punerea în primejdie a vieții pacientului ori decesul acestuia, limita despre care vorbim este la nivelul superior”, a declarat avocatul Coltuc Marius

În caz de malpraxis, pacientul se poate adresa fie poliţiei, fie instanţei de judecată. De asemenea, în multe dintre cazuri se poate impune şi şi parcurgerea unei proceduri prealabile de mediere.

„Dacă alege o acţiune civilă, pacientul va trebui să se adrese direct instanţei de judecată. Dacă doreşte demararea unei acţiuni penale, plângerea astfel formulată va fi înregistrată fie la politie, fie la Parchet. Este însă extrem de important a fi avute în vedere toate reglementările legale în vigoare, iar în multe dintre cazuri (mai ales în viitorul context legislativ – noua forma a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii) se impune şi parcurgerea unei proceduri prealabile de mediere (părţile urmează a analiza dacă este oportună o înţelegere amiabilă, care să împiedice ulterior declanşarea de acţiuni civile sau penale). Arăt totodată faptul că nu este obligatorie sesizarea Colegiului Medicilor

 

 

 

malpraxis,daune malpraxis,proces malpraxis,avocat bun malpraxis  https://www.coltuc.ro

Cercetarea disciplinara angajat,litigiu de munca/Angajator : „Vino la cercetarea disciplinara” Angajat : „Nu vreau”

Imagini pentru litigiu de muncaCe poate face angajatorul atunci când salariatul refuză convocarea la cercetarea disciplinară
Este obligatoriu ca salariatul cercetat disciplinar să fie convocat în scris la cercetare, potrivit Codului muncii. Prin documentul de convocare, salariatul trebuie să afle de ce e chemat la întâlnirea cu comisia de disciplină, când va avea loc întâlnirea, unde ș.a.m.d. Deși legea permite sancționarea și în cazul în care angajatul nu s-a prezentat la cercetare, e necesar să se dovedească faptul că angajatorul i-a adus la cunoștință convocatorul, dar că, dintr-un motiv sau altul, salariatul nu a vrut să-l primească.

Vezi si www.coltuc.ro

Dacă s-a pornit o cercetare disciplinară, e obligatoriu ca salariatul cercetat să fie chemat la o întâlnire cu comisia de disciplină stabilită dinainte, după cum scrie în Codul muncii. Nu se poate face, ca regulă, o cercetare disciplinară în lipsa acestuia, mai ales dacă salariatul încă vine la muncă și desfășurarea cercetării e ascunsă față de el. Așa cum o spuneam și cu alte ocazii, în celelalte materiale din ghidul cercetării disciplinare, până să ajungem la sancționarea unui salariat e nevoie de o cercetare făcută „ca la carte” – în principal, pentru a evita ca instanța să desființeze sancțiunea.

„(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. (3) Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile”, scrie în Codul muncii.

Așadar, din textul citat știm foarte clar două lucruri: faptul că nu se poate face o cercetare fără convocarea salariatului și faptul că putem să dispunem o sancțiune și dacă el nu vine la cercetare, deși a fost chemat și procedura de convocare a fost îndeplinită așa cum trebuie. Ce ne facem însă în situația în care salariatul refuză (cu rea-intenție, firește) să semneze de primire pe documentul de convocare? Pentru că el știe că lipsa semnăturii sale ar putea să echivaleze cu faptul că nu a fost chemat așa cum scrie în lege, prin urmare, va cere (și va obține) anularea sancțiunii în instanță.

 

cercetarea disciplinare angajat,litigiu de munca

Restituire taxă auto 2018: De ce nu primești încă banii,Solutii

Imagini pentru taxa autoPosibilitatea de a recupera fostele taxe auto și timbrul de mediu plătite în trecut de proprietarii de mașini a apărut anul trecut, pe 7 august, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017. De atunci, plătitorii au putut depune cererile la autoritățile fiscale, chiar și dacă vânduseră între timp mașina, chiar dacă au cumpărat-o în leasing, au pierdut dovada plății sau aveau hotărâri judecătorești prin care câștigaseră dreptul la restituirea banilor.

 

Mai nou, Executivul a decis ca nici dovada plății să nu mai trebuiască adusă pentru a cere restituirea, nici copia după talon sau după cartea de identitate a vehiculului. Cereri se mai pot depune chiar și acum, conform OUG nr. 52/2017.

 

 

Cert este că unii contribuabili care au depus deja cereri de câteva luni, care le depuseseră mai demult sau aveau decizii definitive de la instanțe se plâng acum de întârzierile organelor fiscale. Din comentariile unora dintre cititorii avocatnet.ro am dedus chiar că organele fiscale fie nu știu ce să le spună despre stadiul cererilor lor, fie le dau răspunsuri contradictorii.

În acest sens, am cerut un punct de vedere oficial celor de la Finanțele Publice. Plecând de la prevederile normelor legale în baza cărora se fac aceste restituiri, reprezentanții ANAF precizează:

„Precizăm că restituirea acestor taxe/timbru de mediu se realizează din bugetul de stat sau din bugetul Fondului pentru mediu, în funcție de bugetul în care s-au făcut venit sumele încasate, în contul bancar indicat de solicitant în cererea sa de restituire (…) În prima zi lucrătoare a fiecărei săptămâni, organele fiscale centrale, pe baza evidenței cererilor de restituire și a sumelor aprobate la restituire, solicită Administrației Fondului pentru Mediu sumele necesare restituirii taxei pe poluare pentru autovehicule, taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrului de mediu pentru autovehicule”, potrivit răspunsului oferit redacției noastre, în urma prezentării calendarului oficial de restituire.

Într-adevăr, conform ordonanței, perioada de restituire pentru fostele taxe auto nu s-a terminat, aspect subliniat și de reprezentanții ANAF. Iar perioada de restituire pentru timbrul de mediu nici măcar nu a început – se dă startul abia în septembrie anul acesta, ceea ce înseamnă că, până atunci, nici nu se pune problema restituirii vreunui ban.

Reamintim că perioadele restituire sunt următoarele, conform ordonanței:

  • 1 ianuarie 2018 – 31 decembrie 2018 – pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule;
  • 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019 – pentru timbrul de mediu.

Cei care au început să depună cereri chiar și de anul trecut și care nu sunt în situațiile „privilegiate”, pe care le detaliem mai jos, pot primi banii chiar și în ultima zi a perioadelor de mai sus.

Totuși, aceeași ordonanță prevede că banii se dau înapoi celor care au hotărâri judecătorești în 120 de zile de la depunerea cererilor (dar nu mai devreme de la începerea perioadelor de restituire enunțate mai sus). Practic, aceștia ar fi trebuit să înceapă deja să primească banii, mai repede ca ceilalți, dacă au depus deja cererile (mai puțin timbrul de mediu, unde nu s-a început încă restituirea banilor). Mai repede ar trebui să primească banii și cei care depuseseră deja cereri înainte de 7 august 2017 și care au fost admise – tot într-un termen de 120 de zile, dar de la data de 29 decembrie 2017 (când au intrat în vigoare normele de aplicare ale OUG nr. 52/2017).

Concluzia este următoarea:

  • în primul rând, banii vin prin Administrația pentru Fondul de Mediu, de principiu, în baza cererilor făcute de organele fiscale, deci canalul prin care se face restituirea nu le concentrează doar pe acestea din urmă, ci mai multe autorități ale statului (prin urmare, lucrurile se pot complica pe parcurs);
  • în al doilea rând, solicitanții care nu se află într-una dintre situațiile mai avantajoase (cereri deja depuse și admise de mai demult ori decizii definitive obținute în instanțe) vor putea primi banii până la finalul anului 2018;
  • în al treilea rând, restituirea timbrului de mediu nu se face momentan, deci, nici nu are rost să fie adresate solicitări organelor fiscale cu privire la banii respectivi.

Start-up Nation 2018: Acte,costuri,toata procedura

Depunerea proiectelor se va realiza în sistem online

În cele ce urmează vom prezenta cum se va face înscrierea antreprenorilor în cel mai așteptat program de finanțare al anului.

Conform proiectului de minimis publicat recent în dezbatere publică, înscrierea în program, solicitarea acordului de principiu pentru finanțare şi completarea planului de afaceri în vederea obținerii finanțării se fac online pe site-ul ministerului, un site ce nu a mai putut fi accesat de aproximativ trei săptămâni din cauza unor defecțiuni tehnice pe care MMACA nu remediat nici în prezent.

Data de la care  înregistrarea online va deveni activă se comunică pe site-ul instituţiei cu cel putin cinci zile înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu zis.

Pentru participarea la program fiecare solicitant trebuie să se înregistreze cu user şi parolă.

După înregistrarea unui cont de utilizator, aplicaţia de înregistrare a documentației va deveni activă pentru completarea on-line a planului de afaceri şi încărcarea în aplicaţie a documentelor solicitate, respectiv:

  • plan de afaceri;
  • cerere de finanțare;
  • formulare suport solicitate pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor de eligibilitate impuse prin ghidul solicitantului.

Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare va dura, conform ghidului solicitantului, 30 de zile de la demararea înscrierii în program.

Cu toate că punctajul minim solicitat pentru a fi acceptat de principiu în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii este, conform ghidului solicitantului,  de 50 de puncte din maxim 100 de puncte posibile, anul trecut finanțarea a fost acordată doar proiectelor care au obținut 100 de puncte, 95 de puncte și doar unui mic număr din proiectele de 90 de puncte.

După completarea tuturor informațiilor și documentelor solicitate, aplicaţia electronică va trimite automat solicitantului pe adresa de email utilizată la înregistrare un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării, precum și punctajul obținut.

Atunci când se înregistrează egalitate de punctaj în cadrul procedurii de evaluare a proiectelor depuse, acestea vor fi departajate în funcție de următoarele criterii, în ordinea enumerată mai jos:

  • numărul de locuri de muncă ce urmează a fi create în cadrul programului;
  • numărul de locuri de muncă ocupate de persoane defavorizate/șomeri/absolventi după anul 2012;
  • achiziția de echipamente tehnologice;
  • activitatea pe care accesează programul;

În cazul puțin probabil ca egalitatea între două sau mai multe proiecte să se păstreze și după aplicarea acestor criterii suplimentare, vor fi luate în calcul data și ora înscrierii în program.

După această etapă, aplicația electronică va genera un număr de identificare pentru fiecare proiect în Registrul Unic Electronic, denumit număr RUE, întreaga corespondență purtată de finanțator cu antreprenorii făcându-se cu precizarea acestui număr.

Atenție! Acest ghid al solicitantului este publicat, pentru moment, în dezbatere publică. Pentru a intra în vigoare, proiectul schemei de minimis va trebui aprobat prin ordin de ministru. Depunerea proiectelor se va putea face la o dată ulterioară, ce nu a fost încă anunțată.

BANCA COMERCIALA ROMANA SA – comisionul de acordare restituit

Ora estimata: 10:30
Complet: C2-APEL
Tip solutie: Alte soluţii
Solutia pe scurt: În complet de divergenţă Respinge apelul formulat de apelanta-pârâtă, ca nefondat. Admite apelul formulat de apelanta-reclamantă. Schimbă în parte sentinţa apelată, astfel: Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută şi a clauzei prevăzute la art. 6 lit. b din contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr. 42/24.01.2007, privind comisionul de acordare. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei încasate în baza clauzei mai sus menţionate, respectiv a sumei de 1025 Euro, precum şi la plata dobânzii legale aferente, începând cu data plăţii comisionului de acordare, până la achitarea integrală a acestuia. Respinge cererea apelantei-reclamante privind plata cheltuielilor de judecată din apel, ca nefondată. Cu opinia separată a doamnei judecător Farcaş-Şurpanu Cristina, în sensul respingerii apelului apelantei-reclamante, admiterii apelului apelantei-pârâte, schimbării în tot a sentinţei apelate şi respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23.02.2017.
Document: Opinie separată    23.02.2017

 

Nr. unic (nr. format vechi) : 29654/301/2015
Data inregistrarii 20.09.2016
Data ultimei modificari: 19.01.2018
Sectie: Secţia a-VI-a Civilă
Materie: Litigii cu profesioniştii
Obiect: nulitate act juridic
Stadiu procesual: Apel

 

Părţi

Nume Calitate parte
BANCA COMERCIALA ROMANA SA, CU SEDIUL ALES LA SCA BULBOACA & ASOCIATII Apelant
CIORNIA ELENA – CU DOMICIIUL ALES LA CAB COLTUC MARIUS VICENTIU Intimat
BANCA COMERCIALA ROMANA SA Apelant

ICCJ. Accident rutier produs pe teritoriul unui stat străin.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1963 din 6 decembrie 2017, pronunțată de Secția I civilă a reținut că potrivit Regulamentului nr. 864/2007 în cazul decesului victimei, cauzat de accidentul de circulație produs pe teritoriul Spaniei, legea de drept material aplicabilă litigiului în cadrul căruia reclamantele au solicitat despăgubiri ca urmare a prejudiciului produs prin decesul rudei lor, este legea spaniolă.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Focşani sub nr. x/231/2014, reclamanta A. în nume propriu şi în numele fiicei minore B. a chemat în judecată pe pârâţii SC C. SRL cu sediul în București, D. LTD cu sediul în Irlanda și E. PLC cu sediul în Dublin, Irlanda, pentru a fi obligați la plata sumei de 4.000.000 euro cu titlu de daune morale, precum şi la o prestaţie periodică lunară în echivalent euro a salariului mediu pe economie în Irlanda pentru minora B., începând cu data de 27.11.2011 şi până la majorat, daune suferite ca urmare a decesului soțului/respectiv tatălui minorei, F. în accidentul produs în Spania, la 27.11.2011, din cauza defectării sistemului de frânare a vehiculului pe care-l conducea, proprietatea D. LTD, asigurat Carte Verde cu poliţa xyz, la pârâta E. PLC, valabilă în perioada 20.05.2011-20.05.2012.

Prin sentinţa civilă nr. 1596 din 17.07.2014, Judecătoria Focşani a admis excepţia privind necompetenţa sa materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei a II-a civilă a Tribunalului Vrancea.

Prin sentința civila nr. 72 din 17.09.2016, Tribunalul Vrancea a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a admis în parte acțiunea formulată de reclamante și a obligat pârâtele, în solidar, la plata sumei de 500.000 euro cu titlu de daune morale şi la o prestaţie periodică lunară în echivalentul în euro a salariului mediu pe economie în Irlanda pentru minora B., începând cu 27.11.2011 și până la majorat.

În apel, prin decizia nr. 35/A din 14.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia I civilă s-au admis apelurile declarate de pârâtele E. PLC şi D. LTD împotriva sentinţei civile nr. 72/2015 a Tribunalului Vrancea, care a fost schimbată în tot în sensul că s-a respins acțiunea formulată de reclamante ca fiind prescrisă. Împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs reclamantele, criticând-o ca nelegală.

