Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)

cine suntem coltuc si asociatii

[site_reviews_form title=”Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)” description=”Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)” assigned_posts=”Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)” assigned_users=”Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)” class=”Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)” id=”ko1ehl95″]

Cine suntem? (Coltuc si Asociatii)

Cine suntem,suntem coltuc si asociatii cea mai buna firma de consultanta firme . Avem cei mai buni avocati colaboratori pentru rezolvarea problemelor dvs.juridice .

Vezi si #livecoltuc.

Mai multe despre CINE SUNTEM puteti citi aici : Cine suntem Coltuc si Asociatii

 

Coltuc si asociatii ofera consultanta juridica pe gdpr ,muncii , penal , comercial , recuperare creante, banci , executare silita prin avocatii afiliati.

Din data de 10.10.2019 Cea Mai Buna  Firma De Consultanta Juridica Firme Din Romania are un nou site,o noua identitate www.coltucsiasociatii.ro .
Venim cu patru lucruri inedite :

1.Coltuc si Asociatii este live zilnic pe Hashtag ul #livecoltuc pe facebook,instagram si youtube
2.Coltuc si asociatii lanseaza primul magazin online juridic pe  www.coltucsiasociatii.ro Vezi sectiunea Cumpara
3.Suntem primii care am depus o plangere impotriva unui executor pe GDPR
4.Am introdus in Romania #factotulpentrufirma TA si ne ocupam de toate problemele dvs.

„Lumea afacerilor in 2020 va fi altfel,totul va fi pe repede inainte si trebuie sa fim pregatiti. Nimeni nu mai are timp sa stea sa obtina recomandari sau sa caute pe internet la intamplare ” spune Coltuc Marius Vicentiu,manager www.coltucsiasociatii.ro

Misiunea noastra este de a ne sprijini clientii, colegii si partenerii sa isi atinga visurile, lasand o amprenta pozitiva asupra lumii. Ghidati de valorile noastre puternice precum excelenta, cooperarea, flexibilitatea, pasiunea, increderea si implicarea, atingem succesul prin indeplinirea unor obiective care implica mai mult decat realizarile financiare.Avocatii nostri colaboratori sunt foarte buni in a contesta executarea silita. Contestatie executare e o procedura normala de aparare in executare silita .

Lasa-ti problemele firmei si cele de natura juridica in seama noastra si nu vei regreta . 

 

Tariceanu: „Mr. Geoana, I fuck you”

Cu cateva ore inainte de inceperea votarii, din curtea liberalilor a transpirat o inregistrare ajunsa in mainile jurnalistilor sub numele „PNL schimba directia in ultimul moment”, in care Bogdan Olteanu si Dan Andronic, in rolurile lui Theodor Stolojan si Mircea Geoana, il incadreaza pe Calin Popescu Tariceanu (foto) intr-o repetitie pentru o dezbatere televizata.

In film, Olteanu-Stolojan lauda realizarile pedelistilor si infiereaza „baronii” liberali, dar ceea ce socheaza este injuratura lui Tariceanu adresata lui Andronic-Geoana: „Mr. Geoana, I fuck you”.

Inregistrarea, realizata pe 24 noiembrie, ii prezinta pe cei trei asezati pe fotolii ca in cursul unei dezbateri televizate, dirijati de o persoana ce nu se afla in cadru, dar careia consilierul liberalilor Dan Andronic i se adreseaza in engleza cu „Thank you, Tal” (n.r. – cel mai probabil, Tal Silberstein, consultantul de campanie al liberalilor). „De 17 ani in Romania, un singur om a facut descentralizare. Acesta a fost Vasile Blaga, ministru PD, si pentru asta a fost dat afara din Guvern”, spune convingator Olteanu, in fata unui Tariceanu impasibil. „Sa facem curatenie in economia asta corupta, in sistemul asta corupt, facut de aceiasi oameni care vor sa vina acum din nou la putere”, continua liberalul in rol de Stolojan. Despre penelisti, Olteanu spune ca „au reusit sa transforme guvernarea reformei in guvernarea hotiei. Au inteles sa transforme o guvernare unita de presedintele Basescu, o guvernare care castigase alegerile, intr-o guvernare a unor baroni de la Bucuresti si a unor baroni din provincie, a unor Fenechii (n.r. – aluzie la Relu Fenechiu, deputat liberal de Iasi) si a altor asemenea, care nu fac decat sa jefuiasca Romania”. In ultimul fragment al inregistrarii, Tariceanu intra in scena si, in timp ce astepta sa i se aranjeze cravata, reactioneaza la o gluma intre Andronic si Silberstein lovindu-l usor cu piciorul pe primul si adresandu-i un scurt: „Mr. Geoana… I fuck you”.
„L-am enervat la culme”
Dupa aparitia anonima a materialului pe internet, Bogdan Olteanu a explicat ca este vorba de inregistrarea repetitiilor pentru dezbateri si a afirmat chiar ca inregistrarea a fost facuta intr-o vila din Snagov, localitatea unde locuieste premierul. „Am facut repetitii pentru dezbaterea finala si am simulat o confruntare ca sa-l pregatim pe Tariceanu. Eu jucam rolul lui Theodor Stolojan, iar Dan Andronic juca rolul lui Mircea Geoana”, a confirmat liberalul pentru Mediafax. Nici Dan Andronic nu a incercat sa nege filmarea, postand pe blogul personal chiar fragmentul ce includea injuratura premierului la adresa sa. Postarea lui Andronic a fost facuta la ora 11.36 seara, cand subiectul abia ajunsese pe mainile jurnalistilor. Sub titlul „Asta e adevarata fata a lui Tariceanu: I fuck you, Geoana”, consilierul liberalilor explica faptul ca avea discursurile lui Geoana si acest lucru „l-a enervat la culme” pe premier. Andronic se mai lauda ca repetitia si-a atins scopul. „Celor care au urmarit emisiunea de la TVR, pot sa le spun ca am intuit exact cum va ataca Geoana”. Cu toate acestea, filmarea repetitiei nu a avut un impact foarte puternic pentru electorat, la 24 de ore dupa postarea pe YouTube, fragmentul cu injuratura guvernamentala inregistrand doar o mie de vizionari.

PD-L si PSD si-au impartit Hunedoara

In judetul Hunedoara PSD a obtinut cel mai bun rezultat la Senat, iar PD-L la Camera Deputatilor, primul intrunind 33,4%, iar democrat-liberalii 33,54%.

Rezultate finale comunicate de BEJ pentru Senat sunt: PSD+PC- 57.604 de voturi (33,40 %), PD-L- 49.972 de voturi (28,98 %) PNL – 45.559 de voturi (26,42 %), PRM – 8.211de voturi ( 4,76 %), UDMR-8.064 de voturi ( 4,67 %), PNG -3.019 de voturi (1,75 %)

La Camera Deputatilor pe primul loc se afla PD-L – 58.048 de voturi (33,54 %), urmat fiind de PSD+PC – 54.211 de voturi (31,33 %), PNL – 41.091 de voturi (23,74 %), PRM – 6.313 de voturi (3,64 %), UDMR – 6.122 de voturi (3,53 %), PNG – 2.019 de voturi (1,16 %).

Cu 14.187 de voturi, candidatul PD-L la Camera Deputatilor in colegiul uninominal nr. 5 (Petrosani), Monica Iacob Ridzi, a fost singurul candidat din judet pe care rezultatul l-a propulsat direct in Parlament. Numarul minim necesar de voturi pentru obtinerea unui mandat intreg, in acest colegiu a fost de 13.120.

Cristian Resmerita, candidatul Aliantei PSD+PC, a ratat la nou voturi obtinerea unui mandat de deputat, el intrunind 11.026 voturi, fata de cele 11.035 cate ii erau necesare.

Printre cei care nu au obtinut jumatate plus unu dintre voturi se mai numara si Adrian Paunescu (PSD), fostul ministru Gheorghe Barbu (PD-L) si Dan Radu Rusanu (PNL).

Rezultatele obtinute de candidatii pentru Senat sunt: Colegiul 1 (Valea Jiului) – Cosmin Vasile Nicula (PSD+PC) – 19.563 voturi, Gheorghe Barbu (PD-L) – 16.085 voturi, Alin Simota (PNL) – 7.042 voturi, Iosif Andras (UDMR) – 2.307 voturi, Florin Racotea (PRM) – 2.265 voturi, Nicolina Pop (PNG) – 978 voturi; Colegiul 2 (Brad-Orastie-Valea Muresului) – Adrian Paunescu (PSD+PC) – 14.933 voturi.

Au mai prins un loc in Senat Benoni Ardelean (PNL) – 13.967 voturi, Dorin Paran (PDL) – 13.691 voturi, Mihai Poenar (PRM) – 2.246 voturi, Veress Edmund Petru (UDMR) – 694 voturi, Grigore Coriolan Baciu (PNG) – 692 voturi; Colegiul 3 (Deva-Hunedoara-Tara Hategului ) – Dan Radu Rusanu (PNL) – 24.550 voturi, Mihai Leu (PSD-PC) – 23.108 voturi, Cristian Marius Vladu (PDL) – 20.196 voturi, Costel Avram (PRM) – 3700 voturi, Doina Popovici (PNG) – 1349 voturi.

La Camera Deputatilor situatia rezultatelor este urmatoarea: Colegiul 1 (Brad-Valea Muresului)- Laurentiu Nistor (PSD+PC) – 8.513 voturi, Tiberiu Ioan Balint (PNL) – 7.843 voturi, Oliviu Dorin Gligor (PDL) – 7.756 voturi, Daniel Mirel Dubar (PRM) – 877 voturi, Vasile Lucian Macaveiu (PNG) – 258 voturi, Grigoria Burjan (UDMR) – 218 voturi; Colegiul 2 (Geoagiu-Orastie-Simeria)- Iosif Veniamin Blaga (PDL) – 7.514 voturi, Agripina Elena Cazan (PSD+PC) – 5.315 voturi, Alin Catalin Radoane (PNL) – 4.847 voturi, Constantin Nicolae Stoica (PRM) – 899 voturi, Istvan Ferenczi (UDMR) – 419 voturi, Narcis Ionut Ancau (PNG) – 246 voturi; Colegiul 3 (Hateg-Calan-Tinutul Padurenilor), Ioan Timis (PNL) – 12.103 voturi, Nicolae Mihail Rudeanu (PSD+PC) – 5.953 voturi, Vasile Matei Oprita (PDL) – 5.842 voturi, Gheorghe Popescu (PRM) – 924 voturi.

Bela Fulop (UDMR) – 517 voturi, Ioan Spatacean (PNG) – 461 voturi; Colegiul 4 (Lupeni-Uricani-Vulcan)- Cornel Cristian Resmerita (PSD+PC) – 11.026 voturi, Angela Stoica (PDL) – 4.839 voturi, Daniel Lucian Surulescu (PNL) – 3.601 voturi, Daniel Vasile Moraru (PRM) – 1.014 voturi, David Benedekfi (UDMR) – 825 voturi, Daniel Palivan (PNG) – 234 voturi; Colegiul 5 (Petrila- Petrosani-Aninoasa) –Monica Maria Iacob Ridzi (PDL) – 14.187 voturi, Sorin Mihai Radu (PSD+PC) – 7.664 voturi, Petru Dragoescu (PNL) – 1.664 voturi, Eduard Roland Kacso (UDMR) – 959 voturi.

Marius Adrian Raduta (PRM) – 889 voturi, Gheorghita Stoica (PNG) – 289 voturi; Colegiul 6 (Deva-Carjiti)- Petru Marginean (PSD+PC) – 7.204 voturi, Ioan Inisconi (PDL) – 7.149 voturi, Bogdan Radu Timpau (PNL) – 6.913 voturi, Marta Mate (UDMR) – 1.714 voturi, Nicolae Mircea Mincea (PRM) – 921 voturi, Lucian Adrian Jula (PNG) – 317 voturi; Colegiul 7 (Hunedoara) – Viorel Arion (PDL) – 10.761 voturi, Liliana Tolas (PSD+PC) – 8.536 voturi, Puiu Dorinel Radu (PNL) – 4.120 voturi, Karoly Borbely (UDMR) – 1.470 voturi, Marcel Mircea Popa (PRM) -789 voturi, Gabriel Dorin Maxim (PNG) – 214 voturi.

La pohta lui Basescu

Rasturnare de situatie: PSD si PD-L, aproape la egalitate, titreaza Romania libera in editia de marti. PSD si PD-L au obtinut scoruri foarte apropiate, astfel incat nici unul dintre cele doua partide nu-si poate adjudeca victoria. Diferenta este de doar 1 la suta.

Presedintele Traian Basescu nu intelege de ce au dat romanii voturi „unor oameni despre care stim lucruri rele”, iar consilierul sau Sebastian Lazaroiu estimeaza ca peste doi ani ar putea avea loc alegeri anticipate.

Diferenta dintre PSD si PD-L este sub un procent dupa numararea a peste 99,6% din buletinele de vot: 33,60% la 32,95%, astfel incat „nu conteaza cine este pe locul intai”, dupa cum a explicat Ion Iliescu, unul dintre putinii social-democrati care nu revendica pentru partidul sau fotoliul de premier.

Mult mai pragmatic decat liderii mai tineri ai PSD, Iliescu stie ca „Basescu nu va numi niciodata un prim-ministru PSD”. Miron Mitrea, care si-a adjudecat victoria in Vrancea, crede insa ca PSD i-ar putea propune presedintelui „cativa profesionisti”, fiindca in plina criza „Romania are nevoie de un guvern sanatos”, care sa se bazeze nu doar pe o majoritate de 50 la suta, ci pe o sustinere mult mai consolidata.

La randul sau, Traian Basescu nu pare insa dispus sa accepte pe oricine si se mira public ca romanii au dat voturi „unor oameni despre care stim lucruri rele”. Altfel spus, dosarele penale intocmite de procurorii anticoruptie nu au contat prea mult in ochii alegatorilor, iar Adrian Nastase, serban Mihailescu, Miron Mitrea au ajuns din nou in Parlament, cei mai multi dintre ei fiind alesi in mod direct prin vot uninominal.

Solutia blatului: PNL arbitreaza remiza dintre PSD si PD-L, este titlul din Gardianul. Numaratoarea voturilor s-a incheiat, urmeaza negocierile. PSD se claseaza in continuare pe primul loc, cu un usor avans fata de PD-L. Luni seara, dupa centralizarea a 99,62% din voturi, BEC a anuntat ca social-democratii conduc cu un procent in fata PD-L.

Chiar daca par sa aiba mai putine mandate, democrat-liberalii s-au dus luni seara la Cotroceni , dar „nu pentru inceperea negocierilor”, dupa cum a precizat liderul PD-L Adriean Videanu. Oficial, de-abia marti PNL, PSD si PD-L isi desemneaza echipele de negociatori, liberalii fiind intens curtati de ambele partide.

PD-L deja a anuntat ca prima optiune este PNL, programele de guvernare fiind compatibile. Liderii PSD au vorbit de alchimia si relatiile personale care pot dicta viitoarea majoritate parlamentara, tot cu trimitere la PNL. Pe de alta parte, PD-L aminteste ca nu mai are interdictii pentru o colaborare cu PSD, iar social-democratii enumera partidul lui Boc ca potential partener de discutie.

Curtat acum, PNL a fost extrem de criticat de „aliatii” de la PD-L. Programul de guvernare al PD-L afirma chiar ca actuala criza politica s-a cronicizat prin ramanerea lui Tariceanu la putere si prin refuzul PNL de a declansa anticipate in 2005. Emil Boc l-a descris pe premier ca fiind „o calamitate naturala”, „mai periculos decat o criza economica”. La randul sau, Tariceanu afirma ca „Boc si Stolojan sunt papagalii presedintelui Basescu” si ca nu poate avea incredere in ei.

PNL se duce cu cine da mai mult, scrie Gandul. Liberalii discuta, marti, in Biroul Politic Central, despre posibilele aliante de guvernare, urmand sa fie formata o echipa de negocieri. Cuvantul de ordine era, luni, printre liderii de partid: „Mergem cu cine da mai mult”.

Primii pe lista de negocieri a liderilor PNL erau udemeristii. De fapt, cu UDMR e vorba mai mult de discutii decat de negocieri propriu-zise, date fiind relatiile excelente, consolidate in cei patru ani de guvernare in comun. Este posibil ca liberalii si udemeristii sa formeze un bloc si sa negocieze „la pachet” cu PSD, pe de o parte, si cu PD-L, pe de cealalta parte.

Calculele politice arata ca, daca merg impreuna la negocieri, cele doua partide pot obtine mai mult decat ar capata separat, pentru ca vor discuta de la „inaltimea” celor 26 de procente comune.

Liberalii spera sa isi forteze chiar potentialii parteneri de guvernare – fie ca e vorba de PD-L, fie ca e vorba de PSD – sa il accepte pe Calin Popescu Tariceanu prim-ministru. In orice caz, premisa de la care pleaca mai-marii PNL este ca nu se poate face guvern fara ei si vor incerca sa obtina cat mai mult, declarand sus si tare ca ei pot sta foarte bine si in opozitie.

La pohta lui Basescu, titreaza Ziua, precizand ca abia marti, la ora 10.00, vom afla cine a castigat alegerile din 30 noiembrie. Oricine ar fi in frunte, PD-L sau PSD-PC, desemnarea premierul sta clar la mana presedintelui. Mircea Geoana a primit tema de la colegii de partid sa aduca in curtea social-democratilor majoritatea functiilor importante in stat, de la prim-ministru la ministere-cheie.

Misiunea sa ar putea deveni imposibila daca pedelistii vor obtine totusi, dupa cum sustin, majoritatea locurilor in Parlament si, mai ales, daca liberalii dau curs invitatiei acestora de a forma un Guvern de dreapta. Reuniti intr-o intalnire informala si nu intr-un for de partid, social-democratii l-au insarcinat pe Mircea Geoana sa discute cu reprezentantii celorlalte partide numai de pe o pozitie de forta si sa nu se intoarca de la negocieri fara postul de premier, sefia Senatului si trei ministere importante: Internele, Externele si Justitia.

„Vom face aliante cu cine vom considera ca este cel mai bine. Asteptam si o centralizare de mandate, nu doar scorul politic. Suntem in fata, este clar ca vom castiga alegerile, PSD are cel mai mare scor. Oricum, am castigat cele mai multe mandate cu peste 50%. PSD va da noul prim-ministru”, a declarat Geoana, sigur pe el.

Liderul pesedist tinteste pozitia de premier de cand a preluat sefia PSD, dar presedintele Traian Basescu a afirmat in repetate randuri ca, atata vreme cat el va ocupa functia de sef al statului, Mircea Geoana nu va fi numit prim-ministru. Cat despre functia de sef al Senatului, pesedistii par sa o fi rezervat lui Dan Voiculescu, nume vehiculat cu ocazia scenariului „lovitura de stat”.

Cotidianul ii prezinta pe Marii perdanti de la uninominale. Poate cea mai mare surpriza este cea din Colegiul 12 Senat Bucuresti, acolo unde liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, nu a luat decat 10% dintre voturi. O alta surpriza este cea din Colegiul 20 Bucuresti, unde presedintele PNG, Gigi Becali, n-a contabilizat decat 15% dintre voturi.

Adrian Paunescu (PSD) a pierdut si el alegerile pentru Senat la Hunedoara in fata anonimului Codrin Patran de la PD-L, desi a castigat detasat colegiul. Biroul Permanent al PNL pare sa fie marele perdant al alegerilor uninominale de duminica.

O buna parte dintre liderii liberali nu au obtinut scorul necesar de voturi pentru a intra in Parlament. Unul dintre vechii lideri ai PNL, vicepresedintele Paul Pacuraru, a pierdut alegerile la Galati. De asemenea, vicepresedintele PNL Norica Nicolai nu mai intra in Parlament, desi a obtinut 45% dintre voturi.

Crin Antonescu, candidat PNL pentru Colegiul 3 din Bucuresti, avea mari emotii, sperand pana la ultima numaratoare sa obtina un mandat la redistribuire. Intr-o situatie similara se afla si Ludovic Orban, candidat in Colegiul 2. O surpriza este si scorul obtinut de Bogdan Olteanu, seful de campanie al PNL si presedintele Camerei Deputatilor, duminica el fiind doar ocupantul unui rusinos loc trei in colegiul unde a candidat.

Chiar daca va fi declarat castigator al mandatului de deputat, la redistribuire, Bogdan Olteanu a fost devansat – potrivit numaratorii partiale – la numar de voturi de anonimii Gheorghe Groza (PD-L) si Mihaela Anton (PSD). Fostul ministru al Muncii Gheorghe Barbu (PD-L) este o alta mare surpriza a uninominalului, el fiind invins in alegerile de la Hunedoara de tanarul Cosmin Nicula (PSD).

Cadavrul unei batrane, gasit in zona falezei din Constanta

Corpul unei batrane a fost gasit luni dimineata in apa, in zona Cazinoului din Constanta.

Cadavrul a fost descoperit de doi batrani care se plimbau pe faleza si care au sunat la 112. Imediat la fata locului s-au deplasat pompierii militari care au reusit sa scoata cadavrul din apa.

Politistii au demarat o ancheta pentru a stabili daca a fost vorba de o sinucidere sau de un accident si incearca sa afle identitatea victimei, informeaza Realitatea Tv.

In urma cu o saptamana, in aceeasi zona, o alta pensionara si-a pus capat zilelor.

Vom avea o iarna blanda, cu multa zapada

Meteorologii au facut publica prognoza pentru lunile decembrie, ianuarie si februarie, care arata ca vom avea o iarna blanda cu multe ninsori.

Cele mai coborate temperaturi pot atinge -25°C in depresiunile din nordul si centrul tarii, unde va ninge mai mult decat in restul regiunilor, relateaza Jurnalul National.

In luna decembrie temperaturile maxime pot depasi 10°C in sud. Va ninge peste valorile medii in jumatatea nordica a tarii. Ninsorile pot fi asociate temporar cu intensificari ale vantului mai ales in zona montana. Se va produce polei, iar in noptile reci va fi ceata cu depunere de chiciura.

In ianuarie, temperaturile medii lunare vor depasi valorile medii climatologice in cea mai mare parte a tarii. Vor alterna intervale calde, cand temperaturile maxime vor fi mai mari de 10°C in sudul tarii, cu raciri accentuate in care temperaturile minime pot cobori sub -25°C, in depresiunile din nordul si centrul tarii. Temporar ninsorile vor fi asociate cu intensificari ale vantului mai ales in regiunile extracarpatice. Vor fi conditii de ceata cu depunere de chiciura.

Temperaturile medii din februarie vor fi apropiate de valorile normale ale acestei luni, exceptand regiunile estice unde se pot inregistra depasiri ale normelor climatologice. Cantitatile de precipitatii vor avea o tendinta spre excedent in vestul, centrul si nordul tarii, iar in rest vor fi in general normale.

Lazaroiu: Posibil sa nu avem o guvernare de patru ani, ci de doi ani

Consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu spune ca este posibil ca dupa doi ani de mandat al viitorului Guvern sa fie declansate alegeri anticipate.

El argumenteaza ca in primii doi ani va functiona solidaritatea partidelor pentru depasirea crizei, urmata de relansarea competitiei.

„Posibil sa nu avem o guvernare de patru ani, ci de doi ani. Dar e greu de anticipat in acest moment”, a spus consilierul prezidential , potrivit Realitatea Tv.

„Ma gandeam pur si simplu la un aranjament politic intre partide pentru depatirea crizei. Nu e o rasturnare de putere si o relansare a competitiei. Probabil ca in vremuri de criza e nevoie de mai multa solidaritate.

Dupa ce trece criza, e nevoie de mai multa competitie”, a spus el, intrebat daca se gandeste la un Guvern cu ajutorul caruia sa fie depasita criza economica si apoi la o posibila rasturnare de putere.

Mircea Geoana ar putea fi dezamagit de numarul parlamentarilor PSD

Consilierul prezidential a adaugat ca Mircea Geoana ar putea sa fie dezamagit de rezultatele alegerilor, anticipand ca PD-L ar putea obtine mai multe locuri in Parlament, desi PSD va avea un scor mai mare.

„Posibil ca domnul Geoana sa aiba o noua dezamagire. Si anume, exista posibilitatea ca PD-L sa obtina mai multi parlamentari decat PSD, chiar daca PSD ar obtine cu 0,5% mai mult decat PD-L, pe acest sistem de vot, Pe care domnul Geoana l-a votat in Parlament”, a declarat Lazaroiu.

Consilierul a afirmat ca ar trebui sa apartina unui partid politic, excluzand varianta unei persoane din afara PSD, PD-L, PNL, precizand ca va avea de castigat o coalitie alcatuita pe criterii ideologice.

Probabil domnul Lazaroiu considera ca partidele de dreapta(PD-L, PNL), lansate in aceasta cursa electorala vor trebui sa se impace, pentru ca sunt mult mai apropiate din punct de vedere ideologic.

Calendarul lui Basescu pentru formarea noului guvern

Negocierile pentru formarea noului guvern vor incepe pe data de 6 decembrie, conform calendarului bazat pe prevederile Constitutiei, prezentat, vineri, de presedintele Traian Basescu la Palatul Cotroceni.

Tot pe 6 decembrie, cand seful statului asteapta de la BEC rezultatele oficiale ale alegerilor de duminica, va emite decretul de convocare a noului Parlament. El a estimat ca noul parlament se va putea intruni, cel mai devreme, pe 13 decembrie, atunci cand expira mandatul de patru ani al celui actual.

Sau, pe 15 decembrie, avand in vedere ca 13 cade intr-o sambata. Traian Basescu a apreciat ca Parlamentul va deveni functional abia in jurul datei de 18-20 decembrie.

In opinia sa, Legislativul are nevoie de cinci zile pentru organizare ca sa poata lua in discutie componenta si programul noului cabinet.

Intre timp, la Palatul Cotroceni continua consultarile sefului statului cu liderii partidelor politice pentru noul guvern.

Conform „constrangerilor constitutionale” prezentate de presedinte, noul prim-ministru este obligat sa prezinte cabinetul si programul in fata Parlamentului „la maximum zece zile de la desemnare”, cel mai tarziu pe 30 decembrie.

Chiar daca BEC va intarzia validarea alegerilor, ca urmare a contestatiilor, seful statului a avertizat ca va convoca Parlamentul „in maximum 20 de zile de la data desfasurarii alegerilor”, adica cel mai tarziu, data de 20 decembrie. Daca va fi asa, abia incepand cu 20 decembrie vor curge si celelalte termene constitutionale.

Indemnizaţie acordată în temeiul Legii nr. 189/2000. Contestarea modalităţii de calcul. Instanţă competentă.

Reclamantul PI a chemat în judecată la data de 17.04.2006 pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa în contradictoriu cu aceasta, să se dispună reanalizarea deciziei sale de pensionare nr.117584/2006.

Prin sentinţa civilă nr.4605/15.05.2006 Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, în aplicarea art.137 din C.proc.civ. şi art.155 lit.f) din Legea nr.19/2000, dispoziţii legale raportate la obiectul cererii de chemare în judecată.

Tribunalul Constanţa – Secţia Civilă şi Asigurări Sociale prin sentinţa civilă nr.310/2006, a declinat şi el, competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa – Secţia contencios administrativ, reţinut că la termenul din 11.09.2006 reclamantul a renunţat la capătul de cerere privind recalcularea pensiei pentru limita de vârstă, menţinându-şi al doilea capăt de cerere din acţiune privind modificarea cuantumului de la 237 lei la 236 lei – pensie primită în temeiul Legii nr.189/2000, reţinând, că instanţa a rămas investită cu soluţionarea capătului de cerere privind drepturile de pensie ale reclamantului conform Legii nr.189/2000, deci, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art.7 pct.4 din Legea nr.189/2000, potrivit cărora, împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ.

Prin sentinţa civilă nr.258/CA din 5 aprilie 2007, Curtea de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă şi Asigurări Sociale şi a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, înaintând dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În motivarea soluţiei, Curtea de Apel Constanţa a reţinut că potrivit art.7 alin. (1) din Legea nr.189/2000 „Stabilirea şi plata drepturilor prevăzute  în prezenta ordonanţă se fac de direcţia generală de muncă şi protecţie socială teritorială. Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art.1 se înfiinţează, în cadrul fiecărei direcţii generale de muncă şi protecţie socială teritoriale, o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 3 membri”.

Potrivit art.7 alin. 3 „Comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată”, iar alin. (4) prevede că „împotriva hotărârii persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit legii contenciosului administrativ nr.29/1990”.

A constatat instanţa că din aceste dispoziţii legale rezultă că pe calea contenciosului administrativ pot fi judecate doar contestaţiile formulate împotriva hotărârilor pronunţate de comisia alcătuită conform Legii nr.189/2000 şi care stabileşte dacă persoana, cetăţean român, a avut de suferit în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6.09.1940 până la 6.03.1945, pentru una din situaţiile prevăzute la lit.„a-f” din art.1 din lege, cuantumul indemnizaţiei fiind cel prevăzut de legiuitor, cu modificările în timp, datorate indexărilor potrivit art.4 din lege.

A mai reţinut Curtea de Apel Constanţa că potrivit art.155 lit.f) din Legea nr.19/2000, „Tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind:(…) modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale”.

A concluzionat instanţa că din aceste dispoziţii legale speciale rezultă că, potrivit Legii nr.189/2000, Curtea de apel judecă numai contestaţiile formulate împotriva hotărârilor emise pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art.1 din lege, respectiv, dacă persoana are sau nu dreptul de a fi încadrată în categoria persoanelor care beneficiază de indemnizaţiile prevăzute de art.2 din lege, precum şi eventual, data de la care acestea se acordă.

În schimb, arată Curtea de apel, „modul de plată a indemnizaţiilor” se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, conform art.155 lit.f) iar‚ cum litigiul din cauză este cu referire la cuantumul indemnizaţiei stabilite deja în baza Legii nr.189/2000, în favoarea reclamantului prin hotărârea Casei Judeţene de Pensii Constanţa nr.1869/21.01.2003, hotărâre necontestată de către reclamant, competenţa de soluţionare a acesteia aparţine Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă şi Asigurări Sociale.

Analizând conflictul negativ de competenţă ivit potrivit art.20 pct.2 C. proc.civ. Înalta Curte constată că instanţa căreia îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei de faţă este tribunalul.

Actul pe care reclamantul l-a contestat prin cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost modificată şi precizată, este decizia nr.117584/2006, privind recalcularea pensiei din sistemul public emis de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa.

Jurisdicţia asigurărilor sociale este reglementată de Capitolul 8 din Legea nr.19/2000 şi se  realizează prin tribunale şi curţi în apel, conform art.154 din actul normativ menţionat.

În temeiul art.155 din Legea 19/2000, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind:

a)modul de calcul şi de depunere a contribuţiei de asigurări sociale;

b)modul de stabilire a majorărilor de întârziere;

c)înregistrarea, evidenţa şi certificarea contribuţiei de asigurări sociale;

d)deciziile de pensionare;

e)refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale;

f)modul de stabilire şi de plată a pensiilor, a indemnizaţiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale;

g)plângerile împotriva proceselor – verbale de contravenţii încheiate conform prezentei legi;

h)contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi.

Împrejurarea că decizia de recalculare a pensiei a fost contestată numai parţial, în ceea ce priveşte indemnizaţia care i se cuvine reclamantului ca beneficiar al O.G. nr.105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr.189/2000, nu atrage incidenţa art.7 alin.4 din acest act normativ.

Potrivit art.7 alin.1 din O.G. nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, stabilirea şi plata drepturilor prevăzute în prezenta ordonanţă se fac de casa judeţeană de pensii sau, după caz, de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti. Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art.1 se înfiinţează, în cadrul fiecărei direcţii, case judeţene de pensii sau, după caz, în cadrul Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 3 membri.

Comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii printr-o hotărâre motivată, împotriva căreia persoana interesată poate face contestaţie la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit legii contenciosului administrativ (art.7 alin.3 şi 4).

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că în competenţa curţii de apel intră numai soluţionarea contestaţiilor împotriva hotărârilor prin care se stabileşte dacă persoana în cauză se încadrează în categoriile de persoane persecutate din motive etnice prevăzute în art.1 din O.G. nr.105/1999, pentru a beneficia de drepturile prevăzute de acest act normativ, iar nu şi cererile privind modul de calcul şi de plată al indemnizaţiilor, acestea din urmă încadrându-se în prevederile art.155 lit.f) din Legea nr.19/2000.

În consecinţă, având în vedere dispoziţiile art.22 alin. (5) C.proc.civ, Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa – Secţia Civilă şi de Asigurări Sociale.

Act administrativ fiscal. Contestare. Procedură administrativă specială.

Notă: Instanţa a avut în vedere dispoziţiile Codului de procedură fiscală în forma publicată în M.Of. nr. 863 din 26/09/2005, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin acţiunea promovată pe calea contenciosului administrativ la 6 ianuarie 2006, reclamanta S.C. RCI SRL Craiova a chemat în  judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj, solicitând anularea deciziei nr. 204 din 17 noiembrie 2004 şi să se constate nulitatea absolută a procesului-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005. Totodată, reclamanta a solicitat suspendarea executării deciziei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.

Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005 i s-au calculat, pentru perioada 9 aprilie 2004 – 6 octombrie 2004, obligaţii fiscale după cum urmează; 5.115.523.826 ROL diferenţă impozit pe profit, 748.649.655 ROL dobânzi aferente impozitului pe profit, 201.524.317 ROL penalităţi aferente impozitului pe profit, 3.887.798.106 ROL reprezentând TVA, 641.493.762 ROL dobânzi aferente TVA şi 172.743.205 ROL penalităţi aferente TVA.

Reclamanta a mai arătat că obligaţiile fiscale au fost stabilite prin înregistrarea în contabilitate a 27 facturi provenind de la S.C. RC 2000 SRL Bucureşti şi S.C. MI 2000 SRL, societăţi pe care reclamanta le-a considerat ca având calitatea de  distribuitori ai importatoarei S.C. R&F SRL, livrarea mărfii fiind efectivă, iar înregistrarea în contabilitate făcându-se pe baza notelor de recepţie.

Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 13 ianuarie 2006, a dispus suspendarea procesului-verbal şi a deciziei atacate, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, iar prin sentinţa nr. 720 din 18 octombrie 2006, a admis în parte acţiunea reclamantei,  anulând decizia nr. 204 din 17 noiembrie 2005 a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe care a obligat-o să soluţioneze pe fond contestaţia împotriva procesului-verbal nr. 3470 din 21 iulie 2005 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, urmare unei note de constatare din 31 martie 2005, s-a efectuat de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj un control operativ şi inopinat de punctul de lucru al reclamantei situat în Craiova, Str. Câmpului nr.2, verificând activitatea desfăşurată în anii 2003, 2004 şi 2005.

Cu acest prilej, s-a constatat că în perioada aprilie-octombrie 2004 societatea a achiziţionat de la S.C. RC 2000 SRL Bucureşti şi S.C. MI 2000 SRL Bucureşti cantităţi de carne de pui şi peşte congelat, plata efectuându-se prin ordin de plată în contul R&F SRL Sf. Gheorghe. Aceasta s-a înregistrat în evidenţele contabile cu 27 facturi provenind de la cele două societăţi, care în realitate au fost achiziţionate de S.C. S SRL şi au fost ridicate de S.C. RC SRL de la distribuitorul autorizat al acestor documente.

În urma controlului efectuat la societatea reclamantă s-a întocmit procesul-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005, înregistrat în registrul unic de control seria nr. 466700 din 20 iunie 2005, poziţia 15, în cuprinsul căruia s-a constatat că marfa sosea la reclamantă în autocare frigorifice, fără documente de însoţire, iar primitorul mărfii semna documentele de transport fără a menţiona cantitatea primită, conform înţelegerii cu reprezentantul S.C. R&F Sf. Gheorghe, factura trimiţându-se ulterior.

Acelaşi proces-verbal din 21 iunie 2005 a constatat  încălcarea dispoziţiilor art. 21 şi 145 Cod fiscal, art. 6 din H.G. nr. 831/1997 şi art. 6 din Legea nr. 82/1991,  stabilindu-se pentru perioada 9 aprilie – 6 octombrie 2004 un impozit pe profit suplimentar de 5.115.523.826 lei şi TVA suplimentar în sumă de 3.887.798.106 lei, dobânzi şi penalităţi aferente pentru neplata în termen a acestor sume.

Prin decizia nr. 204 din 17 noiembrie 2005, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a anulat măsurile dispuse prin procesul-verbal nr. 466.700 din 20 iunie 2005 privind virarea la bugetul de stat a sumelor reprezentând impozit pe profit 511.552 RON, dobânzi aferente impozitului pe profit 74.865 RON, penalităţi aferente impozitului pe profit 20.162 RON, TVA 388.780 RON, dobânzi aferente TVA 64.169 RON, penalităţi aferente TVA 17.274 RON, urmând ca organele de inspecţie fiscală să valorifice constatările efectuate prin proces-verbal şi să emită decizia de impunere conform legii.

Curtea de Apel Craiova a constatat nelegalitatea deciziei nr. 204 din 17 noiembrie 2005 şi, apreciind natura juridică a procesului-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005 din prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. „c” din Legea nr. 554/2004 şi art. 41 din Codul de procedură fiscală a concluzionat că acesta reprezintă un act administrativ fiscal şi a obligat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ă soluţioneze pe fond contestaţia împotriva acestuia.

Împotriva sentinţei nr. 720 din 18 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanta S.C. RCI SRL Craiova, cât şi pârâtele.

Recurenta-reclamantă a criticat  sentinţa în temeiul art. 3041 Cod procedură civilă, arătând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică pentru că nu a soluţionat cauza pe fond, ci a obligat Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să facă acest lucru.

În acest sens, recurenta-reclamantă a arătat că textele din Codul de procedură fiscală nu reglementează o jurisdicţie administrativă, ci o cale administrativă de atac, care presupune posibilitatea  organului de soluţionare a contestaţiilor să revoce actul administrativ atacat,  pentru a preîntâmpina un proces.

