AVOCAT COLTUC MARIUS VICENTIU

Manager AVOCAT Coltuc Marius Vicentiu Avocat Coltuc Marius Vicentiu 0745150894 Whatsapp 0745 150 894 https://ro.wikipedia.org/wiki/Utilizator:Coltucmariusvicentiu

Funcţionar public. Calitate în raport cu Legea nr.188/1999

de

Reclamanta S.I. a chemat în judecată pe pârâţii Banca Naţională a României şi pe guvernatorul acesteia pentru a se dispune anularea Ordinului nr.636/2000 prin care i s-a desfăcut contractul de muncă în baza  art.130 lit. a din Codul muncii.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost eliberată din funcţia de şef birou la Direcţia Decontări Bancare prin pretinsa  reorganizare a activităţii de plăţi şi decontări bancare ca urmare a unor represalii asupra personalului din această direcţie care s-au opus la executarea unor dispoziţii ilegale.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.139/2001, a admis acţiunea şi a dispus reîncadrarea reclamantei în funcţia de şef birou la  serviciul viramente din cadrul Oficiului Central de  Plăţi şi Decontări Bancare.

Instanţa de fond a reţinut  calitatea de funcţionar public a reclamantei, faptul că nu a avut loc o reorganizare efectivă şi că nu i s-a oferit un loc de muncă corespunzător.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Banca Naţională a României.

In motivarea recursului, recurenta – pârâtă a susţinut  în principal că instanţa competentă în soluţionarea cauzei nu este Curtea de Apel Bucureşti ci Tribunalul Bucureşti, dată fiind natura litigiului, respectiv litigiu  de muncă.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.3 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici „funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia  publică  în  temeiul legii, în scopul realizării competenţelor sale. Funcţiile publice  sunt prevăzute în anexa la prezenta lege. Anexa poate fi completată prin Hotărârea Guvernului”.

In Legea nr.188/1999 nu există nici o menţiune cu privire la Banca Naţională a României, iar potrivit dispoziţiilor art.35 alin.3 din Legea nr.101/1998 privind  Statutul BNR, salariaţii  băncii sunt angajaţi în baza unui  contract individual de muncă, în timp ce funcţionarii publici îşi desfăşoară activitatea în baza unui act de autoritate, respectiv ordin sau dispoziţie de numire în funcţia publică.

De altfel, Banca Naţională a României este banca centrală a statului român, are personalitate juridică, iar statutul său este  aprobat printr-o lege specială – Legea nr.101/1998. La elaborarea  Statutului Băncii Naţionale a României   s-a    avut    în   vedere  independenţa  instituţională  şi financiară

băncii centrale în raport cu celelalte instituţii ale statului, aceasta  independenţă fiind o cerinţă obligatorie prevăzută de Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi prin dispoziţiile  Tratatului de la Maastricht vizând politica economică şi monetară.

Rezultă aşadar că  Banca Naţională a României  nu este prevăzută în anexa la Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, iar salariaţii săi nu sunt funcţionari publici, nefiind numiţi în funcţia publică în conformitate cu prevederile Statutului funcţionarilor publici.

Aşa fiind, cauza dedusă  judecăţii este un litigiu de muncă , în legătură cu  încetarea contractului  individual de muncă, astfel cum este definit în prevederile art.67 lit.a din Legea nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.

In consecinţă, recursul a fost admis, sentinţa  casată şi cauza  trimisă spre soluţionare instanţei competente material conform dispoziţiilor art.2 lit.b1  Cod procedură civilă, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Taxă vamală. T.V.A. Garanţie. Restituire

de

Reclamanta SC ”N.R.” SRL, la data  de 18 iunie 2001 a solicitat obligarea autorităţilor vamale să soluţioneze reclamaţia cu privire la restituirea  garanţiei pentru plata taxelor vamale şi TVA şi să restituie suma de 1.990.396.936 lei ce reprezintă garanţia pentru plata taxelor vamale şi TVA, ce a fost achitată cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

In motivarea acţiunii, reclamanta a menţionat că la 18 ianuarie 2001 a derulat prin Biroul Vamal Târguri şi Expoziţii o operaţiune de import Cafea solubilă „Classic”,  iar  pârâta a calculat, cu titlu de garanţii pentru plata taxelor vamale şi TVA, suma sus-menţionată, reprezentând taxă vamală, calculată la diferenţa dintre valoarea de tranzacţie şi valoarea de comparaţie şi comisionul vamal şi TVA; că suma  a şi fost achitată cu OP nr.215 din 18 ianuarie 2001.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.80 din 31 ianuarie 2002,  a admis în parte acţiunea,  în sensul că a constatat refuzul nejustificat al Direcţiei generale a vămilor  de a soluţiona cererea reclamantei privind restituirea garanţiei vamale, conform art.1 din Legea nr.29/1990 şi a obligat pârâta  să emită un act administrativ  numai în acest sens în baza art.11  alin.1 din Legea nr.29/1990 şi art.77(5) din Legea nr.141/1997. A fost respinsă cererea privind restituirea sumei reţinute cu titlu de garanţie pentru plata taxelor vamale şi TVA ca prematur formulată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a răspuns reclamaţiei făcute de reclamantă care este vătămată în drepturile sale prin acest refuz nejustificat, dar că cererea de restituire este prematur formulată atât timp cât pârâta nu a emis o decizie motivată în soluţionarea reclamaţiei.

Impotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta, în legătură cu care se reţin următoarele:

Urmare operaţiunii de import cafea la data de 18 ianuarie 2001, şi conform declaraţiei de valoare în vamă depusă de reclamantă, Direcţia generală a vămilor şi Biroul  vamal Tîrguri şi Expoziţii, i-a stabilit reclamantei cu titlu de garanţie vamală şi TVA o obligaţie  în valoare de 1.990.396.936 lei, pe care reclamanta-recurentă a achitat-o cu O.P.215 din 18 ianuarie 2001.

Pentru determinarea definitivă a valorii în vamă, reclamanta a depus actele necesare, dar pârâta nu a dat curs obligaţiei legale de a determina definitiv valoarea în vamă pentru operaţiunea de import cafea din 18 ianuarie 2001 pe baza valorii de tranzacţionare, sau pe altă bază, şi, apoi, urmare deciziei luate, să restituie sau nu garanţia reţinută.

Curtea Europeană a Dreptului Omului a impus o serie de norme şi  în ce priveşte  natura fazei prealabile a contenciosului şi anume în procedurile administrative prealabile a fost prevăzută obligaţia autorităţilor administrative de a motiva răspunsurile la  recursul graţios. Aceste norme se regăsesc în legislaţia  naţională, (art.7 din OG nr.13/2000 şi Legea nr.29/1990).

Instanţa de fond avea obligaţia să stăruie prin toate mijloacele, pentru aflarea adevărului şi în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

In acest sens, trebuie să dispună  măsurile necesare ca să i se  comunice aceste răspunsuri motivate pentru a putea soluţiona acţiunea, şi  nu să respingă ca prematur formulatiă cererea de restituire.

Cum instanţa de fond a respins greşit ca prematură cererea de restituire a garanţiei, fără a depune diligenţele cerute de art.129(5) Cod procedură civilă, s-a admis recursul şi s-a casat hotărârea atacată, şi s-a trimis cauza spre  rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a se pronunţa asupra cererii privind restituirea, sau nu, a garanţiei reclamate.

Drepturi reglementate prin O.G. nr.105/1999.Persoanele beneficiare

de

Prin sentinţa civilă nr.436/2001,  Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea formulată de reclamantul C.P.P. împotriva Casei Judeţene de Pensii Maramureş prin care a solicitat anularea hotărârii nr.2999/10.07.2001 a Comisiei pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999.

Curtea de apel, a reţinut în esenţă, că situaţia reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1  din  Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999, aprobate prin Legea nr.189/2000.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul susţinând în esenţă, că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în materie, ignorând că noţiunea de strămutat este similară cu cea de refugiat,  iar din probele administrate a rezultat că el a fost nevoit să se refgieze la data de 1 februarie 1944 din localitatea de domiciliu Rădăuţi, judeţul Suceava ca urmare a intrării trupelor socvietice pe teritoriul României.

Recursul este nefondat.

La 1 februarie 1944, reclamantul a părăsit localitatea de domiciliu (oraşul Rădăuţi) judeţul Suceava şi s-a stabilit pentru o perioadă în oraşul Corabia judeţul Romaneşti, refugiindu-se ca urmare a evenientelor legate de intrarea şi înaintarea trupelor sovietice pe teritoriul României, în cel de al doilea război modial.

Potrivit prevederilor art.1 lit.c) din Ordonanţa  Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată, modificată şi completată prin Legea nr.189/2000, beneficiciază de drepturile acordate prin această ordonanţă persoana, cetăţean român, care în perioada arătată a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Potrivit art.2 din Normele de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.

Dar, acest refugiu trebuie să se  fi produs ca urmare a persecuţiilor la care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, reclamantul a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu ca urmare  a unor evenimente de război: intrarea şi înaintarea pe teritoroiul României a trupelor sovietice, în cadrul operaţiunilor militare din a doua parte a celui de al doilea război mondial.

Este de necontestat că şi persoanele care s-au refugiat din localităţile de domiciliu ca urmare a unor evenimente de război au avut de suferit toate consecinţele nefavorabile situaţiei de refugiat, dar legiuitorul, prin Ordonanţa Guvernului nr.105/1999, nu a urmărit să acorde drepturi compensatorii şi acestei categorii de persoane.

Astfel fiind, recursul a fost respins ca nefondat.

Act al Consiliului Concurenţei de stabilire a taxei de autorizare a concentrării economice

de

Reclamanta S.C.„E.B.V.” a chemat în judecată Consiliul Concurenţei,  solicitând anularea deciziei nr.146 din 24 aprilie 2002 prin care s-a dispus recalcularea taxei de autorizare a concentrării economice de la 175.291.783 lei la 345.659.222 lei, diferenţa nefiind datorată.

În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, iniţial, prin decizia nr.90 din 22 martie 2002 taxa de autorizare a fost stabilită la suma de 175.291.783 lei, în funcţie de cifra de  afaceri realizată de „I.R.I.C.” S.A., societate controlată ca urmare a concentrării economice.

Ulterior, cuantumul taxei a fost recalculat, prin nerespectarea criteriilor legale aplicabile cu privire la calculul cifrei de afaceri prevăzute de Legea nr.21/1996 şi de  Instrucţiunile emise de Consiliul Concurenţei.

Astfel, a menţionat reclamanta, pârâta trebuia să aprecieze asupra  oportunităţii recalculării taxei numai în considerarea primelor brute încasate şi nu a cifrei de afaceri contabile.

Prin sentinţa civilă nr.712 din 27 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ  a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că din   bilanţul contabil   pe anul 2001 a rezultat  valoarea cifrei de afaceri de cca. 349 miliarde lei, ceea ce a impus recalcularea  taxei de autorizare.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta  susţinând că greşit  instanţa nu a ţinut cont de  actele prezentate pârâtei, conform prevederilor Regulamentului Consiliului Concurenţei, privind autorizarea  concentrărilor economice din 14 aprilie 1997.

În nota remisă pârâtei s-a menţionat cifra de afaceri determinată în  înţelesul art.68 lit.b din Legea nr.21/1996 referitor la societăţile de asigurare, iar nu cea prevăzută de art.67 din  lege pentru celelalte societăţi comerciale.

Reclamanta a invocat, de asemenea, nelegalitatea calculului taxei de  autorizare stabilită de pârâtă prin  decizia nr.146/2002. Potrivit normelor legale în vigoare, se poate proceda la recalcularea taxei doar în considerarea primelor brute emise, primite sau de primit, care au fost de 170.778.038.185 lei şi nu în raport de cifra de  afaceri contabilă de 348.779.029.069 lei.

Aşadar pârâta nu a avut în vedere singurul criteriu legal pentru calcularea taxei, valoarea primelor brute comunicată de societate preliminar emiterii celor două decizii, valoare sensibil asemănătoare, astfel încât actul administrativ emis sub nr.146 din 24 aprilie 2002 este  netemeinic şi nelegal.

Recursul este nefondat.

Prin decizia nr.90 din 22 martie 2002, pârâtul, autorizând  concentrarea economică, a stabilit o taxă de autorizare de 175.291.783 lei, rezervându-şi dreptul de a o recalcula, după depunerea situaţiei financiare simplificate a societăţii, la 31 decembrie 2001.

Ulterior, prin decizia nr.146 din 24 aprilie  2002, Consiliul  Concurenţei, având în vedere cifra de afaceri realizată la 31 decembrie 2001 de „I.RI.C.”SA, de 345.659.222.000 lei, a recalculat taxa de autorizare la 345.659.222 lei.

Pârâtul a determinat cifra de afaceri prin scăderea din totalul primelor brute emise, primite sau de primit, a sumelor virate la fondul de protejare a asiguraţilor.

Instanţa de  fond a reţinut în mod justificat că pârâtul a procedat corect, calculând cifra de afaceri conform art.68 lit.b din Legea nr.21/1996 şi a pct.5.3 din Instrucţiunile Consiliului Concurenţei.

Astfel, pentru societăţile de  asigurare, cifra de afaceri este suma primelor brute emise, care vor  include toate sumele primite sau de primit conform  contractelor de asigurări încheiate de societăţi sau în contul lor, inclusiv primele cedate  reasigurătorilor, din care se scad obligaţiile privind fondul de protejare a asiguraţilor. În acest sens, termenul de prime se referă  nu numai la noile contracte  de  asigurare, ci şi la primele aferente contractelor încheiate în anii anteriori, care rămân valabile.

Susţinerea recurentei în sensul că nu au fost respectate prevederile  art.68 lit.b din Legea  concurenţei şi instrucţiunile privind calculul cifrei de afaceri în  cazurile de  comportament  anticoncurenţial nu poate fi primită,  pârâtul  emiţând decizia nr.146/2002 cu respectarea dispoziţiilor invocate.

Nici critica privind nelegalitatea calculului taxei de autorizare nu este întemeiată, pârâtul aplicând textele legale în materie prin includerea şi a valorii primelor cedate reasigurătorilor la stabilirea  cifrei de afaceri.

În raport de cele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.

Avocat. Refuzul primirii în profesie cu scutire de examen. Daune morale

de

Prin sentinţa civilă nr.618 pronunţată la data de 13 iunie 2002 în dosarul nr.804/2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul T.R. în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România şi:

– a anulat decizia nr.8763/23 martie 2002 emisă de Consiliul Uniunii, precum şi decizia nr.1287/14 decembrie 2001 emisă de Comisia permanentă;

– a obligat Uniunea Avocaţilor din România să emită o decizie pentru primirea reclamantului în profesia de avocat cu scutire de examen;

– a obligat pârâta la plata sumei de 100 milioane daune morale.

Curtea de apel a reţinut că actele administrative emise de Comisia permanentă şi Consiliul  Uniunii Avocaţilor din România sunt nelegale şi netemeinicie, reclamantul îndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) din Legea 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, republicată şi având avizul favorabil al Baroului Bucureşti, pentru a putea fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen.

Cu referire la acordarea daunelor morale, instanţa de fond a reţinut că obligarea uniunii pârâte se justifică deoarece soluţionarea cererii reclamantului s-a făcut cu o mare întârziere.

Impotriva acestei soluţii a formulat recurs Uniunea Avocaţilor din România, susţinând că actele administrative atacate sunt legale şi temeinice, intimatul reclamant neîndeplinind condiţiile cerute de art.16 alin.(2) lit.6) din Legea nr.51/1995, republicată.

Recursul este întemeiat pentru motivele care vor fi prezentate în continuare.

La data de 28 mai 2000, intimatul reclamant s-a adresat Baroului Bucureşti, care, la data de 11 octombrie 2001, a avizat favorabil primirea acestuia în profesia de avocat cu scutire de examen, constatând îndeplinirea condiţiilor legale şi statutare.

Prin decizia nr.1287/14 decembrie 2001, Comisia permanentă a Uniunii Avovocaţilor din România a respins cererea de acordare a scutirii de examen pentru primirea în profesia de avocat a intimatului – reclamant, cu motivarea că nu îndeplineşte condiţia cerută de art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, neîndeplinind funcţiile de jurisconsult şi /sau consilier juridic cel puţin 10 ani.

Consiliul Uniunii Avocaţilor din România, prin decizia nr.8763/23 martie 2002, a respins contestaţia formulată împotriva deciziei nr.1287/14 decembrie 2001, cu aceeaşi motivare.

Din probele administrate în cauză, rezultă că intimatul reclamant, absolvent al Facultăţii de Drept Bucureşti în anul 1975,  după ce a îndeplinit alte funcţii, începând cu 01 aprilie 1991 a îndeplinit funcţiile de jurisconsult şi consilier juridic, astfel că, la data formulării cererii, îndeplinea cerinţa de a fi activat cel puţin 10 ani în aceste funcţii.

Astfel fiind, în mod greşit s-a reţinut de către cele două instanţe ale Uniunii Avocaţilor din România că intimatul reclamant nu ar fi îndeplinit condiţia de vechime în cele două funcţii, potrivit prevederilor art.16 alin.(2) lit.b) din Legea nr.51/1995, republicată, actele administrative emise fiind netemeinice şi nelegale.

Dar, soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală în ceea ce priveşte obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata sumei de 100 milioane lei cu titlu  de daune morale.

Potrivit prevederilor art.11 alin.2 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, în cazul admiterii cererii, instanţa va hotărî şi asupra daunelor materiale şi morale cerute. Dar, acestea vor putea fi acordate numai dacă şi în măsura în care au fost dovedite.

Or,  instanţa de fond a dispus obligarea Uniunii Avocaţilor din România la plata unor daune morale fără ca în cauză să fi existat probe în privinţa existenţei acestora, a unor suferinţe morale care să fi fost produse ca urmare a soluţionării nefavorabile a cererii de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.

Dimpotrivă, din probele existente, cât şi din propriile susţineri, a rezultat că intimatul – reclamant, în perioada soluţionării cererii, cât şi ulterior, a continuat să-şi desfăşoare activitatea în condiţii şi cu rezultate similare cu acelea din perioada anterioară.

Deci, cum în cauză nu există dovezii cu privire la existenţa unor suferinţe morale şi a unor daune morale care să fi fost produse împotriva intimatului reclamant, instanţa de fond nu avea temei legal pentru obligarea uniunii recurente la plata vreunei sumei cu titlu de daune morale.

Din acest punct de vedere recursul fiind întemeiat a fost admis, sentinţa atacată a fost  modificată în sensul înlăturării obligării la plata sumei 100 milioane lei cu titlu de daune morale,   menţinându-se celelalte dispoziţii.

Funcţie publică. Drept disciplinar. Sancţiune disciplinară. Termenul de exercitare a acţiunii în anulare

de

Reclamantul M. D. C.  a chemat în judecată Ministerul Finanţelor, solicitând anularea ordinului emis de acesta, deoarece, prin ordinul menţionat a fost sancţionat deosebit de sever pentru „acces neautorizat în reţeaua Ministerului Finanţelor”, faptă care, oficial, nu i-a fost adusă la cunoştinţă şi care greşit a fost considerată drept o abatere foarte gravă, atâta vreme cât orice salariat al ministerului poate accesa reţeaua acestuia.

În opinia reclamantului, ordinul este şi nelegal, fiind emis cu încălcarea procedurii instituite de dispoziţiile Legii nr.188/ 22.10.1999, în conformitate cu care, sancţiunea nu putea fi aplicată decât după audierea sa de către Comisia de Disciplină, comisie inexistentă la data emiterii ordinului.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a admis acţiunea şi a anulat ordinul contestat, reţinând că fapta reclamantului nu reprezintă o abatere disciplinară de vreme ce nu există o normă internă care să reglementeze şi să sancţioneze comportamentul utilizatorului.

Sub aspectul legalităţii, instanţa reţine că măsura dispusă încalcă dispoziţiile Legii nr.188/1999, nefiind propusă de Comisia de Disciplină.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Finanţelor care a susţinut excepţia prescrierii dreptului la acţiune faţă de împrejurarea că reclamantul nu a sesizat instanţa în termen de 30 zile de la comunicarea ordinului.

Recursul este fondat.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr.188/1999, art.74, funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ.

Astfel fiind, şi cum legiuitorul nu a prevăzut un termen expres, urmează a se aprecia că termenul de sesizare al instanţei de contencios nu poate fi decât termenul de prescripţie de 30 de zile, prevăzut de art.5 din Legea nr.29/1990, termen ce curge de la comunicarea măsurii dispuse.

Faţă de împrejurarea că reclamantului i-a fost comunicat ordinul de sancţionare la 10.10.2001, acţiunea formulată la 25.03.2002, s-a făcut cu depăşirea acestui termen.

Susţinerea reclamantului potrivit căreia termenul de sesizare este cel prevăzut de art.5 alin. ultim din Legea nr.29/1990, este nefondată  şi urmează a fi  respinsă. Acest termen de 1 an, este un termen limită, de decădere, înlăuntrul căruia persoana vătămată într-un drept al său recunoscut de lege poate cere anularea actului administrativ vătămător. El a fost prevăzut din necesitatea de a nu lăsa prea mult timp ca actele administrative nelegale să-şi producă toate efectele.

În speţă, actul dedus judecăţii este un act administrativ, fiind emis de o autoritate a administraţiei publice centrale, dar care în acelaşi timp vizează un raport de muncă supus unei reglementări speciale, potrivit căreia el poate fi contestat în termen de 30 zile de la comunicare.

Astfel fiind, urmează a se reţine că în mod greşit instanţa fondului a considerat acţiunea ca fiind formulată în termen.

Recursul a fost admis, iar acţiunea a fost respinsă ca tardivă.

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Admisibilitatea verificării legalităţii actului Uniunii

de

Reclamantul S.I.T. a solicitat să se dispună anularea deciziei nr.8523 din 15.12.2001 a Consiliului Uniunii Avocaţilor din România şi  obligarea  Uniunii să-l primească în profesia de avocat cu scutire de examen.

Reclamantul a susţinut  că, deşi  întruneşte condiţiile legale, cererea sa a primit aviz negativ din partea Baroului de Avocaţi Braşov, aviz care a stat la baza respingerii de către Consiliul Uniunii Avocaţilor a cererii sale prin Decizia ce s-a cerut a fi anulată.

Curtea de Apel Braşov, Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa  nr.46/F din 14 mai 2002, a admis excepţia  inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea.

S-a reţinut, în esenţă, că Uniunea Avocaţilor din România este o uniune cu caracter profesional, deciziile sale nu se impun prin atribute specifice puterii administrative, şi deci, calea de  urmat pentru anularea actelor sale nu este aceea prevăzută de Legea nr.29/1990, ci o  acţiune de drept comun la instanţa competentă.

Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs  reclamantul, reţinându-se următoarele: în înţelesul prevederilor art.1 din Legea nr.29/1990, legea contenciosului administrativ, acte administrative pot fi nu numai actele efectuate de organele administrative de stat, ci şi actele juridice efectuate de autorităţile ce au calitatea de organe administrative şi care sunt investite prin lege  să îndeplinească funcţiuni administrative, funcţiuni în cadrul cărora îndeplinesc şi adoptă acte juridice.

Esenţial pentru a constata că un act este administrativ în sensul Legii nr.29/1990 este nu numai ca actul să fie emis  sau adoptat de la un organ al statului, ci de un organ de autoritate administrativă mai exact de la o organizare cuprinsă în sistemul de  structuri stabilit pentru îndeplinirea nevoilor sociale şi funcţionare în acest scop, a serviciilor publice, de asemenea manieră încât printr-o  oganizare  cît  mai calificată, să fie satisfăcute aceste cerinţe, şi să se  poată interveni atunci când se impune  cu măsuri pentru realizarea ordinii de drept, pentru menţinerea stării de legalitate în cadrul competenţelor de strictă aplicare stabilite prin lege.

Sub aspectul celor expuse,  Uniunea Avocaţilor din  România, formă organizatorică  cu competenţe şi structură stabilite prin lege privind desfăşurarea activităţii de avocatură, este cuprinsă şi face parte din autorităţile administrative, iar actele Uniunii sunt acte administrative.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a casat sentinţa recurată  şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeiaşi  instanţă, care va analiza toate celelalte apărări ale părţilor.

T.V.A. Promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare imobiliară

de

Reclamanta Societatea comercială „T.T.” SRL a solicitat anularea procesului-verbal de control nr.752 din 7 noiembrie 2001 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş Severin şi a deciziei nr.148 din 7 februarie 2002 emise de  Ministerul Finanţelor Publice cu privire la suma de 763.482.275 lei, reprezentând TVA colectată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost nelegal obligată să plătească TVA pentru suma de 4.781.810.039 lei primită cu titlul de garanţie în baza convenţiei de promisiune de vânzare a unui imobil, fără a se avea în vedere că nu este proprietara imobilului şi că, potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, taxa pe valoarea adăugată se datorează pentru transferul proprietăţii imobilelor.

Prin sentinţa civilă nr.124 din 21 mai 2002, Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat actele atacate, în partea privind obligaţia reclamantei de a plăti la bugetul statului suma de 763. 482.275, reprezentând TVA. Instanţa a reţinut că, reclamanta nu  datorează TVA pentru avansul încasat în baza promisiunii de vânzare a unui imobil, întrucât convenţia încheiată cu societatea N.H. nu reprezintă o vânzare şi nu este un fapt generator  al exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Caraş Severin.

În recursul declarat de Parchetul s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile art.12  din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, ale pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000, precum şi convenţia de promisiune de vânzare din care rezultă că suma încasată de intimată reprezintă un avans din preţul vânzării, pentru care avea obligaţia să colecteze taxa pe valoare adăugată calculată de organele de control.

În recursul declarat de pârâţi s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond nu a avut în vedere că, intimata a încasat un avans care nu se încadrează în excepţiile prevăzute la pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 privind exigibilitatea anticipată a taxei pe valoarea adăugată. Sub acest aspect, recurenţii au arătat că, în cauză, este lipsit de relevanţă faptul că nu s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare a imobilului, cu atât mai mult cu cât, intimata nu este proprietara imobilului şi perfectarea vânzării reprezintă un eveniment incert.

Analizând, Curtea va admite recursurile pentru următoarele considerente:

Prin contractul preliminar de vânzare-cumpărare imobiliară şi de sublocaţie încheiat la 1 martie 2001, S.C. „T.T.” SRL, în calitate de promitent-vânzător şi firma N.H., în calitate de  promitent-cumpărător, au consimţit să încheie în viitor un contract de vânzare-cumpărare a spaţiului industrial în suprafaţa de 2.134 mp., şi aflat la acea dată în proprietatea S.C. „Cartex” SA. Preţul vânzării a fost fixat la suma de 330.000.000 LIT, urmând a fi plătit promitentului-vânzător în momentul în care acesta va emite în favoarea promitentului-cumpărător o garanţie bancară aferentă îndeplinirii propriilor obligaţii asumate şi restituirii preţului.

În luna septembrie 2001, societatea intimată a încasat de la firma N.H. suma de 4.781.810.039 lei, reprezentând avans promisiune de vânzare imobil, pentru care nu a achitat la bugetul statului TVA colectată în sumă de 763.482.275 lei.

Deşi a calificat corect convenţia părţilor ca fiind o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit prevederile legale care au constituit temeiul  actelor de control şi al obligaţiei intimatei de a plăti TVA colectată, aferentă avansului primit.

În art.12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 şi pct.7.9 lit.c din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 se prevede că exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator atunci când se încasează avansuri, cu excepţia avansurilor acordate pentru plata importurilor şi a datoriei vamale, pentru realizarea producţiei destinate exportului sau pentru efectuarea de plăţi în contul clientului.

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a apreciat eronat ca fiind relevant în cauză faptul că nu s-a transmis dreptul de proprietate asupra  imobilului, fără a avea în vedere că în cazul avansurilor încasate, exigibilitatea TVA este anticipată transferului proprietăţii, ca fapt generator al obligaţiei de plată.

Apărarea intimatei că avansul  primit este exceptat de la plata anticipată a TVA aferente, pentru că este  destinat efectuării de plăţi în contul clientului, nu poate fi reţinută în condiţiile în care nu a  fost dovedită o asemenea convenţie, iar achiziţionarea imobilului şi înstrăinarea lui către promitentul-cumpărător reprezintă obligaţiile pe care intimata şi le-a asumat în nume propriu. Această apărare este infirmată şi de temeiul plăţii afectuate de promitentul-cumpărător, ca reprezentând avans promisiune vânzare imobil, astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la pct.7.9 lit.c/3 pentru exceptarea sumei respective de la plata anticipată a TVA.

De asemenea, este nefondată apărarea intimatei că suma primită de la promitentul-cumpărător reprezintă o garanţie şi nu un avans din preţul stabilit.

Din clauzele contractului încheiat la 1 martie 2001 rezultă dimpotrivă, că pentru garantarea executării obligaţiei asumate, şi anume aceea de a  transmite proprietatea imobilului, intimata este cea care s-a obligat să constituie o garanţie în favoarea promitentului-cumpărător, ca o condiţie pentru achitarea preţului. În consecinţă, suma primită de intimată nu a reprezentat un preţ al promisiunii de vânzare la care s-a obligat şi nici o garanţie pentru executarea de către promitentul-cumpărător a propriilor obligaţii.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a admis recursurile, a casat hotărârea atacată şi a respins acţiunea.

Act al organelor vamale prin care s-au stabilit obligaţii fiscale. Suspendarea executării. Condiţii

de

Reclamanta SC „C.A.P.” SRL a chemat în judecată Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara şi Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice pentru a se dispune suspendarea executării procesului verbal din 21 mai 2002 şi a deciziei nr.373/2002 privind obligarea sa la plata sumei de 3.317.303.515 lei plus majorări până la soluţionarea acţiunii având ca obiect anularea deciziei nr.373/2002 şi a procesului verbal din 21 mai 2002.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.9  din Legea nr.29/1990.

Curtea de Apel Timişoara, prin încheierea dată în Camera de Consiliu la 26 iulie 2002, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării, până la soluţionarea dosarului nr.4972/2002 al Curţii de Apel Timişoara.

Instanţa  de fond a reţinut că în raport de cuantumul  obligaţiilor fiscale stabilite de pârâţi în  sarcina reclamantei, pentru  prevenirea  producerii unei pagube iminente se justifică suspendarea  executării actelor administrative atacate.

Împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea executării  a declarat recurs pârâta Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti,            susţinând că:

– nejustificat a fost  admisă cererea de suspendare  nefiind întrunite condiţiile art.9 din Legea nr.29/1990;

– înainte de suspendarea executării instanţa avea obligaţia să pună în vedere reclamantei să depună o cauţiune potrivit  dispoziţiilor art.403 Cod procedură civilă.

Analizând recursul, Curtea îl va respinge ca nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.9 din Legea nr.29/1990: „ În cazurile bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere tribunalului să dispună suspendarea actului administrativ până la soluţionarea acţiunii”.

Rezultă din  interpretarea textului legal mai sus invocat, că pentru acordarea suspendării executării trebuie îndeplinite două condiţii în mod cumulativ şi anume existenţa unor cazuri bine justificate şi iminenţa producerii unei pagube.

Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii acestor condiţii. Astfel, pe rolul Curţii de Apel Timişoara se află în curs de soluţionare dosarul  nr.4972/2002 având ca obiect  anularea actelor administrative a căror suspendare a executării s-a  solicitat, respectiv procesul verbal din 21 mai 2002 şi decizia Ministerului Finanţelor nr.373/2002, ceea ce înseamnă dovada unei cauze bine justificate; iar cuantumul obligaţiilor fiscale, stabilite în sarcina intimatei, de 3.317.303.515 lei, plus majorările aferente, presupune o pagubă iminentă, pentru prevenirea căreia în mod corect instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art.9 din Legea nr.29/1990.

Cât  priveşte cauţiunea prevăzută de art.403 alin.1 Cod procedură civilă urmează a se constata că dispoziţiile procedurale invocate de recurentă nu sunt aplicabile în speţă, Legea nr.29/1990 fiind o lege specială, suspendarea executării fiind solicitată în baza dispoziţiilor art.9 din această lege.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Act al Parchetului de pe lângă C.S. J. Refuzul declarării recursului în anulare

de

Reclamantul S.L. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, pentru refuzul soluţionării recursurilor în anulare, trimise de Ministerul Justiţiei.

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că solicitarea reclamantului nu se încadrează în prevederile art.1 din Legea nr.29/1990, neputându-se dispune obligarea pârâtului la exercitarea căii extraordinare de atac prevăzute de art.330 Cod procedură civilă.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul S.L., motivând că în mod abuziv procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie au refuzat promovarea recursului în anulare împotriva hotărârilor judecătoreşti criticate în memorii.

Recursul este nefondat.

Astfel cum rezultă din actele dosarului, pârâtul a soluţionat memoriile formulate de reclamant, comunicându-i că nu sunt motive pentru promovarea recursului în anulare împotriva hotărârilor considerate de reclamant ca nelegale şi netemeinice.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că dreptul de a ataca cu recurs în anulare hotărârile judecătoreşti irevocabile aparţine procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, singura instituţie în măsură să aprecieze dacă sunt întrunite condiţiile pentru exercitarea căii extraordinare de atac prevăzute de art.330 Cod procedură civilă.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.

Act administrativ. Refuzul emiterii actului. Cauza refuzului

de

Reclamantul Z.E. a chemat în judecată atât Primăria Municipiului Bucureşti, cât şi Primăria Sectorului 2 Bucureşti, susţinând că s-a adresat cu cerere la data de 11 iulie 1996, făcând ulterior numeroase demersuri pentru obţinerea certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construcţie a unor garaje, dar cererea sa a fost soluţionată nefavorabil, iar adresele nr.260/ 25 iulie 2000 şi, respectiv, nr.32663/ 18 august 2000 reprezintă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale.

La data de 13 martie 2001, la cererea Primăriei Sectorului 2, Curtea de apel Bucureşti a admis excepţia ridicată şi a constatat că această autoritate publică nu are calitate procesuală pasivă în raport cu prevederile art.4 din Legea nr.50/1991, dispunând scoaterea acesteia din cauză.

Curtea de apel, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea formulată de reclamant şi a reţinut, în esenţă, că din moment ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin  hotărârea nr.160/2000, a dispus suspendarea pe o perioadă de un an a aprobării construcţiilor provizorii amplasate pe domeniul public al municipiului, răspunsul trimis reclamantului cu adresele nr.260/ 25 iulie 2000 şi nr.32663/ 18 august 2000 de către Primăria Municipiului Bucureşti, nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul prevederilor art.1 din Legea nr. 29/1990.

Reclamantul a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că instanţa a procedat în mod greşit acceptând punctul de vedere al Primăriei Municipiului Bucureşti.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ, orice persoană care se consideră vătămată prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente pentru recunoaşterea dreptului pretins.

Deci, din interpretarea prevederilor legale de mai sus, rezultă că trebuie să existe un refuz nejustificat, abuziv, al autorităţii administrative căreia persoana i-a adresat o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege.

Or, în cauză, instanţa de fond a reţinut în mod judicios că, din adresele nr.32663/ 18.08.2000 a Primăriei Sectorului 2 Bucureşti şi, respectiv, nr.260/ 25.07.2000 şi nr.76386/2000 ale Primăriei Municipiului Bucureşti rezultă că cererea reclamantului nu a putut fi rezolvată favorabil ca urmare a faptului că pe terenurile care formează domeniul public al municipiului nu se mai aprobă construcţii provizorii.

Astfel fiind, în mod corect a reţinut Curtea de apel că rezolvarea nefavorabilă a unei cereri nu poate fi echivalată cu un refuz nejustificat, din moment ce soluţia dată cererii a avut ca temei o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, organul deliberativ al administraţiei publice a municipiului Bucureşti.

Având în vedere aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat.

Impozite. Regie autonomă. Lipsa de resurse financiare

de

Colegiul jurisdicţional Mehedinţi al Curţii de Conturi a admis actul de sesizare formulat de procurorul financiar şi a obligat pe pârâta Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare – Sucursala R.-T. D. T.-S. să plătească la bugetul local al comunei I. B. următoarele sume de bani:

– 6.392.688.732 lei, cu titlu de impozit pe salarii;

– 5.336.847.323 lei, majorări de întârziere aferente calculate până la 8 iunie 2000 şi în continuare până la stingerea efectivă a debitului;

-639.268.873 lei, cu titlu de penalizări.

Colegiul jurisdicţional a reţinut că sucursala menţionată a regiei autonome nu a virat la bugetul local comunal cotele datorate din impozitul pe salarii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 1999.

În aceste condiţii, organele de control financiar au calculat majorări de întârziere aferente impozitului şi penalizări conform normelor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr.53/1997, aprobată şi modificată prin Legea nr.258/1998. S-au invocat totodată, dispoziţiile Legii bugetare nr.36/1999 şi cele conţinute în Ordonanţa Guvernului nr.11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată şi modificată prin Legea nr.108/1996.

Împotriva sentinţei a declarat recurs jurisdicţional Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin.

Curtea de Conturi a României, Secţia Jurisdicţională a respins recursul jurisdicţional ca nefondat, deoarece lipsa resurselor financiare ca urmare a neasigurării finanţării producţiei de apă grea, nu constituie un motiv de înlăturare a obligaţiei bugetar-fiscale care revine pârâtei conform legii.

Şi această ultimă hotărâre a fost atacată de către regia autonomă cu recurs.

Recurenta a reiterat susţinerea făcută în recursul jurisdicţional, arătând că neplata impozitului pe salarii s-a datorat exclusiv inexistenţei disponibilităţilor băneşti  necesare pentru desfăşurarea activităţii în anul 1999.

Critica este neîntemeiată.

Potrivit art.8 alin.3 din Legea nr.189/1998 privind finanţele publice locale şi art.32 alin.2 din Legea nr.36/1999, unitatea plătitoare are obligaţia să vireze din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat, cote diferenţiate la bugetul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi desfăşoară activitatea, precum şi la bugetul judeţean.

Neplata cotelor de impozit datorate constituie abatere fiscală.

În condiţiile unui raport juridic cu caracter bugetar-fiscal, obligaţia fiscală generată de acesta decurge din legea sau un alt act normativ cu valoare de lege, care instituie şi reglementează venitul la bugetele de stat şi locale.

Neexecutarea la termen a acelei obligaţii atrage răspunderea unităţii plătitoare care implică atât plata impozitului propriu-zis, cât şi a majorărilor de întârziere şi penalizărilor aferente.

Aşa cum corect s-a reţinut în decizia atacată, împrejurarea că regia autonomă recurentă nu a dispus de resurse financiare din cauza neasigurării finanţării producţiei de apă grea, nu poate constitui un temei pentru înlăturarea obligaţiei bugetare, care are caracter legal.

În sfârşit, nici faptul achitării ulterioare a unei părţi din creanţele fiscale menţionate în actul de sesizare, dovedit cu înscrisurile noi depuse de regie în recurs, nu justifică măsura reformării soluţiei criticare, care se vădeşte legală şi temeinică.

Faţă de considerentele expuse, recursul s-a  respins ca nefondat.

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Primirea în profesia de avocat fără examen. Admisibilitatea acţiunii în anulare la instanţa de contencios administrativ

de

Reclamantul A.A. în contradictoriu cu Uniunea Avocaţilor din România, a solicitat recunoaşterea dreptului de a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen şi obligarea pârâtei la despăgubiri materiale şi morale.

În motivarea acţiunii a arătat că s-a adresat Baroului Covasna pentru a fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, îndeplinind condiţia de vechime, de peste 10 ani în specialitate juridică, avizul negativ fiind exprimat de Barou doar la 8.03.2002, iar prin decizia atacată, Comisia Permanentă a Uniunii Avocaţilor din România i-a respins cererea fără a  motiva refuzul.

Curtea de Apel Braşov, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis cererea de intervenţie în interes propriu a Baroului de Avocaţi Covasna şi a respins acţiunea formulată de reclamant.

Instanţa de fond a reţinut că: Uniunea Avocaţilor din România este o uniune între fiecare avocat pe de o parte, şi barou sau uniune pe altă parte, între care nu există raporturi de subordonare. Puterile conferite ale acestor structuri se obţin prin delegarea reprezentanţilor, rezultat al eligibilităţii acestora prin votul majoritar al tuturor avocaţilor. În cazul autorităţilor administrative  puterile derivă din lege.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întrucât Uniunea Avocaţilor din România având caracter profesional, deciziile acesteia nu se impun prin atributele specifice puterii administrative.

Reclamantul a formulat recurs, susţinând că decizia atacată îndeplineşte toate condiţiile necesare unui act administrativ pentru a fi contestat pe calea contenciosului administrativ. În plus, Uniunea Avocaţilor din România a fost înfiinţată prin lege, şi este o autoritate publică administrativă – un serviciu public administrativ, care realizează sarcinile puterii executive de satisfacere a intereselor generale ale societăţii. Deciziile au atribute specifice puterii administrative al cărui element principal este noţiunea de autoritate publică şi nu de organ administrativ.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Pentru persoana aflată într-una din situaţiile prevăzute de art.14 alin.2 lit.a,b,c, din Legea nr.51/1995, se prevede posibilitatea de a fi primită în profesie fără examinare, urmând ca organele de conducere ale Uniunii Avocaţilor din România să decidă pentru fiecare caz în parte, dacă acordă sau nu solicitantului scutirea de examen, însă această apreciere trebuie să fie obiectivă.

Este indiscutabil faptul că decizia contestată are caracterul unui act administrativ de autoritate emanat de o autoritate publică.

Prin respingerea cererii de primire în avocatură cu scutire de examen, recurentului i s-a vătămat un drept recunoscut de lege în sensul art.1 din Legea nr.29/1990.

Respingerea ca inadmisibilă a acţiunii s-a făcut prin nerespectarea competenţei legale a instanţei de contencios administrativ.

Faţă de cele de mai sus, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa şi  s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

T.V.A. Prestări servicii şi livrări de bunuri în cadrul penitenciarelor

de

Direcţia Generală a Penitenciarelor din Ministerul Justiţiei, pentru Penitenciarul Codlea a solicitat ca, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României să se dispună anularea deciziei nr.272 din 6 iunie 2002 a Secţiei jurisdicţionale a Curţii de Conturi emise de pârâtă şi exonerarea sa de la plata sumei de 830.896.000 lei cu titlu de TVA, neîncasată şi nevirată la bugetul statului.

Instanţa de fond, Colegiul jurisdicţional al Curţii de Conturi, a reţinut că unitatea  controlată a realizat  în anul 2000 venituri din operaţiuni economice, respectiv livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât  cele privind activitatea sa administrativă, socială, educativă, de ordine publică, pe bază de  contracte economice cu plată, peste plafonul de 50.000.000 lei, fără  să devină  plătitor de TVA.

Instanţa de recurs jurisdicţional a  reţinut ca bine stabilite faptele, iar cu privire la regimul fiscal aplicabil categoriilor de venituri realizate, că  penitenciarul datorează TVA..

Au fost respinse  apărările invocate, în sensul că veniturile respective nu intră  în sfera de  aplicare a TVA, întrucât  fac parte din categoria activităţilor educative, cu motivarea că munca deţinuţilor a produs venituri penitenciarului urmare a efectuării unor operaţiuni cu caracter comercial; de asemenea a fost respinsă apărarea că neînscrierea în facturi a TVA nu a dat posibilitatea beneficiarilor să procedeze la deducerea lor.

Impotriva  deciziei a declarat recurs judiciar Direcţia Generală a Penitenciarelor, reiterând  în esenţă apărările făcute  în faţa instanţei de  fond şi de  recurs jurisdicţional.

Recursul este nefondat.

Situaţia de fapt expusă este  corect stabilită şi asupra acestui aspect pârâta nu a formulat nici o obiecţie.

Argumentele aduse  în susţinerea punctului de vedere afirmat, de neimpozabilitate a prestărilor de servicii şi livrărilor de bunuri realizate  cu deţinuţii din penitenciar, nu pot  fi reţinute.

In primul rând  şi ca o  problemă de principiu, orice  scutire sau exceptare de la regimul fiscal de drept  comun trebuie  anume prevăzută de lege, tot astfel cum şi aplicarea oricăror  taxe  sau impozite nu poate  fi instituită decât prin lege, această simetrie juridică consfinţind principiul fundamental al legalităţii regimului fiscal sub dublul său aspect, de impunere şi de  scutire / exceptare.

Inaplicabilitatea prevederilor privitoare la TVA, reclamată în speţă nu are drept  temei nici o dispoziţie  normativă directă, ea fiind dedusă dintr-o  interpretare a legii, iar nu  întemeiată pe o prevedere clară, expresă şi lipsită de  ambiguităţi.

De altfel, chiar această interpretare este nepertinentă şi fundamentată pe o greşită citire a textului normativ.

Astfel, dispoziţiile art.3 din OUG nr.17/2000 la care se face trimitere,  vorbesc despre livrările de bunuri şi  prestările  de servicii efectuate de instituţiile publice pentru activităţile lor administrative, sociale ş.a.m.d. Deci, se referă la operaţiunile care privesc activităţile lor  proprii exercitate,  în interesul şi scopul acoperirii  nevoilor de funcţionare  specifice instituţiei şi legate  intrinsec de mecanismul administrativ (cu diversele  sale componente: sport, educaţie, ordine publică etc.) al penitenciarului.

Or, în speţă, este  vorba  de o activitate  conexă, nespecifică administraţiei penitenciare  ca atare şi care  pune în valoare nişte raporturi de  drept  comercial încheiate cu terţe persoane  şi cârmuite de dispoziţii specifice dreptului obligaţional , atât  penitenciarul,  prin direcţia sau serviciul său de  specialitate cât şi beneficiarul acţionând  ca agenţi economici.

Acest tip de raporturi nu este propriu exclusiv penitenciarelor, ci se  regăseşte şi la alte instituţii publice, fără scop lucrativ. În privinţa acestor instituţii, sistemul nostru fiscal consideră că, atunci când este cazul, trebuie  despărţită componenta  cu caracter lucrativ, de activitatea cu caracter spiritual, cultural, sportiv etc., prin esenţa ei nelucrativă, specifică instituţiei respective, aplicabil fiind primei componente regimul fiscal de drept  comun, adică impozabilitatea.

A crea unui beneficiar de prestaţii de servicii plătite privilegiul fiscal al neachitării TVA atunci când contractează cu penitenciarul spre deosebire de un agent economic care contractează aceleaşi sevicii cu un furnizor oarecare, înseamnă a institui o  discriminare de tratament care nu-şi găseşte nici un temei în lege.

Nu se poate  aduce nici cel puţin argumentul de oportunitate, că din raţiuni social educative  se face o favoare celor ce prestează munca sau instituţiei ca atare,  întrucât TVA este  suportată de beneficiar, colectată de prestator şi vărsată la bugetul statului, venitul în sine rămânând acelaşi şi pentru instituţia prestatoare şi pentru persoanele fizice.

Sunt, de asemenea, lipsite de pertinenţă şi celelalte argumente invocate de către recurentă.

Astfel, afirmaţia că statul nu a fost prejudiciat  în speţă fiindcă unităţile beneficiare au virat la buget întreaga valoare a TVA colectată, formal este exact, dar ceea  ce se impută este  cu totul altceva şi  anume, faptul că nu s-a  încasat  întreaga  sumă legal datorată şi care ar fi trebuit  colectată,  iar apoi vărsată la bugetul statului

Tot astfel susţinerea  că pentru a fi plătitor de TVA este necesar să  existe o „activitate  independentă de specificul sistemului penitenciar”, este nerelevantă deoarece  dacă este adevărat că specific activităţii penitenciare poate fi şi reeducarea prin muncă, este nespecific activităţii de reeducare valorificarea  prestărilor de servicii, consimţită  de  către deţinuţi, în cadrul unor raporturi economice, contractuale, care ţin de natura activităţilor  comerciale, sunt  specifice acestora, şi, funcţional, au un caracter independent.