Înalta Curte apreciază că stabilirea legii aplicabile litigiului cu element de extraneitate constituie o chestiune de fond, iar nu o excepție de procedură asupra căreia instanța să fie obligată să se pronunțe în prealabil în condițiile art. 248 C. proc. civ. Dacă instanța s-ar pronunța în prealabil asupra legii aplicabile, acest lucru ar echivala cu o antepronunțare, sancționată cu recuzarea judecătorilor.

Atâta timp cât în cauză s-a invocat de către apelantele pârâte aplicarea legii spaniole (Codul civil spaniol) în opoziție cu legea română invocată de reclamante (Codul civil român și Decretul nr. 167/1958), Curtea apreciază că reclamantelor nu li s-a încălcat dreptul la apărare și nici dreptul la un proces echitabil câtă vreme au avut posibilitatea să-și formuleze apărări pe toate chestiunile invocate de instanță și de părțile adverse, cu atât mai mult cu cât instanța de apel a consemnat că se va pune în discuție aplicabilitatea Regulamentului 44/2001, Regulamentului Roma II și legii civile spaniole, acordându-se termen pentru ca părțile să-și formuleze apărarea.

Cu privire la Regulamentul CE 864/2007 (Roma II), Înalta Curte reține că se aplică obligațiilor necontractuale (nu pre contractuale) în materie civilă şi comercială, în situații care implică un conflict de legi. Alineatul (2) al articolului 1 din Regulament enumeră aspectele excluse din domeniul de aplicare al regulamentului și răspunderea delictuală pentru un fapt ilicit nu este exclusă din sfera de aplicare a regulamentului. Prejudiciul produs reclamantelor prin decesul rudei lor în accidentul de circulație produs în Spania ca urmare a defectării autovehiculului pe care îl conducea, proprietatea S.C. D. LTD, este consecința unei fapte ilicite.

Regulamentul CE 864/2007 (Roma II) este aplicabil cauzei, cum corect a reținut instanța de apel și, potrivit dispozițiilor articolului 4 cu denumirea marginală ”norma generală”, norma de drept material aplicabilă este legea țării în care s-a produs prejudiciul, indiferent în ce țară a avut loc faptul cauzator de prejudiciu și indiferent de țara sau țările în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt. Cum decesul victimei F., cauzat de accident prin defectarea sistemului de fânare al autovehiculului proprietatea pârâtei S.C. D. LTD, s-a produs în Spania, potrivit Regulamentului 864/2007 (Roma II), legea de drept material aplicabilă este legea spaniolă.

 

 

sursa iccj

Dezincriminarea agresorului în cazul în care ajunge la împăcare cu victima – Violenta in familie 2018

Senatul a adoptat tacit un proiect de lege care va permite, în cazul violenţei în familie, dezincriminarea agresorului în cazul în care ajunge la împăcare cu victima la prima plângere penală, dar nu şi la următoarele.

lege, justitie

Deşi România s-a angajat printr-o convenţie internaţională că nu va tolera actele de violenţă în familie, Parlamentul are altă interpretare.

Aleşii din Senat au tărăgănat o iniţiativă pentru schimbarea Legii privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie până când aceasta nu a mai fost discutată în plen, de toţi parlamentarii, fiind adoptată tacit, marţi, în forma sa iniţială. Proiectul iniţiat de deputaţi şi senatori ai UDMR, dar care a primit şi semnăturile de susţinere de la parlamentari ai PSD, PNL şi USR, are şi o prevedere discutabilă, aceeasta fiind legată de faptul că în cazul în care există o singură plângere penală în ceea ce priveşte un agresor, iar victima ajunge la împăcare cu acesta, atunci acesta nu mai răspunde penal.

RAIFFEISEN BANK SA pierde pe dobanda excedentara si comision de procesare

Nr. unic (nr. format vechi) : 6778/299/2016
Data inregistrarii 12.09.2017
Data ultimei modificari: 09.03.2018
Sectie: Secţia a-VI-a Civilă
Materie: Litigii cu profesioniştii
Obiect: acţiune în constatare CLAUZE ABUZIVE
Stadiu procesual: Apel

 

Părţi

Nume Calitate parte
ZGLIMBEA NICUŞOR domiciliu ales la av. COLTUC MARIUS Apelant
ZGLIMBEA ILEANA ALINA domiciliu ales la av. COLTUC MARIUS Apelant
RAIFFEISEN BANK SA Intimat

 

Şedinţe

06.03.2018
Ora estimata: 09:30
Complet: C7-APEL
Tip solutie: Schimbat în parte
Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa apelată în sensul că: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Constată caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor contractuale inserate la art. 3.3 teza a II a şi 3.5 din contractul de credit nr. RFI03144167074/29.11.2007. Obligă pârâta să restituie reclamanţilor suma încasată cu titlu de comision de procesare la care se va adăuda dobânda legală aferentă începând cu data perceperii sale-29.11.2007 şi până la momentul restituirii efective.Obligă pârâta să restituie reclamanţilor sumele încasate cu titlu de dobândă începând cu cel de-al dilea an de creditare – 29.112008 superioară procentului de 4,9 pe an indicat în prima teză a clauzei nr. 3.3, precum şi dobânda legală aferentă acestei creanţe, calculată de la data încasării fiecărei rate inserate şi până la restituirea efectivă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 6.03.2018.
Document: Hotarâre  981/2018  06.03.2018

Ce a decis CJUE – Acționarea în instanță a unei companii aeriene pentru obținerea compensației pentru întârziere

Compania aeriană care a efectuat într-un stat membru doar primul zbor din cadrul unui zbor cu legătură poate fi acționată în justiție în fața instanțelor de la destinația finală situată în alt stat membru în vederea obținerii unei compensații pentru întârziere, a decis CJUE într-o hotărâre la de începutul lunii martie.

tableta avion

Foto concept rezervare bilet de avion online via Shutterstock

Acest lucru este valabil în cazul în care diferitele zboruri au făcut obiectul unei rezervări unice pentru întreaga călătorie, iar întârzierea prelungită la sosirea la destinația finală se datorează unui incident intervenit în timpul primului zbor.

În Hotărârea în cauzele conexate C-274/16, C-447/16 și C-448/16 flightright GmbH/Air Nostrum, Líneas Aéreas del Mediterráneo SA Roland Becker/Hainan Airlines Co. LtdMohamed Barkan, Souad Asbai, Assia Barkan, Zakaria Barkan, Nousaiba Barkan/Air Nostrum, Líneas Aéreas del Mediterráneo SA, CJUE arată că:

Pasagerii aerieni au rezervat la Air Berlin și la Iberia zboruri cu legătură din Spania spre Germania (și anume pentru traseul Ibiza – Palma de Mallorca – Düsseldorf în ceea ce privește Air Berlin și pentru traseul Melilla ‒ Madrid ‒ Frankfurt am Main în ceea ce privește Iberia), aceste rezervări acoperind în întregime călătoriile respective. Primele zboruri interne în Spania au fost efectuate pentru Air Berlin și pentru Iberia de compania aeriană spaniolă Air Nostrum. În ambele cazuri, aceste zboruri au suferit o întârziere (45 și 20 de minute) ceea ce a determinat ca pasagerii să piardă al doilea zbor către Germania. Aceștia au ajuns în sfârșit la destinația lor finală cu peste 3 ore de întârziere (și anume aproximativ 4 ore de întârziere pentru zborul rezervat la Air Berlin și 13 ore de întârziere pentru cel rezervat la Iberia).

Din cauza acestor întârzieri prelungite, pasagerii aerieni respectivi (sau, în locul lor, întreprinderea germană flightright) au sesizat instanțele germane pentru a solicita compensații Air Nostrum în temeiul Regulamentului Uniunii privind drepturile pasagerilor aerieni¹.

Amtsgericht Düsseldorf (Tribunalul Districtual din Düsseldorf, Germania) și Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție, Germania) manifestă îndoieli cu privire la aspectul dacă instanțele germane dispun de competență internațională pentru a statua asupra unor acțiuni ale unor pasageri aerieni îndreptate împotriva unei companii aeriene care i) are sediul în alt stat membru, ii) a efectuat, în cadrul unor zboruri cu legătură cu destinația finală Germania, doar primele zboruri interne în acest alt stat membru și iii) nu este cocontractantul lor. Aceste două instanțe au invitat Curtea de Justiție să clarifice dacă într-un astfel de caz trebuie aplicate dispozițiile Regulamentului Bruxelles I², potrivit cărora un pârât domiciliat în alt stat membru poate fi acționat în justiție, în
materie contractuală, în fața instanțelor de la locul de executare a obligației care formează obiectul cererii. Acest regulament precizează că, în cazul prestării de servicii, acest loc este, în absența vreunei convenții contrare, locul în care, în temeiul contractului, serviciile au fost sau ar fi trebuit să fie prestate.

Prin hotărârea pronunțată în cauză, Curtea concluzionează că destinația finală în Germania poate fi considerată locul de executare a prestațiilor de furnizat nu numai în ceea ce privește al doilea zbor, ci și în ceea ce privește primul zbor intern în Spania. Rezultă că instanțele germane sunt în principiu competente să statueze în cadrul unor acțiuni în despăgubire îndreptate împotriva unei companii aeriene străine precum Air Nostrum.

Astfel, în primul rând, noțiunea „materie contractuală” în sensul Regulamentului Bruxelles I acoperă acțiunea în despăgubire a pasagerilor aerieni afectați de o întârziere prelungită a unui zbor cu legătură, în temeiul Regulamentului privind drepturile pasagerilor aerieni, îndreptată împotriva unui operator efectiv de transport aerian care nu este cocontractantul lor.

În această privință, Curtea observă în special că, potrivit Regulamentului privind drepturile pasagerilor aerieni, în cazul în care un operator efectiv de transport aerian care nu are un contract cu pasagerul își execută obligațiile în conformitate cu regulamentul menționat, se consideră că acesta acționează în numele persoanei care are un contract cu pasagerul respectiv. Astfel, trebuie să se considere că acest operator de transport (în speță Air Nostrum) îndeplinește obligații liber consimțite față de cocontractantul pasagerilor în cauză (în speță Air Berlin și Iberia). Aceste obligații decurg din contractul de transport aerian.

În al doilea rând, Curtea consideră că, în cazul unui zbor cu legătură, „locul de executare” a zborului respectiv, în sensul Regulamentului Bruxelles I, trebuie considerat locul de sosire a celui de al doilea zbor, atunci când transportul pe ambele zboruri se efectuează de către doi operatori de transport aerian diferiți, iar acțiunea în despăgubire pentru întârzierea prelungită la sosire se întemeiază pe un incident care a avut loc pe primul zbor, efectuat de un operator de transport aerian care nu este cocontractantul pasagerilor în cauză.

Curtea subliniază în această privință că contractele în cauză, caracterizate de o rezervare unică pentru întreaga călătorie, stabilește obligația unui operator de transport aerian de a transporta un pasager de la punctul A la punctul C. O asemenea operațiune de transport constituie un serviciu pentru care unul³ dintre locurile de prestare principală se găsește în punctul C. În opinia Curții, este suficient de previzibil pentru o companie aeriană care, precum Air Nostrum, nu efectuează decât primul zbor din punctul A în punctul B că pasagerii o pot acționa în justiție în fața instanțelor din punctul C.

Într-o altă cauză, un pasager aerian a sesizat instanțele germane pentru a solicita unei companii aeriene chineze, Hainan Airlines, o compensație ca urmare a refuzului la îmbarcare ce i-ar fi fost opus la al doilea zbor dintr-un zbor cu legătură (și anume ruta Berlin ‒ Bruxelles ‒ Beijing). În această privință, Curtea amintește că, dacă pârâtul (în speță Hainan Airlines) nu este domiciliat pe teritoriul unui stat membru, competența judiciară internațională este determinată, în fiecare stat membru, de legislația acestui stat membru, iar nu de Regulamentul Bruxelles I.

¹Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218, rectificare în JO 2016, L 94, p. 17). În funcție de distanță, compensația este în cuantum de 250, 400 sau 600 de euro.

²Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74) şi
Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1). Acest din urmă regulament a abrogat Regulamentul nr. 44/2001. El este aplicabil numai acțiunilor judiciare intentate începând cu 10 ianuarie 2015. În cadrul prezentelor cauze, dispozițiile relevante ale acestor două regulamente sunt identice sau cvasiidentice.

³Curtea aminteşte în acest context că pasagerul aerian poate deopotrivă formula acțiunea în fața instanței în
circumscripția căreia se află locul de plecare a zborului (Hotărârea din 9 iulie 2009, C-204/08, a se vedea de asemenea CP nr. 62/09).

Jurisprudenta – Contestatie decizie de concediere 2018

Perioada de preaviz acordata de angajator salariatului pe perioada concediului medical. Nulitatea actului de concediere
Hotararea nr. 135 din data de 21.01.2016
Pronuntata de Tribunalul Dambovita
 

Prin cererea de chemare in judecata a paratei S. C. T. D. S. R. L., inregistratala 21.07.2015, reclamantul N. S. a solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa se constate nulitatea absoluta a deciziei de concediere nr. 1527/19. 06. 2015, in temeiul art. 78 raportat la art. 75 din Codul Muncii, aceasta fiind emisa fara respectarea preavizului, obligarea societatii parate la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, pana la data ramanerii definitive a hotararii, in temeiul art. 80 Codul Muncii precum si la plata sumelor reprezentand contravaloarea orelor suplimentare efectiv lucrate in lunile decembrie 2014-ianuarie 2015.

Motivand cererea, reclamantul a aratat ca a fost angajat al societatii, conform contractului individual de munca incheiat si inregistrat sub nr. 834/06. 01. 2014, iar la data de 14. 05. 2015 a formulat cerere de acordare a concediului de odihna, incepand cu data de 21. 05. 2015, comunicandu-i-se ca a fost aprobata. Asadar, cu data de 21. 05 si-a inceput concediul de odihna.

S-a mentionat ca la data de 02.07.2015, a primit un mesaj text de la societatea parata, prin care i s-a adus la cunostinta faptul ca incepand cu 19. 06. 2015, contractul sau individual de munca ar fi incetat \”conform preavizului”, preaviz care niciodata nu mi-a fost dat, astfel ca angajatorul nu a respectat procedura prevazuta de lege, decizia de concediere emisa aparand ca fiind nula.

In ceea ce priveste petitul referitor la plata orelor suplimentarea prestate in favoarea angajatorului la nivelul lunilor decembrie 2014-ianuarie 2015, conform statelor de plata anexate, in luna decembrie 2014 reclamantul a prestat un numar de 192 de ore, iar in luna ianuarie 2015 un numar de 204 ore, fata de durata timpului de lucru negociata contractual, adica de 168 ore/ luna ( sectiunea H din CIM), fiindu-mi achitat doar salariul aferent acestei norme de lucru, nu si pentru orele suplimentare.

In dovedirea cererii se solicita incuviintarea probelor cu inscrisuri, instanta urmand a pune in vedere paratei sa inainteze la dosarul cauzei documentele care au stat la baza emiterii deciziei de concediere.