În condiţiile în care procedura prealabilă a fost exercitată, a trimite cauza la autoritatea fiscală pentru a se pronunţa pe fondul contestaţiei generează, în opinia reclamantei-recurente, extinderea nejustificată a ciclului procesual, cu încălcarea principiilor contenciosului administrativ şi principiului constituţional al accesului liber la justiţie.

În motivarea recursului pe care l-a formulat în nume propriu şi ca reprezentant al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Dolj a invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 Cod procedură civilă, arătând că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că procesul-verbal de control este un act administrativ  fiscal.

În raport cu prevederile art. 41 şi 83 din Codul de procedură fiscală, recurenta-pârâtă a arătat că singurul act fiscal prin care se pot stabili obligaţii către bugetul de stat este decizia de impunere şi nu procesul-verbal de control, aşa cum a reţinut instanţa de fond.

În opinia autorităţii fiscale, reclamanta nu a fost prejudiciată prin procesul-verbal de control, nefiind obligată la plata vreunei sume către bugetul de stat şi  şi-a întemeiat această susţinere  pe prevederile art. 106 şi 107 din Codul de procedură  fiscală.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, faţă de recursul pârâtelor, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că procesul-verbal este un veritabil act administrativ fiscal, întrunind toate condiţiile prevăzute de art. 41 din Codul de procedură fiscală şi de art. 2 alin.(1)  lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile art. 3041 Cod procedură civilă, Înalta Curte constată că niciunul dintre recursuri nu este fondat.

Prin procesul-verbal nr. 3470 din 21 iunie 2005, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj a constatat că S.C. RCI SRL datorează bugetului de stat următoarele sume: 5.115.523.826 lei vechi impozit pe profit suplimentar, cu dobânzi aferente de 748.649.655 lei vechi şi penalităţi de întârziere de 201.524.317 lei vechi, precum şi TVA suplimentar în sumă de 3.887.798.106 lei vechi, cu dobânzi de 641.493.762 lei vechi şi penalităţi de întârziere în cuantum de 172.743.205 lei.

Contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului verbal a fost soluţionată de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin decizia nr. 204 din 17 noiembrie 2005, în sensul că au fost anulate măsurile dispuse prin procesul-verbal, privind virarea la bugetul de stat a sumei totale de 1.076.722 lei noi, compuse din sumele menţionate mai sus, urmând ca organele de inspecţie fiscală să valorifice constatările efectuate prin procesul-verbal şi să emită decizie de impunere, conform legii.

În motivarea deciziei s-a reţinut, în esenţă, că sumele datorate bugetului de stat consolidat se stabilesc, în toate cazurile, prin decizie de impunere, care constituie titlu de creanţă şi este susceptibilă de a fi contestată, la baza deciziei de impunere stând raportul de inspecţie fiscală.

Interpretând în acest mod dispoziţiile art. 82, 94, 105 şi 106 din Codul de procedură fiscală, organul de soluţionare a contestaţiei a considerat că nu se mai impune analiza pe fond a cauzei, făcând aplicarea art. 182 alin. (5) din acelaşi act normativ, conform căruia „Organul  de soluţionare competent se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată că acesta sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei”.

Practic, pentru un considerent formal, legat de forma şi de denumirea actului contestat, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a  analizat legalitatea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina reclamantei.

Stabilind natura juridică de act administrativ fiscal a procesului-verbal, instanţa de fond a interpretat corect prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 corelate cu normele speciale instituite prin art. 41 din Codul de procedură fiscală, care definesc noţiunea de act administrativ fiscal şi prin art. 43 din Codul de procedură fiscală, referitor la conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal.

Decizia de impunere prevăzută de art. 83 şi următoarele din Codul de procedură fiscală nu epuizează sfera actelor administrativ-fiscale supuse procedurii de contestare reglementate prin Titlul IX al aceluiaşi act normativ, art. 175  alin. (1) referindu-se expres la contestarea titlului de creanţă şi a altor acte administrative fiscale.

Susţinerile recurentelor-pârâte, în sensul că procesul-verbal nu stabileşte obligaţii de plată către bugetul de stat şi nu prejudiciază interesele legitime ale recurentei-reclamante sunt contrazise de însuşi dispozitivul deciziei de soluţionare a contestaţiei, în care s-a dispus anularea măsurilor  dispuse prin procesul-verbal, privind virarea la bugetul de stat a sumei totale de 1.076.772 lei, pentru care urmează să fie întocmită şi decizia de impunere.

În calificarea juridică a unui act, esenţială este natura măsurilor dispuse în conţinutul său, iar nu forma sau denumirea.

În ceea ce priveşte recursul reclamantei, care critică sentinţa sub aspectul  nesoluţionării cauzei pe fond, Curtea constată că art. 175-188 din Codul de procedură fiscală instituie o procedură administrativă specială care, fără a fi calificată drept jurisdicţie administrativă, derogă de la normele de drept  comun privind procedura prealabilă, cuprinse în art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Din prevederile art. 188 alin.(2), conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiei pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă” rezultă că instanţa nu poate fi sesizată în vederea exercitării controlului de legalitate asupra substanţei măsurilor dispuse decât după finalizarea procedurii administrative prin emiterea unei decizii care să analizeze fondul raportului juridic fiscal.

Stabilirea unor condiţii pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcarea a dreptului de liber acces la justiţie, art. 52 alin. (2) din Constituţia României prevăzând că prin lege organică se stabilesc condiţiile şi limitele exercitării dreptului la acţiune al persoanei vătămate de o autoritate publică.

În consecinţă, Înalta Curte a respins ambele recursuri ca nefondate.

Poliţist. Cerere de pensionare anticipată. Schimbarea datei de încetare a raporturilor de serviciu. Inducere în eroare. Consecinţe.

Prin acţiunea înregistrată la 25 ianuarie 2006 reclamantul GG a chemat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.), Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul de Poliţie al judeţului Constanţa (I.P.J. Constanţa), solicitând obligarea primului pârât să avizeze favorabil cererea sa privitoare la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept de pensie anticipată şi înaintarea acesteia spre aprobare ministrului administraţiei şi internelor, obligarea acestuia să emită ordinul de încetare a raporturilor sale de serviciu cu drept de pensie anticipată şi obligarea I.P.J. Constanţa să-i întocmească dosarul de pensionare şi să-l depună la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În motivarea acţiunii arată că este încadrat ca ofiţer de poliţie din anul 1984, că la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani şi îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 şi că a înţeles să solicite pensionarea anticipată prin raportul din 11 octombrie 2005, la care nu a primit un răspuns oficial.

Mai arată că prin raportul din 9 noiembrie 2005 a solicitat încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005, cerere înaintată la I.G.P.R., de către I.P.J. Constanţa, cu aviz favorabil, dar că nici până în prezent nu a primit vreo comunicare privind modul de soluţionare a cererii şi că ulterior a aflat că I.G.P.R. a adresat instituţiilor din subordine rugămintea ca cererile poliţiştilor privind încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie de serviciu anticipată să fie soluţionate cu data de 31 decembrie 2005.

Susţine că a trebuit să facă o nouă cerere, la 28 noiembrie 2005, prin care a solicitat recunoaşterea dreptului  consacrat de art. 65 lit.a) din Legea nr. 360/2002 şi art. 17 din Legea nr.179/2004 şi că a aflat că s-a modificat legislaţia privitoare la pensionarea anticipată în sensul că vârsta de pensionare a crescut de la 45 la 50 de ani pentru bărbaţi, însă cum cererea de pensionare anticipată a fost formulată  sub imperiul legii vechi, trebuie să i se aplice prevederile acesteia.

Curtea de Apel Constanţa – Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 570/CA din 12 iunie 2006 a admis acţiunea, în sensul că a obligat I.G.P.R. la avizarea favorabilă a cererii reclamantului şi la înaintarea acesteia spre aprobare Ministerului Administraţiei şi Internelor, a anulat măsura luată la data de 3 ianuarie 2006 cu privire la respingerea propunerii de încetare a raporturilor de serviciu cu drept de pensie anticipată şi a obligat Ministerul Administraţiei şi Internelor să emită ordinul de încetare a raporturilor de serviciu ale reclamantului cu drept de pensie anticipată şi pe pârâtul I.P.J. Constanţa să întocmească dosarul de pensionare al reclamantului şi să-l depună la Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Instanţa reţine că reclamantul îndeplineşte condiţiile speciale prevăzute de legiuitor pentru a beneficia de pensie de serviciu anticipată, respectiv împlinirea vârstei de 45 de ani şi desfăşurarea activităţii în condiţii de muncă deosebite sau speciale.

Mai reţine că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005, intrată în vigoare la 23 decembrie 2005, prin care s-a modificat art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 în sensul pensionării anticipate a persoanelor care au împlinit vârsta  de 50 de ani bărbaţii şi 45 de ani femeile, dacă şi-au desfăşurat activitatea în condiţii de muncă speciale cel puţin 15 ani efectiv, din care cel puţin 10 ani efectiv ca poliţişti sau militari, deoarece reclamantul  a solicitat pensionarea anticipată anterior intrării în vigoare a acestei ordonanţe şi îi sunt aplicabile dispoziţiile legislaţiei în vigoare la acea dată.

Împotriva sentinţei au declarat recurs toţi pârâţii.

I.P.J. Constanţa susţine că la data formulării primei cereri reclamantul nu îndeplinea condiţiile privind vârsta de pensionare anticipată, că i s-a indicat ulterior să reformuleze  cererea de încetare a raporturilor de serviciu cu data de 31 decembrie 2005, ceea ce a şi făcut, achiesând astfel la recomandarea de a renunţa la solicitarea  anterioară.

Consideră că cererea ulterioară i s-a respins pentru că nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de pensie anticipată, faţă de solicitarea ca pensionarea să fie începând cu data de 31 decembrie 2005.

Ministerul administraţiei şi internelor critică sentinţa pentru netemeinicie, susţinând că instanţa nu a ţinut cont de incidenţa prevederilor Legii nr. 179/2004 care prevedea situaţiile speciale pentru pensionarea anticipată, între care reclamantul nu se regăsea.

I.G.P.R. susţine că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, menţionând că nesoluţionarea cererii reclamantului din data de 11 octombrie 2005 s-a datorat deficitului foarte mare de poliţişti, numărului mare de poliţişti care cereau încetarea raporturilor de serviciu cu instituţia şi angajamentelor luate de România faţă de Uniunea Europeană şi că adresa din 22 noiembrie 2005 a inspectorului general al Poliţiei Române a fost o recomandare adresată structurilor din teritoriu pentru ca acestea să discute cu poliţiştii spre a rămâne în continuare în activitate.

Menţionează că pentru stabilirea drepturilor la pensie nu prezintă relevanţă data depunerii cererii de încetare a raporturilor de serviciu, ci data încetării acestor raporturi, conform art. 49 alin. (1) din Legea nr. 179/2004.

Recursurile sunt nefondate.

Intimatul a formulat cerere, la data de 11 octombrie 2005, prin care solicită aprobarea încetării raporturilor de serviciu începând cu data de 30 noiembrie 2005, ţinându-se cont că la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani necesară pentru pensionarea anticipată.

La cererea sa nu a primit rezolvare, cu toate că a revenit cu o nouă cerere la data de 9 noiembrie 2005 şi apoi la data de 28 noiembrie 2005, prin care stăruia în soluţionarea favorabilă a solicitării sale începând cu data de 30 noiembrie 2005.

La datele când intimatul a formulat cele 3 cereri, prin care solicita aprobarea pentru încetarea raporturilor de serviciu în vederea pensionării anticipate, îndeplinea condiţiile legale pentru pensionare anticipată, prevăzute de art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor şi anume la data de 7 noiembrie 2005 împlinea vârsta de 45 ani şi a desfăşurat activitatea în condiţii de muncă deosebite sau speciale cel puţin 15 ani efectiv, din care 10 ani ca poliţist.

I.G.P.R. a refuzat să rezolve favorabil cererile intimatului, ca şi a altor poliţişti care au depus astfel de cereri, recomandând structurilor aflate în subordinea sa să discute cu poliţiştii respectivi pentru a renunţa la cererile de pensionare anticipată sau ca aceste cereri să fie soluţionate începând cu data de 31 decembrie 2005, având în vedere că urma să se modifice art. 17 lit.b din Legea nr. 179/2004.

Necunoscând faptul că textul respectiv se va modifica, la stăruinţa conducerii I.P.J. Constanţa intimatul a formulat o altă cerere, la data de 12 decembrie 2005, prin care a solicitat ca raporturile de serviciu să înceteze începând cu data de 31 decembrie 2005 în vederea pensionării anticipate.

Dar, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005, intrată în vigoare la 23 decembrie 2005, s-au modificat prevederile art. 17 lit.b) din Legea nr. 179/2004, în sensul că vârsta  pentru pensionarea anticipată la poliţiştii bărbaţi s-a majorat de la 45 ani la 50 ani, astfel că începând cu data de 23 decembrie 2005, în baza modificării legii, intimatul n-ar mai fi îndeplinit condiţia privind vârsta pentru pensionare anticipată şi în considerarea acestei modificări i s-a respins, în final, cererea referitoare la încetarea raporturilor de serviciu în vederea pensionării anticipate.

Însă, trebuie ţinut cont – pe de o parte – că intimatul a depus 3 cereri prin care stăruia în sensul încetării raporturilor de serviciu la data de 30 noiembrie 2005 în vederea pensionării anticipate, iar pe de altă parte– că a fost indus în eroare să formuleze o nouă cerere fără să aibă cunoştinţă că se preconiza modificarea dispoziţiilor legale privitoare la vârsta necesară pentru pensionarea anticipată.

Pretinsa achiesare a intimatului la recomandarea de a renunţa la cererea de pensionare începând cu data de 30 noiembrie 2005 şi de a cere încetarea raporturilor de serviciu la data de 31 decembrie 2005 în vederea pensionării anticipate, nu poate fi avută în vedere pentru că s-a făcut în condiţii speciale, prin inducerea în eroare a intimatului.

Cert este faptul că acesta a făcut repetate diligenţe în vederea pensionării anticipate şi cum îndeplinea condiţiile legale pentru rezolvarea favorabilă a solicitării sale, la momentul indicat în cerere, exista obligaţia pentru recurenţi de a propune, respectiv de a aproba cererea de încetare a raporturilor de serviciu la data 30 noiembrie 2005, în vederea pensionării anticipate.

Trebuie ţinut cont că erau aplicabile dispoziţiile legale în vigoare la data formulării cererii, respectiv la 11 octombrie 2005, dată la care nu era adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 185/2005 spre a putea fi avută în vedere la soluţionarea cererii intimatului, art. 1 din Codul civil stabilind că legea dispune numai pentru viitor, neavând putere retroactivă.

Instanţa de fond interpretând corect dispoziţiile legale aplicabile în cauză şi a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, recursurile au fost respinse ca nefondate.

Excepţie de neconstituţionalitate. Soluţionare odată cu fondul. Inadmisibilitate.

Notă: Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a fost republicată în M.Of. 643 din 16/07/2004

Prin cererea înregistrată sub nr.2899/2004 la Curtea de  Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Institutul Academic „TE”, a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul General al Guvernului – Guvernul României, solicitând ca prin sentinţa ce va pronunţa instanţa să constate refuzul nejustificat al acestei autorităţi de a elibera acordul pentru denumirea societăţii, potrivit dispoziţiile Legii nr.183 privind aprobarea O.G. nr.15/2003 pentru completarea Legii nr.26/1990, privind registrul comerţului – art.39 alin. (1).

Reclamantul a susţinut în motivarea acţiunii că pârâtul în mod nejustificat nu i-a eliberat avizul solicitat, înregistrat la 4 iunie 2004, deşi a depus documentaţia necesară.

În şedinţa publică din 2 noiembrie 2006, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.39 din Legea nr.26/1990, astfel cum au fost modificate prin dispoziţiile art.II alin.(3 ) şi (4) din O.G. nr.72/2004.

S-au administrat probatorii cu acte şi în urma analizării acestora, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr.2705 din 2 noiembrie 2006, prin care a respins ca neîntemeiate cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, considerând că nefiind întrunite condiţiile prevăzute de 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr.47/1992 republicată, cât şi acţiunea formulată de reclamant.

S-a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu fondul cauzei, aşa cum a fost aceasta formulată, şi faptul că prin Decizia nr.188 din 31 martie 2005 Curtea Constituţională s-ar fi pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate  invocată, prin respingerea ei. Pe fondul  cauzei, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantului nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de Legea nr.29/1990 şi anume condiţia existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri privind un drept recunoscut de lege, întrucât răspunsul emis la 23 iulie 2004 ce a fost contestat ca fiind nejustificat, este unul legal, pentru că reclamantul nu se încadrează în dispoziţiile art.2 din Legea nr.88/1993, nefiind o instituţie de învăţământ superior.

S-a reţinut de către instanţa de fond că reclamantul este o societate comercială înfiinţată şi înregistrată la Registrul Comerţului, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art.39 alin. (2), (3) şi (5) din Legea nr.26/1990 în sensul ca acordarea denumirii de „institut” sau „academie”, nu poate fi avizată unei firme comerciale, aceste denumiri fiind de natură a crea confuzie cu denumirea unor instituţii publice.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că s-a dat o rezolvare greşită cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.39 din Legea nr.26/1990 privind registrul comerţului respingând această cerere în mod nelegal şi soluţionând-o în acelaşi timp cu fondul cauzei,  încălcându-se astfel dispoziţiile Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

Recurentul critică soluţia primei instanţe şi sub aspectul soluţionării nelegale a fondului cauzei, soluţia fiind pronunţată fără a se analiza şi a se ţine seama de probele administrate instanţa considerând în mod eronat că refuzul de eliberare a avizului solicitat este unul legal.

Prin cerere separată reclamantul a declarat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din 2 noiembrie 2006, dar de fapt aceasta face corp comun cu sentinţa pronunţată şi recurată, fiind practicaua hotărârii.

Intimatul Guvernul României – Secretariatul General al Guvernului a formulat întâmpinare, susţinând legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond şi solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile legale aplicabile, Curtea l-a admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din cuprinsul sentinţei recurate, mai precis din practicaua acesteia, rezultă că recurentul-reclamant înainte de a pune concluzii pe fondul cauzei a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.39, art.II alineatele (3) şi (4) din O.G.nr.72 din 27 august 2004, astfel cum  a fost modificat prin Legea nr.519 din 26 noiembrie 2004, socotind că de constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea acestui text de lege depinde modul de soluţionare a fondului cauzei.

Soluţionând cererea reclamantei-recurente de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, odată cu fondul cauzei, instanţa de fond a încălcat  dispoziţiile Legii nr.47/1992, republicată în condiţiile în care rezolvarea dată a fost aceea de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Art.29 alin. (6) din Legea nr.47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instituie calea de atac a recursului împotriva încheierilor prin care este respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru a se decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţei de judecată „în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia”.

Aşadar, până la soluţionarea irevocabilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale (în cazul în care aceasta a fost respinsă la fond), instanţa fondului nu poate soluţiona cauza pe fondul ei.

În plus, trebuie dată eficienţa textului de lege sus-menţionat – art.29 alin. (6) din Legea nr.47/1992, republicată care se referă în mod expres la încheierile prin care este respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi împotriva cărora exista calea de atac a recursului.

Deci, instanţa de fond, avea obligaţia legală de a pronunţa mai întâi o încheiere, prin  care să arate considerentele pentru care a procedat la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, temeinicia şi legalitatea acesteia fiind supusă controlului judiciar la instanţa imediat superioară.

Invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este de fapt un incident procedural, acesta urmând a fi dezbătut în contradictoriu cu toate părţile din  proces.

Or, prima instanţă avea obligaţia să ceară recurentei-reclamante (care a invocat oral excepţia)  să-şi motiveze în scris excepţia de neconstituţionalitate, aceasta urmând a fi comunicată părţii adverse pentru a-şi exprima punctul său de vedere cu privire la admisibilitatea sesizării Curţii Constituţionale.

Trecând la soluţionarea pe fond a cauzei, concomitent cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cerere ce a fost respinsă, prima instanţă a încălcat grav formele de procedură şi dispoziţiile legale în  materie, prevăzute de Legea nr.47/1992, republicată, astfel încât soluţia pronunţată este nelegală şi netemeinică.

Persoana vătămată printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept. Plângere prealabilă. Momentul de la care curge termenul în care poate fi introdusă.

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 12852/300/2005 din data de 06.12.2005, reclamanţii IE şi IMR au chemat în judecată pe pârâţii SC I SRL Slobozia şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, solicitând să se constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr.0385/21.10.1998, emis de ministerul pârât.

În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că, în calitate de succesori ai defunctei IE, le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeţelor de 47 ha baltă şi 3 ha intravilan, conform hotărârii nr.37/I din 30 noiembrie 2000, a Prefecturii Judeţului Ialomiţa – Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, la data de 14.01.2001, fiind întocmit procesul-verbal de punere în posesie.

Au mai arătat că, prin sentinţa civilă nr.727/23.06.2005 a Judecătoriei Urziceni, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a fost obligată să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 3 ha, validată prin hotărârea nr.37/I/30 noiembrie 2000, dar în urma cererii de executare, instituţia Prefectului Judeţului Ialomiţa a transmis documentaţia Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa, care la data de 3.11.2005 le-a comunicat existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea societăţii pârâte.

La termenul din 03.05.2006, instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor formulată de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomiţa  conform art.49 şi următoarele din Codul de procedură civilă.

Prin sentinţa nr.975/03.05.2006, Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004.

Totodată, a fost respinsă cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut, că reclamanţii nu au formulat plângere prealabilă în termenul de prescripţie de 6 luni de la data emiterii actului administrativ, prevăzut de art.7 alin. (7) din Legea nr.554/2004.

Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamanţi pentru motive pe care le-au încadrat în drept în prevederile art.304 pct.9 C.proc.civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi au arătat că raţionamentul juridic pe care s-a întemeiat soluţia instanţei de fond este greşit, întrucât ipoteza prevăzută de legiuitor în art.7 alin.(7) din Legea nr.554/2004 are în vedere efectuarea procedurii prealabile cu depăşirea termenului de 30 de zile, în cadrul termenului de 6 luni, doar pentru situaţiile în care persoanei vătămate i s-a comunicat actul administrativ atacat, dar pentru motive temeinice efectuează procedura după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art.7 alin.(1).

Recurenţii-reclamanţi au mai arătat că pentru terţii cărora actul administrativ unilateral nu le-a fost comunicat, termenul de 30 de zile pentru formularea procedurii prealabile curge de la momentul în care persoana vătămată a luat cunoştinţă de existenţa actului.

În cazul de faţă, potrivit susţinerilor lor, recurenţii-reclamanţi au luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea  SC I SRL la data de 03.11.2005, când, prin adresa nr.4001, Oficiul  de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Ialomiţa le-a comunicat că nu le poate fi eliberat titlul de proprietate întrucât pe acelaşi amplasament este înscris  certificatul de atestare menţionat.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenţii-reclamanţi, ţinând seama şi de prevederile art.4031 Cod procedură civilă Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art.7 alin.(1) din Legea nr.554/2004, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se  consideră vătămată într-un drept al său ori  într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorităţii publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În temeiul art.7 alin.(7) din aceeaşi lege, plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alineatul (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului .

Termenul de 6 luni a fost calificat expres de legiuitor ca fiind de prescripţie.

Este adevărat că recurenţii-reclamanţi au calitatea de terţi în raport cu actul administrativ individual în discuţie, fiind îndreptăţiţi să introducă plângerea prealabilă din momentul în care au luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, potrivit art.7 alin.(3) din Legea nr.554/2004.

Şi în această ipoteză operează însă limitele termenului de 6 luni de la emiterea actului, prevăzut de art.7 alin.(7), necesitatea instituirii unui astfel de termen de prescripţie izvorând din considerente legate de respectarea principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că potrivit art.109 alin. (2) C.proc.civ. în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile, în condiţiile prevăzute de legea specială.

Această prevedere legală, corelată cu dispoziţiile art.7 din Legea nr.554/2004, conduce la concluzia că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atinge inadmisibilitatea acţiunii.

Constatând astfel că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile art.7 din Legea nr.554/2004, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat, în temeiul art.312 alin. (1) C.proc.civ.

Suspendarea executării actului administrativ. Condiţii.

Prin cererea înregistrată la 10.08.2007, reclamanta S.C: „BG România” SA Bucureşti a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr.117/ 21.05.2007 până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestui act administrativ fiscal.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că există un caz bine justificat, în accepţiunea dispoziţiilor art.14 din Legea nr.554/ 2004, întrucât din debitul suplimentar în sumă de 1.570.697 lei stabilit în sarcina sa, a achitat obligaţia principală reprezentând TVA şi impozit pe profit, rămânând de plată numai accesoriile în sumă de 692.578 lei, pentru care a început executarea silită şi s-a emis somaţia nr.82969 din 31.07.2007.

Reclamanta a susţinut că este îndeplinită şi condiţia producerii unei pagube iminente care necesită a fi prevenită şi că aceasta constă în imposibilitatea onorării obligaţiilor contractuale asumate faţă de clienţi şi furnizori, ceea ce poate determina o stare de insolvenţă şi consecinţe sociale pentru salariaţii săi, ca urmare a indisponibilizării conturilor bancare.

Prin sentinţa civilă nr.2194 din 19.09.2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată.

Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ unilateral.

Cu privire la cazul bine justificat invocat de reclamantă, s-a considerat că nu a fost dovedită această primă condiţie de suspendare, cu motivarea că din dosar nu rezultă împrejurări care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul dispoziţiilor art.2 alin. (1) lit.t) din Legea nr.554/2004.

S-a reţinut că nu a fost dovedită nici condiţia producerii unei pagube iminente şi ireversibile, în sensul că după executarea silită, nu s-ar putea restabili situaţia anterioară, în condiţiile în care suma de 692.578 lei rămasă de plată nu este egală sau mai mare decât suma deţinută de reclamantă în conturile sale bancare.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi admiterea cererii de suspendare a executării astfel cum a fost formulată.

Recurenta a susţinut că este greşită concluzia instanţei de fond privind neîndeplinirea cerinţelor impuse de art.14 din Legea nr.554/2004, dat fiind că a dovedit atât existenţa unui caz bine justificat prin îndoiala asupra legalităţii deciziei de impunere care rezultă din motivele contestaţiei formulate, cât şi iminenţa producerii unui prejudiciu, în condiţiile în care a început executarea silită prin comunicarea somaţiei.

Recursul este fondat.

Cererea recurentei-reclamante s-a întemeiat pe art.14 alin. (1) din Legea nr.554/2004, care prevede că în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art.7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Măsura provizorie solicitată de recurenta-reclamantă se justifică prin existenţa în cauză a unor cazuri bine justificate, ca împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, astfel cum se prevede în art.2 alin.1 lit.t) din Legea nr.554/2004.

Îndeplinirea acestei condiţii rezultă în cauză din motivele de nelegalitate invocate în procedura administrativă şi mai ales, din faptul că prin decizia nr.33/ 1.02.2008 Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul ANAF a desfiinţat parţial decizia de impunere nr.117/ 21.05.2007 pentru TVA în sumă de 122.749 lei şi majorări de întârziere aferente TVA în sumă de 95.454 lei, urmând ca organele de inspecţie fiscală, prin altă echipă, să emită un nou act administrativ fiscal.

Recurenta-reclamantă a dovedit şi îndeplinirea celei de-a doua condiţii legale pentru măsura de suspendare solicitată, dat fiind că iminenţa producerii unei pagube în patrimoniul său rezultă din începerea procedurii de executare silită, prin comunicarea somaţiei nr.82969 din 31.07.2007.

Noţiunea de pagubă iminentă a fost definită în art.2 alin. (1) lit.ş) din Legea nr.554/2004 ca prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau unui serviciu public.

Raportat la această definiţie legală dată pagubei iminente şi la calitatea societăţii recurente de distribuitor de gaz petrolier lichefiat (GPL), instanţa de fond a apreciat greşit consecinţele executării silite anterior pronunţării pe fond. Astfel, instanţa de fond nu a avut în vedere că aceste consecinţe afectează nu numai activitatea societăţii recurente, dar poate perturba activitatea altor agenţi economici şi a populaţiei  care se aprovizionează cu gaz petrolier lichefiat, mai ales în zonele în care nu există racordare la conducte de gaz metan.

În consecinţă, instanţa de fond a apreciat greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.14 alin. (1) din Legea nr.554/ 2004 şi soluţia de respingere a cererii de suspendare va fi casată ca nelegală şi netemeinică.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi pe fond, a admis cererea formulată de recurenta-reclamantă, în sensul că a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr.117 din 21.05.2007 a Direcţiei Generale a Marilor Contribuabili până la soluţionarea în fond a acţiunii.

Act administrativ. Acţiune în contencios administrativ. Termen de prescripţie.

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bacău MD a chemat în judecată Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru ca instanţa să dispună: anularea Ordinului 4156/1.06.2006 de eliberare din funcţie emis de Ministerul Educaţiei, obligarea Inspectoratului Şcolar Neamţ să solicite reintegrarea reclamantului în funcţia de director al Colegiului Naţional „ŞM”, obligarea M.E.C. să emită ordinul de reintegrare în funcţie şi plata drepturilor salariale.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ i-a acordat calificativul „nesatisfăcător” prin decizia nr.2833/23.12.2005, decizie pe care a atacat-o în instanţă, iar prin decizia nr.312 din 3.05.2007 a Curţii de Apei Bacău actul I.S.J. Neamţ a fost anulat.

Reclamantul a precizat că, deşi cauza privind anularea calificativului acordat se afla încă pe rolul instanţei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ a înaintat către M.E.C adresa nr.309/2006 în baza căreia s-a emis Ordinul 4156/1.06.2006 prin care a fost eliberat din funcţia de director, ordin care face obiectul dosarului de fată.

Prin întâmpinarea formulată în dosar, Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului a invocat: excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, arătând că reclamantul nu s-a adresat autorităţii emitente, înainte de a se adresa instanţei, pentru revocarea actului administrativ atacat şi excepţia tardivităţii formulării acţiunii, acţiunea fiind formulată cu depăşirea termenului de un an, calculat de la data emiterii actului.

Aceleaşi excepţii au fost invocate prin întâmpinare şi de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ.

Prin sentinţa civilă nr.123 din 1 octombrie 2007, a Curţii de Apel Bacău, au fost respinse excepţiile invocate şi a fost admisă în parte acţiunea, fiind respins capătul de cerere privind reintegrarea în funcţia de director.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere că procedura prealabilă a fost îndeplinită de reclamant fiind depuse la dosar înscrisuri doveditoare în acest sens.

Cu privire la excepţia de tardivitate invocată de pârâţi , s-a reţinut că în fapt a fost întrerupt cursul prescripţiei prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, până la soluţionarea irevocabila a litigiului privind decizia nr. 2833/2005, de acordare a calificativului act ce a stat la baza emiterii ordinului de eliberare din funcţie, astfel încât acţiunea reclamantului este exercitată înăuntrul termenului prevăzut de lege.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele.

I. In motivarea recursului său, pârâtul Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Neamţ critică sentinţa ca netemeinică şi nelegală arătând că:

–                 Instanţa a respins în mod greşit excepţia tardivităţii acţiunii – invocată de pârât – şi a reţinut că termenul de prescripţie ar fi fost întrerupt pe perioada soluţionării acţiunii din dosarul nr.390/32/ 2007 al Curţii de Apel Bacău.

–                 Consideră recurentul că această concluzie este greşită întrucât în acel dosar reclamantul a solicitat anularea deciziei I.S.J. Neamţ de stabilire a punctajului reclamantului pentru anul şcolar 2004 – 2005, câtă vreme în cauza de fată el a solicitat anularea ordinului Ministerul Educaţiei şi Cercetării (M.E.C.) de eliberare din funcţie.

–                 Potrivit Legii nr.554/2004, cererea prin care se solicită anularea unui act se introduce într-un termen de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, iar în speţă MEC a răspuns plângerii prealabile a reclamantului la 14 iunie 2006, iar acţiunea a fost formulată după un an, la 14 iunie 2007.

II. Prin recursul său, pârâtul MEC reiterează excepţia tardivităţii acţiunii, cu aceleaşi argumentate invocate de primul pârât – I.S.J. Neamţ – în recursul său.

Recursul se fondează

1.          Conform dispoziţiilor art.ll alin. (5) din Legea nr.554/2004, termenul de 6 luni de introducere a acţiunii în anularea unui act administrativ individual este unul de prescripţie, şi se calculează de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă.

Fiind un termen de prescripţie, el este susceptibil de întrerupere în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art.16 din Decretul nr.167/1058.

În speţă, instanţa de fond a aplicat în mod greşit aceste dispoziţii fără a observa că, pentru a opera în cauză, întreruperea prescripţiei trebuia să fie cauzată de introducerea unei cereri de chemare în judecată având ca obiect chiar actul administrativ individual în legătură cu care s-a formulat plângerea prealabilă, iar nu un alt act administrativ.

Situaţia de fapt că cele două acte administrative au fost emise succesiv şi sunt legate cauzal nu îndreptăţeşte instanţa să extindă cauzele de întrerupere a prescripţiei dincolo de cele menţionate restrictiv de către legiuitor.

Nimic nu-1 împiedica pe reclamant ca, formulând acţiunea împotriva ordinului de eliberare din funcţie în termenul de 6 luni de la primirea răspunsului la plângerea prealabilă, să solicite apoi suspendarea judecăţii, în temeiul art.244 pct.l C. proc.civ. până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de anulare a deciziei de stabilire a calificativului.

2.          Chiar dacă s-ar admite ipoteza că, în speţă, trebuie aplicat termenul de 1 an prevăzut de dispoziţiile art.ll alin. (2) din Legea nr.554/2004, iar „motivele temeinice” despre care menţionează textul ar fi existenţa pe rolul instanţei a acţiunii în anularea
deciziei nr.2833/23 decembrie 2005 a I.Ş.J. Neamţ, se constată că reclamantului i-a fost comunicat ordinul de eliberare din funcţie la 1 iunie 2006 iar acţiunea împotriva acestuia a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti la 14 iunie 2007.

Aşadar, termenul de decădere de un an a fost şi el depăşit, iar spre deosebire de cel de prescripţie – de 6 luni – el nu este susceptibil de întrerupere ori suspendare.

Ca urmare, Curtea de fată, modificând în tot sentinţa, a respins acţiunea ca tardivă.

Piaţa de capital. Acţiune în anulare a art. 74 alin. (8) din Regulamentul nr. 1/2006 al CNVM. Obligaţia acţionarilor care nu au subscris de a-şi vinde acţiunile deţinute acţionarului majoritar. Legalitate.

Prin sentinţa civilă nr.1233 din 9 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

– a respins excepţia lipsei de interes a reclamantului E.B. excepţie invocată de pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), reţinând că reclamantul, fiind acţionar minoritar, are un interes legitim şi actual în condiţiile în care contestă legalitatea art.74 alin.(8) din Regulamentul C.N.V.M. nr.1/2006;

– a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul E.B. în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., şi a anulat prevederile art.74 alin.(8) din Regulamentul C.N.V.M. nr.1/2006, reţinând, că aceste prevederi, impunând acţionarilor să vândă acţiunile deţinute şi lăsându-le doar posibilitatea de a opta asupra modalităţii de încasare a preţului echitabil stabilit, exced cadrului legal stabilit prin art.206 din Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital, care, în condiţiile reglementate, prevăd doar dreptul ofertantului de a solicita acţionarilor care nu au subscris să îi vândă acţiunile deţinute. Curtea de apel a reţinut că nu poate fi primită apărarea pârâtei în sensul că Regulamentul nr.1/2006 a fost emis în conformitate cu Directiva nr.2004/25/EC privind ofertele publice de preluare, întrucât în temeiul dreptului acţionarului majoritar, prevăzut de Legea nr.297/2004 nu poate fi stabilită prin Regulament obligaţia de vânzare a acţiunilor, care excede chiar prevederilor Directivei.

Reţinând că nu a avut loc vânzarea acţiunilor deţinute de reclamant, Curtea de apel a respins ca neîntemeiate capetele de cerere referitoare la obligarea C.N.V.M., SC R S.A. şi SC E S.A. să ia măsurile necesare pentru revenirea la situaţia anterioară vânzării abuzive a acţiunilor deţinute de EB la SC E S.A. şi la obligarea pârâtei la plata de daune interese.

Împotriva sentinţei civile nr.1233 din 9 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, susţinând următoarele critici:

– hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii;

– prin hotărârea dată, instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia;

– instanţa de fond a dat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

1. Recursul formulat de autoritatea publică este întemeiat.

Instanţa de fond, admiţând în parte acţiunea şi dispunând anularea prevederilor 74 alin.(8) din Regulamentul nr.1/206 emis de C.N.V.M., a reţinut în esenţă, că aceste prevederi sunt nelegale în raport cu prevederile art.206 din Legea nr.297/2004 privind piaţa de capital.

Astfel, a argumentat instanţa de fond, prevederile regulamentare respective impun acţionarilor minoritari obligaţia de a-şi vinde acţiunile, deşi art.206 din Legea nr.297/ 2004 nu reglementează o astfel de obligaţie, ci doar posibilitatea ca acţionarul majoritar să solicite acţionarilor, care nu au subscris în cadrul ofertei, să-şi vândă respectivele acţiuni.

Într-adevăr, potrivit art.74 alin.(8) din Regulamentul nr.1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare „acţionarii existenţi sunt obligaţi să vândă acţiunile deţinute către acţionarul care îşi exercită dreptul precizat la art.206 din Legea nr.297/2004 şi pot comunica intermediarului modalitatea aleasă pentru realizarea plăţii acţiunilor ce le deţin respectiv mandat poştal cu confirmare de primire sau transfer bancar, în termen de maximum 12 zile lucrătoare de la data publicării anunţului menţionat la alin. (1). În cazul în care o asemenea comunicare nu este făcută către intermediar, acesta efectuează plata acţiunilor prin mandat poştal cu confirmare de primire la adresa acţionarului menţionată în structura consolidată a acţionariatului emitentului prevăzută la alin. (7)”.