Faţă de considerentele mai sus expuse,  recursul a fost respins.

Pensie de invaliditate. Acţiune pentru anularea deciziilor Secţiei de pensii din cadrul Ministerului de Internre. Competenţa de soluţionare

de

Reclamantul D. R. M. a chemat în judecată Ministerul de Interne,Serviciul Pensii, solicitând ca din data de 2 octombrie 2000, să fie recalculat cuantumul pensiei sale stabilite prin deciziile emise cu nr.125103 la 2 octombrie 2000, la 11 august 2000 şi la 15 mai 2001; obligarea pârâtului să-i acorde dreptul de pensie în conformitate cu prevederile art.80 alin.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/1999; să se plătească diferenţele de pensie cuvenite, la valoarea reactualizată.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a îndeplinit funcţia de subofiţer al Poliţiei de Frontieră până la data de 31 mai 2000, când a fost trecut în rezervă prin aplicarea dispoziţiilor art.85 lit.b din Legea nr.80/1995, ca urmare a încadrării sale în gradul II de invaliditate. Reclamantul a susţinut că prin deciziile contestate, pensia sa de invaliditate a fost stabilită în cuantum de 419.707 lei lunar, încălcându-se dispoziţiile art.80 alin.4 din Legea nr.56/1992, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/1999, care prevăd că personalul Poliţiei de Frontieră care şi-a pierdut parţial capacitatea de muncă în timpul sau în legătură cu serviciul şi nu mai poate exercita atribuţiile profesionale, va beneficia de o pensie egală cu solda integrală din ultima lună de activitate, de un ajutor bănesc egal cu de 12 ori solda integrală avută în ultima lună de activitate, precum şi dreptul de a cumula pensia cu salariul pentru o altă activitate desfăşurată.

Curtea de Apel Craiova, Secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr.248 din 26 august 2002, a respins acţiunea, reţinând că dispoziţiile legale invocate de reclamant se referă la gradul III de invaliditate şi nu pot constitui temeiul juridic al cererii de recalculare a pensiei acordate pentru gradul II de invaliditate.

Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamantul, susţinând că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, pentru că nu s-a avut în vedere cererea sa de stabilire a pensiei în conformitate cu prevederile art.80 alin.4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/1999, potrivit cărora are dreptul la o pensie în sumă de 2.936.612 lei lunar. De asemenea, recurentul a învederat că hotărârea atacată  nu cuprinde motivele reţinute de instanţă şi cele pentru care a fost respinsă apărarea sa privind dreptul de a primi pensia de invaliditate într-un cuantum egal cu solda integrală avută în ultima lună de activitate.

Analizând, Curtea va admite recursul pentru următoarele considerente:

Prin acţiune, reclamantul a solicitat constatarea ilegalităţii deciziilor privitoare la recalcularea cuantumului pensiei de invaliditate; constatarea refuzului intimatului pârât de a rezolva cererea privind acordarea drepturilor de asigurări sociale prevăzute de art.80 alin.4 din Legea nr.56/1992, modificată şi completată prin O. U. G. nr.80/1999.

Faţă de acest obiect al acţiunii, se constată că prezentul litigiu este supus jurisdicţiei asigurărilor sociale, pentru care Legea nr.19/2000 prevede în art.155 competenţa tribunalelor de a soluţiona pricinile în primă instanţă.

În consecinţă, hotărârea Curţii de Apel Craiova a fost pronunţată cu încălcarea normelor imperative de competenţă materială prevăzute în legea susmenţionată şi urmează a fi casată în temeiul art.304 pct.3 C. proc. civ.

Reţinând că pensia recurentului reclamant a fost stabilită prin decizia Secţiei Pensii din cadrul Ministerului de Interne şi nu printr-un act întocmit de Casa Naţională  de Pensii sau de casele teritoriale de pensii, Curtea va aplica dispoziţiile art.156 din Legea n.19/2000, potrivit cărora competenţa de a soluţiona cauza aparţine instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul.

Fiind întemeiat motivul de necompetenţă materială invocat din oficiu de instanţă, ca motiv de ordine publică în condiţiile prevăzute de art.306 alin.2 C. proc. civ., Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, instanţa în  a cărei rază teritorială îşi are sediul intimatul pârât.

Faţă de soluţia dată recursului, în raport de motivul necompetenţei materiale, nu se mai impune a fi examinate motivele de casare invocate de recurent şi cum acestea se referă la fondul pricinii, urmează a fi avute în vedere sub forma unor apărări de fond cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa competentă.

Taxă vamală. Scutire prevăzută de art.12 din Legea nr.35/1991 privind regimul investitorilor străini

de

Reclamanta SC ”P.P.” SRL a chemat în judecată Ministerul Finanţelor, Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană şi Vama Oradea solicitând anularea deciziei 1166/30.07.2001 emisă de Direcţia  Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor precum şi a procesului verbal de control 1341/28.06.2001 încheiat de Brigada de Supraveghere şi Control Vamal Oradea.

In motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că a importat în regim de scutire de taxe vamale 11 utilaje de prelucrare a lemnului şi un autoturism Peugeot 406, reprezentând aport în natură la capitalul social adus de asociatul investitor străin şi pentru care acesta a primit 10619 părţi sociale. Ulterior el a cesionat aceste părţi – operaţiune care în mod greşit a fost considerată de către organele de control drept o înstrăinare a bunurilor aduse ca aport în natură.

Prin sentinţa civilă nr.254/8 octombrie 2001, Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea reţinând că prin cedarea părţilor sociale  investitorul străin s-a retras din societate şi ca atare acesta nu mai îndeplinea condiţiile pentru care a beneficiat de facilităţile prevăzute de art.12 Legea nr.35/1991.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.12 Legea nr.57/1993 pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1991 privind regimul investitorilor străini „maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport şi orice alt bun din import necesar  investiţiei constituite ca aport în natură al investiţiei străine, la capitalul social, ori la majorarea acestuia, sunt exceptate de la plata taxelor vamale”.

In concordanţă cu aceste prevederi, în 1996, reclamanta a importat în regim de scutire taxe vamale 11 maşini de prelucrare a lemnului şi un autoturism, constituite ca aport în natură la capitalul social şi pentru care asociatul investitor străin a primit 10619 părţi sociale.

In 1999, prin act adiţional s-a consemnat cesionarea de către asociatul investitor străin  a părţilor sale sociale.

In urma controlului inteprins de Brigada de Supraveghere şi Control Vamal Oradea, prin procesul verbal 1341/28.06.2000, s-a reţinut că prin această operaţiune, investitorul străin  a înstrăinat aportul în natură– situaţie în care datorează taxele vamale,TVA-ul, comisionul de care a fost scutit, precum şi majorările de întârziere aferente-în conformitate cu dispoziţiile art.144 lit.b Legea nr.141/1997.

Măsura astfel dispusă este nelegală şi reprezintă în fapt consecinţa greşitei interpretări a dispoziţiilor legale.

Astfel, art.144 alin.1 Legea nr.141/1997, se referea la datoria vamală  ce se naşte din „neîndeplinirea uneia din condiţiile stabilite prin regimul vamal sub care au fost plasate bunurile”.

Este evident că se au în vedere condiţiile ce trebuiesc îndeplinite la momentul importului.

Or, în 1996 documentele vamale întocmite cu prilejul importului celor 11 maşini pentru prelucrarea lemnului atestă – constituirea acestora ca aport în natură la capitalul social al reclamantei – situaţie în care legal şi temeinic li s-a acordat scutirea de taxe vamale.

Bunurile importate au devenit proprietatea societăţii comerciale, persoană juridică, – distinctă de persoana fizică a investitorului asociat, –  intrând în patrimoniul acesteia şi servind scopului pentru care au fost aduse.

Părţile sociale constituite în favoarea asociatului nu îi conferă acestuia un drept de proprietate asupra bunurilor respective şi ca atare nici cesionarea lor nu poate fi interpretată ca o transmitere a proprietăţii acestor bunuri.

Fără a sesiza diferenţierea existentă între regimul părţilor sociale şi cel al aportului în natură la capitalul socialdevenit proprietatea societăţii şi în condiiile în care legiuitorul nu a înţeles să sancţioneze expres cu  retragerea exceptării de la plata taxelor vamale cesionarea ulterioară a părţilor sociale, atât organele de control vamal cât şi instanţa de fond, au dispus şi respectiv menţinut ‚în mod greşit măsura obligării reclamantei la  plata taxelor vamale, comision accize, TVA, şi majorări de întârziere pentru importul efectuat în 1996 de utilaje, constituite ca aport în natură la capitalul social.

Pentru aceste motive, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a cast sentinţa atacată şi pe fond s-a admis acţiunea.

Impozit pe profit. Limita deductibilităţii provizioanelor, conform H.G. nr.335/1995

de

Reclamanta  SC „Banca Comercială Albina” prin lichidator a solicitat anularea deciziei nr.813 din 30 mai 2001 emisă de Ministerul Finanţelor şi exonerarea de plata sumei de 4.229.110.450 lei reprezentând impozit pe profit, TVA aferentă unor  activităţi nebancare cu majorările de întârziere aferente, precum şi anularea procesului verbal de control din 3 iunie 2001 întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti şi exonerarea de plată  a sumelor de: 5.128.826.048 lei, 53.560,35 D.U., 2.274.214,10 franci belgieni şi 8.630,82 USD.

Prin sentinţa civilă nr.1562 din 20 noiembrie 2001 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea. S-a reţinut că: reclamanta a încălcat  constant dispoziţiile legale specifice bancare, constituind provizioane specifice de risc şi incluzându-le pe cheltuieli deductibile din profitul impozabil; prin recalcularea impozitului pe profit, ca urmare a provizioanelor nedeductibile a rezultat că pe 1998, ar fi virat în plus numai 1.516.602.647 şi  nu 4.000.000.000 lei cât a solicitat; că datorează TVA în condiţiile  în care nu a produs dovezi care să confirme că prestările de serviciu nu au constat în evaluări de patrimoniu şi în fine că majorările de întârziere sunt datorate integral.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, SC „Banca Comercială Albina” SA prin lichidator.

Un prim motiv de casare a vizat greşita respingere a  capătului de cerere referitor la anularea  obligaţiei de plată a  impozitului pe profit şi a deductibilităţii fiscale a provizioanelor specifice de risc. În acest sens, recurenta a susţinut că în mod greşit s-a apreciat că şi-a constituit provizioane peste limita legală în condiţiile în care din raportul de audit a reieşit că trebuia să-şi constituie provizioane la un nivel superior celor deja constituite.

Un al doilea motiv de casare a avut în vedere greşita obligare a  băncii la plata TVA pentru activităţi  nebancare (evaluare de patrimoniu).  Recurenta a apreciat că în mod greşit nu s-a  considerat că verificarea garanţiilor este în fapt o componentă a  activităţii de creditare – care în final este scutită de TVA.  Tot greşit, consideră recurenta, s-a apreciat că activitatea realizată de bancă este o activitate de prestări servicii – de evaluare de patrimoniu.

Printr-un alt motiv de casare, recurenta a criticat soluţia Curţii de Apel Bucureşti şi pentru menţinerea obligaţiei de plată a majorărilor de întârziere deşi după data deschiderii producerii falimentului la creanţele existente nu se mai pot adăuga datorii sau alte cheltuieli.

În fine, o ultimă critică a vizat modul de  soluţionare a capătului de cerere  referitor la restituirea impozitului pe profit virat în plus în 1998 în sumă de 1.200.204.719 lei în loc de 4.000.394.881 lei cât s-a solicitat.

Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în raport de criticile formulate, urmează a se reţine că acestea sunt justificate.

Recursul este fondat, în sensul ce se va expune:

Din actul de control rezultă că în perioada 30 iunie 1997 –  31 mai 1999, Banca Comercială Albina a constituit provizioane specifice de risc şi le-a inclus pe cheltuieli  deductibile la calculul profitului impozabil fără a respecta Normele Băncii Naţionale a României nr.3/1994 şi H.G. nr.335/1995 privind regimul constituirii, utilizării şi deductibilităţii fiscale a provizioanelor  agenţilor economici şi societăţilor bancare.

Concret, s-a imputat reclamantei că: nu a luat în calcul garanţiile materiale aferente  unor credite acordate; a constituit provizioane pentru credite acordate pe baza unor contracte de credit, nesemnate de beneficiar sau pentru credite la care nu au fost respectate normele interne de creditare; a constituit provizioane fără a lua în calcul garanţiile totale,  sau pentru credite la care nu au fost semnate contractele de credit.

Potrivit dispoziţiilor art.2 din H.G. nr.335/1995 „societăţile bancare pot constitui provizioane specifice de risc potrivit Normelor B.N.R. – pentru constituirea acestora, soldul creditelor acordate fiecărui debitor al  societăţii bancare se diminuează  cu valoarea garanţiilor, ipotecilor şi a depozitelor băneşti  gajate”.

Art.5 din Normele B.N.R. nr.3/1994 – prevăd expres că la determinarea provizioanelor expunerea debitorului poate fi  micşorată numai cu valoarea  angajamentelor apărute din: garanţii, depozite gajate, colaterale acceptate de conducerea băncii”.

Conform art.5 din H.G. nr.335/1995, nu vor beneficia de deductibilitate fiscală provizioanele constituite peste limitele prevăzute de art.1 şi 2, precum şi cele constituite în alte moduri decât cele prevăzute în prezenta hotărâre”.

Reclamanta recurentă a susţinut constant că a respectat dispoziţiile legale  menţionate, precizând, în acelaşi timp, că nivelul provizioanelor de risc s-a situat sub cel necesar constatat de raportul de audit.

Or, problema ce se impune a fi rezolvată priveşte nu nivelul constituirii provizioanelor de risc ci acela al deductibilităţiilor, în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, neputând fi deduse decât acele provizioane constituite în limita legală.

Pentru verificarea acestui aspect, se impunea efectuarea unei  lucrări tehnice bancare care să stabilească în ce măsură provizioanele deduse din profitul impozabil au depăşit limitele prevăzute de art.1 şi 2 din H.G. nr.335/1995 – şi în raport de aceasta care este impozitul pe profit datorat.

Lucrarea de specialitate este necesară şi pentru explicarea aspectelor legate de conţinutul activităţii de creditare, în ce măsură activitatea de verificare a garanţiilor  prezentate de clienţi poate fi asimilată acesteia şi dacă prin aceasta se realizează în fapt o evaluare a  garanţiilor.

În ce priveşte majorările de întârziere, cum soluţionarea lor este strâns legată de modul de rezolvare al celorlalte motive de  casare, asupra lor instanţa urmează a se pronunţa în raport de aceste constatări.

Astfel fiind, s-a admis recursul, s-a casat sentinţa atacată şi  s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Act al Băncii Naţionale a României de refuzare a efectuării de operaţiuni valutare cu populaţia printr-un fond deschis de investiţii în valută

de

Reclamanta SC ”G.A.M.” SA a chemat în judecată Banca Naţională a României solicitând anularea hotărârilor acesteia prin care i-a respins solicitarea de autorizare a efectuării de operaţiuni valutare cu populaţia printr-un fond deschis de investiţii.

In motivarea cererii, reclamanta a învederat că, în calitate de societate de administrare a fondului deschis de investiţii Fondul Valutar Gelsor, a fost vătămată în drepturi prin adresele nr.VI/3/3013 din 20.01.2000 şi respectiv nr.387/83 M din 17.03.2000.

Prin sentinţa civilă nr.1265 din 3.10.2001, Curtea de Apel Bucureşti Secţia contencios administrativ a respins acţiunea ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada unui drept al său, vătămat prin actele administrative atacate.

Impotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta SC ”G.A.M.” SA.

Recursul este nefondat.

Curtea reţine că instanţa de fond a respins în mod justificat excepţia nulităţii actelor administrative deduse judecăţii, invocată pentru neîndeplinirea condiţiei de a fi emise în formă scrisă.

Atât decizia conducerii executive a Băncii Naţionale a României la care s-a făcut referire în adresa nr.VI/3/3013/20.01.2000, cât şi încheierea nr.5 din 15.03.2000 a Consiliului de Administraţie al BNR comunicată cu adresa nr.387/BM/17.03.2000 au caracteristicile unor acte administrative valabile, scopul emiterii lor fiind acela de a produce   prin  ele însele efecte juridice specifice dreptului administrativ.

Din actele dosarului rezultă că solicitarea recurentei privind autorizarea efectuării de operaţiuni valutare cu populaţia, printr-un fond deschis de investiţii în valută a fost analizată de Direcţia Politici Financiar – Bancare a BNR, care  a întocmit nota nr.VI/3/3013/12.01.2000 cu propunerea respingerii cererii, aprobată la 19.01.2000 de Guvernatorul BNR. Ulterior, aceleaşi propuneri au fost aprobate de Consiliul de Administraţie al BNR care a decis, prin încheierea nr.5/15.03.2000, respingerea solicitării, cu motivarea că operaţiunile în valută decurgând din constituirea în valută a resurselor fondului precum şi din investiţiile acestuia sunt interzise de O.G.nr.24/1993.

In consecinţă, prima critică privind nulitatea formală a actelor administrative contestate este nefondată.

Pe fondul cauzei, Curtea reţine că instanţa de fond, respingând acţiunea, a făcut o corectă aplicare a legii.

Potrivit statului său, aprobat prin Legea nr.101/1998, Banca Naţională a României stabileşte şi urmăreşte aplicarea regimului valutar pe teritoriul ţării, autorizează şi supraveghează persoanele fizice şi juridice care au obţinut autorizaţia de a efectua tranzacţii valutare, elaborează reglementări privind monitorizarea şi controlul tranzacţiilor valutare.

Instanţa a interpretat corect prevederile art.18 alin.1 şi 2 din Regulamentul nr.3/1997, potrivit cărora operaţiunile între rezidenţi pe teritoriul României se realizează numai în moneda naţională a ţării, leul, prin  excepţie având dreptul de a efectua operaţiuni valutare persoanele care beneficiază de prevederi legale exprese.

Dispensa acordată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, prin decizia nr.70/1999, nu poate fi considerată „o prevedere legală expresă” fiind chiar contrară legii, respectiv art.26 din O.G.nr.24/1993 care instituie interdicţia pentru fondurile dechise de investiţii de a deţine resurse în devize în scop de investiţii.

De altfel, legiuitorul nu a conferit nici unei autorităţi, inclusiv Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare competenţa de a excepta anumite fonduri de la această interdicţie, aprecierea oportunităţii şi necesităţii desfăşurării de operaţiunii valutare aparţinând exclusiv Băncii Naţionale a României.

In dispoziţiile Legii nr.52/1994 nu este prevăzută posibilitatea acordării unei dispense în orice condiţii, fără nici o limită şi nici că aceste dispense ar avea semnificaţia unor acte administrative individuale de exceptare de la prevederile imperative ale legii, în speţă, de la inderdicţia reglementată prin O.G.nr.24/1993.

De altfel, instanţa de fond a avut în mod justificat în vedere şi faptul că însăşi CNVM şi-a revocat propria decizie nr.70/19.01.2000 prin decizia nr.200/2.02.2001, acţiunea prin care a fost atacată în contencios această ultimă hotărâre fiind respinsă prin sentinţa civilă nr.719/29.05.2001 a Curţii de Apel Bucureşti, cu motivarea că menţinerea deciziei nr.70/2000 prin care s-a acordat exceptarea ar însemna încălcarea atât a dispoziţiilor Legii nr.101/1998, cât şi ale O.G.nr.24/1993 şi ale normelor emise de CNVM.

Este nefondată, de asemenea, şi critica privind nerespectarea de către pârâtă a Regulamentului nr.3/1997, în sensul că nu s-ar încadra în categoria operaţiunilor valutare supuse autorizării BNR deţinerea de valută şi emiterea de titluri de participare denominate în valută.

Prevederile art.26 alin.2 din O.G.nr.24/1993 privind interdicţia deţinerii de devize în scop de investiţii se referă implicit la încasarea de valută prin emiterea titlurilor de participare la fond în valută. Astfel, deţinerea de valută presupune o prealabilă încasare a acesteia, iar emiterea titlurilor de participare de către un fond de investiţii şi constituirea resurselor fondului implică vânzarea acestora către investitori, cu încasarea corespunzătoare a preţului, constituind operaţiuni valutare supuse interdicţiei prevăzute de O.G.nr.24/1993.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.

Taxă judiciară de timbru. Scutire

de

Ministerul Finanţelor Publice a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr.187/2001 a  Curţii de Apel Iaşi, susţinând că instanţa  greşit a anulat decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 a Ministerului Finanţelor, Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor, prin care s-a stabilit că C.V. datorează taxă judiciară de timbru pentru acţiunea prin care a cerut actualizarea unor daune de la inculpatul C.P.

Recursul nu este fondat.

C.V. este partea civilă din dosarul penal nr.14562/1997 al Judecătoriei Iaşi şi căruia i s-a admis în parte acţiunea civilă, cu obligarea inculpatului C.P., la o prestaţie periodică de 162.876 lei lunar începând cu 12 iulie 1994 şi până la încetarea stării de  nevoie şi 54.700.000 lei daune morale.

Inculpatul C.P. a fost condamnat la 3 ani închisoare (cu aplicarea art.81 Cod penal) întrucât în ziua de 12 iulie 1994 i-a aplicat mai multe  lovituri părţii vătămate C.V., precum şi o lovitură  cu o furcă de fier în zona capului, având drept consecinţă pierderea  totală a vederii la ochiul stâng.

Ulterior partea civilă C.V. a formulat o acţiune civilă separată, şi, în această cauză, Ministerul Finanţelor, prin decizia nr.1413 din 21 septembrie 2001 (atacată în cauză), i-a impus plata unei taxe de timbru considerându-se cererea formulată o acţiune în pretenţii.

În mod corect, instanţa de fond a stabilit că: „potrivit dispoziţiilor art.24 lit.c din Ordinul Ministrului Justiţiei nr.760/C/1999 pentru aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de  timbru – sunt scutite de taxele judiciare de timbru, potrivit legii, acţiunile şi cererile  inclusiv  cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daunele materiale şi morale decurgând din acestea, formulate cu prilejul soluţionării dosarului penal sau prin acţiuni civile separate introduse la instanţa civilă.

Cum intimatul C.V. a cerut actualizarea prestaţiei periodice la care a fost obligat cel ce l-a vătămat, prestaţie  neachitată de C.P., precum şi daune materiale reprezentând venituri nerealizate, acesta beneficiază de scutirea de taxă de timbru prevăzută de lege.

Toate pretenţiile intimatului în acţiunea  promovată şi pentru care i s-a cerut să plătească taxă de timbru prin actul administrativ contestat îşi au izvorul în dosarul penal în care inculpatul C.P. a fost judecat şi condamnat.

Deci, recursul declarat de Ministerul Finanţelor este  neîntemeiat şi întrucât actul administrativ atacat a fost în mod corect anulat de instanţa de fond, hotărârea acesteia fiind legală şi temeinică, recursul a fost respins.

Act al ministrului de interne. Situaţii în care actul este de comandament militar, conform art.2 lit.b din Legea nr.29/1990

de

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Ministerul de Interne şi Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi, solicitând desfiinţarea ordinului ministrului de interne, prin care a fost eliberat din funcţia de şef birou informaţii şi cercetării penale din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

Ordinul este considerat nelegal, întrucât la data emiterii lui, reclamantul se afla în concediu medical, iar după ce a aflat de existenţa lui, starea sănătăţii sale s-a agravat fiindu-i necesare 27 de zile de spitalizare şi apoi concediu medical.

Precizează că are 24 ani de cadru activ, este licenţiat în  ştiinţe judiciare şi militare, a fost avansat, a fost apreciat are calificare foarte bună, a beneficiat de solde merit şi a ocupat funcţii de conducere.

Prin acest ordin şi prin acuzele nefondate făcute în presă, i-a fost afectată imaginea sa publică.

Judecătoria Iaşi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Iaşi, Secţia de contencios administrativ, în baza art.3 pct.1 Cod procedură civilă.

Curtea de Apel Iaşi a respins recursul reclamantului, precum şi excepţia privind necompetenţa materială şi teritorială invocată de reclamant.

A respins acţiunea faţă de Ministerul de Interne, ca inadmisibilă şi faţă de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Instanţa a reţinut că ordinul în discuţie este un act de comandament cu caracter militar, exceptat de la procedura contenciosului administrativ, în baza art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, fiind emis de Inspectoratul general al poliţiei de frontieră din cadrul Ministerului de Interne.

Reclamantul a declarat recurs, arătând că în mod greşit s-a considerat că ordinul contestat ar fi de comandament militar, deoarece actele de comandament militar vizează comanda trupei pe timp de pace sau în timp de război – dislocări de trupe, măsuri, acţiuni de luptă, etc, situaţie ce nu se regăseşte în cauză.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art.2 lit.b din Legea nr.29/1990, a contenciosului administrativ „nu pot fi atacate în justiţie actele de comandament cu caracter militar”.

Aceste acte sunt emise de autorităţile militare competente în scopul asigurării ordinii şi disciplinei în cadrul unităţilor militare din aceste unităţi. Astfel, actele ce se includ în această acţiune trebuie să emane de la autorităţi publice care au caracter de comandamente militare, prin comandamentul militar înţelegându-se o totalitate de trupe sub comanda unui şef determinat.

In al doilea rând, trebuie să fie vorba de acte care au un cuprins de natură militară, referindu-se la serviciul şi îndatoririle militare. La acestea se adaugă cerinţa ca toate aceste acte să cuprindă ideea de ordin, de comandă şi în consecinţă cu corelativul sau de disciplină militară, după cum rezultă din înşişi termenii expresei, care este atât de necesară şi caracteristică acestui organism.

Actele de comandament cu caracter militar sunt actele şi măsurile privitoare la pregătirea şi instrucţia militarilor, la mobilizare, concentrare, mişcări de trupe, repartiţia şi desfacerea lor, la darea de comenzi, la manevre şi operaţiuni militare la  dispoziţii privitoare la ordinea şi disciplina militară şi altele asemănătoare.

Prin urmare, orice alte acte emise de autorităţile militare străine de necesităţile propriu-zise ale acţiunilor militare, pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ.

Constatarea rămâne valabilă şi pentru ipoteza în care se invocă vătămarea dreptului subiectiv al unui militar, care a fost eliberat din funcţia deţinută.

Recursul a fost admis şi s-a casat sentinţa cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Persecutat etnic. Persoană strămutată. Indemnizaţie

de

Reclamantul a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Ilfov, să se dispună anularea Deciziei nr.1589 emisă de pârâtă la 5 noiembrie 2001, decizie prin care i-a fost respinsă cererea de a fi încadrat şi a-i acorda calitatea şi drepturile de beneficiar  al Legii nr.189/2000.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ a respins acţiunea, prin sentinţa nr.181 din 25 februarie 2002, reţinând că reclamantul nu se încadrează în prevederile Legii nr.189/2000.

Recursul declarat de reclamant este fondat.

De prevederile art.1 din Ordonanţa Guvernului nr.105/1999 aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000, beneficiază persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, şi anume la lit. „c” – „a fost  strămutată în altă  localitate decât cea de domiciliu”, cazul care priveşte recursul de faţă.

Prin normele de aplicare a O.G. nr.105/1999 aprobate de Hotărârea Guvernului nr.127 din 14 februarie 2002, în art.2 s-a precizat că prin persoană care a  fost strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.

Reclamantul este născut la 13 septembrie 1931 în localitatea Turtucaia, iar urmare  tratatului bilateral din 7 septembrie 1940 încheiat între România şi Bulgaria, părinţii acestuia şi reclamantul care era minor, au fost strămutaţi obligatoriu în România.

Se constată, deci, că reclamantul este îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de Legea nr.189/2000, având calitatea de persoană strămutată, considerente pentru care s-a admis recursul, a fost casată sentinţa şi, în fond, s-a admis acţiunea şi s-a anulat Decizia nr.1589/2001 emisă de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, care a fost obligată să emită o nouă decizie prin care să îi recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr.105/1999, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr.189/2000 şi să îi acorde drepturile corespunzătoare.

Act al ministrului apărării naţionale în legătură cu impozitarea drepturilor cuvenite la trecerea în rezervă

de

Prin acţiunea în contencios administrativ, reclamantul a solicitat obligarea Ministerului Apărării Naţionale la plata sumei de 59.864.306 lei, cu dobânda legală de 28% pe an începând cu data introducerii acţiunii şi până la achitarea efectivă.

In motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că: a fost angajatul Ministerului Apărării Naţionale, de unde a fost pensionat şi trecut în rezervă; în conformitate cu prevederile art.31 alin.1 şi 2 din Legea nr.138/1999 avea dreptul la un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută (echivalentul a 26 solde) respectiv la suma de 149.013.748 lei; din această sumă a primit numai suma de 89.149.442 lei, diferenţa de 59.864.306 lei fiind reţinută în mod nelegal cu titlu de impozit pe venit, conform O.G.nr.73/1999.

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a considerat că suma acordată reclamantului reprezintă o formă de retribuire a muncii, supusă impozitării în condiţiile O.G.nr.73/1999.

Impotriva acestei sentinţei, reclamantul a declarat recurs, susţinând că nelegal s-au asimilat ajutoarele acordate personalului militar cu ocazia pensionării cu drepturile salariale.

Recursul este nefondat.

Potrivit art.31 din Legea nr.138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar, militarii trecuţi în rezervă au dreptul la un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută; acestea trebuie însă corelate cu dispoziţiile O.G.nr.73/1999 privind impozitul pe venit precum şi H.G.nr.1066/1999 care precizează veniturile care fac parte din categoria celor neimpozabile, excluzându-le pe  cele salariale.

Ajutorul stabilit prin reglementările legale în vigoare este cel despre care se face referire în dispoziţiile art.31 alin(2) din Legea nr.138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă  naţională precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii.

Solda lunară reprezintă o formă de retribuire a muncii personalului militar, deci venituri de natură salarială, care cad sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr.73/1999.

Sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică, recursul a fost respins ca nefondat.

Act al Uniunii Avocaţilor din România. Desemnarea avocaţilor ca apărători din oficiu

de

Reclamantul  M.A.K. a chemat în judecată Baroul de avocaţi al judeţului Mureş şi Consiliul Uniunii Avocaţilor din România solicitând a fi obligată să-i repartizeze cauze  din oficiu.

Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea ca nefondată. S-a reţinut că reclamantului nu i s-a încălcat un drept prevăzut de lege în conformitate cu dispoziţiile art.1 din Legea nr.29/1990.

Impotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs, susţinând că Baroul nu are un drept exclusiv de a refuza solicitarea clienţilor, a reprezentanţilor Parchetelor sau a instanţelor, în sensul desemnării sale ca apărător din oficiu în anumite dosare.

Recursul este nefondat.

In conformitate cu dispoziţiile art.103 din Statutul profesiei de avocat, Baroul are dreptul să desemneze avocaţi din oficiu, cu precădere pe cei stagiari sau tineri. Cum Baroul de avocaţi Mureş nu avea obligaţia legală de a-l desemna pe reclamant (care este avocat pensionar) să acorde asistenţă juridică din oficiu, în mod corect, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Din cuprinsul dispoziţiilor legale nu rezultă că Baroul trebuie să se supună solicitării  clienţilor, reprezentanţilor Parchetului sau instanţelor de judecată de a fi desemnat  un anumit avocat  (respectiv recurentul) pentru a acorda într-o anumită cauză asistenţă juridică din oficiu.

In prezent, recurentul a fost suspendat din exercitarea activităţii de avocat, astfel încât nu mai poate  susţine acţiunea (inclusiv recursul ) formulată în considerarea calităţii de avocat.

Având în vedere considerentele de mai sus, recursul a fost respins ca nefondat.

Impozit pe profit. Cazul penalităţilor neîncasate

de

S.C. ”R.” SA  a solicitat anularea deciziei nr.1554/5 octombrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice, prin care a fost respinsă contestaţia privind suma de 803.147.421 lei, reprezentând impozit pe profit.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, întrucât facturile de penalităţi nu erau încasate, acestea nu puteau fi considerate venit, potrivit H.G.nr.974/1994 şi H.G.nr.402/2000; că, potrivit Regulamentului de aplicare a Legii  contabilităţii nr.82/1991, la “veniturile excepţionale” se înregistrează penalităţile încasate, momentul încasării fiind cel ce constituie stabilirea venitului şi a impozitului aferent; emiterea facturilor în fapt, nu consitituie momentul de stabilire a impozitului pe profit, întrucât nu este venit până la data încasării.

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.862 din 30 septembrie 2002, a admis acţiunea reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a anulat decizia nr.1554/5 octombrie 2001, precum şi procesul verbal încheiat de Administraţia Financiară Sector 1, cu nr.341095/26 octombrie 1998, în privinţa obligării la plata sumei de 799.685.280 lei impozit pe profit.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe baza înscrisurilor de la dosar şi a raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, că, potrivit Legii nr.82/1991 şi a regulamentului de aplicare a legii stabilit prin H.G.nr.704/1993, “penalităţile sunt “creanţe incerte”, care se înregistrează în contabilitate în partidă simplă, în contul nr.8035 al penalităţilor neîncasate din Planul de Conturi-Debitori de amenzi şi penalităţi pretinse”;  că, autorităţile de control, au încadrat greşit penalităţile neîncasate în categoria veniturilor excepţionale, unde se înregistrează numai penalităţile care au fost încasate, astfel că reclamanta nu datorează suma de 799.685.280 lei, cu titlu de impozit pe profit.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Ministerul Finanţelor Publice şi  Administraţia Finanţelor Publice Sector 1 Bucureşti, susţinând, în esenţă, că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât a încadrat penalităţile neîncasate de către reclamantă în categoria celor prevăzute în contul nr.8035 destinat amenzilor şi penalităţilor pretinse de la debitori, nu în categoria veniturilor excepţionale, cum corect au procedat organele de control financiar.

Recursurile sunt fondate.

Din actele dosarului, necontestate, rezultă că, în perioada 1996 – 1998, reclamanta a emis către clienţii săi facturi de penalizări ca urmare a nerespectării prevederilor contractuale, pe care nu le-a înregistrat în evidenţa sa contabilă ca venituri excepţionale, ci în contul nr.8035 destinat amenzilor şi penalităţilor  pretinse de la debitori, motivând că acestea nu au fost încasate şi, deci, nu datorează impozit pe profit pentru ele, potrivit pct. 100 lit.c din Regulamentul de aplicarea Legii nr.82/1991.

Or, potrivit Cap.II, art.5 alin.4 din O.G. nr.70/1994, contribuabilii trebuie să înregistreze în evidenţa contabilă, ca venituri, contravaloarea bunurilor mobile livrate, valoarea bunurilor imobiliare pentru care s-a transferat dreptul de proprietate, valoarea prestărilor de servicii facturate şi câştigurilor, indiferent de sursă, din orice operaţii care duc la creşterea valorii activului, precum şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestor venituri, în scopul reflectării corecte a impozitului pe profit.

Potrivit art.5 din H.G.nr.974/1994 pentru aprobarea instrucţiunilor privind metodologia de calcul şi formularistica corespunzătoare referitoare la impozitul pe profit, “la determinarea  profitului impozabil al unui an fiscal, contribuabilii vor lua în calcul totalitatea veniturilor încasate sau de încasat, indiferent de natura lor”; în venituri se include şi veniturile excepţionale, obţinute din operaţiuni de gestiune ( din despăgubiri şi penalităţi).

În aceeaşi ordine, sunt de observat şi dispoziţiile H.G.nr.704/1993 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a legii nr.82/1991, care stipulează că, pentru a da o imagine fidelă situaţiei financiare trebuie respectate regulile privind evaluarea patrimoniului şi celelalte norme şi principii contabile, inclusiv principiul indepedenţei exerciţiului, care presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii unităţii patrimoniale, pe măsura angajării acestora şi trecerii lor la rezultatul exerciţiului.

Aşadar, potrivit acestor acte normative, penalităţile neîncasate, pentru care s-au emis facturi, constituie un venit care trebuia înregistrat şi impozitat, deoarece, prin emiterea facturilor, societatea a iniţiat o operaţiune economică şi financiară, pe care trebuia să o reflecte în evidenţa contabilă ca venit  şi, pe cale de consecinţă, să stabilească şi să achite obligaţiile fiscale; obligaţia rezidă şi în faptul că la clienţi facturile emise se înregistrează în mod corespunzător pe cheltuieli deductibile, prin care se diminuează masa impozabilă.

Faţă de cele menţionate, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică, iar recursurile fondate, astfel că au fost admise, s-a casat sentinţa şi, pe fond, s-a respins acţiunea.

Persecutat politic. Cumulul drepturilor băneşti cuvenite ca veteran de război

de

T.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii  Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr.1996 din 20 august  2002, emise de către Comisia  pentru aplicarea Legii nr.189/2000, şi obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiar al OG nr.105/1999 pe întreaga perioadă în care a fost refugiat, respectiv 1 octombrie 1940 – 6 martie 1945.

In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că: este pensionar şi veteran de război; a participat la război în perioada septembrie – octombrie 1944, după care a fost deconcentrat; la data de 14 martie 1945 a fost concentrat din nou până la 9 mai 1945; deşi a prezentat comisiei actele doveditoare, prin hotărârea atacată i s-a stabilit o perioadă de refugiu mai mică decât cea reală şi îndemnizaţia acordată este  inferioară  celei de care beneficiază foştii colegi, care au depus cererea imediat după publicarea legii.

Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr.548/CA din 21 octombrie 2002, a admis acţiunea, a anulat actul administrativ supus controlului jurisdicţional şi a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr.105/1993,  aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada 11 octombrie 1940 – 6 martie 1945, sens în care  va emite o nouă decizie.

Impotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor susţinând că în mod greşit s-a admis acţiunea, reţinând eronat că pentru perioada în care reclamantul a participat pe front, poate beneficia de îndemnizaţia prevăzută de Legea nr.189/2000.

Critica nu este întemeiată.

Legislaţia română nu exclude dreptul persoanei aflate în una din situaţiile pe care le reglementează, de a cere şi obţine, în acelaşi timp, recunoaşterea  calităţii de veteran de război şi de persoană refugiată.

Potrivit art.12 alin.2 din Legea nr.44/1944, în cazurile în care  una şi aceeaşi persoană se încadrează în categoria de veteran de război, cât şi în aceea  de fost deţinut politic sau deportat, inclusiv prizonier de război în fosta URSS, luat după 23 august 1944 sau, deşi  declarat înainte de această dată, a fost reţinut după data armistiţului, beneficiază  cumulativ de drepturile băneşti pe perioadele corespunzătoare calităţii avute, cu condiţia ca perioadele să fie distincte.

In conformitate cu norma înscrisă în alineatul următor, persoana prevăzută la alineatul precedent nu poate  cumula celelalte drepturi, altele decât cele băneşti, dar va avea dreptul să opteze pentru cele mai avantajoase sau, după caz, să le obţină pe cele care nu sunt  prevăzute în prezenta lege, dar sunt recunoscute  prin lege pentru cealaltă categorie sau celelalte categorii în care se încadrează.

Prin hotărârea nr.1996 din 20 august 2002, Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr.189/2000 a recunoscut reclamantului Trifa Ilie calitatea  de persoană care a fost strămutată în altă localitatea decât cea de domiciliu în perioadele 11 octombrie  1940 – 31 august 1944, 2 noiembrie 1944 – 31 ianuarie 1945, care totalizează 4 ani o lună şi 19 zile.

Nu s-a luat în calculul perioadelor de strămutare, lunile în care fiind  concentrat, reclamantul s-a aflat pe front, astfel cum rezultă din certificatul nr.67.117 din 28 aprilie 1998, eliberat de Ministerul Apărării Naţionale.

Interpretând  în mod corect prevederile legale mai sus enunţate, care interzic cumulul altor drepturi decât celor băneşti, prima instanţă a admis acţiunea şi a anulat parţial actul administrativ  cu consecinţa obligării pârâtei să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr.105/1999, pe întreaga perioadă de refugiu din motive etnice.

Ca atare, recursul a fost respins ca nefondat

Hotărâre judecătorească. Motivarea soluţiei instanţei de fond. Lipsa dezbaterilor

de

Reclamantul BV a chemat în judecată Prefectura judeţului Galaţi, solicitînd instanţei anularea adresei nr.1500 din 4 noiembrie 1999 emisă şi comunicată de pârâtă, precum şi emiterea unei noi adrese de obligare a primarului la anularea actelor ilegale adoptate de Primărie şi primar, dar şi la întocmirea procesului-verbal de constatare şi emitere a actului de sesizare a organului competent.

Reclamantul a arătat că a solicitat Prefecturii judeţului Galaţi, luarea de măsuri, pentru corectarea unor nelegalităţi săvârşite de unii lucrători din Primărie şi chiar de primar.

Curtea de Apel Galaţi a respins plângerea petentului, reţinând că motivele invocate se referă la modul cum au fost rezolvate solicitările acestuia cu referire la dispoziţiile de aplicare a Legii nr.112/1995  şi a Normelor date prin H.G.nr.11/1997, ceea ce excede controlului instituit prin dispoziţiile legale enunţate.

Considerând această sentinţă netemeinică şi nelegală, reclamantul BV a declarat prezentul recurs, prin care a susţinut că:

– instanţa nu a fost legal constituită la data pronunţării, întrucât anterior acestei date s-a formulat şi depus o cerere de recuzare a judecătorului unic;

– încheierea de soluţionare la 23 noiembrie 2001 a cererii de recuzare s-a pronunţat fără a se da curs contestării taxei de timbru şi excepţiei de neconstituţionalitate invocate în dosarul de recuzare nr.1657/ C+C/2001;

– instanţa şi-a încălcat nu numai obligaţiile ce-i reveneau prin art.129 C. proc. civ., dar nu şi-a respectat nici obligaţia motivării în fapt şi în drept a soluţiei în condiţiile impuse prin art.261 C. proc. civ.;

– instanţa nu şi-a îndeplinit atribuţiile de control judecătoresc ce     i-au fost atribuite prin Legea nr.29/1990. Astfel, instanţa nu s-a pronunţat şi nu a analizat cele solicitate prin acţiunea  introductivă de instanţă, considerând că cele solicitate nici nu ar fi de competenţa sa.

Recursul este fondat.

Prin art. 261 pct. 5 C. proc. civ., s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, judecătorii fiind datori să arate, în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea. Lipsa motivării conduce la imposibilitatea instanţei de recurs de a-şi exercita obligaţia ce-i revine de a verifica temeinicia şi legalitatea hotărârii  atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege ( art.306 C. proc. civ.).

În cauză, prin încheierea de şedinţă din 12 noiembrie 2001 reclamantul a solicitat în apărare o serie de probe noi, precum:

– solicitarea de la pârâtă a documentaţiei privind întocmirea şi emiterea adreselor nr.1500/4 noiembrie 1999 şi nr.1596/22 noiembrie 1999;

– solicitarea de la Primăria municipiului Galaţi a întregii documentaţii de întocmire şi emitere a adreselor nr.24370/26 august 1998 şi 35205/11 octombrie 1999;

– luarea unui interogatoriu pârâtei.

Cauza a fost soluţionată însă fără să fi avut loc dezbateri, conform art.128 din C. proc. civ.

Cât priveşte dezbaterile din 12 noiembrie 2001, acestea au fost asupra probatoriilor şi a altor cereri formulate de reclamant, dar nu asupra fondului cauzei, instanţa respingând acţiunea ca nefondată.

Recursul a fost admis, sentinţa casată şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Galaţi.

T.V.A. Export. Condiţiile cotei 0 a taxei

de

Societatea Comercială “P. N.” SRL în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, a solicitat anularea deciziei nr.390/4 iulie 2002 emisă de primul pârât şi a procesului verbal din 20 mai 2002 încheiat de cea de a doua pârâtă şi exonerarea de plata sumelor de 92.633.536 lei taxă pe valoarea adăugată, 7.251.986.050 lei taxă pe valoare adăugată şi 3.539.244.202 lei majorări de întârziere aferente.

Reclamanta a arătat că, întrucât nu a fost încasată contravaloarea exportului de animale vii în valoare de 38.904 DM efectuat în Grecia, organele de control au reţinut că a încălcat dispoziţiile art.IV punctul 3 din Ordonanţa Guvernului nr.18/1994 şi a fost sancţionată contravenţional conform art.IV pct.7 cu amendă în sumă de 601.981.224 lei, echivalentul exportului. Corespunzător acestui export, pentru neîncasarea la termen a sumei de 38.004 DM pentru care societatea a aplicat cota zero TVA, organele de control au considerat că trebuie să plătească suma de 92.633.536 lei cu titlu de TVA suplimentar.

Consideră impunerea nelegală întrucât nu s-a ţinut seama de faptul că valoarea exportului nu s-a încasat din cauză că beneficiarul nu a plătit-o, astfel că ea se află în litigiu, pentru care s-a început procedura judiciară în Grecia.

Referitor la stabilirea cotei de 19% de TVA pentru exporturile a căror contravaloare s-a încasat, conform opiniei organelor de control, contrar dispoziţiilor art.17 lit.B a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 coroborate cu prevederile punctului 9.2 alineatul 2 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 şi pentru care s-a stabilit obligaţia de plată a sumei de 7.251.986.050 lei cu titlu de TVA suplimentar, consideră că sunt întrunite condiţiile legale pentru cota zero la TVA.

Curtea de Apel Timişoara- Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr.336 din 15 octombrie 2002, a admis în parte acţiunea şi a anulat actele contestate în parte în ceea ce priveşte obligaţia reclamantei de a plăti la bugetul de stat 92.633.536 lei TVA suplimentar, 1.744.883.052 lei TVA suplimentar şi 324.856.368 lei.

Instanţa a reţinut că pentru exportul efectuat în baza declaraţiei vamale  întocmită în 11 ianuarie 2001, sunt aplicabile prevederile art.17 lit.B punctul a- întrucât textul nu condiţionează aplicarea cotei zero de TVA de încasarea efectivă a contravalorii exportului, fiind prevăzută doar condiţia ca încasarea valutei să se facă în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României.

Prin urmare, nu sunt incidente nici dispoziţiile cuprinse la punctul 9.2 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 câtă vreme contravaloarea acelui export nu a fost încasată.

Pentru celelalte exporturi s-a constatat că reclamanta nu a făcut dovada încasării valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, astfel nu poate beneficia de cota zero TVA.

Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, părţile au declarat recurs.

Societatea comercială reclamantă, susţine că se impunea admiterea acţiunii în totalitate, anularea actelor şi exonerarea de plata sumelor, întrucât îndeplineşte condiţiile legale pentru aplicarea cotei zero TVA.

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice arată că actele contestate sunt legale, astfel că se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi în fond respingerea acţiunii, întrucât instanţa nu a ţinut cont de prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.215/1999 privind modificarea legislaţiei referitoare la TVA şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 şi a Hotărârii de Guvern nr.401/2000.

Recursul declarat de societate este nefondat iar recursul pârâţilor este fondat.

În urma unui control efectuat la reclamantă de organele de control ale Direcţiei Controlului Fiscal Arad, ce a vizat perioada ianuarie 2000- noiembrie 2001, s-au constatat că aceasta până la  data verificării, 20 mai 2002, nu a încasat contrvaloarea exportului efectuat în baza declaraţiei vamale de export nr.1488/11 ianuarie 2001, respectiv suma de 38.904 DEM, deşi termenul de încasare era depăşit.