In drept, s-au invocat dispozitiile art. 75-80 si 171 Codul Muncii.

Parata a formulat intampinare in sensul respingerii actiunii si, pe cale de consecinta, al mentinerii deciziei de concediere nr. 1527/19. 06. 2015, intrucat aceasta a fost emisa conform prevederilor legale in vigoare, respectand acordarea preavizului, al respingerea cererii de acordare a despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, intrucat acestea nu sunt justifícate, precum si al respingerii capatului de cerere privind obligarea la plata sumelor reprezentand contravaloarea orelor suplimentare efectiv lucrate in lunile decembrie 2014-ianuarie 2015, ca neintemeiat.

S-a aratat ca la data de 21. 05. 2015, reclamantul a fost chemat la sediul firmei, unde s-a si prezentat, primind preavizul de concediere individuala. Dupa ce a luat la cunostinta de act, a refuzat primirea acestuia, desi i s-a explicat atat motivul cat si baza legala a concedierii, respectiv faptul ca salariatul poate efectua concediul de odihna pe perioada preavizului (art. 81 alin 5 Codul Muncii), el refuzand vehement primirea documentelor inaintate.

In plus, la solicitarea sa, reclamantul a avut o discutie cu domnul director general F. P. care i-a explicat situatia in detaliu, dar si asa, reclamantul a ramas la hotararea de a nu accepta preavizul. In urma refuzului, s-a intocmit un proces verbal, inregistrat sub nr. 1496/2^05. 2015, semnat de toate persoanele prezente la discutie, respectiv: dl. Director general F. P., d-na Consultant resurse umane G. U., dl. Manager operatii M. C. si dna. Contabil D. R. .

Ulterior, in aceeasi zi de 21. 05. 2015, documentele i-au fost transmise dlui N. prin Fan Curier expres, nota de expeditie fiind anexata.

La data de 22. 05. 2015, parata a fost informata de catre reprezentantii Fan Curier ca destinatarul – reclamant, \”a refuzat primirea”, aceasta sintagma fiind folosita numai atunci cand destinatarul este gasit, dar la vederea coletului nu este de acord sa il primeasca, deci reclamantul stia despre continutul documentelor din plic.

In consecinta, reclamantul a luat de fapt la cunostinta personal de preaviz. In plus, preavizul a fost emis si adus la cunostinta, conform prevederilor legale, respectiv cu 20 de zile inainte de intocmirea Deciziei de Concediere. S-a mentionat ca pe langa buna conduita din punct de vedere legal, conducerea societatii intotdeauna si-a tratat angajatii echitabil si cu respect, astfel incat nu s-ar fi pretat niciodata la concedierea unui angajat prin mesaj text scris SMS. De asemenea, din punct de vedere juridic, pe durata preavizului contractul individual de munca continua sa isi produca toate efectele, dupa cum stipuleaza art. 81 alin 5 Codul Muncii. Prin urmare, fara vreo dispozitie contrara, efecte inseamna inclusiv dreptul la concediul de odihna. Cu alte cuvinte, salariatii aflati in perioada de preaviz isi pot efectua zilele de concediu, in baza cererii de concediu aprobate de angajator. In cazul de fata, termenul de preaviz nu a fost mai mic de 20 de zile, dupa cum cere art. 75 din Codul Muncii, iar contractul individual de munca nu era suspendat, astfel incat sa fie necesara si prelungirea preavizului. In aparare s-a invocat Decizia nr. 8 din 8 decembrie 2014 in cuprinsul careia se prevad urmatoarele : \”In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 76 Ut. b) din Codul muncii, raportat la dispozitiile art. 78 din acelasi cod, lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a mentiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sanctionata cu nulitatea deciziei si a masurii concedierii atunci cand angajatorul face dovada ca i-a acordat salariatului preavizul cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din Codul muncii sau cu durata prevazuta in contractele colective sau individuale de munca, in ipoteza in care aceasta este mai favorabila angajatului. ”Pentru cele evidentiate se apreciaza ca nu este justificat cel de al doilea capat de cerere. Referitor la capatul de cerere privind obligarea la plata sumelor reprezentand contravaloarea orelor suplimentare efectiv lucrate in lunile decembrie 2014-ianuarie 2015, s-a sustinut ca prin inscrisurile anexate intampinarii se atesta faptul ca dl. N. a primit remuneratia orelor lucrate, mai mult, in unele luni a fost platit integral, desi nu si-a efectuat orele de lucru. Situatia este urmatoarea: anul 2014 a avut 252 zile lucratoare, insemnand 2016 ore norma intreaga. Plata orelor de lucru a fost facuta prin raportare la intregul an, astfel cum prevede legea si intocmai cum a indicat ITM. Din pontaj reiese ca dl. N. a lucrat 2004 ore (din care 120 au fost suplimentare si s-au platit cu bonus la salariu) si a avut si 12 zile de concediu de odihna, insemnand 96 ore. Prin urmare avem 2004+96-120=1980 ore lucrate, (cu 36 ore mai putin decat a fost platit). Pentru anul 2015, din 320 de ore lucratoare ale lunilor ianuarie si februarie, s-au efectuat 312 ore

care contractul de munca a fost suspendat prin concediu medical. Chiar si in lunile in care a lucrat mai putin si nu si-a facut norma, a primit salariu intreg pentru 168 ore.

Cu toate aceste inlesniri, la data de 04 martie 2015 reclamantul a solicitat drepturile ce i se cuveneau in urma casatoriei incheiate la 3 Martie 2015.

Desi se afla in concediu medical, acesta a primit bonusul de casatorie, respectiv suma de 4000 lei si 4 zile de concediu, conform art. 2 lit. b din Regulamentul de ordine interioara. Pe langa faptul ca a fost apt sa se casatoreasca, desi se afla iin concediu medical, din punct de vedere legal, conform art. 50 lit. b din Codul Muncii contractual de munca era suspendat in aceasta perioada.

Fiindu-i suspendat dreptul izvorat din contractual individual de munca si din Regulamentul de ordine interioara, dl. N. nu avea dreptul sa mai beneficieze de bonusul de casatorie. Insa, cum intotdeauna conducerea societatii si-a respectat personalul si dreptul acestora la familie, nu i-a fost refuzata cererea inaintata.

In dovedirea sustinerilor facute, se solicita probele cu Iinscrisuri conform Opisului intocmit, interogatoriul reclamantului si doi martori, nominalizati in cuprinsul intampinarii.

In probatiune s-au incuviintat partilor dovezile cu inscrisuri, interogatorii, audierea martorilor C. M. si B. L., propusi de parata, dispunandu-se totodata efectuarea unei expertize contabile pentru verificarea orelor suplimentare aferente intervalului pretins si a platilor aferente, potrivit inscrisurilor depuse la dosar. La termenul de judecata din 14. 01. 2015, reclamantul a declarat ca renunta la judecata capatului de cerere avand ca obiect obligarea paratei la plata orelor suplimentare.

Examinand cererea formulata prin prisma probelor administrate si a dispozitiilor legale aplicabile in materie, tribunalul o apreciaza ca fiind fondata in limitele in care a fost restransa.

Ca situatie de fapt se retine ca la data de 21. 05. 2015, reclamantul a inceput efectuarea concediului de odihna astfel cum rezulta din cererea pe care a adresat-o angajatorului si din (fila 36) fisele de pontaj aferente lunilor mai si iunie 2015 ( filele 56-57), pana la 12. 06. 2015, in intervalul 15-18 iunie beneficiind de invoiri.

Din coroborarea sustinerilor reclamantului si ale paratei, cu inscrisurile depuse si cu depozitiile martorilor audiati se constata ca in prima zi de efectuare a concediului reclamantul a fost chemat la sediul societatii pentru a i se comunica preavizul de concediere individuala si ca urmare a refuzului sau de a-l primi ( fila 28), a doua zi i s-a comunicat inscrisul prin Fan Courier Targoviste ( filele 29-30) insa acesta a fost returnat expeditorului pentru ca \”destinatarul a refuzat primirea”.

Cat costa un divort in 2018 ? Avocat specializat divort raspunde

Cât costă un divorţ. Calea judiciară „Un divorţ simplu costă 600-800 de lei în privinţa onorariului avocatului. În cazul în care sunt implicaţi copii, onorariul ar putea ajunge la peste 2.000 de lei, în funcţie de probleme. În principal, acestea sunt despre stabilirea locuinţei copilului. Ca regulă, autoritatea părintească este exercitată în comun, dar instanţa trebuie să stabilească locuinţa copilului la unul dintre părinţi“, a declarat, pentru „Adevărul“, avocatul Coltuc Marius Deoarece în toate aceste cazuri se urmăreşte „interesul superior al copilului“, instanţa apelează la serviciile autorităţii tutelare pentru a stabili condiţiile de creştere şi educare pe care copilul le are la părinţii săi. Ancheta socială efectuată de aceasta nu se taxează, dar durează.   Pentru judecata unei cereri de divorţ este necesară plata unei taxe judiciare de timbru, care variază între 50 şi 250 de lei, în funcţie de speţă.   Cât costă un divorţ. Cazul cu partaj În cazul unui partaj, problema se complică, mai spune avocatul. Acesta nu este obligatoriu să se facă la divorţ, dar este posibil. Pentru partajul judiciar, trebuie plătită o taxă de timbru din valoarea bunurilor partajabile. Pentru a se determina valoarea reală a bunurilor supuse împărţelii, este necesară efectuarea unei expertize de evaluare, costă alţi 800-1.000 de lei.   Cât costă un divorţ. Varianta la notar În cazul unui divorţ la un notar, costurile sunt aproape la fel. Spre exemplu, un notariat arată pe propriul site că divorţul costă 697 de lei, cu tot cu TVA. Suma include 620 de lei pentru onorariul notarial, 62 de lei tariful de înregistrare a cererii de divorţ în Registrul Naţional al Cererilor de Divorţ, legalizarea copiei certificatului de naştere pentru fiecare soţ – 4,96 lei x 2, în vreme ce legalizarea copiei certificatului de căsătorie – 4,96 lei.   În cazul unui divorţ cu copii minori, costul este mai mare, din cauza procedurilor suplimentare şi complexităţii mai mari. În total, totalul taxelor este de 945 de lei, cu tot cu TVA. Din acesta, onorariul este 868 de lei. Urmează înregistrarea cererii în Registrul Naţional al Cererilor de Divorţ (62 de lei), legalizarea copiilor pentru certificatul de naştere al fiecărui soţ, pentru certificatul de căsătorie, dar şi pentru certificatul de naştere al copilului.   Pentru partaj se achită onorariul notarului, plus o serie de taxe specifice în funcţie de caz.   Cât costă un divorţ la mediator O altă posibilitate este, însă, divorţul la mediator. Aceştia au, la rândul lor, tarife de 600 – 1.000 de lei, acelaşi tarif fiind şi în cazul unui partaj. Pe de altă parte, avocatul Coltuc Marius spune că acordul de mediere trebuie să fie confirmat de către o instanţă, astfel că se va adăuga şi onorariul unui avocat, plus taxele aferente.   Cât costă un divorţ la primărie În fine, divorţul poate fi realizat şi la primărie. Potrivit legii 127/2013, taxa pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă este în cuantum de 500 lei şi poate fi majorată prin hotărâre a consiliului local, fără ca majorarea să poată depăşi 20% din această valoare.   Este de dorit, totuşi, ca părţile să aleagă calea amiabilă, pentru ca părţile să economisească timp şi resurse. Sunt, însă, situaţiii mai delicate în care nu se poate evita instanţa de judecată, astfel încât este necesară munca unui specialist.

Clauza de risc valutar Otp – pierde

Nr. unic (nr. format vechi) : 24140/212/2016
Data inregistrarii 09.11.2017
Data ultimei modificari: 30.03.2018
Sectie: Secţia a II-a civilă
Materie: Litigii cu profesioniştii
Obiect: obligatia de a face
Stadiu procesual: Apel

 

Părţi

Nume Calitate parte
CHIOVEANU ANDA LARISA,CU DOM.PROC.ALES Apelant Reclamant
OTP BANK ROMANIA SA Intimat Pârât
OTP FAKTORING ZRT PRIN OTP FAKTORING SRL Intimat Pârât

 

Şedinţe

23.02.2018
Ora estimata: 12:00
Complet: Apel comercial 1
Tip solutie: Schimbat în parte
Solutia pe scurt: Admite apelul formulat de apelanta CHIOVEANU ANDA-LARISA împotriva sentinţei civile nr 4627/19.04.2017 a Judecătoriei Constanţa. Schimbă în parte sentinţa apelată,în sensul că: Admite în parte cererea. Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale privind cursul de schimb valutar cuprinsă în art 13 lit b din contractul de credit ipotecar pentru persoane fizice nr C2202/1000/7328/27.03.2008 şi constată nulitatea absolută a clauzei. Stabilizează cursul valutar CHF/leu la cursul de schimb de la momentul semnării contractului de credit,27.03.2008. Dispune obligarea intimatei OTP BANK ROMANIA SA să restituie în echivalent lei la data plăţii,diferenţele între sumele achitate cu titlu de rate lunare la cursul de schimb pentru perioada 27.03.2008 -23.02.2018 şi sumele care ar fi trebuit plătite la cursul de schimb din 27.03.2008,precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestui debit,calculată de la data plăţii fiecărei sume şi până la achitarea debitului. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Obligă intimatul la plata sumei de 2908 lei către apelantă,reprezentând cheltuieli de judecată-taxă timbru la fond şi în apel şi onorariu avocat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare,ce se va depune la Tribunalul Constanţa şi se va judeca de către ÎCCJ. Pronunţată în şedinţă publică,23.02.2018.
Document: Hotarâre  313/2018  23.02.2018

Integrarea în firmă a unui DPO – GDPR

1. Independența

Responsabilul cu protecția datelor va avea un grad ridicat de independență și va răspunde direct în fața celui mai înalt nivel al conducerii, așa cum reiese din prevederile GDPR.

Cu alte cuvinte, acesta nu poate fi încadrat ca subordonat al șefului unui anumit departament al firmei. El trebuie să aibă, de preferat, propriul departament pe care să-l conducăsau, în cel mai rău caz, să fie inclus într-un anumit departament din motive de spațiu. De exemplu, să stea în departamentul de vânzări pentru că acolo i se găsește spațiu pentru un birou, dar să nu figureze în organigramă ca subordonat al șefului vânzărilor.

„Ca regulă generală, funcția de DPO trebuie reflectată în organigrama societății. Ca atare, ar trebui să existe o decizie a organului societar competent prin care să se actualizeze structura organizatorică internă (fie în sensul că se creează o nouă poziție, fie că se suplimentează atribuțiile unei poziții deja existente, cu cele specifice DPO-ului)”

Recuperarea daunelor în cazul accidentelor rutiere care au loc în țări UE

La finele anului trecut un șofer român de TIR a accidentat grav un camion în Elveția. În urma acestuia, capul tractor și semiremorca firmei române au ajuns epavă. La acea vreme, autoritățile elvețiene au acționat prompt pentru a elibera și curăța autostrada, dar cu un cost uriaș. Mai exact, romanii au datorat elevțienilor 10.000 de euro, pentru curățarea drumului și tractarea epavei pe o porțiune de câțiva metri. Bani dați din contul transportatorului, în contextul în care autoritățile de acolo nu au acceptat polița RCA română.