De asemenea, potrivit art.206 din Legea nr.297/2004,

„(1) Urmare a derulării unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor acţionarilor şi pentru toate deţinerile acestora, ofertantul are dreptul să solicite acţionarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să-i vândă respectivele acţiuni, la un preţ echitabil, dacă acesta se află în una din următoarele situaţii:

a) deţine acţiuni reprezentând mai mult de 95% din capitalul social;

b) a achiziţionat, în cadrul ofertei publice de cumpărare adresată tuturor acţionarilor şi pentru toate deţinerile acestora, acţiuni reprezentând mai mult de 90% din cele vizate în cadrul ofertei.

(2) În situaţia în care societatea a emis mai multe clase de acţiuni, prevederile alin.(1) se vor aplica separat pentru fiecare clasă.

(3) Preţul oferit în cadrul unei oferte publice de preluare obligatorii, precum şi în cadrul unei oferte publice de preluare voluntare, în care ofertantul a achiziţionat prin subscrierile din cadrul ofertei, acţiuni reprezentând mai mult de 90% din acţiunile vizate, se consideră a fi un preţ echitabil.

(4) În situaţia menţionată la alin. (3), prezumţia referitoare la preţul echitabil se aplică numai în situaţia în care ofertantul îşi exercită dreptul precizat la alin.(1), în termen de 3 luni de la data finalizării respectivei oferte, în caz contrar, preţul va fi determinat de un expert independent în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.

(5) Preţul determinat de un expert independent se aduce la cunoştinţa publicului prin intermediul pieţei pe care se tranzacţionează, prin publicare în Buletinul C.N.V.M., pe website-ul C.N.V.M. şi în 2 ziare financiare de circulaţie naţională, în termen de 5 zile de la întocmirea raportului”.

Deci, la art.206 alin.(1) din Legea nr.297/2004, legiuitorul a prevăzut în favoarea acţionarului majoritar un adevărat drept, nu doar o simplă posibilitate de a cere acţionarilor care nu au subscris în cadrul ofertei să-i vândă respectivele acţiuni, drept căruia îi corespunde obligaţia corelativă din partea acţionarilor minoritari.

Această interpretare rezultă în mod şi mai evident din coroborarea prevederilor art.206 cu cele ale art.207 din Legea nr.297/2004, potrivit cărora: „(1) Urmare a unei oferte publice de cumpărare adresată tuturor deţinătorilor şi pentru toate deţinerile acestora, un acţionar minoritar are dreptul să solicite ofertantului care deţine mai mult de 95% din capitalul social să-i cumpere acţiunile la un preţ echitabil.

(2)             În situaţia în care societatea a emis mai multe clase de acţiuni, prevederile alin.(1) se vor aplica separat, pentru fiecare clasă.

(3)      Preţul va fi determinat în conformitate cu prevederile art.206 alin.(3). În situaţia în care este necesară numirea unui expert independent, costurile aferente vor fi suportate de către respectivul acţionar minoritar”.

Deci, art.206 din lege reglementează dreptul acţionarului majoritar de a cere acţionarilor minoritari care nu au subscris să-i vândă acţiunile pe care le deţin la un preţ echitabil, iar art.207 din lege reglementează dreptul acţionarilor minoritari de a cere acţionarului majoritar cu 95% să le cumpere acţiunile la un preţ echitabil.

Este adevărat că nici art.206 şi nici art.207 din lege nu se referă expressis verbis la obligaţia de vânzare a acţionarilor minoritari şi nici la obligaţia de cumpărare a acţionarului majoritar, dar aceste obligaţii decurg din logica existenţei şi efectivităţii dreptului, fiind de principiu ca oricărui drept să îi corespundă o obligaţie corelativă.

De aceea, instanţa de recurs reţine că folosirea expresiei „are dreptul” semnifică existenţa unui drept de apreciere în favoarea acţionarului majoritar care a ofertat şi respectiv, a acţionarilor minoritari care nu au subscris, iar nu existenţa unei simple posibilităţi şi nu a unui drept concret căruia să-i corespundă o obligaţie corelativă.

De altfel, prevederile art.206 din Legea nr.297/2004 au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate prin care autorul acesteia a susţinut că dispoziţiile legale criticate, dar mai ales Regulamentul C.N.V.M. adoptat în vederea aplicării acestora, încalcă dreptul de proprietate privată.

Prin Decizia nr.515 din 19.05.2007, publicată în M.Of. al României, nr.431 din 28 iunie 2007, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, motivându-se că art.44 alin.(1) teza a II-a din Constituţie, republicată, prevede competenţa legiuitorului de a stabili limitele dreptului de proprietate, iar art.206 din Legea nr.297/2004 a instituit o restrângere a dreptului de proprietate în privinţa acţiunilor deţinute de o persoană.

Astfel fiind, concluzia instanţei de fond că prevederile art.74 alin.(8) din Regulament adaugă la art.206 din Legea nr.297/2004 este lipsită de temei legal, dispoziţiile regulamentare explicitând modalităţile de aplicare a dispoziţiilor legale respective.

De asemenea, instanţa de fond a înlăturat în mod greşit susţinerile autorităţii publice potrivit cărora emiterea Regulamentului nr.1/2006 s-a făcut în conformitate cu documentele europene şi anume, cu Directiva nr.2004/25/CE.

Soluţia tehnică aleasă de legiuitor, în ceea ce priveşte reglementarea „retragerii obligatorii” la art.206 şi a „răscumpărării obligatorii”, la art.207 din Legea nr.297/2004 poate fi considerată ca fiind discutabilă în ceea ce priveşte acurateţea consacrării drepturilor şi obligaţiilor subiectelor celor două raporturi juridice, dar conformitatea acestei legi cu Directiva 2004/25/CE este imperativă şi de necontestat.

Astfel, potrivit principiului înscris la pct.(24) din Directiva nr.2004/25/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare, statele membre ar trebui să ia măsurile necesare pentru a permite unui ofertant care a achiziţionat un anumit procentaj din capitalul unei societăţi, care conferă dreptul de vot, ca urmare a unei oferte publice de cumpărare, să oblige deţinătorii de valori mobiliare rămase să-i vândă valorile lor mobiliare. În acelaşi mod, atunci când un ofertant, ca urmare a unei oferte publice de cumpărare, a achiziţionat un anumit procentaj din capitalul unei societăţi, care conferă drepturi de vot, deţinătorii de valori mobiliare rămase ar trebui să aibă posibilitatea de a-l obliga să le cumpere valorile mobiliare.

Or, acest principiu se regăseşte transpus în prevederile art.206 şi art.207 din Legea nr.297/2004, care aşa cum s-a arătat mai sus, a fost adoptată pentru transpunerea în legislaţia internă a Directivei 2004/25/CE.

De asemenea, la art.15 din Directiva 2004/25/CE, intitulat „Retragerea obligatorie” s-a prevăzut că: „(1) Statele membre se asigură ca, atunci când o oferta se adresează tuturor deţinătorilor de valori mobiliare ale societăţii în cauză pentru toate valorile lor mobiliare, se aplica alineatele (2)-(5).

(2) Statele membre se asigură că un ofertant poate solicita tuturor deţinătorilor de valori mobiliare ramase să-i vândă aceste valori mobiliare la un preţ corect. Statele membre introduc acest drept în unul dintre cele doua cazuri de mai jos:

a) atunci când ofertantul deţine valori mobiliare care reprezintă cel puţin 90% din capitalul care conferă drepturi de vot si 90% din drepturile de vot ale societăţii în cauză, sau

b) atunci când, după acceptarea ofertei, acesta a achiziţionat sau s-a angajat ferm prin contract să achiziţioneze valori mobiliare care reprezintă cel puţin 90% din capitalul care conferă drepturidevotşi90%dindrepturiledevot care fac obiectul ofertei.

În cazul prevăzut la litera (a), statele membre pot stabili un prag mai ridicat, fără ca acesta sa depăşească 95% din capitalul care conferă drepturi de vot si 95% din drepturile de vot.

(3) Statele membre se asigură că sunt în vigoare norme care permit să se calculeze când se atinge pragul respectiv.

Atunci când societatea în cauză a emis mai multe categorii de valori mobiliare, statele membre pot sa prevadă ca dreptul de a recurge la retragerea obligatorie poate sa se exercite numai pentru categoria pentru care pragul prevăzut la alineatul (2) a fost atins.

(4) În cazul in care ofertantul doreşte să-şi exercite dreptul de a recurge la retragerea obligatorie, acesta o face intr-un termen de trei luni de la sfârşitul perioadei de acceptare a ofertei prevăzute la articolul 7.

(5) Statele membre se asigură că se garantează un preţ corect. Acest preţ trebuie sa aibă aceeaşi formă ca şi contrapartida ofertei sau să constea într-o valoare în numerar. Statele membre pot prevedea că numerarul trebuie propus cel puţin cu titlu de opţiune.

Ca urmare a unei oferte voluntare, în cele două cazuri prevăzute la alineatul (2) literele (a) şi (b), contrapartida ofertei se presupune a fi corect în cazul in care ofertantul a achiziţionat, prin acceptarea ofertei, 90 % din capitalul care conferă drepturi de vot face obiectul ofertei.

În urma unei oferte obligatorii, contrapartida ofertei este prezumată corectă”.

La art.16 din Directiva 2004/25/CE, intitulat Răscumpărarea obligatorie, s-a prevăzut că „(1) Statele membre se asigură că, atunci când o ofertă se adresează tuturor deţinătorilor de valori mobiliare ale societăţii în cauză pentru toate valorile lor mobiliare, se aplică alineatele (2) şi (3).

Statele membre se asigură ca un deţinător de valori mobiliare rămase poate cere ofertantului să-i cumpere aceste valori mobiliare la un preţ corect, în condiţii similare cu cele prevăzute la articolul 15 alineatul (2). Articolul 15 alineatele (3)-(5) se aplică mutatis mutandis”.

Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că problema dedusă judecăţii: conformitatea prevederilor art.74 alin.(8) din Regulamentul nr.1/2006 cu prevederile art.206 din Legea nr.287/ 2004 nu poate fi apreciată separat de conformitatea art.206 din lege cu prevederile art.15 din Directiva 2004/25/CE privind ofertele publice de cumpărare.

Astfel, în concluzie, dispoziţiile art.74 alin.(8) din Regulamentul C.N.V.M. nr.1/2006 sunt conforme cu prevederile art.206, coroborate cu ale art.207 din Legea nr.297/2004, care la rândul lor sunt conforme cu art.15 şi 16 din Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare.

În concluzie, recursul C.N.V.M. a fost admis, sentinţa atacată, casată, şi acţiunea reţinută spre judecare, a fost respinsă.

Încadrarea mărfurilor în Tariful vamal de import al României. Importuri succesive de produse componente ale aceluiaşi utilaj. Încadrare la poziţii tarifare diferite. Nelegalitate.

Notă: Instanţa a avut în vedere prevederile Codului vamal, adoptat prin Legea nr. 141/1997, ale cărui prevederi au fost ulterior abrogate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 86/2006, privind Codul Vamal al României, publicată în M.Of. nr. 350 din 19/04/2006.

Prin acţiunea formulată la data de 10 mai 2007, reclamanta S.C. C S.A.  a chemat în judecată Direcţia Regională Vamală pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând anularea actelor constatatoare  nr. 42 şi 43/23 februarie 2001 şi a anexelor acestora nr. 26 şi 27/23 februarie 2001 întocmite de Biroul Vamal Miercurea Ciuc, precum şi a deciziei nr. 112/27 aprilie 2007 prin care au fost respinse contestaţiile privind suma totală de 71391 lei reprezentând taxe vamale, TVA şi majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a primit licenţă de import pentru importul unei linii de derulare – un utilaj complex cu mai multe subansamble – care se încadrează la poziţia 84.65.10.90 din Tariful vamal de import al României, beneficiind de toate facilităţile oferite pentru stimularea investiţiilor

Societatea a contestat încadrarea tarifară ulterioară a importurilor sale – transportul utilajului având loc în mai multe tranşe – la alte coduri tarifare, efectuată de organele vamale prin actele constatatoare contestate.

Prin sentinţa nr. 72/7 august 2007 Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a dispus anularea deciziei nr. 112/27 aprilie 2007 şi a actelor constatatoare  nr. 42 şi 43/23 februarie 2001.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că  piesele importate  de reclamantă în luna decembrie 1997 sunt un tot unitar cu cele importate în cursul anului 1998, întreg utilajul încadrându-se în titulatura de „maşini –unelte pentru prelucrarea lemnului care pot efectua diferite tipuri de operaţii, fără manevrarea manuală a piesei între operaţii şi fără schimbarea uneltelor între operaţii”, poziţia de încadrare în Tariful vamal de import al României fiind 84.65.10.90.

În acest sens, instanţa a constatat că şi organele vamale au recunoscut destinaţia finală a pieselor componente, respectiv cea a compunerii unui utilaj, astfel că în mod greşit au fost clasificate diferit prin actele constatatoare încheiate la 23 februarie 2001.

Împotriva sentinţei pârâtele au declarat recurs, arătând că nu este relevantă afirmaţia societăţii potrivit căreia mărfurile în cauză sunt subansamble ale unui tot unitar, deoarece mărfurile importate în luna decembrie 1997 nefiind părţi componente ale utilajului decât împreună cu piesele care urmau a fi importate în 1998, a fost necesară reanalizarea încadrării vamale.

De altfel, au precizat pârâtele, produsele livrate cu fiecare din cele 4 eşaloane au fost  prezentate separat la vămuire şi pentru fiecare  tranşă a fost depusă câte o declaraţie vamală de import definitiv, fără ca societatea să solicite şi să obţină aprobarea pentru depunerea unei singure declaraţii vamale de import la data prezentării ultimului eşalon şi pentru clasificarea tuturor mărfurilor văzute ca elemente componente principale ale unei linii tehnologice, la acelaşi cod tarifar.

Recursurile sunt nefondate.

Instanţa de fond a reţinut în mod întemeiat că reclamanta a obţinut certificatul nr. 249/19 februarie 1997 emis de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru care i-a fost eliberată licenţa de import nr. 109901/21 martie 1997, utilajul importat fiind încadrat la poziţia tarifară 84.65.10.90.

Susţinerea pârâtelor în sensul că fiecare piesă componentă importată în decembrie 1997 trebuie să primească o clasificare diferită decât cea a liniei tehnologice în ansamblu nu are temei legal, destinaţia pieselor care au făcut obiectul celor 4 importuri succesive fiind cea a compunerii unui utilaj complex, prevăzut în licenţa de import, care se încadrează distinct la poziţia 84.65.10.90 din Tariful vamal de import al României.

În acest sens, instanţa de fond a interpretat judicios dispoziţiile art. 1 şi 2 lit. b) din Anexa 1 a Legii nr. 98/1996 care prevăd că fiecare menţiune la o materie în amestec sau asociată cu alte materii are o clasificare determinată.

Astfel fiind, importurile efectuate de reclamantă au fost  corect încadrate iniţial la poziţia tarifară 84.65.10.90 pentru care se achitaseră taxele vamale şi taxa pe valoarea adăugată aferente acestei poziţii, împrejurare în raport de care s-a dispus în mod corect anularea actelor constatatoare prin care se stabilise că societatea nu poate beneficia de facilităţi vamale.

Recursurile au fost respinse.

Raport al inspecţiei judiciare. Lipsa caracterului unui act administrativ. Imposibilitatea atacării lui pe calea contenciosului administrativ.

Prin sentinţa civilă nr.1846/2007 pronunţată la data de 27 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti- Secţia a VIII-a contencios administrativ şi  fiscal a respins ca inadmisibilă, pentru  lipsa procedurii prealabile, acţiunea formulată de reclamanta  S.C.M SRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, având ca obiect anularea actului administrativ – rezoluţia nr.1858/IJ/SIJ/2006, prin care s-a hotărât respingerea sesizării formulată de reclamantă  în contra  magistratului PU, ca netemeinică şi nelegală.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut ca fiind întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de  pârât, întrucât nu au fost respectate dispoziţiile art.7 alin. (1) din Legea nr.554/2004, conform cărora, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competentă, persoana care se consideră vătămată  într-un drept al său  sau într-un interes legitim  printr-un act administrativ unilateral,  trebuie să solicite autorităţii publice  emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia”.

Reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, susţinând motivul de casare sau modificare prevăzut de art.304 pct.5 C.proc. civ. respectiv „prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin . (2) Cod procedură civilă”.

Recurenta a invocat şi prevederile art.304¹ C.proc. civ., conform cărora cauza poate fi examinată sub toate aspectele, hotărârea atacată neputând fi atacată şi cu apel.

În motivarea recursului se precizează că actul administrativ, prin care intimata a soluţionat petiţia şi a cărei anulare a solicitat-o este un act administrativ jurisdicţional şi nicidecum un act administrativ unilateral aşa cum în mod nelegal a reţinut instanţa fondului.

În atare situaţie,  susţine recurenta, plângerea prealabilă este facultativă şi gratuită, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art.6 alin. (2) din Legea nr.554/2004, conform cărora „actele administrativ-jurisdicţionale pot fi atacate direct la instanţa de contencios administrativ competentă potrivit  art.10, în termen de 15 zile de la comunicare, dacă partea nu exercită căile administrativ-jurisdicţionale de atac”.

Recursul este nefondat.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea „actului administrativ” încheiat de Inspecţia  judiciară – Serviciul de Inspecţie Judiciară pentru Judecători din cadrul CSM, prin care analizându-se memoriul adresat CSM de către recurentul-reclamant şi prin care se solicita tragerea la răspundere a judecătorului PU, s-a constatat că nu se poate reţine săvârşirea de către acest judecător a unor fapte de natură să atragă în sarcina sa răspunderea disciplinară.

Deci, actul atacat este un răspuns la un memoriu formulat de recurentul-reclamant, urmare  verificărilor făcute de către Inspecţia Judiciară din cadrul CSM şi nu o rezoluţie a Comisiei de Disciplină pentru judecători, aşa cum se prezintă în acţiune.

Recurentul-reclamant susţine că acest act are caracteristicile unui act administrativ jurisdicţional, astfel  încât plângerea prealabilă este facultativă şi gratuită şi deci el poate fi atacat direct  la instanţa competentă de contencios administrativ,  conform art.6 alin. (2) din Legea nr.554/2004.

Susţinerea recurentului-reclamant este neîntemeiată.

Art.2 alin. (1) lit.d) din Legea nr.554/2004, cu modificările ulterioare,  defineşte actul administrativ jurisdicţional ca fiind „actul emis de o autoritate administrativă  investită prin lege organică, cu atribuţii de  jurisdicţie administrativă specială”, iar la art.2 alin. (1) lit.e) este definită noţiunea de  jurisdicţie administrativă specială în sensul „activitatea înfăptuită de o autoritate administrativă care are conform legii organice speciale în materie, competenţa de soluţionare a unui conflict privind un act administrativ, după o procedură bazată pe principiile contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţei activităţii administrativ-jurisdicţionale”.

Se constată deci că actul administrativ jurisdicţional trebuie să întrunească mai multe trăsături pentru a fi calificat ca atare şi anume: să fie un act juridic, adică să confere drepturi şi obligaţii  subiectelor de drept între care se stabileşte raportul juridic; să fie emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale; să fie emis ca urmare a rezolvării unui conflict juridic născut între  două sau mai multe persoane juridice sau fizice, între persoane private şi autorităţi publice; procedura de rezolvare a conflictului să întrunească în mod cumulativ două condiţii şi anume cea a contradictorialităţii şi cea a asigurării dreptului la apărare.

Raportând aceste caracteristici la actul în speţă ce face obiectul cererii de anulare şi care reprezintă un răspuns la memoriul făcut de societatea reclamantă, dat de către Inspecţia Judiciară din cadrul CSM, în sensul că din verificările efectuate nu a rezultat săvârşirea de către judecătorul în cauză a unor fapte care să atragă răspunderea disciplinară  a sa,  constatăm că acesta nu întruneşte nici pe departe caracteristicile unui act  administrativ-jurisdicţional.

Nu poate fi caracterizat nici chiar ca act administrativ unilateral cu caracter individual, aşa cum greşit a considerat şi instanţa de fond, pornind de la  definiţia dată în art.2 alin. (1) lit.c)  din Legea contenciosului administrativ pentru că în conţinutul său nu se găsesc caracteristicile acestui act cum ar fi; să fie emis de autorităţile publice; în regim de putere publică; scopul emiterii sale să fie executarea sau organizarea executării legii; să dea naştere, să modifice sau să stingă  raporturi juridice.

Actul atacat este de fapt un act premergător declanşării procedurii răspunderii disciplinare a judecătorului în cauză pentru abateri disciplinare  prevăzute de Legea nr.303/2004, fapte care nu s-au dovedit a fi comise de acesta conform verificărilor făcute de Inspecţia judiciară.

Răspunderea disciplinară a magistraţilor este reglementată printr-o procedură specială, prevăzută de Legea nr.317/2004 a Consiliului Superior al Magistraturii, art.44 – 48; conform acestor dispoziţii acţiunea disciplinară se exercită pentru faptele prevăzute de Legea nr.303/2004, republicată, de către secţiile Consiliului Superior al Magistraturii şi numai după efectuare unor cercetări prealabile obligatorii.

Or, din aceste cercetări prealabile nu a rezultat existenţa unor date care să ateste săvârşirea vreunei abateri disciplinare de către judecătorul UP, aşa cum pretinde reclamanta-recurentă.

Aşadar, este inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantă prin care este atacat  raportul, de fapt răspunsul Inspecţiei judiciare în sensul că din verificări nu a rezultat săvârşirea de către judecător a unei fapte de natura a atrage răspunderea disciplinară, câtă vreme această adresă, luată separat, nu întruneşte elementele constitutive ale unui act administrativ  unilateral cu caracter individual şi cu atât mai mult cele ale unui act administrativ – jurisdicţional.

Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de societatea reclamantă a fost respins ca nefondat, soluţia instanţei de fond fiind menţinută, cu menţiunea că motivarea dată acesteia de către instanţa de fond a fost înlocuită  cu cea precizată în instanţa de recurs.

Ordin nr. 353/2008 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a comisiei de evaluare si selectare a centrelor de consultanta si informare a consumatorilor, din cadrul asociatiilor de consumatori, care primesc sume de la bugetul de stat

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor

Avand in vedere prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Hotararii Guvernului nr. 712/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind infiintarea si functionarea centrelor de consultanta si informare a consumatorilor, precum si modul de constituire a surselor de finantare al acestora, ale Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 306/2008 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea criteriilor de evaluare si selectare a centrelor de consultanta si informare a consumatorilor, din cadrul asociatiilor de consumatori, care primesc sume de la bugetul de stat, in temeiul Hotararii Guvernului nr. 748/2007 privind organizarea si functionarea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, cu modificarile ulterioare,
presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor emite urmatorul ordin:

Art. 1
Se aproba Regulamentul de organizare si functionare a comisiei de evaluare si selectare a centrelor de consultanta si informare a consumatorilor, din cadrul asociatiilor de consumatori, care primesc sume de la bugetul de stat, prevazut in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. 2
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ANEXA – REGULAMENT de organizare si functionare a comisiei de evaluare si selectare a centrelor de consultanta si informare a consumatorilor, din cadrul asociatiilor de consumatori, care primesc sume de la bugetul de stat

Art. 1
Se constituie in cadrul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor comisia de evaluare si selectare a centrelor de consultanta si informare a consumatorilor, din cadrul asociatiilor de consumatori, care primesc sume de la bugetul de stat, denumita in continuare comisie.

Art. 2
Comisia evalueaza si selecteaza centrele de consultanta si informare a consumatorilor, denumite in continuare centre, din cadrul asociatiilor de consumatori, care solicita sume de la bugetul de stat. Evaluarea si selectarea centrelor se face conform Procedurii privind stabilirea criteriilor de evaluare si selectare a centrelor de consultanta si informare a consumatorilor, din cadrul asociatiilor de consumatori, care primesc sume de la bugetul de stat, denumita in continuare procedura, aprobata prin Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor nr. 306/2008, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 717 din 22 octombrie 2008.

Art. 3
Comisia este formata din 5 membri cu drept de vot, dintre care unul are calitatea de presedinte. In activitatea sa, comisia este sprijinita de un secretar. Componenta comisiei se stabileste prin ordin al presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, pe baza criteriilor de competenta.

Art. 4
Comisia are urmatoarele atributii:
a) se reuneste ori de cate ori este necesar pentru evaluarea si selectarea centrelor din cadrul asociatiilor de consumatori care solicita sume de la bugetul de stat;
b) analizeaza continutul documentatiei depuse de centrele solicitante si verifica respectarea de catre acestea a conditiilor cerute de procedura;
c) solicita, dupa caz, alte documente necesare evaluarii si selectarii centrelor;
d) evalueaza si selecteaza centrele si stabileste punctajul final obtinut de catre acestea;
e) punctajul final obtinut de catre centrele solicitante se stabileste ca medie aritmetica a punctajelor acordate de fiecare membru al comisiei;
f) departajarea centrelor care au obtinut acelasi punctaj se face in favoarea centrului care a obtinut un punctaj superior la unul dintre urmatoarele criterii, in urmatoarea ordine:
1. contributia proiectului la cresterea nivelului de informare si educare al consumatorilor;
2. relevanta strategica a optiunilor programelor sau a proiectelor centrului in raport cu cerintele de informare, consiliere si educare a consumatorilor;
3. modul de utilizare a sumelor primite;
4. oportunitatea programelor, proiectelor si actiunilor dezvoltate de centru in raport cu nevoile consumatorilor;
5. efectele multiplicatoare ale activitatii centrului;
6. solvabilitatea financiara a centrului;
g) propune spre aprobare presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor lista centrelor selectionate pentru finantare. Termenul de predare a listei este de maximum 30 de zile de la data-limita a depunerii cererilor de finantare de catre centre;
h) informeaza centrele solicitante asupra rezultatelor evaluarii si selectarii acestora, prin publicarea listei cu centrele ce au fost selectate pentru finantare pe site-ul www. anpcnet. ro si la sediul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor;
i) solutioneaza contestatiile depuse.
Sarcini si responsabilitati

Art. 5
Sarcinile si responsabilitatile presedintelui comisiei sunt urmatoarele:
a) reprezinta comisia in relatiile cu conducerea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si a centrelor ce au solicitat sume de la bugetul de stat;
b) convoaca, coordoneaza si conduce sedintele comisiei;
c) acorda punctajul individual fiecarui centru solicitant;
d) coordoneaza activitatea secretarului comisiei.

Art. 6
Sarcinile si responsabilitatile membrilor comisiei sunt urmatoarele:
a) primesc conform opisului intocmit de secretarul comisiei documentatia centrelor ce au solicitat fonduri de la bugetul de stat;
b) aplica grila de evaluare prevazuta in anexa la prezentul regulament si acorda individual punctajul pentru fiecare centru;
c) stabilesc punctajul final obtinut de fiecare centru;
d) intocmesc si semneaza lista cu clasamentul si punctajul final ale centrelor;
e) semneaza procesele-verbale ale comisiei.

Art. 7
Sarcinile si responsabilitatile secretarului comisiei sunt urmatoarele:
a) primeste si verifica conformitatea copiilor cu originalul documentatiei depuse de centrele solicitante;
b) asigura inregistrarea documentatiei centrelor intr-un opis, in doua exemplare, pe care, dupa caz, il semneaza impreuna cu imputernicitii centrului ce a solicitat fonduri de la bugetul de stat;
c) arhiveaza opisul documentatiei centrelor ce au solicitat sume de la bugetul de stat si registrul de procese-verbale ale sedintelor comisiei si verifica daca acestea au fost semnate de catre toti membrii comisiei;
d) preda documentele care au stat la baza evaluarii si selectarii centrelor Directiei economice, investitii si resurse umane.
Dispozitii finale

Art. 8
Rezultatul evaluarii si selectarii centrelor poate fi contestat in termen de 3 zile de la data afisarii acestuia pe siteul si la sediul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. Contestatia se depune in scris la sediul Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor. Raspunsul la contestatie se da de catre comisie in termen de doua zile de la data inregistrarii.

Art. 9
Documentele care au stat la baza evaluarii si selectarii centrelor se arhiveaza timp de 5 ani.

ANEXA la regulament

GRILA DE EVALUARE
a centrului din cadrul asociatiei de consumatori ……………..

Denumirea asociatiei ………………………………………………..
Adresa …………………………………………………………….
Persoana de contact ……….., telefon/fax ………., e-mail ………….

Etapa 1

Verificarea respectarii termenului de depunere a documentatiei
Nr. ………/data …….. inregistrarii la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
Rezultatul etapei (se bifeaza):
[ ] Documentatia a fost depusa in termenul legal, procesul de evaluare continua.
[ ] Documentatia nu a fost depusa in termenul legal, procesul de evaluare este sistat.

    
+------------------------------------------------------------------------------+
¦Membrii comisiei (numele si prenumele)¦      Semnatura       ¦      Data      ¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+------------------------------------------------------------------------------+

Etapa 2

Verificarea eligibilitatii
Rezultatul etapei (se bifeaza)
[] Asociatia de consumatori este eligibila, procesul de evaluare continua.
[] Asociatia de consumatori nu este eligibila, procesul de evaluare este sistat.

    
+------------------------------------------------------------------------------+
¦Membrii comisiei (numele si prenumele)¦      Semnatura       ¦      Data      ¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+--------------------------------------+----------------------+----------------¦
+------------------------------------------------------------------------------+

Etapa 3

Evaluarea capacitatii operationale si financiare a centrului din cadrul asociatiei de consumatori ………………………………….

    
+------------------------------------------------------------------------------------------------------+
¦Nr. ¦                    Criteriul                     ¦  Membrii comisiei   ¦Punctajul¦Semnatura/Data¦
¦crt.¦                                                  ¦(numele si prenumele)¦ acordat ¦              ¦
+----+--------------------------------------------------+---------------------+---------+--------------¦
¦ 1. ¦Nivelul si calitatea serviciilor de informare si  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦consultanta asigurate de centru                   +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
+----+--------------------------------------------------+---------------------+---------+--------------¦
¦ 2. ¦Calificarea angajatilor centrului                 +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
+----+--------------------------------------------------+---------------------+---------+--------------¦
¦ 3. ¦Experienta centrului in derularea de proiecte,    +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦programe si actiuni in domeniul informarii si     +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦consilierii consumatorilor                        +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
+----+--------------------------------------------------+---------------------+---------+--------------¦
¦ 4. ¦Oportunitatea programelor, proiectelor si         +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦actiunilor dezvoltate de centru in raport cu      +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦nevoile consumatorilor                            +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
+----+--------------------------------------------------+---------------------+---------+--------------¦
¦ 5. ¦Efectele multiplicatoare ale activitatii centrului+---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
+----+--------------------------------------------------+---------------------+---------+--------------¦
¦ 6. ¦Solvabilitatea financiara                         +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
+----+--------------------------------------------------+---------------------+---------+--------------¦
¦ 7. ¦Colaborarile si parteneriatele incheiate          +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------+

Etapa 4

Evaluarea proiectelor de functionare a centrului din cadrul asociatiei de consumatori ………………………………………………..

    
+------------------------------------------------------------------------------------------------------+
¦Nr. ¦                    Criteriul                     ¦  Membrii comisiei   ¦Punctajul¦Semnatura/Data¦
¦crt.¦                                                  ¦(numele si prenumele)¦ acordat ¦              ¦
+----+--------------------------------------------------+---------------------+---------+--------------¦
¦ 1. ¦Contributia proiectului la cresterea nivelului de +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦informare si educare a consumatorilor             +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
+----+--------------------------------------------------+---------------------+---------+--------------¦
¦ 2. ¦Relevanta strategica a optiunilor in raport cu    +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦cerintele de informare, consiliere si educare a   +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦consumatorilor                                    +---------------------+---------+--------------¦
+----+--------------------------------------------------+---------------------+---------+--------------¦
¦ 3. ¦Utilizarea sumelor primite                        +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
+----+--------------------------------------------------+---------------------+---------+--------------¦
¦ 4. ¦Descrierea activitatilor care urmeaza a fi        +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦desfasurate                                       +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
+----+--------------------------------------------------+---------------------+---------+--------------¦
¦ 5. ¦Strategia de comunicare aleasa                    +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
¦    ¦                                                  +---------------------+---------+--------------¦
+------------------------------------------------------------------------------------------------------+

OUG nr. 153/2008, Ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul politistului

Avand in vedere faptul ca politistii sunt functionari publici cu statut special, conferit, potrivit legii, de indatoririle si riscurile deosebite implicate de exercitarea atributiilor de serviciu privind apararea drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei, a proprietatii private si publice, prevenirea si descoperirea infractiunilor, respectarea ordinii si linistii publice, tinand cont de faptul ca in ultima perioada a crescut in mod semnificativ numarul politistilor actionati in instanta ca urmare a savarsirii unor fapte pe timpul si in legatura cu exercitarea acestor atributii, situatie care conduce la aparitia unei stari necorespunzatoare asupra moralului colectiv, caracterizata prin nesiguranta si neincredere manifestate in aplicarea imediata si neconditionata a prevederilor legale in vigoare, datorita dobandirii calitatii de partener de dialog social cu Ministerul Internelor si Reformei Administrative a unor organizatii sindicale, constatate prin hotarari judecatoresti drept reprezentative, in scopul evitarii disfunctionalitatilor care apar in indeplinirea atributiilor functionale ale Ministerului Internelor si Reformei Administrative, tinand seama de faptul ca toate aceste elemente vizeaza direct interesul public si constituie situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, necesitand adoptarea de masuri imediate, in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Articol unic
Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:
1. La articolul 22, alineatul (8) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(8) In situatii temeinic justificate, altele decat cele prevazute la art. 65, stabilite prin ordin al ministrului internelor si reformei administrative, politistii pot fi pusi la dispozitia unitatii pe o perioada de cel mult 6 luni, timp in care vor beneficia de drepturile banesti avute, cu exceptia indemnizatiei de comanda, dupa caz.”
2. La articolul 28 alineatul (1), literele m) si o) se modifica si vor avea urmatorul cuprins:
„m) asigurarea despagubirilor de viata, sanatate si bunuri, in conditiile stabilite prin hotarare a Guvernului;
………………………………………………………………………………………………………
o) suportarea de catre unitate a sumelor necesare asigurarii asistentei juridice a politistului, pentru fapte savarsite de acesta in exercitarea, potrivit legii, a atributiilor de serviciu, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului internelor si reformei administrative;”.
3. La articolul 42, dupa litera d) se introduce o noua litera, litera e), cu urmatorul cuprins:
„e) sa informeze de indata structura de resurse umane a unitatii din care face parte despre dobandirea calitatii procesuale de invinuit sau inculpat, precum si despre masurile procesuale penale dispuse ori hotararile penale pronuntate impotriva sa.”
4. La articolul 48, dupa alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alineatele (2) si (3), cu urmatorul cuprins:
„(2) Perioada in care raporturile de serviciu ale politistilor sunt suspendate potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau ale art. 11 alin. (1) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 constituie vechime in serviciu. Pentru aceasta perioada functiile de conducere din organizatia sindicala se echivaleaza cu functiile prevazute in legislatia privind salarizarea politistilor, in vederea stabilirii salariului de baza brut care se ia in considerare la stabilirea drepturilor de pensie ca politist.
(3) Echivalarea functiilor potrivit alin. (2) se face prin ordin al ministrului internelor si reformei administrative, la propunerea organizatiei sindicale si cu avizul Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse.”

Ordin nr. 1537/2008 pentru aprobarea Deciziei Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008

Agentia Nationala de Administrare Fiscala

In temeiul art. 3 coroborat cu art. 12 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 495/2007 privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 4 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,

presedintele Agentiei Nationale de Administrare Fiscala emite urmatorul ordin:

Art. 1
Se aproba Decizia Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008, prevazuta in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.

Art. 2
Prezentul ordin se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

ANEXA – DECIZIA COMISIEI DE PROCEDURI FISCALE Nr. 1/2008

1. In sensul art. 1221 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, al art. 45 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si al art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile ulterioare:
– incepand cu data intrarii in vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolventei, in cazul contribuabililor pentru care s-a deschis procedura reorganizarii judiciare si a insolventei, dupa caz, nu se mai datoreaza si nu se mai calculeaza obligatii fiscale accesorii pentru creantele inscrise la masa credala si pentru cele rezultate din activitatea curenta, indiferent de data deschiderii acestei proceduri.
2. In sensul art. 111 alin. (7) si (8) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare:
– in cazul contribuabililor prevazuti la art. 1071 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, declararea si plata impozitelor si a contributiilor aferente veniturilor din salarii se fac lunar, incepand cu luna urmatoare trimestrului in care au devenit platitori de impozit pe profit.

Modificari privind regimul armelor si munitiilor

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008 a fost publicata Legea nr. 268 din 7 noiembrie 2008 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor si al munitiilor.

Potrivit modificarilor aduse prin legea de aprobare, cetatenii romani si strainii cu sedere legala in Romania, care au implinit varsta de 18 ani, pot sa procure, in scopul detinerii, respectiv al portului si folosirii, cel mult doua arme neletale de autoaparare sau de tir sportiv din categora armelor neletale supuse autorizarii.

Persoanele fizice care detin inscrise in documentele ce atesta dreptul de detinere, respectiv de port si folosire un numar mai mare de arme  sunt obligate ca in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a noii reglementari sa procedeze la instrainarea lor, in caz contrar fiind expuse raspunderii penale.

De asemenea, se mai prevede ca posesorii armelor scurte confectionate special pentru a arunca proiectile din cauciuc pot detine maximum 100 cartuse pentru fiecare arma dintre cele pentru care au drept de port si folosire.

Marca temporala. Norme tehnice si metodologice

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 754 din 7 noiembrie 2008 a fost publicata Decizia nr. 896 din 2 octombrie 2008 a presedintelui Autoritatii Nationale pentru Comunicatii privind normele tehnice si metodologice pentru aplicarea Legii nr. 451/2004 privind marca temporala.

Normele se aplica activitatii de marcare temporala si stabilesc procedura de notificare a Autoritatii Nationale pentru Comunicatii in vederea inceperii furnizarii serviciilor de marcare temporala, procedurile de generare si verificare a marcilor temporale, precum si conditiile de creare si mentinere a registrului electronic de evidenta a furnizorilor de servicii marcare temporala.