Pentru neîncasarea contravalorii exportului pentru care societatea a aplicat cota zero TVA şi pentru nerespectarea condiţiei de încasare a valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României, s-a constatat că aceasta a contravenit dispoziţiilor art.17 lit.B pct.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 coroborate cu pct.9.3 şi 9.9 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 astfel i s-a aplicat cota de 19% TVA asupra contravalorii în lei a exportului, rezultând TVA suplimentară de 92.633.536 lei.

În urma verificării documentelor care atestă încasarea exporturilor efectuate, s-a reţinut că reclamanta nu a respectat condiţiile de încasare a contravalorii acestora, încasând sumele în valută în numerar, acestea fiind depuse ulterior de către administratorul societăţii şi de către diverse persoane fizice în contul societăţii deschis la Banca Transilvania – Sucursala Arad.

Pentru încălcarea dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.215/1999, art.1 pct.2 de modificare a art.17 lit.B pct.a din Ordonanţa Guvernului nr.3/1992, republicată, pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 14 martie 2000 şi a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000, art.17 lit.B pct.a pentru perioada 15 martie 2000 – 30 noiembrie 2001, s-a aplicat cota de 19% TVA la facturile externe încasate în numerar, rezultând TVA suplimentară în sumă de 7.251.986.000 lei. La debitele stabilite s-au calculat majorări de întârziere de 3.539.244.202 lei.

În procedura prealabilă fiscală soluţia a fost de respingere a contestaţiei iar la instanţă aceea de admitere în parte.

Soluţia organelor de control este corectă, potrivit celor ce se vor arăta.

Conform art.17 lit.B pct.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.215/1999 privind modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la TVA, cota zero de TVA se aplică pentru “exportul de bunuri, efectuat de agenţii economici cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României”.

Aceeaşi prevedere a fost menţinută şi prin art.17 lit.B a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 privind TVA, în vigoare cu începere de la 15 martie 2000.

Normele privind controlul valutar asupra încasărilor din exporturi şi din celelalte operaţiuni cu străinătatea ale Băncii Naţionale a României precizează că “persoanele juridice autorizate să efectueze operaţiuni cu străinătatea sunt obligate să încaseze în termenele prevăzute în dispoziţii legale sumele în valuta convertibilă în lei aferente acestor operaţiuni în conturile lor în bănci”.

Art.16 din Regulamentul valutar nr.3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, emis de Banca Naţională a României, prevede că, în cazul livrării mărfurilor la extern, exportatorii au obligaţia de a întocmi declaraţia de încasare valutară, document necesar urmării şi controlului efectiv al încasării valutare şi de a încasa în termen valuta. Încasarea valutei trebuie făcută obligatoriu prin conturi bancare deschise la bănci autoroizate din Banca Naţională a României.

Pct.9.2 alin.2 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 prevede “pentru operaţiunile prevăzute la art.17 lit.B a) din ordonanţa de urgenţă nu beneficiază de cota zero de taxă pe valoarea adăugată contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale”.

Cum aceste norme explicitează modul de aplicare a prevederilor art.17 lit.B a), nu se poate vorbi că ar adăuga la lege.

Deci, justificat s-a reţinut că societatea nu beneficiază de cota zero TVA pentru exporturile realizate, în condiţiile în care încasarea valutei s-a făcut în numerar de persoane fizice.

Aceeaşi situaţie se aplică şi pentru exportul realizat, în condiţiile în care societatea nu justifică încasarea valutei.

Pct.9.9 din Hotărârea Guvernului nr.401/2000 arată că: “nerespectarea prevederilor pct.9.3-9.8 privind justificarea cotei zero

de TVA şi/sau nerespectarea condiţiei de încasare a valutei în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Naţională a României atrag obligaţia plăţii TVA prin aplicarea cotei corespunzătoare livrărilor şi prestărilor la intern şi a majorărilor de întârziere aferente,

calculate de la data documentului care atestă livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor”.

Apărarea societăţii în sensul că aflându-se în litigiu cu partenerul extern ar trebui să i se aplice prevederile Ordonanţei Guvernului nr.18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici nu poate fi primită, operabile fiind dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.17/2000 privind TVA.

Debitele fiind legale, societatea urmează a suporta şi plata majorărilor de întârziere.

În consecinţă, recursul declarat de societate fiind neîntemeiat, a fost respins, iar recursul pârâţilor fiind fondat, a fost admis, sentinţa atacată a fost casată şi în fond acţiunea s-a respins.

Avocat. Acţiune pentru obligarea Uniunii Naţionale a Avocaţilor din România de a primi în profesia de avocat

de

B. N. a solicitat obligarea Uniunii Avocaţilor din  România să emită o decizie de  numire ca avocat în baroul precizat în acţiune.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ, prin sentinţa nr.1038 din 31 octombrie 2002, a respins ca inadmisibilă acţiunea, reţinând că nu sunt întrunite cerinţele art.1 şi 11 din Legea nr.29/1990.

Reclamantul a declarat recurs şi a arătat că i s-a încălcat un drept fundamental prevăzut în art.14 din Legea nr.51/1995, modificată prin Legea nr.231/2000.

Recursul este nefondat.

Prin acţiune, reclamantul a solicitat obligarea Uniunii Avocaţilor din România să emită o decizie de numire a sa în profesia de avocat.

Conform Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificată prin Legea nr.231/2000, persoana interesată se adresează organelor Uniunii Avocaţilor din România, Comisia permanentă şi Consiliul uniunii, care se pronunţă prin decizie, iar ultima decizie, act administrativ de autoritate face obiectul controlului judecătoresc în baza art.1 din Legea nr.29/1990 a contenciosului administrativ.

În speţă, reclamantul deşi a parcurs procedura prealabilă prevăzută de lege, nu a înţeles să atace decizia Consiliului Uniunii prin care i s-au respins cererile. Or, în situaţia dată, instanţa nefiind legal sesizată, soluţia legală era de respingere a acţiunii ca inadmisibilă.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Competenţă materială. Refuzul nejustificat de a actualiza pensia de serviciu a unui magistrat.

de

Prin acţiunea înregistrată la 5 decembrie 2002, reclamanta RF a solicitat obligarea pârâtului Parchetul de pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie să procedeze la actualizarea pensiei sale de serviciu, în temeiul art.103 alin.1 şi 5 din Legea 92/1992 republicată, H. G. nr.403/2001 şi O.U.G. nr.187/2001, prin includerea în indemnizaţia lunară de încadrare a adaosului de 20% pentru vechimea în magistratură, a sporului de 15% pentru condiţii deosebite de muncă şi a creşterilor salariale acordate în anul 2002 personalului din sectorul bugetar. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să întocmească  şi să comunice la  Casa Naţională de Pensii actul privind cuantumul actualizat al pensiei de serviciu, pentru a se proceda la plata diferenţei de drepturi băneşti cuvenite.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială, excepţie care a fost admisă şi prin sentinţa civilă nr.24/14 ianuarie 2002, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantei este supusă jurisdicţiei speciale a asigurărilor sociale instituită prin art.154-159 din Legea nr.19/2000 şi potrivit căreia, tribunalul este competent să judece litigiul în primă instanţă.

Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărîrii  în baza art.304 pct.3 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, considerând că s-a solicitat acordarea drepturilor de pensie, deşi obiectul acţiunii l-a constituit refuzul nejustificat al unei autorităţi publice centrale de a întocmi actul privind cuantumul actualizat al pensiei sale de serviciu.

Acţiunea recurentei-reclamante are ca obiect recunoaşterea dreptului la actualizarea pensiei sale de serviciu în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraţilor în activitate, drept prevăzut de art.103 alin.5 din Legea nr92/1992 republicată şi obligarea intimatului – pârât la întocmirea actului administrativ privind cuantumul actualizat al pensiei, pentru a fi comunicat Casei Naţionale de Pensii.

Astfel formulată, cererea s-a întemeiat pe dispoziţiile art.1 şi art.11 din Legea nr.29/1990, în baza cărora, în cazul constatării unui refuz nejustificat al intimatului-pârât de a rezolva petiţia referitoare la un drept recunoscut de lege recurentei-reclamante, urmează ca instanţa de judecată să se pronunţe asupra obligaţiei de a întocmi actul administrativ solicitat cu privire la indemnizaţia lunară de încadrare, sporurile şi creşterile salariale ale magistraţilor în activitate, ca elemente necesare actualizării pensiei de serviciu.

De altfel, intimatul-pârât nu are atribuţii în domeniul stabilirii şi plăţii pensiilor, cum eronat a reţinut instanţa de fond ca temei pentru aplicarea dispoziţiilor art.154-159 din Legea nr.19/2000 referitoare la asigurările sociale.

În consecinţă, instanţa de contencios administrativ a fost legal învestită să judece pricina şi hotărârea de declinare a competenţei a fost pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă materială prevăzute de art.6 din Legea nr.29/1990 şi art.3 pct.1 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Conflict negativ de competenţă. Răspunderea materială a militarilor

de

Reclamantul MI a chemat în judecată Ministerul de Interne, solicitând anularea hotărârii nr.43 din 26 septembrie 2002 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din  cadrul acestui minister, precum şi a hotărârii nr.386 din 29 iulie 2002 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Direcţiei audit intern a aceluiaşi minister, prin care a fost respinsă contestaţia pe care a formulat-o împotriva deciziei de imputare nr.12/0/130.343 din 27 iunie 2002, emise de pârât  în sarcina reclamantului pentru suma de 1.272.600 lei, reprezentând cota-parte dintr-un prejudiciu  total de 4.735.700 lei. Totodată, reclamantul a solicitat anularea deciziei de imputare sus-menţionate, prin care a fost stabilită în sarcina sa răspunderea materială pentru un prejudiciu reprezentând curse efectuate în interes personal cu autoturismul de serviciu al unităţii operative la care acesta activează .

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi de contencios administrativ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, apreciind că litigiul dintre părţi este un litigiu de muncă, respectiv un conflict de drepturi, în reglementarea art.5 din Legea nr.168/1999, iar competenţa de soluţionare revine tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul unităţii emitente a deciziei de imputare, conform art.72 al aceleiaşi legi. În aprecierea instanţei, împrejurarea că O. G. nr.121/1998 a instituit căi de atac administrative împotriva deciziilor de imputare emise în sarcina militarilor, obligatoriu de parcurs, nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze acţiunea.

La rândul său, Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara, reţinându-se următoarele:

– contestatorul a epuizat căile de atac împotriva deciziei de imputare, aşa cum acestea sunt prevăzute de O.G. nr.121/1998, iar potrivit art.43 din aceeaşi ordonanţă s-a adresat instanţei judecătoreşti competente să soluţioneze acţiunea pe care a formulat-o împotriva hotărârii Comisei  de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului de Interne;

– hotărârea Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor este un act administrativ cu caracter jurisdicţional emis de un organ al autorităţii administraţiei centrale, iar competenţa de soluţionare a acţiunii îndreptate împotriva acestei hotărâri, revine curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul.

Constatând că s-a ivit un conflict negativ de competenţă, în sensul prevederilor art.20 pct.2 din C. proc. civ., Curtea urmează să stabilească  instanţa competentă să soluţioneze cauza în raport cu obiectul real al acţiunii formulate de reclamant şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Răspunderea materială a militarilor este reglementată de O.G. nr.121 din 28 august 1998, iar art.30 din această ordonanţă  instituie pentru persoana care contestă decizia de imputare prin care a fost obligată la repararea prejudiciului, parcurgerea unor căi de atac administrative care, în prima fază, sunt soluţionate de comandantul, respectiv şeful care a emis decizia de imputare sau de  o Comisie de soluţionare a contestaţiei, numită  de acesta, iar în cea de-a două fază, de către comisia de jurisdicţie a imputaţiilor a cărei hotărâre este definitivă.

Potrivit reglementării art.43 din ordonanţa sus-menţionată, în situaţia în care, după epuizarea căilor de atac administrative, persoana obligată la repararea prejudiciului consideră că a fost lezată într-un drept al său legitim, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii.

Prin urmare, însăşi reglementarea specifică răspunderii materiale a militarilor conferă hotărârii comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului de Interne caracterul de act administrativ-jurisdicţional de autoritate emis de un organ al administraţiei publice centrale.

Competenţa de soluţionare a cererii prin care se solicită anularea unui aemenea act, revine potrivit Legii nr.29/1990, instanţei de contencios administrativ.

Conform art.3 alin.(1) din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererilor în materie de contencios administrativ, privind actele autorităţilor publice centrale, aparţine curţii de apel.

Cât priveşte competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ, aceasta aparţine, conform reglementării art.6 din Legea nr.29/1990, curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, care, în cazul de faţă, este Curtea de Apel Timişoara.

Pentru considerentele arătate, Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul MI, în favoarea Curţii de Apel Timişoara

Contestarea unui act administrativ al unei autorităţi a administraţiei centrale, act ce are ca obiect sume sub 5 miliarde de lei. Conflict negativ de competenţă. Efectele casării

de

Reclamanta Societatea comercială „SG” SA Galaţi a solicitat instanţei de contencios administrativ să dispună anularea deciziei nr.2734/ 14.11.1999 a Ministerului Finanţelor Publice, ca nelegală.

Curtea de Apel Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr.120 din 10.05.2000, a admis acţiunea, a anulat decizia citată mai sus şi a exonerat pe reclamantă de plata sumelor din actul administrativ anulat.

Împotriva sentinţei a declarat recurs Direcţia Finanţelor Publice Galaţi, pentru nemotivarea sentinţei în fapt şi în drept, astfel cum prevăd dispoziţiile art.261 alineatul 5 din C. proc. civ.

Curtea Supremă de Justiţie, Secţia contencios administrativ, a admis recursul, a casat sentinţa nr.120/2000 şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, întrucât suma contestată fiind mai mică de 5 miliarde lei, competenţa aparţine Tribunalului Galaţi, Secţia de contencios administrativ.

Tribunalul Galaţi a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de D.G.F.P. Galaţi şi Ministerul Finanţelor Publice şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, reţinând că cererea reclamantei priveşte acte de competenţa unei autorităţi a administraţiei publice centrale, competentă fiind Curtea de apel, ca instanţă de fond.

Curtea de Apel Galaţi a înaintat dosarul Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, pentru rezolvarea conflictului negativ de competenţă.

Prin decizia nr.3462/ 14.11.2002 Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ a admis recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, a casat sentinţa nr.120/ 10.05.2000 a Curţii de Apel Galaţi şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, cu motivarea că potrivit O.U.G. nr.13/2001 şi H.G. nr.1296/2001, contestaţiile ce au ca obiect sume al căror cuantum este sub 5 miliarde lei, se soluţionează de organe specializate din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a căror rază teritorială îşi are sediul reclamanta. Curţile de apel judecă cererile în materie de contencios administrativ privind acte ale autorităţilor şi instituţiilor centrale (art.3 punctul 1 C. proc. civ.).

Aşa fiind, sub aspectul competenţei, instanţa supremă s-a pronunţat conform art.3151 C. proc. civ., astfel că, în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Deşi cauza a fost trimisă de Curtea Supremă de Justiţie spre rejudecare la Tribunalul Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ, aceasta s-a desesizat, creându-se un conflict negativ de competenţă.

În raport de cele menţionate mai sus, s-a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Galaţi, Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Persecutat etnic. Persoană strămutată. Proba persecuţiei

de

Reclamantul S.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Suceava, solicitând anularea deciziei nr.R/16763 din 22 mai 2002 şi să se constate că este beneficiarul dispoziţiilor Decretului-Lege nr.118/1990 modificat şi completat prin O.G. nr.105/1999 cu modificările şi completările ulterioare.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada august 1942 – august 1944 a fost deportat în Transnistria, U.R.S.S., unde împreună cu alţi membri ai comunităţii romilor au fost supuşi muncii forţate, au suferit datorită foamei, frigului şi mizeriei.

Reţinând că nu a prezentat acte oficiale de la instituţii abilitate din care să rezulte perioada persecuţiei etnice, pârâta i-a respins cererea.

Curtea de Apel Suceava, Secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea deciziei nr.R/16763/2002 a Casei Judeţene de Pensii Suceava. Totodată, a constatat că reclamantul beneficiază de dispoziţiile Decretului-lege nr.118/1990 modificat şi completat prin O.G. nr.105/1999 cu modificările şi completările ulterioare, pe perioada august 1942 – 23 august 1944.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada cu înscrisuri şi declaraţiile martorilor S.L. şi S.V., că în perioada august 1942 – august 1944 a fost deportat în Transnistria, împreună cu alţi membri ai comunităţii romilor unde a fost supus unor tratamente inumane.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Suceava.

Recurenta a susţinut că o parte din martorii audiaţi nu aveau discernământ la data deportării, iar pe de altă parte, că aceştia nu au putut face dovada cu acte oficiale că s-au aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.

Recursul este nefondat.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că reclamantul a făcut dovada că în perioada august 1942  – august 1944 a fost deportat în Transnistria, datorită calităţii sale etnice, fiind supus unor tratamente inumane împreună cu alţi membri ai comunităţii romilor.

Mai reţine instanţa că situaţiile concrete fiind persecuţiile etnice ale reclamantului, acestea au fost dovedite cu acte şi cu declaraţiile celor două reclamante S.L. şi S.V., cărora li s-au recunoscut drepturile prevăzute de Decretul-lege nr.118/1990.

Nu se poate imputa reclamantului faptul că nu a  dovedit calitatea sa de persecutat etnic cu alte acte doveditoare, atâta vreme cât însuşi actul normativ aplicabil menţionează că dovedirea situaţiilor prevăzute la art.1 se face de persoanele interesate cu acte oficiale, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În atare situaţie, reclamantul a făcut dovada persecuţiei pe motive etnice şi cu cei doi martori, astfel încât instanţa de fond în mod corect a admis acţiunea şi a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cerute de Decretul-lege nr.118/1990 pentru a putea beneficia de drepturile conferite de acest act normativ.

Recursul a fost respins.

Competenţă materială. Decizie de imputare emisă de organul de control propriu al societăţii comerciale

de

Prin sentinţa nr.34 din din 12 iunie 2002, Colegiul Jurisdicţional Sibiu al Curţii de Conturi a admis contestaţia formulată de BDR, fost director economic al societăţii comerciale „H.” SA Slimnic şi în consecinţă, a anulat decizia de imputare nr.2 din 15 ianuarie 2002 emisă în sarcina ei, de către conducerea unităţii pentru recuperarea prejudiciului în valoare de 19.117.472 lei.

Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins ca nefondat recursul jurisdicţional declarat de societatea comercială mai sus menţionată, împotriva sentinţei.

Şi această ultimă hotărâre a fost atacată cu recurs de către Societatea comercială „H.” SA Slimnic.

Recurenta a cerut casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză de organele Curţii de Conturi şi, în fond, respingerea contestaţiei formulate de BDR ca neîntemeiată.

Recursul este admisibil.

Astfel cum deja s-a arătat, obiectul contestaţiei formulate de BDR, fost director economic al Societăţii Comerciale „H.” SA Slimnic, îl constituie decizia de imputare nr.2 din 15 ianuarie 2002 emisă în sarcina sa de către conducătorul unităţii pentru recuperarea prejudicului reprezentând lipsa în gestiunea lui SV (fost gestionar la ferma nr.9).

Angajarea răspunderii materiale s-a făcut ca urmare a unor constatări efectuate de organul de control propriu şi consemnate în actul indicat în preambulul deciziei.

Rezultă aşadar, că existenţa prejudiciului produs în patrimoniul societăţii comerciale nu a fost stabilită ca efect al controlului efectuat de organele Curţii de Conturi, potrivit art.18 din Legea nr.94/1992, modificată.

Ca atare, s-a apreciat, în mod greşit, că este competent Colegiul Jurisdicţional Sibiu să soluţioneze în primă instanţă contestaţia formulată de BDR, conform art.41 din aceeaşi lege.

La rândul său, Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a nesocotit dispoziţiile legale privitoare la competenţa materială, atunci când prin decizia recurată s-a pronunţat asupra recursului în fond şi a menţinut sentinţa nr.34 din 12 iunie 2002.

Ţinând sema de aceste considerente, recursul a fost admis şi s-a dispus casarea ambelor hotărâri pronunţate de organele Curţii de Conturi, cu trimiterea litigiului de muncă spre competentă soluţionare la Tribunalul Sibiu, Secţia conflicte şi litigii de muncă.

Competenţă ratione personae

de

Reclamantul AN a chemat în judecată Ministerul Administraţiei Publice şi pe OC în calitate de ministru al administraţiei publice, cerând anularea parţială a Ordinului nr. 261/2001 în ce priveşte organizarea concursului de secretar general pentru Prefectura judeţului Constanţa din 24 aprilie 2001 şi, pe cale de consecinţă, anularea rezultatului acestui concurs şi anularea Ordinului nr. 393/2000 prin care a fost eliberat din funcţia de secretar general al prefecturii.

A solicitat, de asemenea, reîncadrarea în aceeaşi funcţie cu acordarea drepturilor băneşti până la reîncadrare, iar în subsidiar  admiterea contestaţiei privind rezultatele concursului desfăşurat în zilele de 24 – 25 aprilie 2001, în baza Ordinului nr. 261/2001.

Prin sentinţa civilă nr. 988/29 iunie 2001 Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Recursul declarat împotriva sentinţei nr. 988 din 29 iunie 2001 a fost soluţionat de Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 1164/2002, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Constanţa, în temeiul art. 6 din Legea nr. 29/1990, reţinând caracterul imperativ al acestei norme.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Administraţiei Publice (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor).

În critica formulată, recurentul a arătat că în contencios administrativ competenţa de soluţionare a cauzelor este alternativă, întrucât, pe de o parte, dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 29/1990 prevăd că această lege se completează cu dispoziţiile dreptului comun, iar pe de altă parte, dispoziţia art. 6 din Legea nr. 29/1990 este o dispoziţie de favoare de care reclamantul nu a înţeles să uzeze.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 29/1990, „Judecarea acţiunilor formulate în baza art. 1 din prezenta lege este de competenţa tribunalului sau a curţii de apel în a căror rază teritorială îşi are domiciliu reclamantul, potrivit competenţei materiale prevăzute de art. 2 şi 3 din C. proc. civ.”.

Se prevede, deci, o derogare de la principiul dreptului comun, potrivit căruia acţiunile cu caracter personal sunt de competenţa tribunalului sau curţii de apel în raza cărora domiciliază pârâtul (art. 5 C. proc. civ.), legiuitorul înlesnind astfel posibilitatea reclamantului de a introduce acţiunea sa la instanţa de domiciliu.

Fiind vorba de o competenţă ratione personae, reclamantul poate să aleagă instanţa în raza căreia domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Astfel, recursul declarat de de Ministerul Administraţiei şi Internelor a fost admis, sentinţa atacată casată şi s-a stabilit competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ.

Persecutat etnic. Proba persecuţiilor din motive etnice

de

Reclamantul E.B.A. a chemat în judecată Casa de Pensii Argeş, solicitând anularea hotărârii nr.250/2002 prin care i-a fost respinsă cererea privind stabilirea calităţii de beneficiar al prevederilor art.1 lit.c din Legea nr.189/2000.

In motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că după terminarea armatei efectuate  în România, a fost lăsat la vatră  în  comuna Albeşti judeţul Muscel şi nu în oraşul Hotin, care se afla sub ocupaţia  rusească, părinţii săi refugiindu-se  în aceeaşi comună.

Curtea de Apel Piteşti a respins  acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că la data lăsării la vatră, reclamantul, fiind adoptat de  N.D.E. avea domiciliul la părinţii adoptivi, respectiv în judeţul Muscel, motiv pentru care nu se încadrează în  prevederile  art.1 lit.c din Legea lnr.189/2000.

Impotriva  acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul E.B.A.

In motivarea recursului, recurentul-reclamant a susţinut că are  calitatea de refugiat, deoarece prin ordinul de lăsare la vatră i s-a impus să meargă la Câmpulung şi nu la Hotin, care era localitatea sa de domiciliu.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art.1 lit.c din Legea nr.189/2000 „beneficiază de prevederile  prezentei ordonanţe persoana cetăţean român, care în perioada  regimurilor  instaurate  cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut  de suferit persecuţii din motive etnice  după cum urmează…… a fost strămutat în altă

localitate decât cea de domiciliu”.

In cauza dedusă judecăţii, recurentul-reclamant nu a făcut dovada unor persecuţii din motive etnice, deoarece acesta, după ce a fost încorporat la 1 noiembrie 1943, a fost lăsat la vatră  la 2 aprilie 1945 la Cîmpulung, judeţul Argeş şi nu în Hotin, ca urmare a faptului că părinţii săi adoptivi domiciliau în acest judeţ, adopţia  fiind făcută la 11 ianuarie 1945.

Toate  aceste împrejurări rezultă cu certitudine din actele depuse la dosar, respectiv sentinţa de  adopţie nr.1/11 ianuarie 1945 pronunţată de Tribunalul Judeţului Muscel; ordinul de lăsare la vatră., copia livretului militar.

Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că în cauză nu sunt  incidente dispoziţiile art.1 lit.c din Legea nr.189/2000, recurentul neputând  fi asimilat  refugiaţilor sau strămutaţilor.

In consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Persoană obligată să efectueze stagiul militar în detaşamente de muncă forţată. Drepturi cuvenite în baza Legii nr. 309/2002

de

Reclamantul V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, anularea hotărârii nr.333 din 18 decembrie 2002, emise de pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea unei hotărâri care să constate că perioada 20 iulie 1955 – 25 martie 1957 se încadrează în prevederile Legii nr.309/2002.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că, deşi, îndeplinea toate condiţiile prevăzute de lege, pârâta a refuzat să-i acorde drepturile solicitate.

Curtea de Apel Braşov, Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea, a anulat hotărârea  atacată şi a obligat pe pârâtă să emită o nouă hotărâre care să constate că perioada menţionată de reclamant se încadrează în prevederile art.1 din Legea nr.309/2002, reţinând, în esenţă că, reclamantul  a făcut dovada că stagiul militar l-a efectuat într-un detaşament de muncă aparţinând Ministerului de Construcţii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, susţinând că, din actele dosarului nu rezultă că  detaşamentele de muncă în care a lucrat reclamantul au făcut parte din Direcţia Generală a Serviciului Muncii,  ori de prevederile Legii nr.309/2002 beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în aceste detaşamente de muncă, în perioada 14 ianuarie 1950 – 28 februarie 1961.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, beneficiază de prevederile acestei legi  cetăţeanul român care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă în perioada 1950 – 1961.

În speţă, din livretul militar al reclamantului rezultă că aceasta a lucrat în timpul stagiului militar în detaşamente de muncă, în perioada 20 iulie 1955 – 25 martie 1957.

Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar într-un detaşament organizat, în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoaşterea drepturilor sale.

Faptul că se contestă de către recurentă apartenenţa detaşamentelor de muncă la Direcţia Generală a Serviciului Muncii, invocându-se fie tutela Ministerului Forţelor Armate, fie cea  a Ministerului de Construcţii, nu prezintă importanţă în soluţionarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la  nesocotirea scopului reparator al legii şi anume, acela de a  recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de  regimul acelei epoci pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar.

În consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Cerere de revizuire a deciziei prin care s-a respins recursul ca nefondat. Inadmisibilitate

de

Prin decizia pronunţată la data de 6 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ a respins recursul formulat de recurentul–reclamant împotriva sentinţei civile nr. 436 pronunţată la data de 28 noiembrie 2001 de Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Pentru a pronunţa această soluţie, Secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie a reţinut, în esenţă, că sentinţa recurată este legală şi temeinică, instanţa respingând în mod legal şi temeinic acţiunea, doarece recurentul–reclamant nu a făcut dovada că a părăsit localitatea de domiciliu, oraşul Rădăuţi, judeţul Suceava, ca urmare a strămutării/refugierii din cauza persecuţiilor din motive etnice, ci, eventual, din cauza evenimentelor legate de înaintarea frontului pe teritoriul României, astfel că nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999.

Cererea de revizuire formulată în cauză este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare.

Ea se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Astfel, art. 322 din C. proc. civ. prevede că sunt supuse revizuirii hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârile date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

Regula prevăzută de art. 322 este în sensul că hotărârea supusă revizuirii este o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei ce a fost dedusă judecăţii.

Rezultă că nu pot fi atacate pe calea revizuirii hotărârile pronunţate de instanţele de recurs, prin care recursul a fost respins fără a se evoca fondul, menţinându-se situaţia de fapt stabilită de instanţa a cărei hotărâre a fost recurată.

În consecinţă, decizia Curţii Supreme de Justiţie, Secţia de contencios administrativ prin care a fost respins recursul împotriva sentinţei nr. 436 din 28 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Cluj ca nefondat, nu poate constitui obiect al unei cereri de revizuire. În consecinţă, cererea de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă.

Competenţă materială. Plângere împotriva deciziei de sancţionare contravenţională emisă de C.N.A.

de

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta Societatea comercială „NTR” SRL Bucureşti a solicitat anularea deciziei nr.61 din 18.03.2003, prin care pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a menţinut sancţiunea contravenţională aplicată prin decizia nr.39 din 18.02.2003, dar a redus cuantumul amenzii de la 250.000.000 lei la 150.000.000 lei.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă materială, excepţie care a fost admisă şi prin sentinţa civilă nr.531 din 16.04.2003, astfel că a fost declinată cauza spre soluţionare în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.

Instanţa de fond a reţinut că fapta contravenţională pentru care a fost sancţionată reclamanta este prevăzută într-un act cu caracter normativ emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului, respectiv în Decizia nr.78/2002, situaţie în care plângerea împotriva actului de constatare şi de sancţionare a contravenţiei se soluţionează de către judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, conform art.31-32 din O.G. nr.2/2001. Instanţa de fond a considerat că dispoziţiile art.93 din Legea nr.504/2002, care prevăd competenţa instanţei de contencios administrativ, nu sunt aplicabile decât în cazul contestării deciziilor luate de Consiliul Naţional al Audiovizualului sau de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii pentru sancţionarea încălcării prevederilor acestei legi, iar nu în cazul încălcării reglementărilor emise de pârât.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanta şi pârâtul, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru a fi judecat fondul pricinii.

Recurenta-reclamantă a solicitat casarea hotărârii în baza art.304 pct.9 C. proc. civ., susţinând că O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor nu se aplică şi contravenţiilor din materia audiovizualului, decât în măsura în care Legea nr.504/2002, ca lege specială, nu cuprinde dispoziţii derogatorii. Sub acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că Legea nr.504/2002 are dispoziţii speciale în privinţa competenţei materiale a instanţei care soluţionează plângerea împotriva actelor de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor, deoarece prevede expres în art.93 alin.2 că, deciziile de sancţionare luate de Consiliul Naţional al Audiovizualului pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.

În recursul declarat de Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a invocat, în temeiul art.306 alin.2 C. proc. civ., acelaşi motiv de casare şi   s-a precizat că, după pronunţarea hotărârii atacate, Legea nr. 504/2002 a fost modificată şi completată prin Legea nr.402/2003 şi în modificările aduse dispoziţiilor art.93 şi 94 din lege, s-a făcut distincţia clară, în sensul că actele de sancţionare emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului, sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ, iar contravenţiilor aplicate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Recursurile sunt admisibile.

Legea audiovizualului nr.504/2002 a fost modificată şi completată prin Legea nr.402/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 709 din 10.10.2003.

Conform dispoziţiilor art.91 alin.1, art.93 alin.1 şi 3 şi art.94 din noua reglementare, constituie contravenţie nerespectarea prevederilor legii audiovizualului şi a deciziilor cu caracter normativ emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului, iar deciziile de sancţionare adoptate de Consiliu pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, spre deosebire de contravenţiile constatate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cărora le sunt aplicabile prevederile O.G. nr.2/2001, aprobată prin Legea nr. 180/2002.

În consecinţă, deciziile emise de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, indiferent dacă faptele care constituie contravenţii au fost prevăzute în Legea nr.504/2002 sau într-un act normativ propriu, adoptat de Consiliu în exercitarea competenţei sale legale de reglementare, pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ.

Faţă de normele speciale de competenţă materială cuprinse în dispoziţiile legale menţionate anterior, se constată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile din dreptul comun privind regimul juridic al contravenţiilor, reglementat prin O.G. nr.2/2001, aprobată prin Legea nr.180/2002.

Curtea a admis ambele recursuri, a casat hotărârea atacată şi conform art.313 C. proc. civ., a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Conflict negativ de competenţă. Plângere împotriva actului administrativ prin care s-a refuzat atribuirea unui teren

de

Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, reclamanta AM a solicitat obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti să emită o hotărâre prin care să-i atribuie în proprietate terenul în suprafaţă de 234 m.p., situat în Bucureşti.

Reclamanta a arătat că suprafaţa de teren solicitată este aferentă construcţiei proprietatea sa şi că pârâtul a refuzat nejustificat să-i atribuie dreptul de proprietate, respingând cererea sa formulată în baza Legii nr.18/1991 şi art.1075 din C. civ.

Judecătoria sectorului 1 a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale, excepţie care a fost admisă şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, cu motivarea că răspunsul negativ comunicat reclamantei reprezintă un act administrativ de autoritate, asupra căruia este competentă să se pronunţe instanţa de contencios administrativ.

Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 şi pentru rezolvarea conflictului de competenţă astfel ivit, a dispus trimiterea dosarului la Curtea Supremă de Justiţie.

Hotărând astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile Legii nr.29/1990, întrucât acţiunea reclamantei are ca obiect atribuirea în proprietate a terenului aferent construcţiei proprietatea sa, în temeiul Legii nr.18/1991 şi art.1075 din C. civ.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că sunt aplicabile normele de competenţă materială prevăzute de art.1 pct.1 şi pct.3 din C. proc. civ., potrivit cărora Judecătoria sectorului 1 este competentă să judece litigiul.

Învestită în rezolvarea prezentului conflict negativ de competenţă, ivit în condiţiile art.20 pct.2 C. proc. civ., Curtea va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 1, pentru următoarele considerente:

Cererea reclamantei are ca obiect obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti de a întocmi propunerea şi documentaţia pentru atribuirea în proprietate a suprafeţei de 234 m.p., teren aferent construcţiei proprietatea reclamantei şi aflat în folosinţa acesteia în baza contractului de închiriere încheiat la 13.01.2003.

Cererea astfel formulată are ca temei juridic prevederile art.36 alin.3 şi alin.6 din Legea nr.18/1991 republicată, precum şi dispoziţiile art.1075 din C. civ. pentru acordarea de daune, în cazul neexecutării obligaţiei de către pârât.

Legea nr.18/1991 republicată prevede în art.53 alin.1 şi art.54 că se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul împotriva oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condiţiile prevăzute în cap.III al legii privind terenurile proprietate de stat.

Faţă de obiectul şi cauza juridică a acţiunii formulate de reclamantă, se constată că sunt incidente normele de competenţă materială cuprinse în Legea nr.18/1991, ca lege specială.

În consecinţă, aplicând dispoziţiile art.1 pct.1 şi pct.3 din C. proc. civ., Curtea a stabilit că Judecătoria sectorului 1 Bucureşti este competentă să se pronunţe în primă instanţa în litigiul dintre reclamanta AM şi pârâtul Consiliul General al municipiului Bucureşti.

Contestaţie la executare

de

Prin  acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 4 martie 2003, reclamanta PD a chemat în judecată pârâtul CSA, executor judecătoresc, solicitând ca instanţa să dispună anularea procesului-verbal de licitaţie mobiliară întocmit de pârât la 24 ianuarie 2003.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin încălcarea flagrantă a prevederilor art.5 din C. civ. şi cu fraudarea Legii nr.99/1999, prin procesul-verbal contestat, pârâtul a declarat şi constatat adjudecarea bunurilor părţi sociale ale celor două debitoare ale sale din cadrul societăţii comerciale la care erau asociate, cu  toate că anterior, pe cale amiabilă, acestea i-au cesionat reclamantei părţile lor sociale.

Ulterior, reclamanta şi-a completat şi precizat cererea introductivă, solicitând ca instanţa să se pronunţe asupra legalităţii actelor care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de licitaţie, învestirea  cu formulă executorie a titlului executoriu, încuviinţarea instanţei pentru sechestrarea şi vânzarea  părţilor sociale în discuţie, validarea popririi.

De asemenea, a solicitat ca instanţa să constate că pârâtul a întocmit  actele cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art.11 alin.2 şi art.66 din Legea nr.31/1990, modificată, urmând ca în temeiul art.11 din Legea nr.29/1990 să-i achite şi suma de 3 miliarde lei cu titlu de daune materiale.

La termenul din 7 mai 2003, apărătorul pârâtului a invocat  excepţia de necompetenţă a instanţei în soluţionarea cauzei, solicitând a se declina competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 4 al municipiului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr.632 din 7 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ a declinat competenţa de  soluţionare a  acţiunii formulate de reclamanta PD împotriva  pârâtului CSA, executor judecătoresc, în favoarea Judecătoriei sectorului 4 al municipiului Bucureşti.

A obligat pe reclamantă să plătească pârâtului suma de 3.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut  în vedere obiectul acţiunii şi prevederile C. proc. civ., în sensul că  împotriva  executării silite înseşi, precum şi împotriva oricărui act de  executare se poate face contestaţie care se introduce la instanţa de executare, aceasta fiind în speţă, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti.

Impotriva sentinţei  civile sus-menţionate a declarat recurs PD, care a susţinut, în esenţă, că obiectul acţiunii priveşte un act administrativ şi, în consecinţă, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de contencios administrativ şi nu judecătoriei.

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, din cererea completatoare şi din celelalte acte aflate la dosar se reţine că recurenta a contestat procesul-verbal de licitaţie şi actele care au stat la baza  întocmirii acestuia, deci acte de executare întocmite de pârât în calitatea sa de executor judecătoresc.

Conform prevederilor art.58 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti: „Cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de  executare pot formula contestaţie la executare, în condiţiile prevăzute de C. proc. civ.”, iar dispoziţiile din C. proc. civ. referitoare la contestaţia la executare sunt cuprinse în Cartea a V-a, capitolul  I, secţiunea a VI-a,  art.399- 404.

Art.399 alin.1 teza I prevede că „Impotriva  executării silite  înseşi,  precum şi împotriva oricărui act de  executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare”.

Conform prevederilor art.400 alin.1 din C. proc. civ. „contestaţia se introduce la instanţa de executare” care este Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, astfel cum în mod legal şi temeinic  a reţinut instanţa de fond, întrucât obiectul acţiunii nu îl priveşte anularea unui act administrativ sau suspendarea  executării acestuia, actul atacat în instanţă nefiind un act administrativ în sensul Legii nr.29/1990, care să atragă competenţa de soluţionare a instanţei de  contencios administrativ.

Faţă de cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.

Magistraţi. Pensie. Vechime în magistratură. Principiul neretroactivităţii legii. Discriminare.

de

Prin acţiunea înregistrată la 13 octombrie 2000 şi precizată cu cererea depusă la 11 decembrie 2000, reclamantul G.Ş. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând să fie anulată adresa nr. 85/DS/G/27 ianuarie 2000, să i se recunoască vechimea în magistratură pentru perioada 16 noiembrie 1960 – 1 mai 1997 şi să i se elibereze adeverinţă pentru pensia de serviciu în vederea actualizării pensiei sale în raport cu salariul de bază şi drepturile magistraţilor în activitate.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 1 mai 1997 s-a pensionat conform Legii nr. 3/1977 pentru munca depusă şi limită de vârstă, dar pentru perioadele în care a îndeplinit funcţia de consilier juridic are dreptul la pensie de serviciu în condiţiile Legii nr. 92/1992. Reclamantul a învederat că prin adresa contestată, pârâtul a refuzat să-i recunoască vechimea în magistratură pentru activitatea desfăşurată timp de 36 de ani în profesiuni juridice, vătămând dreptul său la stabilirea pensiei de serviciu.

Curtea de Apel Alba – Iulia, Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că reclamantul a avut funcţia de judecător numai 9 ani şi că nu îndeplineşte condiţia unei vechimi de cel puţin 25 de ani în magistratură pentru a beneficia de prevederile art. 103 din Legea nr. 92/1992 republicată privind pensia de serviciu a magistraţilor.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.

În primul motiv de casare, recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art.44 din Legea nr. 92/1992 republicată, care prevăd expres că şi perioadele în care s-au exercitat alte funcţii juridice decât cele de judecător sau de procuror constituie vechime în magistratură.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond a motivat eronat soluţia dată pe principiul neretroactivităţii legii şi a reţinut că, de pensia de serviciu nu pot beneficia decât magistraţii aflaţi în activitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 142/1997 şi cei reîncadraţi după pensionare. Recurentul a învederat că interpretarea instanţei de fond este în contradicţie cu decizia nr.88/1 iunie 1999 în care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 103 alin. 5 din Legea nr. 92/1992, modificată şi completată prin Legea nr. 142/1997, sunt neconstituţionale în măsura în care dreptul la actualizarea pensiilor în raport cu salariile de bază ale magistraţilor în activitate nu este recunoscut tuturor categoriilor de magistraţi pensionari.

În ultimul motiv de recurs, recurentul a criticat tratamentul discriminatoriu care i-a fost aplicat în privinţa  dreptului la pensie, motivând că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 20 din Constituţie, art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 26 din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice.

Recursul este nefondat.

În baza deciziei nr. 139945/25 aprilie 1997, recurentul beneficiază de pensia pentru munca depusă şi limita de vârstă stabilită de Oficiul de pensii al judeţului Alba în condiţiile Legii nr. 3/1977.

Cererea recurentului de recunoştere a dreptului la pensia de serviciu şi la actualizarea cuantumului acesteia în funcţie de veniturile magistraţilor în activitate a fost corect respinsă de instanţa de fond, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 92/1992 pentru acordarea acestei categorii de pensie.

Conform art. 103 alin. 1 din Legea nr. 92/1992 republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 142/1997, pensia de serviciu se acordă magistraţilor cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură.

Recurentul nu îndeplineşte această condiţie, întrucât a exercitat funcţia de judecător numai 9 ani şi, până la data pensionării, a exercitat alte funcţii juridice care nu sunt asimilate funcţiei de magistrat. Deşi aceste ultime funcţii sunt printre cele enumerate în art. 44 din Legea nr. 92/1992 republicată, ca reprezentând vechime în magistratură, activitatea desfăşurată de recurent în perioadele respective nu este asimilată funcţiei de magistrat, aşa cum a fost definită în art. 42 din aceeaşi lege. Conform prevederilor legale  sus-menţionate, au calitatea de magistrat şi fac parte din corpul magistraţilor judecătorii de la toate instanţele judecătoreşti, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă aceasta, precum şi magistraţii asistenţi ai Curţii Supreme de Justiţie.

În consecinţă, printr-o corectă interpretare a dispoziţiilor Legii nr. 92/1992, instanţa de fond a stabilit că recurentul nu este în drept să beneficieze de pensia de serviciu a magistraţilor şi că vechimea pentru perioadele lucrate în funcţia de judecător şi în alte funcţii juridice nu poate fi valorificată decât prin calcularea pensiei care i-a fost deja acordată în condiţiile Legii nr. 3/1977.

Curtea constată că este nefondată şi susţinerea recurentului privind recunoaşterea dreptului la actualizarea pensiei de serviciu şi pentru persoanele pensionate anterior modificării şi completării Legii nr. 92/1992 prin Legea nr. 142/1997. Cum recurentul nu este titular al dreptului la pensie de serviciu, apare ca lipsită de temei legal cererea sa de a se actualiza pensia sa, calculată în sistemul prevăzut de Legea nr. 3/1977, dar în raport de condiţiile reglementate prin Legea nr. 92/1992 pentru altă categorie de pensie, respectiv în funcţie de veniturile magistraţilor în activitate.

Ultima critică din recurs este de asemenea nefondată, întrucât recurentul nu îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea pensiei de serviciu şi deci calcularea pensiei sale în baza Legii nr. 3/1997 nu reprezintă o discriminare faţă de magistraţii pensionaţi. Conform jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situaţii diferite se justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat.

Faţă de considerentele expuse, Curtea a respins recursul ca nefondat.

Persecutat etnic. Copil născut în timpul refugiului părinţilor

de

Reclamantul F.I. a solicitat anularea Hotărârii nr.8465 din 17 martie 2003, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr.105/1999, întrucât are calitate de  persoană  refugiată, fiind născut în refugiu.

Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea  aşa cum a fost formulată.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, susţinând, în esenţă,  nelegalitatea acesteia, în raport  de prevederile H.G. nr.127/2002 care prevăd necesitatea ca persoana să-şi fi schimbat domiciliul şi să fi suferit persecuţii etnice, ori localitatea Bădeni, unde s-a născut intimatul reclamant aparţine statului român.

Recursul este nefondat.

Este necontestat faptul că reclamantul s-a născut la data de 8 iulie  1944 în localitatea  Bădeni, judeţul Cluj, în perioada strămutării părinţilor săi.

Potrivit art.1 din O.G. nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a  suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonaţei, rezultă că atât obiectul, cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât  persoana care a  suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este de necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din  împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art.3 din O.G.nr.105/1999 şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o indemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii copilul care fiind născut în perioada  refugiului, a suferit în mod direct toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuţiilor etnice.

Soluţia Curţii de apel fiind legală şi temeinică, recursul a fost respins ca neîntemeiat.

Suspendarea executării actului administrativ. Condiţii

de

Reclamanta S.C. „G.A.I.” SRL Arad a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, Garda Financiară, Secţia Arad, solicitând suspendarea executării procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad, în temeiul art.9 din Legea nr.29/1990, până la soluţionarea acţiunii ce formează obiectul dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timişoara.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială şi contencios administrativ a admis cererea reclamantei şi a suspendat executarea procesului-verbal nr.16 din 27 februarie 2001 încheiat de Garda Financiară, Secţia Arad cu privire la obligarea reclamantei la plata sumei de 1.035.357.730 lei cu titlul de obligaţii fiscale, până la soluţionarea dosarului nr.1693/CA/2003 al Curţii de Apel Timişoara.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Arad, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă: lipsa competenţei materiale a Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea cererii, faţă de prevederile H.G. nr. 1296/2001 privind actualizarea cuantumului sumelor prevăzute la art.5 alin.1 şi 2 din O.U.G. nr.13/2001; împrejurarea că recurenţii nu au fost citaţi în cauză şi că măsura suspendării executării procesului-verbal s-a luat fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art.9 alin.1 din Legea nr. 29/1990.

Recursul este fondat.

Potrivit art.9 din Legea nr.29/1990, în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanţei să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluţionarea acţiunii.

Or, în cauză nu sunt întrunite cele două cerinţe esenţiale ale textului, referitoare la cazuri bine justificate şi la iminenţa unei pagube.

Astfel, prima instanţă nu face referire la vreo probă din care să rezulte pe de o parte, existenţa unui caz bine justificat, iar pe de altă parte că, prin executarea actului administrativ, reclamanta ar suferi o pagubă iminentă.

Sub acest aspect este de observat că, simpla afirmaţie făcută în sensul că, prin blocarea contului s-ar produce o pagubă iminentă „iar iminenţa sa (a pagubei) rezultă direct din lege”, nu este de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Evident, în condiţiile date, în care nici din sentinţă şi nici din actele dosarului nu rezultă existenţa celor două cerinţe esenţiale, pentru incidenţa art.9 din Legea nr.29/1990, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică.

Faţă de cele expuse, recursul a fost admis, sentinţa casată şi cererea reclamantei respinsă.

Rolul activ al judecătorului

de

Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara a respins cererea reclamantului VL, privind stabilirea calităţii de beneficiar al Legii nr.309/2002, motivând că acesta nu a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă din cadrul D.G.S.M.