Pentru a nu rămâne sechestrată marfa de sute de mii de euro pe care o transportau, românii au achitat cei 10.000 de euro fără sa spere vreodată sa ii recupereze, întrucât accidentul fusese cauzat de șoferul român.

„Majoritatea șoferilor cred că polița RCA acoperă doar daunele produse mașinii pe care o accidentează”, spune Coltuc Marius, avocat senior în cadrul C.A/COLTUC. Polița RCA acoperă toate daunele produse terților în urma accidentului.

 

„Recuperarea acestor sume este garantată de Legea 132/2017 și Convenția de la Haga din 1971. Beneficiarul poliței nu pierde dreptul la despăgubiri nici măcar dacă, forțat de împrejurări, a achitat deja aceste sume – situație în care s-a aflat și clientul nostru, nevoit să recupereze mărfurile sechestrate. Din păcate, brokerii de asigurări în general nu cunosc aceste detalii, iar societățile de asigurări nu doresc să le facă cunoscute, ceea ce cauzează pierderi financiare substanțiale pentru beneficiarii polițelor. ”

Despăgubirea deţinuţilor va costa statul între 370 şi 550 de milioane de euro

Sindicatele din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) afirmă că despăgubirea deţinuţilor care au stat în condiţii necorespunzătoare va costa statul între 370 şi 550 de milioane de euro şi că, periodic, trebuie să corecteze ”încercările de dezinformare ale ministrului Justiţiei”. ”Mai nou, încearcă să ne convingă că, deşi a avansat sume de bani pentru despăgubiri, n-a făcut-o”, susţin sindicaliştii, relatează news.ro.

lege

Foto via Shutterstock

”Periodic, ne aflăm în neplăcuta situaţie de a corecta încercările de dezinformare ale ministrului Justiţiei, care – mai nou – încearcă să ne convingă că, deşi a avansat sume de bani pentru despăgubiri, n-a făcut-o. Probabil că a înţeles dimensiunea dezastrului: această iniţiativă va costa între 370 şi 550 de milioane de euro”, susţin sindicaliştii din ANP.

Aceştia fac referire la o postare pe Facebook a ministrului Tudorel Toader care a scris că ”niciun oficial nu a avansat vreo suma de bani pentru posibile despagubiri ale foştilor deţinuţi, în sensul hotărârii pilot CEDO, referitoare la conditiile necorespunzatoare din penitenciare” şi ataşează comunicatului o declaraţie video a ministrului în care vorbeşte despre faptul că Ministerul Justiţiei va propune ca despăgubire o supă cuprinsă între 5 şi 8 euro pe zi.

Sindicaliştii susţin că valoarea totală a despăgubirilor va fi uriaşă. ”Concret, la un rulaj total al deţinuţilor, estimat pentru perioada 2012 – 2017, de 92.000 de deţinuţi, aceştia fiind beneficiarii, costurile totale pentru bugetul de stat se vor ridica la o sumă cuprinsă între 370 milioane € (la o despăgubire de 5€/zi/deţinut) şi 550 milioane € (la o despăgubire de 8€/zi/deţinut). În estimarea costului total am introdus o valoare mediană: nu toţi deţinuţii beneficiari fiind în sistemul penitenciar pe întreaga durată de aplicare”, mai spun sindicaliştii.

Sursa: ProTV

De tinut minte : Ruxandra Avram, şef serviciu în BNR: Cei care au luat credite în franci elveţieni nu cred că aveau doar 4 clase

Cei care au luat credite în franci elveţieni nu cred că aveau doar 4 clase şi au înţeles la ce riscuri s-au expus, a declarat Ruxandra Avram, şef serviciu în Banca Naţională a României (BNR), într-o conferinţă organizată de Oxygen Events.

banca nationala a romaniei„Reglementarea vine peste noi că vrem că nu vrem. Integrarea României în piaţa comună în domeniul plăţilor nu se face automat, că vrea un fintech, că vrea o bancă. Să vină toţi actorii care au ceva de spus în domeniul ăsta, să-şi prezinte oferta, şi cineva la capătul celălalt să o accepte.

Între ei va trebui să stea cineva să dirijeze administrarea riscurilor de care nu vom scăpa, încrederea populaţiei în ceea ce priveşte aceste instrumente, pentru că toată lumea îmi spune că au luat credite în franci elveţieni şi acum vin şi plâng.

Credeţi că nu au înţeles la vremea respectivă? Sunt convinsă că s-a înţeles şi la ce riscuri te expui. Cei care au luat credite în franci elveţieni nu cred că aveau 4 clase”, a spus Avram.

Agerpres

Unicredit Consumer Financing IFN S.A si Kredyt Inkaso Portofolio Investments S.A pierd pe contestatie la executare 2018

Judecătoria ALBA IULIA > Informaţii dosar
Informaţii dosar
Informaţii generale

Părţi

Şedinţe

Căi atac

Citare prin publicitate

Informaţii generale
Nr. unic (nr. format vechi) : 3074/176/2017
Data inregistrarii 10.05.2017
Data ultimei modificari: 17.03.2018
Sectie: JUDECĂTORIA ALBA IULIA
Materie: Civil
Obiect: contestaţie la executare DOS. EXEC. 297/2017
Stadiu procesual: Fond

Părţi
Nume Calitate parte
DICU DAN RADU cu dom.proc.ales Contestator
KREDYT INKASO PORTFOLIO INVESTMENTS ( LUXEMBOURG) S.A. Intimat
SC UNICREDIT CONSUMER FINANCING IFN SA CU SED. PROC. ALES Intimat

Şedinţe
02.03.2018
Ora estimata: 08:30
Complet: C VII
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea formulată de contestatorul Dicu Dan Radu, în contradictoriu cu intimatele Unicredit Consumer Financing IFN S.A, şi Kredyt Inkaso Portofolio Investments S.A.. Anulează actele de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc Dumitru Marius – Vasile în dosarul de executare nr.297/2017. Anulează executarea silită efectuată în dosarul execuţional nr.297/2017 al BEJ Dumitru Marius – Vasile pentru suma de 185,06 lei, reprezentând cheltuieli de executare silită. Respinge contestaţia la titlu formulată de către contestator, ca neîntemeiată. În temeiul art.720 alin.4 Cod proc.civ., dispune comunicarea unui exemplar al prezentei sentinţe, după rămânerea definitivă, către BEJ Dumitru Marius – Vasile. Obligă contestatorul la plata către BEJ Dumitru Marius – Vasile a sumei de 32,80 lei, reprezentând contravaloare xerocopiere dosar execuţional. În temeiul art.45 alin.1 lit. f din O.UG. nr.80/2013, privind taxele judiciare de timbru, dispune restituirea către contestator, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, a taxei judiciare de timbru în sumă de 662,82 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Alba Iulia. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.03.2018.
Document: Încheiere finală (dezinvestire) 435/2018 02.03.2018

PIRAEUS BANK ROMANIA S.A. pierde pe comisionul de acordare.Definitiv

Nr. unic (nr. format vechi) : 86958/299/2015
Data inregistrarii 24.05.2016
Data ultimei modificari: 25.03.2018
Sectie: Secţia a-VI-a Civilă
Materie: Litigii cu profesioniştii
Obiect: nulitate act juridic CLAUZE ABUZIVE
Stadiu procesual: Apel

 

Părţi

Nume Calitate parte
CONSTANTIN MARIUS Apelant
CONSTANTIN CATALINA Apelant
CONSTANTIN MARIUS DOMICILIUL ALES LA C.A. COLTUC MARIUS VICENTIU Apelant
CONSTANTIN CATALINA DOMICILIUL ALES LA C.A. COLTUC MARIUS VICENTIU Apelant
PIRAEUS BANK ROMANIA S.A. Intimat

 

Şedinţe

21.03.2018
Ora estimata: 13:00
Complet: C16-APEL
Tip solutie: Schimbat în parte
Solutia pe scurt: Admite apelul . Schimbă , în parte, sentinţa apelată, şi, în consecinţă, Constată caracterul abuziv al clauzei stipulate în convenţia de credit încheiată de păr?i la art. 1.3 lit.a referitoare la perceperea comisionului de acordare . Declară nulitatea absolută a clauzei menţionate anterior. Obligă pârâta să plătească reclaman?ilor sumele încasate cu titlu de comision de acordare, în echivalent lei la cursul BNR din data efectuării plăţii. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei apelate referitoare la respingerea constatării caracterului abuziv al clauzei referitoare la înghe?area cursului valutar ?i denominare. Cu drept de recurs conform Deciziei CCR nr.369/2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 martie 2018.
Document: Hotarâre  1277/2018  21.03.2018

Contestatie castigata impotriva BANCA TRANSILVANIA SA pe darea in plata 2018

Nr. unic (nr. format vechi) : 8356/302/2017
Data inregistrarii 14.04.2017
Data ultimei modificari: 27.02.2018
Sectie: …..
Materie: Civil
Obiect: contestaţie creditor Legea 77/2016
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
BANCA TRANSILVANIA SA Contestator
Damaschin Gabriel Intimat
EOS KSI ROMÂNIA SRL Intervenient
EOS CREDIT FUNDING DAC Intervenient

 

Şedinţe

06.02.2018
Ora estimata: 09:00
Complet: C 5 civil 2017
Tip solutie: Respinge cererea
Solutia pe scurt: Respinge contestaţia, ca neîntemeiată. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.02.2018.
Document: Hotarâre  1001/2018  06.02.2018

Ce scriu pe site pentru a transpune Regulamentul de utilizare date cu caracter personal

 

Nota de informare privind prelucrarea datelor personale in cadrul …..
1 Cum să ne contactați

2 Ce acoperă Nota noastră de informare?

3 De ce și cum prelucrăm datele dvs. personale?

4 Cine este responsabil pentru prelucrarea datelor dvs. personale?

5 De la cine și cum colectăm datele dvs. personale?

6 Care sunt temeiurile noastre legale pentru prelucrarea datelor dumneavoastră personale?

7 În ce situații prelucrăm datele dvs. personale?

8 Folosim procese de profilare automată și decizii automatizate?

9 Despre scopurile pentru care prelucrăm date personale

10 Cât timp păstrăm datele dvs. personale?

11 Dezvăluim datele dvs. personale?

12 Transferăm datele dvs. personale în afara UE sau SEE?

13 Sunt datele dvs. personale în siguranță?

14 Suntem certificați și am aderat la un cod de conduită?

15 Care sunt drepturile dumneavoastră?

16 Cum vă puteți exercita drepturile?

17 Aveți dreptul de a depune o plângere?

18 Puteți alege setările de confidențialitate?

19 Veți fi informat despre schimbările politicii de confidențialitate?

20 Explicații cu privire la termenii și expresiile utilizați în această notă de informare

1 Cum să ne contactați

2 Ce acoperă Nota noastră de informare?

2.1

Nota noastră de informare:2.1.1 produce efecte de la: 01.03.2018
2.1.2 este publicată la: 01.03.2018
2.2

Nota noastră de informare se aplică:2.2.1 websiteului nostru:
2.2.2 e-mail-ului nostru.
3 De ce și cum prelucrăm datele dvs. personale?
3.1 Noi colectăm email-ul dvs. pentru pentru inregistrarea unui cont in cadrul websiteului .

3.2 Noi colectăm username-ul dvs. pentru pentru inregistrarea unui cont in cadrul siteului , ca masura de precautie atunci cand cineva scrie in forum (username-ul este un pseudonim pe care persoana inregistrata il va folosi atunci cand scrie in forum, pentru a nu fi evident pentru cei care citesc mesajul care este identitatea celui care l-a scris).

3.3 Noi colectăm ocupatia dvs. pentru pentru personalizarea continutului , precum si pentru personalizarea tipului de discutii din forumul care vor fi afisate dumneavoastra cu prioritate. In acelasi timp, colectam profesia dvs. atunci cand optati sa va inregistrati in catalogul profesional , caz in care profesia va permite cititorilor sa va identifice aria de expertiza si sa va poata contacta pentru probleme legate de specializarea dumneavoastra.

3.4 Noi colectăm sediul dvs. profesional pentru cazul in care alegeti sa deschideti un profil de consultant in cadrul , identificarea sediului dvs. personal va permite cititorilor sa stie care dintre consultanti sunt situati in aria teritoriala care ii intereseaza. In acelasi timp, vom putea utiliza judetul declarat de dumneavoastra pentru a afisa cititorilor, in anumite sectiuni ale siteului, consultantii care sunt situati in aria teritoriala care ii intereseaza.

3.5 Noi utilizăm continutul mesajelor scrise de dumneavoastra in forumul sau comentariile postate la articolele pentru ca acest continut este necesar pentru a permite celor care vor sa raspunda la acest continut sa vizualizeze intrebarea si sa ofere un raspuns. Colectarea si afisarea acestor texte ale mesajelor scrise de dumneavoastra in Forumul este urmarea unei actiuni prin care dumneavoastra alegeti sa faceti respectivele date publice, in mod manifest, iar prelucrarea acestor date se va face in temeiul interesului nostru legitim de a oferi raspunsuri, de a evita stergerea unor raspunsuri in cazul carora oamenii ce le-au formulat au investit efort si timp pentru a le da, precum si de a mentine integritatea discutiilor din forum.

3.6 Noi colectăm data nasterii pentru a va ura la multi ani de ziua dumneavoastra de nastere.

3.7 Noi colectăm id-ul dumneavoastra din cookie-urile strict necesare plasate de pentru a va permite sa va autentificati, sa va pastrati autentificarea pe masura ce navigati in paginile siteului nostru, precum si pentru a va permite sa accesati facilitatile contului premium..

3.8. Noi colectăm materiale video sau audio de la cursuri in scopul comercializarii acestuia in varianta inregistrata, in virtutea interesului nostru legitim de a monetiza in cat mai multe feluri materialele produse de noi. Prin inscrierea la curs si, implicit, prin acceptarea prezentului set de termeni si conditii, participantul accepta ca Inteligo poate utiliza folografiile, materialele video sau audio create de personalul sau contractorii Inteligo pe perioada cursurilor, fara sa fie nevoie de solicitarea speciala a unui accept al participantului.