In acest sens, se stabileste ca furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa notifice ANC, cu 30 de zile inainte de inceperea activitatii, precum si orice intentie de modificare a procedurilor de securitate a sistemului informatic utilizat, cu precizarea datei si a orei la care modificarea intra in vigoare, precum si obligatia de a confirma in termen de 24 de ore modificarea efectuata.

De asemenea, este prevazut si mecanismul marcarii temporale a documentelor, stabilindu-se ca furnizorul de servicii de marcare temporala trebuie sa utilizeze informatia de timp furnizata de furnizorul unic in baza de timp, respectiv Sistemul informatic pentru furnizarea orei oficiale a Romaniei, realizat de Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.

Se mai arata ca ANC are dreptul de a efectua controale asupra furnizorilor de servicii de marcare temporala, din oficiu sau la solicitarea oricarei persoane interesate, fiind abilitata sa dispuna, prin decizie, suspendarea activitatii furnizorului pana la incetarea cauzelor care au determinat luarea masurii, in urmatoarele situatii:
1. furnizorul nu respecta politica de marcare temporala si procedurile de securitate declarate, intr-un mod in care afecteaza securitatea procesului de marcare temporala;
2. furnizorul isi incalca obligatia de a crea si de a mentine un registru electronic operativ de evidenta cuprinzand momentul de timp la care au fost emise marcile temporale;
3. odata cu aplicarea sanctiunilor contraventionale prevazute de art. 12 din Legea nr. 451/2004;
4. furnizorul nu comunica ANC in avans intentia de a modifica procedurile de securitate a sistemului informatic utilizat;
5. furnizorul de servicii de marcare temporala nu utilizeaza informatia de timp furnizata de furnizorul unic de baza de timp.

Odata cu comunicarea deciziei de suspendare temporara a activitatii, ANC comunica furnizorului un termen in care trebuie sa remedieze problemele ce au determinat aceste masuri, fara ca acest termen sa poata fi mai mic de 30 de zile. Suspendarea activitatii va inceta in momentul in care furnizorul face dovada incetarii cauzelor care au determinat luarea masurii.

Investiţiile străine în România

Romania ramane o tara atractiva pentru investitorii straini.

Creşterea susţinută a fluxurilor de investiţii străine directe ISD (5.183 milioane euro în 2004, 5.213 milioane euro în 2005 şi 9.082 milioane euro în 2006 (creştere cu +74,24% în raport cu anul 2005) constituie un argument în acest sens.
Printre factorii pozitivi care au contribuit la această evoluţie se enumeră: integrarea în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, aderarea la NATO si climatul politico-juridic stabil.
Regimul actual al investiţiilor străine în România a fost conceput pentru atragerea investitorilor străini. Principiile fundamentale în materie, adoptate în plan comunitar, sunt transpuse în legislaţia românească şi anume: libertatea formelor şi modalităţilor de investiţii, accesul liber pe piaţă şi în toate domeniile de activitate economică, tratamentul de egalitate aplicat investitorilor români şi străini, rezidenţi sau nerezidenţi, dreptul investitorilor străini de a-şi repatria beneficiile obţinute în urma unor investiţii, după achitarea impozitelor şi taxelor legale, protecţia investiţiilor, prin garanţii împotriva naţionalizării, exproprierii sau a altor măsuri cu efect echivalent.
Potenţialul economic al României este atrăgător prin prisma dimensiunii pieţei interne (a doua piaţă din Europa Centrală, după Polonia), gradului ridicat de pregătire a forţei de muncă, importanţei resurselor existente si, nu in ultimul rand, a proximitatii fata de tarile Europei Occidentale, care constituie prima sursa a investitiilor. Preocupările constante ale Guvernului de îmbunătăţire a mediului de afaceri, au fost reflectate, în special, prin adoptarea la începutul anului 2005 a cotei unice de impozitare, în procent de 16%, iar in momentul actual o noua masura de reducere fiscala este discutata in Guvern. Aceea a reducerii contributiilor sociale cu 6%, cumulat, pentru angajat si angajator. In acest moment nivelul acestor cheltuieli se situeaza in jur de 35%.
In primele opt luni ale anului 2007, valoarea investitiilor straine directe atrase de Romania a inregistrat valoarea de 4139 milioane de euro. Cea mai importanta componenta a investitiilor straine directe atrase de Romania a fost « alte capitaluri », adica imprumuturi acordate de compania mama structurilor afiliate din Romania (2095 milioane euro reprezentand 50,6% din volumul total de ISD), urmata de « profit reinvestit » (1534 milioane euro reprezentand 37,1% din volumul totala de ISD), si componenta « participatii la capital » (510 milioane euro reprezentand 12,3% din volumul total de ISD). (sursa : Agentia Romana pentru Investitii Straine – ARIS)
Statisticile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului arata ca, in functie de nivelul capitalului social subscris, clasamentul principalelor ţări de origine a investitiilor, la 31 decembrie 2007[1], arata astfel:
1. Olanda (3333 milioane euro ó 3130 societati comerciale
2. Austria (2299 euroó 4889 societati comerciale)
3. Germania (1855 milioane euro ó 15572 societati comerciale)
4. Franţa (1753 milioane euro ó 5373 societati comerciale
5. Italia (861 milioane euro ó 24477 societati comerciale)
6. Cipru (685 milioane euro ó 3578 societati comerciale
7. S.U.A. (672 milioane euro ó 5400 societati comerciale)
8. Marea Britanie (614 milioane euro ó 3572 societati comerciale).
Din punctul de vedere al capitalului social subscris in perioada 1991-decembrie 2007, investitiile realizate se impart in urmatoarele domenii astfel: industrie (49,0%), servicii profesionale (30,0%), transporturi (7,0%), comert cu ridicata (6,0%), comert cu amanuntul (4,0%),  constructii (2,0%), turism (1,0%), agricultura (1,0%).

Investitii straine directe de peste 5,5 miliarde euro, in 2006

Romania va atinge in 2006 un nou record absolut in privinta volumului de capital strain atras in economie de peste 5,5 miliarde euro, apreciaza specialisti ai Agentiei Romane pentru Investitii Straine (ARIS).

�Cresterile de capital social subscris din 2005 arata ca Romania este o destinatie din ce in ce mai atractiva pentru investitorii straini prin apropiata aderare la Uniunea Europeana. Aceasta tendinta va fi mentinuta si in 2006, cand preconizam ca Romania va atinge un nou record absolut in ceea ce priveste volumul de capital strain direct atras, de peste 5,5 miliarde euro�, a declarat pentru Rompres, consilierul ARIS, Iustina Lutan.
Aceasta a explicat ca imbunatatirea mediului de afaceri, coroborat cu efectele introducerii cotei unice de impozitare si atitudinea pozitiva a partenerilor straini fata de Romania, au condus la atragerea unui volum de investitii straine directe de circa 3,483 miliarde euro, in primele zece luni ale anului 2005.
Cea mai importanta componenta a investitiilor straine directe atrase de Romania au fost participatiile la capital (1,244 miliarde euro reprezentand 35,7 la suta din volumul total de ISD), imprumuturile acordate de compania mama structurilor afiliate din Romania (1,239 miliarde euro reprezentand 35,6 la suta din volumul total de ISD) si precum si componenta profit reinvestit (un miliard euro reprezentand 28,7 la suta din volumul total de ISD).
�Structura ISD in Romania se incadreaza in tendinta manifestata la scara globala, participatiile la capital avand cea mai mare pondere in fluxul de ISD atras atat de tarile dezvoltate, cat si de cele in curs de dezvoltare. In economiile care acorda facilitati fiscale pentru profitul reinvestit, ponderea sa in totalul ISD este mai importanta�, a mentionat consilierul ARIS.
Potrivit statisticilor, in primele zece luni ale anului trecut in Romania au fost inregistrate un numar de 9.617 noi societati comerciale cu participare straina, in crestere cu 17,6 la suta fata de perioada similara a anului trecut. Capitalul social subscris de acestea a inregistrat o crestere de 54,54 la suta, valoarea acestora cifrandu-se la 1,934 miliarde euro.
Printre cele mai importante majorari de capital efectuate de investitorii straini au inregistrat la Distrigaz Nord – 57,24 milioane euro, Alro Slatina SA – 40,5 milioane euro, Banca Romaneasca- 27,1 milioane euro, etc.
In privinta zonelor de interes pentru investitorii straini, reprezentanta ARIS a subliniat ca �investitiile si oportunitatile de afaceri in Romania au tendinta sa se concentreze intr-un numar restrans de zone.
�Numai in Bucuresti se concentreaza 20 la suta din totalul IMM-urilor din tara si au fost atrase peste 50 la suta din investitiile straine directe (ISD)�, a spus Iustina Lutan.
Aceasta a explicat ca cel mai mare numar de societati comerciale cu participare straina revin dominant Regiunii Bucuresti-Ilfov (peste 50 la suta), urmat de regiunile din vestul tarii, nord-vest si centru, in timp ce din punct de vedere al valorii capitalului subscris, dupa Bucuresti se situeaza Regiunile mai slab si mai tarziu industrializate (Sud-Muntenia si Sud-Est).
�In cazul acestora din urma, explicatia se afla in faptul ca in aceste regiuni, numeroase proiecte de investitii au fost realizate de la zero, din cauza lipsei sau insuficientei infrastructurilor specifice mediului economic�

HOTARARE nr. 416 din 9 mai 2007 privind structura organizatorica si efectivele Ministerului Internelor si Reformei Administrative

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 10 mai 2007

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicatã, şi al art. 12 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Guvernul României adopta prezenta hotãrâre.
ART. 1
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are structura organizatoricã potrivit organigramei prevãzute în anexa nr. 1.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în conducerea sa un ministru şi 5 secretari de stat.
(3) Conducerea Departamentului ordine şi siguranta publica este asigurata de cãtre un secretar de stat, care este ajutat de un adjunct.
(4) Secretarul general al ministerului este ajutat de 3 secretari generali adjuncţi.
(5) Coordonarea de cãtre ministru, secretarii de stat şi secretarul general a structurilor şi a unitãţilor subordonate se stabileşte prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
ART. 2
(1) Funcţia de director general al Direcţiei generale de informaţii şi protecţie interna se asimileazã, din punctul de vedere al salarizarii, cu funcţia de subsecretar de stat.
(2) Numirea şi eliberarea din funcţie a adjunctului şefului Departamentului ordine şi siguranta publica se fac prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
(3) Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului general al Direcţiei generale de informaţii şi protecţie interna se face prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului internelor şi reformei administrative.
ART. 3
Ministrul internelor şi reformei administrative stabileşte structura organizatoricã a unitãţilor proprii ministerului şi poate infiinta, disloca şi desfiinta şi alte unitãţi, institute, ateliere de reparaţii sau producţie similare, subordonate ministerului, pana la nivel de birou, serviciu, sector, direcţie operativã, batalion inclusiv, în limita posturilor şi a fondului de salarii aprobate.
ART. 4
Numãrul posturilor, pe timp de pace şi mobilizare, este cel prevãzut în anexele nr. 2 şi 3*).
_______
*) Anexele nr. 2 şi 3 nu se publica, fiind clasificate potrivit legii, şi se comunica instituţiilor interesate.
ART. 5
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.
ART. 6
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei hotãrâri, se abroga Hotãrârea Guvernului nr. 725/2003 privind structura organizatoricã şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 4 iulie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.

II. INSTITUŢII ŞI STRUCTURI AFLATE ÎN SUBORDINEA/COORDONAREA MINISTERULUI
INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE

A. Instituţii şi structuri aflate în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
1. Agenţia Nationala Antidrog
2. Agenţia Nationala de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã
3. Institutul Naţional de Administraţie
4. Agenţia Nationala a Funcţionarilor Publici
5. Agenţia Nationala impotriva Traficului de Persoane
6. Administraţia Nationala a Rezervelor de Stat
7. Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale
8. Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice
9. Instituţia prefectului (42)
10. Direcţia Generalã de Paşapoarte
11. Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor
12. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta
13. Inspectoratul Naţional pentru Evidenta Persoanelor
14. Centrul Informatic Naţional al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative (e-administraţie)
15. Oficiul Roman pentru Imigrari*)
______
*) Înfiinţarea Oficiului Roman pentru Imigrari, prin reorganizarea Autoritãţii
pentru strãini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiati, organizarea şi funcţionarea
acestuia se stabilesc prin lege.
16. Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala
17. Arhivele Naţionale
18. Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta
Persoanelor
19. Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”
20. Liceul „Neagoe Basarabs al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
21. Liceul „Constantin Brancoveanu” al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative
22. Poliţia Romana
23. Jandarmeria Romana
24. Poliţia de Frontiera Romana
25. Inspectoratul de Aviatie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
26. Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie „Acvila”
27. Baza Centrala pentru Asigurarea Tehnica a Misiunilor
28. Clubul Sportiv „Dinamo” Bucureşti
29. Structuri subordonate unor unitãţi centrale
B. Structuri aflate în coordonarea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative
Societatea Comercialã „COMICEX” – S.A.

ORDONANTA DE URGENTA nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Internelor si Reformei Administrative

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007

Având în vedere prevederile art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2007 privind stabilirea
unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, prin care a fost înfiinţat Ministerul
Internelor şi Reformei Administrative prin reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, în
subordinea noului minister fiind ulterior trecute Administraţia Nationala a Rezervelor de Stat, Oficiul
Central de Stat pentru Probleme Speciale şi Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilitãţi Publice, ţinând seama de necesitatea reglementãrii urgente a noului cadru
organizatoric şi funcţional al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, pentru evitarea
producerii unui blocaj institutional sau a unor dificultãţi în ceea ce priveşte funcţionarea optima a
instituţiei, în lipsa cadrului normativ care sa stabileascã organizarea, funcţionarea şi atribuţiile noii
instituţii, elemente care vizeazã interesul public şi constituie situaţii extraordinare a cãror reglementare nu
poate fi amânatã,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã,
Guvernul României adopta prezenta ordonanta de urgenta.
ART. 1
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridicã şi cu sediul în municipiul Bucureşti.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative exercita, conform Constituţiei şi legilor tarii,
atribuţiile ce îi revin cu privire la:
a) apãrarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului, a proprietãţii publice şi private;
b) realizarea Programului de guvernare şi a strategiilor în domeniul reformei administraţiei publice şi
ordinii publice şi monitorizarea, în numele Guvernului, a elaborãrii şi aplicãrii programelor de reforma
institutionala de cãtre ministere şi celelalte autoritãţi ale administraţiei publice centrale;
c) îndeplinirea obligaţiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi
participarea la procesul de elaborare a politicilor şi actelor normative comunitare în domeniile sale de
competenta;
d) funcţia publica şi functionarii publici;
e) reprezentarea Guvernului pe plan local;
f) respectarea regimului general al autonomiei locale şi principiilor constituţionale ale descentralizãrii şi
deconcentrarii serviciilor publice;
g) parteneriat cu autoritãţile locale şi cu structurile asociative ale autoritãţilor publice locale;
h) activitatea privind parcurile industriale şi zonele defavorizate;
i) activitatea de cadastru, geodezie, cartografie şi publicitate imobiliarã;
j) serviciile comunitare de utilitãţi publice;
k) administrarea rezervelor de stat;
l) protecţia civilã şi gestionarea situaţiilor de urgenta;
m) regimul actelor de identitate şi de stare civilã, al paşapoartelor simple, al permiselor de conducere şi
al certificatelor de înmatriculare/înregistrare a vehiculelor;
n) administrarea şi protecţia Fondului arhivistic naţional;
o) asigurarea aplicãrii strategiei şi politicii Guvernului în domeniul pregãtirii economiei naţionale şi a
teritoriului pentru apãrare;
p) asigurarea ordinii publice;
r) paza persoanelor, obiectivelor, bunurilor şi valorilor;

s) prevenirea şi combaterea faptelor antisociale;
t) respectarea regimului juridic al frontierei de stat;
u) regimul juridic al strãinilor, al solicitanţilor de azil şi al persoanelor care au dobândit o forma de
protecţie în România;
v) apãrarea impotriva incendiilor şi protecţia civilã a populaţiei şi bunurilor.
ART. 2
Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de competenta, Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative exercita urmãtoarele funcţii:
a) funcţia de strategie, prin care elaboreazã politicile sectoriale şi strategiile de punere în aplicare a
Programului de guvernare şi a politicilor comunitare în domeniile sale de competenta;
b) funcţia de reglementare, prin care asigura elaborarea cadrului normativ şi institutional în vederea
realizãrii obiectivelor strategice şi a transpunerii acquis-ului comunitar pentru domeniile sale de
competenta;
c) funcţia de autoritate de stat, prin care asigura punerea în aplicare şi respectarea reglementãrilor legale
pentru domeniile sale de competenta, precum şi monitorizarea realizãrii politicilor şi strategiilor în
domeniile sale de competenta;
d) funcţia de reprezentare, prin care asigura, în numele statului sau al Guvernului, reprezentarea pe plan
intern, pe plan extern şi în cadrul instituţiilor şi structurilor Uniunii Europene pentru domeniile sale de
competenta;
e) funcţia de management public, prin care asigura administrarea proprietãţii publice şi private a statului
pentru care statul este responsabil în domeniile sale de competenta, precum şi managementul serviciilor şi
resurselor financiare şi umane;
f) funcţia de autoritate de management pentru Programul operational sectorial – Creşterea capacitãţii
administrative;
g) funcţia de autoritate de management pentru Facilitatea Schengen;
h) funcţia de coordonare a utilizãrii asistenţei financiare nerambursabile acordate României de cãtre
Uniunea Europeanã pentru domeniile sale de competenta;
i) funcţia de gestionare a creditelor externe, altele decât cele comunitare, pentru domeniile sale de
competenta.
ART. 3
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îndeplineşte urmãtoarele atribuţii principale:
a) în domeniul administraţiei publice:
1. monitorizeazã aplicarea prevederilor cuprinse în strategiile şi programele de reforma şi restructurare a
administraţiei publice centrale şi locale, elaborate pe baza Programului de guvernare, în conformitate cu
politicile Uniunii Europene şi legislaţia interna, şi asigura realizarea strategiilor şi programelor în
domeniul sau de activitate;
2. indruma şi controleazã activitatea prefecţilor şi a instituţiilor prefecţilor cu privire la exercitarea
atribuţiilor prevãzute de lege;
3. monitorizeazã cooperarea structurilor deconcentrate ale administraţiei publice centrale, de pe plan
local, cu autoritãţile administraţiei publice locale;
4. indruma şi sprijinã autoritãţile publice locale şi aparatul de specialitate al acestora în aplicarea corecta
şi unitarã a prevederilor legale şi în îndeplinirea atribuţiilor ce le sunt conferite prin lege;
5. asigura aplicarea în mod unitar a principiilor autonomiei locale şi descentralizãrii;
6. asigura aplicarea unitarã pe întreg teritoriul tarii a legislaţiei în vigoare referitoare la atribuţiile de
reprezentare a statului de cãtre alesii locali;
7. asigura aplicarea unitarã pe întreg teritoriul tarii a atribuţiilor delegate prin acte normative, pentru
domeniul sau de competenta;
8. elaboreazã, împreunã cu celelalte ministere, propuneri privind îmbunãtãţirea organizãrii
administrativ-teritoriale a României, luând mãsurile ce se impun pentru consultarea prin referendum a
colectivitãţilor locale interesate;

9. asigura evidenta unitãţilor administrativ-teritoriale, a satelor şi a celorlalte localitãţi componente ale
acestora;
10. organizeazã evidenta denumirii unitãţilor administrativ-teritoriale şi a satelor şi localitãţilor
componente:
11. asigura evidenta aleşilor locali din unitãţile administrativ-teritoriale;
12. asigura realizarea parteneriatului cu autoritãţile administraţiei publice locale, prin consultarea
acestora în vederea perfecţionãrii cadrului legislativ şi institutional şi prin acordarea de asistenta tehnica
în scopul accesarii fondurilor Uniunii Europene;
13. avizeazã şi monitorizeazã acordurile şi convenţiile de cooperare pe care autoritãţile administraţiei
publice locale le încheie cu autoritãţi ale administraţiei publice locale din alte tari;
14. elaboreazã şi monitorizeazã strategii şi programe de dezvoltare a infrastructurii unitãţilor
administrativ-teritoriale cu finanţare interna şi externa, precum şi a serviciilor publice de interes general;
15. sprijinã dezvoltarea capacitãţii financiare prin elaborarea de politici fiscale şi bugetare la nivelul
administraţiei publice locale;
16. dezvolta o baza nationala de date care sa asigure un sistem informaţional unitar la nivelul
administraţiei publice locale;
17. sprijinã realizarea de investiţii locale în infrastructura şi în serviciile publice la nivel local;
18. implementeaza mãsuri pentru înfiinţarea, sprijinirea şi dezvoltarea parcurilor industriale;
19. implementeaza programe pentru dezvoltarea parcurilor industriale, finanţate din sumele care se aloca
anual din bugetul de stat sau din alte surse atrase;
20. îndeplineşte obligaţiile ce îi revin conform legislaţiei în materia ajutorului de stat, în calitate de
initiator/furnizor, pentru domeniile de competenta;
21. realizeazã, în domeniul sau de activitate, dialogul şi parteneriatul social cu confederatiile sindicale şi
patronale reprezentative la nivel naţional;
22. asigura, prin structurile de specialitate din subordine, aplicarea strategiei şi a Programului de
guvernare în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, formarea şi
perfecţionarea pregãtirii profesionale specializate în administraţia publica, activitatea de geodezie,
topografie, fotogrammetrie, teledetectie, cadastru, cartografie şi publicitate imobiliarã, activitatea de
evidenta a persoanelor, precum şi activitatea de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenta civilã;
23. constituie şi utilizeazã Sistemul naţional informatic de evidenta a persoanelor;
24. asigura constituirea, evidenta, selecţionarea, pãstrarea, conservarea şi folosirea în interes public a
documentelor din Fondul arhivistic naţional;
25. administreazã, în condiţiile legii, rezervele de stat;
26. îndeplineşte, în condiţiile legii, prin structurile competente, funcţia de autoritate nationala de
reglementare pentru urmãtoarele servicii comunitare de utilitãţi publice: alimentare cu apa; canalizare şi
epurarea apelor uzate; colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale; producerea, transportul,
distribuţia şi furnizarea de energie termica în sistem centralizat, cu excepţia activitãţilor de producere a
energiei termice în cogenerare; salubrizarea localitãţilor; iluminatul public; administrarea domeniului
public şi privat al unitãţilor administrativ-teritoriale;
27. organizeazã şi coordoneazã activitatea de personalizare, emitere şi evidenta generalã a documentelor
de identitate şi a paşapoartelor simple;
28. organizeazã şi coordoneazã activitatea de emitere şi evidenta a permiselor de conducere şi a
certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere;
b) în domeniul ordinii, siguranţei publice şi securitãţii naţionale:
1. stabileşte, potrivit legii, mãsuri pentru apãrarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului,
precum şi a proprietãţii publice şi private;
2. organizeazã şi desfãşoarã, prin structuri specializate, potrivit competentei, activitãţi pentru prevenirea
şi combaterea terorismului, a criminalitatii organizate, a traficului şi consumului ilicit de droguri, a
traficului de persoane, a migratiei ilegale, a criminalitatii informatice, precum şi a altor fenomene
infractionale şi fapte antisociale;

3. coordoneazã, evalueaza şi monitorizeazã, prin organele de specialitate, la nivel naţional, aplicarea
politicilor în domeniul traficului de persoane, precum şi a celor din domeniul protecţiei şi asistenţei
acordate victimelor acestuia;
4. organizeazã, indruma şi coordoneazã activitatea de protecţie a persoanelor, bunurilor, obiectivelor şi
valorilor şi organizeazã paza obiectivelor de importanta deosebita date în competenta potrivit legii;
5. elaboreazã şi asigura punerea în aplicare a documentelor strategice şi operationale privind
întrebuinţarea, planificarea şi realizarea capacitãţii operationale a forţelor de ordine şi siguranta publica
pe timp de pace, în situaţii de criza şi la rãzboi;
6. desfãşoarã, prin structuri specializate, potrivit competentei, activitãţi de prevenire şi combatere a
acţiunilor de nerespectare a regimului juridic al produselor militare şi al produselor şi tehnologiilor cu
dubla utilizare;
7. asigura, potrivit competentelor, desfãşurarea activitãţii pentru efectuarea cercetãrilor în legatura cu
sãvârşirea unor fapte prevãzute de legea penalã;
8. organizeazã activitatea de protecţie a martorilor;
9. solicita de la autoritãţi publice, de la persoane fizice sau juridice informaţii, date şi documente
necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor stabilite prin lege şi în limitele acesteia; poate recompensa
persoanele fizice care acorda sprijin ministerului pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, din fondul
repartizat cu aceasta destinaţie, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului;
10. asigura respectarea regimului frontierei de stat a României şi realizeazã coordonarea
interministeriala în acest domeniu;
11. asigura, prin structurile specializate, aplicarea strategiei şi politicii Guvernului în domeniul pregãtirii
economiei naţionale şi a teritoriului pentru apãrare, în condiţiile legii;
12. constituie şi utilizeazã Registrul naţional al armelor şi Cazierul judiciar;
13. constituie şi utilizeazã Sistemul naţional de evidenta a strãinilor; asigura respectarea regimului
juridic al strãinilor pe teritoriul României;
14. implementeaza politicile României în domeniul azilului;
15. organizeazã şi executa asigurarea medicalã şi psihologicã a personalului propriu care participa la
misiuni specifice;
16. conduce activitatea de informaţii, contrainformatii şi securitate în domeniile sale de competenta;
c) alte atribuţii:
1. elaboreazã, avizeazã şi tine evidenta proiectelor de acte normative care privesc activitatea
ministerului, a unitãţilor din structura sa, a autoritãţilor administraţiei publice locale şi le susţine în fata
Guvernului şi a Parlamentului;
2. asigura participarea corespunzãtoare la procesul de elaborare a politicilor şi actelor normative
comunitare, îndeplinirea obligaţiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene,
realizarea strategiilor şi programelor naţionale adoptate în contextul politicilor Uniunii Europene şi
reprezentarea României la Consiliul JAI şi în comitetele şi grupurile de lucru ale Consiliului Uniunii
Europene şi Comisiei Europene, pentru domeniile sale de competenta;
3. asigura procesul de notificare a legislaţiei naţionale care transpune acquis-ul comunitar cãtre Comisia
Europeanã şi informeazã Comisia Europeanã cu privire la mãsurile luate pentru aplicarea directivelor
comunitare, în domeniile sale de competenta;
4. asigura procesul de evaluare a gradului de compatibilitate a legislaţiei naţionale în vigoare cu actele
normative comunitare şi formuleazã propuneri în vederea accelerarii procesului de transpunere şi
implementare pentru domeniile sale de competenta;
5. fundamenteazã poziţiile României în procedurile precontencioase şi contencioase în fata instanţelor şi
a instituţiilor comunitare, pentru domeniile sale de competenta;
6. elaboreazã cadrul institutional şi normativ necesar pentru accesarea fondurilor comunitare în
domeniul sau de competenta;
7. elaboreazã obiectivele şi orientãrile activitãţii internaţionale în domeniul administraţiei publice şi
afacerilor interne, potrivit Programului de guvernare şi obligaţiilor ce îi revin din strategiile naţionale şi documentele internaţionale la care România este parte; organizeazã, coordoneazã, monitorizeazã, asigura
şi executa, în ţara şi în strãinãtate, activitãţi de cooperare, reprezentare şi relaţii internaţionale în domeniul
sau de competenta;
8. elaboreazã normele de inzestrare, întrebuinţare, întreţinere şi reparare pentru armament, tehnica
militarã şi alte bunuri din dotare, precum şi normele de consum pentru muniţii şi alte materiale; stabileşte
normele privind planificarea materialã şi financiarã, decontarea, evidenta şi controlul mijloacelor
materiale şi bãneşti necesare structurilor subordonate;
9. coordoneazã şi controleazã respectarea de cãtre structurile din subordine a reglementãrilor cuprinse în
actele normative proprii de organizare şi funcţionare;
10. realizeazã managementul resurselor umane din cadrul ministerului;
11. elaboreazã proiectul de buget al ministerului, organizeazã şi controleazã intreaga activitate
economico-financiarã a ordonatorilor de credite;
12. realizeazã managementul logistic;
13. exercita atribuţiile ce îi revin, potrivit legii, cu privire la activitatea desfasurata de societãţile
comerciale, precum şi de alte unitãţi sau formaţiuni din subordine;
14. organizeazã, coordoneazã şi controleazã activitatea proprie de comunicaţii, informatica, posta
militarã, precum şi cea în legatura cu cifrul de stat, secretizarea şi protecţia comunicaţiilor; administreazã
spectrul radioelectric guvernamental şi neguvernamental atribuit pentru îndeplinirea misiunilor specifice;
15. implementeaza şi administreazã sistemele complexe de comunicaţii şi tehnologia informatiei atât
pentru asigurarea misiunilor operative proprii, cat şi pentru asigurarea nevoilor de cooperare ale
structurilor ministerului cu alte instituţii, în calitate de integrator stabilit prin acte normative specifice ori
în alte cazuri stabilite prin lege;
16. organizeazã şi asigura, prin unitãţile de specialitate proprii, asistenta psihologicã şi medicalã
profilactica, curativã şi de recuperare pentru personalul în activitate, cel pensionat, membrii de familie ai
acestora şi alte categorii de asistaţi;
17. asigura protecţia juridicã a patrimoniului propriu şi a intereselor sale legitime în fata instanţelor de
judecata;
18. organizeazã, conduce şi controleazã activitatea de transparenta decizionala, informare publica şi de
relaţii cu presa, traditii-educaţie, asistenta religioasã şi sport, de realizare a publicaţiilor, filmelor,
emisiunilor şi materialelor audiovizuale cu privire la activitatea specifica;
19. negociaza şi încheie contracte de asistenta de specialitate pentru realizarea programelor de reforma
în domeniul sau de activitate;
20. conduce instituţiile proprii de învãţãmânt de specialitate;
21. rãspunde de executarea mãsurilor de apãrare a tarii, în domeniul sau de activitate, potrivit legii;
22. asigura desfãşurarea tuturor activitãţilor în conformitate cu normele de protecţie a mediului.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite prin lege.
ART. 4
(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative
coopereazã cu celelalte ministere şi cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi
colaboreazã cu autoritãţile administraţiei publice locale, structurile asociative ale acestora, patronatele şi
sindicatele, asociaţiile şi organizaţiile neguvernamentale, cu alte persoane juridice, precum şi cu
persoanele fizice, în condiţiile prevãzute de lege.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative organizeazã, asigura şi desfãşoarã relaţii de
cooperare cu autoritãţile specializate din alte state în domeniile sale de competenta, iar prin atasati de
afaceri interne sau ofiţeri de legatura asigura reprezentarea instituţiei în raporturile cu autoritãţile similare
ale statelor cu care România întreţine relaţii diplomatice sau cu organisme şi organizaţii internaţionale.
ART. 5
La solicitarea Preşedintelui României şi cu aprobarea Parlamentului, Ministerul Internelor şi Reformei
Administrative participa cu efective şi tehnica din dotare la misiuni internaţionale sau multinationale
umanitare şi de menţinere a pãcii în afarã teritoriului naţional.
ART. 6

Ministerul Internelor şi Reformei Administrative rãspunde în fata Guvernului, a Consiliului Suprem de
Apãrare a Tarii şi a Parlamentului de modul în care aplica prevederile Constituţiei, ale celorlalte acte
normative, precum şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte.
ART. 7
(1) Conducerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se exercita de cãtre ministru.
(2) Ministrul internelor şi reformei administrative are calitatea de ordonator principal de credite.
(3) Ministrul internelor şi reformei administrative reprezintã şi angajeazã Ministerul Internelor şi
Reformei Administrative în raporturile cu celelalte autoritãţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi
juridice din ţara sau din strãinãtate. În acest scop, poate da împuternicire de reprezentare unor persoane
din subordine.
(4) În exercitarea atribuţiilor legale, ministrul internelor şi reformei administrative emite ordine şi
instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual.
ART. 8
În absenta ministrului internelor şi reformei administrative, conducerea Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative se exercita de cãtre persoana desemnatã prin ordin al acestuia.
ART. 9
(1) Secretarii de stat şi secretarul general rãspund de organizarea şi conducerea activitãţii structurilor
coordonate, potrivit atribuţiilor şi competentelor stabilite prin lege, hotãrâre a Guvernului sau prin ordin
al ministrului internelor şi reformei administrative.
(2) Secretarii de stat sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de cãtre primul-ministru, la propunerea
ministrului internelor şi reformei administrative.
(3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, secretarul general este ajutat de 3 secretari generali adjuncţi.
Secretarul general şi secretarii generali adjuncţi sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie în condiţiile legii.
ART. 10
(1) Pe lângã ministrul internelor şi reformei administrative funcţioneazã Colegiul ministerului, ca organ
consultativ.
(2) Componenta şi regulamentul de funcţionare ale Colegiului ministerului se aproba prin ordin al
ministrului internelor şi reformei administrative.
(3) Direcţia generalã de informaţii şi protecţie interna este structura specializatã a ministerului care
desfãşoarã activitãţi de informaţii, contrainformatii şi securitate, în vederea asigurãrii ordinii publice,
prevenirii şi combaterii amenintarilor la adresa securitãţii naţionale privind misiunile, personalul,
patrimoniul şi informaţiile clasificate din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.
(4) Direcţia generalã anticoruptie este structura specializatã a ministerului pentru prevenirea şi
combaterea coruptiei în rândul personalului propriu.
ART. 11
(1) În fata autoritãţilor jurisdicţionale Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este reprezentat
prin personalul de specialitate, pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauza în parte, conform
competentei stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative.
(2) Prefectul, ca reprezentant al Guvernului pe plan local, coordoneazã activitãţile din teritoriu ale
Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, conform legii.
ART. 12
(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în structura, în subordine sau, dupã caz, în
coordonare aparatul central, unitãţile subordonate acestuia, organe şi unitãţi centrale de specialitate,
unitãţi teritoriale, servicii publice deconcentrate, precum şi alte componente constituite în condiţiile legii
ca instituţii civile sau militare.
(2) Structura organizatoricã şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se aproba
prin hotãrâre a Guvernului.
(3) Încadrarea unitãţilor pe categorii, organizarea, funcţionarea şi dotarea acestora se aproba prin ordin
al ministrului.