Curtea de Apel Alba-Iulia, Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea reclamantului VL, prin care a solicitat anularea hotărârii Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, reţinând că, potrivit livretului militar, acesta a fost încorporat la 10 ianuarie 1957 de către U.M.03263 Sibiu şi a efectuat stagiul militar până la 31 decembrie 1958, deci, nu în detaşamente de muncă aparţinând D.G.S.M. pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr.309/2002.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, susţinând: întâi, că în perioada 20 ianuarie 1957 – 31 decembrie 1958 a efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, respectiv pe mai multe şantiere de construcţii; în al doilea rând că, la eliberare, în august 1959, livretul său militar a fost completat cu numărul specialităţii militare, grupa I categoria „neinstruit”, arma „construcţii”, iar în anul 1965 în mod abuziv au fost modificate rubricile 9,11 şi 12 din livretul militar, în sensul că a fost instruit, fiind radiată arma construcţii, precum şi specialitatea militară.

Recursul este fondat.

În adevăr, livretul militar a fost modificat la rubricile 9,11 şi 12, cu menţiunea „instruit”, deşi iniţial era trecută categoria „neistruit”, fiind, totodată, radiată arma la care a efectuat stagiul militar reclamant, respectiv „construcţii”.

Este adevărat că, potrivit adresei nr.A/452 din 4 martie 2003 eliberată de Ministerul Apărării Naţionale, Statul Major General, Serviciul Arhive şi Documentare Militară Bucureşti, militarii care au menţionat în livret sau în fişa de evidenţă personală  că au satisfăcut stagiul militar în unităţi militare ( de exemplu: U.M.0124, U.M.01523 etc.) nu au făcut parte din D.G.S.M.

Dar, în raport de datele trecute iniţial în livretul militar al reclamantului, în sensul că a fost neinstruit şi a satisfăcut stagiul militar în construcţii, era necesar să se dispună completarea probatoriului, chiar cu referire la adresa nr.A/452 din 4 martie 2003, pentru a se stabili, în mod indubitabil, dacă  şantierele de construcţii, la care se face referire în motivele de recurs, au făcut sau nu parte din D.G.S.M.

Omiţând să procedeze în sensul arătat, prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art.129 pct.5 C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Aşadar, recursul a fost admis, sentinţa casată şi cauza trimisă spre rejudecare.

Recurs declarat împotriva unui act administrativ-jurisdicţional. Termenul de recurs al actului administrativ-jurisdicţional. Tardivitate

de

S.C. „LC” S.R.L. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 77 din 3 martie 2003 emisă de Comisia Consiliului Concurenţei prin care a fost individualizată sancţiunea, fiindu-i aplicată o amendă de 20.000.000 lei, la Preşedintele Consiliului Concurenţei.

În urma analizei contestaţiei, Preşedintele Consiliului Concurenţei a decis prin Decizia nr. 169 din 24 martie 2003 respingerea contestaţiei şi menţinerea deciziei nr. 77/2003.

Împotriva acestei decizii cu nr. 169 din 24 martie 2003, reclamanta S.C. „LC” S.R.L. a declarat recurs, criticând soluţia Preşedintelui Consiliului Concurenţei ca fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii. În acest sens, a precizat că recurenta nu a determinat eliminarea sau denaturarea concurenţei, nu a obligat clienţii la semnarea unor angajamente, iar aplicarea sancţiunii este prescrisă în raport de dispoziţiile art. 13 pct. 1 din O.G. nr. 2/2002.

Curtea, în prealabil analizei motivelor de casare, constată că recursul este tardiv declarat.

Aşa cum rezultă din actele de la dosar, decizia nr. 169/din 24 martie 2003 emisă de Preşedintele Consiliului Concurenţei a fost comunicată recurentei la 5 mai 2003 cu reclamaţia nr. 2132/5 mai 2003.

Potrivit prevederilor art. 60 alin. 5 din Legea nr. 21/1996 a concurenţei, Deciziile Preşedintelui Consiliului Concurenţei pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia contencios administrativ în termen de 15 zile de la comunicare, ori recursul s-a depus la 19 iunie 2003 direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind supus prevederilor art. 302 C. proc. civ., dar restituit recurentei care a înaintat recursul instanţei a cărei hotărâre o critică la 30 iunie 2003 – fila 11.

Analiza acestor acte demonstrează că la 1 iunie 2003 când a redactat şi datat recursul, recurenta primise comunicarea Deciziei 169/2003, iar declararea acestuia şi depunerea la Consiliul Concurenţei s-a făcut la 30 iunie 2003, fiind înregistrat la nr. RG 1926 din 7 iulie 2003, deci cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Este de precizat că activitatea de control cu caracter contencios realizată de Preşedintele Consiliului Concurenţei se finalizează prin emiterea unui act cu caracter jurisdicţional, iar Legea 29/1990 consacră regula atacării în faţa instanţelor judecătoreşti de contencios administrativ, mai exact cu recurs la secţia de contencios administrativ şi a actelor administrativ-jurisdicţionale, după epuizarea căilor prevăzute de lege.

În acest sens este şi prevederea din art. 60 alin. 5 din Legea 21/1996 care stipulează că Decizia Preşedintelui Consiliului Concurenţei poate fi atacată în faţa secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în termen de 15 zile de la comunicare.

Şi Legea contenciosului administrativ stabileşte că actele administrativ-jurisdicţionale pot fi atacate cu recurs, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale, în termen de 15 zile de la comunicare, prevedere cuprinsă în art. 4 din Legea nr. 29/1990.

În raport de considerentele expuse, Curtea constată că recurenta a primit comunicarea la 5 mai 2003, iar recursul a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se critică la 30 iunie 2003, astfel că recursul este tardiv declarat. Aceeaşi soluţie se impune şi în cazul în care recurenta ar pretinde că a depus recursul din eroare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 19 iunie 2003, termenul de 15 zile fiind depăşit şi în această teză.

Recursul a fost respins ca tardiv.

Impozit pe profit. Contract de privatizare cu FPS prin sistemul MEBO. Reducerea impozitului reglementat prin Legea nr.77/1994. Consecinţele abrogării legii

de

Reclamanta SC”P”SA a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice, Administraţia Financiară Braşov şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Braşov solicitând ca în contradictoriu cu pârâţii să se dispună anularea Deciziei nr.823/2000 a Ministerului Finanţelor Publice, Hotărârea nr.3/2000 a Administraţiei Financiare şi a Deciziei nr.30/2000 a  D.G.F.P.C.F.S. ca nelegale,de stabilire, cu încălcarea Legii nr.77/1997 a obligaţiei de a plăti, printre altele, suma de 663.631.709 lei cu titlu de impozit pe profit şi 975.840.259 de lei majorări de  întârziere.

Curtea de Apel Braşov – Secţia comercială şi contencios administrativ  a respins acţiunea, prin sentinţa nr.145/F din 12 iulie 2000, reţinând că actul de control încheiat de Administraţia Financiară Braşov ca şi soluţiile date în contestarea acestuia au stabilit legal datoriile către buget ale reclamantei, că aceasta nu mai putea beneficia de prevederile Legii nr.77/1994, aceasta fiind abrogată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 88/ 1997.

Reclamanta a formulat recurs, susţinând, în esenţă, că nelegal nu s-a reţinut că facilităţile reglementate prin  Legea nr.77/1994 se aplică pe durata contractului, deci şi după abrogarea acestei legi.

Recursul este fondat.

Prin procesul verbal de control nr.2582 din 23.12.1999 întocmit de inspectorii Administraţiei Financiare Braşov a fost verificată societatea recurentă asupra modului în care a determinat şi virat la bugetul de stat, obligaţiile sale fiscale, în perioada iulie 1995 – 30.09.1999.

Reclamanta a încheiat contractul de vânzare cumpărare de acţiuni de la F.P.S., pentru privatizare prin sistem MEBO, la data de 8.04.1996, în conformitate cu prevederile Legii nr.77/1994. Prin actul de control, ca şi instanţa de fond, se susţine că reclamanta recurentă în anul 1996 nu putea beneficia de reducerea cu 50% a impozitului pe profit decât de la data încheierii contractului, iar în perioada anilor 1998 şi 1999 nu putea beneficia de reducerea cu 30% a impozitului pe profit în raport de reglementările O.U.G.nr.88/1997 care abroga Legea nr.77/1994.

Această interpretare a instanţei de fond nu este legală.

În conformitate cu prevederile art.50 din Legea nr.77/1994 societatea comercială care se privatizează prin transmiterea de acţiuni asociaţiei – constituite conform acestei legi – beneficiază pe toată durata achitării ratelor sau rambursării creditelor, în condiţiile prevăzute în contractul de vânzare cumpărare de acţiuni, de reducerea cu 50% a impozitului pe profit acţiunilor dobândite. Era o facilitate în scopul de a sprijini financiar societatea, în perioada achitării obligaţiilor financiare contractuale. Nu se poate reţine că acest contract, încheiat în anul 1996, care a avut la bază un studiu de fezabilitate, întocmit având ca date şi facilităţile din Legea nr.77/1994, nu va mai menţine convenţia părţilor legal încheiată, dacă în anul 1997, prin O.U.G.nr.88/1997, a fost abrogată.

Astfel fiind, nu se poate reţine că reclamanta recurentă are o datorie la buget în sumă de 690.115.989 lei care provine din nerecunoaşterea reducerii impozitului pe profit cu 50% şi respectiv 30% conform Legii nr.77/1994 şi O.U.G.nr.38/1997, ci se reţine că refuzul organelor de a recunoaşte aceaste facilităţi este nelegal. Pe cale de consecinţă nu se pot calcula majorările de întârziere la o sumă nedatorată în care sens suma de 975.840.259 lei a fost reţinută nelegal în sarcina reclamantei recurente.

In raport de aceste considerente s-a admis recursul s-a casat sentinţa numai cu privire la sumele de 663.631.709 lei şi 975.840.259 lei reprezentând impozit pe profit şi majorări aferente, sume de plata cărora a fost exonerată reclamanta. S-au  menţinut alte dispoziţii ale sentinţei.

Sechestru pe bunurile Clubului Sportiv Minerul Motru

de

Directia Generala a Finantelor Publice(DGFP) Gorj încearca, în zadar, de ani de zile sa recupereze debitele de la Clubul Sportiv Minerul Motru.

Intrucât clubul nu detine niciun fel de patrimoniu, s-a ajuns în situatia de a fi instituit sechestru pe telefoane mobile. Directia Generala a Finantelor Publice Gorj pune sechestru pe „himere”, pentru a recupera datoriile Clubului Sportiv Minerul Motru, care înregistreaza datorii de 2,3 milioane de lei. Pentru a putea încasa ce se mai poate din bani, Administratia Finantelor Publice(AFP) din Motru a instituit sechestru pe câteva bunuri ale Clubului aflat în executare silita din anul 2007.

Au fost aplicate popriri pe conturi, precum si sechestre pe doua telefoane mobile, în valoare de 225 de lei, precum si pe o instalatie de sonorizare în valoare de 5.000 de lei. De luni de zile, AFP încearca sa vânda, fara succes, bunurile respective, întrucât la licitatiile tinute nu se prezinta nimeni. Interesant este ca functionarii Administratiei Finantelor Publice Motru nu au pe ce sa mai instituie sechestru pentru recuperarea debitelor, întrucât Clubul Sportiv din localitate nu detine niciun fel de patrimoniu, terenurile si cladirile folosite de sportivii de la sectiile de box, lupte si fotbal apartinând Consiliului Local.

Sursa: Gardianul

Garsoniere gratis pentru studentii eminenti din Bucuresti

de

O societate de constructii din Capitala ofera in acest an universitar, prin intermediul unui concurs, mai multe garsoniere pentru studentii cu rezultate bune.

Garsonierele sunt complet dotate si vor fi inchiriate cu titlu gratuit, pe o perioada de un an, catre studentii care vor castiga concursul cu pricina. Conditiile de baza pentru participare sunt: anuntarea intentiei de participare la concurs prin trimiterea unui e-mail la adresa blocurionline@gmail.com pana cel tarziu pe 25 decembrie si anexarea unei dovezi din partea institutiei de invatamant potrivit careia candidatul este inscris la cursurile de zi ale unei universitati bucurestene.

Comisia care va decide castigatorii va fi alcatuita din managerii unei companii, cea care construieste astfel de apartamente, precum si din reprezentanti ai organizatiilor studentesti si profesori universitari.

Sursa: Gardianul

fost director in prefectura Bistrita Nasaud, a castigat procesul deschis la CEDO

de

Dupa aproape noua ani de procese prin instantele romanesti, un functionar bistritean a reusit sa castige procesul intentat Romaniei la Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Dorin Teodorescu a fost dat afara din functia de director de resurse umane in 2000 dupa ce, conform propriilor relatari, devenise “incomod” pentru conducerea vremii, facand publice mai multe potlogarii in care erau implicati politicienii care conduceau la acea data Prefectura Bistrita-Nasaud. In urma Deciziei CEDO nr. 29762/02 din 2008, Prefectura a fost obligata sa il reangajeze, iar statul roman trebuie sa plateasca daune. Decizia CEDO a devenit definitiva la sfarsitul lunii octombrie.

Litigiul de munca deschis impotriva institutiei care l-a concediat abuziv a fost castigat initial prin hotarare irevocabila pronuntata de o instanta romaneasca, insa aceasta a fost revocata ulterior printr-un recurs in anulare promovat de celebrul Tanase Joita.

“Pana in anul 2008 am fost unul dintre cei care au «castigat» inutil un proces cu autoritatile romane: am actionat in justitie Prefectura judetului Bistrita-Nasaud si am castigat, definitiv si irevocabil, acest proces. Apoi, totul a fost sters cu buretele, prin incalcari grave ale legii de catre toate autoritatile carora m-am adresat. si nu s-a intamplat nimic. Nimeni nu a pus in aplicare legea. Nu mi s-a dat postul inapoi, am fost impiedicat sa muncesc, nu mi s-a recunoscut vechimea. Ba mai mult, vinovatii sunt liberi, fara probleme si candideaza cu nerusinare pentru Parlament”, povesteste barbatul.

Sursa:Romania Libera

urbanismul si amenajarea teritoriului

de

Legea româna privind amenajarea teritoriului a fost revizuita în vederea controlarii dezvoltarii agresive si împiedicarii exceselor care au avut loc în ultimii 19 ani prin fenomenul derogarilor de la documentatiile de urbanism deja aprobate

Ca urmare a adoptarii Ordonantei de Guvern nr. 27/2008, prin care se modifica Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul, dezvoltatorii vor constata ca va fi mai dificil sa obtina derogari în vederea dezvoltarii de proiecte imobiliare si reconstructiei celor deja existente. Majoritatea amendamentelor aduse de Ordonanta 27 au intrat în vigoare si deja s-au dovedit a fi controversate.

Printre altele, Ordonanta 27 limiteaza tipurile de modificari care pot fi aduse cu privire la documentatiile de urbanism si amenajare a teritoriului existente si introduce participarea publicului la activitatile de amenajare a teritoriului si de urbanism.

Limitarea modificarilor

Dezvoltatorii doresc adesea sa modifice amenajarea teritoriala existenta, de exemplu pentru a construi cladiri mai înalte sau mai compacte. Începând cu data de 1 septembrie 2008, solicitarile pentru modificarea documentatiilor de urbanism existente vor necesita întocmirea unui PUZ modificat (sau a unui PUZ nou) numai în baza unui aviz prealabil de oportunitate întocmit de structura specializata condusa de arhitectul-sef si aprobat de Consiliul Local sau eliberarea de catre autoritatea locala a unui plan urbanistic detaliat (PUD).

În plus, Ordonanta 27 interzice eliberarea unui PUZ cu scop declarat de promovare a unui anumit proiect de investitii, bazându-se pe principiul ca un PUZ reglementeaza conditiile de amplasare a investitiilor dintr-o anumita zona, indiferent de natura lor sau de beneficiar.

Mai mult, modificarile aduse prin PUZ densitatii permise (astfel cum aceasta se reflecta în coeficientul de utilizare a terenului, sau CUT, definit ca fiind raportul dintre suprafata construita desfasurata si suprafata parcelei) nu pot depasi, în general, mai mult de 20% fata de CUT initial, inclus în planul de urbanism general (PUG). Acest procent poate fi depasit numai la initiativa autoritatii locale competente, în baza unor motive întemeiate. Totusi, în toate cazurile, CUT-ul, având o valoare mai mare de 4, se stabileste numai prin PUG si regulamentul local aferent.

În plus, un PUZ pentru o zona protejata nu mai poate fi modificat printr-un PUZ ulterior eliberat numai pentru o parte a zonei respective. În privinta zonelor protejate sunt admise modificari stabilite prin PUD care nu modifica caracterul general al acestei zone.

În cele din urma, indicii urbanistici mentionati în PUG care puteau fi modificati în trecut prin PUD (ca de exemplu, procentul de ocupare a terenului, sau POT, care reflecta raportul dintre amprenta la sol a cladirii si suprafata parcelei) pot fi modificati acum numai prin PUZ, pentru a carui adoptare este necesar avizul de oportunitate mentionat mai sus.

Autor: Monica Andrei (Avocat Badea Clifford Chance)

Sursa: Saptamana Financiara

Efectele noilor norme de creditare

de

Aplicarea noilor norme de creditare duce chiar la injumatatirea creditelor, iar multi clienti nici nu se mai califica.

Cine incearca acum sa contracteze un credit constata ca si daca se mai califica dupa criteriile mult mai restrictive impuse de noile norme de creditare, suma pe care o poate imprumuta a scazut chiar si la jumatate.

Potrivit unui exemplu de calcul furnizat de una dintre bancile care au implementat recent normele revizuite de creditare a persoanelor fizice, un client din mediul urban cu un venit lunar de 8.000 de lei (circa 2.000 de euro) poate sa imprumute acum cel mult 100.000 de euro, suma rambursabila in 30 de ani.

Valoarea imprumutului coboara la 95.000 de euro pentru un credit ipotecar pe 25 de ani. In varianta precedenta a normelor, acelasi client putea sa obtina un credit ipotecar de 180.000 de euro, rambursabil in numai 20 de ani.

Sursa: Ziarul Financiar

Irlanda mentine restrictiile de pe piata muncii pentru români si bulgari

de

Guvernul irlandez intentioneaza sa mentina restrictiile pe piata muncii în cazul cetatenilor români si bulgari, pentru înca trei ani, ca urmare a cresterii rate somajului în aceasta tara, relateaza Irish Times, în editia electronica.

Masura va fi adoptata în ciuda activitatii intense de lobby desfasurata de guvernele român si bulgar, potrivit carora actiunea este discriminatorie si ameninta sa le confere statutul de membri UE de “rangul al doilea”. Totodata, Comisia Europeana îndeamna statele membre sa elimine restrictiile de pe piata muncii impuse celor doua state.

Guvernul irlandez a impus respectivele restrictii pe o perioada de doi ani în ceea ce îi priveste pe cetatenii din România si Bulgaria, în ianuarie 2007, când cele doua tari au aderat la UE. Potrivit legislatiei europene, un guvern poate impune astfel de “restrictii de tranzitie” pe o perioada totala de sapte ani. Guvernul irlandez va lua o decizie în acest sens în curând.

Ambasada României la Dublin a tinut legatura cu Ministerul Întreprinderilor, Comertului si Muncii, Mary Coughlan, în vederea eliminarii acestor restrictii.

Sursa: Antena3

Un cetatean strain poate constitui o societate comerciala?

de

Un cetatean strain care poseda un permis de munca pentru teritoriul Romaniei are dreptul de a constitui o societate comerciala.

Actele constituitive vor trebui intocmite in limba romana.Totusi, acesta poate obtine traduceri legalizate in limba chineza pentru a cunoaste continutul prevederilor din actul constitutiv

 

Casa de avocatura Coltuc va poate ajuta

Domiciliul fiscal al persoanelor fizice autorizate

de

Conform prevederilor art 32 din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, domiciliu fiscal reprezinta:

“a) pentru persoanele fizice, adresa unde isi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, in cazul in care aceasta este diferita de domiciliu;
b) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercita gestiunea administrativa si conducerea efectiva a afacerilor, in cazul in care acestea nu se realizeaza la sediul social declarat;
c) pentru asocierile si alte entitati fara personalitate juridica, adresa persoanei care reprezinta asocierea sau entitatea, iar in lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al oricaruia dintre asociati”

 ceea ce priveste persoanele fizice autorizate, fie ca sunt cele ce primesc aceasta autorizatie de la Primarie, sau este vorba de persoane care desfasoara profesii liberale, domiciliul fiscal este adresa unde se afla sediul activitatii sau se desfasoara efectiv activitatea. Conform acestei modificari legislative, persoanele fizice autorizate ar putea plati la Administratia Financiara de la aceasta adresa impozitele, taxele si contributiile datorate bugetului general consolidat in legatura cu activitatea economica autorizata desfasurata sau cu profesia libera exercitata, ramanand ca impozitul pe venit datorat pentru veniturile proprii sa se achite la autoritatea fiscala de domiciliu (domiciliul din cartea de identitate a contribuabilului)

Din varii motive insa, Administratiile Financiare nu aplica prevederea legala intocmai, continuand sa ceara acestor contribuabili depunerea tuturor declaratiilor fiscale la autoritatea de la domiciliu, si nu de la locul desfasurarii activitatii. Se pare ca singura operatiune pe care o accepta totusi autoritatea fiscala de la locul de desfasurare a profesiei liberale sau a activitatii economice este cea de eliberare a noilor Coduri de inregistrare fiscala.

Credit pentru pfa

de

Precizarile privind persoanele fizice autorizate se refera si la asociatiile familiale sau la persoanele care practica in mod liberal o profesie independenta (medic, avocat, notar, arhitect etc).
In majoritatea cazurilor, documentele solicitate in vederea garantarii unui credit de nevoi personale de la o banca in Romania sunt:

• adeverinta eliberata de autoritatea competenta care sa ateste calitatea de PFA la data solicitarii de credit; este fie autorizatia de la primarie sau certificatul de inregistrare la registrul comertului, fie un act emis de organul de care apartine liber-profesionistul. Se prezinta in original la banca.
• certificat de atestare fiscalaeliberat de Administratia Financiara competenta, din care sa rezulte venitul net obtinut in anul anterior solicitarii creditului. Astfel de certificate pot fi obtinute la cererea contribuabilului contra unei taxe de timbru si se pot utiliza timp de 90 de zile de la data eliberarii. Se prezinta in original la banca.
• in locul acestui certificat se poate aduce declaratia de venit global pentru anul anterior (pe cat posibil cu stampila de la registratura Administratiei Financiare, nu trimisa prin posta) sau declaratia speciala sau decizia de impunere finala eliberata de Administratia Financiara aferenta venitului obtinut in anul anterior solicitarii creditului. Oricare dintre aceste documente se prezinta in original la banca.

Acestea sunt principalele tipuri de documente cel mai des solicitate la banci. Problema reala in legatura cu decizia de impunere finala este ca se prelucreaza si se finalizeaza foarte tarziu in cursul unui an (in general toamna), iar contribuabilul care are nevoie sa isi depuna actele pentru obtinerea unui credit se vede in situatia de a nu avea actele doveditoare necesare (decat cel mult le-ar putea avea pe cele de acum doi ani, dar este foarte posibil ori sa nu ii fie acceptate de catre banca, ori sa nu mai reflecte adevaratele sale venituri nete din prezent).

Unele banci mai pot cere insa si alte documente persoanelor fizice autorizate. Printre acestea amintim:

– declaratia estimativa a veniturilor ce vor fi obtinute pentru anul in curs, vizata de Administratia Financiara (se prezinta in original la banca);
– registrul-jurnal de incasari si plati (copie pe ultimele 6 luni calendaristice, sau, la alte banci, 12 luni calendaristice);
– registrul inventar (copie);
– copie act identitate;
– acte constitutive;
– certificatul de inregistrare fiscala eliberat de autoritatea fiscala si codul fiscal (se prezinta in original la banca).

Impozitarea veniturilor obtinute de persoanele fizice din inchirieri

de

Contribuabilii care obtin venituri din inchirierea bunurilor din patrimoniul personal au obligatia sa depuna o declaratie privind venitul estimat, in termen de 15 zile de la incheierea contractului intre parti.

Valoarea chiriei prevazute in contractul incheiat intre parti pentru fiecare an fiscal, (indiferent de momentul incasarii ei) reprezinta venitul brut. Atentie! In cazul in care cheltuielile ce cad, conform dispozitiilor legale, in sarcina proprietarului sunt efectuate de chirias, valoarea acestora va majora venitul brut.

Venitul net la care se aplica impozitul se poate stabili in doua modalitati:

1. prin scaderea din venitul brut a unei cote de 25% aplicata asupra venitului brut.

2. stabilirea venitul net in sistem real – acest lucru presupune scaderea din venitul brut a cheltuielilor efectuate pentru repatiile si intretinerea spatiului in buna stare (nu energia electrica,telefon, apa, etc).

Cheltuieli ce pot fi deduse de catre contribuabilii ce desfasoara activitati independente

de

 Conditiile generale pe care trebuie sa le indeplineasca cheltuielile, pentru a putea fi deduse, sunt:
– sa aiba legatura directa cu activitatile desfasurate in scopul realizarii de venituri, fiind cheltuieli efectuate in interesul si in cadrul profesiei respective;
– sa fie cuprinse in cheltuielile exercitiului financiar al anului in cursul caruia au fost platite;
– sa fie justificate prin documente;
– sa respecte, daca e cazul, regulile privind amortizarea, prevazute in titlul II din Codul Fiscal.

Iata cateva exemple de cheltuieli deductibile, oferite de normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal:

– cheltuielile cu achizitionarea de materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar si marfuri;
– cheltuielile cu lucrarile executate si serviciile prestate de terti;
– cheltuielile efectuate de contribuabil pentru executarea de lucrari si prestarea de servicii pentru clienti;
– chiria aferenta spatiului in care se desfasoara activitatea, cea aferenta utilajelor si altor instalatii utilizate in desfasurarea activitatii, in baza unui contract de inchiriere;
– dobanzile aferente creditelor bancare;
– dobanzile aferente imprumuturilor de la persoane fizice si juridice, utilizate in desfasurarea activitatii, pe baza contractului incheiat intre parti, in limita nivelului dobanzii de referinta a Bancii Nationale a Romaniei;
– cheltuielile cu comisioanele si cu alte servicii bancare;
– cheltuielile cu primele de asigurare care privesc imobilizarile corporale si necorporale, inclusiv pentru stocurile detinute, precum si primele de asigurare pentru asigurarea de risc profesional potrivit legii;
– cheltuielile cu primele de asigurare pentru bunurile din patrimoniul personal, cand acestea reprezinta garantie bancara pentru creditele utilizate in desfasurarea activitatii independente a contribuabilului;
– cheltuielile postale si taxele de telecomunicatii;
– cheltuielile cu energia si apa;
– cheltuielile cu transportul de bunuri si de persoane;
– cheltuieli de natura salariala;
– cheltuielile cu impozitele, taxele, altele decat impozitul pe venit;
– cheltuielile reprezentand contributiile pentru asigurarile sociale, pentru constituirea Fondului pentru plata ajutorului de somaj, pentru asigurarile sociale de sanatate, pentru accidente de munca si boli profesionale, precum si alte contributii obligatorii pentru contribuabil si angajatii acestuia;
– cheltuielile cu amortizarea, in conformitate cu reglementarile titlului II din Codul fiscal, dupa caz;
– valoarea ramasa neamortizata a bunurilor si drepturilor amortizabile instrainate, determinata prin deducerea din pretul de cumparare a amortizarii incluse pe costuri in cursul exploatarii si limitata la nivelul venitului realizat din instrainare;
– cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentand chiria (rata de leasing) in cazul contractelor de leasing operational, respectiv cheltuielile cu amortizarea si dobanzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite in conformitate cu prevederile privind operatiunile de leasing si societatile de leasing;
– cheltuielile cu pregatirea profesionala pentru contribuabili si salariatii lor;
– cheltuielile ocazionate de participarea la congrese si alte intruniri cu caracter profesional;
– cheltuielile cu functionarea si intretinerea, aferente bunurilor care fac obiectul unui contract de comodat, potrivit intelegerii din contract, pentru partea aferenta utilizarii in scopul afacerii;
– cheltuieli reprezentand tichetele de masa acordate de angajator potrivit legii;
– cheltuielile de delegare, detasare si deplasare, cu exceptia celor reprezentand indemnizatia de delegare, detasare in alta localitate, in tara si in strainatate, care este deductibila limitat;
– cheltuielile de reclama si publicitate reprezinta cheltuielile efectuate pentru popularizarea numelui contribuabilului, produsului sau serviciului in baza unui contract scris, precum si costurile asociate producerii materialelor necesare pentru difuzarea mesajelor publicitare cand reclama si publicitatea se efectueaza prin mijloace proprii. Se includ in categoria cheltuielilor de reclama si publicitate si bunurile care se acorda in cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru incercarea produselor si demonstratii la punctele de vanzare, precum si alte bunuri acordate cu scopul stimularii vanzarilor;
– alte cheltuieli efectuate pentru realizarea veniturilor.

Continut in mod obligatoriu factura

de

Conform art. 155 alin. 5 din Codul Fiscal, orice factura trebuie sa contina in mod obligatoriu urmatoarele informatii:

a) numarul de ordine, insotit intotdeauna de serie, care identifica factura in mod unic;
b) data cand factura este emisa;
c) denumirea/numele, adresa si codul de inregistrare, dupa caz, ale persoanei impozabile care emite factura;
d)denumirea/numele, adresa si codul de inregistrare ale reprezentantului fiscal, daca furnizorul/prestatorul nu este stabilit in Romania si si-a desemnat un reprezentant fiscal (numai daca acesta din urma este persoana obligata la plata taxei);

e) denumirea/numele, adresa si codul de inregistrare ale cumparatorului de bunuri sau beneficiarului serviciilor, dupa caz;
f) numele si adresa cumparatorului, precum si codul de inregistrare in scopuri de TVA, in cazul in care cumparatorul este inregistrat, precum si adresa exacta a locului in care au fost transferate bunurile, in cazul livrarilor intracomunitare de bunuri;
g) denumirea/numele, adresa si codul de inregistrare ale reprezentantului fiscal, in cazul in care cealalta parte contractanta nu este stabilita in Romania si si-a desemnat un reprezentant fiscal in Romania (in cazul in care reprezentantul fiscal este persoana obligata la plata taxei);
h) codul de inregistrare in scopuri de TVA furnizat de client prestatorului de servicii (valabil doar pentru serviciile prevazute la art. 133 alin. (2) lit. c)-f), lit. h) pct. 2 si lit. i) din Codul Fiscal);
i) codul de inregistrare in scopuri de TVA cu care se identifica cumparatorul in celalalt stat membru, in cazul operatiunii prevazute la art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul Fiscal;
j) codul de inregistrare in scopuri de TVA cu care furnizorul s-a identificat in alt stat membru si sub care a efectuat achizitia intracomunitara in Romania, precum si codul de inregistrare in scopuri de TVA al cumparatorului, in cazul aplicarii art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul Fiscal;
k) denumirea si cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum si particularitatile in definirea bunurilor, in cazul livrarii intracomunitare de mijloace de transport noi;
l) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data incasarii unui avans (exceptie face situatia in care factura este emisa inainte de data livrarii/prestarii sau incasarii avansului);
m) baza de impozitare a bunurilor si serviciilor, pentru fiecare cota, scutire sau operatiune netaxabila, pretul unitar, exclusiv taxa, precum si rabaturile, remizele, risturnele si alte reduceri de pret;
n) indicarea, in functie de cotele taxei, a taxei colectate si a sumei totale a taxei colectate, exprimate in lei, sau a urmatoarelor mentiuni:
1. in cazul in care nu se datoreaza taxa, o mentiune referitoare la prevederile aplicabile din titlul VI al Codului Fiscal (privind TVA) sau din Directiva a 6-a, ori mentiunile «scutit cu drept de deducere», «scutit fara drept de deducere», «neimpozabila in Romania» sau, dupa caz, «neinclus in baza de impozitare»;
2. in cazul in care taxa se datoreaza de beneficiar in conditiile art. 150 alin. (1) lit. b)-d) si g) sau ale art. 160 din Codul Fiscal, o mentiune la prevederile titlului VI sau ale Directivei a 6-a ori mentiunea «taxare inversa»;
o) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci cand se emit mai multe facturi sau documente pentru aceeasi operatiune;
p) orice alta mentiune ceruta de titlul VI al Codului Fiscal.

De asemenea, articolul 74 din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale stabileste:

„(1)In orice factura, oferta, comanda, tarif, prospect si alte documente intrebuintate in comert, emanând de la o societate, trebuie sa se mentioneze denumirea, forma juridica, sediul social, numarul din registrul comertului si codul unic de inregistrare. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevazute de legislatia din domeniu.

Borderoul de achizitie.Casa de avocatura Coltuc va ajuta

de

Exista doua tipuri de astfel de formulare, avand insa functionalitate relativ asemanatoare. Cel dintai are numar de cod 14-4-13, iar al doilea 14-4-13/b (acesta din urma se intocmeste in situatia in care bunurile sunt cumparate de la producatori individuali.
Ambele tipuri de borderouri trebuie sa contina cateva rubrici obligatorii. Unele sunt comune: Numele…., Prenumele…., Localitatea…, Judetul… .Borderou de achizitie nr. …, din data de… . Primul tip de borderou contine urmatoarele 6 coloane: Produsul, Codul, U.M., Cantitatea, Pretul unitar de achizitie, Valoarea achizitiei. Pentru fiecare coloana ce contine valori se face totalul si se trece Semnatura achizitorului.

In cazul borderoului de achizitie de la producatori individuali, coloanele ce trebuie completate sunt: Contractul (impartit pe doua rubrici: Nr. si Data), Producatorii (impartit pe doua rubrici: Numele si prenumele si Domiciliul), Buletinul/Cartea de identitate (cu seria si numarul acestora), Denumirea produselor, Cantitatea, Pretul unitar, Valoarea, Avans, Rest de plata, Semnatura de primire a sumei. La final, apare atat semnatura achizitorului, cat si cea a gestionarului

Preschimbarea unei persoane fizice autorizate in membru al unei asociatii familiale

de

Sunt considerati membrii ai familiei si pot face parte dintr-o asociatie familiala, conform legii 300/2004, sotul, sotia si copiii acestora care au implinit varsta de 16 ani la data autorizarii asociatiei familiale, precum si rudele acestora pana la gradul al patrulea inclusiv

Astfel, daca o persoana a desfasurat activitati independente o perioada, dar din varii motive doreste sa presteze acele activitati alaturi de alti membri ai familiei, va fi nevoita sa isi suspende activitatea desfasurata in mod individual, sau, cum in mod gresit denumeste legea, sa ceara « anularea » autorizatiei in baza careia a functionat pana la acel moment.

Desi aceasta situatie de anulare a autorizatiei nu este prevazuta expres de legea 300/2004, ea se deduce implicit din prevederile art. 12, alin.1 : « O persoana fizica care desfasoara activitati economice în mod independent sau o asociatie familiala are dreptul de a detine o singura autorizatie. »
Pentru anularea autorizatiei, contribuabilul trebuie sa completeze o cerere tip, care se poate obtine de la Primaria competenta (tot la Primarie se si depune). In afara de datele personale de identificare si de codurile CAEN corespunzatoare activitatii desfasurate, contribuabilul trebuie sa mentioneze in cerere perioada pentru care doreste sa i se aprobe anularea autorizatiei si motivul acestei anulari.

La cerere se ataseaza: copie dupa BI/CI, autorizatia emisa de Primarie in original si copie, vizata pe anul in curs (se vizeaza intai daca e cazul si se plateste taxa anuala de 28,5 lei), certificatul de inregistrare in original si copie si un certificat fiscal in original eliberat de Administratia Financiara competenta, prin care sa se ateste faptul ca respectivul contribuabil are cotele de impozit platite la zi.

Documente infiintare persoana fizica autorizata.Casa de avocatura Coltuc va poate ajuta

de

Printre documentele solicitate se numara:

a) cererea-tip de autorizare, adresata primarului competent; (in cazul asociatiei familiale, se mai completeaza o anexa, care trebuie sa contina semnaturile tuturor membrilor asociatiei); 

b) cererea de verificare disponibilitate si rezervare a denumirii dorite, adresata oficiului registrului comertului; 

c)certificatul de cazier fiscal al persoanei solicitante, respectiv al fiecarui membru al asociatiei familiale, in original. Cetatenii straini neinregistrati fiscal in Romania au obligatia sa prezinte o declaratie pe propria raspundere autentificata, din care sa rezulte ca nu au datorii fiscale si ca nu au savarsit fapte de natura celor care se inscriu in cazierul fiscal, sanctionate de legile financiare, vamale si cele care privesc disciplina financiar-fiscala; 

d) copii de pe actele de identitate (BI, CI, pasaport); 

e) in cazul desfasurarii activitatii in contextul dreptului de stabilire – actele din care sa rezulte domiciliul sau resedinta (domiciliul se dovedeste cu copia contractului de vanzare-cumparare a locuintei, sau cu copia oricarui alt act doveditor – certificat de mostenitor, act de donatie etc; resedinta se dovedeste cu un contract de inchiriere inregistrat la Administratia Financiara (modelul-tip de contract se poate obtine de la orice administratie financiara, sau cu un contract de comodat autentificat de avocat sau notar, plus copie dupa actul de spatiu al proprietarului; 

f) actul de detinere a spatiului, pentru activitatile care se desfasoara la punct fix; 

g) in cazul activitatilor care se desfasoara in apartament de bloc se depune acordul Asociatiei de locatari/proprietari (pe anul in curs), insotit de tabel nominal cu locatarii direct afectati (sus, jos, stanga, dreapta), care sa cuprinda seria si nr. actului de identitate si semnaturile (pe anul in curs); 

h) certificatul medical pentru persoana fizica, respectiv pentru fiecare membru al asociatiei familiale, prin care se atesta ca starea sanatatii le permite desfasurarea activitatii pentru care se solicita autorizatia, eliberat de medicul de familie sau de o unitate sanitara. In cazul cetatenilor din statele membre ale Uniunii Europene si din Spatiul Economic European, pentru completarea dosarului in vederea emiterii autorizatiei, acestia pot depune certificatul medical obtinut in tara de origine, in copie tradusa si legalizata; 

i)declaratia-tip pe propria raspundere ca indeplineste conditiile de functionare prevazute de legislatia specifica in domeniul sanitar, protectiei mediului, protectiei muncii si apararii impotriva incendiilor, reglementarile specifice protectiei consumatorului pentru activitatea desfasurata, precum si normele de calitate a produselor si serviciilor puse pe piata; 

j) declaratie tip pe propria raspundere ca nu a fost condamnat penal si ca nu a fost cercetat pentru savarsirea de fapte sanctionate de legile financiare, vamale si cele care privesc disciplina finaciar-fiscala de natura celor care se inscriu in codul fiscal; 

k) in cazul meseriilor traditionale si artizanale – declaratie-tip de notorietate cu privire la abilitatea de a desfasura activitatea pentru care se solicita autorizarea; este eliberata gratuit de catre primar; 

l) anexa privitoare la vectorul fiscal (se bifeaza optiunile privitoare la TVA si alte contributii);
m) copii de pe documentele care dovedesc pregatirea profesionala sau, dupa caz, experienta profesionala, pentru desfasurarea activitatii pentru care se solicita autorizarea. 

n) autorizatie sanitara veterinara emisa de directia sanitar-veterinara si pentru siguranta alimentelor judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti, pentru comertul cu ridicata al animalelor vii, comertul cu ridicata al carnii si produselor din carne, precum si pentru comertul cu ridicata al produselor lactate, oualor, uleiurilor si produselor comestibile; 

o) dovada de achitare a taxelor.

Cotizatiile consultantilor fiscali in 2008

de

 cotizatia fixa aferenta anului 2008, pana la data de 31 martie a anului in curs;
* cotizatia variabila, aferenta veniturilor realizate din activitatea de consultanta fiscala in anul 2007, pana la data de 31 martie a anului in curs.

Cotizatia variabila pentru consultantii fiscali activi persoane fizice se calculeaza pentru anul 2007 din luna urmatoare inregistrarii la Camera Consultantilor Fiscali iar pentru societatile comerciale de consultanta fiscala se calculeaza incepand cu data de 1 noiembrie 2007.

Veniturile obtinute ce se iau in calcul la stabilirea cotizatiilor variabile se diminueaza cu sumele care au fost cedate subcontractorilor si colaboratorilor consultanti fiscali, membri ai Camerei Consultantilor Fiscali.

Potrivit Hotararii nr. 1/2007 nivelul cotizatiilor fixe si variabile este:
* pentru persoane fizice:

1. cotizatia fixa pentru consultantii fiscali activi 300 lei;
2. cotizatia fixa pentru consultantii fiscali inactivi 100 lei;
3. cotizatia variabila – 0,5% din cifra de afaceri;

* pentru societatile comerciale de consultanta fiscala:
1. cotizatia fixa 500 lei;
2. cotizatia variabila:

– la o cifra de afaceri de pana la 100.000 euro, cota este de 0,5%;
– la o cifra de afaceri cuprinsa intre 100.001 euro – 1.000.000 euro, cota este de 1,0%;
– la o cifra de afaceri ce depaseste 1.000.000 euro, cota este de 1,5%.

Plata acestor cotizatii se face in contul Camerei Consultantilor Fiscali, CUI: 18677087, IBAN RO36BTRL04101202D58602XX , Banca Transilvania, Sucursala Lipscani.

Asigurararea medicala pentru calatorii in strainatate

de

Conditiile ce trebuie indeplinite pentru a beneficia de o astfel de asigurare sunt:
a) sa fie vorba de o persoana fizica cu domiciliul stabil in Romania sau o persoana juridica cu sediul permanent in Romania;
b) persoanele cuprinse in asigurare sa nu depaseasca varsta de 75 de ani (limita minima de varsta nu exista);
c) sa fie vorba despre asistenta medicala acordata in tara declarata drept destinatie si in tarile tranzitate in timpul calatoriei;
d) indiferent de tipul de asigurare, aceasta se incheie pe perioada determinata, de la minim 2 zile, la maxim un an, nu mai putin de durata calatoriei cuprinsa intre data parasirii Romaniei si data intrarii (revenirii) in tara;
e) polita sa fie incheiata inainte de efectuarea calatoriei in strainatate; politele incheiate dupa inceperea calatoriei sunt nule;
f) prima de asigurare sa fie integral platita;
g) persoana asigurata sa fi trecut granita Romaniei in vederea efectuarii calatoriei respective

Ca eveniment asigurat, boala trebuie:
– sa nu fi aparut in antecedentele patologice anterior perioadei de valabilitate a politei;
– sa impiedice continuarea normala a calatoriei;
– sa fie constatata si confirmata de un medic autorizat.

Taxe pentru venituri din agricultura si silvicultura

de

Este si cazul asiguratilor care realizeaza venituri din agricultura sau silvicultura. Acestia sunt tinuti de a plati asigurari de sanatate cota-parte din aceste venituri doar daca:
– nu sunt in acelasi timp si persoane fizice care sa aiba si calitatea de angajator sau
– nu sunt in acelasi timp persoane fizice care sa obtina venituri din activitati independente. 
Contributia obligatorie va fi aplicata asupra veniturilor care se supun impozitului pe venit, conform Codului Fiscal. 

Asiguratii care obtin astfel de venituri din agricultura sau silvicultura, in conditiile aratate mai sus, au obligatia de a plati contributia anual, pana la data de 25 a lunii ianuarie a anului urmator celui pentru care se face plata. 

In cazul contributiei datorate de persoanele care nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social si care realizeaza venituri din agricultura si silvicultura sub nivelul salariului de baza minim brut pe tara, calculul acesteia se face prin stabilirea unei cote asupra sumei reprezentand o treime din salariul de baza minim brut pe tara, pentru fiecare luna.

Ce taxe trebuie sa plateasca o persoana fizica in Romania

de

Pana la data de 31 martie (respectiv 30 septembrie) inclusiv a fiecarui an, persoanele fizice trebuie:
– sa plateasca impozitul pe cladiri pentru semestrul I (respectiv II);
– sa plateasca impozitul pe teren pentru semestrul I (respectiv II);
– sa plateasca taxa pe mijloacele de transport pentru semestrul I (respectiv II);
Pana la data de 25 inclusiv ale lunii urmatoare trimestrului incheiat, persoanele fizice trebuie:
– sa declare si sa plateasca contributiile sociale (cazul contribuabililor care folosesc personal angajat);

Pana la data de 15 martie (respectiv 15 iunie, 15 septembrie, 15 decembrie) inclusiv a fiecarui an, persoanele fizice trebuie:
– sa efectueze platile anticipate aferente trimestrului I (respectiv II, III sau IV) pentru impozitul pe venit (cazul contribuabililor care realizeaza venituri din activitati independente si cedarea folosintei bunurilor)
– sa plateasca taxa pentru afisaj in scop de reclama si publicitate, pentru trimestrul I (respectiv II, III sau IV) al anului in curs.

Obligatiilor fiscale care pot fi achitate prin card bancar

de

Potrivit OANAF nr. 718/2008, persoanele fizice pot achita online, la bugetul de stat, prin intermediul cardurilor bancare, obligatiile fiscale reprezentand impozit pe venit, plati anticipate cu titlul de impozit, regularizari aferente impozitului pe venit si obligatii fiscale accesorii aferente acestora, pentru urmatoarele categorii de venituri:

a) venituri din activitati comerciale;
b) venituri din profesii libere;
c) venituri din drepturi de proprietate intelectuala;
d) venituri din cedarea folosintei bunurilor;
e) castiguri din transferul titlurilor de valoare;
f) venituri din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract;
g) venituri din activitati agricole;
h) venituri din transferul proprietatii imobiliare din patrimoniul personal;
i) venituri din salarii pentru care angajatii au obligatia stabilirii, declararii si platii impozitului pe venit.

Platile online pot fi efectuate prin Ghiseul Virtual de Plati (www.ghiseul.ro), portal administrat de Agentia pentru Serviciile Societatii Informationale (ASSI), institutie aflata in subordinea Ministerului Comunicatiilor si Tehnologia Informatiilor.

ANAF a publicat pe site-ul institutiei lista obligatiilor fiscale care pot fi achitate prin card bancar, astfel:

a. Venituri din activitati comerciale: veniturile din fapte de comert, din prestari de servicii, altele decat cele din desfasurarea unei profesii libere, precum si din practicarea unei meserii.

Obligatiile de plata revin persoanei fizice beneficiara de venit

Plati anticipate:
-se stabilesc de organul fiscal prin decizia de impunere privind platile anticipate;
-se efectueaza in 4 rate egale, pana la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru a anului de realizare a venitului.

Diferente de impozit (stabilite in plus)
– se stabilesc de organul fiscal prin decizia de impunere anuala, prin regularizarea impozitului anual cu platile anticipate datorate;
– se platesc in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere anuala.

b. Venituri din profesii libere: veniturile obtinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament in valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfasurate in mod independent, in conditiile legii.

Obligatiile de plata revin persoanei fizice beneficiara de venit

Plati anticipate:
– se stabilesc de organul fiscal prin decizia de impunere privind platile anticipate;
– se efectueaza in 4 rate egale, pana la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru a anului de realizare a venitului.

Diferente de impozit (stabilite in plus)
– se stabilesc de organul fiscal prin decizia de impunere anuala, prin regularizarea impozitului anual cu platile anticipate datorate;
– se platesc in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere anuala.

c. Venituri din valorificarea sub orice forma a drepturilor de proprietate intelectuala: veniturile care provin din brevete de inventie, desene si modele, mostre, marci de fabrica si de comert, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor si drepturi conexe dreptului de autor si altele asemenea.

