CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1.
(1) Profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonome, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei.
(2) Profesia de avocat se exercită numai de avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al Uniunii Naționale a Barourilor din România, denumită în continuare U.N.B.R.
(3) Constituirea şi funcţionarea de barouri în afara U.N.B.R. sunt interzise. Actele de constituire şi de înregistrare ale acestora sunt nule de drept. Nulitatea poate fi constatată şi din oficiu.
Art. 2.
(1) În exercitarea profesiei avocatul este independent şi se supune numai legii, statutului profesiei şi codului deontologic.
(2) Avocatul promovează şi apără drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale omului.
(3) Avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte persoanele fizice şi juridice în faţa instanţelor autorităţii judecătoreşti şi a altor organe de jurisdicţie, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi în faţa altor persoane fizice sau juridice, care au obligaţia să permită şi să asigure avocatului desfăşurarea nestingherită a activităţii sale, în condiţiile legii.
(4) Orice persoană are dreptul să îşi aleagă în mod liber avocatul.
(5) În exercitarea dreptului de apărare avocatul are dreptul şi obligaţia de a stărui pentru realizarea liberului acces la justiţie, pentru un proces echitabil şi într-un termen rezonabil.
Art. 3.
(1) Activitatea avocatului se realizează prin:
a) consultaţii şi cereri cu caracter juridic;
b) asistenţă şi reprezentare juridică în faţa instanţelor judecătoreşti, a organelor de urmărire penală, a autorităţilor cu atribuţii jurisdicţionale, a notarilor publici şi a executorilor judecătoreşti, a organelor administraţiei publice şi a instituţiilor, precum şi a altor persoane juridice, în condiţiile legii;
c) redactarea de acte juridice, atestarea identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor prezentate spre autentificare;
d) asistarea şi reprezentarea persoanelor fizice sau juridice interesate în faţa altor autorităţi publice cu posibilitatea atestării identităţii părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate;
e) apărarea şi reprezentarea cu mijloace juridice specifice a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice în raporturile acestora cu autorităţile publice, cu instituţiile şi cu orice persoană română sau străină;
f) activităţi de mediere;
g) activităţi fiduciare desfăşurate în condiţiile Codului civil;
h) stabilirea temporară a sediului pentru societăţi la sediul profesional al avocatului şi înregistrarea acestora, în numele şi pe seama clientului, a părţilor de interes, a părţilor sociale sau a acţiunilor societăţilor astfel înregistrate;
i) activităţile prevăzute la lit. g) şi h) se pot desfăşura în temeiul unui nou contract de asistenţă juridică;
j) activităţi de curatelă specială potrivit legii şi Statutului profesiei de avocat;
k) orice mijloace şi căi proprii exercitării dreptului de apărare, în condiţiile legii.
(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) se exercită numai de avocat, dacă legea nu prevede altfel.
(3) Avocatul este obligat să ţină evidenţa actelor întocmite conform alin. (1) lit. с) şi d), cu excluderea actelor întocmite pentru asistare şi reprezentare, şi să le păstreze în arhiva sa profesională, în ordinea întocmirii lor. În termen de cel mult 3 zile de la data întocmirii actelor prevăzute la alin. (1), avocatul este obligat să înregistreze operaţiunea în Registrul electronic al actelor întocmite de avocaţi potrivit alin. (1) lit. с) şi d), conform procedurii prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a registrului, aprobat de Consiliul U.N.B.R., sub sancţiunea inopozabilităţii faţă de terţi.
Art. 4.
În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta avocatul este protejat de lege.
Art. 5.
(1) Formele de exercitare a profesiei de avocat sunt: cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi civile profesionale sau societăţi profesionale cu răspundere limitată.
(2) În cabinetul individual îşi poate exercita profesia un avocat definitiv, singur sau împreună cu alţi avocaţi colaboratori.