(4) Ministrul internelor şi reformei administrative, pe baza consultãrii Colegiului ministerului, poate
infiinta, desfiinta, disloca şi redisloca unitãţi, pana la esalonul brigada, exclusiv, servicii, secţii, birouri,
compartimente şi subunitati, în limita posturilor aprobate şi a fondurilor bãneşti alocate.
(5) Ministrul internelor şi reformei administrative stabileşte prin ordin, dacã legea nu prevede altfel,
conducãtorii unitãţilor şi subunitatilor din subordine, care au calitatea de ordonator de credite. Unitãţile şi
subunitatile din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ai cãror conducatori au
calitatea de ordonator de credite, au personalitate juridicã.
(6) Direcţiile generale/direcţiile din aparatul central al Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative coordoneazã, controleazã şi monitorizeazã, potrivit competentelor în domeniul de
activitate, modul de aplicare a prevederilor legale de cãtre structurile prevãzute la alin. (1).
(7) În cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative funcţioneazã Corpul Naţional al
Politistilor, persoana juridicã de drept public, ale cãrui atribuţii sunt stabilite prin lege.
ART. 13
(1) În domeniul administraţiei publice, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei
publice centrale din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative sunt: Institutul
Naţional de Administraţie, Agenţia Nationala de Cadastru şi Publicitate Imobiliarã, Autoritatea Nationala
de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice, Administraţia Nationala a Rezervelor
de Stat, Agenţia Nationala a Funcţionarilor Publici, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta,
Inspectoratul Naţional pentru Evidenta Persoanelor, Direcţia Generalã de Paşapoarte, Direcţia Regim
Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Arhivele Naţionale.
(2) Structurile de ordine şi siguranta publica din subordinea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative sunt: Poliţia Romana, Jandarmeria Romana, Poliţia de Frontiera Romana, Oficiul Roman
pentru Imigrari, Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala, Grupul Special de Protecţie şi
Intervenţie „Acvila”, Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta Persoanelor,
Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Inspectoratul de Aviatie al Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative, Agenţia Nationala Antidrog şi Agenţia Nationala impotriva Traficului de
Persoane. Aceste structuri au în compunere unitãţi centrale de specialitate, care, dupã caz, în funcţie de
nivelul de organizare, pot avea în subordine, la nivel teritorial, inspectorate, direcţii generale, direcţii,
servicii, mari unitãţi, unitãţi şi/sau subunitati operative, de instrucţie, medicale şi de învãţãmânt, precum
şi de asigurare a acţiunilor şi suport logistic.
(3) Managementul integrat în domeniul ordinii şi siguranţei publice se realizeazã de Departamentul
ordine şi siguranta publica, structura operationala fãrã personalitate juridicã, care are în compunere
Direcţia generalã management operational, ca structura a aparatului central al Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative, şi urmãtoarele componente de ordine şi siguranta publica subordonate
ministerului: Poliţia Romana, Jandarmedia Romana, Poliţia de Frontiera Romana, Oficiul Central de Stat
pentru Probleme Speciale, Oficiul Roman pentru Imigrari, Centrul de Cooperare Politieneasca
Internationala, Inspectoratul de Aviatie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Grupul
Special de Protecţie şi Intervenţie „Acvila”, Agenţia Nationala Antidrog şi Agenţia Nationala impotriva
Traficului de Persoane şi Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta
Persoanelor. Departamentul ordine şi siguranta publica este condus de un secretar de stat, care este ajutat
de un adjunct.
(4) În cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative funcţioneazã Centrul Naţional de
Conducere a Acţiunilor de Ordine Publica, structura interinstitutionala de suport decizional, care asigura
managementul acţiunilor în situaţii de criza în domeniul ordinii publice.
(5) Organizarea, funcţionarea şi compunerea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine
Publica se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 14
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate constitui ori prelua în administrare sau, dupã caz,
în coordonare instituţii publice, regii autonome, companii, societãţi comerciale, unitãţi sanitare, amenajãri
recreativ-sportive, asociaţii, fundaţii, locuinţe de serviciu şi de intervenţie, în condiţiile prevãzute de lege.
ART. 15

(1) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative are în proprietate sau în administrare, dupã caz,
clãdiri, terenuri şi dotãri specifice, parc comun de transport, mijloace de transmisiuni, comunicaţii şi
informatica, mijloace tehnice specifice, precum şi alte bunuri, care se stabilesc prin normele de dotare şi
tabelele de inzestrare.
(2) Normativele de cheltuieli privind întreţinerea şi funcţionarea spaţiilor şi mijloacelor din dotare se
stabilesc prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative, în condiţiile legii.
ART. 16
Pentru îndeplinirea atribuţiilor functionale Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate
utiliza, în condiţiile legii, serviciile unor consilieri sau consultanţi strãini, raporturile cu aceştia stabilinduse
prin contract individual, pentru fiecare caz în parte.
ART. 17
(1) Personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compune din: funcţionari publici,
politisti – funcţionari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum şi
soldati şi gradati voluntari.
(2) Din efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative fac parte şi elevi şi studenţi
înmatriculaţi în instituţiile de învãţãmânt proprii, în condiţiile legii.
(3) Personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se supune prevederilor legale care îi
reglementeazã activitatea.
(4) Personalul din Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate beneficia, ca mãsura de
protecţie socialã, de înlesniri în folosirea amenajãrilor recreative şi sportive din dotarea ministerului,
similare celor acordate cadrelor militare în activitate, stabilite prin ordin al ministrului.
(5) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate desfasura programe pentru construirea de
locuinţe, proprietate a personalului instituţiei, din fondurile beneficiarilor, pe terenuri disponibile
proprietate publica a statului, aflate în administrarea ministerului.
(6) Terenurile prevãzute la alin. (5) se trec, în condiţiile legii, din domeniul public în domeniul privat al
statului, proprietarii locuinţelor dobândind, în condiţiile stabilite prin hotãrâre a Guvernului, un drept de
folosinta oneros asupra terenurilor pe durata existenţei construcţiilor.
(7) Personalului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative trimis la misiunile diplomatice şi
oficiile consulare ale României şi la organismele internaţionale specializate din strãinãtate, precum şi
ofiţerilor de legatura le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind personalul trimis în misiune permanenta
în strãinãtate.
(8) Pe timpul participãrii la misiunile forţelor prevãzute la art. 5, efectivelor Ministerului Internelor şi
Reformei Administrative le sunt aplicabile dispoziţiile legale privind personalul trimis în misiune
temporarã în strãinãtate.
(9) Atasatii de afaceri interne şi ofiţerii de legatura desemnaţi de cãtre ministrul internelor şi reformei
administrative sunt trimişi la post în condiţiile prevãzute în ordinul de numire, cu avizul Ministerului
Afacerilor Externe.
ART. 18
(1) Posturile Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compun din cele ale fostului Minister
al Administraţiei şi Internelor, precum şi din cele ale Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, ale
Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi ale Autoritãţii Naţionale de Reglementare pentru
Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice.
(2) Personalul fostului Minister al Administraţiei şi Internelor, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor
de Stat, al Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Autoritãţii Naţionale de Reglementare
pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice se preia sau, dupã caz, se transfera în interesul
serviciului la Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în condiţiile legii, cu menţinerea funcţiilor
detinute.
(3) Personalul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative beneficiazã de drepturile dobândite
anterior, conform legislaţiei, precum şi, cu excepţia personalului preluat potrivit prevederilor Ordonanţei
de urgenta a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor mãsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, în limita bugetului aprobat, de indemnizaţii şi sporuri specifice instituţiilor din
sistemul de apãrare, ordine publica şi siguranta nationala.
(4) Administraţia Nationala a Rezervelor de Stat, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale şi
Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitãţi Publice isi pãstreazã
sediile, atribuţiile, posturile şi structurile organizatorice stabilite potrivit legii.
ART. 19
(1) Patrimoniul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se compune din cel al fostului
Minister al Administraţiei şi Internelor, al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat, al Oficiului
Central de Stat pentru Probleme Speciale şi al Autoritãţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile
Comunitare de Utilitãţi Publice.
(2) În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, patrimoniul
Minsiterului Internelor şi Reformei Administrative va fi inventariat, iar evidentele contabile vor fi
actualizate în mod corespunzãtor.
ART. 20
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative poate angaja şi efectua prestãri de servicii pentru
persoanele juridice sau fizice, în condiţiile legii.
ART. 21
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative asigura personalul propriu şi tehnica din dotare
impotriva riscurilor specifice, precum şi pentru cazuri de rãspundere civilã. Condiţiile privind asigurarea
personalului ministerului şi a tehnicii din dotare, precum şi categoriile de personal şi tehnica din dotare
care se asigura se stabilesc prin hotãrâre a Guvernului.
ART. 22
(1) Fondurile necesare desfãşurãrii activitãţilor în Minsiterul Internelor şi Reformei Administrative se
asigura de la bugetul de stat, precum şi din alte surse legal constituite.
(2) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi unitãţile din structura acestuia pot beneficia de
donaţii, sponsorizãri sau bunuri oferite prin contract de comodat, în condiţiile prevãzute de lege.
ART. 23
(1) Se înfiinţeazã Inspectoratul de Aviatie, ca structura de specialitate în subordinea Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative, cu personalitate juridicã, prin reorganizarea Unitãţii Speciale de
Aviatie.
(2) Organizarea şi funcţionarea Inspectoratului de Aviatie se stabilesc prin ordin al ministrului.
ART. 24
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Roman pentru Imigrari, ca organ de specialitate al
administraţiei publice centrale cu personalitate juridicã, în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative se stabilesc prin lege.
ART. 25
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta se abroga Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, publicatã în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 28 iunie 2003, aprobatã cu modificãri şi completãri
prin Legea nr. 604/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu excepţia art. 24.

ORDONANTA DE URGENTA nr. 24 din 11 aprilie 2007 privind stabilirea unor masuri de reorganizare in cadrul administratiei publice centrale

EMITENT: GUVERNUL
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 247 din 12 aprilie 2007

Având în vedere Hotãrârea Parlamentului nr. 19/2007 privind modificarea structurii şi componentei
Guvernului, în vederea stabilirii mãsurilor care sa permitã desfãşurarea, în cel mai scurt timp, în noul cadru
organizatoric, a activitãţii aparatului de lucru al Guvernului, ministerelor, organelor de specialitate ale
administraţiei publice centrale, instituţiilor publice şi structurilor din cadrul administraţiei publice
centrale, elemente care vizeazã interesul public şi constituie situaţii de urgenta şi extraordinare,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicatã, Guvernul României adopta prezenta ordonanta de urgenta.
ART. 1
Se înfiinţeazã Ministerul Economiei şi Finanţelor prin reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice şi
prin preluarea activitãţii în domeniul economiei de la Ministerul Economiei şi Comerţului, care isi
înceteazã activitatea.
ART. 2
Se înfiinţeazã Ministerul Internelor şi Reformei Administrative prin reorganizarea Ministerului
Administraţiei şi Internelor, care isi înceteazã activitatea.
ART. 3
Se înfiinţeazã Ministerul Transporturilor prin reorganizarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor
şi Turismului, care isi înceteazã activitatea.
ART. 4
(1) Se înfiinţeazã Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului prin reorganizarea Ministerului
Educaţiei şi Cercetãrii, care isi înceteazã activitatea.
(2) Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului isi realizeazã atribuţiile în domeniul tineretului prin
Autoritatea Nationala pentru Tineret, care funcţioneazã ca organ de specialitate al administraţiei publice
centrale, cu personalitate juridicã, în subordinea ministerului.
ART. 5
(1) Se înfiinţeazã Ministerul Muncii, Familiei şi Egalitãţii de Sanse prin reorganizarea Ministerului
Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei, care isi înceteazã activitatea.
(2) Ministerul Muncii, Familiei şi Egalitãţii de Sanse isi realizeazã atribuţiile în domeniul egalitãţii de
sanse prin Agenţia Nationala pentru Egalitatea de Sanse între Femei şi Bãrbaţi (ANES), care
funcţioneazã ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridicã, în
subordinea ministerului.
ART. 6
(1) Se înfiinţeazã Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale
prin reorganizarea Agenţiei Naţionale pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie şi a Autoritãţii
Naţionale pentru Turism, care isi înceteazã activitatea, prin preluarea activitãţii în domeniul comerţului
de la Ministerul Economiei şi Comerţului, prin preluarea activitãţii privind mediul de afaceri din cadrul
aparatului de lucru al ministrului de stat pentru coordonarea activitãţilor din domeniile mediului de
afaceri şi întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi prin preluarea activitãţii în domeniul turismului de
la Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care isi înceteazã activitatea.
(2) Ministrul pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale este ajutat de unul
sau mai mulţi secretari de stat.
ART. 7
Se înfiinţeazã Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii Rurale prin reorganizarea Ministerului Agriculturii,
Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale, care isi înceteazã activitatea.
ART. 8

(1) Se înfiinţeazã Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice şi Locuinţelor prin reorganizarea
Ministerului Integrãrii Europene şi prin preluarea activitãţii în domeniul lucrãrilor publice, amenajãrii
teritoriului, în domeniul construcţiilor şi în domeniul locuinţelor de la Ministerul Transporturilor,
Construcţiilor şi Turismului, care isi înceteazã activitatea.
(2) Institutul European din România, instituţie publica sub autoritatea Guvernului, cu personalitate
juridicã, trece din coordonarea fostului Minister al Integrãrii Europene în coordonarea Departamentului
pentru Afaceri Europene. Finanţarea Institutului European din România se asigura de la bugetul de stat,
prin bugetul Departamentului pentru Afaceri Europene.
ART. 9
Se înfiinţeazã Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile prin reorganizarea Ministerului Mediului şi
Gospodãririi Apelor, care isi înceteazã activitatea.
ART. 10
(1) Aparatul de lucru al ministrului delegat pentru controlul implementarii programelor cu finanţare
internationala şi urmãrirea aplicãrii acquis-ului comunitar, aparatul de lucru al ministrului de stat pentru
coordonarea activitãţilor din domeniul economic şi aparatul de lucru al ministrului de stat pentru
coordonarea activitãţilor din domeniile mediului de afaceri şi întreprinderilor mici şi mijlocii isi
înceteazã activitatea.
(2) În cadrul Cancelariei Primului-Ministru se înfiinţeazã Departamentul de Control al Guvernului prin
preluarea atribuţiilor şi personalului Autoritãţii de Control a Guvernului, stabilite prin Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 49/2005 privind stabilirea unor mãsuri de reorganizare în cadrul administraţiei
publice centrale, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 411/2005 , cu modificãrile şi completãrile
ulterioare, structura care se desfiinţeazã.
(3) Departamentul pentru Lupta Antifrauda – DLAF, Departamentul de implementare programe şi
ajustare structuralã şi Unitatea de management a proiectului pentru implementarea şi monitorizarea
programului convenit cu Banca Internationala pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – UMP-PAL, înfiinţatã
prin Hotãrârea Guvernului nr. 856/2003 pentru înfiinţarea Unitãţii de management a proiectului privind
reforma administraţiei publice, trec din structura aparatului de lucru al ministrului delegat pentru
controlul implementarii programelor cu finanţare internationala şi urmãrirea aplicãrii acquis-ului
comunitar în structura Cancelariei Primului-Ministru.
ART. 11
Personalul instituţiilor publice înfiinţate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenta se preia de
la instituţiile ale cãror structuri sau activitãţi sunt preluate, respectiv de la instituţiile care se
reorganizeazã, care se comaseaza sau care isi înceteazã activitatea, şi isi menţine nivelul salarizarii
prevãzut prin actele normative în vigoare.
ART. 12
(1) În termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, ministerele şi
celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale vor supune Guvernului spre adoptare
proiectele de acte normative pentru reglementarea mãsurilor privind înfiinţarea, reorganizarea,
organizarea şi funcţionarea lor, dupã caz, prevãzute de prezenta ordonanta de urgenta.
(2) Ministerele şi celelalte autoritãţi ale administraţiei publice centrale care preiau instituţii şi autoritãţi
publice în subordine sau în coordonare vor prelua şi atribuţiile specifice ministerelor şi autoritãţilor
administraţiei publice în subordinea ori în coordonarea cãrora s-au aflat entitatile preluate pana la data
intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta.
(3) Unitãţile care funcţioneazã în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea instituţiilor
reorganizate, comasate ori ale cãror structuri sau activitãţi au fost preluate potrivit prezentei ordonanţe
de urgenta trec, în mod corespunzãtor, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea instituţiilor nouînfiinţate.
(4) Ministerele, celelalte autoritãţi ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice nouînfiinţate
sau care preiau activitãţi de la alte instituţii publice ori structuri vor prelua toate drepturile şi
obligaţiile instituţiei reorganizate sau, dupã caz, comasate, ale structurii ori activitãţii din domeniile
preluate, inclusiv bunurile mobile şi imobile aflate în administrarea sau, dupã caz, în proprietatea
acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã,
republicatã, şi ale Hotãrârii Guvernului nr. 2/2001 pentru aprobarea structurii şi conţinutului
protocolului de predare-primire întocmit de membrii Guvernului şi de conducãtorii celorlalte organe de
specialitate ale administraţiei publice la expirarea mandatului.

ART. 13
(1) Se autorizeaza Ministerul Economiei şi Finanţelor sa introducã modificãrile în structura bugetului
de stat şi în bugetele sumelor alocate din credite externe, fonduri externe nerambursabile şi pentru
activitãţi finanţate integral din venituri proprii, pe anul 2007, corespunzãtor prevederilor prezentei
ordonanţe de urgenta, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de
predare-preluare.
(2) Protocoalele de predare-preluare se încheie în termen de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a
prezentei ordonanţe de urgenta şi cuprind prevederile bugetare, execuţia bugetarã pana la data preluãrii,
structurile de personal preluate, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii prevãzute la art. 12.
(3) Pana la introducerea modificãrilor prevãzute la alin. (1) în bugetul de stat şi în bugetele
ordonatorilor principali de credite, finanţarea acestora se va asigura din bugetele ordonatorilor principali
de credite existenţi înainte de modificarea structurii şi componentei Guvernului potrivit Hotãrârii
Parlamentului nr. 19/2007 privind modificarea structurii şi componentei Guvernului şi, respectiv, de
intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta.
(4) Deschiderea creditelor bugetare se efectueazã din bugetele ordonatorilor principali de credite
existenţi înainte de modificarea structurii şi componentei Guvernului potrivit Hotãrârii Parlamentului nr.
19/2007 şi, respectiv, de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta şi se aproba de ordonatorii
principali de credite ai instituţiilor publice înfiinţate sau rezultate în urma reorganizãrii, în condiţiile
prezentei ordonanţe de urgenta.
(5) Efectuarea modificãrilor în execuţia bugetului de stat, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenta,
se va face de cãtre ordonatorii principali de credite, pe baza precizãrilor aprobate prin ordin al
ministrului economiei şi finanţelor în termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei
ordonanţe de urgenta.
ART. 14
Ordonatorilor de credite bugetare ai autoritãţilor şi instituţiilor publice din subordinea Guvernului
finanţate prin bugetul altor instituţii sau autoritãţi publice din subordinea Guvernului le revin toate
obligaţiile prevãzute de reglementãrile în vigoare pentru ordonatorul principal de credite bugetare.
ART. 15
În cuprinsul actelor normative în vigoare urmãtoarele denumiri se înlocuiesc, în mod corespunzãtor
prevederilor prezentei ordonanţe de urgenta, dupã cum urmeazã:
a) „Ministerul Finanţelor Publice” cu „Ministerul Economiei şi Finanţelor”;
b) „Ministerul Economiei şi Comerţului” cu:
– „Ministerul Economiei şi Finanţelor”, în cazul prevederilor care reglementeazã activitatea în
domeniul economiei;
– „Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale”, în cazul
prevederilor care reglementeazã activitatea în domeniul comerţului;
c) „Ministerul Administraţiei şi Internelor” cu „Ministerul Internelor şi Reformei Administrative”;
d) „Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului” cu:
– „Ministerul Transporturilor”, în cazul prevederilor care reglementeazã activitatea în domeniul
transporturilor;
– „Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale”, în cazul
prevederilor care reglementeazã activitatea în domeniul turismului;
– „Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice şi Locuinţelor”, în cazul prevederilor care reglementeazã
activitatea în domeniul lucrãrilor publice, amenajãrii teritoriului, în domeniul construcţiilor şi în
domeniul locuinţelor;
e) „Ministerul Educaţiei şi Cercetãrii” cu „Ministerul Educaţiei, Cercetãrii şi Tineretului”;
f) „Ministerul Muncii, Solidaritãţii Sociale şi Familiei” cu „Ministerul Muncii, Familiei şi Egalitãţii de
Sanse”;
g) „Ministerul Agriculturii, Pãdurilor şi Dezvoltãrii Rurale” cu „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltãrii
Rurale”;
h) „Ministerul Integrãrii Europene” cu „Ministerul Dezvoltãrii, Lucrãrilor Publice şi Locuinţelor”;
i) „Ministerul Mediului şi Gospodãririi Apelor” cu „Ministerul Mediului şi Dezvoltãrii Durabile”;
j) „Agenţia Nationala pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperatie” şi „Autoritatea Nationala
pentru Turism” cu „Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii
Liberale”;

k) „ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului” cu „secretar general al
Guvernului”.
ART. 16
Actele normative în care sunt prevãzute ministerele, organele de specialitate ale administraţiei publice
centrale şi instituţiile publice, care se desfiinţeazã, se reorganizeazã ori isi schimba raporturile de
subordonare sau de coordonare, dupã caz, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenta, se
modifica în mod corespunzãtor.
ART. 17
Prevederile art. 7 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/2006 privind unele mãsuri pentru
întãrirea capacitãţii administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeanã, cu modificãrile
ulterioare, se aplica în mod corespunzãtor şi structurilor din cadrul aparatului de lucru al Guvernului.
ART. 18
(1) Secretariatul General al Guvernului funcţioneazã în subordinea primului-ministru şi este condus de
un secretar general, înalt funcţionar public, numit, în condiţiile legii, prin hotãrâre a Guvernului.
(2) Secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de credite pentru aparatul de lucru al
Guvernului, cu excepţia Cancelariei Primului-Ministru.
(3) În cadrul Secretariatului General al Guvernului isi desfãşoarã activitatea unul sau mai mulţi
secretari de stat.
ART. 19
Pe data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenta, orice dispoziţii contrare se abroga.

Act al Băncii Naţionale a României. Al doilea ordin de aplicare a unei amenzi pentru nerespectarea normelor referitoare la deschiderea şi menţinerea conturilor curente în valută la bănci din străinătate

Societatea comercială „I.C.” SRL, a formulat recurs împotriva  hotărârii nr.169 din 20.11.2001 emisă de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), în temeiul art.60 alin.3 din Legea nr.101/1998.

Curtea reţine următoarele:

Prin Ordinul 86 din 3.10.2001 al viceguvernatorului BNR, societatea comercială recurenta a fost sancţionată cu amendă în sumă de 10.000.000 lei, măsură menţinută prin hotărârea  nr.169 din 20.11.2001 a Consiliului de administraţie al BNR.

Amenda s-a aplicat recurentei în urma controlului exercitat la aceasta, în perioada 12 – 13.07.2001, control în urma căruia s-a reţinut că deschiderea şi menţinerea unui cont curent în valută la ABN AMRO BANK Moscova s-a făcut cu nerespectarea prevederilor cap.IV, art.17, alin.1 din Regulamentul nr.3/1997 al BNR privind efectuarea operaţiunilor valutare şi de asemenea că a efectuat operaţiuni în contul deschis la Bank Austria Creditanstalt Munchen – Germania cu nerespectarea prevederilor cap I, pct.3, alin.1 din Norme NRV 5 care fac parte din Regulamentul nr.3/1997.

Recurenta s-a apărat numai prin că a considera nelegală aplicarea amenzii în două rânduri, dar nu a contestat împrejurarea că faptele reţinute în sarcina sa prin cele două procese verbale încheiate de organele de control ale BNR nu ar fi reale.

Intr-adevăr, activitatea acesteia a mai fost verificată pentru perioada 1-05. – 30.09.2000, când s-a constatat încălcarea unor norme prevăzute de Regulamentul nr.3/1997 al BNR, astfel cum s-a reţinut în procesul verbal de control încheiat la 13.12.2000, în baza căruia viceguvernatorul BNR i-a aplicat recurentei o amendă de 10.000.000 lei, măsură ce nu a fost contestată, iar ulterior aceasta a achitat amenda.

Procesul verbal încheiat la 13.07.2001, care a stat la baza amenzii aplicate recurentei repetat prin ordinul nr.86 din 3.10.2001 al viceguvernatorului BNR, amendă reţinută prin hotărârea nr.169 din 20.11.2001 emisă de Consiliul de administraţie al BNR (contestată în prezenta cauză), priveşte o altă perioadă supusă verificării şi anume perioada 1.10.2000 – 30.04.2001.

Chiar dacă a fost amendată în două rânduri pentru încălcarea unor norme legale privind efectuarea operaţiunilor valutare, trebuie reţinut că sancţiunile s-au aplicat pentru faptele săvârşite în două perioade diferite.

După efectuarea primului control şi aplicarea unei amenzi de 10.000.000 lei pentru abaterile de la prevederile Regulamentului nr.3/1997 recurenta a continuat să săvârşească astfel de abateri, ceea ce a impus aplicarea unei noi amenzi de 10.000.000 lei.

Amenzile fiind, deci, aplicate pentru fapte săvârşite în perioade diferite, s-a respins recursul ca nefondat.

Funcţie publică. Reorganizarea instituţiei. Încetarea funcţiei. Caz în care nu este posibilă încadrarea în alt post, conform art.92 lit.d din Legea nr.188/1999

Reclamantul G. E. a chemat în judecată Inspectoratul de Protecţie a Mediului Braşov şi pe D. A., pentru anularea actului administrativ de încetare a funcţiei şi reintegrarea sa în funcţie.

Curtea de apel Braşov, având în vedere art.92 lit.d din Legea nr.188/1999, a respins acţiunea ca neîntemeiată, pârâtul I.P.M Braşov dovedind că s-a produs o reorganizare a instituţiei şi că s-au redus posturi de natura celui ocupat de reclamant. Cât priveşte a doua condiţie legală pentru validarea deciziei în cauză, instanţa a constatat că pârâta a făcut demersuri la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, ca şi la A.J.O.F.M. Braşov, în scopul oferirii unui post corespunzător reclamantului, dar ambele au răspuns că nu dispun de locuri de muncă vacante.

Instanţa a reţinut că lipsa posturilor vacante nu este imputabilă instituţiei, care a suferit o ireversibilă reorganizare şi că s-a demonstrat preocuparea de a-i face oferta legală reclamantului.

Curtea de apel a arătat că intenţia legiuitoriului de a oferi garanţia unui post funcţionarului public, nu poate paraliza activitatea unei instituţii, supusă, în mod obligatoriu, reducerii de personal şi care din motive obiective (lipsa posturilor vacante) nu poate oferi celui eliberat din funcţie un post corespunzător pregătirii sale.

G. E. a formulat recurs, susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art.92 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, întrucât intimaţii Inspectoratul de Protecţie a Mediului Braşov şi D.A. nu au făcut aplicarea criteriilor de competenţă pentru personalul care ocupa posturi de natura celui ce urma a se desfiinţa, cu luarea în vedere a evaluării performanţelor profesionale.

S-a mai arătat că instanţa nu s-a preocupat de prevederea legală privind refuzul reclamantului de a accepta oferta A.N.F.P., care în speţă nu a existat, ca o a doua condiţie pe lângă restructurarea postului recurentului.

Recurentul mai precizează că legea stabileşte clar ca unitatea să ofere un post corespunzător, iar angajatul să-l refuze pentru a se putea dispune desfacerea contractului de muncă al petentului, astfel încât a apreciat acesta că nu reorganizarea a stat la baza măsurii contestate în cauză, ci alte considerente, eventual disciplinare.

Recursul este neîntemeiat.

Potrivit art.92 lit.d din Legea nr.188/1999 se poate dispune eliberarea din funcţie a funcţionarului, dacă instituţia îşi reduce personalul ca urmare a reorganizării, prin reducerea unor posturi de natura celui ocupat de funcţionarul public şi acesta refuză oferta Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Este de necontestat că la I.P.M. Braşov s-a produs o reorganizare a instituţiei şi că s-au redus posturi de natura celui ocupat de reclamant prin depunerea organigramelor anterioare şi ulterioare eliberării şi a ordinului nr.92/23 ianuarie 2001 al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului.

Este de necontestat că instituţia pârâtă a făcut demersuri la Agenţia Naţională  a Funcţionarilor Publici ca şi la A.J.O.F.M. Braşov, în scopul oferirii unui post corespunzător reclamantului, dar ambele au răspuns că nu dispun de locuri de muncă vacante.

Unitatea pârâtă nu are nici o culpă în privinţa îndeplinirii obligaţiei legale de a face demersuri pentru oferirea unui post corespunzător recurentului-reclamant.

Pe de altă parte, este cert că reorganizându-se activitatea pârâtei, postul ce fusese ocupat de recurent nu mai există, cu toate consecinţele ce decurg din această situaţie, astfel încât unitatea funcţionează în alte condiţii decât acelea existente anterior reorganizării.

Deci acestea fiind datele cauzei, actul administrativ contestat în cauză nu se poate susţine că este ilegal şi să se procedeze la anularea lui şi reintegrarea petentului într-un alt post care de fapt, nu mai există.

Aşa cum a reţinut instanţa de fond, intenţia legiuitorului de a oferi garanţia unui post funcţionarului public nu poate paraliza activitatea unei instituţii supusă reorganizării, instituţie în care lucrează mai multe persoane şi din bugetul căreia nu poate fi plătită o persoană ce nu mai are loc de muncă în organigramă.

Recursul a fost respins.

Proprietate. Competenţa de soluţionare şi termenul de exercitare a acţiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991

Reclamanţii P.T. şi P.M. au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului  de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr.2176 eliberat la 20.01.1999 de Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei în favoarea  SC ”F” SA  pentru terenul în suprafaţă de 17.789,50 mp, reprezentând pct.4 „Ferma Traian” din comuna Săbăoani, judeţul Neamţ.

In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că terenul în suprafaţă de 17.789, 50 mp este proprietatea lor, fiind dobândit prin moştenire de la tatăl lor, A.P. şi că, prin încălcarea Legii nr.15/1990 şi a Hotărârii Guvernului nr.834/1991, a fost inclus în suprafaţa totală de teren pentru care s-a întocmit certificatul de proprietate contestat în cauză.

Pârâţii Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi SC ”F” SA   au invocat excepţiile de necompetenţă materială a instanţei de contencios administrativ şi de tardivitate a acţiunii formulate de reclamanţi.

Prin sentinţa civilă nr.6/22.01.2002, Curtea de Apel Bacău – Secţia  comercială şi de contencios administrativ a respins excepţia de necompetenţă materială, reţinându-se că certificatul de atestare a dreptului  de proprietate este un act administrativ emis de o autoritate  a administraţiei publice centrale, fiind supus cenzurii instanţei de contencios administrativ conform art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia de tardivitate şi a fost respinsă acţiunea ca tardivă, cu motivarea că reclamanţii nu s-au adresat instanţei de judecată în termen de 30 de zile de la primirea răspunsului comunicat cu adresa nr.107809/3.08.1999 în procedura administrativă şi nici în termenul de 1 an, care a început să curgă de la data de 18.05.1999, când au luat cunoştinţă de certificatului de atestare emis pentru SC „F” SA.

Impotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii.

In primul motiv de casare, recurenţii au invocat necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ, susţinând că actul de proprietate contestat a intrat în circuitul civil şi competenţa de judeca acţiunea în anulare aparţine instanţei de drept comun.

Prin cel de al doilea motiv de casare, recurenţii au criticat soluţia de admitere  a  excepţiei  de  tardivitate, motivând că în aplicarea prevederilor art.5 din Legea nr.29/1990, instanţa de fond nu a avut în vedere că termenele de 30 de zile şi respectiv, de 1 an, se calculează de la comunicarea actului administrativ, iar o asemenea comunicare nu a existat.

Recursul nu este fondat.

Certificatul de atestare a dreptului  de proprietate a fost emis în cadrul procedurii speciale reglementate  în Hotărârea Guvernului nr.834/1991, fiind întocmit de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, care funcţionează ca autoritate a administraţiei publice centrale.

Instanţa de fond a stabilit judicios că acest certificat reprezintă un act administrativ supus controlului judecătoresc în condiţiile Legii nr.29/1990 şi faţă de natura juridică a actului contestat, a respins corect excepţia de necompetenţă materială.

Recurenţii nu au contestat că, la data de 5.08.1999 li s-a comunicat cu adresa nr.107809/1999 răspuns la plângerea prealabilă şi nici faptul că, la data de 18.05.1999, au luat cunoştinţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate depus de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999 al Tribunalului Neamţ şi în care recurenţii au avut calitatea de intimaţi intervenienţi.

Faţă de aceste date, acţiunea înregistrată la 19.09.2000 a fost corect respinsă ca tardivă, fiind formulată după împlinirea termenelor prevăzute de Legea nr.29/1990 pentru sesizarea instanţei de contencios administrativ.

Imprejurarea că actul contestat nu a fost comunicat recurenţilor este lipsit de relevanţă în cauză, deoarece aceştia au calitatea de terţi şi ministerul intimat nu avea obligaţia legală să le comunice actul administrativ individual întocmit unei alte persoane, astfel încât termenul de sesizare a instanţei a început să curgă de la data când recurenţii au cunoscut atât existenţa, cât şi conţinutul actului, având posibilitatea să aprecieze dacă le-a fost vătămat un drept recunoscut de lege şi dacă se adresează justiţiei pentru recunoaşterea dreptului încălcat.

Independent de faptul că, la data de 8.02.1999 certificatul de atestare a dreptului de proprietate a devenit opozabil erga omnes prin efectul transcrierii sub nr.520/1999 în registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni al Judecătoriei Roman, se reţine că cel târziu, la data de 18.05.1999, recurenţii au luat cunoştinţă de acest act, care le-a fost prezentat de SC ”F” SA în dosarul nr.1202/CA/1999.

Or, sesizarea instanţei de judecată a avut loc după împlinirea termenului de 1 an prevăzut de art.5 alin.final din Legea nr.29/1990, ceea ce a avut consecinţa stingerii dreptului recurenţilor reclamanţi la acţiune în sens material.

In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Impozit pe profit. Condiţiile deductibilităţii, din venitul impozabil, a cheltuielilor de deplasare în străinătate

Reclamanta SC „W.T.H.C.” SRL a solicitat anularea procesului-verbal din 24 februarie 2000, dispoziţiei nr.63 din 28 aprilie 2000, acte emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a judeţului Timiş şi deciziei nr.885 din 12 iunie 2000 a Ministerului Finanţelor, cu privire la obligaţia de a plăti suma de 39.166.967 lei reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere în sumă de 84.300.336 lei.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative contestate, pârâţii au apreciat în mod eronat că ar fi înregistrat ilegal, pe cheltuieli, suma de 237.402.164 lei reprezentând cheltuieli cu deplasarea în străinătate, a personalului societăţii, deşi acestea erau deductibile fiscal deoarece sunt legate de realizarea veniturilor societăţii.

Curtea de Apel Timişoara – Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.94/CA din 23 aprilie 2002, a admis acţiunea.

Hotărâre a fost atacată cu recurs de pârâţi, susţinând în esenţă, că suma       cheltuielilor de deplasare nu poate fi considerată deductibilă la calculul impozitului pe profit, întrucât nu sunt aferente veniturilor realizate, şi nu au fost înregistrate în contabilitate în baza unor documente legal întocmite.

Recursul este fondat.

Legea nr.82/1991 a contabilităţii prevede în art.6 alin.2 că „orice operaţiune patrimonială se consemnează în momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrării în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”.

Hotărârea Guvernului nr.518/1995 privind unele drepturi ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar prevede în art.12 că, justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepţia celor reprezentând drepturile de diurnă, se face pe bază de documente, iar în situaţia în care, în unele ţări potrivit practicii existente pe plan local nu se eliberează documente sau acestea sunt reţinute de autorităţi, sumele cheltuite se justifică pe bază de declaraţie, pe proprie răspundere.

În cauză, reclamanta nu a depus declaraţii pe proprie răspundere pentru justificarea sumelor cheltuite în valută, admisibile numai pentru situaţiile în care reclamanta ar fi făcut dovada că în ţările în care s-au efectuat deplasările nu se eliberează, potrivit practicii locale, documente justificative sau că, aceste documente au fost reţinute de autorităţile respectivelor state.

Ordinele de deplasare, întocmite de reclamantă nu reprezintă documente justificative în sensul prevederilor art.6 din Legea nr.82/1991, în condiţiile în care la acestea nu au fost anexate documente care să conţină viza trecerii frontierei de stat, la ieşirea şi intrarea în ţară, pentru a se putea determina perioada deplasării în străinătate, la calculul diurnei în valută, faţă de datele înscrise în ordinul de deplasare, scopul  deplasării, cheltuielile de transport (bilete de avion, de tren, bonuri de benzină) şi alte cheltuieli (fax, telefon, etc.).

În lipsa justificării cheltuielilor cu transportul, cazarea şi a altor cheltuieli, pe cale de consecinţă, nu se pot justifica nici cheltuielile cu diurna.

Admiţând acţiunea cu simpla motivare că, cheltuielile cu deplasarea în străinătate a personalului se încadrează în limitele prevăzute de H.G. nr.518/1995, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică.

Se impunea ca instanţa să verifice mai întâi prin  probe suplimentare, dispuse chiar din oficiu, dacă susţinerile reclamantei sunt probate cu documente justificative, potrivit prevederilor legale.

În consecinţă, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

Proprietate. Condiţia prealabilă a exercitării acţiunii pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat conform H.G. nr.834/1991

Reclamanta SC „M” SA a chemat în judecată pe SC „A” SA, Consiliul judeţean Suceava, Asociaţia „PAS A” SA  şi A.P.A.P.S. Bucureşti, solicitând anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria SV nr.0036 din 22 septembrie 1995 emis de Consiliul judeţean Suceava în favoarea SC „Al” SA pentru suprafaţa totală de 1370 m.p.

În motivarea acţiunii reclamanta arată că în baza Hotărârii Guvernului nr.391/1995 a dobândit dreptul de proprietate asupra spaţiilor comerciale situate în Fălticeni, str.Nicolae Bălcescu nr.1 şi b-dul Revoluţiei nr.6 şi că ulterior a contestat că suprafeţele de teren ocupate de aceste spaţii au fost în mod greşit incluse în certificatul de proprietate existent.

Curtea de Apel Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa civilă nr.212 din 5.12.2001 a admis acţiunea.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs pârâtele SC „A” SA  şi Asociaţia PAS „A”, susţinând în esenţă că reclamanta nu s-a adresat organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate în termenul prevăzut de lege.

Recursul este fondat.

Acţiunea reclamantei a fost introdusă la data de 6 februarie 2001, iar sesizarea Consiliului judeţean Suceava a fost făcută la 15 martie 2001 sub nr.1139, după introducerea acţiunii.

Întrucât reclamanta nu s-a conformat prevederilor imperative ale art.5 din Legea nr.29/1990, potrivit cărora trebuie să se adreseze organului emitent al certificatului de atestare a dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la emitere, acţiunea acesteia trebuie respinsă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Aşa fiind, a fost admis recursul, s-a casat sentinţa şi s-a respins acţiunea.

Act al Uniunii Avocaţilor din România referitor la refuzul primirii în profesia de avocat a pensionarului

Reclamanta B.A. a chemat în judecată Uniunea  Avocaţilor din România, solicitând  anularea deciziilor nr.8581 din 15 decembrie 2001 şi 1096 din 13 iunie 2001 şi obligarea pârâtei de a o primi în profesia de avocat cu scutire de examen.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că actele administrative contestate sunt nelegale, argumentele invocate de pârâtă în justificarea refuzului fiind neîntemeiate.

Astfel, avizul negativ al Baroului de Avocaţi Constanţa nu constituie un impediment pentru primirea în profesia de avocat, acest aviz având  doar un caracter consultativ.

Nici cel de-al doilea motiv nu poate justifica poziţia pârâtei, limitarea dreptului de a cere primirea în profesia de avocat în raport de  vârsta de pensionare, prevăzută de  art.28 pct.9 din Statutul profesiei de avocat  contravenind dispoziţiilor Legii nr.51/1995, legislaţiei în materie de pensie de asigurări sociale şi de  asemenea, prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la muncă.

Ulterior reclamanta şi-a completat acţiunea  solicitând şi anularea deciziei nr.8774 din 23 martie 2002 prin care pârâta a respins cererea de reexaminare a hotărârii anterioare nr.8581 din 15 decembrie 2001.

Prin sentinţa civilă nr.69 din 23 mai 2002,  Curtea de Apel Constanţa – Secţia contencios administrativ a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva sentinţei reclamanta a declarat recurs, care este fondat.

Curtea reţine că au fost greşit interpretate prevederile art.16  alin.2 lit.b din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, potrivit cărora, la cerere, poate fi primit în profesie cu scutire de examen, cel care, anterior sau la data primirii, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani.

Instanţa de fond şi-a însuşit  punctul de vedere al pârâtei în sensul că textul susmenţionat, fiind o excepţie de la regula primirii în profesia de avocat pe bază de examen, consacrată de art.16 alin.1 din lege, lasă organelor de conducere ale Uniunii Avocaţilor dreptul de a aprecia în ce măsură este posibilă primirea cu scutire de examen,  chiar dacă sunt  îndeplinite cerinţele legii.