Plati anticipate:
– se retin si se vireaza prin stopaj la sursa de catre platitorul de venit (10%). Contribuabilul nu are obligatii privind platile anticipate.

Diferente de impozit (stabilite in plus)
-se stabilesc de organul fiscal prin decizia de impunere anuala, prin regularizarea impozitului anual cu platile anticipate datorate, stabilite prin stopaj la sursa de catre platitorul de venit;
– se platesc de catre persoana fizica beneficiara de venit, in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere anuala.

d. Venituri din cedarea folosintei bunurilor: veniturile provenind din cedarea folosintei bunurilor mobile si imobile, obtinute de catre proprietar, uzufructuar sau alt detinator legal, altele decat veniturile din activitati independente.

Obligatiile de plata revin persoanei fizice beneficiara de venit

Plati anticipate:
– se stabilesc de organul fiscal prin decizia de impunere privind platile anticipate;
– se efectueaza in 4 rate egale, pana la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru a anului de realizare a venitului.

Pentru veniturile din arendare, nu se datoreaza plati anticipate.

Diferente de impozit (stabilite in plus):
– se stabilesc de organul fiscal prin decizia de impunere anuala, prin regularizarea impozitului anual cu platile anticipate datorate;
– se platesc in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere anuala.

e. Castiguri din transferul titlurilor de valoare: castiguri realizate de persoanele fizice ca urmare a tranzactionarii titlurilor de valoare, altele decat partile sociale si valorile mobiliare in cazul societatilor inchise. Pentru aceste titluri de valoare, persoanele fizice au obligatia calcularii castigului net anual, pe baza declaratiei privind venitul realizat. Reprezinta titlu de valoare orice valori mobiliare, titluri de participare la un fond deschis de investitii sau alt instrument financiar, calificat astfel de catre Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, inclusiv instrumente financiare derivate, precum si partile sociale.

Plati anticipate:
– se retin si se vireaza de catre platitorul de venit (1%). Contribuabilul nu are obligatii privind platile anticipate.

Diferente de impozit (stabilite in plus)
– se stabilesc de organul fiscal prin decizia de impunere anuala, prin regularizarea impozitului anual cu platile anticipate retinute prin stopaj la sursa de catre platitorul de venit;
– se platesc de persoana fizica beneficiara de venit, in termen de cel mult 60 de zile de la data comunicarii deciziei de impunere anuala.

f. Venituri din operatiuni de vanzare-cumparare de valuta la termen, pe baza de contract, precum si orice alte operatiuni similare: diferentele de curs favorabile rezultate din aceste operatiuni, in momentul incheierii operatiunii si evidentierii in contul clientului. Castigul net anual se calculeaza pe baza declaratiei privind venitul realizat, ca diferenta intre castigurile si pierderile inregistrate in cursul anului respectiv din astfel de operatiuni.

Plati anticipate:
– se retin si se vireaza prin stopaj la sursa de catre platitorul de venit (1%). Contribuabilul nu are obligatii privind platile anticipate.

Tarifele pentru publicarea actelor in Monitorul Oficial

de

Prin hotararea nr. 11/2008, Camera Deputatilor a modificat anexa hotararii nr. 10/2008 ce stabileste tarifele percepute pentru publicarea actelor in Monitorul Oficial, in 2009.

Astfel, pentru pierderi de acte, schimbari de nume, citatii emise de instantele judecatoresti, publicate in Partea a III-a a Monitorului Oficial, se va incasa o taxa de 20 de leipentru o pagina de manuscris ( 2000 de semne, inclusiv spatiile ).

Tot pentru acte publicate in Partea a III-a a Monitorului, cum ar fi citatii la care numarul persoanelor este mai mare de 1, ordonante ale judecatoriei privind pierderea, sustragerea sau distrugerea cecului ca instrument de plata, a cambiei si a biletului la ordin, se va aplica o  taxa de 70 lei pentru pagina de manuscris.

Publicarea extrasului-cerere pentru dobandirea sau renuntarea la cetatenia romana, se va taxa, conform hotararii, cu suma de 90 lei pentru un anunt.

Pentru publicarea integrala sau in extras a incheierilor judecatorului delegat pentru autorizarea constituirii societatilor comerciale si de inmatriculare a acestora, precum si publicarea incheierilor de rectificare, in extras, se va percepe o taxa de 31,5 lei pentru o pagina de manuscris.

De asemenea, publicarea celorlalte acte prevazute de Legea 31/1990 privind societatile comerciale se va taxa cu suma de 100 lei pentru o pagina de manuscris.

Hotararea prevede, de asemenea, o taxa de 31,5 lei pentru o pagina de manuscris in cazul publicarii incheierii judecatorului delegat de inmatriculare a societatii cooperative

Mai mult, pentru publicarea celorlalte acte prevazute de Legea nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei , se va percepe o taxa de 100 lei pentru o pagina de manuscris

reacordarea cetateniei romane persoanelor care au pierdut cetatenia romana dupa 22 decembrie 1989

de

Documentele sunt aproximativ asemanatoare cu cele necesare in cazul pierderii cetateniei inainte de 22 decembrie 1989, cu cateva diferente de taxe. Iata mai jos lista acestora:
-cerere tip model 1 si lista cu date personale – ambele se gasesc la ambasada si se completeaza acolo; taxa consulara 75 euro;
-pasaport (original + copie legalizata la consulat); taxa consulara 30 euro;
-cazier judiciar din Romania (valabil cel mult 3 luni de la data emiterii); se poate procura si prin ambasada, taxa consulara fiind de 30 euro, iar durata de asteptare cca 2-3 luni;

cazier judiciar din strainatate, valabil 1 an de la data emiterii – (tradus in limba romana si legalizat la consulat); taxa consulara 70 euro + copie xerox;
-acte de stare civila (certificate de nastere, casatorie etc.)- copii legalizate la ambasada; taxa consulara 30 euro pentru fiecare act;
-declaratie pe proprie raspundere, autentificata la misiunea diplomatica a Romaniei, din care sa rezulte daca a mai depus sau nu o alta cerere de redobandire a cetateniei; taxa consulara 45 euro;
-declaratie pe proprie raspundere, autentificata la ambasada din care sa rezulte daca doreste rebobandirea cetateniei romane cu pastrarea domiciliului in strainatate sau stabilirea domiciliului in Romania; taxa consulara 45 euro;
-declaratie personala autentificata la ambasada din care sa rezulte ca in prezent nu intreprinde si nu sprijina actiuni impotriva ordinii de drept, ori a sigurantei nationale si nici in trecut nu a desfasurat asemenea activitati (model 2); taxa consulara 45 euro;
-dovada scrisa privind data pierderii cetateniei romane – adeverinta eliberata de misiunea diplomatica a Romaniei sau Serviciul Pasapoarte ori copia hotararii Guvernului prin care s-a aprobat renuntarea la cetatenia romana; in absenta unei astfel de dovezi se va solicita clarificarea cetateniei romane prin ambasada;
-copii legalizate la ambasada ale certificatelor de stare civila pentru copiii minori ai solicitantilor; taxa de 30 euro (pentru fiecare act);
-consimtamantul minorilor de peste 14 ani pentru re/dobandirea cetateniei romane, dat prin declaratie autentificata in fata consulului; taxa consulara 45 euro;
-acordul sotilor, dat prin declaratie autentificata, pentru re/dobandirea cetateniei romane de catre copiii minori; taxa consulara 45 euro;
-taxa pentru publicarea cererii in Monitorul Oficial al Romaniei: 30 euro

Taxe asiguratorii si brokerii de asigurare

de

Ordinul 14/2008 a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 743 din 3.11.2008.

Astfel, cuantumul taxei de functionare platite de asiguratori si brokerii de asigurare se va modifica de la 0,5%, cat este in prezent, la 0,4% pentru anul 2009. In plus, contributia asiguratorilor RCA va scadea de la 1,25%, cat este in prezent, la 1,10%.

De asemenea, cota de participare a asiguratorilor RCA la Fondul de Protectie al Victimelor Strazii se va diminua de la 1,5%, cat este in prezent , la 0,5%.
Cuantumul contributiei societatilor de asigurare la Fondul de Garantare pentru anul 2009 va ramane neschimbat, adica 0,3 % pentru asigurarile de viata si 0,8% pentru asigurarile generale.

decontul special de TVA

de

Prin Ordinul nr. 1498/2008, Agentia Nationala pentru Administrare Fiscala(ANAF) a aprobat modelul si continutul formularului (301) ” „Decont special de taxa pe valoarea adaugata”, ca urmare a modificarilor aduse asupra Codului Fiscal, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 127/2008.

Ordinul ANAF nr. 1498/2008 pentru aprobarea modelului si continutului formularului (301) „Decont special de taxa pe valoarea adaugata” a fost publicat luni, 3 noiembrie, in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 743.

OUG nr. 127/2008 modifica prevederilor art. 1563 din Codul fiscal, astfel incat de la 1 noiembrie 2008, depunerea decontului si plata TVA sa fie efectuate inainte de inmatricularea mijlocului de transport nou in Romania, care face obiectul unei achizitii intracomunitare, de catre persoanele care nu sunt inregistrate in scopuri de TVA, inclusiv de persoanele fizice.

Potrivit noilor prevederi ale Codului Fiscal, Decontul special de TVA se va depune, astfel:

a) pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea achizitiei intracomunitare;

b) inainte de inmatricularea in Romania a unui mijloc de transport nou, dar nu mai tarziu de data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care ia nastere exigibilitatea achizitiei intracomunitare a respectivului mijloc de transport. Daca in aceeasi luna persoana impozabila efectueaza mai multe achizitii intracomunitare de mijloace de transport noi, aceasta poate depune mai multe deconturi speciale de taxa pentru aceeasi luna, fara a bifa casuta „Declaratie rectificativa”.

Decontul special de taxa pe valoarea adaugata se depune, in format electronic, astfel:
-la registratura organului fiscal competent;
-la posta, prin scrisoare recomandata;
-prin completare pe site-ul Ministerului Economiei si Finantelor, portalul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, de catre contribuabilii eligibili conform reglementarilor de utilizare a serviciului;
– prin mijloace electronice de transmitere la distanta, prin intermediul Sistemului Electronic National.

Formatul electronic depus pe suport electronic va fi insotit de formularul editat de contribuabil cu ajutorul programului de asistenta, semnat si stampilat conform legii.

Formularul se editeaza in doua exemplare:
– un exemplar se depune la unitatea fiscala, impreuna cu suportul electronic;
– un exemplar se pastreaza de contribuabil.

Formatul electronic al decontului special de taxa pe valoarea adaugata se obtine prin folosirea programului de asistenta elaborat de Ministerul Economiei si Finantelor si se transmite organului competent pe suport electronic.

Codul Fiscal al Romaniei – actualizat la 01.11.2008

de

Versiunea actualizata include modificarile aduse de:
– Normele Metodologice de aplicare a prevederilor titlului IX din Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004
– Rectificarea publicata in MOf. nr. 112 din 06.02.2004
– Codul de Procedura Fiscala din 2004
– H.G. nr. 977/2004
– O.G. nr. 94/2004
– Legea nr. 507/2004
– H.G. nr. 783/2004
– O.G. nr. 83/2004
– Legea nr. 494/2004
– O.U.G. nr. 123/2004
– O.U.G. nr. 138/2004
– Legea nr. 96/2005
– O.U.G. nr. 24/2005
– O.U.G. nr. 30/2005
– O.U.G. nr. 45/2005
– Legea nr. 164/2005
– Legea nr. 163/2005
– Codul de procedura fiscala
– Legea nr. 210/2005
– Legea nr. 247/2005
– Decizia Curtii Constitutionale nr. 568/2005
– H.G. nr. 797/2005
– O.U.G. nr. 203/2005
– O.U.G. nr. 21/2006
– O.U.G. nr. 33/2006
– Legea nr. 317/2006
– O.G. nr. 43/2006
– H.G. nr. 1514/2006
– Legea nr. 343/2006
– Rectificarea publicata in MOF nr. 765 din 07/09/2006
– O.U.G. nr. 110/2006
– O.U.G. nr. 22/2007
– H.G. nr. 667/2007
– O.U.G. nr. 106/2007 publicata in MOF nr. 703 din 18/10/2007
– Legea nr. 372/2007 publicata in MOF nr. 899 din 28/12/2007
– O.U.G. nr. 155/2007 publicata in MOF nr. 884 din 21/12/2007
– O.U.G. nr. 51/2008 publicata in MOF nr. 327 din 25/04/2008
– O.U.G. nr. 94/2008 publicata in MOF nr. 485 din 30/06/2008
– Ordinul nr. 1984/2008 publicata in MOF nr. 478 din 27/06/2008
– H.G. nr. 664/2008 publicata in MOF nr. 472 din 26/06/2008
– O.U.G. nr. 50/2008 publicata in MOF nr. 327 din 25/04/2008
– O.U.G. nr. 127/2008 publicata in MOF nr. 705 din 16/10/2008.

TITLUL I
Dispozitii generale

CAPITOLUL I
Scopul si sfera de cuprindere a Codului fiscal

Scopul si sfera de cuprindere a Codului fiscal

Art. 1. – (1) Prezentul cod stabileste cadrul legal pentru impozitele si taxele prevazute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat si bugetele locale, precizeaza contribuabilii care trebuie sa plateasca aceste impozite si taxe, precum si modul de calcul si de plata al acestora. Prezentul cod cuprinde procedura de modificare a acestor impozite si taxe. De asemenea, autorizeaza Ministerul Finantelor Publice sa elaboreze norme metodologice, instructiuni si ordine in aplicarea prezentului cod si a conventiilor de evitare a dublei impuneri.
(2) Cadrul legal de administrare a impozitelor si taxelor reglementate de prezentul cod este stabilit prin legislatia privind procedurile fiscale.
(3) In materie fiscala, dispozitiile prezentului cod prevaleaza asupra oricaror prevederi din alte acte normative, in caz de conflict intre acestea aplicandu-se dispozitiile Codului fiscal.
(4) Daca orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care Romania este parte, se aplica prevederea acelui tratat.
(5) Orice masura de natura fiscala care constituie ajutor de stat se acorda potrivit dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile nationale in domeniul ajutorului de stat, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 137/2007.

 

Restul gasiti pe www.coltuc.ro

renuntarea la cetatenia romana

de

Legea care reglementeaza aceasta situatie este Legea 21/1991, cu modificarile ulterioare, republicata. Astfel, actul normativ arata in art. 26 ca se poate aproba renuntarea cetatenilor romani la aceasta cetatenie in cazul in care indeplinesc conditiile prevazute mai sus, precum si, totodata:
-nu sunt invinuiti sau inculpati intr-o cauză penala ori nu au de executat o pedeapsa penala;
-nu sunt urmariti pentru datorii catre stat, ori catre alte persoane juridice, precum si fizice romane;
-in cazul in care au astfel de debite, precum am aratat mai sus, le achita sau prezinta garantii corespunzatoare in acest sens.

Daca are motive temeinice, orice cetatean roman poate sa renunte la aceasta cetatenie, daca are peste 18 ani si prezinta garantii suficiente ca i se va acorda o alta cetatenie sau o detine deja.

Documentele necesare in vederea renuntarii la cetatenia romana sunt urmatoarele:
-cerere tip (se obtine de la ambasada si se completeazain fata funtionarului de acolo); taxa consulara 350 euro;
-pasaport original si copie legalizata (daca se depune de catre alta persoana) sau copie simpla pe care este mentionat “conform cu originalul” (daca cererea se depune personal); taxa consulara 30 euro;
-cazier judiciar din Romania (valabil cel mult 3 luni de la data emiterii); se poate procura si prin ambasada, taxa consulara fiind de 30 euro, iar durata de asteptare cca 2-3 luni;
-adeverinte privind datoriile restante catre stat, eliberate de: 1) administratia financiara si 2) directia de impozite si taxe locale a primăriei, de la ultimul domiciliu din Romania; aceste acte au valabilitatea de maximum 3 luni si se pot obtine personal sau prin mandatar, in baza unei procuri care poate fi autentificata la ambasada (taxa consulara 45 euro);
-declaratie pe propria raspundere (data personal), autentificata la notar sau la misiunea diplomatica a Romaniei privind debitele fata de persoane fizice sau juridice din Romania; taxa consulara 45 euro;
-copii legalizate de pe actele de stare civila ( certificate de nastere, casatorie, de deces pentru persoane vaduve) (taxa consulara: 30 euro pentru fiecare act). Daca nasterea sau casatoria a avut loc in strainatate, trebuie depus certificatul transcris la Oficiul Starii Civile de la ultimul domiciliu din Romania;
-copia legalizata a sentintei de divort ramasa definitiva (daca este cazul); taxa consulara 30 euro. Daca divortul a fost pronuntat in strainatate este necesara recunoasterea sentintei respective de catre un tribunal din Romania. Aceasta procedura se poate face fie personal, fie prin mandatar.
-certificatele de nastere ale minorilor se depun in copii legalizate (taxa consulara 30 euro/act) la dosarele parintilor, daca este cazul, transcrise. pentru minorul care a implinit 14 ani se depune si consimtamantul sau autentificat dat in fata notarului sau a consulului.
-taxa pentru publicarea in Monitorul Oficial 30 euro

nu este obligatorie utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale

de

Conform Ordonantei de Urgenta nr. 28/1999, operatorii economici care efectueaza livrari de bunuri cu amanuntul, precum si prestari de servicii direct catre populatie sunt obligati sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale.

Operatorii economici au obligatia sa emita bonuri fiscale cu aparate de marcat electronice fiscale si sa le predea clientilor. La solicitarea clientilor, utilizatorii vor elibera acestora si factura fiscala.

Casele de marcat nu se folosesc in cazul comertului ocazional cu produse agricole efectuat de producatorii agricoli individuali in piete, targuri, oboare sau alte locuri publice autorizate.

Case de marcat nu se folosesc nici in cazul livrarilor de bunuri efectuate prin automatele comerciale, serviciilor de parcari auto a caror contravaloare se incaseaza prin automate, precum si activitatile de jocuri de noroc desfasurate cu mijloace tehnice de joc ce functioneaza pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede.

De asemenea, de la aceasta obligatie se excepteaza si transportul public de calatori pe baza de bilete sau abonamente tiparite conform legii, precum si cu metrou.

Totodata, casele de marcat nu se utilizeaza in activitatile pentru care incasarile se realizeaza pe baza de bonuri cu valoare fixa tiparite conform legii bilete de acces la spectacole, muzee, expozitii, targuri si oboare, gradini zoologice si gradini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc si altele similare;

O alta categorie care beneficiaza de aceasta exceptie este cea referitoare la activitatile de asigurari si ale caselor de pensii, precum si activitatile de intermedieri financiare, inclusiv activitatile auxiliare acestora.

Nu sunt exceptate activitatile de schimb valutar cu numerar si substitute de numerar pentru persoane fizice, altele decat operatiunile efectuate de punctele de schimb valutar din incinta institutiilor de credit, apartinand acestor institutii, precum si cele efectuate prin intermediul automatelor de schimb valutar.

De asemenea, activitatile desfasurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implica crearea unei societati comerciale sunt exeptate de la aceasta obligatie.

Mai mult, casele de marcat nu se utilizeaza nici in urmatoarele cazuri :

-vanzarea obiectelor de cult si serviciile religioase prestate de institutiile de cult;

-comertul cu amanuntul prin comis-voiajori, precum si prin corespondenta, cu exceptia livrarilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine si unitatile de alimentatie publica, pe baza de comanda;*

– serviciile de instalatii, reparatii si intretinere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;

– vanzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de catre agentiile de turism, definite potrivit legii;

– furnizarea la domiciliul clientului a energiei electrice si termice, a gazelor naturale, a apei, a serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobila, de posta si curier, de salubritate, de televiziune, inclusiv prin cablu, de Internet;

– efectuarea lucrarilor de constructii, reparatii, amenajari si intretinere de locuinte;

– serviciile medicale cu plata prestate la domiciliul sau la locul de munca al clientului

 

Contract de service auto

de

Incheiat intre:

   S. C. ……………. S.A., cu sediul in ………, str. ……., nr. …., judetul …………., inregistrata la Registrul Comertului sub nr. ………….., avand cod fiscal ………………. si cont nr. ………….. deschis la ……………. in calitate de PRESTATOR, reprezentata prin …………..
    si
   S. C. ……………. S.R.L., cu sediul in ………, str. ……., nr. …., judetul …………., inregistrata la Registrul Comertului sub nr. ………….., avand cod fiscal ………………. si cont nr. ………….. deschis la ……………. in calitate de BENEFICIAR, reprezentata prin …………..
Art. 1. OBIECTUL CONTRACTULUI

    PRESTATORUL asigura intretinerea si repararea automobilelor marca ……….. aflate in proprietatea BENEFICIARULUI.
   Art. 2. TERMENUL CONTRACTULUI
    Prezentul contract se incheie pentru o durata de …… si intra in vigoare la data semnarii lui de catre parti.
   Art. 3. OBLIGATIILE PRESTATORULUI
    PRESTATORUL se obliga sa:
   a) sa efectueze revizia tehnica pentru automobilele din proprietatea BENEFICIARULUI si care sunt descrise in anexa prezentului contract;
   b)sa asigure repararea automobilelor mentionate, in termen de …… zile de la data predarii acestora de catre BENEFICIAR;
   c) sa procure piesele de schimb necesare realizarii activitatilor ce fac obiectul prezentului contract;
   Art. 4. OBLIGATIILE BENEFICIARULUI
    BENEFICIARUL se obliga sa:
   a) sa achite contravaloarea serviciilor prestate de catre PRESTATOR;
   b) sa conduca automobilele la si de la sediul PRESTATORULUI, in vederea efectuarii reviziei tehnice sau a reparatiei;
   Art. 5. GARANTII
    PRESTATORUL garanteaza pentru efectuarea corecta si in conformitate cu standardele de calitate a serviciilor ce fac obiectul prezentului contract.
    PRESTATORUL ofera garantie pentru piesele de schimb procurate pentru aceeasi perioada pentru care acorda garantie si producatorul acestora.
   Art. 6. VALOAREA CONTRACTULUI
    BENEFICIARUL va achita PRESTATORULUI contravaloarea serviciilor prestate, prin ordin de plata, in termen de ……….. zile de la data primirii facturii.
    Tarifele practicate de PRESTATOR pentru efectuarea reviziei tehnice cat si pentru serviciile de intretinere si reparare a automobilelor sunt prezentate in anexa 2 la prezentul contract.
    PRESTATORUL garanteaza ca nu va modifica aceste tarife, in ceea ce-l priveste pe BENEFICIAR, pe toata durata de valabilitate a contractului.
    Pretul pieselor de schimb care vor fi achizitionate de PRESTATOR in vederea realizarii activitatilor ce fac obiectul prezentului contract, va fi cel al cumpararii acestora de la producator.
   Art. 7. RASPUNDEREA PARTILOR
    Partile datoreaza penalitati de intarziere in cuantum de …………% pentru fiecare zi in cazul neindeplinirii la termen a obligatiilor ce le revin.
   Art. 8. FORTA MAJORA
    Orice imprejurare independenta de vointa partilor contractante, intervenita dupa data semnarii contractului si care impiedica executarea acestuia este considerata ca forta majora si exonereaza de raspundere partea care o invoca. Sunt considerate ca forta majora, in sensul acestei clauze, imprejurari ca: razboi, revolutie, calamitati. Partea care invoca forta majora trebuie sa anunte cealalta parte in termen de 10 zile de la data aparitiei respectivului caz de forta majora.
    Dupa incetarea cazului de forta majora, partea care l-a invocat, isi va relua obligatiile contractuale in termen de 3 zile si va anunta cealalta parte. Daca nu procedeaza la anuntarea, in termenele prevazute mai sus, a inceperii si incetarii cazului de forta majora, partea care il invoca va suporta toate daunele provocate celeilalte parti prin neanuntarea in termen.
   Art. 9. LITIGII
    Orice litigiu decurgand din prezentul contract, inclusiv referitor la validitatea, interpretarea, executarea ori desfiintarea contract se va solutiona de catre instantele judecatoresti competente.
   Art. 10. INCETAREA CONTRACTULUI
    Prezentul contract inceteaza in urmatoarele cazuri:
   – expirarea termenului pentru care a fost incheiat;
   – rezilierea de catre oricare dintre partile contractante, cu un preaviz de …… zile lucratoare;
   – falimentul uneia dintre parti.
   Art. 11. DISPOZITII FINALE
    Contractul se poate prelungi, prin acordul ambelor parti, exprimat sub forma unui act aditional.
    Prezentul contract s-a incheiat la data de ………….., in doua exemplare, cate unul pentru fiecare parte.

 

Contract de Concesiune

de

CONTRACT DE CONCESIUNE
– model orientativ –

I. Partile contractante
Intre ministerul/organul de specialitate al administratiei publice centrale/consiliul judetean/consiliul local/institutia publica de interes local …………………………, cu sediul in ……………………………., reprezentat prin ……………………., avand functia de ………………, in calitate de concedent, pe de o parte,
si ………………………………………………………………., persoana fizica (domiciliul, buletinul/cartea de identitate)/persoana juridica (actul constitutiv al agentului economic) ………………………………., cu sediul principal in ……………….., reprezentat prin …………….., avand functia de ………………….., in calitate de concesionar, pe de alta parte

la data de ………………………………………………,
la sediul concedentului (alt loc, adresa etc.) ………………………..,
in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica, aprobata cu modificari prin Legea nr. 22/2007, si al Hotararii (Guvernului, consiliului judetean, orasenesc sau comunal) de aprobare a concesionarii nr. ……………………. din ……………………., s-a incheiat prezentul contract de concesiune.

II. Obiectul contractului de concesiuneArt. 1. – (1) Obiectul contractului de concesiune este exploatarea unui bun, ……………………………, situat in …………………………….,
in conformitate cu obiectivele concedentului.
(2) Obiectivele concedentului sunt:
a) ……………………………………………………………….;
b) ……………………………………………………………….;
c) ……………………………………………………………….;
d) …………………………………………………………… etc.
(3) In derularea contractului de concesiune, concesionarul va utiliza urmatoarele categorii de bunuri:
a) bunurile de retur: ………………………………………………;
b) bunurile proprii: ……………………………………………… .

III. Termenul
Art. 2. – (1) Durata concesiunii este de ……………….. ani, incepand de la data de ……………… .
(2) Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioada egala cu cel mult jumatate din durata sa initiala.

IV. Redeventa
Art. 3. – Redeventa este de ……………….. lei, platita anual/lunar, in conformitate cu caietul de sarcini (detalii cu privire la modul de plata).

V. Plata redeventeiArt. 4. – Plata redeventei se face prin conturile:
– contul concedentului nr. ………………………………….., deschis la Banca …………………………………………………………….;
– contul concesionarului nr. …………………………………, deschis la Banca …………………………………………………………… .
Neplata redeventei sau executarea cu intarziere a acestei obligatii conduce la ………………………………………………………………… .

VI. Drepturile partilor
Drepturile concesionarului
Art. 5. – (1) Concesionarul are dreptul de a exploata in mod direct, pe riscul si pe raspunderea sa, bunurile proprietate publica ce fac obiectul contractului de concesiune.
(2) Concesionarul are dreptul de a folosi si de a culege fructele bunurilor care fac obiectul concesiunii, potrivit naturii bunului si obiectivelor stabilite de parti prin contractul de concesiune.
Drepturile concedentului
Art. 6. – (1) Concedentul are dreptul sa inspecteze bunurile concesionate, verificand respectarea obligatiilor asumate de concesionar.
(2) Verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabila a concesionarului si in urmatoarele conditii: ……………………………. .
(3) Concedentul are dreptul sa modifice in mod unilateral partea reglementara a contractului de concesiune, din motive exceptionale legate de interesul national sau local.
VII. Obligatiile partilor – clauze stabilite in conditiile caietului de sarcini
Obligatiile concesionarului
Art. 7. – (1) Concesionarul este obligat sa asigure exploatarea eficace in regim de continuitate si de permanenta a bunurilor proprietate publica ce fac obiectul concesiunii, potrivit obiectivelor stabilite de catre concedent.
(2) Concesionarul este obligat sa exploateze in mod direct bunurile care fac obiectul concesiunii.
(3) Concesionarul nu poate subconcesiona bunul ce face obiectul concesiunii/ Concesionarul poate subconcesiona bunul ce face obiectul concesiunii, cu respectarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2006, aprobata cu modificari prin Legea nr. 22/2007.
(4) Concesionarul este obligat sa plateasca redeventa.
(5) Concesionarul este obligat sa respecte conditiile impuse de natura bunurilor proprietate publica (protejarea secretului de stat, materiale cu regim special, conditii de siguranta in exploatare, protectia mediului, protectia muncii, conditii privind folosirea si conservarea patrimoniului etc.).
(6) La incetarea contractului de concesiune prin ajungere la termen, concesionarul este obligat sa restituie concedentului, in deplina proprietate, bunurile de retur, in mod gratuit si libere de orice sarcini.
(7) In termen de (cel mult) 90 de zile de la data incheierii contractului de concesiune, concesionarul este obligat sa depuna, cu titlu de garantie, o suma de ………….. lei, reprezentand o cota-parte din suma datorata concedentului cu titlu de redeventa pentru primul an de activitate.
(8) Concesionarul este obligat sa continue exploatarea bunului in noile conditii stabilite de concedent, in mod unilateral, potrivit art. 6 alin. (3) din prezentul contract de concesiune, fara a putea solicita incetarea acestuia.
(9) Concesionarul se obliga sa plateasca ………..% din prima de asigurare.
(10) Alte clauze.
Obligatiile concedentului
Art. 8. – (1) Concedentul este obligat sa nu il tulbure pe concesionar in exercitiul drepturilor rezultate din prezentul contract de concesiune.
(2) Concedentul nu are dreptul sa modifice in mod unilateral contractul de concesiune, in afara de cazurile prevazute expres de lege.
(3) Concedentul este obligat sa notifice concesionarului aparitia oricaror imprejurari de natura sa aduca atingere drepturilor concesionarului.

VIII. Incetarea contractului de concesiune
Art. 9. – (1) Prezentul contract de concesiune inceteaza in urmatoare situatii:
a) la expirarea duratei stabilite in contractul de concesiune;
b) in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri juste si prealabile in sarcina acestuia, in caz de dezacord fiind competenta instanta de judecata;
c) in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concesionar, prin reziliere de catre concedent, cu plata unei despagubiri in sarcina concesionarului;
d) in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concedent, prin reziliere de catre concesionar, cu plata unei despagubiri in sarcina concedentului;
e) la disparitia, dintr-o cauza de forta majora, a bunului concesionat sau in cazul imposibilitatii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renuntare, fara plata unei despagubiri;
f) alte cauze de incetare a contractului de concesiune, fara a aduce atingere cauzelor si conditiilor reglementate de lege.
(2) La incetarea, din orice cauza, a contractului de concesiune, bunurile ce au fost utilizate de concesionar in derularea concesiunii vor fi repartizate dupa cum urmeaza:
a) bunuri de retur …………………………………………………;
b) bunuri proprii ………………………………………………… .

IX. Clauze contractuale referitoare la impartirea responsabilitatilor de mediu intre concedent si concesionar
Art. 10. – …………………………………………………………
. …………………………………………………………………………………………………….. .

X. Raspunderea contractuala
Art. 11. – Nerespectarea de catre partile contractante a obligatiilor cuprinse in prezentul contract de concesiune atrage raspunderea contractuala a partii in culpa.

XI. Litigii
Art. 12. – (1) Solutionarea litigiilor de orice fel ce decurg din executarea prezentului contract de concesiune se realizeaza potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare.
(2) Pentru solutionarea eventualelor litigii, partile pot stipula in contractul de concesiune clauze compromisorii.

XII. Alte clauze (de exemplu: clauze de reziliere conventionala, clauze penale)
Art. 13. – …………………………………………………………
. ……………………………………………………………………………………………………….
. ……………………………………………………………………………………………………….
. ……………………………………………………………………………………………………….
. …………………………………………………………………………………………………….. .

XIII. Definitii
Art. 14. – (1) Prin forta majora, in sensul prezentului contract de concesiune, se intelege o imprejurare externa cu caracter exceptional, fara relatie cu lucrul care a provocat dauna sau cu insusirile sale naturale, absolut invincibila si absolut imprevizibila.
(2) Prin caz fortuit se intelege acele imprejurari care au intervenit si au
condus la producerea prejudiciului si care nu implica vinovatia paznicului juridic, dar care nu intrunesc caracteristicile fortei majore.
Prezentul contract de concesiune a fost incheiat in ………….. exemplare.

Concedent,                 Concesionar,

Contract de asociatiune in participatiune

de
CONTRACTUL DE ASOCIATIUNE IN PARTICIPATIUNE

 

   1. PARTILE CONTRACTANTE
    Incheiat astazi …………………. intre (se pun datele participantilor):
    Societatea Comerciala …….X……….. inmatriculata la nr. ……….. in Registrul comertului, cu sediul in …………….., cod postal ………….., telefon …………, fax …………. avand contul ………………. deschis la ………………, reprezentata de Presedintele Consiliului de administratie director general ……………
   si

    Societatea Comerciala …….Y………. inmatriculata la nr. ……….. in Registrul comertului, cu sediul in …………….., cod postal ………….., telefon …………, fax …………. avand contul ………………. deschis la ………………, reprezentata de Presedintele Consiliului de administratie director general ……………
   2. OBIECTUL CONTRACTULUI
   Obiectul contractului consta in amenajarea pe cheltuiala sa de catre S.C. X a unui spatiu comercial al carui proprietar este pe care sa-l puna la dispozitia S.C. Y in vederea deschiderii de catre aceasta a unui local de alimentatie publica
   3. DURATA CONTRACTULUI
    Prezentul contract intra in vigoare
   – la data de ……………., data asupra careia ambele parti sunt de acord, si va fi valabil pana la data de ………………………………………..
   4. CONDITIUNILE ASOCIATIUNII
    S.C. X se obliga:
   – sa amenajeze spatiul comercial ce face obiectul prezentului contract potrivit destinatiei hotarate de comun acord cu S.C. Y in termenul convenit;
    S.C. X are dreptul:
   –sa ceara, in cazul expirarii contractului sau a rezilierii din vina celeilalte parti, restituirea in natura a bunului cu care a contribuit la asociere sau, daca aceasta nu este posibila, repararea daunelor suferite;
   – sa primeasca un procent de ….. din profitul anual net realizat de S.C. Y;
   – sa ceara socoteala cu privire la bunul adus in asociere, la beneficii si pierderi.
    S.C. Y se obliga:
   – sa utilizeze spatiul comercial ce face obiectul prezentului contract potrivit destinatiei sale;
   – sa efectueze reparatiile aparute din vina sa;
   – sa restituie, la expirarea contractului sau la rezilierea acestuia din vina, spatiul comercial in stare in care i-a fost remis.
    S.C. Y are dreptul:
   – sa ceara S.C. X sa efectueze reparatiile ce nu au fost produse din culpa sa, in timp util. Daca acest lucru nu este posibil, este indreptatit sa reduca din procentul pe care-l datoreaza anual S.C. X, suma corespunzatoare pierderilor suferite.
   5. RASPUNDEREA CONTRACTUALA
   Nerespectarea obligatiilor (sau uneia din obligatiile), prevazute mai sus, de catre una dintre parti determina rezilierea contractului de catre cealalta parte cu un preaviz prealabil de 15 zile.
   6. LITIGII
    Litigiile decurgand din interpretarea si executarea prezentului contract, vor fi solutionate de catre parti pe cale amiabila. In cazul nesolutionarii lor in acest mod, litigiile vor fi supuse instantelor judecatoresti competente.
   7. DISPOZITII FINALE
    Modificarea prezentului contract poate fi facuta numai in scris, prin acordul ambelor parti, sub forma unui act aditional.
    Prezentul contract a fost incheiat astazi …………., in doua exemplare, cate unul pentru fiecare parte

Contract de servicii de publicitate media

de
Contract de servicii de publicitate media
nr. ………….. data ………………….

 

    In temeiul Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 34/2006privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 337/2006, s-a incheiat prezentul contract de prestare de servicii, intre
.…………………………………. denumirea, autoritatii contractante adresa ……………………………….., telefon/fax ……………….., numar de inmatriculare ………………, cod fiscal ……………………., cont trezorerie …………………….., reprezentata prin …………….., (denumirea conducatorului), functia ……………………….. in calitate de achizitor, pe de o parte

    si
   .……………………………………. denumirea operatorului economic, adresa ……………………………….., telefon/fax ……………….., numar de inmatriculare ………………, cod fiscal ……………………., cont (trezorerie, banca) …………….., reprezentata prin …………….., (denumirea conducatorului), functia ……………………….. in calitate de prestator, pe de alta parte. 
   2. Definitii
   2.1. In prezentul contract urmatorii termeni vor fi interpretati astfel:
   a. contract – reprezinta prezentul contract si toate anexele sale;
   b. achizitor si prestator – partile contractante, asa cum sunt acestea numite in prezentul contract;
   c. pretul contractului – pretul platibil prestatorului de catre achizitor, in baza contractului, pentru indeplinirea integrala si corespunzatoare a tuturor obligatiilor asumate prin contract;
   d. servicii – activitati a caror prestare face obiect al contractului;
   e. produse – echipamentele, masinile, utilajele, piesele de schimb si orice alte bunuri cuprinse in anexa/anexele la prezentul contract si pe care prestatorul are obligatia de a le furniza aferent serviciilor prestate, conform contractului;
   f. forta majora – un eveniment mai presus de controlul partilor, care nu se datoreaza greselii sau vinei acestora, care nu putea fi prevazut la momentul incheierii contractului si care face imposibila executarea si, respectiv, indeplinirea contractului; sunt considerate asemenea evenimente: razboaie, revolutii, incendii, inundatii sau orice alte catastrofe naturale, restrictii aparute ca urmare a unei carantine, embargou, enumerarea nefiind exhaustiva, ci enunciativa. Nu este considerat forta majora un eveniment asemenea celor de mai sus care, fara a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligatiilor uneia din parti;
   g. zi – zi calendaristica; an – 365 de zile;
    (se adauga orice alti termeni pe care partile inteleg sa ii defineasca pentru contract). 
   3. Interpretare
   3.1. In prezentul contract, cu exceptia unei prevederi contrare, cuvintele la forma singular vor include forma de plural si vice versa, acolo unde acest lucru este permis de context.
   3.2. Termenul „zi” sau „zile” sau orice referire la zile reprezinta zile calendaristice daca nu se specifica in mod diferit.
    Clauze obligatorii
   4. Obiectul principal al contractului
   4.1. Prestatorul se obliga sa execute ……………………….. denumirea serviciilor, in perioada/perioadele convenite si in conformitate cu obligatiile asumate prin prezentul contract.
   4.2. Achizitorul se obliga sa plateasca pretul convenit in prezentul contract pentru serviciile prestate.
 
   5. Pretul contractului
   5.1. Pretul convenit pentru indeplinirea contractului, platibil prestatorului de catre achizitor, conform graficului de plati, este de ……………… lei, sau dupa caz …….. euro, la care se adauga ……… TVA. 
   6. Durata contractului
   6.1. Durata prezentului contract este de …………. luni, incepand de la data de ……………………..
    (se inscriu perioada si data)
   6.2. Prezentul contract inceteaza sa produca efecte la data de …………..
    (se inscrie data la care inceteaza contractul) 
   7. Executarea contractului
   7.1. Executarea contractului incepe dupa constituirea garantiei de buna executie, la data de ………………….
    (se precizeaza data la care intra in efectivitate contractul) 
   8. Documentele contractului
   8.1. Documentele contractului sunt:
    (se enumera documentele pe care partile le inteleg ca fiind ale contractului) 
   9. Obligatiile principale ale prestatorului
   9.1. Prestatorul se obliga sa presteze serviciile la standardele si sau performantele prezentate in propunerea tehnica, anexa la contract.
   9.2. Prestatorul se obliga sa presteze serviciile in conformitate cu graficul de prestare prezentat in propunerea tehnica.
   9.3. Prestatorul se obliga sa despagubeasca achizitorul impotriva oricaror:
   i) reclamatii si actiuni in justitie, ce rezulta din incalcarea unor drepturi de proprietate intelectuala (brevete, nume, marci inregistrate etc.), legate de echipamentele, materialele, instalatiile sau utilajele folosite pentru sau in legatura cu produsele achizitionate, si
   ii) daune-interese, costuri, taxe si cheltuieli de orice natura, aferente, cu exceptia situatiei in care o astfel de incalcare rezulta din respectarea caietului de sarcini intocmit de catre achizitor. 
   10. Obligatiile principale ale achizitorului
   10.1. Achizitorul se obliga sa receptioneze, potrivit clauzei 13, serviciile prestate in termenul convenit.
   10.2. Achizitorul se obliga sa plateasca pretul catre prestator in termenul convenit de la emiterea facturii de catre acesta. Platile in valuta se vor efectua prin respectarea prevederilor legale.
    (se precizeaza termenul de plata de la emiterea facturii si, dupa caz, graficul de plata).
   10.3. Daca achizitorul nu onoreaza facturile in termen de 14 zile de la expirarea perioadei prevazute convenite, prestatorului are dreptul de a sista prestarea serviciilor si de a beneficia de reactualizarea sumei de plata la nivelul corespunzator zilei de efectuare a platii. Imediat ce achizitorul onoreaza factura, prestatorul va relua prestarea serviciilor in cel mai scurt timp posibil. 
   11. Sanctiuni pentru neindeplinirea culpabila a obligatiilor
   11.1. In cazul in care, din vina sa exclusiva, prestatorul nu reuseste sa-si execute obligatiile asumate prin contract, atunci achizitorul are dreptul de a deduce din pretul contractului, ca penalitati, o suma echivalenta cu o cota procentuala din pretul contractului.
    (se precizeaza cota procentuala pentru fiecare zi/saptamana de intarziere, pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor)
   11.2. In cazul in care achizitorul nu onoreaza facturile in termen de 28 de zile de la expirarea perioadei convenite, atunci acesta are obligatia de a plati, ca penalitati, o suma echivalenta cu o cota procentuala din plata neefectuata.
    (se precizeaza aceeasi cota procentuala, prevazuta pentru clauza 11.1, pentru fiecare zi/saptamana de intarziere, pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor)
   11.3. Nerespectarea obligatiilor asumate prin prezentul contract de catre una dintre parti, in mod culpabil si repetat, da dreptul partii lezate de a considera contractul de drept reziliat si de a pretinde plata de daune-interese.
   11.4. Achizitorul isi rezerva dreptul de a renunta oricand la contract, printr-o notificare scrisa adresata prestatorului, fara nici o compensatie, daca acesta din urma da faliment, cu conditia ca aceasta anulare sa nu prejudicieze sau sa afecteze dreptul la actiune sau despagubire pentru prestator. In acest caz, prestatorul are dreptul de a pretinde numai plata corespunzatoare pentru partea din contract indeplinita pana la data denuntarii unilaterale a contractului.
    Clauze specifice
   12. Garantia de buna executie a contractului
   12.1. Prestatorul se obliga sa constituie garantia de buna executie a contractului in cuantum de ……….., pentru perioada de ………… si, oricum, pana la intrarea in efectivitate a contractului.
    (se precizeaza modul de constituire, cuantumul si perioada de constituire a garantiei de buna executie)
   12.2. Achizitorul se obliga sa elibereze garantia pentru participare si sa emita ordinul de incepere a contractului numai dupa ce prestatorul a facut dovada constituirii garantiei de buna executie.
   12.3. Achizitorul are dreptul de a emite pretentii asupra garantiei de buna executie, in limita prejudiciului creat, daca prestatorul nu isi executa, executa cu intarziere sau executa necorespunzator obligatiile asumate prin prezentul contract. Anterior emiterii unei pretentii asupra garantiei de buna executie, achizitorul are obligatia de a notifica acest lucru prestatorul, precizand totodata obligatiile care nu au fost respectate.
   12.4. Achizitorul se obliga sa restituie garantia de buna executie in termen de …………….. de la indeplinirea obligatiilor asumate.
    (se precizeaza modul de restituire si termenul)
   12.5. Garantia tehnica este distincta de garantia de buna executie a contractului. 
   13. Alte responsabilitati ale prestatorului
   13.1. – (1 Pre statorul are obligatia de a executa serviciile prevazute in contract cu profesionalismul si promptitudinea cuvenite angajamentului asumat si in conformitate cu propunerea sa tehnica.
   (2) Prestatorul se obliga sa supravegheze prestarea serviciilor, sa asigure resursele umane, materialele, instalatiile, echipamentele si orice alte asemenea, fie de natura provizorie, fie definitiva cerute de si pentru contract, in masura in care necesitatea asigurarii acestora este prevazuta in contract sau se poate deduce in mod rezonabil din contract.
   13.2. Prestatorul este pe deplin responsabil pentru executia serviciilor in conformitate cu graficul de prestare convenit. Totodata, este raspunzator atat de siguranta tuturor operatiunilor si metodelor de prestare utilizate, cat si de calificarea personalului folosit pe toata durata contractului.
    (se precizeaza anexa ce contine graficul de prestare).
   13.3. Prestatorul se va asigura ca in materialul publicitar pe care il realizeaza este mentionata denumirea achizitorului. 
   14. Alte responsabilitati ale achizitorului
   14.1. Achizitorul se obliga sa puna la dispozitia prestatorului orice facilitati si/sau informatii pe care acesta le-a cerut in propunerea tehnica si pe care le considera necesare indeplinirii contractului.
   14.2. Achizitorul se obliga sa asigure, inclusiv pe parcursul indeplinirii contractului, accesul publicului cel putin la urmatoarele informatii: destinatarii finali ai fondurilor de publicitate, criteriile de alocare a acestor fonduri, sumele alocate fiecarui beneficiar final si termenele de indeplinire a prevederilor contractuale. In acest sens achizitorul are obligatia de a detine informatii actualizate cu privire la modul de indeplinire a contractului, iar prestatorul are obligatia de a i le pune la dispozitie la cerere. 
   15. Receptie si verificari
   15.1. Achizitorul are dreptul de a verifica modul de prestare a serviciilor pentru a stabili conformitatea lor cu prevederile din propunerea tehnica si din caietul de sarcini.
   15.2. Verificarile vor fi efectuate in conformitate cu prevederile din prezentul contract. Achizitorul are obligatia de a notifica, in scris, prestatorului, identitatea reprezentantilor sai imputerniciti pentru acest scop.
    (se precizeaza anexa care contine modul de verificare si receptie a serviciilor) 
   16. Incepere, finalizare, intarzieri, sistare
   16.1. – (1 Pre statorul are obligatia de a incepe prestarea serviciilor in timpul cel mai scurt posibil de la primirea ordinului de incepere a contractului.
    (se precizeaza data maxima de emitere a ordinului de incepere a contractului)
   (2) In cazul in care prestatorul sufera intarzieri si/sau suporta costuri suplimentare, datorate in exclusivitate achizitorului partile vor stabili de comun acord:
   a) prelungirea perioadei de prestare a serviciului, si
   b) totalul cheltuielilor aferente, daca este cazul, care se vor adauga la pretul contractului.
   16.2. – (1 Ser viciile prestate in baza contractului sau, daca este cazul, oricare faza a acestora prevazuta a fi terminata intr-o perioada stabilita in graficul de prestare, trebuie finalizate in termenul convenit de parti, termen care se calculeaza de la data inceperii prestarii serviciilor.
   (2) In cazul in care:
   i) orice motive de intarziere, ce nu se datoreaza prestatorului, sau
   ii) alte circumstante neobisnuite susceptibile de a surveni, altfel decat prin incalcarea contractului de catre prestator,
    indreptatesc prestatorul de a solicita prelungirea perioadei de prestare a serviciilor sau a oricarei faze a acestora, atunci partile vor revizui, de comun acord, perioada de prestare si vor semna un act aditional.
   16.3. Daca pe parcursul indeplinirii contractului, prestatorul nu respecta graficul de prestare, acesta are obligatia de a notifica acest lucru, in timp util, achizitorului. Modificarea datei/perioadelor de prestare asumate in graficul de prestare se face cu acordul partilor, prin act aditional.
   16.4. In afara cazului in care achizitorul este de acord cu o prelungire a termenului de executie, orice intarziere in indeplinirea contractului da dreptul achizitorului de a solicita penalitati prestatorului. 
   1.7. Ajustarea pretului contractului
   17.1. Pentru serviciile prestate, platile datorate de achizitor prestatorului sunt tarifele declarate in propunerea financiara, anexa la contract.
   17.2. Pretul contractului se actualizeaza utilizand formula de ajustare convenita.
    (se precizeaza formula de ajustare) 
   18. Amendamente
   18.1. Partile contractante au dreptul, pe durata indeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act aditional, numai in cazul aparitiei unor circumstante care lezeaza interesele comerciale legitime ale acestora si care nu au putut fi prevazute la data incheierii contractului. 
   19. Subcontractanti
   19.1. Prestatorul are obligatia, in cazul in care parti din contract le subcontracteaza, de a incheia contracte cu subcontractantii desemnati, in aceleasi conditii in care el a semnat contractul cu achizitorul.
   19.2. – (1 Pre statorul are obligatia de a prezenta la incheierea contractului, toate contractele incheiate cu subcontractantii desemnati.
   (2) Lista subcontractantilor, cu datele de recunoastere ale acestora, cat si contractele incheiate cu acestia se constituie in anexe la contract.
   19.3. – (1 Pre statorul este pe deplin raspunzator fata de achizitor de modul in care indeplineste contractul.
   (2) Subcontractantul este pe deplin raspunzator fata de prestator de modul in care isi indeplineste partea sa din contract.
   (3) Prestatorul are dreptul de a pretinde daune-interese subcontractantilor daca acestia nu isi indeplinesc partea lor din contract.
   19.4. Prestatorul poate schimba oricare subcontractant numai daca acesta nu si-a indeplinit partea sa din contract. Schimbarea subcontractantului nu va schimba pretul contractului si va fi notificata achizitorului. 
   20. Cesiunea
   20.1. Prestatorul are obligatia de a nu transfera total sau partial obligatiile sale asumate prin contract, fara sa obtina, in prealabil, acordul scris al achizitorului.
   20.2. Cesiunea nu va exonera prestatorul de nici o responsabilitate privind garantia sau orice alte obligatii asumate prin contract. 
   21. Forta majora
   21.1. Forta majora este constatata de o autoritate competenta.
   21.2. Forta majora exonereaza partile contractante de indeplinirea obligatiilor asumate prin prezentul contract, pe toata perioada in care aceasta actioneaza.
   21.3. Indeplinirea contractului va fi suspendata in perioada de actiune a fortei majore, dar fara a prejudicia drepturile ce li se cuveneau partilor pana la aparitia acesteia.
   21.4. Partea contractanta care invoca forta majora are obligatia de a notifica celeilalte parti, imediat si in mod complet, producerea acesteia si sa ia orice masuri care ii stau la dispozitie in vederea limitarii consecintelor.
   21.5. Daca forta majora actioneaza sau se estimeaza ca va actiona o perioada mai mare de 6 luni, fiecare parte va avea dreptul sa notifice celeilalte parti incetarea de plin drept a prezentului contract, fara ca vreuna din parti sa poata pretinde celeilalte daune-interese. 
   22. Solutionarea litigiilor
   22.1. Achizitorul si prestatorul vor face toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabila, prin tratative directe, orice neintelegere sau disputa care se poate ivi intre ei in cadrul sau in legatura cu indeplinirea contractului.
   22.2. Daca, dupa 15 de zile de la inceperea acestor tratative neoficiale, achizitorul si prestatorul nu reusesc sa rezolve in mod amiabil o divergenta contractuala, fiecare poate solicita ca disputa sa se solutioneze, fie prin arbitraj la Camera de Comert si Industrie a Romaniei, fie de catre instantele judecatoresti din Romania.
    (se precizeaza modalitatea de solutionare a litigiilor) 
   23. Limba care guverneaza contractul
   23.1. Limba care guverneaza contractul este limba romana. 
   24. Comunicari
   24.1. – (1 Ori ce comunicare intre parti, referitoare la indeplinirea prezentului contract, trebuie sa fie transmisa in scris.
   (2) Orice document scris trebuie inregistrat atat in momentul transmiterii cat si in momentul primirii.
   24.2. Comunicarile intre parti se pot face si prin telefon, telegrama, telex, fax sau e-mail cu conditia confirmarii in scris a primirii comunicarii. 
   25. Legea aplicabila contractului
   25.1. Contractul va fi interpretat conform legilor din Romania.
    Partile au inteles sa incheie azi ………….. prezentul contract in doua exemplare, cate unul pentru fiecare parte.
    (se precizeaza data semnarii de catre parti)
   

         Achizitor,                                         Prestator,
   ......................                             ......................
   ......................                             ......................