4 Cine este responsabil pentru prelucrarea datelor dvs. personale?
4.1 Noi

decidem de ce sunt prelucrate datele dvs. personale,
decidem cum sunt prelucrate datele dvs. personale, și
suntem responsabili pentru prelucrarea datelor dvs. personale.
4.2.1 Avem un responsabil cu protecția datelor personale.
Datele de contact sunt: Av.Coltuc Marius Calea Rahovei,266-268,corp 60,et.2,camera 06,sector 5,Bucuresti.
5 De la cine și cum colectăm datele dvs. personale?
5.1

Colectăm datele dumneavoastră personale:5.1.1 direct de la dumneavoastră.
5.2

Colectăm datele dumneavoastră personale:5.2.1 electronic, folosind un formular web.
5.2.2 electronic
prin stocarea de informație pe echipamentele dumneavoastră, sau
accesând informație stocată pe echipamentele dumneavoastră, or
citind informație emisă de echipamentele dumnevoastră.
5.3

Când ne furnizați datele dvs. personale, furnizarea dumneavoastră este:5.3.1 permisă și voluntară. Ni le puteți furniza liber: nume, email, telefon, continutul mesajelor scrise in forum, sediu profesional, profesie, data nasterii
5.3.2 permisă și obligatorie. Trebuie să ni le furnizați: datele de facturare
5.4 Dacă nu reușiți să ne furnizați datele dumneavoastră personale și această furnizare este voluntară, atunci acest lucru nu vă poate afecta.

5.5 Dacă nu reușiți să ne furnizați datele dumneavoastră personale și această furnizare este obligatorie, atunci vă poate afecta: Nu veti putea beneficia de serviciile pe care le vindem, pentru ca vanzarea lor e legata de inregistrarea si declararea unor detalii fiscale.

5.6

Furnizarea obligatorie de date cu caracter personal este:5.6.1 o cerință legală.
5.6.2 o cerință contractuală.
5.6.3 o cerință necesară pentru intrarea într-un contract.
6 Care sunt temeiurile noastre legale pentru prelucrarea datelor dumneavoastră personale?
6.1

Noi procesăm:6.1.1 date personale „nesensibile”.
6.1.2 date personale „sensibile”.
6.2

Temeiul legal pentru prelucrarea datelor dumneavoastră personale „nesensibile” este:6.2.1 consimțământul dumneavoastră.
6.2.2 un contract la care sunteți parte.
6.2.3 o cerere de la dvs. înainte de intrarea într-un contract. Solicitarea justifică prelucrarea datelor dvs. personale.
6.2.4 necesitatea respectării unei obligații legale la care suntem supuși.
6.2.5 interesul
nostru legitim, sau
legitim al unei terțe părți.
Prelucrăm datele dvs. personale pe baza unor interese care sunt
legitime,
reale, și
prezente.
Prelucrarea datelor dvs. personale este necesară pentru interesele legitime pe care le urmărim.
Interesele noastre legitime pot fi înlăturate de
interesele dvs. și
drepturi dvs. fundamentale.
Vă protejăm în mod adecvat
interesele și
drepturile și libertățile.
Oferim un link către un document care explică faptul că interesul nostru legitim are prioritate față de
interesele dvs., sau
6.3

Temeiul legal pentru prelucrarea datelor dumneavoastră personale „sensibile” este:6.3.1 că prelucrarea se referă la datele cu caracter personal care pe care le faceți publice în mod evident.
7 În ce situații prelucrăm datele dvs. personale?

7.1

Colectăm date personale:7.1.1 ale cumpărătorilor și/sau clienților.
7.1.2 cititori, utilizatori ai siteului, membrii ai comunitatii, consultanti inregistrati, participanti la evenimente
7.2

Suntem:7.2.1 o întreprindere.
7.3

Procesăm datele dumneavoastră personale din:7.3.1 sectorul privat.
7.4

Procesăm datele dumneavoastră personale într-o situație care implică:7.4.1 o activitate care este
profesională, sau
comercială.
7.4.2 o activitate de oferire de
bunuri, sau
servicii.
7.4.3 o activitate online.
7.4.4 un contract sau care se referă la o intrare într-un contract.
7.4.5 datele dumneavoastră personale, furnizate direct, în calitate de
cumpărător sau
client.
8 Folosim procese de profilare automată și decizii automatizate?
8.1 Folosim datele dumneavoastră personale pentru a evalua automat aspecte ale personalității dumneavoastră.

Evaluarea automată

poate include o analiză a caracteristicilor dumneavoastră.
poate include predicții cu privire la comportamentul dumneavoastră.
este realizată exclusiv cu mijloace informatice.
este realizată fără implicare umană.
va fi menționată în continuare prin referire la termenul “profilare complet automatizată”.
8.2 Folosim datele dvs. personale pentru a lua decizii automate despre dumneavoastră.

Deciziile automate

pot include „profilarea automată în totalitate” a dvs.
sunt realizate numai de un calculator.
sunt făcute fără intervenție umană.
sunt denumite în continuare „procese decizionale complet automatizate”.
8.3 Deciziile noastre „complet automate” despre dvs. se bazează pe „profilarea automată” a dvs.

8.4

Ne fundamentăm procesul de “decizie complet automată” despre dvs. pe următoarea logică de prelucrare:8.4.1 Daca un cititor acceseaza articole dintr-o anumita categorie, vom considera ca aria sa de interes este legata de acea categorie de articole si vom incerca sa personalizam, in viitor, continutul pe baza acelei analize.
8.5 Deciziile noastre „complet automate” nu au un impact asupra

drepturilor dvs., sau
statutului dvs. juridic.
Deciziile noastre „complet automate” nu au un impact real semnificativ semnificativ asupra

circumstanțelor aferente situației dvs.,
comportamentului dvs., sau
alegerilor dvs.
8.6

Temeiul legal pentru prelucrarea noastra referitoare la deciziile „complet automate” referitoare la dvs. este:8.6.1 o prelucrare în scopul
intereselor noastre legitime, sau
intereselor legitime ale unei terțe părți.
8.7

Datele dvs. personale pe care sistemul nostru se bazează atunci când ia „decizii complet automate” sunt:8.7.1 date personale “nesensibile”.
8.8 Deciziile noastre “complet automate” nu vă pot afecta.

9 Despre scopurile pentru care prelucrăm date personale
9.1 Prelucrăm datele dvs. personale pentru scopurile descrise în Sectiunea 3.

Scopurile noastre, pentru care prelucrăm date personale sunt

reale,
prezente, și
legitime.
9.2 Nu vă prelucrăm datele dvs. personale în scopuri secundare care sunt incompatibile cu scopurile principale pentru care datele dvs. personale sunt colectate inițial,

fără consimțământul dvs. prealabil,
fără să existe un interes legitim în acest sens, și
fără un temei juridic.
9.3 Vă informăm înainte de prelucrarea datelor dvs. personale în scopuri secundare

în primul rând, dacă colectăm inițial datele dvs. personale pentru un scop principal și
dacă scopul nostru secundar este incompatibil cu scopul principal.
10 Cât timp păstrăm datele dvs. personale?
10.1.1 Limităm durata de stocare a datelor dvs. personale la ceea ce este necesar pentru scopurile noastre de procesare.
10.1.2 Revizuim necesitatea păstrării în continuare a datelor dvs. personale: In fiecare an analizam datele colectate si prelucrate, in vederea filtrarii, sortarii si mentinerii prelucrarii doar pentru datele in cazul carora scopul prelucrarii este actual.
10.1.3 Ștergem datele dvs. personale într-un interval de timp specificat: Stergem datele dumneavoastra la momentul la un an de la data la care relatia dumneavoastra cu noi se incheie (clauza aplicabila in cazul newsletterelor, de la momentul la care cititorul nu mai acceseaza continutul newsletterelor noastre).
Stergem datele dumneavoastra la momentul la care ne solicitati acest lucru, cu exceptia datelor a caror furnizare si prelucrare este impusa de o prevedere legala, pe care le stergem in termenul prevazut de lege pentru aceasta (datele de facturare in 5 ani).
10.2 În cazul în care păstrarea datelor dvs. personale este necesară în scopurile specificate de lege, putem păstra în continuare datele dvs. personale.

11 Dezvăluim datele dvs. personale?

11.1 Dezvăluim datele dvs. personale unor destinatari.

11.2

Încadrarea legală pe care se bazează divulgarea datelor dvs. personale către destinatari este: 11.2.1 consimțământul dvs.
11.3 Dacă în viitor vom dezvălui datele dvs. personale unui destinatar, atunci vă vom informa asupra

momentului dezvăluirii și
numelui destinatarilor.
12 Transferăm datele dvs. personale în afara UE sau SEE?

12.1 Nu vă transferăm datele personale

în țări din afara UE sau SEE, sau
către organizații internaționale.
13 Sunt datele dvs. personale în siguranță?
13.1 Îți ținem în siguranță datele personale

cu măsuri tehnice corespunzătoare,
cu măsuri organizatorice adecvate,
cu un nivel adecvat de securitate,
împotriva prelucrării neautorizate,
împotriva prelucrării ilegale,
împotriva pierderii accidentale sau ilegale,
împotriva distrugerii accidentale sau ilegale;
împotriva daunelor accidentale sau ilegale.
13.2

Am implementat măsuri pentru a:13.2.1 descoperi breșe de securitate.
13.2.2 documenta cauzele incidentului de securitate.
13.2.3 documenta care date personale sunt afectate de incidentul de securitate.
13.2.4 documenta acțiunile (și motivele acțiunilor) pentru a remedia încălcarea securității.
13.2.5 limita consecințele incidentului de securitate.
13.2.6 recupera date personale.
13.2.7 reveni la o stare normală de prelucrare a datelor cu caracter personal.
13.3

Dacă avem un grad de certitudine rezonabil că s-a produs o încălcare a securității prelucrării datelor dvs. personale, atunci:13.3.1 raportăm incidentul de securitate catre managementul companiei noastre.
13.3.2 desemnăm o persoana responsabilă pentru
a analiza dacă încălcarea securității poate avea efecte nefavorabile pentru dvs.,
a informa personalul relevant din organizația noastră,
a determina în ce măsură este necesară notificarea Autorității de Supraveghere cu privire la incidentul de securitate, și
a stabili dacă este necesar să vă comunicăm informații despre incidentul de securitate.
13.3.3 investigăm incidentul de securitate.
13.3.4 încercăm să împiedicăm incidentul de securitate să ducă la
distrugerea accidentala sau ilegala a datelor personale,
pierderea accidentală sau ilegală a controlului datelor cu caracter personal,
pierderea accidentală sau ilegală a accesului la datele cu caracter personal,
alterarea accidentală sau ilegală a datelor cu caracter personal,
divulgarea neautorizată a datelor cu caracter personal, sau
acces neautorizat la datele cu caracter personal.
13.3.5 depunem toate eforturile pentru atenuarea riscului imediat de producere a unui prejudiciu.
13.3.6 notificăm Autoritatea de Supraveghere cu privire la incidentul de securitate, daca încălcarea este susceptibilă să ducă la un risc ridicat pentru drepturile și li
13.3.7 vă informăm despre încălcarea securității
dacă încălcarea este susceptibilă să ducă la un risc ridicat pentru drepturile și libertățile dumneavoastră,
cât mai repede posibil,
prin canale de contact adecvate, de ex. prin e-mail, SMS, bannere proeminente pe site-ul nostru, comunicări poștale, reclame proeminente în mass-media etc.
Nu suntem obligați să vă informăm direct dacă
am luat măsuri pentru a face ca datele dvs. personale să fie incomprehensibile oricărei persoane care nu este autorizată să le acceseze,
imediat după incidentul de securitate, am luat măsuri pentru a ne asigura că riscul ridicat pentru drepturile și libertățile dvs. nu mai este posibil să se producă sau
ar implica eforturi disproporționate. Într-un astfel de caz, vă vom informa prin intermediul rețelelor publice.
14 Suntem certificați și am aderat la un cod de conduită?

14.1 Nu folosim un organism de certificare autorizat pentru a certifica faptul că respectăm legea, pentru simplul motiv ca in Romania, la aceasta data, nu exista inca un astfel de organism certificat. Lucram, insa, la dezvoltarea capabilitatilor pietei de a da nastere unui astfel de mecanism.

14.2 Nu am aderat la un cod de conduită aprobat, care demonstrează că respectăm legea când procesăm datele dvs. personale, pentru simplul motiv ca nu exista, inca, un astfel de cod aprobat de Autoritatea de Supraveghere din Romania. Lucram, insa, la dezvoltarea unui cod in zona de publicitate online si piata media, pe care incercam sa il construim suficient de bine pentru a acoperi aceste piete. De indata ce acest cod va fi in vigoare, vom adera la principiile sale.

15 Care sunt drepturile dumneavoastră?
15.1 Vă respectăm drepturile care privesc protecția datelor dumneavoastră personale.

15.2 Aveți dreptul de a acces la datele dvs. personale.

În cazul în care solicitați să confirmăm dacă prelucrăm sau nu datele dvs. personale, atunci aveți un drept care ne obligă să confirmăm că noi

prelucrăm datele dvs. personale sau
nu prelucrăm datele dvs. personale.
Dreptul dvs. de a obține confirmarea de la noi că prelucrăm (sau nu prelucrăm) datele dvs. personale

nu include date anonime.
include doar datele personale care vă privesc.
include date pseudonime care pot fi în mod clar legate de dvs.
Trebuie să vă dăm acces la datele dvs. personale Dacă
solicitați să confirmăm dacă prelucrăm sau nu datele dvs. personale și
prelucrăm datele dvs. personale și
solicitați accesul la datele dvs. personale.
Trebuie să vă furnizăm o copie a datelor dvs. personale dacă

solicitați să confirmăm dacă prelucrăm sau nu datele dvs. personale și
prelucrăm datele dvs. personale și
solicitați o copie a datelor dvs. personale.
Dacă solicitați copii suplimentare ale datelor dvs. personale, atunci vă putem percepe o taxă rezonabilă, care se bazează pe costurile administrative necesare pentru indeplinirea cererii.

Aveți dreptul la informațiile privind garanțiile pe care le-am implementat pentru transferul datelor dvs. personale către o țară care este în afara UE și SEE dacă

solicitați să confirmăm dacă prelucăm sau nu datele dvs. personale și
vă transferăm datele dvs. personale într-o țară care este în afara UE și SEE.
15.3 Aveți dreptul la rectificarea datelor dvs. personale.

Dreptul de a obține rectificarea datelor dvs. cu caracter personal care sunt inexacte

nu include date anonime.
include doar datele personale care vă privesc.
include date pseudonime care pot fi în mod clar legate de dvs.
Trebuie să rectificăm datele dvs. personale dacă

prelucrăm datele dvs. personale, și
datele dvs. personale sunt inexacte, și
solicitați să obțineți rectificarea datelor dvs. personale.
Trebuie să completăm datele dvs. personale dacă

prelucrăm datele dvs. personale, și
datele dvs. personale sunt incomplete, și
solicitați să obțineți completarea datelor dvs. personale.
Aveți dreptul să ne furnizați o declarație suplimentară.

Trebuie să comunicăm rectificarea datelor dvs. personale destinatarilor datelor dvs. personale (dacă există).

Nu comunicăm rectificarea datelor dvs. personale destinatarilor datelor dvs. personale în cazul în care comunicarea către destinatar

este imposibilă, sau
implică un efort disproporționat.
15.4 Aveți dreptul la ștergerea datelor dvs. personale.