Această interpretare contravine prevederilor legale care garantează dreptul la muncă şi posibilitatea legală a cumulării pensiei cu venitul realizat dintr-o activitate profesională.

Organele de conducere ale pârâtei,  comisia permanentă şi consiliul uniunii, constatând că sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de Legea nr.51/1995, nu pot  refuza cererile pe motive de  oportunitate, pe baza unor criterii arbitrare şi discreţionare, acordând scutirea de examen doar unor persoane agreate, fiindcă s-ar  încălca principiul constituţional al egalităţii în faţa legii.

Reclamanta  întruneşte atât cerinţele generale pentru a profesa avocatura, cât şi condiţiile speciale impuse de art.16 alin.2 lit.b din Legea nr.51/1995, pentru a putea fi primită în profesie cu scutire de examen: a absolvit Facultatea de Drept în anul 1960, a lucrat în  calitate de consilier juridic o perioadă mai mare de 10 ani, pensionându-se în anul 1990, după care a fost reîncadrată ca jurisconsult până în anul 2000, nu posedă antecedente penale şi este aptă din punct de vedere medical să exercite profesia dorită.

Nu are suport legal susţinerea pârâtei în sensul că legislaţia  pensiilor avocaţiale şi Statutul profesiei de avocat exclud de la beneficiul exercitării  profesiei de  avocat persoanele pensionate din alte sisteme de asigurări sociale, şi deci reclamanta, pensionară din sistemul asigurărilor sociale de stat, nu poate fi primită în profesie.  Dispoziţiile art.28 alin.9 din Statutul profesiei de avocat, prevăd  că persoana poate solicita primirea în profesia de avocat cu cel puţin 5 ani anterior împlinirii vârstei de pensionare în sistemul de pensii şi asigurări sociale din care face parte.

Aceste dispoziţii, adoptate de altfel, după depunerea de către  reclamantă a cererii de primire în profesia de avocat, instituie criterii suplimentare, adăugând condiţii care nu sunt prevăzute de Legea nr.51/1995, astfel încât nu pot justifica respingerea solicitării de primire în  profesie cu scutire de examen.

În consecinţă, constatând că reclamanta întruneşte condiţiile şi criteriile cuprinse în Legea privind organizarea şi exercitarea avocaturii, s-a admis recursul,

s-a casat sentinţa şi, pe fond s-a admis acţiunea.

Taxă vamală.Autoturism importat de persoană handicapată.

Reclamantul D. C. a chemat în judecată Direcţia Generală a Vămilor şi Biroul Vamal Alba Iulia, solicitând scutire de taxa vamală pentru autoturismul Renault Laguna an de fabricaţie 1993 şi restituirea sumei achitate cu acest titlu.

In motivarea cererii, reclamantul a învederat că atât el, cât şi soţia sa au calitatea de persoane handicapate, fiind înscrise în gradul II cu handicap. In anul 2001 reclamantul a introdus în ţară autoturismul în litigiu, echipat din fabricaţie cu o cutie de viteze automată.

Reclamantul  a mai  arătat că refuzul pârâţilor de a acorda scutirea de plată a taxelor vamale este nejustificat, autovehiculul fiind adaptat din fabricaţie pentru persoanele cu handicap la piciorul stâng, nemaifiind necesară acea adaptare specială care se efectua la maşinile de tip mai vechi, constând în înlăturarea ambreiajului.

Curtea de Apel  Alba Iulia, Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea precizată şi a dispus obligarea pârâtului să vămuiască autoturismul cu scutire de taxe vamale şi să restituie reclamantului suma de 35.045.999 lei, taxe vamale încasate.

S-a reţinut că acest tip de autovehicul, dotat cu o cutie de viteze automată, este propice utilizării de către persoanele care prezintă un handicap locomotor la piciorul stâng, neavând relevanţă împrejurarea că autoturismul poate fi folosit şi de persoane fără handicap.

Impotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Vămilor prin Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Cluj.

Pârâta a învederat că, necontestându-se concret un act administrativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţelor de drept comun, iar potrivit art.19 din O.U.G.nr.102/1999, adulţii cu handicap beneficiază de scutirea de la plata taxelor vamale pentru introducerea în ţară  o dată la 8 ani, pentru folosinţa proprie de autovehicule, printre care autoturisme, adaptate special pentru handicapul de care suferă. Or, autoturismul în litigiu, dotat din fabricaţie cu o cutie de viteze automată, nu poate fi apreciat ca fiind dotat tehnic special pentru persoanele cu handicap, neîntrunind condiţiile legale pentru a putea beneficia de facilităţi vamale, nefiind adaptat corespunzător.

Recursul este nefondat.

Primul motiv de casare invocat, necompetenţa materială  a instanţei este neîntemeiat, în condiţiile în care reclamantul a contestat legalitatea actului administrativ prin care organele vamale au impus  plata taxelor vamale în sumă de 35.045.999 lei, solicitând şi restituirea acestora.

Pe fondul pretenţiilor, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că reclamantul, având deficienţă motorie la membrul inferior stâng are dreptul de a beneficia de facilitatea prevăzută de art.19 lit.d din O.U.G.nr.102/1999 privind scutirea de la plata taxelor vamale pentru introducerea în ţară a autoturismului.

Deşi acest autovehicul, lipsit de pedala de ambreiaj care ar presupune folosirea de către conducătorul auto a piciorului stâng, nu este construit special pentru  persoanele cu handicap la acest membru, prin dotările de care dispune, poate fi condus atât de persoanele sănătoase, cât şi de cele handicapate.

In aceste împrejurări, autoturismul poate fi asimilat noţiunii prevăzută de O.U.G.nr.102/1999, maşină „adaptată special trasportului persoanelor cu handicap, pentru folosinţă proprie”, în acest sens fiind şi concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, precum şi adeverinţa emisă de Societatea Naţională de Recuperare şi Tehnologie Ortopedică „R”.

Recursul a fost respins ca nefondat.

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Primirea în profesie fără examen. Art.16 din Legea nr.51/1995

Reclamantul N. V.a chemat în judecată pe pârâţii Uniunea Avocaţilor din România şi Consiliul Baroului Avocaţilor Alba, solicitând obligarea pârâtei Uniunea Avocaţilor să emită decizie de primire a sa în profesia de avocat cu scutire de examen.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin actele contestate i-a fost încălcat dreptul de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, deşi a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute în Legea nr.51/1995 pentru exercitarea acestei profesii. Reclamantul a susţinut că refuzul pârâţilor s-a întemeiat nejustificat pe rezultatele unui test organizat cu încălcarea prevederilor art.28-31 din Statutul profesiei de avocat.

Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea, reţinând că reclamantul îndeplineşte atât condiţiile generale stabilite de art.11 din Legea nr.51/1995, cât şi condiţiile speciale prevăzute de art.16 alin.2 din aceeaşi lege pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, întrucât are o vechime de peste 15 ani în funcţia de consilier juridic, iar aprecierea probităţii şi competenţei sale profesionale de către Baroul Alba nu a avut un caracter obiectiv, fiind contrară prevederilor art.32 din Statutul profesiei de avocat.

Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, au declarat recurs pârâţii Uniunea Avocaţilor din România şi Baroul Alba, susţinând că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art.16 alin.2 din Legea nr.51/1995, care nu prevăd un drept, ci numai o posibilitate pentru anumite categorii de persoane de a fi primite în profesie cu scutire de examen, iar organele competente să decidă pentru fiecare caz în parte sunt Comisia Permanentă şi Consiliul Uniunii Avocaţilor din România. Recurenţii au arătat că intimatul nu a primit aviz favorabil de scutire de examen, pentru că nu a dovedit minimul de cunoştinţe necesare exercitării profesiei cu ocazia testului organizat la 22.05.2001, în conformitate cu dispoziţiile art.32 din Statutul profesiei de avocat, asigurându-se egalitatea de şanse a celor înscrişi şi transparenţa rezultatelor.

Recurenţii au mai susţinut că deciziile contestate de intimat nu sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nefiind acte emise de autorităţi administrative şi au invocat necompetenţa materială a instanţei de fond, cu motivarea că, potrivit art.3 pct.1 Cod procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.138/2000, competentă să judece cauza este Curtea de Apel Bucureşti, deoarece deciziile contestate au fost emise de organele de lucru ale Uniunii Avocaţilor, respectiv de Comisia Permanentă şi de Consiliul Uniunii.

Recursul este nefondat.

Intimatul îndeplineşte atât condiţiile legale, cât şi condiţiile statutare pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, astfel că instanţa de fond a apreciat judicios că este nejustificat refuzul manifestat de recurenţi în conţinutul celor două decizii contestate.

Motivarea acestor decizii prin rezultatele obţinute de intimat la testul organizat în data de 22 mai 2001 s-a dovedit a fi lipsită de temei legal, pentru că în cazul primirii în profesia de avocat cu scutire de examen, legea şi statutul profesiei de avocat nu prevăd ca o condiţie prealabilă promovarea unui test de verificare a cunoştinţelor profesionale.

Scutirea de examen a fost recunoscută numai anumitor categorii de persoane, în considerarea calificării profesionale dobândite prin exercitarea timp de cel puţin 10 ani a uneia sau a unora din profesiile juridice expres şi limitativ prevăzute de art.16 alin.2 lit.b din Legea nr.51/1995 republicată.

Pentru aceste categorii de persoane, primirea în profesie cu scutire de examen se soluţionează individual, cu avizul consultativ al baroului, întocmit după depunerea raportului asupra condiţiilor de primire în profesie şi verificarea cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform art.65 alin.2 lit.d din Legea nr.51/1995 republicată, art.32 şi 52 din Statutul profesiei de avocat.

În cauză, se constată că, subiectele testului organizat de recurenţi la 22 mai 2001 nu se încadrează tematicii prevăzute de art.32 din Statut pentru verificarea cunoştinţelor numai cu privire la reglementarea profesiei de avocat şi a reprezentat în realitate un sistem de control al pregătirii profesionale similar unui examen.

Din acest punct de vedere, apare ca nefondată susţinerea din recurs privind lipsa unui drept recunoscut de lege intimatului care să fi fost vătămat prin organizarea testului din 22 mai 2001 şi prin deciziile de respingere a cererii de primire în profesie cu scutire de examen motivate pe rezultatele obţinute la test.

Îndeplinind condiţia de a fi exercitat timp de cel puţin 10 ani una din profesiile juridice prevăzute de art.16 alin.2 lit.b din Legea nr. 51/1995 republicată, intimatul este titularul dreptului de a solicita primirea în profesie cu scutire de examen, iar soluţia dată cererii sale de organele de conducere ale profesiei trebuie întemeiată pe criterii obiective şi nu poate fi rezultatul exercitării discreţionare de către acestea a dreptului lor de a decide.

Cea de-a doua critică privind inadmisibilitatea acţiunii este de asemenea nefondată, întrucât recurenţii au calitatea de organisme profesionale, constituite în vederea aplicării şi executării Legii nr. 51/1995 şi îndeplinesc un serviciu public, astfel încât actele pe care le întocmesc pentru asigurarea acestui serviciu public, pot fi contestate în justiţie, în condiţiile prevăzute de lege.

Deciziile prin care recurenţii au respins cererea intimatului de primire în profesie cu scutire de examen au fost emise în exercitarea acestor atribuţii legale, reprezentând acte administrative de autoritate, a căror legalitate poate fi examinată pe calea controlului judecătoresc reglementat de Legea nr.29/1990. În consecinţă, pronunţându-se asupra acţiunii în anularea celor două decizii, instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Prin ultimul motiv de casare, invocând competenţa Curţii de Apel Bucureşti, recurenţii au susţinut încălcarea normelor de competenţă teritorială şi nu a celor de competenţă materială cuprinse  în art.3 pct.1 Cod procedură civilă, cum greşit au indicat în recurs.

Şi această critică se dovedeşte a fi neîntemeiată faţă de dispoziţiile art.6 din Legea nr.29/1990, care prevăd că judecarea acţiunilor în contencios administrativ este de competenţa instanţei judecătoreşti în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul. Cum domiciliul intimatului este în oraşul Baia de Arieş, judeţul Alba, litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de Curtea de Apel Alba-Iulia cu respectarea normelor de competenţă materială şi teritorială pentru acţiunile în contencios administrativ.

Faţă de considerentele expuse,  recursul a fost respins ca nefondat.

Patrimoniul cultural naţional. Clasarea sau radierea unui bun ca aparţinând acestui patrimoniu

Prin sentinţa civilă nr.882 din 19 iunie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată  de reclamanta H.I.R. în contradictoriu cu Ministerul Culturii şi Cultelor şi:

– a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantei de radiere a imobilului în litigiu de pe lista monumentelor istorice ale municipiului Bucureşti;

– a dispus radierea imobilului în cauză, situat în municipiul Bucureşti, sector 1, str.Barbu Delavrancea nr.47 din lista monumentelor instorice cu valoare memorială;

– a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei;

– a luat act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:

Printr-o hotărâre judecătorească reclamantei i-a fost restituit imobilul în cauză, care aparţinuse tatălui său şi în privinţa căruia fusese aplicat în mod nelegal Decretul nr.92/1950, astfel că reclamanta are legitimare procesuală activă cu privire la cererile formulate pentru radirea acestui imobil din lista monumentelor istorice cu valoare memorială.

Prin acţiunea adresată instanţei de contencios administrativ reclamanta a cerut să se constată refuzul nejustificat al Ministerului Culturii şi Cultelor de a răspunde şi soluţiona în termen legal cererea de radiere a imobilului în cauză de pe lista monumentelor istorice cu valoare memorială a municipiului Bucureşti, unde a fost înregistrat drept „Casa Mihail Sadoveanu”. A mai cerut obligarea ministerului pârât să procedeze la radierea imobilului în cauză de pe lista respectivă.

Instanţa de fond a reţinut pe de o parte că ministerul pârât a refuzat în mod  nejustificat  să soluţioneze cererea reclamantei de radiere a imobblului în litigiu de pe lista respectivă şi, pe de altă parte, a apreciat că acest imobil nu este o casă memorială, deoarece din actele depuse la dosar a rezultat că Mihail Sadoveanu a locuit doar ca chiriaş în acea casă, că imobilul se află într-o stare avansată de degradare şi că nu întruneşte condiţiile de clasificare pe lista monumentelor istorice.

Impotriva acestei hotărâri a formulat recurs Ministerul Culturii şi Cultelor criticând-o sub următoarele aspecte:

– în mod greşit a reţinut instanţa de fond că ar exista un refuz nejustificat de rezolvare a cererilor reclamantei, ministerul răspunzându-i la toate petiţiile sale;

– în mod greşit a soluţionat instanţa de fond excepţia privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei;

– în mod greşit a reţinut instanţa existenţa unei vătămări şi a dispus radierea acelui imobil de pe lista respectivă.

Recursul este întemeiat.

1. Actelor normative în vigoare la data soluţionării cauzei sunt Ordonanţa de Urgenţă nr.68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.41/1995, Ordinul nr.1284 din 12 noiembrie 1996 pentru aprobarea Normelor metodologice privind criteriile unice de clasare a bunurilor culturale care fac parte din patrimoniul cultural naţional, Ordinul nr.2013 din 22 februarie 2000 privind aprobarea criteriilor generale pentru clasarea bunurilor culturale imobile în Lista monumentelor istorice.

Ulterior, reglementările au fost completate şi cu prevederile Legii nr.422/18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice, publicate în Monitorul Oficial nr.407 din 24 iulie 2001.

In conformitate cu prevederile legale de mai sus, clasarea sau radierea/ declasarea unui bun ca aparţinând patrimoniului cultural naţional este o prerogativă ce aparţine minstrului culturii şi cultelor  şi Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, organism ştiinţific  care funcţionează pe lângă Ministerul Culturii şi Cultelor.

După ce imobilul în cauză a fost restituit reclamantei şi aceasta a aflat că imobilul era clasat şi inclus pe Lista monumentelor istorice cu valoare memorială a municipiului Bucureşti, a formulat mai multe cereri prin care a cerut declasarea imobilului la care Ministerul Culturii şi Cultelor a răspuns cu adresele din 18 decembrie 1998, 2 decembrie 1998 şi 11 august 1999 în sensul că cererile sale au fost respinse şi că nu se acceptă declasarea imobilului din Lista monumentelor istorice Bucureşti (filele 18-19, 15 din dosarul nr.577/2000).

Astfel fiind, în mod greşit a reţinut instanţa că ar fi existat un refuz nejustificat în sensul art.1 din Legea nr.29/1990 din partea  Ministerului Culturii şi Cultelor.

Potrivit prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.29/1990 privind contencios administrativ, orice persoană dacă se consideră vătămată într-un drept al său recunoscut de lege prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti.

Dar, în cauză, ministerul pârât a rezolvat cererile reclamantei, în sensul că a respins solicitarea de radiere / declasare a imobilului din lista respectivă.

Or, actul prin care o autoritate administrativă a rezolvat negativ o cerere nu poate fi asimilat cu un refuz nejustificat, din partea acestei autorităţi, de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, în sensul prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.29/1990.

Deci, în mod nelegal, prin interpretarea  şi aplicarea greşită   a prevederilor art.1 alin.1 din Legea nr.29/1990, instanţa de fond a constatat existenţa unui refuz nejustificat din partea Ministerului Culturii şi Cultelor de rezolvare a cererilor prin care reclamanta solicitase radierea / declasarea imobilului din Lista monumentelor istorice a municipiului Bucureşti, din moment ce această autoritate publică, luând act de avizul negativ, a respins cererea respectivă.

Reclamanta putea, potrivit prevederilor Legii nr.29/1990, să constate legalitatea acestui act administrativ prin care i s-a respins cererea de radiere /declasare a imobilului, dar nu a făcut-o, înţelegând să-şi fundamenteze acţiunea pe dispoziţiile legale privitoare la refuzul nejustificat al autorităţii, pe care l-a invocat expres şi l-a susţinut în mod consecvent.

2. Totodată, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că, în cauză, ar fi fost dovedită existenţa unei vătămări a dreptului de proprietate al reclamantei asuptra imobilului în litigiu.

Potrivit prevederilor art.480 din Codul de procedură civilă, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.

Prin reglementările instituite de O.G.nr.68/1994 şi respectiv, Legea nr.422/2001 au fost prevăzute unele măsuri care au drept scop protejarea patrimoniului cultural, în general şi a monumentelor istorice, în special, aceste dispoziţii fiind unele dintre cele la care face referire art.480 din Codul civil şi care constituie limite de exercitare a dreptului de proprietate.

In concluzie, în nici un caz nu se poate reţine că limitele legale de exercitare a   dreptului de proprietate ar constitui o vătămare a acestui drept în sensul prevederilor art.1 din Legea nr.29/1990 aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

3.  Constatând  că imobilul respectiv nu este o casă memorială şi dispunând radierea acestuia din Lista monumentelor istorice cu valore memorială, instanţa de fond s-a substituit autorităţilor administrative, acordând chiar şi cea ce nu i s-a cerut.

Astfel, potrivit prevederilor legale în materie, arătate mai sus, Ministerul Culturii şi Cultelor  şi Comisia Naţională a Monumentelor Istorice sunt autorităţile la care au competenţa legală de a dispune clasarea sau radierea/declasarea unui bun ca aparţinând sau nu patrimoniului cultural naţional.

Potrivit prin art.11 din Legea nr.29/1990, instanţa putea, în cauză, admiţând acţiunea să oblige pe autoritatea administrativă să emită actul administrativ de radiere/declasare a imobilului respectiv.

De fapt, prin acţiunea formulată, reclamanta nu ceruse radierea imobilului din lista respectivă, ci obligarea autorităţii pârâte să procedeze la această operaţiune.

In concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, motivele de recurs fiind întemeiate, recursul a fost admis, hotărârea atacată a fost casată, iar acţiunea respinsă ca neîntemeiată.

Taxă vamală. T.V.A. Garanţie. Restituire

Reclamanta SC ”N.R.” SRL, la data  de 18 iunie 2001 a solicitat obligarea autorităţilor vamale să soluţioneze reclamaţia cu privire la restituirea  garanţiei pentru plata taxelor vamale şi TVA şi să restituie suma de 1.990.396.936 lei ce reprezintă garanţia pentru plata taxelor vamale şi TVA, ce a fost achitată cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

In motivarea acţiunii, reclamanta a menţionat că la 18 ianuarie 2001 a derulat prin Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii o operaţiune de import Cafea solubilă „Classic”,  iar  pârâta a calculat, cu titlu de garanţii pentru plata taxelor vamale şi TVA, suma sus-menţionată, reprezentând taxă vamală, calculată la diferenţa dintre valoarea de tranzacţie şi valoarea de comparaţie şi comisionul vamal şi TVA; că suma  a şi fost achitată cu OP nr.215 din 18 ianuarie 2001.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.80 din 31 ianuarie 2002,  a admis în parte acţiunea,  în sensul că a constatat refuzul nejustificat al Direcţiei generale a vămilor  de a soluţiona cererea reclamantei privind restituirea garanţiei vamale, conform art.1 din Legea nr.29/1990 şi a obligat pârâta  să emită un act administrativ  numai în acest sens în baza art.11  alin.1 din Legea nr.29/1990 şi art.77(5) din Legea nr.141/1997. A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reţinute cu titlu de garanţie pentru plata taxelor vamale şi TVA ca prematur formulată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a răspuns reclamaţiei făcute de reclamantă care este vătămată în drepturile sale prin acest refuz nejustificat, dar că cererea de restituire este prematur formulată atât timp cât pârâta nu a emis o decizie motivată în soluţionarea reclamaţiei.

Impotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, în legătură cu care se reţin următoarele:

Urmare operaţiunii de import cafea la data de 18 ianuarie 2001, şi conform declaraţiei de valoare în vamă depusă de reclamantă, Direcţia generală a vămilor şi Biroul  vamal Tîrguri şi Expoziţii, i-a stabilit reclamantei cu titlu de garanţie vamală şi TVA o obligaţie  în valoare de 1.990.396.936 lei, pe care reclamanta-recurentă a achitat-o cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

Pentru determinarea definitivă a valorii în vamă, reclamanta a depus actele necesare, dar pârâta nu a dat curs obligaţiei legale de a determina definitiv valoarea în vamă pentru operaţiunea de import cafea din 18 ianuarie 2001 pe baza valorii de tranzacţionare, sau pe altă bază, şi, apoi, urmare deciziei luate, să restituie sau nu garanţia reţinută.

Curtea Europeană a Dreptului Omului a impus o serie de norme şi  în ce priveşte  natura fazei prealabile a contenciosului şi anume în procedurile administrative prealabile a fost prevăzută obligaţia autorităţilor administrative de a motiva răspunsurile la  recursul graţios. Aceste norme se regăsesc în legislaţia  naţională, (art.7 din OG nr.13/2000 şi Legea nr.29/1990).

Instanţa de fond avea obligaţia să stăruie prin toate mijloacele, pentru aflarea adevărului şi în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

In acest sens, trebuie să dispună  măsurile necesare ca să i se  comunice aceste răspunsuri motivate pentru a putea soluţiona acţiunea, şi  nu să respingă ca prematur formulatiă cererea de restituire.

Cum instanţa de fond a respins greşit ca prematură cererea de restituire a garanţiei, fără a depune diligenţele cerute de art.129(5) Cod procedură civilă, s-a admis recursul şi s-a casat hotărârea atacată, şi s-a trimis cauza spre  rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra cererii privind restituirea, sau nu, a garanţiei reclamate.

Drepturi reglementate prin O.G. nr.105/1999.Persoanele beneficiare

Prin sentinţa civilă nr.436/2001,  Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea formulată de reclamantul C.P.P. împotriva Casei Judeţene de Pensii Maramureş prin care a solicitat anularea hotărârii nr.2999/10.07.2001 a Comisiei pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999.

Curtea de apel, a reţinut în esenţă, că situaţia reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1  din  Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999, aprobate prin Legea nr.189/2000.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul susţinând în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în materie, ignorând că noţiunea de strămutat este similară cu cea de refugiat,  iar din probele administrate a rezultat că el a fost nevoit să se refgieze la data de 1 februarie 1944 din localitatea de domiciliu Rădăuţi, judeţul Suceava ca urmare a intrării trupelor socvietice pe teritoriul României.

Recursul este nefondat.

La 1 februarie 1944, reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu (oraşul Rădăuţi) judeţul Suceava şi s-a stabilit pentru o perioadă în oraşul Corabia judeţul Romaneşti, refugiindu-se ca urmare a evenientelor legate de intrarea şi înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea război modial.

Potrivit prevederilor art.1 lit.c) din Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată, modificată şi completată prin Legea nr.189/2000, beneficiciază de drepturile acordate prin această ordonanţă persoana, cetăţean român, care în perioada arătată a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Potrivit art.2 din Normele de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.

Dar, acest refugiu trebuie să se  fi produs ca urmare a persecuţiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu ca urmare  a unor evenimente de război: intrarea şi înaintarea pe teritoroiul României a trupelor sovietice, în cadrul operaţiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.

Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localităţile de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile situaţiei de refugiat, dar legiuitorul, prin Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii de persoane.

Astfel fiind, recursul a fost respins ca nefondat.

Act al Consiliului Concurenţei de stabilire a taxei de autorizare a concentrării economice

Reclamanta S.C.„E.B.V.” a chemat în judecată Consiliul Concurenţei,  solicitând anularea deciziei nr.146 din 24 aprilie 2002 prin care s-a dispus recalcularea taxei de autorizare a concentrării economice de la 175.291.783 lei la 345.659.222 lei, diferenţa nefiind datorată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, iniţial, prin decizia nr.90 din 22 martie 2002 taxa de autorizare a fost stabilită la suma de 175.291.783 lei, în funcţie de cifra de  afaceri realizată de „I.R.I.C.” S.A., societate controlată ca urmare a concentrării economice.

Ulterior, cuantumul taxei a fost recalculat, prin nerespectarea criteriilor legale aplicabile cu privire la calculul cifrei de afaceri prevăzute de Legea nr.21/1996 şi de  Instrucţiunile emise de Consiliul Concurenţei.

Astfel, a menţionat reclamanta, pârâta trebuia să aprecieze asupra  oportunităţii recalculării taxei numai în considerarea primelor brute încasate şi nu a cifrei de afaceri contabile.

Prin sentinţa civilă nr.712 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ  a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că din   bilanţul contabil   pe anul 2001 a rezultat  valoarea cifrei de afaceri de cca. 349 miliarde lei, ceea ce a impus recalcularea  taxei de autorizare.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta  susţinând că greşit  instanţa nu a ţinut cont de  actele prezentate pârâtei, conform prevederilor Regulamentului Consiliului Concurenţei, privind autorizarea  concentrărilor economice din 14 aprilie 1997.

În nota remisă pârâtei s-a menţionat cifra de afaceri determinată în  înţelesul art.68 lit.b din Legea nr.21/1996 referitor la societăţile de asigurare, iar nu cea prevăzută de art.67 din  lege pentru celelalte societăţi comerciale.

Reclamanta a invocat, de asemenea, nelegalitatea calculului taxei de  autorizare stabilită de pârâtă prin  decizia nr.146/2002. Potrivit normelor legale în vigoare, se poate proceda la recalcularea taxei doar în considerarea primelor brute emise, primite sau de primit, care au fost de 170.778.038.185 lei şi nu în raport de cifra de  afaceri contabilă de 348.779.029.069 lei.

Aşadar pârâta nu a avut în vedere singurul criteriu legal pentru calcularea taxei, valoarea primelor brute comunicată de societate preliminar emiterii celor două decizii, valoare sensibil asemănătoare, astfel încât actul administrativ emis sub nr.146 din 24 aprilie 2002 este  netemeinic şi nelegal.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr.90 din 22 martie 2002, pârâtul, autorizând  concentrarea economică, a stabilit o taxă de autorizare de 175.291.783 lei, rezervându-şi dreptul de a o recalcula, după depunerea situaţiei financiare simplificate a societăţii, la 31 decembrie 2001.

Ulterior, prin decizia nr.146 din 24 aprilie  2002, Consiliul  Concurenţei, având în vedere cifra de afaceri realizată la 31 decembrie 2001 de „I.RI.C.”SA, de 345.659.222.000 lei, a recalculat taxa de autorizare la 345.659.222 lei.

Pârâtul a determinat cifra de afaceri prin scăderea din totalul primelor brute emise, primite sau de primit, a sumelor virate la fondul de protejare a asiguraţilor.

Instanţa de  fond a reţinut în mod justificat că pârâtul a procedat corect, calculând cifra de afaceri conform art.68 lit.b din Legea nr.21/1996 şi a pct.5.3 din Instrucţiunile Consiliului Concurenţei.

Astfel, pentru societăţile de  asigurare, cifra de afaceri este suma primelor brute emise, care vor  include toate sumele primite sau de primit conform  contractelor de asigurări încheiate de societăţi sau în contul lor, inclusiv primele cedate  reasigurătorilor, din care se scad obligaţiile privind fondul de protejare a asiguraţilor. În acest sens, termenul de prime se referă  nu numai la noile contracte  de  asigurare, ci şi la primele aferente contractelor încheiate în anii anteriori, care rămân valabile.

Susţinerea recurentei în sensul că nu au fost respectate prevederile  art.68 lit.b din Legea  concurenţei şi instrucţiunile privind calculul cifrei de afaceri în  cazurile de  comportament  anticoncurenţial nu poate fi primită,  pârâtul  emiţând decizia nr.146/2002 cu respectarea dispoziţiilor invocate.

Nici critica privind nelegalitatea calculului taxei de autorizare nu este întemeiată, pârâtul aplicând textele legale în materie prin includerea şi a valorii primelor cedate reasigurătorilor la stabilirea  cifrei de afaceri.

În raport de cele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.

Avocat. Refuzul primirii în profesie cu scutire de examen. Daune morale

Prin sentinţa civilă nr.618 pronunţată la data de 13 iunie 2002 în dosarul nr.804/2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul T.R. în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România şi:

– a anulat decizia nr.8763/23 martie 2002 emisă de Consiliul Uniunii, precum şi decizia nr.1287/14 decembrie 2001 emisă de Comisia permanentă;

– a obligat Uniunea Avocaţilor din România să emită o decizie pentru primirea reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen;

– a obligat pârâta la plata sumei de 100 milioane daune morale.

Curtea de apel a reţinut că actele administrative emise de Comisia permanentă şi Consiliul  Uniunii Avocaţilor din România sunt nelegale şi netemeinicie, reclamantul îndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) din Legea 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, republicată şi având avizul favorabil al Baroului Bucureşti, pentru a putea fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.

Cu referire la acordarea daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că obligarea uniunii pârâte se justifică deoarece soluţionarea cererii reclamantului s-a făcut cu o mare întârziere.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs Uniunea Avocaţilor din România, susţinând că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice, intimatul reclamant neîndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) lit.6) din Legea nr.51/1995, republicată.

Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

La data de 28 mai 2000, intimatul reclamant s-a adresat Baroului Bucureşti, care, la data de 11 octombrie 2001, a avizat favorabil primirea acestuia în profesia de avocat cu scutire de examen, constatând îndeplinirea condiţiilor legale şi statutare.

Prin decizia nr.1287/14 decembrie 2001, Comisia permanentă a Uniunii Avovocaţilor din România a respins cererea de acordare a scutirii de examen pentru primirea în profesia de avocat a intimatului – reclamant, cu motivarea că nu îndeplineşte condiţia cerută de art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, neîndeplinind funcţiile de jurisconsult şi /sau consilier juridic cel puţin 10 ani.

Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, prin decizia nr.8763/23 martie 2002, a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr.1287/14 decembrie 2001, cu aceeaşi motivare.

Din probele administrate în cauză, rezultă că intimatul reclamant, absolvent al Facultăţii de Drept Bucureşti în anul 1975,  după ce a îndeplinit alte funcţii, începând cu 01 aprilie 1991 a îndeplinit funcţiile de jurisconsult şi consilier juridic, astfel că, la data formulării cererii, îndeplinea cerinţa de a fi activat cel puţin 10 ani în aceste funcţii.

Astfel fiind, în mod greşit s-a reţinut de către cele două instanţe ale Uniunii Avocaţilor din România că intimatul reclamant nu ar fi îndeplinit condiţia de vechime în cele două funcţii, potrivit prevederilor art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, actele administrative emise fiind netemeinice şi nelegale.

Dar, soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata sumei de 100 milioane lei cu titlu  de daune morale.

Potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, în cazul admiterii cererii, instanţa va hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale cerute. Dar, acestea vor putea fi acordate numai dacă şi în măsura în care au fost dovedite.

Or,  instanţa de fond a dispus obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata unor daune morale fără ca în cauză să fi existat probe în privinţa existenţei acestora, a unor suferinţe morale care să fi fost produse ca urmare a soluţionării nefavorabile a cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Dimpotrivă, din probele existente, cât şi din propriile susţineri, a rezultat că intimatul – reclamant, în perioada soluţionării cererii, cât şi ulterior, a continuat să-şi desfăşoare activitatea în condiţii şi cu rezultate similare cu acelea din perioada anterioară.

Deci, cum în cauză nu există dovezii cu privire la existenţa unor suferinţe morale şi a unor daune morale care să fi fost produse împotriva intimatului reclamant, instanţa de fond nu avea temei legal pentru obligarea uniunii recurente la plata vreunei sumei cu titlu de daune morale.

Din acest punct de vedere recursul fiind întemeiat a fost admis, sentinţa atacată a fost  modificată în sensul înlăturării obligării la plata sumei 100 milioane lei cu titlu de daune morale,   menţinându-se celelalte dispoziţii.

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Admisibilitatea verificării legalităţii actului Uniunii

Reclamantul S.I.T. a solicitat să se dispună anularea deciziei nr.8523 din 15.12.2001 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România şi  obligarea  Uniunii să-l primească în profesia de avocat cu scutire de examen.

Reclamantul a susţinut  că, deşi  întruneşte condiţiile legale, cererea sa a primit aviz negativ din partea Baroului de Avocaţi Braşov, aviz care a stat la baza respingerii de către Consiliul Uniunii Avocaţilor a cererii sale prin Decizia ce s-a cerut a fi anulată.

Curtea de Apel Braşov, Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa  nr.46/F din 14 mai 2002, a admis excepţia  inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea.

S-a reţinut, în esenţă, că Uniunea Avocaţilor din România este o uniune cu caracter profesional, deciziile sale nu se impun prin atribute specifice puterii administrative, şi deci, calea de  urmat pentru anularea actelor sale nu este aceea prevăzută de Legea nr.29/1990, ci o  acţiune de drept comun la instanţa competentă.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs  reclamantul, reţinându-se următoarele: în înţelesul prevederilor art.1 din Legea nr.29/1990, legea contenciosului administrativ, acte administrative pot fi nu numai actele efectuate de organele administrative de stat, ci şi actele juridice efectuate de autorităţile ce au calitatea de organe administrative şi care sunt investite prin lege  să îndeplinească funcţiuni administrative, funcţiuni în cadrul cărora îndeplinesc şi adoptă acte juridice.

Esenţial pentru a constata că un act este administrativ în sensul Legii nr.29/1990 este nu numai ca actul să fie emis  sau adoptat de la un organ al statului, ci de un organ de autoritate administrativă mai exact de la o organizare cuprinsă în sistemul de  structuri stabilit pentru îndeplinirea nevoilor sociale şi funcţionare în acest scop, a serviciilor publice, de asemenea manieră încât printr-o  oganizare  cît  mai calificată, să fie satisfăcute aceste cerinţe, şi să se  poată interveni atunci când se impune  cu măsuri pentru realizarea ordinii de drept, pentru menţinerea stării de legalitate în cadrul competenţelor de strictă aplicare stabilite prin lege.

Sub aspectul celor expuse,  Uniunea Avocaţilor din  România, formă organizatorică  cu competenţe şi structură stabilite prin lege privind desfăşurarea activităţii de avocatură, este cuprinsă şi face parte din autorităţile administrative, iar actele Uniunii sunt acte administrative.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa recurată  şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeiaşi  instanţă, care va analiza toate celelalte apărări ale părţilor.

T.V.A. Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare imobiliară

Reclamanta Societatea comercială „T.T.” SRL a solicitat anularea procesului-verbal de control nr.752 din 7 noiembrie 2001 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin şi a deciziei nr.148 din 7 februarie 2002 emise de  Ministerul Finanţelor Publice cu privire la suma de 763.482.275 lei, reprezentând TVA colectată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost nelegal obligată să plătească TVA pentru suma de 4.781.810.039 lei primită cu titlul de garanţie în baza convenţiei de promisiune de vânzare a unui imobil, fără a se avea în vedere că nu este proprietara imobilului şi că, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, taxa pe valoarea adăugată se datorează pentru transferul proprietăţii imobilelor.

Prin sentinţa civilă nr.124 din 21 mai 2002, Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat actele atacate, în partea privind obligaţia reclamantei de a plăti la bugetul statului suma de 763. 482.275, reprezentând TVA. Instanţa a reţinut că, reclamanta nu  datorează TVA pentru avansul încasat în baza promisiunii de vânzare a unui imobil, întrucât convenţia încheiată cu societatea N.H. nu reprezintă o vânzare şi nu este un fapt generator  al exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş Severin.

În recursul declarat de Parchetul s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art.12  din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, ale pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000, precum şi convenţia de promisiune de vânzare din care rezultă că suma încasată de intimată reprezintă un avans din preţul vânzării, pentru care avea obligaţia să colecteze taxa pe valoare adăugată calculată de organele de control.

În recursul declarat de pârâţi s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond nu a avut în vedere că, intimata a încasat un avans care nu se încadrează în excepţiile prevăzute la pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 privind exigibilitatea anticipată a taxei pe valoarea adăugată. Sub acest aspect, recurenţii au arătat că, în cauză, este lipsit de relevanţă faptul că nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului, cu atât mai mult cu cât, intimata nu este proprietara imobilului şi perfectarea vânzării reprezintă un eveniment incert.