OUG nr. 146/2008

de

Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 146/2008 pentru modificarea art. 111 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 754 din 7 noiembrie 2008.

Avand in vedere Decizia Curtii Constitutionale nr. 742 din 24 iunie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 570 din 29 iulie 2008,
tinand seama de prevederile art. 147 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata, potrivit carora dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale, isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca in acest interval Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pune de
acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei,
luand in considerare necesitatea corectarii, in lumina celor statuate prin decizia Curtii Constitutionale, si asigurarii cadrului legal in materia retinerii permisului de conducere pentru anumite fapte comise de conducatorii de autovehicule sau de tramvaie,
avand in vedere ca toate aceste elemente vizeaza interesul public si constituie situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata,

in temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Articol unic. — Articolul 111 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„Art. 111. — (1) Permisul de conducere sau dovada inlocuitoare a acestuia se retine in urmatoarele cazuri:
a) la cumularea a cel putin 15 puncte de penalizare;
b) cand titularul acestuia a savarsit una dintre infractiunile prevazute la art. 85, art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) si (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1) si la art. 92 alin. (3) si (5);
c) la savarsirea uneia dintre contraventiile prevazute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) si in situatia prevazuta la art. 115 alin. (1);
d) cand titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule sau tramvaie;
e) cand prezinta modificari, stersaturi sau adaugari ori este deteriorat;
f) cand se afla in mod nejustificat asupra altei persoane;
g) cand perioada de valabilitate a expirat.
(2) La retinerea permisului de conducere, in cazurile prevazute la alin. (1), titularului acestuia i se elibereaza o dovada inlocuitoare cu sau fara drept de circulatie.
(3) In situatiile prevazute la alin. (1) lit. a) si d), precum si in cele mentionate la art. 85 alin. (2) si (4), art. 86 alin. (2), art. 87 alin. (1), (2), (4) si (5), art. 89 alin. (1), art. 90 alin. (1), art. 92 alin. (3) si (5) si la art. 102 alin. (3) lit. a) si c), dovada inlocuitoare a permisului de conducere se elibereaza fara drept de circulatie.
(4) Permisul de conducere al conducatorului de autovehicul sau de tramvai, implicat intr-un accident de circulatie din care a rezultat uciderea sau vatamarea corporala a unei persoane, se
retine de catre politia rutiera daca acesta a incalcat o regula de circulatie, eliberandu-se dovada inlocuitoare fara drept de circulatie, in situatia in care regula de circulatie incalcata este
una dintre cele prevazute la art. 102 alin. (3) lit. a) si c), sau dovada inlocuitoare cu drept de circulatie pentru o perioada de 15 zile, in celelalte cazuri.
(5) In situatiile prevazute la alin. (1) lit. e) si g), art. 85 alin. (1) si (3), art. 100 alin. (3), la art. 101 alin. (3) si art. 102 alin. (3) lit. b) si e), dovada inlocuitoare a permisului de conducere se
elibereaza cu drept de circulatie pentru o perioada de 15 zile.
(6) La cererea titularului permisului de conducere retinut in conditiile alin. (1) lit. b) sau ale alin. (4), procurorul care efectueaza urmarirea penala sau exercita supravegherea cercetarii penale ori, in faza de judecata, instanta de judecata investita cu solutionarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de circulatie, cu cate cel mult 30 de zile, pana la dispunerea neinceperii urmaririi penale, scoaterii de sub urmarire penala ori incetarii urmaririi penale sau, dupa caz, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti. Modul de solutionare a cererii de prelungire a dreptului de circulatie se comunica si sefului politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta.
(7) Alineatele (3)—(5) se aplica in mod corespunzator si in situatia in care se retine dovada inlocuitoare a permisului retinut pentru o fapta savarsita anterior, aflata in termenul de valabilitate. Termenul de valabilitate al noii dovezi nu il poate depasi pe cel al primei dovezi.”

Model contract de concesiune.Pentru individualizarea lui apelati la Casa de avocatura Coltuc

de

. Partile contractante
Intre ministerul/organul de specialitate al administratiei publice centrale/consiliul judetean/consiliul local/institutia publica de interes local …………………………, cu sediul in ……………………………., reprezentat prin ……………………., avand functia de ………………, in calitate de concedent, pe de o parte,
si ………………………………………………………………., persoana fizica (domiciliul, buletinul/cartea de identitate)/persoana juridica (actul constitutiv al agentului economic) ………………………………., cu sediul principal in ……………….., reprezentat prin …………….., avand functia de ………………….., in calitate de concesionar, pe de alta parte,
la data de ………………………………………………,
la sediul concedentului (alt loc, adresa etc.) ………………………..,
in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica, aprobata cu modificari prin Legea nr. 22/2007, si al Hotararii (Guvernului, consiliului judetean, orasenesc sau comunal) de aprobare a concesionarii nr. ……………………. din ……………………., s-a incheiat prezentul contract de concesiune.

II. Obiectul contractului de concesiuneArt. 1. – (1) Obiectul contractului de concesiune este exploatarea unui bun, ……………………………, situat in …………………………….,
in conformitate cu obiectivele concedentului.
(2) Obiectivele concedentului sunt:
a) ……………………………………………………………….;
b) ……………………………………………………………….;
c) ……………………………………………………………….;
d) …………………………………………………………… etc.
(3) In derularea contractului de concesiune, concesionarul va utiliza urmatoarele categorii de bunuri:
a) bunurile de retur: ………………………………………………;
b) bunurile proprii: ……………………………………………… .

III. Termenul
Art. 2. – (1) Durata concesiunii este de ……………….. ani, incepand de la data de ……………… .
(2) Contractul de concesiune poate fi prelungit pentru o perioada egala cu cel mult jumatate din durata sa initiala.

IV. Redeventa
Art. 3. – Redeventa este de ……………….. lei, platita anual/lunar, in conformitate cu caietul de sarcini (detalii cu privire la modul de plata).

V. Plata redeventeiArt. 4. – Plata redeventei se face prin conturile:
– contul concedentului nr. ………………………………….., deschis la Banca …………………………………………………………….;
– contul concesionarului nr. …………………………………, deschis la Banca …………………………………………………………… .
Neplata redeventei sau executarea cu intarziere a acestei obligatii conduce la ………………………………………………………………… .

VI. Drepturile partilor
Drepturile concesionarului
Art. 5. – (1) Concesionarul are dreptul de a exploata in mod direct, pe riscul si pe raspunderea sa, bunurile proprietate publica ce fac obiectul contractului de concesiune.
(2) Concesionarul are dreptul de a folosi si de a culege fructele bunurilor care fac obiectul concesiunii, potrivit naturii bunului si obiectivelor stabilite de parti prin contractul de concesiune.
Drepturile concedentului
Art. 6. – (1) Concedentul are dreptul sa inspecteze bunurile concesionate, verificand respectarea obligatiilor asumate de concesionar.
(2) Verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabila a concesionarului si in urmatoarele conditii: ……………………………. .
(3) Concedentul are dreptul sa modifice in mod unilateral partea reglementara a contractului de concesiune, din motive exceptionale legate de interesul national sau local.
VII. Obligatiile partilor – clauze stabilite in conditiile caietului de sarcini
Obligatiile concesionarului
Art. 7. – (1) Concesionarul este obligat sa asigure exploatarea eficace in regim de continuitate si de permanenta a bunurilor proprietate publica ce fac obiectul concesiunii, potrivit obiectivelor stabilite de catre concedent.
(2) Concesionarul este obligat sa exploateze in mod direct bunurile care fac obiectul concesiunii.
(3) Concesionarul nu poate subconcesiona bunul ce face obiectul concesiunii/ Concesionarul poate subconcesiona bunul ce face obiectul concesiunii, cu respectarea prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 54/2006, aprobata cu modificari prin Legea nr. 22/2007.
(4) Concesionarul este obligat sa plateasca redeventa.
(5) Concesionarul este obligat sa respecte conditiile impuse de natura bunurilor proprietate publica (protejarea secretului de stat, materiale cu regim special, conditii de siguranta in exploatare, protectia mediului, protectia muncii, conditii privind folosirea si conservarea patrimoniului etc.).
(6) La incetarea contractului de concesiune prin ajungere la termen, concesionarul este obligat sa restituie concedentului, in deplina proprietate, bunurile de retur, in mod gratuit si libere de orice sarcini.
(7) In termen de (cel mult) 90 de zile de la data incheierii contractului de concesiune, concesionarul este obligat sa depuna, cu titlu de garantie, o suma de ………….. lei, reprezentand o cota-parte din suma datorata concedentului cu titlu de redeventa pentru primul an de activitate.
(8) Concesionarul este obligat sa continue exploatarea bunului in noile conditii stabilite de concedent, in mod unilateral, potrivit art. 6 alin. (3) din prezentul contract de concesiune, fara a putea solicita incetarea acestuia.
(9) Concesionarul se obliga sa plateasca ………..% din prima de asigurare.
(10) Alte clauze.
Obligatiile concedentului
Art. 8. – (1) Concedentul este obligat sa nu il tulbure pe concesionar in exercitiul drepturilor rezultate din prezentul contract de concesiune.
(2) Concedentul nu are dreptul sa modifice in mod unilateral contractul de concesiune, in afara de cazurile prevazute expres de lege.
(3) Concedentul este obligat sa notifice concesionarului aparitia oricaror imprejurari de natura sa aduca atingere drepturilor concesionarului.

VIII. Incetarea contractului de concesiune
Art. 9. – (1) Prezentul contract de concesiune inceteaza in urmatoare situatii:
a) la expirarea duratei stabilite in contractul de concesiune;
b) in cazul in care interesul national sau local o impune, prin denuntarea unilaterala de catre concedent, cu plata unei despagubiri juste si prealabile in sarcina acestuia, in caz de dezacord fiind competenta instanta de judecata;
c) in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concesionar, prin reziliere de catre concedent, cu plata unei despagubiri in sarcina concesionarului;
d) in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale de catre concedent, prin reziliere de catre concesionar, cu plata unei despagubiri in sarcina concedentului;
e) la disparitia, dintr-o cauza de forta majora, a bunului concesionat sau in cazul imposibilitatii obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renuntare, fara plata unei despagubiri;
f) alte cauze de incetare a contractului de concesiune, fara a aduce atingere cauzelor si conditiilor reglementate de lege.
(2) La incetarea, din orice cauza, a contractului de concesiune, bunurile ce au fost utilizate de concesionar in derularea concesiunii vor fi repartizate dupa cum urmeaza:
a) bunuri de retur …………………………………………………;
b) bunuri proprii ………………………………………………… .

IX. Clauze contractuale referitoare la impartirea responsabilitatilor de mediu intre concedent si concesionar
Art. 10. – …………………………………………………………
. …………………………………………………………………………………………………….. .

X. Raspunderea contractuala
Art. 11. – Nerespectarea de catre partile contractante a obligatiilor cuprinse in prezentul contract de concesiune atrage raspunderea contractuala a partii in culpa.

XI. Litigii
Art. 12. – (1) Solutionarea litigiilor de orice fel ce decurg din executarea prezentului contract de concesiune se realizeaza potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile ulterioare.
(2) Pentru solutionarea eventualelor litigii, partile pot stipula in contractul de concesiune clauze compromisorii.

XII. Alte clauze (de exemplu: clauze de reziliere conventionala, clauze penale)
Art. 13. – …………………………………………………………
. ……………………………………………………………………………………………………….
. ……………………………………………………………………………………………………….
. ……………………………………………………………………………………………………….
. …………………………………………………………………………………………………….. .

XIII. Definitii
Art. 14. – (1) Prin forta majora, in sensul prezentului contract de concesiune, se intelege o imprejurare externa cu caracter exceptional, fara relatie cu lucrul care a provocat dauna sau cu insusirile sale naturale, absolut invincibila si absolut imprevizibila.
(2) Prin caz fortuit se intelege acele imprejurari care au intervenit si au
condus la producerea prejudiciului si care nu implica vinovatia paznicului juridic, dar care nu intrunesc caracteristicile fortei majore.

Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor

de

Art. 1. – Prezenta lege reglementeaza:
a) conditiile asigurarii obligatorii a locuintelor aflate in proprietatea persoanelor fizice sau juridice;
b) raporturile dintre asigurat si asigurator, precum si drepturile si obligatiile fiecarei parti la contractul de asigurare obligatorie a locuintelor;
c) constituirea, atributiile, organizarea si functionarea Poolului de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale.

Art. 2. – In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
a) locuinta, locuinta sociala, locuinta de serviciu, locuinta de interventie, locuinta de necesitate, locuinta de protocol, casa de vacanta – au intelesurile prevazute la art. 2 din Legea locuintei nr. 114/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare; in cazul locuintelor situate in condominii, prin locuinta se intelege atat spatiile aflate in proprietate exclusiva, cat si cota-parte din coproprietatea indiviza asupra spatiilor si a elementelor de constructii comune;
b) dezastru natural – cutremure de pamant, alunecari de teren sau inundatii, ca fenomene naturale;
c) tipuri de locuinte:
– tip A – constructia cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa sau din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic;
– tip B – constructia cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic;
d) polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale, denumita in continuare PAD – inscrisul ce atesta incheierea contractului de asigurare a locuintei, in temeiul caruia asiguratorul se obliga sa plateasca asiguratului despagubirea totala sau partiala pentru prejudiciile produse locuintei ca urmare a producerii riscului asigurat, in conditiile si in limitele stabilite de prezenta lege si, dupa caz, ale celorlalte clauze inscrise in polita sau in contractul de asigurare;
e) Pool de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale, denumit in continuare PAID – societatea comerciala de asigurarereasigurare, constituita prin asocierea societatilor de asigurare autorizate sa incheie asigurari obligatorii pentru locuinte, in conformitate cu prevederile prezentei legi, ale Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale normelor aprobate in aplicarea acestor legi;
f) prima obligatorie – suma de bani pe care o plateste proprietarul unei locuinte, in calitatea sa de asigurat, ori imputernicitul, contractantul sau reprezentantul legal al acestuia, in scopul incheierii unei asigurari de locuinte, in conditiile prezentei legi;
g) suma asigurata obligatoriu – limita maxima de despagubire care poate fi acordata de asigurator pentru daunele provocate constructiei, in functie de tipul locuintei, ca urmare a producerii unui risc asigurat, in conditiile prezentei legi;
h) asigurare de prim risc – pentru orice dauna care a intervenit pe parcursul valabilitatii unui contract de asigurare, cuantumul despagubirii se stabileste la nivelul pagubei efective, in limita sumei asigurate.
Art. 3. – (1) Incepand cu data la care se implinesc 90 de zile de la data adoptarii normelor de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor emise in aplicarea prezentei legi, persoanele fizice si juridice sunt obligate sa isi asigure impotriva dezastrelor naturale, in conditiile prezentei legi, toate constructiile cu destinatia de locuinta, din mediul urban sau rural, aflate in proprietatea acestora si inregistrate in evidentele organelor fiscale.
(2) Obligatia incheierii contractelor de asigurare a locuintelor aflate in proprietatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale revine persoanelor ori autoritatilor desemnate, in conditiile legii, sa le administreze.
(3) In cazul in care o locuinta face obiectul unui contract de leasing financiar, incheierea contractului de asigurare este in sarcina locatorului.
(4) In cazul persoanelor fizice beneficiare de ajutor social, prima obligatorie se suporta din bugetele locale, pe seama sumelor defalcate din venituri ale bugetului de stat.
(5) In cazul constructiilor cu destinatia de locuinta aflate in coproprietate, se va incheia cate un contract de asigurare obligatorie pentru fiecare locuinta in parte. In acest caz, prima de asigurare se va plati pe fiecare locuinta in parte.
(6) Contractul de asigurare obligatorie a locuintelor se incheie numai cu asiguratorii asociati in PAID si care sunt autorizati sa incheie astfel de contracte, in conditiile stabilite prin normele emise in aplicarea prezentei legi si a Legii nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, denumita in continuare C.S.A.
(7) Nu intra sub incidenta prezentei legi anexele, dependintele care nu sunt legate structural de cladirea in care este situata locuinta asigurata, precum si bunurile din interiorul locuintei.
Art. 4. – Elementele contractuale si conditiile de asigurare cuprinse in polita de asigurare, precum si criteriile de autorizare a asiguratorilor sunt cele prevazute la art. 7 alin. (1) si la art. 26 alin. (1), precum si cele stabilite prin norme emise prin ordin al presedintelui C.S.A.

CAPITOLUL II
Polita de asigurare impotriva dezastrelor naturale
SECŢIUNEA 1
Suma asigurata obligatoriu si conditiile asigurarii obligatorii
a locuintelor
Art. 5. – (1) Suma asigurata ce poate fi acordata in temeiul prezentei legi, denumita in continuare suma asigurata obligatoriu, este echivalentul in lei, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Nationala a Romaniei la data incheierii contractului de asigurare obligatorie a locuintei, a:
a) 20.000 euro, pentru fiecare locuinta de tip A;
b) 10.000 euro, pentru fiecare locuinta de tip B.
(2) Primele cuvenite pentru sumele asigurate prevazute la alin. (1), denumite in continuare prime obligatorii, sunt echivalentul in lei, la cursul Bancii Nationale a Romaniei valabil la data efectuarii platii, a:
a) 20 euro, pentru suma prevazuta la alin. (1) lit. a);
b) 10 euro, pentru suma prevazuta la alin. (1) lit. b).
(3) Suma asigurata obligatoriu, precum si prima obligatorie aferenta pot fi modificate prin hotarare a Guvernului, in primii 5 ani de la intrarea in vigoare a prezentei legi, iar dupa aceasta perioada, prin ordin al presedintelui C.S.A.
(4) Modificarea valorii sumelor prevazute la alin. (1) si (2) se poate face anual. Criteriile care pot sta la baza modificarii se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi si trebuie sa vizeze cel putin suprafata locuintei, costurile de inlocuire si rata inflatiei.
(5) Incadrarea pe tipuri de locuinte a locuintelor care prezinta in acelasi timp elemente specifice atat tipului A, cat si tipului B se face in conditiile stabilite prin norme emise de C.S.A., dupa criteriul ponderii materialelor de constructie.
Art. 6. – Riscurile care se asigura obligatoriu prin PAD sunt daunele produse constructiilor cu destinatia de locuinta de oricare dintre formele de manifestare a dezastrului, ca efect direct sau indirect al producerii dezastrului natural.
Art. 7. – (1) Contractul de asigurare obligatorie a locuintelor se incheie in forma scrisa intre PAID si proprietarul locuintei, prin mijlocirea societatilor de asigurare actionare PAID, prin derogare de la dispozitiile Legii nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si trebuie sa indeplineasca cel putin urmatoarele conditii:
a) suma asigurata trebuie sa fie egala cu cea asigurata obligatoriu, prevazuta la art. 5 alin. (1) lit. a) sau, dupa caz, lit. b);
b) riscurile asigurate prin contract trebuie sa cuprinda riscurile prevazute la art. 6.
(2) Termenii, conditiile si clauzele contractului de asigurare a locuintelor, referitoare la suma asigurata obligatoriu, prima obligatorie si riscurile prevazute la art. 6, denumite in continuare clauze obligatorii, sunt general valabile si obligatorii si se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei legi, aprobate prin ordin al presedintelui C.S.A.
(3) PAD trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele elemente:
a) denumirea/numele si sediul/domiciliul partilor contractante;
b) numele beneficiarului asigurarii;
c) tipul locuintei si adresa acesteia;
d) suma asigurata obligatoriu;
e) prima obligatorie si termenele de plata a acesteia;
f) perioada de valabilitate a contractului de asigurare;
g) numarul si titlul actului normativ in temeiul caruia s-a emis PAD, precum si numarul si data publicarii acestuia in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 8. – Se considera indeplinita conditia existentei asigurarii obligatorii a locuintei in conditiile prezentei legi, atunci cand, in mod cumulativ:
a) prin PAD se asigura constructia cu destinatia de locuinta pentru suma asigurata obligatoriu;
b) PAD acopera riscurile prevazute la art. 6;
c) asiguratul a platit prima obligatorie.

SECŢIUNEA a 2-a
Valabilitatea PAD

Art. 9. – (1) PAD este valabila pe o perioada de 12 luni, cu incepere de la ora 0,00 a zilei urmatoare celei in care s-a platit prima obligatorie.
(2) In situatia schimbarii proprietarului unei locuinte care este asigurata obligatoriu si prima a fost achitata integral, PAD ramane valabila pana la data trecuta in contract.
(3) Dupa data expirarii valabilitatii prevazute in PAD, asiguratorul va incheia o asigurare obligatorie cu noul proprietar, dupa care va transmite in baza de date gestionata de PAID modificarile survenite.
Art. 10. – Persoana care devine proprietara a unei locuinte neasigurate pentru riscurile prevazute la art. 6, dupa implinirea termenului prevazut la art. 3 alin. (1), este obligata sa contracteze o PAD pentru aceeasi locuinta, in termen de 5 zile lucratoare de la data autentificarii titlului de proprietate.
Art. 11. – (1) Valabilitatea PAD inceteaza in cazul in care constructia asigurata isi pierde integral destinatia de locuinta sau bunul piere din alte cauze decat cele cuprinse in asigurarea obligatorie. Pierderea acestei destinatii nu obliga asiguratorul care a emis PAD la restituirea sumei corespunzatoare valorii primei obligatorii.
(2) Beneficiarii asigurarii si asiguratii care, dupa data intrarii in vigoare a prezentei legi, vor proceda la construirea, largirea sau modificarea locuintelor fara autorizatie de construire, emisa in conditiile legii, sau cu nerespectarea autorizatiei respective, afectand structura de rezistenta a locuintelor si favorizand expunerea la unul dintre riscurile asigurate obligatoriu, nu vor fi despagubiti in baza asigurarii obligatorii, in cazul producerii riscului asigurat.

SECŢIUNEA a 3-a
Prima de asigurare

Art. 12. – (1) Plata primelor obligatorii se face anticipat, cu cel putin 24 de ore inainte de expirarea valabilitatii PAD.
(2) Pentru locuintele sociale sau pentru persoanele care beneficiaza, din diferite motive, de ajutoare sociale, prima pentru asigurarea obligatorie este in sarcina autoritatii locale care are in evidenta persoanele in cauza si se face direct in contul PAID, care, pe baza listei transmise de autoritatea locala, emite politele de asigurare pentru aceste persoane.
(3) Plata primelor subventionate partial sau total se va face in contul PAID de la bugetele locale, din sumele virate cu destinatie speciala de la bugetul de stat.
Art. 13. – (1) Din sumele incasate cu titlu de prima de asigurare obligatorie, asiguratorii retin o cota-parte cu titlu de comision.
(2) Comisionul incasat de asiguratorii autorizati sa incheie contracte de asigurare obligatorie a locuintelor, pentru asigurarea corespunzatoare PAD, se stabileste prin ordin al presedintelui C.S.A.

 

Pentru alte detalii vizitati www.coltuc.ro

Retragerea asociatului dintr-un srl.Procedura

de

Potrivit art 226 alin (1) din Legea nr 31 / 1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, asociatul in societatea in societatea cu raspundere limitata se poate retrage din societate:
a) in cazurile prevazute in actul constitutiv;
b) cu acordul tuturor celorlalti asociati;
c) in lipsa unor prevederi in actul constitutiv sau cand nu se realizeaza acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, in baza unei hotarari a tribunalului, supusa numai recursului, in termen de 15 zile de la comunicare

Motivele temeinice vor fi apreciate, de la caz la caz, in concret, de catre instanta de judecata sesizata sa solutioneze cauza.

In cazul expus de dumneavoastra, pot fi retinute ca fiind motive temeinice lipsa de implicare financiara si activa din partea celuilalt asociat, insa, situatia va fi analizata de catre instanta si in raport de atributiile fiecarui asociat. 

In situatia prevazuta de prevederile art 226 alin. (1) lit. c) din lege, instanta judecatoreasca va dispune, prin aceeasi hotarare, si cu privire la structura participarii la capitalul social a celorlalti asociati (art 226 alin (2) din Legea nr 31 / 1990). 

In temeiul legii, drepturile asociatului retras, cuvenite pentru partile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociatilor ori de un expert desemnat de acestia sau, in caz de neintelegere, de tribunal.

Hotararea judecatoreasca pronuntata de tribunal este supusa recursului in termen de 15 zile de la comunicare, ceea ce presupune dreptul celuilalt asociat de a declara recurs in cauza in situatia in care nu va fi multumit de hotararea pronuntata de prima instanta.

Hotararea judecatoreasca pronuntata va fi opozabila asociatului chiar daca nu se va prezenta la proces din motive imputabile lui.

Potrivit legii, retragerea asociatului din societate, indiferent de modalitatea juridica concreta in care se realizeaza, va trebui mentionata in registrul comertului.

In cazul in care societatea este constituita din doi asociati si unul dintre asociati se retrage din societate vor deveni incidente prevederile art 229 alin (1) din Legea nr 31 / 1990, potrivit carora, sociatatile cu raspundere limitata se dizolva prin retragerea unuia dintre asociati cand datorita acestei cauze, numarul asociatilor s-a redus la unul singur.

Casa de avocatura Coltuc va poate ajuta in acest sens

Codul Muncii – actualizat la 28.10.2008

de

Versiunea actualizata include modificarile aduse de:
– Legea nr. 480/2003
– Legea nr. 541/2003
– O.U.G. nr. 65/2005
– Legea nr. 241/2005
– Legea nr. 371/2005
– O.U.G. nr. 55/2006
– Legea nr. 94/2007
– Legea nr. 237/2007
– Legea nr. 202/2008 publicata in MOF nr. 728 din 28.10.2008.

TITLUL I
Dispozitii generale

CAPITOLUL I
Domeniul de aplicare

Art. 1. – (1) Prezentul cod reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de munca, modul in care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor din domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii.
(2) Prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.
Art. 2. – Dispozitiile cuprinse in prezentul cod se aplica:
a) cetatenilor romani incadrati cu contract individual de munca, care presteaza munca in Romania;
b) cetatenilor romani incadrati cu contract individual de munca si care presteaza activitatea in strainatate, in baza unor contracte incheiate cu un angajator roman, cu exceptia cazului in care legislatia statului pe al carui teritoriu se executa contractul individual de munca este mai favorabila;
c) cetatenilor straini sau apatrizi incadrati cu contract individual de munca, care presteaza munca pentru un angajator roman pe teritoriul Romaniei;
d) persoanelor care au dobandit statutul de refugiat si se incadreaza cu contract individual de munca pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii;
e) ucenicilor care presteaza munca in baza unui contract de ucenicie la locul de munca;
f) angajatorilor, persoane fizice si juridice;
g) organizatiilor sindicale si patronale. […]

Pentru alte detalii intrati pe www.coltuc.ro

Carnetele de munca valabile pana la 31 decembrie 2010

de

In Monitorul Oficial, Partea I, nr. 765, din 13 noiembrie 2008, a fost publicata Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2008 de modificare a Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii.

OUG nr. 148/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii prevede amanarea termenului de abrogare a Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca cu doi ani, pana la 1 ianuarie 2011.

Astfel, vechimea in munca stabilita pana la data de 31 decembrie 2010 se va proba cu carnetul de munca.

Dupa 1 ianuarie 2011, data abrogarii Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, vechimea in munca stabilita pana la 31 decembrie 2010 se va reconstitui, la cererea persoanei care nu poseda carnet de munca, de catre instanta judecatoreasca competenta sa solutioneze conflictele de munca, pe baza inscrisurilor sau a altor probe din care sa rezulte existenta raporturilor de munca.

Cererile de reconstituire formulate anterior datei abrogarii Decretului nr.92/1976, cu modificarile ulterioare, se vor solutiona potrivit dispozitiilor acestui act normativ.

De asemenea, OUG nr. 148/2008 prelungeste cu doi ani, respectiv pana la 30 iunie 2011 (termen anterior 30 iunie 2009), termenul pana la care angajatorii, respectiv inspectoratele teritoriale de munca,  sunt obligati sa elibereze titularilor carnetele de munca.

Renta Viagera Agricola.Ce parare aveti?

de

Vor putea beneficia de renta viagera agricola si persoanele fizice in varsta de peste 62 de ani, carora li s-a validat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar si care opteaza irevocabil pentru despagubirile platite de catre investitor, a decis Guvernul, printr-o Ordonanta de urgenta adoptata in sedinta de miercuri, 12 noiembrie a.c.
Prin modificarea Titlului XI „Renta viagera agricola” din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, a fost extinsa categoria persoanelor care pot beneficia de renta viagera agricola.

Potrivit legislatiei actuale, respectiv Titlul XI „Renta viagera agricola”, rentierul agricol este definit ca persoana fizica in varsta de peste 62 de ani care, de la data intrarii in vigoare a Titlului, nu are si nu va detine in proprietate, cumulativ in timp, mai mult de 10 hectare de teren agricol extravilan, pe care le instraineaza prin acte intre vii sau le arendeaza, total sau partial, primind de la Oficiul National de Renta Viagera Agricola carnetul de rentier agricol. De asemenea, este rentier si persoana pensionata pe caz de boala, gradele I si II, care, chiar daca nu a implinit varsta de 62 de ani, isi dovedeste incapacitatea de a munci cu decizie de la comisia de expertiza medicala, pe care o va prezenta in fiecare an la vizarea carnetului de rentier, cu exceptia celei ce apartine categoriei persoanelor care nu mai sunt supuse examenului anual, iar in decizie se consemneaza „nerevizuibil”, si care instraineaza prin acte intre vii, arendeaza terenuri agricole extravilane aflate in proprietate sau incheie acord cu investitorul.

Renta viagera agricola reprezinta suma de bani platita rentierului agricol care instraineaza sau arendeaza terenurile agricole extravilane aflate in proprietatea sa sau incheie acord cu investitorul, conform prevederilor Legii nr. 1/2000, avand siguranta unei surse viagere de venituri garantate de stat.

Cuantumul rentei viagere agricole reprezinta echivalentul in lei a 100 euro/an.

pentru fiecare hectar de teren agricol situat in extravilan, pentru care rentierul a incheiat acordul cu investitorul. Pentru suprafetele mai mici de 1 ha suma platita va fi proportionala cu suprafata instrainata sau arendata, respectiv pentru care s-a incheiat acord cu investitorul.

O alta prevedere a ordonantei de urgenta stabileste ca renta viagera agricola se plateste intr-o singura rata anuala, pana la data de 31 august a anului urmator celui pentru care aceasta este datorata.

Renta viagera agricola platita de catre Agentia Domeniilor Statului, care nu a fost incasata de beneficiari, va fi utilizata pentru reluarea procesului de plata catre acestia, sau, in caz de deces, catre mostenitorii acestora, si dupa termenul de 31 august al anului urmator celui pentru care aceasta este datorata.

Renta viagera agricola este personala, netransmisibila si inceteaza la data decesului rentierului agricol.

Totodata, prin acest act normativ se elimina conditia referitoare la suprafata de teren extravilan de maximum 0,5 ha pe care rentierul o poate pastra in folosinta proprie. Aceasta este motivata de faptul ca obligatia nu poate fi indeplinita de catre persoanele care sunt proprietare pe suprafete de teren aflate in zonele de deal sau de munte, suprafete in mare parte improprii exploatarii agricole. Din aceasta cauza programul de renta viagera agricola nu era aplicabil in mod unitar la nivelul intregii tari.

De asemenea, prin acest act normativ este eliminata conditia prezentarii unei dovezi materiale privind incheierea unui nou contract de arendare intr-un termen limita, pentru a da continuitate in acordarea rentei viagere.

Astfel, in cazul arendarii, renta viagera agricola se plateste daca terenul ce face obiectul rentei este arendat continuu, intreg anul calendaristic. in cazul in care contractul de arendare inceteaza, renta viagera agricola se va plati in anul urmator, doar daca rentierul incheie, in maximum 30 de zile de la incetare, un nou contract, considerandu-se astfel continuitate in arendare.

In cazul decesului rentierului, mostenitorii vor incasa renta pana la data de 31 august a anului urmator celui pentru care aceasta se datoreaza, pe baza actelor doveditoare privind calitatea de mostenitor, a certificatului de deces in original, precum si a carnetului de rentier agricol al defunctului.

Plata rentei viagere agricole se efectueaza de catre Agentia Domeniilor Statului, prin mandat postal, virament bancar sau prin orice alta modalitate prevazuta de lege.

Pentru anul 2007, plata se face pana la sfarsitul anului 2008, atat pentru rentieri cat si pentru mostenitorii acestora.

Legi promulgate – 13 noiembrie 2008

de

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat joi, 13 noiembrie a.c., urmatoarele decrete:
Legi promulgate:
• Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 52/2008 pentru modificarea si completarea Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale si pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comertului;

 Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.80/2008 pentru modificarea art. 23 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007;
• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Deciziei Consiliului Uniunii Europene nr. 2007/436/CE, Euratom privind sistemul de resurse proprii ale Comunitatilor Europene;
• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului maritim intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Turcia, semnat la Bucuresti la 3 martie 2008;
• Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/2008 pentru abrogarea Ordonantei Guvernului nr. 76/2000 pentru acceptarea Rezolutiei A.747(18) referitoare la aplicarea masurarii tonajului tancurilor de balast separat la navele petroliere, adoptata la 4 noiembrie 1993 de Adunarea Organizatiei Maritime Internationale;
• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului, semnat la Skopje la 27 februarie 2008, pentru amendarea Acordului dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Macedonia privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, semnat la 12 iunie 2000;
• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului, semnat la Bucuresti, la 5 martie 2008, pentru amendarea Acordului intre Guvernul Romaniei si Guvernul Statului Qatar privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor, semnat la Bucuresti la 6 iunie 1996;
• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului intre Guvernul Romaniei si inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati si Organizatia Internationala pentru Migratie privind evacuarea temporara in Romania a unor persoane aflate in nevoie urgenta de protectie internationala si relocarea ulterioara a acestora, semnat la Bucuresti la 8 mai 2008, si pentru reglementarea unor aspecte procedurale de implementare a acestora;
• Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Protocolului privind amendamentele la Acordul multilateral de baza privind transportul international pentru dezvoltarea Coridorului Europa-Caucaz-Asia, avand in vedere noul statut al Republicii Bulgaria si al Romaniei, care au aderat la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007, semnat la Astana la 13 decembrie 2007;
• Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii;
• Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 1/2008 pentru asigurarea continuitatii unor activitati ale Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii;
• Decret pentru promulgarea Legii privind respingerea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica;
• Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea si completarea Legii invatamantului nr. 84/1995 si completarea Legii nr .128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Dan Lupascu despre noul Cod de procedura civila

de

Ieri, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz favorabil noului Cod de procedura civila cu observatiile Comisiei Juridice a CSM.

Dan Lupascu, membru CSM: „Sunt o serie de dispozitii noi, inovatoare, dar sunt altele care, in opinia noastra, mai degraba ar duce la tergiversare decat la eficientizarea actului de justitie. Mai devreme de 2010 – 2011 nu se poate trece la implementare pentru ca sistemul nu este pregatit. Daca acest cod s-ar aplica de maine ar fi previzibila o blocare a intregului sistem, pentru ca, in afara de Inalta Curte, conceptia procesului civil se schimba. De pilda, cercetarea procesului se face in Camera de Consiliu, insa sunt foarte multe instante cu 6-8 judecatori intr-un birou care nu au deloc camera de consiliu, deci nu numai masuri pentru personal sunt necesare, ci si masuri de ordin logistic si amenajari de sedii.”

http://www.juridice.ro/stiri-juridice/flux-stiri/dan-lupascu-noul-cod-de-procedura-civila.html

Noul Cod de procedură penală

de

1. Data începerii proiectului: ianuarie 2007;

 

 

2. Cadrul instituţional:

 

Pentru realizarea acestui proiect, comisia constituită la nivelul Ministerului Justiţiei a beneficiat de asistenţa tehnică a Fundaţiei Germane pentru Cooperare Juridică Internaţională IRZ (Deutsche Stiftung für Internationale Rechtliche Zusammenarbeit), în cadrul proiectului „Reforma sistemului judiciar“, proiect finanţat prin împrumutul Băncii Mondiale RO-4811 acordat Ministerului Justiţiei.

 

3. Componenţa comisiei pe profesii:

 

–         profesori universitari: 2

–         judecători: 10

–         procurori: 5

–         avocaţi: 2

–         reprezentant Consiliul Legislativ: 1

 

4. Sistematizarea

 

     Proiect:

 

–         nr.articole: 607

–         nr.titluri: 12

–         nr.capitole: 47

–         nr.secţiuni: 53

 

Partea generală:

 

      –    nr.articole: 284

–         nr.titluri: 6

–         nr.capitole: 23

–         nr. secţiuni: 24

 

 

Partea specială:

 

      –    nr.articole: 323

–         nr.titluri: 6

–         nr.capitole: 24

–    nr. secţiuni: 29

 

 

5. Instituţii reformate sau nou introduse, efectele acestora:

 

Proiectul noului Cod de procedură penală are drept scop esenţial crearea unui cadru legislativ modern în materie procesual penală, care să răspundă pe deplin imperativelor funcţionării unei justiţii moderne, adaptate aşteptărilor sociale, precum şi necesităţii creşterii calităţii acestui serviciu public.

Dispoziţiile proiectului noului Cod de procedură penală urmăresc să răspundă unor cerinţe actuale, precum accelerarea duratei procedurilor penale, simplificarea acestora şi crearea unei jurisprudenţe unitare, în acord cu jurisprudenţa CEDO.

            În egală măsură, proiectul urmăreşte să răspundă şi exigenţelor de previzibilitate a procedurilor judiciare ce decurg din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, implicit, din cele statuate în jurisprudenţa CEDO.

Obiectivele urmărite de proiectul noului Cod de procedură penală sunt următoarele:

            1. crearea unui cadru legislativ în care procesul penal să fie mai rapid şi mai eficient, prin urmare, în mod semnificativ mai puţin costisitor;

            2. protecţia unitară a drepturilor omului şi a libertăţilor garantate de Constituţie şi de  instrumentele juridice internaţionale;

            3. armonizarea conceptuală cu prevederile proiectului noului Cod penal, o atenţie deosebită fiind acordată noii definiţii a faptei care constituie infracţiune;

            4. reglementarea adecvată a obligaţiilor internaţionale asumate de ţara noastră privind actele normative din domeniul dreptului procesual penal;

            5. stabilirea unui echilibru corespunzător între cerinţele pentru o procedură penală eficientă, protejarea drepturilor procedurale elementare, dar şi a celor fundamentale ale omului pentru participanţii la procesul penal şi respectarea unitară a principiilor care privesc desfăşurarea echitabilă a procesului penal.

            Noul Cod de procedură penală reglementează în mod expres principiile fundamentale ale procesului penal. În proiect au fost introduse, alături de principiile clasice (al aflării adevărului, al prezumţiei de nevinovăţie, al dreptului la apărare, al respectării demnităţii umane) principii noi, precum cel al dreptului la un proces echitabil desfăşurat într-un termen rezonabil, al separării funcţiilor judiciare în procesul penal, al obligativităţii acţiunii penale strâns legat de cel subsidiar al oportunităţii, non bis in idem, al dreptului la libertate şi siguranţă, iar în materia probaţiunii, al loialităţii în obţinerea probelor.

            Cât priveşte reglementarea acţiunii civile, aceasta se exercită în cadrul procesului penal numai în măsura în care prin aceasta nu se depăşeşte durata rezonabilă a procesului.

            În privinţa participanţilor în procesul penal, proiectul aduce câteva modificări substanţiale în raport de actuala reglementare. Astfel, în cadrul organelor judiciare, alături de instanţele judecătoreşti şi organele de urmărire penală, au fost cuprinşi: judecătorul de drepturi şi libertăţi şi judecătorul de cameră preliminară, care vor avea atribuţii specifice în materia drepturilor şi libertăţilor suspectului sau inculpatului, respectiv în verificarea legalităţii administrării probelor în faza de urmărire penală şi a legalităţii sesizării instanţei de judecată de către procuror.

            De asemenea, au fost definite părţile în procesul penal (inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente), cu drepturile şi obligaţiile acestora. Alături de părţi, printre participanţii la procesul penal figurează şi subiecţii procesuali principali (suspectul şi persoana vătămată), precum şi alţi subiecţi procesuali (martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, etc.).

În raport cu actuala reglementare, proiectul noului Cod de procedură penală îşi propune o echilibrare a competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti, în paralel cu o reaşezare a căilor de atac, cu aplicarea principiului apropierii justiţiei de cetăţean. A fost regândită împărţirea competenţei de primă instanţă între tribunale şi judecătorii, cu precizarea că tribunalele vor avea competenţa generală, iar judecătoriile o competenţă limitată la cazurile de mai mică importanţă. Astfel, judecătoria va judeca în primă instanţă infracţiunile pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, precum şi cele pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult cinci ani.

            Competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi şi a judecătorului de cameră preliminară este, de asemenea, stabilită ţinându‑se seama de atribuţiile specifice ale acestor organe judiciare.  Judecătorul de drepturi şi libertăţi va soluţiona cererile, propunerile, plângerile, contestaţiile sau orice alte sesizări referitoare la măsurile preventive, la măsurile asigurătorii, la măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu, la actele procurorului, în cazurile prevăzute de lege, la autorizarea percheziţiilor, a tehnicilor speciale de supraveghere sau de cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii, la administrarea anticipată a probelor, precum şi orice alte cazuri prevăzute de lege.

            Judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală şi a trimiterii în judecată, soluţionează plângerile împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, precum şi orice alte cazuri prevăzute de lege.

Într-o secţiune distinctă sunt reglementate organele de urmărire penală şi competenţa acestora.

            Proiectul a regândit poziţia procurorului în cadrul organelor de urmărire penală precum şi competenţa acestuia. Procurorul conduce şi supraveghează activitatea organelor de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi ale organelor de cercetare penală speciale. Acesta poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce şi le supraveghează. Procurorul efectuează urmărirea penală în cazul infracţiunilor pentru care competenţa de judecată în primă instanţă aparţine curţii de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

            Proiectul renunţă la enumerarea limitativă a mijloacelor de probă, prevăzând că pot fi folosite în cadrul procesului penal orice mijloace de probă care nu sunt interzise de lege.