Trebuie să ștergem datele dvs. personale fără întârzieri nejustificate, dacă

solicitați ștergerea datelor dvs. personale, și
prelucrăm datele dvs. personale, și
datele dvs. personale nu sunt necesare scopurilor noastre de prelucrare a datelor dvs. personale.
Trebuie să ștergem datele dvs. personale fără întârzieri nejustificate dacă
solicitați ștergerea datelor dvs. personale, și
prelucrăm datele dvs. personale, și
vă retrageți consimțământul pe care se bazează prelucrarea datelor dvs. personale, și
nu există un alt temei juridic pentru prelucrarea datelor dvs. personale.
Trebuie să ștergem datele dvs. personale fără întârzieri nejustificate dacă

solicitați să obțineți ștergerea datelor dvs. personale, și
prelucrăm datele dvs. personale, și
prelucrarea datelor dvs. personale este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini pe care o îndeplinim în interes public, sau
prelucrarea datelor dvs. personale este necesară în cadrul exercitării unei autorități oficiale cu care este învestit, și
prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime pe care le urmărim, sau
prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime pe care o terță parte le urmărește, și
obiectați la prelucrarea de către noi a datelor dvs. personale, și
prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal are un motiv legitim care nu prevalează asupra obiecției dvs.
Trebuie să ștergem datele dvs. personale fără întârzieri nejustificate dacă

solicitați ștergerea datelor dvs. personale și
prelucrăm datele dvs. personale, și
contestați prelucrarea de către noi a datelor dvs. personale în scop de marketing direct, și
prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal are un motiv legitim care nu prevalează asupra obiecției dvs.
Trebuie să ștergem datele dvs. personale fără întârzieri nejustificate dacă

solicitați ștergerea datelor dvs. personale, și
prelucrarea datelor dvs. personale este ilegală.
Trebuie să ștergem datele dvs. personale fără întârzieri nejustificate dacă

solicitați ștergerea datelor dvs. personale, și
datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale care ne revine în temeiul dreptului Uniunii sau al dreptului intern al unui stat membru.
Trebuie să ștergem datele dvs. personale fără întârzieri nejustificate dacă

solicitați ștergerea datelor dvs. personale, și
datele dvs. personale au fost colectate în legătură cu oferirea de servicii ale societății informaționale.
Trebuie să comunicăm ștergerea datelor dvs. personale destinatarilor către care le dezvăluim (dacă există).

Nu comunicăm ștergerea datelor dvs. personale destinatarilor către care le dezvăluim, în cazul în care comunicarea către destinatar

este imposibilă, sau
implică un efort disproporționat.
15.5 Aveți dreptul să obțineți de la noi restricționarea prelucrării datelor dvs. personale.

Dreptul dvs. de a obține restricții privind prelucrarea datelor dvs. personale

nu include date anonime.
include datele personale care vă privesc.
include date pseudonime care pot fi în mod clar legate de dvs.
Trebuie să restricționăm prelucrarea datelor dvs. personale pentru o perioadă, în scopul de a verifica exactitatea datelor dvs. personale dacă

solicitați să obțineți restricțicționarea prelucrării datelor dvs. personale și
contestați exactitatea datelor dvs. personale.
Trebuie să restricționăm prelucrarea datelor dvs. personale dacă

solicitați să obțineți restricționarea prelucrării datelor dvs. personale și
prelucrarea datelor dvs. personale este ilegală și
vă opuneți ștergerii datelor dvs. personale.
Trebuie să restricționăm prelucrarea datelor dvs. personale dacă

solicitați să obțineți restricționarea prelucrării datelor dvs. personale și
nu avem nevoie de datele dvs. personale în scopul prelucrării noastre și
solicitați datele dvs. personale pentru a stabili o reclamație legală sau
solicitați datele dvs. personale pentru a vă exercita o plângere legală sau
aveți nevoie de datele dvs. personale pentru a vă apăra împotriva unei plângeri legale.
Trebuie să restricționăm prelucrarea datelor dvs. personale dacă

solicitați să obțineți restricționarea

prelucrării datelor dvs. personale și
obiectați de prelucrarea datelor dvs. personale care sunt necesare pentru îndeplinirea unei sarcini pe care o îndeplinim în interes public, sau
vă opuneți prelucrării datelor dvs. personale care sunt necesare în exercitarea unei autorități oficiale care ne este încredințată și
vă opuneți prelucrării datelor dvs. personale care sunt necesare în scopul intereselor legitime pe care le urmărim și
așteptați să verificați dacă prelucrarea datelor dvs. personale are un motiv legitim care nu depășește obiecția dvs.
Trebuie să comunicăm restricționarea prelucrării datelor dvs. personale către destinatarii datelor dvs. personale (dacă există).

Nu comunicăm restricționarea prelucrării datelor dvs. personale către destinatarii datelor dvs. personale în cazul în care comunicarea către destinatar

este imposibilă sau
implică un efort disproporționat.
Dacă restricționăm prelucrarea datelor dvs. personale, atunci putem

stoca datele dvs. personale,
prelucra datele dvs. personale pe baza consimțământului dvs.,
prelucra datele dvs. personale pentru a întemeia o reclamație legală,
prelucra datele dvs. personale pentru a exercita o plângere legală,
prelucra datele dvs. personale pentru a ne apăra împotriva unei plângeri legale,
prelucra datele dvs. personale pentru a proteja drepturile unei persoane,
prelucra datele dvs. personale din motive de interes public ale Uniunii sau ale unui stat membru.
Dacă obțineți o restricționare privind prelucrarea datelor dvs. personale, trebuie să vă informăm înainte de ridicarea restricționării.

15.6 Dacă prelucrăm datele dvs. personale în scopuri de marketing direct, inclusiv profilarea (în măsura în care este legată de un astfel de marketing direct), aveți dreptul să obiectați cu privire la prelucrarea datelor dvs. personale în acest scop.

Dreptul dvs. de a obiecta la prelucrarea datelor dvs. personale în scopuri de marketing direct

este un drept pe care îl aveți în orice moment.
nu include date anonime.
include datele personale care vă privesc.
nu include date personale care nu vă privesc.
include date pseudonime care pot fi în mod clar legate de dvs.
Dacă obiectați la prelucrarea datelor dvs. personale în scopuri de marketing direct, atunci trebuie să omitem prelucrarea datelor dvs. personale în acest scop.

Dacă vă procesăm datele dvs. personale în scopuri de marketing direct, inclusiv profilarea (în măsura în care este legată de un astfel de marketing direct), atunci

trebuie să vă aducem la cunoștință, în mod explicit, acest drept, cel mai târziu la momentul primei comunicări cu dvs. și
trebuie să vă prezentăm acest drept în mod clar și separat de orice altă informație.
16 Cum vă puteți exercita drepturile?
16.1 Vă invităm să comunicați cu noi despre exercitarea drepturilor dvs. privind protecția datelor dvs. personale.

16.2

Acceptăm numai solicitări scrise, deoarece nu putem face față solicitărilor verbale imediat, fără să
analizăm mai întâi conținutului cererii și fără să
vă identificăm mai întâi.
Cererea dvs. trebuie să conțină o descriere detaliată și precisă a dreptului pe care doriți să-l exercitați.

Trebuie să ne furnizați o copie a unui document de identificare pentru a vă confirma identitatea ca, de exemplu

un carnet de identitate sau
un pașaport.
Documentul trebuie să conțină

un număr de identificare,
țara de emisiune,
perioada de valabilitate,
numele dumneavoastră,
adresa dvs., și
data dvs. de nastere.
Orice alte date conținute în copia documentului de identificare, cum ar fi o fotografie sau orice alte caracteristici personale, pot fi mascate.

Nu vom accepta alte mijloace de a vă asigura identitatea.

Dacă doriți să propuneți alternative, le vom evalua de la caz la caz.

Folosirea informațiilor din documentul dvs. de identificare

este limitată la activitatea de confirmare a identității dvs. și
nu va genera o stocare a datelor dvs. personale mai mult decât este necesar în acest scop.
Puteți trimite solicitarea dvs. referitoare la protecția datelor dvs. personale la:

16.3

Veți primi răspunsul nostru la cererile dvs. care vizează protecția datelor dvs. personale la:16.3.1 https://www.
16.4 Am desemnat o persoană responsabilă de tratarea cererilor dvs. referitoare la protecția datelor dvs. personale.

16.5 Am implementat politici care ne asigură faptul că o cerere privind protecția datelor dvs. personale este

recunoscută, și
soluționată in termenele prevăzute de lege.
16.6

Vă informăm despre modul în care ne ocupăm de cererea dvs. (prin care vă exercitați drepturile) cu privire la protecția datelor dumneavoastră personale:16.6.1 intr-o lună de la data primirii cererii.
17 Aveți dreptul de a depune o plângere?
17.1 Puteți depune o plângere la o autoritate de supraveghere

la domiciliul dvs. obișnuit în UE și SEE.
la locul dvs. de muncă în UE și SEE.
la locul presupusei încălcări în UE și în SEE.
Autoritatea de supraveghere trebuie să vă informeze într-un termen rezonabil cu privire la

progresul plângerii și
rezultatul plângerii.
17.2 Puteți mandata o organizație să depună o plângere în numele dvs. la o autoritate de supraveghere.

Autoritatea de supraveghere trebuie să vă informeze într-un termen rezonabil cu privre la

progresul plângerii și
rezultatul plângerii.
17.3 Aveți dreptul de a exercita o cale de atac judiciară în UE și în SEE împotriva

unui operator,
unui imputernicit și
unei Autorități de Supraveghere.
17.4 Puteti mandata o organizatie să exercite, în numele dvs., dreptul

la o cale de atac judiciară.
la o despăgubire pentru un prejudiciu rezultat ca urmare a unei încălcări a legii privind protecția datelor cu caracter personal.
18 Puteți alege setările de confidențialitate?

18.1 În prezent, nu ne puteți declara alegerea dvs. privind prelucrarea datelor dvs. personale.

19 Veți fi informat despre schimbările politicii de confidențialitate?

19.1 Dacă ne schimbăm politica de confidențialitate, vom publica o nouă versiune a acesteia.

19.2 Nu punem la dispoziție versiunile anterioare ale politicii noastre de confidențialitate.

20 Explicații cu privire la termenii și expresiile utilizați în această notă de informare
20.1

Toţi termenii şi expressile folosiți în această Notă de Informare vor avea înţelesul dat mai jos, cu excepţia cazului în care se prevede altfel în cuprinsul Notei de Informare.20.1.1 date cu caracter personal înseamnă orice informații privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”).
O persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi:
un nume
un număr de identificare
date de localizare
un identificator online
identitatea fizică a unei persoane persoane fizice
identitatea fiziologică a unei persoane persoane fizice
identitatea genetică a unei persoane persoane fizice
identitatea psihică a unei persoane persoane fizice
identitatea economică a unei persoane persoane fizice
identitatea culturală a unei persoane persoane fizice
identitatea socială a unei persoane persoane fizice
20.1.2 Datele personale sensibile sunt – conform GDPR – numite categorii speciale de date personale.
Datele personale sunt sensibile dacă prelucrarea acestor date personale dezvăluie:
originea rasiala,
originea ethică,
opiniile politice,
credințele religioase,
credințele filosofice,
apartenența la un sindicat.
De asemenea, datele personale sunt sensibile dacă:
datele genetice sunt prelucrate pentru scopul de a identifica unic o persoană fizică,
datele biometrice sunt prelucrate pentru scopul de a identifica unic o persoană fizică.
Datele personale sensibile mai includ:
date care vizează starea de sănătate,
date care vizează viața sexuală a unei persoane fizice,
date care vizează orientarea sexuală a unei persoane fizice.
20.1.3 Datele personale obișnuite sunt – în GDPR – personal data that are not special categories of personal data. Nu exista o lista exhaustiva a acestor date cu caracter personal.
20.1.4 Pseudonimizarea Datelor Personale înseamnă prelucrarea datelor cu caracter personal într-un asemenea mod încât acestea să nu mai poată fi atribuite unei anume persoane vizate fără a se utiliza informații suplimentare, cu condiția ca aceste informații suplimentare să fie stocate separat și să facă obiectul unor măsuri de natură tehnică și organizatorică care să asigure neatribuirea respectivelor date cu caracter personal unei persoane fizice identificate sau identificabile.
20.1.5 Prelucrare semnifică orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi
colectarea,
înregistrarea,
organizarea,
structurarea,
stocarea,
adaptarea,
alterarea,
extragerea,
consultarea,
utilizarea,
ștergerea sau distrugerea
etc.
20.1.6 Restricționarea prelucrării înseamnă marcarea datelor personale stocate cu scopul de a limita prelucrarea acestora în viitor.
20.1.7 Scopul prelucrării înseamnă motivul pentru care este realizată prelucrarea datelor personale.
20.1.8 Profilarea
(1) trebuie să fie o formă automată de prelucrare, ce include
Prelucrare exclusiv automata (la care face referire Art. 22 din GDPR) și
Prelucrare parțial automată (daca o persoana fizica este implicata in prelucrarea datelor personale nu inseamna neapărat ca prelucrarea nu constituie profilare)
(2) trebuie să fie efectuată cu privire la datele cu caracter personal; și
(3) obiectivul profilării trebuie să fie acela de a evalua aspectele personale legate de o persoană fizică, în special de a analiza sau de a face previziuni despre persoane.
Rețineți că simpla evaluare sau clasificare a persoanelor în mod automat pe baza unor caracteristici cum ar fi vârsta, sexul și înălțimea acestora ar putea fi considerate profilare automată, indiferent de scopul predictiv.
20.1.9 Decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată
(1) înseamnă luarea unor decizii prin mijloace tehnologice fără implicare umană; și care
(2) se bazează pe datele cu caracter personal
furnizate direct de persoanele în cauză (cum ar fi răspunsurile la un chestionar); sau
observate cu privire la persoane (cum ar fi datele privind locația, colectate prin intermediul unei aplicații) sau
derivate sau deduse, cum ar fi profilul persoanei care a fost deja creat (de ex. un scor de credit). pot fi realizate cu sau fără profilare; profilarea poate avea loc fără a lua decizii automate.
20.1.10 Operator înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabilește scopurile și mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile și mijloacele prelucrării sunt stabilite prin dreptul Uniunii sau dreptul intern, operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea acestuia pot fi prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern.
20.1.11 Împuternicit înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism care prelucrează datele cu caracter personal în numele si pe seama operatorului.
20.1.12 Destinatar înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenția sau alt organism căreia (căruia) îi sunt divulgate datele cu caracter personal, indiferent dacă este sau nu o parte terță. Cu toate acestea, autoritățile publice cărora li se pot comunica date cu caracter personal în cadrul unei anumite anchete în conformitate cu dreptul Uniunii sau cu dreptul intern nu sunt considerate destinatari; prelucrarea acestor date de către autoritățile publice respective respectă normele aplicabile în materie de protecție a datelor, în conformitate cu scopurile prelucrării.
20.1.13 Parte Terță înseamnă o persoană fizică sau juridică, autoritate publică, agenție sau organism altul decât persoana vizată, operatorul, persoana împuternicită de operator și persoanele care, sub directa autoritate a operatorului sau a persoanei împuternicite de operator, sunt autorizate să prelucreze date cu caracter personal.
20.1.14 Reprezentant înseamnă o persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune, desemnată în scris de către operator sau persoana împuternicită de operator în temeiul articolului 27, care reprezintă operatorul sau persoana împuternicită în ceea ce privește obligațiile lor respective care le revin în temeiul prezentului regulament.
20.1.15 Autoritate de supraveghere înseamnă o autoritate publică independentă instituită de un stat membru în temeiul articolului 51 GDPR.
20.1.16 reguli corporatiste obligatorii înseamnă politicile în materie de protecție a datelor cu caracter personal care trebuie respectate de un operator sau de o persoană împuternicită de operator stabilită pe teritoriul unui stat membru, în ceea ce privește transferurile sau seturile de transferuri de date cu caracter personal către un operator sau o persoană împuternicită de operator în una sau mai multe țări terțe în cadrul unui grup de întreprinderi sau al unui grup de întreprinderi implicate într-o activitate economică comună.
20.1.17 Scutul de confidențialitate UE-SUA (Privacy Shield)
Cadrul UE – SUA Privacy Shield a fost pus la punct de către Departamentul de Comerț al SUA și Comisia Europeană pentru a oferi companiilor de pe ambele părți ale Atlanticului un mecanism pentru a se conforma cerințelor de protecție a datelor atunci când transfera date cu caracter personal din Uniunea Europeană către Statele Unite în sprijinul comerțului transatlantic. La 12 iulie 2016 Comisia Europeană a aprobat cadrul UE-SUA Privacy Shield ca fiind adecvat pentru a permite transferul de date în conformitate cu legislația UE.
20.1.18 Deciziile de Adecvare ale Comisiei
Comisia Europeană are competența de a determina, pe baza articolului 45 GDPR, dacă o țară din afara UE oferă un nivel adecvat de protecție a datelor, fie prin legislația internă, fie prin angajamentele internaționale pe care le-a încheiat.
Efectul unei astfel de decizii este că datele cu caracter personal pot proveni din SEE (UE și Norvegia, Liechtenstein și Islanda) în acea țară terță, fără a fi necesară nicio altă măsură de protectie.
Comisia Europeană a recunoscut, până în prezent, un nivel de protectie adecvat, pentru Andorra, Argentina, Canada (organizații comerciale – PIPEDA), Insulele Feroe, Guernsey, Israel, Insula Man, Jersey, Noua Zeelandă, Elveția, Uruguay și SUA (limitată la cadrul Privacy Shield).
20.1.19 Încălcarea securității datelor cu caracter personal înseamnă o încălcare a securității care duce, în mod accidental sau ilegal, la distrugerea, pierderea, modificarea, sau divulgarea neautorizată a datelor cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate într-un alt mod, sau la accesul neautorizat la acestea.
20.1.20 Întreprindere înseamnă o persoană fizică sau juridică ce desfășoară o activitate economică, indiferent de forma juridică a acesteia, inclusiv parteneriate sau asociații care desfășoară în mod regulat o activitate economică.
20.1.21 Grup de întreprinderi înseamnă o întreprindere care exercită controlul și întreprinderile controlate de aceasta;
20.1.22 Organizație internațională înseamnă o organizație și organismele sale subordonate reglementate de dreptul internațional public sau orice alt organism care este instituit printr-un acord încheiat între două sau mai multe țări sau în temeiul unui astfel de acord.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că persoanele juridice nu pot fi reprezentate în instanță de alte persoane juridice nici în faza de înregistrare a cererii de executare silită