Analizând, Curtea va admite recursurile pentru următoarele considerente:

Prin contractul preliminar de vânzare-cumpărare imobiliară şi de sublocaţie încheiat la 1 martie 2001, S.C. „T.T.” SRL, în calitate de promitent-vânzător şi firma N.H., în calitate de  promitent-cumpărător, au consimţit să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare a spaţiului industrial în suprafaţa de 2.134 mp., şi aflat la acea dată în proprietatea S.C. „Cartex” SA. Preţul vânzării a fost fixat la suma de 330.000.000 LIT, urmând a fi plătit promitentului-vânzător în momentul în care acesta va emite în favoarea promitentului-cumpărător o garanţie bancară aferentă îndeplinirii propriilor obligaţii asumate şi restituirii preţului.

În luna septembrie 2001, societatea intimată a încasat de la firma N.H. suma de 4.781.810.039 lei, reprezentând avans promisiune de vânzare imobil, pentru care nu a achitat la bugetul statului TVA colectată în sumă de 763.482.275 lei.

Deşi a calificat corect convenţia părţilor ca fiind o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit prevederile legale care au constituit temeiul  actelor de control şi al obligaţiei intimatei de a plăti TVA colectată, aferentă avansului primit.

În art.12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 şi pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 se prevede că exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator atunci când se încasează avansuri, cu excepţia avansurilor acordate pentru plata importurilor şi a datoriei vamale, pentru realizarea producţiei destinate exportului sau pentru efectuarea de plăţi în contul clientului.

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a apreciat eronat ca fiind relevant în cauză faptul că nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra  imobilului, fără a avea în vedere că în cazul avansurilor încasate, exigibilitatea TVA este anticipată transferului proprietăţii, ca fapt generator al obligaţiei de plată.

Apărarea intimatei că avansul  primit este exceptat de la plata anticipată a TVA aferente, pentru că este  destinat efectuării de plăţi în contul clientului, nu poate fi reţinută în condiţiile în care nu a  fost dovedită o asemenea convenţie, iar achiziţionarea imobilului şi înstrăinarea lui către promitentul-cumpărător reprezintă obligaţiile pe care intimata şi le-a asumat în nume propriu. Această apărare este infirmată şi de temeiul plăţii afectuate de promitentul-cumpărător, ca reprezentând avans promisiune vânzare imobil, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct.7.9 lit.c/3 pentru exceptarea sumei respective de la plata anticipată a TVA.

De asemenea, este nefondată apărarea intimatei că suma primită de la promitentul-cumpărător reprezintă o garanţie şi nu un avans din preţul stabilit.

Din clauzele contractului încheiat la 1 martie 2001 rezultă dimpotrivă, că pentru garantarea executării obligaţiei asumate, şi anume aceea de a  transmite proprietatea imobilului, intimata este cea care s-a obligat să constituie o garanţie în favoarea promitentului-cumpărător, ca o condiţie pentru achitarea preţului. În consecinţă, suma primită de intimată nu a reprezentat un preţ al promisiunii de vânzare la care s-a obligat şi nici o garanţie pentru executarea de către promitentul-cumpărător a propriilor obligaţii.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a admis recursurile, a casat hotărârea atacată şi a respins acţiunea.

Act administrativ. Refuzul emiterii actului. Cauza refuzului

Reclamantul Z.E. a chemat în judecată atât Primăria Municipiului Bucureşti, cât şi Primăria Sectorului 2 Bucureşti, susţinând că s-a adresat cu cerere la data de 11 iulie 1996, făcând ulterior numeroase demersuri pentru obţinerea certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construcţie a unor garaje, dar cererea sa a fost soluţionată nefavorabil, iar adresele nr.260/ 25 iulie 2000 şi, respectiv, nr.32663/ 18 august 2000 reprezintă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale.

La data de 13 martie 2001, la cererea Primăriei Sectorului 2, Curtea de apel Bucureşti a admis excepţia ridicată şi a constatat că această autoritate publică nu are calitate procesuală pasivă în raport cu prevederile art.4 din Legea nr.50/1991, dispunând scoaterea acesteia din cauză.

Curtea de apel, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea formulată de reclamant şi a reţinut, în esenţă, că din moment ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin  hotărârea nr.160/2000, a dispus suspendarea pe o perioadă de un an a aprobării construcţiilor provizorii amplasate pe domeniul public al municipiului, răspunsul trimis reclamantului cu adresele nr.260/ 25 iulie 2000 şi nr.32663/ 18 august 2000 de către Primăria Municipiului Bucureşti, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul prevederilor art.1 din Legea nr. 29/1990.

Reclamantul a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că instanţa a procedat în mod greşit acceptând punctul de vedere al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, orice persoană care se consideră vătămată prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru recunoaşterea dreptului pretins.

Deci, din interpretarea prevederilor legale de mai sus, rezultă că trebuie să existe un refuz nejustificat, abuziv, al autorităţii administrative căreia persoana i-a adresat o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.

Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut în mod judicios că, din adresele nr.32663/ 18.08.2000 a Primăriei Sectorului 2 Bucureşti şi, respectiv, nr.260/ 25.07.2000 şi nr.76386/2000 ale Primăriei Municipiului Bucureşti rezultă că cererea reclamantului nu a putut fi rezolvată favorabil ca urmare a faptului că pe terenurile care formează domeniul public al municipiului nu se mai aprobă construcţii provizorii.

Astfel fiind, în mod corect a reţinut Curtea de apel că rezolvarea nefavorabilă a unei cereri nu poate fi echivalată cu un refuz nejustificat, din moment ce soluţia dată cererii a avut ca temei o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, organul deliberativ al administraţiei publice a municipiului Bucureşti.

Având în vedere aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Primirea în profesia de avocat fără examen. Admisibilitatea acţiunii în anulare la instanţa de contencios administrativ

Reclamantul A.A. în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România, a solicitat recunoaşterea dreptului de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen şi obligarea pârâtei la despăgubiri materiale şi morale.

În motivarea acţiunii a arătat că s-a adresat Baroului Covasna pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, îndeplinind condiţia de vechime, de peste 10 ani în specialitate juridică, avizul negativ fiind exprimat de Barou doar la 8.03.2002, iar prin decizia atacată, Comisia Permanentă a Uniunii Avocaţilor din România i-a respins cererea fără a  motiva refuzul.

Curtea de Apel Braşov, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis cererea de intervenţie în interes propriu a Baroului de Avocaţi Covasna şi a respins acţiunea formulată de reclamant.

Instanţa de fond a reţinut că: Uniunea Avocaţilor din România este o uniune între fiecare avocat pe de o parte, şi barou sau uniune pe altă parte, între care nu există raporturi de subordonare. Puterile conferite ale acestor structuri se obţin prin delegarea reprezentanţilor, rezultat al eligibilităţii acestora prin votul majoritar al tuturor avocaţilor. În cazul autorităţilor administrative  puterile derivă din lege.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât Uniunea Avocaţilor din România având caracter profesional, deciziile acesteia nu se impun prin atributele specifice puterii administrative.

Reclamantul a formulat recurs, susţinând că decizia atacată îndeplineşte toate condiţiile necesare unui act administrativ pentru a fi contestat pe calea contenciosului administrativ. În plus, Uniunea Avocaţilor din România a fost înfiinţată prin lege, şi este o autoritate publică administrativă – un serviciu public administrativ, care realizează sarcinile puterii executive de satisfacere a intereselor generale ale societăţii. Deciziile au atribute specifice puterii administrative al cărui element principal este noţiunea de autoritate publică şi nu de organ administrativ.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Pentru persoana aflată într-una din situaţiile prevăzute de art.14 alin.2 lit.a,b,c, din Legea nr.51/1995, se prevede posibilitatea de a fi primită în profesie fără examinare, urmând ca organele de conducere ale Uniunii Avocaţilor din România să decidă pentru fiecare caz în parte, dacă acordă sau nu solicitantului scutirea de examen, însă această apreciere trebuie să fie obiectivă.

Este indiscutabil faptul că decizia contestată are caracterul unui act administrativ de autoritate emanat de o autoritate publică.

Prin respingerea cererii de primire în avocatură cu scutire de examen, recurentului i s-a vătămat un drept recunoscut de lege în sensul art.1 din Legea nr.29/1990.

Respingerea ca inadmisibilă a acţiunii s-a făcut prin nerespectarea competenţei legale a instanţei de contencios administrativ.

Faţă de cele de mai sus, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa şi  s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pensie de invaliditate. Acţiune pentru anularea deciziilor Secţiei de pensii din cadrul Ministerului de Internre. Competenţa de soluţionare

Reclamantul D. R. M. a chemat în judecată Ministerul de Interne,Serviciul Pensii, solicitând ca din data de 2 octombrie 2000, să fie recalculat cuantumul pensiei sale stabilite prin deciziile emise cu nr.125103 la 2 octombrie 2000, la 11 august 2000 şi la 15 mai 2001; obligarea pârâtului să-i acorde dreptul de pensie în conformitate cu prevederile art.80 alin.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/1999; să se plătească diferenţele de pensie cuvenite, la valoarea reactualizată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a îndeplinit funcţia de subofiţer al Poliţiei de Frontieră până la data de 31 mai 2000, când a fost trecut în rezervă prin aplicarea dispoziţiilor art.85 lit.b din Legea nr.80/1995, ca urmare a încadrării sale în gradul II de invaliditate. Reclamantul a susţinut că prin deciziile contestate, pensia sa de invaliditate a fost stabilită în cuantum de 419.707 lei lunar, încălcându-se dispoziţiile art.80 alin.4 din Legea nr.56/1992, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/1999, care prevăd că personalul Poliţiei de Frontieră care şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă în timpul sau în legătură cu serviciul şi nu mai poate exercita atribuţiile profesionale, va beneficia de o pensie egală cu solda integrală din ultima lună de activitate, de un ajutor bănesc egal cu de 12 ori solda integrală avută în ultima lună de activitate, precum şi dreptul de a cumula pensia cu salariul pentru o altă activitate desfăşurată.

Curtea de Apel Craiova, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.248 din 26 august 2002, a respins acţiunea, reţinând că dispoziţiile legale invocate de reclamant se referă la gradul III de invaliditate şi nu pot constitui temeiul juridic al cererii de recalculare a pensiei acordate pentru gradul II de invaliditate.

Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamantul, susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, pentru că nu s-a avut în vedere cererea sa de stabilire a pensiei în conformitate cu prevederile art.80 alin.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/1999, potrivit cărora are dreptul la o pensie în sumă de 2.936.612 lei lunar. De asemenea, recurentul a învederat că hotărârea atacată  nu cuprinde motivele reţinute de instanţă şi cele pentru care a fost respinsă apărarea sa privind dreptul de a primi pensia de invaliditate într-un cuantum egal cu solda integrală avută în ultima lună de activitate.

Analizând, Curtea va admite recursul pentru următoarele considerente:

Prin acţiune, reclamantul a solicitat constatarea ilegalităţii deciziilor privitoare la recalcularea cuantumului pensiei de invaliditate; constatarea refuzului intimatului pârât de a rezolva cererea privind acordarea drepturilor de asigurări sociale prevăzute de art.80 alin.4 din Legea nr.56/1992, modificată şi completată prin O. U. G. nr.80/1999.

Faţă de acest obiect al acţiunii, se constată că prezentul litigiu este supus jurisdicţiei asigurărilor sociale, pentru care Legea nr.19/2000 prevede în art.155 competenţa tribunalelor de a soluţiona pricinile în primă instanţă.

În consecinţă, hotărârea Curţii de Apel Craiova a fost pronunţată cu încălcarea normelor imperative de competenţă materială prevăzute în legea susmenţionată şi urmează a fi casată în temeiul art.304 pct.3 C. proc. civ.

Reţinând că pensia recurentului reclamant a fost stabilită prin decizia Secţiei Pensii din cadrul Ministerului de Interne şi nu printr-un act întocmit de Casa Naţională  de Pensii sau de casele teritoriale de pensii, Curtea va aplica dispoziţiile art.156 din Legea n.19/2000, potrivit cărora competenţa de a soluţiona cauza aparţine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Fiind întemeiat motivul de necompetenţă materială invocat din oficiu de instanţă, ca motiv de ordine publică în condiţiile prevăzute de art.306 alin.2 C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, instanţa în  a cărei rază teritorială îşi are sediul intimatul pârât.

Faţă de soluţia dată recursului, în raport de motivul necompetenţei materiale, nu se mai impune a fi examinate motivele de casare invocate de recurent şi cum acestea se referă la fondul pricinii, urmează a fi avute în vedere sub forma unor apărări de fond cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa competentă.

Taxă vamală. Scutire prevăzută de art.12 din Legea nr.35/1991 privind regimul investitorilor străini

Reclamanta SC ”P.P.” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor, Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană şi Vama Oradea solicitând anularea deciziei 1166/30.07.2001 emisă de Direcţia  Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor precum şi a procesului verbal de control 1341/28.06.2001 încheiat de Brigada de Supraveghere şi Control Vamal Oradea.

In motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că a importat în regim de scutire de taxe vamale 11 utilaje de prelucrare a lemnului şi un autoturism Peugeot 406, reprezentând aport în natură la capitalul social adus de asociatul investitor străin şi pentru care acesta a primit 10619 părţi sociale. Ulterior el a cesionat aceste părţi – operaţiune care în mod greşit a fost considerată de către organele de control drept o înstrăinare a bunurilor aduse ca aport în natură.

Prin sentinţa civilă nr.254/8 octombrie 2001, Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea reţinând că prin cedarea părţilor sociale  investitorul străin s-a retras din societate şi ca atare acesta nu mai îndeplinea condiţiile pentru care a beneficiat de facilităţile prevăzute de art.12 Legea nr.35/1991.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.12 Legea nr.57/1993 pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1991 privind regimul investitorilor străini „maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport şi orice alt bun din import necesar  investiţiei constituite ca aport în natură al investiţiei străine, la capitalul social, ori la majorarea acestuia, sunt exceptate de la plata taxelor vamale”.

In concordanţă cu aceste prevederi, în 1996, reclamanta a importat în regim de scutire taxe vamale 11 maşini de prelucrare a lemnului şi un autoturism, constituite ca aport în natură la capitalul social şi pentru care asociatul investitor străin a primit 10619 părţi sociale.

In 1999, prin act adiţional s-a consemnat cesionarea de către asociatul investitor străin  a părţilor sale sociale.

In urma controlului inteprins de Brigada de Supraveghere şi Control Vamal Oradea, prin procesul verbal 1341/28.06.2000, s-a reţinut că prin această operaţiune, investitorul străin  a înstrăinat aportul în natură– situaţie în care datorează taxele vamale,TVA-ul, comisionul de care a fost scutit, precum şi majorările de întârziere aferente-în conformitate cu dispoziţiile art.144 lit.b Legea nr.141/1997.

Măsura astfel dispusă este nelegală şi reprezintă în fapt consecinţa greşitei interpretări a dispoziţiilor legale.

Astfel, art.144 alin.1 Legea nr.141/1997, se referea la datoria vamală  ce se naşte din „neîndeplinirea uneia din condiţiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate bunurile”.

Este evident că se au în vedere condiţiile ce trebuiesc îndeplinite la momentul importului.

Or, în 1996 documentele vamale întocmite cu prilejul importului celor 11 maşini pentru prelucrarea lemnului atestă – constituirea acestora ca aport în natură la capitalul social al reclamantei – situaţie în care legal şi temeinic li s-a acordat scutirea de taxe vamale.

Bunurile importate au devenit proprietatea societăţii comerciale, persoană juridică, – distinctă de persoana fizică a investitorului asociat, –  intrând în patrimoniul acesteia şi servind scopului pentru care au fost aduse.

Părţile sociale constituite în favoarea asociatului nu îi conferă acestuia un drept de proprietate asupra bunurilor respective şi ca atare nici cesionarea lor nu poate fi interpretată ca o transmitere a proprietăţii acestor bunuri.

Fără a sesiza diferenţierea existentă între regimul părţilor sociale şi cel al aportului în natură la capitalul socialdevenit proprietatea societăţii şi în condiiile în care legiuitorul nu a înţeles să sancţioneze expres cu  retragerea exceptării de la plata taxelor vamale cesionarea ulterioară a părţilor sociale, atât organele de control vamal cât şi instanţa de fond, au dispus şi respectiv menţinut ‚în mod greşit măsura obligării reclamantei la  plata taxelor vamale, comision accize, TVA, şi majorări de întârziere pentru importul efectuat în 1996 de utilaje, constituite ca aport în natură la capitalul social.

Pentru aceste motive, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a cast sentinţa atacată şi pe fond s-a admis acţiunea.

Act al Băncii Naţionale a României de refuzare a efectuării de operaţiuni valutare cu populaţia printr-un fond deschis de investiţii în valută

Reclamanta SC ”G.A.M.” SA a chemat în judecată Banca Naţională a României solicitând anularea hotărârilor acesteia prin care i-a respins solicitarea de autorizare a efectuării de operaţiuni valutare cu populaţia printr-un fond deschis de investiţii.

In motivarea cererii, reclamanta a învederat că, în calitate de societate de administrare a fondului deschis de investiţii Fondul Valutar Gelsor, a fost vătămată în drepturi prin adresele nr.VI/3/3013 din 20.01.2000 şi respectiv nr.387/83 M din 17.03.2000.

Prin sentinţa civilă nr.1265 din 3.10.2001, Curtea de Apel Bucureşti Secţia contencios administrativ a respins acţiunea ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada unui drept al său, vătămat prin actele administrative atacate.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC ”G.A.M.” SA.

Recursul este nefondat.

Curtea reţine că instanţa de fond a respins în mod justificat excepţia nulităţii actelor administrative deduse judecăţii, invocată pentru neîndeplinirea condiţiei de a fi emise în formă scrisă.

Atât decizia conducerii executive a Băncii Naţionale a României la care s-a făcut referire în adresa nr.VI/3/3013/20.01.2000, cât şi încheierea nr.5 din 15.03.2000 a Consiliului de Administraţie al BNR comunicată cu adresa nr.387/BM/17.03.2000 au caracteristicile unor acte administrative valabile, scopul emiterii lor fiind acela de a produce   prin  ele însele efecte juridice specifice dreptului administrativ.

Din actele dosarului rezultă că solicitarea recurentei privind autorizarea efectuării de operaţiuni valutare cu populaţia, printr-un fond deschis de investiţii în valută a fost analizată de Direcţia Politici Financiar – Bancare a BNR, care  a întocmit nota nr.VI/3/3013/12.01.2000 cu propunerea respingerii cererii, aprobată la 19.01.2000 de Guvernatorul BNR. Ulterior, aceleaşi propuneri au fost aprobate de Consiliul de Administraţie al BNR care a decis, prin încheierea nr.5/15.03.2000, respingerea solicitării, cu motivarea că operaţiunile în valută decurgând din constituirea în valută a resurselor fondului precum şi din investiţiile acestuia sunt interzise de O.G.nr.24/1993.

In consecinţă, prima critică privind nulitatea formală a actelor administrative contestate este nefondată.

Pe fondul cauzei, Curtea reţine că instanţa de fond, respingând acţiunea, a făcut o corectă aplicare a legii.

Potrivit statului său, aprobat prin Legea nr.101/1998, Banca Naţională a României stabileşte şi urmăreşte aplicarea regimului valutar pe teritoriul ţării, autorizează şi supraveghează persoanele fizice şi juridice care au obţinut autorizaţia de a efectua tranzacţii valutare, elaborează reglementări privind monitorizarea şi controlul tranzacţiilor valutare.

Instanţa a interpretat corect prevederile art.18 alin.1 şi 2 din Regulamentul nr.3/1997, potrivit cărora operaţiunile între rezidenţi pe teritoriul României se realizează numai în moneda naţională a ţării, leul, prin  excepţie având dreptul de a efectua operaţiuni valutare persoanele care beneficiază de prevederi legale exprese.

Dispensa acordată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, prin decizia nr.70/1999, nu poate fi considerată „o prevedere legală expresă” fiind chiar contrară legii, respectiv art.26 din O.G.nr.24/1993 care instituie interdicţia pentru fondurile dechise de investiţii de a deţine resurse în devize în scop de investiţii.

De altfel, legiuitorul nu a conferit nici unei autorităţi, inclusiv Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare competenţa de a excepta anumite fonduri de la această interdicţie, aprecierea oportunităţii şi necesităţii desfăşurării de operaţiunii valutare aparţinând exclusiv Băncii Naţionale a României.

In dispoziţiile Legii nr.52/1994 nu este prevăzută posibilitatea acordării unei dispense în orice condiţii, fără nici o limită şi nici că aceste dispense ar avea semnificaţia unor acte administrative individuale de exceptare de la prevederile imperative ale legii, în speţă, de la inderdicţia reglementată prin O.G.nr.24/1993.

De altfel, instanţa de fond a avut în mod justificat în vedere şi faptul că însăşi CNVM şi-a revocat propria decizie nr.70/19.01.2000 prin decizia nr.200/2.02.2001, acţiunea prin care a fost atacată în contencios această ultimă hotărâre fiind respinsă prin sentinţa civilă nr.719/29.05.2001 a Curţii de Apel Bucureşti, cu motivarea că menţinerea deciziei nr.70/2000 prin care s-a acordat exceptarea ar însemna încălcarea atât a dispoziţiilor Legii nr.101/1998, cât şi ale O.G.nr.24/1993 şi ale normelor emise de CNVM.

Este nefondată, de asemenea, şi critica privind nerespectarea de către pârâtă a Regulamentului nr.3/1997, în sensul că nu s-ar încadra în categoria operaţiunilor valutare supuse autorizării BNR deţinerea de valută şi emiterea de titluri de participare denominate în valută.

Prevederile art.26 alin.2 din O.G.nr.24/1993 privind interdicţia deţinerii de devize în scop de investiţii se referă implicit la încasarea de valută prin emiterea titlurilor de participare la fond în valută. Astfel, deţinerea de valută presupune o prealabilă încasare a acesteia, iar emiterea titlurilor de participare de către un fond de investiţii şi constituirea resurselor fondului implică vânzarea acestora către investitori, cu încasarea corespunzătoare a preţului, constituind operaţiuni valutare supuse interdicţiei prevăzute de O.G.nr.24/1993.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.

Act al ministrului de interne. Situaţii în care actul este de comandament militar, conform art.2 lit.b din Legea nr.29/1990

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, solicitând desfiinţarea ordinului ministrului de interne, prin care a fost eliberat din funcţia de şef birou informaţii şi cercetării penale din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Ordinul este considerat nelegal, întrucât la data emiterii lui, reclamantul se afla în concediu medical, iar după ce a aflat de existenţa lui, starea sănătăţii sale s-a agravat fiindu-i necesare 27 de zile de spitalizare şi apoi concediu medical.

Precizează că are 24 ani de cadru activ, este licenţiat în  ştiinţe judiciare şi militare, a fost avansat, a fost apreciat are calificare foarte bună, a beneficiat de solde merit şi a ocupat funcţii de conducere.

Prin acest ordin şi prin acuzele nefondate făcute în presă, i-a fost afectată imaginea sa publică.

Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi, Secţia de contencios administrativ, în baza art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel Iaşi a respins recursul reclamantului, precum şi excepţia privind necompetenţa materială şi teritorială invocată de reclamant.

A respins acţiunea faţă de Ministerul de Interne, ca inadmisibilă şi faţă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Instanţa a reţinut că ordinul în discuţie este un act de comandament cu caracter militar, exceptat de la procedura contenciosului administrativ, în baza art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, fiind emis de Inspectoratul general al poliţiei de frontieră din cadrul Ministerului de Interne.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că în mod greşit s-a considerat că ordinul contestat ar fi de comandament militar, deoarece actele de comandament militar vizează comanda trupei pe timp de pace sau în timp de război – dislocări de trupe, măsuri, acţiuni de luptă, etc, situaţie ce nu se regăseşte în cauză.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ „nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar”.

Aceste acte sunt emise de autorităţile militare competente în scopul asigurării ordinii şi disciplinei în cadrul unităţilor militare din aceste unităţi. Astfel, actele ce se includ în această acţiune trebuie să emane de la autorităţi publice care au caracter de comandamente militare, prin comandamentul militar înţelegându-se o totalitate de trupe sub comanda unui şef determinat.

In al doilea rând, trebuie să fie vorba de acte care au un cuprins de natură militară, referindu-se la serviciul şi îndatoririle militare. La acestea se adaugă cerinţa ca toate aceste acte să cuprindă ideea de ordin, de comandă şi în consecinţă cu corelativul sau de disciplină militară, după cum rezultă din înşişi termenii expresei, care este atât de necesară şi caracteristică acestui organism.

Actele de comandament cu caracter militar sunt actele şi măsurile privitoare la pregătirea şi instrucţia militarilor, la mobilizare, concentrare, mişcări de trupe, repartiţia şi desfacerea lor, la darea de comenzi, la manevre şi operaţiuni militare la  dispoziţii privitoare la ordinea şi disciplina militară şi altele asemănătoare.

Prin urmare, orice alte acte emise de autorităţile militare străine de necesităţile propriu-zise ale acţiunilor militare, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Constatarea rămâne valabilă şi pentru ipoteza în care se invocă vătămarea dreptului subiectiv al unui militar, care a fost eliberat din funcţia deţinută.

Recursul a fost admis şi s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Impozit pe profit. Cazul penalităţilor neîncasate

S.C. ”R.” SA  a solicitat anularea deciziei nr.1554/5 octombrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice, prin care a fost respinsă contestaţia privind suma de 803.147.421 lei, reprezentând impozit pe profit.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, întrucât facturile de penalităţi nu erau încasate, acestea nu puteau fi considerate venit, potrivit H.G.nr.974/1994 şi H.G.nr.402/2000; că, potrivit Regulamentului de aplicare a Legii  contabilităţii nr.82/1991, la “veniturile excepţionale” se înregistrează penalităţile încasate, momentul încasării fiind cel ce constituie stabilirea venitului şi a impozitului aferent; emiterea facturilor în fapt, nu consitituie momentul de stabilire a impozitului pe profit, întrucât nu este venit până la data încasării.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.862 din 30 septembrie 2002, a admis acţiunea reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a anulat decizia nr.1554/5 octombrie 2001, precum şi procesul verbal încheiat de Administraţia Financiară Sector 1, cu nr.341095/26 octombrie 1998, în privinţa obligării la plata sumei de 799.685.280 lei impozit pe profit.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe baza înscrisurilor de la dosar şi a raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, că, potrivit Legii nr.82/1991 şi a regulamentului de aplicare a legii stabilit prin H.G.nr.704/1993, “penalităţile sunt “creanţe incerte”, care se înregistrează în contabilitate în partidă simplă, în contul nr.8035 al penalităţilor neîncasate din Planul de Conturi-Debitori de amenzi şi penalităţi pretinse”;  că, autorităţile de control, au încadrat greşit penalităţile neîncasate în categoria veniturilor excepţionale, unde se înregistrează numai penalităţile care au fost încasate, astfel că reclamanta nu datorează suma de 799.685.280 lei, cu titlu de impozit pe profit.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice şi  Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti, susţinând, în esenţă, că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât a încadrat penalităţile neîncasate de către reclamantă în categoria celor prevăzute în contul nr.8035 destinat amenzilor şi penalităţilor pretinse de la debitori, nu în categoria veniturilor excepţionale, cum corect au procedat organele de control financiar.

Recursurile sunt fondate.

Din actele dosarului, necontestate, rezultă că, în perioada 1996 – 1998, reclamanta a emis către clienţii săi facturi de penalizări ca urmare a nerespectării prevederilor contractuale, pe care nu le-a înregistrat în evidenţa sa contabilă ca venituri excepţionale, ci în contul nr.8035 destinat amenzilor şi penalităţilor  pretinse de la debitori, motivând că acestea nu au fost încasate şi, deci, nu datorează impozit pe profit pentru ele, potrivit pct. 100 lit.c din Regulamentul de aplicarea Legii nr.82/1991.

Or, potrivit Cap.II, art.5 alin.4 din O.G. nr.70/1994, contribuabilii trebuie să înregistreze în evidenţa contabilă, ca venituri, contravaloarea bunurilor mobile livrate, valoarea bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, valoarea prestărilor de servicii facturate şi câştigurilor, indiferent de sursă, din orice operaţii care duc la creşterea valorii activului, precum şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestor venituri, în scopul reflectării corecte a impozitului pe profit.

Potrivit art.5 din H.G.nr.974/1994 pentru aprobarea instrucţiunilor privind metodologia de calcul şi formularistica corespunzătoare referitoare la impozitul pe profit, “la determinarea  profitului impozabil al unui an fiscal, contribuabilii vor lua în calcul totalitatea veniturilor încasate sau de încasat, indiferent de natura lor”; în venituri se include şi veniturile excepţionale, obţinute din operaţiuni de gestiune ( din despăgubiri şi penalităţi).

În aceeaşi ordine, sunt de observat şi dispoziţiile H.G.nr.704/1993 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a legii nr.82/1991, care stipulează că, pentru a da o imagine fidelă situaţiei financiare trebuie respectate regulile privind evaluarea patrimoniului şi celelalte norme şi principii contabile, inclusiv principiul indepedenţei exerciţiului, care presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii unităţii patrimoniale, pe măsura angajării acestora şi trecerii lor la rezultatul exerciţiului.

Aşadar, potrivit acestor acte normative, penalităţile neîncasate, pentru care s-au emis facturi, constituie un venit care trebuia înregistrat şi impozitat, deoarece, prin emiterea facturilor, societatea a iniţiat o operaţiune economică şi financiară, pe care trebuia să o reflecte în evidenţa contabilă ca venit  şi, pe cale de consecinţă, să stabilească şi să achite obligaţiile fiscale; obligaţia rezidă şi în faptul că la clienţi facturile emise se înregistrează în mod corespunzător pe cheltuieli deductibile, prin care se diminuează masa impozabilă.

Faţă de cele menţionate, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică, iar recursurile fondate, astfel că au fost admise, s-a casat sentinţa şi, pe fond, s-a respins acţiunea.

T.V.A. Export. Condiţiile cotei 0 a taxei

Societatea Comercială “P. N.” SRL în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, a solicitat anularea deciziei nr.390/4 iulie 2002 emisă de primul pârât şi a procesului verbal din 20 mai 2002 încheiat de cea de a doua pârâtă şi exonerarea de plata sumelor de 92.633.536 lei taxă pe valoarea adăugată, 7.251.986.050 lei taxă pe valoare adăugată şi 3.539.244.202 lei majorări de întârziere aferente.

Reclamanta a arătat că, întrucât nu a fost încasată contravaloarea exportului de animale vii în valoare de 38.904 DM efectuat în Grecia, organele de control au reţinut că a încălcat dispoziţiile art.IV punctul 3 din Ordonanţa Guvernului nr.18/1994 şi a fost sancţionată contravenţional conform art.IV pct.7 cu amendă în sumă de 601.981.224 lei, echivalentul exportului. Corespunzător acestui export, pentru neîncasarea la termen a sumei de 38.004 DM pentru care societatea a aplicat cota zero TVA, organele de control au considerat că trebuie să plătească suma de 92.633.536 lei cu titlu de TVA suplimentar.

Consideră impunerea nelegală întrucât nu s-a ţinut seama de faptul că valoarea exportului nu s-a încasat din cauză că beneficiarul nu a plătit-o, astfel că ea se află în litigiu, pentru care s-a început procedura judiciară în Grecia.

Referitor la stabilirea cotei de 19% de TVA pentru exporturile a căror contravaloare s-a încasat, conform opiniei organelor de control, contrar dispoziţiilor art.17 lit.B a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 coroborate cu prevederile punctului 9.2 alineatul 2 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 şi pentru care s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 7.251.986.050 lei cu titlu de TVA suplimentar, consideră că sunt întrunite condiţiile legale pentru cota zero la TVA.

Curtea de Apel Timişoara- Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr.336 din 15 octombrie 2002, a admis în parte acţiunea şi a anulat actele contestate în parte în ceea ce priveşte obligaţia reclamantei de a plăti la bugetul de stat 92.633.536 lei TVA suplimentar, 1.744.883.052 lei TVA suplimentar şi 324.856.368 lei.

Instanţa a reţinut că pentru exportul efectuat în baza declaraţiei vamale  întocmită în 11 ianuarie 2001, sunt aplicabile prevederile art.17 lit.B punctul a- întrucât textul nu condiţionează aplicarea cotei zero de TVA de încasarea efectivă a contravalorii exportului, fiind prevăzută doar condiţia ca încasarea valutei să se facă în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României.

Prin urmare, nu sunt incidente nici dispoziţiile cuprinse la punctul 9.2 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 câtă vreme contravaloarea acelui export nu a fost încasată.

Pentru celelalte exporturi s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada încasării valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, astfel nu poate beneficia de cota zero TVA.

Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, părţile au declarat recurs.

Societatea comercială reclamantă, susţine că se impunea admiterea acţiunii în totalitate, anularea actelor şi exonerarea de plata sumelor, întrucât îndeplineşte condiţiile legale pentru aplicarea cotei zero TVA.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice arată că actele contestate sunt legale, astfel că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi în fond respingerea acţiunii, întrucât instanţa nu a ţinut cont de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.215/1999 privind modificarea legislaţiei referitoare la TVA şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 şi a Hotărârii de Guvern nr.401/2000.

Recursul declarat de societate este nefondat iar recursul pârâţilor este fondat.

În urma unui control efectuat la reclamantă de organele de control ale Direcţiei Controlului Fiscal Arad, ce a vizat perioada ianuarie 2000- noiembrie 2001, s-au constatat că aceasta până la  data verificării, 20 mai 2002, nu a încasat contrvaloarea exportului efectuat în baza declaraţiei vamale de export nr.1488/11 ianuarie 2001, respectiv suma de 38.904 DEM, deşi termenul de încasare era depăşit.

Pentru neîncasarea contravalorii exportului pentru care societatea a aplicat cota zero TVA şi pentru nerespectarea condiţiei de încasare a valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, s-a constatat că aceasta a contravenit dispoziţiilor art.17 lit.B pct.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 coroborate cu pct.9.3 şi 9.9 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 astfel i s-a aplicat cota de 19% TVA asupra contravalorii în lei a exportului, rezultând TVA suplimentară de 92.633.536 lei.

În urma verificării documentelor care atestă încasarea exporturilor efectuate, s-a reţinut că reclamanta nu a respectat condiţiile de încasare a contravalorii acestora, încasând sumele în valută în numerar, acestea fiind depuse ulterior de către administratorul societăţii şi de către diverse persoane fizice în contul societăţii deschis la Banca Transilvania – Sucursala Arad.

Pentru încălcarea dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.215/1999, art.1 pct.2 de modificare a art.17 lit.B pct.a din Ordonanţa Guvernului nr.3/1992, republicată, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 14 martie 2000 şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, art.17 lit.B pct.a pentru perioada 15 martie 2000 – 30 noiembrie 2001, s-a aplicat cota de 19% TVA la facturile externe încasate în numerar, rezultând TVA suplimentară în sumă de 7.251.986.000 lei. La debitele stabilite s-au calculat majorări de întârziere de 3.539.244.202 lei.

În procedura prealabilă fiscală soluţia a fost de respingere a contestaţiei iar la instanţă aceea de admitere în parte.

Soluţia organelor de control este corectă, potrivit celor ce se vor arăta.

Conform art.17 lit.B pct.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.215/1999 privind modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la TVA, cota zero de TVA se aplică pentru “exportul de bunuri, efectuat de agenţii economici cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României”.

Aceeaşi prevedere a fost menţinută şi prin art.17 lit.B a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 privind TVA, în vigoare cu începere de la 15 martie 2000.

Normele privind controlul valutar asupra încasărilor din exporturi şi din celelalte operaţiuni cu străinătatea ale Băncii Naţionale a României precizează că “persoanele juridice autorizate să efectueze operaţiuni cu străinătatea sunt obligate să încaseze în termenele prevăzute în dispoziţii legale sumele în valuta convertibilă în lei aferente acestor operaţiuni în conturile lor în bănci”.

Art.16 din Regulamentul valutar nr.3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, emis de Banca Naţională a României, prevede că, în cazul livrării mărfurilor la extern, exportatorii au obligaţia de a întocmi declaraţia de încasare valutară, document necesar urmării şi controlului efectiv al încasării valutare şi de a încasa în termen valuta. Încasarea valutei trebuie făcută obligatoriu prin conturi bancare deschise la bănci autoroizate din Banca Naţională a României.

Pct.9.2 alin.2 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 prevede “pentru operaţiunile prevăzute la art.17 lit.B a) din ordonanţa de urgenţă nu beneficiază de cota zero de taxă pe valoarea adăugată contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale”.

Cum aceste norme explicitează modul de aplicare a prevederilor art.17 lit.B a), nu se poate vorbi că ar adăuga la lege.

Deci, justificat s-a reţinut că societatea nu beneficiază de cota zero TVA pentru exporturile realizate, în condiţiile în care încasarea valutei s-a făcut în numerar de persoane fizice.

Aceeaşi situaţie se aplică şi pentru exportul realizat, în condiţiile în care societatea nu justifică încasarea valutei.

Pct.9.9 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 arată că: “nerespectarea prevederilor pct.9.3-9.8 privind justificarea cotei zero

de TVA şi/sau nerespectarea condiţiei de încasare a valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României atrag obligaţia plăţii TVA prin aplicarea cotei corespunzătoare livrărilor şi prestărilor la intern şi a majorărilor de întârziere aferente,

calculate de la data documentului care atestă livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor”.

Apărarea societăţii în sensul că aflându-se în litigiu cu partenerul extern ar trebui să i se aplice prevederile Ordonanţei Guvernului nr.18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici nu poate fi primită, operabile fiind dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 privind TVA.

Debitele fiind legale, societatea urmează a suporta şi plata majorărilor de întârziere.

În consecinţă, recursul declarat de societate fiind neîntemeiat, a fost respins, iar recursul pârâţilor fiind fondat, a fost admis, sentinţa atacată a fost casată şi în fond acţiunea s-a respins.

Avocat. Acţiune pentru obligarea Uniunii Naţionale a Avocaţilor din România de a primi în profesia de avocat

B. N. a solicitat obligarea Uniunii Avocaţilor din  România să emită o decizie de  numire ca avocat în baroul precizat în acţiune.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.1038 din 31 octombrie 2002, a respins ca inadmisibilă acţiunea, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele art.1 şi 11 din Legea nr.29/1990.