            În vederea asigurării echitabilităţii procedurii în faza administrării probatoriului, proiectul aduce o îmbunătăţire esenţială a dispoziţiilor referitoare la dreptul de a solicita administrarea de probe, reglementând în mod expres cazurile în care organele judiciare pot respinge o cerere privitoare la administrarea unor probe: când proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii din cauză; când se apreciază că pentru dovedirea elementului de fapt care constituie obiectul probei au fost administrate suficiente mijloace de probă; când proba nu este necesară, întrucât faptul este notoriu; când proba este imposibil de obţinut; când cererea a fost formulată în scopul vădit al tergiversării procesului; când cererea a fost formulată de o persoană neîndreptăţită.

Proiectul reglementează pentru prima oară în mod expres principiul loialităţii procedurilor în administrarea probelor, în vederea evitării utilizării oricăror mijloace ce ar putea avea ca scop administrarea cu rea‑credinţă a unui mijloc de probă sau care ar putea avea ca efect provocarea comiterii unei infracţiuni, în scopul protejării demnităţii persoanei precum şi a dreptului acesteia la un proces echitabil şi  la viaţă privată.

            Instituţia excluderii probelor nelegal sau neloial administrate cunoaşte o  reglementare detaliată, fiind însuşită teoria legitimităţii, care plasează dezbaterea într-un context mai larg, având în vedere funcţiile procesului penal şi ale hotărârii judecătoreşti cu care acesta se finalizează. Având în vedere natura acestei instituţii (preluată în sistemul de drept continental din tradiţia common-law), precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, excluderea mijloacelor de probă administrate se poate dispune numai în cazul în care se constată o încălcare substanţială şi semnificativă a unei dispoziţii legale privind administrarea probatoriului care, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menţinerea mijlocul de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal în ansamblu.

O altă instituţie nou introdusă este excluderea probei derivate (doctrina „efectului la distanţă” sau „fructele pomului otrăvit”) ce are ca obiect înlăturarea mijloacelor de probă administrate în mod legal, dar care sunt derivate din probe obţinute în mod ilegal.

În acord cu jurisprudenţa CEDO, se realizează reglementarea explicită a principiului proporţionalităţii oricărei măsuri preventive cu gravitatea acuzaţiei aduse unei persoane, precum şi a principiului necesităţii unei astfel de măsuri pentru realizarea scopului legitim urmărit prin dispunerea sa. Ca regulă generală, s-a reglementat necesitatea informării scrise a persoanei supuse oricărei măsuri preventive asupra tuturor drepturilor pe care legea i le recunoaşte.

În privinţa arestării preventive, este prevăzut, la nivel de principiu, caracterul său excepţional şi, totodată, caracterul subsidiar al acesteia în raport cu celelalte măsuri preventive neprivative de libertate. Ca noutate absolută pentru legislaţia procesual penală românească, se propune reglementarea unei noi măsuri preventive, respectiv arestul la domiciliu, după modelul Codului de procedură penală italian, urmărindu-se, prin introducerea acestei instituţii, lărgirea posibilităţilor de individualizare a măsurilor preventive, în raport cu principiile anterior menţionate.

Pentru a asigura respectarea caracterului eminamente preventiv al arestării dispuse în cursul unui proces penal în desfăşurare, proiectul, inspirându-se din Codul de procedură penală italian, propune instituirea unor termene maxime ale arestării preventive şi pentru faza de judecată.

Pentru a răspunde cerinţei de desfăşurare cu celeritate a procesului penal, proiectul propune o simplificare a etapei de urmărire penală, regândirea acestei, inclusiv prin prisma reaşezării rolului procurorului de a conduce şi supraveghea această activitate, în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale, precum şi introducerea principiului oportunităţii. Un alt element de noutate, îl constituie regândirea categoriilor soluţiilor de neurmărire. Se are în vedere, în primul rând, ca o consecinţă a principiului oportunităţii, reglementarea soluţiilor alternative la urmărire, date în competenţa procurorului, respectiv a renunţării la urmărire.

Prin instituţia camerei preliminare, proiectul urmăreşte să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal. Prin reglementarea camerei preliminare se urmăreşte rezolvarea chestiunilor ce ţin de legalitatea trimiterii în judecată şi de legalitatea administrării probelor, asigurându-se premisele pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei în fond. În acest mod, sunt eliminate unele dintre deficienţele care au condus condamnarea României de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea duratei excesive a procesului penal.

Judecata în fond a fost concepută ca un complex de acte procesuale şi procedurale specifice, având ca scop pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice, întemeiată în egală măsură pe lege şi pe adevăr.

În scopul asigurării celerităţii procesului penal şi a reducerii duratei de soluţionare a cauzei penale, în condiţiile în care au fost sporite garanţiile în faza de urmărire penală şi la judecata în primă instanţă, în materia căilor de atac, proiectul prevede calea ordinară de atac a apelului, integral devolutivă.

            Proiectul codului de procedură penală propune modificări de substanţă în materia căilor extraordinare de atac. Recursul va fi o cale extraordinară de atac, exercitată doar în cazuri excepţionale, numai pentru motive de nelegalitate. Proiectul renunţă la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare şi propune modificări importante în ceea ce priveşte revizuirea şi recursul în interesul legii.

            Proiectul noului Cod de procedură penală cuprinde unele proceduri speciale, în scopul asigurării eficacităţii administrării actului de justiţie. Sunt prevăzute reglementări care asigură accesul justiţiabililor la mijloace şi forme procedurale mai simple, avându-se în vedere accelerarea procedurii, pentru asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor. Introducerea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, chiar şi cu limitările la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 5 ani, presupune o schimbare radicală a procesului penal român. Procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei nu numai că reduce durata judecării cauzei, dar simplifică şi activitatea din cadrul urmăririi penale. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este instituţia propusă ca o soluţie legislativă inovatoare ce va asigura soluţionarea cauzelor într-un termen optim şi previzibil, fiind totodată un remediu pentru eliminarea unei deficienţe majore a sistemului judiciar român, respectiv durata mare a desfăşurării procedurilor judiciare.

            Acordul se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 5 ani, şi numai atunci când, din probele administrate, rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.

            Acordul este supus controlului instanţei cu privire la obiectul său şi la condiţiile încheierii, iar în cazul admiterii instanţa va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă ce nu poate fi mai mare decât cea solicitată de procuror prin acord.

            Proiectul reglementează distinct obiectul şi exercitarea acţiunii penale faţă de reprezentantul persoanei juridice, competenţa teritorială a organelor judiciare urmând a se stabili potrivit regulilor din partea generală. Dacă persoana juridică nu şi-a numit un mandatar în cazul în care urmărire penală se efectuează şi împotriva reprezentantului legal al acesteia, acesta este numit de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

            Atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecării cauzelor cu minori, proiectul prevede obligativitatea citării serviciului de probaţiune, precum şi a direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului din localitatea unde se desfăşoară audierea.

            Desfăşurarea judecăţii se face în acord cu regulile procesului de tip adversial în ce priveşte ordinea cercetării judecătoreşti, iar pentru protecţia suplimentară a minorului in faţa instanţei s-a prevăzut regula unei singure ascultări a acestuia, cu posibilitatea reascultării în cazuri temeinic justificate. În cauzele în care sunt judecaţi inculpaţi minori cu majori, competenţa va aparţine întotdeauna instanţei specializate pentru minori şi familie.

 

 

 

6. Componenţa nominală a comisiei

 

    – procuror Katalin-Barbara Kibedi, consilier al ministrului justiţiei, preşedinte al Comisiei;

    – profesor universitar dr. Nicolae Volonciu, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti;

    – profesor universitar dr. Grigore Theodoru, Facultatea de Drept, Universitatea Alexandru  Ioan Cuza din Iaşi

    – judecător Mihail Udroiu, Tribunalul Bucureşti, detaşat la Ministerul Justiţiei;

    – judecător Andreea Stoica, Curtea de Apel Bucureşti, detaşat la Consiliului Superior al Magistraturii;

     – judecător dr. Ioan Griga, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

     – judecător Ana Cristina Lăbuş, membru al Consiliului Superior al Magistraturii;

      – procuror Mirela Negruţiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Deva;

      – judecător Dana Tiţian, consilier al Procurorului General, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

      – judecător Raluca Moroşanu, Curtea de Apel Bucureşti;

      – procuror general dr. Valentin Mirişan, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

      – judecător Iulia Ciolcă, Tribunalul Bucureşti;

      – avocat Dan Mihai;

       – colonel magistrat Dorel Andrieş, judecător Curtea Militară de Apel;

    – colonel magistrat Vasilache Ioan, procuror, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Militară;

   – judecător Viorica Simona Matei, Tribunalul Bucureşti, detaşat la Ministerul Justiţiei, director Direcţia Analiză şi Avizare Acte Normative;

    – judecător Marius Iosif, Tribunalul Braşov, detaşat la Ministerul Justiţiei;

    – procuror Liviu Popescu, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

    – avocat Ion Marcu;

    – consilier Elena Cismaru, şef sector – Sectorul de legislaţie penală şi contravenţională – Consiliul Legislativ, reprezentantul Consiliului Legislativ, în temeiul art.26 alin.(2) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 

Proiectul Codului de procedură civilă

de

1. Data începerii proiectului

 

Comisia pentru elaborarea noului Cod de procedură civilă a fost constituită prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 829/C din 24 martie 2006, fiind alcătuită din colaboratori externi – teoreticieni şi practicieni în domeniul dreptului procesual-civil, precum şi din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei.

2. Cadrul instituţional

 

În temeiul art. 942 şi următoarele din Codul civil şi ale art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/1998 privind plata colaboratorilor externi folosiţi de ministere pentru elaborarea proiectelor de coduri şi alte acte normative, aprobată prin Legea nr. 218/2001, au fost încheiate convenţii civile pentru participarea la elaborarea proiectului. Totodată, ca urmare a sprijinului financiar oferit de Banca Mondială prin proiectul Reforma sistemului judiciar în cadrul componentei „Consulting services for Revision of the Romanian Civil Procedure Code”, în baza Acordului de Împrumut Nr. 4811 – RO, ratificat prin Legea 205/2006, cu începere din luna iunie 2007 pentru o parte din colaboratorii externi s-a asigurat plata din aceste fonduri.

 

3. Componenţa comisiei pe profesii

 

–         judecători: conf. univ. dr. Mihaela Tăbârcă, judecător în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, asist. univ. Valentin Mitea,  vicepreşedintele Curţii de Apel Cluj, judecător Iulian Gâlcă, fost preşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia şi fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii;

–         avocaţi: dr. Gheorghe Florea – preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

–         cadre universitare, reputaţi teoreticieni în domeniul dreptului procesual-civil: prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu (fost decan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti),  prof. univ. dr. Gabriel Boroi,  conf. univ. dr. Flavius-Antoniu Baias (decanul Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti) şi conf. univ. dr. Marian Nicolae.

–          prof. univ. dr. Nicolae Turcu, preşedintele Secţiei de drept privat a Consiliului Legislativ, instituţie reprezentată conform art. 26 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

 

 

 

4. Sistematizarea

 

–         nr. articole: 1085;

–         nr. secţiuni: 54;

–         nr. capitole: 58;

–         nr. titluri: 40;

–         nr. cărţi: 7.

 

5. Instituţii reformate sau nou introduse şi efectele acestora

 

Proiectul noului Cod de procedură civilă reprezintă expresia unui efort susţinut, desfăşurat pe parcursul mai multor ani, care a avut drept scop esenţial crearea în materia procesului civil a unui cadru legislativ modern care să răspundă pe deplin imperativelor funcţionării unei justiţii moderne, adaptate aşteptărilor sociale, precum şi necesităţii creşterii calităţii acestui serviciu public.

Dispoziţiile proiectului noului Cod de procedură civilă urmăresc să răspundă unor deziderate actuale, precum accesul justiţiabililor la mijloace şi forme procedurale mai simple şi accesibile şi accelerarea procedurii, inclusiv în faza executării silite.

În egală măsură, proiectul urmăreşte să răspundă şi exigenţelor de previzibilitate a procedurilor judiciare decurgând din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, implicit, din cele statuate în jurisprudenţa C.E.D.O. Urmărind cu rigoare asigurarea premiselor pentru soluţionarea corectă în fond a cauzelor, în cadrul sistemului justiţiei naţionale, proiectul are în vedere eliminarea deficienţelor care au condus, în multe cazuri, la hotărâri ale C.E.D.O. de condamnare a României, atât pentru soluţii judecătoreşti principial greşite, cât şi pentru prejudicii cauzate de durata excesivă a procedurilor judiciare ori pentru lipsa de previzibilitate rezultată din inconsecvenţa jurisprudenţei naţionale. 

De aceea, proiectul vizează, totodată, şi găsirea unor remedii pentru eliminarea unei alte deficienţe majore a sistemului judiciar român, şi anume existenţa unei practici neunitare, datorată, între altele, şi incoerenţei şi instabilităţii legislative.         

Prin Hotărârea Guvernului nr.1527/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 27 decembrie 2007 au fost aprobate Tezele prealabile ale proiectului Codului de procedură civilă.

Aşa cum se precizează în acest document de principiu, în activitatea de elaborare a proiectului noului cod s-au avut in vedere concepţiile moderne privind desfăşurarea procesului civil, rolul si atribuţiile participanţilor la acest proces, în centrul atenţiei situându-se, desigur, preocuparea pentru recunoaşterea şi clarificarea, într-un termen optim şi previzibil, a drepturilor şi intereselor legitime deduse judecăţii. 

Urmărind construcţia unei proceduri civile moderne şi echilibrate, proiectul se concentrează în mod deosebit asupra măsurilor de natură să accelereze obţinerea răspunsului judecătoresc într-un anumit termen, cu respectarea, în egală măsură, a drepturilor procedurale ale părţilor şi principiilor fundamentale ale procesului civil.

Dată fiind preocuparea esenţială de asigurare a celerităţii soluţionării cauzelor, concomitent cu îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie, soluţiile legislative propuse urmăresc să răspundă, atât în mod direct, cât şi prin efectele preconizate, acestui imperativ, indiferent că este vorba despre resistematizarea etapelor procesului civil în aşa fel încât să conducă la un dialog judiciar, în termeni clari şi oneşti, despre simplificarea formelor procedurale ori modificarea competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti odată cu reaşezarea sistemului căilor de atac sau, în fine, despre măsuri de natură să ducă la responsabilizarea părţilor din proces. Tot astfel, în scopul degrevării instanţelor de judecată, ceea ce ar avea consecinţe nemijlocite asupra duratei de desfăşurare a procedurilor judiciare, proiectul prevede în sarcina judecătorului obligaţia de a îndruma părţile din proces spre folosirea procedurii medierii, ca mijloc alternativ de soluţionare a litigiilor, pe durata desfăşurării acestei proceduri judecata fiind suspendată. Pe aceeaşi linie se înscriu şi reglementarea recursului ca veritabilă cale extraordinară de atac, exercitată doar în cazuri excepţionale în care legalitatea a fost înfrântă, cu regândirea actualelor motive de recurs în sensul restrângerii lor şi eliminării motivelor formale, fără impact asupra legalităţii, precum şi noua procedură a contestaţiei privind tergiversarea procesului.

Prin proiectul noului Cod de procedură civilă se propune reaşezarea competenţei materiale, astfel încât să conducă atât la apropierea justiţiei de cetăţean, cât şi la o justiţie previzibilă prin unitatea soluţiilor jurisprudenţiale.

Prin proiect sunt propuse soluţii legislative inovatoare, subsumate dezideratului soluţionării cauzelor într-un termen optim şi previzibil, ce au în vedere tehnicizarea procedurii desfăşurate în faţa instanţei de judecată, care să conducă, pe cât posibil, şi la eliminarea interpretărilor jurisprudenţiale contradictorii.

Au fost resistematizate etapele procesului civil – etapa scrisă, cercetarea procesului şi dezbaterea în fond a procesului, astfel încât să crească eficienţa activităţii de judecată şi să se reducă durata procesului civil, cu asigurarea tuturor garanţiilor procesuale. Astfel, proiectul noului Cod de procedură civilă prevede împărţirea fazei judecăţii în primă instanţă în două etape: cercetarea procesului, care se desfăşoară în camera de consiliu – dând expresie caracterului preponderent privat al drepturilor şi intereselor disputate în procesul civil – şi în cadrul căreia se îndeplinesc, în condiţiile legii, actele de procedură, se rezolvă excepţiile procesuale şi se administrează probele – şi dezbaterea în fond a procesului, care urmează a avea loc preponderent în şedinţă publică, dacă părţile nu convin altfel. În cadrul acestei din urmă etape procesuale, părţile au posibilitatea să dezbată în contradictoriu împrejurările de fapt şi temeiurile de drept invocate de ele sau puse în discuţie, din oficiu, de către instanţa de judecată.

În materia probelor se propune realizarea unei unificări de reglementare, în sensul de fi cuprinse în noul Cod de procedură civilă nu numai prevederile referitoare la administrarea probelor, ci şi cele care privesc admisibilitatea acestora. Totodată, se propune păstrarea actualei proceduri a administrării probelor de către avocaţi, care, în noul context legislativ, poate reprezenta, ca manifestare a dreptului de dispoziţie al părţilor, o alternativă la modalitatea clasică de administrare de către instanţă a probelor.

Au fost instituite unele reguli şi mecanisme procedurale pentru eficientizarea procedurii şi asigurarea soluţionării cu celeritate a procesului:

– se accentuează caracterul excepţional al amânărilor pe care le poate acorda instanţa de judecată, fie prin învoiala părţilor, fie pentru lipsă de apărare, înlăturându-se, prin ansamblul soluţiilor legislative propuse, posibilitatea părţilor de a solicita şi obţine amânări repetate nejustificate, care duc la încărcarea rolului instanţei şi afectarea serviciului public al justiţiei;

– s-a propus ca necompetenţa de ordine publică să nu poată fi invocată, atât de părţi cât şi de instanţa de judecată din oficiu, decât la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi exclusiv în faţa primei instanţe; soluţia propusă dă expresie prevalenţei interesului în soluţionarea cu celeritate a procesului, în raport cu formalismul regulilor de competenţă, dar şi ideii de responsabilizare a părţilor pentru clarificarea, în termen cât mai scurt, a elementelor procesuale cu efect dirimant;

– norme riguroase privind strămutarea cauzelor şi recuzarea judecătorilor, instrumente procesuale folosite în prezent cel mai adesea pentru tergiversarea proceselor;

– se propune o nouă concepţie privind termenul în cunoştinţă, bazată pe responsabilizarea justiţiabilului pentru propriul proces, în conformitate şi cu principiul disponibilităţii, care guvernează  procesul civil. Se va da un sens mai larg noţiunii de termen în cunoştinţă, astfel încât să includă orice situaţie în care se poate prezuma că partea a primit citaţia şi cunoaşte termenul.

Prin proiect se instituie o procedură specială, de sine-stătătoare, îndreptată împotriva încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil: contestaţia privind tergiversarea procesului. Potrivit noii proceduri, conforme cu deciziile C.E.D.O. care au sancţionat lipsa mijloacelor legale de a acţiona în cazul depăşirii termenului rezonabil de soluţionare a cauzei, partea care consideră că pricina este tergiversată va putea solicita luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

 

Proiectul noului Cod de procedură civilă introduce noi reglementări cu caracter general referitoare la căile de atac, care includ enumerarea acestora,  prevederea expresă a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi clasificarea lor în căi ordinare şi căi extraordinare.

Apelul va rămâne singura cale de atac ordinară cu caracter devolutiv, având ca obiect, de regulă, controlul judecăţii asupra fondului cauzei.

Modificări de substanţă sunt propuse în materia recursului, pentru ca acesta să fie, într-adevăr, o cale extraordinară de atac, exercitată esenţialmente doar în cazurile excepţionale în care legalitatea a fost înfrântă:

– potrivit noii reglementări, recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile în concret, aceasta fiind una dintre modalităţile prin care se asigură o practică judiciară unitară la nivelul întregii ţări;

– competenţa de soluţionare a recursului va reveni, ca regulă, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind prevăzute expres hotărârile care pot fi atacate cu recurs, hotărârile sustrase recursului, precum şi un număr limitat de cazuri în care recursul se va judeca de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea recurată;

– ca element de noutate, se propune ca redactarea cererii de recurs, precum şi exercitarea şi susţinerea recursului să se realizeze numai prin avocat sau consilier juridic; 

– au fost regândite motivele de exercitare a recursului, prin reducerea acestora şi impunerea unor condiţii stricte de exercitare, astfel încât acestea să vizeze exclusiv legalitatea hotărârii şi nu chestiuni de fapt;

– s-a propus, de asemenea, reintroducerea procedurii de filtrare a recursurilor care sunt de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procedură de natură să asigure controlul de legalitate al instanţei supreme numai în cazuri temeinic justificate.

 

Cât priveşte mecanismele procedurale pentru asigurarea unei practici judiciare unitare, prin proiectul noului Cod de procedură civilă se propune modificarea substanţială a reglementării recursului în interesul legii prin:

– lărgirea categoriei de persoane care pot sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (de exemplu, dobândesc calitate procesuală activă colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Avocatul Poporului),

– instituirea unor reglementări care detaliază procedura de soluţionare, cum ar fi desemnarea judecătorilor raportori şi obligativitatea consultării jurisprudenţei şi a doctrinei.

Totodată, prin proiectul noului Cod de procedură civilă se propune crearea unui nou mecanism pentru unificarea practicii judiciare care să contribuie, alături de recursul în interesul legii, la transformarea jurisprudenţei româneşti într-una predictibilă, care să răspundă aşteptărilor rezonabile ale justiţiabililor şi, totodată, să conducă la scurtarea procesului, prevenind parcurgerea tuturor căilor de atac.

Această procedură presupune, în linii generale, solicitarea rezolvării de principiu a unei probleme de drept de care depinde soluţionarea unei cauze, problemă de drept care nu a fost dezlegată unitar în practica instanţelor. Solicitarea se adresează Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de către judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, din oficiu sau la cererea părţilor. Pentru asigurarea eficacităţii acestui nou mecanism, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va avea caracter obligatoriu atât pentru instanţa ce a adresat solicitarea de dezlegare a problemei de drept, cât şi pentru toate celelalte instanţe.

 

Scopul noii reglementări procesual-civile în materia executării silite constă în executarea promptă şi efectivă a titlurilor executorii obţinute în cadrul procesului de fond ori, după caz, recunoscute ca atare de lege sau consfinţite de instanţa judecătorească, în condiţiile respectării stricte a drepturilor procesuale ale părţilor, atât ale creditorului şi debitorului, cât şi ale oricărei alte persoane interesate.

Dintre principalele noutăţi legislative propuse prin proiectul noului Cod de procedură civilă în materia executării silite sunt de amintit următoarele:

– instituirea caracterului de drept comun în materia executărilor silite de orice fel a reglementărilor propuse în proiectul noului Cod de procedură civilă;

– consacrarea, pentru prima dată în dreptul nostru, în mod expres, a regulii de principiu privind respectarea dreptului la un proces echitabil şi în faza executării silite prin instituirea obligaţiei statului de a asigura executarea promptă şi efectivă a oricărui titlu executoriu, precum şi a răspunderii acestuia pentru repararea prejudiciului suferit din cauza neîndeplinirii obligaţiilor ce îi incumbă;

– consacrarea competenţei generale a executorului judecătoresc de a efectua executarea silită, în scopul asigurării unei reglementări unitare şi uniforme în materia executării silite a titlurilor executorii emise în materia raporturilor civile şi a altor raporturi asimilate;

– delimitarea judicioasă a categoriilor de hotărâri – hotărâri definitive şi hotărâri executorii -, renunţându-se la categoria hotărârilor „irevocabile”, care pe plan european nu este cunoscută şi care este susceptibilă de confuzii în practică, creând dificultăţi în stabilirea statutului unor hotărâri susceptibile de a fi atacate pe calea unei căi extraordinare de atac;

– tot ca o noutate absolută, în considerarea dificultăţilor materiale şi personale de executare a titlurilor executorii având ca obiect încredinţarea minorilor, stabilirea programului de vizitare a acestora şi alte măsuri de ocrotire privitoare la aceştia, au fost instituite reglementări privind executarea hotărârilor judecătoreşti referitoare la minori.

Proiectul noului Cod de procedură civilă realizează şi o sistematizare riguroasă a materiei executării silite, care ţine cont de cele două forme de executare, respectiv urmărirea silită indirectă asupra tuturor bunurilor debitorului, prin sechestrarea, poprirea şi vânzarea lor, pe de o parte, şi executarea silită directă, prin predarea silită a bunurilor aparţinând creditorului, dar aflate în mâinile debitorului, pe de altă parte.

Noul Cod de procedură civilă va cuprinde şi unele proceduri speciale reglementate actualmente în alte acte normative, cum sunt: procedura punerii sub interdicţie, divorţul, procedura de declarare a morţii şi ordonanţa de plată, precum şi unele proceduri de mare importanţă practică, cum este procedura cauţiunii judiciare.

            În contextul modernizării procedurilor speciale în scopul clarificării rapide şi eficiente a situaţiilor litigioase, cu titlu de noutate legislativă, noul Cod de procedură civilă cuprinde şi trei noi proceduri speciale: evacuarea din imobilele deţinute sau ocupate fără drept, procedura privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii şi procedura cu privire la cererile de valoare redusă.

 

 

 

 

 

6. Componenţa nominală a comisiei

 

Conform Ordinelor ministrului justiţiei nr. 829/C/24.03.2006 şi, respectiv nr. 1259/C/18.05.2007, Comisia pentru elaborarea noului Cod de procedură civilă are următoarea componenţă:

–         dna. Katalin Barbara Kibedi, consilier al ministrului justiţiei, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei;

–         dl. prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu;

–         dl. prof. univ. dr. Gabriel Boroi,

–         dl. conf. univ. dr. Flavius-Antoniu Baias;

–         dl. conf. univ. dr. Marian Nicolae;

–         dna. judecător dr. Mihaela Tăbârcă;

–         dl. judecător Valentin Mitea;

–         dl. judecător Iulian Gâlcă;

–         dl. prof. univ. dr. Nicolae Turcu.

 

Secretariatul tehnic al Comisiei pentru elaborarea noului Cod de procedură civilă a fost asigurat de următorii reprezentanţi ai Direcţiei Elaborare Acte Normative, Studii şi Documentare din cadrul Ministerului Justiţiei:

– dna. Alina Rădoi, director al Direcţiei Elaborare Acte Normative, Studii şi Documentare

– dna. Claudia Roşianu, director adjunct al Direcţiei Elaborare Acte Normative, Studii şi Documentare;

– dna. Violeta Belegante, şef serviciu drept privat în cadrul Direcţiei Elaborare Acte Normative, Studii şi Documentare;

– dna. Cristina Irimia, judecător detaşat;

– dl. Emil Raba, consilier juridic;

– dna. Anda Mitu, consilier juridic;

– dna. Ileana Petre, consilier juridic;

– dl. Decebal Adrian Ghinoiu, consilier juridic;

– dl. George Bădin-Miclăuş, consilier juridic;

– dna. Alina Tudorică, consilier juridic;

– dna. Honoria Dumitrescu, consilier juridic.

 

 

 

Noul cod penal

de

Fişă tehnică

 

 

1. Data începerii proiectului – ianuarie 2006

 

 

2. Cadrul instituţional (program Phare, cooperare cu experţi străini, etc.)

–-

 

 

3. Componenta comisiei pe profesii

–         judecători: 4

–         procurori: 1

–         avocaţi: 1

–         profesori: 3

–         1 reprezentant al Consiliului Legislativ, în temeiul art. 26 alin.(2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

4. Sistematizarea

 

Proiect:

–         nr. articole: 436

–         nr. secţiuni: 13

–         nr. capitole: 56

–         nr. titluri: 22

 

Partea Generală:

–         nr. articole: 185

–         nr. secţiuni: 13

–         nr. capitole: 22

–         nr. titluri: 10

 

Partea Specială:

–         nr. articole: 251

–         nr. secţiuni: –

–         nr. capitole: 34

–         nr. titluri: 12

 

 

 

 

5. Instituţii reformate sau nou introduse, efectele

 

            Proiectul Codului penal cuprinde, urmându-se structura consacrată, două părţi: partea generală şi partea specială.

Prezentăm, în cele ce urmează, principalele noutăţi legislative cuprinse în proiectul Codului penal:

            PARTEA GENERALĂ reuneşte regulile aplicabile ansamblului infracţiunilor reglementate de legislaţia penală, în vreme ce partea specială cuprinde principalele infracţiuni, grupate în funcţie de valorile sociale a căror ocrotire se realizează prin incriminare. Sunt incluse în partea specială a Codului categoriile de infracţiuni cu care practica judiciară se confruntă în mod frecvent, cele prin care se aduce atingere unor valori sociale fundamentale pentru o societate democratică, dar şi faptele a căror incriminare este impusă de dezvoltarea societăţii contemporane.

 

Sub aspectul reglementării instituţiei infracţiunii, mai multe aspecte au fost avute în vedere de către comisie. Este necesar să se renunţe la concepţia materială asupra infracţiunii, specifică statelor din sfera de influenţă sovietică, şi implicit la pericolul social ca trăsătură generală a infracţiunii. Situaţiile care astăzi sunt soluţionate pe baza art. 181 din Codul penal trebuie să îşi găsească rezolvarea pe baza principiului oportunităţii urmăririi penale.

 

În materia pluralităţii de infracţiuni, s-a avut în vedere o simplificare a reglementării, de exemplu prin reducerea numărului de forme de recidivă prevăzute de lege şi, mai ales, prin stabilirea unui tratament sancţionator mai uşor de aplicat.

 

În materia participaţiei, s-a impus consacrarea unei reglementări legale a coautoratului, unanim recunoscut de doctrina şi practica judiciară.

 

În privinţa sistemului pedepselor, principala preocupare vizează crearea unui mecanism care, prin flexibilitate şi diversitate, să permită alegerea şi aplicarea celor mai adecvate măsuri, pentru a putea asigura în acest fel atât o constrângere proporţională în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, cât şi o modalitate eficientă de recuperare socială a infractorului.

            De exemplu, pedeapsa amenzii primeşte o nouă reglementare, dar şi o sferă de aplicare semnificativ lărgită faţă de Codul penal în vigoare, prin creşterea numărului infracţiunilor pentru care aceasta poate fi aplicată ca pedeapsă unică, dar mai cu seamă ca pedeapsă alternativă la pedeapsa închisorii.

În acelaşi timp, calcularea amenzii se face prin sistemul zilelor-amendă, care, prin mecanismul de determinare a cuantumului, asigură o mai bună individualizare a pedepsei concret aplicate atât sub aspectul proporţionalităţii, exprimat în numărul zilelor-amendă, cât şi al eficienţei, prin determinarea valorii unei zile-amendă ţinându-se seama de situaţia patrimonială a condamnatului.

            În privinţa pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, s-a avut în vedere o regândire a reglementării, astfel încât să se ajungă la o diversificare a conţinutului acesteia, dar şi la o extindere a sferei faptelor pentru care se poate dispune, lăsând judecătorului posibilităţi mai largi de individualizare.

Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, necesitatea evitării aplicării unor pedepse mult diferite sub aspectul speciei sau duratei pentru fapte similare impune o mai bună articulare a elementelor de individualizare a pedepsei, evitând recurgerea la criterii foarte generale.

 

Sub aspectul modalităţilor de individualizare a executării pedepsei, noul Cod are în vedere diversificarea cadrului reglementărilor în materie, prin introducerea unor modalităţi alternative la executarea pedepsei în regim de detenţie (renunţarea la pedeapsă, amânarea pronunţării pedepsei, suspendarea executării etc.). Totodată, se impune ca pe durata termenelor de încercare a diferitelor modalităţi de executare a pedepsei neprivative de libertate să se reglementeze o intervenţie activă a serviciului de probaţiune, în vederea supravegherii eficiente a persoanei condamnate şi a prevenirii comiterii de către aceasta a unor noi infracţiuni.

 

În ceea ce priveşte reglementarea răspunderii penale a minorilor s-a urmărit reformarea completă a sistemului existent în prezent.

            În primul rând, în acord cu tendinţa generală în plan european, s-a redus limita de vârstă de la care este posibilă angajarea răspunderii penale a minorului, până la 13 ani. În prezent, limita de vârstă de la care minorul răspunde penal este de 10 ani în Franţa, în Marea Britanie şi în Elveţia, de 12 ani în Grecia şi în Olanda, iar în Spania vârsta este stabilită în prezent la 14 ani, dar un proiect de lege aflat în curs de dezbatere parlamentară prevede coborârea acestei vârste la 12 ani. Dincolo de convergenţa cu această tendinţă, modificarea s-a impus în considerarea a cel puţin două elemente:

    1. creşterea continuă în ultimii ani a numărului faptelor penale săvârşite de minori cu vârsta sub 14 ani, aceştia ajungând nu de puţine ori să comită fapte foarte grave sau să fie atraşi în activitatea grupurilor de criminalitate organizată tocmai în considerarea imposibilităţii tragerii lor la răspundere penală;

    2. datele statistice privind expertizele efectuate cu privire la existenţa discernământului în cazul minorilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani arată că în peste 90% dintre cazuri s-a stabilit existenţa acestui discernământ, ceea ce înseamnă că, de regulă, discernământul există anterior vârstei de 14 ani.

O a doua modificare importantă o constituie renunţarea la dualitatea de sancţiuni consacrată astăzi de Codul penal – pedepse şi măsuri educative. Astfel, proiectul noului Cod penal a urmărit renunţarea completă la pedepse în cazul minorului infractor şi instituirea unui sistem sancţionator bazat doar pe măsuri educative, incluzând, bineînţeles, şi măsuri educative privative de libertate.

            Regula o constituie aplicarea în cazul minorilor a măsurilor educative neprivative de libertate, măsurile privative de libertate constituind excepţia şi fiind rezervate ipotezelor de infracţiuni grave sau de minori care au comis multiple infracţiuni.

            Regimul prevăzut pentru executarea acestor măsuri este astfel conceput încât să ofere largi posibilităţi de individualizare, permiţând adaptarea sa în funcţie de conduita fiecărui minor pe durata executării.

 

În ceea ce priveşte răspunderea penală a persoanei juridice se menţine în linii generale regimul instituit prin modificările aduse Codului penal în vigoare prin prevederile Legii nr. 278/2006, cu câteva corective, cum ar fi: restrângerea imunităţii instituţiilor publice, o mai bună individualizare legală a pedepsei amenzii, introducerea unor noi pedepse complementare prevăzute de unele decizii-cadru adoptate la nivelul Uniunii Europene ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 278/2006 etc.

            Referitor la cauzele care înlătură răspunderea penală, s-a renunţat la reglementarea paralelă a lipsei şi retragerii plângerii prealabile, respectiv la împăcarea părţilor, fiind necesar a se opta pentru una dintre ele. Soluţia cea mai potrivită ar fi renunţarea la împăcarea părţilor şi consacrarea retragerii plângerii prealabile, cu efecte in personam.

 

În ceea ce priveşte PARTEA SPECIALĂ, sub aspectul sistematizării, s-a impus renunţarea la structura codurilor penale anterioare, în favoarea reglementării mai întâi a infracţiunilor care aduc atingere persoanei şi drepturilor acesteia şi abia după aceea a infracţiunilor care aduc atingere atributelor statului sau altor valori sociale fundamentale.

 

            În acelaşi timp, prin proiect se realizează o reaşezare în limite normale a tratamentului sancţionator pentru faptele incriminate în partea specială, astfel încât să se dea expresie viziunii contemporane asupra rolului pedepsei în reintegrarea socială a persoanelor care au comis infracţiuni.

 

            În cazul infracţiunilor contra vieţii persoanei, s-a realizat o simplificare a reglementării omorului, prin renunţarea la reglementarea a două variante agravate distincte (omorul calificat şi omorul deosebit de grav) şi reţinerea ca elemente circumstanţiale de calificare doar a acelor împrejurări care conferă faptei o periculozitate ce excedează în mod vădit posibilităţilor de individualizare pe baza limitelor de pedeapsă ale variantei-tip sau de bază.

Pentru instituirea unei reglementări coerente în privinţa infracţiunilor de violenţă domestică, această împrejurare este valorificată ca un element circumstanţial de agravare în cazul tuturor infracţiunilor contra integrităţii corporale şi sănătăţii.

 

        Materia infracţiunilor împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale este complet revizuită, pe baza unei noi concepţii, în acord cu soluţiile diferitelor coduri europene în materie, privind relaţiile dintre infracţiunile înscrise în această categorie.

 

În materia infracţiunilor contra patrimoniului se urmăresc în primul rând o reconsiderare a limitelor legale de pedeapsă, în vederea readucerii acestora în limite normale, dar şi o simplificare a reglementării prin renunţarea la numeroase variante agravate.

 

Reglementarea infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei cunoaşte modificări importante, justificate şi solicitate de noile realităţi sociale, şi are ca obiectiv asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în procesul de înfăptuire a actului de justiţie, prin sancţionarea penală a faptelor de natură să influenţeze grav, să ignore ori să submineze autoritatea justiţiei.

            Pornindu-se de la aceste raţiuni, au fost identificate şi incriminate o serie de fapte evidenţiate şi în practica judiciară, care pot afecta semnificativ activitatea de înfăptuire a justiţiei, precum: obstrucţionarea justiţiei, influenţarea declaraţiilor, presiuni asupra justiţiei, compromiterea intereselor justiţiei, sfidarea instanţei, asistenţa şi reprezentarea neloială sau neexecutarea sancţiunilor penale.

Cadrul infracţiunilor de corupţie a fost de asemenea revizuit nu doar prin preluarea în textul Codului a incriminărilor cuprinse în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, dar şi prin reformularea unor texte.

 

Capitolul referitor la infracţiunile de fals a fost revizuit prin introducerea unor noi incriminări, ţinându-se seama de noile modalităţi de comitere a acestor infracţiuni (falsul informatic, falsificarea de mijloace de plată electronice etc.), dar şi prin reconsiderarea incriminărilor deja existente, mai ales în privinţa infracţiunilor de fals în înscrisuri.

           

Capitolul referitor la infracţiunile contra circulaţiei pe drumurile publice au fost elaborate avându-se în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 care în Capitolul VI “Infracţiuni şi pedepse“ incriminează faptele săvârşite prin încălcarea regimului circulaţiei pe drumurile publice şi prevede şi pedepsele corespunzătoare. Acestor incriminări, în proiect, li s-au adus mai multe modificări sau completări.

            S-au stabilit titlurile marginale la toate infracţiunile la regimul circulaţiei pe drumurile publice; la unele variante tip sau atenuate ale acestor fapte s-a prevăzut pedeapsa amenzii ca pedeapsă alternativă. Conţinutul legal al infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice şi consumul de alcool sau alte substanţe după producerea accidentului, au fost îmbunătăţite ţinând seama şi de observaţiile Institutului Naţional de Medicină Legală, cât şi de alte modificări determinate, mai ales, de realizarea unor corelări cu alte incriminări cuprinse în proiectul Codului penal.

Ca element de noutate, trebuie menţionat că determinarea concentraţiei de alcool în sânge relevantă pentru reţinerea infracţiunii prevăzute la art. 340 se face la momentul prelevării probelor biologice, fără posibilitatea unei recalculări ulterioare.

 

În cadrul infracţiunilor contra familiei, au fost incluse, în plus faţă de incriminările existente astăzi, incestul şi o incriminare nouă – împiedicarea accesului la învăţământul general obligatoriu. Aceasta reprezintă o necesitate, în condiţiile creşterii alarmante a ratei abandonului şcolar de către elevi de vârstă tot mai mică. Bineînţeles, textul nu vizează situaţiile în care acest abandon este determinat de o situaţie materială precară, caz în care statul trebuie să intervină prin alte mijloace, ci situaţiile în care părintele acţionează în mod abuziv, retrăgându-l pe minor de la studii sau împiedicându-l să le urmeze, deşi ar fi avut toate condiţiile pentru aceasta.

 

Titlul IX a fost consacrat infracţiunilor electorale, fapte regăsite în prezent în mai multe legi speciale. Astfel, la ora actuală infracţiuni electorale se regăsesc în Legea nr.  3/2000 privind organizarea referendumului, în Legea nr. 67/2004 privind alegerea autorităţilor publice locale şi în Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei deputaţilor şi Senatului. La rândul său, art. 27 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României face trimitere la textele de incriminare din Legea pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În aceste condiţii, s-a considerat preferabilă regruparea infracţiunilor electorale într-un titlu distinct al Codului penal, pentru a asigura o mai mare stabilitate acestor texte dar şi pentru a elimina paralelismele existente în prezent în reglementare.

            În legislaţia în vigoare, deşi faptele incriminate de diferitele legi sunt în mare măsură similare, s-au strecurat şi necorelări sau diferenţe în reglementare, care nu îşi găsesc raţiunea de a exista. Aşa de pildă, infracţiunea de împiedicare a liberului exerciţiu al drepturilor electorale are, potrivit art. 103 din Legea nr. 67/2004 şi o formă agravată, dar în art. 100 din Legea nr. 373/2004 aceasta nu se mai regăseşte.

            Textele propuse de proiect aduc şi o mai bună sistematizare a incriminărilor în această materie, având în vedere obiectul juridic al acestora. În acelaşi timp, au fost restructurate unele dintre incriminări, în scopul unei mai corecte individualizări legale. Astfel, în cazul infracţiunii de violare a confidenţialităţii votului au fost create două forme, cu sancţiuni distincte, în considerarea diferenţei evidente de periculozitate între situaţia în care violarea se face de către un membru al biroului secţiei de votare ori de către o altă persoană. În prezent ambele variante se regăsesc în cuprinsul aceluiaşi text de incriminare şi atrag aceeaşi sancţiune.

            De asemenea, au fost înlăturate câteva erori de reglementare strecurate în textele din legislaţia specială. Spre exemplu, art. 102 alin.(3) din Legea nr. 373/2004 prevede sancţionarea tentativei în cazul infracţiunii de corupere a alegătorilor, constând în „promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase în scopul …”. Aceasta este însă o infracţiune cu consumare anticipată, astfel încât ea nu este susceptibilă de tentativă.

 

Titlul XII reglementează într-o formă complet revizuită, infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de război.

Conform art. 17 din Statutul Curţii Penale Internaţionale (CPI), jurisdicţia Curţii este una complementară faţă de cea a instanţelor naţionale ale statelor ce au ratificat Statutul. În consecinţă, ca urmare a ratificării Statutului de către România prin Legea nr. 111/2002, este necesară alinierea legislaţiei penale române la standardele Statutului CPI, în scopul facilitării exercitării propriei competenţe.

Acesta este de altfel, principalul scop al prezentului titlu – asigurarea unei compatibilităţi depline între prevederile Statutului de la Roma şi cele ale noului Cod penal român. Acest imperativ a fost dealtfel recunoscut şi de alte state ce au ratificat Statutul şi care, fie au recurs la modificarea codurilor penale, fie au creat un Cod al infracţiunilor internaţionale, aşa cum s-a întâmplat în dreptul german (a se vedea Gesetz zur Einfuhrüng des Völkerstrafgesetzbuches (VStG), publicat în Bundesgesetzblatt nr. 42/29.06.2002). Această din urmă reglementare a servit ca model pentru sistematizarea dispoziţiilor din prezentul titlu.

Textele în materie propuse de proiect nu se limitează la o traducere a dispoziţiilor Statutului, operându-se, după modelul reglementării germane, unele modificări de fond şi formă. Astfel, precizăm că, în plus faţă de textul Statutului Curţii, au fost avute în vedere şi alte elemente:

      a) încorporarea suplimentară a prevederilor unor acte normative de drept internaţional (în special Protocolul Adiţional I la Convenţiile de la Geneva şi a Protocolului II din 1999 la Convenţia pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat din 1954);

      b) raportarea la Elementele infracţiunilor (conform art. 9 din Statut), act aprobat de Comisia Preparatorie la data de 30 iunie 2000;

      c) raportarea la jurisprudenţa instanţelor internaţionale ulterioară anului 1998, ce nu a putut fi încorporată în Statut.

 

 

6. Componenţa nominală a comisiei

 

    – procuror Katalin-Barbara Kibedi, consilier al ministrului justiţiei, preşedinte al Comisiei;

    – profesor univ. dr. Valerian Cioclei, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti;

    – profesor univ. dr. Ilie Pascu, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative, Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa;

    – conf. univ. dr. Florin Streteanu, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca;

    – judecător Gabriel Ionescu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

    – judecător Ana Cristina Lăbuş, membru al Consiliului Superior al Magistraturii;

    – judecător Andreea Stoica, Curtea de Apel Bucureşti, detaşat la Consiliului Superior al Magistraturii;

    – judecător Mihail Udroiu, Tribunalul Bucureşti, detaşat la Ministerul Justiţiei;

    – avocat Marian Nazat;

    – consilier Elena Cismaru, şef sector – Sectorul de legislaţie penală şi contravenţională – Consiliul Legislativ, reprezentantul acestei instituţii în Comisie, în temeiul art.26 alin.(2) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

 

 

Proiectul Noului Cod civil

de

1. Data începerii proiectului

 

După adoptarea de către Senat, în luna septembrie 2004, a proiectului Codului civil, în cursul dezbaterilor în cadrul Camerei Deputaţilor, a apărut necesitatea unei revizuiri substanţiale a proiectului. În acest scop, dezbaterile la cea de-a doua cameră au fost suspendate şi urmează a fi reluate după depunerea de către Ministerul Justiţiei a unui set de amendamente prin care s-a urmărit, printre altele, crearea unui mediu de afaceri mai competitiv şi luarea în considerare a noilor tendinţe ale legislaţiei în materie comercială. În acest sens, prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 828/C/24 martie 2006 se constituie Comisia pentru revizuirea proiectului noului Cod civil aflat în procedură parlamentară, formată din 18 membri, respectiv, colaboratori externi (cadre didactice la Catedra de drept privat a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti) şi personalul din cadrul Serviciului de drept privat al Direcţiei Elaborare Acte Normative, Studii şi Documentare – Ministerului Justiţiei

Amendamentele formulate la proiectul Codului civil au fost finalizate şi urmează a fi transmise, spre analiză şi dezbatere, Parlamentului la data de 1 decembrie 2008.

 

 

2. Cadrul instituţional (program PHARE, cooperare cu experţi străini, etc.)

 

De la data constituirii până la începutul anului 2007, plata membrilor comisiei, colaboratori externi, s-a asigurat din fondurile Ministerului Justiţiei, pe bază de convenţii civile. Din luna februarie 2007 până în luna iunie 2008, plata colaboratorilor externi a fost asigurată din împrumutul acordat de Banca Mondială pentru finanţarea Proiectului de Dezvoltare Instituţională a Sectorului privat şi Public (PPIBL), administrat de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin UMP-PPIBL.

 

 

3. Componenţa comisiei pe profesii

 

            Astfel cum s-a specificat şi mai sus, Ministerul Justiţiei a beneficiat de consultanţă din partea unor reputaţi teoreticieni şi practicieni în domeniul dreptului civil, cadre didactice la Catedra de drept privat a Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti.  

 

4. Sistematizarea

           

Membrii comisiei au elaborat un număr de peste 1500 de amendamente care privesc atât textele actuale ale proiectului (mai mult de 3/4 din cele 1980 de articole ale proiectului adoptat de Senat), cât şi introducerea unor noi articole sau chiar capitole în cuprinsul acestuia..

      Proiectul este structurat în 7 cărţi:

Ø      Titlul preliminar;

Ø      Cartea I – Persoanele;

Ø      Cartea a II-a – Familia;

Ø      Cartea a III-a –  Bunurile;

Ø      Cartea a IV-a –  Despre moştenire şi liberalităţi;

Ø      Cartea a V-a – Obligaţiile;

Ø      Cartea a VI-a – Prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor;

Ø      Cartea a VII-a – Dispoziţii de drept internaţional privat.