(3) Cabinetele individuale se pot asocia în scopul exercitării în comun a profesiei; drepturile şi obligaţiile avocaţilor titulari ai unor cabinete asociate îşi păstrează caracterul personal şi nu pot fi cedate. În mod corespunzător cabinetele individuale se pot asocia şi cu societăţile civile profesionale.
(4) Cabinetele individuale se pot grupa pentru a-şi crea facilităţi tehnico-economice în vederea exercitării profesiei şi îşi păstrează individualitatea în relaţiile cu clienţii.
(5) Societatea civilă profesională se constituie din 2 sau mai mulţi avocaţi definitivi. În societatea civilă profesională îşi pot exercita profesia şi avocaţi colaboratori sau avocaţi salarizaţi. Societatea civilă profesională şi avocaţii care profesează în cadrul ei nu pot acorda asistenţă juridică persoanelor cu interese contrare.
(6) Cabinetele grupate, cabinetele asociate, societăţile civile profesionale şi societăţile profesionale cu răspundere limitată pot avea şi proprietate comună.
(7) Avocatul poate schimba oricând forma de exercitare a profesiei, cu înştiinţarea baroului din care face parte.
(8) Avocatul nu îşi poate exercita profesia, în acelaşi timp, în mai multe forme de exercitare a acesteia.
(9) Formele de exercitare a profesiei pot fi înstrăinate prin acte între vii numai între avocaţi definitivi şi aflaţi în exerciţiul profesiei sau pot fi lichidate la încetarea calităţii, cu respectarea regimului investiţiilor reglementat prin prezenta lege.
(10) La constituirea formelor de exercitare a profesiei şi ulterior, avocaţii au dreptul să stabilească patrimoniul afectat exercitării profesiei, în condiţiile legii, cu procedura reglementată pentru constituirea Registrului electronic al evidenţei patrimoniului de afectaţiune al avocaţilor, în condiţiile stabilite de Consiliul U.N.B.R. prin Regulamentul de organizare şi funcţionare. Înscrierea efectuată în registru are efecte de opozabilitate faţă de terţi, în condiţiile prevăzute de lege.
Art. 6.
(1) Societatea profesională cu răspundere limitată este o societate cu personalitate juridică, constituită în condiţiile prevăzute de prezenta lege şi de Statutul profesiei de avocat, prin asocierea a cel puţin 2 avocaţi definitivi, aflaţi în exerciţiul profesiei, indiferent dacă deţin sau nu ori dacă aparţin sau nu unei alte forme de exercitare a profesiei.
(2) Dobândirea personalităţii juridice a societăţii profesionale cu răspundere limitată are loc la data înregistrării la barou a deciziei emise de către consiliul baroului în a cărui rază teritorială se află sediul ei principal.
(3) Societatea profesională cu răspundere limitată este titulară a unui patrimoniu propriu.
(4) Obligaţiile şi răspunderea societăţii profesionale cu răspundere limitată sunt garantate cu patrimoniul propriu. Asociaţii răspund personal numai în limita aportului social al fiecăruia.
(5) În situaţia în care societatea profesională cu răspundere limitată se constituie din avocaţi care fac parte din alte forme de exercitare a profesiei, acestea din urmă pot să nu fie supuse lichidării, dacă asociaţii convin astfel.
(6) Forma de exercitare a profesiei din care provine asociatul, dacă este cazul, îşi încetează activitatea profesională desfăşurată în nume propriu pe perioada în care avocatul titular sau, după caz, avocaţii titulari ai acesteia au calitatea de asociat în societatea profesională cu răspundere limitată. Pe perioada în care forma de exercitare a profesiei îşi încetează activitatea din această cauză, în Tabloul avocaţilor se menţionează corespunzător situaţia privind încetarea activităţii, în condiţiile prevăzute de Statutul profesiei de avocat.