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că persoanele juridice nu pot fi reprezentate în instanță de alte persoane juridice nici în faza de înregistrare a cererii de executare silită

De ce contează. Firmele care dețin creanțe asupra debitorilor nu mai pot încheia contracte de reprezentare convențională cu alte firme. Băncile, companiile de comunicații sau utilități sau firmele de recuperare creanțe cu sediul în străinătate nu mai pot încheia contracte de mandat cu altă firmă de recuperare creanțe care să meargă în instanță pentru începerea procedurii de executare silită. Firmele vor trebui să trimită un consilier juridic angajat sau să angajeze un avocat. Până în prezent, firmele puteau angaja o firmă specializată în recuperarea creanțelor, care se ocupa de faza de executare silită cu proprii experți juridici sau avocați, în schimbul unui comision fix sau a unui procent din creanța recuperată. Spre exemplu, o firmă de telefonie mobilă apela la un recuperator care să se ocupe de extragerea sumelor restante de la un debitor persoană fizică sau juridică. Sau o firmă de recuperare creanțe înregistrată într-o țară cu fiscalitate mai redusă – Olanda, Luxemburg, Cipru – încheia un contract de mandat cu subsidiara din România, care se ocupa efectiv de recuperarea sumelor în instanță. De asemenea, băncile sau instituțiile financiare nebancare, dacă nu voiau să vândă creanța, puteau mandata o firmă de recuperare să se ocupe de recuperarea banilor. Aceste lucruri nu vor mai fi posibile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Dispare, astfel, o întreagă relație de afaceri între companii și companiile de recuperare. Decizia nu afectează, însă, creanțele cumpărate de la terți pentru care firmele de recuperare merg direct cu reprezentantul în instanță, pentru că cei din urmă au mandat direct de la firma care deține creanța, fără intermediari. Ce a decis ÎCCJ ÎCCJ a pronunțat o hotărâre prealabilă, pe o trimitere a Tribunalului Sibiu, prin care stabilește că reprezentarea convențională a persoanelor juridice nu poate fi realizată prin mandat de către o altă persoană juridică în procedura de înregistrare a cererii de executare silită.

 

Când se reține permisul, procesul-verbal trebuie să menționeze și suspendarea dreptului de a conduce?

ICCJ analizează azi o problemă de drept din Codul rutier referitoare la valabilitatea proceselor-verbale de contravenție prin care șoferii sunt lipsiți temporar de dreptul de a conduce și rămân fără permis, potrivit ordinii de zi a ședinței Curții (Dosarul nr. 2798/1/2017). Chestiunea a primit în practica judiciară mai multe rezolvări și ar trebui să primească o lămurire care să unifice aceste soluții distincte, de la ICCJ, printr-un recurs în interesul legii ce ar putea deveni obligatoriu pentru toate instanțele, dacă e admis.

 

 

 

Mai exact, Curtea are de analizat următoarele aspecte:

  • dacă lipsa din procesul-verbal de contravenție a mențiunilor cu privire la suspendarea dreptului de a conduce, intervalul de timp de suspendare și temeiul juridic este sancționată cu nulitatea parţială a procesului-verbal și atrage nulitatea inclusiv a mențiunilor privind măsura reţinerii permisului de conducere (nulitate ce nu poate fi înlăturată) sau e suficient să fie consemnatămăsura reținerii pentru ca procesul-verbal să fie valabil (inclusiv în ceea ce privește măsura suspendării, durata ei și temeiul în baza căruia e aplicată);
  • judecătorii care au adresat întrebarea vor să știe dacă aici e vorba de o nulitate absolută ori relativă, dacă e vorba de o nulitate procedurală, ce poate sau nu să fie înlăturată, sau de o nulitate materială.

În mai puține cuvinte, pe șoferi ar trebui să-i intereseze următorul lucru, în urma deciziei Curții: e suficient ca în procesul-verbal de contravenție să fie trecută doar măsura reținerii permisului de conducere sau trebuie să fie înscrise expres și măsura suspendării dreptului de a conduce, a duratei acestei măsuri și temeiul legal? Pentru că, dacă e necesar să fie trecute toate aceste însemnări, procesele-verbale care nu le vor conține vor putea fi contestate cu succes de șoferii vizați în instanță și-și vor putea redobândi rapid dreptul de a conduce.

Dacă ICCJ va considera că această solicitare îndeplinește condițiile pentru a fi admisă ca un recurs în interesul legii, eventuala decizie de admitere a Curții va oferi o lămurire obligatorie pentru toate instanțele din România, odată ce e publicată în Monitorul Oficial.

Concret, ce scrie în Codul rutier?

Suspendarea dreptului de a conduce, pe o perioadă limitată de timp, e una dintre măsurile contravenționale complementare din Codul rutier. Măsurile complementarese aplică pe lângă amenzi, mai exact, și sunt următoarele (în afară de suspendare):

  • aplicarea punctelor de penalizare;
  • confiscarea bunurilor destinate săvârșirii contravențiilor prevăzute în Codul rutier ori folosite în acest scop;
  • imobilizarea vehiculului;
  • radierea din oficiu a înmatriculării sau înregistrării vehiculului.

În Codul rutier scrie că, atunci când se aplica vreuna dintre măsurile complementare, se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.

Reținerea permisului se dispune atunci când se dispune măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce, iar situațiile sunt înscrise în Codul rutier (se mai dispune reținerea permisului și pentru comiterea unor infracțiuni din Codul penal, dar și când perioada de valabilitate a expirat, de pildă).

„Reținerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către polițistul rutier, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație”, scrie în Cod. Șoferul care are dreptul de conducere suspendat nu va mai avea nici permisul asupra lui.

Cum au soluționat judecătorii din țară problema

ICCJ a mai avut de analizat chestiunea aceasta și anul trecut, dar solicitarea nu era pentru emiterea unei decizii privind un recurs în interesul legii, ci pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. Fără să ne încurcăm în termeni și în explicații inutile aici, ICCJ nu a ajuns în 2017 să dea un răspuns acelor întrebări din cauză că nu era îndeplinită o condiție pentru emiterea unei astfel de hotărâri.

Decizia ICCJ nr. 49/2017, cea prin care s-a respins cererea de a da o decizie de dezlegare, ne ajută însă să vedem care au fost interpretările pe care le-au dat judecătorii problemei despre care discutăm.

Mai exact, scrie în decizie, au fost judecători care au apreciat că nemenționarea sancțiunii complementare nu implică o vătămare a drepturilor persoanei sancționate, tocmai pentru că sancțiunea decurge din lege. Așadar, faptul că nu se trece în procesul-verbal și referirea la sancțiunea complementară (suspendarea dreptului de a conduce) nu constituie cauză de nulitate parțială a procesului-verbal, câtă vreme este indicat temeiul legal (unic) al aplicării sancțiunilor principală (amendă) și complementară.

Alți judecători au considerat că nemenționarea sancțiunii complementare atrage nulitatea parțială a procesului-verbal, adică a măsurii reținerii permisului de conducere, aceasta constituind cauză de nulitate relativă a procesului-verbal (poate fi invocată de petentul-contravenient doar).

Într-o a treia orientare, unii judecători, deși au plecat de la aceeași premisă ca cei din paragraful de mai sus, au considerat că sancțiunea e nulitatea absolută, iar nu parțială. Diferența dintre cele două e că, în cazul celei absolute, și instanța poate să invoce nulitatea, deci, nu doar cel care contestă procesul-verbal și care, poate, nu are habar de însemnătatea și efectele acestor lucruri.

Vedem, așadar, soluții diferite ale instanțelor din țară: în unele cazuri, șoferul a avut câștig de cauză, în altele, nu. Prin urmare, susțin cei care au promovat recursul, e necesar ca problema să fie lămurită, într-un final, de către ICCJ.

BCR Pierde pe Comisionul De Acordare

Nr. unic (nr. format vechi) : 8917/55/2017
Data inregistrarii 30.05.2017
Data ultimei modificari: 08.02.2018
Sectie: Sectia civila
Materie: Civil
Obiect: constatare nulitate act juridic -clauze abuzive
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
Cambur Andrei Reclamant
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA Pârât
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA – PRIN REPREZ. CONV. SCA NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN Pârât

 

Şedinţe

15.11.2017
Ora estimata: 09:00
Complet: C15-sup
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Cambur Andrei în contradictoriu cu pârâta Banca Comercială Română SA având ca obiect constatare nulitate act juridic – clauze abuzive.Constată caracterul abuziv al clauzei contractuale privind comisionul de acordare credit prevăzută la art. 8 lit. a) din contractul de credit nr. 200831602/05.02.2008 şi art. 3.1 din Condiţiile generale de creditare ale contractului de credit nr. 200831602/05.02.2008.Respinge în rest cererea.Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, prin depunerea cererii la Judecătoria Arad. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.11.2017.
Document: Hotarâre  5603/2017  15.11.2017
01.11.2017

Iata ce firme sunt obligate sa aibe responsabil cu protecția datelor

Obligația este inclusă în Regulamentul general pentru protecția datelor (GDPR), care se va aplica, în mod direct, tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, deci și României.

 

GDPR este un regulament unic european care, la data de 25 mai 2018, va înlocui toate prevederile naționale referitoare la prelucrarea datelor personale. În cazul României, este vorba de Legea nr. 677/2001, care își va pierde aplicabilitatea la data amintită, din moment ce autoritățile autohtone n-au cum să amâne prevederile GDPR.

Una dintre marile noutăți aduse de GDPR este obligația de a desemna un DPO de către firmele care se ocupă în principal cu prelucrarea datelor personale. Astfel, conform unui ghid al unui organ consultativ european independent care se ocupă, potrivit legislației europene, cu protecția și confidențialitatea datelor, vorbim despre:

spitale și clinici private, care trebuie să prelucreze datele de sănătate ale pacienților pentru a putea oferi asistență medicală într-un mod adecvat;
firme de securitate, care supraveghează centre comerciale și spații publice, activitatea lor fiind strâns legată de prelucrarea datelor personale;
asigurători și bănci, care prelucrează datele clienților proprii în activitatea lor regulată;
furnizorii de telefonie și internet, care prelucrează datele de conținut, trafic și localizare ale clienților proprii.
În plus, avocata Andreea Lisievici de la PrivacyOne ne-a indicat că obligația de a desemna un DPO mai poate reveni firmelor care oferă servicii de tip cloud, arhivare și găzduire online, farmaciilor, administrațiilor aeroporturilor, ONG-urilor de suport pentru persoanele dependente de droguri, pentru victimele violenței domestice etc., precum și partidelor politice.

De asemenea, alte categorii de companii care vor avea nevoie de un responsabil cu protecția datelor ar fi, conform specialistei:

firmele care profilează utilizatorii pentru publicitatea comportamentală (de la publisheri de site-uri până la agenții de publicitate și furnizori de ad-servere);
furnizorii de motoare de căutare care fac profilare;
furnizorii de forumuri și rețele sociale care fac profilare;
magazinele online și offline care profilează utilizatorii prin intermediul istoricului de cumpărături (carduri de fidelitate);
magazinele și alți deținători de infrastructuri care monitorizează locația sau numărul persoanelor din proximitate prin monitorizarea conectării terminalelor la rețelele de internet fără fir sau prin colectarea adreselor MAC ale terminalelor (telefoane, laptopuri, tablete).
În altă ordine de idei, trebuie subliniat că obligația de a avea un DPO nu va reveni exclusiv firmelor mari. Deși poate părea probabil ca doar societățile de dimensiuni medii și mari să fie vizate de obligație, aceasta poate apărea și la cele de dimensiuni mici, așa cum ne-a explicat Andreea Lisievici.