 

 

5. Instituţii reformate sau nou introduse, efectele

 

În ceea ce priveşte principalele elementele de noutate cuprinse în fiecare dintre cele şapte cărţi ale proiectului, acestea pot fi sintetizate astfel:

  • în materia persoanelor, menţionăm:   

– în ce priveşte instituţia „persoanei fizice”, o atenţie specială a fost acordată asigurării protecţiei drepturilor şi libertăţilor civile fundamentale inerente personalităţii umane, deja consacrate în reglementările internaţionale importante (Codul civil francez şi Codul civil al Provinciei Québec). De asemenea, se propune recunoaşterea pentru copilul conceput a capacităţii anticipate de folosinţă sub condiţia viabilităţii acestuia (noutate legislativă împărtăşită şi în dreptul comparat, de exemplu, în Codul civil francez) şi perfecţionarea regimului lipsei capacităţii de exerciţiu. Se urmăreşte şi asigurarea unei protecţii reale a minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă prin recunoaşterea dreptului ocrotitorului legal sau al instanţei tutelare de a ataca cu acţiunea în nulitate actele făcute de minor fără încuviinţarea acestora;

– în ceea ce priveşte instituţia „persoanei juridice”, s-a reglementat nulitatea persoanei juridice, fiind introduse dispoziţii ample cu privire la cazurile de nulitate, regimul nulităţii şi efectele nulităţii;

– ca noutate absolută, noul cod civil român va cuprinde dispoziţii prin care se asigură protecţia drepturilor personal nepatrimoniale, prin mijloace juridice specifice.

 

·        în cuprinsul Cărţii privind „Familia”, din proiectul Codului civil, printre cele mai importante amendamente se numără următoarele:

– consacrarea expresă a principiului interesului superior al copilului, în concordanţă cu prevederile Convenţiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului şi cu cele ale Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;

– urmând modelul Codului civil elveţian şi Codului civil italian, s-a reglementat logodna, în considerarea faptului că logodna este o realitate socială tradiţională în România;

– consacrarea legală a divorţului „pe cale administrativă”, la serviciul de stare civilă, în cazul divorţului prin consimţământ mutual, cu condiţia ca soţii să nu aibă copii minori, născuţi din căsătorie sau adoptaţi de ambii soţi;

– introducerea, în cadrul paragrafului privind reproducerea umană asistată medical cu terţ donator a obligativităţii consimţământului în formă autentică al părinţilor, după modelul existent în Codul civil francez;

 

·        în materia textelor din Cartea privind „Bunurile”, printre cele mai importante amendamente, se numără următoarele:

– reglementarea expresă a dreptului de proprietate privată şi a dreptului de proprietate publică, a dreptului de administrare, a dreptului de concesiune şi a dreptului de folosinţă gratuită;

– una dintre cele mai importante noutăţi introduse în proiectul Codului civil, în raport cu actualul Cod civil, este reglementarea cărţii funciare, adoptându-se principiul cel mai important care caracterizează publicitatea reală, respectiv principiul publicităţii absolute – efectul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară;

– pornindu-se de la avantajele prezentate de instituţia trustului sau fiduciei pentru organizarea patrimoniului, s-a propus introducerea acesteia şi în Codul civil român. Trustul (fiducia) cunoaşte o aplicare foarte largă în sistemul de drept anglo-saxon, fiind deja receptată în dreptul continental în unele sisteme juridice naţionale (de exemplu, Franţa, Elveţia, Luxemburg). Instituţia trustului preluată în Proiectul Codului civil sub denumirea de fiducie a fost în mod corespunzător adaptată în raport cu celelalte instituţii juridice naţionale. În  noua reglementare s-a urmărit, în principal, evitarea utilizării fiduciei în scopuri ilicite, cu referire specială la spălarea banilor şi la evaziunea fiscală, drept pentru care modelul urmat a fost cel al legii franceze ( respectiv Legea nr. 2007-211 din 19 februarie 2007, prin care a fost introdus, în Codul civil francez, Titlul XIV, „Despre fiducie”).

 

·    în materia textelor din Cartea „Despre moştenire şi liberalităţi”, se propun următoarele :

– în această materie s-au căutat soluţii echitabile care să nu facă să depindă întinderea drepturilor succesorale ale copiilor de faptele reprobabile ale părinţilor lor ori de hazardul cronologiei deceselor ori naşterilor în familie;

– un alt element de noutate este reglementarea expresă, în cadrul normelor privind soţul supravieţuitor şi vocaţia lui la moştenire, a cotei soţului supravieţuitor în concurs cu două clase de moştenitori legali – colateralii ordinari sau ascendenţii ordinari, situaţie care nu se regăseşte nici în reglementarea actuală (Codul Civil actual şi Legea nr.319/1944 pentru dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor) şi nici în Proiectul adoptat de Senat;

– în secţiunea rezervată testamentului, o noutate o reprezintă consacrarea legală a instituţiei dezmoştenirii, un aspect important fiind clarificarea efectelor dezmoştenirii asupra concursului dintre diferite categorii de moştenitori.

 

  • în materia obligaţiilor, reglementată în Cartea a V-a:

– ca o consecinţă a abandonării dualismului Cod civil – Cod comercial, se impune în mod logic includerea în codul civil a cât mai multor contracte, inclusiv a celor considerate ca fiind apanajul exclusiv al comercianţilor. Astfel, sunt avute în vedere contractul de comision, de consignaţie, de expediţie, de transport, de agenţie, de intermediere, de cont-curent, de report, de furnizare;

– în materia garanţiilor, se propune o restructurare terminologică a materiei, mai apropiată de clasificările admise în prezent în dreptul nostru civil şi comercial.

 

  • în materia prescripţiei extinctive cuprinsă în Cartea „Despre prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor”:

– noua reglementare preia, cu îmbunătăţi substanţiale, prevederile Decretului nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, sistematizate pe probleme specifice (dispoziţii generale, termenul prescripţiei extinctive, cursul prescripţiei extinctive, împlinirea prescripţiei extinctive), la care se adaugă o reglementare generală a termenelor de decădere, aceasta din urmă constituind o noutate absolută în dreptul civil român;

– în noul cadru legal se va face distincţia între prescripţia dreptului material la acţiune şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită, instituţie de drept procesual civil supusă dispoziţiilor Codului de procedură civilă;

– se instituie un nou caz de suspendare a prescripţiei extinctive care se va dovedi extrem de util în practică. Astfel, s-a considerat că în cazul negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînţelegerilor dintre părţi, continuarea curgerii prescripţiei ar fi nejustificată şi inechitabilă în privinţa celui care a încercat să evite un litigiu judiciar purtând cu bună-credinţă negocieri de rezolvare a diferendului.

 

  • Cartea a VII-a „Dispoziţii de drept internaţional privat”:

– cuprinde reglementări care vor permite soluţionarea conflictelor de legi,  fiind atinse două deziderate majore, respectiv, pe de o parte predictibilitatea, strâns legată de stabilitatea circuitului civil, şi, pe de altă parte, flexibilitatea, care permite adaptarea soluţiei la speţă, astfel încât să nu se genereze situaţii inechitabile;

– în ceea ce priveşte soluţionarea conflictelor de legi în diferite materii, amendamentele propun soluţii noi, de natură să asigure compatibilitatea dreptului internaţional privat român cu dreptul comunitar, precum şi cu cele mai recente reglementări adoptate în cadrul Conferinţei de drept internaţional privat de la Haga;

– în materia raporturilor de familie se regăsesc cele mai spectaculoase noutăţi, având în vedere faptul că aceasta este şi materia în care viitorul Cod civil va cunoaşte unele dintre cele mai profunde noutăţi, prin abrogarea Codului familiei. Astfel, în materia regimurilor matrimoniale, cea mai spectaculoasă modificare constă în consacrarea principiului autonomiei de voinţă a soţilor, în sensul posibilităţii de a alege, în anumite limite, legea aplicabilă regimului matrimonial (modelul urmat fiind cel instituit prin Convenţia de la Haga din 1978 cu privire la legea aplicabilă regimurilor matrimoniale reafirmat în Cartea verde din 17 iulie 2006 a Comisiei Europene privind elaborarea unui Regulament european referitor la conflictele de legi în materia regimurilor matrimoniale, competenţa şi recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti);

– soluţii noi au fost consacrate şi în ceea ce priveşte legea aplicabilă divorţului, alegerea legii aplicabile sau legea aplicabilă separaţiei de corp. Acestea au fost inspirate din Regulamentul CE nr. 2201/2003 din 27 noiembrie 2003 referitor la competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie matrimonială şi în materia responsabilităţii părinteşti şi din Cartea  verde din 14 martie 2005 a Comisiei Europene privind  legea aplicabilă şi competenţa în materia divorţului.

 

 

6. Componenta nominala a comisiei

 

Conform Ordinului ministrului justiţiei nr.828/C/24.03.2006, Comisia pentru revizuirea proiectului noului Cod civil, aflat în procedură parlamentară, are următoarea componenţă:

–                           dna Katalin Barbara Kibedi, consilier al ministrului justiţiei, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Justiţiei;

–                           dl.prof. dr. Valeriu Stoica;

–                           dl.prof. dr. Lucian Mihai;

–                           dl.prof.dr.Flaviu Baias;

–                           dl.conf.dr. Marian Nicolae;

–                           dl.conf. dr. Radu-Romeo Popescu;

–                           dl. lector.dr Aladar Sebeni;

–                           dl. avocat Cătălin Marian Predoiu, doctor în drept – până la data de 29 februarie 2008, data numirii sale în funcţia de ministru al justiţiei;

–                           dl. executor judecătoresc  Bogdan Dumitrache (până la data de 4 ianuarie 2007);

–                           dl.asis. dr. Răzvan Dincă (până la data de 4 ianuarie 2007).

 

Secretariatul tehnic al Comisiei pentru revizuirea proiectului noului Cod civil, aflat în procedură parlamentară, a fost asigurat de următorii reprezentanţi ai Direcţiei Elaborare Acte Normative, Studii şi Documentare din cadrul Ministerului Justiţiei:

–                           dna Alina Rădoi, director al Direcţiei Elaborare Acte Normative, Studii şi Documentare;

–                           dna Claudia Roşianu, director adjunct al Direcţiei Elaborare Acte Normative, Studii şi Documentare;

–                           dna Violeta Belegante, şef serviciu drept privat în cadrul Direcţiei Elaborare Acte Normative, Studii şi Documentare;

–                           dna Cristina Irimia, consilier juridic;

–                           dna Anda Mitu, consilier juridic;

–                           dna Ileana Petre, consilier juridic;

–                           dl. Emil Raba, consilier juridic;

–                           dl. Decebal Ghinoiu, consilier juridic;

–                           dna. Alina Tudorică, consilier juridic;

–                           dna. Honoria Dumitrescu, consilier juridic;

–                           dna. Nicoleta Miclăuş, consilier juridic;

–                           dl. George Miclăuş, consilier juridic.

 

Ionescu vs. Romania.Ati apela la CEDO pentru rezolvarea problemelor?

de

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2008 a fost publicata Hotararea din 10 noiembrie 2005 in cauza Ionescu impotriva Romaniei

Cererea reclamantului de reparatie echitabila, intemeiata pe art. 41 din Conventie, are la baza o cererea anterioara a aceluiasi petent, solutionata de Curte prin hotararea din 2 noiembrie 2004 (hotararea privind admisibilitatea si fondul cauzei), prin care Curtea a constatat, in unanimitate, incalcarea art. 6 paragraful 1 din Conventie si, respectiv, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie. Mai exact, aceasta a decis ca art. 6 paragraful 1 a fost incalcat din cauza lipsei unui proces echitabil si a ingradirii dreptului de acces la o instanta. In ceea ce priveste art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, Curtea a apreciat ca privarea de proprietate pretinsa de reclamant nu avea nicio justificare si ca reclamantul a suportat si continua sa suporte o povara speciala si exorbitanta. 

Prin noua cerere, intemeiata pe art. 41 din Conventie, reclamantul a solicitat, cu titlu de reparatie echitabila, restituirea bunului in litigiu sau acordarea unei sume echivalente cu valoarea sa actuala, pe care a estimate-o la 250.000 USD. De asemenea, el a solicitat acordarea sumei de 50.000 USD pentru lipsa de folosinta a bunului, precum si suma de 75.000 USD cu titlu de prejudiciu moral. in plus, reclamantul a solicitat si restituirea cheltuielilor de judecata, insa fara a indica cu exactitate suma. 

Curtea a admis cererea de reparatie echitabila si a decis ca statul roman sa ii restituie reclamantului, in cel mult 3 luni, imobilul in litigiu si terenul aferent, urmand ca in lipsa acestei restituiri, statul roman sa ii plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, suma de 100.000 EUR cu titlu de daune materiale. De asemenea, statul roman ii va plati reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, suma de 7.500 EUR cu titlu de daune morale. Curtea a respins cererea privitoare la lipsa de folosinta a bunului, avand in vedere faptul ca a dispus restituirea bunului cu titlu de reparare a prejudiciului, insa a tinut cont de privarea de proprietate suferita de reclamant cu ocazia reparatiei prejudiciului moral. De asemenea, Curtea a respins cererea privitoare la cheltuieli de judecata, avand in vedere ca reclamantul nu a justificat cheltuielile de judecata pretinse.

www.Justitia-Romana.org. Aici gasiti totul despre justitie

de

Pe pagina de internet www.Justitia-Romana.org, Centrul de Documentare si Informare Publica  pune la dispozitie informatii  referitoare la datele de interes public cu privire la instantele si parchetele din Romania. 

Autorii doresc sa ofere un instrument practic, usor de folosit si eficient pentru obtinerea de informatii de interes public referitor la institutiile implicate in actul de justitie.

La data de 10 noiembrie 2008 a fost incheiat un protocol de colaborare intre Consiliul Superior al Magistraturii si Centrul de Documentare si Informare Publica, ce are ca principal obiectiv  crearea de relatii bilaterale pe termen lung, schimbul de idei si experienta, in vederea informarii  opiniei publice cu privire la activitatea CSM si modul de functionare a sistemului judiciar din Romania

Victimele subteranului/12 morţi la Exploatarea Minieră Petrila

de
Două explozii au avut loc sâmbătă în mina Petrila, în urma cărora 12 mineri şi salvatori au murit şi alte 13 persoane au fost rănite. Şirul evenimentelor a început încă de vineri, când, în urma unei explozii, un miner a fost rănit. Apoi, ieri, în jurul orei 15:00 s-a produs o explozie soldată cu opt morţi şi opt răniţi. La acea oră, aproximativ 100 de ortaci se aflau în subteran. Explozia a avut loc la 950 metri adâncime, cauza fiind o acumulare de metan. La faţa locului au fost trimise echipaje SMURD, răniţii fiind transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Petroşani. Supărate că nu au primit timp de mai multe ore nici o informaţie, rudele minerilor au năvălit peste forţele de ordine.

A doua

Tot sâmbătă, în jurul orei 18:40, s-a produs cea de-a doua explozie, care a produs din nou pierderi de vieţi omeneşti şi răniţi, bilanţul final fiind 12 mineri şi salvatori morţi şi 13 persoane rănite. Medicii au declarat că răniţii au şanse de supravieţuire, chiar dacă unii au arsuri pe 10-40% din suprafaţa corpului. Preşedintele Traian Băsescu a ajuns ieri-seară, în jurul orei 21:00 cu un elicopter la Craiova, de unde a plecat cu o maşină spre Spitalul de Urgenţă Petroşani, unde a ajuns în jurul orei 23:00. Şeful statului nu a făcut nici o declaraţie presei. Iniţial, în spital a fost permis accesul a trei cameramani, dar ulterior, preşedintele a dispus evacuarea acestora. La Petrila erau aşteptaţi ieri-seară miniştrii Economiei şi Internelor, Varujan Vosganian şi, respectiv, Cristian David. În cursul zilei de azi la Petrila sunt aşteptaţi premierul Călin Popescu – Tăriceanu şi ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.
Operaţiunile de scoatere a minerilor morţi din subteranul minei Petrila au fost sistate ieri seară, pentru 48 de ore. Procurorul General al României, Laura Kodruţa Kovesi, a declarat, sâmbătă seară, că a fost trimisă o echipă de procurori la Petrila, care să investigheze cauzele producerii exploziei.

Istoria neagră a minelor din România

Lista accidentelor miniere din România este lungă, de-a lungul timpului zeci de ortaci pierzându-şi viaţa sau suferind răni grave. În special Mina de la Petrila are o istorie neagră: în 1996, opt mineri au murit în această exploatare şi au urmat alte accidente în 2002 şi în 2005.
Mina Vulcan din Valea Jiului deţine recordul negativ al accidentelor. Aici şi-au pierdut viaţa peste 60 de mineri în urma a trei accidente de lucru produse între 1986 şi 1994. Aproape acelaşi număr de oameni au murit însă într-un singur accident, în vara anului 1995, în cariera Lespezi: o detonare accidentală a încărcăturilor de dinamită şi 57 de mineri şi-au pierdut viaţa. Valea Jiului face din nou victime în 1996: 10 mineri şi-au pierdut viaţa în urma a două accidente produse la minele Uricani şi Petrila. În 1999 o explozie produsă la Mina Boteni, din judeţul Argeş afăcut trei victime şi alte două persoane au fost rănite. A fost cel mai grav accident care a avut loc la exploatarea argeşeană de la înfiinţarea acesteia.
O explozie similară celei de la Lespezi a avut loc în mai 2000 la exploatarea minieră de la Hudeşti din judeţul Botoşani. Şapte lucrători şi-au pierdut viaţa, surprinşi de suflul unei explozii accidentale produse la suprafaţă. Anii 2001 şi 2002 au fost marcaţi din nou de accidentele de la minele din Valea Jiului, respectiv Vulcan şi Petrila: 25 de mineri au murit şi alţi 14 au fost răniţi în urma exploziilor de gaz metan.
Unul dintre cele mai grave accidente în mină s-a produs în 2006 la Anina: şapte mineri au murit şi alţi cinci au fost răniţi în urma unei puternice explozii în subteran. Deflagraţia a fost provocată de acumularea de gaz metan care s-a aprins de la o scânteie electrică produsă de un scurtcircuit. Vinovaţi au fost găsiţi cei care lucrau acolo, în frunte cu directorul general. O săptămână mai târziu, la mina Rovinari, un alt miner şi-a pierdut viaţa. Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, trebuia să dezasambleze un generator de sudură cu acetilenă. Din cauza presiunii, capacul generatorului a sărit în aer şi l-a lovit pe muncitor.
Specialiştii în domeniu spun că sâmbătă la Petrila  a avut loc cel mai grav accident minier din ultimii 20 de ani.

Dispozitii generale

de

Art. 1
Asistenta farmaceutica a populatiei se asigura, in conditiile prezentei legi, prin intermediul farmaciilor comunitare si al drogheriilor.

Art. 2
(1) Farmacia comunitara asigura asistenta farmaceutica a populatiei prin urmatoarele activitati:
a) eliberarea la pretul cu amanuntul a medicamentelor care se acorda pe baza de prescriptie medicala;
b) eliberarea la pretul cu amanuntul, in conformitate cu prevederile legale, a medicamentelor fara prescriptie medicala;
c) prepararea medicamentelor magistrale si oficinale sau a altor produse de sanatate;
d) eliberarea medicamentelor de uz veterinar;
e) vanzarea de produse cosmetice, produse parafarmaceutice, dispozitive si aparatura medicala de uz individual si consumabile pentru acestea, suplimente alimentare si alimente cu destinatie speciala, plante anodine si produse pe baza de plante anodine, produse de puericultura, articole destinate intretinerii igienei personale, echipamente, materiale sau produse destinate protectiei ori imbunatatirii sanatatii, produse pentru protectia impotriva bolilor cu transmitere sexuala sau cu actiune contraceptiva, produse homeopate, produse destinate aromaterapiei, alte produse destinate utilizarii in unele stari patologice;
f) informarea si consilierea pacientilor privind utilizarea corecta si rationala a medicamentelor si intretinerea starii de sanatate;
g) testarea unor parametri biologici cu aparatura destinata utilizarii individuale de catre pacienti, precum si administrarea de vaccinuri, in conditiile prevazute prin ordin al ministrului sanatatii publice.
(2) In farmaciile comunitare este interzisa utilizarea tehnicii de vanzare „cu autoservire” pentru medicamentele de uz uman sau veterinar.
(3) Eliberarea medicamentelor se face numai prin farmacia comunitara sau prin drogherie.
(4) Este interzisa eliberarea medicamentelor de uz uman prin farmaciile veterinare.
(5) Farmacia comunitara participa la programe si campanii de promovare si ocrotire a sanatatii populatiei, in conformitate cu competentele profesionale ale personalului acesteia.
(6) Eliberarea medicamentelor se face numai cu amanuntul, cu exceptia produselor destinate truselor de urgenta impuse prin lege.

Art. 3
(1) Activitatea farmaceutica din spital sau din alte unitati in care este necesara existenta unei farmacii cu circuit inchis se organizeaza in conditiile stabilite prin ordin al ministrului sanatatii publice.
(2) In conditiile stabilite prin ordin al ministrului sanatatii publice, asistenta farmaceutica din spital poate fi externalizata farmaciilor comunitare.

Art. 4
Drogheria asigura asistenta farmaceutica a populatiei prin activitatile prevazute la art. 2 alin. (1) lit. b), e) si g), cu exceptia vanzarii produselor homeopate.

Art. 5
(1) Activitatile prevazute la art. 2 alin. (1) lit. a), c), d) si f) se realizeaza numai de catre farmacisti.
(2) Activitatile prevazute la art. 2 alin. (1) lit. b), e) si g) se pot realiza si de catre asistentii medicali de farmacie in farmacia comunitara sau in drogherie, cu exceptia vanzarii produselor homeopate care se elibereaza numai pe baza de prescriptie medicala.

Infiintarea farmaciei comunitare

de

Art. 6
(1) Farmacia comunitara se infiinteaza si functioneaza in cadrul unei societati comerciale organizate potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) Societatea comerciala prevazuta la alin. (1) va avea in obiectul de activitate comercializarea cu amanuntul a produselor farmaceutice.

Art. 7
Farmaciile comunitare sunt conduse de un farmacist-sef. Poate fi farmacist-sef farmacistul cu drept de libera practica.

Art. 8
(1) Farmacia comunitara functioneaza pe baza autorizatiei de functionare emise de Agentia Nationala a Medicamentului, in conditiile prezentei legi.
(2) Activitatea farmaciei comunitare se desfasoara in conformitate cu Regulile de buna practica farmaceutica, elaborate de Ministerul Sanatatii Publice, cu consultarea Colegiului Farmacistilor din Romania, si aprobate prin ordin al ministrului sanatatii publice.

Art. 9
Autorizatia de functionare prevazuta la art. 8 alin. (1) confera urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a desfasura activitatile prevazute de lege;
b) dreptul de a detine, de a prepara si de a elibera, in conditiile legii, substante si produse toxice si psihotrope folosite in scop medical;
c) dreptul de a detine, de a prepara si de a elibera, in conditiile legii, substante si produse stupefiante ori precursori ai acestora, folosite in scop medical;
d) dreptul de a incheia contracte cu societatile de asigurari sociale de sanatate privind furnizarea de servicii farmaceutice.

Art. 10
(1) Autorizatia de functionare prevazuta la art. 8 alin. (1) se acorda pe numele persoanei juridice si al farmacistului-sef de farmacie de catre Agentia Nationala a Medicamentului.
(2) Pentru obtinerea autorizatiei de functionare prevazute la art. 8 alin. (1), solicitantul va depune urmatoarele documente:
a) cererea-tip;
b) avizul de oportunitate asupra deschiderii unitatii, care se elibereaza persoanelor prevazute la alin. (1) in baza avizului consultativ al Colegiului Farmacistilor din Romania, emis de Ministerul Sanatatii Publice prin autoritatile de sanatate publica, si care nu este transmisibil;
c) contractul de munca sau dovada exercitarii profesiei in forma liberala, pentru o norma intreaga cu durata timpului de lucru de 8 ore, pentru farmacistul-sef al unitatii, si certificatul de membru al Colegiului Farmacistilor din Romania, eliberat in conditiile legii, insotit de certificatul profesional curent, emis de Colegiul Farmacistilor din Romania;
d) fisele de atributii ale farmacistilor, avizate de Colegiul Farmacistilor din Romania;
e) actul constitutiv al societatii comerciale prevazute la art. 6 alin. (1);
f) copia certificatului de inregistrare a solicitantului la oficiul registrului comertului;
g) certificatul constatator emis de oficiul registrului comertului, care atesta inregistrarea ca punct de lucru a spatiului destinat farmaciei comunitare sau, dupa caz, a sediului social cu activitate, pentru care se solicita autorizarea;
h) schita si datele privind localul unitatii;
i) lista cu dotarea cu mobilier, ustensile si aparatura, masa de analiza, conform ordinului ministrului sanatatii publice.
(3) Documentatia prevazuta la alin. (2) se va depune la Ministerul Sanatatii Publice in termen de maximum 45 de zile de la obtinerea avizului de oportunitate prevazut la art. 12. Pentru motive obiective, Ministerul Sanatatii Publice poate prelungi acest termen pe perioade succesive de 30 de zile, dar nu mai mult de 90 de zile.
(4) Termenul de 45 de zile prevazut la alin. (3) este un termen de decadere pentru solicitant. Daca solicitantul nu depune documentatia prevazuta la alin. (2) in acest termen, pentru obtinerea autorizatiei de functionare va trebui sa obtina un nou aviz de oportunitate.
(5) Autorizatia de functionare prevazuta la art. 8 alin. (1) va fi eliberata in urma unui raport de inspectie favorabil acordat de Directia farmaceutica din cadrul Ministerului Sanatatii Publice, prin autoritatile de sanatate publica, care vor avea personal specializat in acest sens. Inspectia va fi efectuata in termen de maximum 60 de zile de la data depunerii documentatiei prevazute la alin. (2).
(6) In cazul unui raport de inspectie nefavorabil, se va acorda un termen de maximum 45 de zile pentru remedierea deficientelor.
(7) Autorizatia de functionare emisa in conditiile prezentei legi include autorizatia sanitara de functionare, autorizatia pentru detinere si manipulare de substante si produse toxice, stupefiante, psihotrope si precursori, folosite in scop medical.
(8) Autorizatia de functionare prevazuta la art. 8 alin. (1) va fi eliberata in maximum 15 zile de la efectuarea inspectiei, in cazul unui raport de inspectie favorabil.
(9) In cazul in care farmacia comunitara isi schimba detinatorul autorizatiei prevazute la alin. (1), Agentia Nationala a Medicamentului va elibera o noua autorizatie de functionare pe numele noului detinator, in termen de 30 de zile de la data solicitarii. Pana la eliberarea noii autorizatii farmacia comunitara va functiona in baza vechii autorizatii.
(10) Personalul care are calitatea de a autoriza sau de a controla farmaciile comunitare ori drogheriile trebuie sa aiba gradul profesional de farmacist primar si o vechime de minimum 10 ani in specialitate.

Art. 11
(1) Certificatul profesional curent al Colegiului Farmacistilor din Romania se obtine la solicitarea farmacistului-sef.
(2) Orice modificare ulterioara a listei personalului de specialitate se comunica filialei judetene a Colegiului Farmacistilor din Romania si Ministerului Sanatatii Publice, in termen de 30 de zile de la modificare.

Art. 12
(1) Avizul de oportunitate se va solicita inaintea infiintarii farmaciei comunitare si se elibereaza in termen de maximum 15 zile de la depunerea cererii de eliberare, de catre autoritatea de sanatate publica in raza careia se solicita infiintarea farmaciei comunitare, cu respectarea urmatoarelor conditii:
a) in mediul urban, o farmacie comunitara se poate infiinta la minimum 3.000 de locuitori in municipiul Bucuresti, la minimum 3.500 de locuitori in orasele resedinta de judet si la minimum 4.000 de locuitori in celelalte orase;
b) in mediul rural, o farmacie comunitara se poate infiinta la minimum 4.000 de locuitori in localitatile cu peste 4.000 de locuitori si maximum o farmacie in localitatile cu sub 4.000 de locuitori.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), se mai poate infiinta cate o farmacie comunitara in gari si aerogari, precum si in centrele comerciale cu o suprafata de vanzare de minimum 3.000 m2 in care se desfasoara activitati de comercializare cu amanuntul de produse si de alimentatie publica, situate intr-un singur imobil care utilizeaza o infrastructura comuna si utilitati adecvate.
(3) Ministerul Sanatatii Publice si autoritatile de sanatate publica au obligatia sa publice pe paginile de internet proprii listele cu localitatile din judet unde se pot deschide farmacii comunitare, in conformitate cu conditiile specificate la alin. (1), precum si cu solicitantii care au depus cereri pentru aviz de oportunitate, in ordinea depunerii lor, mentionandu-se data la care s-au depus aceste cereri.

Art. 13
(1) Societatile comerciale care au infiintate farmacii comunitare pot infiinta cate o oficina locala de distributie in localitatile fara servicii farmaceutice.
(2) Autorizatia de functionare a oficinelor locale de distributie se inscrie pe autorizatia de functionare a farmaciei comunitare titulare.
(3) Oficina comunitara locala de distributie si farmacia din mediul rural functioneaza in prezenta farmacistului, care isi desfasoara activitatea potrivit competentelor, dupa un orar stabilit si anuntat publicului si comunicat filialei judetene a Colegiului Farmacistilor din Romania.
(4) In cazul in care in localitatea respectiva se infiinteaza o farmacie comunitara, oficina existenta se desfiinteaza.

Sectiunea 2 – Organizarea si functionarea farmaciei comunitare

Art. 14
(1) Farmacia comunitara va fi amplasata numai la parterul cladirilor, cu acces liber si direct din strada, cu exceptia farmaciilor comunitare amplasate in centrele comerciale, in gari si aerogari, la care accesul se poate face si din incinta acestora. Farmaciile comunitare din cadrul unitatilor sanitare si centrelor comerciale pot fi amplasate cel mult la etajul 1 al acestora.
(2) Localul farmaciei comunitare va avea o suprafata utila de minimum 50 m2, excluzand din aceasta suprafata holurile si grupurile sanitare.

Art. 15
Farmacia comunitara functioneaza numai in prezenta cel putin a unui farmacist, care isi exercita personal profesia, neputand fi inlocuit de o persoana de o alta profesie.

Art. 16
(1) Personalul de specialitate al farmaciei comunitare se compune din:
a) farmacistul-sef;
b) farmacisti;
c) asistenti medicali de farmacie.
(2) Sub indrumarea si controlul unui farmacist cu drept de libera practica, in farmacia comunitara isi pot desfasura activitatea, in limita competentelor lor, studenti si farmacisti rezidenti sau alte persoane aflate in procesul de invatamant farmaceutic ori de stagiu profesional in cadrul institutiilor de invatamant superior cu profil farmaceutic.
(3) Asistentii medicali de farmacie il ajuta pe farmacist in activitate si lucreaza sub directa indrumare a acestuia.
(4) Orice persoana care desfasoara activitate farmaceutica in farmacia comunitara trebuie sa poarte un ecuson inscriptionat cu numele si prenumele sau, calificarea si titlurile profesionale, precum si cu numele farmaciei comunitare.
(5) Orice alt personal necesar functionarii farmaciei comunitare isi va desfasura activitatea sub controlul farmacistului-sef.

Art. 17
(1) Firma farmaciei comunitare va include sintagma „farmacia” si, dupa caz, o denumire care sa o deosebeasca de alte astfel de unitati. In incinta farmaciei comunitare trebuie sa se organizeze un spatiu de confidentialitate, destinat discutiilor cu pacientii, afisat la loc vizibil. In situatia in care sediul farmaciei comunitare nu permite acest lucru, discutiile confidentiale vor avea loc in biroul farmacistului-sef.
(2) Emblema farmaciei comunitare va purta ca semn distinctiv simbolul crucii cu laturile intersectate in unghi drept, de dimensiuni egale, de culoare verde pe fond alb.
(3) Afisarea emblemei si a firmei farmaciei comunitare este scutita de plata oricarei taxe.

Art. 18
(1) Programul de functionare al farmaciei comunitare se stabileste in concordanta cu numarul farmacistilor angajati, conform prevederilor titlului XIV din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Modalitatea de asigurare a asistentei farmaceutice a populatiei in timpul noptii sau in zilele nelucratoare si de sarbatori legale este stabilita de Ministerul Sanatatii Publice, cu avizul Colegiului Farmacistilor din Romania, si este obligatorie pentru toate farmaciile comunitare aflate in relatii contractuale cu casele de asigurari sociale de sanatate.
(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), farmaciile comunitare care isi desfasoara activitatea in centre comerciale vor respecta programul acestora.

Art. 19
Organizarea si functionarea oficinei locale de distributie se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii publice.

Sectiunea 3 – Mutarea sediului, transferul, intreruperea temporara si incetarea activitatii farmaciei comunitare

Art. 20
(1) Mutarea sediului unei farmacii comunitare se comunica Ministerului Sanatatii Publice si Colegiului Farmacistilor din Romania.
(2) Inceperea activitatii la noul sediu se poate face numai daca sunt indeplinite conditiile de autorizare si dupa obtinerea, in conditiile prezentei legi, a autorizatiei de functionare pentru noul sediu.
(3) Dispozitiile prezentului articol se aplica si farmaciilor comunitare infiintate conform prevederilor art. 12 alin. (2).

Art. 21
Mutarea sediului se poate face numai in aceeasi localitate. Pana la data de 31 decembrie 2010 inclusiv, farmaciile comunitare infiintate in conditiile art. 12 alin. (2) se pot muta numai in aceleasi conditii.

Art. 22
(1) Pentru motive intemeiate sau pentru motive obiective invocate de detinatorul autorizatiei prevazute la art. 10 alin. (1), Ministerul Sanatatii Publice poate aproba intreruperea activitatii farmaciei comunitare pe o perioada de pana la 180 de zile.
(2) Farmacia comunitara isi poate suspenda activitatea in mod voluntar pentru o perioada de maximum 60 de zile calendaristice. Daca perioada de suspendare depaseste 30 de zile calendaristice, este obligatorie anuntarea Ministerului Sanatatii Publice si a Colegiului Farmacistilor din Romania.

Art. 23
Farmacia comunitara isi inceteaza activitatea prin anularea autorizatiei de functionare emise de Agentia Nationala a Medicamentului, in urmatoarele situatii:
a) la cererea titularului autorizatiei de functionare;
b) dizolvarea societatii comerciale prevazute la art. 6 alin. (1);
c) retragerea autorizatiei de functionare;
d) faliment;
e) intreruperea activitatii pentru o perioada de peste 180 de zile.

Drogheria

de

Art. 24
(1) Societatile comerciale care au in obiectul de activitate comercializarea cu amanuntul a produselor farmaceutice pot infiinta drogherii.

(2) Drogheria este condusa de un farmacist-sef sau de un asistent medical de farmacie sef.
(3) Poate fi farmacist-sef sau asistent medical de farmacie sef, in conditiile alin. (2), farmacistul cu drept de libera practica, membru al Colegiului Farmacistilor din Romania, respectiv asistentul medical de farmacie cu drept de libera practica, membru al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania.
(4) Drogheria functioneaza numai in prezenta cel putin a unui asistent medical de farmacie sau a unui farmacist.

Art. 25
(1) Autorizatia de functionare a drogheriei se acorda pe numele persoanei juridice si al farmacistului-sef sau al asistentului medical de farmacie sef, dupa caz, de Ministerul Sanatatii Publice, prin Directia farmaceutica.
(2) Pentru obtinerea autorizatiei de functionare prevazute la alin. (1), solicitantul va depune urmatoarele documente:
a) cererea-tip;
b) certificatul profesional curent al Colegiului Farmacistilor din Romania pentru farmacistul-sef, respectiv al Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor din Romania pentru asistentul medical de farmacie sef;
c) actul constitutiv al societatii comerciale;
d) copia certificatului de inregistrare a solicitantului la oficiul registrului comertului;
e) certificatul constatator emis de oficiul registrului comertului, care atesta inregistrarea ca punct de lucru a spatiului destinat drogheriei sau, dupa caz, a sediului social cu activitate, pentru care se solicita autorizarea;
f) schita si datele privind localul unitatii, conform ordinului ministrului sanatatii publice;
g) lista cu dotarea cu mobilier, ustensile si aparatura, masa de analiza, conform ordinului ministrului sanatatii publice.
(3) Autorizatia de functionare prevazuta la alin. (1) va fi eliberata in urma unui raport de inspectie favorabil acordat de Directia farmaceutica din cadrul Ministerului Sanatatii Publice.
(4) In cazul unui raport de inspectie nefavorabil se va acorda un termen de maximum 45 de zile pentru remedierea deficientelor.
(5) Autorizatia de functionare emisa in conditiile prezentei legi include autorizatia sanitara de functionare.
(6) Autorizatia de functionare prevazuta la alin. (1) va fi eliberata in maximum 15 zile de la efectuarea inspectiei, in cazul raportului favorabil. In cazul in care termenul de 15 zile nu este respectat, drogheria se considera a fi autorizata conform procedurii autorizarii tacite.
(7) In cazul in care drogheria isi schimba detinatorul autorizatiei prevazute la alin. (1), Ministerul Sanatatii Publice va elibera o noua autorizatie de functionare pe numele noului detinator, in termen de 30 zile de la data solicitarii. Pana la eliberarea noii autorizatii de functionare drogheria va functiona in baza vechii autorizatii.

Art. 26
(1) Localul drogheriei trebuie sa fie amplasat la parterul cladirilor, intr-un spatiu dedicat numai activitatii de drogherie.
(2) Localul drogheriei va avea o suprafata utila de minimum 30 m2, excluzand din aceasta suprafata holurile, grupul sanitar si biroul asistentului medical de farmacie sef.

Art. 27
La mutarea sediului drogheriei se aplica in mod corespunzator prevederile art. 20.

Art. 28
(1) Pentru cauze de forta majora, Ministerul Sanatatii Publice poate aproba intreruperea activitatii drogheriei pe o perioada de pana la 180 de zile.
(2) Drogheria isi poate suspenda activitatea in mod voluntar pentru o perioada de maximum 60 de zile calendaristice. Daca perioada de suspendare depaseste 30 de zile calendaristice, este obligatorie anuntarea Ministerului Sanatatii Publice si a Colegiului Farmacistilor din Romania.

Art. 29
Drogheria isi inceteaza activitatea prin anularea autorizatiei de functionare emise de Ministerul Sanatatii Publice, in urmatoarele situatii:
a) la cererea detinatorului autorizatiei de functionare;
b) dizolvarea societatii comerciale prevazute la art. 24 alin. (1);
c) decesul titularului, respectiv al titularilor licentei de infiintare;
d) retragerea autorizatiei de functionare;
e) intreruperea activitatii pentru o perioada de peste 180 de zile.

Art. 30
Conditiile de organizare si functionare a drogheriei se stabilesc prin ordin al ministrului sanatatii publice.

Art. 31
(1) Este interzisa folosirea de catre drogherii a insemnelor farmaciei comunitare.
(2) Firma drogheriei va contine obligatoriu numai denumirea de „drogherie”, urmata de o denumire care sa o deosebeasca de alte astfel de unitati apartinand altor persoane juridice.
(3) Este interzisa utilizarea in denumirea drogheriei a cuvantului „farmacie” sau a unui nume derivat ori prescurtat din acest cuvant.

Supravegherea si inspectia

de

Art. 32
(1) Supravegherea si inspectia in farmacii comunitare si in drogherii se exercita de Agentia Nationala a Medicamentului.

(2) Inspectia se face impreuna cu reprezentanti ai Colegiului Farmacistilor din Romania, in baza unui protocol.

Art. 33
Inspectia in farmacii comunitare si in drogherii se face cel putin o data la 2 ani.

Raspunderi si sanctiuni

de

Art. 34
Incalcarea dispozitiilor prezentei legi atrage, dupa caz, raspunderea disciplinara, contraventionala si civila.

Art. 35
Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 200 lei la 1.000 lei urmatoarele fapte:
a) nerespectarea programului de functionare a farmaciei comunitare sau a drogheriei;
b) nerespectarea dispozitiilor legale referitoare la firma farmaciilor comunitare si a drogheriilor.

Art. 36
Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 500 lei la 1.500 lei urmatoarele fapte:
a) impiedicarea activitatii organelor de inspectie si control;
b) afisarea, cu incalcarea reglementarilor in materie, in incinta farmaciei comunitare sau a drogheriei, a reclamelor privind produsele medicamentoase.

Art. 37
Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 lei la 10.000 lei angajarea de personal farmaceutic de specialitate care nu poseda drept de libera practica, cu exceptia farmacistilor si a asistentilor aflati in perioada de stagiu.

Art. 38
In cazul in care organele de inspectie prevazute la art. 32 constata abateri repetate privind organizarea, dotarea si functionarea farmaciei comunitare sau a drogheriei, pot dispune suspendarea activitatii si inchiderea unitatii pana la remedierea abaterilor.

Art. 39
Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei si inchiderea farmaciei comunitare, respectiv a drogheriei urmatoarele fapte:
a) functionarea unei farmacii comunitare sau a unei drogherii fara autorizatie de functionare emisa de Agentia Nationala a Medicamentului sau de Ministerul Sanatatii Publice, dupa caz, respectiv fara un raport favorabil de inspectie farmaceutica;
b) detinerea sau eliberarea in drogherii a unor produse medicamentoase ale caror detinere si eliberare sunt interzise in drogherie;
c) incalcarea prevederilor art. 15 si ale art. 24 alin. (4).

Art. 40
Constatarea faptelor ce constituie contraventii si aplicarea amenzilor se fac de catre inspectorii din cadrul Inspectiei sanitare de stat din Ministerul Sanatatii Publice.

Art. 41
Contraventiilor prevazute in prezenta lege le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

Dispozitii finale si tranzitorii

de

Art. 42

(1) Farmaciile comunitare si drogheriile infiintate anterior intrarii in vigoare a prezentei legi raman infiintate si isi vor continua activitatea.

(2) In termen de 3 ani de la intrarea in vigoare a prezentei legi, unitatile prevazute la alin. (1) sunt obligate sa se reautorizeze si sa se inregistreze in Registrul national de evidenta a farmaciilor, respectiv in Registrul national al drogheriilor.
(3) Noile autorizatii de functionare eliberate pentru farmaciile comunitare prevazute la alin. (1) confera drepturile prevazute la art. 2 alin. (1).

Art. 43
Dispozitiile art. 10 alin. (2) lit. b), alin. (3) si (4), precum si ale art. 12 se aplica pana la data de 31 decembrie 2010 inclusiv.

Art. 44
(1) Taxele si cuantumul taxelor prevazute de prezenta lege se vor stabili prin hotarare a Guvernului.
(2) Taxele prevazute la alin. (1) se fac venit la bugetul de stat.

Art. 45
(1) Prezenta lege intra in vigoare la 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga Ordinul ministrului sanatatii si familiei nr. 626/2001 pentru aprobarea Normelor privind infiintarea si autorizarea unitatilor farmaceutice, precum si a Conditiilor de organizare si functionare a acestora, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 629 din 8 octombrie 2001, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.

Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata.

Dispozitii generale

de

Art. 1. – (1) Prezentul cod reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de munca, modul in care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor din domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii.

(2) Prezentul cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.

Art. 2. – Dispozitiile cuprinse in prezentul cod se aplica:

a) cetatenilor romani incadrati cu contract individual de munca, care presteaza munca in Romania;

b) cetatenilor romani incadrati cu contract individual de munca si care presteaza activitatea in strainatate, in baza unor contracte incheiate cu un angajator roman, cu exceptia cazului in care legislatia statului pe al carui teritoriu se executa contractul individual de munca este mai favorabila;

c) cetatenilor straini sau apatrizi incadrati cu contract individual de munca, care presteaza munca pentru un angajator roman pe teritoriul Romaniei;

d) persoanelor care au dobandit statutul de refugiat si se incadreaza cu contract individual de munca pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii;

e) ucenicilor care presteaza munca in baza unui contract de ucenicie la locul de munca;

f) angajatorilor, persoane fizice si juridice;

g) organizatiilor sindicale si patronale.

Principii fundamentale

de

Art. 3. – (1) Libertatea muncii este garantata prin Constitutie. Dreptul la munca nu poate fi ingradit.

(2) Orice persoana este libera in alegerea locului de munca si a profesiei, meseriei sau activitatii pe care urmeaza sa o presteze.

(3) Nimeni nu poate fi obligat sa munceasca sau sa nu munceasca intr-un anumit loc de munca ori intr-o anumita profesie, oricare ar fi acestea.

(4) Orice contract de munca incheiat cu nerespectarea dispozitiilor alin. (1)-(3) este nul de drept.

Art. 4. – (1) Munca fortata este interzisa.

(2) Termenul munca fortata desemneaza orice munca sau serviciu impus unei persoane sub amenintare ori pentru care persoana nu si-a exprimat consimtamantul in mod liber.

(3) Nu constituie munca fortata munca sau activitatea impusa de autoritatile publice:

a) in temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu;

b) pentru indeplinirea obligatiilor civice stabilite prin lege;

c) in baza unei hotarari judecatoresti de condamnare, ramasa definitiva, in conditiile legii;

d) in caz de forta majora, respectiv in caz de razboi, catastrofe sau pericol de catastrofe precum: incendii, inundatii, cutremure, epidemii sau epizootii violente, invazii de animale sau insecte si, in general, in toate circumstantele care pun in pericol viata sau conditiile normale de existenta ale ansamblului populatiei ori ale unei parti a acesteia.

Art. 5. – (1) In cadrul relatiilor de munca functioneaza principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii.

(2) Orice discriminare directa sau indirecta fata de un salariat, bazata pe criterii de sex, orientare sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare, etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala, este interzisa.

(3) Constituie discriminare directa actele si faptele de excludere, deosebire, restrictie sau preferinta, intemeiate pe unul sau mai multe dintre criteriile prevazute la alin. (2), care au ca scop sau ca efect neacordarea, restrangerea ori inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii drepturilor prevazute in legislatia muncii.

(4) Constituie discriminare indirecta actele si faptele intemeiate in mod aparent pe alte criterii decat cele prevazute la alin. (2), dar care produc efectele unei discriminari directe.

Art. 6. – (1) Orice salariat care presteaza o munca beneficiaza de conditii de munca adecvate activitatii desfasurate, de protectie sociala, de securitate si sanatate in munca, precum si de respectarea demnitatii si a constiintei sale, fara nici o discriminare.

(2) Tuturor salariatilor care presteaza o munca le sunt recunoscute dreptul la negocieri colective, dreptul la protectia datelor cu caracter personal, precum si dreptul la protectie impotriva concedierilor nelegale.

(3) Pentru munca egala sau de valoare egala este interzisa orice discriminare bazata pe criteriul de sex cu privire la toate elementele si conditiile de remunerare.

Art. 7. – Salariatii si angajatorii se pot asocia liber pentru apararea drepturilor si promovarea intereselor lor profesionale, economice si sociale.

Art. 8. – (1) Relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte.

(2) Pentru buna desfasurare a relatiilor de munca, participantii la raporturile de munca se vor informa si se vor consulta reciproc, in conditiile legii si ale contractelor colective de munca.

Art. 9. – Cetatenii romani sunt liberi sa se incadreze in munca in statele membre ale Uniunii Europene, precum si in oricare alt stat, cu respectarea normelor dreptului international al muncii si a tratatelor bilaterale la care Romania este parte.