(7) În cazul prestaţiilor profesionale constând în asistenţă şi reprezentare juridică la instanţe, parchete, organe de cercetare penală sau alte autorităţi, societatea profesională cu răspundere limitată are obligaţia de a menţiona în contractul încheiat cu clientul numele avocatului/avocaţilor ales/aleşi sau acceptat/acceptaţi de client să asigure serviciul profesional, precum şi acordarea sau, după caz, neacordarea dreptului de substituire.
(8) Societatea profesională cu răspundere limitată conduce contabilitatea în partidă simplă şi este supusă regimului transparenţei fiscale. Plata impozitului pe venit se face de către fiecare asociat, pentru venitul său propriu.
Art. 7.
Orice avocat, indiferent de forma de exercitare a profesiei, poate să încheie convenţii de colaborare cu experţi sau cu alţi specialişti, în condiţiile legii. Societăţile civile profesionale şi societăţile profesionale cu răspundere limitată pot încheia astfel de convenţii numai cu acordul tuturor asociaţilor.
Art. 8.
(1) Formele de exercitare a profesiei de avocat şi cabinetele grupate vor fi individualizate prin denumire, după cum urmează:
a) în cazul cabinetului individual – numele avocatului titular, urmat de sintagma cabinet de avocat;
b) în cazul cabinetelor asociate – numele tuturor titularilor, urmate de sintagma cabinete de avocat asociate;
c) în cazul societăţilor civile profesionale şi al societăţilor profesionale cu răspundere limitată – numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, urmat de sintagma societate civilă de avocaţi sau, după caz, societate profesională de avocaţi cu răspundere limitată;
d) în cazul cabinetelor grupate – numele fiecărui titular de cabinet, urmat de sintagma cabinete de avocat grupate.
(2) Denumirea formei de exercitare a profesiei, individualizată potrivit alin. (1), poate fi păstrată şi după decesul sau plecarea unuia dintre asociaţi, cu acordul acestuia, sau, după caz, al tuturor moştenitorilor celui decedat, exprimat în formă autentică.
(3) Denumirile prevăzute la alin. (1) vor figura pe firmele cabinetelor sau societăţilor, în condiţiile stabilite de statutul profesiei.
(4) În cazul tuturor formelor de exercitare a profesiei de către avocaţii străini se pot utiliza denumirea şi numele formei de exercitare a profesiei din ţară sau din străinătate, în condiţiile prezentului articol.
Art. 9.
(1) Convenţiile de grupare şi de asociere a cabinetelor, actele de constituire a societăţilor civile profesionale de avocaţi şi a societăţilor profesionale cu răspundere limitată, precum şi convenţiile prevăzute la art. 7 se încheie în formă scrisă, cu respectarea condiţiilor de fond prevăzute de lege şi de statutul profesiei.
(2) Consiliul baroului sesizat verifică îndeplinirea condiţiilor legale şi, constatând îndeplinirea lor, dispune înregistrarea convenţiei în termen de o lună de la înregistrarea cererii.
(3) Împotriva deciziei consiliului baroului orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim al său poate formula plângere la organele de jurisdicţie profesională, în condiţiile prezentei legi şi ale statutului profesiei.
(4) Barourile ţin evidenţa separată a avocaţilor pentru fiecare formă de exercitare a profesiei.
Art. 10.
(1) Barourile şi U.N.B.R. asigură exercitarea calificată a dreptului de apărare, competenţa şi disciplina profesională, protecţia demnităţii şi onoarei avocaţilor membri.
(2) În fiecare judeţ există şi funcţionează un singur barou membru al U.N.B.R., cu sediul în localitatea de reşedinţă a judeţului.
(3) Fiecare barou organizează şi asigură funcţionarea a câte unui serviciu de asistenţă judiciară pe lângă fiecare judecătorie. Consiliul baroului răspunde de organizarea şi funcţionarea acestui serviciu.
Art. 11.
Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredinţată, cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege.
RESTUL LEGII ESTE PE https://www.coltuc.ro