Companiile și orice alte entități cu activitate economică (indiferent de forma lor juridică) ce nu vor respecta noile reguli privind protecția datelor, prevăzute de GDPR, vor risca amenzi de până la 4% din cifra de afaceri mondială totală anuală aferentă exercițiului financiar anterior.

Cine judeca recursurile pe clauze abuzive

De curând, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia 1912/24.11.2017,  a arătat că:

  • cererea de recurs împotriva soluției pronunțate de Tribunal în apel se soluționează de către Curtea de Apel competentă, dacă cererea de chemare în judecată are o valoare de până la 200.000 lei inclusiv
  • cererea de recurs împotriva soluției pronunțate de Tribunalul în apel se soluționează de către Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă cererea de chemare în judecată depăsește 200.000 lei.

Divorț fără prezentare pentru românii din străinătate – DIVORT ROMANIA

Divorț in străinătate cu copii minori

Divorțul cetățenilor români cu domiciliul in străinătate a fost o provocare continuă pentru echipa noastră care a reușit să obțină rezultate ce s-au dovedit a fi eficiente pentru dumneavoastră, clienții nostri. Acest lucru a fost posibil pentru că noi am preluat tot ce este mai greu de așa manieră incât dumneavoastră să puteți să treceți mai ușor peste trauma divoțului. Astfel, familiile cu copii minori care au hotărât că vor sa pună capăt căsniciei pot divorța fără să fie nevoie să se prezinte la nici un termen in țară, comunicând cu noi prin poșta, e-mail, whats app, telefon.

Divorț fără prezentare

Pentru a putea demara procedura de divorț fără prezentare in România primul pas este să ne contactați prin e-mail, telefon sau whats app, pentru a conveni asupra condițiilor divorțuilui. Pe lânga documentele de identitate și căsătorie, este important să ne comunicați ințelegerea dintre soți asupra:

  • Acordul cu privire la desfacerea căsătoriei.
  • Acordul cu privire la numele de familie pe care soții il vor purta după divorț. ( opțiunile sunt să păstreze numele din timpul căsătoriei sau să revină la numele purtat anterior căsătoriei numele de fată)
  • Acordul cu privire la locuința pe care copiii minori o vor avea după desfacera căsătoriei.
  • Acordul cu privire la modul de intreținere a relațiilor părintești a părintelui care nu locuiește in mod statornic cu copilul/copiii ( program de vizită)
  • Acordul cu privire la suma ce reprezintă contrubuția pentru creșterea, educarea și intreținerea minoului ( pensia alimentară)
  • Notă
  • Autoritatea părintească se execită in comun de regulă
  • Pensia alimentară se recomandă să reprezinte ¼ din venitul parintelui pentru un copil si 1/3 din veniturile părintelui pentru doi copii.

Aceste informații pe care ni le veți furniza vor fi consemnate intr-o serie de documente intocmite de noi pe care vi le vom trimite prin e-mail și pe care dumneavoastra le veti imprima, le veți semna, și impreună cu copii după documentele pe care vi le vom comunica la momentul respectiv le puneți intr-un plic și le trimiteți prin poștă la adesa biroului nostru din București.

Echipa noastră se va ocupa de toată procedura necesară desfacerii căsătoriei iar la momentul in care toate formalitățile au fost indeplinite vă vom trimite prin poștă hotarârea prin care s-a pronunțat divorțul dumneavoastră.

Divorț pentru românii din străinătate

Pe lîngă alte avantaje, divorțul obținut în România prin pachetul nostru de servicii are avantajul de a fi recunoscut de autoritățile române și implicit de autoritățile U.E.  Spre diferență de divorțul efectuat în România, divorțul obținut  la o autoritate din străinătate are nevoie de recunoaștere judecătorească in România printr-o procedură specială: Este important de știut faptul că înscrierea divortului pronunțat în străinatate, a unui cetatean roman, se va face numai dupa ce hotararea straină, a devenit definitivă si irevocabilă și a fost recunoscută de către tribunalul judetean competent (sau tribunalul municipiului Bucuresti, dupa caz), conform prevederilor art.166 si 170 din Legea nr.105/1992. Pe cale de consecință, un divorț efectuat în străinătate nu produce efecte juridice dacă nu trece printr-o procedură judecărească complementară în România. Mai multe pe acest subiect am scris în articolul:Recunoașterea divorțului din străinatate in România.

Divorț in lipsa unuia dintre soți

In condițiile in care unul din soți este in Romania iar unul este in străinătate procedura este similară.

In condițiile in care unul dintre soți nu este de găsit sau refuză să divorțeze procedura se poate realiza pe cale judecătorească prin experiența avocaților din echipa noastră. Mai multe pe acest subiect găsiți aici: http://academiademediere.ro/divort-in-lipsa-unuia-dintre-soti/

Important!

Indiferent de localitatea in care a fost incheiată casatoria,  atunci cand soții nu mai au locuința în Romania, autoritatea competentă pentru a consfinți desfacerea căsătoriei este Camera de Consiliul ce aparține de Judecatoria Sectorului 5 București, conform Art 914 .2) N.C.P.C, pe raza careia ne desfașurăm activitatea. De aceea considerăm că atât experiența cât și amplasarea sediului biroului nostru in proximitatea Judecatoriei Sector 5 Bucuresti, contribuie la eficacitatea cu care soluționam dosarele clientilor nostri.

Chiar dacă nu v-ați hotărât să ne angajați dar vreți să vă răspundem la unele intrebări suntem bucuroși să primim un e-mail, whats-app sau telefon de la dumneavoastră in care să ne spuneți particularitățile situației căreia impreună cu noi vreți să ii faceți față.

S.C. KREDYT INKASO PORTFOLIO INVESTMENTS (LUXEMBURG) pierde pe executare silita in 2018

Nr. unic (nr. format vechi) : 1558/229/2017
Data inregistrarii 23.05.2017
Data ultimei modificari: 22.01.2018
Sectie: Sectia Civil-Penal
Materie: Civil
Obiect: contestaţie la executare DOSAR DE EXEC.NR.569/2017
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
ISPIR ALEXANDRU ŞTEFAN – CU DOMICILIUL ALES LA CAB. DE AV.COLTUC MARIUS VICENŢIU Contestator
KREDYT INKASO PORTFOLIO INVESTMENTS (LUXEMBOURG) – PRIN AV. ŞTEFĂNUŢ CIPRIAN PETRU Intimat

 

Şedinţe

19.01.2018
Ora estimata: 09:00
Complet: Complet 3 Amânări de pronunţare
Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Admite contestaţia la executare silită formulată de către contestatorul ISPIR ALEXANDRU ŞTEFAN în contradictoriu cu intimata S.C. KREDYT INKASO PORTFOLIO INVESTMENTS (LUXEMBURG). Constată ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită în baza contractului de credit nr. 2558535/25.07.2011 şi anulează actele de executare silită întocmite în dosarul de executare nr. 569/2017 al BEJ „Terinte Florin Cătălin”. Obligă intimata la plata în favoarea contestatorului a sumei de 1.074,97 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.000 lei şi cheltuieli de fotocopiere a actelor dosarului de executare în cuantum de 74,97 lei. Cu drept de apel în termenul de 10 de zile de la comunicare. Prezenta hotărâre se aduce la cunoştinţă şi BEJ „Terinte Florin Cătălin”. Pronunţată în sedinţă publică astăzi, 19 ianuarie 2018.
Document: Hotarâre  80/2018  19.01.2018

CETELEM IFN S.A. obligat sa restituie dobanda excedentara plus comision

Nr. unic (nr. format vechi) : 11799/299/2017
Data inregistrarii 05.04.2017
Data ultimei modificari: 03.03.2018
Sectie: Secţia I Civilă
Materie: Civil
Obiect: acţiune în constatare CLAUZE ABUZIVE
Stadiu procesual: Fond

 

Părţi

Nume Calitate parte
STAN IONUT – DOMICILIUL ALES LA C.AV. COLTUC MARIUS VICENTIU Reclamant
CETELEM IFN S.A. Pârât
CETELEM IFN S.A.CU SEDIUL ALES LA DRAGNE & ASOCIATII Pârât

 

Şedinţe

03.11.2017
Ora estimata: 08:30
Complet: Complet amanari de pronuntare pt. jud. PETRU M.E.
Tip solutie: Admite in parte cererea
Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de chemare în judecată. Constată caracterul abuziv al clauzei inserate în art. 4.3 din contractul de credit de consum nr. 42038042429001/28.05.2007. Obligă parata sa restituie reclamantului suma de 5130 lei, încasată cu titlul de comision, precum şi dobânda legală, calculată de la data încasării fiecărui comision lunar şi până la data restituirii. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Admite cererea privind cheltuielile de judecată, şi obligă pârâta să plăteasca reclamantului suma de 1190 lei reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.11.2017.
Document: Hotarâre  8606/2017  03.11.2017

Solutii Eficiente Impotriva Executarii Silite. Vezi Detalii si Procedura Completa

 

Care sunt condiţiile de formă în cazul unei contestaţii la executare?

Potrivit legiuitorului, contestaţiile la executare se fac cu respectarea cerinţelor de formă prevăzute pentru cererile de chemare în judecată .

Contestatorul care nu locuieşte sau nu are sediul în localitatea de reşedinţă a instanţei poate, prin chiar cererea sa, să îşi aleagă domiciliul sau sediul procesual în această localitate, arătând persoana căreia urmează să i se facă comunicările.

În cadrul proceselor privind contestaţiile la executare, legiuitorul a prevăzut că întâmpinarea este obligatorie. Reţinem faptul că, sancţiunea nedepunerii întâmpinării, acolo unde aceasta este obligatorie, conduce la decaderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.

Care este procedura de judecată în cazul contestaţiei la executare?

Contestaţia la executare se judecă cu procedura prevăzută de Codul de procedură civilă pentru judecata în primă instanţă, care se aplică în mod corespunzător, dispoziţiile  referitoare la verificarea cererii şi regularizarea acesteia nefiind aplicabile în acest caz.

Instanţa sesizată va solicita de îndată executorului judecătoresc să îi transmită, în termenul fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare contestate şi îi va pune în vedere părţii interesate să achite cheltuielile ocazionate de acestea.

Părţile vor fi citate în termen scurt, iar judecarea contestaţiei se face de urgenţă şi cu precădere.

La cererea părţilor sau atunci când apreciază că este necesar, instanţa va putea solicita relaţii şi explicaţii scrise de la executorul judecătoresc.

Ce căi de atac pot fi exercitate împotriva hotărârii pronunţate cu privire la contestaţie?

Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţie poate fi atacată numai cu apel, cu excepţia hotărârilor pronunţate în temeiul art. 711 alin. 4 şi art. 714 alin. 4 din Cod procedură civilă care pot fi atacate în condiţiile dreptului comun (art. 717 alin. 1 din Cod procedură civilă).

Hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia privind înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută.

Dacă prin contestaţie s-a cerut lămurirea înţelesului, întinderii ori aplicării unui titlu care nu constituie hotărâre a unui organ de jurisdicţie, hotărârea prin care s-a soluţionat contestaţia va putea fi atacată numai cu apel, dispoziţiile art. 717 alin. 1 din Cod procedură civilă aplicându-se în mod corespunzător.

Se poate solicita suspendarea executării? În caz afirmativ, în ce condiţii?

Da, până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesateşi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare reţinem că aceasta se poate formula fie odată cu contestaţia la executare, fie printr-o cerere separată.

Potrivit art. 718 alin. 2 din Cod procedură civilă, pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauţiune, calculată la valoarea obiectului contestaţiei, după cum urmează:

  • de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
  • de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
  • de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
  • de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.

Dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani, cauţiunea va fi de 1.000 lei, în afară de cazul în care legea dispune altfel (art. 718 alin. 3 din Cod procedura civila).

Reţinem şi faptul că suspendarea executării este obligatorie şi cauţiunea nu este necesară dacă:

  • hotărârea sau înscrisul care se execută nu este, potrivit legii, executoriu;
  • înscrisul care se execută a fost declarat fals printr-o hotărâre judecătorească dată în prima instanţă;
  • debitorul face dovada cu înscris autentic că a obţinut de la creditor o amânare ori, după caz, beneficiază de un termen de plată.

Dacă bunurile urmărite sunt supuse pieirii, degradării, alterării sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului obţinut din valorificarea acestor bunuri.

Asupra cererii de suspendare instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, chiar şi înaintea termenului fixat pentru judecarea contestaţiei. Părţile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată numai cu apel, în mod separat, în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă.

Dacă există urgenţă şi dacă, în cazurile prevăzute la art. 718 alin. 2  şi 3 din Cod procedură civilă, s-a plătit cauţiunea, instanţa poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată chiar dacă cererea de suspendare provizorie este respinsă şi este deductibilă din cauţiunea finală stabilită de instanţă, dacă este cazul.

Încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării silite se comunică din oficiu şi de îndată executorului judecătoresc.

Care sunt efectele soluţionării contestaţiei la executare?

Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, ţinând seama de obiectul acesteia, după caz, va îndrepta ori anula actul de executare contestat, va dispune anularea ori încetarea executării înseşi, va anula ori lămuri titlul executoriu.

De asemenea, dacă prin contestaţia la executare s-a cerut de către partea interesată împărţirea bunurilor proprietate comună, instanţa va hotărî şi asupra împărţelii acestora, potrivit legii.

În cazul respingerii contestaţiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei (art. 719 alin. 3 din Cod procedură civilă).

Hotărârea de admitere sau de respingere a contestaţiei, rămasă definitivă, va fi comunicată, din oficiu şi de îndată, şi executorului judecătoresc.

Dacă contestaţia este admisă, executorul judecătoresc este obligat să se conformeze măsurilor luate sau dispuse de instanţă.

Atunci când contestaţia a fost respinsă, suma reprezentând cauţiunea depusă rămâne indisponibilizată, urmând a servi la acoperirea creanţelor arătate la art. 719 alin. 3 din Cod procedură civilă sau a celor stabilite prin titlul executoriu, după caz, situaţie în care se va comunica executorului şi recipisa de consemnare a acestei sume.

Potrivit art. 719 alin. 7 din Cod procedură civilă, în cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, instanţa de executare va putea obliga executorul, prin aceeaşi hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum şi, la cererea părţii interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată.

În situaţia prevăzută la art. 719 alin. 7 din Cod procedură civilă, instanţa va solicita actul care constată refuzul executorului judecătoresc de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită, de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua altă măsură prevăzută de lege.