Reclamantul a declarat recurs şi a arătat că i s-a încălcat un drept fundamental prevăzut în art.14 din Legea nr.51/1995, modificată prin Legea nr.231/2000.

Recursul este nefondat.

Prin acţiune, reclamantul a solicitat obligarea Uniunii Avocaţilor din România să emită o decizie de numire a sa în profesia de avocat.

Conform Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificată prin Legea nr.231/2000, persoana interesată se adresează organelor Uniunii Avocaţilor din România, Comisia permanentă şi Consiliul uniunii, care se pronunţă prin decizie, iar ultima decizie, act administrativ de autoritate face obiectul controlului judecătoresc în baza art.1 din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ.

În speţă, reclamantul deşi a parcurs procedura prealabilă prevăzută de lege, nu a înţeles să atace decizia Consiliului Uniunii prin care i s-au respins cererile. Or, în situaţia dată, instanţa nefiind legal sesizată, soluţia legală era de respingere a acţiunii ca inadmisibilă.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Competenţă materială. Refuzul nejustificat de a actualiza pensia de serviciu a unui magistrat.

Prin acţiunea înregistrată la 5 decembrie 2002, reclamanta RF a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie să procedeze la actualizarea pensiei sale de serviciu, în temeiul art.103 alin.1 şi 5 din Legea 92/1992 republicată, H. G. nr.403/2001 şi O.U.G. nr.187/2001, prin includerea în indemnizaţia lunară de încadrare a adaosului de 20% pentru vechimea în magistratură, a sporului de 15% pentru condiţii deosebite de muncă şi a creşterilor salariale acordate în anul 2002 personalului din sectorul bugetar. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să întocmească  şi să comunice la  Casa Naţională de Pensii actul privind cuantumul actualizat al pensiei de serviciu, pentru a se proceda la plata diferenţei de drepturi băneşti cuvenite.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială, excepţie care a fost admisă şi prin sentinţa civilă nr.24/14 ianuarie 2002, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei este supusă jurisdicţiei speciale a asigurărilor sociale instituită prin art.154-159 din Legea nr.19/2000 şi potrivit căreia, tribunalul este competent să judece litigiul în primă instanţă.

Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărîrii  în baza art.304 pct.3 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, considerând că s-a solicitat acordarea drepturilor de pensie, deşi obiectul acţiunii l-a constituit refuzul nejustificat al unei autorităţi publice centrale de a întocmi actul privind cuantumul actualizat al pensiei sale de serviciu.

Acţiunea recurentei-reclamante are ca obiect recunoaşterea dreptului la actualizarea pensiei sale de serviciu în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraţilor în activitate, drept prevăzut de art.103 alin.5 din Legea nr92/1992 republicată şi obligarea intimatului – pârât la întocmirea actului administrativ privind cuantumul actualizat al pensiei, pentru a fi comunicat Casei Naţionale de Pensii.

Astfel formulată, cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art.1 şi art.11 din Legea nr.29/1990, în baza cărora, în cazul constatării unui refuz nejustificat al intimatului-pârât de a rezolva petiţia referitoare la un drept recunoscut de lege recurentei-reclamante, urmează ca instanţa de judecată să se pronunţe asupra obligaţiei de a întocmi actul administrativ solicitat cu privire la indemnizaţia lunară de încadrare, sporurile şi creşterile salariale ale magistraţilor în activitate, ca elemente necesare actualizării pensiei de serviciu.

De altfel, intimatul-pârât nu are atribuţii în domeniul stabilirii şi plăţii pensiilor, cum eronat a reţinut instanţa de fond ca temei pentru aplicarea dispoziţiilor art.154-159 din Legea nr.19/2000 referitoare la asigurările sociale.

În consecinţă, instanţa de contencios administrativ a fost legal învestită să judece pricina şi hotărârea de declinare a competenţei a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă materială prevăzute de art.6 din Legea nr.29/1990 şi art.3 pct.1 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Contestarea unui act administrativ al unei autorităţi a administraţiei centrale, act ce are ca obiect sume sub 5 miliarde de lei. Conflict negativ de competenţă. Efectele casării

Reclamanta Societatea comercială „SG” SA Galaţi a solicitat instanţei de contencios administrativ să dispună anularea deciziei nr.2734/ 14.11.1999 a Ministerului Finanţelor Publice, ca nelegală.

Curtea de Apel Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.120 din 10.05.2000, a admis acţiunea, a anulat decizia citată mai sus şi a exonerat pe reclamantă de plata sumelor din actul administrativ anulat.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Finanţelor Publice Galaţi, pentru nemotivarea sentinţei în fapt şi în drept, astfel cum prevăd dispoziţiile art.261 alineatul 5 din C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia contencios administrativ, a admis recursul, a casat sentinţa nr.120/2000 şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, întrucât suma contestată fiind mai mică de 5 miliarde lei, competenţa aparţine Tribunalului Galaţi, Secţia de contencios administrativ.

Tribunalul Galaţi a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de D.G.F.P. Galaţi şi Ministerul Finanţelor Publice şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând că cererea reclamantei priveşte acte de competenţa unei autorităţi a administraţiei publice centrale, competentă fiind Curtea de apel, ca instanţă de fond.

Curtea de Apel Galaţi a înaintat dosarul Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, pentru rezolvarea conflictului negativ de competenţă.

Prin decizia nr.3462/ 14.11.2002 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, a casat sentinţa nr.120/ 10.05.2000 a Curţii de Apel Galaţi şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, cu motivarea că potrivit O.U.G. nr.13/2001 şi H.G. nr.1296/2001, contestaţiile ce au ca obiect sume al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluţionează de organe specializate din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi are sediul reclamanta. Curţile de apel judecă cererile în materie de contencios administrativ privind acte ale autorităţilor şi instituţiilor centrale (art.3 punctul 1 C. proc. civ.).

Aşa fiind, sub aspectul competenţei, instanţa supremă s-a pronunţat conform art.3151 C. proc. civ., astfel că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Deşi cauza a fost trimisă de Curtea Supremă de Justiţie spre rejudecare la Tribunalul Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, aceasta s-a desesizat, creându-se un conflict negativ de competenţă.

În raport de cele menţionate mai sus, s-a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Competenţă materială. Decizie de imputare emisă de organul de control propriu al societăţii comerciale

Prin sentinţa nr.34 din din 12 iunie 2002, Colegiul Jurisdicţional Sibiu al Curţii de Conturi a admis contestaţia formulată de BDR, fost director economic al societăţii comerciale „H.” SA Slimnic şi în consecinţă, a anulat decizia de imputare nr.2 din 15 ianuarie 2002 emisă în sarcina ei, de către conducerea unităţii pentru recuperarea prejudiciului în valoare de 19.117.472 lei.

Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins ca nefondat recursul jurisdicţional declarat de societatea comercială mai sus menţionată, împotriva sentinţei.

Şi această ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs de către Societatea comercială „H.” SA Slimnic.

Recurenta a cerut casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză de organele Curţii de Conturi şi, în fond, respingerea contestaţiei formulate de BDR ca neîntemeiată.

Recursul este admisibil.

Astfel cum deja s-a arătat, obiectul contestaţiei formulate de BDR, fost director economic al Societăţii Comerciale „H.” SA Slimnic, îl constituie decizia de imputare nr.2 din 15 ianuarie 2002 emisă în sarcina sa de către conducătorul unităţii pentru recuperarea prejudicului reprezentând lipsa în gestiunea lui SV (fost gestionar la ferma nr.9).

Angajarea răspunderii materiale s-a făcut ca urmare a unor constatări efectuate de organul de control propriu şi consemnate în actul indicat în preambulul deciziei.

Rezultă aşadar, că existenţa prejudiciului produs în patrimoniul societăţii comerciale nu a fost stabilită ca efect al controlului efectuat de organele Curţii de Conturi, potrivit art.18 din Legea nr.94/1992, modificată.

Ca atare, s-a apreciat, în mod greşit, că este competent Colegiul Jurisdicţional Sibiu să soluţioneze în primă instanţă contestaţia formulată de BDR, conform art.41 din aceeaşi lege.

La rândul său, Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a nesocotit dispoziţiile legale privitoare la competenţa materială, atunci când prin decizia recurată s-a pronunţat asupra recursului în fond şi a menţinut sentinţa nr.34 din 12 iunie 2002.

Ţinând sema de aceste considerente, recursul a fost admis şi s-a dispus casarea ambelor hotărâri pronunţate de organele Curţii de Conturi, cu trimiterea litigiului de muncă spre competentă soluţionare la Tribunalul Sibiu, Secţia conflicte şi litigii de muncă.

Persecutat etnic. Proba persecuţiilor din motive etnice

Reclamantul E.B.A. a chemat în judecată Casa de Pensii Argeş, solicitând anularea hotărârii nr.250/2002 prin care i-a fost respinsă cererea privind stabilirea calităţii de beneficiar al prevederilor art.1 lit.c din Legea nr.189/2000.

In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că după terminarea armatei efectuate  în România, a fost lăsat la vatră  în  comuna Albeşti judeţul Muscel şi nu în oraşul Hotin, care se afla sub ocupaţia  rusească, părinţii săi refugiindu-se  în aceeaşi comună.

Curtea de Apel Piteşti a respins  acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la data lăsării la vatră, reclamantul, fiind adoptat de  N.D.E. avea domiciliul la părinţii adoptivi, respectiv în judeţul Muscel, motiv pentru care nu se încadrează în  prevederile  art.1 lit.c din Legea lnr.189/2000.

Impotriva  acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul E.B.A.

In motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut că are  calitatea de refugiat, deoarece prin ordinul de lăsare la vatră i s-a impus să meargă la Câmpulung şi nu la Hotin, care era localitatea sa de domiciliu.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 „beneficiază de prevederile  prezentei ordonanţe persoana cetăţean român, care în perioada  regimurilor  instaurate  cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut  de suferit persecuţii din motive etnice  după cum urmează…… a fost strămutat în altă

localitate decât cea de domiciliu”.

In cauza dedusă judecăţii, recurentul-reclamant nu a făcut dovada unor persecuţii din motive etnice, deoarece acesta, după ce a fost încorporat la 1 noiembrie 1943, a fost lăsat la vatră  la 2 aprilie 1945 la Cîmpulung, judeţul Argeş şi nu în Hotin, ca urmare a faptului că părinţii săi adoptivi domiciliau în acest judeţ, adopţia  fiind făcută la 11 ianuarie 1945.

Toate  aceste împrejurări rezultă cu certitudine din actele depuse la dosar, respectiv sentinţa de  adopţie nr.1/11 ianuarie 1945 pronunţată de Tribunalul Judeţului Muscel; ordinul de lăsare la vatră., copia livretului militar.

Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt  incidente dispoziţiile art.1 lit.c din Legea nr.189/2000, recurentul neputând  fi asimilat  refugiaţilor sau strămutaţilor.

In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Cerere de revizuire a deciziei prin care s-a respins recursul ca nefondat. Inadmisibilitate

Prin decizia pronunţată la data de 6 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ a respins recursul formulat de recurentul–reclamant împotriva sentinţei civile nr. 436 pronunţată la data de 28 noiembrie 2001 de Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Pentru a pronunţa această soluţie, Secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie a reţinut, în esenţă, că sentinţa recurată este legală şi temeinică, instanţa respingând în mod legal şi temeinic acţiunea, doarece recurentul–reclamant nu a făcut dovada că a părăsit localitatea de domiciliu, oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava, ca urmare a strămutării/refugierii din cauza persecuţiilor din motive etnice, ci, eventual, din cauza evenimentelor legate de înaintarea frontului pe teritoriul României, astfel că nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Cererea de revizuire formulată în cauză este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare.

Ea se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Astfel, art. 322 din C. proc. civ. prevede că sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

Regula prevăzută de art. 322 este în sensul că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei ce a fost dedusă judecăţii.

Rezultă că nu pot fi atacate pe calea revizuirii hotărârile pronunţate de instanţele de recurs, prin care recursul a fost respins fără a se evoca fondul, menţinându-se situaţia de fapt stabilită de instanţa a cărei hotărâre a fost recurată.

În consecinţă, decizia Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei nr. 436 din 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj ca nefondat, nu poate constitui obiect al unei cereri de revizuire. În consecinţă, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

Competenţă materială. Plângere împotriva deciziei de sancţionare contravenţională emisă de C.N.A.

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta Societatea comercială „NTR” SRL Bucureşti a solicitat anularea deciziei nr.61 din 18.03.2003, prin care pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a menţinut sancţiunea contravenţională aplicată prin decizia nr.39 din 18.02.2003, dar a redus cuantumul amenzii de la 250.000.000 lei la 150.000.000 lei.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială, excepţie care a fost admisă şi prin sentinţa civilă nr.531 din 16.04.2003, astfel că a fost declinată cauza spre soluţionare în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Instanţa de fond a reţinut că fapta contravenţională pentru care a fost sancţionată reclamanta este prevăzută într-un act cu caracter normativ emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului, respectiv în Decizia nr.78/2002, situaţie în care plângerea împotriva actului de constatare şi de sancţionare a contravenţiei se soluţionează de către judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, conform art.31-32 din O.G. nr.2/2001. Instanţa de fond a considerat că dispoziţiile art.93 din Legea nr.504/2002, care prevăd competenţa instanţei de contencios administrativ, nu sunt aplicabile decât în cazul contestării deciziilor luate de Consiliul Naţional al Audiovizualului sau de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii pentru sancţionarea încălcării prevederilor acestei legi, iar nu în cazul încălcării reglementărilor emise de pârât.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta şi pârâtul, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru a fi judecat fondul pricinii.

Recurenta-reclamantă a solicitat casarea hotărârii în baza art.304 pct.9 C. proc. civ., susţinând că O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor nu se aplică şi contravenţiilor din materia audiovizualului, decât în măsura în care Legea nr.504/2002, ca lege specială, nu cuprinde dispoziţii derogatorii. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că Legea nr.504/2002 are dispoziţii speciale în privinţa competenţei materiale a instanţei care soluţionează plângerea împotriva actelor de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor, deoarece prevede expres în art.93 alin.2 că, deciziile de sancţionare luate de Consiliul Naţional al Audiovizualului pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.

În recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a invocat, în temeiul art.306 alin.2 C. proc. civ., acelaşi motiv de casare şi   s-a precizat că, după pronunţarea hotărârii atacate, Legea nr. 504/2002 a fost modificată şi completată prin Legea nr.402/2003 şi în modificările aduse dispoziţiilor art.93 şi 94 din lege, s-a făcut distincţia clară, în sensul că actele de sancţionare emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului, sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ, iar contravenţiilor aplicate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Recursurile sunt admisibile.

Legea audiovizualului nr.504/2002 a fost modificată şi completată prin Legea nr.402/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 709 din 10.10.2003.

Conform dispoziţiilor art.91 alin.1, art.93 alin.1 şi 3 şi art.94 din noua reglementare, constituie contravenţie nerespectarea prevederilor legii audiovizualului şi a deciziilor cu caracter normativ emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului, iar deciziile de sancţionare adoptate de Consiliu pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, spre deosebire de contravenţiile constatate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cărora le sunt aplicabile prevederile O.G. nr.2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002.

În consecinţă, deciziile emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, indiferent dacă faptele care constituie contravenţii au fost prevăzute în Legea nr.504/2002 sau într-un act normativ propriu, adoptat de Consiliu în exercitarea competenţei sale legale de reglementare, pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.

Faţă de normele speciale de competenţă materială cuprinse în dispoziţiile legale menţionate anterior, se constată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile din dreptul comun privind regimul juridic al contravenţiilor, reglementat prin O.G. nr.2/2001, aprobată prin Legea nr.180/2002.

Curtea a admis ambele recursuri, a casat hotărârea atacată şi conform art.313 C. proc. civ., a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Conflict negativ de competenţă. Plângere împotriva actului administrativ prin care s-a refuzat atribuirea unui teren

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamanta AM a solicitat obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti să emită o hotărâre prin care să-i atribuie în proprietate terenul în suprafaţă de 234 m.p., situat în Bucureşti.

Reclamanta a arătat că suprafaţa de teren solicitată este aferentă construcţiei proprietatea sa şi că pârâtul a refuzat nejustificat să-i atribuie dreptul de proprietate, respingând cererea sa formulată în baza Legii nr.18/1991 şi art.1075 din C. civ.

Judecătoria sectorului 1 a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale, excepţie care a fost admisă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, cu motivarea că răspunsul negativ comunicat reclamantei reprezintă un act administrativ de autoritate, asupra căruia este competentă să se pronunţe instanţa de contencios administrativ.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 şi pentru rezolvarea conflictului de competenţă astfel ivit, a dispus trimiterea dosarului la Curtea Supremă de Justiţie.

Hotărând astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.29/1990, întrucât acţiunea reclamantei are ca obiect atribuirea în proprietate a terenului aferent construcţiei proprietatea sa, în temeiul Legii nr.18/1991 şi art.1075 din C. civ.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sunt aplicabile normele de competenţă materială prevăzute de art.1 pct.1 şi pct.3 din C. proc. civ., potrivit cărora Judecătoria sectorului 1 este competentă să judece litigiul.

Învestită în rezolvarea prezentului conflict negativ de competenţă, ivit în condiţiile art.20 pct.2 C. proc. civ., Curtea va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 1, pentru următoarele considerente:

Cererea reclamantei are ca obiect obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti de a întocmi propunerea şi documentaţia pentru atribuirea în proprietate a suprafeţei de 234 m.p., teren aferent construcţiei proprietatea reclamantei şi aflat în folosinţa acesteia în baza contractului de închiriere încheiat la 13.01.2003.

Cererea astfel formulată are ca temei juridic prevederile art.36 alin.3 şi alin.6 din Legea nr.18/1991 republicată, precum şi dispoziţiile art.1075 din C. civ. pentru acordarea de daune, în cazul neexecutării obligaţiei de către pârât.

Legea nr.18/1991 republicată prevede în art.53 alin.1 şi art.54 că se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul împotriva oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condiţiile prevăzute în cap.III al legii privind terenurile proprietate de stat.

Faţă de obiectul şi cauza juridică a acţiunii formulate de reclamantă, se constată că sunt incidente normele de competenţă materială cuprinse în Legea nr.18/1991, ca lege specială.

În consecinţă, aplicând dispoziţiile art.1 pct.1 şi pct.3 din C. proc. civ., Curtea a stabilit că Judecătoria sectorului 1 Bucureşti este competentă să se pronunţe în primă instanţa în litigiul dintre reclamanta AM şi pârâtul Consiliul General al municipiului Bucureşti.

Magistraţi. Pensie. Vechime în magistratură. Principiul neretroactivităţii legii. Discriminare.

Prin acţiunea înregistrată la 13 octombrie 2000 şi precizată cu cererea depusă la 11 decembrie 2000, reclamantul G.Ş. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând să fie anulată adresa nr. 85/DS/G/27 ianuarie 2000, să i se recunoască vechimea în magistratură pentru perioada 16 noiembrie 1960 – 1 mai 1997 şi să i se elibereze adeverinţă pentru pensia de serviciu în vederea actualizării pensiei sale în raport cu salariul de bază şi drepturile magistraţilor în activitate.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 1 mai 1997 s-a pensionat conform Legii nr. 3/1977 pentru munca depusă şi limită de vârstă, dar pentru perioadele în care a îndeplinit funcţia de consilier juridic are dreptul la pensie de serviciu în condiţiile Legii nr. 92/1992. Reclamantul a învederat că prin adresa contestată, pârâtul a refuzat să-i recunoască vechimea în magistratură pentru activitatea desfăşurată timp de 36 de ani în profesiuni juridice, vătămând dreptul său la stabilirea pensiei de serviciu.

Curtea de Apel Alba – Iulia, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că reclamantul a avut funcţia de judecător numai 9 ani şi că nu îndeplineşte condiţia unei vechimi de cel puţin 25 de ani în magistratură pentru a beneficia de prevederile art. 103 din Legea nr. 92/1992 republicată privind pensia de serviciu a magistraţilor.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.

În primul motiv de casare, recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art.44 din Legea nr. 92/1992 republicată, care prevăd expres că şi perioadele în care s-au exercitat alte funcţii juridice decât cele de judecător sau de procuror constituie vechime în magistratură.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond a motivat eronat soluţia dată pe principiul neretroactivităţii legii şi a reţinut că, de pensia de serviciu nu pot beneficia decât magistraţii aflaţi în activitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997 şi cei reîncadraţi după pensionare. Recurentul a învederat că interpretarea instanţei de fond este în contradicţie cu decizia nr.88/1 iunie 1999 în care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 103 alin. 5 din Legea nr. 92/1992, modificată şi completată prin Legea nr. 142/1997, sunt neconstituţionale în măsura în care dreptul la actualizarea pensiilor în raport cu salariile de bază ale magistraţilor în activitate nu este recunoscut tuturor categoriilor de magistraţi pensionari.

În ultimul motiv de recurs, recurentul a criticat tratamentul discriminatoriu care i-a fost aplicat în privinţa  dreptului la pensie, motivând că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 20 din Constituţie, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 26 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice.

Recursul este nefondat.

În baza deciziei nr. 139945/25 aprilie 1997, recurentul beneficiază de pensia pentru munca depusă şi limita de vârstă stabilită de Oficiul de pensii al judeţului Alba în condiţiile Legii nr. 3/1977.

Cererea recurentului de recunoştere a dreptului la pensia de serviciu şi la actualizarea cuantumului acesteia în funcţie de veniturile magistraţilor în activitate a fost corect respinsă de instanţa de fond, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 92/1992 pentru acordarea acestei categorii de pensie.

Conform art. 103 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 142/1997, pensia de serviciu se acordă magistraţilor cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură.

Recurentul nu îndeplineşte această condiţie, întrucât a exercitat funcţia de judecător numai 9 ani şi, până la data pensionării, a exercitat alte funcţii juridice care nu sunt asimilate funcţiei de magistrat. Deşi aceste ultime funcţii sunt printre cele enumerate în art. 44 din Legea nr. 92/1992 republicată, ca reprezentând vechime în magistratură, activitatea desfăşurată de recurent în perioadele respective nu este asimilată funcţiei de magistrat, aşa cum a fost definită în art. 42 din aceeaşi lege. Conform prevederilor legale  sus-menţionate, au calitatea de magistrat şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă aceasta, precum şi magistraţii asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie.

În consecinţă, printr-o corectă interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 92/1992, instanţa de fond a stabilit că recurentul nu este în drept să beneficieze de pensia de serviciu a magistraţilor şi că vechimea pentru perioadele lucrate în funcţia de judecător şi în alte funcţii juridice nu poate fi valorificată decât prin calcularea pensiei care i-a fost deja acordată în condiţiile Legii nr. 3/1977.

Curtea constată că este nefondată şi susţinerea recurentului privind recunoaşterea dreptului la actualizarea pensiei de serviciu şi pentru persoanele pensionate anterior modificării şi completării Legii nr. 92/1992 prin Legea nr. 142/1997. Cum recurentul nu este titular al dreptului la pensie de serviciu, apare ca lipsită de temei legal cererea sa de a se actualiza pensia sa, calculată în sistemul prevăzut de Legea nr. 3/1977, dar în raport de condiţiile reglementate prin Legea nr. 92/1992 pentru altă categorie de pensie, respectiv în funcţie de veniturile magistraţilor în activitate.

Ultima critică din recurs este de asemenea nefondată, întrucât recurentul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea pensiei de serviciu şi deci calcularea pensiei sale în baza Legii nr. 3/1997 nu reprezintă o discriminare faţă de magistraţii pensionaţi. Conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situaţii diferite se justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Suspendarea executării actului administrativ. Condiţii

Reclamanta S.C. „G.A.I.” SRL Arad a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, Garda Financiară, Secţia Arad, solicitând suspendarea executării procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad, în temeiul art.9 din Legea nr.29/1990, până la soluţionarea acţiunii ce formează obiectul dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timişoara.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi contencios administrativ a admis cererea reclamantei şi a suspendat executarea procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 1.035.357.730 lei cu titlul de obligaţii fiscale, până la soluţionarea dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timişoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă: lipsa competenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea cererii, faţă de prevederile H.G. nr. 1296/2001 privind actualizarea cuantumului sumelor prevăzute la art.5 alin.1 şi 2 din O.U.G. nr.13/2001; împrejurarea că recurenţii nu au fost citaţi în cauză şi că măsura suspendării executării procesului-verbal s-a luat fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.9 alin.1 din Legea nr. 29/1990.

Recursul este fondat.

Potrivit art.9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii.

Or, în cauză nu sunt întrunite cele două cerinţe esenţiale ale textului, referitoare la cazuri bine justificate şi la iminenţa unei pagube.

Astfel, prima instanţă nu face referire la vreo probă din care să rezulte pe de o parte, existenţa unui caz bine justificat, iar pe de altă parte că, prin executarea actului administrativ, reclamanta ar suferi o pagubă iminentă.

Sub acest aspect este de observat că, simpla afirmaţie făcută în sensul că, prin blocarea contului s-ar produce o pagubă iminentă „iar iminenţa sa (a pagubei) rezultă direct din lege”, nu este de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Evident, în condiţiile date, în care nici din sentinţă şi nici din actele dosarului nu rezultă existenţa celor două cerinţe esenţiale, pentru incidenţa art.9 din Legea nr.29/1990, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică.

Faţă de cele expuse, recursul a fost admis, sentinţa casată şi cererea reclamantei respinsă.

Rolul activ al judecătorului

Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a respins cererea reclamantului VL, privind stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr.309/2002, motivând că acesta nu a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul D.G.S.M.

Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea reclamantului VL, prin care a solicitat anularea hotărârii Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, reţinând că, potrivit livretului militar, acesta a fost încorporat la 10 ianuarie 1957 de către U.M.03263 Sibiu şi a efectuat stagiul militar până la 31 decembrie 1958, deci, nu în detaşamente de muncă aparţinând D.G.S.M. pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr.309/2002.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând: întâi, că în perioada 20 ianuarie 1957 – 31 decembrie 1958 a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, respectiv pe mai multe şantiere de construcţii; în al doilea rând că, la eliberare, în august 1959, livretul său militar a fost completat cu numărul specialităţii militare, grupa I categoria „neinstruit”, arma „construcţii”, iar în anul 1965 în mod abuziv au fost modificate rubricile 9,11 şi 12 din livretul militar, în sensul că a fost instruit, fiind radiată arma construcţii, precum şi specialitatea militară.

Recursul este fondat.

În adevăr, livretul militar a fost modificat la rubricile 9,11 şi 12, cu menţiunea „instruit”, deşi iniţial era trecută categoria „neistruit”, fiind, totodată, radiată arma la care a efectuat stagiul militar reclamant, respectiv „construcţii”.

Este adevărat că, potrivit adresei nr.A/452 din 4 martie 2003 eliberată de Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major General, Serviciul Arhive şi Documentare Militară Bucureşti, militarii care au menţionat în livret sau în fişa de evidenţă personală  că au satisfăcut stagiul militar în unităţi militare ( de exemplu: U.M.0124, U.M.01523 etc.) nu au făcut parte din D.G.S.M.

Dar, în raport de datele trecute iniţial în livretul militar al reclamantului, în sensul că a fost neinstruit şi a satisfăcut stagiul militar în construcţii, era necesar să se dispună completarea probatoriului, chiar cu referire la adresa nr.A/452 din 4 martie 2003, pentru a se stabili, în mod indubitabil, dacă  şantierele de construcţii, la care se face referire în motivele de recurs, au făcut sau nu parte din D.G.S.M.

Omiţând să procedeze în sensul arătat, prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art.129 pct.5 C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Aşadar, recursul a fost admis, sentinţa casată şi cauza trimisă spre rejudecare.

Dispozitii generale privind conducatorii auto

Art. 20

(1) Pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducatorul acestuia trebuie
sa posede permis de conducere corespunzator si sa aiba varsta minima de 18 ani impliniti, cu exceptia celor care conduc autovehiculele din subcategoriile A1 si B1, care
trebuie sa aiba varsta minima de 16 ani impliniti.

(2) Pentru a conduce pe drumurile publice tractoare, masini si utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau pentru lucrari, conducatorii acestora trebuie sa posede permis de conducere valabil pentru categoriile sau subcategoriile prevazute in regulament.

(3) Conducatorii de tramvaie sau vehicule care efectueaza transport public de persoane, precum si cei care conduc autovehicule cu masa maxima autorizata mai mare de 7,5 tone sau cu gabarite depasite ori care transporta produse sau substante periculoase trebuie sa aiba varsta minima de 21 de aniimpliniti.

(4) Conditiile de obtinere a permisului de conducere se stabilesc prin regulament.

Art. 21

(1) Conducatorii de autovehicule sau de tramvaie trebuie sa aiba cunostintele si indemanarea necesare conducerii si sa fie apti din punct de vedere medical si psihologic.

(2) Conducatorii de autovehicule sau de tramvaie vor fi verificati periodic din punct de vedere medical si al capacitatilor psihologice, in conditiile stabilite de reglementarile in vigoare.

Art. 22

(1) Examinarea medicala se realizeaza in scopul certificarii starii de sanatate si a calitatilor fizice necesare unui conducator de autovehicul sau tramvai.

(2) Afectiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducator de autovehicule sau tramvaie se stabilesc de catre Ministerul Sanatatii Publice si se aproba prin ordin al ministrului, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(3) Examinarea medicala se realizeaza in vederea:
a) aprobarii prezentarii la examen pentru obtinerea permisului de conducere;
b) obtinerii certificatului de atestare profesionala pentru conducatorii de autovehicule si de tramvaie stabiliti prin prezenta ordonanta de urgenta;
c) verificarii periodice, conform reglementarilor in vigoare.

(4) Examinarea medicala se realizeaza in unitati de asistenta medicala autorizate, existente la nivelul fiecarui judet, care au obligatia luarii in evidenta a solicitantului sau a conducatorului de autovehicul ori de tramvai de catre medicul de familie.

(5) Lista unitatilor de asistenta medicala autorizate se stabileste si se actualizeaza prin ordin al ministrului sanatatii publice, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(6) Medicul de familie, atunci cand constata ca o persoana din evidenta sa, care poseda permis de conducere, prezinta afectiuni medicale prevazute in ordinul ministrului sanatatii publice emis conform alin. (2), va solicita unitatii de asistenta, medicala autorizate examenul de specialitate necesar.  in cazul in care unitatea de asistenta medicala autorizata a stabilit ca persoana este inapta medical pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, va comunica aceasta imediat politiei rutiere pe a carei raza teritorialai si desfasoara activitatea.

(7) Verificarea medicala se efectueaza in conditiile stabilite prin ordin al ministrului sanatatii publice, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(8) Permisul de conducere al persoanei care este declarata inapta medical sau psihologic pentru a conduce autovehicule ori tramvaie se retrage de catre politia rutiera si poate fi redobandit numai dupa incetarea motivului pentru care s -a luat aceasta masura.

(9) Avizul de apt sau inapt medical poate fi contestat doar pe baza unei expertize efectuate de institutiile medico-legale, la solicitarea si pe cheltuiala partilor interesate.


Sectiunea 2: Permisul de conducere

Art. 23

(1) Dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai pe drumurile publice il are numai persoana care poseda permis de conducere valabil, corespunzator categoriei ori subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada inlocuitoare a acestuia cu drept de circulatie.

(2) Au dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie pe drumurile publice, in conditiile stabilite prin regulament, si persoanele care urmeaza un curs de pregatire practica, in vederea obtinerii permisului de conducere, numai in prezenta si sub supravegherea directa a unui instructor auto atestat in acest sens, precum si a examinatorului din cadrul autoritatii competente in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile prevazute de lege.

(3) Pe parcursul activitatii de pregatire practica sau de examinare in vederea obtinerii permisului de conducere, instructorul auto atestat ori, dupa caz, examinatorul impreuna cu persoana pe care o supravegheaza sau o examineaza raspund pentru incalcarea de catre aceasta a regulilor de circulatie sau, dupa caz, pentru pagubele produse tertilor ca urmare a producerii unui accident de circulatie.

(31) Pregatirea teoretica si practica a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere este precedata de o evaluare obligatorie a capacitatilor psihologice solicitate in activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor. Evaluarea psihologica este obligatorie in vederea obtinerii certificatului de atestare profesionala pentru conducatorii de autovehicule si de tramvaie stabiliti prin prezenta ordonanta de urgenta.

(32) Conducatorii de autovehicule sau de tramvaie, detinatori ai certificatului de atestare profesionala, vor fi evaluati periodic din punct de vedere al capacitatilor psihologice solicitate in activitatea de conducere a autovehiculelor sau tramvaielor,  in conditiile stabilite de reglementarile in vigoare.

(33) Evaluarea psihologica se efectueaza in conditiile stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului, in conditiile legii, care se publica in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I.

(34) Evaluarea psihologica se realizeaza in laboratoare de specialitate autorizate din cadrul institutiilor abilitate.

(35) Lista laboratoarelor de specialitate autorizate se stabileste si se actualizeaza prin ordin al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(4) Persoanele care solicita prezentarea la examen pentru obtinerea permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii ale acestuia trebuie sa indeplineasca, potrivit legii, conditiile de varsta, sa fie apte din punct de vedere medical si sa faca dovada pregatirii teoretice si practice prin cursuri organizate de unitati autorizate, potrivit legii.

(5) Pregatirea teoretica si practica a persoanelor in vederea obtinerii permisului de conducere se efectueaza de catre profesori de legislatie rutiera si instructori auto atestati de autoritatea competenta, conform normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului, al ministrului educatiei si cercetarii si al ministrului administratiei si internelor, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(6) Pot fi atestati ca profesori de legislatie sau instructori auto pentru pregatirea practica, farascolarizare si sustinerea examenului de atestare, politistii rutieri cu grad de ofiter carora le-au incetat raporturile de serviciu si care si-au desfasurat activitatea neintrerupt in ultimii 10 ani in structurile politiei rutiere.

(7) Politistii rutieri care nu au grad de ofiter pot fi atestati ca instructori auto pentru pregatirea practica, daca indeplinesc conditiile prevazute la alin. (6).

(8) Programa de invatamant pe baza careia se organizeaza cursuri de pregatire, precum si metodologia de organizare si desfasurare a cursurilor in vederea obtinerii permisului de conducere se stabilesc prin ordin comun al ministrului educatiei si cercetarii, al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului administratiei si internelor, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(9) Categoriile sau subcategoriile de vehicule pentru care este necesara obtinerea permisului de conducere, precum si conditiile concrete de obtinere a acestuia se stabilesc prin regulament.

(10) Procedura de examinare pentru obtinerea permisului de conducere se stabileste prin ordin al ministrului administratiei si internelor, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. 231

(1) Persoanele cu domiciliul sau resedinta in Romania, precum si cetatenii statelor membre ale Uniunii Europene care se afla la studii in Romania pentru o perioada de cel putin 6 luni sau care au rezidenta normala in Romania pot solicita obtinerea permisului de conducere la autoritatile competente sa le examineze.

(2) Pentru scopurile prezentei ordonante de urgenta, prin rezidenta normala seintelege locul unde o persoana locuieste in mod obisnuit, adica cel putin 185 de zile intr-un an calendaristic, datorita unor legaturi personale si profesionale sau, in cazul persoanelor fara legaturi profesionale, datorita unor legaturi stranse intre acestea si locul in care locuiesc.

Art. 24

(1) Examinarea pentru obtinerea permisului de conducere  si eliberarea acestuia se realizeaza de catre autoritatea competenta pe raza careia solicitantiii si au domiciliul, resedinta ori rezidenta normala sau, in cazul celor aflati la studii in Romania potrivit art.
231 alin. (1), de catre autoritatea competenta pe raza careia se afla institutia deinvatamant.

(2) Forma si continutul permisului de conducere se stabilesc prin ordin al ministrului administratiei si internelor, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(3) in localitatile in care autoritatea competenta autorizeaza desfasurarea cursurilor de pregatire si sustinerea examenului pentru obtinerea permisului de conducere, acestea se pot organiza, la cerere, si in limba minoritatii nationale respective.

(4) in cazul cetatenilor straini carei si stabilesc domiciliul sau resedinta in Romania, precum si al cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene care au rezidenta normala sau care se afla la studii in Romania, examinarea la proba teoretica pentru obtinerea permisului de conducere se poate efectua, la cerere, intr-o limba de circulatie internationala.

(5) Permisul de conducere este valabil 10 ani de la data eliberarii. La schimbarea de catre titular a numelui, in cazul pierderii, furtului ori al deteriorarii, precum si la expirarea perioadei de valabilitate, permisul de conducere se preschimba fara sustinerea unui nou examen, in conditiile stabilite prin ordin al ministrului internelor si reformei administrative, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

(6) Nu are dreptul sa se prezinte la examen pentru obtinerea permisului de conducere persoana care a fost condamnata, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, pentru o infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice sau pentru o infractiune de omor, lovire sau vatamare cauzatoare de moarte, vatamare corporala grava, produsa ca urmare
aincalcarii unei reguli de circulatie, cu exceptia cazurilor cand a intervenit una dintre situatiile prevazute la art. 116 alin. (1).

Art. 25

(1) Pentru conducatorii de autovehicule sau tramvaie care au o vechime mai mica de un
an de la obtinerea permisului de conducere se stabilesc prin regulament reguli suplimentare de circulatie.

(2) Autovehiculele conduse de persoanele prevazute la alin. (1) vor purta un semn distinctiv, in conditiile stabilite prin regulament.

Art. 26

Proprietarii sau detinatorii mandatati de autovehicule care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri periculoase sunt obligati sa asigure testarea anuala a conducatorilor de autovehicule atestati profesional, in scopul insusirii corecte si al respectarii de catre acestia a dispozitiilor legale care reglementeaza circulatia pe drumurile publice.

Art. 27 Abrogat

Art. 28

Evidenta permiselor de conducere retinute si a sanctiunilor aplicate conducatorilor de autovehicule sau tramvaie setine de catre politia rutiera, in conditii stabilite prin ordin al ministrului internelor si reformei administrative.